Politica Agricola Si Criza Laptelui
I. Politica agricola comuna
I.1. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (PAC) este una dintre primele politici comunitare, creată cu obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunității. PAC reprezintă un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în [NUME_REDACTAT] și care acordă o atenție crescândă dezvoltării rurale. Este printre primele politici comune adoptate de [NUME_REDACTAT], pe atunci, [NUME_REDACTAT] Europeană (Tratatul de la Roma 1957). Geneza ei a fost o reacție la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea război mondial. Trebuie precizat că termenul de „politică comună” reflectă una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparține statelor membre, ci [NUME_REDACTAT]. Sunt două motive care au condus la apariția acestei politici: Primul, a fost nevoia unei „fluidizări” a comerțului european cu produse agricole, și mai ales dorința țărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor. Al doilea motiv, a fost o anumită temere față de situația în care forța de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării n-ar fi putut fi absorbită în același timp de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar fi scăzut și mai mult relativ la cele din industrie ([NUME_REDACTAT] din România 2005:5). Între politicile [NUME_REDACTAT], politica agricolă comună (PAC) este privită ca una din cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finanțarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii) a numărului de persoane afectate și a teritoriului implicat, ci și a importanței istorice și a atributelor suverane delegate de statele membre către nivelul comunitar de decizie. Importanța politicii agricole comune derivă și din legăturile strânse cu piața unică și cu uniunea economică și monetară, două domenii cheie ale integrării europene. Politica agricolă comună este alcătuită dintr-o serie de reguli și mecanisme ce reglementează producția, procesarea și comerțul cu produse agricole în [NUME_REDACTAT], accentul punându-se, din ce în ce mai mult, pe dezvoltarea rurală (Centrul de [NUME_REDACTAT] 2004:11). În domeniul agriculturii, rolul UE a fost întotdeauna acela de a ajuta la:
Asigurarea unei aprovizionări stabile a populației cu alimente sigure și la prețuri convenabile;
Asigurarea unui nivel de viață rezonabil pentru fermierii UE, permițând totodată agriculturii să se modernizeze și să se dezvolte;
Asigurarea continuării practicării agriculturii în toate regiunile UE.
Pe măsură ce PAC s-a dezvoltat și a devenit tot mai complexă, în concordanță cu cerințele cetățenilor UE, următorii factori au căpătat o importanță mai mare: grija pentru bunăstarea societății rurale; îmbunătățirea calității hranei în Europa; garantarea siguranței alimentelor; asigurarea protejării mediului pentru generațiile viitoare asigurarea unor condiții mai bune pentru sănătatea și protecția animalelor; realizarea tuturor celor de mai sus cu cheltuieli minime pentru bugetul UE (care este finanțat în principal de contribuabilii, respectiv cetățenii obișnuiți). PAC și alte politici UE au condus la crearea unei mari piețe unice de produse agricole în UE și au ajutat UE să devină unul din actorii mondiali principali în domeniul agriculturii și alimentației ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru agricultură 2004: 33).
[NUME_REDACTAT] Comună (PAC) este cel mai mare bloc de finanțare al [NUME_REDACTAT] și este o politică mult-discutată. Intenția noastră aici, nu este aceea de a oferi o prezentare completă a PAC, ci doar de a demonstra caracterul evolutiv și obiectivele politicii și de ce au fost luate deciziile în legătură cu reforma. Această secțiune, precum și secțiunea următoare, ne va duce într-o discuție mai amplă cu privire la reforma PAC 2013 și ramificațiile sale pentru România. [NUME_REDACTAT] Comună a fost creată prin Tratatul de la Roma din 1957. A început să funcționeze în 1962 și a avut următoarele obiective: să crească productivitatea, să asigure standarde de viață echitabile pentru comunitatea agricolă, să stabilizeze piețele, să asigure disponibilitatea produselor alimentare și să asigure alimente la prețuri rezonabile. PAC a constat în mai multe măsuri, inclusiv cotizații la import, prețuri de intervenție la care UE ar cumpăra produsul agricol dacă prețurile de pe piață ar scădea sub un anumit nivel și, cel mai important, subvenții directe pentru agricultori în funcție de nivelurile de producție. Politica a avut ca efect eliberarea agricultorilor Europei de suișurile și coborâșurile pieței și asigurarea că agricultorii nu vor fi nevoiți să renunțe la munca lor.
Originile PAC au fost profund legate de penuria de alimente din timpul și imediat după al doilea război mondial, pentru ca aceasta să nu se mai repete. Politica a avut în mare parte succes în multe din obiectivele sale și prin anii 1970 și '80, Europa a avut o supraproducție în multe zone agricole, creând "munți de unt" și "lacuri de lapte" fapt ce a condus la nevoia unei reforme. În 1992, reformatorii care criticau PAC, în cele din urmă au renunțat și reforma a trecut sub mandatul [NUME_REDACTAT] al Agriculturii, Ray MacSherry. Scopul lui a fost "de a motiva un număr suficient de mare de agricultori să continuie să practice agricultura"54 și să reformuleze modul în care funcționa PAC. Reformele au avut urmă- toarele obiective: menținerea numărului de agricultori suficient de mare pentru a fi capabili să conserve atât mediul natural cât și ferma familială mixtă; recunoscând două funcții esențiale ale fermierilor: producerea de alimente și conservarea mediului natural; și transformarea politicii de dezvoltare rurală într-un instrument care să cuprindă toate activitățile din zonele rurale, nu doar agricultura. Reformele au redus anumite prețuri garantate de intervenție și au crescut plățile directe către agricultori drept compensație.
Cea mai recentă reformă a PAC a avut loc în 2003, chiar înainte de aderarea primelor zece state membre. Această reformă este considerată cea mai drastică reformă. Două instrumente noi au luat ființă odată cu această reformă. Primul a fost "eco-condiționalitatea", care a întărit standardele de mediu și a inclus standarde de bunăstare a animalelor, care trebuie îndeplinite pentru ca un agricultor să primească subvenții.
Al doilea a fost "modularea", care a fost o transferare de bani în bugetul PAC de la primul pilon la pilonul al doilea, pregătind fonduri mai mari pentru dezvoltare rurală, necesare atunci când noile state membre (NSM) au intrat în UE. Reforma a decuplat cele mai multe plăți de la culturile specifice, trecând treptat în SFP ([NUME_REDACTAT] Payment – plata unică pe fermă), care a înlocuit SAPS (sistemul de plăți unice pe suprafață), care a fost în vigoare înainte. Plățile directe au mai fost decuplate de la nivelurile de producție istorice, iar agricultorii au primit subvenții pentru menținerea terenurilor lor în "stare agroecologică bună". Intervenția asupra prețurilor agricole pe piață rămâne o componentă importantă a PAC și UE care a menținut tarifele ridicate și subvențiile la export, deși prețurile pentru anumite produse au fost reduse.
I.2 [NUME_REDACTAT] și mecanisme de implementare a PAC
Pentru asigurarea securității aprovizionării populației comunitare cu produse agro-alimentare necesare, inclusiv prin stabilizarea prețurilor produselor agricole de bază, în vederea garantării unor venituri echitabile producătorilor agricoli, PAC folosește următoarele instrumenteși mecanisme:Pentru reglementarea pieței interne se folosește mecanismul prețurilor indicative la majoritatea produselor agricole; acestea se stabilesc anual de către miniștrii agriculturii. La fixarea lor se are în vedere asigurarea unui venit echitabil agricultorilor din UE care realizeazăun volum dat de produse și de o calitate predeterminată.În cazul că prețul pieței la un produs scade sub cel de intervenție, atunci se achiziționeazăde către organismele comunitare produsul respectiv și se trece pe stoc. În unele cazuri selansează cereri de ofertă pentru plasarea unor produse și în stocuri private.Pentru piața externă reglementările PAC prevăd posibilitatea ca anumite exporturi către țările terțe să beneficieze de restituirea diferenței care există între prețurile comunitare și cele obținute pe piața mondială. De asemenea, la importul de produse agricole din țările terțe se prevede platadiferenței dintre prețurile comunitare și prețurile mondiale (cele de import) prin mecanismulaplicării taxelor de prelevare și a celor vamale.La unele produse agricultorii primesc direct contribuții financiare pentru a-și păstranivelul de venituri. Acestea sunt în general plăți efectuate în cadrul politicii socio-structurale șivizează compensarea handicapului situării agricultorului într-o zonă defavorizată.
Categoriile de prețuri în jurul cărora pivotează mecanismul PAC sunt:
• Prețul orientativ , cel în jurul căruia sunt menținute prețurile produselor agricole înîntreaga comunitate și este situat la un nivel care să-i remunereze pe producătorii comunitari,chiar dacă nu sunt eficienți. Prețurile trebuie să fie uniforme, inclusiv pentru toți consumatoriicomunitari. Aceste prețuri sunt mai mari decât cele practicate pe piața internațională;
• prețul prag ,care constituie baza pentru calcularea prelevărilor la importul de produseagricole din terțe țări, astfel încât să existe siguranța că aceste produse extracomunitare nu pătrund în UE la un nivel de preț situat sub acest prag și deci să anuleze preferința pentru produsele comunitare;
• prețul de ecluză, respectiv prețul minim la care se poate importa un produs în UE;
• prețul de intervenție, cel la care organismele comunitare sau naționale trebuie săcumpere de la producători produsele ce le sunt oferite. Acestea se stabilesc simultan cu celeindicative și sunt la un nivel inferior acestora cu câteva procente. Ele sunt de fapt prețurilegarantate pentru producătorii comunitari.
Mecanismul cotelor (introduse la zahăr, lapte și la alte produse) a fost completat cualte limitări denumite stabilizatoare, destinate să controleze cheltuielile comunitare pentruorganizarea comună a pieței. Acesta funcționează pe baza principiului: dacă producția depășeșteun nivel determinat (cantitatea maximă garantată) atunci sprijinul acordat agricultorilor sereduce automat, iar reducerea se aplică ansamblului producției și nu numai părții ce depășeacantitatea maximă garantată. Pentru cereale cantitatea respectivă a fost fixată la 160 milioanetone anual, iar, dacă se depășea acest plafon, prețul se reducea cu 3% în anul următor.
Reducerile sunt cumulative, orice depășire conduce la o nouă reducere. Stabilizatorii au avutînsă efect limitat, excedentele la carnea de bovine și lapte au continuat să crească, iar la cereale,datorită devalorizării dolarului, au crescut subvențiile și s-au pierdut piețe tradiționale în Est șiOrientul Mijlociu.În vederea modernizării și restructurării sectorului agricol și în general pentru dezvoltarea rurală a UE, instrumentul folosit a fost [NUME_REDACTAT] pentru Orientare și [NUME_REDACTAT] (FEOGA) constituit din 1972.
Obiectivul acestei noi structuri este diversificarea activităților economice din zonele rurale și dezvoltareainfrastructurii aferente acestora, în scopul susținerii agriculturii ce va continua să reprezintetemelia Europei rurale.FEOGA încurajează investițiile destinate ameliorării competitivității unităților agricole prin finanțarea proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, pensionarea anticipată,ajutorarea agricultorilor din zona montană și alte regiuni defavorizate etc.Din fondurile comunitare se finanțează și proiecte menite să conducă la:
reducerea producțiilor excedentare;
ameliorarea prelucrării și comercializării produselor agricole și silvice;
îmbunătățirea folosirii neagricole a terenurilor arabile;
protecția mediului înconjurător;
mărirea suprafețelor împădurite etc.
Cea mai importantă sursă de finanțare a PAC o reprezintă contribuția țărilor membre(circa 50%), urmată de TVA și taxele de prelevare la importurile agricole.
Libera circulație a bunurilor a debutat cu produsele agricole, [NUME_REDACTAT] fiind înfăptuităpentru prima oară în agricultură. La sfârșitul anului 1962, politica agricolă a fost aceea caredădea semnalul demarării vastei întreprinderi pe care o reprezintă elaborarea politicilor comuneeconomice și monetare, latură esențială a procesului de integrare inter-statală. De la început, produsele agricole au beneficiat de un regim aparte în comparație cu produsele industriale. În timp ce față de producția și comerțul cu produse industriale se aplică principiul liberei concurențe, neintervenindu-se pentru sprijinirea competitivității acestora șiaplicându-se o protecție redusă la importurile din țările terțe, producția agricolă comunitară s-a bucurat de susținere pe toate planurile. Diferențele de tratament ridică un mare semn de întrebare: cum se explică faptul că țări puternic industrializate (la început în formula „celor șase”) au ales să dea prioritatea agriculturii.Imediat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și chiar și după aceea, Germania,țara cu cele mai vechi tradiții industriale, a avut o poziție politică dezavantajată de statutul ei de țară învinsă. Franța, în schimb, se prezenta la masa tratativelor CEE de pe poziția de țarăînvingătoare. În aceste condiții, ea s-a folosit de avantajul ei comparativ politic, pentru a-șiimpune punctul de vedere. Dintre cele șase țări care antamaseră procesul de integrare, Franța aveacea mai mare pondere în producția agricolă comună. În demersul ei, Franța a mai fost sprijinită de Olanda și Belgia, care, deși țări mici, au o agricultură foarte specializată și productivă. Așadar,factorul politic explică în cea mai mare măsură, starea de fapt descrisă mai sus.Desigur că au contat și alți factori specifici perioadei din primii ani de după război. [NUME_REDACTAT] occidentale, care fuseseră teatrul principalelor operațiuni militare, se manifestau,din această cauză, fenomene de penurie alimentară, iar dependența de importurile agricole extraeuropene, mai ales din SUA, era mare.Este una dintre cele mai importante politici ale UE, care urmărește, pe de o parte,asigurarea de prețuri rezonabile pentru consumatorii Uniunii, iar pe de altă parte, remunerațiiechitabile pentru agricultorii europeni. Aproximativ 45% din totalul bugetului comunitar reprezintă cheltuieli cu agricultura.
În cadrul P.A.C. competența UE este împărțită cu statelemembre, piețele agricole sunt organizate în comun și sunt respectate următoarele principii:
prețuri unice;
solidaritate financiară;
preferința comunitară.
1.3 [NUME_REDACTAT] garantarea autosuficiențeialimentare a [NUME_REDACTAT], principalul obiectiv al P.A.C., a fost îndeplinit, pentru acorecta dezechilibrele și excedentele de producție care rezultă din P.A.C. s-au impus o serie dereforme de-a lungul timpului. Acestea vizează reducerea prețurilor de producție și implicit agradului de subvenționare a agriculturii, iar sprijinul fermierilor să se facă direct (prin plățidirecte) și nu indirect prin susținerea prețurilor P.A.C. Susținerea și orientarea agriculturii va beneficia de circa 400 mld. Euro, în perioada 2007–2014. Principiile
fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt următoarele:
1. Liberalizarea treptată a circulației produselor agricole între țările membre și comercializarea lor la prețuri unice comunitare; în principiu, s-a stabilit ca prețurile comunitare să reprezinte media aritmetică a prețurilor naționale din țările membre ale CEE;
2.Preferință din partea țărilor membre pentru produsele agricole ale comunității.Acele țări care ar dori să cumpere produsele agricole mai ieftine din țări din afara comunității,vor suporta diferența de preț prin instituirea unor taxe de prelevare;
3.Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile ale țărilor membre în afara [NUME_REDACTAT] Europene în cazul în carea ceste exporturi s-ar realiza la prețuri mai mici decât cele comunitare; compensarea acestor prețuri se realizează prin sistemul așa numitelor taxe de restituire (acestea fiind. subvențiidirecte la export);
4.Protejarea agriculturii țărilor membre de concurența extra-comunitară printr-unsistem foarte amplu de măsuri de politică comercială, tarifare și netarifare și restructurarea acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole;
5.Finanțarea pe plan comunitar a măsurilor de politică agricolă prin intermediul unui organism comunitar specializat denumit [NUME_REDACTAT] de Orientare și [NUME_REDACTAT](FEOGA).
