Insecte Daunatoare Padurilor din Bazinul Superior al Raului Doamnei
Anexa 1
1.Testarea diferențelor dintre probe la specia Parectopa robiniella
1.1 Testul t
Pentru a testa existența diferenței între cele două generații am aplicat testul t. Pentru o distribuire normală a datelor se recurge la logaritmarea lor cu ajutorul logaritmului natural (tab. 1):
Tabelul 1: Date logaritmizate
Pe baza acestor date am determinat variața și media:
1,66 3,22
= 0,32 1,65
Se calculează statistica testului:
=4,9
gl=min (47,82)-12.
Valoarea statistică a testului este mai mare decât valorea critică corespunzătoare gradelor de libertate, ca urmare se acceptă ipoteza H1 conform căreia există diferențe semnificative între cele două probe.
1.2 Testarea diferențelor dintre probe la specia Phylonorycter robiniella
Pentru a testa existența diferenței între prima generație din anul 2008 și cea din 2009 am aplicat testul t pentru probe neindependente (tab. 2):
Tabelul 2:
11,6
.
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (3,22) rezultând că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative. Pentru a testa existența diferenței între a doua generație din anul 2008 și cea din 2009 am aplicat testul t pentru probe neindependente (tab. 3).
Tabelul 3:
23,8.
.
.
.
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (5,4) rezultă că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative.
1.3 ANOVA unifactorial
Datele numerice prelevate în anul 2009 pentru cele două generații ale speciei Parectopa robiniella au permis realizarea unei comparații între toate probele aplicând testul ANOVA unifactorial. Prin aplicarea acestuia se poate constata dacă există deosebiri semnificative între probe (au fost analizate 400 de ). Ipotezele testului sunt:
H0 –mediile probelor nu diferă semnificativ;
H1 –mediile probelor diferă semnificativ.
Se calculează suma pătratelor valorilor din fiecare probă:
Se calculează pătratul sumei totate:
.
Se calculează numărul total de valori:
n= 100+100+100+100= 400
Se calculează suma rapoartelor ditre pătratul sumei și numărul de valori:
Se calculează sumele pătrate :
Se calculează gradele de libertate :
Se calculează sumele pătrate medii :
169,1
Se completează tabelul ANOVA
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate:
169,1› F(0,05, 3,400)=2,68
Ca urmare se acceptă că mediile probelor diferă semnificativ.
1.4 ANOVA bifactorială fără replicare
Pentru a determina dacă există asemănări sau deosebiri între densitățile populației de Phyllaphys fagi constatate în perioadele diferite de prelevare a probelor în cele trei puncte ale transectului am aplicat testul ANOVA bifactorială fără replicare.
Se calculează suma pătratelor valorilor din fiecare probă:
Se calculează pătratul sumei totate:
.
Se calculează numărul total de valori:
n= 16+16+16=48
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărie coloane:
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărui rând:
.
Se calculează suma pătrată totală:
Se calculează sumele pătrate dintre coloane:
.
Se calculează sumele pătrate dintre rânduri:
.
Se calculează sumele pătrate interne:
.
Se calculează numărul gradelor de libertate:
.
Se calculează mediile sumelor pătrate :
.
Rezultatele obținute se trec în tabelul ANOVA
Deoarece valoarea lui Fc și Fr este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane și rânduri există diferențe semnificative.
1.5 ANOVA bifactorial cu replicare
Datele prelevate din teren în timpul celor trei ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește numărul de indivizi atât între ani cât și între generații. În acest sens am aplicat testul ANOVA bifactorial cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente între diferitele generații.
Se calculează suma pătratelor tuturor valorilor:
720+5243+761+7399+2969+17546=34638.
Se calculează pătratul sumei totale:
(2412)2 =5817744.
Se calculează numărul total de valori :
550.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărie coloane:
.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărui rând:
.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărei celule:
.
Se calculează suma pătrată totală:
.
Se calculează sumele pătrate dintre coloane:
.
Se calculează sumele pătrate dintre rânduri:
.
Se calculează sumele pătrate de interacțiune:
Se calculează sumele pătrate interne:
.
Se calculează numărul gradelor de libertate:
.
Se calculează mediile sumelor pătrate :
.
Rezultatele obținute se trec în tabelul ANOVA
Deoarece valoarea lui Fc este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane (generațiile din același an) există o diferență semnificativă. Aceeași diferență se remarcă și între ani.
2. Corelații între frecvențele observate și cele estimate robiniella
Pentru a observa corelațiile frecvențele observate și cele estimate se calculează valorile exponentului k, p(0), p(x) pentru toate probele:
k1 = = = 0,781.
k2 = = = 0,705.
k3 = = = 1,13
k4 = = = 5,75.
Se calculează probabilitatea pentru x = 0:
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,25/0,781)- 0,781=0,850.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,42/0,705)- 0,705=0,717.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,86/1,130)- 1,130=0,527.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+1,61/5,750)- 5,750=0,241.
Se calculează probabilitatea pentru x ›0:
p(x ›0)=.
Valorile calculate pentru p (1…5) sunt reprezentate în tabelul 4.
Tabelul 4:
3. Intervalul de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului la data de 15 mai 2008 la specia Phyllaphys fagi
Se calculează deviația standard a probelor:
S
Slizieră.
Sm. transect.
[NUME_REDACTAT] ajutorul acestor valori se determină eroarea standard a mediei în lizieră, mijlocul transectului și masiv:
S
S
S.
Limitele intervalului (t) de confidență sunt luate din tabele statistice.
t(0,05,99) =1,9
3,36
Li2,09 LS4,63
Li4,02 LS8,34
Li1,95 LS3,51.
Anexa 2
Tabelul 5: Numărul de indivizi de la nivelul stațiilor de prelevare
LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE
1. Retevoi R., 2012, Research regarding the dynamics of the Hylastes ater population from the Clăbucet mountain area (), ProEnvironment/Promediu, Vol. 5, No. 9, pp. 207-212;
2. Retevoi R., 2012, The influence of parasites on harmful insects of the deciduous forests of the north of Argeș county, Advances in [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Vol. 4 (1);
3. Retevoi R., 2011, Aspects regarding the dinamics of pest populations to the coniferous forests of the upper basin of the Doamnei river, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Vieții,Vol. 21, issue 4, 2011, pp. 773-778;
4. Retevoi R., 2010, Aspects regarding the dynamics of the [NUME_REDACTAT] Population in the beechwoods from the upper pond of the Doamnei river, [NUME_REDACTAT] din , Vol. XV (XLXI), pp. 475-480;
5. Retevoi R., 2010, The dynamics of the population of Parectopa robiniella and Phyllonorycter robiniella in the acacia woods, [NUME_REDACTAT] din , Vol. XV (XLXI), pp. 481-486;
6. Retevoi R., 2010, Insects from forestry zones of the upper basin of the Doamnei river ([NUME_REDACTAT] Făgăraș mountais), [NUME_REDACTAT] Carpatica,Vol. III, pp. 111-116;
7. Retevoi R., 2010, The dynamic movement of the population of Phyllaphis fagi in the forests of beech from the upper basin of the Doamnei river, STUDIA UBB. AMBIENTUM, , 1-2, pp 95-102;
8. Retevoi R., 2010, Impactul ecologic al insectelor dăunătoare asupra pădurilor de foioase din bazinul superior al râului Doamnei, ECOS 23.
9. Retevoi R., 2009, În urma brazilor de Crăciun, [NUME_REDACTAT] “Împreună pentru viitorul Terrei”- Pitești, Volum de rezumate, p. 211;
Bibliografie:
Annila, E., 1969, Influence of temperature upon the development and voltinism of Ips typographus L. (Coleoptera, Scolytidae), Ann. Zool. Fennici 6, pp. 161-208;
Armeanu, I., Petrehuși V., 2006, Probabilități și statistică aplicate în biologie, Ed. [NUME_REDACTAT], București;
Bakke, A., Austara, O., Pettersen, H., 1977, Seasonal flight activity and attack pattern of Ips typographus in Norway under epidemic conditions, Meddelelser fra [NUME_REDACTAT] for Skogforskning, pp. 253-268;
Bakke, A., 1981, Inhibition of the response in Ips typographus to the aggregation pheromone; field evaluation of verbenone and ipsenol, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 92, pp. 172-177;
Bakke, A., 1989, [NUME_REDACTAT] Ips typographus Outbreak in Norway: Experiences from a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Vol. 12, No. 4, pp. 515-519;
Beaver, R.A., 1970, [NUME_REDACTAT] ater Payk. and Hylastes brunneus Er. (Coleoptera: Scolytidae), with a description of the larva of H. ater. Entomologist. 103 (1287), pp. 198-206;
Blackman, R. L., Eastop, V. F., 1994, Aphids on the world's trees: an identification and information guide, : CAB International;
Botterweg P.F., 1982, Dispersal and flight behavior of the spruce bark beetle Ips
typographus in relation to sex size and fat content, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 94(5), pp. 466-489;
Browne, F.G., 1968, Pests and Diseases of [NUME_REDACTAT] Trees: an annotated list of
the principal species occurring in the [NUME_REDACTAT]. Oxford: [NUME_REDACTAT];
Byers, J.A., 2004, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in a [NUME_REDACTAT]
Landscape. In: Bark and [NUME_REDACTAT] Insects in [NUME_REDACTAT] in Europe, a Synthesis.
Lieutier F., Day K.R., Battisti A., Grégoire J.C., Evans, H.F. (Eds.), Dordrecht.
[NUME_REDACTAT] Publishers, pp. 89-134;
Cavey, J., Passoa, S., Kucera D., 1994, [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] Beetles in the [NUME_REDACTAT] States. NA-TP-11-94, Hylurgops palliatus (Gyllenhal) [NUME_REDACTAT], U.S. Department of Agriculture, [NUME_REDACTAT];
Ceianu I., 1963, Experimentări de combaterea unor defoliatoricu preparate entomopatogene, Rev. Păd. 3;
Ceianu I., 1965, Combaterea biologică a dăunătorilor forestieri, Ed. Agro-Silvică, București;
Ciesla, W.M., 1988, Pine bark beetles: a new pest management challenge for Chilean foresters. Journal of Forestry. 86 (12), pp. 27-31;
Chira, D., Dănescu, F., Roșu, C., Chira, F., Mihalciuc, V., Surdu, A., Nicolescu, N.V., 2003, Some recent issues regarding the European beech decline in Romania, Anale, ICAS, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], pp. 167-176;
Clark, A.F., 1932, The pine-bark beetle, Hylastes ater, in [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Journal of Science and Technology. 14, pp. 1-21;
Csóka, G., 1999, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] of leaf mining Lepidoptera in , In: Liebhold AM., McManus M.L., Otvos I.S., Fosbroke SLC (eds). Proceedings integrated management and dynamics of forest defoliating insects, 15-19 August, . Gen. Tech. Rep. NE-277, Square, : USDA, Service, [NUME_REDACTAT] Station, pp. 31-36;
Csóka, G., Pènze, Z., Hirka, A., Mikó, I., Melika, G., 2009, Parasitoid assemblages of two invading black locust leaf miners, Phyllonorycter robiniella and Parectopa robiniella in Hungary, [NUME_REDACTAT] 57:61,VOL. 111, No 4, pp. 405–411;
Dissescu, G., 1963, Despre necesitatea utilizării în prognoză aunor numere critice diferențiate pe faze ale înmulțirii în masă, Rev. Păd. 2;
Dissescu, G., 1967, Cercetări privind stabilirea unor metode noi de determinare a elementelor de prognoză la cotarii stejarului, Institutul de [NUME_REDACTAT] (Romania);
Dissescu, G., Ceianu, I., 1968, Cercetări asupra bioecologiei omizii procesionare a stejarului (Thaumetopea processionea ) Institutul de [NUME_REDACTAT] (Romania);
Dowding, P., 1973, Effects of felling time and insecticide treatment on the interrelationships of fungi and arthropods in pine logs, Oikos 24, pp. 422-429;
Dumouchel, L., 2004, EXFOR [NUME_REDACTAT] Report: Hylurgops palliates, USDA [NUME_REDACTAT];
Eglitis, A., 2006, Ips typographus, [NUME_REDACTAT] – EXFOR DA-APHIS;
Eliescu, Gr., 1943, Curs de zoologie, entomologie și protecția pădurilor, Ed. Politehnicii, București;
26. Eliescu, Gr., 1952, Curs de zoologie forestieră – Clasa insectelor, Institutului de
silvicultură Brașov;
Eliescu, GR., Falcă, M., 1969, Observations on Arnoldia cerris Kllr. (Diptera – Cecidomyidae) – Rev. Roum. Biol., Biol. Anim., Tome 14, No.1, pp. 47 – 54;
Eliescu, GR., Falcă, M., 1979, Studies on pest insects in the forests of . In "[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Carried – Out in the Framework of the [NUME_REDACTAT] Programe", Ed. Academiei R.S. România, Bucuresti, pp. 99 – 101;
Ene, M., Marcu, O., 1965, Încercări de combatere a insectei Hylobius abietis L., Lucr. științ., vol. VII, Inst. Politeh. ;
Ene, M., 1971, Entomologie forestieră, Ed. Ceres, București;
Ene, M., 1979, Determinator pentru dăunătorii forestieri după vătămări, Ed. Ceres, București;
Eriksson, M., Neuvonen, S., Roininen, H., 2007, Retention of wind-felled trees and the risk of consequential tree mortality by the European spruce bark beetle Ips typographus in Finland, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 22(6) pp. 516-523;
Faccoli, M., Stergulc, F., practical method for predicting the short-time trend of bivoltine populations of Ips typographus (L.) (Col., Scolytidae), Journal of [NUME_REDACTAT], 130(1), pp. 61-66;
Falcă, M., și Simionescu, V., 1972, Observații asupra dezvoltării și parazitării insectei Arnoldia cerris Kllr., (Diptera – Cecidomyidae), St. și cerc. biol., [NUME_REDACTAT], t. 24, Nr.4, pp. 369 – 375;
Florescu, I.I., Nicolescu, V.N., 1996, Silvicultura vol. II, Studiul pădurii, [NUME_REDACTAT] Libris, Brasov;
Fodor E., Hâruța O., 2009, Partiția nișei la două specii invazive Phyllonorycter robiniella și Parectopa robiniella, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 41 (2), pp. 261-269;
Fora, C. G., Lauer K. F., Damianov, S., 2007, [NUME_REDACTAT] the Biology of the [NUME_REDACTAT] chalcographus L.(Coleoptera, Scolytidae) in the Nădrag – [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]). In: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] 39, No. 1, pp. 431-438;
Forsse, E., Solbreck, C., 1985, Migration in the bark beetle Ips typographus L.,
Duration, timing and height of flight, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 100,
pp. 47-57;
, V., 1995, Protejarea si dezvoltarea durabilă a pădurilor României,
[NUME_REDACTAT] Silvic, Bucuresti, pp 44 – 45;
Glare, T.R., Reay, S.D., Nelson, T.L., Moore R., 2008, Beauveria caledonica is a naturallyoccurring pathogen of forest beetles, [NUME_REDACTAT] 112, pp. 352-360;
Gothlin, E., Schroeder L.M., Lindelow A., 2000, Attacks by Ips typographus and Pityogenes chalcographus on windthrown spruces (Picea abies) during the [NUME_REDACTAT] Following a [NUME_REDACTAT]. In: Scand. J. For. Res. 15, pp. 542-549;
Grodzki, W., Jakus R., Lajzova E., Sitkova Z., Skvarenina J., 2006, Effects of intensive versus no management strategies during an outbreak of the bark beetle Ips typographus (L.) (Col.: Curculionidae, Scolytinae) in the [NUME_REDACTAT]. in Poland and Slovakia, Annals of [NUME_REDACTAT]. 63(1), pp. 55-61;
Grodzki, W., 1997, Pityogenes chalcographus (Coleoptera, Scolytidae) – an indicator of man-made changes in Norway spruce stands, Biologia () 52, pp. 217-220;
Haack, R. A. 2001, [NUME_REDACTAT] (Coleoptera) at ports of entry: 1985-2000. Integr. Manage. Rev. 6: 253-282;
Hansson, C., Shevtsova, E., 2010, Three new species of [NUME_REDACTAT] parasitoids of Phyllonorycter spp. (Lepidoptera: Gracillariidae) on Acer platanoides and Robinia pseudoacacia, Zootaxa, pp. 23-43;
Harding, S., Lapis, E.B., Bejer B., 1986, Observations on the Activity and Development of Pityogenes chalcographus L. (Col., Scolytidae) in Stands of Norway spruce in Denmark. In: J. Appl. Entomol. 102, pp. 237-244;
Hedgren, P.O., 2004, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] chalcographus (L.) (Scolytidae) in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] and Interaction with Ips typographus. In: J.Appl. Ent. 128), pp. 161-166;
Heie, O., 1980, [NUME_REDACTAT] (Hemiptera) of Fennoscandia and , [NUME_REDACTAT]. Scand, Klampenborg, Vol. 9, pp. 1-235;
Iancu, I., 1999, Îndrumarul pădurarului, [NUME_REDACTAT], București;
Ionescu, A.M., 1951, [NUME_REDACTAT], Fauna R.P.R., Insecta, vol VIII, fasc. 2,
[NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1951, Insecta, Protura, Fauna R.P.R., fasc 1, Insecta, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1955, Insecta, Diplura, Fauna R.P.R., Insecta, vol VII, fasc 2, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1957, [NUME_REDACTAT] Cynipoidea, subfam. Cynipinae, Fauna R.P.R., Insecta, vol. IX, fasc. 2., [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1959, [NUME_REDACTAT] Cynipoidea, fam. Ibaliidae, subfam. Ibaliinae, fam. Figitidae, subfam. Aspicerinae, Annacharitinae, Figitinae, fam. Cynipidae, subfam. Eucoilinae, Charipinae, Fauna R.P.R., Insecta, vol IX, fasc 6, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1962, Entomologie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București;
Ionescu, A.M, 1973, Biologia galelor, Edit. Acad. R.S. România, București;
Iversen, T., Harding, S., 2007, Biological and other alternative control methods against the woolly beech aphid Phyllaphis fagi L. on beech Fagus sylvatica seedlings in forest nurseries, Journal of [NUME_REDACTAT] 80 (3), pp. 159-166;
Iversen, T., Harding S., 2007, Life table parameters affecting the population development of the woolly beech aphid, Phyllaphis fagi, pp. 109-117;
Ivinskis, P., Rimšaitė J., 2008, Records of Phyllonorycter robiniella (Clemens, 1859) and Parectopa robiniella Clemens, 1863 (Lepidoptera, Gracillariidae) in Lithuania, [NUME_REDACTAT] Lituanica, Volumen 18, Numerus 2, pp. 130-133;
Jonsson, A., Harding, S., Barring L., Ravn, H., 2007, Impact of climate change on the population dynamics of Ips typographus in southern Sweden, Agricultural & [NUME_REDACTAT], 146(1-2), pp. 70-81;
Kohnle, U., 2004, Host and non-host odour signals governing host selection by the pine shoot beetle, Tomicus piniperda and the spruce bark beetle, Hylurgops palliatus (Col., Scolytidae). Journal of [NUME_REDACTAT] 128, pp. 588-592;
Kolk, A., Starzyk, J.R., 1996, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Pests, [NUME_REDACTAT];
Leahy, M.J., Oliver, T.H., Leather, S.R. 2007, Feeding behaviour of the black pine beetle, Hylastes ater (Coleoptera: Scolytidae). Agricultural and Entomology 9, pp. 115–124;
Maceljski, M., Mešić, A., 2001, Phyllonorycter robiniella Clemens a [NUME_REDACTAT] Pest in Croatia, [NUME_REDACTAT] Scientificus (ACS), pp. 225-230;
Marcu, O., Dieter, S., 1995, Entomologie forestieră, [NUME_REDACTAT] House, pp. 254-256;
Martinez, M., Chambon, J.P., 1987, Note sur la presence en France de Parectopa robiniella, lamineuse americaine des feuilles de Robinier (Lep. Gracillaridae). Nouv. [NUME_REDACTAT]. T4 (3), pp. 323-328;
Mihalciuc, V., Bartiș, M., Navroțchi, V., 1991, Eficacitatea capturării gândacului mic de scoarță al molidului Pityogenes chalcographus L. la cursele amorsate cu feromon sintetic agregativ In: [NUME_REDACTAT] 2, pp. 83-86;
Mihalciuc, V., Chira, F., Chira, D., Voicescu, I., Oprean, I., Tautan, L., Ciupe, H., Pop L., Botar, A., 1995, Testarea și omologarea de noi feromoni pentru depistarea atacurilor și combaterea unor dăunători ai rășinoaselor și foioaselor. In: Analele ICAS 43, No. 1, pp. 135-145;
Milligan, R.H., 1978, Hylastes ater (Paykull) (Coleoptera: Scolytidae) – black pine bark beetle. Forest and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] No 29, pp. 1-8;
Neacșu, P., 2006, Gale din România, Edit. Victor B Victor, București;
Nețoiu, C., 1990, Cercetări privind biologia, depistarea și prognoza defoliatorilor salcâmului, Manuscris ICAS Bucuresti, pp. 46-48;
Nețoiu, C., 2003, O nouă molie minieră la salcâmul din România – Phyllonorycter robiniella Clemens 1859 (Lepidoptera: Gracillariidae), Studies and Communication, [NUME_REDACTAT], vol.19, pp. 154-156;
Nețoiu, C., Tomescu, R., 2006, Moliile minere ale salcîmului, Analele ICAS, pp. 119-131;
Ojeda, G.P., 1985, Hylastes ater (Paykull), Programma de control de plagas y enfermadades forestales, [NUME_REDACTAT] Forestal, Santiago, Chile, p. 4;
Olenici, N., memoriam, Bucovina forestieră, Nr. VIII, pp. 66-69;
Pasek, J.E., 2000, [NUME_REDACTAT] EXFOR Database, Hylastes ater;
Pianka, E.R., 1973, The structure of lizard communities, [NUME_REDACTAT] of Ecology
and Systematics 4: 53-74;
Popescu, M., 1994, Uscarea salcâmului, România apicolă, pp. 9-11;
Postner, M., 1974, Scolytidae (Ipidae),Borkenkäfer. In: Die ForstschädlingeEuropas, Band 2. Schwenke, W. (Eds.), Parey, Berlin, pp. 334-482;
Reay, S.D., Thwaites, J.M., Farrell, R.L., survey of Ophiostoma species vectored by Hylastes ater to pine seedlings in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 35, pp. 105–113;
Rouault, G., Candau, J.N., Lieutier, F., Nageleisen, L.M., Martin, J.C., Warzée N., 2006, Effects of drought and heat on forest insect populations in relation to the 2003 drought in [NUME_REDACTAT] Annals, [NUME_REDACTAT], pp. 613-624;
Šefrová, H., 2002, Phyllonorycter robiniella (Clemens,1859) – egg, larva, bionomics and its spread in Europe, Acta universitatis agriculturae, et silviculturae [NUME_REDACTAT], pp. 7–12;
Seidl, R., Rammer, W., Jager, D., Lexer, M., 2008, Impact of bark beetle (Ips typographus L.) disturbance on timber production and carbon sequestration in different management strategies under climate change, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]: 256, Issue: 3, pp. 209-220;
Sequeira, R., Dixon, A., 1997, Population dynamic of tree dwelling aphids Ecology,Vol. 78, No. 8, pp. 2603-2610;
Simionescu, A., 1971, Dăunătorii pădurilor, [NUME_REDACTAT], București;
Simionescu, A., 1997, Cartea pădurarului, [NUME_REDACTAT], Suceava;
Stojanović, A., Marković, C., 2005, Parasitoid complex of Phyllonorycter robiniella (Clemens, 1859) (Lepidoptera, Gracillariidae) in Serbia, Journal of [NUME_REDACTAT], Volume 78, Number 2, pp. 109-114;
Stone, G.N., Schönrogge K., Crawley M.J., Fraser S., 1995, Geographic variation in
the parasitoid community associated with an invading gallwasp, Andricus
quercuscalicis (Hymenoptera: Cynipidae), Oecologia 104, pp. 207–217;
Stroyan, H.L., 1977, Aphidoidea, Chaitophoridae, and Callaphididae, [NUME_REDACTAT] of , pp. 130-137;
Swan, D.C., 1942, The bark-beetle Hylastes ater Payk. (Coleoptera: Scolytidae) attacking pines in [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT] Australia 46, pp. 86-90;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1987, Caracteristicile gradațiilor defoliatorilor Lymantria dispar L., Malacosoma neustria L. și Thaumetopoea processionea L., în pădurile din sudul țării, în intervalul 1984-1986, An. Univ. Buc., Anul XXXVI, 71-79;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1988, The particular dynamics of Lymantria dispar L. populations, established by insect fecundity estimation and by analysis of the chemical control situation, Lucrările celei de a IV-a [NUME_REDACTAT] de Entomologie, 577- 583;
Teodorescu, , Simionescu, A., 1989, Dinamica gradațiilor defoliatorului Lymantria dispar L. în pădurile de cvercinee din sudul țării și factorii care o induc, Stud. și Cercet. de Biol., 41 (l): 23-29;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1991, Lymantria dispar attack dynamics in between 1976-1980, Rev. Roum. Biol. Anim., 36 (1-2): 107-113;
Teodorescu, I., Vădineanu A., 1999, Controlul populațiilor de insecte, [NUME_REDACTAT] din București, ISBN 973-575-368-5;
93. Teodorescu, I., Vlad, Iuliana, 2008, Entomologie, [NUME_REDACTAT], București;
94. Tuca, , 1996, Principalii dăunători ai rășinoaselor, Institutul de cercetări și amenajări
silvice [NUME_REDACTAT];
Ureche, C., 2006, Invasive leaf miner insects in Romania, IUFRO [NUME_REDACTAT], pp 259-262;
USDA APHIS (Animal and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), 1994, Importation of logs, lumber, and other unmanufactured wood articles, [NUME_REDACTAT] Statement-July 1994, p. 86;
Vidano, C., 1971, Foglioline di Robinia pseudacacia con mine di un Microlepidotero nuovo perl'Italia, L'apicoltore moderno 61 (10): I-II;
Volz, H.A., 1988, Monoterpenes governing host selection in the bark beetles Hylurgops palliatus and Tomicus piniperda, Entomologia experimentalis et applicata, 47, pp. 31-35;
Whitebread, E.S., 1990, Phyllonorycter robiniella (Clemens 1859) in (Lepid.Gracillariidae), Nota lepid., 12 (4), pp. 344 – 352;
Wieczorek, K., Swiatek P., 2008, Morphology and ultrastructure of the male reproductive system of the woolly beech aphid Phyllaphis fagi (Hemiptera, Aphididae, Phyllaphidinae), Eur. J. Entomol., 105(4) pp. 707–712;
101.Wingfield, M.J., Gibbs, J.N., 1991, Leptographium and Graphium species associated
with pine-infesting bark beetles in England. [NUME_REDACTAT] 95, pp. 1257-1260;
Wood, S.L., Bright, D.E., catalogue of Scolytidae and Platypodidae (Coleoptera), Part 2, [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 13, p. 1553
Zamfirescu, Ș., Zamfirescu, O., 2007, Elemente de statistică aplicate în ecologie, pp. 103-124;
Zumr, V., 1992, Attractiveness of [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] In: J. Appl. Entomol.113, pp. 233-238;
***www.google.ro;
***www.googleEart
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] Entomologie forestiere în [NUME_REDACTAT] atacurilor insectelor dăunătoare în arboretele din bazinul superior al râului [NUME_REDACTAT] I
1.Caracterizarea generală a bazinului superior al râului Doamnei
1.1 Localizare geografică
1.2 Climatologie
1.2.1 Regimul termic
1.2.2 Regimul pluviometric
1.2.3 Regimul eolian
1.3 Solurile
1.4 [NUME_REDACTAT] II
2. Metode și tehnici de studiu
2.1 Metode de prelevare pentru insectele defoliatoare la Fagus sylvatica
2.2 Metode de prelevare pentru insecte defoliatoare la Robinia pseudacacia
2.3 Metode de prelevare pentru insectele galicole la Quercus robur
2.4 Metode de prelevare pentru insectele care atacă între lemn și scoarță
2.4.1 Numărarea galeriilor de pe o anumită suprafață
2.4.2 Utilizarea arborilor cursă
2.4.3 Folosirea scoarțelor cursă
2.4.4 Utilizarea tuburilor feromonale
2.4.5 Utilizarea curselor feromonale
2.4.6 Utilizarea parilor cursă
2.5 Colectarea probelor
2.6 Analiza statistică a datelor
2.6.1Tipul de distribuți
2.6.2 Extimarea dispersie unei populați
2.6.3 Densitatea
2.6.4 Extimarea mediei populaționale
2.6.5Testarea diferențelor dintre două probe
2.6.6 Testarea diferențelor dintre trei sau mai multe probe
2.6.7 Analiza corelației
2.6.8 Analiza regresiei
2.6.9 Calcularea suprapunerii nișelor
2.6.10 Coeficientul de înmulțire; Fecunditatea; Activitatea dușmanilor
Capitolul III
3.Insecte dăunătoare pădurilor de foioase
3.1 Lepidoptere dăunătoare pădurilor de foioase
3.1.1 Parectopa robiniella Clemens – 1863
3.1.1.1 Descrierea speciei
3.1.1.2 Ciclul de viață al speciei Parectopa robiniella
3.1.1.3 Vătămări produse de Parectopa robiniell
3.1.1.4 Depistarea insectei
3.1.1.5 Tipul de distribuție
3.1.1.6 Intervalul de confidență al mediei
3.1.1.7 Intensitatea atacului
3.1.1.8 Testarea diferențelor dintre probe
3.1.1.9 Evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella
3.1.1.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella și temperatură
3.1.1.11 Studiu comparativ al dinamicii populației de Parectopa robiniella
3.1.2 Phyllonorycter robiniella Clemens -1859
3.1.2.1 Descrierea speciei
3.1.2.2 Ciclul de viață
3.1.2.3 Vătămări produse de Phyllonorycter robiniella
