Turism Cultural In Orasul Corfu

1. Cuprins………………………………………………………………………………………………………………2

2. Introducere…………………………………………………………………………………………………………3

3. Turism cultural…………………………………………………………………………………………………..4

4. Așezare geografică. Cadrul natural……………………………………………………………………..

5. Numele și legenda insulei…………………………………………………………………………………….

6. Corfu – orașul citadelă al insulei………………………………………………………………………….

7. Urbanism și arhitectură în orașul Corfu………………………………………………………………

7.1. Orașul în epoca antică……………………………………………………………………………

7.2. Orașul în epoca bizantină…

7.3. Orașul în perioada venețiană…

7.4. Orașul în timpul perioadei britanice și franceze și după unificarea cu Grecia…

7.5. Orașul în secolul al XIX-lea…

7.7. Orașul astăzi…

8. Clădiri istorice, culturale și religioase…

8.1. Clădiri istorice și monumente…

8.2. Biserici…

8.3. Muzee…

9. Cultură, artă și artiști…

9.1. Civilizația spirituală…

9.2. Viață intelectuală…

9.3. Muzică…

9.4. Pictură…

10. Trasee scurte în împrejurimile orașului Corfu…

10.1. Spianada – Kanoni

10.1.1. Pontikonissi…

10.1.2. Palatul Mon Repos…

10.2. Achilleion și Benitses…

10.2.1. Palatul Achilleion…

11. Tradiții și obiceiuri…

12. Analiza SWOT a orașului turistic Corfu…

13. Biliografie…………………………………………………………………………………………………….124

=== TURISM CULTURAL IN ORASUL CORFU ===

1. Cuprins

1. Cuprins………………………………………………………………………………………………………………2

2. Introducere…………………………………………………………………………………………………………3

3. Turism cultural…………………………………………………………………………………………………..4

4. Așezare geografică. Cadrul natural……………………………………………………………………..

5. Numele și legenda insulei…………………………………………………………………………………….

6. Corfu – orașul citadelă al insulei………………………………………………………………………….

7. Urbanism și arhitectură în orașul Corfu………………………………………………………………

7.1. Orașul în epoca antică……………………………………………………………………………

7.2. Orașul în epoca bizantină…

7.3. Orașul în perioada venețiană…

7.4. Orașul în timpul perioadei britanice și franceze și după unificarea cu Grecia…

7.5. Orașul în secolul al XIX-lea…

7.7. Orașul astăzi…

8. Clădiri istorice, culturale și religioase…

8.1. Clădiri istorice și monumente…

8.2. Biserici…

8.3. Muzee…

9. Cultură, artă și artiști…

9.1. Civilizația spirituală…

9.2. Viață intelectuală…

9.3. Muzică…

9.4. Pictură…

10. Trasee scurte în împrejurimile orașului Corfu…

10.1. Spianada – Kanoni

10.1.1. Pontikonissi…

10.1.2. Palatul Mon Repos…

10.2. Achilleion și Benitses…

10.2.1. Palatul Achilleion…

11. Tradiții și obiceiuri…

12. Analiza SWOT a orașului turistic Corfu…

13. Biliografie…………………………………………………………………………………………………….

Fig. 3. Harta fizică a insulei Corfu. Modificată după (Desipris G., Petris T.)

2. Introducere

3. Turism cultural

Acest tip de turism este mai ieftin și foarte accesibil oferind posibilitatea unei relaxări active pentru familiile tinere cu venituri mici și medii sau studenți, participanții la diferite evenimente și manifestări, populația locală.

Avantajul este că poate deveni o sursă de venit pe termen lung, permite protejarea și renovarea clădirilor și monumentelor, induce un tip de dezvoltare care nu duce la poluarea mediului, poate reprezenta o alternativă de dezvoltare în zonele defavorizate.

Turismul cultural mai este numit și turism de vizitare. Scopul lui este acela de instruire prin acumularea de cunoștințe noi, dar și de recreere. Este practicat de o populație mai instruită: intelectuali, studenți, elevi, iar fluxurile turistice se îndreaptă spre marile metropole care adăpostesc numeroase obiective turistice, în special muzee și vestigii istorice sau culturale, biserici (Măhăra Gh., 1995).

Pe plan european și internațional, asistăm la o dezvoltare și diversificare extraordinară a turismului cultural, ca urmare a deschiderii politice și economice din țările Europei Centrale și de Est, pe de o parte și datorită concurenței între țările aferente, cu vechi tradiții în această formă de turism, pe de altă parte (http://dmihalina. Blogspot.com/2008/02/turismul-cultural-dezvoltarea-i. Html).

Turismul cultural constituie o strategie alternativă a dezvoltării locale durabile pentru a îmbunătății calitatea vieții. Obiectivul principal la acestui tip de turism este să transforme regiunile care sunt caracterizate de resurse culturale în locuri ideale pentru vacanță, loc de reședință sau afaceri. Turismul cultural contribuie la dezvoltarea locală a insulei.

Turismul cultural aduce beneficii comunității locale și îi motivează să se intereseze de conservarea patrimoniului și a practicilor culturale. Contribuie la regenerarea și prosperitatea economiei locale, fiind privit ca o unealtă pentru a genera noi locuri de muncă pentru populația locală. Încurajează dezvoltarea unui tip de infrastructură și servicii de înaltă calitate. Acest tip de turism atrage în principal turiști înstăriți, deci duce la creșterea veniturilor locale. Este privit ca o metodă pentru a motiva populația locală spre învățare, cultivare, pregătire profesională, apreciere, mândria comunității, identitate etnică, toleranța față de turiști.

Turismul cultural oferă numeroase posibilități pentru o regiune de a-și face un renume, pentru a deveni recunoscută și mai atractivă pentru vizitatori. Datorită turismului cultural, locurile de muncă locale tradiționale, sunt menținute sau reînviate.

Orașul Corfu este un caz clasic de dezvoltare a turismului cultural, datorită patrimoniului cultural și a infrastructurii. Cultura este evidentă printr-un mare număr de obiective turistice antropice: monumente, fortărețe, turnuri medievale, clădiri istorice, mănăstiri și biserici, muzee și o bibliotecă (Sdrali Despina, Chazapi Katerina, 2007).

Turismul cultural aduce beneficii atât în dezvoltarea economică cât și în cea urbană. Impactele turismului cultural pot fi sortate în șapte categorii generale: economice, de mediu, social culturale, crowding and congestion, zgomot și aglomerație, servicii, taxe, atitudinea comunității. Este nevoie de un turism durabil pentru a menține cele mai cruciale elemente ale industriei turismului: natură intactă, o cultură bogată și diversificată, satisfacția vizitatorilor și o atitudine pozitivă a populației rezidente.

Deși turismul a devenit una dintre cele mai mari industrii din lume și are un potențial incredibil pentru creșterea economică, acest potențial vine și cu un însemnat impact social și de mediu negativ (Galdini Rossana, 2007).

4. Așezare geografică. Cadrul natural

Corfu este cea mai nordică insulă dintre insulele Mării Ionice și este a doua ca mărime dintre aceste insule doua Cephalonia (Mavromataki Maria, 1998), totodată fiind cele mai vestic punct al teritoriului grecesc (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni). Împreună cu Cephalonia, Zakynthos, Lefkada, Paxoi, Ithaki și Kythera formează grupul administrativ cunoscut sub numele de Insulele Ionice. Prefectura Corfului este constituită din Corfu, Paxoi, Antipaxoi, Othoni, Ereikousa și Mathraki.

Insula se află situată la gura Mării Adriatice, aproape de coasta continentală a Greciei cu Albania, de care a fost separată geografic cu mult timp în urmă. Capul Ayios Stefanos, în partea de nord a insulei, are doar 2, 5 km distanță față de Albania (Mavromataki Maria, 1998). Corfu are o suprafață de 592 km2. În lungime măsoară 60 km, în timp ce lățimea variază de la 4 la 30 km (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Insula Corfu face parte din Insulele Ionice în apropierea graniței cu Albania. Are o suprafață de 593 km² și 100.000 locuitori (Avram Rodica, 2003). Bogăția solului, climă temperată cu ierni calde și veri răcoroase și amplasarea actuală a insulei, au avut ca efect, din antichitate și până în vremurile de azi, o densitate de populație impresionantă rar întâlnită în alte regiuni ale Greciei. Conform celui mai recent recensământ, populația județului Kerkyra depășește cifra de 92.000 de locuitori, din care orașului îi revin aproape 29.000 (Antonakos S.).

Este cea mai mare insulă ionică din punct de vedere al populației (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.). Are un climat temperat. Este un peisaj verde cu livezi de citrice, vița de vie, măslini (Avram Rodica, 2003).

Loc de vacanță renumit pentru clima sa blândă, Corfu are tot ceea ce atrage și distrează pe vizitatori, fără să vorbim de frumusețea meleagurilor sale, de plajele sale de nisip auriu întinse la picioarele munților împăduriți și rocilor abrupte, asemănătoare unor castele ce țâșnesc la suprafața mării. Punct de legătură între Grecia continentală și Europa occidentală, poziție avantajoasă ce i-a permis să-și dezvolte o cultură, o literatură, pictură și muzică proprie. (Mary Mc Callum, 1993).

Corfu – este o insulă în Marea Ionică care a fost ocupată de multe ori de-a lungul timpului. Insula a primit numele de Corcyra de către corinteni în 730 î. Hr. Numele actual este o versiune italiană a cuvântului grec coryphai, "creste" o referire la vârfurile montane gemene ale insulei. (Everett-Heath J., 2005).

Din punct de vedere geologic, face parte din zona adriatico-ionica a Greciei Apusene, cu o mare asemănare, din punct de vedere al formațiunii geologice, cu partea de uscat epirotica de dincolo de mare, cu care a fost unit cândva, dar de care a fost despărțită prin fisurări și surpări (Antonakos S.).

Forma insulei este alungită și în formă de seceră. În partea de nord, lățimea maximă de la est la vest este de 21 km, scăzând treptat pe măsură ce ne îndreptăm spre sud, unde lățimea ajunge la doar 7 km la extremitatea sudică. Zona de coastă a insulei Corfu este foarte variată. În partea de est, solul alunecă ușor spre mici golfuri și golfulețe fermecătoare. Cele mai mari golfuri în partea de est sunt cele ale orașului Corfu și din Lefkimi, în timp ce în partea de vest, unde zona de coastă este abruptă și stâncoasă, întâlnim mici golfuri, multe dintre ele de o frumusețe uimitoare. De jur împrejurul insulei Corfu găsim insulițe, printre care Vido și Lazareto în golful orașului Corfu și faimoasa Pontikonisi aproape de laguna Kalkiopoulou (Mavromataki Maria, 1998).

Plajelor li se acordă o notă de o deosebită frumusețe din partea micilor insulițe și a stâncilor izolate din mare aflate în apropiere, precum stânca de lângă mult cântata Paleokastritsa, alta în golful Hermonon iar altă în largul capului Kefali, unde, imaginația populară o dorește a fi corabia lui Ulisse, pe care ar fi încremenit-o însuși Poseidon, înfuriatul zeu al mării. Insula Pontikonisi, fermecata insulă a lui Ulisse, una din cele mai pitorești ale Greciei, se află vis-a-vis de Kanoni, cunoscută fiind de aproape întreaga lume, iar în fața orașului Kerkyra se află două insule, Vido, cunoscută ca și Ptychia antică și Lazareto. În partea de nord-vest a insulei Kerkyra există insulele locuite Ereikousa, Mathraki și Othonoi, iar mai la sud, la o distanță de 7,5 mile nautice, se află insulele Paxoi și Antipaxoi.

Dintre capurile peninsulare ale Kerkyrei se disting: capul Cavo Sidero în orașul Kerkyra, capul Agia Varvra și Kassiopis la partea de nord-est a insulei, capul Agias Ekaterinis la extrema nordică, capul Asprokavos la extrema sudică, la sud-est și la Vest de localitatea Lefkimi se află capurile Aghios Stefanos, Arilla, Falakro de lângă Paleokastritsa și Aghios Isodoros (Antonakos S.).

Între Corfu și coasta Epirusului de pe partea continentală se află Marea Corfului. Partea nordică formează strâmtoarea Ayios Stephanos (2 km în lățime). Partea sudică are o lățime de 10 km. De la nord spre sud, linia de coastă a insulei este neregulată. Principalele golfuri sunt: Ipsos, Garitsa, laguna Halkiopoulous (unde se află pitoreasca insuliță Pontikonisi) și Mandouki, care este principalul loc de ancorare al insulei.

Linia de coastă neregulată a ajutat la formarea a numeroase promontorii ca Azia Katerini (cel mai nordic punct al insulei), Kefali pe coasta vestică și Asprokavos și Lefkimi în sud. În jurul insulei Corfu se află câteva insule mici. Cea mai cunoscută este Vido, în nord este Lazareto și minunata insuliță Pontikonissi se află la intrarea în laguna Halkiopoulous.

Din punct de vedere geografic insulă este divizată în trei părți de două lanțuri muntoase importante (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni). Cel mai înalt vârf, Mt Pantokratoras (906 m), este situat în partea de nord – est a insulei, iar mai înspre Vest se află vârfurile Stavoskiadi, de 849 metri, Tsouka, de 619 metri și Arakli, de o formă conică și de o înălțime de 506 metri, înălțându-se deasupra golfului Paleokastritsa. Un lanț mai scund cu cel mai înalt vârf Mt. Ayii Deka (576 m), traversează cruciș centrul insulei, despărțit în două ramificații, una îndreptată spre plajă răsăriteana, având ce, mai înalt vârf, Stavros, de 450 metri, iar cealaltă, îndreptată înspre apus, având două piscuri consecutive, Garouna, de 442 metri și Aghios Matheos, de 465 metri. La parte sudică a insulei, se formează mici lanțuri deluroase, excepție făcând muntele Chlomos, acoperit în întregime de verdeață și având o înălțime de 330 metri, lanțuri a căror extremitate atinge capurile peninsulare Lefkimi și Asprokaravo.

Între munți, se prezintă o serie întreagă de mari văi, pline de verdeață, cele mai importante fiind în zona centrală a insulei, valea Ropa și marea vale, în partea se sud-vest a insulei, având o lungime de 12 km și o lățime de aproximativ 1500 metri și care înconjoară lacul de formă alungită Korission, în apropierea satului Chlomaiana, de o suprafață de 4 km pătrați. Pe insulă există multe râuri care însă în timpul verii, sunt secate. Cele mai mari sunt răul Tiflopotamos, care se revarsă în apropierea orașului Kerkyra, râul Messongi, care izvorăște din Mt. Ayii Deka și se varsă în mare prin golful orașului Corfu, iar mai apoi, o serie întreagă de mici râulețe și pâraie care care ajung să se reverse pe plajele dantelate ale insulei: Megalopotamos, Gastouri și alții (Antonakos S.).

Clima insulei Corfu face parte din categoria climei cunoscută sub numele de maritimă mediteraneană, cu veri răcoroase (când temperatură are o medie de 27ºC) și ierni blânde (temperatura medie 10ºC). În termeni grecești, umiditatea este relativ ridicată, datorită vânturilor predominante nord – vestice și vestice, care determină precipitații abundente tot timpul anului. Drept urmare, insulă este bine împădurită iar peisajele sale sunt predominant verzui. Solul este foarte fertil, favorizând în special cultivarea măslinilor, strugurilor, fructelor citrice, cerealelor și legumelor (Mavromataki Maria, 1998).

Climatul mediteranean moderat face din insula Corfu o adevărată grădină denumită de porți " Insula visurilor și a poeziei". (Gâștescu P. și Cioacă A., 1986)

Vegetația densă, care este foarte variată în ceea ce privește culoarea și speciile, există datorită climei blânde a insulei și datorită nivelului ridicat de umiditate cauzată de frecventele ploi din lunile noiembrie-februarie (precipitațiile fiind de aproximativ 1260 mm, printre cele mai mari valori din Grecia) (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Incomparabila frumusețe naturală a insulei Corfu și marea varietate a… care pot și cultivate aici au făcut insula faimoasă încă din vremurile străvechi. Trăsătura principală a peisajului din Corfu sunt, bineînțeles, întinsele păduri de măslini, care sunt de asemenea o sursă importantă de venit pentru populația locală. Prima informație despre cultivarea măslinilor pe insulă datează din perioada miceana și provine din dovezi arheologice și din textele lui Homer. Totuși, se pare că vinul a fost cea mai importantă cultură în economia agricolă multe secole după această perioadă și ca măslinii au fost neglijați până la sosirea venețienilor în secolul al XIV-lea.

În 1386, venețienii au hotărât să încerce să monopolizeze piața uleiului de măsline și să concureze cu agaenoese, așa că au implementat o politică de plantare la scară mare a măslinilor. Decrete speciale ofereau stimulente economice pentru cultivarea măslinilor, iar unele sancțiuni au fost aplicate celor care refuzau să-și schimbe culturile existente cu măslini. Până în 1766, un număr de 1.900.000 de măslini fuseseră plantați în Corfu, majoritatea fiind plantați pe un sol care nu mai fusese cultivat până atunci deoarece nu se potrivea nici unei alte culturi. În ziua de azi, numărul de măslini din Corfu a ajuns la 3.500.000 și aparțin unei specii în care măslinii cresc foarte înalți. Fructul acestora este mic, iar uleiul produs din ele este de o calitate superioară.

Recoltarea măslinelor în Corfu durează șase luni, spre deosebire de restul Greciei, unde o lună sau cel mult două sunt alocate recoltării măslinelor. Acest lucru se datorează faptului că în Corfu fructele sunt lăsate să cadă de pe crengi pe măsură ce se coc și pomul nu este bătut, care deseori duce la stricarea fructului (Fig. 4.). Deși durează mai mult, această procedură adoptată în Corfu este o garanție a obținerii unei calități excelente a măslinelor și a uleiului (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 4. Modalitate de recoltare a măslinelor în Corfu.

Pe lângă măsline, se mai cultivă și portocale precum și alte soiuri de fructe citrice. Mențiune specială trebuie făcută și la adresa culturii de migdale, a vinurilor alese și a binecunoscutului în întrega Grecie, unt proaspăt (Antonakos S.).

Viticultură este acum ce-a de-a doua importantă activitate agricolă din Corfu. Viile, acoperind aproximativ 7% din totalul zonelor cu pământ arabil, produc struguri care dau un vin roșu și alb de o înaltă calitate.

Insula Corfu este, de asemenea, cunoscut ca centru de producție a unei plante rare koum kwat care crește numai în Grecia, în Insula Chios. Pomul koum kwat, importat din Asia, crește până la o înălțime de 2,5 – 3,5 m, iar fructele au între 2,5 și 3,5 cm în diametru, asemănătoare unor portocale mici. Prin folosirea unor procese speciale se obține un lichior cu același nume obținut din delicioasele fructe koum kwat (Mavromataki Maria, 1998).

Corfioții se ocupă în special cu agricultură, în ciuda locului important ocupat în economie de turism. Aproximativ 65% din suprafața insulei este cultivată și 59% din această suprafață este acoperită cu măslini, pomi fructiferi, fructe citrice și viță-de-vie (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Agricultura este ocupată încă de 70% din forța de muncă a insulei. Celelalte ramuri ale economiei, în care este angajat un mare număr din populația locală, sunt creșterea vitelor și pescuitul. Printre produsele animale ale insulei se număra cârnații și salamurile, în timp ce delicioșii raci de Palaiokastrisa și Othoni sunt foarte renumiți. Industria grea și ușoară are o contribuție redusă la economia insulei, care se bazează acum foarte mult pe turism.

Poziția geografică a insulei Corfu, trecutul istoric și frumusețile naturale au transformat-o în una dintre cele mai importante zone turistice din Grecia. Vizitatorii care ajung în Corfu vor găsi o gamă largă de servicii turistice (incluzând hoteluri luxoase și plaje cu o gamă variată de facilități), o bună rețea de drumuri, un sistem de transport public mai mult decât adecvat, o mulțime de locuri pentru practicarea a numeroase sporturi, frecvente evenimente culturale și artistice, restaurante, baruri și discoteci nenumărate (Mavromataki Maria, 1998).

În ultimii ani, Insula Corfu (Fig. 1.) s-a dezvoltat într-un centru turistic internațional, având în vedere combinația de frumuseți naturale, trecutul istoric și facilitățile moderne pe care le oferă, care satisface chiar și gusturile și dorințele celor mai exigenți vizitatori (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

Pe perioada lunilor de vară, populația din Corfu se triplează o dată cu sosirea fluxului de vizitatori și totuși găsești locuri liniștite și plaje calme care așteaptă să fie descoperite, iar ospitalitatea corfioților, recunoscută încă din vremuri antice, este inepuizabilă (Mavromataki Maria, 1998).

5. Numele și legenda insulei.

Insula Corfu, sau Kerkyra cum i se spune în Grecia actualmente, nu a fost cunoscută din totdeauna sub acest nume (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni). Conform tradiției acordarea numelui vine de la cuvântul kerkouros (o corabie ușoară sau un pește) sau de la nimfa Korkyra (Korkyra – Kerkyra), fiică a râului Asopos, pe care a îndrăgit-o și a adus-o pe insulă Poseidon, zeul mărilor. Din uniunea lor, s-a născut Faiakas (Faiax) care a dat insulei una din denumirile sale mitologice (Faiakaia – Faiakes), nume cu care se referă și Homer (Antonakos S.).

Numele mitic al insulei și al locuitorilor ei (Phaeacia, Phaeacians) vine de la numele fiului lor, Phaeacos, care a trăit în Corfu în antichitate (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni). După o altă versiune a poveștii, numele de Nimfa Cercyra este asociat cu vechea zeitate demonică Gorgyra sau Gorgo. Această variantă a fost întărită de descoperirile făcute la templul lui Artemis situat în apropierea capitalei insulei: pe fundația templului s-a descoperit o asemănare cu demonul Gorgo, care poate foarte bine să fi fost un fel de precursor mitologic al lui Artemis (Mavromataki Maria, 1998).

În literatură o găsim sub o mare varietate de nume. Makris este unul dintre acestea și probabil se referă la lungimea insulei (makri = lung). Drepane ("seceră") este numele pe care îl dă Apollonius din Rodhos în a lui "Agro-nautica", unde menționează un incident descris de Hesiod în ‚Theogonia": provocat de Gaia, mama lui, Cronos i-a tăiat organele genitale tatălui său, Uranus, cu o seceră, astfel răzbunându-se pe el pentru sacrilegiile comise de către acesta. Erinyes și Nymphs s-au născut din picăturile sângelui sau, după Apollonius, la fel și fenicienii, în ceea ce privește seceră, aceasta a fost furată de către Demeter, care a ascuns-o sub pământul din Corfu, care mai apoi, după inundația provocată de maree, a luat forma secerei.

"Scheria" este numele prin care Homer se referă la insulă, probabil pentru ca Demeter l-a implorat pe Poseidon să oprească (schein în greaca veche) scurgerea de nămol a unui râu și lipirea insulei de continentul de vizavi. Unii cred că acest nume derivă de la cuvântul scheros (pământ, continent) iar alții cred că a evoluat de la cuvântul semitic secher, însemnând punct comercial.

Numele "Corcyra", folosit până în perioada venețiană, este probabil de origine iliriană, din moment ce poate fi găsit în râuri și pe o insulă în Dalmația, "Corcyra Nigra", cunoscută azi ca Korcula.

În perioada medievală Corfu era cunoscut sub numele de Corypho. Acest nume i-a fost dat de-a lungul perioadei bizantine și se referea la dealul dublu ascuțit (coryphi = vârf) ocupat astăzi de Fortăreață Veche din orașul Corfu (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

Alte nume sub care mai apare sunt: Kassiopia, de la orașul Kassiopeea, apoi Keraina, Arpi, un loc important având numele de Sheria, menționată fiind astfel de Homer iar mai târziu, cel de Korfiou sau Korfoi, dat după numele celor două coline ale orașului. Numele Korfoi a fost transformat ulterior de străini în Corfu, denumire sub care este cunoscută până azi de către toți Europenii și de întreaga lume (Antonakos S.).

Legenda insulei

Homer, în epopeea Odiseea, istorisește una din cele mai frumoase peripeții ale lui Ulise în Kerkyra cu Nausika, fiica lui Alcinou, regele Feacilor (Antonakos S.). Sosirea lui Ulysses în Corfu a fost întârziată de furia lui Poseidon, care a stârnit o furtună puternică care i-a sfărâmat corabia transformând-o în așchii de lemn. A făcut eforturi să ajungă la mal și, într-una din cele mai renumite scene ale lui Homer, sub îndrumarea zeiței Athena, protectoarea lui, Ulysses a găsit-o pe prințesa Nausicaa și servitoarele sale jucându-se cu mingea pe plajă.

Ulysses a avut parte de o primire călduroasă, părândui-se că a ajuns într-un paradis și a fost transportat la Ithaca cu o corabie mare. Nausicaa i-a povestit despre insulă și locuitorii ei, care nu au nevoie de arc și tolbă cu săgeți, dar care își folosesc energia pentru a realiza catarge, vâsle și ambarcațiuni grațioase cu care le place să navigheze de-a lungul mărilor înspumate; și, pe măsură ce vorbea, introducea Corfu în istoria, literatură și civilizația Europei (Flamburiari S. L., 1994).

După ce îi dă cele necesare, îl conduce în oraș unde cere ajutorul mamei sale Aritis pentru oblăduirea adorabilului cerșetor. A fost găzduit și onorat în bogatul palat al regelui Alcinou, așa cum se obișnuia feaciilor străini și bogați. Până la urmă, Ulise se destăinuie ca fiind regele insulei Ithaka, cel care a inspirat ideea Calului troian prin intermediul căruia, în final, a fost posibilă cucerirea Troiei și termină (Homer) în rapsodia cu plecarea eroului din Kerkyra spre insula să natală Ithaka, unde a ajuns după o lipsă de 20 de ani (Antonakos S.).

