Preferintele Studentilor Pentru Servicii Turistice Si de Agrement Ca Modalitate de Petrecere a Timpului Liber

CUPRINS

1.1. Conceptul de timp liber …………………………………………………. 3

1.2. Structura și utilizarea timpului liber …………………………………… 4

1.3. Evoluții în domeniul petrecerii timpului liber ………………………… 9

Capitolul 2. Serviciile turistice 12

2.1. Conținutul și importanța serviciilor turistice ………………………… 12

2.2. Clasificarea serviciilor turistice și de agrement ……………………… 14

2.2.1. Transporturile turistice ………………………………………… 15

2.2.2. Serviciile hoteliere ……………………………………………… 17

2.2.3. Serviciile de alimentație ………………………………………… 19

2.2.4. Serviciile de agrement ………………………………………….. 20

2.3. Mutații în consumul turistic și orientarea cererii spre

formule de vacanțe active …………………………………………… 22

Capitolul 3. Preferințele studenților pentru servicii turistice și de agrement

ca modalitate de petrecere a timpului liber 25

3.1. Metodologia de proiectare a cercetarii ………………………………… 25

3.2. Principalele rezultate de cercetari ……………………………………… 30

3.3. Concluzii ………………………………………………………………. 35

Concluzii 38

BIBLIOGRAFIE 39

=== cap 3 (1) ===

CAPITOLUL III

PREFERINȚELE STUDENȚILOR PENTRU SERVICII TURISTICE ȘI DE AGREMENT CA MODALITATE DE PETRECERE

A TIMPULUI LIBER

Pentru a cerceta „Preferințele studenților pentru servicii turistice și de agrement ca modalitate de petrecere a timpului liber” este necesară parcurgerea unei succesiuni de faze și activități, care contribuie la îndeplinirea scopului cercetării.

3.1 Metodologia de proiectare a cercetarii

Astfel, metodologia de proiectare a cercetarii cuprinde urmatoarele faze:

Stabilirea scopului cercetării

Scopul cercetării efectuate îl reprezintă: determinarea opiniei și a preferințelor studenților din București privind serviciile turistice.

Stabilirea obiectivelor cercetării

Principalele obiective ale cercetării au avut în vedere:

Determinarea numărului de zile libere de care dispune, în medie, un student într-o lună

Identificarea activităților cărora studenții își dedică timpul liber

Cunoașterea preferințelor pentru destinații în cazul unei călătorii turistice

Identificarea ierarhiei criteriilor considerate de studenți în procesul de alegere a unei destinații turistice

Determinarea serviciilor turistice incluse într-un pachet turistic în randul studenților

Determinarea gradului in care studenții sunt satisfacuți de calitatea serviciilor turistice din România

Identificarea restricțiilor pe care studenții le întampină la plecarea într-o călătorie turistică

Elaborarea ipotezelor cercetării

Principalele ipoteze ale cercetării conform obiectivelor elaborate sunt următoarele:

Cel puțin 40% dintre studenți dispun, în medie, de mai mult de 4 – 6 zile libere într-o lună

Cea mai mare parte a studenților își dedică timpul liber călătoriilor turistice

Peste 80% dintre studenți optează pentru destinații mai degrabă interne

Pe primul loc se situează prețurile și tarifele

Majoritatea studenților optează în cadrul unui pachet turistic pentru serviciile de cazare

Peste 60% din studenți sunt mulțumiți de calitatea serviciilor turistice

Principalul motiv pentru care studenții nu pleacă într-o călătorie turistică este reprezentat de lipsa timpului liber

Determinarea colectivității cercetate, a unității de observare și a unității de sondaj

Cercetarea a fost realizată în București, în rândul studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și peste 23 de ani.

Alegerea metodei de recrutare

Pentru obținerea datelor am folosit metoda directă (anchetatorul a prezentat unității de cercetare un chestionar cu întrebări, cel intervievat răspunzând potrivit specificul fiecărei întrebări prin da sau nu, prin alegerea unei variante de răspuns etc.). Cercetare cantitativa metoda aleatoare. Anchetatorul are obligația de a expune explicit scopul cercetării și instituția care beneficiază de rezultatele anchetei.

Cercetarea a fost realizată în incinta universităților din București, în perioada 20 Aprilie – 5 Mai, timp de 2 ore/zi. Modul de consemnare a răspunsurilor a fost făcut prin înregistrarea răspunsurilor direct de către operatorul de interviu potrivit variantei alese de respondent.

=== cap I ===

CAPITOLUL I

TIMPUL LIBER

În epoca actuală, timpul liber devine tot mai mult o problemă economică, socială, culturală, care privește în aceeași măsură societatea și individul. Societatea este interesată de sănătatea, inteligența, gradul de pregătire, forța de creație a membrilor ei, în totalitate, care se mențin și se dezvoltă în timpul liber; de mersul său înainte depinde și progresul omenirii în general. În același timp este interesat individul, deoarece dezvoltarea sa fizică, psihică, morală, culturală depinde într-o măsură însemnată de timpul liber de care dispune și de modul în care îl folosește. De aici, și interesul sporit al științei economice pentru studierea timpului liber, a mărimii, structurii și folosirii lui, raportat la cerințele societății, încadrat în problemele mai largi ale muncii, ale timpului de muncă, ale bugetului general de timp.

Conceptul de timp liber

Timpul liber al omului într-o societate în care tot mai mult munca umană este înlocuită de cea a mașinilor, este din ce în ce mai mare și devine obiect de studiu, de folosință și în folosul celor care au descoperit o afacere în oferta de consum a lui.

Analizându-se raportul între timpul de muncă și timpul liber se constată o evoluție a acestuia din urmă, favorabilă omului însuși într-un mediu temporal tot mai omogen din punctul de vedere al libertății sociale și al relațiilor de producție.

Timpul liber, având în vedere rolul său în transformarea personalității umane, devine tot mai mult o condiție a progresului economico-social, de unde și rolul dar și necesitatea creșterii acestuia.

Timpul liber exprimă relația esențială între membrii societății în ceea ce privește nivelul de viață materială și spirituală, influențat de nivelul de dezvoltare al forțelor de producție. Timpul liber este o parte a timpului în afara procesului de producție cheltuit de oameni pentru studiu, instruire și autoinstruire, participare la viața obștească și de familie, pentru educație, distracție și sport; este o componentă a nivelului de trai, o valoare implicită fără de care nu poate avea loc dezvoltarea multilaterală a omului, îndeplinind funcțiile de refacere a organismului, formativă și instructiv educativă, culturală și socială.

Timpul liber poate fi identificat ca indicator al nivelului de trai și al calității vieții, determinat ca mărime, structură și conținut, posibilități de folosire (zilnică, săptămânală, ca parte a întregii vieți). El este influențat de natura muncii, de perioada istorică, sistemul relațiilor sociale și determină personalitatea umană, în mod specific, diferențiat în funcție de vârstă, sex și generație ; în măsura și structura timpului liber se reflectă direct sau indirect însăși schimbările din viața societății și a fiecărui membru.

Timpul liber este o necesitate obiectivă, determinată de timpul de muncă și reprezintă o valoare implicită, având o funcție culturală complexă și un rol economic implicit. Poate fi privit și analizat ca timp liber individual și/sau social, în dimensiunile sale ca timp liber real.

1.2 Structura si utilizarea timpului liber

Perioada de timp liber într-o societate cu echilibru economico-social crește, iar beneficiarul acestuia, omul, trebuie să știe cum să și-l organizeze. La această organizare trebuie să contribuie și societatea, prin oferta de oportunități pe care i-o pune la dispoziție, prin educarea pe care i-o face în folosul său și a individului în sine. Individul trebuie să învețe din cele mai fragede vârste să se organizeze și să-și cunoască interesele în alegerea activităților timpului liber.

Punctul de plecare în analiza mecanismului de formare în societate a timpului liber, precum și a factorilor care determină acest proces, îl constituie bugetul de timp. Structura acestuia este reprezentată grafic în Fig. 1:

Fig. 3: Structura bugetului de timp

Sursa: Alexandru Jivan, Managementul serviciilor, Ed. Economică, Buc 1999, p. 120

Aspectul cantitativ al bugetului de timp este determinat de dimensiunea diferitelor elemente componente, iar latura calitativă de conținutul activității individului, de condițiile în care se desfășoară activitatea socială.

Rolul muncii în asigurarea consumului și a condițiilor de consum, împreună cu eficiența (productivitatea) acesteia determină transformarea unei secvențe a timpului fizic disponibil (în afara timpului necesar pentru satisfacerea unor necesități fiziologice de bază) în timp de muncă.

Dinamica nevoilor umane, cantitatea de bunuri materiale și servicii cerută de satisfacerea acestora influențează direct dimensiunea timpului alocat procesului de producție. Pe de altă parte, progresul tehnic, ridicarea calificării lucrătorilor, îmbunătățirea organizării proceselor de producție (și, în general, adoptarea unor măsuri manageriale) duc la sporirea eficienței cu care este utilizat acest timp. Influențele cu sensuri contrare ale acestor factori (evoluția cererii de bunuri și servicii și dinamica productivității muncii) determină modul de structurare a timpului, în timp de muncă și timp în afara procesului de producție.

Timpul în afara procesului de producție – parte distinctă a bugetului de timp – fiind complementar timpului de muncă, este la rândul său condiționat ca dimensiune, de dinamica sistemului de nevoi și productivitatea muncii sociale. Structura este generată atât de parametrii social-economici menționați, cât și de particularitățile individuale, cu motivații subiective.

