Turismul In Arii Protejate

CUPRINS

Cuvânt înainte …………………………………………………………………pag4

Capitolul I: Relația turism-mediu înconjurător………………………..pag6

1.1- Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului…………………….pag7

1.2- Modalități de evaluare a impactului………………………………………………………..pag11

Capitolul II: Turismul si calitatea mediului înconjurător…………..pag15

2.1- Factorii de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic……..pag16

2.2 Unele acțiuni de protecție a mediului turistic …………………………………………..pag21

Capitolul III: Ecoturismul în perspectiva dezvoltări durabile…….pag24

3.1- Ecoturismul în România………………………………………………………………………..pag25

3.2 -Perspectivele dezvoltări durabile a turismului românesc…………………………….pag27

Capitolul IV: Spre un turism “verde”………………………………………..pag30

Studiu de caz……………………………………………………………………………pag33

Concluzii si propuneri………………………………………………………………….pag37

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………pag39

=== Turismul in arii protejate ===

CUPRINS

Cuvânt înainte …………………………………………………………………pag4

Capitolul I: Relația turism-mediu înconjurător………………………..pag6

1.1- Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului…………………….pag7

1.2- Modalități de evaluare a impactului………………………………………………………..pag11

Capitolul II: Turismul si calitatea mediului înconjurător…………..pag15

2.1- Factorii de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic……..pag16

2.2 Unele acțiuni de protecție a mediului turistic …………………………………………..pag21

Capitolul III: Ecoturismul în perspectiva dezvoltări durabile…….pag24

3.1- Ecoturismul în România………………………………………………………………………..pag25

3.2 -Perspectivele dezvoltări durabile a turismului românesc…………………………….pag27

Capitolul IV: Spre un turism “verde”………………………………………..pag30

Studiu de caz……………………………………………………………………………pag33

Concluzii si propuneri………………………………………………………………….pag37

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………pag39

Cuvânt înainte

Nepotolită este dorința omului de a cunoaște, iar tema pe care o voi dezvolta în paginile următoare este menită să cunoaștem împreună importanța pe care o presupune natura, mediul înconjurător, în dezvoltarea activităților turistice.

Mai mult decât oricare alt domeniu de activitate, turismul, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând „materia sa primă”. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediul înconjurător, iar orice modificare produsă acestuia atrage prejudicii și potențialului turistic, prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale. Componentele cadrului natural reprezintă resurse turistice ce favorizează dezvoltarea și desfășurarea turismului, prin varietate, complexitate și prin proprietăți cât mai apropiate de cele primare, ridicând astfel interesul pentru turism. În același timp, componentele mediului înconjurător sunt invitații irezistibile la drumeție, oferind satisfacții inedite care stăruie îndelung în minte, adăugându-se ca lucruri scumpe la tezaurul amintirilor.

Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a secolului trecut, îndeosebi în cea de-a doua jumătate dar și în secolul XXI.

Însă, în același timp societatea industrializată are și efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându-se sub forma agresivităților biologice (poluare, lipsa de mișcare, maladii frecvente etc.), precum și a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viața socială și profesională ș.a.).

De aici, și nu numai, dorința și tendința oamenilor societății contemporane de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite de natură, vizitând orașe și sate din țara de baștină sau din alte țări pentru a cunoaște oamenii, și locuri, sau pentru a-și îngriji sănătatea. Și, cum numărul populației în majoritatea țărilor a crescut considerabil, iar influența factorului distanță – timp,a fost diminuată simțitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate de petrecere plăcută și utilă a timpului liber – a cunoscut o „explozie” fără precedent, constituind una dintre cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane, îndeosebi după deceniul șapte al secolului XX.

Pornind de la transformările tehnice, economice și sociale care au impact asupra fenomenului turistic (creșterea numărului populației, creșterea veniturilor pe cap de locuitor; dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de transport, automatizarea proceselor de producție, etc.) și luând în considerație și influența factorilor de ordin biologic și psihologic, se poate aprecia că, în viitor, în mai toate țările lumii, turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională într-una permanentă, cu tendință de a deveni o nevoie, o necesitate „de evadare”, resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.

Noua strategie de dezvoltare internațională a condus și la dezvoltarea turismului mondial în dorința de a se instaura o nouă ordine economică mondială și se reduce treptat discordanța existentă între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare.

În aceste condiții, turismul va determina un consum sporit de resurse turistice. Acestea sunt de fapt părți componente ale mediului ambiant, și de calitatea acestora vor depinde eficiența și valoarea turismului practicat.

Competențe vizate / implicate în realizarea / execuția proiectului (care se referă la tema proiectului conform standardului de pregătire profesională)

– Aplică normele de dezvoltare durabilă a mediului înconjurător

– Identifică modalitățile de dezvoltare durabilă a comunității gazdă

– Economisește resursele implicate în industria turistică

– Aplică normele de etică referitoare la turism

– Îmbunătățește calitatea proceselor și a produselor/serviciilor

– Aplică reglementările Uniunii Europene în privința agenților de turism

– Asigură o colaborare optimă cu prestatorii de servicii turistice

Capitolul I:Relația turism-mediul înconjurător

Într-o viziune ecologică, turismul se află într-o strânsă interacțiune cu elementele abiotice, biotice, antropice, economice, sociale, culturale ale mediului, depășind sfera strictă a mediului înconjurător.

Evoluția actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice mondiale în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

În acest sens se pot contura următoarele orientări:

– destinațiile la mare distanță, care permit să se realizeze o diversificare a locului de sejur în extrasezon;

– vacanțele tematice (cultură, sport descoperire științifică) organizate la comandă pentru o clientelă, exigență și care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;

– noile produse de loiser asociate cu cazarea turistică dispersată, care urmărește sentimentul de autentic și permite dezvoltarea schimbărilor culturale și informaționale între turiști și populația locală.

Factori generali care determină și influențează direct activitatea turistică:

– valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice;

– creșterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă și veniturile;

– cursul de schimb valutar, care determină evoluția puterii de cumpărare a rezidenților și nonrezidenților;

– repartiția, care determină evoluția puterii de cumpărare a clienților.

Acești factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu valențe turistice. Toate activitățile turistice determină în timp și spațiu efectele potențiale asupra mediului, sănătății sau sistemului social. Aceste influențe acumulate sunt exprimate de noțiunea de impact.

Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialiștii englezi și americani, în deceniul VII al secolului XX, și care au șocat opinia publică internațională cu studiul „Limitele creșterii”. Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât și resursele naturale ale planetei sunt limitate, ca de altfel și puterea de absorbție a tuturor rezidurilor și deșeurilor rezultate. Sunt detailate relațiile care există între cererea și oferta turistică și modul de producere a impacturilor în turism. Deosebit de utile sunt modalitățile de control al impactului care acționează ca niște pârghii în dezvoltarea activităților turistice, și care determină evoluția motivațiilor turistice.

În acest context, pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare și amenajare, acceptabile în privința avantajelor economice, a accesului la o relație mai mare bunăstare a populației și a dezvoltării unor probleme sociale, vitale, concomitent cu prezentarea echilibrelor mediului natural.

