Turism Rural Turismul Rural
=== turism rural ===
CAPITOLUL I
TENDINȚE ACTUALE DE DEZVOLTARE A
TURISMULUI RURAL ÎN ROMÂNIA
Turismul rural – componentă de perspectivă a
turismului românesc.
A. Realități și perspective în turismul românesc, în pragul mileniului III.
Ca urmare a locului ocupat în economiile naționale și rolului îndeplinit în dezvoltarea acestora, turismul este considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare, cu o evoluție mereu ascendentă. Conform statisticilor Organizației Mondiale a Turismului (O.M.T.), în prezent turismul ar reprezenta una dintre primele industrii mondiale (cu o cifră de afaceri de 3.500 miliarde dolari SUA), numărul unu în lume în ceea ce privește forța de muncă angajată (peste 6,5 % din populația angajată a globului) și ar deține locul 2-3 în ierarhia exporturilor mondiale (după industria petrolului și industria construcțiilor de mașini).
Toate aceste poziții ale turismului în economia societății urmează să se accentueze, încât speciliaștii apreciază că în secolul 21 turismul va repereznta cea mai mare afacere economică.
Țara noastră are o remarcabilă vocație turistică. Dispunem de importante resurse turistice, concretizate în existența unui spațiu geografic variat, combinat cu valoroase creații istorice și de artă și cu un potențial balneoclimateric deosebit al pământului.
Valorificarea eficientă a acestor resurse turistice și în interesul economiei naționale poate constitui o șansă de dezvoltare a României. Deși este poate ramura economică cu avantajul competitiv internațional cel mai mare, performanțele sale economice în prezent sunt modeste.
Considerând turismul între ramurile de bază ale economiei noastre, distinsul profesor N.N. Constantinescu remarca: “Structura pe ramură a economiei naționale de care avem nevoie este industrie – agricultură – turism competitive”.
La cele menționate se impune adăugat faptul că turismul, prin natura sa, prezintă numeroase avantaje față de alte domenii de activitate: în cazul turismului “ materia primă “ folosită există din belșug în țară și este extrem de valoroasă; valoarea adăugată în turism este superioară; turismul nu este o ramură energointensivă; turismul permite transformarea în valută a unor resurse materiale și umane, neexploatabile pe alte căi etc.
În pofida acestor avantaje, contribuția turismului la dezvoltarea economiei noastre naționale este mult sub posibilitățile de care dispunem. Rezumându-ne la Europa Centrală și de Est, din datele O.M.T. rezultă că în anul 1994 încasările României din turism erau de numai 0,8 % din produsul național brut față de o medie a zonei de 1,3 % și 5,15 % în Polonia, 5,59 % în Cehia și 5,79 % în Slovenia.
Privite pe locuitor și pe turist încasările noastre din turism au fost de 9 respectiv 68 dolari SUA, față de 174 și 362 dolari SUA în Croația, 117 și 265 dolari SUA în Polonia , 369 și 1.176 dolari SUA în Slovenia.
Având în vedere că potențialul turistic de care dispunem este superior celui din celelalte țări din Europa centrală și de Est, în perioada următoare se impune reconsiderarea locului și rolului turismului, inclusiv al turismului rural, în cadrul economiei noastre naționale.
Viitorul turismului românesc la începutul mileniului III depinde hotărâtor de capacitatea agenților economici și a spațiului de a valorifica potențialul deosebit de care dispunem, de a se adapta exigențelor crescânde ale cererii turistice și de a ridica calitatea activității turistice sub toate aspectele, adică de a organiza și realiza u n turism modern și competitiv. Totodată, depășirea neajunsurilor și dificultăților cu care este confruntat turismul românesc în prezent necesită o politică națională coerentă și eficientă. Exemplul țărilor care au realizat un turism dezvoltat este edificator în acest sens.
Problema principală a turismului românesc în perioada următoare inclusiv a turismului rural este calitatea produsului turistic privită, în principal, sub aspectul serviciilor turistice, fără de care nici un patrimoniu turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi valorificat eficient.
Necesitatea concentrării atenției asupra calității produsului turistic decurge din cel puțin trei împrejurări:
a) creșterea ofertei de produse turistice în fiecare țară și la nivelul economiei mondiale, fapt ce determină o sporire a utilizatorilor;
b) creșterea ponderii calității în cadrul concurenței produselor turistice pe piața națională și internațională;
c) influența hotărâtoare a calității asupra celorlalți indicatori economici ai firmei turistice.
Ridicarea calității produsului turistic românesc, indiferent de forma sa concretă, necesită aplicarea unor strategii de flexibilitate, de diversificare a genurilor de prestații turistice și de diferențiere a produsului turistic oferit, comparativ cu ofertele concurenților.
Strategia de flexibilitate permite urmărirea evoluției cererii turistice și adaptarea prestațiilor turistice în funcție de specificul și variațiile acesteia, precum și în concordanță cu caracteristicile mediului natural și vocația turistică a zonei.
Strategia de diversificare a genurilor de prestații turistice asigură lărgirea și diferențierea acțiunilor turistice în funcție de preferințele diferitelor categorii de turiști: zone geografice, profesie, vârstă, turism organizat și turism neorganizat etc.
Strategia de diferențiere a produsului turistic comparativ cu ofertele concurenților permite dezvoltarea originalității produsului turistic, prin creație de spații și modalități de viață turistic, cu valențe spirituale și specific național. Îndeosebi pe piața internațională produsul turistic trebuie și poate să posede atributele unicității.
În direcția relansării turismului românesc o atenție deosebită se cere acordată mediului înconjurător, acesta reprezentând “ materia primă “, obiectul și domeniul de desfășurare a activității turistice. În aceste condiții, relația turism – mediu înconjurător prezintă o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului constituind condiția sine qua non a practicării lui : produsele turistice care include resurse degradate își micșorează valoarea determină reducerea cererii turistice și deci utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice, scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor.
Deși în România degradarea resurselor turistice nu a atins limite îngrijorătoare, problema se impune menținută în actualitate și luată în calcul în ortice strategie de dezvoltare a turismului.
Prin asemenea orientări de dezvoltare a turismului, România se poate transforma dintr-o țară cu un potențial turistic bogat și variat într-o țară cu un turism dezvoltat, modern și competitiv.
La realizarea acestui obiectiv strategic al turismului românesc, turismul rural poate și trebuie să aducă o contribuție substanțială. Specialiștii în domeniu consideră că turismul rural, agreat și solicitat în prezent pe piața turistică, va constitui turismul viitorului și va avea un aport important la rezolvarea probelemelor mai sus menționate.
B. Specificitatea turismului rural românesc.
Fiind un produs turistic în curs de fundamentare, delimitare și organizare, conceptele teoretice și instrumentele metodologice comportă încă discuții. Un aport important la clarificarea acestor probleme aduc manifestările științifice pe tema “ Turismul rural românesc. Actualitate și persepectivă “ (..2)
În principiu, turismul rural include toate activitățile care se desfășoară în acest mediu. El este reprezentat de așezările rurale situate într-un mediu nepoluat, semnificative prin valorile etnofolclorice și culturale, păstrătoare de tradiții sătești sau cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor administrative, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur.
Turismul rural este expresia orientării unei părți însemnate din turiștii contemporani cître natură ca urmare a implicațiilor civilizației post industriale. Astări natura devine pretext de reflecție, petru descoperire, pentru educație, dar și pentru tratament, performanțe sportive și implicit pentru o viață nouă.
Drept elemente definitorii ale turismului rural românesc menționăm următoarele:
– Datorită resurselor sale naturale și antropice deosebit de bogate, diversificate și echilibrat repartizate în teritoriu, țara noastră prezintă o mare disponibilitate pentru turismul rural. Prin tot ce posedă – munți, dealuri împădurite și întinse câmpii, litoralul Mării negre, Delta Dunării, numeroase monumente istorice și culturale de vocație universală, artizanatul și ospitalitatea specifică etc. – România poate satisface gusturile și preferințele celor mai exigenți turiști români și străini;
– Varietatea și valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precădere în spațiul rural a patrimoniului cultural – istoric, asigură acestei forme de turismcondiții de desfășurare în peste 60 % din cuprinsul țării, ceea ce reprezintă un mare avantaj față de alte țări;
– Cu toate aceste condiții extrem de favorabile, turismul rural în România, ca formă organizată și de mare dimensiune se practică de puțin timp. Față de alte țări europene, experiența noastră în organizarea turismului rural este redusă. Specialiștii în domeniu menșionează anii 1973-1974 drept un moment semnificativ în dezvoltarea turismului rural, când s-a încercat identificarea a 33 de sate turistice din toate zonele etnografice și omologarea gospodăriiilor țărănești pentru activități turistice.
Această acțiune nu a fost însă finalizată, doar două sate, Lerești (Argeș) și Sibiel (Sibiu), fiind angajate în turismul rural. În consecință, abia după 1990 s-au inițiat acțiuni sistenmatice de ordin organizatoric și legislativ de promovare a turismului rural. Întârzierea promovării sistematice a turismului rural în țara noastră obligă la studierea atentă a experienței altor țări în această direcție și valorificarea ei în toate măsurile de revitalizare a turismului rural românesc;
– Prin conținutul său, turismul rural se interferează, în mare măsură, cu alte forme de turism cu care se completează și se stimulează reciproc. Avem în vedere în special turismul cultural, turismul cinegetic și de pescuit, turismul legat de Delta Dunării. Drept urmare, cercetătorii disting mai multe tipuri de sate turistice: etnografico – folclorice, de creație artistică și artizanală, climaterice și pisagistice, pescărești și de interes vânătoresc, viti – pomicole etc. (… 3.. ).
Dezvoltarea tuturor acestor sate turistice într-o concepție unitară, oferă posibilități deosebite de echilibrare a pieței turistice în profil teritorial, cu numeroase incidențe pozitive asupra turismului rural;
– Prin prezența condițiilor favorabile de desfășurare în peste 60 % din cuprinsul țării, turismul rural contribuie la introducerea în circuitul intern și internațional a unei părținsemnate a potențialului turistic al țării noastre, fapt ce impune o atenție specială din partea factorilor răspunzători. Se poate afirma că șansa turismului românesc depinde, în mare măsură, de dezvoltarea corespunzătoare a turismului rural;
– Față de alte forme, turismul rural nu necesită investiții mari pentru amenajările de infrastructură sau pentru alte dotări și nu produce aglomerări care creează diverse probleme pentru localitărțile urbane. Pentru structurile de primire, pe lângă gospodăriile unor săteni, se pot folosi fermele și pensiunile agricole;
– Turismul rural constituie un rezultat dar și o premisă a dezvoltării economiei rurale. El poate contribui din plin la echilibrarea dezvoltării teritoriale a țării. În acest sens avem în vedere următoarele: posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă ; încurajarea activităților tradiționale locale, cu precădere artizanatul, dar și cele care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă; creșterea veniturilor locuitorilor așezărilor rurale rezultate din valorificarea resurselor locale și a produselor agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor,
În raport cu agricultura, care rămâne activitatea principală a satelor, turismul rural constituie o activitate complementară și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;
– În condițiile specifice tranziției României la economia de piață, turismul rural îndeplinește și o importantă funcție de protecție socială, oferind populației cu venituri reduse posibilitatea realizării unor concedii de odihnă, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural din zona muntoasă, litoralul Mării Negre sau Delta Dunării.
Din acest punct de vedere intervenția statului în sprijinirea dezvoltării turismului rural este nu numai necesară, ci și urgentă.
C. Direcții de impulsionare a turismului rural în România.
Ținând cont de particularitărțile turismului rural, dar și de interacțiunea sa cu celelalte forme, impulsionarea acestuia depinde atât de măsurile adoptate la nivelul fiecărei zone, județ și sat turistic, cât și de măsurile inițiate și aplicate la nivelul turismului românesc.
În prezent, turismul românesc trece printr-o profundă criză, determinată, între altele, de unele restructurări insuficient elaborate și ineficient aplicate, precum și de retragerea statului din politica turistică. Deși avem resure turistice deosebite, circulația turistică este din 1990 în scădere, iar indicatorii economici de rezultate, așa cum s-a menționat, sunt nesemnificativi. În acest context și ritmul extinderii turismului rural în țara noastră a rămas lent în raport cu alte țări europene.
Experiența țărilor care practică un turism eficient demonstrează că punerea în valoare a potențialului turistic valoros de care se dispune nu se produce automat, ci depinde direct de capacitatea investițională și managerială a agenților din acest sector, de strategia generală a statului în domeniul turismului. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul turismului rural care cuprinde unități mici și neexperimentate. Dezvoltarea inițială a turismului rural necesită adesea subvenții publice și măsuri fiscale de favorizare.
Câteva direcții de actiune în ceea ce privește dezvoltarea turismului rural în România la nivelul posibilitãților de care dispunem:
Turismul rural se poate dezvolta numai în măsura în care turismul românesc privit in ansamblu își formează o puternică piață.În perioada actuală și tot mai mult în viitor nici o activitate economică nu mai poate fii gândită și rezolvatã fără analiza prealabilã a pieței, fãrã proiectarea unor strategii de lansare și comercializare a produselor respective.
În orice domeniu piața nu se creeazã de la sine și peste noapte. Cu deosebire în domeniul turismului piața se construiește prin acțiuni complexe atât la nivelul fiecãrui agent, cât și la nivelul economiei naționale, deoarece piața turisticã prezintã o anumitã specificitate: turismul, în calitate de client, urmãrește nu doar achiziționarea și consumarea unor mãrfuri obișnuite, comune și generalizate la nivelul întregii populații, ci propunerea unor satisfacții individuale potrivite cu pretențiile și mofturile sale, pe care le induc acțiunile din cadrul acestui sector de activitate; locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii; oferta turisticã este perceputã de solicitant sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informațiilor receptate, direct și indirect, de fiecare potențial turistic; sezonalitatea cererii și ofertei turistice marcheazã profund întreaga activitate a agenților implicați în turism etc.
Toate acestea fac ca piața turisticã sã aibã o mare încãrcãturã de factori de risc și sã necesite studii profunde de marketing și management. Turismul rãmâne un domeniu de activitate pe cât de apropiat, pe atât de necunoscut. În plus, un timp se lucreazã sub pragul rentabilitãții.
Intensificarea turismului rural în România presupune definitivarea urgentã a cadrului organizatoric și legislativ. În scopul informãrii profesionale a celor ce vor sã se orienteze spre acest sector, în anul 1994 a luat ființã Asociația Naționalã pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), cu filiale în majoritatea județelor țãrii. S-au aprobat normele de clasificare a pensiunilor și fermelor agroturistice și au fost adoptate unele reglementãri privind scutirea de impozite pentru agenții ce practicã turismul rural.
Sunt însã necesare multe alte reglementãri privind îmbunãtãțirea infrastructurii rurale, a cãilor de acces și a drumurilor, asigurarea cu apã curentã a satelor respective, semnalizarea satelor turistice, editarea unor materiale promoționale privind turismul rural, etc.
Cuprinderea în sfera de activitate a turismului rural a întregului teritoriu național. În acest scop specialiștii în domeniul turismului rural preconizeazã înființarea unor centre teritoriale (filiale) amplasate în urmãtoarele zone: Maramureș, Bucovinã, Moldova Centralã, Vrancea, Delta Dunãrii, Litoralul Mãrii Negre, Muntenia, Dealurile subcarpatice, Oltenia de sub Munte, Munții Banatului, Crișana, Munții Apuseni, Dealurile Transilvaniei, Culoarul Bran-Rucãr.
Prin intermediul acestor centre se poate acorda gospodãriilor țãrãnești asistențã tehnicã și financiarã din partea asociațiilor și organizațiilor de turism naționale și internaționale, atât pentru derularea activitãții, cât și pentru extinderea formelor de cooperare în domeniul turismului rural.
Formarea profesionalã pentru turismul rural, prin organizarea sistematicã de cursuri și acțîuni în teritoriu, grupate pe zone, de seminarii pentru pregãtirea prestatorilor și touroperatorilor, a ghizilor și agenților locali, etc.
În același scop, este necesar sã se organizeze stagii de documentare și schimburi de experiențã între centrele care dispun de rezultate deosebite în turismul rural și sã se stimuleze participarea la astfel de acțiuni la nivel internațional.
Facilitarea colaborãrii între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și organisme similare din celelalte țãri europene cu turism rural tradițional, prin sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil, participarea la acțîuni internaționale și invitarea reprezentanților organismelor internaționale la acțîunile organizate pe plan intern.
Acțîunile promoționale trebuie sã sigure o imagine sugestivã a turismului rural românesc, atât sub aspectul potențialului turistic, cât și a caracteristicilor sociale, culturale, psihologice specifice poporului nostru.
În cadrul acestor acțiuni este necesar sã fie evidențîat atributul de unicitate a unor componente, reflectate printr-un relief divers, într-un mediu natural nepoluat și neaglomerat și multitudinea elementelor de culturã – folclor, monumente, obiceiuri, tradiții. Totodatã, se impune sã se reflecte imaginea de multilateralitate a ofertei care poate sã satisfacã o gamã vastã de preferințe și motivații ale turiștilor, de la categoriile cu venituri mici la cele cu venituri mari.
1.2. Importanța dezvoltării turismului rural
În prezent se acordă o importanță deosebită turismului rural atât în literatura de specialitate, cât și în practică. Turismul rural românesc dispune de un mare viitor al aflându-se într-o strânsă conexiune cu celelalte forme de turism: turismul de circuit, de tratament balnear, de odihnă, de week – end.
Având în vedere faptul că circulația turistică internă scăzută este datorată în principal existenței unei ponderi din ce în ce mai mari a populației cu venituri mici și deci indisponibile pentru practicarea turismului, strategia de dezvoltare a produsului turistic în perioada 2005 – 2010 va acorda o atenție sporită și dezvoltării acestor forme de turism cu adresabilitate acestei categorii de populație, în paralel cu dezvoltarea și consilidarea formelor de turism și produselor turistice prioritare.
În acest sens, se impune turismul rural, care, pe lângă a fi la modă, prezintă și o latură socială importantă datorită prețurilor mai mici și specificul acestuia, în cea mai mare parte turism familial, turism de camping și turism de tineret.
Dezvoltarea turismului în zonele rurale își propune să rezolve, în afara obiectivului esențial al activității – satisfacerea motivației turistice – și problemele economice ale zonelor, legate de:
– depopularea provocată de migrarea populației rurale spre centrele urbane. Prin asigurarea condițiilor practicării unor activități rentabile la sate se urmărește stoparea migrării și revenirea forței de muncă din mediul urban spre zonele de origine, creșterea gradului de stabilitate a populației active, îmbunătățirea condițiilor de viață, protejarea și conservarea mediului înconjurător ca factor de recreere și refacerea potențialului creator al individului;
– crearea condițiilor 0pentru desfășurarea altor activități economice, industriale, agricole, comerciale în zonele rurale;
– stimularea instituțiilor statului, sectorului privat și asociațiilor din domeniu în intensificarea eforturilor pentru realizarea unei infrastructuri corespunzătoare nivelului de dezvoltare turistică.
Cauzele cele mai diverse care au contribuit la dezvoltarea turismului rural sunt deterrminate de situații ca: importanța turismului pe plan politic, economic și social; politica guvernamentală și locală sensibil influențată de politica comunitară; explozia comuncării și a tehnologiilor; dezvoltarea transporturilor ce facilitează deplasările cu scop turistic; avantajele incontestabile pe care le oferă turismul rural în comparație cu alte forme de turism.
Măsuri de dezvoltare a turismului rural.
Un mare aport la dezvoltarea turismului rural și-a adus-o legislația actuală prin înlesniri substanțiale acordate acelora care și-au asumat riscul de a investi în turismul rural ; crearea premiselor organizatorice și legislative prin:
– construirea Asociației Naționale pentru Turismul Rural Ecologic și Cultural (ANTREC);
– construirea primei societăți private specializate în turismul rural, respectiv S.C. Bran – Impex, cu sediul în localitatea Bran;
– obținerea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr. 83 / 1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonelor montane;
– promovarea prin inițiativa Ministerului Turismului a ordonanței Guvernului nr. 62/1994, privind acordarea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural din zona montană, Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre;
– emiterea Ordinului Ministerului Turismului privind abordarea normelor și criteriilor de clasificare pe “margarete” a fermelor și pensiunilor agroturistice.
Identificarea potențialului rural românesc care se pretează dezvoltării turismului de acest gen prin:
– realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural și posibilităților de integrare a sistemului turistic european;
– identificarea gospodăriilor țărănești ce pot fi introduse în circuitul turistic, în special în zonele etnografice Neamț, Vîlcea, Gorj, Țara Moților, Maramureș.
Formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acțiuni cum ar fi:
– seminarul pentru formarea prestatorilor și touroperatorilor pentru turismul rural din întreaga țară;
– seminarul itinerant “bed and breakfast”, organizat în 6 din cele mai cunoscute zone etnografice, respectiv Maramureș, Suceava (vatra Dornei), Neamț, Harghita (Praid), Apuseni (Albac) și Argeș (Cîmpulung Muscel), destinat formării țăranilor gospodari prestatori de servicii turistice în propriile gospodării;
– seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice ca ghizi și agenți locali pentru agroturism;
– cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural (O.V.R., EUROGITES);
Pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice prin:
– acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului Turismului, a asociațiilor și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu;
– organizarea de manifestări (seminarii, acțiuni practice) naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice.
Atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru practicarea serviciilor agroturistice pe baza normelor și criteriilor elaborate de Ministerul Turismului.
Lansarea pe piața internă și internațională a ofertei turismului românesc prin:
– organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale de către asociațiile și organizațiile naționale ale turismului rural cu sprijinul prestatorilor individuali de servicii turistice, al firmelor specializate și al agenților de turism și touroperatorilor din turismul românesc;
– organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al Ministerului Turismului;
– colaborarea cu firme străine specializate, interesate în organizarea de circuite rurale în Europa Centrală și de Est și introducerea ofertei românești în catalogul acestora;
– editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate din zonele etnografice selecționate;
– crearea unor pagini Web de prezentare a gospodăriilor țărănești atestate.
Realizarea fondului de date privind unitățile – gospodăriile cuprinse în rețeaua națională a turismului rural, prin:
– crearea unor baze de date care să cuprindă toate gospodăriile și formele în regim agroturistic;
– clasificarea acestora pe “ margarete “, pe mărimi și dotări.
Formarea experților în management agroturistic la nivel local, regional și național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestațiilor din rețeaua turistică rurală și a valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs, prin:
– organizarea de cursuri în cadrul Institutului Național de Formare și Management pentru Turism;
– organizarea de acțiuni în teritoriu grupate pe zone, în funcție de specificul fiecărei zone;
– organizarea și participarea la acțiuni externe de formare, în special în domeniul managementului turistic.
Facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și organisme similare din celelalte țări europene cu un turism rural tradițional, prin:
– sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil, ANTREC etc., care să promoveze imaginea zonei sau a gospodăriilor respective;
– participarea la acțiuni internaționale și invitarea reprezentanților organismelor internaționale la acțiuni organizate pe plan intern.
Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural prin:
– facilitarea accesului gospodăriilor țărănești și al întreprinderilor mici de artizanat la credite din fondurile alocate de la bugetul statului;
– crearea unui Fond mutual pentru turismul rural, în vederea acordării de credite cu dobânzi subvenționate și de garanții, gospodăriilor țărănești atestate.
România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba imaginea României în lume.
Pentru aceasta este necesară elaborarea unei politici clare și de perspectivă cu privire la dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne și internaționale.
1.3. Rolul turismului rural în ansamblul activităților turistice
din România.
Turismul rural reprezintă izvorul celei mai mari părți pentru alimentația umană și deține întreaga resursă a pădurilor, mineralelor și a altor materii prime. Mediul rural este este expus intermitențelor severe ale forțelor majore de interacțiune, fiind necesare intervenții pentru protecția valorilor sale naturale și ale populației însăși.
Principalele forțe de interacțiune care afecteauă mediul rural sunt: depopularea, răspândirea rapidă a localităților urbane, poluarea solului, apelor și aerului, a terenurilor agricole și a pădurilor, degradarea crescândă și generalizată a peisajului și calităților culturale, crizele economice.
Impactul acestor interferențe diferă de la o zonă la alta, dar rezultatele sunt aceleași:
– slăbirea sau lipsa diversificării economiei locale și în consecință a randamentelor și nivelului de viață – în numeroase zone rurale există o sărăcie generalizată;
– insuficiența confortului rural și bineînțeles a serviciilor rurale – în consecință o slăbire a vitalității sociale și culturale în multe zone ale spațiului
rural;
– prezența poluării sub toate formele ei.
În ce privește politicile de urmat, agricultura a reprezentat totdeauna cea mai mare parte a economiei rurale. Ea constituie încă suportul de viață și modelul cultural al ruralității europene. Prin urmare, prin activitățile agricole nu trebuie urmărită numai obținerea produselor alimentare, ci și crearea unui anime mod de viață, specific economiei rurale, precum și conservarea peisajului cultural în toate zonele.
Din acst punct de vedere nu trebuie împărtășită ideea concentrării populației rurale în zonele cu terenuri și condiții favorabile și abandonarea așa ziselor teritorii sau zone rurale marginale. Agricultorii și locuitorii spțiului rural trebuie încurajați pentru a realiza venituri suplimentare prin creșterea valorii produselor agricole, prin transformarea laptelui în brânzeturi, a cărnii în produse locale tradiționale, a fructelor și legumelor în conserve, a lânii în țesături și confecții și, pe cât posibil, comercializarea directă a acestora către turiști sau concetățeni.
Centralizarea activității economice teritoriale a determinat declinul multor activități în spațiul rural. Aceasta este cauza majoră a slăbirii economiei rurale. Renașterea satului trebuie făcută concomitent cu creșterea cererii pentru produsele industriale locale și artizanale. Eforturile trebuie îndreptate spre creșterea valorii produselor primare locale, către folosirea aptitudinilor și produselor specifice zonei respective, prin controlul la nivel local al inițiativelor individuale sau cooperatiste, menite să vitalizeze contribuția comunităților locale.
Spațiul rural românesc ocupă circa 93 % din suprafața țării, aici locuind 45,1 % din populația țării (10,2 milioane locuitori). În administrația comunelor și satelor se află 89 % din suprafața totală și 91 % din suprafața agricolă …..(1).
Turismul rural ca opțiune economică.
Popularitatea turismului rural a crescut în ultimii ani. De la inițiative cu caracter individual s-a ajuns la o adevărată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul dezvoltării turismului în mediul rural este conștientizarea, de către micii agricultori, a necesității diversificării activității atât în cadrul fermei agricole, cât și în afara acesteia, prin angrenarea în solvicultură, turism sau apelând la anumite activități pe timp determinat, în interiorul economiei locale.
Pentru turismul din mediul rural, sunt deolsebit de importante, două idei de forță:
– dezvoltarea rurală integrată prin turism ;
– turism echilibrat.
Dezvoltarea rurală integrată prin turism presupune participarea activă a populației la operațiunile turistice de primire și animație, ce trebuie efectuate conform unui proiect colectiv de dezvoltare locală.
