Influenta Sistemului de Lucrare a Solului Asupra Productiilor de Porumb Obtinute pe Terenurile In Panta din Nord Vestul Romaniei

Influența sistemului de lucrare a solului asupra producțiilor de porumb obținute pe terenurile în pantă din nord-vestul româniei

CUPRINS

INTRODUCERE

Tema aleasă ”Influența sistemului de lucrare a solului asupra producțiilor obținute pe terenurile în pantă din nord-vestul României” este deosebit de importantă și de actualitate pentru agricultura din această regiune colinară a Transilvaniei.

De precizat este faptul că eroziunea constituie unul dintre fenomenele extrem de păgubitoare, care afectează mari suprafețe de teren din Nord – [NUME_REDACTAT] și este o problemă cu care se confruntă mai ales cei care cultivă terenurile din zonă. Datorită defrișărilor masive din ultimii ani, acest fenomen al eroziunii a devenit îngrijorător pentru agricultură în general.

Lucrarea de față cuprinde un număr de cinci capitole privind: Eroziunea solurilor din Nord – [NUME_REDACTAT] ; Condițiile de cercetare; Materialul si metoda de cercetare; Rezultate obținute; Concluziile si recomandările.

În mod deosebit doresc să aduc mulțumiri [NUME_REDACTAT].univ.dr.ing.[NUME_REDACTAT], cercetător științific gradul I, conducătorul științific al acestei lucrări, care cu multă răbdare și competență m-a sprijinit în întocmirea și susținerea acestei lucrări.

Capitolul I

EROZIUNEA SOLURILOR DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI

I.1. [NUME_REDACTAT] cercetări privind eroziunea propriu-zisă a solului au fost efectuate în perimetrul etalon de combatere a eroziunii solului de la Pocola de către Colibaș I, [NUME_REDACTAT] și Mihuț I după anul 1983. După anul 1987 cercetările au fost coordonate de către Domuța C. Aici s-au realizat determinări privind pierderile de sol din culturile de trifoi, grâu, porumb, ovăz și in pentru fibră cultivate pe terase banchetă. Între 1990 și 1994, Domuța C. a efectuat cercetări privind eroziunea solului în parcelele de control al scurgerilor de la Beiuș, Bihor. În anii 1995, 1996 cercetările privind eroziunea solului s-au desfășurat la Hidișelul de Sus pe un versant cu panta de 15%.

Din motive de siguranța cercetărilor, din 1997 cercetările staționare privind eroziunea solului se desfășoară la Oradea pe un versant cu pantă de 8%. În toamna anului 1999, în cadrul primei licitații naționale de proiecte, în cadrul programului național de cercetare Relansin, Domuța C. a câștigat finanțarea pentru proiectul „Cercetări pentru stabilirea unui sistem de agricultură durabilă pentru terenurile arabile erodate, neamenajabile și amenajabile antierozional din Bihor”, obținând 91 de puncte din 100 posibile. Unul dintre cele trei obiective generale ale proiectului a fost următorul: comportarea antierozională a culturilor adaptate zonei și influențele eroziunii asupra producției . Realizarea obiectivului a presupus înființarea de parcele de control al scurgerilor, acestea realizându-se în anul 2000 pe un versant cu panta de 8%. Până în 1998 cercetările privind eroziunea solului au fost finanțate din programele [NUME_REDACTAT] de Cercetări pentru [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din județul Vaslui. Între 1998 și 2001 finanțarea cercetărilor s-a realizat din cadrul temei „Cercetări teoretice și aplicative privind agricultura ecologică” coordonată de către Dr. [NUME_REDACTAT] la Institutul de Cercetări pentru Cereale și [NUME_REDACTAT] Fundulea. În perioada 1999-2003 finanțarea cercetărilor s-a realizat din proiectul Relansin amintit mai sus.

I.2. Cercetările privind influențele eroziunii asupra însușirilor fizice ale solului

I.2.1. Influența eroziunii asupra texturii solului

În 1990 pe un versant cu panta de 12% situat în apropierea orașului Beiuș s-a amplasat un câmp de cercetare, ocazie cu care s-au deschis profile de sol la vârful și la baza versantului. Analiza orizonturilor de sol din cele două profile evidențiază un orizont Ap mai scurt (0-13cm) la vârful versantului comparativ cu orizontul Ap (0-16cm) de la baza versantului (tabelul 1.1.)

Din datele prezentate în tabelul 1.1. se constată că în orizontul Ap din profilul de la vârful versantului conținutul solului în argilă coloidală este de 25,0%, față de 20,0%, cât este conținutul în argilă coloidală a orizontului Ap din profilul de la baza versantului . Și în celelalte orizonturi ale profilului de la vârful versantului valorile argilei coloidale sunt mai mari decât valorile înregistrate la profilul de la baza versantului .

Tabelul 1.1

Influența poziției pe versant asupra granulometriei profilelor

de sol în condițiile de la Beiuș

I.2.2. Influența eroziunii asupra structurii solului

Hidrostabilitatea macrostructurii s-a determinat prin metoda Cseratzki. Aceasta se bazează pe principiul cernerii umede folosind module cu 4 site care execută mișcări sus-jos în vase cu apă, fiind acționate de un electromotor (fig.1.1.,1.2.).

Determinările s-au efectuat la baza și la vârful versantului în parcelele de control al scurgerilor. Parcelele de control al scurgerilor erau cultivate astfel:

ogor negru

porumb din deal în vale

porumb pe curba de nivel

grâu

trifoi

Analiza valorilor determinate în varianta menținută ca ogor negru arată că atât pe adâncimea de 0-10 cm, cât și pe adâncimea de 10-20 cm există diferențe semnificative între hidrostabilitatea agregatelor de sol de la baza versantului și hidrostabilitatea agregatelor solului de la vârful versantului. La adâncimea de 0-10 cm, la cele 4 categorii de dimensiuni a agregatelor de sol diferențele dintre baza și vârful versantului au fost cuprinse între 40,2% (la macroagregatele cele mai mici) și 96,4% (la macroagregatele cele mai mari). Ca urmare gradul total de structurare la baza versantului a fost de 55,65%, cu 48,6% mai mare decât valoarea (37,44%) înregistrată la vârful versantului. La adâncimea de 10-20cm diferențele dintre cele două locuri de determinare sunt în general mai mici, gradul total de structurare fiind de 51,67% la baza versantului și de 39,15% la vârful versantului (tabelul 1.2).

În varianta cultivată cu porumb pe direcția din deal în vale gradul total de structurare la vârful versantului este mai mic decât în varianta cultivată cu porumb pe direcția curbelor de nivel.

Tabelul 1.2

Influența poziției pe versant asupra hidrostabilității macrostructurii solului erodat menținut la ogor negru în condițiile de la Oradea, 2008

Atât la adâncimea de 0-10 cm cât și la adâncimea de 10-20 cm gradul de structurare a solului la baza versantului este mai mare decât gradul de structurare de la vârful versantului; diferențele înregistrate între cele 4 tipuri de agregate de sol au fost cuprinse între 29,9%(cele mai mici agregate) și 207,1% (cele mai mari agregate) la adâncimea de 0-10 cm și între 19,8% (cele mai mici agregate) și 91% (la cele mai mari agregate) la adâncimea de 10 – 20 cm (tabelul 1.3)

Tabelul 1.3

Influența poziției pe versant asupra hidrostabilității (%) macrostructurii solului din cultura porumbului semănate din deal în vale în condițiile de la [NUME_REDACTAT] hidrostabilității macrostructurale determinate în varianta cu porumb semănat pe direcția curbelor de nivel evidențiază o eroziune mai scăzută comparativ cu porumbul semănat din deal în vale; astfel valoarea gradului total de structurare este mai ridicată, iar diferențele dintre valorile celor 4 tipuri de macroagregate de la baza și vârful versantului sunt mai mici atât la adâncimea de 0-10cm, cât și la adâncimea de 10-20cm. Ca urmare, pe adâncimea de 0-20cm, diferența dintre gradul de structurare a solului de la baza versantului și gradul de structurare a solului de la vârful versantului este de 12% (52,4% față de 46,78%), față de 33,3% (56,04% față de 42,13%) cât s-a înregistrat în varianta cu porumb semănat din deal în vale (tabelul 1.4)

Tabelul 1.4

Influența poziției pe versant asupra hidrostabilității (%) macrostructurii solului din cultura porumbului semănate pe direcția curbelor de nivel în condițiile de la [NUME_REDACTAT] varianta cultivată cu grâu (2 ani consecutiv) valorile hidrostabilității macrostructurale au fost mai mari decât valorile înregistrate în variantele cultivate cu porumb (în special la vârful versantului). Diferențele dintre baza și vârful versantului au fost mai mici astfel că în medie pe adâncimea de 0-20cm gradul de structurare de la baza versantului (54,25%) a fost cu 8,2% mai mare decât gradul de structurare (50,14%) înregistrat la vârful versantului, diferența fiind mai mică decât diferențele înregistrate în variantele cu porumb, respectiv ogor negru (tabelul 1.5.)

Tabelul 1.5

Influența poziției pe versant asupra hidrostabilității (%) macrostructurii solului cultivat cu grâu în condițiile de la [NUME_REDACTAT] la vârful versantului cât și la baza versantului cele mai mari valori ale hidrostabilității macrostructurale s-au înregistrat în varianta cultivată cu trifoi. În medie pe adâncimea de 0-20 cm, la vârful versantului s-a înregistrat o valoare de 55,56%, cu 48,3% mai mult decât în varianta cu ogor negru, cu 31,9% mai mult decât în varianta cultivată cu porumb din deal în vale, cu 18,8% mai mult decât în varianta cu porumb semănat pe direcția curbelor de nivel și cu 10,8% mai mult decât în varianta cultivată cu grâu. Și la baza versantului există diferențe, însă sunt mult mai mici: 11,4% față de ogor negru, 6,7% față de varianta cu porumb din deal în vale, 14,1% față de varianta cu porumb semănat pe direcția curbelor de nivel, 10,3% față de varianta cultivată cu grâu. La cultura de trifoi diferențele dintre gradul de structurare a solului de la baza și vârful versantului sunt mai mici decât diferențele înregistrate la celelalte culturi (tabelul 1.6) .

Tabelul 1.6

Influența poziției pe versant asupra hidrostabilității (%) macrostructurii

solului cultivat cu trifoi în condițiile de la [NUME_REDACTAT] aceste condiții, pe baza determinărilor efectuate, se poate spune că la vârful versantului cercetat există condiții de vegetație mai puțin favorabile plantelor de cultură. Totodată, rezultă fără echivoc importanța stabilirii unei structuri adecvate de culturi din care nu trebuie să lipsească trifoiul, întrucât aceasta cultură asigură un grad mai ridicat de structurare a solului cu influențe pozitive asupra producțiilor.

I.2.3. Influența eroziunii asupra densității aparente

Densitatea aparentă este unul din principalii indicatori ai stării de așezare a solului și totodată unul dintre factorii determinați principali ai multora din celelalte însușiri fizice ale solului. Densități aparente mari înseamnă scăderea capacității de reținere a apei, a permeabilității, a aerației și creșterea rezistenței opuse de sol la lucrări și mai ales la pătrunderea rădăcinilor. Densitatea aparentă mică reduce în unele cazuri portanța, făcând dificile traficul și executarea lucrărilor agricole (Canarache A., 1990). Densitatea aparentă ajută la calcularea porozității totale și la transformarea umidității procentuale în m3/ha sau mm/ha, sau a humusului din % în tone/ha.

Eroziunea a determinat creșterea valorii densității aparente la vârful versantului comparativ cu baza versantului. Astfel la baza versantului, în 3 orizonturi, densitatea aparentă are valoare mijlocie (sol slab tasat) și doar în ultimul (36-60cm) densitatea aparentă este mare (sol moderat tasat); în profilul de la vârful versantului, în 3 dintre cele 4 orizonturi studiate, valorile densității aparente sunt mari (sol moderat tasat), iar în ultimul orizont densitatea aparentă este foarte mare (sol puternic tasat). Cea mai mare diferență procentuală dintre densitate aparentă si orizonturile din cele 2 profile s-a înregistrat în orizontul Ap, valoarea acesteia fiind de 9,1% (tabelul 1.7).

Tabelul 1.7

Influența poziției pe versant asupra densității aparente, în condițiile de la Beiuș

I.2.4. Influența eroziunii asupra porozității totale

Diferențierile dintre valorile densității aparente (DA) la vârful și baza versantului au determinat obținerea unor diferențieri asemănătoare și în ce privește valorile porozității totale (PT=(1-DA/D)∙100; D=densitatea g/cm3); la vârful versantului acesta are o valoare mică în toate cele 4 orizonturi, în timp ce la baza versantului valorile porozității sunt “mijlocii” în orizontul Ap, “mici” în următoarele 2 orizonturi și “foarte mică” în ultimul orizont studiat. Cea mai mare diferență dintre valorile porozității totale la baza și vârful orizontului s-a înregistrat în orizontul Ap, 12,6% (tabelul 1.8). Valori mai mari ale porozității totale indică o capacitate mai mare de reținere a apei , permeabilitate și aerație mai bune.

