Observatii Privind Modificari de Fertilitate In Populatia Umana a Judetului Bacau

Diverse2

Observatii Privind Modificari de Fertilitate In Populatia Umana a Judetului Bacau

Byadmin ianuarie 1, 2024

[NUME_REDACTAT] V., 1963, Elemente de embriologie, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] M., Brown D. I., 2008, [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] System in Echinolittorina peruviana, Departamento de Biología y [NUME_REDACTAT], Facultad de Ciencias, Universidad de Valparaíso, Valparaíso, Chile

Díaz G., Galán M., Fernández C., 2012, The male genital accessory gland complex od the cattle tickBoophilus microplus, Rev. [NUME_REDACTAT]. Vol. 34 No. 1, [NUME_REDACTAT] Gh., 1953, Tehnica histopatologica, Editura de Stat pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] J. M., 1997, Anatomical and [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] and Cryptorchidism, Vol. 18, No. 2, [NUME_REDACTAT] Society, U.S.A.

Hutson J. M., 2004, The gubernaculum in testicular descent and cryptorchidism, [NUME_REDACTAT] Journal of Pediatrics, Department of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]'s [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] S. G., Jelea M., 2007, Citologie histologie embriologie, EdituraUniversității de Nord, [NUME_REDACTAT]

Jungwirth A. et al, 2010, guidelines for the investigation and treatment of male infertility, http://www.uroweb.org/gls/pockets/english/13%20Male%20Infertility.pdf(accesat în iunie 2014)

Jonathan D. et al, 2007, Medical and surgical management male infertility, Department of Urology, [NUME_REDACTAT] School of Medicine, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]

Muresan O., Gaboreanu E., et. al, 1974, Tehnici de histologie normala și patologie ,[NUME_REDACTAT] C. Th., Carmaciu R., Ciornei C., 2007, Anatomia si fiziologia omului,[NUME_REDACTAT], editia 2, [NUME_REDACTAT] P., 2005, Anatomie, Universitatea “Al. I. Cuza” Iașihttp://www.medicina sportiva.ro/dr.drosescu/curs/Anatomie%20IFR.pdf(accesat în mai, 2014)

Marcu L.M., 2005, Anatomia omului, [NUME_REDACTAT] din București, [NUME_REDACTAT] A., 2004, Anatomie veterinară, Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, [NUME_REDACTAT] V. V., Rosea V., 1978, Tratat elementar de histologie ,vol 2, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] T., 2011, Avian male reproductive system, Cooperative extension service university of [NUME_REDACTAT] F., 2010, Rolul proteinelor de legare la ARN în spermatogeneză și infertilitatea masculină, Institutul de Genetică al Universității din București

TeușanV., 2006, [NUME_REDACTAT] Embriologie, Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la brad, [NUME_REDACTAT], 2014, Fecundație, http://ro.wikipedia.org/wiki/Fecunda%C8%9Bie (accesat în mai 2014)

[NUME_REDACTAT]

Capitolul 1 – Aparatul genital masculin

1.1 Testiculul
1.2 Conductele excretoare
1.3 Canalul deferent
1.4 Canalul ejaculator
1.5 Glandele anexe
1.6 Vezicule seminale
1.7 [NUME_REDACTAT] 2 – Fecundația și dezvoltarea intrauterină

2.1. Gametogeneza și gameții

2.1.1 Ovogenoza
2.1.2 Spermatogeneza
2.1.3 Lichidul spermatic(sperma)

2.2 Fecundația

2.3. Segmentarea, nidația și dezvoltarea oului

2.3.1 Segmentrea
2.3.2 Nidația
2.3.3 Formarea foițelor embrionare
2.3.4 Dezvoltarea anexelor embrionare

Capitolul 3 – Tulburari de feritlitate masculine

3.1 Tulburari evidențiate de o spermogramă
3.2 Cauzele tulburarilor de fertilitate masculine
3.3 Tratamentul tulburarilor la barbate

Capitolul 4 – Rezultate personale

4.1. Material biologic(chimic)

4.2 .Metoda de lucru

4.3. Rezultate obținute

4.4. Discuția rezultatelor

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] 1 – Aparatul genital masculin

1.1 Testiculul
1.2 Conductele excretoare
1.3 Canalul deferent
1.4 Canalul ejaculator
1.5 Glandele anexe
1.6 Vezicule seminale
1.7 [NUME_REDACTAT] 2 – Fecundația și dezvoltarea intrauterină

2.1. Gametogeneza și gameții

2.1.1 Ovogenoza
2.1.2 Spermatogeneza
2.1.3 Lichidul spermatic(sperma)

2.2 Fecundația

2.3. Segmentarea, nidația și dezvoltarea oului

2.3.1 Segmentrea
2.3.2 Nidația
2.3.3 Formarea foițelor embrionare
2.3.4 Dezvoltarea anexelor embrionare

Capitolul 3 – Tulburari de feritlitate masculine

3.1 Tulburari evidențiate de o spermogramă
3.2 Cauzele tulburarilor de fertilitate masculine
3.3 Tratamentul tulburarilor la barbate

Capitolul 4 – Rezultate personale

4.1. Material biologic(chimic)

4.2 .Metoda de lucru

4.3. Rezultate obținute

4.4. Discuția rezultatelor

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] în incapacitatea de a concepe urmași.Există mai multe cauze biologice care pot cauza infertilitatea. Infertilitatea a crescut cu 4% din 1980, vârsta este principal problemă.

Aproximativ 15% dintre cupluri sunt infertile. Acest lucru înseamnă cănu pot concepe un copil chiar dacă ele întrețin raporturi sexuale neprotejate pentru un an sau mai mult. În aproximativ jumatate dintre aceste cupluri, infertilitatea la barbati joaca un rol important.

Infertilitatea la bărbați are loc datorită producției slabe de spermatozoizi. Aceasta mai poate avea loc dacă spermatozoizii sunt diformi sau imobili sau existăun blocaj care previne eliberarea de spermatozoizi. Bolile, problemele cronice de sănătate, stilul de viață și alți factori pot juca un rol în cauzarea infertilității la bărbați.

Infertilitatea reprezintă o problemă care în cele mai multe cazuri este pusă în seama femeii, însă aceasta problemă este și a bărbaților. Spre deosebire de femei, bărbații acceptă mai greu că au această problemă, trebuie împinși de la șpate pentru a fi consultați de un specialist. În multe cazuri un consult făcut la momentul potrivit poate rezolva această problemă, însă este bine de știut că problemele de fertilitate la bărbaților pot să fie prevenite. Anumite cauze de infertilitate țin de viața de zi cu zi a bărbatului. Este important de știut că aproape 50% din problemele de fertilitate a cuplurilor se datorează bărbatului.

Problemele de infertilitate pot avea cauze genetice, ereditare sau pot fi dobândite.Afecțiunile dobândite sunt foarte multe și sunt cel mai des întâlnite, printre cauzele cele mai ferecvente care provoacă infertilitatea se află fumatul și alcoolul. Aceste două vicii stau la baza problemelor de fertilitate la bărbați, fumătorii precum și cei care consumă alcool au un număr mai scăzut de spermatozoizi și cu mobilitate redusă, astfel șansele de fecundare a ovulului sunt mai mici.

Capitolul 1 – Aparatul genital masculin

[NUME_REDACTAT] este un organ pereche, o glandă genitală masculină care indeplinește două funcții: spermatogeneza reprezintă formarea celulelor sexuale, ce se desfășoară la nivelul tubilor seminiferi contorti; și funcția endocrină, prin care celulele interstitiale Leyding ale parenchimului testicular secretă hormoni androgeni (testosteron), ce determină maturizarea organelor sexuale și stimulează evoluția caracterelor sexuale secundare masculine. Inițial, testiculii se formează în regiunea lombară, apoi, începând din luna a 3-a, coboară prin canalul inghinal în bursele scrotale. Coborârea testicolului în bursele scrotale este determinată de temperatura mai coborâtă din bursa (36.5C), temperature la care procesul de spermatogeneză se poate desfasura în condiții optime. În caz că testicolele nu coboară în bursele scrotale, vorbim de ectopie testiculară, care poate fi uni sau bilaterală. În testicolul ectopic nu are loc procesul de spermatogeneză (Niculescu, 2007).

Testicolul are o greutate de aproximativ 25 grame și având forma unui ovoid turtit transversal, situat în bursa scrotală, la nivelul perineului anterior. De fiecare testicoleste anexat un organ alungit, epididimiul, care prezintă primul segment extratesticular al conductelor seminale. Epididimul are lngimea de 5-6 cm, forma unei virgule, așezat pe extremitatea superioară și marginea posterioară a testicolului, până la polul inferior al acestuia. Conține canalul epindimar, care se continuă cu canalul deferent (Hutson, 1997).

Testicolul este învelit la suprafață de o conjuctivă alba-sidefie, numită albunige, rezistentă și inextensibilă, tiannd în tensiune parenchimul testicular (rol în progresia spermiilor de-a lungul epidimului și canalului deferent). La marginea postero-superioară a testicolului, albuginea prezintă o îngroșare de formă piramidală, numită mediastinul testicolului. De la mediastin pleacă radiar septuri conjunctive ce strabat parenchimul, delimitând lobii testicolului (care conțin parenchimul glandei), de formă piramidală, cu varful spre mediastin. Parenchimul testicular este înconjurat de o capsulă care conține vase de sânge, fibre musculare netede și fibre nervoase sensibile la presiune. Rolul funcțional al capsulei testiculare este necunoscut, dar se poate referi la mișcarea lichidului prin testicul rete sau controlul fluxului sanguin la nivelul testiculelor. Testicul conține tubii seminiferi și celule interstițiale (Niculescu, 2007).

Lobulii testiculari, spermatici, sunt în număr de 250-300 pentru fiecare testicul; sunt formați în 2-3 tubi subțiri sinuoși, încolaciți, numiți tubi seminiferi contorți (400-800 într-un testicul), în care se desfășoară spermatogeneza, și din țesutul conjunctiv interstitial (celulele Leyding), situate între tubii seminiferi contorți, cu rol în secreția endocrină a testicululi. Tubii seminiferi contorți încep printr-o extremitate liberă în fundul de sac la bază piramidelor. În structura lor internă intră o membrană bazală și un epiteliu stratificat cu celule seminale, care prin spermatogeneză formează spermiile, și cu celule cu rol trofic și de susținere, celulele Sertoli. La vârful fiecărui lobul, în apropiere de mediastin, tubii seminiferi contorți iau un traiect rectiliniu și devin tubi drepti (primul segment al căilor spermatice), pătrund în mediastin, unde confluează, constituind o rețea anastomozata, numită rețeaua testiculară (reteteris), care prezintă al doilea segment al căilor spermatice. Din această rețea se desprind 10-15 canale eferente care trec din mediastin în capul epidimului și se deschid într-un canal unic, canalul epindimar (este foarte încolăcit și are o lungime de 4-6 m). El alcătuiește corpul și coada epidimului și se continuă cu canalul deferent. Epiteliul canalelor eferente și al canalului epindimar secretă un lichid ce intră în compoziția spermei (Hutson, 2004).

