Reabilitarea Habitatelor Naturale din Cadrul Parcului National Calimani

I. Parcul Național Călimani

Parcurile naționale reprezintă ariile naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice.

Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.

Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management.

Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN – "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere". În aceastã categorie se regăsește Parcul Național Călimani.

Parcul Național Călimani (fig. 1) este situat în partea înaltă a masivului Căliman, mai exact între 2100 și 1056 metri altitudine (la confluența Negrei Șarului cu Pârâul Haitii).

Fig. 1 – Indicator Parcul Național Călimani

1.1 Limite

Limitele parcului național Căliman, conform legii nr. 230/2003 sunt următoarele:

„Limita nordică pornește din Pârâul cu Pești de la 3,85 km distanță de confluența cu râul Dorna (borna silvică 10 UP III, OS Dorna Candreni) și urcă spre NE pe o culme secundară în vârful de cotă 1653,0 m situat pe interfluviul dintre bazinele hidrografice Pârâul cu Pești – pârâul Pietrosu. Ocolește obârșia pârâului Pietrosu prin borna silvică 519 UP I, OS Dorna Candreni până la borna silvică 622 UP I, OS Dorna Cândreni (aflată pe interfluviul dintre pârâul Pietrosu și pârâul Mezdrea), de la care coboară în valea Mezdrea (borna silvică 513 UP I, OS Dorna Candreni). Limita continuă amonte 500 m, pe malul drept al pârâului Mezdrea (borna silvică 512 UP I, OS Dorna Candreni), apoi traversează plaiul Negrișoara prin borna silvică 511 UP I, OS Dorna Candreni, coboară în pârâul Bumbul (borna 499 UP I, OS Dorna Candreni), urcă în culmea Piciorul Pantei (borna silvică 490 UP I, OS Dorna Candreni) pe care coboară în pârâul Negrișoara la 360 m avale de confluența pârâul Podețul – pârâul Negrișoara [IV-1.53.16.6] (borna silvică 492 UP I OS Dorna Candreni). Limita parcului continuă amonte pe pârâul Negrișoara până la confluența cu Podețul, iar apoi pe acesta până la borna silvică 480 UP I OS Dorna Candreni și urcă pe o culme secundară până în Piciorul Tămău (borna 474 UP I, OS Dorna Candreni). De aici coboară în primul afluent de stânga al pârâului Tămău (borna 475 UP I, OS Dorna Candreni), îl urmează avale până la confluența cu pârâul Tămău, pe care îl va continua până la confluența acestuia cu pârâul Maftei (borna silvică 459 UP I OS Dorna Candreni). În continuare urmărește amonte pârâul Maftei (circa 600 m), până în borna silvică 454 UP I, OS Dorna Candreni, din care urcă pe interfluviul dintre bazinele hidrografice Maftei și Fundul Negrișoarei (borna silvică 451 UP I, OS Dorna Candreni). De aici limita parcului urmărește culmea secundară ce coboară în pârâul Fundul Negrișoarei (borna silvică 434 UP I, OS Dorna Candreni), traversează pârâul și urcă pe versantul opus, pe interfluviul dintre pârâul Fundul Negrișoarei și pârâul Negrești în vârful Bâtca Negrești de cotă 1551,0 m (borna silvică 435 UP I, OS Dorna Candreni). În continuare urmărește interfluviul până în vârful de cotă 1645,0 m din care coboară spre nord, în pârâul Negrești, la confluența din vestul Stâncilor Doisprezece Apostoli (borna silvică 425 UP I, OS Dorna Candreni). De la această confluență limita parcului urcă pe afluentul de dreapta, (dinspre nord) până la obârșie și continuă pe interfluviul dintre bazinele pârâului Negrișoara și pârâul Hârla, prin cota 1642,0 m, până la borna silvică 309 UP I, OS Dorna Candreni. Limita traversează apoi pârâul Hârla (borna silvică 310 UP I, OS Dorna Candreni), urcă în Piciorul Lucaciului (borna silvică 303 UP I, OS Dorna Candreni) și coboară în valea Pintea la confluența acesteia cu principalul afluent de stânga, trecând prin bornele 289, 291, 290, 287 UP I, OS Dorna Candreni. Continuă amonte pe valea Pintea 380 m până la borna silvică 282 UP I, OS Dorna Candreni, apoi urcă în înșeuarea dintre culmea Piciorul Lat și Piciorul Scurt (borna silvică 281 UP I, OS Dorna Candreni). De aici, continuă spre SV, până la cota 1701,0 m, apoi urmează culmea Piciorul Scurt pe 970 m și coboară la stâna din pârâul Hârlea pe care îl urmărește avale (circa 500 m) până la 450 m nord de confluența Hârlea – Pârâul cu Pești.

Limita estică. Pornește de la confluența Hârlea – Pârâul cu Pești și urmărește liziera pădurii până la ieșirea din fondul forestier a pârâului Tăieturilor, până în pârâul Păvăluc (borna silvică 239 UP VI, OS Vatra Dornei), coboară pe acesta 230 m, urcă pe culmea dintre pâraele Păvăluc și Panacul (borna silvică 217 UP VI, OS Vatra Dornei) și coboară pe aceasta din urmă, pe limita fondului forestier, până la confluența Panacul/Tăieturilor. Urmează avale malul stâng până la confluența cu pârâul Roșia (borna silvică 191 UP VI, OS Vatra Dornei) de la care urcă pe culmea dintre pârâul Tăieturilor și pârâul Roșia până la borna 187 UP VI, OS Vatra Dornei, coboară pe o culme secundară în pârâul Roșia la cota 1295,0 m (borna silvică 188 UP I, OS Dorna Candreni) și urmează aval pârâul Roșia până la prima confluență (borna silvică 176 UP VI, OS Vatra Dornei). De la confluență urcă pe interfluviu și ocolește bazinul pârâului. Pădurețul, trecând prin cota 1657,6 m (borna silvică 177 UP VI, OS Vatra Dornei) și prin stâncăria (cota 1535,0 m) aflată pe interfluviul dintre pârâul Pădurețul și pârâul Haita. De aici limita parcului coboară în valea de la nord de culmea Piscul Calului (1258,0 m) (borna silvică 154 UP VI, OS Vatra Dornei), traversează culmea Piscul Calului și coboară în pârâul Haita [IV-1.53.17.2] (borna silvică 135 UP VI, OS Vatra Dornei). Urmărește aval pârâul Haita 300 m până la confluența cu primul afluent de dreapta, urcă pe interfluviul dintre pârâul Haita și pârâul Păltinișul (culmea Piciorul Paltinu) (borna 108 UP VI, OS Vatra Dornei) apoi coboară în pârâul Păltinișul la borna silvică 106 UP VI, OS Vatra Dornei. Limita urmează amonte pr. Păltinișul circa 250 m (borna silvică 88 UP VI, OS Vatra Dornei), apoi urcă pe culmea Capul Dealului la cota 1692,2 m, trecând prin borna silvică 89 UP VI, OS Vatra Dornei și continuă 500 m spre vest, pe culme, până la borna silvică 77 UP VI, OS Vatra Dornei, din care coboară în pârâul. Tarnița [IV-1.53.17.2.1.] (borna silvică 73 UP VI, OS Vatra Domei). În continuare urmărește avale pârâul Tarnița până la confluența cu pârâul Bijilor (pârâul Bâtcelor) (borna silvică 33 UP VI, OS Vatra Dornei). Urcă pe pârâul Bijilor, trece prin obârșia acestuia și ajunge în Poiana Dumitrel de unde urmărește limita vestică a poienii, până sub Vf. Dumitrel (1689,0 m). De aici limita continuă spre SE, pe culme, prin bornele silvice 43 UP VI, OS Vatra Dornei și 311 UP V, OS Vatra Dornei, apoi urmărește limita fondului forestier pe la vest de cota 1697,6 m prin bornele silvice 255, 58, 254, 252, 251, 248, 243 UP V, OS Vatra Dornei până în pârâul Dumitrelul Mare (borna silvică 233 UP V, OS Vatra Dornei). Din acest punct limita urcă spre est până pe interfluviul drept al pârâului Dumitrelul Mare (borna silvică 230 UP V, OS Vatra Dornei), pe care îl urmează, mai întâi pe culme și apoi pe limita fondului forestier, până aproape de Vf. Negoiul Românesc (1883,0 m) (borna silvică 208 UP V, OS Vatra Dornei). Continuă pe limită de fond forestier prin bornele silvice 209, 227, 211, 200 și 204 UP V, OS Vatra Dornei, urmează apoi drumul de carieră până întâlnește interfluviul stâng al pârâul Pietricelul pe care coboară în pârâu (borna silvică 173 UP V, OS Vatra Dornei). Traversează interfluviul dintre pârâul Pietricelul și pârâul Neagra prin cota 1369,0 m și urmează amonte pârâul Neagra până la confluența cu pârâul Puturos (borna silvică 162 UP V OS, Vatra Dornei). De la confluență limita parcului urcă spre est, pe culme, până la limita fondului forestier cu golul alpin (borna silvică 141 UP V, OS Vatra Dornei), pe care o urmează spre nord până la borna 25 UP VI, OS Vatra Dornei, trecând prin bornele silvice 137, 89, 82, 76, 60, 44 și 26 UP VI, OS Vatra Dornei. De aici limita parcului continuă pe culme, spre nord, prin bornele silvice 28 UP V, OS Vatra Dornei și 517 UP V, OS Panaci, apoi coboară la confluența Duruitoarea – pârâul Băuca (borna silvică 503 UP V, OS Panaci). De la confluență, limita parcului urcă la nord de Vf. Piciorul Țiganului (1701,0 m) (borna silvică 380 UP V, OS Panaci) prin bornele silvice 604 și 465 UP V, OS Panaci. Din nordul vârfului Piciorul Țiganului (1701,0 m) și până în culmea dintre pâraiele Izvorul Călimani și Secu (Dealul Lat), limita parcului urmează limita fondului forestier. De aici limita parcului coboară pe o culme secundară în pârâul Secu și urcă tot pe culme secundară în interfluviul dintre pârâul Secu și Voivodeasa (Culmea Tâlharului, cota 1609,0 m). De aici și până la obârșia pârâului Futuros, limita parcului corespunde limitei superioare a fondului forestier și trece prin Voivodeasa (cota 1642,2 m). De la obârșia pârâului Puturos și până la confluența pârâul Steaga – Ilva Mare [IV-1.35.] limita parcului este dată de limita superioară a jneapănului. În continuare limita se orientează spre sud și urcă în extremitatea vestică a Poienii Drăguș (borna 318 UP I, OS Lunca Bradului), la limita superioară a fondului forestier pe care o urmează, ocolind pe la sud de Vf. Drăguș (1768,0 m), până în cumpăna de ape dintre pârâul Cucuberțul Mare [IV-1.35.2.1.] și pârâul Cocoșul (Culmea Cocoșului), prin bornele silvice 446, 565, 578 și 579 UP II, O.S. Lunca Bradului. Continuă spre sud pe cumpăna de ape până la borna silvică 612 UP II, OS Lunca Bradului din care coboară la obârșia pârâului Ghilcoșa pe care îl urmează avale până la confluența Ghilcoșa – Cucuberțul.