Însăși evoluția dimensiunii timpului liber determină modificări atât în dimensiunea și orientarea cererii globale de bunuri și servicii cât și în nivelul și dinamica productivității muncii.

Celelalte secvențe de timp menționate au, la fel, determinări obiective, iar dimensiunea lor depinde de o multitudine de factori economici, sociali, culturali etc..

De asemenea, structura timpului liber este condiționată, pe lângă parametrii social economici menționați, și de particularitățile individuale, de cele mai multe ori cu motivații subiective.

Calculul bugetului de timp răspunde unei necesități de analiză a eficienței folosirii timpului în scopului creării de bunuri materiale și spirituale, de reducerea forțelor fizice, intelectuale, de dezvoltare a personalității umane, duce la sporirea eficienței cu care este cheltuit acest timp. Influențele cu sensuri contrare ale acestor factori determină modul de structurare a timpului, în timp de muncă și timp în afara procesului de producție.

Timpul din afara procesului de producție cuprinde:

timp legat de muncă (transportul la și de la întreprindere, consfătuirile de producție);

timp pentru satisfacerea necesităților fiziologice (somn, hrană, îngrijire personală etc.),

timp folosit pentru activități gospodărești, inclusiv timpul pentru vizitarea magazinelor și aprovizionare;

timp pentru îngrijirea copiilor;

timp liber (pentru satisfacerea necesităților culturale, spirituale, pentru îndeplinirea obligațiilor sociale, autoinstruire, timp pentru dezvoltarea fizică, educația fizică, educația copiilor, recreere, destindere, activități de divertisment etc.).

Structura timpului liber este condiționată de necesitățile interne ale dezvoltării personalității, desăvârșirii aptitudinilor și talentelor fiecăruia, de satisfacerea necesităților intelectuale, formarea și ridicarea calităților morale. În același timp, ea este determinată și extern de necesitățile și posibilitățile societății, în condițiile materiale oferite pentru desfășurarea activității specifice acestui interval de timp.

Structura timpului liber este influențată de caracteristici socio-demografice (sex, vârstă, stare socială); nivel de instrucție, grad de cultură, ocupație, nivelul veniturilor, condiții de locuit și transport, condiții culturale (tradiții, obiceiuri), factori subiectivi (aptitudinile, dorințele, năzuințele individului, accepția pe care o dă fiecare timpului liber, gradul de angajare la viața social-politică) etc.

Alături de factorii menționați pot fi enumerate diverse situații și condiții care influențează structura și folosirea timpului liber, ca de exemplu: solicitarea nervoasă, intelectuală accentuată pe măsura creșterii rolului omului în producția socială, circulația intensă și aglomerația în marile orașe și centre industriale (care pot influența organismul uman în sensul eliminării rezistenței fizice și psihice), creșterea gradului de ocupare a femeii (cu consecințe, în principal, asupra vieții de familie) etc..

Pentru existența reală a activităților practicate în timpul liber, pe lângă condiționările interne, trebuie să existe echipamente și dotări specifice care să le facă posibilă desfășurarea lor. Echipamentele pe care le reclamă petrecerea timpului liber depind însă de momentul în care se manifestă acesta și de cadrul în care au loc activitățile specifice.

Din punct de vedere al momentului în care se manifestă timpul liber, pentru populația ocupată poate fi grupat în: timp liber cotidian (la sfârșitul zilei de muncă); timp liber periodic (la sfârșitul săptămânii) și sezonier (concedii sau vacanțe).

Pentru timpul liber cotidian și o parte din timpul liber periodic sunt necesare condiții care să se materializeze în concepția și organizarea locuinței, a mediului imediat înconjurător. De asemenea, programul instituțiilor de cultură și divertisment, al emisiunilor de radio și televiziune se adresează, în cea mai mare parte, acestor secvențe ale bugetului de timp al individului și familiei. Activitățile desfășurate (vizionări de spectacole, concerte, filme, plimbări etc.) nu presupun distanță prea mare de deplasare, sau se desfășoară la domiciliu (urmărirea emisiunilor la radio și televiziune, a casetelor înregistrate sau a discurilor, a înregistrărilor video, lectură etc.).

Timpul liber de la sfârșitul săptămânii lărgește aria posibilităților de manifestare a activităților specifice, în direcția creșterii distanțelor de deplasare și intensificării contactelor între oameni. Aceasta influențează organizarea orașelor, a împrejurimilor acestora, a zonelor de agrement, ridicând probleme complexe de transport, amenajarea rețelei comerciale și turistice etc.

Timpul liber sezonier (vacanțe sau concedii), are drept caracteristică principală practicarea turismului. Posibilitățile de deplasare sunt cele mai mari, iar aceasta are loc, în special, spre marile zone turistice (litoral, zona montană) și stațiunile balneo-climaterice, dar și spre oricare parte a țării sau în străinătate.

După cadrul de desfășurare, activitățile specifice timpului liber pot fi divizate în: activități care se desfășoară la domiciliu și activități care se desfășoară în afara domiciliului.

În general, timpul liber fragmentat zilnic este petrecut, în mare parte, la domiciliu, necesitând din partea societății dotări mai puțin numeroase.

Timpul liber periodic este utilizat de obicei pentru activități care se desfășoară în afara domiciliului. Acesta are ca efect o creștere a solicitărilor de echipamente colective și, în legătură directă, a dotărilor complementare.

Timpul liber cuprinde următoarele tipuri de activități: Activități de informare și instruire pentru ridicarea culturii generale și de specialitate (lectură: literatură, beletristică, științifică, tehnică, participarea la simpozioane și conferințe etc.; lectură: presa cotidiană, ziare și reviste periodice, audiții radio, vizionări TV etc.), activități de divertisment și delectare (frecventarea spectacolelor, cinematograf, participarea la activitățile desfășurate la cluburi, case de cultură, participarea la manifestări sportive etc.), activități recreativ-fortifiante (practicarea sporturilor, plimbări, excursii și drumeții, turism etc.), participarea la activitatea obștească, educarea copiilor, activități de comunicare interumană (întruniri, conversații, vizite etc.), odihnă, meditație, alte activități.

Între aceste grupe de activități există o strânsă legătură – împreună contribuind la refacerea organismului, la lărgirea orizontului profesional, spiritual, la dezvoltarea capacităților creatoare, îmbogățirea experienței de viață.

Având în vedere modul de constituire a volumului total de timp liber al populației, pentru care societate trebuie să pună la dispoziție echipamente specifice, precum și o serie de dotări complementare și servicii, se impune analiza alocării individuale a secvențelor de timp pe tipuri de activități.

Estimarea structurii timpului liber individual, determinată de alocarea secvențelor de timp liber pe tipuri de activități, are o deosebită importanță pentru definirea priorităților de dezvoltare a mijloacelor materiale și sociale care sunt implicate în acest proces.

Evaluarea structurii volumului total al timpului liber, pentru o anumită colectivitate, are drept scop oferirea unor elemente de fundamentare a prognozelor privind acele sectoare economice care sunt destinate să asigure condițiile necesare desfășurării activităților specifice acestui interval.

Volumul total de timp liber dedicat activităților desfășurate în exteriorul domiciliului într-o anumită zonă trebuie analizat pe componente, deoarece fiecare tip de activitate reclamă echipamente specifice.

În cazul lipsei unor baze informaționale adecvate și a unor serii de date comparabile, estimarea consumului colectiv de timp liber pe tipuri de activitate nu se poate face decât orientativ.

Conținutul timpului liber se referă îndeosebi la modalitățile de utilizare ale acestuia care pot fi: timp pentru odihnă, lectură, diverse pasiuni; timp zilnic pentru lectură și pentru odihnă; timpul săptămânal pentru lectură, odihnă, pasiuni și turism; timpul vacanțelor pentru odihnă, turism, îngrijirea sănătății.

Utilizarea timpului liber interesează atât individul cât și societatea, care manifestă preocupări pentru asigurarea unei utilizări raționale a timpului liber.

Răspunsul societății (oferte) presupune o analiză complexă a condițiilor în care se poate satisface această cerere, crearea bazei materiale necesare desfășurării activităților la nivelurile solicitate presupune atât investiții în echipamente specifice, cât și cheltuieli ce decurg din activitatea adiacentă.

Pentru coordonare acțiunilor în vederea asigurării petrecerii timpului liber al populației, un instrument ce ar putea fi pus la dispoziția forurilor de decizie se poate prezenta sub forma unei balanțe a fondului de timp. Printr-o astfel de balanță, ar putea fi comparate, fondul de timp liber al populației, total și pe tipuri de activități și fondul de tip constituit din orele de activitate a unităților în care se pot desfășura activitățile în timpul liber (cinematografe și săli de spectacole, stadioane, cluburi, locuri în străinătate de odihnă și tratament etc.).

Activitățile desfășurate în timpul liber trebuie să se caracterizeze prin diversitate, atractivitate, menite să răspundă opțiunii, preferințelor și intereselor individului și ale societății.

Îndeplinirea rolului economic și social al timpului liber nu este legată atât de dimensiunea sa cantitativă, cât mai ales de folosirea eficientă a activităților desfășurate în acest interval.

O direcție de folosire rațională a timpului liber este ridicarea nivelului de pregătire profesională.