Tabelul 1.8

Influența poziției pe versant asupra porozității totale a solului în condițiile de la Beiuș

I.2.5. Influența eroziunii asupra rezistenței la penetrare

Rezistența la penetrare la vârful versantului este “mijlocie” în toate cele 4 orizonturi studiate. La baza versantului, rezistența la penetrare este “mică”. Diferența relativă dintre valorile rezistenței la penetrare în orizontul Ap la baza și vârful versantului a fost de –13,2%; în celelalte 3 orizonturi rezistența la penetrare este mică, iar diferențele față de vârful versantului ajung până la –16,6% în ultimul orizont studiat (tabelul 1.9). Rezistența la penetrare determină dezvoltarea mai redusă a sistemului radicular al plantelor.

Tabelul 1.9

Influența poziției pe versant asupra rezistenței la penetrare în condițiile de la Beiuș

I.2.6. Influența eroziunii asupra conductivității hidraulice

Erodarea unei părți din orizontul Ap a solului de la vârful versantului și depunerea acestuia la baza versantului a determinat și înrăutățirea conductivității hidraulice la vârful versantului. La vârful versantului conductivitatea hidraulică este mijlocie în orizontul Ap și mică în celelalte 3 orizonturi; la baza versantului conductivitatea hidraulică are valoare mijlocie în primele 3 orizonturi și numai în ultimul orizont are valoare mică. Ca urmare, cantitatea de apă înmagazinată la vârful versantului va fi mai mică

Tabelul 1.10

Influența poziției pe versant asupra conductivității hidraulice

saturate în condițiile de la Beiuș

I.2.7. Influența eroziunii asupra umidității solului

Eroziunea solului a determinat diferențieri între umiditatea înregistrată la vârful și la baza versantului. Cercetările s-au efectuat la Oradea în condițiile unui versant cu pantă de 8% și arată că la baza versantului s-au înregistrat rezerve de apă mai mari decât la vârful versantului. De asemenea s-a evidențiat o mai puternică diferențiere între rezerva de apă de la baza și vârful versantului în condițiile cultivării terenului cu porumb semănat din deal în vale, comparativ cu varianta cu porumb semănat pe direcția curbelor de nivel. Cea mai mare diferențiere între rezerva de apă de la baza versantului și rezerva de apă de la vârful versantului s-a înregistrat în luna august, în perioada umplerii bobului la cultura de porumb; în această perioadă diferența dintre cele 2 poziții a fost de 209 m3/ha la porumbul semănat din deal în vale și de 120 m3ha la porumbul semănat pe direcția curbelor de nivel (tabelul 1.11).

Tabelul 1.11

Influența poziției pe versant asupra rezervei de apă din sol la cultura porumbului semănat din deal în vale și pe direcția curbelor de nivel, Oradea, 2008-2009

Trebuie avut în vedere faptul că diferențierile dintre însușirile fizice ale solului de la vârful și de la baza versantului se vor accentua în condițiile cultivării terenului pe direcția din deal în vale, așa cum de altfel s-a remarcat în varianta cu porumb semănat pe direcția curbelor de nivel.

I.3. Cercetările privind influența eroziunii asupra însușirilor chimice ale solului

Pe lângă înrăutățirea însușirilor fizice ale solului, eroziunea determină și înrăutățirea însușirilor chimice ale acestuia, așa cum vedem din rezultatele care se vor prezenta în continuare, rezultate obținute în urma efectuării analizelor de laborator a probelor recoltate din profilele în care s-au efectuat și analizele fizice.

I.3.1. Influența eroziunii asupra reacției solului

Analizând valorile pH obținute la vârful și la baza versantului se constată că la vârful versantului solul este moderat acid doar în orizontul Ap, în timp ce solul de la baza versantului este moderat acid atât în orizontul Ap cât și în orizontul subiacent. În primele trei din cele patru orizonturi analizate , valorile pH din profilul de sol de la baza versantului sunt mai mari decât valorile determinate la vârful versantului, diferențele fiind de 4,3% în primul orizont, 6,3% în cel de-al doilea și de 3,0% în cel de-al treilea. În ultimul orizont valorile pH sunt egale , 5,2, solul caracterizându-se cu slab acid ( tabelul 1.12)

Tabelul 1.12

Influența poziției pe versant asupra reacției solului de la Beiuș, Bihor

I.3.2. Influența eroziunii asupra conținutului în humus al solului

În toate cele 4 orizonturi de profilului de la vârful versantului conținutul solului în humus este mai mic decât conținutul solului în humus determinat în orizonturile corespondente din profilul de la baza versantului. În primul orizont diferența dintre conținutul în humus al solului de la baza versantului și conținutul în humus al solului de la vârful versantului este de 4,5%, în cel de-al doilea de 16,0%, în cel de-al treilea de 5,8%, iar în cel de-al patrulea orizont diferența este de 6,5%. Solul din orizonturile ambelor profile se caracterizează ca având un conținut „mijlociu” de humus (tabelul 1.13).

Tabelul 1.13

Influența poziției pe versant asupra conținutului solului în humus

în condițiile de la Beiuș, Bihor

I.3.3. Influența eroziunii asupra conținutului solului în fosfor mobil.

Poziția pe versant diferențiază și conținutul solului în fosfor mobil . În profilul de la baza versantului, în primul orizont s-a determinat un conținut de fosfor mobil de 41,5 ppm (sol bine aprovizionat) cu 44% mai mult decât la vârful versantului, solul de aici caracterizându-se ca mijlociu aprovizionat cu fosfor. În cel de-al doilea orizont solul din ambele profile este mijlociu aprovizionat cu fosfor mobil, însă valoarea determinată în profilul de la baza versantului, 30,5 ppm, este mai mare cu 37,3% decât valoarea determinată la vârful versantului. În celelalte două orizonturi, în ambele profile, solul este foarte slab aprovizionat cu fosfor mobil, însă la baza versantului valorile înregistrate le depășesc pe cele de la vârful versantului cu 34,5%, respectiv 45,7% (tabelul 1.14)

Tabelul 1.14

Influența poziției pe versant asupra conținutului solului în fosfor

mobil în condițiile de la Beiuș, Bihor

I.3.4. Influența eroziunii asupra conținutului solului în potasiu mobil

Diferențele dintre conținutul de potasiu mobil din orizonturile de la baza versantului față de vârful versantului nu sunt atât de mari ca în cazul fosforului mobil. Aceasta se explică și prin faptul că sistemul de fertilizare aplicat în anii anteriori a cuprins îngrășăminte cu fosfor (și cu azot) și nu a cuprins îngrășăminte cu potasiu. În primul orizont diferența între baza și vârful versantului este de 16,6% (140,3 ppm față de 120,3 ppm), însă în celelalte trei orizonturi diferențele sunt mai mici , 2,9% în cel de-al doilea, 4,6% în cel de-al treilea și 3,0% în cel de-al patrulea orizont (tabelul 1.15).

Tabelul 1.15

Influența poziției pe versant asupra conținutului solului în potasiu

mobil în condițiile de la Beiuș, [NUME_REDACTAT] profilul din vârful versantului conținutul solului în potasiu mobil este mic în toate orizonturile studiate, în timp ce orizontul în Ap din profilul de la baza versantului conținutul solului în potasiu mobil este mijlociu , iar în celelalte trei orizonturi este mic.

I.4. Cercetările privind pierderile de sol produse de eroziune

Așa cum s-a menționat, primele determinări privind pierderile de sol produse pe terenurile arabile ca urmare a eroziunii au fost efectuate de către Colibaș I., Mihuț I. și [NUME_REDACTAT] pe terasele banchetă de la Pocola, Bihor (Domuța C., 1998). O altă etapă în studierea pierderilor de sol produse de eroziune o constituie determinarea acestora cu ajutorul parcelelor de control al scurgerilor amplasate la Beiuș. Cercetările de la Beiuș (1990-1994) s-au efectuat în condiții de precipitații apropiate de media multianuală (715,6 mm față de 690 mm) cu precipitații maxime în 24 de ore apropiate de valorile maxime în luna august 1991, în luna septembrie 1992, în luna iulie 1993, în nici o lună în 1994.

Pierderile de sol determinate cu ajutorul parcelelor de control al scurgerilor evidențiază valori mai mari de 5 t/ha/an în variantele cultivate cu porumb din deal în vale și în varianta cu ogor negru. Pierderile de sol din varianta cultivată cu porumb din deal în vale au depășit de 6,39 ori pierderile înregistrate în varianta “pajiște” și de 2,62 ori pierderile din varianta cultivată cu porumb pe direcția curbelor de nivel (tabelul 1.16).

Tabelul 1.16

Analiza pierderilor de sol în diferite sisteme de cultură, Beiuș 1990-1994

Fig.1.3.Pierderi medii de sol în diferite sisteme de cultură, Beiuș 1990 – 1994

Din suprafața arabilă a județului Bihor, 33,7%, adică 112265 ha sunt terenuri cu panta peste 5%. Parcelele de control al scurgerilor au fost amplasate pe un teren cu pantă medie (12,0%), ceea ce permite extrapolarea datelor la întreaga suprafață arabilă potențial erodabilă, cu o marjă de siguranță ridicată. În extrapolarea noastră am avut în vedere că pe aceste terenuri structura de culturi este aproximativ următoarea: porumb 50%, cereale păioase 40% (grâu, ovăz), plante furajere 10%. Compoziția chimică a solului erodat din parcelele de control al scurgerilor a fost următoarea: 14,3 mg P2O5/100 g sol și 16,2 mg K2O/100 g sol humus 2,5%. În aceste condiții, pe lângă înrăutățirea însușirilor fizice, chimice și biologice ale solurilor, eroziunea determină pierderi anuale însemnate de elemente nutritive reprezentând în medie 234,5 tone de superfosfat simplu sau îngrășăminte complexe și 213,15 tone de sare potasică. Pierderea medie de humus este de 16.447 tone (tabelul 1.17).

Tabelul 1.17

Estimare a pierderilor anuale de sol și elemente nutritive

produse pe terenurile arabile cu eroziune din [NUME_REDACTAT] de la Oradea s-au desfășurat în perioada 2007-2010 pe un versant cu panta de 8%. În anii 2008 și 2009 precipitațiile anuale au depășit media multianuală , în timp ce în anul 2007 s-a înregistrat abateri negative față de media multianuală. . (tabelul 1.18). Se constată că cele mai mari pierderi de sol s-au produs în anii ploioși 2008 și 2009.

Tabelul 1.18

Precipitații maxime în 24 ore și precipitațiile anuale, Oradea 2007 – 2010

Datele din tabelul 1.19 arată că cea mai bună protecție antierozională a avut-o cultura de trifoi , pierderea medie de sol pe perioada 2007-2010 având valoarea de 1,36 t/ha/an, cu variații între 0,5 și 3,02 t/ha/an. Urmează cultura de grâu cu 2,6 t/ha/an, cu variații anuale cuprinse între 1,7 și 4,5 t/ha/an. Cultivarea porumbului pe direcția curbelor de nivel a asigurat înscrierea pierderilor de sol sub limita anuală admisibilă de 5 t/ha/an, însă doar în anii mai secetoși, în cei doi ani ploioși pierderile de sol fiind de 8,7 t/ha/an ( în 2007) și 8,4 t/ha/an, mai mari de 17,4 ori, respectiv 2,78 ori decât pierderile înregistrate la cultura de trifoi. La cultura porumbului semănat din deal în vale pierderea medie de sol a fost de 21,48 t/ha/an, de 15,97 ori mai mare decât la trifoi, în anul 2007 pierderea de sol fiind de 75,6 ori mai mare decât pierderea de sol înregistrată în cultura de trifoi. Chiar și în anii cu deficit de precipitații pierderea anuală de sol din această variantă s-a situat peste 5 t/ha/an. Comparativ cu porumbul semănat pe direcția curbelor de nivel, semănatul porumbului din deal în vale a determinat o pierdere de sol de 3,73 ori mai mare ; comparativ cu grâul pierderea medie a fost de 8,35 ori mai mare, în 2007 înregistrându-se o pierdere de sol de 22,2 ori mai mare.

Grâul fiind o cultură neprășitoare, a asigurat o mai bună protecție împotriva eroziunii comparativ cu porumbul, pierderea medie de sol fiind de 2,6 t/ha/an, cu variații anuale cuprinse între 1,7 și 4,5 t/ha/an. Cea mai slabă protecție împotriva eroziunii solului s-a realizat în varianta menținută ca ogor negru. În această variantă s-a obținut o valoare medie pe perioada 2007 – 2010 de 29,03 t/ha/an, de 21,34 ori mai mare decât la trifoi. Intervalul de variație al pierderilor anuale de sol a fost cuprins între 7,5 t/ha/an, în 2008, anul cel mai secetos și 47,2 t/ha/an, în 2007, anul cu cele mai multe precipitații. Atât rezultatele obținute la Beiuș, cât și rezultatele obținute la Oradea evidențiază importanța deosebită care trebuie acordată alegerii structurii de culturi pe terenurile în pantă, ținând seama de faptul că trifoiul (leguminoasele și gramineele perene în general) asigură cea mai bună protecție antierozională, iar grâul (și cerealele păioase în general), asigură de asemenea o protecție antierozională bună; porumbul se va cultiva pe direcția curbelor de nivel , întrucât semănatul din deal în vale determină pierderi de sol peste limita anuală admisibilă.

