Potentialul Turistic Sibiu

=== l ===

Cap.1 Aspecte teoretice privind conceptele de valorificare și promovare a potențialului turistic

1.1. Clarificări conceptuale. Potențial turistic,

fond turistic, resurse turistice.

Potențialul turistic se cere a fi analizat în conceptul mai cuprinzător de ofertă turistică, al cărei conținut a preocupat mai mulți autori. Astfel, încă din 1959, cunoscutul specialist elvețian W. Hunzicker1, în manualul său de economia turismului, arată că „oferta turistică este o combinație de elemente materiale și servicii”, combinație în care serviciile joacă rolul principal.

Englezul H. Medlik consideră produsul turistic ca „un amalgam de elemente tangibile și intangibile, concentrate într-o activitate specifică și cu o destinație specifică”2, iar profesorul elvețian J. Krippendorf3 înțelege prin ofertă turistică „un mănunchi de elemente materiale și imateriale oferite consumului și care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă”. El include în elementele politicii produsului turistic următorii factori: factori naturali (poziția în teritoriu, relieful, vegetația, fauna, clima, peisajul); factori generali ai existenței și activității umane (ospitalitatea, obiceiuri, folclor, cultură, artă, economie, politică etc.); infrastructura generală (transporturi și comunicații), populația și așezările omenești, alți factori ai infrastructurii (apă, canalizare, telecomunicații etc.).

Lista elementelor care concură la crearea produsului turistic, după E. Nicolescu4, ar trebui să includă următoarele categorii principale de factori:

patrimoniul turistic, cu factorii naturali (așezare geografică, climă, relief, peisaj);

diverse elemente naturale de atracție specifică (cursuri de apă, izvoare, lacuri etc.);

factorul uman (ospitalitate, obiceiuri și datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);

infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală (industrie, agricultură, transporturi, comerț);

1W. Hunzicker, Betriebswirtschaftslehre des Fremdenverkerhre, vol. I., Berna, 1959

2 H. Medlik, The Product Formulation in Tourism, în AIEST, Tourisme et Marketing,nr.13, 1973

3 J. Krippendorf, Marketing et Tourisme, în Etudes de tourisme, Editions Herbert Lang and Cie SA, Berna

4 E. Nicolescu, Marketingul în turism, Editura Sport-Turism, București, 1975

dezvoltarea demografică (populație și așezări umane);

infrastructură generală edilitară, infrastructură cu specific turistic;

cadrul general privind pregătirea și perfecționarea personalului din turism;

cadrul instituțional legat direct sau indirect de turism.

Opinăm pentru noțiunea de potențial turistic național, alcătuit, la rândul său, din resurse turistice naturale și resurse turistice antropice care generează diverse forme de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potențialului turistic, în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate determina o activitate de turism și includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern și internațional.

În literatura de specialitate se folosesc concepte și terminologii variate, ca formă și conținut, privitoare la noțiunile de potențial și patrimoniu turistic.

Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 nu folosește termenul de „potențial turistic”, dar stipulează că : „resursele turistice sunt componente ale mediului natural și antropic, care, prin calitățile și specificul lor, sunt recunoscute, înscrise și valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecție integrală”.

Sunt și alte opinii referitoare la conținutul noțiunii de potențial turistic. Intr-o accepțiune generală, potențialul turistic al unui teritoriu dat sau stațiune turistică este definit ca „ansamblul componentelor naturale, cultural – istorice și economico – sociale, recunoscute științific, cantitativ și calitativ și dovedite prin practică și care prezintă posibilități de valorificare turistică și dă o anumită funcționalitate pentru turism” (V.Glăvan, 1991). Cu alte cuvinte, un teritoriu intereseză sub aspect turistic în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări tehnice și în contextul protejării mediului înconjurător, poate intra în circuitul turistic și determina o activitate de turism.

Resursele balneare dintr-un areal sau stațiune turistică pot fi valorificate în balnaoturism numai în condițiile recunoașterii științifice și balneomedicale a proprietăților lor terapeutice și a avizării unor rezerve de zăcământ acceptabile, demersuri care intră în competența Ministerului Sănătății (Institutul Național de Recuperare, Medicină, Fizică și Balneoclimatologie) și Agenției Naționale a Resurselor Minerale.

