Influenta Materialului Biologic Asupra Productiei de Radacini Obtinute din Sfecla de Zahar

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I – Stadiul cercetărilor privind cultura sfeclei pentru zahăr

1.1 Importanța culturii de sfeclă pentru zahăr

1.2 Compoziția chimică

1.3 Răspândirea culturii sfeclei pentru zahăr

1.3.1 Răspândire pe plan mondial

1.3.2 Răspândire în România

1.4 Cerințe biologice

1.5 Sistematică și soiuri

1.6 Tehnologia de cultivare a sfeclei pentu zahăr

1.6.1 Rotația

1.6.2 Fertilizarea

1.6.3 Lucrările solului

1.6.4 Sămânța și semănatul

1.6.5 Lucrări de îngrijire

CAPITOLUL II – Condițiile de mediu unde s-au efectuat cercetările

2.1 Așezare geografică

2.2 Clima

2.2.1 Temperaturile în perioada 2011 – 2013

2.2.2 Precipitațiile în perioada 2011 – 2013

2.3 Solurile

CAPITOLUL III – Scopul și obiectivele urmărite. Materialul biologic și metoda de cercetare.

3.1 Scopul

3.2 Obiectivele urmărite

3.3 Materialul biologic utilizat

3.4 Metoda de cercetare

CAPITOLUL IV – Rezultatele experimentale obținute

4.1 Rezultatele obținute în experimentele efectuate în anii 2011-2013

CAPITOLUL V – Concluzii și Recomandări

5.1 Concluzi

5.2 [NUME_REDACTAT]

UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” SIBIU

Facultatea de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]

Specializarea MONTANOLOGIE

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Cercetări privind influența materialului biologic asupra producției de rădăcini obținute din sfecla pentru zahăr cultivată în Șercaia, județul Brașov

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I – Stadiul cercetărilor privind cultura sfeclei pentru zahăr

1.1 Importanța culturii de sfeclă pentru zahăr

1.2 Compoziția chimică

1.3 Răspândirea culturii sfeclei pentru zahăr

1.3.1 Răspândire pe plan mondial

1.3.2 Răspândire în România

1.4 Cerințe biologice

1.5 Sistematică și soiuri

1.6 Tehnologia de cultivare a sfeclei pentu zahăr

1.6.1 Rotația

1.6.2 Fertilizarea

1.6.3 Lucrările solului

1.6.4 Sămânța și semănatul

1.6.5 Lucrări de îngrijire

CAPITOLUL II – Condițiile de mediu unde s-au efectuat cercetările

2.1 Așezare geografică

2.2 Clima

2.2.1 Temperaturile în perioada 2011 – 2013

2.2.2 Precipitațiile în perioada 2011 – 2013

2.3 Solurile

CAPITOLUL III – Scopul și obiectivele urmărite. Materialul biologic și metoda de cercetare.

3.1 Scopul

3.2 Obiectivele urmărite

3.3 Materialul biologic utilizat

3.4 Metoda de cercetare

CAPITOLUL IV – Rezultatele experimentale obținute

4.1 Rezultatele obținute în experimentele efectuate în anii 2011-2013

CAPITOLUL V – Concluzii și Recomandări

5.1 Concluzi

5.2 [NUME_REDACTAT]

INTRODUCERE

Privind din prisma evoluției istorice a omenirii ‘’ cultura plantelor” indică o treaptă mai înaltă față de aceea în care omul își întreținea viața din vânat și din culegerea unor părți ale plantelor sălbatice : rădăcini, tulpini sau fructe.

Cu trecerea timpului omul și-a dezvoltat cunoștințele în ceea ce privește plantele, și a realizat că își poate îmbogăți hrana de zi cu zi prin cultivarea unor plante similare și în propria gospodărie sau în împrejurimile acesteia. Prin introducerea plantelor în cultură s-a urmărit ameliorarea sistematică alături de aplicarea unei agrotehnici superioare precum și folosirea de soiuri noi, chiar aplicarea irigației la majoritatea plantelor. Transformările suferite de plante sunt în mare măsură o consecință a modului lor de utilizare. S-a căutat să se favorizeze în primul rând dezvoltarea acelor părți ale plantei care se folosesc mai mult : rădăcinile la sfeclă, tuberculi la cartof, semințele la cereale și s-au ales pentru reproducere acele plante care satisfăceau mai bine nevoile omului.

Sfecla pentru zahăr este o plantă deosebit de productivă. Din totalul suprafeței arabile actuale a României, de circa 8,2 milioane ha, suprafața cultivabilă cu sfeclă de zahăr este de circa 250.000 ha, această plantă fiind foarte pretențioasă față de sol, toate însușirile acestuia influențându-i nivelul de producție și indicii de calitate tehnologică.

În prezent, cultivarea sfeclei de zahăr în România este realizată în scopul obținerii de zahăr, a cărui cotă de producție este stabilită prin reglementări ale [NUME_REDACTAT] și care poate fi realizată prin cultivarea, în condițiile unor regimuri termice și pluviometrice normale, a numai 10% din cele aproximativ 250.000 ha de teren agricol pretabile acestei culturi.
Însă, pentru realizarea cotei naționale de 104.688 t zahăr alb, prevăzută pentru România ca țară membră a UE, este necesară cultivarea anuală a maxim 30.000 ha cu sfeclă de zahăr.

Cultivarea sfeclei de zahăr în vederea obținerii zahărului atrage după sine următoarele avantaje : îmbunătățirea rotației culturilor, prin aplicarea unui asolament rațional de 4 ani; crearea de noi locuri de muncă nu numai în fermele agricole ci și în fabricile unde se obține zahărul; dezvoltarea fermelor zootehnice prin utilizarea ca sursă de hrană a resturilor vegetale rezultate în urma decoletării.

La cultura sfeclei pentru zahăr pentru care producătorii au la dispoziție soiuri productive și mijloace moderne de producție, realizarea unor producții ridicate și de calitate este obligatorie. Condițiile pedo-climatice din țara noastră sunt suficient de prielnice pentru cultura sfeclei de zahăr, ca prin aplicarea unei tehnologii moderne, cu dotarea tehnică corespunzătoare și prin îmbunătățirea cunoștințelor profesionale ale cultivatorilor să se realizeze producții la nivel și de calitate, impusă de o agricultură modernă și competitivă.

Producții ridicate și de calitate se pot realiza, numai dacă se valorifică judicious, potențialul productiv al soiurilor, în condiții ecologice favorabile din diferite zone, prin folosirea mijloacelor tehnice și de producție performante ( samânță, îngrășăminte, pesticide, mașini și echipamente).

Prin condițiile ecologice de care dispune prin experiența științifică de peste 30 de ani în cultura sfeclei de zahăr, cu fondul uman deosebit de valoros, în România se poate produce sfeclă de un înalt nivel calitativ, competitiv cu mari producători din lume, asigurând întregul necesar intern și mari disponibilități.

Acest studiu aduce în prim plan tehnologia de cultivare a sfeclei pentru zahăr, precum și comportarea unor soiuri de sfeclă pentru zahăr și rezultatele obținute în condițiile pedoclimatice din Șercaia, județul Brașov.

M-am oprit asupra acestei teme întrucât doresc să-mi îmbunătățesc cunoștiințele în ceea ce privește cultivarea sfeclei pentru zahăr, dar în special extinderea în cultură a soiurilor studiate, atât în zona analizată, cât și în alte zone favorabile culturii sfeclei pentru zahăr.

Lucrarea de față este structurată pe cinci capitole.

Pe parcursul primului capitol, partea teoretică, vom urmări importanța culturii sfeclei de zahăr, compoziția chimică, răspândirea atât pe plan mondial cât și în România, cerințele biologice ale acestei culturi, sistematica și soiurile, apoi urmând tehnologia de cultivare cu descrierea rotației culturilor, fertilizarea solului, lucrările solului, sămânța și semănatul și nu în ultimul rând lucrările de îngrijire a culturii sfeclei pentru zahăr.

Capitolul II cuprinde evoluția condițiilor de mediu în perioada 2011 – 2013, în comuna Șercaia, județul Brașov. Pe parcursul capitolului III sunt prezentate scopul și obiectivele urmărite, materialul biologic utilizat, urmate de metoda de cercetare. Ultimele două capitole sunt reprezentate de rezultatele obținute, respectiv de concluzii și recomandări.

Lucrarea de față urmărește studiul comparativ al unor soiuri străine de sfeclă pentru zahăr aflate în cultură, în scopul stabiliri nivelului productiv, precum și evidențierea celui mai prouductiv soi.

Concluzia care o putem desprinde în urma acestor cercetări efectuate este aceea că soiul LIBERO s-a dovedit a fi cel mai productiv și cel mai rezistent la atacul de boli și dăunători în toată perioada în care s-a efectuat cercetarea.

CAPITOLUL I

STADIUL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA SFECLEI PENTRU ZAHĂR

Importanța culturii sfeclei pentru zahăr.

Sfecla pentru zahăr ( Beta vulgaris) este o cultură intensivă, foarte productivă care valorifică eficient fertilizarea organică și minerală, apa de irigație, sistema de tractoare și mașini agricole din dotare, fiind și o plantă bună premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole, contribuind la distrugerea buruienilor și la structurarea solului.

Sfecla pentru zahăr este utilizată ca materie primă în industria zahărului, asigurând circa 30% din producția mondială de zahăr.

Sfecla pentru zahăr poate fi utilizată și în industria spirtului unde din 100 kg radăcini cu 17% zahăr se pot obține 11 litri alcool absolut.

Frunzele și coletele care reprezintă 40-50% din recolta totală a sfeclei de zahăr se folosesc ca furaj verde, murat sau uscat, în alimentația taurinelor având o valoare furajeră apropiată de cea a porumbului masă verde.

Importanță deosebită au și rezidurile industriale : melasa, tăițeii și nămolul de la filtrele presei care rezultă în urma extragerii zahărului din sfeclă. Aceste reziduri sunt utilizate în hrana animalelor puse la îngrășat.

Melasa ce rezultă sub forma unui lichid vâscos de culoare brun reprezentând 4-5% din greutatea rădăcinilor sfeclei prelucrate și având un conținut de 50% zahăr, 20% substanțe organice nezaharate, 10% săruri minerale și 20% apa, are largi utilizări în primul rând pentru extragerea în continuare a zahărului, sau pentru fabricarea alcoolului etilic, a butanolului, a acetonei, a drojdiei alimentare, acidului citric sau în producerea industrială a furajelor concentrate.

