Studiu Comparativ Asupra Ofertei Turistice a Romaniei Si a Greciei

ABREVIERI

cit. = citat (ul);

Ed. = editura;

lit. = litera;

nr. = număr (ul);

op.cit. = operă citată;

pag. = pagina;

P.I.B. = Produsul Intern Brut;

vol. = volum (ul);

urm. = următoarele.

ARGUMENT

Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, definiția turismului este: ”Activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.”

Turismul reprezintã un fenomen social-economic care se manifestã sub forma unei circulații de masã cu caracter continuu, repetat sau periodic, la diferitele intervale de timp, din zona de proveniențã a turiștilor către cea de destinație turisticã unde sejurul are caracter temporar. Motivația turisticã a sejurului este foarte diversã, fiind legatã de un anumit segment al timpului liber disponibil.

Cu timpul termenul a fost extins, turismul fiind orice activitate desfãșuratã în afara spațiului în care cineva trãiește sau muncește. În momentul de fațã, în care stresul de zi cu zi este din ce în ce mai mare, turismul devine unul dintre fenomenele care s-au impus și s-au dezvoltat cel mai mult în secolele al XX-lea și al XXI-lea.

Pe plan internațional turismul a devenit o afacere de miliarede de dolari, cu multe economii naționale care depind de el. În țãrile dezvoltate crește anual mai repede decât creșterile medii ale economiei. Aportul P.I.B. al veniturilor din turism ajunge la (sau chiar depașește) 30%.

Lucrerea de fațã își propune sã facã o paralelã între oferta turistica a două țări de renume mondial în domeniul turismului, și anume: România și Grecia.

În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60% dintre turiștii străini provin din țările membre U.E.), rivalizând și fiind la concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia, numite uneori și Riviera Română, sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară, iar în timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini. Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante puncte de atracție pentru turiști, de curând dezvoltându-se și turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor.

Grecia comprimă zone montane, dar are deasemenea deschiderea spre mare, acestea fiind poziționate într-un mod unic. Cei care vizitează Grecia trebuie să știe că muntele Atos este rezervat în exclusivitate bărbaților, femeilor fiindu-le interzis accesul. Pentru a păstra solemnitatea religioasă, Meteora pe de altă parte comprimă șapte mănăstiri pe șapte dealuri distincte ritul religios fiind strict respectat.

În palmaresul turiștilor sunt de asemenea recomandate Atena și Salonic pentru unicitatea îmbinării modernismului cu mitologia și pentru atmosfera națională ce dă un iz aparte regiunilor grecești. Cultura Greciei a evoluat de-a lungul a mii de ani, având rădăcini puternice în civilizațiile sale precursoare miceene și minoene, continuând cu așa-zisa civilizație a "Greciei clasice", influențată și puternic influențând cultural Imperiul Roman, respectiv penetrând până în vremurile Renașterii prin Imperiul Bizantin, pentru ca să renască după perioada dominației Imperiului Otoman prin războiul purtat pentru cucerirea independenței și crearea statului modern grec.

Motivul principal pentru care am ales tema aceasta este faptul cã turismul este un fenomen care aduce creștere economicã deosebitã țãrilor care știu sã își promoveze bogãțiile și resursele naturale și antropice, cum este cazut României și Greciei.

Am ales aceste douã țări deoarece m-a impresionat istoria acestor locuri, frumusețea cadrului natural care incitã la studiu, considerând că o paralelã între aceste două state douã state poate fi extrem de interesantã.

Aceastã lucrare este compusã din patru capitole:

Capitolul I – Aspecte generale privind turismul;

Capitolul al II-le – Economia turismului României și Greciei;

Capitolul al III-lea – Locul turismului în România și Grecia;

Capitolul al IV-lea – Concluzii, perspective și recomandări.

Capitolul întâi va prezenza succinte aspecte generale și delimitări conceptuale privind turismul;

În cel de-al doilea capitol se vor analiza date statistice legate de cererea și oferta produsului turistic în România și Grecia: transport, cazare, structurã, numãrul turiștilor și tour-operatorii.

Capitolul al III-lea prezintã o analizã privind locul turismului în România și Grecia, în contextul socio-economic și ambiental.

Ultimul capitol identificã profilul turistului din cele douã țări, precum și concluziile finale.

INTRODUCERE

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini și mai adânci, el derivând din cuvântul grec „tournos" și, respectiv, din cel latin „turnus", care înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat și cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist". Cel care a elaborat o definiție a turismului – acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elvețian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare'' (1940).

Dicționarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiție a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) conține și el o formulare: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor" și tot în Dicționarul turistic internațional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

Sintetizând cele enunțate, prin turism se înțelege:

În primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament;

În al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfășoară turismul în perioada de la ultima Conferință Internațională a Organizației Națiunilor Unitre privind turismul (Roma 1963), Conferința Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

Definiția a II-a: „Turismul se referă la activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiții și a normelor elaborate recent de Organizația Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat”.

Astfel sunt considerați turiști persoanele care:

Efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

Se deplasează în stațiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

Se deplasează în alte localități în scopul de a participa la competiții sportive;

Călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc;

Se deplasează în scopuri culturale.

În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc.

Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un semnificativ spor de producție.

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea Produsului Intern Brut (P.I.B.), turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează și stimulează producția din alte domenii. Studiile de specialitate au evidențiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.

Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări. Astfel, necesitatea de adaptare a activității turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiștilor determină apariția unor activități specifice de agrement, transport pe cablu.

Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă și o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și în special a celor naturale: frumusețea peisajelor, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă.

Există țări care realizează până la 80% din P.I.B. (I-le Maldive) din activitatea turistică, dar și țări cu o economie dezvoltată (Franța 7,3% din P.I.B., Elveția 7,7% din P.I.B.) care au ponderi ridicate ale activității turistice în P.I.B.. Față de această situație, în România, turismul contribuie cu 2-3% la realizarea P.I.B.

Pentru țara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenței unor resurse turistice neexploatate și insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere și deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forța de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică.

Trebuie menționat și faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante și atractive resurse turistice naturale și antropie, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc;

Se deplasează în scopuri culturale.

În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc.

Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un semnificativ spor de producție.

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea Produsului Intern Brut (P.I.B.), turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează și stimulează producția din alte domenii. Studiile de specialitate au evidențiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.

Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări. Astfel, necesitatea de adaptare a activității turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiștilor determină apariția unor activități specifice de agrement, transport pe cablu.

Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă și o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și în special a celor naturale: frumusețea peisajelor, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă.

Există țări care realizează până la 80% din P.I.B. (I-le Maldive) din activitatea turistică, dar și țări cu o economie dezvoltată (Franța 7,3% din P.I.B., Elveția 7,7% din P.I.B.) care au ponderi ridicate ale activității turistice în P.I.B.. Față de această situație, în România, turismul contribuie cu 2-3% la realizarea P.I.B.

Pentru țara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenței unor resurse turistice neexploatate și insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere și deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forța de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică.

Trebuie menționat și faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante și atractive resurse turistice naturale și antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuția sa la asigurarea unei circulații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și internațional.

Pe plan economic turismul este un factor al progresului economic, cu largi și pozitive implicații asupra dezvoltării întregii societăți, acționând în direcția introducerii în circuitul economic (intern și internațional) a resurselor turistice, a patrimoniului cultural istoric, de mare atracție și a unora din realizările contemporane în domeniile construcțiilor și artei.

Activitatea turistică este bine susținută de un valoros potențial turistic – natural antropic – diferențiat de la țară la țară, în funcție de care sunt organizate diferite tipuri de turism.

Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt:

Turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivații terapeutice;

Turismul montan și de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeție, cura climaterică și practicarea sporturilor de iarna;

Turismul de cură balneară, prin care se valorifică însușirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale și minerale, nămoluri, aer ionizat);

Turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură și a altor realizări ale activități umane;

Turismul comercial expozițional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziții), care atrag numeroși vizitatori;

Turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naționale sau internaționale;

Turismul sportiv, de care cunoaștem o mare extindere pe plan național și internațional, având ca motivație diferite competiții pe discipline sportive, interne și internaționale, până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiții sportive regionale, campionate mondiale etc.);

Turismul de vânătoare (safari), practicat de țările occidentale, în general pe teritoriul Africii, al Americii Latine, în teritoriile artice și antarctice.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

Scurtă introducere

Turismul reprezintă pentru România unul dintre sectoarele prioritare și care prin resursele sale pe care le antrenează și prin interconexiunile cu celelalte ramuri ale economiei naționale, constituie un factor important pentru progresul economic.

În istoria fenomenului turistic se poate semnala în prim plan existența a trei etape evolutive distincte, și anume: etapa turismului incipient, etapa pseudoturistică și etapa turismului modern și contemporan

Etapa turismului incipient își are debutul în antichitatea timpurie, când fenomenele și elementele naturale de excepție reușesc să-și exercite atractivitatea asupra locuitorilor din nemijlocita vecinătate. Apariția focarelor de civilizație din Asia de Est (China), Asia de Sud (India) sau Asia de Sud-Vest (Indus, Mesopotamia), a celor din jurul bazinului mediteranean (greacă, romană, feniciană, egipteană) reprezintă premise favorabile ale mișcărilor cu caracter turistic.

Se pot delimita așadar câteva regiuni în interiorul cărora, dar și de la o regiune la alta, au avut loc mișcări de populație cu caracter turistic. Cea mai cunoscută rămâne regiunea Mării Mediterane suprapuse arhipelagului grecesc, peninsulei italice, Asiei Mici și Egiptului.

Grecia antică se detașează ca arie polarizatoare prin renumitele sale edificii cu funcție culturală, religioasă sau sportivă, prin oracolele și jocurile sale. Alături de construcțiile inegalabile ale Atenei având ca aureolă complexul arhitectural de pe Acropole, călătorii lumii antice poposeau de asemenea la Corint, Teba sau Micene, în Chosos (pentru a vizita renumitul labirint), pe insula Rhodos, Chios sau Lesbos.

Asia Mică completează patrimoniul turistic al antichității cu numeroase și inedite elemente. Avem în vedere cetățile grecești și elenistice, înfloritoarele orașe porturi de pe țărmurile mărilor limitrofe, dar și frumusețile unui peisaj inedit de o mare forță atractivă. Miletul, Efesul, Halicarnasul sau Smirna (cel mai frumos oraș de sub soare) sunt nu numai vatra unora din cele șapte minuni ale lumii (Templul Dianei din Efes, Mausoleul din Halicarnas), dar și centre ale unei lumi care se află într-o plină creștere socio-economică și politică favorabilă circulației persoanelor dintr-un loc în altul.

Egiptul faraonilor cu contribuțiile lor mortuare impunătoare, cu jubileele regale ce aveau loc la 3-4 ani în diferite orașe, cu regatele maritime și fluviale la care pe lângă competitori mai participau și mii de privitori, aici evidențiem pe lângă prezența vestitului oraș Alexandria (vestit prin renumita sa bibliotecă fondată de Ptolomeu și distrusă de arabi) și orașele Teba, Karnak-ul, Luxor, Memphis și mai ales Conopesul, prima stațiune balneo-climaterică din lume cunoscută pentru tratamentul maladiilor respiratorii.

În Peninsula Italică odată cu înflorirea civilizației romane obiectivele de interes recreativ și spiritual se îmulțesc. Cetatea eternă, Roma, devine răscrucerea tuturor drumurilor, iar Pompeiul situat la numai 133 km distanță spre sud, o stațiune estivală pentru patricienii romani. Insula Capri, cu glota ei “de azur” atrage numeroși vizitatori cum o face de altfel și vâltorile de lavă ale Vezuviului sau Etnei în vecinătate.

În Asia, în aceeași etapă, se individualizează două regiuni mai importante și anume cea a Orientului Mijlociu suprapusă câmpiei Mesopotamiei și podișului Iranian, unde au înflorit civilizațiile sumeriene sau persane, respectiv cea a Asiei de Est și Sud-Est unde au loc frecvente călătorii ale călugărilor budiști chinezi spre India sau Indonezia.

O trăsătură specifică a acestei etape este orientarea cererii înspre obiectivele și activitățile de proveniență antropică. Cadrul natural atrăgea numai prin fenomene și obiecte cu totul impunătoare (cataractele Nilului, Vezuviu, insule Capri).

Tot în această etapă premergătoare apar primele elemente ale infrastructurii viitoare. Așa sunt hanurile construite de-a lungul drumurilor romane, “institutele de ospitalitate” din așezările mari ale bazinului mediteranean (Cartagina, Tyr, Spania, Egipt). În sfârșit, din necesitatea protecției și a bunei orientări a stăinilor în teritoriu, în China apar însoțitori remunerați ce amintesc de ghizii excursiilor de azi.

Etapa pseudo-turistică se suprapune evului mediu timpuriu și mijlociu până în epoca renașterii, în Europa, când premisele atât de favorabile ale afirmării turismului în antichitate se estompează din cauza fanatismului religios și a circumstanțelor politice: fărâmițarea domeniilor feudale într-un mare număr de state fiecare cu o legislație proprie adesea restrictive circulației persoanelor, a deselor războaie între seniorii feudali etc.

Deplasarea dintr-o regiune în alta are loc sub formă preponderentă de pelerinaje religioase. Centrele de atracție regională sunt Roma și Ierusalimul pentru creștini, Meesa și Medina pentru musulmani, Lhasa sau sanctuarele din India pentru budiști, muntele Fugi pentru japonezi. Spre ele se îndreaptă convoaie de credincioși conduse de ghizi călugări.

Altă cauză a deplasărilor din evul mediu sunt schimbările comerciale. Acum apar primele drumuri de-a lungul și de-a latul Europei. Deosebit de cunoscută este activitatea desfășurată de-a lungul „drumului mătăsii” ce traversa Asia de la Est la Vest cu ramificații spre Bizanț și centrul Europei.

Concomitent se intensifică legăturile maritime, în special în bazinul Mării Mediterane, unde apar primele porturi mari devenite apoi puteri maritime în toată legea (Veneția, Genova, Marsilia). Același rol îl au transporturile pe apă din Asia de Est și Sud-Est, deși în ambele cazuri scopul principal era comerțul sau diplomația. Circulația poleiurilor și comercianților a dus la edificarea unei dense rețele de hanuri localizate cu predilecție de-a lungul drumurilor continentale, la intersecția acestora sau în orașe.

În aceeași perioadă se înfiripă din nou după o întrerupere de câteva sute de ani, turismul cultural, favorizat de înființarea primelor universități cum sunt cele de la Bologna (1119), Ravenna (1130), Sorbona (1200), Cambridge (1209), Oxford (1214), Padova (1222), Neapole (1224), Pisa (1346), Praga (1348), Cracovia (1364), Viena (1365) etc.

O altă caracteristică a turismului din evul mediu este discontinuitatea sa în timp, determinată de migrația popoarelor, îndelungatele războaie feudale (războiul de 100 de ani, războiul de 30 de ani), de epidemii și foamete.

Etapa turismului modern și contemporan își are debutul în evul mediu tîrziu, când renașterea lărgește orizontul spiritual al umanității integrîndu-i noi spații geografice. Această etapă se subdivide la rîndul ei în trei perioade, și anume: perioada cuprinsă între secolele XV-XVII (inclusiv), perioada cuprinsă între începutul secolului al XVIII-lea pînă în 1950 și perioada turismului de masă (după 1950).

Perioada cuprinsă între secolele XV-XVII coincide cu intervalul temporal desfășurat concomitent înfloririi culturii europene în epoca Renașterii. Este perioada descătușării din chingile misticismului religios, dar și a expansiunii coloniale. Dacă pînă la începutul secolului al XV-lea bazinul mediteranean reprezenta regiunea maritimă cea mai importantă, odată cu descoperirea și colonizarea Americii rolul său este luat de Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Intensificarea călătoriilor este direct proporțională cu creșterea numărului persoanelor ce se deplasează dintr-o zonă în alta; concomitent rețelele de transport se întețesc, circulația persoanelor este liberalizată, inclusiv prin introducerea la sfîrșitul acestei perioade a pașapoartelor.

Perioada revoluției industriale este benefică și pentru activitățile turistice. Dealtfel numai o societate industrializată și nu una agrară a putut genera turismul de masă. Explozia demografică din țările Europei Apusene a dus la creșterea bruscă a populației, respectiv a practicanților turismului, iar schimbarea modului de viață s-au constituit în premise favorabile fenomenului recreativ.

Căile de transport și bazele de cazare se diversifică, multiplică și modernizează (căi ferate, avioane, autoturisme, trenuri rapide). Apar primele hoteluri, sunt deschise noi stațiuni balneare în Germania, Franța, Cehoslovacia etc. De asemenea se dezvoltă primele întreprinderi și activități cu caracter strict turistic. Astfel apare ca formă de organizare călătoria turistică, inițiată de Thomas Cook, în anul 1841, cel care va pune ulterior bazele agențiilor de voiaj, respectiv a premiselor turismului internațional.

Concomitent, în Franța, Germania, Norvegia, Elveția, Italia, Suedia, apar cluburile de turism-alpinism și asociațiile de vacanță pentru promovarea activităților de recreere. De la practicarea individuală sau în grupuri limitate se ajunge la turismul cu caracter de masă.

În această perioadă în care pe plan cultural artistic înflorea romantismul și impresionismul, are loc reorientarea omului spre natură, spre valorile eterne ale peisajului. Ponderea atractivității aparținând cadrului natural reușește astfel să o depășească pe cea a obiectivelor de proveniență antropică, hotărâtoare în acel moment.

Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se pun bazele infrastructurii turistice propriu-zise, a așezărilor cu funcție turistică de pe Coasta de Azur (Nisa, Cannes, Monte Carlo, Saint Tropez etc), cele de pe riviera italiană (San Remo, Savona, Viarregio), sau spaniolă (Torremolinos, Aquillas, Santiago de Ribera etc).

Primul ghid turistic apare în anul 1672, în Franța, fiind elaborat de Saint Morece, ghid urmat, după aproape două secole de cele editate în Anglia sau Germania. Începând cu deceniul doi al secolului nostru geografia turismului ajunge obiect de studiu la universitățile din Dusseldorf (1914), Roma (1925) și Berlin(1929).

Generalizarea pașapoartelor și reglementarea timpului liber prin instituirea începând cu 1910, în unele state a concediului plătit au fost factorii de mare importanță în amplificarea activităților turistice. Îmbunătățirea condițiilor de viață și costul relativ acceptabil al produsului turistic au fost factorii economici și sociali ce au impulsionat călătoriile de agrement și curative.

Perioada turismului de masă propriu zilelor noastre începe la mijlocul secolului nostru. Amploarea deosebită a circulației turistice mondiale se datorează următoarelor cauze:

Scurtarea zilei de muncă și a săptămânii de muncă în țările cu forța de muncă ocupată în industrie sau servicii, sau cele cu o agricultură puternic mecanizată; în consecință, a crescut productivitatea muncii și ponderea timpului liber destinat recreerii.

Ridicarea nivelului de trai a făcut posibile alocarea unei părți tot mai însemnate din bugetul familiar activităților de destindere și refacere fizică și psihică.

Dezvoltarea fără precedent a căilor și mijloacelor de transport și creșterea vitezei de deplasare face posibilă vizitarea obiectelor situate la mari distanțe într-un timp scurt.

Dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice în plan teritorial a facilitat satisfacerea cerințelor recreative începând chiar din locul de reședință.

Creșterea nevoii de recreere și recuperare ca urmare a amplificării stresului specific vieții urbane actuale.

Această perioadă poate fi caracterizată prin intensificarea deosebită a turismului intern în majoritatea țărilor lumii, dar și a celui internațional, stimulată de înlesnicirile, consulare și vamale, precum și de apariția unor organisme internaționale de profil, între care menționăm Organizația Mondială a Turismului înființată în 1970, Academia Internațională de Turism, Federația Universală a Asociațiilor Agenților de Voaiaj, Federația Internațională de Balneologie și Climatologie.

Se măresc numeric, de asemenea, firmele cu activități turistice: Thomson Travel, Travel Trust, Club Mediteraneen, Club Europeen, Inturist, Cedac, Ibus, ONT, etc.

Principalele particularități ale turismului contemporan sunt:

Creșterea caracterului de masă, prin antrenarea unei ponderi majore a populației unor țări. La nivel mondial ei antrenează sute de milioane de persoane.

Creșterea razei de deplasare, la nivel continental sau intercontinental.

Se afirmă printr-un volum în continuă creștere estimat la nivelul consumului turistic. În consecință, el a devenit o ramură de bază a economiei multor țări receptoare.

Diversificarea tipurilor sale în concordanță cu oferta și mai ales cu cerințele cererii. Turismul curativ-balnear, cel de agrement sunt secondate adesea de turismul cultural sau sportiv, iar turismul de tranzit este asociat celui de sejur îndelungat etc.

Mobilitatea deosebită datorită perfecționării și diversificării căilor și mijloacelor de transport.

Accentuarea caracterului social prin antrenarea în astfel de activități a populației cu venituri mai mici.

Întinerirea prin larga afirmare a turismului de vacanță.

Feminizarea.

Naturalizarea turismului prin creșterea importanței resurselor aparținând cadrului natural.

Robotizarea, cibernetizarea și automatizarea proceselor de producție din societatea contemporană asociată creșterii a presiunii mașinii asupra spiritului sunt cele două fenomene care deschid larg porțile afirmării turismului în viitor.

Rolul și locul turismului în geografia economică mondială

Schimbările politice și socio-economice de după cel de-al doilea război mondial au determinat ca în foarte multe țări ale lumii să crească, de la an la an, numărul vacanțelor și călătoriilor turistice, în interiorul și exteriorul granițelor.

Varietatea activităților din domeniul turismului, interdependența dintre acestea, legăturile existente între acestea și alte ramuri ale economiei naționale, diversificarea motivațiilor, creșterea numărului de factori cu acțiune de durată și spațiere care influențează raporturile dintre cerere și ofertă au făcut ca turismul să devină o adevărată industrie, al cărui rol se găsește mereu în ascensiune.

