. Turismul, Componenta a Vietii Moderne Si Potentialul Turistic

CAP. 1. TURISMUL, COMPONENTĂ A VIEȚII MODERNE

Civilizația de astăzi, dorința și modul de a călători sunt strâns legate de deplasarea oamenilor în spațiu, pentru cunoaștere, încercând să caute în alte părții ceea ce nu pot găsi în apropierea lor.

Încă din anul 2637 î.e.n. împăratul chinez Hoang – Ti a descoperit însușirile acului magnetic, de a arăta cu unul din capete nordul, iar învățatul grec Eratostene a numărat prima oară în anul 200 î.e.n. lungimea unui grad terestru în Egipt între Syene și Alexandria, calculând pe baza lui meridianul pământesc.

Ibn Battuta este unul dintre eel mai mari călători al tuturor timpurilor. Pe numele său adevărat Muhammad Abu-Abdalah Ibn Battuta (1304 – 1377), un mare geograf și neguțător arab, acesta călătorește zeci de mil de km in Europa, Africa și Asia, punând pe hârtie aceste călătorii în cartea sa "Călătoriile lui Ibn Battuta".

El vizitează din anul 1325 Egiptul, urcă pe Nil, apoi Libanul, Siria. Mesopotamia. Arabia și Mozambic, Zanzibarul, iar la întoarcere Persia începând cu Ormezdul și continuând cu Șirasul, apoi Asia Mică, după care trece în Crimeea.

În această lungă călătorie, se presupune ca prin anul 1330 sau 1331 a trecut și prin Dobrogea, iar în 1333 a fost primit de către hanul "Hoardei de Aur" pe Volga la Saroi Berke.

Un călător mai apropiat de perioada contemporană Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778) străbate Alpii și îi îndeamnă pe oameni să încerce frumusețea călătoriilor în zone montane.

În secolele XVI – XVIII se construiesc drumuri în Europa, în special în Anglia, Franța și Germania și apoi poștalioanele ca mijloc comun de câlătorie cu orar regulat, de asemenea și Italia devine o țară frecvent vizitată.

Apariția motorului cu abur, a vapoarelor și trenurilor micșorează considerabil timpul petrecut pentru parcurgerea distanțelor, de asemenea, crește și numărul stațiunilor balneare, în secolul al XIX-lea în Europa existau 160 de astfel de stațiuni, dintre care cele mai căutate erau Baden-Baden și Wiesbaden care numără zeci de mii de turiști anual.

Și în țara noastră călătoriile erau un lucru obișnuit, încă din antichitate Herodot, Diodor, Ptolemeu, Apion, Dio Cassius au făcut aprecieri despre locurile și oamenii acestui teritoriu.

Cu toate că în evul mediu, călătoriile au fost din ce în ce mai rare datorită numeroaselor învazii asupra teritoriului românesc, în perioada renașterii numărul călătoriilor crește simțitor, numeroși români călătorind în diferite părți ale lumii.

Dintre cei mai importanți oameni al țării noastre îi amintim pe: Mitropolitul Grigore Tamblac , care ia parte în anii 1414 – 1418 la lucrările Consiliului de la Constanța ca reprezentant al bisericii ortodoxe a marelui cnezat al Lituaniei și al marii biserici a Moldovei; Vlad Dracul, care călătorește în Europa între anii 1436 – 1442; Spătarul Nicolae Milescu (1613 – 1708) efectuează o importantă călătorie în China.

Mai târziu, în secolele XVII – XVIII se înregistrează alte călătorii efectuate în străinătate de către români; dintre care enumerăm: Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Samuilă Damian, Andrei Pinxer care călătorește in Indiile Orientale, Georg Schuller- care a ajuns până la Capul Bunei Speranțe.

O dezvoltare semnificativă a "industriei" turistice se poate observa în secolul XIX și începutul secolului XX, datorită unor evenimente și fapte care o intluențează în mod deosebit.

În anul 1828 în București se inaugurează 1'Otel de France, actualul Hotel Continental, iar în 1867 Grand Hotel du Boulevard – actualul Hotel Bulevard.

Este construită prima cale ferată din țara noastră între 1854 – 1864 pe distanța Oravița – Baziaș, în 1860 distanța Cernavodă – Constanța, în 1869 se construiește calea ferată pe distanța București – Giurgiu.

Primul ghid turistic în România se numește "Ghidul Malurilor Dunării", este scris de maiorul D. Papazoglu și apare în anul 1863.

Din anul 1880 încep să apară organizații și asociații de turism ca: Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor – Sibiu, Cercula Excursioniștilor – București, Societatea Turiștilor din Romania, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană, Hanul Drumeților, Oficiul National de Turism.

În 25-28 aprilie 1931 are loc la Istambul, crearea Fundației Balcanice de Turism, unde România participă ca Observator oficial.

În anul 1935 la 1 octombrie apare primul număr al Buletinului ONT (Oficiul Național de Tunism).

Organizația Mondială a Turismului (OMT) ia naștere în 1975 și este o organizație cu caracter guvernamental, a cărei membră este și România.

1.1. Definiri

Ca fenomen social și economic apare în Europa în anul 1880, iar în anul 1905 este definit pentru prima oară turismul modern "fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii (E. GUYER FEULER – lucrarea HANDBUCH DER SCHWEIZERISCHEN VOLKSWIRTSCHAFT – 1905)", iar profesorul belgian Edmond Picard spune: "ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor care în țările unde se roiește cu portofelul doldora, profită direct (în primul rând hotelierii) și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile de cunoștință sau pentru plăcere …".

O altă definiție, considerată ca fiind una dintre cele mai complexe date până acum și recunoscută și pe plan mondial este aceea dată de profesorul elvețian W. Hunziker și anume: "Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare".

0 concluzie a acestei definiții și a faptului că turismul este o îmbinare a mai multor științe și industrii (drept economic, geografie, management, marketing, comerț și, de asemenea, transporturi – auto, navale, aeriene, feroviare, construcții – clădiri speciale, hoteluri și diferite alte unități de cazare împreună cu facilitățile acestora și, una dintre cele mai importante componente – latura culturală și cea socială) este acea activitate cu caracter recreativ constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor economice, istorice și culturale, un fenomen social-economic cu caracter de masă, care cuprinde relațiile și activitățile ce au loc în cadrul unei țări și în circuirul valorilor materiale dintre țări în procesul utilizării timpului liber.

Organizația Mondială a Turismului (OMT) și alte organizații de profil din cadrul Comunității Europene dau definiția "potențialului turistic" ca fiind: "ansamblul componentelor naturale, culturale și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premize pentru dezvoltarea activităților de turism, astfel, un anumit spațiu geografic, prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse ce, în urma unor amenajări, pot fi puse în valoare, intrând în circuitul turistic intern sau international" .

"Atractia turistică", un concept consederat de unii sinonim cu resursa turistică, exprimă "latura afectivă, cognitiv estetică a definițiilor elemente din structura potențialului turistic, ce produce impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice – turiștii vor fi atrași de imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, versanți abrupți, picturi deosebite, clădiri impontante, elemente floristice), încercând emoții mai mult sau mai puțin puternice".

"Fondul turistic" este reprezentat de totalitatea resurselor nattuale, socialculturale și istorice care pot fi valorificate Wristic și alcătuiese baza ofertei turistice potențiale a unui teritoriu.

1.2. Factori care influențează evoluția turismului

Turismul ca fenomen social-economic și cultural este determinat într-o măsură apreciabilă de factori economici, sociali și culturali, dezvoltându-se ca activitate economică în interdependență cu toate domeniile, are un rol multiplicator în relațiile cu acestea.

Factorii care influențează formele de turism, în esență de natură social economici și cultural, evoluează odată cu societatea și sunt puternic influențați de anumite conjuncturi politice, militare și economice.

Cunoașterea factorilor care determină și favorizează turismul au efecte de frânare relativă asupra acestuia, devine necesară cu atât mai mult în economia de piață, în cercetarea de marketing, în planificarea dezvoltării zonale sau naționale de profil, în promovarea produselor turistice.

O clasificare a factorilor de influență asupra turismului este următoarea: După natura factorilor

a) Factori de natură social economici

1. Factori economici: nivelul de dezvoltare economico-socială, dat de PNB/locuitor; veniturile populației și disponibilul pentru turism; prețurile și tarifele, oferta turistică.

2. Factori tehnici: infrastructura generală și turistică: autostrăzi, șosele modernizate, poduri, mijloace de transport, telecomunicații, energie electrică și termică. apă potabilă, canalizare, carburanți.

3. Factori sociali: urbanizarea (gradul și vârsta), timpul liber săptămânal și anual, șomajul, protecția socială.

b) Factori de natură psiho-demografică

1. Factori demografici: evoluția numerică a populației, durata de viață, structura pe vârste și grupe de viață, structura social-ocupațională a populației.

3. Factori psihologici și de educatie: dorința de cunoaștere, temperamentul, moda, nivelul de instruire, motivația turistică în evoluție, atitudinile, îmbogățirea experienței turistice.

c) Factori de natună or-gaczizatoricăl: formalități vamale, vize, aranjamente, facilități în turismul organizat, participări la calendarul turistic mondial.

d) Factoni de natură politică (internă și externă): acordurile bilaterale între state, tratatele generale, conferinte ONU pe temă turistică, declararea Anului Internațional al Turismului, dezvoltarea "Organizației Mondiale a Turismului" la peste 107 țări, colaborarea acesteia cu ONU, UNESCO și FIJET, încheierea acordurilor regionale, asigurarea liberei circulații a turiștilor ca efect al unei înțelegeri politice, reconsiderarea semnificației turismului ca "barometru al situației politice într-o țară" și ca "pașaport pentru pace".

După efectul asupra turismului

a) Factori causali: dezvoltarea transportului (căi de acces și mijloace de transport), creșterea gradului de complexitate a muncii și modificarea raportului între efortul fizic și nervos în favoarea celui din urmă, dezvoltarea urbanizării și deci creșterea stresului, creșterea gradului de industrie și cultură.

b) Factori favorizanți: creșterea timpului liber, dezvoltarea industriei serviciilor și degrevarea femeii din activități gospodărești, dezvoltarea bazei tehnico-materiale turistice, perfecționarea sistemului de organizare turistică și diversificarea ofertei turistice, cercetarea pieței turistice, acordarea unor facilități în turismul organizat, creșterea gradului de mobilitate în turismul familial prin achiziționarea de autoturisme.

c) Factori de frânare relativă: calitatea slabă a serviciilor, insuficiența informării turistice. monotonia unor programe turistice, regim restrictiv de vize pentru unele țări, țările prohibitive pentru segmenta de piață defavorizate, slaba dezvoltare a agrementului.

După durata acțiunii factorilor

a) Factori permanenți: creșterea veniturilor populației, sporirea timpului liber, dezvoltarea sistemului organizatoric și al canalelor de distribuție în turism, perfecționarea activității de promovare și informare turistică, creșterea calității serviciilor, dezvoltarea și diversificarnjamente, facilități în turismul organizat, participări la calendarul turistic mondial.

d) Factoni de natură politică (internă și externă): acordurile bilaterale între state, tratatele generale, conferinte ONU pe temă turistică, declararea Anului Internațional al Turismului, dezvoltarea "Organizației Mondiale a Turismului" la peste 107 țări, colaborarea acesteia cu ONU, UNESCO și FIJET, încheierea acordurilor regionale, asigurarea liberei circulații a turiștilor ca efect al unei înțelegeri politice, reconsiderarea semnificației turismului ca "barometru al situației politice într-o țară" și ca "pașaport pentru pace".

