Toponimia Comunei Francesti

CUPRINS

ARGUMENT pag. 3

1.CONSIDERATII INTRODUCTIVE pag. 5

1.1.Coordonate istorice si geografice pag. 5

1.2.Tradiția orală și documente pag. 7

1.3.Aspecte social-economice

1.4.Particularitățile ale graiului comunei Frâncești oglindite in toponimie pag. 12

1.4.1.Prezentare generală pag. 12

1.4.2.Particularități fonetice pag. 15

1.4.3. Particularități morfologice pag. 16

1.4.4. Particularități lexicale pag. 17

2.DICȚIONR TOPONOMIC AL COMUNEI FRÂNCEȘTI pag. 18

3.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ pag. 97

=== Toponimia Comunei Francesti ===

ARGUMENT

Analiza completă a particularitaților toponimice ale unei regiuni poate produce surprize , ea nefiind destinată unui cititor comod ,dornic de a se delecta . Unicul său scop este să pună in valoare importantele caracteristici ale toponimelor si să descopere alte trasături relevante care să confere lucrării caracterul de cercetare. O astfel de surpriză corelata cu necesitatea realizării unui studiu care sa aibă valoarea de document pentru regiunea cercetată m-a determinat să incerc să urmaresc cu mare atentie date cu valoare simbolică pentru comună , să alcatuiesc un dicționar toponimic în care să surprind punctele fiecărui element tipic in vederea stabilirii influențelor asupra limbii noastre .

Am evidentiat mai intâi date cu privire la coordonatele istorice si geografice ,la traditia orală si la aspecte social-economice care au jucat un rol important in evolutia comunei precum si la particularitățile graiului din această regiune care marchează specificul zonei oltanești si valoarea regională a unor cuvinte intrate in uz .În acest sens mi-au fost de folos informațiile preluate de la vârstnicii satului precum si propriile cunostiințe acumulate de-a lungul timpului in care m-am aflat pe teritoriul comunei .

Mai departe am considerat nacesară alcătuirea dicționarului toponimic care inventariază toate elemenetele tipice de pe teritoriul comunei ,folosindu-mă de datele obtinuțe prin propria cercetare in zonă dar si de cele aflate din cărți de specialitate .În ceea ce priveste etimologia cuvintelor si sensurile acestora o mare importanță o au diversele opinii ale cercetatorilor care oferă mai multe posibilități de interpretare .

Prin munca mea de cercetare am relizat o lucrare completă si totodată nouă pentru comuna Frânești ,încercarea mea numarandu-se printre primele de acest gen.

Am fost sprijinită in demersul meu de săteni dar mai ales de d-l conf.univ.dr.PAMFIL MATEI căruia îi mulțumesc.

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1.Coordonate istorice si geografice

Comuna Frâncești este așezată în partea sud-vestică a României, aparține județului Vâlcea și ocupă partea centrală a acestuia, situându-se pe văile râurilor Bistrița și Otăsău la 26 km de Municipiul Rm.-Vâlcea, 11 km de orașul Horezu, 3 km de stațiunea balneo-climaterică Govora.

Astăzi comuna numără nouă sate așezate la sud-vestul Munților Căpățânei deși inițial cuprindea doar șase: Surpatele, Moșteni, Coșani, Viișoara, Lunca și Frâncești. Ulterior acestora li s-au adăugat după noua împărțire administrativ-teritorială din 1969 satele: Mănăilești, Genuneni și Negreni.

Denumirea de Frâncești vine de la etimonul latin “frânc”, nume generic dat odinioară la noi occidentalilor latini. Legenda spune că numele satului vine de la un negustor venețian pe nume “Frâncu” care s-a așezat pe aceste meleaguri în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

La nord se învecineaza cu stațiunea Govora; la nord-vest cu comuna Păușești; la nord-est cu comuna Mihăiești; la sud cu comuna Băbeni; la sud-vest cu comunele Șirineasa și Popești: la vest cu comunele Oteșani și Tomșani.

Fiind așezată în zona subcarpatică, comuna are un aspect geografic divers: dealuri acoperite la înălțimi de două , trei sute metri cu păduri de foioase urmate de plantații de pomi, iar pe văile celor două râuri se află lunci înguste și fertile.

Cercetările întreprinse până în prezent nu au stabilit cu precizie anul întemeierii comunei Frâncești, motiv pentru care vom prezenta pe parcursul lucrării câteva legende păstrate în tradiția orală până în zilele noastre și documente scrise care pot contribui la stabilirea vechimii acestei comune.

Documentar, satul Frâncești a fost întemeiat în anul 1395 printr-un document de donație din timpul lui Mircea cel Bătrân prin care un frânc, un negustor, primește partea de sud-vest a ținutului comunei Frâncești cu viile, peștele, mierea, ceara pentru întărirea comerțului cu negustorii străini. Progresul ce se desprinde din aceste date își avea limitele sale; schimbul se mărginea la vânzarea unor prisoase și la cumpărarea unor mărfuri de lux. Dar de fapt în întreaga țară și în această parte a județului Vâlcea (Vâlcea oraș, târg înființat de Mircea cel Bătrân), s-a desăvârșit sistemul de obligații (credinciosa slujbă) și de privilegii (imunitatea) ale marilor feudali. În timpul domniei lui s-a stabilit formularul actelor de proprietate emise de cancelaria domnească a Țării Românești, ceea ce înseamnă în practică fixarea în scris a regulilor juridice cu privire la proprietatea feudală.

Cercetările actuale au dovedit că localitatea Frâncești, fiind așezată lângă cetatea Buridava a jucat un rol important în dezvoltarea societății traco-getice în această parte a țării. Pe aici treceau drumurile care legau Ocnița cu partea sud-vestică a Olteniei și cu partea nordică a acestei zone (Drumul Sărarilor). În partea de nord a comunei Frâncești se află Dealul Câinești, vatra acestei comune, unde se consideră că a fost ridicată o cetate din pământ care se afla cu deschidere spre toate văile ce o împrejurau: Valea Otăsăului, Valea Melcerei și Valea Bistriței cu un punct de observație numit Vârful celor Trei Hotare.

În satul Genuneni se găsește punctul Bârloagă unde au fost descoperite piese din neolitic: topoare din piatră, secere, o râșniță și un mormânt de incinerare a stăbunilor. De aici rezultă că teritoriul comunei Frâncești a fost populat din vremuri străvechi și viața a continuat datorită condițiilor geografice și climaterice până la formarea statelor feudale când încep primele atestări documentare.

1.2. Tradiție orală și documente

Tradiția orală a păstrat până în zilele noastre o serie de legende cărora li se alătură documente de o mare valoare în care sunt înregistrate datele cheie care au jucat un rol important în evoluția acestei comune din punct de vedere economic, istoric, cultural și politic.

1.2.1. Legenda satului Surpatele

Se spune că a existat cândva o regiune în care terenurile nu aveau stabilitate și alunecau, producând denivelări. Oamenii, dornici de a-și găsi locul, au venit și s-au așezat aici. Și-au ridicat locuințe dar s-au lovit de obstacole pentru că terenurile se surpau și produceau pagube. Și totuși, ei au reușit să se înmulțească și să crească pe aceste meleaguri pe care le-au iubit și cărora prezența umană le-a conferit stabilitate. Astfel, ei au dat nume satului lor în amintirea momentelor grele prin care au trecut și pentru a arăta puterea cu care au stăvilit forța naturii. Azi, satul atrage și prin frumusețea formelor de relief.

1.2.2. Legenda Mânăstirii Dintru-un Lemn

Legenda spune că pe locul unde azi se văd din depărtare albele ziduri ale sfintei Mănăstirii Dintr-un Lemn, un cioban își păștea turma pe un plai verde pe care se găseau câțiva bătrâni stejari de o frumusețe neîntâlnită. Într-o noapte, el a visat că trebuie să se ridice o mănăstire pe aceste locuri, mai precis acolo unde se va găsi într-un stejar sfânta Icoană a Maicii Domnului, cea care a fost punctul de pornire în ridicarea construcției.

Acest mesager a transmis prin viu grai porunca dumnezeiască și nu după mult timp s-a ridicat mănăstirea construită dintru-un singur stejar. Nu a fost nevoie decât de lemnul sfințit prin cuvântul dumnezeiesc pentru a da naștere uneia dintre cele mai frumoase mănăstiri construită în stil brâncovenesc.

1.2.3. Legenda lui Mihai Viteazu

Tradiția spune că a existat cândva un om cu o personalitate impunătoare, figură emblematică pentru cei din jur, spirit energic și de temut. Se numea căpitanul C-tin Băbeanu și era locuitor al cătunului Mănăilești. Se spune că însuși domnul Mihai Viteazu a aflat de faptele eroice ale acestui om și drept răsplată i-a oferit mari terenuri pe care acesta le-a stăpânit și cărora le-a dat numele său, întemeind astfel în anul 1600 comuna Băbeni, vecină a comunei Frâncești.

1.2.4. Legenda Otăsăului

Legenda arată că în apropierea locului unde și-a săpat albia râul Otăsău, trăia cândva o familie formată din tată și fiu între care era o puternică legătură. Ei își duceau existența liniștit până într-o zi când fiul a dispărut. Jalea l-a cuprins pe tatăl îndurerat care a găsit trupul neînsuflețit al unicului său fiu în apele râului Otăsău. Ce s-a întâmplat cu adevarat încă nu s-a aflat, însă e sigur că în acel moment durerea l-a împins pe acest părinte să rostească un blestem înfiorător la adresa râului. Nimeni nu a uitat dramatica întâmplare care a fost mult timp pe buzele sătenilor.

1.2.5. Legenda Schitului Mănăilești

Oamenii spun că în vremuri de demult, pe un delișor, în mijlocul satului Mănăilești și-au găsit loc de veghe și de rugăciune câțiva călugări care după puterile lor și ajutați de săteni au reușit să ridice Schitul Mănăilești. Mai târziu, când acești călugări n-au mai existat iar construcția s-a degradat, localnicii au refăcut acest sfânt lăcaș unde au mers ei să se roage alături de preot. Astăzi, pe acest loc se înalță o frumoasă biserică zidită din piatră și cărămidă sub formă de cruce, având o singură turlă.

1.2.6. În perioda neolitică, existența oamenilor pe meleagurile comunei Frâncești este dovedită de ciocane de piatră și două râșnițe descoperite în satele Genuneni, punctul Băloaga și Frâncești în punctul Cânidești.

1.2.7. În secolul II, înaintea nașterii lui Hristos, s-au descoperit pe vatra satului Câinești: o cetate dacică din pământ, morminte, vetre, sulițe, seceri, obiecte funerare asemănătoare celor descoperite în satul Ferigi, comuna Costești.

1.2.8. În secolul al II-lea și al VI-lea, în satul Viișoara s-a descoperit un tezaur care cuprinde mai multe monumente romane și grecești din această perioadă, care demonstrează continuitatea noastră pe acest pământ.

1.2.9. În anul 1394 sunt atestate satele Frâncești și Surpatele.

1.2.10. În anul 1395 încep să se formeze satele Surpatele, Frâncești, Mănăilești și Genuneni.

1.2.11. În 1530-1532 este atestat satul Genuneni ca un sat liber pe malul râului Bistrița.

1.2.12. În 1536, boierul Preda Brâncoveanu, mare vornic, unchiul voievodului Constantin Brâncoveanu avea între alte sate și satul Mănăilești pe care-l întregește Matei Basarab.

1.2.13. În 1600 căpitanul Constantin Băbeanu din Mănăilești este alături de Mihai Viteazu în Transilvania, fiind alături de domnitor și în lupta anti-otomană.

1.2.14. Între 1635-1658 este constituită biserica de zid a Mănăstirii Dintr-un Lemn, având ctitori pe Matei Basarab și Preda Brâncoveanu.

1.2.15. În 1693 se construiește prima biserică din lemn din satul Genuneni.

1.2.16. În 1821 ecourile revoluției lui Tudor Vladimirescu pătrund și pe meleagurile localității noastre și o parte din populația nemulțumită de dominația fascistă se atașează cauzei Vladimirescului.

1.2.17. În 1839 iau ființă primele școli în satele Genuneni și Surpatele.

1.2.18. În 1864 are loc dezrobirea țiganilor de pe moșiile mănăstirești și împroprietărirea lor.

1.2.19. În 1864 are loc etatizarea pământurilor mănăstirești, ale mănăstirilor: “Dintr-un Lemn” și “Surpatele”, fiind împroprietăriți o parte din țărani prin răscumpărare.

1.2.20. Între 1877-1878 peste cincizeci de bărbați se înroleză în armată și participă la Războiul de Independență. În această perioadă, cetățenii din localitate ajută armata română cu haine și bucate.

1.2.21.În anul 1952 se vor desființa comunele Surpate și Genuneni formându-se comuna Frâncești.

1.2.22.În 1969 se formează actuala comună cu satele aferente.

Așadar, istoricul comunei a marcat datele esențiale privind nașterea și evoluția celor nouă sate care prin unitate administrativă și teritorială au constituit ceea ce azi se numește comuna Frâncești.

1.3.Aspecte social-economice

În toate etapele de dezvoltare istorică a localității Frâncești principalele ramuri economice au fost agricultura și creșterea animalelor. Suprafețele întinse de pășuni și păduri existente în acestă regiune au oferit condiții optime pentru aceste îndeletniciri și au asigurat bună organizare a vieții localnicilor.

Modul de viață este dat de implicarea comunei în diferite sectoare economice: în agricultură peste 50% din populație; în industrie peste 20%; șomeri 15%; elevi și studenți 15%. Preocupările sătenilor sunt diverse, în acord cu cerințele societății care s-a dezvoltat și a impus norme noi de viață. Astfel se desfășoară servicii în cadrul CONSUM-COOP: cizmărie, croitorie, frizerie și desfacere de mărfuri. Pe plan comunal, îndeletnicirile casnice străvechi sunt: țesutul, brodatul pentru femei; tâmplărie, zidărie, dulgherie pentru bărbați.

Statornici în preocupările lor, localnicii au considerat că este mai bine ca locurile de muncă oferite de instituțiile aflate pe teritoriul comunei să fie ocupate de ei. Pentru aceasta ei au urmat studii superiore astfel încât personalul didactic, sanitar, cei care asigură ordinea și buna administrare sunt fii ai satului.

În ceea ce privește situația socio-demografică a localității, populația actuală este de 6187 locuitori dintre care: 90% români, 10% romani și alte naționalități. Mutațiile economico-sociale au avut o dinamică foarte mare în perioda 1960-1985, peste 50% din populație migrând spre oraș. Începând cu 1997 se resimte fenomenul invers.

Anual se organizează festivalul folcloric prilej cu care se întrec în frumusețea jocului și a cântecului grupuri de tineri, continuatori ai tradiției. Jocul călușarilor este foarte apreciat deoarece el a fost cunoscut încă din timpuri străvechi. Comuna se bucură de succesele obținute de grupul călușarilor din satul Surpatele cunoscut pe plan județean.

Cât privește cadrul spiritual și cultural, datele existente confirmă nivelul actual al succeselor înregistrate. Astfel, primele școli au fost înființate în 1839 în satele Genuneni și Surpatele; treptat activitatea s-a extins și a cunoscut rezultate mulțumitoare, cele mai multe cadre fiind calificate.

Primele cămine culturale au luat ființă în aceleași sate în 1927.

Istoricul dispensarelor umane este recent. După 1950 se înființează primele puncte sanitare în cele trei mari sate ale comunei: Genuneni, Frâncești și Dezrobiți. În 1994 s-a construit localul actual al Dispensarului Uman în satul Frâncești în care își desfășoară activitatea cadre care dau dovadă de o bună pregătire.

Preocupările actuale vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației prin asigurarea apei curente și a gazului metan.

1.4. Particularități ale graiului comunei Frâncești oglindite în toponimie

1.4.1. Lucrarea de față inventariază un număr de 189 toponime ale teritoriului localității Frâncești, incluzând nume de terenuri agricole, dealuri, văi, ape, așezări umane, biserici și mânăstiri, toate acestea reprezentând puncte de reper ale universului geografic, social, economic și spiritual al locuitorilor acestei regiuni.

Toponimele analizate cuprind 352 elemente topice .Din totalul toponimelor consemnate ,cele care provin din limba latină se situeaza pe primul loc , semostrând încă o dată puternica influentă a cestei limbi pe teritoriul țării noastre.Surprinzător , în acestă regiune subcarpatică se simte destul de bine influenta limbii slave concretizatăprin prezenta a numeroase toponime , câteva dintre ele întâlnite chiar de mai multe ori în cadrul diverselor nume topice , precum : luncă< lonka(4 ori) , mănăstire< monastyri, deal delu etc.

Analiza toponimelor în discutie a evidentiat câtorva cuvinte provenite din limbi care au influentat mai putin limba română.Asfel , cuvintele Arsenie , Petcu, Dumitru ,Zoltic(Zoltea)=vital provin din limba greacă ;bunget, cioc,groapă,mal, pârâu provin din din limba turcă;hotar, soim sunt împrumutate din limba maghiară ;colonel, negru iși are originea în limba germană.Chiar și limba evraică și-a exercitat influențat în această regiune a tării prin utilizarea antroponimelor Emanoil și Ana.Se simte chiar prezența elementelor autohtone , a cuvintelor formate pe teren românesc prin diferite modalități , fenomen care accentuează capacitatea creatoare a poporului român, puterea de asimilare și de adaptare a elementelor lingvistice alogene și funcția propiilor mecanisme lingvistice.

Merită evidențiată frecvența unor elemente topice care pun în valoare specificul geografic al comunei Frâncești. Astfel elementul topic VALE( lat. VALLIS) apare de 16 ori în timp ce PÂRÂU (alb. PËRRUA) se întâlnește de 17 ori. Teritoriul comunei este străbătut de două mari râuri: Bistrița și Otăsăul. Astfel, substantivul “râu” care provine din latinescul “rivus” intră în componența unor toponime: LA RÂU, PESTE RÂU.

Deși este o regiune deluroasă, comuna are doar două dealuri care se întind pe suprafețe mari de teren. Este vorba despre: “Dealul Câineștilor” și “Dealul lui Băloi”, elemente topice în componența cărora intră substantivul “deal” (care provine din limba slavă (dĕlŭ).

Un alt element topic cu frecvență mică (de 2 ori) dar cu o importanță deosebită pentru comună este IZLAZ, loc pentru pășunat care asigură hrana animalelor comunei. De o întindere semnificativă, IZLAZUL DEZROBIȚI și IZLAZUL VIIȘOARA sunt bine îngrijite de localnici.

Fiind o regiune productivă, comuna deține mari suprafețe destinate pomiculturii, având livezi și ogrăzi ce datează de zeci de ani . Astfel se întâlnesc termeni topici ca: LIVADIA BADEI, ÎN LIVADIE, ÎN OGRADĂ, OGRĂJOARĂ, OGRĂZI.

De asemenea, cultivarea viței-de-vie a reprezentat una din preocupările sătenilor; azi există câteva suprafețe de mari dimensiuni recunoscute pentru productivitatea lor: ÎN VIE, SUB VII, LA VIA DEACONULUI.

Pe teritoriul comunei se întâlnesc trei mari păduri: PĂDUREA MÂNĂSTIRII, PĂDUREA SURPATELE, PĂDUREA ZMEOAICA. Trebuie menționat că deși azi aceste păduri ocupă supafețe foarte mari, în decursul anilor ele au fost reduse. Prin tăierea lor s-a avut în vedere creșterea continuă a suprafețelor pășunilor, fânațelor și terenurilor arabile care s-au cultivat cu cereale. Aceste terenuri au fost numite CURĂTURI, termen toponimic întâlnit de două ori în: CURĂTURI, CURĂTURA LUI CHIRIȚĂ.

Semnificativă este, de asemenea, prezența elementului topic FÂNTÂNĂ care apare de două ori. Amplasate în locuri în care nevoia de apă este impetuoasă, atât FÂNTÂNA NISEI cât și FÂNTÂNA GRECULUI sunt foarte cunoscute.

