Monografia Comunei Helegiu

Partea I – TRĂSĂTURILE GENERALE ALE CADRULUI NATURAL

Teritoriul comunei Helegiu se încadrează în Subcarpații Moldovei respectiv în sudul subunității Subcarpaților Tazlăului.

Din punct de vedere geomorfologic perimetrul comunei aparține Depresiunii Tazlăului, partea vestică si dealurilor subcarpatice – restul teritoriului.

Morfologic, trăsăturile principale ale reliefului sunt relativ simple. Modelarea prin eroziune pe de o parte, prin acumulare (terase largi) pe de altă parte, a simplificat linia de relief, în comparație cu complexitatea structurii ( V. Tufescu 1968 ).

– Valea Tazlăului, în vest, însoțită de luncă cu lățimi cuprinse între 100 – 700m, mai bine dezvoltată în nordul teritoriului ( 150 – 700 m ) și mai îngustă în aval de Helegiu.

– Terasele – sunt fragmente în interfluvii plane de văile create de afluenții pe stânga, ai Tazlăului. Lunca este încadrată de terase cu extindere mai mare, pe stânga, unde apar două nivele de terasă și mai puține pe dreapta unde apar trei nivele de terasă : terasă de 5-7 m, 8-9 m, 13-15 m.

– Versanții – ocupă cea mai mare parte din teritoriul comunei și prezintă o expoziție diversă predominând totuși cea vestică și estică.

– Evoluția reliefului versanților se face prin procese geomorfologice intense, în care cele mai importante sunt eroziunea în suprafață și alunecările de teren (Fig.).

Culmile deluroase sunt bine reprezentate în teritoriu, mai ales in partea central – estică a comunei la nord și est prin altitudini maxime de 550 –700 m. cuprinde prelungirile sudice ale Culmii Pietricica cu altitudinea maximă de 694 m. în Vârful Cireș.

1.Elemente de geologie

1.1.Evoluția paleogeografică

Din punct de vedere geologic, teritoriul studiat, situat in bazinul inferior al Tazlăului face parte din aria neogenă subcarpatică alcătuită din formațiuni miocene cutate, relativ simple, in anticlinale și sinclinale normale sau asimetrice.

– El aparține Subcarpaților Tazlăului care au ca limită în nord înșeuarea de la obârșia pârâului Racila ce domina spre S cu 140 m, de la obârșia pârâului Nechitu, afluent al Bistriței și limită în sud– Valea Trotușului, iar la exterior limita este dată de linia pericarpatică, care la sud de Trotuș se continuă pe sub depozitele miopliocene cu falia Cașin

Evoluția geologică a teritoriului trebuie privită în legătură cu evoluția întregii zone neogene din care face parte, precum și cu evoluția celorlalte unități structurale învecinate.

– A funcționat ca o avanfosă la exteriorul Carpaților încă din acvitanian și în ea s-au depus sedimente miocene.

– Cercetările geologice recente au adus noi precizări asupra datării principalelor evenimente tectonice și pe baza lor s-au emis noi ipoteze cu privire la evoluția zonei de molasă corespunzătoare Subcarpaților.

– În urma unei cercetări minuțioase C. Brânduș deosebește trei etape în evoluția regiunii Subcarpaților Tazlăului : – mișcările sterice și moldavice ;

mișcările moldavice și valahice ;

postreilla- franchiană.

– În urma mișcărilor stirice ( burdigalian inferior) s-a produs șariajul pânzei de Tarcău, care a acoperit o mare parte din flișul extern – respectiv unitate Vrancea. Unitatea de Tarcău și Unitatea Vrancea se transformă în cea mai mare parte în uscat. Aria de sedimentare rămasă în fața lor constituie avanfosa pericarpatică, din ale cărei sedimente de molosă se vor înălța ulterior Subcarpații.

– Mișcările moldave au dus la cutarea intensă a depozitelor din avanfosă și în același timp la șariajul molasei.

La nord de Trotuș, în volhinian si basarabian, marea ce ocupă Platforma Moldovenească, venea în contact spre vest cu uscatul carpatic, inclusiv cu Subcarpații, în zona de contact formându-se delte. În Basarabianul superior marea se retrage accentuat spre sud, proces care se continuă si în Kersonian.

Regiunea Subcarpatică a Tazlăului era drenată de o rețea hidrografică densă, orientată de la vest la est cu obârșia pe flancul estic al unității montane și care a erodat intens.

Poziția Subcarpaților Tazlăului fața de unitățile morfo-structurale vecine a permis organizarea unei rețele hidrografice cu mare lungime. În consecință, relieful se prezintă sub forma de interfluvii orientate V-E , a căror altitudini coboară în aceeași direcție ;

În villafranchian relieful de ansamblu al Subcarpaților Tazlăului nu avea înfățișarea actuală, reprezentată printr-o depresiune la contactul cu muntele și o culme înaltă în exterior (G. Brânduș,1976 ).

Conglomeratele cu șisturi verzi, care astăzi se găsesc în axul Culmii Pietricica, nu apăruse la zi în villafranchian. În consecință, nici Tazlăul nu apăruse în același timp sub forma unei rețele hidrografice longitudinale, asemănătoare cu cea de astăzi. El s-a putut instala pe actuala direcție numai în condițiile individualizării Culmii Pietricica, ce a început să funcționeze ca o cumpănă de ape între Bistrița și Siret și afluenții mai scurți care veneau din zona montană;

Deci, din sarmațianul inferior și până în villafranchian relieful regiunii subcarpatice a Tazlăului și-a păstrat în ansamblu, aceeași orientare și înclinare de la vest la est, determinată de direcția generală a rețelei hidrografice, tributară mai întâi mării din est, al cărei țărm vestic se află aproximativ pe aliniamentul de astăzi al Culmii Pietricica, iar în ultima parte ( villafranchian ) tributară Bistriței sau Siretului ( C. Brânduș, 1980 )

În etapa postvillafranchiană care începe odată cu mișcările valahice s-a edificat ca uscat întreaga zonă de molasă. În această etapă, Subcarpații Tazlăului au căpătat aspectul morfologic actual, prin apariția și înălțarea Culmii Pietricica, conturarea depresiunii Tazlău și organizarea în depresiune a sistemului hidrografic al Tazlăului.

Este subliniată – vârsta cuaternară, postvillafranchiană, a reliefului major și de amănunt din Subcarpații Tazlăului, vârsta indicată, pe lângă elementele de ordin geologic, și de pronunțată tinerețe a reliefului, evidențiată mai ales în Culmea Pietricica.

1.2. Stratigrafia

Rezultatele studiilor de specialitate efectuate până în prezent scot în evidență faptul că formațiunile cele mai răspândite aparțin neogenului și cuaternarului.

– Sub depozitele neogene, orogenul carpatic este alcătuit din depozite mezozoice reprezentate prin detritice și carbonatice puternic cutate. Depozitele mezozoice cutate suportă depozitele paleogene care suportă la rândul lor, în continuitate de sedimentare depozitele miocene ( fig. 3 ).

Depozitele cele mai vechi deschise la zi, care intră în constituția fundamentalului zonei studiate sunt reprezentate oligocen, intervalul Lattorfian-Chattian, în sud-vestul comunei, la Ciortea (fig. 4 –Harta geologică). Aici apare gresia de Kliwa, uneori conglomeratică cu intercalații disolidice la partea superioară, șisturi disolidice și mielite superioare. Aceste iviri trebuie interpretate fie ca lame tectonice, fie ca blocuri nesedimentate, căci forajele efectuate la vest de Culmea Pietricica Bacăului din depozitele molasei inferioare au pătruns direct în sarmațianul Platformei Moldovenești care se continuă sub molasa carpatică (V. Mutihac, 1990).

– Depozitele de suprafață cele mai răspândite care intră în constituția zonei aparțin Miocenului inferior, fiind reprezentate prin burdigalian și helvețian.

– Miocenul formează umplutura depresiunii marginale reprezentată prin depozite heterogene (marne, argile, evaporite, gresii,conglomerate) cu o sedimentație haotică și cu frecvente schimbări laterale (V. Mutihac, L. Ionesi, 1974).

– Limita între oligocen și miocen, pe criterii în primul rând stratigrafice, se trasează oarecum convențional, deasupra disolidelor și menilitelor superioare. Această limita se admite că este în cuprinsul unui complex de tranziție desemnat de C.Stoica sub numele de ,,Strate de Gura Șoimului"

– Burdigalianul ocupă suprafețe discontinui, formând fâșii înguste, apărând în est, la vest de axul anticlinalului Pietricica și cuprinzând următoarele complexe litologice: Conglomerate de Pietricica și Srate de Tescani.

– Deasupra conglomeratelor de Pietricica se dezvoltă Stratele de Tescani (orizontul roșu al saliferului), care ar reprezenta echivalentul părții superioare al stratelor de Măgirești datorită înlocuirii jumătății inferioare al acestora prin Conglomerate de Pietricica. La alcătuirea Stratelor de Tescani iau parte roci foarte variate ca granulometrie și compoziție, adică microconglomerate, gresii argiloase și calcare, marne și argile fine, cenușii și roșiatice sau verzi (Săndulescu, 1962).

– Badenianul ocupă suprafețe restrânse în lungul Văii Tazlăului, între Helegiu și orașul Onești și la est de Brătila.

– În cuprinsul depozitelor badeniene s-a separat un badenian inferior și altul superior (Dumitrescu,1952).

– În regiunea Văii Tazlăului, Săndulescu (1962) a stabilit două faciesuri ale badenianului inferior. În Valea Tazlăului și la est de ea se menține faciesul gresiei de Răchitașu cu tufuri și gresii calcaroase.

– Depozitele pleistocene medii superioare și holocene constituite din nisipuri, pietrișuri și depozite loessoide formează materialul aluvial al teraselor și al albiei majore a răului Tazlău și afluenților săi.

– Versanții dealurilor înalte din nordul comunei sunt acoperite de depozite cuaternare groase cruțate de eroziunea afluenților Tazlăului.

– Se distinge o oarecare zonalitate:

o zonă în care nu apar la zi sedimente mai vechi decât cuaternarul, zonă ce cuprinde terasele Tazlăului și în care se dispune partea vestică a satului Helegiu și a satului Brătila și o zonă, în care, substratul vegetal se află sedimente de vârstă miocenă, zone în care sunt cuprinse restul satelor comunei, cu excepția părții de vest a satului Brătila.

litologia subsolului teritoriului comunei favorizează eroziunea fluvială și procesele de versant care au cel mai activ rol în modelarea reliefului. Depozitele cuaternare care ocupă suprafețe mari, în special cele de terasă și de albie majoră, favorizează formarea stratelor acvifere subterane și prezența izvoarelor la baza frunților teraselor.

depozitele marno-argiloase, care formează o bună parte din materialul parental al comunei, au dus la formarea unor soluri cu textură fină, favorizând gleizarea, iar pe depozitele mai permeabile s-au format soluri mai evoluate față de tipurile standard de sol zonal.

1.3. Tectonica

– molasa carpatică inferioară constituie pânza subcarpatică (V. Mutihac 1990).

– primele deformări ale zonei de molasă au avut loc în Burdigalian, fiind determinate de încălecarea flișului extern peste molasa carpatică, înainte ca aceasta din urmă să se fi individualizat ca unitate tectonică.

– al doilea moment tectonogenetic definitoriu în evoluția zonei de molasă îl constituie paroxismul moldavic din Sarmațianul timpuriu. Aceasta a condus la încălecarea formațiunilor molasei carpatice inferioare peste unitățile de vorland. În felul acesta s-a individualizat cea mai tânără și cea mai externă pânză din Carpații Orientali, pânza subcarpatică. Încălecarea se face în lungul faliei pericarpatice. Aceasta se urmărește la zi la Nord de valea Trotușului.

Deformările tectonice sunt frecvente în Subcarpații Tazlăului. Astfel la Est de Culmea Pietricica se constată un contact tectonic, prin care conglomeratele burdigaliene vin în relații anormale cu depozite mai tinere.

-Tectonica de amănunt a formațiunilor miocene se caracterizează prin acte simple (anticlinale și sinclinale) normale sau asimetrice, cute foliate, uneori deversate spre est.

În zona la care ne referim, tectonica formațiunilor din substrat diferă de aceea a depozitelor de suprafață.

Structurile anticlinale care apar sunt: anticlinalul Pietricica în est și anticlinalul Ciortea în sud-vest ce se continuă spre sud în lungul faliei Cașin. Pe aceste structuri apar în supraridicările axiale depozite paleogene.

– Sinclinalul cel mai coborât se dezvoltă în lungul Tazlăului.

– Nu au fost sesizate elemente de ordin morfologic care să ateste eventualele reactivări neotectonice ale liniilor de falie cu toate că în Depresiunea Tazlău liniile de falie sunt numeroase.

– Ținutul Subcarpatic are o mare mobilitate orogenetică actuală fapt dovedit de mobilitatea seismică

– Stadiul actual de evoluție a Subcarpaților a fost apreciat ca reprezentând o fază de înaintare viguroasă a eroziunii litologice și structura impunându-se local și parțial în funcție de intensitatea tectonicii recente.

2. Relieful

2.1. Morfografia

Relieful comunei este un relief format din acțiunea agenților denudaționali în cadrul căruia râul Tazlău și-a creat un culoar larg, însoțit de terase cu o mai mare desfășurare pe stânga, dominate de culmi deluroase fragmentate de afluenții Tazlăului.

Dacă tectonica a determinat trăsăturile majore ale reliefului prin conturarea culmilor anticlinale majore și a ulucului subcarpatic longitudinal, rețeaua hidrografică conferă reliefului trăsăturile de amănunt prin formarea văilor și interfluviilor secundare.

Orientarea generală a culmilor este paralelă cu direcția afluenților de ordinul I ai Tazlăului, astfel că principalele interfluvii au direcția dominantă de la NE spre SV în partea centrală a comunei. Doar în puține cazuri direcția interfluviilor nu este paralelă cu albiile și coincide cu direcția structurii. Așa este cazul culmilor de pe versantul drept al Tazlăului inferior.

În Culmea Pietricica (estul comunei) orientarea generală a interfluviilor este de la nord la sud, paralelă cu tectonica de amănunt chiar și în acele sectoare unde interfluviul principal a fost străpuns și fragmentat de unii afluenți ai Tazlăului (păraiele Bălăneasa, Turcului). În evoluția ei regresivă, atunci când vine în contact cu roci dure (conglomerate), rețeaua hidrografică se orienteză paralel cu acestea. În anumite sectoare ale Culmii Pietricica, de exemplu în zona de obârșie a pârâului Drăgugești, benzi înguste de conglomerate alternează, de la vest la est, cu altele de facies grezos. Rețeaua hidrografică s-a instalat pe contactul dintre el și a determinat apariția unor interfluvii secundare, orientate nord-sud.

După forma pe care o au interfluviile pe teritoriul comunei se pot deosebi: interfluviile largi, culmi înguste și creste de intersecție a versanților.

– În partea central – estică a comunei sunt interfluvii largi cu spinări domoale respectiv: interfluviile dintre pâraiele Bălăneasa și Drăgugești, Drăgugești și Borcocenilor, Borcocenilor și Valea Rea, Valea Rea și Brătila, Brătila și Belci. La aceste interfluvii trecerea spre partea superioară a vesanților este greu sesizată cu pante reduse. Interfluviile au înclinare slabă și în vecinătatea Tazlăului sau spre punctele de confluență ale mai multor afluenți, cauzate de minele de bază locală.

Culmile înguste și crestele de intersecție ale versanților sunt mai puțin răspândite pe teritoriul comunei. Apar în vastul comunei și mai ales în avalul cuprins între văile Bârsănești și Tazlău și în extremitatea estică a comunei unde se evidențiază interfluviul îngust din sudul Culmii Pietricica, pe conglomerate, pe care se află și unul din vârfurile mai înalte din Subcarpații Tăzlăului, Vârful Cireșul 694m (cea mai mare altitudine de pe teritoriul comunei).

-Văile care fragmentează interfluviile prezintă deosebiri cu privire la profilul lor transversal și longitudinal.

– După forma profilului transversal, se deosebesc: văi cu profil asimetric (Valea Tazlăului), văi cu profil simetric larg (afluenții de ordinul I al Tazlăului) și văi cu profil simetric îngust (văile care izvorăsc din Culmea Pietricica, în cursul lor superior, exemplu Valea Drăgugești).

– Profilul longitudinal este asemănător la majoritatea văilor afluenților Tazlăului.

Tazlăul, pe teritoriul comunei prezintă pante reduse. Afluenții săi, de ordinul I și II, au o pantă mai mare în cursul superior, cu frecvente rupturi de talveg, care nu depășesc 1m/km, și pantă mai redusă spre avale în sectoarele medii și inferioare.

– Versanții ocupă cea mai mare parte din teritoriul comunei (circa 80%), prezentând o morfologie deosebită în funcție de complexitatea factorilor care au contribuit la formarea și evoluția lor.

Versanții cu treimea superioară convexă, treimea mijlocie aproape rectilinie sau mai ușor concavă și treimea inferioară pronunțat concavă, cu trecere lină spre lunca râului, sunt cei mai răspândiți fiind întâlniți la toate văile afluenților de ordinul I și II ai Tazlăului.

Versanții, la care treimea superioară este abruptă, până la verticală, iar treimile mijlocie și inferioară concave, sunt proprii zonelor de confluență ale afluenților cu Tazlăul, acolo unde terasele Tazlăului sunt larg dezvoltate.

– În Culmea Pietricica versanții au formă aproape rectilinie, cu pantă accentuată.

– Versantul stâng al văii Tazlăului, în sectoarele cu terase bine dezvoltate , se prezintă ca o succesiune de trepte, mai mult sau mai puțin plane, limitate de frunți abrupte.

2.2. Morfometria

– Relieful comunei Helegiu prezintă din punct de vedere morfometric particularități distincte.

Din analize și interpretarea hărții hipsometrice (fig. 5) se poate observa că relieful are în medie o altitudine de 442 m.

– în sectorul estic altitudinea medie este de 572 m., iar în cel vestic de 293 m.

– cota cea mai ridicată apare în Vârful Cireșu – 694 m., în setul comunei. Altitudini de aproape 690 m. apar în nord- estul comunei.

– cea mai mică altitudine se află pe terenul fostului lac Belci de 190 m.

– înclinarea generală a reliefului este de la est la vest, către albia Tazlăului, observându-se trei trepte de altitudini: 694 m.-450 m.; 450 m.-350 m.; 350 m.-225 m.

În vestul comunei albia minoră a Tazlăului se află la 225 m. în vatra satului Helegiu și la circa 190 m. în sud.

Conform hărții adâncimii fragmentării reliefului (fig. 6) energia de relief înregistrează valori mici, cuprinse între 8-35 m /Km2 – pe terasele inferioare ale Tazlăului, între 75-150 m /Km2 – pe terasele înalte, iar în zona deluroasă estică atinge cele mai mari valori, între 237-265 m /Km2 – Dealul Măgura și Dealul Mare.

Din analiza hărții densității fragmentării reliefului (fig. 7), obținută prin metoda cartogramelor, rezultă că cele mai mici valori se apropie de indicele 0, iar cele mai mari depășește valoarea 5. Putem aprecia că zona corespunzătoare teraselor Tazlăului are o densitate a rețelei de văi mai redusă , cu valori între 0-2 km/km2 . Densitatea rețelei de văi crește în zona deluroasă unde valorile sunt apreciate între 2 și 3,7 km/km2 și cu totul izolat 5,5 și 5,8 km/km2 ceea ce indică o rețea hidrografică mai bogată.

În general densitatea fragmentării reliefului este mai ridicată, cu indici cuprinși între 1 și 2, în mare parte a teritoriului, element care explică, într-o oare care măsură intensitatea mare a proceselor geomorfologice actuale.

Conform hărții înclinării reliefului 1:50000 (fig.8), precum și a cercetării directe pe teren, s-a observat că există pe teritoriul comunei o mare varietate a înclinării formelor de relief de la valori mai mici de 5o la peste 35o .

– Terenurile plane care au înclinare mai mică din lunca Tazlăului, zona teraselor de pe unele interfluvii au o pondere de 28%.

– Terenurile cu pante între 10O și 20O, au cea mai mare pondere și ocupă versanții afluenților Tazlăului, bazinele de recepție ale organismelor torențiale și unele interfluvii, deținând o pondere de 36%.

– Pantele între 21o și 30o se suprapun unor frunți abrupturi de terasă, versanților unor afluenți ai Tazlăului, precum și unor culmi deluroase (Dealul Mare, Măgura, Cireș, Helegiu), deținând aproximativ 25% din teritoriul.

În proporție mai mică, circa 11%,sunt pantele de peste 30O a căror răspândire este legată de arealele cu o densitate si adâncime mai mare a fragmentării reliefului (E).

2.3. Categorii și tipuri de relief

În zona Subcarpaților Tazlăului întâlnim o multitudine de tipuri și forme genetice de relief care au apărut ca rezultat al acțiunii conjugate a unui complex de factori în care un rol important l-au avut acțiunea de sculptare și acumulare a Tazlăului, mișcările neotectonice, alcătuirea petrografică, acțiunea omului.

2.3.1. RELIEFUL STRUCTURAL

Formațiunile geologice ale regiunii sunt dispuse în amănunt sub formă de cute mai mult sau mai puțin normale, cute solzi și cute falie deversate către est, intersectate de falii transversale cu înclinări dominante către vest, relieful structural din zona studiată este puțin răspândit.

– Relieful structural este prezent sub formă de hogback-uri răspândite sporadic, așa cum se poate observa și din harta geomorfologică, întocmită la scara de 1:50000 (fig.10).

– Se evidențiază astfel hogback-uri în vestul comunei, pe versantul drept al Văii Tazlăului, începând din Dealul Druța (387m) și până în sud-vestul comunei. Aceste hogback-uri apar pe gresii și se caracterizează printr-o creastă mai puțin pronunțată flancată de o frunte abruptă spre est, în care apare la zi capete de strat, și de reversul ei spre vest, cu pante ceva mai redusă, care coincide cu suprafața stratului (foto).

– În estul comunei hagback-urile sunt mai puțin răspândite, se deosebesc de cele din vest prin înălțime, masivitate și prin faptul că cele două flancuri sunt aproape simetrice.

– Alte forme structurale sunt văile de sinclinal care se suprapun cu sectorul superior al Văii Drăgugești.

– Se consideră a fi structurale și suprafețele de glacis acumulativ, de timpul dealurilor din dreptul localității Drăgugești și Brătila situate la poalele vestice ale Culmii Pietricica.

Înclinarea slabă a acestor suprafețe către depresiune coincide cu înclinarea depozitelor acumulative ale glacisului.

Suprafețe asemănătoare se găsesc și în alte sectoare ale contactului depresiunii cu unitățile mai înalte de la E, dar nicăieri caracterul lor structural nu mai este așa evident ca în Drăgugești și Brătila. (C.Brânduș, 1980)

2.3.2. RELIEFUL PETROGRAFIC

În alcătuirea regiunii studiate intră depozite paleogene și neogene, cele din urmă având o răspândire mai largă, cu facies petrografic variat, caracteristic formațiunilor de molasă.

Alternanța frecventă, uneori pe grosimi de ordinul centimetrilor a rocilor cu constituții diferite, sau extinderea pe areale reduse a acelorași roci nu au fost favorabile creării, decât în puține cazuri, a unui relief petrografic propriu-zis.

Formațiunile oligocene cele mai vechi care apar la zi în depresiune, în zona localității Brătila, se remarcă doar prin contactul cu depozite helvețiene, ce se manifestă printr-o succesiune de mici „bazinete” depresionare, coluvionate, care schițează un „uluc” suspendat.

– Acvitanianul, reprezentat prin sedimente cu caracter lagunar (brecii argiloase, argile pe gips, sare gemă) cu un rol morfogenetic și mai puțin important, sarea din aceste depozite nefiind scoasă la zi și neexprimându-se în relief.

Orizontul verde conglomeratic, atribuit burdigalianului apare în estul comunei, deși nu are duritate prea mare, liantul fiind grezos, a determinat apariția de interfluvii cu vârfuri izolate.

– Celelalte formațiuni geologice care apar la zi în zona studiată, cum sunt monoargilele grezoese helvețiene, sau depozitele argiloase, grezoase și nisipoase , meoțiene, cuaternare au influențat procesele morfogenetice locale fără a crea însă reliefuri distincte.

– În nord-estul comunei, de la N-E de satul Drăgugești apare însă relieful ruiniform, reprezentat de fapt prin microforme cu altitudini de ordinul decimetrilor sau al câtorva metri având aspect de creste dințate, coloane și fragmente de suprafețe plane mărginite de pereți verticali. Relieful ruiniform de aici s-a format prin depozitele psefito-psamitice, slab cimentate ale glacisului acumulativ de la poalele vestice ale Culmii Pietricica.

2.3.3. RELIEFUL SCULPTURAL

Din observațiile făcute în teren ca și datele bibliografice rezultă că relieful sculptural are cea mai mare răspândire și dă note dominante în morfologie de amănunt a acestei unități subcarpatice.

Tazlăul cu afluenții săi de pe o parte, prin eroziunea fluvială, iar pe de altă parte procesele de deplasare în masă sunt răspunzătoare pentru formele de relief sculptural existente pe teritoriul comunei. Acest tip genetic de relief este reprezentat prin interfluvii sculpturale, versanți. (dacă este tipul de relief cu cele mai multe forme de ce nu ai trecut la descrierea lor, să prezinți fotografii, repere bibliografice?).

2.3.4. INTERFLUVIILE

Interfluviile din regiunea subcarpatică a Tazlăului au, în marea lor majoritate, origine sculpturală, erozivo-denudațională.

– Asupra modului și timpului când au luat naștere sunt diferite păreri.

M. David (1931) a considerat că toate interfluviile ce depășesc în altitudine terasa superioară (de 80-110 m, după autor) au luat naștere în trei cicluri de eroziune. Astfel în platforma superioară, formată în timpul sarmațianului superior și meoțianului, autorul încadrează toate interfluviile din Culmea Pietricica a căror altitudine trece de 550 m.

– Platformei medii – formată în ponțian îi atribuie în jumătatea sudică a depresiunii Tazlău câțiva martori de eroziune ce au 500 m. sau puțin peste această altitudine, precum și câteva dealuri din Culmea Pietricica a căror altitudine nu depășește 550 m.

– Platforma superioară – care are extindere mare în sudul depresiunii, autorii incluzând la aceasta și terasele superioare ale Tazlăului (de 120-125 m. și 130-140 m.) și fragmentele de glacis acumulativ pleistocen din partea de est și vest a depresiunii.

În urma cercetărilor efectuate în 1965 de C. Brânduș, I. Iliuș și Al. Ungureanu s-a apreciat că toate suprafețele interfluviale care mărginesc de o parte și de alta valea Tazlăului se pot încadra, într-o singură suprafață de nivelare.

