Dezvoltarea Ecoturismului. Studiu de Caz Regiunea Delta Dunarii

Introducere

La baza alegerii acestei lucrări a stat dorința de a face o analiză temeinică, argumentată științific, pentru a stabilii și selecta tipurile de strategii care ar putea fi implementate, in concordanța cu legislația în vigoare, în activitațile ecoturismului, în general și în arealul Deltei Dunării, cu particularitățile care se impun.

Studiul urmarit își propune să prezinte situația actuală a ariilor naturale protejate la nivelul Deltei Dunării, a stadiului de dezvoltare a activităților ecoturistice în arealul și în împrejurimile acestuia și să vină cu un set de propuneri strategice care să orienteze eforturile de valorificare prin ecoturism a acestei destinații, în concordanță cu cerințele impuse de legislația națională, precum și de convențiile internaționale la care România a aderat.

Scopul strategiei este de a promova ecoturismul, ca formă principală de turism în defavoarea formelor clasice de turism și creșterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a arealului.

Aplicarea celor mai noi principii de dezvoltare a turismului durabil în ariile naturale a condus la apariția ecoturismului ca formă distinctă de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversității ecologice, în concordanță cu cerințele anumitor segmente de turiști, care doresc să își petreacă vacanța în natură.

Cu cât aceste resurse sunt mai variate și mai complexe, dar mai ales neatinse de activitățile cotidiene ale omului, cu atât interesul turistic pentru ele va crește direct proporțional, iar activitățile turistice pe care le putem valorifica vor fi mai valoroase și mai atractive, răspunzând multor motivații ale diferitelor categorii de clienți.

În ciuda faptului că țara noastră deține un patrimoniul ecoturistic extrem de diversificat cu potențial mare de valorificare, ecoturismul este încă un segment destul de puțin exploatat de piața turistică autohtonă, care se confruntă cu numeroase probleme, dintre care aș putea enumera: cooperarea greoaie si defectuoasă cu autoritațile locale, lipsa unei promovari adecvate și profesionalist executată la nivel național și internațional, existența unei oferte limitate, slab diversificate, lipsa infrastructurii specifice ecoturismului la nivelul ariilor protejate, migrația forței de muncă catre marile centre urbane, slaba pregătire a celor angajați în domeniu, lipsa unor strategii independente pentru promovarea si dezvoltarea ecoturismului la nivel local sau național.

Ecoturismul. Teoretizare a elementelor fundamentale

Evolutia transporturilor și tehnologiei informației, au contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale astfel incat tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile pentru turisti. Este tot mai evident că, dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența unui management corespunzător poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și comunităților locale.

Numărul tot mai mare de vizitatori în zone ecologice fragile poate conduce la o degradare puternică a mediului. Însăși comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu stil de viață modern.

În zonele puternic dependente de turism, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din această activitate economică o afacere riscantă. Totodata aceeași ascensiune a turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservarea mediului natural cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Răspunsul la interesul crescut pentru cunoașterea naturii dar si la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a concretizat treptat intr-o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.

Definirea ecoturismului

Termenul "ecoturistim" iși are originea în deceniul 60 al secolului trecut, acesta a fost folosit pentru a "explica relația complexă între turiști și mediu și culturi în care acestea interacționează" (HETZER, apud 1965 FENNELL, 2002, p. 42). Hetzer a identificat patru caracteristici cheie care să fie urmate de ecoturism, acestea sunt: "(1) impact minim aspra mediului ; (2) minim de impact pentru culturile gazdă; (3) maxim de beneficii economice pentru comunitațile din țara gazdă; și (4) "maxim de agrement si satisfacție" pentru turiștii participanții "(apud FENNELL, 2002, p. 42)”.

Potrivit definiției data de Hetzer in 1965, ecoturismul este turismul orientat în principal spre surse naturale și arheologice cum sunt păsările si alte specii salbatice, zone pitorești, recife, peșteri, situri fosile, situri arheologice și regiuni cu specii rare sau în pericol.

Termenul ecoturim a fost menționat prima dată în literatura de specialitate de Kenton Miller în 1978 (Rahemtulla si Wellstead 2001). Acesta a fost inițial folosit pentru a descrie natura pe bază de călătorie in zone relativ netulburate, cu accent pe educație.

Prima definiție formală a ecoturismului îi este atribuită lui Hector Ceballos-Lascurain (1987) care îl definește astfel: “"Ecoturismul este turismul care implică deplasarea în zonele naturale relativ netulburate zonele cu obiectiv specific de a studia, admira și a se bucura de peisaj și de plante sălbatice și animale, precum și orice aspectele culturale existente (trecut și prezent) găsit în aceste zone”.

În prezent nu există o definiție unanim abordată, dar există definiții agreate și predominant acceptate, adoptate și utilizate.

Una dintre primele definiții ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize inițiat de Rio Bravo Conservation & Management Area: “ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii populației locale”.

Karen Ziffer, autoarea unuia dintre primele studii facute vreodată privind ecoturismul si conservarea biodiversității, definește ecoturismul în anul 1989, ca fiind “o formă de turism inspirată în primul rând de istoria naturală a unei regiuni, incluzând culturile indigene. Ecoturistul vizitează zone relativ nedezvoltate în spiritul aprecierii, participării si sensibilitații. Ecoturistul nu consumă resursele naturale și ale naturii salbatice și contribuie la zona vizitataă prin muncă și mijloace financiare, contribuind la conservarea sitului și la bunastarea economică a rezidentilor locali. (Ziffer, 1989)”. Ecoturismul este turismul orientat spre natură care este sustenabil din punct de vedere ecologic și este orientat spre regiuni relativ netulburate; nu distruge și nu degradeaza; aduce o contribuție directă la protecția continuă și la managementul zonelor protejate exploatate; face subiectul unui management adecvat (Valentine 1991, 1993).

Pamela Wight, definește ecoturismul ca fiind “o extraordinara experiență de calatorie în natura care contribuie la conservarea ecosistemului, respectând în același timp integritatea comunităților gazda” (Wight, 1993).

Ecoturismul reprezintă activitați de recreare neconsumative orientate spre istoria naturală și viața salbatică , cum sunt privirea păsărilor, privirea animalelor sălbatice, fotografie, privirea balenelor, studii botanice și pe urmele vieții sălbatice la safari (Hvenegaard, 1994).

Ecoturismul potrivit definiției date în 1996 de Wallace George and Susan Pierce este “călatorie în regiuni naturale relativ netulburate pentru studiu, plăcere sau asistență de voluntariat. Călatoria urmărește flora, fauna, geologia și ecosistemul unei regiuni precum, și oamenii care locuiesc în apropiere, nevoile, cultura lor si legaturile acestora cu tinutul. Privește regiunile naturale ca fiind atât "casa pentru toti" în sensul global dar în special "casa pentru rezidenți". Ecoturismul este vazut ca și instrument pentru conservarea si dezvoltarea sustenabilă – în special în regiuni unde localnicii sunt rugați să renunțe la consumul resurselor pentru generațiile urmatoare” (Wallace si Pierce, 1996).

După un proces de anvergură în care s-au implicat nume academice sonore la nivel internațional (Hawkins, 1994; Carter & Lowman, 1994; Goodwin, 1996; Liddle, 1997; Dowling, 1997, 1998; Fennell, 1998,1999; Wearing & Neil, 1999; Honey, 1999) precum și Organizația Mondială a Turismului (1999), ecoturismul a beneficiat de un mod de definire unanim acceptat (Declarația de la Quebec, UNEP/OMT, 2002).

În concordanță cu aceasta, ecoturismul este o formă de turism alternativ și trebuie să includă spre definire următoarele elemente:

– produsul are la bază natura și elementele sale;

– managementul ecologic în slujba unui impact minim;

– contribuție în conservare;

– contribuție la bunăstarea comunităților locale;

– educație ecologică.

Ecoturismul este privit din perspective diferite pe zone geografice. Astfel, dacă în America de Nord ecoturismul se dezvoltă în ariile naturale virgine, în care intervenția omului este redusă la minim, în Europa, unde peisajul natural este în general legat de prezența umană și de comunitatea locală, există conexiuni destul de strânse între ecoturism și turismul rural, cele două forme de turism putând fi cu greu separate una de alta.

În ultimul deceniu la nivel european a început să se acorde o mai mare importanță peisajelor naturale, ca suport pentru biodiversitate și ecoturism.

O definiție preluată oficial în legislația din România, și care este destul de apropiată de cea de mai sus este: ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să contribuie la conservarea și protecția naturii;

b) să utilizeze resursele umane locale;

c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conștientizarea turiștilor și a comunităților locale;

d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural.

Una dintre cele mai prestigioase organizatii internationale care se ocupa de ecoturism, și anume, The International Ecotourism Society, l-a definit astfel: “acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât și la bunăstarea populației locale”.

Preocupările perseverente în acest domeniu l-au condus pe Fennell (2001) la elaborarea uneia dintre cele mai complete definiții: "Ecoturismul este o formă de turism durabil, bazat pe resursele naturale, care este concentrat cu prioritate pe contactul direct cu natura și pe însușirea cunoștințelor despre natură și care trebuie să aibă un impact scăzut asupra mediului, fără consumuri, orientat spre binele comunităților locale (capacitate de control, beneficii, dimensiuni). EI se desfășoară în areale naturale și trebuie să contribuie la conservarea sau protecția acestora”.

O altă definiție este cea dată de Weaver (2001): "Ecoturismul este o formă a turismului care constă în educația și cunoașterea (aprecierea) mediului natural sau a câtorva componente ale acestuia, asociat cu contextul său cultural. El dă impresia că este durabil din punct de vedere al mediului și socio-cultural ,preferabil într-un mod care crește resursele de bază naturale și culturale ale ariei de destinație, promovând viabilitatea procesului din punct de vedere financiar".

Lista definițiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizație sau autor a încercat să impună o variantă proprie iar multitudinea definițiilor și lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicați.

În concluzie, pe baza nenumăratelor definiții apărute mai ales după 1990, ecoturismul este considerat a fi călătoria în arii naturale, pentru a învăța despre comunitățile gazdă, generând oportunități economice pentru acestea în sprijinul conservării și protecției eco"casa pentru rezidenți". Ecoturismul este vazut ca și instrument pentru conservarea si dezvoltarea sustenabilă – în special în regiuni unde localnicii sunt rugați să renunțe la consumul resurselor pentru generațiile urmatoare” (Wallace si Pierce, 1996).

După un proces de anvergură în care s-au implicat nume academice sonore la nivel internațional (Hawkins, 1994; Carter & Lowman, 1994; Goodwin, 1996; Liddle, 1997; Dowling, 1997, 1998; Fennell, 1998,1999; Wearing & Neil, 1999; Honey, 1999) precum și Organizația Mondială a Turismului (1999), ecoturismul a beneficiat de un mod de definire unanim acceptat (Declarația de la Quebec, UNEP/OMT, 2002).

În concordanță cu aceasta, ecoturismul este o formă de turism alternativ și trebuie să includă spre definire următoarele elemente:

– produsul are la bază natura și elementele sale;

– managementul ecologic în slujba unui impact minim;

– contribuție în conservare;

– contribuție la bunăstarea comunităților locale;

– educație ecologică.

Ecoturismul este privit din perspective diferite pe zone geografice. Astfel, dacă în America de Nord ecoturismul se dezvoltă în ariile naturale virgine, în care intervenția omului este redusă la minim, în Europa, unde peisajul natural este în general legat de prezența umană și de comunitatea locală, există conexiuni destul de strânse între ecoturism și turismul rural, cele două forme de turism putând fi cu greu separate una de alta.

În ultimul deceniu la nivel european a început să se acorde o mai mare importanță peisajelor naturale, ca suport pentru biodiversitate și ecoturism.

O definiție preluată oficial în legislația din România, și care este destul de apropiată de cea de mai sus este: ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să contribuie la conservarea și protecția naturii;

b) să utilizeze resursele umane locale;

c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conștientizarea turiștilor și a comunităților locale;

d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural.

Una dintre cele mai prestigioase organizatii internationale care se ocupa de ecoturism, și anume, The International Ecotourism Society, l-a definit astfel: “acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât și la bunăstarea populației locale”.

Preocupările perseverente în acest domeniu l-au condus pe Fennell (2001) la elaborarea uneia dintre cele mai complete definiții: "Ecoturismul este o formă de turism durabil, bazat pe resursele naturale, care este concentrat cu prioritate pe contactul direct cu natura și pe însușirea cunoștințelor despre natură și care trebuie să aibă un impact scăzut asupra mediului, fără consumuri, orientat spre binele comunităților locale (capacitate de control, beneficii, dimensiuni). EI se desfășoară în areale naturale și trebuie să contribuie la conservarea sau protecția acestora”.

O altă definiție este cea dată de Weaver (2001): "Ecoturismul este o formă a turismului care constă în educația și cunoașterea (aprecierea) mediului natural sau a câtorva componente ale acestuia, asociat cu contextul său cultural. El dă impresia că este durabil din punct de vedere al mediului și socio-cultural ,preferabil într-un mod care crește resursele de bază naturale și culturale ale ariei de destinație, promovând viabilitatea procesului din punct de vedere financiar".

Lista definițiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizație sau autor a încercat să impună o variantă proprie iar multitudinea definițiilor și lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicați.

În concluzie, pe baza nenumăratelor definiții apărute mai ales după 1990, ecoturismul este considerat a fi călătoria în arii naturale, pentru a învăța despre comunitățile gazdă, generând oportunități economice pentru acestea în sprijinul conservării și protecției ecosistemelor. Ecoturismul promovează practicile care sunt sensibile la mediu și care favorizează dezvoltarea durabilă.

Termenul "ecoturism" a fost utilizat ca o etichetă atrăgătoare care a impulsionat dezvoltarea conceptului de "turism căruia îi pasă de mediul înconjurător".

Ecoturismul poate fi privit așadar, ca un concept cu principii, studiat de cercetători și organizații non-guvernamentale încă de lasfârșitul anilor ’80 dar si ca o oportunitate de afaceri , un segment de piață în plină evoluție, fiind o formă a turismului în arii naturale.

Conceptul de ecoturism

Noțiunea de ecoturism a fost inițial, un concept proiectat de ecologiști pentru a preveni activ distrugerea mediului înconjurător, însa conținutul s-a schimbat treptat intr-un termen de marketing pentru promotorii turismului care vor să facă publicitate mediilor înconjurătoare curate ca: pajiști, păduri, plaje, ape bogate în pești, etc. În acest sens, din cauza practicilor eronate și în lipsa aplicării unor coduri etice și a unor norme de conduită, ecoturismul dintr-un paradis al oamenilor de știință și al iubitorilor plantelor, animalelor, păsărilor și peștilor, a devenit o întreprindere economică profitabilă căreia nu îi pasă de mediu.

Ecoturismul, componentă a dezvoltării durabile, este cunoscut și sub numele de turism verde, în sensul că această formă de turism are o paletă largă de activități, se desfășoară în spații naturale cu o cât mai mică intervenție a omului doar pentru amenajările ecoturistice necesare.

Ca obiectiv principal ecoturismul isi propune furnizarea unui turism de înaltă calitate în condițiile protecției arealelor naturale și a stimulării economiilor locale.

Aceste deziderate pot fi atinse prin sporirea resurselor aflate în conservare, prin realizarea educației de mediu și prin implicarea autorităților locale. Succesul unei arii ecoturistice este dat de gradul în care aceste variabile funcționează sau au potențial să funcționeze.

Sub genericul de ecoturism trebuie cuprinse toate formele de turism, care, în activitatea lor, se bazează pe principii ecologice, adică fară a deranja sau distruge mediul natural și construit, moștenirea istorică și culturală, ci, dimpotrivă, de a le proteja, conserva, dezvolta și a realiza o dezvoltare durabilă.

Turismul ecologic este o formă de turism ce se desfășoară pe baze ecologice, fără a deranja sau distruge mediul natural și construit, moștenirea istorică și culturală, ci, dimpotrivă, acestea trebuie protejate, conservate și dezvoltate, pentru a realiza o dezvoltare durabilă.

Componentă a dezvoltării durabile, turismul ecologic este cunoscut și sub noțiunile de turism "verde", turism "moale" sau turism "blând" în sensul că această forma de turism cu o paletă largă de activități se desfășoară în spatii rurale (programe, circuite, sporturi, amenajări și echipări turistice etc.), are cele mai reduse implicații în degradarea și poluarea ecosistemelor naturale, rezervații ale biosferei, rezervații naturale.

Organizația Mondială a Turismului (OMT) recomandă, de altfel, pentru început, dezvoltarea cu precădere a acestei forme de turism în zonele protejate în Uniunea Internațională de Conservare a Naturii și Resurselor Similare

(UICN) arată, în 1992, că, "ecoturismul este acel segment al turismului care implică străbaterea zonelor naturale, relativ "în concepția autorului exista o similitudine între turismul durabil, turismul ecologic și ecoturism, care nu trebuie restricționat, ca activitate (conceptual), numai la zonele protejate, netulburate, pentru a admira peisajul și a te bucura de lumea plantelor și animalelor sălbatice ale acestora".

O altă definiție, mai apropiată de conceptul de dezvoltare durabilă, evidențiază că, "ecoturismul este un turism practicat în spații naturale sălbatice sau puțin modificate de om și care trebuie să constituie și să asigure protecția naturii și dezvoltarea economică a comunităților locale".

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă față de mediu și nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici și numeroase confuzii între ecoturism și termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.

Termenul de „turism responsabil” atrage atenția asupra faptului că cea mai mare parte a activităților turistice nu sunt responsabile: populația locală este exploatată, resursele naturale și culturale nu sunt respectate și ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil și sugerează faptul că toți cei implicați într-o activitate turistică, turiști sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă față de destinația turistică.