Este o poveste frumoasă, de departe mai frumoasă și mult mai credibilă decât legenda sinistră potrivit căreia insula nu este nimic altceva decât secera cu care Kronos, mai bine cunoscut că Saturn, în mod ingrat l-a castrat pe tatăl său Uranus, ale cărui testicule în cădere s-au pietrificat transformându-se în cele două roci uriașe de pe promontoriul Fortăreței Vechi. Aceste "vârfuri gemene" – în greacă, Koryphai – se spune că ar fi originea numelui Corfu (Flamburiari S. L., 1994).

Relatarea lui Homer a obligat mulți specialiști să caute rămășițele regatului feacilor în diferite locuri ale insulei, însă până astăzi, fără vreun rezultat. O altă poveste transpune Sheria homerică spre vest, în Mediterana, fără să se fi dat însă până azi un rezultat pozitiv; probabil cândva, cercetările arheologice bazate pe date vor putea găsi soluție asupra temei respective.

În afară de Homer, referire la Kerkyra face și Apollonios din Rodos în scrierea sa "Argonautica". Conform descrierii acestei epopee, Argonauții împreună cu Iasonas și Medeea, fiind fugăriți de locuitorii Colhidei care au primit ordin de a reînturna pe Medeea tatălui ei, au fost găzduiți în regatul Feacilor de către Alcinuo și Areti. Acolo s-a celebrat nunta lui Iason cu Medeea. Ca urmare, atât Medeea cât și colhidenii, care să evite furia regelui lor, au rămas în Kerkyra (Antonakos S.).

6. Corfu – orașul citadelă al insulei

Orașul Corfu (Fig. 2.), care este probabil unul dintre cele mai atractive, pline de viață și variate orașe din Grecia, este situat la aproximativ la două treimi din distanța spre nord a coastei estice a insulei. Ocupă punctul unui teren care iese în canal între Corfu și partea continentală. Partea estică a insulei este în general protejată de furtuni; ca rezultat al poziției sale, orașul Corfu este în mod plăcut calm și răcoros chiar și în lunile călduroase ale verii.

Fig. 2. Vedere dinspre mare a orașului Corfu

Pe măsură ce ne apropiem de mare, umiditatea aerului ne oferă o imagine încețoșată a orașului; se ivește din mare mai degrabă ca un miraj. Pe măsură ce ne apropiem, densele blocuri ale clădirilor se pot vedea îngrămădite aproape unele lângă altele.

Planul complex al orașului are trei caracteristici principale: în primul rând, caracterul pitoresc, original, oarecum ciudat, în al doilea rând, organizarea cu măsură a spațiului (cu o lipsă completă a excesului și a exagerărilor în ceea ce privește rețeaua stradală, casele și monumentele) și în al treilea rând, modul rațional în care este amenajat, făcându-l ușor de înțeles. Casele vechi au o valoare estetică unică.

Urme ale prosperității trecutului sunt evidente peste tot, la fel și influențele culturale cu care orașul a intrat în contact și modul în care acestea au fost asimilate. Părțile nu pot fi deosebite de întreg, iar unitatea este caracteristica fundamentală a orașului Corfu în general (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Fig. 3. Harta orașului Corfu

7. Urbanism și arhitectură în orașul Corfu

Natura structurilor urbane ale orașului Corfu este dată de fortificațiile construite de venețieni, care ocupă o mare parte a terenului corespunzător pentru construcții. Astfel locuințele trebuiau să fie păstrate înăuntrul zidurilor, fiind închise într-o zonă de 295.000 m², iar la forma arhitecturală a caselor au fost folosite modele venețiene adaptate la terenul particular al orașului Corfu.

Fig. 3. Vedere asupra orașului Corfu

Spre estul orașului, în fața Fortăreței Vechi, se află Spianada, care în perioada venețiană nu a fost o esplanadă ci un imens spațiu gol, ocupând o treime din suprafața totală a orașului, cu un rol defensiv, în cazul în care orașul ar fi fost ocupat, corfioții se puteau refugia în Fortăreața Veche și de acolo puteau trage asupra atacatorilor care ar fi ușor de controlat dacă doar cel puțin s-ar apropia de Spianada. Spianada a fost punctul de pornire a arterelor rutiere principale, acum străzile fiind numite Nikiforou Theotoki și Evgeniou Voulgari care leagă Fortăreața Veche și cea Nouă și duc spre portul mai spre nord.

Mai departe aceste străzi conduc spre străduțele mai mici și numeroase mici alei, numite kantounia, realizând un model iregular de legături de-a lungul orașului. Multe dintre kantounia au fost cel puțin parțial acoperite, făcând astfel mai ușoară deplasarea când condițiile meteo erau defavorabile și în același timp oferind clădirilor spațiu pentru construcții având în vedere că puteau fi construite balcoane sau camere suplimentare deasupra lor.

Principalele străzi comerciale, Nikiforou Theotoki, Evyeniou Voulgari, Michail, Theotoki, Filarmonikis, au fost acoperite în acest fel, iar boltele lor, numite voltă, s-au păstrat intacte până în prezent. Una dintre cele mai aglomerate străzi comerciale a fost așa-numita, Plati Kantouni sau Stradă Largă, acum numită Moustoxydi, unde s-au desfășurat târguri și au avut loc evenimente festive, în special în perioada Carnavalului din Corfu.

Între aceste străzi erau numeroase piețe cu forme neregulate, unde se află de obicei o biserică sau o fântână care servea casele înconjurătoare. Cartierele orașului au avut tendința să își ia numele de la cea mai apropiată biserică de ele. Dintre numeroasele cartiere din care constau cele trei mari regiuni urbane ale orașului, cel mai populat a fost Campiello, în partea de nord-est a orașului. Conținea casele multor nobili, remarcabile pentru arhitectura lor impozantă. Cel mai reprezentativ exemplu de arhitectură venețiană au aparținut membrilor claselor mijlocii și de jos.

Acestea aveau mai multe etaje, de obicei trei sau cinci, cu acoperiș din cărămizi și fără nici un fel de spațiu liber în jurul lor. Ușile și ferestrele erau rectangulare, sau mai rar acoperite cu bolte rotunde. Balcoanele erau și mai neobișnuite, dar unde existau, de obicei la clasele înstărite, erau remarcabile pentru delicatețea construcției lor. Fațadele clădirilor erau ornamentate cu rânduri de bolte, cu cornișe și grilaje la ferestre, cu benzi ornamentale pentru a separa etajele și cu console. O altă caracteristică a caselor din Corfu era șemineul, într-o varietate de mărimi și forme. Culorile etajelor: galben, roșu, verde, etc., erau îmbinate armonios. Bineînțeles, cea mai importantă trăsătură dintre toate este bolta – volta – de pe atât de multe partere încât și azi dau aleilor din Corfu un aer distinct.

Casele nobilimii erau într-un stil similar, deși erau de obicei mai joase, două sau trei etaje și erau remarcabile pentru grija cu care au fost construite și pentru banii evident cheltuiți pentru ele. Conacele corfioților bogați erau situate în diferite locuri prin tot orașul și de asemenea în afara lui, în provincie. Printre cele care încă s-au păstrat în condiții bune este conacul Ricci, pe strada Moussolini, care la început a avut un singur etaj deasupra arcadei boltite. Balconul este de o adevărată valoare istorică, aici au stat proveditore venețian și primarul din Corfu pentru a urmări cursele de cai care au avut loc în timpul Carnavalului. Conacul Yallinas, cu o fațadă boltită impresionantă, se poate de asemenea vedea în oraș.

Atmosfera actuală din orașul Corfu este încă în mare parte venețiană, având în vedere că multe dintre casele construite în acea perioadă continuă să fie locuite. Clădiri din perioadele franceză și britanică și cele în stilul pur grecesc de arhitectură se combină perfect cu acestea pentru a produce rezultate estetice fascinante (Mavromataki Maria, 1998).

Insula Corfu a fost în particular binecuvântată cu o selecție rafinată de clădiri, fie ferme fie mari reședințe – Arhontika cum sunt cunoscute în Grecia. Mari vile venețiene și neo-clasice sunt împrăștiate în jurul orașului Corfu, înconjurate de peisaje cu vegetație luxuriantă unică, a căror frumusețe a rămas aproape neschimbată de-a lungul secolelor.

Alte proprietăți, vile și clădiri de interes: Afra, proprietatea romantică, la aproximativ 6 km nord-vest de orașul Corfu, Fortăreața de la Kouloura, la 25 km nord-est de Corfu, Castelul Krevatsoula, la 11 km de Corfu, proprietatea fortificată Kothoniki, casa Boulgari de la Gastouri, vila Giallina din secolul al XVI-lea de la Kavalouri, reședințele Ventoura și Palatianos din orașul Corfu, proprietățile Trivoli, Lavranos, Ralli, Scarpa, Pierri, Theotoki și Capodistria, pitoreasca vilă cu vedere spre mare Bogdanos la Skondrou în Pyrgi, vila din orașul Corfu a familiei Flamburiari (acum Hotelul Cavalieri), clădirea Laskari, vechea Societate Literară, clădirea istorică situată aproape de palatul Sf. George și Sf. Michael din orașul Corfu, unde s-a născut primul Prim Ministru al Greciei, John Capodistrias. (Flamburiari S. L., 1994).

7. 1. Orașul în epoca antică.

Primii coloniști care s-au stabilit în Corfu, din Eretria, și-au stabilit orașul în secolul al VIII-lea î. Hr. La capătul portului Hyllaean, acum cunoscut ca laguna Chalkiopoulo ocupată de aeroportul Corfu. Între acel port, care și-a luat numele de la Hyllus, fiul lui Heracles și portul Alcinous, în partea orașului cunoscută ca Anemomylos corințienii sub conducerea Chesicrates și-au stabilit colonia. Puțin câte puțin, orașul s-a dezvoltat spre sud, spre Figareto și a ocupat aproape tot promontoriul numit Kanoni.

Referințe literare, în particular descrierea făcută de către Thucydides în Cartea III a operei sale Istorii și excavații arheologice ne permit să ne formăm o imagine clară a orașului Cercyra cum trebuie să fi arătat în timpul și după perioada clasică. Se știu de asemenea multe despre monumentele timpurii din acea zonă.

După secolul V/IV î. Hr., orașul Cercyra era protejat de ziduri, dintre care foarte puține au supraviețuit. Zidul nordic probabil că se întindea de la un port la altul, în timp ce zidul sudic era în apropiere de Figareto. Excavațiile au scos la lumina ruinele turnului Nerantzicha, parte din zidul nordic, la Ayii Theodori și părți din zidul sudic. Arheologii au mai descoperit și cel mai estic dintre cele două turnuri care protejau portul Alcinous (la Anemomylos, sub capela Sf. Athanasius). Acropolis trebuie să fi fost unul dintre dealurile din zona Analipsi, în timp ce casele private erau probabil situate spre nord-vest, la Figareto, după cum se poate concluziona după urmele de case, străzi și sistemul de conducte descoperite acolo. Rezerva de apă a vechiului oraș venea din izvorul Kardaki, printr-un apeduct situat în apropierea turnului Nerantzicha.

Agora vechiului oraș Cercyra era la Palaiopoli foarte aproape de proprietatea Mon Repos; probabil cuprindea clădiri publice, sanctuare, porticuri, magazine de lucru și băi, dar s-au descoperit foarte puține urme ale acestor structuri. Cu toate acestea, excavațiile au scos la lumină rămășițele unor băi, datând din perioada romană și ornamentate cu statui și podele mozaic, părți ale unui portic magnific și o clădire semicirculară, un balaneum roman și unele părți din mecanismele portului care au fost folosite din perioada arhaică până în vremea romană.

Cele mai mărețe monumente care le poate cunoaște azi vizitatorul, în căutarea Kerkyrei antice, sunt monumentul lui Menekrates, Turnul Nerantzichas, templul zeiței Artemis și două temple din spațiul din Mon Repo (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 12. Templul doric din Kardaki

Templul lui Artemis

Aproape de portul Hyllaean, în cartierul Ayii Theodori al orașului Corfu, arheologii au descoperit un alt templu de o mare importanță. Acesta este templul lui Artemis, din care câteva părți au fost descoperite de soldații francezi în 1812 când era săpat un sunt. Partea vestică a pedimentului templului s-a conservat în condiții excelente; îl reprezintă pe Gorgon Medusa și este cea mai veche reprezentare care a rămas din antichitate. Templul lui Artemis, care ar părea după tema sculpturii pedimentale să fi fost cunoscut în mod convențional sub numele de templul lui Gorgon, a fost construit din piatră de văr în jurul anilor 590-580 î. Hr. În stil doric pseudo-dipteral, cu 8 coloane pe fiecare parte a lățimii și 17 pe ambele părți ale lungimii. Templul este neobișnuit de alungit, măsurând 22,40 metri în lățime și 47,60 metri în lungime, având un pronaos, o cella și un … Cella a fost divizat în trei coridoare prin două coloane duble laterale, cu două etaje, fiecare având câte 10 coloane. Pe lângă pedimentul vestic, sculpuri ale unora dintre … s-au conservat, împreună cu o … și o… care se pare că au înlocuit… în jurul anului 530 î. Hr. Acolo se mai afla un altar imens cu o lungime de 25 metri, ornamentat cu…

Fig. 3. Ruinele Templului lui Artemis.

În apropierea templului lui Artemis, au fost găsite urme ale unui templu dedicat lui Pythian Apollo datând din secolul al V-lea î. Hr. Pe lângă aceste temple deja descoperite, sursele literare menționează mult mai multe temple și sanctuare care ar fi existat undeva în vechea Cercyra: a lui Zeus, Poseidon, Hermes, Asclepius, Heracles, Castor și Pollux și Alcinous. Se poate presupune că au fost responsabile pentru … acestor monumente constantele stăpâniri și atacuri asupra insulei. Pe lângă toate acestea, materiale din clădirile majorității templelor au fost înlăturate în timpul perioadei bizantine și folosite pentru construcția unor noi biserici creștine (Mavromataki Maria, 1998).

Necropolele vechi

Arheologii au reușit să descopere o cantitate însemnată de informații despre poziția necropolisului al vechii Cercyra, care se întinde direct perpendicular/vecin cu orașul cu o plajă nisipoasă lungă în afara zidurilor nordice, lângă portul din Alcinous (la modernă Garitsa, pe pantele sudice ale dealului Sotiros). Descoperirile confirmă că necropola a fost folosită încă din a doua jumătate a secolului al VII-lea î. Hr., iar bunurile aflate în morminte reflectă existența unui oraș care era dezvoltat atât din punct de vedere al articolelor pe care le putea fabrica cât și din punct de vedere al relațiilor comerciale pe care le menținea. Majoritatea înmormântărilor implicau poziționarea cadavrelor direct în pământ, deși au fost găsite și îngropări în vase, deoarece au urme de …, morminte …., sarcofage de piatră și monumente funerare de piatră.

Cea mai importantă descoperire care a ieșit la lumină în necropola veche este faimosul monument al lui Menecrates, descoperit de britanici în 1843 când lucrările publice au fost efectuate. Este un monument funerar circular, de fapt un cenotaf, construit în 600 î. Hr. În memoria lui Menecrates. Menecrates, din orașul Oeantheia în apropierea modernului Galaxidi de pe țărmul nordic al golfului din Corint, a fost consul al Corfului în orașul său natal și și-a pierdut viața pe mare. Monumentul constă dintr-un tumulus circular de pământ înconjurat, până la vârf, de un zid construit perimetric.

O inscripție arhaică, scrisă de la dreaptă spre stânga în vârful zidului, scrie despre profesia și originile familiei lui Menecrates și menționează felul în care a murit. De asemenea, în 1843, o statuie cu un leu a fost găsită aici și după o anumită teorie (dar care nu este general acceptată) conform căreia leul ar fi stat în vârful cenotaful lui Menecrates. De-a lungul perioadei elene, necropola din Corfu se pare că ar fi fost mutat în direcția portului Hyllaean, pe versantele sudice ale dealului Sotiros aproape de aeroportul modern. Excavările din zona au scos la iveală foarte puține urme de clădiri dar un mare număr de pietre funerare foarte concentrate și construite cu atenție. Toate acestea sunt făcute din piatră de var locală și acoperă întregul lanț de pietre funerare cunoscute în perioada elenă (pietre rectangulare simple cu inscripții, altele cu picturi, pietre acoperite cu …, monumente în formă de temple în miniatură, etc.).

Necropolele elene au fost probabil distruse de Agrippa în 31 î. Hr., în timp ce pietrele funerare de la morminte se poate să fi fost asamblate mai târziu în vechime și puse deoparte pentru a fi utilizate ca materiale pentru noi clădiri (Mavromataki Maria, 1998).

7. 2. Orașul în epoca bizantină.

Frecvențele atacuri la care a fost supus orașul Corfu de-a lungul secolelor a cauzat distrugeri serioase monumentelor bizantine și ca rezultat există puține dovezi din acea perioadă din trecutul orașului. Se știe doar că în secolul al VI-lea, după atacurile goților din anul 562 e.n., vechiul oraș a fost abandonat iar locuitorii s-au stabilit pe promontoriul Fortăreței Vechi. Această mișcare a fost încheiată în secolul XI, iar noul oraș bizantin a rămas pe acel loc până în 1588. Zona a fost numită "ton Coryfon", "a vârfurilor" și acesta a fost originea numelui "Corfu", oraș și insulă, care a rezistat în limbile vestice. În secolul X locuitorii au construit un zid în jurul unuia dintre vârfurile de pe promontoriu, pe locul în care venețienii au construit mai târziu Turnul Mării (Torre de Mare) și au construit șanțul de apărare care separă fortul de uscatul de bază al insulei.

Cei care locuiau înăuntrul fortăreței se numeau "kastrinoi" sau kastirni, "locuitorii castelului", iar partea orașului Corfu care era în afara zidului, unde este astăzi orașul modern, se numea Exopolion sau Xopolis, "orașul din exterior". Înăuntrul fortăreței, corfioții au construit o catedrală ortodoxă – Sf. Petru și Pavel, dar în secolul al XIII-lea aceasta a fost preluată de Angevins și a devenit biserică latină.

Monumente ale epocii Bizantine există doar puține pe insulă, precum câteva fortificații aflate în câmp deschis și ruinele bazilicii din Paleochora, cunoscută sub denumirea de Agis Kerkyra. Era o bazilică pentaclită a secolului al V-lea. A fost distrusă de incursioniști în secolele al VI-lea și al XI-lea. În 1536 a fost renovată complet pentru a fi distrusă în final în urma bombardamentelor ultimului război.

Printre cele mai importante și impunătoare monumente ale Kerkyrei este biserica Sfinților Jason și Sosipater, a sfinților care conform tradiției, au fost cei dintâi care au propovăduit Creștinismul pe insulă (Antonakos S.).

7. 3. Orașul în perioada venețiană.

Forma pe care orașul Corfu a luat-o în perioada venețiană este de o mult mai mare importanță pentru prezent, deoarece a rămas aproape neschimbată de-a lungul secolelor și este în mare măsură responsabilă pentru fizionomia orașului de astăzi. Plimbându-te de-a lungul aleilor înguste ale orașului Corfu (cunoscute ca "kantounia"), oprindu-te în micile piețe cu fântânile și bisericile lor în stil vestic, trecând pe sub pasajele și pe lângă conacele minunate și privind castelele și zidurile care se înălța înaintea ta, ai impresia că timpul s-a oprit în era venețiană.

Toate trăsăturile lăsate de trecut și de perioada bizantină, tot ceea ce cuceritorii străini au adăugat mai apoi la mozaicul orașului și tot ceea ce corfioții înșiși au inventat și se îmbină armonios împreună fără contrafacere este în principal identitatea medievală, pe care o datorează venețienilor. În timpul perioadei venețiene, centrul orașului a continuat să fie în zona Fortăreței Vechi, unde s-a mutat înapoi în secolul al VI-lea.

Treptat, totuși, orașul s-a întins în afara zidurilor existente și o suburbie foarte populată numită Borgo sau Xopoli s-a format. Planul și arhitectura orașului la scopurile militare ale venețienilor, care doreau să transforme Corfu într+un bastion împotriva expansiunii turcilor în Europa. Pentru aceasta, s-a acordat o mare atenție lucrărilor de apărare a orașului și au fost construite noi ziduri și fortărețe cu turnuri, șanțuri și ziduri de apărare (Mavromataki Maria, 1998).

Ceea ce își arată în mod intens prezența în Kerkyra și dă orașului Feacilor culoarea sa specială este trecerea pe acolo a Venețienilor. Au fost îndeajuns trei sute de ani de ocupație ca să lase vii semnele Republicii Sublime pe clădiri, în piețe, pe ziduri, chiar și pe locuințele particulare.

Element predominant în culoarea venețiană a orașului constituie zidurile. La începuturile secolului al XV – lea, Venețienii, peste mai vechile ziduri bizantine, au construit două șiruri de ziduri, unul în apropierea mării și altul în jurul celor două piscuri. Pericolul otoman a condus la îmbunătățirea fortificațiilor și la extinderea zidurilor și în satul situat în afara acropolei. Atunci au fost făcute cele două bastioane ale vechiului fort iar șanțul de apărare a fost lărgit. Șanțul, cunoscut sub denumirea de Kontrafossa, a transformat acropolă în insulă. Un pod mobil unea satul cu uscatul de dincolo.

Al doilea sediu otoman i-a obligat pe Venețieni să fortifice orașul exterior în partea sa vestică, cu ziduri care ajungeau până la fortul care, a fost construit de Venețieni în anii 1553 – 1558. Noul fort domină partea de nord a orașului, fiind situat pe colina cu loc destul de mare, cu contraforturi și encampamente militare, cărora mai târziu, pe durata ocupației Britanice, li s-au adus îmbunătățiri și li s-au adăugat și alte fortificații. În curtea fortului se află o veche biserică, dedicată Prea Sfintei din Tenedos. În zidul acestuia existau patru porți pentru comunicare cu marea și cu interiorul insulei. A Sfântului Nicolae, a Grotei, Poarta Regală și Poarta lui Baimounda.

Se mai salvează încă poartă Grotei și Poarta Sfântului Nicolae. În această perioadă, în scopuri de apărare, Venețienii au extins spațiul gol ce există între Fort și Xipoliou și au creat astfel Spianada.

În Fort se pot vedea zidurile și cele două turnuri, "al uscatului" și "al mării", o cladire-penitenciar și cazărmile construite de Englezi. La partea sudică a Fortului în anul 1840, a fost construit de Englezi templul Sfântului Gheorghe, în stil doric. Acolo unde, pe vremea ocupației Venețienilor a existat podul mobil, acum există unul din metal, având o lungime de 60m (Antonakos S.).

7. 5. Orașul în secolul al XIX-lea.

Nici francezii nici britanicii nu au făcut modificări substanțiale în comparație cu structurile care s-au dezvoltat în orașul Corfu sub stăpânirea venețiană. Noile clădiri pe care le-au construit s-au combinat/amestecat cu stilul arhitectural deja existent și de fapt este adeseori dificil să le deosebești de structurile inițiale. Francezii s-au concentrat pe îmbunătățirea înfățișării orașului și au fost primii care au amenajat Spianada ca o piață publică. Britanicii au fost mai mult interesați de planul orașului, introducând norme ale clădirilor și luând măsuri pentru a apăra sănătatea populației și aprovizionarea cu apă a clădirilor.

Sub stăpânirea britanică, fortificațiile din Corfu au fost întărite și noi structuri au fost adăugate atât Fortăreței Vechi cât și celei Noi. Au fost construite de asemenea clădiri publice interesante, au fost realizate lucrări publice și instituții caritabile au fost înființate; majoritatea acestora au fost realizate din inițiativă înaltului comisar Douglas. În onoarea lui fost ridicat, în cartierul Garitsa, la intersecția străzilor Alexandras și Dimokratias, un monument din marmură cunoscut că obeliscul lui Douglas (1843). La baza monumentului se află o inscripție în greacă care se referă la realizările comisarului și ornamente realizate de sculptorul corfiot Ioannis-Vaptistis Kalosgouros (1794-1878) (Mavromataki Maria, 1998).

Fig.2. Obeliscul lui Douglas.

Fig. 1. Obeliscul lui Douglas

7. 6. Orașul în prezent.

Orașul Corfu, capitala insulei, are o populație de aproximativ 30.000 de locuitori și este centrul econimic, politic și cultural al corfioților. Este orașul conducător/principal al Prefecturii Corfului, fiind sediul majorității autorităților publice: bănci, tribunale, închisori, spitale, consulate, Organizația Națională pentru Turism, etc. Este scaunul episcopului mitropolitan al insulei Corfu și Paxoi, al cărei biserică oficială este Sf. Spyridon. Un sistem educațional complet constă din școli primare și secundare, școli private, de limbi străine și o universitate – Universitatea Ionică – cu departamente de Limbi străine, Traducere și Interpretare, Muzică și Istorie. Are o rețea de transport public destul de dezvoltată, cu autobuse locale și service-uri aproape spre toate satele. Zboruri zilnice și curse cu bacul spre alte părți ale Greciei sau spre alte țări, facilitează comerțul și turismul foarte dezvoltat al insulei.

Numărul mare de turiști care vizitează Corfu în fiecare an dau insulei un aer cosmopolitan. Pentru a satisface nevoile pieței turistice, numeroase hoteluri și apartamente au fost construite de câteva decenii încoace, complet echipate și supuse cerințelor moderne. Magazine și alte instituții dedicate industriei turismului se pot întâlni peste tot în oraș, împreună cu taverne atrăgătoare și restaurante luxoase, magazine de cafea în stilul vechi și moderne cafenele exterioare, discoteci și baruri deschise până târziu în noapte. Terenuri de fotbal, golf și tenis, un stadion, o piscină și un Yacht Club sunt deschise pentru turiști cât și pentru populația locală. Hotelul Corfu Hilton International deține un cazinou. Plajele de la Mon Repos și Yacht Clubul sunt potrivite pentru înot și sporturi nautice.