Tăițeii proaspeți, murați sau uscați, constitue un nutreț de evidentă valoare economică.

Sfecla pentru zahăr se poate cultiva și în scopuri exclusiv furajere, rădăciniile ei constituind un nutreț succulent, bogat în zahăr, cu mare valoare în hrănirea vacilor de lapte.

Spuma de defecație rezultată de la fabricile de zahăr constituie un amendament valoros pentru solurile acide.

Sfecla pentru zahăr este una din principalele plante tehnice, prezentând o mare importanță pentru economia națională, deoarece asigură materia primă necesară fabricării zahărului, precum și cantități apreciabile de furaje pentru hrana animalelor, aducând prin aceasta un aport important la rdicarea producției de lapte și carne. Astfel, de pe un hectar cultivat cu sfeclă pentru zahăr în condiții optime se pot obține 4-8 tone zahăr, ceea ce reprezintă consumul a 200 – 300 locuitori, precum și furaje sub formă de colete, frunze, borhot, melasă, pentru obținerea a 3000 litri lapte sau 300 kg carne.

Prin valoarea economică a produselor care se obțin, sfecla pentru zahăr este o cultură rentabilă și în structura de cultură a unei ferme aduce cea mai mare contribuție la venitul acesteia.

Compoziția chimică.

Compoziția chimică a sfeclei pentru zahăr este influențată de soi, condițiile pedoclimatice și tehnologia de cultivare.

Rădăcina sfeclei pentru zahăr ajunsă la maturiate tehnologică conține 3-5% substanță insolubilă – “marcul” alcătuită din membranele celulare (lignină, pectină și pentozane) și 95-97% apă și substanțe dizolvate în ea ”suc”. Sucul este format din 75 – 80% apă și 25 – 20% substanță uscată în componența căreia 17.5% sunt reperezentate de zaharoză, 3.5% de celuloză și hemiceluloză, 2.4% de substanțe pectice, 1.25% de substanțe azotate și 0.1-1 % cenușă.

[NUME_REDACTAT] pe plan mondial

Pe glob, sfecla pentru zahăr ocupă aproximativ 9 milioane hectare, din care 83% în Europa și circa 6% în S.U.A. Aria geografică ocupată de sfeclă pentru zahăr este largă; se întâlnește în cultură în zone climatice foarte variate de la caldo-aride pâna la altitudini de peste 2000 m.

Țări mari cultivatoare de sfeclă pentru zahăr sunt : Rusia (peste 800 mii ha), Germania (700 mii ha), Franța (400 mii ha), Polonia (400 mii ha).

Răspândire în [NUME_REDACTAT] România sfecla pentru zahăr se cultivă în toate județele cu excepția județelor Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Argeș. Suprafața cultivată cu sfeclă pentru zahăr la noi în țară în perioada 1934-1938, a fost în medie, de 25.6 mii ha. În anul 1985 suprafața a ajuns la 275.5 mii ha, după care s-a diminuat în anul 1992, fiind de 179.9 mii ha, în anul 2002 de 20.9 mii hectare, iar în anul 2007 de 23.1 mii hectare.

O suprafață de 250 mii ha, cu o producție medie de 30 t/ha și un randament de extracție a zahărului de numai 10% ar însemna o producție totală de zahăr în România de 750 mii tone (30 kg pe locuitor pe an), ceea ce ar acoperi integral cerințele de zahăr ale României.

Cerințe biologice

Sfecla cultivată este o plantă bienală. În primul an de vegetație se formează “corpul sfeclei”. Corpul sfeclei constituie partea plantei unde se depozitează zahărul, este cărnos, de formă pivotantă și cuprinde trei părți importante : coletul, hipocotilul și rădăcina propriu-zisă.

Coletul sau epicotilul este partea superioară care crește afară din pământ, pe care în primul an se formează rozeta de frunze, iar în al doilea an tulpinile florifere. Este delimitat în partea inferioară de locul de inserție al frunzei inferioare și reprezintă circa 18% din greutatea corpului sfeclei și respectiv 4-8 % din lungimea sa.

Hipocotilul este porțiunea cuprinsă între epicotil și rădăcina propriu-zisă, respectiv între limita inferioră de inserție a frunzelor și limita superioară de inserție a radicelelor; reprezintă 5-10 % din lungimea corpului sfeclei și circa 25-30% din greutatea acestuia.

Rădăcina propriu-zisă constituie partea cea mai dezvoltată a corpului sfeclei reprezentând 50-60% din greutate și 80-90% din lungime.De-a lungul rădăcini se găsesc două șănțulețe din care pornesc rădăcinile laterale subțiri, care se ramifică mult și pătrund în sol pâna la 150-200 cm, iar lateral pe o rază de 50-60 cm.

Structura anatomică a rădăcinii. În faza cotiledonală, rădăcina sfeclei de zahăr are o structură primară alcătuită din: scoarța primară și cilindrul central.

Scoarța primară este formată din:

– exoderm sau rizoderm, situat la exterior, cu un singur rând de celule poliedrice, strâns lipite și ușor suberificate, pentru protecția rădăcinii;

– parenchim format din mai multe rânduri de celule, diferite ca formă cu pereți subțiri, strâns alipite una de alta;

– endoderm, strat intern al scoarței, alcătuit din celule mai rotunjite.

Cilindrul central este alcătuit din :

– periciclu, format dintr-un singur rând de celule;

– țesutul conducător, reprezentat prin xilemul primar, dispus biradiar și floemul primar dispus sub formă semilunară. Între vasele conducătoare se găsesc fâșii de parenchim.

Structura anatomică a rădăcinii de sfeclă ajunsă la maturitate se prezintă astfel:

– periderm, format din suber și feloderm;

– parenchimul, care predomină în masa rădăcinii, format din celule de forme și mărimi diferite;

– fascicule libero-lemnoase, care sunt dispuse în parenchim pe 18-12 inele concentrice, mai dese la periferie și mai rare spre centru. Numărul de inele este direct proporțional cu procentul de zahăr.

Frunzele. Primele două frunze cotiledoanele îndeplinesc funcția de asimilație timp de circa 20 de zile, până la apariția celei de a patra frunze adevărată. Acestea apar succesiv, iar numărul lor este variabil.

Aparatul foliar al sfeclei pentru zahăr este foarte bine dezvoltat, o singură plantă în condiții normale ajunge să formeze pe toată durata vegetației 50-70 de frunze, în funcție de condițiile agroecologice și de soi.

Durata de viață a frunzelor este de 30-70 de zile. Frunzele sunt lung pețiolate, limbul foliar este oval-alungit cu suprafața netedă, portul lor poate fi erect, semiecret sau culcat.

Sfecla își formează mai întâi o supratață de asimilație mare după care începe cerșterea accentuată a rădăcinilor și depunerea a zahărului. Suprafața foliară maximă la o plantă se atinge la 120-130 de zile de la semănat și ea variază între 6000-7000 cm2 și uneori până 14000 cm2. La începutul lunii iulie, planta ajunge la un indice foliar de 4-5, creșterea frunzelor continuă și atinge indicele foliar maxim 6-8 la începutul lunii august, după care începe uscarea lor treptată.

În al doilea an de vegetație, din coletul sfeclei pentru zahăr pornesc una sau mai multe ramuri pe care se găsesc inserate florile. Ramurile florifere ajung la înălțimea de 120-200 cm. De-a lungul ramurilor sunt inserate frunze mai mici decât cele din rozeta formată în anul I, alungite, lanceolate, scurt-pețiolate.

Florile la sfeclă sunt sesile, hermafrodite constituite pe tipul 5. Florile pot fi solitare în cazul formelor monocarpe sau unite 2-5 prin receptacul, la formele pluricarpe totalizând un număr de 10000-20000 pe o plantă. Înflorirea este de tip deschis cu un pronunțat fenomen de protandrie care acentuează alogamia plantei.

Înflorirea are loc de la lăstarul provenit din mugurele central spre lăstarii proveniți de la baza frunzelor de pe colet, iar pe axul lăstarilor înflorirea se produce de la bază spre vârf. Înflorirea unei plante durează 3-4 săptămâni, cu influențe directe în maturizarea eșalonată a semințelor.

Sfecla de zahăr este o plantă alogamă, polenizarea facându-se prin vânt și insecte, iar durata înfloritului la o plantă este de 10-25 zile.

Fructul la sfecla pentru zahăr policarpă este o glomerulă provenită din concreșterea ovarelor florilor grupate în inflorescențe, cu axul acestora, care se lignifică și care este format din 3-5 sau mai multe nucule. Nuculele sunt înconjurate de caliciu persistent, au culoare galben-brunie și sunt pronunțat lignificate la maturitate.

La soiurile monocarpe, fructele sunt solitare, pereții ovarului s-au transformat într-o capsulă care se deschide printr-un căpăcel numit pixidă, iar glomerula conține un singur fruct cu o singură sămânță.

Sămânța la sfecla pentru zahăr este monogermă sau monocarpă, obținută pe cale naturală în procesul de ameliorare sau pe cale mecanică prin procesul de șlefuire din glomerule. Forma semințelor este elipsoidală, rostrată cu embrionul în formă de sferă, cu o lungime de 2-3 mm și o lățime de 1-1.5 mm. MMB este de 4-6 g.

Pentru producția de zahăr se are în vedere numai anul întâi de cultură, adică etapa vegetativă. Pentru producerea de semințe se organizează culturi speciale, în primul an pentru obținerea rădăcinilor (butașilor), iar în al doilea an, petru obținerea semințelor (loturi semincere).

Etapa vegetativă ( de la semănat-până la maturitatea tehnică), se parcurge în 160-200 zile în funcție de zona de cultură și de particularitățiile soiurilor și include etapele :

germinarea glomerulelor;

răsărire – începutul îngroșării rădăcinii;

acumularea intensă a zahărului.

Sfecla pentru zahăr constituie o plantă de cultură cu o mare plasticitate ecologică, asigurând rezultate bune de producție atât în regiunile unde perioada de vegetație se poate prelungi la 9-11 luni, dar și în regiuni unde perioada utilă din timpul verii este numai de 4 luni.

Sfecla de zahăr este o plantă mezotermă, necesitând pentru cerșterea și dezvoltarea ei de la semănat pană la maturiate tehnică o sumă a gradelor de temperatură de 2400 – 2900º C.