Principalele obiective ale politicii agricole comune, așa cum sunt ele menționate înTratatul de la Roma (art. 139) sunt:
Creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic și asigurareadezvoltării raționale a producției agricole, precum și a utilizării optime a factorilor de producție,în special a forței de muncă;
Asigurarea unui nivel de trai pentru populația agricolă, la paritate cu alte sectoare de activitate;
Stabilizarea piețelor produselor agricole;
Garantarea securității aprovizionării.
În același articol se precizează luarea în considerare la elaborarea P.A.C. a următoarelor elemente:
Caracterul special al activităților agricole care decurge din structura socială a agriculturii și din diferențele structurale între regiunile agricole.
Necesitatea de a opera gradual adaptările necesare.
Faptul că, în statele membre, agricultura constituie un sector strâns legat de ansamblul economiei .Orientările de mai sus au fost cu timpul precizate și chiar extinse, la ele adăugându-se și altele ca:
– frânarea exodului rural;
– dezvoltarea regiunilor agrare rămase în urmă;
– protecția mediului înconjurător prin activitatea agricolă;
– protejarea sănătății consumatorilor prin realizarea de produse agro-alimentare încondiții cât mai ecologice;
– dezvoltarea activităților agro-industriale în zonele rurale;
– dezvoltarea agroturismului etc.
II [NUME_REDACTAT] Comuna in [NUME_REDACTAT] de dinaintea aderării, României i s-a impus adoptarea și implementarea unor serii de reglementării și norme juridice specifice [NUME_REDACTAT], precum implementarea acquis-ului comunitar sau restructurarea diferitelor sectoare cheie (justiție, armată, industrie, economie).
România doreste implementarea întru totul in reglementările comunitare din domeniul PAC, urmând să înființeze, conform art. 68 din Regulamentul CE 1698/2005 [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], cu scopul de a grupa la nivel național organizațiile și autoritățile implicate în procesul de dezvoltare rurală. Obiectivele acesteia sunt de crea o economie agricolă și forestieră bazată pe exploatații care trebuie să se angajeze pe calea modernizării, favorizarea biodiversității și conservarea mediului, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea economică în spațiu rural, îmbunătățirea guvernanței locale în vederea creării și implementării strategiilor pentru dezvoltare locală.
România are o poziție privilegiată din punct de vedere a resurselor agricole și, deoarece terenurile agricole din țara noastră însumează 39,5% din suprafața totală a teritoriului, aceasta este privită în mod frecvent drept principal beneficiar al fondurilor PAC, astfel că pentru perioada 2007-2013, România beneficiaza de aproximativ 7,5 miliarde euro.
În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menționează că România susține alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent și echitabil fermierilor, ținându-se cont și de rolul social important al agriculturii românești. De asemenea, trebuie să se mențină specificitatea zonelor rurale și să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, și în continuare, finanțarea din bugetul comunitar și național, iar banii alocați programelor majore să fie cu preponderență din bugetul comunitar.
„Nu suntem de acord cu ideea de renaționalizare a PAC sau cu creșterea ponderii finanțării naționale“– a declarat [NUME_REDACTAT], ministrul Agriculturii și [NUME_REDACTAT].
Referitor la arhitectura PAC, [NUME_REDACTAT] a spus că România solicită menținerea celor doi piloni și posibilitatea trecerii plăților de agromediu pe suprafață, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.
Pilonul I – Plăți directe și măsuri de piață – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european și renunțarea la referința istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiți cu mai puțini bani. În acest context, se dorește păstrarea Schemei de [NUME_REDACTAT] pe Suprafață, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmărește ca sprijinul direct să cuprindă și o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversității, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puțin de 5 ha) ar trebui reconsiderat și stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii și a conectării lor la piețe.
În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR dorește păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităților economice neagricole din rural și să contracareze schimbările climatice.
Aproximativ 90% din producția agricolă din statele membre ale UE este reglementată în organizațiile comune de piață . Treptat organizațiile comune de piață le-au înlocuit pecele naționale pentru sectoarele care cad sub incidența PAC.Sistemul PAC, având ca și centru gravitațional obiectivul asigurării unui nivel detrai rezonabil pentru fermieri, a dat naștere în timp la numeroase probleme: producția înexces, amplificarea cheltuielilor agricole, exploatarea irațională a pământului. Cu toate căreformele succesive din 1992 și 1999 au reușit să amelioreze unele rigidități ale piețeiagricole și să reducă distanța dintre producători pe de o parte și piețe pe de altă parte, încontinuare PAC se confruntă cu o serie de provocări).
Prețurile interne rămân ridicate față de cele de pe piața mondială, în special lacereale și carne de vită.
b) Modalitatea de acordare a plăților directe pentru fermele de animale, proporțional cu numărul de capete, reprezintă un stimulant pentru creșterea producției și perpetuează riscul apariției situațiilor de supraproducție.
c) Există discrepanțe mari de venit între fermele mari, care își atrag cea mai mare parte a sprijinului comunitar, și cele mici, în special cele care se confruntă cu probleme de restructurare și adaptabilitate.
d) Măsurile comune nu țin pasul cu preocupările consumatorilor pentru siguranța și calitatea produselor alimentare pe de o parte și condițiile de producție- protecția mediului și sănătatea și bunăstarea animalelor – pe de altă parte.
De asemenea, dincolo de oportunitățile pe care România le are în ceea ce privește fondurile europene, aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil și mai predictibil ca urmare a implementării PAC ar putea avea efecte pozitive asupra stabilizării prețurilor. Însă, în timp ce politicile agricole și instituțiile oficiale au îndeplinit în mod formal toate criteriile de aderare la [NUME_REDACTAT], sectorul agricol în sine nu este încă pregătit să folosească în mod eficient oportunitățile ivite și să răspundă adecvat noilor provocări. [NUME_REDACTAT] dispune de 14,7 milioane de hectare de teren agricol, recoltele sunt modeste și foarte vulnerabile la excese meteorologice, în timp ce creșterea animalelor se face în general în ferme de mici dimensiuni.
Cerealele reprezintă principala cultură, cu aproape două treimi din suprafața cultivată la nivelul anului 2007, ponderea cea mai mare în suprafața cultivată cu cereale revenind porumbului (49,5%) și grâului (37,9%). Pe langa acestea, se mai cultiva floarea-soarelui, rapita, soia, canepa, orez, orz, cartofi, sfecla de zahar, legume și furaje.
Stocul de animale este reprezentat în principal de bovine, porcine și păsări. România nu-și poate asigura necesarul intern de produse agro-alimentare, ceea ce a făcut să cunoască în perioada postcomunistă un deficit continuu al balanței comerciale, care a trecut în 2007 de 1,8 miliarde euro. Deși ponderea agriculturii în PIB a scăzut de la 18-21%, la începutul anilor 1990, la doar 6,6%, în 2005, aceasta este mult mai ridicată decât media europeană.
II.1 Implementarea PAC in [NUME_REDACTAT] faptului că guvernele statelor membre au posibilități de a decide singure asupra modului în care PAC este pusă în aplicare în statele lor, PAC în România este diferită față de alte state ale [NUME_REDACTAT]. Statele din Europa de Est au anumite condiții prevăzute de când acestea au devenit membre ale UE, iar una dintre ele fiind ca subvențiile directe în România și în noile state membre, să înceapă la numai 25% din nivelul UE-15 (țările din [NUME_REDACTAT] înainte de 2004), crescând cu 5% pe an, până în acest an (2010), apoi cu 10% în fiecare an după aceea, până în 2016 – când vor ajunge la același nivel. 66 Subvențiile directe în România sunt plățile SAPS (single area payment system), mai degrabă decât plata unică pe exploatație/fermă utilizată în prezent în UE-15, deoarece SAPS sunt mai ușor de administrat. României i-a fost permis să administreze SAPS până în 2011 și este de așteptat să il aplice pentru o prelungire de doi ani înainte de a fi forțată să treacă la SFP în 2012. Plățile SAPS rămân cuplate pentru producția de anumite culturi și sunt plătite, chiar dacă un agricultor nu produce nimic, atâta timp cât terenul este păstrat în bune condiții agricole. În plus, României i-au fost permise "top up-uri" – suplimente financiare pentru a complementa SAPS pentru culturile specifice, pentru a încuraja dezvoltarea zonelor benefice. O parte din acești bani "top-up" a venit de la bugetul celui de-al II-lea pilon, dar majoritatea au fost finanțați din bugetul național. României i-a fost, de asemenea, permis să stabilească un nivel minim pentru suprafața de teren eligibilă pentru plățile directe în cadrul PAC. Suprafață minimă admisă de UE este de 0,3 ha, dar România a optat pentru o supra- față de cel puțin 1 hectar, deoarece costurile administrative pentru plata subvențiilor pe o suprafață mai mică de teren ar depăși beneficiile suportate de plăți. Aceasta pare, cu siguranță, o decizie rezonabilă, bazată pe faptul că, pentru a administra fondurile costă în jur de 100 de euro pe hectar și guvernul a avut probleme cu administrarea acestor fonduri, oricum. Totuși, asta înseamnă că 2.6 milioane de familii de fermieri (mai mult de jumătate din populația agricolă) în România este complet eligibilă pentru plățile directe. Al doilea pilon al PAC este, de asemenea, diferit în România față de UE-15. Ca parte a negocierilor de aderare înainte de 2007, România a dezvoltat un [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (PNDR) de-a lungul liniilor pilonului II. După administrarea pre-accesării fondurilor SAPARD de dezvoltare rurală, România a înființat un buget pentru administrarea banilor pentru [NUME_REDACTAT] pentru perioada 2007-2013. În majoritatea țărilor UE, pilonul I preia majoritatea banilor PAC, însă în Est este invers. [NUME_REDACTAT], al II-lea pilon reprezintă 55% din bugetul PAC pentru 2007-2013. 68 Urmărind axele pilonului II, România a alocat bugetul de dezvoltare rurală astfel: axa 1 (ameliorarea competitivității sectoarelor agricol și forestier) primește 42,2% din fonduri, axa 2 (îmbunătățirea mediului și a zonelor rurale) primește 25%, axa 3 (calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale) primește 26,3% și axa 4 (punerea în aplicare a abordării Leader pentru grupuri de acțiune locală) primește 2,5%.
Negocierile privind capitolul cel mai sensibil al negocierilor României cu UE,Capitolul 7 –Agricultura, au fost deschise în noiembrie 2002. Puncte specifice deosebitde importante au fost măsura în care alocările financiare ale PAC sub formă de plăți de susținere direct vor fi extinse la fermierii români după aderare și cotele aferente pentru producție și susținere, măsuri de piață în special pentru prelucrarea produselor agricole și măsuri de dezvoltare rurală. [NUME_REDACTAT], adoptarea politicilor agricole de tip PAC a reprezentat o modificare semnificativă a tipului de susținere agricolă existenta(așa numitul pilon 1 al PAC) și a politicilor de dezvoltare rurală (pilonul 2 al PAC).În perioada 2001-2003, politica agricolă a României a încercat, cu pași repezi, săse apropie de coordonatele PAC. Accentul a fost pus, în tot acest interval, pe adoptarea acquis ului comunitar, precum și pe pregătirea structurilor instituționale ce vor finecesare implementării politicii europene. Punctul central al măsurilor de politicăagricolă l-a constituit lansarea demersurilor pentru apropierea României de mecanismelecomunitare. Printre masurile luate in acest sens amintim:
a fost adoptată Legea privind organizarea și funcționarea piețelor produselor agricole și alimentare (Legea nr. 73 din 2002); ea stabilește cadrul general pentruintroducerea organizațiilor comune de piață . Totuși, nu sunt încă introdusemecanismespecifice pentru fiecare produs sau categorie de produse, așa cum seîntâmplă în UE;
au fost puse bazele pentru crearea Rețelei de [NUME_REDACTAT] Agricolă (FarmAccountancy [NUME_REDACTAT]);
Au fost adoptate o serie de prevederi cu privire la agricultura ecologică,înregistrându-se o creștere a fermelor din România care recurg la practicispecifice.Și în ceea ce privește dezvoltarea rurală , au fost adoptate unele măsuri în spiritulacquis-ului comunitar. Spre exemplu, în 2002, au fost implementate o serie de activități pilot vizând investițiile în exploatațiile agricole, îmbunătățirea prelucrării șicomercializării produselor agricole, dezvoltarea infrastructurii rurale etc. Pe de altă parte, prin bugetul de stat au fost prevăzute și alte tipuri de măsuri de dezvoltare rurală, precumcrearea de întreprinderi mici și mijlocii în mediul rural. În ceea ce privește dimensiuneaecologică a dezvoltării rurale, în 2002 a fost realizat un cod de bune practici agricole.În domeniul sanitar și fitosanitar s-au făcut progrese semnificative de transpunere aacquis ului comunitar în legislația românească. Exemple relevante sunt: adoptarealegislației în domeniul sănătății plantelor, al controlului reziduurilor de pesticide și alorganismelor dăunătoare, Legea nr. 266 in 2002 privind producerea, prelucrarea,controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.Unul dintre succesele perioadei analizate l-a constituit acreditarea, la 31 iulie 2002, a Agenției SAPARD, cererile de finanțare putând fi depuse chiar de la 1 august.O încununare a pregătirii României pentru adoptarea mecanismelor comunitare este datăde finalizarea, în februarie 2003, a Strategiei agricole și rurale pentru aderarea laUniunea European , elaborată de [NUME_REDACTAT]. În acest document suntidentificate problemele specifice legate de adoptarea PAC și ajustările care mai trebuie aduse legislației și instituțiilor naționale.
II.2 Politica de coeziune
Impactul si rezultatele politicii de coeziune in [NUME_REDACTAT] preliminare sugereaza ca programele politicii de coeziune din România pot sa contribuie în mod substantial la o crestere totala a produsului intern brut (PIB) de pâna la 15% pentru intervalul 2007-2014, sa creeze si sa pastreze aproximativ 200 000 de locuri de munca. Se prevede ca datorita acestor investitii, proportia populatiei cu acces la banda larga moderna va creste cu mai mult de zece ori.
Prioritatile principale ale politicii de coeziune din [NUME_REDACTAT] infrastructurii transportului de baza si a accesibilitatii sunt considerate drept prioritati esentiale. Aproape 5,3 miliarde de euro (echivalentul a 28% din cantitatea totala a cotelor alocate) vor fi cheltuite în scopul reducerii deficitului mare în infrastructura pe care îl are tara. Constructia a aproximativ 1 400 km de noi drumuri va fi finantata din fonduri, astfel cum sunt prevazute de prioritatea [NUME_REDACTAT] de Transport (TEN-T), care traverseaza UE.
Politica de coeziune va contribui cu 2,6 miliarde de euro la cercetare si inovare pentru a asigura o competitivitate economica durabila.
Aproape 570 miliarde de euro vor fi investite în sustinerea întreprinderilor, procentul majoritar al acestor resurse prinderilor, fiind axate pe sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri). Este de asteptat ca un numar de aproximativ 5 000 de IMM-uri sa primeasca ajutor din partea fondurilor.
