Monitorizarea Situatiilor de Risc al Poluarii Apei, Solului Si Cel al Atmosferei In Judetul Gorj

BIBLIOGRAFIE

Manuale, monografii, articole din literatura specială

[NUME_REDACTAT] al Romaniei. București: [NUME_REDACTAT] de Statistică, 2004, 680 p.

BERCA, M. Ecologie generală și protecția mediului. București: Ceres, 2000. 435 p.

BROWN, L.; FLAVIN, N.; FRENCH, H. Probleme globale ale omenirii. Starea lumii. Bucuresti: Tehnica, 2000. 518 p.

BARHARD, B.; PALADE, S.; MUICA, N. Intoxicație cu pesticide. București: Medicală, 1980. 312 p.

BÂRNEA, M.; CALCIU, M. Ecologie umană. București: Medicală, 1979. 378 p.

BÂRNEA, M.; PAPADOPOL, C. Poluarea și protecția mediului. București: [NUME_REDACTAT], 1998. 241 p.

CONSTANTIN, Emil. Poluarea mediului în procesele tehnologice. Galați: Dunărea de Jos, 2008. 120 p.

CIBOTARU, I. Amenajarea și întreținerea poligoanelor de depozitare a deșeurilor menajere. Managementul deșeurilor – factorul esențial în prevenirea poluării mediului. Chișinău: Științifică și didactică, 1999. 234 p.

COCIRTA, P.; COCIRTA, S. Protecția mediului și dezvoltarea durabilă în [NUME_REDACTAT]: probleme și soluții. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Chimice. Societatea de Chimie din România. A 25-a sesiune națională de chimie. București: Centrul de cercetări Oltchim, 1999. 348-354 p.

FLOREA, Luiza. Protecția mediului. Galați: Dunărea de Jos, 2002. 214 p.

GISTESCU, P. [NUME_REDACTAT]. București: Sport-Turism, 1990. 264 p.

Influienta modificarilor geo-climatice globale și regionale asupra dezvoltării durabile. Bucuresti: IWRM, 2009. 124 p.

Identificarea unor factori de risc ecologic în Dobrogea maritimă și terestră. Bucuresti: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2002. 220 p.

IORDACHE, Gh. Metode și utilaje pentru prevenirea poluării mediului. București: MATRIXROM, 2003. 360 p.

JELEV, I. Managementul mediului înconjurător. Oradea: Universală, 1997.

512 p.

JELEV, I. Strategia națională și planul de acțiune pentru conservarea diversității biologice și utilizarea durabilă a componentelor sale în Romania. București: Economică, 1996. 367 p.

JELEV, I. Strategia protecției mediului. București: Economică, 1996. 389 p.

LUPAN, E. [NUME_REDACTAT]. București: [NUME_REDACTAT], 2001. 190 p.

MARINESCU, D. Tratat de dreptul mediului. București: AllBeck, 2003. 248 p.

PASCAL, ILEANA. Protecția mediului înconjurător. București: Centrul de [NUME_REDACTAT], 2004. 149 p.

Planul de management al fluviului Dunărea, [NUME_REDACTAT], Spațiului hidrografic Dobrogea și apelor costiere. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2004. 460 p.

Planul local de actiune pentru mediu al [NUME_REDACTAT]. Gorj: Consiliul județean Gorj, 2009. 180 p.

Planul de management al județului Gorj – 2000. Gorj: Consiliul județean Gorj, 1999. 460 p.

[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor –2007.Gorj: [NUME_REDACTAT] Gorj, 2007. 138 p.

[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor –2005. Sibiu: Consiliul judetean Sibiu, 2006. 248 p.

PLAM Gorj 2011. Gorj : Consiliul județean Gorj, 2011. 360 p.

Planurile de management ale bazinelor hidrografice din Romania. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2004. 640 p.

PLATAGEA, Gh. Meteorologie. Hidrologie și gospodărirea apelor. București: Tehnica, 1958. 460 p.

PRISCU, R. Constructii hidrotehnice, vol II. Bucuresti: Didactică și Pedagogică, 1974. 420 p.

PETREȘ, R.; STĂNESCU, G.; TENU, A. Studii monografice privind acviferele de importanță strategică din România. Dobrogea de Sud. Constanta: Consiliul judetean Constanta, 2000. 348 p.

PÂRVU, C. Indrumator pentru cunoastera mediului. Bucuresti: Tehnica, 1982. 423 p.

PUMNEA, C. Protectia mediului ambiant. Bucuresti: Economica, 1994. 364 p.

Program de dezvoltare durabilă a turismului din județul Gorj. [NUME_REDACTAT] Gorj, 2002. 320 p.

Planul de amenajare a teritoriului județului Sibiu. [NUME_REDACTAT] de Cercetare – Dezvoltare pentru Urbanism și [NUME_REDACTAT], vol I, II și III, București: INCDU, 2003. 440 p.

POSEA, G. [NUME_REDACTAT]. București. [NUME_REDACTAT] de Mâine, 2002. 345 p.

RUSU, T.; BEJAN, M. Deșeul – sursa de venit. [NUME_REDACTAT]: Mediamira, 2006. 168 p.

Raportul 2004, Planurile de Management ale [NUME_REDACTAT]. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2005. 460 p.

[NUME_REDACTAT] PLAM- 2010.Gorj: Consiliul județean Gorj, 2011. 141 p.

ROPOT, V. Resursele de apă, cantitatea, calitatea, utilizarea și protecția lor. Chișinău: Universul, 2001. 260 p.

TEODORESCU, I. Ecologie. Bucuresti: Tehnica, 1999. 240 p.

TUFESCU, V. TUFESCU, M. Ecologia si activitatea umana. Bucuresti: Albatros, 1981. 432 p.

Sisteme de management de mediu. Specificații și ghid de utilizare. București: ASRO, 1997. 220 p.

STELIAN, I. Modele matematice in evaluarea de risc ecologic asociat solurilor contaminate cu metale. Constanța: Institutul de statistică Matematică și [NUME_REDACTAT], 2008. 119 p.

ȘERBAN, P.; GĂLIE, A. Managementul apelor. Principii și reglementări europene. București: Tipored, 2006. 220 p.

Resurse web

http://www.cjgorj.ro/judet/turism/edificii_mai_mult.html

http://www.plecatdeacasa.net/2009/11/moscheea-geamia-gazi-ali-pasa-babadag.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/ministerul-turismului-finanteaza-triunghiul-manastirilor-178228.html

http://www.didactic.ro/fotografie/15734

Tulcea

http://gis.rowater.ro:8081/HydroMapWeb/AppGis/SituatiaHidrologicaRauri/

www.wikipedia.ro3.www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/rapoarte_ape.html

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/12_Book_10.pdf

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/16_TEC9.pdf

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/04_dialog_hrana.pdf

CUPRNS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONCEPTUL RISC DE MEDIU

CAPITOLUL II. MONITORINGUL SITUAȚIILOR DE RISC ȘI INSTITUȚIILE CU ATRIBUȚII DE ANALIZĂ A RISCURILOR

2.1. Managementul riscului de mediu

2.2. Monitorizarea situațiilor de risc de poluare a mediului

2.3 Instituții cu atribuții în planul de analiză și acoperire a riscurilor

CAPITOLUL III. EVALUAREA FACTORILOR DE MEDIU ȘI SITUAȚIILOR DE RISC ÎN JUDEȚUL GORJ

3.1. Calitatea factorilor de mediu în județul Gorj

3.2. Riscurile de mediu specifice județului Gorj

3.3. Evaluarea situațiilor de risc la nivelul județului

3.4. Monitorizarea riscului poluării factorilor de mediu

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

TEZA DE MASTER

MONITORIZAREA SITUAȚIILOR DE RISC AL POLUĂRII APEI, SOLULUI ȘI CEL AL ATMOSFEREI ÎN JUDEȚUL GORJ

CUPRNS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONCEPTUL RISC DE MEDIU

CAPITOLUL II. MONITORINGUL SITUAȚIILOR DE RISC ȘI INSTITUȚIILE CU ATRIBUȚII DE ANALIZĂ A RISCURILOR

2.1. Managementul riscului de mediu

2.2. Monitorizarea situațiilor de risc de poluare a mediului

2.3 Instituții cu atribuții în planul de analiză și acoperire a riscurilor

CAPITOLUL III. EVALUAREA FACTORILOR DE MEDIU ȘI SITUAȚIILOR DE RISC ÎN JUDEȚUL GORJ

3.1. Calitatea factorilor de mediu în județul Gorj

3.2. Riscurile de mediu specifice județului Gorj

3.3. Evaluarea situațiilor de risc la nivelul județului

3.4. Monitorizarea riscului poluării factorilor de mediu

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate. Mediul întotdeauna a fost un factor determinant pentru om, fiind la rândul său puternic influențat de activitatea antropică. Relația om-mediu și-a schimbat continuu intensitatea și prioritățile. Întrucât la începutul evoluției sale omul era o parte integrantă a naturii, respectându-i legile și limitele, adaptându-se condițiilor oferite de mediul în care trăia, odată cu dezvoltarea civilizației și a progresului tehnico-științific omul a pus accentul tot mai mult pe exploatarea resurselor de mediu, de multe ori făcând acest lucru irațional și iresponsabil.

Realitatea arată că, în acest context, omenirea a intrat în a doua jumătate a secolului XX-lea într-o nouă etapă a evoluției sale – era riscurilor. Acestei etape îi este specific nu doar pericolul unei pagube sau prejudiciu material provocat de hazardele naturale, dar și pericolul care atentează la sănătatea și viața oamenilor sau chiar existența civilizației umane. Supraexploatarea resurselor de mediu, poluarea peste limitele capacității de autoreglare a mediului, defrișarea pădurilor etc. determină unele schimbări ireversibile în evoluția firească a proceselor naturale, care în ultimă instanță se reflectă în numărul sporit de cataclisme și catastrofe. Acestea au generat, în ultimele decenii, pe tot globul numeroase victime, precum și pagube materiale. Astfel, din această cauză în ultimii ani tot mai des termenul „risc” se întrebuințează alături de cele de ecologie și mediu, pentru a desemna riscul de mediu. Cunoașterea acestor riscuri a devenit o necesitate a societății moderne, constituind o condiție primordială în realizarea studiilor de impact, monitorizarea calității mediului, a planurilor de amenajare teritorială și, în general, o condiție a gestionării eficiente și durabile.

Frecvența foarte mare a catastrofelor generate de diferite hazarde naturale și antropice motivează importanța tot mai mare acordată analizei acestora, mai ales începând cu deceniul al optulea al secolului trecut și explică numărul mare de studii teoretice și aplicative care au apărut în acest interval.

În mare parte, caracterul, imprevizibil al activității socio-economice necesită o cercetare interdisciplinară și foarte amplă atât la nivel teoretic, cât și practic a riscului poluării factorilor de mediu. Complexitatea obiectului de studiu se amplifică prin faptul că riscurile de mediu pot fi generate de activitatea umană ce are impact asupra mediului, dar și de hazardele naturale cu impact asupra activității și existenței umane, sau fenomenele naturale pot declanșa catastrofe tehnogene și invers.

Integrarea variabilei de mediu în strategiile de dezvoltare de diferite nivele este o preocupare relativ recentă, ca urmare a deteriorării stării mediului înconjurător și creșterii evidente a numărului de dezastre naturale. Conștientizarea problemelor de ordin ecologic a început abia în anii '60 ai secolului trecut, dar mai cu seamă în deceniul următor.

Cunoașterea riscurilor de mediu constituie nu doar o condiție primordială în realizarea unei gestiuni economice eficiente, adică minimizarea cheltuielilor și a pierderilor, sau maximizarea profitului, dar contribuie la reducerea vulnerabilității populației în fața riscurilor de origine naturală sau antropică și a impactului exercitat de activitatea umană asupra mediului înconjurător, iar în caz de necesitate, acordarea ajutorului necesar regiunilor afectate de aceste fenomene, pentru anihilarea efectelor ecologice, sociale și economice.

Scopul cercetării constă în elaborarea unor soluții de monitorizare a riscului de poluare a factorilor de mediu din județul Gorj, datorat întreprinderilor mari poluatoare din zonă, prin stabilirea efectelor complexe ce rezultă din impactul unei activități antropice asupra mediului, dar și din impactului hazardelor naturale asupra activității umane.

Obiectivele cercetării:

– abordarea conceptuală și metodologică a noțiunii de risc de mediu și de monitorizarea riscului de poluare al factorilor de mediu;

– tendințele actuale de dezvoltare a sistemelor de gestiune și control al riscului de mediu; studierea particularităților dezvoltării monitorizării riscurilor de poluare al factorilor de mediu la nivel național, prin prisma experienței internaționale, sub aspect metodologic și practic;

– evaluarea etapelor de gestiune a riscului de mediu și identificarea particularităților specifice industriilor mari poluatoare din județul Gorj,

– dezvoltarea unei metodologii de evaluare, gestiune și control a riscurilor de mediu de origine naturală și antropică, formularea propunerilor pentru perfecționarea monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu din întreprinderile din județul Gorj.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute se rezumă la următoarele:

Prezentarea aspectelor teoretico-metodologice cu privire la monitorizarea riscului de poluare al factorilor de mediu în contextul creșterii numărului de fenomene naturale de risc cu impact negativ asupra intervenției omului și a deteriorării continue a mediului ca urmare a activității antropice.

Structurarea indicatorilor care stau la baza evaluării și gestiunii eficiente a riscurilor de mediu, care ar permite implementarea unui sistem de monitorizare performant în cadrul întreprinderilor mari poluatoare.

Recunoașterea și aprecierea deficiențelor monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu în baza unui studiu complex efectuat în cadrul întreprinderilor mari poluatoare, evidențiind neajunsurile fiecărei etape de gestiune.

Determinarea condițiilor de aplicare a metodei de monitorizare și evaluare a riscurilor de poluare al factorilor de mediu în cadrul întreprinderilor și respectiv a metodelor de evaluare și control al eficienței gestiunii riscurilor de poluare al factorilor de mediu;

Problema științifică importantă soluționată în domeniul respectiv. Teza tratează problema monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu în contextul asigurării securității ecologice la nivel micro- și macroeconomic. În baza diagnosticării deficiențelor monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu în cadrul întreprinderilor mari poluatoare din județul Gorj au fost elaborate și ajustate la condițiile locale soluții de minimizare a riscului de poluare al factorilor de mediu ca urmare a implementării și dezvoltării unui sistem de monitorizare al riscului de mediu eficient.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării.

Importanța teoretică a lucrării constă în diagnosticarea monitorizării riscurilor de poluare al factorilor de mediu în cadrul întreprinderilor mari poluatoare ale industriei din județul Gorj și identificarea modalităților de eficientizare a monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu, care ar permite reducerea impactului antropic asupra mediului înconjurător și minimizarea pierderilor generate de fenomenele naturale de risc.

Valoarea aplicativă a lucrării este determinată în principal de evaluarea punctelor slabe ale monitorizării riscului de poluare al factorilor de mediu din cadrul întreprinderilor reprezentative ale sectoarelor puternic poluatoare ale industriei județului Gorj, adaptarea metodelor și tehnicilor de gestiune a riscului de mediu la specificul autohton și posibilitatea utilizării rezultatelor și a soluțiilor propuse la întreprinderile incluse în studiu, dar și în cadrul întregului sector industrial. În același timp, poate servi drept bază științifică în fundamentarea reformei sistemului juridic de reglementare a acestui domeniu.

Rezultatele cercetărilor științifice au fost utilizate la realizarea proiectului de cercetare cu tema „Lucrări pentru reducerea riscului la inundații și apă uzată în județul Gorj”, finanțat prin POS [NUME_REDACTAT] infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc.

CAPITOLUL I. CONCEPTUL RISC DE MEDIU

În termenii cei mai generali, riscul de mediu este rezultanta interacțiunii dintre activitatea umană și mediu.

Riscul de mediu poate fi tratat pornind de la două accepțiuni, pe care le întâlnim în lucrările prezentatate de Băbuț G. și Moraru R. și anume riscul pentru mediu și riscul pentru organizație.

Riscul pentru mediu pleacă de la faptul că activitățile unei organizații pot genera anumite forme de modificare a mediului, inducând astfel un pericol potențial.

Așa de pildă, efectul activității umane poate avea efect negativ asupra florei sau faunei sau poate să genereze un pericol pentru sănătatea și bunăstarea economică a oamenilor. De asemenea, efectele distructive pot să se răsfrângă asupra resurselor de apă, aer, sol energie și climă în general.

Riscul pentru organizație pleacă de la problematica de mediu și include riscul neconformării cu legislația și criteriile existente sau viitoare. În această accepțiune se iau în calcul pierderile pe care organizația le înregistrează ca urmare a unui management inadecvat, a costurilor, litigiilor și a dificultăților de a menține activitățile operaționale și de dezvoltare. Aspectele referitoare la securitatea și sănătatea în muncă pot fi semnificative și din punct de vedere al riscului de mediu. Actele normative, standardele, ghidurile metodologice consacrate acestor categorii de probleme sunt importante în managementul riscului de mediu. Managementul riscului de mediu trebuie să se axeze pe adoptarea deciziilor privind mediul și sprijinirea demersului de minimizare a gradului de incertitudine.

Omul, pe parcursul întregii sale evoluții, a fost înconjurat de multe evenimente și procese, derularea cărora era foarte dificil, sau chiar imposibil de prezis. Originea riscului, ca fenomen, poate fi corelată apariției omului ca entitate, fiind o parte integrantă a vieții.

Riscul ca obiect de studiu a constituit o partea componentă a cercetărilor științifice atât din domeniile socio-umane, naturale și exacte. Datorită acestui fapt conceptul de risc a evoluat printr-o varietate de teorii emergente. Încă din cele mai vechi timpuri reprezentanții diferitelor domenii au încercat să elaboreze un algoritm de percepere, evaluare și gestiune a riscului. Riscul este incontestabil, un concept ambiguu și foarte dificil de definit. Până în prezent, există numeroase percepții ale riscului, care depind de perspectiva adoptată, de context, de situație și de domeniul de aplicare.

Etimologia termenului „risc” nu este nici ea univocă. Unii autori îi atribuie rădăcini arabe, majoritatea, însă, sunt de părerea că termenul provine de la cuvântul grecesc – stâncă [1, p.59]. În limba franceză „risque” are două sensuri: primul sens este – a se expune lui (riscului), iar cel de al doilea sens – a suporta ceva, a avea o șansă, posibilitate, ocazie, sens care vizează aspectul pozitiv, favorabil, posibilitatea de succes.

Primele cercetări și relatări conștiente despre risc le găsim încă în perioada antică. Prin urmare, încercările de a elimina incertitudinea și hazardul prin intermediul pârghiilor științifice datează de câteva milenii. Studiile cu privire la risc ale savanților din acea epocă vizau aspecte cum ar fi pericolul și perceperea obiectivă și subiectivă a acestuia, probabilitatea survenirii unui eveniment, inclusiv a cataclismelor naturale.

Dacă e să urmărim în evoluție cercetarea riscului de mediu, atunci primele încercări de cercetare a riscurilor de mediu și impactul lor asupra societății au fost axate pe studiul hazardelor naturale.

Cercetarea în domeniul riscului de mediu și al managementului acestuia se rezuma preponderent la studiul trăsăturilor hazardelor naturale și asupra dimensiunii potențialelor distrugeri. O amploare evidentă a cercetărilor în acest domeniu, cât și eforturi colosale în trecerea de la teorie la practică au fost cunoscute îndeosebi după anul 1975. Perioada respectivă este caracterizată prin agravarea situației ecologice și creșterii presiunii antropice asupra mediului înconjurător, fapt ce a motivat includerea în vizorul specialiștilor și studiul riscurilor de mediu de origine antropică.

Odată cu creșterea interesului față de riscul de mediu s-a sistematizat și metodologia de cercetare a acestei categorii de riscuri. În cadrul acestui domeniu multidisciplinar au fost preluate metode și modele de analiză din diferite domenii și adaptate specificului, dar au fost create și altele noi, diversificându-se totodată și aria de aplicare a rezultatelor [3, p. 13].

Fig. 1. Componentele managementului riscului (după Kreuzer, 2000)

În opinia celebrului sociolog U. Beck riscul este conceptul ce caracterizează secolul al XX-lea, este unul din componentele majore al structurii societății dezvoltate sau în curs de dezvoltare, însă poziția lui pe parcursul timpului s-a schimbat [4, p. 79].

Problema riscurilor de mediu a impulsionat colaborarea interguvernamentală, scopul principal al căreia este minimizării efectelor negative și acordarea ajutorului necesar regiunilor afectate prin gestiunea eficientă a riscurilor de mediu. Colaborarea la nivel internațional se regăsește în activitatea mai multor organizații mondiale sau regionale, cât și în cadrul diferitelor agenții și organisme din cadrul acestora.

În anul fost elaborat și în fost adoptat de către [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] un program internațional, scopul căruia era de a reduce pierderile umane și materiale rezultate din survenirea riscurilor de mediu.

În urma Conferinței mondiale privind reducerea dezastrelor naturale organizată (Japonia), în ianuarie 2005, comunitatea internațională s-a mobilizat din nou pentru a dezvolta strategii mai eficace pentru reducerea riscurilor, a probabilității producerii dezastrelor și atenuarea efectelor acestora. Ca urmare a acestui forum, [NUME_REDACTAT] și-a definit un sistem de sprijin autonom acordat activităților de pregătire ale comunității, precum [NUME_REDACTAT]'s [NUME_REDACTAT] Department (ECHO), care are drept scop redresarea și reconstrucția țărilor afectate de dezastre. Necesitatea stabilirii unei legături eficiente între ajutorul de urgență, procesul de reconstrucție și cel de dezvoltare este un obiectiv unanim recunoscut. Realizarea acestui obiectiv, însă, necesită strategii de tranziție inovative și flexibile din partea tuturor actorilor din domeniul ajutorului umanitar, care să contribuie la reducerea sărăciei, securitatea alimentară și dezvoltarea durabilă [13, p.51].

Considerații teoretice privind riscul de mediu. Studierea conceptului prin prisma disciplinelor, metodologiilor și principiilor de cercetare a diferitor științe, oferă posibilitatea existenței simultane a mai multor teorii, uneori chiar contradictorii. Fiecare din aceste domenii conturează și modelează conceptul după necesitățile și particularitățile sale [24, p. 11].

O problemă discutabilă este nu doar diferența de apreciere a conținutului noțiunii de risc, ci și chiar existența unor modalități diferite de evaluare a caracterului obiectiv sau subiectiv. Riscul este nu alt ceva de cât o construcție socială, el nu reflectă faptele și procesele în sine, ci doar perceperea pericolului de către actori asupra lor, a celor din jur sau asupra bunurilor pe care le posedă. Latura subiectivă este legată de libertatea de a alege anumite alternative și calcularea probabilității desfășurării lor, latură mai puțin vizibilă pentru riscul de mediu, deoarece spectrul de alternative este mai redus. Omul pentru minimizarea acestui risc poate să intervină doar prin diminuarea vulnerabilității. Totuși, mărimea riscului nu este doar subiectivă, ci și obiectivă, în primul rând pentru că ea reprezintă o formă calitativ-cantitativă exprimată prin incertitudine real existentă, care îl determină. Cert este că percepția riscului este determinată de prezența factorului conștient (discernământ social). Riscul se manifestă și dacă se ține cont de el sau se ignoră. De aceea, considerăm că abordarea obiectiv-subiectivă este cea mai cuprinzătoare, deoarece însumează atât existența factorului conștient, fără care nu ar exista riscul, dar și recunoașterea importanței încadrării subiective a decidentului în diferite relații [ 32, p. 63].

Prin prisma abordărilor menționate anterior, s-au conturat mai multe păreri vizavi de consistența și dimensiunea sferei de cuprindere a noțiunii cercetate. Făcând o analiză a acestor păreri, le putem grupa în trei categorii convenționale, ținem să subliniem că în aceiași definiție autorii pot să includă două, sau chiar toate cele trei categorii de percepere și anume:

1. Risc = primejdie;

2. Risc= probabilitatea pierderii;

3. Risc = probabilitatea evenimentului ce poate cauza o pierdere și dimensiunea acesteia.

Pentru definirea „riscului”, de cele mai multe ori, drept punct de pornire se utilizează conceptul de „pericol, primejdie”, care poate fi apreciat ca posibilitatea obiectivă de survenire a unui eveniment ce poate genera pierderi. Pierderile, la rândul lor, sunt definite ca înrăutățirea situației existente, moartea, distrugerea, deteriorarea sau dezechilibrarea regimului normal, cauzat obiectului expus riscului.

În mod cert, pentru un studiu de detaliu care își propune identificarea anumitor riscuri și evaluarea acestora în vederea prevenirii lor, aceste definiții sunt incomplete și necesită o serie de precizări [33, p.7].

În ultima perioadă tot mai des se vehiculează o altă percepere, bidimensională, iar în unele cazuri chiar multidimensională a riscului. Riscul poate fi definit ca o combinație între probabilitatea evenimentului și consecințele sale. Ultima definiție este dată de către [NUME_REDACTAT] de Standardizare (ISO) în Ghidul ISO/IEC 73, Ghid de gestionare a riscului – Vocabular – Orientări pentru utilizarea în standarde [39, p.87].

În conformitate cu doctrina juridică, riscul reprezintă posibilitatea survenirii unor pierderi ca urmare a decesului, deteriorării bunurilor mobile sau imobile sau incapacității onorării obligațiilor.