Privit ca un sector economic distinct, turismul include o gamă varată de servicii, și anume: servicii de publicitate și promovare, informare, cazare, alimentație publică, tratament balnear, agrement și divertisment variat ș.a.

În ansamblul unei economii mondiale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și, indirect, stimularea producției ramurilor participante la construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ș.a.

În țările cu veche tradiție turistică (Grecia, Italia, Spania, Elveția, Franța, Egipt ș.a.), prin susținerea dezvoltării industriei turistice, a fost mărit aportul acesteia la formarea Produsului Intern Brut, între 5-15%, proporție apropiată de unele ramuri economice de bază – industria chimică, a autoturismelor, agricultua.

Un rol esențial îl are acest sector al serviciilor în ocuparea forței de muncă, între 3 și 8%, din totalul populației active, cu reale tendințe de creștere în viitor.

De mare importanță pentru economia fiecărei țări este aportul de valută, prin participarea pe piața turistică internațională, fapt care atestă posibilitatea de echilibrare și creare a unui sold pozitiv, activ în propria balanță de plăți.

Calitatea deosebită a turismului în realizarea unor efecte sociale și economice presupune următoarele:

Valorificarea superioară a resurselor turistice;

Dinamizarea schimbărilor economice și sociale;

Accelerarea acțiunilor de amenajare a teritoriului și îmbunătățire a infrastructurii generale;

Mijloc activ de aducație și instruire, în utilizarea timpului liber și a îmbogățirii orizontului informațional și cultural;

Înțelegerea nevoii de participare și susținere a acțiunilor de protecție a mediului înconjurător.

Fiind o activitate cu efecte multiple, turismul rămâne o verigă premergătoare consumului final, cu rezultate economice însemnate ce nu trebuie ignorate, având contribuții majore în ansamblul economiei naționale și mondiale.

Schimbările economice legate de procesul de epuizare a resurselor energetice și industriale, creșterea poluării mediului ambiant au făcut să crească atenția dezvoltării industriei turistice.

Pe ansamblul economiei mondiale, turismul a arătat că el poate deveni un factor dinamizator al sistemului economic global, lucru ce presupune o cerere specifică de tehnologii, bunuri, servicii produse de diferite ramuri economice. Astfel, întreaga rețea de servicii turistice are efecte directe la nivelul principalelor sectoare economice.

Turismul este consumator de resurse naturale și culturale, de servicii directe și indirecte, fiind la rândul său inițiator de servicii proprii. Serviciile turistice se constituie ca un compartiment distinct al oricărei economii naționale, cu trăsături și legități proprii de dezvoltare, cu rol și atribuții specifice. Implicate direct în toate fazele reproducției sociale, serviciile turistice crează condițiile desfășurării acestora și asigură totodată legăturile între momentele desfășurării acestui proces ca și între diferitele sectoare ale vieții socio-economice, contribuind la mersul înainte al societății.

Prin conținutul și funcțiile lor, serviciile din turism răspund atât industriei de profil, ca și celor ale consumatorilor. Astfel, ele contribuie, alături de întregul sistem al serviciilor, la dezvoltarea producției și la descentralizarea deciziilor, asigurând vehicularea fluxurilor materiale și informații în economia națională, fiind condiția modernizării acesteia și factorul principal de creștere a eficienței și calității vieții.

Încă de la apariția sa sub formă organizată, turismul s-a arătat a fi un fenomen socio-economic, în deplină ascensiune, determinat de dorința și nevoia umană de odihnă, recreere, cunoaștere, refacere fizică și mentală, foarte necesare în condițiile civilizației actuale.

În contextul implicațiilor economice se înscrie și contribuția turismului la dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse cu valoare economică mare, capabile să asigure dezvoltarea unor întreprinderi sau industrii puternice, dar cu importante și atractive resurse turistice naturale și antropice. Aceasta din urmă poate atrage fluxuri turistice interne și internaționale și duc la apariția și dezvoltarea localităților ca stațiuni turistice.

Industria turistică valorifică în timp și spațiu acele resurse naturale și antropice ce constituie materia primă pentru formele și produsele turistice. Cantitatea și calitatea acestor resurse turistice determină mărimea, intensitatea și diversitatea deplasărilor turistice.

În funcție de capacitatea de suport a unui teritoriu se poate aprecia modul de amenajare, valorificare a acestor resurse, care, la rândul lor, joacă un rol esențial în determinarea consumului turistic și implicit eficiența economică.

Există două categorii principale de resurse turistice și care alcătuiesc potențial turistic al unui teritoriu: resurse naturale (forme de relief deosebite, ținuturi de climat favorabile hidrografic, fond floristic, forestier, faunistic atractiv); resurse antropice (reprezentate de multitudinea de monumente istorice, muzee, case memoriale, edificii religioase, valori etnografice).

Fiecare țară concentrează pe teritoriul ei condiții naturale deosebit de variate, bunuri culturale de mare valoare arhitecturală și artistică care dau esența potențialului lor turistic. Determinarea resurselor turistice naturale și culturale dintr-un teritoriu se bazează pe un larg evantai de criterii de identificare a acestora.

Estimarea obiectivă a valorilor de potențial turistic se poate începe prin stabilirea rolurilor și funcțiilor pe care le au în teritoriu în raport cu un sistem de criterii de ordin calitativ și cantitativ. Astfel, în evoluția sa, turismul favorizează utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forțe de muncă, având ca efect benefic stabilizarea acesteia, cu reducerea fenomenelor de migrare spre mediul urban.

Punerea în valoare a acestor resurse turistice joacă un rol deosebit în valorificarea și dezvoltarea unor județe, zone, localități, prin amenajări și structuri turistice, contribuind la ridicarea economică și culturală a teritoriilor respective. De asemenea, asigură și realizarea dotărilor tehnice și edilitare necesare susținerii activităților turistice și favorizează procesul continuu de urbanizare și dezvoltare a serviciilor publice etc.

Față de sectoarele industriale, mai poluante, trebuie menționată și vocația ecologică a turismului, care, în strategia dezvoltării turistice, implică o exploatare mai rațională a resurselor și se pot adopta mult mai ușor măsurile de protecție a mediului.

În acest sens, turismul este cel mai adaptabil la conceptul de dezvoltare durabilă, strategic axată pe trei planuri principale:

Planul economic – exploatarea și valorificarea mult mai rațională a resurselor naturale și antropice;

Planul social – creșterea numărului de locuri de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului, ca activitate alternativă;

Planul ecologic – evitarea degradării puternice a mediului, utilizarea unor produse reciclate, folosirea unor resurse energetice și alternative, reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol, în comparație cu industria și căile de comunicație, participarea directă la educația și formarea ecologică a turiștilor.

Dar activitatea turistică în desfășurarea sa presupune și o cerere crescândă de bunuri și servicii cu efecte pozitive în sfera producției, determinând o orientare a acesteia spre dezvoltarea, modernizarea structurilor turistice și stimularea sectoarelor și a ramurilor participante.

Prin această cerere adresată altor ramuri economice, stimulează dezvoltarea calitativă prin standardele impuse, dar și prin cantitate, având consecințe pozitive pe planul eficienței economice în toate ramurile de activitate.

Pentru țara noastră, în etapa actuală, ca urmare a prezenței unor resurse turistice încă neexploatate și insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere, și ca urmare rămâne o sferă de activitate care poate aborda o parte din forța de muncă ce va rămâne disponibilă prin restructurarea economică.

În condițiile economiei de piață, punerea în valoare a acestor resurse turistice se poate realiza și prin sprijinul inițiativelor legate de principiile dezvoltării regionale.

Realizarea „Cartei verde a dezvoltării regionale” prin contribuția PHARE și a Uniunii Europene (1996) va determina reducerea disponibilităților regionale între diferite zone ale României.

În cadrul celor opt regiuni de dezvoltare propuse prin prisma funcționalităților existente și a celor potențiale, turismul poate contribui la conjugarea eforturilor interjudețene la amenajarea și valorificarea resurselor turistice și a infrastructurii existente.

Pentru majoritatea țărilor, activitățile turistice se pot desfășura pe două planuri:

Turism național, care cuprinde turismul de sejur (cu durata de 1-3 zile până la peste 30 de zile), de circulație (itinerant) și de circumstanță;

Turism internațional, care include două tipuri majore: receptor (de sejur, circulație și tranzit) și emitent (de sejur, circulație, tranzit, mic trafic de frontieră – vizite de o zi).

Circulația turistică internațională a condus la apariția comerțului cu servicii internaționale, formând cunoscutul „comerț invizibil”.

Ca activitate economică, turismul include o gamă variată de servicii și anume de informare, vânzare de călătorii turistice, cazare, alimentație publică, tratamente balneare, activități sportive, agrement și divertisment. Din aceste activități menționate, rezultă un volum de încasări și plăți pentru produsele și bunurile prestate, a serviciilor prestate, care intră în bugetul statului sub formă de impozite și taxe.

Evoluția turismului european receptor și emițător

La nivel mondial, prezintă interes în primul rând analiza sosirilor de turiști, care în perioada 2004-2010, au înregistrat o creștere însemnată, aproape o dublare, de la 439,4 milioane în anul 2004 la 846 milioane în anul 2010.

Ritmul mediu de creștere a cunoscut diferențe importante de la un an la altul. Astfel în anul 2010 față de anul 2009 creșterea a fost de 4,5%, în anul 2009 față de anul 2008 creșterea a fost de 5,4%, valori care ar putea părea modeste comparativ cu creșterea de 10,1% înregistrată în anul 2008 față de anul 2007.

Ritmul de creștere consemnat în anul 2008 față de anul anterior a fost cel mai mare de după anul 1976 și s-a datorat faptului că majoritatea piețelor emițătoare de turiști (S.U.A., Europa și Japonia) și-au îmbunătățit situația economică: impactul șocurilor externe diminuându-se, traficul aerian revigorându-se, încrederea turiștilor crescând din nou, după tragicele evenimente din Oceanul Indian. Toate aceste aspecte vin în sprijinul afirmației conform căreia turismul este puternic influențat de dinamica mediului extern indiferent dacă este vorba de cel politic, economic, social, natural sau tehnologic.

În ceea ce privește distribuția sosirilor de turiști, pe regiuni, la nivel mondial, Organizația Mondială a Turismului a identificat și analizat cinci zone geografice: Europa, Asia/Pacific, America de Nord și Sud, Orientul Mijlociu, Africa. Dintre acestea Europa este regiunea care a atras și în anul 2010 cel mai mare număr de turiști – 458 milioane, urmată la mare distanță de Asia/Pacific cu 167,1 milioane, Americile cu 136,3 milioane, Orientul Mijlociu cu 40,8 milioane și Africa cu 40,3 milioane. Zona Asia/Pacific a depășit, ca număr de sosiri, în anul 2007, Americile păstrându-și de atunci până în prezent a doua poziție în ierarhia mondială a regiunilor. O situație similară s-a înregistrat și între ultimele două ocupante ale clasamentului mondial – Orientul Mijlociu și Africa.

Începând din anul 2008, Orientul Mijlociu a înregistrat un număr mai mare de sosiri de turiști comparativ cu Africa. Dar dacă analizăm ritmurile de creștere în anul 2010 față de anul 2009, Africa a înregistrat o creștere de 8,1%, iar Orientul Mijlociu de numai 3,9%, ceea ce a determinat o reducere a diferenței între cele două regiuni:

Tabelul nr. 1: Evoluția sosirii turiștilor pe regiuni, raportată la totalul mondial (milioane )

Sursa: www.worldtourism.org

La nivel mondial, ponderea Europei în ceea ce privește numărul de sosiri de turiști, a scăzut în timp de la 60,5% în anul 2004, considerat an de bază pentru analiză, la 54,4% în anul 2010. Această scădere a fost provocată pe de o parte de ascensiunea țărilor asiatice și pe de altă parte de mutațiile economice și politice de la nivelul continentului: scăderea competitivității produselor oferite, deteriorarea raportului calitate-preț, vârsta înaintată a bazei materiale. Cu toate acestea numărul de sosiri pe “bătrânul continent” a crescut, într-un ritm constant, de la 265,6 milioane în anul 2004 la 458 milioane în anul 2010, acest lucru demonstrând faptul că Europa nu și-a pierdut din atractivitate, continuând să constituie un adevărat magnet pentru turiștii din întreaga lume.

Pentru a asigura o imagine completă asupra dimensiunilor și dinamicii turismului la nivel mondial se impune aprofundarea pe țări.

În categoria țărilor receptoare de turiști se remarcă țările europene recunoscute prin valoarea și bogăția atracțiilor, dar și prin tradiția în organizarea călătoriilor: Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania. În afara continentului european pe poziții importante sunt amplasate Statele Unite, China, Mexic. De altfel primele zece țări receptoare dețineau în anul 2010 aproape jumătate din totalul sosirilor la nivel mondial. Dintre acestea, cele mai multe sunt caracterizate printr-un ridicat nivel economic și social, confirmând, o dată în plus, legătura între creșterea economică și dezvoltarea turismului.

Un alt indicator al turismului receptor este reprezentat de încasările din turism la nivel mondial, care reflectă cheltuielile turiștilor legate de cazare, masă, transport, agrement, cumpărături, în țara vizitată. Aceste cheltuieli se regăsesc sub formă de venituri pentru țara vizitată asigurând oportunități de dezvoltare și creând locuri de muncă. Mai mult de 70 de țări

au încasat peste 1 miliard de dolari americani, din turismul mondial, în anul 2010.

Analizate la nivel global, încasările din turism au înregistrat un trend ascendent în perioada 2006-2010, de la 474 miliarde dolari, respectiv 513 miliarde euro, la 735 miliarde dolari, respectiv 586 miliarde euro.

Exprimate în dolari americani, încasările din turism au înregistrat o creștere continuă. În perioada 2006-2010, calculate într-o altă valută, în euro de exemplu, se observă o scădere, la nivelul anului 2007. Această diminuare a încasărilor se explică prin faptul că în perioada 2001-2010 dolarul american s-a depreciat foarte puternic în raport cu alte valute, în special cu euro. În tabelul următor este prezentată evoluția raportului dolar american/euro în perioada 2006-2010.

Tabelul nr. 2: Evoluția raportului dolar american/euro în perioada 2006-2010

Sursa: Banca Națională a României, curs valutar www.bnr.ro

În ceea ce privește distribuția încasărilor pe regiuni, situația este similară cu cea înregistrată în cazul sosirilor de turiști. Europa deține din nou, în anul 2010, prima poziție cu 330,8 miliarde euro (377,6 miliarde dolari) urmată la mare distanță de Asia/Pacific și America cu valori apropiate 122,2 miliarde euro (153,4 miliarde dolari) și respectiv 122,1 miliarde de euro (153,2 miliarde dolari). Ultimele poziții, la capitolul încasări erau ocupate de Orientul Mijlociu cu 21,3 miliarde euro (26,8 miliarde dolari) și Africa cu 19,3 miliarde euro (24,2 miliarde dolari).

Cele mai însemnate creșteri ale încasărilor din turism au fost consemnate în Europa, 20,9 miliarde euro (29,4 miliarde de dolari). Asia Pacific, zona în care dezvoltarea economică a cunoscut ritmuri foarte înalte, a egalat în anul 2010 nivelul încasărilor continentului american. De asemenea este de remarcat și creșterea înregistrată de Africa în anul 2010, 2 miliarde euro (2,7 miliarde dolari). Singura zonă care a staționat la capitolul încasărilor, în anul 2010 a fost Orientul Mijlociu.

În tabelul de mai jos este prezentată evoluția încasărilor în perioada 2008-2010 exprimate în două valute: dolar american și euro.

Tabelul nr. 3: Încasări din turism, pe regiuni (miliarde)

Sursa: www.worldtourism.org

La nivel de destinații turistice, zece țări dețineau în anul 2010, mai mult de 50% din totalul încasărilor. De altfel majoritatea țărilor care ocupau primele locuri la capitolul sosiri de turiști se regăseau și în topul încasărilor, la nivel mondial.

Tabelul nr. 4: Topul zece al încasărilor, pe principalele destinații, la nivel mondial,

în perioada 2008-2010 (miliarde dolari americani)

Sursa: www.worldtourism.org

Turismul emițător se referă la călătoriile turistice ale rezidenților țării de referință, în afara granițelor, către alte destinații.

Tabelul nr. 5: Evoluția plecărilor de turiști, pe regiuni, în perioada 2004-2009, (milioane)

Sursa: Adaptare după OMT Tourism Highlights 2010 Edition

O primă concluzie, din informațiile deja analizate, arată că Europa este lider la nivel mondial, atât în ceea ce privește turismul receptor cât și emițător, ceea ce evidențiază preferința europenilor pentru călătorii. Se remarcă faptul că, la nivel mondial, turismul intern reprezintă 70-80% din totalul circulației turistice în timp ce turismului internațional îi revenea numai 20%, în anul 2009.

Tabelul nr. 6: Turismul intern versus turismul internațional (milioane)

Sursa: adaptare după OMT Tourism Highlights 2010 Edition

Un alt indicator al turismului emițător este cel referitor la cheltuielile efectuate de turiști la nivel mondial. În acest sens, în fruntea clasamentului mondial, privitor la proveniența turiștilor, care au efectuat, cele mai mari cheltuieli cu scop turistic, pe parcursul deplasării și șederii se găsea, pe toată perioada analizată, Germania, urmată de Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Japonia toate țări cu un nivel de dezvoltare ridicat, cu venituri importante.

Tabelul nr. 7: Topul zece al țărilor în funcție de cheltuielile efectuate de turiști, la

nivel mondial, în perioada 2008-2010 (miliarde dolari)

Sursa: Adaptare după OMT World Tourism Baromeeter, January 2007

În concluzie, Europa rămâne în continuare, pe prima poziție, atât în ceea ce privește turismul receptor cât și cel emițător, cu un ritm mediu anual de creștere constant, situat în jur de 4%. Europa are față de celelalte regiuni ale lumii o poziție deosebită conferită de faptul că în această zonă se concentrează cel mai mare număr de țări puternic industrializate, care dețin și un valoros potențial natural (peisaje de excepție) și antropic (monumente istorice, de artă și arhitectură). Deși din punct de vedere geografic Europa este o entitate unitară există diferențe importante de la o țară la alta începând cu multitudinea limbilor vorbite și terminând cu tradițiile specifice fiecărei țări. “Diversitatea culturală” a Europei reprezintă de altfel elementul cheie, de atractivitate atât pentru turismul intern cât și pentru cel internațional.

În perioada 2004-2010 numărul sosirilor de turiști în Europa a crescut de la 266 milioane în anul 2004 la 458 miloane în anul 2010, corespunzător unui ritm mediu anual de 4% și se estimează că până în anul 2020 va ajunge la 717 milioane, ceea ce înseamnă aproape o dublare în numai două decenii. În interiorul continentului european s-au subdivizat patru subregiuni: Europa de Sud și a Mediteranei, Europa de Vest, Europa Centrală și de Est și Europa de Nord.

În perioada analizată, aproape 70% din sosirile de turiști din Europa s-au orientat spre Europa de Sud și a Mediteranei și Europa de Vest, această concentrare a sosirilor datorându-se în mare parte nivelului de dezvoltare economică și experienței acumulate în timp de țările din subregiunile menționate.

De asemenea, trebuie consemnată creșterea mare pe care a înregistrat-o Europa Centrală și de Est, comparativ cu Europa de Nord, de la 31,5 milioane, în anul de bază 2004, la 88 milioane în anul 2010. Această evoluție nu este surprinzătoare dacă ne gândim la schimbările de ordin politic, economic, social, care au survenit în țările din subregiune (integrarea din 2008 și 2010 a 12 noi state în Uniunea Europeană) în perioada analizată. La acestea se adaugă bogăția resurselor turistice pe care le dețin aceste state, care până în anul 2004, au fost “izolate” de restul Europei.

Tabelul nr. 8: Evoluția sosirilor de turiști, pe subregiuni, în perioada 2004-2010 (milioane)

Sursa: www.worldtourism.org

Se poate observa că în topul celor mai importante destinații turistice ale Europei, în funcție de numărul de sosiri de turiști, se află, deloc surprinzător, Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, țări cu un nivel de dezvoltare foarte ridicat, cu resurse de înaltă valoare, dar și cu experiență în domeniul turismului îndelungat.

Tabelul nr. 9: Principalele destinații turistice ale Europei, în

funcție de numărul de sosiri (milioane)

Sursa: Adaptare după OMT World Tourism Baromeeter, June 2007

În ceea ce privește, încasările din turism pe subregiuni în anul 2010, pe primele două

locuri regăsim, Europa de Sud și a Mediteranei cu 116,7 miliarde euro (146,5 miliarde dolari) și Europa de Vest cu 106,9 miliarde euro (134,3 miliarde dolari), ca și în cazul sosirilor de turiști. Situația este diferită de cea înregistrată la capitolul sosiri de turiști pentru ultimele locuri ale subregiunii. Astfel, Europa de Nord a obținut 47,5 miliarde euro (59,7 miliarde dolari) în timp ce Europa Centrală și de Est, numai 29,6 miliarde euro (37,2 miliarde dolari).

Tabelul nr. 10: Încasări din turism pe subregiuni (miliarde)

Sursa: adaptare după OMT World Tourism Baromeeter, June 2007

Pe primele poziții ale clasamentului țărilor din Europa, la capitolul încasări din turism, regăsim Spania, urmată de Franța, Italia, Marea Britanie, Germania.

Se poate observa în tabelul următor, faptul că situația este similară cu cea întâlnită în cazul sosirilor de turiști, cu diferența că Spania este lider la capitolul încasări din turism, iar Franța este lider la capitolul sosiri de turiști.

