Managementul Fermelor Agroturistice

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………….……………4

CAPITOLUL I – Caracterizarea generală a comunei Vulturești……………………………………..5

Istoria și cultura zonei…………………………………………………………………………………………5

Așezarea geografică și căile de acces……………………………………………………………………….8

Nivelul de dezvoltare socio-economic……………………………………………………………………..9

Concluzii capitol……………………………………………………………………………………………………11

CAPITOLUL II – Analiza ofertei turistice a comunei Vulturești……………………………………..12

2.1 Potențialul turistic…………………………………………………………………….………12

2.1.1 Resurse naturale……………………………………………………………………………..12

2.1.2 Resursele antropice…………………………………………………………………………………………15

2.2 Unități de cazare, unități de alimentație publică, bucătăria locală………………………………..19

2.2.1 Unități de cazare și de alimentație publică…………………………………………………………..19

2.2.2 Bucătăria moldovenească…………………………………………………………………………………19

2.3 Cadru etnografic………………………………………………………………..………………23

2.3.1 Casa și gospodăria țărănească………………………………………………………………..23

2.3.2 Meșteșugurile gospodărești…………………………………………………………………………………………..25

2.3.3 Portul popular, uzual și de sărbătoare…………………………………………………………………27

2.3.4 Obiceiuri și tradiții…………………………………………………………………………………………..29

Concluzii capitol……………………………………………………………………………………………………30

CAPITOLUL III – Strategii de dezvoltare și promovare a potențialului turistic al zonei………..32

3.1 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural al zonei……………………………….32

3.2 Determinarea indicelui de atractivitate a comunei Vulturești……………………………………………..35

3.3 Analiza SWOT…………………………………………………………………….……………..38

Concluzii capitol………………………………………………………………………………..……40

Concluzii………………………………………………………………………….………..….…….41

Bibliografie……………………………………………………………………………….……….43

[NUME_REDACTAT] turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ noțiune a fost extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afara zonei în care cineva trǎiește sau muncește, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacanțe în strǎinǎtate. Turismul se numărǎ printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporanǎ, dezvoltarea sa spectaculoasǎ constituind o trǎsǎturǎ caracteristicǎ secolelor XX și XXI.

Termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latinești turnare – a se întoarce și turnus – mișcare circularǎ), termenul desemneazǎ o cǎlǎtorie (deplasare circularǎ a oamenilor) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidențǎ), acesta regǎsindu-se (cu acelasi sens) în majoritatea limbilor de largǎ circulație (în francezǎ – tourisme, în englezǎ – tourism, în italianǎ – tourismo, în germanǎ –tourismus, în rusǎ – turizm etc).

În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentǎ constituind una dintre principalele tendințe ale secolului nostru și, în special, a celei de-a doua jumătăți a acestuia, când se poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”. Ca mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și economică de mare importanță, fiind un element esențial care contribuie la echilibrarea balanței de plăți a unei țări.

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent printre altele de condițiile meteo, dar mai ales de starea mediului înconjurator. Astfel întreg materialul turistic, materie primă a “industriei călătoriei și ospitalității”, este parte integrantă a mediului înconjurator, și drept urmare, depinde în mod direct și obiectiv de calitatea și ospitalitatea zonelor turistice.

Așadar, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament etc, iar în al doilea rând pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice și a mediului înconjurǎtor.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA GENERALA A COMUNEI VULTUREȘTI

ISTORIA ȘI CULTURA ZONEI

Existența celor mai vechi așezări pe teritoriul județului Vaslui este demonstrată de descoperirile arheologice din perioada neolitică, dar primele atestări documentare ale unor localități au apărut în anul 1375 și în documente interne în anul 1423. În perioada 1435−1442, Vasluiul a fost rezidența Țării de Jos și era considerată a doua citadelă a Moldovei.

[NUME_REDACTAT]

Numele comunei datează dinaintea secolului al IV-lea, dar nu se știe cu exactitate proveniența acestuia. „Vulturești” este considerat ca fiind o conservare a numelui fondatorului satului, Vultur. În documentele ulterioare, adesea forma toponimului este Hulturești, cu pronunția caracteristică graiului moldovenesc.

Nu sunt informații concrete asupra implicării locuitorilor satelor din comuna Vulturești în evenimentele războinice mai vechi, dar în legătură cu populația rusescă a Moldovei în timpul războiului ruso−turc din 1828−1829 și până în anul 1834, sunt relevatoare pentru povara uriașă asupra satelor pricinuită de aceste războaie.

Ceea ce s-a întâmplat la Vulturești în acești ani s-a petrecut și în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812. Despre acea experiență s-a constatat că în anul 1808 un batalion dintr-un polc de mușchetari ruși era încartiruit în unele sate, printre care și Vulturești.

S-au păstrat, în schimb, în fondul de documente ale visteriei Moldovei îndeosebi, numeroase mărturii despre situația concretă sub ocupația și, apoi, sub administrația rusească din anii 18281834. Prin poziția sa la "drumul mare", Vultureștiul a fost dezavantajat, constatare valabilă pentru toate împrejurările similare din alte timpuri și pentru toate așezările din calea răutăților.

În anul 1828, cele 100 de familii ale Vultureștiului au avut de suferit din cauza unui polc rusesc, care traversa pe iarba moșierilor pentru a ajunge la Dunăre. Pe timpul războiului, femeile erau obligate să îi hrănescă și să le ofere un loc de dormit rușilor, turcilor, ulanilor care poposeau pe teritoriul satului, dar și să le asigure transport spre așa−numitele "centre de vindecare". În anul 1831, vultureștenii apar în documente ca fiind cei mai împovărați din întregul ținut al Vasluiului.

Desigur, greutățile locuitorilor nu s−au terminat nici în anul 1832, când în Vulturești a rămas o "stanție" pe drumul dintre Vaslui și Roman, adică un loc de popas și de aprovizionare cu furaje pentru boi și cai. Această "stanție" era aprovizionată cu fân cumpărat de la locuitori. Fără îndoială, acestea necesitau unele cheltuieli cu întreținerea, fapt ce răzbate în viața vultureștenilor. În anul 1834, locuitorii zonei nu au reușit să depășească momentele grele din viața lor, deoarece de pe teritoriul Vultureștiului muscali nu au părăsit zona și erau întreținuți tot de locuitori.

Reparațiile drumurilor și podurilor a devenit o altă obligație a satelor de pe traseul rușilor, printre care și Vulturești. Este adevărat că de acestea beneficiau în mod direct și locuitorii.

Încă de la începutul domniei lui [NUME_REDACTAT] (1834−1849), a fost inițiat un program de modernizare a drumurilor din Moldova, cele mai importante (de exemplu: drumul Iași−Vaslui), au fost declarate șosele și au fost pietruite. Astfel, moșierii care beneficiau de aceste șosele, erau obligați să dea cherestea și lucrători necesari pentru finalizarea programului.

Războiul din 1916−1918 a adus în aceleași necazuri, pe care vultureștenii le mai cunoscuseră cu 90 de ani mai înainte, în vremea războiului ruso−turc din 1828. Ca peste tot, bărbații, tineri și maturi, sunt mobilizați și mor pe câmpul de luptă. În sate, femeile, multe văduve, bătrânii și demobilizații trebuie "să se descurce". Multe familii refugiate de pe teritoriile ocupate de germani, în iarna și primăvara anilor 1916−1917, și−au găsit la Vulturești adăpostul. Casele, majoritatea cu o tindă și o odaie, erau tixite de oameni care dormeau îngrămădiți pe paturi, pe laițe și pe jos. În gara Buhăiești, s−au montat mai multe linii pe care au fost garate vagoane de marfă, în care au iernat peste 100 de refugiați. De asemenea, la Vulturești, gospodăriile au găzduit trupe rusești și românești în trecere spre front, iar pentru pregătirile luptelor de la Mărășești în sat s−a aflat, în refecere, Regimentul 3 Artilerie din Brăila. Cancelaria și popota ofițerilor au fost montate la școală.