3.1.2.4 Depistarea insectei
3.1.2.5 Tipul de distribuție
3.1.2.6 Densitatea populației
3.1.2.7 Intervalul de confidență al mediei
3.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
3.1.2.9 Evoluția numerică a populației
3.1.2.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllonorycter robiniella și temperatură
3.1.3 Studiu asupra acțiunii parazitoizilor la Parectopa robiniella și Phyllonoycter robiniella
3.1.4 Efecte ale acțiunii moliilor miniere
3.1.5 Abundența relativă a moliilor miniere
3.1.6 Calcularea suprapunerii nișelor
3.2 Homoptere dăunătoare a pădurilor de foioase
3.2.1 Phyllaphis fagi (Linnaeus, 1767)
3.2.1.1Caracterizarea speciei și ciclul de viață
3.2.1.2 Caracteristicele atacului
3.2.1.3 Depistarea speciei (Phyllaphis fagi)
3.2.1.4 Combaterea speciei (Phyllaphis fagi)
3.2.1.5 Analiza statistică a datelor- tipul de distribuție
3.2.1.6 Densitatea
3.2.1.7 Evoluția numerică a populației în cele trei suprafețe de probă
3.2.1.8 Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză
3.2.1.9 Intervalul de confidență al mediilor
3.2.1.10 Testarea diferențelor dintre probe
3.2.1.11 Coeficientul de creștere al populației
3.2.1.12 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllaphis fagi și temperatură
3.2.1.13 Analiza corelației și regresiei dintre dimensiunea arborilor și numărul mediu de indivizi pe frunze
3.3 Hymenoptere dăunătoarea pădurilor de foioase
3.3.1 Andricus quercuscalicis (Burgsdorff, 1783)
3.3.1.1 Descrierea speciei și ciclul de viață
3.3.1.2 Depistarea insectei
3.3.1.3 Analiza statistică a datelor – Intervalul de confidență al mediei
3.3.1.4 Mortalitatea
3.3.1.5 Testarea diferențelor dintre probe
3.3.1.6 Modificarea compoziției specifice
Capitolul IV
4. INSECTE DĂUNĂTOARE ÎN PĂDURILE DE CONIFERE
4.1 Insecte care rod între scoarță și lemn – [NUME_REDACTAT] (gândaci de scoarță)
4.1.1 Ips typographus – gândacul mare de scoarță al molidului
4.1.1.1 Descrierea speciei
4.1.1.2 Biologia insectei
4.1.1.3 Depistarea insectei
4.1.1.4 Evoluția numerică a populației
4.1.1.5 Prelucrarea statistică a datelor din anul 2008
4.1.1.6 Intensitatea atacului
4.1.1.7 Dinamica stadiilor de dezvoltare la Ips typographus în anul 2008
4.1.1.8 Situația atacurilor la Ips typographus în anii 2009, 2010, 2011
4.1.2 Hylastes ater (Paykull, 1800)
4.1.2.1 Descrierea speciei și ciclul de viață
4.1.2.2 Vătămări produse de Hylastes ater
4.1.2.3 Prevenire și combatere
4.1.2.4 Depistarea speciei (Hylastes ater)
4.1.2.5 Rezultate statistice – tipul de distribuție
4.1.2.6 Intervalul de confidență al mediei
4.1.2.7 Viabilitatea puieților
4.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
4.1.3 Pityogenes chalcographus (Linnaeus, 1761) – gândacul mic de scoarță al molidului
4.1.3.1 Descrierea speciei
4.1.3.2 Depistarea speciei Pityogenes chalcographus
4.1.3.3 Ciclul de viață al insectei în pădurea Stufoasa
4.1.3.4 Intensitatea atacului
4.1.3.5 Evoluția numerică a populației
4.1.3.6 Intervalul de confidență al mediei indivizilor capturați (2008, 2009)
4.1.3.7 Corelația dintre zborul de împerechere și temperatură
4.1.3.8 Corelații interspecifice între Ips typographus și Pityogenes chalcographus
4.1.4 Hylurgops palliatus (Gyllenhal, 1813)
4.1.4.1 Hylurgops palliatus- descrierea speciei
4.1.4.2 Ciclul de viață al insectei în zona studiată
4.1.4.3 Densitatea populației în anul 2008
4.1.4.4 Evoluția numerică a populației
concluzii
[NUME_REDACTAT]
TEZĂ DE DOCTORAT
CERCETĂRI ECOLOGICE ASUPRA UNOR INSECTE DĂUNĂTOARE PĂDURILOR DIN BAZINUL SUPERIOR AL RÂULUI DOAMNEI
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] Entomologie forestiere în [NUME_REDACTAT] atacurilor insectelor dăunătoare în arboretele din bazinul superior al râului [NUME_REDACTAT] I
1.Caracterizarea generală a bazinului superior al râului Doamnei
1.1 Localizare geografică
1.2 Climatologie
1.2.1 Regimul termic
1.2.2 Regimul pluviometric
1.2.3 Regimul eolian
1.3 Solurile
1.4 [NUME_REDACTAT] II
2. Metode și tehnici de studiu
2.1 Metode de prelevare pentru insectele defoliatoare la Fagus sylvatica
2.2 Metode de prelevare pentru insecte defoliatoare la Robinia pseudacacia
2.3 Metode de prelevare pentru insectele galicole la Quercus robur
2.4 Metode de prelevare pentru insectele care atacă între lemn și scoarță
2.4.1 Numărarea galeriilor de pe o anumită suprafață
2.4.2 Utilizarea arborilor cursă
2.4.3 Folosirea scoarțelor cursă
2.4.4 Utilizarea tuburilor feromonale
2.4.5 Utilizarea curselor feromonale
2.4.6 Utilizarea parilor cursă
2.5 Colectarea probelor
2.6 Analiza statistică a datelor
2.6.1Tipul de distribuți
2.6.2 Extimarea dispersie unei populați
2.6.3 Densitatea
2.6.4 Extimarea mediei populaționale
2.6.5Testarea diferențelor dintre două probe
2.6.6 Testarea diferențelor dintre trei sau mai multe probe
2.6.7 Analiza corelației
2.6.8 Analiza regresiei
2.6.9 Calcularea suprapunerii nișelor
2.6.10 Coeficientul de înmulțire; Fecunditatea; Activitatea dușmanilor
Capitolul III
3.Insecte dăunătoare pădurilor de foioase
3.1 Lepidoptere dăunătoare pădurilor de foioase
3.1.1 Parectopa robiniella Clemens – 1863
3.1.1.1 Descrierea speciei
3.1.1.2 Ciclul de viață al speciei Parectopa robiniella
3.1.1.3 Vătămări produse de Parectopa robiniell
3.1.1.4 Depistarea insectei
3.1.1.5 Tipul de distribuție
3.1.1.6 Intervalul de confidență al mediei
3.1.1.7 Intensitatea atacului
3.1.1.8 Testarea diferențelor dintre probe
3.1.1.9 Evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella
3.1.1.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella și temperatură
3.1.1.11 Studiu comparativ al dinamicii populației de Parectopa robiniella
3.1.2 Phyllonorycter robiniella Clemens -1859
3.1.2.1 Descrierea speciei
3.1.2.2 Ciclul de viață
3.1.2.3 Vătămări produse de Phyllonorycter robiniella
3.1.2.4 Depistarea insectei
3.1.2.5 Tipul de distribuție
3.1.2.6 Densitatea populației
3.1.2.7 Intervalul de confidență al mediei
3.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
3.1.2.9 Evoluția numerică a populației
3.1.2.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllonorycter robiniella și temperatură
3.1.3 Studiu asupra acțiunii parazitoizilor la Parectopa robiniella și Phyllonoycter robiniella
3.1.4 Efecte ale acțiunii moliilor miniere
3.1.5 Abundența relativă a moliilor miniere
3.1.6 Calcularea suprapunerii nișelor
3.2 Homoptere dăunătoare a pădurilor de foioase
3.2.1 Phyllaphis fagi (Linnaeus, 1767)
3.2.1.1Caracterizarea speciei și ciclul de viață
3.2.1.2 Caracteristicele atacului
3.2.1.3 Depistarea speciei (Phyllaphis fagi)
3.2.1.4 Combaterea speciei (Phyllaphis fagi)
3.2.1.5 Analiza statistică a datelor- tipul de distribuție
3.2.1.6 Densitatea
3.2.1.7 Evoluția numerică a populației în cele trei suprafețe de probă
3.2.1.8 Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză
3.2.1.9 Intervalul de confidență al mediilor
3.2.1.10 Testarea diferențelor dintre probe
3.2.1.11 Coeficientul de creștere al populației
3.2.1.12 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllaphis fagi și temperatură
3.2.1.13 Analiza corelației și regresiei dintre dimensiunea arborilor și numărul mediu de indivizi pe frunze
3.3 Hymenoptere dăunătoarea pădurilor de foioase
3.3.1 Andricus quercuscalicis (Burgsdorff, 1783)
3.3.1.1 Descrierea speciei și ciclul de viață
3.3.1.2 Depistarea insectei
3.3.1.3 Analiza statistică a datelor – Intervalul de confidență al mediei
3.3.1.4 Mortalitatea
3.3.1.5 Testarea diferențelor dintre probe
3.3.1.6 Modificarea compoziției specifice
Capitolul IV
4. INSECTE DĂUNĂTOARE ÎN PĂDURILE DE CONIFERE
4.1 Insecte care rod între scoarță și lemn – [NUME_REDACTAT] (gândaci de scoarță)
4.1.1 Ips typographus – gândacul mare de scoarță al molidului
4.1.1.1 Descrierea speciei
4.1.1.2 Biologia insectei
4.1.1.3 Depistarea insectei
4.1.1.4 Evoluția numerică a populației
4.1.1.5 Prelucrarea statistică a datelor din anul 2008
4.1.1.6 Intensitatea atacului
4.1.1.7 Dinamica stadiilor de dezvoltare la Ips typographus în anul 2008
4.1.1.8 Situația atacurilor la Ips typographus în anii 2009, 2010, 2011
4.1.2 Hylastes ater (Paykull, 1800)
4.1.2.1 Descrierea speciei și ciclul de viață
4.1.2.2 Vătămări produse de Hylastes ater
4.1.2.3 Prevenire și combatere
4.1.2.4 Depistarea speciei (Hylastes ater)
4.1.2.5 Rezultate statistice – tipul de distribuție
4.1.2.6 Intervalul de confidență al mediei
4.1.2.7 Viabilitatea puieților
4.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
4.1.3 Pityogenes chalcographus (Linnaeus, 1761) – gândacul mic de scoarță al molidului
4.1.3.1 Descrierea speciei
4.1.3.2 Depistarea speciei Pityogenes chalcographus
4.1.3.3 Ciclul de viață al insectei în pădurea Stufoasa
4.1.3.4 Intensitatea atacului
4.1.3.5 Evoluția numerică a populației
4.1.3.6 Intervalul de confidență al mediei indivizilor capturați (2008, 2009)
4.1.3.7 Corelația dintre zborul de împerechere și temperatură
4.1.3.8 Corelații interspecifice între Ips typographus și Pityogenes chalcographus
4.1.4 Hylurgops palliatus (Gyllenhal, 1813)
4.1.4.1 Hylurgops palliatus- descrierea speciei
4.1.4.2 Ciclul de viață al insectei în zona studiată
4.1.4.3 Densitatea populației în anul 2008
4.1.4.4 Evoluția numerică a populației
concluzii
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] reprezintă una dintre principalele bogății naturale, cu funcții multiple productive și protective. Protecția solului împotriva eroziunii apelor, fixarea terenurilor, protecția apelor și izvoarelor, protecția împotriva factorilor climatici și industriali vătămători, purificarea aerului reprezintă câteva din principalele funcții ecologice ale pădurii.
Starea bună a culturilor silvice și a arboretelor, obiectiv prioritar al protecției pădurilor, depinde de activitățile realizate în cadrul suprafețelor forestiere. De la înființare și până la exploatarea sa, pădurea este influențată de un complex de factori biotici și abiotici, parte dintre aceștia, prin influența lor negativă, reducându-i productivitatea și funcția sa de protecție.
În cazul atacurilor diferiților dăunători ai arboretelor, este necesar să se identifice din timp agentul vătămător și intensitatea atacurilor, astfel încât să fie evitate pagubele, pe de o parte, iar pe de altă parte, să se stabilească măsurile specifice de protecție (Iancu, 1999). După natura lor, dăunătorii sunt biotici și abiotici.
Vătămări produse de factori abiotici
Vântul, ce reprezintă o mișcare a maselor de aer la o viteză mai mare de 15m/s, produce doborâturi ale arborilor, contribuind la răspândirea omizilor de Lymantria dispar și Lymantria monacha în primele faze de dezvoltarea (Marcu & Simon, 1995).
Ploaia intervine în creșterea și dezvoltarea arborilor, iar în exces poate determina înmlăștinarea terenului favorizând uscarea plantelor.
Zăpada poate cauza ruperea coroanelor la conifere și dezrădăcinarea acestora, iar primăvara avalanșele pot determina doborâturi masive.
Insolația și temperatura ridicată favorizează înroșirea lujerilor urmată de uscarea lor (Simionescu, 1997).
Vătămări produse de poluarea industrială
Poluanții chimici, existenți în atmosferă și în precipitații, pot provoca distrugerea țesuturilor vegetale, arsuri ale frunzelor, căderea prematură a frunzelor și scăderea vitalității arborilor.
Incendiile pot provoca distrugerea stratului de litieră sau arderea completă a arborilor.
Vătămări produse de factori biotici
În categoria factorilor biotici deosebim insecte, paraziți vegetali și mamifere rozătoare. Insectele reprezintă un grup de animale cu cel mai mare număr de specii adaptate în toate mediile de viață. Multe dintre acestea trăiesc în mediul forestier afectând mai mult sau mai puțin starea de sănătate a arborilor. Clasificarea insectelor dăunătoare se realizează atât după criterii sistematice, după natura organului atacat și felul arboretului. Având în vedere ultimele două criterii deosebim (Marcu & Simon, 1995):
-insecte care atacă mugurii și lujerii tineri;
-insecte care atacă frunzele;
-insecte care atacă între scoarță și lemn;
-insecte xilofage;
-insecte care atacă fructificația arborilor;
-insecte care atacă foioasele;
-insecte care atacă rășinoasele.
În cadrul suprafețelor de studiu am identificat insecte care atacă frunzele (Parectopa robiniella, Phyllonorycter robiniella, Phyllaphis fagi, Orchestes fagi, Mikiola fagi, Tischeria complanella, Neuroterus numismali), insecte care atacă între scoarță și lemn (Ips typographus, Pityogenes chalcographus, Hylastes ater, Hylurgops palliatus), insecte care atacă fructificația arborilor (Andricus quercuscalicis, Balaninus glandium).
Tema tezei Cercetări ecologice asupra unor insecte dăunătoare în pădurile din bazinul superior al râului Doamnei a permis identificarea insectelor dăunătoare din diferite tipuri de păduri: făgete, cvercete, salcâmete, păduri de amestec, păduri de conifere. Deoarece populațiile de dăunători determină o scădere a productivității anuale, o reducere a procentului de lemn de lucru, uscarea arborilor, distrugerea fructelor și a semințelor, limitarea funcției de protecție, este necesară o monitorizare atentă a pădurilor, a insectelor dăunătoare și a entomofagilor.
Întrucât în zona derulării proiectului nu s-au realizat studii ecologice aprofundate asupra dăunătorilor forestieri, principalele obiective ale cercetării au fost:
– identificarea insectelor dăunătoare din pădurile de foioase și de conifere;
– urmărirea și descrierea ciclului de viață la aceste insecte dăunătoare;
– utilizarea unor metode și tehnici adecvate pentru descrierea dinamicii populațiilor de insecte dăunătoare;
– realizarea unor corelații între ciclurile de viață ale insectelor dăunătoare și factorii climatici;
– studierea relațiilor dintre dăunători și parazitoizi;
– realizarea unor prognoze pe termen scurt asupra populațiilor de dăunători;
– descrierea efectelor ecologice produse de insecte asupra pădurilor.
Mulțumesc coordonatorului acestei lucrări, Prof. Univ. Dr. [NUME_REDACTAT], pentru suportul și îndrumarea științifică acordate pe parcursul cercetării.
Mulțumesc personalului ocolului silvic Domnești, domnului tehnician [NUME_REDACTAT] și domnului inginer [NUME_REDACTAT] pentru îndrumările date pe parcursul studiului.
Mulțumesc doamnei prof. univ. dr. [NUME_REDACTAT] pentru sursele bibliografice și pentru identificarea speciilor de parazitoizi.
Mulțumesc familiei mele pentru sprijinul acordat pe tot parcursul anilor de cercetare, dar în special soției mele [NUME_REDACTAT] care m-a ajutat la colectarea probelor și la prelucrarea datelor din teren.
[NUME_REDACTAT] forestiere în [NUME_REDACTAT] forestieră, ramură a Entomologiei, studiază biologia, morfologia și ecologia insectelor din mediul forestier (Marcu & Simon, 1995; Teodorescu & Vlad, 2008). În țara noastră silvicultorii au inițiat măsuri de prevenire și combatere a insectelor dăunătoare cum ar fi: interzicerea pășunatului în păduri, cojirea cioatelor la rășinoase, scoaterea arborilor doborâți pentru a preveni pagubele produse de ipide.
Primul curs de Entomologie forestieră a apărut în 1924 și a fost ținut de profesorul Iacobescu N. la [NUME_REDACTAT] București (citat de Marcu & Simon, 1995). În anul 1940 apare primul manual de Protecția pădurii publicat de profesorul [NUME_REDACTAT]., ce a fost predat de silvicultură – București. În anul 1943, [NUME_REDACTAT]. publică în cadrul Politehnicii din București un Curs de zoologie, entomologie și protecția pădurilor. În 1952, același autor publică, în cadrul Institutului de silvicultură Brașov, Cursul de zoologie forestieră – Clasa insectelor.
[NUME_REDACTAT] (1898 – 1975) este inițiatorul cercetărilor în domeniul entomologiei forestiere în România. Conducător al laboratorului de entomologie din ICAS și al laboratorului de ecologie din Institutul de [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], a avut ca, colaboratori pe Ceianu I., Dissescu G., Ene M. și respectiv Falcă M..
În anul 1959 s-a adoptat un sistem complex de depistare și prognoză a dăunătorilor forestieri.
Ceianu I. (1925 – 2000) a avut o activitate prodigioasă realizând studii asupra focarelor de înmulțire în masă a defoliatorului Lymantria monacha (1958) elaborâd tehnici de urmărire a fenologiei dezvoltării și a stabilit metode de combatere (citat de Olenici, 2000).
Odată cu înființarea pădurilor de plopi, salcâm, pin, tei au apărut probleme de protecție și a studiat dăunătorii xilofagi ai plopului (1960-1969), dăunătorii salcâmului (1963-1965), dăunătorii teiului (1965-1967), dăunătorii plantațiilor de pin, în special, molia lujerilor de pin – Rhyacionia buoliana (1966-1974), dăunătorii sugători (Adelgidae, Aphididae, Coccidae) ai rășinoaselor (1978-1982) (citat de Olenici, 2000).
Ceianu I. a introdus în practică metode de combatere microbiologică a dăunătorilor forestieri și a studiat acțiunea preparatelor bacteriene, virale și a ciupercilor entomopatogene asupra acestora (1963, 1965).
Ceianu I. fost printre primii cercetători din Europa care a studiat rolul feromonilor în depistarea și combaterea unor dăunători ai rășinoaselor (Lymantria monacha, Rhyacionia buoliana, Ips typographus, Pityokteines curvidens, Blastophagus piniperda).
Lucrarea “Ecologie forestieră”, publicată în 1977 și la care a fost coautor, a fost distinsă cu premiul“[NUME_REDACTAT]” al [NUME_REDACTAT] (citat de Olenici, 2000).
Dissescu G. a realizat cercetări privind necesitatea utilizării în prognoză a unor numere critice diferențiate pe faze ale înmulțirii în masă (1963); a stabilit noi metode de prognoză la cotarii stejarului (1967); a realizat cercetări asupra bioecologiei omizii procesionare a stejarului (Thaumetopea processionea ) (1968).
Ene M. a realizat împreună cu Marcu O. (1965) cercetări asupra combaterii dăunătorului Hylobius abietis și a elaborat lucrarea Entomologie forestieră (1971) și un determinator pentru dăunătorii forestieri după vătămări (1979).
Eliescu G. a realizat împreună cu Falcă M. cercetări asupra insectelor dăunătoare pădurilor din România (1979) și au făcut observații asupra dezvoltării și parazitării insectei Arnoldia cerris Kllr. ( 1969, 1972).
Ionescu A. M. a realizat cercetări asupra insectelor aparținând ordinelor Protura, Diplura, Hymenoptera, Isoptera (1951, 1955, 1957, 1959) iar în anul 1962 publică lucrarea Entomologie.
Teodorescu I., și Simionescu A. au realizat cercetări asupra defoliatorilor Lymantria dispar L., Malacosoma neustria L. și Thaumetopoea processionea L. (1987), au cercetat dinamica populațiilor, a gradațiilor și a atacului la defoliatorul Lymantria dispar L. în pădurile de cvercinee din sudul țării și factorii care o induc (1988, 1989, 1991).
În 1999 Teodorescu I., și Vădineanu A. publică lucrarea Controlul populațiilor de insecte.
În țara noastră, doborâturile de vânt și de zăpadă sunt des întâlnite și provoacă mari probleme (Giurgiu, 1995), afectând anual circa de pădure, (Florescu & Nicolescu, 1996).
Situația atacurilor insectelor dăunătoare în arboreturile din bazinul superior al râului Doamnei
(2006-2011)
Datele prelevate din teren de către tehnicienii silvici în perioada 2006 – 2011 atestă prezența în pădurile de stat și în cele particulare a următorilor dăunători: Lymantria monacha, Ips typographus, Ips amitinus, Pityogenes chalcographus, Hylobius abietis, Hylastes ater, Lymantria dispar, Phyllaphis fagi, Orchestes fagi, Melolontha melolontha. Dintre aceste insecte atent monitorizate au fost speciile Lymantria monacha și Ips typographus.
Situația atacurilor în pădurile de rășinoase
Lymantria monacha a fost depistată în arboreturile de rășinoase și în cele de amestec cu fag ale ocolului silvic Domnești începând cu anul 1980.
Tabelul 1.
Situația atacurilor cu Limantria monacha în arboreturile de rășinoase
Intensitatea atacurilor de ipide în pădurile de conifere a fost slabă cu excepția zonei Clăbucet unde intensitatea atacurilor a fost peste medie.
Tabelul 2.
Situația atacurilor cu ipide în arboreturile de rășinoase
În cadrul plantațiilor de molid au fost semnalați doi dăunători: Hylobius abietis, Hylastes ater. Pentru limitarea înmulțirii acestora s-au făcut tratamente la plantarea puieților, s-au instalat pari cursă și scoarțe toxice și s-au făcut stropiri cu insecticid. În pepiniera din localitatea Pietroșani sondajele efectuate pentru depistarea insectei Melolontha melolontha au arătat că numărul de larve nu depășește valoarea critică.
Situația atacurilor în pădurile de foioase
La foioase s-au depistat atacuri izolate de intensități diferite produse de următoarele insecte: Lymantria dispar, Phyllaphis fagi, Orchestes fagi.
Cercetările personale au evidențiat prezența și a altor specii în zona cercetată: Parectopa robiniella, Phyllonorycter robiniella, Hylurgops palliatus, Andricus quercuscalicis Tischeria complanella, Balaninus glandium, Mikiola fagi, Neuroterus numismali, Andricus kollari.
În cadrul capitolelor informațiile despre speciile cercetate sunt prezentate în raport cu informațiile de pe plan internațional.
Capitolul I
1.Caracterizarea generală a bazinului superior al râului [NUME_REDACTAT] s-a realizat în pădurile din bazinul superior a râului Doamnei, aflate în gospodărirea ocolului silvic Domnești. Suprafața ocolului silvic Domnesti este situată în partea de nord a județului Argeș. Suprafață a ocolului se găsește în limitele teritorial-administrative ale județului Argeș, pe raza comunelor Coșesti, Pietroșani, Domnești, Corbi și Nucșoara. Geografic, pădurile sunt situate în partea de nord – vest a județului Argeș, ocupând în întregime bazinul mijlociu și superior al râului Doamnei.
Datele au fost culese din teren de către inginerul amenajist, iar planurile de amenajare s-au obținut prin prelucrarea automată a datelor, folosindu-se programe elaborate de C.T.C. Timișoara. Datele prezentate selectiv sunt cuprinse în amenajamentul ocolului silvic Domnești realizat în anul 2004.
1.1 Localizare geografică
Bazinul superior al râului Doamnei este situat aproximativ central în [NUME_REDACTAT], ocupând o parte din [NUME_REDACTAT] și din [NUME_REDACTAT]. Suprafața totală a bazinului hidrografic al [NUME_REDACTAT] are 1836 km2 și este situat în întregime pe teritoriul județului Argeș reprezentând (15%), din suprafața bazinului râului Argeș. Din punct de vedere morfogenetic deosebim următoarele unității:
complexul munților de geosinclinal, pe structură de bloc și pânze de șariaj, format prin cutare hercinică, alpină veche, reîntinerit prin mișcări de înălțare în neogen și cuaternar;
complexul de dealuri de geosinclinal pe structură monoclinală și cutată.
Ținând seama de relief se pot distinge trei trepte:
treapta munților înalți situați în partea nordică a bazinului cu înălțimi ce depășesc ;
treapta muscelelor și a dealurilor înalte cu înălțimi ce depășesc ;
treapta gruiurilor din piemont, cu altitudini cuprinse între 350 – .
Obârșia râului Doamnei este dominată de vârfurile Moldoveanu și Gălășescu, constituiți din șisturi cristaline cu înălțimi ce depășesc . Caracteristic acestei zone este peisajul alpin dat de morfologia înaltă a vârfurilor de pe culmea principală a Făgărașului. În zonele de deal și coline există un relief puternic fragmentat format pe depozite miocene, friabile cu procese de eroziune și alunecări de teren. Rețeaua hidrografică este reprezentată prin râul Doamnei și sistemul său de afluenți: [NUME_REDACTAT], Zârna, Cernat, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Văsălatu, Baciu, Spinarea, Bourețu, Mușătescu, Mioarele, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Având izvoarele sub vârful Moldoveanu prin afluentul principal [NUME_REDACTAT], din lacul cu același nume, râul Doamnei curge de la nord la sud străbătând zona cristalină a munților înalți precum și zona sedimentară, friabilă a [NUME_REDACTAT]. Profilul longitudinal al râului Doamnei prezintă o singură ruptură de pantă, formând o cascadă imediat la ieșire din lacul [NUME_REDACTAT]. Ceilalți afluenți formează mai multe praguri cu cascade de mici proporții. Bazinul râului Doamnei aparține tipului de regim hidrologic caracterizat prin debite mari primăvara și la începutul verii și prin debite mici toamna și iarna. În zona montană alimentarea rețelei hidrografice este în principal nivală, prelungindu-se până spre mijlocul verii. În zona de dealuri alimentarea este mixtă. În zona montană la confluența dintre râul Doamnei și izvorul Văsălatului este amplasată acumularea Baciu care alimentează prin conducte subterane, lacul de acumulare Vidraru.
Figura 1: Bazinul hidrografic al râului Doamnei
1.2 [NUME_REDACTAT] punct de vedere climatic, bazinul hidrografic al râului Doamnei se situează în aria zonei de climă temperat – continentală. Condițiile climatice împreună cu cele edafice sunt hotărâtoare pentru vegetație. Datele climatice s-au stabilit după înregistrările făcute la următoarele stații meteorologice: Pitești (), Curtea de Argeș (), Câmpulung (), Rucăr (). Relieful acționează asupra elementelor meteorologice prin dezvoltarea sa altitudinală, prin orientarea și înclinarea versanților determinând etajarea climatică și o multitudine de topoclimate. Prin raionare climatică în strânsă corelație cu dinamica reliefului se disting următoarele etaje climatice:
etajul climatic subalpin situat între – altitudine; în cadrul acestui etaj durata perioadei de vegetație este de 70 de zile iar media temperaturilor lunilor reci este de -27,9o C;
etajul climatic montan superior situat între – altitudine; durata vegetației este în medie de 100 zile, iar media temperaturilor lunilor reci este de ;
etajul climatic montan inferior situat între – altitudine cu o durată a perioadei de vegetație de 124 zile.
etajul climatic deluros situat între – altitudine cu o durată medie a vegetației de 170 zile.
1.2.1 Regimul termic
Temperatura medie anuală variază în raport cu altitudinea fiind de în partea joasă și de la limita vegetației forestiere. Amplitudinea medie a temperaturii anuale variază o dată cu altitudinea fiind de 230 C în zonele joase și de la limita vegetației forestiere.
Temperatura maximă absolută a fost de înregistrată la 20.08.1958; temperaturile ridicate descresc continuu cu altitudinea și se înregistrează în luna iulie în părțile joase respectiv în luna august în etajul montan superior.
Temperatura minimă absolută a fost de înregistrată la 05.02.1956; temperaturile minime descresc continuu cu altitudinea situându-se în jur de la altitudinea de .
Primul îngheț se produce după sfârșitul perioadei de vegetație, neproducând pagube vegetației forestiere. Ultimul îngheț se produce înaintea începerii perioadei de vegetație, dar se pot produce și înghețuri târzii în zonele depresionare. Înghețul solului prin durata și intensitatea lui joacă un rol însemnat în aprovizionarea cu apă a solului, în dinamica activității microbiologice a solului, având implicații în scurgerile de suprafață a apei provenite din topirea zăpezilor. Adâncimea de îngheț a solului crește cu altitudinea și este mai mică în pădure decât în terenurile goale. În pădurile de rășinoase solul îngheață până la adâncimea de , iar în pădurile de foioase până la o adâncime de 5 – .
Potențialul termic în cadrul bazinului superior al râului Doamnei prezintă următoarele valori:
– în zona molidișului;
– în zona brădetelor;
– în zona făgetelor pure și de amestec;
– pentru zona gorunului.
Nebulozitatea medie anuală crește o dată cu altitudinea iar numărul mediu de zile cu cer senin scade cu altitudinea. Umezeala relativă crește cu altitudinea fiind de 72% la altitudinea de , 77% la și de circa 80% la altitudine.
