Studiu de Caz Turismul Practicat In Comunitatile de Romi din Romania

=== 1 ===

V Imaginea romilor în societatea românească și peste hotare.

De a lungul timpului, cercetătorii au constatat că stereotipiile culturale sunt deosebit de rezistente la acțiunea timpului. Unele elemente pot fi regăsite la intervale mari de timp. Cu toate acestea imaginile naționale nu sunt complet „înghețate”, dimpotrivă ele sunt fluide, suferă modificări după cum apar unele elemente constitutive noi, altele dispar sau se estompează, se nuanțează. Pentru un studiu imagologic este de cea mai mare importanță urmărirea acestei dinamici în timp a stereotipiilor.

Deseori un popor reprezintă pentru vecin o imagine dublă, bipolară, constituită din extreme contradictorii. Antagonismul își găsește uneori sursa în realitatea însăși. Diferențele imagologice se pot datora deci și deosebirilor de optică, de condiționare culturală, filozofică sau socială ale emitenților. Va trebui să se înregistreze toate aceste imagini divergente, din însumarea cărora se va degaja portretul robot, un fel de imagine medie care va regrupa mai multe fascicule de imagini punctuale.

În crearea imaginii despre o țară străină, contribuie o multitudine de elemente, începând cu aspecte geografice, politice, istorice, care stârnesc anumite reacții psihologice sau reactivează sedimente culturale.

Prezențele umane sunt de cea mai mare importanță pentru definirea imaginilor naționale. Aspectul fizic caracteristic, sau fenotipul, este chiar unul dintre primele stereotipii vehiculate în legătură cu un neam străin. Talia, ținuta, culoarea părului, gesticulația, vestimentația, trăsături al indivizilor observați direct, se convertesc în trăsături definitorii pentru întreaga categorie etnică sau națională. Cu cât ținuturile sunt mai îndepărtate și realitățile umane mai diferite, acestea capătă mai pregnant virtuți definitorii de încadrare într-o categorie rasială.

Trăsăturile fizice, care de la bun început sunt de natură să sugereze atitudini de simpatie sau, dimpotrivă de antipatie, se dublează de observații privind trăsăturile de caracter și de comportament, mult mai explicite în privința acelor atitudini favorabile sau defavorabile, rezultate din compararea valorilor și normelor din propria civilizație.

Referințele culturale despre o țară străină sunt în mod inevitabil selective, iar această selecție este în cel mai înalt grad semnificativă. Cadrul Social și un anumit mod de viață se învârtesc și ele în „etichete” ce se aplică străinului pentru a fi identificate anumite trăsături naționale. În această ordine de idei s-ar putea cita numeroase clișee de tipul: englezii aristocrați, francezii băutori de vin etc.

Imaginea pe care România o lăsa peste hotare influențează considerabil activitatea turistică. Romii au contribuit într-o măsură considerabilă la „pată neagră” ce s-a aszat ca un stereotip pe harta României. Proastele lor obiceiuri, cu care România atât de bine s-a obișnuit, nu au fost văzute cu ochi buni de cei din afară. Cerșitul, furatul, stilul lor de viață nu a fost pe placul italienilor, francezilor, englezilor și, în ultimul timp, nici pe placul nordicilor.Așa că, aceștia, și-au manifestat pe rând părerea despre romi, de cele mai multe ori într-un mod violent, de care a avut parte și diaspora română, dar mai ales imaginea țării. Italia, Franta, Anglia, s-au gândit și au dezbătut sub multe forme, problema integrării lor în societate, dar în final au ales ca soluție expluzarea lor pe meleagurile natale, în speranța ca, România știe să se descurce cel mai bine cu ei.

În ciuda acestei situații, „pelerinajul” lor în Europa a atras atenția multor persoane, care au devenit interesate de obiceiurile lor, de tradiții și de stilul de viață…evident, doar să le admire.Este binecunoscut cazul de la finalul anului trecut, din Norvegia, când romii s-au așezat după obicei, cu vioară la cerșit, iar locuitorii nu înțelegeau ce vor și de ce cântă în stradă.

Este evident că această imagine nu-i caracterizează pe toți și mai există și acei romi care fie și-au renegat originile și au fost asimilați de populația majoritară, fie cei de la polul opus, care și le-au păstrat cu sfințenie, le-au transmis din tată în fiu și se mândresc cu originea. Pe aceștia din urmă, România se poate baza și chiar a descoperit în ei un real potențial turistic. Așa cum am menționat anterior, „pelerinajul” lor prin Europa a stârnit multe curiozități care au făcut numeroși turiști să treacă granițele țării noastre pentru a interacționa și a face schimb de experiențe cu acești oameni de la marginea societății.

VI Produse turistice ce au în prim plan activități desfășurate cu ajutorul romilor

Așa cum era și firesc,populația romă, are steag și ziua Internațională a Drapelului Populație Rome, serbata cu mare fast pe 08. septembrie.

Figura 3. Steagul romilor ( Sursa www.korkep.sk)

Având în vedere că România este țara cu cei mai mulți romi, după revoluție, s-au luat un set de măsuri de antidiscriminare, având ca scop emanciparea romilor prin educație și implicit creșterea nivelului de trai.S-a adoptat și un calendar intercultural din care vom extrage acele date pe care etnia minoritata le serbează cu mare fast, și care în ultimul timp au atras turiști de peste hotare:

De peste 42 de ani, comunitatea romă se adună la Costești pentru a serba Ziua Drapelului Romilor, de fiecare dată la 08. septembrie. Romi din toate colțurile țării, și chiar din colțurile lumii, vin și-și etalează bogățiile, indiferent de criză, mănâncă și dansează pe muzica specifică. În 2010, însuși președintele României, însoțit de soție i-a onorat cu prezența…era plină campanie electorală. A dansat și a mâncat din purcelușii fragezi, încât vestea s-a dus peste hotare și în anul următor s-au arătat persoane interesate de acest eveniment.

Figura 4. Sărbătoare Drapelului Romilor la Costești în 2012 (Sursă: www.vocearomilor.ro)

Ziua Internațională a Romilor se sărbătorește în fiecare an, la 08. aprilie și a fost stabilită în primul Congres Internațional al Romilor de la Londra.Și tot atunci s-a adoptat ca imn al romilor piesa „Gelem, gelem”a artistei Olivera Vuco, cunoscută din filmul „Am întâlnit și tigani fericiți” 1971.

Steagul lor a fost adoptat tot atunci, iar partea sa de jos simbolizează verdele câmpurilor continuat de seninul cerului peste care se suprapune o roată ce simbolizează nomadismul.

În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1.000 de ani de atestare a rromilor în Europa. Cu acest prilej, în numeroase țări de pe toate continentele s-a desfășurat Ceremonia Răului. Lumânări aprinse și flori au fost aruncate pe ape, în memoria strămoșilor romi care și-au început, acum un mileniu, drumul către Europa, apoi către cele două Americi și mai departe.

Un an mai târziu, la aceasi dată, în semn de solidaritatea cu romii, Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului a participat la ceremonia aprinderii lumânărilor, la Catedrala din Dharmashala, și s-a rugat pentrupacea romilor de pretutindeni.

În România, ziua a fost declarată „Sărbătoarei Etniei Rome” prin Legea 66/2006, la inițiativa deputatului Nicolae Păun.

Anul acesta, la Sibiu a avut loc, al VIII-leaCongres al Uniunii Internaționale a Romilor. Au fost prezente, în jur de 250 de persoane, numărul delegaților fiind de 160 și reprezentând romii din 34 de țări de pe tri continente, Europa, Asia și Africa. Evenimentul a fost transmis de 9 posturi importante din 9 țări. Congresul s-a desfășurat astfel: în dimineața zilei de 07 aprilie, participanții au mers la un program religios desfășurat la Biserica Penticostală a romilor Filadelfia, situată în cartierul Turnișor al municipiului Sibiu. Aici s-a susținut și un recital de muzică creștină, de către corul bisericii. Acest lucru a avut ca scop sublinierea importanței religiei în integrarea socială a romilor. Au mers apoi în vizită la expoziția de artă fotografică, amenajată într-una dintre sălile situate în clădirea din spatele Bisericii Filadelfia. Expoziția conținea instantanee din viața romilor. A urmat apoi o manifestare comemorativă dedicată romilor victime a le Holocaustului, au mers pe malul Cibinului și au aruncat jerbe de flori în râul respectiv, după care s-a păstrat un moment de reculegere.Au luat apoi pe rând cuvântul invitații și apoi ziua s-a încheiat, cum era și firesc, cu un recital de dansuri romanes, susținut de un ansamblu din Târgu Mureș, urmat de un dineu dat în cinstea invitaților.

În restul țării, romii s-au strâns în orașele principale și s-au sărbătorit cu muzică dans și mâncăruri tradiționale.

Figura 5. Ziua Romilor sărbătorită în Moldova Noua. (Sursă:www.argumet-cs.ro)

De 7 ani, pe 1 și 2 septembrie, romii sărbătoresc Festivalul „Zilelor Culturii Rome”.Anul trecut, evenimentul s-a sărbătorit în Piața Mică din Sibiu.Rolul evenimentului este de a releva și prezerva valorile patrimoniului cultural și social pe care atât de mult le prețuiesc. Au avut loc în cadrul Festivalului, un târg meșteșugăresc specific, parade, spectacole de dans și muzica tradițională, colocvii, ateliere de muzică și dans pentru copii și un spectacol ce a pus în scenă obiceiurile de nuntă ale comunității rome.