Tabelul 1.19

Pierderi de sol produse de eroziune la diferite culturi din parcele de control al scurgerilor, Oradea 2007 – 2010

I.5. Cercetările privind influența eroziunii asupra producției

Rezultatele obținute la Oradea pe un versant cu panta de 8% evidențiază diferențe foarte semnificative statistic între producțiile de porumb obținute la baza versantului comparativ cu producțiile obținute la vârful versantului. Diferențele sunt mai mari în situația în care porumbul s-a cultivat din deal în vale și nu pe direcția curbelor de nivel.

La porumbul cultivat din deal în vale, în medie pe cei trei ani studiați, diferența de producție dintre baza și vârful versantului a fost de 37,5%, în anii secetoși 2006 și 2008, diferențele relative fiind mai mari (43,5% și 39,2%) decât diferența (31,8%) înregistrată în anul ploios, însă în valori absolute, diferența din anul 2007 este mai mare (14,0 q/ha). La porumbul semănat pe direcția curbelor de nivel diferențele relative dintre producțiile obținute la baza și la vârful versantului sunt mai mici decât în cazul anterior, diferența medie fiind de 20,9%, iar diferențele anuale de 29,2% în 2006, 17,7 și 17,8% în 2007 și 2008 (tabelul 1.20)

Tabelul 1.20

Influența poziției pe versant asupra producției de porumb semănat din deal în vale și pe direcția curbelor de nivel în condițiile de la [NUME_REDACTAT] la cultura trifoi s-au înregistrat diferențe între producția de masă verde obținută la baza și la vârful versantului. Diferența medie pe cei trei ani a fost de 11,98%, 9,4% fiind diferența relativă din anul 2006, 12% și 14,3% diferențele relative din 2007 și 2008. (tabelul 1.21)

Tabelul 1.21

Influența poziției pe versant asupra producției de trifoi vale în condițiile de la Oradea

I.6. Cercetările privind influența eroziunii asupra eficienței valorificării apei

Dintre indicatorii de apreciere a valorificării apei cunoscuți în literatura de specialitate (Domuta C. 2007) s-a ales indicatorul „ eficiența valorificării apei” (EVA) care se calculează ca raport între producția principală și consumul total de apă. Consumul total de apă s-a calculat prin metoda bilanțului apei în sol, adâncimea de bilanț folosită fiind de 0 – 120 cm. Rezultatele obținute arată o mai bună valorificare a apei la baza versantului comparativ cu vârful versantului. Astfel la porumbul cultivat din deal în vale, la baza versantului s-a obținut cu 40% mai multă producție la fiecare m3 de apă consumată, diferențele anuale fiind de 42% în anul 2006, 31% și 38% în 2007 și 2008. La porumbul cultivat pe direcția curbelor de nivel eficiența valorificării apei consumate a fost mai mare decât eficiența valorificării apei consumate de către porumbul cultivat din deal în vale, atât la vârf , cât și la baza versantului. Diferența medie relativă dintre cele două poziții pe versant este cu 27% mai mică decât diferența înregistrată la porumbul cultivat din deal în vale (tabelul 1.22).

Tabelul 1.22

Influența poziției pe versant asupra eficienței valorificării apei consumate (EVA) de către porumbul semănat din deal în vale și pe curba de nivel și de către cultura de trifoi,

Oradea 2006 – 2008

Și la cultura trifoiului, eroziunea a determinat diferențieri între eficiența valorificării apei la baza versantului față de vârful versantului, diferența medie fiind de 10%, 4,34 kg/ m3 la baza versantului , față de 3,94 kg/ m3 la vârful versantului. Diferențele relative înregistrate în cei trei ani au fost de 9% în anul 2006, 12% în 2007 și 11% în 2008.

Capitolul II

CONDIȚIILE DE CERCETARE

II.1. [NUME_REDACTAT] constituie unul din factorii de bază ai formării solului. În general toate variațiile de sol, în limita unei anumite zone, sunt legate de schimbările reliefului. Relieful determină redistribuirea condițiilor generale de climă, iar în funcție de pantă și expoziție se schimbă intensitatea proceselor de eroziune, de spălare a terenului, de formare a noi orizonturi de sol etc.

Relieful condiționează folosirea terenului, productivitatea mașinilor și uneltelor agricole, a mijloacelor de transport etc. O importanță deosebită o are relieful în întocmirea proiectelor de conservare a solului, de irigații și drenare precum și alte obiective.

Dintre elementele care alcătuiesc formele de relief, o importanță mare o au versanții foarte răspândiți în regiunile deluroase și montane, mai cu seamă în ce privește zonarea culturilor și în special desfășurarea unor procese specifice, fizico-chimice și biologice, care converg în sinteza unor indicatori ai gradului de fertilitate naturală a solului. De fapt solul, ca un corp istorico-natural, format sub acțiunea anumitor condiții de mediu, trebuie privit în strânsă legătură și cu alți factori naturali care influențează plantele și randamentul acestora cum sunt: condițiile climatice și hidrografice, flora, fauna etc.

Influența acestor condiții asupra plantelor se face prin intermediul solului, fapt pentru care, cunoașterea corectă și aprofundată a solului, a aspectelor sub care se prezintă el, ca însușiri care definesc gradul de fertilitate, face posibilă aplicarea celor mai adecvate măsuri tehnice care pot contribui la valorificarea eficientă a tuturor rezervelor din sol – apă și hrană – pentru ca în final să poată explica științific modul de realizare a celor mai optime condiții de creștere a randamentului la unitatea de suprafață cultivată.

[NUME_REDACTAT] reprezintă o suprapunere exactă peste județele Maramureș, [NUME_REDACTAT] și Bihor, circa 95 % ca proporție, diferența de 5 % aparținând vestului județului Sălaj și nordului și estului județului Arad (Zăhan P., [NUME_REDACTAT]., 1996)

Terenurile agricole din nord-vestul țării aparțin marii unități geomorfologice a [NUME_REDACTAT]. Conform raionării pedogeografice, această parte, aparține provinciei panonice, subprovincia panonică nordică, unde sunt cuprinse de la vest spre est, [NUME_REDACTAT], a Crasnei, Ecedei, Someșului și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Lăpuș și Maramureș.

Înainte de a analiza aceste formațiuni geomorfologice, considerăm oportună prezentarea pe verticală a formelor de relief, evidențiindu-se contextul în care acestea au apărut și dezvoltat și factorii care le interacționează.

II.1.1. Zona muntoasă din nord-vestul țării

[NUME_REDACTAT], ca principal lanț muntos, se desfășoară ca un arc de cerc de la confluența Tisei cu Vișeul până la [NUME_REDACTAT]. Altitudinea medie este cuprinsă între 1600-1700 m, (cu [NUME_REDACTAT], 1961 m), format în general din roci dure (gneisuri, șisturi, calcare etc.).

[NUME_REDACTAT], prezintă o orientare piezișă față de axa [NUME_REDACTAT], în cuprinsul cărora se află cel mai înalt munte de 2000 m ([NUME_REDACTAT], 2305 m), fiind format din roci dure cristaline cu relieful foarte accidentat, versanții puternic accidentați, văi glaciare și pante acopereite cu grohotișuri.

Solurile formate în acești munți sunt superficiale având un pronunțat caracter de soluri scheletice, cu apariții frecvente de rocă la zi.

Lanțul vulcanic – Oaș-Gutâi și Țibleș, mai poartă numele de Carpații eruptivi nordici, care separă depresiunea Maramureșului de restul regiunii, iar prin ramificațiile vestice, delimitează [NUME_REDACTAT]. Este format din roci vulcanice, vârfurile cele mai înalte fiind Gutâi-1445 m și Țibleș-1842 m. Versanții sunt puternic erodați în profunzime de către ape, având un relief accidentat, cu soluri superficiale.

[NUME_REDACTAT] ai Someșului, reprezintă un relief vechi acoperit de sedimente și redescoperiți prin eroziuni geologice. Au formă de culmi înguste, fragmentate, care domină zonele din jur. Sunt formați din roci cristaline cu înălțimi cuprinse între 500-811 m, cu statură de bloc. Din acest grup fac parte:

a) [NUME_REDACTAT], care reprezintă insula cea mai extinsă și mai unitară din întreg lanțul de masive cristaline izolate, formațiuni din măguri paralele cu margini abrupte, cu înălțimi cuprinse între 600-811 m în [NUME_REDACTAT]. Ei ocupă partea de sud-vest a zonei Lăpuș.

b) [NUME_REDACTAT] Mare – Prisaca, ocupă partea sud-vestică a zonei [NUME_REDACTAT] (Iadăra, Stejara, Fericea) cu înălțimi de 579 m în [NUME_REDACTAT]. Au multe păduri și pășuni și mai rar livezi și arabil (Stejara). Solul dominant este cel brun podzolit, precum și eroziuni pe pante mai mari de 10 %.

c) [NUME_REDACTAT], formați din culmi cristaline, cu suprafețe larg ondulate și măguri izolate care ating înălțimi de 579 m în [NUME_REDACTAT] (Făget), fiind în general acoperit de păduri.

II.1.2. Depresiunile intramontane

[NUME_REDACTAT], este cea mai întinsă depresiune intercarpatică, fiind înconjurată din toate părțile de munți. Aspectul depresiunii este deluros, cu povârnișuri de diferite altitudini, cu aspecte variate. O culme centrală ce se întinde de la Săcel la Rona, desparte depresiunea în două culoare principale ale Vișeului și Izei.

La aspectul variat al regiunii, contribuie în mare măsură întinsele suprafețe piemontane, situate în cea mai mare parte sub [NUME_REDACTAT] și al Rodnei. În lungul văilor se dezvoltă lunci și terase de diferite mărimi, importante fiind lunca și terasa Tisei.

Piemonturile, mai importante sunt: Săpânța, Budești și Moisei-Borșa. În alcătuirea lor intră blocuri și bolovănișuri de eruptiv sub Gutâi și cristalin sub Rodna. Altitudinea variază între 400-850 m sub Gutâi și de 650-1000 m sub masivul Rodnei.

Dealurile, ocupă cea mai mare parte a [NUME_REDACTAT]. Cele mai importante dealuri sunt:

a) [NUME_REDACTAT] și Izei, cu altitudini cuprinse între 300-700 m, fiind formate din marne argiloase și gresii moi de origine sarmatică, tortoniene și oligogene. Relieful are multe schimbări de pante, cu suprafețe însemnate, afectate de alunecări.

b) Dealurile dintre Iza și Vișeu, au un relief energic, cu pante puternic înclinate și văi adânci. Roca mamă este formată din gresii dure oligogene, rareori cu alternanțe de roci argilo-marnoase, în partea nordică și din argile-marne cu intercalații de gresii de diferite durități. Altitudinea lor absolută este cuprinsă între 300-400 m.

c) [NUME_REDACTAT], apar între râul Vișeu și bordura cristalină a munților Vișeu. Sunt formate dintr-o serie de dealuri cu o altitudine de 400-1100 m, din roci dure – gresii oligogene cu alternanțe de argile și șisturi bituminoase. Relieful este energic, cu pante înclinate și cu văi adânci și înguste.

d) Terasele, ocupă suprafețe restrânse și apar la confluența Izei și Marei, a Marei cu Căseul, de-a lungul Izei, Vișeului și Tisei. Ele au un drenaj imperfect care favorizează fenomenul de gleizare a solurilor. Sedimentele sunt în general formate din laturi sau pietrișuri în cazul terasei Tisei.

e) Luncile, apar lângă principalele cursuri de apă: Iza, Vișeu, dar principala luncă este a Tisei, lățimea ei atingând 1 km. Aluviunile acestor lunci sunt formate în cea mai mare parte din nisipuri și pietrișuri.

[NUME_REDACTAT] Maramureșului, predomină solurile acide: podzoluri și soluri brune podzolice, erodate pe partea versanților înclinați ai dealurilor. În cadrul piemonturilor solurile au adâncimi mijlocii cu schelet frecvent.

[NUME_REDACTAT], este intramontană de eroziune, formată în urma erupțiilor vulcanice și sedimentarea produselor de dezagregare și aluvionare în bazinul intravulcanic. Este înconjurată de un relief înalt, dezvoltat pe formațiuni eruptive. Altitudinea este de 200-220 m, cu valori maxime de 400-450 m, la periferii și minime de 150 m la partea râurilor Tur și Talna.

