Valorificarea Potențialului Cultural Maramureșan In Sfera Turismului

TEMA :

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI CULTURAL MARAMUREȘAN IN SFERA TURISMULUI

CUPRINS:

1. INTRODUCERE ………………………………………………………………..

2. SPECACOLUL NUNȚII IN MARAMURESUL VOIEVODAL ………….

3. OBICEIURI DE IARNĂ ………………………………………………………

4. OBICEIURI DE SÂNZÂIENE…………………………………………………

5. CONCLUZII ………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………..

“Maramureș,plai cu flori,
Mândru ești in sărbători,
Mândru ești și înflorit,
Maramureș, mult iubit!

Nunta – rituri pre-liminare

Pețitul

Dupa ce am vazut ocaziile în care tinerii puteau să se cunoască și să se hotărască cu privire la un eventual soț sau soție, primul act premergător căsătoriei este pețitul. Despre acest moment hotărâtor amintește și Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”: „dacă unui flăcău îi place o fată, atunci el trimite la părinții ei oameni pe care-i numesc, cu o rostire latinească stricată, pețitori, adică petitores. Aceștia iscodesc mai întâi pe departe gândurile bătrânilor, ca să nu pătească rușinea să nu vrea părinții fetei. Dacă bagă de seamă însă că aceștia vor s-o dea, atunci se duc cu toate rudeniile mirelui în casa fetei.”
Cu foarte mulți ani în urmă, feciorul care vroia să se însoare trimitea o rudă foarte apropiată, obligatoriu bărbat, la părinții fetei ca s-o „pețescă”, adică s-o ceară în căsătorie. Întrând în casă, pețitorul, după o discuție pregătitoare în care abordează diferite teme gospodărești, întreabăcu subînțeles părinții fetei:
„- Am auzit că aveti de vândut fân și otavă!”
Stăpânul casei, înțelegând unde bate pețitorul, îi răspunde pe dată: „să ne grăim cu baba ți cu fata.” Părinții și fata se retrag în altă cameră pentru a discuta împreună cererea pețitorului. În sfârșit, odată hotărârea luată de către „consiliul familial”, stăpânul casei i-o comunică pețitorului, cu aceleași subînțelesuri:
„- Ne-am grăit cu baba me și cu fata și ne-am înțeles să vă vindem o claie de fân și una de otavă. Dacă vi-i hia vă dăm și o felderă de mălai și una de grâu.”
Oferta cu fânul, otava, mălaiul și grâul constituie un răspuns afirmativ. Fata este de măritat și se pot întelege. Dacă părinții nu sunt de acord să-și mărite fata după feciorul care o cere în căsătorie, capul familiei răspunde pețitorului:
„- Iertați-ne, dar n-avem de vândut fân și otavă, nici mălai ori grâu, ci numai paie de ovăs.”
Întrând apoi direct în subiect, refuzul se face cu foarte multă diplomație și politețe:
„- Feciorul îi tare bun! Îi din oameni de ominie! Ne place de el, da’ n-o putem mărita încă pe fată”, învocându-se diferite motive: că au nevoie de ea la lucru, că nu vrea încă să se mărite etc.
De obicei feciorul se înțelegea cu fata, îi spunea intențiile lui, iar aceasta trebuia să comunice cererea părinților. Urmează ca fata să discute cu părinții, în general fetele discută cu mamele și se înteleg între ele, urmând ca mama să-l convingă pe soț, tatăl fetei, în puținele cazuri când nu sunt amandoi de acord. Dacă părinții cad de acord dau dezlegare fetei să-i spună feciorului că sunt de acord cu propunerea și că poate veni cu părinții pentru a se întelege asupra zestrei ce o va primi sau asupra altor probleme ce pot să apară. În multe cazuri, când nu sunt de acord părinții și nu vor nici în ruptul capului să o lase pe fată sau pe fecior să se „ia împreună”, găsesc diferite motive: „- Api noi am lăsa-o să se mărite cu tine, da’ nu suntem pregătiți să se mărite în câșlegile aiestea.”
Și invocă numeroase motive: că nu au făcut horinca și că nu vreau să ia de împrumut, că fata nu și-o gătat cămașa soacrei etc. Atunci feciorul le zice:
„- Și dacă o aștept până în câșlegile celelalte, o dați după mine?
– Api om vede ce-a mai si, că-i mult până atunci.”
Feciorul își dă seama că ar fi în zadar așteptarea și se orientează spre o altă fată. Întâmplator, dacă fata află c-o fost a peți și la alta, îi reproșează feciorului:
„- Ai fost la ceielaltă și n-ai căpătat. Amu zii la mine, amu-s bună și eu!”
Feciorul poate fi refuzat, dar dacă fata îl place, acceptă și se mărita cu el. Dacă nu, rușinea poate fi și mai mare, dacă a fost și la a doua fată și „n-a căpătat-o”.
Pețitul se păstreaza și în zilele noastre, însă nu mai implică la fel de multi participanți. Feciorul se duce și „se înțelege” cu fata, iar în aceeași seară vine în casa fetei și o cere părinților. Dacă feciorul este plăcut de familia fetei i se acceptă propunerea, iar dacă nu acesta este refuzat.

Logodna(credința)

În sfârșit, dacă părinții s-au hotărât să-și mărite fata, sunt invitați feciorul care a pețit-o și părinții lui să vină „pă văzute”. Dacă toate au decurs bine, feciorul invită fata împreuna cu părinții ei să-i întoarcă vizita. Dacă mirele și mireasa nu sunt din același sat, mersul „pă văzute”capătă o semnificație deosebită pentru fată. De multe ori se întâmplă ca ea să vadă pentru prima dată gospodaria unde „merge de noră”. Dupa ce viitorii cuscri s-au înțeles asupra zestrei fetei și a feciorului, despre locul unde vor sta aceștia, se stabilește data „credinței”,care se face, de obicei, într-o sâmbătă seara.
Logodnicii, însoțiți de părinții lor și de rudeniile mai apropiate, se duc la preot acasă, unde are loc „credința” sau logodna bisericesca. La sfârșitul ceremoni-alului, logodnicii schimbă între ei verighetele și „dau mâna”. Urmează apoi la casa logodnicei o petrecere cu ceterași, băutură și mâncăruri, petrecere care ține până a doua zi. Aici se ia un „blid”(farfurie) de grâu în care se ascund verighetele mirilor. Amândoi caută în același timp și cel ce o găsește mai întâi se spune că va avea noroc. La „credință” participă rudeniile mai apropiate și prietenii intimi ai logodnicilor, fiecare contribuind cu băutură. Mâncarea este pregătită de părinții fetei, iar angajarea ceterașilor și completarea băuturii cade în sarcina logodnicului. La această petrecere, prietenii logodnicilor îi strigă miresei versuri ironice, pentru a face o atmosferă glumeață, destinsă:
„Mniresucă credințâtă,
Spânzură-te de-o rătită,
De-a si bine spânzurată
Bine-a si și măritată!
Măritată încă-i bine,
Da’ nu sie după cine;
Măritată-i bine tare,
Da’ nu sie după care.”
În zori de zi, după ce pleacă „credințașii” spre casele lor, cuscrii, împreună cu mirii, fixează când să se meargă la „sânge”(analize medicale) că să poată depune actele la primărie pentru cununia civilă. Dacă se întârzie cu analizele, se pot întampla multe, în unele cazuri se mai poate strica credința, dacă se arată un alt fecior mai bogat și mai „de neam”. Acesta o poate opri să se mărite pentru că își dă seama că o pierde, de aceea „trebuie bătut seru până-i cald” ca să meargă totul bine.
„ Logodna presupune rituri de separare și rituri de prag și ia sfârșit prin rituri de agregare preliminare la noul mediu.” Astfel, logodna simbolizează despărțirea de părinți, iar datul mâinii și schimbul verighetelor sunt rituri de agregare a noii familii.
Dupa ce mirii au rezolvat cu analizele și au „băgat zilele” la primărie, primăria le dă termen de gândire înainte de a spune „da” și să primească actul oficial de căsătorie. La cununia civilă iau parte frații, cumnații, părinții, stegarul și druștele. Se merge la primărie cu o „uiagă de horincă” și cu ceva de „îmbucat”, iar, după cununia la primărie, se servește câte o gura de horincă, se felicită mirii și de data asta mirii sunt siguri că nu se mai poate întampla nimic și că-i sigură căsătoria și urmează pregătirile de nuntă.