Tabelul nr. 11: Topul zece al țărilor, în funcție de încasările din turism (miliarde)

Sursa: www.worldtourism.org

Tendințele turismului și criza financiară

Conform previziunilor Organizației Mondiale a Turismului, lumea la orizontul anului 2020 va fi caracterizată de pătrunderea tehnologiei în toate domeniile de activitate. Până în anul 2020 este posibil ca turiștii să aleagă ca destinații spațiul cosmic (ceea ce s-a și întâmplat deja) sau chiar să existe tururi pe lună. S-a previzionat că numărul de sosiri internaționale de turiști va crește, ajungând până în anul 2020, la aproape 1,6 miliarde. Încasările din turismul internațional (excluzând transportul) se prevede că vor ajunge la 2 mii de miliarde dolari până în anul 2020.

Viziunea pe termen lung a unor instițutii cum ar fi Banca Mondială preconizează un ritm de creștere al producției în țările în curs de dezvoltare ce se va situa în jurul valorii de 4%, iar în țările industrializate de 2,5%. Ca rezultat, Produsul Intern Brut global se va dubla. Acest lucru va însemna mai multe venituri distribuite unor categorii mai mari ale populației din diferite părți ale lumii. O cotă destul de mare din aceste venituri vor reprezenta disponibilități pentru cheltuieli de călătorie în străinătate.

De asemenea și turismul intern este important atât din punct de vedere al activității, cât și din punct de vedere al indicatorilor financiari. De-a lungul unei perioade de douăzeci de ani, multe țări industrializate se vor îndrepta și spre turismul intern. Principala creștere a turismului intern va fi în țările în curs de dezvoltare din Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa unde proporția populației participantă la turismul intern va crește considerabil.

În ceea ce privește indicatorul sosirii de turiști la nivel mondial se apreciază că până în anul 2010 numărul acestora va ajunge 1 miliard, iar până în anul 2020 va depăși 1,6 miliarde.

Europa va continua să rămână cea mai vizitată destinație turistică din lume cu un total de 717 milioane turiști în anul 2020, rata prevăzută de creștere fiind de 3,1% pe an. Aceasta este totuși cu un punct procentual sub media mondială, ceea ce va duce la o pierdere a cotei de piață a Europei de la aproape 60% în 2005 la 46% în anul 2020.

Europa va rămâne regiunea care va genera, în continuare, cei mai multi turiști, fiind responsabilă pentru aproape jumătate din sosirile de turiști în ciuda ratei anuale modeste de creștere (3,4%) comparativ cu alte regiuni.

Dacă luăm în considerare principalele țări emițătoare de turiști la nivel mondial, clasamentul este în linii mari același cu cel de acum. Pe primele poziții vom regăsi: Germania, Japonia, S.U.A., Marea Britanie și Franța. Totuși, vom avea și noi intrați în top: China care va intra pe locul 4 va genera 100 milioane de turiști, în anul 2020, orientate în principal spre țările apropiate și Federația Rusă. Aceasta va intra și ea pe locul 10 generând peste 30 milioane de turiști.

Industria europeană a turismului va face față unei concurențe în creștere atât din interiorul, cât și din afara regiunii. O multitudine de factori vor contribui la această situație: concurența economică și financiară, factorii politici, schimbările sociale și demografice, inovațiile tehnologice etc.

În același timp, o serie de bunuri și servicii vor veni în concurență cu turismul pentru a ocupa timpul liber al potențialilor turiști, ceea ce crează o altă formă de presiune competitivă. Extinderea ofertelor de petrecere a timpului liber în zonele rezidențiale (parcurile tematice sau de distracție, cluburile de sănătate, evenimentele culturale și sportive) va duce la scurtarea vacanțelor și la petrecerea acestora cât mai aproape de casă. Se așteaptă ca această tendință să fie marcată în timp de o creștere economică mai moderată.

De asemenea există și alți factori care vor marca turismul în Europa pentru următoarele decade. Introducerea euro, de exemplu, ca monedă comună pentru și mai multe țări europene va duce la creșterea numărului de călătorii în interiorul continentului european.

Dereglementarea în transportul aerian a determinat deja un aflux important de noi linii aeriene, multe dintre ele de tip low-cost (cost redus), ducând la scăderea tarifelor pe cursele pan-europene și la creșterea numărului de călătorii pentru odihnă, în special pentru așa-numitele “scurte ieșiri”.

Industria turismului a suportat un nivel de consolidare în ultimii ani, care va continua cel puțin în perioada următoare. Această activitate se referă în principal la un număr mare de touroperatori germani și britanici (Germania și Marea Britanie fiind principalele țări emițătoare de turiști ale lumii). Totuși competiția de preț pe piețele europene pare a fi principalul motiv care duce la această consolidare.

În anul 2010 s-au înregistrat 458 milioane sosiri turiști în Europa, iar în anul 2020 este prevăzută o creștere a numărului lor până la 717 milioane. Cota de piață a Europei se așteaptă să scadă de la 54,5% cât era în anul 2010 la 46% în 2020, aceasta scădere fiind consecința creșterii cotei de piață a regiunilor Asia de Est și Pacific, Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud.

Subregiunea Europa de Vest se prezenta ca cea mai vizitată regiune din Europa, atrăgând 148,7 miloane de vizitatori în anul 2010. Cu toate acestea rata de creștere pentru Europa de Vest va fi cea mai scăzută, în perioada viitoare analizată, de numai 1,9% pe an. Ca rezultat, Europa de Vest își va pierde cota de piață față de celelalte subregiuni din Europa.

Sosirile din Europa Centrală și de Est se așteaptă să crească cel mai rapid. Până la sfârșitul anului 2020 această regiune este prognozată să atragă cu 40 milioane de vizitatori mai mult decât Europa de Vest.

În plus față de subregiunea Europa Centrală și de Est, sosirile din Mediterana de Est și Europa de Nord vor crește mai rapid decât media europeană.

Sosirile din Europa de Vest și Europa de Sud vor fi mai scăzute, cu rate de creștere inferioare mediei europene.

În anul 2020, Franța va rămâne prima destinație a Europei cu peste 100 milioane de sosiri de turiști. Următoarele cinci destinații europene în anul 2020 vor fi: Spania, Marea Britanie, Federația Rusă și Republica Cehă, fiecare înregistrând între 40 și 75 milioane de turiști.

Ratele cele mai mari de creștere pentru perioada 2005-2020 sunt prognozate pentru Croația (8,4% pe an în medie), Federația Rusă (6,8% pe an), Slovenia (6,0% pe an), Turcia (5,5% pe an), Bulgaria și România (amândouă cu 4,6% pe an).

Revigorarea pieței emițătoare a Rusiei și creșterea prosperității în Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) va determina un impuls în creșterea turismului la nivelul destinațiilor din Europa Centrală și de Est, în general.

În ceea ce privește țările europene din zona Mediteranei, creșterea va continua să se concentreze în țările din est, în particular Turcia, Croația și Slovenia. Acestea se așteaptă să înregistreze rate de creștere peste media europeană. Multe din destinațiile mediteraneene care au ajuns deja la maturitate își vor pierde cota de piață, deoarece se așteaptă ca ele să înregistreze rate de creștere inferioare mediei europene. Cele mai mici rate de creștere sunt prognozate pentru țările din Europa Centrală și de Vest (Germania, Elveția, Austria și Ungaria).

Fluxurile interregionale către Europa vor crește cu 4% pe an în perioada 2005-2020 față de ritmul de creștere de 2,9% al călătoriilor intraregionale. Totuși, călătoriile intraregionale vor continua să domine turismul din Europa și în anul 2020 într-un raport de 6 la 1, dacă țările nespecificate sunt incluse la fluxurile intraregionale. Până în anul 2020, 564 milioane (aproape 80%) din sosirile de turiști din Europa vor avea ca punct de plecare tot o țară de pe “bătrânul continent”.

În ciuda crizei financiare a țărilor din Asia care a restricționat creșterea numărului sosirilor de turiști din acea zonă spre Europa, în perioada 2005-2020, în viitor se așteaptă o creștere puternică a acestui flux turistic. Numărul de sosiri din Asia de Est și Pacific spre Europa va ajunge la 45 milioane în anul 2020, iar regiunea Asia de Est și Pacific va lua locul Americii ca primă regiune emițătoare de turiști pentru Europa. Africa, Asia de Sud și Orientul Mijlociu, ca regiuni emițătoare, vor avea un ritm de creștere puțin peste media globală. Americile se vor concentra pe turismul intraregional și își vor pierde supremația pentru Europa. Totuși numărul de sosiri ale americanilor spre Europa se va dubla în anul 2020 față de anul 2005, ajungând la 43,6 milioane.

Estimările Organizației Mondiale a Turismului arată că la nivelul anului 2020 vor fi 729 de plecări ale turiștilor din Europa spre alte continente, pentru perioada 2005-2020, aceasta înregistrând un ritm mediu de creștere de 3,4%, aproape cu o jumătate de procent sub media mondială de 4,1%.

În timp, Europa va rămâne regiunea care va genera cel mai mare număr de turiști străini, însă își va pierde totuși din cota sa de piață. În anul 2005 aproape 55% din plecările de turiști erau din Europa. Până în anul 2020 acest număr va scădea până la aproape 47% datorită creșterii importanței țărilor în curs de dezvoltare (în special din Asia de Sud și Pacific).

Deși fluxurile interregionale din Europa se vor dubla aproape în anul 2020 față de anul 2005, turismul emițător din Europa spre alte regiuni din interiorul Europei (călătoriile intraregionale), vor domina plecările totale de turiști din Europa. În anul 2005, 12% din călătoriile din Europa erau spre destinații extracontinentale, iar până în anul 2020 acest procent va crește până la aproape 23%. Orientul Mijlociu va înregistra cea mai mare rată de creștere a sosirilor de turiști proveniți din Europa (7,7% pe an în perioada prognozată). Totuși, sosirile europenilor în Asia de Sud și Est și Pacific, Americi, Africa vor continua, de asemenea să crească mai mult decât media europeană a turismului emițător.

Europa de Vest va rămâne cea mai mare subregiune emițătoare din Europa, prognozându-se că va genera aproape 338 milioane de turiști în anul 2020. Subregiunea Mediterană de Est va avea cea mai mare rată de creștere a turismului emițător în medie cu 4,7% pe an.

În condițiile în care dinamica turismului european se va păstra și în viitor, așa cum anticipează experții Organizației Mondiale a Turismului, este necesar să se adopte măsuri de stimulare, dar mai ales de susținere a industriei turismului.

În acest sens la nivelul Uniunii Europene s-au luat o serie de măsuri de intervenție în anumite domenii ale industriei turismului. Principalele domenii prin care U.E. sprijină, din punct de vedere financiar turismul sunt legate de calitatea serviciilor, dezvoltare durabilă, și turism ecologic, competitivitatea destinațiilor turistice, marketingul produselor turistice, patrimoniul cultural.

CAPITOLUL AL II-LEA

ECONOMIA TURISMULUI

ROMÂNIEI ȘI GRECIEI

SECȚIUNEA I

– DATE GENERALE –

Geografia României și a Greciei

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

România este împărțită în șapte mari regiuni de dezvoltare, acestea fiind regiunea Nord-Vest ce cuprinde județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj și Bistrița, regiunea Vest ce cuprinde județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, regiunea Centru ce cuprinde județele Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna, regiunea Nord-Est ce cuprinde județele Botoșani, Suveava, Iași, Neamț, Vaslui și Bacău, regiunea Sud-Est ce cuprinde județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța, regiunea Sud ce cuprinde județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Călărași și Municipiul București și regiunea Sud-Vest ce cuprinde județele Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj si Olt.

Teritoriul actual al României mai este numit și spațiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaților Românești și a regiunilor limitrofe impuse și subordonate complementar Carpaților, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecția paralelei 45° latitudine nordică și meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanțe aproximativ egale față de extremitățile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, granița de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, granițe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova și Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, granița formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de țărm). Suprafața României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Grecia se situează în partea de sud a Europei, fiind înconjurată de apă în trei părți: la est – Marea Egee, la sud – Marea Mediterană, iar la vest – Marea Ionică. În partea nordică se învecinează cu Albania, Macedonia și Bulgaria.

Întinzându-se pe o suprafață de 132.000 km², acest stat dispune de un relief destul de variat, însă dominat în mare parte de munți (Munții Pindului, Munții Rodopi). Câmpiile sunt răsfirate cam în toate regiunile, însă acestea ocupă suprafețe restrânse, cele mai importante fiind Câmpia Thesaliei și Câmpia Macedoniei.

Dacă analizăm aspectul Greciei, putem observa că aceasta se împarte în: Grecia ontinentală (sudul Peninsulei Balcanice), Grecia peninsulară (Pensinsula Pelopones) și Grecia insulară (formată din peste 2006 de insule de diferite dimensiuni, presărate în toate cele trei mări înconjurătoare.

Scurt istoric al României și Greciei

Prin istoria României se înțelege, în mod convențional, istoria regiunii geografice românești precum și a popoarelor care au locuit-o și care, pe lângă diferențele culturale specifice și transformările politice, au dotat-o cu o identitate specifică, identitate care în timp a condus la recunoașterea României drept subiect istoric de sine stătător. Într-o accepțiune mai restrânsă, prin istoria României se înțelege doar istoria statului unitar, adică istoria statului modern România, a Regatului României și a formelor de organizare intermediare, precum și a evenimentelor care au dus la formarea sa ca stat național.

Încă înainte de anul 2.000 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi tracice, daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârșitul sec. VI î.Hr. – începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârșitul sec. IV î.Hr. – începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles și Rubobostes (prima jumătate a sec. II î.Hr.). Daco-geții erau caracterizați de către istoricul Herodot drept "cei mai viteji și mai drepți dintre traci", vorbitori ai "limbii latine vulgare"(Ovidius),

În perioada postromană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumatate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X-XII și tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu și ulterior, au fost create, mai întâi, cnezatele și voievodatele, ca formațiuni prestatale românești.

Ca în majoritatea țărilor europene, anul 1848 a adus revoluția în Moldova, Țara Românească și Transilvania. Țelurile revoluționarilor – independența completă pentru primele două și emanciparea națională pentru cel de-al treilea principat românesc – au rămas neîndeplinite, dar au fost bazele evoluțiilor următoare. De asemenea, revoluția a ajutat populațiilor celor trei principate să-și recunoască unitatea lor de limbă și a intereselor lor.

Delegații Adunărilor Ad-hoc au profitat de susținerea lui Napoleon al III-lea și de fragilitatea puterii otomane și ambiguitatea din textul Convenției de la Paris din 1858, alegându-l în 1859 pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Țării Românești și Moldovei, iar apoi al Principatelor Unite, iar de la 1862 al României.

În 1866 prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obținerea independenței române. În 1877 Carol a condus forțele armate române într-un război de independență plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881.

Participarea României la războiul din 1877-1878 și cucerirea independenței de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă semnificație morală pentru că a ridicat conștiința națiunii române libere și a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai puțin important a însemnat eliberarea altor populații balcanice de sub dominația otomană, contribuind decisiv la evoluția acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului național.

Noul stat, aflat la confluența Imperiilor Otoman, Austro-Ungar și Rus, cu vecini slavi pe trei părți, aspira la vest, în principal la Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei. La sfârșitul războiului, Imperiile Austro-Ungar și Rus au dispărut; corpurile reprezentative create în Transilvania, Basarabia și Bucovina au ales unirea cu România, rezultând România Mare.

Majoritatea guvernelor române dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial au păstrat forma, dar nu și substanța unei monarhii constituționale liberale. Mișcarea naționalistă aproape mistică Garda de Fier, a devenit un factor politic major în exploatarea fricii de comunism și resentimentul pretinsei dominații străine și mai ales evreiești asupra economiei. În 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă membri ai acestei mișcări, Regele Carol al II-lea a destituit guvernul și a instituit o dictatură regală de scurtă durată. El a fost silit să abdice la 6 septembrie 1940, ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de România în același an. În locul lui a venit la tron regele Mihai I, care a lăsat conducerea statului primului ministru, mareșalul Ion Antonescu.

Țărmurile mării Egee au văzut dezvoltarea primelor civilizații europene, și anume cele ale minoanilor și miceenilor. După ce acestea au început să cadă, a urmat o Eră Neagră până în 810 î.Hr, când a apărut o nouă civilizație elenă. A fost Grecia polis al orașelor-state care stabilea colonii în Marea Mediterană, care rezista invaziilor perșilor și a cărei cultură va fi baza civilizației elene, după căderea imperiului lui Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei).

Această cultură a avut o influență majoră asupra Imperiul Roman si romanilor, care deși au reușit să treacă de armata grecească decăzută în 168 î.Hr, au fost cuceriți ei înșiși de civilizație. Pe când era o provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar când imperiul s-a împărțit în două, Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit o natură grecească. Din secolul IV până în secolul XV, Imperiul Bizantin a supraviețuit atacurilor din vest și din est, până când pe 29 mai 1453, Constantinopulul a căzut în fața otomanilor.

Domnia otomană se va păstra până în 1821 când grecii își declară independența. După încheierea Războiul de independență al Greciei în 1828, Grecia alege calea unei monarhii, înființându-se Regatul Greciei (1833). În secolul XIX și la începutul secolului XX, Grecia încearcă să-și însușească populația vorbitoare de greacă din Imperiul Otoman, crescând încetul cu încetul în teritoriu și populație, până în 1947, când ajuge la mărimea sa de astăzi.

După cel de-Al Doilea Război mondial, Grecia a trecut printr-un război civil ce a durat până în 1949, după care a aderat la NATO în 1952. Pe 21 aprilie 1967 armata a preluat puterea în urma unei lovituri de stat, formând așa-numitul Regim al Coloneilor. În 1973 regimul a abolit monarhia greacă. Problema Ciprului a dus la prăbușirea dictaturii militare în 1974 și la stabilirea unei republici democratice în 1975, după un plebiscit (sau referendum). Grecia a aderat la UE în 1981 și a adoptat euro ca monedă în 2007.

Demografia României și Greciei

Conform recensământului din 2008, România are o populație de 21.680.974 de locuitori și este de așteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populației ca urmare a sporului natural negativ. Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă, conform recensământului din 2008, 89,5 % din numărul total al populației. După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populație, respectiv un număr de aproximativ 1.400.000 de cetățeni. După datele oficiale, în România trăiesc 535.250 de țigani(rromi). Alte comunităț i importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaților, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor și armenilor. Din cei 745 421 de germani câți erau în România în 1930, în prezent au mai rămas aproximativ 60.000. De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796.056 de evrei, însă la recensământul din 2008 au fost numărați 6.179.

Organismul oficial de statistică al Greciei este Serviciul Național de Statistică din Grecia (NSSG). Potrivit NSSG, populația totală a Greciei în 2007 a fost 10,964,020. Această cifră este împărțită în 5,427,682 bărbați si 5,536,338 femei. Așa cum arată statisticile din 1971, 1981, și 2007, populația greacă a suferit un proces de îmbătrânire în ultimele decenii.

Rata natalității în anul 2009 a fost de 9.5 la 1.000 de locuitori (14,5 la 1.000 în iunie 1981). În același timp, rata mortalității a crescut ușor de la 8,9 la 1.000 de locuitori în 1981 la 9,6 la 1.000 locuitori în 2009. În 2007, 16,71% din populație era de 65 de ani și peste, 68.12%, cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, iar 15,18% au fost de 14 ani și mai tineri.

Societatea greacă, de asemenea, s-a schimbat rapid cu trecerea timpului. Rata căsătoriei a tot scăzut de la aproape 71 la 1.000 de locuitori în 1981 până în 2008, doar pentru a crește ușor în 2009 la 61 la 1000 și apoi să cadă din nou până la 51 în 2010. Rata divorțului pe de altă parte, a înregistrat o creștere de la 191,2 la 1.000 de căsătorii, în 1991 la 239,5 la 1.000 de căsătorii, în 2010. Aproape două treimi din poporul grec locuiește în mediul urban. Cele mai mari municipalitați din Grecia în anul 2007 au fost: Atena, Salonic, Pireu, Patras, Iraklion, Larissa si Volos.

De-a lungul secolului al XX-lea, milioane de greci au migrat în Statele Unite, Australia, Canada, Marea Britanie și Germania, creând o înfloritoare diasporă grecească. Cu toate acestea, tendința de migrare a fost acum inversată după îmbunătățirile importante ale economiei elene începând cu anii 80.

Elemente de economie a României și Greciei

Economia României este într-o continuă dezvoltare datorită reformelor economice. Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini este în continuă dezvoltare. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

În cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare, Petroșani și Sibiu, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de mecanică fină.

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești. Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Brașov troleibuze la București, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. In combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară si alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt, de asemenea, industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor si tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Economia Greciei este una cu orientare spre piața și intervenție minimă din partea statului. Incepând cu jumatatea anilor ’90 scena financiară elenă este caracterizată de un nou dinamism. Convergența nominală a economiei grecești cu economiile partenerilor săi din UE a fost decisivă și bine pusă la punct; însă indicatorii macroeconomici continuă să crească.

Grecia era o țară cu tradiție exclusiv în agricultură dar în ultima vreme importanța activităților din primul și al doilea sector economic (agricultură și, respectiv, industria) a intrat pe o pantă descendentă în favoarea ascensiunii din sectorul serviciilor.

Cele mai importante ramuri economice sunt producția de manufactură, care ocupă 12% din PIB și 14,4% din rata totală a forțelor de muncă, și construcțiile care ocupă 7,2% din PIB și 7,3% din rata de angajare.

Industria de manufactură înglobează un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, fiind caracterizată de un grad mare de flexibilitate și initiativă. Majoritatea companiilor de manufactură sunt mici afaceri familiale, în timp ce marile companii se dedică industriei produselor alimentare și băuturilor, îmbrăcăminții și textilelor, produselor chimice și plastice, petrolului și produselor pe bază de cărbune, produselor din sticlă și cimentului, iar noile întreprinderi care sunt în dezvoltare dedicate tehnologiei și telecomunicațiilor.

