Malus Domestica

Bibliografie

1.Amzăr V., Braniște N., 1983 – Sensibilitatea în câmp a unor soiuri de măr, la atacul de rapăn și făinare, Lucrări științifice I.C.P.P., vol.X.

2.Beceanu D. Dumitru, Benea E., 2001 – Ghid profesional pentru valorificarea în stare proaspătă a fructelor și legumelor, [NUME_REDACTAT], Iași.

3.Botez M., Bădescu G., Botar A., 1984 – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi, [NUME_REDACTAT], București.

4.Cepoiu N., 2000 – Strategii de viitor pentru cultura mărului,Agricultorul român, numărul 6.

5.Cireașă V., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]-Ann, 1990 – [NUME_REDACTAT], Îndrumător de lucrări practice, Lito.U.A.I.

6.Cociu V., Braniște N., 1983 – Soiuri și hibrizi de măr rezistenți la boli, [NUME_REDACTAT], Cluj.

7.Constantinescu., Negrila A., Ghena N., 1967 – Pomicultură, [NUME_REDACTAT].Silvică,București.

8.Georgescu T., Tălmaciu M., 1944 – Protecția plantelor viticole și pomicole. Curs de Entomologie, Uz intern, Iași.

9.Ghena N., 1977 – Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedologică, București.

10.[NUME_REDACTAT]., 1996 – Economia producției pomicole, [NUME_REDACTAT], București.

11.Grădinariu G. și colab., 1995 – Cercetări privind răritul chimic al merelor,Analele U.A.I., seria Horticultură 38.

12.Grădinariu G., Cireașă V., Istrate M., 1995 – Cercetări privind comportarea unor soiuri de măr rezistente la boli în condițiile din N-E României,[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT].

13.Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M., 1998 –Pomicultură, [NUME_REDACTAT].

14.Iancu M. și colab., 1977 – Unele particularități ale fertilizării la măr, Creșterea și fructificarea pomilor, [NUME_REDACTAT] I.C.P.P. Pitești, vol.I.

15.Mihăiescu G., 1977 – Pomiultură specială, [NUME_REDACTAT], București.

16.Milițiu I., 1969 – Horticultură, vol.I și vol. II, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

17.Popescu M. și colab., 1982 – Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

19. http://faostat.fao.org/site/567/default.aspx#ancor [accesat online în data de 29.04.2012].

20.www.inse.ro [accesat online în data de 3.05.2012].

CUPRINS

Introducere

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 – Stadiul actual

Importanta culturii marului

Situatia culturii marului pe plan mondial si national

Particularități biologice si ecologice

Cerințele față de factorii ecologici

Tehnologia de cultură

Capitolul 2 – Prezentarea conditiilor pedo-climatice ale S.C. LILIAC S.R.L

Așezare geografică

[NUME_REDACTAT]

Clima

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3 – Scop, obiective, material si metode de cercetare

3.1. Scop și obiective

3.2. Material și metode de cercetare

3.3. Răspândirea, descrierea, biologia. ecologia, daunele și măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor semnalați la culturile de măr

3.3.1. Păduchele țestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus

3.3.2. Viermele merelor – Cydia pomonella L

3.3.3. Gargarita florilor de mar – Athonomus pomorum L

3.3.4. Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm

3.3.5. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi [NUME_REDACTAT]

3.3.6. Omida păroasă a dudului – Hiphantria cunea Drury.

Capitolul 4. Rezultate obțiute

4.1. Descriere societate

4.2. Date climtice…

4.3. Avertizări emise pentru combaterea dăunătorilor din plantațiile de măr la [NUME_REDACTAT] în perioada 2012 – 2013

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT] domestica sau mărul cultivat reprezintă un hibrid interspecific natural rezultat din încrucișarea spontană consecutivă a mai multor specii între care Malus silvestris a avut un rol determinant.

Mărul a fost cultivat în țara noastră din timpuri îndepărtate, fapt atestat de numeroase izvoare istorice scrise, precum și de numeroase documente arheologice. Ponderea pe care o ocupă cultura mărului la noi în țară, se datorează, în primul rând, rolului pe care îl au merele în alimentația omului, în profilaxia și combaterea unor boli, în ameliorarea condițiilor microclimatice și sporirea veniturilor celor care-l cultivă.

Plantațiile de măr din imediata apropiere a orașelor, dar mai ales merii plantați în jurul caselor, exercită o influență favorabilă asupra micro climatului, care se resimte în privința temperaturii, umidității și a purității aerului.

Mărul este adesea folosit ca vegetație lemnoasă în amenajarea grădinilor, alături de alți pomi și arbuști fructiferi decorând prin habitus, frunziș, flori, furnizând în același timp și fructele dorite. Se pretează foarte bine la conducerea sub forme artistice, palisate.

Importanța acestei culturi constă în faptul că, prin respectarea tehnologiei de cultură, se obțin recolte abundente în fiecare an, merele având calități gustative superioare față de alte fructe, având și o capacitate de păstrare pentru o perioadă îndelungată.

Dintre multitudinea problemelor care se întrevăd în pomicultura din țara noastră, două se conturează și se impun a fi luate în considerare:

Accentuarea productivității și ameliorarea calității;

diminuarea caracterului regional al consumului de fructe, ca urmare a modernizării infrastructurii pentru transport;

Se apreciază ca pe viitor dezvoltarea pomiculturii se va realiza prin următorii factori:

producerea de material săditor pomicol liber de virize;

densitatea optimă a plantațiilor;

perfecționarea structurii sortimentului de soiuri și nu în ultimul rând, ridicarea eficienței economice și profitabiliății unităților de producție pomicolă.

Maximizarea profitului va trebui să constituie funcția obiectiv în activitatea agenților economici din toate ramurile agriculturii inclusiv în sectorul pomicol.

La nivel mondial cultura mărului ocupă suprafețe mari, mai ales în zonele cu climă temperată. Această răspândire largă se datorează capacității de adaptare a genului și a principalelor specii de Malus la cele mai diferite condiții de climă și sol.

Ponderea pe care o are cultura mărului în economia mondială a producției de fructe se datorează în primul rând, rolului pe care îl au fructele în alimentația rațională a omului, apoi în prevenirea și combaterea unor maladii, în sporirea venitului național, precum și în ameliorarea condițiilor de microclimat.

Merele au o valoare energetică mare care ajunge și depășește uneori 85 de calorii la 100 grame. În stare proaspătă ele conțin cantități importante de zaharuri (7-17 %) în special zaharuri simple, ușor asimilabile. Conținutul merelor în substanțe hrănitoare și substanțe aromate face ca alături de valoarea alimentară, aceste fructe să aibă și o valoare terapeutică deosebită, explicând prezența lor atât în alimentația omului sănătos, dar și în diferite regimuri.

Dacă sunt consumate la micul dejun, merele au un rol important în prevenirea cancerului intestinului gros, știut fiind că sunt deconstipante renumite. La nivelul intestinului, aceste fructe au o mare putere absorbantă a toxinelor.

Merele constituie, de asemenea, unul dintre cele mai recomandate remedii pentru tratarea diareii infantile. De asemenea, au o acțiune favorabilă asupra diurezei și a eliminării acidului uric, fiind recomandate persoanelor cu artroză, obeziilor și reumaticilor. Fructele sunt considerate mijloace de luptă împotriva hipertensiunii arteriale, preventiv sau curativ. Pentru a avea aceste efecte menționate, merele trebuie consumate în stare proaspătă. Acest lucru este posibil datorită existenței în cultură a unui conveer varietal larg care satisface toate gusturile.

Datele din literatură atestă faptul că în lume sunt peste 10 mii de soiuri de măr, iar cea mai mare colecție din lume există la East – Malling (Anglia) cu 2.500 soiuri provenite din diverse zone ale globului. Arealul de cultură al mărului cuprinde toate continentele și zone temperate a globului, nordică și sudică. În țara noastră mărul este cultivat mai mult în regiunea dealurilor subcarpatice și anume în zona pădurilor de stejar și fag. Cele mai importante regiuni pentru cultura mărului sunt dealurile din nordul țării (Bistrița, [NUME_REDACTAT] etc ), dealurile din sudul Transilvaniei (Cisnadie, Sibiu, Hateg, Hunedoara), dealurile din Muntenia și Oltenia (Voinești, [NUME_REDACTAT], Curtea de Arges, Domnești, Horezu, [NUME_REDACTAT]) și dealurile din Moldova ([NUME_REDACTAT], Rădășeni etc.).

Mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite și se pretează la oricare dintre sistemele de cultură, cu pomi de vigoare redusă, intensive, superintensive și chiar în culturi artistice palisate.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL AL CULTUTII MĂRULUI

1.1 Importanța culturii mărului

Importanța culturii mărului se datorează valorii alimentare și gustative, terapeutice și profilactice a fructelor, însușirilor lor tehnologice specifice, particularitățile agrobiologice ale pomilor și valorilor economice mari (Grădinariu G. – 1998).

Merele sunt deosebit de apreciate datorită proprietăților alimentare, organoleptice și terapeutice, fiind bogate in zaharuri (7,6-16,4 %), acizii organici (0,16-1,27 %), proteine (0,13-0,72 %), săruri minerale (0,38 %) în special de K, P, Ca, vitamina C (7 mg %), vitamina A, B ș.a. Sunt rezistente la transport și păstrare îndelungată (6-8 luni la soiurile de iarnă), fiind consumate în stare proaspătă sau prelucrate sub formă de marmeladă, compot, suc, nectar, cidru, oțet, fructe deshidratate etc.

Această componență, însoțită de calități gustative superioare și diferite de la un soi la altul, au făcut ca merele să fie foarte solicitate pe toate meridianele. Alături de valoarea alimentară și gustativă, merele au și proprietăți terapeutice, ceea ce explică prezența lor în regimuri alimentare dietetice recomandate multor categorii de bolnavi. Au efect terapeutic printr-

o acțiune directă sau profilactică în multe boli cum ar fi cardiopatia ischemică, hiper sau hipotensiune arterială, hepatite, reomatism, constipații cronice, diarei acute la copii etc. Merele contribuie la eliminarea acizilor urici, la reducerea colesterolului și absorb multe din toxinele din organism. Se recomandă persoanelor mature (inclusiv diabeticilor și obezilor) și sunt absolut necesare copiilor, bătrậnilor, bolnavilor, convalescenților.

La importanța culturii mărului contribuie, de asemenea, particularitățile agrobiologice ale pomilor. Este o specie rustică, foarte bine adaptată climatului temperat ale cărui variații le suportă mai bine decât toate celelalte specii pomicole. Mărul poate fi cultivat în condițiile pedoclimatice foarte diferite ale acestui climat, dând cele mai mari producții.

Cultura mărului are importanță deosebită și prin aportul pe care-l aduce la sporirea venitului fermierului și implicit a venituzlui național. Producțiile obținute la măr sunt mari, iar valorificarea lor se face la prețuri ridicate.