Centrul multor evenimente și în general a vieții sociale din Corfu, a fost timp de secole Spianada. Divizată de strada Dousmani în Piazza de Sus și de Jos, Spianada este înconjurată de unele dintre cele mai remarcabile monumente din Corfu și are o priveliște superbă asupra Grădinilor Municipale, Contrafossa și Fortăreața Veche, pe partea estică. Pe partea de vest, cafenele și restaurante sub bolțile Listonului, iar vizitatorii își pot savura cafeaua sau să guste una din specialitățile bucătăriei locale: "pastitsada" carne de vită cu spaghetti, "sofrito" carne de vită cu usturoi, pește în sos "bourdeto", stinse cu un vin local de calitate sau cu bere de ghimbir, unul din obiceiurile rămase din perioada stăpânirii britanice. În Spianada, tradiționale trăsuri trase de cai sunt puse la dispoziția turiștilor pentru închiriat, iar conducătorul oferă un tur al unora dintre cele mai frumoase părți ale orașului.

Nordul Spianadei – în spatele palatului – începe de la strada Arseniou, care trece pe deasupra malului mării, prin cartierul numit Mourayia, de-a lungul zidurilor mării. De aici până la coasta Albaniei se desfășoară o priveliște superbă. Drumul din fața mării, acum numit strada Athinagora, duce la port, unul dintre cele mai ocupate din Grecia. Nu departe pe mare se află insulă numită Vido, vechea Ptychia, spre care… circulă în fiecare zi. Până în 1864, pe Vido se află o fortăreață venețiană. În prezent este scoasă din uz. Mai sus de port se află dealul pe care este situată Fortăreața Nouă cu… venețiene.

Pe strada Solomou 7-9, aproape de intrarea Fortăreței Noi, se află un muzeu modern de un interes deosebit: Muzeul Maritim al lui Napoleondas Sayias. Fondat în 1989, cu exponate pe care deținătorul său le-a colecționat din toată lumea, conține scoici, bucăți de coral, crabi, raci, șerpi, stele de mare, bureți, micro-organisme și multe altele.

Cea mai de neuitat experiență ce îl așteaptă pe vizitator este, cu toate acestea, o plimbare prin centrul orașului Corfu dar mai ales prin vechea lume a cartierului Campiello. Aleile înguste ("kantounia") în linie cu clădirile înalte, deseori decorate cu bolte sau…, micile piețe atractive cu fântânile lor sculptate în piatră, bisericile cu elegantele turnuri clopotniță și ocazionalele conace cu balcoane ornamentate în mod priceput și felinare atârnate, ajută la crearea unei atmosfere medievale pe care nu o mai găsești nicăieri în Grecia (Mavromataki Maria, 1998).

Puncte de interes turistic sunt în capitala care se numește tot Corfu și în împrejurimile acesteia. Spianada este o vastă promenadă în lungul canalului și al țărmului mării; se zice că este cel mai frumos scuar din Grecia. Muzeul de Artă Asiatică, deschis: 8-14:30 h, intrarea liberă. Muzeul Arheologic deschis: vară între 8-14:30 h, iarna: 8:30-15 h, ambele închise luni dimineața. Fortăreața Veche: 8-18:30, 8:30-15 h, sâmbătă și duminica. Muzeul Bizantin, deschis, vara: 8-14:30 h, iarna: 8:30-15 h. Achillio, deschis, vara: 7:30-19 h, iarna: 9-19 h. Mănăstirea Vlaherna, deschisă toată ziua, în afară de 13-17 h. (Cruceanu M. și Săvulescu C. V., 2003).

Fig. 3. Străduțe caracteristice ale vechiului oraș.

De un interes aproape la fel de mare este piața, pe străzile din partea vestică a Spianadei: strada Nikiforou Theotoki, împodobită cu bolte ("volta"), păstrează încă multe urme ale perioadei stăpânirii venețiene. Clădirea Băncii Ionice, la intersecția străzilor N. Theotoki cu Filarmonikis, găzduiește o colecție de bancnote datând din perioada stăpânirii turcești și până în ziua de azi și o expoziție de fotografii arătând cum sunt bătute monezile.

În ciuda numărului de clădiri noi care au fost construite pentru a satisface nevoile turismului și distrugerile nemiloase pe care alții le-au provocat de-a lungul secolelor – culminând cu raidurile de bombardamente ale germanilor din 1943 – Corfu se poate încă mândri cu clădiri publice de o mare valoare pentru moștenirea culturală greacă. În fiecare colț al orașului sunt urme ale acelora a căror soartă a fost să calce în picioare insula și să adauge încă o piesă la mozaicul istoriei sale. Din 1976, orașul Corfu a fost pe lista orașelor cele mai istorice ale Europei și eforturi sunt încă susținute pentru a-i păstra pe cât posibil atmosfera istorică. Un program enorm de muncă de menținere a monumentelor din Corfu a început în 1992-1994, cu ocazia alegerii orașului ca loc de întâlnire pentru înaltă adunarea a Uniunii Europene în timpul președinției grecești a comunității (Mavromataki Maria, 1998).

Orașul în ziua de azi

În zilele de astăzi, orașul Kerkyra a fost obligat să se extindă și în afara celui vechi, care este construit între cele două forturi, creând astfel, trei suburbii. Spre nord-vest Mandouki, Saroko între colinele Avrami și Sotiros, iar înspre sud Garitsa, de-a lungul mării. Între acestea, lipsește bineînțeles prezența Veneției, care este intensă în întregul oraș prin arhitectura sa, străduțele strâmte cu pavaj de piatră (kandouina) și micile piețe din fața bisericilor. Vă vom da însă o imagine a formei orașului, cu cele mai interesante clădiri publice și particulare, nu numai ale epocii Venețienilor dar și ale epocilor ocupațiilor Franceze și Engleze.

Fig. 3. Biblioteca.

Străzile comerciale cum ar fi strada Nikiforou Theotocou, Syganeiou, Voulgareos, Mihail Theodokis și a Filarmonicii, se caracterizează prin "volta", arcadele unde plimbăreții circulau găsind umbra pe timp de vară și erau feriți de ploaie și frig pe timp de iarnă. Cea mai renumită strada a Kerkyrei era așa-zisul largul kandouni (Strață Largă), strada Moustouxidi de astăzi.

Dintre vechile clădiri publice ale Kerkyrei, cele mai interesante se află în piață ce se întinde în fața Primăriei, care altădată, era piața cea mai importantă a orașului. Această clădire, care era sub pasajul nobililor (Loggia Nobilei), a început să se construiască în 1663 iar construcția a durat 30 de ani. În anul 1720, sub pasajul devine teatru și a fost denumit San Giacomo. În final, Loggia a adăpostit Primăria. O altă interesantă clădire a pieței este locuința episcopului Latin, care a fost construită în secolul al XVII-lea, cu multe adăugări și schimbări în continuare. O perioadă de timp a adăpostit judecătoria Kerkyrei iar recent, sucursala Băncii Greciei.

O altă impunătoare clădire, care a fost distrusă în urma bombardamentelor din 1943 iar astăzi este aproape ruinată, se află în partea se sud a Spianadei. Inițial, constituia cazarma militară și era cunoscută ca și cazărmile Paschaligou sau Grimani. O clădire asemănătoare o constituie și cazarma grotei, unde astăzi se adăpostește Banca Agricolă. Cele mai renumite dintre clădirile Spianadei care nu se mai salvează, au fost Locuința Bailului, Pasajul unde-și țineau conferințele Marele Consiliu al orașului, Casa de Credit, iar deasupra porții Sfântului Nicolae, spitalul militar.

Dar și după abolirea dominației Venețiene, Kerkyra a continuat să se orneze cu clădiri și monument interesante. La partea nordică a zonei vestice a Spianadei, în timpul ocupației Franceze, a fost construit de către inginerul Francez Lesseps, Liston-ul. Este o compoziție de clădiri înalte, în pas asemănător cu culoarea orașului, o mică copie a Rue de Rivoli a Parisului și care închipuiește strălucitor, un adevăr ornament al orașului.

Francezii au avut grijă de frumusețea orașului plantând primii pomi în Spianada, ca să înceapă astfel transformarea acestei mari întinderi sterpe în parc.

Și englezii și-au lăsat amprenta intensei lor prezență pe insulă. În afară de importantele construcții militare pe care le-au făcut în noul fort și adăugările la cele vechi, au construit în spianada, clădiri publice precum Parlamentul Ionic în apropierea străzii Moustouzidi, lucrare a arhitectului Chronis din Kerkyra.

A fost utilizată și ca Biserica Protestantă. Cu toată catastrofa suferită în urma bombardamentelor din 1943, și-a menținut fațada arhitecturală, compusă din coloane în stil doric. Prefectura, de asemenea lucrare a lui Chronis, se află la partea de sud a Spianadei. În partea de vest a aceleiași piețe se găsește Compania Anagnostica, care posedă o bibliotecă bogată în istoria Heptanisei și o interesantă colecție de lucrări de artă și palatul Sfinților Mihail și Gheorghe.

Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe se află la partea de nord a pieței, fiind cea mai impunătoare lucrare a orașului. O imensă clădire neoclasică, cu o fațadă cu o culoare în ritm doric. La partea superioară a construcției figurează reliefuri cu prezentări Heptanisiace. Lucrare a lui S. Whitmore, a fost utilizată inițial ca locuință a comisarului Englez și a ordinului călugărilor al sfinților Mihail și Gheorghe. Astăzi adăpostește Muzeul de arte asiatice, Bibliotecă Publică și arhivele insulei.

În afara clădirilor oficiale și a celor simple, locuințele autohtonilor trezesc, fără îndoială, interesul vizitatorului și dau și acestea orașului Kerkyra, o culoare aparte. Aceste locuințe, care au fost construite în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, au ca și caracteristică ferestrele și ușile de formă dreptunghiulară, pasajele de la primul etaj, coșurile de fum înalte și balcoanele, câteva dintre acestea fiind din piatră.

Spianada este decorată și de alte două respectabile monumente.

Unul dintre aceste este o construcție circulară cu coloane în ritm Ionic care a fost înălțată în 1816 în onoarea lui Maitland. Celălalt, situat în fața palatelor, este statuia lui F. Adam, lucrare a sculptorului P. Prosalenti. Statuia a fost înălțată de către Guvernul Ionian, în onoarea comisarului Englez pentru lucrările comunitare pe care le-a făcut pentru Kerkyra.

Chiar și după unificarea cu Grecia, Kerkyra a fost ornat cu lucrări de artă, precum statuia de marmură a lui Ioannis Kapodistrias, statuia lordului Guilford și bustul lui Solomos, așezat în fața casei bardului Eliberării Grecești (Antonakos S.).

Toată lumea cunoaște orașul Corfu, iar peisajul de la Pontikonissi (Insula Șoarece) este probabil una dintre cele mai faimoase din Grecia. Istoria sa este, de asemenea, familiară, Nausicaa și Odiseu în timpurile antice și urcușurile și coborâșurile, cu cuceritorii vestici în timpurile moderne, fără a menționa contribuția sa la partea culturală. Datorită acestori factori și a frumuseților naturale ale insulei, a avut timp de mulți ani reputația de loc ideal pentru petrecerea vacanțelor. La început erau doar câțiva vizitatori, apoi numărul acestora a crescut și azi, pe o perioadă de șase luni din an, de multe ori, în Corfu sunt mai mulți turiști decât populația locală.

Biserici, discoteci, restaurante, magazine de suveniruri, cazinou, mulțime pestriță de oameni pe străzi zi și noapte, așa arată Corfu în timpul verii.

Corfioții, obișnuiți cu această situație, fac tot ce pot pentru a obține maximum de beneficii. Turismul aduce bani insulei. Corfioții investesc în servicii turistice mici și mari. În doar câțiva ani insula s-a schimbat – ca și cum o mină de aur a fost descoperită și toată lumea se grăbește să-și ia partea. Unde obișnuiau să fie minunate plaje puștii cu poate doar o casă sau două de pescari, astăzi se pot observa sate întregi, vile noi, magazine și hoteluri gigantice, iar populația locală lucrează acum ca slavii pentru a obține beneficiile maxime din turism.

Turismul a schimbat viețile fermierilor și a locuitorilor săraci ai insulei și nu numai, se poate spune că cei bogați au devenit și mai bogați. Se poate spune că în afară de beneficiile economice, turismul a adus de asemenea un număr de schimbări în mentalitatea și stilul de viață al corfioților. Mulțimea de turiști care au sosit din cele patru colțuri ale lumii și au inundat aeroportul și portul, au insuflat un mod de viață cosmopolit care îți dă impresia că te afli într-unul dintre cele mai importante centre turistice de pe glob.

Dar insula a rămas tot mare, fertilă și cu un potențial remarcabil. Vegetația sa densă este însă cel mai remarcabil lucru la ea, în ciuda intervenției umane din ultimii ani. Verdeața se reînnoiește singură fără efort. Unde este un petic de pământ, ceva se cultivă pe el. Smochini pot fi văzuți crescând din clădirile cu cinci etaje din partea veche a orașului și în fiecare primăvară tencuielile caselor și turnurile clopotniță ale bisericilor se umplu de buruieni și flori sălbatice.

Această abundență de mâncare naturală pentru animale a permis anumitor unități (crescătoare de vite) să-și continue activitatea. Corfu produce lapte, unt, brânză și iaurt de calitate superioară, iar 'graveria' și 'nouboulo' – file de porc afumat învelit în piele de cârnat sunt unice.

Pe insulă se cultivă și fructe citrice și kumquat, mica portocală chineză care crește doar aici și în Sicilia, niciunde altundeva în Europa. Kumquat este un fruct exotic și atractiv, iar gustul și aroma lui l-au făcut simbol al insulei pentru turiști. Fructul protejat de kumquat este făcut compot și apoi distilat în lichior. Se mai produce și miere din flori și se cultivă căpșuni sălbatici.

Cu toate acestea, produsul principal al insulei Corfu este uleiul de măsline. Venețienii au încurajat plantarea de măslini în Corfu pentru a asigura orașului lor natal o rezervă de ulei. Drept rezultat insula a devenit o imensă plantație de măslini. În timp ce în restul Greciei măslinii au tendința să crească mici și în smocuri, în Corfu sunt foarte înalți, cu o circumvoluție de ramuri și trunchi care umbrește pământul de dedesubt.

Mergând cu mașina pe drumurile vechi te bucuri de umbră deasă chiar și în miezul zilei în perioada verii. Singurul pom care pare să fie capabil să concureze cu giganții antici este chiparosul. Astfel mândria principală a peisajului din Corfu sunt tulpinile chiparoșilor care erup din covorul de măslini. În multe zone măslinii cresc de la malul mării până pe vârfurile dealurilor.

Măslinii oferă muncă pentru săteni aproape tot timpul anului. Deoarece sunt atât de înalți, este imposibil să te urci în ei și să recoltezi măslinele prin lovirea crengilor, cum se face oriunde altundeva în Grecia. În schimb li se permite fructelor să se coacă și să cadă singure. Măslinele din Corfu sunt mici, iar munca culegătorilor este îngreunată de vegetația de sub măslini, care cu ajutorul climei reușește să crească foarte mare. Pentru a înlesni munca culegătorilor, această vegetație se taie sau se lasă animalele să o pască; și totuși această muncă necesită efort, răbdare și timp.

În ultimii ani, recoltarea măslinelor a fost ușurată prin amplasarea dedesubtul măslinilor a unor plase de plastic pentru a prinde fructele pe măsură ce cad din pomi. Recolta din ziua respectivă este apoi încărcată în autocamionetele omniprezente pe drumurile existente din zona recoltei, sau încărcată pe cai, la fel ca în trecut, acolo unde accesul autocamionetelor este dificil sau chiar imposibil. Mirosul de ulei proaspăt de măsline se mai simte încă în satele din Corfu în timpul iernii, deși acum presele pentru măsline au fost modernizate.

Orașul Corfu s-a dezvoltat pe un teren delimitat: câte o fortăreață la fiecare capăt și ziduri pe partea dinspre coastă. Pe măsură ce populația a crescut, singura metodă de extindere a locuințelor a fost în sus, astfel multe blocuri cu apartamente de închiriat cu mai multe etaje au apărut, unele lângă altele. Este curios faptul că în timp ce moda blocurilor cu apartamente de închiriat invada Grecia, majoritatea corfioților locuiau deja în astfel de blocuri.

Aceste locuințe sunt construite din piatră, cu poduri și acoperișuri din țiglă și în ciuda problemelor apărute din cauza vechimii, majoritatea sunt încă în stare destul de bună. Foarte puține case vechi au fost demolate, iar majoritatea acestora au fost foarte avariate de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial. Noi blocuri s-au ridicat în locul acestora, în jurul capătului orașului vechi, dar orașul venețian a supraviețuit aproape intact. Majoritatea clădirilor, în special cele recente, se află în condiții excelente și pot fi ușor transformate în apartamente confortabile. Clădirile mai vechi necesită reparații mai mari și acest lucru s-a făcut în număr mare în ultimii ani.

Corfu datorează o mare parte din reputația sa acestei părți a orașului. Aflată la granița dintre est și vest, insula a atras mereu atenția europenilor iar succesivii cuceritori vestici și-au lăsat amprenta atât asupra construcțiilor din planul orașului cât și asupra stilului arhitectural.

Luate individual, clădirile pot să nu fie monumente arhitecturale remarcabile, dar luate ca întreg orașul vechi încântă și impresionează vizitatorul. Poți petrece ore plimbându-te printre aleile înguste pavate, admirând pe lângă locuințele foarte apropiate, o piață mică cu un singur palmier care crește în mijloc, un zid venețian și o capelă mică. Întâlnim curți secrete și scări de piatră, ferestre și balcoane realizate cu măiestrie și din când în când o licărire a mării printre spațiul dintre clădiri sau la capătul unei alei.

Un farmec aparte îl constituie prezența umană: copii lipsiți de griji jucându-se în piețe, femeile casnice la ferestrele înalte atârnându-și hainele la uscat, cum au făcut-o din totdeauna, pe ațe dispuse pe deasupra aleilor, de la o casă la alta și vorbind cu vecinii sau, câteodată, coborând coșuri pe frânghii până la nivelul străzii pentru ca negustorii să le umple cu marfa lor.

Este un oraș activ, plin de viață pentru vizitator și nu o piesă de muzeu, iar corfioții își iubesc orașul; Piazza (centrul comercial), Spianada (esplanada) și Listonul sunt trei puncte de referință în cadrul orașului. Acestea sunt locurile unde se reunesc pentru a se plimbă și pentru a se întâlni cu prietenii, în zilele de sărbătoare și la diferite alte ocazii.

În orașul Corfu cuvântul "vechi" nu înseamnă demodat și abandonat. Trecutul este comun și obișnuit pentru toată lumea, natural în viața locuitorilor moderni ai orașului; îl văd ca al lor și ca făcând parte din viețile lor, cu care pot trăi și pe care îl pot asimila. Trăiesc în aceleași case în care au trăit strămoșii lor în trecut, calcă pe același pavaj de pe alei, văd aceleași clădiri din piață. Viața printre aceste lucruri neînsuflețite, capătă o continuitate, o legătură fină spre un trecut care nu a fost călcat în picioare cu cruzime și nu îi umple pe corfioți cu sentimente de vină.

Tot ceea ce îi leagă de trecut este de asemenea o garanție pentru viitor. Cu patrimoniul lor cultural atât de puternic și vital, nu este surprinzător faptul că corfioții se simt acasă numai în Corfu. Își părăsesc insula cu părere de rău și nu o uită.

Bisericile din Corfu sunt structuri simple, cu interioare simplu decorate, dar cu toate acestea armonioase. Este de remarcat grija pentru decorațiile interioare care reflectă atât imaginația cât și căutarea atingerii perfecțiunii artistice. Iconostasele, sculptate delicat din lemn sau marmură, cu decorații figurative și simbolice, tavanurile pictate cu picturi ale sfinților, icoanele și… contribuie la crearea unei atmosfere de profundă evlavie.

În bisericile din Corfu se pot admira lucrările unor faimoși reprezentanți ai Școlii Cretane și ai naturalismului ionic (P. Doxaras, N. Koutouzis, N. Kantounis Sperantzas, Paramythiotis și alții). Singurul detaliu extern al bisericilor în care există variație și individualitate, chiar merită văzut, este turnul clopotniță. La aceste structuri, arhitecții populari au adoptat uneori modelul clopotnițelor construite din piatră ale insulei și uneori stilul impozanțelor clopotnițe perpendiculare ale arhitecturii vestice.

Corfioții sunt niște oameni foarte religioși, iar cultul Sf. Spiridon – cunoscut simplu de către corfioți ca Sfântul – este foarte răspândit. Sf. Spiridon este sfântul patron al insulei, iar corfioții au o relație foarte strânsă cu el, cerându-i ajutorul la nevoie, dar neuitându-l nici la momentele de bucurie.

Sentimentul religios intens este dovedit prin frecventele zile de sărbătoare locală și târguri. Cele mai importante sunt procesiunile chiar pentru Sf. Spiridon, de patru ori pe an (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

8.1. Clădiri istorice și monumente.

Fortăreața Veche

Prima sarcină a venețienilor a fost să întărească fortificațiile bizantine ale Fortăreței Vechi, care era așezată în centrul orașului lor. În secolul al XV-lea au construit două ziduri, unul înconjurând cele două vârfuri gemene ale promontoriului și altul, de o înălțime mai mică, oferind protecție împotriva atacurilor dinspre mare. În partea de vest un sunt de apărare – Contrafossa – a fost construit în aceeași perioadă; acesta separa Fortăreața Veche de Xopoli și făcea ca dealul fortificat să semene mai mult cu o insulă.

Astăzi, șanțul face parte din unul dintre cele mai frumoase locuri din orașul Corfu, un ancoraj liniștit unde bărcile de pescuit sunt ancorate. Este traversat de un pod de fier lung de 20/60m, care unește Fortăreața Veche de oraș. Unde este acum podul, venețienii aveau un pod mobil de lemn, care era ridicat pe timpul nopții pentru o securitate mai mare.

Fig. 5. Vedere asupra Fortăreței Vechi.

Între cele două asedii turcești ale orașului, în 1537 și 1571, au fost construite mari lucrări defensive, majoritatea lor sub supravegherea inginerului Sanmicheli: Contrafossa a fost lărgită, au fost construite două bastioane, iar pentru a întări securitatea fortăreței, spațiul dintre această și Xopoli a fost eliberat, astfel luând naștere Spianada (Esplanade). Fortăreața însăși a fost întărită cu instalații militare suplimentare și doar câțiva oameni locuiau înăuntrul ei, deși birourile administrației militare venețiene erau de asemenea acolo. Palatul generalului Proveditore era spre nord, deasupra portului Mandraki, dar nimic nu a supraviețuit din această clădire.

Fig. 3. Contrafossa. Șanțul care separă insula de Fortăreața Veche.

Zidurile venețiene, pe trei niveluri, s-au păstrat în condiții foarte bune împreună cu câteva părți din fortificațiile bizantine și câteva lucrări realizate mai târziu de britanici.

Înăuntrul fortăreței se află cele două turnuri construite de venețieni, Castel del Terre, 64 m înălțime și Castel del Mare, 51 m înălțime, împreună cu ruinele acumulatoarelor armelor, tunelelor subpământene, cisternelor, cazarmelor, magazinele cu praf de pușcă și alte clădiri datând din perioadele venețiană și bizantină. Pe cel mai înalt vârf este situat turnul de piatră al farului, construit în 1822, primul far de până atunci folosit pentru a ghida marinarii pe mările grecești. Spre sud se află biserica Sf. George, construită de către britanici în stil de imitație dorică în 1840.

Tot înăuntrul fortăreței, venețienii au ridicat o statuie de marmură a generalului austriac Matthias von Schulenberg (Fig. 34.), care i-a ajutat pe corfioți să respingă atentatul turcesc de ai invada în anul 1716. Statuia a fost apoi mutată în Spianada, în afara porții arcuite a Fortăreței Vechi.

Fortăreața Veche este unul dintre cele mai importante monumente din Corfu deoarece a fost locul în care au avut loc unele dintre cele mai dramatice evenimente din istoria insulei și a fost locuită continuu timp de 1500 de ani. În afara interesului istoric pe care îl prezintă, este de asemenea unul dintre cele mai atractive locuri de pe insulă și constituie un subiect frecvent pentru artiști și fotografi. Cele două vârfuri ale fortăreței oferă o panoramă superbă a orașului. Spectacole de Sunet și Lumină și dansuri au loc în interiorul fortăreței pe durata lunilor de vară (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 34. Statuia Mareșalului austriac Johann Matthias von der Schulenburg.

.

Fig.4. Poarta Sfântului Nicolae.

Fortăreața Nouă

În 1571 un nou zid a fost construit închizând partea de nord-vest a orașului și multe construcții vechi au trebuit să fie demolate pentru a face loc noii construcții. Capătul vestic ăla acestui nou zid se sfârșea la Fortăreața Nouă, care a fost construită între 1576 și 1588 și a fost apoi modificată și suplimentată de către francezi și britanici.

Fortăreața Nouă comunică cu marea și cu orașul prin intermediul a patru porți. Spre sud, înspre … insulei, era Porta Raymondo (spre Garitsa) și superbă Porta Reale (poarta regală, înspre Saroko). Acestea au fost demolate în secolul al XIX-lea. Cele două porți pe partea dinspre mare au supraviețuit totuși și încă se mai pot vedea, ornamentate cu Leul Sf. Mark, emblema Veneției: acestea sunt Porta San Nicolo (la capătul nordic al Spianadei) și Porta Spilia, în partea de est a Fortăreței Noi. Cele patru porți comunicau cu Spianada și aceasta cu Fortăreața Veche, de-a lungul a patru drumuri care urmau cursul străzilor moderne numite Evgeniou Voulgari (Porta Reale), Nikiforou Theotoki (Porta Spilia), Michail Theotoki (Porta San Nicolo) și Gilfordou (Porta Raymondo).