1.1-Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului

Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur și mai prosper constă într-o tratare echilibrată a mediului și dezvoltării. Numai printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare se poate ajunge la modificarea modului de producție și de consum actual, care și-a dezvăluit caracterul permanent și consecințele nefaste asupra mediului ambiant.

Evaluarea Impactului asupra Mediului (E.I.M.) este un instrument de asistare a deciziei, având ca obiect determinarea efectelor principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură prin care factorii de decizie iau cunoștință de efectele posibile ale dezvoltării asupra productivității naturale și a calității mediului; este un mijloc prin care se colectează și se prelucrează datele necesare unui proiect pentru evaluarea gradului de satisfacere a durabilității și a condițiilor impuse de acestea.

Conținutul unui E.I.M. a fost stabilit de specialiștii Lee si Coalley în 1970 și ulterior a fost acceptat de țările Comunității Europene. Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:

Descrierea proiectului propus: prezentarea obiectivelor, al fazelor de realizare, rata de exploatare a resurselor existente;

Prezentarea situației de bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluției caracteristicilor mediului, pentru a ști posibilitățile de realizare a proiectului;

Analiza aspectelor de impact: investigarea tipurilor de impact ce pot apărea, aprecierea evoluției lor viitoare;

Descrierea alternativelor: realizarea unor variante și susținerea celor mai bune;

Realizarea unor propuneri de ameliorare pentru problemele de impact apărute, mai ales a acelor cu rol negativ;

Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare și a celor privind buna funcționare a proiectului.

Aceste evoluări de impact sunt cerute de Comunitatea Europeană și Banca Mondială în susținerea oricărui proiect de dezvoltare, cu susținere financiară importantă.

Tipurile de impact produse de activitățile din turism:

I. În cadrul natural sunt:

A. Schimbări în componența speciilor floristice și faunistice:

Distrugerea habitatului speciilor;

Uciderea animalelor pentru vânătoare;

Uciderea animalelor pentru curiozități gastronomice și piața suvenirurilor;

Influențarea migrației interne și externe a animalelor;

Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante și a valorifica lemnul;

Defrișarea vegetației naturale pentru realizarea de facilități turistice;

Reducerea rezervațiilor naturale, a sanctuarelor cu viață sălbatică.

B. Poluarea:

Poluarea apei,prin scurgerea apelor poluate, împărțirea de substanțe petroliere și petrol;

Poluarea aerului prin gazele de eșapament ale vehiculelor;

Poluarea sonoră datorată activităților și transporturilor turistice.

C. Eroziunea:

Tasarea solurilor, compactizarea, ce conduce la creșterea scurgerii fluviale și a eroziunii superficiale;

Creșterea expunerii solurilor la alunecări;

Amplificarea proceselor de declanșare a avalanșelor;

Pagube asupra formelor geologice deosebite (peșteri);

Deteriorări asupra malurilor fluviilor și râurilor.

D. Resurse naturale:

Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări și supraexploatări;

Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energii pentru susținerea activităților turistice;

Riscuri crescute pentru incendii naturale.

E. Impact vizual:

1. Facilități turistice (construcții,agrement, servicii auxiliare);

2. Gunoaie și deșeuri rezultate din structurile și circulația turistică.

II. În cadrul construit:

Mediul urban:

1. Scoaterea terenurilor în afara producției primare;

2. Schimbarea regimului hidrografic, climatologic.

Impact vizual:

1. Creșterea accesibilității construcțiilor, a ariilor ocupate de construcției;

2. Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;

3. Aglomerări de populație și bunuri.

C. Infrastructura:

1. Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcări,

grilaje electrice, sisteme de comunicații, alimentare cu apă etc.);

2. Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală și specifică;

3. Management de mediu pentru adaptarea arealelor în scopuri turistice

(plimbări pe mare, sporturi de iarnă, nautice, cicloturism ș.a.).

D. Forme urbane:

Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidențiale) și alte unități (agrement, structuri turistice);

Schimbări în dotări și mobilier urban (străzi, pavări, iluminat ș.a.);

Pericolul apariției unor contraste între zona urbană amenajată turistic și celelalte zone rezidențiale.

E. Restaurare:

1. Refolosirea și restaurarea stilurilor (siturilor) urbane vechi, a clădirilor istorice;

2. Restaurarea și refacerea clădirilor vechi ca a doua rezistență.

F. Competiția:

Posibilități de declin al atracțiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariției altor atracții sau schimbări de motivații sau a unor obiceiuri turistice.

1.2-Modalități de evaluare a impactului

Progresul social și bunăstarea economică depind de activitățile care exploatează resursele naturale și care pot cauza pagube mediului.Avansul deținut de țările dezvoltate în elaborarea și implementarea strategiilor de protejare a mediului este incontestabil. Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă, țările dezvoltate au pus la punct tehnici și modalități pragmatice de control și reducere a impacturilor.

Transferul experienței acumulate, către țările în curs de dezvoltare și din Europa de Est, constituie o preocupare care a căpătat amploare în ultimul timp.

În acest context, resursele turistice nu pot fi exploatate sălbatic fără riscuri de a fi degradate sau distruse. Imperativele dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să afecteze interesele socio – economice ale populației rezidente, nici ale mediului și, mai cu seamă, a resurselor naturale care constituie atracția principală, alături de seturile istorice și culturale.

De cele mai multe ori, bogățiile exploatate de turism fac parte din patrimoniul umanității, și în acest sens toate națiunile trebuiesc să vegheze la conservarea lor. Astfel, reducerea problemelor legate de saturația turistică și presiunea tot mai crescută asupra resurselor turistice, în ultimul deceniu, au dus la apariția conceptului de capacitate de primire și a evaluării sale.

Există o descriere între zonele de dezvoltare turistică care vor deține structuri turistice, de cele unde acestea există deja. În primul caz este mai ușoară gestionarea echilibrată a resurselor pentru a rezolva gradul de suportabilitate și încărcare a mediului și pentru diversificarea ofertei .

Problemele capacității de încărcare se referă la trei tipuri de zone turistice:

zona emițătoare de turiști: suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, sporturi de iarnă, cultural etc.);

zone de tranzit – încărcarea prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier, feroviar, maritim, aerian) între zona de plecare și cea de destinație;

zona receptoare sau destinația, unde mediul este perturbat fizic, social, economic sau poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp și spațiu.

Elaborarea pragurilor de primire și încărcare a unui teritoriu este necesară din două motive:

– permite organismelor guvernamentale să-și elaboreze o politică și strategie de dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului înconjurător;

– rezolvă probleme legate de existența unui fenomen de saturație turistică sau pe cale de a se produce.

Fenomenul de saturație turistică are și un caracter sezonier, deoarece dezechilibrul dintre cerere și infrastructură nu se produce decât în perioadele de aglomerare maximă.

Această concentrare în timp și în spațiu conduce la creșterea numărului de construcții, lipsa de spații verzi, parcuri – edilitare și a celei turistice.

