Piata Mondiala a Ecoturismului
Introducere
În ultimii ani, turismul și efectele sale s-au dezvoltat în contextul globalizarii lumii economice. Experții în politicile macroeconomice, au fost preocupați să reducă barierele care împiedică libera circulație internațioinală a bunurilor, serviciilor și titlurilor financiare și de asemenea să asigure flexibilitatea cursurilor de schimb și a dobânzilor. Introducerea unei astfel de politici macroeconomice, a cauzat unele controverse, din cauza implicațiilor pe care aceasta le are asupra bunăstării și distribuției populației active.
În ciuda obstacolelor care stau în calea călătoriilor, războaielor, epidemiilor, și terorismului, turismul internațional a înregistrat creșteri spectaculoase în ultimii 30 de ani. Odată cu dezvoltarea căilor de acces și a tehnologiei, ariile naturale au devenit mai ușor de vizitat, fiind locurile preferate de turiști. Unul din cinci zboruri are ca destinație o țară aflată în dezvoltare (majoritatea aflându-se în Emisfera Sudică), și chiar dacă prețul combustibililor este mare, Organizația Internațională a Turismului se așteaptă la o creștere rapidă a turismului internațional în viitorul apropiat. Pentru destinațiile din Emisfera Sudică, turismul este sursa principală prin care statul își procură veniturile, și un domeniu care prezintă mari posibilități de angajare și mobilizare a populației active.
Ironia face ca persoanele înstărite din Emisfera Nordică, să călătorească în căutarea culturii și naturii pe care Africa, America Latină și Asia de Sud o au din abundență, în parcurile lor naționale și rezervele naturale. Ca exemple putem da Galapagos, Machu Picchu, Serengeti si Kruger, care atrag milioane de vizitatori în fiecare an.
Turismul în țările aflate în curs de dezvoltare este privit ca un element benefic economiei, atrăgând turiști, crescând veniturile parcurilor naturale, și investițiile în conservarea acestora. Dar, asociațiile parcurilor din țările în curs de dezvoltare eșueaza să investească în acestea, pentru a ajunge la un nivel acceptabil și potrivit cerințelor turiștilor. Ca rezultat, turismul este acum mai mult o amenințare a biodiversității decât un beneficiu.
Cele mai populare și cunoscute destinații au devenit foarte aglomerate. Vizitatorii au început să ajungă și în locuri mai puțin cunoscute pe mapamond. Eșecul țărilor aflate pe lista destinațiilor turistice, de a investi și moderniza condițiile de călătorie, distruge bogăția naturală pe care acele locuri o dețin. Dacă acest nivel de investiție și dezvoltare se menține, explozia turistică va întârzia să apară. Habitatele primare vor deveni degradate, viața sălbatică va fi marcată, iar calitatea experienței vizitatorilor va scădea, iar în cele din urmă oamenii vor alege alte destinații. Până în anii ’80, grupurile de turiși erau formate de câte 8-10 persoane maxim, astfel că puteau vizita și admira locul fără a fi aglomerat. Acum însă, grupurile nu sunt mai mici de 16 persone, locurile devenind mult prea aglomerate.
Turismul, ca activitate economică, este cunoscut pentru potențialul său de a întrerupe, perturba sau distruge mediile naturale, și comunitățiile locale. Mai ales în mediul rural, turismul a declanșat o serie de schimbări sociale, economice, culturale și ecologice, care nu sunt ușor de controlat de către managementul local. Cu toate acestea, este industria care ar putea avea cele mai multe posibilități de a schimba în bine, având ca pilon principal ramura de ecoturism.
Conform criticilor, interesul față de ecoturism, răspândit acum printre tour-operatorii de pretutindeni, este cuanitificat pe baza unor supoziții biencunoscute, cu privire la potențialul economic al sectorului, mediul și beneficiile cultural-sociale. Printre aceste idei, dominantă este aceea conform căreia ecoturismul este forma de turism care a avut ascensiunea cea mai rapidă. Pe lângă veniturile obținute din această activitate, cel mai mare beneficiu poate fi considerat păstrarea mediilor naturale.
Metodologia cercetării
Metoda de cercetare aleasă este un studiu de comparație între diverse regiuni alese ca destinații populare ecoturistice, influențele pe care le au asupra ecosistemelor precum și reducerea efectelor negative, care încă persistă. Investigațiile, interviurile și sondajele aplicate de către autoritățile competente turiștilor sunt numeroase, începând din Costa Rica, Brazilia, România, Asia și până în Australia. Rezultatele acestor cercetări de piață cât și interpretările lor au fost redate în capitolele II și III.
Descrierea lucrării
În primul capitol am prezentat concepte teoretice ale noțiunii de ecoturism, dând o definiție pentru fiecare element al ecoturismului, pentru a se putea înțelege mai bine exemplele din capitolele următoare. De asemenea, în același capitol, am arătat ce înseamnă să faci o călătorie eco, care sunt factorii care participă la această acțiune și consecințele lor asupra mediului înconjurător. În capitolul doi, s-a prezentat modul de formare și evoluția cererii specifice ecoturismului, pentru diverse exemple de destinații ecoturistice. În capitolul trei am efectuat un studiu al ofertei ecoturistice, pentru a se vedea dacă aceasta satisface cererea turistică, și modalități de îmbunătățire a strategiei de management al rezervațiilor ariilor naturale. În final, s-au formulat concluziile cu privire la rezultatele și interpretările desprinse din lucrare.
Capitolul I. Ideea de călătorie eco
Concepte teoretice
Industria turismului este una dintre cele mai înfloritoare industrii. Multe națiuni ale lumii au ca sursă principală de venit doar turismul. Acesta le asigură de asemenea, și locuri de muncă, creșterea sectorilui privat, și dezvoltarea infrastructurii. Dezvoltarea turismului este incurajată în principal în țările aflate în curs de dezvoltare, acolo unde alte forme de dezvoltare economică cum ar fi producția și exportul de resurse naturale, nu sunt viabile.
Motivele pentru care oamenii doresc să călătorească sunt foarte diversificate și complexe. Datorită dezvoltării rețelei de transporturi, turismul a devenit mai accesibil. Hotelurile și restaurantele sunt azi clasificate pentru fiecare buget în parte. Serviciile profesionale oferite de către operatorii din agențiile de turism, eforturile sectorului public , tehnologia avansată au făcut ca o simplă călătorie să devină mai confortabilă, mai plăcută și mai sigură.
Noțiunea de ecoturism a fost dezbătută de mulți cercetători însă majoritatea au căzut de acord asupra unei idei generale: o proporție mai mare din beneficiile aduse de ecoturism să ajungă în mâinile persoanelor direct implicate și zonelor respective. Beneficiile oferite de ”ecoturism” sunt adesea privite ca niște stimulente pentru residenți ca să protejeze viața sălbatică, pădurile, râurile și alte atracții pentru care turiștii ar plăti să le vadă. Ca un rezultat al acestei idei, mulți conservatoriști au ales să susțină ecoturismul cu o serie de proiecte de finanțare, personal și suport tehnic. Beneficiile au fost definite ca fiind o sursă măsurabilă de bani. Pe lângă beneficiile materiale mai găsim și avantaje nonmateriale: dezvoltarea abilităților în comunicare, management-ul proiectelor, negociere și suportul comunității.
Cuvântul „călătorie” definit ca fiind un act al mișcării, are alt înțeles în contextul turismului. Pentru scopul acestei lucrări, vom spune că noțiunea de „călătorie” înseamnă deplasarea dintr-o comunitate sau zonă în alta în scop de serviciu sau de plăcere. Este important să stabilim o definiție clară și înțeleasă de către toți, astfel asigurându-ne că vorbim despre același concept.
Organizația Internațională a Turismului a dat câteva definiții următoarelor noțiuni:
„Turismul” – este activitatea persoanelor care călătoresc și stau într-o zonă care face parte din afara locului de locuit, a mediului lor obișnuit, pentru nu mai mult de un an, pentru a se relaxa, în interes de serviciu sau alt scop.
„Turist” – acel vizitator care petrece cel puțin o noapte într-un loc de acomodament privat sau public, în zona de vizită.
„Excursionist” – vizitator care nu își petrece noaptea într-un loc de acomodament privat sau public, în zona de vizită.
„Vizitator” – orice persoană care călătorește dintr-un loc în altul decât cel obișnuit, pentru mai puțin de 12 luni consecutive, și al cărui scop principal nu este în interes de muncă.
„Călător” – orice persoană care efectueză o călătorie între două sau mai multe locații.
Din păcate încă mai există confuzii asupra acestor definiții de bază.
Legătura dintre beneficiile economice și conservatorism este afectată de câțiva factori cum ar fi influențele culturale, etnice și istorice. După unii cercetători, ecoturismul nu a creat atât de multe venituri pentru comunitate, acestea scurgându-se în mare parte către operatorii externi. Deși turiștii plătesc serviciile oferite de operatori, aceștia nu împart veniturile cu rezidenții zonelor respective, oameni care de fapt, păstrează locurile naturale și le îngrijesc. Puține comunități pot afirma că într-adevăr au realizat venituri importante din ecoturism.
Cercetările au arătat ca de puține ori, ecoturismul a înlocuit sau reparat conssecințele distructive ale altor activități însă de multe ori acesta a contribuit la degradarea zonelor naturale. Unii autori îs de părere că mărirea veniturilor provenite din activitatea de ecoturism, fără ca cei implicați să aibă scopul conservării naturii, vor ajuta la extragerea și mai rapida a resursei naturale. Alteori, stimulentele sunt oferite doar pentru scurtă durată, ceea ce e prea putțin pentru a se putea vedea îmbunătățirile aduse mediului înconjurător. Deși veniturile și stabilitatea locurilor de muncă pot fi un ajutor în comportamentul oamenilor, acesta nu se va schimba dacă ideile și crezurile acestora vor rămâne la fel.
Ecoturismul reprezintă ramura cu cea mai mare ascensiune din industria turismului. În comparație cu turismul în masă, ecoturismul este considerat a fi mijlocul prin care se asigură legaturi intracomunitare mai puternice, reducerea scurgerii banilor afară din țară, crearea locurilor de muncă pe plan local, precum și atragerea de fonduri noi pentru dezvoltare economică. A fost promovată ideea de legătură între conservarea vieții naturale, sălbatice cu dezvoltarea economică, mai ales în țările în curs de dezvoltare sau sărace. Mai mulți cercetători s-au întrebat dacă veniturile din ecoturism ajung întradevar la persoanele direct implicate, la cei localnici. Schevyns consideră că ecoturismul ar trebui să fie considerat efectuat cu succes doar atunci cănd rezidenții îl pot controla și obtin un venit echitabil.
Una dintre definițiile cele mai generale și unanim acceptate, este dată de Ceballos-Lascurain, și anume aceea că ecoturismul este călătoria în zone naturale și necontaminate cu scopul de a studia, admira , și a se bucura de peisaje incluzând plantele și animalele, ca de altfel pentru orice scop sau manifestare culturală.
Forme și categorii ale turismului
Există mai multe tipuri de călătorie, acestea variind în funcție de tipul de călător, destinație, scop, astfel avem:
Călătorie internațională
Călătorie domestică
Călătorie intraregională
Călătorie interregională
Călătorie internă
Călătorie externă
Conform Organizației Internaționale a Turismului, turismul internațional diferă de cel domestic și are loc atunci când un călător trece granița țării sale. Nu fiecare călător internațional este și vizitator. Călătorul îndeplinește funcția de vizitator doar dacă călătoria îl duce în afara ariei sale obișnuite (de ex. muncitorii care trec granița pentru a căuta de lucru nu sunt considerați vizitatori). Turismul internațional a prezentat mereu un interes deosebit datorită motivelor economice, deoarece această formă de activitate joacă un rol important în schimbul și cursul de schimb dintre națiuni.
Turismul domestic a fost umbrit de cel internațional, pentru că nu are un impact atât de evident și relevant asupra economiei. Cel și unanim acceptate, este dată de Ceballos-Lascurain, și anume aceea că ecoturismul este călătoria în zone naturale și necontaminate cu scopul de a studia, admira , și a se bucura de peisaje incluzând plantele și animalele, ca de altfel pentru orice scop sau manifestare culturală.
