Perspective DE Integrare A Turismului Romanesc In U.e

CAP. I. INTRODUCERE

1.1. Turismul, notiuni generale………………………………………………4

CAP. II. TURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1. Politici comunitare în domeniul turismului……………………………..7

2.2. Organizarea turismului în statele membre UE…………………………..9

2.3. Echipamentele turistice…………………………………………………12

2.4. Circulatia turistica………………………………………………………15

CAP. III. CARACTERISTICILE TURISMULUI DIN ROMANIA

3.1. Potentialul turistic………………………………………………………18

3.2. Analiza bazei tehnico materiale……………………………….……….23

3.3. Fluxuri turistice…………………………………………………………27

CAP. IV. DIRECTII DE DEZVOLTARE SI INTEGRARE A TURISMULUI ROMANIEI IN U. E.

4.1. Alinierea la standardele calitatii din U.E…………………………………

4.2. Adoptarea unui management eficient………………………………….…

4.3. Programe turistice internationale…………………………………………

4.4. Integrarea pe plan promotional……………………………………………

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………31

ACTE NORMATIVE……………………………………………………………33

ANEXE…………………………………………………………………………….34

=== PERSPECTIVE DE INTEGRARE A TURISMULUI ROMANESC IN U.E. ===

CUPRINS:

CAP. I. INTRODUCERE

1.1. Turismul, notiuni generale………………………………………………4

CAP. II. TURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1. Politici comunitare în domeniul turismului……………………………..7

2.2. Organizarea turismului în statele membre UE…………………………..9

2.3. Echipamentele turistice…………………………………………………12

2.4. Circulatia turistica………………………………………………………15

CAP. III. CARACTERISTICILE TURISMULUI DIN ROMANIA

3.1. Potentialul turistic………………………………………………………18

3.2. Analiza bazei tehnico materiale……………………………….……….23

3.3. Fluxuri turistice…………………………………………………………27

CAP. IV. DIRECTII DE DEZVOLTARE SI INTEGRARE A TURISMULUI ROMANIEI IN U. E.

4.1. Alinierea la standardele calitatii din U.E…………………………………

4.2. Adoptarea unui management eficient………………………………….…

4.3. Programe turistice internationale…………………………………………

4.4. Integrarea pe plan promotional……………………………………………

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………31

ACTE NORMATIVE……………………………………………………………33

ANEXE…………………………………………………………………………….34

CAPITOLUL I

INTRODUCERE – TURISMUL, NOTIUNI GENERALE

Turismul, ca modalitate de petrecere placuta si utila a timpului liber, a cunoscut o „explozie” fara precedent, constituind una dintre cele mai remarcabile trasaturi ale epocii contemporane.

Mai multe studii care au urmarit depistarea tendintelor dezvoltarii tehnico-economice, efectuate cu ani in urma au scos in evidenta extraordinara gama a transformarilor tehnice, economice si sociale din perspectiva anilor ce vin. Unele dintre aceste transformari au influenta asupra fenomenului turistic, fiind acceptate de majoritatea specialistilor in prognoza turistica:

– cresterea numarului populatiei si in special a populatiei ubane; pentru anul 2010 se estimeaza ca populatia Romaniei va ajunge la 28 milioane de locuitori, din care 75% populatie urbana;

– sporirea sperantei de durata medie a vietii la aproape 80 de ani;

– cresterea veniturilor pe cap de locuitor;

– dezvoltarea si diversificarea mijloacelor de transport, care fac ca factorul „distanta-timp” sa fie practic anulat;

– automatizarea proceselor de productie si cresterea productivitatii muncii ce duc la scurtarea saptamanii de lucru si, ca o consecinta, cresterea timpului destinat destinderii si recreerii;

– cresterea continua a nivelului de cultura a maselor care duce la sporirea setei de cunoastere;

– urbanizarea aproape totala a populatiei ocupata in industria prelucratoare si in ramura serviciilor;

Pornind de la aceste transformari si luand in considerare si influenta factorilor de ordin biologic si psihologic, se poate aprecia ca, in viitor, in mai toate tarile lumii, turismul se va transforma dintro preocupare ocazionala intruna permanenta, cu tendinta de a deveni o nevoie, o necesitate „de evadare”, resimtita din ce in ce mai mult de omul modern.

Cuvantul „turism” provine din termenul francez tour (calatorie, plimbare, miscare in aer liber, drumetie), fiind ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de calatorie de agrement, destindere, recreere, placere.

Din termenul „turism” a derivat si cel de „turist”, adica persoana care efectueaza calatoria pentru placerea proprie.

De la aceste speculatii lingvistice, mai tarziu s-a ajuns la adevarate definitii stiintifice ale notiunilor de turism si turist.

Ca orice activitate in plina evolutie si afirmare, turismul a fost obiect de cercetare pentru numeorsi specialisti, care, o data cu semnalarea lui ca fenomen, au incercat sa-i stabileasca dimensiunile in timp si spatiu, continutul, adica sa-l defineasca.

R. Guyer-Freuler (1905), arata ca „turismul in sensul modern al cuvantului este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesitatii de refacere a sanatatii si schimbarea mediului de viata, pe nasterea si dezvoltarea sentimenului de receptivitate pentru frumusetile naturii”.

In 1933, englezul F. W. Oglivie definea turistii drept niste persoane care „satisfac doua conditii: sunt departate de casa pentru o perioada care nu depaseste un an si cheltuiesc bani in acele locuri fara sa-i castige”, in timp ce compatriotul sau A. C. Norwal (1936) considera ca „turistul este acea persoana care intra intr-o tara straina pentru orice alt scop decat pentru a-si stabili o resedinta permanenta sau pentru afaceri si care isi cheltuieste, in tara unde se stabileste temporar, banii castigati in alta parte…”

Profesorul elevetian dr. W. Hunziker a elaborat in 1940, o definitie a turismului, acceptata pe plan mondial: „turismul este ansamblul de relatii si fenomene care rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara domiciliului lor, atata timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanenta si o activitate lucrativa oarecare”.

O lucrare de prestigiu „The Shorter Oxford English Dictionary” (1950) defineste turismul ca fiind „teoria si practica din sfera calatoriilor, calatoria fiind de placere”, iar turistul drept „cel care face un tur sau mai multe tururi, in special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care calatoreste de placere sau pentru motive culturale, vizitand diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemanatoare”.

Dictionarul Enciclopedic roman (1966, vol. IV) propune urmatoarea definitie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constand din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice”.

„Dictionnaire touristique internatioanl” (1969) contine si el o formulare: „Turismul reprezinta ansamblul de masuri, puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistilor”, si tot in Dictionarul turistic international (traducere 1980) se precizeaza ca „turismul se distinge de calatorie, prin aceea ca implica pentru persoana in cauza, pe de o parte, alegerea deliberata a tintei, pe de alta parte, preocuparea exclusiva pentru satisfacerea placerii sale”.

In conceptia noastra, prin turism se intelege, in primul rand, ansamblul de activitati prin care omul isi petrece timpul liber calatorind in alta localitate sau tara pentru a vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si imbogati cunostintele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihna sau tratament, iar in al doilea rand, industria creata pentru satisfacerea tuturor bunurilor si serviciilor solicitate de turisti la locul de destinatie, la un inalt nivel calitativ, si in conditiile protectiei si conservarii resurselor turistice, in special, si a mediului inconjurator in general.

Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii si, ca atare, influentat de evolutia ei.

Adresandu-se unor segmente sociale largi si raspunzand pe deplin nevolilor acestora, turismul se detaseaza printr-un inalt dinamism, atat la nivel national cat si international. De asemenea, prin caracterul sau de masa si continutul complex, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicatii importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.

Eforturile pe care le angajeaza si efectele pe care le introduce in economie, argumenteaza interesul tarilor, guvernelor si agentilor economici fata de fenomenul factorilor de influenta si parghiilor de actiune, a particularitatilor actiunii legitatilor economice in sfera sa de activitate.

Romania dispune de un vast si valoros potential turistic natural si antropic, ca si de o bogata traditie in domeniul calatoriilor, ceea ce argumenteaza pentru viitor inscrierea turismului intre ramurile de baza ale economiei.