Determinarea capacității de primire trebuie să țină seama de gradul de dezvoltare a zonelor turistice

În zonele turistice în curs de dezvoltare cu potențial turistic valoros, dezvoltarea turistică presupune o modificare, pe termen scurt și mediu. Aici se pot stabili concret, pragurile de primire turistică, în vederea utilizării resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative.

Prioritățile trebuie stabilite prin strategia organismelor guvernamentale sau

printr-un management de calitate din partea unor agenți publici sau privați.

Acestea se găsesc îndeosebi în țări cu o puternică industrie turistică, unde activitățile turistice au atins un înalt nivel de concentrare. Aici se impune o politică de regestionare a resurselor turistice, cu reducerea presiunii asupra mediului ambiant.

În România există zone cu veche tradiție turistică, dar unde dezvoltarea structurilor turistice a condus la o supraexploatare a resurselor, iar o intensă circulație turistică a condus la degradarea cadrului natural (Munții Bucegi, Ocnele Mari, Păltiniș, Balvanyos ș.a.).

Prezența omului în natură, ca turist, are și efecte mai puțin dorite asupra tuturor componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora, apele, așezările urbane și monumentele.

Peisajele sunt degradate prin intervenții antropice care se traduc prin ridicarea de noi structuri turistice, unde soluțiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic și ambiental. Aceasta conduce la uniformizarea și monotonia peisajelor.

Solul este un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul că există tendința de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico – edilitar și de căi de comunicații.

Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de suferit spațiul costier marin și cel montan, spații naturale cu un fragil echilibru ecologic.

Flora suportă consecințele negative datorate unei intense circulații turistice și a amenajărilor turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment. Fauna are de suferit prin reducerea spațiilor naturale care constituie habitatul necesar pentru speciile de animale, afectând supraviețuirea acestora. Practica nerațională a pescuitului și a vânătorii distruge treptat potențialul cinegetic și piscicol al multor zone turistice.

Așezările urbane sunt afectate de dezvoltarea activității turistice. Creșterea densității construcțiilor urbane, a circulației turistice au repercusiuni negative mai ales asupra centrelor istorice ale orașelor și vechilor construcții, a monumentelor, prin amplificarea formelor de poluare.

Politica globală de stabilire a saturației turistice asupra mediului natural trebuie să pornească cu determinarea următoarelor priorități:

definirea potențialului teoretic turistic global pe termen lung în funcții de resursele naționale sau regionale;

stabilirea tipului de produs sau imagine turistică, care se dorește a fi realizată;

analiza nivelului de cereri pentru un anumit produs turistic;

evaluarea condițiilor materiale necesare realizării capacității de primire adecvate, în funcție de rețeaua de transporturi existentă, volumul investițiilor necesare;

determinarea dimensiunilor impactului socio – cultural și economic, ecologic.

La baza determinărilor de impact, care sunt variabile în timp și în spațiu, stă un evantai întreg de norme menite să direcționeze dezvoltarea turistică a oricărei zone.

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând „materie primă”, obiectul și domeniul de activitate fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu, „calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.

Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă și arhitectură, aerul sau apele minerale etc.,componente ale mediului înconjurător,se constituie și ca resurse turistice ce favorizează desfășurarea turismului de odihnă și recreere, de tratament balnear, de litoral sau cultural, drumeții etc..

Cu cât aceste resurse sunt mai variate și complexe și, mai ales, nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivații turistice.

Capitolul II:Turismul și calitatea mediului înconjurător

În aceste condiții, relația turism – mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului înconjurător reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și a potențialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.

Problema se pune în aceeași măsură la toate categoriile de resurse turistice a căror existență și atracție sunt influențate direct de „calitatea” diferitelor componente ale mediului înconjurător. Cu cât degradările produse acestuia au o amploare mai mare, cu atât activitățile turistice sunt mai afectate.

În cazul turismului, consecințele degradării resurselor turistice pot avea implicații social – economice dintre cele mai grave.

Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate, ca urmare a existenței de resurse turistice degradate, se reflectă, în primul rând, în imposibilitate valorificării lor turistice ca sursă de venituri, constituind, astfel, o pierdere definitivă pentru economie.

Sub aspectul socio – cultural, efectele negative sunt, de asemenea, importante,dacă se acceptă că cele mai importante funcții ale turismului modern sunt cele recreative:

– recuperative și instructiv – educative, se înțelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar în mică măsură, a acestuia reduce posibilitățile de refacere a sănătății și a forțelor umane, prin diminuarea calității factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna și recreerea ca și a posibilităților de satisfacere a necesităților de cultură și educație a oamenilor.

Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său, altfel spus, un „barometru” al calității acestuia:se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componență sau alta a mediului înconjurător, ca, de exemplu, peisajul, aerul sau apa, se degradează.

Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat un cadru corespunzător desfășurării sale, legislația ce se va adopta cuprinzând numeroase reglementări eficiente care implică apariția conflictului turism – natură.

2.1-Factorii de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic

În general se admite, că degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori:

factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice ;

factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement.

Prima grupă de factori rezultați, în principal, din intensificarea activităților industriale, agricole și transport, afectează atât mediul cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice.

Dintre aceștia, o problemă deosebită o pune poluarea aerului produsă de industrie, sursele de impurificare cu repercursiuni asupra potențialului turistic fiind considerate, în ordinea descrescătoare a activitatii:

industria energetică, metalurgică, chimică, petrochimică, materiale de construcție, prelucrare a lemnului;

Printre cele mai poluante surse ale aerului se situează fabricile de ciment, pulberile de praf ce se pierd în timpul procesului tehnologic,alternează puritatea atmosferei, distrugând vegetația, peisajul, căruia îi dau un aspect mohorât, alungă fauna și păsările. Unele dintre aceste surse se găsesc în zone turistice importante (Bicaz, Tașca – pe Valea Bistriței – Cheile Bicazului, Câmpulung, Comarnic, Târgu Jiu, Chișcădăga, Hoghiz etc.).. Dar poluarea aerului se datorează și altor surse cum ar fi combinatele de la Hunedoara, Reșița, Suceava, Piatra Neamț, Ploiești, Târgu Mureș, Govora, Râmnicu Vâlcea etc.,aflate pe trasee turistice, în centre sau zone turistice valoroase.

Poluarea apei are, de asemenea, consecințe negative pentru turism, contribuind la degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare.

Implicații grave se creează în cazul poluării apelor mării, locurilor, râurilor și Deltei, la care, pe lângă reducerea efectelor relaxante, se produce și o scădere a efectelor biostimulatorii sau terapeutice ale acestora. Exemple de aceasta natură le constituie locurile Techirghiol, Amara, Balta Albă, poluarea episodică a Mării Negre, sau a apelor freatice dulci sau minerale etc..

Poluarea solului cu diferiți poluanți proveniți fie din apa ploilor contaminate cu agenți poluanți, fie direct, din deversări de deșeuri, pesticide, îngrășăminte chimice etc., are, pe lângă urmările de ordin economic socio – sanitar, și consecințe pentru turism prin degradarea apelor freatice și a oglinzilor de apă utilizate în balneo – turism și agrement. Desigur, degradarea solului și implicit a peisajului se datorează și pășunatului intensiv și necontrolat, ca în cazul pajiștilor montane sau alpine din Munții Bucegi, Ceahlău, Rodnei, Parâng, Ciucaș etc., masive montane cu o imensă circulație turistică.