Evitarea daunelor și păstrarea avantajelor unui turism echilibrat pot fi asigurate printr-o concepție clară referitoare la dezvoltarea turistică locală. Aceasta constă în necesitatea obținerii unor produse alimentare de bază direct de la sursă, evitarea transplorturilor aglomerate, asigurarea calității și a oricăror inițiative menite să creeze avantaje financiare durabile populației locale.
Locul turismului rural în ansamblul activităților turistice.
O evaluare coerentă a activității turistice rurale pe teritoriul țării noastre este furnizată de către Anuarul Statistic începând cu cu trimestrul al III-lea al anului 1995, la indicatorul “ ferme agroturistice “.
Astfel, numărul unităților de cazare turistică în 1996 a fost de 61, ceea ce reprezintă un procent de 2,05 % din totalul unităților de cazare din turismul românesc. Numărul unităților a crescut în 1997 la 159, iar ponderea în turismul românesc devine 5,21 %. Date reale, nu se cunosc, dar se poate afirma că turismul rural capătă, de la an la an, amploare și credibilitate.
Diferențierea ofertei turistice rurale dupã
caractristicile satelor din Moldova
Se pot trage astfel, următoarele concluzii:
1. Turismul rural a demarat în țara noastră în bune condiții, cu rezultate ce pot fi considerate meritorii : omologarea, clasificarea și atestarea gazdelor, încercările de organizare la nivel național, racordarea la turismul internațional;
2. Deși turismul rural reprezintă o oportunitate în multe regiuni, printre condițiile reușitei sale se numără :
– nivelul și rentabilitatea investițiilor din zonă;
– profesionalismul în materie de ospitalitate;
– integrarea în rețelele locale și naționale de comercializare și promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activități turistice în legătură cu alte structuri locale.
3. Deficiențele și lipsurile turismului național s-au răsfrânt și asupra turismului rural (lipsa sau imperfecțiunile cadrului legislativ, pregătirea personalului etc.);
4. Pe lângă avantajele financiare, turismul rural se constituie într-un adevărat ferment de coeziune între locuitorii satului, pregătirea pentru primirea oaspeților putând determina reevaluarea trecutului , imprimarea sentimentului de apartenență istorică la comunitate;
5. Ca orice activitate economică, turismul reprezintă o combinație a elementelor negative și pozitive care trebuie estimate și dirijate în sensul dorit.
În scopul diversificării și eficientizării activității de turism în spațiul rural, se pot face următoarele propuneri:
– elaborarea, la nivelul localităților unde s-a dezvoltat turismul rural, de mici ghiduri turistice (puse la dispoziția turiștilor), care să cuprindă: prezentarea zonei, harta zonei, posibilități de acces, descrierea tradițiilor principale, posibilități de drumeții, muzee, obiective arheologice etc. – care să ducă la o informare completă a turistului cu privire la ceea ce se oferă;
– organizarea, în extrasezon, de informări și propuneri de diversificare a activității turistice, oferite țăranilor care au investit, sau doresc să investească în acest segment de piață. Aceste informări să fie făcute de persoane specializate, pșrofesioniști ai turismului ;
– introducerea în programele școlare ale zonelor rurale, a unor cursuri – care pot fi susținute de profesorii de limba română, dar și de specialiști etnologi – care ar duce la formarea a noi lucrători din turism, buni cunoscători ai tradițiilor locale.
1.4. Considerații privind dezvoltarea turismului rural.
Acum, piața turismului este bine definită, iar această maturitate ajută în dezvoltarea turismului intern, în care lumea rurală este revoluționată. Schimbările tehnologice din agricultură, scăderea prețurilor produselor agricole sau politica agricolă a Uniunii Europene pot fi contrabalansate de o dezvoltare a turismului rural care să aducă noi venituri și locuri de muncă. Literatura de specialitate aduce argumente pro și contra dezvoltării turismului rural, dintre argumentele pro fiind și:
– existența locurilor de muncă noi, mai multe pe ansamblu, diversificate care presupun activități multiple;
– servicii îmbunătățite pentru întreaga comunitate;
– asistență agricolă și diversificarea industriei forestiere, precum și obținerea de venituri din turism care să susțină primele două activități;
– ajutoare pentru așezările mici și noi idei și inițiative la nivel local;
– dezvoltare ecologică care presupune prestarea peisajului, a mediului precum și fonduri pentru ocrotirea naturii;
– susținerea artei, un orizont cultural mai larg pentru comunitate.
Există și o serie de elemente care împiedică comunitatea rurală să ia o decizie în domeniul dezvoltării turismului rural și anume:
– schimbările care se vor produce în comunitate;
– amenințările ecologice;
– dependența de turism;
– problema oamenilor de afaceri de succes din zonă;
– riscul dezvoltării turismului rural.
În urmă cu 20 ani, în zonele alpine, experții în turism și futurologii au început să caute moduri de a depăși problemele create de creșterea turismului. Au dezvoltat conceptul de “Sustainable Tourism”. Acest concept încearcă să evalueze potențialul turistic al unei așezări după o luare în considerare a situației culturale, ecologice și a comunității. Oferă direcții de ghidare spre o formă de turism rural care poate fi în același timp atât viabilă comercial, cât și prielnică din punct de vedere ecologic.
Turismul rural are calități speciale: nu este pur și simplu turism într-o zonă rurală. Factorii cheie sunt:
– dezvoltarea conform scalei peisajului și comunității;
– autenticitate;
– contact personal;
– afaceri familiale;
– un rol suplimentar și susținut în economie mai degrabă decât un rol dominant;
– un rol important pentru natură;
– un mediu natural nemecanizat;
– interpretarea moștenirii culturale;
– susținerea modului rural de viață;
– implicare locală informată în management și conducere;
– inițiativă de durată.
În ultimii ani grupuri din lume au căutat să dezvolte un turism rural durabil, de succes. Cheia succesului a fost de obicei un plan strategic incluzând o filozofie bine gândită pentru dezvoltarea socio – economică a întregii regiuni.
Incluse în strategie, planurile de marketing, interpretarea naturii și a cunoașterii, pregătirea personalului devin toate absolut necesare. Aceste planuri pot fi totuși impuse: au nevoie de implicare și acceptare.
Localnicii și afacerile de pe plan local trebuie să înțeleagă și să se încreadă în strategie, pentru ca aceasta să funcționeze. Parteneriatul între aceștia și inițiatori este vital.
De asemenea, oamenii de la țară nu pot deveni experți peste noapte. Așa cum lucrătorii din turism trebuie mult ajutați pentru a ajunge buni fermieri, așa și fermierii au nevoie de ajutor. Turismul rural de succes are, prin urmare, nevoie de cooperare între specialiștii din afara localității și localnici. Fiecare poate învăța mult de la ceilalți.
Totuși, presiunea vizitatorilor asupra zonelor rurale în țările dezvoltate a dus la concretizarea ideilor turismului durabil în zonele rurale. Astfel, o serie de concepte ale turismului alternativ au fost dezvoltate în Alpii Europeni în 1970 ca răspuns la presiunile puternice asupra comunității rurale. Multe dintre proiectele și inițiativele noi ale turismului durabil se regăsesc și în zonele rurale și mai ales zonele rurale montane.
Tradițional, zona montană este concepută ca un teritoriu rural, ca un context fizic și social pentru agricultură și silvicultură. Tot tradițional, îl reprezintă conceptul răspândit în care rolul principal în dezvoltarea rurală din zona montană îl are agricultura. Totuși, un astfel de concept sectorial poate avea o influență pentru crearea unui sector performant, limitat, dar care nu poate soluționa probleme globale.
1.5. Factori și acțiuni de dezvoltare a agroturismului românesc
În țările europene turismul nu este, la drept vorbind, un fenomen nou. De-a lungul timpului, cazarea turiștilor la sate s-a practicat de o manieră mai mult sau mai puțin spontană sau organizată.
În schimb, ceea ce este nou reprezintă dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spațiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin rfelansarea dezvoltării regiunilor rurale și pe de altă parte, prin diversificarea formelor de practicare a turismului în masă. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare pe viitor.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spațiu, oameni, produse , deoarece:
– spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii ; un spațiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism;
– oamenii din lipsa spațiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă;
– produsele care nu au la bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.
Înșiși cei care locuiesc în mediul rural trebuie să fie principalii actori în activitatea de turism rural pentru a fi principalii beneficiari. Însă, ospitalitatea tradițională a țăranului trebuie însoțită de o pregătire specifică activității de cazare turistică, oferind vizitatorului consumator satisfacția cazării civilizate și în același timp posibilitatea descoperirii unor locuri și oameni noi.
Ecuația fundamentală a produsului turistic rural este:
Cazarea la fermă = vacanță petrecută în sat + petrecerea timpului liber în spațiul rural.
Turismul rural în România.
În România, de peste două decenii, prin promovarea unor așezări rurale cu valori etnofolclorice , culturale și cadru natural pitoresc, ca sate turistice, a fost înființat oficial agroturismul.
De atunci, s-a conturat o definiție acceptată și în alte țări, care încadrează satele turistice drept așezări rurale bine construite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care, în afara funcțiilor pol.itoco – administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită.
Treptat, în vremurile de tristă amintire, acțiunea s-a stins datorită interdicției de cazare a străinilor la particulari. Cu unele excepții, această situație a dăinuit până în 1989.
După 1989, situația s-a schimbat și au început să apară inițiative în acest sens, mai întâi la nivelul unor inimoși ai agroturismului montan, precum Radu rey, apoi la nivelul Comisiei Economice a Zonei montane și al Ministerului Turismului.
Astfel, a fost adoptată legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 62 din 1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în zona montană, Delta Dunării și litoralul Mării Negre. S-a înființat de asemenea, Asociația națională pentru Turismul Rural, Ecologic și Cultural din România (ANTREC). În multe localități din mediul rural au apărut societăți comerciale de profil, care efectuează cazări în locuințe particulare, oferind produse naturale și activități specifice.
Dintre societățile comerciale cu activitate în acest sens amintim: Fundația “Țara Dornelor” din Vatra Dornei, “Bran – Impex” din Bran, “Trans Tour” SRL – Praid Harghita, etc. Un model este activitatea firmei “Bran – Impex” SRL din Bran, județul Brașov, care închiriază cca. 150 de case în satele Bran, Moieciu, Șirnea și Fundata.
Turiștii provin din Germania, S.U.A., Franța, Marea britanie și alte țări. Președintele acestei societăți este și președintele ANTREC, membru în Federația Europeană de Turism Rural, în Societatea Americană a Agențiilor de Turism din S.U.A., etc.
Posibilități de dezvoltare a agroturismului românesc.
România are mari posibilități de dezvoltare a agroturismului, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă dar și foarte necesară în etapa actuală.
Veniturile realizate din această activitate vor contribui la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii acestuia, prin ospitalitatea atât de caracteristică românilor, ar putea schimba imaginea României în lume.
Însă agroturismul de calitate nu poate fi realizat fără ca pensiunile și fermele agroturistice să dispună de echipare sanitară modernă.
De mare însemnătate este și promovarea eficientă, care necesită tipărirea annual a unor cataloage realizate conform standardelor europene privind oferta turistică rurală. Specialiștii apreciază că întreaga politică de dezvoltare a turismului rural din România trebuie să se facă printr-o conlucrare cât mai strânsă cu EUROGITES, precum și prin colaborarea pe bază de parteneriat cu asociații regionale sau naționale.
Prin încheierea unor acorduri de parteneriat cu organizații naționale, regionale sau locale de profil s-ar ușura accesul României la fondurile destinate de Uniunea Europeană pentru turismul rural de care România în prezent nu poate beneficia decât întâmplător, deoarece nu este încă membră a U.E.
De mare însemnătate sunt, în etapa actuală, sprijinirea, consolidarea și dezvoltarea ANTREC, prin înființarea de minimum 16 centre teritoriale (filiale) amplasate în: maramureș, Bucovina, Moldova centrală, Vrancea, delta Dunării, pe litoralul Mării Negre, în dealurile Subcarpatice, Oltenia de sub Munte, Munții Banatului, Crișana, Munții Apuseni, Dealurile Transilvaniei, Mărginimea Sibiului, Culoarul Bran – Rucăr,etc.
De asemenea, este necesară formarea unui grup de experți capabili să acorde asistență tehnică și să țină cursuri cu șefii centralelor teritoriale și cu deținătorii de structuri turistice rurale pe probleme de marketing, amenajarea și compartimentarea interioară a spațiilor de cazare și de pregătire și servire a mesei, clasificarea și standarde de calitate, catering și reguli de servire a mesei, reguli de igienă și ecologie, comportament în relațiile cu turiștii, sistem informațional, etc.
Selecționarea experților trebuie făcută de Asociația națională, iar pentru pregătirea lor să se solicite sprijinul EUROGITES.
În aceste condiții, atribuțiile Asociației naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural se referă la:
– promovarea și apărarea intereselor membrilor;
– conlucrarea cu organizațiile omoloage din alte țări și cu EUROGITES și alte organisme europene;
– coordonarea și colaborarea cu filiale teritoriale;
– organizarea de schimburi de experiență între centrele teritoriale;
– organizarea periodică a unor seminarii pe teme ecologice, inclusiv cu sprijinul de profil al unor satudenți și cadre didactice universitare;
– organizarea participării la târgurile de acțiuni promoționale și de marketing, inclusiv organizarea participării la târgurile de turism, interne și internaționale;
– menținerea legăturilor cu mass-media și Asociația presei turistice;
– selecționarea, pregătirea și coordonarea activității corpului de experți;
– pregătirea unui corp de ghizi interpreți, însoțitori sau specializați pe principalele activități proprii turismului rural;
– organizarea de cursuri pentru perfecționarea pregătirii profesionale a conducătorilor centrelor teritoriale și a membrilor asociației;
– constituirea, gestionarea și exploatarea bazei de date privind prestatorii și agențiile ce acționează în domeniul turismului rural.
– gestionarea mijloacelor financiare și bănești ale asociației.
Managementul local.
Managementul local și-a extins sfera de acțiune asupra tuturor laturilor și componentewlor societății moderne, manifestându-și specificitatea în fiecare domeniu de activitate.
În prezent, în domeniul agroturistic acționează primii întreprinzători; s-a pregătit o ofertă de cazare, dar în mod izolat, la nivel de gospodării individuale. Lipsește însă oferta locală, oferta la nivel de grupuri organizate, cea la nivel național, lipsește un mod unitar de pregătire și lansare a ofertelor agroturistice.
La nivelul regiunilor rurale se are în vedere modul de identificare a potențialului agroturistic sub toate aspectele sale, potențial care trebuie să reunească și să îmbine armonios factorii naturali, materiali și spirituali atât din punct de vedere al gazdei, cât și al turistului.
Pentru armonizarea acestor resurse este necesar ca mai întâi să fie identificată persoana care să posede un minim de însușiri și cunoștințe necesare organizării acțiunilor de agroturism local. Persoana identificată, testată și instruită devine factorul care trebuie să acționeze în vederea formării și pregătirii potențialului agroturistic local.
Evaluarea potențialului agroturistic se face prin prisma agreării zonei, a existenței unei infrastructuri minime și a unui cadru construit, integrat armonios în cadrul rural, a posibilităților identificării și realizării unor programe de odihnă și agrement care să activeze tradiții și meșteșugari ce vor construi elemente de atracție pentru turiști.
Rezultatul evaluării potențialului zonei va oficializa interesul pentru dezvoltarea agroturismului în zona respectivă, precum șiu a formării și pregăptirii factorului uman – viitorul agent local de agroturism.
Evaluarea gospodăriei se va realiza în conformitate cu procedura de evaluare a gospodăriilor agroturistice, ceea ce va permite agentului local să situeze gospodăria pe o anumită treaptă care să corespundă unei clase de confort.
După atestarea gospodăriilor, agentul local va trece la culegerea și prelucrarea datelor, informațiilor și imaginilor necesare acțiunilor de catalogare a gospodăriilor și a zonei în scopul pregătirii ofertei și reclamei publicitare.
Odată constituită baza de date locală, agentul dispune de un poitențial privind oferta de cazare. Din acest moment, este necesar să treacă la întocmirea programelor agroturistice care trebuie să ofere pe lângă organizarea de trasee turistice, vizitarea și prezentarea unor obiective de interes: ateliere de produse artizanale, organizarea de mese cu specific tradițional etc.
După parcurgerea acestor etape se poate aprecia că agentul local dispune de toate elementele necesare întocmirii ofertei agroturistice, ofertă care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
– potențialul de cazare în gospodăriile atestate care au primit certificatul de conformitate;
– pliant de prezentare a potențialului agroturistic la nivelul zonei;
– program agroturistic cu precizarea serviciilor puse la dispoziția turiștilor;
– prețuri și tarife de cazare, masă, servicii de bază și prețuri orientative pentru activități opționale.
Rolul managementului global este acela de a reuni toate inițiativele individuale în vederea racordării acestora la o rețșea națională și internațională, de a asigura transpunerea acestora în standarde care să devină ușor accesibile, atât pentru conducere, cât și pentru oferta agroturistică.
Pentru a crea o rețea națională, managementului global îi revine sarcina standardizării următoarelor activități:
– managementul local;
– procedura de identificare a potențialului zonal și global;
– procedura de formare a agenților locali;
– procedura de asistență și consultanță în vederea pregătirii ofertei de cazare și programe agroturistice;
– procedura de catalogare a potențialului agroturistic;
– realizare aprogramelor de marketing.
Managementul global trebuie realizat de către un agent cu atribuțiuni de master care să supervizeze întreaga activitate, pornind de la identificarea inițiativei individuale, a formării entității agroturistice locale, până la crearea unei rețele zonale naționale.
CAPITOLUL 2. POTENȚIALUL TURISTIC RURAL ȘI VALORIFICAREA
ACESTUIA
2.1. Amenajarea turistică a zonelor rurale. Relația dezvoltare turistică – sistematizare la nivelul regiunilor
La ora actuală sistematizarea teritoriului este o problemă de maxim interes pentru toate țările, pretutindeni existând preocupări majore concretizate în programe și acțiuni menite să asigure organizarea științifică a spațiului.
Importanța acordată ideii de sistematizare, de utilizare rațională a spațiului este demonstrată de faptul că, astăzi, abordarea acestui concept se face în perspectivă globală, prin crearea de programe, misiuni, fonduri internaționale, existând o concepție unitară privind dezvoltarea planetară a localităților, programe mondiale de protejare a mediului etc.
Faptul că, în derularea acțiunilor turistice se stabilesc o serie de raporturi între turist și zonele pe care acesta le vizitează, face ca fenomenul turistic să fie puternic influențat de particularitățile teritoriului, ce se constituie ca suport material și „materie primă" pentru activitatea turistică.
Între turism și evoluția economică și socială a spațiilor există o relație de intercondiționare: natura specifică a teritoriului își pune amprenta asupra dimensiunilor și intensității circulației turistice, iar prezența turismului într-o anumită zonă stimulează dezvoltarea economico-socială a acesteia.
În aceste circumstanțe, strategiile de amenajare și dezvoltare turistică a zonelor trebuie să fie corelate cu o serie de fenomene economice și sociale cum sunt: industrializarea, urbanizarea, creșterea duratei timpului liber, ridicarea nivelului de instruire și civilizație ale oamenilor etc. și să urmărească:
• crearea cadrului necesar dezvoltării turismului și valorificării optime a teritoriului din punct de vedere turistic;
• găsirea unor soluții de multiplicare a efectelor turismului în sprijinul economiei globale a zonei, în general;
• integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării economico-sociale a teritoriului.
În mod special, dezvoltarea turismului rural este influențată de o serie de factori, așa cum rezultă din „Strategia de dezvoltare a turismului rural", elaborată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, dintre care menționăm:
• tendința de a petrece timpul liber într-un mediu cât mai puțin poluat și aglomerat;
• creșterea duratei timpului liber;
• fragmentarea concediului în 3-4 minivacanțe;
• amplasarea reședințelor familiale secundare, de vacantă situate în mediul rural;
• costuri mai mici pentru petrecerea concediului;
• dezvoltarea transporturilor, în special a celor rutiere și a telecomunicațiilor.
Noțiunea de amenajare turistică a fost folosită cu precădere începând cu anii 1960, necesitate impusă de creșterea fluxurilor turistice, de imperativul dezvoltării echilibrate a localităților, de păstrarea echilibrului ecologic și protejarea mediului.
În literatura de specialitate și în documentele experților ONU se vorbește de „coordonare spațială", similară conceptului de amenajare turistică, dar cu un sens mai larg, incluzând activitățile complexe de organizare rațională a teritoriului.
În decursul timpului, teoria amenajării turistice a căpătat contururi specifice caracteristicilor zonelor, dezvoltându-se ca: amenajarea turistică a zonelor montane, a litoralului, a arealelor balneo-climaterice, a zonelor rurale etc.
La nivel mondial, în contextul problemelor grave care obstrucționează dezvoltarea regională, cum sunt depopularea, deșertificarea anumitor regiuni, amenajarea turistică în spațiile rurale devine un instrument de valorificare și menținere a vieții în zonele aflate în situații economice critice.
Potrivit opiniei specialiștilor în probleme de economie regională, spațiul rural este reprezentat de regiuni în stagnare sau regres din punct de vedere demografic sau economic, unde turismul reprezintă unul dintre elementele de relansare a activităților agricole sau artizanale.
Amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acțiuni care se derulează în trei direcții:
• realizarea unor rezervații funciare;
• dezvoltarea de servicii de găzduire a turiștilor și activități de agrement;
• crearea unor oglinzi de apă.
În completarea acestora vin măsurile legislative, reglementările și facilitățile menite să stimuleze organismele locale, organizațiile profesionale agricole și populația satelor în implementarea strategiilor.
Nu în ultimul rând putem situa alături de factorii stimulatori, dorința de întoarcere la locurile de origine, care a favorizat apariția unor forme particulare de turism rural și anume agroturismul, turismul silvestru (de odihnă, recreare, week-end sau vânătoare).
2.2. Efecte ale amenajării turistice în teritoriile de referință
Există o multitudine de argumente în favoarea dezvoltării turismului rural, constând în efectele imediate sau pe termen lung, de natură economică, socială, culturală etc. induse de organizarea rațională a spațiilor rurale.
Astfel, dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariția unui cadru construit de calitate, ce are ca efect îmbunătățirea aspectului arhitectonic al satului. Apar mutații în concepția celor care construiesc, care vor accepta ideea consultării unui arhitect în vederea realizării unei case funcționale, gospodăria țărănească se consolidează, gradul de confort va fi mai ridicat, atât în beneficiul turistului, cât și al proprietarului. Gazdele vor deveni mai prospere decât restul locuitorilor satului și prin urmare vor fi mai dispuse să investească în scopul creșterii nivelului lor de trai, ca și în scopul prosperării comunității rurale.
Urmare a intensificării circulației turistice se dezvoltă activități economice pe plan local (agricultura, prelucrarea materiilor prime, industria ușoară, meșteșugurile) pentru a satisface o cerere sporită de produse agricole și neagricole. Direct sau indirect se asigură creșterea numărului locurilor de muncă în plan local.
Guvernele din întreaga lume văd turismul ca o sursă de ocupare a forței de muncă, în special acolo unde schimbările structurale din economie au provocat pierderi de locuri de muncă. Politicile guvernamentale în domeniul ocupării foitei de muncă se orientează în următoarele direcții:
• Managementul cererii. Acolo unde există șomaj în economie, unii economiști recomandă guvernului stimularea cererii globale, astfel încât să inducă creșterea producției și a gradului de ocupare. Cererea globală poate fi stimulată prin reducerea taxelor, creșterea cheltuielilor guvernamentale și reducerea ratei dobânzii. Principalul inconvenient al unei astfel de politici este tendința de încurajare a inflației;
• Politici favorabile exportului. Practicarea unui curs de schimb scăzut stimulează exportul de bunuri și servicii turistice (atrage cerere turistică externă) și creează locuri de muncă;
• Salariile și condițiile de angajare. O politică „flexibilă" a pieței forței de muncă, concretizată în salarii ridicate și o legislație a muncii bine pusă la punct creează locuri de muncă;
• Proiecte de asistență. Unele guverne consideră, de asemenea, că asistența directă prin proiecte sau crearea unor fonduri regionale de asistență financiară pot să asigure reducerea șomajului.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea turismului în zonele rurale influențează dezvoltarea serviciilor de diferite tipuri, ceea ce are ca efect creșterea gradului de prosperitate a zonei.
O circulație turistică în creștere va face posibilă și necesară modernizarea infrastructurii locale.
Practicarea turismului rural are și efecte de natură culturală constând în: creșterea nivelului de cultură, de civilizație al locuitorilor din zona rurală respectivă, lărgirea orizontului de cunoaștere al acestora, stimularea schimbului de cunoștințe și experiențe între sat și oraș.
Posibilități de cuantificare a dezvoltării regionale. Indicele global al dezvoltării regionale
Metodologia statistică oferă posibilități de cuantificare a nivelului de dezvoltare a turismului în profil teritorial, mai simple (gruparea statistică, indicatori de structură) sau mai elaborate (energia informațională a coeziunii sistemului).
Pentru cuantificarea nivelului general de dezvoltare regională poate fi folosit un sistem de indicatori care să caracterizeze fiecare latură a activității umane într-un anumit perimetru sau un indice global de dezvoltare, integrator, cu o mare sferă de cuprindere. Un astfel de indice poate să sintetizeze într-o singură expresie numerică varietatea aspectelor privind economia, infrastructura, urbanizarea, demografia, educația, sănătatea, condițiile de locuit, standardul vieții de familie etc.
Într-o astfel de concepție sintetică, elaborarea unui sistem de indicatori care reflecte cai mai semnificative laturi ale procesului de dezvoltare economico-socială regională devine o primă etapă.
Ulterior, elaborarea indicelui presupune o etapă metodologică, de definire a criteriilor și algoritmilor de calcul, având rolul de a:
• asigura .comparabilitatea indicatorilor la nivelul subsistemelor, prin convertirea în indicatori fără dimensiune concretă;
• realiza agregarea prealabilă a indicatorilor de subsistem în indici sintetici parțiali;
• calcula indicele sintetic global, fie ca medie aritmetică simplă a indicilor parțiali luați ca atare (când se consideră că subsistemele de indicatori au aceeași importantă în cadrul indicelui global), fie ca medie aritmetică simplă a indicilor parțiali ponderați cu un coeficient de importanță (când se acordă importanță diferită subsistemelor de indicatori).
Etapa finală în elaborarea indicelui global al dezvoltării regionale este analiza de sensibilitate a variației acestuia la variația altor indicatori sau indici, de e indicele global depinde în mod natural.
Construirea unui astfel de indice poate fi adaptată și la nivel de sector, fiind o formă de exprimare sintetică a nivelului de dezvoltare a diferitelor activități intr-o anumită zonă, regiune sau tară și de ierarhizare a activităților sau poate fi construit pentru aceeași activitate (de exemplu, activitatea turistică) și folosit pentru ierarhizarea zonelor, regiunilor sau țărilor.
Multe din studiile efectuate la diferite niveluri privind dezvoltarea turismului românesc au evaluat impactul dezvoltării acestui sector, cu precădere dintr-un singur punct de vedere, fie economic, dar de cel mai multe ori ecologic sau socio-cultural. De asemenea, în evaluarea impactului turismului a existat tendința de efectuare a studiilor cu precădere asupra destinațiilor turistice.