– De asemenea s-a ajuns la concluzia că în cadrul depresiunii Tazlăului și mai ales în Culmea Pietricica nu se poate vorbi de platforme de eroziune (M. David –1931), neexistând nici un argument geologic sau morfologic care să justifice împărțirea interfluviilor din Subcarpații Tazlăului în trei categorii de vârste.

-Luându-se în considerație paralelismul care există între direcția afluenților de ordinul I, II, și III ai Tazlăului au interfluvii principale orientate aproximativ perpendicular față de direcția Tazlăului, a căror altitudine scade treptat către valea acestuia și culmi secundare orientate în aceeași direcție cu a afluenților de ordinul II.

Un rol important pentru altitudinea interfluviilor l-a avut faciesul petrografic.

– Forma interfluviilor este variată, până la creste de intersecție în nord-vestul comunei. În estul reliefului modelat pe conglomerate este reprezentat de interfluvii înguste (Dealul Mare, Dealul Ciungilor)

Interfluvii înguste apar și în vestul comunei, Dl.Helegiu, Dl.Ciortea, de cele mai multe ori sub formă de hogback-uri dezvoltate pe gresii, altitudinile medii fiind 350-400 m.

Cele mai răspândite sunt interfluviile largi cu suprafețe convexe în profil transversal și cu înclinare slabă către direcția de orientare a rețelei hidrografice care le flanchează. Astfel, în partea central-estică a comunei interfluvii sculpturale largi apar între afluenții de ordinul I ai Tazlăului și anume: -între pâraiele Bălăneasa și Drăgugești, în Dl. Stejar, Dl Măgura;

– între pâraiele Drăgugești și Borcocenilor Dl. Deleni;

– între pâraiele Borcenilor și Valea Rea, în Dl. Borcoceni;

– între pâraiele Valea Rea și Brătila, în Dl. Valea Rea.

Lățimea acestor interfluvii variază între 400-600 m., și ocupă suprafețe mai mici – Dealul Măgura și Valea Rea.

– Interfluviile sculpturale au în cea mai mare parte altitudini mai mari decât terasele, însă diferența dintre ele este uneori redusă, trecerea spre fereastră fiind puțin vizibilă, făcându-se prin suprafețe uniform înclinate (ex. Dealul Belci).

– Suprafața interfluviilor, în special a celei largi, slab înclinate, este afectată de eroziune areolară slabă și moderată provocată de scurgerea laminară a apei din precipitații. Pe suprafețele cu pante mai mari, în zona de trecere la versanți, este frecventă și eroziunea torențială de tipul ogașelor, ravenelor, favorizată de grosimea apreciabilă a rocilor friabile predominant.

Interfluviile sculpturale cu diferite utilizări agricole, sunt destinate pășunilor și fânețelor, culturilor pomicole, și parțial terenurilor arabile.

2.3.5. VERSANȚII

– Au apărut și s-au dezvoltat în cadrul regiunii ca o consecință în special a eroziunii și a proceselor deluviale care au modelat un teritoriu alcătuit dintr-un complex de roci argilo-marnoase, nisipoase, leossoide.

– Evoluția versanților se face prin procese geomorfologice intense, în care cele mai importante sunt eroziunea areolară(superficială) și liniară, surpări și alunecări.

– Versanții ocupă cea mai mare parte din teritoriul comunei (cca 80%). În funcție de gradul de intensitate al proceselor geomorfologice actuale deosebindu-se mai multe categorii de versanți:

– versanți neafectați de eroziune și fără pericol de eroziune, sunt cei cu înclinare redusă și cei cu utilizare agricolă adecvată.

-versanții afectați de procese geomorfologice actuale latente ,cuprind teritorii mai întinse care au evaluat timp îndelungat sub păduri și sunt în prezent tot sub păduri. Pe aceste suprafețe, deluviile de alunecare sunt vechi, stabilizate, eroziunea areolară este aproape nulă, manifestându-se doar eroziunea liniară în timpul ploilor abundente și de lungă durată.

– suprafețe afectate de procese geomorfologice latente întâlnim în estul comunei, în majoritatea versanților din bazinul superior al pâraielor Borcocenilor, Cârligatu, Brătila, Dogarului și în vestul comunei pe versanții estici ai Dealul Helegiu, Dealul Druța. Acești versanți dețin cca 20% din teritoriul comunei, după datele oficiului județean pentru studii pedologice și agrochimice Bacău.

– uneori și pe acești versanți, pe areale reduse, sunt surpări și alunecări active recente ce au fost declanșate de factori antropici prin amenajarea unor drumuri forestiere, părți pentru transportul buștenilor.

– versanții afectați de procese geomorfologice slabe și moderate – eroziunea areolară cu intensitate slabă și moderată; eroziunea liniară de tipul ogașelor, ravenelor și organismelor torențiale care duc la înlăturarea treptată, uneori până la rocă, a orizontului fertil de sol.

2.4. Procese geomorfologice actuale

Suprafețe cu acest tip de modelare se găsesc la partea superioară a versanților ce limitează interfluviile sculpturale largi, pe frunțile teraselor medii și înalte ale Tazlăului cu pante de peste 20 , lipsite de vegetație arborescentă. Asemenea procese sunt mai evidente în partea nordică și central-estică a comunei.

Sub aspect evolutiv unele ravene și organisme torențiale sunt pe cale de restrângere în mod natural sau prin intervenția omului, așa cum se poate observa pe versantul stâng al pârâului Deleni.

Acolo unde omul a defrișat vegetația arborescentă sau a incendiat arbuști pe versanți sau a trecerii terenurilor respective la arabil, el a favorizat evoluția rapidă a organismelor torențiale care pe anumite suprafețe au degradat intens terenul așa cum se poate vedea pe versanții vestici ai Dealului Măgura (fig .11).

Eroziunea areolară se manifestă acolo unde apele efectuează o spălare a particulelor de sol până la îndepărtarea orizonturilor superioare.

Panta accentuată a determinat o concentrare rapidă a scurgerii în timpul averselor, soldată apoi cu adâncirea continuă a râpelor. Pe alocuri, vâlcele coluvionate și înierbate sunt secționate de ravene și râpi care atestă intensificarea recentă a eroziunii lineare, așa cum se poate urmării pe Dl. Măgura.

O reactivare a acestor procese este sesizată în special după ploi când în bazinele organismelor torențiale se produc surpări care accentuează eroziunea areolară și liniară, așa cum se poate vedea pe fruntea terasei de 55-60 m., de la Brătila, unde omul a intervenit pentru a opri evoluția organismului torențial.

– Versanți afectați de procese geomorfologice actuale cu predominarea alunecărilor de teren: la această categorie de versant factorul declanșator al alunecărilor îl constituie înclinarea accentuată a versanților cu pante de peste 30o, la care se adaugă lipsa vegetației. Tipul și deplasarea lor mai depinde de expoziția diferită a versanților, de alcătuirea petrografică. Astfel, în est unde predomină un complex grezos, conglomeratic permeabil, alunecările sunt mai puțin răspândite.

– În centru extinderea mai mare a alunecărilor a fost favorizată de dominarea complexului argilo-marno-grezos helvețian, de alternanța rocilor cu grade diferite de permeabilitate.

– Din observațiile în teren rezultă că cele mai multe alunecări de teren se produc imediat după ploile torențiale de scurtă durată sau după ploi îndelungate dar de intensitate mică ce asigură umezire intensă a materialului deluvial. Astfel, pe versanții Dealului Valea Rea, alunecările sunt slabe, moderate, uneori puternice fiind favorizate de depozitele lutoase și argilo-marnoase care îmbibate puternic cu apă crează condiții de alunecare.

– Defrișarea accentuată a vegetației arborescente în bazinul pârâului Cârligatu a accentuat eroziunea de suprafață, a deschis acviferul freatic și drept urmare versanții Dealului Drăgugești sunt împânziți de izvoare ce crează condiții favorabile menținerii proceselor de reactivare a alunecării. Pe versantul de vest al Dealului Stejaru intensitatea alunecărilor active în trepte, a fost mult diminuate prin plantarea terenurilor cu livezi de pomi fructiferi, plantație distrusă în ultimii 4 ani.

– În anii 1970-1975 ploile puternice și de durată au provocat alunecări de teren pe suprafețe mari care au afectat și gospodăriile oamenilor din satul Brătila. Zona nu a fost scoasă din vatra satului dar s-a interzis amplasarea unor construcții noi. Astfel de alunecări s-au produs la sfârșitul anului 1970 pe drumul dintre Helegiu și Drăgugești, la ieșirea din satul Helegiu, pe dreapta pârâului Drăgugești. Inițial aici, din inițiativa autorităților locale, s-a executat un zid de sprijin din beton fără însă a se asigura drenarea apelor de infiltrație. Ulterior s-a trecut la executarea unui dren de evacuare a apelor și captarea izvoarelor care apar în zonă. Terenul a fost apoi restabilizat prin plantații de salcâm.

– Eroziunea în suprafață slabă și moderată în cadrul versanților deluviali, apare pe suprafețe restrânse, fie la poalele sectorului deluros, fie la trecerea spre terasa inferioară pe pante slab înclinate, unde pe deluvii vechi de alunecare, înierbate, cu grosimi de 2-3m, sunt frecvente alunecările superficiale care scot versantul din starea de echilibru după cum se poate observa la Drăgugești.

În sectorul deluros înalt, deși varsanții sunt abrupți eroziunea de suprafață este redusă deoarece solul este apărat de covorul vegetal permanent – pădurea și pajiștile. Aici sunt frecvente procesele de eroziune în adâncime și de acumulare locală.

Surpările – fac parte din categoria deplasărilor în masă și afectează mai ales versanții cu declivitate mare, malurile albiilor minore ale râului Tazlău și ale afluienților săi, versanții ravenelor, cornișelor de desprindere și frunțile alunecărilor.

În cea mai mare parte a lor surpările se produc datorită eroziunii laterale care subminează baza versantului sau ca urmare a supraumezirii depozitelor de la contactul cu albia minoră.

Surpări frecvente apar pe malul drept al Tazlăului unde râul roade malul concav și depune pe malul opus, accentuându-se meandrarea.

În concluzie, procesele geomorfologice actuale cauzate de un complex de factori au produs

modificări negative în peisaj, la care în decursul timpului a contribuit și omul.

Pe cursul Tazlăului și al afluenților săi, pâreiele Borcocenilor și Brătila, s-au executat lucrări de consolidare a malurilor, îndiguirea și consolidarea lor la traversarea vetrelor de sat și a terenurilor agricole, pentru a înlătura pericolul inundațiilor și degradării terenurilor.

În scopul restabilirii echilibrului natural trebuie evitat pe cât posibil pășunatul pe suprafețele cu alunecări active, trebuie evitate și lucrările care necesită taluzări artificiale sau care supraîncarcă masa deluviului. Taluzările artificiale, insuficient consolidate, pot deveni în scurtă vreme cornișe active generatoare de alunecări.

Intervenția omului în peisajul local trebuie să conducă la crearea în mediul natural a unor condiții optime de valorificare a acestuia în interesul său și al societății.

2.5. Relieful fluviatil

2.5.1. TERASELE

Terasele sunt cele mai importante forme de relief acumulativ-sculptural. Formarea lor este atribuită alternanței de perioade de echilibru în evoluția sistemului fluviatil,care formează acumularea, și de dezechilibru care favorizează secționarea acumulărilor ce rămân suspendate față de talveg.

Cercetări și aprecieri asupra teraselor Tazlăului au fost efectuate atât de geografi cât și de geologi ca D.M.Preda-1917, H.Grozescu-1918, M.David-1931, V.Mihăilescu-1966, C.Brânduș, I.Petreuș, Al.Ungureanu-1965,1971, C.Brânduș-1981.

Lipsa de elemente paleontologice conducătoare a mărit mult dificultatea stabilirii vârstei teraselor Tazlăului.Totuși prezența șisturilor verzi în depozitele psefitice ale teraselor,începând cu cele mai înalte,de130-140m și120-125m,demonstrează vârsta pleistocenă,postvillafrnchiană a acestora,deci vârsta mai recentă a Tazlăului în comparație cu a altor râuri din estul țării(C.Brânduș,1981).

Din datele bibliografice culese, observațiile din teren, corelate cu analiza hărții geologice și hărții geomorfologice pe teritoriul comunei se individualizează următoarele nivele de terase:

-terasa de 130-140m altitudine relativă;

-terasa de 120-125m;

-terasa de 95-100m;

-terasa de 75-80m;

-terasa de 55-65m;

-terasa de30-35m;

-terasa de 13-15m;

-terasa de 8-9m;

-terasa de 5-7m.

Din cele zece nivele de terasă ale Tazlăului din sectorul subcarpatic, 9 au fost identificate pe teritoriul comunei.

-Între nivelele de terasă ale Tazlăului nu au fost incluse și treptele morfologice din cadrul luncii (1-2m,2-3m,3-4m), datorită faptului că au fost modelate în același orizont de prundișuri ca și albia minoră și datorită caracterului lor inundabil.

Terasele Tazlăului au o dezvoltare maximă pe versantul stâng, demonstrând caracterul Tazlăulu care prezintă o rețea hidrografică unitară pe toată lungimea depresiunii subcarpatice și se deplasează de la vest către est. Se constată existența tendinței de divergență a teraselor de la nord către sud, divergența fiind mai evidentă în zona de confluență cu Trotușul, individualizându-se aici poduri de terasă cu diferențieri altitudinale între ele de numai 2-3m(C.Brânduș,1981).

-O altă caracteristică a teraselor Tazlăului este puternica lor fragmentare, pe orizontală, și pe teritoriul comunei cu excepția teraselor de 5-8m, 10-12m, 13-15m ce au continuitate de câțiva km lungime. Celelalte terase se prezintă sub formă de fragmente cu dimensiuni de ordinul zecilor sau sutelor de metri, situate la distanțe mari între ele.

Terasa înaltă de 130-140m altitudine relativă – este cea mai înaltă, deci cea mai veche dintre terasele Tazlăului. A fost identificată numai pe versantul stâng al Tazlăului, sub forma unor fragmente izolate de terasă, în Dl. Pietriș(la N de localitatea Brătila) și Dl. Stânei(la N de localitatea Drăgugești ), pe interfluviul Bălăneasa-Drăgugești. Fragmentul din dealul Pietriș are podul de circa 135m altitudine față de talvegul Tazlăului, iar prundișurile, în care se găsesc frecvent șisturi verzi, sunt acoperite de luturi nisipoasa groase de 4-5m. Contactul cu zona colinară mai înaltă din est, este pus în evidență de culmile domoale ale dealului Nercii și ale dealului Stejarului.

Terasa de 120-125m altitudine relativă – s-a format de asemenea numai pe stânga Tazlăului și este bine reprezentată printr-un număr mai mare de fragmente reduse ca suprafață, ce apar pe interfluviul dintre pâraiele Bălăneasa și Drăgugești, în prelungirea spre sud a dealului Stânei sau în Dl. Delenilor, în Dl.Valea Rea. La toate fragmentele menționate podul terasei se află la 120-125m față de nivelul apei Tazlăului. Pietrișurile din baza terasei, fie că apar la zi, fie că sunt acoperite cu 4-5m de luturi nisipoase, au un facies petrografic și alte elemente din culmea Pietricica (calcare, gresii roșii-violacee). Această structură este evidentă la fragmentele de terasă situate de o parte sau de alta a afluenților Tazlăului, care își au obârșia în Culmea Pietricica. Aceasta demonstrează că este vorba de vechi conuri de dejecție care au parazitat lunca Tazlăului la nivelul respectiv.

Terasa de 95-105m – este bine exprimată în relief tot pe versantul stâng al văii Tazlăului sub formă unor fragmente mai mici pe interfluviul dintre pâraiele Drăgugești și Borcocenilor, pe interfluviul dintre pâraiele Valea Rea și Brătila. Aceste fragmente de terasă au la bază un orizont de prundișuri cu grosimi de circa 10m, structură și textură varuată, în care pietrișurile Tazlăului sunt amestecate cu cele aduse din Culmea Pietricica. Podurile acestor fragmente de terase sunt înclinate către sud-vest unde și lățimea lor descrește treptat până la dispariție. La Brătila, pe versantul drept al râului Brătila, se află dispuse gospodării ale populației.

Terasa de 75-80m – este dezvoltată pe versantul stâng al Tazlăului sub forma unor fragmente reduse ca suprafață. Pe dreapta râului Drăgugești are lățimea mică. Podul acestei terase a fost puternic modificat de eroziunea sau coluvionarea ulterioară, astfel că profilul transversal are pantă destul de accentuată. În deschiderile naturale din fruntea terasei se poate constata asemănarea pietrișurilor pâna la identitate cu cele din baza teraselor mai înalte. Pe interfluviul dintre pâraiele Valea Rea și Brătila această terasă are lățimi de 400-450m și se poate identifica subterasa de 95-105m.

Terasa de 55-65m – apare pe majoritatea interfluviilor de pe versantul stâng al Tazlăului. În fragmentul de terasă din avale de localitatea Helegiu, orizontul de prundișuri este conglomeratic în bază, pe o grosime de 1m. Aici structura geologică a terasei este bine pusă în evidența de două ravene foarte active. Orizontul de prundișuri stă pe un complex marno-gipsos helvețian, se află cu baza la 53m și are o grosime totală de 2-2,5m. Pietrișurile sunt mici și mijlocii, bine rulate și aplatizate.

-Faciesul petrografic este relativ uniform pe toată grosimea orizontului și se caracterizează prin predominarea diverselor tipuri de gresie inclusiv gresia de Kliwa și a șisturilor verzi. Peste prundișuri stau luturi nisipoase cu grosimea de 10-12m.

-Acest fragment de terasă se prezintă ca o fâșie aproape plană, lungă de peste 1km și lată de 500-1000m pe care s-au construit câteva case ale populației din satul Deleni.

Terasa de 30-35m – s-a păstrat pe teritoriul comunei în două fragmente foarte mici pe interfluviile situate de o parte și de alta a pârâului Valea Rea.

Terasa de 13-15m – apare pe stânga și pe dreapta Tazlăului sub forma unor fragmente localizate în zona de confluență cu unii afluenți (Valea Rea, Bârsănești).

Terasa de 8-12m – poate fi identificată pe ambele părți ale văii Tazlăului. Pe dreapta văii fragmentele acestei terase au extindere mai mare, sunt alungite pe câțiva km și late de 200-400m. La Helegiu, se prezintă ca o fâșie plană cu lățimea de 250-400m pe care se află înșirate gospodării ale populației. În zona fostului teren de sport (astăzi cultivat) aflat în lunca inundabilă a Tazlăului, bordura acestei terase este treptat erodată, amenințând aria construită și în viitor drumul național Bacău-Onești.

-în sud-vestul comunei pe terasa de 8-12m este dispusă partea vestică a vetrei satului Brătila.

Terasa de 5-7m – reprezintă cel mai coborât nivel de terasă, poate fi identificată pe stânga, în zonele de debușare ale pâraielor Drăgugești, Borcocenilor în Tazlău, dar și pe dreapta Tazlăului. Terenul acestor fragmente de terasă ca și al terasei de 8-12m este plan, cu soluri tinere în curs de evoluție fapt impus de vârsta tânără a acestora. Cultura plantelor găsește condiții favorabile pe solurile acestor terase.

Studiul teraselor prezintă importanță practică deoarece cunoașterea lor înlesnește evaluarea rezervelor de materiale de construcție, de apă, amplasarea construcțiilor edilitare, fiind terenurile cele mei indicate pentru construcții și pentru agricultură.

2.2.5. LUNCILE

Albia majoră – reprezintă una din cele mai recente forme de acumulare, fiind de vârstă holocenă. Ea se interpune între albia minoră și baza terasei inferioare.

Prin suprafață, configurație de ansamblu sau prin microrelieful lor, luncile Tazlăului și ale celorlalți afluenți reprezintă un element important al morfologiei depresiunii Tazlăului. Aprecieri de ordin morfologic și morfogenetic sau cu privire la alcătuirea petrogrfică a aluviunilor ori la numărul de trepte morfologice au fost efectuate de C.Brânduș, I.Petreuș, Al.Ungureanu(1965,1971) și C.Brânduș,1981.

Lunca Tazlăului nu se prezintă uniform pe teritoriul comunei, lățimea ei variind între 80-700m.

Lățime mai mare înregistrează în nord-vestul comunei, între 110-700 m, unde lipsesc terasele inferioare. Este îngustă, prezentându-se sub formă de fragmente izolate, în aval de vatra satului Helegiu.

În sud-vestul comunei, în apropiere și pe locul fostului lac Belci, care a dispărut în urma puternicei viituri din 29 iulie 1991, fostul microrelief al luncii, până la treapta de 3-4 m, a fost îngropat în aluviuni, astfel că lunca Tazlăului se prezintă ca o suprafață aproape netedă, cu denivelări estompate, în care se adâncește albia meandrată a Tazlăului.

Textura aluviunilor este predominant psefitică și nu se observă decât în puține locuri o sortare pe verticală, după dimensiuni, a materialului. Sortarea este evidentă la treptele morfologice mai înalte ale luncii și în special la aceea de 3-4 m, unde la partea superioară domină textura psamitică.

– Treapta de 1-2 m – este răspândită sporadic de-a lungul văii și este alcătuită din depozite aluviale în care domină elementele grosiere. Aluviunile acestei trepte, ceva mai fine la partea superioară, sunt fixate cu vegetație ierboasă și mai rar arboricolă.

– Treapta de 2-3 m – ocupă suprafețe mai mari în luncă pe ambele părți ale râului. Suprafața sa este fragmentată adesea de brațe părăsite ale Tazlăului, ocupate de mici ochiuri de apă sau cu caracter mlăștinos.

– Treapta de 3-4 m – este reprezentată prin sectoare reduse ca supafață care apar în aval de localitatea Helegiu, acolo unde lipsește terasa de 5-7 m altitudine relativă.

Depozitele aluviale din baza acestei trepte sunt grosiere, aparținând aceluiași orizont de prundișuri ca și treptele mai joase, iar în partea superioară are o textură fin-nisipoasă sau chiar nisipo-lutoasă, aflate într-un stadiu incipient de humificare deoarece sunt afectate numai în cazuri axcepționale. Aluviunile care alcătuiesc luncile acestor afluenți au o structură variată și textură predominant grosiieră.

Albiile minore ale Tazlăului și a afluenților săi pe teritoriul comunei se caracterizează prin câteva trăsături comune: talvegul se află în întregime pe propriu pat de aluviuni al râului, coeficient relativ ridicat de meandrare și despletire, profile longitudinale cu unele denivelări ( valori de 0,5-1m), ostroave cu înălțimi ce nu depășesc 0,5m altitudine relativă.

Profilul longitudinal al Tazlăului, pe teritoriul comunei, are o pantă medie de 2,8 grade făcându-se abstracție de meandrare. Pe teritoriul comunei există un sector unde panta depășește cu mult valoarea medie, în amonte de loacalitatea Brătila, care se datorează probabil rectificării pe cale naturală a cursului Tazlăului, prin tăierea piciorului unui meandru-“Tazlăul Sec”.

Albia minoră a Tazlăului are un coeficient ridicat de despletire și meandrare. Urmare a meandrării și despletirii relativ accentuate, rectificările de direcție ale canalului de etiaj principal sau ale canalelor secundare au fost frecvente atât în etapa albiei minore actuale, cât ți în etapele ei mai vechi.

2.5.3. GLACISURILE

Pe teritoriul comunei glacisurile ocupă suprafețe apreciabile și sunt rezultatul acțiunii proceselor denudaționale de pe versant.

După timpul când au luat naștere, alcătuirea petrografică și texturală a depazitelor, au fost separate două tipuri de glacisuri: vechi (formate în pleistocen, puternic fragmentate și erodate) și noi (holocene, ce se formează și astăzi).

Glacisurile vechi s-au format în estul teritoriului pe seama versanților Culmii Pietricica, de unde provin depozitele care intră în constituția lor, precum și pe seama interfluviilor sculpturale înalte ale depresiunii. Datorită evoluției îndelungate, suprafețele de glacis au fost fragmentate de afluenții Tazlăului și modelate de procesele geomorfologice de versant, în special de eroziunea toreanțială și areolară.

Litologic, glacisurile sunt alcătuite din pietrișuri care au grosime diferită de la un fragment de glacis la altul, grad de rulare variat, facies asemănător cu al versantului de unde au provenit și din luturi spre zona fruntală.

Numeroase fragmente de glacis s-au păstrat la poalele vestice ale Culmii Pietricica, între bazinul superior al pârâului Drăgugești și pârâul Belci. Acest sector de glacis este reprezentat prin suprafețe întinse cu înclinări mai accentuate, în unele sectoare până la 10-15 grade, cu depozite acumulative abundente, ce ajung în anumite locuri la 15-20m gosime. Cele mai întinse suprafețe ale acestui glacis se află în bazinul superior al pârâului Brătila, de o parte și de alta a văii Valea Rea și în bazinul superior al pârâului Drăgugești.

Glacisurile noi – de vârstă holocenă, au luat naștere aproape în exclusivitate la baza versanților și sunt rezultatul acțiunii de acumulare a proceselor denudaționale actuale. Toate formele de glacis au suprafața aproape netedă slab înclinat, către axul văii.

Depozitele acumulative diferă de la o formă de glacis la alta. În toate cazurile depozitele de glacis de la baza versanților parazitează aluviunile luncilor sau sunt intercalate în masa aluviunilor.

2.5.4. CONURILE DE DEJECȚIE

Principalii afluenți ai Tazlăului au creat la nivelul terasei înalte și pâna la cel al albiei majore generații de conuri de dejecții, care au parazitat și îngroșat depozitele teraselor și luncii.

Conurile de dejecție vechi, la nivelul teraselor superioare și medii, nu s-au păstrat în forma inițială, dar cele create în holocen care parazitează lunca, sunt foarte bine dezvoltate în special pe traptele morfologice de 3-4m și 2-3m.

Pe teritoriul comunei Helegiu apar conuri de dejecții cu formă bine conturată, mai înalte (în partea centrală) cu 2-3m față de trapta de relief pe care o parazitează și cu dimensiuni ce ajung în medie la in km2. Astfel de conuri aparțin afluenților Tazlăului ce izvorăsc din Culmea Pietricica.

Altă categorie de conuri de dejecție aparține afluenților scurți, cu caracter torențial pronunțat, cu viituri frecvente și de mare intensitate. De aceea, forma conurilor respective este puternic bombată în partea centrală, altitudinea depășește cu 3-4m suprafața luncii pe care o parazitează. Așa sunt conurile de dejecție ale torenților de pe stânga Tazlăului cuprinși în sectorul din amunte de vatra satului Helegiu și conurile de dejecție ale unir afluenți de ordinul al doilea al Tazlăului.