1.2 Situația culturii mărului pe plan mondial și național

Mărul este principala specie pomicolă cultivată în zona climatului temperat,iar în lume ocupă locul al treilea, după citrice și banane, atât în ceea ce privește suprafața livezilor cât și producția de fructe. Cele peste 4.600.000 ha ocupate cu măr sunt răspândite în ambele emisfere ale globului și în toate continentele, în 84 de țări, din care 35 în Europa, 25 în Asia, 8 în America de Nord, 8 în America de Sud, 8 în Africa și 2 în Oceania.

Producția mondială de mere, în anul 2010 se ridică la 69.569.612 t (FAO – 2010), ceea ce reprezintă peste 10% din producția totală de fructe, inclusiv citrice. Media anuală de creștere este situată la 2,7%, datorită în special creșterii producției în China.

Cantitatea cea mai însemnată de mere se produce în Asia – 44.440.955 t (63,87%), urmată de Europa – 13.715.674 t (19,71%), America – 8.618.618 t (12,38%), Africa – 2.210.164 t (3,17%) și Oceania – 584.201 t (0,83%). (Tabelul 1.1)

[NUME_REDACTAT], primul loc îl ocupă China – 33.265.186 t, urmată de Turcia – 2.600.000 t, India – 2.163.400 t și Japonia – 798.200 t.

[NUME_REDACTAT] de Nord, producția cea mai mare de mere se realizează în [NUME_REDACTAT] ale Americii, respectiv 4.212.330 t.

[NUME_REDACTAT] de Sud, cele mai mari cultivatoare sunt Chile – 1.100.000 t și Argentina cu o producție de 850.600 t.

În regiunea Oceania, cea mai mare producătoare de mere este [NUME_REDACTAT], cu o producție anuală de 319.800 t.

Tabelul 1.1

Producția mondială de mere (FAOSTAT 2010)

Figura 1.1 – Evoluția producției de mere la nivel mondial (2008 – 2010)

În ceea ce privește producțiile de mere la nivel global în perioada 2008 – 2010, acestea au înregistrat o creștere anuală de aproximativ 6,01% (2.367.821 t) în Asia respectiv 5,41% (109.488 t) în Africa. În cazul celorlalte continente producțiile au fluctuat de la un an la altul ceea ce a condus la un ușor declin în anul 2010 înregistrându-se pierderi de circa 6,75% (993.593t ) în Europa, 2,04% (180.135 t) în America și 6,59% (41.275 t) în Oceania.

Dintre țările mari producătoare în Europa sunt: Italia cu 2.204.970 t, Polonia cu 1.858.970 t, Franța cu 1.711.230 t, Rusia cu 986.000 t, Ucraina cu 897.000 t, Germania cu 834.960 t. În această ierarhie, România ocupă locul 8, cu o producție de mere de 552.860 t în anul 2010. (Tabelul 1.2)

Analizând evoluția producției de mere în diversele țări de pe continent se constată că recoltele prezintă fluctuații, cu toate că Europa deține majoritatea suprafețelor cultivate în sistem intensiv. Recolta relativ constantă înregistrată pe continent, începând din anul 2008 și până în 2010, rezultă din tendințele diferite. Astfel, un mic grup de țări, și anume: Italia, Polonia și Franța se încadrează în tendința generală de a menține producția la nivelul ultimilor ani. Un al doilea grup de țări europene îl formează acelea în care producția de mere înregistrează tendința de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte țările: Spania, România, Austria și Belgia. Cel de al treilea grup de țări din care fac parte: Rusia, Ucraina și Germania se încadrează în tendința mondială de sporire a producției de mere.

Tabelul 1.2

Producția de mere în Europa (FAOSTAT 2010)

Figura 1.2 – Evoluția producției de mere în Europa (2008 – 2010)

[NUME_REDACTAT] condițiile naturale de climă și sol sunt foarte favorabile pentru cultura mărului. Astfel, gustul merelor de pe aceste meleaguri este deosebit, mult mai aromat și mai echilibrat în acumularea substanțelor nutritive încât sunt preferate față de alte fructe.

Mărul ocupă primul loc,ca importanță economică și locul al doilea, după prun, ca suprafață și producție. Este cultivat pe o suprafață de 56.373 ha, situate prioritar pe dealurile subcarpatice din zona pădurilor de fag și de stejar. În pepiniere se produc anual în jur de 1 milion de meri altoiți, cu care se acoperă necesarul pentru înființarea de noi plantații familiale și completarea golurilor în plantațiile existente.

În ceea ce privește producția națională de mere în anul 2010 a înregistrat valoarea de 552.860 t (FAO 2010), ponderea fiind asigurată de județele Dâmbovița 83.726 t, Mureș 49.670 t, Maramureș 42.259 t,Suceava 35.209 t, Argeș 32.970 t. – Tabelul 1.3.

Tabelul 1.3

Principalele județe producătoare de mere din România (Anuarul statistic 2010)

Figura 1.3 – Principalele județe producătoare de mere din România în anul 2010

1.3 Particularitățile biologice ale mărului

Sortimentul de soiuri

Pe plan mondial se cunosc 10.000 de soiuri de măr , dintre care se cultivă însă un număr restrâns, prioritare fiind următoarele: Golden delicious care asigură peste 9% din producția modială, grupa Red delicious (6 %), Antonovka și Cox's orange pepin (5 %), Jonathan (l,4 %).

În scopul stabilirii terenurilor și suprafețelor posibile de înființare a plantațiilor noi cu randamente și eficiență pentru cultivatori sunt efectuate studiile de zonare și microzonare de către stațiunile de cercetare – dezvoltare pomicolă care pot furniza proiecte corespunzătoare. În aceste servicii sunt cuprinse și date despre zonarea și microzonarea soiurilor de măr în funcție de cerințele acestora pentru realizarea de producții ridicate constante și de calitate pentru consum în stare proaspătă și prelucrare ( Pașol P., 1991).

[NUME_REDACTAT], sortimentul de mere este bogat și este alcătuit din soiuri mai vechi, tradiționale, cum este spre exemplu, soiul Jonathan, denumit și „regele merelor", care împreună cu [NUME_REDACTAT], Starkrimson și Idared, formează baza producției de mere.

În epoca modernă au pătruns în țară și numeroase soiuri străine care s-au înmulțit și răspândit după un plan al pepinieriștilor și amatorilor. Neținându-se seama de originea lor și de condițiile de climă și sol, în care se răspândeau, multe din aceste soiuri au dispărut. Până în anul 1975 au fost introduse în cultură un număr mare de soiuri românești și străine. Astfel, studiile efectuate în cadrul C.A.R. București recomandau la acea dată 35 de soiuri de măr, din care circa 20 de soiuri erau noi pentru timpul respectiv ( Popescu M., 1982).

Sortimentul recomandat în prezent, în România, și admis la înmulțire în pepiniere, cuprinde 28 soiuri, dintre care 15 sunt autohtone ameliorate și numai 13 sunt de proveniență străină, însă ponderea răspândirii acestora în livezi este inversă.

Atât soiurile din vechiul sortiment cât și cele din sortimentul actual care se îmbogățește an de an, au fost clasificate după epoca de maturare a fructelor în: soiuri de vară, soiuri de toamnă și soiuri de iarnă.

Soiuri de vară: Remus, Romus 1, Aromat de vară, Auriu de Cluj, Estival, Precoce de Ardeal, Romus 3, Saruman, Sauron. Fructele ajung la maturitate în lunile iulie-august, se recoltează la maturitatea de consum sau cu 4-5 zile mai devreme, au o perioadă scurtă de păstrare, respectiv 1-2 saptămâni în condiții obișnuite de temperatură și 30 de zile în condiții frigorifice. Acumulează cantități mici de substanță uscată, zahăr, aciditate; se valorifică în special ca fructe de masă, dar pot fi utilizate și pentru industrializare.

Soiuri de toamnă: Romus 4, Iris, Colmar, Prima, Irisem, Romus 5, Luca, Alex, Pomona, Voinea, Ardelean, Aura, Goldprim, Pionier, Colonade, Real, Nicol, Bistrițean, Chindia, Auriu de Bistrița, Dany, Fălticeni, Frumos de Voinești, Gloria, Ionaprim, Salva, Starkprim. Fructele se recoltează la sfârșitul lunii august și în septembrie, la maturitatea de recoltare, respectiv înainte de consum și se pot păstra 20-30 de zile în condiții obișnuite de temperatură și până la 60-90 de zile în condiții frigorifice.

Soiuri de iarnă: Rebra, Redix, Doina, Productiv de Cluj, Rustic, Kaltherer Böhmer, Starkrimson, Generos, Ciprian, Golden delicious, Goldspur, Jonagold, Liberty, Mutsu, Delicios de Voinești, Delia, Florina, Rădășeni, [NUME_REDACTAT], Jonathan, Idared, Wagener premiat. Fructele acestor soiuri se recoltează în septembrie-octombrie, maturitatea de consum se realiză în timpul păstrării prin perfectarea culorii și a calităților gustative; se păstrează timp de 3-5 luni (merele mai mult decât perele), iar uneori soiurile de măr pot fi păstrate până în primăvară sau chiar până la recolta anului următor (în depozite cu atmosferă controlată).

1.4 Particularitățile de creștere și fructificare ale mărului

Sistemul radicular este influențat ca volum și ritm de creștere de portaltoi, soi, natura solului, etc. Masa mare a rădăcinilor merilor altoiți pe diverși portaltoi este repartizată în straturi de sol de la 15-18 cm, fiind în corelație directă cu modul de înrădăcinare a portaltoiului respectiv. O parte dintre rădăcini pot ajunge la adâncimi de 2 – 4 m, iar unele chiar până la 9 m. (Negrilă A., 1967)

În cazul cultivării mărului altoit pe portaltoi cu înrădăcinare superficială (M27, M9, M26, M4) este necesară susținerea pomilor cu tutori sau pe șpalier, pentru a evita dezrădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea recoltelor.

Aceleași soiuri altoite pe M7 au o înrădăcinare medie iar când sunt folosiți portaltoii MM106, MM104, A2 și franc, înrădăcinarea este profundă. Extinderea sistemului radicular este mai mare de 2-3 ori raza proiecției coroanei la pomii maturi.

Forma și dimensiunile coroanei specifice soiului. Coroanele pot fi sferice sau globuloase (Crețesc, Pătul, Jonathan); larg piramidale (Starking delicious); invers piramidale (Parmen auriu, Wagener premiat) sau chiar columnară (Wijcik, Wolz, Bolero).

Vigoarea merilor cultivați este foarte variată, fiind determinată de soi, portaltoi, factorii de mediu, agrotehnica folosită. Vigoarea foarte diferită a soiurilor existente în cultură a permis gruparea lor în cinci grupe: soiuri foarte viguraose (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase (Voinea, Frumos de Voinești, Auriu de Bistrița); vigoare mijlocie (Romus 3, [NUME_REDACTAT], Pionier, Idared, [NUME_REDACTAT]); submijlocie (Gloria, Romus 1, Fălticeni); slabă (Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur, Delia).

Capacitatea de ramificare. Din acest punct de vedere soiurile de măr se deosebesc între ele prin nivelul la care apar ramificațiile, gradul de ramificare, unghiul de inserție și vigoarea lor.