De asemenea, un mijloc reconfortant, fortifiant îl constituie excursiile, turismul, care devine una din cele mai bogate forme de relaxare specifică a timpului liber periodic și sezonier. În același timp el oferă posibilitatea reînnoirii și dezvoltării cunoștințelor despre natură, geografie, tradiții, civilizații, etc.

Evolutii in domeniul petrecerii timpului liber

Din punct de vedere sociologic se susține că, deși timpul în afara muncii este, evident, la fel de vechi ca și munca, timpul liber, interpretat pornind de la conținutul său (loisir), în înțelesul de ’’activități specifice destinate utilizării unei secvențe bine precizate a timpului social’’, nu există în toate societățile și în toate perioadele istorice. Se întâlnesc, firește, în literatura de specialitate, și puncte de vedere contrarii.

Astfel, se consideră că în societățile pre-industriale nu se poate vorbi de timp liber, muncă înscriindu-se în ciclul natural al naturii: era intensă în anumite perioade ale anului si redusă ca intensitate în altele. În sezoanele “bune”, timpul de muncă se confundă cu durata zilei “din zori până în asfințit”. În zona noastră geografică și, în general, în zonele cu climă temperată “în cursul lungilor luni de iarnă, munca intensă dispărea pentru a face loc unei semi-activități în decursul căreia lupta pentru supraviețuire era adesea dificilă. Gerurile erau pustiitoare; familiile se confruntau cu epidemii. Această inactivitate era impusă și greu suportată, fiind adeseori însoțită de numeroase suferințe…”. Secvența respectivă de timp nu prezenta, evident, proprietățile timpului liber în înțelesul modern al noțiunii.

Acest ritm natural era întrerupt la sfârșit de săptămână – pentru civilizația creștină, duminica – sau cu ocazia anumitor sărbători religioase și ceremonii. Însă, “duminicile aparțineau bisericii” iar zilele de sărbătoare reprezentau “ocazia pentru o mare cheltuială de hrană și de energie, constituind cealaltă parte sau negarea vieții cotidiene. Bucuriile (distracțiile) colectivității erau indisolubil legate de ceremonii. Or, acestea sunt, în general, expresii ale cultului, nu ale timpului liber.” Iar, pentru ca timpul liber să devină posibil este necesar ca, în viața economică, să fie îndeplinită o condiție esențială: productivitatea muncii să permită apariția unei secvențe de timp în afara muncii suficiente, astfel încât acele activități ale societății reglate prin obligații rituale (impuse de comunitate) să nu ocupe întregul timp disponibil. În acest mod, o anumită secvență de timp poate fi la dispoziția liberei alegeri a individului, chiar dacă determinismul social se exercită și asupra acestei secvențe, a acestei libere alegeri.

În aceste condiții, evoluția la scara istoriei a timpului liber a fost determinată, în principal, de doi factori majori: durata medie a vieții și productivitatea muncii.

Aceasta deoarece o secvență majoră a timpului individual – timpul fiziologic de bază (somn, repaus etc.) – se menține cu o pondere relativ constantă în bugetul de timp.

Durata medie a vieții s-a dublat în ultimii 200 de ani, de la circa 35-36 în jurul anilor 1800, la circa 70-72 de ani în zilele noastre.

Productivitatea muncii, în special în sectoarele primar (agricultura, silvicultura, industriile extractive) și secundar (industriile prelucrătoare și construcțiile), dar și în ramuri ale sectorului terțiar (transporturi – de exemplu), a crescut în cursul ultimilor 125 de ani cu un ritm mediu anual de circa 3-4 la sută. Această creștere a productivității muncii în țările dezvoltate a avut ca efect o creștere a veniturilor disponibile și a puterii de cumpărare, iar “între 30 și 50 la sută din roadele acestei productivități au fost transformate în timp liber”.

Potrivit unei analize publicate în “Prospective Hebdo”, dacă în anul 1800 timpul de muncă reprezenta 30% din bugetul de timp, spre sfârșitul acestui secol, secvența respectivă va scădea până la circa 11% (Tabelul nr.1), adică o reducere a greutății specifice în timpul total disponibil de aproape 3 ori. Chiar în valori absolute, timpul de muncă scade între anii 1800-2000 de la 11 la circa 8 ani.

Doar timpul fiziologc de bază (somn, repaus etc.) se menține la același nivel, în decurs de două secole, evidente numai ca pondere în bugetul total de timp (circa 43%). Acest lucru este explicabil prin natura activităților umane specifice secvenței respective de timp.

O dinamică interesantă a cunoscut, în decurs de aproape două secole, timpul destinat transportului și deplasării. Viteza de deplasare a crescut, fără îndoială, și s-a îmbunătățit foarte mult infrastructura de transport. Însă, concomitent cu aceste evoluții, a sporit mobilitatea spațială a populației și a crescut, mai mult decât proporțional, distanța pe care are loc deplasarea.

Ca urmare, în ultimile două secole, înțelegând timpul liber în sens larg (incluzând și durata inactivă ulterioară pensionării) această secvență a bugetului de timp a cunoscut cea mai puternică dinamică. Evoluția menționată apare și mai evidentă în expresie fizică: de la circa 3 ani în 1800 (timp liber total cumulat în decursul vieții), timpul liber crște până la aproximativ 19 ani spre sfârșitul secolului XX.

Tabelul nr. 1 Structura comparativă a bugetul de timp în anii 1800, 1900, 2000

Sursa: Ion Ionescu, Turismul, fenomen social-economic și cultural, Ed.Oscar Print, Buc 2000, p. 85

În elaborarea prognozelor turistice, în “construirea” sau “crearea” produselor turistice, touroperatorul va trebui să aibă în vedere în primul rând pe cei pentru care pregătește aceste “pachete” de servicii – motivația acestora, opiniile actuale ale consumatorilor de turism înainte de cumpărare, dar și post-consum, precum și relația timp liber-distanță.

În condițiile unui nivel de trai scăzut sunt satisfăcute, cu prioritate, nevoile cele mai urgente : hrana, îmbrăcămintea, locuința. Creșterea nivelului de trai se repercutează în primul rând asupra bunurilor ce nu sunt indispensabile : timpul liber, transporturile și concediile.

Corespunzător legii lui Engel, partea din timpul liber destinată unor bunuri inutile crește când venitul crește.

După opinia lui Michel Didier, în zilele noastre o treime din cheltuielile de consum sunt destinate vieții casnice (îmbrăcăminte și locuință – 33%). Celelalte două treimi au suferit schimbări în sensul diminuării cheltuielilor pentru hrană, de exemplu. Astfel, în urmă cu circa 40 de ani, în totalul cheltuielilor hrana reprezenta circa 44%, în timp ce azi, aceeași cheltuială reprezintă circa 21%, în schimb cheltuim de cinci-șase ori mai mult pentru îngrijirea sănătății și pentru viața socială (transporturi, comunicații și timp liber), adică circa 36%.

Revenind la timpul liber, Michel Didier consideră că în anul 2000 timpul liber va crește de peste 6 ori pentru un adult, determinând, sub efectul creșterii veniturilor, o adevărată explozie a preocupărilor pentru organizarea timpului liber. Aceasta însă este posibil numai în condițiile creșterii speranței de viață și a vârstei medii.

În analiza nivelului de trai, în spiritul teoriei economice generale, se consideră că alături de măsurători asupra veniturilor, beneficiilor sociale și a bunurilor de capital, se impune utilizarea unei liste de indicatori care să cuprindă : indicatori de educație, de ocupare a forței de muncă, cei ai condițiilor de ocuit, de transport și telecomunicații, ai timpului liber, criteriile de apreciere a relațiilor sociale și politice, a siguranței sociale, de sănătate, mobilitate socială etc.

=== cap II ===

CAPITOLUL II

SERVICIILE TURISTICE

Exprimat, în general, prin ansamblul activităților, relațiilor și măsurilor determinate de organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement sau în alte scopuri, turismul se manifestă ca un fenomen economico-social complex, rezultat din integrarea mai multor subdiviziuni (ramuri distincte) ale economiei, este vorba de activitatea din hoteluri și restaurante, transporturi, agenții de voiaj și touroperatori etc., domenii angajate direct și în principal în servirea turiștilor, ca și din telecomunicații, cultură și artă, sport, sănătate și altele, implicate în mai mică măsură și indirect în această privință.

Ca parte integrantă a sectorului serviciilor, turismul are o serie de trăsături comune cu cele ale celorlalte ramuri ale acestuia, dar se și individualizează prin specificitatea și complexitatea conținutului său, prin formele de concretizare și tendințele de evoluție.

2.1 Conținutul și importanța serviciilor turistice

Serviciul turistic se prezintă „ca un ansamblu de activități ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta”. O parte a activităților ce dau conținut prestației turistice vizează deci acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene (odihnă, hrană), altele sunt destinate unor trebuințe specific turistice și, respectiv, formelor particulare de manifestare a acestuia (agrement, tratament, organizarea călătoriilor).

Rolul și importanța serviciilor turistice reiese din faptul că ele trebuie astfel concepute și organizate astfel încât, să creeze condiții pentru refacerea capacității fizice a organismului, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi despre un conținut al prestației turistice în concordanță cu cerințele epocii moderne, cu exigențele turismului contemporan.