În anul 1980, J. M. Thurot a propus extinderea acestei forme de abordare, incluzând atât factorii interni specifici localității, zonei sau regiunii de destinație, cât și factorii externi ale căror origini se află fie în zonele sau regiunile emitente, fie în cele de tranzit. Rezultatul a fost o matrice a corelării stărilor de dezvoltare ale unei țări cu cele de dezvoltare turistică.
Amenajarea turistică a zonelor rurale în strategiile naționale și sectoriale Importanța pe care guvernele o acordă amenajării și dezvoltării zonelor rurale este dovedită de preocuparea includerii acestora în strategiile de dezvoltare națională și de ramură.
Obiectivele strategice în domeniul turismului rural au în vedere asigurarea și protejarea factorului uman, dotările tehnice și conservarea patrimoniului și sunt orientate pe trei direcții de acțiune și anume:
• stoparea migrației populației din mediul rural spre cel urban și stimularea revenirii, cel puțin parțiale, a populației din zone urbane spre cele rurale;
• asigurarea condițiilor de trai și de civilizație în mediul rural, stimulând stabilitatea populației active;
• conservarea și protecția mediului rural-factor de atracție a populației autohtone și a străinilor spre mediul rural.
La noi în țară, preocupări pentru dezvoltarea turismului rural, în sensul identificării și promovării unor așezări rurale, cu valori etnografice, culturale și cadrul natural pitoresc și catalogarea unor sate turistice este o preocupare de peste trei decenii, dar un interes real s-a manifestat după 1990. Au apărut organisme neguvernamentale interesate în dezvoltarea turismului rural și agroturismului, cum sunt: Federația Română pentru Dezvoltare Montană (1991), Asociația turistică Botiza (1993), Fundația turistică „AGRO-TUR O.S.R." (1994), Asociația Operațiunea Satele Românești (1991), Asociația de Turism Montan Prahova, Agenția Română pentru Agroturism (1993), Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural – ANTREC (1994).
După anul 1990 au manifestat interes pentru dezvoltarea turismului rural și unele organisme guvernamentale, cum sunt: Autoritatea Națională pentru Turism, Ministerul Agriculturii, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației Naționale, institutele de cercetări: Institutul de Cercetare – Dezvoltare în Turism, Institutul de Geografie, Institutul de Economie Agrară, Centrul de Informare și Documentare Economică București, instituții de învățământ superior, liceal, postliceal din rețeaua de stat și particulară, fundații și asociații preocupate de comunitatea rurală și de viitorul acesteia.
De asemenea, după anul 1990 a fost elaborată o strategie națională de restructurare a turismului în cadrul căreia statului îi reveneau sarcini legate de realizarea pachetului de politici și mecanisme economice necesare îndeplinirii funcțiilor sale de: coordonare, protecție a mediului înconjurător, investitor, legiuitor.
În anul 1994 apar și primele reglementări legale în turismul rural românesc: Ordonanța Guvernamentală nr. 62/1994 și Legea nr. 145/1994 care au introdus unele facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în zona montană. Delta Dunării și litoralul Mării Negre.
O extindere a acestora se realizează prin Ordonanța Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilități acordate pentru dezvoltarea turismului rural, prin precizarea unor responsabilități și competente pentru organismele guvernamentale prefecturi, departamente, ministere) și neguvernamentale (asociații turistice, sindicate, administrații publice locale, asociații de tineret) implicate în activitatea
de turism rural.
În anul 1995, Ministerul Turismului și ANTREC au elaborat un „Studiu de evaluare a patrimoniului rural și a posibilităților de integrare în sistemul turistic european". Realizarea acestui studiu a fost impusă de necesitatea aderării României la structurile europene, care implică corelarea politicii tării noastre în domeniul amenajării teritoriului cu prevederile aferente acestui domeniu, așa cum rezultă acestea din documentele instituțiilor europene.
În cadrul acestui studiu au fost identificate 11 zone etnografice (Bran, Tismana, Maramureș, Mărginimea Sibiului, Muscel, Neamț, Rădăuți, Tulcea, Tara Moților, Valea Bistrei, Vâlcea) cu piață turistică potențială pentru turismul rural. Unele din aceste zone sunt zone agroturistice mai dezvoltate (Munții Apuseni, Moldova, Brașov), iar datele statistice confirmă valorificarea condițiilor de dezvoltare locală existente într-o activitate turistică mai intensă.
„Cartea europeană a amenajării teritoriului" (Strasburg, 1984) și Programul EUROTER al CEE (1992) subliniază importanța turismului rural ca instrument și mijloc de dezvoltare rurală durabilă.
Studiul propune în domeniul politicilor și strategiilor realizarea unei strategii de dezvoltare și promovare a turismului rural pe termen mediu și lung, care să cuprindă, între altele, următoarele:
• revitalizarea gospodăriilor țărănești și a întregii politici agrare, echilibrând cererea cu oferta, acordarea de credite din fonduri alocate de la bugetul statului și crearea unui Fond Mutual pentru Agroturism pentru acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și cu garanții gospodăriilor țărănești atestate;
• stimularea activităților non-agricole complementare, în mod deosebit prin crearea de noi unități economice îndeosebi agro-productive și de servicii și prin valorificarea potențialului turistic și agricol;
• ameliorarea infrastructurii generale de care depinde revitalizarea economiei rurale, inclusiv turismul (drumuri, rețea apă, canalizare, telecomunicații, energie);
• selectarea unor localități specifice zonelor etnografice românești pentru finanțarea etapizată a unor proiecte de amenajare complexă pentru turismul rural și identificarea surselor de finanțare;
• elaborarea de studii și proiecte de amenajare locală a spațiului rural ales ca proiect pentru practicarea sporturilor, agrementului și divertismentului cultural, programe turistice diverse, pentru a oferi turiștilor în zonele rurale o gamă cât mai variată de ocupații și atracții.
Infrastructura și suprastructura pot fi considerate ca alternative în modul de abordare a componentelor destinațiilor turistice. Infrastructura reprezintă toate formele de construcție situate deasupra sau sub nivelul solului de care este nevoie în ariile locuite, având legături multiple cu restul lumii, ca bază pentru activitățile turistice în aceste spații. O infrastructură adecvată este esențială pentru ariile de destinație și se concretizează, cu precădere, în formele de transport (rutier, feroviar, aerian), utilități (electricitate, apă, comunicații) și alte servicii (de sănătate și siguranță), acestea fiind folosite deopotrivă de rezidenți și vizitatori. Există numeroase exemple în care absenta unei infrastructuri adecvate împiedică dezvoltarea turismului, cum ar fi, la nivel mondial, lipsa apei în anumite zone, după cum infrastructura nu generează în mod automat venit, reprezentând o investiție publică. Sezonalitatea este o problemă majoră pentru dezvoltarea infrastructurii și majoritatea construcțiilor sunt proiectate să primească turiști peste vârful de afluență.
Superstructura este un sector privat de activitate, un element generator de profit la destinațiile turistice. Ea include baza materială de cazare, de agrement, divertisment, de alimentație în turism etc. în multe țări, sectorul public stimulează financiar prin alocații, credite, taxe de vacantă și altele, investițiile private în turism.
Subliniem faptul că, regula este ca sectorul public să asigure infrastructura pentru dezvoltarea superstructurii în sectorul privat, de cele mai multe ori combinarea finanțării din sectorul public cu cea din sectorul privat fiind benefică pentru dezvoltarea destinațiilor turistice.
Componentele destinațiilor turistice se pot orienta în direcții eficiente dacă strategiile și managementul susțin produse turistice în sensul dezvoltării durabile, cu condiția ca nici una dintre componente să nu devanseze o alta
.
2.3.Amenajarea turistică a zonelor rurale și dezvoltarea durabilă
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut la începutul anilor '80 și tot de atunci apar și primele dezbateri teoretice legate de durabilitate și dezvoltarea durabilă a turismului. El și-a câștigat recunoașterea internațională datorită activității Comisiei Mondiale asupra Mediului înconjurător și Dezvoltării și la Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului înconjurător și Dezvoltării, din iunie 92 de la Rio de Janeiro.
Astfel, Raportul Bruntland al Comisiei Mondiale asupra Mediului Înconjurător și Dezvoltării (1987) arată că viitorul nostru comun privit prin prisma dezvoltării durabile este „dezvoltarea care satisface nevoile prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". Pornind de la această definiție de bază, turismul și-a stabilit propriile principii de dezvoltare durabilă, pe care le prezentăm sistematizate de Consiliul Mondial al Călătoriilor și Turismului și anume:
• călătoriile și turismul trebuie să ajute oamenii să ducă o viată sănătoasă și productivă în armonie cu natura;
• călătoriile și turismul trebuie să contribuie la conservarea, protecția și refacerea ecosistemului pământului;
• călătoriile și turismul trebuie să se bazeze pe principiile durabilității în producție și consum;
• națiunile trebuie să coopereze în promovarea unui sistem economic deschis, în care schimburile internaționale și serviciile de călătorii și turistice sunt fundamentate pe o bază durabilă;
• călătoriile și turismul, pacea, dezvoltarea și protecția mediului sunt interdependente;
• protecționismul în serviciile de schimb, călătorii și turism trebuie să înceteze sau să se diminueze;
• protecția mediului trebuie să constituie o parte integrantă din procesul de dezvoltare a turismului;
• procesul de dezvoltare a turismului trebuie corelat cu preocupările oamenilor, cu deciziile de planificare adaptate la nivel local;
• națiunile vor preveni dezastrele naturale, care ar putea afecta turiștii și ariile turistice;
• călătoriile și turismul trebuie să își folosească propriile capacități pentru a crea locuri de muncă pentru femei și populația autohtonă, până la un anumit punct;
• dezvoltarea turismului trebuie recunoscută și sprijinită de identitatea, cultura și interesele populației autohtone;
• legile internaționale privind protecția mediului înconjurător trebuie să fie respectate de industria călătoriilor și turismului.
Prin „Strategia de dezvoltare a turismului rural" elaborată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în anul 1996 sunt enunțate criteriile minime pentru identificarea zonelor favorabile dezvoltării turismului rural și anume:
• criteriul valorii turistice are în vedere atât valoarea cât și funcția turistică a zonei. Valoarea resurselor turistice este determinată de volumul resurselor turistice, poziția în raport cu drumurile naționale și europene, căile ferate, aeroporturile internaționale, punctele de frontieră, infrastructura, calitatea ecologică (poluare, degradare naturală etc.), răspândirea și concentrarea acestora în teritoriu, iar funcția turistică a zonelor este stabilită în raport cu tipul și valoarea resurselor turistice și se va evidenția prin forme de turism (turism de sejur sau itinerant, cultural, religios, științific, sporturi de iarnă, pescuit sportiv etc.).
• criteriul ecologic are în vedere sursele, tipurile și nivelul de degradare și poluare, impacturile și conflictele ce pot apare între dezvoltarea economică, în special cea turistică și menținerea calității mediului rural;
• criteriul accesibilității are în vedere poziția geografică și nivelul de dotare cu căi de comunicație ca elemente permisive în dezvoltarea turistică;
• criteriul economic și socio-demografic, care are în vedere dezvoltarea și structura economică a zonei (tipul de economie: agricolă, pastorală, silvică, amploarea și perspectivele acesteia), ca și elementele demografice (structura, ponderea, urbanizarea) ca determinanți în stabilirea funcției zonei ca emițătoare sau receptoare de turiști;
• criteriul valorii etnografice are în vedere caracterul etnografic al zonei determinat de tradiția istorico-socială și afirmat în tipul așezărilor, ocupații, locuință, port, artă populară, manifestări culturale, spirituale și în modul de viață.
Experiența și practica internă și internațională-se arată în această strategie, fac ca în România să fie considerate zone turistice favorabile dezvoltării turismului zona de munte, litoralul și delta, acestea fiind cu prioritate vizate în realizarea studiilor de amenajare turistică a zonelor rurale.
Nu în ultimul rând, „Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung" menționează, ca un aspect important în perspectiva dezvoltării regionale, faptul că în unele zone selectate există o serie de proiecte, dar sunt necesare noi capacități, unul dintre obiectivele acestei strategii fiind dezvoltarea unei rețele de sate în locuri ca zona Sibiului, Bran, Delta Dunării, Maramureș și regiunea Nordul Moldovei.
Strategia prevede corelarea politicii în domeniul turismului cu politicile la nivel național, integrarea în politica economică națională, prin politicile fiscală și bugetară, promovarea expozițiilor, protecția consumatorului, privatizarea, politica de dezvoltare regională și locală, dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii, utilizarea și protejarea capitalului natural – mediul, politici de dezvoltare a infrastructurilor.
În concluzie, putem aprecia că dezvoltarea turistică a zonelor rurale se află în atenția instituțiilor guvernamentale, lipsa unor rezultate vizibile demonstrând ineficienta punerii în practică a proiectelor.
Cap.III MODALITĂȚI DE ORGANIZARE A TURISMULUI RURAL ȘI AGROTURISMULUI
3.1. Experiența unor țări europene
Organizarea locală a agroturismului nu diferă prea mult de la o țară la alta. În Germania, pentru promovarea ofertei „Vacanță țărănească", asociațiile locale sunt unite în asociații regionale (supraregionale), care, la rândul lor fac parte dintr-o Uniune (Asociație) de Land (14 Uniuni de Land) ce constituie o Uniune Federală, în care se află și reprezentanți ai ministerelor, sindicatelor, asociații diverse. Uniunile sunt sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land, sunt autonome, dispun de un marketing propriu, se preocupă de alcătuirea și comercializarea ofertelor turistice, pregătirea și perfecționarea în domeniu a membrilor organizației. În 1990, a luat ființă „Grupul de Lucru pentru Vacantă în gospodăria țărănească și turismul rural din Germania" (ANG) care are două comisii tehnice: Comisia pentru Marketing și Comisia pentru Calitate din landul Renania de Nord – Westfalia, Poiana Brașov, iunie 1996).
În landul Bavaria, 4 regiuni grupează 30 de asociații zonale, care se alătura Asociației (Uniunii) de Land și au aceleași atribuții ca mai sus, între care: elaborează strategiile de promovare a ofertei agroturistice, organizează și fac reclamă fermelor agroturistice etc. ( mai, 1997, Mangalia).
În Tirol (Austria) există o organizare suplă și descentralizată la nivel local și regional.
În toate comunele există „Sindicatul de Inițiativă" (FVV) – organism cu personalitate publică din care fac parte fermierii, hotelierii și toți cei care beneficiază de activitatea de turism direct sau indirect. Adunarea Generală alege un Consiliu de Administrație ce desemnează un Comitet Director alcătuit din președinte, vicepreședinte, secretar și casier. Atribuțiile sunt:
* gestionarea Casei de Turism;
* organizarea oficiului de turism;
* organizarea oficiului de rezervări de camere;
* editarea de prospecte, operațiuni promoționale;
* elaborarea unui calendar de manifestări culturale, economice;
* întreținerea aleilor de promenadă etc.
Aceste sindicate se lansează și în investiții ca:
* echiparea domeniilor schiabile;
* instalații sportive (piscine acoperite, patinoare, pârtii de schi și săniuțe, terenuri de tenis etc.);
* lansează credite.
Au bugete mari, alcătuite din:
* taxele de sejur;
* contribuția membrilor;
* donații.
Uneori, aceste asociații formează, spontan, Ansambluri de Sindicate Comunale (Dachverband).
La scară regională sunt Oficiul Turistic al Landului și Raportorul pe Probleme Turistice, cea mai înaltă instanță a turismului, fiind de regulă responsabil cu serviciile economice ale guvernului landului.
La nivel național nu există un organism special pentru turism, politica generală a Guvernului se aplică și în turism.
În Franța, o dată cu Legea din 1901, s-au format Asociații turistice locale (comunale), regionale, departamentale, care colaborează cu autoritatea locală și cu agențiile și touroperatorii ce activează în domeniul turismului rural.
În Polonia, prin Programul TOURIN II inițiat în 1996 de Administrația de Stat pentru Turism și Sport și finanțat de UE (Phare), s-a urmărit realizarea unei Strategii de Dezvoltare a Turismului Rural („Rural Tourism Development'), care cuprinde, printre altele, dezvoltarea turismului rural ca o alternativă la turismul „standard”, identificarea arealelor rurale (așezărilor) pentru dezvoltarea turismului rural, susținerea inițiativei rurale și a cooperării dintre sectoarele public și privat în dezvoltarea turismului rural, protejarea mediului și a culturii locale în spațiul rural, promovarea strategiilor de marketing, crearea de centre de informare turistică, pregătirea forței de muncă locală și editarea de manuale practice, dezvoltarea formelor active de turism rural (echitație, sporturi nautice și alte sporturi, ecoturism și drumeție, excursii), crearea de centre model pentru turism rural, odihnă și recreare etc.
Alte proiecte din Programul TOURIN II vizează sistemul de dezvoltare și asistență pe arterele rutiere și crearea sistemului național de rezervare a spațiilor de cazare (Foundation for Tourism Development-TOURIN, Warsaw, 1998).
Turismul rural s-a dezvoltat, în Ungaria, după anii '80, prin valorificarea peisajului, a tradițiilor folclorice, gastronomice și ospitalitatea satelor ungurești. S-au organizat asociații și agenții pentru promovarea turismului rural, cu concursul autorităților locale iar guvernul acordă facilități fiscale și economice în acest scop. În aprilie 1994 s-a constituit Federația Ungară de Turism Rural cu peste 2300 de membri și circa 8500 de paturi. Federația are printre atribuții și: clasificarea pensiunilor, formarea personalului din turismul rural, promovarea ofertei, editarea de cataloage și realizarea sistemului informațional, studierea pieței, diversificarea ofertei de servicii și supravegherea calității acestora etc.
Un sprijin susținut pentru dezvoltarea turismului rural îl reprezintă și unele asociații și organizații locale de profil, precum Organizația Sătească de vânzare (directă) a spațiilor de cazare, Organizația de informare turistică și Asociația lucrativă pentru dezvoltarea turismului rural. (The Hungarian Federation of Rural Tourism, Budapesta, 1996).
3.2. Comunitatea și autoritatea locală și organizarea turismului rural și agroturismului
Turismul rural și agroturismul se constituie ca activități economico—sociale, care valorifică resursele materiale, spirituale și umane ale unei comunități rurale și beneficiază de serviciile și dotările tehnico-edilitare ale acesteia. De aici și necesitatea ca autoritățile locale să se implice direct în organizarea, dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism ca o componentă a activității generale a localității.
Participarea comunității și autorității locale se poate realiza prin:
* crearea unui parteneriat între autorități și asociația turistică locală, agenții economici din turism sau din alte domenii conexe, care să conducă la o mai eficientă organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural/agroturismului. Desigur, în cazul acestui parteneriat asociațiile de turism și agenții economici implicați în activitatea de turism trebuie să contribuie financiar la realizarea obiectivelor de dezvoltare economică generală a localității (căi de acces, alimentare cu apă, încălzire, telecomunicații, dotări tehnico-edilitare). Aceasta se poate realiza prin prelevarea unei cote părți din volumul de afaceri și cedarea acesteia în scopul amintit, deci o contribuție mai mare a turismului la dezvoltarea generală a localității cu efecte benefice indirecte;
* dezvoltarea rețelei comerciale de aprovizionare și a rețelei de prestări de servicii;
* dezvoltarea și diversificarea dotărilor de agrement și divertisment adaptate la specificul local;
* dezvoltarea dotărilor tehnico-edilitare și de infrastructură generală;
* diversificarea activității culturale, târguri, manifestări tradiționale;
* sprijinirea inițiativei locale în dezvoltarea meșteșugurilor și a artei tradiționale locale;
* crearea de facilități și sprijinirea dezvoltării rețelei de pensiuni turistice rurale și a altor dotări turistice;
* realizarea unor microcomplexe de producție agroalimentară pentru aprovizionarea populației și a turiștilor cu produse locale (complexe agroindustriale);
* sprijinirea Asociației Turistice locale în promovarea și dezvoltarea durabilă a turismului rural/agroturismului etc.;
* gestionarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, a resurselor turistice naturale și cultural—istorice și a patrimoniului construit.
Viabilitatea acestor parteneriate este confirmată de rezultatele bune realizate în unele zone ale țării (Vatra Dornei, Bran-Moeciu) și de experiența internațională (Germania, Austria).
3.3. Structuri de organizare a turismului rural și agroturismului
3.3.1. Necesitate
Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, la nivel central și filialele acesteia pe plan local, au atribuții, cu precădere, de promovare a turismului rural, dar cuprinderea și rezolvarea optimă a problemelor ce le implică activitatea turistică se poate realiza numai printr-o organizare la nivel local, regional și național. Această organizare trebuie să includă atât activitatea de turism rural cât și cea de agroturism, ambele desfașurându-se pe teritoriul „satului turistic" sau în aria limitrofa a acestuia.
În strategia de organizare și promovare a turismului rural și agroturismului în teritoriu este necesară constituirea unui parteneriat între prestatorii de servicii turistice (gospodarii/fermierii din comunitatea rurală), autoritățile locale, alți agenți economici furnizori de servicii conexe turismului, agenții de turism etc. Numai prin această conlucrare se pot rezolva problemele majore ale dezvoltării și promovării agroturismului și, în general, a turismului rural, în special, în contextul dezvoltării economico-sociale a comunității rurale, cu efecte benefice asupra turismului local. Fără o dezvoltare a infrastructurii generale și a dotărilor tehnico-edilitare și turistice, a inițierii unor măsuri de protecție a mediului înconjurător natural și construit, nu se poate vorbi de un turism competitiv la nivelul localității rurale.
3.3.2. Structuri de organizare Ia nivel de localitate rurală
Pentru sprijinirea populației locale în dezvoltarea turismului rural și implicit în organizarea și funcționarea „satului turistic" se poate constitui Asociația Sătească de Turism Rural – ASTR pe bază de adeziune, din rândul gospodarilor care oferă servicii agroturistice, dar și a altor persoane fizice sau juridice care practică turismul sau servicii conexe acestuia, la care participă și autoritatea locală ( V. Glăvan și colab. 1997).
Asociația este nonguvernamentală, apolitică și nonprofit.
Această asociație are ca scop coordonarea activităților economice cu profil turistic: rezervări de locuri, promovare, publicitate și alte prestări de servicii, dezvoltare, animație etc.
Problema „satelor turistice" și a agroturismului a fost abordată și de Operațiunea Satele Românești – Operation Villages Roumaines (OVR) sub patronajul PHARE, care a elaborat un „Program de dezvoltare a satelor agroturistice", iar nucleul acestui program este „Asociația locală pentru dezvoltarea turismului". Aceasta din urmă va trebui să dezvolte un turism cu „sprijinul și sub controlul populației locale". [Acest program PHARE -OVR s-a desfășurat până la finele anului 1997, a vizat dezvoltarea turismului în patru zone-pilot cu „sate agroturistice” și a zonei lor adiacente, respectiv pe Valea Arieșului – Munții Apuseni (Arieșeni, Garda), Valea Moldoviței – Bucovina (Vatra Moldoviței, Vama), Valea Izei -Maramureș (Botiza, Vadu Izei, leud) și culoarul Bran – Rucăr (Bran, Moeciu)].
Necesitatea ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, pionul central să fie „Asociația Sătească de Turism Rural" (ASTR), cu implicarea autorității comunale, derivă din următoarele considerente:
* agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esențial și central; de altfel, omul, teritoriul, (deci, satul) și „produsul turistic"-oferta, reprezintă elementele de bază ale agroturismului;
* asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, uman și istoric, precum și autenticitatea produselor (ofertelor gastronomice și turistice în general);
* participarea autorității [ocale este strict necesară în parte-neriatul cu asociația de turism a colectivității rurale în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;
* asocierea fermierilor înlesnește alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
* posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, echipamente și dotări pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc., care necesită investiții mari și studii tehnico-economice aprofundate;
* realizarea unor studii mai complexe de inventariere a resurselor și de creare a unor oferte specifice acestora, studii de piață și respectiv de marketing, studii de impact agroturism – mediu etc., care presupun eforturi materiale și financiare destul de ridicate;
* realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;
* stimularea identității spirituale și economice a comunității, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;
* conservarea și promovarea tradițiilor cultural-istorice, a patrimoniului etnofolcloric al spațiului rural;
* conservarea și protejarea mediului înconjurător și a monumentelor naturii, istorice și de artă.
Asociația de turism este condusă de Adunarea generală, care alege următoarele structuri de conducere:
* Consiliul de Administrație – cu un președinte ales de adunare -, ca organ coordonator și reprezentant al asociației; aceasta își desemnează un Comitet Executiv alcătuit din: președinte, vicepreședinte, contabil șef, secretar general și consilier juridic;
* Comisia economică și de dezvoltare;
* Comisia de calitate și de clasificare a pensiunilor turistice rurale și a altor structuri turistice de primire, alimentație etc.;
* Comisia de marketing și animație;
* Comisia de educație și ecologie;
* Comisia de cenzori.
Se cuvin unele precizări:
* Organismele sunt elective din rândul membrilor asociației, au un plan de activitate propriu, care face parte integrantă din planul general al asociației.
* Președintele, se recomandă a fi o persoană recunoscută ca specialist sau un lucrător delegat de autoritatea locală.
* Asociația împreună cu Comunitatea și Autoritatea locală sau cu alte asociații, fundații, societăți comerciale, persoane fizice și juridice poate face investiții în infrastructură, dotări tehnico-edilitare, de animație și alte obiective în folosul turismului și al satului turistic.
Veniturile asociației
Asociația are un buget propriu alcătuit din: taxa de sejur plătită de turiștii cazați în satul turistic, cotizațiile plătite de membrii asociației și alte persoane fizice și juridice interesate, sponsorizări, reclame etc.
Obiectivele-cadru ale asociației
Printre obiectivele ASTR se pot sugera următoarele:
* alege anual (sau la intervalul de timp stabilit) comitetul asociației, pe președintele acesteia, pe membrii comisiilor și pe responsabilul fiecăreia;
* aprobă primirea de noi membri dintre fermieri, la propunerea Comisiei de clasificare a pensiunilor turistice și agroturistice;
* aprobă tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice care urmează să constituie „specialitatea satului" și formele prioritare de turism, la propunerea Comisiei de marketing și animație;
* aprobă bugetul asociației, volumul, căile de formare a bugetului, cheltuielile de la buget, alte încasări și cheltuieli la propunerea Comisiei economice și de dezvoltare;
* aprobă. funcțiile și sarcinile pentru activități remunerate (permanent sau sezonier) din fondul asociației, cuantumul remunerației și persoanele propuse pentru a îndeplini funcțiile respective, la recomandarea Consiliului de Administrație;
* aprobă Statutul și Regulamentul de organizare și funcționare al asociației, la propunerea Consiliului de Administrație, elaborat pe baza Statutului cadru și Regulamentului, ce urmează a fi puse la punct de către FNATR, pe măsura cristalizării și verificării în cadrul experimentului a acestei forme organizatorice;
* elaborează politica de dezvoltare a turismului rural și de amenajare a spațiului, de realizare a investițiilor necesare și de creare de oferte turistice noi;
* elaborează acțiunile promoționale locale și editează prospecte, pliante, hărți și calendare ale manifestărilor sătești tradiționale și în colaborare cu ANTREC și alte asociații/agenții turistice și de promovare interesate; contractează împrumuturi bancare pentru investiții turistice la nivel de „sat turistic" și sprijină contractarea unor împrumuturi cu aceleași destinații de către membrii asociației; înființează un Birou de Informare Turistică și Rezervare pentru Turism cu dotările necesare în vederea asigurării serviciilor de primire, informare, documentare și rezervare; acesta va fi conectat la centrele de rezervare ale ANTREC, Internet sau ale altor agenții de turism; recrutează la nivel local personalul pentru acest birou;
* participă activ, alături de administrațiile implicate și comunitatea locală la realizarea unor obiective de interes comun și conexe turismului;
* conlucrează îndeaproape cu organismele de turism, alte asociații de profil, cu ANTREC și filiala sa zonală, FRDM și asociațiile sale, pentru dezvoltarea turistică locală;
* asigură securitatea și protecția igienico-sanitară a turiștilor; pentru realizarea protecției igienico-sanitare ar fi necesară realizarea de microcomplexe agroalimentare de prelucrare a produselor lactate, de carne și fructe, care prin magazine proprii să aprovizioneze fermierii și turiștii;
* colaborează cu alte instituții specializate pentru formarea și perfecționarea personalului implicat în turism sau a persoanelor interesate de a face o afacere în domeniul agroturismului, fie a lucrătorilor de la Biroul de Informare Turistică și Rezervare pentru Turism sau cei ce se vor ocupa de serviciile conexe turismului;
* reprezintă interesele asociației în raporturile cu autoritățile locale, instituțiile, alte organizații turistice;
* elaborează politica de conservare și protejare a mediului înconjurător natural și construit, a întregului patrimoniu rural.