La unele soiuri predomină ramurile de rod lungi (Jonathan, Roșu de Cluj, Borovinka), care adesea fiind situate pe ramuri de schelet subțiri și flexibile atârnă sub greutatea fructelor și determină umbrirea lor. La aceste soiuri,în perioada de rodire, trebuie efectuate scurtări ale ramurilor de semischelet pentru a se permite accesul luminii în coroană.(Beceanu D., 2001).

La alte soiuri predomină ramurile de rod scurte: Wagener premiat , Parmen auriu, Renet de Champagne, Starkrimson, Wellspur, etc. La aceste soiuri pericolul umbririi reciproce a ramurilor este mult redus, fapt pentru care sunt indicate distanțe mai mici între șarpante pe ax decât la soiurile cu formațiuni de rod lungi.

Ritmul de creștere a ramurilor schelet și, implicit, al volumului coroanei. Este destul de mare în tinerețea pomilor și scade pe măsura înaintaării în vârstă. În perioada de tinerețe nivelul creșterii anuale a lăstarilor de prelungire a ramurilor de schelet, denumiți în ultima vreme și lăstari indicatori, trebuie să fie cuprins între 60 și 80 de cm. Pentru perioada de maturitate în care domină procesul de rodire, lăstarii indicatori trebuie să atingă lungimi de 20 – 35 cm la merii altoiți pe portaltoi viguroși cu coroane globuloase și de cel putin 30 – 40 cm la merii altoiți pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie , pentru a împiedica apariția fenomenelor de rodire neregulată. Daca în perioada de rodire maxima, lăstarii indicatori ating doar 10 – 15 cm, este semn că echilibrul creștere – rodire a fost deranjat, că recoltele vor începe să scadaă și că se instalează alternanța de rodire, chiar și pe agrofond superior.

Specificul fructificării. Tipul de fructificare este caracterizat prin volumul zonei productive, prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tânăr sau mai în vârstă, precum și prin evoluția zonei productive în coroană.Pe baza acestor criterii au fost determinate patru tipuri de fructificare:

Tipul I de fructificare, cuprinde soiurile cunoscute și sub denumirea de “ tip spur”. Acestea sunt puțin numeroase: Starkrimson este considerat soiul tipic, apoi Wellspur, Golden spur ,Yellow spur, Wagener premiat. Fructificarea tipurilor spur prezintă următoarele particularități:

volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este redus datorită absenței sau numărului redus de ramificații;

ramurile de rod caracteristice sunt țepușile; nuielușile și mlădițele lipsesc sau apar numai în mod excepțional; ramurile de rod sunt foarte apropiate între ele datorită internodurilor scurte, caracteristice pentru spur;

ramurile de rod sunt situate pe lemn bătrân de 2-5 ani, sau chiar mai bătrân, direct pe șarpante;

zona productivă rămâne apropiată de ramura de schelet, nu se depărtează de centrul coroanei, șarpantele nu se degarnisesc, în schimb se manifestă mai pregnant, alternanța de rodire;

Tipul II de fructificare, prezintă ca soi caracteristic Parmen auriu, caracteristicele acestui grup de soiuri sunt:

inserția șarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri deschise și este rezistentă;

sunt caracteristice ramurile de rod ce sunt inserate pe ramuri în vârstă de 2-5 ani;

volumul zonei de fructificare este ceva mai mare și mai depărtată de șarpantă, situându-se pe ramificații de schelet puternice (2-5 ani) care nu-și modifică poziția sub greutatea rodului și nu se degarnisesc;

soiurile din această grupă prezintă o evidență predominantă a axului central, dar și o puternică tendință bazitană, mai des pe portaltoi viguroși și semiviguroși; în schimb, pe portaltoi de vigoare scăzută bozitonia este atenuată, dar se menține predominanța axului.

Tipul III de fructificare, denumit și “Standard” are ca soi caracteristic [NUME_REDACTAT] și cuprinde marea majoritate a soiurilor cultivate, întreaga “familie” [NUME_REDACTAT], cu excepția tipurilor spur, “familia Jonathan, Mutsu, Idared, [NUME_REDACTAT], Richared și [NUME_REDACTAT]. Aceste soiuri au următoarele particularități:

volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este mare datorită ramificațiilor;

ramurile de rod cele mai frecvente sunt nuielușile și mlădițele și sunt situate pe lemn tânăr (schelet și semischelet) de 1-3 ani și lipsesc pe lemnul mai bătrân;

zona productivă se depărtează rapid de centrul pomului și de ramurile purtătoare, ramurile de semischelet se apleacă, iar șarpantele se degarnisesc;

la soiurile din această grupă ramurile nu ajung să concureze axul (ca la tipul spur), creșterea axului și ramificarea fiind bine echilibrate și dau pomului aspectul de trunchi de con.

Tipul IV de fructificare, are ca soiuri caracteristice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ce prezintă următoarele particularități:

ramurile de rod caracteristice sunt nuielușile și mlădițele, ce sunt situate pe lemn tânăr de 1-3 ani și lipsesc de pe ramurile mai bătrâne care sunt degarnisite;

zona productivă se depărtează rapid spre vârful ramificațiilor lungi situate în treimea superioară a șarpantelor;

ramificațiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor dând un aspect “plângător”;

la soiurile din această grupă se manifestă o accentuată tendință autohtonă , pomul având aspect cilindric.

Tipul columnar, are ca soiuri caracteristice Bolero, Wijcik, ce prezintă următoarele particularități:

ramurile de rod caracteristice sunt țepușele care sunt situate pe lemn de 2-3 ani, inserate direct pe ax;

capacitatea de ramificare foarte redusă, volumul coroanei este redus, creșterile vegetative anuale reduse, internodii foarte scurte.

Polenizarea mărului. În multe zone din țara noastră există plantații de pomi de vârste diferite care nu au rodit niciodată, deși au beneficiat de cele mai bune condiții climatice și agrotehnice. Faptul că mulți dintre acești pomi au înflorit, dar nu au legat fructe, dovedește că florile lor s-au polenizat cu polen propriu. Florile de măr, în marea lor majoritate sunt autosterile și de aceea pentru legarea fructelor ele au nevoie să se polenizeze cu polen străin (de la alte soiuri sau specii). [NUME_REDACTAT] auriu și [NUME_REDACTAT] formează în unele zone polen cu vitalitate scăzută și nu sunt bune pentru polenizare. (Botez M.,1984)

Căderea fiziologică a fructelor. La măr, căderea fructelor are loc în două etape:

una la circa două săptămâni după legare;

cealaltă în iunie, când fructele ating mărimea unei alune (căderea fiziologică din iunie).

Căderea fiziologică a fructelor se datorește în primul rând insuficienței substanțelor nutritive din plantă, mersului anormal al climei (sezon prea rece după legat sau prea cald, care produce un dezechilibru fiziologic), fecundației incomplete.

În ceea ce privește căderea fiziologică a fructelor în cele două etape, soiurile de măr se comportă în mod diferit astfel:

la unele soiuri (Parmen auriu, [NUME_REDACTAT], Ontario), prima cădere fiziologică este slabă, în schimb căderea din iunie este foarte intensă;

la alte soiuri ([NUME_REDACTAT]) se înregistrează o cădere fiziologică moderată în ambele etape;

un alt grup de soiuri (Frumos de Boskoop, Renet de Canada, Renet cox orange, [NUME_REDACTAT]) leagă în general puține fructe, iar căderea fructelor este foarte accentuată în prima etapă și slabă în etapa a doua.

Soiurile la care căderea fiziologică nu constituie un pericol sunt: Astrahan alb, Borovinka, Banana de iarnă, Clar alb, Parmen auriu.

Dintre soiurile la care căderea fiziologică este de obicei foarte accentuată, astfel încât recoltele pot fi uneori compromise, se pot menționa: Jonathan, Pătul durabil, Frumos de Boskoop, Wagener premiat, Crețesc.

Prin aplicarea corectă și la timp a complexului de măsuri agrotehnice, căderea fiziologică a fructelor poate fi atenuată sau chiar prevenită.

Căderea prematură. Începe din lunile iulie-august și durează până la recoltarea fructelor. Fenomenul se accentuează pe măsura apropierii de maturare. Este un fenomen negativ care determină mari pierderi economice. Căderea prematură se manifestă pregnant la măr, la soiurile Parmen auriu, Jonathan.

Vârsta intrării pe rod. Este în funcție de soi și portaltoi, precum și de agrotehnica aplicată ( tăieri, îngrășăminte etc ). Din acest punct de vedere se disting 3 grupe de soiuri .

În primii ani, fructificarea este determinată, într-o bună măsură, de însușirea soiurilor de a diferenția mugurii floriferi în anul formării ramurilor pe rod și chiar pe ramurile anuale de prelugire a scheletului (Wagener premiat,Golden delicious, [NUME_REDACTAT]).

În perioada de mare producție, în coroana merilor există un foarte mare număr de ramuri care pot asigura producții excepționale . Dintre soiurile cu cel mai mare potential de productie, sunt :Delicios auriu, Starkrimson, Jonathan, Rome beauty, [NUME_REDACTAT], Starking delicious etc .

Din analiza modului de comportare a ramurilor de rod în procesul de fructificare, în perioada de mare producție, s-a ajuns la concluzia că există diferențe considerabile în funcție de vigoarea acestora.

1.5 Cerințele mărului față de factorii ecologici

Mărul este caracteristic zonelor temperate și are ca particularitate creșterea și dezvoltarea în cicluri anuale desfășurate pe o perioadă lungă de timp, fiind o specie longevivă.

Dimensiunile și forma părții aeriene, tipul de ramificare, modul de fructificare și creștere, mărimea și forma mugurilor, a florilor și fructelor, precum și potențialul de producție sunt variabile, determinate genetic și influențate de condițiile pedoclimatice ale zonelor de cultură. La fel și sistemul radicular este influențat de tipul de portaltoi și sol. În ceea ce privește cerințele față de diverși factori de climă (lumină, temperatură, umiditate) și de sol (textura, gradul de aprovizionare cu elemente nutritive), ele sunt în strânsă legătură cu fenofazele vegetative și de producție al speciei, relațiile fiind reciproce. Cercetările care s-au întreprins la măr au condus la evidențierea elementelor genetice și tehnologice care să contribuie în mod hotărâtor la creșterea potențialului productiv în mod continuu și o zonare corespunzătoare, toate acestea exprimate în cantitate, calitate și eficiență economică.

Cerințele față de temperatură. Sunt cele mai importante, întrucât în funcție de acestea se desfășoară toate procesele fiziologice, are loc evoluția fenologică și implicit creșterea și fructificarea. În condițiile din România, în majoritatea regiunilor sunt îndeplinite cerințele de temperatură necesare unei bune desfășurări a creșterii și fructificării mărului, cu excepția zonelor înalte, montane sau intracarpatice.

Mărul ara cerințe moderate, cultura dând rezultate bune în zone cu temperatura medie anuală de 5-11ºC. În perioada de vegetație, optimul caloric este de 13-19ºC, dar majoritatea soiurilor de toamnă și de iarnă reușesc și la 15-16ºC.