Vestirile

Înainte ca nunta să aibă loc, preotul trebuie să strige de trei ori, în trei sărbători, „herdetișul”(vestirea nunții în biserică), când merge lumea la biserică. Și se spune așa: „Măria lu’ Pătru lu’ Vasalie și cu Ionu lu’ Grigore să vestesc pentru a-ntâia oară în vederea căsătoriei; dacă cineva are ceva împotrivă sau dacă cunoaște ceva care ar si împotriva religiei, să anunte parohia imediat.” Se întamplă să fie neamuri între ei sau să fie fată rușinată sau să fie alte motive. Lumea mai zice: „Părinte, nu ar si bine să se iei laolaltă că-s neamuri, îs veri de-al doilea sau de-al treilea și îi cruce-n sânge” și atunci preotul trebuie să verifice. Dacă-i adevarăt, preotul nu-i mai cunună, dar dacă totul decurge normal, dupa trei herdetișuri, se poate face nunta.

Chematul la nuntă
Înainte de a se ocupa de nunta propriu-zisă, mirele și mireasa merg a chema la nuntă. De obicei, chematul la nuntă se face înainte cu două săptămâni. Dacă nunta se face „detilin”, adică separat, mireasa și druștele cheamă nuntașii ei, iar mirele și stegarii invită apropiații lui. Totuși, din partea mirilor mai pot merge la chemat și părinții. Dar,la o nuntă de „bocotani”(oameni înstăriți) se trimit chemători care invită întreg satul la nuntă. Este bine dacă se poate prinde o sărbătoare, că atunci lumea este pe-acasă. Mirele intră în casă, dă binețe cu „Lăudăm pe Iisus”, gazdele răspund: „În veci, amin, să fie lăudat.” De obicei are loc un astfel de dialog:
„- Noa, șăzi la daca-i zinit.
-Api nu pot șide tare mult că am mult de îmblat.
– Apăi șăzi un ptic, să nu ne fugă pețitorii.”
Atunci mirele se așează, iar când se ridică spune:
„- Am zinit să vă chem să luați parte și dumavoastă la nuntă.
– Da’, pă când-ii ?
– Api, păste două duminici.
– Să sie într-un ceas bun și cu noroc, om mere, să sim sănătoși. Dacă nu, om trimete fecioru or fata.
– Bine dară, vă așteptăm cu drag. Dumnezău să vă ajute!”
Dacă cheamă alticineva din partea mirilor atunci zic: „S-o rugat mnirele(mnireasa) să luați parte și dumavoastă la nuntă, pă duminecă.” „Om mere, să aibă năroc!” Unii întreabă: „Da’ mare-i nunta? Cine le zâce?”
Astfel, chematul la nuntă, ca moment ceremonial, „nu este numai un <prim pas al nunții>, cum se considera indeobște, ci aparține în egală măsură și fazei marginale a obiceiului…Consumându-se aparent inerțiile unui act protocolar, chemarea comportă destule semnificații care îi sporesc ponderea în complexul de acte ceremoniale nupțiale. Ea definește astfel, printr-o dublă deschidere semantică: una confirmatoare, îndreptată spre recunoașterea ordinii existente în cadrul familiei, neamului și mai departe în rândul întregii comunități.”
Neamul a stat întotdeauna la temelia existenței noastre: străbunii ne-au lăsat o serie de legi nescrise, prin care trecerea noastră prin pragurile vieții, era pazită și ferită. Am moștenit o întregă zestre spirituală care sfidează vremelnicia, de aceea, în satele maramureșe, se mai poate auzi un duios cântec de fluier, se mai poate juca o învârtită și se mai pot oficia atâtea ceremonialuri, luate parcă din lumea basmelor.

Pregatirea mesei de nunta

Cele mai multe nunți se fac de obicei iarna, în câșlegi. Zilele pentru făcut nunți erau: marțea, joia, sambăta sau duminica. Înainte cu trei – patru zile de nuntă este mare fierbere atât la mire, cât și la mireasa. Astfel, „socăcițele”(bucătărese speciale) vin să pregătească „țâpoii” și mâncărurile pentru nuntă: pancove, cozonac, gulaș de oaie, sarmale etc. Fiecare familie din sat, care este invitată la nuntă, încearcă să ajute cu ce poate: lapte, brânză, ouă, găini, slănina, „cureti”(varză), produse pe care le duc la casa mirilor. Daca mirii sunt din familii mai bogate, atunci nu se prea înghesuie să ducă ori le e rușine, ori spun că la”aieștia nu le trebe că au destul, pot fa nuntă cât de mare.”