Poluarea sonoră reprezintă un alt important factor de risc pentru sănătatea oamenilor. Are implicații și asupra turismului, apariția ei (a zgomotelor) în locurile destinate acestuia devine dezagreabilă, întrucât, majoritatea celor ce practică turismul doresc „un colț liniștit în natură” care să-i ferească de tumultul marilor orașe sau de zgomotele industriale. Existența surselor de poluare sonoră în stațiunile balneoclimaterice influențează odihna sau buna dispoziție a turiștilor, repercutându-se asupra eficacității tratamentelor balneare pe care, uneori, le poate chiar anula.

Deosebit de gravă este poluarea peisajului, unul dintre cele mai valoroase resurse ale potențialului turistic.

Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor cu acțiuni distructive asupra elementelor sale componente (vegetație, faună, rețea hidrografică etc.) la care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neaspectuose sau neacdevate locului (prin neutilizarea judicioasă a culorilor și volumelor) etc., acestea fiind numai câteva dintre cele ce urâțesc natura, tocmai acolo unde este căutată frumusețea ei.

Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului, produse de șantierele de construcții hidroenergetice și de drumuri industriale, sau de alte obiective prezentate în unități montane cu peisaje pitorești; aici, în cele mai multe situații, în timpul executării sau la terminarea lucrărilor, nu se respectă măsurile de protejare a peisajului sau de refacere a degradărilor suferite de acesta.

Degradări ale peisajului sunt provocate și de cariere de calcar, cum sunt cele din Cheile Corcoaia, monument al naturii și obiectiv turistic cu caracter unicat al zonei turistice Porțile de Fier, de la intrarea în Băile Herculane și de la Pietreni – Costești (jud. Vâlcea), aflate într-o zonă de intensă circulație turistică, sau cariera de pe Valea Ilvei din Munții Bârgăului, de holdele de steril depozitate în preajma exploatărilor miniere, cum sunt cele de la Băile Harghita și Sântembru unde îngreunează accesul în stațiuni, de la Mintea, de lângă Peștera Minierii, de pe Valea Lotrului etc.; depozitele de deșeuri menajere sau ale diferitelor întreprinderi frecvente în preajma centrelor urbane, unele de interes turistic, unde au luat locul pădurilor, grădinilor etc..

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potențialului turistic. Pădurea reprezintă interes pentru turism prin funcțiunile social – recreative și estetico – peisagistice. Aceste atribuite fac ca pădurile, în general, să fie considerate, indiferent de locul unde sunt amplasate, la munte, de-a lungul traseelor, în apropierea stațiunilor balneoclimaterice, în zone preorășenești etc., drept obiective care întregesc valoarea potențialului turistic al țării.

Prin tăierea pădurilor se poate produce declanșarea unor procese de degradare a solului ce au drept urmare afectarea peisajului respectiv, dispoziția unor monumente ale naturii de interes științific și turistic etc. (Munții Călimani, Munții Retezat, Munții Rodnei, Munții Gutâi); în cazul tăierii pădurilor din preajma stațiunilor balneoclimaterice și, în general, a localităților, se diminuează cu mult posibilitățile de autopurificare a atmosferei din jurul acestora, iar în cazul stațiunilor balneare, se pun în pericol și zăcămintele hidrominerale, diminuându-se potențialul de delimitare până la dispatiție.

Turismul, ca oricare activitate umană, fără să conțină elemente internaționale, fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice.

Activitățile distructive pot fi numeroase, mai ales în zonele sau obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică și în condițiile în care nu se realizează dotări sau amenajări speciale necesare, noctificări diferitelor activități turistice și, îndeosebi, pentru vizitarea acestora. Ele sunt provocate de:

Circulația turistică necontrolată în zonele sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate, ducând la distrugerea vegetației și florei, la ruperea copacilor, distrugerea puieților sau a semințișului natural, desprinderea de roci etc. Alte prejudicii sunt aduse prin declanșarea de incendii, împiedicarea regenerării plantelor terasarea solului, braconaj și tulburarea biotopurilor specifice vânatului și în general faunei, mergând uneori până la distrugerea unor specii.

Dispoziția unor specii floristice este cauzată și de colectarea abuzivă a florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, urmare a insuficienței popularizări a plantelor ocrotite și necunoașterii de către turiști a gravelor implicații ce le pot avea acțiunile lor necontrolate asupra factorilor de mediu. Așa se explică de ce floarea de colț – Leontopodium alpinum, garofița de munte cu varietatea ei endenică „Garofița de Piatra Craiului” și alte specii de plante sunt pecale de dispariție, fiind, astfel ocrotite de lege.

Circulația turiștilor necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice în ambianța amenajărilor pentru vizitare a acestora provoacă de cele mai multe ori distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele ce le-au consacrat ca atracție turistice, uneori cu caracter de unicat, aducându-se astfel prejudicii potențialului turistic și bunurilor culturale naționale.

Lipsa în zonele și de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice a unor locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi provoacă inevitabil degradarea peisajului și a altor componente ale mediului înconjurător, datorită numeroaselor urme reziduale lăsate la întâmplare de turiști în locurile pe unde au poposit.

Astfel de situații se întâlnesc în toate locurile destinate turismului de recreere și odihnă, mai ales din preajma centrelor urbane, în munți, în apropierea cabanelor, pe malul râurilor sau locurilor rtc..

Fenomenul poluării naturii a căpătat forme mai complexe prin pătrunderea turismului automobiliști în locuri până nu demult inaccesibile, turiștii abătându-se de la drumurile principale de acces pe văi lăturalnice, oprindu-se în poieni, pitorești, și distrugând în calea lor pajiști, floră, arbuști prin strivire sau sub influența gazelor de eșapament.

Deosebit de nefavorabilă sub aspectul poluării aerului o reprezintă intensificarea circulației turistice automobilistice în stațiunile balneoclimaterice și lipsa parcărilor, în caz daca se alterează calitățile aerului, a factorilor de cură, influentându-se și tratamentele balneare specifice stațiunilor.

Așa cum am mai menționat, calitatea potențialului turistic poate fi afectată și printr-o concepție greșită de valorificare a resurselor sale turistice rezultată fie printr-o exploatare neștiințifică și nerațională a acestora, fie din realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic.

2.2-Unele acțiuni de protecție

a mediului turistic

Protecția și conservarea potențialului turistic se conturează ca o activitate distinctă având probleme specifice care solicită colaborarea specialiștilor din domenii variate. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru juridico – administrativ de desfășurare, adecvat, ea impunând organizarea administrativă, resurse economice, un suport legistativ, eficient și o susținută activitate de educație cetățenească.