Pe lângă importanța teoretică, cunoașterea alcătuirii petrografice și texturii depozitelor, a formei și dimensiunilor conurilor de dejecție contribuind la elucidarea evoluției rețelei hidrografice și a caracteristicilor sale hidrologice, studiul conurilor de dejecție prezintă și o mare importanță practică fiind știut că ele constituie importante rezervoare de apă potabilă și de materiale de construcție.

2.6. Relieful antropic

Din dorința de a valorifica teritoriul pe care locuiește, omul a acționat în mediul natural prin defrișarea și desțelenirea unor suprafețe, prin construirea unor drumuri în zonele de exploatare forestieră sau de legătură între localități, prin executarea de platforme artificiale pentru foraje, aducând modificări sibstanțiale în relief. Aceste activități au dus la intensificarea proceselor denudaționale și pe versanți, la reactivarea și extinderea acestora pe noi suprafețe și în special a alunecărilor de teren. Dar conștient de aspectele negative create în reliaf prin activitatea sa omul a intervenit prin măsuri menite să contribuie la restabilirea echilibrului mediului natural.

Astfel, prin terasări și împăduriri, prin amenajarea de poduri și podețe, canale betonate de scurgere a apei, de șiruire, ramblee și deblee, omul a introdus elemente noi în peisaj, a oprit evoluția unir procese geomorfologice actuale și a creat condiții pentru sporirea gradului de valorificare a terenurilor (se impune prezentarea unor fotografii).

2.7. Microregionarea geomorfologică

La nivelul teritoriului comunei Helegiu deosebim din punct de vedere geomorfologic și altitudinal 4 subunități distincte (C. Brânduș, I. Petreuș, Al. Ungureanu – 1965, 1971):

Subunitatea culoarului Tazlăului – în vestul comunei, cuprinde albia majoră cu cele trei trepte ( 1-2m, 2-3m și 3-4m ), dispusă bilateral dar cu o dezvoltare mai mare în nord-vestul comunei unde atinge lățimi de 110-700m.

Subunitatea teraselor Tazlăului – încadrează lunca dar cu desfășurare mai mare pe stânga Tazlăului, unde se dezvoltă distinct nouă nivele de terasă dispuse etajat, iar pe partea dreaptă doar trei nivele de terasă.

Subunitatea dealurilor subcarpatice estice – aparțin Culmii Pietricica, cu altitudini ce ajung aproape de 700m, fragmentate de o rețea hidrografică tributară Tazlăului, care a modelat această subunitate.

Subunitatea dealurilor subcarpatice vestice – alcătuită din dealuri joase ce nu ating 400m, drenate de afluenții Tazlăului pe dreapta.

3. CLIMA

3.1. Factorii genetici ai climei

3.1.1.CIRCULAȚIA GENERALĂ A AERULUI

Din punct de vedere climatic teritoriul comunei Helegiu se găsește situat în sectorul climatului continental al țării, în etajul dealurilor, ținutul moldovenesc, districtul subcarpaților estici (monografia geografică, 1969).

Așezarea comunei în ținutul subcarpaților din estul Carpaților Orientali, a determinat prezența pe teritoriul său a unui climat temperat-continental de tranziție.

Cunoașterea particularităților elementelor climatice din această zonă prezintă importanța teoretică și practică deoarece clima influențează agricultura, regimul hidrografic al râurilor, vegetația, activitatea de construcții, transporturi, în general întreaga activitate a omului

RADIAȚIA SOLARĂ

Radiația solară înregistrează valori care oscilează în funcție de anotimp, de regimul nebulozității și al transparenței aerului de persistența ceții care are o repartiție neuniformă mai ales datorită configurației reliefului local.

Radiația solară totală pentru această zonă înregistrează o valoare medie multianuală de 117,5 Kcal/cm2 din care 85-87,5 cm2 se realizează în semestrul cald al anului, iar 30-32 Kcal/cm2 revin semestrului rece (Atlasul R.S.R. vol. I).

Radiația solară atinge valori maxime în luna iulie când nebulozitatea are valori reduse, fapt caracteristic zonelor premontane adăpostite, și scade treptat până în luna decembrie când nebulozitatea are valori mai ridicate.

3.1.3 DINAMICA ATMOSFEREI

Zona studiată este situată în estul țării noastre aflându-se sub influența directă a marilor sisteme barice ce acționează pe continent tot timpul anului. Acestea imprimă elementelor climatice trăsături topoclimatice specifice, în condițiile predominării unei circulații din sectorul vestic. În anumite perioade se produc și invazii nordicede aer subpolar mai ales a maselor de aer temperat continental, impuse de aria anticiclonală dinamică euroasiatică. (V. Cernea, D. Cernea, 1971).

3.1.4. RELIEFUL ȘI SUPRAFAȚA SUBIACENTĂ

Relieful (prin altitudine, înclinare, orientare), vegetația și suprafețele acvatice creează în cadrul regiunii zone cu particularități distincte sub aspectul creerii unor subunități topoclimatice.

Vecinătatea culmii Berzunți în vest, prezența Culmii Pietricica în est, creează pe teritoriul comunei un adăpost care rămâne totuși sub influența maselor de aer de circulație generală.

3.2. Elementele climei

3.2.1. TEMPERATURA AERULUI

Temperatura aerului este elementul în care se reflectă cel mai pregnant caracterul temperat-continentalal climei. El influențează un mare număr de procese fizice și biologice.

Evopotranspirația, înghețul, contractarea și dilatarea unor materiale sunt fenomene strict legate de temperatură. Cunoașterea valorii temperaturii este necesară multor domenii de activitate: agronomie, zootehnie, transporturi, construcții, turism, și, de ce nu am spune că acest element interesează pe fiecare dintre noi zilnic.

Analizând datele înregistrate pe o perioadă de 97 de ani (1896-1993) la stația meteorologică Târgu Ocna (la ce altitudine e Tg. Ocna și la ce altitudine e comuna ta?), situată la o distanță mică de zona studiată, rezultăcă temperatura medie multianuală a aerului a fost de 9,3 oC.

Această temperatură este mai scăzută în comparație cu alte localități (ex.- Cu localitățile din vestul țării) întrucât comuna Helegiu este situată în estul țării, în estul Carpaților Orientali, în calea maselor de aer rece (de origine…….)

Temperatura medie multianuală lunii iulie este de 20 oC, iar cea a lunii ianuarie este de –2,9 oC. Amplitudinea termică este de 22,9 oC, mai mică decât în alte ținuturi din estul Carpaților Orientali, dovedind un climat temperat-continental cu nuanțe mai puțin excesive.

Analizând temperaturile medii lunare putem constata că acestea sunt negative în lunile ianuarie, februarie, decembrie. Începând din luna martie temperaturile devin pozitive, marcând diferențe medii mari față de luna anterioară. Diferanța este mai mare între lunile martie și aprilie (6,4 oC). Aceste abateri se datoresc creșterii bilanțului caloric al suprafeței active și schimbării regimului circulației atmosferice. După aceea temperatura crește mai lent, tinzând către maxim în luna iulie (20 oC), apoi începe să scadă. Luna ianuarie este mai friguroasă, cu o temperatură medie multianuală de –2,9 oC. Cea mai mică variație de temperatură se produce între mediile lunilor iulie și august (0,5 oC) și între mediile lunilor decembrie și ianuarie (-2,3 oC).

Se produc abateri pozitive și negative de la temperatura medie multianuală. În anumiți ani (ex: 1963, 1965, 1973, 1976, 1980, 1987) considerați ani reci, temperatura medie a scăzut sub 9 oC, iar în alți ani (ex: 1957, 1975, 1982, 1989, 1990) valoarea medie anuală a temperaturii a atins 10 oC. Aceste variații de temperatură sunt determinate de natura maselor de aer care ajung în această regiune. De exemplu, în iarna anului 1968-1969, a predominat un regim anticiclonic determinat de prelungirea anticiclonului siberian, fapt ce a dus la înregistrarea unor temperaturi deosebit de scăzute, cu urmări negative asupra activității oamenilor. Advecția de aer maritim din vest a determinat încălzirea nefirească a aerului în luna ianuarie 1983, când s-a înregistrat o temperatură medie de 1,3 oC.

Din datele analizate reiese că temperatura maximă absolută cea mai ridicată s-a înregistrat la data de 5 iulie 1916, cu valoarea de 40,8 oC, iar temperatura minimă absolută a fost înregistrată la data de 25 ianuarie 1942, cu o valoare de –29,6 oC. Amplitudinea maximă absolută fiind de 70,4 oC.

În perioada 1896-1990 valori mai mari s-au înregistrat la data de 15 august 1957 (39,6 oC), la data de 10 iulie 1980 (37,5 oC), iar valori mai scăzute s-au înregistrat la data de 13 februarie 1969 (-26,6 oC) și la data de 14 ianuarie 1985 (-26,7 oC).

Înghețul se produce fie datorită invaziei maselor de aer reci (înghețuri advective), fie datorită răcirii suprafeței subiacente, prin radiație (înghețuri radiative). O importanță pentru agricultură o prezintă înghețurile timpurii și târzii, din anotimpurile de tranziție.

Data medie de producere a primului îngheț este jumătatea lunii octombrie, iar a ultimului îngheț a doua jumătate a lunii aprilie, rezultând în medie un număr de 273 de zile fără îngheț și 93 de zile cu îngheț.

Cel mai timpuriu îngheț s-a produs la data de 24 septembrie, uneori însă s-a produs foarte târziu (19 noiembrie), iar ultimul îngheț a variat între datele 21 martie și 15 mai.

Probabilitatea producerii înghețului se poate cota începând cu ultima decadă a lunii septembrie și până în a doua decadă a lunii mai, numărul zilelor de îngheț oscilând de la un an la altul.

Tabelul nr. 1.

Zilele de iarnă, cu temperaturi mai mari sau egale cu 0 oC

Sursa: Stația Meteorologică Tg. Ocna

Zilele de vară cu temperaturi mai mari sau egale cu 25 oC se înregistrează în intervalul aprilie-octombrie, cu o medie de 68,9 zile anual. Au fost ani când zilele de vară au depășit numărul de 85. Numărul cel mai mare cu zile de vară prezintă lunile iulie și august.

În ultimii 97 de ani temperatura aerului s-a menținut relativ constantă, oscilând în jurul valorii de 9,3 oC, mai ridicată decât a climatului montan și mai scăzută decât a climatului de șes.

Luna cea mai caldă este luna iulie, iar cea mai rece este luna ianuarie.

Din punct de vedere al temperaturii aerului, zona se caracterizează printr-un regim moderat datorită adăpostirii zonei de către dealurile înconjurătoare.

Tabelul nr. 2.

Numărul mediu de zile cu temperaturi mai mari sau egale cu 25 oC

Sursa: Stația Meteorologică Tg. Ocna

3.2.2. UMEZEALA AERULUI

Umezeala relativă a aerului reprezintă un important indicator climatic, alături de temperatura aerului și vânt, care permite cunoașterea stadiului de umezeală din atmosferă.

Umezeala relativă a aerului are valoarea medie multianuală de 70 %, ceea ce situează zona printre zonele cu umezeală a aerului scăzută.

Tabelul nr. 3

Umezeala relativă a aerului la Stația Meteo Târgu Ocna

Regimul anual al umezelii relative se caracterizează printr-un maxim în perioada rece și un minim în perioada caldă a anului. Maximul anual se produce de obicei în luna decembrie (76 %) și se datorează frecvenței mari a numărului zilelor cu ceață generată de advecția aerului rece. Minimul se produce în aprilie (63 %) existând și un minim secundar, în lunile de vară. Scăderea umezelii relative în aprilie se datorează încălzirii puternice a aerului iar în iulie datorită frecvențelor invaziei de aer continental cu caracter anticiclonal.

Mersul diurn al umezelii relative se află în raport invers cu cel al temperaturii aerului. Prezintă în general oscilații simple cu un maxim în primele ore de dimineață, înainte de răsăritul soarelui, când temperatura este mai scăzută și un minim la amiază, între orele 12-17, când temperatura urcă la valori maxime.

Numărul zilelor cu umezeală mai mare sau egală cu 80 % (zile foarte umede) se ridică în medie pe an la 73 zile; numărul zilelor cu umezeală mai mică sau egală cu 50 % se ridică în medie la 157 zile, iar numărul zilelor foarte uscate este destul de redus.

În perioada studiată, un an deosebit privind umezeala aerului foarte scăzută este 1957 când numărul zilelor umede au fost numai 22, al celor uscate 243 și foarte uscate 40. De fapt se cunoaște faptul că anul 1957 s-a caracterizat prin secetă cu efecte negative asupra vegetației.

Anul deosebit de umed a fost 1972 când numărul de zile foarte umede a fost 117, numărul zilelor uscate 80 și foarte uscate 8. Și acest an a avut urmări negative asupra vieții și activității oamenilor din zonă (inundații, alunecări de teren, distrugerea culturilor agricole).

3.2.3. Nebulozitatea

Gradul de acoperire a cerului cu nori, înălțimea, forma și densitatea acestora sunt elemente importante ce influențează bilanțul radiativ și implicit pe cel valoric și prin aceasta o serie de procese esențiale.

Pentru cunoașterea regimului nebulozității am analizat datele înregistrate în perioada 1961-1990.

Din analiza datelor rezultă o valoare medie multianuală de 5,8 zecimi, valoare specifică regiunilor adăpostite unde ca urmare a fenomenelor feonale nebulozitatea prezintă valori destul de scăzute.

În cursul anului nebulozitatea prezintă două maxime: maximul principal se produce iarna, în luna februarie și maximul secundar se produce tot iarna, în ianuarie cu valori de 7,0 zecimi și respectiv 6,2 zecimi. Minima nebulozității se produce vara, în august cu valori de 4,5 zecimi, când predomină regimul anticiclonic și norii cumuliformi, iar nivelul de condensare se află la mare înălțime.

Din analiza variației diurne a nebulozității se poate vedea că ea prezintă un maxim și un minim zilnic.

Pe anotimpuri acest parametru prezintă vara un maxim între 14-18, de 5,9 zecimi, și unminim noaptea în jurul orei 24, cu valori medii de 2,0 zecimi, când convecția dispare complet iar radiația nocturnă împiedică formarea norilor.

Iarna, oscilațiile nebulozității în decursul zilei sunt aproape insesizabile, totuși cu ușoare accentuări la orele de dimineață și seară.

3.2.4. Precipitațiile atmosferice

Constituie o latură foarte importantă în caracterizarea climei unei zone fiind veriga principală a circuitului apei în natură, prezentând un interes practic, aplicativ și teoretic.

Apa provenită din precipitații constituie rezerva de umiditate a solului, necesară plantelor faza de vegetație fiind pe de altă parte sursa de alimentare a apelor curgătoare din zonă, a pânzei freatice.

Mecanismul formării precipitațiilor este destul de complicat fiind legat în general de circulația maselor de aer și a fronturilor atmosferice, fapt ce se produce la scară mare.

Cantitatea de precipitații înregistrată indică o medie anuală în jur de 611 mm.

Perioada cea mai ploioasă este mai-august când se înregistrează circa 320 mm din cantitatea anuală, deci mai mult de 50 %, iar perioada cea mai secetoasă este noiembrie-martie, când se realizează circa125 mm din cantitatea anuală.

Din analiza graficului (unde e ?) privind mersul anual al mediei plurianuală a precipitațiilor se constată că in ultimii 35 de ani precipitațiile au oscilat destul de mult (de la aproape 400 mm la aproape 800 mm) menținându-se totuși în jurul valorii de 611 mm.

În ultimele 3 decenii cei mai ploioși ani au fost 1972 care a înregistrat o valoare medie lunară a precipitațiilor de 66 mm. Cantitatea mare de precipitații din acești ani este pusă pe seama predominării advecției în sezonul cald a unor mase de aer umede, de circulație vestică, care au determinat ploi continui și de lungă durată, cu intensitate moderată, asociată uneori cu ploile de convecție care dau averse de scurtă durată cu mari cantități de apă.

Cei mai secetoși ani au fost anii 1973 și 1963 cu o cantitate medie lunară de precipitații de 33 mm, urmare a predominării advecției maselor de aer continental din estul Europei și nordul Africii în regim anticiclonal.

Lunile care înregistrează cea mai mare cantitate de precipitații sunt lunile mai, iunie, iulie, iar cea mai scăzută cantitate de precipitații se înregistrează în lunile decembrie, ianuarie, februarie.

În perioada 1900-2000, cantitatea maximă de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 110 mm, la 11 iulie 1935.

Stratul de zăpadă apare în medie în ultima decadă a lunii octombrie, probabilitatea menținerii lui situându-se însă între 1 decembrie și 31 martie, cu o grosime medie anotimp de 5 cm.

În medie se înregistrează un număr de 36,6 zile cu ninsoare, iar stratul de zăpadă se menține în medie 55,4 zile.

Din punct de vedere al mersului anual al grosimii stratului de zăpadă, în 1957 are o grosime medie de 15 cm fiind anul cel mai bogat în zăpadă. Urmează anii 1958, 1959 cu câte 13 cm. Anii cu puțină zăpadă au fost 1965, 1992, 1997.

În privința frecvenței zilelor cu strat de zăpadă se remarcă anul 1969, cu un total de 111 zile. De fapt acest an a fost cel mai rece an.. Anul cu cel mai redus număr de zile cu strat de zăpadă a fost anul 1974, cu 18 zile.

Alte fenomene meteorologice care se produc în zonă sunt: grindina, roua, bruma, chiciura, poleiul, ceața, care au influență asupra agriculturii, vieții și activității oamenilor.

3.2.5.Vânturile

Vântul este un fenomen meteo deosebit de variabil în timp și spațiu, determinat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulației generale a atmosferei.

Regimul vânturilor din zonă este determinat în primul rând de deplasarea diferitelor sisteme barice, care traversează zona. Lanțul Carpaților Orientali, situat în vestul regiunii creează condiții optime pentru apariția unor curenți locali cu efecte foehnale. Pe de altă parte dealurile care alcătuiesc regiunea au un efect moderat asupra vitezei vânturilor.

Analizând raza vânturilor anuală și pe anotimpuri constatăm că în toate anotimpurile predomină vânturile de vest, nord-vest și nord și frecvența redusă a vânturilor de est și nord-est.

Calmul a înregistrat valori medii multianuale ridicate, 38,7 %. În timpul anului frecfența calmului variază de la un sezon la altul. Frecvența cea mai mare a calmului se produce iarna (43 %)fiind anotimpul cel mai liniștit, determinat de stratificarea termică a aerului rece. Primăvara și vara sunt anotimpurile cele mai turbulente, când calmul înregistrează frecvențe de 34,7 % și respectiv 30 %.

Viteza medie multianuală a vântului a variat între 2 și 4,8 m/s ceea ce situează zona între parametri caracteristici zonelor cu viteze moderate.

Cea mai ridicată valoare medie multianuală a atins 4,8 m/s, iar cea mai mare viteză medie anuală a vântului a fost de 12,1 m/s, înregistrată în1975, din nord, vitezele maxime au depășit uneori 20 m/s.

Viteza vântului se schimbă de la anotimp la anotimp.

Iarna, când predomină stratificarea stabilă a aerului rece, viteza vântului este mai redusă, sub 2,5 m/s. Se remarcă totuși viteza mai ridicată a vântului din nord, ce depășește 4,5 m/s.

Vara, viteza medie a vântului prezintă valori mai scăzute decât primăvara, putere mai mare având vânturile din direcția nordică și sud-vestică.

Vitezele medii ale vântului au în general, valori mai scăzute la începutul toamnei.

Variația diurnă a vitezei vântului se caracterizează în tot timpul anului printr-un maxim, ziua, în timpul orelor de amiază, când insolația este maximă și printr-un minim noaptea, spre dimineață când temperaturile au cele mai scăzute valori și predomină stabilitatea termică verticală.

Lunile care înregistrează cel mai ridicat număr de zile cu vânt puternic, sunt martie, aprilie, și mai, iar numărul zilelor când viteza medie a vântului a depășit 16 m/s este de circa 4 pe an.

În concluzie, zona se poate caracteriza ca o zonă liniștită cu vânturi slabe sau moderate, predominând calmul. (roza vânturilor?)

Topoclimatele

Alături de temperatura aerului și precipitații, vânturile au o importanță deosebită pentru agricultura comunei, întrucât influențează direct evoluția producției agricole vegetale. Cunoașterea acestor parametri climatici permite o repartiție corespunzătoare a culturilor și utilizarea mai eficientă a terenurilor în raport cu cerințele agriculturii, o mai bună gospodărie a resurselor de apă.

În funcție de relieful zonei studiate se pot separa mai multe zone topoclimatice:

– un topoclimat al zonei Tazlăului cu temperaturi moderate și umiditate atmosferică mai mare, ceață frecventă și o dinamică activă a atmosferei, fenomene de inversiune termică ce se produce în special în anotimpul rece.

– un topoclimat al versanților cu expunere sudică, sud-estică și sud-vestică, cu temperaturi mai ridicate, dar umiditate mai mică, datorită expunerii mai îndelungate la soare. Temperaturile mai ridicate grăbesc primăvara, topirea zăpezilor, înfrunzirea mai timpurie a vegetației. Pe acești versanți apar pomi fructiferi și vii.

– un topoclimatal interfluviilor mai înalte, cu temperaturi medii sub cele înregistrate, vânturi care se apropie ca frecvență și intensitate regională a maselor de aer, insolație mai ridicată iarna, față de valorile înregistrate și mai scăzute față de aceste valori, în timpul verii.

4. HIDROLOGIA

Râul Tazlău și afluenții săi reprezintă rețeaua hidrografică a comunei Helegiu.

Tazlăul izvorăște din Culmea Goșmanului, de la o altitudine de 1120m și debușează în Râul Trotuș în aval de satul Slobozia, la o altitudine de 195m. Are o lungime totală de 85 km, cea mai mare parte a cursului său aflându-se în regiunea subcarpatică (68 Km), iar bazinul său hidrografic este de 984 Km2 .

Pe teritoriul comunei Helegiu se află o parte a cursului său inferior, având o lungime de 12,6 Km străbătând partea vestică pe direcția N-S. În profil longitudinal are o pantă cu valoare de 2,8%0. Albia a suferit rectificări de direcție, fenomen ce a determinat apariția de meandre și brețe moarte.

Lățimea albiei pe teritoriul comunei este cuprinsă între 15-40 m, iar adâncimea are valori de 0,5-1 m.

Toți afluenții Tazlăului de pe teritoriul comunei își au obârșia în Culmea Pietricica.

Tazlăul împreună cu afluenții săi principali alcătuiesc o rețea hidrografică cu o lungime de circa 94 Km și o densitate medie de 11,8 Km/km2.

4.1. Apele subterane

Din harta hidrogeologică a țării se poate desprinde că județul Bacău are bogate pânze de ape subterane, cu niveluri hidrostatice foarte variate, în raport cu natura substratului petrografic.

Apele subterane reprezintă sursa cea mai importantă de alimentare a populației comunei Helegiu. Ele cuprind apele freatice acumulate în depozitele cuaternare de terasă, deluviale precum și apele de adâncime din depozitele miocene.

Adâncimea pânzei de apă freatică variază în funcție de relief și este pusă în evidență de forajele hidrogeologice executate în lunca Tazlăului precum și de fântâni sau de izvoarele care apar la baza unor terase sau versanți. Astfel apa freatică se găsește la o adâncime cuprinsă între 0,5-1,5 m pe fundurile de vale, între 3-5 m în luncă, la peste 10 m pe terasa I, iar pe versanți ajunge la 40 m adâncime.

Analizele de laborator arată că apa freatică înmagazinată în subteranul teritoriului comunei se înscrie în limitele potabilității. Ele sunt ape moderat mineralizate și se pot utiliza și în irigații.

Pe malul stăng al Tazlăului, acviferul freatic de terasă este descărcat prin izvoare utilizate de populație ca apă potabilă, în irigații și, până în 1990, în amenajări pișcicole.

4.2. Apele de suprafață

Aport mai mare de apă adus Tazlăului este realizat de pârâul Drăgugești, afluent pe stânga. Tot afluenți pe stânga sunt și pâraiele: Borcocenilor (Deleni), Valea Rea (Văiereni), Brătila și Belci, care au talvegul cu pante accentuate, cursuri anemice ce înregistrează creșteri de nivel doar în timpul ploilor abundente și la topirea zăpezilor.

Pârâul Drăgugești – își are izvoarele în Culmea Pietricica, în afara teritoriului comunei. Are o lungime de 26,4km și un bazin hidrografic cu o suprafață de 6,5 km2 , cu o dezvoltare mai mare în cursul superior unde colectează câțiva afluenți cu izvoarele în Culmea Pietricica și anume pâraiele Turcului,Glodului,Cârligatu.

Pârâul Dgrăgugești traversează vatra satului Drăgugești, iar pârâul Glodului traversează partea estică a aceluiași sat. Cursul inferior al pârâului Drăgugești drenează și o parte a vetrei satului Helegiu.

Pârâul Deleni – își are izvoarele pe teritoriul comunei, în dealurile estice, are un traseu abia schițat, cu albia îngustă, nedespletită, dar meandrată, adâncită doar cu câțiva decimetri în propriile aluviuni. Cursul său mijlociu constituie limita sudică a satului Deleni.

Pârâul Valea Rea – își are izvoarele în dealurile estice, tot pe teritoriul comunei, are o lungime de 15,4 km și un bazin hidrografic de 3 km . În cursul superior primește pârâul Mărișca, ce străbate o parte din zona împădurită a comunei.

Pârâul Brătila – străbate partea sudică a comunei pe o lungime de 12 km. În cursul superior primește pâraiele Nercii și Vrânceanu, care au cursuri anemice ce înregistrează creșteri de nivel doar în timpul ploilor torențiale.

Pârâul Belci – formează o parte a hotarului cu comuna Gura Văii, având o lungime de 8,2 km și debit relativ constant în cea mai mare parte a anului.

4.3. Regimul hidrologic

Cunoscând regimul hidrologic (alimentare, scurgere lichidă, scurgere solidă, chimismul, nivele, debite, regim termic) se poate asigura o utilizare corespunzătoare a surselor de apă de pe teritoriul comunei.

4.3.1. Sursele de alimentare

Sursele de alimentare sunt determinate de factorii fizico-geografici: precipitații, temperatura și umiditatea aerului, solului, vânturile, structura solului, structura geologică și geomorfologică a bazinului.

Factorii climatici și în primul rând precipitațiile, prin cantitatea de apă, intensitatea și felul lor, prin repartiția în timpul anului determină felul, mărimea și variația surselor de alimentare

. Caracteristic pentru râul Tazlău este alimentarea în proporție de peste 70%, din apa provenită din ploi și din topirea zăpezilor și circa 28% din pânzele acvifere. Acest fapt este pus în evidență de viiturile puternice care se produc la căderea unor cantități mari de precipitații (1991), iar nivelele și debitele mici se produc în perioadele lipsite de precipitații, când alimentarea se face din apele subterane.