După efectul asupra turismului

a) Factori causali: dezvoltarea transportului (căi de acces și mijloace de transport), creșterea gradului de complexitate a muncii și modificarea raportului între efortul fizic și nervos în favoarea celui din urmă, dezvoltarea urbanizării și deci creșterea stresului, creșterea gradului de industrie și cultură.

b) Factori favorizanți: creșterea timpului liber, dezvoltarea industriei serviciilor și degrevarea femeii din activități gospodărești, dezvoltarea bazei tehnico-materiale turistice, perfecționarea sistemului de organizare turistică și diversificarea ofertei turistice, cercetarea pieței turistice, acordarea unor facilități în turismul organizat, creșterea gradului de mobilitate în turismul familial prin achiziționarea de autoturisme.

c) Factori de frânare relativă: calitatea slabă a serviciilor, insuficiența informării turistice. monotonia unor programe turistice, regim restrictiv de vize pentru unele țări, țările prohibitive pentru segmenta de piață defavorizate, slaba dezvoltare a agrementului.

După durata acțiunii factorilor

a) Factori permanenți: creșterea veniturilor populației, sporirea timpului liber, dezvoltarea sistemului organizatoric și al canalelor de distribuție în turism, perfecționarea activității de promovare și informare turistică, creșterea calității serviciilor, dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, reducerea tarifelor la transportul în comun, îmbunătățirea raportului calitate preț, perfecționarea mijloacelor de transport, modernizarea continuă a infrastructurii generale și turistice, instituționalizarea formării gustului pentru turism și a grijii pentru protecția mediului, dezvoltarea turismului internațional, modernizarea turismului pentru sporturi de iarnă și a celui balnear, perfecționarea continuă a sistemului de protecție socială și a activităților de asigurări sociale, dezvoltarea sistematică a turismului pentru tineret și a celui destinat școlarilor.

b) Factori conjuncturali: crize economice, convulsii sociale și dezechilibre politice, catastrofe naturale, condiții meteorologice precare, confruntări armate locale și regionale, crize ale combustibililor, noi acorduri politice, politici noi în acordarea vizelor, intensificarea turismului religios, intensificarea organizării și desfâșurării marilor manifestări sportive continentale, mondiale, intensificarea reuniunilor cu substrat politic, științific, artistic și cultural la nivele ample.

După influența asupra laturilor corelative ale pieței turistice

a) Factorii cererii turistice: urbanizarea, timpul liber, nivelul veniturilor, factorii psihodemografiei.

b) Factorii ofertei turistice: diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire și structura forței de muncă, mijloacele de transport și căile de aeces, dotarea cu utilaje moderne a bazelor turistice, diversitatea agrementului, dezvoltarea continuă a colaborării și cooperării turistice, cercetarea științifică, dezvoltarea activității de marketing la nivelul stațiunilor, zonelor, firmelor.

După gradul de atractivitate

a) Factori de atracție: spații nepoluate, peisaje inedite, ținuturi liniștite, factori naturali de cură (ape termo-minerale, nămoluri, mofete), litoral nepoluat, produse și metode originale de tratament balneo-medical, valori antropice unicat (folclor, cetăți. castele, sisteme militare de apărare), monumente ale naturii, istorice, religioase și de arhitectură, ospitalitatea localnicilor, marile manifestări cultural artistice și sportive periodice sau conjuncturale.

b) Factori relativ restrictivi: mari artere rutiere aglomerate, zone poluate ca efect al dezvoltării unor industrii nocive sau ca efect al dezvoltării excesive a circulației auto, creșterea numărului de aceidente în perioadele aglomerate ale vacanțelor, scumpirea carburanților, călătoriilor aeriene și navale, învechirea hotelurilor și a dotărilor de agrement, concurență neloială

Factori care influențează agroturismul

– Starea de criză a turismului românesc; diminuarea drastică a puterii de cumpărare a salariilor; creșterea tarifelor turistice până la nivelul care le fac inaccesibile pentru cea mai mare parte a populației țării noastre; reducerea disponibilului bănesc pentru sănătate și timp liber; creșterea continuă a complexității muncii și a nevoii de recreere activă în aer liber, în zone nepoluate; reducerea duratei săptămânii de lucru; nevoia pentru "noi formule de vacanță"; nostalgia locurilor natale; atracția încomparabilă a zonelor montane; pitorescul așezărilor rurale; creșterea poluării mediului urban; revigorarea turismului religios intern (hramuri ale bisericilor, sărbători și praznice ale religiilor și cultelor din Romania).

1.3. Forme de turism

Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat, adică structura societății omenești, modalitățile de acoperire a motivațiilor și posibilitățile tehnicoeconomice de procesare a fenomenului turistic.

În literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificări ale formelor de turism, în funcție de numeroase criterii. Cele mai importante clasificări sunt următoarele:

1.3.1. După locul de proveniență a turiștilor

a) Turism național (intern), practicat de cetățenii unei țări în limitele granițelor acesteia;

b) Turismul internațional (extern), care cuprinde atât vizitele cetățenilor străini într-o țară, cât și plecările cetățenilor autohtoni, în scopuri turistice, în afara granițelor țării.

1.3.2. După momentul și modul de angajare al prestațiilor turistice

a) Turismul organizat (contractual) – în grup sau individual – în cadrul căruia prestațiile și perioada călătoriei sunt stabilite, în prealabil, prin contract sau alte aranjamente comerciale specifice; toate serviciile angajate sunt precumpărate.

b) Turism neorganizat (necontractual), fără o angajare prealabilă a serviciilor, destinațiilor și perioadei de efectuare a călătoriei; cuprinde, cu preponderență, turismul individual practicat de automobiliști, de către persoane cu venituri medii și peste medii.

c) Turism semiorganizat (mixt) – în grup sau individual – în cadrul căruia o parte din prestații sunt angajate și achitate în prealabil, iar o altă parte în timpul călătoriei direct la unitățile prestatoare.

Formele organizate și semiorganizate de turism în țara noastră includ:

• călătoriile charter cu avioane închiriate la un preț global, în care se includ serviciile de bază și programele de agrement;

• aranjamente I.T. (Inclusive Tour) în cadrul cărora transportul se face cu navele aeriene, pe curse regulate, în prețul global fiind incluse (în afara transportului) serviciile de bază și agrementul;

• aranjarnentele "Package- Tour" pentru automobiliști, cu itinerare stabilite în prealabil, în prețurile forfetare fiind cuprinse cazarea și masa;

• croazierele fluviale și maritime, în grup, pe nave, în prețul global fiind cuprinse cazarea, masa, agrementul la bord, programele de vizitare în teritoriu și, bineînțeles, transportul;

• aranjamentele combinate "Free an Drive", individuale sau pentru grupuri, cu folosirea combinată a mijloacelor de transport (avion+automobil) pe o anumită durată, cu circuit la alegere, în preț intrând și cazarea și demipensiunea;

• călătorii combinate "Rail-route" pentru automobiliști, cu autotrenuri rapide (în componența cărora sunt cuprinse vagoane și transportul automobilelor în vagoane speciale, până la stația convenită, de unde deplasarea este continuată cu automobilul propriu, pe trasee alese.

Din punctul de vedere al touroperatorilor dar și al prestatorilor există unele inconveniente, mai ales în vârf de sezon când cererile turiștilor individuali nu pot fi satisfăcute în totalitate, spațiile fiind deja ocupate de către turismul organizat și semiorganizat. În consecință sunt necesare contracte echilibrate, cu spații rezervate pentru turismul individual, în anumite proportii, în anumite perioade.

1.3.3. După sezonalitate

a) Turismul de vară are un rol hotărâtor în rezultatele economice ale activității turistice ale unei țări, zone, stațiuni și localități de interes turistic. Este legat de zonele împădurite, de durata strălucirii soarelui, oglinzile de apă, plajă etc. Are un pronunțat caracter de masă și se desfășoară în perioadele calde ale anului, timp de cca. 120 zile (15 mai – 15 septembrie).

Condiționează practicarea sporturilor nautice în aer liber (înot, surfing, caiac-canoe, croaziere, bărci cu motor și cu pânze, pescuit, vânătoare etc.).

b) Turismul de iarnă vizeză în cea mai mare parte zona montană și submontană, principalele motivații la care răspunde fiind practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuțe, patinaj, bob), cura helioterapeutică montană (plajă de creastă), agrementul realizat prin drumeții, călătorii cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu, vânătoare, admirarea priveliștilor mirifice, frecventarea punctelor de belvedere și participarea la sărbătorile de iarnă (de natură religioasă sau tradițională) în zonele în care obiceiurile s-au conservat.

Tot în anotimpul rece au loc vacanțele elevilor și studenților, care intensifică circulația turistică determinând vârful sezonului alb.

Turismul de iarnă și cel de vară sunt subsumate, după unii autori, "practicării turismului în perioada sezonului alb". În viziunea acestora există, în continuare, practicarea turismului în:

– perioada sezonului intermediar (început sau sfârșit de sezon) și

– în perioadele extrasezon.

Față de acestea sunt de făcut câteva comentarii în sensul că am putea considera turismul din aceste perioade (dacă le-am identifica cu anotimpurile) drept:

– turism de primăvară și

– turism de toamnă.

În timpul primăverii există condiții de acoperire a unor motivații cum ar fi: Sărbătorile Paștilor, înflorirea narciselor, a liliacului, sărbătorile legate de oierit, sosirea păsărilor migratoare, deschiderea pescuitului etc.

În timpul toamnei începe culesul viilor (turismul uval), se fac nunți, peisajele își schimbă culorile, se sărbătorește batalul, au loc marile târguri zonale pentru aprovizionarea cu butoaie, putini și vite etc.

c) Turismul de circumstanță este localizat în timp și spațiu, cu durată limitată, ocazionat de vânătoare, pescuit, reuniuni interne și internaționale, manifestări cultural-artistice, sportive și științifice, târguri și expoziții (interne și internaționale), hramuri, pelerinaje, expediții pe urmele unor exploratori celebri etc.

1.3.4. După gradul de mobilitate a turiștilor

a) Turismul de sejur în cadrul căruia turistul rămâne o vreme în aceeași localitate pentru odihnă, tratament balnear, practicarea unui sport, urmărirea unor manifestări cultural-sportive sau artistice etc. Poate avea durate diferite și din acest punct de vedere vom menționa:

turismul de sejur lung, de peste 30 de zile practicat pentru tratament balneo-medical de către pensionari sau de către turiști cu venituri mari;

turismul de sejur mediu, cu o durată de sub 30 zile, practicat în concediul de odihnă plătit, în sezon, de către turiștii cu un venit mediu și sub mediu;

turismul de sejur scurt, cu o durată de maximum o săptămână, practicat în timpul week-end-ului, cu diferite ocazii, prin deplasarea în zonele periurbane cu o rază de cca. 40 km, în zone cu o rază de maximum 120 km (de parcurs în cca. 2 ore cu automobilul) și în zone mai îndepărtate, cu care prilej sunt vizitate obiective turistiee importante. Transportul este efectuat în cele trei tipuri de sejur atât cu mijloace de transport în comun, cât și cu mijloace proprii de transport.

b) Turismul de circulație (itinerant), cuprinzând deplasarea în mod succesiv în diferite localități sau stațiuni în care se opresc câte 3-5 zile, desfășurându-se în tot timpul anului, cu unele momente de intensitate maximă în timpul verii, datorită acordării concediilor de odiltnă numai în timpul verii de către marile întreprinderi din țările europene.