Când a început epidemia de tifos exantematic, în ianuarie 1917, moartea nu și−a ales victimele. S−au molipsit și au pierit atunci membri ai familiilor la care au fost găzduiți soldații, precum și mulți ostași din Regimentul 3 Artilerie. Un monument comemorativ pentru cinstirea jertfei acestora, unde sunt inscripționate 32 de nume, a fost ridicat după război în cimitirul satului, dar numărul morților era mult mai mare, vreo 50 după o înregistrare făcută de învățătorul [NUME_REDACTAT] în 1934, când nu se mai vedeau, înafară de gropile comune, și alte morminte, precum și o cruce (cu 14 nume) pusă prin anii 1922−1923 de rudele celor răpuși de epidemie. În partea dreaptă a cimitirului, unde au fost gropile comune, în 1935 mai existau încă 4 morminte cu cruci de lemn, pentru 4 soldați din același regiment. Tot în aceeași parte, dar mai aproape de intrarea principală în curtea bisericii, se aflau înainte de 1929 mormântul unui soldat bătrân, un turc din Dobrogea, care îngrijea caii regimentului, și a altui soldat lipovean.

Peste ani, în 1935, generalul [NUME_REDACTAT], fost locțiitor al comandamentului diviziei, a deshumat rămășițele pământești ale ostașilordin zona Negrești (printre care și Vulturești) și a organizat o cereminie în cinstea acestora. Atunci, în cimitirul de la Vulturești s−au identificat aproape 100 de schelete ale soldaților, gradaților și a ofițerilor implicați în război.

Nici animalele nu au scăpat de molime. A apărut febra aftoasă la bovine și un cimitir a fost făcut în partea de sud a lotului școlii, unde au fost împușcate și îngropate cadavrele acestora.

Foametea, o altă nenorocire, și−a cules victimele mai ales în primăvara anului 1917. Oamenii au fost ajutați de armată, care a participat la lucrările agricole.

Războiul din anii 1941−1945 nu a produs mari pagube satelor din comuna Vulturești. Frontul fiind la mare distanță, dificultățile au fost normale în asemenea împrejurări: lipsuri materiale diverse, cai, vite și atilaje rechiziționate sau pierdute, școli închise sau funcționând cu efective reduse de învățători și elevi, munci agricole neefectuate,etc.

O mare agitație și îngrijorare a produs ruperea frontului de la nord de Iași și apariție trupelor rusești, la 21 august 1944, dar norocul a fost acela că unitățile nu au staționat aici, ci au trecut repede spre sud, urmărind trupele germane în retragere. Amintirile unor martori oculari ai evenimetului reconstituie atmosfera acelor zile tensionate.

În concluzie, satele comunei Vulturești , cu excepția satului Voinești, sunt așezări vechi, atestate la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ele s-au dezvoltat mai ales după anul 1864, când s-au făcut împropietăriri cu locuri de casă și terenuri agricole.

Locuitorii acestor locuri au participat activ la o serie de acțiuni menite să le dea dreptate socială și pentru apărarea țării. Astfel, în timpul răscoalei din 1907, având în frunte pe [NUME_REDACTAT] Horișcă, țăranii se răscoală în [NUME_REDACTAT]. De asemenea, participă activ la războiul antihitlerist. În amintirea celor căzuți s-au ridicat în comună monumente și plăci comemorative.

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI CĂILE DE ACCES

[NUME_REDACTAT] este una dintre cele mai puternic dezvoltate comune din județul Vaslui, atât din punct de vedere agricol, cât și economic.

Comuna este situată în partea de nord a județului Vaslui; din punct de vedere geomofologic  se află în partea centrala a [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, în bazinul superior al Bârladului.

La NV se învecinează cu orașul Negrești, la N cu comuna Rebricea, la E cu comuna Zăpodeni, la SE cu comuna Ștefan cel Mare, iar la SV cu comuna Oșești.

Poziționarea comunei pe hartă

Perimetrul comunei este străbătut de importante căi de comunicație, și anume: calea ferată Iași – București, și Buhăiești – Roman, și drumurile județene care leagă comuna cu Vaslui și cu Negrești ( DN 15 D). [NUME_REDACTAT] este un renumit punct feroviar, care face legătura între Vaslui, Iași și Roman.

[NUME_REDACTAT] este situată la cca 45 km de Iași, 24 km de Vaslui și la 60 km de Roman.

NIVELUL DE DEZVOLTARE SOCIO−ECONOMIC

Legislația europeană referitoare la statistica structurilor agricole și recomandările [NUME_REDACTAT] Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) prevăd organizarea și efectuarea de recesăminte generale agricole la intervale de 10 ani. Avănd în vedere calitatea de stat membru al [NUME_REDACTAT] și acquis−ul comunitar (ansamblu de drepturi și obligații asumate de statele membre ale UE) în domeniul statisticii agricole, România a trebuit să efectueze recesământul general agricol cu an de referință 2010.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], la data de 1 iulie 2010, s-au înregistrat următoarele date statistice:

Populația comunei Vulturești este de 2241 de locuitori, dintre care 890 femei ( 39,71 % ) și 1151 bărbați ( 60,29 % ). Conform recesămintelor din anii trecuți, populația este în scădere ( numărul femeilor este într-o scădere mai accentuată în comparație cu numărul bărbaților ), datorită migrării în alte țări pentru un trai mai bun.

Numărul locuitorilor implicați în agricultură este de 1200, adică 53,54 % din numărul total de locuitori.

Comuna se întinde pe o suprafață totală de 4200,37 ha, din care 269,15 ha intravilan ( 6,4 %) și 3931,22 ha extravilan ( 93,6 % ).

80 % din suprafața totală este reprezentată de teren arabil, iar 20 % de teren nelucrat.

350 ha din totalul suprafeței arabile sunt destinate asociațiilor agricole prezente în comună ( în număr de 8 ).

Cultura plantelor este reprezentată de: porumb (30 %), floarea-soarelui (25 %), grâu (25 %). Restul suprafeței (20 %) este reprezentată de grădinile de zarzavaturi ale localnicilor (5%), de culturi care au o pondere mai mică (orz, soia, orzoaică, ovăz, rapiță → 10%), dar și de livezi și vii (5%).

Raportând suprafața agricolă la numărul de locuitori, rezultă că fiecăruia îi revin 2,62 ha.

Datorită reliefului cu altitudini relativ reduse, solurile nu sunt structurate pe forme de relief diferențiate. În principiu, aceste soluri sunt fertile, deci benefice agriculturii. În albia râului Bârlad se întâlnesc depozite aluvionare care includ zone de roci de bază. Terasele râului sunt bine dezvoltate și exploatate de asemenea în agricultură (se cultivă plante sau se lasă pentru fânețe).

Principalele specii de animale care se cresc pe teritoriul comunei Vulturești sunt: porcine (40%), bovine (25%), ovine (25%), caprine (10%).

În ultimul timp, locuitorii își îndreaptă interesele spre creșterea albinelor.

Produsele obținute în gospodărie sunt valorificate fie pentru consumul propriu, fie sunt destinate comerțului.

Alte activități: prelucrarea lemnului, morăritul, comerțul.

Concluzii capitol

[NUME_REDACTAT] este una dintre cele mai dezvoltate comune ale județului Vaslui. Este situată în partea centrală a [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, în bazinul superior al Bârladului.

Numele comunei se presupune că ar proveni de la Vultur, fondatorul satului.

Perimetrul comunei este străbătut de căi importante de comunicație, și anume: căile ferate care fac lagătura între Iași – București, respectiv Buhăiești – Roman, precum și drumul DN 15 D, care leagă [NUME_REDACTAT] de Vaslui.