Un rol important al serviciului turistic rezidă din faptul că el trebuie să contribuie efectiv la asigurarea unei odihne active a turistului, mai ales în condițiile când dimensiunile timpului liber, zilnic, săptămânal și anual au crescut, ca urmare a promovării pe scară largă a progresului tehnico-științific, a perfecționării proceselor de conducere și în consecință a creșterii productivității muncii. Din clasificarea prezentată rezultă în mod logic că serviciile turistice sunt implicate într-o măsură tot mai mare în crearea condițiilor pentru petrecerea timpului liber (loisirul) ca și în folosirea efectivă a acestuia

Ținând seama de aceste considerente, organizatorilor de servicii turistice (indiferent de categoriile din care fac parte) le revine responsabilitatea (și de ce nu, chiar obligativitatea) conceperii unor vacanțe, respectiv programe și aranjamente turistice, cu posibilități multiple de desfășurare a unor activități recreative: culturale, sportive, artistice, deprinderea și practicarea unor meserii artizanale, stimularea unor pasiuni (hobby-uri) etc., menite să diversifice agrementul tradițional și să sporească atractivitatea manifestărilor turistice să răspundă criteriilor odihnei active. Aceste preocupări sporesc ca intensitate o dată cu transformarea turismului în fenomen de masă, cu creșterea frecvenței de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente, cu dezvoltarea, diversificarea și modernizarea tuturor formelor de servicii turistice.

Un alt element ce argumentează conținutul turismului de activitate prestatoare de servicii îl constituie modul însuși de definire a produsului turistic și, corespunzător, a ofertei.

Astfel, produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre atractivitatea unei zone (resurse) și facilitățile (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (găzduire, alimentație, transport, agrement). Se desprinde de aici importanța deosebită a serviciilor, faptul că în crearea (producerea) și, mai ales, în individualizarea produselor turistice accentul cade pe servicii. De altfel, experiența mondială a demonstrat că existența unui patrimoniu turistic valoros nu înseamnă automat și un turism dezvoltat, că resursele de excepție pot rămâne în afara circuitului economic, în absența serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile turiștilor.

Conținutul particular al produsului turistic, modul său de determinare demonstrează nu numai caracteristica turismului de activitate prestatoare de servicii, ci și nota sa de specificitate.

Aprofundarea analizei în structură a ofertei turistice mai pune în evidență și un alt aspect de particularizare a turismului în componența terțiarului; este vorba de prezența, în alcătuirea (conținutul) acestuia, a unei game largi și eterogene de servicii (transport, cazare, tratament, schimb valutar etc.), din domenii bine conturate, mult diferite între ele, de cele mai multe ori beneficiind de o organizare distinctă. Mai mult, unele dintre aceste servicii au o existență independentă, de sine stătătoare și se adresează, cu prioritate, populației rezidente.

Specificitatea turismului în sfera serviciilor decurge și din modul în care se realizează unele din trăsăturile sale definitorii, cum ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la exigențele fiecărui consumator-turist. În fapt, este vorba de modul de implicare a serviciilor în aceste procese. Așa de exemplu, includerea într-un pachet de vacanță de noi servicii se concretizează într-o ofertă nouă; asocierea lor diferită echivalează cu sporirea diversității ofertei sau reprezintă una din modalitățile de particularizare la nivel de grup sau chiar de individualizare a acțiunilor.

Aceste câteva considerente demonstrează că serviciile reprezintă, într-un anumit sens, componenta dominantă și determinantă a ofertei turistice, partea flexibilă a complexului de activități, elementul cel mai dinamic, iar caracteristicile acestora se regăsesc, în forme specifice, în întreaga activitate.

2.2 Clasificarea serviciilor turistice

Complexe, dinamice, relativ ample dar extrem de eterogene, serviciile turistice prezintă în general o serie de elemente comune care pot influența deseori în mod determinant modul lor de utilizare finală. Tocmai din acest motiv, în literatura de specialitate se întâlnește o paletă destul de bogată în ceea ce privește clasificarea serviciilor turistice.

Calitatea serviciilor, dar mai ales varietatea lor, reprezintă mijloace importante în asigurarea competitivității produselor turistice, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională. Totodată, diversificarea prestațiilor se înscrie între soluțiile principale de perfecționare în domeniul turismului, cu influență directă asupra creșterii eficienței și atenuării caracterului sezonier al activității. Ea se asociază eforturilor de îmbogățire a conținutului ofertei și de ridicare a calității acesteia.

Diversificarea și modernizarea serviciilor turistice fac parte nemijlocită din preocupările fundamentale permanente ale firmelor din turism, ca una din direcțiile de bază de stimulare a cererii turistice și de realizare a unui nivel calitativ superior de satisfacere a nevoilor consumatorilor de bunuri și servicii turistice.

Una din cele mai răspândite și semnificative clasificări ale serviciilor turistice, având drept criteriu de referință importanța pentru turist și imperativul solicitării lor, identifică două mari categorii: servicii de bază și servicii suplimentare. Cunoașterea conținutului, particularităților și locului fiecărei categorii răspunde cerințelor orientării și ierarhizării eforturilor de organizare și stimulare a activității turistice.

În categoria serviciilor de bază sunt incluse – așa cum s-a arătat – acelea la care, în mod obișnuit, turistul nu poate renunța (transport, găzduire, masă, agrement); ele sunt destinate satisfacerii unor nevoi generale (odihnă, hrană) și unor nevoi specific turistice (transport, agrement); de asemenea, ele dețin o pondere importantă în structura consumurilor turistice (tabelul 1); toate celelalte prestații sunt considerate suplimentare și vizează fie mai buna adaptare a prestațiilor de bază la nevoile turiștilor, fie ocuparea plăcută, agreabilă a timpului liber al vacanței.

Tabelul 1. Structura consumului turistic pe principalele grupe de servicii

Sursa: Rodica Minciu, Economia turismului, Ed. Uranus, Buc. 2000, p. 226

Delimitarea între cele două grupe nu este riguroasă, unul și același serviciu putând fi prezent în ambele situații (exemplul consacrat în acest sens îl constituie activitățile cultural-artistice, sportive, recreativ-distractive, având rolul motivației de bază a călătoriei sau statutul unei prestații auxiliare). De asemenea, ponderile fiecărei categorii diferă semnificativ în funcție de forma de turism practicată. Astfel, serviciile de transport pot ajunge sau chiar depăși 30% (unii autori vorbesc de 50%) din costul total al vacanței, în cazul călătoriei cu avionul pe distanțe lungi sau foarte lungi și în turismul de raliuri. La fel, agrementul poate deține ponderi mult mai mari în turismul de schi sau de vânătoare. În aceeași situație se află tratamentul, în cazul turismului balneo-medical ș.a.m.d.

2.2.1 Transporturile turistice

În ordinea derulării lor, serviciile de bază încep cu organizarea și realizarea transporturilor.

Circulația turistică presupune deplasarea persoanelor spre locurile alese ca destinație a călătoriilor. Astfel, fluxurile turistice implică derularea unui trafic turistic considerabil între localitățile (țările) de reședință și localitățile (stațiunile, zonele, regiunile turistice, țările) receptoare de turiști.

Transportul din industria vacanțelor și călătoriilor vizează, pe lângă o serie de activități de facilitare a realizării celorlalte prestații turistice, ansamblul operațiunilor, condițiilor și facilităților legate de organizarea deplasării fizice a turiștilor, a bagajelor și a mărfurilor destinate consumului acestora.

Pentru derularea traficului turistic se apelează la o gamă variată de mijloace de transport. Uneori, distanța mare între anumite destinații necesită folosirea combinată a mai multor mijloace de transport.

Analizând transportul ca pe un element constitutiv și ca pe o condiție de bază a desfășurării activității turistice, se pot desprinde următoarele condiții esențiale pentru transporturile turistice:

transportul trebuie să asigure deplasarea sigură, sincronizată și confortabilă a pasagerilor turiști, în numărul și la termenele fixate, până la destinația dorită;

este important atât pentru călători cât și pentru industria turismului, ca prețul transportului să rămână cât mai stabil posibil, deoarece acest preț este un element component al prețurilor pentru aranjamentele turistice;

atât guvernele țărilor emițătoare și cele ale țărilor receptoare, cât și agenții economici contează, înainte de toate, pe serviciile proprii de transport, asupra cărora pot exercita un control mai sigur și mai eficient asupra transporturilor străine.

În zilele noastre, turismul intern și internațional nu se poate dezvolta fără transporturi. Ca element creator al turismului, transportul determină deci volumul traficului turistic și îi imprimă trăsăturile sale caracteristice. În afară de această funcție primară, care condiționează orice fel de trafic turistic, transportul are, de asemenea, un rol activ ca factor stimulativ al creșterii circulației turistice. Astfel, măsurile de perfecționare a activității turistice și introducerea de noi servicii și facilități în domeniul transporturilor pot crea un trafic turistic complet nou sau pot dirija un trafic preexistent spre noi destinații, fie în detrimentul unor destinații mai vechi, care devin mai puțin atractive, fie ca rezultat al introducerii unor noi programe și aranjamente turistice.

Pentru derularea traficului turistic se apelează la o gamă variată de mijlace de transport: terestre, aeriene, feroviare și navale. Adesea, deplasarea turiștilor necesită folosirea combinată a mai multor mijloace de transport, în funcție de distanța până la locul de destinație, de caracteristicile itinerariilor alese, de starea căilor de comunicație, de intensitatea și sezonalitatea circulației turistice și competitivitatea tarifelor practicate.