Cusutul stegului și al cununii

Nunta e o mare sărbătoare, care ține trei zile. Ea începe printr-o petrecere la care sunt prezenți tinerii satului. Această petrecere are loc cu o seară înainte de oficierea cununiei religioase, petrecere la care se face „cusutul steagului” și „împletitul cununii”. Feciorii din sat se adună la casa mirelui, iar fetele la casa miresei.
La casa mirelui stegarul își pregătește steagul. „Steagul este un simbol important al căsătoriei, el este un simbol masculin de vitalitate și putere.” Pe o botă de lemn sunt cusute „pânzături de păr”, batiste, „cipce”(panglici), clopoței, „fățoi cu ciur”, spice de grâu, tidru etc. Toate aceste elemente decorative, pentru steagul ce este confecționat, sunt adunate dte un simbol important al căsătoriei, el este un simbol masculin de vitalitate și putere.” Pe o botă de lemn sunt cusute „pânzături de păr”, batiste, „cipce”(panglici), clopoței, „fățoi cu ciur”, spice de grâu, tidru etc. Toate aceste elemente decorative, pentru steagul ce este confecționat, sunt adunate de către stegar de la fostele drăguțe ale mirelui. Dar, după nuntă, steagul se desface, se dau înapoi obiectele împrumutate, dar se păstrează spicele de grâu până la nașterea primului copil, care este „ciupăit”(scăldat) într-o apă în care se pun aceste spice, „ să sie de cinste și de vază în sat, ca și steagul.” Steagul terminat și admirat de cei din jur este săltat în sus de stegar, în ritmul muzicii și al jocului. Se face cu el prima probă pentru nuntă. Flăcăii bat din palme dupa ritmul „ceterii”, stegarul învârte steagul de trei ori în sensul în care se învârte soarele pentru a alunga spiritele rele, în timp ce aceștia strigă diferite strigături sau „horesc” cântece specifice:
„La cusutul steagului,
Joacă ruja macului;
La cusutul cununii
Joacă ruja violii.”
Sau
„La cusutul steagului
Joacă ruja macului
Din mijlocul stratului.
Joacă ruja, sa scutoară,
Mândru fecioraș să-nsoară,
Joacă ruja, să clăte,
Mândră mnireasă își ie.”
Concomitent cu pregătirea steagului, la mireasă se face „împletitul cununii”, tot în cadrul unei petreceri la care iau parte druștele și prietenele miresei. În satul Budești, cununa pe care o poartă mireasa se numește „munună” și este împodobită cu oglinzi, „bumbuști” și tidru. Cioburile de oglindă simbolizează viata frumoasă, îndestulată, strălucitoare a mirilor, iar „bumbuștile” sunt puse pentru ca mireasa să facă copii frumoși. De asemenea, tot „munună” purtau și druștele. După ce este terminată, mununa este așezată pe capul miresei, iar cei prezenți, veselindu-se, „horesc” cântece de nuntă adecvate:
„La cusutul cununii
Joacă ruja violii
Din mijlocu’ grădinii.
Joacă ruja, să clăte,
Hireș fecioraș își ie.
Ochișori mândrii, vărgați,
Luați samă ce luați
Ca să nu vă înșelați,
C-aiesta nu-i târg de țară
Să vinzi și să cumperi iară.”
Sau
„Plânge-ți cununa, mnireasă,
Că te duci la altă casă.
Și, mnireasă, ce-ai ptierdut
Nici în târg nu-i de vândut.
Părinți nu poți cumpăra
Să dai mia și suta.
La bărbat greșești o dată,
Nici te uită, nici te iartă;
La părinți greșești o mie-
Tăt ești prunc de ominie.
Ie-ți, mnireasă, bună zî
De la care îs p-aci:
De la frunzuca din vie,
De la drăguțu dintâie.
Care-o fost drăguț la fată
Vie s-o sărute-o dată,
Și o sărute cu dor
Până-i la mă-sa-n ocol,
Și o sărute cu drag
Până-i la mă-sa pă prag.”

Când feciorii au terminat de jucat steagul, iau mirele și se îndreaptă spre casa miresei. Aici sunt întampinați de mireasă și de druște, care-i așteaptă cu „struțurile”. Druștele cos struțul stegarului, iar mireasa mirelui. După acestea începe petrecerea, muzicanții aduși de mire încing atmosfera, lumea începe să joace și să cânte, se aduce mâncare și horincă, iar petrecerea durează până la doua – trei dimineața.
În sfârșit sosește ziua cea mare, ziua nunții. În ziua nunții, stegarul, de dimineața, merge la mire acasa și pune steagul în colțul „tărnațului”, sus, să vadă lumea unde-i nunta, în cazul în care mai vin oameni și din alte sate.. Mirele și mireasa merg la biserică și se spovedesc duminica dimineața, iar, dacă nunta are loc marțea sau joia, atunci mirii se spovedesc înainte cu o zi. După ce mirii vin de la spovedit, începe pregatirea și îmbrăcarea mirilor, în același timp și la mire și la mireasa.

Gătitul miresei și al mirelui

Mai demult, mireasa, înainte de a pleca la cununie, se scălda în apă neîncepută dacă era „fată cinstită”. În apă „pune bani de argint, ca să sie cu noroc și să nu să lege de ie ceas rău; la mână să lega cu argint ziu și să cântare cu grunz de sare ca să nu să ieie de ie meșteșâguri”. Cântărirea „cu sare mare și argint ziu să făce în ptelea goală” pe un cântar mare, luat împrumut de la un „jâd”(evreu) sau „pă cântaru’ cu care să măsura grâul îmblătit”. După scăldat și cântărire, mireasa era îmbrăcată cu: poale cu colți, „sumnă” roșie sau albastră, cămașa albă „cu bezeri pă la gură și cu colți formăluiți pă la mâneci”. Peste cămașă poartă „teptar cu ruji” și apoi „gubă din lână de oaie albă, cu bdiț”. În picioare avea „optinci de oargă, cu obdele de pănură, albe, legate cu ațe de lână neagră, împletite.” Mireasa era îmbrăcată de druște care o piaptănă, îi împletesc părul în doua cozi în care-i puneau „cipce” și „măderan” (și astăzi, mirii din satul Budești păstrează costumul popular, deși opincile sunt înlocuite de pantofi, iar mununa miresei de coronite cu voal). În timp ce-i fixează mununa pe capul miresei, druștele „strâgă”:
„Mniresucă, mniresucă,
Până-ai fo’ la mama ta
Te-ai culcat sara pă țol
Și te-ai sculat târzior;
Da’ de astăzi înainte
Ti-i culca numa pă brață
Și ti-i scula dimineață,
Că bărbatu-i mare câne,
Orice faci, nimic nu-i bine,
Că bărbatu-i mare drac,
Nu-i poți fa’ nimnic pă plac.
Mniresucă, mniresucă,
Cununița ta cea verde
Cum te scoate dintre fete
Și te bagă-ntre neveste.
Nevestia-i haină gre’,
Tăte grijile-s în ie.”
Mirele este îmbrăcat cu „cioarici albi, de lână”(dacă era iarnă), cu opinci de oargă, obiele de pănură albă, legate cu curele de piele, iar peste mijloc are o curea lată de piele, înflorată. Cămașa este din pânză de casă, albă, cusută „cu găurele” de către mireasă. În cap poartă clop sau cușmă, înstruțat cu „struț din cununa mniresii”.
Înainte de cununie cu doua – trei ore se adună invitații: ai mirelui la mire și ai miresei la ea acasă, fiecare cu darurile sale. La nunțile de demult darurile se dădeau când ajungeai la casa mirilor și constau în horincă și alimente: grâu, mălai etc. În timp ce oaspeții sunt așezați la masă și cinstiți cu băutură și mâncare, câțiva flăcăi nuntași, apropiați mirelui, cu sticle de horincă în mână și cu ceterașii se duc după nănași. Când ajung la casa nănașilor sunt invitați în casă și cinstiți cu băutură și cu bucate pentru că le-au făcut cinste și au mers după ei. Este mare cinste să meargă multă lume după nănași, numai așa putând să arate ce au în casă, „că au de tăte, că pot nănăși că au cu ce”. Nu oricine poate să fie nănaș. Nănași se aleg numai aceia care au o situație bună și sunt de neam bun și au un comportament bun. Trebuie să fii un model pentru ceilalți.
După ce au sosit nănașii la casa mirelui, aceștia, împreună cu nuntașii, se așează la masă. După ce mănâncă și beau, au loc „iertăciunile”, înainte de a pleca la cununie. Impresionante din ceremonialul nunților din Maramureș, ca de altfel și din alte părți ale țării, sunt cântecele de rămas bun, adresate de nuntași mirelui și miresei, de miri părinților, fraților, surorilor, vecinilor, cântece care, prin profunzimea sentimentelor ce le exprimă, emoționeză, storc lacrimi de la cei prezenți.