Temperatura minimă la care germinează semințele de sfeclă pentru zahăr este de 3 – 4º C, însă durata de răsărire la această temperatură este lungă de 20 – 30 zile. La temperaturi de 9 – 10º C semințele germinează în aproximativ 9 zile, iar la 15 – 16º C în 4 – 7 zile. Temperaturi mai mici de 4º C în faza de cotiledoane determină apariția de lăstari floriferi la unele plante încă din primul an de vegetație.

Temperaturile de -2º C produc distrugerea cotiledoanelor prin degerare. În faza de 6-10 frunze plantele rezistă până la -8º C (I. Fazecaș, 1979).

Necesarul termic pe faze de vegetație este de circa 650º C în intervalul de la răsărit și până la începerea îngroșării rădăcinii, circa 1150º C de la începerea îngroșării tulpinii până la începerea acumulării zahărului și circa 1000º C în intervalul următor până la recoltare.

În ceea ce privește umiditatea, sfecla de zahăr este o plantă pretențioasă față de aceasta, producții mari obținându-se în zonele unde precipitațiile anuale înregistrează circa de 500 – 600 mm repartizate astfel : circa 240 mm în perioada de acumulare din iarnă, 40 mm în aprilie, pentru favorizarea răsăririi și formarea primelor frunze, 50 – 60 mm în mai și circa 70 mm în iunie, pentru asigurarea unui foliaj bogat; 80 mm în iulie și 70 mm în august necesare pentru creșterea în volum și în greutatea corpului sfeclei și circa 40 mm în septembrie, pentru favorizarea acumulării zahărului.

Consumul unitar de apă la sfecla pentru zahăr variază între 350 – 400 mm anual.

Din cauza secetelor care pot să apară în anumți ani în partea a doua de vegetație a sfeclei este necesară recoltarea acesteia ma timpuriu, fapt ce determină pierderea unei cantități însemnate de zahăr. Aceste neajunsuri determinate de insuficiența apei sunt înlăturate prin irigare.

Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă, cu foliaj bogat care valorifică bine energia luminoasă. Ea realizează un proces intens de fotosinteză, lumina precum și insolația directă au o importanță deosebită în acumularea unei cantități mari de zahăr, în lipsa insolației directe procentul de zahăr scade și are loc creșterea cantității de substanțe nezaharate și substanțe minerale.

Pentru a valorifica mai bine intensitatea luminii avem nevoie de o repartiție bună a plantelor în spațiu, precum și menținerea curată de buruieni a culturii, pentru a preveni umbrirea.

Solul prin compoziția lui mecanică și chimică influențează în mod deosebit recolta. Sfecla pentru zahăr este o plantă foarte pretențioasă față de sol, deoarece producția care ne interesează se dezvoltă în pământ și ca urmare rădăcina cere în sol condiții deosebit de favorabile, cu o mare capacitate de respirație și un consum ridicat de elemente nutritive și apă necesare creșterii și înmagazinării zahărului.

Solurile favorabile culturii sunt cele cu textură luto-nisipoasă cu 17 – 20% argilă, profunde, bine structurate, cu capacitate mare de reținere a apei, permeabile pentru apă și aer, bogate în substanțe nutritive, cu pânză de apă freatică la adâncimea de 2 – 4 mm și cu reacție slab acidă sau slab alcalină. Cele mai favorabile soluri sunt cernoziomurile, aluviunile luto-nisipoase, solurile brune și brun-roșcate de pădure.

Pentru obținerea unor producții cât mai mari s-a trecut la stabilirea zonelor de pe teritoriul țării, care prin condițiile lor naturale satisfac în cea mai mare măsură cerințele acestei plante.

Zona foarte favorabilă ocupă suprafețe mari în Câmpia sud – estică și centrală, a Transilvaniei, în câmpia din nord – vestul țării, începând de la Satu – Mare și pâna la începutul județului Timiș, exceptând solurile nisipoase, sărăturate, lăcoviștile și smolnitele. În aceasta zonă cea mai favorabilă culturii de sfeclă pentru zahăr din țara noastră, cantitatea de precipitații este de 630-740 mm/an, din care 360-400 mm cad în timpul fazei de vegetație a sfeclei (aprilie- octombrie).

Izoterma din timpul verii este cuprinsă între 18-21º C, iar frecvența zilelor cu temperatură peste 30º C este de 10-30 de zile, ceea ce favorizează acumularea în bune condiții a zahărului în rădăcini.

Solurile predominante din zona foarte favorabilă sunt cernoziomurile levigate și mediu levigate, aluviunile bine solificate și în mică măsură solurile brune și brun roșcate.

Condițiile din zona foarte favorabilă, la o tehnologie rațională, asigură obținerea unor producții de 30 – 40 tone la hectar, în condiții de neirigare, iar în condiții de irigare circa 50 – 70 tone la hectar .

Zonei foarte favorabile i corespunde și Câmpia din nordul Moldovei dintre Sascut și Roman, Botoșani și Dorohoi.

Zona favorabilă ocupă o suprafață de 130- 150 de mii de ha, dintre care o bună parte se găsește în vecinătatea zonei foarte favorabile. Aceastei zone îi corespunde și [NUME_REDACTAT], Dobrogei și cea din centrul și sudul Moldovei.

Spre deosebire de zona foarte favorabilă în această zonă, precipitațiile anuale căzute, sunt cuprinse între 350- 450 mm, iar repartizarea lor este mai puțin favorabilă.

Însușirile fizice și de fertilitate ale solurilor, condițiile favorabile de lumină și temperatură, specific câmpiei din sudul țării, prin aplicarea unui regim rațional de irigare, pot favoriza trecerea acestei zone în cadrul zonei foarte favorabile culturii de sfeclă.

1.5 Sistematică și soiuri

Sfecla aparține familiei Chenopodiaceae, genul Beta care cuprinde numeroase specii cu variabilitate mare de forme anuale, bianuale și perene. În cultură se găsește numai specia Beta vulgaris, care cupride patru varietății : Beta vulgaris var. saccharifera L. din care fac parte soiurile cultivate pentru zahăr; Beta vulgaris var. crassa Alf., căreia îi aparțin soiurile furajere; Beta vulgaris var. cruenta L. și Beta vulgaris var. cyela L., care cuprind formele legumicole.

Numărul mare de soiuri de sfeclă de zahăr aflat în cultură a necesitat gruparea lor în funcție de greutate rădăcinii și în funcție de conținutul acesteia în zahăr :

– tipul E (productiv) cuprinde soiuri productive ce se caracterizează prin rădăcina mare cu conținut redus de zahăr sub 18%. Asigură producții mari de rădăcini, din care cauză și producția de zahăr este mai ridicată. Soiurile din această grupă au o perioadă de vegetație mai lungă și sunt pretențioase la umiditate, sunt indicate pentru regiunile mai calde cu toamne lungi.

– tipul N (normal ) cuprinde soiuri mai bogate în zahăr cu circa 0.5% decât tipul E, mai tardive și pretențioase față de umiditate, prezintă rădăcină mai mică, mai economică datorită potențialului productiv.

– tipul Z, bogat în zahăr, soiurile din această grupă au un conținut mai mare de zahăr decât cele de tipul N cu circa 0.8-1.6%, cu rădăcini conice, alungite recomandate în zonele mai răcoroase, având o perioadă de vegetație mai scurtă decât celelalte două tipuri.

– tipul ZZ, foarte bogat în zahăr, soiurile din această grupă au cu 0.6-1.1% mai mult zahăr decât tipul Z. Acest tip cuprinde soiuri timpurii, cu rădăcini conice dar cu o producție mai mică.

În țara noastră Z. Stănescu (1975) propune diferențierea soiurilor și cuprinderea lor în unul din tipurile menționate mai sus după procentul de zahăr care îl conțin, la 135 de zile de la răsărire, astfel : sub 13,6% tipul E; 13,6 -14,2% tipul N; 14,2-14,8% tipul Z; peste 14,8% tipul ZZ.

Soiurile de sfeclă pentru zahăr cultivate în România sunt cuprinse în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România (2003).

În cultură se întâlnesc soiuri de sfeclă obișnuită : soiuri diploide și soiuri poliploide, formate din plante hibride triploide (minimum 60%), tetraploide (10-20%) și plante diploide (20-35%). Soiurile de sfeclă diploide sau poliploide pot fi plurigerme. Dintre soiurile plurigerme se găsesc în cultură : Brașov, Polirom, Românesc 7.

O particularitate importantă a soiurilor poliploide românești este aceea de a se acomoda mai bine cu temperaturile ridicate din zona de sud a țări, unde soiurile diploide și o serie de soiuri poliploide străine sunt net depășite prin nivelul producției și calități tehnologice ale rădăcini.

Soiurile poliploide se caracterizează printr-o germinație mai slabă datorită numărului mai mare de glomerule, în care nu s-au format semințe, printr-o dezvoltare mai înceată în prima fază de vegetație, prin perioada de vegetație mai lungă și variabilitate mai mare. Aparatul foliaceu la soiurile poliploide este mai binedezvoltat decât la soiurile obișnuite, pețiolul frunzelor este mai scurt, în schimb limbul este mai lung și mai lat, de culoare verde-închis, datorită cloroplastelor care sunt mai mari și mai numeroase. Plantele sunt în general mai viguroase, uneori cu tendințe spre gigantism. Transpirația soiurilor poliploide este mai redusă, iar asimilația intensă, rezistența la secetă mai mare. Procentul de zahăr nu este mai ridicat decât la soiurile diploide, în schimb conținutul de azot vătămător și cenușă sunt mai reduse.(A. Aldrovandi, 1967 ).

Alte caracteristici ale acestor soiuri sunt următoarele: foliaj mai bogat și pe perioada mai lungă de vegetație, sămânța mai mare cu procent sporit de fructe monogerme și higerme rezistență superioară la înflorire și la temperaturi scăzute după răsărire, toleranță mare la atacul de cercosporoză.

Tehnologia de cultivare a sfeclei pentru zahăr

1.6.1 [NUME_REDACTAT] sfeclei de zahăr în rotație cu alte culturi are o deosebită importanță pentru îmbunătățirea însușirilor fizice și chimice a terenului. În primul rând prin lucrările solului obligatorii pe care le cere cultura, și anume arături adânci, prașile repetate și altele, apoi prin substanțele fertilizante din îngrășămintele organice și minerale pe care le lasă nefolosite, prin înrădăcinarea ei adâncă, utilizează apa din straturile profunde ale solului.

Sfecla pentru zahăr trebuie să urmeze după culturi care părasesc terenul devreme, asfel încât să ramână timp pentru efectuarea lucrărilor solului și a fertilizării organo-minerale. În aceste condiții se asigură acumularea apei în sol, combaterea buruienilor și valorificarea eficientă a îngrășămintelor.

