Turismul Intern Si International al Romaniei
INTRODUCERE
Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod plăcut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei calatorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecința și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu. De aceea pentru a releva situația actuala a turismului românesc, importanta acestei activități în cadrul societății românești contemporane, vom aborda turismul pe plan economic, social-cultural și ecologic, încercând sa prezentam valențele multiple ale acestuia și locul ocupat de el în viata economico-sociala a României.
Caracterul de ramură de interferență și sinteză al turismului face ca acesta să fie impulsionat și stimulat în dezvoltarea sa de situația diverselor ramuri economice ale economiei naționale, și în același timp, face ca turismul sa exercite la rândul sau, numeroase influente pozitive, atât pe plan național cât și internațional.
Turismul național și cel internațional constituie, în perspectiva abordării prezente, o șansă reală în relansarea durabilă a creșterii economice, a dezvoltării economiei de piață în România
Ca „cea mai vizitată destinație de pe Glob”, Europa a înregistrat în ultimii ani 62,92% din totalul vânzărilor de pe piața de turism mondial. Numai în anul 1995 în țările Uniunii Europene s-au realizat 41% din totalul încasărilor turistice internaționale. Astfel, în a doua jumătate a deceniului trecut, balanța turistică de plăți a țărilor din Uniunea Europeană avea un excedent de 1,12 milioane euro, iar pe locul III în ierarhia de servicii din aceste țări l-a constituit exportul turistic.
După 1990, țara noastră a început să sprijine activ și să încurajeze cooperarea cu alte țări sau regiuni din Europa, având în vedere că prin poziția geopolitică favorabilă și prin potențialul turistic, morfologic și antropic bogat, locul României este în rândul țărilor Uniunii Europene. Astfel se pot aminti relațiile cu țările riverane Marii Negre, cooperarea din zona vestică a României cu Serbia și Ungaria, proiectele de cooperare dunăreană precum și alte forme de conlucrare subregională sau regională.
În acest scop, în cooperare sau nu, România își continuă eforturile de îmbunătățire a bazei tehnico-materiale a turismului care încă nu se ridică la valoarea potențialului turistic românesc și se încearcă o cât mai bună adaptare a ofertei turistice interne la standardele internaționale, căci creșterea competitivității ofertei turistice se bazează pe dezvoltarea și modernizarea produsului turistic. Amenajarea turistică și teritorială adecvată devine și în acest caz o condiție sine qua non de integrare europeană a țării.
Se poate afirma că, România va avea un rol geopolitic și strategic important în viitoarea construcție europeană prin abordarea colaborării cu țări sau regiuni învecinate ca o complementaritate și nu ca o alternativă la integrarea în structurile euro-atlantice.
CAP.I ABORDĂRI CONCEPTUALE ÎN TURISM
1.1. Abordări conceptuale ale turismului
Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicționarelor cuvântul „turism” provine din termenul englezesc „to tour” (a călători, a colinda), având semnificația de excursie. Creat în Anglia secolului al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a voiaja în Europa, acest galicism derivă din cuvântul francez „tour” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție în circuit), care, la rândul său, derivă din cuvântul grecesc „tornos” și, respectiv, din cel latin „turnus”, păstrând semnificația de circuit.
Turismul începe să fie consolidat ca fenomen economico-social în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima sa definiție în care se arată că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii.
Au urmat multe alte definiții ale turismului, din care amintim numai câteva. În 1910, economistul austriac J. Von Schullem zu Schrattenhafen descria turismul ca „…fenomen care desemnează toate legăturile, în special cele economice, și care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străini dispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat…”; profesorul belgian Edmond Picard definește turismul ca pe „…ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor care în țările unde se sosește cu portofelul doldora, profită direct (în primul rând hotelierii) și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile de cunoștință sau pentru plăcere…”
Din prisma consumului, în 1938 Leveille Nizerolle considera turismul „ ansamblul activităților nonlucrative ale omului în afara ariei de reședință”. Această definiție explică și integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism.
Mark Boyer, economist francez avea să definească turismul ca pe „ schimbul unei valori economice contra achiziției unei valori culturale, estetice, de agrement.”
Au existat și unele definiții negativiste precum cea a psihologului Claire Lucques care considera turismul „ o cheltuială inutilă și nefastă, consecință a tendinței spre risipă și distrugere a bogățiilor naturale în scopul satisfacerii plăcerii umane …”
O altă definiție scoate în evidență, ca motivație, dorința de evadare a individului: „turismul – ansamblul deplasărilor umane și activităților care rezultă, provocate de exteriorizarea și realizarea dorinței de evadare care există în intensități diferite în fiecare individ ”.(M.D.Mayer)
Turismul a fost analizat și de către economiștii contemporani, “ca un sistem neutru de relații inter-individuale”. Andre Siegfried îl considera ca fiind integrat într-o fază administrativă, punând în evidență existența vastei rețele de intreprinderi turistice, hoteluri și agenții de turism.
Paralel cu definirea turismului au existat preocupări și în legătură cu definirea turistului. În acest sens, în 1937 s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de statisticieni experți ai Ligii Națiunilor, definiția conform căreia turistul străin poate fi „…orice persoană care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 ore într-o altă țară, diferită de cea în care se află domiciliul său obișnuit…”.
Această definiție a fost acceptată în 1950 și de către Uniunea Internațională a Organizațiilor Oficiale de Turism (UIOOT – International Union of Official Travel Organisations), care a inclus în categoria turiștilor și pe studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate.
Pentru turismul intern UIOOT a adoptat următoarea definiție: „…orice persoană care vizitează un loc, altul decât acolo unde are domiciliul său obișnuit în interiorul țării sale de reședință, pentru orice fel de motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată și efectuând aici un sejur de cel puțin o noapte (sau 24 ore), poate fi considerată ca turist național…”.
Unii autori au încercat o tipologizare a turiștilor în funcție de nenumăratele forme de turism și de personalitatea indivizilor care călătoresc, după cum urmează:
M. Bassaud distinge patru tipuri principale de turiști:
– turistul sportiv, căutând divertisment;
– turistul expert, amator de opere de artă;
– turistul singuratic, căutând contactul cu natura;
– turistul spectator, care dorește să vadă cât mai multe locuri de interes general;
Turismul se referă la un grup de industrii care asigură serviciile esențiale necesare publicului călător.
Una dintre cele mai cuprinzătoare accepțiuni date turismului, însușită unanim pe plan mondial, aparține profesorului elvețian W. Hunziker, după părerea căruia turismul este „…ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”.
În dezvoltarea economică de după cel de-al doilea război mondial, turismul, un sector important al economiei mondiale, a cunoscut o creștere spectaculoasă. Astfel, față de anul 1957, numărul de turiști crescut de 14 ori, în anul 1990 atingând circa 480 milioane de persoane, turismul având semnificația de a călători, pentru cunoașterea altor locuri, sau pentru recreere, odihnă și agrement.
Începând cu anii ’70 (1972, Conferința ONU asupra problemelor mediului, Stockholm), protecția mediului a început să devină o necesitate deoarece, din cauza dezvoltării economice (industriale) intensive, multe din elementele componente ale mediului înconjurător au început să se deterioreze.
Anii ’90 au fost marcați de introducerea și aplicarea conceptului de dezvoltarea durabilă, de echilibrare a dezvoltării economice cu dezvoltarea socială și protecția mediului.
Piața mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluției sale, prin maturizarea turismului în calitate de consumator, dar și a industriei specifice, apreciată ca cea mai voluminoasă ramură din lume.
O firmă amencană de consultanță, WEFA, ale carei estimări au fost insușite de OMT (Organizația Mondială de Turism), considera că industria turistică generează o cifră de afaceri anuală de peste 2000 mld $, utilizând 6,3% din forța de muncă activă de pe plan mondial. În pofida masivității sale, industria turistică este privită cu suspiciune și, în general, nu este agreată.
În țările slab dezvoltate, ea este acuzată de poluarea plajelor și contaminarea valorilor morale și naționale. În țările industrializate, este considerată a fi cauza poluării prin mijloace de transport, a distrugerii unor valori universale și a criminalității în creștere. Economișii semnalează faptul că turismul cuprinde activități în care valoarea adaugată este foarte scăzută, iar forța de muncă este inferior calificată. De asemenea, până nu de mult, guvernele de tip conservator sau socialist ale majorității statelor lumii au ignorat sau au acordat o prea mică importanță industriei turistice.
Începând din deceniul nouă, marile firme turistice și-au modificat politica de preț, mulțumindu-se cu marje de profit situate între 1 și 4% pentru un volum mărit al cifrei de afaceri. Cererea și oferta de turism ieftin au crescut masiv și datorită noului și imensului segment de piață localizat în țările est europene și în mai mică măsură, în America Latină. Turismul de masă își va continua deci o existență paralelă cu cea a turismului de elită. Ambele variante ale consumului turistic se apreciază că vor periclita tot mai mult însăși suportul atracției turistice: natura și cultura. Rolul statului, al educatorilor, al economiștilor și ecologișilor este să limiteze costul degradării mediului natural și uman, cost ale cărui consecințe vor fi suportate de generațiile viitoare.
1.2. Structura serviciilor turistice
Serviciile reprezintă o componentă majoră a sistemului economiei contemporane, locul și importanța lor se află în continuă creștere, iar întreaga dezvoltare economică și socială stă sub semnul “terțiarizării”.
Această dezvoltare deosebit de susținută a sectorului de servicii pe plan mondial, in direcția extinderii schimburilor internaționale cu servicii și a amplificării rolului serviciilor în viața economică mondială este determinată de următorii factori:
– creșterea susținută a importanței input-urilor de servicii în producția industrială în raport cu munca fizică și input-urile materiale;
– creșterea substanțială a capacității serviciilor de a participa la circuitul mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase în domeniul informaticii și telecomunicațiilor;
– schimbările intervenite în structura cererii și a piețelor;
– accentuarea procesului de internaționalizare a activităților economice sub incidența societăților transnaționale;
Sub incidența acestor factori, factori, sectorul de servicii a ajuns să reprezinte peste 60% din producția mondială și să înregistreze o creștere deosebit de dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaționale de mărfuri.
Produsul turistic cuprinde un ansamblu de servicii, comodități și produse realizate de diverse ramuri industriale specifice, grupate în diferite variante într-un tot unic, valorificate în cadrul unei ambianțe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune.
Se poate considera că rolul produsului turistic este de a răspunde nevoilor multiple ale turismului, asigurând un beneficiu pentru organizator.
Acesta îndeplinește două funcții inseparabile și complementare:
funcția obiectivă (concretă), dată de performanțele sale fizice;
funcția subiectivă (psihologică), dată de satisfacțiile pe care le oferă consumul său.
Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale și servicii oferite de către personalul turistic și din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele patrimoniului turistic și ale infrastructurii generale și turistice, avantajele cadrului instituțional, urmăresc satisfacerea unor motivații specifice și generale ale consumatorilor turistici.
Produsul turistic poate fi alcătuit numai pe baza informațiilor prealabile referitoare la:
Clientelă – segmentată în funcție de vârstă, profesie, reședință, venituri, obiceiuri, gusturi turistice etc.;
Concurență – din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul în scopul diferențierii de oferta concurentă și din necesitatea unei provocări optime;
Resursele turistice ale destinațiilor: bogății naturale, culturale, infrastructură, agrement etc..
Elementele care compun produsul turistic sunt următoarele:
Patrimoniul turistic pus în valoare de combinația factorilor naturali și antropici;
Infrastructura generală, determinată de dezvoltarea economică generală, demografică a zonei de destinație;
Infrastructura turistică (transport, cazare, alimentație publică, așezăminte de sănătate);
Cadrul general privind pregătirea personalului din turism;
– Cadrul instituțional legat direct sau indirect de turism.
Produsele turistice se împart în următoarele categorii, conform criteriilor de selecție.
1. După locul de proveniență a turiștilor:
a. Turism intern;
b. Turism receptor;
c. Turism emitent.
2. După gradul de mobilitate:
a. Turism de sejur: presupune satisfacerea nevoilor turiștilor într-o zonă anumită pentru un timp determinat. La rândul său se împarte în:
a.1. Turism de sejur lung (turism rezidențial): cuprinde turiști cu durata șederii de peste 1 lună;
a.2. Turism de sejur mediu: durata șederii nu depășește 30 zile;
a.3. Turism de sejur scurt: 1-3 zile.
b. Turism de circulație (itinerant, în circuit): deplasări continue de itinerare stabilite dinainte sau spontan, cu sejururi scurte, în diferite localități pe traseele traversate. Aici sunt incluse și croazierele.
c. Turism de tranzit: traversarea unor țări sau regiuni turistice pentru a ajunge la destinația turistică.
3. După sezonalitate:
a. Turism de iarnă (turism „alb”, turism hibernal);
b. Turism de vară (turism estival): ține de sezonul de vârf, cu cel mai mare și intens flux;
c. Turismul de circumstanță (turism ocazional): localizat în timp și spațiu cu fluxuri limitate, provocate de anumite acțiuni turistice (cultural-artistice etc.). Aici sunt incluse și turismul de vânătoare și de pescuit, care țin de sezonul de vânătoare.
4. În funcție de mijlocul de transport folosit:
a. Turism de drumeție (drumeția): parcurgerea unor distanțe pe jos;
b. Turism rutier (autoturism): cicloturism, motociclismul, turismul automobilistic etc.;
c. Turism naval: turism maritim, fluvial, nautic, sportiv, plimbări și excursii de agrement cu bărci, canoe, croaziere etc.;
d. Turism feroviar: deplasări în scopuri turistice cu trenul;
e. Turism aerian: cea mai efectivă, progresivă și în plină evoluție.
5. După motivul (mobilul) deplasării:
a. Turism de agrement;
b. Turism de tratament și cură balneo-medicală;
c. Turism de odihnă și recreere;
d. Turism sportiv: activ și pasiv;
e. Turism tehnic și științific: vizitarea unor obiective industriale, agricole, rezervații naturale științifice, peșteri etc.
f. Turism de afaceri și de congrese;
g. Turism cultural;
h. Turism rural etc., etc.
6. După caracteristicile social-economice ale cererii (consumatorului):
a. Turism particular (privat): de obicei neorganizat, practicat de persoane care dispun de o reședință secundară. Aici se include și turismul de lux;
b. Turism social (pentru mase): cu posibilități financiare relativ limitate;
c. Turism pentru tineret: de obicei în pensiuni pentru tineret.
7. După organizarea prestațiilor turistice:
a. Turism organizat;
b. Turism neorganizat (pe cont propriu);
c. Turism semiorganizat.
8. După forma de plată a produsului turistic:
a. Turism achitat anticipat;
b. Turism achitat în timpul călătoriei;
c. Turism achitat după călătorie.
În literatura de specialitate, analiza modului în care sunt structurate și clasificate serviciile turistice se realizează din mai multe puncte de vedere (natura serviciilor, modul în care răspund solicitărilor diferitelor categorii comportamentale ale clientelei turistice, aria de localizare a prestației, modalități de plată etc.), dar, pentru simplificare, vom decurge la o delimitare a acestora în raport cu natura prestației și motivația cererii turistice se întâlnesc urmatoarele tipuri de servicii:
1. Servicii turistice specifice, a căror existență și complexitate sunt determinate de esența fenomenului turistic ca atare. La rândul lor, pot fi grupate astfel:
1.1. servicii turistice de organizare și pregătire a consumului turistic (organizarea călătoriilor, consultanța acordată turiștilor, promovare, rezervarea serviciilor etc.);
1.2.servicii de bază, referitoare la activități care reprezintă motivația de bază a călătoriei. În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de servicii:
1.2.1. serviciul de cazare, vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și a confortului necesar adăpostirii și odihnei călătorului și reprezintă produsul a ceea ce se numește “industrie hotelieră”, respectiv acel sector care, conform accepțiunii actuale, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiul de cazare..
Fiind alcătuit, la rândul său, dintr-un grup de prestații oferite turistului pe timpul sejurului, în uniățile de cazare, serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, a cărei dezvoltare și calitate depinde de cel puțin doi factori:
– baza tehnico-materială adecvată (hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri etc.), cu dotări corespunzătoare, astfel încât să poată fi asigurate turiștilor condițiile optime de cazare;
– un personal calificat, de dimensiuni corespunzătoare, care-și desfășoară munca în condiții optime de organizare.
Activitatea turistică și industria hotelieră se află în legîturi strânse de interdependență. Pe de o parte, industria turistică se dezvoltă ca o consecință a circulației turistice, pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de existența unor spații de cazare echipate conform standardelor de exigență respective.
Serviciul hotelier, pe lângă cazarea propriu-zisă, este completat de o serie de prestații suplimentare (alimentație, activități de informare, comerciale etc.), între care există relații de interferență și care sunt dezvoltate în funcție de specificul fiecărei unități hoteliere.
Cazarea constituie, însă, principala funcție îndeplinită de unitatea hotelieră, obiectivul său principal fiind asigurarea condițiilor de odihnă, siguranță, și igienă ale turistului, prin intermediul unui echipament corespunzător.
1.2.2. serviciul de alimentație determină, la rândul său, calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențează atât conținutul, cât și atractivitatea ofertei turistice și are implicații directe asupra modului de orientare a fluxurilor turistice.
Alimentația publică întrunește anumite trăsături specifice și răspunde unor cerințe tipice, dintre care amintim:
– necesitatea prezenței în orice moment-cheie al consumului turistic, astfel încât să permită asigurarea procurării hranei de către turist, răspunzând cerinței de satisfacere a nevoii cotidiene de hrană;
– necesitatea prezenței unei tipologii largi de unități de alimentație publică, prin care să se poată satisface o paletă largă de trebuințe, atât de bază (hrana), cât și de divertisment;
– în cazul turismului balneo-medical, serviciul de alimentație publică îndeplinește un rol suplimentar, anume acela de a contribui, în mod direct, la reușita tratamentului, prin asigurarea unui regim de hrană adecvat;
– necesitatea asigurării unui mod de hrană adecvat, atât pentru turiștii autohtoni, cât și pentru turiștii străini, conform specificului anumitor țări sau zone geografice.
Constituindu-se într-o componentă de importanță majoră a ofertei turistice, serviciul de alimentație publică este supus unui proces continuu de perfecționare și modernizare (de exemplu, din punct de vedere al modernizării structurii rețelei, se remarcă tendința de creare a unor unități cu funcții complexe, precum și a unor noi tipuri de unități, mai bine adaptate specificului unor segmente de clienți) și, în același timp, de diversificare, prin oferirea unor prestații cu caracter complementar.
1.2.3. serviciul de agrement-divertisment cuprinde acele activități care, prin mijloace specifice, contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, prin asigurarea cadrului necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber.
Principalele funcții ale serviciului de agrement se concretizează în îndeplinirea următoarelor cerințe:
– asigură reconfortarea psihică și fizică a turistului;
– răspunde exigențelor de creștere a atractivității și competitivității stațiunilor turistice;
– individualizează oferta turistică;
– constituie o importantă sursă de venituri;
– poate constitui o motivație turistică propriu-zisă (vacanțe dedicate schiului, înotului, yachting etc.).
Pe lângă faptul că serviciul de agrement necesită o bază tehnico-materială adecvată motivației turistice și dotarea cu un personal cu calificare corespunzătoare, contribuind astfel în mod direct la dezvoltarea economică a zonei sau stațiunii turistice, rolul său este cu atât mai important, cu cât, printr-un mod de organizare modern, în care turistul devine participant activ la divertismentul efectiv, contribuie la orientarea fluxurilor turistice și la creșterea eficienței activității turistice.
1.2.4. serviciul de transport turistic are un rol determinant în creșterea calității prestației turistice, deoarece, prin intermediul său, este asigurat accesul turiștilor în zonele de interes turistic, întâlnirea cererii cu oferta turistică și, prin aceasta, transformarea lor din stare potențială, într-una efectivă.
Deoarece timpul total de vacanță al unui turist poate fi considerat, dintr-un anumit punct de vedere, că este compus din două elemente și anume, timp de transport și timp de sejur, rezultă necesitatea asigurării unui transport rapid, care să permită reducerea timpului de deplasare, atât între punctele-cheie ale itinerariilor turistice, cât și la nivelul unei stațiuni sau localități.
Datorită ponderii ridicate a costurilor serviciilor de transport în tarifele pentru un aranjament turistic, este necesar să se realizeze o optimizare a transportului, atât prin utilizarea rațională a mijloacelor de transport, cât și prin combinarea eficientă a formelor tipice de transport: rutier, feroviar, aerian, naval și, cu un rol specific în turism, transportul pe cablu. În urma celor prezentate mai sus, putem spune că rolul acestor patru tipuri de servicii de bază nu este întotdeauna același, uneori chiar, unul dintre ele putând lipsi într-o prestație turistică, dar, pentru a satisface motivația turistică, firmele prestatoare ale acestor servicii trebuie să coopereze între ele, astfel încât să asigure turistului satisfacție deplină.
1.3. servicii turistice suplimentare sau complementare în rândul cărora este cuprinsă o serie de activități care au drept scop asigurarea unei odihne active, unei recreeri a turiștilor, activități care nu se substituie însă, serviciilor de agrement.
Caracterizate printr-o mare varietate, unele dintre ele pot fi anticipate de către turiști, intrând în costul inițial al programului turistic, altele vor fi cunoscute abia la destinație, iar solicitarea lor rămâne la alegerea turiștilor.
Cele mai importante servicii suplimentare sunt considerate a fi următoarele:
– servicii de informare a clientelei turistice;
– servicii de intermediere (închirieri, rezervări etc.);
– servicii și activități turistice cu caracter special (organizarea de simpozioane, festivaluri, expoziții etc.);
– servicii și activități turistice cu caracter sportiv;
– servicii de tratament balneo-medicale;
– servicii diverse.
Dintre acestea, serviciile de cură și tratament balneo-medical pot fi considerate suplimentare în situațiile în care turiștii își completează sejurul într-o stațiune cu efectuarea unor tratamente de gen (băi de nămol, cure de ape minerale etc.), în mod preventiv.
Deoarece, atât pe plan mondial, cât și pe plan național, se remarcă necesitatea creșterii rolului medicinei preventive, prin apelarea la remedii oferite de factorii terapeutici naturali, de sine stătători sau combinați cu mijloace terapeutice alopate, se constată o preocupare susținută pentru punerea în valoare a factorilor naturali-curativi, pentru dezvoltarea bazei materiale și de tratament în localitățile care dispun de acești factori, pentru pregătirea unui personal calificat corespunzător.
Organizarea modernă a serviciilor balneo-turistice, presupune, pe lângă o bază de tratament adecvată, existența unor mijloace de agrement diverse, astfel încât nevoile turiștilor să poată fi satisfăcute în mod corespunzător și la standarde înalte de calitate.
2. Servicii turistice nespecifice, asigurate de către diferite unități prestatoare de servicii, de care turiștii beneficiază în anumite împrejurări: transport în comun, gospodărie comunală, reparații și întreținere, telecomunicații, servicii de igienă și înfrumusețare etc., care, în mod indirect, contribuie la satisfacerea nevoilor turiștilor.
1.3. Factori ce influențează evoluția turismului
Turismul ca fenomen economico-social și cultural este determinat într-o măsură apreciabilă de factori economici și social-culturali și dezvoltându-se ca activitate economică în interdependență cu toate domeniile, având un rol multiplicator în relațiile cu acestea.
Principalele motivații și majoritatea factorilor de influență și formele de turism au un substrat procesual în manifestarea perceptibilă, de esență economico-socială și culturală, iar efectul, amploarea și structurile sale evoluează odată cu societatea și sunt influențate de anumite conjuncturi politice, militare, economice.
Cunoașterea factorilor care determină și favorizează turismul ori au efecte de frânare relativă asupra acestuia devine necesară cu atât mai mult în economia de piață, în cercetarea de marketing, în planificarea dezvoltării zonale sau naționale de profil, în promovarea produselor turistice.
Din numeroasele clasificări ale acestor factori existente în teoria turistică vom prezenta câteva, în funcție de diferite criterii, astfel:
1. După natura factorilor:
a. Factori de natură economico-socială:
a.1. factori economici:
– nivelul de dezvoltare economico-socială, ilustrat de PNB/locuitor;
– veniturile populației și disponibilul pentru turism;
– prețurile și tarifele;
– oferta turistică;
a.2. Factori tehnici:
– infrastructura generală și turistică: autostrăzi, șosele modernizate, poduri, mijloace de transport, telecomunicații, energie electrică și termică, apă potabilă, canalizare, carburanți etc.
a.3. Factori sociali:
– urbanizarea (gradul și vârsta):
– timpul liber săptămânal și anual;
– șomajul;
– protecția socială.
b. Fctori de natură psiho-demografică:
b.1. Factori demografici: evoluția numerică a populației, durata de viață, structura pe sexe și pe grupe de vârstă, structura socio-operațională a populației etc.;
b.2. Factori psihologici și de educație: dorința de cunoaștere, temperamentul, moda, nivelul de instruire, motivația turistică în evoluție, atitudinile, aspirațiile, îmbogățirea experienței turistice etc.
c. Factori de natură organizatorică: formalități vamale, vize, aranjamente, facilități în turismul organizat, participări la calendarul turistic mondial etc.;
d. Factori de natură politică (internă și externă): acordurile bilaterale între state, tratatele generale, conferințele ONU pe temă turistică, declararea „Anului Internațional al Turismului”, dezvoltarea „Organizației Mondiale a Turismului” la peste 107 țări, colaborarea acesteia cu ONU, UNESCO și FIJET etc., încheierea acordurilor regionale, asigurarea liberei circulații a turiștilor ca efect al unei înțelegeri politice; reconsiderarea semnificației turismului ca „barometru al situației politice dintr-o țară” și ca „pașaport pentru pace”.