Tubi sunt separați în regiuni de septuri de țesut conjunctiv, tubii seminiferi sunt tubii lungi în formă de V, ambele capete din care de obicei se termină în testicul rete.Măsurarea dimensiuni testiculelor este critică în evaluarea omul infertile, deoarece tubilor seminiferi (spermatogenetic regiune a testiculelor) ocupă aproximativ 80% din volumul testicular. Deci, estimarea capacității celulei spermatogenic este furnizat de evaluare dimensiunitesticulareConsistența testiculară este, de asemenea, de o valoare în determinarea fertilității. Un testicul moale reflectă degenerarea sau componente de spermatogeneză stafidită în tubi seminiferi (Hutson, 1997).

Tubii seminiferi prezintă două poțiuni: o porțiune flexuoasă, lungă, șj o porțiune dreaptă foarte scurcomuna pentru mai mulți tubi seminiferi dintr-un lobul. Porțiunea dreaptă deschide în rețeaua testiculară, situată în mediastin. Din rețeaua testiculară se desprind canalele eferente, cepărasesc testiculul, continuând cu conurile eferente, ce se deschid în canalul epididimar. Spațiile dintre caile spermatice intratesticulare este ocupat de un țesut conjunctiv vascularizat, ce cuprinde endocrinocite interstitiale, care structurează glanda interstitială.Structura tubului seminifercuprinde o membrană limitantă și un epiteliu spermatogenetic seminal (Niculescu, 2007).

Vascularizatia testiculului este asigurata se aretera testiculară mare, care are un traiect extrem de sinuos în cordonul testicular, emitând ramuri nutritive si pentru epididim.Emit ramuri pentru mediastin si septele conjunctive interlobulare, generând, în final retele capilare în jurul tubilor seminiferi și la periferia grupelor de endocrinocite interstitiale.Venele sunt satelite arterelor și formează la origine cordonul spermatic plexul pampiniform.Plexul pampiniform este format din retele venoase interconectate, ce înconjoară complet sinuaozitatile arterei testiculare, intervenind în termoreglare și transferul de steroizi de la vene la artere (Niculescu, 2007).

Vasele counterflowing sunt separate numai prin grosimea peretelui vascular în unele zone.Acest aranjament vascular facilitează schimbul de căldură si molecule mici, inclusiv de testosteron. Sistemul venos este oarecum unic, deoarece venele spermatice sunt subțiri, pereți slab muscularizați, și lipsesc supapele eficiente, cu excepția punctelor de aflux în vena cavă inferioară sau vena renală (Hutson, 2004).

Conductele excretoare

Sistemul genital masculin este alcătuit din organele genitale interne și externe. Organele genitale interne sunt: testiculele, conductele excretoare și glandele anexe.

Ureterul este un conduct urinar lung de la pelvisul renal la vezica urinară, străbate cavitatea abdominalăși cea pelviană, este situat extraperitoneal. Are o lungime 25-30 cm, două porțiuni – abdominalăși pelvianăși trei curburi (flexuri): la rinichi, la nivelul liniei marginale a pelvisului osos și în pelvis (Hutson, 2004).

Glandele veziculare (Gl. vesicularis) sau glande seminale, sunt organe pereche,
plasate dorso-lateral de colul vezicii urinare și de canalul deferent corespondent, se
deschid în canalul ejaculator prin canalul excretor (Ductus excretorius) (Castillo, 2008).

Uretra masculină (Urethra masculina) reprezintăun conduct genitourinar care
începe de la nivelul orificiului uretral intern de pe colul vezicii urinare, pentru a se termina
la vârful penisului prin orificiul extern al uretrei. Are rol de transport fie al urinii, fie al ejaculatului. Datorită traiectului său, uretra poate fi divizată în douăporțiuni, pelvin și
spongioas (Niculescu, 2007).

Porțiunea pelvină (Pars pelvina) are un traiect ventral, pe planul cavității
pelvine, fiind sistematizatîntr-o porțiune preprostatică și o porțiune prostatic. Porțiunea preprostatic(Pars preprostatica), foarte scurt, reprezintă porțiunea urinară a uretrei. La trecerea ei peste arcada ischiadic, uretra se îngusteazăși formează istmul uretrei (Isthmus uretrae), acoperită de glandele bulbouretrale. Porțiunea prostatic (Pars prostatica) este acoperită de prostată, în ea se deschid canalele deferente, prostata și veziculele seminale, de o parte și de alta a crestei uretrale. Porțiunea spongioasă(Pars spongiosa) este situată în jgheabul uretral al corpului cavernos al penisului și se deschide la exterior prin orificiul extern al uretrei de la nivelul glandului penian (Castillo, 2008).

Canalul deferent

Canalele deferente sunt tuburi subțiri prin care materialul seminal produs de testiole ajunge în veziculele seminale.Vezicula seminalăeste partea dilatată a canalelor deferente, rolul acesteia fiind de a colecta și păstra sperma. Se termină într-un canal scurt care se deschide pe partea dorsală a glandei mucoase, la baza acestei glande. Peretele canalului deferent și a glandei mucoase dispune de o musulatură foarte puternică, stratificată pe două sau trei nivele, spre lumen peretele este format dintr-un strat de celule epiteliale secretorii, înalte. Dacă în vezicula seminală aceste celule produc un lichid cu proprietăți nutritive și cu rol de suspensie pentru spermatozoizi, în glanda mucoasă celulele epiteliale produc mucusul (Hutson, 2004).

Canalul deferent ( Ductus deferens ) este un conduct spermatic foarte lung, plasat încontinuarea cozii epididimului, tranzitează inelul și cavitatea vaginalăîmpreună cucelelalte componente ale funiculului spermatic. Traverseazăcavitatea abdominală șicavitatea pelvină, fiind plasat în pliul urogenital pentru a se termina dorsal de uretră, princanalul ejaculator. Acest traiect lung permite și sistematizarea canalului deferent în treiporțiuni: vaginală, abdominală și pelvină. Porțiunea vaginală se întinde de la coada epididimului până la inelul vaginal, fiindsusținută de mezoul deferential ( Mesoductus deferens), alături de cordonul vasculo-nervos testicular și formând cu acesta funiculul spermatic (Castillo, 2008).

Porțiunea abdominalăeste scurtă, se întinde de la nivelul inelului vaginal până laintrarea în cavitatea pelvină, de unde se va continua cu porțiunea pelvină. În cavitateapelvină, mezourile deferențiale se unesc transversal, formând plica uro-genitală care se întinde între rect și vezica urinară și care cuprinde median între canalele deferente, uterulmasculin, vestigiul canalelor Müller. Mucoasa ampulei conține glande ampulare ( Gld. ampullae). Distal, canalul deferent se îngustează, se dispune ventral de prostată și se deschide în uretră alături de simetricul și de glandele veziculare cu care formeazăcanalul ejaculator( Ductus ejaculatorius) (Niculescu, 2007).

Ampula canalului deferent (Ampulla ductus deferentis) conține în mucoas glande ampulare cu activitate secretorie ridicată. La speciile la care nu există ampula canalului deferent, canalele deferente conțin în porțiunea lor terminală glande cu activitate secretorie. Glandele veziculare (Gl. vesicularis) sau glande seminale, sunt organe pereche, plasate dorso-lateral de colul vezicii urinare și de canalul deferent corespondent, se deschid în canalul ejaculator prin canalul excretor (Ductus excretorius) (Postolache, 2004).

1.4 Canalul ejaculator

Canalul ejaculator(ductus ejaculatorii)este un canal pereche, ce se formează prin unirea canalului deferent cu canalul vezicii seminale. Acesta traverseazăprostata și se deschide în uretră, prin colliculus seminalis sau verumontanum(Niculescu, 2007).

Cele două canale ejaculatorii sunt în mare parte în interiorul prostatei (aproximativ 2 cm lungime).Ele au rolul de a ghida ejacularea spermei și secrețiile din veziculele seminale pentru transportul mai departe în uretră.

Canalul ejaculator este căptușit cu o mucoasă, în straturi longitudinale și un singur strat decelule epiteliale cilindrice (prismatice înalte), vene mici, fibre elastice și celulele musculare netede (Drosescu, 2005).

1.5 Glandele anexe

Glandele anexe sunt reprezentate de prostată( ceamai importanta glanda anexa, și de vezicule seminale(glande accesorii). Prostata este o glanda anexa exocrina nepereche, situată sub vezica urinară. Veziculeleseminale: sunt glande pereche; sunt situate posterior de vezica urinară; secretăun lichid cu rol de transportor și ca mediu nutritiv pentru spermatozoizi (Díaz, 2013).

Glandele genitale accesorii(Glandulae genitales accesoriae) sunt considerateglande anexe ale aparatului genital mascul deoarece produsul lor de secreție se varsă în uretră în momentul ejaculării, unde se amestecă cu fluidul seminal și asigură nutrițiaspermatozoizilor.Sunt reprezentate de: ampula canalului deferent, prostată, glandele veziculare,glandele bulbouretrale. Dezvoltarea și funcționarea glandelor genitale accesorii estecontrolată și dirijată de hormonii sexuali și sunt în general explorabile prin tușeu rectal. La masculii castrați detimpuriu dezvoltarea lor încetează, iar la cei castrați mai târziu se produce atrofierea și disfuncționalitatea lor(Hutson, 2004).

Glandele genitale accesorii (Glandulae genitales accesoriae) sunt considerate
glande anexe ale aparatului genital mascul deoarece produsul lor de secreție se varsă în
uretre în momentul ejaculării, unde se amestecă cu fluidul seminal și asigură nutriția spermatozoizilor (Díaz, 2013).

1.6 Vezicule seminal

Veziculele seminale (glandulae vesiculosae) sau glande veziculare sunt o pereche de glande tubulare simple, postero-inferior la vezica urinară a unor mamifere masculi .Carnivore, marsupiale, monotremes, și cetaceele nu au veziculele seminale.veziculele seminale sunt situate în pelvis(Niculescu, 2007).

Veziculele seminale sunt o pereche de glande care sunt poziționate sub vezică și lateral spre deferente ductus.Veziculele seminale sunt aranjate ca o serie de glande care alimentează o conductă centrală.Conducta se unește cu deferente ductus pentru a forma canalul ejaculator.Canalul excretor al glandei seminale se deschide în canalul deferent care intră în prostată.Fiecare vezicul seminal se întinde pe aproximativ 5 cm, deși lungimea sa desfășurată este de aproximativ 10 cm, dar ea este îndoită în interiorul structurii glandei (Drosescu, 2005).