Cele mai bune plante premergătoare sunt cerealele de toamnă, leguminoasele anuale și cartoful în zona favorabilă acestuia.

Institutul de cercetare și producție pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr și a substanțelor dulci Fundulea, recomandă atât pentru condiții de neirigare cât și pentru condiții de irigare, asolamente speciale, utilizând rotații de 4-5 ani după cum urmează:

– pentru zona cerealieră din sudul țării un asolament de 4 ani cu următoarele rotații: sfeclă pentru zahăr, porumb, leguminoase anuale, cereale de toamnă sau sfeclă pentru zahăr, porumb, floarea-soarelui, cereale de toamnă;

– pentru zona cu un grad mai mare de umiditate un asolament de 4 ani cu următoarele rotații: sfeclă pentru zahăr, orzoaică cu trifoi în cultură ascunsă, trifoi, cartof; ori asolament de 5 ani cu următoarea rotație: sfeclă pentru zahăr, orzoaică cu trifoi în cultură ascunsă, trifoi, cartof, grâu de toamnă.

Sunt contraindicate ca premergătoare pentru sfeclă cruciferele și ovăzul, din cauza dăunatorilor comuni, floarea soarelui și cânepa, din cauza consumului mare de apă și potasiu, porumbul erbicidat cu erbicide triazinice, sorgul și iarba de Sudan, datorită epuizării solului în apă, cât și suprafețele ocupate de culturi succesive.

Nu se poate cultiva după ea însăși din cauza infestării terenului cu diferiți dăunători; poate reveni pe acelasi teren după 4 ani dacă solul nu a fost infestat cu nematode, sau dupa 6 ani dacă infestarea a fost slabă, și numai după 8 ani în cazul unei infestări puternice.

La rândul ei sfecla este premergătoare pentru multe culturi cum ar fi: orzul și, în primul rând orzul de bere, orzoaica, grâu de toamnă, grâul de primăvară, porumb și alte culturi cu care nu are dăunători comuni.

[NUME_REDACTAT] pentru zahăr este o mare consumatoare de elemente nutritive. Ea reacționeză foarte puternic la îngrășămintele organice, cât și la cele minerale, datorită productivității ridicate și a perioadei lungi de vegetație, 150-200 zile. Pe solurile din țara noastră s-a determinat că pentru o recoltă de 30 t/ha rădăcini + 10 tone de frunze, extrage din sol 120 kg N, 50 kg P2O5 și 190 kg K2O. Cercetările experimentale au demonstrat că pentru sfecla de zahăr este necesară o fertilizare completă și echilibrată cu elemente de bază.

Azotul este cel mai important element, pentru creșterea plantelor, se consumă în cea mai mare parte în perioada în care sfecla își dezvoltă aparatul foliaceu, în perioada în care raportul dintre rădăcină și frunze este în favoarea frunzelor. După diferiți autori, în funcție de condițiile de experimentare, la 1 kg s.a se asigură un spor de 52-110 kg rădăcini.

Insuficiența azotului determină reducerea suprafeței foliare și se manifestă prin aceea că frunzele la început au o culoare verde clar care trece apoi în galben când insuficiența devine mai accentuată, iar excesul de azot frânează acumularea zahărului în favoarea creșterii vegetative și determină creșterea conținutului de azot vătămător.

Fosforul este un element indispensabil în viața plantelor, deoarece produce energia necesară tuturor reacțiilor din metabolismul plantei. El favorizează dezvoltarea rădăcinilor și a aparatului foliar, contribuie la îmbogățirea calității sfeclei, la creșterea producției de rădăcini, sporește conținutul de zahăr cu 0.6-2.0% (GH. BÎLTEANU,1974), accelereză creșterea și maturitatea plantelor și asigură o bună asimilare a azotului și intervine cu un factor esențial în formarea zahărului. În ceea ce privește recolta de rădăcini, sporul de producție datorat fosforului este mai mic decât în cazul azotului, dar este mai ridicat la producția de zahăr, 1 kg fosfor asigurat prin fertilizare determinând obținerea a 17 kg zahăr (W. BROUWER, 1970).

Insuficiența fosforului determină o întârziere a dezvoltării plantelor la începutul vegetației, datorită acestei insuficiențe frunzele capătă o culoare verde întunecat, iar dacă aceasta se accentuează atunci marginea frunzelor devine roșcată. Dacă insuficiența fosforului continuă și în alte faze de vegetație, frunzele capată culoare verde clar, iar apoi trec în galben ca și la insuficiența azotului.

Excesul de fosfor determină maturizarea rădăcinilor mai rapid ceea ce duce la scăderea producției. Fosforul favorizează absorbția apei și a substanțelor minerale din sol, neutralizează acizii organici, stimuleză procesul de fotositeză și mărește rezistența plantelor la secetă și boli.

Potasiul favorizează absorbția azotului și fosforului, sinteza și migrarea zahărului în rădăcini, conferă plantelor o rezistență bună la boli și secetă.

Insuficiența potasiului influențează dezvoltarea cantitativă a rădăcinilor determinând o degradare a calității și o sensibilitate mărită a plantelor față de boli și dăunători. Sporul de producție realizat de 1 kg potasiu s.a este de 25-30 kg rădăcini, respectiv 4.5-5.5 kg zahăr.

Excesul de potasiu determină creșterea accentuată a frunzelor în detrimentul rădăcinilor. Sporul de producție relizat de 1 kg potasiu s.a este de 25-30 kg rădăcini, respectiv 4.5-5 kg zahăr (W. BROUWER, 1970).

Repartizarea pe luni de vegetație – cele mai mari cantități de substanțe nutritive se utilizează de sfeclă astfel : azotul în lunile iunie, iulie și august (83%); fosforul și potasiul în lunile iulie, august și septembrie (75% și respectiv 79% ). În faza de acumulare maximă a zahărului ( septembrie – octombrie ), sfecla absoarbe o cantitate de fosfor mult mai mare decât cantitatea de azot și potasiu.

Gunoiul de grajd reprezintă principalul îngrășământ organic, asigură importante sporuri de producție pe toate tipurile de sol, deoarece ritmul său de descompunere coincide cu nevoia de substanțe nutritive ale plantei. El acționează pozitiv prin substanțele nutritive și prin îmbunătățirea condițiilor fizice și biochimice a solului. Dozele de gunoi de grajd folosite la sfecla pentru zahăr sunt de 20-30 t/ha și poate fi administrat atât fermentat, mai puțin fermentat sau nefermentat. Se administreza prin împrăștiere uniformă pe toată suprafața terenului, este obligatoriu ca gunoiul de grajd să se încorporeze sub arătura de vară sau de toamnă; încorporat în timpul iernii efectul lui se reduce substanțial și adeseori rădăcinile se ramifică.

Îngrășămintele minerale au un rol primordial în nivelul creșterii producției de rădăcini și zahăr. Dozele de îngrașământ sunt stabilite astfel : pe solurile cu fertilitate bună doza administrată este N120-180 P70-150 K50-80, iar pe solurile cu fertilitate medie și slabă se administrează N120-180 P80-115 K60-110.

Administrarea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu trebuie facută odată cu efectuarea arăturii de vară sau de toamnă, cele cu azot fiind mai ușor levigate pe profilul de sol se aplică fracționat : jumătate din doză se aplică la pregătirea patului germinativ și jumătate în timpul vegetației.

Lucrările solului

Succesul în cultura de sfeclă pentru zahăr depinde în mare măsură de executarea corespunzătoare a lucrărilor solului.

Afânarea solului pe adâncimea de creștere a părții recoltabile a rădăcinii, mărunțirea și nivelarea lui constituie verigi de bază pentru germinarea, răsărirea și reglarea regimului aerohidric necesar creșterii și dezvoltării plantelor.

După cerealele păioase care părăsesc terenul în vară se execută dezmiriștirea cu grape cu discuri, la adâncimea maximă de lucru a agregatului. Prin această lucrare se previne pierderea apei din sol și se asigură acumularea în sol a întregii cantități de apă provenită din precipitații; conținutul în apă determinat toamna pe terenul dezmiriștit a fost de 19.5%, iar pe teren nedezmiriștit de 11%. (V. Popescu, 1998 ).

Când terenul prezintă denivelări se va efectua lucrarea de nivelare a trenului prin două lucrări perpendiculare cu nivelatorul.

Arătura se va executa din vară la adâncimea de 20-30 cm cu scormonitorul în agregat cu grapa stelată. Se cere o arătură adâncă deoarece rădăcina sfeclei are o capacitate slabă de penetrare a solului neafânat și se crează condiții pentru înmagazinarea întregii cantității de apă provenite din precipitații și îmbogățește condițiile fizice ale solurilor argiloase.

Arăturile de vară trebuie încheiate până la 15 august în partea de sud a țării și până la 30 august în nord, după care urmează lucrările de întreținere a arăturii, prin discuire și grăpare. După premergătoarele târzii, arătura se va executa până la 15 noiembrie.

Nivelarea arăturii în toamnă cu ajutorul nivelatorului sau cu alte mijloace adecvate, asigură pregătirea terenului mai devreme în primăvară, printr-o singură trecere cu combinatorul la adâncime redusă și uniformă.

Pregătirea patului germinativ trebuie să asigure eliminarea denivelărilor, obținerea unui pat germinativ uniform pentru a se plasa echidistant semințele în plan orizontal și vertical. Pregătirea patului germinativ pentru sfeclă trebuie realizată din toamnă. Pe soluri ușoare pregătirea patului germinativ se face cu combinatorul format din grapa cu colți rigizi și grapa elicoidală urmată de tăvălugul inelar, iar pe solurile mai grele și tasate se înlocuiește grapa cu colți rigizi din compunerea combinatorului cu vibrocultorul ale cărui organe active pot afâna, mărunți mai bine aceste soluri.

Adâncimea de mobilizare a solului este de 3-4 cm, fapt pentru care se interzice folosirea grapei cu discuri, deoarece aceasta nu poate fi reglată la adâncimi mai mici de 8-9 cm. Se estimează că pregătirea solului a fost realizată în bune condții dacă patul germinativ este perfect mărunțit, nivelat, afânat în profunzime, pentru a asigura apa și aerul necesare germinției semințelor și răsăririi plantelor.