În aceeași perioadă sunt programate și vacanțele școlare, deci familiile cu copii au la dispoziție sezonul cald și de cele mai multe ori, vârful de sezon.

c) Turismul de tranzit cuprinde turiștii care traversează o zonă sau o țară pentru a ajunge la destinația aleasă. În condițiile creșterii continue a numărului de automobile, turismul de tranzit va căpăta o amploare deosebită, necesitând autorstrăzi, service-uri, moteluri, autotrenuri, hoteluri, dezvoltând caravaningul de camping.

1.3.5. După mijlocul de transport folosit

a) Drumețiile: deplasările pedestre în zone nepoluate pentru vizitarea unor monumente ale naturii, pentru pescuit, alpinism sau vânatoare, folosind corturile (pentru turiștii neorganizați), popasurile, cabanele sau taberele (pentm turismul semiorganizat sau organizat); devine o forma de turism activ, coparticipativ ce se realizează în zone cu poteci marcate sau nu, în toate anotimpurile. Sunt practicate și de către grupuri de elevi sau studenti în excursiile tematice, de grupuri alcătuite ad-hoc din stațiuni sau de către cunoscătorii zonelor, periodic pentru păstrarea condiției fizice.

b) Turismul cu trenul constituie o formă accesibilă prin preț, pentru cele mai largi mase, se realizează în toate anotimpurile, pentru petrecerea week-end-ului, vacanțelor, excursiilor interne și internaționale. În ultimele decenii trenurile au fost modernizate, devenind, în unele cazuri, adevărate hoteluri pe roți tip ORIENT EXPRES, cu programe de agrement, pentru întâlniri de afaceri, turnee artistice etc. Deosebit de atractive devin AUTOTRENURILE care transportă automobilul călătorului, oferind și condiții de dormit și servirea mesei.

c) Turismul rutier: cuprinde o parte importantă a turismului intern și international, pentru clienti cu venituri medii și peste medii, oferind o gamă variată de forme organizate ca:

cicloturismul și motociclismul pe distanțe variabile, utilizând forme complementare de cazare, în anotimpul cald;

automobilismul cu mașini proprii sau închiriate, practicat în cea mai mare măsură de către persoane cu venit mediu, care folosesc atât popasurile și campingurile, dar și hotelurile sau cabanele;

caravaningul, realizat de către automobile având atașate rulote (în grupuri de 10-20), uneori având și un echipaj pentru asistență tehnică, este utilizat în timpul verii, pe distanțe mari și pe perioade de 20-30 zile; necesită locuri de popas amenajate pentru branșarea rulotelor la apă caldă, canal și energie electrică:

turismul pentru grupurile mici și medii (7-17 persoane), realizat cu microbuzul, este agreat de către oamenii de afaceri sau grupurile de specialiști într-un anumit domeniu,de către vânătorii și pescarii sportivi etc;

turismul cu autocarul este obișnuit pentru turismul intern și international, în circuit, pe distanțe mari și durate cuprinse între 4 și 12 zile, cu opriri de maximum 2 zile; cele mai moderne, cu unul sau două nivele, sunt dotate cu aer condiționat, bar, toaletă, video-tv și, uneori, cușete și cort special cu mese pliante care se deschid lateral.

În general, turismul rutier necesită autostrăzi, drumuri modernizate, stații de carburanți, service auto, moteluri, hoteluri, popasuri, cabane, case de vacanță etc.

d) Turismul naval este practicat cu nave maritime sau fluviale, de linie sau speciale pentru croaziere, în sezonul cald, de către turiștii cu un venit peste mediu, datorită prețurilor destul de mari.

Se practică și o variantă a acestuia, turismul nautic, sportiv, pe lacurile naturale, acumulările artificiale, pe râurile navigabile, pe canale sau în delte cu bărci cu motor și cu vele, cu caiacuri sau canoe.

Marile vase de croazieră sunt agreate de către turiștii cu venituri mari, fiindu-le oferite pentru perioade mari toate comoditățile la bord, iar în unele cazuri și vizite în teritoriu.

Navele fluviale și hidrobuzele speciale înlesnesc vizitele pe canalele deltaice, fiind prevăzute cu punți deschise sau semiacoperite pentru vizionarea mirificului spectacol faunistic și floristic al naturii.

e) Turismul aerian se realizează cu avionul, curse regulate sau charter, cu nivelurile diferite de confort (turist, bussines și mediu) pe distanțe mari, este folosit mai ales în turismul internațional, pentru vacanțe, tratament balnear, turismul de reuniuni și de afaceri etc. Oferă, în majoritatea cazurilor, servicii importante la bord, scurtarea distanțelor și, în unele cazuri, aceleași companii aeriene dețin și lanțuri hoteliere.

Există tentative exotice de practicare a turismului aerian pe arii restrânse și prin folosirea elicopterului sau balonului cu nacelă.

1.3.6. După motivația care generează călătoria

a) Turismul de odihnă și recreere cuprinde o mare parte a acțiunilor de turism, menite a avea un efect relaxant, de destindere, de ieșire din cotidian. Tacrismul de odilană poate fi considerat cel practicat în concediul anual, mai puțin dinamic, pentru o relaxare fizică și intelectuală, iar turismul de recreere cel realizat in sejururi relativ scurte (în week-end, în zona periurbană sau de proximitate, agroturism etc.) cu o mobilitate accentuată.

b) Turismul de agrement – ca și turismul de odihnă și recreere acoperă o mare parte din acțiunile turistice, cuprinzând amatorii de peisaje inedite, vizitarea unor obiective turistice, cunoașterea de oameni și locuri noi, obiceiurilor și meșteșugurilor, urmărirea unor manifestări cultural-artistice și sportive etc.

c) Turismul cultural cuprinde călătoriile și participările la festivaluri de artă, care conferă individului ceva mai mult decât ieșirea din cotidian, răspunzând motivației de cunoaștere, dobândirii de noi cunoștințe, dezvoltării personalității umane, contactării marilor galerii și colecții ale celor mai importante realizări ale spiritului omenesc, mod de viață, comportament, vestimentație, religie etc.

d) Turismul de tratament balneo-medical particularizează turismul de odihnă, într-o măsură apreciabilă, cuprinzând cure profilactice, post-traumatice și de convalescență, de întreținere, pentru toate vârstele cuprinse între 10 și 85 ani, cu precădere pentru vârsta a treia. I se asociază odihna și agrementul dirijat, specific afecțiunilor tratate și se desfășoară tot timpul anului, în sejururi medii și lungi, sub directa supraveghere a personalului medical. Constituie forma modernă de control și refacere a sănătății unei națiuni.

Prin turismul balnear se valorifcă superior resursele naturale și materiale (turistice), contribuind la realizarea unui coeficient ridicat de utilizare a capacităților de cazare și alimentație publică.

e) Turismul sportiv devine o formă de recreere activă coparticipativă, determinată de agresivitatea mediului urban și a sedentarismului. Se desfășoară în tot timpul anului în aer liber sau în baze sportive acoperite, situate în zonele de proximitate a orașelor, în zonele preorășenești, în zone mai îndepărtate.

În cadrul turismului sportiv se pot distinge două categorii de turiști:

– sportivi amatori activi, care practică înotul, schiul nautic, yahtingul, vânatoarea subacvatică, schiul pe zăpadă sau pe iarbă, bobul, săniuța, patinajul, pescuitul sau vânatoarea sportivă, gimnastica, tenisul de masă și de camp, ciclismul, călăria, golful, tirul etc.;

– "sportivii" spectatori care urmăresc competițiile sportive de diferite niveluri.

j) Turismul de reuniuni interne și internaționale (seminarii, congrese, sesiuni științifice, conferințe), pe teme de cultură, știință, politică, activitate sindicală, probleme de apărare etc. Se desfășoară în tot timpul anului, necesită spații speciale de desfășurare și dotări de înalt nivel tehnic (traducere simultană la cască, sonorizare, sistemul video) și servicii de informații, telecomunicații rapide (fax, telex, utilizarea internetului), transport, cazare, recepții, cockteill-uri, banchete, transferuri, ghidaj permanent, corespondență. multiplicări etc.

Majoritatea acestor acțiuni necesită programe speciale pentru însoțitori (shoping, tururi de oraș, excursii scurte de maximum 1 zi). Încasările pe zi/turist sunt mai mari decât în alte forme de turism, iar serviciile trebuiesc prestate la cel mai înalt nivel, participanții fiind demnitari, savanți, personalități de înaltă clasă ai lumii (la nivel national, regional sau planetar).

g) Turismul de afaceri este alăturat celui de reuniuni. Opinăm pentru analiza acestei forme de turism în mod special, întrucât el are motivații și forme de manifestare proprii, inconfundabile. Ca principală motivație a turismului de afaceri se poate considera și întâlnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor și expozițiilor, al întâlnirilor de afaceri, a tranzacțiilor și negocierilor, în desfășurarea programelor unor misiuni economice, dar și a unor ample acțiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutăți în diferite domenii, cu caracter periodic sau conjunctural. Principalele demersuri ale acestei manifestări se finalizează cu încheierea contractelor economice, reciproc avantajoase în cadîul diviziunii internaționale a muncii, a pieței bunurilor și serviciilor ca forme ale schimburilor de valori și valori de întrebuințare.

Acest turism de afaceri se desfășoară tot timpul anului, în spații special amenajate, antrenând servicii specifice de expunere, de tranzacționare, securitate, amenajări estetice, mijloace de telecomunicație, video-tv, multiplicare, cazare. transfer, transporturi de mărfuri și persoane, alimentație publică, servicii de presă, grafică, etc.

h) Turismul religios conservă forme de masă în participare și se modernizează continuu, dezvoltând o cerere specială pentru servicii de cazare, transport, alimentație, comercializarea obiectelor de cult și nu numai, telecomunicații, tipărituri și confecții speciale, tămâie, lumânări, bețișoare de santal, înscrisuri pe hârtie specială, talismane, cruciulițe, statuete, icoane etc.

În interiorul țării noastre există un interes deosebit pentru anumite monumente istorice și de artă de esență religioasă din: nordul Moldovei, nordul Olteniei și Valea Oltului, centrul Transilvaniei, zona preorășenească a Bucureștiului.

i) Turismul tehnic este practicat tot timpul anului de către specialiștii din diferite domenii în mod ocazional, prin vizitarea onor obiective industriale, agricole, energetice, a unor expoziții de profil etc.; necesită servicii deosebite, cocktail-uri, ghizi însoțitori, transport etc.

j) Turismul științific este practicat de către cercetătorii care explorează anumite zone naturale (peșteri, rezervații naturale), urmăresc migrația păsărilor, cercetează anumite fenomene, necesitând servicii similare necesare serviciului tehnic.