Se poate remarca că majoritatea lucrărilor științifice în studiul riscului pun accentul doar pe aspectul negativ, fiind ignorat cel pozitiv. Riscul este definit adesea prin termeni probabilistici și matematici, care se referă la pierderile potențiale cauzate de un eveniment generator de risc și cu probabilitatea acestui eveniment. Această percepere unilaterală, negativă a riscurilor poate fi contestată prin una mai largă,

Fig. 2. Module – Etape în evaluarea riscului

conform căreia riscul este o măsură a variației de rezultate posibile și probabilitatea acestora. Deci, riscul reprezintă nu altceva decât o expresie a nesiguranței, incertitudinii și probabilității, atât a unui succes, cât și a unui eșec. Chiar dacă se insistă asupra aspectului negativ al riscului, natura duală a riscului nu poate fi negată. În această ordine de idei putem evidenția următoarele situații:

– un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia este nesigur;

– efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariția evenimentului este nesigură;

– atât evenimentul cât și efectul acestuia sunt incerte.

Ca și în cazul conceptului de risc în general, nici pentru cel de mediu nu există o definiție unică, acceptată de toți specialiștii în domeniu. Bineînțeles că o parte din atitudini au fost preluate din teoria generală a riscului, dar trebuie să subliniem caracterul foarte individual al riscului de mediu. Elementul comun aflat în conținutul definițiilor este, cum am precizat și anterior, incertitudinea și urmările negative sau pozitive declanșate de acțiunea sau reacțiunea, în cazul de față a mediului.

O parte din specialiști îl definesc drept expresia unor pericole, a unor eșecuri ale activității umane, generatoare de poluare. Directiva 96/82/CE8 definește riscul ca fiind probabilitatea ca un efect specific să se producă într-o perioadă dată sau în circumstanțe determinate, ceea ce nu implică din start ideea unor pierderi, indiferent de ce natură ar fi acestea [49, p.1].

Spre deosebire de riscul economic pentru riscul de mediu este mai dificil de conturat aspectul pozitiv. De obicei, delimitarea și evaluarea aspectelor pozitive ale riscului ecologic se realizează în cadrul programelor și acțiunilor de restabilire, ameliorare și conservare a ecosistemelor și habitatelor naturale, de îmbunătățire a situației ecologice a unui areal, de asigurare și ameliorare a sănătății și calității vieții populației [50, p. 211-212]. În același timp, estimarea aspectelor negative ale riscului se va răsfrânge asupra acțiunilor care pot genera un eventual pericol asupra factorilor de mediu, ecosistemelor și biodiversității lor, sănătății și calității vieții populației [11, p. 83]. De cele mai multe ori riscurile de mediu iau o alură negativă: catastrofe naturale sau tehnogene.

Riscul de mediu este definit de majoritatea specialiștilor ca probabilitatea apariției unui efect neașteptat ca urmare a expunerii la un factor perturbator. Noțiunea de risc este legată de probabilitatea rezultatelor neprevăzute sau consecințele imprevizibile, derivate din deciziile/omisiunile sau acțiunile grupurilor sociale [4, p.75]. Probabil, această tendință în definirea riscului este moștenită din dreptul civil, mai exact, din practica asigurărilor, în care prin risc se presupune probabilitatea survenirii unor urmări nedorite. Conform legii mediului 195/2005, riscul este probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.

Urmând conceptul general de risc, riscul de mediu mai este definit și doar ca expresia unui pericol, a unor eșecuri ale activității umane, generatoare de poluare, considerăm însă că este o definiție ce nu cuprinde întreg spectrul de fenomene și acțiuni.

Prin analizare literaturii de specialitate existente propun definirea riscului de mediu drept probabilitatea unei devieri cantitative sau/și calitative a rezultatului așteptat care poate avea loc în urma anumitor acțiuni sau inacțiuni ale decidentului și mărimea pierderilor sau câștigului rezultat din această variație.

În cazul riscului de mediu, vom vedea ulterior, problema stabilirii acestor elemente de risc (populația, clădirile, infrastructura, activitatea economică) și a amplitudinii de variație a riscului (frecvență, dar mai ales intensitate) este cu mult mai dificilă și mai ambiguă, deoarece este necesară separarea evenimentelor obișnuite de valorile extreme, dar și stabilirea stării normale. Aceasta se explică prin faptul că geo-sistemele sunt niște unități funcționale complexe care funcționează pe baza relațiilor de tip interactiv stabilite între componente, iar în cadrul lor există un echilibru dinamic căruia nu-i lipsesc variațiile, care sunt de obicei de amplitudine redusă, dar care pot ajunge și la valori extreme, depășind chiar limitele de toleranță ale sistemului în cauză [16, p. 23]. Acest sistem poate fi analizat la nivel global, regional sau local. Limitele de toleranță variază de la un sistem la altul, iar analiza acestor limite presupune atât analiza vulnerabilității sistemului respectiv, cât și cunoașterea hazardului ce se poate transfera în risc. Ca și consecință, apare întrebarea: unde este pragul dintre valorile obișnuite și valorile extreme și care elemente sunt generatoare de risc și când acestea devin determinabile [37, p. 3].

Prin urmare, în conformitate cu definiția propusă mai sus, consider că perceperea riscului prin cele două dimensiuni ale sale, probabilitatea și dimensiunea urmărilor, este cea mai corectă. În acest caz, probabilitatea derulării unui eveniment este doar o primă componentă a riscului, cea de a doua fiind mărimea eventualelor prejudicii. Riscul, spre deosebire de primejdie, nu poate fi analizat fără evaluarea urmărilor survenirii evenimentului nedorit. Prin urmare, riscul reprezintă dimensiunea cantitativă a primejdiei, mai exact a urmărilor posibile, deci riscul poate fi calculat prin formula:

unde:

R – riscul,

P – probabilitatea,

G – mărimea pierderilor, care pot fi de natură economică, socială, ecologică [8, p. 57-58].

Urmările nefaste ale fenomenelor și proceselor enumerate vizează spații foarte largi, afectând direct performanțele economice prin micșorarea spațiului vital, refugierea masivă a populației de pe spațiile inundate sau puternic poluate, micșorarea capacității de producție, declanșarea unor crize economice și civile, ș.a.

Fig. 3. Parametrii care guvernează ecuația riscului

O altă definiție bidimensională pe larg admisă în rândurile specialiștilor presupune egalarea riscului cu produsul dintre hazard și vulnerabilitate. Acest produs, poate fi reprezentat, în opinia noastră, atât în formă matricială, cât și grafică. Modelul matricial presupune realizarea produsului între hazard și vulnerabilitate :

unde:

V- vulnerabilitatea

H – hazardul

În mod obișnuit prin realizarea produsului dintre hazard și vulnerabilitate, ar rezulta valorile matriciale ale riscului, însă apare o neconcordanță între faptul că cele două variabile de pornire sunt exprimate printr-o dimensiune liniară, iar riscul apare precizat printr-o valoare punctuală. Riscul reprezintă însă o funcție pătratică a hazardului și a vulnerabilității și trebuie tratat ca atare.

Riscul calculat prin formula anterioară reprezintă riscul specific și este doar o componentă a riscului total care este caracterizat prin existența a două componente potențiale: riscul specific (Rs) și elementele supuse riscului (E).

unde:

E – elementele unui risc și reprezintă populația, clădirile și construcțiile de inginerie civilă, activitățile economice, serviciile publice, unitățile, infrastructura supuse riscului dintr-o arie dată.

Rs – riscul specific, reprezintă gradul așteptat de pierderi datorate unui fenomen natural [10, p.210].

Prin urmare, riscul reprezintă probabilitatea unei pierderi și depinde de trei elemente: pericol potențial, vulnerabilitate și gradul de expunere, în varianta că vulnerabilitatea este definită ca susceptibilitatea unui sistem de a suferi pierderi în condiții de expunere la presiunea schimbărilor, interne sau externe. [NUME_REDACTAT] total (Rt) este definit prin numărul așteptat de vieți pierdute, persoane rănite și pagube materiale cauzate de distrugerea bunurilor sau de sistarea activității economice, ca urmare a unui fenomen critic de origine naturală sau antropică.

În acest context, riscul poate fi calculat ca produsul dintre un hazard, gradul de expunere ale unor elemente antropice și vulnerabilitatea acestor elemente:

Deci, riscul există în funcție de mărimea hazardului (cutremur, alunecare de teren, inundație etc.), de elementele expuse la risc (populație, bunuri materiale, activități economice etc.) și de vulnerabilitatea lor (adică de gradul de expunere a omului și bunurilor sale în fața hazardelor, de nivelul pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen) [28, p. 43-44].

Fig. 4. Piramida tridimensională a riscului[28, p. 43]

Prezentarea tridimensională a riscului a fost redată de Dwyer A. prin volumul piramidei, laturile căreia sunt cele trei elemente (hazard, expunere, vulnerabilitate) (Fig. 4.) Totodată riscul rezultă din suprapunerea spațială a hazardelor și a structurilor teritoriale antropice expuse hazardului, hazardele fiind caracterizate prin frecvență și intensitate (putere de impact), în timp ce structurile teritoriale se caracterizează prin vulnerabilitate [14, p. 92].

Riscul (R) poate fi exprimat și ca o funcție de mai multe elemente:

unde:

A – evenimentul care poate crea pagube,

E – elementele de risc (elementele supuse impactului unui eveniment),

V – vulnerabilitatea (care indică gradul de fragilitate al elementelor de risc),

I – reziliența (capacitatea unui mediu fizic sau biologic, a unei societăți sau a unui individ de a face față unui eveniment stresant),

t – timpul,

s – spațiul [21, p.50].

După cum a fost precizat și anterior, în prezent nu există o abordare unică a riscului de mediu și nici nu au fost elaborate mecanisme și instrumente universale de evaluare și gestiune a lui. Ca, de alt fel, nu avem nici o clasificarea acceptată de toți cercetătorii din domeniu. Aceasta se confirmă atât prin aria foarte largă de cuprindere, practic toate activitățile umane sunt potențiale surse de risc.

În linii mari, este dificil de elaborat o clasificare universală, detaliată și unică a riscului de mediu. Diversitatea factorilor, surselor, domeniilor și consecințelor ne impune să apropiem ideea că o clasificare calitativă a riscului de mediu este posibilă doar în baza mai multor principii și criterii, unele dintre care le putem împrumuta chiar din teoria clasificării riscurilor economice. Criteriile de clasificare reprezintă un element, variabilitatea căruia determină modificări cantitative și/sau calitative, atât ca intensitate, evoluție sau repartiție spațială a fenomenului clasificat [22, p. 18-19].

Delimitările pe care le întâlnim în literatura de specialitate arată, o dată în plus, că încercarea de clasificare a riscurilor este o inițiativă sensibilă, astăzi existând mai mult de 40 de criterii diverse de clasificare a riscurilor și mai mult de 220 de tipuri de riscuri [33, p. 73]. O clasificare unică este dificil de realizat în primul rând din cauza faptului că există o multitudine de variabile care descriu riscul de mediu, și anume: spectrul foarte larg de fenomene de risc de mediu, numărul mare de legături cauzale, de legături de declanșare, dar și de desfășurare, existența suprapunerii fenomenelor, dimensiunea efectelor și durata de acțiune.

Conform opiniei cercetătorului Renn O., ex-președintele [NUME_REDACTAT] de Analiză a Riscului, toate concepțiile actuale de definire a riscului reprezintă nu alt ceva decât diferitele variații conceptuale ale celor trei elemente de bază: urmările survenii evenimentului de risc, probabilitatea evenimentului de risc și formula ce leagă primele două elemente [14, p. 50]. Analizând literatura de specialitate din acest domeniu, se poate observa că majoritatea clasificărilor sunt efectuate anume în baza criteriilor ce vizează aceste componente ale riscului. Existența clasificărilor în funcție de particularitățile acestor trei elemente definitorii ale riscului au o mare importanță practică, în special pentru evaluarea și gestiunea riscurilor.

Analizând criteriile în baza cărora au fost elaborate clasificările riscului de mediu, putem observa că acestea vizează în mod prioritar următoarele aspecte:

– Sursele de risc (subiectul acțiunii);

– Acțiunea sau inacțiunea generatoare de risc;

– Probabilitatea și previzibilitatea riscului, adică a survenirii unui rezultat deviant de la cel așteptat;

– Obiectul eventualului impact;

– Urmările survenirii situației de risc, ce se pot materializa în câștig sau pierdere;

– Gradul de sustenabilitate și vulnerabilitate față de risc (Fig. 5.).

Fig. 5. Clasificarea riscului de mediu [28, p.61]

I. Clasificările ce vizează sursele de risc (prima gupă) sunt:

Tipul sursei de risc: Abordări axate pe fenomenele de mediu, care de obicei subliniază clasificarea riscurilor în funcție de originea lor:

– riscuri naturale – sunt riscurile generate de fenomenele naturale, precum cutremurele, furtunile, inundațiile, alunecările de teren sau secetele ș.a.

– riscuri antropice – sunt riscurile declanșate de activitatea umană.

O astfel de tipologie permite să se delimiteze evenimentele într-un mod experimental, în funcție de preponderența unor factori asupra altora. În ultima perioadă, odată cu creșterea gradului de dezechilibru a proceselor și fenomenelor naturale și deci a majorării numărului de cataclisme ca urmare a activităților umane neraționale, delimitarea acestor două tipuri de riscuri a devenit foarte dificilă [25, p. 10].

La rândul lor, riscurile naturale pot fi divizate în alte două categorii:

– extraterestre, cum ar fi meteoriții, vântul solar sau aspectele orbitale,

– terestre, care pot avea o origine geofizică, adică endogenă (seismicitatea, erupțiile vulcanice, valurile tsunami) sau exogenă.

Printre riscurile exogene se numără:

a. riscurile geomorfologice – alunecări de teren, tasări, surpări, eroziunea accelerată, prăbușiri, solifluxiunea, creepul, ravenația și torențialitatea;

b. riscurile hidrologice – inundații, unde de viitură;

c. riscurile climatice – uragane, tornade, vijelii, fenomene orajoase, grindina, poleiul, chiciura, avalanșele, inversiunile de temperatură, temperaturile extreme pozitive sau negative și secetele;

d. riscurile biologice – viruși, suprapopulări, invazii, dezechilibre prin reducerea biodiversității, fragmentarea habitatelor. Aceste categorii de riscuri sunt contabilizate și evaluate în cadrul bazei de date internaționale The international disaster database, Centre for Research on tne Epidemiology of disaster (EM-DATA).

Din alt punct de vedere riscurile pot fi grupate în: riscuri interne – generate de factori care acționează pe plan intern și riscuri externe. Această tipizare pentru riscurile economice este foarte certă, spre exemplu riscurile generate de factorii care acționează pe planul intern al unei țări în domenii precum capacitatea de realizare umană, dotarea cu mijloace materiale, financiare și valutare, etc. și riscurile externe care rezultă din lipsa de lichiditate, insolvabilitatea, nerentabilitatea, majorarea importurilor de către stat, etc. [26, p. 14].

II. Pentru clasificarea riscului după mărimea probabilității (riscurile cu o probabilitate ridicată, medie sau scăzută), de regulă, se utilizează instrumente matematico-statistice specifice. În prezent în toate domeniile sunt elaborate numeroase standarde și normative, acestea sunt menite să indice gradul de admisibilitate a riscului în dependență de mărimea probabilității.

În dependență de previzibilitatea situației riscurile le putem diviza în două categorii: previzibile și imprevizibile.

III. În cea de a doua grupă de clasificare, și anume în funcție de particularitățile acțiunii sau inacțiunii generatoare de risc, am inclus următoarele clasificări:

După domeniul de activitate Marenkov N. L. divizează riscurile în două categorii de bază: riscurile aferente activității antropice, ce includ în mod prioritar riscurile apariției unui prejudiciu cu pierderi ale patrimoniului și ale altor valori utilizate în scopul obținerii profitului, pericolul câștigului ratat, pierderile legate de sănătate și de viață în procesul activității antropice și riscuri ce nu aparțin activității antropice, adică acele riscuri ce sunt legate de pericolul apariției prejudiciului sau a pierderilor patrimoniale și a altor valori ce nu sunt utilizate în scopuri antropice [17, p. 49]. În această grupă de clasificări nu am inclus riscurile care sunt generate de sursele naturale, dat fiind că, acțiunile sau inacțiunile omului nu au o influență directă asupra derulării și producerii evenimentelor nefaste precum sunt: cutremurele și secetele, etc., oamenii pot doar să minimizeze consecințele acestora prin implementarea unui sistem eficient de gestiune în special prin prevenire și asigurare.

Clasificările ce au drept criteriu durata și periodicitatea acțiunii generatoare de risc sunt foarte subiective, în primul rând, datorită caracterului relativ a noțiunii de timp.

IV. În prezent există mai multe clasificări ale riscului de mediu, în funcție de particularitățile obiectului afectat de eventualul impact, spre exemplu, clasificare propusă de Kolluru R. include următoarele tipuri: riscuri ce atentează asupra securității (safety risks), riscuri cu impact asupra sănătății (health risks), riscuri cu impact asupra mediului înconjurător (environmental riskc), riscuri ce atentează asupra bunăstării publice (public welfare) și riscuri financiare (financial risks) [21, p. 15]. Conform unei alte clasificări date de Meagcov S. exista riscuri ce au drept obiect al impactului: mediul înconjurător, sănătatea și viața populației și bunăstarea economică [11, p. 210]. În opinia lui Băbuț G., Moraru R., Beer T., Ziolkowski F. „riscurile de mediu pot fi încadrate în două categorii: riscuri pentru mediu ce pot viza vegetația, fauna, sănătatea oamenilor, resursele de apă, de aer și de sol, etc. și riscuri pentru organizație, această categorie include riscurile neconformării cu legislația și criteriile existente sau viitoare, dar și pierderile pe care afacerile organizației le înregistrează ca urmare a unui management inadecvat, a scăderii reputației firmei etc.” [5, p.19]. Analiza acestei clasificări prezintă un mare interes datorită faptului că degradarea calității mediului înconjurător inevitabil duce la înrăutățirea sănătății omenești, micșorarea longevității vieții, și micșorarea valorii bunurilor materiale, indiferent de tipul de proprietate (privat, public), adică are loc „efectul de domino”.

V. Ultima grupă în care am inclus clasificările ce vizează urmările ce pot fi generate de situația de risc este cea mai numeroasă, acest fapt se datorează atenției sporite acorde acestei componente ale riscului de către teoreticieni și practicieni. Una din cele mai importante clasificări este cea efectuată în dependență de domeniul în care vor fi resimțite urmările riscului de mediu: economic, social și ecologică etc. (Tabelul 1.).

Tabelul 1.

Riscurile de mediu în dependență de tipul urmărilor [28 p.98]

În viziunea specialiștilor Pahomov N., Engres A. și Rihte C. riscurile de mediu pot fi grupate în doua categorii: din prima fac parte acele riscuri pentru care declanșarea situației și urmările posibile nu sunt certe; cea de a doua categorie însumează situațiile în care urmările ecologice deja au survenit și sunt certe, dar nu și urmările economice ale acestora. Riscurile din prima categorie au atât caracter ecologic, cât și economic, corespunzându-i riscului ecologic potențial, pentru cea de a doua categorie este specific doar riscul economic [33, p. 298].

În funcție de modul lor de producere sau de natura lor avem: riscuri pure (statistice, nete sau simple) și riscuri speculative.

Riscurile pure sunt consecința unor evenimente accidentale și/sau fortuite, ce nu pot fi prevăzute, având de regulă o finalitate negativă. Riscul speculativ este legat de deciziile din cadrul organizației, sau din cadrul unui proiect, fiind evenimente interne cu mare probabilitate de declanșare, depinzând sau fiind amplificate de factorii externi.

O altă grupare a clasificării fenomenelor de risc, foarte des utilizată de specialiști, în mod special de geografi și meteorologi, este cea care formează patru categorii, și anume:

– clasificări ce au la bază criteriul spațial: criteriile ce descriu mărimea arealului afectat și criteriul zonelor de climă în care se produc.

– clasificări ce au la bază criterii temporare: criteriul vitezei de declanșare și de evoluție; criteriul perioadei de an în care se produc; criteriul duratei de desfășurare a fenomenului și criteriul duratei de redresare și de revenire la starea normală.

– clasificări ce au la bază criteriul genetic al fenomenelor.

Consider că gruparea riscurilor permite descrierea cu exactitate maximă a riscului de mediu, și ne dă posibilitatea de a concentra atenția specialiștilor asupra acelor criterii determinate de clasificator care ar permite efectuarea unor analize complexe și exacte a riscului examinat, deci și gestiunea eficientă a acestuia, care în ultimă instanță ar putea reduce esențial pierderile.

În literatura de specialitate pentru descrierea și analiza conceptului de risc de mediu sunt utilizate foarte multe noțiuni și termeni, o parte din ele sunt proprii, altele împrumutate. În vederea evitării erorilor de sens și a ambiguităților în exprimare, considerăm oportună prezentarea și elucidarea principalelor definiții în scopul unei fundamentări teoretice a noțiunilor și termenilor utilizați în analiza riscului de mediu și în procesul de management al fenomenelor naturale și antropice de risc. Pentru a exclude echivalarea noțiunilor conexe (incertitudine, hazard, dezastru, catastrofă, cataclism sau accident) vom contura dimensiunile acestora. Nu întotdeauna sunt percepute corect nici noțiunile de vulnerabilitate, capacitate de rezistență, factor de vulnerabilitate, factor de risc, senzitivitate, susceptibilitate, reziliență ș.a.

[NUME_REDACTAT] este de origine arabă, az-zahar, ce însemnă joc de noroc. Directiva UE Seveso II (96/82/EC) [48, p. 2] definește hazardul ca proprietatea intrinsecă a substanțelor periculoase sau a unei situației fizice cu potențial de alterare a sănătății umane și/sau a mediului. În baza definițiilor date de specialiștii notorii din domeniu cât și în baza celor prezentate în principalele dicționare, propunem definirea hazardului drept posibilitatea/probabilitatea producerii unui eveniment potențial devastator, amenințător, sau a unei schimbări rapide a unei stări sau a condițiilor stabile din cadrul unui sistem relativ echilibrat, într-o anumită perioadă de timp și pe un anumit areal. Totodată propunem atribuirea acestui concept, ca și în cazul riscului, a unei conotații pozitive, considerând că hazardul este împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; întâmplare neprevăzută, neașteptată. Deci, hazardul este o sursă potențială de pericol asociată cu acele procese și fenomene naturale sau antropice care pot afecta calitatea mediului sau pot provoca pierderi materiale sau umane și nu derularea evenimentul în sine.

În concluzie putem afirma că, hazardul diferă de un simplu proces sau fenomen, care, de asemenea, poate avea un caracter aleatoriu deoarece existența unui echilibru dinamic admite și chiar presupune existența unor variații. [NUME_REDACTAT] K. consideră că distincția se poate face relativ ușor, având în vedere că hazardele sunt de cele mai multe ori tratate într-o abordare ecologică și într-o viziune antropocentristă, iar amplitudinea de variație (frecvență, dar mai ales intensitate) pot fi luate în calcul pentru o astfel de diferențiere, separând evenimentele obișnuite de valorile extreme (hazarde) [2, p. 13]. Conceptele de hazard și risc natural, respectiv tehnogen sunt strâns corelate.

În vederea diferențierii certe a acestor doi termeni invocăm următoarele argumente:

– în terminologia actuală, hazardul capătă valențe de risc numai din perspectiva lezării potențiale a intereselor unei comunități umane, expusă și vulnerabilă la un anumit eveniment natural sau antropic. Adică hazardul se regăsește numai în relație cu o unitate, structură sau sistem, ca și riscul, dar spre deosebire de acesta existența hazardului nu este indispensabil legată de factorul conștient. Indiferent de dimensiunile și consecințele fenomenelor, în absența unei conștientizări, nu ar exista risc ci doar hazard, sau poate nici hazard, dacă e să considerăm fenomenele extreme ca niște etape normale în evoluția planetei Pământ. Este cazul să subliniem că există cercetători care, consideră hazardul ca pe o amenințare la adresa societății, includ în sfera lor și impactul real al acestuia, în această accepțiune, hazardul rezultă din interacțiunea sistemelor naturale cu cele sociale sau tehnologice [7, p. 20-21].

– hazardul, îl putem considera, prin abstracție, ca o fază premergătoare a riscului, în cazul în care de pe urma surveniri lui au de suferit sau de câștigat oamenii, indiferent de caracterul pierderilor sau câștigului (bunuri materiale, vieți, sănătate).

– precizăm că, în timp ce hazardul se referă la producerea unui eveniment nedorit, deci la ceva concret, riscul este un concept abstract, care definește consecințele negative ale producerii evenimentului nedorit și probabilitatea acestui eveniment. Riscul reprezintă atât o valoare numerică (produsul probabilității producerii evenimentului nedorit și a mărimii consecințelor producerii acestuia, sau în opinia unor autori despre care am scris anterior unul din cele două elemente), cât și o atitudine de evaluare științifică, cu scopul de prevenire a evenimentelor sau de atenuare a consecințelor acestora.