Răsărirea în câmp la sfecla de zahăr este influențată atât de adâncimea la care se încorporează sămânța cât și de gradul de mărunțire a solului. Se desprinde concluzia că cele mai bune rezultate se obțin când semănatul se face la 2 cm, iar solul are bulgări cu diametrul mai mic de 5 cm.

Sămânța și semănatul

Obținerea unor producții mari de sfeclă pentru zahăr cu calități superioare este strâns legată de folosirea soiurilor cu însușiri biologice și economice valoroase.

Pentru semănatul sfeclei de zahăr se folosește sămânță provenită din loturi semincere certificate, din categoria biologică înmulțirea I, cu puritate minimă de 99% și germinație minimă 75%. Semințele sfeclei de zahăr folosite pentru semănat pot fi plurigerme șlefuite care atrag după sine răritul sau monogerme neșlefuite se drajează. Sămânța șlefuită (calibrată), se obține pe cale mecanică din glomerulele obișnuite pluricarpe prin înlăturarea învelișului exterior și odată cu el și a unor semințe, dând glomerulei o formă cât mai rotundă.

Procentul de semințe calibrate cu un singur germene este mai mic decât semințele segmentate. Semințele de sfeclă pentru zahăr, fie că sunt naturale (glomerule), fie că sunt prelucrate ( segmentate sau șlefuite) pot fi drajate, adică acoperite cu anumite substanțe în componența cărora pot intra alături de un liant și un material de umplutură, unele insecto-fungicide, erbicide sau compuși generatori de oxigen.

Sământa drajată și calibrată asigură un semănat de mare precizie, adică se seamănă „bob cu bob”. Sămânța nedrajată se tratează cu fungicide (Tiradin 6 g/kg) pentru combaterea bolilor din perioada de germinare și răsărire și cu insecticide (Tiradin 12.5 g/kg) pentru combaterea dăunătorilor care aduc pagube însemnate la răsărire. Sfecla se seamană cu semănători de precizie.

Datorită acestor considerente, monogerminizarea artificială este din ce în ce mai răspândită în toate țările cu agricultură înaintată.

Astfel, folosind semințe monogerme obținute pe cale mecanică, semănatul de precizie a atins 80% în Austria, 100% în Belgia, 94% în Danemarca, 75% în Franța, 98% în Germania, 95% în Anglia, din suprafața totală ocupată cu sfeclă pentru zahăr în aceste țări.

Introducerea în cultura sfeclei pentru zahăr a semințelor monogerme obținute pe cale genetică sau prin prelucrare, prezintă următoarele avantaje:

reduce volumul lucrărilor de rărit cu 20-50%;

reduce efortul fizic;

lucrarea se execută mai repede, iar plantele nu sunt stânjenite ca și în cazul când provin 2-3 dintr-o glomerulă

Folosirea semințelor monogerme impune însă o pregătire a terenului în cele mai bune condiții și o nivelare corespunzătoare pentru a se putea asigura o bună germinație a semințelor și utilizarea semănătorilor de precizie.

Numai în astfel de condiții este posibilă obținerea de plante izolate, care permite eliminarea și cel puțin reducerea în cea mai mare parte a lucrărilor de rărit.

Epoca de semănat influențează foarte mult răsărirea uniformă a plantelor și dezvoltarea lor ulterioară. Sfecla se seamană primăvara timpuriu în momentul în care se poate intra pe teren, când temperatura solului la adâncimea de încorporare se stabilizează 4-5º C timp de 2-3 zile. Întârzierea semănării cu 10 zile atrage reducerea producției cu 20%. Sfecla de zahăr semănată timpuriu rezistă mai bine la boli, dăunători și secetă.

Executarea la timp asigură o răsărire explozivă, o creștere uniformă a plantelor, se evită atacul unor dăunători care apar o dată cu creșterea temperaturii și contribuie la obținerea unor culturi încheiate care stânjenesc dezvoltarea buruienilor.

Răsărirea în câmp a plantelor de sfeclă, în funcție de perioada semănatului (după Ghe. Cloțan) este redată în tabelul 1.1:

Densitatea. Rezultatele din țara noastră reliefează că cele mai mari producții se obțin când se asigură la recoltare 100-110 mii plante/ha în culturi neirigate și 110-120 mii plante/ha în culturile irigate. În cazul soiurilor precoce, de tip zaharat, pe solurile cu aport freatic, densitatea poate să crească la 120 de mii plante/ha și în cultura neirigată.( I. Fazecaș și colaboratori, 1977).

Numărul de boabe germinabile și plante la metru pătrat sunt prezentate în tabelul 1.2 :

Număr boabe germinabile la metru linear și distanța între boabe pe rând sunt prezentate în tabelul 1.3 :

Distanțele de semănat. Pe suprafațele unde recoltarea se face mecanizat sfecla pentru zahăr se seamănă la distanțe între rânduri de 45 cm, iar pe suprafețe unde recoltatul se face semimecanizat, semănatul se execută în benzi după schema 45-60-45-45-45-60-45.

Cantitatea de sămânță variază în funcție de distanțele de semănat pe rând (8-12 cm) :

– la soiurile monogerme între 5-8 kg la ha

– la soiurile plurigerme între 8-12.5 kg la ha

Adâncimea de semănat. Sămânța monogermă are o putere de străbatere mai mică decât sămânța plurigermă, motiv pentru care adâncimea de încorporare va fi 2-3 cm la sămânța monogermă și 3-4 cm la sămânța plurigermă. Nu se recomandă o adâncime de semănat mai mică de 2 cm, deoarece plantele sunt expuse la condiții mai puțin favorabile de răsărire.

Se seamănă cu semănatorii de precizie, semănătorile trebuiesc echipate cu patine mici prevăzute cu limitatoare de adâncime, precum și discuri cu 30-40 orificii având diametrul de 1.8 mm la sămânța monogermă și 2 mm la sămânța plurigermă, cu marginile subțiate la 0.8 mm.

În prezent în țara noastră este generalizat semănatul sfeclei pentru zahăr cu mașina de precizie SPC – 6, dar și cu alte mașini din import gen MONOSEM- Fanța pe 6 și respectiv 12 rânduri.

Semănatul la distanțe mărite, pe rând cu ajutorul mașinii de precizie, prezintă o importanță deosebită datorită reducerii simțitoare a necesarului de brațe de muncă la lucrarea de rărit.

Semănatul de precizie reușește numai în măsura în care cultivatorii de sfeclă asigură respectarea cu strictețe a unui complex de măsuri :

prelucrarea cât mai corespunzătoare a solului cu afânare numai pe adâncimea de semănat;

protejarea eficientă a culturii împotriva bolilor și dăunătorilor prin tratamente preventive și curative ce se execută la sol și la semințe;

semănatul timpuriu pentru a beneficia de întreaga rezervă de apă din sol;

respectarea adâncimi de semănat (2-4 cm), avându-se în vedere puterea de străbatere mai scăzută a seminței monogerme, șlefuită și drajată în comparație cu cea plurigermă;

folosirea unor semințe cu o germinație cât mai ridicată mai ales în primăverile secetoase și când distanța de semănat pe rând este mai mare de 6-8 cm;

asigurarea funcționări perfecte a discurilor distribuitoare de la semănătoare și în special a vitezei de deplasare în timpul lucrului;

utilizarea erbicidelor pentru combaterea buruienilor.

Lucrările de îngrijire

Întreținerea culturii de sfeclă pentru zahăr se face permanent, de la semănat până la recoltare, pentru a menține cultura curată de buruieni, terenul făra crustă și o stare fitosanitră corespunzătoare.

Sfecla de zahăr este o plantă sensibilă la îmburuienare, datorită ritmului redus de creștere în primele săptămâni și faptului că partea epigee a plantei este lipsită de tulpini și ramificații, care să umbrească solul și să împiedice dezvoltarea buruienilor. Prima prașilă mecanică se execută la 8-10 zile de la însămânțare, înainte de răsărire, pe urmele lăsate de roțiile tasatoare ale semănătorii, lăsând o zonă de protecție de 5-7 cm pentru a nu stânjenii plantele în curs de răsărire.

De-a lungul perioadei de vegetație se mai execută 3 – 4 prașile mecanice, care încep imediat după ce rândurile devin vizibile și se repetă la interval de 10 – 14 zile în funcție de starea terenului și gradul de îmburuienare. Adâncimilede lucru sunt de 5 – 7 cm la prașila I, 8 – 10 cm la prașila a II a, 10 – 12 cm la prașila a III a și 12 – 15 cm la prașila a IV-a ( Gh. Cloțan și colab., 1979 ).

La primele două prașile cultivatorul se echipează cu discuri de protecție a rândurilor și cu cuțite săgeată.

Pe rând se execută 2-3 prașile manuale, iar când apar buruienile în a doua jumătate a periodei de vegetație, acestea se înlatură prin lucrarea de plivit.

Răritul constituie lucrare de îngrijire prin care se asigură densitatea optimă. Răritul începe atunci când plantele au două frunze adevărate în condiții normale și la patru frunze când se semnalează atac de dăunători, întârzierea lucrării provoacă importante pierderi de producție.

Odată cu răritul se execută și completarea golurilor, manual când acestea sunt rare și cu mașina de semănat când rămân rânduri nesemănate.

Lucrarea de rărit se execută manual, la distanța între plante de 18-22 cm, folosind săpăligi speciale cu lama îngustă.

Influența fazei de executare a răritului asupra producției sfeclei pentru zahăr este prezentată în tabelul 1.4 :

Combaterea chimică a buruienilor se realizează cu o gamă mare de erbicide selective pentru sfecla de zahăr (Olticarb, Dual, Betanol). În funcție de humusul din sol cuprins între 1-6% sunt recomandate următoarele erbicide : Olticarb (5-8 kg) + Venzar (0.5-2.5 kg), Betanol (6-8 L). Betanolul se aplică după ce plantele de sfeclă au format primele perechi de frunze, iar buruienile au 2-3 frunze și se face în zilele călduroase, dar nu la temperaturi mai mari de 25º C pentru că produce arsuri pe frunzele de sfeclă. Încorporarea erbicidelor volatile se face cu combinatorul prin două lucrări la adâncimea la care se pregătește patul germinativ.

Combaterea buruienilor pe terenul ce urmeză să fie cultivat cu sfeclă pentru zahăr se face cu insistență la palnta premergătoare prin lucrări ale solului după recoltarea acesteia pe timpul verii.

