Stadiu Cunoasterii In Domeniul Agroturismului Si a Marketingului
CUPRINS
Introducere
1. Turism în zonele rurale.
1.1 Apariția turismului în România.
1.2 Evoluția și organizarea pe plan mondial a activităților de agroturism
1.3 Situația actuală a turismului rural din România.
1.4 Turismul rural în contextul economic actual….
1.5 Mediul rural ca destinație turistică.
1.6 Conceptul de turism rural și agroturism
2. Elemente de ordin legislativ și organizatoric
2.1 Categorii de facilități
2.2 Autorizarea ca agent economic
2.3 Tipuri de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare
2.4 Clasificarea pensiunilor
2.5 Protecția consumatorului
3. Marketingul turistic și importanța lui pentru turismul rural
3.1 Importanța marketingului turistic
3.2 Conceptul de marketing turistic
3.3 Realizări în agroturismul european
4. Cererea în agroturism
4.1 Cererea și consumul turistic
4.2 Circulația și fluxurile în agroturism
5. Oferta agroturistică în cadrul teritoriului românesc
5.1 Baza materială specific turistică – capacitatea de cazare
5.2 Particularități și resurse ale ofertei agroturistice
5.3 Elementele determinante ale ofertei județului Cluj
6. Perspectiva de dezvoltare a agroturismului în România
6.1 Comunitatea locală și agroturismul
6.2 Propuneri în dezvoltarea agroturismului
6.2.1 Considerații generale privind posibilitățile de dezvoltare
a agroturismului în spațiul rural
6.2.2 Măsuri și acțiuni pentru dezvoltarea turismului rural
6.2.3 Agroturismul și dezvoltarea social – economică a satului românesc
6.2.4 Studii și programe de finanțare a turismului rural
6.2.5 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a agroturismului
Bibliografie
51 pag
=== Stadiu Cunoasterii in Domeniul Agroturismului si a Marketingului ===
CUPRINS
Introducere
1. Turism în zonele rurale.
1.1 Apariția turismului în România.
1.2 Evoluția și organizarea pe plan mondial a activităților de agroturism
1.3 Situația actuală a turismului rural din România.
1.4 Turismul rural în contextul economic actual….
1.5 Mediul rural ca destinație turistică.
1.6 Conceptul de turism rural și agroturism
2. Elemente de ordin legislativ și organizatoric
2.1 Categorii de facilități
2.2 Autorizarea ca agent economic
2.3 Tipuri de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare
2.4 Clasificarea pensiunilor
2.5 Protecția consumatorului
3. Marketingul turistic și importanța lui pentru turismul rural
3.1 Importanța marketingului turistic
3.2 Conceptul de marketing turistic
3.3 Realizări în agroturismul european
4. Cererea în agroturism
4.1 Cererea și consumul turistic
4.2 Circulația și fluxurile în agroturism
5. Oferta agroturistică în cadrul teritoriului românesc
5.1 Baza materială specific turistică – capacitatea de cazare
5.2 Particularități și resurse ale ofertei agroturistice
5.3 Elementele determinante ale ofertei județului Cluj
6. Perspectiva de dezvoltare a agroturismului în România
6.1 Comunitatea locală și agroturismul
6.2 Propuneri în dezvoltarea agroturismului
6.2.1 Considerații generale privind posibilitățile de dezvoltare
a agroturismului în spațiul rural
6.2.2 Măsuri și acțiuni pentru dezvoltarea turismului rural
6.2.3 Agroturismul și dezvoltarea social – economică a satului românesc
6.2.4 Studii și programe de finanțare a turismului rural
6.2.5 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a agroturismului
Introducere
Satul românesc, ospitalitatea oamenilor, specificul românesc(arhitectură, bucătărie tradițională, port popular, muzică, artizanat, sărbători religioase și laice etc.), modul de viață tradițional și nu în ultimul rând, potențialul turistic al României, reprezintă câteva puncte de atracție a turiștilor care vor să poposească pentru câteva momente de neuitat, în timpul de altădată, după care în perioada actuală tânjesc tot mai mulți.
Azi, omul fiind înconjurat de procesele inovative, moderne, dar și folositoare de tehnologie, de stresul cotidian, de rutina zilnică, caută un refugiu în care găsește liniște, aer curat, alimente naturale, frumusețea și măreția naturii și unde poate descoperii viața de altădată de la țară, beneficiind în același timp și de o vacanță instructivă pentru ceilalți membrii ai familiei care nu au avut contact cu aceasta.
Contactul cu natura, absența aglomerărilor urbane, liniștea, și un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziție cu anonimatul urban, un sens al continuității și stabilității, al unei istorii vechi și vii, posibilitatea cunoașterii profunde a unei zone și a oamenilor satului, sunt câteva caracteristici ale turismului rural original, ce include și agroturismul.
Turismul rural este un factor de progres social, ameliorează nivelul de trai, întreține meșteșugurile, susține producțiile agricole, deschide spiritele și face să evolueze mentalitățile. Este o prioritate în dezvoltarea locală. El a evoluat și s-a diversificat în timp și spațiu, atât în ceea ce privește oferta, devenind o componentă a politicilor de dezvoltare rurală, cât și în ceea ce privește cererea, odată cu modificările de comportament (preferințe, obiceiuri) ale amatorilor de turism.
1. Turism în zonele rurale
1.1 Apariția turismului în România
Primele ”inițiative” și ”căutări” în ruralul românesc, având caracter turistic mai bine conturat, datează încă din anii 1920-1930, procesul fiind stopat, în formă incipientă, de evoluțiile ulterioare, nefavorabile din punct de vedere politic.
Între 1968-1975, au fost introduse forme de amenajare turistică, asemănătoare cu cele ale modelului francez (crearea asociațiilor locale ale gazdelor) și au fost identificate așezările rurale reprezentative din punct de vedere turistic, selecționate prin prisma valorilor etno-folclorice și culturale deținute și a atractivității cadrului natural. Astfel, în anul 1972, în urma unui studiu inițiat de Ministerul Turismului, au fost identificate 118 localități rurale al căror potențial turistic justifica promovarea lor în turismul intern și internațional. Dintre acestea în 1973, printr-o decizie promovată de același for au fost selecționate și declarate, experimental, sate de interes turistic, 13 localități rurale: Lerești, Rucăr, Fundata, Șirnea, Sibiel, Rășinari, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan-Vodă, Vatra-Moldoviței, Murighiol și Sf. Gheorghe, stabilindu-se cadrul de organizare, funcționare și îndrumare a activității turistice, precum și modalități de reclamă necesare promovării ofertei acestora.
Evoluțiile pozitive au fost, din păcate, de scurtă durată, ele fiind stopate de restricțiile impuse turiștilor stăini, în special cele care decurgeau din Decretul nr. 225 din 1974, care prevedea interdicții privind cazarea turiștilor străini în locuințele particulare. Acest fapt echivala, practic, cu anularea intențiilor de promovare a turismului rural și a agroturismului, în pofida existenței unor excepții de la decret (acceptate la solicitarea Ministerului Turismului), în cazul satelor Lerești, Rucăr, Sibiel și Murighiol. (Petrea Rodica, 2000)
După anul 1990, au început acțiuni de promovare a turismului rural și a agroturismului la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare și de cooperare internațională.
Primele întreprinderi turistice, în domenilui turismului rural și a agroturismului, s-au constituit în prosperele așezări rurale din culuarul Bran-Rucăr (Bran, Rucăr, Fundata), extinzându-se apoi și în alte regiuni. Astfel, prima casă din România care a obținut atestarea de pensiune agroturistică a fost vila ”Santa Maria” așezată pe o culme de deal, între crestele Bucegilor și Pietrei Craiului, având derept proprietar pe doamna Mioara Stoian. Astăzi, după un deceniu de activitate sunt cunoscute consumatorilor de turism un număr mare de pensiuni turistice și agroturistice omologate în circuitul ANTREC. Potrivit ANTREC (www.antrec.ro, data accesării 15.08.2006), în zona județului Cluj există un număr de 17 pensiuni agroturistice.
În anul 1990, sub auspiciile Ministerului Agriculturii, a fost înființată Comisia Zonei Montane (creată prin H.G.438/1990), sub conducerea dl.Radu Rey (care a încercat să reproducă modelul austriac, adică dezvoltarea activității agricole și în paralel a turismului rural), reorganizată în 1993, sub denumirea de Federația Româna pentru Dezvoltare Montană (FDRM), care a continuat activitatea de evaluare a resurselor din regiunile montane și de coordonare a dezvoltării socio-economice a acestora.
În anul 1994, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul programului ”Phare”, a fost înființată Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural din România (ANTREC). La scurt timp după formare, ANTREC a devenit organizația-fanion în procesul de relansare și afirmare a turismului rural și agroturismului românesc, ceea ce este și în prezent.
Un aport însemnat în promovarea turismului rural l-au avut și societățile comerciale cu activități în acest domeniu, precum, Fundația”Țara Dornelor” din Vatra Dornei, „Branimpex” din Bran, Asociația Turistică „Botiza”(Maramureș), Fundația Turistică”Agro-Tur OVR” din comuna Vadu-Izei (Maramureș), „Renașterea Satelor Românești”-Rădășeni (Suceava), „Trans Tour”S.R.L. din Praid (Harghita), S.C.”Drăguș” din Covasna etc.( Petrea Rodica, 2000)
1.2 Evoluția și organizarea pe plan mondial a activităților de agroturism
Inițial, prin turism rural se înțelegea “cazarea la cetățean”, care a rămas simbolul și prima formă de primire a turiștilor la țară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului sugerează și evocă, în același timp, ospitalitatea de care se bucură pelerinul sau turistul, aceasta reprezentând tocmai întâlnirea dintre locuitorul satului și turist.
Pentru activitățile agroturistice, Elveția a fost una dintre primele țări care, încă din anul 1884, prin exploatarea Alpilor Elvețieni, au denumit activitățile de turism rural “aventură turistică”. În această țară au fost din ce în ce mai multe zone asaltate de vizitatori, solicitând pentru cazare casele, pensiunile și hotelurile existente.
Primele forme organizate ale turismului rural au fost marcate o dată cu apariția, în secolul XIX, a asociațiilor turistice: Clubul alpin englez (1875), Clubul alpin francez (1874), Touring Club – francez (1890). Acestea aveau ca obiectiv principal pregătirea și organizarea unor excursii în munți (mai ales în Munții Alpi), apelându-se și la serviciile de cazare, masă și însoțitori, ale sătenilor acestor zone, apărând, astfel, primele forme de agroturism.
Turismul se dezvoltă mult la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, datorită, în mare parte, progresului tehnic înregistrat în transporturi (se dezvoltă rețeaua de căi ferate, drumuri modernizate, apar automobilul și avionul, ca mijloace de locomoție). Pe lângă acest factor, care în prezent determină variații ale mișcării turistice, prin modificările în dinamica și structura lor, au apărut factori și motivații noi, care influențează dezvoltarea turismului rural. Prin diferitele forme de acțiuni turistice, cum sunt weekend-uri, sejururi, vacanțe, excursii, circuite etc., se materializează contactul turistului cu ansamblul unui mediu diferit față de cel din care face parte.
În actuala etapă s-a pus problema organizării pe plan mondial a activității de turism rural. Înființată în anul 1975 – prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid – Organizația Mondială a Turismului (OMT) este instituția internațională guvernamentală de largă reprezentare a intereselor și pozițiilor statelor membre, ce a preluat experiența pozitivă de colaborare internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT).
Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate al Organizației Mondiale a Turismului este “promovarea și dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la înțelegerea internațională, la pace și prosperitate, ca și la respectul universal și la observarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.
1.3 Situația actuală a turismului rural din România
Referitor la situația actuală a turismului rural din România, se poate arăta că aceasta, poate fi analizată numai prin cunoașterea unei evoluții anterioare. Structura principalelor aspecte referitoare la această problemă poate fi redată astfel:
• Un prim aspect este acela că turismul rural reprezintă una din primele forme de manifestare a turismului în România. Astfel, o incursiune în timp, pentru a vedea cum s-au succedat formele de practicare a turismului, ar evidenția faptul că turismul rural a fost practicat, alături de drumeție, turismul nautic și turismul hipic, încă din cele mai vechi timpuri.
• Un alt aspect constă în caracterul spontan și uneori, periodic, care s-a menținut de milenii, până la jumătatea secolului XX; vizitele la rude și prieteni din localitățile apropiate, ocazionate de diferite momente din viața comunităților, cum au fost: nunți, cumetrii, botezuri, apoi participările la unele manifestări tradiționale anuale (nedei, urcatul și coborâtul animalelor la munte), la bâlciuri și iarmaroace (săptămânale, lunare și anuale), la hramurile unor biserici, schituri și mănăstiri etc., care au constituit tot atâtea acte turistice. Aceste tipuri de manifestări s-au perpetuat până în zilele noastre, păstrându-se nealterată forța lor de atracție, chiar dacă astăzi există oferte înlocuitoarea timpului liber mult mai numeroase (TV, discoteci etc.).
• În evoluția sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar niciodată de dispariție. Asistăm azi la un nou avânt – dintre cele mai mari – al turismului rural, generator de speranță. Motivații dintre cele mai diverse îi determină azi pe unii turiști să aleagă pensiunea rurală în locul altor destinații. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorința de libertate, de mișcare, creată de spațiile deschise ale ruralului și de lipsa unor programe rigide pe zile, ore și obiective; condițiile de preț și de structură ale meniurilor alimentare; calitatea elementului uman local, dispus încă a oferi unele elemente componente ale produsului turistic în mod gratuit sau aproape gratuit; specificul local tradițional și nu în ultimul rând, dorința de a intra în intimitatea vieții rurale, descrise cu multă încântare de numeroși poeți și scriitori.
• Turismul rural actual este o prezență activă pentru peste 207 localități și în peste 1075 de gospodării, în special din zona montană și premontană a României, dar nu numai.
• În mod practic, activitatea de turism rural este una complexă, aflată în conexiune directă cu celelalte activități locale. În mod absolut, în nici o localitate rurală, turismul nu poate fi disociat de viața economică, socială și culturală a colectivității, în mediul căreia se manifestă.
• Turismul rural se înscrie ca factor de determinare a dezvoltării unor activități conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe alte familii, decât acelea care dispun de pensiunea turistică. Fără a încerca o detaliere, de altfel pe care ar merita-o, totuși, “efectul multiplicator” al turismului, reprezintă unul din factorii foarte importanți, ce caracterizează efectele în lanț ce se produc. În măsura în care efectele pozitive sunt stimulate și ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate și diminuate, atunci poate fi găsită o ecuație a echilibrului, care își poate aduce contribuția la o dezvoltare durabilă a turismului rural (figura 1.1 și figura 1.2). ( Bran Florina, 1997 ):
Figura 1.1
REALITĂȚI ALE TURISMULUI RURAL CU EFECTE NEGATIVE
Figura 1.2
REALITĂȚI ALE TURISMULUI RURAL CU EFECTE POZITIVE
• Turismul rural are la bază și ca scop final o anumită eficiență economică, dar nu la nivelul prognozat de cei supraoptimiști, care nu țin seama de caracterul sezonier și complementar al acestei activități pentru gospodăria țărănească. Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul și i se oferă, se produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din exteriorul gospodăriei și a localității pentru susținerea turismului sunt foarte mari și aceste intrări implică ieșiri de bani pentru procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.). tocmai pentru aceasta este necesară întocmirea de balanțe care să evidențieze cu exactitate valoarea intrărilor și a ieșirilor pentru activitățile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepție eficiența economică a turismului rural.
• În final s-ar putea ajunge la o concluzie, cu următoarea formulare: “Turismul rural și în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie consumată, multă pasiune și mai puțini bani rezultați”.