CAPITOLUL II

TURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1. Politici comunitare în domeniul turismului

Instituțiile Uniunii Europene au recunoscut rolul major al turismului în cadrul economiilor lor.

În Uniunea Europeană turismul generează 8 milioane de locuri de muncă și contribuie cu 5 % la formarea PIB, fiind considerat o industrie importantă cu un mare potențial de creștere în viitor.

În 1992, turismul a fost menționat, pentru prima oară în Tratatul de la Maastricht care a prevăzut în premieră măsuri în domeniul turismului (articolul 3T) în lista de activități care vor beneficia de sprijinul comunitar.

La nivelul Comisiei Europene există totuși un organism specializat pentru turism – Direcția Turism din cadrul Directoratului pentru Servicii, Comerț și Turism, e-business și IDA din cadrul Directoratului General pentru Întreprinderi (engl. DG Enterprise).

Direcția Turism (engl. Tourism Unit) își desfășoară activitatea în strânsă cooperare cu Comitetul Consultativ pentru Turism care are reprezentanțe în statele membre, ca și alte instituții europene: Parlamentul European, Consiliul de Miniștri, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor. De fapt misiunea Direcției Turism este de a se asigura că interesele sectorului turistic sunt luate în considerare:

– îmbunătățirea cunoștințelor de turism și diseminarea informațiilor;

– stimularea cooperării transfrontaliere;

Începând cu anul 2002 se organizează un forum anual privind turismul european care va asigura cooperarea sectorului public și privat la nivel comunitar.

În 2004 acesta a fost organizat în Ungaria, iar în 2005 în Malta.

În perioada 1994-1997 contribuția Fondurilor Structurale la proiectele din turism a fost de 7,3 miliarde de ECU.

Înainte de anul 2000 la nivelul Consiliului European exista separat un Consiliu al Miniștrilor de Turism.

În aprilie 2000 Consiliul Miniștrilor de Turism s-a desființat, chestiunile de turism fiind preluate de Consiliul Pieței Interne, Protecția consumatorului și turismul. În 2002 acest consiliu a fost desființat, turismul fiind inclus la Consiliul Competitivității.

La nivelul Parlamentului European există Comitetul privind Politica regională, transportul și turismul care are aproape 120 de membrii, dar acesta își depășește atribuțiile care țin de turism adăugând și transportul și politica regională. În acest context se poate spune că Parlamentul European este cel mai important organism pentru turism, care a avut numeroase inițiative în domeniul turismului.

Nevoia de existență a unor mecanisme care să includă și interesele turismului în politicile comunitare s-a reflectat în comunicarea Comisiei din anul 2001: „Să lucrăm împreună pentru viitorul turismului european” care au luat în considerare patru chestiuni cheie: informația; pregătirea profesională (training-ul); calitatea și dezvoltarea durabilă; noile tehnologii.

Comisia a subliniat importanța schimbului de informații și de experiență între părțile interesate, pentru a pregăti implementarea acțiunilor recomandate în comunicare. Unele dintre activitățile cheie evocate în Comunicare sunt:

– promovarea dialogului între operatorii industriei turistice și alte părți interesate, organizând un forum anual al turismului și extinzând la Comitetul Consultativ pentru Turism;

– sprijinirea serviciilor de rețea și factorilor de sprijin, de exemplu prin „Centre de competență” (observări, Centre de studiu și de cercetare) la nivel național, regional și local;

– asigurarea bunei funcționări a instrumentelor financiare și nefinanciare în beneficiul industriei turismului în cooperare cu autoritățile naționale sau regionale și cu operatorii;

– promovarea dezvoltării durabile prin elaborarea și implementarea principiilor Agendei 21;

Extinderea istorică a Uniunii Europene în 2004 cu încă 10 noi state a făcut ca suprafața acesteia să crească cu 25%, populația cu 20%, iar PIB-ul cu 5%.

În 2007 se preconiza a se alătura UE România și Bulgaria, făcând astfel ca numărul statelor membre să ajungă la 27. Apar astfel o serie de provocări și oportunități pentru dezvoltarea turismului:

Cooperarea la nivelul Uniunii Europene este relevantă dacă aduce un plus de valoare. Au fost identificare trei domenii în care acțiunile Uniunii Europene pot aduce un plus de valoare statelor membre.

Acestea sunt:

1. Îmbunătățirea bazelor de date statistice comune – pentru a oferi informații corecte cu privire la industria turismului – reprezintă o precondiție pentru analize comparative, pentru schimb de idei și de experiență și se adresează în special problemelor strategice din sectorul turistic;

2. Concentrarea pe analize comparative pentru a putea cunoaște detaliat activitățile turistice în țările membre și în acest fel dezvoltarea calității definițiilor și indicatorilor, prin formularea unei viziuni a turismului durabil;

3. Consolidarea integrării politicii de turism în cadrul celorlalte politici cu care are legătură.

Cadrul legal general al Uniunii Europene exercită o influență asupra sectorului turistic și asupra acțiunilor țărilor membre și a celor în curs de aderare. Extinderea Uniunii „lărgește” considerabil sfera legislației europene care va acoperi o arie geografică mai mare. În acest fel legislația în domeniul concurenței, inclusiv în ceea ce privește asistența asigurată de stat în industrie, în domeniul protecției consumatorilor, al securității, al transporturilor și al mediului înconjurător va influența industria turistică din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Adoptarea acquis-ului comunitar în domeniul protecției mediului va duce la un mediu mai curat și la crearea unor destinații „verzi”. Turiștii care sosesc în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, vor avea garantat minimul de protecție pe care țările membre le oferă consumatorilor. Eventuala adoptare a monedei EURO va ușura comparațiile între destinații, din punct de vedere al costurilor și va înlătura riscurile și costurile datorate unor rate de schimb valutar diferite.

Politicile de transport ale Uniunii Europene sunt, de asemenea, un factor major în creșterea interdependențelor dintre țările membre ale Uniunii Europene. Transportul și turismul sunt strâns legate, iar o rețea de transport eficientă este esențială pentru orice destinație turistică. În acest sens există o nevoie cât mai mare de securitate și de o integrare a rețelei de transport, cu transferuri convenabile între diferite mijloace de transport, pentru a satisface nevoile turiștilor.

2.2. Organizarea turismului în statele membre UE

Industria turistică include o gamă largă de activități în care sunt implicați diverși factori ce se implică în buna desfășurare a activității turistice. Aceștia pot fi din sectorul privat sau public, societăți comerciale sau asociații profesionale, organisme locale, regionale, naționale sau internaționale. Astfel, pot fi identificate:

– organizații sectoriale – specializate pe verigi ale lanțului de distribuție a produsului turistic: întreprinderi hoteliere, de alimentație, de transport, agenții de voiaj, touroperatori, centre de formare profesională, birouri de promovare.

– organizații pe destinații, respectiv pe stațiuni turistice, pe zone geografice sau unități administrativ-teritoriale;

– organizații ale turismului privit ca un întreg, pe plan național sau global, ce au ca atribuții studierea și previzionarea fenomenului turistic, elaborarea de strategii și politici în domeniu.

Figura 1. Ierarhizarea organizațiilor turistice

În țările UE, activitatea turistică este coordonată de un organism central, cu atribuții mai largi sau mai restrânse, în funcție de nivelul de dezvoltare a turismului și importanța acestuia în economie. Aceste organisme centrale pot fi:

– minister de sine stătător sau departament public, direcție sau directorat, secretariat în cadrul unor ministere cu structură mai complexă (al Industriei și Comerțului, al Turismului și Comerțului, al Transportului și Turismului); aceste forme sunt caracteristice Franței, Marii Britanii, Portugaliei, Spaniei, Italiei.

– comisie sau comisariat: Belgia, Olanda;

– oficiu guvernamental: Grecia;

– organizație semiguvernamentală, cu atribuții mai restrânse, în principal în state federale dar și în altele: Austria, Danemarca, Finlanda.

Aceste organisme îndeplinesc mai multe roluri: coordonare a activității turistice în plan național; elaborarea strategiei de dezvoltare a turismului; îndrumarea și controlul agenților economici specializați; promovarea turismului intern și internațional; formarea profesională; reprezentarea în organismele internaționale.