O variantă asemănătoare este „ turismul conștient”, care încurajează o înțelegere mai profundă a naturii, oamenilor și locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema în acest caz este că termenul se definește prin ceea ce nu este, adică turismul tradițional. Turiștii nu își descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinațiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educația, aventura, etc. Intenția și în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătățește caracteristicile geofizice ale unui spațiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul și bunăstarea locuitorilor.”

Ecoturismul poate fi, în primul rând o oportunitate de afaceri, un concept cu principii, sau un segment de piață în plină evoluție, fiind o formă a turismului în arii naturale.

Asa cum am aratat, există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă față de mediu și nu în ultimul rând verde, un cuvânt la modă pentru aceasta noua industrie.

Concluzionând putem spune ca ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală14.

Principiile ecoturismului

Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil, el fiind o versiune durabilă a turismului în arii naturale, incluzând în același timp și elemente ale turismului rural și cultural.

Fig.1.1 Ecoturismul ca formă a turismului durabil.

(Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecoturism: Principles, Practices and Polices

Sustainability, UNEP,2002)

_________________________

14 Puiu Nistoreanu (coord.), Gabriela Tigu, Delia Popescu, Mihaela Padurean, Adela Talpes, Madalina Tala, Cristina Condulescu, Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucuresti, 2003, cap. 1

Ecoturismul este prin definiție o formă de turism care respecta principiile dezvoltării durabile. Totuși, este important să menționăm faptul că toate formele de turism și toate activitățile turistice ar trebui să tindă spre o dezvoltare durabilă. Începând cu planificarea și dezvoltarea infrastructurii turistice și terminând cu activitatea de marketing, toate operațiunile turistice trebuie să aibă în vedere criterii durabile din punct de vedere economic, social, cultural și de mediu.

Întrucât ecoturismul a fost inițial doar o idee și nu o disciplină, multe organizații l-au promovat fără a-i cunoaște principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii și criterii de acreditare recunoscute pe plan internațional au fost inițiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experiențelor, regiunilor implicate.

Este recomandat ca fiecare regiune în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare și criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internațional.

Următoarele principii au fost stabilite si promovate de Asociația de Ecoturism din România (AER)15 pe baza a două modele internaționale: Programul de Acreditare pe Natură și Ecoturism dezvoltat de Asociația de Ecoturism din Australia, și Nature's Best, sistemul de certificare al Asociației de Ecoturism din Suedia. În abordarea AER, aceste principii ar trebuisă fie puse în aplicare de către cei care oferă produse ecoturistice, dar și de cei care planifică dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism.

Ecoturismul se desfășoară în cadrul naturii și se bazează pe experiența directă și personală a turiștilor în natură.

Ecoturismul contribuie la o mai bună înțelegere, apreciere și bucurie de a descoperi și ocroti natura și cultura locală tradițională, atât pentru vizitatori cât și pentrucomunitatea locală.

Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism și planificare din punct de vedere al conservării naturii și dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfășoară și este condus astfel încât să protejeze și să pună în valoare mediul natural și cultural în carese desfășoară.

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă modalități practice pentru bunul management și protecția ariilor naturale (spre exemplu: oferirea ajutorului financiar în acțiunile de reabilitare a ariilor naturale,strângerea deșeurilor lăsate de turiști sau contribuții îndreptate către organizațiile de conservare).

Ecoturismul oferă contribuții durabile privind dezvoltarea comunităților locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri și servicii locale și folosirea facilităților locale.

Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunității locale vizitate și să contribuie la conservarea culturii și tradițiilor locale. Activitățile de ecoturism oferă în același timp contribuții constructive pe termen lung acestor comunități.

Ecoturismul trebuie să raspundă așteptărilor turiștilor. Potențialii eco-turiști au un nivel înalt de educație și de așteptări, așadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esențial.

Marketingul pentru ecoturism oferă clienților informații complete și responsabile care conduc la creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate și a gradului de satisfacere a turiștilor

Pentru a ajuta operatorii din ecoturism să obțină performanțe maxime respectând principiile enunțate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele oferă soluții practice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, o arie largă de recomandări pe care un turist responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta unsejur turistic, pentru a construi o cabană sau pentru a organiza un program ecoturistic.

Societatea Internațională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări: Ecotourism Guidelines for Tour Operators15 care au fost acceptate de către reprezentanți ai industriei turistice, ONG-uri și specialiști din întreaga lume, dintre care amintim:

Recomandari pentru tour operatori, privind pregatirea călătoriilor prin informarea și educarea turiștilor în vederea minimizarii impactului negativ, în timpul vizitării mediilor sensibile.

Oferirea de materiale educationale pentru a învata despre locurile și oamenii din zona ce urmează a fi vizitată ssi pentru a conștientiza importanța conservării locului vizitat.

______________________________

15 http://www.coastlearn.org/eg/ecotourism.pdf

Educarea vizitatorilor despre întreaga gamă de fenomene naturale și culturale observate.

Furnizarea de informații necesare pentru evitarea transportului accidental de specii străine, exotice în ecosistemele izolate vizitate.

Criterii de clasificare și valorificare a parcurilor și rezervațiilor naturale

Organizarea parcurilor naționale și naturale reprezintă nu numai o sarcină socială, o operă importantă pusă în serviciul peisajului și al omului, ci și un important mijloc de valorificare aunor atracții turistice cu caracter de unicat.

Sonneman, unul dintre susținătorii creării parcurilor naturale din Germania, spunea despre rolul acestora: “Noi vrem să protejăm natura, nu numai pentru ea însăși, dar mai ales pentru oamenii care caută în ea o sursă de bucurie, sănătate și recreere inteligentă”16.

În anul 1978 Uniunea Internatională de Conservarea Naturii (IUCN) a publicat raportul Categorii, Obiective și Criterii pentru Ariile Protejate, raport elaborat de Comitetul asupra Criteriilor și Nomenclaturii prezidat de Domnul Dr. Kenton Miller. Acest raport a propus următoarele 10 categorii:

Rezervație Științifică/Rezervație Naturală Strictă

Parc Național

Monument Natural

Rezervație de Conservare a Naturii/ Rezervație Naturală Gospodărită

Peisaj Protejat

Rezervație de Resurse

Arie Naturală Biotică/Rezervație Antropologică

Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple/Arie cu Resurse Gospodărite

Rezervație a Biosferei

Sit al Patrimoniului Mondial Natural

Acest sistem de categorisire a fost utilizat pe scara larga si a fost încorporat în anumite legislații naționale, utilizat în dialogul între managerii ariilor protejate de pe tot globul și a format structura organizatorică a Listei Națiunilor Unite asupra Parcurilor Naționale și Ariilor Protejate.

În tara noastra cadrul legal privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora este reglementat de HOTARAREA nr. 230 din 4 martie 2003, care in Art.1 aliniatul (3) stipulează:

“Rezervațiile biosferei, parcurile naționale și parcurile naturale se clasifică în categoriile corespunzătoare statutului de protecție și au urmatoarele denumiri si desemnări internaționale:

Rezervația Biosferei Delta Dunarii deține triplu statut de protectie internațional: Rezervație a Biosferei, desemnată internațional de Comitetul UNESCO "Omul și Biosfera", Zonă Umedă de Importanță Internațională, desemnată de Secretariatul Convenției Ramsar, și Sit al Patrimoniului Natural Universal, recunoscut de UNESCO;

Parcul Național Domogled – Valea Cernei;

Parcul Național Retezat, desemnat internațional ca Rezervație a Biosferei de catre Comitetul UNESCO "Omul și Biosfera";

Parcul Natural Porțile de Fier;

Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița;

Parcul Natural Apuseni;

Parcul Național Munții Rodnei, desemnat internațional ca Rezervație a Biosferei de catre Comitetul UNESCO "Omul și Biosfera";

Parcul Natural Bucegi;

Parcul Național Cheile Bicazului – Hașmaș;

Parcul Național Ceahlau;

Parcul Național Călimani;

Parcul Național Cozia;

Parcul Național Piatra Craiului;

Parcul Natural Grădistea Muncelului – Cioclovina;

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului;

Parcul Național Munții Macinului;

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, desemnat ca Zona Umedă de Importanță Internațională de catre Secretariatul Convenției Ramsar;

Parcul Natural Vânători-Neamț.”

Ordonanța de urgență nr. 236 din 24 noiembrie 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei adnotată prin:

Legea nr. 462 din 18 iulie 2001, în Anexa 1 reglementează categoriile de arii naturale protejate ce compun reteaua natională de arii protejate după cum urmează:

REZERVAȚII ȘTIINȚIFICE

Rezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Marimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integritații zonei protejate.

PARCURI NAȚIONALE

Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitarii în scopuri științifice, educative, recreative si turistice.

MONUMENTE ALE NATURII

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protectia și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologica, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice si faunistice, fenomene geologice – peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte manifestări si formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

REZERVAȚII NATURALE

Rezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.

PARCURI NATURALE

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interactiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.

REZERVAȚII ALE BIOSFEREI

Rezervațiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor zone de habitat natural ăi a diversitații biologice specifice. Rezervațiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Rezervațiile naturale sunt “arii protejate, care îmbină conservarea, reprezentând ecosistemele majore ale globului și dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare pentru medii particulare.Ele formează o rețea mondială pentru cercetarea și monitorizarea ecologică și reprezintă zone pentru conștientizare, educație și instruire în domeniul mediului”16.

În mod normal, sunt arii cu o zonare particulară, cu diferite intensități ale managementului și anume:

zona strict protejată – pentru protecția strictă a ecosistemelor naturale;

zona tampon – pentru a tampona efectele asupra zonei strict protejate;

zona de tranziție – pentru dezvoltarea activităților economice într-un mod durabil.

Situația ariilor naturale protejate și a monumentelor naturii

Potrivit Legii nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național, secțiunea a III-a, suprafața totală a ariilor naturale protejate este de 1.234.710 ha, reprezentand 5,18% din suprafața României17. (Tabel nr.1.1)

Tabelul nr.1.1 Suprafața totală a ariilor naturale protejate în România

Sursa: Legea nr. 5/2000 privindamenajarea teritoriului național

__________________________

16 Definiții și Clasificări ale ariilor protejate /Sistemul de clasificare al IUCN- www.iucn.org

Rezervațiile biosferei, parcurile naturale și naționale la nivelul anului 2000 (Tabel nr.1.2) însumau o suprafață de 1.132.176 ha, incluzând și un număr de 134 rezervații naturale și monumente ale naturii cu o suprafață de 129.643 ha. De asemenea, au fost declarate alte 693 rezervații naturale și monumente ale naturii cu o suprafață de 102,434 ha în plus față de cele 134 conținute în interiorul parcurilor naționale, naturale si rezervațiilor biosferei. Din rețeaua națională de arii naturale protejate, Delta Dunării se distinge atât ca suprafață 580.000 ha, cât și ca nivel al diversității biologice, având triplu statut internațional: Rezervația Biosferei Delta Dunării; Sit Ramsar zona umedă de importanță internațională, Sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural.

Tabelul nr. 1.2 Situația parcurilor naționale, naturale și a rezervațiilor biosferei din România (conform Legii 5/2000)

Sursa: Legea nr. 5/2000 privindamenajarea teritoriului național

_____________________

17 www.mmediu.ro

În cadrul Programului de dezvoltare regională susținut de Consiliul Europei, în scopul aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversității biologice și peisagere, România, Republica Moldova și Ucraina, au încheiat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervației transfrontieră Delta Dunării și zona inferioară a râului Prut. În anul 2000, România a inițiat împreună cu Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina crearea Coridorului Verde al Dunării,care reprezintă o rețea ecologică de nivel regional în Lunca Dunării, care în sectorul românesc (cu o suprafață totală de 870 000 ha) va include următoarele categorii de areale: arii naturale protejate (713 385 ha):

• Parcul Natural porțile de Fier (115 656 ha)

• Rezervația Ciuperceni-Desa (200 ha)

• Balta Mică a Brăilei (17 529 ha)

• Rezervația Biosferei Delta Dunării (580 000 ha).

Guvernul a probat, în ședința din 4.12.2008, o hotărâre privind trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al statului și transmiterea acestora din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) – Agenția Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) – Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării”.

“Agenția Domeniilor Statului (ADS) va transfera către Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD) terenuri cu o suprafață totală de 6.166,63 hectare, situate în zona economică, zona tampon și zona cu regim de protecție integrală ale Grindului Chituc.

Actul normativ se referă la terenuri amplasate pe Grindul Chituc, cu suprafețe de 2.302,75 ha în zona cu regim de protecție integrală, 3.214, 23 ha în zona tampon și 649,65 ha în zona economică a Grindului.

Măsura a fost necesară pentru administrarea Grindului Chituc în conformitate cu regimul acestuia de arie naturală protejată, responsabilitatea administrării directe a zonelor cu protecție integrală și a zonelor tampon din cadrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (RBDD) revenind, prin lege, Administrației RBDD. Grindul Chituc este o arie naturală protejată datorită importanței sale în cursul migrației și iernării a numeroase specii de păsări, biodiversității și reprezentativității peisagistice”18

__________________________

18http://www.gov.ro/terenuri-transferate-sub-autoritatea-administratiei-rezervatiei-biosferei-delta dunarii

II. Amenajarea turistică a Rezervației Biosferei Delta Dunării

În România, ariilor protejate le revin 1,23 milioane hectare, adică 6,18% din suprafața țării; cele mai mari teritorii protejate aparțin parcurilor naționale și Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Mai jos in figura 2.1. se poate observa localizarea pe harta României a parcurilor nationale, naturale și rezervații ale biosferei pe bioregiuni.

Figura 2.1. – Parcuri nationale, naturale și rezervații ale biosferei pe bioregiuni

(Sursa: INCDT, Planul de Amenajarea a Teritoriului Național – Secțiunea VIII – Zone Turistice. Proiect de fundamentare – Analiza și diagnoza potențialului turistic la nivelul unităților administrativ-teritoriale, București)

2.1. Rezervația Biosferei Delta Dunării localizarea zonei. Spațiu turistic unicat în Europa

Poziția geografică a Deltei Dunării este delimitată de următoarele coordonate:
– 28º 10’ 50’’ longitudine estică (Cotul Pisicii)
– 29º 42’ 45’’ longitudine estică (Sulina)
– 45º 27’ latitudine nordică (brațul Chilia, km 43)
– 44º 20’ 40’’ latitudine nordică (Capul Midia).

Prin rezervație trece paralela 45º care marchează jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord.

Delta Dunarii este unica deltă din lume, declarată rezervație a biosferei. A fost constituită în anul 1990. Suprafața totală este de 580000 ha, reprezentănd 2,5% din suprafața România, ocupănd locul 22 între deltele lumii și locul 3 în Europa, după Volga și Kuban. Reprezintă cea mai întinsă zonă de stufărișuri de pe planetă, un muzeu viu al diversității, fiind întălnite peste 30 de tipuri de ecosisteme. Este considerată una dintre cele mai mari zone umede din lume, recunoscută ca habitatul perfect al pasarilor de apă. Reprezintă o bancă de gene naturală inestimabilă pentru patrimoniul natural universal. Valoarea universală a Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea acesteia în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei (1990), în cadrul Programului “OMUL ȘI BIOSFERA”(MAB) lansat de UNESCO. Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută în septembrie 1991, ca Zonă umedă de importanță internațională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă – Convenția RAMSAR.

 Valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural, în decembrie 1990.  

Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) informează despre decizia din 16 septembrie 2010, a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de a reînnoi, pentru a doua oară și pentru o durată de 10 ani, distincția de spațiu european protejat acordată în anul 2000. Diploma Europeană a Ariilor Protejate, este una din cele mai prestigioase distincții din Europa, atât datorită criteriilor științifice care trebuie respectate, cât și mecanismului de monitorizare continuă a respectării acestora.

Diploma a fost acordată Rezervației Biosferei Delta Dunării în anul 2000 și reînnoită în anul 2005 deoarece, prin zonele sale umede care adăpostesc o floră și o faună extrem de diversă, ea are o valoare biologică, peisagistică și culturală deosebită pentru Europa. Cu ocazia reînnoirii distincției, Consiliul Europei a formulat mai multe recomandări, printre care menționăm:

– “continuarea și extinderea procesului de cooperare internațională, atât în context transfrontalier (Moldova, Ucraina, România) cât și cu alte delte care au primit Diploma Europeană;

– continuarea monitorizării serviciilor ecologice și a activităților economice din perimetrul Rezervației pentru prevenirea efectelor negative, menționând aici și monitorizarea efectelor lucrărilor la canalul Bâstroe din partea ucraineană a deltei;

– continuarea sprijinirii populației locale prin implicarea activă a ARBDD în gestionarea durabilă al resurselor piscicole și reducerea numărului de intermediari, prin sprijinirea activităților compatibile cu obiectivele Rezervației și promovarea programului de restaurare a clădirilor tradiționale pentru păstrarea valorilor culturale;

– crearea de mecanisme financiare care să asigure fondurile necesare și să îmbunătățească capacitățile/performanțele ARBDD;

– accelerarea adoptării unui cadru legal adecvat” 19.

Motivul cel mai important pentru care Delta Dunării a devenit rezervație a biosferei este acela că, în comparație cu alte delte ale Europei și chiar ale Terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată, prin aceasta întelegându-se un număr mare de specii dintr-o mare diversitate de unități sistematice. Delta Dunării ne fascinează prin densitatea ridicată de specii, care sunt rare sau lipsesc din alte zone ale continentului, cu toate că din cauza efectelor activităților antropice din ultimile decenii și efectivele acestor specii ca și habitatele lor au fost grav afectate. Mozaicul de habitate dezvoltate în RBDD este cel mai variat din România și găzduiește o mare varietate de comunități de plante și animale al căror număr a fost apreciat la 5.429 de tipuri, 30 tipuri de ecosisteme și 7405 specii.