În prima zi au avut loc evenimete menite să marcheze spiritualitatea acestei comunități prin : lansări de carte, expoziții de pictură și artă fotografică și totodată s-a deschis oficial „Târgul Meșteșugarilor Romi” unde au fost invitați președintele CCR și invitați din Olanda, Suedia, Belgia și Ucraina.

Figura 6. Târgul Meșteșugarilor Romi, 2012 (Sursă: www.internationalromaniunion.org)

Tot în prima zi, turiștii au asistat la momente artistice derulate în cadrul „Festivalului de Muzică Creștină-Măslinul Verde”.

Pe parcursul celei de-a două zile, după slujba religioasă de la Biserica Filadelfia, invitații au vizionat filmele documentare:”Adevărul despre Holocaust” și „Cum văd romii Europa”.

În cea de-a doua parte a zilei de duminică a avut loc un concert de Muzică și Dansuri susținut de “Grupul de Dansuri al Copiilor Romi din Rusciori” după care a urmat “ Parada Portului Romanes”. Evenimentul a fost încheiat de grupul de dansuri din Satu Mare “Stele pe Cer-Danco Pista”, “Ansamblul Romafest” din Târgul Mureș și Grupul de Muzica Tradițională din Alba Iulia.

În ultimii ani, romii au început să comemoreze Holocaustul și să și amintească de rudele ce au murit în chinuri groaznice în Trasnistria în 1941-1942.

De acest lucru se ocupă Centrul Național de Cultură a Romilor. Merg la Monumentul dedicate victimelor Holocaustului, situate lângă Poliția Capitalei, și depun coronae pe acordurile muzicii de jale.Scopul lor este că pe viitor acest eveniment să atragă atenția tuturor românilor, dar și întregii Europe, pentru ca Holocaustul romilor să nu rămână în uitare.

Și cum romii nu serbează doar cu muzică, dans și mâncare, Târgul Meșteșugarilor Romi se sărbătorește prin Caravana Romilor. Astfel că, aceasta trece prin importantele orașe ale țării unde așteaptă vizitatori pentru a le prezenta obiectele lucrate manual, dar și modul cum acestea se lucrează. Turiștii, din ce în ce mai interesați de acest târg, sunt invitați să împletească coșuri din nuiele, să cioplească un lemn un linguroiu, să bată fierul pe nicovală sau să croiască piele sub privirile și îndrumările profesioniști.Scopul acestui târg este readucerea meșteșugarului rom pe piața economică, iar accesul și participarea la aceste târguri se face gratuit.

Ziua meșteșugarilor și artiștilor plastici romi, serbată în septembrie, face parte din aceleeasi manifestări culturale ca și Târgul Meseriașilor.

Activitatea s-a desfășurat, anul trecut, în cadrul proiectului “Crearea și funcționarea structurilor de asistență axate pe ocuparea forței de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă” – ID 62509, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Axa prioritară 6, Promovarea incluziunii sociale, beneficiar Asociația Pakiv România.
Scopul activități a fost creșterea stimei de sine prin promovarea meșteșugurilor tradiționale rome și a tinerilor artiști romi.
Prin desfășurarea activităților propuse s-a urmărit :
• Furnizarea de servicii de informare privind cultura, tradițiile și meseriile tradiționale rome, copiilor, tinerilor și adulților romi dar și neromi, în scopul creșterii stimei de sine și a promovării culturii și meșteșugurilor tradiționale rome;
• Promovarea în rândul tinerilor și adulților neromi a culturii, tradițiilor și meșteșugurilor rome, precum și a zilei de 17 septembrie ziua meșteșugarilor și artiștilor plastici romi.
• Creșterea gradului de vizibilitate a activităților desfășurate în cadrul CISPER VEST. 

Un alt moment în care romii ies în evidență și apar chiar și în presă este nunta. În trecut nunta avea ritualuri sacre și obiceiuri păstrate cu sfințenie. Henrich von Wilonski spunea următoarele despre nuntă la țigani: “Dragostea și însurătoarea sunt concepte aproape sinonime la țigan, și dacă scapă de serviciul militar general obligatoriu, de îndată se gândește la însurătoare. Își chivernisește banii și își cumpără două năframe roșii, pe care le prinde dumunică sau la alte sărbători de unul din bumbii metalici ai hainei sale. De se află vreo mândră care să-i fi cucerit inima, îi dă acesteia una din năframe, și astfel primul pas către căsătorie e făcut. Cealaltă năframă roșie o prinde de cortul său, ori mai adesea,-flăcăul fiind de obicei lipsit de acoperiș, de cortul miresei sale, ca semn al nunții ce se va face în curând. Cu o săptămână înaintea nunții mirele și mireasa se duc la ceas de noapte până la cea mai apropiată apă, râu sau baltă, și așează la mal două lumânări arzânde , închipuind prin această veche împreunare a focului cu apa, din care a ieșit pământul. Și vine acest obicei, întruchipând o ofrandă pentru rodnicia căsătoriei ce se va face, din negura vremurilor ariene, având de bună seamă legătură cu marea primordială, din care potrivit unui mit al genezei la țiganii transilvăneni, a crescut un pom din ale cărui frunze au răsărit primii oameni. Dacă vântul stinge vreuna din lumânări, e semn rău și mârâi se zoresc a arunca mere și ouă în apă, pentru a îmbuna duhurile apei. Și în mitul germanic mărul este un simbol al vieții; zeița Idunn are în păstrare merele tinereții, fără de care chiar și nemuritorii. Așa îmbătrânesc.Oul, care apare în multe mituri ale genezei ( printre care ale indienilor, unde este numit brahmanda, oul lumii), este, de asemenea, un simbol al vieții”

Pentru etnia romă, nunțile sunt în prezent de pomină. Dincolo de tradițiile și de obiceiurile aparte pe care le au în celebrarea acestui moment, romii impresionează prin opulența, prin vestimentație estimate de cele mai multe ori în zeci de mii de euro, prin mașinile luxoase sau prin bucatele alese. De exemplu, în Timișoara, anul trecut a avut loc nunta unuia dintre membrii clanului Carpaciu.Evenimentul a apărut la sterile trasmise de Realitatea TV: “Mireasa a purtat o rochie de 28.000 de euro de la Paris, cu trenă de zece metri. Mirele și-a ales costumul de la Londra și a plătit nu mai puțin de 11.000 de euro. Bunicul mirelui, cunoscut în Banat că "ministrul de finanțe", a ținut că invitații să fie serviți cu purceluși de lapte, vițel la proțap și fructe de mare.”

Lăutarii sunt un alt aspect important în nunțile țigănești, însă muzica lor authentic țigăneasca, atât de căutată la petreceri a fost înlocuită de manele.

Și nu trebuie să fii neapărat membrul unui clan pentru ați permite o nuntă ca-n povești. Un exemplu în acest sens îl constituie un cuplu din Bocșa ce muncește în Germania. Anul trecut, nunta lor a fost în prime timeul știrilor Realitatea TV:” Mirii au purtat haine de 12.000 de euro, aduse de la Munchen, iar nuntașii au venit cu mașini ca la un adevărat salon auto. Hummer, Ferrari, Porsche, Rolls Royce, Mercedes sau BMW X6 sunt doar câteva dintre limuzinele care au ocupat stradă din fața casei mirelui.
Cu atâtea mașini luxoase, mirii au mers însă cu o trăsură trasă de cai. Asta și pentru că mireasa a ținut să-și etaleze trena lungă de peste șapte metri.
După cununia religioasă, mârâi și invitații au petrecut la cel mai luxos restaurant din Reșița. Meniul a fost unul ales, iar invitații au dansat pe muzica lui Nicolae Guță și Florin Salam.”

Și înmormântările sunt la fel de fastuase ca nunțile, nu lipsesc lăutarii, hainele scumpe, mâncarea aleasă și aurul. Anul trecut, o înmormântare țiganeasctă, tot din Timișoara, șoca prin mânerele de aur ale coșciugului. Tot din clanul Cârpaci, un tânăr de 26 de ani a murit și a avut nevoie de un coșciug special având în vedere că avea 260 kg.

Sicriul a fost comandat în Germania, sculptat manual în lemn și cu mânere de aur. A costat aproape 10.000 de euro și a fost acoperit de coronae înalte de trei metri.

"Adevărul e că sunt costuri mari, dar în situații de genul ăsta nimeni nu se mai uită la bani. Este o familier înstărită, ei locuiesc de 20 de ani la Frankfurt, în Germania, și au și aici o stare foarte bună", a spus Rudolf Stacu, liderul romilor din Banat.

Și acest exemplu nu este izolat.Un alt exemplu vine din Corbeanca, și a avut loc tot anul trecut când “Prințul” Ramir, a trecut în neființă la numai 21 de ani, în urma unui atac cerebral.” Procesiunea funerară a fost condusă de patru armăsari de rasă, slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor format din șase preoți și sute de oameni s-au strâns să îl jelească pe Ramir. Durerea colectivă a fost exprimată liric de nimeni altul decât Florin Salam”

Un alt aspect semnificativ și aparte al romilor în reprezintă portul.