• Totodată turismul rural reprezintă, în egală măsură, un factor creator de noi profesii pentru viața rurală (recepționer, bucătar, ospătar, ghid, fochist, manager etc.), deci se înscrie în categoria activităților creatoare de locuri de muncă, ceea ce nu este puțin. Aceasta cu atât mai mult cu cât problema locurilor de muncă este atât de acută pentru actuala etapă în România.
• Este de reținut rolul pe care activitățile de turism rural – sub presiunea turiștilor – îl constituie ca factor de promovare a culturii materiale locale, cât și a celei spirituale.
1.4 Turismul rural în contextul economic actual.
Susținerea promovării satului european, în turismul internațional, dar și la nivelul intern al țărilor cu patrimoniu rural deosebit este favorizată în principal de ( Bran Florina, 1997 ):
– cunoașterea elementelor patrimoniale care stârnesc interesul și curiozitatea turiștilor pentru a se bucura de alte condiții de viață și civilizație decât cele cu care sunt obișnuiți ; apar astfel posibilități deosebite ale creșterii numărului de turiști străini în zone turistice cu pondere redusă în turismul internațional;
– sistemul de fragmentare a concediilor și vacanțelor școlare pentru un sejur de 4-5 zile în mediul rural;
– alegerea de destinații turistice în țări învecinate sau mai îndepărtate ca urmare a unor facilități de trecere a frontierei , vamale , ale produselor turistice originale;
– continua dezvoltare a turismului cultural și susținerea de noi forme de manifestare ale acestuia , care au făcut să crească interesul față de valorile culturale ale satelor;
– solicitarea , tot mai mare a spațiilor de cazare cu confort modest de către turiști la prețuri accesibile, mai ales în pensiuni și popasuri turistice;
– diversificarea activităților de agrement din spațiul rural care a început să includă și unele sporturi de aventură , activități de cunoaștere a biodiversității naturale.
Dar în prezent spațiul rural românesc și în speță așezările rurale , trebuie cunoscute și în actualele forme considerate în dinamică și care se pot caracteriza prin
( Bold, I., ș. a., 2003, Ionașcu, Gh., 1995 ) :
– așezările rurale suportă accentuarea presiunii umane asupra spațiului înconjurător, consecință a extinderii structurilor urbane, a activităților industriale, din transporturi, comerț;
– așezările rurale se confruntă cel mai puternic cu efectele unor factori de risc naturali, care pun în pericol existența lor;
– așezările rurale necesită o gestionare și valorificare a întregului patrimoniu, natural, cultural, de mediu, mult mai atent;
– așezările rurale reprezintă un întreg unitar al consecințelor și interacțiunilor dintre om și mediu, arătând în modul cel mai vizibil implicațiile omului în degradarea acestuia;
– așezările rurale sunt supuse multor metamorfoze mai frecvent decât cele urbane, la nivel de extindere, structură, funcționalitate .
Politica europeană de păstrare a ocupațiilor agricole tradiționale , de sprijinire a meșteșugurilor, artizanatului, turismului, pornește de la ideea că satul ca formațiune social-economică se deosebește fundamental de oraș , satul trebuie să rămână expresia directă a conștiinței locale, a felului de a muncii și a modului de gândire și acțiune a generațiilor ce au alcătuit și alcătuiesc „locuitorii satului”.
1.5 Mediul rural ca destinație turistică.
Climatul creat de o societate în continuă schimbare, tot mai conștientă de aspectele ecologice, care reclamă o nouă calitate a viețiiși care ține seama de aspectele negative ale turismului masiv, a pus bazele renașterii turismului în zonele rurale.
Pentru a se putea vorbi despre fenomenul turistic dintr-o anumită zonă, este necesar să existe posibilități de cazare, turiștii contribuind astfel la dezvoltarea bogăției zonei.
Cealaltă componentă a produsului, ”zona rurală”, este apreciată ca fiind un spațiu cultural rezultat din relația dintre natură și activitatea umană de-a lungul a mai multe secole.Astfel, în zona rurală, urmele activității productive legate de sectorul primar, cum ar fii clădirile, modificările peisajului sau amenajarea și dezvoltarea teritoriului sunt încă prezente și active.
Dimensiunea economică, socială și culturală și atractivitatea turismului rural sunt date de imaginea satului și a spațiului rural, acestea constituind și principalele motive pentru care turiștii vin să își petreacă vacanța la țară.
Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate și continuitate pe plan intern, dar mai ales internațional.
Funcțiile spațiului rural definite de Carta Europeană a spațiului rural
Spațiul rural este definit prin intermediul mai multor criterii printre care principalele sunt (Niță I., ș.a., 2003) :
preponderența producției agricole (Franța);
ponderea populației agricole (SUA);
spațiile ce se găsesc în afara zonelor de mare diversitate (Germania);
gen de peisaj, teritoriu cultivat de om (Belgia).
Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafața continentului și sunt locuite de circa jumătate din populația totală. Dezvoltarea multifuncțională și susținută a mediului rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare parte a hranei Europei și importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată și durabilă a agriculturii și spațiului rural european, respectiv a Cartei Europene a Spațiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final fiind adoptat în aprilie 1996 ).
Sintetizându-se aceste coordonate recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (nr. 1296/1996) apreciează că spațiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă, care conține satele și orașele mici, în care majoritatea terenurilor este utilizată pentru agricultură, silvicultură și acvacultură, iar activitățile economice și culturale se referă la artizanat, servicii, mică industrie, activități de agrement etc.
Acest document , la care România a aderat fără reținere, trasează directivele în politica sectorială de promovare și dezvoltare rurală și în același timp, de protecție a patrimoniului rural natural , destinat vieții oamenilor.
Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spațiului rural european trebuie să aibă ca punct de pornire funcțiile multiple pe care le îndeplinește: funcția economică, funcția ecologică și funcția socio-culturală, având la bază următoarele principii:
situarea omului și nevilor sale în centrul obiectivelor și deciziilor în programele de dezvoltare;
protejarea valorilor societății rurale, îndeosebi a vieții familiale , tradițiilor, integrării tinerilor în spiritul comunității;
dezvoltarea identităților comunităților , sporirea implicării și responsabilității în administrarea valorilor locale;
protejarea specificului, tradițiilor culturale și istorice ale spațiului rural, promovarea la nivel regional și național;
crearea de facilități în scopul diversificării relațiilor rural-urban, dezvoltarea tradițiilor și relațiilor culturale ale populației.
Funcția economică pe care o exercită spațiul rural urmărește garantarea unui sistem de producție agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populației, respectiv: să asigure agricultorilor și familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor, să protejeze mediul înconjurător și să asigure regenerarea mijloacelor de producție pentru generațiile viitoare.
Funcția ecologică în condițiile în care apărarea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător a devenit scopul imperativ al umanității, această funcție urmărește:
să conserve resursele naturale ale vieții (solul, apa, aerul), care să fie valorificate într-o manieră judicioasă și durabilă;
să protejeze biotopurile și spațiile verzi, care au rol esențial în calitatea mediului înconjurător;
să întrețină și să protejeze peisajul natural ;
să conserve și să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică, diversitatea speciilor și cea a peisajelor naturale;
să asigure protecția animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare și în condiții ecologice adecvate.
Funcția socio-culturală are în vedere ca fiecare țară să acționeze astfel încât spațiul său rural să asigure și să dezvolte activitățile socio-culturale , în special prin viața asociativă locală și prin dezvoltarea relațiilor între populația urbană și rurală, folosind pe larg tehnologiile moderne de informare.
Spațiul rural prin componentele sale satisface un evantai de motivații: odihna și recreere, cunoașterea, practicarea sporului, cură de aer sau balneară, vânătoare și pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităților de loisir.
Indiferent de regiunea geografică în care se află, de epocă, de sistemul economic și tradiții sau nivelul de dezvoltare a tehnicii, spațiul rural are câteva elemente fundamentale comune (Niță I., 2003):
spațiul agricol (terenul cultivat, pășunile și fânețele);
așezarea rurală, cu un mod de viață și tradiții specifice;
grupul uman, respectiv populația.
În practică se folosește un singur indicator pentru-a deosebi așezările rurale de cele urbane și anume numărul de locuitori/ km2. La nivelul OCDE sunt considerate așezări rurale acelea în care densitatea populației nu depășește 150 loc./km2, iar la nivelul Uniunii Europene așezările rurale au o densitate de până la 100 loc./km2. În țara noastră, la nivelul anului 1999 densitatea populației era de cca. 100 loc./km2 în regiunile N-E și S și între 60-80 loc./km2 în restul regiunilor.
În România, așezările rurale dețin cca. 47% din fondul total de locuințe al țării, valoare ce depășește ponderea populației rurale din total, peste 95% din locuințe fiind proprietate privată. În acest context este necesară cunoașterea patrimoniului pentru cel aflat în viată.
Agroturismul, poate fi considerat un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, silvic, turistic, uman și tehnico- economic și poate contribui la dezvoltarea spațiului rural.
Alegerea destinației turistice este influențată de:
factorii naturali: așezarea geigrafică, relieful, vegetația, fauna, clima;
factorii culturali: limba, folclorul, arta, știința, politica;
elementul uman: mentalitate și ospitalitatea reflectate în atitudinea populației locale, a administrației și reprezentanților pazei și ordinii publice față de turiști;
infrastructura generală: telecomunicațiile, mijloacele de transport, serviciile bancare, structura și aspectul așezărilor, aprovizionarea cu apă și energie, canalizarea etc.;
facilitățile turistice: transporturi, mujloace de cazare, de alimentație, activități sportive, distracții, posibilități de informare.
Spațiul rural, implicit, satul cu gospodăria rurală, oferă o serie de motivații, dintre cere cele mai frecvente sunt:
reântoarcerea la natură, cunoașterea, curiozitatea, înțelegerea, creativitatea, odihna;
cura de aer și de fucte, consumul de alimente proaspete;
sportul vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile;
atracție și interes pentru activitățile practicate în aceste areale etc.(Marinela Ghereș, și colab., 2000)
1.6 Conceptul de turism rural și agroturism
Turismul rural este un fenomen nou și vechi în același timp.
Deși pare simplu să fie definită noțiunea de turism rural, ca turism ce se desfășoară în mediul rural, definiția nu include complexitatea acestei activități și diferitele forme și sensuri dezvoltate în diferite țări.
Conform unei tradiții mai largi, “turismul rural include o serie de activități, servicii, amenajări oferite de fermieri, țărani și locuitori din mediul rural, pentru a atrage turiști în zona lor, fapt ce generează venituri suplimentare pentru afacerile lor”.
Conform acestui concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau agroturismul, ci și actvitățile privind vacanțele în natură, excursii în zonele rurale, precum și turismul rezidențial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivități, recreere în aer liber, producerea și vânzarea de produse manufacturate și a produselor agricole etc.
Turismul rural este format din doi termeni: rural și turism cu sensuri foarte exacte ce trebuie cunoscute.
Dacă definiția clasică a turismului îl prezintă ca o ”activitate cu caracter recreativ și/sau sportiv, contând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere”, turismul rural este deci, turismul practicat în mediul rural, ca factor economic de dezvoltare locală, rezultând din serviciile prestate clienților în vederea satisfacerii nevoilor acestora (Bran Florina și colab.,1995).
Termenul de turism rural are înțelesuri variate acestea de multe ori fiind în funcție de teritoriul național.
În Finlanda, de exemplu, înseamnă, de obicei, închirierea unor cabane sau oferirea de servicii în mediul rural, tip hrană sau transport.
În Ungaria este utilizat termenul de “turism la sat”, indicând că singurele activități și servicii oferite în sate sunt incluse în acest tip de turism, respectiv: cazare la prețuri mici, implicarea în activități agricole sau în alte tipuri de activități locale.
În Slovenia cea mai importantă formă de turism rural este turismul la ferme al diferitelor familii, unde oaspeții locuiesc fie cu familia de fermieri, fie în case de oaspeți, dar vizitează ferma pentru a lua masa sau pentru a explora curtea fermei.
În Olanda turismul rural înseamnă, în special, camparea la ferme, unde majoritatea serviciilor oferite sunt legate de rute, cum ar fi: ciclismul, plimbări cu caii.
În Grecia turism rural înseamnă cazare în camere mobilate în stil tradițional, cu mic dejun tradițional – de multe ori preparat din produse realizate în casă.
Turismul rural este una din principalele priorități ale dezvoltării turismului în multe țări europene. România nu face excepție: turismul, în general, ce include și pe cel rural este una din ramurile de importanță ale economiei naționale, ce își propune dezvoltarea turismului în mediul rural în strânsă corelație cu economia locală, existând o strânsă legătură între turism și celelalte ramuri ale economiei locale și în mod special cu agricultura.
Privit din acest punct de vedere, turismul rural este o formă particulară de turism, mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază și suplimentare), cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de prelucrare a produselor agricole în gospodărie și de comercializare a acestora către turiști sau prin rețele comerciale), precum și modul de petrecere a timpului liber.
De aici se poate deduce că turismul rural este privit, în general, ca incluzând o gamă largă de elemente referitoare la cazare, activități, evenimente, sporturi, odihnă și recreere, cură de aer, instrucție și educație, tratament balnear etc., toate acestea dezvoltate într-o zonă caracterizată ca fiind rurală. Prin urmare este vorba de un concept ce include toate activitățile turistice desfășurate în ariile extraurbane. Așadar, acest concept de “rural” nu are aceeași semnificație în toate țările Europei.
Lane Bernard, președinte al Universității de Planificare a Dezvoltării Turismului Rural din Bristol, Anglia, afirma: “Prezintă oare turismul rural caracteristici speciale, intrinseci sau este vorba pur și simplu de turism localizat în mediul rural? Care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă turismul rural pentru a fi cu adevărat rural?”
În lista obiectivelor sunt incluse: contactul cu natura, absența aglomerărilor urbane, liniștea și un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziție cu anonimatul urban, un sens al continuității și stabilității, al unei istorii vechi și vii, posibilitatea cunoașterii profunde a unei zone și a oamenilor acelor locuri. Controlul local și păstrarea identității proprii sunt de asemenea, caracteristicile unui turism rural original.
Turismul rural este de fapt un fenomen de dată recentă. De mult timp – chiar decenii pentru multe țări europene – se practică fie spontan, fie organizat, activități turistice la țară. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a două motivații pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea și dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradițional (clasic).
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se definește ca fiind valorificarea turistică ( Glăvan, V., 1996, 1999 ):
– a spațiilor rustice, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a imobilelor rurale, a tradițiilor sătești, a produselor agricole;
– prin intermediul unor produse de marcă (consacrate), ilustrative ale identității regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități recreative, divertisment și diverse servicii;
– în scopul unei dezvoltări locale durabile și a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune socială oraș-sat.
Deși acționează în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt două concepte, care pentru unii autori reprezintă același lucru, iar pentru alții sunt două noțiuni diferite.
Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun, care scoate în evidență elementele de identitate, de incluziune, cât și elementele diferite, care le conduc la departajare, la diferențiere.
Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate desfășurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiție cât mai exactă a termenului de turism rural și care să fie utilizată în mod unitar pe tot continentul european, se confruntă cu numeroase probleme specifice.