2. După efectul asupra turismului:
a. Factori cauzali: dezvoltarea transportului (căi de acces și mijloace de transport), creșterea gradului de complexitate a muncii și modificarea raportului între efortul fizic și nervos în favoarea celui din urmă, dezvoltarea urbanizării și deci creșterea stresului, dezvoltarea gradului de instruire și de cultură etc.;
b. Factori favorizanți: creșterea timpului liber, dezvoltarea industriei serviciilor și degrevarea femeii din activitățile gospodărești, dezvoltarea bazei tehnico-materiale turistice, perfecționarea sistemului de organizare turistică și diversificarea ofertei turistice, cercetarea pieței turistice, acordarea unor facilități în turismul organizat, creșterea gradului de mobilitate în turismul familial prin înzestrarea cu autoturisme etc.;
c. Factori de frânare relativă: calitatea slabă a serviciilor, insuficiența informării turistice, monotonia unor programe turistice, regim restrictiv de vize pentru unele țări, tarife prohibitive pentru segmentele de populație defavorizate, slaba dezvoltare a agrementului etc.
3. După durata acțiunii factorilor:
a. Factori permanenți: creșterea veniturilor populației, sporirea timpului liber, dezvoltarea sistemului organizatoric și a canalelor de distribuție în turism, perfecționarea activității de promovare și informare turistică, creșterea calității serviciilor, dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, reducerea tarifelor la transportul în comun, îmbunătățirea raportului calitate-preț, perfecționarea mijloacelor de transport, modernizarea continuă a infrastructurii generale și turistice, instituționalizarea formării gustului pentru turism și a grijii pentru protecția mediului, dezvoltarea turismului internațional;
b. Factori conjuncturali: crize economice, convulsii sociale și dezechilibre politice, catastrofe naturale, condiții meteorologice precare, confruntări armate locale și regionale, crize ale combustibililor, noi acorduri politice, politici noi în acordarea vizelor, intensificarea turismului religios, intensificarea organizării și desfășurării marilor manifestări sportive continentale, mondiale și/sau intensificarea reuniunilor cu substrat politic, științific, artistic și cultural la nivele ample etc.
4. După influența asupra laturilor corelative ale pieței turistice:
a. Factorii cererii turistice: urbanizarea, timpul liber, nivelul veniturilor, factorii psiho-demografici;
b. Factorii ofertei turistice: diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire și structura forței de muncă, mijloace de transport și căi de acces, dotarea cu utilaje moderne a bazelor turistice, diversificarea agrementului, dezvoltarea continuă a colaborării și cooperării turistice, cercetarea științifică, dezvoltarea continuă a activității de marketing la nivelul stațiunilor, zonelor, firmelor etc.
5. După gradul de atractivitate:
a. Factori de atracție: spații nepoluate, peisaje inedite, ținuturi liniștite, factori naturali de cură (ape termo-minerale, nămoluri sapropelice, mofete), litoral nepoluat, produse și metode originale de tratament balneo-medical, valori antropice și de unicat (cetăți, palate, castele), monumente ale naturii, monumente istorice, religioase și de arhitectură, ospitalitatea localnicilor, marile manifestări cultural-artistice și sportive periodice sau conjuncturale etc.;
b. Factori relativ restrictivi: mari artere rutiere aglomerate, zone poluate ca efect al dezvoltării unor industrii nocive sau ca efect al dezvoltării excesive a circulației auto, creșterea numărului de accidente în perioadele aglomerate ale vacanțelor, scumpirea carburanților și a călătoriilor aeriene, navale, învechirea hotelurilor și a dotărilor de agrement, concurența neloială etc.
6. Factori care favorizează agroturismul:
– starea de criză a turismului românesc;
– diminuarea drastică a puterii de cumpărare a salariilor;
– creșterea tarifelor turistice până la nivelul care le fac inaccesibile pentru cea mai mare parte a populației țării noastre;
– reducerea disponibilului bănesc pentru sănătate și timp liber;
– creșterea continuă a complexității muncii și a nevoii de recreere activă în aer liber, în zone nepoluate;
– reducerea duratei săptămânii de lucru;
– nevoia pentru „noi formule de vacanță”;
– nostalgia locurilor natale;
– atracția incomparabilă a zonelor montane;
– pitorescul așezărilor rurale;
– creșterea poluării mediului urban;
– revigorarea turismului religios intern (hramuri ale bisericilor, sărbători și praznice ale religiilor și cultelor din România);
– dezvoltarea ideii de sat turistic și de vacanță într-un spațiu restrâns de cazare (spre deosebire de marile hoteluri);
– existența unui spațiu excedentar de locuit în majoritatea gospodăriilor și fermelor din mediul rural;
– posibilități sporite de practicare a unor tarife accesibile pentru o mare parte a populației;
– posibilități sporite de procurare a alimentelor proaspete și la prețuri mai accesibile etc.;
– tentația unei vacanțe active prin participarea turiștilor la unele activități din gospodăriile țărănești.
1.4. Locul și rolul turismului în economie
Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antrenează și stimulează producția din alte domenii. Studiile de specialitate au evidențiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.
Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări. Astfel, necesitatea de adaptare a activității turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiștilor determină apariția unor activități specifice de agrement, transport pe cablu.
Știința economică este preocupată de realizarea unei utilizări optime a resurselor limitate, multe dintre ele, rare sau unice. Agenții economici caută să satisfacă dorințe fizice și psihologice. Cum trebuie să fie alocate aceste resurse rare în scopul satisfacerii unei varietăți de nevoi și dorințe? Aceasta este întrebarea căreia teoria și practica economică din domeniul turismului încearcă să-i dea un răspuns cât mai acceptabil.
Din această perspectivă pot fi nominalizate cel puțin trei scopuri importante ale turismului:
1. maximizarea importanței experienței psihologice pentru turiști;
2. maximizarea profiturilor firmelor ce furnizează bunuri materiale și servicii turiștilor;
3. maximizarea efectelor – primare și secundare – induse de investițiile turistice asupra unei comunități sau regiuni.
Aceste obiective sunt adesea compatibile, maximizând experiența psihologică, se creează o clientelă fericită, ceea ce o face să revină, să cheltuie bani și să satisfacă pe fiecare ofertant din industria turistică și dintr-o regiune oarecare.
În unele cazuri însă, aceste scopuri sunt incompatibile. Un obiectiv precum „maximizarea profitului obținut într-o zonă turistică mică” poate cauza dezvoltarea capacităților peste disponibilitățile locului, ceea ce conduce la suprautilizarea și declinul plăcerii psihice. Exagerata accentuare a turismului ca element în dezvoltarea economică poate avea aceleași rezultate. Pot apărea, de asemenea, ciocniri între utilizarea resurselor pentru turism și potențialitatea utilizării acestora pentru alte forme ale activității social-economice
Pentru majoritatea țărilor, turismul internațional reprezintă un factor important de dezvoltare economică, prin consecințele sale asupra producției, consumului și ocupării forței de muncă. Această influență cantitativă exercitată de turismul internațional are, în general, efect pozitiv asupra creșterii economice. De aceea, în strategia dezvoltării economice, multe țări includ ca opțiune dezvotarea industriei turistice. Dezvoltarea industriei turistice nu se referă însă numai la creșterea producției, ci cuprinde și aspecte calitative-sociale, umane și de protecție a mediului.
Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, într-o ramură a economiei naționale, ramură care prin specificul său, se integrează în sectorul terțiar. Este o ramură de interferență datorată complexității legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei, indiferent din ce sector de activitate face parte.
Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naționale, literatura de specialitate evidențiază faptul că el are „un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință”.
„Turismul joacă un rol important în viața economică și socială, acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, ca un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor”.
Așadar efectele turismului sunt controversate și uneori respinse de populația țărilor primitoare, în special când sunt depășite numite praguri de toleranță ale mediului sau ale societății. De aceea politica turistică trebuie stabilită în mod unitar într-un ansamblu de măsuri ce includ turismul intern și turismul internațional, bazate pe integrarea și complementaritatea între planurile de amenajare turistică și planurile de dezvoltare economică și socială.
Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri și beneficiază de servicii; din cheltuielile acestuia și, implicit din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităților economice ale industriei turismului, o parte revine direct acestor unități sub formă de profit și de fonduri bănești pentru plata salariilor lucrătorilor ocupați în unitățile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe, etc. iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor și bunurilor livrate și a serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesitățile industriei turismului.
OMT (Organizația Internațională a Turismului)estimează că turismul contribuie:
– cu 3-10% la PIB în țările cu economie avansată;
– cu până la 40% la PIB în economiile insulelor mici și țărilor în curs de dezvoltare;
– cele mai recente date statistice publicate indică o pondere de 5,5% a turismului în cadrul PIB total al țărilor europene .
Activitatea de turism are o importanță mai mare pentru țările lipsite de bogății naturale și care nu posedă o bază industrială, decât pentru țările dotate cu bogății minerale și agricole, ori dispunînd de o bază industrială solidă. Deci turismul procură țărilor cu posibilități reduse de export o sursă apreciabilă de venituri.
Eficiența activității de turism trebuie apreciată atât prin reflectarea și comensurarea efectelor economice, cât și și a celor sociale. Numai în acest fel se poate asigura o evaluare corespunzătoare a contribuției turismului la dezvoltarea economico-socială a țării. În esență, eficiența socială a turismului este dată de contribuția adusă de acest domeniu de activitate la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea și recreerea oamenilor, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaștere și pregătire, satisfacerea unor motivații spirituale, psihice, crearea unui climat de pace și înțelegere între națiuni.
În problematica eficienței sociale se remarcă prin intensitate, conținut și perspective turismul de tratament și cură balneomedicală. E Efectul social al turismului balnear este deosebit, mai ales în etapa actuală, când pe plan mondial, există deja tendința de a se înlocui treptat tratamentul medicamentos cu cel prin factori naturali de cură.
Totodată fenomenul turistic este indisolubil legat de civilizație, de cultură. Între turism cultură și civilizație există o relație dialectică de interdependență. În primul rând, turismul este un act de cultură, deoarece turistul acumulează, în timpul călătoriei sale, o apreciabilă cantitate de cunoștințe din cele mai variate domenii. În al doilea rând, gradul de cultură și civilizație influențează decisiv calitatea și atractivitatea produsului turistic ofertat.
Pe piața muncii, dezvoltarea turismului are rezultate benefice remarcabile, atât pentru redresarea economiilor naționale ale multor țări cu potențial turistic valoros, dar și prin faptul că, potrivit aprecierilor OMT (Oragnizația Mondială a Turismului), industria turismului se situează pe primul loc în lume în ceea ce privește contribuția la ocuparea forței de muncă, asigurând într-un spectru complet al structurii acesteia.
Așadar, personalul angajat în industria turismului reprezintă circa 11% din totalul forței de muncă ocupate la nivelul economiei mondiale sau 1 din 9,4 locuri de muncă de pe glob.Industria turistică se remarcă drept un sector dinamic, prin prisma creării de locuri de muncă, în special pentru tineri. Dezvoltarea turismului are un rol important în lupta actuală împotriva șomajului, utilizând mult personal și un larg evantai de competențe.
Importanța tratării strategice a turismului ca urmare a implicațiilor acestuia în soluționarea globală a problemei forței de muncă, a impus, pe plan mondial, promovarea unor politici menite să asigure integrarea turismului în strategiile de combatere a șomajului, și alocarea de investiții în vederea creșterii nivelului educațional și formare a aptitudinilor profesionale ale personalului.
Avantajele turismului, ca mobilizator al forței de muncă, rezultă din următoarele aspecte:
– o abundență de efecte directe și derivate pentru întreaga economie;
– potențial de creștere a utilizării forței de muncă mai ridicat decât al industriei în general;
– număr mare de locuri de muncă pentru tineri, în special la începutul carierei;
– locuri de muncă sezoniere sau cu fracțiuni de norme;
– generator de locuri de muncă în zone cu niveluri mari ale ratei șomajului;
– capacitatea de a stimula creearea unor noi locuri de muncă în diferite regiuni, prin investiții în infrastructură;
– predominanța locurilor de muncă în intreprinderi mici și mijlocii, motorul principal al economiei de piață.
De asemenea, turiștii injectează bani în economia zonei gazdă. Pe de o parte, aceștia cresc venitul comunității regionale, dar, pe de altă parte, ei pot crea presiuni inflaționiste. Turiștii au, de obicei, o capacitate mai mare de a face cheltuieli, decât rezidenții. Din acest motiv ei pot oferi mai mult pentru mărfuri și servicii ca: hrană, transport, cazare, arte, ceea ce induce presiuni inflaționiste, pot fi dăunătoare prosperității economice a rezidenților comunității-gazdă. Prețurile pe care străinii sunt dispuși să le plătească pentru „casele de vacanță” într-o anumită zonă pot duce la scăderea cererii solvabile a rezidenților pentru „prima casă”. Realitățile existente astăzi în lume, inclusiv în țara noastră, ilustrează faptul că, în zonele de destinație turistică intensă, prețul pământului a crescut rapid. Cu o asemenea creștere la prețul pământului, ne putem aștepta ca rezidenții locali (cu venituri scăzute) să fie efectiv „vânați” pe piața liberă a locuințelor într-o zonă turistică dezvoltată.
În activitatea turistică, în care efectele pot fi numai parțial cuantificate, eficiența economică este strâns legată de eficiența socială. În esență eficiența socială a turismului este reprezentată de aportul adus de activitatea turistică la petrecerea timpului, la satisfacerea unor motivații spirituale. Fenomenul turistic ese strâns legat de civilizație și cultură. Turismul poate fi considerat un act de cultură, deoarece implicațiile unei călătorii sunt de natura cercetării, explorării, culegerii și asimilării de cunoștințe din cele mai variate domenii.
Importanța socială a turismului poate fi evidențiată astfel:
Turismul contribuie la menținerea echilibrului biologic și fiziologic al omului contemporan pentru care turismul oferă soluții la constrângerile de tot felul la care acesta este supus.
Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultură, de instruire și civilizație al oamenilor în calitate de turiști, dar și a populației locale aflată în zonele receptoare de turiști.
Turismul contribuie la menținerea sănătății omului contemporan prin faptul că îi oferă acestuia destinderea, refacerea forței de muncă prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-medicale.
Turismul influențează calitatea vieții atât în mod direct (turismul determină creșterea calității vieții), cât și în mod indirect (turismul determină creșterea altor ramuri economice care pot influența pozitiv nivelul calității vieții).
Calitatea vieții cuprinde totalitatea condițiilor naturale, tehnico-economice, social-politice și culturale care permit ființei umane să folosească bunurile și serviciile pentru asigurarea integrității sale biologice, sociale și spirituale, să-și organizeze existența în conformitate cu propriile aspirații. Principalele sale componente sunt:
calitatea mediului înconjurător;
calitatea condițiilor de muncă și de locuit;
starea demografică și cea de sănătate;
nivelul și evoluția veniturilor;
nivelul și structura consumului;
instruirea;
educația și nivelul de cultură;
condițiile mediului social-politic.
Prin relație directă, turismul influențează refacerea energiilor fizice și psihice cheltuite, menținerea interesului pentru viață a vârstnicilor, deplasarea interesului turiștilor din domeniul economic în cel al cunoașterii și asimilării altor culturi.
Influența indirectă a turismului asupra calității vieții se manifestă prin intermediul unor ramuri ca agricultura, industria, construcțiile, comerțul. Turismul fiind mare consumator de forță de muncă vie, oferă o soluție pentru surplusul de forță de muncă din alte sectoare. În turism există o paletă foarte diversă de meserii, de la cele care nu impun o calificare strictă până la meserii care solicită în mod special potențialul uman și reclamă o pregătire superioară. În turism există posibilitatea de valorificare pe plan local a materiilor prime și produselor agricole, de valorificare a tradițiilor etno-culturale ale satului românesc, se stimulează unele ramuri producătoare de bunuri de consum care au un rol important în asigurarea calității vieții.
Turismul impune noi relații interumane, facilitează schimbul de idei și confruntarea de opinii, ceea ce conduce la desăvârșirea formării intelectuale, la lărgirea orizontului cultural, iar pe de altă parte, la mai buna înțelegere între popoare, la apărarea păcii în lume.
Turismul internațional se afirmă tot mai mult ca un factor de intensificare a legăturilor dintre națiuni, contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare, este un instrument eficient al înțelegerii și destinderii internaționale, de consolidare și menținere a păcii în lume.
Importanța turismului sub raport economic poate fi subliniată astfel:
turismul îndeplinește o funcție economică importantă întrucât contribuie la crearea și utilizarea venitului național;
turismul contribuie la ridicarea social-economică a unor zone, asigurând eliminarea decalajelor interregionale;
activitatea turistică face posibilă preluarea unei părți a consumului intern casnic și antrenarea circulației bănești, determinând atenuarea fenomenului inflaționist;
turismul valorifică zonele bogate în resurse turistice naturale și antropice neepuizând „materia primă”, valorifică acele elemente care n-ar fi putut fi puse în valoare în cadrul altei activități;
turismul prezintă și vocație ecologică întrucât, în strategia dezvoltării turistice, se impun măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenței umane, a peisajului, apei, aerului, florei, faunei;
turismul se constituie într-o importantă sursă de valută fără a necesita eforturi deosebite pe plan intern, o sursă de valorificare în condiții mai avantajoase a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului, turismul se manifestă ca un important capitol al exporturilor denumit export intern, oferind piață de desfacere unei game variate de produse și servicii care, în alte condiții, nu se pot exporta sau se exportă în cantități mai mici, cu eforturi și riscuri mai mari. Această formă de export, caracterizată prin consum la locul de producție și eterogenitatea produselor și serviciilor solicitate este și foarte eficientă: ea presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovarea taxelor vamale, a comisioanelor.
Turismul internațional influențează balanța de plăți prin intermediul balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitară. Potrivit definiției adoptate de FMI (Fondul Monetar Internațional), în balanța de plăți sunt înscrise trei mari categorii de tranzacții:
tranzacții asupra bunurilor și serviciilor;
plata transferurilor;
tranzacții de capital și aur monetar.
Tabel nr. 1.1. Structura tip a balanței de plăți
*Sursa: M. Diaconu – „Management-marketing în turism”, Ed. Independența Economică, 1998, pag. 42
Încasările și cheltuielile din turism sunt evidențiate în grupa A, postul 5 „călătorii”. În acest post sunt înregistrate la credit: cheltuielile nonrezidenților efectuate cu titlu de cheltuieli de sejur cu ocazia deplasărilor turistice, călătoriilor de afaceri, călătoriilor oficiale cât și cheltuielile angajate în cazul sejururilor prelungite (tratament, școlarizare); la debit sunt cuprinse cheltuielile de aceeași natura efectuate de rezidenți în străinătate.
Tabel nr. 1.2 Structura balanței turistice
*Sursa: Mihaela Diaconu – Op. Cit. pag. 43
În funcție de soldul postului „Călătorii” (balanța turismului) și de soldul general al grupei A a balanței de plăți, sunt posibile mai multe situații:
Tabel nr. 1.3 Influența balanței turistice asupra balanței de plăți
*Sursa: Mihaela Diaconu – Op. Cit. pag. 44
Influența turismului asupra balanței de plăți se apreciază în funcție de sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri) și de amploarea acestuia.
Analiza acestei influențe trebuie completată cu stabilirea mărimii soldului și efectuarea unor comparații în timp. Limitarea analizei la evaluarea soldului postului ”Călătorii’ este considerată de specialiști ca insuficientă pentru relevarea rolului turismului. Unii specialiști apreciază ca deosebit de utilă completarea rezultatelor prin adăugarea „încasărilor din transporturi turistice internaționale” ca și a celor obținute din activitatea de engineering și vânzarea de echipamente turistice. De asemenea, mai este necesară evidențierea, alături de rezultatele directe și a efectelor indirecte.
Industria turistică are o structură unică. Ea reprezintă practic un foarte accentuat grad de atomicitate, o aglomerare a unui mare număr de unități foarte mici, acoperind o varietate de servicii: mici restaurante, moteluri, case de oaspeți, spălătorii, firme de transport, magazine de artă etc. Astfel, investiția, în infrastructură și, uneori, cheltuielile cu suprastructura realizate de guvern stimulează investițiile în numeroase afaceri mici. Investiția inițială din turism induce investiții importante în sectorul terțiar, incluzând investiții în hoteluri, restaurante, zone comerciale, porturi, aeroporturi.
Caracterul de ramura de interferenta si sinteza al turismului face ca acesta sa fie impulsionat si stimulat în dezvoltarea sa de situatia diverselor ramuri economice ale economiei nationale, si în acelasi timp, face ca turismul sa exercite la rândul sau, numeroase influente pozitive, atât pe plan national cât si international.
CAP. II INDICATORI STATISTICI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII DE TURISM
2.1. Privire generală asupra turismului românesc
Poziția geografică a României, configurația variată a teritoriului, istoria multimilenară a poporului nostru și dezvoltarea economico-socială contemporană constituie premisele existenței unui bogat și divers potențial turistic, a unor resurse de mare valoare și complexitate.
Potențialul turistic este definit ca fiind “ansambulul de elemente naturale, economice, cultural-istorice de interes turistic, care conferă unui teritoriu dat o anumită funcționalitate turistică și care conferă premise pentru dezvoltarea activității de turism”.
Figura de mai jos reprezintă o succintă structurare a potențialului turistic și antropic.
Fig. 2.1. Structura potențialului turistic
*sursa: Ruxandra Cruceru – “Alternative de relansare și dezvoltare a turismului românesc în spațiul european”
Astfel, situarea într-o zonă cu climat temperat, la confluența unor elemente geografice remarcabile – Munții Carpați, Dunărea și Marea Neagră – se reflectă în diversitatea formelor de relief și îmbinarea lor armonioasă, cărora le corespund nuanțe de climă, specii floristice și faunistice, râuri și lacuri, precum și o mare varietate peisagistică, toate acestea reprezintă importante elemente de atracție, conferind României statutul de destinație turistică.
De asemenea poziția geografică a țării noastre asigură și funcția de turism de tranzit. Teritoriul României este traversat de principalele drumuri ce realizează legături între țările din zona vestică și nordică a Europei cu sudul continentului, dar și cu Orientul Apropiat și Mijlociu.
Pe de altă parte, istoria bogată a poporului român a lăsat numeroase mărturii ale civilizației și spiritualității sale, de mare însemnătate pentru cultura națională și universală, multe dintre ele constituindu-se în obiective de mare interes turistic.
Cadrul natural de o mare diversitate, cu o structură variată și un grad de atractivitate ridicat, răspunde unei game largi de cerințe, asigurând României multiple posibilități de afirmare în plan turistic. Dintre componentele acestuia, relieful – exprimat într-o paletă variată de forme: munți, dealuri și podișuri, câmpii, chei și defileuri, litoral,deltă, etc.- oferă condiții pentru o complexă exploatare turistică și situează România între cele mai apreciate destinații europene.
Munții Carpați, acoperind circa 35% din suprafața țării, prin întindere, poziție, configurație, structură, altitudine se impun ca zonă turistică importantă și componentă de bază a reliefului .Deși au concurenți redutabili, mai ales prin altitudine și stratul de zăpadă (Alpii, Tatra, Pirineii). Carpații românești prezintă cîteva particularități care le conferă un loc distinct în ierarhia sistemelor montane europene și anume :
– diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief precum și alternanței unităților montane cu cele submontane și depresionare (de exemplu: peisajele alpine glaciare în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, peisaje carstice în Aninei, Cernei, Bihor-Vlădeasa, Mehedinți, abrupturi calcaroase în Piatra Craiului, chei și defileuri pe râurile Bicaz, Olteț, Turda, Olt, Jiu, Dunăre);
– accesibilitate, datorită poziției centrale, configurației, faptului că sunt străbătuți de numeroase cursuri de râuri, altitudini mai reduse;
– potențial speologic bogat. Peste 10000 de peșteri, ceea ce situează România pe locul al lll- lea în Europa, unele cu o excepțională valoare științifică pe lângă cea estetică, având statutul de monumente ale naturii sau rezervații- Piartra Altarului, Movile, Topolnița, Cetățile Ponorului, Pojarul Poliței, Urșilor, Scărișoara etc.
– complexitatea dată de varietatea formelor de relief, asociată cu prezența unei bogate rețele hidrografice, fond cinegetic, domeniu schiabil, așezări umane, oferind posibilitatea practicării celor mai diverse forme de turism (drumeție, alpinism, schi, odihnă activă, vînătoare și pescuit, cercetare științifică)
Zona dealurilor subcarpatice și podișurilor, deși mai modestă din punct de vedere al potențialului, se impune atenției în special prin bogăția și varietatea resurselor balneare. Cu peste 200 de localități ce dispun de factori naturali de cură, cu resurse de o mare diversitate (în sensul că pot fi utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecțiuni) și valoare terapeutică deosebită, România beneficiază de un excepțional potențial balnear, fapt ce o situează printre primele locuri în Europa. Între componentele acestuia se remarcă.
