. Piata Turistica
– Cuprins –
Introducere….. 2
Cap I Piața turistică – considerații generale 4
Cap II Cererea turistică 7
2.1. Semnificația și particularitățile cererii turistice 7
2.2. Determinanți ai cererii turistice. Sezonalitatea 9
2.3. Tipologii de cerere turistică 16
2.4. Cererea de pe piața turistică internațională.Tendințe generale ale cererii 18
Cap III Oferta și producția turistică 22
3.1. Semnificația și particularitățile ofertei turistice 22
3.2. Determinanți ai ofertei turistice 24
3.3. Oferta de cazare la nivel național 27
Cap IV Piața turistică a județului Timiș 32
4.1. Cererea turistică la nivelul județului Timiș 32
4.2. Oferta turistică a județului Timiș 36
4.2.1. Oferta de cazare 37
4.2.2 Agenții de turism 42
Cap. V Strategii de dezvoltare a activității turistice în județul Timiș 45
5.1 Elemente strategic3 45
5.2 Obiective de dezvoltare a turismului în județul Timiș 47
5.3 Managementul în turismul timișan 50
Bibliografie 52
Introducere
Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene care s-au impus în secolul nostru, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a ultimilor cinci – șase decenii.
Turismul reprezintă un fenomen economico – social specific civilizației moderne și este puternic ancorat în viața societății, fiind dependent de evoluția acesteia. Turismul se caracterizează printr-un înalt dinamism pentru că prin formele sale se adresează unor segmente largi de populație, încercând în permanență să răspundă nevoilor acestora. În același timp, prin acest caracter de masă și prin complexitatea sa, turismul antrenează potențialul uman și material, influențând evoluția societății sub aspect intern și internațional.
Turismul este creator de venit național prin toate componentele sale, având marele avantaj că nu își epuizează „materia primă” pe baza căreia se dezvoltă, ci dimpotrivă, o pune în valoare.
În contextul implicațiilor economice se înscrie și contribuția turismului la dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse industriale, dar cuprinzând atracții naturale și antropice, cultural-istorice, care atrag fluxul de vizitatori. Practica a arătat că astfel de regiuni se pot dezvolta și intra în circuitul economic, începând să absoarbă forța de muncă și sporind permanent investițiile. Ca o activitate complexă, turismul este capabil să determine mutații în dezvoltarea teritorială, el putând reprezenta o pârghi de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau intraregionale.
În etapa pe care o parcurge țara noastră, ca urmare a existenței unor resurse neexploatate sau insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere și deci ar putea absorbi o parte importantă din forța de muncă. În țări cu activitate economică dezvoltată, numărul celor ocupați în turism reprezintă circa 5 – 6 % din totalul populației active.
Expansiunea turismului determină apariția de noi profesiuni, alături de formarea specialiștilor din domeniu și astfel, turismul se plasează la interferența activităților economice cu cele sociale.
Turismul se manifestă ca și mijloc de educare, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor atât în calitate de consumatori cât și pentru populația locală ofertantă.
Piața turistică este o piață dinamică, influențată de o mare diversitate de factori si având un mare potențial de creștere în România. Însă, politicile neadecvate utilizate, a căror efect a fost un grad scăzut de investire, au facut ca activitate turistică românească să înregistreze un declin accentuat după 1989 cu semne de revigorare in ultimii 2-3 ani. La nivel local, respectiv în județul Timiș, piața turistică este caracterizată printr-o concurență ridicată. Prezența unui mare număr de „ actori” pe piața turistică a județului nostru are un efect pozitiv, observâdu-se atât creșterea calității serviciilor de cazare cât și diversificare pachetelor oferite de agențiile de turism. Creșterea calității serviciilor are drept cauză creșterea exigenței cererii, apariția unei categorii de turiști cu venituri mai ridicate. Acești turiști sunt componentă a formei de turism de afaceri, formă ce a cunoscut o evoluție ascendentă în Timiș, datorită mediului economic mai dezvoltat decât în alte regiuni ale țării.
Piața turistică locală este caracterizată printr-o eterogenitate a ofertanților în sensul că există în cadrul ei activează atât firme mari (filiale ale unor agenții turistice) cât și mici întreprinzători individuali, numărul acestora din urmă fiind mai ridicat.
Această lucrare își propune:
.
Evidențierea conceptelor utilizate pe piața turistică precum și înțelegerea mecanismului de funcționare a acesteia;
Prezentarea cererii turistice atât teoretic, cât și practic, la nivel național și al județului Timiș;
Prezentarea ofertei turistice naționale și locale ( agenții de turism, oferte de cazare)
Evidențierea strategiilor de dezvoltare a activității turistice în județul Timiș
Cap.I Piața turistică – considerații generale
Conținutul și particularitățile pieței turistice
Turismul, ca domeniu socio-economic, face parte din categoria celor ce oferă produse „invizibile”, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ și calitativ decât parțial și indirect.Totuși, ca și celelalte activități producătoare de bunuri economice utile, turismul și-a constituit în timp o piață proprie a serviciilor pe care le furnizează, definită prin factori cu manifestare specifică și determinanți de natură motivațională, geografică, social-economică și politică.
Prin prisma sensului contemporan al noțiunii de piață putem spune că piața turistică reprezintă sfera economica de interferență a intereselor purtătorilor ofertei turistice, materializată prin producția turistică, cu cele ale purtătorilor cererii turistice, materializată prin consum. Și cum, in cazul turismului, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii, interferența se va transforma în suprapunere în timp și spațiu a celor doi factori (oferta și cererea), prin intermediul consumului turistic.
Dar, dacă piața turistică se aseamănă cu alte forme de existență ale pieței în general, prin rolul și funcțiile ce-i revin, se și distinge de celelalte prin câteva particularități ale raportului ce-o reprezintă, respectiv:
este o piață cu o finalitate specifică, turistul în calitate de client neurmărind achiziționarea și consumarea unor bunuri și servicii, deci pur și simplu a unor mărfuri obișnuite, comune și generalizate la nivelul întregii populații, ci procurarea unor satisfacții pe care le induc acțiunile din cadrul acestui sector de activitate;
este o piață fragmentată, are un caracter „peticit” deoarece satisfacțiile se individualizează, pe plan obiectiv, prin oferta cu caracteristicile ei și, pe plan subiectiv, prin cererea cu preferințele sale. De aceea, confruntare eterogenității ofertei turistice cu fiecare din modalitățile de percepere a componentelor acesteia, prin prisma fiecarei categorii de turiști, generează existența unei multitudini de subpiețe turistice, a unei unități într-o diversitate tot mai accentuată;
este o piață de o complexitate aparte în timp și spațiu, relațiile ce o compun încep a se contura, mai întâi prin perceperea ofertei turistice de către cerere sub forma unei „imagini” construite prin sintetizarea tuturor informațiilor primite de fiecare turist potențial, deci cu o încărcătură subiectivă deosebit de accentuată. Decizia de consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei. Apoi, acțiunea turistică propriu-zisă, contactul direct cu oferta turistică se realizează de-abia în timpul consumului;
este o piață multidimensională, în sensul că nu întotdeauna turistul (consumatorul) este și cel care decide asupra procurării unui produs turistic. Pe piața turistică se manifestă așa-numiții „participanți la cumpărare” – persoanele care influențează, decid sau plătesc consumul turistic;
este o piață cu o încarcătură de risc mult mai accentuată, ofertanții de servicii turistice confruntându-se cu o suită de incertitudini, mult mai numeroase decât cele ale pieței bunurilor materiale.
Fiind o piață concurențială, înainte de a lansa un produs turistic, firma trebuie să-și stabileasca o strategie optimă, să-și aleagă circuitele de distribuție, să-și organizeze campania publicitară. În această idee, pentru a obține datele necesare elaborării unei strategii optime de lansare pe piață a unui produs turistic, este necesară studuerea permanentă a gusturilor și preferințelor consumatorilor, a tendințelor de evoluție a pieței turistice. Având în vedere specificitatea acestei piețe, studiile de testare a comportamentului clienților potențiali trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
caracteristicile pieței turistice – din acest punct de vedere, organizatorii de turism si prestatorii de servicii turistice trebuie să cunoască aspectele cantitative și calitative ce caracterizează produsul turistic în așa fel încât acesta să fie acceptat ( volumul cererii pentru produsele respective, tendințele prețurilor și tarifelor produselor turistice concurente). În același timp organizatorii de turism trebuie să cunoască legislația privind acordarea vizelor și cursul oficial de schimb valutar. Ei trebuie să analizeze cercetarea motivațională și de comportament a consumatorilor.
pozițiile câștigate pe aceeași piață de către firmele turistice concurente – succesul sau eșecul pe o piață sunt condiționate de foarte multe ori de atitudinea ofertanților concurenți. Competitivitatea dintre diferiți ofertanți și mijlocitori de aranjamente și servicii turistice impune o analiză minuțioasă a ceea ce întreprind aceste firme. Asemenea analiză trebuie să asigure o imagine de ansamblu asupra pieței turistice mondiale, deoarece accesul ultrarapid la Internet, e-mail atât al ofertanților, cât și al solicitanților de servicii turistice, amplificat de expansiunea mijloacelor moderne de transport, a redus atât de mult distanțele geografice, încât concurența trebuie luată în seamă și pe plan mondial, ținând cont și de specificul fiecărei țări primitoare de turiști. Analiza ofertelor competitorilor are ca scop evaluarea obiectivă a laturilor slabe și forte ale propriilor posibilități ale agențiilor de turism, stimularea inovativității, cunoașterea instrumentelor de marketing folosite de competitori, a regiunilor din care acștia își atrag clientela, a categoriilor de turiști cărora li se adresează, a nivelurilor medii de venituri de care dispune clientela-țintă etc. Rezultă deci că studiul pieței turistice are o importanță deosebită, deoarece, de regulă, piața turistică se găsește simultan sub influența acțiunilorde pătrundere și promovare a mai multor vânzători de servicii turistice, care, în condițiile competitivității menționate, se pot stânjeni sau chiar elimina reciproc.
Literatura de specialitate distinge șase poziții concurențiale posibile:
poziția dominantă – în cadrul căreia firma turistică are controlul asupra activității concurenților săi și dispune de o marjă de acțiune puternică;
poziția consolidată – respectiv firma turistică se bucură de o anumită independență de acțiune și poziția sa pe piață nu depinde de activitatea concurențială;
poziția favorabilă – conform căreia firma are anumite avantaje în raport cu concurența și își poate ameliora poziția pe piață;
poziția de apărare – firma are rezultate ce-i permit menținerea pe piață, însă ea trebuie să facă eforturi deosebite datorită activității concurențiale;
poziția nesigură – în cadrul cărei firma înregistrează rezultate nesatisfăcătoare, însă poziția ei pe piață se poate redresa dacă își ameliorează situația internă;
poziția nesatisfăcătoare – din cauza rezultatelor foarte slabe, fără nici o sursă de ameliorare.
poziția câștigată pe o piață de produsul turistic – aceasta constituie un element fundamental de elaborare a strategiei de marketing a unei firme turistice. Analiza acestei caractecăreia firma turistică are controlul asupra activității concurenților săi și dispune de o marjă de acțiune puternică;
poziția consolidată – respectiv firma turistică se bucură de o anumită independență de acțiune și poziția sa pe piață nu depinde de activitatea concurențială;
poziția favorabilă – conform căreia firma are anumite avantaje în raport cu concurența și își poate ameliora poziția pe piață;
poziția de apărare – firma are rezultate ce-i permit menținerea pe piață, însă ea trebuie să facă eforturi deosebite datorită activității concurențiale;
poziția nesigură – în cadrul cărei firma înregistrează rezultate nesatisfăcătoare, însă poziția ei pe piață se poate redresa dacă își ameliorează situația internă;
poziția nesatisfăcătoare – din cauza rezultatelor foarte slabe, fără nici o sursă de ameliorare.
poziția câștigată pe o piață de produsul turistic – aceasta constituie un element fundamental de elaborare a strategiei de marketing a unei firme turistice. Analiza acestei caracteristici trebuie să țină seama de piața turistică teoretică, piața turistică potențială, piața turistică efectivă și de ponderea produsului turistic pe o piață.
Piața turistică teoretică vizează ansamblul populației consumatoare de servicii turistice și reprezintă necesarul pieței analizate pentru un anumit produs turistic.
Piața turistică potențială reprezintă cererea totală pentru un anumit produs turistic, luând în considerare un nivel determinant de prețuri și tarife. Potențialul pieței se identifică cu cererea solvabilă, adică acea parte a pieței turistice teoretice care ar putea fi satisfăcute. Acest potențial este mai mic decât capacitatea pieței turistice, deoarece, sub influența unor factori imprevizibili, pot exista întotdeauna necesități pentru anumite produse turistice care nu pot fi satisfăcute într-o perioadă de referință (de exemplu, din motive financiare, din insuficiența timpului disponibil pentru călătorii etc.). Piața turistică potențială pentru un produs turistic cuprinde deci o sferă economică mult mai largă decât piața turistică efectivă, deoarece modificările în comportamentul clientelei sunt influențate, în permanență de o serie de factori economici și sociali cu efecte pe termen scurt sau mediu, ce pot provoca, într-o perioadă determinată, restrângerea sau lărgirea limitelor pieței turistice reale ale unui produs turistic. Piața turistică abordabilă este o funcție a forței economice a unei agenții de turism și a abilității ei de a modela ofertele de produse turisticemai bine adaptate la cererea pieței.