Componentele naturale sau antropice sunt privite ca „atracții turistice” sau „resurse turistice”, termeni al căror conținut diferă.

Noțiunea de „atracție turistică” definește mai mult latura afectivă a diferitelor componente ale potențialului turistic, referindu-se mai ales la ceea ce se impune atenției și produce impresii de o intensitate ridicată de natură estetică, cognitivă etc. Componentele cultural-istorice, tehnico-economice și chiar o parte din cele naturale (peisaje, forme de relief, lacuri, specii de plante și animale etc.) ar putea fi desemnate ca atracții turistice.

Termenul de „resursă turistică” este mai complet și redă mai bine implicațiile acesteia în activitatea de turism ca domeniu economic. Prin specificul, conținutul și valoarea lor, resursele turistice, mai ales cele naturale, reprezintă, pe de o parte, atracții turistice, pretabile pentru vizitare (peisaje, peșteri etc.), iar, pe de alta, pot fi valorificate direct în activitatea de turism „ca materie primă”, constituind, în urma activității umane de valorificare și de amenajare, diferite produse turistice și generând anumite forme de turism (ex.resursele de ape minerale, gaze și nămoluri terapeutice, stratul de zăpadă și domeniul schiabil neamenajat, acumulări de apă etc.).

Unii cercetatori dau același sens noțiunii de potențial turistic, ca : „totalitatea elementelor cadrului natural și social-istoric care pot fi valorificate într-o anumită etapă”1, iar, vorbind numai de cel natural, îl definesc ca „totalitatea posibilităților, capacităților, condițiilor inclusiv a rezervelor materiale pe care le oferă cadrul natural al peisajului geografic pentru oricare formă de activitate turistică”2.

In literatura de profil, noțiunea de potențial turistic este redată și prin expresiile de „fond turistic” și „patrimoniu turistic”, sau are un înțeles mai larg, incluzând în potențialul turistic și dotările tehnico-edilitare, serviciile turistice și infrastructura tehnică generală.

Astfel, unii autori arată că „fondul turistic” reunește totalitatea resurselor naturale și culturale de natură turistică, ce constituie baza ofertei turistice potențiale, a unui teritoriu, considerat ca o destinație turistică3 , ceea ce pentru alți cercetători ar fi similar cu patrimoniul turistic. In acest caz, potențialul turistic ar cuprinde fondul turistic, echipamentele tehnico-edilitare și serviciile turistice.

Varietatea resurselor turistice ale țării noastre, specificul acțiunii și influenței lor în activitatea turistică fac necesară delimitarea a două categorii de potențial turistic, și anume : natural și antropic(fig.nr.1).

1 Gr. Posea, N.Popescu, M.Ielenicz, Lucrările Colocviului Național de Geografie a Turismului, 1969, Ed.Academiei

2 M.Grigore, Potențialul Natural al Turismului, 1974, Univ.București

3 C.Swizewski, D.I.Oancea în Rév.Roum.Géol., Geographie, Tom 29, Nr.2, Ed.Academiei Române

Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural al României prin componentele sale: relief și structură geologică, condiții climatice, ape, vegetație și faună, peisaj, natură protejată etc. inclusiv modificările acestora ca urmare a intervenției omului (fig.nr.2).

Așezarea geografică reprezintă o componentă importantă a potențialului turistic natural, prin care se stabilește arealul pe care se dezvoltă fenomenul turistic, poziția în raport cu vecinătățile, zonele și stațiunile turistice, căile de comunicație, punctele de frontieră, centrele emitente și piețele turistice în general etc.

Calitatea mediului înconjurător și a resurselor turistice reprezintă o condiție esențială în dezvoltarea turismului și de aceea este considerată o componentă de potențial.

Aceste resurse turistice prin conținutul, calitatea și valoarea lor recunoscute științific pot fi introduse și valorificate în activitatea de turism.

Potențialul turistic antropic cuprinde elementele cultural-istorice, tehnico-economice și socio-demografice ale țării noastre, care prin valorificarea lor intrinsecă interesează activitatea de turism și generează anumite fluxuri turistice (fig.nr.3).