Măsurile ce se impun pe linia protecției potențialului turistic și a prevenirii degradărilor lui urmăresc, în principal, exploatarea științifică și rațională a resurselor turistice, astfel încât rata de exploatare a acestora să nu depășească rata lor de reciclare și regenerare, iar intensitatea relațiilor directe sau indirecte a turismului cu factorii de mediu să nu depășească limitele capacității de suport a acestora; analizarea relației dintre activitatea de turism și activitățile economice poluante în vederea prevenirii degradărilor provocate de factori din alte sectoare de activitate prin semnalarea organelor în drept a surselor de poluare și a atiuni lor nocive asupra resurselor turistice, sensibilizarea unităților economice a căror activitate poluantă afectează potențialul turistic; cunoașterea aprofundată a problemelor pe care le ridică păstrarea echilibrelor ecosistemelor în plan global teritorial, printr-o analiză temeinică și o mai bună gestionare rațională a resurselor turistice ale țării sau pe teritorii mai restrânse (județe, zone) în așa fel încât valorificarea turistică a acestora să fie soluționată în contextul valorificării tuturor resurselor naturale și al protecției mediului înconjurător.

Protecția mediului înconjurător și a patrimoniului turistic este influențată în mare măsură și de conștiința ecologică a populației și a sentimentului de dragoste și respectul acesteia pentru natura patriei, a locurilor istorice și a monumentelor de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o acțiune susținută de educație cu privire la mediul și potențialul turistic, acțiune care trebuie să se facă la nivelul întregii națiuni, prin insuflarea unei atitudini de respect și responsabilitate față de resursele naturale în vederea ocrotirii lor.

Analizând toate aspectele privind mediul înconjurător ca potențial turistic se poate stabili că protecția și conservarea lui se realizează în cadrul unei concepții de ansamblu a dezvoltării economice a țării, concepție situată la același nivel de importanță ca și problemele de dezvoltare generală a economiei.

Mediul înconjurător, într-o accepțiune mai largă, reprezintă un ansamblu de factori naturali (chimici, fizico-geografici) și sociologici (culturali), susceptibili de a acționa asupra organismelor vii și implicit asupra omului, și a activităților sale.

Factorii ce aparțin activității turistice și își aduc contribuția la creșterea poluării sunt următorii:

structurile hoteliere, parahoteliere și de alimentație publică;

amenajările complexe din stațiuni pentru sporturile de iarnă sau balneare;

circulația turistică.

Poluarea rezultată afectează apa, aerul, solul, flora, fauna, produce zgomote și îmbracă forme diverse de manifestare, în funcție de poluanții propuși, de gradul de concentrare, de interacțiunile dintre ei.

Pădurile, râurile montane, pajiștile alpine, deltele, locurile,sunt ecosisteme ce pot fi ușor modificate de către activitățile turistice și prezervarea lor cere măsuri deosebite de protecție.

În ultimele decenii, turismul înregistrează multe aspecte negative prin:

numărul mare de turiști pe plan european și mondial;

multe unități turistice nu dețin dotări de limitare a poluării (stații pentru epurarea apei, incinerarea gunoiului menajer ș.a.);

creșterea traficului rutier și aerian;

degradarea coastelor litorale și a deltelor;

creșterea numulțumirilor populației locale față de dezvoltarea amplă a activităților turistice, prin exproprierile de teren ilegale și prelucrarea resurselor naturale.

Ce înseamnă turismul ecologic ? În primul rând, acesta presupune desfășurarea întregii activități economice, nu numai turistice, într-un mediu ambiant nealterat. Mediul înconjurător este considerat, în prezent, o prioritate politică de vârf în toate țările dezvoltate.

În al doilea rând, restructurările economice și ajustările tehnice, precum și remodelarea managementului mediului în sensul prevalării aspectelor calitative în satisfacerea nevoilor de bunăstare a populației prezentului, fără a afecta moștenirea generațiilor viitoare, necesită adoptarea unui nou comportament din partea agenților economici.

În al treilea rând, turismul ecologic presupune un turism conștient, individual sau de grup. Aș da câteva exemple: o pădure are nevoie de 60 – 80 de ani pentru a se reface, în timp ce o stalactită sau o stalagmită de zeci de mii de ani. Concluzia: pădurea este destinată recreerii, întreținerea unei atmosfere curate, refacerii fizice și psihice, iar peșterile sunt destinate admirației oamenilor pentru dăltuirile naturii, și nu pentru distrugere.

Lipsește în mare măsură și implicarea administrațiilor locale, cu colaborarea mai strânsă dintre specialiști și sensibilizarea populației locale față de problematica mediului înconjurător, lucru valabil pentru țările din Europa Centrală și de Est.

În plan local, orașele vecine sau comunele apropiate își pot conjuga eforturile și investițiile pentru a permite dezvoltarea unei zone turistice, pentru balizarea zonelor de protecție a naturii, a punctelor de interes istoric și cultural.

Capitolul III: Ecoturismul în

perspectiva dezvoltării durabile

Dezvoltarea turismului pe baze ecologice, în armonie cu mediul, pentru refacerea, protecția și conservarea potențialului turistic și, respectiv, combaterea poluării din orice sursă, este prinsă în strategia de dezvoltare a turismului. Reglementările elaborate de Piața Comună și C.E.E. privind politica mediului, au stat la baza protocolului încheiat între Ministerul Turismului și Ministerul Mediului. România se va conforma măsurilor stabilite de „Cartea verde” a C.E.E. privind strategia de planificare pentru turismul urban și va utiliza instrumente economice și fiscale în domeniul mediului, pentru protecția resurselor turistic

TURISMUL a devenit un fenomen de masă de-abia în a doua jumătate a secolului nostru,mai precis în ultimii 20-30 ani.Printre principalii factori care au favorizat acest proces se numară creșterea veniturilor pe cap de locuitor,dezvoltarea deosebită a transporturilor,creșterea substanțială a timpului liber.Infernul mecanizat și monotonia vieții urbane determină tot mai mulți orășeni să dorească spațiu,libertate de mișcare,natură.Prizonier al orașului,omul redescoperă natura pentru a se elibera.Creșterea spectaculoasă a numărului turiștilor a atras după sine o dezvoltare dinamică a unei noi industrii,veniturile din turism fiind în continuă creștere.În prezent,putem vorbi despre o presiune turistică.Zona Podișului Sucevei și Obcinele Bucovinei-cu un peisaj frumos și numeroase monumente de arhitectură medievală ce se suprapun în bună masură cu teritoriul județului Suceava primește anual circa 300.000de turiști interni și internaționali.Dacă turismul nu e planificat și controlat cu grijă,el poate da naștere unor tulburări sociale foarte serioase și în ce privește conservarea mediului.Creșterea vertiginosă a numarului turiștilor care își petrec vacanțele în unele regiuni a distrus aproape total farmecul vechilor frumuseți naturale,a poluat apele litorale,a afectat monumente arhitectonice și istorice. Unele efecte negative ale exploziei turistice țin în primul rând de organizarea și planificarea dezvoltării turismului,în amplasarea și amenajarea hotelurilor și vilelor,campingurilor,bazinelor de înot, terenurilor de distracție,cailor de acces,parcărilor etc.,având aproape invariabil prioritate considerentele financiare,atragerea cât mai multor turiști,îndeosebi străini,care să “aducă” valută și profituri considerabile. În numele turismului,uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare,desecarea unor spații umede,de mare însemnatate biologică,distrugerea vegetației naturale și adeseori înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importante.Toate acestea semnifică o gravă degradare a mediului geografic.Pe de altă parte,nu trebuie să-i uităm pe turiștii înșiși care lasă în urma lor tone de deșeuri (hârtii,borcane,sticle,ambalaje din plastic),gazele de eșapament din ce în ce mai numeroase,autovehicule cu care să pătrundă în natură, în zona monumentelor arhitectonice și istorice,suprafețe mai mici sau mai mari devastate în vederea colectării anumitor flori,monumente degradate de inscripții și semnături.