Veziculele seminale secreta o proporție semnificativă a fluidului care devine în cele din urmăspermă. Aproximativ 50-70% din lichidul seminal la om provine din veziculele seminale, dar nu este expulzat în primele ejaculări.Canalul excretor al glandei seminale se deschide în canalul deferent corespunzător care intrăîn prostată.Fluidul veziculelor seminale este alcalin, rezultând sperma, având un ușor pH alcalin. Alcalinitatea materialului seminal ajuta la neutralizarea acidității tractului vaginal, prelungind durata de viață a spermatozoizilor.Vezicula produce o substanță care provoacă materialul seminal pentru a deveni lipicios / gelatinos după ejaculare.

Secrețiile groase din veziculele seminale conțin proteine, enzime, fructoză, mucus, vitamina C și prostaglandine (Pescatore, 2011).

1.7 [NUME_REDACTAT] este prezentă la toate mamiferele, plasată dorsal pe uretra pelvină, în care se deschide prin numeroase canalicule prostatice (Ductuli prostaticii). Este alcătuită din porțiunea conglomerate sau corpul prostatei (Corpus prostatae) și porțiunea diseminată (Pars diseminata). Corpul prostatei este uneori divizat într-un lob drept și un lob stâng (Lobus dexter et sinister), uniți prin istmul prostatei (Isthmus prostatae). Față dorsal (Facies dorsalis) a corpului prostatei vine în contact cu rectul, iar față ventral (Facies ventrale) se mulează pe originea uretrei. Structura prostate este alcătuită dintr-o capsulă (Capsula prostatae), situată la exterior, care acoperă parenchimul prostate (Castillo, 2008).

Glandele bulbo-uretrale (Glandula bulbourethralis) sunt organe pereche, de formă ovoidă sau aplatizate, dispuse pe fața dorsală a porțiunii terminale a uretrei pelvine și se varsă fiecare în uretră, în general printr-un singur conduct excretor (Ductus glandulae bulbourethralis).

Vascularizația este asigurată de ramuri ale arterei prostatice și ale artera vezicala inferioară și arterei rectale mijlocii. Venele se varsă în vena iliacă internă prin intermediul plexului vezicoprostatic.Limfaticele ajung la ganglionii iliaci.

Prostataeste formată din parenchim glandular (predominant) și stromăconstructivo musculara. Stroma formează o capsulă la exterior, groasă, care trimite la interior septuri, formand lobuli.Exista 20 – 30 lobuli glandulari care se deschid prin orificii în uretra prostatică.
Parenchimul este format din glande periuretrale de dimensiuni mici, mucoase, situate în țesutul din jurul uretrei și din glandele prostatice propriu zise (30 – 50) care sunt de tip tubuloalveolar, au traiect lung și ramificat (Drosescu, 2005).

Prostata secreta un lichid alcalin, lactescent, care favorizează mobilitatea spermatozoizilor.Prostata umană sănătoasăeste un pic mai mare decât o nucă. Greutatea medie a prostatei este de 11 grame, deși, în mod normal poate cântări între 7 și 16 grame. Este înconjurată de uretră, imediat sub vezica urinară, putând fi palpată în timpul examenului rectal (Pescatore, 2011).

Epiteliul secretor este în mare parte pseudostratificat, fiind format din celule coliumnare și bazale, ce sunt susținute de o stromă fibroelastică ce conține mici fibre musculare. Epiteliul este foarte variabil, prezentând zone cu celule cuboidale sau cu celule scuamoase, în special în zonele diastale și a canalelor. Prezentă în interiorul prostatei, uretra (uretra prostatică) se unește cu cele douăcanale ejaculatoare(Drosescu, 2005).

Capitolul 2 – Fecundația și dezvoltarea intrauterină

2.1 Gametogeneza și gameții

Gametogeneza este procesul în urma căruia se formează, celule haploide înalt diferențiate denumite gameți(celule sexuale) capabile de procreație. Gameții (spermatozoidul la mascul și ovocitul de ordinul II la femeie) produși în organe specializate morfofuncțional, se formează prin procese de diviziune indirectă (meioză), citodiferențiere și maturare. Diferențele dintre formarea spermatozoizilor prin procesul de spermatogeneză, respectiv a ovocitelor de ordinul II prin procesul de ovocitogeneză sunt legate de: inegalitatea de creștere în volum, stadiul de maturitate, apariția în timp și nu în ultimul rând de structura generatoare gametogenă.

Structurile adaptate acestei funcții sunt: foliculul ovarian (pentru ovocitul de ordinul II) și tubul seminifer contort (pentru spermatozoid). Gameții sunt celule haploide ce conțin 23 cromozomi (N cromozomi) din care 22 autozomi și un cromozom sexual X sau Y, spre deosebire de celulele somatice care au garnitură diploidă ce conțin 46 cromozomi (2N) din care 44 autozomi și 2 cromozomi sexuali (X sau Y). Pentru înțelegerea procesului de gametogeneză sunt necesare precizarea anumitor noțiuni (Wikipedia, 2014).

Gametogeneza este ansamblul proceselor genetice, biochimice și morfologice, caredetermină formarea și maturația gameților în gonade (testicule sau ovare).

Gametogeneza se desfășoară în câteva etape (Jelea, 2007):

perioada de înmulțire mitotică a celulelor sexuale primarecu formarea unei populații mari de gametogonii (2n=2c);-

perioada de creștere cu formarea gametociților de ordinul I (2n=46 crs) prinreplicarea ADN-ului cromozomial, sinteza componentelor necesare pentru meioză șiacumularea factorilor ce asigură formarea și dezvoltarea zigotului;

perioada de maturație cu formarea gameților haploizi, realizată prin meioză proces decisiv în gametogeneză:pe parcursul ovogenezei dintr-o ovogonie se maturizează doar un ovulcapabil de fecundație și doi/ trei globuli polari;pe parcursul spermatogenezei dintr-o spermatogonie se maturizează patru spermatide;

perioada de formare,caracteristică doar spermatogenezei, ce asigură modificărilemorfologice ale celulei sexuale masculine, transformând spermatidele în spermatozoizicapabili pentru fecundație (mobilitate și capacitație).

Meioza(“meiosis” – micșorare) este un mecanism complex ce implică desfășurareasuccesivă a două diviziuni, care se termină cu înjumătățirea setului de cromozomi. Din fiecarecelulă cu 46 cromozomi ( set diploid) se formează 4 gameți cu câte 23 cromozomi (set haploid ). Gameții sunt extrem de variați pentru că, rezultați din meioză, sunt produși airecombinării intra- și intercromozomice (Angelescu, 1963).

În gametogeneză trecerea de la garnitura diploidă (46) la cea haploidă (23) se realizează prin meioza reducțională, iar reducerea cantității de ADN de la 2N la 1N are loc prin meioza ecuațională

Are loc în cursul gametogenezei la trecerea de la ovocitul și spermatocitul primar, la ovocitul și spermatocitul secundar. Fazele meiozei reducționale sunt: profaza, metafaza, anafaza și telofaza prin care se formează două celule fiice cu garnitură cromozomială redusă la jumătate (23) și cantitate de ADN dublă 2N. În interfaza dinaintea începerii diviziunii reducționale celulele germinale cresc, mărindu-și volumul (Raicu, 2010).

Profaza diviziunii primare la sexul feminin începe încă din faza intrauterină în luna a 3-a, iar în luna a 5-a ovocitul primar intră în fază “dormantă, ce corespunde stadiului diploten. Ca durată, acest stadiu din profaza ține până la pubertate, când se va continua profaza primei diviziuni și etapele ulterioare ale acesteia: metafaza, anafaza, telofaza. În spermatogeneză, spre deosebire de ovogeneză, spermatogoniile încep faza de creștere la pubertate când, mărite de volum și împinse spre lumenul tubului seminifer prin diviziune mitotică, dau naștere spermatociților primari, care vor intra în diviziunea reducțională a meiozei. La sexul masculin meioza începe odată cu pubertatea. Profaza primei diviziuni cuprinde următoarele etape (Jelea, 2007):

1. Faza leptotenă în care nucleul se prezintă mai mare ca volum deoarece crește cantitatea de carioplasmă. Cromozomii sunt lungi, subțiri și spiralați. Fiecare este format din câte două cromatide care au apărut anterior, prin replicarea ADN-ului cromozomial cu dublarea cantității de ADN (4N). Cromatidele sunt unite la nivelul centromerului.

2. Faza zigotenă se caracterizează prin unirea cromozomilor omologi. Aceștia formează câte o pereche, unul fiind de origine paternă și altul maternă.

3. Faza pachitenă prezintă cromozomii împerechiați, strâns uniți și spiralați. Totodată ei au devenit mai scurți și îngroșați în lungul lor. Cromozomii omologi astfel uniți unul cu altul au fost numiți cromozomi bivalenți. Fiecare pereche având în această fază câte patru cromatide, formează un complex numit tetradă cromozomială. Numărul tetradelor corespunde numărului haploid de cromozomi. Formarea tetradelor este o caracteristică a meiozei prin care se pregătește, deci, reducerea numărului de cromozomi.

4. Faza diplotenă se caracterizează prin tendința de separare a cromozomilor omologi. Separarea cromozomilor omologi se realizează prin depărtarea una de alta a celor două centromere, fiecare centromer trăgând după sine cele două cromatide de care este legat. Procesul se realizează greu datorită chiasmelor. Chiasmele reprezintă zone de aderență a cromatidelor omoloage din cromozomii bivalenți. Schimbul de material genetic din molecula ADN a fost numit crossing-over. În urma crossong-over-ului din diploten, fiecare cromozom conține material genetic matern și patern.Acest proces stă la baza variabilității indivizilor speciei, în cadrul căreia, cu excepția gemenilor monozigoți (univitelini) nu se pot întâlni indivizi identici. Din contră, fiecare individ al speciei rămâne un unicat, cu propria lui istorie genetică, moștenită prin acest mecanism și ca urmare, cu propria expresie fenotipică.

5. Diakinesis (kinesis- mișcare) reprezintă ultima etapă a profazei diviziunii primare, caracterizată prin inițerea deplasării cromozomilor.

Metafaza diviziunii reducționale se caracterizează prin alinierea cromozomilor, anterior separați, în planul ecuatorial al fusului de diviziune.

În cursul anafazei se produce disjuncția cromozomilor duplicați, fără împărțirea centromerului. Concomitent are loc deplasarea în lungul fusului de diviziune a cromozomilor. Spre fiecare pol s-au deplasat deci un număr haploid de cromozomi duplicați.

Telofaza este etapa în care se termină diviziunea reducțională a meiozei, din care la sexul feminin rezultă un ovocit secundar și primul globul polar, iar la cel masculin, doi spermatociți secundari.