În lipsa unei alte definiții adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii Europene și în afara acesteia, termenul îndeobște folosit este acela de “turism verde”, culoare-simbol, având sensul de a distinge această formă de turism de celelalte, cum sunt: “turismul alb” (sporturile de iarnă), “turismul albastru” (vacanțele la mare) și așa-numitul “turism al luminilor” (turismul urban). În acest fel, “turismul verde” poate fi definit ca o activitate turistică practicată atât în zonele rurale și în acele locuri de litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât și în zonele de dealuri și montane, care nu au o destinație specială privind practicarea sporturilor de iarnă, precum și în alte spații rurale. În toate aceste areale, “turismul verde” vine în întâmpinarea dorințelor vizitatorilor de a se integra ei înșiși mediului ambiant, natural și uman, precum și în implicarea directă a populației locale în prestarea de servicii către turiști.
Așadar, turismul rural este o formă de turism practicată în mediul rural, care folosește (ca structură de primire turistică) gospodăria agroturistică cu toate facilitățile ei. Ca atare în această formă de turism se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale și umane), ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice. Utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță etc. și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: de tranzit sau itinerant, cu valențe cultural-cognitive etc.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice, precum și la oferta turistică “standard” – de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural practicată în mediul rural care folosește ( ca structură de primire turistică ) gospodăria agroturistică cu toate facilitățile ei . Ca atare în această formă de turism utilizează pentru cazare și servirea mesei numai în pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural. Reprezintă cea mai eficientă cale de valorificare a resurselor locale existente în mediul rural.
Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la diferitele forme de turism legate de activitățile agricole și/sau de amenajările agricole ( Glăvan, V., 1996 ). Această formă particulară a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit. Uneori se face distincție și între agroturism și turismul la fermă, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire, ce pot fi închiriate turiștilor sau amenajate ca și cluburi de sănătate.
În concluzie, sfera de turism rural include activitățile de agroturism sau de turism la fermă. Turismul rural privește toate formele de turism practicate în spațiul rural, fiind vorba aici de activități în aer liber (echitație, pescuit, vânătoare, plimbări pe jos sau cu bicicleta, termalism, turism de sănătate), turism de cunoaștere (biserici, cetăți, diferite vestigii istorice), de descoperire a mediului natural (flora, fauna), de cunoaștere și înțelegere a culturii locale (folclor, tradiții populare), turism gastronomic etc.
În literatura de specialitate, română și din străinătate, prin utilizarea noțiunii de agroturism, se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică complementară agriculturii într-o localitate rurală.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, turistic, uman și tehnico-economic.
Se poate arăta că agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume ( Leescu, S., 2002 , Glăvan, V., 2001 ):
– consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;
– oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
– este o activitate economică complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;
– oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu o ospitalitate specifică;
– nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și supra-structură turistică sau pentru alte dotări de profil;
– se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;
– nu este compatibil cu turismul de masă.
Totodată este necesar ca agroturismul să devină o componentă a ecoturismului și ca atare, cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului, se pot aplica și în acest caz. Aceste principii pot fi delimitate astfel ( Glăvan, V., 2001 ):
– folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);
– reducerea supraconsumului și a risipei de resurse turistice;
– menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural;
– integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare națională, regională și mai ales, locală ;
– sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunității, dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
– implicarea comunităților locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de inițiativă, pentru dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale, de aici și rolul organizațiilor locale, ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociația Sătească de Turism Rural;
– consultarea specialiștilor și a publicului în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale, pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală, regională și cea locală;
– dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susținută prin pregătirea profesională, calificare, perfecționare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică, sociologică adecvată;
– promovarea marketingului în agroturism;
– cercetarea și monitorizarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, precum și a resurselor turistice.
Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului rural, dar cu cele mai mici implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și a comunității, în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.
Conceptul de agroturism (Buciuman, E., 1999) se circumscrie la nivelul gospodăriei, a fermei sau a exploatației agricole. El constă deci în organizarea activităților de primire a turiștilor si a tuturor serviciilor turistice la nivelul unității agricole. Agroturismul tratează fenomenul turistic doar în interiorul exploatației agricole. Desigur, între agroturism și turismul rural există o strânsă legătură pe multiple planuri, astfel:
(1). agroturismul este plasat spațial în mediul rural, prin urmare se integrează pe de-a'ntregul în turismul rural. De aici decurge sfera de cuprindere mai largă a conceptului de turism rural decât cea a conceptului de agroturism a cărui sferă este mai restrânsă;
(2).ambele concepte privesc o formă de turism care se deosebește fundamental de turismul clasic, comercial bazat, în principal, pe hotel și restaurant: turistul care vine în lumea rurală (localitate sau exploatație agricolă) intră în mod direct în contact cu această lume, cu valorile ei materiale, culturale, naturale, economice, sociale, etc.; turismul rural și agroturismul nu sunt numai o alternativă turistică ci și un factor esențial de dezvoltare economică a mediului rural în ansamblu și a exploatațiilor agricole în mod special;
(3). activitățile de turism rural și agroturism se împletesc, se completează și se susțin reciproc, constituind un domeniu ce trebuie organizat în mod specific ținând seama de specificitatea sa geografică, economică, socială, etc., de specificitatea produselor sale și de rolul pe care acestea trebuie să-l joace în dezvoltarea mediului rural.
Agroturismul este o îmbinare a activităților agricole cu serviciile turistice în interiorul exploatației agricole, care poate constitui "…o soluție complementară, de sprijinire directă a dezvoltării agriculturii, cu efecte pozitive atât de natură economică, cât și socială".
2. Elemente de ordin legislativ și organizatoric
Activitatea de turism rural și agroturism în România se desfășoară, în condiții legale, de către persoane fizice, asociații familiale și societăți comerciale.
Forma de organizare a turismului rural prin intermediul agenților economici rezultați în baza prevederilor Decretului Lege nr. 54/1990 și a Legii nr. 31/1991 privind organizarea și funcționarea societăților comerciale, conturează coordonatele înființării agenților economici cu vocație în desfășurarea de activități specifice mediului rural în zone cu vocație turistică. Scopul principal al acestor agenți este profitul pin valorificarea resurselor locale specofice activității de turism, care în mod implicit paticipă la dezvoltarea și implementarea turismuluui rural (Ministerul Turismului, 1995).
2.1 Categorii de facilități
Ordonanța 63/1997 prevede mai multe categorii de facilități care se acordă asociațiilor familiare, persoanelor fizice și societăților comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni:
– scutire de plata impozitului pe venit, pe o perioadă de 10 ani de la darea în funcțiune, a pensiunilor cu o capacitate de cazare de până la 10 camere inclusiv;
– plata la tariful stabilit pentru consumul casnic a energiei electrice, gazului metan și a serviciilor de telecomunicații de către pensiunile cu o capacitate de cazare de până la 5 camere inclusiv;
– consiliile locale pot pune la dispoziție, din terenurile disponibile, suprafețele de teren necesare construirii, dezvoltării exploatării de pensiuni (inclusiv pentru activități sportive);
– acordarea de prioritate la instalarea de linii pentru telecomunicații (telefon, fax, telex);
– asistență tehnică de specialitate din partea Ministerului Turismului și a asociațiilor profesionale;
– includerea garantată a ofertei turistice de pensiuni în materiale de promovare editate de Ministerul Turismului și de alte organizații de resort;
– prezentarea gratuită a ofertei pensiunilor în acțiunile de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din țară și din străinătate aparținând Ministerul Turismului;
– incuderea în programele instituțiilor de învățământ- cu profil de turism sau agricol- a problemelor specifice pensiunilor.
Ordonanța nr. 63/1997 prevede noi facilități dintre care cele mai semnificativear fi:
– acordarea de credite cu dobândă preferențială pe o perioadă de maximum 10 ani, pentru dezvoltarea și/ sau modernizarea capacităților de cazare.Dobânda suportată de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din nivelul dobânzii e pe piața bancară.
– acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite, precum și asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobândă preferențială, se vor face din Fondul special pentru dezvoltarea și promovarea turismului în limitele prevăzute de Ministerul Turismului .(Monitorul oficial, 1998)
2.2 Autorizarea ca agent economic
Potrivit Decretului-lege nr. 54/1990 dreptul de a desfășura activități de servicii turistice rurale îl au numai agenții economici autorizați. Deosebim persoane fizice autorizate, asociații familiale și societăți comerciale aând ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni calificate.
Denumirea asociației familiale se compune din numele de familie scris în întregime sau din numele de familie și inițiala prenumelui(Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului).Se achită o taxă pentru verificarea anteriorității firmei (adică, numele propus este deja utilizat de altcineva) și rezervarea firmei pentru o perioadă de trei luni (timp în care nimeni nu poate să-și aleagă același nume).
Autorizarea de funcționare propriu-zisă se eliberează de Primărie.Pentru obținere acesteia este obligatoriu să se facă dovada spațiului disponibil pentru primirea oaspeților prin prezentarea actului de proprietate.
Dacă pensiunea nu este mai mare de 5 camere, comform H.G. 364/1996 nu sunt necesare alte acorduri și vize.
După aztorizare se face înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului de la județ.
Numărul de ordine sub care este înmatriculată asociația familială și anul înmatriculării vor fi menționate pe toate actele emise. Acest tip de firmă nu necesită ezistența unui cont în bancă.
2.3 Tipuri de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare
Conform prezentelor norme metodologice, elaborate în conformitate cu prevederile art. 6 din H. G. nr. 1328/2001. în România pot funcționa următoarele tipuri de structuri de primire cu funcțiuni de cazare turistică, clasificate astfel:
hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1, stele;
hoteluri- apartament de 5, 4, 3, 2, stele;
moteluri de 3, 2, 1, stele;
hoteluri pentru tineret de 3, 2, 1, stele;
hosteluri de 3, 2, 1, stele;
vile de 5, 4, 3, 2, 1, stele;
bungalouri de 3, 2, 1, stele;
cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit de 3, 2, 1, stele;
sate de vacanță de 3, 2, stele;
campinguri de 4, 3, 2, 1,stele;
spații de campare organizate în gospodăriile populației de 3, 2, 1, stele;
popasuri turistice de 2, 1, stele;
pensiuni turistice urbane de 5, 4, 3, 2, 1, stele;
pensiuni turistice rurale de 5, 4, 3, 2, 1, flori (margarete);
apartamente sau camere de închiriat în locuințe familiale sau în clădiri cu altă destinație de 3, 2, 1, stele;
structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe nave fluviale și matitime de 5, 4, 3, 2, 1, stele.
2.4 Clasificarea pensiunilor
Pensiunile turistice sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare de până la 20 de camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și condiții de pregătire și servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt pensiuni turistice care asigură o parte din alimentația turiștilor cu produse proasprte din producția proprie.
Potrivit H.G.nr. 58/1997, clasificarea este obiect de activitate al Oficiului de Autorizare și Control în Turism(O.A.C.T.) și astfel de oficii funcționează la :Cjuj, Baia-Mare, Arad, Deva, Miercure-Ciuc, Târgoviște, Buzău, Craiova, Iași, Bacău și Constanța.
Documentația pentru obținerea certificatului de clasificare cuprinde:
– cerere-tip de luare în evidență pentru practicarea turismului rural; Conform H.G. 364/1996, asociațiile familiale și persoanele fizice se exceptează de la obligativitatea obținerii autorizării și avizelor de tipul celor prevăzute la ultimele trei poziții ale documentației de clasificare în anexa la cererea top, cu condiția ca pensiunile respective să aibă minimum 5 camere de cazare;
– cerere pentru eliberarea certificatului de clasificare (către O.A.C. T.);
– schița privind structura, amplasarea și nominalizarea camerelor;
– fișa de preyentare a pensiunii, cu înscrierea tuturor criteriilor minime, conform OMT 20/1995 și precizarea, în dreptul fiecăruia, a momentului de îndeplinire, în funcție de tipul de pensiune și de numărul de stele solicitat;
– copie după autorizația de funcționare;
– copie după certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului;
Se obțin următoarele:
proces verbal privind verificarea criteriilor de clasificare;
certificatul de clasificare potrivit Legii nr. 145/1994;
fișa privind încadrarea nominală a spațiilor de cazare pe categorii.
Condițiile care stau la baza clasificării trebuie respectate pe întreaga peroiadă de funcționare.
Categoria de clasificare a pensiunii este dată de numărul de stele sau flori (margarete) la care au fost încadrate cele mai multe dintre camere.Prin urmare pot exista camere încadrate la o categorie inferioară sau chiar cu o margatetă peste categoria de încadrare a pensiunii.
După obținerea certificatului de clasificare se afișeajă la loc vizibil, cum ar fii în holul de la intrarea în casa rezervată oaspeților.
Declasificarea și retragerea certificatului de clasificare se propun în urma constatărilor făcute de reprezentanții O.A.C.T.(ex.: neasigurarea apei pentru spălat sau a unei temperaturi minime în camere de 180C pe timp de iarnă ).(Marinela Ghereș, 2003 pag 37-39)
2.5 Protecția consumatorului:
Prin H.G. nr. 41/1996 au fost adoptate normele specifice care trebuie rrespectate privind accesul, evidența și asigurarea securiții turiștilorîn structurile de primire turistică. Dintre acestea se amintesc:
obligația de a aduce dinainte la cunoștința oaspetelui tariful de cazare:
asigurarea completării formularului Fișa de anunțare a sosirii și plecării turiștilor de către oaspeți, încă din momentul sosirii.
Nu trebuie să se furnizeze releții și informații cu privire la șederea oaspeților fără acordul lor, iar întrucât camera constituie reședința temporară a oaspeților și, în consecință, acest spațiu este invoilabil, nu se poate intra neinvitat decât în legătură cu cearea condițiilor de ședere a oaspeților.( Marinela Ghereș, 2003 )
3. Marketingul turistic și importanța lui pentru turismul rural
3.1 Importanța marketingului turistic
Inițial, ideea de marketing s-a axat pe produsele de larg consum. Până cu puțin timp în urmă, marketingul nu era prezent în întreprinderile de servicii, de aceea întreprinderile de servicii și, în special, cele turistice, au mers în spatele întreprinderilor din sectorul industrial în utilizarea planificării strategice de marketing. În cazul industriei turistice, acsest lucru este datorat faptului că, până nu demult, această industrie era formată din mici întreprinderi care nu acordau atenție marketingului și pentru care aplicarea lui era scumpă. Pe de altă parte, dezvoltarea industriei turistice, caracterizată de creșterea volumului de cereri, a făcut ca multe întreprinderi să nu considere necesară utilizarea marketingului.
De curând, marketingul de servicii a înregistrat o dezvoltare importantă. O serie de împrejurări au evidențiat necesitatea aplicării marketingului în cadrul diverselor servicii.Aceste împrejurări sunt:
importanța economică în volum și în activitate, a sectorului terțiar;
dinamismul sectorului;
intensificarea competenței în servicii datorată, în multe cazuri, dezorganizării acestora;
existența unei cereri mai exigente și segmentate care caută fiabilitate și o prestare de servicii adaptată necesităților specifice.(Blanca Garcia Henche,2004, după Santesmases,2001 pag 103)
Importanța marketingului în turism este o realitate în plin avânt ca practică a întreprinderilor , ca un element- motor al unei dezvoltări progresive și ca orientare care dorește să se adapteze la necesitățile consumatorului într-un cadru competitiv, caracterizat prin crescânda globalizare a piețelor și continua dezvoltare a sectorului turistic. De exemplu, în Spania, majoritatea organizațiilor turistice nu fac marketing și dacă îl fac, utilizează puține elemente din cele pe care le înglobează mixul de marketing. Până de curând această formă de acționare a adus mult succes, dar de câțiva ani, există semne evidente de preocupare crescândă a turiștilor pentru contactul cu natura, vacanțele active și de îndepărtare de piețele eglomerate cu oferte standardizate.
Cercetările de marketing realizate în Spania se axează, în special, pe studii asupra cererii turistice și a ofertei.