Mărul pornește în vegetație primăvara târziu,când se realizează 8°C în aer, iar pentru înflorire necesită peste 11°C. [NUME_REDACTAT], Red delicious, Starking delicious, Richared ș.a. sunt foarte pretențioase la temperatura din timpul înfloririi, având nevoie de 18-22°C cel puțin 3 – 7 zile consecutive pentru a asigura 10 % fructe legate. Pentru maturarea fructelor suma globală de tempteratură este de 1350°C la soiurile de vară, 2750°C la cele de toamnă și 2950°C la soiurile de iarnă.

În funcție de mersul temperaturilor zilnice se poate stabili și data recoltării, numărul de zile de la înflorit la maturitatea de recoltare fiind specific soiurilor (de vară, de toamnă, de iarnă). În condițiile țării noastre, după zona de cultură și în funcție de soi, acesta este cuprins între 70 – 90 zile pentru soiurile de vară, 100 – 130 zile pentru soiurile de toamnă și peste 130 zile până la 165 zile la soiurile de iarnă.

În privința temperaturii solului, la măr, creșterea rădăcinilor începe la +7°C, în solurile reci creșterea este întârziată, iar cea optimă se situează în jurul a +21°C. Mărul este o specie foarte rezistentă la ger, partea epigee suportând în perioada de repaus -33ºC -35ºC, iar cea hipogee -7 -12ºC. Rezistența la înghețurile târzii de primăvară depinde de stadiul fenologic: la dezmugurire -5ºC până la -6ºC; la buton floral -3,9ºC; la apariția petalelor -3,3; în plină floare -2,2ºC și imediată după legarea fructelor -1,7ºC. Necesarul de frig al mărului se situează între 400 – 1500 de ore. Majoritatea soiurilor se încadrează in necesarul 800-1000 de ore.

Acest necesar de frig are o importanță deosebită în activarea unor biostimulatori care au rolul de a scoate mugurii din perioada de repaus. În situația în care nu se realizează acest necesar de frig, pornirea în vegetație a pomilor se decalează, înflorirea este eșalonată și anormală, florile prezintă malformații, iar legarea este slabă. Necesarul de frig constituie, mai ales în zonele calde ale globului, un factor restrictiv în cultura mărului. [NUME_REDACTAT], soiurile cu pretenții mai mari pentru frig nu sunt recomandate pentru cultură în zonele din Dobrogea și Bărăgan.

Cerințele față de lumină. Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate față de iluminare, care sunt satisfăcute pe teritoriul întregii noastre țări. Este pretențios doar în culturi superintensive, unde desimea pomilor solicită mai multă lumină pentru culoarea și calitățile gustative ale fructelor. Indicele foliar al mărului este cuprins între 2,2 și 6,1 și este considerat foarte mic, comparativ cu alte specii, în special cereale (Cepoiu N.,2000). O iluminare bună a frunzelor și fructelor asigură o colorație mai atrăgătoare și un conținut mai bogat în hidrați de carbon deci o valoare comercială mai ridicată. Acest lucru trebuie avut în vedere la stabilirea distanțelor de plantare și la formarea coroanelor astfel încât toate organele să fie bine expuse la soare. În condiții de lumină insuficientă pomii sunt mai sensibili la atacul unor boli și dăunători, mai puțin rezistenți la iernare, se degarnisesc, iar fructele au o calitate inferioară. De o iluminare bună beneficiază pomii plasați în rânduri orientate pe direcția nord-sud.

De asemenea, nu trebuie neglijat aspectul gradului de acoperire al solului într-o plantație pomicolă, care contribuie într-o anumită proporție, prin absorbția radiației globale și emisia radiației terestre, la cantitatea de lumină utilă.

Cerințele față de umiditate. Se apreciază prin suma cantităților de precipitații căzute anual sau pe parcursul perioadei de vegetație, iar cunoașterea acestora este necesară pentru elaborarea unor tehnologii diferențiate care să conducă la eliminarea excesului de apă sau la folosirea irigării, atunci când este necesar.

Mărul se situează printre cele mai pretențioase specii pomicole, atât față de umiditatea din sol cât și față de umiditatea relativă a aerului. Acesta prosperă în condițiile, în care apa din sol reprezintă 70% – 75% din capacitatea de câmp a solului pentru apă, nesuportând seceta și nici excesul de apă. Perioadele cu exces de precipitații, ca și cele de secetă influențează negativ creșterea, fructificarea și rezistența la boli sau dăunători.

În ceea ce privește umiditatea atmosferică s-a constatat că majoritatea soiurilor au nevoie de umiditate relativă a aerului cuprinsă între 70 și 80%. În absența acesteia, soiurile respective, alături de alte inconveniențe, dau fructe de calitate inferioară. De asemenea, umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul unor bolilor criptogamice, micșorează fotosinteza și prelungește perioada de vegetație împiedicând maturarea fructelor.

Cerințele mărului față de umiditatea din sol și din atmosferă sunt realizate în zonele unde cad anual precipitații în jur de 650 – 800 mm, iar temperatura medie nu depășește 9,5 – 10°C. Pentru recoltele foarte mari este necesară apă echivalentă cu 800 – 950 mm. Precipitațiile trebuie să fie bine repartizate în cursul perioadei de vegetație, mai abundente în special în prima parte a perioadei de vegetație, pentru a sprijini creșterile și nu excesive către sfârșitul verii.

Cerințele mărului față de sol. Pentru a se obține recolte mari în fiecare an, mărul are nevoie de soluri cu fertilitate ridicată. Mărul este specia care se comportă mijlociu tolerantă față de gleizare, comparativ cu piersicul, caisul, cireșul și vișinul care sunt foarte sensibile, iar în ce privește pH-ul el poate avea valori cuprinse între 5,5 și 7,5.

Din punct de vedere al însușirilor fizice și hidrofizice ale solului, textura solului joacă un rol important în realizarea fertilității acestuia și modului de înrădăcinare al pomilor. În condițiile țării noastre cele mai multe plantații de măr se află situate pe soluri cu textură luto–argiloasă, argilo–nisipoasă, luto-nisipoasă sau complexă (Cireașă V.,1990).

Nu sunt convenabile pentru măr solurile compacte, slab aerisite, cu exces de umiditate și nici cele cu exces de săruri.

Un alt factor important il reprezintă expoziția terenului. La noi în țară în regiunile răcoroase și umede, din zona dealurilor înalte din apropierea munților, mărul preferă expozițiile sudice, sud-estice și sud-vestice, unde găsește ceva mai multă căldură. În sudul țării,datorită căldurilor mari, pentru măr sunt mai potrivite expozițiile vestice, nord-vestice și chiar nordice.

CAPITOLUL 2

DESCRIEREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE

S-AU EFECTUAT STUDIILE

2.1 Istoric și perspective

[NUME_REDACTAT] ’’[NUME_REDACTAT]’’ a luat ființă în 1922 prin adresa 2425 a [NUME_REDACTAT] și Domeniilor. Terenul aferent fermei, la care se adaugă via Adamachi cu suprafața de 16 ha, fostă proprietate a [NUME_REDACTAT], trece în posesia Catedrei de științe Agricole.

În anul 1924, terenurile sunt predate laboratorului de chimie agricolă. După 23 august 1944 a luat ființă [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT] de la Brad” având în componență trei facultăți: Agronomie, [NUME_REDACTAT] și Horticultură la care s-a adăugat cea de Zootehnie.

De la înființare și până astăzi, ferma didactică a avut diverse denumiri: Gospodăria didactică “V. Adamachi”, care, în 1954, primește de la Sfatul popular raional Iași suprafața de 62,6 ha din trupul Ruteni iar în 1960 suprafața de 8,87 ha. În baza ordinului [NUME_REDACTAT] la 1 februarie 1964 ferma poartă denumirea de [NUME_REDACTAT]. La 28 iulie 1965 în baza dispoziției numărul 206 a consiliului superior al Agriculturii, [NUME_REDACTAT] Horticolă cedează suprafața de 4,27 ha pentru înființarea câmpurilor didactice de lângă Facultatea de Horticultură sub denumirea de [NUME_REDACTAT], care funcționează până în 1964 când își schimbă denumirea, devenind Stațiunea numărul 3 “V. Adamachi”.

Suprafața deținută de [NUME_REDACTAT] este de 35.96 ha teren agricol, producția și cercetarea fiind organizate în cadrul a trei ferme cu profit diferențiat, corespunzător specializărilor: agronomie, horticultură, zootehnie și medicină veterinară. Baza tehnico-materială a unității este compusă din construcții productive și de interes general, plantații viticole și pomicole, mijloace mecanizate precum executarea lucrărilor agricole, amenajări pentru irigații, alte lucrări de înbunătățiri funciare, mijloace de transport, aparatură, instalații etc.

2.2 Cadrul natural în care s-au desfășurat cercetările

Ferma horticolă “V. Adamachi” este o componentă a [NUME_REDACTAT] a Universității de [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT] Iași, căreia îi este subordonată administrativ și managerial. [NUME_REDACTAT] este situată în vecinătatea Universității de [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT], pe versantul adiacent [NUME_REDACTAT], integrându-se în zona de silvostepă a [NUME_REDACTAT]. Față de Universitatea de [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] se află la o distanță de 200 m nord – vest și înglobează terenul agricol dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] “V. Adamachi”.

Relieful fermei este fragmentat, având 90 – 120m altitudine și o pantă de 12 – 21%. Terenul este traversat de două ravene cu orientare sud și sud – vestică, care se unesc la bază, spre sud formând valea ce face legătură cu sudul Bahluiului. Cea mai mare parte din suprafață se află sub forma unui amfiteatru natural, format din versanți cu expoziție sudică și sud – vestică cu panta între 10 – 25%.

Rețeaua hidrografică este reprezentată prin prezenta a două talveguri la cotele 157m și respectiv 167m și au o lungime medie de 800m. Din punct de vedere hidrologic parametrii acestor talveguri îi constituie panta medie în profil longitudinal și profil transversal, care au valori mari și foarte mari, 8,5% longitudinal și 18 – 20 % transversal. Sub aspect hidrografic, pe teritoriul fermei V.Adamachi pot fi evidențiate apele freatice cantonate pe depozite loessoide, înclinate în sensul pantei terenului.

2.2.1 Studiul factorilor climatici

Clima unei regiuni se caracterizează prin valorile medii normale ale tuturor elementelor și fenomenelor meteorologice calculate pe o perioadă îndepărtată. Pentru studiul climatologic s-au folosit date preluate de la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

Regimul termic. Temperatura este un factor de vegetație important, care condiționează desfășurarea proceselor de asimilație, respirație și transpirație, parcurgerea diferitelor faze de creștere și fructificare, perioada de viață latentă a pomilor în timpul repausului relativ de iarnă etc.. Pornirea în vegetație, creșterile anuale ale pomilor în primăvară, încep atunci când se realizează un anumit nivel al temperaturilor cuprins între 6 – 80C. În privința temperaturilor din perioada de repaos, două aspecte sunt importante în mod deosebit și anume: rezistența la gerurile specifice climatului temperat și satisfacerea cerințelor de frig ale soiurilor. Gerurile mari de iarnă nu provoacă pagube mărului, decât dacă sunt foarte timpurii sau sunt foarte puternice. Organele epigee, inclusiv mugurii de rod suportă în timpul repaosului -330C până la –350C. Rădăcinile mărului au limita de rezistență la ger cuprinsă între –70C și –120C.