O semnificație mai profundă o are toponimul LUNCA prin care se înțelege terenul de pe malurile pârâurilor dar chiar cursul de apă mai mare decât un pârâu. Pe lângă acestea, comuna înregistrează și poieni situate în preajma livezilor și a pădurilor. Sunt cunoscute: POIANA cu VÂRTEJU și POIANA LUNGĂ.

Numeroase toponime sugerează caracteristicile exterioare ale locului respectiv: ALBINÉLE, APA ROȘIE, BARCOASA, FURNICAR, GÂRLICIU, GRINDUL ÎNALT, ÎN CIOC, ÎN CUCULICI, ÎN GROPI, PIETRĂDAIE, ÎN PLEȘI, ÎN PONOR, ÎN VALEA CU NISIP, LA CIREȘI, LA COȘARE, LA GRĂDINĂ, LA OGRADĂ, LA PODIȘOR, LA POVARNĂ, PÂRÂUL cu NISIP, SUB DOS, SUB MAL, VALEA CĂLDĂRII.

Alte toponime prezintă aspecte ale vegetației și faunei din acele locuri: VALEA CU RUGI, VALEA ANINOASEI, GORUNIȘ, ÎN ZARTĂRI, LA FERIGĂ, LA CÂNEPIȘTE, SUB VII.

Bogată este seria toponimelor care provin de la antroponime: BĂLUȚOAIA, ARSANCA, CÂMPUL VLADULUI, CURĂTURA LUI CHIRIȚĂ, DEALUL LUI BĂLOI, DRUMUL ANDREESCU, DRUMUL ZAMFIRESCU, FÂNTÂNA GRECULUI, FÂNTÂNA NISEI, GORGOȘI, GULERAȚI, LUNCA MIROIULUI, LA BUHARU, LA CIUCĂ, LA GĂINOIU, LA ONECI, LA PĂUNA, LA UDREA, LA VIA DEACONULUI, LIVADIA BADEI, PETCU, PISCUL ANEI, VALEA LUI CAZAN.

1.4.2. Particularități fonetice

În graiul din localitatea FRÂNCEȘTI se întâlnesc câteva particularități fonetice și fonologice specifice, dintre care se remarcă câteva alternanțe vocalice și consonantice: e/i (deal – dial , galben – galbin ); â/ă (vâlcea – vălcea ) ; i/â ( singur – sângur, ziua – zâna ); f/v ( vârf – vârv ); d/z (văd – văz ).

Se întâlnește fenomenul sincopării (deget >deșt) si chiar haplologia: jumatate > jumaté; asta toamna > ast’ toamna.

Un caz specific este cel în care după consoanele “ș” și “j” urmează de obicei vocale palatale: ușe, mătușe, grije.

O particularitate aparte, specifică zonei este trecerea vocalelor palatale în seria centrală după “d” și “p”, mai ales în prepoziții și cuvinte cu prefixul des: dă, pă la, dân sat, mă dăzbrac.

În unele cuvinte , “îi” apare creat prin anticipare: pâine, câine, mâine.

Frecvent se întâlnește palatalizarea lui “ș “: șeapte.

1.4.3. Particularități morfologice

În această regiune o particularitate specifică este dată de folosirea preponderală a perfectului simplu: “făcui”, “mersăi”, “măncai” etc. Rareori apare și forma infinitului lung: “nu dareți !”; “nu cântareți !”.

De cele mai multe ori numele de persoană, de familie sunt articulate enclitic, nu proclitic: “Câmpul Vladului”, “Dealul Câineștilor”, “Drumul Andreescu”.

Se remarcă frecvența mare a derivatelor diminutivale care au valoare expresivă: ALBINÉLE, BRĂNIȘTOARA, CETĂȚEAUA, MĂLURELU. În aceeași măsură se întâlnesc toponime provenite din antroponime, derivate cu sufixe augmentative: ARSANCA, GULERAȚI, LUNCA MIROIULUI, BĂLOI.

Se întâlnesc câteva elemente topice formate prin derivare regresivă de la supranume sau prenume: LA COLONEASĂ ( = cea căsătorită cu un colonel); ARSANCA ( = soția lui Arsenie).

Pentru a pune în evidență respectul față de cineva frecvent se folosesc pronumele de politețe: Domniei lor, dumnealor, dumneata, dumneavoastră etc.

Un fenomen des întâlnit este lipsa articolului hotărât: copilu, copacu, elevu etc.

1.4.4. Particularități lexicale

De obicei se întâlnesc regionalisme și cuvinte care au primit un înțeles nou, neîntâlnit și neînțeles de persoane care nu trăiesc în această regiune. Astfel: “hududoi” este denumirea folosită de localnici pentru “șanț mai adânc străbătut de apă”; “o țâră” se folosește pentru “puțin”; “baremi” are înțelesul lui “măcar”; “machia” este echivalentul lui “oare” ; “niscai” se folosește cu sensul de “câțiva, câteva”; “droaie” are sensul lui “mulțime”; “a urdina” este verbul care înseamnă de fapt “a umbla fără nici un scop, a intra și a ieși de zeci de ori”; “a se hărăni” se folosește în locul lui “a se descurca”. Același lucru se poate spune despre: “maidan” care înseamnă “ridicătură de pământ”; “ciutură” care este un obiect de lemn folosit în domeniul laptelui; “căpistere” care este un vas de lemn în care se cerne mălaiul; “troacă sau albie” care este vasul în care se spală rufe; “drug sau ivăr” care reprezintă un adaos metalic cu ajutorul căruia se închide ușa sau poarta; “doldora” se folosește ca adverb și sensul de plin, foarte încărcat; “ditamai” este echivalentul lui mare, destul de consistent; “iufă sau toană” se folosește pentru a reda o stare momentană, spunându-se “I-a trecut iufa”; “a se scoroji” înseamnă a se usca, a se rumeni foarte rău; “a se străpezi” se folosește cu sensul de a se înăspri; “a se bălăbăni” care de obicei apare în expresia “a se bălăbăni cu moartea” înseamnă “a se lupta cu moartea, a da mâna cu moartea”.

2. DICȚIONAR TOPONIMIC AL COMUNEI FRÂNCEȘTI

ALBINÉLE, teren agricol care aparține satului MOȘTENI, situat în partea estică a acestuia. Toponimul are la bază etimonul “albină” care provine din limba latină: alvina «stup». (conform Dicționarul limbii române moderne, 1958).

Denumirea derivă de la cuvântul “albină” deoarece în această zonă predomină salcâmul.

ÁPA RỚȘIE, teren destinat pășunatului și pomiculturii care se întinde pe o suprafață de 100 hectare. În partea de vest se învecinează cu terenul numit ÎN GRUIEȚE, iar în partea sudică cu RÂPA ȘOIMULUI.

Locul este cunoscut sub această denumire deoarece este străbătut de pârâul APA ROȘIE, afluent al râului Bistrița, care are o apă de culoare roșiatică. Apă – latinescul aqua; Roșu – latinescul roseus.

ARSÁNCA, pădure situată în vecinătatea terenului numit GULERAȚI, pe teritoriul satului COȘANI. Aceasta a aparținut cândva ARSANILOR, propietari de mari suprafețe de teren.

N.A. CONSTANTINESCU consideră că la baza formării acestui toponim s-a aflat antroponimul ARSENIE, cuvânt care provine din limba greacă și care înseamnă “bărbat”. N.A. CONSTANTINESCU arată că “ARSANCA a luat naștere din nume marital, iar nu de la adjectivul «ars»”. (conform N.A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, 1963, pag.16).

BARCOÁSA, teren arabil destinat cultivării cerealelor. Se găsește situat între râul BISTRIȚA și șoseaua județeană RM. VÂLCEA-BĂBENI-HOREZU.

Numele locului provine de la forma acestuia care este asemănătoare unei bărci lovite, sparte. La baza toponimului BARCOÁSA se află etimonul “barcă” care este de origine italiană: barca.

BĂLUȚOÁIA, denumirea sub care mai este cunoscut satul DEZROBIȚI de la SURPATELE de SUS. Toponimul are la bază antroponimul BĂLUȚĂ, un sătean mai înstărit, respectat pentru caracterul său.

N.A. Constantinescu arată că acest antroponim s-a format de la cuvântul BAL căruia i s-a adăugat sufixul “uță”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., pag. 188).

Bal <fr. bal> (conform Dicționarul limbii române moderne).

BISÉRICA CAPÉLA DE CIMITÍR este situată în cătunul MOȘTENI, aflându-se pe malul drept al râului Bistrița. Ea este construită sub formă de corabie. Nu este pictată, are doar câteva icoane realizate în stil bizantin. Este închisă cultului și se folosește doar capelă pentru cimitir.

Biserică <latinescul basilica; Capela <it. capella; Cimitir <gr. Kimitirion, it. cimitero (conform Dicționarul explicativ al limbii române, 1975, Dicționarul limbii române moderne).

Iorgu Iordan arată că substantivul “capelă” are la bază cuvântul maghiar Kópolna = Kápolna “capelă” (conform Iorgu Iordan, Toponia românească, 1963, p.92).

BISÉRICA COLNÍC, situată în satul Surpatele, își are denumirea de la o colină (numită COLNIC) pe care este așezată. Ea este amintită de Anton Pann în “Povestea vorbei”. Bătrânii își amintesc că Anton Pann a fost preot la această biserică locuind și îndrumând corul de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. După cercetările realizate în această regiune se pare că aici s-a născut melodia imnului nostru național. Colnic < sl. Kolnik.

BISÉRICA ÎNĂLȚÁREA DÓMNULUI se află pe un delușor, în mijlocul satului Mănăilești. La început această biserică a fost schit de călugări cunoscută sub numele de Schitul Mănăilești. În 1600 schitul a ars, iar după aceasta s-a numit Schitul Ars. Schitul este o “mănăstire mică așezată într-un loc singuratic” (conform Dicționarul limbii române moderne).

Această biserică, unică în felul său este zidită din piatră și cărămidă sub formă de cruce, având o singură turlă din cărămidă.

ÎNĂLȚARE este un substantiv format de la verbul “a înălța” <lat. inaltiare; DOMN <lat. dom(i)nus.

BISÉRICA SFÂNTUL NICOLÁE este situată pe un delușor în satul Frâncești, pe malul stâng al râului Bistrița, pe partea stângă a șoselei județene. Este construită din piatră și cărămidă sub formă de corabie. Are două turle acoperite cu tablă și este pictată în tempera, deoarece a fost renovată în anul 1988.

Numele topic este format prin atașarea cuvintelor: biserică <lat. basilica, sfânt < sl. sve n tu , cărora se adaugă antroponimul NICOLAE.]

N.A. Constantinescu arată că NICOLAE provine din latinescul NICOLAS, “fiind vorba despre SANCTUS NICOLAS”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 117).

BISÉRICA SFÍNȚII TRÉI IERÁRHI este așezată în mijlocul satului Genuneni, lângă șosea, fiind zidită din piatră și cărămidă sub formă de corabie, cu ziduri groase, având o singură turlă acoperită cu tablă.

Elementele topice care alcătuiesc toponimul sunt: biserică < lat. basilica; sfânt < sl. sve n tu; trei < lat. tres; ierarh < bg. ierarh ( <gr.).

BISÉRICA SFÍNȚII VOIEVÓZI se află pe malul drept al râului Bistrița, în satul Viișoara. Are o singură turlă acoperită cu sită. Nu are pictură interioară, pe pereți fiind expuse icoane foarte vechi.

voievod < sl. vojevoda.

BÍSTRIȚA, râu, afluent al Oltului care străbate localitatea Frâncești de la vest la est. Bistrița izvorăște din versantul sudic al munților Căpățânii și se varsă în Olt în dreptul localității Băbeni. Acest râu a fost atestat documentar la 16 martie 1494, într-un hrisov al lui Vlad Călugărul.

Principalii săi afluienți sunt: PÂRÂUL CAPREI, PÂRÂUL GHEȚĂRIEI, PÂRÂUL APA ROȘIE, PÂRÂUL MELCEREA, VALEA PÂRÂULUI, PÂRÂUL GÂRLICIULUI, PÂRÂUL OLĂREȘTI, PÂRÂUL PIETROASA, PÂRÂUL BÂRLOAGĂ.

Acest hidronim este foarte vechi, apărut probabil în sec. IV-VI e.n.

Iorgu Iordan arată că toponimul are la bază cucântul de origine slavă “bystrŭ” care înseamnă și “repede” și “limpede”. În continuare mai precizează că Dicționarul limbii române cunoaște și adjectivul “bistriț, ă” întâlnit în Hațeg care înseamnă “aspru (la gust), acru”, “totdeauna ca epitet al lui prun(ă)”. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 500).

BRĂNIȘTOÁRA, pădure cu copaci de peste 25 de ani. Toponimul are la bază etimonul “brániște” care provine din bg. “branište”.

“Braniște” înseamnă “pădure în care e interzisă tăierea lemnelor; pădure cu copaci de peste 25 de ani”. (conform Dicționarul limbii române moderne).

T. Porucic consideră că “braniște” înseamnă “loc oprit pentru ceva (pășune, vânat, cultură, așezări omenești”, domeniul Statului”.(conform T. Porucic, Lexiconul termenilor entopici din limba româmă, 1931, p. 64).

BÚDA, pădure care se află pe terenul dintre satul Genuneni și satul Viișoara.

“Budă” înseamnă în accepțiunea dată de T. Porucic “pădure”, “loc împădurit”. Așadar, denumirea este dată de specificul locului. (comform T. Porucic, op. cit., p. 64).

Dicționarul limbii române moderne arată că cuvântul “buda” provine din rusescul, polonezul “buda”, opinie susținută și de Dicționarul limbii române.

În Moldova “budă” înseamnă “cocioabă de lemn în pădure în care locuiesc lemnari”; “prăvălioară de lemn, magherniță, șatră, baracă”.

BÚDA, teren arabil situat în imediata apropiere a pădurii Buda de care este separat prin calea ferată. Fiind teren rezultat din defrișarea unei părți a pădurii, el păstreză aceeași denumire cu aceasta.

CÁSA VÉCHE, teren intravilan folosit în grădinărit. Toponimul a apărut recent. Este vorba de un substantiv: casa <lat. casa și un adjectiv: veche < lat. cl. vetulus; lat. pop. veclus care prin atașare oferă la prima vedere câteva puncte de reper asupra locului în discuție. Este vorba despre un teren aflat în preajma unei constucții care datează de mult timp și care se află într-o regiune mai izolată, reprezentând un punct de orientare pentru zona în care este situată.

CÂMPÚL VLADÚLUI, teren agricol favorabil cultivării porumbului care se întinde pe o suprafață de 4 hectare. Se învecinează în partea estică cu drumul comunal Andreescu, la vest cu drumul comunal Zamfirescu, la nord cu terenul numit SĂCĂTURA, iar la sud cu șoseaua Băbeni-Tomșani.

Denumirea de CÂMPUL VLADULUI sau CÂMPUL LUI VLAD este dată, așa cum arată tradiția, de faptul că aici a fost pusă o țeapă din timpul lui Vlad Țepeș pentru a inspira frică hoților și tâlharilor care erau pedepsiți cu moartea pentru furturi și crime.

Toponimul s-a format prin alăturarea substantivului comun simplu “câmp” care este de origine latină:campus și a numelui propriu Vlad, care se află în cazul genitiv, indicând posesia.

N.A. Constantinescu consideră că antroponimul Vlad provine din slavul Vladimir sau Vladislav, tot de origine slavă care înseamnă “a stăpâni”. Acesta arată că “ambele nume au circulat la noi și în forma întreagă, apoi reduse la Vlad, la fel cu Radu, alt nume preferat al dinastiei muntene”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 408).

CÂNIDÉȘTI, suprafață arabilă de mare întindere cultivată cu plante cerealiere. Se află în estul satului Frâncești, fiind primul teren care se află la hotarul care desparte comuna Băbeni de comuna Frâncești.

CETĂȚEÁUA, pisc situat pe DEALUL CÂINEȘTILOR cunoscut pentru faptul că aici a existat cândva o cetate.

Toponimul are la bază substantivul “cetate” care provine din latinescul civitas, -atis.

Iorgu Iordan are o altă explicație și arată că “interesante sunt Cetăț(e)aua și Cetățica, prin faptul că apelativele corespunzătoare nu apr în dicționarele limbii noastre. Primul ar putea fi moștenit ca atare ( <lat. civitatella).” ( conform Iorgu Iordan, op. cit., p.451).

Ion Popescu-Siretenu oferă aceeași explicație întâlnită și în Dicționarul limbii române moderne conform căreia “la baza toponimului Cețățeua se află substantivul cetate care provine din limba latină: civitas, civitatis.” (conform Ion Popescu-Sireteanu, Cuvinte românești fundamentale, vol.I, 1995 p. 51).

COȘÁNI, unul dintre cele nouă sate care formează comuna Frâncești, atestat încă din 1960 într-un hrisov al lui Constantin Brâncoveanu. El este situat în amonte de satul Frâncești și imediat în apropierea satului Dezrobiți. Numele său vine de la așezarea geografică sub formă de coș. Coș < sl. kosi.

Trebuie precizat că până în 1969 când a avut loc noua împărțire administrativ-teritorială a țării, satul Coșani nu reprezenta o unitate distinctă, de sine stătătoare. Împreună cu satele Dezrobiți și Surpatele forma o parte a comunei care se numea MÂNĂSTIRENI, datorită faptului că în această regiune existau două mânăstiri foarte cunoscute: Mânăstirea Dintr-un Lemn și Mânăstirea Surpatele.

CRÚCEA CU ȘÁRPELE, pădure de mică întindere situată deasupra Mănăstirii Surpatele. Numele locului este dat de faptul că pe un gorun se află crestată o cruce cu un șarpe care este simbol al răului. Localnicii care încă de demult au dovedit un cult deosebit față de semnul sfânt al creștinismului spun că punctul CRUCEA CU ȘARPELE marchează locul unde s-a petrecut un eveniment pe plan local, având o strânsă legătură cu viața de la Mânăstirea Surpatele. Prin unirea celor două simboluri: “crucea” și “șarpele” ei explică triumful religiei asupra răului care există oriunde.

Toponimul este format din două substantive puse în legătură prin intermediul unei prepoziții: Crucea <cruce <lat. crux, -crucis; cu < lat. cum; șarpe <lat. serpis, -is.

CURĂTÚRA LUI CHIRIȚĂ, teren agricol destinat cultivării cerealelor. CURĂTURĂ este un derivat românesc de la verbul a cura (= a curăța) < lat. curare (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 22-26).

Dicționarul limbii române arată că prin curătură se înțelege “loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini pentru a fi cultivat”.

Numele topic s-a format prin alăturarea antroponimului CHIRIȚĂ la substantivul “curătură” exprimând posesia.

N.A. Constantinescu arată că acest antroponim s-a format de la cuvântul de bază CHIR căruia i s-a atașat terminația “iță”. “Chir” (Cyrus) este de fapt un nume persan care în limba greacă înseamnă “autoritate”. (conform N.A.Constantinescu, op. cit., p. 30).

CURĂTÚRI, teren agricol situat în vecinătatea Mânăstirii Dintr-un Lemn pe care în epoca medievală se aflau viile acestei mânăstiri. Toponimul este un derivat al cuvântului “cura” care provine din limba latină.

Iorgu Iordan oferă o explicație completă asupra evoluției acestui toponim. Acesta arată că Curătura, Curăturile, Curăturița, singure sau însoțite de determinative pe lângă alte cuvinte există în toate regiunile țării și “indică cel puțin la origine, locuri de pe care s-au scos copacii, pentru a fi transformate în terenuri agricole, imașuri, livezi de fân etc.”.

Iorgu Iordan precizează că uneori pot avea avea și sensuri speciale și oferă drept exemplu indicațiile Dicționarului limbii române care explică pe “curătură” nu numai prin “teren defrișat”, ci și prin “coastă de deal plantată cu vie”, apoi prin “loc mlăștinos”.

Iorgu Iordan face precizarea că: “și o vie poate fi curățită de butucii ei și transformată deci în <<curătură >>”. (conform Iorgu Iordan, op. cit.,p. 27).

T. Porucic menționează că există regiuni în care acest cuvânt are și sensul de “podiș înalt”. (conform T. Porucic, op. cit.,p. 36).