Principalele probleme pe care trebuie sa le solutioneze Romania pentru a putea beneficia de sprijinul UE pentru agricultura si dezvoltare rurala
Romania a adoptat o [NUME_REDACTAT] si Rurala pt Aderarea la UE. Aceasta strategie este cuprinzatoare in ceea ce priveste identificarea schimbarilor necesare pt alinierea la PAC si contine o lista a masurilor necesare pt adaptarea politicilor, structurilor si legislatiei actuale. Strategia va trebui insa sa ia in considerare masurile de reforma a PAC adoptate in iunie 2003 de catre [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] dezechilibrele structurale din sectorul agricol sunt mai mari, fiind nevoie e corectii mai complicate :
1. Fragmentarea excesiva a proprietatii agricole este unul din principalele neajunsuri. In prezent Romania orienteaza fondurile bugetare atat catre fermele comerciale, cat si catre cele de dimensiune mica (2 mil ha).
2. O alta problema structurala a agriculturii o reprezinta numarul mare de ferme de subzistenta si semi-subzistenta. Autoritatile romanesti trebuie sa realizeze o schema de restructurare a fermelor de semi-subzistenta pe principii de eficienta.
3. O alta problema a agriculturii romanesti o reprezinta ponderea mare a agricultorilor in totalul populatiei ocupate, precum si numarul mare de fermieri varstnici. Pentru acest aspect UE propune pentru agricultura comunitara aplicarea unei scheme de pensionare anticipate (early retirement scheme) care poate garanta venituri totale de pana la 150.000 euro/fermier (in transe egale timp de 10 ani).
La randul lor autoritatile romane vor trebui sa aplice aceasta schema care va presupune ca fermierii mai in varsta (min 55 ani) sa inceteze definitiv toate activitatile agricole comerciale, iar utilizarea terenului sa fie transferata altor fermieri mai tineri care vor trebui sa demonstreze ca pot imbunatati viabilitatea exploatatiilor.
4. Respectarea standardelor de calitate si a reglementarilor sanitare si fito-sanitare constituie o alta directie de maxima importanta in procesul de armonizare la normele comunitare.
P.A.C. per ansamblu a fost creată pentru a aduce performanță în economiile statelor membre [NUME_REDACTAT]. Obiectivele sale vizează finalități în acord cu respectul față de cetățean și față de drepturile sale, punând înainte de toate siguranța și sănătatea individului, astfel că odată cu dezvoltarea P.A.C, în conformitate cu cerințele cetățenilor europeni, următorii factori au dobândit o importanță din ce în ce mai mare:
– îmbunătățirea calității alimentelor în Europa;
– garantarea siguranței alimentelor;
– grija pentru bunăstarea societății rurale;
– protejarea mediului pentru generațiile viitoare;
– crearea unor condiții mai bune de sănătate și bunăstare a animalelor;
– realizarea acestor obiective cu cheltuieli minime pentru bugetul UE (finanțat în principal de contribuabili).
În acest context, România nu poate avea decât numai de câștigat, cu atât mai mult cu cât în țara noastră există condițiile optime pentru dezvoltarea unei agriculturi puternice care să susțină sectorul economic al statului. Însă aceasta se poate realiza doar printr-un interes crescut al autorităților față de nevoile cetățenilor, sprijinirea proiectelor acestora, informarea și îndrumarea cu real interes a proaspeților „fermieri”. De asemenea, o atenție mai sporită trebuie acordată politicilor de mediu și celor privind bunăstarea animalelor.
II.3 Diferențele din România precum și între România și UE
Sistemul PAC în România, la fel ca agricultura în întreaga țară, este foarte fragmentat, cu contraste masive între producătorii mari și mici. Marii agricultori din România primesc majoritatea covârșitoare a banilor alocați pentru agricultura țării. Uitându-ne la destinatarii 2008 ai subvențiilor din România, 0,2% din ferme au primit 30% din bani și dacă fermele între 100 și 500 de hectare sunt incluse, 0,9% din ferme au luat 51% din subvențiile PAC pentru români. 69 De asemenea, trebuie să ținem seama aici de faptul că doar 30% din fermele românești sunt eligibile pentru subvenții, ceea ce este și mai șocant. Dintre toate fermele care primesc subvenții în România, 80% obțin între 98 și 490 de euro pe fermă, o sumă foarte mică chiar și în România. Acest lucru demonstrează că banii PAC în România sprijină în mare măsură un sistem care exista deja și, dacă situația va continua în acest mod, va întări în continuare fermele de mari dimensiuni în pozițiile lor de superioritate.
Grafic 1: Plati directe distribuite in Romania in anul 2008.
Această diferență de șanse este oarecum specifică în România. Pe întreg teritoriul UE, fermele de mari dimensiuni primesc cea mai mare parte din subvenții, dar nu în aceeași măsură ca în România. În vestul Europei 50% din beneficiari primesc 3% din subvenții. Diferența se explică prin faptul că perioada comunistă a lăsat România cu o supraabundență de foste ferme de stat enorme, de peste 1.000 de hectare care absorb banii subvențiilor PAC. Aceste ferme primesc aproximativ 17% din subvențiile directe menționate mai sus.Ținând seama de diferența în nivelurile de finanțare pentru agricultorii din România în comparație cu restul UE, micul agricultor român este într-un dezavantaj competitiv aproape insurmontabil. Subvenția directă medie în România este de 50 euro pe hectar, în timp ce media este de 252 de euro pe hectar în cele 10 noi state membre, care au aderat în 2004 și 300.5 euro pe hectar în UE-15. Chiar și până în 2013, media românească se va ridica doar la 167 de euro pe hectar.72 Cifrele sunt descurajante și explică, probabil, ceva din pesimismul locuitorilor din zonele rurale din România.
II.4 Institutii nou create in scopul aplicarii PAC
În lipsa unui sistem adecvat de implementare a măsurilor comunitare, accesul la bugetul comunitar poate fi blocat. Sau, dacă sistemul de implementare funcționeazădefectuos, verificările ulterioare ale [NUME_REDACTAT] pot conduce la restituiriimportante ale banilor primiți în contul aplicării PAC. Managementul aplicării PAC este o ultimă problemă importantă cu care se confrunta România, tara noastra trebuind săfinalizeze pregătirile pentru instituirea:
1.Agenției de Plăți
– prin intermediul ei, se realizeaza cel mai mare volum alactivităților de implementare a PAC (preluarea plăților directe către fermieri, intervenția pe piață, acordarea restituțiilor la export, emiterea licențelor de import și export);România dorește ca Agenția de Plăți să fuzioneze, după aderare, cu Agenția SAPARD,astfel încât la nivel național să existe o singură instituție care să gestioneze atât fondurileagricole, cât și pe cele de dezvoltare rurală.
2. [NUME_REDACTAT] de Control și Administrație (IACS)
-acesta este sistemulcomunitar utilizat pentru controlul acordării corecte plăților directe în agricultură; dintremăsurile care trebuie adoptate de autoritățile naționale în acest sens, se remarcă:realizarea unui registru centralizat al tuturor exploatațiilor agricole din România,constituirea Sistemului de Identificare a Parcelelor de Pământ (prin care să devină posibilă analizarea cererilor de sprijin ale fermierilor pe baza teledetecției – deci pe bazaunor fotografii aeriene) etc.
3.Rețelei de [NUME_REDACTAT] în Agricultură (RICA)
– pe baza acesteia vor fi centralizate date tehnice și de performanță economică, necesare formulării politiciiagricole; partea română va trebui, printre altele, să: numească un „comitet național” pentru selectarea acelor exploatații agricole care vor furniza date, să pregătească un plan pentru selectarea acestor exploatații agricole, să adopte cadrul legislativ care să asigureconfidențialitatea informațiilor oferite de fiecare exploatație din eșantion în parte etc.
II Criza laptelui in Romania comparative cu UE
[NUME_REDACTAT], piața lactatelor este considerată ca având potențial de creștere deoarece, în prezent, se înregistrează cel mai scăzut consum de lactate proaspete din [NUME_REDACTAT]. Conform statisticilor, un român consumă în medie 6 kilograme de iaurt anual, de 5 ori mai puțin decât media europeană, și 6,6 litri de lapte pe lună, la jumătate față de media înregistrată pe continent.
Valoarea pieței lactatelor în România a ajuns în 2008 la 1,1 miliarde de euro. Ritmul de creștere al pieței pentru 2009 a fost estimat la 5%, după ce în primul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere de 20% a volumelor de vânzări.30
[NUME_REDACTAT] se produc anual peste 5,5 miliarde de litri de lapte de vacă, dintre care doar aproximativ 1,02 miliarde litri sunt procesați în sistemul industrializat.
Tabel 1: Evoluția producției anuale de lapte din [NUME_REDACTAT] de lapte ocupă în agricultura României locul doi ca importanță, după producția de carne. Laptele este un produs perisabil, motiv pentru care este necesar ca de-a lungul filierei producție – procesare – consum să existe un sistem logistic funcțional care să aibă capacitatea de a oferi consumatorului produsele dorite în cel mai scurt timp, în forma adecvată și la parametrii calitativi ceruți.
Având în vedere faptul că ordinul de deschidere a investigației face referire la piața comercializării laptelui în stadiul economic producător – procesator, fără a diferenția tipurile de lapte (de vacă, oaie, capră sau bivoliță), analiza a fost făcută pe piața laptelui de vacă utilizat pentru procesare. Această decizie a fost determinată de ponderea mare a producției de lapte de vacă în totalul producției de lapte din România, dar și de numeroasele semnale din presă ce invocau nefuncționarea relației comerciale între fermieri (în calitate de producători de lapte de vacă) și procesatorii de lapte.
Datele INS, prezentate în tabelul anterior, arată că producția națională de lapte de oaie și capră, chiar dacă a crescut considerabil în perioada 1998-2007, reprezenta, la nivelul anului 2007, doar 10,11% din producția totală de lapte din România. Comparând producția de lapte de vacă și de lapte de bivoliță, ponderea celui de-al doilea tip de lapte este redusă și pentru motivul că efectivele de bivolițe înregistrate în țara noastră sunt foarte mici comparativ cu efectivele de vaci de lapte.
Tabel 2: Evoluția anuală a numărului de vaci de lapte și bivolițe în [NUME_REDACTAT] pieței laptelui de vacă a fost determinată și de faptul că acest sector agricol este reglementat la nivel comunitar prin aplicarea sistemului cotelor de lapte, detaliat în sub-capitolul referitor la cota de lapte.
Un alt aspect ce merită menționat este acela că laptele produs într-o exploatație agricolă poate avea mai multe destinații. Astfel, o parte din lapte poate fi folosit în fermă (pentru creșterea vițeilor și hrănirea altor animale), iar restul (denumit lapte muls în poate fi consumat de fermier și familia acestuia sau poate fi destinat comercializării.
Comercializarea laptelui se poate face direct la piață, sub formă de lapte lichid sau de produse lactate produse în fermă, sau prin livrare către fabricile de procesare.
Obiectul acestei investigații îl constituie analiza laptelui crud pe segmentul producător – procesator cu accent pe formarea prețului produsului tranzacționat, precum și factorii care influențează acest proces.
Laptele utilizat pentru autoconsum se menține în jurul procentului de 40% din totalul laptelui muls în fermele din România (40,9% în 2005, 40,6% în 2008).
Cantitatea de lapte de vacă livrată către procesatori este în scădere atât cantitativ (2008/2005 = 76,07%, iar 2008/2007 = 92,49%) cât și ca pondere în balanța de utilizare a laptelui (27,8% în anul 2005, 21,7% în anul 2008).
Tabel 3: Evoluția producției de lapte de vacă în perioada 2005-2008
II.1 [NUME_REDACTAT] ce face obiectul tranzacțiilor de pe această piață este laptele crud de vacă obținut în exploatațiile de vaci de lapte de pe teritoriul României și care este achiziționat de către procesatorii ce funcționează pe teritoriul țării.
Laptele este un aliment de bază pe care 44% din populația lumii îl consumă zilnic. Cifrele publicate în cea mai recentă ediție a „Indexului Lactatelor33” arată că, la nivel mondial, pe piețele dezvoltate se estimează o creștere a consumului de lapte UHT (cu termen lung de valabilitate) și a altor produse lichide lactate UHT cu 0,6%, la sfârșitul anului 2009 comparativ cu anul 2008.
Deși consumul de lapte simplu rămâne constant în țările dezvoltate, pe aceste piețe apar noi provocări deoarece se dorește creșterea acestui volum. În multe dintre aceste țări, consumul de produse lactate lichide pe cap de locuitor este deja foarte mare (160 litri/an în Irlanda sau 103 litri pe an în Norvegia).
a) Caracteristicile fizice și chimice
Laptele este un lichid opac de culoare albă până la alb-gălbuie, în funcție de specie, rasa și alimentația animalului, respectiv de sezonul în care este produs. Laptele obținut în timpul verii, când animalul se hrănește cu furaje verzi, este mai gălbui, datorită conținutului ridicat de β-caroten. Mirosul laptelui proaspăt este plăcut, diferențiat după specia de bovină.
În mod normal, gustul este dulceag, plăcut, datorită lactozei. Gustul sărat indică afecțiuni ale ugerului, gustul amar indică afectarea de microorganisme sau consumul de către animal de sfeclă, ceapă sau varză, în timp ce gustul de acru este dat de transformarea lactozei din lapte în acid lactic.
Densitatea minimă a laptelui de vacă proaspăt este de 1,029, iar pH-ul este de 6,3-6,9. Din punct de vedere chimic, laptele conține:
substanțe proteice: 3,4% (vacă), 4,2% (capră), 6,7% (oaie);
glucide: 4,5%(vacă), 4,6% (capră), 5% (oaie și bivoliță);
substanțe grase: 3,5% (vacă), 4,1% (capră), 6,8% (oaie), 8,2% (bivoliță);
săruri minerale: 7,8‰;
vitamine;
enzime.
Tabelul 4: Principalii parametri calitativi ai celor patru tipuri de lapte
b) Calitatea laptelui utilizat pentru procesare
Regulamentul (CE) nr. 853/200434 stabilește normele specifice de igienă pe care trebuie să le îndeplinească alimentele de origine animală. În secțiunea a-IX-a a capitolului 1 din acest regulament sunt menționate criteriile pe care trebuie să le respecte laptele utilizat ca materie primă pentru procesare. Astfel, pentru a se conforma criteriilor de igienă valabile pe piața comună, laptele crud de vacă trebuie să respecte valorile a 2 indicatori: A) un număr de 100.000 de germeni/mililitru (NTG), această valoare reprezentând media geometrică pe o perioadă de două luni, cu cel puțin două analize efectuate în fiecare lună35; B) numărul celulelor somatice (NCS) nu trebuie să depășească 400.000 pe mililitru, această valoare reprezentând media geometrică pe o perioadă de trei luni, cu cel puțin o analiză efectuată în fiecare lună. Date fiind cele de mai sus, în raportul de față, laptele crud va fi numit lapte conform dacă numărul total de germeni (NTG)≤100.000/ml și numărul celulelor somatice (NCS)≤400.000/ml și lapte neconform dacă produsul în cauză prezintă valori mai mari ale celor doi indici de calitate. NTG este practic un indicator al igienei exploatației, în timp ce NCS reprezintă un indicator al sănătății animalului. Din punctul de vedere al procesării, un NTG ridicat conduce la riscuri în procesarea laptelui utilizat ca materie primă, în timp ce un NCS ridicat conduce la randamente scăzute în producția de lapte din fermă. Întrucât o mare parte din laptele produs în fermele românești conținea mai mult de 1 milion de germeni și 600.000 de celule somatice/mililitru, aderarea la [NUME_REDACTAT] a impus unele măsuri tranzitorii pentru alinierea la standardele de igienă enunțate mai sus. Astfel, potrivit Ordinului MAPDR nr. 1106/200336, condițiile pentru acceptarea livrărilor de lapte materie primă în perioada 1.01.2007–1.01.2009 au fost NTG/ml≤500.000 și NCS/ml≤400.000. În perioada 1.01.2009–1.01.2010 s-a dorit alinierea la standardele comunitare de igienă, astfel încât, începând cu 1.01.2010, tot laptele materie primă livrat spre procesare să respecte condițiile comunitare de calitate (NTG/ml≤100.000 și NCS/ml≤400.000). Realizarea cerințelor și îndeplinirea standardelor de calitate se poate atinge prin utilizarea unor tehnologii adecvate de exploatare, prin păstrarea sănătății ugerului, prin efectuarea mulsului mecanic și prin procesarea primară corectă (răcirea la o temperatură de 2-4o C a laptelui, imediat după muls).