Există diferite studii ale Secretariatului General de Turism pentru analizarea cererii la nivel general, printre care se numără: Dinamica distribuției cererii turistice în teritoriul spaniol (1981), Constuirea unei matrițe origine-destinație a fluxurilor turistice Europa- Mediterana, ca orizont 1995 (1988). Secretariatul a mai realizat studii privind cererea pentru diverse tipuri de cazări și gradul de satisfacere a turismului, dintre care amintesc: Cererea turistică în taberele de turism (1987), Studiu al cererii extrahoteliere în Spania (1986), Gradul de satisfacere a cererii turistice, naționale șistrăine, în relație cu produsul turistic spaniol(1990) și Studiul privind nivelul de satisfacere și dorințele turistului străin în ceea ce privește produsul spaniol (1987).
Provocarea marketingului turistic spaniol constă în a înlocui vacanțele care se desfășoară după vechiul model prin formele de turism alternativ care apar cu atâta forță în contextul european (turism rural, turism cultural, turism activ, turism bazat pe divertisment, cumpărături, sănătate) Blanca Garcia Henche,2004, după, Diaz Martin, 1997 pag 107-110)
Conform Secretariatului de turism (1992), oferta turistică este alcătuită din: resurse (legate de natură, istorie, cultură etc.), servicii și echipamente, care vor da naștere produsului turistic, capabil să satisfacă motivațiile și așteptările unui anumit segment de piață, unindu-se cu un preț, cu niște canale de distribuție, și cu promovarea.
Landa (1990), bazându-se pe Studiul privind nivelul de satisfacere și dorințele turistului străin în ceea ce privește produsul spaniol (1987), identifică deficiențele produsului turistic și pledează pentru o mai mare diferențiere a acestuia, deoarece este perceput în mod similar cu cel al competitorilor spanioli din perimetrul mediteranian. Ca alternativă, propune lansarea unui nou produs de calitate mai bună.
În ceea ce privește cererea, unul din primele studii a fost realizat de Guitart, în 1983, care a analizat punctele forte și punctele slabe ale Spaniei ca produs turistic, luând ca bază gradul de satisfacție al turiștilor referitor la Spania. Tot Secretarialul General de Turism a realizat diverse studii de cerere de produse: Turism cinegetic în Spania (1985), Studiu economic al turismului de golf în Spania (1986) și studii privind imaginea turistică a Spaniei: Evaluarea promovării și publicității turistice Spaniei în străinătate (1987), Studiu sociologic privind imaginea și poziționarea hanurilor turistice printre clienții străini (1990). Blanca Garcia Henche,2004 pag 111-114)
În România se remarcă studiile făcute de Marinela Ghereș: „Agroturism în zona Munților Trascău. Satul Râmetea”, „Strategii de marketing în turismul rural”, „Studii privind oferta miztă:agroturismul și turismul rural în județul Cluj”, iar dintre teze de doctorat: „Dezvoltarea comerțului din mediul rural în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană”- Chitu Ioana Bianca, 2005; „Dezvoltarea completă a spațiului rural din județul Ilfov” – Pârvu Anca Cristina, 2003; din domeniul cibernetică economică „Strategii și modele de dezvoltare pentru zona Munților Apuseni” – Gârbovean Ananie, 2005.
Obiectivul principal al marketingului în turism constă în promovarea acestei activități în diferite zone, stațiuni sau localități de interes turistic, în scopul realizării unei mai bune eficiențe economico-sociale. (Oscar Snak.,2001)
3.2 Conceptul de marketing turistic
Marketingul turistic poate fi explicat atât într-o accepțiune economică largă (de exemplu, la nivelul unei stațiuni), cât și în cadrul unui areal economic mai restrâns (la nivelul unui hotel, restaurant etc.). În aceste condiții, conceptul de marketing turistic macroeconomic, reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri și servicii turistice la nivelul întregii economii naționale, al unei regiuni, zone sau stațiuni turistice, putându-se efectua evaluarea acestor procese economice.
În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic, reprezintă funcția marketingului prin care se urmărește o realizare a profitului pentru o întreprindere turistică.
Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o parte componentă a unui sistem socio-economic complex, care include un ansamblu de componente intermediare, care influențează rezultatele.
De aici reiese că marketingul în turism este un marketing integrat, atâta timp cât trebuie să cuprindă și să integreze activitățile publice (macromarketing) și pe cele private (micromarketing).
Marketingul în turism are anumite particularități care se referă în special la caracteristicile produsului turistic, elemente ce reprezintă elemente de bază în derularea activităților turismului rural local, după cum urmează (după Bădiță M., ș.a. 2002):
– complexitatea produsului compus și caracterizat de o vastă gamă de factori ce cuprind caracteristicile ambientului și servicii ce se referă la toate experiențele și activitățile turismului din momentul păstrării domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;
– intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective determinate de funcțiile și motivațiile (ce diferă substanțial) prin care turiștii se raportează la produsele sau serviciile aparent identice;
– incertitudinea prețului compus (complex), exceptând pachetele preconfecționate;
– importanța economica și socială a produsului pentru comunitatea umană fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic-valutar;
– imposibilitatea transportului produselor și a serviciilor ce le compun
și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;
– importanța subiectivă a produsului care transformă valoarea sa
economică deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar șj
necesitatea timpului liber după o lungă perioadă de muncă și oricum după o lungă așteptare;
– importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului
înțeles că vacanța, aceasta reprezentând simbolul cel mai caracteristic al statutului
individului și a gradului de integrare în grupul căruia îi aparține);
– marketingul turistic este un marketing integrat nu numai datorită naturii specifice produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare concertată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterii politice din acest sector.
Exemple de definiții ale marketingului turistic:
– Jost Krippendorf (Elveția) definește marketingul turistic ca fiind adaptarea sistematică și coordonată a politicii întreprinderii turistice pe plan local, regional, național și internațional spre satisfacerea optimă a nevoilor anumitor grupe determinate de consumatori și obținerea unui profit.
– Eugeniu Nicolescu (România) definește marketingul turistic ca fiind aceea politică promovată de o întreprindere de turism care, pirn cercetarea permanentă a condițiilor pieței (consumului turistic), atât prezente, cât și de perspectivă, urmărește să determine adaptarea continuă a ofertei proprii la aceste condiții în vederea satisfacerii optimale a cerințelor și a realizării, pe această bază, a unei activități economice rentabile.
Orientarea de marketing a activității economice a întreprinderilor turistice înseamnă:
– receptivitate față de cerințele pieței, garanția desfășurării unei activități utile constituind-o tocmai orientarea către nevoile turiștilor, către cerințele pieței;
– cunoașterea riguroasă a acestor cerințe;
– capacitatea de adaptare a activități la evoluția cerințelor de consum, la dinamica pieței, flexibilitate înmecanismul de funcționare a unităților economice;
– inventivitate, spirit creator, preocupări pentru înnoire și modernizare;
– viziunea unitară asupra șirului de activități care alcătuiesc ciclul economic complet al produselor și serviciilor;
eficiență maximă. (Oscar Snak., 2001)
3.2 Rolul Uniunii Europene în potențarea turismului rural
Diversitatea regiunilor din care este alcătuită Europa constituie un factor de îmbogățire a integrării europene, dar este, de asemenea, un exponent al inegalităților sale economice. Uniunea s-a angajat să ajute la reducerea acestor diferențe prin acțiuni specifice și sprijinind, în mod deosebit, acțiunile întreprinse de statele membre și de propriile autorități regionale.
Recunoașterea instituțională a diversității existente în Uniunea Europeană prin crearea Comitetului Regiunilor a însemnat un pas decisiv pentru dezvoltarea fizionomiei regionale europene. Această potențare politică și instituțională a rolului regiunilor din Uniunea Europeană s-a completat cu aplicarea măsurilor destinate corectării dezechilibrelor economice și sociale existente din punct de vedere sectorial și, în special, teritorial.
Diferitele măsuri de corectare a dezechilibrelor încearcă să mențină în țările europene populația care trăiește la țară, din două motive fundamentale:
necesitatea menținerii unei structuri umane în mediul rural ca bauă în exploatarea familială;
diversificarea activităților economice, atunci când cele pur agrare devin insuficiente pentru a menține niște venituri corespunzătoare celor obținute din desfășurarea activității productive în alte sectoare.
În anii ”90, instanțele comunitare aplică turismului rural un tratament ferm și de durată. Acest tratament se aplică printr-o optică dublă:
Agrară: ca activitate ce poate să contribuie la îmbunătățirea veniturilor agricole și a condițiilor de viață, de lucru și de producție în exploatările agricole;
Turistică: ca expresie a noilor forme de turism, cu acceptare tot mai mare în cadrul cererii europene. La început, perspectiva agrară a avut o pondere mai mare decât cea turistică, deoarece s-a produs o dezvolzare mai amplă a politicii agrare comunitare.
Punctul de referință comun al diverselor organe comunitare în momentul abordării strategiilor de turism este ca aceasta să se realizeze pornind de la o examinare globală. Comisia stabilește ca măsurile adoptate de Administrațiile publice în acest domeniu să aibă ca obiectiv crearea produselor turistice integrate, deoarece cazarea, prin ea însăși, este insuficientă pentru captarea unei cereri care își bazează așteptările pe o experiență turistică integrală.
Toate problemele menționate de Comitetul regiunilor în documentul din 2 februarie 1995 au ca obiect trecerea de la o economie selectivă, caracterizată prin autonomizarea ofertei individuale, la o adevărată exploatare rațională, asociativă și patrimonială a bogăției turistice. În 1994, s-a format un grup de 10 experți, provenind din principalele asociații europene de turism rural, al căror obiectiv era definirea și armonizarea criteriilor de calitate la scară europeană. La sfârșitul lui 1994, grupul de experți a schițat niște simboluri ale diverselor tipuri de turism în mediul rural: „ vacanțe la țară”, „vacanțe la ferme”, „ apartamente și case de vacanță”, „campinguri la țară”, „vacanțe călare”,deși în 2001 această simbolistică era deja unanim folosită de întreprinderile europene de turism rural.(Blanca Garcia Henche,2004)
3.3 Realizări în agroturismul european
În țările Uniunii Europene (UE) agroturismul nu este un fenomen nou, astăzi însă relansarea dezvoltării regiunilor rurale și diversificarea formelor de turism fac ca potrivit datelor statistice un european din patru să își petreacă vacanța la țară, respectiv circa 250 de milioane de oameni călătoresc anual în Europa.
Spania
Spania este liderul lumii în industria turismului și principala destinație pentru turiștii eoropeni care călătoresc spre Mediterană.
Acum 30 de ani, locuri din Benidarm Llaret de Mar și Torremallinas erau pitorești, dar sărace (sate de pescari). Marea explozie a turismului a schimbat aceste sate în stațiuni litorale întinse, mod de satisfacere a ceea ce părea o cerere indeterminabilă din partea altor țări europene. La început, aceste stațiuni erau potrivite nevoilor. Astfel, s-au construit clădiri cu camere mici, pereți subțiri și design interior primar.
Creșterea standardelor de viață, de calitate a mediului, a făcut ca aspirațiile de vacanță a europenilor vestici să devină mai sofisticate. La sfârșitul anilor ”80 relatările ziarelor despre poluarea mărilor, contaminarea apei și plajele murdare din Spania au început să se înmulțească și să fie cunoscute în țări tradiționale în emiterea unui mare flux turistic spre Spania.(Marinela Gereș, 2003 pag 64-66)
Germania
Tipul cel mai de succes este închirierea unei locuințe pentru turiști în cadrul fermei agricole. Societatea de agricultură din Germania (DLG) colaborează pentru extinderea activității acordând atestare caselor care întrunesc condițiile de dotare, condiții în cadrul gospodăriei și posibilități de destindere.( Marinela Gereș, 2003 pag 64-66, după Davidson,1992)
Există o singură marcă națională, cea eliberată de DLG, mărci regionale (Schleswig-Holstein) și o serie de mărci în proiect (Rheinland-Pfalz). Nu există tarife reglementate.
În ceea ce privește volumul ofertei, în Germania sunt între 10.000-50.000 adăposturi rurale. .( Marinela Gereș, 2003 pag 64-66 după, Burton,1991)
Singurele ajutoare publice vin din partea Lander-ului, și nu sunt atribuite de alte organizații.
Belgia
Tipurile existente sunt cazarea în case independente în aceeași gospodărie, cazarea în casa țăranului cu posibilitatea de a servi masa și de camping.Nu există o cartă a calității, normele de calitate fiind prevăzute în Decretul din 16/6-1981, iar prețurile sunt libere.
Există o serie de reglementări în ceea ce privește denumirea (Gîtes de Wallone) și marca Comisariatului de turism din Belgia (Felourag) care este obligatorie și o serie de mărci asociate (Ultra).
Ajutoarele publice constau în subvenții de la numeroase provincii pentru finanțarea adăposturilor, subvenții de la regiuni: 30% pentru finanțarea adăposturilor rurale; pentru Fetourag subvenții de la Comunitatea fanceză 30%, bonificații în ceea ce privește dobânda de la UE; Vlaamse Federație, fonduri de la UE și de la Banca Agricolă Belgiană. .( Marinela Gereș, 2003 pag 64-66 după Candela, 1996)
Danemarca
Este interesant de observat că majoritatea gospodăriilor oferă activități suplimentare, cum ar fi ciclism și călărie, pescuit, lucru în gospodărie, animale, posibilități de joacă pentrucopii, tenis, produse de casă, cursuri de artizanat și olărit și altele. În prezent există organizații care comercializează agroturism: două oficii de turism și Uniunea Națională (Național Association for Farm Tourism), fără marcă. Cele trei organizații publică împreună o broșură care include 300 de ferme agroturistice. Pentru particulari nu există nici o finanțare directă. .( Marinela Gereș, 2003 pag 67, după Neagu, 1995)
Olanda
Campingul în ferme este varianta cea mai răspândită a turismului în Olanda. Limitele sunt stabilite de către Ministerul mediului și de consilii și legea privind agricultura și posibilitățile de destindere și merg până la un maximum de 5 sau 10 corturi. Cel mai frecvent există o piață interioară.
Cunoscut este Stichting Vrije Recreate- cazare la fermă, fără marcă, acest organism privat nebeneficiind de nici un ajutor public. Este compus din 102 locuințe; 769 de campinguri la ferme. Mai existăși Vereniging Recreație by de Boer care practică prețuri libere și beneficiază de subvenții de la regiune având 190 de locuințe cu o cameră, 23 locuințe de grup și 23 de campinguri la ferme.
Italia
Agroturismul are o tradiție importantă în Italia. În 1985 Ministerul Agriculturii a publicat Legea Macro 730/87 care reglementează agroturismul în întreaga țară și acordă autorizare, pentru ca agroturismul să se dezvolte în regiuni în concordanță cu propriile tehnici, caracteristici, respectând propriile cerințe, propria dezvoltare și fondurile proprii.
Cazarea în casele țăranilor e prezentă în regiunile pionier din regiunea Alpilor, unde ospitalitatea este legată direct de serviciile de servire a mesei. Sistemul legislativ cere ca produsele produse în fermă să depășească 40% din cele folosite pentru prepararea mesei. Alte 40% trebuie să provină din regiunea respectivă. În acest fel se garantează complementaritatea acestei activități. Trebuie subliniat faptul că 90% dintre fermele care oferă agroturism își vând propriile produse incluzând și cele artizanale. Comercializarea se face de către organizațiile agrare care coordonează publicarea pliantelor, promovarea și pregătirea unor studii de cercetare la nivel național. .( Marinela Gereș, 2003
4. Cererea în agroturism
4.1 Cererea și consumul turistic
Două concepte, aparent similare, caracterizează cererea agroturistică. Pe de o parte este vorba de cererea agroturistică propriu-zisă, iar pe de altă parte, de consumul agroturistic.