– apele minerale și termale cu un conținut divers sub aspect fizico-chimic, mineralogic și termic- în țara noastră se întâlnesc practic toate tipurile de ape cunoscute și utilizate pe plan mondial (stațiunile Covasna, Tușnad, Călimănești, Căciulata, Herculane, Vatra Dornei, Slănic Moldova etc.);
– lacurile terapeutice, cu ape având caracteristici fizico-chimice diferite sau prezentând alte particularități cum ar fi . fenomenul de heliotermie, salinitate ridicată ridicată (Sovata, Ocnele Mari, Ocna Mureș, Bazna, Cojocna, Amara, Lacul Sărat, Techirghiol);
nămolurile terapeutice: sapropelice (Sovata, Amara Techirghiol ) minerale de izvor (Felix, Sângeorz ) și turbe descompuse chimic (Geoagiu, Borsec, Vatra Dornei, Tusnad);
– emanațiile naturale de gaze terapeutice de tipul mofetelor (CO2) și sulfatatelor (H2S hidrogen sulfurat) specifice munților vulcanici;
salinele (Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid);
– aeroionizarea, respectiv prezența unui climat aeroelectric, cu ionizare naturală, predominant negativă- fenomen specific zonelor de munte- cu efecte benefice asupra organismului, în principal sedative, constituindu-se într-un factor important de cură pentru multiple afecțiuni.
Acestor resurse cu funcție balneo-medicală li se asociază un bioclimat specific, numeroase elemente de floră și faună, vestigii de cultură și civilizație, așezări umane care permit, pe lângă formele proprii tratamentului, dezvoltarea turismului de odihnă și recreere.
Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu puține atracții naturale, reprezentate de vegetație (areale forestiere și floră specifică), fond cinegetic și piscicol, rețea hidrografică (râuri și lacuri) și resurse balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale, bioclimat).
Locuri aparte în structura potențialului turistic natural al țării noastre, respectiv a formelor de relief, ocupă litoralul Mării Negre și Delta Dunării.
Litoralul, de-a lungul celor 245 km pe care se întinde, prezintă o mare varietate de atracții, oferind condiții pentru o gamă largă de forme de turism: cură heliomarină, sporturi nautice și subacvatice, odihnă și recreere, tratament balneo-medical, cercetarea științifică. Dintre elementele sale definitorii se impun: plaja, apa de mare, bioclimatul marin, resursele balneare, vegetația.
Plaja se diferențiază față de oferta altor țări prin: orientarea spre est și sud-est, ceea ce determină o îndelungată expunere la soare (circa 10 ore pe zi), coborârea în pantă lină , lățime relativ mare (de la 400-500m la Mamaia la 50-200m în rest), calitatea nisipului (tip, puritate, granulație grad de uscare), asigurând condiții excelente pentru băi de soare și de mare- din acest punct de vedere există puțini concurenți în Europa (coastele sudice ale Italiei și parțial cele ale Bulgariei).
Apa de mare, prin compoziția chimică, salinitatea relativ redusă (17-18mg/l), contrastul termic cu aerul, acțiunea valurilor, prezența aerosolilor rezultați din spargerea valurilor etc. constituie, de asemenea, un factor important de cură în forme specifice, ca băile de mare și talazoterapia, ea creează totodată cadrul propice practicării sporturilor nautice sau a plonjărilor subacvatice.
Bioclimatul marin, caracterizat prin temperaturi moderate, mare stabilitate termică, regimul redus al precipitațiilor, număr mare de zile însorite (140 pe an), puritatea aerului, uniformitatea gradului de umiditate etc., au efecte benefice asupra organismului contribuind alături de ceilalți factori, la creearea condițiilor de cură heliomarină și odihnă.
Resursele balneare, în principal apele minerale sau mineralizate și nămolul terapeutic, asigură elementele necesare tratamentului complex profilactic, terapeutic, recuperator, sporind atractivitatea și valoarea potențialului turistic al litoralului.
Delta Dunării reprezintă, prin suprafață (4,375 kmp împreună cu sistemul lagunar Razim Sinoe ) și alcătuire (o rețea densă de canale, gârle,bălți și lacuri alternând cu grinduri), varietate și originalitate peisagistică/faunistică, una dintre cele mai valoroase și complexe zone turistice din țara noastră. Printre componentele ei de mare atracție se numără:
plajele întinse, în zona litorală (Sulina, Petrisor, Sf.Gheorghe);
prezența dunelor de nisip (Caraorman, Sărăturile);
vegetația de mare varietate (codri de stejar în Letea și Caraorman, zăvoaie de plută și sălcii uriașe, stufărișuri, specii rare);
fauna piscicolă și ornitologică, autohtonă sau de peisaj, cu multe specii ocrotite;
fondul cinegetic și piscicol bogat și variat;
Pentru valoarea sa excepțională, pentru originalitatea ecosistemelor și unicitatea elementelor biologice, Delta Dunării are în prezent statut de rezervație a biosferei (conform H.G. 983/1990 completată de H.G. 264/1991) din suprafața totală a rezervației 18 zone (aprox.500 kmp) reprezintă perimetru strict protejat, deschis doar cercetării științifice autorizate.
Pe lângă relief, care constituie componenta centrală a potențialului turistic natural, se impun a fi menționate și celelalte categorii de atracții, bine reprezentate în țara noastră.
Hidrografia, definită de o vastă rețea de râuri de graniță ( Dunăre, Prut, Tisa) și interioare (Olt, Argeș, Mureș, Siret, Jiu Someș Târnave) și debitul acestora, de numeroasele lacuri naturale de origine diversă situate pe toate treptele de altitudine, de varietatea apelor subterane, constituie o remarcabilă atracție turistică.
Astfel, lacurile de munte de tip glaciar (Bucura și Zănoaga în Retezat, Bîlea în Făgăraș,Câlcescu în Parâng, Lala în Rodnei) carstic ( Zăton în Mehedinți, L.Dracului în Banatului) vulcanic (Sf. Ana în Harghitei) de baraj natural (L.Roșu în Bicaz) reprezintă prin ele însele obiective turistice. Cele situate în arealul dealurilor și podișurilor, de regulă cu apă sărată (Ursu, Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova) au valoare terapeutică, iar cele din zona de câmpie sunt apreciate fie pentru valențele balneare (Amara, Lacul Sărat, Techirghiol) fie ca domeniu pentru pescuit, sporturi nautice sau agrement (Snagov, Străulești, Căldărușani, Siutghiol, Tașaul ).
Clima, ca element component al potențialului turistic natural, contribuie, pe de-o parte, la creearea ambianței favorabile călătoriei, prin valorile de temperatură înregistrate, regimul eolian și pluviometric, gradul de nebulozitate etc. și pe de altă parte, constituie un motiv special de deplasare. Este vorba de calitatea sa de factor de cură (climat excitant solicitant în zonele de litoral, sedativ în zonele de deal și podiș și tonic, stimulent în cele montane) climatologia fiind un mijloc terapeutic eficient în cazul multor afecțiuni, și de element indispensabil practicării unor sporturi (schiul de exemplu necesită prezența consistența și o durată de menținere a stratului de zăpadă)
Vegetația este și ea un factor de stimulare a călătoriilor turistice, reprezentată prin pajiști, arborete, areale forestiere, valoroase prin suprafețele extinse pe care se regăsesc, bogăția și varietatea speciilor, distribuția teritorială ca și prin existența unor specii deosebit de rare, monumente ale naturii, vegetația are o multiplă funcție turistică. Astfel, ea constituie componenta esențială pentru cercetarea științifică și pentru organizarea de parcuri naturale ca destinații de vacanță, de asemenea prezintă interes special în cazul turismului de odihnă, refacere și agrement; în al treilea rând, ea completează celelalte valori ale potențialului, sporindu-le atractivitatea prin calitățile estetice și rolul în influențarea climatului. În legătură cu vegetația se impune o mențiune distinctă pentru plante medicinale, factor de cură răspândit și apreciat.
Fauna are, din punct de vedere turistic, importanță cinegetică, estetică și științifică. Fondul cinegetic și piscicol, prin bogăția și varietatea speciilor, densitatea, valoarea trofeelor reprezintă principala atracție pentru turismul de vânătoare și pescuit sportiv. România dispune de un mare potențial de atractivitate – circa 3600 de specii dintre care au însemnătate cinegetică deosebită ursul brun, cerbul, râsul, căpriorul, mistrețul, cocoșul de munte , rața sălbatică – localizat cu precădere în zona montană (Călimani, Rodna, Ceahlău, Bistrița, Godeanu.Țarcu ) și în Delta Dunării. Pe de altă parte, diversitatea speciilor, ca și existența unor specii rare, endemice sau pe cale de dispariție, prezintă interes pentru turismul științific și instructiv- educativ organizații în rezervații.
Existența unor elemente naturale cu valoare excepțională, rare și originale – forme de relief, peisaj, floră și faună – apreciate generic drept curiozități sau monumente ale naturii, au impus organizarea lor în arii protejate, de tipul parcurilor și rezervațiilor. În multe dintre clasificările consacrate, referitoare la potențialul turistic natural, monumentele naturii sunt evidențiate ca o categorie distinctă, având importanță deosebită pentru turism, atât pentru cel profesional, de cercetare științifică, cât și pentru cel de agrement sau educativ. Beneficiind de prezența unor astfel de valori, de toate genurile – forme de relief, specii rare de floră și faună – s-au constituit de-a lungul timpului în România astfel de zone de mare atractivitate turistică.
Tabelul nr. 2.1. Zone protejate, tipologie și suprafață
*Sursa: CNS Anuarul statistic al României
România dispune și de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei de peste două milenii a poporului nostru în acest spațiu geografic. Numeroase vestigii ale civilizațiilor trecute, unele dintre ele unicate, bogăția tradițiilor populare, creația spirituală modernă, realizările tehnico-economice contemporane – atestă evoluția și continuitatea vieții pe aceste meleaguri, alcătuind un important fond cultural-istoric, apreciat din punct de vedere turistic pe plan intern și internațional.
Dintre componentele potențialului turistic antropic trebuie evidențiate, pentru valoarea și atractivitatea lor: vestigiile arheologice, monumentele istorice și de artă, instituțiile și evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția populară, construcțiile tehnico-economice.
Vestigiile arheologice existente pe teritoriul României sunt numeroase, de factură diversă, de mare valoare atât pentru istoria, cultura și civilizația poporului nostru, cât și pentru cele universale. Dintre acestea pot fi menționate:
cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre, datând din sec.VII-VI î.Hr. (Istria, Tomis, Callatis, Enisala);
cetățile dacice din Munții Șureanu- Grădiștea Muncelului, Costești, Sarmizegetusa;
castrele romane –Drobeta, Tibiscum, Potaissa, Apullum, Napoca, Romula și dotările lor editilitare: temple, palate, amfiteatre, băi termale;
cetățile medievale din epoca timpurie, care atestă cristalizarea primelor formațiuni politice românești – Biharia, Severin (sec.VI-XII) sau din epoca modernă – Neamț, Suceava, Alba Iulia, Târgoviște, București – curtea veche (sec XIV-XV);
Monumentele istorice, de artă și de arhitectură, de o mare varietate, datând din perioade istorice diferite și reflectând evoluția culturii și civilizației autohtone și influențele diferitelor culturi ale lumii cu care au intrat în contact, se constituie într-o altă atracție turistică importantă. Între cele mai reprezentative se numără:
mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina (Voroneț, Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore) realizate în sec. XV-XVI, în stilul arhitectonic moldovenesc cu influențe bizantine și gotice;
bisericile din lemn din Maramureș (Bogdan Vodă, Surdești, Călinești, Ieud) construite în sec. XVIII în stilul arhitecturii populare specifice zonei;
biserici și cetăți țărănești fortificate din Transilvania (Rășinari, Silmnic, Biertan, Cristian) sau din Oltenia (Cula lui T. Vladimirescu de la Cerneți);
castele și palate (Bran, Mogoșoaia, Corvineștilor, Peleș, Cotroceni, Ghica);
edificii religioase, monumente și statui : catedrala romano-catolică din Alba Iulia, biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași, biserica Neagră din Brașov, biserica Stravopoleos din București, biserica Mănăstirii din Curtea de Argeș, Moscheea din Constanța, Arcul de Triumf din București, Ansamblul sculptural Brâncuși, statuia poetului Ovidiu din Constanța, Mausoleul Eroilor de la Mărășești;
O altă componentă a potențialului turistic antropic o constituie instituțiile și evenimentele cultural artistice, acestea, găzduite în principalele centre urbane ale țării reflectă intensitatea vieții spirituale, tradiția și modernismul în cultură. Din această categorie de elemente ale potențialului turistic fac parte:
edificiile unor instituții culturale :Atheneul Român, Operele din București, Timișoara,Cluj, Palatul culturii din Iași, Ploiești, Arad, biblioteci etc.;
muzee ( peste 450 având profile diferite –științele naturii, istoria tehnicii și științei, etnografie, istorie, artă-) ; și case memoriale (peste 1000, de interes local, național);
evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale, ale filmului, teatrale, umoristice și expoziții/ târguri, serbări etc.;
Arta și tradiția populară, prin specific, originalitate, bogăție și varietate reprezintă un motiv inedit de călătorie. Între elementele necesare de această factură, care generează fluxuri turistice se evidențiază:
arhitectura și tehnica populară ce reflectă specificul diferitelor zone în privința: concepției construcțiilor (case, porți, edificii religioase) a materialelor folosite (piatră, lemn, calcar)- Maramureș, Zona Dornelor- Suceava, Oaș- Satu mare, Câmpulung Muscel, Argeș, precum și a instalațiilor tehnice (mori pive)- Sibiu- sau a tehnicilor utilizate în prelucrarea lemnului, în realizarea de împletituri, țesături, picturi pe sticlă;
creația artistică: producția meșteșugărească și de artizanat, muzica, dansul, portul, creația literară ( ex. centre de ceramică: Horezu-Vâlcea, Corund-Harghita, Oboga-Olt, Marginea-Suceava, Vama-Satu Mare, sau zone cunoscute pentru originalitatea portului și dansului tradițional: Țara Moților, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Dornelor);
manifestări tradiționale de genul sărbătorilor populare, târguri, festivaluri; ex: Sâmbra oilor, Târgul de fete, Festivalul narciselor, Nedeia Munților, Cocoșul de Horez, datini și obiceiuri de iarnă etc.;
Se constituie de asemenea, ca elemente de atracție turistică, obiectivele economice (potențialul tehnico-economic) cum sunt amenajările hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroelectrice), canale de navigație și ecluze, drumuri, poduri, viaducte, porturi, diverse unități economice (complexe industriale, ferme agricole, piețe etc.) Pot fi menționate în acest sens barajele și acumulările de apă de pe Dunăre- Porțile de Fier, Argeș- Vidraru, Olt, Lotru, Bistrița, Buzău, Someș Prut; podurile de peste Dunăre (Fetești- Cernavodă, Giurgeni- Vadu Oii, Giurgiu) sau de peste râurile interioare; drumurile transmontane înalte – Transfăgărășan (2040m alt. max.) Transalpina sau defileele Jiului, Oltului, Dunării, Bicazului, Buzăului, etc.
Mai pot fi înscrise pe lista motivelor de călătorie, cu importanță în creștere în ultimii ani, localitățile urbane și rurale, atractive datorită arhitecturii specifice sau pentru valorile de artă, cultură și civilizație pe care le adăpostesc și de evenimentele pe care le găzduiesc (târguri, expoziții, festivaluri) în cazul așezărilor rurale, pe lângă astfel de valori sunt oferite și condiții naturale deosebit de atractive, propice petrecerii vacanțelor- vegetație abundentă, liniște, aer curat, climat blând, peisaje inedite.
2.2. Indici statistici ai activității de turism
Datorită diversității mari a serviciilor turistice, caracterului sezonier al turismului, a diferitelor forme de turism practicate, precum și a categoriilor de prețuri și tarife diferențiate pe produse de confort, forme de turism și agenți economici, activitatea din această ramură nu trebuie caracterizată din punct de vedere statistic printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori.
Elaborarea sistemului de indicatori ai activității turistice este influențată de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt cei ce determină cererea și oferta turistică. Factorii de influență a cererii sunt veniturile populației și structura acestora, gradul de urbanizare, structura timpului, evoluția timpului liber, în corelație inversă cu timpul de muncă și dinamica populației. Factorii de determinare a ofertei sunt diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire al forței de muncă, evoluția investițiilor din turism.
Turismul este analizat și urmărit în dinamică printr-un sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial. Indicatorii turistici furnizează informații necesare acțiunilor de management turistic macroeconomic, permițând și evaluarea efectelor deciziilor macroeconomice de susținere a fenomenului turistic.
Sursele de informații necesare calculului indicatorilor activității turistice sunt:
▪registrele și rapoartele statistice ale intrărilor turistice la frontiere;
▪rapoartele permanente ale capacităților de cazare;
▪registrele ofertei turistice pe categorii de agenții, elaborate de Autoritatea Națională de Turism;
▪rezultatele anchetelor efectuate în rândul turiștilor străini și locali la locul destinației turistice;
▪rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de consumatori;
▪recensământul populației;
▪Balanța de Plăți Externe.
Măsurarea fenomenului turistic are la bază un sistem de indicatori ce se calculează pe baza informațiilor cu privire la: sosirile/plecările la frontieră, furnizate de Ministerul de Interne, documentele primare statistice și contabile privind modalitățile de găzduire a turiștilor, furnizate de agenții de turism, statisticile asupra mijloacelor de transport proprii sau închiriate și asupra altor echipamente și activități, anchete/sondaje pe eșantioane de gospodării și persoane. Alte surse nespecifice, secundare, de date despre turism sunt Balanța de Plăți Externe, Sistemul Conturilor Naționale, la nivel național și bilanțurile financiar-contabile ale operatorilor de turism, la nivel microeconomic.
Conexiunea dintre sursele primare și secundare de informații privind activitatea de turism-servicii, cererea și oferta, precum și indicatorii sintetici rezultă din tabelul 2.2.
Sistemul de indicatori trebuie să furnizeze informații referitoare la:
▪cererea turistică, prin măsurarea circulației turistice interne și internaționale în cadrul teritoriului național;
▪oferta turistică, evaluată prin potențialul economic al bazei materiale și al resurselor umane;
▪rezultatele valorice ale activității turistice, evaluate prin estimarea cheltuielilor, a încasărilor, a profitului și a eficienței economice;
▪calitatea serviciilor de turism prestate.
Tabelul nr. 2.2. Sursele primare și secundare de informații privind activitatea de turism-servicii
*Sursa: adaptat după Lanquar, R., L’économie du tourisme, Paris, PUF, 1992
Sursa datelor pentru elaborarea sistemului de indicatori la nivel macroeconomic o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor din activitatea de turism, organizate de INS, Autoritatea Națională de Turism, Ministerul de Interne și rapoartele statistice primare de la agenții de turism.
În conformitate cu publicațiile oficiale ale Institutului Național de Statistică, indicatorii se clasifică astfel: indicatori de evaluare a capacității de cazare turistică, indicatori de evaluare a circulației turistice, indicatori financiari.
a) Indicatorii de evaluare a capacității de cazare
Indicatorii de evaluare a capacității de cazare cuprind structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, capacitatea de cazare existentă și în funcțiune, indicii de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune.
Structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică reprezintă orice construcție sau amenajare care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice pentru turiști (vile turistice, bungalouri, pensiuni turistice, unitate tip căsuță, pensiuni agroturistice). Capacitatea minimă de cazare instalată pentru o structură de primire turistică este de cinci locuri – pat, pentru a fi considerată structură cu funcțiune de cazare turistică.
Tabelul nr. 2.3. Numărul de structuri de cazare turistică, pe tipuri de structuri (număr unități) în perioada 1990 – 2007
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Fig. nr. 2.1. Reprezentare structuri de cazare turistică, pe tipuri de structuri (număr unități) în perioada 2008-2012
Observăm din reprezentarea de mai sus că hotelurile și motelurile, precum și vilele turistice și bungalourile ocupă și vor ocupa în următorii trei ani ponderile cele mai mari în cadrul structurii de cazare turistice a țării. Cele mai mici valori le înregistrează satele de vacanță și spațiile de cazare pe nave (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3).
Scăderi ale numărului de unități ale structurilor turistice se vor înregistra pentru taberele de elevi și preșcolari, hanuri și cabane turistice, campinguri și vile truristice. Pentru restul categoriilor se vor înregistra sporuri medii de creștere.
Capacitatea de cazare existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare, clasificare a unității de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare ce se pot instala în caz de necesitate.
Capacitatea de cazare în funcțiune (disponibilă) reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot beneficia turiștii, ținând cont de numărul de zile cât sunt deschise structurile într-o anumită perioadă, se exprimă în locuri/zile. Capacitatea de cazare efectiv utilizată este de fapt numărul de turiști/zile.
Tabelul nr. 2.4. Capacitatea de cazare existentă (număr de locuri) în perioada 1990 – 2007
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2008
Fig. nr. 2.2. Structurare capacitatea de cazare existentă (număr de locuri) în perioada 1990 – 2007
Conform specificații lor din figura 2.2., cea mai mare capacitate de cazare existentă este dată de unitățile reprezentate de hoteluri și moteluri, fiind urmate de unitățile de camping și tip căsuță. O pondere mare au și vilele turistice și bungalourile, precum și taberele, cu mențiunea că înregistrează scăderi ale capacității de cazare de la an la an. Cea mai mică capacitate de cazare este redată de satele de vacanță, reduse și ca număr de unități.
Indicatorii capacității de cazare, exprimați în mărime absolută, sunt: număr de camere, număr de locuri, capacitate de cazare în funcțiune (mii/locuri/zile), capacitate existentă, permanentă și sezonieră, pe structuri de unități de cazare, categorii de confort, formă de proprietate, precum și în dinamică.
Tabelul nr. 2.5. Turiști cazați în structurile de primire turistică, pe tipuri de structuri, în perioada 2000-2012
mii
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Sporuri medii de evoluție negativă se preconizează că se vor înregistra la nivelul structurilor de cazare ale cabanelor turistice, restul structurilor prezentând un spor mediu de creștere. Nivelul acestuia este mai mare pentru hoteluri, moteluri, pensiuni turistice urbane și pensiuni turistice rurale (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3).
Fig. nr. 2.3. Evoluție număr turiști pe structuri de cazare în perioada 2008 – 2012
Observăm din reprezentarea de mai sus că hotelurile și motelurile, precum și pensiunile turistice urbane și cele rurale ocupă și vor ocupa în următorii trei ani ponderile cele mai mari în cadrul structurii de cazare turistice a țării. Cele mai mici valori le înregistrează satele de vacanță și spațiile de cazare pe nave.
Indicele de utilizare a capacității în funcțiune exprimă raportul între capacitatea de cazare disponibilă (locuri oferite) și utilizarea efectivă a acesteia de către turiști într-o perioadă determinată.
Tabelul nr. 2.6. Indicii de utilizare a capacității de cazare, în perioada 2000-2012
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Fig. nr. 2.4. Indicii de utilizare a capacității de cazare, în perioada 2008-2012
Este interesant să prezentăm și evoluția indicilor de utilizare a capacității de cazare turistică. Se constată o scădere treptată a acestor indici după anul 2007 și aceasta se datorează în primul rand etapei de tranziție în care se află țara noastră. În 2008 indicele este doar de 35 % pe total tipuri de unități , iar în 2012 se preconizează că va fi de 34,9 % . În categoria factorilor care au contribuit la această evoluție descendentă se înscrie în primul rând scăderea puterii de cumpărare a populației, iar apoi multe unități nu mai corespund exigențelor turiștilor din punct de vedere al confortului necesitând modernizări și restructurări pentru a reintra în circuitul turistic. De asemenea, prezenta crză financiară globală are repercursiuni și asupra acestui segment economic, cheltuielile pentru activități turistice și de relaxare reducându-se în ultima perioadă (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3).
b) Indicatorii agențiilor de turism
Indicatorii agențiilor de turism evaluează circulația turistică. Indicatorii statistici ce caracterizează și comensurează fluxurile turistice sunt: acțiunea turistică, numărul total de turiști, numărul total de zile/turist, numărul mediu zilnic de turiști, durata medie a sejurului, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiștilor.
Numărul total de turiști este un indicator absolut, care reprezintă numărul persoanelor cetățeni români și străini ce călătoresc în afara localităților în care își au domiciliul stabil pe o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică, în zone turistice din țară; motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate. Este un indicator fizic care poate exprima:
▪sosiri/plecări de turiști pentru turismul internațional, indicator ce se obține pe baza înregistrărilor la frontieră, tabelul nr. 2.7.;
▪persoane cazate, indicator utilizat pentru turismul intern și internațional, dedus din documentele unităților de cazare turistică, tabelul nr. 2.8.;
▪participanți la acțiuni turistice, indicator specific turismului intern, rezultat din centralizarea datelor agențiilor de voiaj.
Indicatorul număr de turiști se detaliază pe zone turistice, motive de călătorie, mijloace de transport, perioade de timp.
Numărul total de zile-turist este un indicator absolut ce se obține ca produs între numărul de turiști și durata activității turistice, exprimată în zile, perioada maximă luată în calcul fiind de un an.
Numărul mediu de turiști exprimă circulația turistică medie într-o anumită perioadă și se calculează ca medie aritmetică a numărului de turiști ponderat cu numărul de zile luat în calcul.
Durata medie a sejurului oferă informații în legătură cu amploarea activității turistice și se calculează ca media aritmetică a numărului de zile ponderată cu numărul de turiști.