Agricultura reprezintă în continuare o sursă importantă de venit. Condițiile climatice ale Greciei favorizează cultivarea legumelor și fructelor (maslinele și uleiul de măsline, strugurii, pepenii galbeni, piersicile, roșiile și portocalele sunt unele dintre cele mai importante culturi din Grecia), tutunului, bumbacului, viilor, ca și crescutul oilor și caprelor.

Activitățile din sectorul primar au beneficiat vreme îndelungată de fondurile UE. In momentul de față, agricultura se concentrează asupra cresterii competitivității prin mecanisme de producție, de procesare și de marketing, dar și asupra modernizării infrastructurii și a zonelor rurale prin protejarea și îmbunătățirea resurselor naturale și a mediului.

În domeniul pescuitului, piscicultura s-a dovedit a fi industria cu cea mai mare și rapidă dezvoltare, transformând Grecia în lider pe piață mondială a crescătorilor de pește.

Sectorul serviciilor din Grecia este cel mai bine reprezentat și are cea mai rapidă dezvoltare din economie, contribuind cu aproximativ 70% la PIB și ocupând 61% din rata totală de angajare. Cele mai importante domenii din sectorul serviciilor sunt: turismul, navigația, finanțele și comerțul.

Turismul reprezintă cea mai dezvoltată industrie în Grecia, plasându-se pe locul al 15-lea în ierarhia mondiala a destinațiilor turistice și primind în jur de 13 milioane de turisti anual, mai mult decat populația totală a țării.

Navigația este un alt sector dinamic în economia țării și un reprezentant eficient al Greciei în lume. Flota comercială a Greciei se află pe locul 5 mondial ca putere marină și reprezintă 50% din flota Uniunii.

Alți indicatori economici

Indicatorii turismului furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de politică turistică, permitând totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acțiuni. Indicatorii pot fi indici simpli, economici și sociali cu referire la mărimi și variabile în timp cât și în spațiu, dar pot fi și indici sintetici care cuantifică relațiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând în prealabil calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic.

5.1. Indicatorii cererii turistice

Aceasta grupă de indicatori reflectă distribuția și evoluția în timp a cererii turistice globale, externe și interne. Ei reflectă de asemenea comportamentul cererii privind utilizarea mjloacelor de transport și a echipamentului de primire și pot fi folosiți pentru studierea provenientei și destinației cererii turistice, a motivelor de călătorie, a sejurului mediu și a fidelității față de o anumită destinație.

5.1.1. Indicele modificarii cererii turistice (total sosiri)

Tabel 1.1

Se va calcula modificarea evoluției în timp a cererii turistice a numărului total de sosiri în România și Grecia pe perioada 2006-2010 dupa urmatoarea formulă:

, unde

CGi – cererea turistică în anul i

CG0 – cererea turistică în anul 0

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Conform datelor analizate evoluția cererii turistice în România a înregistrat o scădere de 6,19% în anul 2007 comparativ cu anul 2006 și o scădere de 2,92% în anul 2008 compativ cu anul 2007. Incepând cu anul 2009 se produce o creștere de 16,71% față de anul precedent. Creșterea continuă cu 17,96% și în anul 2010 comparativ cu anul 2009.

Grecia înregistrează creșteri ale cererii turistice pe primele două perioade calculate, respectiv de 1,53% pe perioada 2007/2006 și de 1,70% pe perioada 2008/2007, iar apoi se înregistreaza scaderi de 1,85% în perioada 2009/2008 și apoi de 2,95% în perioada 2010/2009.

Figura 1.1

Conform graficului observăm ca dupa doua perioade de scădere cererea turistică a României este în continuă creștere pe când totalul de sosiri din Grecia a intrat într-un regres.

5.1.2. Indicatorul duratei medii de sejur

La nivel global, durata medie de sejur este rezutatul raportului între numărul de zile de prezență turistică la o anumită destinație și numărul total de turiști prezenți pe teritoriu.

, unde ZT – număr zile turist

T – număr turiști

Durata unui sejur mediu în România înregistrată pe baza datelor din anul 2006 este de 3,35 zile. Valorile înregistrate pe următorii ani sunt de 3,67 zile pentru anul 2007, de 3,60 zile pentru anul 2008, în timp ce pentru anii 2009 și 2010 se înregistrează valori de 3,19 respectiv 2,80 zile.

Valoarea sejurului mediu înregistrată în Grecia în anul 2006 este de 4,36 zile. Valoarea de 4,42 zile este înregistrată în anul 2007, iar valorile pentru următorii ani sunt de 4,54 zile în anul 2008, 4,36 zile în anul 2009 și 4,33 zile în ultimu an.

Figura 1.2

Se observă că pe durata anilor calculați durata medie de sejur în Greciei nu prezintă fluctuați mari ale valorilor, în timp ce România a intrat pe o pantă descendentă

5.2. Indicatorii ofertei turistice

Acești indicatori se calculează pentru oferta întreprinderilor și reflectă reparția și variația în timp și în structură a ofertei acestora și în mod individual, pentru fiecare întreprindere ofertantă.

5.2.1. Indicele modificării numărului unităților de cazare

Tabel 1.2

Oferta globală de cazare cuprinde unitățile hoteliere, unitățile nehoteliere, cabanele, campingurile, etc. Se va calcula variția în timp a numărului de unități de cazare. , unde : UC1 – unități de cazare în anul 1

UC0 – unități de cazare în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

La indicele numărului unităților de cazare ambele țări prezintă creșteri între perioadele analizate. Astfel în perioada 2007/2006 s-a înregistrat o crestere de 4,65% în România și 0,63% în Grecia. Perioada 2008/2007 s-a înregistrat o crestere de 2,20% în România si 0,80% în Grecia. România a înregistrat o crestere de 6,77% în perioada 2009/2008 în timp ce Grecia doar de 1,32%, iar în perioada 2010/2009 s-a înregistrat o creștere de 9,27% în România, respectiv 2,09% în Grecia

Figura 1.3

Necesitatea unei baze tehnico materiale de cazare cât mai numeroasă este un lucru observat de ambele țări. Astfel pe perioadele analizate atât în România cât și în Grecia se înregistrează creșteri ale numărului de unități de cazare

5.3. Indicatorii relatiei cerere-ofertă

Aici vor fi calculați indicatorii care informează asupra activității și dinamicii agenților economici din turism, respectiv firmele turistice. Utilitatea acestor indicatori constă în faptul că ei reflectă gradul de utilizare al fiecărei întreprinderi turistice.

5.3.1. Indicele evoluției înnoptărilor (total)

Tabel 1.3

Evoluția înnoptărilor în unitatile de cazare din Romania și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor în România a înregistrat o scădere de 4,66% în perioada 2008/2007. In rest celelalte trei perioade au înregistrat creșteri și anume: în perioada 2007/2006 o creștere de 2,69%, în perioada 2009/2008 o creștere de 3,29% și în ultima perioada dintre ani 2010/2009 o creștere de 3,68%.

Grecia înregistrează în primele două perioade creșteri, de 2,98% în perioada 2007/2006, și de 4,51% în perioada 2008/2007, iar în perioadele 2009/2008 și 2010/2009 numărul înnoptărilor înregistrează o scădere de 5,75% respectiv 3,57%.

Figura 1.4

Analizând pe baza graficului putem observa că în ultimile două perioade analizate România prezintă o crestere a numărului de înnoptări, contrar Greciei care se află într-o scădere evidentă.

5.3.2. Indicele evoluției înnoptărilor (turiști străini)

Tabel 1.4

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Evoluția înnoptărilor turistilor străini în România prezintă creșteri spectaculoase pe toate cele patru perioade analizate. In perioada 2007/2006 înnoptările au crescut cu 11,26%, în perioada 2008/2007 înnoptările au crescut cu 5,98% și creșterile din perioadele 2009/2008 și 2010/2009 au înregistrat valori de 9,16% respectiv 20,50%.

În Grecia înnoptările au înregistrat creșteri mici de 0,01% și 0,68% în perioadele 2007/2006 și respectiv 2009/2008, în timp ce în ultima perioadă numărul înnoptărilor a scăzut u 2,39%.

Figura 1.5

Cele patru perioade analizate înregistrează creșteri procentuale mari ale înnoptărilor în România, comparativ cu creșterile înregistrate în Grecia.

5.3.3. Indicele evoluției înnoptărilor (turism intern)

Tabel 1.5

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula conform formulei : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

În România numărul înnoptărilor proveniți din turismul intern are o scădere de 6,28% în perioada 2008/2007, iar în celelate perioade se înregistrează creșteri de 1,50% pentru perioadă 2007/2006, de 2,28% pentru perioada 2009/2008 și de 0,59% în perioada 2010/2009.

După ce în primele două perioade analizate Grecia s-au înregistrat creșteri, de 4,00% în perioada 2007/2006 și de 5,05% în perioada 2008/2007, au urmat scăderile de 7,81% din perioada 2009/2008, respectiv scăderea de 4,06% din perioada 2010/2009.

Figura 1.6

Înnoptările provenite din turismul intern prezintă variații de la o perioadă la alta. In Grecia după creșteri de 4,00% și 5,05% se observă scăderi bruște de până la 7,81%.

5.4. Indicatorii efectelor economice directe

Acești indicatorii măsoară efectele economice absolute și relative datorate activității turistice in general (turism inter și internațional) precum și dinamica lor. In acest scop sunt calculați indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii prețurilor.

5.4.1. Încasarea medie pe turist

Tabel 1.6

Pentru a calcula încasarea medie pe turist vom aplica următoarea formulă:

, unde:

IT – încasări totale din turism

T – număr total de turiști

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Incasarea medie pe un turist în România a fost în anul 2006 de 57,18$, în timp ce în Grecia a fost de 697,31$. Incasările continuă să crească pentru ambele țări ajungând în anul 2007 la 61,97$ în România și la 726,73$ în Grecia. In anul 2009 în România s-a înregistrat o încasare medie pe turist de 69,46$ în timp ce în Grecia încasarea a fost de 761,67$. In anii 2009 și 2010 România a ajuns la o încasare medie pe turist de 79,89$ respectiv 76,21$ și în Grecia valorile calcultate au ajuns la 856,01$ și 840,78$.

Figura 1.7

Încasarea medie pe turist este pe o pantă ascendentă atât în România cât și în Grecia, valorile obținute crescând de la an la an.

5.4.2. Incasarea medie pe locuitor

Tabel 1.7

Încasarea medie pe locuitor se calculează folosind formula:

, unde:

IT – încasări totale din turism

Pop – populație

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

România înregistreaza incasări destul de reduse pe an. Astfel în anul 2006 obține o incasare de 13,42$, în anul 2007 obține o încasare de 13,65$, în anul 2008 obține o incasare de 15,28$, în anii 2009 și 2010 se continuă panta ascendentă realizându-se încasări de 20,57$ respectiv 23,21$

Grecia obține încasări medii pe locuitor foarte mari. De la 788,72$ valoare obținută în 2006, incasarea intră într-o creștere continuă ajungând la 832,48$ în 2007, 884,33$ în 2008, 972,16 $ în 2009 și în final la 923,85$ în anul 2010.

Figura 1.8

Se observă diferențe extrem de mari între încasările medii pe locuitor între cele două țări.

5.5. Indicatorii densității turistice

Acest grup de indicatori cuantifică relația între cererea turistică, cheltuielile și oferta turistică, pe de o parte, și cheltuielile și populația care suportă încărcătura activității turistice, pe de altă parte.

5.5.1. Indicatorul densității turistice în raport cu populația

Cuantifică unul din aspectele sociale care decurg din circulatia turistică, respectiv presiunea turistică exercitată asupra populației.

, unde: T – număr total de turiști Pop – populația

Densitatea turistică a României înregistrată în raport cu populația înregistrază în anul 2006 valorea de 0,23 turiști/locuitor, In anul 2007 densitatea este de 0,22 turiști/locuitor. In următorii ani nu se înregistrează variații mari obținându-se valori de 0,22 turiști/locuitor în anul 2008, de 0,26 turiști/locuitor în 2009 și de 0,30 turiști/locuitor în 2010.

Densitatea turistică a Greciei înregistrează valori de aproximativ cinci ori mai mari decăt cele ale României. Astfel în anul 2006 înregistrează valoarea de 1,13 turiști/locuitor, în anul 2007 valoarea este de 1,14 turiști/locuitor, în anul 2008 obține un rezultat de 1,16 turiști/locuitor, în anul 2009 se înregistrează valoarea de 1,13 turiști/locuitor și în anul 2010 densitatea ajunge la valoarea de 1,10 turiști/locuitor.

Figura 1.9

Densitatea turistică a celor două țări se menține la valori similare, neînregistrându-se variații majore ale rezultatelor pe durata celor cinci ani analizați.

5.5.2. Indicatorul densității turistice în raport cu suprafața

Indicatorul se va calcula folosind formula , unde:

T – număr total de turiști Supr. – suprafața

Densitatea turistică pe km² în România în anul 2006 a fost de 22,08 turiști/ km². Valorile înregistrate pe următorii ani sunt: de 20,71 turisti/km² în anul 2007, de 20,11 turisti/ km² în anul 2008. Densitatea turistică continuă să crescă ajungând în anul 2009 la valoarea de 23,47 turiști/ km² iar în anul 2010 ajunge la valoarea de 27,68 turiști/ km².

În Grecia se înregistrează o valoare de 93,38 turiști/ km² în anul 2006. In anii următori valoarea ajunge la 94,90 turisti/ km² în anul 2007, crescând în anul 2008 la 96,52 turiști/ km². Din acel moment densitatea turistică scade ajungând la 94,37 turiști/ km² în 2009 iar apoi 91,49 turiști/ km² în 2010.

Figura 1.10

Observăm că densitatea turistică în raport cu suprafața Greciei este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a României. Nu se întălnesc mari fluctuații în tabel între datele analizate pe fiecare țară în parte.

5.5.3. Indicatorul densității turistice în raport cu locurile de cazare

Acest indicator se va calcula raportând numărul total al soșirilor comparativ cu numărul de locuri conform formulei :, unde:

T – număr total de turiști LC – locuri cazare

Densitatea turistică în raport cu locurile de cazare din România pentru anul 2006 înregistrează valori de 18,80 turiști/loc de cazare. Această valoare variază următorii ani ajungând la 17,82 turiști/loc de cazare în anul 2007, la 17,59 turiști/loc de cazare în anul 2008, la 20,45 turiști/loc de cazare în 2009 și la 23,92 turiști/loc de cazare în anul 2010.

Figura 1.11

In Grecia conform datelor analizate pe durata celor 5 ani se înregistrează următoarele valori de 17,52 turiști/loc de cazare în anul 2006, de 17,51 turiști/loc de cazare în anul 2007, de 17,49 turiști/loc de cazare în anul 2008, de 16,94 turiști/loc de cazare în anul 2009 și de 15,94 turiști/loc de cazare în anul 2010.

Se observă conform graficului și calculelor valori destul de apropiate între cele două țări în primi trei ani analizați, iar apoi în România raportul turistilor/loc de cazare crește în comparație cu Grecia.

5.5.4. Indicatorul densității locurilor de cazare în raport cu suprafața

Se va calcula conform formulei : , unde:

Supr. – suprafața LC – locuri cazare

Conform rezultatelor obținute rezultă că în România în anul 2006 se găsesc 1,175 locuri de cazare / km². Valoarea scade pe anii 2007 și 2008 ajungând la valori de 1,162 locuri de cazare / km² respectiv 1,143 locuri de cazare / km². In anul 2009 se înregistrează 1,148 locuri de cazare / km² în timp ce în 2010 valoarea este de 1,158 locuri de cazare / km².

Grecia are o densitate a locurilor de cazare în raport cu suprafața mult mai dezvoltată ca a României. Astfel în anul 2006 întălnim 5,329 locuri de cazare / km², în anul 2007 întălnim 5,420 locuri de cazare / km², în anul 2008 întălnim 5,518 locuri de cazare / km², în anul 2009 întălnim 5,592 și în anul 2010 înregistrăm valoarea cea mai mare, respectiv de 5,767 locuri de cazare / km².

În cei cinci ani analizați densitatea locurilor de cazare în raport cu suprafața nu înregistrează creșteri semnificative.

5.6. Indicatori ai preferinței relative (relațiilor româno-grecești)

Se va calcula preferința relativă după următoarea formulă :

Tabel 1.8

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Preferința românilor de a vizita Grecia are o pondere de 0,150% din populația țări în anul 2006. In anul 2007 se înregistrează un procent de 0,152%, în anul 2008 se înregistrează 0,141%. Valorile de 0,158% și 0,175% se înregistrează în anii 2009 și 2010.

Preferința grecilor de a veni în România este de 0,653% în anul 2006. De atunci se înregistrează o pantă descendentă și ajung la 0,616% în anul 2007, la 0,541% în 2008, la 0,548% în 2009 și la 0,421% în 2010.

Figura 1.12

Observăm că preferința românilor de a vizita Grecia nu înregistrează variații în cei cinci ani analizați, în timp ce preferința relativă a grecilor este în scădere

SECȚIUNEA A II-A

– TURISMUL ROMÂNIEI ȘI GRECIEI –

Scurt istoric al turismului în România și Grecia

Din punct de vedere economic, turismul se constituie ca o principală sursă de redresare a economiilor naționale a acelor țări care dispun de importante resurse turistice și le exploatează corespunzător.

Privit în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, și indirect, în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații de agrement etc.

România a reprezentat o destinație turistică importantă pentru piața zonală, promovând, cu precădere, produsele turistice de litoral, stațiunile balneare, programele culturale și mănăstirile din nordul Moldovei și Bucovina. Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigențele cererii turistice și ale produselor turistice similare de pe piața internațională. Structurile turistice de primire și îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și de calitate modică, iar raportul calitate-preț este neconcludent. De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă pentru România. Pentru a ieși din competiția turistică internațională este necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică. Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a stațiunilor turistice, și crearea de produse turistice noi, stațiuni, programe originale, atractive și inedite ce ar putea, printr-o activitate susținută de promovare pe piața internațională, să direcționeze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune și dezvoltarea ofertei de agrement și de animație, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice și de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în țările cu tradiție turistică din lume.

În prima jumătate a anilor 1960 țara noastră a cunoscut o dezvoltare semnificativă a capacităților de cazare turistică, în special în zona litoralului Mării Negre.

La începutul anilor '70, România era deja cunoscută pe piața principalelor țări europene generatoare de turiști, în special în Germania, Marea Britanie, Țările Scandinave, Franța, Italia, Austria, Belgia ș.a. Începând cu anii '80, țara noastră a cunoscut un declin puternic al sosirilor de turiști străini, tendință care s-a menținut, sub forma atenuată, și în anii '90.

Cauza principală o constituie lipsa de fonduri pentru investiții destinate dezvoltării, modernizării și reabilitării infrastructurilor specifice ca urmare a procesului lent și complicat al privatizării, aplicării unei fiscalități neadecvate, inexistenței unor facilități în domeniul creditelor bancare etc.

În ultimii 2-3 anii (2010-2006), s-a înregistrat, întradevăr, o evoluție a cererii pentru turismul de litoral extern, însă. Din păcate, turismul de litoral românesc a avut de suferit, înregistrându-se un număr scăzut de turiști, față de anii precedenți. În comparație cu 1989, când pe litoral se aflau 1,8 milioane turiști, în 2010 numărul turiștilor a scăzut la sub 750.000.

În aceeași perioadă, numărul turiștilor străini a crescut cu 7,2%, cei mai mulți fiind germanii – aproximativ 19.500, urmați de italieni – aproximativ 7.500, suedezi – 7.200, ruși – 6.700 turiști, francezi – 5.700 și americani – 3.000 turiști pe sezon.

Baza de cazare din cele două țări este calculată tinând cont de numărul total de unități și numărul de unități hoteliere, precum și numărul locurilor de cazare în perioada 2006-2010.

Tabel 1.9 Tabel 1.10

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Tabel 1.11 Tabel 1.12

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul unități hoteliere

România Grecia

În perioada 2007/2006 indicele numărului de hoteluri a crescut cu 2,09% în România. Si în celelalte trei perioade am înregistrat tot creștere. In 2008/2007 o creștere de 0.97%, în 2009/2008 o creștere de 5,85%, în 2010/2009 o creștere de 4,74%.

Indicatorul numărului de hoteluri din Grecia crește cu 2,87% în perioada 2007/2006, crește cu 1,16% în perioada 2008/2007.

In ultimile două perioade se înregistrează tot creșteri de 2,82% și 4,19% pe perioada 2009/2008 respectiv 2010/2009.

Figura 1.13

Numărul de hoteluri a înregistrat creșteri pe toate cele patru perioade analizate atât în România cât și în Grecia.

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul locurilor de cazare

În privința numărului locurilor de cazare analiza pe perioada 2007/2006 a înregistrat o scădere de 1,06%, și în perioada imediat următoare 2008/2007 altă scădere de 1,61%. Ultimele două perioade au înregistrat cresteri de 0,37% în perioada 2009/2008 și de 0,85% în perioada 2010/2009.

În ceea ce priveste numărul de locuri din Grecia pe toate perioadele s-au înregistrat cresteri și anume: 1,69% în perioada 2007/2006, 1,82% în perioada 2008/2007, 1,34% în perioada 2009/2008 și 3,12% în perioada 2010/2009.

Figura 1.14

Cu toate ca numărul unităților de cazare a crescut în România, în perioadele 2007/2006 și 2008/2007, numărul locurilor de cazare a înregistrat scăderi. Grecia și-a mărit în fiecare perioadă numărul locurilor de cazare

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul locurilor de cazare în unitățile hoteliere

În privința numărului locurilor de cazare în unitățile hoteliere România înregistrează scăderi de 0,09% și de 0,27% în primele două perioade analizate și începând cu perioada 2009/2008 procentul modificarii creste cu 0,95% și apoi cu 1,00% în perioada 2010/2009.