Diviziunea egală sau diviziunea secundară a meiozei începe imediat, după o interfază foarte scurtă, în care spermatocitul și ovocitul secundar nu mai cresc în volum. În plus în diviziunea egală nu mai are loc replicarea ADN-ului. Ca durată ea este mult mai rapidă decât diviziunea reducțională. Etapele ei sunt aceleași: profază, metafază, anafază și telofază. În această diviziune, din ovocitul secundar ia naștere ovulul și cel de-al doilea globul polar, iar din spermatocitul secundar, două spermatide. Fiecare prezintă în nucleu 23 cromozomi 1 N, dintre care 22 autozomi și cîte un cromozom sexual X sau Y (Raicu, 2010).

Gameții (celulele sexuale) sunt fiecare din cele două celule diferențiate din punct de vedere sexual care se unesc în timpul fecundației pentru a forma oul (sau zigotul), constituind primul stadiu de dezvoltare a unui individ.Astfel, există gameți masculini și gameți feminini. Gametul este o celulă germinală matură care, prin fecundarea alteia de sex opus, generează un zigot(Angelescu, 1963).

Gameții conțin cromozomul 23 (22 autozomi și un cromozom sexual ) și o cantitate 1 N de ADN. Termenul de "haploid " este clasic utilizat ca referindu-se la o celulă ce conține 23 de cromozomi. Gametul feminin conține numai cromozomul X, iar cel masculin fie cromozomul X sau Y, de aceea gametul masculin este cel care determină sexul genetic al individului.

O celulă somatică normală de tip feminin conține 2 cromozomi X (XX). Celula de tip feminin implică un mecanism pentru inactivarea permanentă a unuia din cromozomii X, care are loc în prima săptămână a dezvoltării embrionare. Alegerea cărui cromozom X (matern sau patern ) este inactivat este încă în discuție. Aspectul morfologic al inactivării cromozomului X poate fi observat la microscopul optic lângă membrana nucleară și este denumit corpusculul Barr.

O celulă somatică normală de tip masculin conține un cromozom X și unul Y (XY) (Wikipedia, 2014).

Mitozareprezintă mecanismul de distribuție a materialului genetic replicat la doi poli aicelulei, asigurat de fusul acromatic și de separarea masei citoplasmatice, cu formarea a douăcelule identice genetic între ele și cu celula mamă.

Materialul genetic (cei 46 de cromozomi ai celulei somatice replicați), prin mitozăse transmite de la o celulă la două celule fiice. Celulele rezultate moștenesc câte 46 decromozomi – material genetic identic, set de gene identic. Mitoza, în așa mod, reprezintămecanismul ce asigură proprietatea celulelor de a transmite în succesiunea generațiilor material genetic identic.

2.1.1 [NUME_REDACTAT] un proces complexasemănător spermatogenezei dar cudesfășurare diferită în timp. Foliculii ovarieni sunt structuri complexe ce conțin gametul de tipfeminin.Ovogenozadebutează la embrionul de 11-12 săptămâni prin transformarea unoradintre ovogoniile din preajma zonei medulare în ovocite. Procesul implică inițierea profazeimeiozei și este caracterizat de apariția unor mase de cromatină nucleară. Mecanismele carecontrolează proliferarea ovogoniilor și debutul meiozei adică transformarea ovogoniilor înovocite primare nu sunt precizate. Odată inițiată meioza, ea progresează spontan până înstadiul diploten al profazei fără să necesite alți stimuli. Structura în care se desfășoarăovocitogeneza este foliculul ovarian. Ovocitul și celulele granuloase din jur sunt separate destroma înconjurătoare printr-o membrană bazală și alcătuiesc împreunăfoliculul primordialcare constituie markerul morfologic al diferențierii ovaruluifetal. Formarea foliculilor primordiali are rol esențial în blocarea evoluției meiozei din ovocite la stadiul diploten al profazei. Meioza se reia mulți ani mai tîrziu numai în foliculul care ajunge la stadiul preovulator, foliculul dominant, sub influența pic-ului preovulator.În dinamica ontogenetică și funcțională a ovarului se găsesc stadii diferite de diferențierea foliculului ovarian ce formeazăciclul folicularformat din:folicul primordial, foliculprimar, folicul secundar (cavitar) și folicul dominant, toți au însă o caracterictică comunăși anume aceea că conțin ovocite în diferite stadii de diferențiere și maturare, cu excepția celuidominant care și-a finalizat prima diviziune de maturație.Ovarele sunt organe pereche situate de o parte și alta a uterului și trompelor, în parteasuperioară a cavității pelvine, într-o mică depresiune pe peretele pelvin. Ovarul este suspendatde ligamentul lat și fixat relativ de patru ligamente: ligamentul suspensor, ligamentul propriual ovarului, ligamentul tuboovarian, mezoovarul (Jelea, 2007).

Sub raport funcțional în perioada de maturitate neuroendocrină, ovarul eliberează ciclicovocite de ordinul II, apte de a fi fecundate și secretă steroli sexuali. Ambele activități,ciclulovogenetic

șiciclul folicularsunt legate de maturarea ovocitului, de dezvoltarea folicululuicapabil de a elibera ovocitul matur în urma procesului de ovulație, formarea și regresiacorpului luteal. Din acest motiv ovarul trebuie considerat ca un țesut heterogen ce se modificăciclic și conține subunități cu proprietăți biologice diferite. În cursul unei perioade dedominanță, o singură unitate definește funcția întregului organ (Wikipedia, 2014).

Ovogenoza(ciclul ovocitogenetic) prezintă trei etape evolutive:

etapa de diferențiere, caracterizată prin apariția în săptămânile 10-13 de viațăantepartum a ovogoniilor.

etapa de proliferare(înmulțire) cu debutul primei diviziuni de maturație.Proliferareaovogoniilor are locantepartum prindiviziuni mitoticeși se caracterizează prinfragmentarea cordoanelor corticale și formarea în luna a patra de foliculi ovarieni primordialice conțin câte o ovogonie înconjurată de celule foliculare provenite din epiteliu celomic.Consecutiv are loc o creșterea citoplasmei ovogoniilor și debutul primei diviziuni meioticecare se caracterizează prin transformarea ovogoniei în ovocit primar (de ordinul I), ce vasuferiprima diviziune a meiozei cu formarea ovocitului de ordinul IIșia primului globulpolarce conține fiecare câte 23 cromozomi (22 autozomi+ cromozom sexual X). Primadiviziune de maturație se va finaliza numai în ovocitul primar din foliculul dominant, capabilde a ovula.

are loc în ovocitul de ordinul II care este eliminat în urma ovulației, blocat înmetafază. Ovocitul secundar își continuă a doua diviziune numai dacă are loc fecundația. Încaz contrar în 24 ore de la ovulație, ovocitul secundar degenerează în tractul genital și dispare.

Sub impulsul fecundării el își termină diviziunea secundară a meiozei. Din aceasta rezultăovululsaugametul feminin maturcu citoplasmă bogată și cel de-al doilea globul polar detalie mică și sărac în citoplasmă. Diviziunea fiind de tip ecuațional, fiecare include în nucleu23 cromozomi 1 N, cu cromozomul sexual X. O asemenea diviziune o va efectua și primulglobul polar dând naștere la alți doi globuli polari. Ei sunt situați sub zona pellucida în spațiul perivitelin și uneori pot fi fecundați dând naștere la malformații Ovocitul de ordinul II este defapt adevăratul gamet feminin ce va participa la procesul fecundației, cel mai important proces pentru procreere și perpetuarea speciei (Raicu, 2010).

2.1.2 [NUME_REDACTAT] începe la pubertate și are o desfășurare permanentă la om.Spermatozoizii se produc în tubii seminiferi contorți prin diferențierea și maturareaspermatogoniilor. Fazele succesive ale spermatogenezei sunt vizibile în peretele tubilor seminiferi contorți, din exterior către lumenul tubilor și durează 64 zile la om.

Testiculul gonadă masculină cu dublă funcție secretorie: gametogenetică și hormonală, este un organ pereche parenchimatos situat în scrot. Poziția scrotală este ocondiție indispensabilă desfășurării normale a spermatogenezei, datorită temperaturii cu 2-3oC mai scăzută decât în cavitatea abdominală. În ectopia abdominală și criptorhidia inghinalăcând testiculul lipsește din scrot, spermatogeneza este inhibată din cauza temperaturii mairidicate, aceasta fiind o cauză de sterilitate masculină.

Spermatogeneza include 4 etape evolutive (Jelea, 2007):

etapa de diferențiere și proliferare (înmulțire) , caracterizată prin tunelizareacordoanelor medulare și formarea tubilor seminiferi contorți alcătuiți din celule germinale primordiale (spermatogonii), dar și celule epiteliale celomice din care se vor diferenția celuleSertoli. Celule germinale primordiale apar de la începutul dezvoltării testiculului (săptămână a-6-a), se găsesc adiacent membranei bazale tubului seminifer contort format, au garniturăcromozomială diploidă (46 cromozomi, 2N) și se înmulțesc prin diviziuni mitotice repetate,generând noi generații de spermatogonii.Spermatogoniile de tip Asuntcelule stemcare seînmulțesc prin diviziuni mitotice, jumătate din celulele fiice devin spermatogonii de tip A,restul devin spermatogonii de tip B. Acestea sunt celule mai diferențiate care cresc numeric șise vor diferenția în spermatocite primare.

etapa de creșterea spermatocitelor de tip B, ce are loc înperioada pubertății,conduce la formarea

spermatocitelor primare,46 cromozomi duplicați, 4N.

etapa diviziunilor de maturație (meioza)caracterizată prin reducerea la jumătate anumărului inițial de cromozomi prin meioză(reducțională) rezultând pentru fiecarespermatocit primar câte douăspermatocite secundare, care au fiecare câte23 cromozomiduplicați 2N, respectiv 22 autozomi+X și 22 autozomi + Y, urmează a doua diviziune dematurație, meioza ecuațională care duce la formarea pentru fiecare spermatocit de ordinul II acâtedouă spermatide (23 cromozomi, 1 N)

etapa spermiogenezeiconstă în transformarea spermatidei într-un spermatozoid care pătrunde în lumenul tubului seminifer contort. Se formează două tipuri de spermatozoizi: cucromozom X sau cu cromozom Y.

Spermatozoidul matureste o celulă cu volum redus. Din punct de vedere morfologiceste alcătuit din patru părți: cap, gât, piesă intermediară și coadă.