În decembrie 1993, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 82, modificată și completată prin Legea 454/2001, privind înființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării. Această lege stabileste atribuțiile principale de funcționare ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), instituție publică aflată în subordinea autorității centrale pentru protecția mediului. În anul 1994, prin Hotărârea de Guvern nr. 248, a fost adoptat Statutul Rezervației Biosferei Delta Dunării, au fost delimitate zonele strict protejate si stabilită componența Consiliului Știintific al RBDD, hotărâre modificată și completată prin Hotărârea de Guvern 367/ 2002 și Hotãrârea de Guvern 1515/ 2006.

__________

19 decizia din 16 septembrie 2010, a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Resurse turistice naturale

Delta Dunării este cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa, singura

deltă fluvială intactă dar și singura deltă din lume declarată rezervație a biosferei, ea acoperă o suprafață de 4.152 km pătrați.

Sursa: Delta Dunarii.ro

Clima Deltei Dunării se încadrează în climatul temperat-continental cu influențe pontice. Regimul termic (temperatura aerului) are valori moderate cu o ușoară creștere de la vest spre est. Cantitatea mare de căldură este dată de durata medie anuală de strălucire a soarelui care este de cca. 2.300-2.500 ore, iar radiația solară globală însumează anual 125- 135 kcal/cm2, fiind printre cele mai mari din țară.

Este o zona exotică cu peste 1200 de specii de plante si copaci, cu cea mai bogata faună ornitologică de pe continent, mai mult de 325 de specii, printre care colonii unice de pelicani si ihtiologică, reprezentată de circa 110 de specii de pești, din care amintim heringul de Dunăre și sturionii, de la care se obține prețiosul caviar. Cel mai tânar pămant al României, s-a format intr-un golf al Mării Negre în timpul erei glaciare și a evoluat în stransă legatură cu cele trei brațe; Sfantu Gheorghe, Sulina, Chilia. Cele trei brațe au vârste diferite.

Cele mai importante resurse turistice naturale sunt: Complexul lagunar Razim – Sinoe, Pădurea Carorman, Rezervația Roșca Buhaiova, brațele: Sulina, Chilia, Sfăntu Gheorghe și Padurea Letea.

Complexul lagunar Razim – Sinoe

Ca și particularitate importanta a acestui complex specificam faptul că acesta este declarat Arie de Protecție Speciala Avifaunistica.

INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/complexul-lagunar-razim-sinoe/complexul-lagunar-razim-sinoe-08.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/complexul-lagunar-razim-sinoe/complexul-lagunar-razim-sinoe-08.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/complexul-lagunar-razim-sinoe/complexul-lagunar-razim-sinoe-08.jpg" \* MERGEFORMATINET

Sursa: TurismLand.ro

Complexul lagunar Razim–Sinoe are în componenta sa: Lacul Razim amplasat între Peninsula Dunavaț, Lacul Sinoe, Marea Neagra, Depresiunea Dranov și Podișul Dobrogei, avand o suprafață de aproximativ 70.500 hectare, respectiv Lacul Sinoe amplasat între Grindul Lupilor, Marea Neagra și Podisul Dobrogei, avand o suprafață de aproximativ 15.500 ha și lacurile Golovița, Zmeica, Babadag, Nuntași și Tuzla.

Pe raza complexului lagunar se regasesc și unele insule dintre care amintim: Insula Popina și Insula Bisericuța.

La Complexul lagunar Razim – Sinoe se poate ajunge pe DN 22 pe relația municipiul Constanta – comuna Mihai Viteazu.

Datorita particularităților sale a faunei și florei foarte diversificată prezența precum și pitorescului zonelor, se poate afirma ca acest complex reprezintă unul din principalele puncte de atracție turistică.

 Padurea Caraorman este amplasata în partea centrală a grindului Caraorman, în partea de sud a Brațului Sulina, județul Tulcea, pe un teren nisipos de origine marină.

Sursa: TurismLand.ro

Face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și reprezintă una dintre cele 15 zone protejate integral, ale deltei. Se intinde pe o suprafață de aproximativ 2245 ha. Obiectul ocrotirii și conservării îl reprezintă cele mai dezvoltate dune de nisip din Delta Dunarii, constituind un fenomen singular în România, având inalțimi de pâna la 10 metri.

Padurea este declarată din anul 1940, impreuna cu Padurea Letea, monument al naturii, adăpostind stejari ce depasesc 30 metri inaltime, frasini, plopi, vegetație cățărătoare de tip mediteraneean, precum lianele ce ating 25 metri lungime, iedera, hameiul, curpenul, vița salbatică. Elementul inedit și atracția zonei o reprezinta un stejar cu vârsta ce depaseste 400 de ani și circumferința de 4 metri, cu numele stejarul îngenuncheat, care provine de la ramurile ce ating pamantul. Odată cu protectia Padurii Caraorman este ocrotită și o specie importantă de vulturi, ce au drept habitat această zonă.

Accesul în padure se poate realiza impreună cu localnicii, din localitatea Caraorman, prezenți în zona și care pot fi ghizi veritabili în a ajuta turiștii la descifrarea misterelor și a mareției padurii prin elementele de unicitate prezente aici din belsug.

Brațul Sulina – Se poate aprecia că este bratul cel mai scurt și liniar al Deltei Dunării cu o lungime de aproximativ 70 km, regularizat și canalizat, în urma cu aproape un secol, în prezent fiind una dintre principalele căi de acces maritim ale deltei.

INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/uploads/2012/05/Bratul-Sulina-630×472.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/uploads/2012/05/Bratul-Sulina-630×472.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/uploads/2012/05/Bratul-Sulina-630×472.jpg" \* MERGEFORMATINET

Sursa: TurismLand.ro

În urma adâncirilor si corectarilor unor meandre, ca și amplasament în mijlocul deltei și în urma acestor lucrari care au avut loc intre anii 1862 si 1902, lungimea brațului a scazut de la 93 km la 70 km, iar volumul de apa s-a dublat la aproximativ 19 %.

În prezent, adancimea minima este de aproximativ 6 m, iar cea maxima de 17 m. La vărsarea în mare are loc o depunere a aluviunilor, la contactul între apele dulci ale Dunării și apele sarate ale mării, formându-se bara de la Sulina, care are tendința de a optura gura de vărsare.

Pentru diminuarea acestui efect, a fost construit un dig de protecție de aproximativ 9 km lungime, având rolul de a îndepărta spre larg aluviunile aduse de curentul circular, al mării.

Acest braț al Dunării este dragat continuu, pentru asigurarea în cele mai bune condiții a  navigatiei maritime. De-a lungul Brațului Sulina se gasesc localitățile: Maliuc, Ilganii de Sus, Crișan, Vulturu, Partizani, Gorgova, Sulina.

Rezervația Roșca Buhaiova este amplasată în zona de nord a Deltei Dunării (fiind declarată zonă protejată din anul 1940), mai exact în nordul depresiunii Matita – Merhei, având o suprafată de aproximativ 9627 ha. Întalnim aici un complex de lacuri și bălți, respectiv o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială, precum și numeroase mlaștini stuficole, grinduri fluviale, gârle naturale, terenuri inundabile, zăvoaie de sălcii formate din vegetație acvatică,

Sursa: TurismLand.ro

Zona a fost declarată ca făcând parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării, împreună cu Padurea Letea din anul 1979. Lacurile de aici cuprind cele mai mari colonii de pelican comun din Europa. În prezent aici trăiesc peste 3.500 de perechi de pelican comun care se adună pentru a cuibări precum alte păsări ca de exemplu egreta mare, egreta mica si lopătari, specii care se bucură de acelasi statut. În rezervație întâlnim de asemenea o mare varietate de mamifere precum vidra, nurca, hermelina, bizamul, enotul, vulpea, mistretul si altele.

Nucleul acestei zone de regim de protecție integrală îl constituie lacurile Roșca si Buhaiova. Fauna rezervației este reprezentata de vidra, nurca, hermelina, enotul, vulpea, mistretul si pasari.

De asemenea, precizăm ca și puncte de atractie ale rezervatiei prezenta unor specii de nuferi albi si galbeni, care au marcat semnificativ suprafata apelor, alături de piciorul cocosului.

Brațul Chilia datează și îl regasim încă din cronicile bizantine si genoveze din Evul Mediu, sub numele de Lykostoma (“gura lupilor” în greacă) sau Licostomo, care atestă și prezența unui port-cetate, amplasat în imediata vecinatate a loc. Periprava din zilele noastre. Încă din acele vremuri Brațul Chilia constituia principala cale de navigație a Deltei Dunării, constituind subiectul și totodata obiectul unor vii dispute intre marile puteri ale vremii.

INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/bratul-chilia/bratul-chilia-02.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/bratul-chilia/bratul-chilia-02.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/bratul-chilia/bratul-chilia-02.jpg" \* MERGEFORMATINET

Sursa: TurismLand.ro

Brațul Sfântu Gheorghe este folosit în principal pentru transportul fluvial de interes local. De la acest braț pleacă mai multe canale între care Dunavaț și Dranov ce fac legatura cu Lacul Razelm. Datorită efectuarii unor lucrări la cursul de navigatie pe braț, au fost eliminate niște meandre prin crearea unor canale de strapungere a lor, astfel distanța navigabilă a fost redusă la 81 km de la Tulcea până la vărsarea în Marea Neagră.

Pădurea Letea este situată în partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A.Rosetti. Pădurea Letea, este un peisaj de poveste, o padure ca în legendele cu zâne. Zona strict protejată cuprinde doar o parte din suprafața totală a pădurii(2825 ha), parte ce a fost pusă sub ocrotire înca din anul 1930 și devenită rezervație naturală începand cu 1938.

INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/padurea-letea-dobrogea/padurea-letea-10.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/padurea-letea-dobrogea/padurea-letea-10.jpg" \* MERGEFORMATINET INCLUDEPICTURE "http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/padurea-letea-dobrogea/padurea-letea-10.jpg" \* MERGEFORMATINET

Sursa: Delta Dunarii.ro

Pădurea Letea s-a dezvoltat sub forma unor fâsii late (“hasmacuri”) în spațiile dintre dunele de nisip. În Pădurea Letea se gasesc 500 de specii de plante și peste 3000 de specii de animale, dintre care mai mult de 2000 sunt insecte, adică peste 70% din speciile de animale din Rezervatia Biosferei Delta Dunării (RBDD), grindul Letea fiind considerat de specialiști drept unul din cele mai interesante medii naturale din România. Vegetatia este formată din stejarul de luncă (Quercus robur), stejarul brumariu (Quercus pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), frasinul de luncă (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltă (Fraxinus pallisiae), părul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) si foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completată de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, Cornus sanguinea, Rhamnus frangula, Rhamnus cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris, s.a.). Pe langă acestea mai sunt și plantele cățaratoare care au dat faimă acestor locuri: Periploca graeca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus.

În covorul vegetal se întalnesc și alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brândușa de nisip (Merendera sobolifera) și cârcel (Ephedra dystachia). Păsările sunt reprezentate de codalb (Haliaeetus albicilla), șoimulețul de seară (Falco vespertinus), pupăza (Upupa epops), dumbraveanca (Coracias garrulus), prigoria (Merops apiaster) etc. Cateva raritați herpetologice fac parte din această faună: șopârla de nisip (Eremias arguta) si vipera de stepă (Vipera ursinii renardi). Pe lângă toate acestea, cei mai importanți sunt caii sălbatici și cei sălbaticiți. Cateva sute de cai salbatici traiesc în Padurea Letea și pe pajistile din împrejurimi. Nu este nimic mai spectaculos decât o herghelie de cai sălbatici ce trec în galop peste dunele de nisip. Din cauza înghețului , caii semisălbatici se refugiază din Deltă în zonele silvice aflate sub protectie ecologica de la Letea si Caraorman. Silvicultorii tulceni susțin că animalele semisălbatice se hranesc cu lăstărisul din zonele strict protejate ale pădurilor și astfel sunt afectate grav anumite specii de arbuști aflate sub protecție ecologica.

Conform statisticilor silvicultorilor și ale Direcției Sanitar-Veterinare Tulcea, în Delta Dunării ar exista aproape 4.000 de cai semisălbatici și alte cateva mii de bovine semisălbatice, precum și zeci de mii de porci ai localnicilor, care cresc în zona apelor de la gurile Dunării.

Este singurul loc din Europa în care se intalnesc liane. Aici se pot identifica cateva mii de specii vegetale, mai multe zeci fiind unicat în Europa sau chiar în lume. În marea lor majoritate, plantele exotice de aici au apărut datorita semințelor aduse din Africa de păsările migratoare. Toate aceste specii de plante și animale, unele dintre ele foarte rare sau cu caracteristici deosebite au facut ca aceasta padure să necesite o atenție deosebită pentru conservarea si păstrarea valorilor ei naturale.

Lacul Lumina

Cea mai largă dezvoltare a plaurului se gasește în complexul lacustru Roșu-Puiu-Lumina.

Plaurii pot fi comparați cu niște bucăți de puzzle împinse de vânt pe suprafața unui lac, așezându-se la întâmplare într-un colț al acestuia. Având diferite forme si dimensiuni între aceștia rămân goluri, ochiuri de apă ("japse") unde se pescuiește cu succes. Lacurile Lumina și Puiu sunt despărțite de un perete de plaur destul de firav. În anumite locuri sub acești plauri între cele 2 lacuri există culoare de legatură, prin care circulă și peștele. Pescarii cu experiență întind vârse în aceste locuri, încercând să intre cu plasele lor cat mai mult sub plauri.

Plaja din Caraorman

Este un loc preferat de turiștii care vin la Caraorman pentru a face plajă și pentru a înnota în siguranță. Spre capăt, canalul Crișan-Caraorman se lărgește și se transformă într-un port, iar lipsa curentului pe ultima porțiune (de 1,5 Km) a acestuia determină o limpezire a apei. Pe malul vestic al canalului există o zonă cu nisip fin, care rivalizează cu cel de pe plajele de pe litoral, unde se face plajă și se poate înnota fară riscuri. Malul lin, cu pantă domoală și absența curenților permit copiilor si începătorilor să înnoate în siguranță. Căldura toridă de peste zi nu poate fi anulată decât de o baie bună în apele limpezi ale canalului. Sezonul de plajă este din luna iunie și până la începutul lunii septembrie. O zi însorită la Caraorman face ca micuța plajă să fie neîncăpătoare pentru turiștii veniți în vacanță. Plaja din Caraorman este cea mai atractivă din Deltă și datorită faptului că este un excelent loc pentru fotbal și beach-volley.

Resurse turistice antropice

În afară de plajele de nisip de pe malul mării, de la Sulina sau Sfântul Gheorghe, care conferă un ideal loc de izolare și relaxare, un atuu al acestei regiuni sunt vestigiile arheologice, reprezentate de cetați, edificii religioase, muzee și monumente.

Cetățile:

Cetatea AEGYSUS, așezare getică, cucerită de romani a fost menționată de Ovidiu ca " veche cetate ", apărată de ziduri puternice, situată pe malul Dunării, intr-un loc înalt, la care cu greu se putea ajunge. Numele Aegysus este probabil de origine celtica. Identificarea cu orasul Tulcea de astăzi, făcută prima oara la sfârșitul sec.18 – începutul sec.19, a fost confirmată de descoperirea (1949) a unei inscripții în limba latină. Săpăturile arheologice începute în anul 1974 la marginea de est a orașului Tulcea, pe "Dealul Monumentului", au dus la descoperirea unei așezări, în care cele mai vechi urme (ceramică autohtonă) aparțin secolului 4-3 î.Hr.. Aegysus a luat o mare dezvoltare sub stăpânirea romana, fiind puternic fortificată la sfarsitul secolului 3 – începutul secolului 4.

Zidul de incintă, cu turnurile de apărare, prezintă trei faze de construcții. În interior s-au identificat resturi ale unui edificiu thermal. Cetatea a dăinuit până în secolul 7 d.Hr (moneda Heraclius), fiind reluată în stăpânire și refăcută de bizantini sub Ioannes Tzimiskes.

Histria
     Pe malul lacului Sinoe, în partea nordică a actualei peninsule Istria, s-a ridicat în urmă cu peste 2600 ani vestitul oras Histria, întemeiat de navigatorii și negustorii greci, care s-au așezat în ospitalierul golf de odinioară, cu scopul de a face comerț cu baștinașii geto-daci. Uleiul de masline, vinurile, obiectele de podoabă grecești erau schimbate pe grânele, mierea, ceara de albine, pieile de vită, peștele sărat, faclele din rașina pinilor ce existau odata pe aici, oferite de triburile locale.

Histria (Istria in limba greaca – denumire luata de la fluviul Istros = Dunarea) prosperă și se dezvoltă timp de opt secole. Așezarea, înconjurată de un puternic zid de apărare, era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 km; străzile erau pavate cu piatră, iar instituțiile de educație fizică = gymnasion si cele cultural-artistice = museion cunoșteau forfota obișnuită locurilor de acest fel.

Între secolele I si al III-lea p.Hr se instaurează puterea romană pe meleagurile Dobrogei de azi. În această perioadă, în oraș se construiesc temple închinate zeităților romane, terme (bai publice), cartiere ale cetățenilor bogați cu case frumoase.

Histria, cea mai veche așezare urbană din țară, a fost scoasă la lumină începând din 1914, de săpăturile marelui istoric și arheolog Vasile Pârvan.

Cetatea Enisala

Situată la 17 km de Jurilocva, cea mai mare necropolă geto-dacica din Dobrogea (sec. IV-III i.Hr.) și un cadru roman.

Izvoarele istorice arata ca fortificația de la Enisala a fost construită de genovezi, la sfarsitul secolului al XIII-lea. Dupa o scurta perioada in care a fost detinuta de Mircea cel Batran, a intrat sub stapanirea otomanilor.

Fortificația Troesmis se găsește la 3 km de comuna Turcoaia. Este  o cetate traco-getică menționată în sec. III î.Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach – Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de "municipium". Între sec I – sec.VII d.Hr. a fost unul dintre cele mai mari orașe în Dobrogea.