Iertările la mire

Între mire și părinți are loc un astfel de dialog:
„Mirele(către tată): – Să trăiești, dragă tată, și fa bine și mă iartă, că nu-s prunci să să nască și să crească, la părinți să nu greșească, și fă bine și dă-mi binecuvântarea să pot pleca la sfânta taină a cununiei.
Tatăl: – Să-ți dăie Dumnezău noroc și bucurie și să sii cuminte cum ai fost și până acum și să nu avem rușine după tine.
Mirele(către mamă): – Să trăiești, mamă dragă, și fă bine și mă iartă că știi cum îs coconii, mai mult cu mamele, și le greșesc mai mult, fă bine și dă-mi binecuvântarea ta să pot mere la sfânta taină a cununiei.
Mama: – Api, dragul meu, eu te iert că nu mi-ai greșit, așă-s coconii, da’ iartă-mă și tu că și io te-am mai bătut când am fost mai năcăjită și poate n-ai meritat.”
Urmează apoi frații și surorile care, la fel, îi fac „strâgături”, apoi unchii, mătușile și nașii. La urma feciorii închină cu horincă celor din jur, joacă „în roată”, iar ceterașii „zâc de strâgat” și feciorii strâgă:
„Mnire, mnire, dragu mneu,
Ascultă-mă ce zic eu:
Înainte de-a pleca
De la casa mâne-ta
Cheamă, tu, pe tată-tău,
Cheamă și pe mamă-ta
Și le sărută mâna,
Mâna, și-i săruta-n față
Că ei te-o purtat pă brață.
Nici amu nu-i zina lor
Că le-ai fo’ drag pân ocol,
Pân ocol și pân grădină-
Da’ tu sângurel ai zină:
Te-ai păzât la însurat
Ca floarea la scuturat.”

Iertările la mireasa

La mireasă iertările păstrează aceeași ceremonie. Înainte de plecarea spre biserică, mireasa rostește:
„Dragi părinți, imi cer iertare,
Să-mi dați binecuvântare
Că-s în ceasu’ de plecare
Cu străinii pă ce cale;
Iar în drumu’ care zine
Nu știu, rău mi-a si, ori bine,
Știe bunu Dumnezău
Cum mi-a si binele mneu.
Și de mi-a si rău ori bine,
Nu voi face de rușine.
Eu imi cer iertări o mie,
Amu, la căsătorie,
S-aveți bine și ticneală
Că eu plec în astă sară,
Dumnezău să vă trăiască,
De rele să vă ferească!”
Sau
„Să trăiești, mamă și tată,
Ne despărțâm de olaltă;
Și voi frați și surorele,
De voi mă despart cu jele!
Rămas bun, dragă măicuță,
Că te-am slujit de micuță,
Rămas bun, tată iubit,
Că bine eu te-am slujit,
Mă iarta de ț-am greșit.
Și-nainte de plecare
Să-mi dati binecuvântare,
De v-am greșit un cuvânt
Mă iertați la jurământ;
De ț-am greșit,mamă, ție
Mă iartă la cununie!
Voi, feciori, s-aveți noroc,
Nu mi-ți mai juca la joc;
Voi, fete, s-aveți ticneală
La joc nu v-oi fa-nbulzală.”
Apoi, cu un pahar de horincă în mână, închină întâi tatălui, apoi mamei. Părinții miresei răspund:
„Să sie în ceasul cel bun!
În ceasu’ cu năroc!
Să sii cuminte!”

Îi pun mâna pe creștet, îi fac o cruce și o săruta. Mireasa sărută mâna părinților. Aici, la mireasă, mai tot satul se adună. Curioșii stau pe la ferestre, prin „șatră”, prin tindă, să vadă cum îi „tomnită” mireasa. Rudele, dar și femeile, chiar dacă nu sunt chemate la nuntă, strigă miresei strigături până vin solii mirelui să anunțe că mirele pleacă la cununie. Există „strigături” alcătuite sub forma unui dialog între mireasă, nuntași și mama miresei:
Mireasa: „Plânge-mă, mămucă, tare
C-amu nu-s a dumitale,
Că mândru m-așteaptă-n cale.
Foaie verde de alun,
Hai, mămucă, rămas bun,
Că mă duc să mă cunun,
Că m-așteaptă mândru-n drum.
Să dau mâna cu badea
Înainte la popa,
Că de el nu m-oi lăsa-
Nu știu bine-a si ori ba.
Da’ noi zicem ca nu-i rău
Tăte-s de la Dumnezău.
Nuntașii: Mnireasă din doi părinți
Ce gândești de te măriți?
De-ai ști cum îi măritată
Șidea-oi la mă-ta fată,
De-ai ști cum îi cu bărbat
N-ai sâli la măritat.
Poți fată să lăcrămezi
După binele ce-l pierzi;
Binele ce l-ai avut
Nu l-i mai ave mai mult.
Te-o cerut fecior din sat,
Te-o cerut și nu te-o dat.
Mireasa: Te-ai temut, mamă-ai temut
C-oi zini după-mprumut
Și nu ți l-oi da mai mult.
Da’ m-ai mai putut lăsa,
Nu ț-aș si mâncat casa,
De-aș si ros o grindă, două,
Ț-aș si făcut alta nouă,
De-aș si ros-o jumătate
Și io-am avut în ie parte.
Mama miresei: Mniresucă, struț de vie,
Be-ți paharu-aiest dintâie
C-amu pleci la cununie.
Verde popa te-a jura,
Gata-i de fetia ta.
De-i răbda nu ț-a si rău,
De nu, vai de capu’ tău;
De-i răbda bine ț-a si,
De nu, -ți cată-a suferi.”