1.3.7. După caracteristicile social-economice ale cererii

a) Turismul particular cuprinde persoanele care fac turism pe cont propriu, având venituri mari motivația poate fi deferită: tratament, odihnă, cunoaștere, practicarea unor sporturi, agrement etc. În general, turismul particular apelează la unități de cazare cu confort sporit și la servicii "personalizate", acestei forme de turism îi aparține și turismul de lux, practicat de oamenii de afaceri și demnitari a căror exigență pentru servicii este foarte ridicată. Tot aici vom încadra și turismul de vânatoare și croazierele, practicate de oameni cu venituri mari și foarte mari.

b) Turismul social: practicat mai ales în extrasezon de către categorii de populație cu venituri mici și foarte mici, finanțate de către sindicate, asigurările sociale și prin alte compartimente guvernamentale. Cuprinde mai ales elevii, studenții, vârsta a treia, veteranii de război, persoanele handicapate.

c) Turismul de masă: practicat de către segmente ale populației cu venituri medii și submedii, în week-end, în vacanțe sau concedii de odihnă, tot timpul anului, în unități de confort mediu sau redus, ori folosind forme complementare de cazare. Constituie cea mai mare parte a turismului național și susține tot timpul anului întreținerea bazei tehnico-materiale turistice.

1.3.8. După vârsta participanților

a) Turismul pentru preșcolari este practicat de către copii între 5 și 7 ani, în acțiuni de o jumătate de zi, în zonele apropiate orașelor, însoțiți de către educatoare, personal medical și uneori și de părinți. Are în vedere jocul copiilor în aer liber, cunoașterea naturii și se realizează in grupuri relativ mici (15-20 copii), cu servirea mesei sau numai a unei gustări "din pachet".

b) Turismul peutru elevi acoperă o gamă largă de excursii grupate în funcție de nivelul de școlarizare, astfel:

– turism cu elevi mici (din clasele primare);

– turism cu elevi mijlocii (din clasele gimnaziale);

– turism cu liceeni, școlile profesionale și tehnice.

c) Turismul pentru tineret cuprinde mai multe categorii de tineri între 18 și 30 ani și anume: studenți, tineri necăsătoriți aflați în câmpul muncii, familii tinere fără copii, familii tinere cu copii.

Turismul pentru tineret se află în atenția organismelor ONU, a Consiliului Europei și ar trebui să fie mai mult în atenția Ministerului Tineretului și Sportului.

Turism înseamnă cunoaștere, sport, educație, cultură și sănătate, coordonate ce nu pot lipsi experienței tinerei generații.

d) Tursimul pentru adulți este practicat sub toate formele de către cei între 31 și 60 ani, în tot timpul anului, dar mai ales în sezon. Cuprinde peste 50% din turiștii prezenți în unitățile de profl; are o experiență turistică deja formată în peste două decenii de când se intensifică turismul în Europa și începe să capete dimensiuni și în țara noastră.

e) Turismul pentru vârsta a III-a cuprinde mai ales tratamente balneo-medicale, de întreținere și de atenuare a evoluției unor afecțiuni profesionale sau de altă natură. Predominante sunt cele reumatismale, de circulație, respiratorii, renale și cele cauzate de stres.

Costul acestor tratamente este suportat parțial de către sindicate și Ministerul Muncii, mai ales în extrasezon, în unități cu confort modest.

În mod paradoxal, turismul pentru vârsta a III-a deși ar trebui să asigure cele mai optime condiții pentru îngrijirea sănătății și odihnei, la capătul activității unei întregi vieți, n-o poate face încă.

1.3.9. După principalele caracteristici ale ofertei

a) Turismul de litoral este practicat vara pentru odihnă și cură helio-marină, atât de către cei tineri cât și de către adulți.

Durata totală a sezonului estival s-a diminuat în ultimii 7 ani de la cca. 110 zile la cca. 65 zile, iar sejurul mediu de la cca. 11 zile la mai puțin de 5 zile.

Deși petrecerea vacanței la mare devenise o problemă de memetism, dar și de prestigiu social, datorită reducerii drastice a veniturilor din ultimii am și a creșterii prețurilor percepute pentru prestațiile turistice, aceasta a devenit prohibitivă, cel mult simbolică.

b) Turismul montan cuprinde turismul practicat în week-end și vacanțe aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb – turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob, patinaj, snowbord etc.). La această formă de turism participă mai ales tineretul și o mare parte a populației adulte, prin participarea la drumeții, excursii scurte, cantonamente, tabere, sejururi scurte și medii, atingerea crestelor cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu și admirarea unor peisaje unice din anumite puncte de belvedere.

c) Turismul balnear este practicat de către adulți și persoane de vârsta a treia pentru tratarea unor afecțiuni ce se înscriu într-o paletă destul de largă, valorifică factorii naturali de cură cum ar fi termo-minerale, mofetele, climatul de cruțare, aerul ionizat și nepoluat, în tot timpul anului.

d) Turismul in Delta Dunării se orgasnizează sub formă de sejururi scurte și medii, a căror motivație vizează cunoașterea florei și faunei deltaice, pescuitul și preparatele de pește, urmărirea păsărilor călătoare la venire și la plecare etc.

În urma declarării acestei zone unice în Europa ca Rezervație Naturală, turismul în Delta Dunării este reglementat (ca intrare, circulație și pescuit) prin măsuri de protecție a florei și faunei specifice.

1.3.10. În funcție de perioada când se desfășoară

a) Turismul de week-end se realizează prin deplasări scurte de maximum
2 zile și jumătate, în zone situate la maximum 180 km de reședința turiștilor, cu un pronunțat caracter de recreere.

Are loc la sfârșitul săptămânii, sub forma unor sejururi sau excursii care cuprind drumeții, sporturi în aer liber, vizitarea unor obiective turistice.

b) Turismul de vacanță este practicat în vacanțe de către elevi și studenți și în concediile de odihnă mai ales în sezonul cald, dar într-o măsură apreciabilă și în celelalte anotimpuri.

1.4. Evoluția circulației turistice în ultimii 5 ani în România

Tabel nr. 1

STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCTIUNI DE CAZARE TURISTICĂ

număr unităti

CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ

STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCȚIUNI DE CAZARE TURISTICĂ

ȘI CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ, PE CATEGORII DE CONFORT

STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCȚIUNI DE CAZARE TURISTICĂ

ȘI CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ, PE CATEGORII DE CONFORT

SOSIRI ALE TURIȘTILOR ÎN STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCȚIUNI DE CAZARE TURISTICĂ

mii turiști

ÎNNOPTĂRI ÎN STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCȚIUNI DE CAZARE TURISTICĂ

mii turiști

CAPACITATEA ȘI ACTIVITATE DE CAZARE TURISTICĂ, PE DESTINAȚII TURISTICE

1) Exclusiv orașul Constanța. 2) Inclusiv municipiul Tulcea. 3)Inclusiv municipiul București și exclusiv municipiul Tulcea.

1) Exclusiv orașul Constanța. 2) Inclusiv municipiul Tulcea. 3)Inclusiv municipiul București și exclusiv municipiul Tulcea.

TURISMUL ORGANIZAT DE AGENȚIILE DE TURISM, PE ACȚIUNI TURISTICE ȘI ZONE TURISTICE

Sursa: Anuarul Statistic 2002-2003

1.5. Premise de integrare euroturistică a României

Impactul turismului asupra economiilor naționale este măsurat de "efectul multiplicator al turismului", prin efectul "direct" care se manifestă prin creșterea veniturilor în sectorul turistic (încasări și profituri la hoteluri, restaurante, agenții de turism, tour-operatori, societăți de transport), după care urmează măsurarea prin efectul "indirect", prin care turismul contribuie la sporirea volumului de producție în ramurile producătoare de bunuri de consum, ca rezultat al creșterii cheltuielilor pentru prestarea serviciilor turistice, suportate de firmele turistice, de hoteluri, de restaurante, de transporturi etc.

Prin urmare, dezvoltarea turismului pe plan mondial în toate țările lumii, are efecte pozitive contribuind la: creșterea PIB, sporirea volumului vânzărilor, crearea de noi locuri de muncă, mărirea veniturilor la bugetul de stat, ameliorarea balanței de plăți, ridicarea calității vieții, crearea unui climat de pace, înțelegere și cooperare
bi sau multilaterală în beneficiul oamenilor de pretutindeni.

Integrarea ofertei turistice românești în circuitele turistice europene se poate realiza prin mai multe metode, mai importante între acestea fiind: amplificarea relațiilor de cooperare bi sau multilaterale în domeniul turismului cu toate țările regiunii, țările emitente și cu cele receptoare de turști.

Colaborarea regională privind adoptarea unor standarde comune privind promovarea unor acțiuni comune în plan regional, exemplu în țările Dunărene, carpatice sau pontice; folosirea mai activă a poziției geopolitice a României în Europa, prin prisma celor 3 elemente naturale de bază – Carpații, Dunărea și Marea Neagră; armonizarea strategiilor de amenajare a litoralelor însorite și lansarea unor aranjamente turistice comune; amplificarea activității și programelor turistice comune ale țărilor dunărene sub auspiciile Comisiei Dunărene pentru Turism. O.M.T. consideră că integrarea turistică a țărilor din bazinul dunărean poate constitui, în perspectivă, un factor important de stimulare a dezvoltării turismului din fiecare țară în parte prin realizarea în comun, a unor investiții sau prin atragerea de capital din țările europene dezvoltate, prin modernizarea bazei de cazare și a infrastructurii existente sau realizarea unor obiective noi, reluarea și amplificarea programelor turistice pe Dunăre prin croaziere; amplificarea colaborării dintre cele 11 țări semnatare ale " Declarației la nivel înalt de la Ankara (1991)", prin care s-a constituit "Zona de cooperare economică a Mării Negre", care are și un departament de turism, diversificarea programelor turistice combinate (sejururi combinate între țări riverane), organizarea in comun a unor croaziere cu plecări din marile porturi ale țărilor riverane; redeschiderea birourilor de informații turistice ale României la Belgrad și Sofia, realizarea, organizarea și comercializarea unor programe noi, mai atractive pe piața turistică europeană (programele legate de Dracula, drumul vinului, drumul mătăsii etc.).

De asemenea, turismul românesc este puternic influentat de reforma economică din tara noastră.

Reforma economică aplicată in turism va trebui să acorde o atenție prioritară dezvoltării unei componente internaționale, care să permită, pe lângă o acoperire a cerințelor integrării in Uniunea Europeană și in circuitul turistic mondial, cu șanse reale de valorificare a potențialului turistic românesc și atragerea de capital străin ca investiție directă in domeniul turismului, precum și crearea facilităților necesare pentru ca întreprinderile turistice, de toate categoriile, să poată dispune de valuta cheltuită de turiștii străini in România.