Cetatea antică – Chilia Veche se află în arealul localității cu același nume. Se pare că datează din Antichitatea grecească,  sub numele de Achileea, de la care derivă numele actual (cetatea lui Achile).

Cetatea bizantină Saslovia, Mahmudia (sec. III d.Hr.)   Rezervație arheologică. Așezare civilă și militară din epoca romano-bizantină, fortificată cu două șanțuri și val de pământ între ele. Distrusă de goți în sec. al IV-lea, cetatea a fost refăcută de bizantini și a continuat să existe până în sec. al IX-lea.

Fortăreața Noviodunum – Isaccea

Cetate romano-bizantină cu nume celtic ("dunum" înseamnă în limba celtă "așezare fortificată"), construită în 369 d.Hr. A avut un important rol strategic – comercial fiind ridicată la rangul de "municipium"; cunoaște o mare înflorire după cum indică edificiile și monumentele publice.

Cetatea a fost baza flotei fluviale romane Clasis Flavia Moesica. S-au pãstrat ruinele cetãții și unele resturi ale asezãrii civile. În acest loc, cu mult timp înainte, în cadrul expediției sale împotriva sciților din anul 514 î.Hr., dupã cum ne povestește Herodot, Darius a deplasat o impresionantã armatã compusã din 600.000 oameni. Mai târziu, în anul 369, împãratul roman Flavius Valens și-a desfãșurat aici acțiunile sale militare împotriva vizigoților conduși de Athanaric. În secolul al XIII-lea a trecut prin aceste locuri o formațiune a Hoardei de Aur, iar în 1462, în cadrul acțiunilor sale militare împotriva turcilor, a ajuns pânã aici Vlad Țepeș."

Fortăreața Arrubium – Măcin

Castrul roman Arrubium ale carui ruine se situează pe teritoriul orașului Măcin, este atestat documentar pentru prima dată în jurul anului 100 e.n. în două diplome militare. Este menționată prezentă la Arrubium a unei unități romane auxiliare (ala) formată de dardani.

Mai târziu existența castrului roman este semnalată și de alte patru documente istorice: Tabula Peutingeriana, hartă întocmită de un autor anonim probabil în perioada 260 – 271 e.n., Itinerarium Antonini, scris în anii 212 – 218 e.n., formă ajunsă la noi datând din timpul împăratului Diocletian (284 – 305), în care sunt indicate cetățile romane de pe malul drept al Istrului (Dunării) de la Turtucaia până la vărsarea în Marea Neagră, Notitia Dignitatum, din primul sfert al secolului V, care conține o listă a funcțiilor militare și civile din răsăritul și apusul Imperiului Roman și Cosmographia, o descriere a lumii facută în secolul al VII-lea de geogarful din Ravenna, autor necunoscut. Se pare că numele cetății este de proveniență celtică.

La Măcin au fost descoperite inscripții (ala I Dardanorum, ala II Hispanorum Aravacorum), stâlpi militari cercetați de Constantin Moisil – unul dintre aceștia datând din timpul lui Diocletian, țigle ștampilate și două mari tezaure monetare romane imperiale care au adus informații prețioase despre cetatea romană și de faptul că legiunea a V-a Macedonică, stabilită la cetatea mai sudică Troesmis, situată la mai puțin de 20 de km, avea în sarcină până în anul 167 și paza cetății Arrubium. In secolele I – II e.n., cetatea a cunoscut o mare dezvoltare socială și economică.

Edificiile religioase

Mănăstirea CELIC-DERE

Mănăstire de călugărițe cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august); este localizată în com. Frecăței, jud. Tulcea, se ajunge pe drumul modernizat Tulcea – Frecăței. Mănăstirea a  fost clădită dupa 1841 pe vatra unei vechi pustnicii locuite de romani, de către arhimandritul . Athanasie Lisavenco și alți călugări romani; biserica ridicată la 1846 pe alt loc, a fost  distrusă în 1947 de inundații; biserica din piatră (1901-1916), ctitorită de Episcopul Partenie Clinceni, sfințită în 1932  este o catedrală monumentală având coloane și galerii laterale, pictura în frescă realizată de Gh. Eftimiu, tâmpla are stil brâncovenesc de mare valoare artistică, sculptor Ion Dima.

Mănăstirea COCOȘ

Este mănăstire de călugări, are hramul "Sfânta Treime", ete localizată în  com. Niculițel, jud. Tulcea, se ajunge pe drumul modernizat Tulcea-Isaccea, ramificație modernizată până la Niculițel; Vechiul schit de sihaștri din 1833 avea o biserică de nuiele, peste ea este ridicată 20 de ani mai târziu biserica din piatră și caramidă zidită între 1911-1913, pe vatra celor două biserici demolate, pictura aparține  pictorului italian F. de Biasse. În biserică se găsesc chivote cu diferite moaște ale Sfinților Martiri, muzeu cu obiecte de artă și diferite ateliere.

Mănăstirea este așezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Legenda spune că denumirea mănăstirei vine de la faptul că odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoș sălbatic însoțit de o bătaie de toaca. Călugării spun că acest cântec se mai aude și astăzi, uneori.

Mănăstirea SAON

Acest sfânt așezământ a luat ființă sub stăpânirea otomană în
anul 1846, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Cei veniți la Saon au ridicat aici din chirpici câteva chilii și un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. Câțiva ani mai târziu  Saonul devine mănăstire de sine stătatoare, monahii au construit din chirpici și lemn actuala biserica veche cu hramul " Intrarea Maicii Domnului în Biserică ", care există și astăzi, precum și două corpuri de chilii, din care a mai ramas numai din rândul Paraclisului. În 1889-1905, schitul a fost distrus de un incendiu, biserica a scăpat intactă din întreg edificiu.. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatra și cărămidă, cu hramul " Acoperământul Maicii Domnului ". Construcția ei a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul primului război mondial, precum și a cutremurului din 1940, când turlele s-au prăbușit. După anul 1956 lucrările de reconstrucție a turlelor au fost reluate și s-a executat pictura bisericească.

Biserica cu ceas

Biserica Sf. Gheorghe a fost terminată și sfințită în anul 1857. Ctitorii bisericii sunt Dumitrache Bei Teodorof si Hagi Valici Stefanoff, care sunt inmormantati in curtea bisericii. Catapeteasma este monument de artă și are scris, pe icoane anii 1862, 1864 și 1894, deci nu avem un an sigur și nici numele pictorului. Biserica a fost construită în formă de corabie și nu se cunoaște autorul și nici un loc al unei biserici mai vechi. Casa parohială a fost construită de credincioși în anul 1927, clopotnița în anul 1857 iar cupola și ceasul dupa 1877.Ceasul intonează o melodie la fiecare jumătate de oră sau oră fixă. Cărțile de valoare stau în biblioteca bisericii și din păcate nu există fotografii vechi.Conform istoricului acestei bisericii, aceasta împreună cu 5000 m.p. de teren au rămas prin compensație de la comunitatea bulgară o dată cu schimbul de populație din 1940.

Catedrala din Tulcea

În centrul Tulcei se află Biserica Sfântul Nicolae, Catedrala orașului
Construcția monumentală, în stil bizantin în formă de cruce, domină prin măreție împrejurimile, iar în zile de sărbătoare existența i se face cunoscută până la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria in anul 1882.

Sfânta Masă este formată din blocuri de piatră, pe care se văd și azi în latura din miazăzi probabil o fostă cruce. Construcția din piatră și cărămidă este înaltă de aproximativ 30m, stil bizantin cu trei turle: două așezate în față, iar a treia, mai mare în centru. În interior tavanul este format din 15 bolți, sprijinite pe opt stâlpi masivi. Pictura , în stil renascentist, a fost executată în 1905-1906 de pictorul profesor D. Marinescu de la Școala de Arte Frumoase din București.

Muzee

Muzeul “DELTA DUNĂRII ” monument de arhitectură, clădirea muzeului a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orașul Tulcea pe la mijlocul sec. XIX animat de o ambitie și o tenacitate ce aveau să facă din el unul din cei mai înstăriți oameni din regiune. În jurul anului 1890 Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. După anul 1944 casa Avramide devine sediul Comitetului Democratic Grec.

Cu o colecție formată din 1500 de piese biologice și un ierbar voluminos, din 1964 casa funcționează în totalitate ca Muzeu de Știinte ale Naturii.În prezent patrimoniul cultural al muzeului cuprinde numeroase colecții :

Colecția de botanică cuprinde specii de plante herboriate din Dobrogea și Delta Dunării (mai puțin specii acvatice) atât specii comune cât și specii endemice, rare, amenințate cu dispariția;

Colecția de entomologie cuprinde specii de insecte (coleoptere, himenoptere, diptere) din Delta Dunării, Dobrogea, alte regiuni ale țării și exotice;

Colecția de mineralogie și paleontologie cuprinde minerale provenite din Dobrogea, Baia Mare și fosile de amoniți, echinoderme, pești, provenite din Dobrogea;

Colecția de ornitologie este alcătuita din specii răpitoare de zi și de noapte, acvatice, de stepă și paseriforme. Colecția cuprinde specii rare, accidentale și amenințate cu dispariția.

Colecția oologica cuprinde 320 de ponte aparținând păsărilor răpitoare și acvatice.

Colecția de mamifere cuprinde specii caracteristice Deltei Dunării și Dobrogei;

Colecția de cranii și sternuri, cuprinde piese sub formă de cranii de mamifere și sternuri de păsări acvatice și răpitoare;

Colecția de ihtiologie cuprinde specii de pești din ihtiofauna Deltei Dunării, Marea Neagra și a Oceanului Atlantic (sud-est și centru) și Oceanul Indian (partea de vest);

Colecția de pești vii, cuprinde specii autohtone răpitoare și pașnice, dulcicole și marine, precum și specii dulcicole exotice originare din America Latină, America de Sud (partea nordică), Asia de Sud-Vest, Africa Centrală;      

Muzeul de Artă  (Str. Grigore Antipa nr. 2)

Situat în apropierea falezei Dunării, muzeul adăpostește colecții de artă, gravură și sculptură contemporană și se mândreste cu o excepțională colecție de avangardă interbelică semnate de către artiști români ca: Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han, Victor Brauner – cea mai importantă colecție de pictură din țară.

Bijuteria de referință care situează Muzeul Tulcean de Artă printre cele mai prestigioase muzee din țară, rămâne colecția sa de pictură care este alcatuită cu unele dintre cele mai valoroase opere de arta românească.

Structurată pe scheletul "Dobrogea oglindită în Arta Plastică Românească", muzeul prezintă pe simezele sale din expoziția de bază, opere de mare valoare care pot naște invidia marilor muzee din țară.

Muzeul de istorie – (Parcul Monumentul Independenței, Str. Gloriei) 

Aflat pe una din colinele orașului Tulcea. Denumirea parcului este dată de Monumentul Independenței ridicat în cinstea eroilor căzuți în Razboiul de Independență. Prin materialele expuse, muzeul face o incursiune din antichitate și pâna în epoca medievală a istoriei Dobrogei de Nord expunând un bogat patrimoniu arheologic – aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice și epigrafice, fiind organizat pe colecții: ceramică, bronzuri, piese sculpturale și epigrafice, podoabe, obiecte paleocreștine și creștine, numismatică. Monumentul mai sus mentionat a fost fondat în 1899, iar obeliscul a fost realizat din granit de Bavenno (22 m înaltime) într-un atelier de pietrărie din Milano și statuile din bronz (Dorobanțul și Vulturul – 5 m înaltime) au fost turnate într-un atelier din Veneția.

Muzeul de etnografie și artă populară – (Str. 9 Mai nr. 4)

Pe parcursul anului, muzeul adăpostește numeroase expozitii temporare de creație și obiceiuri populare tradiționale specifice Dobrogei și întregii țări deținând un număr de aproximativ 6.400 de piese împărțite în colecția de etnografie (unelte agricole și pentru creșterea animalelor, de pescuit, colecție de piese de aramă, etc.) și colecția de artă populară (țesături de uz casnic și decorativ, piese de port și podoabe, etc). Muzeul gestionează și Casa Memorială a scriitorului dobrogean Panait Cerna, Casa Panaghia din Babadag – o frumoasă expoziție de artă orientală și Muzeul Satului Dobrogean de la Enisala – o gospodărie țărănească conservată "in situ". Acest ansamblu cuprinde casa și câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, șopronul, bucătăria și cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.

În cadrul "Casei Memoriale Panait Cerna", alături de expoziția memorială s-a organizat și o expoziție etnografică reprezentând o sinteză a faptelor de viață tradițională din această microzonă. Mobilierul țărănesc și meșteșugăresc, țesăturile decorative, instrumentarul de industrie casnică, textilă crează un ambient de un deosebit rafinament, amintind de coordonata esențială a artei populare românești (îmbinarea perfectă între util și estetic).

Monumentele

Farul Comisiei Europene a Dunării de Jos

Construcția acestui far a fost stabilită după înființarea Comisiei Europene a Dunării, prin "Actul public privind navigația la Dunăre", emis la 2 noiembrie 1865 la Galați.
     Planurile și construcția acestui obiectiv, au fost realizate de către inginerii englezi Ch. Hartley și M. Engelhardt care au participat și la realizarea planurilor de construire a canalului navigabil precum și cele de întreținere permanentă a brațului Sulina.Construcția farului este realizată în două etape și finalizată în anul 1870, fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunării.

Intre anii 1856 și 1921, sediul Comisiei este laSulina – Palatul C.E.D. din str. I, nr. 202, după care se mută la Orșova. Dupa desființarea Comisiei, Ansamblul Farului din Sulina este transferat Administrației Fluviale a Dunării de Jos din Galați, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului "DELTA DUNĂRII" din Tulcea. De aici, este preluat în 1991 de către Ministerul Culturii.

Turnul de apă din Sulina

Data exactă a construcției acestui obiectiv nu se cunoaște, însă el se află în stare foarte bună de funcționare și astăzi. Bătrânii spun că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata germană a încercat să arunce întregul edificiu în aer, însă nu au reusit decât să spulbere partea sa superioara. Este o construcție care impresionează prin măreție și soliditate.

Palatul fostei Comisiuni Europene a Dunării

Clădirea este în formă de "U", cu parter și etaj și a funcționat ca sediu al Comisiunii Europene a Dunării până în anul 1921.

Construcția imobilulului, cel mai impunator din Sulina, a fost terminată în 1868. După constituirea Direcțiunii Dunărea Maritimă (D.D.M.), aici a funcționat Căpitănia Portului Sulina, Casa de bani a Trezoreriei D.D.M.  Imobilul a fost afectat de bombardamentele din Primul Razboi Mondial si refăcut ulterior. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, imobilul a fost incendiat, rămânând doar pereții din cărămidă.  

Farul observator

Far construit tot în perioada Comisiunii Europene a Dunării, actualmente neutilizabil. Este situat pe malul stâng al Dunării, iar legătura sa cu partea continentală se realizează printr-un lung dig de piatră. Ceea ce este fascinant la acest dig este faptul că el încă mai păstrează inscripțiile celor ce au participat la construcția sa.

Farul observator este cel la care s-au realizat filmări pentru filmul "Toate pânzele sus".

Măiestria construcției și sălbăticia naturii în care este amplasat, dă acestui obiectiv aer misterios și arhaic.

Cimitirul maritim de la Sulina

O frumoasă poveste de dragoste neîmpărtășită, ca în majoritatea legendelor lumii, a trecut la Dunăre din literatura cultă în cultura orală și este transmisă de aproape o sută de ani căltăorilor. Legenda spune că un tânăr ofițer de marină aflat în misiune la Sulina, s-a îndrăgostit de o prințesă negresă, devenită dansatoare prin cabaretele portului, printr-un coup de foudre ce a durat doar o vară. Ofițerul îndrăgostit nu a dorit să știe de condiția femeii de moravuri ușoare și a murit la Sulina în condiții necunoscute. Dansatoarea care ratase viața și libertatea s-a sinucis la aflarea vestii morții iubitului.

Organizarea și dezvoltarea turismului în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Delta Dunării constituie una dintre cele mai importante regiuni turistice din România, prin originalitatea peisajului (relief, apă, vegetație, faună, populație și așezări umane). Fauna deltei este alcătuită dintr-o mare varietate de specii acvatice și terestre, sedentare sau migratoare.

Rezervația Biosferei Delta Dunării se află pe locul 5 între zonele umede ale planetei și pe locul 2 în Europa, iar ca importanță ecologică teritoriul ocupă locul al treilea în lume. Vestigiile arheologice situate în spațiul de contact al Dunării cu Podișul Dobrogean, monumentele istorice, de arhitectură și de artă, muzeele și obiectivele culturale completează atracțiile turistice ale Deltei Dunării.

Turismul poate reprezenta o amenințare importantă la conservarea mediului și la procesul ecologic-cheie al ecosistemului Deltei Dunării. Există, deja, un nivel înalt al turismului non-durabil in deltă, care pune presiune pe sistemul natural (de exemplu numărul de pescari sportivi, infrastructura de turism, clădirile dizgrațioase și casele de oaspeți ridicate „greșit” în locuri necorespunzătoare din punct de vedere al necesității conservării frumuseților naturale, ambarcațiunile locuite, bărcile cu motoare puternice care circulă cu mare viteză pe canalele foarte înguste, etc.). Se poate spune că s-a înregistrat o intensificare a acestor activități periculoase în ultimii ani și se așteaptă ca acest proces distrugător să continue și mai rapid.