Mersul la cununie

După ce se termină cu închinatul și iertăciunile, „să îmbie cu cureti și pancove”, iar când se face semn că e de plecat nănasul se ridică în picioare și zice „Tatăl nostru” și „într-un ceas bun și cu noroc să plecăm la cununie”. Toți nuntașii din partea mirelui pornesc la cununie. În frunte merg feciorii, cuprinși peste umere, cu „uiegi de horincă în mână, înstruțate cu rujmălin, legat cu ață roșie”, jucând în chiote și strigături. După feciori urmează mirele, stegarul, nănașii, părinții și restul nuntașilor. Când mirele pornește de acasa trimite soli la mireasă s-o anunțe să plece și ea cu alaiul ei la biserică. Mirele nu se ducea dupa mireasă, însă astăzi nu se mai păstrează obiceiul și întregul alai al mirelui, împreună cu el, se duce la casa miresei.
La sosirea solilor, mireasa se pregătește să meargă la cununie și iese de dupa masă în sensul în care răsare soarele(de la stânga la dreapta). Și în acest moment nuntașii îi strigă miresei:
„Mniresucă, mniresucă,
Uită-te pe ferestucă
Că vin solii să te ducă.
Pe cărarea cu stinii,
În casa cu străinii;
Străinii nu te-or certa
Nu-i ave la ce-nturna,
Străinii nu te-or sfădi
Nu-i ave la ce zini.
Multe lacrimi îi vărsa
Până-a cătăni badea,
Multe lacrimi îi urni
Până mândru-a cătăni.”
Sau
„Mniresucă, mniresucă,
Vin străinii să te ducă;
Ti-i duce de-aici cu dor
Ca lunița p’ângă nor,
Ti-i duce de-aici cu jele
Ca lunița p’ângă stele.”
În „ocol”(curte), după ieșirea din casă, se aranjează nuntașii: în față mireasa, de o parte druștele, de altă parte, în dreapta miresei, nănașii. Spre biserică mireasa merge „cătilin”, urmată de fete, feciori, nuntași și curioșii care vin să vadă „cum îi gătată mnireasa, cât îi de mândră”.
Alaiul mirelui ajunge înaintea miresei la biserică. Tot drumul feciorii „strigă” și „horesc”, se creează o atmosferă plină de veselie, dar în acelasi timp emționantă. Paleta cântecelor de nuntă este foarte variată în satul Budești, existând anumite strigături care se referă la locuitorii acestui sat denimiți „rășinari”, datorită faptului că Budeștiul este un sat de munte, înconjurat de păduri de conifere. În timp ce cântă, bărbații, așezați în față, opresc alaiul mirelui, se așează roată, într-un genunche, cu „uiegile de horincă” în mână și încep să strige:
„Morții voști de rășinari,
Stați în loc și bateți pari
Și-ngrădiți care cum știți
Ș-apoi de-acolo porniți.”
În rândurile de mai jos voi exemplifica câteva din strigăturile care se aud la majoritatea nunților din Budești:
„Când a si nunta mândrii
M-oi culca ș-oi adurni
Pă pragu’ bisericii
Să văd cine m-a trezi.
De’ m-a trezi mnireasa
Atâta i-i viata,
De’ m-a trezi mnirele
Atâtea i-s zilele.”
Sau
„Mult mă mnir de-aiasta treabă
Ce s-o strâns atâta babă?
Mereți acasă, femei,
Și puneți la sert păstăi,
C-or zini fetele bete
Și-or mânca păstăi neserte
Și-or zâce că-s diotete.
Și părinții îs nebuni
Și le potolesc cărbuni.”
Sau
„Suiți, babe, pă gunoi
C-om zini și după voi,
Când a si Paștele joi
Și Crăciunu mai apoi.”
Sau
„Mi se mărita mândra
N-am la cine me’ sara
Și să viu dimineața.
Mi să-nsoară-un văr de-a mneu,
Mâni, alaltă, mă-nsor eu.”
Sau
„Casa mândrii s-o aprins
Eu m-am omorât de râs;
Casa mândrii când a arde
Eu m-oi încălzi la spate;
Casa mândrii foc și scrum
Numa io să ies în drum.”

Mersul după mireasă în alt sat
Dacă mirii nu sunt din același sat, atunci situația este puțin schimbată. Se organizează călăreți atât în alaiul mirelui, cât și în cel al miresei. Caii și căruțele sunt împodobite cu panglici, ștergare colorate, cu oglinzi și alte struțuri, pentru că aceștia vor însoți alaiul de nuntă al miresei și al mirelui. În acest caz mirele, împreună cu stegarul și călăreții, se duce după mireasă. La intrarea în satul miresei, alaiul mirelui este întâmpinat de călăreții miresei care-i vor conduce la casa acesteia. Tot drumul feciorii din alaiul mirelui cântă și strigă, acompaniați de ceterași:
„Noi merem după mnireasă
Cu tri cară nu ne lasă,
Numa cu cinci și cu șasă.
Acolo dac-am ajuns
La masă pă noi ne-o pus,
Și-am băut și am mâncat,
Am horit și am jucat.”
Sau
„Hai să merem câtilin
Pân pădure de mălin
Cu uiaga după zin.
Câtilin, câtilinaș
Până lângă ceteraș.
Când o me’ după mnireasă
Ne-om lua ptita de-acasă
Și horinca de pă masă.
Când om mere după ie
Nici om mânca, nici om be’,
Numa ne-om uita la ie
Cât a si de frumușe.”
Sau
„Pare-mi-se că s-aude
Glasu’ mândrii oareunde,
Pare-mi-se că se vede
Casa mândrii unde șede.”
După ce alaiul mirelui ajunge la casa miresei începe o scurtă petrecere, ceterașii cântând, iar lumea servind mâncare și băutură. În vechime s-a înregistrat un obicei conform căruia mireasa era ascunsă de nanași în casă, iar mirele era ținut la poartă. Nănașul iese în întâmpinarea mirelui, care-i cere mireasa. Nașul îi aduce, pe rând, druștele sau fete din alaiul miresei, dar mirele îi zice nașului că nu aceasta este mireasa. La sfârșit este adusă mireasa, mirele zicând: „Aiasta-i”. Atunci i se deschide poarta, mirii se îmbrațișează și sunt primiți în casă. După ce se încheie mica petrecere, mirii pornesc la cununie. Dacă mireasa pleacă de noră e obiceiul ca masa rămasă în casă să nu fie curățată timp de trei zile, ca un simbol de jale. De asemenea, nu este bine ca mireasa plecată de noră să se uite înapoi când iese din casă sau să se întoarcă la părinți numai după trei zile „pentru a nu să despărți.”