,,În ceea ce privește îmbrăcămintea țiganilor, reprezentate cu turban (uneori înfășurat, fără suport artificial, alteori pe suport de răchită), cu cămașa acoperită de o mantă tip pătură, prinsă la umăr, acestea sunt de fapt o tratare mai stilizată, cu valoare documentară mai limitată, dar indică totuși o concordanță semnificativă cu celelalte lucrări, ca și cu desenul cu țiganca doftoroaică. În același, reprezentările picturale încep să intre întro serie de tipare fixe: scena ghicitului adesea însoțită de prezența unui copil, hoț de buzunare, devine în curând o compoziție fixă, producând în mintea publicului o stereotipie” ( Mihai Merfea, Tiganii-integrarea socială a romilo, Editura Barsa-Brasov, 1991, p 43).

Pentru bărbați nu a existat de obicei o îmbrăcăminte tradițională. Unii poartă pălării sau mustăți mari. La ocazii deosebite, bărbații romi poartă un costum bun, deseori viu colorat. Pentru femeile lor însă, lucrurile sunt total diferite.

Țigancă tipică poartă fustă lungă, din mai multe straturi și bogat colorată, cercei mari, părul lung, împletit și uneori o floare în păr. Tradiția romă spune că picioarele unei femei nu trebuie să se vadă. De altfel, întreaga parte inferioară a corpului unei femei este considerată impura. Încălcarea acestui principiu este foarte gravă, deci fustele lungi trebuie purtate întotdeauna. Țiganii poartă deseori roșu, deoarece această culoare este considerată norocoasă (probabil datorită credinței străvechi ca sângele este sursa vieții și vitalității). Cu excepția culorilor, o femeie nu are o garderobă prea variată. Tradiția spune că o femeie măritată trebuie să poarte un batic pe cap pentru a arăta acest lucru. Femeile poartă de obicei bijuterii de mare valoare. În unele zone, femeile sunt binecunoscute pentru tradiția lor de a purta bani de aur, în păr sau cusuți pe haine, cbani ce reprezintă zestrea după măritiș

Hainele lor sunt foarte scumpe și de obicei lucrate manual. În prezent tot mai multe europence s-au arătat interesate de achiziționarea unui obiect vestimentar cu influențe țigănești.

De asemenea, există diferențe de port între tiganii nomzi și cei de vatră. Argentina Bărbulescu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constantă, face o distincție între modul în care se îmbracă nomazii și cealaltă categorie a rromilor, țiganii de vatră care au un domiciliu stabil. Muzeograful spune că cei care și-au conservat cel mai bine tradiția în ceea ce privește costumele vestimentare sunt cei nomazi, șătrarii, în timp ce rromii de vatră se îmbracă, ca orice sătean, împrumutând portul specific zonei, comunității în care trăiesc. Țiganii de sat, care sunt în curs de integrare, adoptă portul românesc. Ion Chelcea, în studiul său "Țiganii din România. Monografie etnografică" susține că țiganii de pădure (rudarii) împrumută și ei costumul românesc. În Făgăraș, într-un mediu urban, ei adoptă un costum specific: costumul "Romitelor", pe care îl îmbracă numai la maial și la petreceri cu caracter festiv. "Romitele sunt fete tinere, în perspectiva de a se mărita. Ele singure au un port specific: rochie largă care se târâie după ele ca «slaeru» de mireasă. Apoi, vesta de mătase albă (laibăr) legată în față și în spate cu funda roșie. Umbrela roșie. Părul ondulat. Șorț roșu sau albastru", precizează Chelcea. Tinerele poartă rochii de culoare închisă și cu flori mărunte. Ele nu poartă nimic pe cap, în timp ce femeile își pun baticuri sau cârpe roșii și galbene. Acest tip de costum e îmbrăcat de fete la 15 ani și îl păstrează până la 50 de ani. Banii din păr, zestre după măritiș Diferența dintre rromii nomazi sau de cort și cei de vatră nu este dată numai de port. Primii se disting și prin înfățișare, care este mai impunătoare. Părul lung, barba, cămașa cumpărată de la țăranii români și hainele de la târg îi caracterizează. În picioare, căldărarii au cizme, iar ciurarii, opinci din piele de porc sau de vițel. Peste mijloc, sunt încinși cu șerpare late. Femeile lor obișnuiesc să poarte în cosițe monede de metal. Banii "în păr" se poartă până când fata se mărită și are copii. Din acel moment, banii sunt dați jos și constituie, cu timpul, un fond din care va rezulta dotă pentru fete. Doar cerceii de la urechi sunt păstrați până la adânci bătrâneți. "La șold, nu lipsește o trăistuță în formă de buzunar în care cărturăresele țin ghiocul și cărțile de ghicit norocul. Pentru bărbați, sunt mai puține semne identitare. Pe de altă parte, în Transilvania trăiesc rromii cunoscuți sub numele de gabori, care poartă pălării negre mari, cu boruri largi, cămăși albe. Au o vestă neagră și pantaloni negri. Un alt element specific bărbaților este mustața sau barba“, mai spune Ion Chelcea. Pentru confecționarea fustelor și sorțurilor sunt femei specializate, din rândul lor. Activitatea acestora este necesară pentru că, la confecționarea sorțurilor și rochiilor, se folosesc mai mulți metri de material care este foarte fin plisat. Pentru croirea veșmintelor sunt folosite anumite tehnici de plisat, explică muzeograful Argentina Bărbulescu. Un caz interesant este cel al rromilor musulmani, care au luat portul turcilor. Muzeograful afirmă că "pirandele au salvari și acoperămintele de cap sunt asemănătoare cu cele ale turcilor. Există chiar etnice care poartă și un batic care are pe margini ornamente mărunte. Femeile sunt încă păstrătoare de tradiție, în timp ce, în portul bărbaților, aproape au dispărut semnele identitare".

Figura 7. Portul romilor ( Sursă: www.tion.ro)

Unul dintre obiceiurile pentru care putem spune că sunt celebrii este ghicitul. Ghicitul este și a fost întotdeauna asociat cu țiganii. Există mai multe motive pentru care această activitate i-a atras pe romi. În primul rând, romii au avut o aură misterioasă încă de la venirea lor în Europa și această percepție a fost menținută de faptul că țiganii arătau diferit și nu le plăcea să se amestece cu ceilalți. O dată ce au fost asociați cu lumea misterioasă a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodată, ghicitul era o modalitate bună de a afla cum funcționa o societate în care romii erau nou-veniți. Nu în ultimul rând, ghicitul era o modalitate simplă de a câștiga bani.

De-a lungul timpului, țiganii au folosit multe metode de ghicit, de la globuri de cristal, cărți de tarot (s-a spus chiar că acestea au fost inventate de romi) până la numerologie (interpretarea numerelor) și cititul în palmă. Ghicitoarele au pretins mereu că puterilor lor vin din lumea supranaturalului. Totuși, o explicație mai rezonabilă pentru zilele noastre este că adevarata pricepere a ghicitoarelor este remarcabilă lor abilitate de a judeca omul și caracterul lui și a vedea ce-și dorește acesta. Adevărul e, spunea cineva, că oamenii țin minte ce se îndeplinește și uită ce nu se îndeplinește.

Pentru a-și mulțumi clienții, ghicitoarele prezic deseori un viitor favorabil. Dar pentru a trezi interesul, ele îi previn de pericolele care le stau în cale. De regulă, ghicitoarele nu folosesc ghicitul cu alți țigani. În comunitatea lor, romii au alte modalități de a prezice viitorul și de a vindeca. Țiganii poartă deseori amulete și talismane, pentru a preveni necazurile, a alunga spiritele rele și boală. Mulți dintre ei sunt însă și credincioși. Romii folosesc și ierburi în vindecarea bolilor, unele dintre acestea având proprietăți farmaceutice recunoscute și de medicină convențională.

VII Reclamă pozitivă vs reclamă negativă

În prezent, situația romilor în România nu este dintre cele mai bune. În ciuda faptului că sunt a doua minoritate națională, puține se știu, și încă mai puține se cunosc la nivel de masă despre cultura și tradițiile comunităților de romi care trăiesc pe aceste meleaguri de câteva sute de ani. Cu toate că nu există surse documentare sigure despre modul în care au ajuns în această parte a Europei, se poate deduce, după unul din documentele vremii – datat 1387 semnat de Mircea cel Bătrân – că romii au ajuns în Valahia cu cel puțin un secol înainte de acea dată.

În timpul scurt de la revoluție și până în prezent, gradul discriminării populației rome, s-a accentuat tot mai mult, în numeroase ocazii ajungându-se până la violență fizică din partea comunității. Li s-au ars casele până la temelii, după care au fost forțați să părăsească satele în care locuiau, unele atacuri soldându-se și cu morți în rândurile romilor (Szente 1996). Centrul European pentru drepturile romilor, a făcut în 1996 o cercetare menită să identifice faptele ce au avut loc în România descoperind că acest model se află într-un proces de schimbare și că raidurile poliției în comunitățile de romi, înlocuiau treptat, actele de violență comise de comunități împotriva romilor. scăderea numărului actelor de violență îndreptate împotriva maselor a lăsat multe cazuri nerezolvate în care făptașii de altă etnie decât romă, încă nu au fost aduși în fața justiției. Însă cei care au comis acte incriminatorii împotriva romilor, sunt foarte rari trași la răspundere.