3.1 – Ecoturismul în România

Zonele prea frecventate de turiști și-au pierdut mult din farmecul inițial.Inscripțiile și semnăturile au desfigurat numeroase monumente arhitectonice,cum ar fi,spre exemplu,zgârieturile facute pe Mănăstirea Humor,imediat după ce aceasta fusese recondiționată cu mari sacrificii,și ansamblul de pictură de la Cetatea Colțului din județul Hunedoara,la fel în ceea ce privește anumite peisaje naturale care s-au degradat atât de mult,încât,în loc să atragă,resping vizitatorii.Murmurul tonic al naturii a fost înlocuit cu cel al cailor putere, iar frumusețea sau varietatea florilor,arbuștilor ce nu se armonizează cu cadrul natural și cu deșeurile ce “marchează” locul de petrecere al week-end-ului.Dezvoltarea societătii umane a dus la dispariția multor specii de plante și animale,la îngustarea zestrei genetice a biosferei,iîn afara acestor vietăți pierdute fără urmă,numeroase alte plante sunt amenințate cu dispariția.

Este necesară ocrotirea unor specii rare (monumente ale naturii) întrucât,evoluția fiind ireversibilă,speciile o dată dispărute nu se mai refac.Iată câteva dintre plantele și animalele ocrotite de lege din țara noastră:bujorul rom, brândușa galbenă,salvia (salvia rigens), alunul turcesc (corylus colurna), floarea de colț (Leontopodium alpinum)-o splendidă plantă cu aspect catifelat și floare de forma unei steluțe galben-verzui numită încă și floarea reginei,ocrotită din anul 1931.Dintre animalele aflate sub protecție, mentionăm:broasca țestoasă dobrogeană (Testudo graeca ibera), vulturul negru (Aegypus monachus), dropia (Otis tarda), ebada de iarnă (Cygnus cygnus), cocorul mare (Grus grus), egreta mică (Egreta gazelta), pelicanul creț (Pelicanus cripus).Flora și fauna trebuie salvate prin însușirea unei educații și unei etici ecologice adecvate,prin crearea unor ecosisteme naturale care păstrează natura în esența sa.Acțiuni de protejare totală a naturii au avut loc încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504) în Moldova,când s-a înființat “Branistile”.Acestea erau teritorii în care nu se putea recolta iarbă,lemn sau alte asemenea produse,iar vânatul și pescuitul erau total interzise-ceea ce le aseamănă în multe privințe cu actualele noastre rezervații naturale.Primul parc național a fost înființat în 1935 în Munții Retezat,pe o suprafață de 54.400ha.El este actualmente una dintre perlele șiragului de parcuri europene,cuprinzând peste 60 de vârfuri care trec de 2200m, peste 80 de lacuri,cele mai multe de origine glaciară cu zone de mare atracție ca Piatra Iorgovanului, căldările Gemenale,Cascada Balea sau peșterile din Dalma și Brazi. Mai există și alte parcuri naționale în Munții Apuseni,Călimani,Ceahlau,Delta Dunării (cea mai mare rezervație din România)cu o suprafață de aproximativ 220.000ha.În afara parcurilor naționale s-au creat o serie de parcuri naturale:Bucegi-Leaota și Grădiștea Muncelului,Cioclovina;rezervații naturale botanice:Poiana Narciselor,de la Negrești-Arges,Fânețele cu narcise,Valea Sebeșului; rezervații naturale forestiere:pădurea Balota-Dolj,pădurea Tamadău-Călărași;rezervații naturale zoologice:rezervații de dropii Zerind-Arad. Rezervațiile naturale și parcurile naționale contribuie la menținerea în natură a unui status quo aparent (comparativ cu evoluția rapidă determinată de activitatea umană) și la păstrarea unui rezervor de floră și faună care să poată oricând repopula alte regiuni sărăcite.Sub acest aspect ele pot oferi adevărate comori ale naturii unui turism civilizat.Iar mai presus de toate,să nu uităm că parcurile și rezervațiile păstrează aer curat și ape limpezi pentru întreaga lume.

3.2 – Perspectivele dezvoltării

durabile a turismului românesc

Conceptul de dezvoltare durabilă include performanțe pe trei planuri:

de ordin economic –creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor;

de ordin ecologic –reciclarea,evitarea degradării mediului,reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol;

de ordin social –creșterea numărului locurilor de muncă,practicarea unor meserii tradiționale,atragerea populației în practicarea turismului,ca masuri de regenerare fizică și psihică etc.

Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creștere a populației,a nivelului de trai și a capacității de suport a mediului natural.

Strategia de realizare a unui turism durabil presupune:

respect și grija față de modul de viață al comunităților umane;

creșterea nivelului de viață a habitatelor umane;

conservarea bio-ecosistemului Terrei,a bio-diversității acestora;

reducerea exploatării resurselor epuizabile și păstrarea capacității de susținere a Terrei;

schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;

posibilitățile comunităților de a-și păstra propriul mediu ambiant,paralel cu realizarea cadrului național pentru dezvoltarea și conservarea integratoare.

În condițiile încorporării principiilor dezvoltării durabile în strategia de dezvoltare a României,valorificarea superioră a resurselor turistice se impune cu pregnanță.Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv,cât și o protejare și conservare a resurselor turistice,multe dintre ele epuizabile într-un viitor apropiat.

Obiectivele strategice.Stimulentele oferite de către guvern pentru dezvoltări turistice prezintă instrumente folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin politica dezvoltări turistice durabile în domeniul turismului.

Obiectivele politice în cadrul strategiei în turism:

dezvoltarea unui sector turistic care,sub toate aspectele și la toate nivelurile,să se situeze la o calitate ridicată,și nu neapărat la costuri ridicate;

încurajarea folosirii turismului atât în schimburile culturale,cât și în cele economice;

repartizarea beneficiilor turismului atât direct,cât și indirect;

conservarea resurselor naturale și culturale, ca parte ale dezvoltării turismului,care să reflecte tradițiile locale;

acordarea unui larg sprijin sectoarelor unde se intersectează turismul local cu cel Internațional prin politici și programe de dezvoltare și printr-un sistem de facilități financiar-economice;

Este important,pentru început,să se asigure ca obiectivele strategice să nu intre în conflict unele cu altele și ca stimulentele oferite investitorilor să fie compatibile cu asemenea obiective..Orice plan de acțiune trebuie să includă pe langă arealul protejat și regiunea înconjurătoare și integrare ,în strategia națională a dezvoltării durbile a turismului.