Cununia religioasă

La poarta bisericii, fetele și feciorii rămân cu ceterașii, „învârtesc” și „strigă” strigături, unii dintre ei strigând versuri mai glumețe:
„Ia, ce s-o muiet cărarea
C-amu s-o-nsurat mnirarea.”
sau
„A me’ mândră-i mânioasă
Di ce i cămeșa groasă.
Cine dracu i de zină
Dacă toarce ca de lână?
Pă cămeșă trebe-a coasă,
Mândra-i tare somnoroasă;
Pă cămeșă trebe lucru,
Mândra doarme ca butucu.
Șede mândra jos și zdiară
Dacă nu ști pune tiară;
Și-o pus tiara după casă
Cine-a tre’ pă drum să țasă;
Fără iță, fără spată
Și-o rămas nemăritată.”
În biserică mirii sunt încadrați de druște și de stegar. În spatele lor stau nănașii, cu „lumnini” înstruțate, aprinse. În timpul cununiei, neamurile apropiate stau în jurul mirilor, să nu ia cineva din cununa miresei sau din struțul mirelui „c-apoi fac cu ele orice meșteșâguri să-i despărța”. Ritualul religios este cel obișnuit în biserica româneasca ortodoxă.
După ce se încheie cununia religioasă, până la poarta bisericii, mirii merg „alăturea”, cu lumânări aprinse. De aici, încadrați de nași și druște, se îndreaptă spre casa unde are loc nunta și, la fel ca la venirea spre biserică, feciorii cântă și strigă:
„Mnireasă, mnirele tău,
La multe le pare rău,
Da’ mai tare la una
C-o gândit că l-a lua,
S-o gândit că doară, doară,
Până-o văzut că să-nsoară.”
Sau
„Hai, ziniți să ne vedeți,
Numa nu ne dioteți,
Că ni-s poalele cam scurte
Și ne-om diote cam multe.”
(versuri strigate de fete)
Sau
„Bună-i mnierea, cum nu-i bună,
Da’ amară-i peste-o lună,
Bună-i mnierea-n cununie,
Da’ amară-i pă vecie.”

Petrecerea

În MARAMURES au existat două tipuri de nunți: nunta „laolaltă” și nunta „detilin”(separat). Mai demult nunțile aveau loc atât la casa miresei, cât și la casa mirelui, iar nuntașii nu se adunau decât dimineața, fiecare petrecând la casa aceluia care l-a invitat. Nunta se făcea separat fie pentru că nu încăpeau foarte multi nuntași într-o singură casă(pe atunci nunta nu se făcea la căminul cultural), fie pentru că mirii aparțineau unor familii de „bocotani” și aceștia vroiau să demonstreze că au suficientă avere încât să-și permită să facă două nunți. Totuși, cele mai multe nunți se făceau „laolaltă” pentru ca familiile mirilor să fie scutite de cheltuieli în plus.

Ajunși la casa unde se ținea nunta, nuntașii sunt întâmpinați de socăciță cu un „blid”(farfurie) de grâu. Ea strigă strigături anume, aruncând grâu peste miri și nuntași:
„Eu țâp grâu, nu țâp ovăs,
Mnirele-i din neam ales,
Mnireasa-i floare din șăs;
Eu țâp grâu, nu țâp săcară,
Mnirele-i de ziță rară,
Mnireasa-i floare de vară.
Eu țâp grâu din tălgerel
Mnirele ni-i frumușel
Și mnireasa ca și el.
Eu țâp grâu din farfurie
Mnirele-i de ominie
Și mnireasa așe să sie!
Eu țâp grâu într-aurit
Mnireasa-i floare din rât.
Ca și grâul cel curat
Să le sie traiul dat.”
Nuntașii înconjură socăcița de trei ori, cu clopurile în mâini, ridicate peste capete pentru a putea prinde grâul. Acest grâu, din clopurile lor, nuntașii îl aruncă tot peste miri zicând: „Noroc!Noroc!Noroc!” și strigând:
„Holdă mândră și rodită,
La mniri viață fericită.
Câte grăunțe în clop
Atâția prunci cu noroc!
La mnire și la mnireasă
Bucurie multă-n casă.”
După aruncatul grâului de către socăcița, mirii intră în casă. În portița de la șatră, mirii sunt întâmpinați de socrii mari. La fel ca și socăcița, soacra mare le va striga mirilor aruncând peste ei cu grâu:
„Zii-mi ceteraș mai cu drag,
Să deștid portița larg
C-o sosât cine mi-i drag.
Și oi pune-o după masă
C-o zinit găzdoaie-n casă.
Eu țâp grâu, nu țâp ovăs
Mnirele-i din neam ales,
Eu țâp grâu, nu țâp săcară
Mnireasa-i de ziță rară,
Mnirele-i de ominie
Și mnireasa așe să sie.”
La rândul ei, mama miresei îi strigă miresei, versurile având semnificația unor sfaturi date miresei care, trecând de la adolescență, intră în lumea oamenilor maturi, a femeilor măritate:
„Floricică de pân iarbă,
Să trăiești, tu , fată dragă,
Să trăiești, să-ți sie bine,
Să ai grijă și de mine.
Dumnezău să-ți dăie bine
Să nu mă faci de rușine!”
Sau
„Tu, mnireasă, fătu mneu,
Ascultă ce-oi zâce eu:
Bărbatu’ oricum te-a bate
Nu-ți lua hainele-n spate,
Până la mă-ta-i departe;
Să ai cât de puțânele,
Până la mă-ta ți-s grele.
Sii bună ș-ascultătoare
Ca pământul sub pticioare,
Ascultă de soacră-ta
Batăr unde te-a mâna,
Din pticioare să meri iute,
Din gură să nu zâci multe;
Din pticioare să meri tare,
Din gură să ai răbdare.
De-a zice să calci în foc,
Calcă, că-i ave noroc,
De-a zâce să calci în pară
Calcă, că-i ave ticneală.
De-a si bună, bine-a si,
De-a si ră, rău îi trăi,
Că bărbatu’ nu ți-i frate
Să gândești că nu te-a bate,
Nici soacră-ta nu ți-i mamă,
Să gândești că nu-l îndeamnă
Să-ți mai tragă câte-o palmă.”
După ce se încheie aceste strigături, cu un „țâpoi” în mână, mirii înconjură mesele de trei ori. Se realizează astfel cercul magic pentru a feri de rele noua căsnicie. În fruntea mesei sunt așezați mirii și nănașii, druștele și stegarul, apoi restul invitaților. Tuturor nuntașilor li se servește mai întâi băutură, din „uiegile de jumătate înstruțate”, paharele folosindu-se doar pentru miri, nănași și unii invitați mai simandicoși. Un om de încredere, numit „paharnic”, are în primire băutura, iar socăcița răspunde de mâncăruri. Drept „paharnici” se aleg rudenii apropiate de-ale mirilor care au grijă să umple sticlele cu horincă în momentul în care acestea se golesc. După băutură urmează masa, care constă dintr-o supă de carne de găină, numită „zamă de laște”, din tradiționalele sarmale, numite „cureti împlut”, carne friptă, plăcinte, pancove etc. „Țâpoii” care au la mijloc un fir de busuioc servesc drept pâine. Mai nou nu lipsesc de la nunțile țărănești „torturile”, aduse de nănași, druște sau de alți nuntași.