Sub aspect geomorfologic se pot deosebi câteva subunități mai importante, cum sunt:

a) Muncelele sau piemonturile înalte, intens degradate, care formează bordura înaltă a [NUME_REDACTAT], cu altitudini de 300-650 m și care fac trecerea spre zona montană. Ele sunt formate din aglomerate andezidice, frecvent acoperite cu sedimente piemontane. Întregul relief este fragmentat, ocupat de soluri puternic podzolite scheletice și soluri brune montane scheletice către zona montană.

b) Platformele colinare fragmentate sau dealurile Oașului, înconjoară întreg șesul aluvial, cuaternar al depresiunii, avand altitudini intre 200-400 m. Au un relief colinar de podișuri neogene (sedimentare și eruptive) fragmentate și cu caracter piemontan.

Platformele sedimentare piocene și sarmațiene, formate din argile, gresii și nisipuri, sunt acoperite frecvent cu sedimente deluvio-proluviene argilo-prăfoase cuaternare.

Din cauza fragmentării pantelor, ocupă suprafețe importante în detrimentul suprafețelor plane, reduse, uneori la simple creste înguste. Pe platourile neerodate ale platformei, evoluează solurile podzolice (Racșa-Vama, Certeze), iar pe pante apar eroziuni moderate sau chiar puternice.

c) Terasele piemontane sau câmpiile piemontane, ocupă suprafețe foarte mari în zona Negrești-Bixad. Pe aceste terenuri plane sau ușor ondulate, pe depozite argiloase sau lutoase cu bolovănișuri în substrat, sărace în componente bazice s-au format solurile podzolice.

d) Terase locale joase (5-12 m), apar în Orașu-Nou, Gherța și Călinești, formate din luturi grele, argile și bolovănișuri. Solurile sunt foarte puternic podzolite.

e) Luncile din [NUME_REDACTAT], au o mare dezvoltare , cum sunt cele ale râurilor Tur, Talna și Lechincioara. Sedimentele mai grosiere din aceste lunci au favorizat formarea solurilor brune de luncă scheletice, iar sedimentele mai fine, argiloase au dat naștere solurilor amfigleice.

Din cele menționate mai sus se desprinde ca o concluzie, faptul că solurile din [NUME_REDACTAT] și zonele limitrofe, au însușiri cu totul nefavorabile pentru majoritatea plantelor de cultură. Complexul absortiv al solului este saturat în primul rând de ioni de hidrogen

( H+= 70-85 % din T), saturația în baze ( V %) variind între 15-53 %, conținutul în aluminiu mobil (Al-) între 50-200 ppm, iar pH(H2O) variază între 4,0-5,0.

Însușirile fizice și biologice sunt total nefavorabile, iar rezerva de macroelemente și microelemente este extrem de redusă.

[NUME_REDACTAT] Mare, apare ca o zonă mai coborâtă față de regiunea înconjurătoare, fiind situată la contactul dintre trei unități de relief: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

În cadrul depresiunii se poate face o zonare pe verticală, astfel:

– o zonă înconjurătoare, formată din piemonturi sau porțiuni deluroase;

– depresiunea propriu-zisă, formată din luncile și terasele râurilor Someș, Sălaj, Bârsău, Lăpuș și Săsar.

Prima zonă cea a piemonturilor, face trecere constantă către depresiune, fiind continue și asemănătoare sub aspectul caracteristicilor și originilor. Altitudinea absolută a piemonturilor este cuprinsă între 200-700 m.

Dintre cele mai importante piemonturi amintim:

a) [NUME_REDACTAT] care face trecerea către Mogoșa.

b) [NUME_REDACTAT], care face trecerea către depresiunea propriu-zisă, spre zona montană în nordul depresiunii.

c) [NUME_REDACTAT], care face trecerea către zonele mai ridicate din sudul Șomcutei și coboară prin trepte, ca o caracteristică esențială.

d) Piemonturile din zona [NUME_REDACTAT] Mare, sunt fragmentate de văi secundare și apar în cadrul lor versanți cu diferite expoziții și înclinații cu frecvente alunecări și eroziuni de suprafață. În general sunt folosite ca arabil, livezi și fânețe.

În ceea ce privește depresiunea propriu-zisă, aceasta este formată din luncile și terasele râurilor și reprezintă formațiuni mai tinere ale depresiunii.

În general terasele sunt categorisite în trei grupe, după altitudine, astfel:

– mai joase, 3-5 m mai ales pe stânga Someșului;

– de 5-10 m, în zona Satulung și Șomcuta;

– de 10-15 m, în [NUME_REDACTAT] Mare, Recea, Ariniș etc.

Principalele lunci care caracterizează condițiile naturale ale [NUME_REDACTAT] Mare, sunt cele ale râurilor Someș, Sălaj și Bârsău. În general ele ocupă suprafețe în care predomină sedimente luto-nisipoase, frecvent carbonatate, unde s-au format solurile aluviale (Someș) sau sedimente argiloase și lutoase, unde s-au format solurile gleice, uneori înmlăștinite (Sălaj). [NUME_REDACTAT] Lăpușului și Săsarului predomină aluviunile ușoare.

Pentru zona de referință, se mai pot menționa unele forme geomorfologice, cu însușiri în general, similare cu cele amintite, dar în puncte geografice diferite.

Astfel, menționăm, [NUME_REDACTAT], care cuprinde depresiunile Copalnic și Lăpuș, cu altitudini de 350-500 m , cu descreștere de la est la vest. [NUME_REDACTAT], își face prezența în Maramureș, prin dealurile Sălajului, culmea Braza și Prisnel precum și prin Platoul calcaros, [NUME_REDACTAT].

Partea vestică și sud vestică a zonei [NUME_REDACTAT], este o formațiune ce se face prezentă și în extremitatea sud-vestică a Careilor, fiind delimitată în est de [NUME_REDACTAT], în nord de dealurile Urmenișului și [NUME_REDACTAT], iar în vest de [NUME_REDACTAT].

Ca o treaptă superioară de trecere de la [NUME_REDACTAT], spre zona montană, apar și [NUME_REDACTAT], parte importantă în această evoluție geomorfologică de la câmpie la părțile mai înalte ale munților din zonă.

II.1.3. Zona de Câmpie a [NUME_REDACTAT] unitate geomorfologică, aceasta reprezintă terenurile plane din zona Carei, Satu-Mare și parțial zona Oașului (Livada, Turulung). În componența acestei mari unități geomorfologice se pot deosebi următoarele unități fizico-geografice:

[NUME_REDACTAT], de o parte și de alta a râului Someș, între poalele munților Oaș, piemonturile Făget, bordura estică a zonei Ecedea și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] este cea mai importantă ca suprafață, având o altitudine de 115-165 m, formându-se prin colmatarea lacului Panonic, apărând ca o câmpie de divagare a unui Someș vechi. Apele colectate de cursurile vechi ale Someșului, de îndată ce au intrat în câmpia joasă, lângă comuna Pomi, au încetinit, apărând meandre, cu depuneri de material.

După ce apele Someșului și Turului s-au stabilizat, s-au format lunci noi, favorabile agriculturii. Partea nord-estică a câmpiei aparține bazinului hidrografic al Turului.

[NUME_REDACTAT] Someșene se diferențiază după poziția lor. Astfel, în depresiuni s-au creat drenaje defectuoase, solurile gleizându-se puternic, în timp ce pe grinduri, drenajul de suprafață și cel vertical este bine asigurat, iar solurile se încadrează în categoria soluri brune. Rocile mamă sunt tufuri vulcanice (andezite, dacite), sedimente de pietrișuri, nisipuri sau luturi.

Aciditatea acestor soluri este datorată în parte și conținutului redus de baze alcalino-feroase ale rocilor vulcanice care stau la baza formării tuturor solurilor din bazinul râurilor Someș, Tur, Săsar, Lăpuș și afluenții Tisei din [NUME_REDACTAT] (Iza, Mara).

[NUME_REDACTAT], este o câmpie joasă formată prin secarea mlaștinei Ecedea, ca urmare a lucrărilor de drenaj, executate la sfârșitul secolului al XIX – lea și începutul secolului al XX – lea. Se află la nord-est de Carei (Berveni, Căpleni, Domănești, Boghiș), în jurul ei fiind unități geofizice, înalte de 10-20 m ([NUME_REDACTAT] și cea Someșană), cu soluri turboase și chiar turbe.

Suprafața acestei câmpii este ușor ondulată ca urmare a depunerilor neregulate a materialului antrenat de cursurile lente ale apelor râurilor etc.

[NUME_REDACTAT] și Careilor, sunt mai vechi și mai înalte decât [NUME_REDACTAT]. Relieful este ușor ondulat cu apa freatică la adâncimea medie de 4-5 m, chiar 6-8 m, iar în cazul terenurilor joase apa freatică poate ajunge doar la 1,5-2,5 m.

Solurile sunt: cernoziomuri levigate, soluri brune, brune-podzolite și lăcoviști.

[NUME_REDACTAT], alcătuiește un larg culoar care desparte [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]. Ea reprezintă o veche vale a Someșului și are o altitudine de 111-120 m (Andrid) cu înclinație est-vest. Este semimlăștinoasă cu textură fină.

[NUME_REDACTAT] lui Mihai, este extremitatea sudică a câmpiei nisipoase a Nirului, cu altitudini de 131-148 m fiind situată în partea de vest a Careiului către granița cu Ungaria.

II.2. Clima și vegetația

Sub aspect climatic, zonele la care ne-am referit, mai puțin studiate experimental, se încadrează în două formule climatice:

– C.f.b.x. – climă continental moderată, care cuprinde clima câmpiilor și a dealurilor;

– D.f.b.x. – clima boreală, cu iarnă rece, caracteristică climatului de munte și vecinătatea lui.

Analizând succint, sub aspect climatic zonele geomorfologice prezentate mai sus, se constată următoarele:

În zona muntoasă, pe măsura creșterii altitudinii, precipitațiile devin tot mai abundente, iar temperaturile mai scăzute, existând un paralelism între relief, temperatură și precipitații.

[NUME_REDACTAT] Gutinului, de pildă, precipitațiile ajung la cote foarte ridicate, variind între 1200-1300 mm, în timp ce în [NUME_REDACTAT] și Rodnei urcă la 1400 mm. Aici temperatura este în jur de 60C, ca în Gutâi să scadă la 4-60 C, iar în nordul Maramureșului chiar la 40 C.

Sub aspectul vegetației, în vestul munților apare fagul care formează păduri masive, pure, bine dezvoltate, ca apoi și frasinul, carpenul și ulmul să fie mai mult prezenți în peisaj. Spre limita superioară sub Gutâi, își face apariția molidul, dar de cele mai multe ori vine în contact cu pajiștile subalpine.

Munții insulari ai Someșului, au o climă mai dulce cu precipitații abundente de 900 – 1000 mm și temperaturi de 7-80 C.

Vegetația ierboasă este formată din Agrostis tenuis, Festuca rubra, Nardus stricta, alături de pădurile de fag, amestecate cu stejar, carpen și mai rar cu arțar.

[NUME_REDACTAT] intramontane, cad precipitații abundente de 700-900 mm ([NUME_REDACTAT] – 742 mm, Vișeul de Sus – 830 mm, [NUME_REDACTAT] – 976 mm, Certeze -940 mm, [NUME_REDACTAT] – 794 mm).

Temperaturile medii anuale variază între 7-90C. În cadrul depresiunilor, predomină fagul, iar suprafețe importante sunt acoperite cu pajiști naturale. Terasele superioare ale râurilor și terasele piemontane cu soluri podzolice, pseudogleice, sunt dominate de specii ca: Agrostis canina, Nardus stricta, Festuca rubra, Rumex acetosella etc.

În această zonă se pot cultiva cu rezultate bune, ovăzul, cartoful, trifoiul, inul, lupinul etc.

[NUME_REDACTAT] Someșan precipitațiile căzute au valori ridicate, cuprinse între 700-800 mm ([NUME_REDACTAT]-724mm), iar temperaturile medii anuale între 8-90C. Aici se găsește zona de interferență dintre fag și gorun. Pajiștile naturale pe versanți sunt ocupate cu specii precum: Agrostis tenuis, Festuca rubra, Cynosurus cristatus, Poa pratensis și bulbosa, Lotus corniculatus etc.

Terenurile plane ale [NUME_REDACTAT], cu podzoluri, au în compoziția floristică specii, cum sunt: Nardus stricta, Agrostis tenuis etc.

În general, se cultivă cu predilecție, cartoful, ovăzul, porumbul timpuriu, grâul etc.

[NUME_REDACTAT] Silvaniei, este caracterizată printr-o climă mai moderată comparativ cu [NUME_REDACTAT]. Aici cad anual în medie 600-700 mm precipitații (Supuru de Jos – 601,8 mm), iar temperatura medie anuală oscilează între 8,5-9,50 C (Zalău – 9,30C). Zona de vegetație aparține stejarului, iar în lunci apar specii de Alopecurus pratensis (coada vulpii), Bromus inermis (obsiga), Agrostis alba (iarba câmpului), Poa pratensis (firuța), Lolium perene (zâzania) etc.

În această zonă reușesc bine culturile agricole de grâu, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, tutunul, trifoiul roșu, lucerna etc., iar pe pantele erodate, vița de vie și pomii fructiferi.