Integrarea in Uniunea Europeană este condiționată și de integrarea turistică, prin care se evidențiază puterea mecanismelor pieței, ambiguitatea liberalizării și a liberei concurențe la un fenomen atât de complex (economic, cultural și social) cum este turismul. Tot in cadrul acestui segment trebuie inclusă și sprijinirea marketingului international turistic, prin toate organismele naționale de specialitate sau prin cele care pot realiza, in condiții de eficiență, reclamă pentru oferta turistică românească.

Realizarea reformei in turism nu poate fi ruptă de realizarea reformei economice, dar are și un suport intern care trebuie să fie asigurat prin coerența măsurilor și a cărui finalitate trebuie asigurată de restructurarea, modernizarea, adaptarea rapidă la noile cerințe ale pieței turistice internaționale și la rnutațiile ce se manifestă pe această piață, in condițiile impuse prin presiunea concurențială.

Reușita reformei este condiționată și de acțiuni ale politicii guvernamentale care ar trebui să urmărească cu prioritate: protecția mediului și a resurselor turistice (naturale și antropice), crearea unei rețele naționale de autostrăzi și de drumuri modernizate la nivel european, îmbunătățirea condițiilor de transport și a celor privind controlul traficului aerian, creșterea pregătirii profesionale pentru lucrătorii din domeniul turistic și a celor din domeniile de interferență, creșterea calității prestațiilor și sporirea rolului social al turismului.

CAP. 2. POTENȚIALUL TURISTIC

2.1. Definiri

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) împreună cu alte organisme de profil din cadrul Comunității Europene anunță ca o definiție complexă a potențialului turistic al unei țări sau zone astfel: “potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, culturale și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premize pentru dezvoltarea activităților de turism; un anumit spațiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse – ce în urma unor amenajări specifice – pot fi puse în valoare intrând în circuitul turistic intern sau internațional”.

O altă definiție a unui concept des întâlnit în limbajul economic-turistic este aceea de atracție turistică și anume “exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice; elementele de atracție pentru turiștii sunt imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, versanți abrupți, picturi deosebite, clădiri impozante, elemente floristice etc.), îmcercând emoții mai mult sau mai puțin puternice.

O noțiune care o cuprinde și pe aceea de atracție turistică dar este mult mai complexă, este noțiunea de resursă turistică care include, pe lângă atracțiile turistice obișnuite, și “elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate direct în activitățile turistice ca “materie primă”, generând diferite forme de turism: izvoarele minerale și nămolul care favorizează turismul balnear, vântul, zăpada și oglinzile de apă generează turismul sportiv, diferitele tipuri de bioclimat și aerul ozonat – turismul climateric, agricultura montană – agroturismul, satele – turismul rural etc..

Termenul de fond turistic circulă în paralel cu acela de “potențialul turistic” sau “resursa turistică” și reprezintă “totalitatea resurselor naturale, social-culturale și istorice de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu, de care se leagă prezența sau absența activității turistice”. În anul 1976, O. Snak îl numește oferta turistică primară, fiind baza în amenajarea turistică a unei zone și în dezvoltarea anumitor forme de turism.

Oferta turistică primară împreună cu structurile turistice existente și anume structura de primire și infrastructura specifică alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic, la care se adaugă și factorii generali ai existenței umane, ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice.

Exemplu:

CONCEPTUALIZAREA TURISMULUI RURAL

În 1972 a fost aprobată “Convenția pentru protejarea patrimoniului natural și cultural al omenirii” sub egida UNESCO, pentru a asigura conservarea unor monumente naturale și antropice importante, prin care statele participante desenează “moștenirile cu valoare extraordinară și universală” și se obligă să asigure protecția lor sub toate aspectele.

2.2. Resurse turistice naturale (potențialul turistic natural)

“Potențialul turistic natural” este alcătuit din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de cadrul natural al unui spațiu: unități, tipuri și forme de relief, tipuri și subtipuri climatice, ape de suprafață și subterane, etaje de vegetație sau asociații vegetale – incluzând și modificările produse de intervențiile antropice – care prin valoarea și atractivitatea lor justifică deplasări de populație pentru vizitare și care conduc la amenajări de ordin turistic.

2.2.1. Potențialul turistic al reliefului montan

Relieful este componenta cea mai importantă în structura resurselor turistice naturale ale fiecărui teritoriu, fiind suportul fizic de desfășurare a activității turistice.

Din potențialul turistic montan se desprind foarte impunători “Carpații Românești”, care ocupă cca. 1/3 din suprafața țării, ei fiind pe primul loc în cadrul economiei turismului românesc.

Pentru a trece în revistă datele generale despre Carpații României putem spune că: au o suprafață totală de 66.303 kmp ceea ce reprezintă 27,9% din suprafața totală a țării; înălțimea medie este de 1000 m, iar înălțimea maximă este de 2.544 m – Vârful Moldoveanu; lungimea este de cca. 1000 km; lățimea maximă este de cca. 160 km între Baia Mare (la vest) și Cacica (la est) în grupa de nord a Carpaților Orientali -, lățimea minimă este de 3,5 km între Nucșoara (la sud) și orașul Victoria (la nord) în Munții Făgăraș; extinderea este de 40 latitudine N și 60 longitudine E; prezența arealelor depresionare și a văilor reprezintă 1/3 din masa carpatică, altitudinea medie pe grupe este de 1.200 m în Carpații Meridionali, 950 m în Carpații Orientali și 550 m în Carpații Occidentali; suprafețele pe grupe sunt: Carpații Orientali – 33.257 kmp, reprezentând 50,2% din suprafață, Carpații Meridionali – 15.332 kmp reprezentând 23,1% din suprafață, iar Carpații Occidentali – 17.714 kmp reprezentând 26,7% din suprafața carpatică românească totală.

Carpații Orientali – cu un potențial turistic variat datorită apelor minerale, aspectelor peisagistice variate date de relief, cursurile și oglinzile de apă, pădurile de conifere, condițiile climatice potrivite pentru sporturile de iarnă.

De asemenea, au și numeroase căi de acces și anume 14 drumuri naționale și 6 căi ferate ce leagă Maramureșul (Transilvania) cu Moldova și străbat Carpații Orientali transversal, iar longitudinal au o magistrală paralelă, rutieră și feroviară: Brașov – Sf. Gheorghe – Băile Tușnad – Gheorghieni – Toplița – Deda.

Apele minerale sunt un potențial valoros: de tip mixt – bicarbonatate, clorurate, sodice, alcaline, sulfuroase cu valoare terapeutică atestată din secolul XVI – utilizate în cure interne; ape minerale carbogazoase sau mixt – carbogazoase utilizate în terapia afecțiunilor cardiovasculare, ale tubului digestiv etc.; ape termominerale (23-300C) bicarbonatate, sulfuroase, sodice; nămolul de turbă utilizat pentru bolile reumatismale.

Aspecte peisagistice de mare atractivitate: în Munții Rodna, Obcinele Bucovinei, Munții Bârgăului, depresiunile Maramureșului, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Giurgeu-Ciuc, Valea Bistriței, Cheile Bicazului etc.

Forme de relief spectaculoase: carstice și stânci bizare: în Munții Rodna, Ceahlău, Rarău-Giumalău, Ciucaș, Piatra Mare, Postăvaru.

Lacurile, deși în număr mai mic oferind însă un fantastic peisaj pitoresc -> lacuri glaciare: Lala și Buhăiescu din Munții Rodna; lacurile vulcanice: Sf. Ana – Munții Ciomatu – harghita; lacuri de baraj natural, unicat în țară – Lacu Roșu de pe Valea Bicazului, sau lacuri antropice de pe Valea Bistriței, Munții Gutâi, râul Trotuș, râul Doftana.

Domeniul schiabil – este redus datorită gradului înalt de împădurire și altitudinii reduse și a amenajării în mică măsură: .Munții Rodna, Obcinele Bucovinei, Ceahlău, Gutâi, Ciucaș, Boiului, Postăvaru și Piatra mare; stratul de zăpadă de peste 10 cm grosime durează între 120 – 180 zile.

Domeniul alpin este redus– pajiști și locuri de belvedere găsindu-se doar în Munții Rodna, Ceahlău, Ciucaș și Rarău, în rest predominând culmi montane, împădurite sau cu pășuni nefavorabile drumețiilor.

Domeniul cinegetic și piscicol cu trofee de mare valoare: urs, cerb, mistrț, cocoș de munte și arealul păstrăvului extins în tot lanțul montan.

Rezervații naturale accesibile mai mult specialiștilor și mai puțin turismului de vară: Pietrosul Rodnei (peisaj alpin, elemente floristice, capra neagră, marmota alpină), Cornedei, Ciungii Bălărimii, Lala-Bal, în Munții Rodna și Maramureșului (pentru cocoș de mesteacăn), Abrupturilor Ceahlăului, Cheile Bicazului – Lacu Roșu, Pietrele Roșii de la Tulgheș (floră și peisaj), lacul Sf. Ana (monument al naturii), Valea Vaserului și Bistrița Aurie (lostriță și pește relict glaciar), Codrii de molid ai Slătioarei din Munții Rarău, turbăriile de la Poiana Stampei (Vatra Dornei), Borsec, Bilbor și Luci din Munții Harghita.

Au fost declarate 4 zone protejate de interes național în Carpații Orientali prin Legea nr. 5/2000: Rodna, Călimani, Căile Bicazului – Hășmaș și Ceahlău și numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii.

Carpații Meridionali – spre deosebire de Carpații Orientali, aici se întâlnește un important potențial turistic, dat în primul rând de varietatea și atractivitatea peisagistică, bogăția formelor glaciare și carstice, foarte multe domenii alpine și schiabile, multitudinea lacurilor glaciare.

Căile de acces – sunt numeroase în ciuda masivității Carpaților Meridionali. Drumurile transcarpatice sunt modernizate, naționale sau internaționale și străbat defileele Oltului și Jiului, culoarele Rucăr-Bran și Timiș-Cerna, Valea Prahovei, sau trec munții ca Transfăgărășanul sau “Transalpina” (peste Parâng – Cindrel). De asemenea, există magistrale feroviare ce urmăresc aceleași văi. Există și drumuri forestiere sau industriale care pătrund adânc în interiorul munților (Bucegi, Surianu, Lotru, Retezat, Vâlcan, Cernei, Țarcu). Traseele turistice sunt numeroase, fiind marcate duc fluxurile turistice spre cele mai înalte culmi montane.

Apele minerale – sulfuroase, clorurate, bromurate, calcice, sodice, magneziene, oligominerale termale sunt întâlnite la Băile Olănești, Călimănești-Căciulata; ape termominerale – întâlnite la Băile Herculane.

Domeniul alpin – este cel mai dezvoltat din Carpații Romnești datorită aspectelor peisagistice, reliefului și lacurilor glaciare, acestea fiind o atracție turistică de bază (Munții Retezat, Parâng, Bucegi etc.).

Relieful glaciar – cel mai dezvoltat, cu circuri și văi glaciare, creste alpine semețe, stâncării, grohotișuri (Munții Făgăraș, retezat, Țarcu, Bucegi, Lotru).

Lacurile glaciare – cele mai numeroase sunt în Munții Făgăraș, Retezat, Parâng, Țarcu.