Timpul liber de care dispune un turist pentru efectuarea unei călătorii este alcătuit din două elemente și anume: timpul cheltuit pentru deplasare până la destinație (t) și durata sejurului (S). Deci, putem scrie: T = t + S

În funcție de formele de turism practicate, de distanțele practicate și viteza de deplasare, componenta “t” poate afecta sensibil bugetul total de timp liber al turistului. Astfel, dacă timpul de deplasare este mare, atunci sejurul devine minim. De acici decurg o serie de consecințe, dintre care cea mai importantă este decizia turistului de a alege un mijloc de transport sau altul. Firește, această decizie va fi mult influențată de fenomenul concurenței între posesorii diferitelor mujloace de transport, dar și de fenomenul complementarității, adică al înlocuirii unui mijloc de transport cu altul. Totuși, printre parametrii cei mai importanți care vor cântări greu în balanța alegerii între un mijloc de transport sau altul amintim : distanța ce va trebui parcursă ; factorul timp care nu trebuie să depășească anumite limite acceptabile pentru turist ; disponibilitatea și accesibilitatea mijlocului de transport ; siguranța deplasării care trebuie să elimine orice risc de accident ; confortul voiajului considerat ca unul dintre cei mai importanți factori de atracție pentru turiști ; gradul de sănătate al turiștilor și preferințele dictate de vârstă.

Se desprinde concluzia că nu toate mijloacele de transport se bucură de aceeași intensitate de preferință; în același timp însă, preferința pentru un mijloc de transport nu trebuie tratată ca fenomen independent, ci în strânsă concordanță cu formele de turism practicate într-o zonă receptivă și în contextul facilităților oferite de agențiile de turism organizatoare de călătorii și prestatorii de servicii de transport în cadrul diverselor tipuri de aranjamente.

2.2.2 Serviciile hoteliere

Serviciul de cazare hotelieră reprezintă, alături de cele de transport, alimentație și agrement, un serviciu din categoria celor de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și, în același timp, și un important factor de stimulare a cererii turistice.

Hotelul este doar tipul de unitate operațională cel mai reprezentativ, fără să fie singurul. Prin capacități de cazare se înțeleg acele dotări de bază materială care asigură înnoptarea și odihna turiștilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate, care diferă în funcție de gradul de confort oferit pe perioada din an în care sunt solicitate.

În cadrul serviciilor hoteliere, cazarea este funcția principală a unităților hoteliere indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort, gradul de dotare al acestora.

Legătura dintre activitatea turistică și industria hotelieră este complexă, de profunzime și se desfășoară în ambele sensuri. Pe de o parte, industria hotelieră se dezvoltă ca urmare a circulației turistice și, pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de exigența unor spații de cazare, de gradul lor de echipare, de calitatea și varietatea prestațiilor oferite.

Se știe că, pe lângă atracția exercitată de un obiectiv turistic, amenajările legate, în principal, de condițiile de odihnă și agrement, contribuie în mod hotărâtor la prezența turiștilor în zona respectivă. Rolul acestor dotări și implicit al serviciului de cazare este și mai important în cazul turismului rezidențial, de odihnă, de sejur lung, când turistul dorește să-și petreacă vacanța într-un cadru natural, fără să fie lipsit însă de confortul specific civilizației moderne.

Valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul economic a diferitelor zone, reprezintă o altă latură a aportului industriei hoteliere la dezvoltarea turismului și indirect a întregii economii.

Astfel, zone deosebit de bogate în obiective turistice pot rămâne în afara interesului turiștilor datorită echipării necorespunzătoare sau a lipsei unor condiții minime de campare, după cum zone mai puțin dotate din punct de vedere turistic sunt solicitate pentru confortul pe care îl oferă. Cunoașterea acestui aspect al relației turism-industrie hotelieră are deosebită valoare pentru orientarea investițiilor și direcționarea dezvoltării sectorului hotelier.

Nivelul de dezvoltare a industriei hoteliere reprezintă, de asemenea, măsura satisfacerii nevoii pentru turism a populației. Sporirea veniturilor bănești, urbanizarea, creșterea timpului liber etc. au provocat mutații în comportamentul consumatorilor, în sensul intensificării cererii turistice a acestora.

Servicii hoteliere insuficiente în raport cu nevoile populației s-au calitativ necorespunzătoare, pe lângă efectele negative asupra odihnei și recreerii oamenilor, vor determina schimbări în destinația veniturilor și disponibilitățile de timp liber și indirect scăderi în circulația turistică. Ele trebuie să creeze condiții ca o parte mai importantă a populației să beneficieze de posibilitatea petrecerii vacanței sau sfârșitului de săptămână într-o zonă turistică.

La rândul ei, industria hotelieră suportă influența dezvoltării turistice. De fapt, ea evoluează sub incidența unui complex de factori și fenomene socio-economice în cadrul cărora circulația turistică deține un loc important. Creșterea numărului de turiști, a exigențelor acestora, determină eforturi de adaptare din partea industriei hoteliere, eforturi care se materializează în sporirea capacității de cazare și modernizarea acesteia, în apariția de unități hoteliere cu funcții complexe, care să se adreseze anumitor categorii de turiști, în diversificarea gamei serviciilor oferite.

2.2.3 Servicii de alimentație

Alimentația este o altă componentă a serviciilor de bază din cadrul serviciilor turistice. Aceasta determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențând conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice.

Viața modernă, specializarea indivizilor cât și creșterea veniturilor unei anume părți a populației din zonele urbane, ca și tot mai accentuata criză de timp face ca cel puțin în vacanță și în timpul călătoriilor tot mai multe persoane să apeleze la servicii de alimentație specializate, mai mult sau mai puțin pretențioase.

Legătura dintre serviciile de alimentație și oferta turistică este profundă, de intercondiționare reciprocă, de dezvoltare sincronă. Ea dobândește noi valențe în condițiile în care gastronomia devine element de selecție a destinațiilor turistice, când celelalte componente ale ofertei turistice sunt sensibil apropiate și comparabile. De altfel, produsul turistic, având drept principală motivație gastronomia, este o realitate din ce în ce mai prezentă și a generat o formă nouă de vacanță, cunoscută sub denumirea de „vacanță gastronomică” (pescărească, vânătorească etc.), cu atractivitate unanim recunoscută.

Diversitatea și originalitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de atracție principală sau complementară, fapt ce explică și justifică atenția acordată acestui domeniu de servire turistică.

Componentă de prim ordin în structura unei oferte turistice elevate, alimentația publică se recomandă, pe zi ce trece, ca un sector cu multiple și noi posibilități în ce privește ridicarea calității servirii turistice în condiții de înaltă eficiență. Se tinde din ce în ce mai mult, ca alimentația publică, pe lângă funcția de hrănire, să îndeplinească și unele funcții de agrement, odihnă, recreere – în general, de petrecere a timpului liber. Ținând seama de faptul că turistul cheltuiește o parte însemnată din bugetul său de timp (după unele calcule, 20-25%) în unitățile de alimentație, o atenție sporită se acordă atracției pe care acestea o exercită, contactelor sociale ce se pot realiza în cadrul lor.

Perfecționarea activității de alimentație publică vizează componenta sa comercială. În această direcție se înregistrează modernizarea rețelei comerciale din punct de vedere structural și al distribuirii în teritoriu, precum și diversificarea formelor de servire. Astfel, în ce privește structura rețelei, se remarcă tendința de realizare a unor unități cu funcții complexe care să răspundă unor cerințe variate (de exemplu, în stațiunile turistice să satisfacă nevoia de hrană și agrement).

Paralel cu modernizarea formelor de comercializare și servire are loc o diversificare a prestațiilor cu caracter complementar oferite de unitățile de alimentație publică, servicii diferențiate structural în funcție de beneficiari (turiști sau populație rezidentă). Modernizarea acestor obiective va asigura participarea sporită a alimentației publice la satisfacerea nevoilor consumatorilor, creșterea rolului său economic și social.

2.2.4 Serviciile de agrement

Agrementul reprezintă o componentă de bază a serviciilor turistice, alături de transport, cazare, alimentație, deoarece asigură odihna activă a turiștilor, contribuind direct la realizarea unei noi calități a vieții și răspunde unor nevoi și interese specifice turiștilor și organizatorilor din domeniu.

Ele sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activități, având caracter distractiv-recreativ, în concordanță cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de sejur.

Odihna activă este o caracteristică fundamentală a vacanțelor în zilele noastre, contribuind la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, conturând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Deci, acest domeniu, agrementul poate fi definit prin ansamblul mijloacelor și formelor capabile să asigure individului sau grupului social o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, unei împliniri, să lase o impresie și o amintire plăcută.

Astfel, în armonie cu motivația turistului, agrementul vizează destinderea și reconfortarea fizică a acestuia, divertismentul și dezvoltarea capacităților sale. De exemplu, în cazul interesului pentru acoperirea nevoilor fizice, activitățile sportive, cele care solicită într-un mod plăcut componentele organismului – de la simpla plimbare până la atingerea unor performanțe – ocupă un loc important. În ceea ce privește satisfacția psihică, activităților cultural distractive și celor instructiv educative le revine un rol hotărâtor. Prin atmosfera de destindere, amuzament și comunicare, acestea amplifică, atât cantitativ, dar și calitativ volumul de cunoștințe ale turistului.