Din tabelul nr. 2.7. se observă că în anul 1994, 96,6 % din total sosiri, sunt din Europa și 62,0 % din țări vecine. Luate în valori absolute se observă o evoluție descendentă., dacă în 1994 ne-au vizitat țara 5.898 mii de vizitatori , în 1998 acest număr a scăzut la 5.149 mii iar în 2006 a ajuns la numai 6037 mii sosiri, 94,2 %dintre aceștia provenind din Europa, iar 46,4 % din statele Uniunii Europene.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primele 10 luni din 2007, au crescut cu 12,1% comparativ cu cele din perioada similară din 2006, până la 6 milioane de persoane. Aproximativ 47,3% din turiști au preferat Bucureștiul și orașele reședință de județ și doar 1,1% au ales Delta Dunării. Ca și în anii trecuți, turismul intern a fost susținut de români. Sosirile turiștilor români în structurile de cazare au însumat 77,3% din numărul total. Potrivit estimărilor reprezentanților agențiilor de turism, numărul turiștilor străini va crește semnificativ abia din anul 2009, deoarece 2008 va fi un an de stagnare față de 2007. Numărul turiștilor români înregistrați la hoteluri a fost de 4,74 milioane. Circa 47,3% din turiști s-au cazat în București și în orașele resedință de județ, 13,9% au preferat stațiunile din zona montană, 12,1% litoralul, 10,7% stațiunile balneare și doar 1,1% Delta Dunării.
Fig. nr. 2.5. Evoluția sosirilor de turiști în perioada 2008-2012
Tabelul nr. 2.7. Sosirile vizitatorilor străini în Romania, pe principalele țări de origine în perioada 2000-2012
Mii
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Înnoptarea reprezintă fiecare noapte pentru care o persoană este înregistrată într-o unitate turistică.
Tabelul nr. 2.8. Înnoptările în unitățile de cazare turistică, în perioada 2000 – 2012
Mii
* Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în intervalul ianuarie –octombrie 2007 au însumat 19,47 milioane de nopți (16 milioane de nopți pentru români si 3,4 milioane pentru
străini), în creștere cu 8% față de anul 2006. Creșteri însemnate ale înnoptărilor s-au înregistrat pentru hoteluri, hoteluri pentru tineret, spații de cazare de pe nave, pensiuni turistice urbane și rurale.
Scăderi față de perioada similară a anului 2006 s-au înregistrat în cazul taberelor de elevi și preșcolari, bungalourilor și popasurilor turistice. In luna octombrie 2007, comparativ cu octombrie 2006, atât sosirile, cât și înnoptările au înregistrat o creștere cu 11,3%, până la 524.000 de persoane, respectiv de 3,6%, ceea ce reprezintă un total de 1,4 milioane de nopți.
Evoluția indicatorului înnoptări prezintă o scădere constantă la nivelul următorilor ani, scădere generată pe de o parte de criza economică globală, iar pe de altă parte ofertelor atractive venite din partea altor state (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3)..
c) Turism internațional
Indicatorii ce caracterizează turismul internațional sunt vizitatorul internațional, sosirile, plecările, densitatea circulației turistice, preferința relativă pentru turism.
Vizitator internațional este orice persoană ce călătorește către o țară, alta decât aceea în care își are reședința pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, scopul principal al vizitei fiind altul decât exercitarea unei activități remunerate în țara vizitată.
Sosirile cuprind numărul vizitatorilor străini înregistrați la intrarea în țară. Orice intrare în țară reprezintă o nouă sosire, chiar dacă este realizată de aceeași persoană (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3)..
Tabelul nr. 2.9. Sosirile vizitatorilor străini în Romania, după mijloacele de transport utilizate în perioada 2000-2012
Mii
*Sursa: Anuarul statistic al României, 2009
Fig. nr. 2.6. Ponderea sosirilor în funcție de mijlocul de transport utilizat preconizat pentru anul 2012
În funcție de mijloacele de transport utilizate, se poate observa predilecția turiștilor ce vizitează România pentru transportul rutier, cu o pondere de 80% din totalul mijloacelor de transport folosite, fiind urmat de transportul aerian (17%), transportul feroviar (3%) și cel naval (0,3%).
Tabelul nr. 2.10. Plecările vizitatorilor români în străinătate, după mijloacele de transport utilizate in perioada 2000-2012
Mii
Fig. nr. 2.7. Ponderea plecărilor în funcție de mijlocul de transport utilizat preconizat pentru anul 2012
În funcție de mijloacele de transport utilizate, se poate observa predilecția turiștilor români ce plecă din țara de reședință pentru transportul rutier, cu o pondere de 80% din totalul mijloacelor de transport folosite, fiind urmat de transportul aerian (19%), transportul feroviar (0,6%) și cel naval (0,4%) (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3)..
Plecările cuprind numărul vizitatorilor români care călătoresc în străinătate și sunt înregistrați la ieșirea din țară. Orice plecare a vizitatorilor români în străinătate este înregistrată ca plecare, chiar dacă este realizată de aceeași persoană.
Următoarele categorii de călători sunt excluse din sosirile și plecările vizitatorilor internaționali: persoanele care intră sau ies din țară ca imigranți, diplomații, reprezentanții consulari, membrii forțelor armate, refugiații sau persoanele nomade.
Densitatea circulației turistice este o mărime relativă de intensitate, ce pune în legătură circulația turistică cu populația autohtonă a țării receptoare. Se calculează ca raport între numărul sosirilor de turiști într-o zonă/țară și populația rezidentă a zonei/țării respective sau suprafața zonei/țării respective.
Circulația turistică se poate caracteriza prin indicatori absoluți, relativi (de intensitate, și de structură), a mediei, în alcătuirea cărora intervin cele două componente ale turismului: intern și internațional și zona sau țara de origine turiștilor.
Indicatori microeconomici
Analiza activității turistice trebuie extinsă și dezvoltată și la nivelul agențiilor de turism, pe baza indicatorilor: numărul de agenții, numărul angajaților, cifră de afaceri, valoarea adăugată, rata profitului, valoarea investițiilor, good-will.
Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin sondaje de opinie și anchete.
Indicatorii prezentați la nivel macroeconomic se regăsesc și la nivel microeconomic, dar mult mai detaliați, permițând o analiză mai aprofundată a modului de desfășurare a activității turistice, precum și a factorilor care o influențează. Acești indicatori se regăsesc sub formă de: mărimi absolute; mărimi relative de structură, coordonare, intensitate, dinamică; mărimi medii, sunt structurate astfel:
A) indicatorii cererii turistice
Piața turistică este parte integrantă a pieței serviciilor, în general și a pieței serviciilor de consum, în particular. Cererea și oferta turistică sunt două laturi ale pieței serviciilor de turism ce definesc specificul și particularitățile acesteia în raport cu alte servicii de consum.
Cererea turistică este în mod generic ansamblul trebuințelor și nevoilor sociale orientate spre consumul produsului turistic. Detaliat, cererea turistică este definită prin „ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație”.
Între cererea turistică și consumul turistic există o anumită asemănare din punctul de vedere al conținutului:
▪cererea turistică – ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa în afara reședinței proprii;
▪consumul turistic – cheltuielile efectuate de cererea turistică pentru achiziționarea unor bunuri și servicii legate de motivația turistică. Se poate realiza: înainte de deplasarea la locul destinației; în timpul deplasării; la locul de destinație.
În calculul indicatorilor statistici specifici cererii turistice trebuie să ținem cont de o serie de particularități ale cererii turistice:
caracterul dinamic, datorat influenței unei multitudini de factori economici, sociali, demografici, politici etc.;
concentrarea în țările și regiunile dezvoltate pe plan economic;
diversitate, eterogenitate;
sezonalitate.
Cererea poate fi analizată ca: cererea pieței turistice, reprezentând numărul de vizitatori corespunzători, geografic dat, în cursul unei perioade precizate, în condițiile determinate de mediu și răspunzând unui program de marketing specific; cererea potențială corespunde limitei către care tinde cererea pieței, dacă eforturile de marketing ale sectorului turistic cresc la maxim. Astfel, condițiile economice mai bune cresc potențialul pieței turistice; previziunea cererii turistice indică, pentru o perioadă viitoare, determinată, care va fi nivelul cererii în funcție de eforturile de marketing ale agenților economici.
Prin indicatorii statistici putem analiza cererea turistică în structura și dinamica ei. Aceștia pot fi grupați astfel:
a) cererea totală (Ct) – mărime absolută, constituită din cererea internă (Ci) și cererea externă (Ce);
b) din punct de vedere al provenienței cererii, se urmărește să se pună în evidență acele țări care dețin cea mai mare pondere în cererea turistică externă, calculând ponderea turiștilor din țară și în total cerere externă, iar pentru cererea turistică internă, ponderile zonelor de proveniență (orașul sau regiunea) în total cerere internă;
c) structura cererii pe principalele mijloace de cazare, calculată ca raport între cererea pentru fiecare tip de unități de cazare și total cerere;
d) din punct de vedere al mijloacelor de transport, cererea turistică poate fi structurată pe următoarele variante:
♦cererea totală pentru transportul cu avionul;
♦cererea totală pentru transportul cu autocarul;
♦cererea totală pentru transportul feroviar;
♦cererea totală pentru transportul cu autoturismul;
♦cererea totală pentru transportul maritim;
♦cererea totală pentru alte forme de transport.
e) sezonalitatea cererii depinde de o serie de factori istorici, sociali și culturali care stimulează dezvoltarea turismului în general. Variațiile sezoniere pot fi provocate de:
cauze naturale: poziția geografică, succesiunea anotimpurilor, condițiile de climă;
cauze economice: structura anului școlar și universitar, concediile anuale, obiceiuri, tradiții, zile libere de sărbătoare;
cauze sociale: târguri, festivaluri, serbări populare etc.
Sezonalitatea cererii poate fi urmărită calculându-se:
indici de sezonalitate;
coeficientul de intensitate a traficului, ca raport între numărul de turiști din luna cu trafic maxim și numărul de turiști din luna cu trafic minim;
coeficientul trimestrial de concentrare a cererii;
ponderi ale cererii turistice pe luni, în total cerere.
f) repartiția cererii pe modalități de organizare a călătoriei;
g) repartiția cererii pe criterii sociale (vârstă, stare civilă, sex);
h) indicatori de fidelitate a cererii turistice, calculată ca raport între numărul de turiști care au venit sau au intenția să vină în viitor și cererea totală;
i) elasticitatea cererii măsurată cu coeficientul de elasticitate calculat ca raport între ritmul cererii și ritmul factorului de influență.
Coeficientul de elasticitate presupune analiza modificării cererii în funcție de modificarea factorilor de influență, putând fi utilizat și pentru analize în structura fenomenelor (împărțirea consumatorilor în câteva grupe după venituri).
j) previziunea cererii turistice – permite operatorilor turistici să sesizeze noi oportunități, să se organizeze în funcție de schimbările defavorabile, să aibă o planificare de marketing mai eficientă.
Metodele de previziune a cererii turistice pot fi clasificate în trei categorii: metode calitative, metoda seriilor de timp și metode cauzale. Descompunerea pe componentele seriei de timp se poate realiza folosind modele aditive, multiplicative și mixte.
B) indicatorii ofertei turistice
Oferta turistică în accepțiune clasică se definește similar cu oferta de servicii finale. Oferta turistică este constituită din potențialul turistic natural și antropic, baza tehnico-materială, forța de muncă și, după unii autori, condițiile de comercializare și pachete suplimentare de servicii.
Totalitatea serviciilor prestate de operatorii de turism reprezintă „producția turistică”, adică ansamblul de servicii ce mobilizează resursele și se materializează într-o ofertă efectivă de servicii turistice și consum efectiv.
Oferta turistică și producția turistică prezintă anumite caracteristici:
♦ producția turistică este mai mică sau cel mult egală cu cererea;
♦ oferta turistică poate exista independent de producție;
♦ oferta există ferm, pe când producția turistică există atât timp cât există consumul turistic;
♦ oferta turistică este diversificată:
– pentru turism de vacanță (recreativ, sportiv, balnear, familial);
– pentru turism cultural (de studii, festivaluri, religios);
– pentru îngrijirea sănătății (de tratament, profilactic);
– pentru turism de afaceri (itinerant, de congrese).
♦ oferta turistică prezintă un grad mare de rigiditate, fiind caracterizată prin imobilitate, imposibilitatea de a fi stocată, adaptabilitatea scăzută la variațiile sezoniere, adaptare parțială sau imperfectă la cerere, complexitate, eterogenitate și creștere diversificată.
Caracteristicile ofertei turistice
Caracter complex și eterogen, conferit de componentele sale: elemente atractive, cele mai diverse resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice, etc.; elemente funcționale care sunt reprezentate, echipamente și servicii care deservesc producția turistică (infrastructură).
Tipuri de oferte variate în funcție de motivație:
oferta turismului de vacanță, balnear, sportiv, recreativ, familial, etc.;
oferta turismului de studii, stagii, festivaluri, religios, etc.;
oferta turismului de afaceri – itinerant, de congrese;
oferta turismului de sănătate – profilactic și de tratament;
Specializarea producătorilor pe categorii de activități: cazare și restaurare, transport, animație, informare, agrement, organizarea călătoriilor de către turoperatori.
Caracterul artizanal – realizarea produsului și a ofertei turistice în întreprinderi mici și mijlocii, determinată de cerința flexibilității ofertei.
Rigiditatea ofertei turistice – oferta și producția turistică pentru a fi consumate impun deplasarea consumatorului nu a produsului turistic. Oferta turistică este rigidă la variațiile sezoniere și motivaționale. Rigiditatea ofertei turistice înseamnă prelungirea duratei de amortizare a investițiilor și încetinirea înnoirii mijloacelor de producție. Aceste efecte ale rigidității sunt și rezultatul transsectorialității turismului, a interdependentei sale cu celelalte ramuri economice.
Capacitatea de substituire a ofertei turistice derivă din punctul 5) în scopul valorificării acesteia (oferta de turism de afaceri în lipsa cererii pentru oferta de vacanță, de exemplu).
Factorii determinanți ai ofertei turistice
Teritoriul sau spațiul reprezintă pentru oferta turistică ceea ce factorul demografic este pentru cerere – factorul decisiv. În sens turistic, teritoriul poate fi evaluat cantitativ prin capacitatea sa de primire, iar calitativ prin valoarea sa turistică naturală sau creată.
Capacitatea de primire (Cp) se calculează după formula: Cp=SKo/N cu So – suprafața teritoriului, Ko(0,5, 1), N – suprafața normată ce revine consumului turistic pe o persoana(mp/turist).
Valoarea turistică sau atractivitatea teritoriului este evaluată în funcție de resursele turistice existente, astfel: frumusețea naturală a peisajului, configurația geografică (munți, râuri, cascade, peșteri, litoral), condiții meteorologice și climaterice (tip climat, nivel pluviometric, temperaturile anuale medii, curenți de aer, luminozitate), patrimoniul cultural și istoric (obiective de artă, istorie, religie, folclor), valoarea terapeutică dată de izvoare minerale și termale și diversitatea și densitatea florei și faunei.
Nivelul dezvoltării sectorului terțiar, din care face parte și produsul turistic, influențează direct oferta turistică prin componente precum transportul, telecomunicațiile, forța de muncă.
Baza tehnico-materială – particularități:
corespondența cantitativă și calitativ-structurală între bază tehnico-materială și resursele naturale turistice;
bază tehnico-materială este adaptată unui anumit segment al cererii turistice;
investiția specifică unitară (loc de cazare, de exemplu) este, ca efort investițional, invers proporțională cu calitatea atracției turistice, a resurselor naturale.
Baza tehnico-materială a turismului cuprinde în structură: baza cazării, a restaurării, a transportului și a agrementului. În literatura de specialitate și statisticile OMT se utilizează pentru baza tehnico-materială a ofertei turistice denumirea de structuri de primire. În cadrul acestora elementele componente sunt:
Cazarea (în următoarele forme):
Hotelăria în cadrul căreia hotelurile sunt clasificate conform numărului de stele printr-un sistem de norme cuprinzând gradul de confort, echipamente, dotări diverse, calitatea serviciilor. Hotelurile pot fi independente sau integrate în lanțuri hoteliere.
Cazarea extrahotelieră se face sub formă de: reședințe secundare, apartamente mobilate, unități sociale de cazare, etc.
Cazarea nepermanentă cuprinde: camping, caravaning și camping-car, vase de agrement.
b) Restaurarea este diversă ca forme și standardizată ca niveluri calitative prin număr de stele sau prin categorii, însoțind îndeaproape evoluția cazării.
c) Transportul și agrementul sunt într-o continuă modernizare și diversificare conform cerințelor consumului turistic (exemplu: teleschiul lângă ușa hotelului) și a motivațiilor specifice acestui consum.
Un factor determinant al ofertei turistice se referă la percepția ofertei de către cerere. Aceasta are loc sub forma unei imagini de ofertă și produs turistic oferit care reprezintă o sinteză între mijloacele de comunicare – recepție formale și informale, subiective și obiective.
Problema imaginii produsului turistic oferit este foarte importantă întrucât decizia de consum se ia preponderent în funcție de imaginea ofertei promovată în bazinul cererii, între momentul deciziei de consum și cel al consumului efectiv în bazinul ofertei turistice existând un decalaj temporal. Incertitudinile și riscurile privind necorelările ofertei cu cererea depind de influența intermediarilor în actele de vânzare-cumpărare pe piețele turistice ca și de influența mijloacelor mass-media sau multimedia informatizate.
Ținând cont de aceste aspecte, putem grupa indicatorii ofertei turistice în:
B1. Indicatorii bazei materiale
Baza materială turistică este constituită din totalitatea mijloacelor de muncă ce participă la deservirea turiștilor.
Se pot calcula indicatorii:
♦ capitalului fix (fonduri fixe); Caracterizarea statistică a fondurilor fixe poate fi făcută din punctul de vedere al mărimii, structurii și dinamicii, stabilindu-se:
volumul fizic;
indicatorii exprimați valoric prin evaluarea fondurilor fixe (valoarea brută – în momentul investiției de capital fix; valoarea netă – după ce s-a scăzut amortizarea ca valoare a uzurii).
♦ capacității de cazare;
numărul total de unități de cazare (locuri);
oferta teoretică maximă în unități – zile;
oferta efectivă (reală) în unități – zile.
♦ transporturilor turistice; analiza se poate referi la:
parcul mijloacelor de transport;
parcul autoturismelor destinate închirierii;
încasări și cheltuieli din activitatea de transport structurate pe turism intern și internațional
♦ mijloacelor de agrement; pot fi analizate în structura lor, precum și ca un număr de locuri ce revin la 1000 de locuitori.
♦ alimentației publice. Unitățile de alimentație publică sunt analizate folosind mărimile de structură, precum și mărimile de intensitate, locuri ce revin la 1000 de locuitori.
B2. Indicatorii ocupării forței de muncă
Datorită importanței factorului determinant al activității economice, forța de muncă în turism, aceasta prezintă o serie de trăsături specifice, mai puțin întâlnite în alte sectoare de activitate. Astfel, în domeniul turismului, pentru realizarea obiectivelor propuse și a eficienței scontate, este necesar să se țină seama în permanență de obiectivele financiare și morale, etice pe care le are operatorul de turism. Calitățile personalului din turism sunt în bună măsură determinate și de natura serviciilor prestate. În turism, în sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele feluri de activități: servicii de primire și cazare; organizarea alimentației turiștilor; servicii de distracție și agrement; organizarea de servicii de transport; prestarea de servicii suplimentare legate de specificul diferitelor forme de turism. Analiza forței de muncă ocupată în sectorul turistic se poate realiza printr-un sistem de indicatori statistici, ce pot fi structurați astfel:
indicatori ai structurii forței de muncă pe categorii: socio-profesionale, sex, vârstă, precum și indicatori de dinamică.
Analiza în dinamică devine mai sugestivă când se corelează cu indicele volumului fizic al desfacerilor mărfurilor și serviciilor:
indicatorii utilizării timpului de lucru;
i indicatorii productivității muncii;
i indicatorii repartiției, evoluției și dinamicii necesarului de forță de muncă în turism:
ponderea locurilor de muncă disponibile pe unități de cazare turistică în total locuri;
indici ce măsoară evoluția în timp a locurilor de muncă;
indicatorul importanței turismului ca furnizor de locuri de muncă.
C) Indicatorii relației cerere – ofertă
Activitatea agenților economici din turism poate fi analizată și prin această categorie de indicatori, deosebit de utili în practică, deoarece permit evaluarea conexiunii dintre cerere și ofertă.
În calculul acestor indicatori se ia în considerare numai acea parte a cererii turistice care s-a materializat prin consum; noțiunea de cerere se referă la cererea propriu-zisă și nu la cererea potențială:
– coeficientul de utilizare a capacităților de cazare calculat ca raport între numărul de înnoptări și numărul de locuri-zile ale ofertei structurii de primire turistică;
– indicele evoluției înnoptărilor, indicator ce poate fi calculat pe categorii de unități turistice sau pe categorii de clientelă turistică, ca indice individual;
– indicatori ce reflectă activitatea comercială a agenților de voiaj, calculați în funcție de cererea efectivă sau utilizarea ofertei.
Cheltuielile turistice cuprind consumul de mijloace de producție, forță de muncă sau mijloace bănești, efectuat pentru prestarea serviciului turistic. Pentru a exprima volumul și structura cheltuielilor turistice, se calculează indicatorii de volum și structură.
Indicatorii de volum evidențiază totalitatea cheltuielilor ocazionate de pregătirea, execuția, punerea în funcțiune și exploatarea bazei materiale, precum și de desfășurarea în continuare a activităților și serviciilor turistice.
Acești indicatori se pot prezenta sub formă de mărimi absolute sau relative:
▪ Mărimi absolute:
volumul cheltuielilor de investiții;
volumul cheltuielilor de exploatare;
volumul cheltuielilor de prestații.
▪ Mărimi relative:
cheltuieli raportate la circulația turistică (cheltuieli pe zi-turist);
cheltuieli raportate la baza materială (cheltuieli pe un pat, cheltuieli pe un loc de muncă);
cheltuieli raportate la numărul de personal util;
cheltuieli raportate la rezultatele activității turistice (prestații, aport valutar etc.).
Indicatori de structură obținuți prin raportarea acestor categorii de cheltuieli la volumul total al cheltuielilor.
Indicatorii încasărilor din turism sub formă absolută exprimă valoric rezultatele activității turistice desfășurate într-o anumită perioadă, la nivel de zonă, operator de turism sau stațiune și exprimă: încasările din turismul intern și internațional; încasările din prestațiile structurilor de primire turistică; încasările din activitățile de agrement, transporturi etc.).
Sub formă de mărimi relative:
încasări raportate la circulația turistică (încasarea medie pe zi-turist în lei sau valută);
încasări raportate la baza materială (încasarea medie pe un pat, pe un loc de masă);
încasări raportate la numărul de personal.
Sub formă de mărimi de structură: ponderea încasărilor obținute din cazare, masă, transport, tratament, agrement, în totalul încasărilor.
E) Indicatorii eficienței economice a turismului
Datorită efectelor economice variate și multiple și eforturilor diversificate este dificil să se elaboreze un singur indicator sintetic, de aceea se folosesc mai mulți indicatori, fiecare contribuind prin funcția de cunoaștere la evidențierea nivelului și a dinamicii acestora, precum și a contribuției diferiților factori.
Pornind de la definiția eficienței economice, sintetizată în raportul dintre efectul economic obținut de pe urma unei activități productive și efortul sau cheltuielile făcute pentru obținerea unor efecte utile, statistica are sarcina de a determina, prin metodele sale specifice, indicatorii care comensurează atât efectul, cât și efortul.
Efectul economic la nivelul operatorului de turism poate fi apreciat prin următorii indicatori: volumul desfacerilor de mărfuri, volumulîncasărilor din prestații, volumul încasărilor valutare, producția netă, venitul net, acumulările bănești, profitul etc.
Efortul sau cheltuielile făcute pentru obținerea unor efecte utile se măsoară prin indicatorii: valoarea medie anuală a fondurilor fixe pe întreprindere și pe activități turistice, valoarea medie anuală a mijloacelor circulante, totalul cheltuielilor directe și indirecte efectuate pentru prestațiile turistice, numărul mediu al lucrătorilor operativi pe întreprindere și pe activități turistice, numărul de om-ore, cheltuieli cu salariile lucrătorilor operativi pe operator de turism și pe activități etc.
Rezultatele finale ale turismului sunt influențate de un complex de factori interni sau externi, direcți sau indirecți, globali sau parțiali, care se regăsesc într-o măsură mai mare sau mai mică în creșterea volumului de servicii prestate, ceea ce echivalează cu creșterea încasărilor și, implicit, a venitului net.
Tabelul nr. 2.11. Dinamica încasărilor în valută din turism, în Romania, în perioada 2000 -2008
* Sursa: Banca Națională a României, 2009
Nivelul mediu al încasărilor în perioada 2000 – 2008 ating o valoare de 682 milioane de euro anual.
Modificarea medie anuală 162 milioane de euro.
Indicele mediu anual de modificare 115%.
Ritmul mediu anual de modificare este de 15%.
Putem observa că încasările din sector au înregistrat în perioadele 2000 – 2008 un nivel mediu de 682 milioane euro și s-au modificat de la un an la altul în medie cu 162 milioane de euro, adică într-un ritm mediu anual de 15% (modalități calcul prognoze vezi Anexa nr. 3).
.