Cererea agroturistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, în spațiul rural, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație Consumul agroturistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistică, pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică din spațiul rural.
Motivația turistică cuprinde, în esență, trebuințe, impulsuri, intenții, valențe și tendințe specifice, având caracter personal, influențat de o mulțime de factori, între care mediul geografic, atitudinile față de acesta și față de propria persoană, scopul conștient, ca răspuns pragmatic la trebuințe.
Cu referire la motivația turistică, în ultima perioadă, în literatura de specialitate (Stăncioi A.F., 1999) este uzitat conceptul modern de “turist nou”. Acest termen identifică tipul ideal de turist, care prezintă următoarele caracteristici:
– dorința de a fi cât mai independent în locuința aleasă pentru a-și petrece vacanța;
– o experiență bogată în domeniul călătoriei;
– mai multe cunoștințe despre mediul înconjurător și problemele lui;
– o mare flexibilitate în aranjamentele turistice;
– mai multă grijă pentru sănătate;
– mai multă sensibilitate față de calitatea serviciilor.
Piramida motivațională umană este structurată, în linii mari, astfel:
– motivația socială (de adeziune, identificare cu alții, apartenență la grup, comunitate culturală) se identifică în nevoia omului de a căuta grupul, de a se integra în acest grup;
– motivația cognitivă (de cunoaștere, înțelegere, descoperire) se identifică în nevoia de a cunoaște tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, istorie, civilizație;
– motivația de concordanță între cunoaștere, simțire și acțiune, ce contribuie la integrarea personalității și se regăsește în acțiuni turistice cu caracter coparticipativ, în nevoia de refugiu în locuri liniștite din mijlocul naturii;
– motivația de repaos și reconfortare, ajunsă pe primul loc în ierarhia motivațională, satisfăcută printr-un complex de condiții și mijloace, în afara reședinței permanente;
– motivația estetică exprimă tendința spre frumos, spre artă, cultură și civilizație, spre peisaje și activități inedite din spațiul rural.
Consumul turistic se poate realiza în mai multe etape, în timp și spațiu:
a) înainte de deplasarea spre locul de destinație turistică, dar legat de acesta (exemplu: procurarea echipamentelor specifice);
b) în timpul deplasării spre locul de destinație (exemplu: transportul turistic);
c) la locul de destinație (cazare, masă, agrement, tratament).
Din analiza produsului turistic rural românesc, se observă că aceasta poate răspunde pe următoarele căi trebuințelor turiștilor (Nistoreanu, P., 1999)
conține soluții la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare de viața zgomotoasă, afecțiune, documentare, satisfacere a unor hobby-uri etc.);
rezolvă anumite stări de disonanță cognitivă, completând informația (din presă, TV, radio, școală etc.) și eliminând tensiunile dintre cunoștințele anterioare aparent contradictorii.
Cererea agroturistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, în spațiul rural, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație Consumul agroturistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistică, pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică din spațiul rural.
Toate caracteristicile de calitate prezentate aici pot fi interpretate și ca factori de care depinde nivelul cererii de servicii turistice.
În mod sintetic se poate arăta că elementele impulsative ale cererii în agroturism determină în mare parte alegerea unei destinații turistice sau a alteia (Nistoreanu, 1999):
– factorii naturali: așezarea geografică, relieful, peisajul, vegetația, fauna și clima;
– factorii generali ai existenței și activității umane trecute și prezente: limba, mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, știința), politica, economia;
– elementul uman – atitudinea populației locale față de turiști, a prestatorilor, administrației și reprezentanților pazei și ordinii publice etc.;
– infrastructura generală: transporturi și comunicații, structura și imaginea așezărilor, aprovizionarea cu apă și energie, canalizarea, telecomunicațiile etc.;
– echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentație, activitățile sportive, distracțiile, informațiile etc.
Dar, în turismul rural, tendințele motivaționale de investigare a calității produselor pot fi încă adâncite și prin cunoașterea patrimoniului culinar în zonele cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroalimentare. Însușirile alimentelor posedă, pe lângă calitățile nutritive, igienice, psihosenzoriale și calități simbolice, specifice regiunilor turistice cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroalimentare. Calitățile simbolice sunt date de patrimoniul culinar existent în mediul rural și care, de-a lungul generațiilor în zonele teritoriale rurale, reprezintă o moștenire culinară considerată simbolică. Acest patrimoniu culinar, poate fi încadrat în structura simbolismului alimentar, și se poate manifesta în diferite forme ( Glăvan, V., 1999 ):
– prin cunoașterea patrimoniului culinar al unei regiuni, care se identifică cu comunitatea locală, marcându-se în acest fel un “aliment emblemă”;
– prin nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări, care sugerează (indică chiar) stilul de viață al comunității locale și alte elemente sociale, semnalându-se în acest caz un “aliment marcat de clasă”;
– prin transmiterea unor informații semnificative, concomitent cu consumul alimentu-lui, în acest caz se semnalează denumirea de “aliment, ca semn de comunicare”;
– prin prezentarea anumitor alimente, care constituie elemente importante și cu un prestigiu simbolic (de exemplu, vinul dintr-o anumită regiune viticolă, vânatul dintr-o zonă cu tradiție etc.),constituind, astfel, un “element simbol”.
Față de toate aceste probleme, pentru actuala etapă patrimoniul culinar local din România nu este la nivelul unei reputații corespunzătoare posibilităților, prin care să se identifice tradiția regiunilor rurale și sub acest aspect. Pe de altă parte, sistemul alimentar a fost supus dinamismului etapelor istorice, prin care și pentru situația țării noastre s-au schimbat obiceiurile alimentare în zonele rurale.
În acest context se poate semnala faptul că paralel cu patrimoniul culinar și meseriile artizanale din mediul rural reprezintă un aspect potențial în atragerea turistică. Se pot astfel distinge trei grupe de meserii artizanale (Bălinișteanu, 2002):
– Artizanii tradiționali care fabrică și comercializează obiecte tradiționale cu folosință domestică sau agricolă (rotari, dogari, împletitori, olari, șelari, meserii legate de îmbrăcăminte etc.). Meseria lor este cel mai adesea o tradiție familială sau comunitară; clientela se găsește în sat sau în satele învecinate. Printre acești artizani tradiționali, unii au lucrat în cadrul sistemului cooperatist de artizanat cu administrație centralizată, de la care primeau materia primă și sugestii de design și care asigura distribuția produselor finite.
– Artizanii de artă, adesea de origine urbană și cu pregătire specializată (de ex. Academii de artă), în cazul acestora creativitatea se unește cu tehnicile tradiționale, iar clientela este urbană și de categorie socio-profesională ridicată.
– Lucrătorii manuali care nu fabrică obiecte, ci propun servicii mai mult sau mai puțin complexe: coafor, instalator, reparator de aparate electro-menajere, zidar, tâmplar, electrician, brutar, mecanic auto etc. Clientela se găsește în sat și în satele vecine.
Asemeni întregii societăți rurale, artizanatul tradițional cunoaște transformări profunde în urma cărora anumit număr de activități vor dispărea, ceea ce reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al unei țări, iar altele se vor menține cu prețul unor adaptări uneori dificile (mai ales la nivelul investițiilor). Apar nevoi noi, tehnici noi, iar meseriile tradiționale se transformă: este cazul meseriilor din construcții și din alimentație.
Acele meserii care erau până nu demult meserii obișnuite devin meserii rare: odată cu pierderea piețelor tradiționale, dispare și motivația existenței lor. Artizanii bătrâni continuă să-și exerseze meseria, dar, după ei, activitatea riscă să se stingă deoarece nimeni nu preia ștafeta. Și totuși, în momentul în care aceste meserii devin rare, apare o nouă cerere, in consecință artizanatul este reevaluat și chiar supraevaluat: țesutul, broderia, confecționarea bundițelor din piele brodate și îmblănite etc.
În meseriile tradiționale pluriactivitatea reprezintă o regulă: artizanul este în același timp agricultor sau tăietor de lemne sau angajat. Dealtfel pluriactivitatea a permis menținerea până în zilele noastre a majorității meseriilor tradiționale. Cea mai mare parte a noilor meserii îl acaparează și mai mult pe artizan. Ele impun mai multe investiții și mai mult profesionalism. Răspunzând unei cereri turistice în spațiul rural care este în creștere, ele pot deveni treptat activitatea principală.
În aceste condiții, patrimoniul culinar poate fi considerat un instrument al dezvoltării turistice rurale. Ca atare patrimoniul culinar trebuie să fie considerat produs turistic și totodată, un reper alimentar teritorial, motiv pentru care este necesar să se încadreze în oferta turistică rurală. Deci, se pune problema redescoperirii și reafirmării patrimoniului culinar în spațiul rural, pentru a cărei rezolvare un rol important revine populației rurale, care trebuie să se implice în valorificarea patrimoniului culinar. Formele culinare regionale, circuitele turistice gastronomice, manifestările festive prilejuite de lansarea sau consolidarea prestigiului unui produs agroalimentar local, alte acțiuni de informare pentru produse agroalimentare, reprezintă elemente încadrate în strategiile dezvoltării agroturismului.
Sub acest aspect, turismul rural poate fi considerat ca un mediu prin care se poate cunoaște și comercializa un produs agroalimentar. Totodată, se poate identifica și scoate în relief specificitatea patrimoniului culinar, care constituie un element esențial în cadrul pieței turistice locale.
Pentru materializarea acestor probleme este necesară cunoașterea principiilor de strategie alimentară, ce trebuie respectate de către operatorii turistici din mediul rural și anume: inventarierea tuturor elementelor de patrimoniu; colaborarea și cooperarea tuturor operatorilor din mediul rural; reconstituirea ofertei alimentare într-un context istoric și teritorial; existența și protejarea ofertei alimentare specifice zonei, alături de adaptarea acesteia la cerințele clientelei eterogene; comunicarea privind patrimoniul culinar și stimularea creativității etc.
Tot specific unei zone, putem adăuga sistemele de sărbătorire a unor ocupații, concretizate prin produsele agroalimentare obținute; de exemplu, tradiția ocupației în oierit, sărbătoarea culesului viilor sau a vinului, sărbătoarea apicultorilor etc.
4.2 Circulația și fluxurile în agroturism
Reprezintă manifestarea efectivă a cererii turistice. În ultimele trei decenii, cererea agroturistică internă și internațională a cunoscut o permanentă tendință de creștere, constituindu-se ca o condiție obligatorie a dezvoltării economice, sociale, politice și spirituale a popoarelor.
Principalii indicatori ai circulației turistice și implicit agroturistice sunt: număr turiști, din care români și străini, număr zile turist, pentru români și străini și gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacității de cazare totale, din care români și străini.
Diversitatea și valoarea potențialului agroturistic, precum și dezvoltarea continuă a structurilor specifice, au impus României o destinație turistică importantă în rândul țărilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice .
Tabel nr. 1
Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2004
Tabel nr. 2
Capacitatea de cazare turistică.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2004
Tabel nr. 3
Structurile de primire turistica cu funcțiuni de cazare turistică și capacitatea de cazare turistica, pe categorii de confort.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2004
Tabel nr.4
Sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu funcțiuni de cazare turistică.
Sursa:Anuarul Statistic al României, 2004
5. Oferta agroturistică în cadrul teritoriului românesc
Oferta agroturistică cuprinde: resursele naturale și antropice, echipamentul de “producție” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale, destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activități specifice, infrastructura turistică și structurile de primire, condițiile de comercializare (prețuri, tarife, facilități etc.).
5.1 Baza materială specific turistică – capacitatea de cazare
Capacitatea de cazare reprezintă elementul esențial al bazei materiale turistice de care este dependentă dezvoltarea activitților turistice.Se remarcă o evoluție în timp a categoriilor de cazare, pornind de la componenta clasică, vila (existentă încă din perioada antică romană), cabana(unitate adaptată turismului montan), hotelul.În perioada postbelicăa fostb reconsiderată o altă formă de cazare tradițională- hanul turistic-devenit motel prin adaptatrea funcțională la specificulturismului automobilistic, popasul turistic, adaptat de asemenea unui turism de masăcu o mobilitate accentuată rutieră. O trăsătură comună a acestora era apartenența la proprietatea de stat, chiar dacă unitățile sub aspect organizatoric erau utilizate de diferite instituții turistice sau neturistice.După 1990, se remarcă apariția altor forme de cazare care țși datorează existența și funcționalitatea unor instituții private ( pensiuni turistice, sate de vacanță, pensiuni familiale legate de turismul rural, bungalow).
Caracteristicile principalelor categorii de cazare:
Hotelurile constituie principala formă de cazare cere s-a impus în ultimele patru decenii.Se caracterizează printr-o mare putere de adaptare, pune la dispoziția clienților o gamă variată de servicii. Este o reflectare afidelă a turismului unei țări. Clasificarea hotelurilor este în funcție de:
– gradul de confort, ceea ce înseamnă nu numai componentele legate de camere și dependințe ci și un pachet de servicii oferite (sub aspect numeric și calitativ) prin intermediul unui personal numeros și calificat. după 1990, România a trecut la sistemul de clasificare accidental, cu 5 stele;
– după mărime. Se detașează următoarele categorii: hoteluri mici, sub 50 de locuri, mijlocii, 50-200 locuri, mari, 200-500 locuri, peste 500 de locuri;
– perioada de funcționare și durata medie a sejurului; avem hoteluri cu funcționare permanentă și hoteluri cu funcționare sezonieră apoi hoteluri cu sejur scurt(1-3 înnoptări), hotelurile din stațiunule climaterice montane cu sejur ce oscilează între3 și 10 înnoptări, hoteluri de cură din stațiunile balneoclimaterice cu sejur ce depășește 10 zile, ajungând chiar până la o lună.
Vila (case de odihnă sau tratament), reprezintă o categorie tradițională, amplasată în stațiuni balneoclimaterice și climaterice montanecare au ca destinație:tratament, odihnă, agrement. Sunt construcții cu caracter definitiv, cu capacități de primire până la câteva zeci de locuri, cu un grad de confort redus, materializat prin camere cu mai multe paturi(trei, patru) decât în cazul hotelurilor și fără prezența grupurilor sanitare în cameră.Au rol excusiv de cazare.
Motelul ( hanul turistic) ca formă modernă de cazare pentru un turism foarte dinamic, legat de circulația rutieră automobilistică, a avut ca precursori în etapa preindustrială, hanurile și popasurile de poștă. Motelul se individualizează prin amplasament,capacitate, mod de organizare a componentelor în ansamblu și prin funcționalitate. Astfel, avem moteluri amplasate în lungul principalelor artere rutiere; moteluri amplasate în lungul arterelor rutiere majore, dar legate de stațiuni balneoturistice și de mari centre urbane; și moteluri având amplasare legată de trasee transcarpatice la intrare (ieșire) din zona montană. După mărime, motelurile au de la căteva zeci de locuri până la puțin peste 100. Edificiile sunt puțin dezvoltate pe verticală, cu cel mult două nivele (parter, etaj), cu parcări ăn fața camerelorla care accesul trebuie să se facă din exterior prin intermediul unui palier. Serviciile oferite de moteluri sunt sumare, în condiția unei medii a sejurului de o noapte.
Cabanele au devenit de la sfârșitul secolului XIX unități de referință pentru zona montană propriu-zisă și erau numite atunci case de adăpost. Trebuie reconsiderate anumite caracteristici ale cabanei în raport cu noile exigențe ținând de confort, acces și nu în ultimul rând personal calificat, dar mai ales dedicat muntelui. Cabana ca unitate de cazare tradițională și cu specific oferă cele mai puține facilități.