Capulde formă ovoidală formează cea mai mare parte din spermatozoid, prezintăanterior acrozomul ce conține enzime litice (10) ce prin acțiunea lor favorizează traversareaînvelișurilor ovocitului de ordinul II.Colul (gâtul) este porțiunea îngustă care unește capul de piesa intermediară.Coadaproduce motilitatea spermiei și ajută la deplasarea sa la locul fecundației.Mișcarea este helicoidală, determinată de proteine contractile (tubulina), asemănătoaremiozinei. Spermatozoizii maturi părăsesc celulele Sertoli, pe ale căror prelungiricitoplasmatice s-au sprijinit și care i-au hrănit. Din lumenul tubilor seminiferi trec în retetestis, conurile eferente, canalul epididimar, canalul deferent, veziculele seminale, canalulejaculator și uretră.Sperma este produsul de secreție a glandelor genitale (testicul) și căilor genitalemasculine, conține celule sexuale masculine mature și lichid seminal. Examenul spermei seface în vederea evaluării fertilității masculine, în special numărul lor și motilitatea. Timpultotal de diferențiere și maturare de la spermatogonie la spermatozoid este de 64 zile (Angelescu, 1963).

2.1.3 Lichidul spermatic (sperma)

Lichidul spermaticeste un fluid organic, cunoscut de asemenea și sub denumirea de lichid seminal, care poate să conțină spermatozoizi. Este secretată de gonade și alte organe sexuale ale unor masculi sau hermafrodiți și pot fertiliza ovulele femelelor. La oameni, lichidul seminal conține câteva elemente alături de spermatozoizi: proteolitic și alte enzime precum și fructoza sunt elemente ale spermei care constituie mediul de supraviețuire al spermatozoizilor și conferă un mediu prin care aceștia se pot mișca sau "înota" (Wikipedia, 2014).

Sperma este produsă în veziculul seminal, localizat în pelvis, iar procesul care are loc în eliberarea spermei este numit ejaculare.

În funcție de specii, spermatozoizii pot să fertilizeze ovulele în mediu extern sau intern. În fertilizarea externă, spermatozoidul fertilizează ovulul în mod direct, în afara organelor sexuale feminine.Peștii, de exemplu, își depun icrele în mediul lor acvatic, unde sunt fertilizate de sperma peștilor.

În timpul fertilizării interne, fertilizarea are loc în interiorul organelor sexuale feminine. Aceasta are loc după inseminarea unei femele de către un mascul prin copulație. La vertebratele inferioare (amfibieni, reptile, păsări și mamiferele monotreme), copulația este atinsă prin întâlnirea fizică a cloacei masculului și a femelei. La marsupiale și mamiferele placentare copulația are loc la nivelul vaginului(Raicu, 2010).

Componentele spermei sunt două: sperma și plasma seminală. Plasma seminală, în schimb, este produsă din compuși secretați de vezica seminală, prostată și glandele bulbouretrale.

Plasma seminală umană conține o gamă complexă de constituenți organici și anorganici.

Plasma seminală constituie un mediu nutritiv și protector pentru spermatozoizi în timpul traiectului lor spre aparatul reproducător feminin. Mediul vaginaleste unul ostil pentru gameții masculini, deoarece acesta este unul foarte acid și plin de celule pentru imunitate. Componentele plasmei seminale compensează acest mediu, prin faptul că aceasta conține amine bazice cum ar fi putrescina, spermina, spermidina și cadaverina, care sunt responsabile pentru mirosul și aroma spermei. Aceste baze alcaline contraatacă mediul acid din canalul vaginal și protejează ADN-uldin spermă de denaturarea acidă (Jelea, 2007).

De cele mai multe ori sperma este de culoare albă, dar și sperma de culoare gri sau chiar gălbuie este normală. Sângele în spermă îi poate da o culoare de roz sau roșu, fiind cunoscută ca hematospermie, indicând o problemă medicală care trebuie evaluată de un doctor dacă nu dispare rapid (Wikipedia, 2014).

Calitatea spermei este o măsurare a abilității acesteia de a îndeplini fertilizarea. Prin aceasta, este o indicație a fertilității unui bărbat. Spermatozoizii din spermă sunt cei importanți, așadar calitatea spermei implică cantitatea de spermatozoizi și calitatea spermatozoizilor.

2.2 [NUME_REDACTAT] este fuziunea de gameți, având drept consecință formarea unui nou organism al aceleiași specii. La animale, acest proces implică unirea unui spermatozoid cu unovul urmată de dezvoltarea unui embrion. În funcție de specia din care face parte animalul respectiv, acest proces poate avea loc în interiorul organismului femelei (în cazul fecundației interne) sau în afara organismului (în cazul fecundației externe) (Angelescu, 1963).

Este fenomenul prin care cei doi gameti se contopesc si formează zigotul, prima celulă a nouluiorganism. În mod normal ovulul este fecundabil în primele 24 ore dupa ovulație. La om, fecundațiaeste monopermică, un singur spermatozoid pătrunde în ovul, el conține 23 de cromozomi, dintre care 22 autozomi și un cormozom al sexului X sau Y. Capul spermatozoidului se umflă și devinepronucleu mascul (Wikipedia, 2014).

Din nucleul spermatozoidului se formeaza pronucleul mascul.Din nucleulovulului se formeazapronucleul femel, care contine tot un set haploid de cromozomi(22+x) . Cei doi pronuclei îșipierd membrana nucleară, conținutul se contopește(afimixie) și ia naștere zigotul.Evenimente genetice(Wikipedia, 2014):

se reflectă numărul diploidde cromozomi

se stabileștesexul genetic al produsului de concepție

se stabileștegenotipulspecific fiecarei persoane (genotip=tatalitatea genelor, proprietatilor ereditate)

se stabilesteraportul sexelor (sex ratio) 1:1 asigurat de numarul mare de spermatozoizi in carese aplica legea probabilitatii(50%sex feminin si 50% sex masculin).

2.3. Segmentarea, nidația și dezvoltarea oului

Zigotul mamiferelor plancentare, inclusiv cel al omului, este sărac în substanțe nutrive, tipoligolecit (oligos=putin, lekitos=galbenus de ou).După fecundare urmează segmentarea mai întâi în 2 celule numitebalstomere(blastos=mugure, meros= unitate, diviziune), apoi o a doua diviziune obținându-se 4 blastomere. În timp ce procesul de segmentare progresează, 8-16 blastomere, zigotul alunecă în trompa spre cavitatea uterină. În stadiul de 32 de blastomere, zigotul ia aspectul uneimure, stadiul numit morulă. În acest stadiu există două grupe celulare-una antrala din care se formează (embriobalstul) și una periferică din care se fomeazătrofoblastulce intră în componenta plancentei, având rol trofic (Angelescu, 1963).

Morula ajunsă în cavitatea uterină mai rătăcește o zi sau două prin aceastăcavitate și se transformă înblastocist prin apariția unei cavități pline cu lichid care se situează întreembrioblast șitrofoblast, apoi zigotul se va afundă în mucoasa uterină aflată în ziua 21 a ciclului fenomen numitnidație.În urma stabilirii unui echilibru armonios între ou și mucoasa uterină, oul își continuă dezvoltatea în mucoasa uterină. Spre sfărșitul primei săptămâni a dezvoltării antagonice, zigotul uman a străbătut stadiile de morulă și blastocit realizând în acelați timp și implantarea sa în mucoasă uterina a organismuluimatern. Nidația în uter constituie situația normală ideală în care se dezvoltă oul uman, există însă și alte posibilități de nidație în afară de cavitatea uterină (Diaconita, 1953):

la nivelul trompei uterine

la nivelul ovarului

Segmentațiareprezintă procesul prin care noua celulă diploidă (zigotul) se divide prin mitoze, diviziuni ce au ca rezultat apariția blastomerelor; ea începe la 35-38 de ore de la penetrația spermatozoidului în ovul.

Această diviziune a oului se efectuează concomitent cu procesul de migrație tubară, ajungând la sfârșitul parcursului tubar, ca oul să fie în stadiul de blastocist, apt pentru nidație.Diviziunea oului uman oligolecit este holoblastica si asincrona. Primul plan de segmentatie e meridional => 2 blastomere paralele si usor inegale.

Cum rata de diviziune e diferita pentru macro blastomere și micro blastomere, segmentația oului trece prin stadiul de 9, 10, 11 => 16 celule => astfel încât apare o formațiune sferică alcătuită dintr-un grup central de blastomere, înconjurat de blastomere periferice ce vor forma precoce trofoblastul = este stadiul de morulă.

Timpul necesar ca zigotul să ajungă la stadiul de morulă cu 16 blastomere, este de 72-96 ore. În stadiul de morulă, zona pellucida e încă prezentă. Concomitent cu segmentația se produce: migrația tubară a oului(Diaconita, 1953).

Nidația este totalitatea proceselor biologice ce contribuie la penetrarea și fixarea blastocistului în endometrul transformat progestativ.Acest proces asigură hrănirea și dezvoltarea oului, care la om este oligolecit, deci, lipsit de rezerve nutritive.

Procese ce au loc:

Musculare ce asigură transportul și imobilizarea blastocistului într-o anumită zonă a uterului

Epitelio-trofoblastice

adezive – atasarea oului la endometru

invazive – totalitatea mecanismelor prin care trofoblastul patrunde in epiteliul endometrial avand ca rezultat cuibarirea oului si transformarea deciduala a endometrului

2.3.1 [NUME_REDACTAT] embrionară începe cu fecundația ovulului și continuă cu segmentarea zigotului, gastrulația și formarea foițelor embrionare și a organelor și ieșirea din ou,fătarea sau nașterea.
Segmentarea zigotului constă în diviziuni celulare succesive și rapide.Modul în care are loc segmentarea depinde de cantitatea de vitelus pe care o conține ovulul. Segmentarea poate cuprinde întregul ovul (segmentare totală în cazul mamiferelor și a omului) sau numai porțiuni ale acestuia (segmentare parțială în cazul reptilelor, păsărilor și insectelor). Segmentarea se încheie odată cu formarea blastulei (Diaconita, 1953).

Segmentareareprezintă ansamblul diviziunilor pe care le parcurge celula ou în urma cărora se realizează „edificii pluricelulare” simple denumite morulăși blastulă.

Procesul de segmentare se desfășoară în timp ce zigotul se deplasează prin oviduct spre uter și parcurge stadiile de dezvoltare de morulăși blastulă.

Faza de morulăîncepe la câteva ore de la fecundație, timp în care zigotul parcurge câteva diviziuni (Angelescu, 1963):

– prima diviziune este verticală și longitudinală, seobțin două celule denumite blastomere;

– a doua diviziune este orizontală și perpendiculară pe planul primei diviziuni, în final obținându-se patru blastomere;

– a treia diviziune este transversală, rezultând în final opt blastomere.

Prin diviziuni ulterioare, numărul blastomerelor crește în proporție geometrică. Celulele rezultate în urma acestor diviziuni delimitează o formațiune sferică denumitămorulă.