DEÁLUL CÂINÉȘTILOR, deal cu pășune și fânațe de mare întindere care aparține satilui Moșteni. Denumirea derivă de la antroponimul Ion Câineanu, fost căpitan în oastea lui Mircea cel Bătrân (1394), când în lupta de la Rovine acesta l-a răsplătit pe căpitanul său pentru deosebitele fapte de arme cu moșia din dealul de la nord-vest de Mânăstirea Dintr-un Lemn.

Numele topic este format din substantivul “deal” care provine din slavul dĕlŭ și substantivul “câineștilor”, articulat enclitic cu articolul hotărât “lor”, exprimând posesia.

Există o altă legendă care oferă o altă explicație a formei topice: ”Câinești”. Aceasta spune că denumirea acestui deal a fost dată de faptul că propietarul acesturi terenuri era un om foarte hain la suflet, comparat de semenii săi la răutate cu un câine.

Câine <lat. canis.

DEÁLUL LÚI BĂLÓI, numele dealului situat deasupra Băluțoaiei. Numele locului vine de la propietarul acestuia, Băloi.

N.A. Constantinescu arată că antroponimul acesta s-a format de la cuvântul de bază “băl” (adjectiv care înseamnă: alb, blond, drag), cu ajutorul sufixului “oi”. (comform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 194).

Având în vedere această explicație, se pare că prin acest nume BĂLOI se definesc câteva trăsături fizice și morale care-l caracterizează pe cel care poartă acest nume.

DEASÚPRA MÓRII, teren agricol destinat legumiculturii, propietate a Mânăstirii Dintr-un Lemn.

Toponimul este format din prepoziția “deasupra” cu încărcătura semantică de “ridicătură” și substantivul “moară” care provine din limba latină: mola.

Dicționarul limbii române moderne menționează că “deasupra” este adverb și are sensul de : ”în partea de sus, în partea superioară, sus, peste (ceva)”.

Acest adverb este format din prepoziția “de” care provine din limba latină: de și asupra (adverb) care este tot de origine latină: ad- supra.

“Deasupra morii” este un mume topic foarte cunoscut de săteni deoarece această moară este proprietate a Mânăstirii Dintr-un Lemn și folosește celor care au nevoie de serviciile maicilor de la această mânăstire.

DÉLNIȚA, fâșie îngustă și lungă de teren situată în lunca din satul Frâncești, învecinată cu izlazul Viișoara, situată în partea sudică a satului.

Delniță provine din limba slavă: dĕlinica (Dicționarul limbii române moderne).

T. Porucic explică acest cuvânt prin: “parcelă de pământ dată prin împărțirea vetrei satului sau a câmpului; hotarul câmpului dat, toloaca din jurul satului; loc de arătură lung și îngust”. (conform T. Porucic, op. cit., p. 52).

E. Berneker aduce o altă explicație arătând că: “Însemnarea originară a acestui apelativ este parcelă de pământ, hotar”. Acesta susține că la baza formării acestui cuvânt stă slavul “del” care înseamnă “parte”, conform ucrainianului d`il nyca care înseamnă “îngrăditura unei ferme, a unui sat; hotar”. (conform E. Berneker, Slavisches Etymologisches Wörterbuch I, 1908-1913, p. 195).

DEZROBÍȚI, numele satului aflat pe Valea Otăsăului, situat în amonte de satul Coșani. Numele cel vechi era Mânăstireni, fiind atestat din 1637. Acesta a fost locuit de țigani robi care lucrau pe pământurile Mânastirii Dintr-un Lemn. Prin legea rurală din 1864 acești țigani au fost dezrobiți, au dobândit un statut propriu iar din acel moment satul s-a numit Dezrobiți.

Numele toponimului este format prin derivare cu prefixul “dez” de la verbul “a robi” care înseamnă “a lua cuiva libertatea; (pop.<a întemnița)”. (conform Dicționarul limbii române moderne).

Rob < sl. robu.

DRÚMUL ANDREÉSCU, denumire a drumului care se află pe teritoriul sarului Genuneni, situat în partea estică a regiunii numite Câmpul Vladului.

Numele topic vine de la antroponimul ANDREESCU, propietarul terenului care este traversat de acest drum.

Cu privire la modul de formare al acestui antroponim, N.A. Constantinescu arată că la baza lui se află cuvântul ANDREI care este de origine greacă și care înseamnă “bărbătesc”. Prin derivare cu sufixul “escu” s-a ajuns la forma actuală. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p.11).

În ceea ce privește substantivul “drum” opiniile sunt diferite. Astfel, el este considerat cuvânt de origine slavă. (conform Dicționarul limbii române moderne; Dicționarul explicativ al limbii române). Drum <sl. drum.

Atât I.A. Candrea (Dicționarul Enciclopedic ilustrat “Cartea Românească”, 1931), Sextil Pușcariu (Limba română, I, 1976, p. 258 și 285) cât și Al. Rosetti (Istoria limbii române, I, 1986, p. 214) consideră că substantivul “drum” este de origine greacă, împrumutat slavilor de sud (gr. dromos). I.I. Russu îl consideră cuvânt “greco-latin”.

DRÚMUL ARSÁNCA, numele drumului care traversează pădurea Arsanca și merge spre comuna Mihăiești.

DRÚMUL DOÁMNEI, drum care trece prin regiunea numită ÎN SMRECI și care poartă numele Doamnei Maria Brâncoveanu cea care a ordonat consolidarea acestui drum. Datorită influenței sale și grație respectului pe care i-l purtau localnicii, aceasta a rămas în amintirea lor ca stăpâna care a simțit nevoia existenței acestui drum.

Doamnă <lat. dom(i)na.

I.A. Candrea oferă o definiție a cuvântului “drum”. Acesta reprezintă “întindere de loc bătătorit, pietruit etc. pe unde umblă oamenii cu picioarele, cu trăsura, cu carul”.(confform I.A. Candrea, op. cit.).

DRÚMUL TÂRGULUI, drumul care făcea legătura între comuna Frâncești și cunoscutul târg de la Râureni. Acesta traversează regiunea numită GULERAȚIși pădurea ARSANCA.

Astăzi acest drum există deși nu mai are aceeași importanță ca altădată când el reprezenta un punct cheie pentru localnicii care mergeau în târgul amintit pentru valorificarea diverselor produse.

Târg <sl. trŭgŭ.

DRÚMUL ZAMFIRÉSCU, drum care se află pe teritoriul satului Genuneni, situat în partea vestică a regiunii numite CÂMPUL VLADULUI.

Numele topic vine de la antroponimul Zamfirescu, propietarul terenului care este traversat de acest drum. Acesta a considerat că este nevoie de o cale de comunicare între diverse regiuni ale satului iar pe terenul care i-a aparținut a format acest drum care servește tuturor sătenilor. Este un drum pietruit pe care se poate circula cu piciorul dar și cu alte mijloace de transport.

N.A. Constantinescu arată că la baza formării antroponimului ZAMFIRESCU se află substantivul vechi SAFIR care are formele: samfir, zamfir care provin din limba greacă. La început cuvântul Zamfir a fost folosit ca prenume iar mai târziu prin derivare cu sufixul “escu” s-a ajuns la forma ZAMFIRESCU. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 366).

FÁGUL CÚ TRÉI HOTÁRE, numele fagului care aparține pădurii așezate deasupra Mânăstirii Surpatele, cunoscut și numit astfel datorită grosimii sale dar mai ales pentru faptul că el reprezintă punct de reper în alegerea direcției.

Fag <lat fagus; Trei <lat. tres; Hotar <magh. határ.

FÂNTÂNA GRÈCULUI se află situată în mijlocul pădurii PETCU, în nordul satului Frâncești, servind localnicilor trecători, mai ales în timpul muncilor agricole.

Fântâna poartă numele celui care a făcut-o, așa zisul Grecu, un bătrân care era astfel poreclit. Fântână <lat. fontana.

N.A. Constantinescu arată că numele Grec,-u a circulat frecvent între 1500-1800 în ambele țări și în Ardealul meridional. El era purtat ca supranume de imigranții aromâni sau greci care încercau să se elibereze prin fugă de jugul otoman, părăsind provinciile grecești. După aceea a fost preluat de dacoromâni ca prenume. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 288).

G. Mihăilă arată că cuvântul Grec provine din latinescul Graecus, Graeca (conform G. Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi, 1974, p. 106).

FÂNTÂNA NISIEI, fânațe situate pe dealurile din apropierea Mânăstirii Dintr-un Lemn. Toponimul s-a format prin alăturarea substativului “fântână” și a antroponimului Nisia, o fostă călugăriță care a construit fântâna pe aceste locuri. Legenda spune că Anton Pann ar fi avut o aventură cu această călugăriță, nepoată a stareței mânăstirii.(conform opiniei lui Christian Ionescu, la baza formării antroponimului Nisia se află substantivul propriu Dionis; foarte frecvent în vechea Grecie, Dionýsios face parte dintr-o familie de antroponime derivate sau compuse: Dionysianos, Dionysigenes, Dionysikles, etc. Fiu al marelui Zeus Dionysos, era zeul vinului. În prezența alailui meandrelor și satirilor, având pe cap o cunună din viță de vie el străbătea lumea cu scopul de a-i învăța pe oameni să cultive vița de vie și să stoarcă vinul, fiind stăpânit de o mare veselie. Pentru acesta el era sărbătorit cu un fast deosebit.

Cu toate aceste date, originea și semnificația numelui Diónysos rămân încă nesigure.

S-a arătat că Diónysos este un compus a cărui semnificație ar fi fluxul luminii, curgerea luminii” (-nys ar aparține radicalului indo-european * sneudh “a curge, a trece”).

Deși s-a considerat că acest nume avea o clară semnificație păgână, el a fost purtat și de către creștinii din primele secole ale erei noastre, printre care s-au aflat și câțiva martiri sanctificați de biserică.

Christian Ionescu precizează că: “Preluat din greacă de către slavi (în v. sl. Dionisii, Dionisú; Dionisia, în pomelnicul de la Horodiște, 1484), numele ajunge și la români, care au folosit alături de forma cultă Dionisie, fem. Dionisia și pe Dieniș, Dienis (atestate în documentele moldovenești chiar de la începutul sec.15)."

Astăzi, Dionis este un prenume rar întâlnit. Forma pentru feminin apare sporadic un împrumut din franceză, Denisa. Forma normală Dionisa pare a fi ieșită din uz. (conform Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, 1975, p. 108-109).

Având în vedere aceste explicații, se poate spune că antroponimul Nisia este forma prescurtată a substantivului Dionisia, care pentru masculin cunoaște forma Dionis, Dionysios, întâlnită cu precădere în calendarul ortodox.

FRÂNCÉȘTI, toponim care denumește localitatea așezată în partea centrală a județului Vâlcea, pe văile râurilor Bistrița și Otăsău, la o distanță de 26 km de municipiul Rm.-Vâlcea, 11 km de orașul Horezu și 3 km de stațiunea balneo-climaterică Govora.

Localitatea este atestată documentar în 1935 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân în urma bătăliei de la Rovine.

Ea are câțiva vecini: în nord se învecinează cu Govora; în nord-vest cu comuna Păușești; în nord-est cu comuna Mihăiești;în sud cu comuna Băbeni; în sud-vest cu comuna Șirineasa și comuna Băbeni; în vest cu comuna Oteșani și comuna Tomșani.

Numele toponimului vine de la “frânc”, “nume generic dat odinioară la noi occidentalilor latini”. (conform Dicționarul limbii române moderne).

Frâncii au fost negustori genovezi stabiliți se pare în Evul Mediu pe teritoriul actualei comune în cătunul Mahalaua Mare. Se pare că vorbind o limbă diferită (italiana) localnicii le-au zis “bălțați” care însemna “limbă stâlcită”. Astăzi, pe teritoriul comunei Frâncești numărul familiilor care poartă numele BĂLȚATU este foarte mare.

Onomastica românească cunoaște o formă mult mai veche, “Frâncu”

(fost supranume devenit nume de familie), care este atestat încă din secolul al XV- lea, având o bogată serie de devate și variante precum: Frâncea, Frânciuc, Frânghiș, Frânculea etc.

Cuvântul românesc reproduce printr-un intermediar slav “frangos” care a fost atestat în Bizanț, încă din secolul VI când “frangoi” desemna un popor situat în apropierea Alpilor. Abia în secolul X este atestată semnificația “francez”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 56).

Având în vedere semnificația originară a substantivului “frânc” el este interpretat ca cinstit, liber, impetuos, îndrăzneț, neascuns, loial. Având ca trăsături de bază aceste caracteristici, populația care s-a așezat pe aceste teritorii și-a ales bine numele care să o reprezinte în fața altor comunități.

FURNICÁR, teren arabil recunoscut prin faptul că în această regiune se întâlneau foarte multe mușuroaie de furnici roșii.

Dicționarul limbii române moderne arată că “furnicar” înseamnă: 1) “Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici”; 2) “Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi”.

În prezent aceste mușuroaie au dispărut deoarece acest teren a fost foarte bine lucrat și îngrijit.

Cuvântul “furnicar” provine din latinescul * fornicarius.

GÂRLÍCIU, teren arabil de mari dimensiuni, situat în partea de Răsărit a satului Frâncești, aflat la hotarul care desparte satul de comuna Băbeni.

Numele locului provine de la forma sa care asemănătore unei sticle.

Acest teren se află în apropierea râului Bistrița și prezintă umiditate fapt care se concretizează prin obținerea recoltelor bogate .

Dicționarul limbii române moderne arată că în afară de sensul de bază care este “gât al unei sticle”, “gârlici” înseamnă în unele regiuni și “Încăpere strâmtă care formează intrarea într-o pivniță”.

GENUNÉNI, numele satului care este amplasat de-a lungul râului Bistrița, situat pe albia majoră cât și pe terasele inferioare ale dealului Darjan. Acesta este atestat documentar din anul 1532. Până în anul 1969 când a avut loc noua împărțire administrativ-teritorială, acest sat a aparținut comunei Foleștii de Jos. Abia după această dată el a fost alipit comunei Frâncești, care și-a extins granițele.

Toponimul provine din limba latină genuna-genunae care înseamnă vale flancată de dealuri.

Satul Genuneni face parte din categoria satelor răsfirate și are o rețea întinsă de uliți, în lungul cărora sunt dispuse gospodăriile, între care se găsesc grădini cu pomi fructiferi sau terenuri arabile cultivate cu legume și porumb.

Iorgu Iordan acceptă opinia oferită de I.A. Candrea în Dicționarul Enciclopedic ilustrat…. conform căreia toponimul Genuneni provine de la cuvântul “genune” care înseamnă “loc foarte adânc într-o apă, apă adâncă și lină”. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 408).

T.Porucic expilică cuvântul “genune” prin “bulboană cu apă lină
(într-o apă curgătoare)”. (conform T. Porucic, op. cit., p. 38, 41).

Pe plan local există o altă explicație care are o circulație mai restrânsă și care nu este considerată corectă conform căreia numele satului ar proveni de la antroponimul GENUNEANU care ar fi fost un sătean apreciat probabil pentru anumite calități.

Este clar că etimologia toponimului este susținută și de poziția geografică, de regiunea în care se află satul.

GÓRGOȘI, teren care a aparținut unui sătean numit Dumitru Gorgoș și care a fost lăsat moștenire. Locul a primit numele proprietarului său deoarece acesta este un om foarte cunoscut iar poziția pe care s-a aflat acest teren a reprezentat pentru ceilalți un reper clar.

N.A. Constantinescu arată că forma antroponimului GORGOȘ provine de la GHEORGHIE, cuvânt de origine greacă care înseamnă “agricultor”. Acesta precizează că antroponimul vine “mai precis din forma GORGHE cu o < eo, formă ce apare deseori ca eroare de scriere sau scurtare, dând lui g chirilic valoarea de ghe”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 65).

Având în vedere această explicație putem spune că propietarul terenului numit GORGOȘI a fost un agricultor destoinic care și-a iubit pământul pe care l-a numit chiar cu propriul nume.

GORUNÍȘ, pădure de mică întindere în care predomină arborii de gorun.

Toponimul s-a format prin derivare cu sufixul “iș” de la cuvântul de bază “gorun” care provine din limba bulgară: gorun.

GRÍNDUL ÎNÁLT, numele suprafeței așezate în partea nord-estică a satului Dezrobiți. Ea este în mod egal împărțită în pășune și teren forestier. Este o suprafață care servește interesului localnicilor.

Toponimul denumește o parte importantă a satului Dezrobiți, numele topic fiind bine susținut de poziția geografică: în această regiune drumul care în mare parte rămâne pietruit nu este foarte spațios iar casele sunt repartitate de-o parte și de alta a sa. Pe măsură ce drumul urcă casele sunt mai răsfirate iar el devine tot mai îngust.

Numele topic s-a format prin alăturarea substantivului “grind” care denumește într-o oarecare măsură o formă de relief și a adjectivului “înalt” care evidențiază trăsătura de bază a acestei regiuni.

Dicționarul limbii române moderne arată că “grind” înseamnă fâșie de teren de-a lungul malurilor unui râu pe care apele nu o acoperă decât în cazul unor inundații”.

Substantivul “grind” provine din sl. gre n dŭ, în timp ce adjectivul “înalt”își are originea în lat. in altum.

GULERÁȚI, loc cu fânațe și pomicultură, situat în partea de Răsărit a satului Coșani. Este o regiune deluroasă, foarte productivă și oarecum considerată de localnici zonă de atracție turistică tocmai pentru poziția geografică și liniștea pe care o oferă. Cândva, aici a existat și o cabană.

Denumirea provine de la numele celui care a posedat acest teren, așa-zisul Gulea care a primit această proprietate prin reforma dată de A.I. Cuza.

N.A. Constantinescu arată că la baza antroponimului GULEA se află cuvântul GUL. Prin derivare cu ajutorul sufixului “ea” s-a ajuns la această formă. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 290).

Pentru a ajunge la forma actualului toponim a fost nevoie de o nouă derivare a formei antroponimului GULEA. Așadar se pare că în acest caz este vorba despre o creație românească.

HEBEDÉU, numele vâlcelei care se află în regiunea numită Dealul Câineștilor.

IZLÁZUL DEZROBÍȚI, teren de mare întindere folosit pentru pășunat, învecinat în partea de sud cu Mânăstirea Dintr-un Lemn.

Numele topic a luat naștere prin alăturarea substantivului “izlaz” care provine din bg. izlaz și a numelui satului care posedă acest teren care servește tuturor sătenilor.

Dicționarul limbii române moderne precizează că “izlaz” înseamnă “imaș, loc prielnic pășunatului.”

IZLÁZUL VIIȘOÁRA, pășune de mare întindere situată în partea vestică a satului Viișoara, învecinată cu pădurea Zmeoaica.

ÎN BRIGHIDÍI, numele celei mai mari lunci care aparține satului Dezrobiți. În această regiune creștea arboret care sevea la realizarea bidinelelor, perii care erau folosite pentru văruit.

Folosit ca regionalism, cuvântul “brighidie” s-a identificat din punct de vedere semantic cu “bidinea”. Deși locul a purtat această denumire, obiectul în sine fiind denumit prin materialul din care a fost realizat, sensul a fost bine cunoscut de cei care au folosit acest cuvânt.

Bidinea < tc. Badana.

ÎN BUNGÉT, teren pe care se află pășuni și pe care se cultivă preponderent cereale, situat într-o regiune deluroasă.

Iorgu Iordan este de acord cu explicația dată de Dicționarul limbii române și consideră că “bunget” înseamnă “pădure deasă și întunecoasă, desiș.” Se arată că este vorba despre un substantiv colectiv format de la cuvântul deorigine albaneză bunk care înseamnă “stejar”. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 425).

T.Porucic consideră că “bunget” înseamnă “pădure mare de un desiș enorm (bătrână sau nu)”. (conform T.Porucic, op. cit., p. 65).

Iorgu Iordan precizează că: “Toponimicul nostru trebuie să fi având, măcar în unele cazuri, sensul etimologic, acela de <<stejăriș>>”. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 425).