CAP. III REALIZĂRILE TURISMULUI ROMÂNESC ȘI INTEGRAREA ÎN TURISMUL INTERNAȚIONAL
Realizări și modalități de îmbunătățire a ofertei turistice românești
Obiective prioritare ale organizatorilor de turism – dezvoltarea și diversificarea serviciilor precum și îmbunătățirea calității lor – constituie expresia adaptării acestor activități la nevoile tot mai numeroase și variate ale clientelei, determinate de evoluțiile cantitative și structurale ale circulației turistice.
La rândul lor, modernizarea și perfecționarea prestațiilor turistice, atât în privința conținutului, cât și a organizării, influențează pozitiv oferta turistică și generează o creștere a interesului pentru voiaje.
România dispune de un potențial bogat și variat din punctul de vedere al tipologiei atracțiilor, de mare valoare, cu multe elemente originale, chiar unicate și ca atare, competitiv în raport cu oferta altor țări. Existența acestui potențial a stimulat dintodeauna interesul și preocuparea pentru exploatarea și valorificarea lui, pentru dezvoltarea turismului intern și internațional.
Deși evaluarea gradului de valorificare al potențialului turistic este o problemă dificilă, necesitând luarea în calcul, pe lângă elementele obiective și a unor aspecte subiective, greu de cuantificat și exprimat cantitativ, o imagine concludentă se poate obține comparând atracțiile existente cu dotările turistice și intensitatea cererii. În aceste condiții, majoritatea specialiștilor sunt de acord că, apelând la indicatorii de caracterizare a dimensiunilor și structurii echipamentelor și, respectiv al circulației turistice, se poate determina în mare măsură, gradul de valorificare. Nu lipsite de relevanță sunt și comparațiile internaționale, la care se pot adăuga elemente cu privire la diversitatea formelor de turism, structura și calitatea serviciilor.
O privire de ansamblu asupra modului și gradului de valorificare a potențialului turistic în țara noastră evidențiază pe de o parte, eforturile făcute de-a lungul timpului în domeniul investițional și realizarea unor zone turistice de valoare, apreciate pe plan internațional, dar și rămânerea în afara circuitului turistic a unor perimetre de mare atracție, ceea ce reclamă pentru perspectivă o nouă concepție în valorificarea potențialului turistic. Aceleași insuficiențe se remarcă și în ce privește diversitatea formelor de turism sau calitatea serviciilor oferite.
Studiile de evaluare atestă pentru România, un grad de valorificare a potențialului relativ modest de 20-30%. Față de această caracteristică generală, în România există diferențieri semnificative, în privința gradului de valorificare, pe zone și stațiuni turistice. Întrucât formele de relief reprezintă componenta centrală a atracțiilor și generează la rândul lor, forme specifice de turism, aprecierea gradului de valorificare urmărește principalele areale turistice: litoralul și Delta Dunării, dealurile și podișurile, zona montană, principalele localități și zonele limitrofe acestora.
Litoralul este zona cea mai atractivă, datorită calităților fizico-geografice; de asemenea, cura heliomarină s-a bucurat decenii de-a rândul de interesul vizitatorilor străini și autohtoni; trebuie subliniată tradiția veche a turismului de litoral; primul stabiliment balnear din epoca modernă datează din 1982 și era situat pe malul lacului Techirghiol. În privința echipării, litoralul ocupă primul loc, cu 41,8% din totalul locurilor existente în România, iar gradul de valorificare este cel mai ridicat, de peste 80%, contrar dimensiunilor reduse. Deși dotarea, mai ales din punct de vedere cantitativ, în domeniul cazării, este bună, echipamentele au un grad ridicat de uzură, multe dintre ele au o vechime de peste 25 de ani ceea ce reclamă eforturi de modernizare. Calitatea serviciilor este slabă și lipsesc dotările de agrement la nivelul exigențelor turismului modern. Toate acestea se reflectă în nivelul relativ redus al cererii.
În ceea ce privește Delta Dunării, față de valoarea de excepție a potențialului, echiparea este modestă,se evidențiază gradul redus de valorificare a atracțiilor și impune, pentru viitor, noi amenajări pentru cazare și agrement, care trebuie realizate cu respectarea cerințelor impuse de statutul de rezervație a biosferei.
Zona de dealuri și podișuri, destinată cu prioritate turismului balnear, deși beneficiază de o îndelungată tradiție și un potențial deosebit – stațiuni ca Băile Herculane, Băile Felix, Vatra Dornei, Călimănești, Căciulata au o existență de secole – este caracterizată printr-un nivel mediu spre slab de valorificare.
În aceste condiții se impune – pentru apropierea gradului de valorificare de nivelul posibilităților – pe lângă creșterea substanțială a dotărilor hoteliere și medicale, modernzarea celor existente, diversificarea ofertei de tratament (kinetoterapie, cure de slăbire, înfrumusețare, fitness, bodybuilding etc.), dar și a formelor de petrecere a vacanței, îmbunătățirea calității serviciilor.
În cazul României zona montană este mai puțin spectaculoasă în ceea ce privește altitudinea și deci mai puțin competitivă pe plan internațional, dar oferă condiții pentru practicarea unei game diverse de forme de turism: odihnă, drumeție, alpinism, sport de iarnă, speologie, cură balneară. Muntele, deși reprezintă o destinație de vacanță în tot timpul anului, este și mai puțin pus în valoare Echiparea turistică este slabă.
Un alt aspect ce caracterizează potențialul din zona montană este concentrarea foarte puternică a dotărilor și respectiv a activității, iar în ceea ce privește omologarea stațiunilor pentru sporturi de iarnă în turismul internațional, doar câteva localități au această calitate: Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Bușteni, Semenic, Durău, Borșa.
Concluzia acestei succinte analize este aceea că potențialul turistic al României, cu puține excepții, este subvalorificat. Există așadar, numeroase atracții pentru care se impune cu pregnanță antrenarea în circuitul turistic, impunându-se totodată o abordare diferențiată, în funcție de particularitățile fiecărei zone – valoarea atracțiilor, gradul de înzestrare, calitatea mediului – dar și de paliere de acțiune – dezvoltarea echipamentelor tehnice de cazare sau numai modernizarea lor, creșterea dotărilor de agrement, diversificarea formelor de turism ș.a.
Calitatea și dimensiunile activității turistice sunt, în bună măsură, condiționate de gradul de echipare a teritoriului cu mijloace specifice, dar și de dotarea tehnică a sectoarelor adiacente, a celor care concură, într-o proporție mai mare sau mai mică, la producția, comercializarea și consumul produselor (vacanțelor). Astfel baza tehnico materială împreună cu cea specifică și infrastructura joacă un rol major în dezvoltarea turismului, creșterile în domeniu neputând fi concepute fără unele sporuri cantitative și calitative ale capitalului tehnic.
Prin natura sa proprie, baza tehnico materială este supusă unui proces de uzură, fizică și morală, ceea ce impune, pentru a continua activitatea, înlocuirea periodică a componentelor sale. În cazul țării noastre, dotările materiale nu asigură o valorificare corespunzătoare a potențialului turistic și nici nu răspund pe deplin dimensiunilor și structurii nevoilor consumatorilor.
Aceste aspecte invocă necesitatea unor eforturi investiționale substanțiale, orientate spre creșterea și modernizarea înzestrării turistice, pentru apropierea dotărilor de posibilitățile reale de dezvoltare a turismului. Investițiile trebuie înțelese ca o cerință a progresului, a reducerii costurilor de exploatare și sporirii eficienței, a înnoirii ofertei.
Investițiile în turism se concretizează în echipamente specifice, unități de cazare, alimentație, agrement și lucrări de infrastructură, căi de acces, spații verzi, parcări, alimentare cu apă, canalizare etc.care asigură funcționarea normală a primelor.
În privința modalităților de finanțare a investițiilor literatura de specialitate consemnează câteva soluții consacrate: aportul propriu, creditul, leasingul, acționariatul și coproprietatea, aportul statului și aportul organismelor financiare internaționale.
Analiza realității românești în domeniul investițiilor evidențiază, în primul rând, eforturile financiare făcute de-a lungul timpului pentru realizarea unei dotări adecvate. Astfel, după intervalul 1966-1976, când s-au construit cele mai multe dintre unitățile turistice din zona litoralului, caracterizat prin concentrări masive de investiții în acest sector, au urmat perioade cu evoluții pozitive, dar în ritmuri mai lente. Este interesant faptul că și după anul 1990, în condițiile dificultăților economice pe care le cunoaște România, s-au găsit resurse pentru investiții turistice.
Este important a fi subliniat faptul că, în privința structurii investițiilor, proprietatea privată, așa cum este firesc, deține în prezent un rol tot mai important și că modalitățile de finanțare considerate mai eficiente – leasingul și coproprietatea – își găsesc o sferă de aplicare tot mai largă.
În ce privește pregătirea profesională, o bună parte a specialiștilor consideră că turismul reclamă un personal cu un nivel de calificare ridicat, cu un orizont larg de cunoștințe, bine instruit, cunăscător al mai multor limbi de circulație internațională, capabil să recomande și să promoveze produsul turistic. În același timp, un segment important al experților în domeniu apreciază că turismul este un debușeu pentru forța de muncă necalificată și slab calificată, că activitățile care nu necesită o pregătire de specialitate au o largă reprezentare în turism. Această a doua opinie este susținută și de structura pe nivele de calificare a celor ocupați în turism, conform studiilor efectuate pe țări turistice europene: 40% din totalul personalului din turism este necalificat, 42% are pregătire medie generală, 8% studii de specialitate și numai 10% studii superioare.
Cu toate acestea, ținându-se cont de faptul că un angajat într-o intreprindere turistică trebuie să dea dovadă, în afara unei pregătiri de specialitate, medie sau superioară și de o serie de calități specifice activității sale: înalt nivel de profesionalism, comportament civilizat, elegant chiar, egal față de toți turiștii, trebuie să fie convingător, să aibă capacitatea de adaptare la starea psihică a turiștilor, să promoveze o atmosferă relaxată deschisă, de încredere, sepoate afirma fără îndoială că în turism, calitatea serviciilor este profund și direct determinată de calitatea oamenilor.
Nivelul redus de pregătire cerut de unele posturi din turism (femeie de serviciu, liftier, portar, ajutor de ospătar, etc.) asigură, pe de-o parte, o mai facilă atragere a personalului și implicit o diminuare a șomajului în rândul celor fără calificare, dar totodată nu permite oferirea unor servicii de calitate, constituindu-se într-o frână în calea dezvoltării.
Dar, pentru că trăsăturile enunțate, pe care e bine să le posede un lucrător în industria turismului, nu țin atât de o calificare deosebită, ci mai mult de mentalitatea și personalitatea individului, de bun simț chiar, de cultură și comportament în general, conducerea firmelor de turism trebuie să ia în considerare modalitățile de stimulare a personalului în acest sens.
Se poate conta pe realizarea obiectivelor privind îmbunătățirea calității prestațiilor, la nivelul unui agent economic cu activitate în turism, prin crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor. Un astfel de sistem presupune un ansamblu de recompense materiale, dar și morale, capabile să determine obținerea unor performanțe superioare.
Una din modalitățile prin care o intreprindere de servicii se poate diferenția de alte intreprinderi competitoare constă în adoptarea managementului calității totale, vizând oferirea unor servicii calitativ superioare celor prestate de concurență, în spiritul dictonului format de dl.Carlson, celebrul președinte al companiei Scandinavian Airline System (SAS): “este mai bine să fii cu 1% mai bun decât competitorii la o sută de servicii, decât cu 100% mai bun la un singur serviciu…”
Studiile analiștilor atrată că satisfacția consumatorilor este influențată de calitatea deosebită a serviciilor și calitatea, la rândul ei, intențiile de cumpărare. S-a ajuns la concluzia că, în domeniul activității turistice calitatea unui serviciu este determinată de un set de cinci factori:
a. corectitudinea, respectiv capacitatea întreprindereii de a presta în mod fidel și atent serviciul;
b. receptivitatea, respectiv dorința prestatorului de a veni în ajutorul consumatorului și de a-i furniza cu promptitudine serviciul;
c. siguranța, respectiv capacitatea prestatorului de a inspira încredere consumatorilor prin competența și amabilitatea cu care sunt prestate serviciile;
d. individualizarea (personalizarea), respectiv preocupările și eforturile prestatorilor de a trata cu atenția și solicitudinea cuvenită fiecare cumpărător;
e. elementele tangibile, respectiv prezența facilităților materiale, a echipamentului, a personalului și a materialelor publicitare adecvate serviciului respectiv;
Consumatorii de azi, însă, nu mai vor doar bunuri și servicii; în măsuri diferite, ei vor și rezultate.
Atunci când tehnicile de fabricație au fost aplicate firmelor de servicii, pentru îmbunătățirea conținutului și a productivității, serviciile au devenit adesea standardizate, iar contactul personal a fost pierdut. În mod particular, în industria ospitalității, unii manageri și clienți simt că pierderea contactului personal este un fel de pedeapsă plătită pentru că productivitatea a sporit datorită prestărilor nepersonalizate.
O altă problemă, care din păcate este frecvent întâlnită în România, și nu numai în domeniul turismului, este aceea că lucrătorii sunt văzuți în stil “taylorian”, ca persoane fără importanță, lipsite de inteligență, cărora trebuie să li se spună ce trebuie să facă, pentru ca totul să funcționeze conform standardelor prevăzute.
Așadar, trebuie neapărat valorificat muncitorul care gândește, care este interesat de calitate; trebuie aplicat în intreprinderile turistice managementul prin contact direct.
A fi receptiv la nevoi nu mai este suficient. Clienții cer o atenție inedită și o prezență fidelă a furnizorilor lor. Este bine ca managerii firmelor prestatoate de servicii turistice să nu uite că trăim în epoca informatizării, a comunicațiilor pe fibră optică, a supertehnologiilor, a voiajelor în spațiu și este imperios necesar să-și adapteze viitoarele strategii de conducere și dezvoltare cerințelor în continuă schimbare pe piața mondială și tendințelor surprinzătoare întrezărite la început de mileniu.
Îmbunătățirea calității serviciilor poate fi deseori un proces lent și recunoașterea de către clienți a acesteia necesită și mai mult timp. Clienți pierduți înseamnă încasări scăzute. Cu cât relația dintre client și companie durează mai mult, cu atât profiturile cresc; și este evident că pentru a câștiga un nou client costurile pentru publicitate, promovare vor crește, dar de asemenea, clienții fideli înseamnă publicitate gratuită făcută firmei.
Acest proces trebuie înțeles ca o investiție într-un client permanent, și nu ca un cost, generând mai mult profit decât oricare alt client. Condiția este ca informațiile de spre clienți să fie adunate regulat. Managementul românesc (atât la nivel macroeconomic cât și la nivel de intreprinderi turistice) are de luat decizii de o importanță covârșitoare cu privire la reintrarea României în circuitul turistic internațional după mai bine de un deceniu, perioadă în care transformările în acest domeniu au fost copleșitoare, evoluțiile indicatorilor circulației turistice internaționale s-au dovedit a fi pozitive și au înregistrat salturi spectaculoase de la an la an, oferta internațională s-a diversificat, dar activitatea turistică în țara noastră a stagnat (există anumite componente ale sale- ca starea dotărilor și a infrastructurii- care chiar s-au deteriorat).
Ca urmare este necesar o dată în plus cunoașterea metodelor și a sistemelor de conducere și utilizarea lor în mod conștient, creator și inovator, totul bazat pe experiențele deja confirmate, teoretizate și fundamentate științific.
În ceea ce privește strategia de promovare a turismului pe plan internațional se urmărește: recâștigarea piețelor turistice importante care au fost pierdute în ultimul deceniu, lansarea și promovarea produselor turistice românești pe noi piețe, fidelizarea clientelei. În acest sens, este necesară corelarea la nivel național cu strategiile de dezvoltare din domenii conexe.
Principalele instrumente folosite pentru promovarea serviciilor și produselor turistice sunt:
– participarea la cele mai importante manifestări expoziționale, târguri organizate în țară;
– participarea la târguri internaționale pentru prezentarea ofertei turistice autohtone;
– realizarea de pliante, broșuri, cataloage, prospecte și alte materiale de informare și promovare turistică a României, în scopul difuzării acestora în rândul clientelei potențiale din străinătate;
– reluarea de către Ministerului Turismului a unor contracte cu renumite agenții internaționale de turism în vederea unor colaborări viitoare.
În această lume intrată într-un ușor recul, România nu pare să fie surprinsă, cel puțin deocamdată, de cele două presiuni exercitate asupra turismului. Mai mult a etalat prin standul ei, la ediția din acest an a Târgului Internațional de Turism o suită de recorduri în materie:
– a avut cel mai mare și mai modern stand din istoria participărilor sale la Berlin (peste 500mp, 90% pentru tratative)
– firmele participante, majoritatea private reprezintă un record dublu de prezență față de edițiile precedente;.
– numărul celor specialiștilor prezenți la stand a depășit pe cel înregistrat de ultimele trei ediții la un loc.
Renașterea spectaculoasă a turismului începând cu anul 2001, a mai spus ministrul, este rezultatul unei politici noi, agresive în domeniul promovării și lansării unor proiecte naționale de anvergură (Dracula Park, Superski în Carpați, Europa, Sănătate pentru toți, Bucovina de Aur)” Realizarea acestor programe se află în seama unui sistem de parteneriat între stat, administrația publică locală și sectorul privat. Statul pune la dispozitie proiectul, conceptul și infrastructura generala a programului, administratia publică oferă terenul, iar sectorul privat este chemat să aducă bani, adică să finanțeze, să construiască și, desigur, să exploateze un proiect de acest tip. Toate cele trei proiecte – "Dracula Park", "Europa" și "Superski în Carpați" – sunt sută la sută private realizate prin sistemul descris mai sus.
Intergrarea turismului românesc în cadrul turismului internațional
În prezent și în perspectiva perioadei următoare, elementul determinant al dezvoltării circulației turistice va rămâne calitatea serviciilor prestate de personalul operativ. În acest context, comportamentul angajatului, devine – sub aspectul corectitudinii și al solicitudinii – componenta esențială a eforturilor de formare și adâncire a unei imagini pozitive privind produsele turistice românești. Personalul operativ din turism devine exponentul ospitalității tradiționale și culturale specifice românilor.Acțiunile promoționale ale agentului de turism se transformă într-un instrument activ de valorificare a ofertei turistice, reprezentând de fapt, un ansamblu de măsuri pentru asigurarea unei permanente și complete informări a cumpărătorilor potențiali în scopul sprijinirii și intensificării proceselor de vânzare a produselor turistice.
Se poate aprecia că, prin poziția sa în sistemul distribuției produselor turistice, agentului de turism îi sunt la îndemână informațiile dirijate, respectiv dialogul activ cu clientela potențială. Prin natura sa acest dialog activ se subordonează acelorași cerințe ca și acțiunile promoționale în ansamblul lor. Mecanismul acestei comunicări cu clientul potențial, folosind informațiile dirijate, are ca scop realizarea unei vânzări active cu efecte pozitive asupra încasărilor.
Oferta turistică europeană s-a îmbogățit cu programe și activități turistice în “mediul rural”. În studiul “Strategii de valorificare a potențialului rural și de dezvoltare a agroturismului” elaborat de Ministerul Turismului- Institutul Național de Cercetare & Dezvoltare în Turism, se menționează că circa 25% dintre turiștii europeni își petrec concediile în spațiul rural, cu toate că sursele de informare pentru această categorie de vacanțe sunt insuficiente.
Cazarea la locuitori cuprinde toate formele de primire turistică, de la locuințe în ferme la hoteluri rurale, serviciile fiind prestate de proprietari, asociații sau de comunități locale. Agroturismul, ca formă a turismului rural utilizează pentru spații de cazare și servirea mesei pensiunile și fermele agroturistice.
În scopul promovării acestei oferte, la nivelul Uniunii Europene, în anul 1990, a fost creată “Federația Europeană pentru cazare turistică la locuitor (fermier) în mediul rural”- EUROGITES- care reunește 22 de asociații naționale, inclusiv România, a căror strategie are ca scop menținerea modului de viață în spațiul european, asigurând alte alternative de program turistic.
În România, pentru promovarea acestei forme de turism, s-a înființat “Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural”- ANTREC- cu 26 de filiale în Țară. Pentru dezvoltarea complexă a zonei montane s-a constituit “Federația Română pentru Dezvoltare Montană”- FRDM.
Organizatorii de turism care intenționează să promoveze acest produs pot realiza fie o ofertă specializată pe sejururi rurale, ca de exemplu “ vacanța în gospodăria țărănească”- unde turistul își dorește să găsească produse alimentare proaspete, specialități regionale, animale în curte, contacte umane specifice acestui mediu-, fie “week-end-uri la fermă” – programe scurte cu cazare, masă și agrement specific, diverse programe temetice, cum ar fi “învățarea și practicarea echitației”.
Localitățile rurale pot fi incluse și în cadrul “circuitelor turistice” cu vizitarea unui sat turistic, după modelul în care s-au constituit programele în satul Sibiel – jud. Sibiu, cu cazare și masă în locuințele țărănești, vizite la muzeul local, biserică etc.
Pentru o asemenea modalitate de petrecere a vacanței în Uniunea Europeană se folosește termenul de “turism verde”,
culoarea- simbol având rostul de a distinge această formă de turism de celelalte: “turism alb” (sporturi de iarnă), “turism albastru” (vacanțe la mare), “turismul luminilor” (turismul urban).
Vorbind despre țările receptoare de turiști, primele locuri sunt ocupate de:
Franța. O bună bucată de vreme, s-a situat pe locul III în lume în privința sosirilor și a încasărilor din turismul internațional, iar în cadrul Uniunii Europene pe locul I în ceea ce privește sosirile și pe locul II în privind încasărilor din turismul internațional. Ca structuri de primire turistică, Franța dispune de o rețea de 20.057 unități hoteliere cu un număr de 1,18 milioane locuri, care reprezintă 13,8% din totalul de locuri hoteliere al Uniunii Europene, cu un grad de ocupare de peste 50%.
Italia. A înregistrat o creștere semnificativă a sosirilor din turismul itnernațional. Italia dispune de 34.547 unități hoteliere cu un număr de 1,72 milioane locuri de cazare (20,6% din totalul Uniunii Europene), având un grad de ocupare de circa 40%.
Spania. Numărul sosirilor crește permanent după anul 2000, de asemenea și numărul înnoptărilor non-rezidenților. Țară net receptoare, Spania are o pondere cuprinsă între 8,5% și 9% a activităților turistice în produsul intern brut.
Austria. Numărul înnoptărilor din turismul internațional a marcat o tendință de ușoară creștere după anul 2000, non-rezidenții deținând 75%, iar rezidenții 25% din totalul înnoptărilor. Rețeaua hotelieră numără 18.402 unități cu un număr de 650.020 locuri (7,8% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 35%.
Grecia. Are o rețea hotelieră de peste 7,6 mii unități hoteliere cu un număr total de 508.410 locuri (5,9% din totalul Uniunii Europene), înregistrând un grad de ocupare de peste 60%. Industria turistică deținea în Grecia 10% din PIB și 11% din totalul ocupării forței de muncă. Se înregistrează o stabilitate în ceea ce privește înnoptările generale de către străini – 76%.
Irlanda. Numărul înnoptărilor non-rezidenților creste continuu, ajungând la 1,9% din Uniunea Europeană. Dispune de un număr de 977 unități hoteliere cu 60.000 locuri și cu un grad de ocupare de 47%.
Portugalia. Rețeaua hotelieră însumează 1.278 unități cu 202.442 locuri (2,4% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 44,5%.
În topul țărilor emițătoare de turiști, se numără:
Germania. Rețeaua hotelieră numără 37.307 unități cu un număr de 1,4 milioare locuri (16% din totatul Uniunii Europene) și un grad de ocupare de 35%. Este pe locul I în Uniunea Europenaă în ceea ce privește emiterea de turiști.
Marea Britanie. Rețeaua hotelieră numără 39.700 unități cu 949.148 locuri (11,3% din totalul Uniunii Europene), gradul de ocupare fiind de 40%. Apare ca una dintre cele mai importante țări emițătoare de turiști în turismul Uniunii Europene.
Belgia. Rețeaua hotelieră are un număr de 1.980 unități cu 105.123 locuri (1,3% pondere în Uniunea Europeană), cu un grad al ocupării de 27,6%.
Danemarca. Rețeaua hotelieră cuprinde 565 hoteluri cu un număr de 99.275 paturi (1,2% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 34%.
Luxemburg. Rețeaua hotelieră de 373 hoteluri cu 14.386 locuri (0,2% din totalul Uniunii Europene).
Olanda. Rețeaua hotelieră numără 1.726 hoteluri cu 138.000 locuri (1,7% din totalul Uniunea Europeană), cu un grad al ocupării de 35%.
Finlanda. Rețeaua hotelieră are 951 unități cu 106.374 locuri (1,3 din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 34%.
Suedia. Rețeaua hotelieră cuprinde 1.855 unități cu 1.673.520 locuri (2,1% din totalul Uniunii Europene) și cu un grad de ocupare de 30%.
Tabelul nr. 3.1. Rețeaua hotelieră europeană
Turismul Uniunii Europene își menține rolul de lider în turismul mondial și este considerat important pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă, estimându-se că oferă locuri de muncă pentru 8 milioane de persoane, adică 5% din totalul forței de muncă ocupate și din PIB-ul Uniunii Europene.