După anul 2000, când frontiere dintre statetele Europei au devenit libere, romii au părăsit în valuri România. Situația financiară proastă cu care s-a confruntat România a făcut o mare parte a etniei să treacă granițele în căutare de mai bine. Au ajuns în Spania, Italia, Anglia, Germania, Austria și în ultima vreme și în statele scandinave. Însă aici, au făcut doar publicitate negativă, atât lo cât și României. În capitolele anterioare am arătat care sunt principalele probleme cu care comunitatea romă se confruntă, iar printre acestea se numărau : delicvența, abandonul școlar și sărăcia. Imaginea pe care și-au creat-o este reflectată cel mai bine de presa din afară , unde sunt tot timpul asociați cu teme specifice precum sărăcia și discriminarea, în țările de origine ei sunt considerați paria. În majoritatea cazurilor se consideră că acestea sunt motivele care determină fenomenul migrației în cazul etnicilor romi din România.O simplă analiză asupra presei occidentale relevă faptul că cel mai adesea sunt asociați cu următoarele cuvinte: nomazi, cerșetori, mafioți, emigranți și săraci.

La începutul anilor 2000, presa străină a arătat cu degetul România și a condamnat-o pentru problemă rasismului. Reprezentanți ai asociației civile, prin vocea organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, afirmau la momentul respectiv că „încă au loc încălcări sistematice ale drepturilor omului împotriva romilor din Europa de Est” iar „România este cazul cel mai extrem al unei țări ce încearcă să facă pe plac guvernelor vestice interzicând românilor de origine romă să iasă din țară”.Presa străină era, la momentul respectiv, neutră, iar romii erau menționați rar și de regulă doar ca victime.

Un deceniu mai târziu, încurajați de mila străinilor, romii au părăsit din ce în ce mai mulți România, și la noile destinații, și-au reluat obiceiurile:cerșitul, furtul,violențele.

O perioadă europenii i-au tolerat și chiar au încercat să-i integreze, însă în scurt timp s-au săturat de violențele lor, de cerșetori și furturi…și le-au răspuns cu aceeași monedă.

De la micile găinării, romii au trecut la agresiuni grave și hoții la drumul mare. În 2007, conflictul dintre romii români și italieni a luat proporții de răscoală o dată cu celebrul caz Mailat.Atunci Giovanna Reggiani, o italiancă de 47 de ani, soția unui ofițer de marină a fost jefuită, bătută, violată și omorâtă în Roma, de un „tânăr român” așa cum a titrat toată presa europeană la momentul respectiv. Tânărul era de etnie romă, Nicolae Romulus Maila, în vârstă de 24 de ani, iar fapta sa a creat o adevărată isterie la Roma.Autoritățile lor au căutat fiecare infracțiune comisă de romi, au organizat razii în taberele de nomizi, unde pe cei fără acte i-au arestat și le-au luat casele. Romii nu au scăpat nici de furia italienilor de rând, care îi agresat și le ardeau locuințele

.În 2008 Antena 1, prezenta cazul a doi romi agresați de italieni :” Doi rromi originari din România au fost agresați sâmbătă în diferite orașe italiene, potrivit unei asociații umanitare. Un italian a amenințat cu moartea un rrom de 20 de ani, prezentat ca "o speranță a muzicii tradiționale", care cerșea lângă un supermarket. 
"Vin peste 10 minute și te împușc", a spus italianul, după ce-l îndemnase pe tânăr "să muncească sau să plece acasă". În celălalt incident, un român de 17 ani a fost insultat, lovit și alungat din orașul Pesaro. 
De frică, el a hotărât să se întoarcă în România. Asociația care a dezvăluit faptele denunță "propaganda rasială care incită poporul italian să refuze integrarea romilor".

În fața autorităților italiene nu au stat nici autoritățile europene și nicio organizație a drepturilor omului, a apărut “pachetul de siguranță” ce avea printer măsuri amprentarea tuturor romilor, indifferent de vârstă din taberele de nomazi. Acest lucru a provocat indignarea întregii Europe, care a văzut în acest gest un act de discriminare după rasă.Însă nimic nu mai putea sta în fața italienilor, un popor destul de primitor și ospitalier, în mod normal. Au trimis armate pe străzi, aproximativ 3000 de military au fost mobilizați în marile orașe. Franța, Spania, Polonia și Germania s-au arătat vehemente în dezacordul lor cu măsurile luate de autoritățile italiene, însă mult prea curând aveau să li se alăture.

Treptat, treptat, isteria pe care a creat-o crima lui Mailat avea să se liniștească, însă italienii nu au renunțat la ideea de a scăpa de romii români. Așa că, doi ani mai târziu de la manifestări, în 2010, italienii le-au oferit bani numai să se întoarcă definitive în…România. 15 000de euro este suma oferită în Milano, pentru a scăpa de tabăra Via Triboiano. Și pentru că de data aceasta să nu mai fie acuzați de rasism, ba dimpotrivă, au propus ca suma mai sus menționată să fie acordată eșalonat, câte 200-300 de euro pe lună, însă în schimbul ei, romii întorși acasă să-și trimită copiii la școală și să facă diverse cursuri de pregătire profesională.

Romii au refuzat oferta italienilor, și au decis că Italia este patria lor. Italienii au mers mai departe și au promis că vorbesc în România cu ai lor conaționali pentru a-I angaji. Însă, cum era și normal, și a două ofertă a fost refuzată.

Așa cum mentionam anterior, după Italia și celelalte țări europene au scos rapid din vocabular cuvântul “ integrare” când vine vorba de romi și au trecut la violențe verbale și nu numai.

La un an după revoltele din Italia, Parisul a spus și el „nu” romilor. Măsurile luate impotriva etniei au fost și mai umilitoare. Au fost localități, Ormoy și Villabe, unde romii erau ștampilați pentru a fi mai ușor identificați. S-a trcut apoi, ca și în Italia, la demolarea taberelor acestora, amplasate ilegal.

Și cum Italia doar le-a oferit varianta banilor contra plecării, în Franța începe în 2012, sub conducerea lui Nicolas Szarkosy, o puternică politica de expulzare. Romii romani primeau bani de bilet și 300 de euro în schimbul părăsirii teritoriului francez.

Guvernul socialist condus de președintele Francois Hollande a continuat politica de expulzare începută de fostul președinte Nicolas Sarkozy,

De partea sa, ministrul de Interne francez, Manuel Valls, susținea că este inacceptabilă existența taberelor care nu respectă normele sanitare și amenință securitatea localnicilor. „Scăpăm de furturi, cauciucuri înțepate, incendieri… Ne va fi mai ușor de acum”, a declarat un localnic din Nordul orașului Lille, ultima din cele trei tabere evacuate.

De romii expulzați din Franța s-a temut Marea Britanie, care la momentul expulzărilor spunea prin Daily Mail:” Expulzarea romilor din orașele franceze îi face pe aceștia să se îndrepte spre localități britanice. Capitala Angliei reprezintă un oraș atractiv pentru romi, tocmai pentru că guvernul englez este mai permisiv în ceea ce privește situațiile de acest fel”.

Și așa a și fost. Refuzați de Franța, romii și-au arătat interesul față de Marea Britanie. Lucrurile nu au stat altfel decât în celelalte țări, așa că și aici au început tâlhăriile, violențele și cerșetoria.Ba chiar au deposit orice imaginație, cu biecunoscutul caz al ofițerului de la Imigrări, Julia High: plecată pentru un weekend din oraș și-a găsit casa cotropită de țigani români, care susținea că ei au închiriat-o în modul cel mai legal cu putina. Declarația Juliei High, a stârnit zâmbete și uimire în întreaga Europă și nu numai, fiind difuzată și de câteva canale de știri din America. Ea spunea:” Când am ajuns acasă nu mi-a venit să cred ochilor. O femeie, îmbrăcată în hainele mele, mi-a deschis ușa, în timp ce restul familiei era așezată la masa din sufragerie și bea vin din paharele mele. M-au invitat în casă, mi-au oferit de băut și mi-au spus că vin din România. Acești oameni le-au spus vecinilor mei că eu am murit și că fiul meu le-a închiriat casa. Însă după cum vedeți, eu sunt foarte vie și nu am niciun fiu.”. Autoritățile i-au evacuate din casa femeii, însă în urma lor au rămas pagube considerabile. Ba chiar,înainte să fie dați afară s-au asigurat că nu plecă cu mâna goală: i-au golit frigiderul și congelatorul, și au plecat pe umeri și cu covoarele femeii, mai multe haine, un calculator și camere foto digitale.

Germania a numita aceasta migrație a romilor romani “turism pentru beneficii sociale” și a cerut Uniunii Europene să modifice directive libertății de mișcare.

Olanda, Norvegia și Suedia au fost și mai drastice și au cerut că granițele lor să fie închise pentru romi și bulgari. Poliția poate (pe baza unei dispoziții legislative existente) să stopeze la frontiere grupurile organizate de romi, sau de bulgari deoarece știm din experiență că aceste persoane tulbură ordinea publică și este dovedit faptul că un mare număr se dedică unor activități criminale", a precizat deputatul norvegian Per Sanderberg. De altfel, Norvegia a fost primul stat care a interzis cerșetoria.