Piața turistică efectivă vizează ansamblul produselor turistice vândute pe o piață. În acest caz prezintă importanță cunoașterea gradului de saturație al pieței, pentru că în funcție de aceasta va fi orientarea politică de lansare a produsului turistic. Gradul de saturație al pieței este raportul dintre piața turistică teoretică și piața turistică potențială. O piață turistică este saturată, dacă volumul ei este egal cu potențialul pieței, respectiv dacă cererea solvabilă pentru produsul turistic este satisfăcută in totalitate prin vânzări. Piața este nesaturată dacă volumul ei este mai mic decât potențialul pieței ( oferta de produse este sub nivelul cererii – cel puțin în anumite perioade dintr-un an calendaristic). În acest caz, pe piața analizată există încă necesități pentru un anumit produs turistic ce nu pot fi satisfăcute, fie din cauza insuficienței capacității de primire disponibile, fie din cauza unor oferte neatractive. În mod similar, piața este supra saturată dacă ofeta turistică este excedentară, în raport cu capacitatea de absorbție a pieței.
Ponderea produsului turistic pe o piață reprezintă acea parte a volumului pieței acoperită prin vânzările realizate de către agențiile de turism. Această pondere ilustrează gradul de pătrundere a produsului turistic pe o piață-țintă și constituie un element esențial pentru determinarea perspectivelor și previziunilor de dezvoltare a relațiilor turistice pe piața considerată.
Cap.II Cererea turistică
2.1.Semnificația și particularitățile cererii turistice
Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populației pentru serviciile turistice, care își găsește echivalent în oferta turistică, în timp și spațiu.
Cererea turistică este deci formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație.
Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică. Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanță sau în cadrul unei forme specifice de turism este foarte variată, depinzând de însăși forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărei forme de turism, de distanța dintre localitatea de reședință a turistului și locul unde se va realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activității turistice, de felul atracțiilor turistice majore care polarizează curentele turistice spre anumite destinații, de puterea de cumpărare a clientului potențial ( cerere solvabilă) și, într-o proporție importantă, de gusturile, preferințele, aspirațiile etc., într-un cuvânt, de motivațiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potențiale.
Cererea turistică se manifestă la locul de reședință al turistului, unde conturează ceea ce se cheamă „bazinul cererii”, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan internațional, prin caracteristicile economice, etnice, sociale și politice ale teritoriului național căruia îi este integrat.
Specificul turismului ca activitate economică imprimă cererii turistice o particularizare, comparativ cu alte domenii, exprimată prin câteva trăsături principale, respectiv:
este o cerere națională, circa patru cincimi din cererea turistică mondială se conturează și se satisface în interiorul granițelor naționale ale țărilor lumii, prin forma consumului turistic național;
este o cerere concentrată în țările și regiunile dezvoltate pe plan economic. Europa și America de Nord exprimă și satisfac aproape 90% din această cerere, fiind totodată continentele cele mai importante în materie de emisie turistică;
este o cerere prioritar intraregională, în sensul că cea mai mare parte a fluxurilor cererii turistice internaționale se derulează sub forma turismului intraregional. Studii realizate de O.M.T. arată că peste două treimi din cererea turistică internațională constă în deplasări între țări ale aceluiași continent. În cazul celor două Americi, procentajul turismului intraregional este de 80% din totalul mișcării turistice. Din contră, în Africa acesta este sub 25%, motivul esențial al acestei situații fiind stadiul de dezvoltare al țărilor acestui continent și posibilitățile reduse ale ofertei turistice din Africa.
este o cerere deosebit de dinamică, atât până acum cât și în perspectivă. Potrivit datelor cuprinse într-un studiu al Consiliului Mondial al Călătoriilor și Turismului (W.T.T.C.), cifra de afaceri a industriei turistice mondiale a atins, în anul 1995, 3400 miliarde de dolari, iar la în anul 2001 ea a atins cota de 5200 miliarde de dolari. Această creștere și-a găsit o reflectare corespunzătoare în creare de noi locuri de muncă: astfel, numărul persoanelor ocupate în acest sector a crescut de la 121 milioane la 338 milioane, la nivel planetar;
este o cerere cu o sezonalitate accentuată și rigidă, ca urmare a unor legiferări specifice, precum și datorită unor factori psiho-sociali, culturali și naționali.
Toate aceste trăsături imprimă pieței turistice caracterul de piață „opacă”, anevoios de pătruns, de cuantificat și de influențat.
Cererea turistică se manifestă practic într-un număr infinit de variante, nuanțate sau nuanțabile de la un client potențial la altul, în functie de :
tipologia socioprofesională, familia și forma de turism în care se desfășoară călătoria turistică a clientului interesat:
caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat ( durata sejurului, forme de transport, modalități de cazare etc.);
sursele financiare și sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în funcție de structura servicii lor;
motivațiile clientelei și preferințele turiștilor pentru atracțiile oferite.
Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp și spațiu și tendințele de evoluție ale cererii turistice sunt influențate în permanență de o serie de factori cu acțiune continuă sau ocazională, care determină de altfel și dezvoltarea ansamblului industriei turistice pe plan național și mondial.
Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de particularități ce decurg inert din sfera nevoilor sociale pentru mărfuri și servicii ale populației.
Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri a populației, care se identifică cu consumul propriu-zis al mărfurilor (chiar în cazul produselor de folosință îndelungată), cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate cu consumul turistic, situație explicabilă prin faptul că acele categorii de populație care, din diferite motive nu își părăsesc localitatea de reședință în timpul concediilor, nu se manifestă de regulă ca solicitanți de servicii turistice.
Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhizare a formelor de modificare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, cererea turistică nu se caracterizează, de obicei, printr-un consum periodic al aceluiași produs turistic, oferit la aceeași destinație a călătoriilor turistice. Din aceste considerente, deși în practica turistică se acceptă clasificarea cererii în cerere periodică și cerere ocazională (rară), periodicitatea trebuie înțeleasă ca o manifestare generală a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referință, avându-se în vedere că, totodată, periodicitatea consumului turistic nu afectează decât într-o mică măsură aceeași ofertă de servicii la intervale apropiate.
Raționamentul face în mod deliberat abstracție de unele forme de manifestare periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri (asimilate cu călătoriile turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical, care necesită repetare la intervale regulate de timp și în aceeași stațiune turistică, sau chiar și în cazul unor forme cu predilecție de turism (de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de aceeași destinație a călătoriilor.
Periodicitatea cererii turistice este o funcție a veniturilor disponibile, a timpului liber și a sezonalității activității turistice, care generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă anuală periodică (de exemplu: turismul în stațiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral etc.). În acest context merită să fie reamintit faptul că factorul esențial al formării periodice (sezoniere) a cererii turistice și, în consecință a repartiției inegale în timp și spațiu a cererii, este reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic
2.2. Determinanți ai cererii turistice. Sezonalitatea
Cererea turistică este supusă influenței unor factori-cauză. Există o serie de modalități de clasificare a factorilor determinanți ai nivelului și evoluției cererii turistice. Astfel de grupări cuprind, factorii endogeni și exogeni, factorii raționali și motivaționali, factorii de acțiune pe termen scurt și pe termen lung etc. Fiecare dintre aceste clasificări ale factorilor-cauză ai cererii turistice prezintă însă limite alimentate, în special, din dificultatea de a departaja elementele cuprinse în fiecare categorie.
Cercetarea fenomenului turistic dezvăluie că principala sa caracteristică este orientarea sa spre consum. Cererea turistică se ivește dintr-o necesitate specifică și se regăsește într-un consum specific. Dar, pentru ca cererea să se transforme într-un act de consum, trebuie îndeplinite trei condiții:
timp liber;
venit disponibil;
motivație.
Disponibilitatea de timp liber – Recunoașterea concediilor plătite de către state, consecință directă a creșterii productivității muncii și a revendicărilor populației muncitoare din întreaga lume, a fost factorul cel mai importamt ce a permis dezvoltarea cererii turistice moderne. În măsura în care acest drept a fost introdus efectiv în cel mai mare număr de țări, și că segmente de populație tot mai mari au beneficiat de acesta, s-a creat o bază obiectivă, condiție necesară pentru manifestarea unai cereri turistice potențiale și mai mari. De altfel, se observă, pe termen scurt și mediu, o tendință de reducere a timpului de muncă și ceea ce pare mult mai important, o mai bună valorificare a timpuli liber.
Diminuarea timpului de lucru se manifestă simultan în patru direcții, autonomizându-se patru categorii de „timp liber” ce generează patru categorii de recreere și turism, respectiv:
diminuarea zilei de muncă, care de la 12-14 ore la începutul secolului a scăzut la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează evadarea cotidiană din marile aglomerări urbane;
reducerea duratei săptămânale a muncii în țările dezvoltate, și nu numai în acestea, de la 6 zile la 5 zile, realitate ce dă naștere la ceea ce numim concediu de „week-end”, cu o durată de 1-2 zile;
reducerea numărului anual al săptămânilor de muncă, efect al instituționalizării, generalizării și apoi creșterii duratei concediului anual plătit, a făcut posibilă existența și armonizarea într-o mai mare măsură a celor două condiții necesare calității de turist: timp liber și resurse financiare ce pot fi alocate procurării satisfacțiilor oferite de turism;
creșterea duratei școlarizării și formării profesionale, precum și, nu în puține cazuri, retragerea precoce din viața activă concomitent cu creșterea duratei medii a vieții, au redus la mai puțin de jumătate durata vieții active în cadrul duratei medii de viață a secolului nostru, realitate care potențează atât creșterea turismului pentru tineret, în timpul vacanțelor și chiar în perioadele școlarizării efective, cât și cea a turismului pentru vârsta a treia.
Iată de ce, cu privire la repartizarea timpului de muncă în țările industrializate, statisticile ne oferă urmatoarea imagine structurală:
durata zilei de muncă – 8 ore;
durata săptămânii de muncă – 4 zile și jumătate;
durata concediilor anuale legale – 7 până la 10 săptămâni.
Acest standard al calității vieții, implemantat la o scară extinsă, a disponibilizat o parte semnificativă a timpului existenței noastre, care este destinată recreerii și călătoriei. Turismul poate „atenta” doar parțial la aceasta în măsura în care și ceilalți factori ai cererii turistice îl favorizează.
Factori economici – Venitul personal (sau familial) nelimitat a cunoscut o creștere reală într-un important număr de țări, stimulând consumul privat de bunuri materiale și servicii între care și cele turistice. Faptul că venitul bugetului personal a fost amplificat și că a marcat aproape toate segmentele de populație, a permis, cel puțin în țările dezvoltate, raportarea turismului la quasi-totalitatea straturilor sociale.Jocul prețurilor relative, în special în cazul turismului internațional, a concurat la extinderea vacanțelor în afara locului de reședință. Elemente cum sunt cele ale cursurilor de schimb, favorabile țărilor cu o economie în expansiune, au presupus prețuri turistice net favorabile cererii turistice în aceste țări.Paralel, s-a manifestat o reducere, în termeni reali și absoluți, a costurilor fixe ale consumului turistic. De exemplu, transportul aerian a devenit tot mai important pentru dezvoltarea turismului pe baza eforturilor ce au fost întreprinse pentru a-l face economic accesibil, imprimându-i mai multă eficacitate pe plan energetic și făcându-l mai puțin poluant prin zgomot și contaminare atmosferică.
Factori demografici – Când este vorba despre turism, poate mai mult decât în alte domenii populațiile au un comportament diferit, în funcție de caracteristicile lor demografice.
Grupurile sociale cu modele de viață urbană au o mai mare înclinație spre călătorie. Urbanizarea se sprijină pe o anumită structură a economiei, generatoare, la rândul ei, de impulsuri motivaționale și disponibilități financiare reflectate în cererea turistică. Orașele constituie componentele esențiale ale bazinelor cererii turistice, grupând indivizi care doresc să evadeze din viața trepidantă provocată de ritmul de muncă, atmosfera poluată, viața în comun în locuințe și cartiere de mare capacitate etc. Cu cât gradul de urbanizare este mai înalt, cu atât crește proporția cererii turistice pe plan național. Acest proces a fost deosebit de dinamic la sfarșitul secolului al XX – lea și va continua la cote înalte în viitor. Ponderea populației urbane pe glob, în totalul populației, se prezintă evolutiv astfel:
Figura 1.2
Alte caracteristici ca vârsta, sexul, situția familială, numărul copiilor etc, influențează de asemenea, într-o manieră importantă decizia de a plec în vacanță. De exemplu, în Europa occidentală, cu cât se avansează în vârstă scade interesul de a pleca în vacanță, de a părăsi temporar domiciliul. Concomitent, categoria de vârstă îsi pune amprenta asupra comportamentului turistului. Turiștii tineri preferă destinații turistice mediteraneene, utilizând diverse mijloace de trnsport și cazare. Cunoașterea acestui comportament, în calitate de factor, permite celor care amenajează turistic un teritoriu să aleagă între resursele disponibile și să le echipeze în mod adecvat.