Activitatea turistică în Franța se află sub tutela unui ministru delegat din Ministerul Industriei și Comerțului (după 1992) care are în subordine:

– servicii centrale: Direcția Industriei Turistice, Delegația Investițiilor și Produselor Turistice, Serviciul de Inspecție Generală a Turismului;

– servicii exterioare: Delegațiile regionale ale turismului, care reprezintă serviciile centrale în teritoriu;

– structuri de consultanță și intervenție administrativă: Consiliul Național al Turismului.

Organizarea turismului în Spania prezintă particularitatea că accentul se deplasează de la nivel național la nivel local. În plan național activitatea se desfășoară sub coordonarea Secretariatului General al Turismului care face parte din Ministerul Industriei Comerțului și Turismului.

Administrația centrală a turismului spaniol este reprezentată de Direcția Generală a Politicii Turistice, cu două compartimente: unul pentru coordonarea activității turistice și relații internaționale și un altul pentru strategie și prospectare turistică.

Industria turistică din Italia se află sub autoritatea unui ministru delegat și este poziționat în structura Ministerului Turismului, Sportului și Spectacolelor. Administrația centrală este reprezentată de un Secretariat de Stat al Turismului. Pentru activitatea de promovare turistică, la nivel național funcționează Oficiul Național de Turism, cu 26 de birouri în străinătate.

În Grecia Administrația centrală este asigurată de Ministerul Turismului atașat Ministerului Economiei care are un rol limitat datorită suprapunerii activității cu cea a Oficiului Elen de Turism (EOT).

În Germania administrația centrală este asigurată de un Secretariat de Stat aflat în structura Ministerului Afacerilor Economice ce are ca atribuții crearea condițiilor pentru dezvoltarea turismului, elaborarea strategiei în domeniu, încurajarea cooperării internaționale specifice, promovarea turismului german pe piețele externe.

În Marea Britanie organismul centrală al turismului este Ministerul Turismului; la nivelul fiecărei națiuni și zone (Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord) există câte un minister național al turismului. Organismul național reprezentativ pentru turismul englez este BTA (British Tourism Autority) cu atribuții în domeniul promovării în străinătate a destinațiilor din Marea Britanie.

La nivelul UE principalele domenii prin care este sprijinit din punct de vedere financiar turismul sunt:

♦ Calitatea serviciilor. Multe destinații europene au recunoscut importanța îmbunătățirii calității, iar prin finanțările oferite de Fondurile Structurale s-au materializat multe inițiative în acest domeniu. Calitatea este o parte integrantă a industriei turismului si se aplică tuturor prestațiilor turistice de la transport și cazare, la orice servicii de care beneficiază turistul dar și la calitatea mediului.

Se folosește conceptul de management integrat al calității (Integrated Quality Management) care este aplicat diferențiat pe zone rurale, urbane și de litoral (costiere).

♦ Dezvoltare durabilă și turism ecologic. Obiectivul major al politicii comunitare de mediu este de a contribui la dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea turismului poate fi durabilă prin respectarea principiilor conceptului de durabilitate:

– durabilitate ecologică care face dezvoltarea compatibilă cu respectarea resurselor și diversității biologice;

– durabilitate socială și culturală care contribuie la dezvoltarea și protecția identității culturale;

– durabilitate economică care se asigură de dezvoltarea societății în condițiile unui management ale resurselor prin obținerea beneficiilor economice atât în prezent cât și în viitor.

♦ Competitivitatea destinațiilor turistice. Depinde în mare măsură de calitatea diferitelor facilități pe care aceasta le oferă. Atât timp cât multe activități turistice sunt prestate de instituții publice, competitivitatea unei destinații depinde și de o bună funcționare a parteneriatului public – privat.

♦ Marketingul produselor turistice. Asistența acordată marketingului produselor turistice înseamnă o imagine mai dinamică și mai performantă. Eforturile comune în chestiuni ce țin de marketing sunt sprijinite de Comisie prin Fondurile Structurale sau alte programe comunitare.

♦ Patrimoniul cultural. Unul din factorii cheie care poate fi exploatat de sectorul turistic european, îl reprezintă patrimoniul cultural răspândit în întreaga Europă.

♦ Dezvoltare regională. Turismul este un domeniu de vârf al dezvoltării regionale și pentru a stimula dezvoltarea economică a regiunilor mai puțin dezvoltate, UE sprijină activitățile care generează efecte multiple.

♦ Crearea de rețele, cooperarea (parteneriatele public-private). Diversificarea produselor turistice și dezvoltarea de noi produse presupune relații mai bune între întreprinderi, oficiile de turism și autoritățile locale.

La 13 Noiembrie 2001 în comunicarea Comisiei Europene Să lucrăm împreună pentru viitorul turismului european se recunoaște rolul semnificativ al parteneriatelor, rețelelor și centrelor de competență pentru dezvoltarea turismului european și se propune mobilizarea competențelor existente pentru sprijinirea dezvoltării cunoștințelor în turism.

♦ Pregătirea profesională a lucrătorilor din turism. Programul “Leonardo da Vinci” este programul comunitar de cooperare transnațională în domeniul formării profesionale a forței de muncă. In perioada 1995 – 1999, aproape 3% din toate proiectele finanțate prin programul Leonardo da Vinci au avut impact indirect asupra turismului. Astfel au fost finanțate mai mult de 80 de proiecte totalizând 18 milioane de euro.

2.3. Echipamentele turistice

Turismul intern și internațional al UE este bine susținut de dotări moderne pentru asigurarea unor servicii corespunzătoare (cazare, masă, agrement, transport), acestea constituind pulsul real al mișcării turistice. Dinamica circulației turistice și legătura indestructibilă dintre aceasta și dotările tehnice au determinat mutații cantitative și structurale ale bazei materiale, modernizarea și perfecționarea acesteia. Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale este rețeaua

unităților de cazare, aceasta răspunzând uneia dintre necesitățile fundamentale ale turistului: odihna, înnoptarea, ( La nivelul anului 2005 în grupul primelor 10 țări cu cele mai multe locuri de cazare din lume se aflau 6 state ce aparțin UE (Italia, Germania, Franța, Spania, Austria și Grecia).

Europa este continentul cu cele mai multe locuri de cazare iar în interiorul său UE deține mai mult de 70% din capacitatea de cazare (Anexa 1).

Figura 2. Evoluția locurilor de cazare în UE (mil)

Sursa: Eurostat

Hotelăria oferă principalele capacități de cazare în statele UE. In multe dintre statele UE ponderea cea mai mare în totalul hotelurilor o înregistrează unitățile de mică capacitate, până la 9 camere. În Franța, Spania, Italia, Germania, Austria ponderea acestora era cuprinsă între 75-90% în totalul hotelurilor anului 2003.

Se disting două categorii principale de lanțuri hoteliere: lanțurile voluntare și lanțurile integrate.

Lanțurile voluntare grupează hotelieri independenți pentru a face față concurenței lanțurilor integrate (sau francizate) si sunt constituite în jurul unei imagini de marcă de calitate, arhitectura și amenajăre. În Franța sunt circa 20 de lanțuri voluntare între care se remarcă Logis de France care reprezintă cca. 75% din unitățile hoteliere ce aderă la un lanț voluntar.

Avantaje oferite de un lanț voluntar unităților aderente sunt următoarele: editarea de ghiduri și broșuri pentru promovarea fiecărui hotel, difuzate în toate hotelurile lanțului, prin touroperatori; lansarea de campanii de promovare în țară și străinătate; participarea la un sistem de rezervare centralizat și informatizat;

La nivel mondial, principalele lanțuri integrate sunt de origine americană, acestora alăturându-li-se două lanțuri europene: ACCOR și Holiday Inn Worldwide.

Chiar dacă Uniunea Europeană este principala destinație turistică a lumii, există diferențe mari în ceea ce privește numărul locurilor de cazare ca și al innoptărilor turiștilor între regiunile NUTS2.