1.2.2 Regimul pluviometric
Valorile medii lunare ale precipitațiilor atmosferice în cursul anului prezintă la toate nivelele altitudinale cu un maxim în luna iunie și un minim în luna februarie. Cantitatea anuală de precipitații crește o data cu altitudinea, de la 715 mm/m2 pe an la altitudine până la 1100 mm/m2 pe an la altitudine.
Precipitațiile sub formă de zăpadă au un important rol ecologic îndeplinind rolul unui strat termoizolator protector pentru sol și culturile forestiere tinere. Primele ninsori de toamnă se produc spre sfârșitul lunii septembrie în timp ce în părțile joase prima ninsoare cade spre sfârșitul lunii noiembrie. Durata stratului de zăpadă crește o dată cu altitudinea, de la 70 de zile în zona deluroasă la 120 de zile la altitudine. Grosimea stratului de zăpadă crește cu altitudinea, fiind de circa grosime la altitudine și de peste la altitudini mai mari de . Regimul ninsorilor și al stratului de zăpadă joacă un rol ecologic în ceea ce privește răspândirea speciilor. Molidișul ocupă suprafețe mici în etajul inferior, în care se realizează optimul termic și hidric al molidului. Frecvența și cantitatea zăpezilor moi ce se produc în acest etaj, corelate cu rezistența mecanică mai mică a lemnului și cu sistemul de înrădăcinare a molidului duce la rupturi și doborâturi frecvente și în ultimă instanță la înlăturarea molidului. Bradul și fagul fiind mai competitive au ocupat în decursul timpului o bună parte din arealul molidului.
1.2.3 Regimul eolian
Zonele înalte se caracterizează printr-o circulație intensă a aerului. La altitudini mari vântul bate din direcția nord – vest și are o intensitate mijlocie. Pe versanții sudici, în porțiunile mai adăpostite masele de aer descendente provoacă efecte de föhn producând doborâturi în arboreturi. Cele mai mari valori ale vitezei vântului sunt specifice zonei montane unde pot depăși 4 m/s iar cele mai reduse valori sunt cuprinse între 1,8 m/s (sud) și 2,6 m/s (vest și nord-vest) în zonele joase.
1.3 [NUME_REDACTAT] solurilor s-a făcut după “Sistemul român de clasificare a solurilor” elaborate I.C.P.A. în anul 1980. Au fost identificate opt tipuri de sol cu 18 subtipuri ce aparțin următoarelor clase: argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri și neevoluate.
În zona de deal unde s-au cercetat dăunătorii foioaselor s-a identificat tipul de sol brun argiloluvial tipic cu profil: Ao-Bt-C. Acesta este format pe luturi, șisturi sericitoase, cloritoase și sericito-cloritoase fiind puternic acid la suprafață și în profunzime cu un pH cuprins între 4,0 – 4,8. Conținutul de humus este de 4,2%. Pe grosimea de este oligomezobazic la mezobazic cu un grad de saturație în baze V = 40 – 57%. Prezintă bonitate superioară pentru molid și fag.
În zona Clăbucet s-a identificat un sol brun acid tipic cu profilul Ao-Bv-C, format pe roci bogate în minerale feromagneziene și sărace în minerale calcice, gresii feruginoase, șisturi cloritoase, cuarțite închise la culoare, micașisturi. Conținutul de humus este moderat de 2 -5,8% pe grosimea de 10 – . Solul este oligomezobazic cu un grad de saturație în baze de V=37 – 52%. Prezintă bonitate mijlocie pentru fag, molid și brad.
1.4 [NUME_REDACTAT] teritoriul ocolului silvic Domnești s-au identificat 33 tipuri de pădure, cele mai reprezentative sunt:
– amestec de rășinoase și fag cu Rubus hirtus – 18%;
– molidiș cu Vaccinium myrtillus si Oxalis acetosella – 15%;
– făget montan pe soluri scheletice cu floră de mull – 12%;
– amestec de rășinoase și fag cu Festuca altissima – 9%;
– făget de dealuri pe soluri schelete cu floră de mull – 9%.
În zona deluroasă a comunei Pietroșani dintre speciile forestiere cea dominantă este fagul. Gorunul se dispune sub forma unor benzi de lățimi variabile. Sacâmetele și molidișurile au aspect insular în cadrul făgetelor. În pajiști și rărituri covorul vegetal este reprezentat de: Festuca rupicola, Agrostis tenuis, Danthonia provincialis, păiușul roșu (Festuca rubra), trifoiul mărunt (Trifolium repens), iarba vântului (Agrostis alba), firuța (Poa augustifolia, P. laxa).
În zona montană Clăbucet specia forestieră dominantă este molidul (molidiș cu Vaccinium myrtillus și Oxalis acetosella). În zona inferioară plantației de molid sunt păduri de amestec (amestec de rășinoase și fag cu Rubus hirtus). Vegetația ierboasă din sectorul montan este reprezentată de specii ierboase dominante: Poa pratensis, Plantago laceolata, Briza media și Geranium pratense.
[NUME_REDACTAT]
2. Metode și tehnici de studiu
Protecția pădurii prin care se asigură starea de sănătate a pădurii, presupune o cunoaștere a dinamicii populațiilor de dăunători și a bolilor. Depistarea din timp a dăunătorului, determinarea lui corectă, cunoașterea biologiei insectelor dăunătoare și a influenței factorilor climatici asupra lor sunt căi de prevenire a înmulțirii și de combatere a insectelor dăunătoare (Marcu & Simon, 1995).
Depistarea dăunătorilor se face prin observații directe asupra arboretului. În acest sens se identifică diferitele stadii de dezvoltare ale insectelor dar și prezența unor insecte după caracteristicile atacului (excremente, uscarea frunzelor, găuri de intrare în scoarță, deprinderea scoaței). Prin prognoză se anticipează apariția dăunătorului într-un anumit areal pentru a se aplica în mod corect măsurile de combatere în scopul prevenirii gradației. Prognoza se face pe timp scurt sau pe tip lung (Marcu & Simon, 1995). Desfășurarea în timp a cercetării a presupus:
stabilirea stațiilor de prelevare;
stabilirea metodelor de prelevare;
colectarea probelor;
prelucrarea și analiza probelor;
analiza statistică a datelor;
interpretarea rezultatelor.
Stațiile de prelevare ale probelor au fost stabilite în localitățile Retevoiești (Pietroșani), Domnești, Nucșoara și zona montană Clăbucet (fig. 2).
În cadrul cercetării aplicarea metodelor de prelevare s-a făcut în concordanță cu anumite criterii:
specia cercetată;
ciclul de viață al speciei cercetate;
parametri factorilor abiotici ce influențează ciclul de viață;
tipul ecosistemului forestier cercetat.
Figura 2: Stațiile de prelevare a probelor
2.1 Metode de prelevare pentru insectele defoliatoare sylvatica
Principalii dăunătorii defoliatori identificați la fag au fost:
Phyllaphis fagi;
Orchestes fagi.
[NUME_REDACTAT] fagi a fost cercetată din luna aprilie 2008 până în luna septembrie 2010. Cercetarea speciilor s-a realizat (în localitatea Retevoiești) de-a lungul unui transect cu trei stații de prelevare a probelor. Distanța dintre stații este aproximativ de 800 de metri.
Fiecare stație a fost dimensionată la . Prima stație de prelevare este situată în liziera pădurii și pe suprafața sa s-au identificat 24 de fagi. Diametrul maxim al acestora este de iar cel minim de (diametrul s-a măsurat la înălțime). Expoziția acestei stații de prelevare este nordică. A doua stație de prelevare are expoziție sudică și este ocupată de fagi viguroși de clasa I și clasa a II în raport de 3/2. Numărul total de arbori inventariați a fost de treia stație de prelevare este situată în masivul pădurii fiind ocupată de arbori viguroși de clasa I. Expoziția acestei stații este vestică. În cadrul celor trei stații de prelevare colectarea de probe s-a facut randomizat. În acest sens am recoltat ramuri din treimea bazală a arboretului și au fost analizate primele 20 de frunze începând cu vârful ramurilor. Frecvența colectărilor a fost săptămânală. În cadrul acestor colectări s-au numărat indivizii de pe frunzele atacate.
2.2 Metode de prelevare pentru insecte defoliatoare pseudacacia
În salcâmete au fost identificate două specii miniere Parectopa robiniella și Phyllonorycter robiniella. Cele două specii au fost depistate în liziera unei păduri (din localitatea Retevoiești în anii 2008, 2009, 2010) dar și la arborii din masiv. În masiv unde există arbori viguroși s-a observat prezența celor două specii începând cu anul 2009. În cadrul lizierei s-a delimitat o suprafață de . În cadrul acestei suprafețe arboretul este foarte heterogen cuprinzând arbori de clase și vârste diferite. Colectarea probelor s-a realizat de-a lungul diagonalei pătratului suprafeței de probă. Ramurile s-au colectat din treimea inferioară a coronamentului și s-au numărat indivizii de pe primele 20 de frunze începând din vârful ramurilor. Colectarea probelor s-a realizat săptămânal. Pentru realizarea unor comparații în anul 2010 au fost colectate probe din salcâmetele existente în localitățile Domnești și Nucșoara.
2.3 Metode de prelevare pentru insectele galicole robur
Dintre insectele galicole dăunătoare ecosistemelor forestiere, în cadrul stejăretelor s-a identificat specia Andricus quercuscalicis. Pentru această specie sunt necesare două perioade de prelevare:
prima perioadă de prelevare s-a desfășurat primăvara în lunile aprilie – mai, pentru a surprinde galele de pe amenții bărbătești (generația sexuată). În cadrul primei etape colectarea probelor s-a făcut randomizat de pe o suprafață de probă de .
a doua perioadă s-a desfășurat în perioada septembrie – octombrie pentru identificarea galelor (generația asexuată). În acest sens din piața de probă s-au recoltat ghindele atacate (gale) de pe suprafețe dimensionate la un metru pătrat.
2.4 Metode de prelevare pentru insectele care atacă între lemn și scoarță
La rășinoase s-au identificat atacuri de Ips typographus, Pityogenes chalcographus, Hylastes ater, Hylurgops palliatus insecte ce se dezvoltă sub scoarța arborilor provocând uscarea acestora. Atacurile sunt favorizate de exploatarea masei lemnoase, de aceea aceste atacuri au fost observate în vecinătatea exploatărilor forestiere. Dăunătorii s-au identificat prin observări directe asupra stării de sănătate a arboretului. Existența orificiilor de intrare în scoarță, înroșirea frunzelor, desprinderea scoarței sunt indicii ale atacurilor. Pentru culegerea datelor privind dinamica populațiilor am utilizat următoarele metode:
numărarea galeriilor de pe o anumită suprafață;
utilizarea arborilor cursă;
folosirea scoarțelor cursă;
utilizarea tuburilor feromonale;
utilizarea curselor feromonale;
utilizarea parilor cursă.
2.4.1 Numărarea galeriilor de pe o anumită suprafață
Prin această metodă se identifică numărul de galerii și indivizi (ouă, larve, pupe, adulți) existenți pe suprafața cercetată (fig. 3). Datele obținute se raportează la m2 pentru a afla gradul de vătămare. Această metodă permite urmărirea ciclului de viață la insectele dăunătoare și poate fi folosită ca mijloc de prognoză și combatere împiedicând declanșarea altor atacuri. Când majoritatea indivizilor sunt în stadiul de pupă, prin decojirea și tăierea arborilor atacați se împiedică zborul de împerechere și noile atacuri.
Figura 3: Decopertarea unei suprafețe de 100 cm2 de scoarță
2.4.2 Utilizarea arborilor cursă
Arborii cursă (fig. 4) se aleg de regulă dintre arborii doborâți, rupți sau debilitați. Ei se instalează de regulă pentru a surprinde toate zborurile de împerechere (aprilie – iunie –august). Folosirea acestora reprezintă și o metodă de combatere, numărul acestora se poate calcula după formula:
A= N x F/ l x d x 0,002 unde,
N – numărul arborilor infestați;
F – numărul mediu de familii pe arbore;
l – lungimea medie a arborelui cursă;
d – diametrul mediu al arborelui cursă.
Figura 4: Arbore cursă
2.4.3 Folosirea scoarțelor cursă
Scoarțele cursă se recoltează de pe arborii doborâți, rupți sau debilitați. Ele sunt dimensionate la 30/40cm și se vor așeza cu fața lâncedă pe sol (fig. 5). Peste acestea se vor așeza pietre pentru o fixare cât mai bună. Această metodă este folosită în plantații nou înființate, pentru atragerea dăunătorilor specifici puieților de molid (Hylastes sp.).
Figura 5: Scoarță cursă
2.4.4 Utilizarea tuburilor feromonale
Tuburile feromonale (fig. 6) se pot confecționa din scoarță de molid sau se pot achiziționa din comerț. Tubul din plastic are lungimea de cu diametru de . Suprafața sa externă este rugoasă și prezintă o canelură în serpentină. Pe suprafața externă sunt făcute găuri prin care pătrund dăunătorii. Suprafața internă a tubului este netedă pentru a favoriza alunecarea gândacilor în partea inferioară a tubului. Plicul feromonal se prinde cu sfoară și se suspendă în partea interioară a tubului. Partea de sus a tubului se obturează. Feromonul atrage femelele în timpul zborului de împerechere iar acestea se vor strânge în partea inferioară a tubului. Verificarea tuburilor feromonale s-a făcut săptămânal, iar după numărul de dăunători se poate aprecia intensitatea atacului.
Figura 6: Tub feromonal
2.4.5 Utilizarea curselor feromonale
Există mai multe tipuri de curse feromonale însă cea utilizată în cercetare a fost tipul ”colivie“ (fig. 7). Acest tip de cursă este suspendată cu ajutorul unei sârme între arbori. Este confecționată din material plastic și prezintă trei deschideri mari în secțiune triunghiulară. În mijlocul cursei se instalează nada feromonală. Partea inferioară a cursei este prevăzută cu un recipient colector în care vor cădea gândacii (fig. 8). Feromonul acționează până la , dar este mai activ până la o distanță de (Simionescu, 1997). Nada feromonală este formată dintr-o țesătură de material plastic îmbibată în Atratyp (feromon indigen). Verificarea cursei s-a realizat ca și în cazul tuburilor feromonale săptămânal.
Figura 7: Cursă feromonală Figura 8: Recipient de colectare
2.4.6 Utilizarea parilor cursă
Parii cursă sunt țăruși confecționați din ramuri de molid dimensionați la 40 – lungime cu un diametru de 4 – (fig. 9). Ei sunt plasați în plantațiile tinere pentru monitorizarea dăunătorilor (Hylastes ater). În suprafațele de probă ale plantației parii cursă au fost îngropați la adâncime, fiind acoperiți cu pământ pe trei sferturi din lungimea lor. Ei au fost dispuși grupat (între 5 și 10).
Figura 9: Pari cursă
2.5 Colectarea probelor
Colectarea probelor s-a realizat săptămânal, în funcție de ciclul de viață al speciilor de insecte. Prelevarea și conservarea s-a realizat în recipiente de plastic, folosind alcool etilic 70% și glicerină. Identificarea speciilor dăunătoare s-a realizat după criterii morfologice cu ajutorul stereomicroscopului, dar și după caracteristicile atacului.
În cazul speciei Andricus quercuscalicis, pentru studierea adulților s-au colectat "colțani" (gale) în perioada octombrie 2008 care s-au introdus în recipiente de sticlă. Adulții au apărut în perioada 10 – 25 aprilie. La speciile Parectopa robiniella și Phyllonorycter robiniella pentru observarea adulților s-au prelevat funze cu larve mature și s-au introdus în cutii de plastic. Această metodă a permis și identificarea parazitoizilor acestor specii.
2.6 Analiza statistică a datelor
Analiza statistică a datelor permite prelucrarea datelor obținute în teren în urma investigațiilor ecologice. Datele se pot reprezenta sub forma unui tabel în care se trec numărul indivizilor și frecvența acestora, fie sub forma unei diagrame în care frecvența indivizilor se reprezintă prin puncte sau coloane (Zamfirescu & Zamfirescu, 2007). In cadrul populațiilor, prin prelucrarea datelor se evidențiează tendința centrală și variabilitatea valorilor. Pentru a evidenția tendința centrală am folosit următorii parametri:
– modul (Mo) ce indică valoarea cu frecvența cea mai mare;
– mediana (Me) ce indică valoarea centrală sau media valorilor centrale dintr-un șir de date ordonate crescător. Pentru:
n= 2k+1 (număr impar de valori) Me= ;
n= 2k (număr par de valori) Me= ;
– media se notează cu pentru o probă și cu μ pentru populație μ =;
Variabilitatea unei probe este descrisă de următorii descriptori:
– amplitudinea ce indică dispersia datelor dintr-o probă se calculează după fomula
= X max – Xmin
– deviația standard (S) reprezintă media abaterilor valorilor individuale față de medie. În determinarea acesteia se calculează varianța (S2):
S2=
S =
– coeficientul de variație se calculează împărțind deviația standard la medie:
CV=S/.
2.6.1Tipul de distribuție
Reflectă interacțiunea speciei cu mediul înconjurător. Această interacțiune se manifestă prin prezența sau absența instinctului gregar sau solitar moștenite genetic. Există trei tipuri de distribuție a indivizilor în habitat:
uniformă sau binomial pozitivă , când S2/ <1;
întâmplătoare sau Poisson S2/=1;
grupată sau binomial negativă când S2/>1;
S2 reprezintă varianța ce caracterizează gradul de împrăștiere a valorilor individuale;
reprezintă media aritmetică a parametrului.
2.6.2 Estimarea dispersiei unei populații
Determinarea indicelui de dispersie permite cunoașterea tipului de distribuție dar nu oferă informațiii asupra gradului de aglomerare în cazul ditribuției grupate. Pentru a aprecia gradul de aglomerare în cadrul unei populații cu distribuție grupată se folosește indicele Green (IG). [NUME_REDACTAT] se determină după formula:
IG=
[NUME_REDACTAT] permite identificarea gradului de aglomerare din cadrul mai multor probe. Dacă numărul unităților de probă este mai mare de 30 se poate verifica dacă frecvențele observate corespund cu cele determinate. Pentru aceasta se pot reprezenta grafic ambele frecvențe sau se calculează testul X2. În aplicarea testului X2 se pornește de la următorii descriptori:
– parametrul k ce se calculează după formula k= / – s2 ;
– parametrii p și q unde p=/k iar q= 1-p;
– f ' = p(x) n;
– media;
– varianța;
Pentru distribuția binominală negativă se determină valorile p(0), p(1), p(2), respectiv
f '1, f '2 , f '3… și se reprezintă grafic.
2.6.3 [NUME_REDACTAT] numărul mediu de indivizi pe unitatea de suprafață. În progradație densitatea populației crește iar în retrogradație scade la numărul caracteristic perioadei de latență. În gradație numărul indivizilor depășește numărul critic și produc o vătămare totală. Densitatea populație de dăunători este importantă, deoarece se folosește ca parametru în prognoza insectelor dăunătoare. robiniella s-a considerat ca suprafață de probă o frunză. Dacă s-au numărat 138 de mine (larve) pe 100 de frunze, reiese o densitate de 1,38 în prima generație. Pe baza densitații se poate aprecia procentul probabil de defoliere:
Pd=densitatea populației x % indivilor viabili/ număr critic.
2.6.4 Estimarea mediei populaționale
Estimarea mediei populaționale se realizează pornind de la medie, deviația standard și eroarea standard a mediei. În acest sens am determinat distribuția t sau distribuția Student care este definită prin medie, deviație standard și numărul gradelor de libertate (n-1). Pornind de la deviația standard se determină eroarea standard a mediei (Armeanu & Petrehuș, 2006 Zamfirescu & Zamfirescu, 2007):
Intervalul de confidență al mediei pentru o probabilitate de 95% se stabilește pornind de la relația:
μ = ± Sx · t (0.05, n-1).
Pornind de la această relație se poate determina limita superioară și inferioară a intervalului de confidență:
LI= – Sx · t (0.05, n-1)
LS= + Sx · t (0.05, n-1).
Intervalul de confidență se poate reprezenta grafic.
2.6.5 Testarea diferențelor dintre două probe
Pentru compararea mediilor populațiilor din care au fost extrase probele se poate folosi testul t sau testul U. Testul t se aplică în cazul probelor independente în variantă bilaterală sau unilaterală(Armeanu & Petrehuș, 2006 Zamfirescu & Zamfirescu, 2007).
– , media valorilor din proba A și B;
– μA, μB media populației A și B;
– S2A , S2B varianțele probelor;
– nA, nB dimensiunea probelor.
Valoarea testului se compară cu valoarea critică calculată, din tabel în funcție de gradele de libertate și α. Gradele de libertate se pot estima cu ajutorul ecuației Welch-Satterthwaite sau cu ajutorul ecuației:
gl = min(nA, nB)-1
dacă | t | > t(α, gl) se respinge H0 și se acceptă H1.
Probabilitatea ipotezei H1 se obține prin scăderea H0 din 1:
P(H1) =1- p(H0).
Dacă probele sunt extrase aleator din aceeași populație se aplică testul t (Student) pentru perechi de observații. Se calculează diferența dintre valorile perechilor de date (D).
D=XA- XB după care se stabilește media diferențelor:
=∑D/n;
-eroarea standard se determină împărțind deviația standard a diferențelor (SD) la radicalul numărului perechilor de observații (n):
SD=
= SD / n
Statistica testului t este egală cu raportul dintre media diferențelor și eroarea standard a mediei diferențelor:
t =/ .
Dacă | t | >t(α, n-1) se respinge H0 și se acceptă H1, pentru p=1- α. Valoarea critică se poate afla din tabele statistice.
2.6.6 Testarea diferențelor dintre trei sau mai multe probe
Se realizează cu ajutorul analizei varianței. Această tehnică se simbolizează prin acronimul ANOVA. Tehnica ANOVA permite descompunerea variabilității în componentele sale. Variabilitatea unor probe este dată de variabilitatea internă și externă a probelor:
S2t = S2ext + S2int;
S2t – varianța totală;
S2ext – varianța externă (dintre probe);
S2int – varianța internă (din probe);
În ANOVA varianța este considerată ca suma totală a pătratelor mediilor împărțită la numărul gradelor de libertate.
S2= =SP/ gl
Statistica ANOVA (F) reprezintă raportul dintre varianța externă și cea internă în funcție de gradele de libertate interne și externe. Dacă F are o valoare mare rezultă că variabilitatea externă este mai mare decât cea internă. Pentru a testa omogenitatea varianței interne se folosește testul Hartley ce ia în calcul raportul dintre varianța cea mai mare și cea mai mică:
Fmax= S2max /S2min
Valoarea lui Fmax se compară cu valoarea critică din tabelele de calcul (Fmax(α, k, n-1)). [NUME_REDACTAT] < Fmax(α, k, n-1) nu există diferențe semnificative pentru varianțele interne ale probelor (Armeanu & Petrehuș, 2006 Zamfirescu & Zamfirescu, 2007). În prelucrarea statistică a datelor am folosit două tipuri de ANOVA:
ANOVA unifactorială;
ANOVA bifactorială fără replicare.
2.6.7 Analiza corelației
În cadrul cercetărilor ecologice se poate analiza corelația ce se stabilește între două variabile și cât de puternică este această asociere. Existența asocierii presupune că orice modificare a unei variabile atrage după sine o modificare a celeilalte variabile. Pentru analiza corelației probele se extrag aleator, se stabilește tipul corelației și cât de puternică este aceasta. Corelația poate fi pozitivă, negativă sau absentă. Dacă se examinează pe grafic corelația, stabilirea tipului poate fi subiectivă de aceea se calculează coeficientul de corelație (r) (Zamfirescu & Zamfirescu, 2007). Valoarea lui r este cuprinsă între +1 și -1. Dacă r are valori apropiate de +1 și -1 corelațiile sunt puternic pozitive sau negative. În cazul valorilor parametrice se utilizează parametrul de corelație Pearson:
Sxy=
r = =.
Statistica testului este de tip Student și se calculează cu ajutorul numărului de perechi de valori și valoarea lui r.
t= .
Dacă |t|t(, n-2) se acceptă H1 cu o probabilitate de p = 1-.
Calcularea lui r2 indică proporția prin care o valoare depinde de cealaltă valoare.
Folosind funcția CORREL ([NUME_REDACTAT]) am calculat valoare lui r și am reprezentat grafic corelațiile dintre dinamica populațiilor de insecte și diferiți factori abiotici.
2.6.8 Analiza regresiei
Termenul de regresie introdus de Galton în 1886 desemnează procesul de “predicție a unei variabile cu ajutorul altei variabile”(citat de Armeanu & Petrehuș, 2006). Regresia exprimă legătura dintre o variabilă endogenă și mai multe variabile exogene. În determinarea acesteia am folosit programul CurveExpert 1.4.
2.6.9 Calcularea suprapunerii nișelor
În calcularea suprapunerii nișelor am folosit indicele Pianka (1973). Am analizat 1500 de foliole iar datele au fost introduse în tabelul de calcul al programului EcoSim.
2.6.10 Coeficientul de înmulțire; Activitatea dușmanilor
Coeficientul de înmulțire reprezintă raportul dintre densitatea populației dintre două generații consecutive. Acest parametru oferă informații asupra creșterii și descreșterii populaționale, el este supraunitar în progradație și subunitar în retrogradație. Coeficientul de creștere a gradației reprezintă raportul dintre densitatea populației dintr-un an și anul anterior (Marcu & Simon, 1995).
Activitatea dușmanilor
Între acțiunea entomofagilor asupra fitofagilor aflați în gradație există un decalaj de 2 -3 ani cea ce permite realizarea acestei fluctuații numerice. Zoofagii acționează asupra ouălor, larvelor, pupelor, dar și adulților. Mortalitatea este mică în fazele incipiente ale gradației după care crește (Marcu & Simon, 1995).
Capitolul III
3.Insecte dăunătoare pădurilor de foioase
3.1 Lepidoptere dăunătoare pădurilor de foioase
Lepidopterele sunt insecte ce au o metamorfoză holometabolă pe parcursul căreia se dinsting cele patru stadii de dezvoltare. De-a lungul acestor stadii poate interveni diapauza datorată în principal condițiilor de mediu nefavorabile. Generația are o durată variabilă depinzând în mod direct de factorii externi. Există specii monovoltine, polivoltine și multianuale a căror dezvoltare se întinde pe mai mulți ani. Raportul dintre sexe este de obicei în favoarea masculilor (Marcu & Simon, 1995).
3.1.1 Parectopa robiniella Clemens – 1863
Încadrare taxonomică
Specia face parte din regnul Animalia, filumul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Lepidoptera, familia Gracillariidae, subfamilia Gracillariinae, genul Parectopa, specia robiniella.
Salcâmul a fost introdus în țara noastră în a doua jumătate a sec XIX, inițial pentru fixarea terenurilor nisipoase din sudul Olteniei și al Moldovei și în nord – vestul țării. Datorită capaciții sale de înmulțire cultura acestei specii a fost extinsă în multe regiuni ale țării în detrimentul speciilor autohtone. Culturile înființate s-au dezvoltat satisfăcător neavând dușmani naturali care să le limiteze vegetația (Nețoiu & Tomescu, 2006). Însă începând cu anul 1989 s-a depistat prezența unor molii miniere: Parectopa robiniella și Phyllonorycter robiniella. Originare din America de Nord, cele două specii invazive, (Parectopa robiniella Clemens – 1863, Phyllonorycter robiniella Clemens – 1859) au pătruns și în Europa răspândindu-se în majoritatea țărilor (Csóka, 1999; Šefrová, 2002; Nețoiu & Tomescu, 2006). Parectopa robiniella a fost semnalată în Italia în 1970 (Vidano, 1971) iar Phyllonorycter robiniella a fost semnalată în anul 1983. [NUME_REDACTAT], Parectopa robiniella a fost semnalată în [NUME_REDACTAT]. Severin (Nețoiu, 1990) iar Phyllonorycter robiniella în județul Vâlcea (Nețoiu, 2003). Cercetările realizate au vizat descrierea morfologică a speciilor (Martinez & Chambon, 1987; Whintebread, 1990), descrierea ciclului de viață (Csóka, 1999; Nețoiu, 2003), descrierea efectelor ecologice (Nețoiu & Toma, 2006), acțiunea paraziților asupra acestor specii (Csóka et al., 2009; Hansson & Shevtsova, 2010).
Parectopa robiniella – a fost depistată în Europa cu 39 de ani în urmă în jurul orașului Milano. [NUME_REDACTAT] s-a extins rapid și în țările Elveția, Slovacia, Franța, Ungaria, Austria.
[NUME_REDACTAT] a fost depistată într-o pădure de salcâm pe malul Dunării la granița cu Serbia (Nețoiu, 1990). Molia minieră s-a extins rapid în mai multe ocoale silvice cu o viteza de circa 100 de km pe an și se consideră că aceasta este răspândită în toată țara (Nețoiu & Tomescu, 2006)). Ivinskis & Rimsaitè (2008) consideră că în răspândirea moliei miniere un rol important au cureții de aer.
3.1.1.1 Descrierea speciei
Adultul (fig. 10) are o lungime a corpului de 4 – . Anvergura aripilor este de 7 – . Aripa anterioară este de culoare maro închis, prezentând pe marginea costală patru benzi de culoare albă. Primele benzi (fig. 11) sunt orientate spre vârful aripii, iar a patra este orientată contrar. Pe partea posterioară a aripii există trei benzi albe orientate spre vârful aripii și intercalate cu primele benzi de pe marginea costală (Martinez & Chambon, 1987). Antenele sunt filamentoase mai lungi decât aripile. Pe cap prezintă solzi albicioși. Oul este mic (aproximativ ), incolor depus de obicei izolat pe partea inferioară a unei foliole de salcâm în apropierea nervuri principale. Larva (fig. 13) la început are culoarea albă, apoi devine galben – verzuie iar la maturitate poate să ajungă la lungime .
Pupa este la început verzuie iar apoi se brunifică. Împuparea se realizează într-un cocon alb format pe frunzele din litieră (fig. 12).