[NUME_REDACTAT] Vestice, temperatura medie anuală este de 8-90 C, extremele variind între – 30 C, în ianuarie și 10-200 C, în luna iulie. Cantitățile de precipitații căzute anual în această zonă oscilează între 600-700 mm. Aici domină cerul, gorunul, stejarul, jugastrul și arțarul, alături de carpen.

Pentru zona colinară sunt specifice ierburi ca: Agrostis tenuis, Festuca rubra, Cynosurus cristatus, în asociație cu Poa pratensis și bulbosa, Lolium perene + Lotus corniculatus, Trifolium pratense și repens etc. Tot aici predomină pomii fructiferi în localitățile Cehal, Sâi, Homorodu de Jos etc.

[NUME_REDACTAT], este cea mai importantă parte a zonei geomorfologice analizate până aici, și care sub aspectul climei și vegetației specifice are câteva aspecte caracteristice și anume:

– clima de câmpie, unde temperaturile medii anuale variază în limite strânse de 9-100 C ([NUME_REDACTAT] și Carei – 9,70 C), cu media lunară maximă în ianuarie, Carei – 3,10 C; [NUME_REDACTAT] – 2,40 C, cu amplitudini mai mici decât în alte părți de țară.

Precipitațiile căzute au o medie multianuală care variază între 550-700 mm ([NUME_REDACTAT], 667,9 mm; Carei, 584,2 mm). Se remarcă scăderile cantităților de precipitații de la est la vest, de la [NUME_REDACTAT] către cea a Careilor (ultima făcând parte din zona de silvostepă).

– vegetația lemnoasă, este formată în principal din gorun și cer, care se găsesc în asociație cu ulmul, carpenul și arțarul.

– vegetația ierboasă, caracteristică [NUME_REDACTAT], aparține tipurilor – Festuca rubra (păiușul de livezi), Agrostis tenuis (iarba câmpului), Cynosurus cristatus (pieptănarița), în care, funcție de umiditate domină una sau alta din aceste specii.

Pe locuri mai înmlăștinite cu soluri podzolice (Josib, Livada) întâlnim asociații de Agrostis canina, Juncus effusus și conglomeratus, iar în pâlcuri apare Nardus stricta (părul porcului).

În zonele excesiv de umede ale [NUME_REDACTAT], mai joase, depresionare, apar plantele higrofile – excesiv higrofile cum sunt: Alopecurus geniculatus, A. aequalis (coada vulpii), Agrostis alba, Deschampsia caespitosa (iarba bălții), Holcus lanatus (lânarița), Apera spica venti (iarba vântului), Echinochloa cruss-galli (iarba bărboasă), Gliceria aquatica și fluitans etc.

Terenurile depresionare înmlăștinite din [NUME_REDACTAT], prezintă o floră naturală excesiv de higrofilă formată din genuri de Carex (rogoz), Juncus (pipirig), Typha (papură), Phragmites communnis (trestia) etc.

[NUME_REDACTAT] Ecedea, pășunile mai drenate au în compoziția lor botanică specii ca: Poa pratensis (firuța), Festuca pseudovina (păiuș), Trifolium repens (trifoi târâtor), Achillea millefolium (coada șoricelului), Taraxacum officinale (păpădia) etc.

[NUME_REDACTAT] Careiului, Ierului și Crasnei, terenurile semiumede sunt utilizate ca pășuni în care domină: Festuca sulcata (păiușul de stepă), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Poa pratensis (firuța), Lolium perene (zâzania), Lotus corniculatus (ghizdei) etc.

În zona nisipoasă se găsesc: salcâmul, stejarul, frasinul, ulmul și bozul.

Dintre plantele agricole se cultivă cu rezultate bune, grâul, porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, ovăzul, tutunul, mazărea, iar în [NUME_REDACTAT], cartoful și cânepa.

În zona nisipurilor se cultivă: pepeni, porumb, secară, iar dintre pomii fructiferi – vișinul, piersicul, mărul, nucul și vița de vie.

II.3. [NUME_REDACTAT] cum se cunoaște, solul este rezultatul unor procese complexe determinate de condițiile de mediu, dintre care un rol principal îl are clima și vegetația (plantele și microorganismele din sol).

Principalele procese care duc la diferențierea în adâncime a solului, deci la formarea profilului de sol, sunt cele de spălare (eluviere) și de depunere (iluviere), precum și cele bioamumulative sau de acumulare a humusului și a altor substanțe organice.

Datorită gravitației, apa de suprafață se deplasează în adâncime spălând o serie de compuși, care se depun în straturile inferioare. Se spală în adâncime clorura de sodiu (NaCl) și clorura de potasiu (KCl), clorura de calciu, clorura de magneziu precum și sulfatul de sodiu și magneziu, etc.

Carbonatul de calciu se spală până la adâncimea de 60-70 cm. Datorită fenomenelor de spălare și depunere în sol, apar pe profil o serie de diferențieri care se numesc orizonturi.

Sub aspectul reacției solurilor, trebuie menționat faptul că aciditatea este determinată pe de o parte de ionii de hidrogen (H+) și aluminiu (Al-), aflați în sol sau absorbiți în complexul coloidal al solului.

Saturația în baze a solului se notează cu simbolul V %, care exprimă gradul de asigurare a solului în baze, a cărei valori oscilează între 75 % la solurile bine aprovizionate în baze, până la 30 %, care oglindesc solurile nesaturate în baze.

Rocile mamă pe care s-au format, sunt constituite din luturi, argile, nisipuri și gresii. Ele s-au localizat în zonele cu precipitații abundente ([NUME_REDACTAT] – 667,9 mm, [NUME_REDACTAT] – 976 mm), de 1100 mm media multianuală.

Eluvierea a determinat debazificarea complexului argilo-humic cât și prin migrarea argilei spre adâncime, care duce la diferențierea orizontului A (argilo-eluvial îmbogățit rezidual cu silice) și a unui orizont B (de acumulare a argilei). Sub acțiunea acizilor nesturați, aflați din abundență în soluția solului și a curenților descendenți a acestor ape, solul acidifiat a devenit sărac în baze, iar prin distrugerea argilei se formează un orizont superior de culoare cenușie deschisă, sărac în argilă, hidroxizi de fier și alți coloizi și îmbogățit în același timp rezidual în nisip și silice hidratată.

Din alterarea silicaților rezultă aluminiu mobil (Al-) în cantități ridicate, peste gradul de suportabilitate al plantelor, mai ales al celor cultivate.

Datorită climatului umed, drenajului intern și extern slab, a reliefului plan și a argilozității mari din orizontul B, solurile sunt supuse gleizării de suprafață (pseudogleizării).

În general, solurile zonei prezintă o diferențiere texturală foarte mare pe profilul de sol (orizontul A este luto-nisipos la Livada și luto-argilos la Oradea, iar orizontul B este argilos), datorită alterării intense, acumulării reziduale a silicei în partea superioară a profilului și migrării puternice a argilei și hidroxizilor coloidali de fier și aluminiu în adâncime.

Structura orizontului A1 și A2 este glomerulară, însă, este slab exprimată și puțin stabilă. Orizontul A2 este, în general, astructurat sau cu o structură lamelară și șistoasă.

Este de remarcat permeabilitatea redusă a solurilor zonei. Apa provenită din precipitații pătrunde până la orizontul B pe care îl imbibă și impermealizează, astfel că apa nu poate să se infiltreze mult în adâncime, din care cauză se produce pseudogleizarea solului, care influențează în mod negativ aerația solului.

Conținutul de humus variază între 1-2 % în primul orizont, dar sunt frecvente cazurile când conținutul de humus scade sub 1 % sau depășește 4 %, acumularea având loc pe o grosime mică de 10-20 cm, după care cantitatea de humus scade brusc.

În general, conținutul de humus (h %) și azot total (Nt %) este scăzut, ca de altfel și cel al fosforului mobil (P2O5), aflându-se sub forme greu accesibile. Solurile au un conținut de potasiu mobil (K2O) variabil, fiind slab sau mediu aprovizionat cu acest element.

Ca urmare a debazificării, complexul coloidal are o importanță hotărâtoare asupra reacției solului, a acumulării calciului (Ca++) pe profilul solului.

Reacția acidă sau puternic acidă limitează fertilitatea acestor soluri, atât din cauza efectului direct al acidității asupra plantelor cât și datorită faptului că aciditatea este asociată cu o sărăcire mare în elemente nutritive accesibile plantelor.

Aciditatea ridicată este asociată și cu prezența oxizilor de aluminiu (Al2O3) și mangan (MnO) mobili, care influențează negativ creșterea și dezvoltarea plantelor.

Aluminiul mobil are atât o acțiune directă de distrugere a perișorilor radiculari și a rădăcinilor tinere, însoțită de dezvoltarea anormală a plantelor, cât și o acțiune indirectă, contribuind la scăderea capacității de absorbție a fosforului mobil de către plante.

Lipsa calciului, reprezintă un alt factor care limitează gradul de fertilitate naturală a solurilor acide. Calciul are o influență directă ca element nutritiv, dar și o influență indirectă, ca regulator al absorbției microelementelor și ca agent important în formarea structurii solului.

Nutriția plantelor cu calciu pe solurile acide depinde nu atât de calciul din soluția solului în care se află în cantitate foarte mică, cât mai ales de gradul de saturare cu acest element al complexului coloidal al solului.

Dacă gradul de saturație în baze (V %) nu este mai mic de 50 %, planta nu suferă din lipsa de calciu, dar pe măsură ce aciditatea crește și deficitul de baze este mai mare, planta suferă din lipsă de magneziu.

Aciditatea mare și excesul de umiditate influențează negativ aciditatea biologică, care se reduce foarte mult.

Acesta este în mare, tabloul care reliefează gradul scăzut al fertilității naturale ale solurilor zonei.

Îmbunătățirea regimului aero-hidric al solurilor, impune aplicarea unui complex de lucrări culturale, măsuri agrotehnice și agroameliorative speciale, având drept scop reglarea regimului aero-hidric. Aceste măsuri se referă, printre altele, la adâncirea treptată a stratului arabil, efectuarea unor lucrări de evacuare a apelor care băltesc la suprafața solului, dar și înmagazinarea în profunzimea solului a apei, în vederea utilizării ei de către plante în perioadele secetoase și nu în ultimul rând la executarea unor drenaje de îndepărtare a surplusului de apă de la suprafața solului sau de pe profilul de sol.

II.4. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] ocupă partea centrală a Câmpiei de Vest a României, întrepătrunzându-se la nord cu [NUME_REDACTAT]; la sud este separată de [NUME_REDACTAT] pe linia Crișului alb; la este delimitată de dealurile [NUME_REDACTAT], delurile Tășnadului, depresiunile Holodului, Vadului, Zărandului și Cigherului, iar la vest de granița cu Ungaria. [NUME_REDACTAT] ocupă bazinul inferior al celor trei crișuri; are o suprafață de 3059,6 km2, reprezentănd 25,5% din suprafața Câmpiei de Vest.

În ce privește limitele [NUME_REDACTAT] în literatura de specialitate există mai multe referiri. [NUME_REDACTAT]., 1977 pe baza argumentelor de ordin geologic și geomorfologic, climatic, pedologic, al vegetației naturale și a structurii culturilor agricole, a tipurilor de așezări umane, stabilește limită estică pe linia localităților: Pâncota, Moroda, Mocrea, Bocsig, Beliu, Craiva, Ucuriș, Oclea, Belfir, Tinca, Husasău de Tinca, Sititelec, Păușa, Apateu, Sânmartin; Oradea, Episcopia-Bihor, Biharia. Limita sudică a [NUME_REDACTAT] este dată de valea [NUME_REDACTAT], care o separă de [NUME_REDACTAT] pa linia localităților Pâncota-Olari-Sinaid-Sânmartin. La vest [NUME_REDACTAT] este limitată de granița cu Ungaria între localitățile [NUME_REDACTAT] la nord și Sânmartin la sud. Hotarul nordic al [NUME_REDACTAT] este considerat a fi pe la nord Biharia și [NUME_REDACTAT].

II.4.1. Evoluția paleogeografică

[NUME_REDACTAT] are o origine tectonică, fapt demonstrat de liniile de fractură care au generat erupții de la Beliu, Mocrea, Pâncota și a izvoarelor minerale și termale de Felix, Tinca, Beliu și de originea identică a fundamentului cristalin cu cel al munților Carpați, pusă în evidență de foraje efectuate la adâncimi de peste 4500 m, în diferite zone.

În evoluția [NUME_REDACTAT] se disting trei etape principale: etapa uscatului preneogen, etapa neogenă, etapa cuaternară.

În etapa uscatului preneogen datorită mișcărilor pe verticală fundamentul câmpiei primește o structură în blocuri până la sfărșitul oligocenului. În etapa neogenă cutările alpine au valoare maximă, scufundarea sedimentelor preneogene se intensifică, apele Mediteranei transgresează regiunea și pătrund în interiorul Munților apuseni, unde formează golfuri adânci (golful Crișului repede, al [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT]). Condițiile de sedimentare devin uniforme în întreg bazinul Panonic, iar mișcările de ridicare carpato-alpine însoțite de mișcările de scufundare a depresiunii duc la ruperea legăturilor cu bazinele din nord Europei, iar datorită depunerilor se realizează primele acumulări ale Câmpiei înalte. Apa din depresiunea Panonică sa retras definitiv odată cu formarea defileului de la Porțile de Fier când se formează, deasupra nivelului terasei a cincea (90-110 m) valea transversală a Dunării. Etapa cuaternară este etapa în care se formează câmpia glacisurilor cu 3-4 nivele de terase, apoi cămpia joasă și luncile râurilor. Geneza acesteia este determinată atât de procesele tectonice cât și de condițiile climatice.