Din perspectiva economico-socială dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de agrement vin în întâmpinarea exigențelor de creștere a atractivității stațiunilor turistice și au un rol însemnat în creșterea eficienței economice a activității turistice dintr-o zonă, stațiune, complex turistic. Cercetările efectuate, atât în țara noastră, cât și în alte țări, relevă că turistul aflat în vacanță acordă o atenție deosebită echipamentelor de loisir, pe care le consideră ca fiind indisolubil legate de sejurul turistic. Componentă importantă a unei oferte turistice atractive, agrementul se înscrie ca element fundamental în satisfacerea motivațiilor turistice ale diferitelor categorii de vizitatori. Mai mult, cererea pentru agrement a devenit atât de mare încât agrementul a dobândit statutul de motivație turistică. În același timp complexitatea activităților de agrement a condus la crearea celor mai diverse tipuri de vacanțe: de alpinism, tenis, iahting și surfing, vânătoare, turism cultural etc.

De aceea strategia de dezvoltare a agrementului face parte integrantă din strategia generală de dezvoltare a turismului și presupune dezvoltarea corelată a tuturor prestațiilor de agrement oferite de diferiții deținători de bază materială și ofertanții de astfel de servicii.

Dintr-un alt unghi de abordare, agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se țină seama în amenajarea zonelor turistice. În acest context, tot mai frecvent se vorbește – în procesul de amenajare – despre o strategie a agrementului, care să valorifice componenta economică a fiecărei zone, să realizeze o planificare de ansamblu și pe termen lung a raporturilor om-natură, să asigure o dimensionare ponderat-rațională a dotărilor, o adaptare a acestora la configurația spațiilor și peisajelor.

Cel mai frecvent, organizarea agrementului se particularizează pe forme de turism: de litoral, montan de vară și/sau de iarnă, balnear etc. De exemplu, în cazul turismului de litoral – a cărui motivație o reprezintă cura helio-marină și/sau practicare sporturilor nautice – organizarea agrementului înseamnă: amenajarea plajelor pentru o cură activă (tobogane, jocuri, concursuri); existența unor centre de inițiere în practicarea sporturilor nautice și puncte de închiriere a materialului sportiv (bărci, hidrobiciclete, schiuri etc.); realizarea unor sporturi de agrement, cluburi de vacanță ș.a. aceste componente se întâlnesc și în dotarea litoralului românesc, iar lor li se mai pot adăuga alte mijloace de agrement ca: parcuri de distracții, săli de spectacol, terenuri de sport etc.

În general, apreciază specialiștii, strategia de dezvoltare a agrementului trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, motivațiile, aspirațiile și așteptările turiștilor, iar pe de altă parte, profilul, structura și specificul stațiunilor. Corespunzător, desfășurarea activităților de agrement presupune existența unor echipamente adecvate (porturi de agrement, puncte de închiriere, mijloace de transport pe cablu, piscine, centre de echitație, săli și terenuri de sport etc.), programe (excursii, concursuri, expoziții, festivaluri, activitate artizanală ș.a.). O altă latură, ce trebuie avută în vedere în elaborarea concepției de organizare a agrementului, este asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment. În acest fel se realizează o trecere a acestuia de pe poziția de „spectator” pe cea de „participant activ”, preocupare ce constituie o caracteristică a concepției moderne de agrementare a stațiunilor.

Concluzionând, putem afirma că dezvoltarea activităților de agrement influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit desfășurarea unei activități utile și eficiente.

3.3 Mutațiile în consumul turistic și orientarea cererii spre formulele de vacanțe active

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este și țara noastră, acordă o deosebită atenție timpului liber, apreciind că, în perspectiva anilor viitori, timpul liber nu va mai fi considerat doar un timp rezidual în raport cu timpul de muncă, tinzând tot mai mult să se transforme într-o nouă calitate, în sensul lărgirii orizontului de cunoaștere și de odihnă activă pentru reconfortare.

Desigur, această apreciere va necesita, din partea organizatorilor de călătorii turistice și a celor ce prestează serviciile, găsirea unei noi formule inovatoare de oferte turistice. Produsele turistice cu un conținut nou reclamă creativitate, urmând a fi concepute și orientate într-o mai mare măsură spre satisfacerea preocupărilor de timp liber ale clientelei turistice potențiale, știut fiind că această clientelă apreciază tot mai intens satisfacția resimțită de pe urma consumului turistic prin prisma diversității formulelor de ofertă.

Considerentele enunțate vor rămâne însă numai pure speculații dacă nu vor fi axate corect pe mutațiile care au început și vor continua să se manifeste în cererea clientelei turistice. Practica turistică mondială demonstrează că aceste mutații nu mai pot fi ignorate, deoarece nevoia de vacanță, și mai cu seamă de vacanțe active, tinde să se transforme treptat într-un consum constant, cu toate presiunile actualei situații conjuncturale nefavorabile.

Din punctul de vedere al cererii turistice asistăm de pe acum la două grupe distincte de solicitări pentru formulele de vacanță: cererea „clasică”, din partea turiștilor care optează pentru vacanțele tradiționale, și forme noi de cerere, pentru variantele de vacanțe active care, în contrast cu vacanțele tradiționale, devin cunoscute sub denumirea de „vacanțe autentice”.

Cererea tradițională se manifestă din partea acelor categorii de consumatori care au devenit turiști în perioadele trecute și care rămân fideli formulelor de vacanță cu care s-au obișnuit, sau din partea celor care, din considerente de ordin individual, exprimă solicitări de consum turistic balneomedical. Tot aici se integrează și categoriile de clientelă care, din cauza lipsei de experiență turistică, se lasă influențate de anturajul lor și manifestă o cerere conformă cu aspirațiile categoriilor precedente de consumatori turistici.

Pe măsura acumulării experienței proprii, această categorie de populație se divide și ea în două curente: o parte se va menține în limitele cererii tradiționale, iar o alta se va orienta, treptat, spre formule mai noi de vacanță, ajungând să-și modifice radical conceptul inițial de cerere turistică.

Desigur, raționamentul nu exclude posibilitatea ca și cererea turistică tradițională să se manifeste, fie ocazional, fie în forme mai pregnante, prin solicitări de servicii complementare, legate de petrecerea cât mai agreabilă a timpului de vacanță.

Noile forme de manifestare a cererii se referă la clientela dispusă să își reconsidere conceptul de petrecere a timpului liber. Această categorie de clientelă câștigă tot mai mulți adepți, îndeosebi în rândul turiștilor din prima categorie de vârstă (tineri), ale căror cererii se orientează spre formule dinamice de turism: descoperire, aventură dirijată, performanțe fizice și autodepășire sportivă (de exemplu: drumeție, alpinism, jocuri sportive, sporturi nautice, concursuri și întreceri pe cele mai diverse teme, organizate de ghizi sau de animatori profesioniști etc.).

Evident, tendința de imitare își va spune cuvântul și în acest domeniu, accelerând orientarea spre vacanțe active, inedite, cu elemente surpriză. Într-o asemenea optică, serviciilor turistice tradiționale (cazare, masă și, într-o anumită măsură, transport sau programe de vizitare), care prin natura lor vor continua să constituie componentele majore ale aranjamentelor turistice globale, li se alătură o nouă componentă: serviciile de agrement. Prin urmare, serviciile de agrement nu mai pot fi considerate prestații marginale, solicitate ocazional, devenind de fapt una din motivațiile decizionale pentru acceptarea ofertelor de „vacanțe active”.

Din ce în ce mai des, în loc de „unde ți-ai petrecut concediul”, se aude întrebarea „cum ai petrecut în concediu, vacanță…”, iar această întrebare semnifică nu atât confortul cazării sau calitatea și varietatea meniurilor, ci ansamblul activităților de agrementare și animație într-o stațiune, într-o unitate de turism.

Există hoteluri, în special de categoria „lux”, care, printr-un cadru de specialitate din rândul personajului, asigură lecții de tenis, înot, schi, patinaj, echitație, drumeții pe distanțe diferite. Nivelul ridicat al tarifelor permite ca astfel de unități să ofere forma și mijloacele de animație gratuite sau la tarife modice. Un alt exemplu, de data aceasta clasic, este reprezentat de o formație orchestrală pentru programul căreia nu se încasează practic nimic, dar care au efect asupra încasărilor prin atragerea unui număr sporit de consumatori. De altfel, un „inventar” al formelor de animație la nivelul unităților se prezintă astfel: formații muzicale și de dansuri, în special în cazul unor unități cu specific; piscine acoperite și descoperite; sală de lectură, de vizionări TV, proiecții, de jocuri; saună, sală de masaj; sală de gimnastică aerobică; spații de joacă pentru copii; atelier pentru deprinderi și activități utile în gospodărie, discotecă și videotecă; bar de zi, bar de noapte.

Pe măsură ce produsul turistic forfetar de tip clasic începe să-și piardă atractivitatea, noile motivații turistice pentru vacanțele active nu vor putea fi nici ele ignorate, agrementarea timpului de vacanță devenind o cerință tot mai imperativă pentru organizatorii de călătorii turistice și pentru prestatorii ofertanți de servicii turistice, neincluse în aranjamentele forfetare.