În general opiniile asupra înțelesului și etimologiei cuvântului “bunget” coincid. Astfel și I.I. Russu arată că toponimul BUNGET care are forme pentru plural: bungete, bungeturi are înțelesul de “pădure deasă și întunecoasă; desiș codru secular”. Acesta susține că deoarece provine din limba albaneză are sensul de “stejar” și chiar de “gorun”.(conform I.I. Russu. Etnogeneza românilor, 1981, p. 278).

Aceeași explicație este dată și de Ov. Densușianu care susține că BUNGET este derivat dintr-o formă mai veche “bung” cu ajutorul sufixului “et”. El precizează că în dacoromână, alături de înțelesul de “pădure de stejar”, înseamnă și “desimea unei păduri”. Cu toate acestea Ov. Densușianu susține că numai primul sens reproduce îndeaproape sensul albanezului bunk <<stejar>>”. (conform Ov. Densușianu, Istoria limbii române, vol. I, 1961, p. 228).

ÎN CEÁIR, fânațe și pășuni situate într-o regiune deluroasă, în partea de nord a satului Frâncești.

Ceairul, loc de pășune era folosit mai ales pentru porci. Acest teren a aparținut unei familii cu un statut bine determinat, familia Pretorienilor.

În prezent pe această suprafață s-au plantat și pomi fructiferi. În anumite porțiuni au crescut mărăcini, tufișuri, diverse plante.

Cuvântul “ceair” provine din limba turcă: çayir care înseamnă “câmpie”.

ÎN CIÓC, teren arabil împrejmuit de pădurea Zmeoaica, situat în partea vestică a satului Viișoara.

Numele locului este dat de forma sa care este asemănătoare unui cioc, adică foarte ascuțită.

Acest teren este mărginit de o paret de o pădure de brad iar de cealaltă parte de un zăvoi tânăr care se află pe malul stâng al râului Bistrița.

Dicționarul limbii române moderne arată că acest cuvânt este de origine albaneză: cok.

Sextil Pușcariu arată că acest cuvânt a fost împrumutat prin intermediul aromânilor și că el este de origine albaneză: tshok. (conform Sextil Pușcariu, op. cit., p. 262).

I.A. Candrea îl are în vedere din punct de vedere al raportului cu bulgarul “čovka”. (conform I.A. Candrea, op. cit.).

Gr. Brâncuș susține că în acest caz este vorba despre un element de substrat traco-dac. (conform Gr. Brâncuș, Vocabularul autohton al limbii române, 1983, p. 61-62).

Al. Rosetti consideră că substantivul “cioc” face parte din categoria cuvintelor care sunt comune limbilor română și albaneză. (conform Al. Rosetti, op. cit., p. 240-247).

ÎN CUCULÍCI, regiune cu pante și pădure. Sătenii au numit-o astfel deoarece de aici se auzea frecvent cântecul cucului.

Numele topic are la bază etimonul “cucu” care provine din latinescul “cucus” și este o creație românească prin derivare: cuvântului de bază “cucu” i s-a atașat sufixul “lici”, fenomen prin intermediul căruia s-a ajuns la forma diminutivală: CUCULICI.

ÎN GRÓPI, regiune numită astfel deoarece aici localnicii au făcut cărămidă necesară construirii a două școli: una în satul Moșteni, alta în satul Dezrobiți. Gropile rezultate în urma realizării acestei acțiuni au adus denumirea locului.

Vasile Breban explică acest cuvânt prin “gaură (mare) în pământ”. (conform Vasile Breban, Dicționar general al limbii române, 1987).

Deși nu sunt foarte adânci, aceste gropi dau regiunii în care se găsesc un aspect neplăcut, fiind de fapt denivelări ale solului.

Cu privire la etimologia cuvântului, Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul “groapă” provine din limba albaneză în care există forma gropë. Așadar, este vorba despre un cuvânt autohton, comun cu limba albaneză.

Vasile Breban (conform op. cit.) și G. Mihăilă (conform op. cit.) susțin că în cazul substantivului în discuție este vorba despre un cuvânt autohton. Aceeași opinie este susținută și de: Iorgu Iordan (conform op. cit., p. 28-30, 379-385); I.I. Russu (conform op. cit., p. 324-325); Gr. Brâncuș (conform op. cit., p. 84) care consideră că substantivul “groapă” aparține limbii traco-dacilor, fiind așadar un cuvânt care aparține fondului autohton al limbii române.

ÎN GRUIÉȚE, parcelă de teren care se întinde pe o suprafață de 20 hectare, fiind foarte înclinată. Este destinată cultivării cerealelor dar și pomiculturii. În partea estică se învecinează cu Pădurea Statului, la vest cu satul Negreni, iar la sud cu satul lui Cazan.

După cum spun sătenii, numele locului vine de la antroponimul Gruia, cel care a deținut acest teren, boier și căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, căpitanul Gruia, sau cum apare chiar în legendele istorice “Gruia lui Novac”.

Numele topic este format prin derivare de la antroponimul Gruia cu ajutorul sufixului “ețe”, cu sensul de “colină”.

Opiniile privind etimologia acestui substantiv sunt împărțite. Astfel, s-a arătat că substantivul comun “grui” este de origine latină: grui <lat. grunnium (conform I.A. Candrea, op. cit.; Al. Rosetti, op. cit., p. 390; Ovid Densușianu, Opere, II, 1975, p. 649). Dicționarul limbii române moderne menționează că regional acest substantiv prezintă forma “grui, gruie” și înseamnă pisc sau coastă de deal; clină, movilă.

O altă interpretare este dată de I.I. Russu (conform op. cit., p. 325-326) care susține că grui aparține fondului lexical autohton.

Revenind la forma antroponimului în discuție, N.A. Constantinescu consideră că la bata acestuia se află substantivul Grui, Gruie care înseamnă “cocor”și “colină” și care este de origine slavă. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 289). Această opinie este susținută și de Iorgu Iordan în Dicționar al numelor de familie românești, 1983, p. 232).

ÎN GÚRA HÍNȚEI, denumirea dată unei vâlcele care se află în satul Surpatele de Sus care este îngustă și puțin adâncă, având versantele în pantă ușoară.

Gura (<gură <lat. gula) este folosit cu sensul de: 1) loc de vărsare a unui afluent în râul principal; 2) “deschizătură prin care iese sau se varsă ceva: gura fluviului; gura craterului”. (conform Vasile Breban, op. cit.).

Pentru a întări explicația trebuie menționate și alte afirmații cu privire la integrarea substantivului “gură” în cadrul numelui topic. Astfel T. Porucic arată că “gură” înseamnă “sfârșitul văii”, “sfârșitul râurului sau al pârâului”. (conform op. cit., p. 32, 41).

Iorgu Iordan arată că “locurile numite astfel sunt așezări omenești, situate la confluența apei curgătoare respective (eventual la capătul ei, în ipoteza foarte rară de altminteri, că înceteză de la sine, fără să se verse în alta)”. (conform Iorgu Iordan, Toponimia românească).

ÎN LIVÁDIE, loc pe care se află o livadă de pomi fructiferi, situat în partea de sud a regiunii numite Băluțoaia.

Numele topic este format din prepoziția “în” și substantivul “livadie” care este un termen format prin derivare de la etimonul “livadă”, prin sufixare cu “ie”. În urma acestui proces se ajunge la forma actuală a toponimului în dicuție, mai precis la o strctură diminutivală.

Iorgu Iordan arată că acest toponim cunoaște mai multe variante topice folosite în funcție de regiuni, precum: Livada, Livadia, Livedea. El arată că în general nordul și centrul Transilvaniei, merg din punct de vedere lincvistic, cu Moldova”. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 551).

Dicționarul limbii române moderne cât și Vasile Breban în Dicționar general…… arată că substantivul “livadă” provine din bg. livada, ucr. levada.

ÎN LIVADIE este un loc care prezintă atât interes gospodăresc cât și geografic, atrăgând prin frumusețea peisajului și a așezării sale geografice.

ÎN LÚNCĂ, terenuri aflate pe malurile râului Bistrița, aparținând satului Frâncești. Acestea au fost proprietăți ale familiei colonelului Teodorescu.

Vasile Breban în Dicționar general….. surprinde două sensuri ale cuvântului luncă: 1.șes de-a lungul unei ape curgătoare, în care se acumulează aluviunile; regiune inundabilă a unei ape. 2. Pădure de sălcii, arini, plopi etc, pe malurile unei ape curgatoare.

În cazul nostru numele topic se încadrează în prima explicație : lunca reprezintă unul din cele mai productive terenuri ale comunei, fiind destinată cultivării legumelor cu preponderență.

Situată în apropierea râului , lunca este un teren foarte fertil care menține umidiatea în tot cursul anului , producând culturi bogate.

Luncă < sl. lo n ka (lonka).

ÎN LÚNCA ANDRONÉSCU, teren agricol de mare întindere, recunoscut pentru productivitate, care a aparținut preotului Andronie Andronescu.

Această suprafață nu aparține în totalitate acestui localnic, ci este porționată și aparține diverselor familii. Influența numelui preotului satului a atras impunerea acestei denumiri regiunii în care acesta era posesorul unei suprafețe agricole.

N.A. Constantinescu arată că antroponimul ANDRONESCU are la bază cuvântul ANDRONIC . El spune că:

“S-a ajuns la forma actuală prin pierderea finalului ic, tratat ca sufix, spre a primi altul”. ( conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 11).

Așadar, în cazul antroponimului ANDRONESCU este vorba despre un derivat de la forma ANDRONIC, aproape ieșită astăzi din uz ca prenume (dar cunoscut ca nume de familie).

Christian Ionescu arată că: “Andrónic reproduce numele personajului grecesc Andronikos, vechi și destul de frecvent în onomastica Greciei antice (numele era purtat, printre alții de conducătorul mercenarilor greci ai lui Darius etc.)”.

Christian Ionescu mai susține că Andrónikos este o formă adjectivală a unui compus din andrós “bărbat” și nike “victorie” (→ Nicolae).

Acest nume a fost foarte cunoscut la romani și a devenit celebru datorită lui Livius Andronicus. Așadar, “preluat de onomastica creștină și păsplătit prin biserică, Andronic pare ceva mai frecvent în răsăritul Europei. Prin intermediul onomasticii slave numele ajunge și la români, diferitele forme sub care apare fiind atestate începând cu secolul 16: Dronic, Andronic, Andronache, Dron, Dronea, Dronca etc. Alături de forma Andronic (accent pe finală), apare și femininul Andronica” (conform Cristian Ionescu, op. cit., p. 40).

ÎN LÚNCA MIRÓIULUI, șes de-a lungul râului Otăsău unde se cultivă cereale. Numele topic vine de la antroponimul MIREA, preotul satului care deținea acest teren.

N.A. Constantinescu arată că la baza acestui antroponim se află cuvântul MIRON care provine din limba grecă și care înseamnă “parfum lichid”.

Acesta arată că: “Miroiu este un derivat ce se poate explica din MIRON scurtat, din substantivul mir (de ungere) sau din substantivul mire. Capidan explică pe Mire prin arabul Miru și albanezul mire << bun, frumos >>”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 11).

Având în vedere această opinie, trebuie enunțată explicația completă dată de Christian Ionescu numelui propriu MIRON. Acesta arată că MIRON reproduce un vechi nume grecesc, Mýron. Deși este vorba despre un nume de origine grecească, care de obicei este compus din două elemente lexicale, în cazul acestui substantiv este vorba despre un nume simplu, apropiat din punct de vedere semantic de substantivul “myron” care înseamnă “ulei parfumat, balsam”.

Christian Ionescu oferă explicația conform căreia: “prin intermediar slav, cuvântul grecesc a ajuns și în română, sub forma mir “untdelemn sfințit, folosit în biserica creștină la săvârșirea unor ritualuri; din aceeași familie mai fac parte mireasmă, miros etc.” (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 213).

În continuare autorul arată că Myron este preluat de către creștini din primele secole ale erei noastre și că răspândirea acestui nume în rândul credincioșilor de limbă greacă este pusă în legătură cu valoarea de termen ecleziastic al substantivului myron “mir”. Acest nume începe să fie folosit de către români încă din secolul 15, apărând diverse forme derivate. (conform Christian Ionescu, op.cit., p. 213-214).

Articulat enclitic, antroponimul Miroiu indică posesia și impune unui loc numele purtat de o figură emblematică a satului, preotul, cel care poartă un nume întâlnit în calendarul ortodox, în traducere liberă însemnând “alesul, unsul lui Dumnezeu.”

ÎN LÚNCA PÓPII, teren agricol posedat de preotul ION. Numele topic este o construcție formată din : prepoziția “în”, substantivul comun simplu “lunca” și un alt substantiv comun “popa” care este de origine slavă: popŭ. În cazul acestui substantiv nu este vorba depre un antroponim, POPA, frecvent folosit ca nume de familie, ci este vorba despre echivalentul popular al substantivului “preot”. Folosind această formă, toponimul primește o valoare peiorativă.

Substantivul comun simplu “popa” este articulat enclitic cu articolul hotărât “i” și exprimă posesia, aflându-se în cazul genitiv. Întreaga construcție devine astfel o structură posesivă care își găsește centrul de greutate în substantivul “popa” care denumește persoana care deține un anumit bun, în cazul de față un teren agricol de mari dimensiuni, destinat cultivării legumelor.

ÎN MORCÍLĂ, fânațe și pășuni care se întind pe o suprafață de mici dimensiuni.

Denumirea este dată de specificul locului de a fi mlăștinos, de a păstra umiditate.

Dicționarul limbii române moderne explică substantivul “mocirlă” prin “întindere de apă stătătoare, plină de noroi și mâl”, arătănd că acest cuvânt provine din bg. močur, močurlak.

Fiind o zonă mlăștinoasă, fânațele obținute sunt de proastă calitate.

Referitor la originea substantivului “mocirlă” opiniile au fost diferite de-a lungul timpului.

I.A. Candrea în Dicționar Enciclopedic…. arată că substantivul mocirlă provine din bg. močorlivǔ. Așadar, limba de origine este aceeași cu cea menționată de Dicționarul limbii române moderne însă diferă forma substantivului.

Atât Vasile Breban în Dicționar general….. cât și Dicționarul explicativ al limbii române arată că substantivul mocirlă provine din bg. močilo.

Lazăr Șăineanu în Dicționar universal al limbei române, 1908, arată că substantivul în discuție provine din pol. moczyla.

Deși opiniile referitoare la etimologia acestui cuvânt sunt împărțite, în ceea ce privește valoarea semantică a acestuia ea este recunoscută de către toți cei care s-au ocupat de cercetarea acestui cuvânt.

ÎN NÚCI, fânațe și pășuni situate pe dealul PETCU, în apropierea PĂDURII STATULUI, aparținând satului Frâncești. Zona este recunoscută datorită existenței unor nuci foarte bătrâni.

Acest teren care se întinde pe o suprafață bine proporționată, prezentând mici denivelări a aparținut colonelului Teodorescu, mare propietar de pământuri. Pentru aceasta, locul numit astăzi ÎN NUCI a cunoscut o denumire mai precisă care făcea referire directă la posesorul acestui teren, fiind cunoscut în rândul sătenilor prin numele: ÎN NUCII CĂPITANULUI. Uneori, chiar astăzi se folosește această denumire.

Substantivul “nuc” de genul masculin, cu forma pentru plural “nuci” provine din substantivul comun simplu “nucă” care este de origine latină: nux, nucis.

ÎN PLÉȘI, teren agricol, folosit parțial ca izlaz, situat în partea estică a satului Dezrobiți, sub Pădurea Statului.

Denumirea este dată de faptul că acest teren nu este foarte productiv, fiind considerat de localnici “pleșuv”, adică lipsit de productivitate.

Numele topic este format din prepoziția: “în” și din forma adjectivală “pleș” care pentru feminin cunoaște forma “pleașă”; forma pentru plural este “pleși”.

Vasile Breban în Dicționar general….. oferă explicația conform căreia “pleș” înseamnă în primul rând “chel”, referitor la om; în al doilea rând, făcându-se trimitere la dealuri, munți, forme de relief, “pleș” înseamnă “golaș; care este lipsit de vegetație”.

Pleș < sl. plĕšĭ.

De remarcat este că în construcția numelui topic intră forma folosită pentru plural “pleși” ceea ce înseamnă că este vorba despre un teren de mare întindere, marcat de sărăcie și sterilitate.

ÎN PONÓR, deal cu fânațe situat în nordul satului Surpate, la altitudinea de 150 metri.

Numele dealului este dat de structura sa. Ponorul este de fapt o “coastă prăpăstioasă formată prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren”. (confoem Vasile Breban, Dicționar general …..).

ÎN PONOR este o regiune caracterizată prin ariditate.

Cuvântul “ponor” provine din bg., sl. ponor.

ÎN PRĂJIȘTE, teren arabil, parțial cultivat cu pomi fructiferi și folosit chiar ca izlaz, situat spre estul regiunii numite ÎN GROPI.

Numele locului este dat de faptul că zona în care se găsește acest teren este foarte aridă, lipsită de umiditate și prin urmare lipsită de productivitate.

Toponimul a dobândit o valoare peiorativă deoarece localnicii au pornit chiar de la sensul real al verbului “a prăji” pentru a marca trăsătura definitorie a acestei regiuni. Folosirea acestei forme verbale este foarte apropiată de realitate: locul numit ÎN PRĂJIȘTE, se află într-o zonă bătută tot timpul de soare; vegetația este lipsită de viață.

Numele topic este format din prepoziția “în” care are rolul de a indica locul despre care se spune ceva și structura substantivizată “prăjiște” creată în urma derivării de la verbul “a prăji” cu ajutorul sufixului “iște”.

Verbul “a prăji” care reprezintă forma cheie în formarea toponimului în discuție provine din slavă: pražiti.

ÎN RUGÉT, întindere de fânațe, parțial folosite ca izlaz.

Numele topic are la bază etimonul “rug” care provine din limba latină: rogus. (conform Dicționarul limbii române moderne). Prin derivare cu sufixul “et” s-a ajuns la forma actualului toponim care are valoare de substantiv colectiv.

Vasile Breban în Dicționar general….. arată că substantivul “rug” care are forma pentru plural “rugi” provine din limba latină: rubus.

ÎN SMRÉCI, loc pe care se află terase mici, cu adâncituri și izvoare care se varsă în Valea Albinelor, situat în partea de vest a satului Dezrobiții din Deal.

ÎN ȘÉSURI, teren agricol situat de-o parte și de alta a râului Otăsău.

Denumirea locului este dată de forma și de strctura acestuia, fiind o regiune care nu cunoaște diferențe de nivel, situată la o înălțime mică. În accepțiunea dată, termenul este echivalent cu substantivul “câmpie”.

Deși este vorba despre un singur teren de mare întindere, numele topic este marcat de folosirea formei de plural care pune în evidență structura și dimensiunile locului astfel denumit.

Toponimul are la bază etimonul “seș” care provine din limba latină: sessus.

ÎN ȘLÉU [ȘLEÁU], fânațe, parțial izlaz, situate în partea de nord-vest a satului Surpatele.

În cazul acestui toponim intervine o modificare fonetică care se caracterizează prin dispariția unui sunet din interiorul cuvântului. Este vorba despre vocala “a”. În urma acestui proces care poartă numele de “sincopă” accentul va trece de pe vocala “a” întâlnită în interiorul substantivului corect folosit “șleau” pe vocala “e” care se menține în cadrul substantivului “șleu”.

Dicționarul limbii române moderne explică substantivul “șleau” prin “pădure de arbori de diferite specii” și arată că acesta provine din limba germană: schlehe.

Vasile Breban în Dicționar general…… explică același substantiv prin “drum de țară, neamenajet, bătătorit de care” și consideră că acesta provine din pol. szlak, szlack.

Andrei Avram (confoem Contribuții etimologice, 1997) oferă o explicație completă arătând că “șleau” înseamnă de fapt “noroi (foarte apos, amestecat cu zăpadă)”. El precizează că acest cuvânt are variantele: “șleaf” și “șleu” care circulă în Transilvania, nordul Munteniei și nordul Moldovei.