3.3.3. Structuri de organizare la nivel județean sau regional
Asociațiile rurale – ASTR — se pot grupa la nivel județean în Asociația Județeană de Turism Rural – AJTR, care poate avea mai mult rol de îndrumare în câteva domenii, în condițiile descentralizării activității de turism și anume:
* îndrumarea în domeniul promovării, publicității și inițierea acesteia la nivel județean;
* îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc.;
* inițierea județeană a formării și perfecționării profesionale ale personalului;
* inițierea unor schimburi de experiență la nivel interjudetean sau intraregional;
* informarea asupra expozițiilor și târgurilor de profil;
* informarea despre noile acte normative, oferta altor asociații, noutățile pe plan intern și european cu privire la turismul rural etc.;
* reprezentarea în raporturile cu asociațiile de profil, organisme și instituții județene care au tangentă cu turismul etc.
Aceste AJTR-uri cuprind, prin opțiune, ATSR-urile din județ și alte asociații și instituții interesate.
Conducerea AJTR este asigurată de o Adunare generală constituită din reprezentanții tuturor ATSR-urilor. Adunarea alege un Comitet Consultativ, condus de un președinte și care reprezintă interesele AJTR în raport cu terții. Restul structurilor organizatorice rămân identice ASTR.
Desigur, Asociațiile locale se pot grupa și regional în scopuri publicitare, informative și chiar investiționale sau în realizarea altor probleme turistice comune în ansamblul unei regiuni date.
3.3.4. Structuri de organizare la nivel național
La nivel național se poate crea Federația Națională a Asociațiilor de Turism Rural – FNATR, cu scopul de a coordona și îndruma întreaga activitate de turism rural din România.
Este alcătuită din reprezentanții ASTR, AJTR, ministere, asociații, fundații și alte instituții la nivelul țării și condusă de un Comitet Consultativ și un președinte aleși de Adunarea Reprezentanților. Comisiile tehnice rămân aceleași ca structură.
Între principalele atribuții enumerăm:
* reprezentarea în raport cu partenerii și alte asociații din domeniu, din țară și mai ales cu asociațiile internaționale, Ia care se poate afilia și cu care poate colabora pe linie de publicitate, schimb de experiență, schimb de turiști, colaborare tehnică și științifică etc.;
* susține interesele asociațiilor de turism în fața ministerelor, autorităților centrale sau organizațiilor a căror activitate are tangență cu turismul rural și realizează un lobby eficient pentru agroturism;
* organizează târguri și expoziții de profil, participă sau invită asociațiile sau fermierii cu standuri proprii, fără a se percepe taxe;
* editează materiale de promovare, cataloage, prospecte în colaborare cu asociațiile turistice locale sau județene, oferă consultanță în acest scop și promovează prin intermediul mass-media oferta locală și națională;
* promovează ofertele locale în diferite orașe mari sau la târguri și expoziții naționale și internaționale, în general pe piața turistică;
* organizează cursuri de pregătire și perfecționare pe diferite teme împreună cu diferite asociații locale și județene; organizează schimburi de experiență pentru asociații și fermieri în țară și peste hotare;
* oferă consultanță tehnică asociațiilor de turism prin comisiile proprii sau prin grupuri de lucru pe diferite probleme; promovează standardele de calitate în gospodăriile țărănești prin modul de definire a ofertelor rurale, a siguranței și realismului acestora;
* conlucrează activ cu ANTREC și FRDM pentru codificarea ofertei agroturistice prin „marcă" sau „logo" pentru a fi inteligibilă și recunoscută de turiști; militează pentru adoptarea sistemului unitar de pictograme din Europa pentru eficientizarea codificării ofertei;
* elaborează cu ministerele, instituțiile și organismele specializate sau interesate, un ghid-cadru privind organizarea și derularea programelor de turism, modalitățile de amenajare a pensiunilor turistice rurale, inclusiv a caselor vechi, în vederea cazării, dotările minime pentru pregătirea și servirea micului dejun și a mesei în general, realizarea dotărilor tehnico-edilitare, amenajarea agrementului și divertismentului, amenajarea Biroului de Informare Turistică și de Rezervare pentru Turism, realizarea și editarea materialelor publicitare, semnalizarea și inscripționarea (prin pictograme) pensiunilor agroturistice și a pensiunilor turistice, întocmirea documentațiilor pentru omologarea spațiilor, actele normative în vigoare pentru omologare etc.; * promovează proiecte de acte normative în sprijinul agrotu-rismului și turismului rural.
3.4. Organizarea și dezvoltarea agroturismului
Organizarea activității de agroturism (și turism rural) se poate realiza prin persoane fizice, asociații familiale și societăți comerciale deținătoare de pensiuni turistice rurale, amplasate în spațiul rural, inclusiv în satele și comunele care aparțin de orașe și municipii2, în acest sens, se acordă și o serie de facilități pentru dezvoltarea agroturismului și turismului rural".
Activitatea de turism din spațiul rural este strâns legată de satul românesc, care, ca entitate naturală, socio-economică și etnofolclorică reprezintă componenta de bază a acestuia.
Imaginea rurală și spiritualitatea populară românească ce dăinuie peste veacuri, nu pot fi valorificate în turismul rural și agroturism decât în contextul așezării rurale, ca „sat turistic" integrat unei zone „etnofolclorice". Astfel, „satul turistic" se înscrie în oferta turistică a României, ca un „produs turistic" de marcă, iar agroturismul și turismul rural sunt activități, căi și mijloace de promovare turistică a imaginii acesteia în lume.
De aceea, în organizarea și dezvoltarea activității de turism în mediul rural, studierea așezărilor rurale este hotărâtoare.
Cercetările interdisciplinare întreprinse în acest scop se pot realiza în două etape: prima se axează pe identificarea așezărilor rurale cu posibilități de integrare în circuitul turistic, iar a doua se referă la organizarea și dezvoltarea propriu-zisă a activității de turism rural și agroturism.
3.4.1. Identificarea așezărilor rurale cu funcție turistică
Acest demers de selectare a localităților rurale ce pot fi amenajate pentru a avea o funcție turistică („sat turisticwt) are la bază metodologia de cercetare și criteriile de stabilire a „satelor turistice".
Studiile și analizele realizate trebuie să evidențieze potențialul natural, economic, socio-demografic, cultural—istoric și turistic al așezării rurale respective, ca și nivelul de dezvoltare a infrastructurii generale, a dotărilor tehnico—edilitare și de prestări de servicii publice.
Aceste studii pun în lumină și experiența locuitorilor în practicarea turismului rural, structurile și programele turistice existente, precum și aderența populației locale la o asemenea activitate economică.
Cercetările întreprinse conduc la stabilirea tipologiei localității ca „sat turistic"' și a funcției turistice a acesteia în raport cu categoria de resurse turistice, natura activităților economice și dezvoltarea generală socio-economică.
Prin studii și proiecte, în corelație cu dezvoltarea socio-economică a așezării rurale, stabilită de autoritățile locale și prin Planul de Urbanism General (PUG), se fundamentează și propuneri de amenajare și dezvoltare edilitară cu scopul devenirii localității destinație turistică, propunându-se soluții tehnice, viabile, privind: modernizarea și dezvoltarea căilor de comunicație de acces și a rețelei stradale, parcări și stații de călători; alimentarea cu energie electrică și termică; alimentarea cu apă și rețeaua de canalizare; telecomunicații; dotări tehnico-edilitare; amenajări peisagistice și spații verzi și estetică urbanistică; dotări comerciale, sanitare, culturale și prestări de servicii publice etc.
3.4.2. Organizarea și dezvoltarea agroturismului
Organizarea și dezvoltarea turismului în mediul rural este o activitate complexă, care cuprinde mai multe domenii legate de organizarea structurală, identificarea și clasificarea pensiunilor turistice rurale, informarea și orientarea turiștilor, agrementul și animația.
Sintetic, organizarea agroturismului (și turismului rural) presupune o serie de activități concertate din partea Asociației Turistice și a autorităților locale, cu sprijinul agenților economici interesați, între cele mai importante, amintim:
a. crearea structurilor organizatorice: la nivel local (Asociația Sătească de Turism Rural -ASTR , județean sau regional (Asociația Județeană/Regională de Turism Rural AJTR/ARTR), național (Federația Națională a Asociațiilor de Turism Rural -FNATR).
b. identificarea gospodăriilor țărănești locuite sau independente (dar sub supravegherea fermierului), în procesul de identificare se analizează starea tehnică, dotările existente, destinația pentru turism, condițiile de încadrare în criteriile de clasificare și amenajările și dotările necesare pentru a fi introduse în circuitul turistic.
c. omologarea gospodăriilor sau a altor clădiri independente ca pensiuni turistice rurale în conformitate cu criteriile de clasificare stabilite de Ministerul Turismului (OMT nr. 510/2002).
d. organizarea sistemului de informare a turiștilor privind activitatea turistică din localitatea rurală și care presupune următoarele acțiuni:
* înființarea unui Birou de Informare Turistică și de Rezervare pentru Turism (sau Birou de Informare Turistică și Rezervări – Dispecerat), dotat cu: calculatoare, cataloage cu pensiunile turistice rurale (proprietar, telefon, adresă, categorie de confort, oferta turistică, reprezentate prin pictograme), pliantul localității cu atracțiile turistice și dotările pentru agrement, pliante ale pensiunilor turistice rurale, harta stradală cu amplasarea pensiunilor, harta turistică a localității și împrejurimilor pe o izocronă de cea. 10-15 km (cu indicarea atracțiilor turistice, dotărilor de agrement, cu localizare, distanță), panou electronic cu pensiunile turistice rurale și ocuparea lor, precum și posibilitatea de accesare prin telefon a fermierului;
* instalarea de panouri cu harta localității și dispersia stradală a pensiunilor turistice rurale și de săgeți-indi-catoare pentru orientarea turiștilor spre acestea; aplicarea de plăcuțe-indicatoare pe clădirea pensiunii cu pictogramele ce evidențiază: simbolul de pensiune , categoria de confort, oferta turistică; în Austria și Germania se indică și calitatea de produs ecologic, precum și categoria de monument istoric sau de arhitectură;
* instalarea Ia intrarea în localitate de panouri cu simbolul de agroturism/turism rural ce reprezintă cazarea în pensiuni turistice rurale;
* semnalizarea atracțiilor turistice naturale prin table, panouri și săgeți, a monumentelor istorice și de artă, muzee, instituții culturale, a dotărilor sportive și de agrement, de divertisment cultural etc.
e. agrementul și animația reprezintă, alături de odihnă și recreere sau alte motivații, o componentă esențială a vacantelor în spațiul rural. Condițiile naturale ca și specificul atracțiilor turistice se impun, de altfel, în modalitatea de petrecere a timpului liber ca și asupra mijloacelor și formelor de agrement. Astfel, mediul rural oferă o mare varietate de posibilități de destindere, care satisfac motivații și cerințe ale celor mai diverse categorii de turiști. Se impun printre acestea: excursiile, plimbările și ascensiunile montane, cura de aer, de soare și balneară, cultură, cunoaștere, contem-
plarea peisajului, practicarea sporturilor de iarnă (schi-alpin, schi-fond, schi de plimbare, săniuș), a sporturilor în aer liber (tenis, volei, fotbal etc.), a sporturilor extreme (canoening, rafting, cățărare liberă, deltaplanorism, planorism, parapantă, alpinism, speoturism etc.), echitație, pescuit, vânătoare, cicloturism, mountain-bike, studiul naturii, foto-safari, participarea la festivaluri, sărbători tradiționale, pelerinaje etc.; un loc important îl ocupă activitățile de creație artistică și artizanală, de divertisment cultural și sportiv (discoteci, spectacole, jocuri de club, popicărie, biliard), de agrement nautic (piscină, plajă, înot) etc.
În țările cu un agroturism dezvoltat chiar ocupațiile tradiționale ale fermierilor pot atrage turiști, urmărindu-se implicarea acestora în desfășurarea lor sau inițierea fie în activități de artizanat sau alte meșteșuguri, fie în folclor muzical și coregrafic. Multe ferme din Bavaria și Renania dispun de animale mici (iepuri, căței, pisici), păsări, cai și ponei, care constituie atracții pentru copii.
Se remarcă faptul că unele ferme dispun de dotări de agrement mai simple (terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, amenajări pentru echitație și plimbări cu caii, trasee pentru plimbări cu căruța). Dotările de agrement mai complexe (pârtii de schi, piste de cicloturism, piscine acoperite sau în aer liber, teren de golf, săli de spectacole etc.) necesită investiții mari și de regulă sunt realizate în parteneriat între fermieri, între asociația turistică locală și cele învecinate, fie cu alți agenți economici.
Pentru practicarea agrementului sportiv și divertismentului cultural și atragerea vacanțierilor la aceste acțiuni, multe asociații locale de turism utilizează animatori, instructori (monitori) pentru schi, săniuș, echitație, alpinism, tenis etc. Uneori, aceștia se organizează în asociații sau cluburi, la serviciile cărora apelează asociațiile de turism sau fermierii.
CAPITOLUL IV
POSIBILITÃȚI DE ÎMBUNÃTÃȚIRE A OFERTEI TURISTICE
STUDIU DE CAZ
4.1. Turismul rural – premisa promovãrii satului turistic.
Modelul european de sat turistic.
În prezent, este unanim apreciatã situația prin care între resursele turistice și turism, în calitatea sa de activitate spațialã, existã un raport de interdependențã. Acest raport este cu atât mai intens cu cât calitatea resurselor turistice este mai ridicatã, iar valorificarea lor este mai substanțialã.
Fãrã prezența resurselor turistice nu am putea sã vorbim despre turism, deoarece nu ar fi materia primã ce este utilizatã în acest domeniu.
Aceste resurse se regãsesc în principal în factorii naturali care susțin și care contribuie la dezvoltarea activitãții turistice în anumite puncte și zone.
Pe lângã aceste resurse au apãrut în timp elemente de bazã tehnico-materialã specificã, ce au contribuit la crearea fluxurilor turistice și care, pe mãsura dezvoltãrii lor, au ajuns în postura de stațiuni turistice (balneare sau climaterice).
Pornind de la analiza unor indicatori cum ar fi: natura factorilor utilizați în susținerea și dezvoltarea unor stațiuni; locul unde se aflã acești factori și unde s-au dezvoltat stațiunile turistice; rolul pe care l-au jucat în timp stațiunile în procesul de apariție și cristalizare a unor localitãți, etapele pe care le-au parcurs în timp aceste localitãți cu factori favorizanți pentru turism etc. pot fi structurate interesante clasificãri.
Dacã avem în vedere etapele pe care le-au parcurs în dezvoltarea lor localitãțile cu funcția de stațiune turisticã, putem sã vorbim despre:
– localitãți cu factori balneari sau climaterici;
– localitãți balneare sau climaterice;
– stațiuni balneare sau climaterice.
Procesul de trecere a localitãților dintr-o categorie în alta are un caracter dinamic, fiind influențat de o serie de factori cu rol stimulativ sau restrictiv.
Unele localitãți cu factori balneari sau climaterici, prin procesul investițional au trecut în rândul localitãților balneare sau climaterice și mai apoi în cel al stațiunilor.
Au fost situații însã – și nu puține – în care procesul a fost invers, în sensul cã, din cauza unor factori noi apãruți cu rol restrictiv, unele localitãți cu statut de stațiune au trecut în rândul localitãților balneare.
Deceniul nouã al secolului XX a fost puternic marcat de dezvoltarea turismului rural în România. Aceastã creștere s-a manifestat în toate componentele și anume: în planul mișcãrii turistice, a veniturilor din turism, a investițiilor – în elementele de bazã tehnicã – materialã specifice, în planul utilizãrii resurselor locale în scop turistic, inclusiv a forței de muncã.
S-a asistat la apariția și dezvoltarea unor îndeletniciri noi în ruralul românesc, cum ar fi cea de manager de pensiune turisticã, recepționer, bucãtar, ospãtar, agent de turism rural, ghid, etc.
În paralel cu procesul de dezvoltare a turismului rural s-au amplificat sub impulsul turistilor, elemente de infrastructurã, elemente culturale, precum și cele legate de ocupațiile tradiționale (inclusiv artizanale) care au devenit factori de atracție în rural.
În general, atunci când vorbim despre turismul rural avem în vedere câteva elemente caracteristice din rândul cãrora am enumera:
petrecerea sejurului sã se facã în spațiul rural;
producerea și consumul produsului turistic sã se facã în rural și sã poarte pecetea acestuia;
spațiul rural respectiv sã prezinte atracții în grup.
Practica dezvoltãrii turismului rural în România a pus în evidențã faptul prin care: datoritã lipsei unei strategii unitare de dezvoltare localã care af fi putut fi concretizatã în planul de urbanism general, s-a ajuns ca amplasamentele cu funcție turisticã sã se realizeze întâmplãtor și fãrã studii de piațã fundamentate, mergându-se dupã principiul creãrii obiectivului în vederea stimulãrii interesului.
Acest principiu a determinat apariția unor disfuncționalitãți prin realizarea de obiective în afara cadrului turistic general.
Aceastã practicã pericliteazã o mare parte din investițiile realizate pânã în prezent, în condițiile în care dezvoltarea localitãților implicã structurarea elementelor de infrastructurã în alte perimetre.
Se constatã astfel cã investițiile realizate au la bazã în mare parte proiecte care scot construcțiile din specificul zonal, în special în ceea ce privește interioarele, existând pericolul apariției elementelor de monotonie și uniformitarism.
În mare parte, amplasamentele turistice, la ora actualã, se constituie în entitãți oarecum rupte de tradițiile și ocupațiile tradiționale, de ansamblul specificitãților locale, ceea ce nu poate avea decât efecte negative atât pentru prezent cât mai ales pentru viitor.
Sunt în prezent tot mai numeroase cazurile – ce timd a deveni o regulã – în care între oferta amplasamentelor din rural și cele din urban existã o mare similitudine.
Normal ar fi – turismul rural numai astfel se poate dezvolta – ca tradițiile și specificitãțile locale sã devinã mãrci de naturã emblematicã.
De asemenea, se remarcã faptul prin care oferta turisticã externã și cea internã existã discrepanțe, acestea manifestându-se în special prin lipsa de inițiativã orientatã spre a pune în valoare tradițiile locale, inclusiv în sensul de a aduce din exterior turiști pentru a învãța diferite obiceiuri specifice zonei.
În mod obiectiv, turismul rural nu trebuie și nu poate fi rupt de satul turistic în calitatea lui de element spațial. Piesa centralã a turismului rural o reprezintã tocmai satul turistic. Deci satul turistic este locul unde se practicã turismul rural și care își pune amprenta asupra formelor de turism. Astfel, între tipologia satelor turistice și tipologia formelor de turism existã o strânsã interdependențã, ușor sesizabilã.
Deci baza dezvoltãrii turismului rural o constituie satul românesc.
Pentru ca acesta sã intre în circuitul turistic trebuie sã îndeplineascã câteva condiții cum ar fi:
– cadrul natural atrãgãtor, cu diferite monumente ale naturii, cu o poluare redusã;
– existența unor obiective de ordin antropic (puncte muzeistice, statui, monumente istorice, ruine sau cetãți, castele, case vechi, monumente de arhitecturã popularã, etc.);
– tradiții culturale, folclorice și ale obiceiurilor tradiționale;
– infrastructurã minimã pentru accesul turiștilor, pentru asigurarea unor servicii de cazare, masã, agrement, etc;
– dotãri și amenajãri edilitar-gospodãrești.
O variantã a dezvoltãrii satului românesc contemporan o reprezintã satul turistic. Pentru a se încadra în categoria satelor turistice, o localitate ruralã trebuie sã îndeplineascã, pe lângã cele enumerate deja, un set mai mare de condiții, din rândul cãrora putem menționa:
existența unei strategii locale referitoare la valorificarea resurselor turistice existente;
contribuția turismului la bugetul local prin veniturile ce pot fi obținute din exploatarea turisticã a teritoriului;
sã prezinte potențial de dezvoltare în interdependențã cu strategia naționalã privind turismul;
menținerea specificului local în turism.
Pornind de la adevãrul prin care turismul este una din activitãțile ce activeazã numai în câmpul valorilor, a elementelor cu mare grad de originalitate, înțelegem cã accentul trebuie sã cadã pe valorificarea acelor resurse ce au forța cea mai mare de atracție turisticã. Se ajunge astfel la o anumitã tipologie a satelor turistice (sate istorice, piscicole, pomicule, etc.) care în final își pune amprenta pe tipologia formelor de turism ce pot fi practicate în arealul lor.
Aceastã abordare a satului turistic are avantajul eliminãrii unor etichete, prin implicarea tuturor factorilor locali în dezvoltarea localitãților în general, a celor cu caracter turistic în special.
Dezvoltarea infrastructurii și a activitãților cu caracter turistic din interiorul comunitãții locale poate constitui premisa unor investiții guvernamentale în zone cu potențial, dar și cu interes dovedit de dezvoltare.
În temeiul Hotãrârii de Guvern nr. 77/1996 stațiunea turisticã este definitã ca fiind “localitatea cu funcție turisticã specificatã, dotatã cu resurse naturale și cu structuri necesare valorificãrii și practicãrii turismului” care îndeplinește anumite condiții privind:
cadrul și calitatea mediului;
accesul în stațiune;
utilitãți;
structurile de primire turistice.
Având în vedere situațiile reale din țarã în care unele stațiuni s-au constituit prin dezvoltarea unor localitãți, prin modernizarea unor zone sau perimetre ale unor localitãți existente sau prin amplasamente noi, stațiunea turisticã poate fi definitã ca fiind “localitatea sau perimetrul cu caracteristici turistice care îndeplinește condițiile sus-menționate și în care principala ramurã de activitate o constituie turismul prin exploatare intensivã a potențialului existent, protejarea împotriva calamitãților, cu potențial ridicat de producere”.
În contextul analizei din prezentul studiu, stațiunea turisticã poate fi o variantã de dezvoltare a satului turistic.
La nivelul stațiunilor turistice este necesarã încadrarea în standardele naționale și internaționale, în timp ce în cadrul satului turistic trebuie asigurate niște condiții de gãzduire, de securitate alimentarã și personalã.
Schema urmãtoare încearcã sã prezinte câteva scenarii pentru dezvoltarea formelor de valorificare a resurselor turistice. Astfel, într-un prim-plan s-a avut în vedere situația resurselor balneoclimaterice aflate în perimetre urbane sau izolate, care într-o primã fazã, vor fi valorificate în centre de tratament și recreere și care, ulterior, prin dezvoltarea infrastructurii specifice se vor identifica cu statutul de stațiune.
În cel de-al doilea plan, satul turistic este reținut în dubla sa situație, creator de venituri din valorificarea resurselor balneoclimaterice existente în perimetrele lor și respectiv creator de venituri din valorificarea potențialului cultural, istoric, natural, etc.
Evoluția formelor de valorificare a resurselor turistice
Unele din aceste sate, prin programe guvernamentale, ale administrației locale sau prin inițiativa privatã își vor dezvolta mai intens infrastructura specificã, dobândind astfel în timp statutul de stațiune turisticã.
Alte sate, datoritã unor factori mai puțin favorabili, vor rãmâne în categoria satelor turistice sau chiar și-ar putea pierde în timp aceastã funcție.
În țara noastrã, având în vedere importanța care se acordã autonomiei locale și în general politicilor locale de dezvoltare – este momentul ca noțiunea de “sat turistic” sã se afle în atenția administrațiilor publice locale din mediul rural, ca o modalitate de folosire imediatã a resurselor naturale, având ca țintã sporirea veniturilor cetãțenilor și a unei dezvoltãri economice a comunitãților. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare localitate ruralã, în frunte cu primarul și consilierii locali, sã punã în discuție, dacã zona lor poate deveni sau nu “sat turistic”, mai mult, sã aibã inițiativa sã invite la dialog specialiștii sau alte personalitãți interesate în activitatea satului turistic, din țarã sau din strãinãtate și sã aibã în vedere: organizarea turismului, cazarea, standardele, asigurarea produselor, piața turismului rural, calitatea produselor, calitatea serviciilor, agrementul, etc.
Rolul administrației publice locale, alãturi de reprezentanții forurilor interesate în promovarea turismului rural, trebuie sã fie și acela de a avea capacitatea sã facã propuneri la legislația actualã, îndirecția eliminãrii lipsurilor, greutãților, neajunsurilor, care constituie piedici în organizarea în cele mai bune condiții a activitãților turistice în mediul rural și a prestațiilor acestor servicii, în special.
Concluzia este cã se cere o strânsã legãturã între gazde (fermieri) și administrația publicã, comunalã pentru a se asigura succesul acestei variante de turism. La nivel local, primãria poate sã înceapã sã colecteze adresele acelor ferme-case țãrãnești, bine întreținute, ale cãror proprietari se declarã dispuși sã primeascã turiști.
Clienții nu cautã condiții de viațã primitive, ci condiții simple, dar civilizate. Gazdele trebuie sã dispunã de suficient timp pentru a se ocupa de oaspeți. Liniște, aer curat, cazare civilizatã, prețuri modeste – în aceasta constã cheia succesului – spun organizatorii turismului rural din Germania.
Din analizele activitãților desfãșurate în acest sector, în țãrile cu experiențã în turismul rural s-a remarcat faptul cã, prin turismul rural se exercitã o influențã puternicã asupra comerțului și a micii industrii. O parte dintre țãrani pot vinde mai mult lapte de vacã, mai scump decât la lãptãrii și cantitãți mai mari de produse agro-alimentare, pe când cealaltã parte dintre țãrani care au fost dispuși sã închirieze camere pentru turiști, pot face investiții pentru modernizarea gospodãriilor lor. Alt exemplu este și dezvoltarea industriei artizanale, meșteșugãrești, specificã zonelor: lemn, textile, metale, piele, ceramicã, etc.