Combaterea bolilor și dăunătorilor. Între boli trebuie reținute cele de la germinare și răsărire : căderea plantelor, cercosporioza, făinarea, mana, iar între dăunători trebuiesc reținuți : gărgărița sfeclei, molia sfeclei, rățisoara, afidele. Combaterea bolilor și dăunătorilor se realizează prin respectarea asolamentului și prin tratamente chimice aplicate la sămânță și în perioada de vegetație pentru combaterea gărgăriței și cercosporiozei. Combaterea cercosporiozei se realizează prin tratamente foliare cu fungicide. Se practică 1-2 tratamente la culturile neirigate și 2-3 la culturile irigate; intervalul dintre tratamente fiind de 14-20 zile. Se utilizează unul din produsele : Topsin, Derosal ș.a în doză de 300g/ha.

Irigarea. Sfecla pentru zahăr este o mare consumatoare de apă. Obținerea unor sporuri însemnate de producție în zonele cu deficit de umiditate este posibilă prin conducerea rațională a regimului de irigație corespunzător cu cerințele plantelor în diferite faze de vegetație.

Tabel 1.5 Asigurarea necesarului de apă

Recoltarea. În vederea recoltării sfeclei pentru zahăr trebuie luate în considerare două elemente, și anume: stabilirea epocii de recoltare și organizarea recoltării.

Epoca de recoltare este atunci când sfecla a ajuns la maturitate tehnologică, când rădăcinile au atins greutatea maximă și au conținutul cel mai ridicat de zahăr. În câmp, faza de maturitate se cunoaște după frunze, care se împuțineză la număr, și își schimbă culoarea, din verde închis în verde deschis, cât și prin încetinirea formării unor noi frunze, o mare parte din frunze se îngălbenesc complet sau se usucă, iar altele cad rămânând verzi numai frunzele din mijlocul rozetei aparatului foliar.

Când sfecla pentru zahăr a ajuns în această fază, asimilează și crește puțin în greutate, acumulând o cantitate redusă de zahăr.

S-a stabilit experimental că în momentul când greutatea rădăcinii unei plante este de 1,5-2 ori mai mare decât greutatea frunzelor sfecla a ajuns la maturitate.

Calendaristic, maturitatea sfeclei de zahăr se realizează în jur de 15-20 septembrie în sudul țării și 1-5 octombrie în zona mai rece de nord.

O atenție deosebită trebuie acordtă decoletării sfeclei. Rădăcinile cu greutate mai mică de 1 kg se decoletează printr-o tăietură orizontală la nivelul celor mai de jos muguri vizibili de pe epicotil. Rădăcinile mai mari de 1 kg se decoletează conic, înlăturând, cu o porțiune mică de pulpă, frunzele uscate și verzi și efectuând la capătul sfeclei o tăietură orizontală de 2-3 cm.

Recoltarea sfeclei pentru zahăr se realizează mecanizat, semimecanizat și manual.

Recoltarea mecanizată se poate realiza divizat sau direct. Divizat constă în decoletarea rădăcinilor urmată de o dislocare, extragerea din sol, separarea rădăcinilor de frunze și încărcarea în mijloace de transport. Recoltarea mecanizată se poate practica pe solele la care semănarea culturii s-a efectuat în rânduri echidistante la 45 cm, folosindu-se setul de mașini BM – 6+ KS – 6, însă mai există pe piață și combinele de recoltat pe 2 rânduri și respective 6 rânduri MONORU, autopropulsate și cu buncăr propriu de depozitare a sfeclei recoltate.

Bineînțeles pentru recoltarea mecanizată se impun următoarele restricții de ordin tehnic și tehnologic:

semănatul să fie efectuat în rânduri drepte;

densitatea să fie uniformă;

suprafața să fie perfect nivelată;

terenul trebuie să fie liber de buruieni și cu umiditate normală.

Recoltarea semimecanizată presupune operația de dislocare a rădăcinilor cu dislocatorul, scoaterea rădăcinilor din sol, urmată de o decoletare manuală.

Pentru recoltarea manuală se folesește furca cu două coarne în formă de liră. Curățirea de pământ se face cu partea neascuțită a cuțitului pentru a nu produce vătămări, iar decoletarea constă în îndepărtarea coletului, adică 1 cm deasupra inserției primelor frunze printr-o tăiere orizontală. Decoletarea greșit efectuată atrage pierderi de recoltă. Odată cu decoletarea este obligatorie îndepărtarea vârfului rădăcinii mai subțire de 1 cm pentru că acesta se vestejește mai repede și de aici începe alterarea.

După recoltare sfecla pentru zahăr nu trebuie să rămână grămezi pe câmp, deoarece pierderile în greutate sunt extrem de ridicate, fapt care obligă la organizarea în flux continuu a recoltării, transportului și prelucrării.

În condițiile respectării tehnologiei de cultivare în țara noastră, cu soiurile zonate, în prezent se pot realiza producții de peste 50 t/ha rădăcini. Producția de frunze și colete reprezintă 38% din recolta de rădăcini.

CAPITOLUL II

CONDIȚIILE DE MEDIU UNDE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

2.1 Așezare geografică.

Experiențele care au stat la baza elaborării lucrări de licență s-au desfășurat pe tarlaua Potcoava situată pe terenul extravilan, al comunei Șercaia, județul Brașov.

În cadrul planului de dezvoltare durabilă a județului Brașov, comuna Șercaia face parte din [NUME_REDACTAT] Narciselor, alături de comunele Cormana, Părău, [NUME_REDACTAT], Șinca și Mândra scopul fiind promovarea regiunii și dezvoltarea de proiecte comune.

Prin legăturile sale istorice cu cetățiile din [NUME_REDACTAT], Șercaia este deseori considerată ca făcând parte din aceasta. Alteori, comuna, este încadrată geografic în [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] este situată în județul Brașov pe șoseaua națională DN1 (E68), între Brașov și Sibiu, la circa 14 kilometri, spre municipiul Făgăraș și la circa 56 kilometri, spre vest de municipiul Brașov.

Șercaia este punctul terminus al drumului național DN73A, care face legătura între localitățiile Predeal și Șercaia. Plasarea aceasta reprezintă o mare oportunitate pentru comună, aflându-se sub influența unui important centru de dezvoltare al țării.

Localitățile învecinate sunt: Perșani, spre est, Vad spre sud, Mândra spre vest, Hălmeag spre nord-vest, Părău spre nord-est.

Șercaia este transversată de râul care poartă denumirea de râul Șercaia.

[NUME_REDACTAT], aflată în județul Bașov este localizată pe hartă 45º50’ Nord, 25º8’ Est.

Fig. 2.1 Harta comunei Șercaia.

[NUME_REDACTAT] este o parte a terenului arabil aparținând S.C. EUROPIG S.A. , [NUME_REDACTAT] Grup, cu sediul în comuna Șercaia, județul Brașov.

2.2 [NUME_REDACTAT] raport climateric se respectă legiile generale precum și cele legate de poziția geografică. Clima este temperat-continentală. Temperatura medie anuală este de +8ºC. Precipitațiile atmosferice înregistrează în medie 600 mm/mp.

2.2.1 Temperaturile în perioada 2011 – 2013

Caracterizarea regimului termic și, respectiv, a regimului pluviometric pentru tarlaua Potcoava de la Șercaia, județul Brașov în perioada 2011 – 2013 s-a realizat folosind datele înregistrate de [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Anul 2013 în comuna Șercaia din punct de vedere termic a fost un an călduros, față de anul precedent, înregistrând o medie anuală de 12,83 º C. Temperatura maximă absolută de 30º C a fost înregistrată în 08.08.2013, iar temperatura minimă absolută -17ºC a fost înregistrată în data de 10.01.2013

Fig. 2.2 Evoluția temperaturilor maxime, în județul Brașov, în anul 2013

Fig. 2.3 Evoluția temperaturilor minime, în județul Brașov, în anul 2013

Din punct de vedere termic și anul 2012 conform [NUME_REDACTAT] de Meteorologie a fost unul călduros, temperatura medie a aerului a fost de aproximativ 8,83º C. În ceea ce privește maxima absolută de 32ºC a fost înregistrată în 25.08.2012, iar minima absolută -17ºC a fost înregistrată în data de 14.12.2012.

Fig. 2.4 Evoluția temperaturilor maxime, în județul Brașov, în anul 2012

Fig. 2.5 Evoluția temperaturilor minime, în județul Brașov, în anul 2012

În anul 2011 temperatură medie anuală a fost de 9,6ºC, temperatura maximă absolută 23,7ºC a fost înregistrată în luna iulie, iar temperatura minimă absolută -2,5ºC în luna ianuarie a anului 2011.

2.6 Evoluția temperaturilor medii anuale în anul 2011

În ani agricoli 2011-2013 precipitațiile au avut următoarele valori, înregistrate de [NUME_REDACTAT] de Meteorologie. Astfel anul 2011 a înregistrat în luna mai cea mai mare cădere de precipitații pe m2 , de 128,5 mm, iar minima a fost înregistrată în luna noiembrie de 1,2 mm/m2 , anul 2012 a înregistrat tot în luna mai cea mai mare cădere de precipitații, 126 mm/m2 , iar minima a fost înregistrată în lunile februarie, iulie și octombrie cu 31 mm/m2. Anul 2013 a înregistrat în luna iulie maxima de precipitații pe metru pătrat, aceasta fiind de 101 mm, iar minima este înregistrată în luna decembrie, cantitatea fiind mai mică 10 mm/m2.

2.2.2 Precipitațiile în perioada 2011 -2013

Din punct de vedere al precipitațiilor anul 2013 a fost mai bogat decât anii 2011 și 2012 aceștia din urmă înregistrând 532,1 respectiv 568 mm precipitații anuale, față de 2013 care a înregistrat 620 mm precipitați anuale, cea mai mare cantitate înregistrându-se în timpul perioadei de vegetație, dar cu repartiție neuniformă, din care cauză media a prezentat abateri față de media normală, cu diferențe semnificative față de media multianuală.

Tabelul 2.6 – Precipitații lunare și anuale

Fig. 2.7 Evoluția nivelului precipitațiilor, în județul Brașov, în perioada 2011 – 2013

Tabel 2.8 Distribuția precipitațiilor totale în perioada de iarnă și de vegetație.