Toate aceste fapte ale romilor s-au răsfrânt pe imaginea României, a românilor plecați la muncă peste hotare și chiar și asupra romilor rămași acasă.Toate aceste țări au încercat să caute un motiv al plecării romilor chiar în locul pe care aceștia alegeau să-l părăsească: România.

Italia, după cazul Mailat a făcut numeroare reportaje și a prezentata Romania în cele mai umilitoare moduri cu putință. Astfel, telespectatorii italieni au putut urmări la ore de vârf imagini șocante din România profundă: sate dezolante, drumuri desfundate, nenumărate atelaje cu cabaline costelive, figuri abrutizate de alcool și foarte mulți romi surprinși în diferite ipostaze, dar și, într-un final apoteotic, instantanee de la dizgrațioasele "reuniuni" cu manele ale comunității românești de la Roma.

Românii aflați la muncă în Italia au suportat același tratament ca și romii.Sportivi, din rândul fotbaliștilor sau chiar și gimnaști au primit injurii și au suportat violență verbală a italienilor care nu mai vroiau să audă de romi și implicit de România.La finalul lunii noiembrie 2007 a fost nevoie ca o delegație guvernamentală română să plece de la București la Roma pentru a trasa niște linii ferme în această problemă. La momentul respective, ministrul Călin Popescu Tariceanu a ajuns la următoarea concluzie în problemă romilor și a românilor emigrant în Italia: ne asumăm infractorii, care constituie totuși o minoritate în rândul rezidenților români din Italia, și suntem de acord ca ei să fie expulzați imediat sau să suporte rigorile legii pe teritoriul italian, însă ne susținem cu hotărâre cetățenii onești, indiferent de etnie, respingem culpabilizarea lor și propagarea xenofobiei, ca și alungarea celor care, fără a fi comis vreo infracțiune, nu dețin un contract de muncă sau un domiciliu stabil.

Timpul a mai șters oarecum din șocul și indignarea provocate de uciderea brutală a Giovannei Reggiani, însă pata pe imaginea României și a românilor a rămas și va rămâne pentru totodeauna răsfrângându-se în toate domeniile de activitate, implicit în turism.

Francezii au fost și mai vehemenți în acuzațiile aduse României cu privire la romi.Depuatatul francez Pierre Lellouche numea România “stat criminal care se folosește de banii romilor și nu îi ajută să se integreze.”Și chiar anul acesta, canalul France 3 publica un reportaj despre intoleranta de care au parte în România romii, despre lipsurile în care trăiesc și despre situația precară ce îi determină să emigreze.

Însă nu doar cele relatate anterior ies în evidență când vine vorba de romi. Numeroase personae vin în România și se arată interesate de cunoașterea artei unor meserii ce se mai practică doar în rândul lor.Portul lor, obiceiurile tradițiile sunt puncte de interes pentru foarte multe personae din întreaga Europă.Ca să trăiască la fel ca țiganii, englezii dădeau în 2010 28 de lire pe noapte.Tabăra de țigani “La Rosa” amplasată într-un parc național din Anglia oferea condiții de cazare dintre cele mai precare. Cu toate acestea, englezii se înghesuiau să simtă din pitorescul taberei, să facă duș în afara rulotei sau căruței, chiar dacă fără apă curentă și fără nimic din condițiile de lux pe care le oferă pachetele agențiilor de turism.

Activitățile au și ele loc doar în șatră: poți să faci o baie în râul din apropiere, să te plimbi prin pădurea unde sigur o să vezi și animale sălbatice sau să îți afli soarta din gura unei ghicitoare. Găsești cărți poștale făcute de mână, dulciuri pentru copii, suveniruri țigănești din belșug și peisaje idilice.

Una dintre principalele atracții este o stație feroviară din apropiere, Grosmont. Aceasta a fost folosită drept loc de filmare pentru filmele din seria Harry Potter, ea fiind stația finală pentru Expresul de Hogwarts. Împrejurimile sunt superbe: mici izvoare și torente care pot fi traversate pe podețe de lemn, iar în wekenduri au loc aici festivaluri de muzică rock.

Atmosfera este una de carnaval, în șatră improvizată pentru distracție întregită de jocuri mecanice, gherete cu răcoritoare și vată de zahăr, lăutari și ateliere unde se pot obține tatuaje permanente sau temporare.

Astfel de activități, însoțite de diverse târguri de meșteșuguri vechi de când lumea și de parade colorate ale portului țigănesc, stârnesc interesul străinilor pentru romi și dorința de a petrece în România o vacanță rustică, ce le poate oferi mult inedit.

Bibliografie

1.Berghea, Dumitru, Printre romi, Sibiu Editura Tehno Media, 2010.

2.Boia Lucian, Istorie și mit în conștiința românească, București Editura Humanitas, 1999

3.Burtea, Vasile, În sincronia și diacronia populațiilor de contact, București, Editura Lumina Lex, 2002

4.Crișan Niculae, Țiganii mit și realitate, București, Editura Albatros, 1999

5.Heinrich von Wlislocki, Asupra vieții și obiceiurilor țiganilor transilvăneni, Ed. Kriterion București,1998

7.Merfea Mihai, Țiganii- Integrarea socială a romilor, Ed. Barsa- Brașov, 1991

8.Miftode, Vasile, Tratat de metodologie sociologică, Iași, Editura Lumen, 2003

9.Miftode Vasile, (coordonator), Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Ed. Lumen, Iași, 2002

10.Mungiu Alina, Românii după ’89. Istoria unei neînțelegeri, București, Editura Humanitas, 1995

11.Nedelcu, Mioara, Minoritățile.Vremea afirmării, Iași, Editura Tipo Moldova, 2003

12.Pons, Emmanuelle, Țiganii din România o minoritate în tranziție,Edițion L,Harmattan, 1995

13.Zamfir,Elena și Cătălin, Țiganii între ignorare și îngrijorare, București, Editura Alternative, 1993

***www.adevarul.ro

*** www.argumet-cs.ro

***www.calendarintercultural.ro

***www.descopera.ro

*** www.historia.ro

***www.internationalromaniunion.org

***www.ispmn.gov.ro

***www.korkep.sk

*** www.romania-actualitati.ro

***www.tion.ro

***www.țiganii.ro

***www.vocearomilor.ro

=== 2 ===

I. Scurt istoric al romilor.

Țiganii sunt un grup etnic întâlnit în toată lumea, cu origini contradictorii încă. Termenul de „țigan” este unul greco-bizantin, însemnând „de neatins”. După îndelungate cercetări, savanții străini au ajuns la concluzia că originea lor este peste granițele Europei, bazându-se pe grupa de sânge predominantă în cadrul etniei, grupa B. Așadar, ultima concluzie la care s-a ajuns privind originea lor este că se trag din nord-vestul Indiei și nord-estul Pakistanului. Și-au început migrația încă din secolul V, ÎN Iran și Asia Mediterană, apoi în Imperiul Bizantin, deunde , în secolul X, au început să pătrundă în Europa și nordul Africii (Figura 1).

Figura 1. Migrația țiganilor (Sursă:www.historia.ro)

La noi, primul care a pus problema originii lor a fost Dimitrie Cantemir și apoi D Fotino, care le dedică pagini importante în „Istoria Daciei”

Legendele spun că ei sunt egipteni, urmași ai oastei faraonului sau descendenți ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatăl sau Noe, să aibă o culoare negricioasă și să fie nomad. Științific vorbind, originea lor indiană a fost unanim acceptată. Dimitrie Cantemir spunea despre ei: "Aceștia sunt împrăștiați ici și colo în toată Moldova și nu există boier să nu aibă în stăpânirea sa câteva sălașe de-ale lor. De unde și când a venit acest neam în Moldova? Nu știu nici ei înșiși și nici nu se găsește numic despre ei în cronicele nostre. Toți țiganii, din toate ținuturile, au același grai amestecat cu multe cuvinte persienești și grecești"

În secolul XVII , în Moldova și Tara Românească erau mai mulți decât în orice parte a lumii, pentru că în marea lor migrație, au fost opriți pe pamanatul românesc pentru a devin sclavi.Călătorii străini se arătau oripilați de imaginea lor și îi descriau în scrieri că fiind : ” cu părul negru ca tăciunele, ochii mari și negri, cu privire ascuțită și adesea sălbatică. Doreau să trăiască liber și fără constrângeri, având niște noțiuni superstițioase și proaste despre religie, la care nu prea se gândesc".( B, Haquet, călător din apus pe meleagurile românești, este cel care face una dintre primele descrieri a țiganilor români)

Cel mai adesea turiști de la momentul respective remarcau starea jalnică în care țiganii se aflau și condamnau cruzimea boierilor. La sfârșitul secolului al XVII lea, Contele d’Antraigues, după ce străbătuse întregul ținut românesc, declara: Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluți. După plac, îi vând și-i ucid ca pe niște vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex". "Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (căci nu pot fi numite altfel) de ființe încă și mai nenorocite, care sunt numite țigani și care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treaptă cu vițele de povară și adeseori tratate mai rău decât ele de către sapani barbari a căror odioasă și așa-zis proprietate sunt?"( Jean Louis Parrant, present în Moldova în timpul Revoluției franceze).