4.3.2. Regimul scurgerii

Scurgerea medie – elementul de bază care participă la formarea scurgerii îl constituie tot precipitațiile. Analizându-se scurgerea medie de la stația hidro Onești, pe baza măsurătorilor efctuate la mira Helegiu, situată la 50 m amunte de podul ce traversează râul Tazlău, reiese că scurgerea medie anuală cea mai mare s-a produs în anii 1972 (16,5 m /s), 1970 (14,8 m /s), și 1991 (13,3 m /s). Debitul mediu multianual este de 4,9 m /s.

Surgerea medie lunară urmărește în timpul anului variația scurgerii zilnice. Pentru exemplificare arătăm că la 18 .04.1989 valoarea scurgerii a foat de 8,22 m3 /s, iar la 26.06.1989 valoarea scurgerii a crescut la 23,6 m3 /s și a scăzut mult în lunile de toamnă înregistrând 1,03 m3 /s la 30.10.1989 și în lunile de iarnă, înregistrând 0,45 m3 /s la 10.12.1989.

În ceea ce privește scurgerea medie lunară și sezonieră, putem afirma că bazinul Tazlăului se încadrează în grupa râurilor unde cele mai mari cantități de apă se scurg în lunile de primăvară (1% din volumul total) și în lunile de vară 35% din volumul total. Cele mai mici cantități de apă se scurg în lunile de iarnă (9,8% din volumul total) și de toamnă (14,2%).

În perioada ultimelor trei decenii, lunile cu cea mai bogată scurgere sunt ianuarie și decembrie. Ca urmare Tazlăul se încadrează în tipul de regim pericarpatic estic, care se caracterizează prin ape mici de iarnă, ape mari nivopluviale în martie, viituri accentuate vara, viituri izolate în august și o perioadă mai îndelungată de ape mici vară-toamnă.

Scurgerea maximă – este influențată în cea mai mare măsură de precipitații. Ploile și topirea zăpezilor combinate provoacă scurgerea maximă în bazinul Tazlăului. Cele mai mari debite înregistrate în cursul anului au fost generate de ploile abundente din lunile de vară și anume: 1550 m3 /s la data de 29.07.1991; 938 m3 /s la data de 7.07.1990; 900 m3 /s la data de 10.07.1981; 890 m3 /s la data de 1.06.1971; 750 m3 /s la data de 25.08.1977.

În urma puternicii viituri a tazlăului din iulie 1991, s-a produs ruperea barajului Belci și dispariția lacului de acumulare.

În urma ploilor de durată din verile anilor 1971, 1972, 1975 și a viiturilor produse de pâraiele cu caracter torențial din estul comunei, s-au declanșat alunecări de teren în vetrele satelor Drăgugești, Brătila și Helegiu.

Scurgerea minimă – se produce în perioada de iarnă deoarece temperaturile scăzute fac ca precipitațiile căzute să rămână blocate sub formă de zăpadă. Cele mai mici valori s-au înregistrat în iarna anului 1954 (0,004 m3 /s). Valori scăzute s-au înregistrat și în alți ani și anume: la data de 18.01.1972 (0,300 m3 /s), la data de 31.01.1981 (0,351 m3 /s). Alimentarea râurilor în acest anotimp se face în special din apele subterane.

Scurgerea solidă – acțiunea mecanică a ploilor asupra solului urmate de scurgerea apei, la suprafața solului, scurgere care provoacă fenomenul de spălare, dizolvare și transport al particulelor fine și al substanțelor ușor solubile, duce la formarea scurgerii solide.

Scurgerea de aluviuni în suspensie urmărește în linii mari pe cel al scurgerii lichide. Cu cât debitul de apă este mai mare cu atât crește și scurgerea debitului de aluviuni în suspensie.

Apele mari de primăvară transportă cea mai mare parte de aluviuni în suspensie. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de 46,65 kg/s.

În ultimele trei decenii cea mai mare cantitate de aluviuni în suspensie s-a înregistrat în 1979, când în timpul viiturii din luna august s-a înregistrat valoarea de 25000 kg/s.

Scurgerea cea mai mică de aluviuni în suspensie se înregistrează în perioada de iarnă și în timpul apelor mici de vară-toamnă.

Regimul termic

Temperatura apei este influențată direct de temperatura aerului și solului. Variațiile temperaturii apei sunt însă mai puțin evidente decât cele ale aerului datorită căldurii specifice ridicate a apei.

Din înregistrările făcute la stația hidro Onești este evidentă corelația dintre temperatura aerului și apei. Astfel la 1 martie 1992 temperatura aerului era de 4 oC, iar a apei de 2,1 oC. Creșterea temperaturii aerului la 17 oC, la 1 iunie 1992, a determinat și o temperatură a apei de 16o C.Temperatura mai ridicată a aerului, de 21,2o C la 1 august 1992 a influiențat și temperatura apei care s-a ridicat la 22,5 oC. Ca urmare a procesului de răcire a atmosferei la 2 noiembrie 1992, temperatura aerului a scăzut la 10,4o C iar temperatura apei la 9,1 oC.

Îcălzirea apei începe la sfârșitul lunii martie, atingând valori maxime în intervalul iunie-august și anume 32 oC în iulie 1992, 31,8 oC în iunie 1985, 31oC în august 1989, apoi temperatura scade în lunile de iarnă și anume 0,10 C în februarie 1981, 0 0C în ianuarie 1993.

Temperatura apei Tazlăului înregistrează varietăți diurne mari în lunile de vară, înregistrând valoarea maximă în cursul dupăamiezii orele 14-16 și valoarea minimă noaptea către dimineață.

Apariția și menținerea temperaturii negative ale aerului determină și apariția fenomenului de îngheț, care se pune în evidență prin cele mai mici debite. Temperaturile negative ale aerului determină apariția unor formațiuni de gheață, inițial sub formă de ace de gheață, apoi în gheață la mal. În cea mai mare parte formațiuni de îngheț apar în a doua decadă a lunii noiembrie și prima decadă a lunii decembrie. Dacă perioadele cu temperaturi negative ale aerului persistă se ajunge la instalarea podului de gheață, între decada a treia a lunii decembrie și decada întâi a lunii ianuarie, cu o durată medie ce variază între 20 și 60 de zile. Dispariția gheții se produce în ultima decadă a lunii martie, ca de exemplu în anul 1985.

Chimismul și calitatea apei

Chimismul apei râurilor este condiționat de compoziția chimică a rocilor și solurilor, de elementele climatice (precipitații, evapotranspirație ), hidrologie și elemente antropice.

Din punct de vedere hidrochimic Tazlăul face parte din clasa apelor clorurate, cu mineralizare mare, care depășește 500 mg/l. Mineralizarea are valori mai ridicate când alimentarea râului este subterană sau din ploi ce se produc după perioade mai lungi de secetă. Aportul mare de cloruri este datorat faptului că Tazlăul și unii afluenți ai săi străbat formațiuni salifere.

Un rol important în chimismul apelor Tazlăului îl are poluarea acestora, determinată de exploatările petroliere de pe cursul superior, deversările apelor uzate din gospodăriile populației, folosirea îngrășămintelor și pesticidelor în agricultură, poluare care nu prezintă un pericol prea mare.

Gradul de mineralizare naturală a apelor Tazlăului prezintă calități fizice și chimice care permit folosirea lor în activitate economică, dar nu prezintă calitatea apelor potabile.

Lacurile

Pe teritoriul comunei, unitățile lacustre sunt slab reprezentate de câteva lacuri foarte mici, o parte din ele aproape colmatate. Aceste lacuri au origine antropogenă și au fost amenajate în nord-vestul comunei pe malul stâng al râului Tazlău, pentru piscicultură. După 1990 s-a renunțat la folosirea lor.

In partea de sud-vest a teritoriului comunei s-a aflat o parte a lacului Belci, care în urma viiturii din vara anului 1991 a dispărut, pe locul respectiv rămânând câteva bălți izolate.

5. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

Teritoriul comunei Helegiu, prin poziția sa în cadrul județului Bacău, se încadrează în zona de pădure (etajul nemoral ) și biocomplexelor specifice luncilor (pe vatra Tazlăului și afluenților săi).

Etajul nemoral (păduri de fag și de gorun) se caracterizează prin predominarea pădurilor de foioase de tip central-european cu influențe est-europene marcate prin apariția sporadică a stejarului (D.Mititelu și colaboratorii săi,1975).

Cele mai întinse suprafețe de pădure se găsesc în dealurile subcarpatice din estul și vestul teritoriului. Pe locul unor foste păduri au apărut astăzi pajiști secundare și terenuri agricole.

Vegetația forestieră ocupă 2512 ha (31%) din suprafața comunei și cuprinde mai multe subetaje.

5.1. Subetajul pădurilor de fag (Fagus sylvatica)

Are cea mai mare extindere, ocupând suprafețe mari în estul și vestul comunei. În est ocupă bazinul superior al pâraielor Turcu, Cârligatu, Borcocenilor, Valea Rea, Brătila, unde urcă la altitudini de 450-600 m.

-în nord-est apar pe versanții nordici ai Dealului Măgura Drăgugești, Dealul Stejar și în bazinul superior al văii Boțului

-în vest ocupă versanții nordici ai Dealului Druța și ai Dealului Ciortea

Pădurile acestui subetaj sunt alcătuite în principal din fag, la care pe alocuri se adaugă pinul (Pinus silvestris), molidul (Picea excelsa), stejarul (Quercus petraea), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia tomeutosa).

Aceste păduri se dezvoltă pe soluri podzolice și pe soluri brune argiloiluviale.

Pădurile de fag sunt în general umbroase și din acest motiv stratul de arbuști lipsește sau este reprezentat numai prin câteva specii: cornul (Cornus mas), alunul (Corylus avellana), măceșul (Roa canină).

Stratul ierbos este variat și cuprinde: rogoz (Carex digitata), urzica moartă (Lamium galeobdolen), vinariță (Asperula adorata), păiuș de pădure (Festuca gigantaea), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella).

5.2. Subetajul pădurii de fag în amestec cu gorun

Subetajul pădurii de fag în amestec cu gorun ocupă suprafețe mai reduse și anume pe versanții vestici ai dealurilor: Magura, Stejar, Cireș și Helegiu.

Pe alocuri, pe lângă fag și gorun, apar frasinul, carpenul, teiul și diverse specii de ulm.

Stratul de arbuști este mai bine reprezentat deoarece aceste păduri sunt mai puțin umbroase: voniceriul (Evonymus europaea), caprifoiul (Lonicera xylosteum), alunul, lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), porumbarul (Prunus spinosa), socul.

Stratul ierbos este de asemenea foarte variat și cuprinde: vinarița, rogozul, păștița (Anemone nemorosa), laptele câinelui (Euphorbia amygdala).

5.3. Subetajul pădurii de gorun (Quercus petraea)

Subetajul pădurii de gorun ocupă suprafețe mici în estul comunei. În trecut a ocupat suprafețe mai mari dar locul lor a fost luat de pajiști secundare și terenuri agricole.

Gorunetele sunt formate în unele locuri exclusiv din gorun (Dealul Cireș, Dealul Mare), iar în altele se prezintă sub forma unui amestec complex (șleauri) în care apar specii termofile: cerul (Quercus ceris), gârnița (Quercus frainetto), stejarul (Quercus rohur), precum și fagul, carpenul, paltinul.

Aceste păduri sunt mai luminoase și din această cauză stratul de arbuști este mai bine dezvoltat, cu specii numeroase. Dintre ele amintim: alunul, voniceriul, socul, lemnul râios (Evonymus verrucosa), gherghinarul (Crotaegus monoguyna), porumbarul (Prunus spinosa), măceșul.

Stratul ierbos este și el bogat și cuprinde: bărboasa (Botrichloa ischaemum), diverse specii de păiușuri (Festuca sulcata, Festuca valesiaca) și diferite plante cu flori.

5.4. Pajiștile secundare

Pajiștile secundare au luat naștere pe locul pădurilor de fag, gorun, stejar. Acestea sunt formate dintr-o floră în care predomină păiușul, iarba vântului (Agrostis tenuis), iarba câmpului (Agrostis alba), mohorul (Setaria viridis), diverse specii de trifoi (Trifolium campestre), bărboasa. Alcătuiesc cele mai bune pajiști și au un regim de folosință mic (fâneață și pășune), sunt extinse mai mult în bazinul mijlociu și inferior al pâraielor Drăgugești, Valea Rea, Brătila, Belci, pe versantul drept al Tazlăului, pe terasa de 13-15 m, la Helegiu, la nord și sud de satul Brătila.

5.5. Vegetația azonală

Vegetația azonală în lunca Tazlăului și a pâraielor afluente vegetația arboricolă este foarte slab reprezentată datorită defrișărilor care au avut loc în scopul extinderii terenurilor agricole.

Stratul de arbuști este alcătuit din: măceș, cătină mică (Myricaria germanica), soc negru (Sambutus nigra), porumbar.

În zona deluroasă, cursul pârâului Borcocenilor este însoțit de salcâmi, salcie (Salix fragilis), arin alb (Alnus incana) și arbuști de tip soc negru, cătin (Viburnum opulus).

Pajiștile luncii Tazlăului și a celorlalți afluenți sunt predominant alcătuite din iarba câmpului, firuța (Poa pratensis), pirul (Agropyrum repena), pătlagina (Plantago major), trifoiul.

În nord-vestul comunei, în lunca Tazlăului și în sud-vestul comunei pe locul fostului lac Belci, apele stagnante, bălțile determină apariția vegetației de mlaștină unde apare izolat papura, rogozul, stuful (Phogmites communis), țipirigul.

5.6. Artificializarea vegetației

Lucrările de regenerare artificială a pădurii urmăresc menținerea în continuare a speciilor de bază (gorun, fag, molid) deoarece corespund țelurilor de producție alese.

S-a urmărit îpădurirea, fie a unor suprafețe accidentale (Dealul Măgura-Drăgugești), fie a unor poieni (Dealul Deleni).

În ultimul deceniu au fost împădurite numai 100 ha, cele mai importante dintre ele fiind cele de pe versanții vestici ai dealului Măgura-Drăgugești cu molid, la Deleni (deasupra Borghezului) cu gorun, la Brătila (Dealul Straja, Dealul Belci) și pe locul fostului islaz cu molid, pin, salcie.

Resursele forestiere și ale vegetației erbacee

Pădurea este o importantă componentă a mediului de viață a societății, care pe lângă valoarea economică deosebită este și un factor de echilibru al naturii.Pădurea asigură apa și aerul curat, conservă solul, apără așezările omenești de viituri, ameliorează clima și constituie ambianța optimă pentru recreere. De asemenea pădurile conservă o bogată floră și faună, numeroase microorganisme,care constituie valoroase resurse genetice. Pădurile oferă și o serie de produse accesorii, cum sunt fructele de pădure(zmeură, mure, măceșe, coarne, porumbe, cătină, cireșe, ciuperci), care se valorifică pe plan local.

Deși pădurea a constituit o sursă a naturii foarte utilizată de oameni din cele mai vechi timpuri, arealul pădurii pe teritoriul comunei se menține relati ridicat în comparație cu alte zone ale țării.

Defrișările din secolele anterioare cu toate consecințele lor negative, au impus reîmpădurirea unor suprafețe improprii altor utilizări agricole, încât în prezent, 95% din suprafața împădurită are vârsta de sub 80 de ani.

Pădurea ocupă în prezent 2512 ha (31% din suprafața comunei). Cel mai răspândit arbore este fagul (46,5%) și gorunul (29%). Rășinoasele și esențele moi ocupă 15,2%, iar diverse esențe tari –9,3%.

GRUPA I-în care arborii au o vârstă de până la 20 de ani, ocupă 22% din suprafața de pădure și este grupa de protecție din care nu se recoltează decât excepțional, ce este uscat.

Cea mai ridicată proporție din pădure se încadrează în GRUPA a II-a de producție, din care se realizează și planul de exploatare de masă lemnoasă.

Sporul annual al materialului vegetal este de 6,3 m /an / ha – total esențe.

Volumul de material lemnos exploatat în anul 1984 a fost de 1000 m.c., iar în anul 1993 de 800 m.c. În anul 2000 volumul de material lemnos exploatat a fost de 3000 m.c.

Pentru ultimii 2 ani, Ocolul Silvic Livezi nu are date pentru cât material lemnos s-a exploatat din cele 703 ha de pădure împărțite oamenilor după 1990.

Pajiștile și fânețele ocupă o suprafață destul de mare, 1927 ha (24% din suprafața comunei) și se realizează o cantitate de biomasă de 2-2,6 t / ha / an, asigurând în bună parte baza furajeră necesară creșterii animalelor.

Pajiștile sunt în parte slab productive, cu un covor erbaceu sărac, cu mărăcinișuri instalate după defrișarea pădurii. Unele pajiști sunt dezvoltate pe terenuri înclinate puternic,afectate de eroziune și alunecări de teren. Se impun atât măsuri de combatere a eroziunii solului și prevenire a alunecărilor de teren cât și curățirea pajiștilor de mărăcinișuri, îmbunătățirea covorului vegetal prin supraînsămânțări și exploatarea rațională a acestora.

FAUNA

Fauna acestei regiuni aparține, ca și vegetația, provinciei central-europene. Reprezentanții ei sunt comuni întregii zone subcarpatice. Din datele culese de la Ocolul Silvic Livezi reiese că mamiferele caracteristice sunt: veverița (Sciurus vulgaris), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), viezurele (Meles meles), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), dihorul (Putorius putorius), mistrețul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus), nevăstuica (Mustela nivalis), pârșul de pădure (Martes martes), precum și multe specii de șobolani și șoareci.

Reptilele sunt reprezentate prin: șopârla (Lucerta agilis), gușter (Lucerta viridis), șarpele de pădure (Coluber longissimus), șarpele de casă (Natrix natrix), iar amfibiile prin diverse specii de broaște.

Păsările sunt bine reprezentate cuprinzând o gamă largă de specii, caracteristice fiind: ciocănitoarea (Picus viridis), mierla neagră (Tierdus merula), turturica (Streptopelia turtur), porumbelul de scorbură (Columba oenas), pupăza (Upupa epops), cucul (Cuculus canorus), graurul (Sturnus vulgaris), pițigoiul (Parus major), dumbrăveanca (Coracias garrulus).

Foarte numeroase sunt și speciile de insecte și de gasteropode.

În apele râurilor trăiește o faună piscicolă reprezentată prin: clean, moioaga, mreană și mai puțin caras.

6. SOLURILE

Învelișul de soluri din cadrul teritoriului comunei Helegiu s-a format prin acțiunea combinată a factorilor pedogenetici fapt care a impus o diversitate mare a solurilor atât la nivelul luncii Tazlăului cât și la nivelul dealurilor și versanților subcarpatici.

Distribuția solurilor din teritoriu este strâns legată de condițiile de climă și vegetație a căror acțiune s-a materializat diferit în funcție de condițiile de relief care diferă de asemenea foarte mult de la un loc la altul.

Conform hărții solurilor întocmită după harta solurilor scara 1:10000, executată în anul 1991 de Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Bacău și potrivit sistemului român de clasificare au fost separate 15 tipuri de soluri, grupate în 7 clase, după cum urmează:

6.1. Clasa molisolurilor – ocupă în teritoriu o suprafață de 134,7 ha (1,6%) și cuprinde următoarele tipuri de sol:

-cernoziomul argiloiluvial – ocupă o suprafață de 28,7 ha, având răspândire pe terase și pe treapta mai înaltă a albiei majore a Tazlăului.

Acest tip de sol are un profil Am-Bt-C. Este format pe luturi loessoide, depozite nisipoase cu o textură mijlocie sau mijlocie fină la suprafață. Orizontul estic, de acumulare a argilei iluviale este de culoare mai deschisă la partea superioară.

Are gradul de saturație în baze sub 90%, iar conținutul în humus este de 1,5-2,8%. Necesită fertilizare și irigații asociate cu măsuri de prevenire a eroziunii și excesului de apă. Prezintă cele mai fertile soluri de pe teritoriul comunei și sunt ocupate, predominant, cu culturi de cerele, plante tehnice.

Pseudorendzine-ocupă în teritoriu o suprafață de 106 ha (1,3%), fiind răspândite în sudul teritoriului (Dealul Belci,Dealul Stejar, Dealul Heleșteu).

Este un sol de culoare închisă în partea superioară a profilului de sol.Ca și frânarea debazificării sau a migrării coloizilor pe verticală, un rol important îl joacă conținutul ridicat în calciu al materialului parental (asociat cu permeabilitatea redusă). Necesită îngrășăminte, afânarea adâncă și măsuri de prevenire sau combatere a eroziunii și alunecărilor de teren. Este folosit pentru cultura cerealelor, pomilor fructiferi și a viței de vie.

6.2. Clasa argiluvisolurilor – ocupă în teritoriu o suprafață mare, de 2402 ha (30,1%), cuprinzând următoarele tipuri de soluri: solul brun argiloiluvial, solul brun luvic, luvisolul albic.

6.2.1. Solul brun argiloiluvial – este foarte răspândit pe terasele inferioare și medii, pe culmile joase, pe versanți, ocupând o suprafață de 1799 ha (22,5%).

Aceste soluri sunt formate pa depozite loessoide, depozite nisipoase și argile, sub vegetația naturală a pădurii de gorun.

Reacția acestui tip de sol este slab acidă (pH 6,0 – 6,5), gradul de saturație în baze este ridicat (80 – 85 %), conținutul de humus este de 2 – 4%. Este slab aprovizionat cu fosfor și moderat cu potasiu.

Profilul solului este Ao-Bt-C pe terenuri cu pajiști sau păduri și Ao-Bt-Cca pe terenurile cultivate. Sunt cultivate cu cereale, plante tehnice, pomi fructiferi și mici suprafețe cu viță de vie. Necesită fertilizare cu fosfor, potasiu și azot, amendamente cu calcar, și local, prevenirea eroziunii.

6.2.2. SoluL brun-luvic – apare în dealurile subcarpatice din nord, est și sud, ocupând o suprafață de 298 ha.

Este un sol argiloiluvial, cu orizont aluvial (de podzolire), care în partea superioară a orizontului B, este mai deschis la culoare din cauza răspândirii mai reduse de humus pe profil.

S-a format pe depozite de loess și depozite nisipoase-lutoase sub vegetația naturală a pădurii de fag și gorun, cu textură mijlocie la suprafață.

Este un sol cu o profunzime mare, puternic decarbonatat. Are o reacție moderat-acidă (pH 5,8), gradul de saturație în baze cuprins între 75-85 %, aprovizionarea cu fosfor și potasiu slabă până la moderat. Profilul solului este Ao-El-Bt-C.

Acest tip de sol este folosit pentru cultura plantelor tehnice, pomilor fructiferi. Apar predominant sub pădurile de fag și gorun, sub pajiști. Necesită fertilizare cu fosfor și potasiu, amendare cu calcar și local prevenirea eroziunii.

6.2.3. Luvisolul albic – ocupă o suprafață de 305 ha și este răspândit în teritoriu pe culmile și versanții situați la altitudini înalte din nord, unde au evoluat sub vegetația naturală a pădurii de fag.

S-a format pe luturi și argile cu profunzime mare și sunt puternic decarbonatate. Au o textură mijlocie sau mijlocie-fină la suprafață. Reacția acestui tip de sol este acidă (pH <5,2), gradul de saturație în baze este de sub 75 %.

Conținutul în humus și elemente fertilizante este scăzut. Sunt soluri pseudogleizate. Intensitatea procesului de pseudogleizare este moderată. Profilul solului este de tipul Ao-Ea-Bt-C. Aceste soluri sunt ocupate de păduri, mai puțini de pomi fructiferi, iar pe mici suprafețe de plante tehnice.

Necesită fertilizare, amendare cu calcar, combaterea excesului de umiditate, prevenirea eroziunii.

6.3. Clasa cambisolurilor – ocupă în teritoriu o suprafață de 80 ha (1 %) și este răspândit în lunca Tazlăului și a pâraielor afluente.

Este format pe depozite loessoide, nisipoase, argile, marne. Are orizontul B fără acumulare de argilă iluvială și care la partea lui superioară are culori mai deschise ca urmare a răspândirii mai reduse a humusului pe profil. Gradul de satuație în baze, în prima parte a profilului, este mai mare de 55 %.

Profilul său este Ao-Bv-C sau Ao-Bv-Rrz. Condițiile bioclimatice favorizează o puternică spălare a sărurilor care sunt înlăturate din profil , ca și o alterare activă a substratului mineral cu formare de noi minerale.

Acest tip de sol este ocupat cu pășuni, fânețe, pe alocuri cu cereale. Necesită fertilizare și măsuri de prevenire a eroziunii.

6.4. Clasa spodosolurilor – cuprinde două tipuri de sol, ocupând o suprafață de 2512 ha (31,5 %).

6.4.1. Solul podzolic – se întâlnește în teritoriu pe delurile din estul și vestul comunei, sub pădurile de fag sau fag în amestec cu molid,pin.

Este format pe roci acide: gresii,conglomerate, depozite eluvio-deluviale. Reacția acestui tip de sol este acidă (pH 3,8-4,7), gradul de saturație în baze este sub 45%.

Profilul său este Ao-Bs-R (sau C ) sau Au- Bs-R(sau C ). Au evoluat sub vegetația naturală de pădure, mai ales pe versanții cu expoziții umbrite.Acest tip de sol este ocupat și de pășuni și fânețe. Necesită fertilizare și măsuri de prevenire a eroziunii.

6.4.2. Solul podzolic – ocupă o suprafață mare de 1910 ha (23,1 %) sunt răspândite pe toate dealurile din estul și vestul comunei.

Aceste soluri sunt formate tot pe roci acide, gresii, conglomerate sub vegetația naturală a pădurilor.Au o reacție acidă (pH 3,5-4,5 ), iar gradul de saturație în baze este sub 20%.

Profilul solului este de tipul Au-Es-Bhs-R (sau C), Aou-Es-Bhs (sau C). Sunt acoperite de păduri de fag, gorun, de pășuni, fânețe. Necesită fertilizarea pajiștilor și măsuri de prevenire a eroziunii.

6.5. Clasa solurilor hidromorfe – cuprinde un singur tip de sol: solul gleic, care ocupă în teritoriu o suprafață de 147,6 ha (1,8 %), fiind răspândit în lunca Tazlăului și la nivelul unor văi secundare (Valea Rea, Cârligatu).

Se caracterizează prin gleizare foarte puternică și este mat pe depozite aluviale și aluvio-pluviale, luturi și argile.Are orizont A deschis la culoare și un orizont Gr în primii 125 m, profunzime mică, textură mijlocie-fină. Este slab carbonatic (24 % CaCO3 ),are o recție slab alcalină (pH 7,8), conținut ridicat de humus.