Factori sociali – Valorificarea socială a vacanțelor antrenează un efect de imitație, acela de a asimila modelele de consum ale persoanelor cu nivel superior al veniturilor. Faptul de a trăi într-o societate mai deschisă și integrată într-un context, de fiecare dată mai bun, fără îndoială a depășit limitele geografice și politice, ceea ce a permis să se creadă că turismul este predispus să apropie popoarele, comunitățile naționale și categoriile sociale. Această realitate este cu atât mai evidentă astăzi, când și alte popoare (ale Europei Centrale și de Est), optând pentru o societate deschisă, vor avea un rol deosebit de important în determinarea cursului evoluției societății. Nivelul și spiritul, la care este înfaptuită această apropiere tind să fie acelea ale unui respect și ale unui interes mutual pentru valorile autentice ale fiecarei colectivități pe care le acceptăm drept complementare și exclusiv de sine stătătoare. Mai mult, întâlnirea între societăți și culturi diferite antrenează în anumite condiții dezvoltarea lor, nu numai prin concurența lor dar și prin complementaritatea lor.În toate acestea, turismul este promotorul, dar concomitent și beneficiarul.
Organizarea și promovarea – Pentru multe popoare turismul este o forță economică și o realitate socială foarte puternică care a suscitat interesul statelor, atât ca instrument pentru a atinge obiective culturale, sociale, educaționale, dar chiar și obiective politice.
Începutul aparține inițiatorilor și operatorilor turistici, care organizează structura producției, promovarea și distribuirea produselor turistice, într-o manieră care să permită o rentabilitate maximă, absorbind cererea și controlând ofeta turistică. Statele, care în majoritatea lor au intervenit deja, de curând sau de mai multă vreme, într-un grad mai mult sau mai puțin important în promovarea activității turistice, sunt pe cale de a-i da o prioritate și mai mare, cu o viziune și mai largă. Autoritățile statale nu se interesează doar să procure, pur și simplu, devize cât mai multe, ci și să asigure o dezvoltare adecvată a acestui sector de activitate, supraveghind costurile externe pe care le poate antrena în relație cu mediul înconjurător natural și uman, amenajarea teritoriului, formarea profesională, protecția consumatorilor etc.
Cererea pentru turism este caracterizată prin existența unei perioade de vârf flancate de niveluri scăzute ale cererii, respectiv consumului turistic, din perioadele de extrasezon. Decalajul, relativ mare, dintre punctele culminante și cele corespunzătoare unui nivel scăzut de interes sunt mai pronunțate în cazul călătoriilor turistice față de destinații situate departe de domociliul consumatorului, comparativ cu distribuția în timp pentru bunuri ce satisfac nevoile obișnuite ( hrană, îmbrăcăminte, locuință etc.). Activitățile circumscrise unui asemenea gen de evoluție temporală au atributul de “sezoniere”. Sezonalitatea va reprezenta acea stare de evoluție temporală caracterizată printr-o perioadă de vârf a activității unui domeniu aparținător activității economice. Reacția normală a oricărei activități economice producătoare de bunuri materiale poate îmbrăca două alternative: fie acomodarea producției (ofertei) la nivelul cererii, fie păstrarea nivelului producției, în condițiile în care surplusurile de sezon ale ofertei au șansa de a fi comercializate în timpul unor perioade de vârf ale desfacerii pentru genul respectiv de bunuri (de exemplu, sărbătorile de iarnă).
Din punctul de vedere al industriei turistice, starea de sezonalitate trebuie abordată însă într-un mod esențial diferențiat. Oferta turismului are două trăsături caracteristice, rezultate din cantonarea lui în domeniul serviciilor, care îl situează într-o zonă separată de alte industrii, cu consecințe socio-economice importante. Prima caracteristică este aceea că oferta este relativ inflexibilă. Aceasta se regăsește în dificultatea modificării producției, ca răspuns la fluctuațiile cererii.de exemplu, dacă un hotel are 100 de camere, practic, este imposibil să schimbe volumul prestațiilor de cazare de la o zi la alta, ca în producția altor bunuri economice (hotelul să aibe 90 sau 110 camere). Situația este similară în ceea ce privește numărul locurilor într-un restaurant sau într-un avion. A doua caracteristică este aeea că industria turistică este în mod obiectiv, incapabilă să-și stocheze produsele. Ce s-a produs trebuie consumat aproape imediat. Produsul turistic (o cameră de hotel neocupată, un loc neocupat într-un mijloc de transport etc.) are o valoare economică egala cu zero, atâta vreme cât este nefolosit.
Relația dintre oferta și producția serviciilor turistice, pe de o parte, și cererea, respectiv consumul turistic, pe de altă parte, este directă și, din aceasta, rezultă dezechilibrul temporal frecvent dintre aceste mărimi, repercutat economic negativ: un randament scăzut al capitalului, șomaj temporar etc. De aceea, afacerile legate de turism sunt dependente de menținerea unei rate de utilizare a ofertei ( producției) turistice, pe cât posibil, cât mai aproape de 100%. O asemenea situație se întâlnește, însă, doar în timpul perioadelor turistice de vârf. Majoritatea cererii anuale este concentrată în acest timp, relativ scurt. Această stare este proprie nu numai zonelor temperate ( cu alternanțe bine conturate ale anotimpurilor), dar și altor zone ale lumii. Cu toate acestea, chiar și această stare – cu o supraîncărcătură turistică de vârf – bine controlată, poate fi considerată o binecuvântare pentru o destinație, fără ai subaprecia cumva întregul cortegiu de efecte negative. Mai întâi de toate, există un anumit grad de compromitere a potențialului de afaceri, datorită utilizării la maximum a capacităților. În situația în care obiectivele sunt folosite la capacitatea lor maximă, de proiectare și de suportabilitate naturală și, ceea ce se întâmplă frecvent, suprafolosite, atunci industria turistică, și de fapt întreaga zonă de destinație, suferă în urma unor fenomene negative. Suprasolicitarea și suprapopularea condițiilor naturale nu pot menține serviciile la standarde înalte, și aceasta duce la insatisfacții din partea vizitatorilor. Alte neajunsuri înglobează efectele asupra mediului, ca poluarea apei și a aerului. Nu rareori apar și probleme de hrană și de igienă. În plus, congestionarea traficului rutier, în timpul sezoanelor de vârf (al “marii plecări” în vacanță în fiecare an la 1 august și întoarcerii în primele zile ale lunii septembrie în Franța, de exemplu) cauzează nu numai inconveniente pentru turiști, și contribuie și la creșterea dramatică a accidentelor și a îngreunării foarte mari a circulației ce fac legătura între bazinele cererii și ofertei turistice.
Alte consecințe negative ale sezonului turistic de vârf sunt legate de impactul asupra altor sectoare economice. Multe întreprinderi și chiar economia națională, suferă din cauza întreruperii sau restrângerii procesului de producție, ca rezultat al valului sezonier de angajați care pornesc în vacanță aproape simultan. O astfel de gâtuire a gradului de folosire a capacităților de producție și a forței de muncă este greu suportată de întreaga economie națională. Dar, în unele cazuri, într-adevăr de excepție, o astfel de întrerupere a activității economice poate fi justificată ca cel mai bun mod de a perpetua munca fără reduceri de personal încadrat, alternativă de neacceptat de către salariați.
Totuși, în timpul sezonului de vârf, pot apărea ocazional și momente de subutilizare a capacităților din industria turismului, cauzate de greve în transporturi sau hotelărie sau de perioade prelungite de vreme nefavorabilă. În astfel de situații, perioadele pot fi parțial compensate de asigurări. Dar, plata asigurărilor către instituțiile financiare protectoare, de către societățile de turism, duce la mărirea costurilor serviciilor prestate de către acestea.
Caracterul sezonier al cererii și consumului turistic afectează cel mai mult afacerile în afara sezonului. În timpul acestei perioade, industria turismului este afectată de neutilizarea capacităților sale la un nivel economic acceptabile. Această perioadă este considerată drept critică deoarece costurile fixe (amortizarea clădirilor, salariul personalului permanent din activitățile general-administrative ale întreprinderii turistice, cheltuielile cu energia și combustibilul pentru climatizare și iluminat, chirii sau taxe de proprietate etc.) – care coteză cu o rată înaltă în nivelul costurilor turistice totale – atârnă destul de greu în ansamblul eforturilor pentru obținerea unui efect economic turistic global al unei perioade date. O astfel de situație duce la amânarea folosirii unor resurse turistice, la scăderea productivității capitalului și forței de muncă și, ca o consecință, la profituri scăzute.
O atenție aparte merită situația angajaților. Din sezonalitatea cererii și consumului turistic rezultă caracterul sezonier al muncii în acest sector. Imposibilitatea menținerii unei slujbe stabile are un impact negativ asupra forței de muncă, asupra continuității și calității profesionale. În timpul sezonului de vârf, lipsa forței de muncă duce la angajarea unui personal auxiliar având o slabă calificare. Dimpotrivă, în afara sezonului, chiar personalul calificat trebuie concediat temporar.
Figura 1.3 arată că, în perioadele din afara sezonului, cererea este mai mică decât oferta, fapt reflectat în utilizarea capacităților sub nivelul de 100%. Dimpotrivă, în timpul sezonului de vârf, capacitățile sunt folosite 100% și încă există un surplus de cerere care nu poate fi acoperit. Această cerere potențială nu poate fi transformată în cerere efectivă, datorită lipsei de capacități pentru a spori volumul serviciilor oferite. De aceea, una dintre problemele constante ale industriei turismului, în timpul sezonului este surplusul de cerere și lipsa capacităților de răspuns pentru aceasta.
Cantitativ, dezechilibrul sezonier dintre cerere și ofertă în turism poate fi măsurat rin trei indicatori, exprimând relația:
dintre luna maximă și luna minimă a cererii, care este cererea maximă pe o lună în timpul sezonului de vârf în raport cu cererea minimă pe o lună în afara sezonului;
dintre cererea maximă pe o lună și media lunară anuală a cererii;
dintre media lunară anuală a cererii și cererea minimă pe o lună.
Figura 1.3
Sezonalitatea cererii turistice este determinată de două categorii de cauze: naturale și sociale. Cauzele naturale țin de climă și în special de temperatura aerului și a apei. În cadrul unui climat temperat, nivelul maxim al cererii este direct legat de temperatur maximă. Până acum, deci în stadiul actual de dezvoltare economică și tehnologică, colectivitățile umane sunt incapabile să influențeze clima spre direcția dorită. Într-o asemenea situație, condițiile naturale trebuie acceptate ca variabilă independentă.Influența factorilor naturali asupra sezonalității cererii pare să fie aproape un fenomen universal, deși există diferențe de intensitate între zonele geografice.
Totuși, diversitatea formelor de turism și a condițiilor naturale diferite considerate potrivite pentru satisfacerea clienților face să nu existe o dimensiune universală a sezonalității naturale. Există patru grupe de sezoane optime pentru tot atâtea grupuri de activități și anume:
sezonul de recreație generală, care este identic cu perioada de vegetație din natură (ca timp, perioada de înflorire și căderea frunzelor);
sezonul de baie, când tmperatura apei este peste 18 grade Celsius sau media zilnică a temperaturii aerului este peste 15 grade Celsius;
sezonul de iarnă, când media zlnică a temperaturii este sub 0 grade Celsius;
sezonul de vânătore și pescuit, de obicei respectând ciclurile reproductive ale animalelor; acesta este frecvent stabilit de autoritatea publică centrală.
Dimensiunile optimului sezonier natural pentru turism și recreere variază în distribuția sa pe toată planeta. De exemplu, sezonul vacanței de vară în Marea Mediterană este lung, activitățile de recreere fiind în principal legate de apă. De aceea, turismul se concentrează mai mult în zonele de coastă. Sau, partea muntoasă a Europei se bucură de două sezoane – de vară și de iarnă, în timp ce în Nord-Vestul Europei, beneficiind doar de o scurtă perioadă de vară, predomină experiența pentru perioadele de recreere zilnică sau în week-end. Factorii naturali își pun amprenta asupra sezonalității, prin acțiunea acestora în bazinul ofertei turistice, deci la destinațiile turistice.
A doua formă a sezonalității cererii, fundamentată pe factorii sociali este în principal asociată cu zonele de origine turistică și, mai exact, cu procesele sociale care apar în bazinul cererii turistice. Așa se explică de ce sezonalitatea socială este mai interesantă pentru planificatori deoarece, referindu-se la om, este susceptibilă la influență și schimbare.ea subsumează atitudinile oamenilor față de climă, față de vacanța tradițională și modelele de recreere. De semnificația conținutului ei ține și așa-zisa sezonalitate instituționalizată, exprimată prin: vacanțele școlare, cele religioase sau orice altfel de vacanță localizată temporal de o instituție.