Se pot detașa câteva categorii de cabană: cabane aparținând stațiunilor, situate la poalele unor masive montane, amplasate în circurile glaciale, situate în zona subalpină și alpină (cabane de culme sau creastă),amplasate în stațiuni sau în lungul unor importante căi de circulație rutieră, cabane accesibile prin mijloace de transport pe cablu și/sau simultan prin șosele modernizate, cabane accesibile pe drumuri forestiere sau șosele montane alpine sau doar prin poteci turistice.
Aici se încadrează și refugiile alpine (construcție ușoară, bine ancorată pentru a rezista în condițiile de iarnă cu vânturi puternice, de mici dimensiuni co o singură încăpere și lipsită de personal) și cabanele silvice de vânătoare, care sunt construite și amenajate de organele silvice și servesc turismului cinegetic dar și piscicol.
Bungalourile sunt structuri de cazare turistică de capacitate redusă, realizate, de regulă, din lemn sau materiale similare. Sunt amplasate în perimetrul campingurilor, satelor de vacanță, ca unități independente în cadrul unor stațiuni sau zone turistice sau ca spații complementare pe lângă alte structuri de cazare turistică.
Unitatea de tip casuta include grupurile de casute turistice care nu sunt complementare la un alt tip de structura de primire turistica cu functiuni de cazare (camping, hotel etc.) si care au receptie si o conducere administrative comuna.
Campingul (popasul turistic) se caracterizează prin complementaritate, datorită sistemului de funcționare sezonieră. Este format dintr-un complex de construcții ușoare (căsușe cu două, patru locuri) dispersate într-un areal perimetral, închis și are suprafețe pentru posibilitatea de instalare a corturilor, la care se adaugă componenta de primire, îndrumare și repartizare a turiștilor, precum și unități comerciale cu profil alimentar. Sunt conectate la rețeaua electrică, apă și canalizare.
După 1990, în contextul liberalizării și adeseori legiferării inițiativelor particulare, au luat naștere categorii turistice de mici dimensiuni, dispersate pe spații întinse, atât în cadrul așezărilor dar și al unităților naturale aparținând predominant spațiului carpatic, pensiunile-gospodării rurale. Regiunea carpatică concentrează mai mult de 3/4 din numărul de locuri cumulate de pensiunile familiale rurale( peste 3900), dispersate în peste 110 localități din 20 de județe aparținătoare, localități amplasate în regiuni cu un potențial natural complex, dar și cu un patrimoniu turistic antropic în cadrul căruia se detașează fie obiective cultural istorice, dar mai ales aparținând de civilizația și cultura tradițională rurală. Se remarcă o difuzie în spațiu dar și o vizibilă coậncentrare la nivelul unor județe și localități:Maramureș, cu 25 de localități, totalizând mai mult de 800 de locuri, în pensiuni, gospodării rurale; Brașov, cu 10 localități cu peste 1100 de locuri; Suceava cu 11 localități cu peste 350 de locuri; Bistrița Năsăud cu 9 localități și mai mult de 200 de locuri; Covasna cu 10 localități, totalizând peste 100 de locuri. ( Nicolae Ciangă, 2002)
5.2 Particularități și resurse ale ofertei agroturistice
Principalele particularități ale ofertei turistice și implicit agroturistice sunt: complexitatea, rigiditatea și substituirea ( Olteanu, V., 1994, Snak, O., 1994 ).
Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracțiile agroturistice și elementele funcționale. În funcție de motivația dominantă a consumatorilor, clasificarea unei astfel de oferte turistice poate fi: de vacanță, cultural, de afaceri și balnear.
Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la variațiile sezoniere etc.
Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel sezonier.
Dotată cu diverse și spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul țării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o floră și o faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă și arhitectură, România poate satisface, prin resursele sale turistice mai sus menționate, preferințele diverselor segmente ale cererii turistice interne și internaționale.
Resursele turistice cuprind ansamblul atracțiilor turistice naturale și antropice dintr-o zonă, regiune sau țară. În România cadrul natural este bogat, variat, și complex, cu o structură peisagistică deosebit de spectaculoasă. Complexitatea potențialului turistic, ca și gradul său de atractivitate, în general sunt în strânsă corelație cu formele de relief și cresc progresiv, de la câmpie către munte.
Studiile de specialitate au relevat că, în țara noastră, condițiile de climă constituie un factor important de cură, fapt ce a condus la apariția climatoterapiei, ca mijloc terapeutic, cu ajutorul elementelor climato-geografice. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă și temperatura aerului).
Valoarea turistică a vegetației crește și prin existența unor specii declarate monumente ale naturii, ca și a rezervațiilor cu caracter științific.
Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanță prin valoarea sa cinegetică sau estetică. Fondul cinegetic este reprezentat, pe plan internațional, prin varietate, densitate, dar, mai ales, prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziții internaționale.
Dunărea și Delta Dunării sunt de asemenea, două elemente de primă mărime și de universalitate în oferta de agroturism.
Resursele turistice antropice sunt reprezentate prin patrimoniul cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente, care, prin specificul lor, pot fi și sunt considerate unicate mondiale. Aceste resurse ale patrimoniului cultural am putea spune, chiar, că sunt de două ori valoroase: în primul rând, că “documentele” – arheologice, istorice, arhitectonice, de artă populară – care exprimă complet și complex caracteristicile epocii în care au fost create, gradul de dezvoltare al tehnicii și al artei, dezvoltarea socială, chiar situația politică ș.a.m.d.; în al doilea rând, fiecare dintre acestea se constituie în obiectul de arhivă sau piesă muzeală, care devin argumente în cunoașterea sau înțelegerea unei epoci, unui eveniment sau fenomen.
La toate acestea putem adăuga bogăția de obiceiuri și datini, folclorul, portul, popular, limba, ospitalitatea poporului român etc., precum și atracțiile create de mâna omului contemporan .
Oferta „agroturismului" se deosebește de cea clasică, specifică turismului tradițional, prin (Ionescu, 2000):
– originalitate, specificitate și o largă diversificare în raport cu zona etnofolclorică, aria geografică, obiceiurile și tradiția fiecărei gospodării care prestează această formă de turism dar și cu paleta largă de produse agro-alimentare ce diferă de la o localitate la alta și în cadrul aceleiași zone;
– prezența în meniuri a unor produse agricole locale, unele chiar cu „tentă" ecologică;
– adresabilitatea largă a ofertei turistice locale din mediul rural, care poate satisface, chiar în același spațiu, o paletă mare de motivații: odihnă și recreere, educație, instrucție, cunoaștere, practicarea unor sporturi, a drumeției etc;
Agroturismul dă posibilitatea cunoașterii mai bine a spațiului rural cu toate valențele sale naturale, spirituale și ocupaționale, de către populația din mediul urban.
Sub aspectul costurilor din partea turiștilor, oferta agroturistică este avantajoasă față de cea clasică, fiind cu mult sub nivelul tarifelor acesteia.
Totodată referitor la piața mondială care este un receptor al ofertei românești se consideră necesar a se cunoaște următoarele aspecte (Nistoreanu,1999):
– pozitive, cu referire la:
– există fluxuri de turiști posibile de a fi atrase;
– turiștii sosiți în România apreciază cazarea în alte spații decât cele hoteliere;
– imaginea turistică a țării este bună.
– negative, cu referire la următoarele aspecte:
– nu există o preocupare notabilă de reverberare a imaginii produsului turistic românesc în general pe piața mondială și cu atât mai puțin a celui din spațiul rural;
– sunt insuficiente materialele promoționale ce se distribuie pe piața externă;
– nu există un logo consacrat.
Soluția lansării satului românesc ca produs turistic o constituie un demers de marketing care să situeze în centrul său produsul pe de o parte și omul (turistul) pe de altă parte.
5.3 Elementele determinante ale ofertei județului Cluj (care cuprinde 74 de comune și 417 sate):
Informații generale:
– așezare: în partea nord-vestică a României, în centrul Transilvaniei, în bazinul Someșului Mic;
– vecini: la nord-Maramureș; la nord-vest-Sălaj; la est-Bistrița Năsăud; la vest-Bihor; la sud-Alba;
– suprafața: 6.674 km2 (respectiv 2,8 % din teritoriul țării);
– populație: 684383 locuitori, la data de 1 iulie 2003.
– orașe: CLUJ- NAPOCA -reședință de județ, principal centru industrial și cultural al țării, pe terasele Someșului Mic, cu un trecut glorios reflectat în vechile sale clădiri și străzi, dar și un prezent pe măsură punctat de multe resurse recreative);
Câmpia Turzii; Dej; Gherla; Huedin; Turda.
– cuprinde 74 de comune și 417 sate;
– relieful: este predominant deluros (2/3 din suprafața totală), restul aparținând spațiului montan (ce în sud-vest coboară în trepte aproape netede). Se află la contactul a trei mari unități naturale: Munții Apuseni (reprezentați de masivele Gilău, Muntele Mare, Bihor, Vlădeasa-cu vf. Vlădeasa de 1.838 m, coborând la 227 m la ieșirea Someșului din județ, Trascău-o porțiune restrânsă), Podișul Someșan (în partea nord-vestică a județului cu dealuri mai înalte și împădurite), Câmpia Transilvaniei (denumire ce se referă la funcția ei predominant cerealieră, dar și la prezența dealurilor rotunjite cu pante domoale și altitudini de 500 m, în sud-vestul județului);
– clima: este continental moderată, ce se caracterizează prin veri răcoroase și ierni mai puțin aspre, existând două sectoare climatice princiale: a zonei muntoase și a zonei deluroase, în funcție de compartimentarea reliefului, cu precipitații variabile și vânturi dominante din vest, nord-vest;
– cursurile de apă: aparțin bazinului Someșului Mic, orientat spre sud-vest și nord-est, care colectează numeroși afluenți: Someșul Cald, Someșul Rece, Nadăș, Borșa, dar și bazinului Arieșului-parțial, cu aflueții Iara, Hășdate.
Obiective turistice
– munți
Munții Gilău (Muntele Mare) -ocupă primul loc ca importanță și suprafață și sunt încadrați, la sud, de Valea Arieșului, iar la nord de cea a Someșului Mic.
Caracteristica remarcabilă este netezimea culmilor, care adesea apar sub forma unor adevărate câmpii, larg vălurite și compartimentate de văi;
Munții Bihor- reprezentați de masivul Vlădeasa (de 1.838 m), alcătuit predominant din roci vulcanice. Pietrele Albe din acești munți (de 1.557 m, niște calcare) formează abrupturi spectaculoase, constituind o insulă de alb în oceanul de pădure (declarate rezervație naturală). Pitorescul locurilor este completat de gospodăriile risipite ale satelor ce urcă până aproape de culme.
– chei si defilee
Cheile Turzii-(la 8 km de Turda), un splendid peisaj carstic. Râul Hășdate a tăiat în calcare jurastice un mare culoar de peste 3 km lungime. Culoarul este străjuit de stânci abrupte, care se înalță până la 350 m. și adăpostesc cca. 60 de peșteri. Aici se întâlnesc numeroase specii de fluturi și cca. 1.000 de specii de plante (cel mai mare număr din România, raportat la suprafață), unele dintre ele unice în lume. Datorită acestor bogății Cheile Turzii formează o rezervație complexă (geologică, floristică, faunistică, arheologică) și sunt declarate monumente ale naturii;
Cheile Turenilor-o rezervație naturală;
Cheile Someșului Cald- au aspecte sălbatice, cuprind peșteri și formează canioane;
Valea Drăganului- peste 35 km lungime;
Defileul Crișului Repede- începe din localitatea Ciucea.
– lacuri
Lacul Legii- rezervație faunistică lângă satul Legii( comuna Geaca) un domeniu preferat al lumii păsărilor de baltă migratoare;
Lacul Știucii- rezervație ornitologică, (la 4-5 km de Gherla), o „Delta în miniatura”;
Lacul Geaca- rezervație ornitologică, (la 3 km nord-est de Mociu), pe șoseaua Cluj Napoca-Reghin, cu specii rare de păsări;
Lacul Fântânelor- pe cursul superior al Someșului Cald, antropic cu scop hidroenergetic;
Lacul Floroiu- (la 20 km de Valea Drăganului), antropic cu scop hidroenergetic;
Lacul Tarnița- antropic cu scop hidroenergetic;
Turda -antropo-salin, ce formează complexe lacustre;
Cojocna -antropo-salin, ce formează complexe lacustre;
Ocna Dejului -antropo-salin, ce formează complexe lacustre;
Sic -antropo-salin, ce formează complexe lacustre.
– rezervatii si monumente ale naturii
Fânațele Clujului- (la 3-4 km nord de Cluj Napoca), rezervație botanică unde se întâlnește o lume vegetală stepică foarte complexă (specifică Asiei și Europei răsăritene);
Suatu -(la 26 km est de Cluj Napoca), rezervație botanică cu caracter de stepă.
– stațiuni
Beliș Fântânele- stațiune climaterică permanentă, (la 1.350 m altitudine, la 25 km de Huedin, pe DJ 161B de la Huedin). Lacul de acumulare oferă numeroase posibilități de agrement. Amatorii de schi pot utiliza pârtiile naturale din apropiere (zăpezile abundente se mențin până primavara tarziu). Comuna Beliș oferă posibilități de cazare în ferme agroturistice;
Băișoara -(la 55 km de Cluj Napoca), pe versantul estic al masivului Muntele Mare (la 1.385 m altitudine). Beneficiază, în medie, de 171 zile cu zăpadă și este foarte solicitata de amatorii sporturilor de iarnă. Se remarcă posibilitățile de vânat și pescuit;
Baile sarate-Turda, stațiune balneoclimaterică, (la 350 m altitudine și la 4 km de Turda și 30 km de Cluj Napoca);
Băile Băița -stațiune balneoclimaterică (la 1 km de Gherla și 43 km de Cluj Napoca);
Băile Cojocna- stațiune balneoclimaterică (la 20 km sud-est de Cluj Napoca).
– vestigii istorice
Bastionul Croitorilor -Cluj Napoca, singurul bastion al vechii cetăți care s-a păstrat integral, construcția actuală fiind o refacere din 1672;
Cetatea Medievală -Bologa, amintită documentar în 1322 și stăpânită la sfârșitul sec. XIV de domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrân. Zidul de incintă are o lungime de peste 80 m și o înalțime între 10 și 18 m;
Așezarea celtică -Apahida (sec. III-II î.Hr.);
Castrul roman Potaissa-Turda, fosta garnizoană a Legiunii române a V-a Macedonica;
Castrul roman-Dej (188-218);
Castrul roman-Gilău, ridicat pentru apărarea orașului roman Napoca;
Cetatea medievală -Dăbâca, rol important în istoria Transilvaniei în sec. X-XIV, fosta reședință de comitat și cetate regală;
Castelul Banffy-Bonțida (sec. XII), cu numeroase transformări ulterioare, important monument arhitectonic în stil baroc renascentist și neogotic. Azi doar ruine;
Castelul Wass-Gilău (sec. XV-XVI), construit în stil renascentist. A fost loc de popas temporar al familiei lui Mihai Viteazul.