[NUME_REDACTAT] de Aderare la [NUME_REDACTAT], România a beneficiat de o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2009, pentru a se conforma cerințelor sanitar-veterinare impuse fermelor și capacităților de procesare a laptelui. Înaintea expirării acestei perioade, la cererea României, [NUME_REDACTAT] a prelungit cu încă doi ani derogarea atât pentru alinierea fabricilor românești de procesare a laptelui la standardele comunitare37. cât și pentru alinierea calității laptelui autohton la standardele de calitate/igienă ale UE. Fără această prelungire, 130 de unități de procesare a laptelui din cele 262 funcționale în acel moment ar fi trebuit să iasă de pe piață deoarece nu îndeplineau condițiile cerute pentru procesarea și urmărirea trasabilității laptelui. În momentul de față, laptele de vacă preluat pentru procesare de la producători poate fi conform sau neconform (în funcție de încadrarea în parametrii prevăzuți pentru NTG și NCS), obligația procesatorului fiind aceea de a evidenția modul de prelucrare (cu separare sau fără separare). Funcție de modul de prelucrare, produsele rezultate din procesarea laptelui conform sunt eligibile pe piața UE iar cele rezultate din prelucrarea laptelui neconform sau a laptelui în amestec (conform și neconform) sunt eligibile doar pe piața internă.Din acest motiv, prețurile oferite de procesatori diferă pentru laptele conform față de cel neconform. Pe lângă cei doi indicatori prezentați mai sus mai sunt luați în considerare la stabilirea prețului alți doi parametri: conținutul de grăsime și conținutul de proteină din lapte. De regulă, în contractele de achiziție este menționat un conținut de grăsime și de proteină de referință, nerespectarea acestor niveluri fiind penalizată, în timp ce depășirea acestora este recompensată prin adăugarea la prețul de bază a unor bonusuri pentru calitate.
[NUME_REDACTAT], producătorii de lapte de vacă sunt în cea mai mare parte persoane fizice ce dețin 1-2 bovine matcă (vaci de lapte și juninci) și care utilizează aproximativ 41% din laptele produs pentru consum propriu.
MAPDR a pus la dispoziția echipei de investigație informații privind structura exploatațiilor din România ce dețineau bovine matcă (vaci de lapte și juninci) în perioada 1995-2009. Trebuie precizat că aceste serii de date sunt caracterizate drept operative și că există unele diferențe între acestea și cifrele publicate de Eurostat, diferențe determinate probabil de faptul că noua serie de date se referă la fermele cu bovine matcă, nu doar la cele cu vaci de lapte, iar modalitatea de culegere a informațiilor poate reprezenta o altă sursă ce a condus la apariția acestor diferențe.
c) Tipul laptelui (conform /neconform)
În calitate de cumpărători, procesatorii pot achiziționa atât lapte de pe piața internă, cât și din import, conform sau neconform. Acest lapte poate fi prelucrat separat sau nu, în funcție de tipul de autorizare sanitar-veterinară a unității de procesare.
Unitățile de procesare, care conform certificării, prelucrează separat laptele conform de cel neconform, pot obține produse finite eligibile pe piața UE (cele din lapte conform) și produse ce se distribuie numai pe piața internă (cele din lapte neconform).
Unitățile de producție care, conform certificării, prelucrează ambele tipuri de lapte, fără separare, obțin produse finite ce se distribuie exclusiv pe piața internă.
În acest sens, se pot defini următoarele tipuri de piața relevantă a produsului:
Piața laptelui crud de vacă conform care prin prelucrare conduce la obținerea de produse finite eligibile pe piața UE;
Piața laptelui crud de vacă neconform a cărui prelucrare simplă sau în amestec cu lapte conform conduce la obținerea de produse finite eligibile doar pe piața internă.
d) Sistemul de certificare a calității laptelui
Laptele crud se clasifică ca fiind conform doar dacă se încadrează în parametrii microbiologici prevăzuți în Regulamentul (CE) nr.853/2004 al [NUME_REDACTAT]. Produsele lactate obținute prin procesarea unui astfel de lapte sunt eligibile pentru piața comună. Laptele neconform este cel care nu se încadrează în parametrii ceruți de regulament iar produsele obținute din procesarea acestuia pot fi vândute exclusiv pe piața națională..
Mecanismul de certificare a laptelui are un rol important în formarea prețului deoarece sunt diferențe semnificative de preț între laptele conform și laptele neconform. Deoarece există doar câte un singur laborator de certificare aparținând [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT] (DJSVSA) din fiecare județ, multe certificări au loc in laboratoarele din proprietatea procesatorilor (care au și rol de cumparatori). Această situație poate conduce la o poziție de avantaj a procesatorului față de fermier.
Atât laptele conform cât și laptele neconform se folosesc în procesul de producție, cu diferența majoră că produsele din lapte conform, realizate în fabrici autorizate, pot fi vândute atât pe piața locală, cât și pe piața comună, iar produsele din lapte neconform se pot vinde numai pe piața locală. Cele doua tipuri de lapte se pot procesa separat sau fără separare, caz în care produsele rezultate se pot vinde numai pe piața internă. De aceea, este important de reținut că există un grad limitat de substituibilitate între cele două produse, din punctul de vedere al utilizatorului din aval.
e) Laptele si aflatoxina
Aspergillus flavus a fost identificat ca sursa intoxicatiei in anul 1961. Descoperirea a atras pentru prima data atentia asupra pericolului pe care micotoxinele contaminante a alimentelor si furajelor le reprezinta asupra sanatatii umane si animale.
Exista patru tipuri principale de aflatoxine – B1, B2, G1 si G2 – si doua substante care apar ca urmare a metabolizarii toxinelor, M1 si M2, care au semnificatie ca agent contaminant pentru alimente si furaje. Aflatoxinele M1 si M2 au fost izolate in laptele animalelor care au consumat aflatoxine.
Aflatoxinele pot fi gasite in multe produse alimentare, in special in cereale, oleaginoase, condimente sau nuci. Laptele, branza si celelalte lactate pot, deasemenea, contine aflatoxina M in cazul in care animalul de la care provine laptele a fost hranit cu furaje cu continut de aflatoxine. Cantitatea cea mai mare de aflatoxina a fost detectata in marfurile originare din regiunile calduroase ale lumii, cu o variabilitate climatica ridicata.
Aflatoxina este o substanta relativ stabila – procedurile obisnuite de procesare a alimentelor nu o distrug, isi pastreaza proprietatile si la temperaturi inalte. Aflatoxina M rezista si la procesul de fermentare – desi o parte din toxina este distrusa in timpul productiei de iaurt sau branza, majoritatea cantitatii initiale se regaseste si in produsul finit.
Singura metoda eficienta de a distruge aflatoxina este prin hidroliza alcalina si acida sau expunerea la agenti de oxidare, dar acest proces duce de multe ori la aparitia altor substante, la fel de daunatoare.
In cazul expunerii la cantitati mari, aflatoxina poate cauza afectiuni serioase, sau chiar moarte. Ficatul este organul afectat in cea mai mare masura de aflatoxina, dar aceasta se acumuleaza si in plamanii, rinichii, creierul si inima persoanelor care sufera de aflatoxicoza. Toxina cauzeaza necroza tesuturilor si ciroza ficatului. Doza letala de aflatoxina este de 5-10 miligrame pe kilogram de greutate corporala.
Limitele sunt variabile in functie de marfuri, intre 2-8 micrograme pe kilogram din aflatoxina B1 si 4-15 micrograme pe kilogram pentru continutul total de aflatoxine. Exista deasemenea o limita maxima de 0.050 micrograme pe kilogram de aflatoxina M1 in lapte si produse lactate si de 0.025 micrograme pe kilogram pentru formulele de lapte pentru sugari.
II.2 Evoluția pieței laptelui
La finele anului 2008, semnale din presa românească indicau faptul că piața produselor lactate din România este dinamică, atingând în 2008 valoarea de 1,1 miliarde de euro1 . După ce a înregistrat o scădere de 20% în primul trimestru al anului 20092 , piața a înregistrat un trend pozitiv în trimestrele doi și trei. În primul trimestru al anului 2009 importul de produse lactate a acoperit 15% din necesarul de consum al României, restul fiind acoperit din producția internă. 3 În luna ianuarie 2009, semnale din presa indicau nemulțumirile fermierilor români legate de faptul că prețul plătit de procesatori pentru laptele colectat de la fermierii români a scăzut cu 15-20% din cauza importului de materie primă din Ungaria și Polonia4 . Odată cu scăderea prețului laptelui preluat de la fermieri, aceștia se așteptau la o scădere a prețului produselor lactate vândute către consumator, ca o măsură de stimulare a cererii.
Începând cu luna aprilie a anului 2009, declarațiile în presă ale fermierilor semnalau scăderea numărului de bovine, cauzată atât de producția vegetală slabă a anului 2007, cât și de faptul că prețul oferit pe litrul de lapte achiziționat de către procesatori era sub costul de producție, preferându-se achiziția de lapte din afara țării. Reprezentanții fermierilor au solicitat organizarea unei reuniuni împreună cu [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] (ANSVSA), [NUME_REDACTAT] Română din [NUME_REDACTAT] (APRIL).
În luna mai a anului 2009, fermierii, reprezentați de [NUME_REDACTAT] de Bovine din România (FCBR) și de [NUME_REDACTAT] de Taurine din România (SCTR) au participat la o întâlnire cu reprezentanții [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] (MAPDR) pe probleme referitoare la impunerea unor reguli stricte privind trasabilitatea5 laptelui utilizat ca materie primă și etichetarea produselor din magazine, precizând pentru acestea proveniența materiei prime folosite. La această întâlnire, fermierii, în calitate de producători de lapte, au solicitat punctul de vedere al [NUME_REDACTAT] referitor la concurența indusă pe piață de laptele adus din afara țării de către procesatori6 , aceștia folosindu-se de laptele de import pentru a crea o presiune asupra fermierilor români de a accepta un preț mai mic. Ulterior acestei întâlniri, starea conflictuală între cele două categorii de participanți pe această piață s-a intensificat, mai multe organizații ale crescătorilor de bovine semnalând că 90% dintre fermele zootehnice din țară sunt în pericol să se închidă din cauza relației proaste a fermierilor cu procesatorii și a întârzierilor repetate la plata subvențiilor din partea statului. Aceste organizații afirmau, de asemenea, că piața autohtonă este invadată de lapte de proastă calitate importat de procesatori, lapte ce este mai ieftin deoarece subvențiile acordate în țările de origine sunt mai mari și se primesc la timp; importul de lapte mai ieftin din afara țării a condus la rezilierea unilaterală de către procesatori a 30 % din contractele cu fermierii români . O altă problemă semnalată de către fermieri se referea la faptul că, o mare parte din laptele adus din spațiul intracomunitar nu este verificat corespunzător de către autorități. În concluzie, cauzele aflate la baza nemulțumirii fermierilor au fost în principal:
• Scăderea prețului laptelui de vacă pe care procesatorii îl plătesc fermierilor români la jumătate față de prețul primit de fermierii europeni, în timp ce în magazinele din România laptele de consum ajunge la un preț mai mare decât în țările UE;
• Rezilierea unilaterală de către procesatori a unui număr mare de contracte încheiate cu fermierii români;
• Preluarea laptelui fără negociere, prin impunerea unor prețuri de achiziție sub costurile de producție estimate de fermieri ca minim acceptabile;
• Frustrarea creată de faptul că atât prețul oferit cât și condițiile în care se derula relația cumpărător – vânzător nu reflectau în nici un fel valoarea produsului și importanța acestuia pentru sectorul agricol și industria alimentară și mai ales pentru consumatori.
În cursul lunilor august și septembrie 2009, nemulțumirile manifestate în presă de către fermieri au avut ca subiect refuzul procesatorilor sau a firmelor de colectare a laptelui de a mai prelua laptele de la fermieri, iar în cazul în care acceptau achizitionarea, ofereau un preț mai mic cu 40-50% față de aceeași perioadă a anului 2008. 8 Informațiile culese ulterior de la fața locului de către reprezentanții presei au dezvăluit că, în zonele cu mari efective de bovine, în care o mare parte a populației are ca principală ocupație și sursă de venit creșterea vacilor de lapte (Maramureș, Suceava, Botoșani, Sibiu, Hunedoara), fermierii au întâmpinat probleme în piață, deoarece:
• în lunile iunie, iulie și august (perioadă de vârf pentru producția de lapte) au fost importate cantități mari de lapte renunțându-se la producția locală (a fost importat lapte atât ca materie primă, cât și ca produs finit);
• s-a importat lapte din Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Olanda iar pe ambalaj s-a înscris „lapte produs în România” ;
• fermierii au rămas pe stoc cu jumătate din producția de lapte;
• refuzul procesatorilor de a mai colecta laptele i-a determinat pe fermieri să îl arunce, să îl utilizeze în hrana porcilor și a vițeilor sau să își reducă efectivele de vaci cu lapte prin vânzarea sau prin sacrificarea acestora10, mărind astfel numărul de exploatații cu 1-2 vaci de lapte (ponderea acestora este de aproape 90% din totalul exploatațiilor din România);
• întârzierile de luni de zile la plata laptelui preluat de către procesatori și la plata subvențiilor de către stat au deteriorat situația financiară a fermierilor, aceștia neputându-și continua afacerea;
• în timpul verii 2009, procesatorii au făcut presiuni asupra fermierilor să vândă litrul de lapte cu 0,4-0,5 lei, iar aceștia au acceptat deoarece produsul este foarte perisabil;
• nu există negociere, iar în multe cazuri profitul îl reprezintă doar suma de 0,3 lei/litru primită ca subvenție din partea statului.
Prețul cel mai bun primit de fermierii români în luna august 2009 a fost de 1,05 lei pentru un litru de lapte iar prețul cel mai scăzut a fost de 0,3-0,5 lei/l de lapte. Față de anul 2008, prețul a fost cu 40-50% mai mic. Cel de-al doilea grup important de participanți pe această piață îl reprezintă procesatorii, deținători de instalații de prelucrare a laptelui. Aceștia s-au confruntat la începutul anului 2009 cu o scădere de 20% a vânzărilor de produse lactate. Datorită scăderii cu 5-10% a prețurilor la lactate, și a numărului ridicat al promoțiilor, la începutul trimestrului patru, piața era în scădere cu până la 5% față de aceeași perioadă a anului 200811. Conform declarațiilor reprezentanților APRIL12, se importă lapte materie primă din cauza faptului că laptele din țară nu este în totalitate conform cu standardele europene iar pe timpul iernii laptele autohton destinat procesării nu acoperă necesarul de producție.