O problemă importantă este și variația sezonalității cererii din punctul de vedere al gradului de impact pe care îl are asupra diferitelor forme de turism. De exemplu, călătoriile de afaceri sunt cel mai puțin afectate, ceea ce este benefic pentru industria turismului; virtual, acestea nu țin de sezon și scad doar în timpul perioadelor de vacanță instituționalizată și în week-end-uri. Călătoriile turistice făcute în scopuri personale sunt, însă într-o măsură medie supuse variațiilor sezoniere; totuși, câteodată, acest specific al lor poate fi afectat din diferite motive (de exemplu, călătoria pentru căsătorii sau pentru funeralii).Vizitele la prieteni sau la rude comparativ cu alte motivații ale călătoriilor turistice, dau dovadă de un mare grad de sezonalitate.
Industria turismului are doar posibilități limitate de a răspunde fluctuațiilor cererii prin modificarea ofertei. Rata ofertei poate fi schimbată cu dificultate. Asemenea reglări, dacă sunt posibile, cer mult timp pentru o apropiere cât mai mare de cererea în schimbare.cDe aceea, cea mai bună metodă este modificarea cererii pentru a o apropia cât mai mult posibil de situația ideală când oferta este egală cu cererea. Există două categorii de strategii de răspuns:
strategii de răspuns primare – cele ce influențează cererea prin sistemul legislativ care stabilește, de exemplu: structura anului școlar, programele autorității publice centrale de promovare a turismului sau de diminuare a fiscalității din industria turismului în afara perioadei de vârf, când prețurile scad. Modelul de vacanță ( inclusiv vacanța școlară), în majoritatea statelor emisferei nordice este în cea mai mare măsură centrat pe lunile iulie și august.
Strategiile de răspuns secundare – cele inițiate și duse la bun sfârșit de întreprinzătorii individuali din turism, adesea sub conducerea unei autorități publice naționale de turism. În cadrul acestora, cea mai bună măsură pentru ridicare cererii în afara perioadei de sezon (extrasezon) este introducerea unei politici de prețuri diversificate: tarife de transport și de cazare reduse pentru a câștiga piața în afara perioadei de sezon. Sunt multe exemple care dovedesc eficacitatea unei astfel de politici. Unul dintre cele mai sugestive îl reprezintă facilitățile de preț oferite turiștilor, în perioada de iarnă pentru atracțiile culturale de interior ( muzee, spectacole de teatru, operă etc.) ale marilor orașe europene și nord-americane. Pe lângă politica prețurilor diferențiate, o altă strategie, des adoptată pentru a nivela relativ sezonalitatea cererii, este strategia atracției multiple, de exemplu: organizarea unei diversități de acțiuni distinctive cu o încărcătură de atracție maximă în timpul sezonului “mort”, profitabile pentru industria turistică. O altă formă de concretizare a strategiei atracției multiple este promovarea și dezvoltarea unor atracții care înainte erau subestimate sau puțin utilizate, ca sezonul de pescuit, excursiile fotografice etc. Toate aceste politici contribuie la încetățenirea unui nou obicei, acela de a se lua vacanță de două ori pe an: o dată vara și o dată iarna.
Celelalte motive subiective ale fluctuațiilor cererii sunt de natură psihologică și sunt mai ușor de schimbat prin mass-media, literatură de profil, procese educaționale etc. Imaginea produselor turistice, în calitatea-i de percepție umană, poate fi manipulată într-o anumită măsură, în ceea ce privește sezonalitatea. Scopul este cel de a explica publicului avantajele unor vacanțe în afara sezonului estival, iar lucrul acesta este făcut cu un anumit grad de succes. Cu toate acestea, concentrația temporală a turismului s-a dovedit mai rigidă decât concentrația spațială, care este cu mai mult succes schimbată prin diversificarea destinațiilor turistice susținute, în principal, de progresul în domeniul transporturilor.
2.3. Tipologii de cerere turistică
În activitatea turistică se disting trei categorii de turiști, cu diferențieri sensibile în ceea ce privește aspirațiile și manifestările lor de cerere pentru produsele turistice și pentru destinațiile de vacanță, și anume:
turiști pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influențeze în sens restrictiv alegerea formulelor și destinațiilor de vacanță și care constituie categoria clientelei de “lux”:
turiști “activi”, care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacelor lor economice și cererile pentru călătoriile de vacanță:
turiștii “pasivi” ale căror aspirații pentru achiziționarea produselor turistice nu depășesc limitele condițiilor lor economice.
Cererea pentru formele turismului de lux
Turismul de lux sau turimul păturilor sociale „de vârf” include toate categoriile de clientelă pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de nivelul veniturilor.
Deși pe această piață particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, piața turismului de lux este totuși profitabilă pentru agenții economici, însă dificil de monitorizat, din cauza pretențiilor personalizate față de nivelul calitativ al serviciilor. Cererea pentru formele turismului de lux se manifestă în multiple variante, sofisticate și chiar extravagante, pe care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele și, numai într-o anumită măsură, cele de categoria patru stele.
Impactul socio-cultural al turismului de lux asupra destinațiilor de vacanță se manifestă cu efecte contrastante: pe de o parte, turiștii „de elită” nu sunt interesați de stabilirea și dezvoltarea contactelor cu populația comunităților locale, iar pe de altă parte, se adâncesc contrastele dintre elita temporar-vizitatoare și populație, ceea ce poate lua caracterul unor adevărate provocări sociale.
Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifestă și din partea oamenilor de afaceri, ceea ce stimulează agenții economici să se orienteze și către formele turismului de lux, desigur în limite rezonabile de competitivitate și de eficiență.
Tot în această categorie se înscriu ocazional și călătorii „marginali”, proveniți din diverse pături sociale cu venituri medii, dar dispuși să sacrifice o parte din aceste venituri pentru a beneficia de niveluri superioare de confort în structurile de primire de categoria lux. Pentru turiștii din păturile sociale dominante nu are influență alegerea destinațiilor de sejur și nici costul serviciilor pentru cazare, alimentație, transport etc. Dimpotrivă aceste influențe acționează în favoarea unei legi comportamentale de „elitism”, care îi determină să caute practicile turistice cele mai scumpe și cele mai discriminatorii pentru a demonstra privilegiul lor social.
Turismul de lux este foarte versatil și instabil: comportamentele care evidențiază caracterul distinctiv al cererii clientelei și modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendințelor de imitare din partea altor pături sociale mai puțin bogate. Afluxul turiștilor cu venituri medii conduce treptat la „democratizarea” destinațiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând inert reorientarea clientelei de elită către alte destinații, exotice, încă „neinvadate” de turismul cu tendințe de masă și către alte preferințe de consum.
Turismul activ
În categoria turiștilor activi se înscriu toți vizitatorii ce formează grupuri eterogene, dar care au totuși o trăsătură comună: tendința de a concilia mijloacele lor economice cu tendința de a-și satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic.
Acești turiști aparțin păturilor sociale care apreciază că este necesar să-și părăsească reședința obișnuită pentru a pleca în vacanță și care, din punct de vedere economic și cultural, dispun atât de anumite posibilități, cât și de discernământ și selecție privind formele de turism și destinațiile preferate. Oricare ar fi mobilul motivațiilor ce vor genera concretizarea nevoilor acestora, pot fi exemplificate unele trăsături comune ale manifestărilor lor de consum, începând cu nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă și morală și continuând cu nevoile de destindere, agrement-divertisment și setea de cultură, toate rezultând din desprinderea temporară din cotidian prin activități sportive, jocuri de societate, contacte cu populația autohtonă, acumulare de noi cunoștințe etc.
Satisfacția consumului turistic este amplificată de sentimentul că își pot alege deliberat mediul destinațiilor de vacanță stiind că elasticitatea bugetului lor le permite și posibilitatea de a decide asupra perioadei și duratei sejurului, asupra formelor de cazare și asupra organizării „loisir”- ului lor. Desigur libertățile enumerate sunt relative, dar sentimentul deciziei de selecție este un factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.
O parte din turiștii activi își manifestă aspirația de a adera la practicile turistice ale păturilor sociale mai avantajate din punct de vedere economic, iar preferințele lor pentru activitățile de timp liber sunt inspirate, pe cât posibil, de copierea modelelor elaborate de turiștii de elită.
Practicile de „loisir” ale păturilor sociale ce dispun de venituri medii oferă un câmp larg pentru dezvoltarea turismului de masă, pentru care agențiile tour-operatoare au conceput o paletă diversificată de oferte de produse turistice. Pentru țările cu o industrie relativ tânără a turismului, printre care și România, devine tot mai importantă cunoașterea priorităților și a prcticilor de „loisir” care îi vor determina pe turiști (în primul rând pe vizitatorii străini) să accepte ofertele destinațiilor românești și formulele de vacanță de care vor putea beneficia la aceste destinații.
Turismul celor „pasivi”
În termenii generali sunt catalogați turiști „pasivi” cei acre ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanță, dar nu dispun de suficiente posibilități materiale pentru a-și alege mijloacele preferate de transport și cazare, rămânând captivi, nevoiți să accepte formulele forfetare de vacanță, pregătite și comercializate de agențiile tour-operatoare sau de agențiile intermediare ale acestora. Nedispunând de suficiente posibilități pentru a-și organiza pe cont propriu sejurul turistic, acești turiști se limitează la câmpul de selecție a ofertelor de produse turistice pe care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanță. Cel mai bun exemplu în această privință este oferit de formele turismului rural, unde turiștii acceptă deliberat condițiile modeste de confort, compensat însă cu satisfacțiile căutate în mediul încă nepoluat fizic, chimic, fonic etc. Al gospodăriilor țărănești ce păstrează nealterate tradițiile culturale și de ospitalitate. Din acest punct de vedere, țara noastră oferă perspective nebănuite de dezvoltare, dar încă puțin explorate și cu atât mai puțin valorificate.
2.4 Cererea de pe piața turistică națională. Tendinței generale ale cererii turistice
Cea mai importantă tendință, în perioada postbelică este creșterea turismului de plăcere și a turismului convențional în detrimentul călătoriilor de afaceri și al vizitelor la prieteni și rude. Deși pasul făcut este încă neînsemnat, cea mai semnificativă este scăderea relativă a călătoriilor de afaceri.
Călătoriile de afaceri includ deplasările făcute în numele firmei, organizației profesionale. Uneoari sunt incluse și călătoriile convenționale, dar, se pare, mai potrivit ca acestea să fie tratate categorial separat, în principal din cauza unui mai mare accent al plăcerii pe care o presupune și a unei sezonalități ridicate.
Importanța călătoriilor de afaceri nu trebuie cumva subestimată, ea putând fi rezumată la următoarele:
cei circumscriși călătoriilor de afaceri cheltuiesc mai mult pe persoană, decât cei care fac turism din plăcere;
călătoriile de afaceri sunt inelastice, din punctul de vedere al venitului și prețului, deoarece costurile sunt suportate de către firme, asociații sau buget;
călătoriile de afaceri reacționează mult mai încet la schimbările situației economice, decât călătoriile de plăcere;
călătoriile de afaceri manifestă o mică fluctuație sezonieră, deci un grad de etalare uniformă pe întreaga perioadă a anului, cu unele scăderi în timpul verii și perioadei scurte dintre Crăciun și Anul Nou;
călătoriile de afaceri sunt mai frecvente în interiorul țării decât în străinătate (turism internațional);
participarea femeilor la călătoriile de afaceri este în creștere, fapt ce are impact asupra turismului;
Într-un timp relativ scurt după terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale, călătoriile de afaceri au crescut la peste 50% din totalul călătoriilor din cadrul țărilor dezvoltate. Dar, de atunci s-a instalat un declin gradual de până la 10%-20%. Turismul de plăcere domină acum scena călătoriilor contemporane. Cauza acestei dezvoltări este progresul telecomunicațiilor și computerizării. Echipamentul audio-vizual dă posibilitatea administrațiilor microeconomice și macroeconomice de a comunica prin tele-conferințe, angajându-se chiar și în ceea ce se cheamă telemarketing. Ca rezultat, multe firme își reduc cheltuielile prin renunțarea la călătoriile de afaceri. Călătoriile internaționale de afaceri par a fi mai afectate de aceste dezvoltări, decât cele interne.
Deși numărul călătoriilor de afaceri a scăzut, în expresie absolută ele cresc și domină unele rute aerene ( în principal interne). Mai mult, afacerile sunt direct implicate în expansiunea turismului de plăcere prin acordarea de sprijin angajaților cu scopul efectuării unor călătorii stimulatorii, prin sponsorizerea unor excursii, a unor cursuri de pregătire în locuri atractive etc.