Atractivitatea turismului rural, în viitorul apropiat, va trebui analizatã și în țara noastrã. De exemplu: construirea de piscine în zonele cu climã foarte caldã (vara), instalații de minigolf, terenuri de tenis, sãli de lecturã și altele.
Pânã atunci, însã, instituțiile statului român vor trebui sã conștientizeze importanța turismului în general și a celui rural, în mod special. Dupã cum știm cu toții, turismul în general și apoi, în mod special, turismul rural în țara noastrã ar putea fi susținut prioritar printr-o funcționare profesionalã a sistemului bancar, prin acordarea de împrumuturi speciale acelor gospodãrii care oferã turiștilor locuințe corespunzãtoare (apã rece – caldã), care ar determina creșterea veniturilor țãranilor (ex. în Germania, 22% din venitul țãranilor provine din turism), ceea ce ar duce apoi la creșerea considerabilã a bugetului local, de pe urma impozitului profesional. Aceasta este o soluție realã de dezvoltare regionalã a zonelor României. Nu trebuie sã se gândeascã în continuare, într-o concepție greșitã, și anume cã nu existã soluții și fonduri interne, acest slogan intern tot timpul invocat șî care nu este o realitate. La fel este concepția greșitã cã nu avem fonduri și cã prosperitatea țãrii noastre, respectiv a oricãrui sector din economie, depinde numai de banii veniți dinafarã.
Iatã o motivație realã a celor care organizeazã și susțin turismul rural: “un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altã activitate din cursul unui an întreg”.
În momentul de fațã este important ca administrațiile publice locale, la nivelul comunelor și orașelor, sã preia inițiativa evaluãrii potențialului turistic rural și apoi, înurma analizelor cu specialiștii, sã promoveze viitorii antreprenori ai zonelor turistice.
Nu este în beneficiul dezvoltãrii economice zonale ca altcineva – respectiv tot felul de asociații declarate de interes național sã se preocupe de bunãstarea cetãțenilor de la sate, comune. Nu este exclus ca scopul acestor asociații sã fie acela de a promova interesele comunitãților locale din mediul rural. Dar orice asociație – în cazul nostru cu profil de turism rural – care se înființeazã din inițiativã CENTRALÃ și nu LOCALÃ, are un singur scop: acela de a reprezenta interesele unora de la centru și apoi de a avea interes și de a-și susține afacerile proprii. Atunci când inițiativa de formare a unei asociații sau fundații pornește de la nivel local, exact de la fermierii preocupați de turismul rural, în colaborare cu administrația publicã localã, atunci se poate vorbi de prosperitatea comunitãții locale și de interesul fermierilor.
Așadar, care este rolul administrațiilor publice locale din mediul rural? De ce o primãrie, respectiv un primar, (executiv) și toți consilierii locali (legislativul) sã nu fie preocupați și sã nu punã în dezbatere strategia localã de dezvoltare a turismului rural? De asemenea, de ce sã nu vrea și sã nu fie în stare sã invite experți, specialiști, profesioniști din diferite domenii de activitate și împreunã (într-un dialog de lucru), sã decidã asupra oportunitãților de afaceri, de folosire a resurselor naturale, spre exemplu, pentru promovarea turismului rural în beneficiul cetãțenilor (țãranilor) și pentru dezvoltarea economicã a zonei, a întregii comunitãți locale?
Aceste motivații trebuie sã aparã în contextul unei noi gândiri, a unei noi strategii de dezvoltare localã, de la nivelul autoritãților administrației locale încolaborare cu fermierii, respectiv cu cei interesați de a face agroturism.
Dezvoltarea satelor și zonelor turistice rurale trebuie sã aducã venituri directe țãranilor și tuturor cetãțenilor localnici, iar administrația publicã localã sã foloseascã direct bugetul local pentru crearea de noi facilitãți și a unui nivel de trai cât mai ridicat pentru comunitate.
Subliniem cã prin formele organizatorice actuale declarate ale turismului rural, prin concepția actualã a marketingului și managementului în acest domeniu, al agroturismului, nu se va putea obține nivelul standardului internațional în turismul rural.
Totodatã dezvoltarea și ridicarea nivelului de trai în satele turistice nu se vor putea realiza de la nivelul central, de la București, ci de la nivelul local, acolo unde sã fie format și sã funcționeze un colectiv de analizã și întocmire a proiectului de promovare a turismului rural, format din: autoritãțile publice locale (primari, consilieri locali), specialiști, experți în protecția mediului, înmarketing-management, arhitecți, economiști, ingineri agronomi, medici umani și veterinari, specialiști în întocmirea unor planuri și proiecte de afaceri în turismul rural viabile și alții.
Apoi, dupã existența acestor colective de analizã și promovare a agroturismului la nivel local, acestea, de comun acord, sã se asocieze într-o formã de ex. Asociația Satelor Turistice sau Asociația Caselor Țãrãnești Turistice, etc. prin care sã fie unite și reprezentate în apãrarea intereselor comune (ex. investiții în comun, aprovizionãri încomun, la o cantitate mare de produse se obțin cheltuieli mai mici, etc.).
Forma corectã a managementului și marketingului în agroturism
Un posibil rol al antreprenorilor turismului rural
Se impune o nouã gândire ce trebuie promovatã de cãtre specialiștii, experții, investitorii interesați în activitatea satului turistic, în dezvoltarea afacerilor în agroturism și anume ANTREPRENORII TURISMULUI RURAL sau ANTREPRENORII AGROTURISMULUI.
Prin definiție, “antreprenor” este persoana care conduce o antreprizã. Antrepriza este o întreprindere care executã lucrãri industriale, comerciale, de construcții, etc. adicã: lucrarea propriu-zisã. În domeniul nostru, al agroturismului, antreprenorii vor conduce local, în bunã colaborare și analizã cu autoritãțile locale promovarea și dezvoltarea agroturismului în zonele în care pot fi valorificate resursele naturale și pot constitui o bunã ofertã turisticã.
Pentru aceasta vom prezenta în continuare câteva trãsãturi ale managementului strategic precum și relația management – marketing în agroturism. Acestea vor constitui un suport important în determinarea celor mai bune cãi și mijloace de dezvoltare a turismului rural.
Aspecte ale managementului strategic
Strategia și politica afacerilor sunt obietive ce își propun sã-i ajute pe cei implicați în organizarea afacerilor, în formularea cu claritate a planului de afacere a fermei, ca apoi sã devinã o preocupare de rutinã în funcțiunile managementului.
Responsabilitatea la nivelul managementului este aceea de a crește competiția pe piețele afacerii (ex. agroturismul – atragerea a cât mai mulți turiști) și de asemenea o diversificare a pieței, care sã devinã intensã. Managementul strategic va fi prin urmare responsabilitatea tuturor managerilor dintr-o firmã și nu numai a unei minoritãți selectate.
Managerii nu trebuie sã creadã cã numai managementul efectiv este o cale de funcționare sau de operare prin care ei participã la conducerea afacerii. Firmele moderne funcționeazã într-un mediu complex de afaceri, care include cerințe inevitabile și alte sarcini eficiente strategice.
Strategia planificãrii este un proces de analizã a oportunitãților afacerilor șia amenințãrilor concurențiale ale pieței, întocmirea acesteia. Aceasta reprezintã o forțã în afacere și atrage dupã ea corectarea eventualelor greșeli de gândire și conducere, de intrare pe piațã, de obținere a profitului sau de luare a unor decizii dacã afacerea va merge sau nu.
Managementul strategic diferã de managementul funcțional (dupã organigramã, de rutinã) prin aceea cã acesta este implicat în strategia și planificarea afacerii, la fel de bine ca implementarea deciziilor.
Managementul strategic poate fi considerat ca având trei aspecte principale interrelaționale:
analize strategice;
alegere strategicã;
implementare strategicã.
În esențã, cele trei elemente principale sunt explicate astfel:
analize strategice – încercare de a înțelege poziția strategicã a firmei;
alegere strategicã – determinarea potențialului afacerii în scopul propus și aprecierea socotelilor (calcule financiare de capital) în funcție de influențele variabile ale implementãrii strategiei;
implementarea strategicã – planul pentru a ști cum alegerea strategiei va fi pusã în practicã și va avea efecte concrete.
Aceste câteva modele din strategia și politica afacerilor sunt exemple concrete în conceperea și aplicarea unui plan de afacere în agroturism.
Agroturismul trebuie privit (și este în realitate) ca o afacere care poate aduce profit prin valorificarea resurselor naturale, în ansamblu, întregii comunitãți locale și în particular celor implicați direct. Indiferent de definițiile date “turismului rural”, “agroturismului”, “satului turistic” (care înseamnã același lucru!) concluzia este una singurã: agroturismul este o afacere care are ca domeniu de activitate valorificarea resurselor naturale specifice unei zone. De aici pornind, în funcție de strategia planului de afacere al agroturismului și, totodatã, având informații și despre piața agroturismului (național și internațional) se paote ajunge la prestarea unei activitãți profitabile, care dupã cum am mai spus poate aduce prosperitate comunitãții zonei respective, obligatoriu cu respectarea regulilor de protecție a mediului înconjurãtor.
CAPITOLUL V
FORME ȘI MODALITĂȚI DE PROMOVAREA A TURISMULUI RURAL
5.2. Promovarea turismului rural – dificultăți și perspective
Aparent dacă urmărim ultimele evoluții ale politicilor de promovare la nivel macro și microeconomic putem trage concluzii încurajatoare, într-adevăr ia nivel macroeconomic Autoritatea Națională pentru Turism prin Oficiul de Promovare în Turism a făcut eforturi deosebite pentru a oferi o altă imagine României mai ales spre exterior, în cadrul acestei promovări, turismul rural a avut un loc binemeritat.
Este recunoscut faptul că sectorul turismului rural a fost singurul din cadrul turismului în care dinamica dezvoltării în ultimii 10 ani a fost importantă ba chiar spectaculoasă, în afara investițiilor private a existat și un sprijin consistent prin programul PHARE. De asemenea, cel puțin într-o anumită perioadă legislația a sprijinit acest proces. Privind în ansamblu am putea deci afirma că promovarea s-a desfășurat destul de bine. La o analiză ceva mai în detaliu însă, ne-am putea întreba dacă toți cei cu o astfel de ofertă se numără și printre beneficiarii acestor acțiuni din ultimii 10 ani. În această evaluare trebuie să luăm în considerare ce condiții solicită promovarea produsului turistic și care este situația marii majorități a ofertanților turismului rural.
Ipoteza de bază de la care trebuie să plecăm în acest demers este că produsul rural trebuie integrat produsului turistic. Practic nici nu se poate concepe o politică de promovare strict individualizată întrucât chiar dacă potențialul client va aprecia vila, ferma, casa, gospodăria, el va aprecia și mediul natural, tradițiile și obiceiurile din zonă, eventualele amenajări sportive, posibilitatea practicării anumitor forme de turism, etc. Pliantele de promovare realizate în ultimii ani dovedesc înțelegerea acestei integrări prin prezentarea unei oferte (pe lângă a celei proprii, de interior) exterioare gospodăriei cu alternative de petrecere a timpului liber. De asemenea, nu trebuie să uităm modul cum ajunge și cum pleacă clientul (accesul), cunoscută fiind o anumită izolare din punct de vedere geografic a unor astfel de ofertanți
Totuși promovarea se referă numai la imagine, sunet, text? Casa, vila, ferma, gospodăria, mediul natural sau elemente ale lui prezentate într-un pliant, broșură, ilustrată sunt ele suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare? Intr-o proporție suficient de mare putem afirma acest lucru dar, în același timp, s-ar putea replica, că reușita promovării depinde și de asigurarea continuității ei.
Ideea de bază a promovării la nivelul amintit până acum este aceea a prezentării unor "promisiuni": clienții care vor veni, vor beneficia de facilitățile apuse iar, ca rezultat, se sugerează o satisfacție pe măsură. Această viziune asupra promovării este corectă dar incompletă. Câștigarea unui client presupune revenirea lui la destinația respectivă (reluarea procesului de cumpărare în același loc). În consecință, promovarea se realizează de fapt nu numai prin "promisiuni" și prin serviciile prestate la locul consumului turistic. Ambianța, ospitalitatea, o anumită atitudine, mai greu pot fi redate de mijloace și suporturi tehnice oricât de performante ar fi ele și oricât de suficient de adecvat ar fi mesajul comunicat. Altfel spus, nu trebuie uitate serviciile prestate care pot prelungi durata de viață a produsului turistic după ce clientul a fost convins "să-1 consume" cel puțin o dată.Din această perspectivă, probabil nu ar fi rău dacă am încerca și o abordare științifică a acestui concept "servicii" care ar clarifica modul de înțelegere.
Clientul este beneficiarul prestației, cel care evaluează prin nivelul propriei satisfacții calitatea serviciului prestat. Fără el nu există nici serviciul.
Suportul fizic sau material este cel care în marea majoritate a cazurilor, "intermediază" prestarea serviciilor. El este în același timp vector de comunicare (sau "vitrină") a serviciului oferit și mijloc de realizare a serviciului. Prin aceste roluri el realizează două performante: una ambientală și una funcțională. Chiar dacă de cele mai multe ori prin suport fizic înțelegem un anumit echipament, instrument etc:, literatura de specialitate precizează cu claritate că el se referă și la spațiu sau mai direct spus la mediul ambiental apropiat prestației (amenajări, decor, localizare etc.).
Personalul care în cele mai dese cazuri este în contact cu clientul. Aceasta implică îndeplinirea unui roi relațional, înțelegând prin aceasta o anumită atitudine pozitivă marcată de onestitate, amabilitate, atenție, ș.a.m.d. față de client. Totodată nu trebuie uitat de rolul operațional, înțelegând cunoașterea și realizarea tuturor activităților implicate de servirea de calitate: prepararea mâncărurilor, servirea la masă, curățenia și întreținerea camerelor și a spațiilor de locuit, întreținerea mediului ambiant apropiat, realizarea altor servicii. Cele două roluri se intercondiționează în evaluarea calității serviciului.
Sistemul de organizare internă (S.O.I.) este partea de cele mai multe ori "invizibilă" pentru client pentru că se referă la toate activitățile menite să-i asigure o bună primire, să-i creeze o impresie favorabilă, să-i asigure confort, plăcere, satisfacție în ceea ce privește odihna, mâncarea, distracția, agrementul, excursia etc. în cazul turismului rural, dată fiind puternica personalizare a serviciilor, modul în care concepe ofertantul acest sistem este fundamental.
Serviciul care este rezultatul interacțiunii între elementele amintite anterior.
Promovarea turistică are trei componente de bază: informarea, publicitatea și relațiile publice.
Informarea se realizează cel mai simplu verbal dar pentru a avea un impact de mai lungă durată și o utilizare cu o anumită continuitate ea se realizează în principal în scris, în acest scop este creată documentația turistică: pliante, broșuri, reviste și alte mijloace asemănătoare.
Publicitatea este în legătură directă cu prima componentă dar se referă la mesajul transmis (comunicarea cu piața).
Relațiile publice se referă la crearea unei imagini! favorabile fată de clienți. marele public în generai, parteneri de afaceri, autorități publice etc.
Crearea documentației turistice este costisitoare întrucât suportul trebuie să fie de calitate și trebuie realizat un număr mare de exemplare. Este un efort greu suportat de un întreprinzător care dorește să câștige o anumită clientelă. În același timp, participarea individuală la târguri sau expoziții este exclusă datorită costurilor uriașe. În aceste condiții este evident faptul că, mai ales pentru acest domeniu al turismului, promovarea individuală are nu numai puține șanse de reușită ci și puține șanse de a fi chiar lansată. Rămân două alternative: colaborarea în diverse variante pentru a finanța în comun crearea materialelor promoționale și apelul la intermediari (în special agenții de turism). Intermediarii realizează o informare verbală și scrisă, fie pe baza propriilor materiale, fie pe baza celor realizate de alte organisme sau chiar de ofertant, în ceea ce privește colaborarea, rezultatele sunt încă timide, succes având deocamdată inițiativele pornind de la asociații, fundații, federații etc. ANTREC-ul este o asociație care are realizări deosebite în promovarea turismului rural, dar se observă în ultimul timp o selecție tot mai restrânsă a obiectivelor promovate în sensul "elitist" – destinații cu un confort deosebit, oferite la prețuri foarte ridicate, mai ales pentru turiștii străini. De asemenea, nu trebuie uitat că Asociația Națională a Turismului Rural și Ecologic (A.N.T.R.E.C.) este totuși o organizație cu un anumit număr de membri care, evident, sunt beneficiarii promovării. Cu toate că s-au înființat și alte organizații (de exemplu, asociații și federații ale turismului montan) rămân astfel numeroși ofertanți pentru care promovarea pe scară largă este un deziderat prea costisitor.
Strâns legată de această "izolare" în promovare, apare o altă problemă: cea a modului cum "ajung" clienții la astfel de destinații. O chestionare directă a ofertanților permite și aflarea unui răspuns rapid: pe baza relațiilor personale. Conștienți de acest fapt, eforturile gazdei se concentrează pe câștigarea clientului sosit pentru prima oară care, satisfăcut, va reveni și/sau "va transfera" această satisfacție și altora, de cele mai multe ori pe cale verbală.
Ajungând la publicitate, problema principală este cam aceeași: reclamele în mass-media solicită resurse financiare importante, mai ales dacă se dorește o acțiune de lungă durată. Este suficient să realizăm un sondaj printre publicațiile de specialitate (care totuși sunt puține la număr) dar și prin toate celelalte ca să observăm numărul extrem de redus al reclamelor "personalizate" pentru turismul
rural.
Dacă analizăm problemele promovării enunțate până acum, se poate observa că principala cauză a lor este acțiunea singulară, individuală care nu permite cheltuirea unor sume de bani importante. Este ceea ce numim "izolare" în promovare. Ea nu este singura. Dacă analizăm (chiar sumar), situația de fapt, de pe teren a ofertantului se poate vorbi și de o "izolare" spațială: proprietarul este departe de oferta și de cererea urbană și la o oarecare distanță de căile de acces (mai ales cele principale), în același timp se poate vorbi și de o "izolare temporală": proprietarul este departe de evenimente, modă, legislație și de dezvoltarea informațională. De fapt este vorba mai mult de un "decalaj temporal", el aflând fie cu întârziere fie "fiind prins pe picior greșit" de derularea unor acțiuni. De aici rezultă necesitatea dezvoltării mijloacelor proprii de comunicare cu lumea exterioară (telefoane, mijloace audio-video, presă, INTERNET).
Revenind la informare și publicitate poate ar trebui menționat că până acum, în unele cazuri, documentația a fost creată pe baza unor programe de finanțare susținute intern și/sau internațional, în ultimii 3-4 ani ele s-au restrâns foarte mult, cu consecințe vizibile asupra "cantității" materialelor realizate.
Pe lângă toate acestea, poate ar trebui remarcată și suspiciunea manifestată cu diverși ofertanți care apelează la intermediari pentru promovare (A.N.T.R.E.C., agenți de turism, asociații și federații) privind favorizarea unor destinații în defavoarea altora.
5.2Internetul în promovarea turismul rural
Turismul rural a existat din totdeauna, chiar dacã nu a fost studiat din punct de vedere științific decât de puțin timp. O condiție sine qua non pentru reușitã o constituie atragerea unui numãr cât mai mare de turiști. Aici intervine promovarea, care presupune transmiterea cãtre clienți a tuturor informațiilor pe care aceștia le doresc.
În ultimul timp s-au realizat mii de studii și s-au scris zeci de cãrți în ceea ce privește promovarea afacerilor pe Internet, marea lor majoritate în strãinãtate. În România, deși este foarte la modã în aceste vremuri ca firmele sau instituțiile sã aibã site-uri Web, foarte puține folosesc aceste pagini pentru afaceri în mod eficient. Cele mai multe rãmân doar simple pagini anoste, cu un conținut majoritar informativ, pe care rareori le mai actualizeazã cineva. Și asta pentru cã doar acei “foarte puțini” își dau seama de potențialul extraodinar pe care îl oferã Internetul.
În privința turismului rural, succesul afacerii depinde de gradul de acoperire a pieței țintã, ceea ce în mediul fizic presupune tipãrirea unui numãr imens de afișe, pliante, încheiere de contracte cu agenții de turism din strãinãtate sau deschiderea de filiale proprii, costurile ridicându-se la sume fabuloase. În schimb, Internetul, ca mediu de afaceri, permite ca, doar cu ajutorul unui singur “pliant”, într-adevãr, în format electronic, sã atingem toți acei potențiali clienți ca și în mediul fizic, dar contrãgând acele etape care consumã atât de multe resurse.
Este necesarã doar culegerea de informații în ceea ce privește posibilitãțile de transport pe care le au persoanele interesate de oferta de servicii gãsitã în pagina Web, sau, cel mult, încheierea de contracte cu respectivele firme.
Existã pe Internet destule exemple în acest domeniu, unele chiar din România. Țãrile cu o prezențã într-adevãr notabilã sunt Franța și Spania, dar și Ungaria, Cehia au început sã fructifice potențialul extraordinar al Internetului.
Informațiile cuprinse în aceste pagini de promovare a unei afaceri de turism rural sunt foarte asemãnãtoare, dacã nu aceleași, cu cele din diverse pliante de prezentare pe care le gãsim la diverse firme de turism, dar mult mai concise și mai concrete.
O mare importanțã în succesul unei astfel de afaceri este diferențierea și popularizarea paginii pe Internet. Un exemplu concludent de reușitã în acest domeniu îl constituie Ungaria, care, dupã nici un an de prezențã on line, a reușit creșterea numãrului de turiști atrași în zonele rurale cu peste 500%. Conform multor statistici realizate de forurile europene acreditate în domeniu, Ungaria a devenit un model de referințã al succesului pe Internet privind promovarea turismului rural. Acest lucru este cu atât mai important cu cât aceastã țarã, vecinã nouã, nu dispune de aceeași bogãție de relief regãsitã în România. Accentul în aceste pagini este pus pe aspecte din viața de zi cu zi din mediul rural, surprinzãtor de concrete, fãrã a se constata tendințe de prezentare idilicã a acestora. Din acest punct de vedere, regiunile rurale românești dispun de un mai bogat și diversificat conținut tradițional.
Cele câteva încercãri fãcute pe Internet au demonstrat cã puterea financiarã a întreprinzãtorilor români le permite acestora accesul la aceste moderne metode de promovare a afacerilor prin Internet, chiar dacã la prima vedere par inaccesibile. Întreprinzãtorii au douã posibilitãți de a dispune de un site Web: fie apeleazã la o firmã specializatã, fie se conecteazã ai înșiși la Internet și își realizeazã propriul site prin forțe proprii. În ambele cazuri, fãrã a face o calculație exactã, este rentabilã o astfel de investiție, în raport cu creșterea înregistratã de segmentul țintã. Calculatorul care poate fi folosit pentru Internet nu trebuie sã fie mai performant decât cel folosit pentru gestiune, de exemplu, iar un modem nu depãșește valoarea micului dejun pentru o persoanã pentru o sãptãmânã.
O paginã standard de promovare a unei afaceri în turism rural conține:
– scurtã prezentare a zonei, care prezintã cadrul geografic în ceea ce privește relieful, clima, vegetația, fauna, etc.;
– pagina de prezentare a folclorului zonei, a miturilor, obiceiurilor, tradițiilor, etc.;
– oferta de servicii: cuprinde lista caselor disponibile, perioadele în care pot fi închiriate, personalul existent, prețurile, posibilitãțile de acces, opțiuni de petrecere a timpului liber, servicii adãugate, etc.
În general, aceste pagini care urmãresc tiparulde mai sus, nu sunt neapãrat pagini de afaceri, deoarece lipsesc anumite elemente specifice, cum ar fi formularele de comandã online, care au un rol foarte important, atât pentru întreprinzãtor, cât și pentru client. Întreprinzãtorul poate sã-și gestioneze corect resursele în funcție de planificãri ale închirierilor, sã-și îmbunãtãțeascã permanent oferta în funcție de sugestiile clienților și sã nu piardã acei clienți care, dacã nu existã formularele de comandã on line, din comoditate, nu mai apeleazã la serviciile lui. Clientul are posibilitatea de a lua legãtura direct cu întreprinzãtorul pentru a lãmuri eventualele neclaritãți, pentru a cere informații suplimentare, pentru a alege dintr-un numãr mai mare de opțiuni, pentru a închiria cu o anumitã perioadã înainte sau, pur și simplu, pentru a cunoaște mai bine viitoarele gazde, etc.
Dupã cum am mai spus, important este și modul de construcție al paginii în sine, dar mai importantã este popularizarea și întreținerea acesteia, deoarece o paginã neglijatã de multe ori se pierde.
Promovarea paginii poate fi fãcutã:
– în cadrul unui program de promovare a turismului rural de cãtre statul român;
– prin intermediul unui site important din strãinãtate sau din România (ex. www.turism.ro);
– pe cont propriu, ca site individual, prin:
motoare de cãutare;
inele specializate;
grupuri de discuții;
promovare prin mail, etc.
Promovarea site-ului trebuie sã fie continuã, conformã cu un plan bine stabilit, structurat și susținut, realist și realizabil. Trebuie urmãrit continuu impactul pe care îl au paginile asupra clienților și trebuie sã se ținã seama de sugestiile primite.
Concluzii
Site-urile exitente în acest domeniu sunt încã la început, fiind realizate, marea majoritate, de antuziaști. Încã nu existã site-uri de acest gen concepute în scopul realizãrii unor afaceri și, datoritã acestui fapt, constituie o oportunitate pentru români, având drept scop impunerea pe aceastã piațã nouã și creșterea numãrului de turiști. Aceastã ocazie nu trebuie ratatã, deoarece se poate profita de faptul cã piața nu este sedimentatã și concurențã este aproape inexistentã.
Succesul este de cele mai multe ori al celor intrați primii pe o piațã nouã, care au posibilitatea de a se consolida înainte de a da piept cu o concurențã masivã, deoarece întotdeauna succesul și profiturile mari atrag.
Principala atracție sunt site-urile cu un design și cu un conținut plãcut. Marketing-ul pentru prezentãrile Internet a cãpãtat o importanțã din ce în ce mai ridicatã datoritã numãrului tot mai mare de utilizatori. Mai mult, dacã pânã acum câțva ani doar mediile universitare aveau acces la rețeaua Internet, în prezent constatãm o adevãratã explozie de interes arãtatã serviciilor Internet de cãtre firme și persoane fizice.
Infrastructura rețelei Internet a devenit un spațiu de promovare a afacerilor. Ramura turismului este foarte bine reprezentatã de WEB încã de la începuturile erei infirmaționale. Hotelurile și agențiile de turism au fost printre primele firme care au dezvoltat site-uri comerciale menite sã atragã clienții. Puterea Internetului în domeniul turismului rezidã din faptul cã poate atrage potențialul client prin prezentãri multimedia. Paginile de Internet ale hotelurilor trebuie sã atingã câteva puncte cheie, trebuie sã ofere vizitatorului virtual informații legate de posibilitãțile de acces, de serviciile oferite, de condițiile de cazare și de masã, de atracțiile turistice de care clientul poate beneficia în perioada sejurului. Pentru a oferi aceste informații site-urile hotelurilor și ale agențiilor de turism au o structurã oarecum standard.