II.2.1 Prețul laptelui
Factori ce influențează formarea prețului
Prețul de achiziție a laptelui crud sau „prețul la poarta fermei” este diferit pentru laptele conform față de cel neconform. Având ca bază această diferențiere calitativă, prețul laptelui poate diferi de la o regiune la alta a țării și poate fi influențat de mai mulți factori:
A) Factori ce influențează în mod direct formarea prețului:
anotimpul când se efectuează tranzacția;
prețul laptelui achiziționat din spațiul intracomunitar și utilizat în fabricație de către procesatorul care este în același timp și importator și cumpărător de lapte de pe piața internă;
sprijinul financiar acordat de la bugetul de stat, în scopul îmbunătățirii calității produselor de origine animală și pentru îmbunătățirea calității și igienei laptelui de vacă destinat procesării, pentru atingerea standardelor de calitate din UE.
B) Factori ce influențează în mod indirect formarea prețului:
relația dintre producător și procesator, funcție de care poate fi posibilă negociera prețului sau a clauzelor tranzacției
negocierea;
contractul;
piața neagră;
prezența mai multor procesatori pe piața locală (concurența);.
La începutul verii, când producția de lapte începe să crească iar laptele scade calitativ (conținut de grăsime), se oferă un preț mai mic iar la începutul toamnei, când cantitatea de lapte oferită spre procesare scade iar laptele are un conținut de grăsime mai ridicat, prețul oferit este mai mare).
Grafic 1: Evoluția prețului mediu lunar de achiziție a laptelui crud, pe regiuni, în perioada 2007-2009
Sursa: Sursa:date INS martie 2010
II.2.2 Fenomenele economice de pe piața românească
[NUME_REDACTAT], piața lactatelor este considerată ca având potențial de creștere deoarece, în prezent, se înregistrează cel mai scăzut consum de lactate proaspete din [NUME_REDACTAT]. Conform statisticilor, un român consumă în medie 6 kilograme de iaurt anual, de 5 ori mai puțin decât media europeană, și 6,6 litri de lapte pe lună, la jumătate față de media înregistrată pe continent. Valoarea pieței lactatelor în România a ajuns în 2008 la 1,1 miliarde de euro. Ritmul de creștere al pieței pentru 2009 a fost estimat la 5%, după ce în primul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere de 20% a volumelor de vânzări.30 [NUME_REDACTAT] se produc anual peste 5,5 miliarde de litri de lapte de vacă, dintre care doar aproximativ 1,02 miliarde litri sunt procesați în sistemul industrializat (Tabelul nr.5).
Tabelul 5. Evoluția producției anuale de lapte din [NUME_REDACTAT] de lapte ocupă în agricultura României locul doi ca importanță, după producția de carne. Laptele este un produs perisabil, motiv pentru care este necesar ca de-a lungul filierei producție – procesare – consum să existe un sistem logistic funcțional care să aibă capacitatea de a oferi consumatorului produsele dorite în cel mai scurt timp, în forma adecvată și la parametrii calitativi ceruți. Având în vedere faptul că ordinul de deschidere a investigației face referire la piața comercializării laptelui în stadiul economic producător – procesator, fără a diferenția tipurile de lapte (de vacă, oaie, capră sau bivoliță), analiza a fost făcută pe piața laptelui de vacă utilizat pentru procesare. Această decizie a fost determinată de ponderea mare a producției de lapte de vacă în totalul producției de lapte din România, dar și de numeroasele semnale din presă ce invocau nefuncționarea relației comerciale între fermieri (în calitate de producători de lapte de vacă) și procesatorii de lapte.
Tabel 6: Comparație între țările membre UE și România referitor la structura efectivului și a exploatațiilor de vaci de lapte (anul 2007)
Din punct de vedere al efectivelor pe care le deține, România se află pe locul 6 în grupul țărilor membre UE-27, situându-se după Germania, Franța, Polonia, [NUME_REDACTAT] și Italia. La nivelul acestui grup, se observă un proces de reducere a efectivelor, mai accentuat decât în România, și un proces de concentrare a exploatațiilor.
România este pe locul 6 din punct de vedere al efectivelor dar se află pe locul întâi, cu cel mai mare număr de exploatații. La nivelul anului 2007, din totalul exploatațiilor din UE, 40,5% se aflau pe teritoriul țării noastre. Se observă că în aceste țări procesul de concentrare a efectivelor în exploatații de dimensiuni medii și mari a fost mult mai accelerat, numărul total de exploatații s-a redus până aproape de 60% în Cehia și Bulgaria și aproape de 55% în Ungaria. De asemenea, mărimea medie a exploatației este net superioară celei din țara noastră. Producția medie anuală de lapte pe cap de animal este, cu excepția Bulgariei, dublă față de cea obținută în România.
Acest mod de exploatare în România a efectivelor de vaci de lapte induce următoarele efecte:
utilizarea pentru autoconsum familial a aproape 40% din producția de lapte obținută;
un mod foarte greoi și costisitor de preluare a laptelui de către procesatori, care recurg pentru aceasta la rețele de colectare a laptelui și care sunt nevoiți să relaționeze cu un număr foarte mare de mici fermieri;
un număr foarte mare de fermieri pe piață care oferă fiecare în parte cantități foarte mici și care nu au putere de negociere.
Comparativ cu celelalte țări membre UE, România, deși are efective de vaci de lapte ce o situează pe locul 6 și are cel mai mare număr de exploatații, se situează pe locul 12 în privința cantității de cotă de lapte repartizată și este singura țară europeană în care cota pentru vânzări directe este mai mare decât cota pentru livrări.Analiza pieței laptelui de vacă a fost determinată și de faptul că acest sector agricol este reglementat la nivel comunitar prin aplicarea sistemului cotelor de lapte (Anexa nr.4), detaliat în sub-capitolul referitor la cota de lapte. Un alt aspect ce merită menționat este acela că laptele produs într-o exploatație agricolă poate avea mai multe destinații. Astfel, o parte din lapte poate fi folosit în fermă (pentru creșterea vițeilor și hrănirea altor animale), iar restul poate fi consumat de fermier și familia acestuia sau poate fi destinat comercializării. Comercializarea laptelui se poate face direct la piață, sub formă de lapte lichid sau de produse lactate produse în fermă, sau prin livrare către fabricile de procesare. Obiectul acestei investigații îl constituie analiza laptelui crud pe segmentul producător – procesator cu accent pe formarea prețului produsului tranzacționat, precum și factorii care influențează acest proces.
Tabelul 7. Evoluția producției de lapte de vacă în perioada 2005-2008
Cota de lapte repartizată României: volum, structură, evoluție, grad de utilizare
Sistemul de cotă pentru laptele de vacă este un sistem ce a fost introdus în UE în anul 1984, cu rol de a limita la un anumit nivel producția țărilor membre, astfel încât să nu se mai creeze o supraproducție care să afecteze fermierii prin scăderea prețului de livrare a laptelui.
La nivel național, cota de lapte reprezintă cantitatea totală de lapte de vacă pe care un SM al UE poate să o producă pe parcursul unui an de cotă (de la 1 aprilie anul curent la 31 martie anul următor), fără a-i fi impusă o taxă.
Implementarea cotei de lapte în România s-a făcut în perioada 2006-2007 și a constat în alocarea, din cota națională de referință, a unei cantități ce urma să fie produsă de fiecare exploatație înscrisă în sistemul de cotă.
Primul an de cotă în România a început la 1 aprilie 2007.
Cota națională de lapte are două componente:
1. cota de livrare (reprezentând cantitatea de lapte vândut pentru procesare);
2. cota de vânzare directă (reprezentând cantitatea de lapte și produse lactate transformate în echivalent lapte, vândute de către fermier direct consumatorului, la piață).
Tabel 8: Evoluția cotei de lapte repartizată României
II.2.3 Evolutia crizei laptelui romanesc
România a înghițit si ea o mare parte din laptele exportat de occidentali după apariția embargoului rus. Pus în fața faptului împlinit, fermierul român a trebuit să ofteze și să caute singur variantele salvatoare. Dacă existau. Pentru că acesta avea de traversat bariera prețului: cantitățile mari de lapte intrate pe piață într-un timp foarte scurt au dus la scăderea prețului chiar și în anotimpul rece, când erau de regulă ceva mai mari decât în vară. La sfârșitul anului trecut, pentru un litru de lapte livrat la procesatori, fermierii primeau puțin peste un leu. Asta în cazul marilor fermieri, pentru că micii producători trebuie să se declare mulțumiți dacă primesc un leu pe litrul de lapte livrat. Este firesc ca, în fața unui asemenea tarif, micul fermier să se gândească de două ori dacă mai merită să livreze lapte la procesatori, să-l transforme în produse lactate sau să uite de tot și să-și sacrifice animalele pentru carne.
De altfel, statisticile sunt îngrijorătoare: în 2014, aproape o treime din fabricile românești de lapte s-au închis, din lipsă de materii prime și vânzări. Și de aici pornește calvarul industriei românești de lapte, în condițiile în care România ocupă oricum penultimul loc din [NUME_REDACTAT] la consumul laptelui de vacă ambalat – cu 12 litri de persoană pe an (Euromonitor). Cu totul altfel stau lucrurile în cazul a doi dintre marii producători europeni de lapte: Irlanda, unde consumul anual de lapte ajunge la 145 de litri pe cap de locuitor, sau [NUME_REDACTAT], unde un englez bea 82 de litri de lapte într-un an.
Puși în fața unor mari fluctuații de producții de lapte autohton, cauzat nu doar de vreme, ci și de embargo, procesatorii străini prezenți pe piața românească s-au văzut nevoiți să-și schimbe strategia. Una dintre principalele cerințe ale retailerilor – stipulate în contract în momentul în care aceștia decid să accepte marfa producătorilor autohtoni – este consecvența. Condiție căreia unii fermieri nu i-au mai putut face față. Prin urmare, retailerii au preferat importurile de lapte și produse lactate procesate, păstrând relația la nivel local cu doar câțiva procesatori.
Cantitatea de iaurt prevăzută a fi contractată în acest an (la prețul pieței) de la producătorii locali nu este mai mare decât cea din 2014 (cum ar fi fost de preferat, ca să susțină producția autohtonă), ci egală cu cea vândută anul trecut – 500 de tone, spune managerul de comunicare. Diferența va fi susținută, eventual, de importuri; și aici este marea provocare a producătorilor români, nevoiți să facă față concurenței tot mai dure – un preț care ascunde în spate TVA scăzut și costuri de producție mai mici decât în România.
La ora actuală, aproape 90% dintre fermele și gospodăriile producătoare de lapte din România dețin o vacă sau trei, cel mult. Așa se explică producția medie pe cap de vacă furajată de doar 3.860 de litri pe an, față de peste 7.000 de litri pe an – cât produce în medie o vacă din Germania sau Franța. Pe de altă parte, nu tot laptele produs în fermele românești se ridică la standardele de conformitate acceptate de [NUME_REDACTAT]: dintr-o producție totală anuală de cinci milioane de tone de lapte, doar 1,3 milioane de litri reprezintă lapte conform (la standardele UE).
III.3 Evoluția pieței laptelui în statele membre ale [NUME_REDACTAT]
În spațiul UE, au apărut semnale în presă în legătură cu problemele de pe piața laptelui, începând cu luna mai 2009. Producători din mai multe state europene au protestat față de prețul mic al laptelui, exercitând presiuni asupra guvernelor pentru ajutoare. Franța, susținută de Austria și Germania a cerut comisarului european pentru agricultură măsuri de susținere pentru a face față prețurilor scăzute și volumului redus al exporturilor.
Nemulțumirile fermierilor din Franța, Germania, Spania, Belgia, s-au transformat în proteste de stradă denunțând scăderea cu 30% a prețurilor față de anul 2008 (Franța), cerând statului să se implice în susținerea acestui sector (Germania), sau solicitând guvernului să găsească soluții urgente pentru evitarea importurilor de lapte la prețuri scăzute (Spania) ori să intervină în scopul creșterii prețului laptelui (Germania, Franța, Belgia).
În perioada ce a urmat, [NUME_REDACTAT] (CE) a decis să acorde ajutoare producătorilor de lapte pentru a calma nemulțumirile acestora și a continuat să analizeze eventuale practici anticoncurențiale din lanțul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate. În cazul în care va constata disfuncții ale concurenței, CE va face uz de prerogativele sale conform Tratatului, urmând ca autoritățile naționale de concurență să acționeze conform competențelor lor. La întâlnirea de lucru a miniștrilor agriculturii din UE, desfășurată în 7 septembrie 2009, au existat divergențe de opinie cu privire la răspunsurile date de statele membre (SM) referitoare la criza laptelui, fiind primită cu răceală propunerea Franței și a Germaniei privind menținerea unei reglementări puternice a sectorului lactatelor din Europa, pentru a nu-i lăsa pe fermieri expuși la evoluțiile pieței, cu atât mai mult cu cât din 2015 se preconizează eliminarea cotelor de lapte din UE.
O altă propunere franco-germană prezentată la această întâlnire a fost o înghețare a programatei majorări a cotelor europene în anul următor, ținând cont de faptul că o parte din agricultori văd în această majorare a plafonului de producție una din cauzele căderii prețurilor la lapte, idee respinsă de oficialii de la Bruxelles. Germania și Franța doreau să generalizeze în Europa ”autorizarea unei contractări la scară națională” pentru a fixa un preț minim al laptelui și îmbunătățirea procedurilor de etichetare, propunând aplicarea unei etichete de genul “lapte produs în Franța”.
Cu această ocazie, 16 țări dintre cele 27 ale UE, printre care și România, s-au raliat ideii francogermane privind un nou regulament al piețelor, care să pună capăt scăderii prețului laptelui; inițiativa prevede completări față de reglementarea ce are în vedere renunțarea la cotele de lapte după 2015. Din a doua jumătate a lunii septembrie 2009, protestele fermierilor europeni s-au accentuat. Apelul la grevă lansat în 10 septembrie a condus la o înmulțire a acțiunilor de vărsare a laptelui atât la Bruxelles cât și în Franța, Italia, Olanda, Spania. Sub presiunea protestelor, ministrul francez al agriculturii a promis reprezentanților fermierilor că vor fi încheiate acorduri între producători și procesatori “sub controlul puterilor publice pentru a garanta 5 un venit stabil pentru producători” iar ministrul de resort al Italiei a menționat că nivelul costului de producție este de 30-40 eurocenți/litru în condițiile în care procesatorii plătesc un preț de 28-30 de eurocenți/litru; această scădere a prețului plătit producătorilor depășește 50% în anumite țări din UE și se află la originea protestelor fermierilor europeni. La reuniunea extraordinară a miniștrilor europeni ai agriculturii, desfășurată în 5 octombrie la Bruxelles, fermierii au cerut, prin proteste, să se discute despre prețul scăzut al laptelui, susținând că îi costă de 2 ori mai mult să producă laptele decât prețul pe care îl primesc la vânzare. Aceștia au mai semnalat faptul că, deși prețul la producător a scăzut cu 40%, în magazine prețurile au scăzut cu doar 1-2%.
Reuniunea a dezbătut în principal o propunere a Germaniei de anulare a creșterii cotelor de lapte în 2010 și 2011, astfel încât prețul să nu mai scadă. Aceeași poziție a fost susținută de către Franța, ai cărei fermieri au fost loviți de criză la fel ca și germanii, italienii, olandezii și spaniolii. Această idee contravine poziției CE potrivit căreia, cotele de lapte trebuie să se majoreze cu 1% anual până în 2015, când este prevăzut să dispară complet. Decizia creșterii cotelor de lapte a fost luată de aceiași miniștri ai agriculturii, într-o reuniune comună în noiembrie 2008, neanticipând criza din primele luni ale anului2009. Tot la reuniunea din 5 octombrie 2009, comisarul pentru agricultură a informat că a fost înființat un grup la nivel înalt ([NUME_REDACTAT] Group on Milk – HLG) format din experți în domeniul lactatelor, pentru a discuta despre măsurile pe termen mediu și lung ce trebuie luate în sectorul laptelui și al produselor lactate, ținând cont de eliminarea sistemului cotelor de lapte de la 1 aprilie 2015. Aceste măsuri trebuie să contribuie la stabilizarea pieței laptelui și a veniturilor producătorilor, reducând totodată volatilitatea prețurilor și crescând gradul de transparență a pieței. Grupul își va defășura activitatea în paralel cu măsurile introduse de Comisie în scopul stabilizării pe termen scurt a pieței laptelui și produselor lactate și este prezidat de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT] în cadrul [NUME_REDACTAT], SM fiind reprezentate de către înalți funcționari.