Lacurile antropice – foarte deosebite constituind importante destinații turistice: Vidraru pe Argeș, Vidra pe Lotru, pe Valea cernei și Bistriței gorjene, Poiana Mărului, Negoianu pe Valea Sadului, Sebeș pe Valea Sebeșului, Gura Apei pe Râul Mare.

Din peisaj se disting păduri de conifere și foioase (fag), peisaje alpine, peisaje ale defileelor și depresiunilor, peisaje carstice.

Domeniul schiabil – este foarte dezvoltat datorită diferențelor altitudinale (între 1000 – 2000 m) și a stratului de zăpadă ce persistă între 180 – 200 zile/an (Munții Parâng, Făgăraș, Bucegi); și domeniul pentru alpinism este întins, cu trasee de toate dificultățile în Munții Piatra Craiului, Bucegi, Retezat.

Parcuri naționale și rezervații naturale: Parcul Național Retezat inclus pe lista Națiunilor Unite de parcuri și rezervații naturale omologate; alte zonbe protejate: Munții Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Grădiștea de Munte – Cioclovina (Munții Sureanu), Domogled – Valea Cernei; versanți naturali: floristice și peisagistice în Munții Cozia, Bucegi, Domogled – Munții Mehedinți, Piatra Craiului; rezervații speologice – peșterile Cloșani (Munții Mehedinți), Muierilor (Munții Parâng), Șura Mare și Tecuri (Munții Sureanu); rezervații forestiere: Pădurea de castan de la Tismana (Munții Vâlcan).

Munții Banatului – au un potențial turistic important datorită diversității formelor de relief și a accesibilității ușoare.

Aceștia se fac observați datorită peisajului și formelor carstice, foarte pitorești cu o mare valoare științifică: platoul Ibalcea, peșterile Comarnic, Buhui, Popovăț, Ponicova, Cazanele Dunării, peisajul pădurilor de brad din Munții Semenic și Aninei, pădurilor de fag în Munții Semenic și peisajul policrom al vegetației submediteraneene din Defileul Dunării și Cheile Nerei – Beușnița, cel al pădurilor de liliac din arealul carstic carașovean și dunărean, văile spectaculoase în formă de chei ale Nerei, Carașului, Minișului sau Defileul Dunării.

O altă atracție deosebită o reprezintă lacurile antropice din Semenic (Trei Ape, Văliug, Secu) sau Munții Aninei potrivite pentru agrement nautic, Porțile de Fier din defileul Dunării sau lacurile naturale, carstice (Ochiul Beului și Lacul Dracului din Cheile Nerei).

Condițiile climatice au influențe submediteraneene, sunt favorabile turismului în tot timpul anului, în partea de sud a munților fiind blânde, răcoroase și umede cu un strat de zăpadă persistent, 100 – 125 zile/an în Munții Semenic (Stațiunea Semenic fiind o importantă bază pentru sporturile de iarnă).

Rezervații naturale – au o deosebită valoare peisagistică și științifică: Cheile Nerei – Beușnița (floră, faună, peisaje), Izvoarele Nerei în Munții Semenic (forestieră, făgete de peste 350 de ani și 40 m înălțime), Ciclova – Oravița (floristică), Cheile Carașului în Munții Aninei, Cazanele Dunării în Munții Almăjului, Valea Mare (floristică) în Munții Locvei (având specii de plante și animale submediteraneene în mediu), peșterile Comarnic și Popovăț (declarate monumente ale naturii) în Munții Aninei.

Rezervații naturale prezentate mai sus au fost incluse în câteva arii protejate de interes național: Cheile Nerei – Beușnița, Porțile de Fier și Semenic – Cheile Carașului.

Munții Apuseni

Aceștia dețin un important potenția turistic natural cu o varietate peisagistică și a formelor de relief deosebită.

Accesul la obiectivele naturale și antropice este ușor datorită faptului că sunt străbătuți și se află în apropierea unei dense rețele rutiere modernizate, naționale și internaționale (E 79, E 60, E 81).

Căile ferate de pe văile Arieșului și Ampoiului și magistralele ce înconjoară masivul, și o bogată rețea de drumuri forestiere și poteci marcate, arată ușurința de acces.

Peisajul și formele carstice – sunt foarte pitorești și complexe: platouri carstice Padiș – Scărișoara din Munții Bihorului, Vașcău din Munții Codru Moma și cel din Pădurea Craiului.

Cheile, defileele, crestele calcaroase, doline și uvale cu vegetație de stâncărie sunt deosebite.

De o importanță maximă sunt Cheile râurilor Crișul Repede, Crișul Pietros și Crișul Alb, Someșului Cald și Arieșului, Cheile Galbenei, Sighiștelului și Turzii (heile Hășdatelor; peșteri deosebite în Munții Bihor și Pădurea Craiului; peșteri declarate monumente ale naturii: Meziod, peștera-ghețar Scărișoara, Cetățile Ponorului, Vadu Crișului, peștera vântului. Dintre peșterile existente, amenajate pentru vizitare sunt: Peștera Urșilor de la Chișcău din Munții Codru Moma și Peștera Ionele din Munții Bihor. Râurile subterane cu cascade spectaculoase sunt în Cetățile Ponorului sau izbucurile carstice ca cel de la Călugări – Munții Codru Moma, sunt fenomene rare constituind atracții deosebite.

Formele de relief cristaline sau vulcanice, sub formă de platouri acoperite cu păduri de conifere sau pășuni sunt în Munții Vlădeasa, Gilău – Muntele Mare, coloane de bazalt – Detunata Goală din Munții Metaliferi.

Ape minerale și termominerale: Geoagiu – Băi, Vața de Jos și Moneasa, lacurile de interes hidroenergetic de pe Someșul Mic, Valea Drăganului sau Valea Iadu sunt de maxim interes.

Baze pentru agrementul nautic și pescuitul sportiv sunt Leșa, Fântânele – Beliș, Valea Drăganului.

Practicarea alpinismului se poate face în Munții Bihor, Cheile Turzii, Munții Trascăului.

Sporturi de iarnă se pot practica în Munții Vlădeasa, valea Iadu, Valea Drăganului, Băișoara și Padiș. Locurile amenajate sunt la Stâna de Vale și Băișoara, unde stratul de zăpadă schiabil persistă cca. 160-180 zile/an.

De asemenea, și aici se întălnesc numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii de interes național incluse pe lista ariilor protejate.

2.2.2. Potențialul turistic natural al unităților de deal și de podiș

Dealurile și Podișurile României au o repartiție relativ uniformă, înconjurând coroana munților pe ambele laturi, externă și internă.

Această treaptă majoră se caracterizează prin atenuarea contrastelor și fragmentării, reducerea varietății petrografice, ceea ce se reflectă și asupra potențialului turistic al formelor de relief, mai modest și de complexitate medie.

Un pitoresc deosebit al ținuturilor îl găsim în zonele depresionare și culoarele de vale impozante ale Bârladului, Siretului, Oltului, Argeșului etc.

Un real factor terapeutic în turismul balnear îl constituie bioclimatul subteran datorită ionizării puternice a aerului în ocnele de sare de la Slănic, Praid, Târgu Ocna, unde se găsesc și numeroase sanatorii subterane.

Tot în turismul balnear, o valoare deosebită o are și locurile cu valoare terapeutică: Lacul Ursu, Ocna Sibiu, Ocna Dej, Cojocna, Telega, Slănic, Ocnele Mari, iar pentru agrement și pescuit sportiv, potrivite sunt iazurile din Podișul Moldovei și Câmpia Transilvaniei.

Fenomene geologice bizare și structuri geologice curioase sunt, de asemenea, numeroase: Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Mici din Depresiunea Policiori; focurile “nestinse” de la Andriașu din județul Vrancea; blocurile de calcar de la Bădila, carstul de sare dezvoltat în Subcarpați pe o suprafață de aproape 90 kmp și în Depresiunea Transilvaniei pe o suprafață de 60 kmp, se găsesc lapiezuri, tuburi de orgă, nișe, văi de dizolvare, poduri naturale, acestea apărând cel mai des în Cacica, Târgu Ocna, Slănic – Prahova, Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Praid, Sovata; un farmec deosebit îl au ravenările de la Râpa Roșie de lângă Sebeș sau Grădina Zmeilor din Podișul Someșan.

Un interes deosebit îl prezintă unitățile deluroase și de podiș din Subcarpații și Dealurile Transilvaniei cu chei scurte dar spectaculoase pe Șușița, Putna, Milcov, Teleajen, Slănic, Doftana, Bizdidel, Râl Alb, Argeșul, Râul Doamnei, Vâlsan, Capra, unde se găsesc și numeroase stațiuni balneare: Sovata, Bazna, Ocna Sibiu, Ocna Mureș, Govora, Călimănești, Olănești, Puciova, Sărata Monteoru, Bălțătești și altele.

2.2.3. Potențialul turistic natural al câmpiilor și luncilor

Câmpiile și luncile reprezintă cele mai joase forme de relief, iar în România pe primul loc ca altitudini joase se găsesc Câmpia Română și Câmpia de Vest.

Datorită notei de monotonie pe care o dau aceste suprafețe plane, ele se întâlnesc foarte rar în circuitele turistice.

Totuși pentru anumite segmente de populație și în anumite perioade ale anului acestea prezintă interes datorită; albiilor râurilor și Dunării prin prezența limanelor, ostroavelor, meandrelor, plajelor pentru helioterapie, înot, pescuit sportiv, sporturi nautice; lacurile cu apă dulce, mai ales cele din jurul Bucureștiului, Buftea, Mogoșoaia, Străulești, Băneasa, Cernica, Herăstrău, Tei, Floreasca, Snagov, Căldărușani, Fundata, Mostiștea sunt foarte bine valorificate de turismul de week-end; lacurile sărate de stepă și nămolul sapropelic întâlnite la Lacul Sărat, Lacul Amara, Lacul Movila Miresei.

Apele termominerale întâlnite în Câmpia de Vest prezintă și ele interes, pe baza lor dezvoltându-se stațiuni balneare ca: Felix, 1 Mai, Lipova, Tinca, Călacea.

Arealele împădurite, potrivite în general pentru turismul de week-end prezintă din ce în ce mai mult interes: Pădurea Pustnicu, Cernica, Snagov, Comana, Spătaru etc.

2.2.4. Potențialul natural turistic al Rezervației Biosferei – Delta Dunării

Delta Dunării a fost declarată rezervație a biosferei prin Legea 82/1994 și HG 348/1994, prezentând un interes deosebit pe plan național cât și internațional.

Această zonă se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrologică și faunistică, fiind unicat al modului de habitat și sub aspect ecologic pe plan european.

Fiind o zonă permanent umedă se remarcă în mod deosebit prin: rețeaua densă de brațe, gârle, canale, lacuri, bălți (constituie 10,6%) care sunt căi de acces și circulație, dar și locuri potrivite pentru excursii, agrement, pescuit sportiv; poțiunile de uscat: grinduri de toate tipurile reprezentând 16,%, care se împletesc cu zonele mlăștinoase (67%); litoral marin cu plaje cu nisip fin în Sulina, Sf. Gheorghe, perișor – Portița; dunele de nisip de la Caraorman (cele mai multe din țară, 7 – 8 m) sau de la Letea și Sărăturile.