În literatura de specialitate există și alte opinii, unii autori deosebind trei categorii de potențial: natural, economic și cultural-educativ sau numai două, și anume: natural și social-istoric, fie că separă, alături de acestea din urma, o categorie, care include elementele naturale modificate de om.

Componentele naturale și antropice ca resurse și atracții turistice potențiale au un rol fundamental în dezvoltarea turismului, ele interesând activitatea de turism prin următoarele elemente:

Valoarea peisagistică, estetică, recreativă, culturală etc., indiferent de locul unde se află (munte, deal, câmpie, litoral); uneori, acestea sunt determinante în formarea motivației turistice (peisaj deltaic, peisaj alpin, glaciar, acumulare de apă, monumente istorice și de artă etc.);

Calitatea și volumul unor factori naturali de cură, inclusiv a bioclimatului;

Existența unor condiții naturale care generează forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc.);

Rolul cognitiv și instructiv-educativ al multor elemente, dar mai ales al celor specifice, cum sunt: rezervațiile naturale și cele similare, monumentele naturii, obiectivele cultural-istorice etc.

Potențialul turistic, astfel definit, reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu dat, iar împreună cu echipamentul de producție a serviciilor turistice, respectiv baza tehnico-materială specifică (structuri de cazare, de alimentație, de transport și agrement), masa de bunuri alimentare și industriale destinate consumului turistic, infrastructura generală și turistică, forța de muncă, precum și condițiile de comercializare (prețuri, tarife, facilități etc.) formează oferta turistică reală (efectivă) sau patrimoniul turistic (fig.nr.4). în Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 se arată că „patrimoniul turistic reprezintă resursele turistice și structurile turistice realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism”.

Oferta turistică potențială (resurse naturale, atracțiile cultural-istorice, tehnice și social-economice) constituie de fapt „materia primă” pentru turism, care se materializează în diferite produse turistice prin munca celor ce lucrează în turism, muncă concretizată în prestații de servicii turistice.

Activitatea turistică este determinată de satisfacerea unor nevoi ca odihna, recreerea, distracția, cunoașterea etc. acest lucru este posibil in condițiile existenței unui cadru natural adecvat, nepoluat, a unor valori de cultura, artă și civilizație, capabile să trezească interesul turiștilor, să genereze și să stimuleze călătoria. Cu alte cuvinte, mediul – cu elementele sale naturale și create de om -, calitatea acestuia și, implicit, potențialul turistic reprezintă motivația principală a vacanțelor.

Parte integrantă a ofertei turistice, potențialul constituie, prin dimensiunile și varietatea componentelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, condiția esențială a dezvoltării turismului în limitele unui perimetru. În acest context, capătă semnificație deosebită, pentru conturarea strategiei expansiunii turistice, evaluarea potențialului și a structurii sale, a gradului de atractivitate, a stadiului de exploatare și a posibilităților de valorificare în viitor.

1.2. Valorificarea potențialului turistic al teritoriului

STADIUL ACTUAL DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI TURISTIC ROMÂNESC

În condițiile dezvoltării durabile a României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanță, ca în orice domeniu economic. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv, cât și o protejare ți conservare a valorilor turistice, multe dintre ele epuizabile într-un viitor apropiat.

Practica a dovedit că turismul românesc a cunoscut până în prezent o dezvoltare conjuncturală și extensivă, fără o concepție unitară cuprinzând toate categoriile de resurse, și adresându-se, în aceeași măsură, turismului intern și celui internațional. Această concepție a condus, pe de-o parte, la fărâmițarea investițiilor la nivel teritorial, realizându-se, totodată, „produse turistice” (montane, balneoturistice, culturale etc.) incomplete și, mai ales, necompetitive pe piața externă, iar pe de lată parte, obiective turistice și zone cu un potențial turistic reprezentativ sau cu o valoare de unicat au fost lăsate în afara turismului.

Valorificarea resurselor turistice – elemente ale cadrului natural sau cultural-istoric – în turism s-a realizat încă din cele mai vechi timpuri, fie că ne referim chiar și numai la apele minerale sau așezămintele religioase din antichitate și evul mediu, care generau anumite fluxuri de vizitatori.