Peste 50% din locuitorii comunei sunt implicați în agricultură. Aceștia se ocupă cu activități precum: creșterea animalelor (porcine, bovine, ovine, caprine), cultura plantelor ( porumb, floarea-soarelui, grâu, viță de vie), creșterea albinelor, dar și alte activități ( prelucrarea lemnului, morăritul).

Produsele obținute sunt destinate comerțului sau sunt valorificate în gospodărie pentru consumul propriu.

CAPITOLUL II

ANALIZA OFERTEI TURISTICE A COMUNEI VULTUREȘTI

2.1 Potențialul turistic

2.1.1 Resurse naturale

[NUME_REDACTAT] din punct de vedere geomorfologic și fizico-geografic, relieful se prezintă astfel:

Relief structural – prezent pe toată suprafața comunei. Structura geologică a teritoriului determină și prezența unor culmi (coaste).

Relief sculptural – format pe soluri nisipoase, argile nisipoase și argile asupra cărora ploile și apele curgătoare acționează intens. Alunecările și prăbușirile de teren ca și văile torențiale sunt mereu active, iar în perioadele ploioase și după iernile cu multă zăpadă, iau pe alocuri mari proporții.

Relief de acumulare – prezentat prin terase și șesuri. Șesurile au o lățime foarte mare în comparație cu albia râului Bârlad care le-a format și care le străbate ( între 1,5 – 4 km lățime). Subsolul este mai puțin bogat în comparație cu alte zone ale județului, dar predomină materialele de construcții, gresii calcaroase, cariere de nisip și luturi loessoide.

[NUME_REDACTAT] punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei aparține bazinului râului Bârlad, la care se mai adaugă o rețea hidrografică autohtonă, reprezentată de afluenții Bârladului ( principalii fiind Rebricea și canalul de legătură dintre râul Bârlad și barajul de acumulare Vulturești ).

Pentru regularizarea scurgerilor și pentru alimentarea cu apă a gospodăriilor, respectiv irigarea grădinilor, s-au construit numeroase baraje ce s-au constituit într-o salbă de lacuri, numite în zonă „iazuri”, care sunt în număr de 15.

[NUME_REDACTAT] aspect fitogeografic, pe teritoriul comunei Vulturești se interferează elemente central-europene, specifice pădurilor cu cele specifice stepelor și silvostepelor continentale.

Se disting două zone de vegetație:

Zona de pădure – prezentă în zona colinară a satului Buhăiești, formată în principal de salcâmi. În nordul comunei se află o livadă de mari întinderi, unde sunt cultivați vișini, cireși și meri.

Zona de stepă și silvostepă – cu specii floristice specifice și specii ierboase.

[NUME_REDACTAT] este în principal sărăcăcioasă și puțin variată. Principalele mamifere sunt: vulpea, mistrețul, iepurele, veverița, bursucul, dihorul comun, nevăstuica.

Păsările cel mai des întâlnite sunt: coțofana, gaița, graurul, dumbrăveanca, botgrosul, cinteza, pițigoiul, sturzul, ciocănitoarea, privighetoarea, turturica, cucul, pupăza, porumbelul gulerat, guguștiucul, cioara, huhurezul, mierla, sticletele, ș.a.

Reptile: șopârla, gușterul, șarpele de apă și de uscat.

Pe malul râului Bârlad se întâlnește vidra și nurca.

Fauna acvatică este reprezentată de pești semi-migratori, crapul, șalăul, știuca, plătica, mrena, cleanul, linul, bibanul și carasul.

[NUME_REDACTAT] este temperat-continentală, specifică [NUME_REDACTAT].

Media anuală a temperaturii aerului este de 9°C. În zonă se înregistrează frecvent temperaturi extreme.

Precipitațiile realizează o medie de 512,8 mm și sunt mai bogate în comparație cu alte localități ale județului Vaslui.

Secetele se manifestă frecvent, în timp ce ploile torențiale și cu grindină au frecvență mai mare în valea Bârladului.

Zăpada este prezentă în fiecare an, dar grosimea stratului de zăpadă, numărul zilelor cu ninsoare și durata de acoperire a solului diferă.

Vânturile se caracterizează printr-o mare frecvență a celor de N-V și de N, urmate de cele de S-V și E. Vitaza medie este cuprinsă între 1,6 – 6,5 m/s.

2.1.2 Resursele antropice

Resursele antropice sunt acele resurse construite de-a lungul timpului de activitatea umană. [NUME_REDACTAT] posedă un potențial turistic antropic renumit pe plan local, reprezentând o zonă cu elemente etnografice și de folclor, în care s-a păstrat arta populară de o pregnantă orogonalitate: case, porți, unelte, țasături, biserici, tradiții și folclor, unice prin frumusețe, semnificație, vechime și desfășurare.

În satele moldovenești din primele cinci secole statalitate, bisericile erau construite exclusiv din lemn, de meșterii locali și cu cheltuiala sătenilor. Odată cu trecerea timpului, marii boieri au ridicat biserici solide și impunătoare din piatră, monumente care dăinuie și astăzi.

[NUME_REDACTAT] s-a construit un schit de lemn, lăcaș de retragere din zbuciumul lumesc, de rugăciune și penitență.

[NUME_REDACTAT], o biserică a existat cel târziu din a doua jumătate a secolului XVI. Între anii 1661-1809 nu mai sunt menționați preoți la Vulturești (izvoare documentare: acte referitoare la vânzări, cumpărări și moșteniri). Datarea bisericii este incertă, dar o informație locală susține că biserica a fost construită în anul 1767 de către vorniceasca [NUME_REDACTAT] în timpul stăpânirii satului de către [NUME_REDACTAT]. Din păcate, în anul 1884 biserica era atât de ruinată, încât a fost demolată.

Actuala biserică se află în N-V satului Vulturești, în același loc și cu același hram (Sf. Nicolae). Din anul 2008 biserica este în renovare, dar lucrările nu pot fi finalizate din cauza lipsei puterii financiare.

Cimitirul se află în același perimetru de multă vreme. După vechea orânduială, în partea de răsărit a altarului erau înmormântați preoții și ctitorii de vază. Toate aceste morminte au cruci care nu au inscripționate nume sau cifre, dar s-a constatat că datează dinainte de anul 1800.

În dulapurile bisericii se păstrează mai multe cărți de cult vechi, toate tipărite cu alfabetul chirilic de până la 1860. Există un manuscris grecesc (POLIELEU), nedatat, care cuprinde cântări cu notație orientală.

Biserica din [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] asemenea, la Voinești nu era decât un cimitir și o clopotniță de lemn. În anul 1972 [NUME_REDACTAT] a ridicat aici o biserică, declarată oficial casă mortuară, pentru a trece de piedicile birocrației comuniste.

În anul 1789, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] au construit o biserică de lemn în Buhăiești, cu hramul „[NUME_REDACTAT] Domnului”, păstrat și astăzi. Biserica, în forma ei originală, apare ca chivot în tabloul votiv al ctitorilor de unde, prin comparație se pot observa modificările produse în timp. Construcția, cu plan de navă dreptunghiulară, a fost construită din bârne de lemn, cu pridvor inițial deschis, susținut de patru stâlpi. Acoperișul, din șindrilă, în prezent de tablă, este în patru ape, cu coamă lungă. Are fundație de piatră de râu. Elementele de boltire, susținere și decorațiunile sunt în stil moldovenesc. Numele meșterului popular nu este cunoscut.

Valoarea istorică a acestei biserici sporește considerabil, fiindcă aici se păstreză, în pronaos, tabloul votiv, pictură în ulei pe pânză, cu ctitorii bisericii (Ștefan și [NUME_REDACTAT]).