După cele relatate mai sus, românii apar ca un popor barbar, însă de fapt, în restul Europei, în țări precum Austria, Danemarca, Germania, începuse “vânătoarea de țigani”.Un vânător de țigani era recompensat cu 52 de coroane, o sumă destul de considerabilă.Țările scandinave interziceau botezarea țiganilor și înmormântarea, iar dacă se făceau vinovați de anumite fapte puteau fi uciși fără să fie judecăți,o mare parte din genul aceste de decrete ramanad valabilă până în 1954.

Holocaustul lor în România începe o dată cu venirea la putere a Mareșalului Antonescu, care îi deportează în Trasnistria, o dată cu evreii. Sonia Paly, una dintre evreicele deportate cu țiganii, rememorează momentele deportării: ” Se zvonea că comandantul german a cerut guvernului român și Trasnistria să curețe malul Bugului de evrei și țigani. Țiganii fuseseră și ei deportați din România. Erau ținuți în lagăre. De abia atunci am văzut că pe malul Bugului, alături de pontonul ridicat cu câteva zile înainte, sunt sute, mii de oameni. Țigani cu corturi, cu copii, cu câini, cu căruțe trase chiar de ei. Caii le fuseseră luați. Așteptau încă din toiul nopții când îi aduseseră acolo. Noi, în ghetou, nu auziserăm nimic. Coloana noastră porni. Subprefectu Aristide Pădure injura și lovea. Polițiștii ucrainieni își îndesau buzunarele cu lucrurile aruncate de noi. Într-o jumătate de oră am ajuns la mal. Pe fiecare bac erau încărcați cam 60-70 de țigani. Țiganii erau transportați pe malul unde îi aștepta moartea.Plângeau, strigau, țipau. Și pe ei Domnul îi uitase, nu îi mai putea ajuta. Trecu un bac. Multe femei cu copii. Una în zdrențe, s-a ridicat în picioare. Ținea în brațe un copil mic, gol. A urlat ca o fiară. A ridicat copilul spre soare și l-a azvârlit în apele tulburi. Un urlet uriaș. Toate femeile s-au ridicat în picioare și și-au aruncat copiii în apele tulburi ale Bugului și îndată s-au aruncat și ele. Unele încercau să se înapoieze în innot, pe malul românesc. Soldații de pe mal au început sat ragă cu armele. Țiganii de pe ambele maluri au început să urle. Pădure și-a scos revolverul. A tras în plin, ucigând unul…, doi…, trei…Dar cine i-a mai numărat?”

II.Clanuri sau comunități de romi interesante din punct de vedere turistic.

Împărțirea romilor în triburi sau clanuri se datorează originii lor indiene. Încă din cele mai îndepărtate timpuri, profesiile erau practicate în familie și apoi moștenite, astfel ca, majoritatea neamurilor de romi s-au constituit în jurul diverselor meșteșuguri cu care își câștigau traiul. Clasificarea lor s-a făcut încă din cele mai vechi timpuri, în diverse moduri, însă în marea lor majoritate, au ținut cont de meșteșugul practicat. De exemplu, Mihail Kogălniceanu îi împărțea astfel:

țigani domnești- care erau cei mai mulți și aduceau cel mai mare venit la bugetul statului ;

țiganii mânăstirești și ai așezămintelor publice care prestau servicii pentru treburile zilnice ale acestor colectivități;

țiganii boierești, ce constituiau personalul de serviciu în curțile boierești: bucătării, vizitii, rândașii, feciorii de casă, slujnice, croitorese, cei din tarafele de lăutari;

țiganii particulari- care au purtat lanțurile sclaviei mult după dezrobirea celorlati(11 iunie 1848)” (Mihai Merfea- „Tiganii- Integrarea socială a romilor, ED Bârsa Brașov, 1991).

În ultimele decenii, romii din România ignoră clanurile din care fac parte. O cercetare coordonată în 1992 de sociologii Elena Zamfir și Cătălin Zamfir, arată că unele neamuri, cum sunt netoții sau ciurarii, au dispărut de tot. O clasificare a romilor rezultată în urma cercetării din 1992 a celor doi sociologi va fi prezentată în cele ce urmează:

1. Corturarii sau Căldărarii

Dintre toate neamurile de țigani singurii care și-au păstrat în continuare aproape intacte atât modul de viața cât și tradițiile și obiceiurile sunt țiganii nomanzi: ,,țiganii nomanzi locuiau în corturi, în timp ce iernile le petreceau în caverne excavate în coasta dealurilor; colibele țiganilor sedentari erau dotate ceva mai convențional, dar numai cu câteva lucruri de strictă necesitate- nu existau scaune, paturi, lumină artificială sau ustensile de bucătărie, în afara unei oale de lut și a unei tigăi de fier. Hrana lor constă în principal din carne(inclusiv carne stricată) sau din pește, făinoase, precum fideaua. Pâinea o dobândeau prin cerșit și în plus erau mari amatori de băutură și tutun. Posedau doar un singur rând de haine. Femeile nu se îndeletniceau cu torsul sau cusutul, îmbrăcămintea, obținând-o din cerșit și din furat, dar aveau în schimb darul de a se împodobi cu bijuterii”(Angus Frazer-Tiganii, Editura Humanitas,București, 1998, p 191).

Se ocupă de confecționarea de căldări, tigai, oale din aluminiu, de pe urma cărora câștigă destul de bine. La început au trăit în corturi, călătorind în căruțe colorate. Au fost printre ultimii sedentarizați, dar își păstrează cel mai bine tradițiile, limba și mai ales obiceiurile. Au în continuare bulibașă și practică staborul ( adunarea bătrânilor ce judecă pe cei care încalcă obiceiurile).De asemenea, nunțile se tocmesc încă din pruncie și păstrează toate ritualurile țigănești.

2.Vătrași

Au ca ocupație diverse munci pe lângă case. Ei au renunțat primii la mod de viață, limba și mare parte din obiceiuri. Pe vremea când încă erau sclavi, erau obligați la o viață mizeră, față de țiganii nomazi care se bucurau de diverse avantaje. Erau percepuți de stăpânii lor că hoți, leneși, gata de orice pentru a se sustrage de la datoriile lor, fapt pentru care li se aplicau cele mai drastice pedepse.

3.Geambașii

S-au ocupat și se coupa de comerțul cu caii, au fost secialisti în întinerirea și vindecarea cailor. Vasile Burtea îi definea astfel: ,,Rromi sedentari care aveau drept principală ocupație comerțul cu cai. Pe lângă activitatea de vânzare-cumpărare erau și crescători (pe scară restrânsă) de cai, dar mai erau și înteneritori, reparatori sau vindecători de cai. Un cal leneș, apatic, slăbănog se preface în mâinile sale, ca prin minune, într-un cal neastâmpărat, vioi care mănâncă pământul, un cal bătrân, pare tânăr, plin de vlagă vieții. De fapt, la cai au fost pricepuți toți rromii, deoarece însăși ideea de om se asociază automat cu cea de cal, fără de care le este greu viața și dificultățile ei. Nomazii – corturari nici nu puteau concepe că viața se poate trăi și fără cai și de aici și deosebită afecțiune pentru acest animal. Se spune că în momentul când aceste neamuri au fost sedentarizate forțat și familiile au fost introduse în locuințe stabile, până să se obișnuiască cu noul mod de viață, ei au adăpostit în aceste locuințe caii, pentru a-i feri de intemperii, ei continuând să locuiască în corturi sau căruțe.”(Vasile Burtea, „Rromii, în sincronia și diacronia populațiilor de contact, București, Editura Lumina Lex, 2002, p 89).

Cu toate că neamul lor era aproape dispărut, în ultimii 15 ani a înregistrat un ușor reviriment în județele Arad, Brașov și Brăila.

4.Lăutarii

Sunt un neam desprns din vătrași pe la mijlocul secolului al XX lea. Muzica reprezintă specificul rasial și liantul etnic al țiganilor. ,,Țiganii asemeni negrilor au ritmul în sânge, și au un simț ascuțit al melodiei, calități de bază pentru lăutari. Unde mai pui că, spre deosebire de evrei (aceștia în Evul Mediu au fost cei mai apreciați muzicanți în Imperiul Otoman) de greci sau de alți venetici (bulgari, greci, unguri), țiganii nu numai că cunoșteau repertoriul nostru național, dar cântau și jucau oricând și pentru orice plată. Așa au ajuns să cânte la hore în sate și în toate locurile ce se dezvoltau în epocă, la hanuri crâșme, locante, cafenele, restaurante și grădini, pe la feredeiele de apă rece (primele stațiuni balneare), pe la casele boierilor sau ale negustorilor bogați, pe la nunți botezuri, onomastice și la te miri ce ocazii festive” (Niculae Crișan, „Țiganii mit și realitate”, Editura Albatrso, București, 1999, p 85).

Pe parcursul istoriei numai în România au existat o pleiadă de foarte buni țigani muzicanți; Petre Crețul Șolcan, Cristache Ciolac, Barbu Lăutarul și alții, dar cel mai faimos dintre toți se pare că a rămas Barbu Lăutaru, al cărui nume glorios îl poartă azi orchestra populară a Filarmonicii George Enescu din București.