Comunitățile locale nu beneficiază de vreun profit din dezvoltarea turismului, ci dimpotrivă, se simt uitate în afara procesului de decizie privind dezvoltarea viitoare a activităților turistice. Pentru comunitățile locale este foarte dificil să concureze cu industria turistică și cu noile investiții și oferte in turism. Pentru populația locală, produsele de pe teritoriul deltei oferă stilul de viață. De exemplu, pescuitul care este foarte important, sau creșterea unor animale în gospodăriile proprii, cultivarea legumelor și fructelor, strângerea unor produse (plante medicinale, stuf, broaște – uneori neesențiale) au, toate, valoare economică locală. Dezvoltarea activităților de turism pe raza Deltei Dunării și județului Tulcea trebuie să țină seama de principiile durabilității turismului, printre care:

minimizarea impactului activităților turistice asupra mediului natural;

minimizarea impactului negativ al activităților turistice necontrolate asupra comunităților locale și membrilor ei;

minimizarea impactului negativ al activității turistice asupra culturii, tradițiilor, obiceiurilor comunităților locale;

maximizarea beneficiilor economice, aduse prin dezvoltarea turismului, la nivelul

localnicilor, în vederea obținerii durabilității economice a comunităților;

educația, pregătirea, informarea, ca procese ce stau la baza dezvoltării turismului; educarea turistului cu scopul înțelegerii și aprecierii impactului provocat de acesta, în vederea îmbunătățirii atitudinii personale în ceea ce privește protecția mediului și reducerea impactului; dezvoltarea unei componente ecologic-educative pentru vizitatori, localnici, administrația locală, populația mediului rural și urban, etc.;

coordonarea locală; participarea comunității locale și consultarea acesteia referitor la dezvoltarea turistică durabilă, populația constituind un factor de decizie activ.

Formele de turism practicate în cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Valorile naturale și culturale ale Deltei Dunării constituie resursele turistice naturale și antropice, resurse valorificabile prin practicarea turismului.

Turism pentru odihnă si recreere (practicat prin intermediul companiilor de turism, în unul din hotelurile de pe teritoriul rezervației sau folosind hotelurile plutitoare, combinând excursiile pe canale si lacuri pitorești cu băile de soare și apa marină pe plajele situate de-a lungul coastei Mării Negre.

Turism de cunoaștere (itinerant), practicat fie individual, fie prin intermediul excursiilor organizate potrivit pentru grupurile mici de vizitatori care au ocazia sa exploreze varietatea peisajului sălbatic, combinând plimbările cu bărci propulsate manual pe canale pitorești cu drumeții de-a lungul canalelor sau pe grindurile fluviale și marine, etc.

Turism specializat – știintific (pentru ornitologi, specialiști, cercetători, studenți)

Programe speciale de tineret (pentru cunoașterea, întelegerea și prețuirea naturii)

Turism rural (în cadrul căruia turiștii sunt găzduiți și ghidați de localnici), are tradiție în RBDD, multe familii de localnici găzduind și însotind vizitatorii în Delta Dunării. Acest tip de turism reprezintă un important potențial pentru îmbunatățirea veniturilor populatiei locale.

Turism pentru practicarea sporturilor nautice, foto-safari;

Turism pentru practicarea pescuitului sportiv foarte apreciat de vizitatorii de toate vârstele, în orice sezon, pentru orice specie de pește, și vânatoare sportivă.

Ecoturism, cea mai noua forma de turism, care in ultima perioada (2010-2012) a inceput sa fie inclusă în circuitele organizate de agentiile de turism, în special din rețeaua TUI, dar și în portofoliul marilor tour operatori români.

Caracterizarea zonelor cu regim de protecție integrală, de tampon și economice în perimetrul Delta Dunarii.

Teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunarii este delimitat în trei categorii de zone: zone cu regim de protecție integrală, zone tampon și zone economice, după cum se poate observa în tabelul 2.1.

2.6.1. Zonele cu regim de protecție integralăa ecoturismului în RBDD sunt conform Legii nr. 82/1993, obligatoriu protejate de zonele tampon. În structura terenurilor din aceste zone de protecție integrată ponderea cea mai mare o au terenurile permanent sau temporar acoperite cu ape (lacuri, mlaștini, stufărișuri), pădurile cu valoare ecologică sau științifică ridicată și/sau monumente ale naturii, terenuri emerse (grinduri fluvio-marine) care constituie habitatul unor specii de floră și faună ce trebuie protejate.

Tabelul nr. 2.1. Suprafațe incluse în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Sursa: Hotarârea de Guvern nr. 248 din 27.05.1994

Rezervația Biosferei Delta Dunării include trei categorii de zone: zone cu regim de protecție integrală (50.600 ha) din care 15 în județul Tulcea: Roșca Buhaiova (9.625 ha), Pădurea Letea (2.825 ha), Lacul Răducu (2.500 ha), Lacul Nebunu (115 ha), Vătafu–Lunguleț (1.625 ha), Pădurea Caraorman (2.250 ha), Arinișul Erenciuc (50 ha), Insula Popina (98 ha), Sacalin-Zătoane (21.410 ha), Periteașca–Leahova (4.125 ha), Capul Doloșman (125 ha), Lacul Rotundu (228 ha), Lacul Potcoava (652 ha), Lacul Belciug (110 ha) și 3 în județul Constanța: Grindul Lupilor, Grindul Chituc zone tampon și zone economice.

Repartizarea suprafețelor din Rezervația Biosferei Delta Dunării este următoarea:

1. Suprafață totală: 580.000 ha, din care:

Suprafață terestră: 439.508 ha

Suprafață marină 140.492 ha

2. Suprafață totală: 580.000 ha, din care:

În județul Tulcea : 508.851 ha, (87,73%) din care:

Suprafață terestră: 410.359 ha

Suprafață marină: 98.492 ha

În județul Constanța : 70.313 ha, (12,13%) din care:

Suprafață terestră: 28.313 ha

Suprafață marină: 42.000 ha

În județul Galați : 836 ha, (0,14%) din care:

Suprafață terestră: 774 ha

Ostrovul Prut 62 ha

Păstrând caracteristica deltelor, teritoriul RBDD este o regiune plană (câmpie aluvială în formare) cu o înclinare mică de la vest la est (0,006%) din care răsar mai pronunțat câmpul Chiliei, un martor de eroziune din Câmpia Bugeacului (sudul Basarabiei), grindul continental Stipoc și grindurile marine Letea și Caraorman. În raport cu nivelul „0” al Mării Negre, din teritoriul Deltei Dunării, 20,5% se găsește sub acest reper, iar 79,5% deasupra acestuia. Cea mai mare extindere o au suprafețele situate între 0 și 1 m. Cele mai mari „înălțimi” se găsesc pe grindurile marine (Letea, 12,4 m, Caraorman, 7 m), iar adâncimile cele mai mari se întâlnesc pe brațele Dunării ( -39 m pe brațul Chilia; -34 m pe brațul Tulcea; -26 m pe brațul Sf.Gheorghe, 18 m pe brațul Sf. Gheorghe). În depresiunile lacustre adâncimea nu depășește 3 m, cu excepția lacului Belciug, care are 7 m. Altitudinea medie a deltei este de +0,52 m.

Zonele cu regim de protecție integrală de pe teritoriul rezervației cuprind:

   a) formațiunile fizice și biologice sau grupările de asemenea formațiuni care au o valoare universală excepțională din punct de vedere științific sau estetic;

   b) habitatele speciilor de animale și vegetale amenințate care au o valoare universală excepțională din punct de vedere științific sau al conservării lor;    c) siturile naturale care au o valoare excepțională din punct de vedere științific și istoric, al conservării sau al frumusețe.

Zonele cu regim de protecție integrală se stabilesc “prin hotărare a Guvernului, la propunerea Consiliului științific al Administrației rezervației, cu avizul Academiei Romane și al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Pentru declararea ca zonă cu regim de protecție integrală, zona va trebui să indeplinească una dintre condițiile prezentate in mai sus.

   Art. 29. – In cadrul zonelor cu regim de protecție integrală se pot desfășura activități care au următoarele obiective:

   a) cercetarea evoluției zonei, menținerea și conservarea calităților acesteia, monitorizarea principalilor parametri ce ii definesc starea de evoluție;

   b) cercetarea biologiei zonei;

   c) realizarea acțiunilor, de pază și control asupra zonei de către personalul Administrației rezervației.

   Art. 30. – Accesul in interiorul zonelor cu regim de protecție integrală și desfășurarea activităților prevăzute la art. 29 se realizează numai in baza autorizației emise de Administrația rezervației.

   Art. 31. – Zonele tampon de pe teritoriul rezervației cuprind suprafețe de teren sau ape ce inconjoară zonele cu regim de protecție integrală. Zonele tampon prezintă caracteristici biologice apropiate de cele ale zonei pe care o inconjoară, indeplinind funcția de limitare a impactului activităților umane asupra zonelor cu regim de protecție integrală.

  Art. 32. – Declararea unei suprafețe ca zonă tampon aferentă unei zone cu regim de protecție integrală se realizează prin actul de declarare a zonei cu regim de protecție integrală căreia i se asociază”20 .

__________________________________________________________

20 Statutul de organizare si functionare a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

2.6.2. Zonele tampon au fost stabilite în jurul zonelor cu regim de protecție integrală și în mare, in fața gurilor Dunării și complexului Razim-Sinoe, pentru a asigura

atenuarea impactului antropic asupra zonelor protejate fiind delimitate 13 astfel de zone. Terenurile din zonele tampon situate în delta propriu-zisă, complexul lagunar Razim-Sinoe și lunca Dunării până la orașul Isaccea sunt permanent sau temporar acoperite cu apă. Zona economică a rezervației are suprafața cea mai mare și cea mai diversă cuprinzând terenuri aflate în regim liber de inundație, circa 70%, terenuri îndiguite pentru folosință agricolă, piscicolă și silvică, 25,5% și terenuri pe care sunt amplasate așezările umane, sate și orașe, 0,7%. Terenurile amenajate și care au suferit fenomene de degradare datorită exploatării indecvate au fost scoase din circuitul productiv fiind declarate abandonate. Aceste terenuri, a căror suprafață este de cca. 3,8% au fost propuse pentru renaturare prin lucrări de reconstrucție ecologică.

2.6.3. Zonele economice cuprind „domeniul public de interes național unde se desfășoară activități de valorificare a resurselor naturale regenerabile, în limitele de suport ale ecosistemelor naturale, după cum urmează:

   a) valorificarea faunei acvatice prin pescuit industrial și sportiv;

   b) valorificarea resurselor forestiere și ale produselor accesorii;

   c) valorificarea vegetației acvatice (stuf, papură, alte specii);

   d) valorificarea produselor cinegetice;

   e) valorificarea potențialului melifer al florei spontane;

   f) valorificarea ciupercilor;

   g) pășunatul animalelor, recoltarea fanului și a altor furaje.

   Populația locală poate desfășura unele activități de valorificare a resurselor naturale regenerabile prin mijloace tradiționale, nepoluante, după cum urmează:

   a) recoltarea manuală a stufului, papurei și fanului sau a altor produse vegetale;

   b) pescuitul sau recoltarea altor animale acvatice;

   c) cultivarea sau pășunatul unor suprafețe ieșite temporar de sub ape;

   d) extragerea de agregate minerale; alte activități tradiționale, prestări de servicii, inclusiv transportul pe apă cu ambarcațiuni de pană la 45 CP”21

_______________________________________________________

21 Statutul de organizare si functionare a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

Condițiile ecologice din Deltă au fost sensibil influențate și de activitățile antropice desfășurate în întregul bazin hidrografic al Dunării:

îndiguirea Luncii Dunării;

construirea barajelor pe Dunăre, acumulările hidrotehnice, lucrările antierozionale și captările de apă ( în special pentru irigații);

dezvoltarea activităților economice din bazinul Dunării (industria, agricultura, energetica, transporturile etc.).

În cadrul programelor de reconstrucție ecologică au fost luate în considerație criterii bazate pe creșterea potențialului natural sau a biodiversității unei zone unde există potențial de conservare pentru renaturarea ecosistemelor degradate antropic, sau cu potențial ecologic latent pentru crearea de noi habitate de o mare valoare naturală. Renaturarea zonelor îndiguite din Delta Dunării a constituit o componenta principală în cadrul obiectivelor finanțate de Banca Mondială prin proiectul GEF: „Conservarea biodiversității în Delta Dunării".

Deteriorarea habitatelor naturale ale Deltei Dunării, produsă prin amenajarea incintelor agricole, stuficole, piscicole și silvice a impus acțiuni concrete de redresare și reconstrucție ecologica care să aducă ecosistemele la o stare mai apropiată de cea inițială, anterioară îndiguirii și explotării acestor zone.

În zonele de reconstrucție ecologică se pot desfășura activitățile specifice zonelor tampon sau economice, în funcție de zona de bază in care se execută lucrările de reconstrucție ecologică, cu aplicarea restricțiilor impuse de starea ecosistemului și de normele tehnologice aplicate in procesul de renaturare a zonei stabilite de Administrația rezervației. Zona de reconstrucție ecologică se declară de către Consiliul științific al Administrației Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, pe baza unor studii și cercetări aprofundate științific.

III. Studiu privind dezvoltarea durabilă a Rezervației Biosferei Delta Dunării
3.1. Impactul activității turistice asupra ariilor protejate

 Turismul este o industrie care permite încasări în moneda națională precum și în valută, și care contribuie la dezvoltarea comunităților locale creând noi locuri de munca. Diferența dintre turism și alte industrii derivă din faptul că clientul se deplasează în țara sau zona turistică dorită, pentru a primi un anumit serviciu, un anume produs turistic.

Intensificarea activității turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de amenajare și exploatare poate conduce la degradarea ireversibilă a mediului și a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influențate de două mari grupe de factori, factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice (industria, agricultura, transporturile și alte domenii de activitate) și factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism și agrement.

Chiar dacă turismul nu agresează mediul, în modul cum o face industria, nu se poate spune faptul că turismul nu are influențe negative asupra mediului ambiant.

Impactul pozitiv al turismului în ariile protejate este reprezentat de:

creșterea numărului de unități de cazare, îndeosebi în așezările urbane și rurale defavorizate;

sporirea numărului de unități de alimentație publică, prin sprijinirea inițiativelor locale pentru valorificarea bucătăriei tradiționale și utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi, produse de carne, legume și fructe, etc.);

crearea condițiilor de agrement-divertisment adecvat și diversificat, care de asemenea poate pune în valoare resursele locale (cai, calești, sănii, bărci, instalații tradiționale de agrement, tarafuri, orchestre și fanfare, etc.);

dezvoltarea unui comerț specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărți, ghiduri, diapozitive, CD-uri:

modernizarea cailor de comunicație spre punctele de interes turistic sau public;

posibilitatea de a interveni în asigurarea unor servicii în concordanță cu specificul și cadrul natural;

crearea de noi locuri de muncă, cu pregatire specifică industriei ospitalității;

asigurarea unor condiții optime pentru agențiile de turism de extindere a activității pe tot parcursul anului, nemaifiind influente directe cauzate de sezonalitatea turismului național;

creșterea veniturilor locale și generale prin incurajarea investițiilor în turism.

Impactul negativ al activității turistice este determinat în primul rând de acțiunea directă și distructivă a turistilor asupra obiectivelor și resurselor turistice. Acțiunile distructive sunt în mare parte datorate lipsei de educație turistică șî ecologică. Aceste acțiuni necontrolate pot fi numeroase mai ales în zonele cu multe obiective și atracții turistice, unde se înregistrează o evidentă concentrare turistică, în condițiiile în care dotariel și amenajările turistice nu sunt conforme cu cerințele protecției mediului.

În general aceste acțiuni sunt provocate de:

– circulația turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra solului, vegetației, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanșarea de incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariția unor specii. Circulația turistică necontrolată, în grupuri mari, are influențe negative și asupra obiectivelor culturale;

– lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele și traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări de deșeuri, gunoaie, etc.;

– distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea și circulația în locuri interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de gaze de eșapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulație turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;

– exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valențe turistice (ape minerale, nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ș.a.). Se impune limitarea exploatării acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări raționale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice și a normelor sanitare de protecție a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;

– structurile turistice de primire, alimentație publică nu prezintă dotări de folosire a energiei alternative, a reciclării și epurării apelor utilizate, a depozitării și compostării gunoaielor.

În condițiile dezvoltării activităților turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact negativ poate fi exprimat și prin:

tendința de extindere a structurilor și serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă a dotărilor existente;

creșterea gradului de urbanizare a localităților;

afluxul extins de turiști conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente și diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervații și parcuri naționale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat și dirijat (ecoturism).

Activitățile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanță cu capacitatea de încărcare ecologică și cu particularitățile ecosistemelor existente.

 Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane și culturale, într-un mod care să asigure satisfacții deosebite turiștilor și posibilități de dezvoltare echilibrată și durabilă a așezărilor turistice aferente. Deși la prima vedere activitățile turistice sunt poate cel mai puțin poluante, totuși în timp ele conduc treptat și la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influența directă a creșterii populației și a creșterii mediului urban, cu dispariția terenurilor naturale și a pădurilor, și nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al doilea rând, circulația turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare. Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite care se pot produce și care influențează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului multiplicator al activităților turistice – de industrie și agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător. Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerințelor de protecție a mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activități, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism.

Infrastructura și dotările turistice în Delta Dunării

După cum putem observa la nivel național oferta de cazare în regiunea Delta Dunării, reprezintă 3% din totalul ofertei de turism, împarțită în principalele regiuni și grupări de orașe.

Figura 3.1. Distrubuția structurilor de cazare la nivel național

Totuși dacă ne raportăm la principalele regiuni cu activitate preponderent turistică Delta Dunării ocupa locul doi la nivel național după Litoral, totuși la o distanță considerabilă, 138 față de 1014 structuri de cazare. Celelalte structuri de cazare însumează oferta mai multor orașe sau regiuni la nivel național și nu este relevantă în comparația Delta Dunării.