Valorificarea resurselor turistice și dezvoltarea turismului trebuie să fie organic corelate cu prevederile generale ale sistematizării complexe a teritoriului, care asigură o dezvoltare armonioasă a tuturor sectoarelor economice și o îmbinare a criteriilor de eficiență economică cu cele de ordin social.

Resursele turistice antropice sunt valorificate, în general, prin turismul itinerant, cu valențe culturale și de cunoaștere. Este greu de precizat stadiul și nivelul unei astfel de valorificări, deoarece valorile cultural-istorice sunt răspândite pe întreg teritoriul țării, iar baza de cazare se află, de regulă, în centre urbane sau pe artere rutiere, înregistrându-se în statistici atât circulația de interes general, sau de tranzit, cât și cea turistică, fiind greu de precizat tranzitul și scopul călătoriei. De aceea, considerăm că, prin circulația turistică internațională, se exprimă mai bine valoarea ca și valorificarea resurselor turistice antropice. Din această analiză rezultă următoarele:

– baza de cazare pentru turismul internațional din alte localități decât stațiunile balneare, montane, sau de pe litoral, și care răspunde cerințelor mai sus amintite reprezenta, în anul 1994, circa 70% din totalul locurilor din aceste localități, adică 7,5% față de total țară, ceea ce exprimă importanța care se acordă acestor resurse;

– circulația turistică internațională aferentă acestei forme de turism reprezenta în același an 65% din total țară, în care ponderea o dețin turiștii din țările dezvoltate (65,5% din total țară), ceea ce reflectă locul potențialului cultural-istoric în cadrul ofertei românești pentru străinătate;

– județele cu un valoros potențial turistic cultural-istoric se situează pe primele locuri în ceea ce privește numărul de turiști străini înregistrați (Brașov, Cluj, Sibiu, Suceava, Timiș,Neamț, Mureș etc.);

– obiectivele cultural-istorice cu valoare de unicat reprezintă o atracție deosebită pentru turiștii străini, realizând o intensă circulație turistică (Suceava, Neamț, Sibiu, Brașov etc.);

– turismul internațional de factură culturală și de cunoaștere este axat pe principalele artere rutiere internaționale;

– valorificarea sub posibilități a acestui potențial turistic, în actuala organizare, în care orașul București este centrul de dispersie a programelor turistice care se derulează în țară.

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC

Baza tehnico-materială a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context se au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri. În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitățile de cazare, alimentație publică, agrementul etc., prin numărul și structura lor, reflectă, în cea mai mare măsură, gradul de dotare și dezvoltare turistică în ansamblu sau la nivel teritorial.

Cazarea turistică

Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri și prin structura acestora, aflată într-o permanentă adaptare la evoluția cererii turistice, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din țara noastră.

În ultimii ani spațiile de primire s-au diminuat datorită scoaterii din circuitul turistic a unor unități de cazare, ca necorespunzătoare, trecerea unora dintre ele la alte departamente, schimbarea destinației inițiale sau cedarea proprietarilor de drept.

Alimentația publică pentru turism

Alimentația publică din țara noastră a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor înregistrate de alte sectoare comerciale. Spațiile de alimentație pentru turiști aparțin, de regulă, marilor hoteluri, dar și unități independente.

Pentru nevoile turismului internațional, a fost dezvoltată o rețea de unități cu specific, reprezentative, care oferă preparate culinare tradiționale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare, și cu programe artistice bine alese și executate, ceea ce conferă alimentației publice noi valențe, o mai mare atractivitate. Cu toate succesele obținute pe linia diversificării rețelei de alimentație publică, se simte însă nevoia de a lărgi și mai mult rețeaua unor unități mult agreate de populație și turiști cum sunt: plăcintăriile, covrigăriile, simigeriile, a unităților de răcoritoare etc.