Referitor la etimologia acestui substantiv, Andrei Avram atată că sensul substantivului “șleau” concordă într-o măsură mai mult decât satisfăcătoare cu unul din sensurile germ. Schlack”. În continuare oferă câteva explicații de ordin fonetic susținând că: “Deși este de presupus că în șleau semiconsoana provine dintr-o velară fricativă, nu oclusivă “aceasta este reprezentată în română prin [g] sau [k]: șlag, șloc etc.), ceea ce înseamnă că aici avem a face cu corespondența fonetică germană [x] (fricativă velară surdă) –rom. [u], nu [k] – [u], credem că oclusiva din Schlack a putut fi înlocuită cu [u], sub influența lui șleau «drum bătătorit, neamenajat» (cu etimologie multiplă), cunoscut și el, în regiunile în care circulă șleau”.(conform Andrei Avram, op. cit., p. 229).

Andrei Avram ca și Vasile Breban menționează un alt sens pentru acest cuvânt, acela de “curea la ham”.

În cazul toponimului în discuție, acesta corespunde primului sens al substantivului “șleau” care reprezintă sensul de bază, cunoscut în diverse regiuni.

ÎN TRÉSTIE, teren arabil de productivitate mică, mlăștinos, cu foarte multă trestie și țipirig.

Numele topic este format prin alăturarea prepoziției “în” și a substantivului “trestie” care este de origine slavă: tresti (Dicționarul limbii române moderne).

Vasile Breban în Dicționar general…… arată că substantivul “trestie” provine din slavă, însă din forma: trǐstije.

În prezent, pe acest teren nu mai există trestie însă denumirea s-a păstrat.

ÎN VÁLEA CU NISÍP, numele văii care se prelungește prin mijlocul Pădurii Statului, prin partea estică a satului Dezrobiți și care aduce aluviuni în râul Otăsău.

Numele locului este dat de prezența unei mari cantități de nisip care a rezultat prin sfărâmarea, transportul și acumularea unor roci, resturi organice sau minerale. Acest nisip este folosit de localnici în construcții, fiind de o bună calitate.

VALEA CU NISIP este o regiune foarte valoroasă pentru întreaga comună deoarece ea oferă mari cantități de nisip care servesc desfășurării activității unei mari balastiere care se află pe teritoriul satului Frâncești.

Substantivul “nisip” provine din bg. nasip, sl. nasap.

În cadrul numelui topic este inclus și substantivul “vale” care denumește o “adâncitură de teren creată prin acțiunea unei ape curgătoare” și care provine din limba latină: vallis.

Cu < lat. cum.

ÎN VÍE, tern agricol cultivat cu viță de vie și pomi fructiferi care se întinde pe o suprafață de 15 hectare. Acesta aparține satului Genuneni.

În trecut acest teren a aparținut marilor propietari de pământ și era muncit de țăranii mai puțin înstăriți. Numele locului a fost dat de faptul că aici, pe o suprafață de mari dimensiuni se cultiva doar viță de vie.

Vie < lat. vinea.

ÎN ZÁRZĂRI, teren agricol destinat pomiculturii, situat într-o regiune deluroasă.

Numele topic este dat de specificul locului: pomii care au fost plantați aici erau zarzări. Acest teren a aparținut colonelului Teodorescu. Astăzi specificul terenului s-a achimbat însă denumirea s-a păstrat.

Toponimul este format din prepoziția “în” și substantivul “zarzăr” care provine din “zarzără”. Acest cuvânt este de origine bulgară: zarzala, zarzalija.

Dicționarul limbii române moderne menționează și forma de “zarzăr” arătând că acesta provine din turcescul zerdali.

LA BORDÉI, loc aflat pe Dealul Câineștilor, unde un localnic, Pătru Pârvu-Budihoi și-a amenajat un bordei.

BORDEI = ”locuință rustică rudimentară, săpată (pe jumătate) în pământ”. (conform Vasile Breban, op. cit.).

I.A. Candrea oferă o definiție apropiată celei de mai sus, arătând că “bordei” înseamnă “colibă pe jumătate săpată în pământ și acoperită tot cu pământ sau cu paie, stuf etc.”

I.A. Candrea, Vasile Breban, Dicționarul limbii române moderne, Dicționarul explicativ…. nu precizează originea, afirmându-se că acest cuvânt este de origine necunoscută.

Analizat din altă perspectivă, se pare că substantivul “bordei” este un cuvănt moștenit din substratul traco-dac (autohton). (conform I.I. Russu, op. cit., p. 266-268).

O părere diferită îi aparține academicianului Al. Rosetti care arată că substantivul “bordei” este un cuvânt românesc care este împrumutat din limbile ucrainiană și sârbo-croată. (conform Al. Rosetti, op. cit., p. 390 și 397).

LA BRABÉTE, teren arabil favorabil cultivării cerealelor.

Cuvântul provine din slavonescul vrabiǐ. Regional “v” s-a transformat în “b”. În loc de “vrabie” s-a spus “brabie”. Substantivul moțional “vrabete” a devenit “brabete”.

Deși “brabete”este un substantiv comun simplu la originea sa, în cazul numelui topic “LA BRABETE” s-a produs o transformare:acest substantiv a devenit prin noul său statut substantiv propriu, mai precis nume de poreclă care a fost încetățenit prin circulația mare pe care a avut-o.

LA BRABETE rămâne denumirea locului posedat de un localnic care a fost probabil asemănat de către cei care l-au numit astfel cu un “vrabete).

Vrabete < bg. vrabec.

LA BREÁZU, teren arabil situat într-o tonă deluroasă a satului Frâncești.

Denumirea locului este dată de numele posesorului acestuia. Substantivul “breaz” provine din bg. brjas (conform Dicționarul limbii române moderne). Vasile Breban (conform op. cit.) arată că acest substantiv provine din bg. breaz.

“Breaz” înseamnă isteț, deștept, grozav. În cazul numelui BREAZU se pare că acesta are rolul de a evidenția calitățile persoanei astfel numite.

Astfel, se poate înțelege de ce locul respectiv a primit denumirea celui care pentru semenii săi a reprezentat un model.

Numele topic s-a format prin alăturarea prepoziției “la” care provine din lat. illac și a antroponimului BREAZU, explicat etimologic prin adjectivul “breaz”.

LA CĂLDĂRÁRU, numele locului care aparține familiei Căldăraru. Numele acestei familii a fost dat de îndeletnicirea de a face și a vinde căldări.

Substantivul “căldare” provine din lat. caldaria, desemnândun nou vas mare, rotund, de obicei de aramă în care se păstrează sau se fierbe apa.

Derivat de la cuvântul de bază “căldare”, substantivul “căldărar” înseamnă “meșter care face sau repară căldări sau alte din aramă”.

Așadar, la baza antroponimului CĂLDĂRARU se află substantivul “căldărar”. Pentru a se ajunge la forma actualului toponim care indică posesia s-a folosit procedeul derivării cu ajutorul sufixului “aru” care are valoare augmentativă.

La nivelul satului Frâncești numele de familie CĂLDĂRARU are o mare frecvență, fapt care pune în evidență o trăsătură esențială a câtorva săteni, aceea de a vinde căldări.

LA CÂNEPÍȘTE, teren agricol situat pe malul râului Otăsău pe care se cultivă cânepă.

Substantivul “cânepiște” care are forma pentru plural “cânepiști” este un derivat de la cuvântul de bază “cânepă” cu ajutorul sufixului colectiv “iște”.

Substantivul “cânepă” provine din lat. canepa (conform Dicționarul limbii române moderne).

Vasile Breban în Dicționar general….. arată că forma din limba latină care corespunde românescului “cânepă” este *canapa ( < cannabis).

Astăzi pe teritoriul comunei nu mai există nici un teren pe care se cultivă cânepa. Generațiile mai tinere au schimbat domeniul preocupărilor lor.

LA CIOCÂI, suprafață situată în partea de nord a satului Genuneni și cătunului Negreni ce se întinde pe o suprafață de 9,5 hectare, folosită pentru pășunat.

Locul a primit această denumire deoarece aici, în timpul domniilor fanariote, până la 1821, oamenii locuiau în bordeie. Deoarece în acea perioadă a izbucnit o boală foarte periculoasă numită “ciuma lui Caragea”, țăranii din aceste locuri au plecat pentru un timp la București unde se afla un centru de îngrijire pentru cei bolnavi. Acești țărani au acordat sprijin celor loviți de această boală: ei îi transportau spre centrele de îngrijire cu carele lor. Această meserie a fost practicată până în luna decembrie când boala a încetat.

După aceea țăranii s-au întors la bordeiele lor, adică “ciocâi”.

După cum reiese din aceste explicații, termenul “ciocâi” reprezintă o formă arhaic-regională pentru actualul substantiv “bordei”. În prezent acest termen nu mai este folosit nici chiar în această regiune deoarece el a fost înlocuit cu noua formă “bordei” care are aceeași valoare semantică.

LA CIRÉȘI, teren situat într-o regiune deluroasă a satului Frâncești pe care se află câțiva cireși.

Substantivul “cireș” provine din lat. * ceresius care denumește pomul roditor cu flori albe, cultivat pentru fructele lui.

În cadrul numelui topic s-a impus forma de plural.

LA CIÚCĂ, teren arabil situat în satul Coșani care a aparținut familiei Ciucă.

Acest antroponim care se impune ca nume topic este foarte rar întâlnit. Pentru a oferi o explicație fundamentală a acestui substantiv propriu N.A. Constantinescu a făcut câteva cercetări care l-au condus la concluzia că la baza cuvântului Ciucă se află substantivul “ciuc” care înseamnă “vârf” dar și “țintă”. Acesta mai precizează că antroponimul ar corespunde formei verbale “a-i aciuca” precum și locuțiunilor verbale: “a-i abate pe cineva”, “a prinde necaz”. (conform N.A. Constantinescu, op.cit., p. 241).

Actualii posesori ai terenului nu au modificat denumirea bine încetățenită.

LA COLONÉASĂ, teren arabil de întindere medie, situat în satul Coșani. Trenul astfel denumit a aparțonut familiei colonelului Tănăsescu, fapt ce a impus încetățenirea denumirii actual folosite.

În cazul de față, mai exact, este vorba despre un element topic care s-a format prin derivare regresivă de la un supranume: LA COLONEASĂ reprezintă echivalentul structurii “cea căsătorită cu un colonel”.

Așadar, la baza actualului toponim se află substantivul comun simplu “colonel” care provine din limba franceză: colonel.

LA COLNÍC, tern agricol situat într-o regiune deluroasă ce prezintă denivelări.

Substantivul “colnic” are sensul de: 1. colină; 2. drum îngust care trece peste un deal. Acesta provine din sl. Kolnik.

În această regiune se află și o biserică foarte frumoasă cunoscută sub numele “Biserica Colnic”.

Aflat pentru un timp la Mănăstirea Dintr-un Lemn și cunoscând frumusețea locurilor înconjurătoare, Anton Pann a scris chiar un cântec intitulat ”De treci dealul prin colnic” în care descrie cu mult talent frumusețile acestei zone, punând în valoare sensul cuvântului “colnic”.

LA COȘÁRE, teren agricol situat în satul Dezrobiți, în apropierea Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Numele topic LA COȘARE este un derivat de la cuvântul de bază “coș”. Valoarea semantică a celor două cuvinte este foarte apropiată.

“Coșare” înseamnă: 1. “Construcție cu pereții din nuiele, în care se păstrează porumbul”. 2. “Îngrăditură de nuiele în care sunt adăpostite oile, vacile etc”. (conform Vasile Breban, op. cit.).

Se pare că aici erau adăpostite animalele de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Coșare < sl. kosara.

LA CRÉȚU, teren arabil situat în satul Coșani, care a aparținut unui localnic numit Crețu.

Toponimul are la bază forma de masculin a numelui de familie Creț(u) < creț (despre păr, blană, lână) = cârlionțat, buclat, încrețit, răsucit în inele (conform Vasile Breban, op. cit., Dicționarul explicativ…., Dicționarul limbii române moderne). Adjectivul “creț” este considerat cu etimologie necunoscută (conform I.A. Candrea, op. cit.; N.A. Constantinescu, op. cit., p. 252-253; Iorgu Iordan, Dicționar….., p. 138; Dicționarul explicativ…..).

Dicționarul limbii române moderne arată că adjectivul “creț” provine din lat. * cricius ( = cricus: gr. Krikos= “cerc”).

Există opinii conform cărora termenul comun “creț” aparține fondului lexical autohton al limbii române (conform Vasile Breban, op. cit.; Al. Rosetti, op. cit., p. 221, 225, 389; I.I. Russu, op. cit., p. 298-299; Gr. Brâncuș, op. cit., p. 127).

I.I. Russu arată că de la forma de bază “creț” s-au format diverse antroponime precum: Crețu, Crețeanu, Crețulescu etc. Acesta consideră că : “ Actualul «creț » vine dintr-o fază mai veche a limbii latine care nu putea fi decât * creciu ori *cretiu (indicium > județ; brachium > braț etc.).” (conform I.I. Russu, op. cit., p. 298).

Christian Ionescu (conform op. cit., p. 11) arară că: “Un nume de familie Crețu ne spune astăzi că purtătorul este fiul unei persoane cu acest nume și nimeni nu se așteaptă ca individul în cauză să aibă neapărat părul creț”.

Christian Ionescu mai precizează că vechiul cognomen lat. Cincinnátus, format de la substantivul “cincinnus” care înseamnă “cârlionț, buclă” are un corespondent perfect, din punct de vedere semantic, în numele nostru de familie CREȚU. (conform Christian Ionescu, op., p. 84).

LA FÉRIGĂ, teren arabil astfel numit deoarece era prielnic creșterii ferigii. Astăzi, parțial se mai întâlnește ferigă dar aceasta nu mai este predominantă.

Ferigă < lat. filix, icis.

LA GĂINÓIU, teren agricol situat în vecinătatea regiunii numite ÎN GROPI care a aparținut unui sătean cunoscut sub numele de GĂINOIU.

La baza formării acestui antroponim se află substantivul comun simplu găină care provine din limba latină: gallina.

LA GRÂUL FLOÁREI, teren arabil cultivat cu grâu, situat pe DEALUL CÂINEȘTILOR.

În cadrul numelui topic sunt incluse două substantive: unul comun, simplu: “grâu” care este de origine latină: granum și altul propriu, Floarea, care are rolul de a evidenția persoana care posedă acest teren cultivat cu grâu.

Antroponimul FLOAREA are la bază etimonul FLOR care provine din latinescul FLORUS; antroponimul se află în strânsă legătură și cu substantivul “floare”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 58).

Christian Ionescu încadrează antroponimul FLOAREA în familia a cărei temă este FLOR și susține că acest cuvânt este o creație românească de la substantivul “floare”. Acesta arată că: “În onomastica latină sunt atestate cu mult timp înaintea epocii creștine, numele pers. Flórus, Flora, strâns legate de numele unei cunoscute divinități din mitologia romană, Flora, zeiță a florilor și a vegetației. Veche divinitate italică a primăverii (cultul Florei pare a fi de origine sabină), zeița era celebrată prin cunoscutele serbări denumite Floralii, între 28 aprilie și 3 mai. Semnificația numelui Flora era binecunoscută romanilor (ca dealtfel și vorbitorilor limbii române) întrucât are la bază un radical italic * flo-(s), reprezentat în latină de flos, floris, devenit în română floare (cuvântul aparține radicalului indo-european * bhlo ca și germ. blume)”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 138-139).

LA GRĂDÍNĂ, teren arabil recunoscut pentru productivitate, destinat cultivării legumelor, zarzavaturilor.

Substantivul “grădină” provine din bg., sl. gradina.

LA MĂNĂSTÍRE, teren arabil care se află în apropierea Mănăstirii Dintr-un Lemn, pe Valea Otăsăului. Numele topic este dat de poziția geografică a locului, mai precis de gradul de apropiere de cunoscuta Mănăstire Dintr-un Lemn.

Toponimul se identifică cu forma substantivală: mănăstire, fără a cunoaște vreo modificare.

Mănăstire < sl. monastyri, preluat din limba greacă (monastirion).

LA MÁRA VERGII, numele morii aflate pe râul Otăsău, proprietate a unui localnic numit Verigeanu. Numele acestei mori provine de la numele propietarului. În cazul de față este vorba despre o prescurtare a antroponimului Verigeanu.

Moară < lat. molam. LA NĂROÁDA, teren arabil care aparține satului Viișoara.

Localniciii-au dat această denumire deoarece cândva el a aparținut unei femei care era considerată proastă, lipsită de inteligență.

Prin articulare cu articolul hotărăt “a”, adjectivul “nărod” care are la bază forma “nerod,-oadă” s-a substantivizat, devenind nume de poreclă.

Dicționarul limbii române moderne arată că adjectivul “nerod” provine din sl. nerodŭ.

Vasile Breban susține însă că acesta provine bg. neroda.

LA OGRÁDĂ, numele locului unde se afla o ogradă mare, situată într-o zonă deluroasă a satului Frâncești. Azi ea nu mai există, însă denumirea s-a păstrat deși terenul este destinat cultivării cerealelor.

Substantivul “ogradă” provine din slavul ograda. Vasile Breban arată că sensul de bază al acestui cuvânt este “curte, bătătură”; regional el are semnificația “grădină, livadă”. Iorgu Iordan aduce completarea conform căreia în Oltenia și Muntenia “ogradă” mai înseamnă și staul, grajd, loc îngrădit pentru animale, grădină de poame, de legume în timp ce în Moldova este sinonim al cuvântului “curte”.

În cazul toponimului în discuție este vorba de sensul regional de “livadă, teren destinat pomiculturii”.

LA ONÉCI, situat în satul Coșani care a aparținut unui localnic cu numele Oneci care avea o locuință situată într-o zonă mai izolată.

N.A. Constantinescu consideră că antroponimul ONECI are la bază numele IOAN, ebraicul IOCHANAN sau IONANNA, latinescul IOANNES, “mai precis forma ION prin derivare cu sufixul «eciu»”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 81).

Christian Ionescu arată că numele ION a fost și este încă cel mai răspândit și cel mai frecvent nume de persoană nu doar la români, ci la toate popoarele europene. El face parte din seria numelor biblice care au devenit populare înainte de Reformă. Astfel, “În limba română, numele Ion a pătruns în diferite perioade istorice, din diverse limbi astfel explicându-se existența unor forme actuale destul de diferite unele de altele. În linii generale, numeroasele variante, forme și derivate care formează familia numelui ION în onomastica noastră, pot fi populare sau culte…..Ion apare în slava veche sub formele IOANU, IANU…”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 174).

În continuare acesta arată că ION este o creație românească și astfel “forma specifică sub care vechiul nume ebraic se manifestă în onomastica noastră (în mod normal, toate derivatele de la ION și hipocoristicile acestora pot fi considerate tot creații românești)”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 175).

Așadar, forma antroponimului ONECI este un derivat de la cuvântul de bază ION.

LA PĂÚNA, suprafață arabilă împr4ejmuită de tufișuri, situată în partea inferioară a locului bine delimitat numit Ceair.

Numele locului provine de la deținătoarea acestui teren care se numea Păuna.

N.A. Constantinescu explică antroponimul ca având la bază etinomul PĂUN, analizat ca substantiv. Acesta susține că plecând de la forma de bază a acestui substantiv, “forma pentru genul feminin este PĂUNA”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 345).

Iorgu Iordan este de aceeași părere: “Strict formal, este clar că avem a face cu femininul lui păun”. (conform I.Iordan, Toponimia…, p. 398).

Vasile Breban (conform Dicționar….) prezintă câteva trăsături definitorii ale acestei păsări numite “păun”: este o pasăre domestică mare, originară din India; masculul are un penaj strălucitor și o coadă cu pene frumos colorate, pe care o poate roti.

Păun < lat. pavo, – onis.

Având în vedere aceste trăsături definitorii, se poate spune că este posibil ca antroponimul PĂUNA să fi luat naștere prin raportarea la aceste caracteristici comune: frumusețea păunului a determinat câteva similitudini cu natura feminină. Astfel, se poate crede că Păuna era o femeie deosebită, foarte remarcată.

LA PODIȘÓR, numele unui pod de mici dimensiuni amenajat în regiunea Dealului Câinești.

Numele topic are valoare diminutivală, fiind un derivat cu ajutorul sufixului “ior” de la cuvântul de bază “pod” care provine din sl. podǔ.