Figura nr. 3.2. Locuri de cazare la nivel național

Tabelul nr. 3.1. Situația structurilor de primire și cazare turistica în Delta Dunării și împrejurimi

Sursa 1: Institutul Național de Statistică al României – Anuarul statistic 2011 și Buletinele informative nr. 7-9 din 2012.

Sursa 2: Direcția județeana de statistică Tulcea – Buletine statistice 2012

Oferta de cazare, dupa cum se poate observa din tabelul nr. 3.1. este destul de diversificata în arealul Delta Dunării și împrejurimi, cuprinzând hoteluri de diverse clasificări , hoteluri plutitoare, alte tipuri de nave cu capacități de cazare, pensiuni, case de oaspeți, campinguri și tabere de tineret.

Analizând datele din tabelul nr. 3.1. observăm că numarul total al structurior de primire turistică s-a micșorat comparativ cu anul 2009, în principal datorită problemelor economice generate de criza economico-financiară, ajungând în numai un an de zile de la 141 structuri la 127. Totuși se observă o crestere constantă a numarului de structurilor de cazare, începând cu anul 2011, de la un număr de 127 structuri, ajungându-se la un numar total de 138 unitați de cazare în anul 2012.

În cei patru ani analizați se observă că numarul hotelurilor, deși a suferit oscilații în perioada 2010 – 2011, a ramas constant la nivelul anului 2012, numărul motelurilor și hanurilor a crescut în perioada analizată cu 2 unități, respectiv o unitate, numărul pensiunilor urbane a crescut constant de la 11 la 14, la fel numarul campingurilor de la 2 la 7 și numarul popasurilor turistice de la 3 la 5. O scadere îngrijorătoare a suferit numarul pensiunilor rurale care de la un numar de 22 structuri de cazare a ajuns la 16. Numarul celorlalte tipuri de unităti turistice, prezentate în tabelul nr. 3.1. a ramas relativ constant.

Analizând datele statistice constatăm că predomină în cadrul ofertei turistice, structurile de cazare de marime mică și medie, vile turistice, pensiuni și bungalouri, cu un namăr redus de camere și condiții minime de confort, cu mici excepții. Din datele analizate în tabelul nr. 3.2., observăm că numarul structurilor de lux respectiv cinci stele (margarete) este nesemnificativ comparativ cu celelalte unități clasificate sau neclasificate.

Cele 4 unități clasificate la 5 stele (margarete) sunt situate în municipiul Tulcea sau în vecinătatea aglomerărilor urbane, oferind condiții superioare de cazare turiștilor sosiți în localitate pentru afaceri, turism de reuniune sau turism de odihnă și recreere.

Unitățile care predomină sunt cele de 3 sau 4 stele, care oferă condiții optime turiștilor, marea majoritate a acestora practicănd un turismul pentru pescuit sportiv, turismul științific și cel itinerant, forme de turism care nu necesită condiții speciale de cazare. Hotelurile sunt noi renovate sau modernizate și se adreseaza clienților cu venituri medii spre mari , în special cele de 3, 4 și 5 stele, sosiți în stațiune pentru turism de reuniune sau turism itinerant de weekend.

Tabelul nr. 3.2. Clasificarea structurilor de primire din Delta Dunării și împrejurimi

Sursa: Anuarul statistic al județului Tulcea 2012

Un stabiliment aparte în pitorescul zonei Deltei Dunării este Delta Nature Resort, singurul resort de 5 stele din Delta Dunării, construit pe o suprafata de 15 hectare pe malul lacului Somova, bine cunoscut pentru larga sa diversitate, la 15 km de municipiul Tulcea. Accesul se poate face direct cu masina sau pe calea aerului, complexul dispunand si de o zona pentru aterizarea elicopterelor. Complexul ce imbina stilul traditional local cu luxul contemporan este format din 30 Vile de lux, fiecare vila avand living separat cu o canapea extensibila (potrivita pentru un adult sau pentru 2 copii), dormitor cu pat matrimonial sau paturi twin, baie, terasa cu scaune si masa de gradina cu o vedere superba a lacului Somova, semineu, seif, minibar, halate de baie si papuci; TV color, internet whireless, facilitati de prepararea a ceaiului si cafelei.

Hotelurile asigură un număr total de 1089 de locuri de cazare în camere duble, single sau apartamente spațioase. Camerele în special cele din hotelurile de 5 și 4 stele sunt luxoase, mobilate modern, cu facilități de relaxare, room service și minibar.

Recepțiile hotelurilor pot efectua la cerere transfer la și de la aeroporturile din Tulcea sau Constanța sau pot organiza minunate croaziere în Deltă sau pe Dunăre, pe cont propriu sau în colaborare cu agenții locale de turism.

Hotelurile dispun de săli de conferință, dotate ultramodern pentru a răspunde oricărui tip de eveniment organizat, restaurante spațioase unde se servesc preparate dobrogene din pește, bucătărie tradițională și internațională.

Toate hotelurile de 4 și 5 stele dispun de piscină acoperită sau în aer liber, cu apa încălzită, saună și unele chiar bai turcești, posibilități de masaj de întreținere, tratamente faciale și corporale cu produse cosmetice de producție românească (Pell Amar, Gerovital).

Hotelurile plutitoare pot organiza la cerere diferite evenimente cum ar fi: recepții, zile festive, petreceri private, sesiuni de training, team building și team leadership, programe de vanatoare individuală sau organizată, program de pescuit, program birdwatching, croaziere în Delta Dunarii.

Hotelurile au în dotare ambarcatiuni de agrement: salupa Forward 60 cp, Laguna 480 de 20 cp, Laguna 480 25 cp si remorchere iar la cerere pot închiria barci cu rame sau cu motor, de la localnici, cu sau fară ghid.

Alături de hoteluri în Delta Dunării există dupa cum putem observa un mare număr de alte tipuri de unități de primire turistică precum: moteluri, hanuri, vile și pensiuni turistice, campinguri, popasuri turistice cu activitate în tot cursul anului. Acestea satisfac nevoile de cazare și masă ale majorități turistilor veniți pentru formele de turism specifice Deltei Dunării. Personalul acestor unități pot organiza croaziere pe Dunăre sau în Deltă, închirieri de bărci proprii, cu motor sau de la baștinași, cu rame, organizarea de partide de pescuit, vizite la cherhanale pentru cumpararea de pește proaspăt, care poate fi gătit în spații special amenajate puse la dispoziție de organizatori, vizitarea principalelor lacuri sau obiective turistice din zonă.

Unele pensiuni, ca de exemplu Holbina, Morena sau Califar dispun de heliopaduri proprii, unde turisti cu dare de mână pot sosi cu helicopterele proprii sau închiriate de la Tulcea, Constanța ori București.

Dotările pentru agrement au evoluat în ultimii ani, și cuprind de regulă bărci cu rame, barci cu motor, salupe rapide, hidrobiciclete, caiace, complexurile turistice dispun de terenuri de sport, piscine, cluburi, discoteci, (ex. Complexul Cormoran de la Uzlina, Satul de vacanță Eden de la Gura Portiței, Complexul ecoturistic Delta Nature Resort de la Somova Parcheș, etc.)

Analizând distrubuția în teritoriu a unităților de cazare din regiune, se observă (tabelul nr. 3.3.) faptul că cea mai mare parte dintre acestea sunt situate în Tulcea și împrejurimi, peste 50 de structuri de cazare, urmată de Crișan, Mahmudia și Sulina.

Tabelul nr. 3.3. Distribuția în teritoriu a principalelor unități de cazare din Delta Dunării

POPASURI TURISTICE

Sursa: Turisminfo.ro; Promotur.ro

Tipurile de unități predominante sunt vilele turistice în număr de 42, urmate de pensiuni în număr de 31, de unitățile tip bungalow 23, de hoteluri cu 18 structuri, de popasurile turistice în număr de 5, de taberele de tineret și hotelurile plutitoare cu un număr de 3 unități fiecare.

Totuși datele statistice prezentate nu reflectă fidel numarul de unități de cazare deoarece localnicii zonei au și ei oferte tentante, în gospodărille lor sau în pensiuni construite în sălbaticie și care nu sunt cuprinse în datele statistice oficiale. Din unele surse oferta localnicilor de locuri de cazare este la jumătatea celei oficiale.

Analiza circulației turistice în Delta Dunării

Numărul turiștilor care vizitează rezervația sau care își petrec vacanțele în Delta Dunării în fiecare an, se înscrie pe o curbă ascendentă începând cu sfârșitul anului 2010, ajungând în anul 2012 la un număr de 133414 turiști.

Ofertele turistice tot mai numeroase pentru Delta Dunării și promovarea agresivă a produsului turistic Delta Dunării, la nivel național și international a condus la un flux mai mare de turiști români și străini, la nivelul ultimilor 2 ani (2011-2012), în arealului rezervației , după ce în anul 2010 s-a înregistrat o scădere dramatică a numărului de turiști de la 108187 turiști în anul 2009 la 43073 turiști în anul 2010, ceea ce a însemnat o scădere procentuală de 151,1% turiști (vezi tabelul nr. 3.4.).

Tabelul nr. 3.4. Număr turiști și înregistrați în perioada 2009-2012 în Delta Dunării

Sursa : Institutul Național de Statistică al României – Anuarul statistic 2011 și Buletinele informative nr 7-9 din 2012.

Tabelul nr. 3.5. Număr înnoptări pe intervale de referință în perioada 2009-2012 în Delta Dunării

Sursa : Institutul Național de Statistică al României – Anuarul statistic 2011 și Buletinele informative nr 7-9 din 2012.

Figura nr. 3.3. Călătorii interne după numărul de înnoptări pentru perioada 2009-2012

Sosirile turiștilor, numărul de înnoptări, precum și durata medie a sejurului pe ultimii patru ani sunt prezentate în tabelule nr.3.4. și 3.5.

Creșterea cea mai semnificativa a fost înregistrată în 2011, când numărul înoptărilor a fost cu aproximativ 203% mai mare decât în 2010. Dacă adăugăm la acest numar și pe cel al turiștilor care au venit în Delta Dunării cu corturile precum și turiștii care au fost cazați în unitatile turistice neautorizate sau neînregistrate numărul total poate crește la peste 180.000 de turiști.

În 2012 ritmul de creștere al numărului total al turiștilor, a fost cu mult mai mic față de anul 2011 din cauza evenimentelor climatice și crizei economico-financiară de la nivel global, ajungând la un număr de 133414 înnoptări fața de 130519 câte erau în 2011, reprezentând o creștere de numai 2,22% Furnizorii de servicii turistice au înregistrat o creștere constantă a vânzărilor de produse turistice, începând cu anul 2011 după scăderea dramatică a numărului de turiști din anul 2010.

Se remarcă o scădere a numărului turiștilor străini, începând cu anul 2010 de la 16021 turiști în 2009 la 14231 la finele anului 2012. Făcând analiza pe perioada 2010-2012, se poate observa că în anul 2010 a fost înregistrat un număr de 14022 turiști, reprezentând o scadere de 14,25% față de anul 2009 când au fost înregistrați un număr de 16021 turiști străini. În anul 2011 se înregistrează cel mai mic număr de turiști străini din perioada analizată, 13809 turiști, cu 1,55% mai puțini decât în 2010 și cu 16,02% mai puțini ca în 2009. În anul 2012 se înregistrează o creștere comparativ cu anii 2010 și 2011, numărul turiștilor străini ajungând la 14231, cifră ce reprezintă o creștere de 3,06% față de 2010 și o creștere de 1,49% comparativ cu anul 2011. Totuși numărul de 14231 turiștilor străini, înregistrați la sfârșitul anului 2012, reprezintă o scădere de aproximativ 12,58% comparativ cu anul 2009 când au fost înregistrați un număr record de 16021 turiști străini.

Principala cauză care a determinat scăderea numărului de turiști străini care au vizitat Delta Dunării, în perioada de referință, o reprezintă scaderea dramatică a veniturilor populației și schimbarea majoră a priorităților economico-financiare ale potențialilor turiști, ca răspuns la criza economică la nivel planetar, care și-a manifestat primele semne la începutul anului 2009.

Numărul înnoptărilor pe intervalul 1-3 zile, interval care reprezintă sejurul cel mai utilizat, a avut un parcurs sinusoidal cu creșteri în anul 2011, an când s-au înregistrat cele mai multe înnoptări, și scăderi în anii 2010 comparativ cu 2009 și 2012 comparativ cu 2011. În anul 2010 s-au înregistrat 15063 înnoptări, reprezentând o scădere de 291,16% comparativ cu anul 2009, când s-au înregistrat 58921 înnoptări. În anul 2011 s-au înregistrat în același interval de referință 74396 înnoptări reprezentănd o creștere de 393,9% față de 2010 și o ceștere de 26,26%, față de 2009. Scăderea din anul 2012, când s-a ajuns la 71470 de înnoptări, afost de 4.1% fața de anul 2011. Se remarcă totuși că în anul 2012 s-a înregistrat creșteri la numărul de înnoptări (1-3 zile) de 374,47% față de 2010 și o creștere de 21,3% față de 2010.

Înnoptările, în intervalul 4-7 zile, au cunoscut o creștere constantă, cu excepția anului 2010, când s-a înregistrat o scădere a numărului de înnoptări cu aproximativ 74,7% comparativ cu anul 2009. Celelalte intrervale de referință analizate nu sunt specifice sejururilor din Delta Dunării, cunoscând oscilații mari, care nu pot fi analizate statistic, fară a ține cont de anumite influențe climaterice și sezoniere.

Sejurul mediu al unui turist în Delta Dunării a fost în anul 2010 cu 7,2% mai mare decât în anul 2009. În anul 2011 a scăzut cu un ritm de 10,4%, urmând ca în anul 2012 să crească cu 8,9% și să ajungă la 3,4 zile. Turiștii străini au înregistrat un sejur mediu mai mare decât cei români pe toată perioada analizată, în 2012 fiind de 3,7 zile.

Urmărind sosirile și înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică pe tipuri și categorii de clasificare la nivelul intervalului 2009-2012, se constată că cel mai bine utilizat spațiu de cazare turistică este cel din pensiuniunile turistice în procent de peste 54%, urmat de vile turistice, hoteluri, căsuțe turistice și structurile bungalow.

Delta Dunarii conduce topul destinatiilor turistice cu cea mai mare crestere a numarului de turisti straini, iar cei mai multi turisti straini care au vizitat Rezervația Biosferei, în perioada 2009 – 2012 provin din Germania, Italia si Franta, arata un raport al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism.

Analizând circulația turistică din zona Rezervației Biosferei Delta Dunării, putem trage concluzia că nivelul relativ scăzut al indicatorilor analizați evidențiază gradul extrem de redus de valorificare a potențialului turistic și impune pentru viitor, noi amenajări, atât pentru găzduirea turiștilor, cât și pentru agrement, cu respectarea cerințelor impuse de statutul de rezervație a biosferei, precum și o promovare mai activă pe plan intern și internațional.

Consecințele utilizării turistice a ariilor protejate

Rezervațiile și parcurile naționale au ca principal obiectiv protecția naturii, fiind în același deschise activităților turistice organizate. Protejarea acestor obiective de presiunea turistică, este deosebit de importantă și necesită o implicare totală a administratorilor în vederea atragerii de vizitatori bine educați pentru natură, care să înțeleagă și să protejeze arealele tranzitate.

Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicării turismului în perimetrul și în proximitățile ariilor protejate sunt legate de:

Circulație: drumuri, piste, trasee, pârtii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcațiunilor);

infrastructura de cazare: structuri și unități de dimensiuni mari (hoteluri și complexe turistice, vile, pensiuni, unitați de prepararea și servire a mesei, discoteci, etc.) în detrimentul structurilor de mici dimensiuni cu caracter sezonier (corturi, caravane, refugii);

prelevări (vânătoare, pescuit, colecționări, culegerea intensivă a fructelor sau semințelor);

alte perturbări.

Degradările datorate circulației sunt cele mai vizibile în peisaj; ele prezintă o diversitate de aspecte, funcție de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar și de tipul de rețea de circulație și de mijloacele de transport utilizate.

Alte aspecte negative generate de circulația rutieră pot fi:

facilitarea accesului acelor vizitatori ale căror motivații de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publică a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea mașinilor în locuri improprii și chiar abandonarea deșeurilor în perimetrele protejate).

Utilizarea nisipului și mai ales a sării pentru prevenirea derapajului în timpul iernii; sarea împrăștiată pe carosabil contaminează solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit de fragile, perturbând circuitul biogeochimic și periclitând astfel existența biocenozelor;

Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor și a apelor cu substanțe toxice;

Activarea proceselor geomorfologice actuale și destabilizarea versanților, ca urmare a amenajării căilor de comunicație.

Comparativ cu căile rutiere, infrastructura reprezentată de piste și poteci corespunde într-o măsură mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizează plimbările la pas, echitația, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladările, excursiile științifice, motiv pentru care, în special în cadrul parcurilor naționale, preponderența acestora trebuie încurajată. Parcurile europene sunt în general bine echipate din acest punct de vedere, pistele și potecile fiind primele elemente de infrastructură turistică ce însoțesc amenajarea refugiilor.

Dacă aceste piste, poteci și trasee reprezintă mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului parcurilor naționale, nu este mai puțin adevărat faptul că ele antrenează unele perturbări și degradări care, în anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesită măsuri speciale în raport cu eroziunea pe care o antrenează utilizarea lor de către vizitatorii adesea brutali cu natura locurilor vizitate. În fapt, în timp ce natura substratului vegetația, panta, factorii climatici și traseul ales condiționează calitatea unei poteci, la rândul ei, utilizarea turistică depinde de mai mulți factori: frecvența, numărul turiștilor, perioada în care se efectuează activitățile turistice, tipologia turiștilor și a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal, bicicletă), comportamentul vizitatorilor etc.