Limita sudică pornește de la confluența Ghilcoșa – Cucuberțul și continuă amonte pe pârâul Cucuberțul până la confluența Cucuberțul Mare – Cucuberțul Mic, iar de aici urcă pe interfluviul dintre cele două bazine până la cota 1408,7 m (borna silvică 539 UP II, OS Lunca Bradului). Continuă spre nord pe interfluviul principal dintre bazinele hidrografice Ilișoara Mică [IV-1.35.2.2.] și Cucuberțul, până la intersecția cu Piciorul Tăieturii (borna silvică 461 UP II, OS Lunca Bradului), din care coboară spre sud-vest pe Piciorul Tăieturii până la confluența Ilișoara Mică – Pârâul Rău și urmează avale Ilișoara Mică, circa 300 m (borna silvică 431 UP II, OS Lunca Bradului). Urcă spre nord-vest până în culmea Păltinișoara Mare (borna silvică 430 UP II, OS Lunca Bradului), continuă spre nord-est pe interfluviul dintre bazinele hidrografice Ilișoara Mică și Ilva [IV-1.35.], până în borna silvică 335 UP I, OS Lunca Bradului de sub Pleașa sub Drăguș, apoi coboară la confluența Ilva Mare – pârâul Pietrosul [IV-1.35.1.]. De la Mic, iar de aici urcă pe interfluviul dintre cele două bazine până la cota 1408,7 m (borna silvică 539 UP II, OS Lunca Bradului). Continuă spre nord pe interfluviul principal dintre bazinele hidrografice Ilișoara Mică [IV-1.35.2.2.] și Cucuberțul, până la intersecția cu Piciorul Tăieturii (borna silvică 461 UP II, OS Lunca Bradului), din care coboară spre sud-vest pe Piciorul Tăieturii până la confluența Ilișoara Mică – Pârâul Rău și urmează avale Ilișoara Mică, circa 300 m (borna silvică 431 UP II, OS Lunca Bradului). Urcă spre nord-vest până în culmea Păltinișoara Mare (borna silvică 430 UP II, OS Lunca Bradului), continuă spre nord-est pe interfluviul dintre bazinele hidrografice Ilișoara Mică și Ilva [IV-1.35.], până în borna silvică 335 UP I, OS Lunca Bradului de sub Pleașa sub Drăguș, apoi coboară la confluența Ilva Mare – pârâul Pietrosul [IV-1.35.1.]. De la confluență, limita continuă, spre nord-vest, pe o culme secundară, până la borna silvică 231 UP I, OS Lunca Bradului, traversează primul afluent pe dreapta prin borna silvică 232 UP I, OS Lunca Bradului și urcă în interfluviul stâng al pârâului Tihul la cota 1539,0 m (borna silvică 200 UP I, OS Lunca Bradului), trecând prin cota 1371,0 m. Coboară în pârâul Tihul la borna silvică 191 UP I, OS Lunca Bradului și urcă pe culme secundară în interfluviul drept la cota 1695,0 m. Din acest punct limita parcului urmărește interfluviul dintre bazinele hidrografice Ciungetul și Tihul (Culmea Căpățânii) până în Vf. Tătarului (1531,6 m), coboară pe Culmea Tătar la confluența Tihul (de Răstolița) – pârâul Zăpodia Tătarului, de unde urmează avale pârâul Tihul [IV-1.38.2.] până la confluența cu Valea Năruită. Continuă amunte pe Valea Năruită până la prima confluență (borna silvică 30 UP V, OS Răstolița), urcă pe interfluviul din dreapta al văii Năruita până în cumpăna de ape dintre Tihul și Pârâul Mijlociu [IV-1.38.2.1.] (borna silvică 26 UP V, OS Răstolița) și coboară pe acesta (Dealul Răstoșnea) până la confluența Tihul/Pârâul Mijlociu.