Turismul convențional (cel ce are ca obiect întâlnirile în cadrul unor convenții, conferințe, congrese sau alt gen de întruniri) care ar trebui privit ca o categorie separată, și nu ca o mică parte a călătoriilor de afaceri, este în creștere, iar previziunile pentru viitor sunt foarte optimiste. Suportul creșterii sale îl reprezintă nu numai faptul că majoritatea costurilor nu sunt suportate de către participanți, dar și importanța contactelor personale legate de plăcerea și atractivitatea locuriloe de întâlnire.
O altă tendință o reprezintă diminuarea vizitelor la prieteni și rude.Explicația este scăderea coeziunii familiale, dorința de a avea liberatetea personală, precum și faptul că oamenii mai în vârstă au mai mulți bani decât în trecut. Această tendință, de scădere a numărului de călătorii realizate pentru vizitarea rudelor și prietenilor, aparține prioritar turismlui intern. În turismul internațional s-a observat o tendință opusă: creșterea migrațiilor celor din lumea a treia, spre țări puternic dezvoltate economic, stimulează turismul etnic ( foștii emigranți fac vizite în țările de origine) și vizitele la prieteni și rude înfăptuite de cei din țara natală a celor care au emigrat, în țara de emigrație.
După cum am reținut la început, turismul de plăcere crește relativ cel mai mult. Dar și aici există discordanțe secvențiale. De exemplu, călătoriile familiale au scăzut cauzând nesincronizarea călătoriilor membrilor aceleiași familii.
Există câteva explicații care stau la baza acestei involuții, respectiv: familii cu număr mic de membrii, declinul coeziunii familiale, adolescenții care merg în vacanțe singuri sau cu prietenii lor. Cele mai importante motive par afi tot mai frecventele vacanțe separatele dintre soț și soție, fie din cauza dificultății aranjării unor vacanțe simultane pentru perechile care lucrează, fie din motive psihologice: soții au petrecut deja mult timp împreună. Cu toate acestea, vacanțele luate simultan și împreună de către soț și soție sunt încă folosite pentru reabilitarea sau reînnoirea mariajului. Alte tendințe în cazul cererii pentru turismul de plăcere sunt: opțiune pentru mai mult decât o singură vacanță pe an, includerea „mini-vacanțelor” în timpul week-end-urilor lungi și o staționare mai scurtă la destinație.
În vederea formării unei imagini de ansamblu asupra cererii și a identificărilor factorilor care o influențează se impune urmărirea evoluției în dinamică a cererii turistice a României. Figura ilustrează evoluția cererii având ca sistem de referință numărul de turiști cazați în structurile de primire turistică.
Se observă un trend de scădere a cererii în ultimii trei ani ca urmare a unei diversități de factori care se manifestă la nivel național. Scăderea se manifestă în special pe turismul de litoral unde există mari carențe în ceea ce privește calitatea serviciilor, turiștii preferând ofertele de litoral venite din țările învecinate României. Această scădere a cererii românești confirmă pe deplin relația direct proporțională dintre gradul de dezvolare economică ( nivel de trai) și activitatea turistică. Politicile naționale referitoare la turism trebuie să acționeze în sensul încurajării cererii prin reglementări realiste, care să sprijine avântul economic, sigurul motor al activității turistice.
Cap.III Oferta și producția turistică
3.1. Semnificația și particularitățile ofertei turistice
Specificul industriei turistice determină distincția ce trebuie făcuta între semnificațiile a două concepte cu care operăm: „ oferta turistică” și „ producția turistică”.
Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obținerea produsului turistic, respectiv: potențialul natural și antropic, echipamentul de „protecție” a serviciilor turistice, diversitatea bunurilor materiale (industriale, alimentare) destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile specifice turismului, infrastructura turistică și condițiile de comercializare (preț, înlesniri etc.). În această accepțiune, oferta integrează ansamblul resurselor economice mobilizate în calitate de factori ai producției turistice.
Producția turistică reprezintă ansamblul de servicii care mobilizează forța de muncă, echipamentul de producție și bunurile materiale, și care, în cadrul unei ambianțe specifice, se materializează într-un consum efectiv.
Între oferta turistică și producția turistică există o relație strânsă, care, comparativ cu aceeași relație de pe piața bunurilor fizice, este marcată de următoarele particularități:
producția turistică (Pt) poate fi cel mult egală cu ofeta turistică (Ot): Pt ≤ Ot, în timp ce pe piața bunurilor substanțiale (materiale) oferta este cel mult egală cu producția: O ≤ P;
oferta turistică există și independent de producția turistică, în timp ce producția turistică nu se poate realiză în afara ofertei.
structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producției turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producției respective;
oferta turistică este fermă–există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în structura ei pe când producția turistică este efemeră–există cât timp se manifestă consumul, se întrerupe o dată cu întreruperea consumului.
Această relație specială dintre oferta turistică și producția turistică reliefează rolul primordial al ofertei ca sursă a producției turistice, dar și rolul producției în mobilizarea ofertei date.
Specificul turismului ca activitate economică, la fel ca și în cazul cererii și consumului orientat spre acest domeniu, imprimă ofertei și respectiv producției turistice câteva caracteristici specifice:
Principala caracteristică a ofertei turistice o reprezintă complexitatea și eterogenitatea sa. Aceasta vizeza atât structura ofertei, cât și structura producției și a întreprinzătorilor din turism.Totuși,cu toată diversitatea lor,elementele structurale ale ofertei pot fi grupate în două categorii:
elemente de atracție, cele care stimulează interesul potențialilor turiști pentru a le vizita și întrebuința, compuse din resursele naturale și cele umane ( atracții socio-culturale,tehnologice),având o importanță relativă în timp și spațu în cadrul ofertei turistice;
elemente funcționale,alcătuite din echipamentul și serviciile care fac posibilă desfășurarea producției turistice.
Cele două categorii de elemente formează un sistem,ale cărui elemente structurale se pot completa, substitui sau influența, în diferite proporții, reciproc.
Fiecare din componentele celor două categorii de elemente, la rândul său,prezintă o mare diversitate de concretizări.De exemplu, echipamentul de transport (automobil, autocar, tren), mijloace de transport naval, mijloace de transport aerian ș.a.Sau, echipamentul de primire și cazare (industria ospitalității, cum mai este denumită) este format din hoteluri, moteluri, reședințe secundare, pensiuni, camping, sate de vacanță etc., toate de diverse categorii sau clase calitative.
Industria turistică ce mobilează aceste elemente ( de atracție și funcționale) oferă o mare diversitate de produse turistice, corespunzător motivației consumatorilor. De aceea, oferta turistică, ar putea fi clasificată în patru grupe mari:
oferta turismului de vacanță: turism de odihnă și recreere (individuală sau familială), turism balnear, turism sportiv;
oferta turismului de sănătate: turism de tratament, turism profilactic;
oferta turismului de afaceri: turismul itinerant, turismul de congrese și convenții, turism cu titlu stimulator etc.
oferta turismului cultural: turismul de studii, schimb de experiență și inițiere tehnică, artistică, festivaluri, turism religios, etc.
Fiecare dintre tipurile de ofertă menționate se individualizează, calitativ și cantitativ, în funcție de specificul național și gradul de dezvoltare economică a țării sau zonei căreia îi aparține.
Rol de mijlocitor în mobilizarea și angrenarea elementelor ofertei, într-un mecanism funcțional, revine ofertanților de produse turistice. Aceștia sunt „fabricanți” sau prestatori ai diferitelor produse sau servicii, între care : firme din sectorul comercial, tour-operatori, agenți turistici, asociații și organisme cu vocație socială, comunități sau organizații teritoriale. Complexitatea produsului turistic induce un grad înalt de segmentare pe specialități a producătorilor, imrimând, totodată, un caracter eterogen și complex organizării producției turistice. În consecință, este imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestațiilor oferite consumatorului din turism. De aceea, producătorii – ofertanți sunt specializați în patru categorii de prestații turistice:
cazare și restaurare;
transport;
animație, agrement și informare;
„proiectarea” și oraganizarea derulării diverselor tipuri de călătorii de către tour – operatori.
Dacă inițial tour – operatorii erau preocupați de toate componentele realizării unei călătorii, treptat funcția tour – operatorilor s-a conturat mai bine prin concentrarea asupra modului de grupare a elementelor primelor trei categorii într-o ofertă turistică globală și comercializarea ei direct către consumator.
Gradului înalt de specializare a prestatorului de servicii turistice i se alătură și un caracter artizanal al preocupărilor din domeniu. Concret, mai mult decât în alte domenii, în majoritatea activităților turistice predomină existența unor afaceri mici, deci a unor întreprinderi mici și mijlocii. Aceasta nu exclude însă integrarea sectorială sau gruparea profesională. Concomitent, se accentuează tot mai mult tendința de centralizare și concentrare a ofertanților de turism pe domenii de specialitate.
Cea de-a doua caracteristică a ofertei turistice o contituie rigiditatea sa. Aceasta îmbracă mai multe aspecte, și anume:
imobilitatea ofertei și producției turistice, care, pentru a-și dovedi utilitatea prin consum, presupune deplasarea consumatorului în bazinul acesteia, și nu a produsului în bazinul cererii;
imposibilitatea stocării ofertei, deci a racordării cantitative a ofertei la nivelul cererii;
rigiditatea în amplasarea capacităților de producție turistică ce sunt localizate „ la sursă”, deci în perimetrul sau în apropierea elementului atractiv, ceea ce exclude alte posibilități ale localizării producției;
imposibilitatea adaptării ofertei la oscilațiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice și la restructurările calitative ale cererii generate de diversificarea motivațiilor, mobilurilor și intereselor. Această ultimă fațetă a rigidității are consecințe economice majore, regăsite în profitabilitatea și gradul de risc al investițiilor în oferta turistică.
Rigiditatea ofertei turistice antrenează, alături de alte cauze, unele consecințe socio-economice negative în ramurile economiei antrenante în crearea sa. Astfel, subutilizarea unora dintre elementele funcționale ale ofertei din turism atrage mărirea duratei de amortizare a investițiilor, uzura morală a mijloacelor fixe și amânarea momentelor de retehnologizare a producției turistice.
Cea de-a treia caracteristică a ofertei turistice, conturată ca o alternativă la rigiditatea acestei, cu efecte de atenuare a fenomenelor negative reținute mai sus, este existența în cadrul unor limite a unui efect de substituire a unui tip de ofertă cu altul care satisface motivații ce se pot substitui între ele. De exemplu, în condițiile în care producția turistică mobilizează numai o mică parte din oferta turismului de odihnă și recreere, capacitățile suplimentare din perioada respectivă pot fi valorificate prin producția turismului de afaceri, întruniri etc. Pentru valabilitatea acestei alternative se impune ca elementele constitutive ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncțional, să poată satisface mai multe alternative de consum fără cheltuieli speciale suplimentare.
3.2. Determinanți ai ofertei turistice
1.Teritoriul. Teritoriul înseamnă o anumită suprafață sau arie care pe lângă faptul că se constituie într-un suport al varietății resurselor naturale, se reliefează prin el însuți ca spațiu geografic finit.
În cadrul acestui domeniu distinct al activității social-economice, cel al turismului, teritoriul (spațiul) are o dublă determinare: cantitativă, prin „capacitatea de primire” a teritoriului, și calitativă prin „activitatea” sa sau „valoarea turistică” a teritoriului care poate fi naturală sau creată.Teritoriul nu reprezintă numai suportul echipamentului din componența sa, ci și „ materi primă” ce ar putea fi valorificată prin produsele turistice în a căror componență se regăsește, mai mult sau mai puțin, în expresie monetară. Derularea unor acțiuni turistice de calitate trebuie să ia în calcul, alături de celelalte fațete ale fenomenului în discuție aspectul cantitativ prin determinarea capacității optime de primire, respectiv numărul maxim de turiști care pot fi primiți de un teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant sau organizarea vieții în spațiul respectiv.
Metodologia determinării componentelor calitative conturează valoarea turistică a teritoriului, mai mică sau mai mare, în funcție de frecvența elementelor de atracție naturală, de dimensiunea fluxului spontan de vizitatori ai teritoriului și de eficiența prezumată a investițiilor necesare echipării ofertei de servicii în cadrul teritoriului. Valoarea turistică sau activitatea unui teritoriu are un caracter relativ, ea fiind apreciată în raport cu inexistența oricărei surse de atracție turistică, deci cu un teritoriu virtual.
Practica amenajării turistice întrebuințează și o altă metodă în definirea pe plan calitativ a unui teritoriu, constând în descompunerea spațiului în elemente ce ar putea servi ca rezervă de materie primă turistică, fiecărui element atribuindu-i-se o anumită valoare, în funcție de: originalitatea estetică, accesibilitatea și funcționalitatea sa. De exemplu, o posibilă descompunere a teritoriului cuprinde variabile cum ar fi:
frumusețea naturală a peisajului;
configurația geografică (munți, câmpii, lacuri, litoral etc)
condițiile meteorologice: tipul climatului, nivelul și frecvența precipitațiilor, direcția curenților de aer, intensitatea activității solare, frecvența fenomenelor negative ( furtuni, înghțuri, seisme etc)
valoarea terapeutică a ambianței naturale: nămol, izvoare minerale și termale etc.
flora și fauna: originalitatea, frecvență, diversitate,
patrimoniul cultural și istoric: artă, arheologie, obiective istorice, religioase, folclor
2.Sectorul terțiar. Componentă esențială a oricărui complex economic național, sectorul terțiar, care grupează activități de prestare de servicii s-a autonomizat cu un domeniu distinct al economiei moderne, ca urmare a dezvoltțrii și diversificării nevoii sociale. Drept urmare, nivelul de dezvoltare economică al unei țări este prioritar apreciat astăzi, alături de alți indicatori, și de ritmul în care forța de muncă se eliberează din sfera producției materiale și este asimilată în domeniul serviciilor.