II.4.2. [NUME_REDACTAT] cea mai mare a [NUME_REDACTAT] nu depășește 175-180 m, iar cea mai mică este cu puțin sub 90 m. Formele de relief au o dispunere longitudinală, coborând în trepte de la est la vest.

Pe baza datelor morfometrice-densitatea fragmentării orizontale, energia și gradul de înclinare a reliefului și a evoluției poligeomorfologice, s-a constatat existența a două subunități în [NUME_REDACTAT] glacisurilor (cu Câmpia înaltă a glacisurilor și Câmpia mijlocie) și Câmpia joasă (aluvilă).

Câmpia înaltă a glacisurilor este situată la altitudinea de 120-185 m. Acestea cuprinde [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Câmpia înaltă a Bocsigului. Are o vârstă pleistocenă. Este fragmentată de o rețea hidografică cu caracter torențial, indicele fragmentării medii este de 0,56-1,25 km/km2, energia de relief este cuprinsă între 10-25 m, iar înclinarea medie este de 0,50-0,80%.

Câmpia mijlocie este situată la o altitudinea de 100-120 m și cuprinde: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] și Câmpia joasă a Bocsigului.

Câmpia mijlocie a apărut în holocenul inferior și are o fragmentare medie de 0,5 km/km2, energia reliefului este cuprinsă între 4-5 și 5-7 m, iar înclinarea medie este de 0,20-0,45%. Văile sunt relativ dezvoltate și largi, iar cămpiile interfluviale joase și plate prezintă numeroase fenomene de înmlăștinire.

Câmpia joasă (aluvială) are o altitudine sub 100 m și se prelungește tentacular în câmpia glecisurilor de-a lungul râurilor. Din această subunitate fac parte: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], CâmpiaTeuzului și [NUME_REDACTAT]. Caracteristic acestei subunități este fragmentarea mică (0,0-0,25 km/km2), însă datorită rețelei de canale apar areale cu fragmentarea de 1,25 km/km2. În condoțiile unor râuri puțin adânci, lipsite de terase, energia de relief este mică (0-3 m). Câmpurile interfluviale au înclinarea slabă, fiind situate la nivelul luncilor. În această subunitate se întălnesc numeroase, lacuri precum procese de colonatare a râurilor, a canalelor, precum și soluri sărăturate.

II.4.3. Hidrografia

II.4.3.1. Apele de suprafață

Rețeaua de apă a [NUME_REDACTAT] este formată din râuri autohtone -cele trei Crișuri și căteva afluenți cu izvoare în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]- și râuri autohtone, care au izvoare în zona glacisurilor sau a teraselor și au caracter temporar. La această rețea naturală s-au adăugat canalele construite de-a lungul anilor.

Întregul sistem hidrografic străbate [NUME_REDACTAT] de la est la vest, unindu-se într-un curs comun pe teritoriul Ungariei și vărsându-se în Tisa.

Densitatea rețelei hirografice coincide cu densitatea fragmentării reliefului. La contactul câmpiei cu piemonturile vestice există cea mai mare densitate a rețelei hidrografice 1,25km/km2 Rețeaua de canale construită de-a lungul timpului a făcut ca la vest de canalul colector densitatea hidrografică să fie de 0,54 km/km2. În zona Gurba-Luntreni-Mișca-Socodor-Crișana densitatea canalelor artificiale atinge și chiar poate depăși 1,25 km/km2.

Construirea canalelor a modificat cumpâna apelor, schimbănd configurația benzilor hidrografice ale multori râuri.

Heleșteele ocupă aproximativ 1200 ha. [NUME_REDACTAT] heleșteele ocupă 670 ha. Aici există o cunoscută întreprindere piscicolă. Heleșteele se mai găsesc la Inand, Cermei, Bocsig, Seleuș.

[NUME_REDACTAT] sunt slab spre moderat mineralizate. Mineralizarea este de tipul bicarbonato-calcic și nu prezintă pericol de alcalizare a solului. [NUME_REDACTAT] Negru sunt excelente pentru irigații (grupa I de irigații), iar cele ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Tuzului sunt foarte bune pentru irigație (grupa II de irigații).

Apa din principalele canale este slab mineralizată, cu același tip de mineralizare ca și apa râurilor. Apa din canalul colector (Ghiorac) este „excelentă pentru irigații”, iar la Giriș și Inand „foarte bună”. Tot „foarte bună” pentru irigare este și apa din canalul Crișurilor la Salonta.

II.4.3.2. Apele subterane

Apele freatice sunt un foarte important factor de diversificare a peisajului geografic din [NUME_REDACTAT].

Adâncimea apelor freatice scade de la est la vest. Astfel, în zona Miersigului depășește 10 m, în Câmpia mijlocie este situată între 3 și 4 m iar în Câmpia joasă între 2 și 3 m. În zonele depresionare-Cefa, Salonta, [NUME_REDACTAT] sau în vechile albii părăsite-nivelul apei freatice variază între 0 și 2 m.

Alimentarea stratului acvifer se face în cea mai mare parte din precipitațiile și mai puțin din râuri.

Nivelul maxim al apei fretice se înregistrează în perioada februarie-martie, iar cel minim în octombrie-noiembrie.

[NUME_REDACTAT]., 1977 apreciază amplitudinea nivelului freatic la 1-2 m, iar în apropierea râurilor chiar la 3 m; în [NUME_REDACTAT] amplitudinea este apreciată a fi între 0,5-3,5 m.

[NUME_REDACTAT], apreciază că cea mai mare amplitudine sezonală se întălnește pe solurile aluviale (0,55 m) urmată de cernoziomurile (0,37 m) și lăcoviști (0,2 m); în solonețuri datorită circulației defectuoase a apei pe verticală se înregistrează cea mai mică variație sezonală a nivelului freatic.

În partea estică a [NUME_REDACTAT] litologia și viteza de circulație mai mare a apei determină o mineralizare mai redusă a apei freatice. Pe măsura înaintării spre vest crește gradul de mineralizare și duritatea acesteia.

Gradul de mineralizare este mai mare în zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (01,01 g/l), comparativ cu zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (0,97 g/l).

Mineralizarea apei freatice are valori de 0,55 g/l în zona solurilor aluviale, 0,62 g/l în zona cernoziomurilor, 0,82 g/l pe lăcoviști și 1,07 g/l pe soloneț.Valorile sunt sensibile mai mari vara față de primăvară. Tipul de mineralizare după conținutul de anioni este bicarbonatic. După conținutul în cationi, în zona solurilor aluviale și a cernoziomurilor, apele freatice sunt bogate mai ales în calciu și magneziu, iar în zona lăcoviștilor alcalizate, în sodiu.

În zona solurilor cernoziomice dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] apele freatice sunt „excelente pentru irigații” iar în zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt „acceptabile” pentru majoritatea plantelor de cultură. În zona solurilor aluviale [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], apele freatice sunt „bune” și acceptabile pentru irigații, iar cele din zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt foarte bune pentru irigații. În zona lăcoviștilor apele freatice sunt acceptabile pentru irigații, iar cele din zona soloneților sunt „nesatisfăcătoare”.

Apele de adâncime situate până la 150 m au o mare răspăndire și prezintă un caracter ascensional sau artezian. Aceasta nu prezintă pericol de alcalinizare, au mineralizarea redusă și sunt „foarte bune pentru irigații”.

Apele subterane situate la adâncimi mai mari de 150 m au o mineralizare redusă (0,44 g/l) însă un conținut ridicat de sodiu (36,9%). De aceea sunt „dăunătoare” pentru majoritatea de cultură (grupa V de irigație) irigate.

II.4.3.2.1. Apa de irigație din câmpul de cercetare

Sursa de apă folosită pentru irigarea culturii este un foraj adânc de 15 m.

Analizele de laborator au evidențiat un pH (7,2) care, din acest punct de vedere încadrează apa în categoria celor corespunzătoare pentru irigat. După conținutul în anioni apa de irigat este de tip bicarbonato-sulfatic, iar după cel în cationi este de tipul calco-magnezic. Conținutul în sodiu este scăzut, 21,9% (tabel 1.4.). Reziduul mineral fix (0,5 g/l) este sub limita admisibilă de 0,8-1 g/l. (tabel 2.1.).

După coeficientul de irigare “Priklonski-Laptev” (57,6) apa este bună pentru irigare. După indicele CSR (-1,7) apa de irigație are un potențial de alcalizare redus (clasa C.1) putându-se utiliza fără restricții. Potențialul de alcalinizare (0,52) este de asemenea redus (clasa S.1), apa putând fi folosită fără restricții la irigarea solurilor. (tabel 2.1.).

Clasificarea apelor, în funcție de conținutul absolut de săruri și cel relativ de Na, arată că apa de irigare folosită în câmpul de cercetare se încadrează în grupa II, ape foarte bune pentru irigație. (tabelul 2.1.)

Tabelul 2.1

Indici chimici de calitate a apei de irigație folosită în câmpul de cercetare,

[NUME_REDACTAT] Crișurilor (după Domuța C., 2009 )

Pe baza tuturor acestor indici calitativi se poate spune că apa folosită pentru irigație în câmpul de cercetare nu prezintă nici un fel de restricții pentru plante sau pentru sol. (Donnen D., 1988, Ayers R.S. and Wescot D.W., 1989).

II.4.3.3. Amenajările de irigații

[NUME_REDACTAT] Crișurilor sunt amenajate 7256 ha în sisteme de irigații și amenajări locale din județele Bihor și Arad.

Din cele 7256 ha amenajate, 4441 ha (61,2%) se găsesc în sisteme, iar 2815 ha (38,8%) în amenajări locale.

Cele mai mari suprafețe amenajate pentru irigații din [NUME_REDACTAT] se găsesc în județul Bihor, 6064 ha (83,6%) iar în județul Arad, diferența de 1192 ha (26,4%).

Suprafețele amenajate pentru irigații din județul Bihor se găsesc atât în sisteme – 3249 ha (53,5%), cât și în amenajări sisteme de irigații.

Localitățile cu cele mai mari suprafețe cuprinse în sisteme de irigații sunt: [NUME_REDACTAT] 2000 ha și Inand 767 ha în judțul Bihor, Simand 546 ha și Sicula 278 ha în județul Arad. Localitățile cu cele mai mari suprafețe cuprinse în amenajări locale pentru irigații sunt Salonta și [NUME_REDACTAT].

Cu privire la perspectivele amenajărilor de irigții în [NUME_REDACTAT], Botzan M. aprecia că ar fi de mare folos realizarea canalului Someș-Crișuri-Mureș-Bega, cu o lungime navigabilă de 375 km, cu folosința de bază irigațiile, însă realizarea unei astfel de investiții nu pare posibilă în viitorul apropiat. Mai aproape de posibilitățile financiare prezenta ar fi echiparea amenajărilor și folosirea corectă a amenajărilor existente, în acest sens impunându-se un sprijin substanțial din partea statului. În sectorul particular se constată creșterea preocupărilor privind irigarea pe suprafețe mici, în special la culturile legumicole (varză, tomate, conopidă, ardei, vinete, etc.).

II.4.4. [NUME_REDACTAT] Crișurilor se găsește în zona moderat subumedă. Pentru caracterizarea climatică există observații meteorologice la stațiile meteorologice de la: Oradea, Salonta, [NUME_REDACTAT], Ineu și la posturile pluviometrice de la Sânmartin, Tărian, Miersig, Talpoș, Ciumeghiu, Siad, Beliu, Cermi, Bocsig, Zerind, Pâncota, Sântana, Cheru, Siclău.

În atlasul climatologic al României stația meteorologocă Oradea figurează cu observații începând cu anul 1887. Datorită repetatelor schimburi de amplasamanet ([NUME_REDACTAT]., 1977) apreciază ca omogen șirul de date meteorologice obținut după anul 1930, pentru stația meteorologică [NUME_REDACTAT] care funcționează numai din 1951 completarea șirului de observații s-a făcut după stația Arad.

II.4.4.1. Clima din perioada de cercetare

În anii studiați condițiile climatice nu au fost foarte diferite, in anul 2012, ambii ani fiind caracterizați ca ani secetoși.Temperatura medie anuală a fost de 11,3 oC, iar în 2013 de 11,58 oC. Media multianuală (1931-2010) este de 10,63 oC. Umiditatea aerului a avut valoare mai mare decât cea a mediei multianuale (78,8%) în anul 2013 de 82,7% și mai mică, 70%, în 2012. Precipitațiile anuale în anul 2012 (418,9) s-au situat sub valoarea medie multianuale (616,3 mm), iar în anul 2013, precipitațiile înregistrate (633,1,0 mm), au depășit valoarea medie multianuală (616,3mm). (tabelul 2.2.)