Fig. 2. Imagini din interiorul Fortăreței Noi.

Fortificațiile venețiene, considerate în acea perioadă capodopere ale arhitecturii militare, au fost apoi suplimentate în secolul al XVII-lea cu un zid în partea de vest a orașului. După asediul turcesc din 1716, dealurile Sotiros și Avrami au fost și ele fortificate.

Fortăreața Nouă este cunoscută și sub numele de Fortăreață San Marco. La picioarele fortăreței se află vechiul port. În timpul nopții, Fortăreața Nouă este luminată cu reflectoare, iar piețele și străzile dedesubtul ei, în apropierea portului, vuiesc de viață (Mavromataki Maria, 1998).

Spianada

Spianada este una dintre cele mai mari piețe publice din Balcani. Venețienii au creat-o în perioada cuprinsă între 1537 și 1571 ca un spațiu deschis în fața Fortăreței Vechi, unde locuitorii se puteau apară mai bine în eventualitatea unui atac asupra orașului. Sub stăpânirea franceză, zona a fost plantată cu copaci și i s-a dat aspectul unei esplanade. De atunci încolo, a devenit centrul orașului Corfu și cele mai multe activități colective ale locuitorilor orașului se desfășoară în acest loc.

Fig. 3. Foișor în Spianada.

Partea nord-vestică a pieței este ocupată de un șir de clădiri impozante numit Liston, o structură elegantă cu pasaje acoperite, ornamentată cu felinare interesante. A fost construit în 1807-1814 de către inginerul francez M. Lesseps (tatăl celui care a construit Canalul Suez) și imită pasajele de pe rue de Rivoli din Paris. Astăzi, pasajele adăpostesc cele mai rafinate cafenele din orașul Corfu și unele dintre cele mai bune restaurante ale insulei.

Fig. 3. Liston-ul din Piața Spianada

În 1816, inginerul J. White a construit monumentul Maitland în partea sud-estică a Spianadei. Structura circulară neo-clasică, constă în coloane ionice care susțin o structură ornamentată cu motive florale în relief. Deasupra boltei se află o inscripție, dedicație pentru Thomas Maitland, primul ministru britanic. În timpul stăpânirii britanice, acesta a fost intrarea spre tancurile de apă subterane de unde era alimentat orașul Corfu, fiind cunoscut și ca 'Cisterna" (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 3. Maitland Rotunda. Construcție circulară în stil Ionic.

Maitland Rotundă

Construcție din perioada britanică, situată în partea nord-estică a Spianadei. Este o construcție circulară cu coloane ionice și a fost ridicată în onoarea Înaltului Comisar britanic, Sir Thomas Maitland, în 1816.

Academia ionică

Pe strada Akadimias, la capătul sudic al Spianadei, se află clădirea care adăpostește faimoasa Academie ionică. Aceasta a fost de fapt prima universitate greacă și a fost fondată în 1824 de către lordul F. N. Guildford, the Brithis Philhellene, care se ocupă de educația publică în insulele ionice. Înaintea apariției Academiei ionice, în timpul guvernării franceze, eforturi au fost făcute pentru a ajuta dezvoltarea educației în Corfu. În 1808, Ioannis Capodistrias a jucat rolul de conducător în fondarea unei instituții educaționale care se numea tot Academia ionică și al cărei scop era să dezvolte arta și științele și să perfecționeze agricultură. Această academie, care avea o librărie și o grădină botanică, era compusă din 28 de membrii stabili și oferea cursuri de fizică, economie și politică, susținute în limba italiană. Limba greacă a fost recunoscută ca limbă oficială a academiei în 1817 și a fost folosită ca mijloc de predare când Academia ionică a fost refondată de către Guildford în 1824.

Această universitate nouă, a cărei emblemă era bufnița, era compusă din patru Facultăți: teologie, artă, drept și medicină. Printre personalitățile locale importante care au lucrat că personal didactic au fost istoricii și oamenii de știință literari Andreas, Moustoxydis, Petros Vrailas Armenis (Ministrul extern al Greciei după unificare) și poetul Andreas Calvos din Zakynthos. Academia ionică a funcționat în timpul uniunii cu Grecia, după care sistemul educațional național a fost organizat în jurul Universității din Atena. Clădirea Academiei ionice a fost aproape complet distrusă de bombardamentul german din 1943.

Astăzi, o statuie a lordului Gildford este situată în Grădinile Municipale din Corfu, în partea de nord-est a Spianadei. Statuia este opera sculptorului K. Apergis și îl reprezintă pe fondatorul Academiei ținând o carte deschisă în mâini. Foarte aproape de aceasta se află o altă importantă operă, bustul poetului Lorentzos Mavilis (Mavromataki Maria, 1998).

Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe

Ocupă partea de nord a Spianadei, unde în timpul stăpânirii franceze (1807-1814) a fost un spital militar enorm. Construcția palatului a fost inițiată de Înaltul Comisar Thomas Maitland, care a folosit-o ca reședință oficiala, ca sediu al senatului și al tezaurului ionic și ca sediu general al Ordinului Sf. Mihail și Sf. Gheorghe, de la care și-a luat și numele. Ordinul a fost fondat în Anglia în 1818 în scopul acordării medaliilor rezidenților din Malta și Insulele Ionice care au desfășurat servicii importante pentru Marea Britanie.

Fig. 5. Palatul Sf. Mihail și Gheorghe

Palatul Sf. Mihail și Gheorghe (Fig. 5.), a fost construit între 1819 și 1824 după planurile arhitectului J. Whitemore. Este construit în totalitate din piatră malteză, după varianta britanică a ordinii neo-clasice. Clădirea principală are trei etaje și este unită prin două bolte – cea a Sf. Mihail spre est și cea a Sf. Gheorghe spre vest – cu două aripi semicirculare. Pe fațada sunt 32 coloane dorice – replici ale celor de la Parthenon – și ornamentație cu simboluri ale reliefului… Insulele Ionice. Acestea au fost opera sculptorului maltez Dimech și a artistului corfiot P. Prosalentis. O statuie reprezentând Marea Britanie a fost situată la început deasupra acestor reliefuri, dar a fost înlăturată de către britanici când s-au retras în 1864 și a fost înlocuită cu o sculptură înfățișând prova unei trireme corfiote.

Coridorul de la intrare duce prin diferite uși într-o antecameră situată pe trei nivele și ornamentată cu coloane ionice înfățișând scene din Odysea. Cele două uși alăturate oferă acces spre Sala Parlamentului (mutată în 1855 într-o altă clădire) și spre Senat, unde încă se păstrează mobila originală, cu busturi ale oratorilor și portrete ale Comisarilor Maitland și Adam și ale regelui Gheorghe al XIV-lea al Britaniei. Din antecameră de la parter, o scară magnifică duce la antecameră de la primul etaj, sprijinită pe coloane corintiene. Aici se află cele trei somptuoase săli de recepție: sala balului semicirculară, sala tronului și sala de banchete. Tronul original al Înalt Comisarului se află încă în sala tronului, împreună cu tablourile reprezentându-i pe Sf. Mihail și Sf. Gheorghe. Tablourile regilor George al XIV-lea și George I al Greciei sunt copii ale originalelor. Apartamentele private ale Înalților Comisari britanici se află în aripile de est și de vest.

În 1837, grădini și băi au fost anexate palatului. În același an, o statuie de bronz a Înaltului Comisar Frederick Adam (1824-1832) a fost plasată în grădina centrală, pentru a comemora construcția, din inițiativă lui, a apeductului și a multor alte lucrări publice. Statuia a fost opera sculptorului P. Prosalentis și îl înfățișează pe Adam, îmbrăcat într-o togă romană, arătând spre un mic bazin, care conține apă, la picioarele statuii.

În 1864, după unificare, palatul a fost folosit ca reședință de vară a familiei regale grecești. După Al Doilea Război Mondial, majoritatea clădirilor au fost cedate Ministerului Educației, să găzduiască arhivele Academiei ionice, serviciul arheologic, Bibliotecă Publică (60.000 de volume), o colecție bizantină și o colecție valoroasă de artă asiatică. Palatul mai găzduiește și o colecție creștină interesantă de lucrări datând din perioada bizantină.

Fig. 2. Statuia Comisarului englez Frederick Adam.

Conține sculpturi arhitecturale și podele mozaicate din perioada creștină timpurie aflate în bazilica de la Palaiopoli, picturi pe perete din biserica Sf. Nicholas din Kato Korakiana (secolele al XI-lea, al XIII-lea, al XVIII-lea) etc (Mavromataki Maria, 1998).

Clădirea primăriei

Centrul administrativ al orașului în perioada venețiană în jurul pieței acum dominată de clădirea primăriei, pe strada Evyeniou Voulgari. Fundațiile clădirilor au fost așezate în 1663 iar construcția a fost finalizată în 1691. A fost la început destinat a fi un club pentru ofițerii flotei venețiene, dar în timpul celei mai mărețe perioade de la sfârșitul stăpânirii venețiene a fost cunoscut ca Loggia Nobilei deoarece servea ca un fel de club pentru aristocrație. Loggia este una dintre cele mai elegante clădiri din orașul Corfu: este construită în întregime în piatră, într-un stil renascentist, iar ultimul etaj este o adăugare mai târzie. Pe fațada, poarta arcuită/boltită este mărginită de patru ferestre boltite cu capete sculptate la contactul cu bolta, iar deasupra ușii de la intrare se află o nișă cu un bust al amiralului venețian Francesco Morosini, în centrul unui rând de pomi ornamentali.

Fig. 3. Clădirea primăriei

În 1720, Loggia a fost transformată în teatru, care a devenit cunoscut sub numele de Teatrul San Giacomo de la biserica catolică cu același nume aflată în apropiere (Catedrala Catolică, 1553). În 1733 interiorul teatrului a fost redecorat pentru a putea găzdui spectacole de operă. A rămas în această formă până în 1902. De-a lungul existenței sale ca teatru de operă, teatrul San Giacomo a fost scenă a numeroase producții importante de operă și a deținut un rol central în educația muzicală a corfioților. La începutul secolului XX, un alt etaj a fost adăugat clădirii și de atunci încolo a găzduit serviciile municipale din Corfu.

Fig. 3. Primăria, vedere de noapte.

În piața primăriei se mai află și clădirea care servește acum sediul local al Băncii Greciei. Aceasta a fost la început Palatul Arhiepiscopului latin, care a fost construită la începutul secolului al XVII-lea și apoi reconstruită în numeroase ocazii. Piața a fost de asemenea locația reședinței familiei Bailey, dar aceasta a fost demolată (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 3. Clădirea Băncii Naționale a Greciei.

Asociația Literară din Corfu

A fost fondată în 1836, iar primul președinte a fost Petros Vrailas-Armenis. Printre membrii ei au fost mulți conducători literari corfioți și străini ai secolului al XIX-lea, inclusiv Capodistrias, Calvos, Solomos, Mantzaros, Markoros, Theotokis și Lorenzos Mavilis. Inițial scopul de bază al societății a fost să furnizeze membrilor săi ziare, reviste și cărți din Europa vestică, astfel ajutându-i să țină pasul cu progresul străin în artă, știința, literatură și politică.

Societatea are o bibliotecă generală impresionantă și o colecție de picturi și sculpturi, hărți vechi, tipărituri, ziare și fotografii. Ceea ce o face cu adevărat remarcabilă, totuși, este Biblioteca Ionică, o colecție de 10 000 volume despre Insulele Ionice. Societatea este asociată cu universități și instituții de învățământ grecești și străine. Din 1978 a făcut parte din Europa Nostra, un program pentru conservarea și propagarea patrimoniului natural, istoric și arhitectural.

Astăzi, activitățile societății s-au extins, găzduiește expoziții de pictură, sculptură și fotografie, organizează conferințe academice, prelegeri și seminarii și este gazdă a numeroase evenimente muzicale. Societatea publică un "Bulletin" care conține muncă de cercetare, în special cu subiecte corfiote și de asemenea o colecție publică de lux de icoane religioase de pe insulă. Printre alte publicații ale sale se află un vocabular cu 5000 de cuvinte din dialectul corfiot (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I).

Parlamentul Ionic.

La sfârșitul străzii Moustoxydi se află clădirea Parlamentului Ionic, construită în 1855 de către arhitectul corfiot I. Chronis. La 23 septembrie 1863, în această cameră a avut loc proclamarea unirii Insulelor Ionice cu Grecia. Două plăci construite în faț Adă comemorează unireaș I 12 coloane dorice sunt tot ce a mai rămas din structura originală, restul a fost distrus de bombardamentul german din 1943? I apoi reconstruit.

Astăzi, interiorul găzduiește Muzeul Luptătorilor pentru Libertate a Insulelor Ionice, conținând portrete ale oratorilor Parlamentului Ionic (1848-1864), manuscrise? I alte obiecte având legătură cu lupta popula? Iei Insulelor Ionice de a se uni cu Grecia (Mavromataki Maria, 1998).

Clădirea Prefecturii Vechi.

Situată în partea de nord a Spianadei, a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea de către arhitectul I. Chronis? I în timpul statului Ionic a fost reședința oratorului parlamentului.

Este unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură din perioada britanică. După cum ne spune o placă de pe fa? Adă, o casă anterioară care a stat pe acela? I loc a fost locul de naștere a lui Ioannis Capodistrias – primul guvernator al Greciei libere. Clădirea găzduiește acum Departamentul de Traducere? I Interpretare a Universității Ionice (Mavromataki Maria, 1998).

8. 2. Muzee.

Muzeul Artei Asiatice.

Este găzduit în două aripi care conțineau odată apartamentele private ale Înaltului Comisar. A fost fondat în 1927? I este compus din mai mult de 11.000 de opere de artă, care au aparținut la început diferitelor colecții private sau de stat.

Nucleul său a fost colecția G. Mănos, cu peste 10.000 lucrări de artă chineze? I japoneze, care au fost donate statului grec în 1919. Galeria A conține obiecte aparținând dinastiilor Shang (1500-1027 d. Hr.), Chou (1027-221 d. Hr.), Han (221 d. Hr. -220 AD), Vei (386-534 AD), Tang (618-907)? I Sung (960-1297):… veselă de bronz, statuete funerare, statui budisteș I vase princeps de porț Elan.

În Galeria B se află opere de artă ale dinastiei Ming (1364-1644), datând din vremea când arta chineză era la început: vase de bronz, figurine, porț Elanuri, picturi, sculpturi în lemn,…ș I monede. Galeria C, donată în prima fază în timpul dinastiei Ch'ing (1662-1722) – por? Elanuri, figurine,…? I alte obiecte realizate din pietre semi-prețioase. A doua fază a acestei dinastii se află în Galeria D: por? Elanuri, bijuterii, sceptre, picturi? I mici vase.

Galeria E conține…, bucăți de material și bucăți de mobilă din dinastia Ch'ing. Galeria F este concentrată asupra operelor de artă din Japonia: unelte neoliticeș I arme din perioada cuprinsă între secolele al II-lea d. Hr.ș I al III-lea AD, copii ale statuilor funerare din secolul al III-lea până în secolul al VI-lea AD, sculpturi în lemn, picturiș I… ale secolelor al XIV-leaș I al XVIII-lea AD.

Galeria G prezintă un fel de arme folosite de către samurai (secolul al XVI-leaș I al XVIII-lea), măș Ți ale teatrului Noh (1338-1578)? I două picturi reprezentând scene din teatrul Kabuki? I războinici samurai. Galeria I (sala de banchete) aparține de asemenea acestei perioade și conține:…, instrumente muzicale, miniaturi? I sculpturi din lemn.

Galeria J are o colecție de figurine din India și Japonia, împreună cu ecrane japoneze. Lucrări de artă din Tibet, Nepal? I Pakistan pot fi observate în Galeria K, în special sculpturi din Ghandara, acum o provincie a Pakistanului, în care pot fi observate elemente ale artei elene, importate în timpul campaniilor lui Alexandru cel Mare în acea zonă.

Galeria L conține obiecte de artă din India, acoperind perioada de la creștinismul timpuriu și până în secolul al XIX-lea. Galeria M are o colecție de sculpturi în lemn din India (secolul al XVIII-lea? I al XIX-lea), cu sculpturi din Cambodia? I Siam? I interesante ecrane pictate din Korea (Mavromataki Maria, 1998).

Acest muzeu, unic în întreaga Grecie, păstrează în mod special, colecția diplomatului originar din Kerkyra pe nume Gregorios Mănos, care fiind formată din 10.000 de piese, a fost cadorisită statului elen. În plus, se mai expune colecția ambasadorului Greciei la New Delhi, N. Chatzivasiliou cât și a diplomaților I. Sinisoglou și P. Almanachou. Este adăpostită la etajul superior al Palatului Sfinților Mihail și Gheorghe.

Începându-se turul din aripa de răsărit a clădirii, din așa-zisă sală a tronului, admirăm câteva interesante mostre ale artei chinezești. O machetă a unei case și câteva statuete, aparținând dinastiei Han (221-220d. Hr.)

Câteva obiecte din bronz sunt datate din epoca Shang (1500 – 1027 i. Hr.) și statuetele funerare din ceramică din dinastia Tang (618 – 907 d. Hr.). Impresionantă este statuia lui Budha așezat, din dinastia Soung (960 – 1279d. Hr.).

În sala B sunt expuse mici statuete și vase din bronz, psamolit sua porțelan, cu ornamente din smalț. Aparțin dinastiei Ming (1368 – 1644 d. Hr.), epoca mare vârf a artei chinezești. În sala următoare C, vizitatorul poate vedea mici artefacte din ametist, din cristale de rocă și chilimbir, precum și sculpturi ultra fine din fildeș, toate fiind lucrări din dinastia Ching (1644 – 1912). În sala D se expun porțelanuri foarte frumoase, cu reprezentări de femei goale, semne heraldice s.a. În sala E se pot recunoaște mostre reprezentative de vestimentație, pânzeturi și mobilier ale artei chineze din epoca Ching.

Sala F este dedicată artei japoneze, cu expuneri din perioada Jomon, Ghiaghioi și Kamakura. Obiecte de artă japoneză se află, de asemenea și în sala G. Printre acestea se găsesc arme și armuri de samurai, măști de teatru NO, statuete și vase din bronz și o tapiserie cu samurai călare. În sala H, sau sala tronului, după cum mai este numită, există picturi cu Sfinții Mihail și Gheorghe. În sala următoare I, sau sala de dans, sunt așezate în cele patru alcovuri ale acesteia, un număr egal de Muze. În vitrinele acesteia se păstrează artefacte japoneze. Obiecte de artă japoneză pot fi văzute și în următoarea sală K, sau sala simpozioanelor. Printre obiectele acestea se află imprimate imagini, evantaie, călimări de cerneală, obiecte ceramice s.a., reprezentând teme din viața cotidiană. În sala P se prezintă sculpturi indiene în lemn cu scene erotice, tapiserii coreene pictate și, așezate pe suporturi, două capete de Khmeri din Cambogia. În celelalte Săli, se expun tapiserii japoneze, sculpturi din Gandara și statuete ale zeilor lui Lama.

După exponatele de artă asiatică, în aceeași aripă există piese interesante de artă creștină. Printre ele se disting: sculpturi paleocreștine și fragmente de mozaic din biserica Paleopoleos, Fragmente de picturi murale bizantine, Colecție de icoane din secolul al XVIII-lea. Între ele există lucrări ale lui M. Damaschinos, Em. Lombardos, Th. Poulakis, Em. Tzane Bouniali, Ioannis Tzenos s.a (Antonakos S.).

Muzeul de Arheologie

Ne vom începe turul în acest muzeu din anticameră de la etajul I. Aici se păstrează trei monumente din cimitirul din orașul antic. Primul dintre acestea este o coloană funerară, prezentând o inscripție înălțătoare de imn decedatului, Arniadas pe nume, care a murit într-o bătălie. Al doilea este o mare amforă funerară, din secolul al VI-lea î. Hr iar al treilea este un cap de coloană, fiind o porțiune a mormântului lui Xemvarous, conform inscripției de pe mormânt.

În sala următoare, pe stânga, în vitrinele acesteia se află expuse interesante descoperiri preistorice. În prima vitrină în stânga intrării, se păstrează unelte și fragmente de vase din perioada Neolitică. Cele două vitrine din dreapta intrării conțin vase din mormintele orașului. În vitrina următoare, demne de observat sunt foițele din plumb cu inscripții, iar în continuare, statuetele de bronz ale luptătorului dezbrăcat și ale femeii purtătoare de voal, lucrări importante ale secolului al V-lea î. Hr., precum și câteva melanomorfe și laconice vase. În vitrine; le din partea opusă se expune o colecție de monede descoperite în Kerkyra.

Prezintă diverse reprezentări. Cea mai interesantă dintre aceste monede este una de argint, tăiată în Kerkyra, odată cu separarea acesteia de metropolă Corint-ului. Reprezintă o vacă care-și alăptează puiul.

Lângă vitrine există o cadă de baie mezomorfă din Attica, cu reprezentări de lei și o "vulpi" din Corint din curele de animale.

În sala următoare este expusă cea mai importată dintre descoperirile făcute în Kerkyra și una dintre cele mai impunătoare lucrări artei plastice grecești. Este vorba despre uriașul frontispiciu al Gorgonei de pe templul lui artemis. La mijlocul acestuia, a cărui lățime atinge 17 metri și înălțimea depășește 3 metri, apare forma Gorgonei, căreia conform legendei, Perseu i-a tăiat capul. Din sângele ei s-au născut cei doi copii ai ei, Pegasus și Chrisaor. Gorgona de pe frontispiciu este înfățișată în alergare, cu genunchii îndoiți înspre dreapta. Forma acesteia, cu caracteristicile sale teratomorfe, creează spectatorului un sentiment de spaimă și de uimire în același timp. Dintre cei doi copii ai ei, Chrisaor, care purta sabie, impresionează prin zâmbetul sau, în timp ce Pegasus, care-și atingea picioarele de brațul Gorgonei, s-a pierdut aproape în întregime. Gorgona și cei doi copii ai săi sunt flancați de două animale fantastice sălbatice, pe care specialiștii le-au numit leopantere, deoarece au cap de leu și corp de panteră.

Cele două feline se combină cu Gorgona, în calitatea ei de mare zeiță a Naturii. Frontspiciul este completat de cele două margini ale sale cu forme mai mici, datorită spațiului mai redus al acestuia. În stânga, o anumită formă își întinde mâna în direcția unei alteia, în semn de implorare. Se crede că este vorba despre Rhea, pe care se pregătește să o străpungă cu sulița Chronos ori Poseidon. În cealaltă margine a frontspiciului se prezintă scena din lupta zeilor cu Titanii (Titanomachia). Zeus, tânăr și fără barbă, lovește cu fulgere un Titan. Această lucrare, care a fost executată în același timp cu templul Artemidei (590-580 î. Hr.), aparține unui sculptor corintian și este considerată ca fiind una din cele mai frumoase lucrări ale sculpturii arhaice timpurii.

În aceeași sală sunt expuse și diverse alte porțiuni arhitecturale ale templului Artemidei, cum ar fi epistilul și colarinul cu frontal și triglif doric, porțiuni de acoperiș, fragmente ceramice din izolația inițialului acoperiș din țiglă și un relief din frontal, reprezentând, în mod probabil, duelul lui Memnonas cu Achille.

Un alt frontispiciu constituie piesa cea mai importantă a sălii următoare. Este vorba despre lucrare arhaică din cca. 500 i. Hr. Și reprezintă scena dintr-un banchet Dionisiac. Zeul Vinului este prezentat întins pe un pat în compania unui tânăr. În fața patului se observă o măsuță și un leu. Colțul frontspiciului este completat de un crater lângă care se află un câine. În aceiași sală se află expuse și multe din descoperirile din templul Herei, aflat pe moșia Mon Pero. Două dedicații din faimosul templu sunt un corintic cap de kouros care este datat în jurul lui 530 î. Hr. Și o statuetă lahoniana reprezentând un tânăr voios. În plus, se mai mișca și interesul și câteva fragmente arhitecturale. Printre acestea se disting piesele marginale ale acoperișului de țiglă, de la sfârșitului secolului al VII-lea î. Hr.. În formă de cap de leu, chip de femeie și coadă de sirenă. În vitrine se păstrează inscripții dedicate, cum ar fi un car tras de patru cai, o mască de deghizaj din ceramică, un căluț din bronz, lucrare provenită dintr-un atelier corintian s.a.. În vitrina 22 se expun descoperiri provenite din templul lui Apollo, cum ar fi, o foaie de plumb și o inscripție referitoare la veniturile anuale ale templului, vârfuri de sulițe s.a.

Centrul sălii este ornat de un leu arhaic de o extraordinară artă, lucrare a unui mare meșter din corint din secolul al Vii-lea. Dintre exponatele vitrinei de lângă leu, ne creează impresie o mască de deghizaj care, probabil, îl reprezintă pe Hermafroditus și care este datată la mijlocul secolului al V-lea î. Hr.

Vitrina 19 conține statuete ceramice ale unui artemis, care au fost găsite într-un mic templu al zeiței în Kanoni. Majoritatea l; or o reprezintă pe zeița ținându-și arcul și un cerb.

Exponatele acestei Săli sunt și ele extraordinare. Plin de grație este micul cap al lui Apollon, copie din secolul al II-lea î. Hr. Copiază Poetul Apollon, statuie executată de Phidias și care era așezată în Acropolă Atenei. Copie a secolului I î. Hr. Este capul din marmură al poetului comedian Menandos. Copie de asemenea, este și capul din marmură al bărbatului melancolic, atribuită lui Tucidide, care probabil că-l reprezintă pe poetul Heliac Pyrronas. Ne vom încheia turul în Muzeul de Arheologie cu zeița dragostei, Afrodita. Mica ei statuie o înfățișează îmbrăcată, sprijinindu-se cu cotul stâng pe o statuie de femeie, care își ridică rochia și-și arătă trupul ei gol.