Figura 10: Adulți de Parectopa robiniella
Figura 11: Aripile anterioară și posterioară Figura 12: Coconi robiniella
Figura 13: Larve de Parectopa robiniella
3.1.1.2 Ciclul de viață al speciei Parectopa robiniella
În regiunea studiată s-a constatat că molia a avut două generații. În alte zone ale țării specia poate dezvolta și trei generații pe an (Nețoiu, 1990). Prima generație a apărut și s-a dezvoltat între 15 iunie – 20 iulie, iar a doua generație a apărut și s-a dezvoltat din prima decadă a lunii august până în prima decadă a lunii septembrie. Ouăle sunt depuse pe epiderma inferioară a frunzelor tinere. Din ele ies larve ce formează mine triunghiulare vizibile doar pe partea inferioară a frunzei. Aceste mine sunt plasate la locul de inserție al unei nervuri secundare cu nervura principală. Larva produce apoi o mină penată ce se extinde în mezofilul frunzei. În această mină nu se acumulează excremente deoarece ele sunt în permanență evacuate printr-un orificiu din epiderma inferioară (Nețoiu & Tomescu, 2006). După ce larva ajunge la dimensiunea corespunzătoare părăsește mina coborând cu ajutorul unui fir de mătase la suprafața litierei. Ajunsă pe litieră formează un cocon alb. Zborul de împerechere are loc seara (Nețoiu, 1990; Csóka, 1999), iar după acesta ouăle sunt depuse pe frunze.
3.1.1.3 Vătămări produse de Parectopa robiniella
Specia este dăunătoare datorită minelor săpate în mezofilul frunzei (fig. 14) de către larve în procesul de hrănire. Consumând țesutul asimilator o dată cu săparea minei, din frunză rămân cele două epiderme și vasele conducătoare care se închid la culoare. Din datele de pe teren s-a constatat că pe o foliolă pot exista mai mult de trei mine. Pentru a caracteriza gradul de vătămare s-au folosit următorii parametri:
– intensitatea atacului exprimată prin numărul de mine pe frunză;
– frecvența arborilor atacați.
Figura 14: Mine de Parectopa robiniella
3.1.1.4 Depistarea insectei
Specia a fost depistată în anul 2008 în liziera unei păduri (S1) din localitatea Retevoiești (fig. 15).
S2
S1
Figura 15: Stațiile de prelevare a probelor pentru specia Parectopa robiniella
Suprafața de probă delimitată în lizieră prezintă un arboret de salcâm heterogen, rar, expus la lumină (fig. 16).
Figura 16: Salcâmet situat în liziera pădurii
La o distanță de față de salcâmetul din lizieră există un arboret matur și viguros de salcâm ce ocupă o suprafață de (fig. 17).
Figura 17: Salcâmet matur dispus insular în pădurea de fag
Depistarea s-a făcut prin observarea directă a frunzelor pentru a constata prezența minelor. Molia minieră a fost depistată la începutul lunii iunie 2008 doar în lizieră iar pentru realizarea unor comparații, în anul 2010 au fost colectate probe din salcâmetele existente în localitățile Domnești și Nucșoara.
În luna iunie (2008) am colectat ramuri cu frunze de pe 5 exemplare, am numărat minele de pe primele 20 de frunze începând din vârf și am constatat următorele rezultate:
– la 21 iunie – 14 mine/100 frunze;
– la 28 iunie – 60 mine/100 frunze;
– la 6 iulie – 138 mine/ 100 frunze;
– la 20 iulie – minele sunt părăsite.
3.1.1.5 Tipul de distribuție
În determinarea tipului de distribuție s-au folosit datele obținute la 6 iulie (tab. 3).
Tabelul 3.
Date prelevate din teren la data de 6 iulie
x = numărul de indivizi/unitate de probă (o frunză);
f = numărul de unități care a avut 0, 1, 2, 3, … indivizi;
=∑f(x)/n = 138/100 = 1,38.
Pe baza acestor date am calculat următorii parametri statistici (tab. 4):
Tabelul 4.
Date statistice la specia Parectopa robiniella
Deoarece 3,8 › 1, rezultă că distribuția este grupată. Această distribuție este definită de doi parametri:
media populațională
un exponent k.
k = = = 0,48.
Am calculat probabilitatea pentru x = 0:
p(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+1,38/0,48)- 0,48=0,526.
Am determinat probabilitatea pentru x ›0:
p(x ›0)=.
Valorile calculate pentru p (1,2…12) sunt reprezentate grafic în figura 18.
Figura 18: Probabilitățile prezenței indivizilor pe frunză în prima generație
Dacă se realizează suma probabilităților, se constată că are valoarea mai mică decât 1. Pe baza datelor obținute se poate realiza o comparație între frecvențele observate și cele estimate pe baza modelului distribuției binomiale negative (fig. 19).
Figura 19: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative.
Pe baza acestui grafic se poate observa că există o corelație strânsă frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative. Se poate concluziona că dispersia populației studiate este aglomerată. Deoarece IG are valoarea între 0 și 1, gradul de aglomerare nu este scăzut.
La 10 august 2008 am constatat cel de-al doilea atac a cărui intensitate afost mai mare (toți arborii din lizieră au fost atacați). În timpul celui de-al doilea atac am constatat următoarele:
-la 17 august 262 mine / 100 frunze;
-la 24 august 525 mine / 100 frunze;
-la 2 septembrie 520 mine / 100 frunze;
-la 9 septembrie 517 mine / 100 frunze.
Densitatea maximă 5,25 larve pe frunză.
Coeficientul de înmulțire (D2 / D1 = 5,25 / 1,38) a fost de 3,8.
Pentru prelucrarea statistică a datelor am folosit datele din 24 august. Prin prelucrarea datelor din teren colectate în 24 august 2008 am obținut următoarele rezultate pentru specia Parectopa robiniella (tab. 5)
Tabelul 5.
Date statistice la specia Parectopa robiniella în data de 24 august 2008
Din analiza acestor date se constată că indicele de dispersie (S2/ ) este supraunitar, fapt ce demonstrează că distribuția este grupată. Am calculat testul X2 pentru a verifica tipul de distribuție. Deoarece valoarea obținută este mai mare decât statistica testului (5,1› 1,96) rezultă că distribuția este grupată. Deoarece IG are o valoare mai mică decât în prima generație, am verificat dacă există corelație între tipul de distribuție estimat și cel observat.
Pentru aceasta am calculat valorile lui p(x) și f′ le-am reprezentat grafic (fig. 20)
Figura 20: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative robiniella
Comparația realizată între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative denotă o concordanță mai mică între cele două frecvențe comparativ cu prima generație.
3.1.1.6 Intervalul de confidență al mediei
Se determină pornind de la calcularea erorii standard a mediei și de la aflarea din tabele statistice a valorii lui t . Intervalul de confidență al mediei se reprezită grafic (fig. 21).
. t(0,05,99)= 1,984
Figura 21: Intervalul de confidență al mediei pentru prima generație (Parectopa robiniella) 2008
Intervalul de confidență al mediei pentru a doua generație
Intervalul de confidență al mediei pentru a doua generație este reprezentat grafic (fig. 22).
t(0,05,99)= 1,984
Figura 22: Intervalul de confidență al mediei pentru a doua generație a speciei Parectopa robiniella 2008
Din analiza celor două intervale de confidență ale mediilor se constată că în a doua generație intervalul de cofidență este mai mare. Pentru a testa existența diferenței între cele două generații am aplicat testul t. Pentru o distribuire normală a datelor se recurge la logaritmarea lor cu ajutorul logaritmului natural (tab. 6):
Tabelul 6.
Date logaritmizate
Pe baza acestor date am determinat variața și media:
1,66 3,22
= 0,32 1,65
Se calculează statistica testului:
=4,9
gl=min(47,82)-12.
Valoarea statistică a testului este mai mare decât valorea critică corespunzătoare gradelor de libertate, ca urmare se acceptă ipoteza H1 conform căreia există diferențe semnificative între cele 2 probe.
3.1.1.7 Intensitatea atacului
Prin observarea arboretului (2008) s-a constatat că din cei 30 arbori inventariați 9 au fost atacați. Se poate cocluziona că 30% dintre arbori au fost atacați în prima generație a speciei Parectopa robiniella, iar în a doua generație procentul a fost de 100%.
Urmărind frecvența foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză (fig. 23), se constată că în prima generație (2008) doar jumătate dintre frunze sunt atacate iar dintre acestea majoritatea prezintă 1 – 2 indivizi.
Figura 23: Frecvența foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză în prima generație (2008)
Urmărind frecvența foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză pentru a doua generație (fig. 24), se constată că peste 80% dintre frunze sunt atacate, iar dintre acestea majoritatea prezintă între 2 – 4 indivizi.
Figura 24: Frecvența foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză în a doua generație (2008)
Rezultatele obținute s-au comparat cu cele obținute de Nețoiu și Toma (2006) și s-a constatat că pentru prima generație sunt asemănătoare, în schimb pentru a doua generație rezultatele sunt diferite. Conform observațiilor realizate de Nețoiu și Toma (2006) curba frecvenței foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză în a doua generație prezintă o pantă ascendentă și una descendentă cu un procent maxim pentru frunzele ce au câte 6 indivizi.
3.1.1.8 Testarea diferențelor dintre probe
Datele numerice prelevate în anul 2009 pentru cele două generații ale speciei Parectopa robiniella au permis realizarea unei comparații între toate probele (A – prima generație din anul 2008, B – a doua generație din – prima generație din anul 2009, D – a doua generație din 2009) aplicând ANOVA unifactorială. Prin aplicarea acestui test se poate constata dacă există deosebiri semnificative între probe (au fost analizate 400 de frunze). Ipotezele testului sunt:
H0 –mediile probelor nu diferă semnificativ;
H1 –mediile probelor diferă semnificativ.
Datele obținute sunt reprezentate în tabelul 7.
Tabelul 7.
Tabel statistic ANOVA:
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate:
169,1› F(0,05, 3,399)=2,68.
Ca urmare se acceptă că mediile probelor diferă semnificativ.
Pentru a compara probele două câte două se aplică testul Tukey ce constă în calcularea modulului diferențelor mediilor (tab. 8).
Tabelul 8.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,4,400) ≈ 3,68
Comparând statistica testului cu valorile din tabelul 8 se pot trage următoarele concluzii:
– proba A diferă semnificativ de probele B și D;
– între probele A și C nu există diferențe semnificative;
Asemănările și deosebirile dintre probe s-au reprezentat grafic (fig. 25) adunând și scăzând la mediile probelor statistica testului împărțită la doi.
Figura 25: Intervalul de confidență pentru fiecare probă
Se observă că intervalele de confidență ale probelor A și C se suprapun în timp ce restul pobelor au intervale de confidență separate.
Datele prelevate din teren (tab. 9) în timpul celor trei ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește numărul de indivizi atât între ani cât și între generații, dar și interacțiunea dintre cei doi factori.
Tabelul 9.
Densitatea populației
În acest sens am aplicat testul ANOVA bifactorial cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente între diferitele generații. Rezultatele obținute se trec în tabelul 10.
Tabelul 10.
Tabel statistic ANOVA
Deoarece valoarea lui Fc este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane (generațiile din același an) există o diferență semnificativă. Diferențele se remarcă și între ani. În continuare am aplicat testul Tukey (tab.11):
Tabelul 11.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,6,544) ≈ 4
2,26.
Analizând tabelul se constată că între primele generații din 2008, 2009 și 2010 nu există deosebiri semnificative. De asemenea se constată o asemănare între a doua generație din anii 2008 și 2009. Prin aplicarea testului ANOVA bifactorial cu replicare se observă că între generațiile din cadrul aceluiași an există deosebiri semnificative, în timp ce între generațiile din anii diferiți pot exista asemănări. Limitele intervalelor de confidență se pot reprezenta grafic adunând și scăzând la media fiecărui grup valoarea testului împărțită la doi (fig. 26).
Figura 26: Intervalul de confidență al mediilor pentru Parectopa robiniella
3.1.1.9 Evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella
Analizând datele din tabel se observă o ușoară creștere numerică a populației în 2009 comparativ cu anul 2008, creștere ce este mai evidentă în a doua generație. Coeficientul de înmulțire în anul 2009 pentru Parectopa robiniella este de 4,4. În prima decadă a lunii august s-a identificat prezența speciei și în masiv. Urmărind evoluția numerică a populației (fig. 27), se constată că specia nu prezintă variații numerice bruște.
Figura 27: Evoluția numerică a populației
3.1.1.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella și temperatură
În cadrul suprafețelor de probă specia a fost urmărită săptămânal, dând posibilitatea realizării unor corelații între numărul indivizilor și mediile temperaturilor din decadele corespunzătoare. Folosind funcția CORREL ([NUME_REDACTAT]) am calculat valoare lui r și am reprezentat grafic corelațiile (fig. 28, 29).
Figura 28: Variația numerică a populației în corelație cu temperatura (2008)
Figura 29: Variația numerică a populației în corelație cu temperatura (2009)
Conform valorilor obținute în anul 2008 se constată o corelație moderat negativă, iar în anul 2009 corelația este absentă.
3.1.1.11 Studiu comparativ al dinamicii populației de Parectopa robiniella
În anul 2010 insecta Parectopa robiniella a fost depistată și cercetată în sacâmetele din localitățile Domnești și Nucșoara. Aceste salcâmete sunt localizate în lizierele unor păduri și sunt asemănătoare în ceea ce privește clasa și expoziția arboreturilor. Rezultatele obținute pentru prima și a doua generație sunt prezentate comparativ în figurile 30 și 31.
Figura 30: Dinamica populației de Parectopa robiniella în cele trei localități
(prima generație)
Figura 31: Dinamica populației de Parectopa robiniella în cele trei localități
(a doua generație)
Aplicarea testului ANOVA unifactorial pentru compararea mediilor populației (pentru a doua generație) din cele trei localități denotă o asemănare mare între mediile populației de Parectopa robiniella din localitățile Retevoiști și Domnești. Rezultatele obținute în localitatea Nucșoara sunt foarte asemănătoare cu cele obținute în localitatea Retevoiești în anul 2009.
3.1.2 Phyllonorycter robiniella Clemens -1859
Încadrare taxonomică
Specia face parte din regnul Animalia, filumul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Lepidoptera, familia Gracillariidae, subfamilia Lithocolletinae, genul Phyllonorycter, specia robiniella.
Phyllonorycter robiniella a fost identificată pentru prima dată în Basel, Elveția, iar în anii următori specia a fost identificată în mai multe țări (Whitebread, 1990). În țara noastră specia a fost semnalată în anul 2002 salcâmetele din jurul stațiunii Călimănești județul Vălcea (Nețoiu, 2003).
3.1.2.1 Descrierea speciei
Adultul (fig. 32) are o dimensiune cuprinsă între 3 – . Anvergura aripilor este de 5 – . Aripa anterioară prezintă o alternanță de benzi dispuse în V cu vârful spre apex de culoare brună, oranj și alb. Marginea posterioară a aripii prezintă trei strigule albe. Apical aripa prezintă o pată neagră înconjurată de o zonă portocalie cu contur circular negru. Aripa posterioară are o culoare gri cu numeroși peri de culoare brună. Antenele sunt lungi filiforme mai deschise la culoare spre vârf. La nivelul capului adulți prezintă numeroși peri de culoare alb – cenușie. Oul este mic fiind depus pe partea inferioară a frunzei spre marginea acesteia (Whitebread, 1990). Larva (fig. ) are 3 – și este de culoare galben – verzui. Pupa (fig. 33 c) se dezvoltă într-un cocon alb și dens și are o dimensiune de circa (fig. 33 b). Din pupă iese adultul ce părăsește mina prin epiderma inferioară(Nețoiu & Tomescu, 2006).
a) b)
Fig. 32: Phyllonorycter robiniella
( a – adult vedere antero – laterală, b – adult fața dorsală și ventrală)
a)
b)
c)
Figura 33: Phyllonorycter robiniella – larve (a), cocon (b), pupe (c)
3.1.2.2 Ciclul de viață
Cercetările au demonstrat că este o specie bivoltină (Csóka, 1999), dar există studii ce indică faptul că în anii cu toamnă lungă dezvoltă și o a treia generație (Nețoiu, 2003). Adulții zboară în lunile iulie și august iar după împerechere femela depune câte un ou pe partea inferioară a frunzei. Din ou apare larva care se hrănește cu țesutul lacunar, iar apoi înaintează și spre țesutul palisadic. Spre deosebire de Parectopa robiniella, excrementele acestei larve rămân în zona centrală a minei. Când larva ajunge la maturitate la nivelul minei mai rămân cele două epiderme și fasciculele libero – lemnoase. Epiderma inferioară de la nivelul minei are aspectul unei pâsle albicioase iar cea superioară are aspect mozaicat (galben – verzui). Împuparea are loc în interiorul minei într-un cocon alb dens mătăsos. Specia poate ierna sub formă de pupă iar primăvara fluturele părăsește mina printr-o crăpătură a epidermei inferioare. În zona unde s-a realizat cercetarea specia a avut 2 generații pe an.
3.1.2.3 Vătămări produse de Phyllonorycter robiniella
Phyllonorycter robiniella este o specie dăunătoare datorită minelor de tip stigmatonom pe care le produce frunzelor de salcâm (fig. 34) (Nețoiu & Tomescu, 2006). Mai întâi larva consumă țesutul lacunar iar apoi pătrunde în profunzime consumând țesutul asimilator până la epiderma superioară. Încă de la început epiderma inferioară este alburie și va rămâne în acest fel pe tot parcursul dezvoltării insectei. Vasele conducătoare nu sunt consumate dar ele cu timpul se brunifică și se usucă. Deoarece larvele se hrănesc cu țesut asimilator productivitatea arborelui este mult diminuată. S-a constatat de asemenea că frunzele atacate cad prematur. În general pe o foliolă se dezvoltă o singură mină, dar există și posibilitatea dezvoltării pe frunză a 2 – 3 mine. Trei patru mine pe o foliolă pot acoperi întreaga foliolă.
Figura 34: Mine produse de Phyllonorycter robiniella
3.1.2.4 Depistarea insectei.
Insecta a fost depistată în stațiile de prelevare (S1 și S2) stabilite pentru Parectopa robiniella Depistarea insectei s-a realizat în prima decadă a lunii august (2008) iar atacul s-a suprapus cu a doua generație a speciei Parectopa robiniella, dar spre deosebire de această molie atacul a fost mult mai slab.
Date prelevate din teren în timpul primei generații a speciei Phyllonorycter robiniella:
-la 17 august – 14 mine/100 frunze;
-la 24 august – 25 mine/100 frunze;
-la 2 septembrie – 24 mine/100 frunze;
-la 9 septembrie – 21 mine/100 frunze.
În urma prelevării datelor din teren în anii 2008 – 2009 am obținut următoarele rezultate (tab. 12):
Tabelul 12.
Date prelevate din teren în anii 2008 – 2009
x = numărul de indivizi/unitate de probă (o frunză);
f = numărul de unități care a avut 0, 1, 2, 3, … indivizi.
Pornind de la aceste date am calculat: media, mediana, modul, varianța, abaterea standard, abarea standard a mediei (tab. 13), indicele Green, ANOVA unifactorială și bifactorială.
Tabelul 13.
Date satistice la specia Phyllonorycter robiniella
3.1.2.5 Tipul de distribuție
Din analiza acestor date se constată că indicele de dispersie (S2/ ) este supraunitar fapt ce demonstrează că distribuția este grupată. Deoarece IG are valoarea între 0 și 1 gradul de aglomerare nu este scăzut. Se calculează testul X2 pentru a verifica tipul de distribuție:
.
2,16.
Deoarece 2,16› 1,96 rezultă că distribuția este grupată.
Această distribuție este definită de doi parametri:
media populațională;
un exponent k.
Pentru a observa corelațiile frecvențele observate și cele estimate am calculat valorile exponentului k, p(0), p(x) pentru toate probele și le-am reprezintat grafic (fig. 35, 36, 37, 38).
Figura 35: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative în prima generație robiniella – 2008.
Figura 36: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative în a doua generație robiniella – 2008.
Figura 37: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative în prima generație robiniella – 2009
Figura 38: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative în a doua generație robiniella – 2009
Din analiza celor patru grafice reiese că există asemănări între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′). Ambele frecvențe respectă modelul distribuției binomiale negative dar frecvențele observate (f) au valori mai mari.
3.1.2.6 Densitatea populației
În determinarea densității s-a considerat ca suprafață de probă o frunză. Densitățile au aceleași valori cu mediile. Pornind de la valorile densităților am determinat coeficienul de înmulțire între generații:
-coeficientul de înmulțire în anul 2008 – D2 / D1 = 0,42 / 0,25 = 1,68;
-coeficientul de înmulțire în anul 2009 – D2 / D1 = 1,61 / 0,86= 1,87;
Coeficientul de creștere dintre prima generație din 2009 și a doua generație în fost de 2,04.
3.1.2.7 Intervalul de confidență al mediei
Se determină pornind de la calcularea erorii standard a mediei și de la aflarea din tabele de calcule statistice valoarea lui t. Intervalele de confidență ale mediilor sunt reprezentate grafic (fig. 39).
Figura 39: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllonorycter robiniella
3.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
Pentru a testa existența diferenței între prima generație din anul 2008 (A) și cea din 2009 (C) am aplicat testul t pentru probe neindependente (Anexa 1).
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (3,22) rezultând că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative.
Pentru a testa existența diferenței între a doua generație din anul 2008 (B) și cea din 2009 (D) am aplicat testul t pentru probe neindependente (Anexa 1).
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (5,4) rezultă că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative.
Datele numerice prelevate în anii 2008 și 2009 pentru cele două generații ale speciei Phyllonorycter robiniella au permis realizarea unei comparații între toate probele aplicând testul ANOVA unifactorial. Prin aplicarea acestuia se poate constata dacă există deosebiri semnificative între mediile probelor. Ipotezele testului sunt:
H0 –mediile probelor nu diferă semnificativ;
H1 –mediile probelor diferă semnificativ.
Se completează tabelul ANOVA (tab. 14):
Tabelul 14.
Tabel statistic ANOVA
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate:
32,32 › F(0,05, 3,400)=2,68. Ca urmare se acceptă că mediile probelor diferă semnificativ.
Pentru a compara probele două câte două se aplică testul Tukey ce constă în calcularea modulului diferențelor mediilor (tab. 15).
Tabelul 15.
Tabel statistic Tukey
q(0,05,4,400) ≈ 3,68
Comparând statistica testului cu valorile din tabelul 12 se pot trage următoarele concluzii:
– proba A diferă semnificativ de probele C și D;
– între probele A și B nu există diferențe semnificative;
Asemănările și deosebirile dintre probe s-au reprezentat grafic (fig. 40) adunând și scăzând la mediile probelor statistica testului împărțită la doi.
Figura 40: Intervalul de confidență al mediilor pentru fiecare probă
Se observă că intervalele de confidență ale probelor A și B se suprapun în timp ce restul probelor au intervale de confidență separate.
3.1.2.9 Evoluția numerică a populației
Media indivivilor din prima generație pe frunză a fost de 0,25 iar în a doua generație a fost de 0,42. În anul 2009 prima generație s-a suprapus peste a doua generație a speciei Parectopa robiniella. În prima decadă a lunii septembrie s-a constatat o medie de 0,86 indivizi pe frunză. La data de 10 octombrie 2009 s-au prelevat 100 de frunze din zona cercetată și prin numărarea minelor s-a obținut o medie de 1,61. Analizând evoluția numerică a acestei specii (fig. 41) se constată o dublare a numărului de indivizi la fiecare generație. Această caracteristică este importantă pentru realizarea unor prognoze ale speciei în ecosistem.
Figura 41: Evoluția numerică a populației de Phyllonorycter robiniella
În anul 2010 specia a prezentat un număr mediu de 3 indivizi pe frunză respectiv 5,8 indivizi în a doua generație. Cunoscând că o frunză are în medie 17 – 19 foliole, iar pe o foliolă se pot dezvolta 2 – 3 larve miniere se poate spune că în anul 2012 insecta intră în gradație.
3.1.2.10 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllonorycter robiniella și temperatură
În cadrul suprafeței de probă specia a fost cercetată săptămânal dând posibilitatea realizării unor corelații între numărul indivizilor și mediile temperaturilor din decadele corespunzătoare. Folosind funcția CORREL ([NUME_REDACTAT]) am calculat valoarea lui r și am reprezentat grafic corelațiile (fig. 42, 43).
Figura 42: Variația numerică a populației de Phyllonorycter robiniella în corelație cu temperatura (2008)
Figura 43: Variația numerică a populației de Phyllonorycter robiniella în corelație cu temperatura (2009)
Conform valorilor obținute în anii 2008 și 2009 se constată o corelație slab negativă și moderat negativă între numărul indivizilor și temperatură.
3.1.3 Studiu asupra acțiunii parazitoizilor robiniella și
Phyllonorycter robiniella
Studiile realizate în Serbia de Stojanović & Marković (2005) au evidențiat existența a 23 de specii de paraziți primari și secundari pentru Parectopa robiniella și Phyllonorycter robiniella cu o rată a parazitării de 50%. [NUME_REDACTAT], Csóka et al., (2009) au depistat 19 specii de paraziți. [NUME_REDACTAT] cercetările realizate (Ureche, 2006) în salcâmete din județele Galați și Bacău au pus în evidența exitența a doi parazitoizi Minotetrastichus frontalis Nees și Closterocerus formosus Westw.
Pentru a identifica existența parazitoizilor robiniella și Phyllonorycter robiniella în anul 2010 s-au colectat foliole (200) cu larve de ultima vârstă și au fost puse câte 25 în cuti de plastic. Cutiile au stat la temperatura camerei (18 – ) iar după apariția adulților s-a verificat numărul acestora. În cele opt loturi, alături de Parectopa robiniella s-au identificat două specii de parazitoizi aparținând genurilor Sympiesis (fig. 44) și Minotetrastichus (fig. 45).
Figura 44: Sympiesis sp. Figura 45: Minotetrastichus sp.
Figura 46: Chrysocharis sp.
Abundența celor doi parazitoizi robiniella în cele două generații este reprezentată în următorul grafic (fig. 47):
Figura 47: Abundența relativă a celor doi parazitoizi în anul 2010 robiniella
Urmărind acest grafic se constată că specia dominantă este Minotetrastichus sp., iar Sympiesis sp. a apărut în a doua generație.
Rata parazitării pentru Parectopa robiniella
Figura 48: Rata parazitării pentru Parectopa robiniella în anul 2010
Urmărind acest grafic se constată că rata parazitării este scăzută având valoarea de 0,5% în prima generație și de 5% în a doua generație.
În cele opt loturi, alături de Phyllonorycter robiniella s-au identificat trei specii de parazitoizi Sympiesis sp., Minotetrastichus sp. și Chrysocharis sp. (fig. 46).
Abundența celor trei parazitoizi robiniella în cele două generații este reprezentată în următorul grafic (fig. 49)
Figura 49: Abundența relativă a celor trei parazitoizi robiniella în anul 2010
Urmărind acest grafic se constată că specia dominantă este Minotetrastichus sp., iar Sympiesis sp. a apărut în ambele generații.
Rata parazitării pentru Phyllonorycter robiniella în anul 2010
Figura 50: Rata parazitării pentru Phyllonorycter robiniella în anul 2010
Urmărind graficul de la figura 50 se constată că rata parazitării este de 20% în prima generație și de 28% în a doua generație. Comparând ratele de parazitare la cele două molii se constată că robiniella au valori mai mari.
3.1.4 Efecte ale acțiunii moliilor miniere
În primăvara anului 2009 s-a făcut o comparație privind capacitatea de înflorire la salcâmii puternic atacați și cei neatacați. În cazul celor atacați înflorirea s-a realizat mai târziu și a fost cu 45% mai redusă (condițiile termice și hidrice au fost normale pentru formarea rezervelor de glucide necesare formării mugurilor florali). Studiul a fost repetat și în anul 2010 când s-a constatat o reducerea numărului de flori cu 32%. Această corelație între intensitatea atacului, perioada de înflorire și numărul de flori a fost observată și de Maceljski & Mešić (2001). Gradul de vătămare al frunzelor (%) este reprezentat grafic (fig. 51, 52)
Figura 51: Gradul de vătămare al frunzelor în lizieră
Figura 52: Gradul de vătămare al frunzelor în masiv
3.1.5 Abundența relativă a moliilor miniere
Abundența relativă reprezintă proporția procentuală dintre numărul indivizilor unei specii față de alte specii din totalul probelor recoltate în același timp. Pentru cele două specii am determinat următoarele abundențe (fig. 53):
Figura 53: Abundența relativă a moliilor miniere
Analizând acest grafic se constată o creștere a abundenței pentru specia Phyllonorycter robiniella.
3.1.6 Calcularea suprapunerii nișelor
În calcularea suprapunerii nișelor am folosit indicele Pianka (1973). Deoarece ambele specii miniere sunt monofage am considerat fiecare frunză o nouă resursă de hrană. Am analizat 1500 de foliole iar datele au fost introduse în tabelul de calcul al programului EcoSim. Valoarea acestui indice a fost în anul 2009 de 0,02 iar in anul 2010 de 0,06. Studiul realizat de către Fodor & Hâruța (2009) în salcâmetele din centrul și vestul țării cu privire la suprapunerea nișelor celor două specii indică valori mai mici ale acestui indice. Variațiile anuale ale acestui indice sunt în legătură directă cu intensitatea atacului.
3.2 Homoptere dăunătoare a pădurilor de foioase
Homopterele sunt insecte ce au dimensiuni variabile de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri. Corpul lor are formă convexă iar unele specii prezintă formațiuni pe cap sau pe torace ce le conferă un aspect particular. Capul este hipognat sau ortognat iar aparatul bucal este specializat pentru înțepat și supt. Antenele sunt filiforme iar aripile sunt membranoase. Unele specii prezintă glande ceriere ce produc secreții de culoare albă ce le maschează corpul. Unele specii sunt aptere, heterometabole, fitofage, ce se hrănesc cu sucuri vegetale. Dejecțiile lor bogate în zaharuri favorizează dezvoltarea ciupercilor.
3.2.1 Phyllaphis fagi (Linnaeus, 1767)
Încadrare taxonomică
Specia face parte din regnul Animalia, încrengătura Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Homoptera, superfamilia Aphidoidea, familia Aphididae, genul Phyllaphis, specia fagi.