În turism oferta este formată din elemente materiale (capital și resurse ale naturii) și forța de muncă, deci factori de producție. Factorii de producție ai turismului sunt incluși în sectorul terțiar al economiei, sectorul de servicii.
Existența și gradul de dezvoltare, precum și structura sectorului terțiar vor reprezenta un alt determinant al ofertei turistice.
Apartenența turismului ca activitate economică la sectorul terțiar îl face dependent de volumul și dinamica acestuia în diferitele sisteme economice naționale; unele dintre componentele sectorului terțiar reprezintă chiar premise și factori pentru dezvoltarea ofertei de servicii turistice (de exemplu, serviciile de transport, serviciile medicale etc.) care, deși sunt destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societății, contribuie și la constituierea ofertei turistice.
Oferta turistică, în calitatea sa de subsistem al sistemului pieței, cuprinde prestațiile turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau nespecific a căror prestare este dependetă de materializarea prin consum a cererii turistice. Caracterul foarte eterogen și individualizat la nivelulul consumatorului face imposibilă standardizarea serviciilor la nivelul întregii oferte turistice. Totodată, posibilitatea de lărgire a gamei „sortimentale” a serviciilor turistice se amplifică foarte mult odată cu diversificarea motivației de consum și cu posibilitățile oferite de sectorul terțiar.
Activitățile cuprinse în prestația turistică sunt grupate de specialiști în cinci categorii de servicii:
serviciile de organizare și comercializare a ofertei turistice;
servicii de transport;
servicii de cazare și restaurare;
servicii de producție și distribuție a bunurilor de consum turistic;
servicii de agrement, tratament etc.
Combinarea acestor componente ale sistemului serviciilor turistice, în diferite proporții, dă naștere la oferte turistice diferite, iar clasa calitativă a fiecărui tip de serviciu imprimă ansamblului ofertei turistice un anumit nivel calitativ.
3.Baza tehnico-materială. Un alt factor necesar, dar nu suficient alătuir de forța de muncă pentru organizarea activităților cuprinse în oferta turistică este baza tehnico-materială. Echipamentul turistic este tot atât de diversificat și specializat ca și serviciile turistice. Fiecare tip de serviciu turistic rezultă din utilizarea unei dotări specifice, corelația dintre cele două elemente fiind atât de natură cantitativă cât și calitativă.
Turismul, ca ramură și serviciile ce îl compun, imprimă în mod obiectiv bazei sale materiale o serie de particularități:
corespondența dintre baza tehnico-materială și resursele naturale turistice, atât pe plan calitativ-structural, cât și pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. De exemplu, construirea unei baze de tratament balnear, care să asigure un număr optim de produceri recuperatorii și profilactice, este condiționată absolut de existența unor resurse de ape termale;
adaptare bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice, prezumate sau cunoscute, particularitate indusă de una din trăsăturile ofertei turistice, și anume rigiditate sa. Racordarea bazei tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, ținând seama de importanța distanței în direcționarea cererii. Investițiile pentru diversificarea, construirea și modernizarea echipamentului ofertei turistice vor fi în funcție de două variabile îndependente: resursa turistică naturală și cererea turistică.
raportul invers proporțional între efortul investițional și calitatea atracției turistice a resurselor naturale. Astfel, lipsa resurselor naturale atractive poate fi suplinită prin cele mai ridicate investiții de un anume profil în baza tehnico-materială. Dimpotrivă, abundența resurselor naturale originale și atractive necesită investiții specifice cu mult mai reduse pentru echipamentul turistic, oferindu-se posibilitatea redirecționării sumelor disponibile pentru protecția mediului înconjurător al regiunilor în discuție.
Structural, baza tehnico-materială a turismului cuprinde: baza cazării, baza restaurării, baza transportului, baza agrementului etc.
3.3. Oferta de cazare la nivel național
Oferta de cazare la nivel național se referă la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și la capacitatea de cazare a acestora.. Situația structurilor de cazare active pe piața turistică în anul 2002 este prezentată în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1. Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică
Capacitatea de cazare este prezentată în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2. Capacitatea de cazare la nivel național
Pentru o mai bună înțelegere a situației ofertei de cazare, se impune urmărirea în dinamică a evolutiei atât a structurilor de cazare, cât și a capacității acestora. Aceasta facilitează înțelegerea factorilor care influențează activitatea turistică, procesul investițional în acest domeniu precum și politica de investire.Graficele următoare surprind evoluția numărului structurilor de cazare, precum și, corelativ, a capacității acestora.
Figura 3.1. Evoluția ofertei de cazare
Dacă în anul 2001 numărul structurilor de cazare a avut o ușoară tendință de scădere în raport cu anul precedent, în anul 2002 asistăm la o redresare a situației. Acest lucru poate fi efectul politicilor elaborate de instituțiile din domeniu, politici care favorizează investirea, dar, în același timp poate reflecta și adaptarea numărului de structuri de cazare la cererea crescândă.
Deși în anul 2002 numărul structurilor de cazare înregistrează o creștere, nu același lucru se poate spune despre numărul locurilor de cazare ce în mod normal ar trebui să fie direct proporțională cu evoluția crescândă a ofertei.Situația se explică prin ieșirea de pe piață a unor unități de cazare cu o capacitate mai mare și apariția altor cu o capacitate mai redusă decât cele ieșite.
Figura 3.2. Evoluția capacității de cazare
Forma de proprietate este un aspect important pentru înțelegerea tipului de management al unităților, dar și stadiul în care se află procesul de privatizare a turismului românesc.Statisticile arată că proprietatea privată a ajuns să depășească proprietatea majoritară de stat în acest domeniu.Acest lucru reprezintă un aspect pozitiv, dar nu trebuie uitat faptul că, pentru a se putea vorbi de privatizarea sistemului românesc de cazare este necesară o pondere mult mai mare a formei de proprietate privată din acest domeniu.
Având în vedere forma de proprietate a structurilor de cazare, situația se prezintă astfel:
Figura 3.3
În totalul structurilor de cazare, ponderea cea mai mare o au hotelurile de două și, respectiv o stea.Acest lucru se explică prin faptul că aceste niveluri de confort nu necesită investiții ridicate și sunt ideale pentru turismul de masă fiind preferate pentru tarifele relativ scăzute.Tabelul următor arată situația formelor de cazare în funcție de categoria de confort.
Tabelul 3.3. Structurile de primire turistică pe categorii de confort
Cap. IV Piața turistică a județului Timiș
4.1. Cererea turistică la nivelul județului Timiș
Turismul și-a constituit în timp o piață proprie cu manifestări și factori specifici, definită de foarte multe variabile, influențată de foarte multe aspecte.
Cererea turistică este mult influențată de imagine, de anturajul clientului, de prestatori, vânzători, de alți beneficiari, de alți participanți pe piața turismului, de modul concret de formare a percepției și concepției, de luare a deciziei.
Cererea turistică diferă ca tipologie, după caracterul socio-profesional și motivațional, după resursele financiare (veniturile) ale clientelei, după structura familială, vârstă, obiceiuri etc. Toate aceste aspecte se regăsesc întrîun fel sau altul în durata sejururilor sau vacanțelor, formele de cazare și de transport alese, categoria de turism cerută și alte aspecte ale diversității cererii.
Managerii de turism trebuie să fie flexibili în privința modului de abordare a diverselor segmente de clientelă. Experiența acestora a relevat, pe lângă diferențele amintite, precum cele de vârstă, de naționalitate și de categoria socială, o deosebire importantă între turiștii versați, cu vechime și experiență în domeniu și cei așa numiți „debutanți”.
Modelele de consum ale acestora sunt sintetizate de Francois Veles și Lione Becheret, după cum se prezintă în tabelul 4.1.:
Tabelul 4.1. Modele de consum ale turiștilor
Începând cu anul 1989 turismul românesc înregistrează un declin continuu, atât la nivelul circulației turistice interne cât și al încasărilor. Inutil să mai arătăm că în țările vest-europene, piața turistică a crescut an de an.
S-a constatat că în județul Timiș cei mai mulți turiști străini provin din Germania și Austria, dar aceștia nu o fac în ideea că vor beneficia de servicii turistice, ci pur și simplu sunt găzduiți de rudele acestora. Din contactele avute cu aceștia, anchetele relevă că ei ar apela la tipuri de oferte de cazare și serviciile acestora s-ar ridica la un nivel calitativ mai înalt, pentru că prețurile îi vor avantaja. Analizând afluxul acestor turiști se observă că ei sosesc în județ în timpul sărbătorilor religioase ( Crăciun, Paști ) și se pot încadra într-o formă de turism de vacanță.
Circulația turistică internă, deși a scăzut ca volum, reprezintă componente de bază a turismului românesc, fapt demonstrat de ponderea importantă și revenirea constantă a acesteia în circulația turistică a României, situată la circa 90% în ultimii ani. În județul nostru, doar Buziașul ca și localitate balneară, reprezintă o atracție cvasipermanentă, în rest turiștii apelează sporadic și destul de rar la serviciile oferite.
Cererea turistică evaluată pe baza turiștilor cazați în pe diferite tipuri de unități de primire din județul Timiș se regăsește în tabelul 4.2.
Tabelul 4.2. Cererea turistică a județului Timiș pe structuri de primire
Declinul cererii turistice în județul Timiș este reliefat de figura 4.1.
Figura 4.1. Evoluția cererii turistice din județul Timiș
Ponderea cea mai mare în totalul cererii o au turiștii din țară.Iată cum se prezintă situația:
Tabelul 4.3. Turiști din țară cazați
Figura 4.2.
Evoluții previzibile în cererea turistică
Tendințele previzibile în evoluția cererii în perioada 1999-2002 evidențiază următoarele aspecte:
scăderea în continuare a circulației turistice interne în anul 2000 de circa cinci ori în unitătile de cazare în județul Timiș:
ușoara creștere a numărului de turiști care vor prefera cazările în gospodării rurale, din total turiști:
păstrarea între aceeași cote din ultimii doi-trei ani a numărului de turiști străini care se înregistrează la vămile românești cu ușoară tendință de creștere a celor înscriși în unitățile de cazare;
o scădere a numărului de turiști români care doresc să plece în străinătate, a căror număr ar putea fi modificat odată cu anularea vizelor de intrare în țările afiliate ale tratatului Schengen.
Toate pervederile pozitive ale evoluției ar putea deveni realități dacă se vor ține seama de politicile care urmează :
finalizarea procesului de privatizare a societăților comerciale cu profil turistic din județ;
se impune apariția cât mai multor ferme cu ofertă de cazare, pentru a promova agroturismul;
promovarea și susținerea investițiilor, acordarea de facilități simultane, cofinanțări. Este necesară înființarea unui sistem de credite cu dobânzi mici care să se acorde celor care doresc să investească în agroturism și turism rural;
creșterea nivelului calitativ al forței de muncă în turism. Se impune calificarea și instruirea fermierilor.
diverse politici de promovare a turismului prin practicarea unei politici agresive, atragerea unor mase de turiști în raza județului Timiș;
editarea de materiale de reclamă (video, filme, cataloage, pliante, emisiuni TV etc.);
Transportul turisic rutier, care se ia în considerare în cazul județului Timiș (până la transformarea canalului Bega într-o cale navigabilă) este caracterizat printr-o serie de deficiențe cu influențe negative asupra circulației turistice cum ar fi: starea proastă a drumurilor și a marcajelor, lipsa de drumuri modernizate, traficul greu care este desfășurat concomitent cu cel normal, lipsa informațiilor, serviciilor și altor facilități de-a lungul șoselelor.
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii specifice transporturilor (rutiere și feroviare) condiționează decisiv evoluția cererii turistice.
Recomandări. Cei care doresc să investească în turism și în agroturism vor trebui să țină seama de o mulțime de factori care vor conduce la sporirea gradului de activitate, de succes a afacerii. Astfel situarea gospodăriei este de preferat să se afle într-o zonă mai descongestionată a satului, cât mai aproape de forme naturale atractive și de obiective culturale deosebite. Dacă în cazul fericit depărtarea nu este prea mare față de un municipiu și speranțele de a beneficia de infrastructură sunt mai mari, atunci oferta specifică trebuie să țină cont cu prioritate de posibilitățile de agrement, de facilitățile pentru copii și tineret, de aspectul ambientului și seviciile igienico-sanitare și de funcționalitatea locuinței.