Faza de blastulăse instalează când blastomerele din interiorul morulei încep să secrete lichidul blastocelic și cuprinde trei stadii de dezvoltare (Diaconita, 1953) :

monodermic (sau blastocitul) este reprezentat de 128 de celule embrionare care alcătuiesc trofoblastulce are două zone: polul animal unde se află un buton embrionarși cavitatea vitelină dispusă între trofoblast și butonul embrionar.

didermic primitiv conține: butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe douărânduri – trofoblastul și ectoblastul.

tridermic primitiv conține butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe trei rânduri – trofoblastul, ectoblastul și endoblastul.

Faza de gastrulăse caracterizează prin formarea foitelor embrionare ca urmare a unor intense procese de proliferare, crestere volumetrică și intense mișcări celulare.

Foița externă(sau ectoblastul) suferă „o infundare” datorită multiplicării celulelor componente pe linia mediană denumită invaginație neuralăcare se închide în timp și formează tubul neural, care prin diferențierea ulterioară se va forma și stemul nervos.

Foița internă(sau endoblastul) este alcatuită din celule embrionare care se multiplică, se deplasează și suferă o triplă invaginare: una mediană din care se formează notocordul și doua laterale dispuse între ectoblast și endoblast din care se va forma cea de-a treia foiță denumită mezoblast(Diaconita, 1953).

Notocordul are rolul de colană vertebrală pentru un interval limitat de timp, după care dispare și începe procesul de formare a vertebrelor.

Mezoblastul se diferențiază în grupe de celule din ce în ce mai evidente în zona dorsală denumite somite care pe măsură ce se vor dezvolta, vor pătrunde printre cele două foițe embrionare. Din punct de vedere structural somitele sunt alcatuite din douăfoițe : somatopleura și splanchopleură.

Momentul în care embrionul se găsește în stadiul tridermic este alcătuit din trei foițe primordiale:

– ectoblast ( sau ectoderm). Din ectoblast se formează: sistemul nervos central, medulosuprarenala, ganglionii simpatici, hipofiza, epifiza, epiderma, părul, fanerele, glanda sebacee și sudoripară, glandele salivare, glanda mamară, epiteliul bucal și anal, smalțul dentar, epiteliul senzorial.

– endoblast (sau endoderm). Din endoblast iau naștere: tubul digestiv, ficatul și pancreasul, aparatul respirator, tiroida, paratiroidele, timusul și vezica urinară.

– mezoblast (sau mezoderm). Din mezoblast se formează: dermul și hipodermul, țesuturile conjuctive propriu zise și metaplaziate, țesuturile musculare, aparatul cardiovascular, organele hematopoetice și seroasele.

Din cele trei foițe embrionare se formează țesuturile și organele viitorului individ precum și invelitorile fetale, vezicula ombilicalăși cordonul ombilical.

La mamifere, invelitorile fetale sunt trei: corionul, alantoida și amniosul. Corionul este invelitoarea uterină a foetusului care apare încă din timpul fazei de blastulă sub forma de trofoblast. După nidație, procorionul se transformă în corion și vilozitațile primare în vilozități secundare. Corionul are rolul de a asigura schimburile nutritive dintre mamă și făt în timpul vieții intra uterine (Wikipedia, 2014).

Alantoida este a doua învelitoare fetală și se formează din endoderm. Punga alantoidiana este formata din trei portiuni : intra-embrionara, mijlocie si extra-embrionara (care reprezinta sacul alantoidian propriu-zis plin cu lichid alantoidian). Lichidul alantoidian are rolul de a lubrefia tractusul genit al pentru a favoriza expulzarea fatului.

Alantoida are rolul de a conduce vasele sanguine catre corion, asigurand nutriția și respirația fătului, protecția față de acțiunile mecanice și, ajuta la dilatare gâtului uterin.

Amniosul este învelitoarea fetală internă ce provine din ectoblast și delimitează o cavitate amniotică. Aceasta este plină cu lichid amniotic în care se dezvoltă fătul și îl protejează de acțiunile factorilor mecanici (Diaconita, 1953).

Vezicula ombilicalăeste de natură endodermică, ia naștere în zona extra-embrionară și comunică cu intestinul primitiv prin canalul vitelin. Cordonul ombilical este format din vasele ombilicale și canalul urac. Cordonul ombilical are rolul de a asigura transportul de la mamă la făt și eliminarea produșilor de excreție în alantoidă.

Placenta este formațiunea care rezultă din pătrunderea vilozităților coriale în criptele mucoasei uterine asigurând schimbul de sub stanta în dublul sens. Din punct de vedere histologic, există diferite tipuri de placentă(Wikipedia, 2014):

epitelio-corială = se întalnește la suine și ecvine;

sindesmo-corială = se întâlnește la taurine, ovine și caprine;

c) endotelio-corială = se întâlnește la carnivore;

d) hemo-corială = se întâlnește la primate;

e)hemo-endotelio-corial = se întâlnește la cobaita șiiepuroaică.

2.3.2 [NUME_REDACTAT] se oprește, de obicei, într-un loc unde tonusul muscular este mai scăzut, spre fundul sacului uterin. Între embrion și trupul mamei are loc primul dialog (timp de două ore) prin care își confirmă reciproc soluțiile hotărâtoare. În acest moment, ghemul de celule are la suprafața sa un covor de vilozități, care secretă în permanență enzime de protecție. Când organismul mamei și embrionul au căzut de acord asupra locului formării cuibului, secreția cililor devine maiabundentă, iar concentrația enzimelor se amplifică. Mucoasa permeabilă se erodează sub embrion, iar acesta, ajutat de vilozități și secreții, rupe țesuturile glandelor și pereții capilarelor. Blastocistul se scaldă într-o baie de sânge. Endometrul țese, după aceea, peste embrion, o plasă de epitelii, până îl va acoperi complet. La sfârșitul săptămânii a doua, blastocistul are deja 3 straturi, din cel periferic urmând să se dezvolte placenta (Diaconita, 1953).

În ziua 6-7, blastocistul unilaminar ia contact direct prin polul embrionar cu epiteliul uterin.Contactul se face cu unul din pereții corpului uterin (frecvent cel posterior=fixare parietala). Rareori se poate fixa pe fundul uterului, fixare fundica sau în colul uterin (locul unde tuba sedeschide în uter) când prezintă placenta previa.Din momentul contactului cu polul embrionar, trfoblastul se diferențiază în 2 elemente structurale) interne proliferative numit citotrofoblast = celule uninucleate) extern numit sincitiotrofoblast fără limite celulare, masa citoplasmatică cu mai mulți nuclei. El este răspunzător de intrarea blastocistului în endometru (are prelungiri digitiforme). La zona de contact se secretă enzime litice care fac ca sincitiotrofoblastul să ia contact cu stratulcompact/dens al endometrului (aflat în faza secretorie). Sincitiotrofoblastul continuă să patrundă în interiorul stratului dens, iar în ziua a 9 a, tot blastocistul intra în endometru; locul de intrare este astupat cu un cheag sangvin, putând săexiste pierderi de sânge, considerat ca o falsă menstruație. În ziua a 12 a mucoasa uterină se reface, iar locul de patrundere a blastocistului devine invizibil, putând să existe o mică proieminență. Patruns în endometru, sincitiotrofoblastul, dispus în jurul blastocistuluieste mai dezvoltat la polul embrionar; iese din stratul dens/compact și intră în cel spongios. Dacă ovulul a fost fecundat, mucoasa uterină suferă și ea transformări, reacție deciduală (mucoasa se numestedecidua). Mucoasa (endometru) reactionează astfel(Wikipedia, 2014):

La nivelul glandelor: glandele uterine se lărgesc, de asemenea, secretă mult, iar pe secțiune au forma de dinți de fierăstrău ce proemină în lumen.

La nivelul stromei conjunctive: stroma formează insule care au citoplasma clară. Se numesc celule deciduale, la început sunt răzlețe, apoi, pe măsură ce oul crește, formează opatura compactă ce înconjoară oul. Ele acumulează glicogeni și lipide, sintetizează macromolecule sulfactate (glicoproteine sulfactate și mucopolizaharide) care sunt eliminate în spatial intercelular cu rol de a limita invazia sincitiotrofoblastului. Reacția deciduala se datorează secreției de progesteron (corpul galben gestativ/de sarcină).

2.3.3 Formarea foițelor embrionare

Segmentarea zigotuluicuprinde diviziuni celulare succesive, rapide și seîncheie o dată cu formarea blastului.Procesul de segmentare se realizează în momentul în care zigotul se deplasează prin oviduct spre uter și suferă mai multe diviziuni (Teușan, 2006):

1.diviziune => 2 celule blastomere

2.diviziune => 4 celule blastomere

3.diviziune => 8 celule blastomere.

Aceste stadii reprezintă faza de morulă.Faza următoare a procesului de segmentare se numește blastulă. Această fază seinstalează în momentul în care blastomerele din morulă secretă lichidul blastocelic șicuprinde 3 stadii de dezvoltare (Marcu, 2005):

stadiul monodermic– 128 celule embrionare care alcătuiesc trofoblastul carecuprinde 2 zone: butonul embrionar și cavitatea vitelină dispusă între trofoblast și butonul embrionar.

stadiul didermic– conține butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 2rânduri: trofoblast și ectoblast.

stadiul tridermic– cuprinde butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 3rânduri : trofoblast, ectoblast și endoblast.

stadiul gastrulare– cuprinde gastrulație; vezicula embrionară unistratificatăformează gastrula.

Ca proces al gastrulației se formează foițele embrionare:ectoderm, endoderm, mezoderm. Foița externă (ectoblast) suferă o modificare ca urmare a multiplicării celulelor componente pe linia mediană numităinvaginație neuralăcare se închide în timp șiformeazătubul neural, care prin diferențierea ulterioară se va forma sistemul nervos.Foița internă (endoblast) este alcătuită din celule embrionare care se multiplică. Din foițăva lua nașterenotocordul– rol de coloană vertebrală pentru un timp limitat după caredispare și începe procesul de formare a vertebrelor.Din cele 2 foițe embrionare(ectoblast și endoblast) și celei de-a 3 foițemezoblastse diferențiază în grupe de celule din ce în ce mai evidente în zona dorsală numitesomite.

Din punct de vedere structural somitele sunt alcătuite din doua componente :somatopleura și splanchopleura(Teușan, 2006).

Momentul în care embrionul se găsește în stadiul tridermic este alcătuit din treifoițe primordiale:-ectoblast (ectoderm).

Din ectoblast se formează : sistemul nervos central,medulosuprarenala, ganglionii simpatici, hipofiza, epifiza, epiderma, părul,fanerele, glandele sebacee si sudoripare, glandele salivare, glandele mamare,epiteliul bucal si anal, smalțul dentar, epiteliul senzorial.-endoblast (endoderm).