2.3 [NUME_REDACTAT] din zonă cuprind toată gama existentă în depresiune, cu diferite clase de fertilitate. Conform datelor prezentate de Institutul de Cercetări pentru Pedologie și [NUME_REDACTAT], principalele tipuri de sol întâlnite pe teritoriul comunei Șercaia sunt:

Erodisoluri și/sau regosoluri;

Luvisoluri albice pseudogleizate și pseudogleice;

Luvisoluri albice pseudogleizate;

Soluri aluviale (inclusiv protosoluri aluviale) frecvent gleizate;

Soluri aluviale (inclusiv protosoluri aluviale);

Soluri brune acide litice și tipice, pe depozite fluviatile;

Soluri brune argiloiluviale pseudogleizate și soluri brune luvice;

Soluri brune argiloiluviale și soluri brune luvice;

Soluri brune eu-mezobazice gleizate, pe depozite fluviatile și fluviolacustre;

Soluri brune luvice pseudogleizate și luvisoluri albice pseudogleizate;

Soluri brune luvice pseudogleizate și soluri pseudogleice luvice;

Soluri brune luvice pseudogleizate, oligobazice și/sau holoacide și luvisoluri albice pseudogleice;

Soluri brune luvice tipice și soluri brune luvice, erodate;

Soluri brune luvice tipice, lamelare (pe relief eolian);

Soluri cernoziomoide gleizate puternic și lăcoviști cu gleizare relictă (drenate), pe depozite fluviatile și fluviolacustre recente;

Soluri turboase eutrice și turbe eutrofe;

Solul din arealul studiat este un sol de cernoziom, slab levigat, caracterizat din pumct de vedere morfologic astfel:

Orizontul A – de culoare neagră și are 25-30 cm grosime

Orizontul B – are culoare roșiatică spre galben, datorită acumulării oxizilor de fier și argilă, în cea mai mare parte cu o structură prismatică, caracteristică acestui orizont.

Orizontul C apare la 100 – 150 cm, după care urmează roca mamă îb general formată din argilă și lut.

CAPITOLUL III

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE URMĂRIE. MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE CERCETARE.

3.1 [NUME_REDACTAT] efectuat în codițiile pedoclimatice din tarlaua Potcoava de la Șercaia, în perioada 2011 – 2013 au avut ca scop stabilirea influenței soiului asupra producției de rădăcini obținute din sfecla de zahăr cultivată în județul Brașov.

În acest mod experiențele aferente lucrări de licență cu titlul „Cercetări privind influența materialului biologic asupra producției de rădăcini obținut din sefecla pentru zahăr cultivată în Șercaia, județul Brașov ’’ vin să întărească necesitatea unor norme de tehnologie a culturii unor soiuri de sfeclă de zahăr, foarte productive și rezistente la boli și dăunători , la care se adaugă analiza influenței factorului fertilizare asupra calității și cantității produsului final, anume, producția de rădăcini de sfeclă.

3.2 Obiectivele urmărite

Obiectivele urmărite ale cercetărilor care au stat la baza prezentei lucrări de licență au constat în realizarea unor studii experimentale cu privire la:

alegerea zonei de desfășurare a experiențelor și caracterizarea acesteia din punct de vedere geomorfologic, hidrologic și hidrogeologic, pedoclimatic, precum și al vegetației și faunei existente;

alegerea materialului biologic de studiu din soiurile de sfeclă de zahăr cultivate în mod curent pe teritoriul județului Brașov;

evidențierea celui mai productiv soi, cu acumularea mai mare de zahăr, la date timpurii de recoltare;

stabilirea metodelor de cercetare și a tehnologiei de cultură aplicate, în scopul optimizări anumitor elemente ale acesteia;

elaborarea metodologiei de obținere a unei producții mari de rădăcini din sfeclă de zahăr;

3.3 Materialul biologic utilizat

Pentru a răspunde acestor obiective propuse și pornind de la rezultatele obținute în țara noastră, în lucrarea de față ne-am propus studiul privind nivelul productiv al unor soiuri de sfeclă pentru zahăr cultivate în comuna Șercaia, ținând cont ca o cultură să fie rentabilă este necesar să se aleagă un soi corespunzător.

Materialul biologic utilizat a fost reprezentat de semințe de sfeclă de zahăr de tip monogerm, certificate și tratate cu produse chimice pentru protecția plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor. Semințele de sfeclă de zahăr au fost furnizate de Fabrica de zahăr Bod. Aceste semințe au fost livrate sub formă drajată, masa învelitoare fiind realizată din argilă divers colorată. (figura 3.1).

Fig. 3.1 Semințele de sfeclă de zahăr utilizate în tarlaua Potcoava de la Șercaia. Foto original.

În vederea alegerii soiurilor de sfeclă utilizate în experiențe, s-a ținut cont de condițiile ecologice ale zonei de cultură, producția de sfeclă la hectar, conținutul procentual de zahăr, dar și de rezistența acestora la boli și dăunători. Pe lângă capacitatea de producție, care de altfel a constituit unul dintre aspectele cele mai importante, soiurile de sfeclă de zahăr au fost alese în funcție de precocitate, uniformitate în creștere și calitate superioară a recoltei; nu ultimul rând, s-a avut în vedere și măsura în care soiurile alese răspund măsurilor agrotehnice aplicate. În cadrul experienței s-a urmărit comportarea a cinci soiuri de sfeclă de zahăr după cum urmează :

Soiul de sfeclă BOOMERANG. Caracteristici principale:

– țara de admitere UE : *BE 221, *EL 302, *FR 1315, *HU 101361, *NL 683;

– este un soi diploid fără steriliate masculă;

– tip monogerm;

– rezistență bună la Cercospora beticola și Rhizomania, puritate și germinație ridicate; producție mare de rădăcini și zahăr.

Soiul de sfeclă VICTOR. Caracteristici principale :

– țara de admitere UE : *CZ 1244, *HU 100418;

– este un soi diploid fără sterilitate masculă ;

– tip monogerm;

– toleranță la Rhizomania și Cercospora beticola; putere germinativă ridicată.

Soiul de sfeclă LIBERO. Caracteristici principale :

– țara de admitere UE : *HU 106289, *SI 73, *RO 2119;

– este un soi diploid fără sterilitate masculă;

– tip monogerm;

– rezistență bună la Cercospora beticola și alte boli foliare; rezistență bună la Rhizomania; putere germinativă ridicată și dezvoltare timpurie; aderență scăzută a solului pe rădăcini, reprezentând o soluție ideală, pentru condiții normale de climă; conținut ridicat în zahăr și calități de industrializare deosebite.

Soiul de sfeclă MAGISTRAL. Caracteristici principale :

– țara de admitere UE : *BE 221, *FR 13115;

– soi diploid fără sterilitate masculă

– tip monogerm

– are un conținut ridicat în zahăr

Soiul de sfeclă CUCOREDES. Caracteristici principale :

– țara de admitere UE : *HU 101361;

– soi diploid fără sterilitate masculă

– tip monogerm

3.4 Metoda de cercetare

Experiențele au fost amplasate pe tarlaua Potcoava aparținând S.C. EUROPIG S.A. , [NUME_REDACTAT] Grup, cu sediul în comuna Șercaia, județul Brașov, pe un teren extravilan aflat în comuna Șercaia..

Fig. 3.1 Cultura de sfeclă de zahăr din comuna Șercaia. Foto original.

Planta premergătoare a fost grâul de toamnă, într-un asolament cu o rotație de 4 ani după cum urmează : 1. Grâu de toamnă. 2. Sfeclă pentru zahăr. 3. Porumb 4. Soia.

Pentru îmbunătățirea condițiilor de creștere și dezvoltare a plantelor de sfeclă de zahăr, s-au utilizat următoarele categorii de îngrășăminte :

– îngrășăminte organice solide – gunoi de grajd administrat toamna între lucrările de arat și scarificare, în cantitate de 40 t/ ha.

– îngrășăminte organice lichide – urina și mustul de gunoi administrat toamna, în cantiate de 60 – 80 t/ha.

– îngrășămintele compexe N15P15K15 au fost aplicate înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară, în cantitate de 300 kg/ha, iar înainte de semănat s-au administrat 200 kg/ha de uree.

Împrăștierea îngrășămintelor organice solide și lichide s-a realizat cu ajutorul mașini de împrăștiat gunoi de grajd respectiv cu ajutorul unei cisterne de tip vidanja.

Fig. 3.2 Mașină de împrăștiat gunoiul de grajd. Foto original.

Aplicarea amendamentelor s-a efectuat toamna înainte de administrarea gunoiului de grajd. Amendamentul calcic ( CaCO3 ), a fost împrăștiat în cantitate de 3 t /ha. Încorporarea în sol s-a efectuat printr-o lucrare superficială cu discul.

După recoltarea plantei premergătoare (grâu de toamnă), în cursul lunii iulie, s-a trecut imediat la dezmiriștirea terenului folosind grapa cu discuri, la adâncimea maximă de lucru a agregatului.

Fig. 3.3 Lucrarea de dezmiriștit. Foto original.

Prima lucrare de toamnă efectuată în perimetrul studiat a fost scarificarea, executată cu mașini agricole (scarificatoare) pentru ameliorarea calității solului. După scarificare, s-a executat o arătură de toamnă, la o adâncime de 25-30 cm, în agregat cu grapa stelată, urmată de nivelarea terenului.

Fig. 3.4 Executarea lucrării de arat. Foto original.

Primăvara, lucrările solului au avut ca scop mărunțirea și afânarea cât mai uniformă a stratului germinativ de sol pe o adâncime de 3-5 cm, în vederea asigurării unor condiții propice evoluției corespunzătoare a semințelor de sfeclă de zahăr.

În cadrul perimetrului studiat, s-a folosit combinatorul, un agregat format din grapa cu colți rigizi și grapa elicoidală. Prin utilizarea acestui agregat, s-a realizat tăierea buruienilor, mărunțirea foarte bună a solului, nivelarea și așezarea acestuia. În aceste condiții, se poate realiza o însămânțare uniformă, asigurându-se premizele unei răsăriri mai timpurii și mai uniforme a sfeclei de zahăr.

Semințele de sfeclă folosite în timpul cercetărilor au fost furnizate de Fabrica de zahăr Bod. Semințele au fost de tip monogerm, asigurând astfel o capacitate de germinare de 90 %, certificate și drajate cu produse chimice pentru protecția plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor în perioada de germinare și răsărire.

Semănatul a fost realizat mecanizat, cu semănătoarea de precizie MONOSEM-6, care datorită construcției seamănă numai un singur glomerul la aceași adâncime și distanță pe rând.

Fig. 3.5 Semănătoarea MONOSEM cu care s-a efectuat semănatul culturii de sfeclă de zahăr. Foto original.

Lucrarea a fost realizată la distanța de 45 cm între rânduri, 16 cm între semințe pe rând, respectiv la o adâncime de 3 cm.