Profilul solului este Ao-Ag-Go-Gr sau Ap-Ao-Ag-Go-Gr pe terenuri cultivate.Au evoluat sub vegetația naturală de pădure și pășune, pe terenuri plane în condițiile excesului de umiditate freatică. Sunt utilizate pentru pășuni și fânețe și sunt mai puțin folosite ca terenuri arabile. Necesită combaterea excesului de umiditate, fertilizare, amendamente cu calcar.

6.6. Clasa vertisolurilor – ocupă o suprafață foarte mică în teritoriu (2 ha) și cuprinde un singur tip de sol,vertisolul amplasat în zona satului Drăgugești.

Vertisolul este un sol cu puternice influențe litomorfe, la care materialul parental cu puternice fluctuații a dus la formarea în profilul solului a unor caractere aparte reprezentate în special prin crăpături adânci în perioadele secetoase,prin prezența fețelor de alunecare ce se manifestă imediat sub orizontul arat.

Profilul acestui sol este Ay-C sau Ay-By-C, iar conținutul de humus este cuprins între 2.6-4,5%. Humusul rezultat prin transformarea resturilor organice încorporate în sol în condițiile menționate formează cu argila și oxizii de fier compuși organo-minerali, care dau solului un colorit specific negru-cenușiu. Este cultivat cu cereale și plante tehnice. Necesită fertilizare,măsuri pentru prevenirea excesului de umiditate.

6.7. Clasa solurilor neevoluate – ocupă o suprafață totală de 2319 ha (29,1%) și cuprinde următoarele tipuri de sol:

6.7.1. Litosolurile – ocupă în teritoriu o suprafață de 19.5 ha, fiind prezent în sudul comunei (Dealul Ciortea ) și nordul comunei (terasa Tazlăului de 120-125 m).

S-au format pe roci consolidate reprezentate de roci compacte prezente la suprafață sau în primii 20 cm ai profilului de sol. Are textură mijlocie, reacție acidă, conținut scăzut în humus și elemente fertilizante. Profilul acestui tip de sol este Ao-R. Este folosit exclusiv pentru pajiști și păduri. Necesită măsuri de prevenire și combatere a eroziunii.

6.7.2. Regosolurile – soluri neevoluate formate pe materiale parentale neconsolidate, pe roci mai rezistente-argile. Se găsesc pe versnții abrupți din partea central-sudică a teritoriului, ocupând o suprafață de 1396 ha.

Regosolurile au o profunzime mică, textură mijlocie-fină la suprafață. Sunt slab carbonatice, au o reacție slab alcalină și conținut mic de humus (1,5-2%). Profilul solului este de tipul Ao-C. Sunt utilizate pentru pășuni, plantații pomicole, în locuri restrânse păduri.

Nesită fertilizare și măsuri de protecție împotriva eroziunii.

6.8. Solurile aluviale – sunt întâlnite cu precădere în lungul văii Tazlăuluii, ocupând o suprafață de 320 ha.

Aceste soluri sunt formate pe aluviuni recente la care orizontul A are un conținut de humus dublu decât la nivelul orizontului C. Textura la suprafață este mijlocie sau mijlocie-fină. Are o reacție slab alcalină (pH 7,3-7,9). Profilul este de tipul Ao-C, Ap-Ao-C, Am-C, App-Am-C. Sunt cultivate cu legume, zarzavaturi, cereale și parțial folosite pentru pășuni. Necesită fertilizare și măsuri de prevenire a excesului de umiditate.

6.9. Erodisolurile – sunt prezente pe versanții moderat și puternic înclinați, din nord, centrul, sud-vestul și mai puțin estul teritoriului. Ocupă o suprafață de 577,6 ha.

Sunt puternic influențate de eroziunea de suprafață, prin acțiunea căreia a fost îndepărtat în totalitate orizontul de acumulare a humusului, astfel încât la suprafață se află fie orizontul C, fie orizontul B. Au o textură mijlocie-fină și sunt slab sau moderat carbonatice. Reacția este alcalină până la slab acidă (pH 8,2-6,4). Conținutul de humus este foarte scăzut (0,6-0,8). Sunt folosite pentru culturi pomicole și viticole, parțial fiind acoperite cu plantații forestiere. Necesită măsuri de combatere a eroziunii și fertilizare radicală.

6.10. Protosolul antropic – este întâlnit la Brătila pe o suprafață mică (20,8 ha). Este un sol puternic influențat de activitatea omului desfășurată cu ocazia nivelării exeutate în zona livadei de lângă satul Brătila. Morfologia actuală a acestui soi se caracterizează printr-un amestec de orizonturi de sol. Sunt soluri neproductive care necesită măsuri de recultivare și fertilizare radicale.

În concluzie, tipul de sol cel mai răspândit în cadrul teritoriului comunei este solul podzolic, cu o suprafață de 1930 ha (23,9%), urmat de solul brun argiloiluvial,pe o suprafață de 1799 ha (22,5%) și regosoluri extinse pe o suprafață de 1396 ha (17,5%).

Din studiul de specialitate realiyat de Laboratorul de Agrochimie Bacău reiese că pe o suprafață de 4129,2 ha sunt soluri erodate, din care 599,3 ha sunt soluri foarte puternic erodate. Procesul de eroziune se suprapune zonei de culmi subcarpatice și versanți.

Levigarea ocupă o suprafață de 331,1 ha și apare frecvent pe versanți moderat și puternic înclinați, unde cea mai mare parte a apelor pluviale se scurg la suprafața terenului încetinind în acest fel ritmul pedogenezei. Prin acest proces s-au format în teritoriu soluri semicarbonatice și decarbonatate.

Alte procese pedogenetice sunt: pseudogleizarea, care apare pe soluri în suprafață de 340 ha, din care pseudogleizare puternică pe 76 ha. Pseudogleizarea este răspândită în special pe culmile subcarpatice, iar gleizarea ocupă suprafața de 218,8 ha și este răspândită în special în lunca Tazlăului, dar și pe funduri de văi secundare. Solonatizarea, care se manifestă cu intensitate moderată și ocupă o suprafață de 47,5 ha din teritoriu, este răspândită în lunca Tazlăului.

Studiul pedologic întocmit în 1993 de O.S.P.A. Bacău, în scopul ridicării potențialului de producție al terenurilor arabile, recomandă lucrări de combatere a eroziunii solului pe o suprafață de 3792,9 ha, de amendare a solurilor acide pe o suprafață de 830 ha, de fertilizare ameliorativă pe o suprafață de 2780 ha, de evacuare a excesului de apă pe o suprafață de 166 ha. S-a recomandat, de asemenea, și combaterea inundațiilor pe terenurile aflate în albia majoră a Tazlăului sau pe fundurile de vale secundară, pe suprafața de 284 ha.

Partea a II-a

7. CONSIDERAȚII ISTORICO-GEOGRAFICE

7.1. Mărturii asupra locuirii teritoriului comunei în epoca veche

Partea integrantă a istoriei patriei, istoria comunei Helegiu coboară mult spre primele trepte ale civilizației.

Situat într-o regiune cu condiții naturale favorabile viații omului, teritoriul comunei a fost locuit din cele mai vechi timpuri, fapt pus în evidență de câteva descoperiri arheologice.

Resturile de cultură materială descoperite, atestă faptul că așezările preistorice de pe raza comunei s-au format uneori pe văile apelor, dar mai ales pe podurile teraselor mai înalte. Oamenii de pe aceste meleaguri se ocupă în principal cu păstoritul și agricultura, “revoluția neolitică” cu atributele sale creând condiții mai bune de viață, fapt ce a favorizat sporirea numărului populației și respectiv a numărului de așezări. Printre acestea este și așezarea descoperită întâmplător pe raza satului Deleni, în punctul numit “Dealul Boieresc”, ale cărei resturi materiale, ceramică cucuteiană prost conservată, greutăți din lut ars de la războiul de țesut, pietre de râșniță, aparțin neoliticului târziu. Locuințele fiind de suprafață au putut fi ușor deranjate de fierul plugului (Viorel Căpitanul, CARPICA XIV, 1982).

După o perioadă de tranziție, caracterizată prin mari transformări și restructurări social-

epocă istorică, respectiv epoca bronzului.

Civilizația bronzului, prima etapă în evoluția cuvilizației tracice, este reprezentată prin descoperiri arheologice întămplătoare și pe teritoriul comunei Helegiu. În perimetrul satului Deleni, pe Dealul Teiuș, a fost scoasă la lumina zilei o așezare cu material ceramic din epoca bronzului târziu. Ceramica este puternic corodată.

Tot epocii brinzului, culturii Monteorul, aparțin resturile unei așezări conținând ceramica cu aspect lucios descoperite în satul Drăgugești, pe locul numit “Felca” (Viorel Căpitanu, CARPICA XIV, 1982).

În studiul său “Castrul de la Poiana și drumul roman prin Moldova de Jos”, apărut în 1913, Vasile Pârvan menționează existența unor resturi de cultură materială în localitatea Bărsănești, dar și la Brătila și Gura Văii.

Viața acestor comunități era organizată în cadrul obștilor gentilice, obști care în epoca fierului au fost înlocuite cu cele sătești, în care legătura de rudenie este înlocuită cu legătura teritorială

Pentru epoca antică și prima parte a evului mediu, nu există până în prezent nici un izvor care să confirme existența acestora, modul de viața al oamenilor.

7.2. Populația teritoriului comunei în epoca feudală

Populația din zonă trăia în așezări statornice, cu locuințe semiîngropate de tipul bordeielor și în locuințe de suprafață. Erau oameni liberi organizați în obști sătești care aveau o conducere colectivă, alcătuită din “ adunarea oamenilor buni și bătrâni “.Stăpâneau și foloseau în comun apele, pădurile și pășunile, terenurile arabile fiind în proprietatea ereditară a fiecărui membru al obștii. Pământul arabil nu se împarte periodic, ca la germani și slavi. Numai o parte a pământului era lucrat în comun.

Așezat pe drumul ce leagă Bacăul și centrul Moldovei cu pasul Oituz, teritoriul comunei a fost cu siguranță racordat la circuitul comercial fiind în același timp expus invaziilor din afară, lociutorii săi participând la eforturile militare ale voievozilor moldoveni, fapt reflectat în tradiția istorică.

Dintre satele comunei, prumul atestat docomentar este Brătila. Într-un uric datat în anul 1399, Iuga Voievod confirmă lui Ioan Carmeleu și fratelui său Trofin, drepturile asupra satelor -“Brătila de Sus și Brătila de Gios”, pentru a lor dreaptă și credincioasă slujbe, ei au slujit țării și domniei.-Documentul menționează traseul hotarelor acestor sate.

Prezentat sub forma unei copii, scos după vechea condică a Mitropoliei Moldovei în martie-1833, documentul aste considerat de către specialiști, fals.

Tradiția istorică spune că primii locuitori ai Brătilei ar fi fost munteni veniți de la Rucăr (Ortensia Racoviță, 1989). Așezarea locuitorilor de la munte este confirmată de existența în cadrul satului a unui sector al muntenilor.

O altă informație, care reprezintă în același timp și prima mențiune documentară a satului Deleni, ne aste furnizată de un act de donație datat din 15.03.1626, prin care Gaftona din Bârsănești “sora Nicșului ot Popeni” dăriua lui Vasile, feciorul Irimiei, finul lui Andrei Mocău din Brătila de Giosul, “a mea dreaptă ocină și moșăi, nește curături ce sunt între văi, pre lângă hotarul Brătilei de Gios”. Actul s-a semnat alături de Gaftona de mulți oameni buni și anume:Andrei Măcău din ot Brătila de Gios și Loghin de acole și Dumitru Tăul și Sasul ot Bârsănești și Grosul ot Deleni”.

Satul Drăgugești a fost atestat documentar la 8.12.1746, într-o mărturie hotarnică.

În această perioadă principala ocupație a locuitorilor comunei a rămas agricultura, îndeosebi cultura cerealelor (grâul, orzul, meiul) și creșterea animalelor, alături de care practicau pomicultura, creșterea albinelor.

Terenurile agricole erau obținute în principal, prin defrișarea pădurilor. Documentele amintesc de curături și poieni care au fost obținute prin astfel de lucrări.

Pe Tazlău funcționau mori. În 1781 Grigore Habasescu, vornic, vinde mănăstirii Precista din Tg. Ocna jumătate din satul Deleni, o parte a moșiei Helegiu, cu vaduri de moară pe Tazlău și multe locuri de prisăci.

Ca urmare în 1816 “Condica visteriei Moldovei” menționează Brătila de Jos ca aparținând serdarului Constantin Botezatu, Brătila de Sus fiind “răzeșească”. În același timp satele Deleni și Drăgugești, care înglobau din punct de vedere fiscal și Helegiu, erau sate de răzeși, statut pe care și-l mențin până în 1864.

7.3. Evoluția procesului de populare în epoca modernă și contemporană

Până în anul 1864 când clăcășia a fost desființată, formele de proprietate asupra principalului mijloc de producție, pământul, erau: răzeșească în satele Deleni și Drăgugești, care încorpora din punct de vedere fiscal și satul Helegiu, Brătila de Sus, în timp ce Brătila de Jos aparținea unor mari proprietari ( Constantin Botezatu ).

Procesul înnoitor care a cuprins societatea românească după revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, s-a făcut simțit și în așezările care compun actuala comună Helegiu.

Unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea lui Al.I. Cuza, la 24 ianuarie 1859, reformele din timpul domniei acestuia, au accelerat procesul de modernizare al societății românești.

Prin efectele produse în viața economică și socială, legea rurală promulgată la 14 august 1864, a fost cea mai importantă dintre măsurile reformatoare ale epocii.

Cu speranța că vor fi luate în considerare și cererile lor, se adresau domnului la 1 septembrie 1864 și 93 de săteni din comuna Helegiu.

Cererea contravenind însă prevederilor legii nu este aprobată, în baza acesteia fiind împroprietăriți în Brătila 178 de familii cu 634 fălci (951 ha).

Marele mrrit al Legii rurale, cu toate limitele inerente condițiilor de aplicare, este acela al eliberării țăranilor de servituțile feudale.

Într-un tablou al proprietății din 1891 în fosta comună Brătila cele 3400 ha stăpânite după cum urmează: statul 225 ha, Ovanes Agiamoglu 643 ha, Gh. Mihail 139 ha, Ecaterina Codreanu 105 ha, Ecaterina Manole Iancu 100 ha.

În fosta comună Drăgugești, în același an, cei 407 capi de familie stăpâneau 2000 ha, din care 400 ha pădure, în medie 2,8 ha, ceea ce este insuficient pentru nevoile familiei.

Cel de-al doilea război mondial a afectat și viața oamenilor de pe aceste meleaguri. După un an de la intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice 38 bărbați din comuna Helegiu își pierduseră viața sau erau dați dispăruți (Dorinel Ichim, 1983).

Se remarcă trecerea la organizarea vieții oamenilor prin mijloace administrative proces care în anii următori se va intensifica culminând campania de colectivizare din 1962 când au fost constituite cele două C.A.P (Helegiu și Brătila).

7.4. Evoluția numerică a populației și componentele dinamicii populației

Prin așezarea sa geografică, comuna Helegiu, se caracterizează prin condiții naturele care, în corelație cu anumiți factori sociali-economici, au favorizat popularea acestui teritoriu din cele mai vechi timpuri.

Popolația a fost și este un domeniu de cercetare și pentru geografi deoarece elementul uman reflectă pregnant dezvoltarea economică a oricărei așezări.

Datele statistice folosite în acest capitol au fost obținute de la Direcția Județeană de Statistică, din recensămintele populației din anii 1930, 1956, 1966, 1992, la care se adaugă datele de la Primăria Helegiu la nivelul anilor 1999-2000.

7.4.1. Evoluția numerică a populației comunei

Evoluția numerică a populației prezintă valori inegale în timp, ca urmare a modificărilor ce au avut loc în evoluția natalității, mortalității și mișcării migratorii.

Analizând tabelul nr.1 și graficul privind evoluția numerică a populației comunei, putem constata că aceasta a cunoscut, în perioada 1816-1977, un mers ascendent, atingând cifra cea mai ridicată în anul 1977. Apoi numărul populației a scăzut treptat până

în anul 2000.

Tabelul nr. 4

După Direcția Județeană de Statistică

Creșterea numerică a populației în perioada 1816-1977 a atins ritmuri diferite:

– într-un interval de 58 de ani (1816-1871) populația a crescut cu aproximativ 1720 persoane (242%), iar între 1871-1912, într-un interval de 41 de ani, populația a crescut cu 1765 persoane (160%) exclusiv pe seama sporului natural ridicat.

– între anii 1930-1941 populația a crescut cu 1176 de persoane (23,4%), iar din anul 1941 până în 1956, populația a evoluat în continuare pozitiv, dar creșterile au avut valori mai mici, 446 de locuitori într-un interval de 15 ani (7,1%). Creșterea mai lentă este datorată pierderilor de vieți omenești din timpul celui de-al II-lea război mondial, anilor de secetă, reducerii natalității.

– în perioada 1956-1966, populația cunoaște o nouă creștere numerică ce se ridică la 954 persoane (14,3%), creștere care este datorată, în parte, sporului natural, perioadei de stabilitate politică.

– după anul 1966, creșterea numărului populației se reduce trptat, încât în intervalul 1966-1977 se realizează un spor de 505 locuitori (6,8%). Acest fapt se explică prin deficitul migratoriu care înregistrează valori tot mai mari, determinate de plecările la muncă spre centrele urbane apropiate sau în alte localități din țară.

– din anul 1977 până în 1992, în 15 ani, populația înregistrează o scădere de 480 de persoane

(-11,4%) ceea ce se datorește pe de o parte influenței orașului Onești în care unii locuitori s-au stabilit, iar pe de altă parte plecării spre centrele urbane Brașov, Galați, Năvodari, care au atras forță de muncă din această comună. La aceasta se adaugă sporul natural mai redus (de numai 4,5%0

în anul 1985), determinat de plecarea populației de vârstă tânără.

– analizând evoluția numerică a populației pe sate, în perioada 1891-1977, se poate observa o creștere a populației între anii 1891-1941, urmată de o diminuare cu 244 persoane între 1941-1956, datorată pierderilor de vieți omenești din timpul celui de-al doilea război mondial și a plecării populației la muncă în alte localități.

– Între anii 1956-1977 se înregistrează o nouă creștere, cu 475 de persoane, datorată sporului natural.

După 1977, urmează o scădere accentuată a numărului populației până în 2000 când populația număra 2092 persoane, cu 486 persoane mai puțin față de anul 1977.

Satul Deleni cunoaște în perioada 1871-1977 o evoluție continuu ascendentă, pe seama sporului natural, urmată apoi de o scădere a numărului populației până 2000,când populația număra 1890 de persoane, cu 237 persoane mai puțin față de anul 1977.

De asemenea, satele Helegiu și Drăgugești, cunosc în perioada analizată o evoluție continuu ascendentă până în anul 1977, după care numărul populației începe să scadă.

La recensământul populației din anul 1992 numărul total al populației comunei era de 7268 locuitori, adică 0,9 % din populația județului Bacău și 0,03 % din populația țării.

7.4.2. Mișcarea naturală

Natalitatea – urmărind evoluția natalității în perioada 1966-1992 se observă indicele natalității a fost în medie de 21,7%0.

Naralitateaera ridicată în 1956 (35,6%0) și 1968 (35%0) depășind media pe județ (25%0). După 1968 indicele natalității începe să scadă până la 15,7%0 în anul 1986. După acest an indicele natalității cunoaște iar o creștere ușoară, până la 19,4%0 în anul 1988, după care cunoaște o scădere treptată. În 1992 indicele natalității atinge cea mai coborâtă valoare (15,1%0), datorită plecărilor masive din comună a populației tinere.

După 1989 și numărul căsătoriilor scade de la 10%0 în 1990 la 7,6%0 în 1992 căsătoriile constituind un factor important de creștere a numărului populației prin intermeduil natalității.

Mortalitatea – alături de natalitate reprezintă o componentă de bază în analiza sporului natural. Urmărind evoluția mortalității în aceeași perioadă 1956-1992, putem constata că indicele mortalității a fost în medie de 9,9%0, la nivelul întregii comune.

În anul 1956 indicele mortalității a fost de 10,7%0 mai mare față de cel pe județ (10%0). În ceilalți ani indicele mortalității cunoaște valori oscilatorii între 7,3%0 În anul 1989 și 10%0 în anul 1992. În anul 1985 indicele mortalității ajunge la 11,1%0, fiind peste media pe județ.

Mortalitatea infantilă îregistrează și ea oscilații de la un an la altul. În perioada 1966-1992 indicele cel mai ridicat a fost de 63%0 în anul 1985, iar în anul 1988 fiind chiar 0.

În general, mortalitatea în perioada analizată, se menține la un nivel apropiat celui pe țară.

Tabelul nr. 5

Mișcarea naturală a populației comunei Helegiu

După Direcția Județeană de Statistică

Tabelul nr. 6

Bilanțul migratoriu și bilanțul total

După Direcția Județeană de Statistică

Sporul natural – în perioada 1956-1992 și sporul natural a avut valori diferite de la un an la altul, fiind în legătură directă cu oscilațiile pe care le înregistrează natalitatea și mortalitatea.

Pentru această perioadă sporul natural a fost în medie de 11,8%0.

În anul 1956 sporul natural a fost de 24,9%0, iar în anul 1966 de 16,1%0 fiind mai mare decât media pe țară (6%0).

Sporul natural a atins cea mai ridicată valoare în anul 1968 de 25,5%0.

După anul 1970 sporul natural scade lent până în anul 1977, datorită scăderii natalității și creșterii mortalității generale, iar după anul 1977 cunoaște scăderi foarte mari, fiind determinat de scăderea natalității și creșterea mortalității, ajungând în anul 1985 la numai 4,55%0.

Între anii 1985-1992 sporul natural oscilează între 4,2%0 și 11,7%0. Cel mai mic spor natural a fost înregistrat în anil 1992 (4,2%0) când natalitatea a fost mai scăzută (15,1%0) și mortalitatea ridicată (10,9%0), căsătoriile scăzând mult după 1989.

Bilanțul migratoriu – influențează fie creșterea, fie scăderea numărului populației.

Pentru comuna Helegiu bilanțul migratoriu înregistrează oscilații de la un an la altul.

Dacă în 1956 proporția celor plecați din comună a fost de 5,5 0/00, în următorii ani se constată o creștere lentă până în anul 1977, când atinge valoarea de 6,6 0/00 .

După anul 1977 rata plecărilor crește, oscilând între 11,3 0/00 în anul 1985 și 50 0/00 în anul 1990, când este înregistrată valoarea cea mai ridicată a ratei plecărilor. Plecările din comună, după 1977, au fost determinate de atracția exercitată de diferite orașe din țară, care ofereau și posibilitatea asigurării și calificării profesionale. Cei plecați la studii, după absolvire, au primit locuri de muncă în alte localități. Alte persoane și-au schimbat domiciliul prin căsătorie.

După anul 1992 numărul celor plecați a scăzut brusc, ajungând la 23,9 0/00 .

Se constată că sosirile au înregistrat valori mult mai scăzute, care au oscilat de la un an la altul, de la 0,2 0/00 în anul 1985 la 5,8 0/00 în anul 1991 având drept cauză, în cele mai multe cazuri căsătoriile și revenirea în comună a unor persoane după o absență îndelungată.

Bilanțul migratoriu, dat de diferența dintre rata plecărilor și rata sosirilor, este negativ în toată perioada analizată,oscilând între – 2,5 0/00 în anul 1956 și – 44,7 0/00 în anul 1990.

Bilanțul total dat de diferența dintre sporul natural și bilanțul migratoriu, în intervalul analizat, înregistrează valori pozitive până în anul 1977 (10 0/00 ), apoi scade îregistând valori negative ce oscilează între – 6,6 0/00 în anul 1985 și – 38,5 0/00 în anul 1992, fapt reflectat de diminuarea numărului populației după 1977.

Mobilitatea populației pe teritoriul comunei a înregistrat valori diferite în ultimele decenii, fiind influențată de evoluția generală a economiei comunei și zonei înconjurătoare, de dezvoltarea municipiului Onești.

Deplasările zilnice (navetismul) au antrenat în număr mai mare de persoane în deceniile VII și VIII când platforma industrială a municipiului Onești a atins apogeul dezvoltării sale, absorbind un mare număr al forței de muncă din zonele înconjurătoare.

Astfel, în anul 1977 (conform datelor statistice de la Direcția Muncii Bacău) din totalul populației ocupate, 41,1 % lucrau în uzinele de pe platforma industrială Borzești și în întreprinderile industriale de construcții, de prelucrare a lemnului, de transport din municipiul Onești.

În cadrul comunei erau angajate 314 persoane în diferite sectoare de activitate, respectiv 7,5 % din populația ocupată, din care 87 persoane, respectiv 2,1 %, îl dețineau persoanele care se deplasau zilnic în comună venind din municipiul Onești. Acestea erau cadre didactice cu studii medii și superioare care lucrau în învățământ, ocrotirea sănătății, agricultură, circulația mărfurilor, mica industrie.

În anul 1992 deplasările zilnice ale popupației pentru muncă, au antrenat un număr mai mic de persoane, datorită reducerii activității economice din municipiul Onești, ca urmare a reorganizării unităților industriale, de construcție, comerciale, în contextul reformei economice actuale.

Astfel, din totalul populației ocupate numai 1505 persoane ( 34,7 %) se deplasau spre locuri de muncă din afara comunei.

În cadrul comunei erau angajate 274 persoane în diferite sectoare de activitate, respectiv 6,3 % din populația ocupată.

Fenomenul de navetism pe distanțe mai mari nu există la nivelul comunei.

Din comună se mai deplasează zilnic spre liceele și școlile profesionale din municipiul Onești un număr de 58 elevi. Deplasarea pentru muncă a populației ocupate și deplasarea elevilor este asigurată de transportul interurban de călători.

Răspândirea geografică a populației

Prima parte la populație, apoi istoric, apoi evoluția populației, structura populației

Dinamica populației se reflectă și în densitatea acesteia de-a lungul timpului.

În anul 1895 densitatea medie a populației comunei era de 67,2 loc / km2 , mai mare decât densitatea medie a populației județului (19,5 loc / km2 ).

În prima jumătate a secolului XX populația comunei a crescut, determinând și creșterea densității medii a populației care a ajuns în anul 1930 la 83,2 loc / km2 aproape dublu decât densitatea medie a județului (42,5 loc / km2 .

În anul 1977 densitatea medie a atins valori ridicate, de 101,8 loc / km2 , ca urmare a creșterii numărului populației, fiind la fel ca media pe județ. Treptat aceasta a scăzut până în anul 1992 la 91,2 loc / km2, ca urmare a evoluției descendente a populației.

Raportând numărul de locuitori la suprafața agricolă a comunei putem constata că densitatea are valori de 1,5 loc / ha în 1965 și 1,4 loc / ha în 1991.