Forme și categorii ale turismului
Există mai multe tipuri de călătorie, acestea variind în funcție de tipul de călător, destinație, scop, astfel avem:
Călătorie internațională
Călătorie domestică
Călătorie intraregională
Călătorie interregională
Călătorie internă
Călătorie externă
Conform Organizației Internaționale a Turismului, turismul internațional diferă de cel domestic și are loc atunci când un călător trece granița țării sale. Nu fiecare călător internațional este și vizitator. Călătorul îndeplinește funcția de vizitator doar dacă călătoria îl duce în afara ariei sale obișnuite (de ex. muncitorii care trec granița pentru a căuta de lucru nu sunt considerați vizitatori). Turismul internațional a prezentat mereu un interes deosebit datorită motivelor economice, deoarece această formă de activitate joacă un rol important în schimbul și cursul de schimb dintre națiuni.
Turismul domestic a fost umbrit de cel internațional, pentru că nu are un impact atât de evident și relevant asupra economiei. Cele două noțiuni sunte legate între ele. Motivațiile și alegerile călătorului se schimbă în funcție de circumstanțe, cele două forme de turism putând fi substituite cu ușurință. Cauzele posibile care ar influența alegerile călătorilor sunt: creșterea veniturilor reale, diferența de prețuri dintre diverse țări, condițiile politice externe, etc.
Există trei forme de turism aflate la orice nivel, în relație cu regiunea domestică, țara, sau grupul de țări. Turismul domestic – rezidenții unei anumite zone călătoresc ca vizitatori, doar în interiorul regiunii respective. Turismul intern – non-rezidenții călătoresc ca vizitatori în regiunea dată. Turismul extern – rezidenții călătoresc ca vizitatori într-o regiune diferită fața de cea inițială.
În funcție de scopul călătoriei avem următoarele tipuri de turism: cultural, agroturismul, de sănătate, de afaceri, sportiv, de sejur, de tranzit, de agrement, particular, social, de masă, religios, ecoturism, etc. Turismul durabil este acel care pe lângă avantajele economice, menține calitatea mediului, prin combinarea dezvoltării economice cu necesitatea actuală. Dezvoltarea ramurii turismului trebuie să fie bazată pe criteriul durabilității. Trebuie să fie viabilă pe plan economic, suportabilă pe termen lung, pe plan ecologic, și echitabilă pe plan social și etic pentru populația locală.
În zilele noastre, există două mari probleme ale turismului:
O lipsă a responsabilității și a respectului față de populația gazdă și pentru cultura lor;
Lipsa educației și a simțului de consum a celor ce vizitează o anumită zonă.
În consecință, turismul durabil reflectă trei aspecte:
Din punct de vedere al calității, prevede o experiență valoroasă pentru vizitatori, îmbunătățind totodată mediul și protejându-l.
Din punct de vedere al continuității, se asigură o continuitate a resurselor naturale, și a culturii comunității gazdă.
Din punct de vedere al echilibrului, acesta trebuie să fie asigurat între nevoile cerute pe piața turistică și condițiile comunității locale.
Scopurile turismului durabil sunt îmbunătățirea calității vieții comunității gazdă, previziunea echității între generații, protejarea calității mediului prin menținerea diversității sistemelor ecologice, asigurarea integrității culturale și coeziunii sociale a comunității, previzionarea experiențelor la o înaltă calitate pentru vizitatori.
Turismul de-a lungul istoriei.
În antichitate, motivația generală pentru o călătorie o constituia găsirea hranei, evitarea pericolelor sau găsirea unei zone de locuit cu un climat mai favorabil. Pe măsură ce tehnologia și abilitățile umase s-au dezvoltat, a apărut un alt nivel motivator al turismului: schimbul de bunuri. A fost necesar largirea rețelei de căi de acces, dezvoltarea drumurilor atât pe uscat cât și pe apă, precum și a vehiculelor. În timpul dinastiei egiptene, turismul de afaceri și cel de plăcere a luat amploare, apărând centre de găzduire a călătorilor. Pe vremea grecilor, călătoriile se efectuau mai ușor deoarece limba greacă era cunoscută de majoritatea oamenilor, iar căile de acces erau pe mare, orașele grecești aflându-se cu preponderență pe țărmul mării. Romanii călătoreau în scop militar sau pentru a vizita diverse zone din Grecia, Egipt sau alte provincii.
Începând cu secolul V până în secolul XIV, răspândirea credinței creștine a fost principalul motiv al călătoriilor. Au apărut peregrinările la Ierusalim, văzute ca o călătorie relaxantă și plăcută. Mai apoi, au început explorările lumii, iar in secolul XV apăruse deja un pachet turistic din Veneția până în Țara Sfântă. În preț erau incluse mesele, drumul, cazarea, fiind o versiune primitivă a turismului de azi.
Între secolele XIV și XVII, motivul principal al călătoriei a fost cunoașterea și îmbogățirea culturii. În Marea Britanie, regina Elisabeta I a aprobat emiterea unui permis pentru turist, valabil doi sau trei ani, în care se specificau restricțiile vizitatorului, câți bani avea nevoie, câți cai și câți servitori aveau voie să ducă. Erau eliberate de asemenea pașapoarte, dar acestea trebuiau predate la punctul de ieșire din țară, și primeau altele noi pentru fiecare țară care o vizitau.
Revoluția industrială a creat bazele turismului de azi. Muncitorii s-au mutat din mediul rural, în cel urban datorită mecanizării și industrializării producției. Călătoriile de recreere erau de durată scurtă, maxim o zi, norma de lucru de 5 zile pe săptămână nu era înca unanimi acceptată. La sfârșitul secolului XIX, muncitorii au primit vacanță anuală. Pentru a scăpa de zonele urbane poluate, mulți s-au orientat către mare sau recreările spa.
Combinația dintre dorință, mobilitate, accesibilitate și costuri, au făcut posibilă călătoria în masă. Odată intrați în secolul XX, tehnologia a evoluat, au apărut avioanele, roboții, sateliții, calculatoarele, telecomunicațiile, transformând radical modul oamenilor de a trăi.
Călătorii eco
Ecosistemele furnizează umanității servicii esențiale, care pe scurt pot fi enumerate ca fiind: susținerea vieții, aprovizionarea cu materiale, și energie, și absorbția deșeurilor. Având în vedere că, calitatea acestor servicii depind de modul în care este întreținut și îngrijit mediul respectiv, se impune păstrarea naturii astfel încât acțiunile umane să nu afecteze ecosistemul. Cu toate acestea, actiunile umane au contribuit de multe ori la extincția unei specii. Datorită așezării geografice și a bogățiilor bio, majoritatea destinațiilor ecoturistice se află în țările în curs de dezvoltare. Acestea au deseori probleme de genul creșterii rapide a populației, presiunea locului de muncă a populației active, lipsa capitalului duc la o supra-exploatare a resurselor naturale, expansiunea agriculturii, silviculturii și a apiculturii, rezultând pierderea biodiveristății.
Țările industrilizate sunt caracterizate, în contrast cu cele în curs de dezvoltare, de o cerere în creștere pentru vacanțele în natură, primele atracții turistice fiind ariile protejate. Turismul ar putea fi un mijloc de redistribuire a resurselor economice, contribuind la păstrarea biodiversității.
O schiță a efectelor activității de ecoturism asupra mediului socio-economic este poate fi sintetizată astfel:
Generare de venituri Educația asupra Implicarea membrilor
Mediului locali
Conservarea și protejarea Dezvoltarea economică
diversității biologice și a și creșterea infrastructurii
resurselor naturale
Management Control Local
Fig. Nr. 1.1. Ecoturismul și efectele sale
În timp ce ecoturismul oferă o experiență unică în natură, funcțiile fundamentale sunt protecția zonelor naturale, crearea de venituri, educația și implicarea membrilor locali și creșterea abilităților. Toate aceste funcții pot duce la împlinirea mai multor obiective, redate în tabelul de mai jos.
Funcțiile și obiectivele ecoturismului
Sursa: Sheryl Ross, Geoffrey Wall, „Ecotourism: towards congruence between theory and practice”, Ed. Pergamon, Waterloo, 1999, pg. 125 Tabel nr. 1.1.
Una dintre dificultățile în a analiza fenomenul de ecoturism o prezintă determinarea mărimii acestuia. Deși se crede că ecoturismul e o ramură substanțială a turismului global, contribușia acestuia poate fi estimată doar pentru câteva țări a căror monitorizare a fost posibilă. Exemple de aceste țări, a căror ramură principală din turism este ecoturismul, sunt: Belize, Kenya, și Costa Rica. În continuare voi prezenta câteva exemple care să explice mai bine caracteristicile ecoturismului:
În Costa Rica, o țară puternic promovată ca fiind o destinație ecoturistică, operațiunile stațiunii biologice La Selva, sunt un exemplu foarte bun de ecoturism. Aceasta stațiune e condusă de un grup de înstituții de cercetare, numită Organizația pentru Studii Tropicale (OTS). Activitatea primară este aceea de cercetare științifică, dar accesul turiștilor este liber, astfel că aceasta este vizitată de aproximativ 13000 de turiști în fiecare an. Vizitatorilor li se oferă cazare în cabine minimaliste, și li se oferă acces în rezervație, care se întinde pe 2000 de arii de pădure naturală, mlaștini și plantații abandonate. Veniturile dobândite sunt suficiente pentru a finanța operațiunile de cercetare.
O companie australiană oferă pachete turistice în multe zone naturale din Australia și Indonezia. Călătoria presupune deseori vizitarea locurilor de cercetare precum și crearea unei legături cu localnicii. Operatorii se concentrează pe educarea turistului astfel încât acesta să aprecieze locurile vizitate și să le protejeze. Toti ghizii companiei sunt învățați și practică tehnici minimaliste de călătorie, astfel încât să nu distrugă mediul înconjurător, fiind educați în spiritul conservatorist. Li se cere vizitatorilor să nu colecteze artefacte, sau alte bunuri, fosile sau plante, și li se oferă o instruire asupra culturii popoarelor gazdă. Compania oferă și locuri de muncă persoanelor locale, și achiziționează bunuri locale de trebuință ori de câte ori este posibil.
O croazieră către Antarctica condusă de cercetători științifici cu experiență în mediul gheții. Acești savanți instruiesc pasagerii despre ecologia, istoria, geologia zonei Antarcticei. Comportamentul turiștilor, odată ajunși la destinașie, este strict controlat, fiindu-le interzis să mănânce, să fumeze sau să arunce resturi nefolositoare în afara vasului de croazieră. Costul croazierei include taxa agențiilor guvernamentale, care sunt folosite pentru a finanța programe de protecție a mediului încojurător.
Așa cum demonstrează aceste trei exemple, ecoturismul poate fi văzut ca o formă de turism durabil care păstrează caracteristicile naturale. În acest fel, ecoturismul poate fi considerat un ghid al dezvoltării turismului durabil.
Alte exemple de călătorii eco, sau activități ecoturistice pot fi date pentru țările Costa Rica, Kenya, Brazilia, Mexico, India, China etc. Costa Rica și Kenya sunt considerate două dintre cele mai populare destinații ecoturistice. Turismul internațional s-a extins rapid atât în Costa Rica cât și în Kenya, încă din 1950. În ambele țări, proporția ecoturismului față de celelalte ramuri turistice, este încă mică, vizitatorii care se orientează înspre vizitarea zonelor naturale fiind în proporție de 3,1% până la 11,5%. În contrast, proporția turiștilor pasivi este mai mare. La fel ca în marea majoritate a destinațiilor eco, și în cele două țări, ecoturismul este asociat cu zonele protejate. În cazul țării Costa Rica, 28% din suprafața totală este declarată zonă protejată. Principalele atracții turistice pe care această țară le are, sunt pădurile naturale, parcurile protejate, rezervațiile naturale etc. Totuși turiștii naționali preferă să participe la activități sportive, picnicuri sau plajă, în timp ce turiștii străini sunt mai interesați în ecoturism. Costa Rica deține 6% din totalul biodiversității Pământului și a înregistrat o creștere enormă a turiștilor de la 792,000 în 1995 la 2,098,000 în 2009. Industria turismului a contribuit cu 7,2% la totalul GDP (Gross Domestic Product). Turiștii care vizitează Costa Rica provin în general din Statele Unite ale Americii.