Temperaturile medii lunare și anuale (oC) înregistrate în zona Copou – Iași sunt prezentate în Tabelul 2.1.

Tabelul 2.1

Temperaturile medii lunare și anuale (oC) înregistrate în zona Copou – Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Figura 2.1 Evoluția temperaturilor medii lunare (oC) înregistrate în zona [NUME_REDACTAT]

Temperatura medie anuală în zona în care este situată ferma horticolă a [NUME_REDACTAT] “V.Adamachi” Iași pe ultimii 3 ani (2009-2011) este de 10,6 0C, mai mare cu 1,1 0C decât normala anuală de 9,5 0C. Temperatura medie anuală cea mai ridicată este de 10,9 0C și s-a înregistrat în anul 2009, iar cea mai scăzută medie anuală este de 10,3 0C inregistrată în anul 2011.

Regimul hidric. Precipitațiile au o fluctuație continuă și prezintă variații mari. Ca urmare analizând datele înregistrate privind pecipitațiile căzute în perioada anilor 2009 – 2011, se constată că media anuală este de 543,2 mm. Se observă că lunile de vară, de regulă, nu sunt lipsite de ploi, ceea ce înseamnă că în acest anotimp în formarea lor, convecția termică nu poate fi neglijată. (Tabelul2.2)

Tabelul 2.2

Precipitații medii lunare (mm) înregistrare în zona Copou – Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Fig.2.2 Evoluția precipitațiilor medii lunare (mm) înregistrare în zona Copou – [NUME_REDACTAT] perioada de vară, de maximă vegetație, cad precipitațiile cele mai abundente, însă au fost perioade când s-au înregistrat doar 36,2 mm (2009, august) și 28,2 mm (2011, august ). Cantitatea maximă înregistrată anuală a fost de 689,8 mm (2010), iar cantitatea minimă 455,8mm (2009).

Umiditatea relativă a aerului. Mărul necesită o umiditate relativă a aerului în jur de 70-80 % la o umiditate scăzută a aerului, fructele pierd din calitate, pe lângă alte incoveniente. Făcând o statistică a ultimilor ani se constată că nu sunt variații mari de la an la an, valorile fiind cuprinse între 70-81 %. (Tabelul 2.3)

Tabelul 2.3

Umiditatea relativă a aerului înregistrată în zona Copou – Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Fig.2.3 Evoluția umidității relative a aerului înregistrată în zona Copou – [NUME_REDACTAT] multianuală a umidității relative a aerului a fost de 71,3 %, cu puțin mai mare decât normala de 70 %. Anul 2010 s-a caracterizat prin ploi torențiale și vijelii, însă nu s-au semnalat căderi importante de grindină și brume târzii în primăvară, iar 2009 a fost caracterizat ca fiind secetos, cu o umiditate relativă a aerului ce a scăzut până la 49,0% în luna aprilie.

Media anuală a umidității relative a aerului prezintă variații scăzute, maxima fiind de 74,6 % în anul 2010 și minima fiind de 69,0% în anul 2011.

Regimul eolian. Prin caracterizarea regimului eolian din această zonă se urmărește direcția, prezența și intensitatea vânturilor care au o frecvență deosebită. Vântul reprezintă unul din factorii de mediu a cărui influență asupra organismului plantelor se manifestă fie mecanic, fie fiziologic.

Conform datelor prezentate în Tabelul 2.4. vânturile din sectorul vestic (NV, V, SV) și sudic au maximul de frecvență în sezonul cald, favorizând insolația și temperatura de care beneficiază terenurile cu expoziție nordică și estică. Vânturile din sectorul estic (NE, E, SE) sunt mai active în sezonul rece, inclusiv sub forma crivățului geros și însoțit de viscole.

Tabelul 2.4

Frecvența vântului (%) și viteza vântului (m/s) înregistrate la Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Durata de strălucire a soarelui. Este cunoscut rolul important ce revine luminii în viața plantelor, deoarece numai în prezența ei poate avea loc procesul de fotosinteză alte procese care influențează pozitiv creșterea și dezvoltarea pomilor în pepinieră. Datele privind durata de strălucire a soarelui sunt prezentate în Tabelul 2.5.

Nebulozitatea reprezintă factorul determinat de gradul de acoperire a cerului cu nori. Importanța studiului acestui factor rezidă în dublul lui rol, acela de realizare a gradientului termic necesar pentru maturarea țesuturilor și de influențare a valorilor umidității relative a aerului. (Tabelul 2.6.)

Tabelul 2.5

Durata de strălucire a soarelui lunară și anuală (ore și zecimi), în zona Copou – Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Tabelul 2.6

Nebulozitatea mijlocie exprimată în zecimi de cer acoperit în zona Copou – Iași

([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2009-2010)

Fig.2.4 Evoluția duratei de strălucire a soarelui(ore și zecimi) înregistrată în zona Copou – Iași

2.2.2. Studiul vegetației

Din punct de vedere al vegetației, terenul fermei horticole se încadrează în zona de silvostepă caracterizată prin alternanța pădurilor, care au suprafețe reduse, pajiști și xerofile pe versanti.

Pădurile sunt caracterizate de prezența stejarului pedunculat (Quercus robur) și prin abundența speciilor de amestec, reprezentate de carpen, tei, ulm, frasin, etc. Arbuștii sunt reprezentați prin: Viburnum lantana, Cornus mas, ș.a. Se remarcă și apariția frecventă a arbuștilor de stepă: Prunus fructicosa și Prunus tenella.

Pajiștile xerofile de pe versanții însoriți sunt reprezentate prin asociații ca: Medicagini – Festuca valesiaca, Stipa lessingiana, Bothriochloa ischaeum ș.a. La baza versanților, și pe văile principale se întâlnesc asociații ca: Lollium perenne, Agrostis stolonifera, Festuca pratensis, Agropyrum repens ș.a.

2.2.3. Studiul factorilor pedologici

În urma cercetărilor pedologice, pe teritoriul stațiunii s-au identificat următoarele categorii de soluri: cernoziomuri, cernoziomuri cambice ce aparțin clasei Molisoluri.

Cernoziomurile – pământ negru – sunt răspândite în cadrul fermei pe unele forme de relief cum sunt versanții și terasele.Acest tip de sol se formează pe materiale loessoide, luturi,aluviuni vechi, depozite nisipoase sub influența vegetației de ierburi înalte care formează un covor vegetal continuu ( Festuca valesiaca – Păiușul de stepă, Poa pratensis – Firuța cu bulbi, Agropyrum repens – Pirul).

Cantitatea mare de material organic rămas în sol după încheierea ciclului de vegetație este transformată,sub influența predominantă a bacteriilor, rezultând humus de tip " mul calcic" care se acumulează pe adâncimi mari imprimând solului culoare închis.Apa din precipitații,străbătând profilul de sol, îndepărtează sărurile ușor solubile,carbonatul de calciu, parțial levigat către orizontul " A ̸ C", poate fi întâlnit și la baza orizontului " Am" sau chiar în partea superioară a acestuia (Iancu M.,1977).

Sub vegetația ierboasă naturală cernoziomurile conțin 6–10% humus care scade cu câteva procente pe suprafețele cultivate la 3,8–4,8%.Textura mijlocie (echilibrată) și structura granulară stabilă asigură o aerație bună și o permeabilitate bună pentru apă și aer, o bună capacitate de reținere a apei utile și o rezistență mai mică la lucrările solului. În perioadele secetoase iulie–octombrie cernoziomurile sunt afectate de un deficit de apă, motiv pentru care se impune aplicarea irigațiilor.

Cernoziomul cambic–cunoscut și sub denumirea de cernoziom levigat este răspândit în fermă pe culmi interfluviale și pe versanții slabi înclinați, ocupând 80% din totalul suprafeței.Procesele pedogenetice de formare a cernoziomurilor cambice sunt : bioacumularea și argilizarea.

Bioacumularea – este favorizată de abundența precipitațiilor, plusuri de apă din crovuri care conferă stabilitatea fracțiunilor humice.

Argilizarea – constă în alterarea mineralelor primare după formarea hidroxizilor și oxizilor de Fier care imprimă orizontului o culoare cu tentă mai roșiatică.

Cernoziomurile cambice au textură mijlocie sau mijlociu – fină și mai rar sunt nisipoase sau argiloase.Structura este glomerulară, bine dezvoltată conferind acestui sol o permeabilitate bună pentru apă, aer și totodată valori medii ale indicilor hidrofizici (capacitate de apă în câmp și capacitate de apă utilă). Humusul ( 3- 5% în sol) este de bună calitate de tip ʽʽmull calcic", gradul de saturație în baze depășește 85%, reacția solului este slab acidă sau neutră, valorile pH- ului fiind cuprinse între 6 și 7.

2.2.4. Concluzii privind condițiile de mediu

Sintetizând analiza factorilor climatici din zona Iași, cât și pe cei pedologici, având în vedere cerințele culturii de măr, față de condițiile de mediu, am tras următoarele concluzii. În general climatul zonei Iași ( Copou) se caracterizează prin alternanțe de zile calde și liniștite cu zile reci, noroase și cu vânt în perioadele de trecere de la iarnă la primăvară și de la toamnă la iarnă.

În lunile mai și iunie se observă o perioadă ploioasă și apoi una secetoasă în lunile august, septembrie și octombrie.În concluzie, se poate spune că factorii ecologici naturali, excluzând efectele climatice (seceta, înghețul timpuriu, grindina, precipitațiile abundente), își amplifică favorabilitatea numai prin aplicarea unei agrotehnici raționale, diferențiate și corespunzătoare speciei de măr.

Tabelul 2.7

Concluzii privind condițiile de mediu

2.3. Așezarea geografică și structura oranizatorică

[NUME_REDACTAT] este organizată în cadrul a trei ferme cu profit diferențiat, corespunzător specializărilor de pregătire a cadrelor cu studii superioare: agronomi, horticultori, zootehniști, medici veterinari.Baza tehnico-materialã a unității este compusă din construcții productive și de interes general, plantații viticole și pomicole, mijloace mecanizate pentru executarea lucrărilor agricole, amenajări pentru irigații, alte lucrări de îmbunătățiri funciare, mijloace de transport, aparatură și instalații.

Ferma horticolă nr.3 „V. Adamachi” a [NUME_REDACTAT] este amplasată în partea de NV a Municipiului lași fiind încadrată între coordonatele geografice de 47°10' – 47°15' latitudine nordică respectiv, de 27°30' longitudine estică, fiind delimitată de către următoarele unități:

– la Nord, sediul S.C. VINIFRUCT-COPOU S.A.

– la Est, de perimetrul construit al U.S.A.M.V. Iași,

– la Sud-Vest și Vest, de terenurile fermei viticole ale S.C. VINIFRUCT-COPOU S.A,

– la Nord-Vest, de strada Viticultorilor, din vecinătatea liceului ,,V. Adamachi ” Iași.