Jocul miresei
După ce se termină de mâncat, mesele se scot afară și începe jocul. Bineînțeles, jocul este deschis cu „jocul miresei”. Pentru jocul miresei nănașii cer două „blide” pentru bani, care se pun unul peste altul, iar stegarul ia mireasa și o joaca primul. Stegarul este, după mire, cel mai imporant din nuntă și el trebuie să pună bani mai mult ca oricare dintre nuntași. Se mai întamplă ca mama stegarului să mai aibă pregatit ceva: un set de vase, o cergă sau o perină și să le pună la jocul miresei. Urmează apoi alții care vor să joace mireasa, în timp ce stegarii strigă:
„Haideți și jucați mnireasa
Nu ne tăt bdiciuliți casa;
Casa ni-i mândru gătată-
Mnireasa trebe jucată,
Brozbuțăle le-ați mâncat
Mnireasa n-o-ați jucat.”
Sau
„Cine n-a juca mnireasa
La vară nu-i taie coasa.”
Sau
„Cine-n lume s-ar afla
Să ne joace mnireasa?
Mnireasa-i a mnirelui,
Boii-s a nănașului.”
Când lumea care joacă mireasa nu pune suficienți bani în farfurie, stegarii zic:
„Nici i oarbă, nici i știoapă,
Cu cinci bani nu să mai joacă.
-Altu’ care are bani!”
Jocul începe un pic cam greu pentru că nuntașii așteaptă unul după altul, să vadă care cât pune, să nu se facă de rușine că pun în joc prea puțini bani. În general se pune, la început, să zică toți ceterașii pe o strună, să nu mai fie muzică nici într-o cameră, pentru ca toți nuntașii să se-nghesuie să joace mireasa. Ceterașii trebuie să comunice tot timpul cu nănașii, să fie atenți, că în funcție de bani se zic și învârtitele. Banii sau cergile sau alte obiecte care se pun, se așează pe farfurie și când se iau jos ceterașii trebuie să oprească învârtita. Cei care nu știu să joace sau sunt mai bătrâni și nu pot „învârti”, pun bani și își arvonesc un nepot sau pe cineva drag lor, care joacă bine, să danseze cu mireasa. E o mare onoare să fii plătit de către cineva să joci mireasa. Înspre final joacă mireasa și nănașii. Bineînțeles că se cântă învârtita nănașilor, iar nănașul ia toate nănașele la joc , ca să nu se supere, împreună cu mireasa, și învârte cu câte trei-patru femei odată, ceea ce-i foarte greu, „da’ n-are ce să facă dacă i-o trebuit să sie nănaș.” Când toată lumea a terminat de jucat mireasa, vine mirele să răscumpere mireasa și de data asta toată lumea se înghesuie să vadă câti bani pune mirele, însă stegarul nu dă mireasa până nu e mulțumit de suma de bani pusă. Mirele începe cu bani mărunți și-i pune în „talger ca să sune și tot scoate din jeb, până pune toți banii”, numai astfel primește mireasa să o joace. Se trece prin mari emoții, căci din momentul acesta mireasa este a mirelui și el are drept deplin asupra ei.
După jocul miresei se face „bărbătescul”, joc la care iau parte numai bărbații și, eventual, unele femei care știu să-l joace foarte bine. Când se termină bărbătescul începe „învârtita”, joc tradițional din Maramureș. La nuntă se mai joacă „baraboiu” – un fel de joc în care perechile își schimbă partenerii – , „mătura” – un joc în care un fecior joacă mătura și, când muzicantul trage cu arcul, își lasă mătura și-și caută parteneră; cine rămâne fără parteneră va juca mătura-, sârba, „rața” – joc în cerc, în horă, în timpul căruia se strigă. În timpul acestor dansuri toți feciorii strigă pentru a crea o atmosferă și mai veselă:
„Frunză verde, tri scăieți,
Hai la nuntă, măi băieți,
Care vreți, care puteți,
Care nu, mai rămâneți.”
Sau
„Asta mândră care-o joc
Dăie-i Dumnezău năroc
Și la mă-sa sănătate,
C-o făcut-o lată-n spate.”
Sau
„Zadea mândrii dinainte
Rău m-o-nnebunit de minte,
D-apoi ceie dinapoi
Nnebuni-ne-a p-amândoi.”
Sau
„Stiu că nu-s din Șugătag
Ce-a zâce mândra să fac,
Că-s fecior de pă Cosău,
Face mândra ce zâc eu.”

Jocul găinii

Stegarul și mirii pun apoi bucăți de carne de găină și bucăți de țipoi, impodobite cu flori, intr-un cuțit, pe care le oferă oaspeților. Capul si gâtul de la găină se dau ceterașilor. In ciocul deschis al găinii instruțate se pun si monede de unu sau trei lei.

Învălitul miresei

După ce se termină masa de dimineată se face „invăluitul miresei”, obicei adus din satele de pe valea Vișeului. Fiecare nănașă are o „pânzătură” pe care o pune pe capul miresei facându-i semnul crucii. Mireasa iși aruncă de pe cap pânzătura peste steag, dar stegarul i-o dă înapoi atârnată în cuțit. Acest joc se repetă de trei ori, simbolizând impotrivirea miresei de a renunța la statutul de fată. După ce-i pun toate nănașele pânzăturile pe cap, i se dă miresei cununa jos și i se lasă pânzătura care-i place mai mult, cu care va fi „invalită inapoi”, la fel ca și nevestele. Cât durează invălitul miresei, fetele îi strigă miresei:

„Tu, mnireasă, nu lăsa
Să îți țîpe cununa
Ca să-ți puie năframa,
Că năframa-i tare gre,
Suflă vântu și n-o ie,
Cununa-i pană ușoară,
Suflă vântu și o zboară.
Saracă cununa ta
A sta-n cui și s-a uita
Cum iți petreci viața;
Nici o data-n săptămână
Nu-i mai si cu voie bună.”
Sau
„Mnireasă, de bună samă
Dai cununa pă năframă,
Da’ năframa-i tare gre
Tăte grijile-s în ie.”
Sau
„Tu, mnireasă, ce-i cu tine?
Nici nănașii nu-ți vreu bine
Că ț-o luat cununită
Și ț-o pus pânzăturiță.”
Sau
„Pântru tri cârpe de-aieste
Te-o băgat între neveste,
Pânzătura ta cea alba
Cum o dai pă ceie neagră,
O dai pă ce’ mohorâtă
Să-ți sie lumea urâtă,
O dai pă ceie aleasă
Să trăiești mulți ani, mnireasă!”