Limita vestică pornește de la confluența Tihul – Pârâul Mijlociu și urcă pe Pârâul Mijlociu până amonte de confluența Pârâului Mijlociu – Dieciul (borna silvică 259 UP IV, OS Răstolița). În continuare se orientează spre vest și traversează interfluviul dintre Pârâul Mijlociu și pârâul Scurtu prin borna 214 UP IV, OS Răstolița și coboară în pârâul Scurtu pe traseul liniei de funicular. Limita continuă amonte pe pârâul Scurtu până la borna silvică 207 UP IV, OS Răstolița, urcă în Dealul Secului (1351,0 m) și continuă pe interfluviul dintre bazinele hidrografice Pârâul Mijlociu și Bistrița [II-1.] până la aproximativ 200 m sud-est de Vf. Piatra Zurzugiul (Bistriciorul Mic 1917 m), trecând prin cota 1428,0 m, Vf. Piciorul Scurt (1541,6 m), cota 1553,0 m, borna silvică 199 UP IV, OS Răstolița și cota 1710,8 m. De la Piatra Zurzugiul, continuă pe limita fondului forestier pe la vest de Vf. Aurorul (1835,0 m) până în pârâul Colbul, de unde urcă în Muntele Viișoarei (1802,6 m) și continuă pe cumpăna de ape a pârâului Izvorul Prislopului [II-1.24.4.2.], până la borna silvică 108 UP IV, OS Dorna Candreni. De aici coboară în pârâul Zgârciul (borna silvică 105 UP IV, OS Dorna Candreni) prin bornele silvice 106 și 104 UP IV, OS Dorna Candreni, urmează aval pârâul până la borna 100 UP IV, OS Dorna Candreni, apoi urcă pe o culme secundară, spre SV, până în culmea dintre pârâul Zgârciul și pârâul Fundul Zgârciului (borna silvică 99 UP IV, OS Dorna Candreni), pentru a coborî în pârâul Zgârciul la borna silvică 90 UP IV, OS Dorna Candreni prin bornele silvice 97 și 95 UP IV, OS Dorna Candreni. Limita parcului continuă spre sud-sud-est pe o culme secundară până în cota 1613,9 m (borna silvică 89 UP VI, OS Dorna Candreni), de unde coboară în pârâul Strănior (borna silvică 69 UP IV, OS Dorna Candreni) pe care îl urmează avale aproximativ 100 m (borna silvică 63 UP IV, OS Dorna Candreni). De aici limita parcului traversează pe culmi secundare interfluviul dintre văile Strănior și Tihu II, trecând prin bornele silvice 61 și 60 UP IV, OS Dorna Candreni și continuă până la borna 47 UP IV, OS Dorna Candreni, din pr. Tihu II. Din acest punct limita parcului continuă amonte pe pârâul cu obârșia sub cota 1453,0 m (borna silvică 42 UP IV, OS Dorna Candreni), coboară în pârâul Gruiul, pe culmi secundare, prin bornele silvice 33, 29, 28, 27 și 25 UP IV, OS Dorna Candreni și continuă pe pârâul Gruiul până la confluența acestuia cu Izvorul Dornei (borna silvică 324 UP II, OS Dorna Candreni). Limita parcului urmează avale Izvorul Dornei până lângă cabana forestieră (borna silvică 329 UP II, OS Dorna Candreni), traversează interfluviul dintre bazinele hidrografice Izvorul Dornei și Pârâul Cotit, trecând prin bornele silvice 308 și 303 UP II, OS Dorna Candreni, din care coboară în Pârâul Cotit (borna silvică 304 UP III, OS Dorna Candreni) și îl urmează avale până la borna silvică 300 UP II, OS Dorna Candreni. Limita ocolește bazinul hidrografic al pârâului Daliilor prin bornele silvice 299, 290, 289, 280, 287 și 281 UP III, OS Dorna Candreni și coboară în pr. Bârsanilor la borna silvică 282 UP III, OS Dorna Candreni. De aici traversează în pârâul Horoava (Ciutei) la borna silvică 273 UP III, OS Dorna Candreni prin bornele silvice 277 și 272. Continuă amonte pe vale (circa 300 m) până la borna 269 UP III, OS Dorna Candreni și traversează interfluviul dintre bazinele hidrografice Dorna și Voroava [XII-1.10.1.1.] prin bornele silvice 253, 251 și 210 UP III, OS Dorna Candreni până la borna silvică 211 UP III, OS Dorna Candreni din valea Voroava. Continuă amonte pe Voroava circa 600 m (borna silvică 185 UP III, OS Dorna Candreni), de unde urcă pe o culme secundară în Piciorul Calului (borna silvică 173 UP III, OS Dorna Candreni) și coboară în valea Piciorul Calului la borna silvică 174 UP III, OS Dorna Candreni. De aici limita parcului traversează culmea Piciorul Bârsanilor prin bornele silvice 259, 157, 155, 148 până la borna silvică 149 UP III, OS Dorna Candreni UP III, aflată în valea de la nord de culmea Piciorul Bârsarilor. Urmează avale pârâul până la confluența cu Prislopul (borna silvică 143 UP III, OS Dorna Candreni), continuă amunte pe Prislopul până la borna silvică 136 UP III, OS Dorna Candreni și urcă în interfluviul dintre bazinele hidrografice Prislop și Fața Prislopului (borna silvică 135 UP III, OS Dorna Candreni). Limita parcului continuă pe culme, spre vest, și coboară la confluența marcată de borna silvică 108 UP III, OS Dorna Candreni și urmărește avale pârâul până la confluența cu Fața Prislopului (borna silvică 106 UP III, OS Dorna Candreni), aflată amonte de cabana rezervorului de apă. De aici limita parcului continuă amonte pe Fața Prislopului până la obârșie, urcă pe culme în vârful Ciungilor (1453,0 m) și continuă spre SV circa 250 m, coborând apoi pe linia de pantă maximă în Pârâul cu Pești (borna silvică 10 UP III, OS Dorna Candreni) unde întâlnește limita nordică.

Din punct de vedere administrativ, cea mai mare parte a parcului (fig. 2) aparține județului Suceava. Partea sudicã se încadreazã județului Mureș, iar suprafețe restrânse aparțin județelor Harghita, în partea esticã, și Bistrița-Nãsãud în vest.

Fig. 2 – Indicator la intrarea în Parcul Național Cãlimani

1.2 Categorii de rezervații din cadrul Parcului Național Călimani

Categoriile de rezervații conform legislației de mediu (Legea 462 din 2001 care aprobã O.U.G 236/2000, anexa 1) care se regăsesc în cuprinsul Parcului Național sunt:

Rezervații științifice.

Rezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate.

Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot desfășura numai activități științifice, cu acordul forului științific competent.

Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) – "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice. În aceastã categorie intrã Rezervația Stiințificã “Jnepeniș cu Pinus cembra”.

Rezervații naturale.

Rezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.

Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele.

Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire. În aceastã categorie intrã Tinovul de la Șaru Dornei și rezervația „12 Apostoli”.

1.2.1 Rezervația Jnepenișul cu Pinus cembra – Cãlimani

Rezervația este situatã în Carpații Orientali, Carpații Moldo-Transilvanici, munții vulcanici Cãlimani-Harghita.

Aparține, din punct de vedere administrativ comunei Neagra Șarului din județul Suceava, iar din punct de vedere silvic, O.S Vatra Dornei, U.P V=56-70, având o suprafață de 384.2 ha (fig. 3).

Fig. 3 – Panou la intrarea în rezervația forestierã „Jnepenișul cu Pinus Cembra”

Rezervația se află la 47°7’ latitudine, 25°17’ longitudine și 1450 – 1780 m altitudine.

În ceea ce privește categoria de arie protejată: Rezervația Jneapănul cu Pinus cembra – rezervație științifică, categoria I, iar categoria funcțională conform amenajamentului este următoarea:

– 1 – 2 a (păduri cu funcții speciale de protecție – păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor, păduri pe stâncării, grohotișuri pe terenuri cu eroziune în adâncime, pe terenuri cu înclinare mai mare de 40°, pe substrate de fliș cu o înclinare de 35° sau pe nisipuri și pietrișuri, cu înclinare mai mare de 30°, precum și pădurile de pe terenurile în panta cu eroziune evidentã).

– 1 – 5 a (păduri cu funcții speciale de protecție – păduri cu funcții de interes științific și de conservare a fondului genetic forestier/păduri declarate monumente ale naturii)

– 1 – 5 c (rezervații naturale ce cuprind suprafețe de teren și ape destinate conservării unor medii de viață ale geofondului forestier).

Acest statut este reglementat prin decizia nr. 433/8 sept 1971 a Consilului județean Suceava, valabilă și după publicarea legii nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător, se declară rezervație științifică o suprafață de 200 ha – Pinus cembra.

La propunerea Consiliului Județean de ocrotire a naturii, în 1979, Comitetul executiv al Consilului popular județean aprobă includerea în rezervație a tututor arboretelor din bazinul superior al râului Neagra, care au în compoziție Pinus Cembra și jneapăn, în suprafață totală de 507.5 ha.

În legea nr. 5/2000 secțiunea a III a, punctul 2730, aceasta figurează ca rezervația Jneapănul cu Pinus Cembra.

Munții Călimani s-au format la sfârșitul terțiarului (neogen). În această rezervație rocile predominante sunt andezitele cu amfiboli și piroxeni, piroclastitele hidrotermalizate, de vârsta neogenă și cuaternară. Mai sunt prezente și rocile intruzive constând din diorite și diorit porfirite.

Rezervația constituie primul bazin de recepție al pârâului Neagra, care se varsă în râul Dorna. Forma dominantă de relief este versantul, care prezintă înclinări variabile, între 10 – 40°, cu expoziție nord-est și care prezintă urme evidente ale glaciațiunii, relativ adăpostit.

Clima se caracterizează prin: temperaturi medii anuale de 2.4° – 4.0°C, amplitudinile termice anuale fiind cuprinse între 15.1° – 24.9°C; precipitații variabile, cu o medie multianuală de 1022 mm.

Ca tipuri de soluri, întâlnim: andosol tipic de depozit de pantă, de grosime ridicată, format din piroclastite hidrotermalizate, cu volum edafic mijlociu, oligomezobazic, oligomezotrofic, de productivitate mijlocie cu moder, brun acid criptosodic (andic) pe depozite relativ groase de piroclastite mijlociu profunde, cu volum edafic mijlociu și mare, oligobazic, de productivitate mijlocie, cu moder humus brut, brun feriiluvial podzolic (andic) pe depozite cu piroxeni, cu volum fiziologic mic, extrem oligobazic, oligotrofic, de productivitate inferioară, cu humus brut.