Teritoriul cadastral al fermei horticole este compus dintr-un singur trup cu o suprafață totală de 84,25 ha, din care 61,88 ha teren agricol și 22,37 ha teren neagricol. Organizarea teritoriului s-a efectuat, în concordanță cu schema hidrotehnică a lucrărilor de combatere a eroziunii solului și a excesului de umiditate de pe terenurile în pantă, precum și în funcție de cerințele de amplasare față de relief și expoziție a versanților, pentru speciile pomicole și viticole. (Tabelul 2.8)

[NUME_REDACTAT] Didactice din cadrul U.S.A.M.V.- Iași este realizată printr-un [NUME_REDACTAT] având ca președinte pe [NUME_REDACTAT], cât și personal propriu. Acest sistem include și participarea directă a cadrelor didactice de la Facultatea de Horticultură și catedrele de specialitate din cadrul facultății.

Tabelul 2.8

Modul de folosință a terenului

CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Organizarea experienței și aspecte luate în studiu în vederea precizării caracteristicilor de creștere și fructificare

Prin această lucrare se urmărește stabilirea comportării unor soiuri de măr de iarnă în condițiile ecosistemului pomicol Copou – Iași în vederea recomandării acestora în producție. Identificarea celor mai valoroase soiuri sau hibrizi de la plantele horticole trebuie să ocupe un loc important alături de celelalte probleme agrofitotehnice. Mărimea producției depinde de capacitatea soiurilor de a valorifica cele mai bune condiții de mediu, reprezentate de climă, lucrări tehnice și tehnologice, fertilizare etc.

În condițiile considerate ca fiind optime de lucrare și fertilizare a solului,trebuie executate experiențe cu soiuri, cu scopul de a identifica cele mai valoroase din punct de vedere al productivității și a celorlante însușiri fundamentale.Aceste experiențe indică pentru fiecare zonă de cultură soiurile care dau producțiile cele mai mari, de cea mai bună calitate și care sunt totodată, eficiente din punct de vedere economic.

3.2 Materialul biologic și metodele de cercetare utilizate

3.2.1 Materialul biologic

Pentru realizarea obiectivelor propuse și pentru obținerea unor rezultate științifice pertinente au fost folosite metode de lucru, tehnici de biometrie și observații fenologice. Observațiile și determinările s-au efectuat pe o perioadă de 3 ani începând cu anul 2010.

Experiența a fost efectuată la S.C.D. " [NUME_REDACTAT] " Iași, în cadrul acesteia fiind luate în studiu patru soiuri: Florina, Starkrimson, Golden spur, Priscilla, iar media acestora folosită în experiență ca martor. În plantație, pomii sunt conduși sub formă de palmetă etajată cu brațe oblice, distanțele de plantare fiind de 4 x 3 m.

3.2.2 Metodele de cercetare utilizate

Metoda staționară

Cunoașterea elementelor legate de fructificare pentru soiurile luate în studiu și precizarea valorilor necesare pentru asigurarea producțiilor eficiente sunt factori majori în obținerea unor recolte stabile. Astfel, pentru realizarea unei cercetări aprofundate asupra fructificării acestor soiuri de măr, s-a apelat la determinarea efectivă a evoluției în timp a elementelor ce influențează fructificarea.

În acest scop, s-au realizat anual, pe o perioadă de 3 ani începând din anul 2010, măsurători statistice ale principalelor elemente cu rol în fructificare.Determinările realizate au constat în măsurători biometrice efectuate pe exemplarele existente în colecția pomicolă a fermei " [NUME_REDACTAT]".

Aceste măsurători au avut drept scop identificarea potențialului productiv al soiurilor. Prin urmare, s-au efectuat măsurători asupra :

Înălțimii pomilor

Înălțimea pomilor este dată de distanța măsurată pe verticală de la nivelul suprafeței solului până la vârful pomului.

Diametrul trunciului la înălțimea de 40 cm de sol

Pentru a analiza vigoarea pomilor pe indicatorul sintetic, suprafața secțiunii trunchiului, măsurătorile s-au efectuat în luna octombrie. Pentru determinarea suprafeței secțiunii trunchiului s-au efectuat două măsurători pe direcția rândului de pomi și perpendicular pe rândul de pomi, la o distanță de 40 cm de la suprafața solului. După citirea celor două dimensiuni s-a calculat media acestora, care reprezintă diametrul trunchiului.

Aplicându-se formulele matematice de calcul s-a calculat aria secțiunii trunchiului la 40 cm de sol.

d = 2 r

s = πr²

Diametrul coroanei

Forma de coroană existentă la cele 4 soiuri este palmetă etajată cu un trunchi de 45 cm.

Au fost efectuate două măsurători–una pe direcția rândului pentru a se afla diametrul mare al coroanei, și una pe direcția intervalului dintre rânduri pentru a se afla diametrul mic al coroanei.

După citirea celor două dimensiuni s-a calculat media dintre acestea, aceasta reprezentând diametrul mediu al coroanei.

Volumul coroanei

Pentru determinarea volumului coroanei s-a folosit formula lui Sarger :

V = (D + d)² ̸ 2 x H x 0,461, unde: H–înălțimea pomului

R–raza pomului

Astfel, se poate constata că voumul coroanei este direct proporțional cu înălțimea și diametrul coroanei.

Lungimea medie a creșterilor anuale

Pentru determinarea lungimii medii a creșterilor anuale se determină lungimea tuturor creșterilor anuale la toți pomii pe variante de pe ramura de control, după care se însumează determinările obținute și se face media lor.

Lungimea unei creșteri anuale fiind considerată egală cu distanța dintre punctul de inserție al creșterii anuale și vârful acesteia.

Numărul de fructe pe metru liniar șarpantă

Pentru determinarea numerică a acestui indicator s-a procedat la numărarea efectivă a fructelor de pe un metru liniar șarpantă. Aceste determinări biometrice au avut ca scop evidențierea dezvoltării bioelementelor principale ale coroanei asigurând astfel suportul microelementelor de rod la măr.

Pentru a aduce unele precizări asupra comportamentului celor patru soiuri de măr în cultură intensivă la [NUME_REDACTAT] ‟ V.Adamachi‟ Iași, am întreprins un studiu comparativ în plantația din cadrul acestei ferme..

Plantația a fost înființată în anul 1996, pomii fiind plantați la distanța de 4 m între rânduri și 3 m între pomi pe rând,cu o densitate de 833 pomi ̸ ha. Conducerea pentru care s-a optat a fost forma de coroană palmetă etajată.Tehnologia de cultură realizată de-a lungul anilor a inclus toate verigile specifice mărului,solul fiind întreținut sub formă de ogor negru.

Sortimentul studiat cuprinde patru soiuri, fiecare reprezentând o variantă a experienței :

[NUME_REDACTAT]

Golden spur

[NUME_REDACTAT] martor fiind soiul Golden spur, aceste soiuri au fost altoite pe MM106

Metoda de așezare a experienței

Experiența a fost organizată în blocuri randomizate, fiecare soi reprezentând o variantă a câte trei pomi fiecare (repetiții), evaluarea factorilor experimentali făcându-se pe o perioadă de 3 ani.

Principalele determinări au vizat vigoarea de creștere și capacitatea productivă a pomilor, date ce permit desprinderea unei concluzii cu privire la influența soiului asupra longevității economice a plantațiilor intensive în condițiile ecosistemului pomicol Copou- Iași.

3.2.3 Descrierea soiurilor luate în studiu

3.3 Tehnologia de cultură la [NUME_REDACTAT] " [NUME_REDACTAT]"

Înființarea unei plantații de măr, indiferent de mărimea acesteia și destinația producției, presupune efectuarea unei serii de operații tehnice care contribuie la prinderea pomilor și intrarea lor timpurie pe rod,apoi la rodirea constantă pe o perioadă cât mai lungă de timp.În vederea realizării acestor deziderate este necesar ca să se facă o bună pregătire a terenului, să se planteze la distanțe optime,să se aleagă forme de conducere a pomilor și un mod de tăiere corespunzător, să se efectueze lucrări de întreținere conform tehnologiei alese,să se fertilizeze, să se irige la nevoie și să se normeze încărcătura de rod în vederea obținerii unor fructe de calitate.

Distanța de plantare și desimi optime pentru plantațiile intensive

Indiferent de mărimea parcelei, este necesar să se stabilească distanțe optime de plantare în funcție de grupa de soiuri și de portaltoii pe care sunt altoiți pomii. Prin aceasta se evită îndesirea excesivă ca și excesul de spațiu între pomi. Sistemul de plantare în rânduri simple ușurează lucrările de întreținere, față de cele cu rânduri duble sau triple.Orientarea rândurilor la plantare poate fi N- S sau E – V.

La plantare se recomandă material săditor autorizat, procurat de la pepinierele stațiunilor de cercetare pomicole situate în toate județele țării. Pentru emiterea lăstarilor anticipați se efectuează stropirea pomilor în pepinieră, în cursul vegetației, cu regulatori de creștere.Această operație grăbește formarea coroanei și diferențierea mugurilor de rod încă din anul 2 sau 3.

Forme de conducere și tăiere a pomilor

Talia pomului, intrarea timpurie pe rod, calitatea fructelor și producția la unitatea de suprafață sunt caracteristici specifice fiecărei asocieri portaltoi – soi.

Acestea, la rândul lor sunt influențate mult de forma de conducere și de modul de tăiere a pomului prin care se evită dezechilibrul între creștere și fructificare.

Forma de coroană

Forma de coroană folosită în plantația de măr este "palmetă etajată".

Fertilizarea plantațiilor de măr constituie una dintre verigile culturale cu consecințe importante asupra cantității și calității producției de mere .Este necesar ca ea să se aplice diferențiat după vârsta pomilor, potențialul productiv,încărcătura de rod și tipul solului pe care este amplasată plantația.

Anual este necesar să se refacă fertilitatea solului prin aplicarea de îngrășăminte în doze care să suplinească cantitățile consumate. În funcție de vârsta pomilor se recomandă să se aplice următoarele doze de îngrășăminte chimice:

anul III – IV și următorii – 300 kg ̸ ha azotat, 250 – 300 kg ̸ ha superfosfat și 250 – 300 kg ̸ ha sare potasică. Aplicarea îngrășămintelor chimice se face numai pe rândul de pomi, pe o bandă de circa un metru de o parte și de alta a acestuia. Acolo unde solurile sunt sărace în humus, există o fertilitate naturală slabă, se intervine cu aplicarea periodică , odată la 2 – 3 ani, a câte 40 – 50 tone ̸ ha gunoi de grajd și eventual 5 – 6 tone ̸ ha amendamente calcaroase.În privința epocilor de administrare superfosfatul, sarea potasică, gunoiul de grajd și amendamentele, plus o treime din doza de azotat se aplică toamna și se încorporează în sol odată cu arătura, iar restul îngrășămintelor azotoase se aplică primăvara în perioada legării fructelor.

Întreținerea pomilor – tăierile anuale,în uscat și în verde

În comparație cu sistemele clasice, unde pomii se taie sever pentru construirea de ramuri de schelet solide, la sistemul de cultură modern, intensiv, cu pomi foarte apropiați unul de altul, o ramură de schelet foarte dezvoltată nu este necesară. Datorită acestui fapt, ramurile laterale nu se scurtează și se păstrează un număr cât mai mare pe pom.