II.4.5. [NUME_REDACTAT] punct de vedere floristic, [NUME_REDACTAT] se încadrează în subregiunea euro-siberiană, provincia [NUME_REDACTAT], districtul șesului Crișurilor.

Plantele din grupa mezofitelor ocupă 62% din suprafața cămpiei, aceasta, indicând umiditatea moderată. Urmează plantele xerofite (21,2%) hidrofitele, higrofitele și halofitele.

Districtul șesul Crișurilor este o unitate floristică distinctă. Districtul învecinat în nord (șesul Satu-Mare) are o vegetație hidro-higrofilă specifică zonei Eccedea, iar districtul din sud (șesul bănățean) conține specii termo și xerofile care lipsesc în șesul Crișurilor.

[NUME_REDACTAT] era ocupată ordinioară de mari suprafețe de păduri, fapt dovedit de prezența solurilor de pădure în Câmpia glacisurilor, de toponimia din regiune (la poiană, la pădure, etc.) și așezarea răsfirată, polinucleară a satelor, tipică pentru așezările din zona pădurilor.

Vegetația ierboasă naturală, datorită deștelenirilor, ocupă suprafețe foarte mici. Vegetația acvatică și palustră a avut în trecut o mare răspândire; în prezent este reprezentată de o vegetație mezohidrofilă (pipirig, papură, trestie). Vegetația mezohidrofilă este prezentă de-a lungul râurilor. (Agrostis alba, Poa pratensis). Vegetația xerofilă și xeromezofilă este reprezentată prin asociații de Festuca sulcata alături de care se întălnesc Festuca pseudovina, Poa bulbosa, Trifolium repens, etc. Vergatația halofilă este caracteristică Câmpiei joase. Structura floristică a pajiștilor halofile diferă în funcție de tipul de salinizare, adâncimea și concentrația sărurilor, umiditatea sărurilor, umiditaea solului. Hordeum hordeacus și Lepidum perfoliatum imprimă pajiștii o culoare roșie, iar Artemisia monogyna, Camphorosoma ovata, Trifolium parviflorum o culoare sură. Pe sărăturile umede se întălnesc Plantago tenuiflora, Horderum histris, Puccinelita distans, iar pe cele uscate Festuca ovina, Statice gmelini,Artemisa maritima.

Tabelul 2.2.

Elemente ale climei la Oradea în perioada 2012 – 2013

(după Stația Meteorologicã Oradea)

* Media pe perioada 1931 – 2010

II.4.6. [NUME_REDACTAT] s-au format la suprafața scoarței terestre ca urmare a acțiunii interdependente și îndelungată a factorilor bioclimatici.

Rocile de suprafață pe seama cărora s-au format solurile din [NUME_REDACTAT] au o varietate pronunțată. [NUME_REDACTAT] înaltă predomină argilele și depozitele leosoide, iar în Câmpia joasă depozitele aluviale și argilo-nisipoase. Pe depozitele nisipoase s-au format cernoziomurile cambice.

Depozitele bogate în baze cu textură argiloasă, greu permeabile și cu drenaj intern slab au creat condiții de formare a lăciviștilor. Cernoziomurile tipice s-au format pe depozitele de loess.

Precipitațiile mai scăzute și temperaturile mai ridicate în sudul Câmpiei crișurilor au influențat formarea cernoziomurilor, iar pe măsura ce umiditatea crește spre nordul și estul câmpiei, descompunerea materiei organice este mai lentă, în timp ce levigarea este mai accentuată, formându-se solurile brune și brune luvice.

În geneza și evoluția solurilor o importanță mare au avut hidrografia și hidrologia [NUME_REDACTAT]. Nivelul și mineralizarea apelor freatice din Câmpia joasă provoacă fenomene de gleizare, necesitând lucrări hidroameliorative. [NUME_REDACTAT] înaltă nivelul apelor freatice este mai coborăt de 5 m și nu influențează procesele pedogenetice.

Vegetația ierboasă a determinat formarea solurilor un orizont superior bogat în humus și azot, tipic cernoziomurilor, iar vegetația de pădure a determinat formarea unui orizont superior mai scurt sub care cantitatea de humus scade foarte mult. Fauna prin rozătoare (formarea crotovinelor), râme și viermi (amestecul mecanic al solului),au contribuit de asemenea la formarea solurilor.

Omul a influențat procesul de evoluție a solului prin înlocuirea vegetației naturale cu plante de cultură și pajiște semănate, prin măsuri agrochimice, îndiguiri, desecare, drenaj, irigații.

În ce privește solurile, în zona de activitate a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolǎ Oradea, se remarcă o variabilitate foarte accentuată a condițiilor geomorfologice, climatice și de vegetație, situație răspunzătoare de existența diferitelor tipuri de sol, precum și de succesiunea lor, atât pe orizontală, în cadrul reliefului de câmpie, cât și pe verticală în regiunile de dealuri sau în cele montane.

Harta solurilor [NUME_REDACTAT] are un aspect mozaicat, imprimat în special de condițiile hidrogeologice și de relief. Din cele 12 clase de soluri existente în sistemul român de clasificare a solurilor sunt prezente 7 clase: cernisoluri (cernoziomurile tipice, freatic, umede, cambice), luvisoluri (preluvosoluri, luvosoluri, luvisoluri albice), hidrisoluri (lăcoviște), salsodisoluri (soloneț), protisoluri, pelisoluri, antrisoluri.

Din clasa cernisoluri în [NUME_REDACTAT] se întâlnesc cernoziomurile tipice pe suprafețe mai mari în zonele Grănicei, Socodor, Pâncota, Roit, Miersig. Tot din clasa cernisoluri, cernoziomurile fratic umede și cernoziomurile cambice se întălnesc în zonele: Pâncota, Marțihaz, Homorog, [NUME_REDACTAT], Palota, Girișul de Criș.

Din clasa luvisoluri, preluvosolurile se întâlnesc pe o fâșie care începe la Tulcea și se termină la Nojorid, de asemenea în jurul Bihariei.

Luvosolurile se întălnesc pe o porțiune pe linia Tinca-Tulcea, continuând pe la vest de Miersig pin Leș pe la sud-vest de Oradea. Cercetările noastre s-au desfășutat pe un astfel de sol. Acestea de asemenea ocupă partea de est a [NUME_REDACTAT] de la sudul localității Beliu până la [NUME_REDACTAT]. La nord de [NUME_REDACTAT] luvosolurile se întâlnesc de la Husasău de Tinca până la Sânmartin.

Hidrisolurile din [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate de lăcoviști. Lăcoviștele se întâlnesc pe suprafețe însemănate în Câmpia joasă în jurul localităților: Grăniceri, Zerind, Ciumerghiu, Homorog, Cefa, Ateaș, Toboliu. Solurile gleice sunt prezente în zone de la sud de Talpoș, de la Berechiu până la Cermei și pe suprafețe mici în [NUME_REDACTAT].

Salsodisolurile sunt reprezentate de difeite tipuri de soloneț prezente în jurul localităților: Zerind, Socodor, Chișineu-Criș, Berechiu, Salonta, Cefa.

Pelisolurile ocupă o suprafață mică în jurul localităților Homorog și Cefa.

Protisolurile sunt reprezentate în special prin solurile aluviale care se ocupă suprafețe mari pe valea [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT]. Solurile aluviale sunt mozaicate cu suprafețe mici de coluvisoluri, solonețuri, soluri gelice. Suprafețele cu soluri neevoluate de pe valea [NUME_REDACTAT] sunt mai mici decât cele de pe văile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

II.4.6.1. Solul din câmpul de cercetare

Preluvosolul din câmpul de cercetare are următorul profil: Ap = 0-24 cm; At = 24-34 cm; Bt1 = 34-54 cm; Bt2 = 54-78 cm; Bt/c = 78-95 cm; C = 95-145 cm. Se remarcă faptul că migrarea argilei coloidale a determinat apariția a două orizonturi de acumulare a argilei coloidale Bt1 și Bt2 cu 39,8% și 39,3% argilă coloidală. (Domuța C., 2009).

Proprietățile fizice și hidrofizice

Pe stratul de 0-20 cm preluvosolul din câmpul de cercetare se caracterizează printr-o hidrostabilitate foarte mare a agregatelor de sol mai mari de 0,25 mm (47,5%). (tabelul 2.4.).

Solul are o porozitate totală mijlocie pe adâncimile 0-20 cm, 20-40 cm, 40-60 cm și mică pe adâncimile 60-80 cm, 80-100 cm și 100-150 cm. Valorile porozității totale scad pe profilul solului de la suprafață spre adâncime.

Conductivitatea hidraulică este mare pe adâncimea 0-20 cm, mijlocie pe adâncimile 20-40 cm și 40 cm, mică și foarte mică pe următoarele adâncimi studiate (tabelul 2.4.).

Densitatea aparentă – 1,41 g/cm3 – caracterizează un sol slab tasat pe adâncimea 0-20 cm. Pe celelalte adâncimi studiate greutatea aparentă evidențiază un sol moderat și puternic tasat. Pe adâncimea de udare a grâului (0-50 cm) și pe 0-150 cm solul este puternic tasat.

Capacitatea de câmp are o valoare mijlocie pe întreg profilul de sol, iar coeficientul de ofilire are, de asemenea, valoare mijlocie până la adâncimea de 80 cm și mare sub această adâncime.

Intervalul umidității active (IUA) sau capacitatea de apă utilă (CU) are valoare mare pe adâncimea 0-80 cm și mijlocie pe adâncimea 80-150 cm. Pe adâncimile de udare folosite în câmpul de cercetare intervalul umidității active are valoare mare (tabelul 2.3.).

Tabelul 2.3.

Însușiri fizice și hidrofizice ale preluvosolului din câmpul de cercetare, Oradea

(după Domuța C., 2009 )

Proprietăți chimice

Solul din câmpul de cercetare are o reacție slab acidă pe întreaga adâncime studiată, cu valori crescătoare de la suprafață spre adâncime (tabelul 2.4.).

Aprovizionarea cu humus este slabă, iar cea cu azot totală, slabă – mijlocie, pe întreaga adâncime cercetată. Raportul C/N are o valoare mai mare pe adâncimea 0-20 cm (8,01) și scade cu adâncimea de determinare (tabelul 2.4.).

Fertilizarea an de an cu doze de fosfor specifice agrotehnici solurilor irigate, a determinat ridicarea nivelului fosfatic al solului din câmpul de cercetare încât după 16 ani de cercetări staționare cantitatea de fosfor mobil din sol a crescut pe stratul arat de la 22,0 ppm (sol mijlociu aprovizionat) la 150,8 ppm (sol foarte bine aprovizionat).

Conținutul solului în potasiu mobil este mic – mijlociu, cu valori ce cresc de la stratul arat (124,5 ppm pe 0-20 cm) spre profunzime (145,4 ppm pe 100-150 cm) (tabelul 2.4.).

Conținutul solului în magneziu schimbabil pe profilul solului are o evoluție similară cu a potasiului solului fiind mijlociu aprovizionat cu acest element pe întregul profil.

Manganul activ caracterizează solul din câmpul de cercetare ca sol cu un conținut mijlociu pe adâncimile 0-20 cm și 20-40 cm și mic pe adâncimile următoare. Solul este moderat submezobazic pe întreaga adâncime studiată (tabelul 2.4.).

Tabelul 2.4.

Principalele însușiri chimice ale preluvosolului din

câmpul de cercetare, Oradea, [NUME_REDACTAT]

(după Domuța C., 2009 )

Capitolul III

MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

Cercetările s-au efectuat la Oradea, localitate situată la 45003’ latitudine nordică și 21056’ longitudine estică, în în parcele de control al scurgerilor de la Stațiunii de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] în perioada 2012-2013.

O parcelă de scurgere are dimensiunile de 45×3,5 m, iar delimitarea s-a realizat prin panouri metalice la bază și cu digulețe de pământ pe versant. Parcelele de control al scurgerilor au fost cultivate în următoarele variante:V1: cereală păioasă; V2: porumb din deal în vale;V3: porumb pe curba de nivel; V4: pajiște; V5: ogor negru

Umiditatea gravimetrică (A. Canarache, 1990) s-a calculat după formula:

în care: Ug = umiditatea gravimetrică (%);

b = masa solului umed (g);

c = masa solului uscat (g);

a = masa fiolei (g);

100 = factor de raportare procentuală

Calcularea rezervei de apă din sol s-a făcut după formula: (Domuța C., 2000)

Ra = Ug x DA x H;

în care: Ra = rezerva de apă (m3/ha);

Ug = umiditatea gravimetrică (%);

DA = densitatea aparentă (%);

H = grosimea stratului de sol (cm)

Consumul total de apă s-a calculat folosind ecuația de bilanț al apei în solul cu circuit închis (fără aport freatic)

Ri + Pv + ∑m = Rf +∑(e+t), în care:

Ri = rezerva inițială (la semănat, plantat, reluarea vegetației), m3/ha;

Pv = precipitațiile din perioada de vegetație a culturii , m3/ha;

∑m = norma de irigare (m3/ha);

Rf = rezerva finală din sol (la recoltare), m3/ha;

∑(e+t) = consumul total de apă, m3/ha.