5 Rudarii.

Ocupația lor era căutatul aurului, prelucrarea lemnului moale și culesul fructelor de pădure. De pe la sfârșitul secolului XVII când căutarea aurului a devenis anevoioasă, s-au dedicat prelucrării lemnului. Ei se consideră adevărații urmași ai dacilor, iar restul țiganilor îi marginalizează și se feresc de amestecul cu aceștia.Mai sunt întâlniți și sub denumirile de băiești, ligurari sau blidari.Nu cunosc decât limba romană și poartă și astăzi cușme ca dacii de pe Columna lui Traian.Tradițiile și obiceiurile lor difere de ale celorlalte neamuri țigănești, nu au organizație și obiceiuri judecătorești, fiecare sălaș are un vătaf, numit pe vremuri voievod.Cei mai mulți se pare că sunt în Argeș.

6. Ursarii

Au fost mereu unul dintre cele mai mobile grupuri,călătoreau din loc în loc, cu toată familia. Creștea urșii de tineri și-i învață să ridice alternativ picioarele de dinapoi, cele din dinainte fiind rezemate pe băț. În urma unor repetate șederi pe cuptoare încălzite, ursul ridică când un picior, când pe celălalt, iar dresorul cânta tananaoa. Învățat și cu alte giumbușlucuri, ursul începe să joace, iar maestru cântă:” joacă bine măi Martine, că-ți dau pâine cu măsline.” Ursarii se ocupau și cu creșterea catârilor. Dintre toate neamurile erau cei care dezumanizau cel mai mult femeia și o desconsiderau.

7 Cocalarii

Aveau ca ocupație fabricarea obiectelor de ornament din oase de animale. O dată cu industrializarea, obiectele lor nu au mai avut căutare, iar ei au devenit gunoieri sau negustori de vase de bucătărie.În prezent, prin „cocalar” se înțelege o persoană lipsită de educație și care își etalează și se mândrește vu bogățiile materiale.

8.Carpaticii

Sunt concentrați în cea mai mare parte în Hunedoara și au obiceiuri asemănătoare majorității neamului. Nunta se face prin acordul ambelor familii, iar mireasa trebuie să facă dovada fecioriei în noaptea nunții.

9. Gaborii

Sunt romi ardeleni care și-au luat numele după proprietarul moșiei la care lucrau.Își respectă tradițiile și nu se amesteca nici cu populația majoritară nici cu celelalte neamuri. Sunt ușor de recunoscut pentru că bărbații poartă acele pălării negre, mari și întotdeauna mustață, iar femeile fuste lungi și înflorate.

10.Florarii

Se ocupă de comerțul cu flori, sunt un neam relativ nou, apărut în perioada interbelică.Sunt întâlniți în mai toate zonele țării și sunt relativ înstăriți

11.Argintarii

Se ocupă de confecționarea bijuteriilor din aur și argint. În prezent, mai sunt foarte puțini în București, Ialomița, Teleorman și Tulcea. Sunt mestesugari pricepuți ceea ce îi face mereu prezenți la Târgul Meșterilor Populari.

În România de azi, putem clasifica toate neamurile de romi în 5 clase după lucrarea Mioarei Nedelcu „Minoritățile. Vremea afirmării”:

-romii care își păstrează caracteristicile etnice tradiționale, autoidentificându-se ca atare atât într-un context formal cât și unul informal.

-romii care își păstrează caracteristicile etnice tradiționale dar nu se identifică formal ca atare,

-romii modernizați care își declară apartenența etnică reală ( intelectuali, oameni de afaceri) dar nu își păstrează caracteristicile etnice tradiționale.

-romii asimilați care nu se mai declară romi deși nu au pierdut urmele originii lor etnice;-

romii integrați, care au renunțat la autoidentificarea ca romi

III Minoritatea romă, o problemă de necontrolat

În primul capitol al lucrării de față am vorbit despre istoria romilor marcată în cea mai mare parte de sclavie. Situația țiganilor di România nu poate fi înțeleasă fără a pune în discuție condiția de rob pe care aceștia au avut-o.Țiganii sunt astăzi o minoritatea cu probleme deosebite. Delicvența, șomajul, analfabetismul și lipsa de perspectivă în viața socială sunt probleme mai întâlnite în cazul acestei minorități decât în tot restul populației României. Perioada comunistă și politicile ei demografice au fost de bun augur în creșterea numerică a acestora, însă guvernele postdecembriste, n-au făcut aproape nimic pentru această minoritate s-au mulțumit doar să consemneze situația dificilă a acestora, până când romii au devenit o probleme ce a trecut dincolo de granițele țării. O dată ajunși peste hotare, romii români au devenit în ochii europenilor o imagine a României și din păcate nu una pozitivă. Europa s-a mulțumit să-i expulzeze și să arunce cea mai răspundere pe umerii Bucureștiului. Aici au ajuns numeroase fonduri europene ce au ca scop integrarea acestei minorități și rezolvarea principalelor probleme. Dar care sunt șansele că România să reușească acolo unde Germania, Franța sau Anglia nu a avut curajul să se implice? Și cine poate spune de unde să înceapă România în tratarea unei probleme atât de complexe?

Problema rasismului în societatea românească nu poate fi minimalizată tocmai pentru că există numeroase cazuri recente de violență comunitară, prin care comunitățile de romi au fost victimele unui număr considerabil de incidente, în care unii și-au pierdut viețile, în vreme ce casele multora au fost incendiate. Doar în câteva cazuri din cele amintite, s-au emis acuzații, fiind aduși în instanță doar unii dintre cei despre care se credea că au fost implicați, puțini dintre ei fiind și condamnați (Hadareni, Valea largă, Vârghiș. Turulung, Cașinul Nou, Cuza Vodă, Mihail Kogolniceanu, Blontinu deal, Bolintinu Vale, Ogrezeni, Plăieșii de Sus, Vălenii Lăpușului, Cărpiniș ….). Raportarea populației majoritare române dar și a maghiarilor la romi, indică un grad intoleranță semnificativ. Astfel, la întrebările puse în cadrul Barometrelor de Opinie Publică (mai și noiembrie 2001) dacă „va-ar deranja să aveți vecini romi / țigani?” 45% și respectiv 42% dintre subiecți au răspuns pozitiv. Cu toate că această întrebare, după cum remarcă Cristian Pârvulescu (Barometrul de Opinie Publică, noiembrie 2001), nu este suficientă pentru a fi considerată în sine un indicator al rasismului, permite totuși conturarea unor ipoteze referitoare la relațiile dintre ceilalți (români, maghiari ….) și romi. Diferențe culturale, sociale și stilul de viață pot explica atitudinea antiromă din cadrul societății românești.

Construirea identității rome este miza acțiunii politice și culturale desfășurate de această etnie după evenimentele din decembrie 1989, identitatea etnică romă nu este o construcție recentă tocmai că sentimentul diferenței a existat în cadrul acestor comunități încă din timpul primelor migrații. Acesta de datorează caracteristicilor culturale specifice, dar și marginalizării, discriminării și opresiunii la care au fost supuși. Datorită acestora, romii, și-au dezvoltat propriile lor strategii de supraviețuire care îi fac diferiți față de indivizii de alte etnii. Experiența Porrajamos-ului – echivalentul holocaustului în limba romani – a conferit romilor sensul aparenței la aceeași comunitate, indiferent unde trăiesc.

O altă reacție la experiențele prin care au trecut este menținerea separării, din interiorul comunității, față de societate în care trăiesc, prin divizarea lumii în „gadjo” și romi, dar și prin respectarea și menținerea regulilor familiei și a neamului. Astfel, există o distincție clară între romi și „gadje”, ceea ce-i determină pe mulți romi la o atitudine de izolare socială tocmai pentru că această diferență nu este respectată. La această se adaugă tradițiile culturale (ritualul purității) greu de reconciliat cu caracteristicile culturale vestice, precum și lipsa de încredere pe care o simt romii față de „gadje”. Se poare afirma că identitatea romă s-a format datorită tradițiilor culturale, dar și datorită factorilor externi că discriminare și marginalizare.

În istoria europeană a ultimelor două sute de ani a avut loc procesul de construire a națiunilor și formarea statelor naționale. Ideea de unitate statală este în momentul de față pusă în practică prin diferite mijloace, dintre care cea a unității și omogenității culturale a fost folosită de către elitele politice, pentru a obține subordonarea grupurilor sociale, mai ales ale celor prezentate ca marginale social și înapoiate cultural. Prin procesul de omogenizare, culturile locale și regionale sunt incluse în „cultura națională”, trasându-se astfel granițele simbolice în opoziție și chiar competiție , violența cu „ceilalți, străinii” aflați în interiorul sau exteriorul granițelor. Limba, religia, tradițiile folclorice, obiceiurile, etc. au devenit întruchipările (simbolurile, bornele) culturii naționale, ajungând să definească o mare comunitate de indivizi. Comunitățile rurale au oferit de cele mai multe ori sursa ritualurilor și artefactelor, utilizate de către elita intelectuală urbană pentru construirea ideii de națiune.