Elaborarea planurilor se bazează pe o largă cooperare între ecologi,organizatori de turism si populația locală.În general,aceste planuri includ următoarele:

stabilirea clară a scopurilor de protecție,discuții și acorduri privind scopurile dezvoltării durabile a turismului cu alți parteneri;

inventarierea resurselor naturale și culturale ce pot fi utilizate ca potențial turistic,cu analiza informațiilor obținute;

alcătuirea unor echipe de lucru cu populația locală,cu organizații regionale sau locale,guvernamentale sau nonguvernamentale interesate în dezvoltarea turismului;

identificarea valorilor și posibilităților care stau la baza turismului durabil;

aprecierea capacității de susținere a diferitelor părți ale zonelor protejate la nivelul standardelor de mediu și care să fie menținute în timp și spațiu;

urmărirea și analiza pieței turistice și a nevoilor turistice la două niveluri:înainte și după elaborarea proiectelor pentru noile forme de turism realizate;

acordarea de consultanță în activitățile turistice care să fie compatibile cu nevoia de protejare a arealelor sensibile naturale;

Obiective prioritare în domeniu:

reconsiderarea rolului și locului prioritar al turismului în cadrul economiei naționale determinate de importanța economică,socială,educativă și ecologică a acestui domeniu;

satisfacerea optimă a nevoii sociale de recreere,odihnă,sanatate, sport,cunoaștere sau alte motivații similare,a populației țării noastre,prin exploatarea eficientă a patrimoniului natual și antropic, inclusiv a bazei materiale turistice,cu păstrarea nealterată a mediului înconjurător;

asigurarea concordanței între valoarea potențialului turistic și nivelul tehnic al bazei materiale și al calificării forței de muncă din turism;

optimizarea economico-socială a activității turistice.

Capitolul IV: Spre un turism “verde”

Turismul iubitorilor de natură, cunoscut și sub numele de ecoturism, este un fenomen relativ recent care reprezintă un segment a industriei turistice. El este definit ca un turism dezvoltat inclusiv în zone naturale protejate, cu scopul de a studia, admira și de a se bucura de peisaje de floră și faună intacte, la care se pot adăuga și elemente cu caracter cultural.

Principalele mijloace de reducere a importului socio – economic asupra mediului din parcurile naționale și rezervațiile biosferei din România sunt:

valorificarea echilibrată a tuturor resurselor naturale;

în zonele rurale și urbane se impune sortarea deșeurilor de hârtie, metal, sticlă, textile;

reciclarea deșeurilor menajere și stradale;

unitățile economice producătoare de materiale de construcții să fie dotate cu filtre, guri de aspirare a prafului, instalații de deprăfuire;

îmbunătățirea instalațiilor de ardere din unitățile de prelucrare a metalelor și alte domenii industriale;

sisteme de deprăfuire la mijloacele de transport pentru praful de cărbune, zgură, ciment;

redresarea terenurilor afectate de torenți, din domeniul agricol și forestier;

redresarea terenurilor afectate de rupturi și doborâturi de vânt din domeniul silvic;

interzicerea tuturor activităților de exploatare a lemnului neautorizate și a braconajului;

interzicerea pășunatului în golurile alpine și refacerea jnepenișului;

Turismul cultural – itinerant este specific țărilor cu mari predispoziții naturale, sau create de om, și din acest punct de vedere, țara noastră se înscrie în rândul acestor țări. Obiestivele turistice de pe teritoriul românesc sunt de mare interes, cultural, științific, artistic, educativ, multe dintre ele având caracter de unicat pe plan național și european, și sunt caracterizate printr-un grad ridicat de dispersie, ceea ce face posibilă vizitarea lor, prin intermediul circuitelor turistice, în mod independent sau în grupuri organizate.

În afara unor valori culturale de excepție, a unui cadru natural deosebit de atractie și pitoresc, țara noastră dispune de următoarele elemente care pot deveni factori – cheie,în dezvoltarea turismului cultural:

o vastă rețea de căi de comunicație: aeriană, feroviară, rutieră, navală, care facilitează accesul către zonele sau punctele de interes turistic, însă infrastructura existentă nu se ridică la nivelurile standardelor europene, din

punct de vedere calitativ, necesitând serioase investiții pentru extindere și modernizare;

o bază materială, complexă, diversificată (hoteluri în localitățile urbane mari și mijlocii, hanuri, moteluri, campinguri) amplasată în lungul traseelor turistice, precum și o amplă rețea de unități de alimentație publică;

deschiderea către turismul internațional impune dezvoltarea și aducerea la nivelul cerințelor mondiale prin modernizarea lor.

Diversificarea formelor de cazare parahoteliere în sistem privat v-a constitui un element benefic pentru turismul cultural itinerant:

gradul relativ redus al poluării generale înregistrat de-a lungul traseelor turistice, cu grade diferite de poluare se confruntă centrele urbane mari, datorită platformelor industriale și a circulației dense.

Înlăturarea circulației grele din orașe, aplicarea filtrelor de plumb vor conduce la scăderea gradului de poluare:

un număr ridicat de monumente culturale, dintre care doar 1/3 sunt atrase în circuitul turistic național și internațional, recunoscute deja în multe programe turistice; în acest sens, cele mai cunoscute sunt cele din Nordul Moldovei, Nordul și Sudul Transilvaniei (Maramureș, Sibiu, Brașov), Nordul Olteniei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, zona Carpaților Meridionali și Occidentali.O problemă de maximă importanță o constituie conservarea, restaurarea monumentelor, lipsa unei politici coerente privind protecția patrimoniului; din ultimele decenii, arată starea precară a multor monumente valoroase; în ultimii ani au avut loc ample acțiuni de restaurare, refacere a mai multor monumente, îndeosebi biserici, mănăstiri, case memoriale, mai puțin edificii de arhitectură veche și castele medievale, (Mănăstirea Moldovița, Biserica Voroneț, Pătrăuți, Castelul Bran, Casa Memorială George Enescu – Sinaia);

creșterea inițiativelor pentru organizarea unor manifestări cultural – artistice cu larg ecou pe plan național și european (concursuri de muzică, festivaluri, săptămâni culturale românești, manifestări etno-folclorice), care ar putea conduce la creșterea interesului turiștilor străini pentru tezaurul cultural românesc; redactarea în câteva limbi de circulație a unui ghid anual, al tuturor manifestărilor cultural – artistice, religioase, etno-folclorice, poate constitui un element important în deschiderea turismului cultural românesc către piața internațională.

Studiu de caz :Ecoturism în Parcul Național Munții Rodnei

Impactul dezvoltării turismului asupra ariilor protejate

Experiența turistică a demonstrat, de-a lungul timpului, că indiferent de forma de turism practicată, în general rezultă o serie de impacturi resimțite atât de societate, cât și la nivelul mediului natural. Dezvoltarea turismului într-o anumită zonă nu trebuie însă să afecteze interesele socio-economice ale populației rezidente, nici ale mediului și, mai cu seamă, a resurselor naturale care constituie atracția principală, alături de sit-urile istorice și culturale.