Muzee – în casa învățătorului [NUME_REDACTAT] au fost expuse obiecte etnografice, precum și manuscrise ale acestuia. Din păcate, acest muzeu a fost închis temparar din cauza lipsei informării asupra locuitorilor și vizitatorilor localității.

Muzeul sătesc – deschis în incinta [NUME_REDACTAT], cuprinde obiecte etnografice donate de locuitorii comunei.

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

Biblioteca – cuprinde peste 50.000 de volume, din domenii diverse.

[NUME_REDACTAT] obiective ce pot fi vizitate pe raza comunei Vulturești sunt:

Fântâna de la [NUME_REDACTAT] – situată pe drumul Vulturești – [NUME_REDACTAT], la 250 m de [NUME_REDACTAT], și este construită la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX.

Căldărușa – loc adâncit de pe coasta de N a [NUME_REDACTAT], aproape de culme. Această zonă este valorificată ca fiind loc pentru picnicuri.

Podul de fier – peste râul Bârlad, unde este construită calea ferată Buhăiești – Roman. Podul a fost construit între anii 1886-1888.

Podul găinarului – se află pe șoseaua Buhăiești – gara Buhăiești, peste râul Bârșad.

Fântâni – fântâna morii, fântâna lui Spin, fântâna în cheie, fântâna de la canton, fântâna la Bujoreanu, fântâna Voinesculu

2.2 Unități de cazare, unități de alimentație publică, bucătăria locală

2.2.1 Unități de cazare și de alimentație publică

Pe teritoriul comunei Vulturești nu există unități de cazare, iar unitățile de alimentație publică sunt reprezentate de 12 magazine cu profil alimentar, având codul CAEN 472 ( comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și al produselor din tutun, în magazine specializate).

Exemple de firme: S.C. DELI – VAST S.R.L., S.C. PINART S.R.L., etc.

2.2.2 Bucătăria moldovenească

Bucătăria moldovenească are influențe grecești, turcești, balcanice, vest-europene, ucrainiene, ruse, austriece.

Cartea de vizită a bucătăriei moldovenești este, desigur, mămăliga, o fiertură din făină de porumb, considerată multă vreme mâncarea săracilor, dar care, ulterior, a fost mult mai apreciată.

Cele mai multe feluri de mâncare preparate de localnici sunt pe bază de legume – acestea sunt utilizate proaspete, fierte, prăjite, coapte, umplute, aburite, sărate. Tradiționale sunt bucatele din fasole, cartofi, mazăre, vinete, bostănei, ardei, gogoșari, tomate, varză, conopidă, precum și dovleac.

Legume proaspete

O gamă largă de diferite legume, carne, pește și produse lactate generează o varietate de gustări în bucătăria locală. Cele mai populare sunt: piureul de fasole cu usturoi zdrobit (numite și fasole făcăluite sau bătute), gogoșari în stil moldovenesc, ardei prăjit, vinete și dovlecei pané, salate de legume crude și conservate.

Aperitivele se prepară cu ulei vegetal, oțet, smântână, maioneză, sosuri de mujdei. Pentru a da un gust picant și aromă produselor, se utilizeaza verdeața proaspată- leuștean, pătrunjel, mărar, țelină, precum și usturoi. Dintre preparatele reci de asemenea sunt răspândite ouăle, umplute cu ciuperci și ficat de pui sau sub formă de salate, diferite preparate din pește.

În comuna Vulturești foarte populară este și brânza – brânza în salamură făcută din lapte de vacă sau de oaie. Se folosește atât în ca atare, cât și în calitate de componentă a preparatelor din legume, făină, ouă, pește și carne.

Supele moldovenești – ciorba și zeama – se pregătesc pe fierturi din legume, carne, chiar și pește. Componentul principal este cvasul acru fiert din tărîțe (borș). În locul borșului uneori se folosește acid citric, iar în supe de legume – răsol din varză.

Pentru felurile întîi se servește mămăliga cu preparate ușoare, plăcinte, învîrtite, gogoși.

În bucătăria locală se folosesc toate tipurile de carne: de miel (se pregătește musacaua, friptură, drob), de vită (mititei), de porc (mâncărică, tocană,costiță, cârnăți), de păsări domestice ( supe, ciorbe).

Bucatele din pește și preparatele din carne se pregătesc fie la grătar – cu cărbune fierbinte din fag, nuc -, fie la cuptor, cu legume.

Pe orice masă festivă, dar nu numai, sunt prezente găluștele înfășurate în frunze de vie sau de varză, preparate cu diferite umpluturi: fie cu carne (de porc, vită sau pasăre), fie de post (cu ciuperci, soia, legume).

Produsele tradiționale din faină sunt reprezentate prin învârtite și plăcinte cu fructe, legume, brânză și umplutură de nuci.

Este imposibil de imaginat o masă din Vulturești fără fructe proaspete ( mere, pere, piersici, caise, cireșe, struguri, nuci). Alte deserturi: prăjituri și biscuiți, cornulețe, clătite, papanași, colțunași, ș.a.

Indiferent de preparatele cu care veți fi serviți de localnici, nu lipsește de pe masă vinul, care se potrivește de minune cu bucatele moldovenești.

Bucătăria locuitorilor din Vulturești este una bogată și diversă în gusturi, culori și arome, și se identifică cu noțiunea de bucate alese, cu mirosuri atât de îmbietoare, încât chiar și din fotografii parcă răzbate aroma lor.

În principiu, majoritatea bucatelor sunt ușor de realizat, fără să necesite dotări speciale, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui.

Anumite rețete sunt preparate în legătură direct cu anotimpul sau cu sărbătorile. De exemplu, de [NUME_REDACTAT], se mănâncă miel, iar preparatele specific sunt: friptură de miel la cuptor, drobul ( amestec copt de organe, carne și legume proaspete, în special ceapa verde), iar ca desert pasca, o plăcintă specific cu brânză și stafide. Băuturi: vinul, berea, distilat de prune (rachiu).

Rețete specific comunei Vulturești:

Drob de miel

Ingrediente:
500 g măruntaie de miel ( ficat, rinichi )
200 g carne de porc
4 cepe verzi
mărar verde
4 ouă
condimente ( sare, piper, condiment pentru preparate din miel)
Mod de preparare:

Se fierb măruntaiele de miel, se dau prin mașina de tocat și se amestecă cu ceapa tocată, mărarul tocat, carnea tocată, ouă, condiment după gust. Se unge o tavă cu ulei și se bagă la cuptor 20 -30 minute.

[NUME_REDACTAT]:

500 gr brânză de vaci proaspată
100 gr zahăr
2 ouă
1 vârf linguriță bicarbonat de sodiu
1 esență de vanilie
200 gr făină
smântână
dulceață

Mod de preparare:

Brânza se amestecă cu zahărul și bicarbonatul. Se încorporează apoi ouăle și vanilia, iar la sfârșit făina. Se amestecă până ce se omogenizează; aluatul trebuie să fie ușor de format, să nu fie prea lipicios. Se pune o tavă adâncă cu mult ulei la încins. Se formează din aluat bile de dimensiunea interiorului pumnului. Se străpunge bila cu degetul prin centru, apoi se trece bila prin făină. Ușor, se mărește gaura din mijloc și se aplatizează puțin colacul obținut. Se dă focul la mic și se prăjesc papanașii pe ambele părți până sunt rumeni (aproximativ 5 minute). Se servesc cu smântână și dulceață.