Din endoblast iau naștere : tubul digestiv, ficatul și pancreasul, aparatul respirator, tiroida, paratiroidele, timusul și vezica urinară.-mezoblast (mezoderm).

Din mezoblast se formează : dermul și hipodermul,țesuturile conjunctive, țesuturile musculare, aparatul cardiovascular, organelehematopoetice.Mezodermul se formează din cele 2 foițe embrionare: ectoderm și endoderm (Marcu, 2005).

Dezvoltarea embrionară începe cu fecundația ovulului și continuă cu segmentarea zigotului, gastrulația și formarea foițelor embrionare și a organelor. Segmentarea zigotului constă în diviziuni celulare succesive, rapide și se încheie odata cu formarea blastulei.Gastrulația și formarea foițelor embrionare.În gastrulație, din vezicula embrionară unistratificată se formează gastrula.Ca rezultat al gastrulației apare ectodermul, mezodermul și endodermul. Din cele trei foițe embrionare se dezvoltă organele. Apariția tubului neural și a organelor. Tubul neural ia naștere din ectoderm și reprezintă sediul sistemului nervos de mai târziu. Foițele embrionare constituie punctele de plecare în formarea organelor (Teușan, 2006).

Ontogeneza este procesul de dezvoltare individuală a unui organism, începând din stadiul de ovul fecundat până la maturitate, parcurgându-se mai multe etape (Teușan, 2006):

– fecundatia

– segmentarea;

– gastrularea;

– organogeneza;

– cresterea si dezvoltarea intrauterina;

– parturitia;

– cresterea si dezvoltarea extrauterina ( sau in afara oului ).

Dezvoltarea intrauterina se desfasoara in trei etape (Teușan, 2006):

a) embriogeneza ( de la fecundarea ovulului si pana la aparitia celor trei foite embrionare );

b) histogeneza si organogeneza ( formarea tesuturilor si a organelor );

c) fetala ( continua dezvoltarea organelor pana la fatare ).

2.3.4 Dezvoltarea anexelor embrionare

Anexele embrionare sunt reprezentate de: amnios, corion, sacul vitelin, alantoida, ombilic.Amniosul sunt formate de somatopleura iar sacul vitelin și alantoida de splanhnopleura. În mediul uscat în care este depus oul ar fi supus deshidratarii și de aceea embrionul are nevoie de un mediu lichid asigurat de amnios. Celulele acestuia secretă lichidul amniotic. De asemenea schimbul de gaze dintre embrion și mediu este asigurat de corion. La mamifere acesta participa la formarea placentei (Marcu, 2005).

Amniosul este un sac membranos, subțire ce înconjoară întregul embrion și se întinde sub corion de care rămâne atașat în timpul incubației prin conexiunea sero-amniotică.

Astfel, somatopleura extraembrionată poate fi divizată în două zone: o zonă amniogenă și o zonă coriogenă. Cele douămembrane apar ca urmare a ridicării somatopleurei sub forma unei cute care înconjoară embrionul. Această cută se formează inițial la capătul anterior al embrionului – cuta cefalică a amniosului – care acoperă capul ca o ''scufie''. Ramurile laterale ale cutei cefalice se alungesc spre partea superioară și formează cutele laterale ale amniosului care se dezvoltă și se arcuiesc peste embrion. Fiecare cută prezintă o margine internă – amniotică – și una externă – corionică. Când amniosul este la nivelul somiței 17, în stadiul de 27 somițe, se formează și cuta caudală a amniosului care se prelungește anterior și fuzionează cu cutele laterale anterioare (Teușan, 2006).

Fuziunea continuă pânăîn stadiul de 31 somite, deschiderea cavități amniotice este redusă la o apertură eliptică ce se dispune deasupra primordiilor membrelor posterioare. Apertura se închide rapid, dar la acest nivel rămâne joncțiunea sero – amniotică prin care amniosul este legat de corion pe tot parcursul incubației.

Corionul în stadiul de 72 ore se continuă periferic cu splanhnopleura la marginea ariei vasculare și devine separat de aceasta, doar când cavitatea corpului se extinde periferic din ce în ce mai mult (Marcu, 2005).

Sacul vitelin se formează din expansiunea splanhnopleurei extraembrionare în jurul vitelusului, în cursul dezvoltării embrionului. Rămâne conectat cu inestinul mijlociu prin duetul vitelin. Celulele endodermice ale sacului vitelin digera proteinele din vitelus până la aminoacizi solubilii, transportați la embrion prin venele viteline (Teușan, 2006).

Alantoida ( Atantocorionul ) apare în a 5-a zi de incubație. Inițial se îngroașă splanhnopleura situată în fața plăcii cloacale inducând formarea unui divertieul endoblastic din segmentul caudal al intestinului primitiv. Pe măsură ce se dezvoltă alantoida va ocupa tot spațiul extraembrionar între amnios și corion și vezicula vitelină. Alantoida ia aspect saciform.

Peretele extern al alantoidei fuzionează cu corionul rezultând corion – alantoida formată din trei straturi: intern, mijlociu, extern.

– stratul intern, epitelial este format din endodermul alantoidei;

– cel mijlociu gros, vascularizat format prin fuziunea mezodermului alantoidei cu corionul ;

– stratul extern subțire format din ectodermul corionului (Marcu, 2005).

Deoarece în patura mezoblasticădin jurul alantoidei se dezvoltă o rețea foarte bogată de elemente sangvine, rolul acestuia este multiplu:

– asigură schimburile respiratorii ale embrionului:

– organ digestiv și de circulație a materialului nutritiv;

– resoarbe din coaja oului Ca2+ ca necesar mineralizării viitorului schelet.

Alantoida involuează pe măsură ce dezvoltarea embrionară se apropie de final. Fiind un țesut tânăr, în curs de formare, este ținta atacului unor virusuri sau inframicrobi ce trec barierele fiziologice ale oului. Închiderea peretelui corpului reduce treptat comunicarea dintre cavitatea embrionara a corpului și cea extraembrionara la o crăpătură îngustă între pedicul, iar pe de altă parte atașarea de amnios (Marcu, 2005).

Cordonul ombilical apare ca un tub extern – pediculul somatic – continuu cu peretele corpului, ce include pediculul și cel al alantoidei împreună cu arterele și venele sacului vitelin și ale alantoidei. Pediculul somatic ombilical este fuzionat cu peretele lateral și caudal al gâtului alantoidei (Teușan, 2006).

Capitolul 3 – Tulburari de feritlitate masculine
3.1 Tulburari evidențiate de o spermogramă

Deși sunt încă multe persoane care privesc în continuare fertilitatea ca pe o problemă „strict feminină”, până la 50% din cazuri de infertilitatea implică și afectarea partenerului de sex masculin. Infertilitatea masculină poate constitui uneori singurul motiv pentru care un cuplu nu poate concepe o sarcină sau se poate adauga la serie de motive asociate ale partenerilor, ceea ce creeaza complexitatea unei infertilități de cuplu (Jungwirth, 2010).

Așadar este primordial că și bărbații să fie testați în privința fertilității așa cum sunt testate și femeile. Este de asemenea important ca bărbații să fie testați devreme referitor la algoritmul de diagnostic al infertilității de cuplu. Deși majoritatea bărbaților ar dori să evite aceste teste datorită jenei create de procedura în sine, testarea inițială a bărbatului poate scuti partenera de un șir lung de investigații complexe și costisitoare. Acest lucru reprezintă o modalitate optimă de a diagnostica rapid potențialele problem (Jungwirth, 2010).

După efectuarea examenului clinic, medicul vă va recomanda cel mai probabil o spermogramă (analiză a spermei), analiză care va evidenția calitatea și cantitatea spermatozoizilor din sperma. Și într-adevăr, va trebui ca produsul biologic (sperma) să fie recoltată în cadrul unei încăperi din incinta cabinetului sau cel mult, undeva într-o locație situată în imediata apropiere a acesteia, deoarece este important ca analiza să se efectueze cât mai rapid după momentul recoltării. Va trebui să conștientizați faptul că, indiferent de cât de jenant pare, o spermogramă reprezintă o analiză uzuală, și rezultatul acesteia va poate scutii de luni întregi de așteptări și stres suplimentar (Jonathan, 2007).

Dacă prima spermogramă se încadrează în parametri normali, medicul poate recomanda o a doua spermogramă care să confirme rezultatele primei analize. Două rezultate normale confirmă de obicei că bărbatul nu prezintă probleme semnificative de fertilitate. Dacă ceva în rezultatul spermogramei pare modificat, anormal, medicul poate recomanda teste suplimentare care să evidențieze acea eventuală problemă (Jonathan, 2007).

Rezultatele unei spermograme pot evidenția o serie de tulburari. Acestea includ:

azoospermia: lipsa spermatozoizilor, sau lipsa evidențierii acestora în spermă analizată

oligospermia: evidențierea unui număr de spermatozoizi mai mic decât numărul considerat normal

astenospermia: probleme în privința mobilității (capacității de a se deplasa) spermatozoizilor; dacă mobilitatea spermatozoizilor nu este corespunzatoare, sunt puține șanse că aceștia să fie capabili să fertilizeze ovulul

teratospermia: probleme în privința morfologiei (aspectului) spermatozoizilor; modificarea formei și/sau structurii (morfologiei) spermatozoizilor poate constitui o cauză de infertilitate.

Dar, în timp ce aceste aspecte pot constitui cauza directă pentru care cuplul nu poate concepe un copil, aceste modificări evidențiate au la bază o cauză ce poate fi identificată prin efectuarea unor investigații suplimentare. Medicul caută să identifice această cauză, recomandând teste ale sângelui, urinei cât și alte proceduri diagnostic (Jungwirth, 2010).

3.2 Cauzele tulburarilor de fertilitate masculine

Exista un numar mare de modificari ce se constituie in motive ale infertilitatii masculine. O parte reprezintă modificări fizice, ce împiedică ejacularea normală a spermatozoizilor odată cu lichidul spermatic. Altele afectează calitatea cât și cantitatea spermei produse. Cele mai frecvente cauze de infertilitate masculină sunt(Jonathan, 2007):

Bolile cu transmitere sexuală – Infecțiile din sfera genitală cum ar fi de exemplu cele cu [NUME_REDACTAT] pot constitui cauze ale infertilității masculine. Fertilitatea poate fi adeseori restabilită în aceste cazuri printr-un tratament eficient al acestor infecții.

Obstrucții, defecte congenitale sau modificări fizice ale traiectului strabătut de spermatozoizi – În unele cazuri, bărbații se nasc cu aceste obstrucții în mare parte la nivel testicular, ce împiedică spermatozoizii să ajungă în spermă. Traumatismele suferite de testicule, prostata și uretra, pot cauza infertilitate masculină. Uneori aceste defecte pot fi corectate chirurgical.