Câteva reguli pentru promovarea turismului montan pe Internet:
O componentã de bazã a unui site de prezentare este “Localizarea”. Clinetul trebuie sã afle din fața propriului calculator poziția exactã a hotelului precum și modalitãțile de acces (rutier, aerian și feroviar). Odatã aflate informațiile despre posibilitãțile de acces vizitatorul site-ului poate din câteva click-uri cu mouse-ul sã acceseze paginile Internet ale unei firme de transport, sã erzerve bilete de avion sau de tren pentru perioada sejurului. Venind în întâmpinarea clienților paginile Internet ale firmelor cu profil turistic trebuie sã ofere posibilitatea de rezervare a locurilor de sejur prin intermediul Internet-ului. Aceastã metodã de promovare este destinatã în primul rând utilizatorilor occidentali, deoarece pentru ei Internetul este un fapt cotidian iar posibilitatea de a prezenta într-o altã formã atracțiile turistice ale României sunt reduse. Prezentãrile pe Internet pot substitui cu succes pliantele publicitare sau reclamele în revistele de specialitate din Occident.
O altã componentã importantã a unui site este prezentarea atracțiilor turistice. Frumisețile peisajelor montane în România ne îndreptãțesc sã acordãm, o importanțã deosebitã prezentãrii acestora pe Internet. Paginile de prezentare ale hotelurilor, precum și a cabanelor destinate agroturismului posedã o categorie specialã de pagini denumitã generic “Photo Gallery”. Aceastã galerie virtualã nu face altceva decât sã prezinte vizitatorului imagini ale unor imagini de o frumusețe deosebitã, menite sã incite interesul clientului pentru zona geograficã în care se aflã obiectivul turistic. Astfel de pagini au fost introduse în toate site-urile de prezentare ale unor obietive turistice.
Fotografiile înfãțișate în interiorul paginilor Internet trebuie sã aibã o calitate deosebitã, trebuie sã prezinte perspective interesante astfel încât sã atragã, sã stârneascã curiozitatea și dorința vizitatorului virtual. De asemenea fotografiile trebuie sã fie prezentate la o dimensiune redusã pentru a se încãrca rapid la deschiderea paginii, dar trebuie sã ofere posibilitatea de încãrcare a unei imagini de dimensiune și de o calitate superioarã la un simplu click al clientului.
Siteurile profesionale impresioneazã clienții, atrag atenția acestora asupra ofertei de servicii. Aceste site-uri își ating unul din scopurile propuse și anume lãrgirea bazei clienților. Agenția de turism câștigã în imagine devine un simbol al calitãții și seriozitãții. Un factor important pentru reușita unui site îl constituie ușurința de navigare printre paginile de WEB. În fiecare paginã de prezentare WWW trebuie sã existe un meniu structurat dupã principalele categorii de informații prezentate, meniu care sã permitã utilizatorului accesarea rapidã a fiecãrei categorii de informații. Foarte importantã este și posibilitatea de a putea trece în paginile realizate într-o altã limbã. Fiecare paginã scrisã în limba românã trebuie sã ofere posibilitatea de a “trece” la pagina realizatã în englezã și francezã spre exemplu.
Dupã realizarea paginilor Internet este foarte importantã alegerea “numelui” a adresei sub care paginile respective vor fi gãsite pe Internet. Aici pot fi urmate douã reguli:
– fie se încearcã o localizare geograficã pentru ca paginile sã fie gãsite cu ușurințã atunci când clientul cautã pe Internet informații turistice referitoare la o anumitã regiune;
– fie se încearcã utilizarea unor termeni specifici noțiunii prezentate, în cazul nostru turismul montan.
Dupã realizarea și denumirea paginilor este foarte importantã locația unde vor fi instalate paginile. Trebuie aleasã o locație cu vitezã bunã de conectare la Internet astfel încât vizitatorii sã încarce foarte rapid paginile respective. De asemenea trebuie fãcutã o promovare on line a noilor site-uri, adicã motoarele de cãutare trebuie sã fie “înștiințate” de existența noilor pagini, de conținutul acestora. Înregistrarea paginilor poate fi fãcutã manual de cãtre webmaster, ceea ce ar presupune un effort deosebit deoarece existã câteva zeci de motoare de cãutare importante și la fiecare înregistrare trebuie completat un formular destul de complicat sau poate fi utilizat un program specializat care face simultan înregistrãrile la peste 100 de motoare de cãutare. Un astfel de program utilitar este AddWeb Professional care în versiunea gratuitã înregistreazã paginile 1a 11 motoare de cãutare, iar versiunea cu platã înregistreazã paginile la peste 300 de motoare de cãutare.
De la an la an importanța Internetului în promovarea turismului este din ce în ce mai mare. De aceea România trebuie sã foloseascã puterea de cuprindere a Internetului, trebuie sã-și promoveze atracțiile turistice și frumusețile naturale așa încât sã atragã un numãr tot mai ridicat de clienți occidentali. Paginile de Internet pot gãzdui imagini ale principalelor obiective turistice, ale facilitãților oferite. Imaginea unei firme din domeniul turismului este întregitã, crește în valoare printr-o prezentare pe Internet la nivel occidental. Dacã la nivelul condițiilor firmele din România nu ating încã nivelul Occidentului, la nivelul atracțiilor turistice, ale frumuseților naturii, suntem pe picior de egalitate, ba poate, putem ieși în evidențã prin sãlbãticia și diversitatea peisajelor montane.
Diversitatea serviciilor oferite peste infrastructura Internet a atras un numãr tot mai mare de tineri, I-au determinat pe aceștia sã-și realizeze propriile pagini Internet. Astfel existã numeroase site-uri dedicate în întregime turismului montan, site-uri unde se pot consulta trasee turistice, se pot admira fotografii ale traseelor respective. Un astfel de site realizat absolut din pasiune este: http://members.xoom.com/drumeti/index.htm. În aceeași nuanțã este realizat și site-ul: www.alpinet.ro, site care conține adevãrate manuale de escaladã, conține trasee turistice montane, jurnale ale unor expediții montane fiind o resursã importantã pentru iubitorii munților.
Aceste resurse deja existente pe Internet pot fi cu succes valorificate de firmele cu profil turism care pot în propriile pagini sã realizeze legãturi cãtre site-urile specializate. De asemenea pot introduce în interiorul paginilor specializate mici banere care sã trimitã vizitatorul cãtre paginile firmelor de turism din zona respectivã. Mai mult, dacã existã o secțiune de “atracții turistice” în paginile firmei aceste atracții trebuie “legate” de pagini deja existente care descriu în detaliu zona respectivã.
Concluzii
Lumea virtualã a schimbat modul de gândire al oamenilor. Se preconizeazã deja cã Internetul va substitui televiziunea și radio-ul. De aceea firmele trebuie sã înțeleagã importanța crescutã pe care o are marketing-ul pe Internet. Trebuie sã realizeze pagini de prezentare, sã înțeleagã comportamentul vizitatorilor, sã vinã cu oferte tentante în paginile WEB. Societãțile cu profil din România pot valorifica cu succes resursele deja existente, site-urile ce prezintã frumusețile naturale ale țãrii. Bine angrenate site-urile unei societãți cu profil turism îi poate aduce acesteia nenumãrați clienți din țarã și în special din strãinãtate acolo unde Internetul este mai dezvoltat.
Touroperatorul în turismul rural
Comunicarea în turism trebuie privitã atât din perspectiva relației dintre touroperatori și agenții de voiaj, a relațiilor acestora cu prestatorii direcți de servicii (locuitorii zonelor rurale) cât și a relațiilor directe turist – prestator de servicii (gazdã).
Pentru a evita confuzii nefaste, este important mai întâi sã distingem touroperatorul de agenția de voiaj.
Este un fabricant de voiaje, de produse turistice finite pregãtite înainte ca cererea sã se manifeste (una din diferențele fațã de agenția de voiaj) a cãror promovare și-o asumã prin mijloace diverse: broșuri pe care le distribuie prin propriile servicii sau prin intermediul agențiilor de voiaj independente.
Atunci când nu are activitãți de touroperator, agenția de voiaj este axatã pe douã activitãți esențiale: revinderea prestãrilor turistice (transport, cazare, asigurãri, servicii diverse) și distribuția sau vinderea produselor turistice ale touroperatorului, aceastã activitate putând fi completatã prin producerea sau organizarea de voiaje la cererea clientului.
Noțiunea de touroperator se bazeazã în mod esențial pe noțiunea economicã de producãtor de voiaje preplãtite sau pachete turistice.
Cea mai mare parte a touroperatorilor se axeazã pe produse gen “turism verde” sau agroturism. Ei se intereseazã și de produsele turistice forfetare, ținând cont de toate componentele cererii: locuințe – servicii – loisir – animație, cãutând produse ce corespund unor anumite norme de calitate, certificate și care fac parte dintr-un sistem de rezervare informatizatã. Pentru touroperatori, punctul de vedere al consumatorilor este foarte important și este implicit luat în considerare în mãsura în care este posibil acest lucru.
Activitatea oficiului de turism constã în a servi interesele colective, neputând sã-și asume nici o responsabilitate, nici financiarã, nici legatã de executarea prestãrilor diferiților furnizori.
O altã activitate importantã a touroperatorilor este aceea de a facilita comunicarea între turiști și localnici. Nimeni nu poate pretinde astãzi cã limba francezã ar fi necunoscutã în zonele în care se practicã turismul rural dar nici nu poate pretinde cã nu este utilizatã din cauza necunoașterii unui vocabular specific turismului. Învãțarea limbii franceze de cãtre prestatorii de servicii (localnici) necesitã luarea în considerare nu numai a limbii și a regulilor, ci mai degrabã a variantelor stereotipe a discursului, cu folosirea terminologiei specifice pentru ca mesajul ajuns la interlocutor sã fie identic cu mesajul emitentului.
Franceza turismului se adreseazã tuturor celor care doresc sã dobândeascã cunoștințe în francezã pentru formarea și evaluarea lor profesionalã în acest sector particular. Aceste cunoștințe îi vor permite sã facã fațã situațiilor curente și sã stãpiâneascã mai bine comunicarea scrisã și oralã cu ajutorul activitãților legate de înțelegerea și redactarea documentelor.
Franceza vorbitã este o limbã uniformã și recunoscutã ca atare,dar care suferã modificãri datoritã apariției unei terminologii de specialitate care pot duce la neînțelegerea mesajului. Astfel trebuie pus la dispoziția doritorilor de perfecționare în aceastã limbã, materiale care sã-I familiarizeze cu terminologia cât și personal instruit în explicarea și predarea acesteia. Îmbunãtãțirea comunicãrii între cele douã pãrți ar duce la o mai bunã înțelegere a culturii, a tradițiilor populare, ar întãri relațiile interumane, acest lucru putând fi de ajutor în promovarea pe plan particular a unei unitãți, devenind subiectele unor relații ulterioare. Neînțelegerea clarã amesajului primit de cãtre turist poate duce la situații neplãcute ce dãuneazã întotdeauna imaginii de “ospitalitate:. Discuția se paote prelungi aducând argumente și contra argumente în promovarea și integrarea limbii franceze în cunoștințele necesare unei bune desfãșurãri a turismului rural.
Pe fundalul numeroaselor probleme din spațiul rural și din agriculturã, turismul în Europa capãtã tot mai multã importanțã. Spațiile rurale europene au nevoie de noi perspective și alternative viabile, pentru a nu se ajunge la degradarea poziției sociale a populației rurale.
Circa 250 milioane de oameni cãlãtoresc anual în Europa și unul din 4 europeni își petrece vacanța în mediu rural. În aproape toate țãrile Europei, turismul este un factor ecnomic important, îndeosebi pentru regiunile rurale, și o alternativã pentru producția agricolã.
În statele occidentale aceastã formã de turism nu mai este în faza de inițiativã. Este doar o chestiune de timp pânã ce și turismul rural din țãrile est-europene sã se poatã plasa și sã poatã deveni competitiv pe piața europeanã și mondialã.
Turismul rural a evoluat diferit în fiecare țarã, mari deosebiri calitative constatându-se la capitolul dotãri și servicii. În condițîile unificãrii Europei, turismul rural românesc trebuie sã se integreze în ansamblul european. Fiecare țarã are punctele sale forte și potențialul sãu propriu care permit dezvoltarea spațiilor rurale.
Turismul rural poate sã joace un rol important în procesul de dezvoltare al spațîului rural, atât pe plan local cât și regional. Îndeosebi satele și orașele mici cu grad sporit de ruralitate prezintã cel mai bogat potențîal turistic. Așezãrile cu un trecut istoric îndelungat, cu clãdiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, dezvoltat de-a lungul timpului, cu obiceiuri, tradiții și un mod de viațã propriu, atrag turiștii care doresc sã cunoascã pe viu aceste aspecte.
CAPITOLUL VI. TURISMUL RURAL ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ
6.1. Turismul rural al României în contextul integrării în Uniunea Europeană
Integrarea europeană a turismului reprezintă un proces gradual-secvențial, prin care modul de organizare relațiile de funcționare interioare și exterioare sistemului „turism" devine similar cu cel existent în practica Uniunii Europene. Principalul obiectiv al acestui proces îl reprezintă crearea unui sistem de compatibilități în plan instituțional-structural, legislativ și al principiilor și mecanismelor de funcționare ale acestui domeniu de activitate. In perspectivă mai largă, procesul de integrare europeană trebuie să genereze dezvoltarea durabilă a turismului românesc pe baza legilor pieței libere.
Integrarea turistică europeană, proces în curs de realizare, are ca scop dezvoltarea turismului, concomitent cu protecția mediului și creșterea calității serviciilor, în acest scop, direcțiile principale ale politicii turismului urmăresc: îmbunătățirea controlului și a formalităților la frontieră, a controlului traficului aerian, protecția mediului, perfecționarea pregătirii profesionale, creșterea calității serviciilor și a rolului social al turismului.
Ramură economică de mare importanță și cu variate posibilități, turismul românesc își evaluează serios șansele de relansare și implicit de a deveni componentă activă și dinamizatoare a unui sistem economic dezorganizat în profunda și complexa ei restructurare.
Reușita revenirii turismului ar antrena efecte pozitive globale ca: resurse suplimentare, echilibrarea balanței de plăți, crearea de locuri de muncă, amenajarea teritoriului și reabilitarea imaginii internaționale și stoparea procesului de marginalizare a României în dinamica mondială.
Într-o perspectivă mai largă, procesul de integrare europeană trebuie să genereze dezvoltarea durabilă a turismului românesc pe baza legilor pieței libere. Partizanii turismului durabil s-au pronunțat asupra definirii criteriilor de cunoaștere a proiectelor și preconizează următoarele etape:
• utilizarea unor mijloace de transport colective cu costuri energetice moderate;
• alegerea unor destinații mai aproape de domiciliu și mai puțin fragile din punct de vedere ecologic;
• construcția unei infrastructuri de primire, în situri care au suferit modificări și degradări, sau pe terenuri agricole distruse, cu dorința de a încuraja restaurarea peisajelor tradiționale;
• gestionare mai bună a siturilor protejate, deja foarte solicitate (parcuri naționale, mari situri, orașe istorice), introducând mijloace de evaluare a vizitatorilor, cota/procentajul, capacitatea de încărcare, zonare, sensibilizare;
• planificare regională de mediu, pentru a integra multiplele variante ale mediului, cum ar fi refacerea peisajelor, calitatea estetică a siturilor, reciclarea, gestionarea transporturilor și prospectarea limitelor până la care se pot face intervenții și schimbări;
• stabilirea codurilor de bună conduită și de practică adresată tuturor participanților la buna funcționare a industriei turistice;
• realizarea manualelor de gestiune a mediului pentru structurile de primire și, în particular, a indicatorilor hotelurilor care vor să aibă o politică exemplară;
Puține proiecte răspund, însă, acestor preocupări. Demersul, așa cum este el conceput în Franța, pare a fi foarte exigent. Este momentul ca experții să dovedească contrariul. Important este ca. Ia nivelul Uniunii Europene, să se analizeze problema turismului durabil.
La nivelul U.E., în 1992, s-a inițiat un program de susținere a 17 proiecte pilot „turism și mediu", care să cuprindă, practic întreaga Europă. Aceste proiecte au fost prezentate în cursul unei reuniuni a circa 40 de experți, la Berlin (ITB), în martie 1995. Astfel s-au făcut cunoscute diversificarea culturală și sensibilitățile de mediu între nordul și sudul Europei și întreaga problematică ce se ridică în aceste condiții asupra turismului și mediului înconjurător. Franța a fost absentă de la aceste dezbateri și a fost interpelată de țările vecine. Această primă inițiativă a Uniunii Europene a condus la:
• rețea de experți în turism durabil, numită ECOTRANS, care a dezvoltat o Bancă de proiecte pilot și date, precum și un buletin informativ intitulat „Ecoletter";
• realizarea a două lanțuri hoteliere ecologice;
• crearea de manuale și module privind formarea gestiunii de mediu;
• inițierea unor modele de planificare regională;
Acțiunile cele mai spectaculoase au fost în domeniul hotelier și al orașelor istorice. Mari lanțuri hoteliere internaționale și de hoteluri rurale s-au regrupat pentru a promova practicile de protecție a mediului:
• inițiativa Internațională a Hotelurilor de Mediu (IHEI), cu punct de pornire în Anglia regrupată în mari lanțuri hoteliere ca ACCOR și MERIDIEN. Ele realizează manuale de management, organizează formațiuni, schimburi și regrupări ale membrilor în jurul unei carte de mediu;
• GRECOTEL, în Grecia, ALBERGIA ECOLOGICĂ în Italia, funcționează pe principiul grupurilor de mediu și se străduiesc să ofere sfaturi asupra construcției și funcționării întreprinderilor.
Asocierea orașelor fortificate din Europa s-a făcut pentru a analiza impactul vizitatorilor asupra siturilor și calitatea experienței trăite de turiști, cu respectarea vieții rezidenților, în 1995, Uniunea Europeană s-a preocupat de latura tehnică a proiectelor inovatoare și a lansat două acțiuni care au vizat responsabilitatea pe care trebuie să o aibă industria turistică europeană și să difuzeze realizările de excepție, cu referire îndeosebi la:
• prețul major al turismului și mediul înconjurător, pentru a recompensa o destinație de excepție la nivel european și pentru fiecare din statele membre;
• atragerea spre oferta de proiecte de gestionare a fluxurilor de vizitatori, a transporturilor și crearea de rețele de informare pentru turism și mediu;
Aceste operații trebuie să permită stabilirea criteriilor și grilelor de acceptare a viitoarelor proiecte de turism durabil și să incite țările membre să reia aceste măsuri prin forțe proprii în susținerea proiectelor pilot, în țări ca Germania, Irlanda, Olanda, pentru 1996-1999 au fost stabilite premiile internaționale și instrumentele care însoțesc proiectele de turism durabil aplicate în mediul înconjurător.
Pentru început, primele încercări de proiecte dau încă puține indicații asupra nivelului cererii europene de turism. Ele rămân discutabile, având în vedere contradicția dintre ofertă și cerere, legate de mediu între Europa de Nord și cea de Sud.
Procesul de integrare este multisectorial, datorită existentei unei multitudini de elemente și aspecte care contribuie la dezvoltarea turismului, și dinamic, datorită evoluțiilor și mutațiilor care au loc în Europa. El este de natură calitativă, motiv pentru care nu este posibilă cuantificarea obiectivelor sau aprecierea diferitelor etape prin intermediul statistici.
Analize periodice sunt efectuate de către Ministerul Turismului care asigură, în același timp, monitorizarea tendințelor și evaluarea evoluțiilor în acest domeniu.
6.2. Programe de integrare europeană și strategii din domeniul turismului
Programul de integrare europeană se dezvoltă pe patru coordonate fundamentale:
Restructurarea instituțională: are ca obiectiv redefinire a rolului și locului Ministerului Turismului în condițiile mediului economic al pieței libere, raționalizarea activității sale, transferul de competențe către structuri descentralizate forme ale parteneriatului dintre sectorul public și cel privat. Hotărârea Guvernului României nr. 58/10.03.1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului reprezintă expresia concretă a acestui demers. Consolidarea rolului asociațiilor profesionale din turism reprezintă premisa esențială a realizării dialogului și parteneriatului dintre sectoarele public și privat la nivel național, regional și local. Activarea Consiliului Consultativ al Turismului ca formă instituționalizată a dialogului dintre cele două sectoare – public și privat – creează premise favorabile în soluționarea problemelor globale ale industriei turismului și a călătoriilor.
Promovarea inițiativelor locale: dezvoltarea produsului turistic și orientarea acestuia către nevoile pieței sunt posibile prin dezvoltarea regională.și locală, fapt ce presupune implicarea comunităților, operatorilor economici și autorităților locale în elaborarea și implementarea programelor de dezvoltare. Beneficiarii direcți ai acestui proces, sectorul public și cel privat la nivel local își vor coordona eforturile în cadrul unui parteneriat real în vederea promovării unei dezvoltări durabile a turismului.
Perfecționarea cadrului legislativ: armonizarea legislației constituie un demers prin care îmbunătățirea cadrului legislativ în România în domeniul turismului presupune abordarea problematicii și rezolvării în spirit comunitar, în special prin prisma „Cărții verzi" a Comisiei Europene intitulată „Rolul Uniunii în domeniul turismului", Bruxelles, 1995. Toate legile pe care le propune Ministerul Turismului sunt corelate cu măsurile comunitare care vizează turismul, așa cum sunt ele prezentate în Rapoartele Comisiei Europene.
Stimularea managementului performant: abordarea modernă a managementului implică schimbări de mentalitate și comportament la nivelul resurselor umane. Multiplicarea formelor și metodelor de formare profesională într-un mediu profund concurential are ca efect facilitarea accesului la procesul de instruire continuă, în plus, programele comunitare de sprijin a dezvoltării turismului au ca o componentă de bază, formarea profesională. Creșterea numărului de programe la diferite niveluri reprezintă un factor de sprijin în apariția unui comportament pro-activ și în domeniul profesionalismului.
Toate acestea vor contribui la realizarea unor schimbări majore în turismul românesc, materializate în:
• creșterea capacității de absorbție a programelor comunitare în domeniul turismului: PHILOXENIA, JOPP, ECOS, BC-NET, ALTENER, etc.;
• dezvoltarea naturală, pe diferite niveluri și forme: firme, asociații, comunități locale, organizații neguvernamentale, instituții publice, a conexiunilor a nivel comunitar;
• racordarea la tendințele și evoluțiile care au loc în domeniul turismului h țările Uniunii Europene;
• creșterea gradului de competitivitate a produsului turistic românesc în aport cu cele comunitare.
Având în vedere cele susținute anterior, se pot deduce principalele componente ale unei strategii economice în turism:
a) crearea de noi și diverse articole, servicii și piețe turistice pornind de a elementele de bază și resursele fiecărei țări;
b) atragerea comunităților locale în programele de dezvoltare a turismului – pentru o reușită;
c) cultivarea cooperării între factorii administrativi și executivi pentru a înțelege nevoile și aspirațiile turiștilor;
d) crearea de valoare, înlăturând taxele împovărătoare și îndepărtând și supraveghind inflația preturilor;
e) investiția în mediul natural pentru a avea controlul unor practici distructive și a încuraja conservarea și protecția mediului;
f) îmbunătățirea competentei turiștilor determinându-i să aprecieze serviciile oferite și să-și îmbogățească experiența și satisfacția;
g) practicarea activităților de marketing prin folosirea unor tehnici optime de marketing; alocarea de fonduri bugetare adecvate pentru aceste activități; orientarea precisă spre grupe de consumatori care constituie un câștig pe piață.
In vederea depășirii problemelor create de dificultățile conjuncturale de ansamblu, cât și a celor intrinseci domeniului turistic, se impun acțiuni coordonate în următoarele direcții:
• continuarea și accelerarea ritmului privatizării, condiție a manifestării spiritului concurențial, creativității și inițiativei, premise ale creșterii calității produsului turistic;
• întreprinderea unor acțiuni de modernizare a unităților de cazare și masă, a echipamentelor de agrement, în vederea alinierii la standardele de confort și utilitate europene, recalificarea unora dintre acestea și urmărirea respectării concordanței dintre calitatea prestațiilor, echipamente și tarife;
• în ceea ce privește personalul, trebuie dezvoltat atașamentul la obiectivele generale prin motivarea muncii, spiritul critic față de propria muncă, de propriile disponibilități, trebuie conștientizată necesitatea unei conduite profesionale corespunzătoare exigentei impuse de „vocația socială" a turismului;
• inițierea unor politici promoționale active, chiar agresive și complexe, în toate formele ei de realizare, revizuirea și actualizarea tuturor materialelor publicitare grafice, impunerea neocolirii intermediarilor, cel puțin în actuala etapă, aceștia fiind mai în măsură, prin mijloacele financiare și personalul calificat, să întrețină o activitate promoțională adecvată;
• integrarea în structurile europene, ca necesitate a înscrierii ofertei turistice românești în oferta comună europeană, a internaționalizării turismului românesc, a „controlării" acțiunii concurenților fie prin acorduri de colaborare, fie prin asocierea în diverse activități (publicitate, comercializare, reprezentanță în străinătate, proiecte comune privind construire unor infrastructuri, asocierea la sistemele europene de rezervare hotelieră și de transport), facilități legislative comune privind turismul.
Dincolo de problema de timp, putem considera că opțiunea managerială în turismul românesc este de a dori relansarea, de a acționa operativ și eficient în acest sens și, nu în ultimul rând, de a mobiliza toate resursele financiare, materiale, umane și intelectuale.
l Diversele fluctuații care afectează situația internațională de circa 17 ani nu pot ocoli sectorul turistic, unul dintre cele mai expuse și mai sensibile. Efectelor imediate de instabilitate monetară – care penalizează țările cu monedă forte și le avantajează de o manieră adesea efemeră pe cele care cunosc o depreciere relativă – vin să li se adauge amenințările unei accentuări în domeniul turismului a tendințelor protecționiste.
România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și foarte necesară în etapa actuală. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume. Pentru aceasta, este necesară elaborarea unei politici clare și de perspectivă, cu privire la dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne și internaționale.
Având în vedere faptul că circulația turistică internă scăzută este datorată în principal existentei unei ponderi din ce în ce mai mari a populației cu venituri mici fi deci indisponibile pentru practicarea turismului, strategia de dezvoltare a produsului turistic în perioada 1996-2000 va acorda o atenție sporită și dezvoltării acestor forme de turism cu adresabilitate acestei categorii de populații, în paralel cu Dezvoltarea și consolidarea formelor de turism și produselor turistice prioritare în contribuția la volumul economic al turismului, în acest sens se impune turismul furai, care, pe lângă a fi la modă, prezintă și o latură socială importantă datorită preturilor mai mici și specificului acestuia, în cea mai mare parte – turism familial, purism de camping și turism de tineret.