Densitatea medie a populației în vetrele de sat a fost în anul 1965 de 24,6 loc / ha, iar în anul 1992 de 23 loc / ha și de 26 loc / ha în anul 2000.

Helegiu – 26 loc / ha

Brătila – 28 loc / ha

Deleni – 28 loc / ha

Drăgugești – 28 loc / ha

7.4.3. Structura populației pe vârste și sexe

Se caracterizează printr-o proporție echilibrată a vârstelor și sexelor.

Analizând structura populației comunei pe grupe mari de vârstă, la recensământul populației din anul 1930, observăm că populația tânără ( 0-20 ani) deține o pondere de 47,3 % din populația totală; grupa adultă (20-64 ani) deține o pondere de 48,1 %, în timp ce ponderea populației vârstnice este de numai 4,5 %.

În anul 1966, deși numărul populației a crescut comparativ cu anul 1930, ponderea populației tinere a scăzut la 43,6 %, în favoarea populației adulte care a crescut la 50,1 % și a populației vârstnice care a crescut la 6,2 %, ca o consecință a evoluției descendente a natalității și a creșterii duratei medii de viață a populației.

În anul 1977, deși numărul populației a atins o valoare mare, ponderea populației tinere a cunoscut o scădere vizibilă în comparație cu anul 1966, înregistrând numai 39,5 %, populația adultă înregistrează o ușoară creștere fiind de 51,7 %, iar populația vârstnică o creștere mai mare (8,7 %), ceea ce indică tendința de îmbătrânire a populației.

În perioada 1977 – 1992 diminuarea treptată a populației, scăderea natalității, au influențat foarte mult evoluția populației tinere a cărei pondere a scăzut față de anul 1977, până la 29,1 % din totalul populației. În aceeași perioadă ponderea populației adulte a crescut, ajungând la 59,1 % în anul 1992, iar cea a populației vârstnice la 11,6 %, dovedind accentuarea fenomenului de îmbătrânire a populației.

Structura pe vârste a populației a înregistrat o evoluție diferențiată nu numai pe mari grupe de vârste, ci și pe grupe de câte 5 ani.

În cazul populației tinere, piramida vârstelor din anul 1966 are o bază mare, consecință a natalității mai mari. Fiecare subgrupă de vârstă până la 20 de ani înregistrează valori între 300 – 550 locuitori.

În grupa populației adulte (20 – 64 ani), piramida înregistrează creșteri și descreșteri de la o subgrupă la alta. Astfel, subgrupa de 20 – 24 de ani înregistrează o scădere în raport cu subgrupele anterioare și următoarele trei subgrupe (25 – 29 de ani, 30 – 34 de ani, 35 – 39 de ani), ca urmare a scăderii natalității în perioada de după război (1940 – 1950). Partea superioară a piramidei se lărgește, datorită creșterii longevității populației vârstnice.

În anul 1977, pentru populația tânără piramida evidențiază o creștere a populației, mai ales a populației de 5 – 9 ani, datorită natalității ridicate în urma măsurilor legislative din anul 1966. Îngustarea piramidei în dreptul subgrupelor de 10 –14 ani, 15 – 19 ani, explică natalitatea mai scăzută, consecință a migrației spre orașe a populației tinere.

Populația adultă cunoaște o scădere evidentă prin îngustarea piramidei în dreptul subgrupei de 30 – 34 de ani, ceea ce dovedește o natalitate mai mică, apoi cunoaște o ușoară creștere, care se menține până la nivelul subgrupei de 40 – 44 de ani. Scăderea numărului populației pentru partea superioară a grupei adulte determină o îngustare a piramidei vârstelor.

Pentru populația vârstnică, la toate subgrupele de vârstă, piramida cunoaște o îngustare, nu datorită scăderii longevității, ci datorită modului diferit de înregistrare a datelor ( la recensământul populației din anul 1977, spre deosebire de recensământul din anul 1966, grupa vârstnică a fost împărțită în trei subgrupe).

La recensământul populației din anul 1992, piramida indică o bază îngustă, consecință a natalității scăzute și a bilanțului migratoriu negativ la nivelul perioadei 1977 – 1992, apoi piramida se lărgește pentru următoarele subgrupe, ca urmare a natalității mai mari în perioada 1968 – 1977.

Pentru grupa populației adulte, piramida indică o dezvoltare pentru subgrupa de 20 – 24 de ani, îngustarea accentuată în dreptul subgrupelor următoare, până la grupa de 50 – 54 de ani, consecință a migrației populației tinere din perioada deceniilor 8 și 9.

Pentru grupa vârstnică se înregistrează o îngustare a piramidei pentru toate subgrupele, dar totodată o prelungire a piramidei cu încă două subgrupe, datorită creșterii longevității.

Pentru toate cele trei piramide, la grupa vârstnică se poate observa o extindere a lor spre dreapta, ca urmare a ponderii mai mari a populației feminine.

Structura pe sexe – a populației comunei înregistrează procente apropiate la recensământul populației din anii 1930, 1966, 1977, 1992 la nivelul populației totale.

La nivelul anului 1930, structura pe sexe este aceeași ca în anul 1992, respectiv 50,1 % populație de sex masculin și 49,9 % populație de sex feminin.

La recensământul populației din 1966, structura pe sexe înregistrează o ușoară modificare, crește numărul populației de sex feminin (50,5 %), scade numărul populației de sex masculin (49,5 %), iar la recensământul din 1977 cele două grupe (feminin și masculin) înregistrează procente egale, la nivelul întregii comune.

Pe sate, la nivelul anului 1930, se constată o pondere mai mare a populației masculine, în satele Helegiu și Brătila (51,2 %), iar în satul Drăgugești cele două grupe de sexe înregistrează procente egale.

La recensământul populației din anul 1966, populația masculină avea o pondere ușor mai ridicată în satul Brătila (50,2 %) și Helegiu (50,1 %),în timp ce în satele Deleni și Drăgugești predomină sexul feminin (52 %, 50,4 %).

În anul 1977, preponderentă era populația masculină în satele Helegiu (50,7 %) și Brătila (50,3 %), feminină în satul Deleni (51,2 %), iar în satul Drăgugești cele două sexe ajung aproape la egalitate.

La rcensământul populației din anul 1992 populația masculină este mai numeroasă în toate satele comunei.

7.4.4. Structura națională

Comuna Helegiu se caracterizează printr-un înalt grad de omogenitate națională.

Din “Dicționarul Geografic al Județului Bacău”,1895, reiese că din totalul populației de pe teritoriul comunei 99,6 % erau români, 0,2 % erau israeliți, 0,1 % erau unguri și 0,1 % erau armeni.

La recensământul populației din anul 1930, s-a înregistrat tot o populație majoritară română, respectiv 99,3 %, alături de care trăiau: țigani 0,3 %, evrei și unguri câte 0,2 %.

Conform recensământului populației din anii 1966, 1977, 1992 întreaga populație a comunei era alcătuită din români.

7.4.5. Structura confesională

La recensământul populației din anul 1992, 99,9 % din totalul populației comunei o formau credincioșii ortodocși și 0,1 % adventiști.

Puritatea religioasă și etnică a populației comunei este și rezultatul evoluției istorice a satelor componente.

7.4.6. Structura profesională

Pentru a cunoaște ponderea participării populației la activitatea economică este necesar să analizăm populația ocupată, care reprezintă o bună parte a populației comunei.

Dezvoltarea social – economică a comunei a adus modificări sbstanțiale în structura populației ocupate, de la un recensământ al populației la altul.

În anul 1966, populația ocupată deținea o pondere de 59,3 % din totalul populației comunei, în anul 1977 deținea 51,9 %, iar în anul 1992 deținea 59,7 %.

Populația ocupată în sfera producției materiale reprezenta 91,1 % din populația ocupată în anul 1966, 90,5 % în anul 1977 și 89,9 % în anul 1992.

Tabelul nr. 8

Populația ocupată

Date de la Primăria Comunei Helegiu

Are loc o creștere a personalului ocupat în industrie din totalul populației ocupate, de la 13,2 % în anul 1966, la 23 % în anul 1977 și 28,9 % în anul 1992, acest lucru realizânduse în primul rând, prin atragerea populației din agricultură. Astfel, populația ocupată în agricultură reprezintă 68.4 % în 1966, 54,2 % în 1977 și 53,9 % în 1992.

Tabelul nr. 9

Populația ocupată

Direcția Județeană de Statistică Bacău

Aceleași tendințe se constată și din analiza diagramei circulare a populației ocupate, pe sexe. Populația masculină ocupată în industrie a crescut de la 14,4 % din totalul populației ocupate masculine în 1966, la 21,1 % în anul 1977 și 43,9 % în 1992, iar populația feminină ocupată în industrie a crescut de la 1,4 % din populația ocupată feminină în anul 1966, la 2,8 % în 1977 și 12,7 % în 1992.

Ponderea populației masculine ocupate în agricultură, a scăzut de la 12.4 % din populația ocupată masculină în anul 1966 la 10,1 % în 1977 și apoi a crescut la 24,1 % în anul 1992, iar populația feminină ocupată în agricultură a scăzut de la 55,4 % din populația ocupată feminină în anul 1966 la 46,1 % în anul 1977, iar la recensământul populației din 1992 a crescut la 75,7 %.

Creșterea populației masculine și feminine ocupate în agricultură, consemnată la recensământul populației din anul 1992, este consecința restructurării generale a economiei românești: reîmproprietărirea pe baza Legii nr. 18 / 1991, reorganizarea industriei.

Urmărind evoluția populației ocupate în 1992, în sfera producției materiale, pe sate, observăm că populația din satele Helegiu și Brătila a deținut în industrie o pondere mai mare respectiv 31,8 % și 31,9 %, decât media pe comună (27,5 %), iar populația din satele Deleni și Drăgugești a deținut în agricultură o pondere mai mare, respectiv 56,3 % și 55.3 %, decât media pe comună (58,3 %).

Analizând populația și personalul muncitor pe ramuri ale economiei, se constată că industria absoarbe o bună parte a populației ocupate, înregistrând o creștere de la 23 % în 1977 la 28,9 % în anul 1992, iar personalul muncitor de la 48 % în 1977 la 60,9 % în 1992.

Tabelul nr. 10

Populația și personalul muncitor ocupat pe ramuri ale economiei

După Direcția Județeană de Statistică Bacău

Restrângerea activității în construcții a determinat scăderea ponderei populației ocupate în acest sector, de la 13 % în1977 la 6,9 % în1992, iar a personalului muncitor de la 28,1 % în 1977 la 14,6 % în 1992.

Referindu-ne la structura personalului care își desfășoară activitatea în comună, în diferite ramuri de activitate, observăm că acesta a crescut în industrie de la 4,5 % în 1975 la 24,7 % în 1989, după care a scăzut la 21,2 % în 1992.

În agricultură și silvicultură, ponderea personalului care își desfășoară activitatea în comună, s-a menținut aproximativ constand până în anul 1985,după care a crescut la 40,7 % în anul 1989 și apoi a scăzut la 21,2 % în anul 1992, ca urmare a schimbării regimului proprietății.

Analizând populația ocupată în sfera neproductivă, observăm o creștere de la 8,9 % în 1966 la 9,5 % în1977 și 14,3 % în 1992. Ponderea cea mai mare a populației ocupate în sfera activității neproductive o dețin bărbații, însă populația feminină predomină în învățământ, cultură, artă, circulația mărfurilor, ocrotirea sănătății.

Populația întreținută reprezintă în anul 1966, 40,7 % din total, din care 38,3 % era în întreținerea

persoanelor ocupate, iar în anul 1992 aceasta deținea 40,3 % din total,

Din sursa de existență populația întreținută de persoane ocupate, reprezintă 75,9 % din totalul populației întreținute în 1977; 41 % din populația întreținută erau persoane inactive, 0,6 % erau întreținute de către instituții de stat și cooperatiste, 0,3 % erau întreținute de către persoane cu alte surse de existență.

Pensionarii ( exclusiv C.A.P.) reprezentau 8 %, iar pensionari C.A.P. reprezentau 10,8 % din totalul populației întreținute.

Resursele de muncă – populația în vârstă de muncă (15-60 ani bărbații și 15-55 ani femeile) a înregistrat valori diferite în perioada 1966-1992.

Tabelul nr. 11

Structura pe vârste și sexe a populației activă

După Direcția Județeană de Statistică Bacău

Evoluția numerică a populației în vârstă de muncă, reflectă atât particularitățile factorilor demografici (natalitate, mortalitate, mișcare migratorie) cât și transformările social-economice care au avut loc în ultimii ani în țară.

Deși populația totală a comunei a scăzut după 1977, ponderea populației cu vârstă de muncă a crescut de la 52,7 % în 1966, la 53,6 % în 1977 și 58,9 % în 1992.

Structura pe grupe în vârstă de muncă a înregistrat, între 1966-1992, schimbări între diferitele grupe.

Populația grupei de 25-39 de ani, deține ponderea cea mai însemnată între grupele de vârstă de muncă, aceasta asigurând în următorii ani forța de muncă necesară în toate domeniile de activitate. Și populația grupei de 40-49 de ani și chiar cea de 50-60 de ani deține o pondere însemnată într grupele în vârstă de muncă a comunei.

9 ECONOMIA

9.1. Dezvoltarea economică de ansamblu

În perioada actuală, comuna Helegiu prezintă trăsăturile unei localități aflate în plin proces de transformare economică și socială.

Agricultura, ramură cu o îndelungată tradiție în țara noastră și în economia comunei, a înregistrat în ultimii 50 de ani transformări permanente impuse de voința politică, transformări care în acest moment sunt exprimate prin prevederile Legii 18 din 1991, care a refăcut proprietatea privată asupra pământului redând țăranilor dreptul de proprietate asupra pământurilor pe care le deținuseră înaintea anului 1962, când s-au constituit cele două cooperative agricole de producție din comună.

Transformările impuse de Legea nr. 18 / 1991 au determinat o fărâmițare a exploatărilor agricole, schimbări în structura producției agricole prin dispariția unor culturi (îndeosebi cele tehnice) și diminuarea ponderii altora (grâul) și mai ales prin diminuarea producției determinată de insuficiența mijloacelor de muncă, a celor financiare, aplicarea unor tehnologi neadecvate de lucru și o mentalitate a producătorilor care se situează mai degrabă în evul mediu. Foarte mulți dintre noii proprietari, salariați în același timp în indusrie, organizează exploatarea proprietăților lor agricole pentru a asigura nevoile lor și mai puțin pentru piața de produse agricole.

În ultimii 4 ani se remarcă o dezvoltare mai rapidă a activităților comerciale, fiind înființate mai multe unități comerciale cum ar fi cele de comercializare a băuturilor, cârciumile.

Schimbarea raporturilor de proprietate este evidentă și în domeniul transporturilor, îndeosebi a celor de mărfuri care în totalitatea sa aparține sectorului privat.

Agricultura

Agricultura este ramura economică de bază în care locuitorii comunei își desfășoară activitatea.

Până în anul 1990 producția agricolă era realizată în cadrul unei cooperative agricole de producție care rea organizată în cinci ferme de producție vegetală și o fermă zootehnică, în cadrul Asociației Economice Intercooperatiste pentru creșterea tineretului bovin și în gospodăriile cooperatorilor. Acești producători erau deserviți de către S.M.A. Helegiu care dispunea și de o secție în satul Brătila.

Ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 18 / 1990, cele două unități cooperatiste au fost desființate, terenurile agricole trecând în proprietatea cetățenilor.

Structura fondului funciar

După datele furnizate de Direcția Județeană de Statistică Bacău, în anul 1992, suprafața comunei Helegiu avea următoarea structură de folosință:

-terenuri cu folosință agricolă – 57,4 % din suprafața totală a comunei;

-terenuri cu folosință forestieră – 31,5 %;

-alte suprafețe – 11,1 %.

Pe deținători, 90,5% din terenurile de folosință agricolă se aflau în proprietatea privată și anume:

în proprietatea unui număr de 2451 agricultori;

în proprietatea unor unități publice 9,5 %.

În ceea ce privește pădurile, cele mai întinse suprafețe aparțin statului (93,4%), cetățenilor revenindu-le doar 6,6 %.

Analizând structura terenurilor agricole, constatăm că cea mai mare pondere o dețin terenurile arabile, 56,6 % din suprafața agricolă a comunei.

Terenurile arabile ocupă în principal relieful cu o înclinare mai mică din lunca Tazlăului și terasele, dar și unele terenuri cu o pantă mai ridicată aflate pe versanții unor dealuri.

pe litosoluri și regosoluri, ocupă suprafețe întinse pe versanții văilor adâncite în terase și pe versanții dealurilor.

Suprafețele ocupate cu vii dețin o pondere foarte mică, de 0,2 %, iar livezile de 0,1 % din terenurile agricole ale comunei.

Livezile, în suprafață de 54 de ha, se prezintă sub forma unor plantații pe versanții terasei de 95-100 m, între satele Helegiu și Drăgugești sau ai Dealului Stejar, pe moșia satului Brătila. În ultimii ani lipsa oricăror lucrări de întreținere a condus la degradarea acestora. Mai mult, la Brătila, livada a fost defrișată, terenurile obținute fiind supuse unui intens proces de degradare a solului.

9.2.1.1. Cultura plantelor

Până în anul 1990, cultura plantelor a reprezentat principala ramură agricolă, ocupând 49,5 % din suprafața agricolă a comunei în anul 1985 și 51,5 % în anul 1989.

Tot până în anul 1990, structura culturilor a fost mult mai diversă, alături de cereale, care au deținut ponderea cea mai mare, erau cultivate: plante tehnice, cartofi, plante furajere, legume.

Cerealele – ocupă cele mai întinse suprafețe din cele cultivate, 82,7 % din suprafața arabilă în anul 1985, 75,8 % în anul 1989, 90,7 % în anul 1992.

După cum reiese din situațiile statistice, suprafețele cultivate cu cereale au înregistrat cele mai mari întinderi în anul 1992 când s-au cultivat 2251 ha, ceea ce reprezintă 87,2 % din suprafața arabilă a comunei, aceasta fiind însoțită și de o creștere a producției de cereale. În anul 1992, s-au realizat 4383 t față de 4870 t în anul 1989 și 7137 t în anul 1985.

Tabelul nr. 12

După Direcția Județeană de Statistică Bacău

Grâul – este cea mai importantă cereală panificabilă. Între anii 1985-1990, suprafața cultivată cu grâu a fost în medie de 805 ha. Începând din anul 1991, se înregistrează o scădere a suprafețelor cultivate cu grâu determinată de transformările petrecute în structura formelor de proprietate, operate prin aplicare Legii nr. 18. Fărâmițarea suprafețelor cultivate, incapacitatea financiară a producătorilor, înființarea unor culturi fără o fundamentare științifică și chiar o mentalitate a producătorilor mai apropiată de cea a evului mediu decât a epocii contemporane în care trăim, sunt tot atâția factori care au determinat scăderea substanțială a producției de grâu la 1256 kg / ha în anul 1992.

Porumbul – cea mai importantă cereală atât sub aspectul ponderii culturii în totalul suprafețelor cultivate cu cereale (58,5 % în anul 1985, 51,2 % în anul 1989 și 94,8 % în anul 1992) cât și al importanței pe care o are în alimentația oamenilor, în industrie și mai ales ca furaje pentru animale.

Suprafața cultivată cu porumb a avut până în anul 1989 o tendință de reducere în favoarea grâului, după care se înregistrează din nou o creștere care în anul 1992 este aproape dublă.

Creșterea spectaculoasă a suprafeței cultivate cu porumb în anul 1992, nu a fost însoțită de o creștere a producției totale de porumb, situație determinată de noile condiții în care sunt organizate exploatările agricole (loturi mici, nerespectarea tehnologiilor de lucru). În general culturile de porumb au fost înființate pe terasele Tazlăului, pe terenurile cu pante mai reduse.

Soiurile de porumb care au dat cele mai bune rezultate, au fost “Fundulea 96”, “Fundulea 102”, “Turda 220”.

Plantele tehnice – până în anul 1990, pe terenurile agricole ale fostei Cooperative Agricole de Producție, au fost cultivate sfeclă de zahăr și in pentru fuior. Suprafața cultivată cu plante tehnice, reprezenta între anii 1985-1989, 0,7 % din suprafața arabilă. Neprofitabile atunci, după 1990, dispărând chiar piața acestor produse, s-a renunțat la culturile respective.

Cultura legumelor și a cartofului – este o îndeletnicire tradițională în comună, parțial deprinsă în trecut, realizată și astăzi în fiecare gospodărie țărănească. Până în anul 1989, în cadrul Cooperativei Agricole de Producție, au fost înființate culturi de ceapă, varză, tomate și cartofi, reprezentând 0,3 % din terenurile arabile. În gospodăriile țărănești, pe suprafețe reduse au fost și sunt cultivate, de asemenea cu: varză, tomate, fasole, ceapă, usturoi, vinete, morcov, țelină, păstârnac.

Cultura plantelor pentru nutreț – au un rol important pentru asigurarea hranei animalelor. Până în anul 1990, s-au cultivat cu plante pentru nutreț, în medie 232 ha, ceea ce reprezintă aproximativ 7,7 % din suprafața medie a terenurilor în perioada respectivă. După anul 1990 se înregistrează o diminuare a acestor suprafețe, îndeosebi a culturilor anuale pentru fân și masă verde, culturi care până atunci au fost înființate în cadrul Cooperativei Agricole de Producție. Se mențin culturile de lucernă și trifoi, precum și cele de sfeclă furajeră.

Cultura viței de vie – are o tradiție îndelungată în agricultura comunei. În anul 1891, conform ”Dicționarului Geografic” ( O.Racoviță ), erau cultivate cu viță de vie, 87 ha. În anul 1977 existau 170 ha cultivate cu viță de vie, apoi treptat suprafețele s-au micșorat ca urmare a desființării acestei culturi, terenurile obținute fiind cultivate cu cereale.

În anul 1992, erau cultivate cu viță de vie 97 ha, reprezentând 2,1 % din suprafața agricolă a comunei.

Plantațiile se prezintă sub forma unor loturi cu suprafețe restrânse, dispersate, pe care sunt cultivate soiuri hibride.

Pomicultura – cultura pomilor fructiferi este o ocupație veche a locuitorilor. Izvoarele istorice medievale menționează în acest sens existența unor parametri pe moșiile satelor comunei.

În grădinile oamenilor, pe terenurile în pantă, au fost plantați: pruni, meri, peri, nuci, piersici. În general aceștia sunt dispersați, neexistând plantații sistematice. Astfel de plantații, cu meri și peri, au fost organizate între satele Drăgugești și Helegiu, precum și pe pantele cu expunere sudică a Dealului Straja, la Brătila, însă din 1986, ele nu mai erau productive.

În ceea ce privește structura după specii se constată că ponderea cea mai mare o dețin merii 48,4 % din totalul pomilor din anul 1988, urmează prunii cu 30 % din total, perii 15 %, cireșii și vișinii 4,2 % și alți pomi 2,7 %.

În general, producția de fructe este destinată satisfacerii consumului propriu, sau, cum este cazul prunelor, pentru producerea țuicii.

9.2.1.2. Creșterea animalelor

Dezvoltarea acestei ramuri a agriculturii în comună, a fost favorizată de existența unor întinse suprafețe de pășuni și fânețe naturale care, prin volumul și valoarea lor nutritivă, au contribuit împreună cu producțiile realizate pe suprafețele cultivate cu plante furajere, la asigurarea bazei furajere.

Creșterea animalelor este o formă de activitate cu o veche tradiție. În evul mediu, creșterea animalelor aducea cele mai importante venituri producătorilor. În anul 1891, pe teritoriul comunei erau crescute 1801 bovine, 2216 ovine și caprine, 71 cabaline, 397 porcine, numeroase păsări și 60 de stupi de albine (O.Racoviță).

Această ocupație a populației s-a menținut constant până în zilele noastre. Alături de cetățeni, care au crescut în permanență animale, existau în 1990, sectoare zootehnice în cadrul fostei Cooperative Agricole de Producție și a Asociației Economice Intercooperatiste. Astfel că în deceniul 9, se înregistrează o încărcătură record de animale pe unitatea de suprafață. Mare parte din efectivele de ovine ale A.E.I., foloseau pășuni din comunele învecinate.

Bovinele – se cresc pentru carne și late, produse de primă necesitate pentru alimentația populației.

Efectivele de bovine au înregistrat o creștere continuă până în anul 1988, după care acestea înregistrează un declin, care în anul 1991 aduce efectivele la aproape 50 % față de nivelul anului anterior.

În anul 1992, densitatea medie la hectar de suprafață agricolă, era de 30,6 capete la 100 ha. Cea mai răspândită rasă de bovine este Bruna de Stepă.

Predomină efectivul matcă (vaci și juninci) în totalul bovinelor, crescătorii fiind interesați în primul rând de producția de lapte și de viței. Cu toate acestea, producția medie de lapte ajunge doar la 6 l de lapte pe cap de vacă. Producția de lapte este valorificată pe plan local.

Tabelul nr. 13

Evoluția efectivelor de animale 1965-1992

Date furnizate de Primăria Comunei Helegiu

. Porcinele – se cresc pentru carne și grăsime numai în gospodăriile țărănești pentru consumul propriu.

În ultimul deceniu, efectivele de porcine au cunoscut o evoluție în cadrul căreia anul 1988 a marcat apogeul (1054 capete). În anul 1992, efectivele de porcine la nivelul întregii comune, era de numai 781 de capete.

Ovinele – se cresc pentru lapte, carne, piele și lână. Alcătuiesc o categorie de animale a căror creștere are de asemenea o îndelungată tradiție în comună.

Până în anul 1989, cea mai mare parte dintre ovine, 48,9 %, erau crescute în cadrul C.A P. și A.E I. După desființarea acestor unități, numărul efectivelor a scăzut foarte mult.

În anul 1992, în comună erau înregistrate 3561 de capete de ovine, toate proprietatea unor crescători particulari. Densitatea la 100 de hectare era în anul 1992 de 78 de capete.

Dintre rasele existente predomină “Țurcana”, urmată de “Țigaie”.

Producția de lapte, carne, lână, piei, este valorificată de către cetățeni pe plan local.

Caprinele – se cresc în număr mic pe teritoriul comunei. În anul 1992, exista un efectiv de 873 de capete, având o densitate medie în teritoriu de 19 capete la 100 de hectare de teren agricol. De la aceste animale se valorifică laptele, carnea și pieile.

Cabalinele – folosite pentru tracțiune și lucrări agricole în trecut, scad numeric după colectivizarea agriculturii.

După anul 1965, efectivul de cabaline se reface treptat. În anul 1992 existau 169 de capete, ceea ce reprezintă o densitate de 3,7 capete la 100 de hectare de teren agricol.

Creșterea păsărilor – înscrie în categoria animalelor mici care se cresc în gospodăriile populației pentru carne, ouă, pene.

Efectivul de păsări a fost în perioada 1985-1992, în medie 16.482 de capete, care au produs cantități apreciabile de carne și ouă pentru consumul populației.