Din punct de vedere structural turismul european este dominat de întreprinderile mici și mijlocii: astfel, IMM-urile din turism reprezintă 7,4% din totalul IMM-urilor din Europa, generând 6,5% din cifra de afaceri totală a acestora.
Sistemul reglementărilor juridice în materie de turism european se referă în principal la sistemul de licențiere a agențiilor de voiaj, la sistemul de organizare a vacanțelor, călătoriilor și de protecție a turiștilor și, prin tratatul de la Schengen – aderarea țărilor Uniunii Europene fiind în curs, iar efectele lui posibil de evaluat în viitor – se referă și la libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar.
Prin sistemul de licențe eliberate agențiilor de voiaj se acordă dreptul de derulare a activității turistice în funcție de criteriile capacității profesionale, materiale și financiare ale fiecărui agent de voiaj (birou de turism, agenție de voiaj, tur-operator), în ceea ce privește asamblarea, ofertarea și vânzarea produsului turistic. Nu toate țările europene practică acest sistem E cazul Germaniei, Danemarcei, Franței, Greciei, Angliei. În aceste țări agențiile de voiaj se supun reglementărilor comerciale generale de piață. Sistemul licențierii se practică însă în Belgia, Spania, Italia, Irlanda, Portugalia. România a adoptat în 1995 sistemul propriu de licențiere a agenților economici din turism conform modelului european în funcțiune și a legislației proprii în domeniu.
Tratatul de la Schengen a intrat în vigoare la 26.03.1995 și prevede libera circulație a persoanelor – în sensul eliminării cerinței vizei de pașaport pentru țările semnatare – în interiorul spațiului țărilor semnatare europene care sunt: Germania, Belgia, Luxemburg, Franța, Spania, Portugalia, Italia și Grecia. Aceasta constituie o facilitate deosebită pentru liberalizarea circulației turistice intraeuropene. România beneficiază de libera circulație a persoanelor de la 1 ianuarie 2003.
Acordul General pentru Comerțul cu Servicii 2000: Turismul – Propuneri ale Comunității Europene și ale Statelor Membre Acordul General pentru Comerțul cu Servicii (GATS) este un cadru multilateral de principii și reguli pentru comerțul cu servicii și pentru liberalizarea progresivă a acestuia prin runde succesive de negocieri multilaterale; GATS conține obligații și discipline generale aplicabile în domeniul respectiv: clauza națiunii celei mai favorizate, clauza tratamentului național, transparența în politicile naționale, evitarea practicilor monopoliste și a înțelegerilor de exclusivitate, plăți și transferuri, măsuri de salvgardare în situații specifice, securitatea națională, sănătate, etc.
Turismul mondial este considerat unul dintre cel mai importante sectoare, cu cele mai rapide posibilități de dezvoltare și cu un impact pozitiv asupra locurilor de muncă și a creșterii economice. În toate țările, analiza structurii industriei turistice scoate în evidență implicarea întreprinderilor mici și mijlocii în acest sector.
În conformitate cu Banca Mondială, liberalizarea serviciilor în țările dezvoltate ar putea genera în 2015, șase miliarde dolari, adăugând totodată venituri în dezvoltarea mondială, de patru ori mai mult decât s-ar putea obține din liberalizarea produselor.
În timp ce sectorul turismului, de natură transversală nu este sub auspiciul nici unei politici comune europene, multe măsuri și reguli din domenii ca transportul, mediul înconjurător, tehnologia informației, energie, alimentație și igienă, taxe, au un efect direct asupra lui.
Turismul trebuie să ia în considerare interesele economice, sociale și de mediu și să conserve natura, cultura și resursele ecologice. În vederea îndeplinirii cu succes a rolului pe care turismul îl are în Uniunea Europeană, rezoluția Consiliului Europei are următoarele obiective:
toate statele membre vor prezenta conturile de turism ca instrumente de măsură, pentru a facilita analiza economică și impactul pe care îl are turismul asupra economiei Uniunii Europene;
este necesară îmbunătățirea sistemului de consultanță și cooperare între statele membre și industria turistică;
datorită faptului că turismul în Europa e susținut în principal de întreprinderile mici și mijlocii este esențial să se dea industriei turistice un acces mai bun la toate tipurile de instrumente din cadrul Uniunii Europene pentru a ajuta IMM-urile în creșterea performanței economice și a forței de concurență;
contribuind la imaginea globală a Uniunii Europene în lume, turismul trebuie analizat în prezent, împreună cu imaginea actuală care va trebui îmbunătățită printr-un sistem nou informațional, a tehnologiei comunicațiilor și prin publicitatea făcută turismului, avându-se în vedere că, competiția dintre statele membre să nu se distorsioneze;
fortificarea rolului Comitetului Consultativ de Turism cu privire la dialogul dintre public și investitorii privați;
încurajarea cooperării strânse între Uniunea Europeană și organizațiile internaționale active din câmpul turismului;
este important să se promoveze o dimensiune etică a turismului în special cu privire la introducerea tuturor instrumentelor de luptă împotriva exploatării femeilor și a copiilor și a sărăciei în țările în curs de dezvoltare.
Ecoturismul s-a născut în America de Nord, la mijlocul anilor ’80, ca urmare a dezvoltării turismului iubitor de natură sălbatică, în locurile cele mai retrase și fragile ale planetei. „Ecoturismul este folosit, de regulă, atunci când se descrie oricare modalitate de recreare sau de petrecere a vacanțelor în zone naturale”. Această definiție s-ar putea referi la orice tip de activitate turistică, începând cu simpla ședere în zone sălbatice și până la grija și sensibilitatea totală față de mediu.
Ron Mader a elaborat un sistem de evaluare a implicării ecoturiștilor și a activităților desfășurate de aceștia.
Nivelul zero al acestui sistem indică expunerea minimă a ecosistemelor delicate în care își petrec vacantele ecoturiștii. Nivelul unu include suportul financiar pentru a păstra zonele în stare cât mai naturală, în timp ce nivelul doi necesită un anumit grad de implicare personală pentru păstrarea și îngrijirea peisajelor.
Mader arată că toate activitățile din nivelul trei al vacanțelor ecoturiștilor sunt inofensive, iar nivelul patru implică faptul că turiștii iau măsuri active pentru a se asigura că la plecare lasă zona în condiții mai bune din punct de vedere al mediului natural, decât au găsit-o la sosire. Întreaga călătorie, incluzând publicitatea, transportul, suvenirurile, alimentația și toate nevoile legate de cazare, trebuie să se desfășoare într-o modalitate în întregime durabilă, pentru a se atinge nivelul cinci.
În timp ce acest sistem poate părea riguros în ansamblul său, tot mai mulți oameni sunt în căutare de ceva mai mult decât posibilitatea de a face fotografii în timpul vacanței. Unii caută o modalitate de a oferi pământului ceea ce acesta le-a furnizat. Oamenii doresc să se întoarcă la natură într-un mod real și pozitiv. Turistul actual este tot mai preocupat de problemele mediului înconjurător.
Cei care facilitează turismul, tour-operatorii, liniile aeriene, lanțurile hoteliere precum și guvernele nu vor fi în stare să atingă scopurile propuse într-o anumită destinație dacă dau dovadă de un management al mediului necorespunzător. Tour-operatorii din Europa solicită profilul ecologic al destinațiilor înainte de a-și elabora programele turistice. Nu există nici o motivație de a trimite turiștii la destinații care nu pot răspunde criteriilor de mediu necesare.
Eco-eticheta europeană pentru cazări a fost creată pentru a recompensa turiștii și unitățile de cazare care respectă mediul înconjurător și semnalizează performanțele mediului înconjurător de bună calitate adăugând valoare acestuia atunci când consumatorii optează pentru o stațiune turistică sau alta.
Întreprinderile turistice care au eco-etichetă (eticheta cu simbolul „floare”) au fost oficial remarcate ca fiind cele mai armonioase medii din zonele cărora le aparțin.
Această etichetă poate fi obținută de către orice tip de unitate de cazare turistică cum ar fi: lanțuri hoteliere mediteraneene, hoteluri situate în orașe, cabane montane, ferme turistice, etc.; altfel spus, eco-eticheta poate fi aplicată cazărilor ce oferă un echipament adecvat camerei, incluzând cel puțin un pat.
Întreprinderile ce dețin eco-eticheta au grijă să ofere turiștilor un mediu înconjurător sănătos prin:
emisie redusă de aer interior (cauzată prin vopsele și substanțe chimice de curățat);
mediu ambiant și vecinătăți mai puțin poluate (neutilizarea pesticidelor sau a fertilizatorilor, etc.);
alimente provenite doar de la fermele organice.
Aplicarea eco-etichetei pe produsele turistice (inclusiv cazare) înseamnă:
consum limitat de energie;
consum limitat de apă;
producere redusă de deșeuri;
favorizarea utilizării resurselor refolosibile și a substanțelor care sunt cel mai puțin periculoase pentru mediul înconjurător;
promovarea comunicării și educației referitoare la mediul înconjurător.
Pentru obținerea acestei etichete, serviciile de cazare turistică trebuie să îndeplinească următoarele criterii obligatorii de performanță și ecologie:
A) Economisirea de energie:
22% electricitate trebuie să provină din resurse refolosibile;
este interzisă folosirea petrolului cu conținut de sulf mai mare de 0,2% sau a cărbunelui, ca sursă de energie;
eficiența cazanelor de încălzire să fie mai mare de 90%, ca măsură a Directivei 92/42/CEE;
folosirea aerului condiționat cu eficiență clasa B conform directivei 2002/31 CE;
izolații corespunzătoare pentru ferestre;
saună cu control de timp.
B) Economisirea de apă:
se preconizează să se cheltuiască în jur de o jumătate din cantitatea actuală de apă folosită în turismul tradițional;
prosoapele și așternuturile de pat schimbate o dată sau de două ori/săptămână (sau la cerere);
irigarea grădinilor și a spațiilor verzi după apusul soarelui sau înainte de căldura puternică a după-amiezii;
aplicarea planului local în ceea ce privește consumul de apă și a planului de protecție a apei;
utilizarea unei cantități reduse de soluții dezinfectante.
C) Managementul general:
amenajarea de zone comune doar pentru nefumători;
întreținerea în bune condiții a echipamentelor;
acțiuni precise programate privitoare la mediul înconjurător precum și întocmirea regulilor necesare statutului de mediu înconjurător de calitate;
pregătirea angajaților pentru aplicarea măsurilor de protecție a mediului;
informarea tuturor turiștilor asupra regulilor, obiectivelor și acțiunilor privitoare la mediul înconjurător;
înregistrarea tuturor datelor referitoare la economisirea de energie și apă.
D) Reducerea cantității de deșeuri:
sortarea deșeurilor în special pentru separarea celor periculoase de restul deșeurilor, activitate realizată de către angajații acestui departament (conform Deciziei 2000/532/CE);
sortarea, separarea și transportarea deșeurilor în zonele special amenajate;
neutilizarea produselor care generează deșeuri (pahare din plastic, containere pentru săpun și șampon, etc.).
E) Informarea turiștilor:
oprirea aerului condiționat/încălzirii când ferestrele sunt deschise;
stingerea luminii la părăsirea camerei;
instrucțiuni privind economisirea de apă la baie;
anunțarea imediată a angajaților unităților de cazare în cazul scurgerilor de apă la baie informații privind transportul public.
Din cele prezentate mai sus reiese că ecoturismul poate fi considerat drept strategie a turismului durabil și particularizând, se poate aprecia că ar fi benefică practicarea acestuia și în România, datorită faptului că țara noastră reprezintă o zonă critică a ecosistemului european prin Marea Neagră.
Având litoral la Marea Neagră, România poate oferi o gamă largă de produse turistice, incluzând soare și mare, îngrijire profesionistă a sănătății, sporturi cum ar fi schiul nautic și golful, preocupări speciale pentru studierea comportamentului păsărilor, activități culturale, gastronomie, folclor, etc.
Aceste produse turistice se potrivesc cu tendințele demografice din principalele țări generatoare de turiști, în care aceștia călătoresc pentru relaxare și îngrijirea sănătății. Din păcate, materialul de informare despre turismul ecologic nu este foarte bogat, manifestându-se o necesitate sporită a informației în acest domeniu.
De un mare folos în zilele noastre, Internetul poate oferi sursa de informații actualizate și ar putea răspunde cu succes cerințelor utilizatorilor acestei „biblioteci virtuale”. Ținând seama de faptul că potențialii ecoturiști ai României provin din țări unde Internetul este la îndemâna oricui, promovarea zonelor ecoturistice în această rețea ar constitui o modalitate ieftină și cu impact ridicat de a face cunoscute ofertele țării noastre.
Strategii de dezvoltare a turismului European
A. Strategia europieței produselor turistice în deceniul zece
Strategia subordonată obiectivului dezvoltării turismului european prevede pentru deceniul zece realizarea a 1 miliard de înnoptări vizând în principal:
adecvarea ofertei la cerere prin modificări ale produselor turistice existente. Noile programe și produse turistice vor urmări stimularea dezvoltării turismului în zonele turistice periferice și creșterea numărului de turiști prin diminuarea numărului nonturiștilor odată cu crearea unor facilități pentru turismul extrasezonier;
specializarea produselor turistice pe segmentele pieței care cuprind categoriile de vârstă între 15-24 de ani, 25-55 și peste 55 de ani; îndeosebi pentru categoria cuprinsă între 15-24 de ani, care în țările Uniunii Europene numără 51 milioane de persoane; se vor crea aranjamente educaționale specifice schimburilor de persoane, de programe și experiență dintre profesorii, studenții și elevii instituțiilor de profil din țările europene;
modernizarea și dezvoltarea turismului social și de sănătate prin sistemul de subvenții comunitare, în condițiile în care potențialul acestui subsector este insuficient valorificat datorită profitabilității sale scăzute pentru agenții de voiaj și al lipsei motivației ofertei;
în turismul montan riscul lipsei zăpezii determină o tendință de desezonalizare a vacanțelor la munte cumulată cu extinderea pieței pe mai multe segmente inclusiv est-europene pentru diminuarea riscurilor amintite;
produse euroturistice noi sau în extindere:
produse euroturistice cu mari facilități și reduceri de preț, transport cu autocarul, pentru segmente de piață cu venituri modeste, conform proiectului „Turismul pentru toți”, adoptat de 18 țări europene participante la Conferința de la Gatwick – Anglia, ca un proiect pan-european al turismului;
produse turistice substanțial subvenționate, în cadrul turismului social, de către asociații și organizații sindicale pentru segmentul de piață: „tata, mama și copii cu venituri modeste”, în cazul Greciei, Ciprului și Spaniei sau cu subvenții guvernamentale în cazul Suediei;
dezvoltarea produsului „eurovillages” lansat ca produs al turismului social de către Grupul European de Interes Economic având ca membri reprezentanții segmentelor specifice turismului rural din Franța, Belgia, Italia, Elveția, Portugalia, Spania și Germania;
dezvoltarea și extinderea produsului „cheques vacances” pe piețele din mai multe țări și al cărui succes rezidă în subvenționarea lui, cuprinsă între 20 și 80% din valoarea voucherului, de către comitetele de întreprindere ale salariaților;
produse turistice F.I.T. de scurtă durată destinate segmentului de turiști individuali oferite de tur-operatori, lanțuri hoteliere și companii aeriene;
extinderea ofertării produsului turistic rural în întregul bazin european;
dezvoltarea produsului „holiday club” ca un segment de piață profitabil și în continuă extindere în țările Europei de nord și sud.
B. Principalele perspective ale creșterii europieței
În perioada 1950-1990, numărul sosirilor internaționale a înregistrat creșteri în fiecare an, cu excepția anilor 1981 și 1983. Față de 16,8 milioane de sosiri în 1950, numărul lor era de 275,5 milioane în 1980, reprezentând o creștere de 16 ori, 444 milioane în 1990, cu o creștere, în raport cu 1950, de 26% și în raport cu 1980, de 1,7%, iar în 2000, aproape 700 de milioane, însemnând o creștere de 42% față de 1950, 25% față de 1980 și 16% față de 1990.
Cifra încasărilor totale era în 1950 de 890 milioane dolari, iar în 1990 de 177,2 miliarde dolari, ajungând în 2000 la 477,0 miliarde dolari specifice sectorului turistic din fiecare țară.
După primii ani ai mileniului trei, experții OMT au elaborat „Viziunea asupra Turismului până în 2020”, studiu pe termen lung, având ca bază de analiză pentru următorii 17 ani, perioada 1950-1995, 1995-2010, 2010-2020.
În aceste condiții, creșterea turismului internațional și dezvoltarea sa cantitativă și calitativă (noi produse și motivații turistice, noi sisteme de marketing-management) va continua, astfel încât experții OMT apreciază că numărul total al sosirilor internaționale va crește de la circa 565 milioane în 1995 și 700 milioane la începutul mileniului trei, la peste 1,56 miliarde în 2020. Dintre acestea, 1,18 miliarde vor fi sosiri intraregionale și 377 milioane vor fi sosiri pe rută lungă.
Din totalul sosirilor turistice, regiunile care se vor afla pe primele trei locuri vor fi Europa, cu 717 milioane turiști, Asia de Est și Pacific, cu 397 milioane și America de Nord, Centrală și de Sud cu 282 milioane, aceste regiuni fiind urmate pe ultimele locuri de Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.
Europa va menține cel mai mare procent pe piața turistică în sosirile de turiști dar va suferi un declin de la 60% în 1995 la 46% în 2020. Până în 2010, America de Nord, Centrală și de Sud va pierde locul doi deținut în prezent, la sosirile turistice în favoarea Asiei de Est și Pacific, regiune care va primi 25% din totalul sosirilor internaționale în 2020, iar America de Nord, Centrală și de Sud va înregistra o diminuare de la 19% în 1995 la 18% în 2020.
Turismul pe rute lungi va înregistra o creștere mai rapidă, de 5,4% pe an până în 2020, în comparație cu turismul intraregional care se va situa doar la 3,8%. Raportul între turismul pe lungă distanță și turismul intraregional va fi de aproximativ 76:24 în 2020.
Într-un studiu de marketing intitulat „Consumul turistic în centrul și estul Europei: perspective ale dezvoltării”, publicat în 1993 de către Comisia Comunităților Europene, Directorat – General XXIII – Tourism Unit, unul dintre capitole cuprinde în douăzeci de pagini o analiză de marketing privind turismul românesc. Această analiză poate fi considerată incompletă și insuficient documentată sub aspectul ofertei și prin aceasta defavorabilă unei imagini întrutotul reale a ofertei turismului românesc. Cu toate acestea, turismul românesc, analizat, redă multe date reale, relevante privind circulația turistică internațională (principalele fluxuri) care este necesar din rațiunea cunoașterii cauzelor posibile ale deficitului de imagine turistică a României în străinătate pentru schimbarea efectelor defavorabile într-o viitoare strategie promoțională eficientă pe piețele externe. În studiu, conform Centrului European de Date privind călătoriile, piața turistică din România este grupată în șase piețe regionale (București, Muntenia-Dobrogea, Oltenia, Banat-Crișana, Transilvania, Moldova) și zece mari centre urbane, după numărul locuitorilor (București, Brașov, Constanța, pe primele trei locuri). Paragraful privind organizarea de stat (studiul are opt paragrafe) concluzionează sumar că „în 1991, experții internaționali nu erau încă siguri cât de mult a progresat România în începutul democrației și al economiei de piață”. Studiul publicat în 1993 nu era deci actualizat.
Este menționată nemulțumirea, conform studiului, turiștilor de afaceri români, anume că după ce România și-a deschis frontierele turiștilor străini, unele state europene au impus viza obligatorie pentru cetățenii români. Acest fapt nu mai este de actualitate, de la 1 ianuarie 2003, datorită eliminării cerinței vizei de pașaport pentru cetățenii români care călătoresc în spațiul Schengen.
În continuare este tratată pe larg circulația turistică internă și plecările turiștilor români în străinătate pe destinații și forme de turism La analiza sosirilor în România (din turismul internațional) se arată că din cele 5 milioane de sosiri în 1990 o mică parte o reprezintă turiștii vest-europeni, fapt real a cărui tendință se menține și în prezent. Țările europene de origine ale turiștilor sosiți erau în 1990: Germania (25%), Ungaria (25%), Bulgaria (14%), Franța (9%), Belgia (5%), Cehoslovacia (5%), Olanda (3%), alte țări (16%), conform studiului menționat.
Categoriile de vacanțe petrecute de turiștii străini în România erau, în ordine:
vacanțe de litoral: 27% cu 100.000 sosiri;
tururi de vacanță: 17% cu 70.000 sosiri;
recreare: 15% cu 60.000 sosiri;
vacanțe scurte: 13% cu 50.000 sosiri;
vacanțe de vară la munte: 10% cu 40.000 sosiri;
alte vacanțe: 4% cu 30.000 sosiri.
44% din sosirile europene în România au avut loc organizat și 56% individual.
Studiul consideră că: „România este una dintre cele mai puțin populare destinații atât pentru estul cât și pentru vestul Europei. Criza turismului este foarte serioasă, cu toate că România oferă multe avantaje precum și regiuni frumoase (marea și unele regiuni muntoase), cultură interesantă, bucătărie atrăgătoare, vin bun, folclor și muzică populară.” Programele Ministerului Turismului combat afirmația referitoare la România, ca destinație turistică. În viitor, unul dintre programele care va avea un impact puternic asupra turismului românesc și a turismului internațional în general, va fi „Dracula Park”, în cazul în care se va pune în practică acest proiect.
În final, studiul acordă cinci puncte pozitive pentru: nivelul scăzut al datoriei externe, coasta Mării Negre, peisajul montan, Mănăstirile din Moldova, experiența în turismul de masă și 9 puncte negative pentru: nivel scăzut al facilităților pentru turism de masă, cererea alimentară scăzută, sistemul de telecomunicații, capacitatea de cazare e doar 5% de standard internațional, politica mediului – încă dificilă în turism, lipsa strategiei dezvoltării turismului, insuficienta calitate a primirii, facilități slabe pentru distracții, insuficient marketing internațional în turism Așa cum s-a arătat pe parcursul capitolului II, anul turistic 2002 contrazice punctele negative ale studiului analizat, în special prin încasările de 612 milioane de dolari din turismul internațional, ceea ce reprezintă o dezvoltare remarcabilă a turismului românesc.
Este de menționat că studiul citat localizează România turistică în poziția cea mai defavorabilă în comparație cu celelalte țări est europene.
O abordare asemănătoare dar agresivă ca poziție și deliberat tendențioasă se poate întâlni într-un ghid turistic internațional pentru uzul studenților din SUA, în general al segmentului anglo-saxon și nu numai, anume lucrarea „În libertate prin Europa de Est” editată în 1993 de Fodor’s Travel Publications Inc. în colecția „Berkeley guides” a Asociației Studenților Universității California. Conținutul prezentării ofertei turistice a României este aproape ireproductibil, acesta catalogându-se ca neștiințific și tendențios.
Din totalul călătoriilor efectuate de către turiștii români, însumând 39,4 milioane de plecări, 5,8 milioane erau excursii externe și 33,6 milioane excursii interne. Situația prezentată anterior este mult schimbată în prezent, turiștii români părăsind țara în vederea petrecerii concediilor de odihnă peste hotare datorită concurenței puternice făcute de destinațiile din străinătate, ofertei românești. totodată, se estimează ca o parte din cetățenii români cu venituri peste medie să ia în considerare opțiunea a două vacanțe pe an. Din datele prezentate anterior se poate concluziona că turiștii români au un nivel ridicat de instrucție și cultură, superior mediei europene, iar postura de gazdă a românilor este net superioară celei de oaspete.
Parcurgerea dificilă dar cu succes a tranziției la economia de piață libera în țara noastră și concretizarea mai eficientă a componentelor reformei în domeniile economic și social vor crea premisele unei creșteri economice durabile în ramurile și sectoarele prioritare din economie, iar pe această bază, ca și a extinderii tuturor punților de comunicare cu țările vesteuropene, ca o necesitate vitală a integrării noastre în structurile europene, turismul românesc internațional va deveni o șansă pentru economia de piață a României.
Pentru a se putea propune o strategie de relansare a turismului internațional al României este necesară o analiză a situației actuale a României, ca destinație turistică internațională din perspectivă de marketing, pentru a putea identifica zonele de acțiune și modalitățile de intervenție.
Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe ale organizației, precum și oportunitățile și amenințările mediului extern. Se realizează astfel o listă a caracteristicilor pozitive și negative ale organizației analizate, care o diferențiază de organizațiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționează pe o piață în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințările inerente unei piețe imperfecte.
1. Puncte forte
După o analiză a resurselor turistice românești am decis că principalele puncte tari sunt următoarele: potențialul natural, potențialul antropic, dezvoltarea și diversificarea capacității de cazare și alimentație, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potențialul balnear. Iată care sunt argumentele noastre în acest sens.
1.1. Potențialul natural – diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului asigurând totodată și substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de relief: munți, podișuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase și apreciate destinații ale Europei. Exemplificăm prin următoarele obiective turistice: Munții Carpați, zona dealurilor subcarpatice și a podișurilor, cea de câmpie, litoralul Mării Negre, Delta Dunării, vestigiile arheologice – cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre, cetățile dacice din Munții Orăștiei, cetățile romane, cetățile medievale din epoca timpurie -, monumentele istorice, de artă și arhitectură – mănăstirile fresce din Bucovina, bisericile de emn din Maramureș, bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania, castele și palate, edificii religioase, monumente și statui -, instituțiile și evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția populară.