Incertitudinea. De altfel, hazardul se asociază anumitor nedeterminări și existenței unor incertitudini. În conformitate cu [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] incertitudinea este lipsa de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare (din fr. incertitude, din lat. incertitudo) [34, p.121]. Din această definiție este mai dificil de a sesizat diferența dintre risc și incertitudine. Knight F. propune o nuanțare a acestor două noțiuni. În opinia lui calificativul „riscant” se folosește pentru situații ale căror deznodământ nu este pe deplin stăpânit, dar scenariile de finalizare sunt apriori cunoscute, astfel încât le poate fi atribuită o probabilitate de ocurență, în acest context termenul de „incert” este rezervat pentru situațiile ale căror perspectivă de evoluție este necunoscută sau foarte dificil de prognozat [20, p. 88]. În principiu, incertitudinea se referă la o stare mentală caracterizată de îndoială, datorită unei lipse de cunoaștere despre ce se va întâmpla, sau nu, în viitor. Deci, dacă avem o veritabilă lipsă de informație despre probabilitatea producerii unui eveniment, sau dimensiunea pierderilor suntem puși în fața unei incertitudinii, este descrisă situația în care decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul dintre evenimentele posibile a se produce și cu atât mai puțin de a se putea estima probabilitatea producerii lor. Respectiv dacă posedăm o anumită informație despre probabilitatea de desfășurare a unui eveniment și sunt posibile anumite anticipări ale evenimentelor ce pot surveni și ale probabilităților asociate producerii lor, putem vorbi deja de risc.

În opinia unor autori, riscul se referă la o incertitudine „care contează”, adică aceea care este în măsură să influențeze rezultatele așteptate. Orice situație riscantă este incertă, dar poate exista incertitudine și fără risc [11, p.152].

În încercările de a operaționaliza conceptele conexe riscului, pe care le-am menționat anterior, s-a încercat să se marcheze distincția între ele atât epistemologic cât și istoric. De exemplu, Knight F. în lucrările sale dedicate studiului riscului, incertitudinii și profitului a stabilit distincția între risc și incertitudine. Conform opiniei lui incertitudinea trebuie să fie luată într-un sens radical diferit de noțiunea de risc, de care niciodată nu a fost în mod corespunzător separat. Faptul esențial este că riscul înseamnă, în unele cazuri, o cantitate susceptibilă de măsurare a incertitudinii, în timp ce în alte momente, nu este ceva în mod evident distinct, dar există oricum diferențe profunde și cruciale [32, p. 21].

Putem remarca că incertitudinea are o natură duală:

– În primul rând este vorba de o variabilitatea naturală a anumitor procese, incertitudini stochastice, obiective induse de evoluția non-liniară a diferitelor procese și fenomene naturale, de modul de asociere a factorilor conjuncturali care ar putea genera un dezechilibru sau o ruptură în sistem.

– În al doilea rând este vorba de incertitudini epistemice care sunt proprii ființei umane și sunt datorate incapacității noastre de a înțelege complexitatea proceselor naturale, sau lipsei unor date certe de analiză [37, p. 7-8].

Cauzele principale ale incertitudinii sunt:

1. Spontaneitatea proceselor și fenomenelor naturale. Într-o măsură mai mică această spontaneitate este specifică și catastrofelor tehnogene.

2. Caracterul întâmplător al proceselor și fenomenelor. Unul și același eveniment poate avea scenarii diferite, ca urmare a complexității factorilor ce-l determină.

3. Caracterul contradictoriu al proceselor, fenomenelor, dar și al intereselor.

4. Probabilitatea înaltă a schimbărilor cauzate de progresul tehnico-științific, este aproape imposibil de a cunoaște apriori urmările și amploarea unei intervenții.

5. Lipsa parțială sau totală a informației despre procesele și fenomenele naturale și tehnogene.

6. Caracterul limitat al resurselor materiale, financiare, umane etc. în procesul luării deciziilor.

Caracterul aleatoriu al multora din fenomenele care ne înconjoară se datorează anume limitelor din capacitățile senzitive, cognitive, metodologice sau tehnologice ale omului, deși totul este determinat de un ansamblu de factori care acționează în conformitate cu anumite legități. Traiectoria unei pene purtate de vânt sau a unui val care se sparge de țărm sunt determinate de o serie de raporturi de masă și energie din atmosferă sau mediul acvatic; și totuși nu putem prevedea cu exactitate unde se vor afla la un moment dat [13, p.35]. Aceeași abordare se păstrează și în cazul analizei riscurilor naturale, ale căror cauze ne sunt cunoscute, dar al căror moment de apariție sau mod de manifestare nu pot fi precizate cu exactitate. Prin urmare stocarea permanentă a informației într-o bază de date, care să reflecte particularitățile experienței deja trăite personal sau nu, ar reduce incertitudinile epistemice prin descifrarea variabilității surselor de risc, prin înțelegerea modului de intercondiționarea și asocierea factorilor conjuncturali.

Ca și pentru risc, existența incertitudinii este condiționată de prezența factorului conștient, adică, dacă nu ar fi o entitate conștientă de multitudinea de variante posibile pe care nu le poate evalua corect și nici gestiona, din cauza lipsei de informație nu am putea vorbi despre incertitudine, ci doar de haos, în care conform teoriei entropiei există ordine. Punând drept bază această afirmație putem observa că incertitudinile de acum 3-4 secole sau transformat în riscuri sau au devenit evenimente certe și gestionabile, ca urmare a cercetărilor efectuate și acumulării de informație. Din această perspectivă am putea afirma că multe din fenomenele pe care astăzi omul le consideră aleatorii, fie din cauza lipsei de informație, de tehnologii, de metodologii, sau datorită capacității sale cognitive și senzitive limitate, odată cu determinarea ansamblului de factori ce le caracterizează vor trece în categoria evenimentelor cert cunoscute. Totodată multe din fenomene sunt direct sau indirect influențate de om, în special de transformările generate de activitatea antropică, puternic impulsionată de progresul tehnico-științific. Prin urmare lumea este într-o continuă transformare, efectele acestor transformări de cele mai multe ori sunt cunoscute post-factum.

În științele cognitive o problemă cheie de cercetare îl constituie modul în care diferitele tipuri de luare a deciziilor în condiții de incertitudine pot avea o varietate de efecte de risc, iar această problemă o vom dezvolta în capitolul următor.

Dezastrul și catastrofa, sunt alți doi termeni, folosiți uneori ca sinonime ale hazardului sau și ale riscului. Catastrofă, din greacă înseamnă lovitură de stat, răsturnare și moarte, în latină catastropha. [NUME_REDACTAT] Explicativ al [NUME_REDACTAT] pentru noțiunea de catastrofă este dată următoarea explicație : eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase, aceeași sursă precizează sinonimele : dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie.

[NUME_REDACTAT] a Sănătății definește dezastrul ca fiind „orice eveniment care cauzează pagube, distrugeri ecologice, pierderi de vieți omenești și deteriorarea sănătății și a serviciilor în ceea ce privește sănătatea, la o scară suficient de puternică, astfel încât să justifice un extraordinar răspuns sau o intervenție din afara comunității afectate”.

Deși de multe ori sunt cauzate de natură, dezastrele pot avea și origine antropică, cum ar fi de exemplu, exploziile, incendiile, deversarea în mediu a materialelor periculoase sau incidente de transport și accidente nucleare.

Bazându-ne pe aceste definiții, putem afirma cu certitudine că termenul de dezastru, catastrofă nu pot fi folosiți ca sinonim al hazardului și nici al riscului, deoarece:

– dezastrul este rezultatul hazardului. Dacă hazardul poate fi măsurat în distrugeri reale și lezări, atunci nu mai vorbim despre un hazard, ci despre un dezastru (catastrofă) [9, p. 33-34], iar dimensiunile acestui dezastrul depind de vulnerabilitatea teritoriului afectat. Deci dezastrul este o funcție a gradului de vulnerabilitate al comunității afectate de un hazard natural. În acest sens, hazardul presupune întotdeauna un dezastru, dar el nu este malefic pentru om dacă nu există o suprapunere spațială între aria de extindere a fenomenului respectiv și aria unei populații vulnerabile la acest proces.

– riscul, din câte am văzut, este probabilitatea survenirii evenimentului, în cazul nostru al dezastrului și mărimea probabilă a pierderilor posibile.

O problemă interesantă este și diferențierea dezastrului de accident, dat fiind limitele dintre termeni sunt extrem de subiective și depind în mare măsură de particularitățile perceperii dimensiunii pierderilor rezultate în urma unui eveniment. Spre exemplu, pentru ca un eveniment să fie înregistrat în baza internațională de date a dezastrelor, The international disaster database, Centre for Research on tne Epidemiology of disaster, el trebuie să întrunească una din condițiile următoare: zece sau mai multe persoane decedate, o sută sau mai multe persoane afectate, existența unei stări de urgență ce necesită un apel pentru asistență internațională [25, p.198].

Deci termenul accident are tangențe cu noțiunea hazard, dar extrem de nesemnificative pentru a exista suprapuneri. Accidentul este o întâmplare neprevăzută venită pe neașteptate, curmând o situație normală, având drept cauză activitatea umană, sau un eveniment mai mult sau mai puțin banal, de o impotență minoră, dar care apare în evoluția de ansamblu al unui sistem. Trebuie de menționat că accidentul poate avea loc pe timpul sau după desfășurarea unui dezastru natural sau ca urmare a acestuia, suntem în cazul unui accident complementar.

Prin urmare, raportul dintre hazard, vulnerabilitate, risc și dezastru este sintetizat astfel: hazardul poate fi privit ca situația în care există un anumit risc de producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o comunitate umană este situată într-o poziție de vulnerabilitate. Apar astfel trei etape în evoluția unui fenomen natural ce are potențialul să genereze consecințe negative: etapa de hazard, apoi riscul ca acesta sa afecteze un areal vulnerabil, iar în final se poate ajunge la dezastru. Riscul se găsește la intersecția dintre hazard și vulnerabilitate.

Securitatea sau prevenirea pierderilor se referă la prevenirea accidentelor, care pot rezulta prin aplicarea corectă și durabilă a unor metode și tehnici adecvate de identificare a hazardelor și de eliminare a acestora înainte de producerea accidentelor. Termenul de “safety” (siguranță în funcționare) s-a utilizat preferențial în strategiile de prevenire a accidentelor de muncă. Conceptul de siguranță actual se extinde asupra prevenirii pierderilor (loss prevention) de produse, bunuri materiale și accidente umane ce pot avea ca rezultat îmbolnăviri sau chiar decese. Termenii de securitate, hazard și risc sunt frecvent utilizați în domeniul securității proceselor industriale.

Vulnerabilitatea provine etimologic din verbul latin „vulnerare” – a răni, sau a fi susceptibil în cazul unui atac, și reprezintă măsura în care un sistem (natural sau antropic), expus unui anumit tip de hazard poate fi afectat sau lezat de evenimente și care determină probabilitatea și magnitudinea pagubelor unui impact corespunzător unui hazard [9, p. 4].

Vulnerabilitatea este proprie oricărui sistem, indiferent de mărimea sau natura sa, fiind direct proporțională cu capacitatea acestui sistem de a reacționa la modificarea condițiilor mediului extern și intern. În lipsa capacității de adaptare vulnerabilitatea unui sistem depinde în totalitate de senzitivitatea sa la schimbări de mediu.

Totodată, ea este singura variabilă la care omul are acces direct, fiind cheia reducerii riscului. Vulnerabilitatea sistemelor naturale și sociale este influențată de societatea umană, putându-se interveni direct și indirect asupra ei, în timp ce asupra hazardului controlul este minim. Vulnerabilitatea este o funcție a intensității evenimentului, dar și de pregătire a populației. Ea este, de asemenea, o variabilă de tip predictiv, indicând tot un potențial al pagubelor, fără a putea fi direct măsurată. Vulnerabilitatea reprezintă o trăsătură intrinsecă și dinamică, activată doar în timpul unui eveniment de tip hazard sau risc. Ea poate fi cuantificată ca pondere a pierderilor probabile în cazul unui hazard și rezultă din relația magnitudine – intensitate – pagube. Rezultatele nu sunt corecte dacă analiza se rezumă doar la perspectiva ponderii distrugerilor probabile de către o entitate, fără a raporta acest fapt la intensitatea evenimentului [9, p. 5].

Prin urmare, vulnerabilitatea pune în evidență cât de mult sunt expuși omul și bunurile sale în fața diferitelor hazarde și se exprimă pe o scară cuprinsă între 0 si 1, cifra 1 exprimând distrugerea totală a bunurilor și pierderile totale de vieți omenești din arealul aferent. Urbanizare rapidă este una din cauzele ce au dus la creșterea vulnerabilității noii societăți în măsura în care aceasta este tot mai dependentă de avantajele ce-i sunt oferite de oraș. Destabilizarea rețelelor de comunicații și de energie pot afecta regiuni și activități chiar și în afara zonelor de pericol, uneori pe distante foarte mari [14, p. 37].

De aceea considerăm că, vulnerabilitatea ca concept complex este încă puțin analizată. În timp ce riscul se referă la probabilitatea unui eveniment și mărimea pierderilor posibile asupra cărora avem un control redus, vulnerabilitatea măsoară capacitatea de a conduce aceste riscuri fără a suferi pierderi potențial ireversibile pe termen lung. Această definiție trebuie să ia în considerare două efecte ale vulnerabilității în fața riscului de mediu: potențialul prejudiciu sau deteriorarea capacității ca efect a unui fenomen natural și problemele pe care societatea le întâmpină în cazul în care este prost pregătită pentru a răspunde la situația de criză, cât și de a restabili echilibrul după perturbările directe și indirecte, imediate și de durată [6, p. 2]. Determinarea vulnerabilității este una din etapele dedicate studiului reacțiilor de răspuns și modele de comportament ale unei societăți într-o zonă expusă la riscuri naturale sau tehnologice. Într-adevăr, calitatea de răspuns al unui individ sau grup modifică vulnerabilitatea dezastrului [37, p. 7].

Dat fiind, în literatura de specialitate este des utilizată noțiunea de risc ecologic, iar mulți autori suprapun noțiunile „risc de mediu” și „risc ecologic”, considerăm oportună delimitarea diferenței dintre acestea. Riscul ecologic este un caz particular, o componență a riscului de mediu, făcând referire doar la acele relații care au în vizor flora, fauna și relația acestora cu mediul înconjurător. Această categorie de risc poate fi definită ca riscul de mediu descris de produsul probabilității apariției stării ecologice distructive și intensitatea preconizată.

CAPITOLUL II. MONITORINGUL SITUAȚIILOR DE RISC ȘI INSTITUȚIILE CU ATRIBUȚII DE ANALIZĂ A RISCURILOR

2.1. Managementul riscului de mediu

Toate activitățile unei entități, indiferent de natura acesteia implică aproape întotdeauna un anumit grad de risc, generator de pierderii sau câștig, de ordin material sau nematerial.

Actualmente una din principalele condiții de asigurare a securității și prosperității unei afaceri reprezintă elaborarea și aplicarea unui program coerent și eficient de management al riscurilor, instrument care la moment nu este prezent în cadrul tuturor companiilor, nu este perceput drept parte integrată a strategiei unei întreprinderi [31, p. 5].

Integrarea variabilei de mediu în strategiile de dezvoltare ale firmelor este o preocupare relativ recentă. Odată cu conștientizarea problemelor de ordin ecologic, care a început în anii '60 ai secolului trecut, dar mai cu seama în deceniul următor, sub presiunea primelor legi ecologice au nimerit industriile puternic poluatoare, cum ar fi cea chimică, petrochimică, siderurgică, etc., care au trebuit să elaboreze strategii de mediu adecvate, numite strategii ecologice sau „verzi”.

Dacă la început marile companii, în special din sectoarele sensibile, au avut o atitudine defensivă față de noua legislație, factorul de mediu fiind considerat drept o constrângere suplimentară, menită să penalizeze randamentul activității lor, atunci ulterior acesta a fost perceput chiar ca o oportunitate. Preocuparea față de protecția mediului le-a oferit posibilitatea de a-și restabili imaginea știrbită de producerea numeroaselor catastrofe ecologice cu repercusiuni majore asupra sănătății oamenilor, dar și asupra florei și faunei. Aceasta a fost o condiție pentru regăsirea unui minim de credibilitate în față decidenților politici, dar și a opiniei publice, însă mai cu seamă pentru asigurarea unui mediu sănătos de trai.

Întreprinderile americane au fost pioniere în managementul riscului de mediu, ștafeta fiind preluată și de întreprinderile vest-europene. La început managementul riscurilor însuma acțiunile de gestiune a riscurilor asigurabile, limitându-se la optimizarea cheltuielilor pentru transmiterea riscurilor de la asigurat la asigurator. De asemenea au început să fie implementate politici de prevenire a incendiilor și exploziilor de origine antropică, dar și de protecție a bunurilor contra riscurilor de origine naturală (cutremure, inundații și tornade ș.a.). O altă direcție a managementului riscurilor a devenit și securitatea muncii și a sănătății.

Începutul anilor 80, ca și consecință a accidentelor industriale, au început să tragă alarma mai multe organizații internaționale și specialiști din domeniul protecției mediului, fapt ce în ultimă instanță a condus la adoptarea unei legislații ecologice care reglementa expres limitele cantităților de deversări poluante. În anul 1982 [NUME_REDACTAT] a adoptat [NUME_REDACTAT] European referitor la accidentele majore din cadrul activități industriale, cunoscută sub denumirea de [NUME_REDACTAT] [49]. Principalul scop al acestei directive este de a reduce riscurile catastrofale, dar și protecția populației.

Schimbarea mentalității a venit odată cu anii fost schimbată modalitatea de abordare a problemei poluării de către opinia publică. S-a conștientizat că întreprinderea nu se rezumă doar la relații client-furnizor, ci este un actor al societății, implicată într-o rețea complexă de relații, care adesea este responsabilă de calitatea vieții și a mediul înconjurător etc. Întreprinderile, conștientizând vulnerabilitatea patrimoniului lor față de riscurile de mediu, au fost nevoite să se preocupe de organizarea activităților de asigurare a sustenabilității și de gestiune a riscului. Scopul managerului întreprinderii a devenit gestiunea riscurilor într-un demers global și integrat în totalitate în managementul cotidian și cel strategic al întreprinderii. Managementul riscului introduce o dimensiune aleatorie în managementul întreprinderii, și anume: factorii de rezultat, adică ansamblul resurselor interne (resursele umane, tehnologice, financiare, etc.) și a celor externe (clienții, furnizorii, statul, mediul înconjurător) nu mai sunt considerate ca deterministe, ci devin dimensiuni aleatorii [11, p. 5].

În afară de limitele de poluare, stabilite la etapa precedentă au fost implementate și alte instrumente mult mai complexe, cum ar fi: taxele de mediu, mecanismele de reparare a daunelor, dreptul la informațiile de mediu etc. Astfel, simpla conformitate cu pragurile maxime de poluare a devenit insuficientă. Merită a fi menționat faptul că anume în această perioadă conceptul de management de mediu a evoluat considerabil. Deciziile nu mai sunt atât de fragmentate, agenții economici încearcă să gândească în termeni mai largi și să proiecteze în timp impactul acțiunilor lor asupra mediului. Mai mult de atât, pentru a evita neproductivitatea tehnologiilor curative atenția principală este îndreptată spre evitarea și prevenirea daunelor de mediu, ceea ce a stimulat dezvoltarea tehnologiilor nepoluante și a produselor „verzi”. Astfel, companiile au început să dezvolte know-how-rile de mediu. Opțiunile pentru managementul de mediu sunt mult mai numeroase și variate, sunt accesibile nu doar câtorva firme de proporții, care dispun de bugete mari, ci și celor cu posibilități mai modeste. Pentru a coordona, organiza și gestiona toate aceste acțiuni a devenit strict necesară crearea unor structuri speciale, a departamentelor de mediu, de obicei atașate nemijlocit la direcția generală a companiei.

Dezvoltarea managementului de mediu și respectiv a managementului riscurilor de mediu și standardizarea acestora a fost o sarcină dificilă, în primul rând deoarece conținutul acțiunilor deja implementate de companii erau foarte diferit, variind în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: domeniul industrial, piața, concurența, țara, nivelul de dezvoltare a tehnologiilor etc. Pe de altă parte, normalizarea și standardizarea managementului de mediu a devenit o necesitate ce permitea obținerea unei mai bune vizibilități a gradului de impact asupra mediului, dar și alte aspecte de mediu importante trecute cu vederea de către companii.

A devenit un lucru evident că pentru a rămâne competitive pe plan mondial, industriile nu pot să ignore în continuare aspectul ecologic al activității lor. Un alt argument întru susținerea acestor strategii a fost și faptul că investițiile realizate au avut un retur rapid, grație în primul rând economiilor obținute datorită utilizării mai raționale a materiei prime, utilizării materialelor reciclabile, reutilizării deșeurilor în procesul de fabricare și diminuării sumelor taxelor și a amenzilor ecologice plătite. În același timp merită a fi subliniat și faptul că, în ultimele decenii evaluarea indicilor bursieri pe baza indicatorilor de mediu și de dezvoltare durabilă a cunoscut un veritabil progres. O întreprindere ce ignoră variabila environmentală, este în mod direct penalizată de investitori și alte categorii de donatori [11, p. 45-47].

Prin urmare, raționamentul financiar este de asemenea o bază motivațională puternică a dezvoltării managementului și a strategiilor de mediu, orientate spre mediul ambiant și diminuarea riscurilor, care implică și majorarea gradului de securitate a întreprinderilor de toate mărimile și din toate sectoarele ale economiei. O altă problemă a managementului sunt discrepanțele teritoriale majore. Statele sărace și cele slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare încă nu-și pot permite luxul de a armoniza activitatea economică cu mediul înconjurător, ceea ce antrenează societatea respectivă într-un cerc vicios. De cele mai multe ori în statele respective se dezvoltă industriile puternic poluatoare, exportate din țările cu o legislație de mediu mai dură.

Practicile managementului de mediu în sectorul de afaceri variază de la o țară la alta, dar de asemenea și în funcție de mărimea firmei și sectorul de activitate. În pofida acestei diversități, se pot identifica anumite caracteristici care definesc ansamblul de acțiuni prin care se identifică managementul mediului.

Un bun management al riscurilor de mediu presupune un program de diminuare a acestora prin influența celor trei componente ale sale: probabilitatea, gravitatea sau dimensiunea impactului și vulnerabilitatea. Prevenirea accidentelor prin analiza riscului este o activitate specifică, începută încă în cadrul etapei de proiectare. Managementul și evaluarea riscului reprezintă un instrument de control pentru angajarea și buna desfășurare a oricărui proiect. Procesul de management și de evaluare a riscului de mediu în cadrul unei întreprinderi are drept scop:

– funcționarea în condiții de siguranță, fără riscuri de accidente sau efecte asupra sănătății pe termen lung;

– asigurarea respectării limitei maxime admisibile și a capacității de asimilarea de către mediului înconjurător a deșeurilor și a eventualelor poluări suplimentare ce ar putea apărea ca urmare a executării unei activități curente sau noi;

– evitarea conflictului de interese, în special în ceea ce ține de destinația terenului din împrejurimi și asigurarea utilizării și dezvoltării ulterioare a zonei;

– minimizarea efectelor negative asupra societății;

– elaborarea unor planuri exacte și foarte minuțioase a acțiunilor efectuate în caz de survenire a situației de risc și efectuarea periodică a simulărilor;

– evitarea pagubelor accidentale ce ar putea fi provocate ecosistemelor.

În mod general, întreprinderile trebuie să realizeze un set de acțiuni consecutive:

• să elaboreze și să implementeze o politică prin care se vor defini valorile și obiectivele de realizat în acest domeniu;

• să definitiveze organizare acestui proces și resursele necesare în cadrul procesului;

• să elaboreze un set de metode și proceduri.

Implementarea și cercetarea conceptului de risc de mediu în cadrul strategiei generale de gestiune a riscurilor presupune integrarea acestui concept în activitatea întreprinderilor și în politicile de stat, presupunând, în sens larg, asigurarea securității ecologice, economice și personale.

Pe de altă parte, a controla un sistem presupune a avea cunoștințe necesare pentru al înțelege corect, al defini, a pune în aplicare, a găsi modalități, tehnice de organizare, operare și de control, pentru a putea reacționa corect în cazul evenimentelor neprevăzute.

Dificultatea constă anume în aprecierea cantitativă a posibilităților de apariție a unor condiții specifice, cu efect sinergetic ce ar provoca diferite fenomene, procese sau factori naturali și antropici, dar și dimensionarea urmărilor acestora. Examinarea riscurilor potențiale se poate realiza într-o manieră riguroasă cantitativă și calitativă, având menirea să prezinte fapte și informații pe baza cărora se pot lua decizii. Dar totuși la baza definiției riscului stă incertitudinea, în foarte multe cazuri, riscul poate fi bine înțeles într-un sens statistic, dar neclar la nivelul evenimentelor individuale.

Obiectivul de bază al managementului riscului de mediu este acela de a asigura o dezvoltare durabilă a tuturor activităților organizație prin prevenirea și limitarea factorilor de risc. O bună gestiune presupune, în primul rând, abilitatea de identificare a riscurilor și tratarea acestora. Gestiunea riscurilor mărește probabilitatea de succes prin reducerea incertitudinii și minimizează probabilitatea de eșec în realizarea obiectivelor generale stabilite de entitate. Putem vorbi despre o gestiune eficientă a riscurilor doar în cazul în care strategiile se transpun în tactici, sunt operaționalizate obiectivele și sunt repartizate responsabilitățile fiecărei verigi manageriale. Există acțiuni ce permit majorarea gradului de responsabilitate, măsurarea obiectivă a performanțelor și dimensionarea echitabilă a recompensei, promovând astfel eficiența operațională la toate nivelele.

După derularea mai multor crize în cadrul sistemului de management al riscului de mediu, atât la nivel național, cât și internațional, principiul separării activității de evaluare și a celui de gestiune a acestor riscuri a devenit foarte actual.

Relația se complică odată cu implicarea altor actori cointeresați în gestiunea riscuri de mediu, și anume: societatea civilă și mass-media (Fig. 6.).