Baza de tratament

În stațiunile balneare, concomitent cu spațiile de cazare, s-a dezvoltat și o bază de tratament modernă, integrată în baza de cazare. Principalele 20 stațiuni pentru turism internațional (Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata, Slănic-Moldova, Băile Tușnad, Covasna, Vatra Dornei, Govora, Buziaș, Eforie Nord, Mangalia, Neptun ș.a.) dispun de baze de tratament, din care peste jumătate moderne și în cea mai mare parte în incinta hotelurilor.în acestea se pot efectua zilnic aproape 95.000 proceduri, ceea ce atestă existența unei baze materiale de tratament dezvoltate, puternic diversificată, aptă să satisfacă cerințe de tratament pentru toate afecțiunile încadrate în nomenclatorul Organizației Mondiale a Sănătății (cardiovasculare, locomotorii, gastrice, nazale, respiratorii, alergice etc.).

Baza pentru agrement

Cuprinde o gamă de mijloace și dotări destinate să asigure posibilități cât mai largi și diversificate pentru petrecerea plăcută a timpului liber de către turiști. O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea și importanța acestei componente a BTM destinate distracțiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv, bazine de înot, deschise și acoperite (unele cu ape termale)etc. Desigur, această bază de agrement este concentrată îndeosebi pe litoral și în principalele stațiuni balneare și montane. Mijloacele de agrement se vor diversifica în viitorii ani, prin intervenția agenților economici particulari sau societăți comerciale și mixte.

Dacă pe litoral, în cadrul agrementului liber, sporturile nautice sunt cele preponderente, în stațiunile montane, pârtiile de schi și săniuș, ca și transportul cu cablu aferent, fac parte din oferta acestora pentru sporturi de iarnă.

Transporturile turistice

Transporturile reprezintă o problemă esențială pentru turism, deoarece realizează legătura între reședința turiștilor și locul de destinație, asigură apoi mobilitatea turiștilor în perioada de sejur și contribuie la împlinirea actului turistic, la îmbogățirea relațiilor dintre locuri și turiști.

Transporturile feroviare au pentru turiști o însemnătate majoră din următoarele motive: a condus la apariția și dezvoltarea turismului de masă; a determinat lărgirea spațiului turistic intern și internațional, prin apariția unor noi zone de destinație, localizate în special în vecinătatea căilor ferate; a contribuit substanțial la creșterea vitezelor și la amplificarea fluxului de circulație; a înlesnit, prin prețurile practicate, creșterea volumului de pasageri. Transporturile feroviare se situează pe primul loc în privința siguranței de circulație, a certitudinii de funcționare însă au și neajunsuri pentru turism, care se referă la neacoperirea unor regiuni cu linii ferate, accesibilitatea în teritoriu limitată, cheltuieli suplimentare pentru ca turistul să ajungă la stațiile de cale ferată, iar apoi la locul de destinație, viteza de transport încă redusă în multe țări.

Transporturile rutiere au revoluționat mobilitatea geografică a omului facilitând apariția unor noi tipuri și forme de turism; amplificarea turismului de distanță mică, a celui de week-end și a turismului itinerant; au deschis căi de pătrundere spre cele mai greu accesibile locuri; favorizează adecvarea cheltuielilor după disponibilitățile financiare ale turiștilor; contribuie la amplificarea turismului internațional.

Transporturile navale se evidențiază prin: capacitate mare a mijloacelor de transport, cost relativ scăzut în raport cu alte mijloace, comoditate, șansa de a lega diverse regiuni de pe Terra, practicându-se tot mai frecvent în ultimul timp turismul prin croaziere de lux.

Transporturile aeriene, deși intrate în arena circulației mult mai târziu, s-au impus rapid din mai multe motive: viteza ridicată, confort ridicat, folosirea celor mai scurte rute, număr scăzut de accidente, și acestea chiar dacă se practică un cost ridicat al călătoriilor și există o puternică dependență de condițiile meteorologice.

Dotări pentru cazare

Capacitatea de cazare reunește totalitatea diferitelor dotări necesare cazării turiștilor aflați în tranzit sau cu un sejur mai mult sau mai puțin îndelungat, într-un teritoriu străin locului de reședință.