[NUME_REDACTAT] cuprinde insecte cunoscute sub numele de păduchi de plante. În ciclul de viață se succed forme aripate și nearipate, sexuate și agame. Din oul de iernare apare femela nearipată numită fundatrix care formează partenogenetic câteva generații de femele fundatrigene. Fundratigenele sunt aptere și dau naștere partenogenetic la femele nearipate și aripate ce se răspândesc pe alte plante. Toamna generația asexuată depune ouă mari din care ies masculi aripați și femele aptere. Aceasta reprezintă generația sexuată care va depune după împerechere ouă de rezistență (Marcu & Simon, 1995).
3.2.1.1 Caracterizarea speciei și ciclul de viață
Phyllaphis fagi (fig. 54) este un afid răspândit în pădurile de fag ale Europei. Această specie prezintă în timpul unui an o alternanță de generații asexuate (fundatrixul, fundatrigenele) și sexuate (Marcu & Simon, 1995). În literatura de specialitate este descrisă morfologia și ecologia speciei (Stroyan, 1977; Heie, 1980; Blackman & Eastop, 1994), structura aparatului reproducător (Wieczorek & Swiatek, 2008), influența temperaturii asupra dezvoltării populației (Iversen & Harding, 2007).
Fundatrixul este reprezentat de femele aptere cu o dimensiune cuprinsă între 2 – ce au o culoare de verde deschis sau galben pal și pe partea dorsală pete închise. Corpul lor este acoperit cu filamente ceroase albe ce sunt secretate de organimul lor. Acestea dau naștere partenogenetic unor femele aptere numite fundatrigene.
Fundatrigenele sunt asemănătoare cu fundatrixul dar au dimensiunea redusă. Acestea formează partenogenetic femele aptere și aripate ce migrează generând noi atacuri. Spre toamnă apare partenogenetic generația sexupară care depune ouă mari din care se dezvoltă femele aptere și masculi aripați. Femelele depun după împerechere 10 – 15 ouă de rezistență (de iarnă) și ciclul se reia.
a) b)
Figura 54: Phyllaphis fagi (a – atac pe frunză, b – mascul)
3.2.1.2 Caracteristicile atacului
Cercetarea insectelor dăunătoare pădurilor de fag s-a realizat în zona deluroasă a comunei Pietroșani (județul Argeș) în perioada 2008 – 2010. În cadrul suprafeței de studiu alături de Phyllaphis fagi s-au mai identificat și speciile Mikiola fagi, Orchestes fagi care alături de alți factori biotici și abiotici contribuie la uscarea fagului (Chira et al., 2003; Rouault et al., 2006). Atacul este puternic primăvara când pe dosul frunzelor de fag se formează colonii albicioase (fig. 53). Deoarece au un aparat cu bucal adaptat pentru înțepat și supt se hrănesc cu seva din frunze. În atacurile puternice se constată înegrirea frunzelor datorită unor mucegaiuri ceea ce duce la scăderea productivității. Deoarece asistăm la un declin al fagului (Chira et al., 2003) este necesară o monitorizare a populațiilor de dăunători pentru a prognoza creșterile numerice.
3.2.1.3 Depistarea speciei (Phyllaphis fagi)
Cercetarea insectei s-a realizat într-o pădure de fag de-a lungul unui transect (cu o lungime de ) ce a surprins liziera pădurii Stufoasa (localitatea Retevoiești, Argeș) dar și arborii din masiv (fig. 55)
.
Figura 55: Localizarea stațiilor de prelevare a probelor
Pe transect s-au stabilit trei stații de prelevare a probelor. Fiecare suprafață de probă a fost dimensionată la . Suprafața de probă delimitată în lizieră (fig. 56) are o expoziție nordică și este ocupată de un făget tânăr. Suprafața de probă delimitată la mijlocul transectului are o expoziție sudică și este ocupată de fagi cu dimensiuni intermediare față de cei din lizieră și masiv (fig. 57). Suprafața de probă delimitată în masiv are o expoziție vestică și este ocupată de un făget matur și viguros (fig. 58). Recoltarea probelor s-a făcut săptămânal (din luna mai până în luna septembrie) din anul 2008 până în anul 2010. Din suprafețele delimitate s-au recoltat randomizat ramuri (5) cu frunze din treimea inferioară a coronamentului.
Figura 56: Suprafața de probă delimitată în lizeră
Figura 57: Suprafața de probă delimitată la mijlocul transectului
Figura 58: Suprafața de probă delimitată în masiv
3.2.1.4 Combaterea speciei (Phyllaphis fagi)
Phyllaphis fagi prezintă un număr mai mare de dușmani, zoofagi și paraziți care au capacitatea de a regla populația. Metodele de combatere pe cale chimică nu au dat rezultate concludente. Cercetările au arătat că aplicarea uleiului mineral pe frunze înainte de ecloziunea ouălor de iarnă reduce populația cu 75℅ (Iversen & Harding, 2007). Atacurile sunt influențate și de condițiile climatice.
3.2.1.5 Analiza statistică a datelor – tipul de distribuție
Recoltarea probelor s-a făcut săptămânal de pe fiecare ramură s-au numărat indivizii de pe primele 20 de frunze iar rezultatele sunt trecute tabelul 5 anexa 2.
Pornind de la aceste rezultate s-a determinat:
tipul de distribuție;
densitatea;
evoluția numerică a populației în cele trei suprafețe de probă;
coeficientul de înmulțire;
frecvența frunzelor atacate raportată la numărul de indivizi pe frunză;
testarea diferențelor dintre probe;
corelația dintre evoluția numerică și factorii climatici;
analiza regresiei.
Tipul de distribuție
În determinarea tipului de distribuție s-au folosit datele obținute în 15 iunie la mijlocul transectului (tab. 16).
Tabelul 16.
Date prelevate din teren la data de 15 iunie 2008 (Phyllaphis fagi)
x = numărul de indivizi/unitate de probă (o frunză);
f = numărul de unități care a avut 0, 1, 2, 3, …indivizi;
Pornind de la aceste date am determinat varianța și media. Raportul dintre acestea este supraunitar (S2 / = 89,4 / 5,43 =16,4) iar distribuția este grupată.
Estimarea tipului de distribuție
Am calculat probabilitatea pentru x = 0;
p(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+5,43 /0,351)- 0,351=0,374.
Am determinat probabilitatea pentru x › 0 și am realizat o comparație între frecvențele observate și cele estimate pe baza modelului distribuției binomiale negative (fig. 59).
Figura 59: Comparație între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative.
Se poate cocluziona că dispersia populației studiate este aglomerată. Deoarece IG are valoarea (0,028) între 0 și 1 gradul de aglomerare nu este scăzut.
3.2.1.6 [NUME_REDACTAT] unitatea de suprafață o frunză se obțin următoarele densități (tab. 17):
Tabelul 17.
Densitatea populației în anul 2008
Din analiza tabelului rezultă faptul că densitatea maximă s-a realizat în 15 iunie (lizieră) și a fost de 7,6. Cele mai mari densități s-au realizat în liziera pădurii, iar la polul opus se află suprafața de probă din masiv, unde în ultimele două luni specia nu a fost identificată.
3.2.1.7 Evoluția numerică a populației în cele trei suprafețe de probă
Evoluția numerică a populației de Phyllaphys fagi în timpul anului 2008 în cele trei suprafețe de probă ale transectului este reprezentată grafic în figura 60:
Figura 60: Evoluția numerică comparativă a populației de Phyllaphys fagi în timpul anului 2008 în cele trei suprafețe de probă ale transectului
Din analiza acestui grafic se constată că atacul este puternic în liziera pădurii și se menține tot timpul verii. Populația a prezentat 7 vârfuri corespunzătoare generațiilor agame.
3.2.1.8 Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză
Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 15 mai 2008, în cele trei puncte ale transectului este reprezentată grafic (fig. 61)
Figura 61: Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphis fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 15 mai 2008, în cele trei puncte ale transectului
Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 15 iunie 2008, în cele trei puncte ale transectului este reprezentată grafic (fig. 62)
Figura 62: Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphis fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 15 iunie 2008, în cele trei puncte ale transectului
Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 13 iulie 2008, în cele trei puncte ale transectului este reprezentată grafic (fig. 63):
Figura 63: Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphis fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 13 iulie 2008, în cele trei puncte ale transectului
Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphys fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 17 august 2008, în cele trei puncte ale transectului este reprezentată grafic (fig. 64 )
Figura 64: Frecvența frunzelor atacate de Phyllaphis fagi, după numărul de indivizi per frunză la data de 17 august 2008, în cele trei puncte ale transectului
Din analiza acestor grafice reiese că frunzele atacate au avut între 1și 80 de indivizi, deși ocazional au fost observate frunze cu peste 100 de indivizi. Dintre frunzele atacate majoritatea au între 1 și 4 indivizi. Procentul frunzelor neatacate are valori ridicate mai ales în masiv.
3.2.1.9 Intervalul de confidență al mediilor
Intervalele de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului la data de 15 mai 2008 sunt reprezentate grafic (fig. 65):
Figura 65: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllaphis fagi în cele trei puncte ale transectului la data de 15 mai 2008
Intervalele de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului la data de 15 iunie 2008 sunt reprezentate grafic (fig. 66):
Figura 66: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllaphis fagi în cele trei puncte ale transectului la data de 15 iunie 2008
Intervalele de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului la data de 13 iulie 2008 sunt reprezentate grafic (fig. 67):
Figura 67: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllaphis fagi în în cele trei puncte ale transectului la data de 13 iulie 2008
Intervalele de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului din 17 august 2008 sunt reprezentate grafic (fig. 68):
Figura 68: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllaphis fagi în cele trei puncte ale transectului la data de 17 august 2008
Din analiza acestor grafice se constată că populația de Phyllaphis fagi a avut valori numerice diferite în cele trei puncte ale transectului. Populația a avut un număr mare de indivizi în lizieră și în mijlocul transectului și a fost mai puțin reprezentată în masiv.
3.2.1.10 Testarea diferențelor dintre probe
Datele numerice prelevate în anul 2008 (de la 15 mai până la 30 august) la specia Phyllaphis fagi, au permis realizarea unei comparații între densitățile obținute în cele trei puncte ale transectului (A- lizieră, B- mijlocul transectului, C- masiv), aplicând testul ANOVA unifactorial. Prin aplicarea acestuia se poate constata dacă există deosebiri semnificative între mediile probelor. Ipotezele testului sunt:
H0 –mediile probelor nu diferă semnificativ;
H1 –mediile probelor diferă semnificativ.
Pornind de la datele obținute se completează tabelul ANOVA (tab. 18).
Tabelul 18.
Tabel statistic ANOVA
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate:
9,7 › F(0,05, 2,53) = 3,2. Ca urmare se acceptă ipoteza H1 – mediile probelor diferă semnificativ.
Pentru a compara mediile probelor două câte două am aplicat testul Tukey ce constă în calcularea modulului diferențelor mediilor (tab. 19).
Tabelul 19.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,3,51) ≈ 2,8
Comparând statistica testului cu valorile din tabelul 12 se pot trage următoarele concluzii:
– proba C diferă semnificativ de probele A și B;
– între probele A și B nu există diferențe semnificative;
Asemănările și deosebirile dintre probe se pot reprezenta grafic (fig. 69) adunând și scăzând la mediile probelor statistica testului împărțită la doi.
Figura 69: Intervalele de confidență ale mediilor la specia Phyllaphis fagi în cele trei puncte ale transectului
Pentru a determina dacă există asemănări sau deosebiri între densitățile populației constatate în perioadele diferite de prelevare a probelor în cele trei puncte ale transectului am aplicat testul ANOVA bifactorială fără replicare iar rezultatele obținute sunt trecute în tabelul 20:
Tabelul 20.
Tabel statistic ANOVA
Deoarece valorile testului sunt mai mari decât valorile critice, rezultă că între coloane (punctele transectului) și rânduri (perioadele de prelevare) există diferențe semnificative.
Considerând că unitatea de suprafață este o frunză, s-a determinat lunar densitatea în cele trei puncte ale transectului, în anii 2008, 2009 și 2010 (tab. 21).
Tabelul 21.
Densitatea populației de Phyllaphis fagi în cele trei puncte ale transectului
Din analiza tabelului rezultă faptul că densitatea maximă s-a realizat în luna iunie la nivelul lizierei. Începând cu luna iunie populația înregistrează o descreștere numerică în toate punctele transectului. Cele mai mici densități s-au realizat în masiv. Aceste diferențe se datorează expunerii diferite a arboretului dar și vârstelor diferite ale arboreturilor din cele trei piețe de probă.
Datele prelevate din teren în timpul celor trei ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește densitatea populației atât între ani cât și în cele trei puncte ale transectului. În acest sens am aplicat ANOVA bifactorială cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente între diferitele generații în cele trei puncte ale transectului.
Rezultatele obținute se trec în tabelul ANOVA (tab. 22):
Tabelul 22.
Tabel statistic ANOVA
Valorile lui Fc și Fr sunt mai mari decât valorile critice din tabelele statistice, ceea ce înseamnă că între coloane (punctele transectului) și rânduri (ani) sunt diferențe. Valoarea lui Fi este mai mare decât valoarea critică ceea ce semnifică că în timpul unui an valorile mediilor lunare diferă între ele. În continuare am aplicat testul Tukey (tab. 23):
Tabelul 23.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,9, 28) ≈ 4,72 .
Comparând modulele diferențelor dintre mediile anuale cu statistica testului (T=2,56) se constată că în majoritatea cazurilor nu există deosebiri semnificative. Se constată din analiza graficul de la figura 70 că intervalele de confidență ale mediilor se suprapun ceea ce denotă că diferențele dintre mediile anuale nu sunt mari.
Figura 70: Intervalul de confidență al mediilor anuale în cele trei puncte ale transectului
Pornind de la valorile logaritmice ale densităților înregistrate în lizieră (2008, 2009, 2010) am aplicat ANOVA bifactorială fără replicare și rezultatele obținute confirmă valorile testului ANOVA bifactorial cu replicare.
3.2.1.11 Coeficientul de creștere al populației
In anul 2009 intensitatea atacului a înregistrat valori mai mici comparativ cu anul 2008. Aceasta diferență se explică prin temperaturile scăzute din ultima decadă a lunii aprilie când au fost înregistrate și temperaturi negative.
Coeficientul de creștere al populației a fost de 0,74. Sequeira & Dixon (1997) au emis ipoteza existenței unei corelații directe între densitatea generației sexuate (generația de toamnă) și densitatea populației din primăvara anului următor. Conform acestei ipoteze, în primăvara anului 2010 densitatea populației ar fi trebuit să aibă valori similare cu densitatea populației generației de primăvară din anul precedent deoarece densitățile generațiilor de toamnă au valori apropiate. La începutul lunii mai (2010) în cele trei puncte ale transectului am determinat o densitate medie de 1,54 indivizi pe frunză, ceea ce confirmă această ipoteză. Pe baza acestei corelații se pot realiza prognoze utile în sivicultură. În concluzie densitatea populației în timpul unui an este influențată de factorii climatici iar densitatea de-a lungul anilor este infuențată de densitățile de toamnă ale populației. Însumând numărul de indivizi existenți la un moment dat în toate cele trei puncte ale transectului, am obținut curbele evoluției populației pentru 2008, 2009 și 2010.
Din analiza acestui grafic (fig. 71), ce surprinde numărul indivizilor existent în timpul fiecărei decade ale lunilor mai, iunie, iulie, august, reiese că populația prezintă în timpul anului două vârfuri. Prima creștere numerică a populației are loc la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, iar a doua creștere se înregistrează la sfârșitul lunii iulie începutul lui august. Cea de-a doua creștere coincide cu apariția generației sexuate, ce depune ouă de rezistență.
Figura 71: Curbele evoluției numerice a populației de Phyllaphis fagi în anii 2008, 2009 și 2010
În comparație cu anul 2008 în anul 2009 nu s-au mai înregistrat creșteri și descreșteri bruște ale populației. Numărul maxim de indivizi s-a înregistrat tot la nivelul lizierii dar la data de 30 mai. În anul 2010 efectivul populației s-a diminuat considerabil.
3.2.1.12 Corelații între evoluția numerică a populației de Phyllaphis fagi și temperatură
Dinamica populației de Phyllaphis fagi a fost urmărită și sub acțiunea factorilor climatici: temperatură și precipitații. Pentru a descrie condițiile climatice din zona cercetată am realizat o climadiagramă de tip Walter și Lieth ce pune în evidență perioadele foarte umede, perioadele umede, perioadele de uscăciune și cele de secetă. Spre deosebire de tipul original de climadiagramă ce se realizează pornind de la mediile lunare ale temperaturilor și suma lunară a precipitațiilor, climadigrama construită are la bază mediile temperaturilor și suma precipitațiilor pentru fiecare decadă a lunilor mai, iunie, iulie, august.
Corelând curba evoluției populației cu factorii climatici se constată că vârfurile de creștere ale populației coincid cu perioade umede iar descreșterile numerice cu perioadele de uscăciune și secetă (fig. 72).
Optimul termic pentru dezvoltarea generației asexuate este cuprins între 16,4 – 18,4° C, iar pentru generației sexuată este cuprins între 21,4 – 21,6° C.
Figura 72: Climadiagrama de tip Walter și Lieth pentru localitatea Retevoiești – anul 2008
Aceste date confirmă rezultatele experimentale obținute de Iversen & Harding (2007) care au studiat dezvoltarea speciei la temperaturi diferite, în condiții de laborator. Se constată o scădere numerică a populației la depășirea valorii termice medii de 20° C.
Pentru a determina corelația între temperatură, precipitații și densitatea populației am determinat (folosind funcția CORREL – [NUME_REDACTAT]) coeficientul de corelație r (pentru anii 2008, 2009) iar corelațiile sunt reprezentate grafic (fig. 73, 74, 75,76).
Figura 73: Relația dintre temperatură și densitatea populației de Phyllaphis fagi în anul 2008
Din analiza graficului reiese că între cele două variabile corelația este moderat negativă.
Figura 74: Relația dintre precipitații și densitatea populației de Phyllaphis fagi în anul 2008
Din acest grafic reiese că există o corelație foarte slabă între cele două variabile.
Figura 75: Relația dintre temperatură și densitatea populației de Phyllaphis fagi în anul 2009
Din analiza graficului reiese că între cele două variabile corelația este foarte slab negativă.
Figura 76: Relația dintre precipitații și densitatea populației de Phyllaphis fagi în anul 2009
Din analiza graficului reiese că între cele două variabile corelația este foarte slab pozitivă.
3.2.1.13 Analiza corelației și regresiei dintre dimensiunea arborilor și numărul mediu de indivizi pe frunze
Pe baza observațiilor realizate în teren am constatat existența unei corelații între dimensiunea arborilor (diametrul) și numărul mediu de indivizi pe frunză. Am măsurat diametru la 25 de fagi și am determinat pentru fiecare arbore numărul mediu de indivizi pe frunză. Datele obținute le-am introdus în foaia de calcul a programului CurveExpert 4.1. și am obținut următoarele rezultate (fig. 77):
Figura 77: Regresie lineară inversă
Din acest grafic reiese că există o corelație negativă între cele două variabile.
3.3 Hymenoptere dăunătoarea pădurilor de foioase
[NUME_REDACTAT], cuprinde un grup mare de insecte libere sau parazite. Acestea prezintă două perechi de aripi membranoase, străbătute de nervuri longitudinale și transversale. Aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare și sunt unite printr-un rând de croșete. La majoritatea himenopterelor aparatul bucal este pentru supt și lins adaptat la hrana lichidă. Dezvoltarea acestor insecte este holometabolă (Marcu & Simon, 1995).
3.3.1 Andricus quercuscalicis (Burgsdorff, 1783)
Încadrare taxonomică
Specia face parte din regnul Animalia, filumul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Hymenoptera, superfamilia Cynipoidea, familia Cynipidae, tribul Cynipini, genul Andricus, specia quercuscalicis.
[NUME_REDACTAT] cuprinde viespi producătoare de gale, ce au dimensiuni mici cu aripi dezvoltate, abdomenul turtit lateral și corpul pețiolat. Aparatul bucal este specializat pentru roaderea unor orificii în care insectele depun ouăle. Ouăle prezintă pedunculi, larvele au corpul curbat, moale și sunt apode. Aparatul lor bucal este de tip masticator și se hrănesc prin roaderea pereților interni ai galelor. Sunt insecte ce au o succesiune de generații sexuate și asexuate. Între cele două generații, dar și între galele produse de cele două generații există deosebiri fundamentale. Dezvoltarea are loc direct în gală din care apar adulții. Noțiunea de gală a fost introdusă de Küster în 1953 (citat de Neacșu, 2006) pentru a desemna o formațiune anormală produsă sub influența unui parazit animal sau vegetal. Gala este utilă numai organismului galigen producându-i plantei numai daune (Ionescu, 1973). Adulții depun ouăle pe frunzele tinere și pe flori. Galele provin prin proliferarea țesutului adiacent stimulat de secrețiile larvelor. O gală este o cameră protectoare alcătuită dintr-un strat intern cu rol în hrănire și un strat extern ce-i conferă rezistență. Dacă la început galele sunt verzi și moi cu timpul ele devin tari și se închid la culoare. Moartea parazitului înaintea maturării galei determină oprirea procesului de cecidogeneză (Neacșu, 2006). Din punct de vedere chimic galele speciilor ce atacă stejarul au un conținut ridicat de tanin (peste 80%) (Neacșu, 2006).
3.3.1.1 Descrierea speciei Andricus quercuscalicis și ciclul de viață
Cuprinde două generații pe an generația agamă și sexuată. Formele sexuate apar în gale ce au formă alungită, de culoare aurie, cu o suprafață fină reticulată și acoperită de un puf maroniu. Acestea măsoară de la 1 la și conțin o singură viespe, însă pot exista mai multe gale pe un ament bărbătesc. Se maturizează în aprilie, iar adulții zboară între lunile aprilie și iunie, când se împerechează și își depun ouăle în mugurii ghindelor de stejar (Marcu & Simon, 1995). Femela are capul negru, cu ochii de culoare brun închis iar antenele sunt segmente. Toracele este de culoare neagră cu dungi galbene murdare.
Galele formei agame (fig. ) cresc în medie până la , deși ocazional se pot găsi și de mărimi mai mari. Acestea se pot observa în arbori până în luna octombrie și au fie culoare verde, fie culoare roșie. Au o formă neregulată, fiind acoperite cu o substanță lipicioasă. Când se maturizează (în septembrie) devin maronii, își pierd substanța lipicioasă și cad din stejari înainte sau o dată cu ghindele. Viespea (fig. 78 c) eclozează în anul următor în perioada martie, aprilie, mai, iar dacă condițiile nu sunt optime, pot rămâne în gale pentru încă un an.
a)
b)
c)
Figura 78: Andricus quercuscalicis (a – gale, b – larva formei agame, c – adulți )
3.3.1.2 Depistarea insectei
Cercetarea insectei s-a realizat într-o pădure de stejar de-a lungul unui transect ce a surprins liziera pădurii (din localitatea Retevoiești, Argeș) dar și arborii din masiv. Pe transect s-au stabilit 2 stații de prelevare a probelor (fig. 79).
fi
Figura 79: Stațiile de prelevare a probelor pentru Andricus quercuscalicis
Fiecare suprafață de probă a fost dimensionată la . Suprafața de probă delimitată în lizieră are o expoziție vestică și este ocupată de un stejăret tânăr. Suprafața de probă delimitată în masiv are o expoziție vestică și este ocupată de stejari maturi și viguroși. Speciile de stejar se dispun sub formă de benzi transversale, începând cu liziera pădurii (expoziție vestică) până la limita estică a ocolului silvic Domnești. Această dispunere se datorează unor reîmpăduriri ce au avut loc în urmă cu 57 de ani. În cadrul suprafeței de studiu s-au identificat alături de Andricus quercuscalicis următoarele specii: Tischeria complanella, Balaninus glandium, Neuroterus numismali, Andricus kollari. După căderea ghindei pentru a constata frecvența fructelor atacate s-au delimitat, la nivelul suprafețelor de probă pătrate cu latura de 1m (fig. 80).
Figura 80: Gale la nivelul litierei
3.3.1.3 Analiza statistică a datelor – Intervalul de confidență al mediei
La nivelul fiecărui pătrat s-au numărat ghindele sănătoase, galele și s-au obținut următoarele rezultate (tab. 24):
Tabelul 24.
Date prelevate de la nivelul litierei în cele două puncte ale transectului în anul 2008
Media ghindelor atacate pe metrul pătrat este de 105 în lizieră respectiv 38 în masiv, iar media ghindelor sănătoase este de 1,8 pe metrul pătrat.
Prin numărarea galelor produse de Andricus quercuscalicis s-a constatat o intensitate mare a atacului în lizieră comparativ cu masivul. Numărul mediu al galelor din lizieră este de 105 și descrește spre masiv ajungând la 38. Diferențe s-au înregistrat și în cadrul aceluiași punct al transectului deoarece arborii izolați aflați în zone însorite au prezintat un grad ridicat de vătămare al ghindei. În masiv s-a constatat și o diminuare a fructificației comparativ cu liziera pădurii. Dacă numărul mediu de ghinde este de 107 pe m2, în lizieră acesta s-a redus la 40 de ghinde pe m2 în masiv. Deși redus, numărul de ghinde neatacate este aproximativ egal în cele două puncte ale transectului. Intervalele de confidență ale mediilor (media galelor) în cele două puncte ale transectului în 2008 sunt reprezentate grafic (fig. 81)
Figura 81: Intervalele de confidență ale mediilor în lizieră și masiv în anul 2008
În luna octombrie 2009 la nivelul celor două piețe de probă am obținut următoarele rezultate (tabelul 25):
Tabelul 25.
Date prelevate de la nivelul litierei în cele două puncte ale transectului în anul 2009
Intervalul de confidență al mediilor în cele două puncte ale transectului în 2009 sunt reprezentate grafic (fig. 82)
Figura 82: Intervalul de confidență al mediilor în lizieră și masiv în anul 2009
Analizând cele două tabele se constată o diminuare semnificativă a fructificației în anul 2009 (cu 70% în lizieră). În anul 2009 populația de Andricus quercuscalicis a înregistrat o diminuare semnificativă.
3.3.1.4 Mortalitatea și acțiunea parazitoizilor
Prin analiza a 50 de gale de Andricus quercuscalicis s-a constatat că numărul mediu de camere de împupare pe ghindă este de 2,5. Analiza lagărelor de împupare a făcut posibilă stabilirea gradului de mortalitate pentru larvele de Andricus quercuscalicis. De pe cele două suprafețe de probă am colectat randomizat în luna februarie (2009), 100 de gale. La nivelul lor am identificat 254 de camere de împupare. Prin deschiderea lor am observat că doar 152 de larve erau viabile, mortalitatea fiind în acest caz de 40%. Pentru observarea adulților și identificarea parazitoizilor am introdus în recipiente de sticlă (4) câte 25 gale. În luna aprilie 2009 alături de Andricus quercuscalicis am identificat două specii de parazitoizi.
Cercetările realizate de Stone et al. (1995), asupra speciei Andricus quercuscalicis au evidențiat prezența a numeroși parazitoizi la această specie ce aparțin familiilor Eulophidae și Pteromalidae. Ratele parazitării au avut valori diferite în funcție de situri fiind cuprinse 0,4-63,1%. În regiunea studiată am identificat doi parazitoizi pentru Andricus quercuscalicis din genurile: Aulogymnus și Mesopolobus (fig. 83).
A B
Figura 83: Specii de parazitoizi pentru Andricus quercuscalicis:
Mesopolobus sp. (A) și Aulogymnus sp. (B)
Abundența celor doi parazitoizi quercuscalicis în cei doi ani de studiu este reprezentată în următorul grafic (fig. 84)
Figura 84: Abundența relativă a celor doi parazitoizi pentru generațiile din 2008 și 2009
Urmărind acest grafic, se constată că specia dominantă este Aulogymnus sp.. Rata parazitării (fig. 85 ) s-a determinat pornind de la procentul paraziților prezenți la o sută de gale.
Figura 85: Rata parazitării quercuscalicis pentru generațiile agame în anii 2008 și 2009
În anul 2008 rata parazitării a avut o valoare mare (37%) determinând împreună cu alți factori o mortalitate ridicată în cadrul populației. În anul 2009, chiar dacă fructificația stejarului a fost redusă, 34% din aceasta a rămas neatacată comparativ cu anul 2008 când la nivelul lizierei doar 1,6% din fructificație a rămas neatacată.
3.3.1.5 Testarea diferențelor dintre probe
Datele prelevate din teren în timpul celor doi ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește numărul de gale atât între ani cât și între punctele transectului. În acest sens am aplicat ANOVA bifactorială cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente. Rezultatele obținute se trec în tabelul 26:
Tabelul 26.
Tabel statistic ANOVA
Deoarece valoarea lui Fi este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane (între stațiile de prelevare) există o diferență semnificativă. Aceeași diferență se remarcă și între ani.
În continuare am aplicat testul Tukey (tab. 27):
Tabelul 27.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,4,16) ≈ 4,05 .
Prin aplicarea testului ANOVA bifactorial cu replicare se observă că există deosebiri semnificative între stațiile de prelevare, în timp ce între generațiile din ani diferiți pot exista asemănări. Limitele intervalelor de confidență se pot reprezenta grafic (fig. 86) adunând și scăzând la medii valoarea testului împărțită la doi.
Figura 86: Intervalele de confidență ale mediilor
3.3.1.6 Modificarea compoziției specifice
Andricus quercuscalicis diminuează considerabil fructificația stejarului. Frecvența atacului la arbori a fost apropiată de 100% în liziera pădurii și s-a diminuat considerabil spre masiv. Dacă atacul este asociat cu fructificații slabe ale stejarului în timp se produce o schimbare a compoziției specifice. Acest lucru s-a observat între piețele de probă ale transectului, unde au fost realizate tăieri ale arborilor. În ochiurile create au apărut puieți de fag și stejar (fig. 87). În astfel de zone specia dominantă nu este stejarul ci fagul, existența puieților de stejar fiind compromisă datorită dăunătorilor Tischeria complanella (fig. 89) ce minează frunzele și Andricus kollari (fig. 90) ce formează gale pe tulpinile tinere. Aceste insecte împreună cu făinarea (fig. 88) împiedică dezvoltarea puieților de stejar.