Fig. 6. Interacțiunea actorilor societății în procesul de luare a deciziei [18, p. 10]

Riscurile de mediu cauzate de sursele antropice, dar și cele de origine naturală, bineînțeles, sunt percepute în mod diferit de diverse categorii de populație, în dependență de vârstă, sex, mediul de trai, nivelul de instruire și de informare. Perceperea riscului de mediu poate fi cercetată din mai multe puncte de vedere, și anume:

1) Atitudinea față de risc a persoanelor decidente (subiectul), acțiunea sau inacțiunea cărora poate avea o repercusiune directă față de calitatea mediului și a componentelor acestuia. Pot fi evidențiate trei atitudini posibile față de risc:

Preferința față de risc presupune că persoana decidentă este gata să-și asume un risc mai sporit în favoarea unui venit mai mare. Deci, dacă va avea de ales între două variante de decizii cu aceeași profitabilitate, dar cu o probabilitate a profitului diferită, va fi aleasă cea mai incertă.

Neutralitate față de risc, persoana cu o asemenea atitudine față de risc, la alegerea între două variante posibile, va lua în calcul doar mărimea profitului scontat, fără a acorda atenție riscurilor posibile.

Aversiune față de risc, în acest caz alegerea din două decizii, ce pot genera aceeași sumă a profitului, se va face în folosul celei mai puțin riscante.

Dat fiind faptul că urmările posibile ale riscului de mediu vizează în mod prioritar sănătatea, viața, bunăstarea populației și calitatea mediului înconjurător, decidenții sunt încorsetați de legislația națională și cea internațională în vigoare. În prezent sunt elaborate numeroase normative și standarde ecologice, care au menirea să protejeze mediul înconjurător, sănătatea și viața populației. În acest context o importanță majoră o are răspunderea ecologică, care poate fi calificată ca o strategie de internalizare. Putem delimita două forme a acestui tip de răspundere: răspunderea ce survine ca urmare a încălcării legislației ecologice cu urmări negative cauzate din culpă și răspunderea pentru pericolul la care au fost supuse sănătatea și viața omenească precum și calitatea mediului înconjurător. Aceste două forme sunt specifice legislației majorității statelor.

2) Perceperea riscului de mediu de către persoanele din zona potențialelor urmări negative. Atitudinea adoptată de această categorie de persoane poate fi obiectivă, sau subiectivă în dependență de volumul de informație, veridicitatea sursei de informație și bineînțeles mărimea eventualelor pierderi.

Interconexiunea dintre perceperile acestor două categorii de persoane implicate este foarte strânsă și destul de flexibilă (Tabelul 2.).

Tabelul 2.

Matricea interconexiunii dintre eventualele pierderi

și aprecierea riscului de mediu [28, p. 70]

Sectoarele A/I și A/II reprezintă urmările ecologice potențiale, evaluate obiectiv, prin metode și tehnici speciale și subiectiv. Sectorul B/I reprezintă riscul de mediu real survenit, dar apreciat subiectiv, fără a fi bazat pe cercetări speciale, iar B/II – riscul de mediu evaluat obiectiv și materializat în risc economic, adică cât va costa survenirea urmărilor negative. Putem remarca creșterea influenței factorului informațional care duce la majorarea riscurilor de mediu ce dobândesc și componenta economică. În special această situație se întâmplă datorită gradului sporit de mediatizare a problemelor ecologice și ca urmare crește preocuparea populației față de calitatea mediului în care trăiește și deci adoptarea unei legislații mai dure. Situația B/I poate avea loc atunci când comportamentul cumpărătorilor se schimbă ca urmare a mediatizării excesive (anti-publicitate) a rezultatelor obiectiv apreciate de specialiști, chiar dacă aceste rezultate corespund întru-totul standardelor în vigoare.

Opinia publică are funcția de a furniza răspunsuri societății civile și să ia deciziile adecvate situației de risc apărute, sprijinindu-se pe informația experților.

Actorii societății civile au, de obicei, rolul de declanșatori de alertă pentru lansarea dezbaterilor publice în vederea apărării drepturilor lor la securitate și la un mediu ambiant neprimejdios.

Baza psihologică a procesului decizional este subiectivă, pentru a da sens celor ce-l înconjoară, omul creează o imagine mentală a realității și a mediului. Bazându-ne pe ciclul problemă-atenție, putem delimita cinci studii ale ciclului problemă-atenție (Fig. 7. ).

Fig. 7. Studiile ciclului problemă-atenție [28, p. 147]

Condiții care determină o percepere redusă a riscurilor sunt activitățile voluntare; controlul personal al riscului; identificarea incorectă a cauzelor accidentelor; incidente explicabile prin legi fizice simple; lipsa consecințelor pentru generațiile viitoare; consecințe necatastrofice; consecințe reversibile; tehnologii nemoderne; tehnologii care nu presupun modele restrictive de viață; slaba memorare a evenimentelor; activități fără alternative; implicarea unei singure sau doar a câtorva clase sociale [10, p. 13].

Procesul de gestiune este unul foarte dificil și responsabil, necesitând un volum mare de informații și o metodologie adaptată fiecărei situații în parte, dar și abilități și aptitudini din partea decidentului. Bineînțeles că drept bază metodologică poate fi utilizată teoria generală a riscurilor, însă există un șir de particularități, datorate specificului și importanței obiectului gestionat, care nu pot fi ignorate (Tabelul 3.).

Evaluarea riscului de mediu este dificilă, și destul de problematică stabilirea legăturii cauzale între înrăutățirea calității unui component a mediului și modificările pe care le-a suferit altă componentă în urma activității umane, deoarece în majoritatea situațiilor are loc o dezechilibrare a sistemelor globale, regionale sau locale. Soluția este identificarea inițială a mai multor indicatorilor primari, iar ulterior prin agregare trecerea la calcularea indicatorilor generali, nivelul de detaliere fiind în funcție de prioritățile prestabilite.

Tabelul 3.

Analiza comparativă a riscului de mediu și a riscului economic [28, p. 67]

În acest context este importantă identificarea elementelor de risc, acestea fiind orice element care are o probabilitate măsurabilă de a devia de la starea normală. În cadrul activității unei firme, riscul se referă la probabilitatea de a nu se respecta obiectivele stabilite în termeni de performanță (nerealizarea standardelor de calitate), de program (nerespectarea termenului de execuție) și de cost (depășirea bugetului). Iar strategiile, planurile și programele firmei constituie elemente care permit prefigurarea realității și apoi confruntarea realizărilor efective cu rezultatele așteptate.

Evaluarea riscului de mediu este procesul de estimarea integrată a consecințelor materializării riscurilor, în combinație cu cuantificarea probabilității survenirii lor și suplimentar a vulnerabilității față de aceste riscuri, și se rezumă la diagnosticarea activității întreprinderii pentru depistarea punctelor forte și a celor slabe din fiecare compartiment, analiza calitativă și cantitativă a riscurilor, analiza cost-beneficiu corelată cu managementul schimbărilor etc.

De obicei pentru cuantificarea celor trei componente ale riscului de mediu se recurge la elaborarea scalelor de apreciere, căreia i se asociază valori numerice. Această apreciere se poate face în diferite variante, în funcție de necesitatea decidentului, de capacitatea de interpretare și gradul de cunoaștere a procesului, a fenomenului sau a factorului [11, p. 54].

Cu toate că formula nu pare sofisticată, desfășurarea procesului de evaluare a acestui gen de riscuri este îngrădită de un șir de limite și restricții. Dificultatea constă anume în aprecierea cantitativă a posibilităților de apariție a unor intercondiționări dintre diferite fenomene, procese sau factori naturali ori antropici și dimensionarea urmărilor acestora. Soluția este identificarea inițială a mai multor indicatori primari, iar ulterior prin agregare se face trecerea la calcularea indicatorilor generali, nivelul de detaliere fiind în funcție de prioritățile prestabilite.

Ținând cont că probabilitatea variază între 0 și 1, întocmirea scalei nu prezintă dificultate și presupune divizarea în 3, 4, 5 sau mai multe categorii (Tabelul 4.).

Tabelul 4.

Scala probabilităților survenirii evenimentelor de risc[28, p. 77]

În cadrul cercetării noastre am ales scala probabilității de cinci trepte (Tabelul 5.).

Tabelul 5.

Nivelele probabilității de producere a riscurilor

Urmările declanșării fenomenului critic de asemenea pot fi analizate utilizând scalele numerice, însă elaborarea scalei este mai dificilă, deoarece obiectul cercetării are dimensiuni multiple, care nu întotdeauna pot fi cuantificate printr-un singur indicator. De obicei, pentru fiecare categorie de urmări se întocmește o scală proprie (Tabelul 6.), care ulterior poate fi, sau nu generalizată cu ajutorul coeficienților, în funcție de importanța fiecăruia. Gradul de impact al fiecărei categorii asupra rezultatului final se identifică prin metoda analizei structurale, care face parte din categoria metodelor analitice calitative. Menirea acestei metode este de a furniza informații privind forma și structura unui sistem, este folosită modelarea analitică ulterioară a proceselor și a fenomenelor de risc. Principalele tehnici ale acestei metode sunt: tehnica arborescențelor interogative, tehnica grafurilor de funcționare, tehnica modelării structurale interpretative, tehnica arborelui de funcționare și lanțul de efecte.

Tabelul 6.

Scala gravității urmărilor evenimentului de risc

Exact ca și în cazul probabilității, pentru aprecierea gravității fenomenelor naturale de risc în chestionarul elaborat a fost inclusă o scală cu cinci nivele. Cuantificarea gravității urmărilor economice a fenomenelor de risc este prezentată în Tabelul 7.

Tabelul 7.

Nivele economice de gravitate a fenomenului de risc

După ce a fost colectată informația și au fost calculate componentele riscului de mediu menționate mai sus are loc prelucrarea datelor, care se efectuează prin: reprezentarea grafică bidimensională, sau tridimensională, matricea de impact, listele de control, sau alte modele integratoare. Utilizarea acestora permite o mai bună înțelegere a situației, în comparație cu simpla introducere a rezultatelor în formulă. Un neajuns al acestui calcul este că putem obține valori identice ale riscurilor pentru procese și fenomene diferite ca intensitate și amplitudine a urmărilor negative, prin urmare mărimea obținută este una convențională. Nici cele mai asemănătoare situații nu pot fi calificată drept identice, iar derularea perfect identică a unui nou eveniment e posibilă doar în modele abstracte și poate servi ca o schemă mai simplă pentru evaluare.

Impactul fenomenelor naturale de risc nu se rezumă doar la cel de ordin economic. Datorită complexității fenomenelor naturale impactul producerii acestora poate fi: politic, asupra populației, sau asupra ecosistemelor etc. (Tabelul 8.).

Tabelul 8.

Nivele de gravitate a riscurilor

De obicei sunt estimate cele mai sesizabile aspecte, adică cele economice. Este de menționat faptul că la evaluarea riscurilor de mediu, în prezent se utilizează preponderent indicatori de estimarea a valorii economice a pierderilor. Valoarea componentelor de mediu, în mod special dimensiunea diminuării ei în urma producerii evenimentului de risc este foarte largă și complexă, fapt datorat caracterului specific al acestei categorii de risc, având nu doar o dimensiune economică, ci și una neeconomică, aceasta din urmă este foarte greu, sau chiar imposibil de evaluat.

În funcție de valoarea pierderilor (gravitatea urmărilor) și frecvența fenomenelor de risc, putem distinge 5 situații (Fig. 8.).

Fig. 8. Categoriile de riscuri de mediu în funcție de gravitatea urmărilor

și frecvență [28, p. 96]

1. Zona riscurilor neglijabile se caracterizează printr-o probabilitate foarte scăzută a riscului și prin costuri mici a urmărilor. Aceste riscuri de regulă nu sunt gestionate, datorită faptului că nu prezintă un pericol vădit, iar costurile gestionării au valori apropiate costurilor survenirii evenimentului de risc, sau chiar mai mari. Decidentul poate recurge la acceptarea pierderilor cauzate fără a efectua acțiuni pentru diminuare lor.

2. Gestiunea riscurilor frecvente, însă cu urmări relativ mici ale pierderilor posibile, de regulă, se rezumă doar la prevenirea lor prin elaborarea unei scheme de acțiuni bine definite.

3. Cea de a treia zonă se caracterizează printr-o frecvență mică, deci și probabilitate foarte scăzută a evenimentului analizat, dar care poate avea urmări foarte grave, cu costuri colosale. În acest caz este oportună abandonarea proiectului dat și alegerea altei activității cu risc mai mic.

4. Riscurile inacceptabile sunt riscuri ce au o probabilitate foarte ridicată de survenire, dar și un nivel înalt al pierderilor. În județul Gorj drept riscuri din această categorie putem menționa secetele, inundațiile și înghețurile.

cincea zonă, are cel mai larg domeniu de aplicabilitate de gestiune a riscurilor și cuprinde riscurile cu valori medii ale probabilității urmărilor [28, p. 113].

Cele mai binevenite metode de gestiune ale ultimelor două grupe de riscuri sunt: asigurarea și minimizarea pagubelor prin efectuarea acțiunilor preventive.

Măsurile de atenuare a riscurilor climatice de cele mai multe ori necesită costuri suplimentarea pentru crearea unei infrastructuri corespunzătoare, pentru elaborarea și implementarea unor tehnologii avansate de monitorizare, prevenire și minimizare a urmărilor, amenajarea teritoriului, plantarea culturilor rezistente la condițiile de risc, edificarea construcțiilor rezistente la calamitățile naturale, poziționarea la distanțe rezonabile de sursa de risc. Gestionarea riscului datorită implementării unor programe globale coerente, permite înlocuirea unei percepții difuze a vulnerabilității cu cunoștințe pertinente și raționale, o rezultantă fiind reducerea costurilor.

Minimizarea pierderilor se face prin acțiuni preliminare cum ar fi monitorizarea și controlul, sau atenuarea riscului, infrastructură corespunzătoare, tehnologii avansate de monitorizare, prevenire și minimizare a urmărilor, amenajarea teritoriului, edificarea construcțiilor rezistente etc. Instrumentele utilizate pentru minimizarea riscurilor de mediu pot fi divizat în patru categorii:

– instrumente tehnice: instalații tehnice pentru diminuarea impactului antropic, pentru monitorizarea și prevenirea riscurilor;

– instrumente de organizare: procedurile de operare, măsurile de siguranță, planurile de rezervă sau de supraviețuire sau externalizarea anumitor funcții;

– instrumente juridice: convențiile internaționale, standardele, legile, regulamentele și instrucțiunile ș.a.;

– instrumente economico-financiare: provizioane pentru riscuri, linii de credit, taxe, subvenții și polițe de asigurare.

În acest sens, pot fi menționate patru forme majore de răspuns uman la hazard și risc:

1) Lipsa acțiunilor, care se poate materializa prin viziune fatalistă asupra evenimentelor extreme, credința că hazardul nu va avea loc, credința că oficialitățile pot rezolva problema singure, sau existența unor impedimente de natură economică, socială sau financiară pentru a interveni etc.

2) Acțiuni personale: protecție structurală, părăsirea ariei supuse riscului, asigurarea vieții și a bunurilor personale, evaluare temporară.

3) Acțiuni sociale și anume participarea în sistemul de avertizare, ajutorarea în caz de pericol, alte acțiuni de voluntariat.

4) Acțiuni politice: presiuni pentru protejare împotriva hazardelor; presiuni pentru implementarea de măsuri de prevenire a hazardelor, presiuni pentru implementarea unor sisteme de avertizare a producerii hazardelor.

La alegerea metodei de gestiune a riscului de mediu în afară de criterii obiective sunt și un șir de factori subiectivi, de exemplu, cum am menționat anterior, perceperea riscului de mediu și valorile decidentului privind mediul înconjurător. În acest context putem prezenta o tipologie a managementului de mediu (Tabelul 9.) care oferă o privire de ansamblu asupra tipurilor de management de mediu [11, p. 51]. Această tipologie nu este unică, iar criteriile utilizate pentru a diferenția tipul de management de mediu sunt foarte diverse.

1. Primul tip de management este specific, de obicei, întreprinderilor care au fost create înaintea adoptării și dezvoltării legislației de mediu, întreprinderilor mici și mijlocii care nu-și pot permite o echipă specializată în gestiunea mediului, dar și întreprinderilor care au un impact minim asupra mediului înconjurător, neprezentând risc major.

2. Întreprinderile mici și mijlocii din sectoare de activitate cu influență majoră asupra calității mediului înconjurător, dar care nu au fonduri suficiente, de cele mai multe ori, adoptă un management combatant.

3. Managementul de al treilea tip este caracteristic întreprinderilor care influențate de opinia publicului și de mass-media alocă fonduri pentru protecția mediului, fără însă angajamente speciale, de obicei sunt întreprinderi din industriile aflate în declin, sau în stare de stingere.

4. Managementul pragmatic este specific unui număr redus de întreprinderi, în special celor care au declanșat dezastre ecologice și care drept urmare se află în atenția publicului larg și a autorităților, dar și întreprinderilor ce pledează pentru practicii performante de mediu.

Tabelul 9.

Tipologia managementului de mediu

5. Sunt foarte puține întreprinderile care au adoptat un management de mediu și de gestiune a riscului de mediu foarte activ și conștient. De obicei, sunt întreprinderi ce dispun de fonduri și de tehnologii performante.

2.2. Monitorizarea situațiilor de risc de poluare a mediului

Multe dintre riscurile de mediu care au beneficiat de atenția opiniei publice ca urmare a urbanizării și industrializării sunt riscuri ale dezvoltării economice. Nu este surprinzător că aceste riscuri au fost cel mai asociat cu aceste țări, sau acele regiuni din interiorul țărilor, care sunt deja puternic industrializată. Deși este foarte posibil ca aceste riscuri, cum ar fi poluarea aerului și metalele toxice din lanțurile alimentare, sunt mai importante în țările dezvoltate ele sunt în creștere rapidă în regiunile urbane, industriale ale țărilor în curs de dezvoltare. Alte riscuri sunt mai răspândite în țările cele mai sărace – cele care rezultă din malnutriție, locuințe inadecvate și de canalizare și altele asemănătoare, dar ele nu lipsesc în țările mai bogate. Unele riscuri – de exemplu, de alimentare cu apă nesigure – sunt grave, în ambele țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, dar pentru motive diferite: de contaminare cu cantități mici de reziduuri industriale cancerigene, în cazul în care unul, și contaminării bacteriologice în cealaltă.

Nu există suficiente date cu privire la incidența si impactul de riscuri diferite pentru a cuantifica mărimi lor relative și gravitate în lume. Chiar dacă ar exista astfel de date nu le-ar da o indicație fiabilă a priorităților pe o scară globală, pentru că este în natura riscurilor si beneficiilor care valorile lor relative sunt foarte diferit evaluate de la țară la țară. O măsură de substitut pentru amploarea de risc este speranța de viață. Din moment ce speranța de viață este cunoscut a fi cu mult mai mică în unele țări decât în altele, se poate deduce că riscurile de seamă în aceste țări ar trebui să se acorde o anumită prioritate internațional.

La nivel național rețelele de monitorizare au în general două categorii de obiective: monitorizarea de fond si monitorizarea unor zone specifice (spre exemplu zone declarate vulnerabile la poluare).

Proiectarea rețelei de monitorizare include determinarea:

Densității rețelei și localizarea punctelor de monitorizare a conținutului de poluanți din factorii de mediu analizați

Parametrilor care se monitorizează

Tipurilor de site-uri de monitorizare

Frecvența de recoltare și determinare a probelor

În cazul monitorizării zonelor vulnerabile la poluarea factorilor de mediu seturile de date care trebuiesc monitorizate sunt:

Conditiile pedo-hidrogeologice care permit transmiterea poluanților proveniți din activitățile agricole către corpurile de apă subterană și de suprafață

Folosința terenului

Managementul deșeurilor provenite din activități zootehnice actuale și istorice.

Proiectarea rețelelor de monitorizare depinde de fondurile alocate pentru aceasta activitate.

Densitatea rețelei

Densitatea site-urilor pentru monitorizare depinde de condițiile pedo-hidrogeologice care impun regimurile de curgere ale apei și nitratilor de la suprafața solului catre corpurile de apă subterane/de suprafață. Unitățile pedo-hidrogeologice cu un grad mare de heterogenitate vor necesita o densitate mai mare de puncte. Fiecărui subsistem monitorizat (sol, corpuri de apă subterane, corpuri de apă de suprafață) îi va corespunde o rețea diferită de monitorizare care să reflecte caracteristicile regimurilor de curgere ale apei și nitratilor.

Densitatea site-urilor pentru monitorizare va depinde direct de procentul suprafeței cu folosință agricolă din unitatea administrativ-teritorială situată în zona vulnerabilă, de densitatea populației, vulnerabilitatea acviferului față de contaminarea cu nitrați proveniți din surse agricole, intensitatea utilizării acviferului. De asemenea, un efect important asupra densității site-urilor de monitorizare – în special pentru subsistemul sol- îl reprezinta structura proprietatilor agricole.

Selectarea site-urilor pentru monitorizare

Opțiunea pentru tipul de observații și amplasarea punctelor de măsură este determinată în general de două criterii interconectate:

Reprezentativitatea punctelor selectate pentru sol și acvifer

Posibilitatea determinării tendinței concentrației de nitrați din sol și acvifer la scara dorită

Site-urile sau punctele de observație ale rețelei trebuie să fie reprezentative pentru:

Delimitarea sistemelor principale de curgere către și prin corpurile de apă subterană ale nitraților proveniți din activități agricole

Delimitarea unitatilor omogene pedo-geo-hidrologice

Delimitarea suprafetelor de teren cu management unitar agricol și al gunoiului provenit din activități zootehnice

Pentru fiecare site selectat se execută următoarele activități:

Caracterizarea corpurilor de apă subterană și de suprafață din punct de vedere al funcțiilor de transmisie pentru apă și nitrați; Determinarea geometriei principalelor zone de acumulare a apei;

Evaluarea vulnerabilității la poluarea cu nitrați bazată pe evaluarea dinamicii apei și nitraților în sistemul sol-zona nesaturată-substrat geologic-corp de apă subterană;

Identificarea presiunilor la care este supus sistemul acvatic, în primul rând cele rezultate din activitățile agricole de la suprafață.

Site-urile pentru evaluarea stării corpurilor de apă subterană trebuie să aibă un corespondent într-o arie la suprafața solului de la care provine fluxul de nitrați (echivalent bazinului amonte în cazul apelor de suprafață). In general pentru corpurile de apă subterane se execută foraje pentru evaluarea calității apei și a nivelului piezometric. Acolo unde există izvoarele de coastă (integratoare din punct de vedere al calității apelor subterane) informațiile obținute din analiza apei colectată din ele pot înlocui informațiile provenite de la mai multe foraje (prin care se evaluează calitățile locale ale apei din corpurile subterane).

[NUME_REDACTAT] parametrilor pentru monitorizare se face în funcție de obiectivele planurilor de măsuri adoptate pentru zonele vulnerabile. Selecția parametrilor depinde de:

Sursele de nitrați (actuale și istorice) care determină presiunile la care este supus sistemul acvatic

Utilizarea pe care o are apă din corpurile de apă subterane și de suprafață

Problemele care se manifestă deja, din punctul de vedere al poluării cu nitrați, în arealul considerat

Măsurători cantitative și proceduri de recoltare a probelor

Măsuratorile continutului de nitrați din sol și din apele subterane trebuie efectuate în puncte fixe reprezentative pentru sistemul de cugere al apei și nitraților din unitatea teritorială considerată. Reprezentativitatea probelor se va stabili și în funcție de activitățile antropice care influențează locul de unde se recoltează proba, precum și de regimul acviferului în punctul (zona) pe care o reprezintă (umplere, golire).

Determinările de teren și în laborator trebuie efectuate în acord cu metodologiile standardizate la nivel național.

Frecvența recoltării probelor

Freccvența de rcoltare pentru monitorizare depinde de limitările bugetare și de resurse umane.

Frecvența de recoltare este de asemenea influențată de o serie de considerente tehnice și științifice. In acest sens se pot diferenția influențele induse de dimensiunile pedo-hidrogeologice și pedo-hidrologice ale procesului.

Dimensiunea pedo-hidrlogica se referă la existența variațiilor sezoniere ale unor parametri calitativi și cantitativi incluși în programele de monitorizare. Incărcarea corpurilor de apă subterane are o variație sezonieră depinzând de structura variațiilor climatice. Perioada de umplere poate fi corelată cu creșterea spălării nitraților de la suprafața terenului sub adâncimea frontului radicular. Considerațiile sezoniere sunt deosebit de importante atunci când parametri sistemului pedo-hidrologic sunt afectați de activitățile agricole care, prin esența lor, au un caracter sezonier pronunțat.

Frecvențele pentru observațiile făcute asupra corpurilor de apă subterană și a sistemelor fizice conexe depind în mare măsura de fluctuațiile nivelului freatic care sunt determinate de condițiile pedologice (fluxurile de soluție a solului transmise către zona nesaturată), hidrogeologice (tipul și adâncimea acvifeului), circumstanțele hidrologice (meteorologice) și impactul activităților umane (folosirea apei, irigații, agricultura, etc.).

Din aceasta perspectivă trebuiesc considerate câteva reguli pentru programele de monitorizare:

Frecvența măsurătorilor trebuie adaptată variațiilor temporale din sistem;

Monitorizare variațiilor de lungă durată și a tendințelor necesită o frecvență relativ scăzută a observațiilor, în timp ce monitorizarea variațiilor sezoniere o frecvență ridicată;

Structura sistemului de monitorizare trebuie să fie adaptată setului de obiective propuse și resurselor disponibile.

Un indiciu în cazul în care riscurile sunt considerate importante pentru se află într-o listă de activități internaționale de monitorizare.