Livrările de lapte de vacă s-au menținut la un nivel relativ constant în UE 27 pe parcursul ultimilor 3 ani, înregistrând variații procentuale mici de la un an la altul (+ 1% în 2008, – 0,6% în 2009, + 0,03% în primele 7 luni ale anului 2010). După nivelul maxim excepțional înregistrat în 2007, prețurile laptelui la producător au cunoscut aceeași tendință descendentă ca și prețurile produselor lactate.
Grafic 2. Evolutia pretului laptelui in UE
După o ușoară redresare în iulie-septembrie 2008, prețurile au atins un nivel redus în mai 2009, situat în medie cu puțin peste nivelul plasei de siguranță. Prețurile laptelui au fost în creștere în perioada mai 2009 – noiembrie 2009 și s-au menținut aproximativ la același nivel în primul trimestru al anului 2010, fără să înregistreze fluctuațiile sezoniere care prezintă de obicei o tendință descrescătoare în timpul iernii și al primăverii. Începând cu primăvara anului 2010, prețurile laptelui sunt în creștere, atingând în august o medie ponderată pentru UE 27 de aproximativ 31,5 cenți/kg.
Graficul 3: Preturile pentru lapte in UE( 2010 fata de 2009)
Graficul 3 prezintă o situație de ansamblu a variațiilor semnificative ale prețurilor în statele membre, prin compararea prețurilor din august 2010 cu cele înregistrate în august 2009 în diferitele state membre. Evoluția prețurilor medii în UE pentru principalele produse lactate s-a caracterizat prin instabilitate din 2008 și până în prezent. Dacă la începutul anului 2008 prețurile erau încă la niveluri foarte ridicate, în prima jumătate a anului 2009 acestea au coborât până la niveluri foarte scăzute, iar în a doua jumătate a anului 2009 și în primele trei trimestre din 2010 au înregistrat o creștere constantă. Exporturile UE de produse lactate au înregistrat o scădere puternică în 2008, în special în cazul untului și al uleiului de unt, singura excepție majoră fiind laptele praf integral. Această tendință a încetat în 2009, odată cu introducerea restituirilor la export pentru acoperirea unei părți a diferenței din ce în ce mai mari dintre prețurile pieței mondiale și prețurile din UE. În primele luni ale anului 2010, exporturile UE s-au redresat fără să se efectueze nicio restituire la export ca urmare a creșterii cererii mondiale.
Aplicarea regulilor PAC
Din analiza regulilor concurenței si ale PAC ce se aplică relațiilor dintre fermieri și ceilalți actori din sectorul laptelui rezultă că:
• regulile de concurență se aplică în agricultură conf. art.101-106 ale TFEU;
• derogările pentru agricultură sunt limitate și vizează circumstanțe specifice, dar în nici un caz aspecte precum: stabilirea prețurilor; împărțirea pieței; limitarea producției; alocarea clienților;
• în cadrul regulilor generale de concurență pot fi permise anumite acorduri de cooperare între competitori atunci când se urmărește eficiența, promovarea progresului tehnic și economic;
• legislația actuală privind concurența permite:
o protecția fermierilor față de practicile anti-competitive;
o dezvoltarea formelor de cooperație;
o oportunități egale pentru producătorii de lapte.
• regulile de concurență nu se aplică grupurilor care negociază colectiv prețul dacă:
o fermierii în cauză nu dețin împreună o cotă de piață mai mare de 5%, sau o cifră de afaceri mai mare de 40M€;
o peste acest nivel, este puțin probabil să aibă efecte în întreaga UE.
• regulile de concurență permit fermierilor să:
o stabilească un agent comercial care să le vândă laptele la un preț de rezervă stabilit de fiecare producător în parte;
o stabilească un preț comun dacă:
– lansează un nou produs împreună;
– un cumpărător important dorește un preț unic de achiziție;
– grupul de fermieri nu deține o cotă semnificativă de piață–în general mai puțin de 15%.
o utilizeze mijloace comune pentru colectarea laptelui și ca urmare să stabilească volumul și prețul laptelui colectat; totuși, gruparea respectivă de fermieri nu trebuie să dețină o cotă de piață mai mare de 20%;
o să se asocieze în organizații inter-sectoriale, cu condiția să nu fixeze prețul, să nu își împartă piața sau să limiteze producția.
• regulile de concurență nu permit:
o schimbul de informații privind prețul între fermieri;
o utilizarea unui agent pentru înțelegeri (concurențiale) privind strategiile pieței
o cooperativelor sau altor forme de organizare comună ale fermierilor să dețină o cotă de piață mai mare de 20%; peste acest nivel autoritățile de concurență evaluează caz cu caz impactul de piață.
Privind regulile de concurență specifice pentru sectorul laptelui, la nivel UE se întâlnesc trei situații:
o SM care au legislație similară/echivalentă cu cea a UE;
o SM cu legislație națională ce diferă semnificativ de cea a UE;
o SM care nu au derogări naționale pentru sectorul laptelui (inclusiv România).
Deoarece raportul dintre producători și procesatori este asimetric, mai ales pentru producătorii medii și mici, fermierii pot coopera cu alți jucători de pe piață, în cadrul lanțului economic al laptelui prin organizațiile interprofesionale ce reunesc fermieri, comercianți și procesatori. Statele membre ale [NUME_REDACTAT] pot recunoaște astfel de organizații interprofesionale în sectorul lactate, dar acestor organizații interprofesionale le este interzis să fixeze prețurile, să împartă piețele sau să limiteze producția.
De asemenea, organizarea fermierilor în cooperative poate răspunde cerinței creșterii puterii de negociere a prețului pe filieră;
Mai multe SM au adoptat măsuri, altele decît cele din domeniul concurenței, menite să combată: lipsa de putere de negociere a fermierilor, practicile comerciale neloiale.
[NUME_REDACTAT], Legea concurenței nr.21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare (MO nr.459/6.07.2010) prevede la art.5(1) interzicerea oricăror înțelegeri între întreprinderi, asociații de întreprinderi și orice practici concertate ce au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
Art.5(3) din aceeași lege exceptează de la aceste prevederi categoriile de înțelegeri, decizii și practici concertate în condițiile și criteriile de încadrare pe categorii stabilite de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] sau ale [NUME_REDACTAT] cu privire la aplicarea prevederilor art.101(3) din TFEU și menționate în regulamentele de exceptare pe categorii.
Chiar dacă, conform art.8 (1), prevederile art.5 (1) nu se aplică:
în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părți nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate, atunci când participanții la înțelegere sunt concurenți;
în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părți nu depășește 15% pe niciuna dintre piețele relevante afectate, atunci când participanții la înțelegere nu sunt concurenți pe niciuna din aceste piețe;
în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înțelegere între concurenți sau între neconcurenți, se aplică pragul de 10%, acestea rămân valabile pentru înțelegerile care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți.
Deci, în situația practicilor ce au ca obiect fixarea prețurilor sau a tarifelor, chiar dacă agenții economici participanți ar îndeplini condițiile de aplicare a excepției, ei nu vor beneficia de excepția de la aplicarea legii.
Comercializarea în comun a produselor agricole (inclusiv laptele) se poate face atât de către fermieri cât și de către forme asociative ale acestora care sunt prezente în piață sub formă de:
asociații ale fermierilor, constituite în baza OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații;
cooperative agricole constituite conform Legii nr.56672004 a cooperației agricole;
grupuri de producători, constituite în baza OG37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice;
organizații interprofesionale, constituite în baza OUG 103/2008 privind înființarea organizațiilor interprofesionale pentru produselel alimentare.
Cu excepția OUG 103/2008, legislația specifică referitoare la organizarea grupurilor de producători, a cooperativelor sau a asociațiilor din sectorul agricol nu conține prevederi exprese referitoare la aplicarea regulilor de concurență în domeniu.
La nivelul [NUME_REDACTAT] există Regulamentul (CE) nr.1234/2007 al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”), document ce conține regulile de organizare comună de piață pentru anumite produse agricole (între care se află laptele și produsele lactate), regulile de concurență aplicabile în domeniu precum și exceptările de la aplicarea regulilor de concurență referitoare la acordurile, deciziile și practicile exploatărilor agricole, asociațiilor de exploatatori agricoli sau asociațiilor unor asemenea asociații. 123
Astfel, art.176 din Regulamentul unic OCP din prevede că art.101(1) din TFEU nu se aplică acordurilor, deciziilor și practicilor expoloatărilor agricole, asociațiilor de exploatatori agricoli sau asociațiilor unor asemenea asociații ce aparțin unui singur SM și care se referă la producția sau la vânzarea produselor agricole sau utilizarea instalațiilor comune de stocare, de tratare sau de transformare a produselor agricole și din care nu decurge obligația de a practica prețuri identice, cu excepția cazului în care Comisia constată că astfel concurența este exclusă sau că obiectivele art.33 din Tratat sunt periclitate.
La nivel național, a existat OG48/2005 privind organizarea pieței laptelui de vacă, document ce a fost abrogat prin Legea nr.38/2010, iar reglementările de concurență în vigoare nu conțin exceptări referitoare la producția și comercializarea produselor agricole ce fac obiectul OCP.
[NUME_REDACTAT] asupra situației pieței produselor lactate în UE
Paralel cu activitatea HLG, [NUME_REDACTAT], la cererea [NUME_REDACTAT] din iunie 2009, a prezentat rapoarte trimestriale referitoare la situația pieței laptelui crud în Europa. Aceste rapoarte au fost elaborate în 27 iulie 2009, 19octombrie 2009, 16 decembrie 2009, 26 martie 2010. Din raportul Comisiei din iulie 2009 rezultă că, la momentul respectiv, piața mondială prezenta un grad ridicat de volatilitate deoarece cantitățile comercializate erau mici comparativ cu producția și consumul total. Prețurile pe piața mondială au scăzut considerabil din cauza efectului combinat al unei creșteri a producției în alte țări furnizoare ([NUME_REDACTAT], Australia, Argentina, Brazilia și SUA) și al unei scăderi a cererii la nivel mondial corelată cu criza economică. Conform statisticilor FAO, producția mondială de lapte a fost, la nivelul lui 2007, de 671 milioane tone, din care, 560 milioane tone lapte de vacă. Producția de lapte a principalilor exportatori din emisfera sudică a crescut puternic în sezonul 2008/2009: în [NUME_REDACTAT] cu 7%, în Australia cu 2%, Argentina cu 5%. Producția SUA, după mai multe creșteri anuale semnificative, pare a se fi stabilizat în 2009, având o creștere de numai 0,1% în martie/aprilie 2009 și de numai 0,2% în mai 2009.
Producția de lapte din UE nu a crescut ca urmare a diferitelor creșteri ale cotelor. Livrările de lapte către procesatori, monitorizate prin sistemul de cotă, au fost de 137,8 milioane tone în anul de cotă 2007/2008 și de 136,4 milioane tone în anul de cotă 2008/2009. Cota a crescut în anul 2008/2009 cu 2-2,5% iar producția a scăzut cu 0,9%. La 31 martie 2009, producția totală de lapte la nivel european era, conform estimărilor, cu 4,2% mai mică decât cota globală. Cu toate acestea, cererea a scăzut atât în UE cât și pe piața mondială. Scăderea cererii la nivelul UE a afectat în principal produsele de calitate, cum ar fi brânza (laptele produs în UE este transformat în proporție de 40% în brânzeturi, 30% în produse lactate proaspete și 30% în lapte praf, unt și cazeine; din produsele lactate proaspete, 7% merg la export, 20% merg către industria de food service iar 70% merg către consumul casnic). În perioada ianuarie – aprilie 2009, la nivel comunitar s-au înregistrat scăderi la producția de lapte de băut cu 2,5%, la produse fermentate cu 1,3%, la smântână, cu 0,8%, la brânzeturi, cu 2,3%. Printre cauze se numără criza economică și faptul că produsele de calitate ridicată devin din ce în ce mai scumpe.De menționat că mai mult de 70% din lapte este prelucrat sub formă de brânzeturi și produse proaspete, iar scăderea producției este un efect al scăderii consumului pentru aceste produse. Prețurile laptelui pe piața UE Scăderea cererii în UE și prăbușirea prețurilor pe piața mondială au exercitat un efect direct asupra prețurilor de pe piața comunitară. În consecință, prețul mediu al laptelui crud a ajuns în luna mai 2009 la 21 eurocenți/litru și chiar mai puțin în unele SM (Lituania=15,7;Letonia =15,7; Slovacia= 17,7; Estonia=19,8; Ungaria=20,4). În anul 2007, prețurile pe piața mondială au depășit cu mult nivelurile de intervenție ale UE, iar prețurile din UE au înregistrat o tendință identică. În a doua jumătate a anului 2008, prețurile de pe piața mondială au scăzut sub nivelurile de intervenție ale UE, fenomen accentuat de slăbirea puterii dolarului american, iar prețurile în UE au urmat din nou o tendință identică. Comisia a aplicat măsuri de sprijin pentru a împiedica scăderea și mai accentuată a prețurilor în UE.
Prețurile medii pentru laptele crud în UE au fost întotdeauna puțin peste prețul de sprijin pentru echivalent lapte (calculat pe baza prețurilor de intervenție pentru lapte praf degresat și unt). Reducerea nivelului de intervenție a avut un impact nesemnificativ după reforma din 2003, iar prețurile au crescut puternic în perioada 2007/2008. Cererea scăzută din 2009 a cauzat un dezechilibru al pieței, iar prețurile au scăzut apropiindu-se de prețul de sprijin pentru echivalent lapte, ceea ce reprezintă un nivel mult inferior celui de dinainte de reforma din 2003. La prețul mediu al laptelui de 24 eurocenți/litru (iulie 2009) fermierii își puteau acoperi costurile variabile.
Creșterea accentuată a prețurilor pentru bunurile de larg consum în a doua jumătate a anului 2007 a generat o creștere rapidă a prețurilor pentru producția de lapte și o creștere puternică a prețurilor de consum.
De la sfârșitul anului 2007, scăderea drastică a prețurilor pentru lapte și produse lactate (-39% pentru unt, -49% pentru lapte praf degresat, -18% pentru brânză, -31% pentru lapte) a antrenat doar o scădere ușoară, cu aproximativ 2% a prețurilor de consum pentru produsele lactate. Neadaptarea prețurilor de consum la scăderea prețurilor franco – fabrică este și mai evidentă dacă este evaluată pe o perioadă mai lungă: în timp ce prețurile franco-fabrică ale majorității produselor lactate sunt în prezent inferioare nivelurilor pe care le atingeau înainte de creșterea vertiginoasă a prețurilor, cele de consum pentru produsele lactate au rămas ridicate. Ar putea exista mai multe motive pentru care prețurile de consum pentru lapte au rămas stabile, în timp ce prețurile pentru laptele crud și prețurile franco – fabrică au scăzut, știut fiind faptul că laptele reprezintă doar unul din costurile ce intră în prețul de consum al produselor lactate. Cu toate acestea, amploarea, întârzierea și asimetria în ceea ce privește ajustarea în sens negativ a prețurilor pentru produsele lactate, care este foarte drastică în unele SM, demonstrează în mod clar că lanțul de aprovizionare cu produse lactate al UE nu funcționează eficient.