Dintre păsările de curte, predomină găinile, urmate de gâște, curci, rațe.

Apicultura – este o veche îndeletnicire a locuitorilor comunei. Documentele medievale menționează existența în satele comunei a unor prisăci. În anul 1895, statisticile evidențiază existența a 60 de familii de albine, iar în anul 1985 erau 254 de familii (conform Caietului Statistic al Comunei Helegiu).

9.2.1.3. Vânatul și pescuitul

Vânătoarea este alături de pescuit una din cele mai vechi ocupații ale omului, ea permițându-i acestuia să-și completeze necesitățile de hrană și să stârpească unii dăunători.

Suprafețele mari acoperite cu pădure de pe teritoriul comunei adăpostesc unele specii de vânat, ca: vulpea, lupul jderul, dihorul comun, iepurele.

Dintre păsări, ca specii de interes vânătoresc în pădure, menționăm: găinușa de alun, potârnichea (în zonele de culturi agricole).

Vânătoarea este organizată de Ocolul Silvic Livezi și de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi prin filiala Onești.

Pescuitul se practică pe râul Tazlău în care se găsesc: clean, mreană și mai puțin caras.

9.3.Industria

9.3.1.Evoluția în timp și spațiu a activităților industriale

Alături de practicarea agriculturii, locuitorii comunei au deprins de-a lungul secolelor numeroase meșteșuguri care le-au permis să valorifice resursele naturale de care dispuneau, satisfăcându-le anumite trebuințe. Descoperirile arheologice de pe teritoriul comunei au scos în evidență existența unor astfel de ocupații încă din neoliticul târziu și apoi în epoca bronzului.

În secolul XVII, izvoarele menționează existența pe cursul Tazlăului a unor locuri pentru moară, iar statisticile de la sfârșitul secolului XIX arată că în fosta comună Brătila erau cinci meseriași, în timp ce în comuna Drăgugești erau douăzeci și șase (O.Racoviță, 1895).

În anul 1929 “Anuarul României pentru Comerț, Industrie, Meserii și Agricultură”, arată că în comuna Brătila erau: 2 blănari, 2 cizmari, 5 dulgheri, 4 fierari, 2 rotari, 2 morari, iar în comuna Helegiu erau: 4 dogari, 1 strungar, 1 tâmplar. Tot la Helegiu funcționau și două mori. Meșterii comunei prelucrau lemnul, metalul, pieile, blănurile de animale și cerealele.

Un loc aparte l-au ocupat și îl ocupă și astăzi, meșteșugurile casnice, în cazul nostru, țesutul, activitate desfășurată de către femei în perioada anotimpului rece, când este prelucrată lâna, inul, bumbacul și sunt confecționate țesături necesare gospodăriei.

În ultimele decenii, până în anul 1990, dezvoltarea activităților cu caracter industrial și meșteșugăresc s-au realizat cu precădere în cadrul sistemului cooperatist urmat de I.P.P. Bacău și de S.M.A. Helegiu.

Analiza situațiilor statistice evidențiază faptul că în anul 1985 cele două unități cooperatiste dețineau 85,7 % din totalul secțiilor și atelierelor de producție, fiind urmate de cele ale industriei județene cu 14,3 %.

În anul 1990 ponderea unităților de producție, aparținând Cooperativei de Consum și C.A.P. era de 94 %, pentru ca după 1990 unitățile aparținând C.A.P. și întreprinderilor județene să fie desființate.

În anul 1992 mai funcționau 12 secții aparținând Cooperativei de Consum.

Se constată o creștere a numărului producătorilor privați, de la 25 în anul 1985 la 50 în anul 1992.

Valoarea producției totale realizată în industria mică și prestări de servicii, a crescut de la 25594000 de lei în anul 1985 la 59048000 de lei în anul 1990, pentru ca în anul 1992 să scadă la 24015000 de lei. Scăderea volumului producției realizate este mult mai mare decât arată cifrele datorită devalorizării puternice a leului.

9.3.2. Structura actuală a industriei pe ramuri de activitate

În ceea ce privește structura producției industriale, pe ramuri de activitate, se constată faptul că ponderea cea mai însemnată o deținea în anul 1985 industria confecțiilor cu 74,1 % din totalul producției industriale și al serviciilor, urmat de industria construcțiilor de mașini cu 12 % și exploatarea lemnului cu 3,7 %, pentru ca în anul 1992 industria confecțiilor să reprezinte 99,3 %.

Tabelul nr. 14

Structura producției industriale pe ramuri

După Direcția Județeană de Statistică Bacău

Industria construcțiilor de mașini – a fost reprezentată de o secție de producție în cadrul S.M.A. Helegiu, care realiza cazane de abur de mică capacitate. După anul 1990 producția a încetat, fiind înlocuită cu o secție de reparații auto.

Industria materialelor de construcții – prezentă până în anul 1988 în comună, a fost reprezentată prin exploatarea produselor de balastieră.

Industria de exploatare și prelucrare a lemnului – se baza pe exploatarea lemnului în pădurile de pe raza comunei și pe prelucrarea acestuia în cadrul unei secții care aparținea Cooperativei Agricole de Producție, unde erau produse și ambalaje. După anul 1990 această secție a fost desființată.

În satele Deleni și Drăgugești s-a dezvoltat un puternic sector privat în care prin prelucrarea lemnului se produc: butoaie, tâmplărie pentru construcții, care sunt valorificate în târgurile săptămânale care se organizează la Onești și Tescani.

Industria confecțiilor – deține ponderea cea mai mare din totalul producției industriale, pe raza comunei funcționând mai multe secții de producții aparținând Cooperativei de Consum. Se realizează lenjerii de pat, treninguri, pantaloni, șorturi.

Industria alimentară – neevidențiată în situațiile statistice, este reprezentată prin cele trei mori care funcționează în satele Helegiu și Brătila, și cele cinci cazane de țuică existente în fiecare sat.

Până în anul 1990 în cadrul C.A.P. Helegiu a funcționat o brutărie care producea în medie 800 kg pâine pe zi, ce a fost închisă și redeschisă în 1999.

Prestările de servicii – aveau un nivel redus înainte de 1989. După acest an s-au dezvoltat în direcții noi fiind înființate două secții de reparații auto, o fierărie care asigură unele trebuințe ale populației.

9.4. Transporturile

Transporturile reprezintă o activitate de mare importanță în dezvoltarea economică și socială a oricărei localități.

Comuna Helegiu dispune de căi rutiere formate din drumuri comunale și drumul național care traversează comuna pe direcția nord-sud pe o lungime de 9 km și asigură legătura atât cu centrele mari ca municipiul Onești și Bacău, cât și cu comunele învecinate, Bârsănești, Livezi, Berzunți

Drumurile comunale se racordează cu drumul național, înlesnind legăturile directe ale satelor componente cu reședința de comună, satul Helegiu. Ele au o lungime de 15 km și sunt slab întreținute fapt ce determină greutăți în desfășurarea traficului contribuind la o uzură prematură a mijloacelor de transport. Aceste drumuri sunt vechi, ele urmând în general firul pâraielor Helegiu, Brătila, de-a lungul cărora s-au constituit și vetrele de sat.

O altă categorie de drumuri care au o dezvoltare destul de însemnată este cea a drumurilor de exploatare care asigură accesul către terenurile agricole spre păduri.

Satele componente ale comunei au asigurată legătura directă cu municipiul Onești prin intermediul transportului interurban de călători, care este deservit de firma Transmoldova Onești, înlesnind deplasarea populației spre locurile de muncă, fie în municipiul Onești, fie pe platforma industrială a acestuia și înapoi la domiciliu.

Intensitatea cea mai mare a traficului în comună este înregistrată zilnic între orele 6 -8 și 13-16, perioade ce coincid cu intrarea și ieșirea în schimburi a personalului care lucrează în unitățile economice ale municipiului Onești, existând pentru aceasta 28 de curse de autobuz zilnic.

În ultimii 4 ani au sporit numărul autoturismelor proprietate personală, care contribuie la transportul persoanelor.

Transportul de mărfuri realizat cu ajutorul mijloacelor auto grele, autocamioane în proprietatea unor întreprinzători, tractoare cu remorci și căruțe. Transportul pentru producția agricolă este realizat îndeosebi cu mijloace de transport cu tracțiune animală (cai, boi și vaci).

Având în vedere sporirea continuă a traficului pe drumurile comunei este foarte necesară modernizarea acestora.

9.5. Funcția turistică a comunei

Activitate cu caracter recreativ sau sportiv prin care oamenii cunosc frumusețile naturii, pitorescul unor locuri, diferite monumente istorice și de artă, turismul este mai puțin reprezentat în economia comunei deși pe teritoriul acesteia există atât peisaje naturale atrăgătoare, mai ales în zona mai înaltă din partea estică precum și monumente de arhitectură religioasă mai vechi, între care biserica de lemn din satul Brătila. Biserica a fost construită în anul 1806 de Răducanu Botezatu. În anul 1912 biserica este restaurată. Atunci i s-au adăugat catapeteasma și pridvorul. Pictura în manieră clasică, este de dată mai recentă (Ghidul monumentelor din județul Bacău, 1920).

Partea a III-a

10 IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE ASUPRA MEDIULUI NATURAL

10.1.Poluarea aerului

Comuna Helegiu se înscrie in categoria comunelor cu un grad mediu de poluare, fiind situată in apropierea orașului Onești unde sursele de impurificare principale sunt: ”Chimcomplex S.A” , “Carom S.A” , “Rafo S.A”.

Aria de impurificare maximă se află în zona industrială și în jurul acesteia pe o distanța de 3-4 km , dar care in condițiile unor curenți eolieni puternici , canalizați pe văi; se extinde forte mult ajungând până la 40 km. Elementul mediului cel mai intens poluat este cerul.

Cercetările efectuate asupra poluării aerului in zona municipiului Onești și a împrejurimilor sale arată ca principalele noxe deversate în atmosferă, rezultate ca reziduuri industriale, pierderi de materii prime sau ființe sunt: clorul și compușii lui ,hidrogenul sulfurat, amoniacul, mercaptanul, hidrocarburi, funinginea. Între aceștia locul principal îl ocupa clorul si compușii săi iar sursa principală este unitatea “Chimcomplex S.A.”.

În anul 1989 prezența clorului era semnalata in atmosferă până la o distanță de 40 km către Adjud și 10 km către Bacău, fiind accentuată in aerul din imediata apropiere a solului , datorită greutății sale (de 2,5 ori mai greu decât aerul).Menținându-se la un plafon jos nocivitatea este mai mare și activează nu numai asupra omului dar și asupra animalelor și chiar plantelor .Viile ,pomii fructiferi, pădurile ,datorită expunerii lor îndelugate ,suferă cel ami mult.

O altă sursă de impurificare este unitatea ”Rafo S.A.” care elimina in atmosferă un complex de substanțe ,incepând cu produsele finite volatile și terminând cu hidrocarburi ușoare dar toxicitatea acestora este mai mică decat a clorului și compusii săi.

O toxicitate mai mare o prezinta noxele de la unitatea “Carom S.A.” reprezentate prin substanțe volatile mirositoare care se resimt si pe teritoriul com.Helegiu.

Pericolul cel mai mare îl reprezinta coexistența mai multor noxe ,in aces caz toxicitatea crește simțitor .

Poluarea maximă se resimte mai mult pe teritoriul comunei în perioada rece a anului și în special în decembrie, ianuarie, februarie.la aceasta contribuie nu numai sursa de impurificare ce și condițiile de climat local ,instalarea unor curenti reci contrar circulației generale a aerului care împinge aerul poluat spre mun. Onești, dar si pe valea Taslăului.

Celelalte surse de poluare a aerului (activitatea agricolă, transporturile) sunt cu totul secundare.

După anul 1989 poluarea aerului s-a redus mult, mai puțin măsurilor luate , ci datorită reducerii

capacitații de funcționare a unitaților respective.

Conducerile unitaților poluante au întreprins și întreprind măsuri pentru înlăturarea sau reducerea poluării în zonă (introducerea unor tehnologii noi nepoluante, etanșeizarea instalatiilor existente ,instalarea unor filtre speciale, recuperarea si valorificarea unor substanțe reziduale.

10.2. Poluarea apelor de suprafață și subterane

Un alt element al cadrului natural , cu importanța deosebită pentru viața și activitatea omului este apa.

Principala artera hidrografică care drenează teritoriul com. Helegiu este Taslăul, care se înscrie in clasa apelor clorurate,cu mineralizare naturală mare,care depășește 500mg/l. În funcție de gradul de mineralizare naturală apele Taslăului, prezintă calitați fizice și chimice care permit folosirea lor în economie ,dar nu prezintă calitatea apelor potabile.

Poluarea apelor râului Taslău este determinată de deversarea apelor uzate din gospodăriile populației ,folosirea îngrașamintelor și pesticidelor în agricultură, exploatărilepetroliere de pe cursul superior iar până în 1990, topitoria de in de la Berești-Taslău ,poluarea care nu prezintă un pericol foarte mare.

Pe teritoriul comunei Helegiu principala sursă de poluare a apelor râului Taslău este apa menajeră din gospodăriile populației care uneori ajunge in apa unor pâraie sau a râului Taslău în afara .Este necesar ca apele menajere să fie canalizate și după o epurare bine organizată să fie deversate în Taslău în afara vetrei de sat.

Din analizele făcute de specialiști rezultă că apa freatică de pe teritoriul comunei nu este poluată și poate fi folosită ca apă potabilă.

10.3. Eroziunea solului

Eroziunea este un proces prin care particulele de sol de la suprafața terenului sunt îndepărtate prin acțiunea diferiților factori de mediu, cu efect denudațional, dar, in mod deosebit apa …..care are ca efect diminuarea grosimii orizontului de sol.

Omul din dorința de a valorifica solurile, a defrișat pădurile și a extins terenurile cultivate. Prin arături adânci, masuri de fertilizare a transformat solurile naturale în pământuri afânate în care s-au schimbat radical condițiile de aerisire, de umiditate, procesele biologice, slăbind totodată rezistența la eroziuni a acestora.

Îndepărtând, prin defrișare, vegetație arborescentă omul a grăbit eroziunea și procesele de pantă care însă n-au atins proporții îngrijorătoare pe teritoriul comunei. Totuși, defrișarea pădurilor de pe versanți înclinați moderat sau puternic și trecerea lor la folosință de pajiști au creat condiții pentru declanșarea alunecărilor de teren ,proces care afectează 20,8% din teritoriu, conform datelor obținute de la Oficiu Județean pentru Studiul Pedologice și Agrochimice Bacău.

Acolo unde eroziunea solului a luat amploare pe frunțile teraselor ,în bazinul pârâului ……,omul a intervenit prin plantații forestiere și pomicole, prin amenajarea unor canale colectoare de scurgere a apei și de adâncire a pânzei freatice pe terenurile expuse înmlăștinirii.

Din studiile de specialitate efectuate, reiese ca pe o suprafață de 4129,9ha (51,8%) din teritoriul comunei sunt soluri erodate din care 599,3ha(7,5%) sunt soluri foarte puternic și excesiv erodate.

Atenția omului trebuie să se îndrepte spre acțiuni de combatere și prevenire a acestor degradări, prin luarea de măsuri și efectuarea lucrărilor cele mai adecvate.

Măsurile antierozive propuse de , Studiul Pedologice și Agrochimice sunt:

-lucrări pe curbe de nivel , pe terenurile cu pante peste 5% care nu au fost trecute pentru pajiști și împăduriri , pe o suprafață de 3739ha.

-culturi în fâșii, recomandate pe trenurile cu pante de 10-20%, pe o suprafață de 360ha.

.benzi înierbate, recomandate pe terenurile cu pante de 20-25% pe o suprafață de 486ha.

În studiul efectuat s-a recomandat de asemenea și oprirea eroziunii de adâncime pe o suprafața de 105 ha unde este prezent acest proces.

Păstrarea și ameliorarea capacității de producție a terenului implică pe plan local o exploatare atentă , aplicare corespunzătoare a tehnologiilor și efectuarea fertilizării conform indicațiilor studiilor agrochimice.

8 AȘEZĂRILE UMANE

8.1. Evoluția numerică și teritorială a așezărilor

Studiile de specialitate referitoare la zona în care este situată comuna Helegiu, publicate până în prezent, arată că cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul său aparțin neoliticului și este atestată la Deleni. Epocii bronzului îi aparțin resturile unei așezari umane descoperite la Drăgugești.

Documentele vremii amintesc așezările respective și în feudalism, alături de care sunt amintite și satele Brătila, Helegiu.Vetrele lor erau așezate pe terasele superioareale Taslăului ,în locuri adăpostite ,în apropierea pădurilor ,cunoscând o extindere în timp.

Evoluția teritorială a vetrelor a fost influiențată în de cursul timpului de condițiile naturale (alegerea terenurilor bune pentru agricultură, păstorit), de alegerea unor poziții cât mai favorabile acestora ,de accesul la căile de comunicații, de adăpostirea în pădure în caz de primejdii.

În epoca prefeudală și medievală evoluția vetrelor a fost legată de procesul de roire , dublat

de nesiguranță pricinuită de invaziile străine.

Urmărind evoluția lor în timp putem consata ca unele vetre s-au extins pe terasele joase și chiar în lumeaTaslăului (Ciortea deJos, Helegiu),iar altele s-au extins în zonemai înalte (Deleni).vatra satului Drăgugești s-a extins spre est, urmarind firul apei pârâului Drăgugești .

Toate cel 4 vetre ale satului componente comunei Helegiu au apărut și s-au dezvoltat în apropierea unor artere de circulații

În sec.al XVII-lea era conturată actuala rețea de așezări, după cum rezultă și din "Catografia Moldovei de la 1772-1744".

În harta rusă de la 1853 apare numai satul Brătila celelalte sate fiind omise ,deși toate existau la accea dată.

În epoca modernă și contemporană vetrele de sat s-au extins mai mult de-a lungul pâraelor (Drăgugești, Brătila, Deleni), fie de-a lungul văii Taslăului, Helegiu, Brătila

În anul 1945 numărul gospodăriilor din vetrele de sat era de 1357.Treptat gospodăriile se îndesesc în vatră ajungând în anul1985 la 2332 gospodării.În ianuarie 1994 pe teritoriul comunei existau circa 2500 gospodării.

Satele matcă ale comunei au trimis tentacule pe văi spre șosea, roire care a conturat forma actuală a vetrelor de sat.

În concluzie , rețeaua actuală de așezări a reprezentat un proces istoric multisecular, configurația lor actuală reprezentând rezultatul transformărilor care au avut loc într-o perioadă lungă de timp pe fondul continuității de populare a acestor locuri.

8.2. Tipuri genetice de așezări

Documentele din epoca medievală menționează ca răzeșe toate satele componente ale comunei.

În "Catografia Moldovei " din anul 1772-1774 ,toate satele comunei erau razeși, alcătuite din oameni liberi, stăpâni pe loturile lor de pământ, ocupându-se cu cultura plantelor și creșterea animalelor.

În "Condica Visteriei Moldovei", din anul 1860, satul Brătila de Jos nu mai apare ca o așezare de răzeși, ci aparținând serdarului Constantin Botezatu și medelnicerului Enache Crupenschi. Locuitorii acestui sat aveau în cea mai mare parte statut de clăcași.

Prin Legea rurală din anul 1864, clacașii au devenit oameni liberi și propietari asupra pământurilor pe care le-au avut în folosință.

8.3. Morfo-fizionomia așezărilor

8.3.1. Densitatea interna a gospodăriilor și populației

În întreaga comună fondul actual de locuit se compune din 2430 locuințe, repartizate pe o suprafață totală de 308 ha vatră de sat, ceea ce constituie o densitate de 7,8 locuințe/ha.

Cea mai intensă suprafață a vetrei o deține satul Brătila cu 141 ha, unde densitatea este de 5,3 gospodarii/ha și densitatea populației este de 15,5 locuitori/ha.

Satul Helegiu dispune de un perimetru al vetrei de 39,5 ha în care se realizează o densitate de 8,7 gospodării la ha și o densitate a populației de 26 loc./ha.

Satul Deleni are un perimetru al vetrei mmic, respectiv 52 ha, dar are o densitate a gospodariilor mai mare de 12,4 gospodarii la ha și o densitate a populației de 36,3 loc./ha.

În satul Drăgugești unde suprafața vetrei este de 75 ha există o densitate de 8,7 gospodării/ha și o densitate a populației de 30,4 loc./ha.

Se observă deci o densitate mai mare a gospodăriilor în satul Deleni și foarte mică în satele Brătila, Helegiu, Drăgugești, unde gospodăriile sunt răsfirate. La acest lucru au contribuit în mare parte condițiile naturale (pante pronunțate, terenuri impregnii), dar is terenurile libere dintre gospodării.

Extinderea vetrelor de sat pe seama creșterii numărului de gospodării și a intensificării legăturilor economice dintre așezari a determinat extinderea în decursul timpului a tramei stradale.

Actualele trasee ale principaleloor drumuri comunale s-au dezvoltat pe vechile drumuri de legătură între vetrele așezărilor Deleni, Drăgugești, Brătila cu Helegiu.

Ocupând deschideri între versanți, satele nu beneficiază de legături rutiere între ele, comunicarea făcându-se prin drumul național 11 și reședința de comună.

Drumul național 11, modernizat, care face legătura între Bacău și Onești, traversează teritoriul comunei pe direcția N-S, pe o lungime de 9 km și asigură legăturile comunei cu centrele urbane amintite dar și cu comunele învecinate (Livezi, Bârsănești).

Drumul comunal 159 se racordează la drumul național 11 în vatra satului Helegiu și în al doilea punct în vatra satului Bălăneasa (comuna Livezi), făcând legătura satului Drăgugești cu cele două puncte descrise, având o lungime totală de 9 km.Rețeaua locală este completată de 5 ulițe totalizând 2 km, utilizate pentru circulația căruțelor și a altor mijloace locale.

Drumul comunal 159A străbate vatra satului Deleni și se racordează la drumul național 11 în vatra satului Helegiu având o lungime de 4 km. Rețeaua locală de drumuri este completată de 8 ulițe, totalizând 3 km lungime improprii circulției auto.

Drumul comunal 160 cu o lungime de 4 km, străbate vatra satului Brătila și face legătura cu drumul național 11.Rețeua locală este comletată de ulițe in lungime de 4 km utilizate pentru circulația căruțelor, a altor mijloace locale.

Satul Helegiu are ca ax principal drumul național 11 din care se desprind cele două drumuri comunale (159 și 159A), care deservesc și vatra satului Helegiu.Rețeaua locală mai este completată de două ulițe în lungime de 1 km, improprii circulației auto pe timp ploios.

Toate drumurile comunale amintite sunt slab halastate provocând greutăti desfășurării normale a traficului, dar în urma unor lucrări speciale ar putea căpăta atributele unor căi rutiere mai accesibile circulației.

8.3.2.Organizarea gospodăriilor țărănești și MATERIALELE FOLOSITE ÎN CONSTRUCȚII

Gospodăriile țarănești de pe teritoriul comunei au suferit un proces continuu de transformare, tradiționalul împletindu-se aici cu modernul.

Garduri, confecționate în general din lemn, delimitează gospodăriile care cuprind: casa, constrcția cea mai importantă, anexele gospodărești ( magazii, grajduri,cotețe pentru păsări și animale )și curtea.

Casele au evoluatdin arhitectura veche din zonă unde izolat se mai întâlnesc locuințe mai vechi care amintesc de gospodăria tradițională din secolul trecut.Astfel de case se găsesc răzleț în toate satele comunei.(fotografie)

În comună se mențin case construite în prima jumătate a secolului XX, alcătuite din 2,3 sau 4 încăperi, confecționate din "chirpici".Tipul cel mai răspândit de locuință din această perioadă etse cel cu 2 încăperi și "tindă" centrală. Unele din aceste case au tindă, chiler și beci sub casă. Sunt acoperite cu șindrilă sau cele renovate cu tablă, carton sau plăci azbociment.

Construcțiile țărănești din a doua jumătate a sec. XX fac parte din noua arhitectură populară.

Noile locuințe au încăperi mai multe, spații noi (bucătarie,sufragerie, baie) necunoscute în arhitectura tradițională. Camerele sunt frumos mobilate și împodobite. Sunt confecționate din cărămidă și în ultimul timp din bolțari, deținând circa 30% din locuințele comunei. Sunt acoperite cu tablă, țiglă, mai rar plăci de azbociment. Încaperile sunt pardosite cu scândură sau parchet. (fotografie).

În funcție de condițiile naturale, istorice, ocupațiile tradițonale ale locuitorilor, satele de pe teritoriul comunei sunt sate de tip răsfirat, cu vetre bine conturate și răspândite pe arii geografice întinse. Ele sunt așezate în lungul șoselei principale, drumurilor comunale, de-a lungul unor văi.

Din analiza schiței de sistematizare întocmită de I.P.J. Bacău, care cuprinde și harta vetrelor de sat desprindem anumite particularități caracteristice fiecărui sat.

Satul Helegiu, reședință de comună, s-a dezvoltat în lungul drumului național 11 is a râului Tazlău, sub o formă tentaculară, având locuințele înșiruite pe cele 2 parți ale arterei de circulație, ceea ce a condus la lungimi mari și lățimi mici ale tentacolelor.În mijlocul vetrei satului se află centrul civic care cuprinde: clădirea Primăriei, Căminul Cultural, Magazinul Universal, Școala cu clasele I-IV, Dispensarul comunal, înșirate pe partea dreaptă a drumului comunal 159, iar clădirea sediului Poliției se află pe partea dreaptă a drumului național 11.(fotografie)

În centrul civic al comunei au fost construite, in deceniul 9 și două blocuri cu locuințe pentru specialiștii comunei. La parterul acestor blocuri se află Poșta, ateliere meșteșugărești, cofetărie, magazin alimentar.

Satul Brătila este cel mai mare sat al comunei atât ca suprafață a vetrei cât și ca număr de locuitori. S-a dezvoltat de-a lungul văii pârâului Vrâneanu, pe un teren în pantă cu profil frământat, adesea impropriu construcțiilor.Vatra a avut de suferit in urma alunecărilor de teren din anii 1970,1975, care au afectat atât gospodăriile ale populației cât și drumul. Este un sat polinuclear, alcătuit din 2 nuclee.

Datorită condițiilor de teren, în nucleul principal locuințele sunt răsfirate pe pantele versanților într-o amlpasare dezordonată.

Al doilea nucleu, fostul sat Ciortea, este dispus pe malul drept al Tazlăului, de-a lungul drumului național 11. În imediata vecinătate se afla lacul Belci. La construirea lacului a fost necesară mutarea câtorva gospodării în vatra actuală.

Cele 3 școli, Magazinul mixt, Căminul Cultural, Dispensarul comunal sunt dispersate între gospodării, nefiind grupate într-un centru civic.