Figura 87: Puieți de fag în cadrul pădurii de stejar
Figura 88: Puiet de stejar cu făinare Figura 89: Puiet de stejar cu Tischeria complanella
Figura 90: Puiet de stejar cu gale produse de Andricus kollari
La puieții de fag, dăunătorii specifici Phyllaphis fagi și Orchestes fagi, nu au înregistrat valori numerice semnificative ei preferând fagii din zonele însorite. La specia Tischeria complanella s-a constatat o densitate dublă a minelor pe frunzele puieților comparativ cu restul arborilor. Factorii antropici și climatici permit dezvoltarea populațiilor de dăunători, care în timp, vor determina înlocuirea speciilor de stejar cu cele de fag.
Capitolul IV
4. INSECTE DĂUNĂTOARE ÎN PĂDURILE DE CONIFERE
Pădurile de rășinoase sunt mai puțin rezistente la atacul insectelor. Dacă arboreturile de foioase pot suporta defolieri totale pentru că au rezerve mari, la rășinoase o defoliere mai mare de 60% duce la uscarea acestora. Retragerea coniferelor spre altitudini mari reprezintă o adaptare a acestora pentru evitarea insectelor dăunătoare (Marcu & Simon, 1995).
Cercetarea insectelor dăunătoare pădurilor de rășinoase s-a realizat în două zone distincte: zona deluroasă a comunei Pietroșani (Argeș) și zona montană Clăbucet pe parcursul anilor 2008, 2009, 2010, 2011. Folosind diverse metode de studiu în zonele amintite, am identificat următoarele specii de insecte: Ips typographus, Hylastes ater, Pytiogenes chalcographus, Hylurgops palliatus. Dintre acestea primele trei au prezentat explozii numerice, producând vătămări importante pădurilor.
Zona montană Clăbucet, situată în regiunea central – sudică a masivului Făgăraș, a cunoscut modificări însemnate la care au contribuit pe de o parte factorii climatici iar pe de alta factorul antropic. În anul 2005 o furtună violentă a provocat doborâturi pe o suprafață de aproximativ de pădure (fig. 91).
Figura 91: Zonă afectată de doborâturi de vânt (Clăbucet)
Scoaterea materialului lemnos a fost deficitară din cauza inaccesibilității, mult material lemnos rămânând nevalorificat. În anii 2007 și 2009 în această zonă s-au înființat 2 plantații (A și B) cu puiet de molid separate între ele printr-o perdea de pădure cu o lățime de . In anul următor s-a constatat că o mare parte din puieți erau debilitați și chiar uscați. Buletinul de analiză realizat de Institutul de cercetări silvice Brașov a confirmat că uscarea puieților era provocată de coleopterul Hylastes ater și s-au luat măsuri de combatere. In primăvara aceluiași an s-a constatat și prezența lui Ips typographus la nivelul pădurii ce separa cele două plantații.
A doua zonă de cercetare este situată în comuna Pietroșani unde există o pădure de molid de aproximativ ce a fost înființată în anul 1954 (fig. 92).
Figura 92: [NUME_REDACTAT] (Pietroșani, localitatea Retevoiești)
Fiind singura pădure de conifere din zonă, pe suprafața sa s-au făcut numeroase tăieri ilegale, fie pentru lemn, utilizat în construcții, fie pentru brazi de Crăciun. Cioatele rămase, crăcile, trunchiurile, au permis dezvoltarea insectelor: Pytiogenes chalcographus, Hylurgops palliatus, Ips typographus.
4.1 Insecte care rod între scoarță și lemn – gândaci de scoarță
Ipidele sunt specii de dimesiuni reduse ce au corpul cilindric de culoare brun închisă. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt și masticat, antenele sunt de regulă măciucate, elitrele acoperă abdomenul și prezintă o teșitură ce are pe margini dinți de formă și mărime variabilă în funcție de specie.
Chiar dacă au dimensiuni reduse au o mare capacitate de înmulțire, provocând vătămări grave pe suprafețe extinse. Gradația acestor specii este favorizată de factori climatici, edafici, insecte defoliatoare, prezența unor ciuperci precum și modul de gospodărire al pădurilor (Marcu & Simon, 1995).
4.1.1 Ips typographus (Linnaeus, 1758)- gândacul mare de scoarță al molidului
Încadrare taxonomică:
Specia face parte din regnul Animalia, filumul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, subordinul Polyphaga, suprafamilia Curculionoidea, familia Curculionidae, subfamilia Scolytinae, tribul Ipini, genul Ips, specia typographus.
Ips typographus, coleopter cu o largă răspândire, provoacă multe probleme în Europa și Asia atât de ordin economic cât și ecologic modificând structura ecosistemelor (Bakke, 1989). Ips typographus are un mare potențial vătămător atacând, pe lângă molid și alte specii de conifere cum ar fi bradul, pinul și laricele. Se localizează pe trunchiuri tăiate, dezrădăcinate, sau atacă arboretele cu vârsta cuprinsă între 80 – 100 ani. Arborii din pădurile afectate de vânturi, zăpadă, poluare, secetă permit dezvoltarea coleopterului (Grodzki et al., 2006). Ips typographus preferă arborii izolați și pe cei aflați în vecinătatea parchetelor de exploatare (Eriksson et al., 2007).
4.1.1.1 Descrierea speciei
Adultul (fig. 93 d, e, f, g) are 4 – și inițial este cafeniu, dar după roaderea de maturare devine brun închis, fiind acoperit cu perișori gălbui. Elitrele prezintă șiruri longitudinale de puncte și o teșitură ce poartă pe margini câte patru dinți. Al treilea dinte este mai mare și măciucat. Antenele sunt măciucate, cu două dungi galbene. Oul (fig. ) este mic, ovoid și alb. Larvele (fig. 93 b) sunt apode, eucefale, de culoare alb gălbui, cu mandibule puternice. Pupele (fig. 93 c) de culoare albă sunt asemănătoare cu adulții.
a) b)
c) d)
f):
g)
Figura 93: Ips typographus (a- ouă, b – larvă, c – pupă vedere ventrală și laterală, d – femelă în galeria maternă, e- adult, f- juvenil, g- atac)
4.1.1.2 Biologia insectei
Cercetările din țara noastră au constatat că această specie prezintă două generații pe an la care se adaugă generația soră (Simionescu, 1971, 1997). Numărul de generații pe an este influențat de temperatură. În nordul arealului său, are o generație pe an, dar poate avea două generații pe an la sudul arealului (Eglitis, 2006). În zonele joase din Europa centrală insecta are o primă generație cu o rată ridicată de reproducere și a doua generație care va produce urmași ce zboară în sezonul următor (Faccoli & Stergulc, 2006). Este o specie poligamă, zborul de împerechere debutează în funcție de climat de regulă la mijlocul lunii mai. Factorul determinant în declanșarea acestuia este temperatura și umiditatea. Temperatura favorabilă poate constitui un factor declanșator al gradației, iar modificarea acesteia în timpul zborului determină fluctuații în populație (Feicht, 2004). Când temperatura aerului crește la 18 – are loc zborul de împerechere (Annila, 1969; Bakke et al., 1977). Zilele reci și ploioase inhibă activitatea insectelor. La primul zbor participă indivizii care au iernat sub formă de adulți. Masculii realizează atacuri “pionier” (Botterweg, 1982) și emit un feromon din categoria monoterpenelor atrăgând pe arborii gazdă femele dar și alți masculi (Eglitis, 2006). Deși adulții pot migra pe distanțe mari majoritatea se dispersează la mai puțin de (Jansson et al., 2007). Aproximativ 10% din populație zboară deasupra coronamentului pădurii având posibilitatea de a călători pe distanțe considerabile cu ajutorul vântului (Forsse & Solbreck, 1985). Dar insecta poate ierna și sub formă de larve și pupe ceea ce înseamnă că primul zbor va fi urmat la un interval de 2 – 3 săptămâni de un alt zbor ce are o intensitate mai slabă. Insectele provenite din prima generație realizează al doilea zbor în perioada iulie august. Pagubele produse de cel de-al doilea zbor sunt nesemnificative. Adulții pot ierna în acest stadiu, iar dacă climatul este blând pot depune ouă din care se vor dezvolta larve și pupe. Masculul roade un orificiu de intrare în scoarța arborelui formând o cameră nupțială unde vor fi atrase 2 – 3 femele. După împerechere, femelele sapă galerii orientate de-a lungul arborelui. Pentru un control al densității acestea elimină feromoni antiagregare verbenol, ipsenol (Bakke, 1981). Pe marginile galeriei ele vor depune aproximativ 40 de ouă. Din ou eclozează larva ce sapă o galerie, având de regulă o poziție oblică. Pe măsură ce larva se îndepărtează de galeria maternă galeria sa se lărgește formând la capătul acesteia un legăn de împupare. Durata metamorfozei este de aproximativ 60 zile. Gândacii tineri sunt de culoare galben – cafeniu, devenind după atacul de maturare bruni negricioși. Ei părăsesc arborele prin orificii rotunde.
4.1.1.3 Depistarea insectei
Atacul se poate observa ușor după:
-după zborul insectelor, care primăvara se aseamănă cu roitul albinelor;
-înroșirea frunzelor din coroană (fig. 94 d).
-existența orificiilor de intrare și a grămăjoarealor de rumeguș prezente pe scoarța arborilor (fig. ).
-desprinderea scoarței de pe arbore (fig. 94 b, c).
a) b) c)
d) e)
Figura 94: Depistarea insectei (a – orificii de intrare în scoarță, b – desprinderea scoarței, c– înroșirea frunzelor, d – galerii)
Depistarea atacului s-a realizat în zona Clăbucet (fig. 95) în liziera sudică pădurii ce separă cele două plantații de molid. Pădurea are o expoziție estică și nu prezintă protecție datorită tăierilor de pe culmea versantului și a doborâturilor de vânt (fig. 96, 97, 98).
Figura 95: Localizarea atacului la nivelul lizierei
Figura 96: Pădurea de molid din Clăbucet- partea sudică
Figura 97: Pădurea de molid din Clăbucet (parte sudică)- arbori atacați de Ips typographus
Figura 98: Pădurea de molid din Clăbucet – partea vestică
4.1.1.4 Evoluția numerică a populației în anul 2008
Cercetarea insectei s-a realizat începând cu data de 10 mai până în 5 septembrie 2008.
În urma colectării datelor din teren s-a costatat că primul zbor al insectei a început la data de 15 mai iar ultimul zbor a avut loc în 20 august. Datele au fost centralizate săptămânal și s-au obținut următoarele rezultate (fig. 99):
Figura 99: Valorile numerice ale populației de Ips typographus în timpul celor trei zboruri
Din analiza graficului reiese că insecta a realizat trei zboruri, din care primul este semnificativ. Numărul total al indivizilor capturați pe cursă denotă un atac mijlociu spre puternic.
4.1.1.5 Prelucrarea statistică a datelor din anul 2008
Pe baza datele obținute la nivelul celor două curse am determinat numărul total al indivizilor capturați, modulul, mediana, media indivivilor pe cursă, varianța, deviația standard, coeficientul de variație (tab. 28) și intervalul de confidență al mediei (fig. 100).
Tabelul 28.
Idicatori statistici ai speciei Ips typographus in anul 2008
Figura 100: Intervalele de cofidență ale mediilor pentru cele două curse feromonale în anul 2008
4.1.1.6 Intensitatea atacului
Intensitatea infestării s-a determinat fie prin cojiri parțiale, fie prin cojirea integrală a cojii. Intensitatea infestării se obține făcând raportul dintre numărul de familii și suprafața cojii în m2. Cercetările realizate Simionescu (1971, 1997), arată că numărul critic la atacul combinat de lps typographus și lps amitinus este de 80 sisteme de galerii/m2 coajă. Prin observații la nivelul scoarței am constatat un numărul mediu de galerii cuprins între 36 și 42 ceea ce corespunde unei intesități puternice a atacului.
4.1.1.7 Dinamica stadiilor de dezvoltare typographus în anul 2008
Paralel cu capturarea insectei la nivelul curselor feromonale s-au realizat sondaje în scoarța arborilor cursă pentru a observa stadiului de devzoltare al insectei și intensitatea atacului. Cunoașterea stadiului de dezvoltare are importanță practică deoarece în stadiul de pupă și larvă se iau măsuri de combatere. După primul zbor ce a avut loc la sfârșitul lui mai începutul lui iunie, prin sondări la nivelul scoarței de la începutul lunii iulie 2008 s-a observat stadiile de dezvoltare la această insectă la nivelul arborilor cursă (tab. 29, 30, 31; fig. 101):
Tabelul 29.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței în data de 5 iulie – 2008
După zborul generației soră la data de 17 iulie s-au constatat următoarele:
Tabelul 30.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței în data de 17 iulie – 2008
La sfârșitul lunii iulie prin sondări la nivelul scoarței s-au observat următoarele:
Tabelul 31.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței în data de 28 iulie – 2008
La data de 15 august, în urma a 10 sondări pe o suprafață de 100 cm2 s-a constatat un număr mediu de 34 adulți. La data de 1 septembrie, în urma a 10 sondări pe o suprafață de 100 cm2 s-a constatat un număr mediu de 25 adulți. Comparând ultimele date reiese că 26% din adulți părăsesc galeriile, dar nu toți au realizat atacuri.
Figura 101: Dinamica stadiilor de dezvoltare typographus în anul 2008
4.1.1.8 Situația atacurilor de Ips typographus în anii 2009, 2010, 2011
În anul 2009 o parte din arboretul dintre cele două plantații cuprins de atacul insectei a fost exploatat (fig. 102). Exploatarea arborilor atacați a creat condiții favorabile pentru creșterea numerică a altor insecte dăunătoare (Hylastes sp.).
Figura 102: Suprafața de teren rămasă despădurită în urma exploatării
În zona exploatării forestiere s-au instalat arbori cursă (3) și curse feromonale (4). La nivelul curselor s-au înregistrat următoarele capturi (fig. 103).
Figura 103: Dinamica capturilor de Ips typographus la nivelul celor 4 curse
În anul 2009 s-a înregistrat un număr mediu de 1640 indivizi pe cursă, ceea ce corespunde unei intensități puternice a atacului. În anul 2010 în zona Clăbucet numărul maxim de indivizi capturați la o cursă a fost de 978, iar în anul fost de 848 indivizi. În anii 2010 și 2011 insecta a realizat atacuri și în alte unități de producție: Corbi (U.P.3), Baciu (U.P.4), [NUME_REDACTAT] (U.P.5), Zârna (U.P.6), a căror intensitate a fost slabă (fig. 104).
Figura 104: Zone în care s-a depistat Ips typographus
Între anii 2007 și 2011 în cadrul pădurilor de conifere de pe raza ocolului silvic [NUME_REDACTAT] typographus a avut următoarele valori numerice (fig. 105).
Figura 105: Numărul de indivizi capturați la nivelul curselor
Creșterea numerică a populației de Ips typographus în zona studiată se dotorează următoarelor cauze:
-despăduririlor masive din apropierea molidișului;
-nerespectarea normelor silvice în cadrul exploatărilor;
-absența unei protecții naturale, datorită tăierii arborilor de pe culmea versantului;
-prezența arborilor doborâți de furtuni în regiuni inaccesibile exploatării;
-expunerea arboretului într-o zonă însorită;
Coroborarea acestori factori a determinat explozia numerică a populației.
Schimbările climatice la nivel global afectează dinamica populației de Ips typographus. În arealul speciei gradațiile se realizează într-un climat cu temperaturi în creștere (Jansson et al., 2007, Seidl et al., 2008). În plus, schimbările climatice (seceta) au potențialul de a slăbi gazda și mecanismele de apărare, facilitând în continuare noi atacuri de Ips typographus ( Seidl et al., 2008).
4.1.2 Hylastes ater (Paykull, 1800)
Încadrare taxonomică:
Specia face parte din regnul Animalia, filumul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, subordinul Polyphaga, suprafamilia Curculionoidea, familia Curculionidae, subfamilia Scolytinae, tribul Hylesinini, genul Hylastes, specia ater.
Este un coleopter întâlnit în Africa, Asia, Europa, America de Nord (Browne, 1968; Wood & Bright, 1992), Australia (Browne, 1968) și America de sud (Ojeda, 1985) având o mare putere de răspândire ( Pasek, 2000; Haack, 2001).
4.1.2.1 Descrierea speciei și ciclul de viață
Este o specie întâlnită în plantațiile de rășinoase alături de Hylastes cunicularius. Hylastes ater apare frecvent în plantații instalate imediat după exploatare. Adulții (fig. 106 d) au corpul cilindric sunt închiși la culoare, având o dimensiune de lungime. Antenele brun roșcate. Protoracele este fin punctat, iar elitrele sunt uniseriat punctate. Oul (fig. ) este de culoare alb perlat. Larvele (fig. 106 b) sunt albe, apode, cu corpul ușor curbat având capul de culoarea chihlimbarului (Beaver, 1970). Pupa (fig. 106 c) prezintă unele caractere ale adulților. De regulă poate avea 1 – 2 generații pe an. Primul zbor are loc la sfârșitul lunii aprilie până la începutul lunii iunie, iar al doilea zbor se desfășoară din ultima parte a lunii iulie până în septembrie. Masculul sapă o cameră nupțială în care sunt atrase femelele. După împerechere femelele depun ouăle izolat, la capătul unor galerii paralele (Milligan, 1978).
a) b)
c) d)
Figura 106: Hylastes ater (a – ouă, b – larvă, c – pupă, d – adult )
Gândacii tineri apar în luna iulie, când după hrănirea de maturare pot depune ouă în perioada aprilie – mai. Iernează în diferite stadii: larvă, pupă, adult (Tuca, 1996). Medii favorabile pentru ovipoziție se consideră a fi resturile de material lemnos cu coaja proaspătă înfundate în pământ în timpul exploatării (Swan, 1942; Simionescu, 1997; Reay et al., 2005).
4.1.2.2 Vătămări produse de Hylastes ater
Gândacii tineri rod scoarța puieților de molid și pin în vârstă de 3 – 10 ani, în zona coletului, de regulă sub nivelul solului (fig. 107). Atacurile pot fi cauzate și de gândacii maturi, roaderea putând să se extindă până la nivelul solului. Adulții se întâlnesc pe ramuri și trunchiuri aflate în contact cu solul (Milligan, 1978). Prin întreruperea circulației sevei puieții se usucă, fenomen evident în cursul zborului de vară. Puieții mai vârstnici, chiar dacă nu se usucă, sunt debilitați și predispuși la atacurile altor dăunători.
Amploarea pagubelor provocate este mult mai mică decât în cazul lui Hylobius abietis. Hylastes ater este un vector pentru ciupercile Ophiostoma coerulescens, Ophiostoma penicillata, Leptographium lundbergii (Dowding, 1973; Wingfield & Gibbs, 1991). Ciesla (1988) cosideră că eliminarea materialului rezultat în urma exploatării și tratamentele silvice contribuie la diminuarea populației. Folosirea fungicidelor și insecticidelor determină însă distrugerea echilibrelor ecologice și afectează sănătatea omului (USDA APHIS, 1994).
Figura 107: Puieți de molid atacați de Hylastes ater în zona coletului
4.1.2.3 Prevenire și combatere
Combaterea s-a realizat prin:
-utilizarea parilor cursă îngropați la o adâncime de 15 – , acoperiți cu pământ pe 2/3 din lungimea lor, poziționați în grupe (5 – 10 la un loc);
-folosirea scoarțelor cursă;
-stropiri cu insecticid.
4.1.2.4 Depistarea speciei (Hylastes ater)
Depistarea dăunătorului s-a făcut astfel:
-prin observarea puieților (cunoscând caracteristicilor atacului);
-prin capturarea insectelor adulte la scoarțe toxice și la pari cursă.
Insecta a fost depistată în zona montană Clăbucet, fiind cercetată săptămânal în cadrul a două plantații (A și B) (fig. 108). Plantația A a fost înființată în anul 2007 și a fost supusă atacurilor de Hylobius abietis și Hylastes ater fiind necesar luarea unor măsuri de prevenție și combatere.
B
A
Figura 108: Plantațiile A și B din zona montană [NUME_REDACTAT] inferioară a plantației a fost stropită cu Decis (la incepului lunii iunie), iar în partea superioară, datorită inaccesibilități tratării chimice s-au instalat scoarțe cursă și pari-cursă. In plantație s-au delimitat două piețe de probă dimensionate la . În fiecare piață s-a urmărit viabilitatea puieților. La prima vedere din numărul total de puieți (aproximativ 50) din piața de probă doar 4 erau uscați. Acest număr pare nesemnificativ, dar o mare parte din puieți chiar dacă nu erau uscați erau atacați. Acestă observație asupra viabilității puieților s-a realizat începând cu 5 mai 2008. Este foarte dificil să deosebești un puiet atacat de unul sănătos deoarece datorită condițiilor climatice majoritatea frunzele au o culoare galben – verzui (fig. 109). Ulterior frunzele devin roșii și casante (Clark, 1932).
Figura 109: Puiet de molid atacat
Singurul criteriu de depistare al dăunătorului îl constituie cercetarea culetului în profunzime. Acestă metodă presupune scoaterea puietului din pământ și verificarea zonei atacate. Metoda are dezavantajul că pe lângă puieții atacați se pot îndepărta și cei sănătoși. Din zona cercetată în data de 2 mai 2008, s-au extras aleatoriu 5 puieți și s-au constat următoarele:
– adulții sunt situați în loje de mărimea corpului lor într-o stare de inactivitate;
– s-au identificat 18 adulți, numărul maxim fiind de 6 pe puiet;
– gradul de vătămare diferă de la puiet la puiet de la simple loje până la canale (de lungime) săpate în scoarța și lemnul puieților.
În paralel cu lucrările efectuate de ocolul silvic în zona unde nu s-au făcut stropiri s-au instalat în suprafața de probă pari cursă. Parii cursă au provenit din ramuri ale arborilor debilitați ce urmau a fi exploatați. Aceștia s-au dimensionat la o lungime de aproximativ având un diametru cuprins între 1,5 – . Parii cursă s-au instalat în gropi la o adâncime de acoperindu-se cu pământ pe trei sferturi din lungimea lor. Aceștia s-au așezat grupat câte 5 – 10 în patru zone în piața de probă (fig. 110, 111).
Figura 110: Piața de probă din Clăbucet
10m
0 5m 10m
Figura 111: Așezarea grupelor de pari cursă în cadrul pieței de probă
Conform literaturii de specialitate (Tuca, 1996) verificarea curselor trebuie făcută după zborul de împerechere care are loc la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie. La data de 20 iunie s-au recoltat câte 10 pari cursă din cele 2 piețe de probă. Cu excepția a 2 pari cursă, toți parii analizați au prezentat urme de atac:
-pe 5 pari cu lungimea de și cu diametrul de s-au identificat 16 loje dar nu s-au observat ponte (fig. 112);
Figura 112: Lojă – Hylastes ater
-pe 3 pari cu lungimea și diametru de nu s-au identificat adulți, dar în schimb scoarța prezintă vătămări în proporție de 40 % sub forma unor benzi lungi de 7 – lungime și de lățime sau cavități cu contur neregulat (L=1 cm, l=0,3 cm). Nu s-au depistat ponte pe parii vătămați (fig. 113, 114);
Figura 113: Cavități cu contur neregulat Figura 114: Vătămări sub forma unor benzi
-pe 7 pari cu lungimea de diametru de s-au observat orificii de intrare (fig. 115, 116) și galerii ce prezentau loje în care erau depuse ouă. Ouăle sunt depuse fie izolat într-o lojă, sau dispuse grupat, până la 3 în loje mai mari. Dimensiunea unei loje este de 0,6 ∕0,2 cm.
Figura 115: Orificii de intrare Figura 116: Formarea unui orificiu
-pe 3 pari cu lungimea de și diametrul de s-au numărat 10 orificii de intrare, 18 adulți, loje de forme și dimensiuni variate (fig. 117), nu s-au identificat ponte.
Figura 117: Loje și galerii
La data de 20 iunie pe pari instalați au predominat atacurile de maturare. Adulți au preferat parii cu diametrul mic pentru atacul de maturare și parii cu diametrul mare pentru depunerea ouălelor. Numărul total de adulți a fost de 29, iar numărul de ouă 52. S-a calculat suprafața totală a parilor cursă () și am constatat că atacul este mijlociu spre puternic.
În locul parilor extrași s-au instalat alți pari, pentru a surprinde evoluția dăunătorilor.
La 10 iulie s-au examinat câte 4 pari din fiecare piață de probă pentru a surprinde stadiul de dezvoltare al insectei. Numărul total de larve a fost de 48 pe o suprafață de .
Analiza parilor din data de 20 iulie a surprins numai larve. La 1 august s-au identificat larve, pupe și adulți (tab. 32)
Tabelul 32.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței la data de 1 august
În data de 12 august s-au identificat larve, pupe și adulți. Procentul pupelor reprezintă 90% din numărul total de indivizi. La 1 septembrie s-au examinat țăruși puși la data de 10 iunie și s-a surprins cel de-al 2-lea atac (tab. 33).
Tabelul 33.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței la data de 10 iunie
Analizând dinamica stadiilor de dezvoltare se poate constata că insecta depune ouă până la sfârșitul lunii iunie iar după al doilea zbor adulții depun ouă ceea ce înseamnă că insecta poate ierna în toate stadiile de dezvoltare.
4.1.2.5 Rezultate statistice – tipul de distribuție
În luna septembrie (2008) am determinat următorii parametri statistici (tab. 34):
Tabelul 34.
Date statistice la specia Hylastes ater la 1 septembrie 2008
Coeficientul de înmulțire (raportul dintre densitatea a două generații succesive) are valoarea de 3,4. Pentru a observa existența deosebirilor în cadrul plantației datele înregistrate în partea superioară sunt comparate cu cele observate în piețele unde s-au făcut stropiri. În acest sens am comparat câte 20 pari cursă din cele două zone (tab. 35) și am determinat următoarele date statistice (tab. 36).
Tabelul 35.
Frecvența indivizilor pe parii cursă în cele două zone
Tabelul 36.
Date statistice din cele două zone
Deoarece în ambele cazuri raportul dintre varianță și medie este subunitar, distribuția este binomial pozitivă. Pentru a observa dacă există concordanța între frecvențele observate și cele estimate pe baza modelului binomial am determinat valorile lui k, p, p(x), f și le-am reprezentat grafic (fig. 118, 119)
Figura 118: Grafic comparativ între frecvența observată (f) și cea estimată (f′) în partea superioră a plantației
Figura 119: Grafic comparativ între frecvența observată (f) și cea estimată (f′) în partea inferioară a plantației
În continuare am aplicat testul X2 de concordanță pentru a observa dacă frecvențele observate diferă sau nu semnificativ de cele observate (tab. 37).
Tabelul 37.
Testul X2 de concordanță
Deoarece rezultatele testului sunt mai mici decât statistica testului, se acceptă ipoteza că frecvențele observate nu diferă semnificativ de cele estimate cu o probabilitate de 95%.
4.1.2.6 Intervalul de confidență al mediei
Se determină pornind de la calcularea erorii standard a mediei și de la aflarea din tabele de calcule statistice valoarea lui t. Intervalul de confidență al mediei se reprezită grafic (fig. 120, 121).
Figura 120: Intervalul de confidență al mediei indivizilor de Hylastes ater la parii cursă în a doua generație în regiunea superioară a plantației
Figura 121: Intervalul de confidență al mediei indivivilor de Hylastes ater în a doua generație în regiunea inferioară a plantației
4.1.2.7 Viabilitatea puieților
Viabilitatea puieților a fost urmărită lunar în cadrul celor două piețe de probă și este reprezentată procentual (fig. 122, 123)
Figura 122: Procentul puieților viabili din zona unde nu s-au făcut stropiri cu insecticid
Figura 123: Procentul puieților viabili din zona unde s-au făcut stropiri cu insecticid
Din aceste grafice reiese că nu sunt diferențe semnificative între cele două zone în ceea ce privește viabilitatea puieților.
4.1.2.8 Testarea diferențelor dintre probe
Datele numerice prelevate în anul 2008 la specia Hylastes ater, au permis realizarea unei comparații între densitățile observate în cele două zone ale plantației aplicând ANOVA unifactorială. Prin aplicarea acestui test se poate constata dacă există deosebiri semnificative între mediile probelor. Rezultatele testului sunt trecute în tabelul 38.
Tabelul 38.
Tabel statistic ANOVA
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate: 0, 44 ‹ F(0,05, 2,38)=4,23. Ca urmare se acceptă că mediile probelor nu diferă semnificativ. Pentru a compara mediile probelor două câte două se aplică testul Tukey ce constă în calcularea modulului diferențelor mediilor (tab. 39).
Tabelul 39.
[NUME_REDACTAT]
q(0,05,1,38) ≈ 2,88
Comparând statistica testului cu valoarea din tabelul 38 reiese că mediile probelor nu diferă semnificativ. Asemănările dintre probe se pot reprezenta grafic (fig. 124) adunând și scăzând la mediile probelor statistica testului împărțită la doi.
Figura 124: Intervalele de confidență ale mediilor în cele două piețe de probă ale plantației
Analizând graficul de la figura 124 reiese că nu există diferențe semnificative între cele două zone. Aplicarea stropirilor cu Decis în partea inferioară a plantației nu a influențat dezvoltarea insectei. Absența acțiunii insecticidului asupra insectei se poate explica prin:
-necorelarea stropiriror cu zborul de împerechere;
-precipitațiile însemnate cantitativ după realizarea stropirilor.
Paralel cu stropirile au fost instalate și scoarțe curse (respectându-se literatura de specialitate). Acestea prezintă multe dezavantaje:
tăierea arborilor pentru coajă;
uscarea rapidă a scoarțelor;
răsturnarea lor în cazul vânturilor puternice;
atragerea unui număr mic (nesemnificativ) de insecte.
Folosirea parilor cursă, schimbare lor frecventă rămâne o metodă eficientă în combaterea acestui dăunător.
4.1.3 Pityogenes chalcographus (Linnaeus, 1761) – gândacul mic de scoarță al molidului
Încadrarea taxonomică:
Specia face parte din regnul Animalia, subregnul Bilateria, încrengătura Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, subordinul Polyphaga, suprafamilia Curculionoidea, familia Curculionidae, subfamilia Scolytinae, tribul Scolytini, genul Pityogenes, specia chalcographus.