Grecia prezintă creșteri accentuate de 3,54% în perioada 2007/2006, de 5,67% în perioada 2008/2007. In perioada 2009/2008 se înregistrează cel mai scăzut procentaj de creștere al modificărilor de doar 0,33%. In ultima perioadă analizată se înregistrează creșteri de 6,25%.

Figura 1.15

Se poate observa conform graficului că numărul locurilor de cazare din unitățile hoteliere în Grecia este în plină ascensiune, exceptând perioada 2009/2008. In cazul României după scăderea din primele două perioade acum se observă o mică redresare prin cresteri procentuale de 0,95 și 1.

Turismul în Grecia

Grecia continentală

Printre cele mai importante resurse antropice din Grecia se regăsesc:

Acropole

Dealul Acropole, supranumit și "Stânca Sacră" a Atenei, este poate cel mai important loc din toata capitala Greciei. Pe rând loc de cult, zona rezidențială sau amâdouă, clădirile ridicate aici, adevărate minuni arhitectonice, reflectă exact trecerea timpului peste Grecia.
Prima dată Acropole a fost locuit în perioada neolitică. In perioada arhaică (650-480 I.C.) s-a instaurat în acest loc cultul zeitei Atena, după cum arată numeroasele însemnări de pe clădiri sau bazoreliefuri decorative.

În timpul perioadei clasice au fost ridicate cele 3 temple importante: Parthenon, Erechtheion și Templul lui Nike. De asemenea, Propylaea, intrarea monumentala în zona sacra, a fost construită în aceeași perioadă.

Monumentele de pe Acropole reflecta succesiunea istoriei pe aceste meleaguri.

Parthenon. Este cel mai important și mai cunoscut monument al civilizatiei vechi grecești, fiind deseori considerat simbolul Greciei. Este dedicat zeitei Athena Parthenos, patroana orașului Atena. Construcția sa a durat 9 ani, iar decorațiile exterioare au fost finalizate 6 ani mai târziu, în 432 B.C. Monumentala construcție a fost inițiată de Perikles, supervizata de Pheidias, faimosul sculptor atenian, în timp ce Iktinos și Kallikrates au fost arhitecții clădirii.
Este construit în stil doric, cu 8 coloane pe fiecare din fețele mici și 17 pe cele două mari.

De-a lungul epocilor, Parthenon-ul și-a păstrat caracterul de lacaș religios, fiind transformat pe rând în biserică bizantină, latină și apoi în moschee musulmană.

Erechtheion. Templul Erechtheion este un templu construit în stil ionic. Partea sa principală este împărțită în două secțiuni, dedicate venerării celor 2 zeități principale din Attica: Athena și Poseidon-Erechtheus.

În partea de sud se găsesc sculpturile faimoaselor Cariatide.

Templul lui Nike. Construit tot în stil ionic, templul este dedicat zeitei Atena Nike. Pe una din cele 4 fețe ale sale (fața estică) se regăseste un bazorelief descriind o conferință a zeilor, în timp ce pe celelalte 3 sunt scene din diverse bătălii.

Biserica "Sfintul Evanghelist Ioan" din Efes

A fost construitș de împaratul Iustinian (527-565) pe locul unei biserici mai vechi în care se află mormântul Sf. Ioan Evanghelistul. A fost un foarte important loc de pelerinaj al creștinătății. In secolele VII și VIII a fost înconjurată de puternice ziduri cu 20 de turnuri de apărare pentru a fi protejată împotriva atacurilor arabe. In fața altarului se află nederanjat mormântul Sf. Ioan – ucenicul cel iubit al Mântuitorului. Mormântul este acoperit cu o placă de marmură cu patru coloane de marmură pe colțuri

Castelul Chora

Turn de graniță pentru protecția fortăreței Sanoudos în Chora. Peretele care înconjoară fortăreața este pentagonal și are 3 porți. Turnul Glezos se află lângă poarta de nord-vest. Are 4 niveluri și este singurul turn din Naxos care are de asemenea un turn rotund atașat de el.

Delfi

Delfi (sau Delphi) este un oraș în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo și locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în intreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului

Delphi se află pe un platou în versantul muntelui Parnassus. Ramificarea semicirculară se cheamă Phaedriades, de aici se vede Valea Pleistos. La aproximativ 15 km sud-vest de Delphi se află orașul port Kirrha în Golful Corintean.

Knossos

Knossos este locul cel mai important și cel mai cunoscut al civilizației Minoniene. Este cea mai mare locație arheologică din Creta. Conform tradiției a fost locul legendarului rege Minos. Palatul este legat de senzaționale legende ca ceea a Labirintului și a Minotaurului, și cea a lui Daidalos și Icar.

Conform mitologiei grecesti, palatul din Knossos a fost proiectat de către arhitectul Daidalos cu o așa complexitate încât oricine era pus înauntru nu mai găsea ieșirea. Regele Minos care a hotărât construcția palatului, a decis ca arhitectul să fie ținut prizonier pentru a se asigura că acesta nu va divulga nimănui planul palatului. Labirintul era considerat în mitologia greacă lăcașul minotaurului.

Muntele Athos

Sfântul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km, o lățime ce variază între 8-12 km , aria totală fiind de 360 km patrați.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.

De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp

Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului.

Mânăstirea Constamonitu

A fost zidită la început de Impăratul Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, care se mai numeste si mânăstirea lui Constantin. Ruinându-se, a fost zidită măreată si frumoasă cu ajutoare date de Impăratii Rusiei.

In interior are 8 paraclise. Are 2 icoane, făcătoare de minuni, una a Maicii Domnului, și alta a Sf. Arhidiacon Stefan, 19 cutii cu Sfinte Moaște diferite, o parte din mâna Sf. Arhidiacon Stefan, capul Sf. Vlasie și osul de la umărul drept al Impăratului Constantin cel Mare, o evanghelie îmbrăcată în Aur donată din 1820.

In bibliotecă, se mai găsesc pe lângă cărti, și manuscrise vechi de mare valoare, și anume: 14 manuscrise scrise pe pergament din sec. VII-XIV, 84 pe hârtie, cuprinzând materii religioase din Sec, XIV – XVIII și 12 tot pe hârtie, de muzică Bisericească, din Sec. XVI – XVIII.

Mânăstirea Cutlumus

Prima biserică a fost construită aici în secolul al X-lea. In secolul al XIII-lea a fost rezidită și iarăși distrusă de invadatori. In a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost rezidită de domnii Tării Românești. Astfel Vlaicu Vodă dă ajutoare mari pentru reconstruirea bisericii, a incintei și chiliilor, între anii 1364-1372; Mircea cel Bătrân dă ajutoare pentru zidirea clopotniței în anul 1388. Radu cel Mare rezideste integral chiliile si un turn de apărare între 1502-1508; Neagoe Basarab zideste trapeza, bolnită, portul (arsanaua), zidul de incintă și dă anual cite 10.700 aspri, între anii 1514-1521, iar Matei Basarab face reparații generale între anii 1637-1641.

Mulți alți domnitori romani au dat nenumărate ajutoare pentru reparații, întreținere și extindere. Mânăstirea Cutlumus cu hramul "Schimbarea la Față a Domnului", este una dintre cele mai mari ctitorii românești în Athos

Mânăstirea Marea Lavra

Această Sf. mânăstire Lavra, a fost întemeiată pe la anul 963 prin osârdia pustnicului Atanasie din Trapezunda, și cu ajutoare bănesti date de catre împăratii Bizantini, Nichifor Foca (963-959) și loan Tzimisca (969-973). Ruinându-se cu vremea a fost înfrumusetată de către domnitorii tării Românesti: Alexandru-Basarab și Vladislav-Basarab (1364-1374). Ei au dăruit și o icoană a sf. Athanasie cel Mare de mare artă lucrată în argint si aur. Intr-o parte și alta a icoanei se văd chipurile gravate ale lui Vladislav-Basarab și al sotiei sale d-na Ana Vintilă-Vodă. Voevodul Ungro-Vlahiei (1532-1535) cu fiul lor Drăghici au dăruit o icoană numită "Egumenita".

Mânăstirea Pantocrator

Primul ctitor al ei a fost împăratul Alexie Comneanul, în a doua jumătate a sec. XIV. Mai târziu din cauza cutremurului a stat multă vreme pustie. Evlavia românească a reînoit-o. Banul-Gavril din România și cu alti boeri crestini au refăcut-o au zugrăvit-o și au împodobit-o frumos.

Meteora

In inima Greciei există niște stânci ciudate, unice în lume. Ele străjuiesc orașelul Kalambaka și sfredelesc linia orizontului, fiind vizibile din orice parte te-ai apropia de această asezare Au fost numite Meteora, probabil pentru că, după ce ani de-a randul au fost cercetate cu mijloace științifice, compoziția lor nu a putut fi detectată în totalitate. Mai pe scurt: par picate din cer. Pe vârfurile lor lipsite de vegetatie s-au ridicat, încă de acum nouă secole, mânăstiri. Mintea nu poate pricepe cum pe stânci pleșuve s-au putut încleșta asezări monahale în care și-au dus viața în rugăciune, mulțime de calugări, printre care și multi români.

Inceputul asezării monastice organizate a fost în secolul al XI-lea. In 1334, calugărul Athanasie, alungat de pe Athos în urma invaziilor piraților, strânge 14 călugări și pleacă la Veria, în hotarele fostei Valahii Mari (uitată sau ignorată cu desavârșire), prima mare asezare politică românească din sudul Dunarii. Acolo, pe una dintre stâncile cele mai mari (înaltă de 613 metri față de nivelul mării), începe, cu o muncă titanică, ridicarea unei mânăstiri, numită „Megalo Meteora” (Marea Meteora) – Mânăstirea „Schimbării la Fața”. La moartea lui Athanasie (1383), de pe tronul aceleiași Valahii, vine urmaș regele Ioan Duca Paleologul, cu numele monahicesc de Ioasaf. In fine, urmașul său, Alexie Anghel, semna cu cerneală verde: „Cesar al Valahiei”. Sunt pline actele Meteorelor (abandonate azi de cercetătorii români) de pomenirea unor dregători valahi ca Petrita, Dragu, Calota, Bunila… Se pare că tot un membru al dinastiei stăpânitoare din Marea Valahie, Ioan Cantacuzino, a înălțat și Mânăstirea „Sfântul Stefan”. Si astfel, cu timpul, mai toate stâncile Meteore au fost cuprinse de mânăstiri. Pereții stâncilor sunt drepți, pieptisi, fără puncte de reazem. Sub ei se cască hăuri prăpăstioase, prin care se deschid fantastice porți, aratând în zare Muntii Pindului.

Urme românesti sunt în aproape toate mânăstirile de aici. Ca și la Muntele Athos, voievozii nostri din țară au făcut danii bogate mânăstirilor ctitorite de fratii lor români din sudul Dunării. Neagoe Basarab a înzestrat cu odoare alese Mânăstirea „Schimbării la Fața”. Si, spun cărțile mai vechi, la aceeași mânăstire se afla o cerere de ajutor către voievodul Vasile Lupu, întărită cu opt peceți ale mânăstirilor de aici și cu douăzeci și una de semnături de stareți și înalte capete bisericesti.

La Mânăstirea „Varlaam” există Condica Sfintei Mânăstiri „Bucovaț”; cu litere chirilice, dar în buna limbă românească, se poate citi pe una dintre file „Toți Sfinții, Hramul Sfintei Mânăstiri Varlaam de la Meteora”. Condica cuprinde șase hrisoave ale domnitorilor români, începând cu 1609 și sfârșind cu 1790. Pe unul din peretii expoziției de odoare bisericesti de la Varlaam era asezat un epitaf brodat cu fir de aur, aidoma celui existent la Mânăstirea „Putna”, lucrat de Maria de Mangop, cea de-a doua soție a lui Stefan cel Mare.

Olympia

Un oraș în Grecia antică, în Elis, este cunoscută ca loc de desfășurare a Jocurilor Olimpice în perioada clasică, comparabilă în importanță cu Jocurile Pitiene ținute la Delphi. Ambele jocuri se desfășurau în fiecare olimpiadă (la patru ani), Jocurile Olimpice datând din cel mai tărziu 776 i. Hr.

Olympia este cunoscută și pentru statuia sa imensă a lui Zeus, statuie facută din fildes și aur, una dintre Cele Sapte Minuni ale Lumii, făcută de Phidias.

Excavările din împrejurimile templului, conduse de cele mai multe ori de arheologii germani la sfârsitul secolului XIX, au ajutat și la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles și a stadionului, unde se desfășura cursa de atletism.

Palatul cavalerilor Sf. Ioan

Palatul a fost construit de către cavalerii Sf Ioan de Ierusalim pe locul unei fortărețe Bizantine din sec. al XVII-lea. După parăsirea lui în timpul ocupației turcesti, a fost puternic distrus de explozia unei magazii de pulbere. Restaurarea palatului a avut loc între anii 1937 și 1940 când clădirea a fost împodobită cu picturi murale.

Santierul arheologic AKROTIRI

Este una dintre cele mai importante asezări preistorice (Aegean). Prima asezare datează din Neoliticul târziu (4 mil BC). Descoperiri arheologice indică că la un moment dat asezarea ajunsese la o important nivel de dezvoltare și prosperitate, cu o vastă rețea de legături externe. Akrotiri avea contacte cu Creta dar de asemenea cu Cipru, Siria și Egipt. Viața orasului cunoaște un sfârșit rapid în sec. î.Hr. în urma unui cutremur de pământ.

Grecia insulară

Litoralul Greciei are o suprafață de 16.000 km. lungime. Una din pricipalele destinații ale litoralului grecesc este Peninsula Halkidiki. Este considerată paradisul secret al Greciei, protejată de natură și de istorie, Halkidiki, peninsula din nordul Greciei, la mică distanță de Salonic este locul unde s-a nascut celebrul filosof Aristotel, care ascunde punctul central al credintei ortodoxe (Muntele Athos) și pământul iubit de Alexandru Macedon.

Kassandra, bratul vestic al peninsulei, cel mai cunoscut și mai populat din Halkidiki, oferă turistilor soare, plaje nesfârșite, peisaje de o deosebită frumusețe și răcoarea pădurilor. Numele de Kassandra provine de la regele Macedoniei Kassandros, succesorul lui Alexandru cel Mare. Plajele sale albe și promontoriile stâncoase acoperite cu pini coboară în trepte spre mare creând pesisaje unice ce se oglindesc în apa de un albastru cristalin.

Grecia este o țară mediteraneană și balcanică, situată în partea de S a Europei, la țărmul Mării Mediterane, în S Peninsulei Balcanice, unde ocupă o suprafață de 131 944 km pătrați. Granițele terestre o delimitează în NV de Albania, în N de Bulgaria, iar în E de Turcia. La V, S și E, țărmul extrem de sinuos, cu golfuri adânci și peninsule prelungi, în lungime de 15 021 km, este scăldat de apa mărilor Ionică, Mediterană și Egee; între coordonatele geografice de 34º 55'-41º45' lat. N și 19º23'-28º15' long. E.

Teritoriul cuprinde o regiune continental-peninsulară și una alcatuită dintr-un număr foarte mare de insule. Grecia continental-peninsulară se prelungește în apele mării prin Peninsula Peloponnisos (Peloponez), având ca punct extrem Capul Tainaron (Matapan). Relieful muntos predomină în proporție de cca.80%. Deosebit de semețe sunt culmile Munților Pindului, care nu coboară sub 2006m (Grammos-2520m, Lakmos-2295m, Giona-2484m, Parnassos-2457m) și se înalță până la 2637m în vârful Smolikos. Podișul înalt al Arcadiei, din Peninsula Peloponez, este dominat de munți înalți: Panahaico-1926m, Aroania-2340m, Kilini-2376m, Parnon-1935m, culminând cu Taigestos-2407m. Nu departe de țărmul Golfului Salonic se înalță legendarul Olympos (Olimp) de 2917m, cel mai înalt vârf din țară, aparținând unor vechi cutări hercinice care au înalțat și Munții Rodopi, aflați la granița cu Bulgaria. Lanțurile tinere ale munților amintiți alternează cu depresiuni tectonice, cu dimensiuni variabile, ce au aspect colinar sau de câmpii înalte: Axios, Tessalia, Salonic, Agrinion, Arta, iar râuri cu ape tumultoase creează spectaculoase culoare de vale, însoțite de câmpii înguste, dar fertile. Predominanța munților lasă loc, către zonele litorale, câmpiilor ce însoțesc țărmul pe toată lungimea sa. Linia țărmului este deosebit de sinuoasă, cu golfuri adânci, favorabile navigației: Themaikos (Salonic), Saronikos, Korinthiakos (Corint), Argolikos, Messiniakos, Kiparissiakos etc., cu peninsule care se avantă în mare: Calcidica, Magnezia, Atica, Peloponez. Grecia insulară este formată din peste 2006 de insule, cu un relief predominant muntos, dintre care locuite numai 160 permanent, grupate în arhipelaguri: Sporade de Nord, Sporade de Sud, Ciclade și Ionice. Pe insula Thira aparținând arhipelagului Cicladelor se află vulcanul activ Santorini.

Clima mediteraneană a țării se caracterizează prin verile fierbinți și secetoase, în care temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie, atinge valoarea de 27,°C, iernile fiind umede și blânde, cu temperatura medie a lunii celei mai reci, ianuarie, de 9,2°C. Precipitațiile, mai ales sub formă de ploaie cad în cea mai mare parte iarna, mai abundente pe culmile vestice Pindului și tot mai reduse către sud, pentru ca în insule să fie extrem de reduse. În zona montană din nord iarna cad și zăpezi, aducând o notă de pitoresc în țara măslinilor, a lămâilor și portocalilor.

Grecia este împărțită în 13 regiuni (vezi anexă): Attica, Peloponez, Grecia Centrală, Evia – Skyros, Tessalia – Sporadele, Epirul, Insulele Ionice, Macedonia – Thassos, Tracia, Insulele Mării Egee, Dodecanez, Cicladele și Creta, fiecare dintre acestea reprezentând importante zone turistice și culturale.

Cele mai importante și renumite pentru frumusețea lor sunt stațiunile de pe insula Creta, Insulele ionice, Thasos, Halkidiki, Rhodosul etc.

Insulele Ioniene au un aspect cu totul diferit de peisajul grecesc. Verzi și luxuriante, ele au fost de-a lungul secolelor punctul de joncțiune între Grecia continentală și Europa occidentală, poziție avantajoasă ce le-a permis să-și dezvolte o cultură, o literatură, pictură și muzică proprie.

Fig. 1.16 – Insula Corfu

Insula Corfu a fost citată pentru prima oară de către Homer în Odissea. Loc de vacanță renumit pentru pentru clima sa blândă, Corfu are tot ceea ce atrage și distrează pe vizitatori, fără să vorbim de frumusețea meleagurilor sale, de plajele sale de nisip auriu întinse la picioarele munților împăduriți și rocilor abrupte, asemănătoare unor castele ce țâșnesc la suprafața mării.

Itaca este o insulă muntoasă și aridă. Cu numeroasele ei golfuri și golfulețe, ea încântă în aceeași măsură pe iubitorii de scufundări, cât și pe cei ai pescuitului subacvatic. Grota Nimfelor, principala atracție a insulei este identificată cu grota în care Ulise și-a ascuns comoara la întoarcerea sa din insula Feacilor.

„Zakynthos cea împădurită” este insula-grădină situată în fața coastei de NE a peloponezului și legată de Kyllini prin curse foarte dese de ferry-boat. Această insulă minunată a fost aproape în întregime distrusă de un cutremur în 1953. Coasta de est, unde se află orașul Zante, este mărginită de coline stâncoase, pe una dintre care se înalță o cetate venețiană, în timp ce pe alta se întinde platoul Akrotiri. Apele de culoarea turcuazului și smaraldului se pretează pentru natație, sporturi cu vele și pescuit, din mai până în octombrie.

Cu ferry-boat-ul, de la Keramoti, se ajunge în Thassos, insula cea mai nordică a mării Egee. Acest mic paradis verde care este unul din polii turistici ai Greciei, își datorează prosperitatea sa exploatării pădurilor și minelor sale de plumb, fier și antimoniu. Zăcămintele de petrol recent descoperite în regiunea Prinos prevăd un profit considerabil pentru economia greacă. Insula aproape în întregime este un muzeu, conținând numeroase vestigii ale epocii clasice, când Thassos se afla în culmea gloriei. Săpăturile arheologice au adus la iveală vechea agora, un teatru, un cartier de locuințe, acropola, sanctuarul lui Pan și alte vestigii interesante.

Halkidiki, cu cele trei peninsule ale sale, Kassandra, Sithonia și Aghion Oros este una dintre cele mai pitorești regiuni ale Greciei. Combină peisajul montan cu litoralul tipic insular și în plus oferă ocazia unei experiențe unice în felul ei, vizitarea statului monahal de la muntele Athos. Grație minunatelor sale plaje nisipoase, pădurilor de pini și sătucelor cochete, Chalkidiki în ultimii ani a devenit o Meccă a turismului. Regiunea cea mai interesantă a acestei peninsule care se întinde la SE de Salonic este promontoriul ei răsăritean, Muntele Athos, numit în greacă Aghion Oros, ceea ce înseamnă Sfântul Munte.

Relieful crește în altitudine de la vest la est; astfel, cele mai mici altitudini, câmpiile fertile, se găsesc pe primul braț – Kassandra. Sithonia – al doilea braț are înălțimi de cca 800 m, în timp ce masivul Athos depășește 2006 m. Cele trei brațe care intră în Marea Egee, fac din Halkidiki regiunea cu cea mai mare întindere de coastă de pe Grecia continentală. Se estimează că litoralul peninsulei are peste 500 km și cuprinde toate formele de relief: plaje lungi, cu nisip; stânci și pini; golfuri pitorești; masive stâncoase impresionante. Halkidiki nu are râuri, motiv pentru care marea care înconjoară peninsula este una dintre cele mai curate din Grecia.