Stratul arborescent este format din amestec de molid (Picea abies L. Karst) cu zâmbru (Pinus cembra L.) (fig. 4), dar și: scorușul (Scorbus aucuparia L.) – forma lanuginosa, buchete de larice (Larix europaea var carpatica), în timp ce stratul arbustiv este alcătuit din anin verde (Alnus viridis (Choix) DC), jneapăn (Pinus mugo turra), ienupăr (Juniperus communis sp Nana), smirdarul (Rhododendron myrtifolium).

Fig. 4 – Jnepeniș cu Pinus cembra și molid

În rezervația „Jnepeniș cu Pinus Cembra” se poate ajunge pe drumul asfaltat Valea Negrii (10 km) dar și pe drumul auto forestier Pârâul Izvoarele Negrii (3 km).

De asemenea, se pot realiza urmatoarele trasee turistice:

1. Coverca – Buciniș – Cãlimanul Cerbului (marcaj punct albastru) – 7 h

2. Din incinta exploatãrii miniere Cãlimani existã un traseu pe culme pânã în jnepenișul cu Pinus Cembra

3. Drumul auto forestier Izvorul Negrii pânã în culmea Călimanu – Toplița

1.2.2 Rezervația geologică “12 Apostoli”

Rezervația geologicã „12 Apostoli” situată în Carpații Orientali, în munții vulcanici Călimani-Harghita, aparține comunei Neagra Șarului din județul Suceava. Din punct de vedere silvic este încadrată ocolului silvic Vatra Dornei, U.P VII=4-9=200 ha, fiind localizată între 47°7’ latitudine, 25°17’ longitudine și la o altitudine de 1450 – 1780 m.

După categoria de arie protejată este rezervație, iar după categoria funcțională, conform amenajamentului: 1 – 5 L (păduri constituite în zona de protecție a rezervației). Categorie: rezervație naturală categoria a 4 a.

Prin decizia numărul 433/1971 a Consiliului Popular județean Suceava, platoul cu stâncile „12 Apostoli” (fig. 5) a fost declarat revervație naturală. Rezervația include însă și stâncile din bazinul superior al Pârâului cu Pești, sub vârful Lucaciu. În anul 1989, Traian Naum și Emil Butnaru au scris o monografie a munților Călimani, în care vorbesc despre “statuile din cetãțile străvechi ale Călimanilor” ca: “Moșul, Mareșalul, Godzila, Gușterul, forme ciudate ce vestesc lumea de basm din rezervația 12 Apostoli – Pietrele Roșii – Tămău”.

În anul 1987 au fost descoperiți pentru prima datã în țara noastrã, în munții Cãlimani, megaliți, în apropierea satului Gura Haitii, din localitatea Neagra Șarului.

În legea numărul 5/2000, privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – secțiunea a III a, la punctul 2, rezervații și monumente ale naturii în județul Suceava, apare la poziția 2.170 – Rezervația 12 Apostoli cu suprafața de 200 de ha.

Rocile predominante sunt reprezentate de andezite cu amfiboli și piroxeni, piroclastite hidrotermalizate de vârsta neogenă și cuaternară. Se întâlnesc de asemenea, și rocile intruzive, constând din diorite și diorit porfirite.

Relieful prezintă înclinări variabile între 10 – 40 grade. Sub vârful Lucaciu există stânci cu înălțimi variabile: „Gușterul”, „Cămila”. În partea de sud – vest a grupei Lucaciu se află stâncile „12 Apostoli”, dominate de „Moșul” care este situat în vârful Doisprezece Apostoli.

Fig. 5 – „12 Apostoli”

Rezervația „12 Apostoli” se află în zona climei muntoase cu altitudini de 800 – 1700 m, cu nuanțe moderate. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 2,4° – 4°C. Amplitudinile termice anuale sunt cuprinse între 15,1° – 24,9°C.

În ceea ce privește cantitatea anuală de precipitații, aceasta este variabilã, fiind cuprinsă între 579 mm și 1673 în timp ce media multianuală are o valoare de 1022 mm. Luna cea mai bogată în precipitații este iulie (198,2 mm), iar luna cea mai săracă este noiembrie (33.5 mm). Trebuie menționat faptul că pe tot parcursul anului nu apar perioade de uscăciune relativă care să pună probleme de regim hidric vegetației din zonă.

Substratul este alcătuit din sol brun acid criptosodic (andic) pe depozite relativ groase de piroclastite mijlociu profunde, cu volum edafic mijlociu și mare, oligobazic, de productivitate mijlocie, cu moder humus brut, dar și sol brun feriiluvial podzolic (andic) pe depozite cu piroxeni, cu volum fiziologic mic, extrem oligobazic, oligotrofic, de productivitate inferioară, cu humus brut.

Rezervația se află în etajul subalpin unde se dezvoltă pajiști subalpine ce alternează cu tufărișurile de jnepeni (Pinus mugo) și ienupăr (Juniperus communis).

Spre valea Pârâului cu Pești, apar molizi de vârstă diferită (Picea abies L. Karst) ce arată o oarecare înaintare a pădurii către aceastã altitudine.

În rezervația „12 Apostoli” se poate ajunge pe: drumul auto forestier Valea Haitii (7.5 km), drumul auto forestier Pârâul Roșu (2.2 km), pe drumul auto forestier Panacu (1.7 km) sau pe drumul auto forestier Pârâul cu Pești 2 km.

Dintre traseele turistice (fig. 6) care beneficiază de marcaj mentionăm:

1. Vatra Dornei – Dealu Negru – Poiana Spânzului – Rezervația 12 Apostoli (marcaj triunghi roșu) – 9 h

2. Neagra Șarului – Pârâul Runc – Rezervația 12 Apostoli – Tămău – Pietrosu (marcaj punct roșu) – 12 h

3. Gura Haitii – Tămău – Dornișoara (marcaj cruce albastrã) – 7 h.

Fig. 6 – Marcaj pentru traseu turistic „12 Apostoli”

II. Evaluarea impactului antropic asupra habitatelor naturale din Parcul Național Călimani

2.1 Tipuri de habitate naturale în Parcul Național Călimani și raportul lor cu habitatele de importanță comunitară

R3602 Pajiști sud-est carpatice de coarnă (Carex Curvula) si Primula Minima

Aceste pajiști ocupă suprafețe foarte mari de ordinul a 1000-5000 ha și sunt situate la 1980-2500 m alt. Clima care favorizează dezvoltarea acestor pajiști se caracterizează prin temperaturi de 0.5 – -2.5 C și precipitații cu valori de 1350-1450 mm. Se regăsesc pe terenuri plane sau slab înclinate cu un substrat format din gresii și conglomerate. Solurile sunt reprezentate prin: humosio-soluri puternic acide (ph 4,2 – 4,4) cu troficitate redusă și cu regim chiono-higrofil, iar profilul solului este redus (10-20 cm).

Structura acestor pajiști este următoarea: habitat primar, prezent în aproape toate masivele lanțului carpatic. Stratul ierbos: specia caracteristică si edificatoare, Carex curvula domină masiv, având o acoperire cuprinsă între 65 si 85 %. Primula minima are o prezență ridicată, dar o acoperire redusă. Speciile fidele habitatului sunt: Agrostis rupestris, Avenula versicolor, festuca supina, juncus trifidus, sesleria bielzii, geum montanum, ligusticum mutellina, hieracicum alpinum, potentilla ternate. În habitat sunt prezente speciile rare: Armeria alpine și Dianthuis glacialis ssp. gelidus.

Stratul muscinal este reprezentat de: Polytrichum alpinum, Polytrichum juniperinum. Racomitrium lanuginosum, iar stratul lichenilor de Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis.

Valoarea conservativă este redusă în general, dar mai mare în habitatele unde este prezentă specia Pedicularis exaltata.

În ceea ce privește compoziția floristică menționăm:

Specii edificatoare: Carex Curvula, Primula minima.

Specii caracteristice: Carex curvula, Oreochloa disticha, Potentilla ternate, Loiseleuria procubens.

Alte specii importante: Pedicularis exaltata, Vaccinium myrtillus, Campanula alpina, Phyteuma confusum, Luzula spicata, Sesleria coerulans, Senecio carpaticus, Hieracium alpinum, Pulsatilla alba, Minuartia sedoides, Vaccinium gaultherioides.

R3603 Pajiștile sud-est carpatice de părul porcului (Juncus trifidus) si Oreochloa disticha ocupă suprafețe mari de ordinul a 1000-2000 ha, la altitudinea de 1800-2500 m. Clima prezintă temperaturi de 1 – -2.5 C și precipitații de 1300-1450 mm. Relieful este reprezentat prin versanți slab spre puternic inclinați, cu expoziții variate, expuse vânturilor, iar pe substratul de gresii si conglomerate se formează humosiosoluri acide (pH 4.2 – 4.5) si foarte sarace in elemente nutritive.