Noile nevoi de consum și totodată noile exigențe privind calitatea componentelor turistice vor atribui, în consecință, noi funcțiuni agrementării timpului liber, în general, și timpului de vacanță, în special. Aceste funcțiuni vizează, în principal, următoarele aspecte:

Odihna în ambianța unui sejur agreabil, de bună dispoziție, realizată cu precădere în combinație cu destinderea activă, dinamică, ceea ce constituie remedii contra oboselii psihice și a tensiunii nervoase;

Distracția și divertismentul (sportul, muzica, folclorul, discotecile, activitățile în aer liber etc.), care prin formele oferite permit o contrapondere față de activitățile cotidiene;

Dezvoltarea personalității umane, ca o consecință a funcției cultural-educative, în măsura în care programele de agrement vor stimula capacitățile psihice și spirituale ale participanților (de exemplu: în cazul unor jocuri de societate, concursuri distractive etc.).

=== Chestionar_re_(2) ===

6. Elaborarea chestionarului

DATA:___/___/01

Buna ziua, numele meu este Lică Cristina Mihaela, sunt studentă la Academia de Studii Economice București, și realizez o cercetare despre preferințele studenților pentru servicii turistice și de agrement ca modalitate de petrecere a timpului liber. Sunteți amabil să îmi răspundeți la câteva întrebări?

CHESTIONAR

1. Sunteți student/ă?

Da Nu (Stop interviu)

2. De cât timp liber dispuneți într-o zi?

< 2h 2h – 4h 4h – 6h > 6h

3. De cate zile libere dispuneți, în medie, într-o lună?

< 4 zile 4 – 6 zile 6 – 8 zile > 8 zile

4. Vă dedicați timpul liber în special (răspuns multiplu):

Călătoriei / Turismului Activităților culturale Sportului

Activităților de divertisment Altele. Care?     

5. Vă place să călătoriți?

Da Mai degraba da Mai degraba nu Nu

6. Unde preferați să vă petreceți vacanța ? (răspuns multiplu)

La mare La munte Destinații exotice

În zonă rurală În zonă urbană Altele. Care?     

7. Care sunt principalele forme de turism pe care le practicați? (răspuns multiplu)

Turismul de aventură Turismul de agrement Turismul religios

Turismul de relaxare Altele. Care?     

8. Care dintre următoarele atribute contează în alegerea, de către dvs., a unei destinații turistice? (răspuns multiplu)

Serviciile oferite Reduceri/Bonusuri

Prețurile și tarifele Caracteristicile geografice ale destinației

9. Preferați destinații:

Exclusiv interne Mai degrabă interne Mai degrabă externe Exclusiv externe

10. Ce pachete de servicii turistice achiziționați în mod frecvent? (răspuns multiplu)

Sejur Circuit Tabere Weekend Altele. Care?     

11. Motivele care v-au determinat să nu puteți pleca într-o călătorie turistică au fost (răspuns multiplu):

Lipsa timpului liber Alte motive. Care?     

Lipsa banilor Pâna în prezent nu am anulat nici o călătorie turistică

Evenimente neprevăzute

12. Pentru ce mijloc de transport optați când plecați într-o călătorie turistică? (răspuns multiplu)

Autocar Tren Avion Autoturism Altul. Care?     

13. Forma de transport o alegeți în functie de: (răspuns multiplu):

Distanța Confort Preț Siguranța deplasării Sănătate

14. Ce tip de cazare preferați? (răspuns multiplu)

Hotel Cabană Pensiune Vilă Altul. Care?     

15. La achiziționarea unui pachet turistic, ați dori ca acesta să cuprindă: (răspuns multiplu):

Micul dejun Cazare Prânzul Excursii opționale

Cina All inclusive Transport

16. Obișnuiți să călătoriți pentru o durata de:

1 – 3 zile 4 – 7 zile peste 7 zile

17. Cât de mulțumit sunteți de calitatea serviciilor turistice din România?

18. Care este opinia dvs despre următoarele aspecte ale serviciilor turistice din România:

Care dintre următorii factori sunt în opinia dvs. determinanți pentru dezvoltarea turismului în România? (răspuns multiplu)

Diversificarea ofertei turistice Volumul timpului liber

Îmbunătățirea calității serviciilor turistice Creșterea numărului de investitori

Creșterea veniturilor populației Altul. Care?

Sexul:

F B

În care din următoarele grupe de vârstă vă încadrați?

18 – 20 21 – 23 > 23

Venitul dvs. propriu lunar net, ca o medie a precedentelor 3 luni, a fost de:

< 350 RON 351 RON – 700 RON 701 RON – 1400 RON > 1400 RON

Sunteți angajat/ă?

Da, full-time Da, part-time Nu

Vă mulțumesc!

=== interpretare_re ===

 3.2 Principalele rezultate ale cercetării

În urma cercetării rezulta faptul că 40% dintre studenții intervievați dispun în medie între

4 – 6 zile libere într-o lună, 23% dispun între 6 – 8 zile libere, iar cu procente relativ egale de 19% și 18% sunt studenții care dispun de mai puțin de 4 zile libere și respectiv mai mult de 8 zile libere într-o lună.

Graficul nr 1

Deci, ipoteza conform căreia cel puțin 40% dintre studeții intervievați dispun, în medie, între 4 – 6 zile libere într-o lună este validă.

În ceea ce privește principala activitate intreprinsă de studenți în timpul liber, pe baza graficului de mai jos, putem concluziona că 71% dintre studenți își dedică timpul liber în principal activităților de divertisment, cu un procent de peste 50% respectiv 54% călătoriei/turismului, urmate de activitățile culturale cu un procent de 36% și de cele sportive cu 29%. Deci ipoteza conform căreia cea mai mare parte a studenților își dedică timpul liber călătoriilor turistice nu este validă.

Graficul nr 2

Corelatie între raportul preț/calitate al serviciilor din România și timpul liber dedicat în special călătoriei/turismului

Tabel nr 1. Vă dedicați timpul liber în special călătoriei/turismului * Raportul preț/calitate în România

În urma rezultatelor din tabelul de mai sus se poate observa ca din totalul de 54% de studenți care își dedică timpul liber călătoriei/turismului, mai mult de jumatate, respectiv 26% sunt mai degrabă nemulțumiți de raportul preț/calitate al serviciilor din România, iar din totalul de 46% de studenți care nu își dedică timpul liber călătoriei/turismului, 17% sunt mai degrabă mulțumiți, aceștia fiind urmați de cei 15% de respondenți care sunt mai degrabă nemulțumiți de raportul preț/calitate. Se poate observa deasemenea și faptul că doar 5 respondenți sunt mulțumiți de raportul preț/calitate.

Tabelul nr 2. Chi-Square Tests

IPOTEZA NULĂ: Raportul preț/calitate al serviciilor din România nu influențeaza măsura în care studenții își dedică timpul liber călătoriei/turismului.

Grade de libertate = 3

Pentru o probabilitate de 95%, hi teoretic = 7.81

hi calculat = 6.04

hi calculat < hi teoretic, rezultă că ipoteza se accepta, deci raportul preț/calitate al serviciilor din România nu influențează măsura în care studenții își dedică timpul liber călătoriei/turismului.

În privința identificării ierarhiei criteriilor considerate de studenți în procesul de alegere a unei destinații turistice, din graficul nr 3 reiese faptul că pentru studenți cea mai mare importantă în alegerea unei destinații este deținută de prețuri și tarife cu un procent de 78%, urmată de caracteristicile geografice ale destinației cu un procent de 64%. Doar 46% dintre studenții intervievați au optat pentru serviciile turistice ca atribut determinant în alegerea unei destinații turistice, urmată în final de reduceri/bonusuri cu un procent de doar 17%. Deci ipoteza conform căreia pe primul loc se situează prețurile si tarifele este validă.

Graficul nr 3

Referitor la ce servicii turistice sunt incluse într-un pachet turistic în rândul studenților ( Graficul nr 4), ponderea cea mai mare este deținută de serviciile de cazare datorită faptului că 63% dintre studenții intervievați au avut aceasta opțiune, ceea ce verifică de altfel și ipoteza conform căreia majoritatea studenților optează în cadrul unui pachet turistic pentru serviciile de cazare. Cu procente aproximativ egale, 36% si 37% se situează micul dejun și all inclusive, apoi cu 26% serviciile de transport, urmate de excursiile opționale (25%), cina (8%) și în final prânzul (5%).

Graficul nr 4

Conform graficului de mai jos putem observa că 37% dintre studenții intervievați sunt mulțumiți de calitatea serviciilor turistice din România, cu un procent puțin mai mic de respectiv 32% dintre studenți sunt nici mulțumiți nici nemulțumiți, urmați de cei 28% care sunt nemulțumiți și de cei care sunt foarte nemulțumiți și care dețin un procent foarte mic de doar 3%. Deci, ipoteza conform cărei peste 60% din studenți sunt mulțumiți de calitatea serviciilor turistice nu este validă.

Graficul nr 5

Corelație între transportul dpdv al calității in România și opțiunea studenților pentru autoturism la plecarea într-o călătorie turistică

Tabelul nr 3. Transportul, dpdv al calității în România * Optați pentru autoturism la plecarea într-o călătorie turistică

Din totalul de 74% dintre studenții ce optează pentru autoturism la plecarea într-o călătorie turistică 32% sunt mai degrabă mulțumiți de calitatea transportului din România, urmați de cei 29% care sunt mai degrabă nemulțumiți și cei 13% care sunt mulțumiți.

Din totalul de 26% dintre studenții ce nu optează pentru autoturism la plecarea într-o călătorie turistică jumătate, respectiv 13% sunt mai degrabă mulțumiți de calitatea transportului din România, 10% sunt mulțumiți și doar 3% sunt mai degrabă nemulțumiți.