În funcție de acești indicatori, în Uniunea Europeană turismul regional îmbracă o serie de caracteristici:

• Destinațiile tradiționale ale turismului estival din UE dispun de cele mai mari capacități de cazare;

• După numărul locurilor de cazare se remarcă existența a 7 regiuni franceze în primele 20 regiuni ale UE;

• Regiunile insulare au cele mai ridicate ponderi ale numărului de turiști internaționali;

• Regiunile care includ orașe de artă și capitale ca și regiunile insulare ănregistrează cei mai mulți turiști străini;

Din cele 254 regiuni NUTS2 din UE, 16 (cca. 6%) au mai mult de 200 paturi/1000 locuitori ceea ce demonstrează și importanța activității turistice pentru aceste regiuni. Aceste regiuni aparțin statelor: Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda.

Trei dintre aceste state au câte trei regiuni: Grecia, Italia și Austria. Cele mai multe paturi la 1000 locuitori se înregistrează în regiunile: Notio Aigaio din Grecia (532), Insulele Baleare din Spania (464), Bolzano din Italia (455 paturi).

Un interes deosebit pentru practica turistică îl reprezintă amenajările cu valențe turistice bine conturate, apărute îndeosebi în ultimele decenii: parcurile de distracții, satele turistice.

Cele mai mari parcuri de distracții din UE

Sursa: Quid, 2002

2.4. Circulatia turistica

Turismul internațional reprezintă componenta cea mai dinamică a circulației turistice. Indicatorii cei mai expresivi ai circulației turistice internaționale sunt: sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turismul internațional.

La nivel mondial s-a constatat că deceniile 6 și 7 au fost caracterizate de un avânt în ceea ce privește numărul sosirilor după care a urmat o perioadă de încetinire a creșterii ca urmare a apropierii de un prag de saturație. Trebuie luate în considerare o serie de mutații din economia mondială: cele două șocuri petroliere din anii 1973 și 1974, războiul din Golf, criza financiară asiatică, conflictele din Orientul Apropiat și Mijlociu.

Figura 3. Evoluția sosirilor în lume și în Europa (mil)

Sursa: OMT

Pe de altă parte s-a constatat că încasările din turism au cunoscut o dinamică mult mai accentuată decât sosirile de turiști.

Circulația turistică din ultimii 10 ani s-a caracterizat printr-o concentrare puternică a activității la nivelul continentului european (peste 50% din totalul sosirilor și din cel al încasărilor) și îndeosebi a țărilor UE. O asemenea concentrare este argumentată de puterea economică acestor țări, ce oferă locuitorilor largi posibilități de călătorie, de faptul că ele adăpostesc un imens și valoros potențial de atracții și de experiența turistică a acestor zone.

Ritmul înalt de creștere pe care l-a înregistrat Europa până în 1970 s-a reflectat în perioada ulterioară în ritmuri mai modeste de creștere (situate sub media mondială), ceea ce s-a concretizat în reducerea proporției participării acesteia la circulația turistică mondială de la 72,5% în 1960 la 54,9% în 2005 la capitolul sosiri de turiști, și de la 56,8% la 50,9% la capitolul încasărilor pentru aceeași ani (Anexa 2).

Figura 4. Ponderea sosirilor în Europa din total mondial

Sursa: OMT

Această scădere a ponderii a fost provocată de ascensiunea țărilor asiatice și de o serie de mutații economice: scăderea competitivității produselor oferite, deteriorarea raportului calitate/preț, vârsta înaintată a echipamentelor, saturarea cererii turistice în acest spațiu.

În cadrul bazinului turistic european se remarcă faptul că țările din Europa de Vest și din Europa de Sud care aparțin în marea lor majoritate UE dețin ponderea principală atât în ceea ce privește numărul sosirilor turiștilor internaționali cât și al încasărilor din turismul internațional (Anexa 3). Cele două regiuni dețin împreună circa 70% din sosirile și încasările la nivelul Europei.

În 11 state numărul călătoriilor de cel puțin 4 zile în afara țării l-a depășit pe cele cu o durată similară în interiorul țării (Luxemburg 99%, Belgia 79%, Slovenia 71%).

Destinațiile care au atras cei mai mulți turiști au fost cele estivale din Grecia, Spania, Franța, Italia și Portugalia.

În perioada 1992-2004 la nivelul Uniunii Europene, tendința generală a turismului receptor a fost de creștere până în anul 2000 și de declin în perioada 2001-2003.

În anul 2004 numărul înnoptărilor nonrezidenților în cadrul UE a fost de peste 600 ml nopți (peste 40% din totalul înnoptărilor). Unitățile de cazare preferate au fost cele de tip hotelier și similare care au contribuit cu peste 50% la total înnoptări în UE (în Spania, Italia și Franța peste 70%).

În România turismul receptor a cunoscut o perioadă de relativă stagnare numărul de înnoptări ale nerezidenților în hoteluri și unități similare fiind în 2003 apropiat de valoarea înregistrată în 1998.

Balanța de plăți a țărilor din UE .Turismul transfrontalier este un factor economic foarte important pentru UE. În 2004 Uniunea Europeană (cu 25 de state membre) a câștigat din turismul internațional peste 222 miliarde de euro. Totuși balanța turismului în UE este deficitară înregistrând o pierdere netă de aproape 1 miliard euro (încasări de peste 223 miliarde euro) datorată în principal prezenței marilor țări emițătoare de turiști Germania, Marea Britanie, Suedia și Olanda.

Spania este liderul la încasări din turism cu aproape 37 de miliarde de euro (17% din încasările din UE), urmată de Franța cu 32 de miliarde și Italia cu 28 de miliarde euro (Anexele 4 și 5).Cheltuielile din turism in Germania sunt peste 57 de miliarde de euro în 2003, ceea ce face din Germania a doua mare țară emițătoare de turiști pe plan internațional după SUA.

Cheltuielile din turism în UE în 2003 (milioane euro)

Sursa: Eurostat, Tourism in the enlarged European Union, Statistics in focus

CAPITOLUL III

CARACTERISTICILE TURISMULUI DIN ROMANIA

3.1. Potentialul turistic

3.1.1. Premise naturale si social-economice ale dezvoltarii turismului in Romania

România dispune de un potențial turistic de o mare complexitate și valoare turistica, recunoscute pe plan mondial. Poziția geografică îi conferă României trei componente naturale definitorii în structura peisagistica și a teritoriului, care conturează parțial și potențialul turistic al țării: Munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră cu fâșia de litoral.

Funcția de tranzit turistic este data de așezarea sa, România asigurând legătura dintre tarile Europei Centrale, Nordice și Estice cu cele din sudul continentului și din Orientul Apropiat și mijlociu. Rețeaua de drumuri europene cu cele 7 artere rutiere și doua coridoare europene (IV și IX) magistralele feroviare și fluviul Dunărea (coridorul VII), prin legăturile ce se stabilesc între tarile continentului evidențiază poziția geopolitica a României în bazinul Marii Negre.

Cu toata diversitatea reliefului și a structurii geologice teritoriul României

este unitar constituit, printr-o îmbinare armonioasa, proporționala și simetrica a

marilor trepte de relief, care circumscriu ca un vast amfiteatru în jurul Podișului

Transilvaniei (munți, dealuri subcarpatice și podișuri, câmpii, litoral marin și

delta fluviala). Acestor mari unități de relief le corespund diverse tipuri de roci,

nuanțe de clima și specii floristice și faunistice, râuri și oglinzi de ape, care dau o

mare varietate peisagistica și reprezintă totodată, importante resurse, care stimulează și polarizează diferite activități turistice.

Cadrul natural al României, ca o înmănunchere a acestor elemente fizico-geografice este o componenta de baza și relativ constanta a ofertei

turistice, care determina sau influențează direcțiile, mărimea și structura

activității de turism pe ansamblu țării sau la nivel regional și local.

Dezvoltarea economica și sociala a României are implicații mari și asupra activității de turism atât prin crearea unei infrastructuri generale (cai de

comunicație și mijloace de transport) dotarea cu utilaje și construirea bazei

tehnico-materiale specifice turismului, diversificarea bunurilor de consum și a

produselor agroalimentare etc., cât și prin realizarea unor obiective economice

aparținând altor ramuri, dar care interesează și turismul (baraje și lacuri de

acumulare, hidrocentrale, obiective industriale, lucrări de arta inginereasca,

palate de cultura etc.) unele dintre ele devenind obiective de mare atracție turistica.