Structura prezintă următoarele caracteristici : habitat primar, cu caracter xerofil-oligoterm. Pentru stratul ierbos, speciile caracteristice si edificatoare sunt Oreochloa disticha si Juncus trifidus și se găsesc, de cele mai multe ori, in raporturi de codominantă pe suprafețele cu expoziție nordică, în timp ce pe platouri domină Juncus trifidus, Oreochloa disticha fiind sporadică. Stratul muscinal este reprezentat de Polytrichum alpinum, Polytrichum juniperinum, Dicranum scoparium, iar cel al lichenilor de Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis.

Valoarea conservativă este redusa.

Compozitia floristică :

– Specii edificatoare : Oreochloa disticha, Juncus trifidus.

– Specii caracteristice: Oreochloa disticha, Juncus trifidus Carex curvula, Potentilla ternata, Loiseleuria procumbens, Empetrum nigrum ssp. hermafroditum.

– Alte specii importante: Vaccinium vitis-idaea, Vaccinium myrtillus, Campanula alpina, Festuca supina, Primula minima, Agrostis rupestris, Avenula versicolor, Phyteuma confusum, Luzula spicata, Sesleria coerulans, Senecio carpaticus, Hieracium alpinum, Pulsatilla alba, Minuartia sedoides, Vaccinium gaultherioides.

R3608 Pajiști sud-est carpatice de Scorzonera rosea și Festuca nigrescens care se întind pe suprafețe de 1000-2000 ha, la o altitudine de 900 – 2340m, unde clima se caracterizează prin temperaturi de 6 – -1,5 C și precipitații de 950-1450 mm. Relieful este format din versanți și platouri cu un substrat diferit. Solurile sunt reprezentate prin disticambosoluri, cu profil scurt si saturate în baze (20 – 25 %) si pH = 4-4.5.

Structura se prezintă astfel: habitat mesofil si mesohigrofil, de pajiste secundară dezvoltată în urma defrișării pădurilor de molid. Stratul arbustiv este foarte redus. În pajiști pătrund specii arbustive, dintre care: Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idea. Stratul ierbos este dominant iar speciile caracteristice, Scorzonera rosea și Campanula abietina, definesc caracterul regional al grupării. Specia edificatoare, Festuca nigrescens, realizează o acoperire cuprinsă între 35 – 85 %. În structura floristică sunt cuprinse numeroase specii mezofile, caracteristice pentru Arrhenatheretea. Specia Nardus stricta are o constanță ridicată și o acoperire între 5-10%. Au fost descrise subasociatia typicum, care este întâlnită în etajul montan superior, cu numeroase specii caracteristice pentru Caricetalia curvulae și subasociația festucetosum airoidis, prezentă în etajul subalpin, cu numeroase specii microterme și cu diferențialele ecologice Festuca supina, Agrostis rupestris și Avenula versicolor. Stratul mușchilor este redus, numărul de specii este mic, între acestea menționăm: Polytrichum commune, Polytrichum juniperinum.

Valoarea conservativă este moderată, fiind un habitat endemic sud-est carpatic și prioritar european, mare numai în fitocenozele unde este prezentă specia Tozzia carpathica.

Compoziția floristică se prezintă astfel :

– Specii edificatoare: Scorzonea rosea, Festuca nigrescens.

– Specii caracteristice: Scorzonea rosea, Festuca nigrescens, Viola declinata, Poa media.

– Alte specii importante: Tozzia carpathica, Geum montanum, Potentilla ternata, Campanula serrata, Ligusticum mutellina, Gentiana kochiana, Hieracium auranticum, Hipochoeris uniflora, Thymus pulegioides, Alchemilla glaucescens, Danthonia decucumbens, Antennaria dioica, Carex ovalis, Euphrasia atricta, Hieracium pillosela, Potentilla erecta, Luzula sudetica, Hypericum umbellatum, Arnica montana, Luzula campestris, Alchemilla flabellata, Polygala vulgaris, Nigritella rubra.

R3615 Tufărișuri pitice sud-est carpatice de sălcii alpine (Salix herbacea) care se găsesc în etajul alpin pe suprafețe care însumează un total de aproximativ 10 ha, pe areale de 20 – 200 mp, dispuse mozaicat între pajiștile alpine. Se întâlnesc la altitudinea de 1900-2500 m unde clima prezintă temperaturi de 0.3 – -2.5 C și precipitații de 1350 – 1450 mm, cu zăpezi prelungite până la 10 luni pe an. Relieful este crio-nival, cu versanți N si NE, terenuri depresionare pe culmi și platouri cu ape stagnante din topirea zăpezii. Rocile prezente aici sunt acide, variate, mai ales gresii și conglomerate fară calcar la suprafață, iar solurile sunt humosiosoluri, puternic acide, puțin evoluate, cu mult schelet și hidratare în exces.

Din punctul de vedere al structurii: Fitocenoza este edificată de specii arcto-alpine și circumpolare, chionohigrofile, specia edificatoare Salix herbacea fiind subarbust repent, cu tulpinile chiar îngropate, la suprafață ieșind numai ramificațiile anuale cu frunze și amenți. Sunt puține specii însoțitoare dar toate au un rol important, în consolidarea terenului, pe care vegetația va evolua spre pajiștile cu Carex curvula și Kobresia myosuroides. Speciile însoțitoare sunt mai înalte, dar nu depășesc 10 cm, iar mușchii nu formează un strat distinct ca înălțime, față de cormofite.

Compoziția floristică :

Specii edificatoare : Salix herbacea, Juncus trifidus, Festuca supina, Agrostis rupestris.

Specii caracteristice : Salix herbacea.

Alte specii importante : Polytrichum sexangulare, Soldanella pusilla, Soldanella hungarica ssp. hungarica, Poa supina, Luzula alpinopilosa, gnaphalium supinum, Ranunculus crenatus, Kiaeria starkei, Plantago gentianoides, Chrysanthemum alpinum, Sedum alpestre, Cerastium cerastoides, Veronica alpina, Primula minima, Kobresia myosuroides, Minuartia sedoides, Lophozia wentzelii, Carex curvula.

Specii endemice : Poa granitica ssp. disparilis.

R3617 Tufărișuri pitice de argintica (Dryas octopetala) care se întâlnesc în etajul subalpin și alpin pe suprafețe restrânse (100 – 200 mp), mozaicat distribuite între pajiști, însumând 10 ha.

Altitudinea la care se găsesc este de 1700-2000 m. Temperaturile înregistrate sunt de 1,5 – 0 C, iar precipitațiile de 1250 – 1400 mm, mult timp înzăpezite, cu vânt puternic, frecvent. Relieful este alcătuit din coame și versanți cu înclinație moderată-mare, expoziție mai ales nordică. Rocile sunt calcaroase, conglomerate. Solurile întâlnite sunt de tip rendzinic, superficiale, bogate in humus, cu reacție neutră (6.6 – 7) sau slab acidă, uneori se instalează direct pe stâncării, mai ales în crăpături.

Structura este următoarea: asociații cu caracter saxicol, dominate de specii arcto-alpine și circumpolare, oligoterme, neutrofile, chionofile, calcifile. Stratificarea este foarte redusă, întreaga fitocenoză fiind adăpostită la suprafața solului, 10-15 cm înălțime. Ierburile se înalță, de regulă, deasupra tufărișurilor de Dryas octopetala, ce se întind cât mai aproape de sol sau stâncării, cu abundență mai mare fiind Sesleria coerulans, Poa molinerii ssp. glacialis, Achillea schurii, Polygonum viviparum, Leontodon montanus ssp. pseudotaraxacii, Pedicularis verticillata, Ranunculus oreophilus, Primula minima, Saxifraga aizoides.

Compoziția floristică :

Specii edificatoare : Dryas octopetala, Sesleria coerulans, Poa molinerii ssp. glacialis.

Specii caracteristice : Dryas octopetala.

Alte specii importante : Salix reticulata, Luzula alpinopilosa, Sesleria rigida ssp. haynaldiana, Bartsia alpina, Anemone narcissiflora, Lloydia serotina, Achillea schurii, Saxifraga androsacea, Saxifraga aizoides, Saxifraga opossitifolia, Polygonum viviparum, Pedicularis verticillata, Ranunculus oreophilus, Primula minima.

Specii endemice : Achillea schurii, Leontodon montanus ssp. pseudotaraxacii, Poa molinerii ssp. glacialis.