Rezervațiile private sunt încurajate și susținute de Guvern, constituind unele dintre cele mai importante atracții. Printre acestea putem enumera câteva mai populare: La Selva, Rara Avis, Monteverde Cloud Forest Preserve și Monteverde. Accesibilitatea în interiorul rezervațiilor este destul de redusă, în Monteverde de exemplu doar pe 2% din suprafață există poteci și drumuri, restul neputând fii explorat sau vizitat.
Kenya este foarte similară cu Costa Rica, și aici ecoturismul este asociat cu zonele protejate, diferența fiind suprafața acestora de doar 6% din cea a țării. Kenya are parcuri și rezervații naturale mult mai cunoscute decît Costa Rica, atracțiile din Kenya fiind savana și animalele migratoare spre deosebire de Costa Rica, unde aveam păduri tropicale. Ca o similaritate a celor două țări, zonele care se pot vizita sunt foarte puține, turiștiilor fiindu-le permis să exploreze doar o mică parte din aceste rezervații.
Impactul ecoturismului asupra celor două țări nu are doar efecte pozitive. Un raport al unui tour-operator din Costa Rica spune că creșterea subită a numărului de turiști fără o adaptare a managementului, a dus la o scădere a serviciilor oferite de ghizi și agenții. Au existat incidente în care ghizii le-au promis vizitatorilor că vor vedea anumite specii de păsări, iar când ajungeau la cuib, se întâmpla ca observarea să nu fie posibilă, astfel că acești ghizii începeau să arunce cu pietre în cuib, pentru ca pasărea să ajungă în punctul de observație. Nu există o motivare a ghizilor, datorită lipsei fondurilor financiare, astfel că interesul arătat este de slabă calitate. În Parcul Național Manuel Antonio, maimuțele au devenit consumatoare de deșeuri, resturi pe care turiștii le aruncă.
În anumite savane din Kenya, unde erau prezenți gheparzi, mulțimea de vizitatori și lipsa instruirii adecvate asupra comportamentului potrivit, au dus la dispariția speciilor de gheparzi. În momentul efectuării călătoriei prin savană, toate vehiculele de transport se concentrează doar asupra unui grup de pradători, ceea ce duce la alungarea animalelor respective. Ca urmare a dezvoltării drumurilor prin parcuri, curățenia deșeurilor și păstrarea naturală a mediului a devenit o problemă din ce în ce mai mare. La baza acestor probleme persistă slaba finanțare a activității de ecoturism. Din totalul încasărilor, doar o mică parte se reîntoarce în zonă pentru a fi reinvestit. Până în anii ’92, problemele economice din Costa Rica au avut la bază reducerea cu 50% a finanțărilor rezervațiilor și parcurilor naționale. Să nu uităm că aceste atracții turistice sunt o parte foarte importantă în economia aceste țări, asigurând o bună parte din veniturile naționale, precum și locuri de muncă. Această reducere a subvențiilor a dus la o creștere a taxei de intrare pentru turiști, de la 1,5$ la 15$ în Costa Rica și de la 5$ la 20$ în Kenya. Ca o măsură de eficientizare, s-au format organizații în afara statului care asigurau ca o parte mai mare din venituri să fie returnate ariilor protejate.
Efectele economice și socio-culturale ale ecoturismului în zonele locale ale celor două țări au fost atât pozitive cât și negative. Într-un sat din Costa Rica, două studii au arătat un nivel mare de satisfacție al localnicilor în relația ecoturism-locuri de muncă și venituri, dar nu există o îmbunătățire vizibilă a standardului de viață. Vizitarea în masă de către turiști au dus la stabilirea unor puncte de lucru a agențiilor de turism în zonele învecinate celor protejate, creând astfel importante activități economice. Din cauza faptului că aceste zone nu sunt sub supravegherea directă a autorităților parcurilor, dezvoltările economice aferente sunt de multe ori la voia întâmplării, fără un control adecvat și neplanificate.
Un alt exemplu de călătorie eco, poate fi în Taiwan’s Saviki, localizată în sud-vestul Taiwan-ului. În 2003 s-au descoperit foarte multe artefacte culturale și resurse ecologice, într-un mic sat de 637 de locuitori. Prin mijlocul satului respectiv, trece un râu, mediul de viață al unui tip de pește foarte rar întâlnit. Mulți vizitatori vin și otrăvesc sau electrocutează peștii respectivi, fiind foarte căutați pentru deliciile culinare care se pot pregăti. Aceste acțiuni ale turiștilor, afectează calitatea apei și amenință ecosistemele râului. Începând cu anul 1989, localnicii au ajuns la concluzia că astfel de acțiuni trebuiesc interzise. Ca o măsură de reabilitare a sistemului, icrele peștilor erau culese și depuse în râurile din imprejurimi, pentru a inmulți specia de pește. În 1994 a luat ființă Asociația Dezvoltării Regiunii Saviki cu rolul de a controla activitățile turistice.
Majoritatea parcurilor ecologice din Taiwan au fost insituite de către guvern, dar parcul Danayigu a fost planificat și inițiat de către localnici. Prin aceasta, comunitatea locală se asigură că dețin controlul asupra acțiunilor turistice, precum și returnarea veniturilor provenite către bugetele locale. Înainte de înființarea acestui parc, localnicii din Saviki erau fermieri, dar odată cu apariția acestui parc, turismul a devenit altă activitate economică importantă. Majoritatea cheltuielilor necesare dezvoltării infrastructurii au fost asigurate de veniturile provenite din turism. De-a lungul anilor, Saviki a devenit și mai dependent de ă veniturile din turism. Parcul ecologic a fost faimos datorită păstrării speciei de pește. Conform administrației parcului, numărul de vizitatori a crescut de la 10,492 în 1995 la 147,049 în 2003, peste 200,000 în 2011. Numărul de turiști poate ajunge la 2000 pe zi, mai ales când e sărbătoare, cauzând blocări în trafic și suprapopularea zonelor de agrement. Acest fenomen nu numai că reduce calitatea serviciilor de recreere pentru turiști, dar afectează negativ mediul înconjurător și resursele naturale.
O altă destinație ecoturistică, care prezintă o bogată biodiversitate este Madagascar. Peste 80% din totalul numărului de plante și animale sunt unice, nemaiputând fi găsite altundeva. Cele mai faimoase sunt lemurii, animale înrudite cu maimuțele, din care au fost identificate aproape 90 de specii. Aproape 10% din pădurile de pe insulă au rămas intacte. Până acuma, bogăția țării nu a ajutat prea mult nivelului de sărăcie a locuitorilor. Două treimi din populație face parte din mediul rural, iar din 17 milioane de locuitori, 13 milioane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. În ciuda diversității biologice, acu 20 de ani nu exista principiul conservării naturii. Majoritatea rezervațiilor au primit fonduri puține sau chiar deloc, eroziunea și defrișarea scăpând de sub control.
Unele schimbări în mediul natural al țării au apărut de-a lungul anilor, lent în timp ce altele peste noapte. În 1991 a fost lansarea primului plan de acțiune național african al mediului. Acest proiect ambițios, aflat acum în ultima fază, a adus un important suport internațional pentru protejarea ariilor critice naturale și pentru îmbunătățirea capacității țării de a controla resursele naturale și de a încetini degradarea mediului înconjurător. Cel puțin în câteva zone, activitățile ecoturistice a noilor rezervații naturale sunt o sursă principală de venituri ale economiei locale.
Ultimul exemplu din această lucrare dat ca destinașie ecoturistică este Brazilia. Turismul bazat pe natură de obicei dăunează vegetația, și modifică calitățile apei și dinamica solului. Eroziunea, noroiul, management-ul deșeurilor, precum și contaminarea apei constitui probleme comune cu care se confruntă aceasta țară. În regiunea montană, dintre cele două orașe Sao Paulo și Rio de Janeiro se află ceea ce a mai rămas din pădurea Atlantic, unde turismul bazat pe natură a crescut exponențial în ultimele decenii, mai ales în zonele de lângă marile orașe, acolo unde infrastructura și natura are multe de oferit. SONP a fost al treilea parc național creat în Brazilia, în 1939, unde viața sălbatică a rămas protejată, putând fi o importantă sursă de viață pentru populațiile din regiune. În ultima decadă nu a avut loc o defrișare în masă a pădurilor, această acțiune fiind delcarată ilegală. Totuși fluxul de turiști a crescut considerabil, de la 27,000 în 1992 la peste 113,000 în 2007, prezentând un impact important asupra vieții sălbatice și susținerii industriei economice. Pentru a evita fenomenele negative care pot apărea datorită fluxului mare de vizitatori, este necesar să se impună niște principii conservatoriste pentru a regulariza activitățile din zonele protejate. Adevaratul ecoturism trebuie să includă metode de strângere a banilor direct din activitățile turisitce, cu scopul de a apăra și administra speciile rare, sau pe cale de dispariție. Cu toate acestea, ecoturismul cel mai răspândit este acela prin care se conturbă ecosistemele, și care prezintă lipsa administrării corecte a rezervațiilor.
Activitatea de turism trebuie să fie ghidată de principii riguroase, monitorizată și controlată. Administratorii rezervațiilor ar trebui să garanteze dezvoltarea adecvată a infrastructurii și un control eficient al activităților. În primul rând, accesul vizitatorilor ar trebui să fie limitat la zone mai mici, iar vizitele în grupuri organizate să fie mai rare.
Astfel, în cadrul activităților ecoturistice pot fi incluse:
– tipuri de activități de aventură (de exemplu rafting, canoeing, turism ecvestru pe trasee prestabilite, schi de tură, excursii cu biciclete pe trasee amenajate etc.);
– excursii / drumeții organizate cu ghid;
– tururi pentru observarea naturii (flora, fauna);
– excursii de experimentarea activităților de conservare a naturii;
– excursii în comunitățile locale (vizitarea de obiective culturale, vizitarea fermelor tradiționale, vizionarea de manifestări cultural tradiționale, consumul de produse alimentare tradiționale, achiziționarea de produse tradiționale non alimentare etc.).
Cap. II. Cererea ecoturismului
2.1. Formarea cererii ecoturistice
Cererea pentru turism depinde o mulțime de factori cuantificabili (venituri, prețuri, rata inflației, rata dobânzii etc.) și de factori care nu se pot măsura (preferințe, motivații, influența grupurilor.)
Numărul de turiști se află într-o continuă creștere, veniturile provenite din activitatea acestora influențează veniturile și bugetar al balanței de plăți, ocuparea forței de muncă, mediului și culturii zonelor de destinație. Modificarea cererii turismului are influențe directe asupra standardului de viață, asupra șomajului, ocuparea forței de muncă, a veniturilor și a inflației. Instabilitatea legislației privind impozitul pe venit, oscilațiile veniturilor și a profitului, cheltuielile sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă agențiile de turism. Prin urmare, cererea turistică influențează toate sectoarele economice ale unei țări.
Factorii cheie în formarea cererii turistice o constituie preferințele populației și bugetul de cheltuieli. Suma de bani alocată petrecerii vacanței în afara domiciliului poartă denumirea de buget disponibil pentru turism. Mărimea acestuia este în strânsă legătură cu volumul de ore de muncă prestate și plătite, de mărimea impozitului pe venit, și de consumul alocat bunurilor și serviciilor. În funcție de preferințele angajaților, munca poate fi răsplătită în ore libere sau în bani, ceea ce duce la o separare a cheltuielilor. Bugetele alocate consumului sunt în relație direct proporțională cu valoarea raportului dintre munca plătită și timpul liber. Cu cât valoarea acestui raport este mai mare, cu atât volumul bugetului alocat consumului este mai mare și invers.