Tocăniță din carne de porc

Ingrediente:

600 gr carne de porc (ceafă)
2 cepe
4 căței usturoi
1 linguriță vegeta
80 ml bulion
1 lingura pastă de ardei dulce
1/2 linguriță cimbru uscat
1/2 linguriță sare
1/4 linguriță piper
1 vârf linguriță pastă de ardei iute
2 linguri de ulei
2 fire pătrunjel

Mod de preparare:

Se taie carnea de porc cubulețe. Se încinge uleiul într-o oală și se prăjește carnea, cca 10 minute la foc iute, până începe să se rumenească. Se adaugă ceapa tocată mărunt și se călește până se înmoaie bine, tot cam 10 minute, de data asta la foc mediu. Se adaugă usturoiul strivit și după 1 minut se stinge cu o cană de apă și adăugăm vegeta. Se lasă să fiarbă cu capac cam 10 minute. Se adaugă pasta de ardei, bulionul, restul condimentelor (cimbru, sare, piper) și încă o cană cu apă. Se fierbe cu capac pentru cca 30 minute, la foc mediu. În ultimele 5 minute se adaugă pasta de ardei iute, se gustă de condimente. Când e gata se presoară pătrunjel tocat. Se servește caldă cu mămăligă sau piure.

Drob de miel [NUME_REDACTAT] de porc

2.3 Cadru etnografic

2.3.1 Casa și gospodăria țărănească

Ca în majoritatea satelor moldovenești, locuința vultureșteanului este construită aparte, deosebită de celelalte anexe ale gospodăriei sale. Această locuință s-a modificat în timp și în funcție de condițiile de trai, și în urma unor noi situații create în perioada modern, când săteanului i s-a dat posibilitatea să aibă o locuință stabilă, de lungă durată.

În jurul anilor 1850, locuințele locuitorilor erau săpate în pământ, unde se fixau patru trunchiuri de copaci peste care se puneau două "culmi", mai mare in spate și mai mică în față. Între stâlpii din față se făceau treptele și se fixa ușa, care era prinsă în două cuie tari de corn; încuietoarea era făcută dintr-un drug gros fixat de-a curmezișul ușii. Pentru lumină se lăsau trei ovale, în care se punea sticlă. Interiorul se lipea cu lut și se văruia. În bordei se construia o vatră pentru foc, iar patul era o laiță așezată pe patru pari bătuți în pămînt. Pentru acoperiș se foloseau lemne care erau acoperite cu pământ și paie.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, oamenii au început să-și construiască locuințe mai trainice, la suprafața pământului. Casa avea mărimea unei tinzi și a unei camere; clădirea avea două uși și trei ferestre. Acoperișul era făcut din snopi de trestie de stuf acoporiți cu paie. Modelul acesta de construcție era specific zonei de munte. Împrejurul casei se construia o prispă. Atât interiorul, cât și exteriorul era tencuit și apoi văruit, iar în jurul ușilor, ferestrelor și pe marginea pereților se trăgea un chenar cu roșu sau albastru.

După primul război mondial, de prin 1923, s-a trecut la un nou tip de locuință, mai mare, adică cu două odăi și sală prin mijloc. În față, pe doi pari fixați între prispă și acoperiș, se construia un cerdac și un balcon. În aceste case, spațiul era astfel împărțit: o cameră era destinată pentru locuit și una pentru “ ținut de curat ”, în care era o masă cu patru picioare și scaune cu spătar, pat cu capete și lampă atârnată de tavan.

Cu timpul, s-au adăugat acestor case, în spate, paravane care erau locuite nu numai vara, ci și iarna, pentru că erau mult mai călduroase datorită faptului că erau mai mici. Aceste case erau construite din leațuri și vălătucite cu lut și paie,iar acoperișul era tot din paie.

Din 1959, a apărut un alt tip de locuință, de tip vilă, cu verandă deschisă, cameră de oaspeți, cameră de dormit, bucătărie și cămară pentru alimente. Întreaga clădire se încadrează într-un pătrat. Cât privește interiorul, așezarea lucrurilor și mobilierului ( șifoniere, somiere, aparate de radio, televizoare ) arată că spiritul orășenesc a pătruns definitive în casa vultureșteanului. Doar covoarele țărănești mai persistă lângă carpetele cumpărate de la magazinele de stat. La bucătărie au apărut bufetul, alături de aragaz, masa cu scaunele cu spătar, castroanele și farfuriile, cu linguri, furculițe și cuțite, înlăturându-se vasele de lut, străchinile, lingurile de lemn și masa cu scaune având trei picioare. Acestea din armă au rămas piese de muzeu. Bucătăria de vară nu are la un loc cu casa, ci separate, iar în apropierea acesteia se afla prepeleacul, în care se agățau oalele la soare să se usuce și laița cu cofele pentru apă, dar și cuptorul unde gospodinele coceau pâine și cozonaci.

În prezent, locuințele din comuna Vulturești au evoluat mult. Casele sunt construite din cărămizi sau BCA ( beton celular autoclavizat ), având etaj și / sau mansardă, ferestre și uși din termopan, iar interiorul este de asemenea, modernizat.

În curtea vultureșteanului se găseau și încă se mai găsesc diferite anexe, precum: cotețe pentru creșterea porcilor și a păsărilor, coșere pentru depozitarea porumbului, magazii pentru depozitarea cerealelor, magazii pentru obiectele de uz gospodăresc, beciuri pentru depozitarea vinului și a zarzavaturilor, dulcețurilor, compoturilor, ș.a., fânare pentru nutrețurile animalelor, saivane sau șuri pentru animale, precum și adăposturi pentru acestea cu trei pereți și țarcuri unde animalele se pot plimba în voie.

În apropierea casei, locuitorii au o grădină de zarzavaturi, împrejmuită de obicei de pomi fructiferi. În fața casei, gospodinele dețin o grădiniță rezervată florilor. De asemenea, pe terase și pe pervazurile ferestrelor se află flori în ghivece.

Case din comuna Vulturești

2.3.2 Meșteșugurile gospodărești

Chiar dacă locuitorii comunei Vulturești au folosit multă vreme oalele de lut, olăritul nu a fost și nu este nici în prezent o meserie practicată de locuitori. Vasele de lut erau cumpărate de la târgurile din comunele învecinate.

Din rândul populației comunei Vulturești, în decursul timpului, s-au ridicat țărani care pentru satisfacerea necesităților s-au specializat în prelucrarea diferitelor materii prime, precum: lemnul, piatra, fierul, lâna, pieile de animale, etc. Aceste meserii se transmiteau din tată în fiu.

Dotarea atelierelor a evoluat de la unelte casnice la diferite mecanisme și instalații cu un randament sporit. Din meșteșugurile casnice s-a trecut la obținerea de produse destinate comențului.

Principalele activități ale locuitorilor din comuna Vulturești sunt:

Comerțul;

Prelucrarea lemnului;

Morăritul;

Construirea fântânilor;

Croitoria;

Prelucrarea pieilor și a lânii;

Creșterea albinelor;

Pescuitul;

Vânătoarea.

Până nu demult, femeile aveau ca activitate confecționarea țesăturilor necesare familiei, precum și prepararea săpunului.

[NUME_REDACTAT] de țesut

Carpetă moldovenescă

2.3.3 Portul popular, uzual și de sărbătoare

Vechiul port pentru vreme de iarnă era compus din căciulă înaltă, ascuțită, din piele de miel de culoare neagră, suman larg în poale sau cojoc mare, până sub genunchi, făcut tot din piele de oaie. Pentru zilele mai puțin friguroase, se purta cojocel cu mâneci din blană de cârlani sau boandă, scurtă, fără mâneci. Pe dedesupt se îmbrăca o cămașă de cânepă sau in, ițar strâns pe picior în crețuri și în talie strâns cu brâu roșu sau chimir.

Din acest vechi port a mai rămas azi cojocul, cojocelul și boanda, folosite în timp de iarnă, dar și acestea din ce în ce mai rar. Sumanul a dispărut și el, ultimul fiind donat în anul 1958 la [NUME_REDACTAT] Vaslui.

Picioarele erau încălțate cu colțuni groși de lână, cu obiele albe și opinci din piele de porc.