1.2. Dezvoltarea și diversificarea capacității de cazare și alimentație
Acesta s-a dezvoltat prin intrarea pe piața din România, prin contracte de management sau de franciză, a unor mari lanțuri hoteliere internaționale precum: Sofitel, Hilton, Howard Johnson, Marriott, dar și prin proiecte de investiții autohtone: Club Scandinavia din Mamaia, Complexul Europa și hotelul Astoria din Eforie Nord. Se remarcă o tendință tot mai accentuată de dezvoltare a segmentului de 2-3 stele la nivel urban prin apariția multor unități de primire de dimensiuni mici, adresate în special turismului de afaceri. Acestea sunt investiții noi care oferă o alternativă, din ce în ce mai căutată, la hotelurile de mari dimensiuni.
Dezvoltarea unităților de alimentație s-a realizat atât pe baza dezvoltării unităților de cazare, dar mai ales prin realizarea unor noi unități care vin să acopere cererea rezidenților din localitățile de reședință. S-au dezvoltat atât lanțurile de alimentație rapidă (McDonald's, SpringTime, PizzaHut), în special în marile orașe ale țării, dar și restaurantele clasice, restaurantele cu specific național (italienesc, francez, german, indian, chinez), cât și cele specializate (restaurante vânătorești, pescărești, rotiserii, pensiuni) care oferă o gamă sortimentală variată și care tentează prin noutate.
1.3. Crearea de noi produse turistice
În ultimii ani, România a avut o prezență mai activă pe piețele internaționale prin dezvoltarea unor produse turistice naționale pentru mai multe categorii de turiști: România țara Vinurilor, Dracula, Croaziere pe Dunăre, SuperSki în Carpați, Agroturism în România. Aceste programe turistice, la nivel național, au fost promovate la manifestările internaționale de profil pentru diferite segmente de clientelă, dar fără evidențierea clară a unuia dintre ele la care celelalte să fie considerate adiacente.
Este un prim pas pe care România l-a făcut pentru recâștigarea piețelor internaționale, pas care va trebui susținut de politica turistică internă referitoare la modernizarea unităților de primire turistică, la susținerea investițiilor în turism și chiar la coordonarea activității turistice la nivel guvernamental.
1.4. Potențialul balnear
Potențialul balnear, chiar dacă a fost amintit în cadrul potențialului natural – zona dealurilor și podișurilor, merită o atenție deosebită atât datorită factorilor de cură (unii dintre ei unici în Europa), cât și datorită bazei tehnico-materiale aferente. România dispune de un potențial balnear unic în zona Europei; au fost identificate peste 200 localități cu factori naturali de cură de o mare diversitate.
Într-o clasificare succintă, factorii naturali de cură se împart astfel în ape – oligominerale (termale, mezotermale, reci) cu o concentrație mai mică de 1 g/litru, carbogazoase (>1 g/litru); alcaline (>lg NaCo2litru): Poiana Negri, Bodoc, Borsec, Zizin, Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Covasna, alcalino-feroase (CO2, Ca, Mg): Borsec, Lipova, Biborțeni, Zizin, feruginoase (>10mg Fe/litru): Covasna, Brașov, Vatra Dornei, Buziaș, arsenicale (>0,7mg arsenic/litru): Covasna, Salu Dornei, clorurate-sodice (>lgNaCl/litru): Băile Herculane, Malnaș Băi, iodurate (>lmg iod/litru): Govora, Bazna, sulfuroase (>lmg sulf/litru): Băile Herculane, Pucioasa, Călimănești, sulfatate: Amara, Vatra de jos, radioactive (~10-7 sare de uraniu/litru): Băile Herculane, Borsec -, nămoluri terapeutice – sapropelice (sulfuroase), minerale de izvor: Carpații Orientali, de turbă: Poiana Stampei, Borsec, Tușnad, Semenic -, emanații naturale de gaze terapeutice – CO2: Munții Oaș, Călimani, Harghita, hidrogen sulfurat (unic în lume): Șugag Băi, Sântimbru Băi – salinele – Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid, Turda și Cacica -, lacuri terapeutice – Ocna Șugatag, Bazna, Ocna Dej, Lacul Mangalia, Lacul Sărat, Sovata -,
bioclimatul, care poate fi: excitant în zonele de câmpie și litoral, sedativ în zonele de deal și podiș și tonico-stimulent în zonele montane.
Cu ajutorul acestor factori naturali de cură se pot trata o gamă largă de afecțiuni: reumatism, boli ale aparatului locomotor, boli ale sistemului nervos central, boli respiratorii, dermatologice, boli ale sistemului renal, afecțiuni ORL (sinuzite, laringite), ale aparatului respirator (bronșite, astm), afecțiuni neurologice, endocrinologice, boli profesionale, afecțiuni cardiovasculare (tensiune arterială, cardiopatie ischemică, stări post infarct), reumatism, afecțiuni ale sistemului neurolocomotor, boli ale sistemului digestiv, boli de nutriție, hepato-biliare, renale, de metabolism (diabet, obezitate), astenii, afecțiuni dermatologice.
Turismul balnear are șansa să-și recâștige locul pe care-1 deținea înainte de 1989 prin investiții în dezvoltarea și modernizarea bazei de tratament și diversificarea procedurilor folosite. Una dintre problemele de care se loveau stațiunile de tratament era legată de personalul medical; problema a fost rezolvată și societățile de turism balnear au dreptul de a-și angaja personal medical propriu și de a încheia contracte cu casele de asigurări, dar și de a presta servicii medicale.
2. Puncte slabe
În dezacord cu nivelul așteptărilor clientelei turistice considerăm a fi:
2.1. Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiștilor se face simțită mai ales în zonele rurale. Dacă în marile orașe ale țării există modalități diverse de petrecere a timpului liber: cinematografe, baruri, cluburi, săli și terenuri de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii la obiective din zonă, în orașele mai mici sau stațiunile turistice, aceste servicii se regăsesc doar parțial. Este un punct slab, care odată eliminat va dezvolta mai ales industriile conexe, asigurând o dezvoltare armonioasă a zonelor turistice.
2.2. Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezintă unul dintre punctele slabe ale României, un dezavantaj al țării nu numai la nivelul turismului, dar și la nivelul investițiilor generale în alte sectoare de activitate.
Starea drumurilor variază foarte mult pe teritoriul României, în vreme ce străzile principale din orașele mai mari și principalele șosele care fac legătura între orașe sunt într-o stare acceptabilă până la bună, majoritatea celorlalte șosele sunt în stare proastă, sunt slab iluminate, înguste și deseori nu au benzi marcate. Multe șosele, în special în zonele rurale, sunt folosite și de pietoni, animale, bicicliști, căruțe trase de cai care sunt foarte greu de văzut, în special noaptea. Circulația pe șosele poate să fie deosebit de periculoasă atunci când carosabilul este umed sau acoperit cu zăpadă sau gheață. Aceasta este situația în special pe drumurile montane.
Acest fapt a dus la devierea vehiculelor pe drumuri secundare, cauzând congestionarea traficului și creșterea concentrației poluanților, alături de scăderea siguranței circulației. Rețeaua de drumuri județene și locale se găsește de asemenea într-o stare proastă. Estimările arată că aproximativ 60% din lungimea drumurilor acoperite cu asfalt au depășit timpul de viață, în timp ce o treime se află într-un stadiu avansat de uzură.
În România există 17 aeroporturi. Cele mai importante aeroporturi sunt București Otopeni (aproape 75% din traficul total), București Băneasa (9,3%), Timișoara (5,2%) și Constanța (2,2%). Aceste patru aeroporturi funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în timp ce celelalte 13 funcționează sub autoritatea Consiliilor Județene.
Cel mai important aeroport internațional este București-Otopeni (deschis în 1970), situat la 18 Km de București (el a preluat zborurile externe de la vechiul aeroport civil de la Băneasa). 15 orașe au aeroporturi: Constanța-Mihail Kogălniceanu, Timișoara, Arad, Sibiu, Suceava (toate și pentru trafic internațional), Bacău, Baia Mare, Caransebeș, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Tulcea.
Toate cele 17 aeroporturi sunt deschise traficului internațional. In prezent, pe 9 din aeroporturi se efectuează curse internaționale în mod regulat.
Lipsa utilităților reprezintă un handicap în concurența cu alte state din regiune. Turiștii străini veniți în România doresc să beneficieze de condiții de cazare rezonabile care să le asigure un minim de confort. Există încă, în mileniul trei, într-o țară care se pretinde a fi pe deplin europeană, localități neelectrificate în zona munților Apuseni. La acestea se adaugă lipsa unei alimentări curente cu apă, lipsa canalizării și numărul mic de posturi telefonice din localitățile rurale.
Toate acestea nu creează premisele unei dezvoltări adevărate a turismului rural, ci doar impresia unei întoarceri în timp care poate distra turistul străin obișnuit cu facilitățile vieții moderne.
Ca promovare, România nu și-a creat o imagine clară și puternică pe piață internațională deoarece nu a adoptat o politică sistematică și susținută de atragere a turiștilor străini. într-un an a fost promovat litoralul și Dracula, în anul următor s-a promovat Delta Dunării și turismul rural, toate acestea creând o imagine confuză în mintea străinilor interesați de România. Acțiunea de promovare trebuie să fie puternică și concertată, să prezinte elementele care ne diferențiază de țările din regiune, trebuie să prezinte un element unic de atracție care să stimuleze cât mai mulți turiști străini să viziteze România. La fel cum Grecia este țara vacanțelor însorite, Ungaria este țara tratamentelor balneare, Croația prezintă Mediterana „așa cum a fost odată", Portugalia este singura țară din Europa cu ieșire numai la Oceanul Atlantic și România trebuie să găsească un element unic de atracție în jurul căruia să graviteze celelalte oferte turistice naționale.
Oportunitățile și amenințările, ținând mai mult de mediul extern al țării nu pot fi decât anticipate și susținute sau prevenite prin măsuri de natură să maximizeze efectele benefice și să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desfășurată o analiză permanentă a evoluțiilor economice, sociale și politice din piețele țintă pentru a observa schimbările care apar, schimbări care pot influența pozitiv sau negativ activitatea turistică internațional-receptoare a României.
3. Oportunități
3.1. Prin poziția geopolitică pe care o deține în cadrul continentului, România beneficiază de un mare avantaj față de țările concurente. România se află la întretăierea celor mai importante rute comerciale ale continentului: se găsește la jumătatea distanței între nordul și sudul Europei, precum și pe drumul care leagă Europa de Vest de Asia. Acest avantaj se poate dezvolta din perspectiva turismului de tranzit, cât și din perspectiva turismului de odihnă și relaxare prin distanțele relativ reduse între România și țările vestice. Dezvoltarea unei infrastructuri rutierede nivel occidental va reduce timpul parcurs în condițiile în care călătoriile rutiere dețin cea mai importantă pondere în preferințele de transport ale turiștilor străini sosiți în Români. Dacă se menționează și posibilitatea ca viitoarea conductă de petrol și gaze naturale de la Marea Caspică să tranziteze România se accentuează și mai mult importanța geopolitică a țării în zona central-europeană.
Din punct de vedere turistic, intrarea în NATO nu poate aduce beneficii imediate decât prin amplasarea unor baze militare străine (americane) pe teritoriul României în zonele de interes (litoral, Timișoara, Târgoviște), baze militare care vor aduce un important aport valutar care, prin efectele induse, vor dezvolta mai multe ramuri ale economiei.
3.2. Siguranța României, comparativ cu alte state europene receptoare de turiști, poate fi o oportunitate care poate fi exploatată în condițiile în care atentatele teroriste s-au făcut simțite și în țări care, până nu demult, nu prezentau nici un fel de pericol. Printre țările care s-au confruntat cu astfel de atacuri se numără Turcia și Spania, ambele fiind destinații importante pentru turismul de litoral.
4. Amenințări
4.1. Printre amenințările cu care se poate confrunta România se numără și deteriorarea situației economice a țărilor Europei de Vest și în special a marilor emițători de turiști: Germania, Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia, Austria la care se adaugă amenințările unor noi atentate teroriste (după cele din Turcia și Spania), care vor contracta și mai mult cererea turistică. Raportul FMI evidențiază slăbiciunea economiilor din zona euro în raport cu restul lumii. Uniunea Europeană a înregistrat o tendință de creștere economică pe baza unei cereri externe mai viguroase, consumul intern păstrându-se la un nivel foarte redus. Creșterea consumului se lasă încă așteptată, cu toate că rata șomajului dă semne de scădere. Însă ultimii indicatori macroeconomici la nivelul UE mențin incertitudinea unei depășiri clare a perioadei de recesiune. Astfel, menținerea consumului la un nivel scăzut, chiar în condițiile unei creșteri economice, nu este de natură să favorizeze călătoriile, ci mai degrabă investițiile și așteptarea unor momente mai prielnice.
4.2. Creșterea prețului petrolului pe plan internațional va avea efecte negative și asupra fluxurilor turistice, prin creșterea prețului la biletele de avion datorită ponderii ridicate a costurilor legate de combustibil în totalul costurilor de operare a unei companii aeriene. Prețul petrolului influențează și situația economică a țărilor emițătoare de turiști, încetinind ritmul de creștere economică cu efecte negative asupra consumului.
4.3. Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea investițiilor, creșterea numărului de locuri de muncă și efecte negative. Acestea din urmă se vor resimți mai ales în planul cultural prin deteriorarea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor și a modului de viață tradițional. Astfel, mâncărurile tradiționale se vor adapta gusturilor turiștilor, obiceiurile și datinile populare vor fi în pericol de a deveni sinonime kitchului, iar valorile culturale ale poporului se vor schimba după valorile culturii dominante, în prezent cultura americană.
Prin combinarea celor patru elemente prezentate în analiza SWOT și gruparea lor câte două se pot obține patru strategii:
• S-0 (Puncte tari-Oportunități): urmărirea oportunităților care se potrivesc cel mai bine punctelor tari;
• W-0 (Puncte slabe-Oportunități): depășirea punctelor slabe în urmărirea oportunităților;
• S-T (Puncte tari-Amenințări): identificarea modalităților de utilizare a punctelor tari pentru a reduce vulnerabilitatea la amenințările externe;
• W-T (Puncte slabe-Amenințări): stabilirea unui plan defensiv pentru a preveni situația când punctele slabe devin foarte vulnerabile la amenințările externe.
Din analiza punctelor forte și slabe ale României se pot identifica direcțiile de acțiune pe care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internațional al României:
♦dezvoltarea infrastructurii generale,
♦dezvoltarea infrastructurii turistice,
♦crearea și promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să valorifice atât potențialul antropic, cât și cel natural,
♦îmbunătățirea serviciilor oferite turiștilor,
♦crearea unei imagini coerente pe piețele externe, imagine care trebuie să fie total diferită de cea a concurenților direcți: Ungaria, Bulgaria.
Pentru susținerea promovării ofertei turistice românești și pentru creșterea circulației turistice pe teritoriul României, a fost lansat oficial proiectul de Strategie de dezvoltare a turismului 2007 – 2013, cu participarea asociațiilor profesionale și patronale din turism, a autorităților locale și regionale din România, a ONG-urilor din turism și a consultanților internaționali și s-a demarat procesul de branding național printr-un proiect susținut de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Proiectul include și reprezentanți ai asociațiilor profesionale și patronale din turism și se corelează cu proiectul de creare a brandului național inițiat de Agenția Națională pentru Strategii Guvernamentale.Strategia turismului a fost finalizată și se află pe circuitul de avizare și aprobare.
Au fost continuate: „Programul Steagul Albastru” și Programul de creștere a calității serviciilor turistice hoteliere „Sigla Q” (sau „Marca Q”), în vederea îndeplinirii criteriilor și a atingerii standardelor europene pentru plaje, porturi de agrement, unități hoteliere. Pentru sezonul 2006, 8 plaje și portul de agrement, angajate în program, au primit distincția “Blue Flag”.
S-a diversificat și extins activitatea Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului, din care fac parte peste 20 de asociații profesionale și patronale din turismul românesc, în cadrul căruia se dezbat principalele politici din domeniul turismului și s-au inițiat acorduri de cooperare cu Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) și Patronatul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (PANAT), pentru activitățile de autorizare, control și promovare la nivel regional. Este un pas însemnat în domeniul cooperării cu actorii implicați în turism, întrucât, pentru a se crea încredere între parteneri (fie în sectorul public, fie în sectorul privat, fie intersectorial), este nevoie de comunicare, iar comunicarea a evoluat de la informare, la consultare, interacțiune, feed-back. Pentru promovarea turismului românesc s-au realizat o serie de materiale de promovare: Ghidul Hotelurilor – 2006, broșura “Traveller Magazin”, pliantul „Infolitoral”, a fost continuată difuzarea de broșuri și reviste pe teme precum: București, Castele și palate, Maramureș, Bucovina, Stațiuni balneoclimaterice, Drumurile vinului, Delta Dunării, Sibiu – capitală europeană a culturii, etc., în principalele limbi de circulație internațională. Au fost realizate campanii de promovare, atât pe piața internă, cât și pe plan extern, care au inclus spoturi TV, reclame outdoor (panotaj, inclusiv în principalele mijloace de transport în comun din Anglia, Spania, Israel, Suedia, Italia, Franța, precum și în stații), Internet (banner, link), reclame în presa scrisă. Au fost organizate acțiuni de road-show. Spoturile de promovare turistică a României s-au difuzat pe principalele canale pan-europene de televiziune – CNN, Discovery, BBC, EuroNews, etc. S-a participat la cele mai importante târguri și burse de turism internaționale (Germania, Anglia, Țările Benelux, Austria, Elveția, Spania, Franța, Italia, Federația Rusă, China, Ungaria, Țările Scandinave, SUA, Israel, etc.) – peste 50 de manifestări expoziționale de turism. În ceea ce privește promovarea pe piețele externe, s-au organizat evenimente speciale în stăinătate, precum: seri românești, zile ale României, mini-festivaluri de tradiții și artizanat.
CAP. IV POLITICI DE PROMOVARE ÎN TURISMUL ROMÂNESC
Promovarea este o componentă principală a întregii activități de marketing, strâns legată de celelalte elemente ale mixului de marketing, pe care le influențează și de care, la rândul ei, este condiționată.
Activitatea de promovare, în accepțiunea de marketing, reprezintă transmiterea pe diferite canale, de către firma turistică, de mesaje menite să-l influențeze pe consumator asupra produsului turistic și să-i dezvolte o atitudine pozitivă față de ofertă.
Elementul decisiv, care imprimă activității de promovare în turism un specific, constă în faptul că oferta turistică și produsul turistic sunt legate de un anume amplasament în spațiu, ele neputând fi deplasate în preajma consumatorilor. Produsul turistic nu poate fi, astfel, vizionat, eventual verificat înainte de a fi cumpărat, așa cum stau lucrurile în cazul celorlalte produse. Din această cauză, activitatea de promovare turistică trebuie să urmărească crearea unor imagini pe deplin veridice, să furnizeze o descriere clară și exactă a produsului oferit, a prețului său, precum și în ceea ce privește condițiile și datele de sejur. Ea trebuie să fie convingătoare și atrăgătoare, să determine clientela turistică să ia decizii de cumpărare. În aceste condiții, instrumentele promovării produsului turistic se cer diversificate, iar calitatea mesajelor, mult îmbunătățită. În principiu, promovarea turistică trebuie realizată în așa fel încât să inspire și să obțină încrederea publicului consumator.
O altă trăsătură specifică a turismului, de care trebuie ținut seama în definirea strategiei de promovare, este legată de piața turistică. Piața turistică, mult mai eterogenă în ceea ce privește motivația de cumpărare, face ca în promovarea turismului accentul să se pună pe vânzarea personală. Aceasta se explică prin faptul că decizia petrecerii concediului este una din deciziile dificile ale omului modern, ale familiei, fiind practic, ireversibilă. Ca urmare și argumentele necesare convingerii viitorului turist vor trebui să fie cât mai pertinente și cât mai diferențiate pentru diferitele segmente de clienți.
În cazul turismului, între politica promoțională și cea de distribuție există o relație foarte strânsă, deoarece este foarte importantă, hotărâtoare chiar, promovarea la locul vânzării, distribuitorii ofertei pe piață trebuie să urmărească o politică promoțională adecvată. Ca urmare, în numeroase cazuri, distribuția reprezintă, ea însăși, o componentă importantă a mixului promoțional.
Din unghiul de vedere al funcțiunii de marketing turistic, obiectivul de bază al distribuției este de a stabili, o legătură între ofertă și cerere, între producător și consumator, în scopul furnizării informațiilor pe care turiștii potențiali le solicită în legătură cu caracteristicile diferitelor produse și vânzarea acestora.
Datorită specificității produsului turistic, funcția de distribuție, în general, nu este întreprinsă de furnizorul de prestații turistice, ci de firme specializate, care acoperă mai bine piața turistică și asigură avantaje atât prestatorilor de servicii turistice cât și potențialilor turiști: în afară de distanța mare care separă unitățile prestatoare de servicii de clientela turistică, atât în cadrul pieței interne, cât și în cadrul celei internaționale, în turism, mai mult ca în alte domenii, intermediarii de vânzare au posibilitatea de a grupa serviciile numeroșilor furnizori într-o combinație care să prezinte interes pentru clienții potențiali, stabilindu-se, astfel, o corespondență între segmentele ofertei și cele ale cererii. Acest fapt permite turiștilor potențiali să aleagă între diferitele variante de sezon turistic și îi ajută să cumpere, într-un mod care corespunde în mare măsură cu necesitățile și motivațiile lor. Mai mult, cei interesați au posibilitatea să se informeze oricând de la locul lor de reședință, să se consulte cu familia, rudele și prietenii, înainte de a cumpăra produsul turistic al unei stațiuni sau zone.
În aceste condiții, este esențial ca efectele unei campanii promoționale să se producă în locul și la timpul pentru care a fost proiectată: efectele întârziate sunt de natură să compromită atât acțiunea promoțională, dar mai ales imaginea produsului turistic.
Sezonalitatea activității turistice adaugă noi dimensiuni de specificitate promovării în acest domeniu. Astfel cererea turistică se caracterizează printr-o anumită concentrare sezonieră, legată nu numai de cadrul instituțional din diferitele țări furnizoare de turiști(perioada legiferată de concedii pentru salariați, vacanțe școlare) ci și de subiectivitatea consumatorului turistic, obișnuința acestuia de a-și lua concediu doar în anumite perioade ale anului. Și unele elemente ale ofertei pot avea caracter sezonier, determinat, în principal, de existența unor factori naturali care prezintă oscilații pe parcursul anului calendaristic (de exemplu oferta pentru sporturi de iarnă).
Atenuarea sezonalității este unul din cele mai importante obiective ale politicii promoționale ale firmelor de turism. Aceasta urmărește evitarea supraaglomerării din perioadele de sezon și părăsirii în extrasezon. Sezonalitatea activității turistice se cere luată în considerare atât prin diferențierea prețurilor pe sezoane, cât și prin intensificarea acțiunilor de promovare în extrasezon, având ca obiectiv principal stimularea puternică a cererii turistice. Pentru a se încuraja vizitarea în perioadele de extrasezon se pot iniția evenimente speciale de ordin cultural, științific, sportiv. Esențial este ca promovarea să se asocieze cu o politică de diversificare a ofertei și să fie în concordanță cu celelalte elemente ale mixului de marketing.
Pentru a deveni eficientă, promovarea turistică depășește astăzi funcția de informare. Ea nu se mai mulțumește să atragă consumatorul încercând să-l convingă că produsele turistice oferite corespund în mod optim necesităților și preferințelor lui. Folosind instrumente noi, cum sunt relațiile publice și promovarea vânzărilor, promovarea turistică adoptă un rol activ, intervenind în însăși procesul de determinare al prețului și de stabilire a canalului de distribuție al produsului respectiv.
Procesul de realizare a unei comunicații eficiente presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Structurarea sistemului de comunicație:
– alegerea destinatarilor vizați (segmentele spre care își îndreaptă oferta);
– alegerea și structurarea mesajului (informația, ideea care va fi difuzată);
– alegerea sursei mesajului;
– alegerea mijloacelor de comunicare (canalul de difuzare, suportul mesajului).
2. Stabilirea bugetului promoțional.
3. Stabilirea mix-ului promoțional.
4. Receptionarea feed-back-ului.
Literatura de specialitate include o serie de puncte de vedere mai mult sau mai puțin diferite asupra activităților care formează structura comunicării de marketing în sens larg. Prezentarea structurii activității de comunicare de marketing are în vedere elementele comune acestor puncte de vedere și practica domeniului, fiind menționate și incluse în această structură activitățile, pe de o parte, considerate de către majoritatea autorilor care au abordat subiectul și, pe de altă parte, cele care se regăsesc frecvent în ansamblul activităților de comunicare desfășurate de către organizațiile turistice.