Procesul constituirii statutului și a națiunii, precum și continuă consolidare prin artefactele culturale, își are propriile ritualuri adesea susținute financiar și prin politici publice de către mașinăria de stat. Aveam parte de spectacole folclorice, festivaluri, expoziții, zile naționale, arborarea însemnelor naționale, acest gen de manifestări culturale jucând un rol important în procesul dezvoltării de exprimării statelor, Europei Centrale și de Est, unde naționalismul a fost și este o forță motrică, în formarea și legitimizarea statelor naționale, care au tendința de a deveni state etnice, în ciuda eforturilor depuse pentru integrarea în Uniunea Europeană (cazurile țărilor din fosta Iugoslavie). Comunicarea de masă a făcut ca acest proces de impregnare cu artefactele culturii dominante (asimilare culturală) să fie mai penetrant și spectaculos, tocmai prin vehicularea și „descoperirea” tradițiilor de mult dispărute.

Acei indivizi și acele grupuri care nu reușesc în crearea propriului stat național și care sunt încorporați în statele – națiune ale altora devin „etnici” sau „minorități naționale” (însă doar cei care reușesc să obțină un astfel de statut își pot asigura, în acest moment, o anumită vizibilitate publică, a problemelor cu care se confruntă). Aceste grupuri etnice se luptă pentru obținerea drepturilor lor, a apării libertăților și drepturilor umane în termenii caracteristicilor culturale distinctive, devenind astfel „culturi etnice”. Utilizarea aceleași metode și procedee (festivaluri, școli și publicații în limba maternă, expoziții …) pentru a-și afirma și prezerva specificul lor cultural, fiind în competiție cu grupul majoritar dominant în ceea ce privește resursele alocate de către stat pentru acest gen de activități.

În cadrul acestui proces romii încep să își manifeste afirmarea culturală, prin mobilizarea resurselor din cadrul comunităților, prin încurajarea și constituirea unei elite intelectuale și politice care să participe activ în cadrul acestui proces de „etnogeneză”, de construire de noi identități etnice, de grup rome, așa cum alte grupuri au făcut-o în decursul secolului al XIX lea. N. Gheorghe susține că scopul prezent, mai ales în România este acela de a ridica statutul de membru al comunității de la cel de „țigan” (termen ce are conotații peiorative) la cel de „rom”. Cu alte cuvinte, se încearcă realizarea unei schimbări simbolice de la statutul de „sclav” la un statut egal cu cel de cetățean într-un stat constituțional, cu dreptul de a se autoidentifica drept membru al minorității rome.

În Observatorul Cultural, Valeriu Nicolae director al European Roma Grassroots Organisation (ERGO) publică pe 31 iulie 2008 articolul “Multiculturalismul eșuat: discriminarea romilor în mass-media” un articol despre discriminarea romilor prezentă în media din România. “Jurnaliștii par să nu conștientizeze sau să nu se intereseze de consecințele eforturilor lor care duc la o cultivare a xenofobiei și o instigare la ură etnică.” afirma Valeriu Nicolae, dar nu se oprește doar la afirmații de acest gen ci continuă cu o listă de exemple în care prezintă diferite situații în care romii au fost discriminați. Cele mai șocante sunt afirmațiile violențe ale unor personae publice la adresa romilor: primarul Craiovei pe data de 4 mai 2005, a făcut publice astefel de declarații jignitoare la adresa etniei rome, pentru ziarul Gardianul, un politician ales atunci și reales apoi în 2008 pe listele Partidului Social Democrat. Călin Ciubotari, purtător de cuvânt al Muzeului Literaturii face și el publice decalarații jignitoare la adresa etniei rome. Valeriu Nicolae vorbește în articolul său și despre cazul uciderii cu brutalitate a unei fete rome, caz care în presă (ziarul Adevărul) s-a transcris drept uciderea unei fete românce de către un etnic rom. Articolul își susține foarte puternic afirmațiile: presa intrigă la antițiganism.(conform www.observatorcultural.ro).

Așadar, pentru a putea vorbi de o posibilă rezolvarea a problemei romilor, trebuie să rezolvăm, în primul rând, problema rasismului, pentru ca mai apoi să putem vorbi de o incluziune socială.

IV Asociații care se ocupă de romi

La nivel național, de problemele etniei rome se ocupă Agenția Națională pentru Romi, agenție guvernametala. Scopul ei este incluziunea romilor pe toate planurile, sănătate, educație, locuințe etc. În data de 14 decembrie 2011, a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea „Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români apartinanad minoritatiib romilor pentru perioada 2011-2020”, document publicat în partea I a Monitorului Oficial nr 6 din 4 ianuarie 2012.

Din 2007 și până în prezent, ANR a încasat peste 22 milioane de euro, nerambursavbili, în șase proiecte : două educaționale și patru de incluziune socială. Au existat 21 de parteneri: 16 ONG-uri naționale și transnaționale din Italia, Spania și Ungaria și 5 instituții publice.

Unul dintre proiectele de amploare și unul dintre cele mai mediatizate, a fost formarea de experți care să ajute primăriile să comunice cu romii.S-au alocat pentru acest proiect cinci milioane de euro, iar scopul era să formeze 210 de experți, atașați pe lângă tot atâtea primării.Acești experți, urmau să fie plătiți timp de doi ani din fonduri europene, după care, sarcina plătirii salariilor lor intră la primărie. Din cei 210, acum mai lucrează doar 86 și sunt consilieri sau asistenți sociali, nicidecum experți în comunicare. Așadar, planul Unuiunii Europene de a începe integrarea romlior prin comunicare, putem spune că a eșuat.

Un alt aspect important în integrarea romilor îl constituie instruirea lor pentru diverse meserii.Din 2008 și până în 2011 s-a derulat proiectul numit: „Educația copiilor romi-calea spre un loc de muncă stabil”. Acest proiect a avut ca obiectiv creșterea nivelului de educație al copiilor romi, atât din mediul rural, cât și din mediul urban și dezvolatarea capitalului uman în vederea includerii viitoare a acestora pe piata muncii.Și cu toate că nu este singurul proiect în care s-au investit bani pentru educația romilor, aceasta este încă o enigmă, pentru că la final, nimeni nu a observat progrese considerabile în rândul etniei. La „Rezultatele atinse” ale proiectului sunt trecute următoarele: două concursuri pentru obținerea de burse organizate, 2.800 burse plătite pentru un total de peste 2.300 elevi, peste 12.000 de elevi incluși în baza de date, peste 4.000 de părinți informați despre proiect, 150 de protocoale încheiate cu școlile și liceele din care provin elevii bursieri, o rețea de 42 de mentori activă la nivel național, peste 2.500 de seturi de rechizite și manuale specifice programului educațional ”a doua șansă” distribuite la nivel național, cel puțin 1.000 persoane și ONG informate electronic, un site web cuprinzând informații actualizate pentru potențialii beneficiari www.educatie.anr.gov.ro, un videoclip de prezentare a proiectului realizat și difuzat. Însă toate acestea ar trebui să fie mijloacele și metodele prin care s-au obținut rezultate palpabile.

În paralel cu acest proiect s-a desfășurat un altul, tot educațional :”Scoala-o șansă pentru fiecare”, având ca scop creșterea participării la sistemul de educație al grupurilor vulnerabile.Se urmărea prevenirea abandonului școlar, o problemă frecvent întâlnită în cadrul comunității rome, însă ultimele cercetări au arătat că rezultatele nu sunt nici pe departe notabile.

„Împreună pentru o societate mai bună” este un alt proiect de incluziune socială ce a avut ca scop îmbunătățirea participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii și promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea structurilor și activităților specifice economiei sociale, prin intermediul Centrelor Regionale de Resurse pentru Economia Socială.

Un alt proiect finanțat european a fost „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, ce a avut ca obiectiv reșterea, la nivelul comunităților locale (inclusiv a populației de etnie romă) din întreaga țară, a capacității de a realiza o dezvoltare locală durabilă și inclusivă. Rezultatele atinse conform raportului publicat de ANR, au fost:

-raport de cercetare finalizat pentru identificarea grupurilor vulnerabile și a problemelor cu care se confruntă,a oportunităților privind activitățile generatoare de profit și crearea locurilor de muncă, publicat pe site și distribuit la nivel național;

-un site web cuprinzând informații actualizate www.economiesociala.anr.gov.ro, în cadrul căruia funcționează bursa întreprinderilor sociale;

-manual de incluziune socială și curricula cursului de formare pentru 300 de specialiști în economia socială elaborate;

-314 persoane au beneficiat de cursuri formare profesională pentru specialiștii în domeniul incluziunii sociale, care vor consilia 20.000 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile în vederea obținerii unui loc de muncă începând din martie 2011;

-386 de persoane au beneficiat de cursuri de calificare profesională la Penitenciarele Bistrița, Gherla,Ploiești, Târgșor, Colibași, Codlea și Mărgineni;

-sesiune de instruire pentru cei 30 de coordonatori locali realizată;

-sesiune de informare pentru primarii din cele 30 de comunități locale selectate în vederea implementării activităților proiectului organizată;

-84 de ședințe de consiliere organizate.

„Împreună pe piața muncii” a avut ca obiectiv generarea bunăstării prin promovarea incluziunii sociale a populației rome (6770 de persoane) pe piața muncii la nivelul întregii țări asigurând oportunități sporite pentru participarea pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă și accesul la locuri de muncă stabile și beneficiile ce decurg din calitatea de angajați cu drepturi depline.

Și ultimul dintre cele șase programe ANR a fost „Rețeaua națională a experților locali romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”