Activitățile de monitorizare internaționale, prezentate mai jos, oferă o idee a zonelor de risc prioritare din punct de vedere a ceea ce este considerat a fi important să se monitorizeze la un nivel internațional. Aceasta poate fi comparată cu lista „poluanților prioritari”. În acest caz un grup de oameni de știința de la nivel internațional a încercat să elaboreze o listă de substanțe și indicatori de stres de mediu considerate a fi de interes prioritar.

Activitățile de monitorizare internaționale

MONITORIZAREA ECOLOGICĂ

Degradarea solului – la nivel mondial

Acoperirea cu pădure tropicală

[NUME_REDACTAT] și sedimente descărcare

Inventarierea ghețarilor în lume

Concentrația de izotopi în precipitații

BIOSFERA

Prelevare de probe animale sălbatice și monitorizare

Impactul reziduuri de pesticide

Resurse marine vii

POLUANȚI

Monitorizare a calității aerului – la nivel mondial

Transmiterea de poluanți atmosferici în [NUME_REDACTAT] apei – la nivel mondial

Eutrofizarea apele interioare

Contaminanți alimente și hranei pentru animale

Poluanți în lichide și țesuturi

Compoziția laptelui uman

Poluanții din păr uman

Radiațiile ionizante

CLIMATICE

Variabilitate climatică

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] solară

Ozonul atmosferic

Schimbările climatice

Bilanțului masic al ghețarului și fluctuația

Poluanți atmosferici

OCEANE

Poluanți în mările regionale – mediteraneene

– [NUME_REDACTAT]

– Baltic

– NE și NV [NUME_REDACTAT] oceanului

Poluarea cu petrol a mediului marin

Descărcări în râuri și mare

Nivelurile de fond ale poluanților selectate

DEZASTRELE NATURALE

Cicloni tropicali

Informații tsunami

Prognozarea inundațiilor

Poluanții prioritari

Substanțe și indicatorii de stres de mediu, care sunt potențial importante cu privire la efectele directe și indirecte asupra omului si biosferei: (Munn, 1973)

1 dioxid de sulf și sulfați în suspensie

2. pulberi în suspensie

3. Monoxidul de carbon

4. Dioxid de carbon și alte gaze urme care afectează proprietățile radiative ale atmosferei

5. Oxizi de azot din aer

6. Ozon, oxidanți fotochimici și hidrocarburi reactive

7. Hidrocarburi aromatice policiclice

8. Metalele toxice, în special mercur, plumb și cadmiu

9. Compușii organici halogenați, în special DDT și metaboliții săi, PCB, PCT, dieldrin și cu catenă scurtă compuși alifatici halogenați

10. Azbest

11. Hidrocarburi petroliere

12. Toxine de origine biologică (din alge, ciuperci și bacterii)

13. Nitrați, nitriți și nitrozamine

14. Amoniac

15. Indicatori selectați de calitate a apei: cerere de oxigen biologic (BOD), oxigen dizolvat (OD), pH, bacterii coliforme

16. Radionuclizi selectați

17. Aeroalergenii

18. Eutrophicators (de exemplu, nitrați și fosfați)

19. Săruri solubile ale metalelor alcaline și metalelor alcalino-pământoase

20. Alte substanțe care au cauzat probleme de mediu semnificative la nivel local, în trecut, cum ar fi arsenic, bor, fosfor elementar, seleniu, și fluorură

21. Zgomot

22. Căldură reziduală

O altă abordare este de a cere guvernelor naționale, ceea ce ei consideră a fi probleme de risc de mediu care le afectează. Un studiu a fost efectuat de către [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT] (IUCN), în colaborare cu UNEP. Șaizeci și trei (63) de țări în curs de dezvoltare au fost întrebați în care categoriile de risc au considerat probleme să existe în propria lor țară. Informațiile produs, prin urmare, se referă la numărul de guvernele naționale care recunosc aceste probleme și nu la amploarea lor de ansamblu, fie în măsură sau de impact socio-economic.

Cele douăzeci de cauze dintre cele mai frecvent raportate ca risc de mediu sunt prezentate în Figura 9. Pierderea de sol prin eroziune sau epuizarea fertilității este raportată în aproape toate țările, cu defrișări pe locul al doilea.

Figura 9. Riscurile majore de mediu în 63 de țări în curs de dezvoltare

Cele mai frecvente riscuri, în viziunea guvernelor naționale sunt în primul rând cele de epuizarea resurselor (cum ar fi pierderea faunei, epuizării stocurilor de pește, eroziunea solului, pășunatul excesiv, despăduririle și altele asemănătoare), habitatelor (deșeuri inadecvate și de canalizare, apă menajeră de alimentare), și riscuri de poluare (poluarea aerului, poluarea apei cu petrol și de eliminare a deșeurilor industriale și toxice).

Acestea sunt toate riscurile care pot fi exacerbate de procesele de dezvoltare de expansiunea agricolă, dezvoltarea industrială, și populațiile extinderea în orașe și pe teren.

2.3 Instituții cu atribuții în planul de analiză și acoperire a riscurilor

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]

Monitorizarea pericolelor

– monitorizarea transporturilor de substanțe chimice periculoase

Evaluarea riscurilor specifice

– Amenințări sociale

Evaluarea efectelor negative:

a) ale situațiilor de urgență care s-au produs

b) ale starilor potențial generatoare de situații de urgență

Informarea și educarea preventivă a populației pe timpul și anterior producerii situațiilor de urgență

Căutarea și salvarea persoanelor

Evacuarea persoanelor, populației sau bunurilor periclitate

a) asigurarea protecției persoanelor cu funcții de conducere din instituțiile fundamentale ale statului în locurile în care acestea vor fi evacuate și a pazei noilor sedii de lucru, precum și a reședințelor puse la dispoziție

b) evidenta populației evacuate

c) controlul circulației

Acordarea asistenței medicale de urgență

asigurarea asistenței medicale pentru structurile de intervenție operativă proprii

Localizarea și stingerea incendiilor la structurile subordonate

Neutralizarea efectelor materialelor periculoase

evacuarea locală a populației existente în interiorul perimetrului de securitate

Asigurarea transportului forțelor și mijloacelor de intervenție, persoanelor evacuate și altor resurse

supravegherea, fluidizarea și controlul circulației auto

controlul și evidenta auto-evacuarii

Menținerea și restabilirea ordinii publice

Asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcțiilor de sprijin

[NUME_REDACTAT] Gorj

– Evaluarea riscurilor specifice

Incendii de pădure

– Evaluarea efectelor negative:

a) ale situațiilor de urgență care s-au produs

b) ale starilor potențial generatoare de situații de urgență

– Înștiințarea autorităților administrației publice:

a) asupra starilor potențial generatoare de situații de urgență

b) asupra producerii situațiilor de urgență

– Avertizarea populației

– Evacuarea animalelor

– Localizarea și stingerea incendiilor la fondul forestier

– Neutralizarea efectelor materialelor periculoase

intervenția operativă cu mijloace și materiale de neutralizare a efectelor materialelor periculoase

– Asigurarea transportului forțelor și mijloacelor de intervenție, persoanelor evacuate și altor resurse

– Asigurarea apei și hranei pentru persoanele și animalele afectate sau evacuate

asigurarea apei și hranei pentru animale

– Asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcțiilor de sprijin

Sistemul de Gospodărire a [NUME_REDACTAT]

Monitorizarea pericolelor

a) monitorizarea fenomenelor hidrologice pe cursurile de apa și a calității apelor acestora

monitorizarea principalelor lucrări hidrotehnice

monitorizarea fenomenelor meteorologice periculoase

Evaluarea riscurilor specifice

Inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcțiile hidrotehnice și poluare ape

Evaluarea efectelor negative:

a) ale situațiilor de urgență care s-au produs

b) ale starilor potențial generatoare de situații de urgență

Informarea și educarea preventivă a populației

Înștiințarea autorităților administrației publice:

a) asupra starilor potențial generatoare de situații de urgență

b) asupra producerii situațiilor de urgență

Avertizarea populației

Asigurarea transportului forțelor și mijloacelor de intervenție, persoanelor evacuate și altor resurse

transportul forțelor și mijloacelor pentru intervenție operativă la lucrările de gospodărire a apelor

Efectuarea depoluarii și decontaminarii

supravegherea gradului de contaminare în perimetrul raioanelor de intervenție

stabilirea prioritatilor pentru monitorizarea gradului de contaminare și centralizarea datelor privind contaminarea teritoriului

supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor asupra mediului și depoluarea cursurilor de apa

Asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcțiilor de sprijin

Agenția de Protecție a [NUME_REDACTAT]/[NUME_REDACTAT] al Gărzii de [NUME_REDACTAT]

Monitorizarea pericolelor

monitorizarea calității aerului

monitorizarea factorilor de mediu

monitorizarea transporturilor de substanțe chimice periculoase

monitorizarea obiectivelor economice sursa de risc chimic

Evaluarea riscurilor specifice

amenințări ecologice

amenințări la adresa infrastructurilor critice

Evaluarea efectelor negative:

a) ale situațiilor de urgență care s-au produs

b) ale starilor potențial generatoare de situații de urgență

Informarea și educarea preventivă a populației

Înștiințarea autorităților administrației publice:

a) asupra starilor potențial generatoare de situații de urgență

b) asupra producerii situațiilor de urgență

Avertizarea populației

Prevenirea îmbolnăvirilor în masă

măsuri profilactice

Neutralizarea efectelor materialelor periculoase

intervenția operativă cu mijloace și materiale de neutralizare a efectelor materialelor periculoase

Asigurarea transportului forțelor și mijloacelor de intervenție, persoanelor evacuate și altor resurse

Efectuarea depoluării și decontaminării

supravegherea gradului de contaminare în perimetrul raioanelor de intervenție

stabilirea prioritatilor pentru monitorizarea gradului de contaminare și centralizarea datelor privind contaminarea teritoriului

supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor asupra sănătății și

monitorizarea stării de sănătate a populației

decontaminarea terenurilor și rezervațiilor

supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor asupra mediului și depoluarea cursurilor de apa

Asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcțiilor de sprijin.

CAPITOLUL III. EVALUAREA FACTORILOR DE MEDIU ȘI SITUAȚIILOR DE RISC ÎN JUDEȚUL GORJ

3.1. Calitatea factorilor de mediu în județul [NUME_REDACTAT] umană și mediul înconjurător sunt atacate adesea de fenomene extreme periculoase, atât de origine antropică, cât și naturală care pot produce dereglări brutale. Drept confirmare pot servi ultimele evenimente, cauzate de inundații, erupții vulcanice, secete, cutremure ș.a. Care au zguduit suprafețe foarte mari de pe Glob.

În urma utilizării iraționale a resurselor de mediu și a dezechilibrelor ce au loc în natură ca urmare a activității economice a omului, numărul cataclismelor naturale, care cauzează pagube ce constituie peste 1% din PIB-ul regiunilor afectate, este în permanentă creștere [18, p. 23]. Rapoartele anuale ale [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] arată că numărul catastrofelor de origine naturală pe plan mondial în anii 2004- crescut cu circa 70%, iar în 2007 cu încă 20% [48, p. 14-15].

Repartiția pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 35 de ani, indică predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică.

Nu mai puțin dramatice sunt și urmările catastrofelor tehnogene. Această realitate în mare parte se datorează cunoștințelor superficiale pe care le posedăm despre funcționarea ecosistemelor, dar și incapacității de a gestiona eficient toate urmările intervenției omului în derularea proceselor naturale.

Această categorie de riscuri, indiferent dacă sunt de origine naturală sau antropică, pot împiedica realizarea obiectivelor fixate de o unitate economică. Aceasta din urmă poate fi atât obiectul riscului, în cazul în care suportă consecințele survenirii unui risc generat de o altă întreprindere, sau de procesele și fenomenele naturale, cât și subiectul activ al evenimentului de risc, în cazul în care efectele activității unității economice respective sunt suportate de mediu și de persoanele fizice sau juridice din zona afectată. În acest caz pot fi compromise, într-un mod brutal, nu doar performanțele economico-financiare, dar și percepția imaginii întreprinderii de către clienți, furnizori și acționari ș.a. Pentru a se proteja de impacte negative, întreprinderea trebuie să-și minimizeze vulnerabilitatea în fața acestor riscuri printr-un management adecvat.

Fig. 10. Pierderile economice cauzate de catastrofele

naturale (1900-2010) [28, p. 121]

Majoritatea întreprinderilor industriale sunt poluatori cronici, deci și surse de risc cumulat. Prin urmare, putem concluziona că întreprinderea, indiferent de dimensiunea și domeniul ei de activitate se confruntă pe parcursul existenței sale cu numeroase perturbări. Aceste disfuncții pot viza calitatea produsului, sănătatea și securitatea angajaților, poluarea mediului, având repercusiuni asupra unor spații largi și asupra unui număr mare de persoane.

Nu doar întreprinderile care utilizează substanțe periculoase, sau cele cu probabilitate mare de declanșare a exploziilor sunt surse potențiale de risc. Toate întreprinderile sunt supuse, sau supun riscurilor de mediu, prin urmare au costuri aferente acestora. Iar companiile implicate în activități industriale, cu potențial mare de risc de mediu trebuie, să asigure controlul asupra acestor riscuri pentru a evita pierderi umane, materiale și dezechilibrarea ecosistemelor.

Calitatea aerului. Calitatea aerului este influențată direct de cantitățile de poluanți emiși la nivelul județului și se apreciază pe de-o parte prin realizarea inventarului anual al emisiilor de poluanți în atmosfera, iar pe de altă parte prin măsurătorile realizate prin rețeaua de monitorizare existentă.

Inventarul local al emisiilor de poluanți în atmosferă se realizează pe baza informațiilor furnizate de operatorii economici inventariați (nivelul producției, utilaje, instalații și vehicule utilizate și consumuri totale de carburanți/combustibili utilizați în anul precedent) și pe baza unor date statistice (număr de locuitori din județ, numărul si categoriile de autovehicule înmatriculate, etc.).

La nivelul anului 2011, conform Raportului anual privind starea factorilor de mediu în județul Gorj, monitorizarea calității aerului s-a realizat prin intermediul a trei stații automate care au realizat măsurători continue, amplasate în municipiul [NUME_REDACTAT] (stația GJ-1), pe Strada V. Alecsandri, nr. 2, în Rovinari (stația GJ-2), pe [NUME_REDACTAT], nr. 7 și respectiv, în Turceni (stația GJ-3).

Cele 3 stații automate au fost amplasate conform criteriilor prevăzute în Ordinul M.A.P.M. (OM) nr. 592/2002 sunt stații de tip industrial și fac parte din [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT].

Trebuie subliniat faptul că Ordinul 592/2002 a fost abrogat de Legea nr. 2011 privind calitatea aerului înconjurător. Astfel, activitățile de monitorizare a calității aerului trebuiesc adaptate noilor prevederi legislative.

Parametrii monitorizați sunt: SO2, NOx, NO, NO2, CO, O3, pulberi (PM10), dar și parametrii meteorologici relevanți: temperatura, precipitații, direcția și viteza vântului, umiditatea relativă, presiunea și radiația solară.

Având în vedere că datele prezentate sunt la nivelul anilor 2011, 2012 și 2013, valorile înregistrate se raportează la valorile limită impuse pentru protecția sănătății umane și a ecosistemelor, prevăzute în Ordinul 592/2002.

Evoluția emisiilor de poluanți reprezentativi rezultată din inventarul local al emisiilor, conform Rapoartelor anuale privind starea factorilor de mediu din județul Gorj în anii 2011, 2012 și 2013, este prezentată mai jos, pentru fiecare poluant în parte.

Dioxidul de sulf (SO2). Analizând graficul de mai sus se remarcă o creștere bruscă în intervalul 2009-2010,

urmată de o tendință de reducere progresivă a emisiilor de SO2, începând cu anul 2011.

Fig. 11. Evoluție emisii anuale de dioxid de sulf

Aceasta scădere se datorează reducerii conținutului de sulf din păcură, precum și reducerii consumului de păcură prin trecerea instalațiilor pe gaz metan.

Oxizii de azot (NOx) – emisiile de oxizi de azot provin în general din industria energetică și industria de transformare, din traficul rutier și industria de prelucrare (fabricare a unor compuși ai azotului), dar și în urma proceselor biologice naturale.

Fig. 12. Evoluție emisii anuale de oxizi de azot

În figura de mai sus este redată evoluția emisiilor anuale de oxizi de azot, la nivelul județului Gorj, în perioada 2004-2014. Creșterea emisiilor până în anul 2007 se datorează în special creșterii numărului de autovehicule.

Amoniac (NH3) – cea mai importantă sursă de producere a amoniacului este reprezentată de agricultură, în principal de ramura zootehnică de tip intensiv dar și tratarea și depozitarea deșeurilor. Emisiile de amoniac generate în județul Gorj au înregistrat valoarea maximă în anul 2006, ulterior observându-se o scădere progresivă.

Fig. 13. Evoluție emisii anuale de amoniac

Trebuie precizat faptul că pentru perioada 2007 – 2009 nu au fost estimate emisiile pentru toate categoriile de surse.

Compuși organici volatili (COV) – emisiile de compuși organici volatili nemetanici (NMVOC) au înregistrat o scădere continuă începând cu anul 2007, rezultată în principal din reducerea activităților industriale, dar și de utilizare a solvenților, a celor de extracție și distribuție a combustibililor fosili. In anul 2011 valoarea este mult mai scăzută ca urmare a faptului ca nu au fost estimate emisiile din toate categoriile de surse.

Fig. 14. Evoluția emisiilor de NMVOC

Metale grele – emisiile de metale grele, sub forma de aerosoli se datorează în principal consumului de combustibili lichizi în centrale termice, industriei dar și transportului rutier. Variația acestora a avut tendințe crescătoare sau descrescătoare în funcție de variația traficului și a emisiilor din industrie.

Tabelul 10.

Emisiile de metale grele pentru anul 2013, pe grupe de surse

Emisiile de Pb în atmosferă erau asociate, în cea mai mare parte, cu utilizarea benzinelor cu tetraetil de Pb pentru motoarele autovehiculelor. Reducerea conținutului de Pb din benzine a determinat o scădere a emisiilor de Pb la scara întregii Europe comparativ cu anii 1970.

Tabelul 11.

Emisiile de plumb pentru perioada 2011 – 2013, pe grupe de surse

Poluanți organici persistenți (POPs) – emisiile de poluanți organici persistenți, provenite din agricultură, industrie (inclusiv energetică), transporturi și depozite de deșeuri, nu au înregistrat variații majore în perioada 2011-2013. Astfel, conform Raportului privind starea factorilor de mediu în județul Gorj la nivelul anului 2013, emisiile de acest tip sunt nesemnificative.

Conform estimărilor făcute de APM Gorj, în anul 2013 cantitățile cele mai importante de POP au rezultat ca urmare a funcționării utilajelor și altor surse mobile. Toate incineratoarele de deșeuri spitalicești care au generat subproduse incluse în această grupă, și-au sistat activitatea de incinerare.

Hidrocarburi poliaromatice (HAP) – [NUME_REDACTAT] privind starea factorilor de mediu în județul Gorj la nivelul anului 2013, ponderea emisiilor de HAP a fost relativ constanta in ultimii ani, ponderea emisiilor fiind reprezentata de procesele de combustie din sectorul rezidențial, urmate de procesele de producție.

Compuși bifenili policlorurati (PCB) – Principala sursă de hidrocarburi aromatice policiclice, în cazul de față, este reprezentată de uleiuri și unsori folosite de mașini și utilaje. Sunt produse cu volatilitate foarte scăzuta și influența redusă asupra atmosferei.

Măsurătorile imisiilor realizate prin rețeaua de monitorizare existentă oferă indicații asupra calității aerului ambiental, respectiv aerul din spațiile deschise la care sunt expuse persoanele, plantele, animalele și bunurile materiale. Indicatorii monitorizați sunt: monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, azotați (NO, NO2, NOx), amoniacul, pulberi în suspensie, COV-BTEX.

Analizând graficele evoluțiilor diferitelor tipuri de emisii prezentate în figurile de mai sus, se pot concluziona următoarele:

Dioxid de sulf (SO2) – valorile înregistrate în urma măsurătorilor s-au situat sub valorile limita impuse prin OM 592/2002 (valoarea limita zilnică impusă este de 125 μg/m3 si valoarea limita orara pentru protecția sănătății umane este de 350 μg/m3).

Dioxid de azot (NO2) – valorile obținute in urma măsurătorilor prin rețeaua automata pentru determinarea calității aerului s-au încadrat sub valorile limita admise conform OM 592/2002: valoarea limita anuală este 40 μ/m3, iar valoarea limita orară pentru protecția sănătății este de 217 μg/m3.

Amoniac (NH3) – se remarcă o tendința descrescătoare a concentrațiilor medii anuale începând cu 2003 până în toată această perioadă se remarcă faptul că valorile obținute în urma măsurătorilor efectuate nu au înregistrat valori care să depășească valoarea limită zilnică impusă conform STAS 12574/1987 (100 μg/m3).

Fig. 15. Evoluția concentrațiilor medii anuale pentru indicatori specifici monitorizați

a) Monitorizare prin rețeaua manuală

b) Monitorizare prin rețeaua automată

Nota: La nivelul anului 2011, conform „Raportului anual privind starea factorilor de mediu din județul Gorj în anul 2011„ elaborat de APM Gorj, măsurătorile s-au efectuat la stațiile automate de monitorizare a calității aerului

Pulberi – concentrațiile medii anuale de pulberi în suspensie rezultate din monitorizarea calității aerului nu au înregistrat depășiri ale valorii limită zilnice pentru protecția sănătății umane (50 μg/m3) în perioada 2003 – 2008.. In anul 2009, frecventa depășirii valorii limită zilnice a fost de 37.3%, iar 77% depășesc pragul superior de evaluare (30 μg/m3) fapt ce s-a datorat în principal traficului rutier și lucrărilor de modernizare a carosabilului în perioada de vară, cât și funcționării centralelor termice și a condițiilor meteorologice, în timpul iernii. In anul 2010 s-au înregistrat depășiri ale valorii limită zilnice pentru sănătate la stațiile GJ-1 și GJ-2, cât și depășiri ale valorii limită anuale pentru protecția sănătății umane (40 μg/m3) la stația GJ-2 Rovinari.

Plumb – valorile obținute s-au situat sub valoarea limită admisă de către OM 592/2002 (0,5 μg/m3).

Având în vedere ca majoritatea poluanților monitorizați au înregistrat în timp o diminuare a concentrațiilor măsurate, valorile obținute încadrându-se în limitele impuse de legislația în vigoare, se remarcă o îmbunătățire a calității aerului ambiental.

Începând cu anul 2011, având în vedere schimbările legislative din luna iunie, anume abrogarea OM 592/2002 prin Legea 104/15.06.2011 privind calitatea mediului înconjurător, valorile limită pentru indicatorii SO2, NOx, NO, NO2, pulberi (PM10), CO, și ozon (O3), Plumb se vor raporta la aceasta, și anume:

• Dioxid de sulf (SO2) – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane: 60% din valoarea limită pentru 24 h – 75 μg/m3, pentru pragul superior de evaluare, respectiv 40% din valoarea limita pentru 24 ore – 50 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare;

• Dioxid de azot (NO2) – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane este de 80% din valoarea limită – 32 μg/m3, pentru pragul superior de evaluare, respectiv 65% din nivelul critic-26 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare; valoarea limita orara pentru protecția sănătății este de 70% din valoarea limita-140 μg/m3 pentru pragul superior de evaluare, respectiv 50 din valoarea limita – 100 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare;

• Pulberi (PM10) – media zilnică impusă este de 70% din valoarea limită -35 μg/m3, pentru pragul superior de evaluare, respectiv 50% din valoarea limită – 25 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare, iar media anuală este de 70% din valoarea limită -28 μg/m3,pentru pragul superior de evaluare, respectiv 50%-20 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare;

• Plumb – valoarea limită anuală impusă reprezintă 70% din valoarea limită – 0,35 μg/m3 pentru pragul superior de evaluare, respectiv 50% din valoarea limită – 0,25 μg/m3, pentru pragul inferior de evaluare.

Trebuie menționat faptul că, în conformitate cu Ordinul MMGA nr. 349/2007 privind aprobarea încadrării localităților din cadrul Regiunii 4 în liste, potrivit prevederilor Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor și clasificarea aglomerărilor și zonelor pentru evaluarea calității aerului în România, in județul Gorj există localități unde nivelurile concentrațiilor unuia sau mai multor poluanți sunt mai mari decât valoarea limită plus marja de toleranță (Lista 1), și anume:

– pentru SO2 – Aninoasa, Arcani, Balesti, Balteni, Bolbosi, Borascu, Branesti, Calnic, Capreni, Catunele, Ciuperceni, Cruset, Danesti, Dragotesti, Dragutesti, Farcasesti, Glogova, Godinesti, Ionesti, Lelesti, Matasari, Motru, Negomir, Pades, Pestisani, Plopsoru, Rovinari, Runcu, Samarinesti, Saulesti, Slivilesti, Stoina, Tantareni, [NUME_REDACTAT], Telesti, Ticleni, Tismana, Turburea, Turceni, Urdari, Vagiulesti

– pentru oxizi de azot – Calnic, Farcasesti, Ionesti, Rovinari, Turceni

– pentru PM10 – Balesti, Calnic, Farcasele, Ionesti, Rovinari, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în care nivelurile concentrațiilor unuia sau mai multor poluanți sunt între valoarea limită și valoarea limită plus marja de toleranță (Lista 2) sunt:

– pentru oxizi de azot – Branesti, Plopsoru

– pentru PM10 – Balteni, Bolbosi, Borascu, Branesti, Ciuperceni, Dragotesti, Dragutesti, Godinesti, Matasari, Motru, Negomir, Plopsoru, Slivilesti, Tantareni, Telesti, Urdari, [NUME_REDACTAT]. Un aspect aparte în ceea ce privește influenta activităților antropice asupra factorului de mediu aer îl constituie distrugerea ozonului stratosferic.