Valorificarea apei consumate de către plante se poate calcula cu indicatorii:

Eficiența valorificării apei (EVA) arată cantitatea de producție principală obținută prin consumul unei unități (m3 sau mm) de apă.

în care:

Prod. = producția (kg/ha);

Σ (e+t) = consumul total de apă (evapotranspirația) (m3/ha sau mm/ha).

Valori mai mari ale indicatorului arată valorificarea superioară a apei consumate.

Coeficientul de valorificare a apei totale, notat Kvt (Grumeza N., 1987) sau CVA (Nagy Z., 1992); acesta indică consumul de apă necesar pentru o unitate de produs principal.

Kvt sau

în care:

Kvt sau CVA = coeficienții de valorificare a apei (m3/kg sau mm/kg);

Σ (e+t) = consumul total de apă (evapotranspirația) (m3/ha sau mm/ha);

Prod. = producția principală (kg/ha).

Creșterea valorii acestui indicator reflectă o folosire mai puțin bună a apei consumate.

Recoltarea experiențelor și calculul rezultatelor s-a efectuat cu respectarea instrucțiunilor prevăzută de tehnica experimentală (N.A. Săulescu., N.N. Săulescu., 1967).

Producția principală a fost calculată la umiditatea stas de 15,5%.

Rezultatele de producție au fost prelucrate folosind „analiza varianței” (N.A. Săulescu, N.N. Săulescu, 1967, Domuța C., 2006).

Capitolul IV

REZULTATE OBȚINUTE

IV.1. Influența eroziunii și direcției de semănat asupra producției de porumb

Cercetarile evidențiază o mai puternica diferențiere între nivelul producțiilor obținute la vârful versantului comparativ cu baza versantului în condițiile cultivării porumbului din deal în vale, comparativ cu porumbul cultivat pe direcția curbelor de nivel, 2460 kg/ha (67%) comparativ cu 1700 kg/ha (39%). În ambele variante de cultivare a porumbului diferențele dintre producțiile obținute la baza versantului comparativ cu vârful versantului au fost foarte semnificative statistic (tabelul 4.1. și 4.2, Fig. 4.1. ).

Tabel 4.1

Influenta poziției pe versant asupra producției de porumb semănat din deal în vale și pe direcția curbelor de nivel în condițiile de la Oradea, 2012

Tabelul 4.2

Influența direcției de semănat asupra producției de porumb

în condițiile de la Oradea, 2012

DL 5%

DL1%

DL0,1%

Fig. 4.1. Influența sistemului de lucrare a solului asupra producției de porumb obținute, Oradea 2012

IV.2. Influența eroziunii și direcției de semănat asupra valorificării apei de către cultura porumbului

Rezerva de apă din sol determinată la semănatul porumbului a avut valori mai mici la vârful versantului comparativ cu baza versantului, atât în varianta arată din deal în vale cât și în varianta arată pe direcția curbelor de nivel. De asemenea, la vârful versantului, rezerva de apă a avut o valoare mai mică în varainta arată din deal în vale comparativ cu varianta arată pe direcția curbelor de nivel. Valorile consumului de apă al porumbului de la baza și de la vârful versantului au fost apropiate în ambele variante privind direcția de semănat (tabelul 4.3).

Tabel 4.3

Bilanțul apei în sol pe adâncimea de 0-150 cm la cultura porumbului semănat din deal în vale și pe curba de nivel la vârful și baza versantului, Oradea 2012

La 1 m3 apă consumată la vârful versantului s-au obținut 0,964 kg boabe porumb în varianta semănată din deal în vale și cu 57% mai mult în varianta semănata pe direcția curbelor de nivel. Între eficienta valorificarii apei determinată la baza și la vârful versantului există o diferență mai mare în varianta semănată din deal în vale, comparativ cu varianta semănată pe direcția curbelor de nivel, 57% față de 38% (tabelul 4.4).

La porumbul semănat pe direcția curbelor de nivel la 1 m3 apă consumată s-a obtinut cu 3% mai multă producție principală comparativ cu varianta semănată din deal în vale, 1,288 kg/m3 față de 1,255 kg/m3. (tabelul 4.5.)

Tabelul 4.4

Influența poziției pe versant asupra eficienței valorificării apei (EVA) de către cultura porumbului semănat din deal în vale și pe curba de nivel, Oradea 2012

Tabelul 4.5

Influenta direcției de semănat asupra eficienței valorificării apei (EVA) de către cultura porumbului, Oradea 2012

(tabelul 4.6).

Tabelul 4.6

Influența poziției pe versant asupra producției de porumb semănat din deal în vale și pe direcția curbelor de nivel în condițiile de la Oradea, 2013

În medie, la porumbul cultivat din deal în vale s-a înregistrat o pierdere de producție foarte semnificativă statistic față de porumbul cultivat pe direcția curbelor de nivel, valoarea acesteia fiind de 1070 kg/ha. (tabelul 4.7).

Tabelul 4.7

Influența direcției de semănat asupra producției de porumb

în condițiile de la Oradea, 2013

Fig. 4.2. Influența sistemului de lucrare a solului asupra producției de porumb obținute, Oradea 2013

(tabelul 4.8).

Tabelul 4.8

Bilanțul apei în sol pe adâncimea 0-150 cm la cultura porumbului semănat din deal în vale și pe curba de nivel la vârful și baza versantului, Oradea 2013

(tabelul 4.9).

Tabelul 4.9

Influența poziției pe versant asupra eficienței valorificării apei (EVA) de către cultura porumbului semănat din deal în vale și pe curba de nivel, Oradea 2013

. (tabelul 4.10).

Tabelul 4.10

Influența direcției de semănat asupra eficienței valorificării apei (EVA)

și asupra coeficientului de valorificare a apei consumate (CVA)

de către cultura porumbului, Oradea 2013

Capitolul V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

budoi gh., penescu a., 1996 – Agrotehnică. Ed. Ceres, București.

budoi gh. și colab., 1997 – Lucrările solului componentă de bază a sistemului de conservare a solului. Simpozionul „Alternative de lucrare a solului”, 9-10 oct., Cluj-Napoca.

CANARACHE A., 2001 – Utilizarea eficientă a resurselor funciare din agricultură. În vol. „Cercetarea științifică în sprijinul redresării și relansării agriculturii și silviculturii românești. Ed. Ceres. București.

CIOBANU GH., 2003 – Agrochimia. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Colibaș I., Colibaș maria, tirpe gheorghe, 2000 – Solurile brune luvice, caracterizare și ameliorare, Ed. Mirton, Timișoara.

domuța c., bronț ilona, 1993 – Cercetări privind influența irigării asupra alcătuirii granulometrice, hidrostabilității, macrostructurale și a capacității de înmagazinare a apei în solurile brune luvice din [NUME_REDACTAT]. Analele ICITID Băneasa-Giurgiu.

domuța c., 1999 – Ameliorarea fertilității solurilor erodate pe terenurile în pantă din vestul țării. Cereale și plante tehnice nr. 7.

domuța c., sabău n.c., șandor maria, 2000 – Researches for establishing a sustainable agriculture system on the erosioned ploughing land from Bihor. [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] of Debrecen.

domuța c., sabău n.c., 2000 – Agrotehnica – lucrări practice, partea I. Ed. Universității din Oradea.

DOMUȚA C.,SABĂU N.C., 2001 – Agrotehnică partea I, partea II. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

.DOMUȚA C., CIOBANU GH., SABĂU N. C., MARIA ȘANDOR, 2003 – Agricultura durabilă pe terenurile erodate din Bihor. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

DOMUȚA C., BANDICI GH., SABĂU N. C., ȘANDOR MARIA, BORZA I., BREJEA R., 2003 – The erosion influence on the main physics properties and on the yield in the conditions from Bihor. Proceedings of the international symposium „Natural resources and sustainable development”, Oradea – Debrecen 2003.

.DOMUȚA C., 2005 – Agrotehnica trerenurilor în pantă din nord-vestul României. Ed. [NUME_REDACTAT]

DOMUȚA C., 2006 – Tehnică experimentală. Ed. [NUME_REDACTAT]

DOMUȚA C., 2007- Practicum de agrotehnică. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

DOMUȚA C., coord., 2011- Eroziunea terenurilor în pantă din Bihor. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

DOMUȚA C., 2012- Agrotehnică. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

dumitru elisabeta, 1998 – Cercetări privind modificarea însușirilor fizice și a relațiilor solului cu apa sub influența tehnologiilor agricole. Teză de doctorat. ASAS „[NUME_REDACTAT] Șișești”.

[NUME_REDACTAT]., Ghinea L., [NUME_REDACTAT], 1983 – Bazele biologice ale fertilității solului. Ed. [NUME_REDACTAT]

edwards a.c. et al., 1993 – The role of agroecology and integrated farming system in agricultural sustainability. [NUME_REDACTAT] and Environment, Amsterdam.

guș p. și colab., 1997 – Influența lucrărilor solului asupra producției și a unor însușiri ale solului. Simpozionul „Alternative de lucrare a solului”, 9-10 oct. Cluj-Napoca.

GUȘ P. și colab., 1998 – Agrotehnica. Ed. [NUME_REDACTAT]–Napoca .

jitereanu g., 1995 – Ingineria conservării solului și apei. Curs. Ed. Univ. Agronomice și de [NUME_REDACTAT], Iași.

lăzureanu a., 1993 – Agrotehnica. Ed. [NUME_REDACTAT] S.A. Timișoara.

MUNTEANU I. și colab., 1998 – Harta terenurilor României la scara 1:1000000 privind riscul și gradul de manifestare a proceselor de eroziune, alunecări, prăbușiri și inundații. În „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] în Agricultură. București 29 sept. 1999”, vol. II. [NUME_REDACTAT] Timișoara.

NEAMȚU T. și colab., 1992 – Contribuția asolamentelor la creșterea producției de porumb pe terenurile în pantă. Cereale și plante tehnice nr.1.

NEAMȚU T., RÂCLEA C., 1992 – Protecția agroecosistemelor din zona colinară, consecință a introducerii complexului de măsuri antierozionale. Cereale și plante tehnice nr.3.

NEAMȚU T., 1996 – Ecologie, eroziune și agrotehnică antierozională. Ed. [NUME_REDACTAT].

NICOLAESCU I.M., IOANIȚOAIA H., MIHAIU GH., 2003 – Lucrările de îmbunătățiri funciare – condiție a protecției și dezvoltării mediului rural. În vol. „Probleme actuale ale agriculturii în contextul integrării europene și globalizării”. [NUME_REDACTAT] București.

nițu i. și colab., 2000 – Lucrările agropedoameliorative. Ed. Ceres, București.

onisie t., 1992 – Agrotehnica. USA Iași.

PUIA I. și SORAN V., 1999 – Dezvoltarea sustenabilă – o nouă paradigmă în simbioza om-natură. Lucrările simpozionului ,,Agricultura durabilă performantă” [NUME_REDACTAT], București.

răuță c., canarache a., nițu i., 1995 – Îndrumător privind lucrările agropedoameliorative. ICPA București

SABĂU N.C., DOMUȚA C., BERCHEZ O., 1999 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor. Partea I. Geneza solului. Ed. Universității din Oradea.

SABĂU N.C., DOMUȚA C., BERCHEZ O., 2003 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor. Partea II Degradarea și poluarea solului. Ed. Universității din Oradea.

sabău n.c. și colab., 1999 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor. Ed. Univ. din Oradea.

simota c., 1988 – Effect of [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] Balance and [NUME_REDACTAT] Estimated with a [NUME_REDACTAT] Model. 11-14 [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT], Edinburg, Scotland.

ștefanic gh., săndoiu d.i., 1993 – Curs de biologia solului. Lito. USA București.

tianu al. și colab., 1992 – Curs de agrotehnică. [NUME_REDACTAT] Atheneum, București.

tianu al., 1995 – Cercetări privind sistemul de lucrări ale solului în ultimii 30 de ani în România. [NUME_REDACTAT] „Lucrările solului” Cluj-Napoca, 22-23 iunie.

timariu gh., 1992 – Fondul funciar al României și măsurile de inventariere, conservare, ameliorare și folosire rațională. Ed. Tehnică agricolă.

TONCEA I., 1999 – Agricultura ecologică în contextul agriculturii durabile. Lucrările simpozionului ,,Agricultura durabilă performantă” [NUME_REDACTAT], București.

toncea i., alecu i.n., 1999 – Ingineria sistemelor agricole. [NUME_REDACTAT] București.

unger p., cossel d., 1991 – Tillage implement disturbance effects on soil properties, related to soil and water conservation, a literature review. Soil and [NUME_REDACTAT] 19.

zăhan P., Bandici gh., 1997 – Mic dicționar de agrobiologie. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

zăhan P., bandici gh., 1999 – Agrotehnica solurilor acide din N-V României. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

**** – Metodologia elaborării studiilor pedologice. ICPA București, 1987.