Tabelul nr 4. Chi-Square Tests

IPOTEZA NULĂ: Calitatea transportului în România nu influențează opțiunea tinerilor de a apela sau nu la propriul autoturism la plecarea într-o călătorie turistică.

Grade de libertate = 2

Pentru o probabilitate de 95%, hi teoretic = 5.99

hi calculat = 8,44

hi calculat > hi teoretic, rezultă că ipoteza nu se acceptă, deci calitatea transportului în România influențează opțiunea tinerilor de a apela sau nu la propriul autoturism la plecarea într-o călătorie turistică.

În urma cercetării a rezultat faptul că pentru peste jumătate dintre studenții intervievați, respectiv 66% lipsa timpului liber reprezintă principalul motiv de a renunța la o călătorie turistică, urmat apoi cu un procent apropiat ca valoare de 58% de lipsa banilor. Cu procente sub medie se află evenimentele neprevăzute (41%) și cei care nu au anulat nici o călătorie turistică (2%). Deci, ipoteza conform căreia principalul motiv pentru care studenții nu pleacă într-o călătorie turistică este reprezentat de lipsa timpului liber este validă.

Graficul nr 6

Corelație între venitul studenților și destinațiile preferate de aceștia

Tabelul nr 5. Venitul * Destinații preferate

Din tabelul de mai sus putem observa că studenții intervievați, indiferent de venitul obținut preferă destinații mai degrabă interne, acestea deținând un procent de 56% din total, urmate fiind de preferințele pentru destinații mai degrabă externe cu un procent de 34%.

Tabelul nr 6. Chi-Square Tests

IPOTEZA NULĂ: Venitul obținut de studenți nu influențează opțiunea tinerilor pentru destinații interne sau externe

Grade de libertate = 9

Pentru o probabilitate de 95%, hi teoretic = 16,92

hi calculat = 14,3

hi calculat < hi teoretic, rezultă că ipoteza se accepta, deci venitul obținut de studenți nu influențează opțiunea tinerilor pentru destinații interne sau externe.

3.3 Concluzii

În urma cercetării preferițelor studenților din Bucureși pentru servicii turistice și de agrement, 71% dintre respondenți au optat pentru divertisment ca principală activitate intreprinsă în timpul liber, iar 54% au optat și pentru călătoria turistică. În privința locului în care doresc să își petreacă vacanța 66% preferă zona montană, 60% preferă deasemenea și litoralul, iar cu privire la forma de turism, turismul de relaxare a fost ales în proporție de 81%, însă din cadrul acestor respondenți 56% au ales și turismul de aventură și 52% turismul de agrement, celelalte forme deținând procente sub 50%.

Cele doua atribute, prețurile și tarifele împreună cu caracteristicile geografice sunt determinante în alegerea unei destinații turistice deoarece au obținut cele mai mari procente de 78% respectiv 64%. Un alt factor deosebit de important în alegerea unei destinații este reprezentat de serviciile turistice (46%) în privința cărora 37% dintre respondenți sunt mulțumiți de calitatea lor în România, 32% sunt imparțiali (nici-nici), 28% sunt nemulțumiți, iar 3% sunt foarte nemulțumiți.

În privința serviciului de transport turistic, 45% sunt mai degraba mulțumiți de calitatea sa, 23% sunt mulțumiți, iar 32% sunt mai degraba nemulțumiți. Autoturismul propriu se află in topul preferințelor studenților ca mijloc de transport turistic (74%), 63% dintre respondenți optând însă și pentru tren, 41% au optat deasemenea și pentru autocar, 30% pentru avion si 25% pentru microbuz. Din corelația realizată s-a demonstrat faptul că opțiunea tinerilor de a apela sau nu la propriul autoturism la plecarea într-o călătorie turistică este influențată de calitatea transportului in România, însă în alegerea unei forme sau alta de transport sunt și alți factori ce influențeaza decizia finală. Astfel distanța are o influență mare, aceasta obținând un procent de 68% alături de confort cu un procent de 56%, prețul (41%), siguranța (31%) și sănătatea turistului (5%) reprezentând alți factori în funcție de care se face alegerea formei de transport.

Cu privire la cazare, 39% dintre studenții respondenți sunt mai degraba mulțumiți de calitatea oferită de acest serviciu, 28% sunt mai degrabă nemulțumiți, 18% sunt mulțumiți și 15% sunt nemulțumiți. La achiziționarea unui pachet turistic cazarea este principalul serviciu pe care studenții l-ar include obținând un procent de 63%. Din punctul de vedere al formelor de cazare, studenții preferă să se cazeze în principal la vilă (67%) și la pensiune (61%), apoi la cabana (54%), hotel (43%), camping (22%) și la apartament (9%).

Durata unei călătorii este pentru majoritarea studenților, respectiv pentru 49% din cei intervievați între 4 și 7 zile, cu un procent relativ egal de 44% se află călătoriile pe o durata de 1-3 zile, iar cele care durează mai mult de 7 zile fiind alese de doar 7% dintre respondenți. Pachetele de servicii turistice achiziționate cel mai des sunt cele de weekend pentru ele optând 71% dintre respondenți, din cadrul cărora 34% au optat deasemenea și pentru sejur, 29% pentru tabere, 21% pentru circuite, 6% pentru city-break si 2% pentru pelerinaje.

Serviciul de alimentație pe majoritatea studenților, respectiv 43% mai degrabă i-a mulțumit, iar pe 39% mai degrabă nu i-a mulțumit. Pentru serviciile de divertisment părerile sunt destul de împărțite între studenți, 36% dintre aceștia fiind mai degrabă mulțumiți, apoi cu procente aproximativ egale de 25% și 24% sunt cei care mai degrabă sunt nemulțumiți și cei care sunt mulțumiți, iar 15% sunt nemulțumiți. Prestația personalului mai degrabă i-a nemulțumit pe majoritatea respondenților (39%), 28% sunt nemulțumiți, 30% se pare ca sunt mai degrabă mulțumiți de calitatea prestației lor, și doar 3% sunt pe deplin mulțumiți.

Piața turistică din România se afla într-un continuu proces de dezvoltare, însă pentru a putea permite dezvoltarea și modernizarea turismului în țara noastră trebuie să luăm în considerare factorii care îl influențează. Un prim factor, și respectiv o primă direcție de acțiune o reprezintă, în opinia studenților diversificarea ofertei de servicii turistice (77%), apoi creșterea numărului de investitori (64%), îmbunătățirea serviciilor turistice (45%), creșterea veniturilor (45%) și creșterea timpului liber (17%).

Din rezultatele prezentate se poate observa ca studențtii reprezintă un segment aparte de turiști, pentru care trebuie acordata o atenție deosebită.

CONCLUZII

În prezent, sub aspect economic, este evident faptul că turismul joacă un rol din ce în ce mai important în toate țările lumii. Pentru România, turismul reprezintă un domeniu cu miză ridicată, care necesita o continuă dezvoltare, modernizare, promovare astfel încât să se ridice la nivelul exigențelor turiștilor. Un rol il joaca si timpul liber, respectiv distribuția sa, însa și mai important este de observat măsura în care acesta este folosit pentru activitățile turistice.

Categoria de turiști cercetați în această lucrare este reprezentată de studenți. Aceștia reprezintă o categorie aparte, cărora trebuie sa li se acorde o atenție deosebită. Astfel, organizatorii de turism ar trebui să conceapă anumite oferte special dedicate studenților atât din punct de vedere al prețurilor și tarifelor, cât și din punct de vedere al caracteristicilor geografice, aceste doua atribute fiind determinante în alegerea unei destinații turistice deoarece au obținut cele mai mari procente de 78% respectiv 64%. Însă, în același timp este foarte important să li se ofere și un anumit standard al calitații serviciilor turistice, care să îi educe din acest punct de vedere. Deși în această perioadă, cea de studenție, ei nu pun un accent foarte mare pe calitatea serviciilor de care beneficiază, ei vor deveni principalii viitori turiști și de aceea trebuie pe de o parte să ținem cont de preferințele și sugestiile lor, iar pe de alta parte să le oferin un standard de calitate corespunzător.

În acest context, întreaga activitate turistică depinde tot mai mult de calitatea și modul de prestare al serviciilor, deoarece satisfacția turistului reprezintă un obiectiv pe care trebuie să-l îndeplinească cei care oferă serviciul.

Pentru a putea permite dezvoltarea și modernizarea turismului în țara noastră trebuie să luăm în considerare factorii care îl influențează și apoi să creem anumite obiective și diecții de acțiune. Organizatorii de turism ar trebui să aibă în vedere modernizarea stațiunilor, dezvoltarea și diversificarea serviciilor (agrement, transport, domeniul schiabil etc.), utilizarea de prețuri diferențiate în funcție de sezonalitate, acordarea de reduceri categoriilor vizate, intensificarea acțiunilor de promovare etc. La noi în țară, se lucrează tot mai mult la îmbunătățirea bazei de agrement turistic în stațiuni și consider că în viitor, totalitatea serviciilor turistice, nu numai cele de agrement vor ajunge la standardele internaționale și vor atrage cât mai mulți turiști.

Cu ajutorul unei noi politici, a unor profesionoști în domeniu și odată cu creșterea veniturilor unei anume părți a populației din zonele urbane și a timpului liber, turismul va evolua și va putea garanta pătrunderea în cele mai elevate și profitabile segmente ale pieței turistice internaționale.