Progresul tehnico-economic, dezvoltarea științei, culturii și învățământului

în România permit extinderea și diversificarea relațiilor externe pe plan economic

(mai ales în condițiile economiei de piața) tehnico-științific, cultural etc. marin de

interesul cetățenilor străini de a ne vizita țara ca parteneri de afaceri, pentru studii,

ca turiști . Prin politica să consecventa de colaborare și cooperare de buna cunoaștere și înțelegere, România si-a căpătat un binemeritat prestigiu pe plan european și mondial devenind sediul unor instituții și organisme ale Organizației Națiunilor Unite și Uniunii Europene, iar municipiul București, ca și alte centre urbane, locul unor întruniri internaționale.

3.1.2. Potentialul turistic natural

Potențialul turistic al unui teritoriu reprezintă elementul fundamental în

crearea produselor turistice, respectiv a ofertei turistice. Potențialul natural presupune o diversitate a componentelor cadrului natural, ca atracții turistice și

resurse potențiale (relieful, potențialul speologic, rețeaua hidrografica, clima).

Relieful țării noastre cu precădere cel Carpatic se înscrie în cel mai variat și

important potențial turistic, cu valoare peisagistic dar mai ales pentru activități turistice de diverse tipuri, fără deosebire de sezon.

Pe culmile carpatice cele mai înalte de peste 2000 de m o mare atracție o

reprezintă peisajele alpine cu pajiști bogate și vegetație pitica, leagăn al Mioriei.

Astfel pe platourile munților Godeanu, Tarcu, Sureanu, Parâng, Cindrel, Lotru, Rodna, Bucegi au loc festivaluri montane unele cu specific folcloric, etnografic. Arealele calcaroase, puțin răspândite în țara noastră (2%) se remarca totuși prin peisaje carstice, uneori aride, dar de o mare spectaculozitate, cu o paleta larga de forme și fenomene carstice de suprafața și de adâncime.

O importanta deosebita o reprezintă pentru turism platourile de doline și

lacuri carstice temporare, cheile, abrupturile, izbucurile, stâncăriile și crestele,

precum și peșterile (10 900 de peșteri), râurile subterane cu cascade.

Țara noastră din punct de vedere speologic este pe locul al treilea în Europa pentru

peșterile sale de dimensiuni mari, adevărate complexe carstice, cu râuri și cascade (Topolnita, Cetățile Ponorului), cu picturi murale (peștera Cuciulat, Peștera lui Adam) dar nu toate interesează sau pot fi valorificate pentru turism.

De mare frumusețe sunt peșterile Urșilor (de la Chiscau), Scărișoara,

Izvorul Tausoarelor, Cetățile Ponorului, Topolnita intrate dealtfel în circuitul

turistic. In rocile conglomeratice din unele masive montane, agenții externi au sculptat un microrelief cu forme bizare și de mare atractivitate pentru turiști:turnuri, ciuperci, clăi, sfincși. Cele mai reprezentative asemenea opere ale naturii sunt în Bucegi (Babele, Sfinxul) în Ceahlău (stâncile Panaghia Toaca, căciula Dorobanțului, Turnu lui buda etc.) în Ciucaș (Ciupercile, Tigăile Mari, Turnu lui Goliat ).

Relieful vulcanic în general neexpresiv, se înscrie totuși și prin forme spectaculoase ca Detuna goala creata în bazaltul Munților Metaliferi și Creasta Cocosului, cizelata în andezitul din Gutii sau introduce variație în peisaj, precum și craterele din Munții Calimani-Gurghiu-Harghita și conurile vulcanice din Munții Tibles-Gutii.

Impresionante și spectaculoase sunt cheile carstice (Bicazului, Turzii,Nerei, Carasului, Cernei, Oltetului) și defileele Dunării Jiului, Oltului,Mureșului, Crișului Repede.

Crestele și piscurile alpine, verticalitatea pereților stâncoși prezenți la tot

pasul în Carpați, au conturat și un important domeniu pentru practicarea

alpinismului, mai ales în partea de est a Carpaților, centrele de alpinism de la Bușteni, Brașov și Sibiu fiind recunoscute pe plan național și internațional.

Dealurile și podișurile se înscriu ca un potențial turistic al reliefului mai modest, reprezentat prin aspecte peisagistice legate mai ales. De alternanta

dealurilor cu depresiunile și văile iar întinsele păduri de foioase, plantații de pomi

și vita de vie, covorul pasiunilor sau finețelor și bogata apelor (mai ales minerale)

completează și îmbogățesc valoarea turistică a acestora.

In Podișul Dobrogei relieful prezintă o mai mica varietate, predominând

cel carstic cu peșteri, abrupturi, chei și cel rezidual format pe granițe sau șisturi

verzi cu măguri înecate în grohotișuri și stâncării care înviorează peisajul stepic

al Dobrogei de nord.

Câmpia, deși monotona, prin prezenta unor vai cu lunci largi și însoțite de zăvoaie de sălcii, plopi sau păduri de foioase, prin configurația formelor fluviatile

(meandre, belciuge, sau cursuri părăsite cu oglinzi de apa, maluri abrupte) și a

crovurilor, uneori cu apa sărată, fondul piscicol și cinegetic, dispune de un

potențial turistic redus și puțin valorificat în prezent.

Rețeaua hidrografica reprezintă unul din factorii determinanți ai

turismului.

Apele curgătoare, care împânzesc întreaga tara, se înscriu cu un potențial

ridicat, atât prin peisajul creat, cât mai ales prin posibilitățile pe care le oferă

pentru practicarea pescuitului sportiv și agrementului nautic pentru baie și plaja.

Amenajările hidrotehnice realizate pe principalele râuri (Bistrița, Argeș,

Olt, Sebeș, Cerna, râul mare, râul Sadu etc.) îmbogățesc zestrea turistică a

acestora, sporindu-le atractivitatea și utilizarea pentru recreere.

Oglinzile de apa naturale sau artificiale deosebit de numeroase din țara noastră, constituie un remarcabil potențial turistic.

Lacurile de munte fie ca sunt glaciare (Bucura, Zănoaga în Retezat, Capra

și Bilea în Fagaras, Cilcescu și Roșiile în Paring, Lala și Buhaiescu în Rodna),

vulcanice (lacul sf. Ana în Muntele Ciomatu din masivul Harghita) sau de baraj

natural (lacul Roșu pe Bicaz și în Munții Hasmasu Mare).

In arealul dealurilor și podișurilor predomina lacurile cu apa sărata,

utilizate balnear în stațiunile care au apărut în apropiere (Sovata, Ocna Sibiului,

Ocna Dejului, Slanic).

Alte acumulări de apa, unele realizate încă din secolul al XIX-lea

(Dracșani lângă Botoșani) sunt iazurile, importante domenii pentru irigații,

alimentare cu apa și pescuitul sportiv din Câmpia Transilvaniei sau Câmpia

Moldovei.

Lacurile de câmpie, destul de multe și în parte amenajate de om au valențe

importante turistice balneare: (Amara, Balta Alba, Lacul Sărat), agrement și

pescuit sportiv (Snagov, Caldarusani, Mostistea, Cernica.

Litoralul românesc deține o importanta salba de lacuri fie cu apa dulce

(Siutghiol, Tasaul, Neptun, Jupiter) ori cu apa sărata (Techirghiol, Nuntași) și

sulfuroasa (Mangalia) folosite pentru agrement sau terapeutic.

Lacurile din lunca și Delta Dunării sunt destul de numeroase și de mare

atractivitate pentru turism prin aspectele peisagistice și domeniul piscicol

(Bistret, Suhaia, Oltina, Dunăreni, Crapina, complex Razlem-Sinoe, Gorgova,

Lumina-Pui, Roșu).

Marea Neagra deține un loc important în potențialul hidrografic și turistic

al țării (agrement nautic, baie, plaja, talazoterapie, pescuit).

Apele minerale și termominerale de mare bogație și varietate, reprezintă o componenta de baza a potențialului natural.