Normarea încărcăturii de rod

Devine necesară în anii cu diferențiere excesivă a mugurilor floriferi și îndeosebi când există condiții favorabile de legare a fructelor.Pentru a avea fructe de calitate și aspectuase, se poate interveni cu aplicarea de substanțe regulatoare de creștere, ca Ethrel 375 ppm (0,0375 %) la începutul înfloririi pomilor sau cu concentrația mărită la 1.000 ppm când diametrul fructelor centrale din inflorescențe este între 10 – 14 mm.

Potențialul productiv al mărului

Este o însușire complexă care este determinată genetic de baza ereditară a soiului, dar este mult influențată de interacțiunea dintre genotip sau soi și condițiile pedoclimatice ale zonei de cultură. Alți factori care contribuie la conturarea acestei însușiri a soiului sunt legați de precocitatea de rodire,tipul de fructificare și modul de tăiere și conducere, rezistența la boli și dăunători, de compatibilitatea la altoire și polenizare, desimea de plantare și portaltoiul folosit.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Combaterea dăunătorilor s-a facut la avertizare, iar în cazul bolilor, la constatarea atacului s-a recurs la tratamente preventive, folosind produse specifice și prin măsuri de igienă culturală.(Tabelul.3.1/3.2). Produsele principale folosite pentru combaterea bolilor și dăunătorilor sunt alese astfel încât să cuprindă o gamă largă și cât mai variată de insecte și fungicide cu spectru cât mai larg

Tabelul 3.1

Tratamente aplicate plantației de măr în anul 2010 (suprafața plantației 0.50 Ha)

Tabelul 3.2

Tratamente aplicate plantației de măr în anul 2011 (suprafața plantației 0.50 Ha)

CAPITOLUL 4

REZULTATELE PROPRII, TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND COMPORTAMETUL SOIURILOR DE MĂR STUDIATE

4.1 Influența soiului asupra vigorii pomilor

4.1.1 Înălțimea pomilor

Acest indicator reprezintă unul din elementele care permit cuantificarea vigorii pomilor în condițiile specifice existente. Analizând înălțimea medie a pomilor, rezultă influența soiului asupra înălțimii pomului. (Tabelul 4.1)

Tabelul 4.1

Înălțimea pomilor(m)

Figura 4.1 Evoluția înălțimii medii a pomilor (m)

Pe baza fig.4.1, se constată că cea mai mare înălțime s-a înregistrat la soiul Priscilla în anul 2010 (3,15 m), iar cea mai redusă la soiul Golden spur în anul 2012 (2,4 m). [NUME_REDACTAT] și Starkrimson au obținut valori intermediare în perioada 2010- 1012.

4.1.2.Suprafața secțiunii transversale a pomilor

Pentru determinarea suprafeței secțiunii trunchiului s-au efectuat două măsurători la 40 cm deasupra nivelului solului, cu șublerul.Una reprezintă diametru pe direcția rândului de pomi,cealaltă perpendiculară celei anterioare. Datele luate în calcul reprezintă media suprafeței secțiunii trunchiului pe anii 2010-2012.

Tabelul 4.2

Suprafața secțiunii transversale a trunchiului(cm²)

Figura 4.2 Evoluția suprafeței secțiunii transversale a trunchiului (cm2)

Conform datelor din figura 4.2 valorile cele mai mari sau înregistrat la soiul Starkrimson în anul 2012 (180,1 cm²), iar valorile cele mai mici tot la acelaºi soi în anul 2010 (79,7 cm²).

4.1.3 Volumul coroanei pomilor

Volumul coroanei este un indicator care participă la determinarea vigorii soiurilor de măr considerate în experiență. (Tabelul 4.3)

Tabelul 4.3

Volumul coroanei pomilor(cm3)

Figura 4.3 Evoluția volumului coroanei pomilor (cm3)

Analizând datele din fig.4.3, se pot observa următoarele: cele mai mari creșteri a volumului coroanei s-au înregistrat la soiul Golden spur în anul 2012 (35,3 cm3) , iar cea mai mică la soiul Starkrimson în anul 2010 (18,3 cm3).

4.1.4 Lungimea medie a creșterilor anuale

Acest indicator sugerează modul în care pomii au vegetat în anul anterior.În funcție de aceasta se stabilește în primăvară modul de intervenție în coroana pomilor. Lungimea medie și totală a creșterilor anuale este influențată de cantitatea de fructe pe pom,starea de aprovizionare a solului cu apă și substanțe nutritive, numărul și mai ales eficiența tratamentelor fitosanitare. (Tabelul 4.4)

Tabelul 4.4

Lungimea medie a creșterilor anuale (cm)

Figura 4.4 Evoluția lungimii medii a creșterilor anuale (cm)

Pe baza datelor din figura 4.4 lungimile medii a creșterilor anuale înregistrate la soiurile studiate se remarcă la soiul Priscilla în anul 2010 (80 cm).

4.1.5 Numărul de fructe pe metru liniar șarpantă

În urma datelor obținute se constată următoarele : valorile cele mai mari sau înregistrat în anul 2012 la soiul Starkrimson( 40,3 buc.), iar cele mai mici valori la soiul Florina(17,0 buc.). (Tabelul 4.5)

Tabelul 4.5

Numărul de fructe pe metru liniar șarpantă (buc)

Figura 4.5 Evoluția numărului de fructe pe metru liniar șarpantă (buc.)

4.2. Derularea fenofazelor de fructificare

Observațiile cu privire la fenologia soiurilor au scos în evidență faptul că declanșarea, parcurgerea și durata fazelor de fructificare au fost strâns legate de condițiile climatice ale fiecărui an. Analiza rezultatelor la nivelul pomilor arată diferențieri evidente în cadrul aceluiași soi, în toți anii.

Nu există pomi cu valori constante ale diferențierii mugurilor de rod, fenomen care determină variația rodirii.

Tabelul 4.6

Fenofazele organelor de fructificare

4.3 Producția de fructe

Potențialul productiv este influențat de soi, portaltoi, condițiile ecologice și tehnologice și reprezintă exprimarea particularităților de fructificare a soiurilor în condițiile specifice de cultură.

Numărul fructelor legate, pe soi și pom, a fost influențat de numărul inflorescențelor și a fost variabil de la an la an.

În ordinea descrescătoare, pentru ansamblul pomilor studiați, clasificarea soiurilor a fost următoarea:

mărimea fructelor la recoltare, caracteristică de soi,mult influențată de condițiile anilor excesivi și foarte secetoși și-au pus amprenta împreună cu numărul fructelor legate asupra nivelului producției înregistrate.

variabilitatea producției de fructe s-a manifestat foarte evident între soiuri și anii de rod.

parametrii de productivitate ai soiurilor exprimați în raportul dintre producția cumulată și grosimea trunchiului arată că pomii sunt de valori apropiate ca echilibru vigoare- producție.

Tabelul 4.7

Producția de fructe( t ̸ ha)

Figura 4.6 Producția de fructe (t/ha)

Analizând datele privind influența soiului asupra vigorii de creștere a pomilor prin elementele menționate mai sus (înălțime pomilor, suprafața secțiunii trunchiului, volumul coroanei), constatăm că între cele patru soiuri, există diferențe semnificative.

4.4 Principalele caracteristici fizice și chimice ale fructelor

Din analiza însușirilor fizice ale pomilor reiese că forma, culoarea și greutatea fructelor sunt carecteristice soiului, dar pot fi influențate pozitiv sau negativ în funcție de agrotehnica aplicată.

Dintre soiurile analizate fructe mari prezintă soiul Priscilla cu 200 – 220 g/buc și soiul Golden spur cu 180 – 200 g/buc, urmate de soiurile Florina și Starkrimson cu 150 – 180 g/buc. (Tabelul 4.8).

Tabelul 4.8

Principalele caracteristici fizice ale fructelor

În ceea ce privesc caracteristicile chimice ale fructelor soiul cel mai acid este Golden spur cu 9,24 mg acid malic, urmat de soiul Florina cu 8,35 mg acid malic. Mai puțin acide sunt soiurile Starkrimson având 6,15 mg acid malic și Priscilla cu 5,46 mg acid malic. În cazul glucidelor reducătoare putem spune că soiul Golden spur și soiul Florina au un conținut mai ridicat în glucide. Cea mai scăzută cantitate de glucide o are soiul Priscilla (1,96 g ̸ glucoză).

Referitor la cantitatea de vitamine C soiul cu cel mai ridicat conținut de vitamina C este Starkrimson (6,24 mg), iar cea mai scăzută cantitate o are soiul Florina (5,30 mg). (Tabelul 4.9)

Tabelul 4.9

Principalele caracteristici chimice ale fructelor

4.5 Analiza costurilor producției de fructe

Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important in activitatea unității agricole, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de consumul și utilizarea factorilor de producție. De modul cum se consumă și cum se utilizează factorii de producție depinde în mare măsură competitivitatea produselor și eficiența activității desfășurate.

Costul reprezinta un instrument important in gestiunea unității agricole, prin prisma funcțiilor sale, și anume:

funcția de producție a costurilor se referă la faptul că acestea joacă un rol important în realizarea conceptelor constructive și tehnologice pe baza inovărilor și investițiilor;

funcția comercială evidentiază efectul benefic al cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor, asigurarea pietelor de desfacere;

funcția financiar-contabilă arată costurile necesare asigurării fondurilor bănesti în mărimea și structura corespunzătoare unei acțiuni rentabile;

funcția de optimizare presupune asigurarea și determinarea costului cel mai mic  ce  revine unui nivel maxim al producției;

funcția de control și reglare este cea prin care se evidențiază modul de fundamentare a deciziilor de politică economică prin care se dirijeaza consumul de resurse.

Informațiile referitoare la costurile de producție ale unei unități agricole sunt necesare pentru situații financiare (managerilor, conducătorilor), puându-le la dispoziție o bază pentru evaluarea activității desfășurate privind modul în care sunt utilizate resursele cât și de identificare a unor direcții strategice de acțiune în activitatea viitoare.

Rentabilitatea economică exprimă eficiența activității unității agricole indiferent de sursele de finanțare și de sistemul fiscal. Practic rentabilitatea economică exprimă eficiența utilizării capitalului unității agricole in activitățile de producție.

În acest sens la activitatea de producție participă capitalul, numit active, respectiv ne interesează eficiența utilizării activelor.

Pentru analiza costurilor producției de fructe (Tabelul 4.10) s-au utilizat următorii indicatori economici:

costul de producție;

cheltuielile totale;

prețul de vânzare;

venitul total;

cost fix de producție;

cost variabil de producție.

Costul de producție reprezintă un indicator de bază care reflectă într-o formă sintetică gradul de eficiență al desfășurării întregii activități al unității agricole, determinarea judicioasă a mărimii lui având un caracter strategic.

Costul de producție reprezintă expresia în bani a consumului de factori de producție necesar producerii și vânzării de bunuri materiale și servicii, concretizat în cheltuieli pentru materii prime, materiale, combustibil, energie, salarii, pentru folosirea de utilaje și instalații, pentru chirii, întreținere, conducere, administrație ș.a.