Deoarece consumatorii nu pot să beneficieze de prețuri mai scăzute, este îngrădită dezvoltarea cererii de consum pentru produsele lactate. Acestă situație determină îngrijorări serioase cu privire la repartizarea valorii adăugate în cadrul lanțului format din fermieri, îndustria produselor lactate și detailiști. Evoluția pieței Pe termen scurt, perspectivele pentru piața brânzeturilor și cea a produselor lactate proaspete sunt condiționate de cererea limitată la nivelul UE și la scară mondială și indică o creștere ușoară a cererii.
Se preconiza că va continua o acumulare în 2009 și 2010 a stocurilor de intervenție pentru unt și lapte praf degresat. Restituirile la export pot contribui la echilibrarea pieței UE, deși cererea scăzută la nivel mondial și concurența puternică din partea exportatorilor care practică prețuri mici, limitează potențialul de export al UE. Perspectiva pe termen mediu și lung a pieței produselor lactate din UE va rămâne pozitivă, având în vedere eventuala redresare economică ce ar trebui să contribuie la sprijinirea creșterii consumului pentru produsele lactate cu o valoare adăugată mai ridicată. Măsurile luate de Comisie pentru sprijinirea pieței au fost orientate spre:
1) stimularea cererii și sprijinirea fermierilor, prin:
ajutorul pentru stocarea privată a untului; ¾ restituțiile la export;14
achiziționarea prin intervenție pentru unt și lapte praf degresat; ¾ norme de comercializare (produsele lactate trebuie să fie alcătuite în proporție de 100% din lapte, apariția de produse analoage în care materiile grase sunt înlocuite cu uleiuri vegetale, erodează potențialul de pătrundere pe piață a produselor lactate);
distribuirea de lapte elevilor din școli;
plăți directe în avans (Comisia va permite SM să efectueze până la 70% din plățile directe începând cu 16 octombrie în loc de 1 decembrie 2009, putându-se acorda și ajutoare de minimis);
programe de promovare a produselor lactate pe piața internațională.
2) reducerea ofertei prin:
utilizarea de către SM a excedentului contribuțiilor plătite de către producători în cazul depășirii cotei naționale de producție15, pentru a finanța abandonarea voluntară a producției de lapte sau redistribuirea acesteia unor grupuri prioritare;
utilizarea de către SM, cu titlu provizoriu, a avansurilor colectate, pentru a frâna producția prin penalizarea producătorilor ce depășesc cotele individuale, în favoarea unei restructurări a sectorului produselor lactate;
eliminarea producției înainte ca aceasta să aibă loc, prin reducerea numărului de vaci, un efect imediat putându-se obține dacă abatorizarea vacilor se realizează cu finanțare din partea UE.
3) sprijinirea veniturilor și restructurarea sectorului produselor lactate prin:
creșterea prețurilor de intervenție;
redistribuirea ajutoarelor directe (SM pot stabili ajutoare specifice destinate unor regiuni vulnerabile sau unor tipuri de activități vulnerabile din cadrul sectorului produselor lactate);
ajutoare de stat;
dezvoltarea rurală (sprijinirea fermierilor producători de lactate pentru a deveni mai competitivi pentru a asigura producția de lapte în regiuni cu tradiție în materie de produse lactate);
Aplicarea normelor de concurență în domeniul producției și comerțului cu produse agricole, norme prevăzute în Tratat16, constituie unul dintre elementele politicii agricole comune. Printre obiectivele [NUME_REDACTAT] Comune (PAC), așa cum sunt menționate în Tratatul de Funcționare al [NUME_REDACTAT] (TFEU), se regăsesc:
Asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, prin utilizarea optimă în special a forței de muncă;
Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură;
Stabilizarea piețelor;
Garantarea siguranței aprovizionărilor;
Asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori. Pentru realizarea acestor obiective, organizarea comună de piață poate îmbrăca una dintre următoarele forme:
Reguli comune de concurență;
Coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naționale ale pieței;
Organizarea europeană a pieței.
De asemenea, organizarea comună de piață poate include toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite mai sus și în special reglementarea prețurilor, a subvențiilor pentru producerea și comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare și a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor. Organizarea comună de piață se limitează la urmărirea obiectivelor PAC și trebuie să excludă orice discriminare între producătorii și consumatorii din UE.
Sistemul cotelor
[NUME_REDACTAT] a solicitat prezentarea unor „posibile op țiuni pentru stabilizarea pieței produselor lactate, cu respectarea rezultatelor bilanțului de sănătate”.
Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilan țului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Așadar, este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.
Producția actuală este oricum cu 4,2% sub nivelul cotei.
Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care î și depășesc cotele individuale și să folosească acești bani pentru finanțarea retragerilor voluntare din producția de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.
Sistemul de cote de producție este un instrument specific industriei laptelui, obligatoriu de aplicat odată cu aderarea Romaniei la [NUME_REDACTAT] (UE). Sistemul de cote de producție alocă fiecărei țări membre a UE o cantitate maximă de lapte posibil de produs într-un an de cotă, iar această cantitate este repartizată parților interesate la nivelul fiecărei țari de către autoritatea locală.
[NUME_REDACTAT], autoritatea cu rol de distribuire și supraveghere a cotei naționale de lapte este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Mecanismul cotei de lapte a fost instituit în Europa în 1984 având ca scop evitarea unei crize de supraproducție la nivel european.
Modalitatea de aplicare aleasă de APIA pentru România conduce la o puternică fragmentare regională a pieței laptelui. Două aspecte conduc la aceasta:
Producătorii nu pot vinde laptele unui procesator decât dacă dețin cotă de livrări, iar la rândul său, cumpărătorul trebuie să fie înregistrat în sistemul de cotă de lapte.
Deschiderea unui punct de colectare autorizat necesită un anumit efort financiar și logistic. În consecință, se creează premizele unei regionalizări induse de legislație dar nu se pot exclude și posibile practici anticoncurențiale.
Din analiza distribuției rețelelor de centre de colectare a laptelui, se observă că marii procesatori sunt localizați mai ales în zonele cu potențial ridicat de producție de lapte. Chiar dacă la nivel regional nu există suprapuneri regionale semnificative ale acestor rețele, la nivel județean, cu mici excepții, există cel puțin 2 procesatori care colectează laptele prin centre autorizate sau în curs de autorizare.
Producătorii de lapte care dețin o cotă individuală de producție trebuie să utilizeze cel puțin 85% din aceasta în anul de cotă curent, în caz contrar, cota li se va diminua corespunzător în anul următor. Pentru a evita aceasă situație, fermierii acceptă să își vândă laptele chiar dacă prețul oferit de procesatori nu este cel așteptat.
Problema asimetriei în puterea de negociere dintre fermieri și procesatori se regăsește într-o oarecare masură și la nivel european, cu diferența majoră că în alte țari membre ale UE producătorii de lapte sunt și acționari la societățile comerciale de tip procesator.
Acest aranjament industrial are ca scop creșterea puterii de negociere a fermierilor prin suprapunerea de interese cu cele ale procesatorilor. [NUME_REDACTAT] este dificil să se realizeze această structură, deoarece procesatorii sunt societăți comerciale cu capital privat și cu acționar unic sau majoritar.
Masurile comisiei europene pentru stabilizarea crizei laptelui
[NUME_REDACTAT] va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapteși pentru stabilizarea pieței produselor lactate. În raportul publicat astăzi cu privire la situația de pe piața lactatelor, Comisia prezintă o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăți cu care se confruntă această piață. Comisia va continua să utilizeze instrumente ca intervenția, depozitarea privată și restituirile la export. Va permite efectuarea în avans a plăților directe către fermieri și tocmai a lansat o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor. Printre alte posibile măsuri se numără finanțarea retragerilor voluntare din producția de lapte cu ajutorul banilor obținuți prin taxarea depășirilor de cotă și, de asemenea, includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanțul de sănătate din 2008 și există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurențiale din lanțul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate. În conformitate cu concluziile [NUME_REDACTAT] din iunie, Comisia nu va reveni asupra deciziilor adoptate cu privire la sistemul cotelor.
„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii no ștri de lapte care sunt confruntați cu prăbușirea prețurilor”, a declarat [NUME_REDACTAT] Boel, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală.„Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieței, dar, așa cum a indicat [NUME_REDACTAT], nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină și treptată a cotelor. A pune în discuție acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranță și, oricum, nu ar ajuta cu nimic la remedierea situației actuale.”
Măsurile disponibile:
• Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lui ianuarie și, anul acesta, s-au depozitat până acum 113 500 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată va fi prelungită până la sfârșitul lui februarie 2010;
• Cumpărarea la interven ție de unt și lapte praf degresat a debutat la 1 martie, iar Comisia a propus recent prelungirea achizițiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenție. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel și în 2010, dacă situația de pe piață o impune. Până acum, s-au cumpărat 81 900 de tone de unt și 231 000 de tone de lapte praf degresat;
• În ianuarie, s-au r eactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menținut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina prețurile de pe piața mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atâta timp cât va fi nevoie;
• Sistemul de distribuire a laptelui în școlile UE a fost recent îmbunătățit și sunt în curs discuții pentru a-l face și mai atrăgător;
• În mod excepțional, Comisia va autoriza statele membre să efectueze până la 70% din plățile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie;
• Statele membre pot acorda și ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condițiile pieței pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichiditățile.
• Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat;
• În acest fel, s-ar putea plăti până la 15 000 EUR per fermier până la sfârșitul lui 2010, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.
• În cursul acestei luni, Comisia a propus o nouă rundă de programe de promovare a produselor lactate;
• Bilan țul de sănătate a dat statelor membre posibilitatea de a redistribui o parte din plățile directe între fermieri și între sectoare la nivel intern. Fiecare stat membru poate, de exemplu, să stabilească ajutoare specifice pentru anumite tipuri de producție vulnerabile din sectorul lactatelor;
• Politica de dezvoltare rurală prevede o serie de măsuri de sprijinire a restructurării în acest sector. Bilanțul de sănătate a stabilit că „restructurarea sectorului produselor lactate” este una din noile probleme cu care ne confruntăm și pentru care se pot cheltui o parte din sumele adăugate fondului pentru dezvoltare rurală;
• S-ar putea astfel subven ționa pensionarea anticipată, investițiile, producția de lapte din zonele defavorizate sau cea care respectă mediul înconjurător, precum și practicile de ameliorare a bunăstării animalelor;
• Comisia implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa, „Pre țurile la alimente în Europa”, și studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a prețurilor;
• Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncuren țiale din lanțul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate;
• Dacă va constata disfunc ții ale concurenței, Comisia nu va ezita să facă uz de toate puterile sale conform tratatului. Un rol important le revine și autorităților naționale din domeniul concurenței;
• Fermierii producători de lactate trebuie să fie încuraja ți să coopereze mai eficient în cadrul organizațiilor de producători, ca să-și mărească forța de negociere.
Perspectivele pieței pe termen mediu în UE au fost simulate folosind modelul Aglink-Cosimo. Simularea privind mediul politic și piața pe plan mondial are la bază Perspectivele agricole OCDE-FAO 2010-2019, care utilizează ultimele proiecții macroeconomice disponibile și pleacă de la ipoteza că nu se vor modifica nici PAC, după deciziile din cadrul Bilanțului de sănătate, și nici politicile comerciale. Printre cei mai importanți factori pentru efectuarea proiecțiilor de piață se numără ameliorarea perspectivelor de creștere a PIB-ului, ipoteza că euro își va consolida treptat poziția față de dolarul american și previziunile OCDE-FAO privind prețul de pe piața mondială 1 al produselor lactate de bază.
Neîndeplinirea uneia dintre aceste proiecții ar putea avea consecințe importante asupra previziunilor finale. În plus, modelul Aglink-Cosimo nu ține cont de o volatilitate a prețurilor mai mare decât cea prevăzută. Pe baza acestui model și a ipotezelor menționate anterior, se prevede că producția de lapte va reintra pe o curbă ascendentă începând cu anul 2011, sub influența unei evoluții destul de optimiste a cererii, care se bazează pe ameliorarea perspectivelor macroeconomice. În 2020, producția de lapte din UE 27 va depăși cu aproximativ 3% nivelul înregistrat în 2009. Se așteaptă ca livrările de lapte să crească într-un ritm ușor mai rapid, diferența datorându-se scăderii treptate a consumului din producția proprie în țările UE 12.
În contextul eliminării cotelor, se prevede că producția de lapte a UE 27 va reacționa foarte slab la încetarea sistemului de cote din punctul de vedere al livrărilor în UE .
Perspectivele par favorabile pentru produsele lactate de bază cu valoare adăugată mare, acestea fiind stimulate de cererea tot mai mare de brânză și produse lactate proaspete,. Se prevede că producția de produse lactate proaspete (inclusiv laptele de consum, smântâna, iaurtul etc.) va crește cu aproximativ 8% (din 2009 până în 2020), iar producția de brânză cu aproximativ 10%. Perspectivele pentru exporturile de brânză pot fi considerate favorabile: în ciuda ipotezei consolidării treptate a monedei euro, UE își va menține o cotă de piață stabilă de peste 30% din exporturile mondiale de brânză.
În ceea ce privește laptele praf integral, se prevede că producția va scădea cu puțin sub nivelul din 2009 și că exporturile UE pe termen mediu vor rămâne stabile, stimulate de stabilitatea cererii mondiale. Totuși, cota de piață din exporturile mondiale a UE va scădea treptat la 21% până în 2020 (de la 24% în 2009). Perspectivele arată că se menține stabilitatea pieței untului, aceasta fiind însă condiționată de o cerere internă constantă.
Creșterea producției prevăzută pentru 2015 (anul eliminării cotelor) va duce la o creștere a exporturilor UE. Perspectivele pentru laptele praf degresat sunt mai puțin favorabile, dată fiind ipoteza consolidării euro și oferta importantă a celorlalți exportatori. În ciuda perspectivelor relativ favorabile și a aparentei stabilități a pieței pentru laptele praf degresat, previziunile pe termen mai scurt rămân sensibile la evoluția mondială a cererii și a ofertei și la capacitatea pieței UE de a absorbi stocurile de intervenție care sunt scoase pe piață.
Graficul 4: Evolutia livrarilor si a vanzarilor de lapte in UE
Situația pieței laptelui din UE este în prezent favorabilă, iar previziunile pe termen mediu sunt bune, deși probabil cu o serie de episoade de volatilitate extremă a prețurilor. Aproape toate statele membre au adoptat criterii naționale pentru recunoașterea organizațiilor de producători (OP), cu toate că, în unele cazuri, acest lucru s-a întâmplat doar recent. În șase state membre, au fost recunoscute un număr total de 228 de organizații de producători până la sfârșitul anului 2013, o parte dintre acestea funcționând și înainte de intrarea în vigoare a Pachetului privind laptele. Crearea de (noi) organizații de producători necesită timp și, fără 13 îndoială, o contribuție dinamică din partea fermierilor înșiși. Este posibil ca recentele evoluții și previziuni favorabile ale pieței să nu constituie un stimulent pentru fermieri în sensul aderării la organizațiile de producători. În acest context, au fost oferite eventuale stimulente de încurajare a fermierilor să încheie acorduri de producție în comun în cadrul politicii de dezvoltare rurală (sprijin pentru crearea de organizații de producători, noi măsuri privind cooperarea și eligibilitatea grupurilor de fermieri pentru o serie de măsuri de dezvoltare rurală). În plus, posibilitățile de extindere a anumitor norme ale organizațiilor de producători și a contribuțiilor obligatorii la entitățile care nu sunt membre ar putea stimula crearea de OP de mari dimensiuni. În patru state membre, organizații de producători recunoscute au condus negocierile colective în temeiul Pachetului privind laptele . Aceste negocieri au condus la livrări efective în 2013, variind între 4 și 33 % din totalul livrărilor în respectivele state membre.