Ejacularea retrogradă – În această situație, spermatozoizii nu sunt ejaculați în afara penisului, ci ajung în vezica urinară. Acest tip de ejaculare poate apare la diabetici, în cazul administrării anumitor produse medicamentoase și postoperator în cazul unor intervenții asupra vezicii urinare, prostatei sau uretrei.

Boli genetice – Deși se întălnesc destul de rar, afecțiunile genetice asemeni fibrozei chistice sau anomaliilor cromozomiale, pot cauza infertilitate.

Afecțiuni autoimune – În anumite situații, sistemul imun poate ataca din greșeală spermatozoizii, pe care îi tratează asemeni unui virus pătruns în organism. Acest răspuns autoimun poate afecta calitatea spermatozoizilor.

Dereglari hormonale – Anumite tulburari hormonale – la nivelul glandei pituitare (hipofiza) sau a tiroidei, de exemplu – pot determina infertilitate. Acestea pot fi corectate de cele mai multe ori prin administrarea de produse hormonale, la recomandarea endocrinologului.

Disfuncții sexuale – Disfuncția erectilă (impotentă) și ejacularea precoce, pot avea un efect negativ asupra fertilității. Disfuncția erectilă poate fi cauzată de modificări ale statusului psihologic asemeni anxietății, sentimentului de vină sau de lipsa de respect pentru propria persoană. De asemenea, un rol în disfuncția erectilăîl pot avea și afecțiunile organice cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială, hipercolesterolemiași bolile de inimă. În completare, impotența poate apăre ca efect secundar al administrării unor medicamente cum ar fi antidepresivele. Aceste disfuncții sexuale necesită efortul conjugat al partenerilor unui cuplu pentru a fi depășite.

Varicocelul – Varicocelul reprezintă dilatația varicoasă a venelor ce se dezvoltăîn interiorul scrotuluiși împiedică fluxul sangvin normal. Varicocelul esteîntălnit la 15% din populația masculinăși la maxim 40% dintre bărbații care efectuează investigații diagnostice cu privire la fertilitate. Deși aceasta afecțiune influențează fertilitatea masculină, studii recente pun la îndoială efectele benefice ale chirurgiei în corectarea varicocelului.

Alți factori care pot cauza o infertilitate masculină sunt(Jungwirth, 2010):

efortul fizic excesiv: studii recente au demonstrat că exercițiile fizice efectuate în exces pot determina eliberarea crescută a hormonilor steroizi, această hipersecreție afectând fertilitatea masculină

stresul

obezitatea

consumul de droguri, alcool sau tutun: fumatul, consumul de droguri cum ar fi marijuanași cocaina, cât și administrarea de steroizi pot scădea numărul spermatozoizilor din spermă

expunerea la toxine atât la locul de muncă cât și în mediul familial: pesticidele, plumbul, radiațiile, substanțele radioactive, mercurul și metalele grele pot afecta fertilitatea

căldura: deși efectul este de cele mai multe ori temporar, temperatura ridicată la nivelul gonadelor poate reduce producția de spermatozoizi; creșterea temperaturii locale poate apăre în momentul în care o persoană poartă lenjerie prea strâmtă sau care păstrează căldura, mersul pe bicicletă sau uzarea excesivă a saunelor.

3.3 Tratamentul tulburarilor la bărbați

Partenerii de sex masculin diagnosticați cu infertilitate, în funcție de cauza infertilității, vor fi informați de către medicdespre posibilitățile de schimbare a stilului de viață ce ar putea să crească rata fertilității la bărbați.

Dacă numarul de spermatozoizi este prea scăzut, se recomandă o rărire a contactelor sexuale, cu scopul de a crește procentul de spermatozoizi din spermă. De asemenea trebuie stabilită oportunitatea administrării unor vitamine în acest sens. Studii recente au demonstrat că bărbații își pot îmbunătății calitatea spermei, în sensul creșterii numărului de spermatozoizi, prin administrarea unei combinații de acid folic și zinc. Dacă există tulburari hormonale, rezultate pozitive se pot obține utilizând anumite produse hormonale administrate la recomandarea unui medic endocrinolog. În cazul ejaculării retrograde, adeseori se poate corecta acest defect prin administrarea unor produse medicamentoase (Jungwirth, 2010).

În cazul în care bărbatul suferă de o infertilitate ușoară, inseminarea artificială sau alte tehnici de reproducere umană asistată, cum ar fi GIFT (gamete intrafallopian transfer – transfer intratubar a spermatozoizilor) și ZIFT (zygote intrafallopian transfer – transfer intratubar a zigotului/oului), pot fi de ajutor (Jonathan, 2007).

O conduită terapeutică cu rezultate remarcabile în cazul unui număr redus de spermatozoizi este reprezentată de o forma de micromanipulare celulară numită injectarea intracitoplasmatică a spermatozoizilor (intracytoplasmic sperm injection = ICSI). Aceasta este o procedură efectuatăîn laborator, prin care spermatozoizii și ovulele sunt recoltați de la fiecare partener în parte și apoi un singur spermatozoid este injectat în interiorul unui ovul. Ovulul astfel fertilizat este introdus în cavitatea uterine (Jungwirth, 2010).

Daca sperma unui bărbat nu conține spermatozoizi, există câteva modalități de a recolta acești spermatozoizi direct de la nivel testicular. Rata de succes esteîn general bună – mai mare de 65% în anumite clinici. Însă factori precum calitatea slabă a spermei ori a ovulului, asociate vârstei ridicate a mamei (peste 35 de ani), pot să reducă rata de succes a acestor proceduri. Noi modalități de obținere a unei sarciniîn condițiile existenței unei afectări a fertilității masculine sunt în continuă cercetare (Jungwirth, 2010).

Caitolul 4-Rezultate personale

4.1.Material biologic(chimic)

Au fost investigați 30 de bărbați care s-au prezentat la laboratoarele de analize medicale”Dr. [NUME_REDACTAT] Dorina” și laboratorul de ”Dr.[NUME_REDACTAT]” din Bacău,pentru investigații legate de fertilitatea masculină.

4.2.Metoda de lucru

Ca metodă de lucru s-a utilizat:

-[NUME_REDACTAT]

Spermograma este testul care are drept scop studiul numărului și mobilității spermatozoizilor,precum și procentajul de spermatozoizi anormali.Pentru diagnosticarea tipului de infertilitate,în laborator se inițiază următoarele investigații:

-Spermograma

-Histerosalpingografia

-Testele post-coital și testul de ovulație

-[NUME_REDACTAT] constă în recoltarea spermei și analiza ei microscopică.Se recomandă ca această investigație să fie precedată de 48-72 ore de repaus sexual.Spermograma analizează:

-Volumul-volumul normal de spermă la fiecare ejaculare trebuie să fie cuprins între 2,5 si 5ml.Determinarea volumului este important pentru determinarea existenței blocajeșlor de-a lungul tubilor seminiferi.

-Morfologia spermatozoizilor -(aspectul,forma,structura spermatozoizilor) Studiile mai puțin recente menționează că în vederea dignosticului de fertilitate,barbatul trebuie sa aibă minim 60% din spermatozoizi cu morfologie identică și normală.Însă,un studio recent a stabilit că acest procent poate fi chiar de 12%-14% ca barbatul să fie fertile.

-pH

-numărul

-motilitatea-Se apreciază viteza și calitatea mișcărilor relaizate de spermatozoizi.Motilitatea este gradată de la 1-4.

În cazul în care rezultatul spermogramei este nesatisfăcător,se recomandă repetarea ei la interval de 21 de zile de 2-3 ori.Diagnosticul de azoospermie resprezintă diminuarea numărului de spermatozoizi iar diagnosticul de oligospermie este dat atunci când desitatea spermatozoizilor este sub 50.000.000.

Valori normale ale spermogramei:

-Culoarea este opalescentă

-Cantitatea între 3 și 5 ml

-pH normal este cuprins între 7.2 și 7.8

-Numărul spermatozoizilor este cuprins între 20 și 100 milioane/mmc

-Motilitatea peste 60%.

Rezultate obținute

În urma investigației s-au obținut următoarele rezultate:

Cazul 1

Varsta: 38 ani 11 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 2

Varsta 39 ani 7 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 3

Varsta 25 ani 2 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 4

Varsta 31 ani 6 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 5

Varsta 29 ani

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 6

Varsta 40 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 7

Varsta

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 8

Varsta 36 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 9

Varsta 40 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 10

Varsta 50 ani 11 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 11

Varsta 29 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 12

Varsta 35 ani 6 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 13

Varsta

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 14

Varsta 32 ani 9 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 15

Varsta 33 ani 3 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 16

Varsta 29 ani 2 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 17

Varsta 35 ani 7 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 18

Varsta 32 ani 9luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 19

Varsta 38 ani 9 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 20

Varsta 30 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 21

Varsta 28 ani

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 22

Varsta 27 ani 10 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 23

Varsta 28 ani 5 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 24

Varsta 29 ani 8 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 25

Varsta 28 ani 5 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 26

Varsta

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 27

Varsta 40 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 28

Varsta 46 ani 4 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 29

Varsta 31 ani 10 luni

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT] 30

Varsta 36 ani

CNP/SEX: M

Adresa: [NUME_REDACTAT]:

Spermograma

DATELE OBȚINUTE AU FOST PRELUCRATE STATISTIC ȘI ÎNREGISTRATE ÎN GRAFIC:

[NUME_REDACTAT], nu reprezintă o amenințare la adresa sănătății, dar are un puternic impact psihologic și social. În ultimele două decenii s-au făcut mari progrese în investigarea și tratamentul infertilității și mai ales în ceea ce priveste reproducerea asistată.

În concluzie lucrurile de bază pentru protejarea fertilitățiifac parte din strategia pentru o viață sănătoasă: supravegherea greutății corporale, exercițiile fizice, dieta diversificată și evitarea fumatului și a alcoolului.

Unele cazuri de infertilitate masculină pot fi evitate dacă se ține cont de anumite indicații. Medicamentele care au ca efect secundar infertilitatea trebuie evitate de asemenea și exercițiile realizate excesiv sau expunerea la substanțe toxice. Dușurile sunt de preferat în locul timpului îndelungat petrecut în cada cu apă fierbinte, lenjeria intimă mai lejeră în locul celei foarte mulate pe corp și o dietă cu un conținut adecvat de acid folic, în locul alimentației nesănătoase. Bărbații care depistează că suferă de o boală cu transmitere sexuală trebuie să se trateze cât mai repede, deoarece ignorată, aceasta poate avea ca efect secundar infertilitatea. În locul suplimentelor pe bază de steroizi, bărbații trebuie să încerce să ia suplimente cu licopen.