– edificii religioase
Biserica „Sf. Mihail”-Cluj Napoca, construcția ei a început în 1350, durând aproape doua secole. Este un impunător și valoros monument de arhitectură gotică ce deține remarcabile picturi interioare. Turnul, înalt de 80 m, a fost construit între anii 1836-1862;
Biserica reformată -Cluj Napoca, ctitorie a regelui Matei Corvin din 1486;
Biserica Calvaria- Cluj Napoca, amintită în documente în 1222, reconstruită în sec. XV-XVI, în 1437 aici întocmindu-se convenția între țăranii victorioși la Bobâlna și nobilimea feudală;
Catedrala ortodoxă -Cluj Napoca (1921-1933);
Biserica reformată -Turda, înălțată în 1400, turn înalt de 60 m;
Biserica romano catolică-Turda (1498-1504), exemplar reprezentativ al artei feudale tansilvănene din sec. XV-XVI;
Biserica calvinistă-Turda, important monument al arhitecturii gotice din țara noastra, înălțată în timpul lui Sigismund de Luxemburg (1387-1437);
Biserica ortodoxa -Feleacu,construită în stil gotic cu sprijinul domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare (1486-1488);
Manastirea-Nicula (la 8 km de Gherla), centru de realizare a icoanelor pe sticlă (1552).
– edificii culturale
Palatul Banffy-Cluj Napoca, ridicat între 1774-1785, în stil baroc târziu, a aparținut contelui Gheorghe Banffy. Are o fațadă frumos decorată (sculptată), în prezent găzduind Muzeul de artă;
Casa Matei Corvin- cea mai veche clădire cu etaj din Cluj Napoca, unde s-a născut, în 1443, Matei Corvin, care a devenit rege al Ungariei;
Reședința princiară- Turda (sec. XV), monument realizat în stil gotic. În prezent găzduiește Muzeul orașului;
Muzeul etnografic al Transilvaniei- Cluj Napoca, oferă o complexă imagine asupra culturii populare din această regiune istorică. Secția în aer liber (de pe Dealul Hoia) cuprinde 82 de construcții (complexe meșteșugărști, gospodării țărănești, biserici din lemn);
Muzeul de istorie al Transilvaniei -Cluj Napoca (1859), cuprinde peste 150.000 de piese (printre care și obiecte aparținând civilizației dacice din Munții Orăștiei. Se remarcă vasul cu inscripția „Decebalus per Scorilo'”= ”Decebal prin Scorilo”;
Casa memoriala „Octavian Goga” – Ciucea (la 180 km de Oradea), ridicată în memoria poetului satului transilvănean, omului politic (prim ministru între cele două războaie mondiale). În această casă a lucrat cel care descria meleagurile românești astfel: „La noi sunt codri verzi de brad / și câmpuri de mătasă…”;
Grădina botanică -Cluj Napoca, unul din punctele de mare atracție ale orașului și una dintre cele mai renumite din sud-estul Europei, înființată în 1872. Cuprinde aproximativ 11.000 de specii de plante de pe toate continentele. Pantele exotice sunt găzduite în sere ce acoperă 2.000 m 2.
– monumente si statui
Monumentul Sf. Gheorghe- Cluj Napoca, impresionantă mărturie a măiestriei artistice, cu care au uimit Europa sculptorii clujeni Marin și Gheorghe (în 1373). Este o copie a celebrei statui aflată la Praga (Palatul Hradciani);
Statuia lui Matei Corvin- Cluj Napoca, operă de înaltă ținută artistică ce înfățișează una dintre cele mai ilustre personalități ale istoriei, Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490), născut la Cluj, fiul lui Ioan Corvin de Hunedoara;
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul- Cluj Napoca, omagiu adus personalității voievodului care a realizat prima unire a țărilor romane;
Statuia lui Baba Novac-Cluj Napoca, în memoria acestui brav căpitan al lui Mihai Viteazul, ucis la Cluj;
Statuia lui Avram Iancu- Cluj Napoca;
Monument pe locul uciderii lui Mihai Viteazul- pe câmpia de lângă Turda unde și-a așezat tabăra, în august 1601, voievodul unificator, aici căzând victima asasinatului miăelesc pus la cale din ordinul generalului Basta;
Monumentul de la Bobâlna- pe locul unde a izbucnit răscoala țărănească din 1437, important moment al luptei pentru libertatea socială a țăranilor din Transilvania.
– etnografie
Satele din județul Cluj păstrează, nealterate de secole, tradiții și obiceiuri interesante. Cele mai renumite localități în acest sens sunt: Izvorul Crișului (arta populară), Poieni (porți de lemn, costume), Călățele (case, costume), Răscruci (împletituri), Panticeu (cojocărit si pielărit). (Ghidul Turistic al României )
Perspectiva de dezvoltare a agroturismului în România
6.1 Comunitatea locală și agroturismul
Agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.
Deci, turismul rural și agroturismul se constituie ca o activitate economico-socială, care valorifică resurse materiale, spirituale și umane ale unei comunități rurale și beneficiază de serviciile și dotările tehnico-edilitare ale acesteia. De aici și necesitatea ca autoritățile locale să se implice direct în organizarea, dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism ca o componentă a activității generale a localității.
Pentru acest motiv, interesul comunității locale este să elaboreze o strategie de organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, la nivel local, cu concurența tuturor agenților economici implicați în desfășurarea acestei activități.
Această participare a comunității locale se poate realiza prin:
– realizarea unui parteneriat între autorități și asociația turistică locală, agenții economici din turism sau alte domenii conexe, care să conducă la o mai eficientă organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural/agroturismului. Desigur, în cadrul acestui parteneriat asociațiile de turism și agenții economici implicați în activitatea de turism trebuie să contribuie financiar la realizarea obiectivelor de dezvoltare economică generală a localității (căi de acces, alimentare cu apă, încălzire, telecomunicații, dotări tehnico-edilitare). Aceasta se poate realiza prin prelevarea unei cote părți din volumul de afaceri și cedarea acesteia în scopul amintit, deci o contribuție mai mare a turismului la dezvoltarea generală a localității cu efecte benefice indirecte.
– dezvoltarea rețelei comerciale de aprovizionare și de prestări de servicii; (Glăvan, 2001)
– dezvoltarea și diversificarea dotărilor de agrement și divertisment adaptate la specificul local;
– dezvoltarea dotărilor tehnico-edilitare și de infrastructură generală;
– diversificarea activității culturale, târguri, manifestări tradiționale;
– sprijinirea inițiativei locale în dezvoltarea meșteșugurilor și a artei tradiționale locale;
– crearea de facilități și sprijinirea dezvoltării rețelei de pensiuni și gospodării agroturistice;
– realizarea unor microcomplexe de producție agroalimentară pentru aprovizionarea populației și a turiștilor cu produse locale;
– sprijinirea asociației turistice în promovarea și dezvoltarea durabilă a turismului rural / agroturismului etc.;
– gestionarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, a resurselor turistice naturale și cultural-istorice și a patrimoniului construit.
Conform acestor coordonate, reiese necesitatea ca în strategia de dezvoltare rolul esențial să revină Asociației locale, cu implicarea autorității comunale de unde derivă din următoarele considerente:
– agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esențial și central; de altfel, omul, teritoriul – deci satul și "produsul turistic" reprezintă elementele de bază ale agroturismului;
– asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, cultural și istoric precum și autenticitatea produselor;
– participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul cu asociația de turism a colectivității în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;
– asocierea fermierilor înlesnește alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
– posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc.;
– elaborarea unor studii de inventariere a resurselor și de creare a unor oferte specifice acestora, studii de marketing, studii de impact agroturism – mediu etc.;
– realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;
– stimularea identității comunității, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;
– conservarea și promovarea tradițiilor cultural-istorice, a patrimoniului etnofolcloric din spațiul rural;
– conservarea și protejarea mediului înconjurător, a monumentelor naturii, istorice și de artă.
Dezvoltarea intensivă a agriculturii–creșterea animalelor și agroturismul , orientarea spre produsele de calitate – va conduce la creșterea puterii de cumpărare a agricultorilor, cu efecte benefice în plan economic și social (creșterea nivelului de trai și de civilizație , a sănătății oamenilor prin funcția de recreere și calitățile produselor agroalimentare naturale montane ).
Este necesar a se da o atenție deosebită următoarelor aspecte (Nistoreanu, 1999):
– ameliorarea infrastructurii generale de care depinde revitalizarea întregii economii rurale (drumuri, rețea de apă, canalizare, telecomunicații, energie electrică);
– amenajarea unor ferme, pensiuni, gospodării turistice model, ca dotare și organizare a activității, dar cu respectarea arhitecturii și tradițiilor locale, evitându-se kitchul, tipizarea sau transferul construcțiilor urbane în mediul rural;
– identificarea, inventarierea și valorificarea resurselor turistice și limitrofe; dezvoltarea și modernizarea celor introduse în circuitul turistic "cu accent special pe divertisment, animație, agrement și practicarea sportului;
– realizarea sistemului de rezervări național, în prima fază și racordarea la sistemul internațional de rezervări al turismului mondial – prioritar cel rural.
– organizarea dispeceratelor de cazare și a birourilor de informare-hidare; amplasarea în satele turistice și pe drumurile ce fac legătura cu acestea (europene, naționale și locale) a panourilor-harta cu poziționarea reperelor TRR (turismului rural românesc): dispecerat cazare, punct informare, obiective turistice, gazde, unități de alimentație publică tradiționale, ferme, pensiuni etc.
– întocmirea unei evidențe a: principalelor evenimente din viața satului (culturale, religioase, tradiții, târguri, iarmaroace etc.), a comemorărilor, a artizanilor și rapsozilor locali, în vederea prezentării unor programe turistice autentice și de certă valoare (personalizate zonei).
Dezvoltarea susținută a turismului se află în atenția tuturor organelor de decizie de la toate nivelurile și înseamnă confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătățire a calității vieții prezintă o constantă inerentă. Există însă, o limită, la care populația umană și activitatea planetei noastre se poate împotrivi.
Agroturismul poate avea un impact pozitiv și unul negativ, direct sau indirect, tangibil și intangibil, asupra mediului. Și de aici, efortul de a defini și măsura ceea ce limitează implicarea unor domenii ale unor discipline științifice și profesionale. Pentru acest motiv este necesar a grupa factorii implicați în categorii ce corespund acelor discipline științifice profesionale:
– factori fizici, în particular resursele naturale, spațiul și facilitățile;
-factori ecologici, în particular flora, fauna și ecosistemul;
-factori sociali, priviți din două puncte de vedere:
-din punct de vedere al gazdelor, cuprind toți acei factori care corespund nivelului de trai al acestora;
-din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toți acei factori care definesc nivelul de viață și experiența acestora;
-factori culturali, în particular tradițiile, limba, religia, obiceiurile, cultura;
-factori economici, care includ dezvoltarea zonelor rurale.
Întreținerea capacității turistice marchează limita dincolo de care activitatea turistică nu mai poate fi susținută. Cei ce planifică și conduc activitățile de agroturism, trebuie să fie capabili să îndeplinească această limită și să o măsoare, dacă vor să realizeze o dezvoltare turistică susținută.
6.2 Propuneri în dezvoltarea agroturismului
6.2.1 Considerații generale privind posibilitățile de dezvoltare a agroturismului
în spațiul rural
Pe plan mondial așezările rurale tradiționale sunt amenințate de factori diferiți dar aproape peste tot se cunoaște valoarea calitativă a acestora în raport cu habitatul urban. Printr-o analiză atentă și multilaterală a așezărilor rurale , poate fi constatată o adevărată filozofie, o atitudine, o concepție proprie în raport cu viața socială , cu munca cotidiană, ceea ce le conferă calitatea de document specific fiecărui popor.
Analizând datele din punct de vedere al istoricilor ,al modificărilor și al intervențiilor, vom constata că aceste așezări rurale sunt organisme vii, care s-au reorganizat de-a lungul veacurilor și s-au adaptat noilor condiții specifice impuse de evoluția societății umane, funcție de tendințele arhitecturale, de posibilitățile materiale, de schimbările culturale pe care le-au asimilat potrivit concepțiilor estetice proprii.
Aspectele legate de conservarea spațiului rural se află într-un cadru mult mai larg, care trebuie analizat cu deosebită atenție, chiar față de strategia de păstrarea calității mediului construit , deoarece există un continuu conflict între tradiție și modernitate, între conservare și evoluție, care se poate manifesta diferit în funcție de particularitățile fiecărui spațiu geografic.
Din multitudinea factorilor care pot influența apariția, evoluția și dezvoltarea turismului rural se pot menționa ( Bran Florina, 1997 ):
– păstrarea unui segment de agricultură tradițională ; în condițiile în care în țările dezvoltate populația rurală reprezintă doar 15-20% din cea totală, se pune problema susținerii unor activități agricole care să permită stabilitatea și viabilitatea satelor;
– creșterea duratei timpului liber , fapt determinat de progresul tot mai evident al epocii industriale , de reducerea săptămânii de lucru , de creșterea treptată a zilelor de concediu legal de odihnă ; extinderea fenomenului de fragmentare a concediului în 3-4 minivacanțe permite scurte deplasări în diferite așezări rurale , din variate zone geografice ;
– creșterea veniturilor individuale se datorează noilor condiții de muncă , dorința de permanetizare a forței de muncă în marile firme , derularea a 1-3 activități aducătoare de venituri suplimentare , dezvoltarea unor condiții de muncă alternative la domiciliu care reduc costurile și cresc posibilitățile de retribuire;
– creșterea nivelului de cunoaștere și educație datorată reformelor din sistemul de învățământ, de toate gradele , asociate cu explozia multimedia. Astfel se constată un interes mai mare pentru cunoașterea patrimoniului natural și antropic al zonelor rural. În acest context, locuitorul spațiului urban devine un turist tot mai mult atras de perspectiva recreării în spații naturale deosebite, relaxante, originale;
– valorificarea unor resurse turistice inedite, mai puțin cunoscute, fapt care se explică prin existența unor variate resurse turistice, ce diferă de la o regiune la alta și permit realizarea unei oferte turistice „personalizate ”. Astfel arhitectura și folclorul , unele tradiții laice sau religioase pot îmbrăca forme diferite de manifestare de la o zonă etnografică la alta. În același timp existența unui cadru natural puțin alterat, satisfacerea celor mai variate opțiuni sunt condiții care permit și păstrarea unei bune sănătăți fizice și mentale;
– îmbunătățirea infrastructurii generale unde un loc prioritar îl dețin dezvoltarea și modernizarea transporturilor , mai ales prin creșterea calitativă și cantitativă a mijloacelor de transport , a telecomunicațiilor . Un rol esențial îl au și unele dotări tehnico-edilitare , care să sporească gradul de confort și igiena , fără a duce la urbanizarea agresivă a spațiului rural . Realizarea acestei cerințe devine o condiție primordială pentru crearea și menținerea unui flux turistic constant care să asigure amortizarea investițiilor și acumularea profitului ;
– perfecționarea industriei de echipament turistic și sportiv, în sensul că gospodăriile rurale pot achiziționa ustensile , aparate casnice , sportive care să faciliteze realizarea unor servicii de cazare, alimentație, agrement de calitate și cât mai variate. Aplicarea celor mai noi inovații din știință și tehnică face ca aceste echipamente să permită derularea unor multiple activități turistice, asigură confort, independență și securitate personală sporită;
– creșterea populației de vârsta a III a care se datorează îmbunătățirii condițiilor de viață, a posibilităților de îngrijire a sănătății, a reducerii timpului de muncă, elemente care vor determina o creștere a cererii de noi călătorii turistice, de petrecere a unor vacanțe în mediul rural, din diferite motive: sănătate, buget personal modest, experiențe inedite, cadru natural pitoresc și relaxant.