Vegetația prezintă un extraordinar interes datorită numeroaselor specii cu forme inedite (stejari, plută, liane); tot aici se găsesc și cele mai întinse și compacte stufării din lume (>150.000 ha), insule plutitoare și păduri galerii formate din sălcii și plopi, păduri de stejar termofil cu împletituri de liane și alte plante agățătoare, plante de baltă și nuferi.

Fauna ornitologică este reprezentată de cele 310 specii, din care 80 sunt migratoare (numele de “paradis al păsărilor” vine de la varietatea acestora ca origine geografică, de un deosebit interes științific, estetic și chiar cinegetic).

Fauna piscicolă. În Deltă se întâlnesc cca. 160 de specii, din care 75 de apă dulce.

Fauna de mamifere: mistreț, bizon, hermelină, vidră, foarte importantă pentru vânătoare.

Fondul cinegetic, cu o suprafață de peste 130.500 ha, organizat în 18 fonduri de vânătoare (gâște, rațe, lișițe, sitari, mistreți, iepuri, fazani, căprioare) și fondul piscicol cu un plafon de maxim 6.280 t/an din care 8 t sturioni, oferă libertate turismului de vânătoare și pescuit în condițiile stabilite de Administrația Biosferei Delta Dunării.

Principalele zone turistice acceptate de Administrația Biosferei Delta Dunării

Zona turistică Letea – C.A. Rosetti;

Zona turistică Chilia – Padina;

Zona turisticăMila 36 – 23;

Zona turistică Matița – Bodgaproste;

Zona turistică Gorgova – Uzlina;

Zona turistică Roșu – Puiu;

Zona turistică Razim – Dranov;

Zona turistică Grindul Lupilor – Chituc;

Zona turistică a litoralului cu plajele de la Sulina, Sf. Gheorghe, Canalul Chituc și Portița.

2.2.5. Potențialul turistic al litoralului românesc al Mării Negre

Coasta Mării Negre, ca zonă turistică de excepție, concentrează aproape 45% din capacitatea de cazare a României în variate tipuri de unități.

Există 13 stațiuni: Năvodari (pentru copii), Mamaia, Eforie Nord, techirghiol, Eforie Sud, Costinești (pentru tineret), Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, V enus, Saturn, Mangalia și în orașul Constanța și satele 2 Mai și Vama Veche, în care sosesc annual 2,5 milioane de turiști români și străini, aceștia bucurându-se de 10 – 12 ore de soare pe zi, de plajele cu nisip fin și de intrările line în mare.

Marea Neagră este lipsită de flux și reflux, dar uneori valurile pot ajunge înălțimi de 1 – 3 m favorizând thalazoterapia.

O caracteristică aparte a litoralului românesc al Mării Negre este panta de imersiune lină de 5 – 150 înclinare ce înaintează 50 – 150 m de la țărm în larg.

Plaja este în general naturală, din nisip cuarțos – calcaros cu o granulație fină spre medie, fiind aproape tot timpul uscat.

În sectorul Mangalia Nord s-au amenajat, prin îndiguire și înnisipare, peste 200.000 mp de plaje artificiale care în ultimii ani s-au restrâns datorită furtunilor puternice și eroziunii marine. Lățimea plajelor variază între 400 – 500 m la Mamaia și Techirghiol și doar 50 – 200 m în restul litoralului.

Apa mării are o salinitate relativ redusă de 17 – 18 g/l și o compoziție chimică clorurată, sulfatată, sodică, magnezică și este favorabilă organismului din punct de vedere terapeutic.

Temperaturile sunt în general moderate: 11,20C temperatura medie anuală, 21,80C temperatura medie a lunii iulie și 0,20C temperatura medie a lunii ianuarie. Stabilitatea medie este accentuată, cu variații mici de temperatură în timpul zilei și de la zi la noapte, datorită amplasării în general a stațiunilor între două întinderi de apă.

2.3. Resursele turistice antropice (potențialul turistic antropic)

Potențialul turistic antropic “reprezintă ansamblul de obiective create de societate ca îndeplinesc condițiile valorificării pe plan turistic”.

Obiectivele turistice antropice, inițial au fost construite de om în alte scopuri, dar au devenit reprezentative pentru o anumită regiune sau etapă istorică, socială, culturală sau tehnică.

Atractivitatea resurselor antropice se determină pe baza unei serii de proprietăți: unicitatea, singularitatea, dimensiunea ieșită din comun, ineditul, vechimea, funcțiile îndeplinite.

Patrimoniul cultural național cuprinde peste 760.000 de bunuri culturale mobile, dintre care peste 20.000 de monumente, 5.200 de situri arheologice și 474 monumente și ansambluri de arhitectură cu valoare excepțională.

2.3.1. Monumente și situri arheologice

În România se găsesc numeroase urme preistorice, descoperiri ale erei paleolitice au fost făcute în Valea Dârjovului (Olt), Ohaba Pomor (Hunedoara), Cioclovina (Hunedoara), Iosășel (Bihor), Ceahlău; descoperiri ale erei neolitice sunt siturile arheologice de la Tărtăria, Hamangia, Tâmpești, Ariușd, Cucuteni.

Situri din epoca bronzului sunt la Sighișoara, Sărata Monteoru, Periam, Pecica, Mediaș, Sighetul Marmației și din epoca fierului la București, Basarabi, Poiana, Rahău, Bârsești, Vințul de Jos, Cotnari, Blaj.

De asemenea, vestigii deosebite sunt și siturile arheologice dacice și romane de la Ciumești (Satu Mare), Apahida (Cluj), Mediaș, Zimnicea, Sighișoara, Cernavodă, Hârșova, Turda, Drobeta – Turnu Severin, Oradea, Adamclisi, Geoagiu, Sarmizegetusa, Mahmudia.

2.3.2. Monumente și ansambluri de arhitectură

Acestea sunt bunuri de factură religioasă sau civilă, mărturii ale modului de evoluție a culturii și civilizației românești.

Bisericile creștin-ortodoxe se află în număr de 3.804 aparținând patrimoniului românesc: reprezentativă este Biserica Patriarhiei din București ridicată între anii 1656–1658 de domnitorul Constantin Șerban Basarab.

Bisericile reformate – se găsesc în număr de 301 obiective, cele mai cunoscute fiind cele din Reteg (sec. XV), Săsarm (sec. XVI), Strugureni (sec. XVIII), Țigău (sec. XVI).

Patrimoniul romano-catolic este reprezentat de 253 de biserici, cele mai cunoscute fiind la Boda, Vitănești, Rădăuți, Sibiu.

Patrimoniul evanghelic, este reprezentat de 219 biserici, reprezentative fiind cele din Alba Iulia, Bălcaciu, Boz, Câlnic, Metiș, Sebeș, Valea Lungă.

Patrimoniul greco-catolic este reprezentat doar de 9 biserici, reprezentative fiind cele din Brașov, Timișoara, Satu Mare.

Alt obiectiv de atracție îl reprezintă bisericile de piatră (cu zid, fortificate) în stil gotic în sudul și estul țării și sud-vestul Transilvaniei, în număr de 150.

Bisericile din lemn sunt specifice Maramureșului, dar și zonei Lăpuș-Chioar, Sălajului. În Maramureș sunt 93 de biserici de lemn catalogate drept monumente istorice.

În marile orașe ale României importante puncte de atracție constituie marile catedrale: Sf. Mihail din Cluj, Catedrala Romano-Catolică și Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, Catedrala Ortodoxă din Tg. Mureș.

Mănăstirile sunt foarte răspândite în spațiul etnic românesc, cu o concentrare evidentă în Bucovina (Voroneț, Moldovița, Sucevița, Humor, Putna, Dragomirna), în Subcarpații Getici (Curtea de Argeș, Cozia, Tismana, Polovraci, Horezu) și cele din zona periurbană a Bucureștiului (Cernica, Snagov, Pasărea, Mărcuța, Plumbuita, Antim). În patrimoniul universal au fost incluse mănăstirile: Voroneț, Probota, Moldovița și Humor.

Monumente și ansambluri de arhitectură și factură civilă – cele mai multe concentrate la nivelul centrelor urbane în municipii și orașe mari, ele sunt simboluri ale așezărilor din țara noastră.

Castelele și palatele ocupă un loc important: Castelul Bran, Castelul Peleș, Castelul Corvineștilor, castelele de la Timișoara, Câmpina, Lăzarea; palatele – palatul Cotroceni, Mitropoliei, Mogoșoaia, Telefoanelor, Ghica Tei, iar mai nou Palatul parlamentului – a doua construcție ca grandoare din lume (după Pentagon).

Muzeele sunt instituții de cultură intens vizitate, numeroase în țara noastră: Muzee de istorie (108 la număr), muzee etnografice (81), muzee de artă (137), muzee arheologice (56), muzee de științe ale naturii (65), muzee de știință și tehnică (22), muzeele satului, Muzeul Numismatic din București, Muzee Case Memoriale (128).

Centre de arhitectură și urbanism – Cetatea Brașovului, Cetatea Sibiului, Cetatea Alba Iulia, Oradea, Sighișoara.

De asemenea, puncte de atracție sunt monumentele de artă plastică și comemorative, monumentele tehnice, locurile istorice, parcurile și grădinile.

Arta populară și manifestările etnofolclorice – răspândirea în spațiu și în timp a artelor, credințelor și obiceiurilor din culturile populare. Unele zone foarte vechi sunt cunoscute sub denumirea de “țară” – Țara Oltului, Țara Vrancei, Țara Oașului, Țara Hațegului.

Potențialul turistic etnocultural este foarte bine reprezentat prin așezări rurale tradiționale, arhitectură tradițională, arta tradițională de prelucrare a lemnului, a pieilor, împletiturilor, olăritului, osului și cornului. manifestările sunt foarte răspândite: sărbători și ritualuri, târguri, festivaluri.

2.4. Amenajarea turistică a teritoriului

Definiția amenajării teritoriului – “amenajarea teritoriului este o astfel de știință spațială ce are drept obiect de activitate majoră utilizarea științifică a spațiului”. Ca știință, amenajarea teritoriului a apărut după al doilea Război Mondial, datorită urbanizării excesive și a dinamicii puternice a populației.

Din știința amenajării teritoriului, după anul 1970 s-a desprins – “amenajarea turistică a teritoriului” – care este un proces complex și dinamic de organizare științifică a spațiului turistic, luându-se în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste realții”.

Tipologia spațiului turistic în general și la nivelul României în special poate fi abordată în diferite maniere: plecând de la criterii cantitative și calitative care se bazează cu precădere pe intensitatea fenomenului turistic, prezența spațială a turismului, intensitatea fluxurilor turistice, caracteristicile diverselor amenajări turistice și impactul lor asupra mediului, caracteristicile funcționale ale spațiului turistic, ale centrelor de primire turistică (turistic specializat sau polivalent), specificul componentelor geografice generatoare de fluxuri turistice.

Se conturează astfel spații turistice balneare, termale, lacustre, montane – “albe”, urbane, periurbane, rurale – “verzi”, litorale.