Mijloacele de transport acvatic cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt:

bărcile cu vâsle sau cele cu pânze în scopuri utilitare sau pentru agrement;

plutele de lemn, utilizate de exemplu, în Parcurile Naționale Pieniny (Polonia) și Durmitor (Iugoslavia);

canoele și caiac-canoele, ca mijloace de transport preferențiale pe râuri și fluvii;

Ambarcațiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii, iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu condiția ca densitatea acestora să nu depășească anumite limite de suportabilitate, atât pentru mediul natural cât și pentru confortul turiștilor, situație care poate apărea vara, la sfârșit de săptămână. Utilizarea ambarcațiunilor cu motor au un impact major asupra ecosistemelor acvatice; care se materializează prin:

zgomotul puternic pe care îl generează;

perturbările, uneori grave, la nivelul florei și faunei acvatice, datorate mișcărilor elicei, scurgerilor „normale” sau accidentale de benzină și uleiuri de motor;

eroziunea malurilor datorată valurilor generate de deplasarea sistematică a ambarcațiunilor.

Degradări datorate infrastructurii de cazare

Numeroase parcuri naționale cuprind și astfel de dotări, mai ales în situația localizării în proximitatea unor teritorii locuite; este cazul a numeroase arii protejate nord-americane sau din Africa de Est.

Structurile de cazare de talie mare și foarte mare, cu destinații turistice, reprezintă sursa unor numeroase perturbări; ele antrenează un flux turistic intens, adesea distructiv și, prin urmare, prezența lor în perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisă.

Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri, caravane și refugii fiind considerate cele mai puțin nocive mediului.

Camping-ul organizat este adaptat în mod deosebit unui parc, datorită faptului că permite un contact strâns cu natura, în condițiile în care nu depășește anumite limite, fiind perfect controlat. Terenurile de campare trebuie să beneficieze de dotări diverse: toalete, bungalow-uri, mese pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. În condițiile în care densitatea de primire nu este prea ridicată, iar monitorizarea este atent efectuată, acest tip de cazare se poate integra perfect în cadrul mediilor naturale protejate, cu atât mai mult cu cât, este funcțional doar câteva luni pe an.

Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat și integrat mediului natural. Printre altele, ele oferă garanția securității utilizatorilor: adăpost în caz de vreme rea, posibilitatea radiocomunicației cu regiunile locuite, prezența altor expediționari, rezerve de hrană, atunci când sunt supravegheate. În cazul în care sunt accesibile de pe șosele ele pun problema suprafrecventării, însă prezintă și anumite avantaje: materialele necesare sunt ușor de transportat, evacuarea deșeurilor este mai lesnicioasă, apele uzate pot fi tratate etc. Una dintre problemele importante cu care se confruntă refugiile, cu precădere cele nesupravegheate, o constituie insuficiența dotărilor sanitare.

Degradări datorate prelevărilor sunt produse de activități ca: vânătoarea, pescuitul și colecționările de orice fel. Aceste activități sunt interzise în perimetrul parcurilor și rezervațiilor naturale.

În realitate, teritoriile parcurilor care concentrează specii faunistice și floristice inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentațiilor. Mai mult, limitele parcurilor fiind arareori materializate, animalele pot depăși perimetrul acestora, astfel încât este greu de probat faptul că vânătorii au acționat pe teritoriul protejat.

Vânătoarea este actualmente interzisă în majoritatea parcurilor naționale, cu atât mai mult cu cât, în timp istoric, ea a fost responsabilă de dispariția a numeroase specii faunistice; în țările Europei de Est, datorită faptului că deținerea de arme de vânătoare este strict reglementată, numărul de vânători naționali este destul de redus.

Interdicția de a vâna a avut pretutindeni drept consecință creșterea (uneori excesivă) a efectivelor de animale care anterior erau decimate. Numărul ridicat al indivizilor poate afecta uneori integritatea vegetației naturale sau poate conduce la înmulțirea populațiilor parazitare și declanșarea unor epidemii în rândul animalelor (de exemplu, epidemia de kerato-conjunctivită cu care s-au confruntat cu ani în urmă Chamois din Parcul Național de la Vanoise). Aceste realități nu fac decât să alimenteze convingerile acelui grup vânători care au respins întotdeauna reglementările care vizează utilizarea publică a parcurilor naționale.

Tirurile de selecție și braconajul pot fi considerate forme particulare de vânătoare, care se practică uneori în perimetrele protejate.

Așa numitele „tiruri de selecție” apar ca răspuns la problemele menționate anterior, cu care se confruntă unele parcuri naționale; ele sunt justificate de necesitatea eliminării animalelor bolnave sau malformate care, într-un ecosistem natural, ar putea fi eliminate în mod normal de către prădători. Aceste tiruri pot fi executate de către personalul parcului (de preferat) sau de către vânători, care pot da o interpretare mai subiectivă noțiunii de tir de selecție. Braconajul reprezintă un subiect asupra căruia se discută destul de puțin în contextul parcurilor naționale. În parcurile naționale europene, ca și vânătoarea, pescuitul este în general interzis sau cel puțin riguros reglementat; măsurile referitoare la acest gen de activitate au fost însă mai bine acceptate decât cele care vizează vânătoarea, din următoarele considerente:

pescarii n-au constituit niciodată un grup de presiune așa cum s-a întâmplat în cazul vânătorilor;

suprafețele de pescuit sunt relativ numeroase și mult mai extinse în afara parcurilor naționale, comparativ cu terenurile de vânătoare;

biocenozele acvatice sunt fără îndoială mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre;

pescuitul nu se bazează pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice

Alături de vânat și pescuit, colecționările de orice fel fac parte din categoria prelevărilor care au existat dintotdeauna în istoria omenirii, asigurând resursele necesare subzistenței și dezvoltării societății. Această activitate, fundamentală la început, ocupă în prezent o poziție periferică în majoritatea țărilor europene. Această situație, coroborată cu reglementările stricte, ce merg uneori până la interzicerea acestei activități în parcurile naționale europene, s-ar părea că nu ridică nici un fel de probleme. Activitățile legate de cules au deținut de-a lungul timpului un rol economic deloc neglijabil pentru populațiile locale și, pe de altă parte, ele exprimă legătura puternică dintre om și spațiul său vital.

În afara populațiilor locale există și alte categorii de vizitatori care intervin, într-o manieră privilegiată, în peisajul parcurilor: cercetătorii, în scopuri științifice, colecționarii, culegătorii de plante medicinale, turiștii neorganizați și neinformați și, în ultimă instanță, vandalii. Uneori chiar ecologii și biologii, antrenați de pasiunea lor și la adăpostul cercetărilor fundamentale, prin prelevarea de eșantioane destinate continuării cercetărilor in situ cu cele în condiții de laborator, pot prejudicia natura ca și grupurile de turiști neinstruiți. Pentru evitarea unor astfel de situații, în ultimul timp, prelevarea de probe biologice din natură este înlocuită de utilizarea mijloacelor tehnice din ce în ce mai performante, care pot surprinde imaginea detaliată a eșantioanelor care fac obiectul diferitelor studii; de asemenea, se recomandă amplificarea cercetărilor efectuate in situ, în cadrul laboratoarelor naturale pe care le reprezintă perimetrele protejate.

Alte perturbări ale mediilor naturale vizează în mod special fauna. Alături de vânat, pescuit, perturbări datorate transporturilor, trebuie menționate activitățile legate de observarea animalelor în general și pe cea a păsărilor (bird watching), în particular. Intensitatea perturbărilor la nivelul lumii animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observație, cabane, safari, etc.), de numărul și de cunoștințele vizitatorilor, precum și de reacțiile animalelor observate; unele dintre acestea suportă bine prezența umană, însă altele, nu.

Observarea de la mică distanță este foarte nocivă îndeosebi în perioada clocitului: ouăle abandonate de către părinți se răcesc sau pot cădea pradă consumatorilor; puii, rămași singuri timp îndelungat, pot fi îndrumați să părăsească cuibul sau pot cădea victime prădătorilor.

Hrănirea animalelor de către turiști este de asemenea nerecomandată, datorită efectelor negative pe care le poate induce. Întrucât anumite cervide au locuri fixe pentru hrană, deșeurile menajere, ambalajele diverse abandonate în vecinătatea acestora de către turiști, pot răni și afecta sănătatea animalelor. Nitrificarea solurilor reprezintă un alt tip de risc la care sunt expuse organismele vegetale, dar și cele animale din ecosistemele afectate de prezența contingentelor mari de turiști.

Echilibrul ecosistemelor este deranjat, prin dezvoltarea exuberantă a speciilor ruderale (buruieni) în detrimentul celorlalte specii; de asemenea, speciile animale sinantrope (legate de prezența omului) se instalează rapid în locurile cu frecventare curentă: șoareci, șobolani, specii de corbi etc.

În concluzie, dată fiind frecvența abaterilor de conduită ale vizitatorilor care uită că se află în cadrul unor perimetre protejate sau nu cunosc interdicțiile pe care acestea le impun, rolul gardienilor este acela de a le aminti și a le motiva aceste interdicții.

În ariile protejate, gardienii trebuie să fie în măsură să asigure atât paza, cât și informarea și educarea turiștilor.

Promovarea unor strategii și planuri de dezvoltare durabilă în Delta Dunării

Pentru a face o analiză pertinentă și argumentată stiințific vom folosi o metodă de analiză matriceală și anume Matricea SWOT, prezentată în tabelul nr. 3.6., care presupune combinarea punctelor forte și slabe preluate din analiza diagnostic, cu oportunitățile și pericolele identificate în analiza utilizării turistice a teritoriului deltei.

Matricea oferă astfel posibilitatea identificării opțiunilor stategice cele mai adecvate, care vor constitui punctele de pornire în elaborarea strategiei de dezvoltare a turismului și ecoturismului în Delta Dunării precum și a celor mai competente propuneri pentru palnul de dezvoltare durabilă a perimetrului rezervației.

Tabelul nr. 3.6. MATRICEA SWOT

Din analiza SWOT reiese că Rezervația Biosferei Delta Dunării deține un imens potențial turistic, din oportunitățile prezentate se poate trage concluzia că turismul poate deveni una dintre cele mai puternice caracteristici ale acestei zone, implicând o angajare semnificativă a forței de muncă din rândul populației locale, contribuind decisiv la economia regiunii.

3.5.1. Strategia de dezvoltare în viitor a Deltei Dunării

Pe termen mediu și lung viitorul Deltei Dunării este în pericol dacă nu se iau măsuri urgente și nu se implementează strategii coerente de dezvoltare durabilă a ecosistemului protejat. Regiunea are un potențial economic semnificativ, însă tendințele actuale de dezvoltare amenință valorile ecologice esențiale ale rezervației naturale Delta Dunării.

Este imperios necesar implementarea unui program unic, bine structurat, cu termene precise de executare și torodată susținut temeinic de autoritățile locale și centrale pentru conservarea biodiversității Deltei Dunării, prin promovarea activităților socio-economice în folosul comunităților locale. Datorită importanței sale universale pentru conservare și pentru economia regiunii, Delta Dunării are oportunitatea de a deveni un model de urmat de dezvoltare durabilă bazat pe ecosistemele existente.

O opțiune strategică în dezvoltarea acestei strategii este restaurarea ecologică prin care să se propună și promoveze aplicarea bunelor practici în ecoturism și a alternativelor de dezvoltare durabilă pentru navigație și dezvoltare portuară, aproape inexistente la acestă dată.

Este foarte important de precizat că de modurile în care turismul și navigația în zonă se vor dezvolta în următorii ani în Delta Dunării, vor depinde schimbările din această regiune fie într-un mod pozitiv (scopul strategiei), fie negativ și ireversibil, aȘa cu este tendința actuală. În acest sens viziunea planului pe termen lung asupra deltei este să crească semnificativ potențialul rezervației de a se menține ca una dintre zonele naturale cele mai valoroase ale Europei și să dezvolte și să implementeze un model universal pentru gestiunea durabilă a unei delte. Acest proiect poate atrage multe fonduri europene întrucât în acest moment nu există un model universal de gestiune durabilă.

Pentru implementarea acestei strategii, care urmărește restaurarea unor procese naturale esențiale pentru întreaga Deltă a Dunării, este necesară și implicarea vecinilor ucranieni, deoarece opțiunile strategice sunt gândite la nivel transfrontalier.

Procesele naturale din Delta Dunării s-au alterat în timp datorită în special, ridicării de diguri în luncile inundabile pentru facilitarea agriculturii intensive și a pescuitului industrial, canalizărilor orașelor aflate de-a lungul cursului Dunării și dragărilor executate pentru facilitarea transportului fluvial, pășunatului intensiv, turismului neorganizat sau necontrolat și nu în ultimul rând a poluări industriale.

În urma analizei influențelor care s-au exercitat asupra arealului au fost identificate următoarele categorii de procese naturale, esențiale pentru dezvoltarea Deltei Dunării:

aportul sedimentelor din amonte;

procesele de sedimentare din deltă;

sedimentele costiere;

procesele hidrologice naturale;

procesele ecologice naturale;

refacerea naturală a flore și faunei pe cale de disparîtie.

Aceste procese naturale stau la baza dezvoltării Deltei Dunării, ele trebuind menținute, ajutate natural sau restaurate, acolo unde este posibil, prin implementarea unor proiecte model, cu scopul replicării la nivelul întregii rezervații. Restaurarea acestor procese naturale va determina strategiile și opțiunile stategice necesare dezvoltării durabile a Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Planul stategic va cuprinde următoarele obiective specifice:

stabilire de parteneriate cu autoritățile locale sau parteneri locali a unor situri model pentru restaurarea luncii inundabile a Deltei Dunării;

elaboarea unui plan strategic cu obiective clare și termene de execuție pe termen scurt și mediu în scopul controlului turismului cu impact negativ asupra mediului și promovarea ecoturismului în parteneriate public- private:

Stabilirea unui plan detaliat pentru navigația durabilă care este necesar să fie aprobat și de Ucraina. Acest plan va avea în vedere alternative durabile pentru navigație și dezvoltare portuară în Delta Dunării.

3.5.2. Strategia de dezvoltare a turismului în Delta Dunării

Strategia de dezvoltare aleasă pentru implementare se bazează pe politici ample de promovare și dezvoltare pe plan intern și intenațional care să ducă la creșterea numărului de turiști străini și atragerea de turiști români care să exploateze ecoturismul românesc. De asemenea se are în vedere și dezvoltarea durabilă a turismului românesc în concordanță cu programule de dezvoltare aflate pe agenda și în portofoliul autorităților locale și centrale. Principalele obiective de dezvoltare ale acestei strategii sunt:

Susținerea necondiționată a conservării naturii și durabilitătii ecologice precum și a valorilor socio – culturale la nivelul comunitatilor locale;

Sprijinirea comunităților locale pentru promovarea și obținerea produselor durabile, a eco-produselor a managementului resurselor naturale;

Dezvoltarea și aplicarea unor planuri de ecoturism durabil și ecoturism – dezvoltare și management:

Implementarea managementului resurselor naturale în concordanță cu legislația națională și internațională;

Infrastructura turismului durabil și ecoturismului;

Alegerea unor mijloace eficiente de promovare a turismului și mai ales a ecoturismului la nivel național și internațional

Zonele turistice din Delta Dunării vor trebui să fi incluse, în perioada 2012-2014, într-un program național ce va avea ca obiectiv dezvoltarea echilibrată a acestora. Acest program va trebui să fie inițiat și aplicat de Ministerul Turismului prin Autoritatea de management, structura aflată la nivel central, în subordinea ministerului de resort, abilitată cu elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare turistică durabilă. Pe plan regional, în concordanță cu prioritățile strategice de dezvoltare a României din Programul strategic de dezvoltare, obiectivul principal al strategiei de dezvoltare pe termen lung va fi crearea climatului favorabil pentru dezvoltarea și diversificarea potențialului regiunii turistice S – E, care include și Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Principalele mijloace prin care se poate realiza acest obiectiv de importanța majoră este:

Largirea portofoliului de afaceri al I.M.M.-urilor și atragerea de noi investitori cu ajutorul facilităților fiscale pe termen mediu;

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii regionale;

Valorificarea imensului potențial turistic al regiunii cu ajutorul unor programelor turistice coerente, foarte bine promovate la nivel intern și internațional;

Atenuarea decalajului semnificativ dintre sat si oraș;

Dezvoltarea pregătirii resurselor umane și în special a pregătirii specifice în turism, pregătire care devine esențială în contextul actual;

Masuri sporite de protecție a mediului și urmărirea strictă a aplicării acestora.

Turismul reprezintă un sector cheie de mare valoare în dezvoltarea socio-economică durabilă a RBDD. Această oportunitate de dezvoltare economică locală se poate traduce prin câteva acțiuni specifice care ar putea conduce la obținerea obiectivului general.

1. Promovarea dezvoltării turismului ca o componentă a dezvoltării economice locale, regionale și naționale. Dezvoltarea la nivel regional se bazează pe acțiuni care întăresc sfera de cooperare public privată în ceea ce privește dezvoltarea turismului și care emerg din oportunitățile rezultate din analiza SWOT efectuată în acest capitol avantaje competitive pentru derularea mai multor tipuri de turism, dezvoltarea capacităților de cazare, dezvoltarea servicilor turistice sau a principalelor cai de acces în zona, în special cele fluviale.

2. Dezvoltarea potențialului turistic al Rezervației Biosferei Deltei Dunării prin promovarea calității produselor turistice existente și introducerea de noi produse turistice locale, promovarea turismului specializat pentru cercetare, promovarea prioritară a turismului organizat, a turismului stiințific în grup, a turismului rural. O altă cale de dezvoltare a turismului este promovarea curei helio-marine și a programelor combinate plaje-excursii prin amenajarea plajelor de la Sulina și Sf. Gheorghe, realizarea unui transport adecvat pentru turiști între plaje și localități și folosirea terapiei cu nămol sapropelic din zona Murighiol, lacul Săraturi.