Cererea efectivă pentru turism este definită ca fiind suma de bani pe care consumatorii sunt hotărâți și capabili să o cheltuiască, și nu cererea potențială pe care aceștia ar exprima-o, dacă ar deține resursele financiare. Satisfacția maximă este atinsă prin combinarea perfectă a muncii plătite cu a timpului liber. În cazul muncii plătite mai redusă ca număr de ore (38 în loc de 40 pe săptămână) și a muncii suplimentare necesară completării numărului de ore, este o situație în care consumatorul nu este capabil să obțină combinația propice preferințelor sale.
Bugetul disponibil pentru turism se poate afla ca diferență între venitul total, venitul acordat consumului de bunuri și timpul neplătit. Efectul de subtituție are loc atunci când consumatorul preferă să înlocuiască munca plătită și consumul cu un volum de timp liber mai mare, în condițiile unei măriri a veniturilor. Efectul venitului este descris prin mărirea venitului total în concordanță cu mărirea volumului de muncă, deci reducerea timpului liber. Efectul net este combinația între efectul de subtituție și cel de venit.
Cazurile extreme sunt acelea în care individul preferă să acorde întreg bugetul său consumului de bunuri sau turismului. Având în vedere că există mai multe tipuri de turism, cererea pentru turismul eco este influențată de preferințele consumatorilor cu privire la celelalte feluri de turism.
Veniturile, prețurile și informațiile despre destinația turistică sunt factorii cheie în formarea cererii turistice. O creștere a veniturilor, în condițiile în care prețurile rămân aceleași duce la o creștere a cererii turistice. În situația inversă, când prețul se modifică și venitul rămâne constant, cererea de turism se modifică și ea în sens invers prețurilor. În mod normal, atunci când prețurile ofertelor turistice scad, se înregistrează o creștere a cererii și invers.
Consumul turistic este reprezentat de cheltuielile efectuate în scopuri turistice, acesta realizându-se în mai multe etape. Înainte de a pleca în călătorie, turistul efectuează o serie de cheltuieli pentru procurarea echipamentului necesar și a proviziilor. În timpul efectuării călătoriei intervin cheltuielile cu transportul, iar odată ajunși la destinație cheltuielile suportate sunt pentru cazare, masă, agrement, tratament etc.
În ultimii zece ani, creșterea cererii pentru ecoturism nu reprezintă doar o creștere în trend, în industria turismului, dar și una din provocărilea acestui sector. În această perioadă, a devenit evident că cererea corespunzătoare fiecărui tip de consumator în parte s-a desprins din cea a turismului de masă, dezvoltându-se pe fiecare ramură în parte. Acest trend de creștere a cererii a fost stimulat de sensibilizarea și creșterea gradului de cunoaștere a problemelor de mediu, situând ecoturismul în centrul reorientării preferințelor turiștilor.
Chiar și în momentul de față există confuzii la adresa noțiunii de ecoturism și a principiilor și a principiilor care stau la baza acestuia datorită faptului că încă nu se cunoaște și nu se poate previziona comportamentul ecoturistului. Anumite studii de cercetare efectuate în America și Australia dovedesc că ecoturiștii sunt acei consumatori cu o motivație puternică în scopul protejării naturii.
Majoritatea țărilor au destinat o anumită proporție din teritoriul lor protejării și conservării mediului înconjurător. Există nivele și categorii diferite de conservare, dar ideea general acceptată este că aceste zone sunt destinate promovării, protejării și persistenței speciilor și comunităților ecosistemului din care fac parte, care fără de ajutor ar dispărea sau s-ar degrada. Un al doilea scop important al acestor teritorii este crearea unei zone naturale protejate, păstrarea unor peisaje uimitoare, care aduc oportunități enorme pentru recreere sau cercetare științifică. În modelul teoretic, mai există un element inovativ, dat de prețul practicat de agențiile de turism, în funcție de tipul de vizitator.
Un exemplu în acest sens ar fi Costa Rica, una dintre țările în care taxa percepută la intrarea unei zone protejate s-a schimbat de nenumărate ori, bazându-se pe volumul cererii la un moment dat. Se încearcă a se găsi prețul optim, astfel încât acesta să satisfacă atât consumatorul cât și prestatorul de servicii. Datorită faptului că fondurile publice, din partea statului destinate unor astfel de locații sunt reduse, utilizarea taxelor pentru accesul în zonele de recreere au devenit o sursă importantă de finanțare a parcului. Un sistem financiar bine pus la punct poate influența aceste zone pentru a deveni independente din punct de vedere financiar, dar poate constitui și un semnal benefic trimis către autoritățile guvernamentale pentru ridicarea valorii teritoriului respectiv. Ca în oricare altă țară aflată în curs de dezvoltare, sistemul de administrare al parcurilor naturale din Costa Rica e amenințat constant de lipsa fondurilor necesare administrării resurselor în mod corect, de aici provine și presiunea exploatării în activități comerciale. Pe de altă parte, în ultimii 15 ani, Costa Rica a experimentat o creștere subtanțială pe ramura turismului internațional. Majoritatea veniturilor provenite din turism, au la bază sistemele naționale de parcuri, care cuprinde aproximativ 24% din teritoriul național împreună cu o vastă arie de ecosisteme marine și terestre.
Conform unui studiu al Institutului de Turism din Costa Rica, 71% din turiștii internaționali vizitează cel puțin un parc național , iar majoritatea activităților turiștilor sunt în strînsă legătură cu atracțiile naturale ale acestei țării. În ciuda importanței pe care pe care o au parcurile naționale în atragerea de venituri la bugetul de stat, acestea nu au adus o schimbare semnifiantă în fondurile destinate de guvern întreținerii zonelor naturale. În 1994 guvernul a decis să recupereze o parte din costurile întreținerii parcurilor naturale aplicând prețuri diferențiate în funcție de naționalitatea turiștilor. De atunci începând, au fost mai multe schimbări în planul tarifar aplicat străinilor, dar nu a existat un criteriu formal în determinarea prețului.
Să presupunem că o agenție locală este responsabilă de administrarea unei rezervații naturale. Acesta stabilește prețul de acces în zona respectivă, urmărind obiectivul maximizării bunăstării vizitatorilor prin consumul serviciilor turistice recreaționale. În absența unei restricții cu privire la recuperarea costurilor, cea mai bună strategie de preț tradițională cere ca prețul să fie egal cu costul marginal aferent plus o marjă de eroare pentru a acoperi efectele externe. În situația în care administrația parcului are de a face cu necesitatea echilibrării balanței bugetului, prețul trebuie să fie egal cu costul mediu. Dat fiind faptul că guvernul este peocupat de problemele distribuționale, în special cu privire la vizitatorii străini sau naționali, și poate exercita prețuri diferite între cele două grupuri, atunci maximizarea bunăstării sociale a turiștilor va duce la crearea unor reguli de întocmire a prețurilor. De fapt, administrația parcurilor vinde același produs celor două categorii de consumatori: naționali (n) și străini (f). Astfel, înregistrăm cereri diferite (Xn și Xf), cu prețuri corespunzătoare fiecărui grup. De asemenea, administrația parcului urmează o funcție socială de bunăstare α cu valori între 0 și 1. Prețul optim de intrare pentru turiștii naționali și străini în zonă, pn și pf, este de forma următoare:
Max: S = α dv + pf Xf(pf) +dv + pnXn(pn) – C(Xf,Xn) – I – g(Xf,Xn) + T(Xf,Xn) cu condițiile ca:
pf Xf + pnXn – C(Xf,Xn) – I – R ≥ 0
Xf, Xn≥ 0
Studiile de specialitate realizate de OMT au identificat principalele megatendințe ce se înregistreazp în domeniul turismului și care se vor amplifica în perspectiva anilor 2020. Printre cele mai semnificative aspecte, sunt menționate:
– creșterea numărului turiștilor preocupați de probleme de mediu;
– creșterea cererii pentru destinații noi;
– tendința de sporire a numărului de vacanțe de durată mai scurtă;
– creșterea numărului persoanelor de vârsta a III-a care sunt mai active și dornice de călătorii;
– turiștii devin mai experimentați și sofisticați, așteaptă atracții de bună calitate, utilități și servicii pe măsură și tarife adecvate calității în călătoriile lor.
Se înregistrează o creștere a interesului față de călătoria eco. Schimbările cantitative vor veni însoțite de cele calitative, asigurându-se astfel o experiență unică pentru vizitator. Modificările calitative se referă la creșterea cererii pentru ecoturism, motivul principal fiind rolul important jucat de zonele respective în păstrarea ecosistemelor naturii. Oferta va deveni din ce în ce mai diversificată, ariile naturale ofeerind mai multe posibilități de recreere, decât restul zonelor. Îmbunătățirea serviciilor turistice este un alt aspect ce merită a fi analizat, preferințele vizitatorilor devenind din ce în ce mai exigente. Există posibilitatea implicării active a turistului în scopurile administrației parcurilor, și anume în păstrarea și conservarea sistemelor biologice.
2.2. Studiul cererii pieței ecoturistice
În acest subcapitol vom descrie un studiu de cercetare a pieței ecoturistice efectuat în America de Nord, respondenții aparținând mai multor etnii.
O serie de chestionare au fost aplicate membrilor călătoriilor ecoturistice, consumatorilor generali precum și ecoturiștilor cu experiență. Unul din avatajele acestui studiu este că deși s-au aplicat diferite întrebări grupurilor țintă, structura chestionarului a fost similară astfel că s-au putu face comparații între răspunsurile date. Respondenții au fost aleși dintre cei care au avut o vacanță în ultimii trei ani, în țară sau străinătate, și care au fost interesați de aventuri în natură, de cultură, în zonele rurale sau sălbăticie. 23% din cei chestionați nu au avut o astfel de vacanță insă toți au de gând să facă o excursie eco în viitor, crescând cererea ecoturistică pe viitor. La acești consumatori ne vom referi în viitor ca la niște potențiali călători ecoturistici.
Conform studiului, vârsta călătorilor cu experiență în domeniul ecoturismului au o proporție de 56% cu vârsta cuprinsă între 35 de ani și 54 de ani, față de călătorii obișnuiți, care au o proporție de 49% cu vârsta cuprinsă între 25 de ani și 44 de ani. Referitor la genul persoanelor predominant în călătoriile eco, se poate spune că o proporție mai mare a bărbaților sunt interesați de natură și activități în aer liber, în timp ce genul feminin este mai mult preocupat de activități generale, fără a pune preț pe cele în zone protejate sau parcuri naturale. Această proporție diferă în funcție de zonă și activitățile care se pot face astfel: în unele cazuri cum ar fi campările cu cortul sau ciclismul, femeile au fost sub reprezentate, în timp ce pentru mersul pe jos în diverse zone, acestea au fost mai multe ca număr decât bărbați, iar în domeniul activităților acvatice, mersul pe plută, ambele genuri sunt reprezentate în mod egal.
În ceea ce privește educația tipologiei de ecoturist, putem afirma ca aceasta e la un nivel superior față de călătorul obișnuit. Aproximativ 65% din respondeți au declarat că au terminat o facultate, în jur de 25% au făcut anumite specilizări după liceu sau au absolvit scol post liceale și un procent de 10% au terminat doar liceul.
Studiul diferențiază turistul obișnuit față de cel specializat eco făcând deosebire între timpul petrecut în vacanță cu scopul investigării naturii. Astfel cei care petrec până la 48 de ore în natură sunt turiștii obișnuiți, iar cei care se află în natură cel puțin șapte zile sunt ecoturiștii. Turiștii se mai pot diferenția prin modul de a răspunde la întrebările chestionarului, astfel că ecoturiștii vor da răspunsuri mai concrete, specializate și cu privire la subiect, în timp ce turistul obișnuit va răspunde mai vag și cu cuvinte generale. Modul specific de călătorie a ecoturiștilor este în grup sau cupluri, față de ceilalți care călătoresc mai mult individual. Rezultatele chestionarului au arătat că 50% din respondenți călătoresc în grup sau cupluri, 31% în mod individual iar 19% cu familiile.