Principalele ocupații ale locuitorilor peninsulei sunt: agricultura, apicultura, pescuitul, silvicultura, mineritul, turismul și, într-o mică măsură creșterea păsărilor și animalelor domestice.

Creta, cea mai mare dintre insulele grecești – și cea mai populată (500.000 locuitori), are tot ceea ce atrage și reține pe vizitator: frumusețe, prosperitate, ospitalitate și vestigii acumulate de-a lungul timpului. Suprafața și diversitatea sa oferă posibilități pentru nenumărate excursii și distracții. Creta este un paradis turistic dotat cu hoteluri de primă clasă, sate de vacanță și bungalows-uri la țărmul mării. Și pretutindeni plaje cu nisip fin, scăldate de o mare cu ape de culoarea turcuazului sau smaraldului care promit vacanțe de vis. În ciuda progreselor realizate în ultimii ani, Creta a rămas o insulă care și-a conservat autenticitatea.

Insulă muntoasă și de formă alungită – 55 km lățime, 264 km lungime, Creta diferă de restul Greciei. Un lanț de munți înalți o împart în 4 regiuni distincte care formează cele patru provincii ale insulei: Chania, Rethymnos, Heraklion și Lasithi.

Heraklion este principalul port de intrare în Creta pentru vizitatorii ce sosesc pe mare. Aici se pot vizita Fântâna lui Morosini, Biserica Sfântului Marcos, Biserica sfântului Minas și bazarul.

Cea mai mare atracție a turismului cretan este fără îndoială Knossos, la 5 km distanță de Heraklion. Cele mai importante ruine sunt cele ale palatulu, parțial restaurat și Propylea, plungile culoare și interpunțile, precum și curțile.

Fig. 1.17 – Palatul Knossos

Ierapetra, singurul oraș pe coasta de sud a Cretei, este un centru agricol prosper, cu plaje lungi, nisipoase. Locuitorii săi trăiesc din pescuit, din cultivarea legumelor și din turism. Pentru a face baie este preferată plaja care se întinde la estul orașului, unde se poate închiria un vaporaș pentru a ajunge în micile golfulețe din jur.

Fig. 1.18 – Rethymnon

Rethymnon se întinde la țărmul mării, la picioarele contraforturilor muntelui Psiloritis, ale cărui vârfuri înzăpezite se înalță în depărtare. Cu hotelurile sale bune – în oraș și în împrejurimi – plajele încântătoare și cadrul magnific al pădurilor și grădinilor sale, Rethymnon reține pe vizitator ce se poate plimba de-a lungul cheilor celor două porturi.

Turismul în România

România dispune de resurse naturale foarte valoaroase, dintre acestea menționăm:

Carpații Românești

Ocupă circa 30% din suprafața țării noastre; oferă – datorită poziției, prezenței diferitelor tipuri de relief, vegetației și faunei care se imbină aici în mod armonios – o variată ofertă atât pentru împătimiții vacanțelor montane cât și pentru alte categorii de turiști.

Deși au concurenți redutabili, mai ales prin altitudine și stratul de zăpadă, în munții Alpi, Pirinei sau Tatra, Carpații Românești prezintă câteva particularități care le conferă un loc distinct în ierarhia sistemelor montane europene, și anume:

Diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief, precum și alternanței unităților montane cu cele submontane și depresionare (peisaje alpine și glaciare în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, peisaje carstice în Aninei, Bihor-Vlădeasa, Mehedinți, Cernei abrupturi calcaroase în Piatra Craiului, chei și defilee – Bicazului, Oltețului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării ș.a.);

Accesibilitate, datorită pozitiei centrale, configurației, faptului că sunt străbătuți de numeroase văi și cursuri de râuri, altitudinii mai reduse.

Potențialul speologic bogat, peste 10.000 de peșteri, ceea ce situează România pe locul 3 în Europa, unele cu o exceptională valoare stiintifică sau estetică, având statutul de monumente ale naturii sau rezervatii – Topolnița, Cetățile Ponorului, Ghetarul de la Scărișoara, Peștera Urșilor;

Complexitate – varietatea formelor de refief, asociată cu prezența unei bogate rețele hidrografice, fomd cinetic, domeniu schiabil, așezări umane, oferind posibilitatea practicării celor mai diverse forme de turism: drumeție, alpinism, schi, odihnă, vânătoare și pescuit, cercetare stiințifică.

Delta Dunării

Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor, al puzderiilor de pești, Delta Dunării este o regiune de mare frumusețe turistică și de un real interes stiințific. Ea acoperă o suprafață de 2.681 km2, cu o zonă salbatică răsfirată pe ape și care se întinde de la granița ucraineană până la mai multe lacuri aflate în partea de nord a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre. Altitudinea medie este de 31 m, în mare parte regiunea fiind aflată sub ape.

Deși predomină mediul acvatic, din Delta Dunării nu lipsește mediul terestru, reprezentat de grindurile Letea, Caraorman, Stipoc, Saraturile (zone secetoase pe care se dezvoltă o flora și fauna specifice stepei europene, cu influențe mediteraneene). Intre aceste două medii se interpune cel mlaștinos, inundabil, unde se întălnesc o floră și o faună cu posibilități de adaptare alternativă (apă, uscat), în funcție de regimul hidrologic sezonier și anual. La contactul dintre apele dulci și cele marine au loc diverse procese fizice, ceea ce i-a determinat pe biologi să considere această zonă drept un ecosistem aparte, numit avandelta (golful Musura și meleaua Sfântu Gheorghe sunt cele mai reprezentative din acest ecosistem).

Flora Deltei Dunării este extrem de bogată și se desfășoara pe trei niveluri: plante cu frunze plutitoare (nufărul alb, nufarul galben, iarba broastelor, ciulinii de baltă, limba apei, rizacul), plante riverane și de plaur (stuf, papură, feriga de apă, macris, izma broaștei, cucuta de apă, nu-mă-uita) și plante de uscat (salcia albă, plopul, arinul, frasinul, pădurile combinate de pe grinduri).

In Delta Dunării predomină vegetația de mlastină stuficolă, care ocupă circa 78% din suprafața totală. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică și numeroase alte specii. Vegetația de saraturi ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate și solonceacuri marine

Fauna din Delta Dunării este un adevarat paradis. Aici viețuieste 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice și de moluște gasteropode din Europa și tot aici își găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra și Felis silvestris. Amfibienii sunt reprezentați prin 2 specii de caudate și 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii). Alte mamifere întălnite în Delta Dunării sunt iepurele, mistrețul, vulpea, lupul, dihorul, pisica salbatică, broaște țestoase. Pestii sunt prezenti prin peste 150 de specii, cei mai multi de apa dulce (60%), restul migrând primavara din Marea Neagră.

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută ca un paradis avian. Renumele se datorează celor peste 300 de specii (dintre acestea, 70 sunt extraeuropene) pe care le putem întălni în deltă și care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă și rămânând aici pentru diferite perioade de timp toamnă, iarnă și primavară. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase – 141 de specii, dintre care 81 cuibaresc. Păsările din Delta Dunarii se pot grupa în cinci tipuri principale: mediteranean (starc, țiganus, cormoran mic, vultur pleșuv, piciorong, ciocintors, califar, pelican), european (privighetoarea de stuf, presura, boicusul, rândunelele de mare, pescărușul, vulturul pescar, vulturul codalb), siberian (lebăda cântătoare, fluierarul, fundacul popular, becatina comună, cocorul), mongolic (vulturul pleșuv, șoimul dunărean) și chinez (egreta, lebăda mută, cormoranul mare, rața mandarin).

Litoralul Mării Negre

Reprezintă prima zonă turistică a țării, deține peste 45% din baza turistică de cazare a României. Acesta se întinde de-a lungul a peste 250 km și oferă condiții pentru practicarea unei largi game de forme de turism.

Plaja litoralului românesc, adăpostită la baza falezei între Constanța și Mangalia, și cu o largă extindere și deschidere în restul litoralului, are o orientare ce permite expunerea la soare în tot cursul zilei (10 ore), ceea ce se întâlnește pe puține plaje din Europa; coboară în mare cu o pantă lină, ceea ce favorizează băile de mare și mersul pe apă – proceduri de mare valoare terapeutică. Nisipul plajei, datorită calităților sale – puritate, granulație, grad de uscare – face parte, de asemenea, din elementele care stau la baza tratamentelor de cură balneară specifice mării.

România dispune, de asemenea, de o varietate de resurse antropice. Printre cele mai importante obiective turistice antropice sunt:

Adamclisi

La începutul secolului al XX-lea a fost descoperit în România un complex arheologic de o deosebită însemnătate fiind unul dintre cele mai valoroase monumente antice romane de pe teritoriul țării noastre. Este vorba de ruinele Monumentului triumfal Tropaeum Traiani și vestigiile cetății Tropaem Traiani, aflate în comuna Adamclisi din Dobrogea.

In aceste locuri, în iarna anului 101-102 au avut loc grele bătălii între romani și dacii aliați cu sarmații. Impresionantul monument, de formă circulară, a fost ridicat din porunca împăratului Traian în anul 109. Scenele de luptă, reprezentând atât vitejia romanilor cât și eroismul dacilor, au fost sculptate în basoreliefuri pe blocuri mari de piatra (metope), ce înconjurau ca un brâu lat monumentul. Imaginile de pe aceste metope dezvăluie uimitoare asemănări cu înfatisarea și portul caracteristice azi țăranilor din regiunea de munte și deal din țara noastră. De jur împrejur, monumentul avea sapte rânduri de trepte de piatra, iar deasupra se inalța un soclu purtând statuia sculptată a unui ostaș îmbracat cu armură. Monumentul n-a rezistat scurgerii atâtor veacuri, din el s-a mai pastrat numai partea centrală, ca o movilă uriașă de pământ, iar din cele 54 de metope au mai ramas 49. In apropierea monumentului se găsesc alte două mărturii ale evenimentului amintit: mausoleul unui ofițer român căzut în luptă și, nu departe de acesta, altarul, înălțat din ordinul lui Traian, în memoria ostașilor care și-au dat viața în crâncenele bătălii.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși

Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, figură centrală în mișcarea artistică modernă și un pionier al abstractizării este considerat părintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarca prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avant-gardei pariziene. 

Exegetii operei brancușiene n-au căzut de acord nici asupra numărului de lucrari care intră în cadrul ansamblului și nici în privința nomenclaturii ansamblului sau a componentelor sale. Cele trei sculpturi – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit – sunt dispuse pe aceeași axă orientată vest-est, cu lungimea de 1275 m.

Masa Tăcerii este lucrată în calcar și are următoarele dimensiuni: tăblia 2,15 m diametru și 0,43 m grosime, piciorul 2 m diametru și 0,45 m grosime. Inițial, cele 12 scaune erau mult mai apropiate de masa și dispuse două câte două.

Poarta sărutului, al doilea monument din cadrul ansamblului, este construită din travertin de Banpotoc. Brâncuși a fost ajutat în executarea acestei piese de doi cioplitori în piatră: Ion Alexandrescu din București și Golea din Dobrita. Dimensiunile acestei lucrări sunt de 5,13 m înălțime și 5,45 lungime. Stâlpii au latura de 1,69 m. Intreaga lucrare este dispusă pe un ax de oțel incastrat într-o fundație de beton cu latura de 5 m.

Coloana fără sfârșit, considerată de către Sydnei Geist "punctul de vârf al artei moderne", se află situată în extremitatea estică a axului care formează actuala strada Eroilor. Inaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă inițial alamită. Modulele de 1,80 m înaltime și aproximativ 860 kg greutate sunt montate pe un ax de oțel încastrat într-o fundație de beton cu latura de 5 m. Elementele Coloanei au fost turnate la Atelierele Centrale Petroșani. Intregul proces de ridicare a Coloanei s-a desfășurat din punct de vedere tehnic sub conducerea inginerului Stefan Georgescu-Gorjan. Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938.

Ca intreaga creație brancușiana, diseminată în toată lumea și ansamblul de la Targu Jiu a determinat din partea exegetilor numeroase interpretări. Ne vom mărgini însă la ceea ce susține Constantin Brâncuși într-o scrisoare adresată Aretei Tătărescu imediat după inaugurarea ansamblului, precum și la alte referiri făcute într-o serie de documente ulterioare.

Intregul ansamblu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial. Masa tăcerii reprezintă masa de dinaintea confruntării de la care pleacă la luptă viitorii combatanți și eroi. Acestei explicații i se aduce și o componentă mitico-filozofică în sensul că masa ar reprezenta o moară a timpului. Timpul macinat este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul se petrece în tăcere. Singurul element tonic era dat de curgerea Jiului, în imediata apropiere.

Aleea scaunelor a reprezentat domeniul celor care participă fără să se implice, prevazător, asteptând finalul; ei reprezintă ordinea impusă și circumstanțele.

Poarta sărutului este poarta prin care se face trecerea spre o altă viață. Motivul sărutului prezent pe stâlpii porții ar putea fi perceput și ca ochiul care priveste înlăuntru.

Calea Eroilor este calea "sufletelor eroilor", este drumul parcurs de la începutul pâna la sfârșitul vieții.

Biserica Sfinții Apostoli se încadrează foarte bine ansamblului, ea constituind componenta religioasa a acestuia.

Coloana sau Columna (cum o numea Brâncuși) fără sfârșit reprezintă un adevarat "testament spiritual" al marelui artist, un adevarat axis mundi menit parcă să sprijine în veșnicie bolta cerului.

Biserica Neagră

Biserică evanghelică în stil gotic din Brașov. Construită în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) și cunoscută inițial sub numele de Biserica Sfânta Maria, clădirea a fost parțial distrusă dupa marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.

Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșteri locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc nu în gotic.

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane.

Castelul Bran

Situat la 30 km de Brasov, între Munții Bucegi și Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument național și punct de reper al turismului din Romania, datorită atât frumuseții lui, a peisajului, cât și a legendei contelui Dracula, al cărui spirit bântuie încă aceste locuri străvechi.

Cetatea Bran a fost construită pe o stâncă situată între Magura și Dealul Cetății, poziția sa asigurând un avantaj strategic deosebit atât spre valea și dealurile Moeciului cât și spre Tara Bârsei, necesitatea construirii cetății fiind impusă din considerente de ordin strategic și economic.

Prima atestare documentară a Castelului Bran o reprezintă actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d'Anjou prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea "cu munca și cheltuiala lor proprie" … In schimb, regele confirma subordonarea a 13 localități față de Cetate. Conducerea Cetății Bran era încredințată unui castelan, care avea și atribuții jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusă din arcași și balistari. Intre anii 1419-1424, Cetatea revine în posesia lui Sigismund.

La sfârșitul secolului al XV-lea Cetatea Bran este subordonată autorității comitetului secuilor, răspunzător de apararea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de Hunedoara trece sub conducerea voievodatului Transilvaniei. De-a lungul vremii Cetatea Bran și-a îndeplinit cu prisosință rolul de aparător împotriva invaziei turcesti.

La 1 Decembrie 1920 Consiliul orașenesc al orașului Brașov donează Castelul Bran Reginei Maria a României Mari, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Dupa expulzarea din țară a familiei regale, în anul 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, rămânând o perioadă abandonat și devastat. Din 1956, parțial amenajat, Castelul a fost deschis ca muzeu de istorie și artă feudală. Fiind într-o stare avansată de degradare, în anul 1987 Castelul intră în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. Definitivarea organizării muzeistice se va face dupa noi criterii, rezultat al cercetărilor din ultimii ani.

Castelul Corvineștilor

Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stânca la picioarele căreia curge pârâul Zlasti, castelul este o construcție măreață, cu acoperișuri înalte și divers colorate, cu turnuri și turnulețe, ferestre și balcoane împodobite cu dantelara pietrei cioplite.

Fiind una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuință, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, imbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul – ultimul turn de aparare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele unui vestit călugar de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative parți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor și Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca și Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numită Matia se mai deslusește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca iși trag numele urmașii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).

Castelul Peleș

Castelul Peleș, fosta reședință regală, transformată azi în muzeu, este punctul de atracție numărul 1 al Sinaiei și unul din valoroasele monumente arhitecturale din România. Construit între 1875 și 1883, îmbină diverse stiluri arhitecturale, predominând elementele Renașterii germane și ale stilului gotic. Acesta este unul din cele mai bine conservate palate regale din Europa. El a servit ca reședință de vară pentru primul rege Hohenzollern al României, Carol I.

Arhitectii au folosit totul pentru a imprima splendoare și măreție construcției, decorația din lemn abundând în exterior și interior și dând castelului o notă specifică. Situat într-un frumos parc, cu minunate terase, Peleșul are 160 de camere și săli în care pot fi vazute diferite obiecte ornamentale, covoare orientale, sculpturi fine din fildeș, tapiserii, mobilier, colectii de arme (sec. XV-XIX), tablouri. Printre cele mai impresionante săli sunt: holul de onoare, marea sala de arme (cu obiecte din India, Persia, Turcia, Arabia), sala de consiliu (vitralii elvețiene, sec. XVI-XVII), sala de muzică, sala florentină, sala oglinzilor, sala maura (cu o colecție inspirată de Palatul Alhambra din Spania), salonul turcsc, sala de teatru.

Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia

Ridicată în secolul XIII, este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilică cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest, adaugându-se ulterior două nave în zona transeptului.
Cea mai importantă construcție din epoca Renașterii timpurii din Transilvania este fără îndoială capela "Lazo", aflată pe latura nordică a catedralei, în interiorul acesteia se află o boltă cu nervuri gotice târzii, având cheia de boltă decorată cu blazoanele unor personalități transilvănene.
În interiorul catedralei se afla sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alături de cele ale fratelui sau Johannes Miles, a fiului său mai mare Ladislau (situate în nava laterală sudică) și cele ale reginei Isabella și a fiului său Ioan Sigismund (situate în nava laterală opusă).

Cetatea Deva

Cetatea Deva are o datare sigură: anul 1269. Urme mai vechi descoperite în acest loc duc însă firul viețuirii până în zorii istoriei umane, apoi în perioada statului dac și stăpânirii romane. In timpul feudalismului, viața cetății era legată de numeroasele și grelele munci pe care țaranii iobagi trebuiau să le facă: pastrarea și apararea zidurilor cetății, săparea șanțurilor, tăierea lemnelor și a hățișurilor s.a. Aceste împovărătoare obligații au făcut ca cetatea să devină, în decursul veacurilor, ținta multor răscoale. In anul 1784, în timpul răscoalei conduse de Horia, Closca și Crișan, stăpânii cetății au opus rezistență atacurilor iobagilor și minerilor din Munții Apuseni. Neînarmați și lipsiți de o bună organizare, răsculații nu au reușit să cucerească cetatea asediată. Siliți să se retragă, ei au lasat în mâna nobililor 86 de prizonieri, cărora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate într-o groapă comună, în spatele cetății.

Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului a fost ridicată în anul 1310 de Ladislau Apo chiar în centrul orașului.

Cetatea Făgărașului apare prima dată în documente oficiale în anul 1455, însă construcția ei începuse încă de la sfârșitul secolului XIV, pe locul unei fortificații din lemn și pământ. In secolul al XV-lea, cetătii i se mai adaugă 4 turnuri de colț, pentru o mai bună aparare. In secolul următor Stefan Mailat (1528-1541) transformă cetatea într-un castel de aparare. Din secolul al XVII-lea, cetatea devine reședința princiară a lui Mihai Viteazul, care în anul 1600 dăruieste atât cetatea cât și domeniul Făgărașului, soției sale, Doamna Stanca. La mijlocul secolului al XVII-lea, principii Transilvaniei de pe atunci: Gabriel Bethlem (1613-1629) și apoi Gheorghe Racozi I (1630-1648) au dat forma și dimensiunile actuale ale cetății. Destinațiile construcției de-a lungul timpului au fost de: cetate militara de apărare, resedință princiară, cazarmă pentru trupele austriece, închisoare (1948 – 1962)

Cetatea Histria

Situată la 62 de km de Constanta, cea mai veche asezare grecească pe teritoriul României, întemeiată în 657 î.Hr., de colonistii greci veniți din orasul Milet (Asia Mica). Cetatea a fost vreme de 1200 de ani un important port și un puternic centru economic, bucurându-se de ocrotirea geților și apoi a românilor. Savantul Vasile Pârvan, care a început săpăturile aici, a dat de asemenea bogății încât a numit-o “Pompeiul românesc”. Azi se pot vedea templul Afroditei, templul lui Zeus, termele romane, forumul, piața, strada pavată.

Cetatea Neamț

Este un monument medieval de o valoare excepțională. Cetatea Neamț a fost construită în timpul lui Petru I Musat (1375-1391), în perioada consolidării statului feudal Moldova. Prima atestare documentară datează din 1395, anul în care regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, este înfrânt de oștile lui Petru I Musat la Hindau. In forma sa inițiala, compunându-se doar din fortul central ce închidea o incintă străjuită de cele patru turnuri de la colțuri, Cetatea Neamț și-a îndeplinit cu bine atribuțiile până la mijlocul secolului al XVI-lea, când au început să fie folosite mai mult armele de foc.

Epoca de glorie a cetății de pe Culmea Pleșului corespunde domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504), organizatorul și conducătorul militar de excepție care, întelegând bine rolul fortificațiilor pentru cresterea capacității de aparare a țării, a întărit cetățile ridicate de înaintașii săi și a construit altele noi, întreaga Moldovă fiind străjuită de un puternic sistem defensiv.

Cetatea Râșnov

De pe netedul șes al Barsei se zăresc de departe ruinele masive ale cetății Râșnov, construită pe un deal stâncos. Ridicată cam în același timp cu cetatea Prejmer, ea este amintită prima oară în documentele anului 1355. In secolele următoare este refacută și consolidată în mai multe rânduri. Intre zidurile cetății și-au găsit adăpost și trupele lui Mihai Viteazul, care s-a oprit aici după înfrăngerea de la Miraslău (1600). Domnul a asteptat la Rașnov să-i sosească din Tara Românească întăririle necesare refacerii armatei sale.