6.3. Măsuri și acțiuni pentru dezvoltarea turismului rural
În România practicarea turismului rural a început timid, după anul 1989, printr-o componentă a sa, agroturismul, orientat în special spre zona montană a jării, a cărei populație numără circa 4,5 milioane de locuitori și peste 900 de mii de gospodării familiale. Pentru dezvoltarea turismului rural în perspectivă, sunt necesare o serie de măsuri și acțiuni, între care:
Crearea premiselor organizatorice și legislative prin:
• constituirea Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC);
• constituirea primei societăți private specializate în turismul rural, respectiv S.C. Bran-Impex, cu sediul în localitatea Bran;
• obținerea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr. 3/1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonei montane;
• promovarea, prin inițiativa Ministerului Turismului, a Ordonanței Guvernului nr. 62/1994, privind acordarea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural din zona montană, Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre;
• emiterea Ordinului Ministerului Turismului privind aprobarea Normelor și criteriilor de clasificare pe stele a fermelor și pensiunilor agroturistice. Identificarea potențialului rural românesc care se pretează dezvoltării turismului de acest gen, prin:
• realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural și a posibilităților de integrare în sistemul turistic european;
• identificarea gospodăriilor țărănești ce pot fi introduse în circuitul turistic, în special în zonele etnografice Neamț, Vâlcea, Gorj, Mărginimea Sibiului, Tara Moților, Maramureș.
Formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acțiuni, cum ar fi:
• seminarul pentru formarea prestatorilor și touroperatorilor pentru turismul rural din întreaga tară;
• seminarul itinerant „Bed and breakfast", organizat în 6 din cele mai cunoscute zone etnografice, respectiv: Maramureș, Suceava (Vatra Dornei), Neamț, Harghita, Apuseni și Argeș, destinat formării țăranilor gospodari, prestatori de servicii turistice în propriile gospodării;
• seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice ca ghizi și agenți locali pentru agroturism.
Cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural (O.V.R., Eurogites);
Pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze
servicii turistice, prin:
• acordarea de consultantă și asistentă tehnică din partea Ministerului Turismului, a asociațiilor și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu;
• organizarea de manifestări naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice.
Atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice, pe baza normelor și criteriilor elaborate de Ministerul Turismului;
Lansarea pe piața internă și internațională a ofertei turismului românesc, prin:
• organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale de către asociațiile și organizațiile naționale ale turismului rural, cu sprijinul prestatorilor individuali de servicii turistice, al firmelor specializate și al agențiilor de turism și touroperatorilor din turismul românesc;
• organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al Ministerului Turismului;
• editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate din zonele etnografice selecționate.
Realizarea fondului de date privind unitățile/gospodăriile cuprinse în rețeaua națională a turismului rural;
Formarea experților în managementul agroturistic la nivel local, regional și național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestatorilor din rețeaua turistică rurală și a valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs, prin:
• organizarea de cursuri în cadrul Institutului Național de Formare și Management pentru Turism;
• organizarea de acțiuni în teritoriu, grupate pe zone;
• organizarea și participarea la acțiuni externe de formare, în special în domeniul managementului turistic.
Facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și organisme similare din celelalte țări europene cu un turism rural tradițional, prin:
• sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil:
• participarea la acțiuni internaționale și invitarea reprezentanților organismelor internaționale la acțiuni organizate pe plan intern.
Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural, prin:
• facilitarea accesului gospodăriilor țărănești și al întreprinderilor mici de artizanat la credite din fondurile alocate de la bugetul statului.
Venind în întâmpinarea acestor tendințe, numeroase organizații naționale și internaționale din diferite țări europene se preocupă, de mai mulți ani, de organizarea și instituționalizarea turismului în spațiul rural. Astfel, în țările cu un grad ridicat de urbanizare și industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic natural-rural, sub multiple forme: sate de vacantă, vacante la ferme, sate pentru tineret, stațiuni rurale de odihnă, precum și satul turistic, care, în ultimii ani deține un loc prioritar.
Cap VII. STUDIU DE CAZ:
Turismul rural, ecologic și cultural în comuna Bran
Satul turistic Bran
Pe baza experienței internaționale și a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt considerate ca favorabile dezvoltării turismului zonele montane, litoralul și Delta Dunării, iar prin acțiunile desfășurate de asociațiile ce au ca obiect de activitate turismul rural și agroturismul, numărul zonelor și localităților rurale atrase în circuitul turistic a crescut.
După 1990, odată cu înțelegerea importanței turismului rural și agroturismului și corespunzător cu elaborarea unor reglementări legate de dezvoltarea acestora, primele gospodării omologate au fost în zona Moeciu – Bran – Rucăr. În acest context, studierea experienței satului turistic Bran este în măsură să ofere elemente de referință pentru dezvoltarea în această direcție a altor localități și pentru promovarea turismului rural pe piața internațională.
I. Prezentarea generală a zonei Rucăr – Bran
Branul este poarta naturală deschisă la trecerea din Transilvania în Muntenia și culoarul dintre Munții Bucegi și Piatra Craiului, învecinându-se cu Țara Bârsei în nord și nord-est, la sud și sud-est cu Dâmbovița și Valea Prahovei. Din punct de vedere al cadrului natural, zona se prezintă ca o depresiune înaltă între 800 – 1.000 m cu orientare NE-SV ce este delimitată de valea râului Bărsa, Munții Piatra Craiului (cu vârfuri de peste 2.000 m – Vârful Omu 2239 m).
Depresiunea este o platformă cu structuri de conglomerate și calcar în nord, forme carstice în sud, întinzându-se către bazine la Dragoslavele, despărțite de pasul Giulava (1290 m). În zonă În zonă se remarcă un contrast între plaiurile prelungi și văile puternic adâncite de forme carstice: chei (Valea Rudăriței, Valea Cheii), sohodoale, lapiezuri (Giuvala, Fundățica), ponoare, izbucuri (Rudărița, Fundățica), doline (Fundata), polii (Obârșia văii Izvorului), peșteri (peștera Liliecilor), etc.
Localitatea Bran se află în partea de SV a județului Brașov, la intrarea în culoarul Rucăr-Bran și are altitudini cuprinse între 700-900 m. Branul se află la o distanță de 27 km de Brașov pe DN 73; 109 km de Pitești; 57 km de Câmpulung; 179 km de București pe drumul european E60. Accesul pe cale ferată se face folosind rețeaua București-Brașov (166 km) și Brașov-Zărnești (cca. 30 km).
Comuna Bran, atestată pentru prima dată în 1367, este specifică satului montan românesc și este formată din 5 sate: Poarta, Predeluț, Sohodol, Șimon, având centrul comunal în satul omonim.
Această regiune are o climă temperată de depresiune intramontană cu veri răcoroase și ierni reci. Temperatura medie anuală este de 5°C, iar în zonele vecine se înregistrează valori cuprinse între 4°C (Rucăr), 7°C (Brașov), 8°C (Câmpulung). În luna iulie, care este cea mai călduroasă din an, temperatura ajunge la 25-27°C, iar în luna ianuarie temperatura variază între -10 și -15°C. Zona Bran este bogată în precipitații, numărul mediu al zilelor ploioase fiind de 120 zile/an. În sezonul rece, numărul mediu de zile cu ninsoare este de 60 zile/an, iar grosimea stratului de zăpadă este de 40-50 cm (propice practicării sporturilor de iarnă). Vânturile predominante în zonă au o viteză de 3-5 m/s.
Din analiza acestor factori climatici reiese amplitudinea termică redusă, adăpost de vânturi puternice, strat de zăpadă bogat și îndelungat, ceea ce arată că această zonă are valențe turistice deosebite.
Rețeaua morfo-hidrografică din regiune este desfășurată conform orientării reliefului către bazinul Transilvaniei și spre Câmpia Română. Există ape de adâncime și de suprafață. Apele de adâncime reprezentate de izvoarele aflate la contactul dintre munți și culoarul Rucăr-Bran, ele fiind slab mineralizate și cu o potabilitate bună. În cadrul apelor de suprafață, culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele, are rol de cumpănă de ape între bazinul muntean și cel transilvan. Sunt două râuri colectoare: Bârsa – în sectorul nordic și Dâmbovița în sud
Din punct de vedere al florei și faunei perimetrul se află în cadrul pădurilor de fag ce se amestecă la limita inferioară cu gorunul și la cea superioară cu coniferele. Pădurile compacte de molid sau amestec de fag și brad apar în Munții Piatra Craiului, Leaota și Bucegi, în special la altitudini de 1400 – 1700 m, iar la altitudini înalte există jnepeni, ienupări, floră subalpină și alpină. Izolat apar porțiuni de larice, tisa, amestecate cu molid, fag, dar din cauza poluării pajiștile și fânețele înlocuiesc acum zona de pădure. Sunt considerate monumente ale naturii: floarea de colț, garofița Pietrii Craiului, bulbucii de pădure, sângele voinicului.
Fauna este reprezentată în special în Munții Piatra Craiului și Bucegi de exemplare ca: lupul, capra neagră, ursul, mistrețul, veverița, râsul, vulpea, etc. Avifauna este reprezentată de: cocoșul de munte, ierunca, acvila de munte, ciocănitoarea, cinteza, pițigoiul etc. În apele de munte trăiesc păstrăvi, scobari, clean, boiștean.
Toate aceste elemente pot reprezenta motivații pentru practicarea diferitelor forme de turism: în rezervații, speologic, științific, etc.
Din punct de vedere al cadrului socio-economic, Branul se definește ca fiind un sat agrar, cunoscută fiind tradiția locuitorilor în creșterea animalelor.
Poziția și forma satelor sunt o dovadă elocventă a adaptării la formele de relief. Pe platforme sunt amplasate satele Fundata, Șirnea și Măgura, iar pe terase și coaste, ferite de inundații, sunt așezate satele Moeciu, Sbârcioara, Șimon, Bran Poarta. Aceste localități fac parte din categoria satelor de tip risipit cu gospodăriile cunoscute sub forma arhaică de “casă cu curte” întâlnite și în alte zone de munte ale României, precum și în Europa, unde poartă denumirea de “gospodărie cu ocol întărit”. Ocupațiile de bază ale locuitorilor din acest perimetru sunt creșterea animalelor, lucrul la pădure, atât în munți cât și prin pendularea între munte și câmpie. Predominantă a fost creșterea vitelor în propria gospodărie cu “văratul” la munte, la stânele aparținând obștei satului și iernatul în gospodărie și la “hodăi”.
Agricultura se practică pe scară mai redusă datorită terenului slab productiv și a climei reci, iar lucrul la pădure a fost și rămâne ocupația de bază a celor din zonă. Un loc important în economia acestui sat îl ocupă meșteșugurile și industriile țărănești legate mai ales de prelucrarea lânei. Țesutul este practicat în fiecare gospodărie, iarna, la război, realizându-se cunoscutele taluri “în vergi” în alternanță cromatică alb-negru, “săricile” sau straiele din lână țurcană cu firul lung, etc. În cadrul meșteșugurilor se mai remarcă și prelucrarea lemnului pentru mobilier.
Alt aspect al vieții satelor din acest spațiu îl constituie târgurile de țară bianuale (la 9 august Târgul Pantelimonului, la 21 noiembrie Târgul Arhanghelului), unde participă alături de brăneni și locuitorii din zonele Muscel, Sibiu, Țara Oltului, Țara Bârsei, etc.
II. Potențialul turistic al zonei Bran
Potențialul turistic-cultural la nivelul localității Bran este atractiv și variat, fiind reprezentată de fondul etno-folcloric originar, manifestări folclorice și sărbători tradiționale, castelul Bran, muzeul de artă medievală, Biserica de zid cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” sau clădirea vechii vămi din secolul al XVIII-lea. În incinta castelului Bran se află un important muzeu etnografic în aer liber ce include gospodării țărănești, instalații tehnice, obiecte specifice satelor din zonă.
II.1. Castelul Bran
Pasul Bran, cunoscut ca unul dintre cele mai importante trecători din Carpații Meridionali, este menționat încă din antichitate în rapoartele geto-dacice. În urma tratatului de alianță antiotomană încheiat la Brașov în 1395 între Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg, Bran a trecut în stăpânirea Țării Românești. Mircea cel Bătrân, bunicul de filiație paternă a viitorului voievod Vlad Țepeș, este primul din dinastia Basarabilor ce stăpânește Branul și tot el a fost cel ce a inițiat acordarea de privilegii comerciale acestei cetăți, privilegii care au dus la încurajarea comerțului cu Muntenia.
Intenția de a construi o cetate în pasul Bran exista încă de la 1364. Actul emis la 19 noiembrie 1377 de către Ludovic I acordă brașovenilor apanajul de a ridica un nou fort din piatră la Bran „cu propriile lor osteneli și cheltuieli” și să niveleze terenul în vederea construirii cetății. În schimbul acestui serviciu, brașovenilor li s-au întărit unele privilegii asupra celor 13 târguri din Țara Bârsei, precum au fost din vechime”, acordându-li-se și altele noi, ca: dreptul de folosință a „câmpului numit Turcheș” și reducerea impozitului regal. Promisiunea mutării vămii de la Rucăr la Bran se includea tot în noile privilegii acordate Brașovului. Ludovic își „rezerva” „totdeauna” dreptul de numire și destituire a judelui, comitelui și castelanului noii cetăți, cărora le interzice să se amestece în „libertățile și obiceiurile vechi” ale supușilor din Brașov.
Castelanul, numit direct de către rege, pe lângă misiunea lui de comandant militar, îndeplinea și atribuțiuni administrative și jurisdicționale, întrucât îndată după ridicare (până la 1382) cetatea a fost înzestrată cu un domeniu, fapt pe care îl aflăm dintr-un act de la 1395, când posesiunile cetății Bran, Zărnești și Tohan sunt dăruite parohului Thomas de la biserica Sf. Maria din Brașov și fraților săi.
În urma tratatului de alianță antiotomană semnat de Împăratul Sigismund de Luxemburg și Mircea cel Bătrân, la Brașov, în 1395, Bran trece sub conducerea valahilor. Astfel, Mircea cel Bătrân – bunicul pe linie paternă a viitorului Prinț Dracula, cunoscut în istorie și ca Vlad Țepeș – devine primul prinț din dinastia basarabilor care stăpânește Branul. Mircea cel Bătrân și descendenții săi Mihai I și Radu al II-lea Praznaglava, au acordat comercianților o serie de privilegii dar au și impus interdicții pentru a preîntâmpina comiterea de abuzuri din partea vameșilor. Astfel, ei au încurajat dezvoltarea schimburilor comerciale prin drumul ce trecea prin pasul Bran și au asigurat protecția militară a întregii zone.
Răspunzând invitației împăratului Sigismund de Luxemburg, Vlad Dracul – tatăl Prințului Dracula – a plecat la Nürenberg, pe 8 februarie 1431, unde a fost numit cavaler al Ordinului Dragonului și a primit recunoașterea europeană a calității de Prinț al Valahiei. Din această cauză, nu puțini sunt acei cercetători care consideră că numele „Dracul” derivă din simbolul Ordinului Dragonului, contrar interpretării eronate potrivit căreia numele său are o origine nefastă – „Diavolul”.
Fiul lui Vlad Dracul – Vlad Dracula zis și Țepeș – s-a născut în orașul Sighișoara, nu departe de Brașov. Numele său vine, indubitabil, conform modului în care în general numele românești sunt formate, din alăturarea sufixului patronimic „a” sau „ea” la numele tatălui. Astfel „Dracula” sau „Drăculea” înseamnă fiul lui „Dracul”.
Dracula, potrivit descrierii făcute de legatul papal Nicolae Modrussa, „era nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos și puternic, cu înfățișare crudă și înfiorătoare cu nasul mare și acvilin, nările umflate, fața subțire și puțin roșiatică; în care genele foarte lungi înconjurau ochi verzi și larg deschiși, iar sprâncenele negre și stufoase îi arătau amenințători; fața și bărbia erau rase, cu excepția mustății. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii lați pe care cădeau pletele negre și încârlionțate”.
Desele schimbări de domnie, după moartea lui Mircea cel Bătrân (1418), pe de o parte, și incursiunile otomane pe de altă parte, (în 1421, turcii pătrund prin pasul Bran în Țara Bârsei pustiind Brașovul și localitățile învecinate) determină pe Sigismund de Luxemburg să treacă cetatea sub autoritatea voievodatului Transilvaniei, însărcinat cu paza hotarelor.
Între 1428 și 1436, Vlad Dracul, viitorul Prinț al Valahiei, a fost nevoit să se autoexileze, refugiindu-se în Transilvania, la Sighișoara. Deținând un rang înalt în armata imperială, în noua sa poziție el s-a ocupat de apărarea granițelor de sud-est și a trecătorilor intracarpatice, cea mai importantă dintre acestea din urmă fiind Branul, principala poartă de intrare din Valahia. În numele puternicului său protector – Sigismund de Luxemburg – el și-a exercitat influența și autoritatea în cele mai importante orașe din sudul Transilvaniei: Brașov, Sibiu, Mediaș, Sebeș.
Primul contact cu Branul al viitorului Prinț Vlad Dracula s-a petrect în 1438, la sfârșitul marii expediții de jefuire conduse de Murad al II-lea în Transilvania, unde a fost nevoit să ia parte alături de tatăl și fratele său, pentru a-și salva viața.
Zece ani mai târziu, destinul lui Vlad Țepeș Dracula avea să coincidă din nou cu cel al Branului. După ce a fost încarcerat în închisoarea otomană din Egrigöz, Vlad Dracula devine, pentru o lună, Prinț al Valahiei. În timpul exilului ce a urmat, Vlad s-a bucurat de sprijinul și compania lui Iancu de Hunedoara, care avea o relație strânsă cu ținutul Transilvaniei de Sud.
La 3 iulie 1456, Iancu de Hunedoara, îl însărcinează pe Prințul Vlad cu apărarea permanentă a granițelor, incluzând aici, evident, și zona Branului. Din grija cu care era fortuit castelul Bran se poate deduce cu ușurință că Vlad Dracula și Iancu de Hunedoara considerau zona un loc strategic. Ca persoană de încredere a lui Iancu de Hunedoara și având la dispoziție o armată formată în mare parte din soldați munteni, pentră apărarea sudului Transilvaniei, Dracula traversează munții, prin Bran, și odată ajuns în Valahia, îl atacă prin surprindere pe Prințul Vladislav, pe care îl detronează și ucide.
Imediat după ce a ajuns pe tron, Vlad Țepeș Dracula, încheia în 6 septembrie 1456, un tratat cu regele Ungariei, prin care acesta îi asigura protecție în eventualitatea unui atac turc. În același timp, el încheie și o înțelegere cu brașovenii împotriva turcilor, promițându-le că-i va apăra și de alți dușmani. Cu acest prilej Țepeș le acordă „dreptul de a face comerț liber în Țara Românească, așa cum făcuse și înainte”, cu condiția ca neînțelegerile ivite să fie judecate de domn sau de reprezentanții săi speciali.
Dar între Vlad Țepeș și brașoveni s-au ivit curând neînțelegeri pricinuite de sprijinul acordat de către sași lui Dan al III-lea, pretendent la tronul Țării Românești.
Tratativele purtate au dus însă la împăcarea ambelor părți în decembrie 1457, menținându-se respectarea „convențiilor” făcute anterior. Pentru nerespectarea celor stabilite la sfârșitul anului 1457 Țepeș va trece la represalii împotriva negustorilor sași. Dan al III-lea, care se găsea încă la Feldioara, lângă Brașov, consemna în 1459, că auzise „cum că Dracul a tras în țeapă pe negustorii din Brașov și Țara Bârsei care au venit cu mărfuri din Țara Românească.”
Aprilie 1460 a elucidat situația de conflict între Vlad Țepeș și Dan al III-lea. Vlad Țepeș pătrunde prin Bran în Țara Bârsei „atacând sate, cetăți și orașe”, unde a dat foc grânelor, iar pe cei prinși i-a tras în țeapă în apropierea capelei Sf. Iacob din Brașov. Apoi, trecând munții cu Dan și oamenii acestuia îl pedepsește pe pretendentul la tronul Țării Românești prin slujba de înmormântare, tăierea capului și îngroparea acestuia.
Urmând a se confrunta cu puternica armată otomană condusă de Mahomed al II-lea, care a invadat teritoriile românești la începutul verii lui 1462, Dracula aplică cu înțelepciune tactica pârjolirii pământurilor și își organizează armata strategic pentru a apăra ținuturile atacate de turci. Astfel, munții și bătrânele păduri din jurul Branului au devenit refugiul soldaților, dar și adăpost pentru femei și copii.
La15 august 1462, Albert Istemmezö, le-a cerut locuitorilor Brașovului și Branului să facă pace cu Radu cel Frumos, bazându-se pe o atitudine diplomatică nefavorabilă lui Dracula manifestată în cercurile oficiale transilvănene, care considerau că Branul, o cale de o esențială importanță economică, stategică și militară, trebuie să fie eliberată de sub influența lui Vlad, pentru a putea asigura o legătură între Radu cel Frumos și susținătorii săi din Transilvania.
După epuizanta confruntare cu Mahomed al II-lea, din care Vlad Dracula a ieșit învingător, în ciuda trădării nobililor care nu-I acceptau intransigența, el a plecat la Brașov pentru a întâlni armata lui Matei Corvin care, cu greu, a cucerit orașul pe 20 noiembrie 1462.
Michael Beheims scria că Vlad, care încă avea o armată puternică, a traversat Carpații și a ajuns în Brașov unde a purtat îndelungate negocieri cu Matei Corvin. După această întâlnire, prințul valah a trecut înapoi munții acompaniat de avangarda armatelor aliate, cu al căror ajutor Vlad spera să-și urmărească dușmanii și să-și continue lupta împotriva otomanilor. Prințul Vlad și căpitanul armatei regelui Ungariei, Jan Giska, cu luptătorii lor, pe atunci în serviciul lui Matei Corvin, au rămas în munți pentru a aștepta restul armatei ungare. La început, Jan Giska a fost trimis să-l sprijine pe Dracula, dar oponenții săi transilvăneni au realizat că valahul trecea printr-un moment critic astfel că, profitând de atmosfera nefavorabilă, au conceput o falsă scrisoare de trădare chipurile semnată de Dracula, pe care I-au arătat-o Regelui. Acesta fiind date, Matei Corvin, nedorind să să se implice într-o acțiune atât de riscantă în josul Dunării, ordonă ca Dracula să fie arestat. Locul stabilit pentru prinderea lui Dracula, care se presupune a fi zona Branului, este dificilă pentru desfășurarea unei armate, aici până și carele treceau doar câte unul în șir indian, de îngust ce era drumul. Pus în imposibilitatea de a-și demonstra considerabilele calități militare, Dracula este capturat la 26 noiembrie 1462. În strmtoarea dintre stâncile Pietrii Craiului, Vlad este legat cu lanțuri și, trecând prin Bran – unde pentru scurt timp a fost încarcerat în pivnițele Castelului Bran – el este transportat la Mediaș, Alba Iulia și apoi în temnițele regale din Visegrad și Buda.
Documentele care atestă că Vlad Dracula a trecut de atât de multe ori prin Bran și a stabilit relații economice și militare cu Castelul Bran, vorbesc despre importanța rolului jucat de trecătoare și castel în relațiile dintre Transilvania și Valahia.
În octombrie 1476, când Vlad Țepeș se află la Brașov urmând a trece pe la Bran în Țara Românească pentru a-și ocupa tronul în cea de-a treia domnie, le acordă brașovenilor libertatea de a face comerț „în toate târgurile și locurile din țara domniei mele, cum a fost și mai ’nainte așezământul cel vechi din toate câte le va fi de trebuință și vor pofti”.
Vlad Țepeș a ajuns însă foarte repede în situația de a încălca privilegiul acordat brașovenilor întrucât negustorii din țara sa, cum spune, „nu se pot hrăni săracii”. Limitarea negoțului brașovean în Țara Românească nu este numai opera lui Vlad Țepeș, deoarece în 1478-1482 Basarab cel Tânăr scria negustorilor orașului de peste munți „să se înțeleagă” cu negustorii din țara sa ca „să luați marfa de la negustorii noștri la hotar”.
În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker publica thrillerul „Dracula”, apreciat de Oscar Wilde ca fiind „cea mai frumoasă poveste a tuturor timpurilor”. Asemănările dintre Castelul Bran și castelul contelui Dracula din roman i-a determinat pe numeroși cercetători și jurnaliști să afirme că locul unde se petrec aventurile descrise de Stoker este chiar Castelul Bran, deși romancierul nu a trecut niciodata în viața sa prin Bran. Trebuie accentuat însă, o dată în plus, că povestea lui Bram Stoker nu are nici o legătură cu prințul român, Vlad Țepeș, și în consecință, ea poate atrage o umbră nefavorabilă asupra figurii istorice a acestuia, a cărui viață și fapte trebuie cunoscute de lume așa cum s-au petrecut ele în realitate. Personalitatea și actele sale trebuie evaluate just, iar reputația sa este inestimabilă.
Numeroasele filme realizate la Bran, nenumăratele articole scrise aici, milioanele de turiști dornici să descopere una dintre cele mai fascinante mituri ale secolului, precum și documentele autentice ce îl însoțesc, frumusețea locurilor, ospitalitatea gazdelor, sunt tot atâtea motive pentru care merită să vii la Bran.
Popularitatea cunoscută de poveștile și anecdotele despre Prințul Dracula, precum și larga circulație în țările slave a legendelor despre omorurile săvârșite de „prințul – vampir”, dovedesc, o dată în plus, interesul pe care îl trezește Vlad Țepeș și Branul, implicit.
Comparând cu numeroasele dovezi care vin să motiveze acțiunile sale severe, istoricii consideră că acuzațiile extrem de crude pronunțate împotriva lui Vlad Dracula sunt în contradicție cu logica istoriei și legile țării din acea epocă.
Prințul Vlad Țepeș-Dracula trebuie să rămână în memoria istoriei ceea ce a fost pentru poporul său: un simbol al justiției, exponent prin excelență al luptei pentru neatârnarea și libertatea țării sale, model de curaj și inteligență puse în slujba celor mai nobile cauze, geniu militar plin de inventivitate, inegalat diplomat și om politic de primă mărime în epocă, pilduitor exemplu de apărător și iubitor al țării și neamului său. Cine cunoaște istoria poporului român, poate cu ușurință să înțeleagă că fără Dracula Voievod aceasta ar fi lipsită de una din cele mai de seamă personalități, dar și de un moment de importanță excepțională pentru libertatea sa.
Stăpânirea cetății și orașului de către Brașov după 1498 aduce însemnate modificări în primul rând în organizarea și funcționarea lor. Orașul și districtul Brașov (format din 13 târguri și comune libere) alegeau în fiecare an doi castelani care administrau veniturile și cheltuielile cetății Branului și domeniului acestuia. Veniturile cetății rezultau din venitul morarilor, venitul din piper, venitul de la băutura vândută în cetate, venitul realizat din vama cetă-ții, venitul din birșagurile juzilor din Brașov și district, venitul din dijma oilor, venitul rezultat din taxa țiganilor din district, venitul dijmei din satele domeniului, venitul din semăna-tul și vânzarea inului, dijma stupilor din domeniu, dijma porcilor, censul de pe domeniu, taxa vigesimatorilor pentru slujitorii din cetate, venitul sării de la Feldioara și altele.
După expirarea mandatului de un an castelanii puteau fi realeși. Excepție a făcut românul Gheorghe Olah (sau Gheorghe Românul), care a fost ales pe timp de 10 ani. De la mijlocul secolului al XVI-lea, castelanii nu mai sunt aleși de întregul district, ci numai de județ și senat, ca apoi județul să fie cel care îi numește.