Clima are o importanta considerabila pentru turism, ea determina

ambianta necesara desfășurării turismului, în general, o serie de indici

bioclimatici (de confort termic de stres climatic cutanat și pulmonar), influențează în funcție de sezon (sporturi de iarna, plaja pe litoral).

Vegetația se asociază de regula, altor componente de peisaj,

completându-le (peisaj carstic, montan, de dealuri etc.) dar reprezintă și un

valoros potențial în toate regiunile tarii.

Un real interes turistic prezintă vegetația submediteraneană din Defileul Dunării, Munții Banatului, și Valea Cernei, ca și pădurile de liliac de care se leagă

sărbătorile folclorice de la Carasova și Eftimie Murgu (jud Caras Severin)

Ponoare (Mehedinti).

Fauna sub aspect turistic prezintă importanta prin valoarea să cinegetica,

estetica și științifica.

Fauna acvatica este un element de mare atractivitate constituind o componenta principala de potențial. Lacurile și râurile de munte dețin un important fond salmonicol (păstrăv, lipan) iar lacurile și apele de dealuri și ipie sunt populate cu clean, mreana, știuca, biban, șalău, scrumbie etc. până la sturioni ca morun, nisetru, cega, păstruga.

In spiritul Legii nr.5/ 2000 se vor delimita 17 zone naturale protejate de interes național care vor fi categorisite în Rezervații ale biosferei, Parcuri naționale si Parcuri naturale.

Alături de rezervațiile naturale mai sunt ocrotite ca monumente ale naturii

și o serie de arbori izolați sau în mici grupuri, cum este gorunul lui Horea de la

Tebea, animale (capra neagra) formațiuni și fenomene geologice (Detunata

goala, Focurile nestinse) peșteri frumos concreționate (Peștera urșilor de la Chiscau) chei carstice (Cheile Corcoaia) etc. toate obiective de mare interes

turistic.

3.1.3. Potențialul turistic antropic

Această formă de potențial derivă din istoria multimilenară și bogată a

poporului român, continuitate de locuire în spațiul carpato-danubiano-pontic, ca

și din realizările economice și sociale mai vechi și mai noi ale țării noastre.

3.1.4. Potențialul cultural-istoric

Tara noastră este deținătoare a unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente de artă sau arhitectură, ca și a unui inestimabil patrimoniu etnofolcloric, care atestă evoluția și perenitatea pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii și artei turistice și o componentă a imaginii turistice a României pe piața internațională.

Monumente de artă medievală sunt atât în Bucovina cât și la Adamclisi-Tropaeum Traiani, atât în Maramureș, țara daco-geților cât și pe magistrala Dunăre-Marea Neagră. In Legea 5/2000 s-au cuprins 688 de valori de patrimoniu cultural de interes național (monumente istorice de valoare națională excepțională) între care 197 biserici și ansambluri mănăstirești, 36 de monumente și ansambluri de arhitectură, 11 castele conace, palate, 70 de ansambluri arhitecturale urbane (clădiri civile), 20 de centre istorice.

Amintim astfel vestigiile arheologice preistorice, care atestă prezența omului încă din paleoliticul inferior și mijlociu (cultura musteriana 100.000-40.000 ani î.Hr) mărturii aflate în diferite muzee din Craiova, Slatina, București, Deva.

Vestigiile antichității sunt numeroase și de mare valoare pentru istoria

culturii civilizației poporului nostru, ruinele cetăților grecești înființate de

coloniștii greci (sec VII-VI I Hr; pe coasta Marii Negre Histros-Istria, Tomis-Constanța, Callatis-Mangalia) prin care populația autohtonă geto-dacică a

venit în contact cu marile civilizații ale antichității : elenistică, persană, romană.

Monumentele de arta și arhitectura medievala (religioasa și laica) realizate

în cele mai diverse stiluri arhitectonice sunt răspândite pe întreg cuprinsul tarii,

reprezentând un valoros potențial cultural. Edificiile laice reprezentative ale stilului Renașterii (italiene sau transilvănene) sunt presărate pe tor cuprinsul tarii, având o mare valoare artistică, precum castelele de la Criș (sec.XVI-XVII), Brâncovenești (sec.XVI), Casele Suller (sec.XVI) din Miercurea Ciuc, Argintarului din Bistrița și Negustorilor din Brașov.

Muzeele și casele memoriale sunt și ele componente culturale valoroase

pentru turism reprezentând o mare varietate după conținut și importanta fondului

de exponate. Monumentele de arta plastica numeroase ca realizări ale genului

evoca memoria înaintașilor noștri, a luptătorilor pentru libertatea patriei și a

poporului sau a marilor evenimente sociale și politice.

Elementele etnografice și de folclor sunt nenumărate, în diverse domenii

ale artei populare (muzical, coregrafic etc.). Ele se caracterizează prin

originalitate, continuitate, ingeniozitate și inventivitate reflectate în creații,

datini, obiceiuri, în cântecul și dansul popular.

In câmpul vast al textilelor și portului popular lucrează și azi un număr

Considerabil de țesătoare, cusătoare, îndeletnicirea păstrându-și caracterul de

masa mai ales în Maramures, Vâlcea, Marginea Sibiului, Pădureni Hunedoarei

arta ce poate fi comparata cu broderiile nordului european ca la Brugein Belgia.

3.2. Analiza bazei tehnico materiale

Baza tehnico-materiala a turismului, numita si generic si structuri de primire turistice, cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseste turismul pentru realizarea functiilor sale economice si sociale. In acest context se au in vedere atat mijloacele materiale specifice turismului cat si cele comune, apartinand altor ramuri.

In cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, spatiile de cazare, alimentatie pentru turism, agrementul, prin numarul, capacitatea si structura lor, reflecta in cea mai mare masura, gradul de dotare si dezvoltare turistica in ansamblu sau la nivel teritorial.

3.2.1. Structuri turistice cu functie de cazare (cazare turistica)

Componenta principala a bazei tehnico-materiale, cazare turistica, prin numarul sau important de locuri si prin structura acestora, aflata intr-o permanenta adaptare la evolutia cererii turistice, constituie un puternic sprijin pentru intreaga activitate turistica din tara noastra.

In ultimii ani structurile de primire turistica s-au diminuat datorita scoaterii din circuitul turistic a unor unitati de cazare, ca necorespunzatoare, trecerea unora dintre ele la alte departamente, schimbarea destinatiei initiale sau cedarea propietatilor de drept, devenind spatii cu circuit inchis.

La sfarsitul anului 1998, numarul locuitorilor de cazare turistica in tara noastra a fost estimat de circa 287.268 locuri (fata de 340.000 in 1989), ceea ce reprezinta circa 12,7 paturi la 1000 locuitori si 1,2 paturi la 1 km².

Aceste locuri de cazare se afla cuprinse in 894 hoteluri, 95 moteluri, 9 hanuri, 498 vile, 116 cabane, 149 campinguri, 445 pensiuni turistice si agroturistice. In acest fel, Romania, desi nu se afla la nivelul celor mai dezvoltate tari turistice europene cum sunt Spania si Austria, se situeaza printre tarile cu o structura de cazare similara Elvetiei si tarilor din fosta Iugoslavie.

Analizand ponderea fiecarui tip de structuri de primire turistica, in total capacitate de cazare, se observa ca intr-o prima grupa intra hotelurile, care detin peste jumatate din numarul locurilor (56,7%), urmate la o diferenta destul de mare de taberele pentru prescolari si elevi (14,9%), campinguri (13,8%) si vile (8,1%), iar in cea de-a doua grupa intra unitatile cel mai putin reprezentative ca pondere – cabane (2,8%), hanuri si moteluri (2,4%), pensiuni turistice si agroturistice, cazare pe nave.

Structuri de primire turistica (cazare) pe tipuri de unitati (1998)

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, 1999

O ierarhizare a judetelor dupa ponderea capacitatii de cazare instalate in ansamblul structurilor de primire turistica la nivel national, situeaza pe primul loc judetul Constanta cu 42%, urmat de Valcea cu 3,9%, Brasov 3,6% si Prahova cu 3,6%, care impreuna detin mai mult de de jumatate din numarul locurilor de cazare turistica. In aceste judete se afla statiuni turistice de valoare internationala, respectiv statiunile de pe litoral, cele balneoclimatice (Baile Olanesti, Govora, Calimanesti-Caciulata) sau montane (Poiana Brasov, Predeal, Sinaia si Busteni).