Pentru vară, îmbrăcămitea era mai ușoară: pălărie din păr de cal, cu fundul rotund și marginile largi, cămașă, brâu, chimir sau burneață, izmană. De regulă, oamenii umblau desculți.

Începutul înlocuirii vechiului port se poate data pe la anul 1860. Treptat, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-au înlocuit numai ițarul și cămașa lungă. A apărut pantalonul larg, încrețit pe bată pentru încins și strâmt jos, aproape de gleznă. Era o influență balcanică, venită prin Muntenia.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, locuitorii din Vulturești au început să poarte haine de sărbătoare de șiac cu găitane, încheietori și bunghi. Această modă era de origine poloneză și se axa pe culori precum: albastru, albastru deschis și maro deschis.

Încălțămintea era fie de origine ardelenească, „botfori” cu creți și toc mic, fie de origine turcească, încălțări cu vârful ascuțit făcuți dintr-o piele subțire, roșie.

O dată cu primul război mondial, au apărut și: bocancii, ghetele și pantofii pentru bărbați, iar pentru femei cizmulițele, pantofii și papucii. Opinca însă a fost purtată până după cel de-al doilea război mondial.

În prezent, nu se mai poartă brâul și burneața; acestea au fost înlocuite de cureau îngustă de pantaloni.

În îmbrăcăminte și port s-au produs schimbări mereu. Încă de la începutul secolului XX la Vulturești se observă o introducere masivă a portului orășenesc. La îmbrăcămintea bărbătească se văd tot mai des pantalonul de stofă, pălăria, cizmele și ghetele cu șnur, iar la femei fusta cu 2-3 droturi, bluza, taiorul și casânca cu franjuri.

Accesoriile la femei erau constituite din flori în păr, cercei, brățări, mărgele și inele. Pentru a fi în pas cu moda, femeile mai „nemiloase” obișnuiau să le facă fetelor de 1-2 ani găuri în urechi astfel: frecau lobul urechii cu apă sărată până amorțea, pregăteau un fir de ață ceruit bine și îl treceau printr-un ac mai gros. Se înfierbânta acul la flacăra lumânării, după care se trecea prin lobul urechii, iar ața rămânea acolo până se vindeca rana și puteau fi puși cerceii. Aceștia aveau forme diferite, împodobiți cu sticlă colorată sau puteau fi confecționați din monede de argint inscripționate cu inimioare sau flori de către meșteri pricepuți.

Până în anii 1975, fetele prețuiau mult batista; acestea își coseau numele pe ele și le dădeau băieților la horă, ca semn al legăturii dintre ei.

Costum tradițional bărbătesc Costum tradițional femeiesc

2.3.4 Obiceiuri și tradiții

Sărbătorile și obiceiurile moldovenești poartă însemne valorice moștenite din moși-strămoși prin care consolidează națiunea și contribuie la  identificarea noastră. Marcate o singură zi sau cîteva, cu dată fixă sau mobilă, dedicate divinităților calendaristice, dar și oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre și cosmice, sărbătorile și obiceiurile sînt cunoscute și respectate pînă astăzi. În acest context putem menționa faptul că moldovenii au reușit pe parcursul istoriei să-și înnobileze viața cu sărbători frumoase și obiceiuri semnificative.

Prin urmare, sistemul de sărbători și obiceiuri este unul destul de complex, în cadrul căruia s-au intercalat tradiții și ritualuri, credințe și superstiții. Din acest motiv în cercetările de specialitate, încă nu este definitivată o clasificare explicită.

Prin sărbători sunt desemnate zilele în care se comemorează evenimente importante, acestea fiind marcate prin diferite serbări, solemnități, care de obicei sînt stabilite în mod oficial drept zile de odihnă. Sărbătorile de peste an mai sînt numite sărbători calendaristice. 

Prima sărbătoare este cea a [NUME_REDACTAT] − 1 ianuarie În mod tradițional, festivitățile de [NUME_REDACTAT], au loc în cadrul familiei sau se sărbătorește cu prietenii apropiați. Odată începute, festivitățile continuă cu sărbătorile de Crăciun, sărbătorite de către [NUME_REDACTAT] pe 7-8 ianuarie. Din sărbătorile de primăvară o zi remarcabilă este 1 martie, cînd oamenii dăruiesc rudelor și prietenilor mărțișoare – simbol al vieții noi și începutului primăverii. Tot în această lună, la 8 martie, este sărbătorită [NUME_REDACTAT] a Femeii. Primăvara se serbează și sărbători religioase mari, datele cărora sînt variabile, adică se modifică de la un an la altul. Așadar, [NUME_REDACTAT] este sărbătorit după prima lună plină care a urmat echinocțiului de primăvară. La o săptămînă după începutul sărbătorii Paștelui, ortodocșii sărbătoresc [NUME_REDACTAT]. În această zi sînt comemorați răposații, se întîlnesc rudele și merg împreună la mormintele celor dragi. O zi de sărbătoare este și 1 mai – Ziua internațională a oamenilor muncii. 

O categorie importantă a ciclulului sărbătorilor calendaristice sînt cele cu caracter religios. În primul rînd, aici sînt incluse cele dedicate [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] (Crăciunul) [NUME_REDACTAT] (Boboteaza), [NUME_REDACTAT] (Paștele), [NUME_REDACTAT] (Ispasul) etc. Religioase sunt și sărbătorile care celebrează zilele [NUME_REDACTAT]: Sf. Vasile, Sf. Gheorghe, [NUME_REDACTAT] și Elena etc. Aici este important de menționat și [NUME_REDACTAT] – sărbătorirea patronului spiritul al bisericii. La noi în țară este cunoscută tradiția cîtorva tipuri de hram: al familiei, bisericii, mănăstirii, localității.

Cele mai apropiate de spiritul moldovenilor sunt sărbătorile de familie: Căsătoria, [NUME_REDACTAT] Născut etc. Anume în această categorie de sărbători s-au păstrat cele mai spectaculoase obiceiuri și ritualuri tradiționale.

O caracteristică aparte a comunei Vulturești în legătură cu obiceiurile și tradițiile de iarnă o constituie formația populară a Jienilor din satul Buhăiești. Această formație este alcătuită din: cinci haiduci, doi jieni, un căpitan, un vânător, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Soltalina și un turc. An de an, pe data de 31 decembrie aceștia își pregătesc cele de trebuință pentru a doua zi dimineață, atunci când la [NUME_REDACTAT] au de jucat piesa Jienilor. Această formație a câștigat numeroase premii pentru păstrarea tradiției și a portului popular.

O altă tradiție care îi deosebesc pe locuitorii satului Buhăiești de celelalte vecinătăți este legată tot de tradițiile de iarnă, când, după Revelion, tinerii de pe ulițele satului ( Văleni, Cărăcășeni, Pogorăni și Țarnă) se întâlnesc în centrul satului mascați și se iau la bătaie. Acest obicei datează de foarte mulți ani și este apreciată de toți locuitorii care doresc să participe la tradiția locală.

Jienii din [NUME_REDACTAT] capitol

Resursele naturale și antropice ale comunei Vulturești sunt renumite pe plan local, reprezentând o zonă cu elemente etnografice și de folclor, în care s-au păstrat obiceiurile și tradițiile din generație în generație, prin frumusețe, semnificație, vechime și desfășurare.

Resursele antropice sunt reprezentate de: biserica din Buhăiești care datează din secolul al XVIII-lea, biserica din Vulturești, Muzeul de la casa profesorului [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT], fântâni vechi ( fântâna de la [NUME_REDACTAT], fântâna de la canton, fântâna de la Bujoreanu ), poduri ( [NUME_REDACTAT], podul de fier de peste râul Bârlad ).

Resursele naturale sunt reprezentate de afluenții râului Bârlad, relief variat ( șesuri, dealuri ), floră și faună variată ( specifice zonei de stepă și silvostepă ).