R4202 Răriști sud-est carpatice de molid (Picea abies) și zâmbru (Pinus cembra) cu Rhododendron myrtifollium se găsesc în partea inferioară a etajului subalpin, ocupând suprafețe reduse de ordinul sutelor de ha, la altitudini de 1600 – 1850 m. Temperaturile întâlnite aici sunt cuprinse între 3 și 1 C iar precipitațiile între 1100 și 1200 mm. Versanții sunt puternic spre mediu înclinați, dar întâlnim și culmi și văi largi, glaciare. Se întâlnesc pe șisturi cristaline și andezite, pe soluri de tip podzol, prepodzol, superficial-mijlociu profunde, frecvent scheletice, foarte acide, oligobazice, umede.

Structura acestor răriști este următoarea : Fitocenoze edificate de specii boreale și carpato-balcanice, oligoterme, mezofite și oligotrofe. Stratul arborilor, reprezentat prin răriști de arbori de molid (Picea abies), mai rar zâmbru (Pinus cembra), scorus (Scorbus aucuparia), cu acoperire redusă, sub 60%, și înălțimi, de la 10 la 12 cm, la altitudini de 1600-1700 m și din ce în ce mai mici (pana la 1 m) spre altitudini mari; frecvent arbori în grupe formate din câteva exemplare. Stratul arbuștilor acoperă aproape în întregime suprafața și este constituit mai ales din jneapăn (Pinus mugo), ienupăr pitic (Juniperus sibirica), cu participarea speciilor Rhododendron myrtifollium, Lonicera caerulea, alnus viridis (pe versanții umezi), Salix silesiaca, ribes petraeum. Stratul ierburilor și subarbuștilor este constituit mai ales din Vaccinium myrtllus, Vaccinium vitidis-idaea, Vaccinium gaultherioides, Luzula sylvatica, Calamagrostis villosa, Deschampsia flexuosa, Homogyne alpina, Soldanella hungarica, Viola declinata.

Au o valoare conservativă foarte mare.

Compoziția floristică se caracterizează astfel :

Specii edificatoare : Picea abies, Pinus cembra, Pinus mugo, Juniperus sibirica.

Specii caracteristice : Rhododendron myrtifollium

Alte specii importante : Athyrium distentifolium, Campanula abietina, Dryopteris expansa, Huperzia sellago, Luzula luzuloides, Melampyrum sylvaticum, Oxalis acetosella, Rubus idaeus.

R4203 Păduri sud-est carpatice de molid (Picea abies) cu Soldanella hungarica care ocupă 11.000 ha în Carpații Orientali. Le regăsim la altitudini cuprinse între 1500 și 1850 m, la temperaturi de 3.0 – 1.5 C și precipitații de 900 – 1400 mm, pe creste, culmi, pe versanți puternic înclinați, cu diferite expoziții, pe roci silicioase și calcaroase, pe soluri precum: prepodzol, podzol, criptopodzol, andosol, superficial – mijlociu profunde, foarte acide, oligobazice, umede.

Fitocenoze edificate de specii boreale și carpato-balcanice, oligoterme, mezofite, oligotrofe. Stratul arborilor compus exclusiv din molid (Picea abies) sau cu puțin amestec de scorus (Sorbus aucuparia), poate avea acoperire de 100% dar spre golul alpin și de 60-80%, situație în care se pot găsi tufe de jneapăn (Pinus mugo) sau ienupăr (Juniperus communis). Atinge înălțimi de 15-20 m la 100 de ani. Stratul arbuștilor lipsește sau este slab dezvoltat (Sorbus aucuparia arbustiv, Lonicera nigra, Rubus idaeus, rosa pendulina). Stratul ierburilor și subarbustiv este dominat de Oxalis acetosella și Vaccinium sp. Stratul mușchilor este bine dezvoltat cu Polytrichum sp.

Au o valoare conservativă mare.

R4205 Păduri sud-est carpatice de molid (Picea abies) cu Oxalis acetosella care ocupă 220.000 ha în Carpații Orientali. Altitudinile la care le putem găsi sunt de 1000 – 1300 m, la o temperatură de 3 – 5 C și precipitații de 900 – 950 mm. Relieful se prezintă sub formă de versanți cu înclinări slab-moderate spre puternice, cu expoziții diferite, coame, pe roci precum fliș marno-grezos, conglomerate, gresii calcaroase, andezite, tufuri andezitice, mai rar șisturi silicioase cu soluri ca districambisol (brun acid), luvisol (brun luvic), andosol, profunde, acide-slab acide, mezobazice, umede.

Fitocenoze edificate de specii boreale și carpatice, oligoterme, mezofite, mezo-eutrofe. Stratul arborilor, compus exclusiv din molid (Picea abies), sau cu rare exemplare de brad (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus glabra), fag (Fagus sylvatica), are acoperire mare (80 – 100%) și înălțimi de 25-40 m. Stratul arbuștilor este slab dezvoltat, prezentând exemplare rare de scorus (Sorbus aucuparia), Sambucus racemosa, Ribes petraeum, Lonicera nigra, Daphne mezereum, Rubus idaeus, spiraea chamaedrifolia. Stratul ierburilor și subarbuștilor, neuniform, cu Oxalis acetosella, Dentaria glandulosa.

Valoarea conservativă este moderată.

Compoziția floristică :

Specii edificatoare : Picea abies

Specii caracteristice : Hieracium rotundatum

Alte specii : Athyrium filix-femina, Campanula abietina, Dryopteris filix-mas, Fragaria vesca, Lamium galeobdolon, Gentiana asclepiadea, Homogyne alpina, Luzula luzuloides, Mercurialis perennis, Rubus hirtus, Soldanella hungarica.

R6215 Comunități sud-est carpatice pe stânci silicioase cu Asplenium spetentrionale și Woodsia ilvense pe suprafețe restrânse de aproximativ 10 ha.

Aceste comunități pot fi întâlnite la altitudini de 650 – 750 m și de 1250 – 1400 m și în munții Călimani. Temperaturile se încadrează între valori de 6.5 C până la 3 C iar precipitațiile între 850 și 1250 mm. Se găsesc pe fisuri de stânci acide, cu pereți aproape verticali, cu expoziție sudică și sud-estică, pe un substrat de șisturi cristaline, granite, andezite, bazalte. În ceea ce privește solurile, întâlnim litosoluri cu pH = 4.5 – 4.8.

Habitat sciafil. În stratul ierbos, speciile caracteristice Asplenium spetentrionale și Woodsia ilvense realizează o acoperire de până la 20%. De asemenea, sunt prezente specii precum: Dianthus henteri și Veronica bachofenii care dau caracterul regional al habitatului, diferențiindu-l de cel prezent în Europa Centrală. Specii precum Rhytidium rugosum, Hedwigia ciliata, Oligotrichum hercynicum, schistidium apocarpum și Madotheca platyphylla alcătuiesc stratus muscinal.

Valoarea conservativă este redusă.

Compoziția floristică se prezintă astfel :

Specii edificatoare : Woodsia ilvensis, Asplenium septentrionale.

Specii caracteristice : Woodsia ilvensis, Jovibarba heuffelii.

Alte specii importante : Sedum maximum, Asplenium trichomanes, Poa nemoralis, Polypodium vulgare, Cardaminopsis arenosa, Saxifraga paniculata

Specii endemice : Silene nutans ssp. dubia, Thymus comosus.

Au fost identificate tipurile de habitat din aria studiată:

zona forestieră sau de pădure;

zona jnepenișurilor;

zona de pășune;

zona carierei;

zona haldelor;

zonele umede – de pădure, jnepeniș, pășune

2.2 Impactul activităților miniere asupra habitatelor din Parcul Național Călimani

Cea mai mare influențã asupra peisajului din cadrul masivului Cãliman a avut-o și o mai are încã dupã 14 ani de când a fost închisă, exploatarea de sulf din arealul vârfului Negoiul Românesc (fig. 7). Începutã în anul 1970 și închisă în 1993, aceastã exploatare a distrus practic cadrul natural al masivului Cãliman. Efectele negative produse se pot vedea și astãzi cu mare ușurințã.

Vârful Negoiul Românesc cu o altitudine de 1884 m este cel care a resimțit ani la rândul puterea omului asupra naturii. Este cel care a rămas martor a tot ceea ce s-a întâmplat în “orașul de pe Cãliman” – Poiana Brândușelor, fiind un ”amfiteatru dãltuit în versantul unui întreg munte”. La altitudinea de 1550 de metri a fost stabilitã cu zeci de ani în urmã “cota 0”; de acolo în sus pornesc 16 trepte, în medie de câte 20 m fiecare iar în jos, alte 14 de câte aproximativ 10 m. Aceste trepte au o lãțime de aproximativ 50 m fiecare (fig. 8).