În Kerkyra, în afară de Muzeul de Arheologie, unde se păstrează cele mai faimoase descoperiri din templul lui Artemis precum și alte vestigii ale orașului antic, vizitatorul mai poate cunoaște atât Muzeul Artei asiatice cât și Pinacotecă civilă (Antonakos S.).

Pinacotecă Civilă

Pe strada Acadimias, într-o veche dar renovată clădire, este adăpostită Pinacoteca Civilă. Câteva dintre cele mai interesante exponate ale acesteia sunt vechile hărți ale Kerkyrei, portrete ale regilor greciei, un tablou reprezentând asasinarea lui Kapodistrias, icoane metabizantine, tablouri ale pictorilor corfioți s.a (Antonakos S.).

Colecția de artă creștină

Această colecție este de asemenea găzduită în Palat, în aceeași aripă în care se află Muzeul de Artă Asiatică. Aici sunt expuse, printre altele, sculpturi arhitecturale ale creștinismului timpuriu și părți din podeaua mozaicată a bazilicii Palaiopolis, părți din frescele bizantine din secolele al XI-lea, al XIII-lea și al XVIII-lea, carea au fost aduse de la ruinele bisericii Kato Korakiana, și o colecție de icoane din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea.

Muzeul Solomos

Acesta este situat în zona Mourayio, în casa în care a locuit Dionysios Solomos în ultimii ani din viața sa. A fost creat în 1864 de către Societatea de Studii Corfiote și conține portrete, busturi și obiecte aparținând poetului.

Muzeul Luptătorilor pentru Independența Heptanesiană

Acesta este găzduit în clădirea renovată a Parlamentului Ionic. Conține portrete ale președinților Parlamentului Ionic și ale altor personalități politice, diferite rezoluții în favoarea Uniunii, procese verbale ale întrunirilor parlamentare, publicații din perioada Protectoratului Britanic, ziare din perioada 1848-1864 și alte documente în legătură cu lupta poporului heptanesian de a se uni cu Grecia.

Galeria municipală posedă interesante hărți vechi, portrete ale regilor Greciei și picturi realizate de unii dintre cei mai cunoscuți pictori corfioți. Mănăstirea Antivouniotissa găzduiește o frumoasă colecție de picturi aparținând Societății Literare și icoane interesante.

Fig. 34. Galeria de Artă din Corfu.

8.3. Biserici.

Este un fapt cunoscut cum că corfioții se disting prin devotamentul lor. Acestui fapt se datorează, până la un anumit grad, numărul mare de biserici întâlnite atât în oraș cât și în provincie. Trăsături caracteristice ale acestor biserici sunt fațadele lor monumentale, pe modelul templelor Italice, clopotnițelor în formă de turn și acoperișul, cunoscută ourania, decorat cu multă măiestrie de pictori necunoscuți dar competenți .

Fig. 2. Clopotniță de tip venețian.

Majoritatea bisericilor actuale din Corfu – și sunt peste 800 în toată insula – au fost construite în timpul stăpânirii venețiene. Dintre aceste biserici, 39 au fost situate înăuntrul granițelor orașului venețian și ne oferă o imagine completă a arhitecturii bisericilor din acea vreme. Bisericile din Corfu aparțin tipului "bazilică ionică" și se poate observa clar influența barocului italian asupra lor. Cu toate acestea, au tendința să fie mai simple atât în exterior cât și în ceea ce privește decorația interioară decât cele italiene.

Bazilicile ionice sunt biserici cu acoperiș de lemn, cu un coridor (sau mai rar cu trei coridoare) înconjurate de un exo-nartex și remarcabile pentru fațadele monumentale, mai ales la bisericile mai mari. Totuși, cea mai remarcabilă caracteristică este tavanul plat ornamentat cu picturi puse în rame aurite. În majoritatea bisericilor, pereții sunt acoperiți cu tapiserie de culoare albastră sau roșie aprinsă pe care sunt agățate icoane. Uneori pereții sunt pictați în exo-nartex.

Iconostasul de lemn sculptat este de asemenea o trăsătură frecventă; acesta este deseori decorat cu ornamente aurii și acoperit cu imaginea lui Hristos crucificat. Turnurile clopotniță sunt structuri separate ale căror înălțime domină aleile înguste ale orașului Corfu. Pot să fie structuri în formă de turn modelate după originale italiene, sau pot să fie simple ziduri îngustate/ascuțite spre vârf unde se află două sau trei bolte de care sunt atârnate clopotele.

Cele mai importante dintre bisericile Kerkyrei, pe care vizitatorul trebuie să le includă în programarea sa, sunt biserica Sfântului Spiridon, Mitropolia, Panagia Kremasti, Panagia Antivouniotissa, a Sfântului Nicolae al Bătrânilor, a Sfintei Treimi, biserica Pantokratoros, Panagia ton Xenon, a Sfântului Ioannis Prodramos, catolicul Mănăstirii Platyteras s.a..

Sfânta Treime este biserica autorităților secolului al XVII-lea. Puțin mai veche decât cea a Atotstăpânitorului (Pantokratoros), are iconostasul pictat de către Gheorghios Chrisoloras. Într-un iconostas mai vechi există lucrări și de-ale lui Emmanouil Tzane Bouniali (Antonakos S.).

Bazilica din Palaiopoli.

Cu mult timp înainte ca mutare în Fortăreața Veche să aibă loc, bizantinii au… o biserică foarte importantă – Sf. Cercyra – în centrul orașului antic. Ruinele bisericii încă se mai pot vedea, în Palaiopoli, aproape paralelă cu poarta spre proprietatea Mon Repos. Bazilica din Palaiopoli, cum este cunoscută, a fost închinată Sf. Cercyra, fiica lui Cercyllinus, un nobil roman din Corfu, care a fost botezată creștină în 48 î. Hr.și martirizată pentru credința sa. Biserica avea cinci coridoare și a fost construită în secolul al V-lea, când arhiepiscop era Iovanus, fiind folosite materiale de la diverse monumente antice, după cum ne relatează o inscripție de pe ….

Fig. 5. Bazilica din Palaiopoli

În secolul al VI-lea, biserica a fost distrusă de către vandali și goți, în locul ei fiind construită o biserică mai mică, cu trei coridoare. Aceasta, în schimb, a fost distrusă în secolul al XI-lea și o a treia biserică, cu un singur coridor, a fost în curând ridicată în acel loc. A fost renovată în 1537. Biserica Sf. Cercyra a fost în cele din urmă distrusă de bombardamentul german din 1943. Astăzi, doar porțiuni din pereții exteriori au supraviețuit, iar unele obiecte arhitecturale și mozaicuri sunt păstrate în Colecția de Artă Creștină. (Mavromataki Maria, 1998).

Biserica Sfinților Jason și Sosipater.

Un alt important monument bizantin al orașului Corfu, Biserica Sfinților Jason și Sosipater, din cartierul Anemomylos, s-a păstrat în condiții foarte bune

Acești doi sfinți au fost doi dintre cei 70 de discipoli ai lui Hristos, spune o tradiție, de asemenea discipoli ai Sf. Paul. Jason a fost episcop în Tarsus iar Sosipater în Iconium. În vremea lui Tiberius sau Claudius (aproximativ 48 AD), aceștia au vizitat Corfu și i-au convertit pe corfioți la creștinism. Unii … spun că mormintele celor doi sfinți au fost la început înăuntrul bisericii. …?

Fig. 3. Biserica Sfintilor Jason si Sosipater. Prelucrată după (Desipris G., Petris T.)

Biserica datează aproximativ din anul 1000, dar inscripțiile de pe pereții de pe ambele părți ale intrării principale dovedesc existența unei biserici mai vechi în acel loc. Aceste inscripții mai spun că actuala biserică a fost construită de un anumit preot numit Stephanos pe vremea când Theophanes era episcopul Corfului. Este un dom, de tip arhitectural cruciform cu două coloane deasupra cărora se află o parte a domului, restul fiind susținut de pereți.

Este alcătuită din naos, nava și altarul. Domul este octagonal iar partea de est a altarului este alcătuită din trei coridoare dintre care cel central este… în timp ce celelalte două sunt semicirculare. Partea superioară a domului, peretele sudic și brațele crucii – cu excepția brațului nordic, au fost reconstruite iar turnul clopotniță este o adăugare datând din perioada venețiană. Pereții sunt construiți pe sistemul cloisonné: toate cele patru părți ale …. Sunt înconjurate de șiruri de cărămizi orizontale și verticale. Părți arhitecturale de la monumente antice din zona Palaiopoli au fost introduse la partea de jos a zidurilor. Ornamentația părților exterioare este suplimentată cu benzi de … care înconjoară boltele ușilor și geamurilor și cu teracotă, ornamente … tipice perioadei numite motive Cufic.

În biserică se intră prin naos printr-un … (o structură cu trei deschizături de-a lungul căreia ar putea fi trasă o cortină. Înăuntru sunt sculpturi, …și un iconostas din piatră datând din perioada stăpânirii venețiene. Pereții interiori au fost pictați dar numai anumite fragmente din aceste picturi mai pot fi observate. Doar una dintre aceste picturi s-a păstrat în condiții destul de bune, datând din secolul al XI-lea și îl reprezintă pe Sf. Arsenius, un sfânt local corfiot care a fost episcop al insulei în secolul al X-lea.

Icoane importante ale marelui pictor Emm. Tzanes Bounialis (1610-1690), un artist al școlii Cretane. Actualmente în biserică se află icoanele Sfinților Jason și Sosipater, a lui Hristos pe tron, Sf. Hodeghetria, Sf. Gregorius Palamas și Sf. John Damasane, în timp ce o icoană a Sf. Cyril, Patriarh al Alexandriei, a fost mutată în Muzeul Antivouniotissa. Toate icoanele datează din 1649-1650.

În curtea bisericii se află mormântul lui Catherine Palaeologina, soția lui Thomas Palaeologus, ultimul despot din Mystras, care a murit în Corfu în 1462. Hainele ei sunt de asemenea păstrate în biserică.

Are o formă cruciformă cu cupolă și în ea se salvgardează picturi murale ale marelui pictor Cretan Emanouil Tzane Bouliani, care a lucrat în Kerkyra pe la sfârșitul secolului al XVI-lea (Mavromataki Maria, 1998).

Biserica Sfântul Spyridon

Biserica Sfântul Spiridon (Fig. 3.), care este și protectorul orașului, a fost construită în anul 1590. În acesta biserică se păstrează rămășițele pământești ale Sfântului, ele fiind aduse aici în anul 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului de către Turci. Faimos este acoperișul naosului, fiind pictat în 1727 de pictorul Panagiotis Doxaras (1662-1729), pictor din Peloponnesus, care fiind influențat de Tintoretto, Tizian și Veronese, a inaugurat în Heptanissa o școală bazată pe elemente complet noi, străină tradiției bizantine. Din acesta faimoasă lucrare a lui Doxaras, din nefericire, se salvează doar puține mostre, deoarece, după distrugerea acestora din cauza umidității, ele au fost înlocuite cu copii.

Fig. 3. Zona Kantouni și biserica Sfântului Spiridon.

Sf. Spiridon este sfântul patron/protector la insulei Corfu, deși nu a fost corfiot. S-a născut în Cipru și a devenit episcop al acelei insule. A luat parte la Primul Consiliu Ecumenic (ținut la Nicaea în Bithynia, în 325 AD) și se spune că acolo ar fi săvârșit prima sa minune: ca să demonstreze indivizibilitatea Sfintei Treimi, a dizolvat o cărămidă în cele trei elemente – pământ, foc și apă – din care era compusă. După ce a murit ca un martir în timpul lui Diocletian, a fost canonizat iar moaștele sale au fost păstrate în Cipru și apoi la Constantinopol, în Biserica Sfinții Apostoli. După căderea Constantinopolului în 1453, moaștele sale au fost aduse în Corfu împreună cu cele ale Sfintei Theodosia (păstrate în Catedrala) și amplasate într-o biserică situată în zona Saroco. Când această biserică a fost demolată pentru a face loc zidurilor venețiene, stăpânii insulei, dorind să-și câștige popularitatea printre corfioți – pentru care cultul sfântului începuse să crească – au construit o nouă biserică, în care se află acum moaștele sale, Ayiou Spiridonos St (1589-1590). Moaștele Sf. Spiridon sunt păstrate într-un sicriu de argint și abanos făcut în Veneția în secolul al XIX-lea (Mavromataki Maria, 1998).

Sicriul, la rândul lui, este ținut într-o criptă în partea dreaptă a sanctuarului. Înăuntru este întuneric ca într-o peșteră, cripta fiind luminată doar de o mulțime de candele de diferite mărimi care dau o lumină gălbuie. (Fig. 3.)

Fig. 3. Cripta Sfântlui Spiridon.

Sfântul Spiridon este considerat a fi foarte puternic și poate îndeplini cereri, poate vindeca boli și un număr mare de alte lucruri minunate dacă se întâmpla să fie în starea potrivită când i se cer anumite lucruri. Corfioții îl venerează și tot al doilea băiat al insulei este numit Spiro în onoarea lui. În anumite zile se deschide sicriul și le este permis credincioșilor să sărute picioarele îmbălsămate ale sfântului și să-l roage pentru îndeplinirea anumitor dorințe. De asemenea, printr-un geam de sticlă se poate observa fața descoperită, neagră și ofilită, a sfântului. Doi preoți stau la intrarea în criptă, unul pentru a asigura intrarea credincioșilor pe un rând și ieșirea pe un altul în bună ordine, iar celălalt pentru a verifica îmbrăcămintea decentă a celor ce doresc să îl viziteze pe Sfântul Spiridon și oferind haine celor care nu sunt îmbrăcați corespunzător (Flamburiari S. L., 1994).

Biserica Sf. Spiridon este un exemplu tipic a bazilicii ionice cu un singur coridor. Lângă ea se află un turn cu clopot în stil italian, acoperit cu o cupolă roșie, în zidul căruia este construit un ceas. Biserica este foarte asemănătoare cu biserica grecească Sf. George din Veneția. Înălțimile sunt plane, cu doar câteva elemente ornamentale

Fig. 3. Biserica Sf. Spiridon

. În mod contrar, interiorul este bogat decorat. Tavanul a fost pictat în stil baroc de către artistul local Panayotis Doxaras, în 1727 și este împărțit în 17 tablouri înăuntrul unor rame aurii, care înfățișează scene din viața Sf. Spiridon, a celor patru evangheliști, Sfânta Treime, etc. Lucrarea principală a fost influențată în mod evident de lucrarea pictorului italian Paolo Veronese – Apotheosis.

Totuși, numai ramele acestor picturi au supraviețuit, picturile fiind însă pictate pe pânza au fost distruse din cauza umezelii. Picturile care se pot vedea azi datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, puse pe deasupra originalelor de către N. Aspiotis. În … sunt patru icoane interesante fiind opera pictorului corfiot S. Sperantzas, în timp ce icoanele de pe iconostas aparțin lui Spyros Prosalentis, un alt artist local. Iconostasul este din marmură, făcut de către arhitectul M. Mauers în secolul al XIX-lea.

Înăuntrul bisericii se află o mare colecție de…. cele mai multe fiind donate de familiile bogate din Corfu. Între acestea un loc special îl ocupă cele două mari lămpi de argint donate de către Generalul Providetore al mării după sfârșitul încununat de succes al asediului din 1716.

Sf. Spiridon și istoria insulei sunt unul și același lucru. "Insulă este de fapt Sfântul: și Sfântul este insula. Aproape toți băieții sunt numiți după el. Toate ambarcațiunile insulei poartă îndoliat de cositor vopsit la partea din față a catargelor din lemn cipriot." (Lawrance Duhrell Prospero's Cell, Penguin, London 1978).

Fig. 4.

După tradiția locală, Sf. Spiridon a fost cel care i-a salvat pe corfioți în timpul asediului turcesc din 1716: la data de 11 august a acelui an, purtând o torță aprinsă, iar dușmanii insulei s-au întors și au fugit. În fiecare an la acea dată, corfioții țin o procesiune pentru comemorarea salvatorului lor. Moaștele sfântului sunt de asemenea purtate în procesiune la data de 12 decembrie, ziua Sf. Spiridon, în prima duminică din noiembrie, în sâmbăta Palm (pentru a comemora intervenția miraculoasă a Sfântului de a salva insula de izbucnirea ciumei din 1629 și 1673) și în Sâmbăta Paștelor (când Sf. Spiridon a salvat insula de la o epidemie în secolul al XIX-lea). Toate aceste procesiuni datează din perioada venețiană (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 3. Biserica Sfântul Spiridon – noaptea.

Catedrala Sfânta "Spiliotissa"

Catedrala Ortodoxă din Corfu Sfânta "Spiliotissa" (Fig. 3.) a fost construită în 1577 aproape de Fortăreață Nouă și de port, pe un loc ocupat inițial de biserica Sf. Blaise. A fost închinată Sfintei "Spiliotissa" în timpul stăpânirii britanice, deoarece o icoană a Sfintei cu acel nume a fost mutat acolo dintr-o altă biserică demolată în acea vreme. Astăzi, biserica adăpostește moaștele Sfintei Theodosia, care este comemorată în biserică la data de 11 februarie împreună cu Sf. Blaise. Totuși, cea mai importantă sărbătoare a bisericii este în 15 august, ziua dedicată Adormirii Maicii Domnului.

Aflată pe o poziție pitorească cu vedere asupra portului, se găsește Mitropolia Panaghia Spiliotissa, construcție datând din anul 1577. În această biserică se păstrează icoane a lui Mihail Damaschinos, lui Emmanouil Tzane Bouniali și ale lui Panagiotis Paramythiotis.

Fig. 3. Biserica Mitropolitică a Preasfintei Panaghia Spiliotissa.

Catedrala este o bazilică cu trei coridoare, cu o fațadă dintre cele mai impresionante, modelată original în stilul renascentist. Înăuntru se află un elegant iconostas bizantin împreună cu un număr destul de mare de icoane pictate de pictori importanți. Cea mai veche dintre acestea se numește Our Lady Demosiana și este o icoană cu două fețe, pe o parte apare Our Lady " Hodeghetria", iar pe cealaltă parte Sf. Arsenius, fiind pictată în Ioannina la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Dintre celelalte icoane, cele mai interesante sunt Sf. George și Dragonul aparținând lui Michail Damaskinos (secolul XVI), Sf. Gobdelas, pictură realizată pe iconostas în secolul XVII de Emmanouil Tzanes Bounialis și Ultima Cină a lui Panayotis Paramythiotis din secolul al XVIII-lea (Mavromataki Maria, 1998).

Sfânta "Antivouniotissa"

Sau Our Lady the All-Holy Mother of God, situată în cartierul Campiello al orașului Corfu, pe o stradă cu scări formând spre dreapta unghiuri cu Sf. Arseniou. Această biserică în fost construită în a doua jumătate a secolului XV, ca o bazilică cu un exo-nartex pe trei părți. Biserica a aparținut unora dintre cele mai bogate patru familii din Corfu și exo-nartex-ul conține mormintele multor nobili, după cum se poate observa după blazoanele de pe mormintele lor.

Fig. 3. Biserica Panaghia Antivouniotissa.

Tavanul bisericii prezintă un interes deosebit constând nu în picturi pe pânza, cum sunt de obicei picturile din bisericile din Corfu, ci sculptate pe lemn cu motive aurite. În exo-nartex sunt urme ale picturilor pe pereți și o colecție importantă de icoane din perioada post bizantină care sunt dispuse în navă din 1994. Colecția include Sf. Justine și Sf. Sergius și Bacchus aparținând lui Michail Damaskinos (1571), Sf. Cyril din Alexandria și Nole me Tangere de Emmanouil Tzanes Bounialis (1654, 1657), Our Lady Hodeghetria și Christ Pantocrator (1629) de Emmanouil Lombardos, The Invention and Exaltation of The Holly Cross de Emmanouil Skordilis (1650-1675), În Thee Rejoices de Ioannis Moschos (sfârșitul secolului al XVII-lea) și Sf. Alexius aparținând lui Stefanos Tzankarolas (sfârșitul secolului al XVII-lea).

Panagia Antibouniotissa, dintre cele mai bogate biserici ale orașului, posedă și aceasta lucrări reprezentative ale artei Heptanisiace. Se disting picturile: "Mi mou aptou" a lui Emmanouil Tzanes Bouniali, Christos Atotstăpânitorul al lui E. Lombardou și Sfântul Alexios al lui Stefanos Tzagkarolas (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 3. Catedrala romano catolica Sfântul Iacob (San Giacomo)

Sfânta "Kremasti"

Această biserică este situată în una dintre cele mai frumoase piețe (aproape de Sf. Komninon), unde se află o fântână frumoasă din secolul al XVI-lea. După unele păreri, și-a luat numele (care înseamnă "atârnând") de la o icoană of Our Lady care stătea atârnată pe perete în loc să fie pusă în iconostas, după cum ar fi fost mai normal. Biserica datează din secolul XVI și este o bazilică cu un singur coridor, cu un exo-nartex pe trei părți. Din acest exo-nartex a rămas numai partea vestică, restul și picturile de pe tavanul bisericii fiind distruse. În fața sanctuarului se află un iconostas de piatră, iar biserica conține și icoane de mărimi mai mari în stilul western realizate de către Spyros Sperantzas (secolul XVIII).

La biserica Panagia Kremasti, a secolului al XVI-lea, ne impresionează iconostasul ei din piatră și având icoane ale lui Spetros Sperantzas (Mavromataki Maria, 1998).

Sf. Nicholas "ton Geroton"

Situată în cartierul Campiello, această biserică a fost construită la începutul secolului al XVI-lea și este o bazilică cu un singur coridor cu un exo-nartex. A fost Catedrala biserica a "Marilor Preoți" când instituția era operativă. Cele mai interesante trăsături ale bisericii sunt pe peretele nordic și iconostasul elaborat din fața sanctuarului. Pe ușile din iconostas sunt picturi ale Sf. Teodora, Sf. Cercyra și Cuminecarea Apostolilor, toate fiind realizate de către Emmanouil Bounialis în secolul XVII.

Biserica Agios Nikolaos Ton Geronton, care a fost construită la începuturile secolului al XVI-lea și constituia catedrala a Marilor Preoți Primari, se caracterizează prin amvonul sau excentric. Icoane rare, care se consideră a fi lucrări ale lui Tzanes, sunt Sfânta Kerkyra, Sfânta Mestecare și Sfânta Teodora (Mavromataki Maria, 1998).

Pantocrator

Biserica Christ Pantocrator a fost distrusă de bombardamentul german din 1944/1943, fiind apoi reconstruită. A fost construită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în cartierul Campiello, fiind o bazilică cu un singur coridor. Unele dintre icoanele iconostasului din secolul al XVII-lea, aparținând pictorului Emmanouil Tzanes Bounialis au aparținut la început acestei biserici, dar iconostasul existent în momentul de față datează din secolul al XVIII-lea și conține icoane realizate de Georgios Chrysoloras (Mavromataki Maria, 1998).

Our Lady "ton Xenon"/Panaghia ton Xenon (Sfânta străinilor).

Această biserică se află pe strada Ipeirou și a aparținut populației Epirus care s-au refugiat în Corfu în perioada stăpânirii otomane, având tavanul pictat în secolul al XVIII-lea de N. Koutouzis. Înăuntru, vizitatorul este impresionat de numărul mare de… aduse de întemeietorii Epirot din patria lor (Mavromataki Maria, 1998). Este o bazilică cu navă centrală, separată de cele două coridoare alăturate prin două rânduri de coloane de marmură (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

La biserica Panagia ton Xenon, din secolului al XVIII-lea, a lucrat un alt mare pictor Heptanisiac și anume N. Koutouzis. Lucrările acestuia se salvează pe tavanul acoperișului acestei biserici. Secolului al XVI-lea îi aparține și biserica Agios Ioannis Prodromos, unde pentru o anumită perioadă de timp a slujit ca preot Nikiforos Theotokis. Se păstrează picturi ale lui Tzenos și Chrisoloras (Antonakos S.).

Sf. John the Baptist

Aproape de Our Lady "ton Xenon" se află biserica Sf. John, o bazilică cu un singur coridor, cu un exo-nartex (secolul XVII), în care Nikiforos Theotokis a fost odată preot. Iconostasul de marmură, cu icoane realizate de către Georgios Chrysoloras, a supraviețuit (Mavromataki Maria, 1998).

Mănăstirea Platytera

Pe strada Ioulia Andreadi, în afara granițelor orașului venețian, se află Mănăstirea Platytera, construită în secolul al XVIII-lea și demolată de francezi în 1799. Aceasta a fost în scurt timp reconstruită și apoi a devenit locul în care au fost îngropați Ioannis Capodistrias și istoricul corfiot Andreas Moustoxydis. Înăuntrul bisericii se află superbe icoane post bizantine: Revelația de Theodoros Poulakis, Fecioară și Pruncul de Emmanouil Tzanes Bounialis, A Doua Venire de Georgios Klontzas, două picturi de N. Kantounis (secolul XVIII) și icoanele iconostasului de N. Koutouzis (secolul XVIII).

Acest templu concentrează lucrări reprezentative ale celor mai renumiți pictori ai școlii Heptanisiace, cum ar fi Theotokos Vrefokratousa (Născătoarea Domnului tinând Copilul) a lui Emmanouil Tzanes Bouniali, Apocalipsa, de Theodoros Poulakis, Vasul de Apă și Cina cea de Taină, de N. Kandounis, A Doua Arătare, de Gheorghios Klotzas s.a. (Mavromataki Maria, 1998).

Fig. 3. Biserica Mandrakina din Spianada.