Situată pe drumul de veche tradiție Brașov – Rucăr – Cămpulung Mușcel, ce lega Transilvania de Tara Românească, cetatea a făcut față multor asedii; o singură dată luptătorii ei au trebuit să deschidă porțile, în anul 1612, din cauza lipsei de apă.

Cimitirul vesel

Este un cimitir din localitatea Săpânța, Județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire și pe considerația că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viață, mai bună.

Cimitirul își are originea în câteva cruci sculptate de Ioan Patraș. Astfel, în 1935, Patraș a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică

Mânăstirea Cozia

Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericești autohtone, Mănăstirea Cozia trăiește și va dăinui în istoria poporului român deopotrivă prin însemnătatea ei artistică și spirituală, cât și prin vechimea ei.

De la Calimănești în jos, valea se strâmteaza tot mai mult iar codrii se lasă din înălțimi pâna în matca Oltului. Răsărind parcă din valurile râului, zidurile vestitei mânăstiri Cozia închid între ele o lume de amintiri, de fapte eroice, de figuri legendare.

Zidită între 1387-1388 pe locul unui vechi lăcaș de cult, mânăstirea a ramas, cu toate adăugirile și prefacerile aduse în veacurile următoare, cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Mircea cel Batrân, al cărui portret și mormânt se afla aici. Lânga mormântul domnului își doarme somnul de veci nefericită mamă a lui Mihai Viteazul, călugarita sub numele de Teofana, și care a murit după numai cinci ani de la uciderea fiului ei.

Constantin Brâncoveanu, de numele căruia se leagă minunate construcții arhitectonice din țara noastră, a împodobit și el Cozia, adăugându-i un frumos pridvor de piatră. De asemenea, a mai zidit aici un paraclis, o fântâna și un foișor din care se vede o minunată priveliște de-a lungul Oltului. In foisor se află acum un muzeu ce adăpostește tipărituri vechi, icoane și broderii, vesmântul lui Popa Sapca din Celeiu care a adunat masele țărănești pe Câmpia Izlazului, unde a fost citit programul revoluției de la 1848.

Mânăstirea Horezu

Ctitorie de seamă a domnului martir Constantin Brâncoveanu, sinteză a artei și măestriei poporului român până în acel timp, este construită între anii 1690 și 1693.

Mânăstirea Hurezi este considerată cel mai mare complex arhitectonic aparținând stilului brâncovenesc.

Astăzi mănăstirea, monument de artă medievală, se află sub protecția UNESCO.

Mânăstirea Putna

Mânăstirea Putna, construită de Stefan cel Mare în ani 1466-1469 și refăcută tot de el în 1484; biserica mânăstirii a fost dărâmată în vremea lui Vasile Lupu (1654), reconstruită apoi sub voievozii Gheorghe Stefan și Eustratie Dabija, ultima oară fiind restaurată la sfarsitul sec. XIX-lea. Din vechea mânăstire nu se mai păstrează decât turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare în 1481.

Mânăstirea Tismana

Mânăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani

Intemeiată în acest loc ascuns pe la sfârșitul secolului al XIV-lea de călugărul Nicodim, după cum suștine tradiția, biserica Tismana s-a ruinat la sfârșitul secolului al XV-lea. In locul ei Radu cel Mare ridică unul din monumentele de seama ale arhitecturii muntenești de la începutul secolului al XVI-lea. Pe vremea domniei lui Neagoe Basarab lăcașul se bucură de atenția voievodului ce o acoperă cu plumb. In 1564, mesterul zugrav Dobromir din Târgoviste îi dăruia una din cele mai de preț podoabe ale sale. Dintre frescele lui s-au mai păstrat pâna azi doar câteva scene și un panou cu portretele a patru domnițe.

De-a lungul timpului, bătrâna mânăstire a suferit multe atacuri și prădăciuni. Zidurile înconjurătoare au fost refăcute în timpul domniei lui Matei Basarab, care a avut mare grijă de a răsplăti Tismana, ce cu ani în urmă îl apărase de atacuri vrăjmase. Conflictele dintre turci și austrieci, din secolul al XVIII-lea au fost prilej de noi primejdi și pustiiri. Ușile ferecate ale Tismanei vor fi duse de turci la cetatea Vidinului, de unde vor fi luate de români abia în 1877.

Moscheea din Constanța

Este un monument de arhitectură construit în stil arabo – bizantin combinat cu elemente arhitecturale românești. Monumentul a fost construit în anul 1910 de catre arhitectul V. Stefănescu. Moscheea a fost construită pe o veche Geamie datând din anul 1822.
In moschee se află cel mai mare covor oriental din România , vechi de 200 de ani, având o suprafață de 144 mp și cântărind 500 de kg. Acest covor a aparținut sultanului Abdul Hamid. Turiștii au posibilitatea de a urca în minaretul înalt de 47 m, de unde pot admira o superbă panoramă asupra zonei vechi a orașului.

Moscheea a reprezentat un cadou făcut de regele Carol I către comunitatea musulmană din Dobrogea și a fost inaugurată chiar în prezența regelui

Muzeul satului

Este una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului. Muzeul, o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti, a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeață și lacuri, oferă pe o suprafață de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiționale, precum și o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile țării.

Viața în mediul rural și obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populația României trăia la sat.

Muzeul Brukenthal

Cel mai vechi muzeu din țară, și printre primele din Europa (deschis pentru public în 1817). A fost construit în 1780 de Samuel Brukenthal care guvernator al Transilvaniei. Colecțiile inițiale s-au contopit cu cele ale muzeului Astrei, precum și cele ale Muzeului Societății Carpatine rezultând unul dintre cele mai bogate muzee din Romania. Cuprinde sectii de: artă (pictură, grafică, gravuri și sculpturi realizate de renumiți artisti), istorie, stiințele naturii, artă populară, precum și o bibliotecă cu cărți prețioase.

Palatul Culturii din Iași

A fost inaugurat, în 1926, de către regele Ferdinand al României. Realizat după planurile arhitectului I.D. Berindei, construcția Palatului a durat două decenii. Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curți domnești (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic de prințul Alexandru Moruzi (1806-1812).

Un incendiu de la sfârșitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la începutul secolului următor luându-se decizia ridicării actualei construcții.

Astăzi Palatul Culturii din Iași este sediul Complexului Muzeal Național "Moldova" Iași și cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu.

Sarmisegetusa

Pe culmea munților Orăștiei, bine păzit de metereze naturale și valurile înălțimilor, se află cu peste 2006 de ani în urma un complex de întărituri din care remarcabilă era cetatea de la Grâdistea Muncelului – Sarmizegetusa, centru politic și militar al dacilor. Ruinele care au infruntat veacurile dezvăluie, cu glasul lor de piatra, frânturi din ceea ce a constituit podoaba și mândria statului dac de odinioară. Grandioasa capitală a statului dac, ridicată cam la jumătatea sec. I i.Ch., cuprindea în aria sa cetatea, zona sacra și asezarea civilă.

Cetatea, un patrulater format din blocuri masive de piatră, iși intindea domeniul, în cinci terase, pe un teritoriu de aproape 3 hectare. In cuprinsul cetății se întretaiau drumurile pavate de piatra. Pe două înălțimi situate nu prea departe de ruinile cetății se găsesc resturile unor constructii, probabil cu caracter religios: Sanctuarul mare patrulater și Sanctuarul mic rotund. Blocurile de piatră ale sanctuarului mic, asezate într-o anumită succesiune, simbolizând razele soarelui, aveau desigur, un rol calendaristic. Rămășitele unui templu și ale unui turn de pază, fragmente de vase ceramice, vetre de foc, unelte și urmele unei instalații pentru captarea apei de izvor sunt, de asemenea dovezi grăitoare ale vieții ce s-a desfășurat pe aceste meleaguri.

Stațiuni de tratament și odihnă

Stațiunile balneare sunt categorii funcționale speciale în cadrul organizării urbane și rurale din Romania. 35 de orase și 103 asezari rurale sunt considerate a fi stațiuni balneare cu funcții de deservire. Statiunile balneare și de odihnă asigură servicii complexe. Acestea pot fi considerate ca prime tentative de a avea un turism organizat și sunt dotate corespunzător pentru primirea turiștilor. La rândul ei, destinația turistică a acestora a dat naștere unui tip complet nou de asezări urbane, respectiv stațiuni balneare, de odihnă și de interes turistic.

Statiunile balneare se află în principalele zone naturale ale teritoriului României, îndeosebi Arcul Carpatic și litoralul Mării Negre, și de asemenea în zonele de câmpie, de deal și în zonele sub-carpatice, majoritatea fiind de importanță locală. Zona Carpaților Orientali, prin bogația izvoarelor de ape minerale descoperite acolo, este zona unde au apărut primele stațiuni balneare. Se estimează că în această zonă există 1.500 izvoare minerale, a căror compoziție chimică este foarte variată; acest lucru și faptul ca pot fi captate usor (izvoare captate sau aduse la suprafață) explică apariția și dezvoltarea timpurie a acestor stațiuni balneare. Utilizarea în scopuri terapeutice a apelor minerale din Carpații Orientali începe odată cu secolul al XVI-lea. Atunci, medicul Bucello recomandă domnitorului Transilvaniei o cură cu apă minerală provenită din izvoarele de la Borsec. Majoritatea izvoarelor de ape minerale, exploatate și în prezent în aceste stațiuni balneare, au fost depistate în prima parte a secolului al XIX-lea.

CAPITOLUL AL III-LEA

LOCUL TURISMULUI

ÎN ROMÂNIA ȘI GRECIA

O mare parte a strategiei României se bazează pe promovare. Pe baza resurselor turistice, infrastructura de acces și principiile analizei de piată, s-a identificat un număr de zone de dezvoltare potentială a turismului. Zonele identificate sunt zone geografice întinse care trebuie dezvoltate ca zone prioritare. Zonele identificate au un spectru larg de atracții capabile să susțină activitatea turistică pe parcursul anului. Pentru a reflecta spectrul de activități și oportunități de dezvoltare în aceste zone, ne referim la ele denumindu-le grupări zonale. Următoarele zone de dezvoltare potentială a turismului, sau grupări zonale au fost identificate:

City Break în București– Cultură, MICE și Divertisment;

Circuit turistic în Transilvania – Cultură, Natură, Ecoturism, Sănătate și tratament, Schi și Turism de aventură;

Litoralul Mării Negre – Plajă, Divertisment, Cultură, Sănătate și tratament, Croaziere pe Marea Neagră;

Bucovina – Cultură, Ecoturism, Natură, Tratament, Schi și Turism de aventură;

Maramureș – Cultură, Natură, Ecoturism, Schi și Turism de aventură;

Delta Dunării – Natură, Ecoturism, Croaziere pe fluviu, și Divertisment.

În fiecare din grupările menționate este disponibilă o gamă largă de activităti turistice. De exemplu, Transilvania are multiple resurse culturale, naturale, de ecoturism, sănătate si tratament, schi și turism de aventură.

În cadrul fiecărei grupe de produse, există o gamă de oportunități și se creează oportunitatea de a forma o gamă de itinerarii de circuit, cum ar fi: biserici fortificate și orașe cetăți.

În continuare va fi necesară planificarea detaliată pentru dezvoltarea și marketingul acestor circuite, precum și identificarea punctelor de legătură, a cerințelor de cazare, infrastructură și facilități.

România are șapte obiective turistice incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Unele din acestea sunt deosebite prin faptul că reprezintă grupuri de puncte de atracție într-o anumită zonă și nu un singur centru de interes:

Delta Dunării (desemnată în 1991);

Mănăstirile din Moldova (1993) – 7 puncte de interes;

Mănăstirea Horezu (1993);

Satele cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999) – 7 puncte de interes;

Cetățile Dacice din Munții Orăștie (1999) – 6 puncte de interes;

Centrul istoric din Sighișoara (1999);

Bisericile de Lemn din Maramureș (1999) – 8 puncte de interes.

Varietatea și răspândirea acestor centre importante reprezintă un beneficiu major în încurajarea dispersiei vizitatorilor în țară și în special în zonele rurale. Faptul că aceste obiective fac parte din patrimoniul UNESCO ajută la creșterea gradului de conștientizare a calității ridicate a numeroase monumente istorice din România.

În masterplanul Romaniei sunt două planuri de dezvoltare ale unor zone foarte circulate din punct de vedere turistic.

Prima zonă este Constanța – Mamaia. Municipalitatea din Constanța în colaborare cu UNDP a întocmit Agenda 21 la nivel local pentru Planul de Dezvoltare Durabilă a orașului. Acest plan, care a fost finalizat în perioada 2006-2011, identifică o gamă de proiecte de mediu, infrastructură și turism care vor influența dezvoltarea viitoare a stațiunii Mamaia ca destinație turistică. Acestea sunt:

Un studiu pentru evaluarea factorilor socio-economici care produc eroziunea solului pe litoralul Mării Negre, cu mentionarea în mod deosebit a impactului asupra turismului din Mamaia;

Un program integrat de protecție a plajei;

Refacerea sistemului de purificare a apelor uzate și a sistemului de canalizare din Constanța împreună cu extinderea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare;

Întocmirea unui master plan pentru traficul rutier;

Construirea unui sistem de transport cu troleibuzul între Năvodari și Eforie;

Refacerea și modernizarea stațiilor de autobuz și autocar din Constanța;

Construirea Rivierei Tomis, prin legarea portului turistic cu stațiunea Mamaia;

Construirea unor spații de parcare suplimentare: 2000 în zona peninsulei, 1500 în oraș și 2500 în Mamaia;

Refacerea și mărirea capacitătii Gării Constanța;

Construirea unui centru comercial de distracții în zona Tomis III;

Construirea unui nou centru de expoziții și conferințe;

Construirea Portului de agrement Mamaia în zona cazinoului;

Refacerea Portului turistic Tomis;

“Popasul argonauților”, Refacerea clădirilor istorice ale orașului;

Dezvoltarea unei Grădini botanice;

Refacerea și renovarea muzeelor orașului;

Înființarea unui centru de informații culturale.

Cea de-a doua locație ar fi Sighișoara. În analiza situației curente a orașului Sighișoara și în aprecierea impactului probabil al dezvoltării viitoare a turismului au fost identificate o serie de aspecte cheie ce vor fi abordate în planul provizoriu de dezvoltare a turismului. Acestea sunt:

Impactul traficului turistic, și în special nevoia de a asigura spații de parcare suplimentare pentru vehiculele turiștilor fără a degrada obiectivele turistice ale orașului și fără a afecta negativ activitatea localnicilor;

Nevoia diversificării ofertei turistice, și în special nevoia de a atrage turiștii în afara zonei cetății, care va deveni tot mai aglomerată;

Nevoia de a îmbunătăți serviciile de informare turistică inclusiv indicatoarele și facilitătile de interpretare din centrul istoric;

Nevoia creării de oportunități de afaceri pe plan local, în special în meșteșuguri pentru producerea de obiecte de artizanat pentru turiști;

Nevoia de a crește stocul limitat al unitătilor de cazare turistică în unitățile cu număr mic de camere. Este nevoie să se crească numărul de camere și să se asigure unități de cazare care să poată permite cazarea unor grupuri de turiști mai mari;

Sunt necesare legături între zonele limită și crearea unui circuit turistic local.

Republica Elenă se află la intersectarea a trei continente: Europa, Asia și Africa. Are sute de insule splendide, care constituie aproximativ o cincime din suprafața totală a țării. Grecia a avut o evoluție rapidă după cel de-al doilea război mondial. S-a schimbat radical, economic și social. Ea reprezintă o țară cu priveliști de neuitat, turismul fiind dintre cele mai prospere domenii.

Grecia pare a avea totul pus la punct în materie de turism, dar întâlnim câteva probleme care reprezintă priorități ale Greek National Tourism Organization.

Deși este intens promovată Grecia, imaginea sa este catalogată drept o țară ieftină, simplă, nesoftisticată, prioritară ca o destinație pentru soare și mare. Datorită acestei catalogări greșite în Grecia crește numărul de turiști sosiți, dar scade încasarea pe turist.

Grecia este o țară în care se pot vizita un număr foarte mare de obiective culturale și istorice, dar acestea nu beneficiază de atenția turiștilor. Mulți spun despre Grecia că este unică. Chiar și acum, după milenii, contribuția Greciei la dezvoltarea lumii moderne se vede, fie că este vorba despre politică, artă sau filozofie.

Pentru aceasta se vor crea publicații periodice specializate în turism și călătorii inclusiv în broșurile operatorilor de tururi. Se vor promova noi obiective și prin intermediul internetului, al campaniilor publicitare ale mass-mediei internaționale. Grecia este dependentă doar de promovarea și distribuția de pachete turistice din partea marilor tour-operatori.

O nouă problemă întâlnită este ce a deteriorării produselor și unităților turistice și în multe cazuri lipsa reinvestirii banilor în îmbunătățiri.

In unele locuri infrastructura trebuie dezvoltată, deoarece a devenit inadecvată în comparative cu numărul din ce in ce mai mare de turiști care sosesc.

Datorită numărului mare de turiști, se angajează mai mult personal care nu are întotdeauna un grad ridicat de profesionalism. Acest lucru se întâlnește atât în unitățile de cazare de stat cât și în cele private. Pentru a remedia acest aspect, s-au creat programe pentru pregătirea personalului angajat în industria turistică.

Creșterea fluxului de turiști cauzează și deteriorarea resurselor naturale și culturale. Trebuie pus accentul pe un program de protejare a obiectivelor turistice. Statul trebuie să se implice mai mult și mai activ pentru a se asigura că pe termen lung obiectivele turistice încă să mai existe și să atragă în continuare turiști.

Principalele ținte ale turismului grecesc ar fi:

Dezvoltarea cererii;

Promovarea continuă a țării, ca o destinație complexă, nu doar ca o destinație de soare și mare;

Pregătirea angajaților din turism;

Creșterea sosirilor, dar în același timp și a încasărilor pe turist;

Creșterea competitivității produselor turistice;

Îmbunătățirea serviciilor turistice;

Reducerea sezonalității;

Dezvoltarea formelor alternative de turism;

Dezvoltarea infrastructurii turistice, cu un accent pe transport;

Construirea mai multor facilității pentru atragerea clientilor de clasă superioară, prin construirea mai multor hoteluri de lux, de circuite de golf, de centre de congrese, de cazinouri;

Redistribuția geografică a turismului.

Ministerul Turismului este organismul care se ocupa de turismul din România. Printre atribuțiile acestuia regăsim:

Organizează aplicarea legilor și hotărârilor Guvernului în domeniul turismului, cu respectatea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei agenților economici, instituțiilor și autorităților administrației publice locale;

Elaborează, promovează și aplică politicile de dezvoltare și strategia Guvernului în domeniul turismului, orientând în acest sens activitatea agenților economici;

Inițiază și promovează acte normative, norme și reglementări vizând activitatea de turism și protecția turiștilor și avizează reglementările altor ministere care influențează aceasta activitate;

Colaborează cu celelalte ministere și organe centrale din subordinea Guvernului, cu autoritățile publice locale și cu alte organisme interesate;

Acordă licențe agenților economici din turism pentru obiectul activității pe care o desfășoară, indiferent de forma de proprietate, și brevete de atestare a capacității profesionale persoanelor care exercită o activitate de turism;

Efectuează clasificarea unităților de cazare, de alimentație și de agrement pentru turism, indiferent de forma de proprietate;

Elaborează reglementări privind organizarea și funcționarea pensiunilor turistice și fermelor agro-turistice;

Propune acordarea de facilități agenților economici din turism pentru realizarea de investiții;

Asigură valorificarea și protejarea patrimoniului turistic conform legii, elaborează, coordonează și avizează programe și documentații pentru valorificarea acestuia, inclusiv a resurselor naturale balneare;

Avizează planurile de urbanism pentru dezvoltarea zonelor, stațiunilor și localităților turistice, amplasarea obiectivelor turistice în cadrul acestora, precum și documentațiile tehnice pentru noile construcții cu destinație turistică, indiferent de forma de proprietate;

Verifică aplicarea legislației, a normelor, reglementărilor specifice și corelarea calității serviciilor cu prețurile și tarifele practicate de către toți agenții economici din turism;

Inițiază și negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale sau propune acestuia întocmirea formelor de aderare la cele existente;

Urmărește și controlează aplicarea prevederilor legale, inclusiv a convențiilor și acordurilor internaționale, în funcție de specificul activității, și întreprinde măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricărei încălcări a acestora;

Reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale în conformitate cu acordurile și alte întelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organisme internaționale interesate de activitatea de turism;

Realizează promovarea turistică prin acțiuni specifice și prin birourile de promovare și informare turistică din străinătate, în limita resurselor financiare pentru această activitate, constituite potrivit legii;

Promovează, coordonează și organizează congrese, colocvii, simpozioane, târguri, expoziții de importanță națională și internațională și alte acțiuni similare în țară și în străinătate, acordând consultanță și sprijin tuturor inițiatorilor unor astfel de manifestări;

Coordonează programele de asistență tehnică acordate de Comunitatea Europeană, Organizația Mondială a Turismului, alte organisme internaționale, precum și programul de integrare european în domeniul turismului;

Stabilește orientarea și planurile tematice privind programele de cercetare în turism, în colaborarea cu alte ministere;

Inițiază și controlează, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, înființarea și funcționarea instituțiilor de învățământ specializate în domeniul turistic; elaborează nomenclatoarele de meserii specifice, planurile și programele de învățământ de specialitate, potrivit legii;

Realizează banca de date, în conformitate cu reglementările Organizației Mondiale a Turismului; publică situații generale statistice și economice necesare orientării politicii turismului românesc, asigurând activitatea de informare-comunicare;

Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.