Fig. 7 – Imagine de ansamblu asupra exploatãrii Cãlimani

dinspre rezervația „Jnepeniș cu Pinus Cembra”

Fig. 8 – Negoiul Românesc

“Poiana Brândușelor” (Tandru Mihai, 1984) (fig. 9) – incinta socialã a Cãlimanilor, a fost un oraș în “vârful muntelui” – o “colonie cu blocuri albe: 9 blocuri de locuințe, sediul administrativ, un cãmin cu 530 de locuri pentru tinerii nefamiliști, blocul de intervenție, câteva barãci rãmase din perioada de început a șantierului, magazine de mãrfuri industriale și alimentare de legume – fructe, un lacto-bar, club, cinematograf, oficiu poștal, dispensar cu stație de salvare pentru mineri, 2 cantine […]. Iar constructorii au și atacat un nou cãmin pentru nefamiliști și un bloc de garsoniere. “Orașul fãrã primar” […] cam asta reprezintã mica așezare din Poiana Brândușelor. Trãiesc acolo peste 1000 de suflete.” Timp de 23 de ani Exploatarea Minierã Cãlimani a fost un oraș care nu a beneficiat niciodatã de apã caldã, ai cãrui locuitori proveneau în marea majoritate din Șaru Dornei, care s-au mutat definitiv lângă exploatare, unii luându-și chiar și familia, în “oraș” având loc nunți și botezuri, toate acolo în mijlocul exploatãrii.

Fig. 9 – Poiana Brândușelor – ruine

Defășurarea de forțe a fost enormă. Astfel, în primul trimestru de activitate în Cãlimani s-au derocat 28.000 m3 de pãmânt și piatrã; pânã la sfârșitul lunii mai a anului 1979 în Cãlimani se înregistra o producție lunarã de o jumătate de milion de m3 de rocã; dupã 1980, acest barem a fost depãșit. Agresivitatea antropicã (fig. 10) asupra naturii a crescut treptat și a fost accentuatã de condiții climatice greu de suportat cum ar fi furtunile de zãpadã, în timpul cãrora activitãțile miniere nu erau întrerupte, ci din contrã, necesitau mai multă forțã de muncã. Spre exemplu, o asemenea furtunã a avut loc în anul 1978 și a provocat distrugerea pãdurii pe zeci de hectare de jur împrejurul exploatãrii, cãderea rețelei de curent electric care a întrerupt pentru o foarte scurtã perioadã activitatea minierã dar care, dupã ce problema a fost remediatã, a necesitat o dublare a forței de muncă pentru a recupera pierderile.

Fig. 10 – Impactul antropic asupra vârfului Negoiul Românesc

Exploatãrile se fãceau la zi, prin excavarea unei imense cantitãți de steril aflatã deasupra zãcãmântului.

Proporțiile impactului industrial asupra mediului biogeografic din Cãlimani au fost și sunt în continuare uriașe. Acest impact se exercitã asupra tuturor formelor de organizare abioticã și bioticã a materiei, mai cu seamã asupra biotopului de pãdure, ocupat de molid, zâmbru și jneapãn.

Sub aspect abiotic se diferențiază în principal douã direcții mai importante: una directã, de modelare localã a reliefului prin excavare, și una indirectã, prin depozitarea haldelor de steril (fig. 11). Aceste halde de steril sunt instabile, reprezentînd un pericol continuu deoarece pot aluneca sau se pot prãbuși producând pagube foarte mari.

Fig. 11 – Vârful Negoiul Românesc și haldele de steril

Alte consecințe negative ale exploatării au fost: poluarea fonicã și reacțiile chimice. Poluarea fonicã a avut un impact foarte puternic fiind cauzatã de exploziile zilnice care aveau loc în carierã. Aceste explozii, “pușcãturi masive, cu un grad de seismicitate de 6-7° pe scara Richter” spãrgeau conducte de la stația de flotație, ale cãror deșeuri chimice se vãrsau în Neagra, dărâmau haldele, iar uneori distrugeau locuințele și omorau oameni. Reacțiile chimice constau în combinarea particulelor de praf de sulf din atmosferã provenite în urma exploziilor, cu acidul carbonic din ploi și formarea de ploi acide.

Impactul biotic este în continuare mare. Astfel, curenții de aer ce transportã praf de sulf fac ca acesta sã intre în contact cu muntele, vegetația având foarte mult de suferit. Astfel puieții de jneapãn și de zâmbru se usucă iar exemplarele adulte se pot îmbolnãvi. Consecințele acestei exploatãri s-au resimțit pânã în cadrul rezervației Tinovul Șaru Dornei unde pãdurea s-a uscat în masã din cauza apei de infiltrație acidã cu conținut ridicat de sulf.

Fig. 12 – Apa cu sulf ce se scurge din craterul exploatãrii

În prezent, dupã 14 ani de la închiderea exploatãrii miniere Cãlimani, sulful nesupravegheat și necontrolat se scurge fãrã obstacole în râul Neagra poluându-l fãrã încetare (fig. 12). În același timp, praful provenit de la ruinele fostului oraș, combinat cu cel rezultat în urma decopertãrii vârfului Negoiul Românesc, se împrãștie în atmosferã, distrugând vegetația.

2.3 Pădurea între defrișare și plantare

În prezent situația pădurii din cadrul Parcului Național Călimani este alarmantă. Propunem mai intâi o trecere în revistă a principalelor perioade de defrișare-replantare care

s-au succedat de-a lungul anilor.

Primele documente referitoare la modul de gospodãrire a pãdurilor din munții Cãlimani sunt rapoartele Domeniului Statului Câmpulung, în care se aratã cã la începutul secolului al XIX-lea, negustorii țãrii au cumpãrat și transportat lemn pe Bistrița pânã la Galați. Materialul lemnos era folosit în construcția corãbiilor. În acea perioadã exploatãrile se limitau la extrageri de arbori sãnãtoși și cu trunchiurile drepte. Dupã intensificarea comerțului cu lemn s-a pus problema organizãrii acestor exploatãri prin parcelare. În ciuda acestui lucru, exploatãrile au continuat sã se facã haotic. Astfel, în urma tãieturilor au rãmas arbori de dimensiuni mici care nu puteau fi valorificați. În același timp s-au efectuat însã și împãduriri pe suprafețe destul de întinse.

La începutul secolului XX, s-au luat mãsuri pentru ca defrișãrile sã ținã seama de urgența de regenerare, iar împãduririle, mai ales cu molid, au încercat sã ținã pasul cu exploatãrile. Cu toate acestea însã, exploatãrile cãutau sã se facã în apropierea apei deoarece aceasta reprezenta singura cale de transport a buștenilor, prin plutãrit.

Astfel, pânã la jumătatea secolului XX, tãierile s-au efectuat neorganizat, urmãrindu-se satisfacerea nevoilor de lemn ale populației pentru construcția de case, de grajduri, lemn de foc dar și pentru vânzarea acestuia. S-a practicat o exploatare primitivã, extrãgând uneori concentrat, alteori dispersat, arborii de dimensiuni corespunzãtoare pentru diversele utilizãri. Regenerarea s-a fãcut pe cale naturalã. În unele cazuri însã, aceasta nu s-a mai produs fie din cauza pãșunatului, fie cã arborii din jur nu au produs sãmânțã fiind tineri.

Fig. 13 – Regenerare naturalã la zâmbru

În urma defrișãrilor prin tãiere sau prin incendiere, pentru a se crea fânețe și pãșuni, pãdurea apãrea deseori întreruptã de astfel de terenuri, iar liziera avea în general o formã neregulatã, trãsãturi care pot fi remarcate și în prezent.

Trebuie menționat faptul cã în cadrul Parcului Național Cãlimani, mai ales în arealul rezervației Jnepenișul cu Pinus cembra, regenerarea se face pe cale naturalã (fig. 13), nu se fac replantãri, în acest fel intervenția omului asupra vegetației, evoluției și regenerãrii acesteia fiind redusã la minimum.

În ultimii doi ani însă, situația a scăpat de sub control. Atât defrișările cât și exploatările de nisip și pietriș se efectuează haotic și fără a ține cont de faptul că regiunea respectivă este o arie protejată. Astfel, toate legile privind ariile protejate sunt încălcate, efectuându-se defrișări masive. În ciuda plângerilor făcute de diverși oameni de știință, instituțiile statului nu au găsit nici o neregulă în cadrul parcului, din contră. Mai mult chiar: PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI NU ARE UN PLAN DE MANAGEMENT. Acesta ar trebui întocmit și aprobat de mai multe consilii și instituții, printre care și Academia Română. Planul de management al Parcului Național Călimani a fost respins în repetate rânduri, motiv pentru care în momentul de față nu există. În plus, Administrația parcului este obligată să prezinte raporturi permanente însă, în ultimii doi ani nu a fost înaintat nici un raport de activitate.