3.2.2. Structuri de alimentatie publica pentru turism

Alimentatia publica pentru turism din tara noastra a cunoscut ritmuri inalte de dezvoltare, superioare celor inregistrate de alte sectoare. In anul 1998, spatiile de alimentatie din Romania dispuneau de peste 28.000 unitati de stat si particulare cu aproape 500.000 de locuri (in restaurante, baruri de zi si de noapte, terase si braserii, patiserii, cofetarii).

Spatiile de alimentatie pentru turisti apartin de obicei marilor hoteluri, dar sunt si unitati independente in statiunile turistice. Judetul Constanta detine cca 40% din locurile de alimentatie, urmat de Brasov 4,9%, Prahova 3,7%, Valcea 3,2%, Bihor 3,0%, judete cu importante statiuni turistice.

In conditiile economiei de piata reteaua de alimentatie pentru turism se va largi, diversifica si va capata, in final, un caracter privat, cu deosebire aceea aferenta structurilor turistice de cazare.

3.2.3. Structuri turistice pentru tratament balnear

(baza de tratament balnear)

In statiile balneare, concomitent cu spatiile de cazare s-a dezvoltat si o baza de tratament balnear integrata in acestea sau independenta. Principalele 24 statiuni pentru turism international (Baile Felix, Baile Herculane, Calimanesti-Caciulata, Baile Olanesti, Slanic Moldova, Baile Tusnad, Covasna, Vatra Dornei, Sovata, Govora, Buzias, Eforie Nord, Mangalia, Neptun) dispun de baze de tratament, din care peste jumatate sunt bine dotate si in cea mai mare parte aflate sub „acelasi acoperis”. In acestea se pot efectua zilnic aproape 100.000 de proceduri, din care peste 50.000 proceduri majore, ceea ce atesta existenta unei baze de tratament dezvoltate, puternic diversificata, apta sa satisfaca cerinte de tratament pentru toate afectiunile incadrate in nomenclatorul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (cardiovasculare, locomotorii, gastrice, renale, respiratorii, alergsice).

3.2.4. Structuri turistice cu functie de agrement

(baza tehnica pentru agrement)

In reteaua de turism functioneaza o importanta baza de agrement, care sugereaza varietatea si importanta acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distractiilor (cluburi de agrement, sali de jocuri, sali polivalente, parcuri de distractie), mijloace de transport pe cablu de aproape 35.000 persoane/ora, desigur, aceasta baza de agrement este concentrata indeosebi pe litoral si in principalele statiuni balneare si montane; mijloace de agrement sportiv; bazine de inot, deschise si acoperite unele cu apa termala; complexe de fitness.

Daca pe litoral, in cadrul agrementului in aer liber, sporturile nautice sunt cele preponderente, in statiunile montane partiile de schi si sanius, ca si transportul pe cablu aferent fac parte din oferta acestora pentru sporturi de iarna.

3.2.5. Domeniul schiabil si transportul pe cablu

Domeniul schiabil al Romaniei este restrans si partial amenajat, cuprinde partii pentru schi alpin, partiile de fond fiind putine si destinate competitiilor sportive, iar cele de promenada (de plimbare) aproape lipsesc.

Cele 16 judete montane dispun de circa 374 ha domeniu schiabil alpin, fiind inventariate circa 72 de partii de schi mai mult sau mai putin amenajate, in lungime de peste 91.000 m si o capacitate orara de peste 33.000 persoane/h.

Pentru domeniul schiabil din Romania sunt insignifiante fata de cele similare din tarile alpine: Austria (1.050 km partii de schi alpin), Franta (2.900 km piste alpine si 2.500 km partii de fond).

Domeniul schiabil se concentreaza in aria montana circumscrisa judetelor Brasov, Prahova si Dambovita ca suprafata (235 ha; 62,9%) numar de partii (40, 62,5%) si debit orar (19.950 pers./h; 60%). Statiunile cu dotari mai consistente pentru sporturile de iarna, se numara Poiana Brasov, Sinaia si Predeal, dar nici acestea nu se apropie de o dotare apropiata de normale internationale.

3.2.6. Baza tehnico-materiala de transport turistic

Structuri turistice cu functiuni de transport, cuprinde mijloacele de transport destinate in exlusivitate turismului.

Transportul rutier isi mentine intaietatea prin mobilitatea sa mare, independenta in timp sau fata de programul grupurilor de turisti, de unde si preponderenta mijloacelor auto in baza materiala de transport turistic.

Parcul de masini s-a imbogatit si diversificat continuu, ridicandu-se totodata si gradul de confort si siguranta.

Pentru transportul turistic fluvial sau maritim tara noastra dispune de o adevarata flotila alcatuita din nave de croaziera, hidrobuze, nave rapide, salupe, pontoane, remorchere, barci cu motor cu peste 1500 locuri. Aproape 53% din flota fluviala este concentrata in Delta Dunarii (hidorbuze, salupe, turbojeturi, pontoane-dormitor, barci cu motoare, barci cu rame), iar pentru croazierele pe Dunare se folosesc confortabil motonavele „Carpati”, „Oltenita” si „Steaua Dunarii”, cu o capacitate de peste 480 de locuri.

Transportul turistic cu avionul (in sistem „charter” sau pe curse regulate) si pe calea ferata este asigurat de companiile aeriene interne sau externe si de catre Societatea S.N.C.F.R. Calatori din ministerul de resort.

3.3. Fluxuri turistice

Diversitatea si valoarea potentilului turistic, precum si dezvoltarea continua a structurilor specifice au impus Romania ca o destinatie turistica importanta in randul tarilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice ce se dirijeaza spre tara si, in parte, de cele care sunt retinute intre granite. De asemenea, dupa 1989, democratizarea vietii socioeconomice si facilitarea circulatiei peste granita, au intensificat plecarile romanilor in alte tari, in scopuri variate.

3.3.1. Fluxuri turistice internationale spre Romania

In 1998, in tara noastra s-au inregistrat la frontiera cca. 4.830.000 de vizitatori straini1, cu o scadere cu 1,5% fata de 1989 si cu 11,3% raportat la 1995.

In 1998 se evidentiaza faptul ca circa 95,3% provin din Europa (16,5% din UE), 2,6% din Asia (Israel 40,2 %, China 9,7%, Japonia 7,0%), 1,8% din America (SUA 82,4%, Canada 12,8%), 0,2% din Africa (Egipt 53,2%) si 0,1% din Oceania (Australia 79,4%).

De pe continentul nostru, pietele importante se concentreaza in Europa Central-Estica, 70,5% (din 4.601.588 vizitatori europeni in 1998), urmata de Europa de Sud, 13,8%, Europa de Vest 9,7% si Europa de Nord cu 6,0%.

Pe nationalitati, se remarca provenienta vizitatorilor din tarile vecine Romaniei, cca. 65,6%, respectiv: R. Moldova 25,9%; Ungaria 17,2%; Bulgaria 9,6%; Ucraina 8,8% si Iugoslavia 2,3%, ceilalti provenind de pe pietele traditionale Romaniei: Turcia, Germania, Italia, Federatia Rusa, Slovacia, Polonia, SUA, Austria, Anglia, Franta.

Sosirile vizitatorilor straini in 1998, sunt motivate, in primul rand, de odihna, recreere, vacante, vizite si tratament balnear, care reprezinta 57,6% fata de 47,9% in anul 1995.

Sosiri ale cetatenilor straini in Romania pe Continente, 1998

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, 1998

Sosiri ale cetatenilor straini in Romania dupa principalele tari de provenienta, 1998

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, 1998

3.3.2. Fluxuri turistice romanesti spre alte tari

Posibilitatea romanilor de a calatori peste hotare a facut ca numarul plecarilor acestora sa se dubleze dupa 1989, ajungandu-se la peste 10,9 milioane in 1992, dar treptat, cifra s-a diminuat la circa 6.892.640 in anul 1998, cauzele fiind: diminuarea veniturilor si a puterii de cumparare a populatiei, cresterea preturilor si tarifelor pentru pachetele de servicii turistice, masurile restrictive impuse de cateva tari din U.E.Se remarca totusi o crestere a numarului de turisti in ultmii ani: 110,4% in 1998 fata de 1997 si 120,1% in raportat la 19953.