O altă particularitate a comunei Vulturești o reprezintă bucătăria locală, diversă și bogată în gusturi, culori și arome, și se identifică cu noțiunea de bucate alese, cu mirosuri îmbietoare. La prepararea acestora locuitorii folosesc materii prime obținute în gospodăria proprie.

Casa a evoluat mult, de la bordei îngropat jumătate în pământ la case cu odâi mari și spațioase, moderne, iar gospodăria țărănescă este formată din adăposturi pentru animale și alte anexe.

Portul popular este de asemenea schimbat. Până secolul trecut, localnicii purtau cojoace și bonzi din piele de miel, opinci, burneață, suman. Toate acestea au dispărut, rămânând doar istoria lor.

Obiceiurile și tradițiile se păstrează încă vii, mai ales cele din preajma sărbătorilor de iarnă. [NUME_REDACTAT] din satul Buhăiești, alcătuită din 13 persoane, reprezintă cu succes comuna la diferite festivaluri și spectacole.

CAPITOLUL III

STRATEGII DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A POTENȚIALULUI TURISTIC RURAL AL ZONEI

3.1 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural al zonei

Ca produse dominant intangibile, serviciile din spațiul rural nu sunt ușor de promovat, intangibilitatea fiind cel puțin dificilă de descris în publicitate, indiferent dacă mediul este tipărit, TV sau radio.

La nivelul țării noastre, ANTREC, prin logo-ul său sugerează căldura și protecția pensiunilor turistice rurale împletite cu tradiția și spiritul ecologic al ecosistemelor ce găzduiesc echipamentele și turiștii.

Planul de marketing ANTREC:

marcarea turismului rural prin imaginea acestuia îmbunătățită, începe să se identifice cu o formă alternativă atractivă;

recunoașterea, identificarea proprietăților și folosirea unor însemne uzuale pe plăci de identificare;

promovarea directă de către public folosind publicitatea uzuală (postere, broșuri cu imagini, etc);

material colateral de ajutor sub forma unui catalog care listează toate casele participante;

servicii de rezolvare locală și centrală care să ușureze realizarea rezervărilor;

cercetarea pieței pentru a determina ce îmbunătățiri trebuie făcute în programul de marketing;

un program educațional de formare pentru operatori;

târguri reprezentative, comerciale și pentru consumatori;

legături și cooperări cu organizații internaționale angajate în promovarea și dezvoltarea turismului rural;

alegerea logo-ului și a sloganului reprezintă un aspect de marcare a produsului.

Elemente privind managementul local și global

Promovarea vacanțelor la țară în satele turistice, în gospodării țărănești, pensiuni sau ferme se poate face prin elaborarea de strategii vizând promovarea turismului rural cu scopul de a contribui la îmbunătățirea situației economice a unităților de primire.

I. Din punct de vedere al potențialului socio-economic al comunei Vulturești, zona este slab dezvoltată. Principala activitate a locuitorilor este agricultura. Cultura plantelor este reprezentată de: porumb, floarea-soarelui, grâu. Locuitorii mai au ca ocupație cultivarea legumelor în grădini de zarzavaturi. Culturi care au o pondere mai mică sunt: orz, soia, orzoaică, ovăz, rapiță, dar și de livezi și vii. O altă activitate importantă a locuitorilor este creșterea animalelor,și anume: creșterea porcinelor, bovinelor, ovinelor, caprinelor, dar și creșterea albinelor. Produsele obținute în gospodărie sunt valorificate fie pentru consumul propriu, fie sunt destinate comerțului. Alte activități: prelucrarea lemnului, morăritul, comerțul.

Pentru creșterea economică pe plan local sunt necesare investiții pentru extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole. Pe raza comunei Vulturești pot fi amenajate ferme de creștere a păsărilor, inclusiv baze de procesare-valorificare a produselor obținute atât în gospodăria țărănească, cât și cele din potențialele ferme.

La dispoziția investitorilor sunt puse și cele trei CAP-uri din satul Vulturești, unde deasemenea pot fi amenajate ferme de păsări, porcine, cabaline, ovine, caprine, bovine.

II. Atractivitatea cadrului natural

Relieful este în general constituit din coline, în zona satelor, și șesuri, în zona de legătură dintre acestea, dar și în zona teraselor râului Bârlad.

Din punct de vedere hidrografic, comuna are o rețea de ape bine dezvoltată. Aceasta este stăbătută de râul Bârlad pe o suprafață totală de cca 15 km lungime. Datorită acestui râu, de poate dezvolta turismul care are ca punct forte pescuitul sportiv. Localnicii au în proprietate și iazuri, folosite la irigarea culturilor, dar și la pescuit.

Clima este favorabilă în ceea ce privește temperaturile; astfel se pot organiza drumeții pe cărările din pădurea de pe [NUME_REDACTAT] pe tot parcursul anului. Aceste drumeții pot avea ca scop descoperirea frumuseții faunei. Ca specii enumerăm: mamifere (vulpea, mistrețul, iepurele, bursucul, nevăstuica, vidra, nurca), păsări (coțofana, pițigoiul, ciocănitoarea, privighetoarea, turturica, cucul, pupăza, mierla, sticletele), reptile (șopârla, gușterul, șarpele de apă și de uscat). Fauna acvatică este reprezentată de crap, plătică, clean, lin, biban și caras.

În circuitul traseelor turistice se pot include și resurse naturale, precum: biserica din satul Buhăiești, biserica din Voinești, biserica din Vulturești, [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] din Vulturești, biblioteca, casa învățătorului Ciubotaru, podul de fier de peste râul Bârlad, podul găinarului, fântâna de la [NUME_REDACTAT], etc.

Pentru promovarea resurselor naturale și antropice de pe teritoriul comunei trebuie acordat mai mult interes. Se pot tipări materiale promoționale (pliante, broșuri, etc) care pot fi distribuite în școlile comunei, dar și în satele învecinate.

3.2 Determinarea indicelui de atractivitate a comunei [NUME_REDACTAT] de atractivitate se folosește în scopul amenajării turistice a unei zone și arată gradul în care această zonă beneficiază de resurse turistice naturale sau antropice capabile să atragă un flux mare de turiști în cazul amenajării unor structuri materiale în respectiva zonă. 

Pentru a determina gradul de atractivitate al comunei Vulturești, se utilizează un tabel după cum urmează:

în prima coloană sunt evidențiate principalele elemente de atracție a zonei;

la baza următoarelor trei coloane stă coeficientul (indicele) de atractivitate (I) care are urmatoarea formulă de calcul:

I = Σ qi * ci unde: q – ponderea fiecărui element (resursa) în total

                            c – nivelul calitativ al acestor elemente (nota)

                            i = 1,2, ……. ,n – numărul elementelor

                            Σ qi = 1

Nivelul calitativ al elementelor (c) este reprezentat de o notă cuprinsă în intervalul [1-4], fiecare dintre ele având următoarea semnificație privind atractivitatea lor:

1 – insuficient

2 – suficient

3 – bine

4 – foarte bine

Nota se acordă doar elementelor componente ale capitolelor. În consecință, indicele de atractivitate total va trebui să fie cuprins în intervalul [1-4].

În evaluarea indicelui de atractivitate turistică se ține seama de următoarele componente majore:

resurse turistice natural;

resurse turistice antropice;

baza tehnico-materială;

infrastructura general.

Aplicând tehnica arborilor de pertinență, aceste grupe de factori ai atractivității pot fi divizați, la rândul lor, în elemente componente ce constituie un nivel inferior al arborelui.