LA PODIȘOR reprezintă numele topic care delimitează regiunea situată în imediata apropiere a acestui pod și nu doar numele acestuia.

LA POVÁRNĂ, regiune deluroasă care aparține satului Dezrobiți și pe care se cultivă atât pomi fructiferi cât și cereale. Localnicii spun că denumirea este dată de specificul locului: este împovărat de culturi, fiind recunoscut pentru productivitate.

Sensul curent al substantivului “povarnă” este acela de: 1) loc special amenajat unde se face țuică; 2) cazan în care se fabrică rachiu, spirt, țuică.

Povarnă < bg. povarnja.

E foarte posibil ca acest teren care astăzi poartă numele LA POVARNĂ cândva să fi fost locul unde se fabrica țuica. Astăzi, e foarte clar însă că numele topic este dat de bogăția culturilor și în acest caz toponimul se poate explica ca având la bază substantivul “povară” < sl. podǔvora.

LA RÂU , teren agricol cultivat cu cereale care se află în proprietatea Mănăstirii Surpatele, aparținând satului cu același nume.

Pe teritoriul comunei, mai precis în satul Coșani există un alt toponim care cunoaște aceeași denumire: LA RÂU. În cazul acesta, terenul astfel numit se află pe malul râului Otăsău.

În ambele cazuri numele topic este dat de faptul că terenurile respective se află în apropierea unui râu.

Râu < lat. rivus.

LA SCORÚȘ, teren arabil situat în zona Dealului Câinești. Numele locului a fost dat de prezența unui scoruș în această regiune, un arbore cu fructe comestibile dar înecăcioase.

Toponimul are la bază substantivul “scorușă”, (fructul scorușului), care provine din bg. skoruša.

LA ȚÂLMĂ, teren arabil situat în satul Viișoara, învecinat cu pădurea Zmeoaica. Specificul locului este că acesta prezintă o formă deosebită, asemănătoare unor ridicături de pământ, sub forma unor creste.

LA ȚÂMBRÓAICA, numele unei mici terase cultivată cu porumb, situată în sudul regiunii numită ÎN GROPI, care se învecinează cu LUNCA CIMITIRULUI.

LA ȚÂȚOAIÁ, teren care aparține satului Viișoara, care a fost destinat cultivării viței de vie.

Specificul acestui teren de a fi cultivat cu vie a dat numele locului recunoscut pentru frumoșii struguri cu boabe mari și lunguiețe.

Numele topic are la bază etimonul țâță < lat. titia.

Toponimul, analizat în ansamblul său, are valoare peiorativă deoarece la baza formării sale se află forma populară: țâță. Localnicii au pornit de la acest etimon și prin atașarea sufixului cu valoare augmentativă “oaia” s-a ajuns la forma actualului nume topic.

În prezent pe acest teren nu se mai cultivă viță de vie însă denumirea a rămas neschimbată datorită faptului că aici au crescut cândva cei mai frumoși și gustoși strguri.

LA ȚIGÁNI, regiune situată în partea vestică a satului Frâncești în care vreme îndelungată au trăit câteva familii de țigani. Aici a existat un grup de case a aparținut acestora.

Regiunea astfel numită s-a aflat în apropierea hotarului ce desparte satul Frâncești de satul Genuneni.

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul “țigan” care provine din bulgărescul, sârbescul ciganin desemnează o “persoană care face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare semi-nomadă”.

Vasile Breban oferă aceeași explicație pentru cuvântul “țigan” însă arată că acest substantiv este de origine slavă, forma de la care provine fiind:ciganinu.

Astăzi aceste familii de țigani nu mai trăiesc pe teritoriul comunei Frâncești însă prezența acestora cândva pe aceste meleaguri a determinat păstrarea denumirii.

LA ÚDREA, teren pe care se află terase și pante cu pomi fructiferi și porumb care aparține familiei Udrea.

N.A. Constantinescu arată că “antroponimul provine de la numele ADRIAN, lat. Hadrianus; este vorba despre forma românească veche directă sau prin filieră slavă: UDRE < lat. – gr. Adrianus; prin sufixarea cu “ea” s-a ajuns la această formă”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 4).

Și Christian Ionescu afirmă același lucru: la baza antroponimului UDREA se află numele ADRIAN care a fost preluat din latină de către greci (sub forma Adrianos) numele a ajuns la popoarele slave iar de aici la români. Formele Adrian și Andreian apar încă din 1468și 1490 în vechi documente ale Țării Românești; cu valoare toponimă apare în Moldova, Bâtcele Andrienilor.

Christian Ionescu arată că: “O formă populară și fără îndoială cea mai veche este Udre(a) a cărui frecvență la români este dovedită de o zicală înregistrată de Anton Pann: «care cum venea, tot Udrea-l chema». Apoi identitatea dintre Adrian și Udre(a) este asigurată de existența formelor Odrüu (într-un document din timpul lui Mircea cel Bătrân), Udrüu… De la Udre(a) se formează cu sufixul patronimic – iște (întâlnit și în alte nume pers. românești sau sud-slave) un derivat foarte răspândit la români în perioada veche, Udriște (astăzi nume de familie).” (conform Christian Ionescu, op. cit., p.26).

LA ULĂRÉȘTI, numele suprafeței de teren situată în partea de Răsărit a satului Frâncești, care aparține familiilor Olaru.

Deși forma antroponimului este OLARU, datorită pronunțării regionale s-a încetățenit forma topică ULARU care a suferit o transformare fonetică: vocala inițială “o” a fost înlocuită de vocala “u”; în cadrul numelui topic se observă că vocala “a” a fost înlocuită cu vocala “ă”.

Numele topic este un derivat cu ajutorul sufixului “ești” de la forma “ulăr” care provine de la substantivul “olar”, formă corectă, întălnită în toate regiunile țării.

N.A. Constantinescu arată că la baza antroponimului se află etimonul OLAR, substantiv, fiind vorba despre familia Olaru, frecvent întâlnită. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p.338).

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul olar provine din limba latină: ollarius.

Vasile Breban în Dicționar.. arată că substantivul olar provine din forma: oală care este de origine latină: olla. El explică acest lucru arătând că oala este un vas de lut ars, cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lungimea iar olarul este meșterul care face (și vinde) aceste vase sau alte obiecte din lut ars.

LA VÍA DÉACONULUI, proprietate care aparține familiei Deaconu, cultivată cu viță de vie.

Vie < lat. vinea.

N.A. Constantinescu arată că în cazul antroponimului Deaconu este vorba de forma Diaconu care “a cunoscut o scurtare sub influența magh.: DEAC”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p.42).

Având în vedere această explicație, este totuși bine cunoscut faptul că atăt forma: DEACONU cât și DIACONU circulă pe teritoriul întregii țări și că între cele două variante există diferențe de pronunțare dar și cu valoare semantică.

LIVÁDIA BÁDEI, locul situat la sud de Băluțoaia de cxare se desparte prin Drumul Doamnei. Numele locului vine de la proprietarul acestei livezi.

N.A. Constantinescu arată antroponimul BADEA are la bază etimonul BADE, “termen vechi românesc de respect amical față de cel mai în etate”. Acesta precizează că acest cuvânt este atestat ca nume de persoană din secolul al XV-lea. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 186).

În prezent, alături de antroponimul Badea mai circulă forma populară bade, întâlnită în toate regiunile țării, folosită ca termen de politețe dar mai ales ca termen cu care femeile de la țară se adresează bărbatului iubit. În Oltenia această formă nu este frecvent folosită dar se întâlnește.

În cadrul numelui topic este inclus substantivul “livadie” care este o formă prelungită a substantivului “livadă” care provine din bg. livada, ucr. levada. Acest substantiv are rolul de a preciza specificul locului: este vorba despre o suprafață de teren plantată cu pomi fructiferi sau de un teren pe care se lasă să crească iarba pentru cosit sau pășunat.

LÚNCA CIMITÍRULUI, regiune prielnică cultivării cerealelor, situată în estul satului Dezrobiții din vale, în apropierea Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Numele locului este dat de vecinătatea acestuia cu cimitirul din acest sat.

Cimitir < gr. Kimitirion, it. cimiterio (conform Dicționarul explicativ…., Dicționarul limbii române moderne).

I.A. Candrea în Dicționar Enciclopedic ….. face trimitere la francezul cimetière.

LÚNCA MĂNĂILÉȘTI, teren arabil destinat cultivării cerealelor, legumelor și zarzavaturilor. Terenul poartă această denumire deoarece este cea mai mare luncă a satului Mănăilești, fiind foarte cunoscut pentru productivitatea sa. Lunca este străbătută de râul Bistrița.

Numele topic vine de la antroponimul Manoilă (Mănoilă), mai marele schitului Mănăilești, cel care a luat hotărârea de a ridica această construcție de cult în această parte a satului.

N.A. Constantinescu arată că acest antroponim are la bază numele MANUEL, ebraicul EMMANOIL. Acesta explică: “Căderea lui «e» inițial s-a produs în greaca medie, ca înb numele împăratului Manuel Comnen, ajungându-se la forma MANOIL, -Ă.”.(conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 100).

Christian Ionescu arată că EMANUEL este un nume vechi în onomastica românească, care are o frecvență destul de mare și care se pare că ar corespunde unui vechi nume biblic IMMANUEL. Acest nume face parte din bogata serie a teoforicelor în care apare elementul el- care înseamnă “divinitatea, dumnezeu”; IMMÁNUEL are astfel semnificația “Dumnezeu cu noi”.

Devenit nume calendaristic (datorită unui martir din timpul lui Dioclețian), EMANUEL “se răspândește în onomastica tuturor popoarelor”. “Diferitele forme atestate din secolul 15 probează că numele a pătruns la noi din limbile slave vecine”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 123).

În ceea ce privește forma Manoil(ă), Christian Ionescu oferă explicația: “Prin împrumuturi sau creații românești, familia numelui se îmbogățește treptat ajungând la un număr mare de forme, derivate și hipocoristice (unele devenite nume de familie, altele rămase ca prenume în uz), dintre care cităm: Manoil(ă), Manuil(ă), Mănăilă, Mânăilă, Manole etc.”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 123).

LÚNCA NÉDII, teren destinat cultivării cerealelor, situat în partea de Răsărit a satului Frâncești, pe malul drept al râului Bistrița.

Numele locului provine de la antroponimul NEDA, propietar al acestor pământuri care deținea și o moară cunoscută sub numele de “moara lui Neda”.

N.A. Constantinescu arată că antroponimul NEDA are la bază numele slav dat duminicii, NEDELEA. “Așadar, antroponimul s-a format cu apocopa NED, fiind o formă sud-slavă: Neda = Nedea”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 116).

Acest antroponim are la bază substantivul nedeie care provine din slavul nedĕlja “duminnică” și care face referire la o “petrecere populară câmpenească, organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram”; regional acest cuvânt are sensul de: “loc plan în vârful unui munte”. (conform Dicționarul limbii române moderne).

Așadar se poate crede că în această luncă se organizau cândva sărbători sau se cinsteau zile importante ale vieții cotidiene. Prin extensie semantică s-a ajuns la forma antroponimului NEDA care ar putea fi considerat un “om al serbărilor populare”.

În cadrul numelui topic antroponimul NEDA este articulat enclitic cu articolul hotărât “i” care are rolul de a indica posesia. Accentul cade pe vocala ”e”, se află așadar pe prima silabă.

LÚNCA VIIȘOÁREI, terenuri de mari dimensiuni aflate în nordul satului Viișoara, pe malul drept al râului Bistrița. În general aceste suprafețe agricole sunt destinate cultivării legumelor și zarzavaturilor.

Suprafață aflată de-a lungul unei ape curgătoare, această luncă este mărginită de-o parte de calea ferată iar de cealaltă parte de un zăvoi tânăr. Această luncă poartă numele satului căruia aparține.

Iorgu Iordan inventariază și toponimul Viișoara exemplificând prin “Dealul Viișoarele” și consideră că la baza formării acestui toponim se află substantivul vie < lat. vinea. (conform Iorgu Iordan, op. cit., p. 461).

MĂLURÉLU, teren arabil folosit pentru cultivarea grâului și porumbului, întins pe o suprafață de 9 hectare. În partea vestică se învecinează cu VÂLCEAUA LUI PLEAVĂ, la sud cu PĂDUREA STATULUI iar la nord cu calea ferată.

Denumirea locului este dată de faptul că pe această suprafață se află o ridicătură pământoasă, un mic mal.

Numele topic este un derivat de la cuvântul de bază “mal” cu ajutorul sufixului “urelu”; întreg cuvântul dobândește o valoare dimininutivală.

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul mal este de origine albaneză: mal.

Vasile Breban (conform Dicționar … ) consideră că substantivul “mal” care are forma pentru plural “maluri” este un cuvânt autohton, arătând că acesta poate avea în unele situații chiar sensul de râpă.

Având în vedere fenomenul extensiei semantice, Iorgu Iordan arată că substantivul “mal” este sinonim cu substantivul breg care este de origine slavă. În lucrarea Toponimia …, p. 32-33 acesta înregistrează ca sinonime pentru toponimul românesc Mal(ul), pe Bregul (întâlnit în județul Brăila), precum și INSULA BREGULUI (în județul Ialomița).

MĂNĂILÉȘTI, numele unuia dintre satele care formează comuna Frâncești, amplasat de-o parte și de alta a râului Bistrița, în aval de satul Genuneni. Acesta este așezat pe lunca Bistriței, pe terasele inferioare ale Dealului Mestecenilor și Dealul Viilor.

Este un sat răsfirat și liniar, atestat încă din 1565 când boierul Preda Brâncoveanu avea între altele și satul Mănăilești pe care îl întregește Matei Basarab.

Numele acestui sat vine de la antroponimul Manoilă sau Mănăilă, cel care a fost mai marele schitului Mănăilești, amplasat în această regiune a comunei și din hotărârea căreia a luat naștere acest lăcaș de cult.

Acest sat a aparținut până în 1969 comunei FOLEȘTII DE JOS; începând cu această dată, el a fost atașat comunei Frâncești, contribuind la constituirea unității comunale.

MĂNĂSTÍREA DÍNTR-UN LÉMN, monument istoric, situat la aproximativ 26 km sud de Rm-Vâlcea și la 9 km mai sus (la nord) de comuna Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești. Această mănăstire este separată prin dealurile vecine de Mănăstirea Surpatele și Mănăstirea Govora.

Ea este construită în secolul XVI-XVII, iar primul document în care apare menționat numele său poartă data de 20 aprilie 1635.

Prima etapă a construcției este făcută de Matei Basarab, în timp ce autorul celei de-a doua etape este Preda Brâncoveanu.

Sfânta Mănăstire Dintr-un Lemn s-a făcut cunoscută atât prin istoria celor care i-au fost ctitori, cât și prin Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni care de fapt a fost punctul de plecare în ridicarea acestei mănăstiri.

Numele Mănăstirii Dintr-un Lemn este dat de unicitatea construcției: întregul lăcaș de cult este realizat dintr-un singur stejar secular.

Legenda spune că această mănăstire a luat naștere din dorința dumnezeiască: un cioban care-și păștea turma pe aceste meleaguri a visat locul unde trebuia ridicată sfânta construcție. Lui i s-a spus că aceasta va fi realizată din lemnul unui singur stejar în care se va găsi o icoană a Maicii Domnului.

În prezent, frumoasa mănăstire este monument istoric, loc care oferă prilej de admirație și contemplare tuturor turiștilor dornici de a cunoaște.

Numele topic este format prin alăturarea a două substantive care sunt legate printr-o prepoziție: este vorba despre substantivul mănăstire < sl. monastyri preluat din limba greacă (monastirion); substantivul lemn < lat. lignum; prepoziția compusă dintru care este formată din prepoziția simplă de < lat. de și prepoziția întru < lat. intro.

MĂNĂSTÍREA SURPÁTELE este situată în comuna Frâncești, satul Surpatele, județul Vâlcea, fiind ridicată pe locul unei ctitorii anterioare. Istoria sa este veche, acest lăcaș existând ca cetate și loc de închisoare cu mult înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu.

Dovada sigură a existenței acestei mănăstiri o constituie Hrisovul din 1512 prin care domnitorul Neagoe Basarab îi întărește dreptul asupra moșiei din Câinești-Vâlcea.

Cu vremea, această ctitorie s-a ruinat. În anul 1706, Doamna Brâncoveanu, soția domnitorului martir, a refăcut din temelie vechea biserică și a zidit în jurul ei toate clădirile necesare unei mănăstiri de maici.

Marile evenimente din 1863-1864, mai precis secularizarea averilor bisericești și împroprietărirea țăranilor s-au resfrânt negativ asupra mănăstirilor. În 1873 Ministerul Cultelor a dat un decret prin care mănăstirea s-a desființat și a rămas închisă 57 ani.

După această perioadă de grele încercări, mănăstirile și-a reluat activitățile și s-a făcut apreciată mai ales pentru buna organizare.

Numele topic are la bază verbul “a (se) surpa”; de fapt el este un derivat de la acest verb care s-a substantivizat prin articularea cu articolul hotărât enclitic “le”. Legenda acestei mănăstiri arată că cei care au ridicat acest lăcaș de cult au întimpinat câteva probleme la început deoarece terenul era alunecos iar zidurile nu aveau stabilitate. Mănăstirea poartă numele satului căruia aparține.

Verbul “a (se) surpa” care este sinonim cu: “a se prăbuși”, “a se dărâma”, “a se nărui”; el provine din latinescul * subrupare.

MELCÉREA , teren agricol de mari dimensiuni favorabil culturii cerealelor, cunoscut sub denumirea de CÂMPUL MARE datorită formei și întinderii sale. Parțial, el este folosit ca izlaz.

Situat la hotarul care desparte satul Frâncești de satul Genuneni, acest teren este străbătut de-o parte și de alta de o vale adâncă ce poartă aceeași denumire. În partea nordică el este mărginit de o pădure de mare întindere numită pădurea MELCEREA.

Toponimul MELCEREA are la bază antroponimul MELCEREANU, proprietarul acestor terenuri foarte cunoscute.

MESTÉCENI, teren agricol destinat cultivării cerealelor, înconjurat de o pădure de mesteceni.

Locul poartă această denumire deoarece inițial întreaga suprafață era ocupată de această specie de arbori. Ulterior, prin defrișare, terenul și-a modificat specificul: a fost folosit în agricultură.

În prezent, numărul acestor arbori nu este foarte mare, însă, prezența lor în această regiune atrage păstrarea numelui topic încetățenit.

Substantivul “mesteacăn” este de origine latină: mastichinus. În cadrul numelui topic s-a impus forma de plural a acestui substantiv.

MLÁCI, zonă destinată cultivării cerealelor, recunoscută ca o regiune mlăștinoasă, care păstrează umiditatea. Ea se află în satul Viișoara.

Denumirea locului provine de la antroponimul Mlăceanu, propietarul acestor terenuri.

Cu toate acestea, numele locului este dat de trăsătura specifică a acestuia, aceea de a fi mlăștinos, cu mult smârc.

Atât Dicționarul limbii române moderne cât și Vasile Breban în Dicționar… consideră că substantivul “mlacă” care are forma pentru plural “mlăci” provine din bulgărescul, sârbescul mlaka.

MOÁRA NÉDII, numele morii care se afla pe Lunca Nedii, mai precis pe malul drept al râului Bistrița.

Numele topic este alcătuit din două substantive: unul comun, simplu, “moară” care provine din limba latină: mola și care este articulat cu articolul hotărât enclitic “a”; altul propriu, antroponimul Neda, cel care a fost propietarul acestei mori.

În prezent moara nu mai servește intereselor sătenilor însă importanța pe care aceasta a avut-o timp îndelungat a determinat păstrarea denumirii.

MOȘTÉNI, sat care aparține comunei Frâncești, așezat în amonte de satul Dezrobiți, pe partea stângă a râului Otăsău. Acesta este atestat documentar în anul 1716 într-un document din timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Numele topic are la bază apelativul “moștean” care înseamnă “țăran liber”și care provine din slavul mosti.

Se pare că acest sat a fost populat încă de la început de țărani care prezentau independență socială, o anumită proprietate, erau așadar liberi spre deosebire de confrații lor din satele învecinate (exemplu: satul Dezrobiți).