Intre principalele destinatii ale vizitatorilor romani, in 1998, se numara tarile din Europa, 97,8% (7,9% U.E.), urmand Asia 1,5% (Israel 75,8%, China 4,5%, Thailanda 4,5%, Liban 3,7%), (SUA 95,3%), Africa 0,2% (Egipt 66,8%, Tunisia 19,4%), alte tari 0,1%.In Europa, vizitele romanilor s-au derulat cu precadere in Europa Central-Estica 59,6% (din cei 6.743.678 oaspeti romani ai continentului), Europa de Sud 33,9%, Europa de Vest 5,8% si Europa de Nord 0,7%.

Tarile vizitate de romani sunt cele vecine sau traditionale pentru turismul romanesc, precum Ungaria 44,7%, Iugoslavia 22,1%, Turcia, Bulgaria, Germania, R. Moldova, Austria, Israel, Italia.

Plecari ale vizitatorilor romani in strainatate in anul 1998

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, 1999

3.3.3. Fluxuri turistice in Romania

In Romania, anul 1989, au fost cazati peste 12,2 milioane de turisti, din care 1,3 milioane straini (cca. 11,5%), realizandu-se o crestere fata de anul 1970 cu 117,8% si 123,9% la turistii de peste hotare.

Dupa 1989 numarul de turisti cazati, la nivelul tarii, a scazut continuu, ajunand in anul 1998 la 5.552.093 turisti (45,3%), iar pe relatia internationala la 809.913 turisti (59,3%). Ca structura, in anul 1998, turistii romani reprezentau 85,4%, iar cei straini 14,6%.

Indicatorul numar de inoptari a realizat o crestere cu 120,0% in anul 1989 fata de 1970 (+ 2,2%), in raport cu numarul de turisti inregistrat in structurile de cazare, dar dupa acest an valoarea indicatorului a scazut drastic pana la 1998, atat pe total (37,3%), cat si pe relatia externa (41,4%).

Optiunile turistilor fata de structurile de cazare comercializate in anul 1998, evidentiaza preferintele acestora pentru hoteluri, cca. 79,3% pe total si 92,3% in cazul turistilor straini, hotelurile fiind preferate atat in statiunile balneare (11,5%) si cele montane (11%), cat si pe litoral (14,1%) sau pe trasee turistice (62,4%), dupa C.N.S., in 1998.

Sejurul mediu a fost redus, atat 1989 (4,2 zile/turist pe total si 3,9 zile/turist pe relatia internationala) cat si in 1998 (3,5 si 2,7).

Coeficientul de utilizare a capacitatilor de cazare a avut valor mai mici in anul 1998 in comparatie cu 1989, nedepasind 50%, astfel: 36,1% pe total, 41,1% in statiunile balneare, 49,0% pe litoral, 29,4% la munte si 33% pe traseele turistice, hotelurile inregistrand, pe toate destinatiile, indici de peste 40,0%.

Litoralul romanesc al Marii Negre constituie o destinatie importanta a Romaniei si ocupa locul II in ceea ce priveste numarul de turisti (15,4%) si numarul de inoptari (27,4%) la nivelul tarii, pozitie ocupata si in anul 1989.

Statiunile balneare (turismul balnear) ocupa ultimul loc la numarul de turisti (11,3% si 4,1% la straini), locul al II-lea la total inoptari (26,7%) si locul al IV-lea cu 9,0% la turisti straini.

Destinatia munte (tursim montan) ocupa in anul 1998 locul al III-lea la numaul total de turisti (14,7%) si locul al III-lea la turisti straini (9,5%). Indicatorul de inoptari trece pe locul IV cu 13,1% pe total si locul III cu 12,4% turisti straini.

Traseele, centrele si localitatile turistice sunt destinatii pentru practicarea turismului itinerant cu valente variate (culturale, religioase, stiintifice, tranzit, sporturi). In anii `80, turismul itinerant a inregistrat fata de anii `70 o crestere cu 189,47% turisti cazati si cu 154,92% la cei din strainatate, iar la indicatorul inoptari 214,03% si, respectiv 156,41%. Dupa 1989, fluxurile turistice au scazut treptat, iar in anul 1998 turismul itinerant reprezenta 58,6% din circulatia generala (turisti cazati) si 79,2% din cea cu turisti straini.

BIBLIOGRAFIE

Baltaretu, Andreea, Turismul in Romania, Editura Economica, 2000.

Barbu Gh., Turismul în economia națională, Ed. Sport-Turism, București 1981.

Bran, Florina, Marin, Dinu, Simon, Tamara, Economia Turismului si mediului inconjurator, Editura Economica, 1998.

Cristureanu, Cristiana, Neacsu, Nicolae, Baltaretu, Andreea, Turism International, Editura Oscar Print, 1999.

Cristureanu, C., Economia si Politica turismului International, Editura Abeona, 1992.

Erdeli, G., Istrate, I., Potentialul turistic al Romaniei, Editura Universitate din Bucuresti, 1995.

Gazes, G., Turismul International, miraj sau strategie a viitorului, Paris, 1981.

Gherasim, Daniel, Gherasim, Toader, Marketing Turistic, Editura Economica, 1999.

Glavan, Vasile, Turismul in Romania, Editura Economica, 2000.

Glavan, Vasile, Potentialul turistic si valorificarea sa, Editura Fundatia Romania de Maine, 2006.

Hanciuc, Nina, Iordache, Carmen, Simionescu, Aurel, Economia si Managementul Serviciilor, Editura Independenta Economica, 2006.

Minciu, Rodica, Economia Turismului, Editura Uranus, 2000.

Neacsu, Nicolae, Turismul si dezvoltarea durabila, Editura Expert.

Nistoreanu, Puiu, Economia Turismului, Editura Uranus, 2000.

Rojanschi, Vladimir, Bran, Florina, Grigore, Florian, Elemente de Economia si Managementul mediului, Editura Economica, 2004.

Stanciulescu, Gabriela, Tehnica Operatiunilor de Turism, Editura All Educational, 1998.

WTTC- România, Impactul turismului și călătoriilor asupra locurilor de muncă și economiei, 2005.

ACTE NORMATIVE SI ANUARE STATISTICE

Anuarul statistic al Romaniei 1990-2005

Commission Europeenne. Raport 2004

Declarația de la Manila, Conferința Mondială asupra turismului, O.M.T., Manila, 1980

Eurostat yearbook 2005. Europe in Figures

Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene

Revista Capital, nr. 2, 9 ianuarie 2003

Mediul inconjurator, Studii si rapoarte, privind eco-eticheta turistica, Comisia Europeana, Bruxells, 2003

Material de uz intern al Ministerului Turismului. Dosar cu privire la Programul Ministerului Turismului pentru anul 2003

OMT- Barometre OMT du tourisme mondial, vol 2, nr. 3 octombrie 2004

OMT- Barometre OMT du tourisme mondial, vol 3, nr. 1 ianuarie 2005

OMT – Barometre OMT du tourisme mondial, vol 5, nr. 1 ianuarie 2006

Studies on Tourism, Structure, performance and competitivenes of European Tourism and its enterprises The European Commission, Bruxells, 2002

Turism, Propuneri ale Uniunii Europene și ale Statelor Membre, GATS, decembrie 2000

L’ union Europeenne et le tourisme, AFEST, 2004

ANEXE

Anexa nr. 1

Evoluția numărului locurilor de cazare în hoteluri și unităși similare în UE

Sursa: Eurostat

(:) Non disponibile (p) Valoare provizorie (s) Estimare Eurostat

Anexa nr. 2

Sosiri în perioada 2000-2005

Sursa: OMT

Anexa nr. 3

Evoluția sosirilor în regiunile Europei

Sursa: OMT

Anexa nr. 4

Evoluția încasărilor în țările UE în perioada 2000-2004

Sursa: WTTO

Anexa nr. 5

Topul primelor 10 state ale lumii după încasări din turism

Sursa: OMT