Our Lady of Tenedos

Această biserică, aproape de Fortăreață Nouă, și-a luat numele de la insula Tenedos, refugiați de pe care s-au adăpostit în Corfu în perioada otomană. Biserica se remarcă prin stilul baroc și este de asemenea de interes istoric, având în vedere că prima tipografie a funcționat în această clădire.

Dintre celelalte biserici din perioada venețiană, cele mai importante sunt San Giacomo (Catedrala Catolică, 1553) din Piața Primăriei, Our Lady of Mandraki (1700, lângă Fortăreața Veche), Sf. Antony (secolul XIV, cea mai veche biserică din oraș) și Sfânta Treime (de la începutul secolului al XVII-lea) (Mavromataki Maria, 1998).

9. 1. Viață intelectuală.

Elementele culturale, aduse în Corfu de către refugiații care și-au părăsit patriile înrobite, combinate cu tradițiile locale, cu poziția geografică specială pe care insulă o ocupă, care a transformat-o într-o legătură între est și vest, cu situația politică și istorică (controlate de o succesiune de cuceritori străini), au fost factorii de bază care au contribuit la renașterea culturală a Corfului în secolul al VIII-lea și până la transformarea, în secolul al XIX-lea, centrul cultural al întregii Grecii.

Astfel, în secolul al VII-lea (1656), a fost fondată prima școală literară, Accademia Degli Assicurati, urmată la puțin timp de Accademia Dei Fertili. Totuși, dezvoltarea culturală a corfioților a fost în curând întreruptă de invazia turcilor din 1716, care a dus la declinul general al vieții insulei. În 1732 Academia Rătăcitorilor (Quos Phoebus Vocat Errantes) a fost fondată, dar nici una dintre aceste trei instituții educaționale nu au fost foarte eficace. Eminenții credincioși corfioți, Evgenios Voulgaris și Nikiphoros Theotokis, au ocupat un loc special printre cetățenii intelectuali ai timpului? I se numără printre "Teachers of the Nation". Ei s-au străduit pentru a păstra tradiția greacă fiind pe deplin conștienți, în același timp, de contribuția vestului la baza cunoașterii științifice. Au folosit greaca drept limbă pentru scrierile lor, într-o perioadă când corfioții – cel puțin corfioții din oraș – Vorbeau și scriau în italiană, din moment ce majoritatea dintre ei au studiat în Italia.

În 1797 francezii republicani au deschis prima editură din Corfu, ceea ce a făcut posibilă publicarea unor reviste și ziare în italiană și franceză. În timpul celei de-a doua stăpâniri franceze, în 1808, a fost înființată Academia Ionică, la inițiativa lui John Capodistrias printre alții. În 1815, Pavlos Prosalentis a înființat prima? Coală de (Fine Arts). În 1817, greacă a devenit recunoscută ca limbă oficială, de? I această decizie a fost aplicată în practică numai în 1851? I au fost făcute eforturi pentru a fi promovată prin publicarea cărților în greacă.

Un eveniment de o mare importanță a fost înființarea în 1824, pentru a doua oară, a Academiei Ionice – considerată ca fiind prima universitate greacă – de către Frederick North, Earl al V-lea din Guilford, care a fost Director al Educației Publice în Insulele Ionice și un înfocat admirator al civilizației grecești antice. În cadrul Academiei a fost folosită oficial pentru prima dată limba greacă.

Timp de 40 de ani (1824-1864) Academia, al cărei simbol era bufnița, a oferit învățăminte prin intermediul celor patru facultăți: teologie, literatură, drept și medicină. Câteva dintre personalitățile marcante ale timpului au studiat acolo, printre care poetul Andreas Calvos, filosoful și președintele Parlamentului Ionic, Petros Armenis și alții.

Viața culturală și intelectuală a Corfului atinge apogeul când marele poet național al Greciei, Dionysos Solomos, s-a stabilit pe insulă. Solomos a locuit pe insulă din 1828 până la data morții lui în 1857. El a susținut frecvent ideea unirii Insulelor Ionice cu Grecia și a făcut toate eforturile pentru a deveni realitate.

Când s-a stabilit în Corfu, a adunat în jurul său un grup literar care de asemenea a cultivat folosirea limbii populare, în contrast cu atitudinea predominantă în Atena la acea vreme, care a favorizat o formă arhaică a limbii. Acest grup de scriitori au înființat binecunoscuta Scoală Literară din Corfu, care i-a avut printre reprezentanții săi pe Iakovos Polylas, Gerasimos Marcoras, G. Calosgouros și urmașii tradiției lui Solomos, Nikolaos Koyevinas, Stefanos Chrysomallis și Lorenzos Mavilis (Antonakos S.).

9. 2. Civilizația spirituală.

Cunoștințele noastre în istoria Kerkyrei ar fi fost, fără îndoială, incomplete, dacă nu s-ar fi făcut cel puțin o referire la aportul spiritual al acestei frumoase insule. Desigur că, în antichitate, Kerkyra nu a produs nici mari filosofi, nici poeți, nici istorici. Cu toate că se face referință la câteva nume de poeți și artiști, în același timp, aceștia n-au constituit niciodată gloria patriei lui Alcinou. La fel de deșartă din punct de vedere spiritual a fost și perioada ocupației Venețiene. Începând cu secolul al XVI-lea, a început o extraordinară înflorire spirituală care se datorează învecinării insulei cu Occidentul, a sosirii acolo de refugiați educați din Grecia înrobită și apariției bărbaților mândrii, precum Eugenios Voulgaris, Nichiforos Theotikis, Andreas Moustoxidis, Dionisios Solomos, s.a. După ocupația Franceză și în continuare, mulți Kerkyreeni au devenit proeminenți politicieni, poeți, artiști.

Drumul către înflorirea spirituală Kerkyrei a început atunci când, la începutul secolului al XVI-lea, au lucrat aici marii pictori care, însă, nu erau localnici, precum Mihail Damaschinos, frații Zane, Theodoros Poulakis, Panachiotis Doxaras, s.a.

În secolul al XVII-lea, apariția a doi Kerkyreeni proeminenți de care am amintit anterior, a lui Eugenios Voulgaris și a lui Nikiforos Theodokis care, au fost supranumiți și "dascăli ai Națiunii", a constituit punct de răscruce în epoca spirituală a locului, precum și fondarea așa-zisei "Academii" a asiguraților. Dintre cele mai renumite instituții spirituale ale Kerkyrei a fost faimoasa Academie Ionică, care a fost fondată în 1808 și care posedă biblioteca conținând manuscrise și cărți rare.

Dar și prima școală de arte frumoase din Grecia a fost fondată tot în Kerkyra, în anul 1815, de către celebrul Paolo Prosalenti, elevul lui Antonio Canova, sculptor și pictor de mare faimă mondială, având o necucerită dragoste față de arta antică grecească.

În anul 1824, Academia Ionică, care a fost anulată, a fost refondată de către lordul filoelen Guilford și a constituit prima Universitate Grecească. A funcționat până în 1864 și a construit podiumul de pe care au vorbit marii vorbitori ai vremii, precum Petros Vrailas, Andeas Kalvos, s.a. Demn de remarcat este și sportul muzical al Kerkyrenilor. Aici s-a construit una din primele teatre lirice din Europa și s-au format primele societăți de muzică ale Răsăritului.

În anul 1840, la inițiativa lui N. Mantzaros, prima filarmonică, prin intermediul căreia s-au remarcat profesori de muzică de renume și care s-au răspândit în insulele Heptanisa și în restul Greciei. Mai târziu, în 1890, s-a fondat o nouă filarmonică, având denumirea de "MANTZAROS". La scurt timp după ocupația Franceză și deoarece vechiul teatru nu corespundea prezentării de mari piese teatrale, Kerkyreenii au transformat în teatru renumita LOGGIA, în așa fel încât, marea majoritate a populației să dezvolte, într-un mod nemaipomenit până atunci, sentimentul muzicii.

În anul 1828, s-a instalat în Kerkyra, poetul Dionisios Solomos. Trecerea sa a existat evenimentul cel mai important al vieții spirituale a insulei. Solomos a fondat o "școala" mulți membri ai căreia s-au distins în lumea literelor grecești, precum poetul Gherasimos Markoras, Iakobos Polylas, s.a. Un fragment din poezia "Imn pentru libertate" a lui Solomos a fost melodizat de către Nikolaos Mantzaros și a fost adoptat ca imn național al Greciei (Antonakos S.).

9. 3. Muzica.

Corfu a fost de asemenea un centru muzical important. Dragostea corfioților pentru muzică este evidentă în fiecare expresie a lor, chiar și în ritmul caracteristic al vorbirii. În 1840, la inițiativa compozitorului Nikolaos Mantzaros, a fost fondată Societatea Filarmonică Veche, care a devenit creșa muzicală a Greciei. Mantzaros a realizat, de asemenea, partea muzicală la poemul lung scris de către Dionysios Solomos, Imnul Libertății, care a devenit Imnul Na? Ional al Greciei în 1864.

În 1890, a fost fondată o nouă Societate Filarmonică, cunoscută su numele de Filarmonica Mantzaros. Alți binecunoscuți compozitori corfioți sunt: Xyndas, care a compus opereta Candidatul, Samaras și alții (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

9. 4. Pictură.

După ocuparea finală a Cretei de către turci în 1669, mulți pictori de icoane cretani, purtători ai tradiției cretane post-bizantine – care încorpora puternice elemente vestice – s-au stabilit permanent său temporar, în drumul lor spre vest, în Insulele Ionice. Au găsit pământ fertil pentru creativitatea lor? I au ajutat la decorarea bisericilor care erau construite în număr mare în secolul al XVI-lea și al XVII-lea, datorită libertății religioase acordată de venețieni și datorită prosperității culturale.

Stilul picturilor acestor artiști este caracterizat prin preluarea de elemente umaniste ale Renașterii vestice, care slăbește spiritualitatea transcedentală și austeritatea stilului estetic pur bizantin. Damaskinos, care a muncit în Corfu câțiva ani în acea perioadă și care a pavat drumul spre introducerea picturii cretane în Insulele Ionice la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Școala (Heptanesian) s-a dezvoltat cu Corfu și Zakynthos ca centre. Pictorii religioși aparținând acestei școli și-au adaptat artă la conceptele plastice și morfologice ale artei vestice ale acelei vremi. Munca marilor artiști italieni din secolul al XVI-lea precum Veronese și din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea a servit ca modele pentru pictorii (Heptanesian) care, marea majoritate, au studiat în Italia.

Panayiotis Doxaras (1662-1729) care, cu tratatul teoretic "Peri Zographias" (On Painting) apare ca primul susținător în Grecia al tehnicilor și principiilor naturaliste ale artei europene vestice, a studiat la Roma și Veneția și i-a admirat pe pictorii venețieni Tintoretto, Titian? I Veronese. A lucrat în Corfu și a fondat o școală în Insulele Ionice care a atras mulți reprezentanți. Doxaras a încorporat încet elemente care difereau mult față de tradiția bizantină. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, artiștii Theodoros Poulakis, frații Tzanes, Stephanos Tzangarolas și alții, au lucrat în Corfu.

La începutul secolului al XIX-lea, sculptorul Pavlos Prosalentis (1784-1837) și-a fondat propria Școală de Arte Frumoase. Această Școală a fost urmată de secția de arte frumoase a Academiei Ionice în 1808? I mai târziu, 1815, o a treia Școală a fost înființată, cu Prosalentis ca director. Aceasta a fost Academia Publică de Arte Frumoase, unde se învăța arhitectură, sculptură și pictură. Pe lângă Prosalentis, pictorul Gerasimos Pitzimanos, copilul lui Prosalentis – Dionysios Veyias și arhitectul Chronis au predat aici.

În timpul secolului al XIX-lea Insulele Ionice au produs o serie de pictori remarcabili care, totuși, nu au reușit să reînvie tradiția artistică locală (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

10. Trasee scurte în jurul orașului Corfu

10.1. Spianada – Kanoni (Mon Repos. Pontikonissi)

Acest traseu se poate face și pe jos, iar pentru cei care nu au un mijloc de transport propriu se poate lua autobuzul nr.2 care merge spre Kanoni și dealul Analipsi, destinația acestui traseu.

Pornim din Spianada și ne îndreptăm spre sud, trecând spre stânga pe lângă Yacht Clubul de la picioarele castelului. Pe dreapta este o statuie a Contelui John Capodistrias. Când drumul ajunge la capătul dealului și începe să meargă de-a lungul coastei Golfului Garitsa, trecem pe lângă un indicator rutier spre Muzeul Arheologic, care nu ar trebui evitat. Deși nu este o colecție mare, deține niște exponate impresionante care sunt clar etichetate în engleză și greacă.

Înaintând ajungem la Obelisc, înălțat în 1841 lui Sir Howard Douglas (1776-1861), un conducător militar teoretician al timpului său, care a fost Lord Înalt Comisar al Insulelor Ionice în 1835-1840. Douglas a fost autorul primei cărți de specialitate despre artileria navală.

În spatele obeliscului, pe terenul stației de poliție, se află Monumentul lui Menecrates. În zona din jurul acestuia a fost vechiul cimitir, iar acest monument a fost ridicat în memoria unui bărbat care de fapt nu a fost înmormântat acolo ci a fost aruncat în mare. Inscripția din jurul vârfului monumentului, care datează din 600 d. Hr., este o scriere arhaică și se citește de la dreaptă spre stânga. Ne spune că Menecrates a fost consul în Corfu, în locul său de naștere, în orașul Oiantheia, aproape de Galaxidi pe coasta nordică a Golfului din Corint. Monumentul a fost descoperit în 1843, în timpul muncii de construcție a drumului și se presupune că a fost acoperit de Leul care este expus în Muzeu.

Drumul continuă de-a lungul coastei, o plimbare plăcută, cu priveliști frumoase spre Fortăreață Veche. Spre capătul Golfului Garitsa lăsăm în dreapta drumul spre aeroport (3 km) iar în stânga drumul pe care ne vom întoarce și ne îndreptăm încet spre vârful dealului.

Partea nordică a peninsulei a fost protejată de un zid care pornea din capătul portului Alkinoos și o parte din acesta a supraviețuit aproape de cimitirul modern și Mănăstirea Theodori. Singurul motiv pentru care această parte a zidului a supraviețuit este că a fost construit într-o capelă bizantină. Constă dintr-un turn de aproximativ șase metri înălțime și este cunoscut local ca și turnul Nerantzicha. Se crede că turnul ar fi apărat una din porțile de-a lungul zidului nordic.

De asemenea, în apropierea acestei zone se află foarte puține urme ale Templului lui Artemis, o clădire arhaică construită în jurul anilor 590-580 d. Hr., cu 17 coloane pe lungime și 8 pe lățime și aceasta este cam tot ce se poate spune despre el astăzi, deoarece a fost distrus în mare parte. Templul a fost scos la lumină în timp ce se realizau fortificațiile din 1812 de către francezi, săpături care au descoperit de asemenea părți din apeductul vechi.

După ce meandrăm printre casele împrăștiate de la poalele dealului Analipsi, dintr-o dată drumul nostru urcă și ieșim într-o mică piața cu o priveliște superbă, care a devenit într-o oarecare măsură marca orașului Corfu.

Fig. 3. Cele două insulițe din Kanoni

Fig. 3. Perama

Ajungem în Kanoni. Numele provine de la francezi, care au instalat aici un tun. Tunul stă deasupra micii piețe, lângă pavilionul turistic, pe locul unde francezii republicani au instalat o bază de artilerie în 1798. Acesta este unul dintre cele mai frumoase locuri din Corfu. În fața noastră ușor pe dreapta se află intrarea spre portul Hyllaian care în vremurile vechi era păzită de plase și un catarg. Acum acolo se află o pasarelă pe apă spre Perama.

Spre stânga se află două insulițe, fiecare având câte o mănăstire pe ea. Pe cea mai apropiată, la care se ajunge trecând pasarela pe apă, se află Mănăstirea Maica Domnului Vlachernai, iar pe cea mai îndepărtată, Pontikonissi (Insula Șoarece), se află Mănăstirea Pantocrator.

Fig. 3. Mănăstirea Panaghias Vlachernas

Fig. 3. Pontikonissi – Insula Soarece

Există un mit în ceea ce privește Pontikonissi. Al doilea mare poem homeric, Odisea, care la fel ca Iliada se presupune că a fost scris în jurul secolului al VIII-lea î. Hr. Deși se referă la evenimente semi legendare, cu 500 sau 600 de ani mai devreme, menționează o insulă în vest numită Scheria, care este numele folosit de alți scriitori antici făcând referire la Corfu.

Povestea este următoarea: Odiseu scăpând din Calypso, se îndreaptă în sfârș It spre casă, spre Ithaca. Dar zeul mării, Poseidon, îi zărește corabia și fie o scufundă, fie o transformă în piatră. Odiseu naufragiază pe coasta Scheriei, care este regatul fenicienilor, un popor prietenos, condus de regele Alkinoos. Fiica regelui, Nausicaa, a fost inspirată în acea zi de un vis să meargă cu slujitoarele sale pe o plajă îndepărtată pentru a spăla haine. Bineînțeles că acea plajă este aceeași cu cea pe care Odiseu zace dormind. În timp ce așteaptă să li se usuce hainele, fetele cântă și se joacă cu o minge, iar strigătele lor îl trezesc pe Odiseu. Fără să-și dezvăluie identitatea, el se împrietenește cu ele și este dus la palat, unde admiră clădirile, porturile și întreg restul orașului, rămânând plăcut surprins.

Într-adevăr, se poate să se fi gândit să se însoare cu Nausicaa și să rămână în Scheria, dar a simțit chemarea casei. Războiul troian îl obligă să-și dezvăluie identitatea și le spune fenicienilor despre călătoriile lui, după care pleacă.

Relevanța acestei povești pentru acest traseu este faptul că Pontikonissi este, după spusele legendei, corabia pe care Poseidon a transformat-o în piatră.

Părăsim Kanoni de-a lungul drumului cu sens unic din jurul dealului Analipsi, trecând printre hoteluri, restaurante și alte facilități turistice care, în ciuda apropierii de aeroport, au făcut acest loc unul dintre cele mai ocupate părți ale insulei în timpul verii. După aproximativ 1 km un drum se ramifică spre dreapta, în direcția vârfului dealului și o luăm pe acest drum.

Mare parte a vârfului dealului Analipsi, care a fost locul fortăreței din vechea Corcyra, este ocupat acum de proprietatea Mon Repos. Vila care este situată în centrul terenului a fost construită pentru Înaltul Comisar Sir Frederic Adam în 1824 și apoi înmânată familiei regale grecești. Ducele de Edinburgh s-a născut aici în 1921.

Mon Repos. Palatul de vară.

Povestea proprietății Mon Repos a început în 1828, când Lady Palatianos-Adam (Nina) l-a rugat pe soțul ei, Sir Frederick, al doilea înalt comisar, să construiască un palat de vară pentru înaltul comisar al Insulelor ionice. Numele oficial dat la început palatului a fost "Casa Sf. Pandeleimon", având în vedere că a fost construit pe ruinele unei biserici cu acest nume. Totuși, numele ales în cele din urmă de lordul înalt comisar și lady Adam, soția sa născută corfioată, a fost "Cazinoul".

Fig. 2. Palatul Mon Repos.

Construcția clădirii, în stil neo-clasic regency, a fost începută în 1828 și a terminată în 1831. Arhitectul a fost Sir George Whitmore, autor și a Palatului Sf. Michael și Sf. George din Corfu.

Situat la mică distanță de orașul Corfu, între Garitsa și Analipsis și construit aproape de vechiul oraș Paleopolis, acum un site arheologic, porțile palatului cu boltele adânci ocru și palmierii se pot vedea cu ușurință de pe strada principală.

Din nefericire pentru Sir Frederick Adam și soția lui, nu au ajuns niciodată să se bucure de "Cazinou", deoarece înainte ca acesta să fie gata, ei au plecat în India, unde el trebuia să devină Guvernator al Madras. După plecarea lui Adam, succesorul acestuia Lord Nugent a sugerat ca această clădire să fie folosită în scopuri publice și petru o perioadă foarte scurtă a funcționat ca liceu particular. Pentru anii rămași din protectoratul britanic, clădirea a fost folosită de însăși Lordul Înalt Comisionar și de către membrii care făceau parte din personalul acestuia. După cedarea Corfului Greciei în 1864, britanicii au decis să dea palatul regelui George I al Greciei. Până la această dată clădirea fusese renumită "Mon Repos". Aici a fost născut, în 1921, prințul Philip, Duce de Edinburgh.

După plebiscitul din 1974 care a stabilit o Republică, frumos proporționată clădire Regency a început să se deterioreze. Multe piese de mobilier au fost furate, altele vândute sau mutate în alte case. Frumoasele coloane și ferestrele mari cu vedere spre golf sunt aproape abandonate acum.

Minunate chiar și în paragină, grădinile romantice cu mulțimea de tufe de trandafiri se întind în jos spre mare. În jurul palatului frunzișul sălbatic se întinde tot mai sus cu fiecare an. O mică capelă frumoasă se ascunde într-un colț îndepărtat al terenului, pictată înăuntru în alb și albastru, unde regi și regine și prințese s-au rugat odată. Acum pânzele de păianjen înconjoară altarul ca un giulgiu, iar un liliac somnoros se mișcă speriat de pașii străinilor. Într-un an la Mon Repos, Regele I al Greciei și apoi Prințul de Wales, iar mai târziu Edwar VII, s-au duelat în grădină cu portocalele foarte coapte. Regele George a glumit o dată spunând că el a plănuit să fie în reședința din Corfu de câte ori Kaiser va fi acolo – "Pentru că dacă nu, va crede că el este regele Greciei!"

Lordul Louis Mountbatten a fost un oaspete obișnuit, iar tânărul prinț al coroanei Alexander al Iugoslaviei și-a petrecut multe veri lipsite de griji împreună cu verii săi greci. Prințul Juan Carlos al Spaniei a venit aici înaintea logodnei cu Prințesa Sofia a Greciei. Ce loc mai bun pentru a planta sămânța unui viitor romantic? (Flamburiari S. L., 1994).

Multe monumente importante au fost excavate în proprietatea Mon Repos, o zonă de 24 de hectare care după 1830 cuprindea palatul de vară a Înalt Comisarului britanic. Mai târziu, a fost înmânat familiei regale grecești, iar acum aparține statului grec. Din 1994, proprietatea a fost în responsabilitatea municipalității din Corfu, care acum este deschisă publicului. În 1822, o echipă de muncitori britanici care încercau să afle de ce izvorul Kardaki a secat, au descoperit accidental templul Kardaki, cel mai bine conservat templu de pe insulă. Aceasta este o structură dorică … cu câteva trăsături ionice, cu șase coloane monolitice de-a lungul fiecărei părți a lățimii și 11 pe ambele părți ale lungimii. Templul măsura 25 metri lungime și 12 metri lățime. Este un pronaos și o.., înăuntrul căreia a fost descoperit un altar enorm. Pare foarte probabil că acest altar se găsea deja pe acel loc și a fost încorporat în templu când a fost construit la sfârșitul secolului al VI-lea î. Hr. Când altarul este situat în interiorul templului, este un indiciu că templul a fost închinat zeităților subpământene, dar în acest caz nu se cunoaște numele zeului în cauză deși.. lui Poseidon și Apollo au fost descoperite. Clădirea se pare că a fost distrusă la sfârșitul secolului al II-lea d. Hr. Și un cult al lui Cybele s-a ridicat apoi pe acel loc: o statuie a zeiței a fost găsită într-un colț al clădirii. Dedesubtul peșterii se află o peșteră, care se pare că comunică cu altarul din cella, dar excavații mai adânci decât cele realizate până acum sunt aproape imposibile datorită greutății structurii existente.

De asemenea pe proprietatea Mon Repos se află și faimosul sanctuar al lui Hera, la care se referă Thucydides în descrierea sa despre războiul civil de pe insulă. Poziția sa a fost identificată prin descoperirea unui semn de hotar datând din a doua jumătate a secolului al V-lea î. Hr., care menționează sanctuarul și se referă la Hera cu epitetul Acraea – "a vârfului/de pe vârf". Șanțul în care fundația templului a fost localizat, jertfe închinate și câteva piese arhitecturale s-au conservat de asemenea. După descoperiri se pare că templul a fost fondat la sfârșitul secolului al XVII-lea î. Hr. Și reconstruit de cel puțin trei ori înainte de distrugerea sa finală de către Agrippa în secolul I î. Hr. Acesta a fost cel mai mare și cel mai important templu în orașul antic Cercyra.

În apropierea sanctuarului Herei, au apărut urme ale unui alt sanctuar, dedicat lui Apollo Cercyraeus. Într-adevăr, proprietatea Mon Repos este un loc arheologic enorm (Mavromataki Maria, 1998).

Peste drum de porțile proprietății Mon Repos se află ruinele bisericii paleo-creștine Sf. Kerkyra sau Palaiopolis, care a fost construită cu siguranță înainte de 450 AD, cu materiale vechi și a fost reconstruită de mai multe ori după distrugerile suferite în urma multiplelor atacuri. Cea mai recentă distrugere a fost cea provocată de bombardamentul din 1940. Inscripția de pe intrarea vestică se referă la fondarea bisericii de către Episcopul Jovian al Corfului, după ce a distrus altarele păgâne de pe insulă. Bucăți din podeaua mozaicată a bisericii și câteva alte rămășițe pot fi văzute la Muzeul de Artă Creștină.

Dacă continuăm să mergem pe acest drum care urcă spre vârful dealului, putem vizita Templul Kardaki, o altă clădire dorică din care s-a păstrat foarte puțin. Templul a fost probabil construit în onoarea lui Apollo și a fost descoperit din întâmplare în 1822 de către trupele britanice care făceau săpături pentru a afla de ce a secat izvorul Kardaki, folosit pentru a lua apă de către ambarcațiunile care treceau pe acolo. Partea estică a templului a căzut în mare.