În Grecia, în ceea ce privește turismul acesta stă la baza Greek National Tourism Organisation (G.N.T.O.) – organizație ce a fost înființată pentru primă oară în 1927 și apoi reînființată în 1950 perioadă în care turismul s-a aflat în subordinea altor ministere. G.N.T.O. elaborează Strategia de dezvoltare a turismului.

Agenții economici din turism sunt obligați să folosească pentru servicii, care presupun răspunderi privind protecția turistului, numai personal specializat, potrivit normelor elaborate de G.N.T.O. Pregătirea profesională din domeniul activităților de turism va fi făcută de unitățile autorizate de G.N.T.O.

În scopul protecției turiștilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul Greciei pot fi realizate numai de către agenții economici din turism autorizați de G.N.T.O., posesori de licențe în turism sau de certificat de clasificare, după caz. Agenții economici din turism au următoarele obligații:

Să realizeze servicii turistice la nivelul și în limitele prevederilor licenței de turism, prin care au fost stabiliți ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice și să constituie integral garanția financiară prevazută de dispozițiile legale în vigoare;

Să presteze serviciile turistice la nivelul categoriei unității respective, potrivit certificatului de clasificare;

Să funcționeze numai cu structuri de primire turistică clasificate;

Să funcționeze cu personal brevetat, în conformitate cu reglementările și normele de specialitate ale G.N.T.O.;

Să afișeze, într-o formă vizibilă și clară, lista serviciilor și tarifelor practicate;

Să informeze turiștii corect și adecvat cu privire la serviciile turistice pe care le prestează;

Să asigure protecția turiștilor care utilizează structurile sale de primire turistice;

Să protejeze turistul care beneficiază de servicii tip excursii, pe perioada programului turistic, conform normelor pentru ghizii de turism;

Să protejeze bunurile turiștilor împotriva deteriorării sau furtului și să asigure despăgubirea acestora în cazul apariției unor prejudicii, conform legii;

Să realizeze, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecția și conservarea acestuia și a mediului înconjurător;

Să transmită datele statistice, conform Sistemului informațional pentru turism și reglementărilor Comisiei Naționale pentru Statistică.

Între cele două țări, din punct de vedere al strategiei turistice, există o diferență imensă. Grecia este o țară foarte dezvoltată din punct de vedere turistic. În România, la fiecare schimbare de minister sau ministru, se schimbă în același timp și proiectele și ideile anterioare, astfel neterminându-se nici un proiect.

Grecia este deja o țară foarte vizitată, cu încasări uriașe în comparație cu România. În Grecia strategia este de menținere a acelorași standarde ridicate pentru atragerea și mulțumirea clienților.

În România, trebuie să reabilităm și abia apoi să promovăm multe obiective turistice. În schimb în Grecia, toate obiective sunt bine stabilite, bine promovate, atât intern cât și internațional. România dispune abia din 2011 de un ghid de prezentare și promovare a țării, prin efortul depus de Ministrul Turismului în anul trecut.

Structurile turistice de primire ale României sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și sunt de o calitate modică. În Grecia sunt standarde superioare atât la cazare, cât și la serviciile turistice. În România, mereu se impune ca strategie modificarea și îmbunătățirea standardelor la unitățile de cazare, dar mereu acest lucru se face doar pe hărtie, nu și în practică.

Îmbinând timpul liber cu traseele bine organizate, aflăm că Grecia are puțini rivali prin bogăția și varietatea impresiilor pe care le lasă în memorie. Acest lucru se poate realiza și în România, dar acest lucru necesită implicare serioasă și activă atât a statului, cât și a organismelor de turism, dar și timp și mulți bani.

Dezvoltarea turismului românesc este o chestiune de durată, dar prin calitatea și diversitatea resurselor disponibile, prin implicarea obligatorie a statului și a Ministerului de Turism, prin realizarea programelor de dezvoltare și îmbunătățire a resurselor existente, putem aprecia ca România este pe drumul cel bun. Din păcate, în comparație cu Grecia, și cu țările vecine suntem mult în urmă.

CAPITOLUL AL IV-LEA

CONCLUZII, PERSPECTIVE ȘI RECOMANDĂRI

Inclus relativ recent printre necesitățile de consum ale omului modern, cuantificat ca indicator al calității vieții, turismul își merită pe deplin importanța care i se acordă astăzi în toate domeniile cunoașterii.

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format o dată cu evoluția sa, iar aspectele considerate definitorii au variat în funcție de optica profesională a celor care își exprimau opiniile: economiștii scoteau în evidență caracterul esențialmente economic al cauzelor și efectelor sale prin dependența de un anumit prag al veniturilor și al potențialului economic; geografii suștineau că turismul este, prin localizarea sa, asociat cu caracteristicile de relief, climă, mediu, ale unui teritoriu; sociologii priveau turismul ca un corolar al evoluției societății și o replică la mutațiile sociale care se regăsesc în planul folosirii timpului liber; psihologii explicau fenomenul turistic prin necesitatea oamenilor de a se elibera de constrângerile impuse de viața cotidiană sau dorința acestora de a stabili noi contacte pentru a-și atenua senzația de alienare, specifică vieții moderne etc. Desigur că toate punctele exprimate în legatură cu turismul surprind fațetele multiple ale acestui fenomen și sunt corecte, în cea mai mare parte. Ele se regăsesc în multitudinea de definiții “oficiale” care pun accentul pe fiecare dintre laturile amintite.

Turismul a început să se manifeste, treptat, ca o componentă directă a economiei fiecărei țări, cu o prezență tot mai activă în viața economică și socială, cu o participare semnificativă în progresul general al societății. Una dintre cele mai importante componente ale turismului este reprezentată de fluxurile turistice, acestea reprezentând una dintre structurile cele mai dinamice ale schimburilor economice.

Încă din vremuri antice, România și Grecia au ocupat un teritoriu impresionant datorită podoabelor naturale. În cadrul Europei ele sunt înzestrate cu unele din cele mai bogate și variate resurse turistice naturale (reprezentate prin formele de relief, prin climă, prin hidrografie, floră și faună și nu în ultimul rând prin varietate) și resurse turistice antropice (reprezentate prin numărul mare de vestigii arheologice, prin monumentele istorice, de artă și arhitectură, prin muzee).

Prin diversitatea resursele atât naturale cât și antropice pe care le dețin, cele două țări pot oferi fiecărui turist motivația să efectueze tipul de turism preferat, fie ca este un motiv educațional sau cultural (pentru a descoperi modul de viață al altor popoare, a descoperi frumusețile țării sau a vizita diverse instituții culturale), motiv religos sau etnic (vizitarea regiunilor cu religie comună sau prezența la anumite pelerinaje sau reuniuni religioase), motiv social sau istoric (reprezentat de vizitarea monumentelor istorice, de a reîntâlni prieteni sau rude sau pur și simplu de a vizita cât mai multe țări și de a întâlni noi oameni), motiv de relaxare și plăcere (nevoie de odihnă și relaxare, bucuria de a petrece o vacanță frumoasă, de a schimba regiunea și atmosfera cu scopul evadării din stresul cotidian) sau motive de sănătate și sportive (de exemplu, pentru a vizita stațiuni balneareare, sau diferite centre de sănatate, sau participarea la diferite sporturi atât ca spectatori cât și ca participanți).

Principalii indicatori ce caracterizează circulația turistică sunt aceia care definesc cu exactitate poziția unei țări în anumite situații legate de fluxurile turistice, fie că este vorba de numărul de sosiri, de evoluția lor în timp sau a zonelor sau țărilor de proveniență și a mijloacelor de transport, de numărul unităților ce alcătuiesc baza tehnico-materială, de date legate de densitatea turistică în raport cu suprafața sau numărul de locuitori ai unei țări, sau date pur economice referitoare la cheltuielile și încasările turistice raportate la populație sau la indicatorii naționalii ai produsului brunt sau intern.

România în ultimi ani se află într-o pantă ascendentă în privința turismului, în timp ce Grecia este într-o oarecare staționare. Atât la cererea turistică totală, cât și la turismul intern și internațional luat în parte România înregistrează creșteri semnificative în perioada 2002-20011.

În ceea ce privește unitățile de cazare și locurile de cazare Grecia are o bază tehnico-materială de aproape trei ori mai numeroasă decât cea a României. Cu toate acestea pe o perioadă calculată de cinci ani România și-a mărit numărul de unități de cazare cu aproximativ 40%, dar numărul de locuri de cazare a crescut doar cu 6%.

Din punctul de vedere al înnoptărilor, Grecia înregistrează un număr de înnoptări de trei ori mai mare decât cel al României.

În ceea ce privește indicatorii efectelor economice, referitor la încasările din turism, suntem mult inferiori grecilor, aceștia ajungând la încasări de 12.600.000.000 dolari în timp ce România are încasări de 646.000.000 dolari.

Densitatea turistică arată o mai mare concentrație turistică în Grecia, atât din punctul de vedere al indicatorilor densității în raport cu suprafața cât și în raport cu populația.

În urma tuturor acestor analize realizate pe baza calculării indicatorilor turistici observăm gradul turistic mult mai dezvoltat al Greciei, care cu un teritoriu cu suprafață aproximativ pe jumătatea României reușeste să atragă un număr foarte mare de turiști, un număr mai mare decât populația țării.

Toate acestea se datorează unei promovări superioare a turismului, lucru care conferă țării o mai bună imagine pe plan internațional, lucru care determină un flux mai mare de turiști. Serviciile de calitate și raportul acestora în funcție de preț sunt elemente care determină de asemenea cererea turistică superioară. Grecia este un exemplu de urmat din punct de vedere al turismului atât pentru România, cât și pentru un numar mare de alte țări.

România dispune de resurse naturale și antropice foarte diversificate, dar stă destul de prost la capitolul de promovare a unei imaginii de calitate în exterior.

Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigențele cererii turistice și ale produselor turistice similare de pe piața internațională.

Structurile turistice de primire și îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și de calitate modică, iar raportul calitate-preț este neconcludent.

De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă pentru România.

Pentru a ieși din competiția turistică internațională este necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a stațiunilor turistice, și crearea de produse turistice noi, stațiuni, programe originale, atractive și inedite ce ar putea, printr-o activitate susținută de promovare pe piața internațională, să direcționeze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune și dezvoltarea ofertei de agrement și de animație, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice și de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în țările cu tradiție turistică din lume.

Dezvoltarea turismului românesc este o chestiune de durată, dar prin calitatea și diversitatea resurselor disponibile, prin implicarea statului și a diverselor organizații de turism, prin realizarea programelor de dezvoltare și îmbunătățire a resurselor existente, putem aprecia că România se află pe un drum bun.

Turismul românesc ar trebui să ia în considerare marea diversitate de forme de manifestarea fluxurilor turistice, precum și gama largă a impactului și a finalitatilor economice, sociale, culturale și de mediu generate de circulația turistică internațională.

Atât România cât și Grecia dețin un valoros și bogat potențial natural, care reprezintă una dintre cele mai prețioase resurse ale țărilor. Turismul este la nivel mondial o branșă în creștere și duce, în țările care îl promovează, la creștere economică.

Pe baza condițiilor topografice, climatice și istorice existente, în România există posibilitatea de a extinde turismul la nivelul unui important sector economic. In legatura cu aceasta, se preconizează considerabile efecte privitoare la venit și la piață forțelor de muncă.

Principalele elemente ale potențialului natural sunt:

Clima continentală cu temperaturi moderate și un bioclimat terapeutic;

Topografia variată, care cuprinde zona de litoral, delta, munți, dealuri, poieni și văi usor accesibile;

Ape termale, ape minerale și nămoluri cu proprietăți curative.

Din resursele naturale pot fi dezvoltate oferte diverse și atractive pentru oaspeți:

Turismul montan, escaladari montane, drumetii, schiat pe o perioada asigurată de zapadă de 180-200 zile, sporturi de iarnă;

Turismul speologic și turism apropiat de natură în zone protejate;

Turismul acvatic;

Turismul curativ cu renumite ape minerale, izvoare termale, gaze naturale, nămol cu proprietăți curative, lacuri curative dublate de o înaltă calitate a aerului;

Turismul de vânătoare;

Pescuitul;

Turismul istoric; o multitudine de biserici, mânăstiri, monumente, centre, locuri unde s-au efectuat cu bune rezultate săpături arheologice, care parțial aparțin patrimoniului cultural mondial (biserici fortificate, biserici cu pictura exterioară, cetăți istorice), muzee, expoziții relevante din punct de vedere arhitectonic și istoric;

Folclorul divers și original;

Tradițiile culturale și religioase;

Piețele mesteșugărești.

Turismul în Grecia reprezintă principala industrie. Ea se plasează pe locul al 15-lea în ierarhia mondială a destinațiilor turistice și primește un număr de turiști mai mare decât populația țării.

România în ciuda premiselor exceptionale, ponderea de 2,5% a turismului la PIB este mică în comparație internațională. In comparație cu alte țări est-europene, România dispune de o suficientă ofertă de locuri de cazare (aproape 5 camere și aproape 13 paturi la 1000 de locuitori). In orice caz, la scară internațională (cca. 30 de paturi la 1000 de locuitori în Germania), capacitățile sunt subdimensionate. Obiectivul este de a dezvolta produse competitive, tinând însă cont de resursele naționale, astfel încât turismul să devină o ramură economică prioritară.

Ca obiective politice generale pentru cele două țări sunt formulate următoarele:

Promovarea unor concepte moderne de dezvoltare turistică;

Introducerea unui management modern, dispus să iși asume riscuri;

Elaborarea de programe și proiecte naționale de dezvoltare pentru anumite proiecte turistice;

Modernizarea ofertei, cresterea capacității concurențiale și a atractivității pentru piața turistică națională și internațională;

Crearea unei imagini printr-o politică agresivă a promovării în scopul creșterii cererii;

Asigurarea instruirii cantitative și calitative a personalului;

Deschiderea de noi produse și piete și abordarea regională de programe turistice;

Adoptarea reglementărilor necesare în acord cu determinarile UE;

Evaluarea politicii fiscale cu privire la efectele acesteia asupra turismului;

Adaptarea activitatilor turistice la politica națională;

Dezvoltarea rapidă și durabilă a turismului.

Pentru a reuși o creștere mai mare a fluxurilor turistice, trebuie să se elaboreze un set de circuite turistice cu scopul atragerii turiștilor. Acestea vor avea succes doar cu o bună promovare. Oricât de valoaroasa ar fi oferta propusă dacă nu este cunoscută, este doar o pierdere de timp și de bani.

Discover Romania. Acest pachet turistic este unul complex deoarece pe parcursul său întălnim obiective variate care să poată satisface orice tip de motivație, fie că este una de culturală, religioasă, socială, istorică, de sănătate sau pur și simplu de relaxare. Circuitul se desfășoara pe o distanță destul de mare parcurgând unele din cele mai importante resurse atât naturale cât și antropice ale țării.

In acest context vom vizita următoarele Iași – Roman – Piatra Neamț – Bicaz, Lacul de acumulare de la Bicaz, Cheile Bicazului – Gheorgheni, Lacul Roșu – Sovata – Târgu Mureș, Monumentul Latinității Lupoaica, Cetatea Medievală Târgu Mureș – Reghin, Padurea Rotundă Reghin – Cluj Napoca – Alba Iulia, Cetatea de la Alba Iulia, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Unirii – Deva, Cetatea Devei – Hunedoara, Castelul Corvineștilor – Hațeg, Rezervația de Zimbri – Sarmisegetusa – Băile Herculane – Targu Jiu, Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși – Băile Olănesti – Curtea de Argeș, Mânăstirea Curtea de Argeș – Brașov, Biserica Neagră, Piața Sfatului, Tâmpa – Iași.

Ziua 1. Plecarea va avea loc la Iași. Traseul urmează drumul spre Roman – Piatra Neamț – Bicaz – Gheorgheni (Lacul Rosu) – Sovata. Ne vom opri la Lacul de acumulare de la Bicaz unde vom servi prânzul în cadrul unei pensiuni, vom continua apoi spre Cheile Bicazului care reprezintă o zonă deosebit de pitorească a României, zona care face parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Lacul Roșu, care este cel mai lac de acumulare din România, este următoarea atracție turistică în zonă. Ziua se va încheia cu cazarea și cina în stațiunea Sovata.

Ziua 2. După micul dejun vom pleca spre Cluj Napoca, circulând pe traseul Târgu Mureș – Reghin – Bistrița. Prima oprire va fi la Târgu Mureș unde vom admira Monumentul Latinității – Lupoaica. In oraș vom servi și pranzul. Vom vizita apoi Cetatea Medievală Târgu Mureș, monument istoric din secolul XV, extinsă și întărită în secolul al XVII-lea cu șapte bastioane. Pădurea Rotunda Reghin va fi ultima oprire al zilei, înainte de sosirea la Cluj-Napoca. Aici vom servi cina și ne vom și caza.

Ziua 3. După ce servim micul dejun începem drumul spre Alba Iulia pentru a vizita Cetatea de la Alba Iulia și Catedrala Romano-Catolică care este cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, fiind de aceeași vârstă cu celebra Notre Dame. Se va vizita și Muzeul Unirii. După prânzul servit intr-unul din numeroasele restaurante din Alba-Iulia vom pleca spre Deva unde ne vom caza.

Ziua 4. După micul dejun servit vom pleca să vizitam Cetatea Devei. Traseul ne aduce la Hunedoara unde, odată ajunși vom vizita celebrul Castel al Corvineștilor. Cunoscut și sub numele de Castelul Huniazilor este un castel ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri. Traseul va continua pe drumul spre Hateg unde se va vizita Rezervatia de Zimbri. In Hateg vom cina si ne vom caza la o pensiune turistica.

Ziua 5. Dupa micul dejun continuăm circuitul și ajungem la vechiul asezământ Sarmisegetusa, fost centru politic și militar al dacilor. Dupa un scurt popas pentru servirea prânzului ne vom îndrepta spre Băile Herculane, stațiune balneară unde vom avea un programul de relaxare. In stațiune avem de asemenea cazarea și aici vom și cina.

Ziua 6. După micul dejun, circuitul ne va duce la Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși. Acesta este figura centrală în miscarea artistică modernă și un pionier al abstractizarii este considerat parintele sculpturii moderne. Dupa admirarea celebrelor sculpturi brâncovinene ne îndraptam spre altă stațiune balneară – Baile Olanesti. Acesta este punctul final al zilei și aici vom mânca și ne vom caza.

Ziua 7. Continuăm traseul îndreptându-ne spre Brasov locul de cazare, unde vom vizita Biserica Neară, Piata Sfatului. Inainte de aceasta oprire vom face un mic popas pentru prânz, la Curtea de Argeș unde vom vizita Mânăstirea Curtea de Argeș.

Ziua 8. Vom începe ultima zi a traseului urcând masivul Tâmpa unde vom admira priveliștea superbă ce se observă de deasupra Brașovului. La coborâre vom servi pranzul și apoi ne vom îndrepta înapoi spre Iași, punctul de pornire al turului.

ANALIZA DE PREȚ

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 1.124 RON.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Bran, Florina și Marin, D., și Simon, Tamara, „Economia turismului și mediul înconjurător", Ed. Economică, București, 1998;

Cândea, Melinda și Bran, Florica, „Spațiul geografic românesc – organizare, amenajare, dezvoltare”, Ed. Economică, București, 2001;

Cozmescu, Ioan, „Turismul – fenomen complex contemporan”, Ed. Economică, București, 1998;

Cristureanu, Cristiana, „Economia și politica turismului internațional", Ed. Abeona, București, 1992;

Davidson, R., „Business travel", Pitman Publishing, London, 1994;

Draica, Constantin, „Ghid practic de turism internațional și intern”, Ed. All Beck, București, 1999;

Emilian, R., „Managementul serviciilor" – Ed. Expert, București, 2000;

Gautier, G., „Foires et Salons", Les Editions Dorganisation, Paris, 1987;

Glăvan, V., „Potențialul turistic al României" – Ed. Institutului Eden, București, 1996;

Glăvan, Vasile, „Resursele turistice pe Terra”, Ed. Economică, București, 2000;

Glăvan, Vasile, „Turismul în România”, Ed. Economică, București, 2000;

Holloway, J. Ch., „The business of tourism", Fourth Edition, Pitman Publishing, London, 1994;

Lupu, N., „Hotelul, economie și management", ediția a II-a, Ed. All, București, 1999;

Minciu, Rodica și Zadrig, Rodica, „Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și turism", Lito, A.S.E., București, 1984;

Neacșu, N., „Turismul și dezvoltarea durabilă”, Ed. Expert, București, 2000;

Neacșu, N. și Cernescu, A., „Economia Turismului – Studii de caz. Reglementări”, Ed. Uranus, București, 2002;

Neacșu, N. și Cristureanu, C. și Băltărețu, A., „Turism internațional – Studii de caz și legislație”, Ed. Oscar Print, București, 1999;

Nistoreanu, P., „Ecoturism și turism rural”, Ed. ASE, București, 2003;

Nistoreanu, Puiu și Dinu, V. și Nedelea, Alex, „Producția și comercializarea serviciilor turistice”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2004;

Niță, Constantin, „Piața turistică a României”, Ed. Ecran Magazin, Brașov, 2000;

Minciu, Rodica, „Economia turismului", ediția a II-a revăzută, Ed. Uranus, București, 2004;

Nedelea, Alex, „Piața turistică”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003;

Pilbath, Attila, „Ghid ecoturistic”, Ed. Blucprint Internațional SRL, București, 2003;

Pretz, Ecaterina și Pârjol, Florenina, „Economia turismului”, Ed. Mirton, Timișoara, 1996;

Snak, O. și Neacșu, N. și Baron, B., „Economia Turismului”, Ed. Expert, București, 2001;

Stănescu, Ion, „Potențial turistic românesc, Eldorado al viitorului”, Ed. „Paco”, 2002;

***, www.insse.ro;

***, www.statistics.gr;

***, www.world-tourism.org.