– perfecționarea modalităților de promovare care se sprijină pe faptul că pe piața turistică mondială și îndeosebi pe cea europeană are loc fenomenul de puternică segmentare a cerințelor consumatorilor . Chiar dacă aparent se constată un caracter mai difuz și dimensiuni mai reduse ale activităților turistice din spațiul rural , se poate spune că valorificarea atentă a tuturor resurselor turistice prezentate , amenajarea acestora creează condiții de realizare a unor produse autentice „de marcă”, care să intereseze turistul și care cer un anumit mod de prezentare și vânzare a ofertei ;
6.2.2 Măsuri și acțiuni pentru dezvoltarea turismului rural
Pentru dezvoltarea turismului rural în perspectivă, sunt necesare o serie de măsuri și acțiuni, între care:
1. Identificarea potențialului rural românesc care se pretează dezvoltării turismului de acest gen, prin:
– realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural și a
posibilităților de integrare în sistemul turistic european;
identificarea gospodăriilor țărănești ce pot fi introduse în circuitul
turistic;
2. Formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acțiuni,
cum ar fi:
– seminarul pentru formarea prestatorilor și touroperatorilor (cei ce cumpără un volum mare de clădiri și mijloace de transport și le revând vânzătorilor cu amănuntul) pentru turismul rural din întreaga țară;
– seminarul itinerant „Bed and breakfast", organizat în 6 din cele mai cunoscute zone etnografice, respectiv: Maramureș, Suceava (Vatra Dornei), Neamț,
Harghita, Apuseni și Argeș, destinat formării țăranilor gospodari, prestatori de
servicii turistice în propriile gospodării;
– seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice
ca ghizi și agenți locali pentru agroturism.
3. Cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural (O. V.R., Eurogites);
4. Pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice, prin:
– acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului
Turismului, a asociațiilor și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu;
– organizarea de manifestări naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice.
5. Atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice, pe baza normelor și criteriilor elaborate de Ministerul Turismului;
6. Lansarea pe piața internă și internațională a ofertei turismului românesc, prin:
– organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale de către asociațiile și organizațiile naționale ale turismului rural, cu sprijinul prestatorilor individuali de servicii turistice, al firmelor specializate și al agențiilor de turism și touroperatorilor din turismul românesc;
– organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al Ministerului Turismului;
– editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate din zonele etnografice selecționate.
7. Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural, prin:
– facilitarea accesului gospodăriilor țărănești și al întreprinderilor mici de artizanat la credite din fondurile alocate de la bugetul statului. (Ciubotaru, 2001 )
6.2.3 Agroturismul și dezvoltarea social – economică a satului românesc
Dezvoltarea agroturismului se impune în spațiul rural, atât pe plan economic, cât și social. Astfel, contribuie la viața economică a satului, prin următoarele:
– posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă legătura cu alte politici sectoriale, agricultura, infrastructura, protecția mediului;
– posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă și care să determine o nouă dezvoltare în plan local și regional;
– încurajarea activităților tradiționale locale, cu precădere artizanatul, dar și cele care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă;
– creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale, generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzarea către aceștia și potențialul turistic existent (pentru agrement, excursii etc.);
– factor dinamizator al procesului de creștere a calității vieții în mediul rural.
Dar, în ansamblu, agroturismul, prin activitățile sale sezoniere și permanente, trebuie să se dezvolte într-o așa manieră încât agricultura să nu fie neglijată; să fie, deci, o activitate complementară, iar atelierele artizanale să nu fie transformate în buticuri de amintiri.
Aportul direct (estimativ) al agroturismului la încasările valutare la nivelul țării, la creșterea veniturilor gospodăriilor, contribuie, pe lângă ocuparea forței de muncă și la ridicarea gradului de confort al gospodăriilor și implicit, la faptul că populația va fi beneficiara unor condiții superioare de viață. Deci, dotarea tehnico-edilitara a fermelor agroturistice sau a pensiunilor conduce și la ridicarea economică a localităților (infrastructura, aspect estetic, comerț, alimentare cu apă, canalizare etc.).
Dar, agroturismul poate stimula lărgirea activității altor ramuri din mediul sătesc: industria locală de produse agroalimentare (preparate din lapte și carne), industria de prelucrare a fructelor de pădure, artizanatul (produse pentru decorarea interioarelor locuințelor sau suveniruri pentru turiști) sau mica industrie meșteșugărească și deci, crearea de noi locuri de muncă.
Diversificarea activităților, desfășurate în spațiul rural prin turism, are implicații deosebite și în spectrul vieții social-politice, prin:diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tânără; schimbarea structurilor de vârstă și sexe, în funcție de noile ocupații profesionale; păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale; posibilitatea ca păturile socio-culturale mai defavorizate economic să beneficieze de resursele agricole și turistice, de ambianța din mediul rural, la prețuri moderate; asigurarea pentru turiști, în general, a unor vacanțe alternative, concomitent cu creșterea gradului de cunoaștere și apreciere față de viața rurală tradițională; creșterea calității vieții populației locale, ca și a gradului de instruire și cunoaștere a acesteia, strângerea de relații prietenești între localnici și turiști, între localități diferite (române sau străine), prin contactul cu turiștii sosiți din zone diferențiate socio-economic, dar și spiritual-culturale; crearea imaginii externe favorabile a României, prin contactul turiștilor străini cu etno-cultura și ambianța naturală și ospitalieră a satului românesc.
Promovarea și dezvoltarea turismului rural nu trebuie să facă abstracție de impactul negativ pe care îl poate avea asupra mediului ambiant (dispariția unor specii ale florei și faunei, a altor monumente ale naturii, suprasolicitarea și depășirea capacității de suport ecologic, dispariția unor terenuri agricole și forestiere, creșterea gradului de urbanizare etc.).
România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și foarte necesară în etapa actuală. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume. ( Ionașcu, Gh., 1995 ):
6.2.4 Studii și programe de finanțare a turismului rural
Complexitatea și caracteristicile unui program de dezvoltare turistică implică concomitent programe de marketing și de finanțare. Elaborarea unor astfel de programe este dificilă tocmai datorită complexității și caracteristicilor produsului turistic. Anticiparea unui asemenea program de dezvoltare turistică trebuie să fie însoțită de o analiză precisă a interacțiunilor generate de spațiul și oamenii care-l locuiesc, practicile culturale și lectura peisajului, istoria regională și comportamentele sociale, patrimoniul și memoria colectivă, atitudinile mentale, obiceiurile etc.
Programele PHARE
Programele PHARE sunt o inițiativă a Comunității Europene, care sprijină țările din centrul și estul Europei pentru a se alătura tendinței generale europene de dezvoltare; acționează ca un element de echilibru pentru deblocarea fondurilor, pentru proiectele preluate de la alți finanțatori. Se poate realiza acest lucru prin realizarea de studii, investiții în domenii prioritare, scheme de garantare si linii de credit.
a) Programul PHARE CERT
A fost creat pentru a ușura procesul de adaptare a turismului românesc la cerințele specifice ale economiei de piață. Programul s-a bazat pe stimularea acestui proces prin utilizarea a două categorii de măsuri:
– Măsuri la nivel național – care au acordat asistență Autorității Naționale pentru Turism, pentru a se realiza îmbunătățirea cadrului legislativ, dezvoltarea resurselor umane, marketingul și promovarea, cât și atragerea investițiilor în turism;
– Măsuri descentralizate, destinate domeniilor specifice: dezvoltarea turismului rural, promovarea dezvoltării turismului urban, crearea și întărirea activității asociațiilor profesionale din turism.
b) Programul PHARE Parteneriat
Finanțează proiecte ale organizațiilor nonprofit din sectorul descentralizat public sau privat, în domeniile:
– Dezvoltare regională – activități în scopul îmbunătățirii planificării și dezvoltării regionale strategice, serviciilor regionale și infrastructurii mediului înconjurător, managementului resurselor naționale, a moștenirii turistice și culturale ale unei regiuni.
– Dezvoltare locală – activități concentrate la nivel local sau de comunitate și care urmăresc sprijinirea dezvoltării socio-economice locale; îmbunătățirea serviciilor locale sau infrastructurii, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului.
c) Programul PHARE PROGRES
Un asemenea program este destinat dezvoltării resurselor umane, și își propune promovarea și sprijinirea resurselor umane în întreprinderile românești.
Prin acest program se acordă servicii de consultanță întreprinderilor românești în identificarea, dezvoltarea și implementarea unor politici adecvate de resurse umane.
d) Programul Leonardo da Vinci: este un program comunitar de pregătire profesională pe meserii Pentru turism, acest program constituie o șansă pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale. O alta oportunitate, mai puțin vizibilă este promovarea unor proiecte de colaborare, pentru îmbunătățirea activității instituțiilor legate de activitatea turistică, de exemplu: muzee, restaurare de monumente, centre de artă etc.
e) Programul CREDO: acest program este înființat de Programul PHARE al Uniunii Europene. Este un plan de asistență pentru sprijinirea financiară a proiectelor de cooperare transfrontalieră, între regiunile de graniță dintre țările central și est-europene și dintre noile state independente. Obiectivul programului îl constituie promovarea bunei vecinătăți, a stabilității sociale și dezvoltării economice în regiunile de graniță, prin finanțarea proiectelor care produc beneficii tangibile de ambele părți ale graniței.
6.2.5 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a agroturismului
Acestea sunt exprimate în urma efectuării unor bilanțuri economico-sociale, care pun în evidență efectele turismului și exprimă oportunitățile viitoare: tipul de dezvoltare turistică, ce poate avea, în timp și spațiu, un caracter pozitiv sau negativ, în relația sa cu agricultura; faptul că urmările favorabile nu apar automat, ci trebuie căutate și stabilite; interesul de a căuta o creștere a urmărilor economice ale turismului, prin diverse acțiuni (comerț, creșterea sezonalității, sporirea investițiilor turistice, realizarea de produse turistice complexe); necesitatea de a însoți efortul de dezvoltare printr-un efort de organizare, concentrare a tuturor eforturilor locale.
Pe aceasta bază se conturează, practic, câteva orientări esențiale în relația turism-agricultură( Bran Florina, 1997 ):
a) în formarea și educarea potențialilor turiști asupra consecințelor posibile, pe care prezența si comportamentele lor le pot avea asupra activităților agricole:
– realizarea unor forme de documente explicative (pliante, broșuri, ghiduri), care să aibă rolul unor “coduri de bună conduită” și cu un sistem de difuzare bine pus la punct;
– organizarea de manifestări, precum “Zilele fermelor deschise”, unde turiștii, mai ales elevii și studenții, pot cunoaște mai bine realitățile lumii rurale.
b) alegerea celor mai bune soluții de utilizare a spațiului rural în scopuri turistice:
– realizarea unor documentații de zonare a teritoriului, mai ales în zonele cu maximă presiune turistică și stabilirea priorităților de dezvoltare a turismului;
– elaborarea de documente de tipul “carte agricola”, care să se refere la politicile regionale din județe, în materie de utilizare a spațiului și de stabilire a dreptului de constituire în zonele agricole, în imprimarea unor reglementari pentru turism.
c) promovarea formelor de turism cu impactul cel mai redus asupra agriculturii:
– derularea unor activități turistice, precum: cazarea la cetățeni (camere de închiriat, camere de oaspeți, camping la fermă), sate de vacanță;
– stabilirea unor principii riguroase de organizare și dezvoltare a infrastructurii (proporționalitate, funcționalitate , estetică, ambianță etc.).
d) realizarea proiectelor sau a soluțiilor pe baza conceptului de complementaritate a activităților:
– construirea unor echipamente polivalente (de ex., realizarea de acumulări acvatice antropice cu dublă utilizare, agricolă și turistică);
– utilizarea unor metode asociate de amenajare cu valențe agroturistice.
Astfel, se pot propune terenuri pentru construcții la schimb cu cele agricole, pentru cei care doresc să construiască, ceea ce implică acțiuni de promovare comună, atât pentru activitățile agricole, cât și turistice.
e) includerea proiectelor turistice într-un cadru global; din acest punct de vedere este necesar să fie integrate într-un plan de amenajare rurală la nivel de microregiune. Rolul unui asemenea plan se poate interpreta prin:
– studiu-diagnostic-oportunități, care permite căutarea și identificarea complementarităților și a elementelor concurențial și de propunere a unor soluții viabile;
– atragerea și colaborarea permanentă a populației și administrației locale, pentru o participare efectivă la dezvoltarea turismului, pentru a se crea condițiile concrete de realizare și punere în practică a proiectelor alese. Astfel, stabilirea unui parteneriat între toți factorii interesați, are rolul de a diminua conflictele de interese, abordarea globală a problemelor de dezvoltare.
În afară de promovarea activităților de turism, se impune și impulsionarea programelor agricole și susținerea exploatațiilor, prin noi acțiuni și deschiderea de noi activități (de exemplu dezvoltarea legumiculturii, cu referire la culturile timpurii și extratimpurii) a altor ramuri horticole, creșterea cailor etc.
f) inițierea unor acțiuni de informare, de mediatizare a soluțiilor tehnice, prin care, cele mai bune realizări și experiențe, înregistrate la nivelul unor regiuni și realități, să fie cunoscute la nivel juridic.
În concluzie, se poate afirma că turismul rural trebuie să contribuie, într-o primă etapă, la salvarea și menținerea exploataților agricole, iar apoi, prin consolidarea și dezvoltarea sa, considerată o premisă de asigurare a dezvoltării socio-economice în plan local și regional.
Turismul rural va deveni în țara noastră o certitudine viabilă, stabilă, prezentându-se ca o activitate complexă bine articulată, care va răspunde eficient unor legitime necesități de ordin economic, social, cultural, spiritual, și care au posibilitatea să se alinieze la spațiul european.
Prin turismul rural românesc se creează condițiile de păstrare și conservare a identității structurale, culturale și spirituale a satului, aceasta fiind și una din condițiile exprimate în planul de aderare europeană. ( Bran Florina, 1997 )
Bibliografie
1.Blanca Garcia Henche,-Marketing în turismul rural, Ed. Irecson, București, 2004
2. Bran, Florina ,- Politici ecologice, ASE, București, 1997.
3. Bran, Florina ș.a. – Turismul rural, Ed. Economică, București, 1997.
4. Bran Florina., – Economia turismului și protecția mediului, Ed. Științifică,
București, 1996.
5. Buciuman, E., – Economia turismului rural și a agroturismului, Alba Iulia,
SC Grup de AP-AI, 1999
6. Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., – Spațiul rural, definire, organizare,
dezvoltare, Ed. Mirton, Timișoara, 2003.
7.Cristureanu C., Economia și politica turismului internațional, Ed. Abeona, București, 1992
8. Glăvan, V., ș. a., – Turismul și mediul înconjurător, Tribuna economică, nr. 17,
18/1996.
9. Glăvan, V., – Resurse turistice pe Terra, Ed. Economică, București, 2000.
10. Glăvan, N., – Turismul în România, Ed. Economică, București, 2000.
11. Gherasim, T., ș. a., – Marketing turistic, Ed. Economică, București, 1999.
12. Ionașcu, Gh., – Satul și dezvoltarea rurală, Revista Calitatea Vieții, nr. 3-
4/1995.
13. Neacșu, N., – Turismul și dezvoltarea duradilă, Ed. Expert, București, 1999.
14. Nistoreanu, P., – Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1999.
15. Nistoreanu, P., ș. a., – Ecoturism și turism rural, Ed. ASE, București, 2003
16. Otiman, I. P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României, în
vederea aderării la Uniunea Europeană, Ed. Agroprint, Timișoara, 1999.
17. Otiman, P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în
vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timișoara, 1999.
18. Otiman, P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în
vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timișoara, 1999.
19. Petrea Rodica, D.Pretrea, Turism Rural, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2000
20. Stăncioiu, Aurelia, Felicia, – Dicționar de terminologie turistică, Ed.
Economică, București, 1999
21.*** Ghidul Turistic al României
22.*** Monitorul oficial, 1998)
23.*** Anuarul statistic al României, 2004
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stadiu Cunoasterii In Domeniul Agroturismului Si a Marketingului (ID: 168382)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.