În acest context, structura activității de comunicare desfășurate de către organizațiile turistice include următoarele componente:
1. Publicitatea este definită ca o variabilă calitativă, de natură psihologică, cu acțiune pe termen lung și care, în general, este greu măsurabilă cantitativ în privința efectelor economice pe care le generează; este componenta „tradițională” a activității de comunicare de marketing prin prisma frecvenței utilizării instrumentelor sale specifice și a resurselor alocate de către organizațiile turistice;
2. Promovarea vânzărilor se referă la un ansamblu divers de instrumente specifice, a căror utilizare determină efecte pe termen scurt, destinate să stimuleze cumpărarea mai rapidă sau într-un volum mai mare a unor produse sau servicii de către consumatori sau de către organizații; instrumentele și tehnicile de promovare a vânzărilor completează mai ales în plan cantitativ eforturile de comunicare ale organizației turistice;
3. Relațiile publice se referă (Kotler, Armstrong, Saunders și Wong, 1998) la instrumentele și activitățile care vizează stabilirea unor relații bune cu diferite organisme publice, prin obținerea unei publicități favorabile din partea acestora, crearea unei imagini de firmă corespunzătoare și preîntâmpinarea sau dezmințirea zvonurilor și a știrilor nefavorabile; constituie una dintre componentele comunicării de marketing care a înregistrat o evoluție pozitivă semnificativă în practica organizațiilor;
4. Evenimentele de marketing reprezintă (Popescu, 2003) expresia exploatării de către organizație în scopuri promoționale a unor oportunități interne sau externe asociate unor aniversări, inaugurări, sărbători laice sau religioase, târguri, expoziții, saloane specializate, manifestări sportive sau culturale, evenimente social-politice etc.; principalele tehnici specifice comunicării prin eveniment se referă la participarea organizației la târguri, expoziții și saloane specializate, respectiv la sponsorizare și mecenat;
5. Utilizarea mărcilor are în vedere crearea, dezvoltarea și folosirea în cadrul comunicației de marketing a mărcilor construite apelând, în mod individual sau în combinație, la termeni, semne, simboluri sau elemente grafice pentru a ilustra sau reprezenta un produs sau un serviciu, un eveniment de marketing sau organizația însăși; rolul mărcilor a crescut substanțial în perioada recentă atât teoria cât și practica domeniului plasându-le în prim-planul activității de marketing desfășurate de către organizații;
6. Forțele de vânzare, în sens larg, sunt constituite (Zaharia și Cruceru, 2002) din grupul de persoane care reprezintă întreprinderea și care au ca sarcină explicită și principală să vândă sau să facă să se vândă produsele sau serviciile acesteia, prin contactul direct cu cumpărătorii potențiali, cu distribuitorii sau cu prescriptorii; contribuția forțelor de vânzare în planul de comunicării de marketing este sesizabilă la nivelul tuturor celor trei obiective majore urmărite: crearea notorietății produselor, serviciilor, mărcilor și organizației însăși, îmbunătățirea atitudinii consumatorilor față de acestea și susținerea vânzării ofertei organizației;
7. Marketingul direct se referă (Vegheș, 2003) la ansamblul conceptelor, instrumentelor și tehnicilor de marketing, concretizate într-un demers orientat direct, personalizat și interactiv către consumator, urmărind generarea unei reacții cuantificabile a acestuia (concretizată în cumpărarea unui produs sau serviciu, solicitarea unor informații suplimentare din partea organizației, furnizarea de informații despre caracteristicile și comportamentul său de cumpărare și consum, interacțiunea cu punctele tradiționale de marketing și/sau vânzări ale organizației) și crearea unei platforme relaționale de marketing pe termen lung; prezența marketingului direct în structura comunicării de marketing a organizației rămâne una discutabilă.
Componentele structurii comunicării de marketing pot fi traduse în plan operațional ca instrumente ale comunicării folosite de către organizațiile turistice pentru a-și promova și vinde produsele, serviciile și mărcile, aplicarea acestora fiind adaptată la obiectivele urmărite, țintele vizate, mediile de comunicare folosite și mesajele transmise apelând la tehnicile de comunicare specifice fiecărui instrument. Ansamblul de instrumente și tehnici de comunicare folosite de către organizația turistică în cadrul activităților comunicației de marketing formează conținutul mixului comunicațional de marketing.
Sistemul de comunicații destinat promovării unui produs turistic pentru a fi eficace trebuie să aibă la bază studierea nevoilor, motivațiilor turiștilor potențiali și este dorit să se țină cont și de indeciziile sau îndoielile acestora.
Fiecare categorie reprezintă zone importante de promovare și recurge la mijloace și metode specifice de acțiune. Publicitatea creează o imagine favorabilă a ofertei și atrage turiștii potențiali, promovarea vânzărilor stimulează cererea, relațiile publice susțin un dialog continuu cu diferite categorii de consumatori.
Astfel, deși aplicarea mixului promoțional reprezintă principala activitate de comunicare a firmei, întregul mix de marketing al acesteia – promovarea și produsul, prețul și distribuția – trebuie să fie coordonat în așa fel încât impactul comunicării să fie maxim.
Publicitatea reprezintă principala modalitate de promovare a produselor și serviciilor turistice, fiind reprezentată de ansamblul tehnicilor de comunicare, de care dispune o firmă, care constă în transmiterea de mesaje pentru a-și face cunoscută oferta și pentru a-și motiva clienții potențiali.
În cadrul publicității se pot distinge publicitatea media (TV, radio, presă scrisă), publicitatea exterioară (panouri publicitare, publicitatea pe vehicule), publicitatea directă(distribuirea unor informații prin poșta electronică, prin telefon) și nu în ultimul rând publicitatea gratuită. Acest tip de comunicare are obiective care se desfășoară pe termen mediu.
Indiferent de mediul folosit pentru transmiterea lor, mesajele reprezintă adesea comunicări de masă, fiind adresate unui grup de persoane în timp ce raporturile dintre emițătorul mesajului (firma) și destinatarii acestuia nu sunt directe, ci se stabilesc prin intermediul unor canale publice de comunicație. Caracteristic publicității este faptul că mesajele au un sens unic – de la emițător la receptorul lor. Ca urmare, reacțiile clientelei potențiale se observă mai târziu.
Obiectivele urmărite de firma de turism care trebuie atinse prin intermediul publicității includ:
informarea clientelei potențiale în legătură cu existența pe piață a unui produs sau serviciu turistic și al firmei care-l furnizează ;
crearea și îmbunătățirea imaginii firmei de turism sau a destinației ;
publicitatea pentru oferte speciale (exemplu, un preț special pentru excursie organizată cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al Italiei);
extinderea rețelei de distribuție prin atragerea de noi membrii(cazul unui lanț hotelier doritor de mărirea numărului de agenții de turism cu care are contracte);
înlăturarea convingerilor și a atitudinilor negative formate în rândul consumatorilor cu privire la un produs turistic, firmă de turism;
atingerea unei noi audiențe – țintă (sau menținerea celei actuale);
anunțarea lansării sau relansării unor servicii complementare celor existente;
revigorarea și îmbunătățirea publicității în scopul menținerii imaginii produsului turistic în mintea consumatorului.
Tehnicile de promovare a vânzărilor completează acțiunile publicitare, contribuind la consolidarea imaginii firmei turistice în cadrul pieței, stimularea cererii(creșterea cantitativă), reducerea timpului de adoptare a deciziei de cumpărare.
Obiectivele urmărite prin promovarea vânzărilor în industria turistică pot fi:
creșterea vânzărilor de produse turistice(mai ales în perioade în care cererea este scăzută);
determinarea consumatorilor în utilizarea unui nou produs sau serviciu turistic;
încurajarea intermediarilor pentru vânzarea produselor proprii în detrimentul produselor concurenței prin acordarea unor avantaje sporite;
fidelizarea clienților prin acordarea anumitor avantaje ( reducerile de preț, cadouri).
Principalele tehnici de promovare a vânzărilor folosite în domeniul turismului sunt: reducerile temporale de preț, jocuri și concursuri promoționale, seminariile, conferințele, voiajele de stimulare, cadouri, publicitatea la locul vânzării.
Creșterea importanței acordate promovării vânzărilor are la bază, pe de o parte, intensificarea concurenței pe piața turistică, mărindu-se constant numărul alternativelor de petrecere al timpului liber și al destinațiilor turistice, iar pe de alta, creșterea și diversificarea rolului distribuitorilor (agențiile de turism), prin intermediul cărora se realizează cel mai mare volum de vânzări pe piața turistică.
În funcție de publicul căruia i se adresează, relațiile publice pot fi:
Interne – sunt îndreptate către personalul propriu, acționari sau proprietari și familiile lor, cât și intermediarilor. Se urmărește eficientizarea personalului în scopul creșterii volumului vânzărilor și creșterea interesului față de ofertă și față de firmă în ansamblu.
Externe – destinate publicului larg, în ansamblu, sau unui public specific (tineri, femei, pensionari) și urmăresc cu precădere crearea unei imagini favorabile.
Comparativ cu acțiunile de publicitate relațiile publice sunt orientate pe termen lung. Publicitatea este adresată impersonal, tuturor persoanelor din colectivitatea specifică care reprezintă interes pentru firmă, în timp ce acțiunile de relații publice sunt adresate personal. O altă diferență intre publicitate și relații publice este faptul că publicitatea afirmă numai realități pozitive, în timp ce relațiile informează real publicul, recunoscând și erorile, cu sublinierea măsurilor luate.
Mijloacele de informare folosite in cazul relațiilor publice pot fi scrise (scrisori de informare, adrese și note interne, jurnale și reviste ale firmei, comunicate de presă), orale (conferințe, seminarii, reuniuni, zile ale porților deschise), vizuale (diapozitive, filme). Un mijloc distinct în cazul relațiilor publice poate fi considerată și sponsorizarea unor diferite evenimente culturale, sportive.
Vânzarea personală este un instrument foarte eficient al mixului promoțional pentru formarea preferințelor cumpărătorului și convingerea lui în luarea deciziei de cumpărare. Datorită interacțiunii dintre cumpărător și vânzător se poate observa caracteristicile psiho-emoționale și dorințele cumpărătorului, putându-se face ajustări imediate impuse de situație. Prin intermediul vânzării personală se poate asigura astfel un grad mai mare de fidelizare a clientelei. Chiar dacă uneori nu pot fi oferite produse turistice care să satisfacă dorințele clientului, însuși răspunsul negativ transmis în mod politicos duce la menținerea relațiilor bune între cumpărător și vânzător.
Având în vedere că vânzarea serviciilor turistice se face de cele mai multe ori prin intermediul distribuitorilor, motivarea acestora pentru a vinde produsele firmei în detrimentul altora, constituie un obiectiv care trebuie luat în considerare.
Un alt suport frecvetn utilizat în politica de promovare a turismului românesc pentru transmiterea de mesaje publicitare este televiziunea, care reprezintă cel mai costisitor mijloc de publicitate turistică. Efortul financiar realizării și difuzării unui spot publicitar pe această cale sunt considerabile. Firmele de turism interesate de transmiterea de mesaje publicitare prin intermediul televiziunii, de cele mai multe ori apelează la agenții de publicitate specializate. Mai este totuși practicată metoda realizării spotului, ce urmează a fi difuzat, de către postul de televiziune care îl va difuza, la firme de turism (agenții de turism și hoteluri) pe plan local.
În legătură cu difuzarea spoturilor publicitare în timpul filmelor sau a transmisiilor sportive, întreruperile cauzate pentru derularea lor, poate avea ca efect o iritare a telespectatorului și respingerea ofertei turistice.
Comparativ cu alte mijloace de publicitate, televiziunea prezintă următoarele avantaje:
posibilitatea combinării tuturor elementelor pentru comunicarea mesajului către turiștii potențiali (text, sunet, imagine), crescând atractivitatea mesajului;
audiența mare de care se bucură televiziunea.
Ca dezavantaje, cu excepția costului cel mai ridicat publicitatea prin televiziune trebuie enunțate:
▪ durata scăzută pe care trebuie să o aibă spoturile publicitare;
▪ probabilitatea mică de receptare, din cauza numărului mare de canale care pot fi vizionate;
Târgurile, expozițiile și saloanele de specialitate reprezintă un instrument al comunicării de marketing deosebit de eficient pentru organizațiile turistice datorită modului specific în care atât cererea cât și oferta de produse și servicii turistice se concentrează, pentru o perioadă de timp relativ scurtă, furnizând oportunități semnificative de promovare și de vânzare.
Printre avantajele pe care evenimentele de marketing specializate le oferă organizației turistice se numără:
– posibilitatea de a veni în contact și de a interacționa cu consumatorii și utilizatorii de produse și servicii turistice, atât pentru a le pune la dispoziție informațiile necesare în procesul decizional de alegere al acestora cât și pentru a obține informații privind caracteristicile geografice, demografice și psihografice precum și despre comportamentul de cumpărare și de consum/utilizare al acestora în relație cu produsele și/sau serviciile turistice;
– oportunitatea de a studia și a evalua oferta de produse și servicii turistice ale concurenților;
– posibilitatea de a veni în contact cu diferiți furnizori de produse și prestatori de servicii turistice sau de produse și servicii conexe acestora și de a dezvolta astfel parteneriate avantajoase pentru toate părțile implicate urmărind pătrunderea, extinderea și menținerea pe diferitele piețe sau segmente de piață turistice de interes comun;
– oportunitatea de a promova și a vinde produse și servicii turistice, semnificativ mai importantă în cazul unor evenimente mai specializate adresate unor segmente bine identificate ale pieței turistice (turism de afaceri, turism cultural, turism religios etc.);
– oportunitatea de a construi sau a modela imaginea organizației, de a crea niveluri mai ridicate de notorietate și de a determina o atitudine favorabilă a consumatorilor și utilizatorilor;
– posibilitatea de a cunoaște sau anticipa tendințele de evoluție ale pieței și ale segmentelor sale specifice în raport cu indicatorii specifici considerați pentru a descrie cererea și oferta pentru produse și/sau servicii turistice.
Principalele tendințe înregistrate în domeniul organizării de și participării la evenimentele de marketing specializate au în vedere:
– creșterea semnificativă a numărului evenimentelor, fiecare an aducând în atenția atât a organizațiilor turistice cât și a consumatorilor și utilizatorilor de produse și servicii turistice un număr semnificativ de noi evenimente; această tendință a fost dublată de consolidarea majorității evenimentelor deja existente, fapt sesizabil inclusiv la nivelul pieței românești, datele prezentate în tabelele de mai jos ilustrând evoluția ascendentă a celor două manifestări specializate organizate în primăvara, respectiv toamna fiecărui an;
– diversificarea evenimentelor specializate, sesizabilă atât în plan regional cât și, mai ales, în plan tematic fiind asigurată astfel o acoperire din ce în ce mai completă a tuturor segmentelor pieței turistice;
– deplasarea centrului de greutate al participării la evenimente specializate dinspre vânzarea de produse și/sau servicii turistice înspre obținerea unei bune reprezentări a organizației turistice în planul imaginii în rândurile consumatorilor și utilizatorilor dar și ale publicului;
– rolul tot mai important al internetului, utilizat pe o cale din ce în ce mai extinsă pentru a distribui dar și pentru a promova produsele și serviciile turistice;
– organizarea propriilor evenimente de marketing, prin (re)organizarea și desfășurarea activităților de promovare a vânzărilor ca adevărate spectacole comerciale și de marketing, sediile organizațiilor turistice devenind adevărate show-room-uri vizând aceleași obiective și îndeplinind aceleași funcțiuni ca și standurile organizate în cadrul diferitelor evenimente specializate.
În ceea ce privește promovarea imaginii României ca destinație turistică prin intermediul Internetului, au fost realizate următoarele acțiuni:
– a fost reproiectat și relansat site-ul instituției, www.mturism.ro, acest site beneficiind și de optimizare în cadrul motoarelor de căutare (SEO), fapt ce a determinat vizitarea acestuia de un număr sporit de utilizatori.
– s-a lucrat în vederea restructurării, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al imaginii, a site-ului oficial de promovare a României ca destinație turistică, www.romaniatravel.com, site care urmează să fie relansat până la sfârșitul anului. Noul site va fi dedicat exclusiv promovării României turistice pe piețele internaționale, urmând a avea variante lingvistice în limbile engleză, franceză, germană și spaniolă;
– în plus față de acest site, ANT a mai dezvoltat, sub directa coordonare a birourilor sale de promovare și informare turistică din străinătate1, site-uri de promovare adaptate la specificul piețelor turistice pe care aceste birouri activează. În cursul anului 2006, au fost refăcute și relansate www.guideroumanie.com – site-ul pentru piața Franța, www.romania.it – siteul pentru piața Italia, www.rumaniatour.com – site-ul pentru piața Spania, www.roumanie-tourisme.be – site-ul pentru piața Benelux, cu variante lingvistice în franceză si flamandă;
– sunt in construcție site-uri de promovare pentru urmatoarele piețe: Austria (www.rumaenien-info.at), China și Ungaria și în proces de
restructurare, www.romaniatourism.com – site-ul comun pentru piețele SUA și Marea Britanie;
– ANT a contribuit la realizarea site-ului dedicat celei de-a XI-a ediții a Summit-ului Francofoniei, eveniment desfășurat în această toamnă la București: www.sommet-francophonie.org. Contribuția a constat în furnizarea conținutului dedicat prezentării României turistice, atât ca text cât și ca imagini.
Foarte importante în politica de promovare a turismului românesc este crearea, dezvoltarea și utilizarea mărcilor de țară ce se află, inclusiv pe plan internațional, în faza de început. Una dintre primele tentative de a defini și evalua mărcile de țară a fost finalizată la sfârșitul lunii mai 2005, când Simon Anholt a lansat primul clasament internațional al mărcilor de țară, realizat în urma analizei comparative, folosind instrumentele de cercetare ale companiei Global Market Insite Inc., la nivelul a 11 țări, în raport cu un set de elemente referitoare la produsele și serviciile oferite, competența și corectitudinea guvernării, dezvoltarea capitalului uman, percepția asupra culturii, dezvoltarea turismului și investițiile în afaceri în cadrul piețelor vizate.
Pe ansamblu, Suedia, Marea Britanie și Italia sunt țările ale căror mărci naționale se bucură de imaginea cea mai bună pe plan internațional. Din perspectiva dezvoltării activităților de turism, cele mai importante concluzii desprinse au statuat că Italia este țara cel mai mult asociată unei experiențe turistice reușite, „romantice” pentru majoritatea consumatorilor chestionați (câte 1000 provenind din zece țări importante ale lumii și caracterizați prin niveluri ridicate ale veniturilor și educației, înclinație ridicată înspre turism, cumpărarea de produse și investiții de afaceri). De asemenea, a fost identificată legătura directă între percepția asociată culturii și dezvoltarea turismului, o percepție mai favorabilă fiind specifică țărilor având un turism mai dezvoltat sau cu un potențial de dezvoltare mai însemnat.
Figura 4.1. Topul mărcilor de țară
*sursa: www.brandingromania.ro, Anholt- GMI Nation Brands Index
Preocuparea pentru a construi o marcă de țară a României a devenit recent tot mai vizibilă, evenimentele specifice desfășurate (vizita fostului președinte american Bill Clinton, crearea unor structuri specializate la nivelul Președinției, Guvernului și Ministerului de Externe, inițierea unor dezbateri publice pe această temă – inclusiv prin crearea site-ului web www.brandingromania.ro) fiind probe concludente în acest sens. Deși aparent recente, aceste preocupări au rădăcini destul de adânci: una dintre primele încercări în acest sens datează încă din 1928 când Guvernul Iuliu Maniu, prin colaborarea cu Fundația Rockefeller, a apelat la serviciile celui mai important specialist în relații publice al momentului – Ivy Lee, solicitat să construiască o marcă de țară a României. Din păcate, grupul său de experți nu a reușit să identifice argumentele suficiente pentru a câștiga încrederea cetățenilor americani față de soliditatea politică și economică a României. Promovarea „patrimoniului național” a continuat în perioada interbelică prin participarea României la expozițiile internaționale organizate la Gand (1913), Barcelona (1929), Bruxelles (1935) și Paris (1937 și 1939), încercându-se mai ales prezentarea imaginea trecutului poporului român, a bogățiilor țării și a activității intelectuale românești.
CONCLUZII
Lumea se află într-o continuă schimbare și transformările din domeniul valorilor sociale și politice au loc în timpul celei mai îndelungate perioade de stagnare economică prin care trec mai multe țări de pe mapamond.
La rândul său turismul oferă permanent noi produse turistice diversificând astfel oferta turistică a fiecărei țări atât pentru a atrage un număr cât mai mare turiști cât și pentru realizarea unor profituri însemnate.
România dispune de un potențial turistic foarte variat, c ear trebui să creeze premisele unei activități de turism intense. Acest lucru nu se întâmplă însă. Există nenumărate dezechilibre la nivelul sectorului, precum dezechilibrul balanței între plecările turiștilor români în străinătate și sosirile turiștilor străini în România, acestea fiind cuprinse între 40 și 60% față de plecările turiștilor români în străinătate.
Contradicția dintre numărul majoritar al sosirilor turiștilor străini în România cu mijloace rutiere care era de 77,2% din total în 1994 și starea deplorabilă a infrastructurii interne de transport rutier.
Toate aceste dezechilibre analizate au fost generate, în turismul românesc pe ansamblu, în turismul internațional al României în particular, de crizele cumulate și suprapuse cu criza creșterii economice, care au determinat implicit criza economiei turismului nostru intern și internațional.
Turismul intern, ca bază a dezvoltării turismului internațional, nu a beneficiat în această perioadă de aportul transsectorial util din celelalte ramuri și subramuri ale economiei ci, dimpotrivă, din analizele efectuate rezultă cu claritate transferul efectelor negative, dezechilibrante, generatoare de declin și importante fracturi în economia turismului românesc intern și internațional.
Este știut că, pe măsura relansării creșterii economice, vor fi create premisele de fond ale relansării de ansamblu a economiei turismului românesc. După cum sunt de părere unii specialiști, efectul economic al turismului crește proporțional cu gradul dezvoltării economice, datorită elasticității consumului turistic față de venituri.
Considerăm că pe lângă acești factorii defavorizanți enumerați o importantă cauză a declinului turismului internațional receptor spre România a constituit-o imaginea defavorabilă de a României în general și a ofertei turistice românești în particular pe piețele occidentale emițătoare de turiști. Totodată, acest deficit de imagine, nu a fost compensat cu o strategie promoțională fundamentată științific și totodată concretizată practic în mod ofensiv, care să ofere imaginea reală a ofertei turismului românesc Ca urmare, a apărut și s-a manifestat o altă contradicție, cea între conținutul și calitatea reală a turismului românesc și conținutul și nivelul perceptiv-defavorizante ale acestuia pe unele piețe turistice internaționale, inclusiv potențial exportatoare de capital investițional din țări europene. La aceasta se adaugă fondul aperceptiv, al necunoașterii ofertei turistice românești de către noile generații de turiști occidentali reali și potențiali.
De aici rezultă că o componentă de maximă importanță în cadrul strategiilor de reorientare și restructurare a turismului internațional receptor al României o constituie și componenta promoțională destinată piețelor emițătoare externe, componentă care, în derulare, are efecte pe termen mediu și lung.
ANEXA nr. 3
Metoda statistică de previzionare parte din indicatorii turismului este cea a sporului mediu de evoluție. Previziunea finală este realizată prin adunarea sporului mediu de evoluție (creștere sau descreștere) la ultima valoare înregistrată.
Pentru a obține rezultatele prezentate în acest tabel s-au folosit formulele:
Δi/1 = yi – y1, sporul cu bază fixă
_
Δ= ( yn – y1 ) / (n –1) sporul mediu de evoluție
Tabelul Numărul de structuri de cazare turistică, pe tipuri de structuri (număr unități) în perioada 2000-2012
Tabelul Turiști cazați în structurile de primire turistică, pe tipuri de structuri, în perioada 2000-2012
Mii
Tabelul Indicii de utilizare a capacității de cazare, în perioada 2000-2012
Tabelul Sosirile vizitatorilor străini în Romania, pe principalele țări de origine în perioada 2000-2012
Mii
Tabelul Înnoptările în unitățile de cazare turistică, în perioada 2000 – 2012
Mii
Tabelul Sosirile vizitatorilor străini în Romania, după mijloacele de transport utilizate în perioada 1990-2006
Mii
Tabelul Plecările vizitatorilor români în străinătate, după mijloacele de transport utilizate in perioada 1990-2006
Mii
În ceea ce privește tabelul nr. 2.11, dinamica încasărilor din turism în perioada 2000-2008, pentru a obține rezultatele prezentate în acest tabel s-au folosit formulele:
– Indicator modificare absolută:
Δi/1 = yi – y1, sporul cu bază fixă
Δi/i-1 = yi – yi-1, sporul cu bază în lanț
– Indicele de evoluție:
Ii/1 = yi / y1, indicele de evoluție cu bază fixă
Ii/i-1 = yi / yi-1, indicele de evoluție cu bază în lanț
– Ritmul de evoluție:
Ri/1 = Ii/1 – 1, ritmul de evoluție cu bază fixă
Ri/i-1 = Ii/i-1 – 1, ritmul de evoluție cu bază în lanț
– Sporul mediu de evoluție
_
Δ = ( yn – y1 ) / (n –1)
– Indicele mediu de evoluție
_ ______
I = n – 1 √ yn / y1 indicele mediu de evoluție
– Ritmul mediu de evoluție
_ _
R = I – 1 ritmul mediu de evoluție
1. Cruceru, R. – „Alternative de relansare și dezvoltare a turismului românesc în spațiul european”, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2008
2. Istrate, I., Baron, F., Roșu, A.G. – „Economia turismului și a mediului înconjurător”, Ed. Economică, București, 1996
3. Jaba, E. – „Statistică”, ediția a IV-a, Ed. Economică, București, 2007
4. Anuarul statistic al Romaniei, editia 2009
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turismul Intern Si International al Romaniei (ID: 168538)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.