În structura fiecărui element care intră în componența ofertei turistice au fost incluși și analizați următorii factori:

I. Resurse turistice naturale:

Peisajul;

Relieful: varietatea formelor și atractivitatea peisajelor;

Clima: elementele climatice, favorizante desfășurării activității turistice;

Rețeaua hidrografică: cursuri și oglinzi de apă;

Faună: fond cinegetic și piscicol;

Floră: păduri, vegetație specifică;

Arii protejate;

Factori terapeutici;

Calitatea mediului.

II. Resurse turistice antropice:

Monumente istorice și de artă;

Vestigii arheologice;

Biserici și mânăstiri;

Muzee;

Arhitectură populară;

Meșteșuguri și artizanat;

Obiceiuri tradiționale.

III. Baza tehnico-materială

Structuri de primire (cazare);

Structuri de alimentație pentru turism: restaurante, baruri, etc. clasice sau cu specific (cu preparate culinare de tradiție);

Structuri de agrement;

Structuri de tratament balnear.

IV. Infrastructura generală

Căi de acces: rutiere, feroviare, aeriene, navale;

Rețele tehnico-edilitare: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, energie electrică, energie termică;

Puncte ecologice de colectare a deșeurilor.

În aceste condiții, tabelul va arăta astfel:

Tabel 1 – Determinarea indicelui de atractivitate a comunei [NUME_REDACTAT] de atractivitate de 1,18 este cuprins între intervalul [1-4] și nu depășește jumătatea intervalului, de unde rezultă că în comuna Vulturești nu se poate realiza o amenajare turistică în condiții optime. Chiar dacă resursele antropice dețin o pondere puțin mai mare decât cea a resurselor natural, turiștii se vor deplasa în alte zone care au un potențial turistic mult mai ridicat.

3.3 Analiza SWOT

Puncte tari

Dispune de pădure unde se pot organiza picnicuri;

Floră și faună variată;

Gastronomie bazată pe produse locale;

Păstrarea tradițiilor și a folclorului;

Comună poziționată pe artere principale de acces feroviar și rutier;

Una dintre cele mai dezvoltate commune ale județului Vaslui;

Dispune de terenuri care facilitează practicarea agriculturii în condiții optime;

Suprafață mare de teren arabil;

Peste 50 % din locuitori sunt implicați în agricultură.

Puncte slabe

Lipsa structurilor de cazare și a practicării turismului rural;

Număr scăzut de evenimente turistice și culturale;

Întârzieri în finalizarea proiectelor;

Comuna nu este racordată la rețeaua de apă curentă și nici la cea de gaz;

Nivel scăzut de pregătire a personalului în domeniul turismului;

Insuficienta promovare a oportunităților din domeniul turismului;

Dispariția portului popular;

Scăderea numărului populației.

[NUME_REDACTAT] perspective pentru dezvoltarea turismului rural și a agroturismului;

Posibilitatea exploatării pădurii de pe [NUME_REDACTAT] pentru amenajări destinate petrecerii timpului liber al turiștilor, în condiții ecologice;

Practicarea turismului sportive pe râul Bârlad;

Includerea bisericilor din comună în circuite turistice;

Dezvoltarea produselor turistice locale și regionale;

Înființarea unor puncte de informare turistică regional.

[NUME_REDACTAT] valorii obiectivelor de patrimoniu natural și antropic;

Poluarea solului și a pânzei freatice;

Depopularea satelor;

Orientarea cererii turistice spre alte destinații;

Degradarea obiectivelor turistice.

Concluzii capitol

În comuna Vulturești nu se poate realiza o amenajare turistică în condiții optime, deoarece, conform indicelui de atractivitate, zona nu dispune de un potențial turistic care să permită dezvoltarea turismului.

Pentru creșterea economică pe plan local sunt necesare investiții pentru extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole. Pe raza comunei Vulturești pot fi amenajate ferme de creștere a păsărilor, inclusiv baze de procesare-valorificare a produselor obținute atât în gospodăria țărănească, cât și cele obținute din potențialele ferme.

[NUME_REDACTAT] Vulturești este una dintre cele mai dezvoltate comune ale județului Vaslui. Perimetrul comunei este străbătut de căi importante de comunicație, și anume: căile ferate care fac lagătura între Iași – București, respectiv Buhăiești – Roman, precum și drumul DN 15 D, care leagă [NUME_REDACTAT] de Vaslui.

Locuitorii comunei care sunt implicați în agricultură se ocupă cu activități precum: creșterea animalelor (porcine, bovine, ovine, caprine), cultura plantelor ( porumb, floarea-soarelui, grâu, viță de vie), creșterea albinelor, dar și alte activități ( prelucrarea lemnului, morăritul). Produsele obținute sunt destinate comerțului sau sunt valorificate în gospodărie pentru consumul propriu.

Resursele naturale și antropice ale comunei Vulturești sunt renumite pe plan local, reprezentând o zonă cu elemente etnografice și de folclor, în care s-au păstrat obiceiurile și tradițiile din generație în generație, prin frumusețe, semnificație, vechime și desfășurare.

Resursele antropice sunt reprezentate de: biserica din Buhăiești care datează din secolul al XVIII-lea, biserica din Vulturești, Muzeul de la casa profesorului [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT], fântâni vechi ( fântâna de la [NUME_REDACTAT], fântâna de la canton, fântâna de la Bujoreanu ), poduri ( [NUME_REDACTAT], podul de fier de peste râul Bârlad ).

Resursele naturale sunt reprezentate de afluenții râului Bârlad, relief variat ( șesuri, dealuri ), floră și faună variată ( specifice zonei de stepă și silvostepă ).

O altă particularitate a comunei Vulturești o reprezintă bucătăria locală, diversă și bogată în gusturi, culori și arome, și se identifică cu noțiunea de bucate alese, cu mirosuri îmbietoare. La prepararea acestora locuitorii folosesc materii prime obținute în gospodăria proprie.

Casa a evoluat mult, de la bordei îngropat jumătate în pământ la case cu odăi mari și spațioase, moderne, iar gospodăria țărănescă este formată din adăposturi pentru animale și alte anexe.

Portul popular este de asemenea schimbat. Până secolul trecut, localnicii purtau cojoace și bonzi din piele de miel, opinci, burneață, suman. Toate acestea au dispărut, rămânând doar istoria lor.

Obiceiurile și tradițiile se păstrează încă vii, mai ales cele din preajma sărbătorilor de iarnă. [NUME_REDACTAT] din satul Buhăiești, alcătuită din 13 persoane, reprezintă cu succes comuna la diferite festivaluri și spectacole.

În comuna Vulturești nu se poate realiza o amenajare turistică în condiții optime, deoarece, conform indicelui de atractivitate, zona nu dispune de un potențial turistic care să permită dezvoltarea turismului.

Pentru creșterea economică pe plan local sunt necesare investiții pentru extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole. Pe raza comunei Vulturești pot fi amenajate ferme de creștere a păsărilor, inclusiv baze de procesare-valorificare a produselor obținute atât în gospodăria țărănească, cât și cele obținute din potențialele ferme.

[NUME_REDACTAT] M., [NUME_REDACTAT] – Studiu de istorie socială. Onomastică, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Iași, 2003

Ciubotaru M., Ciubotaru N., [NUME_REDACTAT] – Vremuri noi, Editura KOLOS, Iași, 2008

Ciubotaru N., [NUME_REDACTAT] – Amurgul culturii tradiționale, Editura KOLOS, Iași 2009

Horeanu C., Cogean I., Rezervații naturale și monumente ale naturii din județul Vaslui, [NUME_REDACTAT], 1981

Gugiuman I., Cîrcotă V., Băican V., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. R.S.R., bucurești, 1989

Mititelu D., Flora și fauna județului Vaslui, Bacău, 1993

File de monografie. [NUME_REDACTAT], lucrare editată de [NUME_REDACTAT] Vaslui, 1995

Vaslui. Monografie, [NUME_REDACTAT]-turism, București, 1992