III. Proiecția exploatărilor miniere de sulf în peisajul Parcului National Călimani

Evaluarea vizuală a peisajului – evaluarea atributelor fizice –

Evaluarea vizuală a peisajului – Evaluarea aributelor estetice –

Evaluarea vizuală a peisajului – Evaluarea atributelor psihologice –

Evaluarea peisagistică a exploatării de sulf s-a realizat din interiorul Rezervației Jnepeniș cu Pinus Cembra-Călimani aflată in proximitate. După evaluare, peisajul din zona exploatării de sulf Călimani a însumat un punctaj de 16.5 puncte, încadrându-se peisajului degradat. În prezent poate că ar trebui aplicat un program prin care să se curețe zona, să se facă replantări, astfel ca după o perioadă peisajul să ajungă deficient.

Percepția populației asupra zonei studiate

Metoda chestionarului s-a aplicat în localitățile din apropierea arealului studiat pe 30 de respondenți, 12 femei și 18 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 75 de ani, dintre care 2 persoane aveau studii superioare, toți erau locuitori ai zonei, născuți acolo, iar 10 dintre ei veneau doar în concedii la casa parintească, în restul timpului locuind la Suceava.

Chestionarul a fost alcătuit din 15 întrebări iar după centralizarea răspunsurilor s-au remarcat trei, și anume:

“Cum credeți că a influențat exploatarea de sulf mediul înconjurător?”

“Considerați că închiderea exploatării a reprezentat o decizie bună?”

“Ce măsuri credeți că ar trebui luate în momentul de față în zona respectivă?”

1. Cât credeți că a influențat exploatarea de sulf Călimani mediul înconjurător? (grafic 1)

Grafic 1 – Influența exploatării de sulf Călimani asupra mediului înconjurător

2. Considerați că închiderea exploatării a reprezentat o decizie bună? (grafic 2)

Grafic 2 – Închiderea exploatării Călimani– bună sau nu?

3. Ce măsuri credeți că ar trebui luate în prezent în zona respectivă? (Grafic 3)

Grafic 3 – Ce măsuri ar trebui luate în prezent în zona respectivă?

După analizarea rezultatelor chestionarului am ajuns la următoarele concluzii: conștiința degradării mediului nu este dezvoltată în regiune, oamenii au un nivel de educație scăzut, ca atare nu sunt informați și, având în vedere că exploatarea nu este destul de aproape de oraș nu le influențează cu nimic viața zilnică. Ei nu au văzut decât partea pozitivă, și anume faptul că erau locuri de muncă.

Majoritatea celor care au răspuns întrebărilor cred că închiderea exploatării a reprezentat un lucru bun. Întrebați însă de ce, răspund aproape în totalitate că așa li s-a spus că ar fi un lucru bun dar că nu cunosc motivele, deoarece pentru ei exploatarea înseamnă bani, deci un trai mai bun. Astfel, majoritatea consideră că închiderea exploatării este un lucru rău, dar au fost învățați să spună ca este bun.

Răspunsurile reflectă nivelul de educație scăzut al populației și nivelul de trai, de asemenea scăzut. Astfel, foarte mulți dintre respondenți doresc redeschiderea exploatării, deși au fost informați asupra faptului că aceasta are un impact negativ asupra mediului, dar asigură locuri de muncă pentru cei din zonă și ca atare creșterea nivelului de trai. Parte dintre cei intervievați (11 din 30) consideră că zona trebuie curățată dar nu știu cum s-ar putea realiza acest lucru. O altă categorie este reprezentată de cei care nu știu ce ar fi mai bine pentru zonă, deci nu se pot pronunța. Totodată există și cei care consideră că nu trebuie luată nici o masură deoarece exploatarea nu le afectează viața cu nimic.

IV. Propuneri în vederea reabilitării habitatelor naturale din cadrul Parcului Național Călimani

Activitãțile antropice dãuneazã foarte mult mediului având în vedere că exploatarea de sulf Cãlimani este situatã în Parcul Național Cãliman și nu se iau nici un fel de mãsuri pentru a împiedica scurgerea sulfului în apa Negrei sau pentru a micșora pe cât posibil activitatea dãunãtoare a acestuia.

Consecințe ale exploatării:

modelarea localã a reliefului prin excavare;

depozitarea haldelor de steril instabile care pot aluneca sau se pot prãbuși;

poluarea fonicã în trecut (explozii cu un grad de seismicitate de 6-7° Richter);

reacțiile chimice pãdurea din Tinov s-a uscat în masã din cauza apei de infiltrație acidã cu conținut ridicat de sulf.

Astfel, chiar și dupã închiderea și practic, abandonarea acestei exploatãri care a dãunat mai bine de 20 de ani, natura încã mai are de suferit din cauza ei. Faptul cã este inclusã Parcului Național Cãlimani poate reprezenta un beneficiu limitând și controlând accesul, dar acest lucru nu se întâmplă.

Faptul cã nu se face nimic pentru a micșora impactul acesteia asupra masivului Cãliman și asupra întregii zone, nu poate avea decât consecințe negative și poate duce la distrugerea definitivã a unui peisaj care deja a avut foarte mult de suferit.

Motivul cel mai des invocat de cãtre cei responsabili, printre care se numãrã și Administrația Parcului Național Cãlimani, este lipsa resurselor financiare pentru a se încerca o remediere a acestei situații.

Achiziționarea unei instalații de filtrare a apei cu sulf ce se scurge de la exploatare direct în râul Neagra ar reprezenta un pas înainte care nu ar avea decât efecte pozitive, nu numai asupra Negrei, a cãrei apã prezintã un nivel foarte ridicat de poluare care a dus la o depopulare a râului și a unora dintre afluenții sãi, cât și asupra râului Bistrița a cãrui faunã piscicolã este în mare pericol.

Ca o ultimă soluție, zona se poate transforma într-o regiune de atracție prin reamenajarea ei. Spre exemplu, ruinele orașului ar putea fi reconstituite sau arealul ocupat de acestea transformat în muzeu al exploatării; haldele de steril ar trebui stabilizate dacă nu pot fi mutate pentru a diminua pagubele în cazul posibilei prăbușiri a acestora.

De asemenea, sulful din craterul exploatării se poate observa foarte ușor. Ar fi indicată amenajarea unor instalații care să ajute la valorificarea turistică a întregului vârf Negoiul Românesc, dat fiind că peisajul creat de om este unul deosebit și ar ajuta la conștientizarea a ceea ce s-a întâmplat de fapt acolo.

Totodată, plantarea arborilor ar fi o soluție bună cu toate că cei care se ocupă de Parc țin să menționeze că regenerarea se face pe cale naturală fără cea mai mică intervenție antropică. Totuși, acești arbori ar ajuta și la creșterea valorii estetice a peisajului.

Nu în ultimul rând, populația ar trebui mai bine informată cu privire la peisajul acestei zone.

Habitate!
Habitatele din România, Nicolae Donița, Aurel Popescu, Mihaela Pauca-Comănescu, Simona Mihăilescu, Iovu-Adrian Biriș, Ed. Tehnică Silvică, București 2005

Totuși, cu titlu informativ menționãm cã localitatea Șaru Dornei (situatã în bazinul Negrei) numãrã 4320 locuitori, 1673 de gospodãrii, cu o suprafațã agricolã de 8687 ha, iar suprafața ocupatã de pãduri este de 780.3 ha.

Suprafața ocupată de păduri este mare, motiv pentru care cei de acolo au ca alternativă la minerit exploatarea lemnului. Din păcate, locuitorii nu conștientizează că această resursă trebuie tratată cu mai multă grijă deoarece este epuizabilă. În plus, dăunează mediului, defrișarea provocând alunecări de teren și periclitând chiar viața oamenilor

Conform cu ceea ce am menționat anterior, și anume faptul că arealul asupra căruia s-a realizat studiul nu este populat, densitatea populatiei și presiunea umană nu au putut fi calculate.

Indicele de naturalitate (=raportul dintre suprafața împădurită și suprafața totală a unitații) s-a încadrat în jurul valorii de 0.10 ceea ce semnalează un peisaj cu un echilibru ecologic foarte puternic afectat.

Indicele transformării environmentale nu s-a putut calcula deoarece ruinele fostului oraș de pe Călimani nu sunt considerate suprafața construită și de aceea nu există date privind suprafața ocupată de acestea.