În legătură cu durata călătoriei, există diverse opinii și variază în funcție de destinație. Pentru Nepal avem o medie a duratei vizitelor de 9,3 nopți per călător, în Indonesia, majoritatea turiștilor internaționali (70%), campează în zonele naturale între două și patru zile iar un procent de 18% vizitează parcurile naturale mai mult de patru zile. În Statele Unite, ecoturistul petrece în medie 5 zile în natură, în timp ce în Alaska acest număr ajunge până la 12 zile. În Canada, durata medie a une excursii în natură este de 5,3 zile. În general, durata medie a călătoriilor eco este cu preponderență de 4-7 zile, urmată de excursiile între 8-14 zile.
Ecoturiștii au fost etichetați ca fiind persoane care cheltuiesc mai mult decât ceilalți turiști, având de asemenea un venit deasupra mediei. Conform unui studiu, șapte milioane de călători americani sunt dispuși să plătească 3000$ pentru o excursie în natură, astfel călătorii verzi plătesc cu 20% mai mult pe zi pentru serviciile și produsele oferite de companiile de specialitate. Cu toate acestea puține câștiguri se înregistrează pe piața ecoturistică, veniturile obținute nu ajung neapărat înapoi la cei care oferă serviciile, pentru a putea fi reinvestite. Banii cheltuiți diferă în funcție de mai mulți factori, incluzând aici durata călătoriei, originea ecoturistului, abilitatea economică a acestuia, destinația aleasă, tipul de cazare, activitățile realizate, și ofertele primite.
Cu privire la perioada preferată de călătorie a turiștilor, aceasta variază în funcție de destinație și venituri disponibile. Călătorii care provin din țările aflate în curs de dezvoltare preferă să plece în luna August, turiștii canadieni care călătoresc în Costa Rica de obicei fac excursii din Februarie până în Aprilie, cei care vizitează Columbia preferă intervalul Mai-August.
În concluzie, rezultate chestionarului arată că 77% din cei intervievați au avut deja excursii eco, în timp ce 23% și-au exprimat dorința de a o face în viitor. Toate categoriile de vârstă sunt implicate în activități în natură, ponderea variind în funcție de mai mulți factori, amintiți mai sus. Atât femeile, cât și bărbații sunt interesați de această ramură a turismuluideși se înregistrează diferențe în anumite zone și pentru anumite activități. Nivelul de educație al ecoturiștilor este mai ridicat decât cel mediu, al celorlalți turiști, precum și venitul dispus a fi cheltuit pentru călătorie se află deasupra mediei de cheltuieli al unei persoane aflate într-o excursie oarecare. Majoritatea turiștilor preferă o excursie cu durată mai mult de o săptămână, sauchiar două. Acest lucru indică posibilitatea combinării ecoturismului cu celelalte tipuri de turism, fiind un aspect important pentru viitoarele perspective ale industriei turismului. Caracteristicile modelului de ecoturist sugerează că interesul în ecoturism se răspândește printre mai multe segmente ale populației.
2.3. Exemple de cerere pe piața ecoturistică
Mexic
Pentru a ilustra mai bine modelul cererii ecoturistice, factorii care o determină și efectele acestora vom descrie câteva exemple. Primul exemplu se referă la studierea cererii ecoturistice în strânsă corelație cu furnizarea de bunuri și servicii si efectele pe care le are aceasta, ducând spre o dezvoltare profitabilă a ecoturismului ca parte a industriei locale. Ne vom referi la cererea pentru ecoturismul din Mexico, Rezerva Naturală din Tamaulipas. Este foarte important să identificăm cererea turistului și să determinăm dacă furnizorii de servicii turistice pot satisface așteptările clienților. Pașii care trebuiesc urmați ar fi identificarea ofertei în legătură cu cererea turiștilor, mai apoi găsirea soluțiilor și stabilirea modului de acționare a ofertanților, stabilirea responsabilității pentru fiecare agent înparte, identificarea resurselor locale precum și a soluțiilor finale de punere în aplicare a ofertei. Soluțiile ar putea fi proiecte de dezvoltare, politici sau programe. După implementarea oricăror din soluțiile alese, operatorii turistici trebuie să monitorizeze permanent evoluțiile acestora, pentru a se vedea dacă efectele scontate sunt și reale.
Rezervația naturală din Mexic, numită El Cielo Biosphere Reserve, este situată în Tamaulipes, și are 144,530 de hectare. Această reyervație a fost înființată în anul 1985 de către Secretariatul Deyvoltării Sociale din Tamaulipes. La scurt timp după ce a luat ființă, UNESCO a confirmat statutul de rezervație naturală datorită biodiversității pe care o deține. Legea definește rezervația biosferei ca “zona geografică cu suprafețe de uscat și de apă, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape, în care există elemente și formațiuni fizico-geografice, specii de plante și anim0ale care îi conferă o importanță biogeografică, ecologică și estetcă deosebită, cu valoare de patrimoniu natural și universal, fiind supusă unui regim special de administrare în scopul conservării acesteia, prin dezvoltarea așezărilor umane și organizarea activităților economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului șsi a resurselor sale naturale”.
Rezervația naturală El Cielo, deține o bogată varietate de specii de animale și plante. În cele patru ecosisteme prezente în rezervație, există 524 de specii de plante, 93 de specii de mamifere, adică mai mult de 70% din totalul mamiferelor din Tamaulipas. Avem 64 de specii de păsări și 65 de nevertebrate. Dintre animalele vertebrate periculoase avem: jaguarul, ursul negru, și fazanul. Golful Mexic, situat în apropiere a creat un climat mai mult tropical, cu păduri tinere specifice climatului ecuadorian. Când s-a stabilit ca acestă zonă să fie rezervație a biosferei, s-a acceptat ca locuitorii acestei arii să nu părăsească locuințele, guvernul mexican fiind de acord cu cultivarea unei părți din pământ, ce li se cuvenea de drept localnicilor. El Cielo este administrat de către Secretariatul Dezvoltării Sociale din Tamaulipas. În anul 1993, se înregistrau peste 5000 de vizitatori anuali care au petrectu cel puțin o noapte în zonă. 61% dintre acești vizitatori sunt turiști, dintre care 10% sunt străini iar restul de 90% mexicani. Studenții efectuează excursii, totalizând un procent de 23% din vizitatori, în timp ce oamenii de știință ajung la 16%. Activitatea economică de bază, înainte de declararea zonei ca fiind rezervație naturală, era tăierea cherestelei. Bineînțeles, după înființarea ariei protejate, această activitate a trebuit să înceteze, aproape 70% din locuitori, rămânând fără loc de muncă. Acum, sursa de venit a populației o constituie tăierea și colectarea palmierilor. Venitul înregistrat pe săptămână ar fi în jur de 14 dolari americani, din care doar 2 dolari se reîntorc sub formă de investiție în domeniul ecoturismului.
Care este cererea pentru ecoturism și de către cine este ea făcută?
În timpul vizitelor în perioadele de vârf, cum ar fi lunile Ianuarie, Aprilie, Mai, Iulie, August și Decembrie, s-au înregistrat următoarele rezultate:
– doar o mică parte din vizitatori călătoresc în mod individual, peste 38% find însoțiți de prieteni, iar 31% călătorind împreună cu familiile, și 28% călătoresc ca și grup organizat. Majoritatea grupurilor au un număr de 2 persoane, urmat de grupurile mai mari de 14 persoane (grupuri de studenți sau de cercetare).
– turiștii sunt clasificați și după vârstă, aproape o treime din aceștia fiind copii până la 15 ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 31 și 35 de ani, arătând un procent de 25%.
– majoritatea turiștilor sunt din Mexic, în timp ce un sfert din aceștia își au originile în SUA, existând totuși un procent de 12,7% de turiști non mexicani și non americani (Bolivia, Canada, Italia, Nicaragua, Polonia, Spania, România, Rusia.) Cel mai mare procent din vizitatotii străini cu excepția SUA, se duc în rezervație cu scopul cercetării și analizării fenomenelor.
– 60% din respondenții chestionarului au declarat că nu au mai vizitat înainte această rezervație, iar dintre cei care deja au explorat cel puțin o dată aria protejată, se situeză pe primul loc turiștii cu 4 vizite la activ, urmați de cei cu 8.
– un sfert din vizitori au rămas în rezervație două nopți, peste 20% câte o noapte, iar 20% au mai rămas doar 100.
– puțin peste 50% din turiști se deplasează cu autobuzul, sau pe jos, în cazul în care distanța nu e prea mare. Peste 48% din turiști aleg să meargă cu propria mașină.
– scopurile pentru care turiștii vin în Mexic sunt diversificate: aproape o treime vin pentru a se relaxa, 27% pentru a petrece timp cu familia, și doar 12.7% vin cu scopuri de a cerceta și studia zona.
– peste 63% din turiști cheltuiesc în medie 19 dolari americani pe zi, vizitatorii care dispun de un venit mai mare, având tentația de a cheltui mai mult pe durata șederii acolo.
– cel mai important obiectiv al localnicilor ca furnizori de servicii turistice este de a obșine profit, oferindu-le turiștilor cazare, masă, ghid, etc. contra cost.
– dezvoltarea lanțului de ofertanți a dus la creșterea infrastructurii, apariția restaurantelor, magazinelor, hotelurilor și a căilor ferate, toate acestea pentru a satisface așteptările clienților, pentru ca oferta să întâlnească cererea.
– apar primele broșuri, cu informații turistice despre zonă.
Atât turiștii, cât și localnicii beneficiază mutual de serviciile celuilalt.
La întrebarea de cine este făcută cererea pentru ecoturism răspundem cu următoarele idei:
turistul tipic este un mexican cu vârsta până la 16 ani, care călătorește cu autobuzul aproape 6 ore pentru a ajunge la destinație, făcând parte dintr-un grup de cel puțin 14 persoane cu scopul de a se relaxa. Turistul luat ca model, stă în rezervație vreo 2 zile.
Familii aflate în vacanțe pentru weekenduri lungi, cheltuind bani, și utilizând serviciile oferite și rețeaua de drumuri.
Grupuri mici aflate în vizită pentru o perioadă mai mare de timp, cheltuind puțini bani, utilizând anumite servicii mai ieftine: ( închiriatul de animale și nu de mașini, excursii fără ghid, etc.);
Grupuri medii ca mărime de 6-7 turiști, cheltuind puțini bani, utilizând rețeaua de drumuri, dar apelând la puține servicii locale.
Oferta întâlnește cererea în cazul nostru, neexistând situații de criza pentru atracțiile turistice, servicii sau infrastructură.
Italia
Un al doilea exemplu pe care îl putem da pentru a ilustra cererea ecoturistică se referă la ecoturismul în parte de Nord-Est a Italiei. Problema principală, atunci când vine vorba de estimarea cererii ecoturistice se referă la cuanitficarea volumului de vizitatori. În prezent, pentru Italia nu avem date concrete pe acest subiect. Datele care le deținem includ doar turiștii cazați cel puțin o noapte la hotel, excluzându-i pe cei care fac excursii doar de o zi, care călătoresc cu cortul sau cu rulota, mulți dintre turiști fiind cazați în casele localnicilor, sau la prieteni. Rezultatele cercetărilor arată că peste 48% dintre turiști au făcut doar o excursie de o zi, în timp ce peste 12% au fost realmente în vacanță.
Pe durata lunilor de vară din anul 2000, numărul de vizitatori a fost de 340000. În această zonă a Italiei, găsim patru tipuri de parcuri naturale: Parcuri Naționale, Parcuri Regionale, Rezervații Naturale și zone administrate de privați sau asociații non profit. Vârsta medie a turiștilor se află undeva la 39 de ani, conform cercetărilor. Familiile au fost considerate ca având 3 membri, iar venitul mediu se situează aproximativ la 16000 euro pe an. Modelul tipic de ecoturist în Italia este o persoană culturală caruia îi place un mod de viață sănătos.
În tabelul de mai jos am ilustrat principalele motive pentru care oamenii aleg să-și petreacă vacanțele în zona Italiei.
Repartizarea turiștilor pe activități desfășurate
Sursa: Tempesta T.,Visintin F., Marangon F, “Ecotourism demand in North-East Italy”, University of Udine, Italia, pg.5 Tabel nr. 2.1.