3. Protejarea patrimoniului natural și cultural: prin conservarea patrimoniului cultural-istoric și a peisajului, reabilitarea muzeelor și a altor expoziții publice, conservarea patrimoniului natural, dezvoltarea de circuite și sejururi turistice pe teme și pentru diverse categorii de vârstă care să favorizeze bogățiile deltei: flora și fauna, patrimoniul de mănăstiri și vestigiile arheologice,

4. Formarea și pregătirea forței de muncă pentru turism și pentru alte servicii conexe turismului, din rândul comunităților deltaice.

5. Construirea de noi unități de cazare care să cadreze cu arhitectura specifică și peisajul. Având în vedere concentrarea echipamentelor de cazare pe anumite zone turistice, este necesar amplasarea noilor baze de cazare și în alte areale, de exemplu în delta fluvio-maritimă: Periprava, Chilia grindurile Letea, Caraorman).

6. Dezvoltarea turismului rural ar putea constitui o alternativă de câștig pentru populația locală, ca salariați direcți sau indirect prin implicarea lor în activități colaterale (cum ar fi obținerea de produse locale: fructe legume proaspete, produse de acvacultură și pescuit , articole de artizanat, etc.)

Pentru a dezvolta această formă de turism deja existentă în RBDD, și pentru a introduce zona în circuitul ecoturistic european trebuiesc luate anumite măsuri: organizarea, declararea și amenajarea pentru promovarea unor localități rurale din interiorul rezervației ca “localități turistice de interes local”, găsirea de surse de finanțare în vederea îmbunătățirii condițiilor de cazare, editarea și promovarea de materiale informativ-educative în limbi de circulație internațională, ghizi instruiți corespunzător din rândul membrilor familiilor asociate, etc.

Astăzi, în Rezervația Biosferei Delta Dunării, rețeaua Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ANTREC) cuprinde 20 de pensiuni omologate de la 1 la 5 margarete, cu un număr de 251 de locuri și deține contracte de colaborare cu 40 de alte pensiuni și alte structuri de cazare, unele dintre ele având condiții la standarde europene. ANTREC a îmbinat perfect turismul rural și ecologic cu tradițiile și cultura românilor, motiv pentru care mulți dintre turiști sunt atrași de frumusețea peisajelor, de viața în natură și de modul de viață al oamenilor din mediul rural.

Dezvoltarea turismului rural face parte din recomandarile făcute de reprezentanții Consiliului Mondial al Turismului și Călătoriilor (WTTC) cu ocazia prezentării primului raport de țară dedicat turismul românesc: "Exista potențial foarte mare ca România sa se desprindă de acest aspect sezonier al turismului de la Marea Neagră. Trebuie să acordati mai multa atenție turismului de afaceri, turismului rural și celui de sănătate din stațiuni”.

3.5.3. Dezvoltarea ecoturismului în Delta Dunării din punct de vedere al conservării mediului

Fiind o zonă protejată cu triplu statut internațional, turismul trebuie să devină o activitate organizată, practicată în grup sau individual și în condițiile unei colaborări srtânse între prestatorii de servicii și comunitățile locale cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ANTREC).

Activitățile turistice realizate cu precădere de operatorii de turism deținători de baze materiale, de ANTREC, sau de alți prestatori de servicii turistice din așezările rurale deltaice, se pot desfășura în perimetrul RBDD, numai cu avizul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

ARBDD, emite acordul și autorizația de mediu pentru desfășurarea activitaților în perimetrul Rezervației de către persoanele fizice si juridice, în condițiile legii și în concordanța cu cerințele conservării biodiversității și a structurilor ecologice specifice, incluzând și procedurile de stabilire a obligațiilor de mediu în procesul de privatizare. Totodată formulează recomandări și participă la elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, asigurând integritatea dimensiunii de mediu și a cerințelor ecologice în prevederile și orientările acestora. În cazul amplasării obiectivelor turistice noi sau dezvoltarea celor existente, ARBDD analizează studiilor de impact și formulează propuneri de completare, respingere sau aprobare a acestora.

În ce privește controlul, organizarea și dirijarea circulației turistice, se au în vedere la nivelul ARBDD:

Marcarea și semnalizarea zonelor strict protejate, a traseelor turistice, a locurilor de campare și a altor echipamente turistice.

Realizarea activității de monitoring a activității turistice prin: înregistrarea în baza de date a informațiilor preluate de la agenții ecologi referitoare la camparea în zonele aprobate pe teritoriul RBDD și a celor referitoare la cazarea la persoane fizice autorizate, precum și înregistrarea în baza de date a raportărilor agenților economici autorizați să desfășoare activități de turism pe teritoriul RBDD, date referitoare la numărul de turiști români și străini, sejur, înnoptări.

Reglementarea unui act normativ referitor la regulile speciale de navigație pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, reguli ce se aplică tuturor navelor și ambarcațiunilor de agrement ce navighează pe lacurile și canalele de pe teritoriul rezervației cu excepția brațelor principale ale Dunării.

Reglementarea unui act normativ referitor la regulile speciale de navigație pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, reguli ce se aplică tuturor navelor și ambarcațiunilor de agrement ce navighează pe lacurile și canalele de pe teritoriul rezervației cu excepția brațelor principale ale Dunării.

Pentru desfăsurarea turismului în condițiile de dezvoltare durabilă a zonei, un rol foarte important îl ocupă informarea turiștilor și educația populației locale. După instituirea RBDD, a fist necesar să se acționeze pe linia popularizării acesteia, a necesității protejării și conservării patrimoniului natural. Turismul durabil în RBDD impune organizarea unui sistem informațional pentru turiștii din țară și străinătate precum și de educare prin:

elaborarea și editarea de materiale (hărți, pliante, ghid turistic al Rezervației, cod de conduită pentru vizitatori, etc.

înființarea mai multor centre de informare și documentare ecologică, în prezent existând trei centre, la Sulina, Crișan și Tulcea.

realizarea unor cicluri de acțiuni de educație turistică și ecologică pentru populația locală insistând asupra necesității protejării și conservării mediului delatic.

Propuneri de dezvoltare durabilă a turismului în Delta Dunării

Influența turismului asupra vieții socio-economice a localităților din deltă, este în prezent mică din punct de vedere al veniturilor și al nivelului socio-cultural al băștinașilor, dar ar putea deveni, printr-o organizare corespunzătoare, o componentă de importanță majoră în creșterea nivelului de trai al populației.

În sensul dezvoltării ecoturismului rural în zone cu un real potențial turistic, dar cu o circulație turistică redusă, cum este cazul arealului Letea C.A. Rosetti, o propunere importantă cu șanse mari de reușită este inițierea unor proiecte cu obiectivul general de implementare și dezvoltare a acestei forme de turism prin înființarea unei structuri organizatorice de asociații familiale sau eventual PFA, care să dispună de toate condițiile pentru desfășurarea activității de turism, folosirea forței de muncă locale și organizarea unui curs de ghizi specializați în turismul deltaic.

Întrucât arealul deltaic este foarte bine adaptat formelor de turism de descoperire, de aventură, safari fotografic, se impune creșterea rolului educativ prin organizarea de excursii școlare, tururi de vizitare-documentare pentru simpatizanții mișcării ecologice, pentru cei interesați în studiul florei, faunei și ornitofaunei din rezervație.

În dezvoltarea ecoturismului în Delta Dunării, un rol important trebuie deținut de programele de publicitate și promovare a activității turistice specifice acestui gen. Programe pot fi susținute financiar sau eventual finanțate integral de către administrația publică locală, organizații și asociații de turism sau de agenții economici implicați în activitatea de turism. Tot în cadrul cadrul activității de promovare și publicitate se înscriu articolele publicate atât în presa internă cât și în cea externă prin care să se popularizeze eforturile de a face cunoscută Delta Dunării.

Deși adesea facilitățile turistice sunt în conflict cu scopurile conservării patrimoniului natural, turismul poate fi însă o forță pozitivă, care aduce beneficii zonelor protejate și comunităților locale dacă este administrat durabil. Turiștii au tendința de a căuta medii curate, liniștite, interesante și variate. Deci viabilitatea pe termen lung a turismului în Rezervația Biosferei Delta Dunării este dependentă de menținerea atracțiilor naturale, culturale și istorice a zonei.

Concluzii

Delta Dunării constituie o zonă turistică de mare originalitate în turismul românesc, iar în condițiile declarării acesteia ca rezervație a biosferei, activitatea de turism trebuie remodelată în sensul restructurării formelor de turism, a mijloacelor, căilor și spațiului de desfășurare, ca și promovarea pe piața turistică. Această restructurarea va avea ca scop final implementarea ecoturismului ca principală activitate turistică în arealul Deltei Dunării.

Pentru atingerea acestui misiuni unanim asumate, se pornește de la trei considerații axiomatice și anume:

Delta Dunării este o imagine de marcă a turismului românesc, poate cea mai importanta, care trebuie să frapeze și să ajungă să fie recunoscută universal;

Turismul organizat pe baze reale și reglementate constituie singura activitate economică practicabilă în deltă cu implicații reduse în ecosistemele locale;

Ecoturismul în special dar și agroturismul și turismul rural sunt premizele dezvoltării durabile și economico-sociale a asezărilor deltaice.

La momentul actual există o tendință clară spre un consum rapid al ofertei de recreere din deltă, care este greșit înțeleasă ca fiind principalul potențial turistic.

Acest studiu oferă obiective concrete și un set de instrumente pentru a încetini ritmul în care mare parte din resursele din Deltă sunt folosite pentru turism și recreere, dar și pentru a crește oportunitățile de valorificare a capitalului natural în beneficiul comunităților locale. O serie de concluzii se desprind și sunt prezentate mai jos sub conceptul de încetinire:

1. Deși Delta Dunării este recunoscută ca fiind una dintre primele atracții din punct de vedere al observării de păsări din Europa, această activitate încă nu este dezvoltată ca un produs turistic profesionist și nici promovată la întreaga ei capacitate; fiecare zonă trebuie luată în considerare pentru a dezvolta oferta ei specifică de observare de păsări;

2. O politică de încetinire trebuie implementată în toate zonele; cu toate acestea, în unele părți din Deltă (Murighiol), este nevoie urgentă de această politică;

3. Există cerere pentru identificarea unui partener local cu experiență și de încredere în fiecare zonă, care să fie capabil să promoveze interesele locale și să negocieze diverse soluții.

Practicarea și dezvoltarea viitoare a turismului în RBDD trebuie să aibă la bază o strategie de dezvoltare a unei oferte turistice complexe, dar și un program care să cuprindă măsuri și mijloace concrete de organizare pe principii ecologice și de revitalizare a acestuia.

În procesul de restructurare a activităților de turism, cercetarea are o contribuție majoră. Studiile intreprinse de-a lungul ultimilor ani au condus la următoarele concluzii constatându-se:

Studiind analitic repartiția teritorială a principalelor structuri și echipamente de cazare în perimetrul deltaic se remarcă faptul că acestea sunt dispersate neuniform și sunt concentrate pe anumite areal, și anume: mai puțin de jumătate din total sunt în interiorul deltei (Crișan, Roșu, Maliuc, Mila 35), diferența fiind dispusă lateral deltei ( Murighiol, Jurilovca, Mahmudia, Sulina și Portița);

Analizând resursele turistice și distribuția acestora în spațiu, pe baza unor criterii complexe s-au identificat, în afara zonalor protejate și în curs de reconstrucție ecologică, zonele turistice cu caracteristici structurale și funcționale diferite. Acestea sunt Mila 36-Mila 23, Matița-Bogdaproste (cea mai reprezentativă), Letea-C.A. Rosetti, Gorgova-Uzlina (a treia ca valoare turistică), Puiu-Roșu (a doua ca valoare a potențialului turistic), litoralul Mării Negre-Zona Sulina, Sf.Gheorghe, Dranov-Razim, Grindul Lupilor-Grindul Chituc și Chilia-Pardina.

Se mai pot remarca următoarele aspecte: lipsa unor spații suficiente de cazare și a locurilor amenajate pentru campare în zona litorală (Sulina, Sf. Gheorghe); absența unor spații de cazare autorizate în anumite zone cu un real potențial turistic Letea, CA Rosetti, Gorgova- Partizani; neintegrarea arhitecturală, peisagistică a unor amenajări turistice în mediul deltaic.

Studiul efectuat în această lucrare scoate în evidență strategia conform căreia conservarea naturii trebuie să fie regândintă și integrată în dezvoltarea regională și, în cazul Deltei Dunării, ecoturismul este principalul ingredient pentru un statut de conservare a naturii pe termen lung.

Bibliografie:

Autoritatea Națională pentru Turism – Strategia dezvoltării turismului în România, august, 2006

Bran Florina; Crețu Raluca Florentina, Probleme economice si ecologice ale Dunarii si Marii Negre Editia a II-a, 2002

Cristina Condulescu, Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucuresti, 2003

Dinu M. – Ecoturism.Coduri etice și norme de conduită ; București: CD PRESS, 2005

Doniță N. – Probleme privind conservarea ecofondului în România, în Prognoza și reconstrucția ecologică, Academia R.S. România, Filiala Cluj-Napoca, Subcomisia Om și biosferă, Cluj-Napoca, 1981

Direcția Județeană de statistică Tulcea – Anuarul statistic al județului Tulcea 2012 și Buletine statistice 2012

*** Ecoturism : principles, practices and policies for sustainability, UNEP, 2002

Fennell, D. – A content analysis of ecotourism definitions. Current Issues in Tourism, 2001

Ghincea Mioara – Valorificarea turistică a ariilor protejate. Studiu de caz: Parcul Național Domogled-Valea Cernei, în Comunicări de geografie, Editura Universității din București, 2003

Glăvan V. – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Ed. Economică, București, 2003

Hvenegaard,G.T. – Ecotourism: A status report and conceptual framework. The Journal of Tourism Studies, 1994

Hotarârea de Guvern nr. 248 din 27.05.1994

Institutul Național de Statistică al României – Anuarul statistic 2011 și Buletinele informative nr. 7-9 din 2012

*** Legea 137/1995 – Legea protecției mediului

*** Legea 5/2000 – Legea privind aprobarea PATN – secțiunea a III-a, Zone protejate Legea 462/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. – Rezervații și monumente ale naturii din România, Ed. Scaiul, București, 1992

Nistoreanu Puiu (coord.), Tigu Gabriela, Popescu Delia, Padurean Mihaela, Talpes Adela, Tala Madalina, Condulescu Cristina, Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucuresti, 2003, cap. 1

Primack R., Pătroescu Maria, Rozilowicz L., Iojă C. – Conservarea diversității biologice, Ed. Tehnică, București, 2002

Smaranda J.S.– Managementul turismului în arile naturale protejate, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

Statutul de organizare si functionare a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunari

Valentine, Peter S. – Tourism in Protected Areas: The Challenges and Opportunities, 1992

Wallace, George, and Susan Pierce. 1996. An Evaluation of Ecotourism in Amazonas, Brazil. Annals of Tourism Research, 1996.

www.coastlearn.org/eg/ecotourism.pdf

www.mmediu.ro

www.revistaturismo.com.br/artigos/eco-desenvsust.html

www.gov.ro/terenuri-transferate-sub-autoritatea-administratiei-rezervatiei-biosferei-delta dunarii

Bibliografie:

Autoritatea Națională pentru Turism – Strategia dezvoltării turismului în România, august, 2006

Bran Florina; Crețu Raluca Florentina, Probleme economice si ecologice ale Dunarii si Marii Negre Editia a II-a, 2002

Cristina Condulescu, Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucuresti, 2003

Dinu M. – Ecoturism.Coduri etice și norme de conduită ; București: CD PRESS, 2005

Doniță N. – Probleme privind conservarea ecofondului în România, în Prognoza și reconstrucția ecologică, Academia R.S. România, Filiala Cluj-Napoca, Subcomisia Om și biosferă, Cluj-Napoca, 1981

Direcția Județeană de statistică Tulcea – Anuarul statistic al județului Tulcea 2012 și Buletine statistice 2012

*** Ecoturism : principles, practices and policies for sustainability, UNEP, 2002

Fennell, D. – A content analysis of ecotourism definitions. Current Issues in Tourism, 2001

Ghincea Mioara – Valorificarea turistică a ariilor protejate. Studiu de caz: Parcul Național Domogled-Valea Cernei, în Comunicări de geografie, Editura Universității din București, 2003

Glăvan V. – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Ed. Economică, București, 2003

Hvenegaard,G.T. – Ecotourism: A status report and conceptual framework. The Journal of Tourism Studies, 1994

Hotarârea de Guvern nr. 248 din 27.05.1994

Institutul Național de Statistică al României – Anuarul statistic 2011 și Buletinele informative nr. 7-9 din 2012

*** Legea 137/1995 – Legea protecției mediului

*** Legea 5/2000 – Legea privind aprobarea PATN – secțiunea a III-a, Zone protejate Legea 462/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. – Rezervații și monumente ale naturii din România, Ed. Scaiul, București, 1992

Nistoreanu Puiu (coord.), Tigu Gabriela, Popescu Delia, Padurean Mihaela, Talpes Adela, Tala Madalina, Condulescu Cristina, Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucuresti, 2003, cap. 1

Primack R., Pătroescu Maria, Rozilowicz L., Iojă C. – Conservarea diversității biologice, Ed. Tehnică, București, 2002

Smaranda J.S.– Managementul turismului în arile naturale protejate, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

Statutul de organizare si functionare a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunari

Valentine, Peter S. – Tourism in Protected Areas: The Challenges and Opportunities, 1992

Wallace, George, and Susan Pierce. 1996. An Evaluation of Ecotourism in Amazonas, Brazil. Annals of Tourism Research, 1996.

www.coastlearn.org/eg/ecotourism.pdf

www.mmediu.ro

www.revistaturismo.com.br/artigos/eco-desenvsust.html

www.gov.ro/terenuri-transferate-sub-autoritatea-administratiei-rezervatiei-biosferei-delta dunarii