Priveliștea de pe vârful dealului este minunată și este posibil să vezi chiar o parte destul de mare din proprietatea Mon Repos și micul și încântătorul ei port.

Întorcându-ne pe drumul cu sens unic al dealului Analipsi, coborâm în cercuri dealul până la extremitatea cea mai sudică a Golfului Garitsa. Aici se află biserica Sfinților Jason și Sosipater, unul dintre cele mai frumoase monumente bizantine din Corfu și una dintre puținele clădiri din această perioadă care au supraviețuit. Biserica datează cel puțin de la sfârșitul secolului al XI-lea, judecând după pictura de pe peretele estic al nartexului a Sf. Arsenius, care a fost datată din acea perioadă.

Biserica încorporează trei coloane vechi, fiecare sculptată dintr-o singură bucată de piatră. Picturile celor doi sfinți sunt opera artistului de la sfârșitul secolului al XVI-lea Emmanouil Tzanes, unul dintre principalii reprezentanți ai Școlii Cretane de pictură de icoane.

Ne aflăm din nou în fața Golfului Garitsa, care este capătul acestui traseu (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

10. 2. Achilleion și Benitses.

Pornim din Spianada în aceeași direcție în care am pornit pentru traseul spre Kanoni, luând-o spre dreapta de această dată la indicatorul rutier spre aeroport. Trecem de aeroport și apoi urmărim indicatoarele rutiere spre Achilleion. Drumul ne duce spre capătul îndepărtat al aeroportului din Corfu – care este probabil unul dintre puținele în lume unde se află un semafor pentru a opri trecerea mașinilor pe lângă perimetrul gardului când un avion aterizează. La 4 km de orașul Corfu ieșim pe stânga de pe drumul care duce spre Benitses, pe care ne vom întoarce.

La 6 km se află o ramificație spre stânga spre faimosul sat montan Ayii Deka. O luăm spre stânga. Apoi drumul se înalță oferind o priveliște minunată asupra satului Gastouri, un sat minunat împrăștiat deasupra vârfului dealului pe care este situat Palatul Achilleion.

Coasta strâmtă între Benitses și Perama este una dintre cele mai intens dezvoltate pentru turism din toată insula, cu hoteluri de toate categoriile, vile și alte baze de cazare și o mulțime de taverne și cluburi de noapte. Este dificil să ne imaginăm astăzi că doar cu 20 de ani în urmă aici se aflau sate liniștite de pescari. Aproape de coastă de află izvoarele din care orașul Corfu se aprovizionează cu apă și rămășițe ale băilor romane cu urme de mozaic. Este un loc liniștit pentru plimbare. O asemenea plimbare poate porni din Benitses și se îndreaptă spre izvorul râului și apeductul britanic, în timp ce cealaltă rută pornește din Perama și apoi spre palatul impozant Achilleion (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Palatul Achilleion

Gastouri este un mic sat aproape de mare, la 11,5 km de orașul Corfu. În piața satului, sub un copac, se află Izvorul lui Elizabeth din Austria, care acum a secat. Toată zona are legătură cu Împărăteasa Elizabeth a Austriei, adesea cunoscută ca Sissy, al cărei palat de vară, faimosul Achilleion, este situat la doar doi kilometri de Gastouri.

Fig. 3. Palatul Achilleion.

Viața Împărătesei Elizabeth (1837-1898) a fost în mod repetat subiect de romane și filme, datorită frumuseții, tăriei sale de caracter și mai ales a poveștii despre dragostea ei pentru Împăratul Franz Josef. Elizabeth s-a căsătorit cu împăratul austriac în 1854 și au avut două fete, Sophia și Gisela și un fiu numit Rudolf. Dar ideile liberale ale lui Elizabeth i-au displăcut soacrei sale, Arhiducesă Sophia, care personal s-a ocupat de educația copiilor regali și i-a interzis mamei lor să se apropie de aceștia. Puținul contact care exista între copii și mama lor a luat sfârșit când, într-una din călătoriile cuplului imperial, tânăra Sophia a murit iar Elizabeth a fost făcută responsabilă pentru această tragedie. S-a îmbolnăvit și a călătorit la Medeira pentru a se recupera, iar în drumul ei de întoarcere spre Austria (în 1861) s-a oprit în Corfu, a cărei frumusețe i-a lăsat o impresie minunată.

În vara aceluiași an, Elizabeth s-a întors pe insulă și a stat la Mon Repos, întorcându-se în toamnă la Viena pentru a o naște pe Valeria, ultima ei fiică. În această perioadă, a început să o intereseze din ce în ce mai tare politica. În 1869, Franz Josef și Elizabeth au fost declarați monarhi ai Ungariei. În 1876, Elizabeth a călătorit singură la Atena și Corfu și a început să studieze literatura greacă veche, în special cea a lui Homer. De asemenea a dezvoltat un interes puternic pentru excavațiile realizate la acea vreme de către Heinrich Schliemann în Troia, Mycenae și Tiryns.

După o lungă călătorie la Troia și în multe alte părți ale lumii grecești vechi, s-a întors în Corfu în 1888 și a stat ca musafir în vila Vrailas. Un an mai târziu, Elizabeth a cumpărat proprietatea și a început lucrul la construcția palatului – într-o atmosferă de jale profundă, deoarece între timp fiul ei Rudolf și iubita lui au fost găsiți morți. În timpul petrecut la Achilleion, Elizabeth a învățat limba greacă și mult despre literatura veche de la profesori eminenți, printre care remarcabil a fost scriitorul și omul de știință Constantinos Christomanos, care a fost angajat oficial în acest scop de către curtea imperială. În 1898, "regina melancolică", cum Elizabeth ajunsese să fie numită, a fost ucisă într+un hotel din Geneva de către un anarhist italian.

Fig. 3. Statuia din marmură a împărătesei Elisabeta a Austriei de la intrarea palatului.

Elizabeth și-a numit palatul din Gastouri – Achilleion, dedicându-l eroului ei favorit, Achilles; după cum ea însăși a scris că "el reprezintă spiritul grecesc, frumusețea pământului" și este "la fel de puternic, mândru și încăpățânat ca un munte grecesc". Palatul Achilleion a fost construit în 1889-1891 de arhitecții italieni Rafael Corito și Antonio Lanti, sub supravegherea personală a împărătesei, care s-a ocupat de asemenea de ornamentația palatului cu tablouri și sculpturi, majoritate lor fiind cumpărate de la familia Borghese. Este o clădire luxoasă de trei etaje în "stilul pompeian", cu elemente neo-clasice, înconjurată de grădini pline de vegetație și împodobite cu importante lucrări de artă.

Fig. 3. Poarta de intrare în Palatul Achilleion.

În palatul Achilleion se intră printr-o poartă de fier ornamentată cu două statui de bronz, a lui Zeus, la stânga și a lui Achilles, la dreapta. Prima cameră de la parter, sala de recepție, are în centrul tavanului o frescă, realizată de pictorul italian Galopi, după tema celor Patru Sezoane și Orele. De un interes deosebit în această cameră sunt și șemineul din marmură, două statuete ale lui Athena și Hebe (deasupra șemineului, realizate de sculptorul german Heinemann) și un tablou al lui Elizabeth făcut de artistul german Witterhalter. La capătul îndepărtat al sălii recepției, o scară magnifică având de o parte și de alta statui de bronz ale lui Zeus și Hera și o colecție mare de sculpturi de marmură și ghips (ale lui Zeus, Niobe, Artemis, Apollo, Aphrodite, Hermes și Pan) duce spre etajele superioare.

Fig.3. Statuie de bronz la intrarea în curtea palatului. Hermes odihnindu-se pe o stâncă

Fig. 3. Intrarea principală în palat

Spre dreapta sălii recepției se află capela catolică a împărătesei. În sanctuar sunt reprezentări ale lui Hristos și Pontius Pilat, dedesubtul cărora se află o icoană a lui Hristos și a Maicii Domnului, de Franz Matz. Sunt două colțuri cu statui ale lui Hristos și a Maicii Domnului, un altar și… Lângă capelă se află o cameră cu amintiri ale lui Elizabeth: medalioane, fotografii, tablouri, sfeșnice, mobilă, un portret al împărătesei, două poeme scrise de ea și un bust al lui Franz Josef.

Următoarea cameră conține câteva lucruri personale ale lui Wilhelm al II-lea: biroul său, o sobă, o chiuvetă pentru spălat mâinile, o oglindă, farfurii, medalii, documente, două tablouri cu oi și Kaiser, fotografii, etc. O cameră mică din aripa stângă a Muzeului duce spre sala de banchet a palatului, din care au rămas câteva părți din decorația originală. Aici sunt mai multe amintiri ale lui Elizabeth și Franz Josef: fotografii, o sabie, un ceas, o oglindă, etc.

Mobilele în stil rococo sunt din vremea lui Kaiser Wilhelm. De interes în următoarea cameră mică sunt cinci sculpturi cu teme mitologice: Mărul discordiei, Paris și Helen, Sappho, Orpheus și Eurydice, Dionisus cu anturajul său și două sculpturi.. Ultima cameră de la parter conține biroul, biblioteca, șezlongul și alte elemente de mobilă ale împărătesei: trei oglinzi sculptate, statui și busturi de bronz, fotografii, bijuterii și o pictură în ulei cu tema întâlnirii în Scheria dintre Odiseu și Nausicaa, realizată de către Ludwig Thiers.

Fig. 2. Curtea interioară a Achilleion-ului.

Scară mare se termină, la ultimul etaj, cu un balcon în peristil ionic ornamentat cu busturi și statui ale celor Nouă Muze. Peretele de deasupra balconului este decorat cu o pictură impresionantă a Triumfului lui Achilles, de pictorul german Franz Matz. Achilles este reprezentat stând drept în caleașca sa în timp ce gonește cu triumf în jurul zidurilor Troiei, trăgând trupul lui Hector după el și ținând în mână coiful acestuia. (După cum povestește Homer în Iliada, de unde s-a inspirat pictorul pentru această scenă, Achilles l-a omorât pe Hector și a dezonorat cadavrul său în acest fel pentru a se răzbuna pe Hector pentru că l-a omorât în luptă pe iubitul său prieten Patrocle).

Fig. 3. Curtea interioara a Achilleion-ului. Cele nouă Muze și Galeria înțelepților.

Grădinile palatului Achilleion sunt printre cele mai frumoase locuri din Corfu și oferă o priveliște superbă asupra lagunei Chalkiopoulou, Kanoni, Pontikonissi și Muntele Pantokrator. Acestea, la rândul lor, sunt un fel de muzeu în aer liber, plin de sculpturi importante. Remarcabile printre acestea sunt cele reprezentându-l pe Apollo, Hermes, Artemis și pe Afrodita, situate aproape de intrarea în palat, statuile celor Nouă Muze și Favoritele în peristil ionic de pe veranda din spatele palatului, busturile filosofilor și poeților antici din spatele coloanelor în peristil, statuia din marmură a Lordului Byron de pe cel mai important balcon de pe partea cu privire spre pădure și statuia lui Elizabeth aproape de mare. Totuși, cele mai importante statui de pe teritoriul palatului sunt cele ale lui Achilles murind și Achilles triumfător. Prima dintre acestea a stat la început pe terasa mare din grădini, unde este situată acum cea de-a doua, Achilles triumfător.

Fig. 2. Statuia lui Ahile murind.

. Kaiser Wilhelm s-a decis să mute Achilles murind deoarece era prea mică pentru a se putea vedea printre palmierii înalți. După ce a mutat-o, a instalat Achilles triumfător pe locul acesteia; aceasta este o statuie de bronz enormă, de 11 metri înălțime, situată pe un soclu înalt de marmură, care a fost creată în 1909 de către sculptorul german Getz și a fost atât de grea încât a trebuit să fie adusă în Corfu pe bucăți și ansamblată pe loc. Achilles este reprezentat triumfând – o postură potrivită pentru un conducător atât de puternic ca Achilles – stând drept, cu scutul, sulița și coiful său. Achilles murind este situată înaintea terasei și puțin mai în jos peristilul cu Muzele. Este o statuie de marmură realizată de sculptorul german Ernst Herder, făcută la comanda lui Elizabeth în 1884 și a fost original situată în palatul ei din Viena. În această statuie Achilles este reprezentat semiculcat, aproape dezbrăcat, purtându-și coiful și încercând să scoată din călcâi săgeata fatală trasă de Paris. Această operă minunată, acum emblema stabilită a palatului Achilleion, este remarcabilă pentru îndemânarea cu care artistul a reprezentat suferința și durerea eroului în timp ce i se apropie moartea

Fig. 3. Achilleion. Intrarea – „Scara zeilor”.

În 1908, după moartea lui Elizabeth, Achilleion a fost cumpărat de Wilhelm al II-lea, kaiserul german, iar în 1914 – la izbucnirea Primului Război Mondial – a fost abandonat. În 1915, a fost folosit ca sediu central al armatei serbiene și ca spital, devenind proprietate a statului grec în 1919. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit ca spital din nou și ca sediu central al forțelor ocupante germane și italiene, iar după eliberare a găzduit o varietate de școli și instituții. Astăzi aparține Organizației Naționale pentru Turism și din 1962 până în 1992 cazinoul din Corfu a funcționat acolo. Parterul clădirii funcționează ca muzeu (Mavromataki Maria, 1998).

De la Achilleion drumul o ia spre est și coboară treptat spre coastă. Când ajungem la drumul de lângă coastă facem dreapta și intrăm în Benitses (15 km). Întorcându-ne din Benitses spre Perama, trecem pe lângă rămășițele Podului lui Kaiser, peste care membrii regali trec în drumul lor spre Achilleion după ce debarcă la debarcaderul de pe dreapta drumului.

Din Perama este posibil să traversezi pasarela pietruită pe apă pentru a ajunge la Kanoni. Curând după Perama drumul se unește din nou cu cel de pe care am pornit din orașul Corfu (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

11. Tradiții și obiceiuri.

Corfioții au fost cunoscuți încă din vremuri străvechi pentru dragostea lor pentru cântec, dans și distracție. În ziua de azi ei susțin frecvente evenimente culturale și festivaluri în fiecare an. Un interes special este acordat sărbătorilor religioase, constând în slujbe și procesiuni prin oraș în acompaniamentul muzicii cântate de orchestrele locale (Mavromataki Maria, 1998).

Evenimente

Cele mai importante evenimente în Corfu sunt festivalurile religioase și sărbătorile sătești. La 21 mai, Corfu sărbătorește unirea Insulelor Ionice cu Grecia. În timpul verii se desfășoară festivalul de crichet la care participă echipe britanice și concerte susținute de două orchestre municipale și trei orchestre filarmonice.

În septembrie are loc Festivalul Corfu, cu spectacole de balet, operă, teatru și concerte, la care participă artiști greci și străini. Spectacole de dans popular se desfășoară în Fortăreața Veche, pe durata lunilor de vară. Numeroase veritabile sărbători tradiționale sătești au loc în multe sate din insulă. Pe lângă ceremoniile religioase, acestea includ muzica și dansurile populare (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

Aniversarea uniunii Dodecanese cu Grecia este sărbătorită la data de 21 mai în fiecare an, în timp ce festivitățile Carnavalului se desfășoară în ultimele trei duminici înaintea începerii Postului Paștelui. Pe timpul verii au loc lecturi, concerte, producții teatrale și spectacole de dansuri populare și balet. Din mai până în septembrie, un eveniment numit "Son et Lumière" este ținut în Fortăreața Veche, iar la 10 august este sărbătorită așa numita "Barcarolă". În septembrie, Festivalul din Corfu atrage participarea artiștilor și formațiilor din întreaga Grecie și chiar din alte țări, iar jocurile de crichet împotriva vizitatorilor echipelor engleze sunt susținute la Spianada în timpul lunilor de vară (Mavromataki Maria, 1998).

Numeroase obiceiuri, unele la fel cu cele sărbătorite peste tot în Grecia, unele diferite, au fost păstrate până în prezent, legate de muncile agricole importante sau recoltarea anumitor legume sau fructe (struguri) și muncile speciale sau de zi cu zi ale fermierilor și pescarilor din Corfu. Noul An este sărbătorit cu un obicei neobișnuit: localnicii oferă străinilor care se nimeresc să fie pe insulă în acea perioadă busuioc, în semn de afecțiune și ospitalitate. De ziua Sf. Teodora, în martie, corfioții fac modele ale Sfintei și îi pun un pepene în loc de cap. Pepenele este apoi împărțit celor care participă la festival (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Vara există un festival de cricket la care participă echipe britanice. Tot vâra sunt susținute concerte de către cele două orchestre municipale și cele trei orchestre filarmonice. În septembrie are loc Festivalul Corfu, cu reprezentări de balet, operă, teatru? I concerte, la care participă artiști greci și străini. Reprezentări de dansuri populare sunt susținute în Fortăreața Veche, pe durata lunilor de vară (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

Superstiții și obiceiuri

Tradițiile și obiceiurile din Corfu au o puternică legătură cu Grecia antică. Linia care le unește pe cele două se transformă într-un lanț aproape de nedistrus a omului timpuriu și fricile sale fața în față cu imensa putere a naturii și elementele ei. De-a lungul anilor superstițiile umane au suferit o schimbare subtilă, ceea ce a dus la apariția obiceiurilor din ziua de azi transmise din generație în generație și care se datorează mai mult riturilor superstițioase și magice decât Creștinismului.

Putem menționa câteva dintre superstițiile care își au originea în Corfu și câteva care există și în alte părți ale Greciei. Vinul vărsat pe masă aduce noroc, dar în schimb aduce ghinion vărsarea uleiului pe masă. Fărâmiturile nu trebuie niciodată aruncate pe fereastră noaptea deoarece o dată cu ele va pleca și sănătatea celor din casă. Vei primi bani dacă ceașca ta cu cafea grecească are bule la suprafață sau dacă te mănâncă palma stângă. Foarfecele sau dulapurile lăsate întredeschise indică faptul că cineva te bârfește. Dacă cineva strănuta în timpul unei conversații, înseamnă că e deacord cu ceea ce se spune. Nu se începe niciodată un lucru sâmbăta deoarece se spune că va rămâne neterminat. Să nu înmânezi niciodată săpun unui prieten, deoarece înseamnă că veți avea o ceartă. Chiar dacă o casă are două uși, musafirul va trebui să iasă pe aceeași ușă pe care a intrat.

Vechiul obicei "Vives" are loc în partea de nord a insulei Corfu. O rudă apropiată a mirelui se ridica la petrecerea de nuntă și pune un pahar mare pe o tavă. Umple paharul cu vin și îl înmânează pe rând fiecărui invitat, rugând pe fiecare să ia câte o înghițitură. Socrul ginerelui ridică paharul și urează proaspeților căsătoriți multă fericire. Apoi se întoarce către invitați și îi salută cu strigatul "Vives". După ce bea băutura până la ultima picătură, pune paharul din nou pe tavă, împreună cu o sumă de bani pentru cântăreți. De-a lungul întregii manifestări invitații bat ritmic în farfurii cu lingurile (Flamburiari S. L., 1994).

Obiceiuri de Paște.

Un obicei care îi ia pe vizitatori prin surprindere are loc la ora 11 dimineața, când în toate bisericile din Corfu este anunțată Învierea Domnului cu următoarele cuvinte: "Christos anesti" (Hristos a înviat) la care răspunsul este: "Alithos anesti" (Adevărat că a înviat). Acest lucru este proclamat printre puternice dangăte de clopote și veselele sunete ale fanfarelor în timp ce se plimbă pe principalele străzi din Corfu.

Cea mai veche orchestră cânta un salut viguros sub cartierul general al noii orchestre și vice versa. De asemenea, fiecare orchestră se află în competiție una cu alta pentru a vedea care poate produce cel mai strident sunet. În același timp, o aversă de vase de argilă sau faianță vechi sunt aruncate de la cele mai înalte ferestre pentru a cădea zgomotos pe stradă.

În trecut tunurile erau trase de pe fortăreața veche și până de curând mieii erau uciși prin tăierea gâtului în pragurile caselor și semnul crucii era uns pe pragul ușii cu degetul însângerat.

Sunt mai multe explicații cu privire la ritualul de spargere a veselei. Se spune că a început ca o pedeapsă asupra iudeilor care treceau pe dedesubtul ferestrelor pentru că l-au răstignit pe Hristos. Deși, acest lucru contrazice puternic spiritul evanghelic de întoarcere și a celuilalt obraz. O altă explicație ar fi ca în vremurile antice vase de argilă sau faianță erau sparte deasupra mormintelor după ritualurile de înmormântare. Poate, în același fel, ar trebui considerat simbolismul lui Hristos ridicându-se din mormânt (Flamburiari S. L., 1994).

Fig. 3. Spargerea vaselor in Sambata Pastelor.

Cele mai impresionante sunt ceremoniile religioase ale Săptămânii Sfinte, care ating apogeul în Duminica Paștelor (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

La Paște, al doilea sunet de clopot al Învierii este însoțit de un zgomot mai neobișnuit: zgomotul produs de spargerea de ulcioare și alte vase de ceramică, pe care corfioții le aruncă de la balcoanele lor. Acest obicei este asociat, în mod tradițional, cu bucuria Maicii Domnului și a Mariei Magdalena când descoperă că mormântul lui Hristos înviat era gol. Învierea este sărbătorită dansuri și festivități în Spianada, care încep din momentul în care episcopul pronunță "Hristos a înviat!". Petrecerea se termină cu versiunea locală a supei speciale de Paște, care în Corfu este numită 'tsilichourela' (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Procesiunile Sfântului Spiridon.

În Corfu, este acordată o mare importanță celor patru procesiuni anuale în care corpul Sf. Spiridon, așezat într-un sicriu de argint, joacă rolul cel mai important.

Prima dintre aceste procesiunii are loc în Sâmbăta Palm și este în recunoașterea miraculoasei scăpări a insulei de o izbucnire a ciumei în 1629.

A doua cade în Sâmbăta Paștelor și comemorează eliberarea insulei de foametea de la mijlocul secolului al XVI-lea.

Cea de-a treia procesiune are loc la 11 august, când Sf. Spiridon a fost cel care se presupune că i-a salvat pe corfioți de la un asediu turcesc în 1716.

Ultima procesiune a anului cade în prima duminică din noiembrie, deoarece în 1673 Sf. Spiridon i-a salvat încă o dată pe corfioți de la o ciumă (Flamburiari S. L., 1994).

În primul rând principalele sunt procesiunile în onoarea Sf. Spiridon, sfântul patron al insulei. Acestea au loc de patru ori pe an: în duminică Palm, în sâmbăta Good, în 11 august și în prima duminică din noiembrie. La aceste ocazii corpul îmbălsămat al sfântului este purtat prin oraș cu ritual, pompă și ceremonie, acompaniat de orchestrele filarmonice din toată insula.

Procesiunea Sf. Spiridon și cea în care icoana Maicii Domnului este purtată prin oraș la 15 august rivalizează chiar cu Paștele în ceea ce privește numărul de oameni pe care îi atrag pe aleile și în bisericile din Corfu și în privința atmosferei de devotament și iubire pe care o creează. Părțile religioase ale acestor petreceri sunt acompaniate de distracții care implică multă mâncare, muzică și dans (Mavromataki Maria, 1998).

Cum cresc Cyclamens?

Cyclamens, cu aroma lor delicată și nuanțele pastel, sunt numite "Coppelules" sau "Fete mici" în Corfu. Aceste nume au apărut datorită următorului incident.

Ir urmă cu multe secole, un preot de la țară a avut o fiică frumoasă care era pură și încântătoare. Într-o zi guvernatorul venețian al insulei, bine cunoscut pentru stilul său de viață desfrânat, i-a zărit pe preot și pe fiica acestuia în timp ce se plimbau împreună prin oraș. Guvernatorul a decis imediat că trebuie să o aibă pe fată. Pentru aceasta și-a trimis ajutorul să afle cine este. Fiind mulțumit de ceea ce a aflat i-a convocat pe preot și pe fiica lui să se prezinte la el. Bietul preot, temându-se că l-a supărat în vreun fel pe guvernator, și-a făcut apariția înfricoșat în fața guvernatorului. Frica lui a fost alungată totuși deoarece guvernatorul i-a primit i cel mai ospitalier mod și i-a invitat imediat la o cină generoasă, la care a avut grijă că preotul să bea aproape tot vinul care i s-a oferit. Când în cele din urmă, inocentul tată a adormit cu capul pe masă, guvernatorul a dus-o pe tânăra fată în ceea ce se numește azi fortăreața veche, prefăcându-se a-i arăta împrejurimile. În timp ce se plimbau, combinația periculoasă dintre vin și dorința l-au doborât și a îmbrățișat-o pe fața care în acel moment s-a speriat și a reușit să scape de el fugind prin coridoarele încurcate ale fortăreței. În timp ce fugea, a început să audi pașii grei ai guvernatorului apropiindu-se din ce în ce mai tare. În curând, datorită puterii sale superioare fetei și a cunoașterii clădirii, a reușit să o prindă. În eforturile sale disperate de a scăpa de el din nou, a alunecat și a căzut de pe zidurile fortăreței. Trupul ei a fost sfărâmat de stâncile de dedesubt, omorând-o imediat. Când în cele din urmă a fost găsită, un soldat a observat o baltă mare de sânge coagulat pe pământul de sub cadavru. Mutând trupul fetei, acesta a acoperit sângele cu pământ și pietre și și a pus două crengi formând o cruce în acel loc. Timpul a trecut și într-o toamnă același soldat și-a dat seama că a ajuns din nou la locul în care, din nefericire, tânăra fată și-a pierdut viața. Spre surprinderea lui, a observat că o floare necunoscută crescuse exact în locul în care el așezase crucea. Ridicând piatra a descoperit că în locul în care odată sângele fetei a colorat pământul, creștea o grămadă de flori frumoase. Imediat le-a pus numele de "Florile lui Coppelula" și de atunci Cyclamen în Corfu sunt cunoscute sub numele de "Fetițe" (Flamburiari S. L., 1994).