Satul Dragugești este situat în lungul văii pârâului Drăgugești, având 2 nuclee. Vatra cu o formă alungită, cu construcții împraștiate pe pantele dealurilor adesea impropii construcțiilor, datorită pericolului de alunecare pe care-l prezintă.

Nucleul principal are o formă lineară cu casele înșirate de o parte și de alta a drumului comunal 159, iar celălalt nucleu, Drăgugești Vale, se desfășoară mai mult pe versantul drept al pârâului Drăgugești fiind legat de nucleul principal printr-un drum care străbate albia pârâului. La debite mai mari această parte a satului rămâne izolată.

Cele 2 școli, punctul sanitar, magazinul mixt, Căminul Cultural, sunt dispersate prin gospodării, nefiind grupate într-un centru civic.

Satul Deleni se întinde de-a lungul văii pârâului Deleni. Vatra este dispusă pe un teren deluros cu pante pronunțate și văi cu caracter de torenți, ceea ce a condus la o amplasare răsfirată a construcțiilor și existența unor drumuri greu accesibile.

După anul 1989 a apărut al 2-lea nucleu al satului cu gospodării construite pe Dealul Șes, de o parte și de alta a drumului comunal 160.

Satul dispune de centrul civic, Școala, punctul sanitar, Căminul Cultural, magazinul mixt, sunt dispersate între gospodării.

8.3.3. Dotările social-culturale ale comunei

8.3.3.1.Învățământ

Prima școală laică de stat s-a înființat în satul Helegiu, reședința comunei Drăgugești, la 1 martie 1865 sub conducerea preotului Al. M. Popescu. Școala funcționa în localul Primariei, îm stare nu prea bună, construit din vălătuci. Școala era frecventată de 20 copii.

La 1 decembrie 1865 este înființată școala de la Brătila având ca învățător pe Petre Fudului. Înainte de înființarea acestei școli în Brătila funcționa o școală întreținută de biserică înființată încă din anul 1828.

În "Dicționarul geografic", din 1895, se menționa că în comuna Drăgugești erau 26 știutori de carte, din care 2 femei. Exitau 2 școli, una în satul Brătila de Mijloc, într-o clădire în stare foarte rea. Cele 2 școli erau frecventate de 38 copii.

La începutul sec.XX au fost înființate școli în satele Deleni și Drăgugești, în anul 1908.

După anul 1950 școala s-a dezvoltat ca urmare a extinderii obligativității învățământului și asupra ciclului gimnazial. În acest ccontext au fost construite localuri noi de școală în toate satele.

Astăzi comuna dispune de 2 școli primare și 5 școli gimnaziale, în care în anul școlar 1992-1993 au învățat 753 de elevi.

Învățământul preșcolar se realizează prin cele 6 grădinițe în care în anul școlar 1992-1993 erau cuprinși 213 copii.

De instrucția și educația celor aproape 1000 de copii se ocupau 63 cadre didactice.

8.3.3.2.Sănătate

Asistența sanitară este asigurată în comună de 2 medici și 7 cadre medii sanitare, care își desfășoară activitatea în 2 dispensare (în satele Helegiu și Brătila) și în 2 puncte sanitare (în satele Deleni și Drăgugești).

Numărul medicilor este insuficient la o populație de 7268 locuitori. Cazurile cele mai grave sunt rezolvate de Spitalul Municipal Onești.

Sarcina principală a activității sanitare mortalității infantile și generale, creșterea natalității.

În cadrul dispensarelor există o evidență a bolnavilor cu afecțiuni deosebite, a copiilor și gravidelor.

În comună se simte lipsa unui medic stomatolog.

8.3.3.3. Comerțul și dotările comerciale

Comerțul a înlesnit întotdeauna aprovizionarea și schimbul de produse între localnici și populația din alte părți.

Până în anul 1989 comerțul s-a dezvoltat la nivelul comunei prin forma cooperatistă, cuprinzând 15 unități (2 magazine mixte, 2 cofetării, 3 bodegi, un restaurant).

Prin rețeaua acestor magazine populația a fost aprovizionată cu produse alimentare și nealimentare în valoare de 18 373 mii lei în anul 1988.

După 1989 se înregistrează creșterea volumului și diversificarea activităților comerciale. Au fost înființate 8 magazine propietate privată și 12 bodegi.

Nu există date statistice referitoare la volumul vânzărilor în aceste unități private.

Referitor la structura comerțului, predomină desfacerea băuturilor alcoolice, urmată de desfacerea mărfurilor industriale.

Municipiul Onești, prin rețeaua sa de magazine de stat și private, completează cererile de consum ale populației comunei.

8.3.3.4. Telecomunicațiile

La începutul sec XX, conform "Anuarului României", nu existau mijloace de informare rapidă pe teritoriul comunei Helegiu. Poșta și telefonul cel mai apropiat de satele comunei se aflau la Onești și Vale Rea.

Astăzi satelor dispun de servisii poștale și dețin un număr de 1403 abonamente radio și televiziune.

Primul post telefonic a fost înființat în comună în anul 1935 la Consiliul Popular, din anul 1978 începând instalarea unor posturi telefonice la domiciliul locuitorilor. În pezent numărul posturilor telefonice din comună este de 146 și funcționează în toate satele comunei.

8.3.4. Dotări edilitare

Alimentarea cu apă a locuitorilor comunei se realizează în mare parte din fântâni, unde adâncimea apei variază de la 10m la Helegiu la 35-40m la Deleni. Fântânile au debite mari și nu seacă.

În satul Helegiu pentru alimentarea cu apă a gospodăriilor și unităților economico-sociale a avut loc captarea unor izvoare, construirea unui bayin de apă și rețea de distribuire în lungime de 3km. Numai 25% din locuitori au instalații pentru apă curentă în curte și în casă.

Tot în satul Helegiu exista 2 cișmele care primesc apă printr-o conductă de la izvoare captate, apa curgând gravitațional. Astfel de cișmele sunt și în satele Brătila și Drăgugești. În aceste sate câteva locuințe au apă curentă datorită acestor de către localnici.

La nivelul comunei există posibilăți mari de alimentare cu apă curentă a întregii populații prin captarea izvoarelor în satele Helegiu, Drăgugești, Brătila.

Adăparea animalelor se face din răul Tazlău și din pârailele aferente.

În comuna Helegiu există un sistem de canalizare la care sunt racordate numai cele 2 blocuri di satul de reședință și dispensarul comunal. În rest apele reziduale sunt lăsate la voia întâmplării, să se scurgă pe șanțuri și rigole spre râul Tazlău sau spre pârailele aferente.

8.3.4.1. Electrificarea și încălzitul

Comuna Helegiu este alimentată cu energie electrică din linia electrică aeriană de înaltă tensiune de 15Kw, din stția 35/15/6 Onești, pe teritoriul comunei existând mai multe posturi de transformare.

Satele Helegiu și Brătilaa sunt electrificate din anul 1965, iar satele Deleni și Drăgugești din anul 1970.

În cadrul comunei un număr de 2200 gospodării beneficiază de iluminat electric.

Înlcalzirea locuințelor și a dotărilor socil-economice existente în satele comunei se face cu sobe individuale care folosesc combustibil solid (lemn și cărbune).

Un număr de 22 locuințe au instalații proprii de încălzire centrală, majoritatea în satul de reședință.

8.3.5. Raporturile umane cu celelalte așezări

Comuna Helegiu este una din cele 80 cumune ale județului Bacău și este așezată în partea centrală a acestuia.

Raporturile umane dintre satele comunei și celelalte așezăi sunt expresia evoluției istorice a așezărilor comunei. Satele componente comunei, sate de răzeși, organizate în obști în tot evul mediu, și-au creat o mentalitate conform căreia atașamentul față de familie și meleagurile natale sunt foarte puternice. Cu toate acestea unii dintre locuitorii satelor și-au stabilit domiciul, de-a lungul timpului, în satele și orașele județului, dar mai ales în municipiul Onești, fiind atrași aici de perspectiva unei vieți mai bune. Acest lucru nu a provocat însă puperea relațiilor de familie, deși locuitori ai orașelor, ei sunt prezenți alături de părinții și rudele lor la cele mai importante evenimente din viața satului. O tradiție în parte locului este participarea întregii familii, a rudelor, a prietenilor la hramurile bisericești din comună: de Sf. Gheorghe în satele Helegiu și Brătila-Mocani, de Sf. Nicolae în satul Drăgugești, de Sf. Împărați Petru și Pavel în satul Deleni, de Sf. Maria în Brătila de Jos.

Tot o tradiție este și întâlnirea tuturor membrilor de familie cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paști.

După anul 1990, când s-a reconstiuit propietatea privată asupra pământului, cei plecați din sat și stabiliți în municipiul Onești, participă în timpul liber alături de părinții și frații lor la muncile agricole.

În urma căsătoriilor unii locuitori ai satelor comunei s-au stabilit în satele vecine ( Livezi, Bârsănești, Gura Văii) sau satele apropiate (Sănduleni,Berzunți).

Raporturile umane cu alte zone ale țării sunt sporadice, unii locuitori ai satelor comunei plecând totuși, în ultimele decenii spre orașe mai îndepărtate (Brașov, Sf.Gheorghe , Năvodari, Constanța). Inițial pentru găsirea unui loc de muncă, apoi stabilindu-se definitiv în aceste locuri.

În anul 1992 un număr de 1505 persoane din satele comunei se deplasau zilnic spre locul de muncă din municipiul Onești și 49 persoane veneau zilnic în satele comunei din municipiul Onești pentru a-și desfășura activitatea în diferite unități economice, sociale, culturale.

Un număr de 27 elevi se deplasează zilnic spre liceele și școlile profesionale din municipiul Onești, iar un număr de 11 elevi învață în orașul Bacău.

8.3.6. Raporturile economice cu alte așezări

Satele comunei nu pot fi izolate în peisajul geografie,între ele și zona înconjurătoare au existat permanent relații reciproce , de munca, aprovizionare, servicii. În ultimele decenii aceste relații se reprezintă cu frecvență și intensitate mai mare dinspre satele comunei spre municipiul Onești, dar și invers. Putem distinge fie raporturi fundamentale (deplasarea forței de munca, aprovizionarea cu diverse produse), fie raporturi ocazionale, care sunt puțin frecvente.

Relațiile de aprovizionare se desfășoară în ambele sensuri sat-oraș, oraș sat.

Ele se diferențiază după structura produselor oferite de cele 2 medii.

Municipiul Onești constitue baza de aprovizionare a locuitorilor din satele comunei cu unele produse industriale de lungă folosință, cu produse alimentare finite, cu produse nealimentare. Satele comunei aprovizionează la rândul lor orașul cu unele produse agricole (lapte, brânză, ouă, carne, legume) prin intermediul pieței agricole, târgului săptămânal de la Onești, rețeaua de preluare a produselor agricole aparținând unor firme particulare și de stat.

Satele comunei au legături economice și cu satele vecine sau alte sate din județul bacău, legături ce se realizează și prin intermediul târgului săptămânal de la Tescani, unde producătorii agricoli din satele comunei vând produsele lor (animale, brânză, cereale) și târgurile săptămânale de la Onești și Răcăciuni,unde producătorii din satele Deleni și Drăgugești vând butoaie, tâmplărie pentru construcții, confecționate de ei.

Pâna în anul 1989, prin măsuri politice, comuna Helegiu tindea să devină un centru polarizator al vieții economice,sociale, culturale și politice de pe Valea Taslăului, aici funcționând cu ASC HELEGIU, desființat imediat după anul 1989. Tot aici funcționa și SMA Helegiu care avea în subordinea sa toate secțiile de mecanizare ce prestau servicii către unitățile agricole și către populație.

Astăzi SMA Helegiu s-a transformat, luând denumirea de AGROMEC și fiind în curs de privatizare prin metoda MEBO.

Raporturile cu municipiul Bacău, reședință de județ, sunt în primul rând raporturi de ordin administrativ și mai puțin economice, având în vedere distanța mare care separa cele 2 unități administrative (40 km) .

11 DEZVOLTAREA ÎN PERSPECTIVĂ A COMUNEI HELEGIU

11.1. Sistematizarea teritorială.

Putem afirma că satele comunei Helegiu au azi o înfățișare diferită față de vechile așezări. Ele au cunoscut în ultimele decenii transformări importante, vizibile azi în aspectul plăcut al construcțiilor noi, unde tradiționalul se împletește cu modernul, în dotările sociale, culturale edilitare.

Până în anul 1989, ca toate așezările țării, satele comunei s-au dezvoltat conform unei schițe de sistematizare, schiță întocmită de Institutul de Proiectări Bacău, în anul 1971 și apoi îmbunătățită, care prevedea realizarea mai multor obiective:

-dezvoltarea economico-socială mai puternică prin sporirea producției agricole vegetale, prin dezvoltarea susținută a sectorului zootehnic și organizarea unor activități industriale.

-dezvoltarea unor capacități de producție care să asigure valorificarea superioară a resurselor locale și diversificarea producției unităților existente.

-restrângerea perimetrelor construite ale vetrelor de sat în scopul folosirii terenurilor în agricultură.

-realizarea treptată de dotări tehnico-edilitare în scopul apropierii treptate de condițiile din mediul urban.

-aprovizionarea complexă a populației în cea mai mare parte din resurse proprii.

-asigurarea condițiilor pentru atragerea și menținerea în comună a personalului tehnic și de specialitate necesar.

-păstrarea specificului local arhitectural, etnografic, folcloric.

Nu toate obiectivele urmărite țineau cont de posibilitățile economice limitate a unor locuitori ai comunei, de mentalitatea și interesele oamenilor.

După anul 1989 comuna nu s-a mai dezvoltat conform unui plan. Transformările petrecute în regimul proprietății funciare în urma aplicării Legii nr.18/1991, a dat posibilitatea unei evoluții haotice a vieții economice și sociale. Înlocuirea vechilor structuri economice (CAP, AEI) cu exploatări agricole mici și foarte mici au determinat diminuarea producției agricole.

Expresia necesității de locuințe, începând din anul 1990, au fost construite, un număr de 67 case noi, cele mai multe în satele Deleni, Helegiu, Drăgugești, nerespectându-se delimitarea vetrelor de sat, pretabilitatea terenurilor respective pentru construcții. La Drăgugești construcțiile s-au făcut pe locul obținut prin defrișarea perdelei de protecție din sectorul "Felca", zonă care a fost afectată în trecut de alunecări de teren, iar la Deleni și Helegiu construcțiile s-au făcut pe spații destinate culturilor agricole, acolo unde gospodarii aveau pământ. construite în afara vetrelor de sat aceste construcții noi nu beneficiază de energie electrică, posibilități de apă curentă.

Având în vedere condițiile naturale, sociale, economice ale comunei și în perspectivă profilul economic va fi tot agricultură, neexistând alte resurse naturale care să încurajeze dezvoltarea altor tipuri de activități economice.

Pentru obținerea unor producții care să satisfacă nevoile populației trebuiesc însă respectate unele cerințe și anume:

-extinderea culturilor de cereale, în special porumb, a culturilor tehnice de nutreț, care se prestează la condițiile pedoclimatice din comună.

-ridicarea potențialului de producție a terenurilor arabile prin lucrări de combatere a eroziunii solului, lucrări de amendare a solurilor acide, de fertilizare ameliorată de evacuare a excesului de apă și nu în ultimul rând de efectuarea unor lucrări de formare și întreținere a culturilor corespunzătoare.

-extinderea zootehniei ținând cont de tradiție și întinsele suprafețe de pășuni și fânețe naturale.

Pentru realizarea unor venituri mai mari a locuitorilor există posibilitatea dezvoltării unor unități meșteșugărești și mica industrie care să valorifice produsele agricole locale, lemnul și să folosească forța de muncă locală, locuitorii satelor având tradiție în confecționarea butoaielor, tâmplărie pentru construcții, țesut.

Ținând cont că resursele naturale ale teritoriului comunei sunt limitate, punerea lor în valoare neimplicând un număr foarte mare de muncă și în perspectivă se va înregistra continuarea migrației populației către alte zone de județ sau de țări.

Evoluția natalității de până acum cu implicații asupra numărului populației școlare va impune în viitorul apropiat reorganizarea rețelei școlare astfel încât să se poată asigura școlarizarea tuturor copiilor de vârstă școlară și creșterea eficienței actului instructiv-educativ. În satul Brătila de exemplu, unde în prezent funcționează 3 unități școlare acest lucru va fi realizat prin comasarea acestor unități, la fel în satul Drăgugești.

11.2.Analiza critica a schiței de sistematizare

Sistematizarea localităților din România a format obiectul unor studii încă din deceniul al treilea al secolului XX, pe baza cărora s-a elaborat Legea pentru organizarea administrației locale din 3 august 1929

Schița de sistematizare întocmită pentru comuna Helegiu, în anul 1971, cuprinde atât organizarea vetrelor de sat, dotările edilitare și social-culturale care trebuiau realizate cât și organizarea agriculturii și modul de valorificare a resurselor forestiere.

Conform schițelor de sistematizare vetrele celor 4 sate componente își păstrează forma, fiind prevăzute zone pentru extinderea lor în viitor, când terenurile libere nu mai satisfac necesitățile volumului de construcții și de asemenea construirea în regim superior de înălțime în satele Helegiu și Drăgugești, valorificarea terenurilor pentru construcții, în scopul economizării terenurilor libere. Se propune și realizarea unor centre civice în satele Drăgugești și Brătila, care dispun de un fond corespunzător de dotări la care se vor adăuga dotări noi.

Pentru respectarea vetrelor de sat, în schiță sunt propuse măsuri de respectare a unor suprafețe pentru gospodării construite, de respectare a mărimii loturilor individuale și de lotizare a terenurilor libere construibile, masuri care nu corespundeau cu nevoile reale ale locuitorilor.

Modelele de locuințe tip și anexele gospodărești incluse în documentația schiței nu țineau cont de posibilitățile economice ale cetățenilor.

Dotările social-culturale propuse erau numeroase. Unele dintre ele s-au realizat (școlile, dispensarele, punctele sanitare ,Căminul Cultural din satul de reședință), altele nu s-au putut realiza (băile comunale, grădinițele și creșele de copii, sediul primăriei, căminele culturale din celelalte sate), deoarece nu au existat mijloace financiare corespunzătoare sau au apărut alte priorități, ca de exemplu construirea la Brătila a unui pod peste Tazlău, vechiul pod de lemn fiind deteriorat în urma viiturilor din anul 1986.

Nici dotările edilitare din comună nu s-au putut realiza (exemplu rețeaua de apă potabilă în satele comunei), deși erau foarte necesare, neexistând studiile necesare pentru acest lucru și nici resurse financiare. Nu au fost realizate nici sisteme care să asigure canalizarea apelor provenite din precipitații sau a apelor reziduale din gospodăriile populației, unitățile economice, scurgerea acestora fiind lăsată la voia întâmplării, acest lucru și datorită unei rețele stradale dezvoltate în general haotic.

După cum am mai amintit, după anul 1990, construirea de locuințe a luat amploare, însă acest proces s-a realizat la voia întâmplării, în afara vetrelor de sat, la distanțe relativ mari de acestea (exemplu la Deleni) și uneori pe terenuri improprii(exemplu la Drăgugești). Dealul Mare situație demonstrează și inexistența unor preocupări, a autorităților locale care se aflau la conducerea comunei, privind sistematizarea așezărilor.

În organizarea exploatărilor agricole au intervenit schimbări în ceea ce privește structura producției determinată de schimbarea formelor de proprietate.

Întocmirea unor studii care să țină seama de noile realități economice, sociale ale comunei este necesară și pentru dezvoltarea viitoare a comunei.

12 CONCLUZII GENERALE

Teritoriul comunei Helegiu este un ținut subcarpatic al depresiunii Taslău și al dealurilor care o înconjoară încadrându-se în Subcarpații Taslăului, subunitate a Subcarpaților Moldovei.

Comuna Helegiu este situată în sudul depresiunii Taslău, în bazinul inferior al râului Taslău, la 14 km distanță de confluiență Taslăului cu Trotușul.

Partea vestică a comunei este drenată de râul Taslău, care curge pe direcția N-S.

Relieful comunei este un relief format sub acțiunea agenților denudaționali, în cadrul căruia râul Taslău și-a creat un culoar larg, însoțit de terase cu o mare desfășurare pe stânga, dominate de culmi deluroase fragmentate de afluenții Taslăului.

Așezarea geografică a determinat un climat temperat-continental ale cărui influențe se răsfrânge asupra condițiilor naturale, sociale, economice.

Poziția geografică i-a inlesnit legătura cu zonele învecinate în procesul activităților social-economice.

Relieful ca rezultat al acțiunii de modelare a forțelor externe este propice pentru desfășurarea activităților umane.

Apele de pe teritoriul comunei, grupate în ape de suprafață și de ape subterane, bazinului al râului Taslău și se încadrează în tipul de regim pericarpatic estic.

Apele curgătoare, Taslăul și principalii săi afluenți, prezintă calități fizice și chimice care permit folosirea lor numai în activitatea economică, pentru alimentarea populației cu apă potabilăfiind utilizate apele subterane.

Pădurile care ocupă o suprafață de 2512ha (31%) din teritoriul comunei, pe lângă importanța lor economică, constitue și un factor de echilibru al naturii.pădurea asigura apă și aerul curat,conserva solul, ameliorează clima, conservă o bogată floră și faună.

Solurile, rezultat al acțiunii factorilor pedogenetici, prin însușirile lor naturale în special solurile …………….care dețin cea mai mare pondere în cadrul comunei (3729ha) oferă premise pentru o dezvoltare corespunzătoare a agriculturii cu condiția adăptării unei agrotehnici corespunzătoare.

Condițiile naturale corespunzatoare, prezența resurselor de hrană, au contribuit la popularea teritoriului comuneidin neolitic,păstrându-se continuitatea de locuire pâna în zilele noastre.

Dezvoltarea comunei Helegiu a fost influențată de dezvoltarea urbanistică și industrială a municipiului de pe Trotuș, spre care se îndreaptă zilnic, pentru a-și desfășura activitatea, numeroși locuitori ai comunei. Cu toate acestea comuna și-a concentrat și păstrat o personalitate distinctă definită și de funcțiile sale economice.

În perioada actuală comunaHelegiuprezintă trasăturile unei localități aflate în plin proces de transformare economică și socială.

Agricultura, ramură cu o îndelungată tradiție in activitatea locuitorilor comunei constituie și azi ramura principală a economiei. În ultimii 50 de ani, agricultura a cunoscut mari transformări care în acest moment sunt exprimate prin prevederile Legii nr 18/1991, care au refăcut proprietatea privată asupra pământului, redând țăranilor dreptul de proprietate asupra pământurilor pe care le dețineau înainte de anul 1962.

Cultura plantelor, prin suprafață, repartiție, tipuri de culturi deține cea mai mare pondere în producția globală agricolă a comunei.

Creșterea animalelor a fost favorizată pe teritoriul comunei de existența unor întinse suprafețe de pășuni și fânețe naturale la care s-au adăugat suprafețe cultivate cu plante furajere.

Alături de practicarea agriculturii locuitorii au deprins de-a lungul timpului numeroase meșteșuguri care le-au permis să valorifice resursele naturale de care dispuneau, satisfăcânu-și și anumite trebuințe.

Participarea populației la activitatea meșteșugărească și industrială în cadrul comunei contribuie la ocuparea forței de muncă locale, acoperirea unor cerințe de consum ale populației, dar și la efectuarea unor schimbări comerciale, prin inermediul târgurilor, piețelor agricole, cu alți locuitori din județ și mai rar din țară.

Numărul mare de lucuințe noi, constitue în ultimele decenii aspectul plăcut,modern al acestora, exprimă gustul locuitorilor, dorința lor de confort, de a trăi mai bine, de a avea condiții de viața apropiate de condițiile din mediul urban.

Situația actuală a vetrelor de sat, impune dezvoltarea și modernizarea rețelei stradale, extinderea rețelei de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare, energie electrică.

Având în vedere intesificarea traficului din cadrul comunei se impune cu necesitate înreținerea , modernizarea drumurilor comunale 159, 159A, 160, care să asigură legătura celor 3 sate cu satul reședință de comună.

Aflata în plin proces de tranzitie economia comunei își caută propriul făgaș.

„Numai atâta vreme cât geograful nu pierde contactul cu Pământul, își poate îndeplini sacra sa misiune, adică contribuția lui la cunoașterea Pământului în ansamblu, prin urmărirea echilibrului între factorii naturali și cei sociali.

Geografia descrie și explică întregul teritorial (de la localitate la planetă) nedisociat, nici chiar în timpul analizei lui pe regiuni sau pe elemente. Înțelegerea și acceptarea formulei: obiect nedisociabil și analiză integrantă, înseamnă asigurarea unui loc precis și necontestat pentru geografie între științele care studiază Pământul.

Fără îndoială, fiecare regiune sau localitate se deosebește de alte localități și respectiv regiuni. De pildă Brașovul nu poate fi confundat cu Sibiul. Nu există atâtea științe geografice câte regiuni și localități sunt”

Vintilă Mihăilescu

Brânduș C. (1973), Fenomene de captare între bazinele hidrografice ale Bistriței și Tazlăului, SCGGB-GG, II, Piatra Neamț.

Brânduș C. (1974), Subcarpații Tazlăului. Studiu geomorfologic, Rezumatul tezei de doctorat, Iași.

Brânduș C. (1981), Subcarpații Tazlăului. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, București.

Brânduș C., Brânduș Filipina, (1973), Forme de relief carstic în depresiunea subcarpatică a Tazlăului, SCȘ-GG, Bacău.

Brânduș C. (1973). Alunecările de teren ce afectează șoseaua Bacău – Gh. Gheorghiu – Dej, St. Cerc. Geogr., Soc. Șt. Geogr., Bacău.

Brânduș C., Petreuș I., Ungureanu Al. (1965), Contribuții la studiul geomorfologic al văii Tazlăului unit între Tescani și Slobozia Mielului, Anal. Șt. Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, secția 2, b, geol.-geogr., XI.

Mutihac V. (1990), Geologia structurală a României, Edit, Tehnică, București.

Mutihac V., Ionesi L. (1972), Geologia României, Edit. Tehnică, București.

Dumitrescu I., Săndulescu M. (1968), Probleme structurale fundamentale ale Carpaților românești și ale vorlandului lor, An. Com. geol., XXXVI.

Racoviță O. (1895), Dicționarul geografic al județului Bacău, XVI, București.

Preda D. (1917), Geologia regiunii subcarpatice din partea de sud a districtului Bacău, An. Instit. Geol. Rom., VII, București.

Olteanu Fl. (1954), Depresiunea subcarpatică din regiunile Solonț și Drăgugești (Bacău), D.S. Com. Geol., XXXVIII.

13. Podani M., Zăvoianu I. (1992), Cauzele și efectele inundațiilor produse în luna iulie 1991 în Moldova, SCG, t. XXXIX.