Datele colectate arată că alegerea zonelor de vizită, bogate în peisaje și bogății turistice, nu depinde neapărat de interesul față de natură. Majoritatea turiștilor aleg această destinație pentru că au nevoie de o zonă protejată și păstrată natural, pentru a se putea relaxa. Ecoturismul joacă un rol important în economia țării, fiind o sursă recreațională de venituri. În particular, ecoturismul ajută la dezvoltarea ariilor marginale (cum ar fi zonele de munte sau de deal), precum și beneficii culturale și recreaționale a locuitorilor.
Australia
În Australia, dezvoltarea durabilă ecologică este plasată printre primele priorități ale politicii de guvernământ, un număr tot mai mare de agenții guvernamentale, autorități ale zonelor naturale protejate și grupuri conservaționiste, sunt dedicate promovării naturii și a ecoturismului. Turismul reprezintă o activitate economică majoră în Australia, Biroul de Cercetare Turistică estimează că turismul contribuie cu peste 10% la PIB-ul țării, generând câștiguri din export, și crează noi locuri de muncă.
Turismul în zonele protejate devine crucial în menținerea integrității ecosistemelor fragile. De exemplu, turismul la tropice și la Marea Barieră de Recifi, a crescut dramatical în ultimul deceniu. Aproximativ 4,7 milioiane de vizite au fost reportate în 1993, și aproximativ 2 milioane de turiști au vizitat reciful. Se estimează că industria turismului va înregistra în continuare creșteri masive.
Administrarea celor două mari zone naturale protejate sunt un exemplu clasic pentru a ilustra importanța integrării turismului și conservării platformei resurselor naturale. Pentru a minimiza impactul vizitatorilor asupra mediului natural, autoritățile au folosit un întreg arsenal de instrumente incluzând îngrădirea zonelor, aplicarea de permise, planuri administrative, taxe de intrare, educație, cercetare și monitorizare. Pentru a promova forma corectă de turism, autoritățile marii bariere de recifi a inițiat un program de training, care cuprinde manuale turistice, videouri, și resurse necesare parcurilor subacvatice. Prin dezvoltarea acestor programe de training, operatorii turistici și membri locali sunt implicați în mod activ. În septembrie 1999 autoritățile responsabile cu zonele protejate de la tropice, au lansat o strategie care împarte regiunea în 12 zone diferite, fiecare cu specificul ei.
Industria turismului a răspuns cu eficacitate cerințelor economice ale ecoturiștilor. Instituită în 1991, Asociația Australiană a Ecoturismului (AAE) este vârful “corpului” național al industriei turistice australiene. Curent, AAE are aproximativ 500 de membri, editează și publică Ghidul Ecoturismului Australian, și găzduiește conferințe anuale pe această temă. Ecoturismul australian se află încă în faza de început, cu aproximativ 600 de operatori turistici (majoritatea de dimensiuni mici), oferind un echivalent al unui număr de 4500 de locuri de muncă full-time. Inițiativele preluate pentru dezvoltarea ecoturistică, trebuie să fie capabile să mute ecoturismul dincolo de o simplă piață economică bazată pe natură. Într-o piață generală economică competitivă, industria ecoturismului trebuie să fie o punte de legătură între turismul în masă în forma sa brută și durabilitatea turistică.
Pentru a preveni operatorii turistici de a folosi ecoturismul ca o scuză pentru a se folosi de mediile naturale și protejate, autoritățile rezervațiilor, trebuie să evalueze fezabilitatea proiectelor de dezvoltare ecoturistică, în contextul obiectivelor de conservare a resurselor regionale ca de altfel, și capacitatea de găzduire și sociabilitate a regiunilor respective. Turismul este o industrie foarte competitivă, și care depinde în foarte mare măsură de satisfacția oferită clientului. Consumatorii pot alege unde își vor petrece timpul, cu cine și cât vor chelti. Numeroasele studii de cercetare efectuate au condus la construirea unui model de ecoturist tipic, pentru a putea fi identificate mai multe tipuri de consumatori. Pentru a atinge aceste obiective, este necesară cooperarea și coordonarea industriei ca turism, li resursele necesare planuului. Cu privire la oferta ecoturistică din Australia, mulți comerciați scot pe piață produse durabile, dar se așteaptă ca și clienții să fie dispuși să plătească prețul cerut.
Cap. III. Oferta ecoturistică
3.1. Formarea ofertei turistice
Ofertei turistică are două componente: oferta primară (formată din ansamblul resurselor naturale) și secundară (ansamblul resurselor create de om). Totalitatea acestor resurse formează oferta turistică potențială, care devine reală doar în cazul în care va îndeplini caracteristicile impuse pentru stimularea consumului turistic, adică atunci când există condiții de primire a turiștilor. Trebuie să facem distincție între oferta turistică și producția turistică. Oferta se referă la cadrul natural și potențialul mediului înconjurător, la instrumentele cu care se realizează serviciile turistice, la forța de muncă necesară desfășurării activității, infrastructură și comercializare. Producția turistică, în schimb se referă la serviciile turistice care pun în mișcare forța de muncă, echipamentul turistic și bunurile materiale.
Complexitatea sau simplitatea ofertei turistice este determinată de numărul de participați pe piață, de furnizori de produse turistice. Un produs turistic are la bază mai multe servicii, fiecare cu un anumit specific, ceea ce face imposibilă furnizarea tuturor prestațiilor de către un singur producător. În general, ofertanții în domeniul turismului sunt bine specializați, au profile diferite, în funcție de activitatea aleasă, și un mod de organizare diferit. La realizarea unui produs turistic participă mai multe firme specializate în: transport, masa, cazare, agrement, crearea traseului turistic, etc.
Oferta turistică nu poate fi stocată, dacă aceasta nu se consumă într-un anumit interval, ea se pierde, ceea ce duce la cheltuieli suplimentare suportate de către producători.
Pentru a exista o dezvoltare durabilă a zonelor protejate din aria ecoturismului, atît oferta locală, cât și cererea turiștilor trebuie să fie înțelese si bine planificate de către ambele părți. Este esențial ca cererea ecoturistică să fie identificată de către furnizorii de servicii turistice și să se verifice dacă cei doi factori esențiali ai pieței se pot întâlni. Odată ce furnizorii au identificat nevoile consumatorilor, aceștia pot trece la următorul pas, și anume găsirea unor strategii și metode prin care să satisfacă aceste cereri. După determinarea acțiunilor necesare, ofertanții trebuie să hotărască cine este responsabil pentru respectivele procese, să identifice resursele locale de care dispun și care ar fi soluțiile de dezvoltare. După efectuarea tuturor pașilor amintiți, furnizorii de servicii ecoturistice trebuie să evalueze în mod permanent efectele soluțiilor adoptate și metode de îmbunătățire.
Oferta ecoturistică poate fi definită ca fiind punctul de destinație unde cererea turistică ar putea fi îndeplinită. Există două principii cu privire la oferta turistică: în primul rând trebuie să existe locația care atrage turistul și în al doilea rând serviciile oferite de operatori să se ridice la nivelul așteptărilor turiștilor. Există cinci moduri prin care oferta poate întâlni oferta:
Prin transportul organizat care face legatura între piață și locul de destinație;
Prin circularea informației între cele două componente ale pieței;
Organizarea serviciilor și oferirea facilităților dorite de către turiști;
Oportunități de recreere și atracții;
O rețea de legătură care să conecteze toți acești factori enumerați mai sus;
Există câțiva factori care contribuie și influențează evoluția ofertei turistice. Dintre aceștia îi vom aminti pe cei mai importanți: administrația zonelor protejate, serviciile turistice (cazare, transport,mâncare, sporturi, etc.), comunitățile locale, guvernele, turiștii etc.
Pentru administrarea rezervațiilor naturale, de obicei se ocupă personalul guvernamental al fiecărei țări, însă în unele cazuri aceste activități pot fi contribuite și organizațiilor non-guvernamentale, sau comunităților locale. Obiectivul principal al administratorilor este acela de a crește veniturile provenite din vizitarea locațiilor, în principiu obținut din taxele de intrare aplicate turiștilor. De asemenea, în atribuțiile administrației intră și verificarea calității serviciilor și a suportului oferit turiștilor este în conformitate cu prețul cerut. În categoria serviciilor de turism se includ: oferta de masă, cazarea, hotelurile, transportul aerian și cel terestru, pescuitul, scufundările, (în general activități acvatice), puncte de vânzare a suvenirurilor și a altor produse cu amănuntul. Scopul acestor prestări de servicii este de a maximiza profitul furnizorilor, și scăderea taxelor pe care trebuie să le plătească pentru a-și putea desfășura activitatea. Comunitățile locale și guvernele caută să primească beneficii financiare provenite de pe urma taxelor impuse turiștilor. Cel mai mare aport în munca depusă în activitățile turistice o dețin comunitățile locale, care se implică în dezvoltarea ofertei turistice și găsirea unui punct comun cu cerințele consumatorilor. Din păcate, bugetele locale nu beneficiază în mod direct de veniturile obținute. Prestarea serviciilor turistice la scară mare fără implicațiile administrației locale, poate avea și efecte negative asupra mediului încojurător și asupra valorilor culturale pe care comunitatea locală le deține. În majoritatea cazurilor, responsabilii pentru întreținerea și administrarea parcurilor naționale sunt membrii locali. Turiștii se împart în general în două categorii: străini și interni. În țările aflate în curs de dezvoltare, există diferențe între tariful practicat pentru fiecare categorie în parte, turiștii internaționali având o taxă mult mai mare de plătit decât cei interni.
Punctele de atracție la destinație sunt factori care determină în mod decisiv alegerea respectivei destinații de către turiști. Aceste atracții se referă la: peisajele naturale, lacuri, râuri, parcuri și rezervații naturale, patrimoniul cultural, felul de viață al populației băștinașe, cultura, limba, atracțiile sportive etc. Toate acestea constituie motivul principal al turistului. O componentă complementară în motivarea turistului o constituie pachetul turistic oferit, incluzând serviciile și facilitățiile zonei respective. Pachetul turistic în general este compus din modalitatea de cazare (hoteluri, pensiuni, vile, apartament, etc.), serviciile de masă (restaurante, fast-food, etc.), căile de acces (autobuze, tramvaie, biciclete, etc.), centrele agențiilor de turism, precum și alte servicii. Imaginea destinației este de asemenea importantă în alegerea turistului, fiind formată pe baza povestirilor persoanelor care le-au vizitat deja, studiilor de cercetare, cărților sau reportajelor. Interesul departamentului de marketing din cadrul fiecărei agenții ofertante este de a crea o imagine cât mai bună a destinațiilor turistice, astfel încât să ii inducă un sentiment de relaxare și binedispunere turistului.
Oferta turistică nu poate fi deplasată în spațiu, cererea fiind cea care trebuie să se ajusteze. Relația dintre ofertă și cerere este foarte importantă și pentru statul fiecărei țări. Orice țară este atât ofertantă de turism cât și emițătoare de turiști. Încasările în valută de la turiștii internaționali și sumele plătite de turiștii naționali care călătoresc în alte țări influențează soldul balanței de plăți externe al unei țări. Din acest motiv, concurența între ofertele turistice este mare.
Asigurarea concordanței între cerere și ofertă este esențială, din acest punct de vedere, studierea pieței turistice este impusă. Volumul și diversitatea ofertei turistice trebuie să satisfacă într-o măsură cât mai mare așteptările turiștilor. Departamentul de marketing este dator să analizeze capacitatea, aria, dinamica, elasticitatea cererii de produse și structura pieței respective.
În prezent, pe toate tipurile de piețe turistice există o concurență acerbă între companiile ofertante și destinații. Corporațiile multinaționale au pătruns destul de mult pe piețe, astfel că se vorbește tot mai mult de o globalizare a pieței turistice.