Numele satului a fost dat de categoria socială căreia aparțineau locuitorii săi.

MUTÍLA, teren arabil situat pe malul drept al râului Bistrița, învecinat în partea sudică cu pădurea Stejeret.

NEGRÉNI, numele celui mai vechi sat care aparține comunei Frâncești, atestat încă din perioada premedievală.

Numele îi vine de la cuvântul “nehru”, nume atribuit locuitorilor din partea subcarpatică a țării.

Ulterior, vreo persoană și-a însușit numele care a devenit antroponim: NEGRESCU.

N.A. Constantinescu (conform op., p. 334) consideră că la baza acestui antroponim se află adjectivul NEGRU.

Dicționarul limbii române moderne arată că adjectivul negru provine din francezul nègre.

Vasile Breban (conform Dicționar … )arată că acest adjectiv provine din limba latină: niger, – gra, – grum.

Numele satului a putut fi dat și de câteva trăsături specifice ale locuitorilor acestui sat: erau negri la față, adică aveau tenul foarte închis. Această supoziție poate fi luată în considerație deoarece chiar Christian Ionescu oferă câteva argumente care susțin această afirmație. Acesta arată că: “Numele de culori, în special alb (→Alba) și negru sunt foarte frecvente și vechi în onomastica multor popoare, funcția lor inițială fiind aceea de supranume sau poreclă, atribuită ca o aluzie la culoarea pielii sau a părului (la noi, Albu, Negru și numeroase derivate de la acestea sunt frecvente nume de familie).” (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 66).

Așadar, se pare că numele acestui sat care este un derivat de la forma de bază “negru” s-a aflat în strânsă legătură cu o trăsătură fizică a locuitorilor.

OGRĂJOÁRĂ, plantație de pomi fructiferi care se află pe malul drept al râului Otăsău. Aceasta nu se întinde pe o suprafață de mari dimensiuni însă este recunoscută atât pentru productivitate cât și pentru deosebita poziție geografică pe care o ocupă.

Toponimul are la bază etimonul ogradă care este de origine slavă: ograda; el reprezintă un diminutiv care s-a format prin sufixare de la cuvântul “ogradă” cu ajutorul sufixului “oară”. Se observă alternanța consonantică a lui “d” în “j”, specifică pronunției oltenești.

În cazul acestui toponim accentul care marchează registrul în care se pronunță în diferite regiuni se află pe silaba penultimă a cuvântului ceea ce oferă muzicalitate și armonie vocalică.

OGRĂZI, plantație de pomi fructiferi situată pe malul stâng al râului Otăsău.

Numele topic este dat de specificul locului, acela de a fi destinat pomiculturii cât și de faptul că această suprafață se remarcă prin dimensiunile pe care le măsoară. Acest fapt este relevant chiar din forma toponimului: forma care s-a impus este cea de plural.

Se poate lua în considerație și explicația conform căreia locul s-a numit astfel deoarece el este destinat pomiculturii în totalitate dar în același timp el aparține mai multor familii. “Ogrăzi” poate însemna în acest context: mai multe ogrăzi care aparțin persoanelor diferite.

OTĂSĂU, râu de mare importanță care izvorăște din masivul Vânturarița și care se varsă în râul Bistrița pe teritoriul localității Frâncești. Acesta intră în localitatea Frâncești în satul Lunca.

Râul trece prin dealuri subcarpatice; versantul drept este mult mai abrupt decât cel stâng. Datorită formelor de relief, râul prezintă caturi și praguri care se formează și dispar de la o perioadă de viituri la alta.

În verile foarte călduroase râul are tendința de a seca. Versantul drept este împădurit iar cel stâng are foarte multe terenuri agricole și pajiști. Acest râu nu are caracter permanent: în perioadele ploioase sunt activate și alte organisme torențiale care au aport în creșterea debitului care variază de la un an la altul, de la un anotimp la altul.

Otăsăul prezintă o serie de afluienți: Pârâul Malului, Pârâul lui Bogdan, Pârâul lui Petcu, Pârâul Rece, Pârâul Podarului, Pârâul Anei, Pârâul Stanciului, Pârâul cu Nisip.

Hidronimul are la bază cuvântul slav “ot sîn”care înseamnă “de la fiu”.

PĂDÚREA MĂNĂSTÍRII, numele pădurii situate între satele Frâncești și Dezrobiți, făcănd parte din PĂDUREA STATULUI.

Numele locului este dat de faptul că această pădure se află în partea vestică a locului pe care se găsește Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul “pădure” provine din limba latină: padulem.

Vasile Breban (conform Dicționar….) arată că forma corespunzătoare acestui substantiv în limba latină este padule ( <palus, -udis “baltă, mlaștină”).

Referitor la cuvântul “pădure”, Ion Popescu-Sireteanu arată că: “Lingviștii au arătat de multă vreme că pădure se explică prin cuvântul latinesc popular padule(m) a cărui formă clasică este palus, gen. paludis, ac. padulem și înseamnă «baltă, mlaștină».” (conform Ion Popescu-Sireteanu, op. cit., p. 179).

Astfel autorul remarcă schimbarea de sens: în română se va trece de la sensul original preluat din limba latină la cel de “întindere mare de teren acoperită cu arbori”.

PĂDÚREA SURPÁTELUI, numele pădurii de mare întindere care aparține satului Surpatele.

Numele topic este format prin alăturarea substantivului “pădure” și a numelui satului care posedă acest teren forestier.

PÂRÂUL ÁNEI, afluent al râului Otăsău, situat în partea dreaptă a acestuia.

Numele topic este format prin alăturarea substantivului comun simplu “pârâu” și a substantivului propriu Ana.

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul “pârâu” este de origine albaneză: përrua.

G. Mihăilă (conform op. cit., p. 140) și Vasile Breban (conform Dicționar ….) arată că acest cuvânt este autohton, traco-dac. Alături de forma literară circulă și varianta “pârău”, folosită regional datorită unei pronunțări diferite.

Numele toponimului provine de la antroponimul Ana, propietara terenului pe care se află acest pârâu.

N.A. Constantinescu consideră că numele ANA provine de la ebraicul Hannah care înseamnă “îndurare” sau “buna”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 8).

Christian Ionescu oferă o explicație mult mai completă pornind de la aceeași opinie ca și N.A. Constantinescu. El arată că specialiștii apropie numele ebraic de verbul “hanan” care înseamnă “a avea milă”, “a binevoi”. În general se consideră că numele Hannah provine dintr-un substantiv care are sensul “milă, bunăvoință”.

Christian Ionescu arată că există o altă interpretare conform căreia numele în discuție este inclus în familia teoforicelor frazeologice; astfel Hannah ar fi o abreviere, prin eliminarea numelui divinității, dintr-o frază verbală care însemna “Iahve a avut milă, Iahve s-a îndurat”.

Ebraicul Hannah, redat în greacă și în latină prin Anna s-a răspândit foarte ușor în toată Europa. Acest nume a ajuns la români prin intermediul slavilor, cunoscând o rapidă răspândire în toate regiunile și devenind din punct de vedere al frecvenței, al treilea nume de botez feminin. Toate formele și derivatele acestui cuvânt sunt atestate începând cu secolul XV iar astăzi sunt folosite ca hipocoristice, fie ca prenume independente.

Se remarcă apariția numelui Ana în diferite credințe și obiceiuri populare românești, mai ales în descântece în care Ana este văzută ca o zână care-i poate ajuta pe cei bolnavi.

Sărbătorită cu mare fast la români, Ana pare a fi la origine o divinitate a lumii, fiind foarte posibil ca Ana din folcorul românesc să fie o reminiscență din perioada daco-romană.

Christian Ionescu face precizarea că: “în ceea ce privește lat. Anna unii îl consideră de origine etruscă, iar alții, o formație latină de la anus «babă», întrucât Anna din Bovillae este, în mitologia romană, numele unei bătrâne care ar fi salvat poporul de la foamete”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 36-37).

PÂRÂUL ÁPA RÓȘIE, afluent al râului Bistrița care curge într-o regiune situată în partea stăngă a acestuia.

Numele pârâului este dat de culoarea brun-roșcată a apei acestuia, culoare rezultată din cauza solului pe care-l spală; aceasta se menține tot timpul.

Numele topic este format prin alăturarea substantivului “apa” care provine din latinescul aqua și a adjectivului “roșu” care este de origine latină: roseus.

PÂRÂUL BÂRLÓAGĂ, afluent al râului Bistrița care traversează un teren aflat în partea dreaptă a acestui râu.

Numele pârâului se datorează faptului că acesta și-a săpat în pământ un fel de adâncitură asemănătoare culcușului unui urs, adică unui bârlog.

La baza derivatului “Bârloagă” se află etimonul bârlog care este de origine slavă: brŭlogŭ. Cu ajutorul sufixului “agă” s-a ajuns la actuala formă topică care a dobândit valoare augmentativă.

PÂRÂUL CÁPREI, afluent al râului Bistrița care curge pe un teren situat în partea stângă a râului.

Se pare că denumirea a fost dată de faptul că sătenii care locuiau în apropierea acestui pârâu își adăpau caprele aici.

Capră < lat. capra.

PÂRÂUL CU NISÍP, afluent al râului Otăsău care curge într-o regiune situată în partea stângă a acestuia.

Numele topic este dat de faptul că acest pârâu aduce foarte mult nisip în râul în care se varsă.

Nisip < bg. nasip, sb. Nasab.

PÂRÂUL GÂRLÍCIULUI, afluent al râului Bistrița, situat în partea dreaptă a acestuia.

Numele topic este dat de faptul că acest pârâu traversează terenul arabil cunoscut sub denumirea GÂRLICIU care se află în apropierea râului Bistrița.

Elementul topic “gârlici” care provine din sârbescul grüc este articulat cu articol hotărât “lui”; deși este vorba despre un substantiv comun simplu în cazul genitiv și nu despre un antroponim, acesta indică posesia.

PÂRÂUL GHEȚĂRÍEI, afluent al râului Bistrița, aflat în partea stângă a acestuia.

Se numește astfel deoarece acesta se află într-o regiune cu multă gheață.

Toponimul are la bază etimonul “gheață” care provine din latinescul glacia.

PÂRÂUL LUI BOGDAN, afluent al râului Otăsău situat în partea dreaptă a acestuia.

Numele toponimului provine de la antroponimul BOGDAN, prenumele propietarului terenului pe care curge acest pârâu până la vărsarea în râul căruia îi este afluent.

N.A. Constantinescu arată că numele Bogdan este echivalentul grecescului Theodoros, a ebraicului Nathanael, a latinescului Deodatus, precizând însă că acest nume nu este calendaristic. Se pare că acesta a apărut pentru prima dată în Maramureș și apoi în Ardeal de unde a trecut și Moldova prin intermediul statului moldovean. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 24).

Christian Ionescu arată că în prezent acest nume este frecvent întâlnit, fiind de origine slavă. Fiind compus din elementele “bog” care înseamnă “Dumnezeu” (cuvânt foarte vechi de origine slavă înrudit cu iranianul baga și indianul bhaga al cărui sens de bază era cel de “noroc, reușită”) și din dan care înseamnă “dat”, sensul întregului compus este acela de “dăruit, dat de Dumnezeu“ ; numele Bogdan se încadrează în seria numelor teoforice, fiind identic din punct de vedere semantic cu ebraicul Jonathan, grecescul Theodotos, francezul Deodat, Dieudonne.

Christian Ionescu arată că “majoritatea specialiștilor sunt de acord că Bogdan este un calc dupa grecescul Theodoros (→ Tudor) sau Theodotos. Cele două elemente de compunere erau destul de frecvente în trecut, unele compuse cu bog– păstrându-se și astăzi în onomastica popoarelor slave: Bogumil (+mil “plăcut”), Bogoslav (+slav “slavă”) etc.”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 66 ).

Christian Ionescu oferă câteva posibilități de interpretare ale acestui nume. Acesta arată că unii specialiști au considerat că prezența numelui pe teritoriul țării noastre poate fi explicat prin influența sud-slavă. Astfel, Bogdan ar putea fi considerat fie un vechi împrumut comun din epoca primelor contacte cu slavii, fie o influență separată a onomasticii slave răsăritene (în nord) sau acelei sud-slave (în sud). Se remarcă faptul că deși nu este un nume calendaristic Bogdan s-a folosit frecvent la noi la fel ca și la popoarele slave, probându-se astfel vechimea și valoarea sa tradițională.

In zona Banatului, cuvântul “bogdan” este folosit cu sensul de “copil”, la fel ca în limba rusă în care înseamnă “copil nebotezat” sau în limba ucraineană în care întâlnim forma “bohdan” cu sensul de “copil nelegitim”. Pornind de la aceste aspecte Christian Ionescu arată că: “ Dacă amintim că, în unele regiuni, orice copil este numit înainte de botez Bucur, am putea explica cuvântul comun «bogdan» în același fel: nume propriu devenit comun”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 67).

PÂRÂUL MÁLULUI, afluent al râului Otăsău, situat în partea dreaptă a acestuia. Pârâul poartă acest nume deoarece el trece pe lângă un mal chiar înainte de a se vărsa în râu.

Numele topic s-a format prin alăturarea a două substantive: “pârâul” care este articulat cu articolul hotărât enclitic “l” și “malul” care este articulat cu articolul hotărât “lui”. Prin alăturarea acestora s-a ajuns la actuala formă care aduce o informație de bază ce face referire la primul substantiv: este vorba despre un pârâu care curge în apropierea unei forme de relief formată de-a lungul vremii prin depuneri de nisip și aluviuni.

E posibil ca denumirea topică să fie dată de faptul că pârâul astfel numit a contribuit la formarea malului despre care este vorba.

PÂRÂUL MELCÉREA, afluent al râului Bistrița, situat în parte stângă a acestuia .

Acesta poartă numele terenului pe care îl traversează. Înainte de a se vărsa în râul Bistrița el strabate o distanță destul de mare și adună foarte multe aluviuni, diferite organisme non-materiale pe care reușește să le ducă în cele mai multe cazuri până la râul în care se varsă.

Acest pârâu servește sătenilor deoarece el oferă apă animalelor care trăiesc în această regiune.

PÂRÂUL OLĂRÉȘTI, afluent al râului Bistrița , aflat într-o regiune care se gasește în parte dreaptă a acestuia. El străbate terenurile care aparțin familiei Olaru, motiv pentru care a primit această denumire.

PÂRÂUL PIETRÓASA , afluent al râului Bistrița, situat în partea stângă a acestuia .

Deoarece traversează o regiune pietroasă ducând cu el chiar pietriș, el a primit această denumire.

Toponimul are la bază etimonul “piatră” care provine din latinescul petra. În acest caz este vorba despre un cuvânt derivat de la această formă de bază cu ajutorul sufixulu “oasă” care are valoare augmentativă.

PÂRÂUL PÉTCU afluent al râului Otăsău care curge pe un teren aflat în partea dreaptă a râului , într-o zonă deluroasă.

Numele topic provine de la antroponimul PETCU.

N.A. Constantinescu arată că antroponimul în discuție “are la bază numele PARASCHEVA din calendarul ortodox “, după numele grecesc al zilei vineri, «pregătirea care la slavii de sud se cheamă Petka, a cincea zi din săptămână ». Din numele feminin s-a creat și un masculin frecvent munt. si mold.”(conform N.A. Constantinescu, op. cit.,p. 127-128). Acesta arată că antroponimul PETCU se poate explica și din bulgărescul Petka.

Chrisrian Ionescu (conform op. cit., p. 230) arată că numele Petca și Petcu sunt formații bulgărești de la pet- care înseamnă “cinci” – vineri fiind a cincea zi a săptămânii -, folosite ca hipocoristice pentru Paraschiva.

Pe teritoriul comunei mai există două nume topice care fac referire la antroponimul PETCU: dealul și pădurea Petcu. Pârâul care poartă același nume străbate dealul Petcu și parcurge o distanță foarte mare înainte de a se vărsa în râul Bistrița. De obicei, în perioade ploioase sau în timpul iernii acesta își mărește cursul, cărând mâl și nisip.

PÂRÂUL PODÁRULUI, numele unui alt afluent al râului Otăsău care se află în partea stângă a acestuia.

Deoarece el trece pe sub un pod cunoscut pentru felul în care a fost realizat de către un localnic, poartă această denumire.

Elementul topic “podar” este un derivat de la cuvântul de bază pod care provine din slavul podŭ cu ajutorul sufixului “ar”. Substantivul derivat este articulat cu articolul hotărât enclitic “lui”; pentru sonoritate s-a preferat acest articol în locul celui posesiv-genitival care s-ar fi plasat înaintea substantivului.

Deși sensul de bază al substantivului “podar” este acela de: “persoană care conduce un pod plutitor” sau “persoană care încasează taxa pentru un pod plutitor” în cazul de față este vorba despre persoana care a construit podul. În această regiune nu au existat poduri plutitoare deoarece debitul apei nu a permis acest lucru și astfel nu poate fi vorba decât despre un sens derivat al substantivului “podar”.

PÂRÂUL RÉCE, afluent al râului Otăsău situat într-o regiune care se găsește în partea stângă a acestuia.

Datorită faptului că apa sa este foarte rece indiferent de anotimp, el a primit această denumire.

Numele topic s-a format prin alăturarea unui substantiv și a unui adjectiv; substantivul faptul că este vorba despre o apă curgătoare mică, permanentă sau temporară în timp ce adjectivul prezintă calitatea de bază a acestei ape, aceea de a fi foarte rece.

Adjectivul rece alcătuit din două silabe este de origine latină: recens.

Numele topic PÂRÂUL RECE se bucură de frecvență în majoritatea zonelor țării.

PÂRÂUL STÁNCIULUI, ultimul dintre afluenții râului Otăsău, situat în partea stângă a acestuia.

Datorită faptului că acesta traversează unteren agricol care aparține unui localnic numit STANCIU s.a impus denumirea actuală.

O altă explicație dată de localnici ar fi aceea că această persoană ce poartă numele Stanciu, fiind interesat de prezența unui fir de apă curgătoare pe terenurile sale a îngrijit acest pârâu, favorizându-i trecerea în regiunile care prezentau denivelări; deoarece folosea această sursă de apă pentru irigat doar în interes personal, el a dat numele său acestui pârâu.

Având în vedere explicația etimologică a acestui cuvânt, N.A. Constantinescu în urma cercetărilor realizate în acest sens a ajuns la concluzia că la baza formării numelui STANCIU se află cuvântul STAN care provine din slavul STANI și care are sensul de “a sta”(în sus), “a se ridica”. Prin derivare cu sufixul “ciu” s-a ajuns la forma actuală. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 375).

Și Sextil Pușcariu a fost interesat de evoluția acestui nume. Acesta găsește aceeași etimologie pentru antroponimul în discuție arătând că acesta este un derivat al cuvântului STAN care provine din forma Stanislav. Mai precis el provine din limba slavă: Stanciu ( < Stančo). (conform Sextil Pușcariu, op. cit., p. 297).

PÂRÂUL VÁLEA PÂRÂULUI, numele pârâului care încheie seria afluenților râului Bistrița și care este situat într-o regiune ce se află în partea stângă a râului.

Deoarece el curge dinspre regiunea cunoscută sub numele de VALEA PÂRÂULUI, a primit această denumire.

În cazul acestui nume topic apare un fenomen nou: substantivul comun vale ( < lat. vallis) este încadrat de unul și același substantiv: “pârâu”; prima formă a acestui cuvânt reprezintă primul element al întregului toponim în timp ce a doua formă reprezintă al doilea element topic care face parte din toponimul VALEA PÂRÂULUI.

Întregul toponim reprezintă o formă specială inventariată în cadrul toponimiei comunei FRÂNCEȘTI, cu valoare explicită și nu ambiguă.

PÉSTE RÂU, teren agricol situat într-o regiune de șes, cunoscut pentru productivitate.

Numele topic este dat de faptul că acest teren se află pe partea cealaltă a râului Otăsău. În acest caz prepoziția “peste” este echivalentă cu “dincolo”.

Toponimul s-a format prin alăturarea prepoziției “peste” și a substantivului ”râu”; “peste” este alcătuită din: pre și spre < lat. super; râu < lat. rivus .