Ozonul este un constituent natural al atmosferei, regăsindu-se în proporție de circa 90% în stratosferă, la o altitudine între 10 și , maxim până la 20-, constituind un înveliș protector pentru planetă prin filtrarea radiațiilor solare ultraviolete nocive. Ozonul determină în mare măsura structura termală, dinamica și compoziția chimică a stratosferei și troposferei, cu implicații directe în condiționarea circulației atmosferice și a climei globale.

Stratul de ozon stratosferic este definit de Convenția de la Viena ca fiind „Stratul de ozon atmosferic de deasupra stratului limită planetar”.

Distrugerea stratului de ozon stratosferic si apariția „găurii” în stratul de ozon a fost una din primele probleme de mediu luate in considerare la nivel mondial.

Concentrația de ozon din stratosfera este influențată pe de o parte de o serie de procese chimice terestre, interne, cum ar fi distrugerea de către halogeni, iar pe de alta parte de procese externe, de exemplu variațiile energiei solare.

Halogenii eliberați de la sol, in principal sub forma de clorofluorocarboni (CFCs), hidroclorofluorocarboni (HCFCs) si hidrocarburi cu brom, sunt convertiți in forme active (radicali liberi de halogeni) in stratosfera medie și superioară, unde reacționează cu ozonul, distrugându-l.

[NUME_REDACTAT] de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (ODS), adoptat în 1987, s-au stabilit limite privind consumul și producția de ODS, precum și termene până la care substanțele specificate în anexele acestuia trebuie eliminate din economie.

Principalele substanțe care epuizează stratul de ozon reglementate de Protocolul de la Montreal (1987) si de Amendamentele la acesta (Londra – 1990, Copenhaga – 1992, Montreal –1997, Beijing-1999) sunt:

– Freoni (CFC, clorfluorocarburi) – agenți frigorifici, solvenți, aerosoli farmaceutici și cosmetici, agenți de expandare în tehnologia de producere a spumelor de izolare.

– Haloni (hidrocarburi total halogenate) – spume utilizate in stingătoarele de incendii, agenți de răcire.

– Solvenți (tetraclorura de carbon si metil-cloroform – 1,1,1 tricloretan) – lichide de spălare–degresare în diverse domenii (curățătorii chimice, industria electronica, industria construcțiilor de mașini).

– HCFC (hidroclorfluorocarburi) și HBrFC (hidrobromfluorocarburi).

– Bromura de metil – fungicid in industria agricola, utilizat în dezinfecția solului în sere, dezinfecția spatiilor de depozitare a cerealelor, tratamente de dezinfecție destinate transportului legumelor și fructelor proaspete, tratarea semințelor.

In plus față de acestea, prin Convenția de la Viena (1985) privind protecția stratului de ozon s-a considerat ca și următoarele substanțe au capacitatea de a modifica proprietățile fizice și chimice ale stratului de ozon:

– Monoxidul de carbon, cu rol major în fotochimia troposferică și cu rol secundar în cea stratosferică

– Bioxidul de carbon, care afectează ozonul stratosferic prin influențarea structurii termice a atmosferei

– Metanul, care afectează atât ozonul troposferic cât și pe cel stratosferic

– Protoxidul de azot, care este sursa primara a NOx stratosferic, care joacă un rol vital în controlul abundenței ozonului stratosferic

– Oxizii de azot (NOx), rezultați la nivelul solului din surse antropice (arderea combustibililor în scop industrial, casnic și în transporturi, dinamitările în sectorul minier, activitățile militare), care au un rol direct, major, în procesele fotochimice troposferice, au un rol indirect în fotochimia stratosferei (sunt precursori ai reacțiilor fotochimice ce determină distrugerea ozonului). Cei emiși la apropierea tropopauzei pot duce direct la o schimbare a ozonului troposferic și stratosferic superior.

In atmosfera joasă (troposfera), în prezența luminii solare, ozonul se formează, local, în medii urbane poluate, prin reacții fotochimice între precursorii săi (hidrocarburi si oxizi de azot), în principal datorită emisiilor de gaze de eșapament ale autovehiculelor. Aici ozonul este un poluant deosebit de toxic. Ozonul troposferic este influențat de asemenea, de schimbul stratosferă-troposferă.

In troposferă, ozonul acționează ca un gaz cu efect de seră, încălzind suprafața solului, și acționează pentru a răci stratosfera, pe o întindere mică. Scăderea observată a ozonului stratosferic poate conduce la scăderea temperaturilor troposferice prin reducerea fluxului radiativ descendent. Distrugerea ozonului stratosferic este considerată a fi prima cauză a răcirii stratosferei inferioare, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra climatului troposferei.

La nivelul județului Gorj, monitorizarea automată a ozonului s-a făcut la stația automată de monitorizare a calității aerului din GJ-1 Tg. Jiu și GJ-2 Rovinari.

Evoluția concentrației medii anuale de ozon rezultată din măsurători este prezentată în figura următoare.

La nivelul anului 2013 s-au înregistrat valori mai mici cu 10-15 % față de anul 2012, iar în anul 2014 s-au înregistrat valori mai mici cu 15-20 % mai mici față de anul 2013, toate valorile încadrându-se însă în limitele impuse de legislația în vigoare, valoarea limită zilnică fiind de 120 μg/m3.

Fig. 16. Evoluția concentrației medii anuale a ozonului

Variația anuala indică valori mai crescute în perioada de vară, ca urmare a creșterii radiației solare si intensificării reacțiilor fotochimice care implică prezența oxizilor de azot și a compușilor organici volatili.

Schimbări climatice. Studiile științifice de impact au pus in evidență modificările produse de schimbarea climei asupra sistemelor naturale si au analizat masurile de adaptare pentru ca aceste modificări să fie minime, astfel încât să se asigure resursele de hrana și dezvoltarea pe termen lung a societății și economiei.

Măsurile se referă la procedeele de diminuare a vulnerabilității ecosistemelor naturale la schimbarea climei, în timp ce măsurile de reducere privesc diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, rezultate în urma activității umane.

Protocolul de , care a intrat în vigoare în 16 februarie 2005, are ca principală realizare definirea unor constrângeri legale și cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) pentru fiecare țară industrializată.

Cele mai des raportate gaze cu efect de sera prevăzute în Protocolul de sunt dioxidul de carbon, metanul și protoxidul de azot.

Emisiile de dioxid de carbon corespunzătoare activităților umane actuale se datorează 35% producției și distribuției de energie (incluzând arderea combustibililor fosili – cărbune, gaz și petrol, cât și extragerea lor, rafinarea și transportul), 30% diferitelor tipuri de industrii, 20% transporturilor, 15% sectorului rezidențial și altor activități.

Metanul ajunge în atmosferă în urma activităților de distribuție a gazelor naturale și din descompunerea materiei organice în mediu lipsit de oxigen (în principal din fermentația enterică a dejecțiilor).

Protoxidul de azot rezultă în principal din traficul greu și din producerea energiei.

Evoluția emisiilor de gaze cu efect de sera la nivelul județului Gorj este prezentată în figura următoare

Fig. 17. Emisiile totale de gaze cu efect de seră, calculate în CO2

echivalent [45, p.22]

Se constată că emisiile de gaze cu efect de seră au avut o tendință crescătoare până la nivelul anului 2006, ulterior se observă oscilații ușoare de la un an la altul, diferențele cantităților de emisii se datorează faptului că unii agenți economici și-au schimbat domeniul de activitate, însă au apărut alte activități și alți agenți economici. Începând cu anul 2011, până în anul 2014 se observă o scădere, datorată cel mai probabil scăderii numărului agenților economici, cât și reducerilor din sistemul termoenergetic și faptului ca nu au mai fost luate in calcul arderile din sectorul casnic.

Fig. 18. Evoluția emisiilor anuale de gaze cu efect de seră [45, p.28]

În ceea ce privește emisiile de gaze fluorurate, pe teritoriul județului Gorj estimarea emisiilor de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi si hexafluorura de sulf (HFC, PFC, SF6) provenite din consumul si importul de HFC, PFC si SF6, pentru instalațiile de răcire, echipamentele de aer condiționat si echipamentele electrice sunt următoarele:

Tabelul 12.

Evoluția cantităților de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi și hexafluorura de sulf

Calitatea apelor de suprafață și subterane. [NUME_REDACTAT] este tributar în cea mai mare parte bazinului hidrografic al râului Jiu. Având o suprafață totală a bazinului de peste 10 000 km2, râul Jiu colectează apele mai multor afluenți dintre care menționăm: Sadu, Tismana, Jilț, Motru, Gilort, Amaradia etc.

[NUME_REDACTAT]-Estică a județului este străbătuta de cursul superior al Oltețului (suprafața bazin de 130 km2 și lungimea de , în județul Gorj).

[NUME_REDACTAT]-Vestică a județului este drenată de cursul superior al Cernei (în Gorj cu o suprafață de bazin de 230 km2 și o lungime de ).

Densitatea medie a rețelei hidrografice din județ este de 0,5 km/km2 având un debit multianual specific de apa de 40 l/sec/km2 în zona montană înaltă a munților Godeanu și Vâlcan și 2-3 l/sec/km2 în zona piemontană de sud.

Lacurile naturale din județul Gorj sunt reprezentate de lacurile glaciare din [NUME_REDACTAT].

Cele mai mari lacuri, cu apă permanentă sunt: Gâlcescu (S = și adâncimea maxima =9,3 m), Slaveiu ( S = si adâncimea maxima = ) precum si Mija si Pasarea (S= si adancimea maxima = ).

Lacurile de acumulare rezultate în urma amenajărilor hidroenergetice a cursurilor de apa din zona sunt reprezentate de:

– complexul hidrotehnic si energetic Cerna – Motru – Tismana, având drept scop asigurarea apei industriale și potabile pentru consumatorii din bazinul mijlociu al Jiului și, în subsidiar, exploatarea hidroenergetică. In cadrul complexului sunt incluse:

– lacul de acumulare Cerna (sau Valea lui Iovan) situat pe [NUME_REDACTAT], cu un volum util de 120 milioane m3 (înălțimea maxima a barajului fiind de 110,5m);

– lacul Motru cu un volum util de 3 mil. m3 (înălțime maxima a barajului ).

– acumularea Vaja (volum util circa 2 mil. m3);

– acumularea Clocotis (volum util circa 5 mil. m3) pe raul Bistrița.

In cadrul programului de amenajare hidroenergetica a [NUME_REDACTAT], sectorul [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] va fi amenajat energetic prin 5 centrale hidroelectrice cu o putere totala de 80 MW și o producție de energie în anul hidrologic mediu de 193 GWh/an.

[NUME_REDACTAT] Sadului (in construcție) realizează un volum total de 306 mil. m3 și este proiectata pentru a satisface cerințele complexe ale zonei (în prezent sistată, în conservare).

[NUME_REDACTAT] Jiu are un volum util de 1,330 mil. m3, iar [NUME_REDACTAT] cu un volum proiectat de 4 mil. m3, în prezent are un volum util de numai 0,8 mil.m3, datorită colmatării cu suspensii de cărbune din bazinul carbonifer [NUME_REDACTAT].

Pentru apărarea împotriva inundațiilor a exploatărilor de cărbune din zona Rovinari (lacul Ceauru) s-a construit in amonte un baraj de înălțime care poate acumula un volum de 100 mil. m3 in timpul viiturilor deosebite.

[NUME_REDACTAT], se încadrează în clasa a II-a de calitate în zona de monitorizare amonte și aval de [NUME_REDACTAT] Turceni, pârâul Jilt, care pe secțiunea de control amonte și aval de unitățile miniere s-a încadrat în clasa a II-a, respectiv a III-a de calitate, râul Motru, amonte și aval de stația de epurare Motru s-a încadrat în clasa a II-a de calitate, râul Amaradia, în ambele secțiuni de control, anume în zona Stoiana respectiv Hurezani, s-a încadrat în clasa a III-a de calitate.

O situație mai grava se înregistrează in cazul râului Cioiana, care pe secțiunea de control aval confluența cu râurile Cioienita și Bratuia, se încadrează în clasa a IV-a de calitate; în aceeași clasă sunt incluse și pârâul Cioienita, amonte de confluența cu râul Cioiana, pârâul Bratuia, amonte de confluenta cu râul Cioiana și pârâul Amarazuia, amonte de confluenta cu râul Amaradia. Deteriorarea calității apei acestor tronsoane de râuri este rezultatul pierderilor accidentale de ape uzate de la exploatările petroliere și/sau miniere din zonă.

Încadrarea tronsoanelor în clase de calitate s-a făcut conform OM nr. 161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă.

Apele uzate. Deversarea apelor uzate insuficient epurate sau neepurate, este una din principalele cauze ale poluării și degradării apelor de suprafață. Prin urmare, principala măsura practică de protecție a calității apelor de suprafață, o reprezintă epurarea apelor uzate, ceea ce presupune colectarea acestora prin sisteme de canalizare, epurarea în stații de epurare urmată de evacuarea în emisar.

Analiza statistica a situației principalelor surse de ape uzate în anul relevat un volum total de 523,002 mil. m3, din care:

– 220,613 mil. m3 nu necesită epurare

– 302,389 mil. m3 necesită epurare, din care:

– 1,139 mil. m3 nu se epurează

– 301,25 mil. m3 se epurează, din care:

– 1,365 mil. m3 sunt insuficient epurate

– 299,885 mil. m3 sunt epurate corespunzător.

Din cele de mai sus, problema majoră este reprezentată de apele neepurate sau insuficient epurate, deversate în receptori. Acest lucru se datorează faptului ca stațiile de epurare existente, nu funcționează la parametrii optimi.

Comparativ cu anul anterior, pe parcursul căruia cantitatea totală de ape uzate evacuate a fost de 695 100, se constată o scădere majoră a volumului total de ape uzate evacuate.

Prezentarea principalelor surse de ape uzate (surse de poluare) din bazinul hidrografic Jiu consemnate în cursul anului 2010.

Principalele surse de poluare a apelor râului Jiu o reprezintă exploatările miniere precum și, termocentralele Rovinari și Turceni, care datorită volumului mare de apă vehiculat de sistemele de răcire determină creșterea temperaturii apei cu peste 10oC față de temperatura normală.

In anul 2010 au fost evacuate următoarele cantități de substanțe poluante:

– 3028,794 t/an CBO5 ;

– 9707,880 t/an CCO Cr;

– 29108,754 t/an suspensii;

– 95923,857 t/an reziduu filtrabil;

– 8908,001 t/an cloruri;

– 444,198 t/an amoniu;

– 121,764 t/an detergenți;

– 5190,834 t/an substanțe extractibile;

– 2282,954 t/an produse petroliere.

Comparativ cu anii anteriori, in anumite cazuri, cantitățile de poluanți deversați au înregistrat creșteri considerabile.

Principalele surse majore de poluare din județul Gorj la nivelul anului 2010, au fost reprezentate de:

• UM Sadu: de unde pot fi deversați compuși ca mercur, plmub, crom;

• [NUME_REDACTAT] Rovinari: cenușa, zgura, produse petroliere;

• [NUME_REDACTAT] Turceni: zgura, cenusa, pacura, HCl, leșie, soda, clorură ferică;

• [NUME_REDACTAT]: tiței și produse petroliere;

• SC [NUME_REDACTAT], contractat de OMV Petrom SA – Zona de [NUME_REDACTAT] 2 – Ticleni: tiței și apă sărată;

• OMV Petrom SA – Grup de [NUME_REDACTAT] – apă sărată sau ape reziduale.

In general, stațiile de epurare existente pe teritoriul județului Gorj sunt într-un grad avansat de uzura fizică și morală, având capacitatea de epurare insuficientă, pentru debitele de apa uzată. Cele mai multe stații de epurare nu realizează parametrii calitativi reglementați, deversând în cursurile de apă receptoare debite de ape insuficient epurate.

O problemă majoră o constituie evacuările directe de ape, neepurate datorită lipsei stațiilor de epurare.

In județul Gorj s-a constatat că la majoritatea agenților economici, s-au diminuat debitele de apă evacuate, față de debitele autorizate, drept urmare a reducerii sau restrângerii activităților economice și nu ca urmare a retehnologizării stațiilor existente. Datorită acestui aspect, agenții economici nu au avut în permanență depășiri semnificative la indicatorii de calitate, comparativ cu limitele admise prin actele de reglementare de gospodărire a apelor.

Zone critice sub aspectul poluării apelor de suprafață și a celor subterane. Pentru anul 2010, datorită reducerii producției, în unele zone calitatea resurselor de apă a înregistrat o îmbunătățire.

Totuși, în zona localităîii Turceni, județul Gorj, ca urmare a exfiltrațiilor din iazul de zgură și cenușă [NUME_REDACTAT] aparținând termocentralei Turceni, apele freatice sunt puternic influențate de apele uzate evacuate, modificând substanțial chimismul apelor freatice din fântâni sau izvoarele de la baza versantului. Astfel, se constată o creștere a valorilor anionului sulfat față de fondul natural al zonei, ceea ce indică prezența exfiltrațiilor din iazul de decantare al S.E. Turceni și infiltrarea acestora în apele freatice din zonă influențând chimismul apelor subterane.

Sunt afectați locuitorii comunei Turceni, județul Gorj, atât din punct de vedere al folosirii apei nepotabile, cât și sub aspectul ridicării nivelului freatic, cu repercusiuni nefaste asupra construcțiilor si gospodăriilor individuale.

Din punct de vedere al poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, la sfârșitul anului fost emis Ordinul nr. 1.552/743 din 2008 al [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] si al [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru aprobarea listei localităților pe județe unde există surse de nitrați din activități agricole. In județul Gorj, această listă cuprinde următoarele localități: Albeni, Aninoasa, Arcani, Balanești, Balești, Balteni, Barbatești, [NUME_REDACTAT], Branești, Calnic, Capreni, Catunele, Ciuperceni, Crușet, Danești, Dragotești, Farcașești, Glogova, Godinești, Ionești, Jupanești, Lelești, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Rovinari, Runcu, Sacelu, Saulești, Schela, Scoarta, Stanești, Stoina, Tantareni, [NUME_REDACTAT], Telești, Ticleni, Tismana, Turburea, Turceni, Turcinești, Urdari și Vladimir.

Calitatea solului. Principalele activități care generează un impact semnificativ asupra calității solului sunt reprezentate de activitățile efectuate în agricultură.

Agricultura, prin particularitățile sale (utilizarea solului, întreținerea proceselor biologice naturale), reprezintă una din activitățile economice cu influență directă asupra mediului.

Starea de fertilitate a solurilor reprezintă, factorul esențial pentru practicarea unei agriculturi durabile și performante și constituie un indicator decisiv al situației economico-sociale și al nivelului de viață al locuitorilor din mediul rural. Fertilitatea, însușire extrem de complexă, este capacitatea solului de a asigura condiții fizico-chimice și biologice optime pentru creșterea și dezvoltarea normală a plantelor și de a pune la dispoziția acestora continuu și simultan, apa și elementele nutritive necesare pe tot parcursul perioadei de vegetație. Agricultura, prin particularitățile sale (utilizarea solului, întreținerea proceselor biologice naturale), reprezintă una din activitățile economice cu influență directă asupra mediului.

Influența agriculturii asupra mediului este determinată în principal de:

– modul de utilizare a suprafețelor agricole;

– amenajări agricole;

– aplicarea îngrășămintelor chimice, naturale și a pesticidelor;

– maniera de eliminare a dejecțiilor din zootehnie.

Agricultura intensivă aduce, pe lângă avantajul obținerii unor mari producții la hectar și dezavantajul unor posibile efecte negative asupra mediului prin folosirea necorespunzătoare a îngrășămintelor, insecticidelor, fungicidelor sau utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, lucru care în final se răsfrânge tot asupra productivității agricole.

Alături de industrie agricultura a devenit un generator de agenți poluanți pentru mediu, contribuind la degradarea și chiar la distrugerea unor resurse materiale regenerabile.

Practicarea în anii trecuți a unei agriculturi intensive a dus inevitabil la poluarea solului și a apei prin utilizarea în exces a îngrășămintelor și pesticidelor, astfel încât agricultura a ajuns din agent poluator victimă a poluării.

Cele mai importante probleme identificate sunt: eroziunea solului cu folosință agricolă, poluarea chimică a solului și a apei, diminuarea cantității de humus și elemente nutritive aceasta având impact asupra productivității agricole și calității mediului.

Folosirea nerațională a îngrășămintelor cu azot și fosfor a provocat eutrofizarea apelor de suprafață și poluarea cu nitrato a apelor freatice și de suprafață. Depozitarea necorespunzătoare a dejecțiilor animaliere a condus de asemenea la impurificarea apelor cu nitrați.

Apare ca necesitate creșterea contribuției pozitive a agriculturii față de mediul înconjurător, nevoia de reducere a poluării provocate de agricultură și adoptarea unei politici agricole în așa fel încât aceasta să țină cont de mediu.

Activitățile din sectorul agricol au ca efect principal asupra mediului poluarea solului sau a pânzei freatice, prin folosirea îndelungată și nerațională a îngrășămintelor chimice. De asemenea, irigarea solurilor poate duce la unele schimbări în însușirile solurilor, de multe ori observându-se o tendința de ridicare a sărurilor până aproape de suprafața solului.

Astfel, folosirea îndelungată a irigațiilor poate duce la micșorarea cantității de material organic și la creșterea substanțială a carbonaților și a sărurilor solubile, lucru care duce la scăderea fertilității solului.

Agricultura contribuie la poluarea mediului natural prin utilizarea volumului mare de îngrățăminte chimice și pesticide. Aceste substanțe ajung, prin intermediul scurgerii de pe versant, în lacuri și cursuri de apă și determină distrugerea unor nevertebrate folositoare, intoxicarea unor pășuni și moartea animalelor. Exploatarea nerațională a pământului și chiar irigațiile, atunci când sunt efectuate incorect sau exagerat, pot să ducă la degradarea solului și la pierderea unor suprafețe din circuitul agricol.

Fermele zootehnice sunt importante surse de poluare, atât a aerului cât și a apelor. Pentru ca un animal să câștige în greutate , el elimină 6- reziduuri; aceste reziduuri ajung, prin intermediul apei folosite la curățirea grajdurilor, să polueze grav râurile și lacurile. Deși agricultura, prin natura sa biologică, ar fi trebuit să contribuie la protecția și îmbunătățirea calității mediului înconjurător, totuși, practicarea unor sisteme de agricultură neraționale au condus la deteriorarea mediului înconjurător, ea devenind astfel un factor de poluare a mediului din care face parte.

Poluarea solului ca urmare a utilizării îngrășămintelor și produselor fitosanitare.

Îngrășămintele de orice natură, aplicate în mod rațional, ocupă un loc prioritar pentru menținerea și sporirea fertilității solului, pentru creșterea producțiilor agricole.

Totuși, în cazul în care sunt folosite fără a se lua în considerare natura solurilor, condițiile meteorologice concrete și necesitățile plantelor, pot provoca dereglarea echilibrului ecologic (îndeosebi prin acumularea nitraților).

Produse pentru protecția plantelor (fitosanitare). In aceasta categorie se încadrează fungicidele, erbicidele și insecticidele. Rolul lor este acela de a asigura condiții cât mai bune pentru dezvoltarea culturilor prin înlăturarea insectelor și plantelor dăunătoare și parazite.

Cantitățile de substanțe fitosanitare, utilizate pentru tratarea culturilor, sunt substanțe din grupa a III-a și a IV-a de toxicitate, deci substanțe mai puțin toxice.

In perioada 2007 – 2009, cea mai mare cantitate s-a înregistrat pentru combaterea buruienilor, urmată de substanțe pentru tratarea culturilor.

Poluarea solurilor în urma activității din sectorul industrial (minier, siderurgic, energetic etc.)

Evaluarea poluării solurilor cu metale grele rezultate din sectorul industrial, s-a realizat prin prelevarea si analizarea de probe de sol din zonele Dragoieni – OSPA și [NUME_REDACTAT] – șoseaua de centură, pe 2 trepte de adâncime, 0- și 10-.

Așa cum se observă din tabelul 3.5, nu s-au înregistrat depășiri ale pragului de alertă și nici ale pragului de intervenție pentru categoria de folosință a terenurilor sensibile pentru niciun indicator analizat (Cu, Pb, Zn și Cd), pe ambele trepte de adâncime, in zonele Dragoieni si [NUME_REDACTAT].

Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune. In județul Gorj există două termocentrale, fiecare făcând parte dintr-un mare complex energetic – [NUME_REDACTAT] Turceni si [NUME_REDACTAT] Rovinari. Aceste complexe energetice cuprind pe lângă termocentralele amintite si o serie de exploatări miniere la zi. Poluarea solului de la centralele mari de ardere se face cu pulberi sedimentabile. Suprafețele poluate cu pulberi sedimentabile la nivelul județului Gorj se ridica la .

Situri contaminate. In anul 2013 în județul Gorj au fost inventariate un număr de 151 situri contaminate /potențial contaminate, dintre care 53 de situri au fost investigate.

Zonele în care au fost sesizate poluări accidentale în anul 2013, conform Raportului privind starea factorilor de mediu în județul Gorj, in anul 2011 au fost:

• Cca. suprafața poluată în zona Parcului nr. 1 al sectorului Bustuchin ce aparține grupului de zăcăminte Țicleni, în zona pârâului Amaradia;

• Cca. amestec de țiței și apă sărată, în localitatea Albeni, datorată coroziunii liniei de amestec ce face legătura între sondă și Parc, obiective ce aparțin OMV Petrom SA;

Tabelul 13.