Costul unitar de producție exprimă cheltuielile totale de producție efectuate, cu obținerea unei unități de produs (tonă, kg), cu executarea unei unități dintr-o anumită lucrare (ha.a.n., m3 etc.) sau servicii.

Cheltuielile totale. Cheltuiala repezintă totalul achizițiilor pe care le face o unitate agricolă cu scopul de a obține bunuri economice. Achizițiile se numesc factori de producție și odată intrate în intreprindere formează stocurile. Într-un an financiar respectiv într-un ciclu de producție unitatea agricolă nu utilizează toate stocurile. Partea de stoc utilizat intr-un ciclu de productie respectiv utilizată pentru a obține bunuri economice poartă denumirea de costuri.

Cheltuielile reflecta sub formă valorică întregul consum de factori de producție sau de resurse materiale, umane și financiare, efectuat pentru fabricarea și vânzarea producției. Nivelul, dinamica și structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea unității agricole pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispune, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal, în vederea sporirii eficienței întregii activități desșurate.

Cheltuielile totale pot fi grupate după mai multe criterii. Un criteriu important dupa care se grupează și in contul de profit și pierderi este natura acestora.

Potrivit acestui criteriu cheltuielile totale cuprind: cheltuieli de exploatare, cheltuieli si cheltuieli extraordinare :

Ct = Ce + Cf + Cex, unde:

Ct- Cheltuieli totale;

Ce- Cheltuieli de exploatare

Cf- Cheltuieli financiare;

Cex- Cheltuieli extraordinare;

Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuielile cu energia și apa, costul mărfurilor vândute, cheltuielile privind prestațiile externe, cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate, cheltuielile cu personalul, ajustarea valorii imobilizărilor corporale și a activelor circulante, precum și alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind: dobânzile aferente creditelor contractate, pierderile din vânzarea valorilor mobiliare de plasament, ajustarea valorii imobilizărilor financiare, precum și alte cheltuieli din exploatare.

Cheltuielile extraordinare cuprind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea curentă a unității agricole (pierderile din calamităti).

Venitul total se constituie din valoarea producției marfă vândută și încasată la prețurile de vânzare existente și din valoarea producției aflate în stoc, evaluată la prețul de realizare. Se calculează cu ajutorul formulei:

Pfagricolă = Pm + CI + Ssf + Va + P.N.Ss + Vps – (Sfi + P.N.Si), unde:

Pm – valoarea producției marfă (lei);

CI – valoarea consumul intern din producția proprie;

Va – venituri din alte activități;

Ssf – valoarea stocului de produse finite la sfârșitul anului (lei);

P.N.Ss – producția neterminată la sfârșitul anului (lei);

Vps – valoarea producției secundare (lei);

Sfi – valoarea stocului de produse finite la începutul anului (lei);

P.N.Si – producția neterminată aflată în stoc la începutul anului (lei).

Tabelul 4.10

Analiza costurilor producției de fructe

Tabelul 4.11

Structura cheltuielilor totale ale S.D. “V.Adamachi”

Figura 4.7 Evoluția costurilor de producție (RON/kg)

Conform datelor reprezentate în figura 4.8, costul de producție a înregistrat o mică creștere în anul 2011 (0,46 RON/kg) fapt datorat majorării costului variabil cu 0,03 RON/kg.

4.6 Analiza rentabilității

Rentabilitatea reprezintă o categorie economic complexă, care oglindește într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a unei firme. Rentabilitatea se exprimă în mărime absolută prin profit (indicator de volum al acesteia), iar în mărime relativă se exprimă prin rata rentabilității (indicator care măsoară gradul în care utilizarea diverselor resurse aduce profit), cele două aspecte fiind strâns legate între ele, având prin urmare un caracter corelativ.

Pentru analiza rentabilității unității agricole (Tabelul 4.12) s-au utilizat următorii indicatori economici:

Profitul net calculat ca diferență între profitul brut și impozitul pe profit;

Pn = Pb – Imp, unde:

Pb – profitul brut (lei);

Imp – impozitul pe profit (lei).

Profitul brut calculat ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale (fără a fi inclus impozitul pe profit al unității);

Pb = Vt – Ct, unde:

Pb – profitul brut (lei);

Vt – venitul total (lei);

Ct – cheltuieli totale (lei).

Rata rentabilității calculată ca raport între profitul brut și diversele resurse luate în considerare (inclusiv veniturile unității).

Pragul de rentabilitate marchează acea dimensiune a producției la care costurile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producției, iar rezultatul este nul. Activitatea devine rentabilă după pragul de rentabilitate. Se calculează pe baza formulei:

QE = CF / Pv – Cv, unde:

QE – mărimea producției fizice corespunzătoare pragului de rentabilitate (lei);

CF – costuri fixe totale (lei);

Pv – prețul de vânzare (lei);

Cv – costul variabil unitar (lei);

Marja de siguranță indică în ce măsură poate oscila volumul activității, fără ca această oscilație să implice riscul înregistrării unor pierderi.

Pe baza acestor date, se pot stabili măsurile de corecție a aspectelor negative constatate și de extindere a celor pozitive, pentru ridicarea pe o treaptă superioară a rentabilității întregii activități economico-financiare a unității agricole.

Tabelul 4.12

Analiza rentabilității

Figura 4.8 Evoluția profitului net (RON/ha)

Conform figurei 4.2, pe parcursul celor trei ani ferma a înregistrat de la an la an o creștere a profitului de 23%. Profitul maxim a fost relizat în anul 2011 reprezentând suma de 8715 RON/ha.

Figura 4.9 Evoluția marjei de siguranță (%)

Din datele prezentate în figura 4.3 se observă că marja de siguranță este ridicată înregistrînd valori de 90,9 % în anul 2010 și 92,2 % în anul 2011, fapt ce duce la eliminarea riscului de pierderi

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Interpretarea rezultatelor obținute în urma acestei cercetări conduc spre următoarele concluzii:

1. Studiile condițiilor de cadru natural evidențiază faptul că în [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” din cadrul U.S.A.M.V. Iași, ecoclimatul se înscrie în limitele de favorabilitate pentru desfășurarea fazelor de creștere și fructificare a culturii mărului.

2. Analizând înălțimea pomilor se constată că cea mai mare înălțime s-a înregistrat la soiul Priscilla în anii 2010 – 2011 find de 3,15 m, respectiv 3,2 m, iar cea mai redusă la soiul Golden spur în anul 2012 înălțimea măsurând 2,4 m. [NUME_REDACTAT] și Florina au obținut valori intermediare în perioada 2010 -2012.

3. În ceea ce privește suprafața secțiunii transversale a trunchiului s-a constatat că soiul Starkrimson a înregistrat valori reduse în anul 2010 (79,9° cm2). Valori ridicate s-au înregistrat la același soi în anul 2012 (82,1**cm2).

4. În urma înregistrărilor datelor s-a constatat că, dintre toate soiurile studiate, soiul Golden spur prezintă cel mai mare volum al coroanei.

5. Cea mai mare lungime medie a creșterilor anuale o înregistrează soiul Priscilla și cea mai mică soiul Florina.

6. În urma observațiilor efectuate privitoare la declanșarea și parcurgerea unor fenofaze vegetative și de fructificare la soiurile de măr analizate, se constată că mărul își desfășoară procesele biologice cu intensități diferite, după un ritm caracteristic rezultat din adaptarea la periodicitatea condițiilor climatice, iar epoca declanșării înfloritului este rezultatul acțiunii cumulate a factorilor genetici, meteorologici, fiziologici și nutriționali.

7. Sub aspectul productivității s-au remarcat soiurile Starkrimson cu 20 t/ha și Golden spur cu 15 t/ha, urmate de Florina cu 10 t/ha . Cel mai puțin productiv soi este Priscilla ce a realizat o producție de 9 t/ha.

8. Cu privire la rezultatele financiare, pe parcursul celor trei ani ferma a înregistrat un profit de 5123 RON/ha în anul 2009, respectiv 6818 RON/ha în anul 2010.

9. Profitul maxim a fost relizat în anul 2011 reprezentând suma de 8715 RON/ha, fapt care s-a datorat creșterii producției de fructe și majorarea prețului de vânzare la 1.10 RON/kg.

10. Costul de producție a înregistrat o mică creștere în anul 2011 de 0,46 RON/kg, fapt datorat majorării costului variabil cu 0,03 RON/kg.

11. Marja de siguranță a înregistrat valori pozitive în anul 2010 și 2011 față de anul 2008, fapt ce a condus la eliminarea riscului de pierderi.

O remarcă specială se poate face pentru soiurile Starkrimson și golden spur, datorită productivității, fiind justificată creșterea ponderii acestora la înmulțire și respectiv în producția pomicolă din România.

Bibliografie

1.Amzăr V., Braniște N., 1983 – Sensibilitatea în câmp a unor soiuri de măr, la atacul de rapăn și făinare, Lucrări științifice I.C.P.P., vol.X.

2.Beceanu D. Dumitru, Benea E., 2001 – Ghid profesional pentru valorificarea în stare proaspătă a fructelor și legumelor, [NUME_REDACTAT], Iași.

3.Botez M., Bădescu G., Botar A., 1984 – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi, [NUME_REDACTAT], București.

4.Cepoiu N., 2000 – Strategii de viitor pentru cultura mărului,Agricultorul român, numărul 6.

5.Cireașă V., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]-Ann, 1990 – [NUME_REDACTAT], Îndrumător de lucrări practice, Lito.U.A.I.

6.Cociu V., Braniște N., 1983 – Soiuri și hibrizi de măr rezistenți la boli, [NUME_REDACTAT], Cluj.

7.Constantinescu., Negrila A., Ghena N., 1967 – Pomicultură, [NUME_REDACTAT].Silvică,București.

8.Georgescu T., Tălmaciu M., 1944 – Protecția plantelor viticole și pomicole. Curs de Entomologie, Uz intern, Iași.

9.Ghena N., 1977 – Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedologică, București.

10.[NUME_REDACTAT]., 1996 – Economia producției pomicole, [NUME_REDACTAT], București.

11.Grădinariu G. și colab., 1995 – Cercetări privind răritul chimic al merelor,Analele U.A.I., seria Horticultură 38.

12.Grădinariu G., Cireașă V., Istrate M., 1995 – Cercetări privind comportarea unor soiuri de măr rezistente la boli în condițiile din N-E României,[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT].

13.Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M., 1998 –Pomicultură, [NUME_REDACTAT].

14.Iancu M. și colab., 1977 – Unele particularități ale fertilizării la măr, Creșterea și fructificarea pomilor, [NUME_REDACTAT] I.C.P.P. Pitești, vol.I.

15.Mihăiescu G., 1977 – Pomiultură specială, [NUME_REDACTAT], București.

16.Milițiu I., 1969 – Horticultură, vol.I și vol. II, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

17.Popescu M. și colab., 1982 – Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

19. http://faostat.fao.org/site/567/default.aspx#ancor [accesat online în data de 29.04.2012].

20.www.inse.ro [accesat online în data de 3.05.2012].