3.2. Exemple de oferte ecoturistice
Proiectul Rio Blanco din Ecuador
În această regiune din Ecuador, grupurile indigene au emigrat din regiunea Andean, din necesitatea de a obține și alte venituri, deoarece cele de bază din agricultură sufereau o scădere drastică, datorită creșterii rapide a masei populației și a degradării mediului înconjurător. Aceste grupuri de băștinași au construit o rețea de dezvoltare a turismului independent de oferta oferită de marile companii turistice. Primele forme de ecoturism în această zonă constau în vizitarea pădurilor primare, care ar fi fost defrișate și transformate în teren arabil, dacă nu existau aceste proecte ecoturistice. Primul feedback dat de turiști arată că nu exista un schimb de infomații complex între membrii locali și turiști, aceștia din urmă neacumulând nici un fel de cunoștințe despre cultura locală sau modul de practicare al agriculturii. Pe parcusul anilor, comunitățile locale au învățat din proprie experință că necesitățile turiștilor sunt mai diversificate, și nu se resumă doar la vizitarea locurilor naturale protejate. Majoritatea veniturilor obținute din ecoturism sunt folosite pentru întreținerea pădurilor protejate. Pe viitor se așteaptă o creștere a numărului de vizitatori, a veniturilor obținute și a diversității serviciilor oferite.
Nepal
Actorii de pe piața turistică din Nepal au câte o funcție specifică de utilitate. Interacțiunile lor pot produce efecte negative care să împiedice dezvoltarea durabilă a turismului. În ceea ce privește turistul, adică cumpărătorul, funcția maximă de utilitate arată astfel:
Uecoturist= f (cost, timpul de călătorie, facilități, atracții, impactul mediului natural, etc.). Conform studiului realizat de David Zetland, 43 de milioane de americani se consideră a fi ecoturiști și sunt dispuși să plătească pentru aceasta. Înainte de a ajunge la în Nepal, turiștii analizează prețul cerut, timpul petrecut și posibilele beneficii. Turistul va fi satisfăcut dacă costul, timpul și impactul asupra mediului va fi scăzut, în timp ce facilitățile oferite și atracțiile vor fi mai numeroase. În Nepal, costul unei călătorii eco nu este atât de mare, datorită situației precare în care se află țara, în timp ce serviciile turisitice se dezvoltă.
Operatorii turistici includ atât pe cei internaționali cât și pe cei interni. Principalul lor obiectiv este obținerea de profit maxim și plătirea a câtor mai puține taxe. În Nepal, competiția pentru ofertele turistice este acerbă, un anumit grup de operatori monopolizează proviziile de bunuri locale, contractând forța de muncă ieftină. În cadrul guvernului nepalez, Departamentul de Conservare a Vieții Sălbatice și a Parcurilor Naționale este responsabil de aplicarea măsurilor de conservare a zonelor protejate, însă activitățile turiștilor în interiorul parcurilor sunt ocntrolate de către Ministerul Turismului. O problemă esențială a celor două departamente o constituie împărțirea costurilor de întreținere a parcurilor, care se ridică la 5 milioane de dolari pe an, în timp ce turiștii contribuie doar cu 1 milion de dolari pe an.
Comunitățile locale au un rol important în piața turistică, cu toate că doar o mică parte din veniturile obținute în industria turismului se reîntorc la bugetele locale. În momentul în care membrii locali participă la activitatea ecoturistică, patrimoniul deținut de aceștia se transformă în comodități de vânzare. Un mod de viață durabil se poate transforma într-unul extractiv și consumator. Lemnul este oferit gratis turiștilor, astfel că defrișarea a devenit un factor amenințător pentru mediul încojurător, responsabil pentru această inițiativă fiind guvernul. Cu cât crește numărul de vizitatori în Nepali, cu atât crește și defirșarea, deci se degradează mediul înconjurător. Guvernul oscilează între a avea un volum mare de turiști și a conserva mediul înconjurător. Rezervațiile naturale vor fi durabile doar dacă se va putea monitoriza cine are acces în parc, ce activități prestează, cât plătesc, și modul cum să cheltuiască venitul respectiv. Structura agenției guvernului responsabilă cu administrarea parcurilor ar trebui de asemenea să fie reformată, astfel încât să acopere ambele obiective: conservare și dezvoltare.
Bhutan
Bhutan este o țară muntoasă mică din Himalaya. Începând din 1974, guvernul a decis să folosească turismul pentru a dezvolta țara din punct de vedere economic. Astfel apar programele turistice, și relațiile de cooperare între guvern și companiile internaționale de turism. Provocările interculturale au fost reduse datorită trainingului de lungă durată pe care l-au avut angajații din Bhutan, în țările vestice. Rezultatul a fost crearea unui brand exclusivist dominat de managementul central. Acest brand a fost determinat de turiștii de înaltă clasă, dispuși să plătească un preț destul de mare pentru calitatea de ecoturist, și de dorința de a limita impactul asupra mediului natural. Adoptarea în ansamblu a ecoturismului s-a făcut cu precauție, datorită efectelor negative pe care le-ar putea avea asupra culturii și mediului țării. Turiștii care doresc să viziteze Bhutanul trebuie să achiziționeze pachetele turistice doar de la o companie turistică recunoscută de guvern. Lipsa infrastructurii duce la o controlare a numărului de turiști, la baza ecoturismului aflându-se respectarea mediului și a tradițiilor locale.
Costa Rica
Datorită biodiversității sale, a peisajelor și plajelor naturale, Costa Rica este un bun exportator de servicii turistice. Această țară este una dintre cele mai căutate destinații ecoturistice, datorită faptului că este un loc bogat în minuății naturale, în care parcurile și rezervațiile naturale sunt mândria țării. O treime din teritoriul țării o constituie zonă protejată, creându-se astfel zeci de rezervații sălbatice, ocupând un loc fruntaș în clasamentul celor mai căutate destinații ecoturistice. Deoarece Costa Rica este înconjurată de două ape mari, Oceanul Pacific și Marea Caraibililor, diversitatea marină este bogată.
Zona Corcovado este unul dintre cele mai mari și importante parcuri naturale, cu cea mai bogată biodiversitate de pe Pământ. Hotelurile sunt înconjurate de natură pură, conservată de sute de ani. Membrii locali sunt implicați în conservarea, reciclarea și preservarea resurselor naturale. Pădurile tropicale acoperă doar 6% din suprafața Terrei, dar găzduiesc mai mult de jumătate din biodiversitatea totală. Hotelul La Leona Eco Lodge, deține o pădure tropicală privată unde vizitatorii pot admira furnicile, broaștele de diverse culori, broaștele țestoase de pe plaja privată, peste 100 de specii de copaci pe o suprafață de un hectar. Totodată, 40% din diversitatea de păsări ai întregii planete se află în pădurile tropicale, Costa Rica având peste 860 de specii de păsări, mai mult decât se află pe continentul Nord American.
Sistemul Zonelor Naționale de Conservare (SINAC) este responsabil pentru mai mult de 186 de zone protejate, 32 de parcuri naționale, 8 rezervații biologice, 13 rezervații forestiere, și 51 de refugii sălbatice. În Parcul Național Corcovado se poate găsi singura pădure tropicală umedă de pe Coasta Pacificului Americii Centrale. Acest parc național cuprinde 13 ecosisteme, fiind unul dintre cele mai mari rezervații naturale de pe continent.
Ofertele pentru Costa Rica cuprind următoarele obiective turistice: Parcul Național Corcovado ( suprafață de 40000 de ha, cu 5% din biodiversitatea mondială), Parcul Național Tortuguero (parcul cu cele mai multe țestoase verzi, specie aflată pe cale de dispariție), rezervația Monteverde Cloud Forest (jungla cea mai umedă a țării), Parcul Național Marino Ballena (singura peninsulă sub formă de balenă, fiind înconjurată de balene și delfini), Rezervația Naturală Manuel Atonio (una dintre cele mai mari rezervații, cu păduri tropicale și plaje), vulcani activi, etc.
Țara Dornelor, România
Țara Dornelor este o depresiune restrânsă din nordul țării, Bucovina, în nordul Carpațiilor Orientali, la poalele Munților Suhard și Căliman. Accesul în zonă se face pe drumurile naționale și județene, intrarea către zonele montane făcându-se cu ajutorul drumurilor forestiere. Câteva caracteristici ale zonei ar putea fi descrise astfel:
Prezența apelor minerale carbo-gazoase;
Climat montan;
Muzeele și atelierele meșteșugărești dețin fișe de prezentare, pliante, broșuri prin care turistul este informat și se poate implica în activitățile locale.
Existența unui număr de 40 de pesniuni, cu o capacitate de 10 locuri/unitate în mediul rural plus altele 80 din Vatra Dornei.
Activitățile turistice incluse în oferta turistică sunt: drumeții, cicoturism, echitație, biking, parapantă, ski, tiroliana.
În această zonă a României, putem găsi pensiuni ecoturistice, localizate într-un cadru natural, concentrându-și activitatea și serviciile turistice pe natură, prin dezvoltarea ofertelor turistice, pachetelor active culturale, etc. Oricărui turist care care alege ca destinație zona Dornelor, i se dă posibilitatea de a accede la informațiile exacte despre aria respectivă, despre produsele turistice, mediul cultural și activitățile de bază ale localnicilor. Tur-operatorul trebuie să fie instruit și capabil să ofere date corecte și calitative cu privire la istoricul, cultura și natura zonei. Agenții economici implicați manifestă o grijă sporită față de resursele naturale existente, tur-operatorii prezentându-le turiștilor modalități de reducere a consmului de electricitate, de apă, combustibili, cât și metode de administrare eficientă a deșeurilor și a poluării. Desigur, ecoturistul trebuie să aibă o contribuție la păstrarea naturii, prin respectarea planurilor și regulilor impuse de autorități, sau prin participarea directă cu aporturi în donații și sponsorizări.
3.3. Strategii de dezvoltare a programelor ecoturistice
Activitățile ecoturistice au un impact important asupra comunităților locale, tocmai de aceea este necesară implementarea unui program de dezvoltare a ecoturismului. Printre beneficiile aduse de acesta putem aminti următoarele:
Generarea locurilor de muncă;
Dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice;
Stimularea economiei rurale;
Dezvoltarea regiunilor periferice;
Îmbunătățirea relațiilor interculturale;
Autofinanțarea mecanismelor de dezvoltare:
Sprijinirea activităților de păstrare și conservare a naturii;
Insulele Baleare
Arhipelagul Balear cuprinde insulele Mallorca, Minorca, Ibiza și Formentera, unde s-au dezvoltat numeroase instrumente ecoturistice, politici și legi care să protejeze natura. Primul pas în reglementarea activității ecoturistice a fost făcut în anul 1991, prin Legea Zonelor Naturale care garantează ocrotirea ariilor naturale tangente turismului și să conserve fauna, flora și solurile insulelor. În 1996 Uniunea Europeană a emis o Directivă specială care specifică protejarea teritoriilor din Europa găzduitoare de păsări rare. În 1997, ECOTUR (auditul ecoturismului) a fost lansat ca o măsura adițională de stimulare a ecoturiștilor prin apariția ISO 14000. O măsură adoptată de instituțiile de supraveghere a fost reducerea numărului de vizitatori în timpul sezonului și împărțirea lor pe durata întregului an, astfel evitându-se sezonalitatea și eventualele blocaje în trafic.
În 2001, Guvernul Balearelor a introdus o eco-taxă, plătită de către turiștii adulți, în valoare de 2 euro pe fiecare zi de cazare la hotel. Veniturile din taxa respectivă erau folosite pentru a îmbunătăți condițiile oferite turiștilor, prin modernizarea căilor de acces, crearea pistelor de bicicletă, restaurarea morilor de vânt și a zidurilor cetăților vechi, precum și plantarea unor specii de arbori și ierburi rare. După elimiarea acestei taxe, în 2003, noul guvern a introdus „cardurile verzi” și discount-urile. Cardurile respective se vindeau turiștilor cu 10 euro, din care 1 euro se distribuiau asociațiilor caritabile internaționale, 4 euro companiei producătoare, iar restul finanțau proiectul adoptat de Fundația de Dezvoltare Durabilă din Baleare. În mod curent, patru proiecte sunt pe rol, o croazieră unde energia este produsă de panourile solare asamblate pe vapor, o experiență istorică multi-media la Castelul Sant Nicolau, expoziția figurinelor din sare din Ibiza, precum și îmbunătățirea facilităților oferite turiștilor din Parcul Natural Albufera din Mallorca. Cardurile erau folosite pentru a primi discount-uri la intrarea în musee, centre comerciale, autobuze turistice, etc.