Turismul este un important consumator de spațiu și resurse naturale și antropice, un generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător și al economiei, determinând mai multe tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului văzut ca și cumul al tuturor acestor efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmărește ca expansiunea turismului să păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte efecte negative asupra mediului. Prin urmare dezvoltarea durabilă a turismului se manifestă, în special, în următoarele trei domenii importante:

Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub aspect economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru comunitatea locală. Pentru aceasta este nevoie ca turismul să integreze mediul natural, cultural și uman și să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinații turistice.

             Impactul negativ al turismului asupra mediului

Cunoașterea dezavantajelor posibile ale activităților turistice asupra ariilor protejate este deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conștientizarea lor trebuie să conducă la acțiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a oricărei forme de turism.

Posibilități de dezvoltare

A. Propuneri de amenajări turistice în cadrul Parcului Național Munții Rodnei

a) Construirea de refugii alpine: în căldarea Lala, în zona lacului Izvorul Bistriței (Știol), în Șaua Ineului (lângă vârful Ineu) și renovarea refugiului de lângă Vârful Curățel.

Refugiile vor fi construite în zone ferite de vânt, din materiale locale (lemn și piatră), având acoperiș cu pantă mare prelungit aproape de sol, cu înălțime relativ mică.

 b) Refacerea și extinderea cabanei Puzdrele prin executarea unui etaj mansardat. La parter cabana va cuprinde o sală de mese cu o capacitate de 50 locuri, o terasă parțial acoperită cu 20 locuri la mese, un grup sanitar separat pe sexe, bucătărie cu spații anexe și două camere + o baie pentru personalul de deservire.

 c) Amenajarea și dotarea locurilor de campare stabilite prin Regulamentul Parcului Național Munții Rodnei

Terenurile rezervate pentru campare vor fi doar delimitate prin împrejmuire pentru a evita camparea în alte locuri decât cele stabilite și vizitele nepoftite ale animalelor sălbatice.

În incintă vor fi amenajate vetre de foc din zidărie de piatră, aprovizionate periodic cu lemne, o zonă de depozitare temporară a gunoiului prevăzută cu împrejmuire pentru a evita pătrunderea animalelor;

       d) Întreținerea traseelor turistice

–    refacerea sau completarea marcajelor turistice;  montarea de panouri indicatoare și panouri informative – în special la intrările în parc; executarea de podețe din lemn peste pâraiele mai dificil de trecut; amenajarea punctelor de belvedere de odihnă și fumat prin montarea de balustrade, bănci și mese din lemn.

B. Propuneri de amenajări turistice în zona tampon a Parcului Național Munții Rodnei

În zona celor mai importante puncte de intrare în Parcul Național Munți Rodnei se impune înființarea unor Puncte de Informare Turistică dotate corespunzător, capabile să informeze turiștii ce vor să viziteze Parcul și totodată să monitorizeze turismul desfășurat în Parc. Ele vor putea funcționa în clădiri independente, dar și în cadrul unor spații ale celor mai cunoscute unități de primire turistică din zonă.

Se propun următoarele locații: Borșa oraș, Complexul turistic Borșa, Rodna, Șanț, Romuli, Sângeorz Băi, Pasul Prislop, Pasul Rotunda, Anieș, Parva.

În prezent capacitatea structurilor de primire existente satisface circulația turistică din zonă, unitățile de tip pensiune fiind tot mai numeroase, însă structurile de agrement sunt insuficient dezvoltate.

În general structurile turistice existente necesită un amplu proces de modernizare pentru aducerea lor la nivelul cerințelor europene (grad de confort ridicat, creșterea calității serviciilor).

În domeniul structurilor de cazare și alimentație hotelurile Stibina, Cascada și Brădet din complexul turistic Borșa, Hebe și Someșul din stațiunea balneară Sângeorz Băi și motelul Perla Maramureșului din Borșa necesită lucrări importante de modernizare și retehnologizare.

Oferta de agrement există în arealul Munților Rodnei este redusă. Este cunoscut faptul că natura și calitatea agrementului sunt hotărâtoare în alegerea unei oferte (aspect ce este foarte bine „exploatat” pe piața internațională).

Pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt oportunități deosebite de desfășurare; totuși domeniul schiabil existent nu este suficient exploatat.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Pornind de la transformările tehnice, economice și sociale care au impact asupra fenomenului turistic (creșterea numărului populației, creșterea veniturilor pe cap de locuitor; dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de transport, automatizarea proceselor de producție, etc.) și luând în considerație și influența factorilor de ordin biologic și psihologic, se poate aprecia că, în viitor, în mai toate țările lumii, turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională într-una permanentă, cu tendință de a deveni o nevoie, o necesitate „de evadare”, resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.

În aceste condiții, turismul va determina un consum sporit de resurse turistice. Acestea sunt de fapt părți componente ale mediului ambiant, și de calitatea acestora vor depinde eficiența și valoarea turismului practicat.

Propunerile mele vizează mai multe direcții de acțiune :

introducerea în circuit a unor programe turistice noi, insistând asupra punerii în valoare a obiectivelor turistice cu caracter de unicat național, european sau mondial;

lansarea unor programe turistice zonale, valorificând zone precum Munții Retezat, Delta Dunării, Cheile Turzii, etc.;

Promovarea valorilor de excepție ale ”tezaurului natural” românesc reprezintă o importantă sarcină pe care trebuie să și-o asume atât Ministerul Mediului prin departamentele specializate, cât și Ministerul Turismului și agenții de turisme. Această acțiune se poate demara pe trei niveluri:

promovarea cu sprijinul material și financiar al Ministerului Turismului și al Programului PHARE, în cadrul strategiei și politicii acestuia de promovare, pe piața internă și externă, a României, ca destinație turistică;

promovarea prin intermediul firmelor tour – operatoare sau al agențiilor de turism;

promovarea proprie acolo unde există posibilități financiare și se înscrie permanent într-un circuit sau itinerar turistic.

În ultimele decenii, turismul, o adevărată industrie a vacanțelor și loisirului, a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile, naturale protejate.

Aceste spații naturale de excepție prin valențele lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional. Valorificarea lor îmbracă diferite forme, complexe, iar amenajarea pentru turism ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate.

Din totalitatea ariilor protejate existente la noi, parcurile naționale și rezervațiile biosferei constituie resurse apreciabile pentru turism, cu condiția ca amenajarea și exploatarea lor să fie în armonie cu politica de ansamble, de dezvoltare echilibrată și durabilă în plan regional.

Bibliografie:

ALEXANDRU D., NEGRUȚ S. „Geografia turismului” ,Academia București, 1997;

BARBU Gh., „Turismul și calitatea vieții”, Editura Politică, București, 1980;

BERBECARU I., BOTEZ M. „Teoria și practica amenajării turistice”, Editura Sport-Turism,București, 1977;

CONSTANTINESCU N., „Economia și protecția mediului natural”,

Editura Politică, București, 1976;

GHINEA D., „Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică, 1996, 1997, 1998;

ISTRATE I.,”Economia turismului și mediului înconjurător”,

Editura Economică, București,1996;

NEACȘU N., „Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert”, București, 2000;

SNAK O., „Economia turismului, Editura Expert”, București,2000.