Amenajarea turistică se face în funcție de trăsăturile caracteristice ale unei zone, dar și de corelațiile specifice dintre acestea, astfel pot fi stabilite următoarele tipuri de amenajări:

amenajarea bazată pe unicitatea prestației determinată de caracterul limitat al resurselor;

amenajarea complexă, cu infrastructură complexă și o diversitate de unități turistice;

amenajarea turistică polivalentă, cu o largă paletă de servicii oferite turiștilor;

amenajarea suprastructurată, specifică zonelor ce au atins un nivel ridicat de dezvoltare economică.

În funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor, localizările turistice pot fi:

univoce – un singur obiectiv sau atracție turistică ce polarizează cererea, amenajările fiind sumare;

plurivoce – atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiții care oferă o anumită specificitate, în acest caz amenajările sunt complexe, luând forma unor centre turistice sau stațiuni;

echivoce – sunt specifice zonelor relativ omogene cu o arie largă de întindere, fără o anumită particularitate, astfel de localizări sunt reprezentative pentru ariile turistice din preajma marilor aglomerări urbane.

Soluțiile omogene se diferențiază semnificativ în funcție de natura spațiului geografic, astfel:

organizarea și amenajarea spațiilor balnear-litorale;

organizarea și amenajarea spațiilor balnear-termale și balneoclimaterice;

amenajarea spațiilor montane, de “dominantă albă”;

amenajarea spațiilor turistice de tip “verde” (agricultură);

amenajarea siturilor istorice și arheologice;

amenajarea zonelor periurbane;

amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale.

Amenajarea și dotarea unei zone turistice se integrează în amplul proces de punere în valoare a unui teritoriu și a resurselor lui. Abordarea acestei acțiuni trebuie realizată într-o viziune sistematică, în cadrul sistemului general al turismului românesc, în strânsă legătură cu celelalte sisteme (politic, social, economic, demografic, natural) cu care se interacționează.

Pe scurt, amenajarea turistică trebuie să aibă în vedere poziția în mediul înconjurător și căile de acces, trăsăturile particulare ale zonei – resurse turistice antropice, rezerve turistice naturale și o evaluare calitativă și cantitativă a acestora; stadiul valorificării resurselor și realizările economice până în prezent având în vedere baza tehnico-materiale a turismului – cazare, alimentație publică, agrement, tratament și conexiunea acestora cu fluxurile de circulație turistică; toate acestea fiind în strânsă legătură cu formele de turism practicate în țara noastră – turism balnear, montan, cultural, sportiv, de afaceri, ecoturism, de litoral etc. Toate acestea fiind intercondiționate pentru o optimizare a eficienței activității turistice.

Tendința generală în amenajarea spațiului turistic este aceea de a păstra intactă calitatea mediului, de a-l proteja prin construirea stațiunilor de mici dimensiuni, cu o infrastructură potrivită, care să nu producă pagube asupra spațiului. Se încearcă evitarea poluării în toate formele, în afară de cea cu deșeuri, deversări, noxe și cea vizuală, fonică, pentru a nu se perturba echilibrul ecosistemelor.

2.5. Infrastructura generală a turismului

Infrastructura în general este compusă din căile de comunicație (rețeaua rutieră, căile ferate, liniile aeriene, căi de comunicație fluviale și maritime) și infrastructura tehnică specială.

2.5.1. Căile de comunicație interne sunt de o importanță deosebită, ele fiind racordate la sistemele de transport ale statelor vecine și pun în legătură economică și turistică România cu Europa și cu alte continente și asigură tranzitul turistic între Europa Sud-Estică cu Europa Vestică și Estică, Centrală sau Nordică.

Rețeaua rutieră – ocupă un loc important în economia națională dar și în dezvoltarea călătoriilor turistice, acestea cuprinzând întreg teritoriul țării, oferă tot mai multe posibilități de acces automobilistic de interes turistic.

Rețeaua rutieră din România are o lungime de 73.161 km din care 52,7% este modernizată.

Autostrăzile și drumurile naționale și europene totalizează 14.683 km (din care 90,7% sunt modernizate sau cu îmbrăcăminți asfaltice ușoare), iar drumurile județene și comunale însumează 58.478 km (din care 76,8% modernizate).

Rețeaua rutieră cuprinde întreg teritoriul țării cu excepția Deltei Dunării, unde sunt drumuri locale, și înregistrează o densitate medie de 30,7 km/100 km2.

În munții românești există 11 artere rutiere și feroviare paralele, care îi străbat. De asemenea, Carpații Orientali sunt întretăiați de 14 drumuri naționale și 3 transeuropene și o densă rețea de drumuri forestiere, poteci de munte marcate, care facilitează accesul până pe culmile muntoase și alpine.

Prin Legea 71/1996 privind Aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea I – Căi de Comunicație s-a aprobat dezvoltarea rețelei de căi rutiere prin realizarea de 15 autostrăzi, 22 de drumuri “expres” de mare viteză, 7 poduri pe Dunăre și 5 poduri pe Prut.

Căile ferate

În România, căile ferate au constituit, încă de la sfârșitul secolului XIX, unul din principalele mijloace de transport care punea în legătură majoritatea regiunilor țării.

În ultimii ani România dispune de cca. 11.380 km căi ferate, din care peste 3.943 km electrificați (34,6%) și 2.996 km trasee feroviare duble (26,3%). În configurația rețelei liniile normale însumează 10.900 km (97,7%) din total, iar cele înguste au o pondere redusă (4,3%).

Principala zonă turistică a țării – Munții Carpați – este traversată de 8 linii feroviare transcarpatice, din cele 18 care acced în aria montană. Din acestea pornesc alte linii care pătrund atât în zona subcarpatică, până sub munte (13 linii), cât și în incinta Transilvaniei (11 linii), sau către Munții Apuseni și Dealurile Vestice (6 rutie).

Liniile aeriene

Transporturile aeriene au o importanță tot mai mare în condițiile călătoriilor la distanță.

În anul 1954 ia ființă Întreprinderea de Transporturi Aeriene Române – TAROM.

Sunt numeroase aeroporturi în România: Cluj, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Iași Suceava, Târgu Mureș; aeroporturi internaționale: București-Otopeni, Constanța-Mihail Kogălniceanu, Arad și Timișoara.

Căile de comunicație fluviale și maritime

România este axată pe cursul inferior al Dunării, beneficiind de 1.075 km (45%) din lungimea navigabilă a sa (din care 170 km în sectorul fluvio-maritim) și are ieșire la Marea Neagră, de-a lungul litoralului, pe 244 km, ceea ce favorizează dezvoltarea transporturilor fluviale și maritime.

2.5.2. Infrastructura tehnică specială: se referă la infrastructura specifică a activității de turism: căile de acces la obiectivele de bază: hoteluri, moteluri, vile, cabane, stațiuni; dotările tehnico-edilitare sau armătura urmbană a stațiunilor: alimentare cu apă, energie electrică și termică, canalizare, telefonie, radiofonie, telecomunicații.

2.6. Baza tehnico-materială a turismului românesc (evoluție)

În ultimii ani structurile de primire turistică s-au diminuat datorită scoaterii din circuitul turistic a unor unități de cazare, ca necorespunzătoare, trecerea unora dintre ele la alte departamente, schimbarea destinației inițiale sau cedarea proprietarilor de drept, devenind spații cu circuit închis.

Structurile turistice cu funcție de cazare au o evoluție descrescătoare: în anul 1989 numărul locurilor de cazare era de 340.00, iar la sfârșitul anului 1998 numărul locurilor de cazare turistică a fost estimat la cca. 287.268 locuri, care reprezintă aproape 12,7 paturi la 1000 de locuitori și 1,2 paturi la 1 km2. De asemenea în anul 2002, anuarul statistic arată un număr de 272.596 locuri de cazare turistică din care în funcțiune 50.752 (mii locuri – zile).

Cu toate acestea numărul structurilor de primire cu funcțiuni de cazare turistică a avut o evoluție pozitivă: pe total 3.127 (în 1998) și 3.338 (2002); hoteluri și moteluri 933 (1998) și 974 (2002); hosteluri 2 (în 2000) și 11 (în 2002); cabane turistice 174 (1998) și 140 (2002); campinguri și căsuțe 137 (1998) și 129 (2002); vile turistice și bungalouri 1.275 (1998) și 928 (2002); tabere de elevi preșcolari 179 (1998) și 168 (2002); pensiuni turistice 270 (1998) și 429 (2002); pensiuni agroturistice 213 (1998) și 461 (2002); sate de vacanță 1 (1998) și 1 (2002); spații de cazare pe nave 4 (1998) și 6 (2002).

Această evoluție arată creșterea necesității de confort a românilor, și o dezvoltare a fluxului turistic străin, motiv pentru care numărul hotelurilor, pensiunilor și navelor, a crescut semnificativ față de celelalte tipuri de cazare inferioare care au stagnat ca număr sau au avut o evoluție inferioară.

O altă componentă a bazei tehnico materiale o reprezintă domeniul schiabil și mijloacele de transport pe cablu.

Domeniul schiabil este reprezentat de pârtiiile pentru schi alpin, pârtiile de fond care sunt puține la număr și în general destinate competițiilor sportive și pârtiile de promenadă care aproape lipsesc. Acesta se concentrează în aria montană a județelor Brașov, Prahova și Dâmbovița, dar nu numai, fiind în total 16 județe care dispun de cca. 374 ha domeniu schiabil alpin, fiind inventariate cca. 72 de pârtii de schi mai mult sau mai puțin amenajate, în lungime de peste 91.000 m și cu o capacitatea optimă de peste 33.000 pers./oră.

Printre stațiunile cu dotări mai consistente pentru sporturile de iarnă se numără Poiana Brașov, Sinaia și Predeal, dar nici acestea nu îndeplinesc normele de dotare internațională.

Pârtiile de schi Tabel

Sursa: S.C. Teleferic S.A. Brașov; INCDT, 1997

Mijloacele de transport pe cablu erau în anul 1998 în număr de 64 în stațiunile montane (8 telecabine; o telegondolă, 16 telescaune, 39 de teleschiuri) cu o lungime de peste 77.000 m și o diferență de nivel de 14.587 m.

Mijloace de transport pe cablu (1998)

Tabel

Sursa: S.C. Teleferic S.A. Brașov; INCDT, 1997

Dintre acestea, în stațiunile prahovene (Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal) și Poiana Brașov sunt aproape 50% din numărul instalațiilor, 47,8% din lungimea lor și 54,2% din capacitatea maximă de transport.

BIBLIOGRAFIE

Baltaretu Andreea – “Amenajarea turistica durabila a teritoriului” – Editura Sylvi – Bucuresti, 2003

Cândea Melinda – “Potentialul turistic al României” si “Amenajarea turistica a spatiului” – Editura Universitara Bucuresti, 2003

Ionescu Ion –TURISMUL FENOMEN SOCIAL-ECONOMIC SI CULTURAL- Editura Oscar print, Bucuresti 2000

Melinda Cândea "POTENTIALUL TURISTIC AL ROMÂNIEI SI AMENAJAREA" TURISTICÂ A SPAT'IULUI – Editura Universitara, Bucuresti – 2003

Oscar Snak, MANAGEMENTUL SERVICIILOR ÎN TURISM, Academia Româna de Management, Bucuresti 1994