Castelanul era în primul rând conducătorul militar al cetății, apoi administratorul domeniului și judecător suprem al acestuia. Erau numiți câte doi tocmai pentru a putea fi găsit întotdeauna unul dintre ei (castelanii) sau pentru a sta la cetate permanent (vicecastelanii). Castelanii nu primeau salarii, doar gratificații și li se plăteau deplasările la cetate sau pe domenii.
Ca administratori ai cetății și domeniului acestuia, vicecastelanii sau pârcălabii conduceau o serie de lucrări, cum ar fi reparații de tâmplărie, zidărie, fierărie, sobe „cu cahle lustruite”, ferestre (discuri de sticlă în ramă metalică), sau de altă natură, ca pictarea în 1512 a bisericii din cetate de către Dominic, executarea a patru blazoane în sala mare și două orologii solare în curte de către Gregorius în 1535, vopsirea și revopsirea blazoanelor de pe uși, precum și slujbele din biserica cetății ș.a.m.d. Toate acestea erau plătite în raport cu valoarea lucrării.
Pârcălabii aveau grijă de înzestrarea cetății cu arme, dar și cu mobilier sau alte obiecte, inclusiv alimente și cele necesare bucătăriei. Ei mai aveau în grijă și moara de malț de la poalele cetății, precum și joagărul.
Din anul 1600, administrarea domeniului este preluată de județul și cojudețul Brașov. Conducătorii cetății purtau și alte denumiri, nu numai de castelani, ci și praefecți, aediles, dispensatores, patroni inspectores. Toate aceste denumiri vorbesc despre rolul lor administrativ. Acest lucru se reflectă și în modificările pe care le-a suferit castelul după 1498, când turnul din partea de răsărit se dublează cu parament de bosaje: se amenajează logia din interior și se înalță zidurile de incintă modificându-se în sensul amenajării cu două rânduri de metereze, cele inferioare pentru artilerie, iar cele de sus de pe drumul străzii pentru arme ușoare individuale. În aceeași perioadă se înalță și turnul central, donjonul și pilaștrii cu console cu dubluter.
II.2. Biserica din Bran
A fost construită în 1820 și pictată în 1836 și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Planul său are un naos cu patru travee, flancat în extremitatea estică de două abside semicirculare în interior și poligonale în exterior. În vest, deasupra unui vestibul, se află turnul clopotniței. Absida altarului este, de asemenea, semicirculară în interior și poligonală în exterior. Fațadele sunt tencuite și văruite, iar ferestrele sunt înalte, fără ancadramente. Cornișa este subliniată de un profil din tencuială. Turnul decorat pe toată înălțimea cu pilaștri neoclasici conferă o notă originală, construcția păstrând structura originală.
II.3. Vama veche din Bran
Construcția datează din secolul al XVIII-lea, aici funcționând în trecut vama din trecătoarea Bran – Rucăr. Astăzi este muzeu.
II.4. Case memoriale din zona Bran
Sextil Pușcariu (1877-1948) – lingvist, filolog și istoric, membru al Acad. Române
Dr. Aurel Stoian (1866-1972) – Președintele Consiliului Național Românesc din Bran, semnatar al actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, medic, edil și primar al localității Bran.
Dr. Iosif Pușcariu (1889-1965) – Fondator al Spitalului de Ochi din Brașov
Profesor Doctor Docent Liviu Popovici (1927-1994) – om de știință și neurolog de renume mondial, membru al Academiei de Științe Medicale.
Profesor Doctor Docent Valeriu Lucian Bologa (1892-1971) titan al istoriei medicinei și membru al unui număr de 23 de societăți și academii de științe, legat de Bran prin origine și iubire.
Profesor Universitar Dr. Aron Petric (1915-1981) – decan al Facultății de Istorie din București, cercetător și dascăl de excepție, fiu al Branului.
Fundația Profesorului Ioan Clinciu.
II.5. Muzeul etnografic în aer liber din Bran
Este amenajat în parcul din vecinătatea Castelului Bran. În acest muzeu au fost aduse și reconstituite unele din cele mai vechi și mai tipice construcții din zonă. Deschis pentru public în 1961, muzeul număra în 1981, 14 gospodării țărănești și instalații tehnice. Monumentele au fost selecționate și grupate pe baza cercetărilor din 1958-1960.
II.6. Portul popular în zona Bran
Portul popular brănean a evoluat lent, păstrându-și specificitatea, unitatea stilistică și armonia, dar fiind în același timp influențat de portul din Muscel. Epoca sa de maximă înflorire este considerată a fi a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și până în primele decenii ale secolului nostru. Portul popular din zona Branului, înrudit cu cel al zonelor învecinate – Muscel și Dâmbovița – scria Titus Hașdeu în 1979, relevă unele trăsături specifice, explicabile pe de o parte prin natura ocupațiilor, iar pe de alta prin asimilarea și redarea în forme locale a unor elemente de fond transilvănean. Diferențierile portului pe bază de vârstă, sex, anotimp, condiții sociale, au dus la o creație populară deosebit de interesantă prin varietatea pieselor componente ale costumului, bogăția coloristică și ornamentală. Din piesele costumului femeiesc se remarcă iile cusute sau alese cu lână sau bumbac în tonuri de roșu și negru cu fire aurii și argintii, fota largă cu pulpane în vărgi, încrețită în spate, ștergarul de cap din bumbac sau borangic, lăibărica de catifea neagră.
Costumul bărbătesc este mai redus ca număr de piese. Cămașa largă din pânză de in sau bumbac, coarecii și lăibăricele lucrate din zeghii, pieptare, cojocele, căciulile și gluga definesc structura portului păstoresc deosebit de bine păstrat în toată zona.
III. Oferta ospitalieră a localității Bran
Fondată în 1992, societatea română de turism rural, ecologic și cultural, denumită semnificativ “Bran-Imex”, a reprezentat de-a lungul timpului un model de agenție profesională specializată în cazarea turiștilor în gospodării. În același timp, agenția Bran-Imex este și inițiatoarea constituirii ANTREC.
Inițial s-au făcut cazări la 4-5 case situate în imediata vecinătate a Branului, ulterior extinzându-se posibilitățile de cazare și în satele și comunele limitrofe. Baza materială a societății este constituită din 216 gospodării expertizate de firmă, ele fiind evaluate după mai multe caracteristici:
capacitatea de cazare, număr de camere, locuri;
capacitatea de asigurare a condițiilor igienico-sanitare;
spațiile destinate preparării și servirii meselor;
posibilitatea de asigurare a hranei și bună depozitare;
dotările facultative în camerele de cazare (televizor, radio, telefon, frigider)
dotări facultative în gospodării (parcări, spații de recreere, terenuri de sport)
Din aceste gospodării identificate, primele (din România) au fost omologate, primind la data de 18 ianuarie 1996 primele certificate de clasificare pe stele a fermelor agroturistice. La aceste gospodării se mai adaugă un număr de ferme și pensiuni care au fost verificate de către reprezentanții Ministerului Turismului și cu ajutorul specialiștilor din cadrul ANTREC – Brașov care fac parte din Comisia Tehnică de Omologare, acestor gospodării întocmindu-li-se dosare, fiind verificate conform criteriilor de omologare elaborate de către Ministerul Turismului.
Dezvoltarea turismului rural și ecologic, în ultimii ani, inițiat chiar în Bran, de Societatea Bran-Imex – a determinat apariția unui număr însemnat de pensiuni țărănești, număr în continuă creștere, cu număr de locuri de cazare variind între 2 și 16. Toate aceste pensiuni sunt omologate, ele figurând în catalogul ANTREC.
Tabel III.1. Evoluția numărului pensiunilor din zona Bran-Moeciu în perioada 2002-2004
Sursa: Bran-Imex (2005)
Tabel III.2. Evoluția numărului locurilor de cazare din zona Bran-Moeciu (2002-2004)
Sursa: Bran-Imex (2005)
Numărul de pensiuni și implicit de locuri de cazare a crescut în fiecare an (cea mai mare creștere a fost înregistrată în 2004 în Șirnea unde numărul pensiunilor a crescut cu 500% față de 2003, an în care, față de anul precedent, acest număr scăzuse cu 33,3%), aceasta datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism prin acordarea de facilități pentru persoanele care investesc în turismul rural.
IV. Circulația turistică în cadrul unităților de cazare
Cele mai multe locuri de cazare aparțin pensiunilor încadrate agenției Bran-Imex. Acestea reprezintă, de altfel, cea mai reprezentativă formă de cazare pentru turismul rural. De la înființarea agenției, numărul turiștilor care au apelat la serviciile de cazare și masă oferite de pensiunile acesteia a crescut din ce în ce mai mult, o dată cu creșterea numărului gospodăriilor ce fac parte din agenție.
În Bran a fost construit în 1970 un hotel al Cooperației – Hanul Bran – menit să atragă turiștii și, în același timp, să descurajeze cazarea la fermele particulare. Astăzi el funcționează concurând cu pensiunile și fermele agroturistice. Totuși, numărul turiștilor este destul de ridicat, mai ales în timpul sezonului de vară.
În tabelul IV.1. prezentăm situația statistică a turiștilor cazați în pensiunile Bran-Imex, în Hanul turistic Bran și în fermele agroturistice, pentru a ilustra creșterea semnificativă a numărului lor, în paralel cu creșterea numărului pensiunilor ce colaborează cu agenția Bran-Imex pentru oferirea serviciilor de cazare și masă.
Tabel IV.1. Numărul turiștilor în turismul rural – zona Bran-Moeciu (2002-2004)
Sursa: Bran-Imex (2005)
În anul 2002 au fost cazați în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu un total de 4303 turiști din care 2987 români și 1316 străini, iar în Hanul turistic Bran au fost cazați un total de 3709 turiști, din care 3002 români, iar 707 străini, aceștia din urmă fiind cu 46,27% mai puțini decât în pensiunile turistice atestate ANTREC. Media sejurului a fost de 2 zile în trimestrele I, II și IV și de 6 zile în trimestrul III, această medie rămânând valabilă și pentru anii următori.
În anul 2003, ca urmare a creșterii numărului de locuri în pensiunile turistice, a crescut și numărul de turiști, acesta ajungând la 4579 (3031 români și 1548 străini), cu 6,41% mai mare decât în anul precedent. Numărul turiștilor cazați în Hanul turistic Bran a cunoscut o scădere cu 14,07% față de anul precedent, o creștere mai mare constatându-se în cazul turiștilor străini, care au fost cu 41,73% mai mulți decât în anul precedent, în comparație cu numărul turiștilor români care au fost doar cu 7,56% mai puțini în 2003 comparativ cu 2002.
În anul 2004 se observă modificări în totalul turiștilor cazați în pensiuni – 3214 români și 1624 străini, ambele categorii cunoscând creșteri, iar în cadrul fermelor agroturistice au fost cazați în total 1045 turiști (874 turiști români și 171 turiști străini).
După 2002, fluxul de turiști a început să crească și să nu mai fie concentrat doar în trimestrul III, ci și în trimestrele I și IV când satele din zona Bran-Moeciu sunt solicitate pentru diversele manifestări tradiționale.
Tabel IV.2. Evoluția în timp a numărului de turiști cazați în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu (2002-2004)
Sursa: Bran-Imex (2005)
Numărul turiștilor români și străini cazați în pensiunile turistice, ca urmare a creșterii numărului unităților de cazare, a cunoscut o creștere continuă în perioada 2002-2004. Astfel, ponderea în 2003 a numărului de turiști cazați în pensiuni turistice (față de 2002) a crescut cu 6,41% (creșterea mai mare a cunoscut-o numărul turiștilor străini cazați), iar în 2004 creșterea a fost de 5,65%, numărul turiștilor străini cazați în pensiuni fiind în creștere, dar nu atât de semnificativă ca în anul precedent. În 20004o creștere semnificativă a cunoscut numărul turiștilor români cazați în pensiunile din zona Bran-Moeciu – 6,03%.
Calculul coeficientului de utilizare a capacității de cazare:
Nr. înnoptări turist
CUC = –––––––––––- x 100 %
Nr. locuri disp. x 365 zile
Tabelul IV.3. Calculul indicatorului ofertei de locuri de cazare (nr. locuri):
Calculul duratei medii a sejurului:
Nr. înnoptări turist
Durata medie a sejurului = –––––––––- zile
Nr. total al turiștilor
Tabel IV.4. Durata medie a sejurului (zile):
Calculul indicatorului densității turistice:
în raport de populație:
Nr. turiști
dp = –––––––- %
populația totală
b. în raport de suprafață
Nr. turiști
dt = –––––––- km2
suprafața totală
Tabel IV.5. Calculul indicatorului densității turistice în raport cu populația și cu suprafața comunei Bran:
Începând cu 1997, ANTREC a editat anual un catalog anual ce include oferta turistică rurală la nivelul întregii țări. Broșura cuprinde oferta turistică din cele 5 zone ale țării (Moldova și Bucovina, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, Maramureș, Crișana și Banat, Transilvania). Fiecare echipament turistic este prezentat cu ajutorul unor pictograme ce include:
număr persoane ce pot fi cazate
suprafața
număr camere cu 1,2,3 paturi
număr de băi
număr de dușuri
telefon
încălzire
mic dejun
toaletă
televizor
mașină de spălat
acceptare animale
curte
limba străină vorbită de gazdă (F; G; E; R;I;S)
distanța la cel mai apropiat oraș din zonă
O centralizare a tuturor datelor privind gospodăriile clasificate din satul turistic Bran, evidențiază următoarele: suprafața minimă de cazare a unei gospodării este de 23 m2 cu posibilitatea de a caza 4 persoane, iar suprafața maximă de 162 m2 putând caza 16 persoane. Gospodăriile au în general camere cu 2 paturi și cu baie. Pentru sezonul rece, majoritatea gospodăriilor sunt prevăzute cu încălzire. Aproape toate echipamentele au în dotare mașini de spălat, oferă mic dejun și au curte. Proprietarii vorbesc limbi străine de circulație internațională: franceza, germana și engleza, dar și italiana sau spaniola.
Din punctul de vedere al tarifelor practicate în zona Bran, societatea Bran-Imex, care este singura specializată în turismul rural din acest perimetru, avea următoarea ofertă la nivelul anului 2002:
Tabel IV.6. Ofertă de prețuri în turismul rural – zona Bran 2002 ( tarif/pers.)
Reduceri (grup min.15 pers, min. 2 nopți)
sau cameră min. 1 lună
Sursa: Oferta ANTREC, Bran-Imex (2002)
Față de alte zone (exemplu litoral sau Bucovina), în Bran nu sunt practicate diferențieri de tarife pentru turiștii străini și români, acest lucru fiind în concordanță cu recomandările Ministerului Turismului, de practicare a unor tarife nediferențiate.
V. Concluzii și propuneri de valorificare a zonei Bran
Aspectele turismului în ariile rurale se încadrează cel mai bine turismului cultural, cu accent pe înțelegerea stilurilor de viață contrastante și a interschimbului de cunoștințe și idei. De aceea, turismul rural îi atrage pe cei în căutare de contact personal și interacțiune cu diverse culturi, medii și grupuri de oameni. Printre aceste manifestații se numără: turismul recreațional cu accent pe solicitare fizică și pe activități legate de mediu (ciclism sau drumeții montane), turism ecologic cu accent pe natură și vizitarea peisajelor contrastante (vizite în parcuri și rezervații naționale), turismul moștenirii istorice care se concentrează pe locuri sau evenimente istorice, adesea cu scop educațional. Turismul rural poate, de asemenea, să includă călătorii de o zi dintr-un loc în altul, într-o manieră secvențională, în contrast cu turismul urban unde accentul cade pe destinația urbană ca focus pentru activități turistice urbane.
În planificarea turismului rural este necesară o cooperare între toate organizațiile, comisiile și organismele implicate în această activitate. În Marea Britanie, Countryside Commission (forul care se ocupă de dezvoltarea spațiului rural, mai ales din punct de vedere turistic) considera în 1998 că turismul rural este capabil să se autosusțină și vine ca o soluție pentru a minimiza impacturile negative asupra mediului, culturii și vieții sociale.
În țările Europei Occidentale, destinațiile rurale ocupă o pondere tot mai mare din totalul destinațiilor de vacanță. Stresul cotidian al vieții citadine îi îndeamnă pe locuitorii marilor metropole să caute liniștea mediului încă netransformat radical de civilizație. Și dacă în țările superdezvoltate din vest acest mediu rural a început să se modernizeze din ce în ce mai mult, la noi în țară, tradiția și obiceiurile sunt încă foarte bine conservate. În încercarea de a cunoaște o altă țară și oamenii săi, alte tradiții, numeroși turiști străini aleg ca destinație România, mai ales ca urmare a promovării ofertei turistice rurale efectuate de ANTREC la târgurile și expozițiile organizate peste hotare.
Condițiile socio-economice actuale au dus la degradarea bazelor de cazare ale stațiunilor de tradiție de pe litoral sau din zona montană. Dar în timp ce hotelurile altădată moderne sunt lăsate să se paraginească, au apărut alte baze de cazare, în mediul rural, de dimensiuni mai mici dar mai ușor de întreținut și adaptat la nevoile actuale ale turismului. Casele țărănești au luat locul complexelor hoteliere în topul preferințelor turiștilor. Dintre motivele cele mai importante avute în vedere în alegerea ca destinație a pensiunilor turistice, enumerăm:
confortul din ce în ce mai ridicat pe care îl oferă fermele și pensiunile agroturistice pe fondul preocupării constante și permanente a gazdelor pentru satisfacerea cerințelor clientului;
În stațiunile tradiționale, de tip citadin, turistul se simțea doar o parte a unei mase de turiști în timp ce în sate el este privit individual și tratat aparte; de dorințele lui se ține cont în alcătuirea meniului, spre exemplu;
intimitatea sporită conferită de faptul că pensiunile sunt de dimensiuni incomparabil mai reduse decât hotelurile;
crearea unor relații de prietenie cu familia gazdă și menținerea legăturilor ani de zile, cu revenirea în aceeași pensiune mai mulți ani la rând;
oferta de produse proaspete din gospodăria țărănească, preparate de turiști sau de gazdă la cererea turiștilor;
un mediu mai puțin poluat.
Propunere program turistic “Vacanță în zona Bran” pentru turiști străini
Ziua I: sosire la Aeroportul Otopeni, plecare spre Bran. Cazare în gospodăriile sătenilor. Masă de seară.
Ziua II: mic dejun, vizită la Castelul Bran și la complexul muzeal țărănesc. Prânz. După amiază liberă. Spre seară, organizarea unei mici petreceri în funcție de sezon: vara în aer liber, iarna, lângă vatră – întâlnire cu femeile din zonă, posibilitate de a vedea și practica diferite meșteșuguri tradiționale: torsul lânei, țesut, etc. Seară românească: masă tradițională, muzică, dansuri populare din zonă.
Ziua III: mic dejun, excursie în comuna Moeciu (cu autocarul, biciclete, căruțe, sănii, etc). Masă la una din pensiunile turistice. Cină.
Ziua IV: mic dejun, excursie în Brașov și Poiana Brașov, cu vizitarea orașului, a Bisericii Negre, Primei Școli Românești și Bisericii Sf. Nicolae. Prânz în Poiana Brașov. Cina la Bran.
Ziua V: mic dejun, excursie în satul Dâmbovicioara, vizitarea Peșterii Dâmbăvicioarei și Peșterii Urșilor. Prânz. Vizitarea gospodăriilor țărănești, cu participarea turiștilor la activitățile domestice. Întâlnire cu meșteri populari, posibilitatea achiziționării de produse de artizanat. Cina la Bran.
Ziua VI: mic dejun, excursie pe cărările din Piatra Craiului. Masa de prânz în natură. Cina la Bran.
Ziua VII: mic dejun, excursie la Fundata. Întâlnire cu meșterii populari și observarea sau practicarea unor vechi îndeletniciri (țesutul covoarelor, confecționarea costumelor populare), posibilitatea achiziționării de produse de artizanat. Masa la o stână. Seara foc de tabără și divertisment.
Ziua VIII: mic dejun. Plecarea spre aeroportul Otopeni. Îmbarcarea în avion.
Costul unei excursii de 7 nopți petrecute în Bran-Moeciu: 199 EURO (grup de 42 turiști străini exclusiv biletele de avion)
Condiții de transport-cazare-masă:
autocar 3 ***
pensiuni
masa la pensiuni (se oferă gratuitate la mesele servite la stână și cina de despărțire)
taxe vizită 10 EURO
Bibliografie selectivă:
1. Cooper C., Fletcher J., Gilbert D., Wanhill, S. – Tourism. Principles and Practice, Second Edition, Addison Wesley Longman Publishing, New York, 1998, p. 107.
2. Minciu R. – Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București, 1995, p. 24.
3. Tribe J. – The Economics of Leisure and Tourism, Buttenworth-Heinemann, Oxford, 1999, p. 283.
4. Tacu Al. P. – Global Index of Development – an Important Instrument in Regional Analysis, în Anuarul Institutului de Cercetări Economice „Gheorghe Zâne", Iași, Tomul 7, Editura Academiei Române, 1998, p. 29-38.
5. Neacșu N. – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 2000, p. 87.
6. Mitrache Șt., Manole V., Bran F. – Agroturism și turism rural, Editura FAX PRESS, București, 1996, p. 147.
7. Begu L. S., Roșea R. E. – Zone agroturistice din România: Munții Apuseni, Moldova și Rucăr Bran, articol apărut în volumul Sesiunii ªtiințifice „Rolul statisticii în economia de piață", ASE București, 19 martie 1999, p. 62.
8. MacLellan L. R. – The Tourism and the Environment Debate: From Idealism to Cynicism, în volumul Hospitality tourism and Leisure Management, London, 1997, p. 181.
24. Minciu, R., Baron, P, Neacșu, N., Economia turismului, Universite Independentă „Dimitrie Cantemir", București, 1991.
25. Naghi, M., Managementul unităților din turism și comerț, vol.I, Edit George Barițiu, Cluj-Napoca, 1999.
26. Neacșu, N., Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucure 2000.
27. Neagu, V., Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura S y București, 2000.
28. Neagu, V., Servicii și turism, Editura Expert, București, 2000.
29. Nedelea, Al., Publicitatea și programul promoțional de marketing în
turism, Simpozionul Internațional de Științe Economice și Informatică Economică, Suceava, 1995.
30. Nedelea, AL, Turismul românesc. Starea actuală și șansele relansării
Simpozionul Internațional de Științe Economice și Informatică Economică Suceava, 1995.
31. Nedelea, AL, Strategii de dezvoltare a turismului, Tribuna Econom nr. 42, 43, 44/1997.
32. Nedelea, AL, Politici în turism în țările în curs de dezvoltare, Tribuna Economică, nr. 47, 48/1997.
33. Nedelea, AL, Politica de produs și piața turistică românească, Tribuna Economică, nr. 51-52/1998.
34. Nedelea, AL, Ziua Mondială a Turismului, România pitorească, 9/1998.
35. Nedelea, AL, Turismul – fenomenul secolului, Ziua turistică, nr. 53, septembrie 1998.
36. Nedelea, AL, Hapenciuc, V., Studiu privind dezvoltarea turismului județul Suceava, Simpozionul „Început de mileniu III: economia românească în context european", Universitatea „Ștefan cel Mare", 1998, Suceava.
37. Nedelea, Al., Cibotariu, L, Turismul – provocarea mileniului III,
Simpozionul „Început de mileniu III: economia românească în context european", Universitatea „Ștefan cel Mare", 1998, Suceava.
38. Nedelea, Al., Strategii de dezvoltare a turismului, Studii și cercetări economice, vol. XXIX, Universitatea „Babeș- Bolyai" Cluj-Napoca, 1998.
39. Nedelea, Al., Analiza macromediului întreprinderii turistice, Tribuna Economică, nr.38/1999.
40. Nedelea, AL, Distribuția în turism, Tribuna Economică, nr. 5/2000.
41. Nedelea, Al., Marketing direct prin Internet în turism, Marketing-Management, voi. l-2/2000.
42. Nedelea, Al., Distribuția directă în turism, Tribuna Economică, nr.37/2000.
43. Nedelea, Al., Sandu, P., Considerații privind motivația turistică, Analele Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea „Ștefan cel Mare", Suceava, 2000.
44. Nedelea, Al., Hapenciuc, V., Particularitățile produsului turistic, Analele Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea , „Ștefan cel Mare", Suceava, 2000.
45. Nedelea, Al, Cibotariu, L, Segmentarea pieței turistice, Analele Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea „Ștefan cel Mare", Suceava, 2000.
46. Nedelea, Al., Elemente de planificare în turism, Analele Colegiului Universitar Tehnic, Economic și de Administrație, Universitatea „Ștefan cel Mare,,, Suceava, 2000.
47. Nedelea, Al., Tendințe în turismul internațional, Analele Colegiului Universitar Tehnic, Economic și de Administrație, Universitatea „Ștefan cel Mare", Suceava, 2000.
48. Nedelea, Al., Hapenciuc, V., Societatea informațională: Sisteme de rezervare și de distribuție globală în turism, Marketing-Management, voi. 3/2001.
49. Nedelea, Al., Analiza piețqf turistice din România, Conferința internațională științijico-practică de informatică și economie INFECO-2001, Colegiul Financiar Bancar „A. Diordiță", Chișinău, 2001.
50. Nedelea, Al., Marketingul electronic în turism, „Economia românească, prezent și perspective: sesiunea științifică cu participare internațională, ediția 2001", Editura Universității din Suceava, 2002.
51. Nedelea, Al., Turismul românesc. Starea actuală și șansele relansării,
colaborare la cartea „ Tranziție și integrare europeană" (Editor Vasile Ișan). Editura Sedcom Libris, Iași, 2002.
52. Nicolescu, E., Marketing în turism, Editura Sport-Turism, București, 1975.
53. Nollet, J., Haywood, J., Services et management, De Boeck Universite, Quebec, 1992.
54. Olteanu, V., Marketingul serviciilor. Teorie și practică, Editura Uranus, București, 1999.
55. Olteanu, V.,Cetină, L, Marketingul serviciilor, Editura Marketer&Expert, București, 1994.
56. O.M.T., Etude de la saturation des destinations touristiques, Madrid, 1981.
57. O.M.T., Les perspectives du marche touristique a l'horizon de l'an 2000 et au-delà, Madrid, 1999.
58. Paina, N., Pop, M.D., Cercetări de marketing, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997.
59. Para, G., La pratique du tourisme, Economica, Paris, 1985.
60. Parenteau, A., Le Marketing Pratique du Tourisme Réceptif Européen, LT
Editions J. Lanore, Malakoff, 1997.
61. Pascariu, G.C., Turism internațional, Editura Fundației „Gh. Zane", Iași, 1996.
62. Pearce, D., Tourism Development, Longman, London, 1998.
63. Peroni, G., Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994.
64. Postelnicu, Gh., Introducere în teoria și practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
65. Postelnicu, Gh., Economia turismului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999.
66. Postelnicu, Gh., Turismul internațional. Realități și perspective, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1998.
67. *** Studiu de evaluare a patrimoniului rural și a posibilităților de integrare în sistemul turistic european, Ministerul Turismului și ANTREC, București, 1995.
68.*** Strategia de dezvoltare a turismului rural, Ministerul Turismului, București, 1996.
69.*** Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung, Ministerul Turismului, 1997.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turism Rural Turismul Rural (ID: 168170)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.