Dansuri populare și spectacole.

În corfu, dansurile vechi obișnuiau să poarte numele regiunilor de unde au luat naștere. De exemplu, "Dansul lui Kaiser" sau "Gastouriotikos" derivă de la cântecul alsacian, a cărui ritm coincide cu cel al unui dans corfiot din regiunea Gastouri. Este un dans vesel, plin de sărituri vioaie și voie bună. A fost jucat pentru prima dată în Gastouri în timpul perioadei dinainte de primul război mondial, când Kaiser a locuit la Achilleion.

Orchestrat de muzicieni din garda imperială, este un dans circular, dansatorii așezați cu fața spre centru și mișcându-se în direcția inversă mișcării acelor de ceasornic. Dansatoarele se țin una de alta de degetele mici, iar conducătorul, un dansator care invită dansatoarea principală să danseze cu el este întotdeauna relativ.

Dansatoarea conducător, în onoarea căreia se realizează dansul, ține în mâna dreaptă liberă un batic de culori deschise, roșu fiind nuanța predominantă. Dansatorul prinde un colț al baticului și face semn orchestrei să înceapă să cânte. În timp ce dansează face diferite mișcări cu baticul, mândrindu-se cu capabilitățile sale de a dansa în fața celeilalte femei. Un alt bărbat stă în spate și dansează în principal în fața ultimei dansatoare. Ocazional el îl înlocuiește pe dansatorul conducător, dar numai când i se dă voie și întotdeauna numai dovedind că este o persoană de încredere.

Când Kaiser Wilhelm a ocupat Achilleion-ul, urmărea deseori dansatorii și spunea că acest dans în special prezintă o imagine neobișnuită și impresionantă și care niciodată nu înceta să farmece spectatorul. Era de asemenea foarte convins că acest dans s-a născut în vremuri antice și era o recreere al vechiului rit sfânt desfășurat în jurul templului (Flamburiari S. L., 1994).

Cantades sunt serenade melodioase cântate pe mai multe voci, puternic influențate de cultură vestică. Aceste cântece au devenit o parte permanentă și foarte iubită din viața corfioților, cu melodiile dulci și versurile romantice. În satele îndepărtate intri în contact cu Cantades cântate de corurile locale care nu au o instruire formală, dara a căror voci sunt cu toate acestea armonioase datorită urechii muzicale înnăscute receptive a corfioților (Flamburiari S. L., 1994).

La aceste sărbători se poate observa dragostea corfioților pentru muzică. Muzica populară este cel mai des auzită la petrecerile populare ținute în aer liber. Cele mai utilizate instrumente sunt vioara și chitara, iar cântecele sunt în dialectul local, cu numeroase elemente parafrazate sau luate din modelele italiene. Chiar și când corfioții nu își folosesc dialectul, pronunția lor ritmată împrumută vocii lor un ton muzical (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Preferințele muzicale ale corfioților au fost puternic influențate de vest și în mod special de Italia: canzonetto, aria și bel canto al operei. De-a lungul secolului al XVII-lea, tradiția muzicală locală era puternică. După căderea Imperiului Bizantin, estul și vestul au fost separate, estul rămânând fidel stilului oriental cultivat încă acolo. Orga de biserică, inventată în Alexandria și perfecționată de bizantini a fost exclusă din biserică ortodoxă și în cele din urmă uitată. Cu toate aceste, în vest, folosirea ei a devenit răspândită în mănăstiri, de la care s-a format treptat un sistem de armonie polifonică și, în cele din urmă, muzica modernă.

Reprezentări teatrale au fost susținute în locuințele și piețele din Corfu începând din secolul al XVI-lea. Când Teatrul San Giacomo (acum Primăria) a fost construit în 1720, a existat un loc de întâlnire oficial pentru reprezentările muzicale și teatrale ale Corfului. Corfioții sunt cunoscuți în toată Grecia pentru pasiunea lor pentru teatru; în trecut, asistau cu mare interes nu doar la spectacole ci și la repetiții. În timpul asediului Corfului de către armata turcă și rusă (1798), teatrul a funcționat neîntrerupt, în fiecare seară.

Tradiția corfiotă a fost bine cunoscută chiar și în Europa vestică încât până la începutul secolului XX cântăreții din Italia nu considerau că aveau succes până nu erau aplaudați de publicul din Corfu. Împreună cu tradiția muzicală italienească, păstrată vie de operă și de numeroșii profesori de muzică, a avut loc o dezvoltare treptată a stilului muzical local.

Aici pioner a fost Nikolaos Mantzaros, care a pus pe note Imnul Libertății a lui Dionysios Solomos, ale cărui prime două versuri au devenit imnul național grecesc. În 1840, Societatea Filarmonică din Corfu a luat ființă, fiind prima asociație muzicală. Încă mai există numeroase fanfare în Corfu, o tradiție pur vestică. Băieți și fete de 13-14 ani pot fi admirați cum defilează pe străzi, cântând în stilul clasic cu mare pricepere în zilele sărbătorilor majore: procesiunea Sf. Spiridon, Vinerea Mare, ceremonia Învierii în Spianada, sărbătoarea Carnavalului și cântecele de Anul Nou, sunt acompaniate de muzica fanfarelor.

Insulă are de asemenea o puternică tradiție a dansului, datând din vechime până în prezent. Dansurile din Corfu sunt încântătoare și expresive, cu pași vioi, un ritm optimist și îndoiri grațioase ale taliei. Cele mai cunoscute dansuri tradiționale din Corfu sunt: 'gastouriotikos', 'rouga', 'korakianitikos', 'Ai Yorgis', 'mesis', 'siniotikos'. Sunt dansate de bărbați și femei de toate vârstele, în combinații atrăgătoare de perechi (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Fig. 3. Marș în costumații locale.

Costume

Printre costumele tradiționale purtate de femei, cel mai spectacular este cel purtat de țărăncile din centrul insulei. Acesta este cel mai impresionant costum în principal datorită culorilor sclipitoare și accesoriilor decorative.

O cămașă lungă cu mâneci din pânză de în de bună calitate cu manșete din dantelă grea este decorată cu… brodată cu păsării aurii, flori și desene. Culorile sunt deschise și nuanțe închise de albastru, roșu, mov și maro. O mică haină albă din pânză de în se zărește de sub o fustă sau "fustani" dintr-o țesătură plisată albastră închis sau neagră care se poartă cu un șorț de mătase, alb sau mulți colorat. Ciorapii albi atrag în special atenția asupra papucilor roșii de catifea brodați din plin cu auriu, cu catarame largi. Ca o rochie pentru cap, un batic alb este înfășurat în jurul capului și legat cu o mulțime de flori și panglici.

Costumul corespunzător bărbaților constă din pantaloni baggy negrii, acoperind genunchii, făcuți din pânză de în. O cămașă albă plisată se află într-un contrast frumos cu o haină albastră cu piept dublu, cu două rânduri de nasturi argintii. O haină alternativă poate fi purtată uneori. Aceasta este neagră cu un model complicat, cusută cu ață aurie. O jachetă scurtă, strânsă la talie și o… roșie de mătase cu franjuri care atârnă completează costumul bărbatului. Ciorapii albi și pantofii cu cataramă sunt încălțămintea tradițională (Flamburiari S. L., 1994).

Aceste dansuri oferă oportunitatea de a vedea fetele locale în atractivele costume locale, purtate cu mândrie și îmbogățite cu neobișnuitele pălării și baticurile multicolore legate în jurul taliei.

Aceste costume locale sunt printre cele mai interesante articole din folclorul local. Sunt foarte remarcabile, cu diferite elemente (începând de la pălăria sau șapca, purtate pe cap, până la pantofii sau papucii din picioare) și sunt ornamentate cu diferite bijuterii și alte decorațiuni. Sunt patru tipuri de costume feminine ('orous', 'agrou', 'mesi', 'Lefkimmi'), numite după diferite părți ale insulei. Informații despre costumele din Corfu – pentru a dovedi autenticitatea versiunilor moderne – se pot găsi în vechile înțelegeri pentru zestre, având în vedere că cea mai bună rochie a miresei era o parte esențială a zestrei.

Costumele masculine nu variază mult de la un capăt al insulei la celălalt și sunt folosite în general și în îmbrăcămintea de zi cu zi și în special în cea de duminică. Numeroase tipuri de costume locale corfiote pot fi admirate la birourile NTOG, iar multe dintre familiile corfiote păstrează asemenea costume în camerele lor (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Specialități locale

Specialitățile culinare din Corfu sunt foarte faimoase. Trebuie încercat "sofrito" (felii mici de carne de vită prăjită într-un sos picant cu usturoi), "pastisada" (macaroane umplute cu carne de vită în sos de tomate) și "bourdetto" (pește special – de preferat pește scorpion sau câine de mare gătit în sos de ceapă cu mult ardei roșu. Merită de asemenea gustată "mandolata" – delicioasa nuga din Corfu, înmiresmatul lichior de căpșuni, dulciurile kumquat și excelentele vinuri corfiote (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

Printre numeroasele obiceiuri neobișnuite din Corfu, una este cu siguranță prepararea deșertului "Sicomaida". Această bomboană este făcută din smochine coapte culese în august, tăiate și uscate la soare, apoi amestecate cu puțin vin proaspăt. Se adăugă… cu migdale răzuite. Amestecul este apoi modelate în franzele plate și rotunde și împachetate simplu în frunze de smochin și legate de jur împrejur cu un șnur. Se păstrează apoi până la Paște, când se servește ca un deșert la cinele de post din timpul Postului Paștelui sau după înaintea sărbătorilor religioase importante după masă. Sicomaida se vinde chiar și în ziua de azi în Corfu (Flamburiari S. L., 1994).

Carnavalul.

O parte importantă și colorată a distracției locale din fiecare primăvară era Carnavalul. Erau purtate măști făcute din piele aspră de oaie sau capră, cu părul încă lipit de ea. Acest obicei este direct înrudit cu un obicei rămas de la vechile rituri dionisiene și era considerat a asigura recoltă bogată și sănătatea animalelor.

O dată cu trecerea timpului, cele șapte insule ionice au fost influențate de obiceiurile europene. Măștile de pânză sau hârtie au luat locul celor vechi de piele și obiceiul de a arunca confeti și… a fost adăugat la accesoriile carnavalului, la fel și costumele fanteziste și "Domino-ul", o mantie neagră, făcută de obicei din satin cu o glugă cu formă de vacă, care făcea purtătorul complet de nerecunoscut.

Fig. 3. Caleașcă tradițională în oraș.

. În orașul Corfu, un obicei popular al Carnavalului era să satirizeze personalități bine cunoscute, cum au fost, într-una dintre ocazii, membrii consiliului municipal când au decis să demoleze Porto Reale, o decizie împotriva căreia au fost atât populația cât și intelectualitatea.

De-a lungul perioadei Carnavalului, unii dintre locuitorii insulei dansau până târziu în noapte îmbrăcați în haine fancy, în timp ce alții alegeau să joace în taverne un joc de noroc ciudat și gălăgios cunoscut sub numele de "Mora". Popular până în timpul celui de-al doilea război mondial, acest joc rămas din perioada venețiană era jucat de două perechi de bărbați iar procedura câștigătorilor era aceea de a plăti pentru răcoritoarele lichide din acea seară. Un joc de noroc, "Mora", în care cei doi jucători încearcă să ghicească numărul de degete pe care fiecare le-a expus în secret, este acompaniat de multe strigăte având în vedere că erau puse pariuri. Dacă jocul era jucat de muncitori maltezi aduși în corfu de către britanic pentru a construi palatul Înaltului Comisar, aceștia strigau tare cu voci lălăite.

Tăciunii din foc își găseau de asemenea locul în ritul Carnavalului, în special pentru jocul "Momolo" sau Față de Maimuță". O persoană scundă, fața fiindu-i înnegrită cu cenușa, se ascundea înăuntrul unui butoi de vin lăsat deschis la partea de sus. Doi prieteni băteau în butoi strigând: "Ieși afară maimuță". Atunci omul cel scund își scotea capul afară din butoi și scoțând sunete sălbatice și făcând mutre, speria spectatorii femei și copii (Flamburiari S. L., 1994).

Carnavalul corfiot este sărbătorit într-un mod particular colorat în oraș, iar în ultima duminică a carnavalului are loc parada ambarcațiilor în acompaniamentul orchestrelor filarmonice locale, după care Regele Carnaval este coborât și ars (Makrandreou Adriana, Palaska Eleni).

Sunt multe și variate povești spuse în jurul focului într-o seară de iarnă, despre obiceiuri și tradiții aproape uitate, păstrate acum doar în unele dintre cele mai îndepărtate sate (Flamburiari S. L., 1994).

Sărbători religioase

În afară de sărbătorile religioase majore, multe dintre satele și alte părți ale insulei au propriile lor festivaluri, de obicei sărbători străvechi și religioase dedicate comemorării diferiților sfinți. Cele mai importante dintre aceste sărbători sunt după cum urmează: Vinerea din Săptămâna Paștelor (Maica Domnului – Izvor dătător de viață), Înălțarea Domnului, 8 mai – comemorarea unui miracol săvârșit de Maică Domnului, 8 iulie – ziua Sf. Procopios, 20 iulie – ziua Sf. Eliajah, 16 august – un pelerinaj de 6 zile la Muntele Pantokrator, pentru a marca transfigurarea Mântuitorului nostru, 6 august – o sărbătoare la mica biserică bizantină a Mântuitorului de la Pontikonissi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 23 august – Maica Domnului 'Hedeghetria', Sâmbăta Paștelor (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

La sărbătorile de care am vorbit, minunatul oraș Corfu devine într-adevăr magic, având în vedere că muzica și diferitele evenimente păstrate din diferite perioade de timp și influențe, îl transportă pe vizitator în secolele trecute. Elemente din antichitate, Epoca Medie vestică și din perioada bizantină, se îmbină armonios cu aceste festivități.

Corfu are de asemenea o bogată tradiție în arta populară. Produce țesături și broderii, carpete cu o bogăție de modele și combinații delicate de culori. Lemnul este prelucrat pentru mobilă, cufere, iconostase, etc și numeroase obiecte mici sunt fabricate din lemn de măslin. Obiectele din argint și bijuteriile sunt decorate cu ornamente inventive, arătând influențe clare atât ale stilului bizantin cât și a celui venețian.

Faptul că Corfu nu a fost niciodată expus încetinirii culturale a stăpânirii turcești, a lăsat urme profunde în caracterul corfioților. Faptul că a existat un sistem social legal și funcțional (în ciuda imperfecțiunilor, nedreptăților și a despotismului), a calmat pasiunile individuale și a stabilit un respect pentru proprietatea privată și pentru personalitatea celorlalți, caracteristici care au lipsit în restul Greciei. Împreună cu certitudinea locuitorilor insulei că sunt în siguranță față de atacurile invadatorilor, aceste trăsături au ajutat la stabilirea optimismului în vederea posibilității unei vieți mai bune.

Deci, peisajul liniștit și clima blândă au fost acompaniate de un stil de viață liniștit, optimism și prosperitate, care au favorizat rezolvarea tuturor problemelor apărute în viața locuitorilor insulei. Unul dintre elementele din caracterul corfiot explică ceea ce deseori îl intrigă pe vizitator. După ce atât de mulți cuceritori au poposit pe această insulă, corfioții au învățat să accepte și să asimileze tot ce e nou potrivindu-le cu propriul trecut tradițional, care este suportul identității lor culturale.

Deși mii de turiști vizitează insula în fiecare an, aducând inevitabile schimbări în viața insulei și în mentalitatea locuitorilor ei, corfioții au încă numeroase obiceiuri vechi și în acest fel reușesc să obțină o balanță între vechi și nou în viața lor (Vogiatzis G., Petris T., Desypris I.).

Cum ajungi aici.

Cu avionul – Olympic Airways leagă Corfu de Atenaș I Thessaloniki. Aeroportul este situat la 3 km sud de oraș. O altă linie aeriană care operează servicii de la Atena spre Corfu este SEEA. În sezonul de vârf există multe zboruri charter din diferite ora? E europene spre Corfu.

Prin feribot Corfu are legătură cu Patras, Igoumenitsa, Paxos, Sayiada (Epirus)și Italia. Spre Patras se poate ajunge cu autobuzele KTEL sau tren. Din Atena și Thessaloniki există autobuze regulate KTEL spre Igoumenitsa (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

Fig. 3. Pista aeroportului din Corfu.

Sport – Divertisment.

În afara posibilității de a înota în minunata mare care înconjoară insula, se pot practica și diferite sporturi nautice pe majoritatea plajelor organizate din Corfu. Aproape toate hotelurile mari oferă facilitățile necesare și echipament pentru sporturile nautice. Multe dintre aceste hoteluri au de asemenea terenuri de tenis, călărie, cricket.

Întâlnim discoteci, pub-uri, cafenele, taverne cu loc pentru dans, în timp ce un plus de adrenalină poate fi obținută la cazinoul din Kanoni.

Cazare

Corfu oferă numeroase tipuri și categorii de baze de cazare: hoteluri luxoase, bungalouri, hoteluri de 1 până la 5 stele, apartamente mobilate, pensiuni, camere de închiriat și campinguri (2002, Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map).

12. Analiza SWOT a orașului turistic Corfu.

Puncte tari

Rețea stradală și pietonală bine dezvoltată.

Clima – deoarece permite desfășurarea diverselor activități turistice pe tot parcursul anului.

Posibilitatea practicării curei heliomarine.

Numeroase baze de cazare.

Apropierea de mare.

Așezare geografică favorabilă.

Dispune de un aeroport internațional.

Posibilitatea practicării sporturilor nautice

Transport intraurban.

Transport public spre diferite zone turistice ale insulei.

Dorința de a conserva patrimoniul istoric și cultural.

O bună calitate a serviciilor turistice.

Promovarea unei imagini pozitive a orașului.

Patrimoniul cultural și istoric al orașului oferă posibilitatea dezvoltării unui turism durabil.

Un număr relativ mare de agenții de turism și tour-operatori activi.

Siguranța publică.

Promovarea prin intermediul punctelor de informare turistică și materiale promoționale, broșuri, ghiduri turistice.

O varietate mare de produse turistice.

Instituțiile culturale și muzeale, monumentele de arhitectură se găsesc în stare bună de conservare și funcționare optimă.

Ospitalitatea tradițională a proprietarilor și a personalului care desfășoară activități în domeniul turismului.

Număr mare de obiective turistice antropice: muzee, biserici, fortărețe, clădiri istorice.

Puncte slabe

Aglomerație de oameni și autovehicule în sezonul estival.

Poluare turistică.

Existența unor clădiri părăsite sau într-un grad avansat de degradare.

Colectarea neselectivă a deșeurilor și depozitarea necontrolată a acestora.

Oportunități

Creșterea numărului locurilor de muncă pentru populația locală datorită creșterii numărului de turiști.

Crearea unor circuite turistice ale bisericilor, clădirilor istorice sau muzeelor din Corfu.

Festivalurile și manifestările organizate în oraș pot atrage numeroși turiști.

Posibilitatea organizării unor conferințe importante.

Promovarea evenimentelor și festivalurilor din Corfu pot atrage numeroși investitori.

Crearea unui circuit al orașelor turistice de pe insule, fiind inclus și orașul Corfu.

Renovarea unor clădiri de interes turistic pentru a atrage mai mulți turiști.

Cererea crescândă de servicii.

Conservarea și protejarea prin turism organizat a unor resurse supuse degradării.

Afirmarea turismului pe plan mondial.

Susținerea proiectelor care introduc valoare turistică, obiective și evenimente culturale și spirituale din Corfu.

Posibilitatea atragerii turiștilor și investitorilor străini prin îmbunătățirea imaginii orașului.

Încurajarea unor noi forme de turism și valorificarea moștenirii istorice, culturale, spirituale și de tradiție;

Asocierea cu parteneri străini

Realizarea unor proiecte de amenajare în cadrul orașului.

Amenințări

Competiție puternică pe piața turistică a destinațiilor europene.

Nemulțumirea populației locale în legătură cu numărul tot mai mare de turiști.

Degradarea clădirilor și a spațiilor publice.

Riscul pierderii tradițiilor etnografice și etnoculturale.

Terorism internațional.

Cutremure.

Tsunami.

Puternică poluare a mediului datorită numărului tot mai mare de turiști.

Exploatarea excesivă a resurselor.

Creșterea sezonalității.

Intensificarea concurenței.

Reacții neadecvate ale populației locale în ceea ce privește turismul.

Precipitații abundente.

Afectarea resurselor turistice prin exploatarea inadecvată sau excesivă

Dezvoltarea unor forme de valorificare economică concurențială (industrie, agricultură).

Modificări legislative frecvente.

STRATEGII

Strategii de tip SO

Valorificarea numărului mare de obiective antropice existente în orașul Corfu prin crearea unor circuite turistice ale bisericilor, clădirilor istorice sau muzeelor.

Promovarea unei imagini pozitive a orașului și servicii turistice de calitate în scopul atragerii turiștilor și a investitorilor străini.

Valorificarea așezării geografice favorabile, apropierea de mare și faptul că dispune de un aeroport internațional pentru facilitarea afirmării turismului cultural din Corfu pe plan mondial.

Îmbunătățirea și diversificarea ofertei de materiale publicitare pentru promovarea turismului cultural, a festivalurilor și manifestărilor organizate în oraș

Strategii de tip ST

Realizarea unui plan de eliminare a concurenței, având ca atu-uri varietatea mare de produse turistice, o bună calitate a serviciilor turistice și un număr mare de instituții culturale și muzeale, monumente de arhitectură în stare bună de conservare și funcționare optimă.

Conservarea patrimoniului istoric și cultural prin dezvoltarea unui turism organizat și exploatarea moderată a resurselor existente.

Conceperea unor programe turistice care să permită desfășurarea diverselor activități turistice pe tot parcursul anului, chiar și în perioadele cu precipitații abundente, în scopul evitării creșterii sezonalității.

Strategii de tip WO

Pentru a atrage mai mulți turiști, se propune realizarea unor lucrări de conservare, protejare și renovare a unor clădiri părăsite sau într-un grad avansat de degradare.

Realizarea unui proiect de amenajare a unei rampe ecologice pentru deșeuri și amenajarea unor puncte de colectare a deșeurilor.

Amenajarea unor parcări subterane și mai multe zone pietonale în vederea diminuării aglomerației de oameni și autovehicule din cadrul orașului în sezonul estival.

Strategii de tip WT

Realizarea unor lucrări de investiție pentru eliminarea exploatării excesive a resurselor, conservarea și renovarea acestora.

Dezvoltarea și promovarea unui turism organizat în scopul evitării aglomerației și a degradării clădirilor și a spațiilor publice.

Organizarea unor programe de instruire a populației și a turiștilor cu privire la depozitarea și reciclarea deșeurilor și evidențierea impactului negativ pe care poluarea o are asupra imaginii orașului.

13. Bibliografie

1. Antonakos S., Kerkyra, Achillio: Istorie. Monumente. Muzee. Ghid turistic al insulei, Editura S. Toumbis, Atena

2. Avram Rodica (2003), Grecia. Ghid turistic de buzunar, Editura Madera, Deva;

3. Chamber of Commerce and Industry Bihor (2003), Touristic Development Strategy of Bihor County and the Activity Operative Plan, Edited by Spelemat, România

4. Cocean, P. (2004), Geografia turismului (ediția a II-a), Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

5. Cruceanu M. și Săvulescu C. V. (2003), În jurul lumii. Grecia. Ghid turistic, Editura Vremea XXI, București;

6. Desipris G., Petris T., Corfu. Achilleio. The island of the Phaeacian, Toubi´s Editions, Athens

7. Duhamel P., Knafou R. (2007), Mondes urbains du tourisme, Éditions Berlin, Paris;

8. Everett-Heat J. (2005), The Concise Dictionary of Word Place Names, Oxford University Press

9. Flamburiari S. L. (1994), Corfu. The Garden Isle, Published by John Murray in association with The Hellenic Group of Companies Ltd. And Abbeville Press, London

10. Galdini Rossana (2007), Tourism and the City: Opportunity for Regeneration, Tourismos: an International Multidisciplinary Journal of Tourism, Vol. 2, No. 2, pp. 95-111

11. Gâștescu P., Cioacă A. (1986), Insulele terrei, Editura Albatros, București

12. Makrandreou Adriana, Palaska Eleni, Corfu. Tourist Guide, Useful Information, Map, Adam Editions, Athens;

13. Makrandreou Adriana, Palaska Eleni, Corfu. Achilleion, Adam Editions, Athens

14. Mary Mc Callum (1993), Grecia. Istorie-Artă-Folclor-Itinerarii, (Istorie – Arte Obiceiuri și Costume – Rute, Editura Toubi's, Ilioupoli, Toubi's Editions (sau Editura Libris, Brașov);

15. Mavromataki Maria (1998), Corfu. A Complete Tourist Guide, Haitalis Publications, Athens

16. Măhăra Gh. (1995), Geografia turismului, Ministerul Învățământului, Universitatea din Oradea, Oradea

17. Sdrali Despina, Chazapi Katerina (2007), Cultural Tourism in a Greek Insular Community: The Residents' Perspective, Tourismos: an International Multidisciplinary Journal of Tourism, Vol. 2, No. 2, pp. 61-75

18. Șiperco Al. (1963), În jurul lumii. Prin Grecia, Editura Tineretului, București.

19. Vogiatzis G., Petris T., Desypris I., Corfu – today and yesterday, Toubi's Editions, Athens

20. *** (2002), Corfu. Tourist Guide. Useful Information. Map, Adam Editions, Athens

21. *** Grecia (1978), Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie. Institutul Național de Informare și Documentare, București.

22. *** Grecia. Ghid complet (1993), Editura Aquila '93, Oradea 2004

23. *** Les Guides Bleus. Clés du Monde. Grèce (1962), Librairie Hachette