Efectiv, însămânțarea a avut loc la 5 aprilie 2011, 13 aprilie în 2012, 21 aprilie în 2013 cu sămânța din soiurile prezentate mai sus, cu o densitate de 120.000 plante/hectar.

Răsărirea a avut loc la aproximativ 15 zile de la semănat.

Fig. 3.6 Sfecla de zahăr în faza de răsărire. Foto original.

În funcție de evoluția culturii și de starea vremii, lucrările de întreținere s-au aplicat diferențiat. Imediat după răsărirea plantelor s-a aplicat o prașilă oarbă între rânduri, respectiv în jurul datei de 20-21 aprilie 2011, 26-27 aprilie 2012, respectiv 4-5 mai 2013.

Pentru combaterea buruienilor în perimetrul studiat s-a efectuat în sistem integrat prin combinarea lucrărilor de prășit mecanic și cu erbicidarea chimică, realizată prin aplicarea a 5 tratamente :

– pentru primul tratament s-au folosit erbicidele : Powertwin doza aplicată 1 l/ha asociat cu Tornado 1.5 l/ha;

– pentru al – II– lea tratament s-au folosit următoarele erbicide combinate : Trend doza aplicată 150 ml/ha, Powertwin 1 l/ha, Tornado 1.5 l/ha, Lontrel 0.1 l/ha, Safari 10 g/ha;

– pentru tratamentul al – III-lea s-au utilizat erbicidul Agil în doză de 0.8 l/ha.

– pentru tratamentul al – IV – lea s-au utilizat următoarele erbicide combinate : Agil doza aplicată 0.8 l/ha, Powertwin 1 l/ha, Tornado 2 l/ha, Venzar 0.6 l/ha, Bor 3 l/ha, Aminozer 1 l/ha.

– pentru tratamentul al – V- lea împotriva combaterii burienilor s-a utilizat Bor în doză aplicată 3 l/ha.

Erbicidarea s-a realizat cu ajutorul mașinii de erbicidat, având o capacitate de 4500 l.

Fig. 3.7 Mașina de erbicidat cu ajutorul căreia s-a făcut erbicidarea în tarlaua Potcoava, din comuna Șercaia, în perioada 2011 – 2013. Foto original.

În cursul vegetației sfecla de zahăr este afectată de foarte multe boli și dăunători. Cele mai frecvente și mai păgubitoare dintre bolile sfeclei pentru zahăr, produse de diverși agenți patogeni sunt : rizomania, cercosporioza, făinarea, mozaicul sfeclei, îngălbenirea virotică a frunzelor etc. Cele cinci soiuri utilizate în experiențe : Boomerang, Victor, Libero, Magistral, Cucoredes prezintă o rezistență ridicată și foarte ridicată la rizomanie, respectiv la cercosporioză, precum și la ciupercile care atacă rădăcinile plantei. În scopul prevenirii cercosporiozei s-au aplicat două tratamente cu [NUME_REDACTAT] în cantitate de 1 l/ha. Primul tratament a fost aplicat la sfârșitul lunii iulie, urmat de cel de-al doilea la interval de 3 săptămâni.

Dăunătorii care produc daune însemnate culturi de sfeclă de zahăr sunt reprezentați de : gărgărița sfeclei, rățișoara, puricele de pământ, nematodul sfeclei, molia sfeclei, afidele, viermii de sârmă etc. În tarlaua unde au fost efectuate experiențele s-a uitlizat insecticidul Cyperguard în doză de 0.1 l/ha.

Sfecla de zahăr a fost recoltată în fiecare an în a doua decadă a lunii octombrie. Dizlocarea sfeclei de zahăr s-a făcut mecanizat cu mașina de recoltat sfeclă de zahăr, care efectuează decoletarea, iar coletele și frunzele sunt bine curățate de impurităși si apoi încărcate într-un mijloc de transport. Sfecla recoltată a fost cântărită și apoi măcinată în vederea obținerii unei producții însemnate de zahăr.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE EXPERIMENTALE OBȚINUTE

Evidențierea soiurilor care dau cele mai bune rezultate într-un areal constituie una din etapele importante în realizarea unor producții ridicate la unitatea de suprafață.

Ținând cont de cele precizate în experiența executată ne-am propus să studiem o serie de elemente morfologice și de productivitate a acestor soiuri. În continuare vom prezenta datele obținute la cultura de sfeclă pentru zahăr din comuna Șercaia unde s-au efectuat cercetările în perioada anilor 2011-2013.

Răsărirea de câmp la sfecla pentru zahăr prezintă o importanță deosebită, deoarece contribuie în foarte mare măsură la nivelul productiv și calității acesteia. O răsărire slabă determină obținerea unor densități reduse la unitatea de suprafață, cu o dezvoltare neuniformă a rădăcinilor și cu polarizații în general scăzute. Din datele prezentate în figura 4.2 și tabelul 4.1 se constată că toate soiurile luate în studiu au realizat în medie pe cei trei ani, răsăriri de câmp superioare.

Din numărul de plante răsărite la hectar s-au redus în timp la toate soiurile, iar numărul de plante rămase la recoltat a fluctuat de la 87 – 104 mii plante/hectar.

Tabel 4.1- Numărul de plante la răsărire respectiv numărul de plante rămase la recoltat

Fig. 4.2 Evoluția numărului de plante la hectar în perioada 2011-2013

4.1 Rezultatele obținute în experimentele efectuate în anii 2011-2013

Din rezultatele prezentate în tabelul 4.1 și figura 4.2 se poate constata că producțiile de rădăcini realizate în anul de cultură 2013, sunt cele mai ridicate, în jur de 65 tone/ha la soiurile CUCOREDES și MAGISTRAL sau de 70-80 tone rădăcini/hectar pentru celelalte soiuri, în anul 2012 s-au înregistrat producțiile cele mai scăzute.

Tabelul 4.3- Producția de rădăcini

Fig. 4.4 – Producții de rădăcini 2011-2013

Dintre soiurile cultivate în experiențele studiate soiul cel mai productiv s-a dovedit a fi soiul LIBERO înregistrând în anul 2013 o producție de rădăcini de 82 tone/ha, cea mai mică producție de rădăcini de 61 tone/ha a fost înregistrată în anul 2012 de soiul CUCOREDES.

Anul 2013 a fost cel mai productiv dintre cei trei ani pe parcursul cărora s-a efectuat cercetare. În anul 2013 s-au înregistrat cele mai ridicate producții. Cele mai scăzute producții au fost înregistrate în anul 2012.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

5.1 [NUME_REDACTAT] cercetările efectuate s-au desprins o serie de concluzii privind măsura în care factori studiați concură la optimizarea producției sfeclei pentru zahăr în condițiile pedoclimatice din comuna Șercaia, județul Brașov.

Sintetizarea datelor obținute în prezenta lucrare permite formularea unor concluzii și anume :

În condițiile de climă și sol din comuna Șercaia, a tarlalei Potcoava aparținând S.C EUROPIG S.A, [NUME_REDACTAT] Grup, cele mai bune producții în anii 2011-2013, au realizat soiurile: LIBERO ( 81,0 t/ha în anul 2011, 78,0 t/ha în anul 2012, 82 t/ha în anul 2013); VICTOR (75 t/ha în anul 2011, 74 t/ha în anul 2012, repectiv 76 t/ha în 2013) și BOOMERANG ( 71 t/ha în 2011, 70 t/ha în 2012, 72 t/ha în anul 2013), iar cele mai slabe producții în anii 2011- 2013 le-au realizat soiurile CUCOREDES (62 t/ha în 2011, 61 t/ha în 2012, 63 t/ha în 2013 ) și MAGISTRAL (66 t/ha în 2011, 62 t/ha în 2012, 69 t/ha în anul 2013 )

Desimea optimă s-a menținut în perioada de vegetație – de la răsărire și până la recoltare – cel mai bine la soiurile LIBERO și VICTOR.

[NUME_REDACTAT] obținute în cei trei ani de experimentare și concluziile care s-au desprins, ne permit să facem următoarele recomandări pentru cultivatorii de sfeclă pentru zahăr din comuna Șercaia, județul Brașov, și anume :

Pentru condițiile din această zonă se recomandă a se cultiva soiurile : LIBERO, VICTOR și BOOMERANG, care s-au remarcat prin producție și calitate superioară.

Imagine cu soiul LIBERO. Foto original.

În ceea ce privește toleranța la boli, s-au remarcat soiurile LIBERO și VICTOR, cu rezistență superioară celorlalte soiuri.

În concluzie, din lucrarea de față am dorit să evidențiem principalele caractere și însușiri ale unor soiuri de sfeclă pentru zahăr, în vederea stabiliri celor mai valoroase, capabile să valorifice superior condițiile din acest perimetru zonal.

BIBLIOGRAFIE

Fazecaș I. (1983) – Sfecla pentru zahăr, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagocică, București.

[NUME_REDACTAT] (1993) – Fitotehnie, vol. II, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT] – Tratat de agricultură, [NUME_REDACTAT], București.

Muntean L. S. (1997) – Mic tratat fitotehnie, vol. II, [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] (1982) – Perspective ale intensivizării și integrării în producția și industrializarea sfeclei de zahăr, [NUME_REDACTAT], Bcurești.

Gh. Bîlteanu, Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Gh. Cloțan și colab. (1973) – Influența nivelării arăturii de toamnă asupra calității patului germinativ pentru sfecla de zahăr. Analele ICCS Brașov, sfecla de zahăr, vol. IV.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (2005) – Fitotehnie – Note de curs, [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (2005) – Fitotehnie – Lucrări practice, [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Bazele tehnologice ale culturilor agricole, [NUME_REDACTAT].

Popescu C., [NUME_REDACTAT], A. Olteanu (1983) – Agrofitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Stănescu Z. și colab. (1976) – Sfeclă pentru zahăr, [NUME_REDACTAT], București.

Stănescu Z., Popovici I., Staticescu P. (1968) – Cultura sfeclei pentru zahăr, [NUME_REDACTAT] – Silvică, București.

Zamfirescu N. și colab. (1965) – Fitotehnia, vol. II, [NUME_REDACTAT] – Silvică de Stat, București.

Internet : – http://www.primaria-sercaia.ro/pagina/prezentare-generala

– http://www.slideshare.net/talida_26/sfecla

– http://www.fermierulagrana.ro/category/tehnologia-sfeclei

– http://prezi.com/fezlv8w1xkas/prevenire-si-combatere