Parametrii statistici ai conținutului de metale grele (Cu, Pb, Zn si Cd) în zonele Drăgoieni – OSPA și [NUME_REDACTAT] – Șoseaua de centură

*Valorile reprezintă pragurile de alertă și pragurile de intervenție pentru categoria de folosința a terenurilor sensibile, conform Ordinului nr. 756/1997 privind evaluarea poluării mediului

• Cca. suprafață poluată cu amestec petrolier, în zona [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], comuna Vladimir, datorată avariei colectorului de transport tiței Barbatesti – Orlești, proprietate a SC Conpet SA.

Trebuie menționat faptul că pentru toate siturile contaminate au fost impuse măsuri de remediere.

3.2. Riscurile de mediu specifice județului Gorj

S-a constatat că teritoriul județului Gorj este afectat atât de riscuri de origine naturală, cât și de cele de origine antropică.

Inundații. Teritoriul județului Gorj este afectat de inundații locale. Majoritatea cursurilor de apa care traversează județul Gorj se vărsa în râul Jiu.

[NUME_REDACTAT] străbate munții prin defileu pana la [NUME_REDACTAT], iar apoi zona de deal si podiș printr-o vale larga cu terase si curs cu multe meandre. Principalii afluenti ai sai sunt Amaradia, Susita, Jalesul, Tismana, Gilort, Jilt.

Cursurile permanente de apa au izvoare in munti, caracterizandu-se printr-o frecventa mare si un curs periodic torential. Cursurile de apa secundare au un regim nepermanent, în exclusivitate torențial.

Datorita particularităților de dispunere a bazinului Jiului pe direcția nord-sud si a dezvoltării maxime în lățime, in treimea superioara, viiturile produse in bazin sunt concentrate in cursul mijlociu si atenuate in cursul inferior. Analiza statistica a acestor viituri arata ca, in bazinul Jiului, in majoritatea lor (peste 90%) sunt de origine pluviala.

Debite maxime au fost înregistrate la Vădeni – 1.231 m3/s in anul 1964 si Văleni (Peșteana) – 1.184 m3/s in anul 1960.

Scurgerea minima are loc atât in perioada vara – toamna, datorita cantităților mici de apa căzute in lunile august – septembrie si a temperaturilor ridicate, cat si in iernile cu temperaturi foarte scăzute când alimentarea râurilor se face exclusiv din rezervele subterane. Debitele medii zilnice minime cu probabilitatea de depășire de 95% variază pe râul Jiu de la 1,47 m3/s in secțiunea [NUME_REDACTAT], la 2,24 m3/s in secțiunea Vădeni (râul Jiu) si la 3,80 m2/s in secțiunea Peșteana pe râul Jiu. Situația localităților din județ, la nivel de UAT, afectate de fenomenul de inundații, conform anexelor din Legea 575/2001 si a datelor furnizate de [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] si de [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] de Urgenta este următoarea:

Tabelul 14.

Unități administrativ teritoriale afectate de inundații

Din analiza tabelului cât și a cartogramei, se pot observa principalele unități administativ teritoriale de bază (UATB) cu frecvență mare de producere a fenomenelor de inundații pe toată perioada de observații. Se remarcă cu precădere următoarele UATB: [NUME_REDACTAT], Novaci, Rovinari, [NUME_REDACTAT], Baia de Fier, Bălești, Bărbătești, Bolbosi, Crasna, Dănciulești, Dragotești, Ionești, Licurici, Polovragi, Slivilești, Tismana, Turcinești.

În județul Gorj, in anul 1972 pe 7 august s-a produs pe râul Jiu, secțiunea de control Podari, o viitura istorica, cu următoarele caracteristici: suprafața de recepție = 9.253 km2; debite maxime, cu probabilități de depășire = 3 290 m3/s (0,1 %), 2 330 m3/s (1 %), 1 665 m3/s (5 %) și 1 375 m3/s (10 %).

Fig. 19. Harta riscurilor naturale în județul [NUME_REDACTAT] istorice s-au mai produs în județul Gorj în localitatea Tulburea, pe râul Gilort, în anul 1972 cu probabilitatea de depășire de 1 % și în localitatea Stolojani pe râul Jaleș, în anul 1991 cu probabilitatea de depășire de 5 %.

In figura de mai jos este prezentata situația UAT-urilor din județul Gorj afectate de inundații, pe cursuri de apa, intre anii 1998 si 2006, diferențiată pe [NUME_REDACTAT], conform Planului de analiza si acoperire a riscurilor.

Alunecări de teren. Pentru zona județului Gorj exista următoarele situații ale terenurilor după potențialul de producere a alunecărilor de teren și a proceselor de eroziune:

– terenuri cu potențial mediu de producere a alunecărilor de teren cu probabilitate redusă sau intermediară de producere a alunecărilor de teren

Aceste terenuri sunt caracterizate de relieful de tip colinar caracteristic zonelor piemontane și de podiș fragmentate de rețele hidrografice mărginite de versanți cu înălțimi medii și înclinări în general până la timpul viiturilor se produc atât eroziuni verticale cât și laterale. Nivelul apelor freatice se află la adâncimi mai mici de 5 metri. Aceste zone acoperă suprafețe scăzute în NV județului.

– terenuri cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren, cu probabilitate mare de producere a alunecărilor de teren.

Terenurile au stabilitate foarte redusă, sunt afectate de eroziune puternic-excesivă asociată cu ravenări și alunecări de teren active; sunt frecvente situații cu exces de umiditate determinat de pânze freatice, torenți sau izvoare de coastă. Aceste terenuri sunt caracterizate de relieful specific zonelor de deal si de munte, puternic afectate de o rețea densă de văi cu versanți înalți și puternic înclinați. Predomină procesele de eroziune puternică și alunecări de teren cu risc ridicat de activare a alunecării de teren în cazul ploilor puternice, a schimbării folosințelor (defrișări) sau a lucrărilor de destabilizare a versanților (construcții grele –clădiri, șosele).

Majoritatea localităților din județul Gorj se încadrează în categoria zonelor cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren, conform reprezentării grafice a elementelor expuse în acest capitol.

În județul Gorj sunt afectate de alunecări de teren un număr foarte mare de localități și obiective, în principal căi de comunicații. Practic, majoritatea localităților din județ sunt afectate de alunecări, prăbușiri, eroziuni. Perioadele de ploi intense sau prelungite sunt o sursă potențială de alunecări si prăbușiri de teren.

De asemenea, exploatarea cărbunelui constituie o cauză deosebit de importantă a alunecărilor și prăbușirilor de teren în județul Gorj. Datorită antrenării și transportului nisipului din straturile de deasupra marnei de către izvoarele create din apele din infiltrații spre apele curgătoare din zonă, au luat naștere adevărate caverne subterane care au început să se prăbușească. Alunecările de teren se manifestă în zonele miniere și petroliere, în principal datorită depozitării necorespunzătoare a sterilului.

Analiza acestei hărți, pe lângă figurarea detaliată a zonelor cu diversele valori ale potențialului de declanșare și evoluție a alunecărilor de teren, indică următoarele zonări ale județului:

Partea nordică, suprapusă munților Godeanu, Vâlcan și Parâng corespunde unor valori reduse ale factorului mediu de influență în producerea alunecărilor de teren (Km < 0,10).

[NUME_REDACTAT] Olteană din partea central nordică a județului, culoarul de vale al râului Motru, de la granița de vest cu județul Mehedinți, precum și luncile și terasele joase ale Jiului, cu afluenții Tismana, Bistricioara, Jaleș, Șușița, Amaradia; Gilort cu afluenții Vladimir, Blahnita, precum si ale râului Amaradia în estul județului corespund valorilor medii (0,10 – 0,30) ale factorului mediu de influență.

Fig. 20. Harta de hazard la producerea alunecărilor de teren

Valorile medii – mari ale factorului mediu de influență (0,31 – 0,50), corespund unor suprafețe care se suprapun cu intermitențe zonelor subcarpatice, respectiv [NUME_REDACTAT] Oltene din partea central nordică, [NUME_REDACTAT], respectiv interfluviului Motru – Jiu, interfluviului Jiu – Gilort inclusiv cu versanții afluenților din [NUME_REDACTAT], interfluviului Gilort – Amaradia și versanții afluenților și Amaradia – limita estică a județului Gorj.

Suprafețe alungite, de diferite lungimi și forme, corespunzătoare valorilor medii – mari se întâlnesc și în [NUME_REDACTAT] dar și în sud vestul acestuia sau în lungul văii Jiului în zona delimitării [NUME_REDACTAT] de Parâng.

Seismicitate. Din punct de vedere al riscului seismic, județul Gorj se afla in zona cu gradul VI și VII de seismicitate, fără efecte majore ale ultimelor cutremure mari. [NUME_REDACTAT] poate fi afectat conform hărții de mai jos de cutremure de pământ cu magnitudinea de șapte grade pe scara RICHTER.

Fig. 21. Zonarea teritoriului județean in termeni de perioada de control (colt),

TC a spectrului de răspuns

Caracteristicile seismice pentru principalele localități din județul Gorj sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 15.

Caracteristicile macroseismice ale principalelor localități din [NUME_REDACTAT] deșeurilor. Deșeuri menajere și asimilabile. In județul Gorj, în anul 2010 au fost colectate de către municipalități 9,14 mii tone (valoare aproximativă) deșeuri menajere și asimilabile, ceea ce reprezintă 0,05% din totalul deșeurilor municipale generate – 182 705,759 mii tone.

După proveniența lor acestea au inclus :

– deșeuri menajere de la populație ;

– deșeuri menajere de la agenții economici ;

– deșeuri din servicii municipale (stradale, piețe, grădini, parcuri și spații verzi) ;

– deșeuri din construcții și demolări ;

Ponderea deșeurilor urbane este de 52% deșeuri menajere de la populație și 48% deșeuri menajere de la agenți economici.

Colectarea selectivă a deșeurilor menajere este în faza incipientă, în principalele orașe ale județului. De aceea aproximativ 27 % din componentele deșeurilor menajere reprezentând materiale reciclabile (hârtie, carton, materiale plastice, sticlă) nu se recuperează ci se elimină prin depozitare finală împreună cu celelalte deșeuri urbane. Începând cu trimestrul II, după punerea în exploatare a depozitului conform, s-a început colectarea selectivă.

De asemenea, ținând cont că 95 % din populația urbană beneficiază de servicii de colectare a deșeurilor menajere și de faptul că în zona rurală în general nu există servicii specializate pentru colectarea și transportul deșeurilor se poate estima că aproximativ 25% sunt cantități depozitate ilegal în locurile destinate acestui proces.

Fig. 22. Cantitatea de deșeuri menajere și asimilabile generate în perioada 2008-2013

In vederea îmbunătățirii sistemelor de gestionare a deșeurilor, luând în considerare și necesarul investițional care va trebui acoperit și care va trebui sî se dovedească fezabil economic, acestea vor trebui să se bazeze pe date actualizate cat mai curând posibil. Ponderea deșeurilor biodegradabile în deșeurile municipale este un parametru important din perspectiva planificării și proiectării instalațiilor de tratare a deșeurilor biodegradabile în vederea reducerii cantităților de deșeuri biodegradabile eliminate prin depozitare.

Deșeurile biodegradabile din deșeuri municipale sunt reprezentate de: deșeuri alimentare și de gradină, deșeuri de hârtie și carton, textile, lemn, precum și alte deșeuri biodegradabile conținute în deșeurile colectate.

Gestionarea deseurilor periculoase din deseuri municipale. Există un număr mare de materiale periculoase utilizate în gospodării sau în cadrul întreprinderilor mici. Deșeurile menajere periculoase pot interfera cu procesele naturale biologice care se produc pe terenurile de depozitare determinând mai târziu contaminarea solurilor ceea ce conduce la dificultăți sporite în tratarea acestora sau pot produce o contaminare semnificativă a apelor de suprafață. Deșeurile periculoase conținute în deșeurile municipale necesită o colectare specială în puncte diferite de cele utilizate în general pentru deșeurile solide municipale. Ele trebuie sortate cu atenție în vederea aplicării soluțiilor specifice de tratare.

Colectarea și valorificarea deșeurilor municipale. Aria de acoperire cu servicii de colectare a deșeurilor nu acoperă întreaga suprafață a județului Gorj. Deși gradul de acoperire cu servicii de salubrizare în județ este foarte ridicat (fiind cu mult peste media națională, care este de 54 %), serviciile realizate nu respectă în totalitate legislația în domeniu.

Depozitarea deșeurilor municipale. Pana în anul 2009 existau depozite de deșeuri urbane în localitățile: Novaci, Bumbesti-Jiu, [NUME_REDACTAT], Țicleni, Turceni, Motru. Conform cerințelor Directivei 1999/31/CEE, a H.G nr. 348/2005 și având in vedere tipul deșeurilor depozitate, care se încadrează în clasa “b” (depozite de deșeuri nepericuloase) s-au întocmit bilanțuri de mediu nivel I si II în vederea închiderii și s-au emis obligații de mediu pentru închidere.

In perioada 2009 – 2010 au fost construite stații de transfer în localitățile Turceni, Rovinari, Novaci, Motru și [NUME_REDACTAT].

Începând din luna martie 2013 s-a pus în exploatare depozitul conform pentru deșeuri menajere UEG MEDIU în localitatea [NUME_REDACTAT], str. Carierei nr.1 unde se depozitează deșeurile din județul Gorj.

In zona rurală a județului Gorj există de asemenea un număr semnificativ de depozite neautorizate. Pentru acestea, sistarea activității este stabilită clar, urmând ca, o dată cu implementarea activității de transfer (existentă, în momentul de față, în stadiul de proiect), spațiul rural sa fie arondat unor stații de transfer.

Astfel, au fost inventariate un număr de peste 61 de depozite comunale necontrolate, însumând o suprafață totală de cca. , care produc o cantitate semnificativă de levigat.

Deșeuri de producție. In conformitate cu noua lista a deșeurilor, in județul Gorj au fost identificate peste 1759 tone deșeuri, din care cca. 15 tipuri de deșeuri periculoase. Majoritatea deșeurilor periculoase au fost eliminate prin depozitare. Principalele tipuri de deșeuri periculoase generate în anul 2013 au fost :

– deșeuri din industria petrolului -1158 tone;

– uleiuri uzate – 300 tone;

– deșeuri anorganice din chimie – 20 tone;

– deșeuri de la fabricarea azbestului – 281 tone.

Cantitatea de deșeuri industriale periculoase generata a scăzut in ultimii ani datorită încetării activității din cadrul unor unități economice.

Fig. 23. Cantitățile de deșeuri de producție periculoase generate în anul 2013

Gestionarea deșeurilor de producție nepericuloase. In anul 2009 cantitatea de deșeuri industriale generate de minerit, industrie, agricultura si construcții a fost de 182.624.089 mii tone din care 178.877.956 tone au fost deșeuri rezultate din activitățile de extracție (minerit) – steril minier.

Activitatea economică în cadrul căreia s-au produs cele mai mari cantități de deșeuri în anul 2013, cu excepția industriei extractive a lignitului, a fost producerea de energie prin arderea combustibililor fosili. Principalele categorii de deșeuri industriale generate și gestionate în cursul anului 2013 au fost:

– Steril minier – 78.877.956 mii tone;

– Cenuși, zguri – 3.742.463 mii tone;

– Deșeuri din construcții și demolări – 1.881 mii tone;

– Deșeuri agricole și alimentare – 1.789 mii tone.

Deșeurile valorificate î cea mai mare măsură au fost :

– Deșeurile metalice (feroase și neferoase);

– Deșeurile din hârtie și PET;

– Deșeurile lemnoase.

Deșeurile industriale generate de activitățile agenților economici din județul Gorj sunt depozitate în mare parte pe teren descoperit în depozite proprii: iazuri, halde, platforme, bazine.

Aceste stații de depozitare nu au fost realizate conform cerințelor H.G. nr. 349/2005 nici din punct de vedere al deșeurilor admise și nici din punct de vedere constructiv.

Cele mai importante dintre acestea sunt: :

– Haldele de zgură și cenușă de la C.E. TURCENI (Turceni și [NUME_REDACTAT]) care și-au sistat activitatea de depozitare la 31.12.2012;

– Halda de zgură și cenușă [NUME_REDACTAT], care și-a sistat activitatea la 31.12.2008. Conform avizului de mediu nr. 1/02.2008 emis de ARPM Craiova s-a avizat soluția de închidere a depozitului, acoperirea cu un strat subțire din zgură și cenușă. Este în curs de realizare noul depozit Gârla având ca tehnologie de transport si depozitare metoda fluidului dens autoîntăritor.

Anumite categorii de deșeuri periculoase, respectiv uleiurile uzate sunt stocate în condiții de siguranță la agenții economici colectori în vederea valorificării acestora.

Deșeurile de proveniență anorganică (nămoluri de la tratarea apelor industriale) sunt stocate în condiții de siguranță la agenții economici producători în vederea găsirii unor soluții pentru valorificare sau eliminare fără riscuri pentru mediu.

Deșeuri generate de activități medicale. [NUME_REDACTAT] dispune de 9 spitale care, în anul 2013 au generat 66.8 tone de deșeuri, față de 71.9 tone de deșeuri medicale periculoase spitalicești, generate în anul 202012.

[NUME_REDACTAT] anual privind starea factorilor de mediu în județul Gorj în anul 2013, elaborate de APM Gorj, în anul 2013 nu mai funcționa nici unul dintre incineratoarele spitalicești, deșeurile rezultate fiind transportate la firme autorizate (în județul Gorj: S.C. Guardian S.R.L.), în vederea incinerării. Spitalele care au încetat activitatea de incinerare au făcut contracte pentru predare în vederea incinerării și transportului deșeurilor medicale periculoase cu firme autorizate:

• [NUME_REDACTAT] Jiu, Novaci, [NUME_REDACTAT], Spitalul de [NUME_REDACTAT], Rovinari, Motru – cu SC GUARDIAN SRL Craiova pentru incinerare , iar pentru transportul deșeurilor medicale periculoase cu S.C. UNMEX S.R.L. Tg. Jiu;

• [NUME_REDACTAT] a încheiat contract pentru incinerarea deșeurilor medicale periculoase cu S.C.PRO AIR CLEAN Timișoara, iar pentru transport cu S.C. ECOSERV TRANS S.R.L. Sibiu.

De asemenea, au fost identificate toate cabinetele medicale private de la nivelul județului Gorj si au fost consiliate în ceea ce privește obligația de a încheia contracte cu societăți autorizate în vederea transportului și incinerării deșeurilor medicale periculoase ce rezultă din activitatea proprie, cu obligația transmiterii cantităților predate, în vederea monitorizării acestora de către A.P.M. Gorj.

Ambalaje și deșeuri din ambalaje. Pentru a stopa inflația de deșeuri și a controla distrugerea sau reciclarea acestora, s-a stabilit că cel care produce este și cel care reciclează și este obligat să adune o parte dintre deșeurile rezultate din produsele sale și să le recicleze.

Toți suntem răspunzători de calitatea vieții noastre, fiecare cetățean are obligația de a selecta gunoiul menajer si a-l depozita in pubele speciale. Reciclarea reprezintă procesarea unora dintre componentele deșeurilor în vederea transformării lor în produse utile.

Pentru a nu ocupa prea mult spațiu, sticlele de plastic se compactează sau se taie fâșii, iar apoi se vând firmelor care se ocupă cu reciclarea acestui material.

[NUME_REDACTAT] 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, este de a armoniza măsurile naționale privind managementul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje în vederea prevenirii sau minimizării impactului asupra mediului. Directiva urmărește, de asemenea, eliminarea barierelor în calea liberei concurențe pe piața unică europeană.

Directiva 94/62/EC stabilește măsuri care au ca scop în primul rând:

– prevenirea producerii de deșeuri de ambalaje,

– creșterea gradului de reutilizare a ambalajelor;

– creșterea gradului de reciclare a deșeurilor de ambalaje;

– creșterea gradului de valorificare a acestor deșeuri.

Aceste măsuri includ cerințe esențiale pentru materialele din care sunt produse ambalajele și obiective pentru valorificarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Deșeuri de baterii și acumulatori. Componentele principale ale bateriilor sunt alcalinii de magneziu și zinc-carbon. Aceste baterii conțin o cantitate mare de mercur, care este extrem de toxic. Fiind reciclate în instalațiile de topire a metalelor neferoase, implică costuri ridicate. Din acest motiv, în 1998, UE a elaborat un ghid, care solicită o reducere drastică a conținutului de mercur din baterii, cu mai mult de 100 ppm până la 0, pentru a înlesni procesul de reciclare. Se recomanda organizarea activității de returnare a bateriilor de către sectorul comercial.

Bateriile folosite în gospodarii pot fi returnate către întreprinderile sau firmele specializate de reciclare

Reciclarea bateriilor auto este ieftină din punct de vedere economic și de obicei se realizează manual sau automatizat, prin unități specializate. In general, bateriile uzate sunt returnate punctelor de vânzare (la schimb cu baterii noi). Magazinele vând apoi acumulatorii uzați unor firme specializate de reciclare si colectare. Colectorii neautorizați colectează de asemenea, acumulatori uzați pentru revinderea lor către reciclatori.

Reciclarea acumulatorilor uzați pe canale neoficiale, ar trebui sa fie descurajată deoarece:

– poluează mediul înconjurător;

– expune sănătatea și igiena umană unor riscuri mari;

– subminează firmele autorizate de reciclare, care au investit în măsuri de protecție a mediului și sănătății umane.

Deșeuri de echipamentele electrice și electronice. Impactul asupra mediului produs de deșeurile de echipamente electrice și electronice este îngrijorător, aceste deșeuri conțin substanțe deosebit de periculoase: Hg, Pb, Cr, Br, CFC care diminuează stratul de ozon. Fiind atât de periculoase aceste deșeuri nu trebuie sa ajungă la groapa de gunoi, trebuie colectate separat și reciclate. UE a dat directive care obligă fabricanții să organizeze reciclarea și să producă aparate ecologice cu o durată de viață mai mare.

Directiva 2002/96/CE, are ca obiective:

1. Prevenirea apariției deșeurilor de echipamente electrice și electronice și reutilizarea, reciclarea și alte forme de valorificare ale acestor tipuri de deșeuri, pentru a reduce în cea mai mare măsură cantitatea de deșeuri eliminate;

2. Imbunătățirea performanței de mediu a tuturor operatorilor implicați în ciclul de viață al echipamentelor electrice și electronice (producători, distribuitori și consumatori) și în mod special a agenților economici direct implicați în tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

In județul Gorj, s-au stabilit locațiile pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice și pentru distribuirea ulterioara către reciclatori și producători.

Au fost stabilite doua locații pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, prin decizii ale [NUME_REDACTAT] Tg. Jiu si Motru.

In județ au fost autorizate societăți care au ca obiect de activitate colectarea deșeurilor din echipamente electrice si electronice :

• S.C. FERCRIST IMPEX S.R.L .din [NUME_REDACTAT]. Jiu ;

• S.C. REMAT GORJ S.A. din [NUME_REDACTAT]. Jiu ;

• S.C. REMAT DOLJ S.A. Craiova, punct de lucru Tg. Jiu;

• S.C. PLASTECH PREST S.R.L. din [NUME_REDACTAT]. Jiu;

• S.C. ADISTIL COM S.R.L. din [NUME_REDACTAT]. Jiu;

• S.C .POLARIS MEDIU S.R.L. din [NUME_REDACTAT]. Jiu;

• S.C. EUROMILENIUS S.R.L. din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] anul 2013 în județul Gorj au fost colectate 4.792 tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice.

Vehicule scoase din uz. VSU sunt echipamente cu baterii auto care fac parte din categoria deșeurilor periculoase din cauza substanțelor chimice pe care le conțin, fiind toxice. Se degradează într-o perioadă lungă de timp, iar substanțele eliberate poluează solul, apele și aerul. Depozitarea bateriilor auto trebuie făcuta în containere speciale, rezistente le coroziune. Reciclarea deșeurilor de cauciuc este necesară pentru valorificarea materiei prime pe care o conțin, valorificarea energiei prin ardere în industrie fără eliberare de gaze toxice.

Directiva 2000/53/CE stabilește:

– măsurile care au ca scop prevenirea apariției deșeurilor provenite de la vehicule precum și reutilizarea, reciclarea și alte forme de recuperare ale vehiculelor scoase din uz și componentelor acestora pentru a reduce cantitatea de deșeuri eliminate precum și îmbunătățirea performanței de mediu a tuturor operatorilor economici implicați în ciclul de viață al vehiculelor.

– directiva se aplică vehiculelor și vehiculelor scoase din uz incluzând componentele și materialele acestora;

– reutilizarea, reciclarea si valorificarea energetica intr-o proportie cat mai mare a vehiculelor scoase din uz.

[NUME_REDACTAT] are o rețea de societăți comerciale distribuite pe tot teritoriul, care și-au dezvoltat activitățile de colectare și recuperare vehicule scoase din uz. Activitatea este viabilă din punct de vedere economic dacă reciclarea se concentrează pe recuperarea oțelului datorită prețului ridicat și cererii de oțel recuperat din vehicule scoase din uz (aproximativ 60% din greutate este oțel). Topitoriile vând oțelul recuperat către turnătorii fie ele în România sau peste graniță.

In cursul anului 2013, județul Gorj a generat 4102 vehicule scoase din uz.