Gândacul mic de scoarță al molidului este un dăunător comun al molidișurilor de la noi din țară, insecta putând ataca bradul, pinul și laricele (Zumr, 1992; Grodzki, 1997) preferând arboreturile cu expoziție însorită (Kolk & Starzyk, 1996; Byers, 2004). Frecvent sunt vătămați arborii tineri în vârstă de până la 15 ani, precum și vârful și ramurile arborilor bătrâni (Simionescu, 1997; Harding et al., 1986; Marcu & Simon, 1995; Tuca, 1996).
4.1.3.1 Descrierea speciei
Adultul (fig. ) este un scolitid mult mai mic decât Ips typographus, are lungime și are o culoare cafenie roșcată. Teșitura elitrelor este îngustă, oblică, aproape de jumătatea elitrelor. Are 2 generații pe an. Primul zbor are loc în aprilie mai devreme ca typographus, iar al doilea în iulie – august (Marcu & Simon, 1995; Tuca, 1996; Simionescu, 1997).
a) b)
Figura 125: Pityogenes chalcographus ( a – adult, b – larvă)
Masculul roade până la jumătate din grosimea scoarței o cameră nupțială, așa încât aceasta nu este imprimată pe lemn. După emisia substanțelor atractive în această cameră ajung 3 – 6 femele care după împerecheri repetate sapă galerii mamă orientate sub formă de stea (fig. 126 b). Aceste galerii au o lungime de circa , lățimea de și sunt roase între scoarță și lemn, imprimându-se adeseori și în lemn. După ecloziune larvele (fig. 125 b) sapă galerii de 2 – lungime orientate aproximativ perpendicular pe galeria mamă, împuparea are loc la capătul galeriilor larvare în loje. Iernează în diferite stadii (larvă, pupă sau adult). Ca adult poate ierna și în sol (Postner, 1974; Byers, 2004). În funcție de temperatură insecta prezintă 1 – 2 zboruri pe an (Byers, 2004).
a)) b)
Figura 126: Pityogenes chalcographus ( a – orificii de intrare in scoarță, b – galeri)
4.1.3.2 Depistarea speciei Pityogenes chalcographus
Insecta a fost depistată atât în zona Clăbucet cât și în zona Stufoasa. În ambele zone, materialul lemnos rămas în urma exploatării (trunchiuri, ramuri), reprezintă un mediu ideal în dezvoltarea insectei (fig. 127, 128).
Figura 127: Ramuri, trunchiuri de molid în care s-a dezvoltat insecta (Stufoasa 2008)
Figura 128: Arbori rupți, dezrădăcinați în care s-a dezvoltat insecta (Stufoasa 2009)
La nivelul arborilor (în anul 2008) nu s-au observat atacuri, dar existența resturilor vegetale a permis o creștere graduală a populației de dăunători.
4.1.3.3 Ciclul de viață al insectei în pădurea [NUME_REDACTAT] data de 20 aprilie 2008, prin observații asupra resturilor rămase în urma exploatărilor, s-a constatat existența orificiilor de intrare în scoarță și a camerelor nupțiale. Pe o suprafață de 100 cm2 s-a evidențiat un număr mediu de 1 – 2 orificii. La data de 16 mai prin observări aleatorii s-au constatat următoarele rezultate (tab. 40).
Tabelul 40.
Date obținute prin observări la nivelul scoarței (16 mai 2008)
La data de 1 iunie prin sondări aleatorii s-au constatat următoarele rezultate (tab. 41).
Tabelul 41.
Date obținute prin observări la nivelul scoarței (1 iunie 2008)
La data de 15 iunie prin observări aleatorii s-au constatat următoarele rezultate (tab. 42)
Tabelul 42.
Date obținute prin observări la nivelul scoarței (15 iunie 2008)
La data de 1 iulie, prin sondări aleatorii s-au constatat următoarele date (tab. 43).
Tabelul 43.
Date obținute prin observări la nivelul scoarței (1 iulie 2008)
Analizând aceste tabele, se observă că la începutul lunii iulie s-a realizat al doilea zbor al insectei, majoritatea adulților părăsind galeriile materne.
4.1.3.4 Intensitatea atacului
După zborul de împerechere numărul mediu al orificiilor de intrare în scoarță pe o suprafață de 100 cm2 a fost de 2,5 al adulților 10, iar a galeriilor materne 10 – 12. La o suprafață de 0,01m2 s-au identificat un număr mediu de 2,5 galerii ceea ce înseamnă că la 1m2 există un număr mediu de 250 galerii valoare ce corespunde unei intensități mijlocii (Simionescu, 1997). Cunoscând că o femelă depune în medie 16 – 20 ouă numărul indivizilor la sfârșitul atacului ar fi trebuit să fie încadrat între 170 și 200 pe 100 cm2. Datele din teren au confirmat datele teoretice și la 7 septembrie 2008 prin sondări aleatorii s-au constatat următorele:
– numărul mediu de indivizi pe 100 cm2 este de 157;
– 40% din numărul indivizilor sunt pupe.
La data de 7 iunie 2009 în urma colectării probelor s-au constatat următoarele:
– numărul mediu al orificiilor de intrare (al sistemelor de galerii) este de 5,5 pe 0,01cm2 ceea ce corespunde unei intensități puternice a atacului (Simionescu, 1997).
– numărul mediu al galeriilor materne este de 21 pe 0,01cm2;
– numărul mediu al larvelor este de 330 pe 0,01cm2.
4.1.3.5 Evoluția numerică a populației
Evoluția numerică a populației s-a depistat prin observări la nivelul scoaței dar și cu ajutorul cursei feromonale. Valorile constatate la nivelul scoarței sunt reprezentate în figura 129:
Figura 129: Valorile numerice ale populației de Pityogenes chalcographus înregistrate prin observări la nivelul scoarței.
numărul mediu de indivizi la începutul primului atac – 2008;
numărul mediu de indivizi la sfărșitul primului atac;
numărul mediu de indivizi la începutul celui de al doilea atac;
numărul mediu de indivizi la sfărșitul celui de al doilea atac;
numărul mediu de indivizi la începutul primului atac – 2009;
numărul mediu de indivizi la sfârșitul primului atac.
Creșterea populației respectă relația: N= n×40 – 20%N, unde:
N- reprezintă numărul mediu de indivizi la sfârșitul celui de al doilea atac;
n- reprezintă numărul mediu de indivizi la începutul atacului.
Paralel cu observațiile de la nivelul scoarței s-au analizat și capturile de la nivelul tuburilor feromonale. In zona cercetată s-a instalat un tub feromonol în liziera pădurii. Datele numerice obținute sunt reprezentate grafic (fig. 130).
Figura 130: Numărul de indivizi (Pityogenes chalcographus) capturați în anul 2008
Numărul de indivivi din prima generație denotă existența unui atac slab. Deși numărul indivizilor capturați în a doua generații este mai mic (18% din numărul total de indivizi capturați), la nivelul scoarței s-a înregistrat o dublare a acestora comparativ cu prima generație. În acest caz dezvoltarea populației este limitată de existență arborilor debilitați și a resturilor de exploatație forestieră. În cazul arborilor sănătoși Pityogenes chalcographus nu poate iniția atacuri puternice ci numai în asociație cu Ips typographus (Göthlin et al., 2000; Hedgren, 2004). În anul 2009 zborul primei generații s-a realizat începând cu 5 aprilie (fig. 131).
Figura 131: Numărul de indivizi (Pityogenes chalcographus) capturați în anul 2009
Comparând numărul indivizilor din timpul primului zbor din anul 2008 cu cel din 2009 se constată o creștere cu 207 %. Zborul celei de a doua generații s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă. Zborul timpuriu al primei generații se datorează temperaturilor mai ridicate din primele două decade ale lunii aprilie comparativ cu anul precedent. Diferența dintre acestea în cei doi ani a fost de 1,1° C. Perioada de timp dintre primul zbor și cel de-al doilea este de 70 zile. Deoarece după împerechere femelele depun ouăle la 10 zile (Fora et al., 2007) durata dezvoltării în această regiune este de aproximativ 60 zile.
4.1.3.6 Intervalul de confidență al mediei indivizilor capturați (2008, 2009)
Se determină pornind de la calcularea erorii standard a mediei și de la aflarea din tabele de calcule statistice valoarea lui t. Intervalul de confidență al mediei se reprezită grafic (fig. 132, 133).
Figura 132: Intervalul de confidență al mediei (2008)
Figura 133: Intervalul de confidență al mediei (2009)
4.1.3.7 Corelația dintre zborul de împerechere și temperatură
Folosind funcția CORREL – ([NUME_REDACTAT]) am determinat coeficientul de corelație r (pentru anii 2008, 2009). Per ansamblu am determinat un coeficientul de corelație r moderat negativ, dar în timpul primului zbor acesta a avut valoarea de 0,436 (corelație moderat pozitivă). Temperaturile minime negative din ultima decadă a lunii aprilie au determinat o diminuare a capturilor la nivelul curselor feromonale.
4.1.3.8 Corelații interspecifice între Ips typographus și Pityogenes chalcographus
În majortatea atacurilor exploziile numerice ale speciei Ips typographus sunt însoțite de gradații ale speciei Pityogenes chalcographus (Kolk & Starzyk, 1996; Göthlin et al., 2000). În timp ce Ips typographus preferă arboretele de peste 80 ani, Pityogenes chalcographus se instalează pe ramurile arborilor. Atacurile singulare ale speciei Pityogenes chalcographus, determină moartea arborilor doar în procent de 2 – 8% (Hedgren, 2004). Dacă în anii 2008 și 2009 în pădurea [NUME_REDACTAT] typographus se întâlnea întâmplător în cazul observărilor sub scoarță, începând cu anul 2010 s-a constatat o creștere a numărului de sisteme de galerii (tab. 44).
Tabel 44.
Numărul mediu de sisteme de galerii pe m2
Numărul de galerii din anul 2011 indică o intensitate medie a atacului pentru Ips typographus. Creșterea numerică a acestuia se datorează doborâturilor din cadrul acestei păduri. Dacă în anii 2008, 2009 Ips typographus a fost observat pe resturi de exploatare cu un diametrul cuprins între 8 – , în anul 2011 datorită existenței arborilor doborâți, s-a constatat o repartizare diferențiată a celor doi dăunători. Gradul de suprapunere al galeriilor a fost de 14%.
4.1.4 Hylurgops palliatus ( Gyllenhal, 1813)
Încadrarea taxonomică:
Specia face parte din regnul Animalia, subregnul Eumetazoa, încrengătura Arthropoda, subîncrengătura Hexapoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, subordinul Polyphaga, superfamilia Curculionoidea, familia Curculionidae, subfamilia Scolytinae, tribul Hylastini, genul Hylurgops, specia palliatus
Este un coleopter ce atacă secundar coniferele instalându-se pe cioate, arbori debilitați, morți și resturi ce rezultă în urma exploatărilor forestiere (Volz., 1988, Kohnle, 2004). Preferă cioatele înalte datorită conținutului ridicat de apă.
4.1.4.1 Hylurgops palliatus- descrierea speciei
Adultul (fig. ) este un gândac ce are o lungime de 2,5 – , corpul este brun, capul și toracele este mai închis la culoare comparativ cu elitrele și abdomen. Vârful elitrelor este rotunjit și nu prezintă dinți pe margine (Cavey et al., 1994). Elitrelor sunt de 2,5 ori mai mari decât pronotum și prezintă rânduri uniseriate de puncte (Kolk & Starzyk, 1996). Antenele sunt măciucate și prezintă 3 dungi ce au pe margine perișori galbeni portocalii. Este o insectă monovoltină poligamă.
a) b)
c) d)
Figura 134: Hylurgops palliatus ( a – adult, b – larvă, c – orificii de intrare în scoarță, d – ouă)
4.1.4.2 Ciclul de viață al insectei în zona studiată
Studierea speciei s-a facut în zona Stufoasa unde există o pădure plantată de molid și pin. În această pădure s-a delimitat o suprafată de unde s-au verificat cioatele, arborii tăiați, arborii delibitați (fig. 136).
Începând cu luna aprilie insecta realizează atacuri da maturare ce se observă pe cioatele înalte în apropierea tăieturii. Adulții sapă galerii longitudinale între scoarță și lemn prevăzute cu un pinten (fig. 135). Aceste atacuri sunt localizate inițial numai în partea superiară a cioatelor, neexistând orificii de intrare pe scoarța inferioară. Fiind specie poligamă masculul sapă orificiul de intrare, apoi o lojă nupțială, ce prezintă un pinten, unde sunt atrase mai multe femele. După împerechere femelele sapă individual galerii mamă pe marginea cărora vor depune ouă. O femelă depune în medie 20 – 30 de ouă. Ouăle ovoide, alb – perlate (Dumouchel, 2004) sunt înconjurate de un rumeguș închis la culoare (fig. 134 d). După ecloziune larvele (fig. 134 b) sapă galerii orientate în toate direcțiile ce se pot intersecta. Acestea sunt albe, apode de mici dimensiuni. Pupa este albă având multe din caracteristicile unui adult inclusiv aripi (Dumouchel, 2004).
Depistarea atacului. Depistarea se face după prezența orificilor de intrare în scoarță (fig. 134 c) și a grămăjoarelor de rumeguș. De regulă atacul este localizat în dreptul verticilelor.
A
Figura 135: Hylurgops palliatus (caracteristicile atacului)
Figura 136: Pădurea de molid (Stufoasa 2008)
La data de 2 mai 2008 s-au identificat și s-au analizat 5 cioate înalte și s-au constatat următoarele:
– prezența orificiilor simple în care era câte un singur adult;
– camere nupțiale proaspăt săpate cu 1 – 2 adulți;
– camere nupțiale de 4 – neregulat săpate cu 3 – 4 adulți unde erau depuse și pontele. În data de 13 mai s-au analizat 5 camere nupțiale și s-au constatat următoarele date (tab. 45).
Tabel 45.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței
În data de 30 mai în urma verificării a 10 camere nupțiale s-au constatat următoarele:
o cameră proaspăt făcută cu 3 adulți;
o cameră unde s-au întâlnit adulți alături de pontă (28 de ouă);
8 camere nupțiale unde s-au identificat adulți ouă și larve de diferite dimensiuni;
numărul de larve din cele 8 galerii: 12, 18, 26, 17, 30, 14, 20, 40;
lungimea galeriilor săpate de larve este cuprinsă între 6 – .
În data de 10 iunie am observat numărul de indivizi de la nivelul scoarței și am constatat următoarele (tab. 46):
Tabelul 46.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței
La data de 21 iunie am observat numărul de indivizi de la nivelul scoarței și am constatat următoarele (tab. 47):
Tabelul 47.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței
La data de 28 iunie am observat numărul de indivizi de la nivelul scoarței și am constatat următoarele (tab. 48; fig. 137).
Tabelul 48.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței
Figura 137: Aspectul cioatelor la sfârșitul atacului
Comparând datele din ultimele două tabele, reiese faptul că stadiul de pupă este aproape încheiat, iar adulții părăsesc galeriile în care s-au format. Analizele ulterioare desfășurate la data de 6 iulie au identificat un număr redus de pupe și larve. Ca urmare se poate afima că ciclul de viață se de la începutul lunii mai până în prima jumătate a lunii iunie.
4.1.4.3 Densitatea populației în anul 2008
Pe suprafața cercetată s-au identificat 12 cioate de înălțimi diferite, dintre care au fost cercetate 5 și s-au obținut următoarele rezultate (tab. 49). În acest caz densitatea medie a fost de 2,5 – 3,5 indivizi pe 100 cm2 la începutul atacului și de 60 indivizi pe 100 cm2 la sfârșitul atacului.
Tabelul 49.
Date obținute prin sondări la nivelul scoarței
4.1.4.4 Evoluția numerică a populației
În anul 2008 Hylurgops palliatus a avut o singură generație. În primăvara anului 2009 prin studierea cioatelor în scopul identificării insectei au fost observate doar atacuri de maturare localizate la baza tulpinilor. Pe cioatele analizate nu s-au observat ponte. Insecta a fost depistată din nou în anul 2010, an pe parcursul căruia a realizat atacuri de maturare dar și zborul de înmulțire.
Figura 138: Evoluția numerică a populației de Hylurgops palliatus
La nivelul cioatelor s-a constatat la inceputul atacului o dublare a numărului de indivizi comparativ cu anul 2008 (fig. 138).
concluzii
Tema cercetării științifice Cercetări ecologice asupra unor insecte dăunătoare în pădurile din bazinul superior al râului Doamnei a permis cunoașterea dăunătorilor din diferite tipuri de păduri: făgete, cvercete, salcâmete, păduri de amestec, păduri de conifere. Datele prelevate din teren în perioada 2008 – 2011 atestă prezența în pădurile de stat și în cele particulare a următorilor dăunători: Parectopa robiniella, Ips typographus, Pityogenes chalcographus, Hylastes ater, Phyllaphis fagi, Orchestes fagi, Phyllonorycter robiniella, Hylurgops palliatus, Andricus quercuscalicis, Tischeria complanella, Balaninus glandium, Mikiola fagi, Neuroterus numismali, Andricus kollari.
Parectopa robiniella este dăunătoare datorită minelor săpate în mezofilul frunzei de către larve în procesul de hrănire. Din datele de pe teren s-a constatat că pe o foliolă pot exista mai mult de trei mine. În regiunea studiată s-a constatat că molia a avut două generații. Prima generație a apărut și s-a dezvoltat între 15 iunie – 20 iulie iar a doua generație a apărut și s-a dezvoltat din prima decadă a lunii august până în prima decadă a lunii septembrie. Distribuția speciei este grupată. Comparația dintre frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative denotă că există o corelație strânsă între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) pe baza modelului distribuției binomiale negative. Deoarece IG are valoarea între 0 și 1 gradul de aglomerare nu este scăzut. Urmărind frecvența foliolelor atacate după numărul de mine pe frunză se constată că în prima generație (2008) doar jumătate dintre frunze sunt atacate, iar dintre acestea majoritatea prezintă 1-2 indivizi. În a doua generație se constată că peste 80% dintre frunze sunt atacate, iar dintre acestea majoritatea prezintă între 2 – 4 indivizi. Aplicând ANOVA bifactorială cu replicare pentru datele obținute în anii 2008 – 2010 am constatat că între primele generații din 2008, 2009 și 2010 nu există deosebiri semnificative. De asemenea se constată o asemănare între a doua generație din anii 2008 și 2009. Prin aplicarea acestui test se observă că între generațiile din cadrul aceluiași an există deosebiri semnificative, în timp ce între generațiile din ani diferiți pot exista asemănări. Coeficientul de înmulțire pentru Parectopa robiniella a avut o creștere de la 3,8 în anul 2008 la 4,6 în anul 2010. Corelațiile realizate între evoluția numerică a populației de Parectopa robiniella și temperatură au arătat o corelație moderat negativă în 2008, iar în anul 2009 corelația este absentă. În anul 2010 insecta Parectopa robiniella a fost depistată și cercetată în sacâmetele din localitățile Domnești și Nucșoara. Aplicarea testului ANOVA unifactorial pentru compararea mediilor populației (pentru a doua generație) din cele trei localități denotă o asemănare mare între mediile populației de Parectopa robiniella din localitățile Retevoiești și Domnești. Rezultatele obținute în localitatea Nucșoara sunt foarte asemănătoare cu cele obținute în localitatea Retevoiești în anul 2009.
În anul 2010 robiniella s-au identificat două specii de parazitoizi Sympiesis sp. și Minotetrastichus sp. Rata parazitării a avut valoarea de 0,5% în prima generație și de 5% în a doua generație. În localitatea Domnești ratele parazitării nu diferă semnificativ. În localitatea Nucșoara (situată la nord față de localitatea Retevoiești) ratele parazitării au avut valori scăzute. Cea de a doua generație a prezentat o rată a parazitării de 0,3%. Parazitoizii nu au influențat semnificativ evoluția numerică a populației deoarece coeficientul de creștere a populației în fost de 1,2 având o valoare asemănătoare cu cel din anul 2010 (1,4) și 2009 (1,1).
Phyllonorycter robiniella ocupă aceeași nișă ecologică cu Parectopa robiniella. În zona unde s-a realizat cercetarea specia a avut 2 generații pe an. Prima generație a insectei a apărut în prima decadă a lunii august iar atacul s-a suprapus cu a doua generație a speciei Parectopa robiniella. Dacă în anul 2008 specia a realizat atacuri slabe, pe parcursul anilor s-a înregistrat o creștere gradată a populației. Media indivivilor din prima generație (2008) a fost de 0,25, iar în a doua generație a fost de 0,42. În anul 2009 media indivizilor din prima generație a fost de 0,86, iar în a doua generație a fost de 1,61. În anul 2010 specia a prezentat un număr mediu de 3 indivizi pe frunză, respectiv 5,8 indivizi în a doua generație. Cunoscând că o frunză are în medie 17 – 19 foliole, iar pe o foliolă se pot dezvolta 2 – 3 larve miniere se poate spune că în anul 2012 insecta intră în gradație. Analizând evoluția numerică a acestei specii se constată o dublare a numărului de indivizi la fiecare generație. Această caracteristică este importantă pentru realizarea unor prognoze ale speciei în ecosistem. Distribuția speciei este grupată. Comparația între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) denotă că există asemănări între frecvențele observate (f) și cele estimate (f′) ambele frecvențe respectând modelul distribuției binomiale negative dar frecvențele observate (f) au valori mai mari. Datele numerice prelevate în anii 2008 și 2009 pentru cele două generații ale speciei Phyllonoycter robiniella au permis realizarea unei comparații între toate probele aplicând ANOVA unifactorială. Rezultatul testului denotă că probele diferă semnificativ. Folosind funcția CORREL ([NUME_REDACTAT]) pentru valorilor obținute în anii 2008 și 2009 se constată o corelație slab negativă și moderat negativă între numărul indivizilor și temperatură.
robiniella s-au identificat trei specii de parazitoizi Sympiesis sp., Minotetrastichus sp. și Chrysocharis sp.
Rata parazitării a fost de 20% în prima generație și de 28% în a doua generație. În localitatea Domnești rata parazitării pentru a doua generație a fost de 24% iar în localitatea Nucșoara rata parazitării a fost de 8%. Rata mai mică a parazitării se poate explica și prin numărul redus al indivizilor de Phyllonoycter robiniella pe frunze. Dacă în localitățile Retevoiești și Domnești numărul mediu de indivizi pe frunze a fost de 5,8 în localitatea Nucșoara numărul mediu de indivizi pe frunze a fost de 1,1.
Rata parazitării robiniella a influențat creșterea numerică a populației. Pe parcursul anilor 2008, 2009 și 2010 s-a constatat o dublare a numărului de indivizi pe frunză la fiecare generație. În anul 2010 în a doua generație populația a prezentatat un număr mediu de 6 indivizi pe frunză, iar anul 2011 populația a prezentat un număr mediu de 6,8 indivizi pe frunză în prima generație.
În primăvara anului 2009 s-a făcut o comparație privind capacitatea de înflorire la salcâmii puternic atacați și cei neatacați. În cazul celor atacați înflorirea s-a realizat mai târziu și a fost cu 45% mai redusă (condițiile termice și hidrice au fost normale pentru formarea rezervelor de glucide necesare formării mugurilor florali). Studiul a fost repetat și în anul 2010 când s-a constatat o reducere numărului de flori cu 32%.
În calcularea suprapunerii nișelor am folosit indicele Pianka (1973). Am analizat 1500 de foliole iar datele au fost introduse în tabelul de calcul al programului EcoSim. Valoarea acestui indice a fost în anul 2009 de 0,02 iar in anul 2010 de 0,06.
Phyllaphis fagi este un afid ce realizează atacuri puternice la fag în lunile mai și iunie.
Distribuția acestei insecte este grupată. În anul 2008 densitatea maximă s-a înregistrat la data de 15 iunie (lizieră) și a avut valoarea de 7,6 indivizi pe frunză. Cele mai mari densități s-au realizat în liziera pădurii iar la polul opus se află suprafața de probă din masiv. Analizând frecvența frunzelor atacate de Phyllaphis fagi după numărul de indivizi per frunză acestor grafice reiese că frunzele atacate au avut între 1 și 80 de indivizi, deși ocazional au fost observate frunze cu peste 100 de indivizi. Dintre frunzele atacate majoritatea au între 1 și 4 indivizi. Procentul frunzelor neatacate a avut valori ridicate mai ales în masiv. Datele numerice prelevate în anul 2008 (de la 15 mai până la 30 august) la specia Phyllaphis fagi, au permis realizarea unei comparații între densitățile obținute în cele trei puncte ale transectului, aplicând ANOVA unifactorială. Valoarea testului este mai mare decât valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate, ca urmare probele diferă semnificativ. Datele prelevate din teren în timpul celor trei ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește densitatea populației atât între ani cât și în cele trei puncte ale transectului. În acest sens am aplicat ANOVA bifactorială cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente între diferitele generații în cele trei puncte ale transectului. Valorile lui Fc și Fr sunt mai mari decât valorile critice, ceea ce înseamnă că între coloane (punctele transectului) și rânduri (ani) sunt diferențe. Valoarea lui Fi este mai mare decât valoarea critică, ceea ce semnifică că în timpul unui an valorile mediilor lunare diferă între ele. In anul 2009 intensitatea atacului a înregistrat valori mai mici comparativ cu anul 2008. Aceasta diferență se explică prin temperaturile scăzute din ultima decadă a lunii aprilie, când au fost înregistrate și temperaturi negative. Coeficientul de creștere al populației în anul fost de 0,74. Însumând numărul de indivizi existenți la un moment dat în toate cele trei puncte ale transectului, am obținut curbele evoluției populației în anii 2008, 2009 și 2010 din care reiese că populația prezintă în timpul anului două vârfuri. Prima creștere numerică a populației are loc la sfârsitul lunii mai și începutul lunii iunie, iar a doua creștere se înregistrează la sfârșitul lunii iulie începutul lui august și coincide cu apariția generației sexuate ce depune ouă de rezistență. Pe baza observațiilor realizate în teren am constatat existența unei regresii lineare inverse între dimensiunea arborilor (diametrul) și numărul mediu de indivizi pe frunză.
[NUME_REDACTAT] quercuscalicis a fost depistată într-o pădure de stejar de-a lungul unui transect ce a surprins liziera pădurii (din localitatea Retevoiești, Argeș) dar și arborii din masiv. Prin numărarea galelor produse de Andricus quercuscalicis s-a constatat o intensitate mare a atacului în lizieră comparativ cu masivul. Numărul mediu al galelor din lizieră este de 105 și descrește spre masiv ajungând la 38. Diferențe s-au înregistrat și în cadrul aceluiași punct al transectului, deoarece arborii izolați aflați în zone însorite au prezentat un grad ridicat de vătămare a ghindei. În masiv s-a constatat și o diminuare a fructificației comparativ cu liziera pădurii. Dacă numărul mediu de ghinde este de 107 pe m2 în lizieră acesta se reduce la 40 de ghinde pe m2 în masiv. Deși redus, numărul de ghinde neatacate este aproximativ egal în cele două puncte ale transectului. În anul 2009 se constată o diminuare semnificativă a fructificației (cu 70% în lizieră) însoțită de o scădere a populației de Andricus quercuscalicis.
La scăderea populației de Andricus quercuscalicis au contribuit și parazitoizii: Aulogymnus sp. și Mesopolobus sp.. În anul 2008 rata parazitării a avut o valoare mare (37%) determinând împreună cu alți factori o mortalitate ridicată în cadrul populației. În anul 2009 din numărul de ghinde 34% au rămas neatacate comparativ cu anul 2008 când doar 1,6% din fructificație a rămas neatacată. Cei 2 parazitoizi au contribuit la o diminuare semnificativă a populației de Andricus quercuscalicis. Dacă în anul 2008 în suprafețele de probă exista un număr mediu de 105 gale pe m2, în anul 2010 numărul acestora s-a redus la 12 gale pe m2.
[NUME_REDACTAT] typographus a fost depistată în zona montană Clabucet, dar și în pădurea Stufoasa. Datele inregistrate la nivelul curselor feromonale indică faptul că insecta a realizat trei zboruri din care primul este semnificativ. Numărul total al indivizilor capturați pe cursă denotă un atac mijlociu spre puternic. Media indivizilor capturați în anul fost de 70,5 la cursa colivie și de 48,05 la tubul feromonal. Prin observații la nivelul scoarței am constatat un număr mediu de galerii pe m2 cuprins între 36 și 42, ceea ce corespunde unei intesități puternice a atacului. În anul 2009 media capturilor totale a fost de 1640 indivizi pe cursă, ceea ce corespunde unei intensități puternice a atacului. În anul 2010 în zona Clăbucet numărul maxim de indivizi capturați la o cursă a fost de 978, iar în anul fost de 848 indivizi. În anii 2010 și 2011 insecta a realizat atacuri și în alte unități de producție: Corbi (U.P.3), Baciu (U.P.4), [NUME_REDACTAT] (U.P.5), Zârna (U.P.6) a căror intensitate a fost slabă.
Creșterea numerică a populației se datorează:
-despăduririlor masive din apropierea molidișului;
-nerespectării normelor silvice în cadrul exploatărilor;
-absenței unei protecții naturale, datorită tăierii arborilor de pe culmea versantului;
-prezenței arborilor doborâți de furtuni în regiuni inaccesibile exploatării;
-expunerii arboretului într-o zonă însorită.
[NUME_REDACTAT] ater a fost depistată în zona montană Clăbucet, fiind cercetată săptămânal în cadrul a două plantații (A și B). Ciclul de viață al insectei în această zonă a durat aproximativ 80 de zile, din care stadiul larval a avut o durată de 60 zile. Determinarea intensității atacului s-a făcut prin analizarea directă a puieților și prin capturarea insectei la pari cursă. În anul 2008 insecta a realizat un atac cu o intensitate mijlocie spre puternică. Coeficientul de înmulțire a avut valoarea în anul 2008 de 3,4. Aplicarea stropirilor cu Decis în partea inferioară a plantației nu a influențat dezvoltarea insectei. Absența acțiunii insecticidului asupra insectei se poate explica fie prin:
-necorelarea stropiriror cu zborul de împerechere;
-precipitațile însemnate cantitativ după realizarea stropirilor.
În anul 2009 s-a înfințat o nouă plantație de molid. Înainte de plantare puieții au fost îmbăiați la rădăcină cu insecticid. Pentru a limita extinderea dăunătorului s-a dublat numărul parilor cursă (40 în fiecare piață de probă). Înlocuirea parilor cursă cu prima generație a dus la scăderea numerică a populației. În luna septembrie (2009) s-a constatat în cadrul piețelor de probă o viabilitate a puieților între 80-85%.