Acțiunile rețelelor agenților economici implicați au făcut referire și la risipa de apă folosită, și instituirea unui plan de management mai eficient, care să reducă consumul de apă, strategii de economisire a energiei electrice, și de conservare a naturii, acordarea de servicii turistice la o calitate superioară, reciclare, planuri de implicare a întregii societăți în acțiunile întreprinse pentru salvarea naturii. Hotelurile au fost de asemenea auditate, acordându-li-se certificatele ISO pentru calitatea oferită turiștilor și pentru eforturile lor de a conserva mediul înconjurător. Anumite metode de acțiune a autorităților au fost interpretate în mod negativ de către turiști, în mare parte datorită lipsei de informații detaliată și a operațiunilor centralizate.
Australia
În Australia, decizia de a elabora o strategie a ecoturismului a fost luată datorită faptului că interesul internațional față de mediul natural al Australiei, a crescut. Planul de dezvoltare cuprinde următoarele puncte sintetizate:
Provocări:
Menținerea unui nivel acceptabil de vizitatori.
Adoptarea practicilor cu impact minim asupra mediul natural.
Monitorizarea turiștilor pentru a supraveghea impactul acestora asupra resurselor naturale.
Obiective:
Facilitarea activităților de susținere ecologică.
Integrarea planului regional prin participarea locală în procesul de luare a deciziilor și planificare, și îmbunătățirea folosirii parametrilor biofizici.
Îmbunătățirea managementului resurselor naturale, prin căutarea beneficiilor financiare provenite din taxele de intrare și acordarea de permise pentru turiști.
Îmbunătățirea relației dintre ecoturism și departamentul de management al resurselor naturale, printr-o detaliere a modalităților de transport, puncte de intrare, licențe și permise, operatori specializați pentru fiecare ramură în parte.
Furnizarea de reguli concrete, prin studierea mediului înconjurător și impactul turismului asupra acestuia, crearea de ghiduri sau coduri de practică pentru sectorul privat, acreditarea sectorului privat, eliminarea obstacolelor dintre instituțiile de regularizare zonale (regional, statal și teritorial).
Determinarea necesității infrastructurii prin creșterea capacității de a face față impactului asupra naturii, dispersarea aglomerației turiștilor prin redirecționarea acestora înspre destinații diverse, oferirea de training și informații educaționale, crearea de locuri cu peisaje deosebite.
Monitorizarea impactului vizitatorilor asupra naturii.
Dezvoltarea bazei de date informaționale, prin adăugarea de atracții ecoturistice și culturale, precum și updatarea cu noile servicii oferite de agențiile de turism.
Managmentul marketingului prin colectarea datelor de pe piețele specifice, și crearea piețelor în funcție de tipul de destinație.
Astfel, Guvernul are un rol deosebit de important în dezvoltarea ecoturismului, fiind atât de complex încât este nevoie de o mare varietate de agenții care să reglementeze această piață. Primul plan național de dezvoltare ecoturistică a fost elaborat de guvernul australian ăn 1994.
România
Programele pentru ecoturism din România au apărut relativ recent, în anul 2000, când mai multe parcuri naționale au derulat proiecte ce includeau și ecoturismul. Aceste programe sunt oferite spre vânzare tur-operatorilor, cuprinzând zone ca Rezervația Biosferei Delta Dunării și Dobrogea, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Natural Munții Apuseni, Parcul Național Retezat, Călimani, Rodnei, Transilvania, Maramureș, Bucovina, etc. Programele turistice oferite includ cazare, masă, ghid turistic, activități specifice în funcție de durata șederii și preferințele turiștilor.
Autoritățile care trebuie să se implice în dezvoltarea ecoturismului sunt: Ministerul Turismului, Mediului, Dezvoltării Regionale și Locuinței, Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Culturii și Cultelor, Educației Cercetării și Inovării, administrațiile publice locale, administrațiile ariilor protejate, sectorul privat, comunitatea locală, finanțatorii și nu în ultimul rând, turiștii. Un punct pozitiv în ceea ce privește programele ecoturistice se referă la existența acestora, în timp ce deosebim și două aspecte negative: parteneriatele între administrațiile parcurilor și comunitățile locale sunt reduse, activitățile în aer liber sunt destul de puține, iar programele ecoturistice s-au adoptat doar pe anumite zone.
Un exemplu de program ecoturistic în Țara Dornelor arată în felul următor:
„Nume: Program turistic "cu barca pe Bistrița"
Obiective: zona Toance
Durată: 1 – 115 ore
Traseu: sat Crucea – pod Barnar
Perioadele când se organizează: mai – septembrie
Tip de program: pentru toate categoriile
Punct de plecare: sat Crucea (se poate asigura transport până la punctul de plecare)”
Câteva dintre direcțiile de acțiune ale politicii locale, în vederea dezvoltării ecoturismului ar fi următoarele:
Adoptarea principiilor ecoturismului;
Elaborarea unor standarde unitare care să păstreze specificul local al construcțiilor;
Adoptarea standardelor de semnalizare a obiectivelor turistice din zonă;
Dezvoltarea traseelor cicloturistice;
Înființarea centrelor de închiriere echipamente sportive: biciclete, sănii, schiuri, etc.
Training pentru ghizi, și intruirea personalului implicat;
Promovarea conceptului de ecoturism;
Participarea la târguri de turism;
Perfecționarea serviciilor turistice;
Crearea centrelor de informare;
Concluzii
Lucrarea dezvoltă activitatea de ecoturism, factorii implicați, consecințele acestora asupra mediului natural precum și căi de îmbunătățire a managmentului. În primul capitol s- a vorbit despre noțiunile fundamentale teoretice ale ecoturismului, ceea ce înseamnă el, care sunt elementele componente, factorii care stau la baza acestei activități și prezentarea ideii de călătorie eco. Mai apoi, s-au prezentat formele ecoturismului, obiectivele acestuia și modalități de îndeplinire a lor prin redarea câtorva exemple: Costa Rica, Australia, Indonezia, Antarctica, Kenya, Brazilia, Mexico, Taiwan, Madagascar, Brazilia. Capitolul II prezintă formarea cererii turistice, studiul cererii de pe piața ecoturistică precum și câteva exemple de destinații ecoturistice cu cerere mare (Costa Rica, America de Nord, Mexic, Italia, Australia). Capitolul III înfățișează oferta ecoturistică, modul de formare al acesteia, evoluția și modalități de îmbunătățire a programelor turistice, dând exemple ca Proiectul Rio Blanco din Ecuador, Nepal, Bhutan, Costa Rica, Țara Dornelor, România, Insulele Baleare, Australia.
Ecoturismul poate fi văzut ca o formă de turism durabil care păstrează caracteristicile naturale. În acest fel, ecoturismul poate fi considerat un ghid al dezvoltării turismului durabil iar rezervațiile private sunt încurajate și susținute de Guvern, constituind unele dintre cele mai importante atracții turistice deși acesibilitatea în interiorul rezervațiilor este destul de redusă. Creșterea subită a numărului de turiști fără o adaptare a managementului, duce la o scădere a serviciilor oferite de ghizi și agenții ,la baza acestor probleme persistând slaba finanțare a activității de ecoturism. Din totalul încasărilor, doar o mică parte se reîntoarce în zonă pentru a fi reinvestit.
Pentru a evita fenomenele negative care pot apărea datorită fluxului mare de vizitatori, este necesar să se impună niște principii conservatoriste pentru a regulariza activitățile din zonele protejate. Adevăratul ecoturism trebuie să includă metode de strângere a banilor direct din activitățile turistice, cu scopul de a apăra și administra speciile rare, sau pe cale de dispariție. Cu toate acestea, ecoturismul cel mai răspândit este acela prin care se conturbă ecosistemele, și care prezintă lipsa administrării corecte a rezervațiilor.
Rezervațiile naturale vor fi durabile doar dacă se va putea monitoriza cine are acces în parc, ce activități prestează, cât plătesc, și modul cum se cheltuiește venitul respectiv. Structura agenției guvernului responsabilă cu administrarea parcurilor ar trebui de asemenea să fie reformată, astfel încât să acopere ambele obiective: conservare și dezvoltare.
Bibliografie
Andre Almeida Cunha, „Negative effects of tourism in a Brazilian Atlantic forest National Park”, Ed. Elsevier, Rio de Janeiro, 2010
Boo, E., „Ecotourism: The Potential and Pitfalls”, Ed. World Wildlife Fund , Washington DC, 2001
Chuck Y. Gee, „International Tourism:A Global Perspective”, Ed. World Tourism Organization, Madrid, 1997
David B. Weaver, „Magnitude of Ecotourism in Costa Rica and Kenya”, Annals of Tourism Research vol. 26, Ed. Elsevier, 1999
David Zetland, „Killing the Golden Goose? Tourism and Deforestation in Nepal”, 2003
Dimitrios Diamantis, „Consumer Behavior and Ecotourism Products”, Ed. Pergamon, Bournemouth University,1998
Doru Tudorache coord., „Strategia Națională de dezvoltare a ecoturismului în România”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, București, 2009
Esteban Brenes Vega coord. , „Sustainable Finance of Protected Areas: Tourism Based User Fees Conservation Finance Guide, Conservation Finance Alliance”, Ed. World Wildlife Fund, 2004
Francisco Alpi´zar, „The pricing of protected areas in nature-based tourism:A local perspective”, Ed. Elsevier, Gothenburg University, 2003
Nedelea Alexandru, „Particularitățile și structura pieței turistice”, Ed. Universitatea Stefan cel Mare, Suceava, 2005
Rüdiger Wink, „Regional supply of Eco-tourism and collective learning: An institutional perspective”, Ed. University of Birmingham, 2005
Samantha Jones, „Community-Based Ecotourism ”, Annals of Tourism Research Vol.32, Ed. Elsevier LTD, Northumbria University, 2005
Scott Norris, „Madagascar Defiant”, BioScience Vol. 56, Ed. University of California Press, California, 2006
Stefan Gossling, „Analysis”- Ecological Economics 29, Ed. Elsevier LTD. 1999
Svetlana Stepchenkova, „Tourism Management”, Ed. Elsevier, 2011
Wineaster Anderson, „Promoting ecotourism through networks: case studies in the Balearic Islands”, University of Balearic Islands, Palma, Spain, 2009
Allcock, A., B. Jones, S. Lane, and J. Grant, ''National Ecotourism Strategy'', Ed. Commonwealth Department of Tourism ,Canberra, Australia, 2000
Amanda Stronza, Javier Gordillo,”Community views of ecotourism”, Annals of Tourism Research Vol. 35, Ed. Elsevier LTD., Marea Britanie, 2008
Scace, R., E. Grifone, and R. Usher,” Ecotourism in Canada”, Ed. Hull, Quebec, 1999
Scott L. Walker, B.A., “Ecotourism demand and supply in el cielo biosphere Reserve, Tamaulipas, Mexico”, San Marcos, Texas, 1997
Sheryl Ross, Geoffrey Wall, „Ecotourism: towards congruence between theory and practice”, Ed. Pergamon, Waterloo, 1999
Sheng-Hshiung Tsaur, Yu-Chiang Lin, Jo-Hui Lin, „Evaluating ecotourism sustainability from the integrated perspective of resource, community and tourism”, Ed. Elsevier, Taiwan, 2006
Tempesta T.,Visintin F., Marangon F, “Ecotourism demand in North-East Italy”, University of Udine, Italia
Alina Ioniță coord.„Conceptul de dezvoltare a destinașiei ecoturistice Țara Dornelor”, Http://www.taradornelor.ro/materiale/concept_ecoturism_Tara_Dornelor.pdf
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_strategii/ecoturism_faza1.pdf
http://www.turistik.ro/bhutan
http://www.aerocenter.ro/costa-rica.html
http://www.pnuma.org/industria/documentos/ecotourism2.pdf
http://www.taradornelor.ro/ro_tour_programe.php
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Piata Mondiala a Ecoturismului (ID: 168491)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.