Numele topic este o construcție prepozițională care indică locul.

PÉTCU, numele dealului de mari dimensiuni situat pe teritoriul satului Frâncești. El se află în imediata apropiere a pădurii Petcu.

Toponimul are la bază antroponimul PETCU. Acest deal se remarcă prin varietatea regiunilor sale: parțial servește pomiculturii, chiar cultivării grâului și porumbului dar și pășunatului și fânațelor.

PÉTCU, numele pădurii situate în nordul satului Frâncești, aflată în imediata apropiere a dealului care poartă același nume. În partea nordică ea se învecinează cu PĂDUREA STATULUI.

Este o pădure tânără de stejar, carpen și fag.

PETRÍA, numele locului pe care se întâlnesc cereale, pășuni și pomi, învecinat cu regiunea numită VALEA BOCÎ. Este așezat în partea de nord a satului Frâncești.

La baza numelui topic se află antroponimul PETRIA.

N.A. Constantinescu arată că acest antroponim are la bază numele PETRU, fiind vorba despre apostolul PETRU, lat. PETRUS, nume create pentru a traduce pe ebraicul Kepha care înseamnă “stâncă, piatră”, nefolosite anterior ca nume de persoană. Acesta afirmă că: “Mai precis, fprma de bază este PĂTRU, forma feminină fiind PETRIA. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 132-133).

Și Christian Ionescu arată că antroponimul PETRIA este un derivat de la cuvântul de bază PETRU pe care îl consideră o creație proprie onomasticii creștine. Acesta arată că la baza formării numelui Petru s-a aflat cuvântul comun de origine grecească pétros care a devenit nume personal. Astfel, “vechimea (atestările documentare începând din sec. 14), frecvența mare și răspândirea numelui în toate regiunile românești au avut ca urmare apariția unor numeroase derivate și variante, care alături de formele împrumutate formează o bogată familie onomastică (o mare parte din formele pe care le vom cita sunt și astăzi în uz ca prenume, iar altele pot fi întâlnite ca nume de familie sau în toponimie) : Petru(l), Petruc(ă), ….”. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 234-235).

PIETRĂDÁIE, regiune deluroasă, cu coaste pe care se află terase cu porumb, pruni, stufăriș și case răsfirate, aflată spre partea nordică a satului Dezrobiții din Deal.

Numele topic este dat de specificul locului: este o regiune pietroasă, neprielnică culturilor. Toponimul are la bază etimonul “piatră” care provine din latinescul petra. Prin derivare cu ajutorul sufixului “ădaie” s-a ajuns la forma actuală.

Toponimul format dintr-un singur element topic evidențiază o trăsătură distinctă a locului pe care-l denumește, de data aceasta o caracteristică negativă. Numele are rezonanță puternică deoarece el se află în strânsă legătură cu specificul locului.

PÍSCUL ÁNEI, regiune deluroasă situată la mare înălțime, destinată pășunatului. Numele topic are la bază antroponimul ANA, posesoarea acestor terenuri.

Opiniile referitoare la substantivul “pisc” diferă. Astfel, Vasile Breban (conform Dicționar …) și Dicționarul explicativ…. îl consideră cuvânt cu etimologie necunoscută. Iorgu Iordan oferă două interpretări arătând că acest substantiv poate fi de origine ucraineană (cf. op. cit., p. 39-42) dar în același timp aprecia că Piscu “ar putea fi și (un) pol.(onez) Pysco, gr. Piskos, Pisku, ….”. (conform Iorgu Iordan, Dicționar…, p. 367).

I.A. Candrea (conform Dicționar Enciclopedic…) consideră că substantivul este de origine slavă (pisc < sl. * pyscu = “bot”).

Mircea Homorodean (conform Vechea vatră a Sarmizegetusei în lumina toponimiei, 1980, p. 124-135) consideră substantivul “pisc” cuvânt autohton.

Deși opiniile care privesc etimologia cuvântului sunt diferite, în ceea ce privește valoarea semantică aceasta este aceeași în cazul tuturor interpretărilor; pisc înseamnă ridicătură, înălțime, deal, vârf stâncos al unui munte.

Vasile Breban face precizarea că în anumite regiuni, în sens popular, pisc are și înțelesul de “partea de la car sau de la sanie în care se fixează proțapul”.

PÓDUL BÍSTRIȚEI, numele primului pod construit peste râul Bistrița. Situat pe șoseaua principală a comunei, el este foarte bine consolidat, având o mare importanță.

Numele topic este alcătuit din substantivul comun simplu “pod” care este articulat cu articolul hotărât enclitic (l) și din hidronimul BISTRIȚA.

POIÁNA CU VÂRTÉJU, teren agricol destinat parțial pomiculturii.

Toponimul este format din două substantive care sunt legate cu ajutorul prepoziției simple “cu”; primul, poiana face referire la locul care urmează a fi descris, mai precis la un teren lipsit de copaci și care este acoperit cu iarbă și flori; al doilea, vârteju definește trăsătura esențială a acestui loc, aceea de a face simțită prezența unui vânt puternic care ridică în aer diverse obiecte și praf.

Poiana < poiană < sl. poljana; vârtej < bg. vărtez.

POIÁNA LÚNGĂ, teren destinat fânațelor și pățunatului situat pe valea râului Otăsău.

Numele topic este dat de faptul că aceasta se întinde pe o suprafață de mari dimensiuni, mai precis are forma unei fâșii lungi a cărei lățime este medie.

Toponimul este alcătuit din două elemente topice: substantivul “poiană” care denumește locul despre care urmează să se discute și adjectivul “lung”, forma pentru feminin, care definește trăsătura de bază a terenului ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. Adjectivul lung este de origine latină: longus.

PURCĂRÉȚ, regiune deluroasă situată în satul Surpate, în partea nord-vestică a Mănăstirii Surpate.

Numele topic s-a impus deoarece în această regiune, cândva sătenii aduceau porcii. Toponimul are, așadar, la bază etimonul “porc” care provine din latinescul “porcus”. În cazul de față, datorită pronunțării regionale s-a produs o transformare fonetică: vocala “o” s-a transformat în “u”. Pornind de la acest cuvânt de bază, prin derivare cu ajutorul sufixului “ăreț” s-a ajuns la forma folosită și în prezent.

Iorgu Iordan consideră că toponimul are la bază cuvântul porcar sau purcar și arată că “dicționarele limbii noastre nu cunosc un diminutiv în eț de la acest apelativ… Mai toate derivatele cu acest sufix de la teme substantivale au valoare diminutivală”. (conform Iorgu Iordan, Toponimia…, p. 457).

RÂPA ȘÓIMULUI, o alunecare de teren, lungă de 350 m, lată de 150 m. A fost numită astfel deoarece în mijlocul acestei regiuni a trăit o familie de șoimi.

Toponimul este format prin alăturarea cuvântului “râpă” (coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie) care este de origine latină: ripa și a cuvântului “șoim” care provine din limba maghiară: solyom.

S-a arătat că regional termenul “râpă” are și sensul de “pârâu mic sau mai mare”. (conform T. Porucic, op. cit., p. 41).

SĂCĂTÚRA, numele locului situat în partea de nord a regiunii numite CÂMPUL VLADULUI, aparținând satului Genuneni.

Numele topic este format prin derivare de la verbul “a seca” (forma literară), ceea ce înseamnă că deși cândva acest teren deținea multă apă, astăzi el fiind lipsit de umiditate.

A seca < lat. siccare.

SCÁUNELE, numele locului aflat în partea de vest a Mănăstirii Surpatele pe care se află pomicultură și culturi de cereale.

Denumirea este dată de faptul că în această regiune există trunchiuri de pomi care au forma unor scaune.

Numele topic este format prin articularea substantivului “scaun” care provine din latinescul scamnum.

SÓRA, teren arabil excelent pentru cultivarea grâului și porumbului care se întinde pe o suprafață de 5 hectare. Se învecinează în partea de est cu Valea Aninoasei.

În regiunea care azi este astfel numită, a locuit cândva într-un bordei o femeie care avea șase copii și un frate care locuia mult mai departe. Atunci când acesta venea s-o vadă spunea că merge “la sora” și astfel locul a primit această denumire.

Substantivul “soră” definește orice persoană de sex feminin considerată în raport cu frații săi. Cuvântul provine din limba latină: soror, oris.

STEJERÉT, regiune forestieră prielnică pășunatului, situată în partea estică a satului Frâncești care încadrează Unitatea Militară.

Denumirea se explică prin faptul că această pădure este de stejari. Cuvântul “stejeret” face parte din familia de cuvinte a substantivului “stejar”, fiind format prin derivare cu sufixul “eț”.

Dicționarul limbii române moderne arată că substantivul stejar provine din bulgărescul stežer.

Ovid Densușianu (conform op. cit., p.369) arată că stejar, sârbescul stežer cât și bulgărescul stežeru înseamnă “țâțână” dar are și sensul de “trunchi, stâlp”; “doar croatul sterž «specie de stejar» oferă un sens apropiat de acela al cuvântului românesc”.

Trebuie precizat că etimologia populară a cuvântului stejar consideră că termenul este o creație românească din verbul a sta ( < lat. stare) și din substantivul jar ( < sl. žaru); acesta s-ar putea explica prin faptul că lemnul de stejar, prin ardere, produce mult jar.

SÚB DÓS, fânațe de mare întindere. Denumirea este dată de poziția geografică a acestui teren care se află în spatele unei păduri.

Numele topic este compus din prepoziția simplă sub < lat. sub și din substantivul dos < lat. dorsum > dossum > dosu > dos.

SÚB MÁL, regine situată în apropierea Dealului Câineștilor în care prin alunecarea pământului s-a format o depunere pământoasă numită “mal”.

Ovid Densușianu arată că sensul originar al cuvântului “mal” este de “munte”, “deal”, “ridicătură de pământ”. (conform Ovid Densușianu, Urme vechi de limbă în toponimia românească, 1898, p. 12).

T. Porucic oferă foarte multe înțelesuri acestui termen entopic: ”regiune de lângă o apă (mare sau mică) stătătoare ori curgătoare “ (p. 22);

“munte”, “pantă foarte mare dar fără stânci“ (p. 25); “fâșie îngustă de la marginea apei stătătoare“ (p. 38); “denivelare bruscă și abruptă de teren“ (p. 46); “loc de teren mâlos sau cu apă foarte aproape de suprafață” (p. 50).

SÚB VÍI, teren destinat cultivării viței de vie, așetat în pantă, situat în vecinătatea Dealului Câinești.

Vie < lat. vinea.

SURÂPĂ (SUB RÂPĂ), teren arabil. Toponimul se întâlnește atât în satul Surpatele cât și în satul Genuneni. În pronunție labială “b” a dispărut iar prepoziția s-a contopit și a apărut cuvântul “surâpă”.

SURPÁTELE, numele unuia dintre cele nouă sate ale comunei, așezat în stânga râului Otăsău, pe terasele mijlocii ale Dealului Mare. Este atestat documentar în 1520 într-un document editat de Neagoe Basarab la 4 septembrie.

Toponimul are la origine verbul “a se surpa” care provine din latinescul “subrupare” (rupes).

Gustav Kisch în lucrarea Siebenbürgen in Lichte der Sprache, Hermannstadt 1929, p. 77 arată că “aceeași însemnare are, aproximativ, Prăvăliș”.

ȘÓRLIȚĂ, teren arabil destinat cultivării cerealelor care se întinde pe o suprafață de 25 hectare.

Denumirea topică vine de la proprietara de acum trei, patru sute de ani care era numită în popor Șorlița (este vorba despre un nume de poreclă).

VÁLEA ANINOÁSEI, numele văii care aparține satului Genuneni, învecinată cu terenul numit SÓRA. Denumirea locului vine de la “arini”, copacii care împrejmuiesc această vale.

Numele topic este format prin derivare cu sufixul “oasei” alăturat substantivului “anin” (forma populară).

Arin < lat. alinus.

VÁLEA BOCÎ, numele unei suprafețe de mare întindere pe care se află fânațe și pomicultură, situat în nordul satului Frâncești, fiind așezat între dealuri.

VÁLEA BÚȚIILOR, teren arabil așezat pe malul stâng al râului Otăsău unde sătenii preparau alcoolul.

Butie < lat. buttis.

VÁLEA CÁPREI, vale care se întinde pe o suprafață de peste 3 km. A fost astfel numită datorită animalelor ce o populau.

Capră < lat. capra.

VÁLEA CĂLDĂRII, numele văii care are forma unei căldări.

Căldare < lat. calderia.

VÁLEA CU RÚGI, numele văii care aparține satului Moșteni și care mai poartă denumirea ÎNTRE VĂI deoarece este situată între două văi mici.

Numele locului este dat de mulțimea rugilor aflați în această regiune.

Rug < lat. rogus.

VÁLEA LUI CAZÁN, mică depresiune ce ocupă o suprafață de 500 m, situată în partea sudică a terenului cunoscut sub numele ÎN GRUIEȚE, care aparține satului Genuneni.

Numele topic vine de la antroponimul CAZAN localnic care stăpânește regiunea în care este situată această vale.

N.A. Constantinescu arată că acest antroponim se poate explica și prin turcescul Kazan care înseamnă “regiment”. La boierii din sfatul domnesc muntean acesta apărea și ca prenume. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 232).

VÁLEA MELCÉREA, vale care străbate de-o parte și de alta terenul arabil cunoscut sub numele MELCEREA.

VÁLEA MÍTREI, numele locului care a aparținut unei localnice cunoscută sub numele MITRA (care provine de la forma Dumitru, Dumitra).

Dumitru este unul dintre cele mai vechi și frecvente nume românești care corespunde grecescului Demetrios (fem. Demetria). Cuvântul cunoaște numeroase derivate și hipocoristice ale acestora, formând o numeroasă familie de antroponime: Mitru, Mitrea, Mitu, Mița etc. (conform Christian Ionescu, op. cit., p. 114).

N.A. Constantinescu (conform op. cit., p. 42) arată că “MITRA este o formă care vine de la cuvântul de origine greacă DIMITRIE”.

VÁLEA OTĂSĂULUI, numele văii care se află în apropierea râului Otăsău.

VÁLEA PÂRÂULUI, numele pârâului care separă Pădurea Statului de Pădurea Melcerii, taie izlazul Melcerea în două părți și se varsă în râul Bistrița.

VÁLEA PÂRÂULUI, teren forestier cu multe denivelări, cu o vale adâncă traversată de un pârâu, de unde și denumirea de VALEA PÂRÂULUI.

VÁLEA RÉCE, numele unei păduri reduse, situată în nordul satului Surpate.

Numele topic s-a format prin alăturarea substantivului vale și a adjectivului rece care provine din latinescul recens (proaspăt).

VÁLEA RÚNCULUI, numele văii care începe din satul Moșteni, dinspre partea vestică și care se varsă în râul Otăsău, pe sub iazul Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Toponimul are la bază etimonul “runc” care înseamnă “curătură”, “loc ars, fiind permanent în bătaia soarelui sau existând mult cărbune în această tonă”. Runc < lat. runcus.

VÁLEA SOCÉTULUI, pădure de foioase situată la sud de Mănăstirea Surpatele.

Elementul topic “socet” este format prin derivare cu ajutorul sufixului ”et” de la substantivul “soc” care provine din latinescul sabucus.

VÁLEA STÁNCIULUI, numele văii situată într-o regiune care aparține unui locuitor al satului Dezrobiți, numit Stanciu.

VĂCĂRÍT, teren agricol și pășune aflat în apropierea Mănăstirii Surpatele.

Toponimul este un derivat de la forma verbală “a văcări” format cu ajutorul sufixului participiului “t”.

Văcărit < vacă < lat. vacca.

VÂLCEÁUA LUI PLEÁVĂ, numele vâlcelei care se află în partea vestică a punctului numit Mălurelu. Ea curge pr terenul care aparține unui sătean cunoscut după porecla PLEAVĂ (fig. “om de nimic; drojdia societății”).

Pleavă < sl. plĕva; Vâlcea < lat. * vallicella.

VIIȘOÁRA, sat amplasat în dreapta râului Bistrița, în aval de Mănăilești. Este atestat într-un document din anul 1656 prin Popa Hirsu cumpără o parte de pământ din Buda și Valea Viișoarei. El este așezat în luca Bistriței, în partea dreaptă având o singură uliță principală.

Toponimul este vechi și provine din antroponimul MĂLĂIERU sau MĂLĂIEȚU. Vechiul nume al satului a fost MĂLĂEȚU.

N.A. Constantinescu (conform op. cit., p. 319) consideră că la baza antroponimului Mălăețu se află substantivul MĂLAI (care are etimologie necunoscută).

ZĂPÓDII, depresiune de dimensiuni restrânse care are forma unei căldări în care zăpada persistă până spre miezul verii; zăpodie ( < sl. zapodŭ) = șes puțin scufundat între înălțimi, platou.

ZMEOÁICA, numele pădurii care se află în satul Viișoara, apreciată pentru frumusețea sa și pentru speciile de copaci.

Legenda spune că sătenii credeau în existența unei Zmeoaice în această pădure. Considerând că aceasta se adăpostește într-o scorbură, localnicii au dat foc acestui lemn pentru a îndepărta spiritul rău.

Toponimul are la bază etimonul “zmeu” care provine din slavul zmĭi.

ZOTÓN, numele terenului care se află în partea de Răsărit a satului Frâncești.

Locul a fost cunoscut sub această denumire deoarece el a aparținut unui localnic care purta numele ZOTEA, mare propietar de terenuri.

N.A. Constantinescu consideră că antroponimul are la bază cuvântul de origine greacă ZOTIC care înseamnă “vital”. (conform N.A. Constantinescu, op. cit., p. 175).

3. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

1. Avram, Andrei, Contribuții Etimologice, București, Editura Univers

Enciclopedic, 1997.

2. Berneker, E., Slavisches Etymologisches Wörterbuch I, Hheidelberg,

1908 – 1913.

3. Brâncuș, Grigore, Vocabularul autohton al limbii române, București,

Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.

4. Breban, Vasile, Dicționar general al limbii române, București, Editura

Științifică și Enciclopedică, 1987.

5. Candrea, I.A, Dicționarul Enciclopedic ilustrat “Cartea Românească”

București, Editura “Cartea Românească”, 1931.

6. Constantinescu, N.A., Dicționar onomastic românesc, București,

Editura Academiei R.S.R., 1963.

7. Densușianu, Ovid, Istoria limbii române (vol. I), București, Editura

Științifică, 1961.

8. Densușianu, Ovid, Opere, II, București, Editura Minerva, 1975.

9. Densușianu, Ovid, Urme vechi de limbă în toponimia românească

(Anuarul Seminarului de Istoria Limbei și Literaturii Române), București,

1898.

10. X X X – Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura

Academiei R.S.R., 1975.

11. X X X – Dicționarul limbii române moderne, București, Editura

Academiei R.P.R., 1958.

12. Homorodean, Mircea, Vechea vatră a Sarmizegetusei în lumina

toponimiei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980.

13. Ionescu, Christian, Mică enciclopedie onomastică, București, Editura

Editura enciclopedică română, 1975.

14. Iordan,Iorgu, Toponimia românească, (București), Editura Academiei

R.P.R., 1963.

15. Iordan, Iorgu, Dicționar al numelor de familie românești, București,

Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.

16. Kish, Gustav, Siebenbürgen in Lichte der Sprache, Hermannstadt,

1929.

17. Mihăilă, G., Dicționar al limbii române vechi, București, Editura

enciclopedică română, 1974.

18. Popescu-Sireteanu, Ion, Cuvinte românești fundamentale (vol.I), Iași,

Editura Bucovina, 1995.

19. Porucic, T., Lexiconul termenilor entopici din limba română, 1931.

20. Pușcariu, Sextil, Limba română, I, București, Editura Minerva, 1976.

21. Rosetti, Al., Istoria limbii române, I, București, Editura Științifică și

Enciclopedică, 1986.

22. Russu, I.I., Etnogeneza românilor, București, Editura Științifică și

Enciclopedică, 1981.

23. Șăineanu, Lazăr, Dicționar universal al limbei române, Craiova,

Editura Samitca, 1908.