[NUME_REDACTAT] chalcographus a fost depistată atât în zona Clăbucet și în zona Stufoasa. În ambele zone, materialul lemnos rămas în urma exploatării (trunchiuri, ramuri), reprezintă un mediu ideal în dezvoltarea insectei. Numărul de indivivi din prima generație (2008) denotă existența unui atac slab. Deși numărul indivizilor capturați în a doua generație este mai mic (18% din numărul total de indivizi capturați), la nivelul scoarței s-a înregistrat o dublare a acestora comparativ cu prima generație. În acest caz dezvoltarea populației este limitată de existența arborilor debilitați și a resturilor de exploatație forestieră. În anul 2009 zborul primei generații s-a realizat începând cu 5 aprilie. Comparând numărul indivizilor din timpul primului zbor din anul 2008 cu cel din 2009, se constată o creștere cu 207 %. Zborul celei de a doua generații s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă. Zborul timpuriu al primei generații se datorează temperaturilor mai ridicate din primele două decade ale lunii aprilie comparativ cu anul precedent. Diferența dintre acestea în cei doi ani a fost de 1,1°C. Perioada de timp dintre primul zbor și cel de al doilea a fost de 70 zile.
Studierea speciei Hylurgops palliatus s-a facut în zona Stufoasa unde există o pădure plantată de molid și pin. Începând cu luna aprilie insecta realizează atacuri de maturare ce se observă pe cioatele înalte în apropierea tăieturii. În anul 2008 densitatea medie a fost de 2,5-3,5 indivizi pe 100cm2 la începutul atacului și de 60 indivizi pe 100 cm2 la sfârșitul atacului. În anul 2008 Hylurgops palliatus a avut o singură generație. În primăvara anului 2009 prin studierea cioatelor în scopul identificării insectei au fost observate doar atacuri de maturare. Pe cioatele analizate nu s-au observat ponte. Insecta a fost depistată din nou în anul 2010, an pe parcursul căruia aceasta a realizat atacuri de maturare dar și zborul de înmulțire. La nivelul cioatelor s-a constatat la inceputul atacului o dublare a numărului de indivizi comparativ cu anul 2008.
Bibliografie:
Annila, E., 1969, Influence of temperature upon the development and voltinism of Ips typographus L. (Coleoptera, Scolytidae), Ann. Zool. Fennici 6, pp. 161-208;
Armeanu, I., Petrehuși V., 2006, Probabilități și statistică aplicate în biologie, Ed. [NUME_REDACTAT], București;
Bakke, A., Austara, O., Pettersen, H., 1977, Seasonal flight activity and attack pattern of Ips typographus in Norway under epidemic conditions, Meddelelser fra [NUME_REDACTAT] for Skogforskning, pp. 253-268;
Bakke, A., 1981, Inhibition of the response in Ips typographus to the aggregation pheromone; field evaluation of verbenone and ipsenol, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 92, pp. 172-177;
Bakke, A., 1989, [NUME_REDACTAT] Ips typographus Outbreak in Norway: Experiences from a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Vol. 12, No. 4, pp. 515-519;
Beaver, R.A., 1970, [NUME_REDACTAT] ater Payk. and Hylastes brunneus Er. (Coleoptera: Scolytidae), with a description of the larva of H. ater. Entomologist. 103 (1287), pp. 198-206;
Blackman, R. L., Eastop, V. F., 1994, Aphids on the world's trees: an identification and information guide, : CAB International;
Botterweg P.F., 1982, Dispersal and flight behavior of the spruce bark beetle Ips
typographus in relation to sex size and fat content, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 94(5), pp. 466-489;
Browne, F.G., 1968, Pests and Diseases of [NUME_REDACTAT] Trees: an annotated list of
the principal species occurring in the [NUME_REDACTAT]. Oxford: [NUME_REDACTAT];
Byers, J.A., 2004, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in a [NUME_REDACTAT]
Landscape. In: Bark and [NUME_REDACTAT] Insects in [NUME_REDACTAT] in Europe, a Synthesis.
Lieutier F., Day K.R., Battisti A., Grégoire J.C., Evans, H.F. (Eds.), Dordrecht.
[NUME_REDACTAT] Publishers, pp. 89-134;
Cavey, J., Passoa, S., Kucera D., 1994, [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] Beetles in the [NUME_REDACTAT] States. NA-TP-11-94, Hylurgops palliatus (Gyllenhal) [NUME_REDACTAT], U.S. Department of Agriculture, [NUME_REDACTAT];
Ceianu I., 1963, Experimentări de combaterea unor defoliatoricu preparate entomopatogene, Rev. Păd. 3;
Ceianu I., 1965, Combaterea biologică a dăunătorilor forestieri, Ed. Agro-Silvică, București;
Ciesla, W.M., 1988, Pine bark beetles: a new pest management challenge for Chilean foresters. Journal of Forestry. 86 (12), pp. 27-31;
Chira, D., Dănescu, F., Roșu, C., Chira, F., Mihalciuc, V., Surdu, A., Nicolescu, N.V., 2003, Some recent issues regarding the European beech decline in Romania, Anale, ICAS, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], pp. 167-176;
Clark, A.F., 1932, The pine-bark beetle, Hylastes ater, in [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Journal of Science and Technology. 14, pp. 1-21;
Csóka, G., 1999, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] of leaf mining Lepidoptera in , In: Liebhold AM., McManus M.L., Otvos I.S., Fosbroke SLC (eds). Proceedings integrated management and dynamics of forest defoliating insects, 15-19 August, . Gen. Tech. Rep. NE-277, Square, : USDA, Service, [NUME_REDACTAT] Station, pp. 31-36;
Csóka, G., Pènze, Z., Hirka, A., Mikó, I., Melika, G., 2009, Parasitoid assemblages of two invading black locust leaf miners, Phyllonorycter robiniella and Parectopa robiniella in Hungary, [NUME_REDACTAT] 57:61,VOL. 111, No 4, pp. 405–411;
Dissescu, G., 1963, Despre necesitatea utilizării în prognoză aunor numere critice diferențiate pe faze ale înmulțirii în masă, Rev. Păd. 2;
Dissescu, G., 1967, Cercetări privind stabilirea unor metode noi de determinare a elementelor de prognoză la cotarii stejarului, Institutul de [NUME_REDACTAT] (Romania);
Dissescu, G., Ceianu, I., 1968, Cercetări asupra bioecologiei omizii procesionare a stejarului (Thaumetopea processionea ) Institutul de [NUME_REDACTAT] (Romania);
Dowding, P., 1973, Effects of felling time and insecticide treatment on the interrelationships of fungi and arthropods in pine logs, Oikos 24, pp. 422-429;
Dumouchel, L., 2004, EXFOR [NUME_REDACTAT] Report: Hylurgops palliates, USDA [NUME_REDACTAT];
Eglitis, A., 2006, Ips typographus, [NUME_REDACTAT] – EXFOR DA-APHIS;
Eliescu, Gr., 1943, Curs de zoologie, entomologie și protecția pădurilor, Ed. Politehnicii, București;
26. Eliescu, Gr., 1952, Curs de zoologie forestieră – Clasa insectelor, Institutului de
silvicultură Brașov;
Eliescu, GR., Falcă, M., 1969, Observations on Arnoldia cerris Kllr. (Diptera – Cecidomyidae) – Rev. Roum. Biol., Biol. Anim., Tome 14, No.1, pp. 47 – 54;
Eliescu, GR., Falcă, M., 1979, Studies on pest insects in the forests of . In "[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Carried – Out in the Framework of the [NUME_REDACTAT] Programe", Ed. Academiei R.S. România, Bucuresti, pp. 99 – 101;
Ene, M., Marcu, O., 1965, Încercări de combatere a insectei Hylobius abietis L., Lucr. științ., vol. VII, Inst. Politeh. ;
Ene, M., 1971, Entomologie forestieră, Ed. Ceres, București;
Ene, M., 1979, Determinator pentru dăunătorii forestieri după vătămări, Ed. Ceres, București;
Eriksson, M., Neuvonen, S., Roininen, H., 2007, Retention of wind-felled trees and the risk of consequential tree mortality by the European spruce bark beetle Ips typographus in Finland, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 22(6) pp. 516-523;
Faccoli, M., Stergulc, F., practical method for predicting the short-time trend of bivoltine populations of Ips typographus (L.) (Col., Scolytidae), Journal of [NUME_REDACTAT], 130(1), pp. 61-66;
Falcă, M., și Simionescu, V., 1972, Observații asupra dezvoltării și parazitării insectei Arnoldia cerris Kllr., (Diptera – Cecidomyidae), St. și cerc. biol., [NUME_REDACTAT], t. 24, Nr.4, pp. 369 – 375;
Florescu, I.I., Nicolescu, V.N., 1996, Silvicultura vol. II, Studiul pădurii, [NUME_REDACTAT] Libris, Brasov;
Fodor E., Hâruța O., 2009, Partiția nișei la două specii invazive Phyllonorycter robiniella și Parectopa robiniella, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 41 (2), pp. 261-269;
Fora, C. G., Lauer K. F., Damianov, S., 2007, [NUME_REDACTAT] the Biology of the [NUME_REDACTAT] chalcographus L.(Coleoptera, Scolytidae) in the Nădrag – [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]). In: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] 39, No. 1, pp. 431-438;
Forsse, E., Solbreck, C., 1985, Migration in the bark beetle Ips typographus L.,
Duration, timing and height of flight, Zeitschrift für [NUME_REDACTAT] 100,
pp. 47-57;
, V., 1995, Protejarea si dezvoltarea durabilă a pădurilor României,
[NUME_REDACTAT] Silvic, Bucuresti, pp 44 – 45;
Glare, T.R., Reay, S.D., Nelson, T.L., Moore R., 2008, Beauveria caledonica is a naturallyoccurring pathogen of forest beetles, [NUME_REDACTAT] 112, pp. 352-360;
Gothlin, E., Schroeder L.M., Lindelow A., 2000, Attacks by Ips typographus and Pityogenes chalcographus on windthrown spruces (Picea abies) during the [NUME_REDACTAT] Following a [NUME_REDACTAT]. In: Scand. J. For. Res. 15, pp. 542-549;
Grodzki, W., Jakus R., Lajzova E., Sitkova Z., Skvarenina J., 2006, Effects of intensive versus no management strategies during an outbreak of the bark beetle Ips typographus (L.) (Col.: Curculionidae, Scolytinae) in the [NUME_REDACTAT]. in Poland and Slovakia, Annals of [NUME_REDACTAT]. 63(1), pp. 55-61;
Grodzki, W., 1997, Pityogenes chalcographus (Coleoptera, Scolytidae) – an indicator of man-made changes in Norway spruce stands, Biologia () 52, pp. 217-220;
Haack, R. A. 2001, [NUME_REDACTAT] (Coleoptera) at ports of entry: 1985-2000. Integr. Manage. Rev. 6: 253-282;
Hansson, C., Shevtsova, E., 2010, Three new species of [NUME_REDACTAT] parasitoids of Phyllonorycter spp. (Lepidoptera: Gracillariidae) on Acer platanoides and Robinia pseudoacacia, Zootaxa, pp. 23-43;
Harding, S., Lapis, E.B., Bejer B., 1986, Observations on the Activity and Development of Pityogenes chalcographus L. (Col., Scolytidae) in Stands of Norway spruce in Denmark. In: J. Appl. Entomol. 102, pp. 237-244;
Hedgren, P.O., 2004, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] chalcographus (L.) (Scolytidae) in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] and Interaction with Ips typographus. In: J.Appl. Ent. 128), pp. 161-166;
Heie, O., 1980, [NUME_REDACTAT] (Hemiptera) of Fennoscandia and , [NUME_REDACTAT]. Scand, Klampenborg, Vol. 9, pp. 1-235;
Iancu, I., 1999, Îndrumarul pădurarului, [NUME_REDACTAT], București;
Ionescu, A.M., 1951, [NUME_REDACTAT], Fauna R.P.R., Insecta, vol VIII, fasc. 2,
[NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1951, Insecta, Protura, Fauna R.P.R., fasc 1, Insecta, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1955, Insecta, Diplura, Fauna R.P.R., Insecta, vol VII, fasc 2, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1957, [NUME_REDACTAT] Cynipoidea, subfam. Cynipinae, Fauna R.P.R., Insecta, vol. IX, fasc. 2., [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1959, [NUME_REDACTAT] Cynipoidea, fam. Ibaliidae, subfam. Ibaliinae, fam. Figitidae, subfam. Aspicerinae, Annacharitinae, Figitinae, fam. Cynipidae, subfam. Eucoilinae, Charipinae, Fauna R.P.R., Insecta, vol IX, fasc 6, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București;
Ionescu, A.M., 1962, Entomologie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București;
Ionescu, A.M, 1973, Biologia galelor, Edit. Acad. R.S. România, București;
Iversen, T., Harding, S., 2007, Biological and other alternative control methods against the woolly beech aphid Phyllaphis fagi L. on beech Fagus sylvatica seedlings in forest nurseries, Journal of [NUME_REDACTAT] 80 (3), pp. 159-166;
Iversen, T., Harding S., 2007, Life table parameters affecting the population development of the woolly beech aphid, Phyllaphis fagi, pp. 109-117;
Ivinskis, P., Rimšaitė J., 2008, Records of Phyllonorycter robiniella (Clemens, 1859) and Parectopa robiniella Clemens, 1863 (Lepidoptera, Gracillariidae) in Lithuania, [NUME_REDACTAT] Lituanica, Volumen 18, Numerus 2, pp. 130-133;
Jonsson, A., Harding, S., Barring L., Ravn, H., 2007, Impact of climate change on the population dynamics of Ips typographus in southern Sweden, Agricultural & [NUME_REDACTAT], 146(1-2), pp. 70-81;
Kohnle, U., 2004, Host and non-host odour signals governing host selection by the pine shoot beetle, Tomicus piniperda and the spruce bark beetle, Hylurgops palliatus (Col., Scolytidae). Journal of [NUME_REDACTAT] 128, pp. 588-592;
Kolk, A., Starzyk, J.R., 1996, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Pests, [NUME_REDACTAT];
Leahy, M.J., Oliver, T.H., Leather, S.R. 2007, Feeding behaviour of the black pine beetle, Hylastes ater (Coleoptera: Scolytidae). Agricultural and Entomology 9, pp. 115–124;
Maceljski, M., Mešić, A., 2001, Phyllonorycter robiniella Clemens a [NUME_REDACTAT] Pest in Croatia, [NUME_REDACTAT] Scientificus (ACS), pp. 225-230;
Marcu, O., Dieter, S., 1995, Entomologie forestieră, [NUME_REDACTAT] House, pp. 254-256;
Martinez, M., Chambon, J.P., 1987, Note sur la presence en France de Parectopa robiniella, lamineuse americaine des feuilles de Robinier (Lep. Gracillaridae). Nouv. [NUME_REDACTAT]. T4 (3), pp. 323-328;
Mihalciuc, V., Bartiș, M., Navroțchi, V., 1991, Eficacitatea capturării gândacului mic de scoarță al molidului Pityogenes chalcographus L. la cursele amorsate cu feromon sintetic agregativ In: [NUME_REDACTAT] 2, pp. 83-86;
Mihalciuc, V., Chira, F., Chira, D., Voicescu, I., Oprean, I., Tautan, L., Ciupe, H., Pop L., Botar, A., 1995, Testarea și omologarea de noi feromoni pentru depistarea atacurilor și combaterea unor dăunători ai rășinoaselor și foioaselor. In: Analele ICAS 43, No. 1, pp. 135-145;
Milligan, R.H., 1978, Hylastes ater (Paykull) (Coleoptera: Scolytidae) – black pine bark beetle. Forest and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] No 29, pp. 1-8;
Neacșu, P., 2006, Gale din România, Edit. Victor B Victor, București;
Nețoiu, C., 1990, Cercetări privind biologia, depistarea și prognoza defoliatorilor salcâmului, Manuscris ICAS Bucuresti, pp. 46-48;
Nețoiu, C., 2003, O nouă molie minieră la salcâmul din România – Phyllonorycter robiniella Clemens 1859 (Lepidoptera: Gracillariidae), Studies and Communication, [NUME_REDACTAT], vol.19, pp. 154-156;
Nețoiu, C., Tomescu, R., 2006, Moliile minere ale salcîmului, Analele ICAS, pp. 119-131;
Ojeda, G.P., 1985, Hylastes ater (Paykull), Programma de control de plagas y enfermadades forestales, [NUME_REDACTAT] Forestal, Santiago, Chile, p. 4;
Olenici, N., memoriam, Bucovina forestieră, Nr. VIII, pp. 66-69;
Pasek, J.E., 2000, [NUME_REDACTAT] EXFOR Database, Hylastes ater;
Pianka, E.R., 1973, The structure of lizard communities, [NUME_REDACTAT] of Ecology
and Systematics 4: 53-74;
Popescu, M., 1994, Uscarea salcâmului, România apicolă, pp. 9-11;
Postner, M., 1974, Scolytidae (Ipidae),Borkenkäfer. In: Die ForstschädlingeEuropas, Band 2. Schwenke, W. (Eds.), Parey, Berlin, pp. 334-482;
Reay, S.D., Thwaites, J.M., Farrell, R.L., survey of Ophiostoma species vectored by Hylastes ater to pine seedlings in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 35, pp. 105–113;
Rouault, G., Candau, J.N., Lieutier, F., Nageleisen, L.M., Martin, J.C., Warzée N., 2006, Effects of drought and heat on forest insect populations in relation to the 2003 drought in [NUME_REDACTAT] Annals, [NUME_REDACTAT], pp. 613-624;
Šefrová, H., 2002, Phyllonorycter robiniella (Clemens,1859) – egg, larva, bionomics and its spread in Europe, Acta universitatis agriculturae, et silviculturae [NUME_REDACTAT], pp. 7–12;
Seidl, R., Rammer, W., Jager, D., Lexer, M., 2008, Impact of bark beetle (Ips typographus L.) disturbance on timber production and carbon sequestration in different management strategies under climate change, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]: 256, Issue: 3, pp. 209-220;
Sequeira, R., Dixon, A., 1997, Population dynamic of tree dwelling aphids Ecology,Vol. 78, No. 8, pp. 2603-2610;
Simionescu, A., 1971, Dăunătorii pădurilor, [NUME_REDACTAT], București;
Simionescu, A., 1997, Cartea pădurarului, [NUME_REDACTAT], Suceava;
Stojanović, A., Marković, C., 2005, Parasitoid complex of Phyllonorycter robiniella (Clemens, 1859) (Lepidoptera, Gracillariidae) in Serbia, Journal of [NUME_REDACTAT], Volume 78, Number 2, pp. 109-114;
Stone, G.N., Schönrogge K., Crawley M.J., Fraser S., 1995, Geographic variation in
the parasitoid community associated with an invading gallwasp, Andricus
quercuscalicis (Hymenoptera: Cynipidae), Oecologia 104, pp. 207–217;
Stroyan, H.L., 1977, Aphidoidea, Chaitophoridae, and Callaphididae, [NUME_REDACTAT] of , pp. 130-137;
Swan, D.C., 1942, The bark-beetle Hylastes ater Payk. (Coleoptera: Scolytidae) attacking pines in [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT] Australia 46, pp. 86-90;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1987, Caracteristicile gradațiilor defoliatorilor Lymantria dispar L., Malacosoma neustria L. și Thaumetopoea processionea L., în pădurile din sudul țării, în intervalul 1984-1986, An. Univ. Buc., Anul XXXVI, 71-79;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1988, The particular dynamics of Lymantria dispar L. populations, established by insect fecundity estimation and by analysis of the chemical control situation, Lucrările celei de a IV-a [NUME_REDACTAT] de Entomologie, 577- 583;
Teodorescu, , Simionescu, A., 1989, Dinamica gradațiilor defoliatorului Lymantria dispar L. în pădurile de cvercinee din sudul țării și factorii care o induc, Stud. și Cercet. de Biol., 41 (l): 23-29;
Teodorescu, I., Simionescu, A., 1991, Lymantria dispar attack dynamics in between 1976-1980, Rev. Roum. Biol. Anim., 36 (1-2): 107-113;
Teodorescu, I., Vădineanu A., 1999, Controlul populațiilor de insecte, [NUME_REDACTAT] din București, ISBN 973-575-368-5;
93. Teodorescu, I., Vlad, Iuliana, 2008, Entomologie, [NUME_REDACTAT], București;
94. Tuca, , 1996, Principalii dăunători ai rășinoaselor, Institutul de cercetări și amenajări
silvice [NUME_REDACTAT];
Ureche, C., 2006, Invasive leaf miner insects in Romania, IUFRO [NUME_REDACTAT], pp 259-262;
USDA APHIS (Animal and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), 1994, Importation of logs, lumber, and other unmanufactured wood articles, [NUME_REDACTAT] Statement-July 1994, p. 86;
Vidano, C., 1971, Foglioline di Robinia pseudacacia con mine di un Microlepidotero nuovo perl'Italia, L'apicoltore moderno 61 (10): I-II;
Volz, H.A., 1988, Monoterpenes governing host selection in the bark beetles Hylurgops palliatus and Tomicus piniperda, Entomologia experimentalis et applicata, 47, pp. 31-35;
Whitebread, E.S., 1990, Phyllonorycter robiniella (Clemens 1859) in (Lepid.Gracillariidae), Nota lepid., 12 (4), pp. 344 – 352;
Wieczorek, K., Swiatek P., 2008, Morphology and ultrastructure of the male reproductive system of the woolly beech aphid Phyllaphis fagi (Hemiptera, Aphididae, Phyllaphidinae), Eur. J. Entomol., 105(4) pp. 707–712;
101.Wingfield, M.J., Gibbs, J.N., 1991, Leptographium and Graphium species associated
with pine-infesting bark beetles in England. [NUME_REDACTAT] 95, pp. 1257-1260;
Wood, S.L., Bright, D.E., catalogue of Scolytidae and Platypodidae (Coleoptera), Part 2, [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 13, p. 1553
Zamfirescu, Ș., Zamfirescu, O., 2007, Elemente de statistică aplicate în ecologie, pp. 103-124;
Zumr, V., 1992, Attractiveness of [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] In: J. Appl. Entomol.113, pp. 233-238;
***www.google.ro;
***www.googleEart
Anexa 1
1.Testarea diferențelor dintre probe la specia Parectopa robiniella
1.1 Testul t
Pentru a testa existența diferenței între cele două generații am aplicat testul t. Pentru o distribuire normală a datelor se recurge la logaritmarea lor cu ajutorul logaritmului natural (tab. 1):
Tabelul 1: Date logaritmizate
Pe baza acestor date am determinat variața și media:
1,66 3,22
= 0,32 1,65
Se calculează statistica testului:
=4,9
gl=min (47,82)-12.
Valoarea statistică a testului este mai mare decât valorea critică corespunzătoare gradelor de libertate, ca urmare se acceptă ipoteza H1 conform căreia există diferențe semnificative între cele două probe.
1.2 Testarea diferențelor dintre probe la specia Phylonorycter robiniella
Pentru a testa existența diferenței între prima generație din anul 2008 și cea din 2009 am aplicat testul t pentru probe neindependente (tab. 2):
Tabelul 2:
11,6
.
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (3,22) rezultând că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative. Pentru a testa existența diferenței între a doua generație din anul 2008 și cea din 2009 am aplicat testul t pentru probe neindependente (tab. 3).
Tabelul 3:
23,8.
.
.
.
Valoarea critică a testului (t(0,05,4)= 2,77), corespunzătoare gradelor de libertate are valoarea mai mică decât cea calculată (5,4) rezultă că între frecvențele celor două probe există deosebiri semnficative.
1.3 ANOVA unifactorial
Datele numerice prelevate în anul 2009 pentru cele două generații ale speciei Parectopa robiniella au permis realizarea unei comparații între toate probele aplicând testul ANOVA unifactorial. Prin aplicarea acestuia se poate constata dacă există deosebiri semnificative între probe (au fost analizate 400 de ). Ipotezele testului sunt:
H0 –mediile probelor nu diferă semnificativ;
H1 –mediile probelor diferă semnificativ.
Se calculează suma pătratelor valorilor din fiecare probă:
Se calculează pătratul sumei totate:
.
Se calculează numărul total de valori:
n= 100+100+100+100= 400
Se calculează suma rapoartelor ditre pătratul sumei și numărul de valori:
Se calculează sumele pătrate :
Se calculează gradele de libertate :
Se calculează sumele pătrate medii :
169,1
Se completează tabelul ANOVA
Valoarea lui F calculată se compară cu valoarea critică corespunzătoare gradelor de libertate:
169,1› F(0,05, 3,400)=2,68
Ca urmare se acceptă că mediile probelor diferă semnificativ.
1.4 ANOVA bifactorială fără replicare
Pentru a determina dacă există asemănări sau deosebiri între densitățile populației de Phyllaphys fagi constatate în perioadele diferite de prelevare a probelor în cele trei puncte ale transectului am aplicat testul ANOVA bifactorială fără replicare.
Se calculează suma pătratelor valorilor din fiecare probă:
Se calculează pătratul sumei totate:
.
Se calculează numărul total de valori:
n= 16+16+16=48
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărie coloane:
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărui rând:
.
Se calculează suma pătrată totală:
Se calculează sumele pătrate dintre coloane:
.
Se calculează sumele pătrate dintre rânduri:
.
Se calculează sumele pătrate interne:
.
Se calculează numărul gradelor de libertate:
.
Se calculează mediile sumelor pătrate :
.
Rezultatele obținute se trec în tabelul ANOVA
Deoarece valoarea lui Fc și Fr este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane și rânduri există diferențe semnificative.
1.5 ANOVA bifactorial cu replicare
Datele prelevate din teren în timpul celor trei ani permit o analiză comparativă în ceea ce privește numărul de indivizi atât între ani cât și între generații. În acest sens am aplicat testul ANOVA bifactorial cu replicare pentru a surprinde asemănările sau deosebirile existente între diferitele generații.
Se calculează suma pătratelor tuturor valorilor:
720+5243+761+7399+2969+17546=34638.
Se calculează pătratul sumei totale:
(2412)2 =5817744.
Se calculează numărul total de valori :
550.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărie coloane:
.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărui rând:
.
Se calculează suma rapoartelor dintre pătratul sumei și dimensiunea fiecărei celule:
.
Se calculează suma pătrată totală:
.
Se calculează sumele pătrate dintre coloane:
.
Se calculează sumele pătrate dintre rânduri:
.
Se calculează sumele pătrate de interacțiune:
Se calculează sumele pătrate interne:
.
Se calculează numărul gradelor de libertate:
.
Se calculează mediile sumelor pătrate :
.
Rezultatele obținute se trec în tabelul ANOVA
Deoarece valoarea lui Fc este mai mare decât valoarea critică, rezultă că între coloane (generațiile din același an) există o diferență semnificativă. Aceeași diferență se remarcă și între ani.
2. Corelații între frecvențele observate și cele estimate robiniella
Pentru a observa corelațiile frecvențele observate și cele estimate se calculează valorile exponentului k, p(0), p(x) pentru toate probele:
k1 = = = 0,781.
k2 = = = 0,705.
k3 = = = 1,13
k4 = = = 5,75.
Se calculează probabilitatea pentru x = 0:
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,25/0,781)- 0,781=0,850.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,42/0,705)- 0,705=0,717.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+0,86/1,130)- 1,130=0,527.
p1(0) = q- k = (1+/k)- k = (1+1,61/5,750)- 5,750=0,241.
Se calculează probabilitatea pentru x ›0:
p(x ›0)=.
Valorile calculate pentru p (1…5) sunt reprezentate în tabelul 4.
Tabelul 4:
3. Intervalul de confidență al mediilor în cele trei puncte ale transectului la data de 15 mai 2008 la specia Phyllaphys fagi
Se calculează deviația standard a probelor:
S
Slizieră.
Sm. transect.
[NUME_REDACTAT] ajutorul acestor valori se determină eroarea standard a mediei în lizieră, mijlocul transectului și masiv:
S
S
S.
Limitele intervalului (t) de confidență sunt luate din tabele statistice.
t(0,05,99) =1,9
3,36
Li2,09 LS4,63
Li4,02 LS8,34
Li1,95 LS3,51.
Anexa 2
Tabelul 5: Numărul de indivizi de la nivelul stațiilor de prelevare
LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE
1. Retevoi R., 2012, Research regarding the dynamics of the Hylastes ater population from the Clăbucet mountain area (), ProEnvironment/Promediu, Vol. 5, No. 9, pp. 207-212;
2. Retevoi R., 2012, The influence of parasites on harmful insects of the deciduous forests of the north of Argeș county, Advances in [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Vol. 4 (1);
3. Retevoi R., 2011, Aspects regarding the dinamics of pest populations to the coniferous forests of the upper basin of the Doamnei river, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Vieții,Vol. 21, issue 4, 2011, pp. 773-778;
4. Retevoi R., 2010, Aspects regarding the dynamics of the [NUME_REDACTAT] Population in the beechwoods from the upper pond of the Doamnei river, [NUME_REDACTAT] din , Vol. XV (XLXI), pp. 475-480;
5. Retevoi R., 2010, The dynamics of the population of Parectopa robiniella and Phyllonorycter robiniella in the acacia woods, [NUME_REDACTAT] din , Vol. XV (XLXI), pp. 481-486;
6. Retevoi R., 2010, Insects from forestry zones of the upper basin of the Doamnei river ([NUME_REDACTAT] Făgăraș mountais), [NUME_REDACTAT] Carpatica,Vol. III, pp. 111-116;
7. Retevoi R., 2010, The dynamic movement of the population of Phyllaphis fagi in the forests of beech from the upper basin of the Doamnei river, STUDIA UBB. AMBIENTUM, , 1-2, pp 95-102;
8. Retevoi R., 2010, Impactul ecologic al insectelor dăunătoare asupra pădurilor de foioase din bazinul superior al râului Doamnei, ECOS 23.
9. Retevoi R., 2009, În urma brazilor de Crăciun, [NUME_REDACTAT] “Împreună pentru viitorul Terrei”- Pitești, Volum de rezumate, p. 211;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Insecte Daunatoare Padurilor din Bazinul Superior al Raului Doamnei (ID: 1698)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.