Au fost autorizate pentru colectarea vehiculelor scoase din uz, următoarele societăți:

– S.C. FERCRIST IMPEX S.R.L din municipiul [NUME_REDACTAT];

– S.C. FILIALA DE INTRETINERE SI SERVICII ENERGETICE

"ELECTRICA SERV" S.A. din municipiul [NUME_REDACTAT];

– S.C. REMAT GORJ S.A. din municipiul [NUME_REDACTAT];

– S.C. REMAT S.A. Craiova – punct de lucru in municipiul [NUME_REDACTAT].

Uleiuri uzate. Uleiurile fac parte din categoria deșeurilor periculoase pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor. Uleiurile uzate sunt puțin degradabile și distrug flora și fauna dacă sunt deversate fără discernământ. Arse în spațiu deschis degajă hidrocarburi extrem de poluante pentru aer și cu impact cancerigen asupra sănătății umane. Folosit la vopsirea gardurilor este periculos pentru sănătatea oamenilor, după ploaie substanțele conținute de ulei ajung în sol și contaminează pânza freatică. Reciclarea uleiurilor se face în rafinării.

[NUME_REDACTAT] anual privind starea factorilor de mediu în județul Gorj în anul 2013, la nivelul județului au fost inventariați agenții economici care colectează ulei uzat și lunar cantitățile de ulei uzat generate, colectate, valorificate și stocurile sunt raportate de Protecție a [NUME_REDACTAT] în raportările lunare a fluxurilor de deșeuri speciale.

Agenții economici generatori de ulei uzat s-au conformat cu legislația în vigoare în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.

Tabelul 16.

Cantitățile de deșeuri colectate la nivelul anului 2013 în județul [NUME_REDACTAT]. Din procesele de epurare care au loc în stațiile de epurare a apelor uzate rezultă nămoluri cu diverse caracteristici, in funcție de specificul apei uzate tratate, respectiv ape uzate orășenești (menajere) sau industriale. In general aceste nămoluri se stabilizează (deshidratare – fermentare – compostare), după care se elimină pe depozite de deșeuri menajere (daca nu conțin substanțe periculoase) sau se valorifica prin utilizare ca fertilizanți ai terenurilor agricole (mai ales nămoluri din zootehnie).

Utilizarea în agricultură a nămolurilor de epurare reprezintă una dintre metodele de eliminare a acestora și o formă de punere în valoare a conținutului lor în materie organică și elemente nutritive.

Principalul act normativ al UE care reglementează gestiunea nămolurilor de epurare, atunci când este vorba de utilizarea acestora in agricultura, este directiva 86/278/CEE .

[NUME_REDACTAT], problematica nămolurilor de epurare este reglementata prin Ordinul nr. 344/708 din 16.04.2004 al [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT].

Pentru a diminua efectul poluant al nămolului de epurare ce se va folosi în agricultură și a putea valorifica elementele nutritive pe care le conține, este necesar ca nămolul să se aplice numai pe soluri pretabile, în dozele și perioadele stabilite, la un anumit sortiment de culturi recomandate și să se asigure un control adecvat al calității factorilor de mediu.

Cantitățile sau dozele de nămol de epurare ce pot fi aplicate pe terenurile agricole trebuie să se calculeze în funcție de conținutul în metale grele al nămolului de epurare și conținutul în metale grele al solului. Un alt factor care se ia în considerare la stabilirea dozelor este necesarul de elemente nutritive al speciei cultivate, dar acest factor este relativ, deoarece creșterea excesivă a dozelor de nămol poate conduce la creșterea conținutului solului și plantelor în metale grele.

[NUME_REDACTAT] nr. 344/708 al MMGA și MAPDR pot fi utilizate în agricultură numai nămolurile tratate, pentru care s-a emis permisul de aplicare de către agenția locală de protecție a mediului, pe baza studiului agrochimic special elaborat de Oficiul de [NUME_REDACTAT] si Agrochimice (OSPA) și aprobat de direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală. In studiu trebuie să se prevadă condițiile pe care trebuie să le respecte producătorul și utilizatorul nămolului pentru a se asigura protecția mediului.

In cazul în care calitatea nămolului de la stația de epurare nu este pretabilă folosirii în agricultură, administratorul stației de epurare va trebui să găsească alte modalități de eliminare a nămolului. Una din aceste posibilități este reprezentată de incinerarea în cuptoarele fabricilor de ciment sau eliminarea nămolurilor în depozite pentru deșeuri periculoase, dacă nămolul prezintă anumite caracteristici periculoase.

Aspecte privind utilizarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

Responsabilitatea verificării agenților economici în ceea ce privește respectarea legislației în domeniul substanțelor și preparatelor chimice periculoase revine [NUME_REDACTAT] pentru Substanțe și [NUME_REDACTAT] Periculoase. Producătorii și importatorii au obligația de a furniza [NUME_REDACTAT] pentru Substanțe și [NUME_REDACTAT] Periculoase toate informațiile despre proprietățile substanțelor și preparatelor care pot pune în pericol sănătatea omului sau mediului înconjurător.

In județul Gorj, societățile care dețineau substanțe chimice și preparate periculoase sunt reprezentate de:

– S.C. UM SADU S.A.,

-S.C. ARTEGO S.A.,

– SNP PETROM S.A. – [NUME_REDACTAT]. Jiu,

– COMPLEX ENERGETIC ROVINARI,

– COMPLEX ENERGETIC TURCENI,

– S.C. CONPET S.A. PLOIESTI – Stație pompare Bărbătești,

– S.C. PRUNDCHIM TG. JIU,

– S.C .CHEMICA , etc.

In ceea ce privește deșeurile periculoase, în județul Gorj există un depozit Țicleni, pentru șlam petrolier, cantitatea depozitată fiind de 1 986 t, într-o haldă împrejmuită, în incinta [NUME_REDACTAT] Țicleni, care la sfârșitul anului fost închis, iar acest șlam trebuia procesat până în anul 2010.

Alte deșeuri periculoase mai sunt și S.A., care sunt depozitate în incinta uzinei, în locuri special amenajate, acestea fiind reprezentate de nămoluri cu conținut de mercur, deșeu cu conținut de cianură și clorură de metilen (fig. 3.15).

Aceste deșeuri sunt depozitate în incinta uzinei, în locuri special amenajate.

Fig. 24. Deșeuri periculoase – 2013

Utilizarea azbestului. In conformitate cu H.G. nr.124/2003 în scopul protecției sănătății populației și a mediului, de la 1.01.2007 au fost interzise toate activitățile de comercializare și utilizare a azbestului si a produselor care conțin azbest.

In județul Gorj, S.C. FIBROCIM S.A. [NUME_REDACTAT] a încetat toate activitățile de comercializare și utilizare a azbestului și a produselor cu azbest, întrucât nu a dispus de posibilități financiare pentru a înlocui fabricarea produselor care conțin azbest cu produse nonazbest.

Utilizarea substanțelor care epuizează stratul de ozon (ODS). In cursul anului 2013, unitățile care au desfășurat activități cu substanțe reglementate de Protocolul de sunt:

– S.C. OVIFRIG SERVICE S.R.L., [NUME_REDACTAT];

– S.C. ROTOTEL S.R.L., [NUME_REDACTAT];

– SOCIETATE MESTESUGAREASCA PRESTACOM, [NUME_REDACTAT];

– SOCIETATE COOPERATIVA MESTESUGAREASCA MOBILTEX, [NUME_REDACTAT]

• SOCIETATE COOPERATIVA MESTESUGAREASCA MESTESUGARUL, [NUME_REDACTAT]

• S.C. INIDAN S.R.L., [NUME_REDACTAT]

• S.C. ARCTIC S.A. punct de lucru [NUME_REDACTAT].

Aceste unități au folosit agentul frigorific pentru service.

In cursul anului 2013 s-au consumat agent frigorific.

Utilizarea biocidelor. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și a Consiliului nr. 98/8/CE din 16.02.1998 privind introducerea pe piață a produselor biodestructive transpusă prin Hotărârea de Guvern nr. 956/2005 privind plasarea pe piață a produselor biocide, produsele biocide sunt substanțe active și preparate conținând una sau mai multe substanțe active condiționate într-o formă în care sunt furnizate utilizatorului, având scopul să distrugă, să împiedice, să facă inofensivă și să prevină acțiunea sau să exercite un alt efect de control asupra oricărui organism dăunător, prin mijloace chimice sau biologice.

In conformitate cu acest act normativ, fiecare persoană juridică producător sau importator, are obligația de a notifica în scris tehnic al [NUME_REDACTAT] pentru produse biocide, produsele biocide pe care le introduc sau le comercializează.

[NUME_REDACTAT], împreună cu M.M.D.D. și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] întocmește [NUME_REDACTAT] al Produselor biocide, inventariate la nivel național.

Biocidele sunt clasificate în patru grupe principale, după cum urmează:

• Grupa I – dezinfectante și produse biocide generale utilizate pentru: igiena umană, spații private și zone de sănătate publică, igiena veterinară, industrie alimentară și de preparare a furajelor, apei potabile;

• Grupa a II-a – conservanți utilizați pentru: produse îmbuteliate, pelicule, lemn, fibre, piele, cauciuc, și materiale polimerizate, zidărie, instalații de răcire pe bază de lichide, împiedicarea depunerilor de nămol, fluide utilizate în metalurgie;

• Grupa a III-a – pesticide nonagricole utilizate pentru combaterea bolilor și dăunătorilor;

• Grupa a IV-a – alte produse biocide utilizate ca și conservanți pentru produse alimentare sau furajere, produse antibioderma, fluide pentru îmbălsămare și produse toxidermale.

Poluanți organici persistenți. [NUME_REDACTAT] Persistenți (POP-urile) sunt substanțe chimice foarte stabile, care nu se descompun ușor în mediu (au o durata de viață de la câteva luni până la zeci de ani), se pot acumula în lanțurile trofice biologice și sunt periculoase pentru om și pentru viața sălbatică.

POP-urile sunt deci, compuși organici de origine naturală sau antropică cu următoarele caracteristici:

– sunt rezistenți la degradarea în mediu;

– au solubilitate scăzuta în apă, dar ridicată în mediile grase;

– pot fi transportați pe distanțe mari (circulă prin aer, apă, sol și prin intermediul organismelor vii), inclusiv transfrontalieră, depozitându-se departe de locul de origine;

– se acumulează in sistemele terestre și acvatice;

– prezintă efecte acute și cronice asupra sănătății umane și speciilor animale.

Cele mai importante categorii de POP-uri sunt:

– Pesticide (aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex și toxafen);

– Substanțe chimice industriale (hexaclorbenzen HCB, bifenili policlorurati);

– Produse secundare (dioxinele și furanii).

Principalele surse de POP sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 17.

Principalele surse de POP – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] mercurului. In județul Gorj, unitățile care utilizează mercur sunt:

• U.M. SADU S.A. , utilizează mercur pentru fabricarea explozivilor;

• S.N.P. PETROM S.A. utilizează mercur pentru completarea acestuia în manometre;

• C.E. TURCENI si C.E. ROVINARI utilizează chituri pentru determinări în laborator, acestea conținând mercur.

In anul 2013, situația s-a prezentat astfel:

• 8903 produse cu mercur;

• mercur pur;

• compuși cu mercur.

Utilizarea detergenților. Reglementata prin Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al [NUME_REDACTAT] si al [NUME_REDACTAT] Europene privind detergenții, cu modificările si completările ulterioare (respectiv Regulamentul 907/2006, prin care s-au adus două amendamente Regulamentului 648/2004, prin care s-a urmărit asigurarea unui grad de protecție mai ridicat a mediului și a sănătății umane) transpusă în legislația romanească prin Hotărârea nr. 658/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului nr. 648/2004.

In conformitate cu aceasta hotărâre se desemnează ANPM si ANPC ca autorități competente pentru aplicarea Regulamentului (CE) 648/2004 privind detergenții.

Regulamentul stabilește norme pentru realizarea liberei circulații a detergenților si agenților tensioactivi pentru detergenți pe piața internă, asigurând, în același timp, un grad înalt de protecție a mediului și a sănătății umane.

In acest sens, acesta armonizează normele pentru introducerea pe piața a detergenților si a agenților tensioactivi pentru detergenți impunând condiții legate de:

• biodegradabilitatea agenților tensioactivi din detergenți;

• restricții sau interdicții privind agenții tensioactivi din motive de biodegradabilitate;

• etichetarea suplimentara a detergenților, care să includă parfumurile alergene și informațiile pe care producătorii trebuie să le pună la dispoziția autorităților competente și personalului medical din statele membre.

Conform regulamentului mai sus amintit, prin „detergent” se înțelege orice substanțe sau preparat care conține săpunuri și/sau alți agenți tensioactivi destinați proceselor de spălare și curățare. Detergenții pot fi sub forme diferite (lichidă, pulbere, pastă, bucăți, blocuri, piesă turnată, piesă fasonată etc.) și să se comercializeze pentru uz casnic, în scopuri instituționale sau industriale.

Alte produse care se pot considera detergenți sunt:

• „Preparat auxiliar de spălare”, destinat înmuierii (prespălării), clătirii sau albirii hainelor, lenjeriei de uz casnic etc.;

• „Balsam pentru rufe”, destinat modificării tușeului țesăturilor în operațiile de completare a spălării țesăturilor;

• „Preparat de curățare”, pentru produsele de întreținere domestică de uz general și/sau alte produse de curățare pentru suprafețe (de exemplu: materiale, produse, mașini, instalații mecanice, mijloace de transport și echipamente conexe, instrumente, aparatură etc.);

• „Alte preparate de curățare și spălare”, destinate altor procese de spălare și curățare.

Producătorii sunt responsabili de conformitatea detergenților și/sau a agenților tensioactivi pentru detergenți cu dispozițiile din prezentul regulament și din anexele acestuia.

In anul 2013, la nivelul județului Gorj nu au fost solicitate derogări pentru plasarea pe piață a detergenților.

3.3. Evaluarea situațiilor de risc în județul [NUME_REDACTAT] stării mediului are ca scop evaluarea situațiilor de risc de poluare al factorilor de mediu în județul Gorj, care răspunde nevoilor si cerințelor stării mediului analizat și a tendințelor sale de evoluție. Reprezintă, de asemenea, o cerință impusă prin [NUME_REDACTAT] Europene 2001/42/EC privind evaluarea riscurilor anumitor activități antropice și naturale asupra mediului.

Analiza de risc s-a realizat pe baza gradului actual de cunoaștere cu privire la starea mediului și la tendințele evoluției parametrilor de calitate.

Tabelul 18.

Evoluția stării mediului în situația analizei de risc

Ca urmare a analizei de risc efectuată s-a constat că factorul de mediu cel mai afectat de poluare este apa.

3.4. Monitorizarea riscului poluării factorilor de mediu

Obiectivele de mediu cuprinse în politicile și reglementările elaborate la nivel de comunitate, național, regional sau local, descriu starea mediului la care se va ajunge, oferind un cadru coerent pentru elaborarea planului de monitorizare a situațiilor de risc ce pot să apară. Ele sunt însoțite în general de ținte, prin care se poate stabili performanța de detaliu.

Un plan de monitorizarea a situațiilor risc al poluării factorilor de mediu în județul Gorj care susține si vizează obiectivele relevante de mediu si țintele aferente se va dovedi durabil din punct de vedere al mediului, asigurând atât dezvoltarea economică viitoare, cât și păstrarea bunurilor de mediu pentru generațiile viitoare.

Conform cerințelor [NUME_REDACTAT] nr. 1076/2004, este necesar sa se prevadă un program de monitorizare a riscului asupra mediului.

Programul de monitorizare propus urmărește monitorizarea factorilor de risc, fiind axat pe toate componentele de mediu ce au fost identificate cu probleme sau care ar putea fi afectate, și va permite:

• obținerea si înregistrarea informațiilor privitoare la riscurile poluării asupra mediului;

• evidențierea eficientei implementării masurilor prevăzute în plan;

Propunerea de program a avut in vedere următoarele aspecte:

• un program de monitorizare simplu, eficient, care sa necesite un consum redus de resurse și care să implice costuri rezonabile în vederea obținerii informațiilor necesare;

• utilizarea tuturor datelor și mecanismelor existente de monitorizare;

• utilizarea unui set de indicatori propuși a fi utilizați ca instrumente de monitorizare stabiliți pe baza indicatorilor definiți pentru măsurarea gradului de realizare/atingere a obiectivelor de mediu relevante.

• stabilirea factorilor implicați în colectarea și raportarea datelor;

• stabilirea factorilor responsabili de organizarea și coordonarea sistemului de monitorizare și centralizarea datelor obținute.

Tabelul 19.

Plan de monitorizare al situațiilor risc de poluare al factorilor de mediu

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Ca urmare a cercetărilor efectuate s-au desprins următoarele concluzii:

– identificarea riscurilor de mediu reprezintă o etapă de bază în management riscului de mediu.

– gestiunea riscurilor de mediu are un rol important în diminuarea vulnerabilității întreprinderii față de fenomenele naturale de risc, dar și diminuarea impactului rezultat din activitatea antropică asupra mediului înconjurător.

– studierea procesului de gestiune a riscurilor de mediu în cadrul județului Gorj a demonstrat lipsa unei abordări complexe și a unui interes față de această problemă. În urma efectuării cercetării în județul Gorj, s-a constatat că întreprinderile puternic poluatoare nu au cunoștințe necesare referitoare la mecanismul de gestiune a riscurilor de mediu cât și al monitorizării acestuia, majoritatea responsabililor neavând pregătire profesională specializată.

– metodele tradiționale de gestiune a riscurilor ignoră deseori aspectul complex al riscurilor de mediu și dimensiunea majoră a repercusiunilor asupra mediului înconjurător.

– în prezent, identificarea și evaluarea riscurilor este efectuată preponderent intuitiv de una-două persoane care dețin funcția de responsabil de gestiune a mediului și a riscurilor de mediu.

– criteriile de evaluare a riscurilor de mediu de origine naturală, care generează pierderi întreprinderilor, li se acordă mai multă importanță în comparație cu criteriile utilizate pentru evaluarea impactului activității întreprinderii asupra mediului înconjurător.

– alegerea metodelor de evaluare a riscurilor de mediu pentru fiecare caz concret trebuie făcută în funcție de următorii factori: caracterul situației riscante, scopul evaluării, cantitatea și calitatea informației disponibile, dimensiunile activității întreprinderii, existența resurselor necesare pentru un anumit tip de analiză etc.

– este necesară achiziționarea unor echipamente moderne de monitorizarea a situațiilor de risc de poluare al factorilor de mediu.

În urma investigațiilor efectuate au rezultat următoarele recomandări:

– adaptarea cadrului legislativ național la cerințele [NUME_REDACTAT], în vederea eficientizării sistemelor de gestiune a riscurilor de mediu

– încurajarea parteneriatelor public-privat pentru asigurarea dezvoltării domeniului managementului riscului de mediu, cu eventuala participare a investitorilor străini.

– implementarea și extinderea unor sisteme de monitorizare mai performante în cadrul întreprinderilor ar permite efectuarea unui management al riscului de mediu corespunzător și reacționarea promptă la toate schimbările negative în mediul înconjurător.

Realizarea recomandărilor propuse în lucrare va permite formarea unui mecanism eficient de management al riscului de mediu și va asigura dezvoltarea durabilă a întreprinderilor autohtone în perspectivă, pe termen mediu și pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE

Manuale, monografii, articole din literatura specială

[NUME_REDACTAT] al Romaniei. București: [NUME_REDACTAT] de Statistică, 2004, 680 p.

BERCA, M. Ecologie generală și protecția mediului. București: Ceres, 2000. 435 p.

BROWN, L.; FLAVIN, N.; FRENCH, H. Probleme globale ale omenirii. Starea lumii. Bucuresti: Tehnica, 2000. 518 p.

BARHARD, B.; PALADE, S.; MUICA, N. Intoxicație cu pesticide. București: Medicală, 1980. 312 p.

BÂRNEA, M.; CALCIU, M. Ecologie umană. București: Medicală, 1979. 378 p.

BÂRNEA, M.; PAPADOPOL, C. Poluarea și protecția mediului. București: [NUME_REDACTAT], 1998. 241 p.

CONSTANTIN, Emil. Poluarea mediului în procesele tehnologice. Galați: Dunărea de Jos, 2008. 120 p.

CIBOTARU, I. Amenajarea și întreținerea poligoanelor de depozitare a deșeurilor menajere. Managementul deșeurilor – factorul esențial în prevenirea poluării mediului. Chișinău: Științifică și didactică, 1999. 234 p.

COCIRTA, P.; COCIRTA, S. Protecția mediului și dezvoltarea durabilă în [NUME_REDACTAT]: probleme și soluții. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Chimice. Societatea de Chimie din România. A 25-a sesiune națională de chimie. București: Centrul de cercetări Oltchim, 1999. 348-354 p.

FLOREA, Luiza. Protecția mediului. Galați: Dunărea de Jos, 2002. 214 p.

GISTESCU, P. [NUME_REDACTAT]. București: Sport-Turism, 1990. 264 p.

Influienta modificarilor geo-climatice globale și regionale asupra dezvoltării durabile. Bucuresti: IWRM, 2009. 124 p.

Identificarea unor factori de risc ecologic în Dobrogea maritimă și terestră. Bucuresti: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2002. 220 p.

IORDACHE, Gh. Metode și utilaje pentru prevenirea poluării mediului. București: MATRIXROM, 2003. 360 p.

JELEV, I. Managementul mediului înconjurător. Oradea: Universală, 1997.

512 p.

JELEV, I. Strategia națională și planul de acțiune pentru conservarea diversității biologice și utilizarea durabilă a componentelor sale în Romania. București: Economică, 1996. 367 p.

JELEV, I. Strategia protecției mediului. București: Economică, 1996. 389 p.

LUPAN, E. [NUME_REDACTAT]. București: [NUME_REDACTAT], 2001. 190 p.

MARINESCU, D. Tratat de dreptul mediului. București: AllBeck, 2003. 248 p.

PASCAL, ILEANA. Protecția mediului înconjurător. București: Centrul de [NUME_REDACTAT], 2004. 149 p.

Planul de management al fluviului Dunărea, [NUME_REDACTAT], Spațiului hidrografic Dobrogea și apelor costiere. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2004. 460 p.

Planul local de actiune pentru mediu al [NUME_REDACTAT]. Gorj: Consiliul județean Gorj, 2009. 180 p.

Planul de management al județului Gorj – 2000. Gorj: Consiliul județean Gorj, 1999. 460 p.

[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor –2007.Gorj: [NUME_REDACTAT] Gorj, 2007. 138 p.

[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor –2005. Sibiu: Consiliul judetean Sibiu, 2006. 248 p.

PLAM Gorj 2011. Gorj : Consiliul județean Gorj, 2011. 360 p.

Planurile de management ale bazinelor hidrografice din Romania. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2004. 640 p.

PLATAGEA, Gh. Meteorologie. Hidrologie și gospodărirea apelor. București: Tehnica, 1958. 460 p.

PRISCU, R. Constructii hidrotehnice, vol II. Bucuresti: Didactică și Pedagogică, 1974. 420 p.

PETREȘ, R.; STĂNESCU, G.; TENU, A. Studii monografice privind acviferele de importanță strategică din România. Dobrogea de Sud. Constanta: Consiliul judetean Constanta, 2000. 348 p.

PÂRVU, C. Indrumator pentru cunoastera mediului. Bucuresti: Tehnica, 1982. 423 p.

PUMNEA, C. Protectia mediului ambiant. Bucuresti: Economica, 1994. 364 p.

Program de dezvoltare durabilă a turismului din județul Gorj. [NUME_REDACTAT] Gorj, 2002. 320 p.

Planul de amenajare a teritoriului județului Sibiu. [NUME_REDACTAT] de Cercetare – Dezvoltare pentru Urbanism și [NUME_REDACTAT], vol I, II și III, București: INCDU, 2003. 440 p.

POSEA, G. [NUME_REDACTAT]. București. [NUME_REDACTAT] de Mâine, 2002. 345 p.

RUSU, T.; BEJAN, M. Deșeul – sursa de venit. [NUME_REDACTAT]: Mediamira, 2006. 168 p.

Raportul 2004, Planurile de Management ale [NUME_REDACTAT]. București: [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, 2005. 460 p.

[NUME_REDACTAT] PLAM- 2010.Gorj: Consiliul județean Gorj, 2011. 141 p.

ROPOT, V. Resursele de apă, cantitatea, calitatea, utilizarea și protecția lor. Chișinău: Universul, 2001. 260 p.

TEODORESCU, I. Ecologie. Bucuresti: Tehnica, 1999. 240 p.

TUFESCU, V. TUFESCU, M. Ecologia si activitatea umana. Bucuresti: Albatros, 1981. 432 p.

Sisteme de management de mediu. Specificații și ghid de utilizare. București: ASRO, 1997. 220 p.

STELIAN, I. Modele matematice in evaluarea de risc ecologic asociat solurilor contaminate cu metale. Constanța: Institutul de statistică Matematică și [NUME_REDACTAT], 2008. 119 p.

ȘERBAN, P.; GĂLIE, A. Managementul apelor. Principii și reglementări europene. București: Tipored, 2006. 220 p.

Resurse web

http://www.cjgorj.ro/judet/turism/edificii_mai_mult.html

http://www.plecatdeacasa.net/2009/11/moscheea-geamia-gazi-ali-pasa-babadag.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/ministerul-turismului-finanteaza-triunghiul-manastirilor-178228.html

http://www.didactic.ro/fotografie/15734

Tulcea

http://gis.rowater.ro:8081/HydroMapWeb/AppGis/SituatiaHidrologicaRauri/

www.wikipedia.ro3.www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/rapoarte_ape.html

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/12_Book_10.pdf

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/16_TEC9.pdf

http://www.gwp-romania.ro/documents/publicatii/04_dialog_hrana.pdf