Nu în ultimul rând tradițiile locale trebuiesc fructificate și mai ales respectate în permanență, de multe ori acestea fiind elemente de unicitate și de identitate a ofertelor.
4.2. Oferta turistică a județului Timiș
Între anii 1980-1989, numărul de turiști a scăzut simțitor, cei străini ocolind România (serviciile proaste), iar cei autohtoni dispunând de mijloace materiale tot mai scăzute. Această tendință s-a menținut până prin anii 1996, urmare mai ales a lipsurilor materiale care să permită modernizarea bazei materiale. Acestei cauze principale s-a mai adăugat faptul că populația să aibe alte priorități. Cei care dispun de mijloace materiale necesare efectuării unei forme de turism, au început să apeleze la oferta externă, ca urmare a raportului calitate-preț net favorabil celei externe. Rezultă că oferta internă nu mai este competitivă, fapt care conduce, în timp, la descurajare și diminuare drastică.
În județul Timiș nu poate fi vorba de oferte de litoral, montană (în adevăratul sens al cuvântului) și doar foarte slab balneară ( Buziaș), deci putem vorbi doar de un turism de afaceri și oarecum despre cel cultural – itinerant care, în ultimii ani a prezentat o tendință de evaluare pozitivă. Oferta timișană de factură cultural-istorică ar putea fi revigorată punându-se mai bine în valoare patrimoniul existent ( atât cât este), lucru ce ar putea fi realizat printr-o mediatizare corespunzătoare, printr-un efort susținut de condensare și recomdiționare al monumentelor ( lucru care afectează bugetele comunale) și de creare a unei oferte de cazare sigure, bine organizate și de calitate.
Capacitățile de cazare au crescut doar în Timișoara și Lugoj prin apariția unor hoteluri noi cu confort competitiv ( Perla 1,2,3,4, Silva, Reghina etc), în restul spațiile mai degrabă au scăzut prin dezafectarea unor localuri degradate. În anumite zone cu potențial turistic deosebit pentru turismul rural au intrat în circuitul turistic, spații de cazare, în special sub forma gospodăriilor țărănești care aduc un plus de diversitate ofertei turistice județene. Introducerea satelor românești cu potențial natural, cultural-spiritual deosebit în circuitul turismului intern și internațional este un deziderat.
În strânsă legătură cu serviciile de cazare, a început și procesul de adaptare a ofertei de agrement și divertisment, devenită pe plan internațional factor de bază al fundamentării motivației deplasărilor, în cadrul majorității produselor turistice. Aici se cuvine să se precizeze că în toate comunele timișene au apărut baruri și chiar discoteci, iar în orașele mai importante s-au înființat cluburi de zi și de noapte, cazinouri, cluburi ale oamenilor de afaceri.
În județul Timiș toate aceste mutații se desfășară într-un proces foarte lent datorat în special lipsei fondurilor necesare modernizării și dezvoltării bazei materiale pentru turism. Atât societățile comerciale cât și persoanele fizice se confruntă cu mari dificultăți financiare, care reduc drastic posibilitățile de a investi în baza materială, reparații sau extinderi: circa 60% din baza materială are caracter sezonier fiind dependentă de dimensiunea sezonului estival, limitat în ultimii ani la circa patru luni funcționare, din iunie până în septembrie, cu precizarea că în marginile intervalului cererea este cam la jumătate de lunile iulie și august. În aceste condiții, încasările rămân reduse cu influențe nefavorabile asupra dezvoltării calitative ulterioare structurilor de primire.
Oferta de turism rural și agroturism reprezintă o alternativă care în următorii ani ar putea ocupa un rol însemnat în contextul general. Fermele, gospodăriile țărănești să fie căutate de turiști care vor să evadeze din ariile urbane. Desigur, deocamdată agroturismul este destinat unor segmente de populație mai puțin pretențioase ținând seama de gradul de confort care se oferă. Poate tocmai de aceea marea majoritate a clienților acestor ferme de turism o reprezintă adolescenții, studenții, care nedispunând de resurse financiare optează pentru frumusețile naturii în detrimentul confortului. Acestora li se mai adaugă categoria vârstei a treia, care sunt saturați de citadini, de muzee și spectacole, de multele stele ale seviciilor de hotel și alimentație publică și caută avantajele ruralității. O a treia categorie ar fi turiștii intre cele două vârste care doresc să-și satisfacă hobby-urile: pescuit , vânătoare, ciclism, drumeții alpinism etc., care însă apelează doar în week-end la mediul rural, preferând camparea. Cea mai profitabilă legătură cu un segment al populției ar fi aceea cu grupurile de școlari mici, copii de diferite vârste care vor beneficia de o hrană curată, variată și hrănitoare, dar și de o componentă educațională deosebit de importantă. În acest caz, grupurile de 10-15 copii pot fi preluați în 2 sau 4 gospodării vecine, având program comun de recreere și, de ce nu, de învățare a unor deprinderi rurale de mare atracție, și legătura directă cu animalele domestice și meșteșugurile.
Gospodăria, ferma agricolă sunt clișee care devin imagini care apoi se transformă în motive pentru care turiștii își vor perece vacanțele la țară. Gospodăria devine un simbol foarte puternic pentru orășeni, acolo vor putea cunoaște tainele naturii, ale florei și faunei.
4.2.1 Oferta de cazare
Turismul se poate dezvolta satisfăcător numai în situația în care există suficiente posibilități pentru odihnă și cazarea turiștilor. De aceea, dintre serviciile turistice de bază, serviciile hoteliere condiționează în cel mai înalt grad volumul activitățiii turistice, deși anumite categorii de vizitatori nu recurg întotdeauna la servicii obiective de cazare ( apelează la rude, prieteni în vederea cazării).
Capacitatea de cazare cuprinde totalitatea formelor capabile de găzduire, care asigură odihna turiștilor pe o anumită perioadă de timp, în baza unor tarife determinate.
În practica turistică internațională se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare. Astfel, după structura rețelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de bază ( hotelul, motelul, hanul turistic, vila) și forme complementare de cazare (popasul turistic, satul de vacanță, cămine etc.). Dacă avem în considerare categoria de confort a obiectivelor de cazare se poate vorbi de categoriile I, II, III și de luxsau hotele cu *, **, ***, ****, ***** (lux). Conform H.G. nr.114 din 1995, în România toate structurile de primire turistică, indiferent de forma de organizare și de proprietate se clasifică pe stele și categorii în funcție de: caracteristicile constructive, calitatea dotărilor, calitatea serviciilor prestate.
În ceea ce privește distribuția în teritoriu a bazei de cazare, aceasta este concentrată în Timișoara și în împrejurimile sale. Următoarele tabele ilustrează situația unităților de cazare și a capacităților de cazare a acestora:
Tabelul 4.4. Rețeaua unităților de cazare din județul Timiș
Tabelul 4.5. Capacitatea de cazare turistică existentă
Figura 4.3.
Hoteluri din Timișoara
Hotel Continental (3 stele) – B-dul Revoluției 1989, Nr.2
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Ambassador (4 stele) – Str. Mangalia, Nr. 3
Facilități:aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, saună, fitness, cosmetică, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel 2000 (3stele) – Calea Dorobanților, Nr. 94
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, acces la internet, schimb valutar, închirieri de mașini,loc de joacă pentru copii, fitness, saună, seif, spălătorie, teren de tenis,facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Timișoara (3 și 2 stele) – Str, 1 Mai, Nr.2
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, business center, saună, fitness, masaj, schimb valutar, seif, fax, sală de ședințe, parcare păzită.
Hotel Doria (3 și 3+ stele) – Str. Moldovei, Nr. 10
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, schimb valutar, spălătorie, seif, fax, parcare păzită.
Hotel Internațional (4 stele) – Bd. C. D. Loga, Nr. 44
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, sală de ședințe, ring de dans, saună, fitness, cosmetică, room-service, snack-bar, sală de conferințe, seif, discotecă, fax, spălătorie, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Club Senator (3 și 4 stele) – Calea Lugojului DN6
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, casino, biliard, piscină, piscină acoperită, business center, saună, teren de tenis, parcare păzită.
Hotel Pensiune Sandra (3 stele) – Str. Simion Bărnuțiu, Nr. 42
Facilități: : aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, schimb valutar, spălătorie, seif, fax, parcare păzită.
Hotel Reghina(3 stele) Str. Cozia, Nr. 91
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Eurohotel(3 stele) – Str. Mehedinți, Nr. 5
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Larissa (3 stele) – Str. Demetriade, Nr. 6
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, schimb valutar, spălătorie, seif, fax, parcare păzită.
Hotel Perla 1(3 stele) – Str. Olt, Nr. 11
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Perla 2(3 stele) – Str. Turgheniev, Nr. 9
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Perla 3 (3 stele) – Str. Păltiniș, Nr. 14
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Silva (3 stele)- Str. Victor Babeș, Nr. 25
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, sală de ședințe, ring de dans, saună, fitness, cosmetică, room-service, snack-bar, sală de conferințe, seif, discotecă, fax, spălătorie, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Sydney (3 stele) – Str. Horia, Nr. 110
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, business center, saună, fitness, masaj, schimb valutar, seif, fax, sală de ședințe, parcare păzită.
Hotel Banatul (2 stele și 1 stea) – Str. B- dul Republicii
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Central (2 stele) – Str. N. Lenau, Nr. 6
Facilități:aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, saună, fitness, cosmetică, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Hotel Arizona(3 stele) – Str. Muzicescu, Nr. 168
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, room-service, snack-bar, sală de conferințe, discotecă, fax, sală de ședințe, ring de dans, acces la internet, schimb valutar, închirieri de mașini,loc de joacă pentru copii, fitness, saună, seif, spălătorie, teren de tenis, se acceptă animale, depozit și transport bagaje, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
Camping International (1 stea) -Str. Calea Dorobanților, Nr. 6
Facilități: aer condiționat, camere cu bar, baie, duș,TV Satelit,telefon în cameră, bar, restaurant, sală de ședințe, ring de dans, saună, fitness, cosmetică, room-service, snack-bar, sală de conferințe, seif, discotecă, fax, spălătorie, facilități pentru persoanele cu handicap, parcare păzită.
4.2.2. Agenții de turism
Cap V. Strategii de dezvoltare a activității turistice în județul Timiș
În prezent, și desigur, în peroada pe care dorim să o analizăm, în întraga lume se înregisrează o concurență acebră între destinațiile turistice, care trbuiesc să se îngrijească de adaptarea unor politici moder, agresive, dar și de sporire a calității serviciilor.
Dintre măsurile cele mai importante care se pot lua, sunt:
politica veniturilor;
politica și structura de încurajare a investițiilor;
politica dobânzilor bancare asupra creditelor acordate;
lupta permanentă pentru protecția mediului și amenajarea teritoriului;
structura și obiectivele organismelor regionale (județene) pentru turism;
politici relative la piața forței de muncă, formarea permanentă și perfecționarea acesteia.
Strategia în domeniul turismului trebuie să ajute la crearea unui mediu favorabil acestui sector. Aceasta trebuie realizată cu concursul responsabililor la nivel operațional care să ofere o viziune, un model capabil să orienteze producerea și vânzarea produselor turistice.
5.1. Elemente strategice
1)Punctul de plecare în stabilirea pentru ameliorarea poziției concurențiale a destinației îl constituie elementele determinate ale competitivității, care, în principiu sunt date de:
resursele naturale și culturale ( peisaje, păduri, cursuri de ape, lacuri, plaje, monumente, opere de artă, case memoriale, în general, patrimoniul cultural, spiritual și laic etc.);
resurse de infrastructură și capital. Turismul are nevoie de infrastructură dezvoltată, mijloace de transport și cazare amenajări;
resursele umane – cei care se ocupă de comercializarea produsului turistic.
2)Un alt element de bază îl constituie calitatea și structura ofertanților.
Poziția unei destinații turistice în cadrul concurenței existente este determinată de diversitatea serviciilor și calitatea lor. În această ultimă direcție sunt importante condițiile de mediu, calitatea materială ( dotările de cazare și servire a hranei, transport, spectacole, manifestări și calitatea imaterială prin care se înțeleg serviciile, administrarea, organizarea, informarea, etc.).
3)Structura pieței și structura organizatorică. Circuitele de distribuție vor fi puternic influențate de mărimea societăților turistice. Având în vedere concurența acerbă, care se va accentua în continuare, cu timpul, cei care acționează independent vor deveni deschiși la cooperare, vor renunța la autonomie și se vor integra într-un sistem organizat.
În acest sens avansăm pentru prima dată propunerea de înființare a complexului „ Casa timișană” care să cuprindă întreaga rețea de gospodării și ferme din Timiș, care vor reprezenta un tot unitar din toate punctele de vedere: ofertă, servicii, calitate, tarife etc.
4)Condițiile de manifestare a cererii și de adaptare a ofertei, sunt ele însele bază ale concurenței. Este cunoscut faptul că turiștii și consumatorii evoluează ca factor de reglare a problemei concurențiale a destinațiilor, contribuind substanțial la prestigiul/progresul unei zone, a unei localități, gospodării.