III.4 Eliminarea sistemelor de cote
Sistemul cotelor de lapte a fost introdus în 1984, inițial pentru o perioadă de cinci ani, însă termenul a fost prelungit până în 1992 și extins ulterior până în 2000. Opt ani mai târziu a fost revizuită din nou renunțarea la cote, iar ultimul termen limită a fost stabilit pentru 2015 (1 aprilie).
Ce presupunea acest sistem? Pentru fiecare stat membru a fost stabilită o cantitate de referință (cotă) a producției de lapte cu un anumit conținut de grăsimi (3,5%), pe care nu avea voie să o depășească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să-i transfere altui stat o parte din producție. Cantitatea de referință era calculată pe baza vânzărilor de lapte din anul anterior (1983) de la nivelul fiecărui stat membru, plus 1%. Au existat și excepții – pentru [NUME_REDACTAT], de exemplu, s-a luat în calcul nivelul vânzărilor din 1981, pentru că producția din 1983 fusese extrem de scăzută.
Ulterior, cota națională a fiecărui stat era împărțită între livrările la producători și livrări directe. Dacă livrările la producători depășeau volumul stabilit, statului respectiv i se aplicau măsuri punitive (taxe suplimentare). Pentru fiecare o sută de kilograme de lapte livrat peste nivelul de cotă admis, penalizarea era de aproape 28 de euro.
III.4.1 Impactul dispariției cotelor la nivel european
Producția de lapte de la nivelul [NUME_REDACTAT] reprezintă 21% din producția mondială de lapte. Opt din cele 28 de state ale Uniunii acoperă 80% din total: Germania – 21%, Franța – 18%, [NUME_REDACTAT] – 10%, Olanda – 8%, Italia – 8%, Polonia – 7%, Spania – 4%, Irlanda – 4%. Statisticienii spun că Germania, Franța, Irlanda și Polonia vor ajunge să producă peste 10 miliarde de litri de lapte până în 2020. Numai că acest surplus de lapte nu va invada piețele, ci va fi transformat în produse lactate.
Se prevede deja o creștere a producție de brânză la nivel european: [NUME_REDACTAT] estimează că până în 2023, producția de brânză va depăși 10,7 milioane de tone (metrice), din care un milion de tone vor fi destinate exportului. Marii producători de brânză din Uniune (Germania, Franța și Italia) acoperă 60% din producția europeană, potrivit datelor [NUME_REDACTAT]. Împreună cu Olanda și Polonia, producția ajunge să depășească 75% – și vorbim doar de cinci state. Pe segmentul unt, cei mai mari producători (Germania și Franța) reprezintă 60% din total.
Așadar, Germania și Franța vor câștiga pe toate segmentele de produse lactate, odată cu dispariția cotelor de lapte, după cum estimează consultanții Ernst & Young. Intervin apoi problemele datorate pierderii uneia dintre principalele piețe de export ale [NUME_REDACTAT] pentru produsele lactate – Rusia, care absorbea 13% din volumul exporturilor țărilor UE. Va fi nevoie de identificarea unor noi piețe de export.
[NUME_REDACTAT] industrializării laptelui de vacă e organizat în România pe trei segmente distincte: fermieri (producători), procesatori de lapte si distribuitori de produse lactate. Cele trei segmente reprezintă structura pe verticală a industriei produselor lactate. Lucrarea de față analizează relația dintre segmentul producator și segmentul procesator. Laptele de vacă constituie peste 90% din producția totală de lapte din România, la nivelul anului 2008.
Aspectul specific sectorului producției și industrializării laptelui în România este fragmentarea puternică existentă la nivelul producătorilor (România deține cel mai mare număr de exploatații de vaci de lapte din Europa), precum și ponderea foarte mare a exploatațiilor de familie (cca. 90% din numărul total de exploatații sunt de 1-2 vaci).
Din acest motiv, producția de lapte realizată la nivel național este în proporție de 40% destinată autoconsumului, 36% destinată vânzării directe și doar 22% din producție ajunge la procesare.
De asemenea, datorită ponderiii foarte mari a exploatațiilor de familie, nu se poate realiza un management eficient al exploatațiilor iar producția de lapte colectată pentru procesare are un puternic caracter sezonier, cu valori mai ridicate în timpul verii și cu aproximativ 30% mai scăzute în anotimpul rece.
În mod evident, fenomenul de fragmentare a sectorului de producție conduce la o scădere a puterii de negociere a fermierilor, aceștia fiind practic nevoiți să accepte prețul oferit de procesatori. Două aspecte suplimentare concură la accentuarea acestei asimetrii în puterea de negociere: laptele crud este un produs perisabil, cu posibilitați limitate de stocare; sistemul cotelor de producție, care limitează numărul de potențiali cumparători la acei agenți (procesatori, achizitori independenți etc.) care pot fi aprobați de autoritatea competentă în condițiile în care dețin capacitatea informațională compatibilă cu sistemul de administrare a cotei de lapte și se angajează să transmită declarațiile solicitate de aceasta.
Segmentul procesatorilor este mult mai concentrat, astfel încât 10 agenți economici (dintr-un total de 481), concentrează 56% din cifra de afaceri a sectorului, la nivelul anului 2008.Piața laptelui se confruntă în continuare cu o situație dificilă deoarece atât în cadrul [NUME_REDACTAT] cât și la nivel mondial, concurența pe această piață este în creștere . Pentru aceasta, competitivitatea sectorului producției de lapte a [NUME_REDACTAT] trebuie îmbunătățită prin modernizare, raționalizarea afacerilor și dezvoltarea cooperării între fermieri;
Din acest motiv, fermierii din sectorul laptelui trebuie să-și întărească puterea de negociere utilizând tipurile de cooperare pe care le au la dispoziție în contextul regulilor generale de concurență (de ex. producția în comun, comercializarea în comun și cooperarea între cele două paliere).
Cadrul de reglementare actual asigură echilibrul între două obiective principale:
de a proteja fermierii din sectorul laptelui și, în ultimă instanță, consumatorii în fața practicilor anticoncurențiale ;
de a face posibil pentru fermieri să-și dezvolte forme de cooperare sustenabile.
Laptele este unul dintre principalele produse agricole ale Uniunii europene: peste un million de exploatatii produc anual148 de milioane de tone de lapte, cu o valoare aproximativă de 41 de miliarde de euro ceea ce reprezinta 14 % din valoarea producției agricole europene (UE-25, 2006). Peste 60 % din carnea bovină produsă în Europa provine din cresterea animalelor pentru lapte . [NUME_REDACTAT] este pe primul loc în producția mondială de lapte (27 %), înaintea Indiei (20 %) și a [NUME_REDACTAT] (16 %) și cu mult înaintea Oceaniei (5 %) .[NUME_REDACTAT], în activitatea de prelucrare a laptelui sunt angajate aproximativ 400 000 de persoane, rezultând o cifră de afaceri globală de ordinul a 120 de miliarde de euro4. Laptele crud livrat fabricilor este transformat intr-o vast agama de produse destinate alimentatiei sau industriilor. Laptele de vacă este alcătuit, în principal, din apă, lactoză, materie grasă și proteine. Prin separarea materiei grase de proteine, se obțin untul și laptele degresat, care este folosit mai ales la fabr icarea de lapte praf degresat și de cazeine. Brânzeturile, produsele proaspete, laptele concentrat și laptele praf integral conțin atât materie grasă, cât și proteine. Laptele crud este utilizat, în principal, la fabricarea brânzeturilor, urmată de fabricarea untului și de cea a laptelui pentru consum. În 2008, în produc ția de brânzeturi se utiliza un procent de 46 % din conținutul proteic și de 34 % din materia grasă preluate din laptele colectat în UE-27; laptelui pentru consum îi corespundea un procent de 23 % din conținutul proteic și de 13 % din materia grasă, iar pentru unt se utiliza un procent de 32 % din materia grasă și practic nicio materie proteicăPolitica comunitară din domeniul laptelui, asemeni altor politici sec toriale agricole, este fundamentată pe obiec tivele globale ale PAC specificate la articolul 33 din Tratatul de instituire a [NUME_REDACTAT] . Din cauza dificultatii de a indeplini in mod simultan toate aceste obiective, ierarhia priorităților fixate pentru organizările comune ale pieței se poate modifica de-a lungul timpului. Reglementările referitoare la OCP în sectorul laptelui se referă în mod explicit la următoarele patru obiective:
– echilibrul pieței laptelui. Echilibrul se referă la ajustarea cantitativă a ofer tei în func ție de cererea de pe piața laptelui și la eliminarea excedentelor structurale ;
– stabilizarea prețurilor la lapte și la produsele lactate. Stabilitatea se apreciază pe baza evoluției prețurilor de producție .
– asigurarea unui nivel de trai mai bun pentru populatia din sectorul agricol. Cresterea venitului individual presupune creșterea productivității exploatațiilor.
– îmbunătățirea competitivității produselor lac tate pe piețele internaționale . structural inferioare. Obiectivul privind competitivitatea devenit una dintre axele majore ale acțiunii Comisiei, după ce în 2003 s-a luat decizia de a se reduce nivelul de sprijinire a pieței și de a se introduce ajutoare directe la venituri pentru producătorii de lapte.
Graficul 4: Productia de lapte a Romaniei comparative cu UE
Politica UE din domeniul laptelui a fost concepută în vederea realizării unei game complexe de obiective, în special atingerea echilibrului pieței, stabilizarea prețurilor laptelui și produselor lac tate, asigurarea unui nivel de trai echitabil producătorilor și îmbunătă- țirea competitivității produselor lactate europene pe piețele internaționale. [NUME_REDACTAT] ții analizează gradul de îndeplinire a acestor obiec tive și atrage atenția asupra celor mai impor tanți fac tor i din actualul proces de liberalizare a sectorului european al laptelui.
Începând din 1984, cotele de lapte reprezintă cheia de boltă a politicii europene din domeniul laptelui. De la introducerea lor, ele au impus producției limite stricte, dar nivelul lor s-a dovedit a fi mult timp prea ridicat în raport cu capacitățile de absorbție ale pieței. Plafoanele naționale au fost fixate pe baza unor cifre istorice de producție, iar anumite cote naționale – în special cea a Italiei – au fost depășite în mod sistematic.
Sistemul cotelor a fost deci însoțit pentru o perioadă foarte îndelungată de excedente structurale subvenționate. În urma creșterii prețurilor mondiale, la sfârșitul exercițiului 2006 și în 2007, pentru prima dată excedentele aproape că au dispărut. Această situație nu putea fi considerată ca definitivă, după cum s-a demonstrat prin reapariția excedentelor în 2008 și 2009. Pe piața liberalizată prin abolirea cotelor, capacitățile de producție vor rămâne relativ rigide, iar producătorii ar putea să nu fie în măsură să se adapteze rapid la fluctuațiile cererii. Consiliul a decis să mențină instrumentul de inter venție publică drept „plasă de siguranță”. Cu toate acestea, din cauza dimensiunii sale reduse, plasa de siguranță riscă să aibă o utilitate limitată în caz de criză majoră, neproporțională cu importanța riscurilor de excedente cu care s-ar putea confrunta UE.
Fixarea prețului de referință și a cotelor a permis asigurarea unei mari stabilități a prețurilor nominale în decursul ultimilor două- zeci de ani. Data fiind inflatia preturile au cunoscut o erodare semnificativă în cursul aceleiași perioade și, în conse – cință, marjele producătorilor au fost considerabil reduse. Aceștia din ur mă au fost supuși unei presiuni constante pentru a crește eficiența și produc tivitatea, cei mai puțin eficienți fiind scoși de pe piață, deși acest fenomen a putut fi atenuat în anumite cazuri prin capitalizarea cotelor.Evolutia preturilor de consum pentru lapte și pentru produsele lactate nu reflectă neapărat modificările prețurilor de producție. Într-un context de depreciere generală a venitului agricol, crescatorii din sectorul laptelui și-au mentinut in medie un venit ușor superior celui obținut de alți fermieri. De fapt ajustarea structurala este cea care permite menținerea venitului statistic mediu al producătorilor de lapte. UE-15 a pierdut jumătate dintre exploatațiile din sectorul laptelui între 1995 și 2007. Această evoluție se poate dovedi nocivă pentru mediu și pentru struc tura socială a zonelor defavorizate în care produc ția de lapte este una dintre puținele activități agricole posibile.
Poziția UE în comer țul mondial al produselor lac tate nu a încetat să se restrângă din 1984.
[NUME_REDACTAT], M., Integrarea economică europeană, Vol. I, Introducere în teorie si practică, Carpatica,Cluj-Napoca, 1995
Bîrsan, M., Integrarea economica europeana, Vol. II, [NUME_REDACTAT] – relatii economice cu alte zone, [NUME_REDACTAT] CDIMM, Maramures, 1999;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru agricultură, [NUME_REDACTAT] Comună pe înțelesul tuturor, 2004;
Dănulețiu,D.C., Fundamente ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 2005;
[NUME_REDACTAT], Comunicat-Biroul de Presă, [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT], 2004;
[NUME_REDACTAT] din Romania, Politica agricolă, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2003;
Leonte, J., Giurcă, D., Câmpeanu, V., Piotet, Ph.: [NUME_REDACTAT] Comună – Consecințe asupra României, [NUME_REDACTAT] din România, București, 2003;
Miron, D., Drăgan, G., Păun, L., Ilie, F., Cibian, M.: Economia integrării europene, Editura ASE, București, 2002;
Pascariu, G. C. [NUME_REDACTAT]. Politici si preturi agricole. EdituraEconomica, Bucuresti, 1992;
Politica agricolă, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT];
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] comuna a [NUME_REDACTAT] si aplicarea acesteia in Romania, 2010;
Porumbacean, Claudiu, Politicile și instituțiile [NUME_REDACTAT], Ed. „[NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT], Arad, 2009.
Studiu extern elaborat de Ernst & Young pentru [NUME_REDACTAT] Agricultură și [NUME_REDACTAT] a UE
Swinnen, J.F.M.,“[NUME_REDACTAT] Storm. [NUME_REDACTAT] Economy of the [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] Policy”, CEPS, Brussels, 2008;
Ordinul MAPDR nr. 1106/2003 pentru aprobarea Programului de acțiuni pentru îmbunătățirea calității și salubrității laptelui materie primă, publicat în MO nr. 61 din 23.01.2004;
Regulamentul 853/2004 al [NUME_REDACTAT] și al Consiliului din 29.04.2004;
Regulamentul (UE) nr. 1305/2013;
Regulamentul (UE) nr. 1307/2013;
Regulamentul (UE) nr. 228/2013;
Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al [NUME_REDACTAT];
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007;
Regulamentul (CE) nr. 595/2004 al [NUME_REDACTAT];
www.agrofin.ro
www.biblioteca-digitala.ase.ro
www.bursaagricola.ro
www.ec.europa.eu
www.eurosceptic.ro
www.gazetadeagricultura.info
www.mae.ro
www.wikipedia.ro
www.consiliulconcurentei.ro
www.statistici.insse.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica Agricola Si Criza Laptelui (ID: 1862)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.