Hoarea miresei

Strîgăturile de la învălitul miresei provoacă lacrimi miresei și apropiatelor acesteia, însă voia buna se reia cu muzică și joc. Ca o revanșă la bărbătescul care a fost jucat în noapte, femeile, împreună cu mireasa, joacă „hoarea miresei”. Ceterașul începe să le cânte, femeile se prind în roată și încep să horească:
„Măieran în colțu mesei
Să horim hoarea miresei,
Să horim că-i supărată
Că să află măritată,
Să horim că-i bănuită
Că s-află căsătorită
Și dintre fete ieșită.
Ie-ți, mnireasă, cununa
Și ți-o dă de-a durița
Pân grădina mâne-ta.
Unde-a sta cununa-n loc
Să răsaie busuioc,
Nu-i mai si fată la joc;
Să răsaie lamâiță-
Nu-i mai si fată-n uliță
Nici nu-i da bădii gurița.
Mnireasă, cununa ta
învârstată-i mânânțel
Și-i purta-o puțîntel.
Mnireasă, de-amu-nainte
Cărările țî-s oprite,
Numa tri țî-s năpustite:
În grădină după ceapă,
La fântână după apă
Și la mă-ta câteodată,
Când i si mai supărată.”
Sau
„Mniresucă, sora noastă,
N-am zînit la casa voastă
Nici să bem, nici să mâncăm,
Am zînit să te-ntrebăm:
Tu-ți dai portul din fetie
Păntru cel din nevestie?
Nevestia-i port frumos
Numa-i tare lăcrămos,
Nevestia-i port cinstit
Numa-i tare suduit.
Mnireasă, cununa ta
Cum ț-o dai de-a rândunea
În grădină la mă-ta.
Mniresucă, nu zdiera
C-amu meri de la mă-ta.
Mnireasă, ca ș-o scânteie
Lasă, lacrimile-ți stăie,
Că lacrimi ț-or trebui
Când cu noi tu nu-i mai si,
Că ț-or trebui pă marți
Când ț-a zîni dor de frați,
Că ț-or trebui pă joi
Când ț-a zîni dor de noi.”

Încheindu-se aceste hori, ceterașii „zîc de învârtit”, înveselind atmosfera. Până când nu pleacă ceterașii toată lumea bea, mănâncă și dansează. În momentul în care aceștia pleacă petrecerea se etrmină și nuntașii pleacă acasă primind sticle de horincă. Pe drumul lor spre casă trebuie să servească cu această horincă oamenii care le ies în cale.

Bud Anuță (a lu’ Pătru Ioanii), 57 de ani, 4 clase, casnică

Marinca Maria (a lu’ Mniculăieș), 71 de ani, 2 clase, casnică

Bud Vasile (a lu’ Nănașu’), 60 de ani, 4 clase, pensioner

3. OBICEIURI DE IARNĂ

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise – cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) – si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.

– Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an. In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului.In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.La cele trei sarbatori mari – Craciun, Paste si Rusalii – sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos.Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate.In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat.In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori.Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba.In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.

In Borsa , colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina.In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului – o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului.Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc.In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun.Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

"Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos.Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii."Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca.Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc.Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul – bunatate, sinceritate; bradul – teama de suferinta; castanul – teama nevinovata; frasinul – amabilitate; gorunul – noroc surprinzator; liliacul – iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul – pace si impacare; mesteacanul – fericire in familie; nucul – insanatosire; paltinul – atentie la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultati; plopul – prietenie, devotament; prunul – fagaduieli uitate; salcia – respect; salcamul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sincera; teiul – iubire conjugala; ulmul – prietenie trainica; visinul – lipsa de initiativa; vita de vie – petrecere; zmeurul – discordie.

Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele – delicatete; brandusa – regret; bujorul – rusine ; busuiocul – saracie; crinul – iubire ideala; garoafa – iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia – bucurie; laleaua – reusita deosebita; lacrimioara – noroc si prosperitate; liliacul – iubire care se naste; macul – liniste, sanatate; margareta – candoare; narcisa – egoism, amor propriu; nufarul – raceala in iubire; nu-ma-uita – bucurie efemera; odoleanul – gelozie, cearta; sulfina – noutate; vioreaua – aventura primejdioasa; trandafirul – iubire si frumusete.Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci.In noaptea Anului Nou, in Borsa, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.

In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii".In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului.In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace. In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii.In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.

Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!".Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef.

Semnificatiile unor intamplari:

– Ai noroc:

– daca versi vin pe masa

– daca rastorni cutia de chibrituri

– daca atingi cocoasa unui cocosat

– daca strici un pahar de culoare alba

– daca iti tiuie urechea stanga

– daca dai pomana unui sarac.

Diferite superstitii:

– Painea sa nu se puna cu coaja de jos in sus ca trage a saracie.

– Daca cineva bea ceai si varsa din el din intamplare, e semn bun.

– Cand te mananca palma dreapta e semn ca vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stanga inseamna ca vei primi bani.

– Femeia care poarta cercei schimbati, adica unul de la o pereche si altul de la alta, e semn ca isi va schimba si barbatul.

– Daca porti o camasa pe dos e semn ca ti se intoarce norocul spre rau.

– Cand cineva isi musca limba e semn ca cineva il vorbeste de rau.

– Daca la masa se varsa vin din pahar din greseala inseamna ca va fi veselie.

– Cand cocosul canta in fata usii sau a ferestrei vesteste sosirea unor musafiri.

Semne de timp:

– Daca inceputul lui decembrie va fi geros, tot asa va fi vremea zece saptamani.

– Cand cainii latra la luna, urmeaza ger mare.

– Cand porcii de ingrasat mananca bine, va fi timp senin.

– Dupa o iarna grea, urmeaza un an manos.

– Zapada multa si gerul din decembrie vestesc grau si bucate din belsug.

– Gaste salbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele.

– De va ploua la inceputul lunii noiembrie, saptamana Craciunului va fi geroasa.

– Neaua multa de pe pomi insemna muguri putini pe pomi in primavara.

– Ianuarie cald nu e semn de an manos.

– Ianuarie uscat si geros aduce Faur umed.

– Cand se trag norii spre miazazi, urmeaza frig, iar cand e spre miazanoapte, caldura.

Maramuresul si semnificatiile unor culori

– Alb – liniste, inocenta, virtute, castitate, impacare
– caracterizeaza persoanele expansive, suave, puritane.

– Albastru – liniste, satisfactie, tandrete, iubire, afectiune
– caracterizeaza persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative

– Galben – aspiratie, originalitate, veselie, spontaneitate
– caracterizeaza persoanele active, proiective, expansive, investigative.

– Gri – melancolie, tristete, plictiseala
– caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendinte de izolare, cu stare de amaraciune.

– Negru – sobrietate, tristete, doliu, singuratate, despartire, moarte

– Portocaliu – exprima dorinta, excitabilitate, dominanta, erotism
– este specifica pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile.

– Rosu – vointa, dominanta, ardoare, erotism, actiune, insufletire
– specifica persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive.

– Verde – concentrare, renastere, siguranta, indrazneala, abstinenta, autoevaluare, persistenta
– caracterizeaza persoanele pasive, defensive, autonome, retinute, posesive, imuabile.

III OBICEIURI DE SÂNZÂIENE

BIBLIOGRAFIE:

DĂNCUȘ MIHAI – “Zona etnografică Maramureș”, Editura Sport-Turism, București,

1986

www.maramures.insse.ro

www.mturism.ro