Pentru aceasta este nevoie ca la nivelul județean să se ducă o politică de formare și informare a publicului doritor de turism, dar și reperarea noilor obiective, și a noilor posibilități de realizare a produsului turistic.
Politica turistică durabilă din județul Timiș va trebui să aibe în vedere posibilități date de slăbire a pieței și de necesitatea eliminării distorsiunilor ei care se manifestă în:
învățământ și cercetare:;
modernizarea infrastructurii;
organizarea și finanțarea activităților de comunicație;
politicile promoționale din turism;
protecția și valorificarea resurselor.
Se impune continuarea pe drumul deja început, a existenței și catedrelor de management turistic ale universităților timișene, dar și educația, patroni, operatori, fermieri, care trebuie să ajungă cu toții la un nivel înalt de înțelegere și cunoaștere a tot ce este nou în domeniu, dar și tradițional, cu timpul va putea conduce la înlocuirea concurenței tarifelor cu concurența serviciilor. Rolul tuturor studiilor efectuate ar duce la detectarea la timp a tendințelor noi apărute și la scăderea costurilor de adaptare la schimbare. În această situație în care considerăm că atunci când vorbim de modernizarea infrastructurii trebuie să avem în vedere în primul rând rețeaua de drumuri și de comunicații. Celelalte genuri de infrastructură vor urma apoi a fi utilizate.
Ținând cont că, crearea imaginii unei comune, zone, a unui județ au efecte asupra economiei locale, totul căpătând un caracter public și, de aceea, este nevoie de un sistem de finanțare publică. Promovarea turismului devine o importantă sarcină a statului, respectiv a organismelor județene de administrație publică și a serviciilor descentralizate în județ.
La ora actuală, paradoxul care se manifestă în țară, dar și în județul nostru este acela că precaritatea infrastructurii în ansamblul ei a făcut ca naturalețea și puritatea zonelor turistice să se păstreze într-o măsură mult mai mare ca în alte țări, cu alte cuvinte, lipsa de modernizare a conservat ruralitatea cu tot cortegiul ei de atracții, tradiții, folclor, meșteșuguri, mediu ambiant.
Pe măsură ce în anumite zone oferta devine prea dezvoltată ( zona Surduc, Valea lui Liman) se observă că mediul riscă să se degradeze. Limitele de capacitate trebuiesc analizate și apoi reglate pentru a nu se discredita sau distruge.
Luând în considerare avantajele turismului ca mobilizator al forței de muncă, ca stabilizator al acesteia în mediul rural, în măsura în care se poate implica, parteneriatul local trebuie să militeze pentru a crea un mediu favorabil creșterii sectorului turistic ca o manifestare de liberalizare, de privatizare, de posibilitatea de a oferi un câmp fertil pentru implementarea rezultatelor altor industrii.
Astfel, se va putea progresa în direcțiile următoare:
acordarea unei atenții mai mari pentru ca turismul să fie introdus în programele de dezvoltare;
asigurarea datelor statistice pentru a lega turismul de forța de muncă;
investirea într-o dezvoltare durabilă a ruralității care atrage o perpetuă necesitate de forță de muncă;
identificarea și scoaterea în relief a unor meserii tradiționale, a altora noi, pentru mobilizarea șomerilor și a tinerilor către acestea;
consolidarea relațiilor de parteneriat între sectorul public și privat pentru îmbunătățirea standardelor de veluare și formare a forței de muncă.
5.2 Obiective strategice de dezvoltare a turismului în județul Timiș
Obiectivele prioritare privind dezvoltarea turismului în județul Timiș în perioada 2000-2005 și a premizelor relansării în perspectivă, are la baza analiza întregii problematici, care, în sinteză, se prezintă astfel:
Prospectarea preferințelor turiștilor și analiza modului în care este pregătită oferta, să răspundă cerințelor consumatorilor de astăzi.
Determinanții viitoarelor fluxuri turistice;
Rezolvarea problemelor întreprinzătorilor din turism, în special al fermierilor și patronilor de mici pensiuni. Apariția unor sisteme de creditare moderne, elastice și avantajoase;
Facilități pentru cei care activează în sectorul turistic;
Intervenția statului în eliminarea deficiențelor pieței;
Măsurile luate pentru dezvoltarea mecanismelor de creare a factorilor de producție ( formare și cercetare, programe speciale de investiții etc) pentru crearea unei dezvoltări durabile;
Determinarea rolului administrației județene în dezvoltarea turismului în general, al agroturismului în special;
Determinarea evoluției organizațiilor din turism față de eodarea și fragmentarea zonelor turistice din județ și de aliniere a politicilor sectoriale pe baza unui concept bazat pe concurență.
Pentru a răspunde la toate aceste probleme, în baza unei analize se pot sintetiza următoarele șapte obiective:
Dezvoltarea produsului turistic
Aspectele principale ale obiectivului privind dezvoltarea produsului turistic sunt ce le care urmează:
Modernizarea și dezvoltarea produsului turistic județean în așa fel încât să se distingă de alte județe care au același relief;
Diversificarea ofertei turistice prin adâncirea specializării și creșterii ofertei consacrate și promovarea de noi oferte conform tendințelor pieței. Identificarea de variante de turism alternativ care să fie oferite diferitelor segmente ale populației județului Timiș;
Optimizarea la maximum a competenței culturale și de afaceri de a forma segmente noi în cadrul clientelei;
Crearea unor ferme, pensiuni, sate turistice model în anumite zone cu sprijin financiar din partea administrației centrale și prin atragerea de fonduri externe;
Creșterea calității amenajării turismului și dezvoltarea capacității turistice în zonele în care cererea este mai pregnantă;
Stabilirea unor priorități în propunerile de infrastructură și depășirea dificultăților existente pentru turism;
Ridicarea standardului serviciilor turistice de bază și altor elemente componente necesare obținerii unui răspuns la anumite segmente ale cererii ( turism urban, turism rural, turism social etc.);
Dezvoltarea turismului în contextul durabilității, presupunând acțiunile și programele de dezvoltare, protejarea și îmbunătățirea zonelor, amenajarea teritoriului etc.
2. Reforma structurală și organizatorică în scopul organizării zonelor turistice și creării mecanismelor de funționare a acestora conform standardelor
Creșterea coordonării și colaborării la nivelul serviciilor publice, corelării strategiilor, programelor și acțiunilor care concură la dezvoltarea sectorului turistic, la creșterea calității serviciilor;
Stimularea apariției forței de muncă specifice turismului și crearea pârghiilor necesare comensurării nivelului și evoluției acestora;
Stimularea promovării unor structuri ( asocieri) turistice pentru a face ca oferta să devină complexă.
3.Dezvoltarea forței de muncă în turism
Educația permanentă în domeniu, a tuturor celor care concură la punerea în valoare a ofertei turistice;
Stimularea apariției forței de muncă specifice turismului și creșterea pârghiilor necesare comensurării nivelului și evoluției acestuia;
Dezvoltarea relațiilor cu operatorii din euroregiunea DKMT și la nivelul organizațiilor și asociațiilor profesionale;
4.Îmbunătățirea și dezvoltarea activității de promovare și marketing
Crearea unei imagini turistice pozitive, complete și corecte a ofertei turistice a județului Timiș;
Câștigarea de partea ideei de turism alternativ și agroturism a unui număr cât mai mare de cetățeni din județ și din afara lui;
Găsirea de resurse financiare pentru înbunătățirea activității de promovare și marketing;
Comercializarea eficientă a programelor turistice.
5.Integrarea turismului din județul Timiș în tendințele naționale și a euroregiunii
Dezvoltarea și promovarea unui turism durabil pe principii ecologice;
Armonizarea reglementărilor turismului cu cele ale țărilor limitrofe, respectiv ale UE;
Dezvoltarea cadrului de colaborare al asociațiilor profesionale din turism.
6.Asigurarea protecției, securității și siguranței turiștilor autohtono și străini
Protecția turiștilor fără riscuri privind sănătatea și integritatea lor;
Reglementarea protejării turiștilor din punctul de vedere al consumatorilor și disponibilitatea de a despăgubi turiștii față de ventualele daune aduse.
Scopul declarat din acest punct de vedere privind protecția turismului îl constituie recunoașterea țării, a județului Timiș ca o destinație sigură, care promovează respectul față de turiști
.
7.Perfecționarea cadrului juridic necesar atingerii obiectivelor de dezvoltare a turismului
Evaluarea nivelului actual de reglementări de specialitate și stabilirea necesităților;
Eficientizarea controlului privind aplicarea legislației a standardelor stabilite prin clasificarea pe stele de confort în scopul păstrării ridicate a calității prestărilor turismului.
Realizarea tuturor acestor obiective are ca scop creșterea nivelurilor cantitative și calitative ale ofertelor turistice din județul Timiș care să conducă în final la creșterea circulației turistice în județ, creșterea încasărilor ofertanților, a celor implicați în agroturism și turism rural din zonele colinare și montane.
Din nefericire, ca în întreaga țară, și în județul Timiș, în ultimi zece ani, investițiile în turism au fost deosebit de scăzute. Depășirea acestor dificultăți ar duce la apariția unei concepții cu scopul creșterii capitalului. De aceea, e nevoie de o politică fermă și obiective clare care să conducă la dezvoltarea turismului în general și a agroturismului din județul Timiș.
Cadrul natural, obiceiurile valorile locale încep să atragă tot mai mulți turiști. Aceștia doresc să se recreeze departe de universul citadin trepidant, să respire calmul și simplitatea naturii, tradițiile și patrimoniul local.
Turismul rural, agroturismul și turismul alternativ pot evolua în județul Timiș diversificat în timp și spațiu, devenind o componentă a potențialului de dezvoltare rurală cât și în ceea ce privește cererea, odată cu modelele comportamentale ale comsumatorilor de turism.
Turismul rural și agroturismul devine o modalitate de dezvoltare, protejare și valorificare a întregului patrimoniu existent. Zonele noastre rurale populate de secole sunt bogate în monumente, în viață spirituală, meșteșuguri tradiționale, artizanat și folclor.
Este timpul ca cetățenii județului nostru să lase pe planul doi urma „ cărărilor” atât de bătătorite ale satelor de pe malul mării, ale Deltei Dunării, mănăstirilor Moldovei și ale zonei Bran. În județul Timiș există foarte multe atracții care pot provoca la o extraordinară aventură spirituală.
5.3. Managementul în turismul timișan
Rolul unui bun management în turismul care se poate dezvolta în județ este acela de a reuni toate inițiativele individuale în vederea racordării lor la rețeaua județeană, în cadrul căreia trebuie să se acționeze unitar.
Pentru a se crea o rețea județeană, managementului îi revine sarcina de a uniformiza (standardiza) următoarele activități:
Crearea premizelor organizatorice și legislative prin:
constituirea unei asociații județene pentru turism rural, ecologic, cultural, prin unirea tuturor operatorilor și a ofertanților de produse turistice de gen;
introducerea unor amendamente ( cu adevărat favorabile acestuie tip de turism) la hotărârile și ordonanțele guvernamentale mai vechi sau mai recent formulate, acordarea unor facilități suplimentare celor existente până acum;
trecerea la procedura de atestare și apoi de clasificare pe stele a tuturor pensiunilor agroturistice în conformitate cu ordinul nr.61 / mai 1999 al Asociației Naționale pentru Turism.
Identificarea cât mai multor gospodării țărănești care pot fi introduse într-un circuit județean și chiar național;
Pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabilă de servicii de calitate și acordarea de asistență de specialitate;
Lansarea pe piața internă și internațională a ofertei de turism rural, agroturism, și turism alternativ:
Organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale, cu sprijinul prestatorilor de servicii turistice, al firmelor specializate și al agențiilor de tour-operatori românești;
Colaborarea cu firme străine specializate, interesate în organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al autorității naționale de turism;
Editarea unui catalog de prezentare și reclamă.
5)Realizarea unei baze de date de ofertă turistică cât mai complete și actualizare ei permanentă;
6)Formarea experților în managementul agroturistic la nivelul județean, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestatorilor din rețeaua turistică rurală prin:
organizarea de cursuri;
organizarea de acțiuni în teritoriu;
organizarea de acțiuni externe de formare.
7)Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural prin:
creare unui fond mutual pentru turismul rural în vederea acordării de credite cu dobânzi subvenționate și de garantarea gospodăriilor țărănești atestate;
Bibliografie
1. Baron Petre, Neacșu Nicolae – Economia turismului, Ed. Expert, București, 2001
2. Bran Florina, Marin Dinu, Simon Tamara – Economia turismului si mediul înconjurător, Ed. Economică, București, 1998
3. Cosmescu Ioan – Turismul, Ed. Economică, București, 1998
4. Jivan Alexandru – Economia turismului, Ed. Nero-G, Timișoara, 2000
5. Institutul Național de Statistică – Anuarul statistic al României 2000, 2001
6. Institutul Național de Statistică – România turistică-Breviar statistic
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Piata Turistica (ID: 168304)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.