Principalele dotări pentru cazare sunt:

-hotelurile-reprezintă elementul cel mai comun dar și cel mai important dintre formele de cazare,

-motelurile sunt destinate, de regulă, găzduirii unor turiști care folosesc ca mijloc de transport, autoturismul;

-vilele pentru odihnă și tratament au capacități reduse (1-50 paturi) și confort diferit (1-5 stele); sunt amplasate în stațiunile balneoclimaterice, climatice, în zona montană sau pe litoral;

-hanurile turistice-sunt forme tradiționale de cazare, ce au apărut la sfârșitul sec.XVII-lea și începutul sec.XVIII. Ele ocupă, de regulă, construcții vechi, precum castele, conace, palate, case boierești, amenajate și dotate corespunzător turismului,

-cabanele, forme modeste de cazare sunt situate în locuri cu dificultăți de deplasare, în special în zona montană;

Dotări complementare: campingurile și bungalow-urile, căminele internaționale și taberele școlare, casele particulare, refugiile montane.

Fluxuri turistice

Valorificarea potențialului turistic, nivelul acestuia este ilustrat și de volumul și intensitatea fluxurilor turistice interne și internaționale. Diversitatea și valoarea potențialului turistic, precum și dezvoltarea continuă a structurilor specifice au impus în România ca o destinație turistică importantă în rândul țărilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice internaționale care se dirijează spre țară și, în parte, de cele care sunt reținute între granițe.

Majoritatea vizitatorilor provin din țările învecinate (Bulgaria, R.Moldova, Iugoslavia, Muntenegru, Ungaria, Ucraina), urmând vizitatorii de pe piețele tradiționale României (Turcia, Federația Rusă, Germania, Cehia, Polonia, Italia). Sosirile sunt motivate, în primul rând de odihnă, vizite și tratamente medicale, dar și tranzitul ocupă un loc important, apoi turismul de afaceri. În deplasarea lor în România, vizitatorii străini, folosesc cu precădere mijloace rutiere, urmate de cele feroviare, aeriene și navale, ceea ce impune măsuri de modernizare a punctelor vamale pentru fluidizarea fluxurilor turistice, ca și modernizarea și adaptarea, la nivel european, a infrastructurii rutiere și feroviare.

Programe turistice

O altă modalitate de valorificare a potențialului turistic este cea a programelor, excursiilor și acțiunilor turistice. În acest sens, fiecare unitate de turism, întreprindere sau chiar hotel, restaurant, cabană etc. – își alcătuiește un set de programe turistice, care pot fi comune sau specifice:

– pentru turiștii români: excursii cu diverse mijloace de transport în turul României, la obiectivele sau în zonele turistice de renume, excursii peste hotare, în toate țările lumii;

– pentru turiștii străini: turul României cu autocarul, programe culturale, programe combinate, munte-mare, excursii de pe litoral în Delta Dunării, Bucovina, București, Maramureș; degustări de vinuri la Murfatlar, nuntă românească; programe folclorice; barbeque etc.

FORME DE TURISM:

În literatura de specialitate s-au adoptat diferite clasificări ale formelor de turism practicate sau practicabile, în funcție de anumite categorii, urmărindu-se o grupare cât mai corespunzătoare specificului resurselor turistice, structurii turiștilor, motivațiilor, deplasărilor și caracterului activ al turismului etc.

Principalele categorii de resurse turistice din România generează și formele de bază ale turismului românesc: turism montan (odihnă, sporturi de iarnă, drumeție, speoturism, alpinism, cunoaștere științifică etc.); balnear (cură balneară, climatism, odihnă); de litoral (odihnă, balneo-medical, agrement, sportiv); vânătoare și pescuit; turism sportiv și de agrement; turism cultural (de cunoaștere, educativ-instructiv); de afaceri, științific, de congrese etc.

Multitudinea formelor de turism este dată de complexitatea potențialului turistic, iar în teritoriu, aceste forme se completează reciproc, contribuind la o valorificare optimă a potențialului. Mai există și alte clasificări care recurg însă la criterii limitative, oferind astfel structuri bine conturate, dar cu un grad ridicat de rigiditate., clasificări în funcție de:

-proveniența fluxurilor turistice: turism intern (național) și turism internațional (receptor, dat de sosirile de turiști străini în țara noastră, și emițător generat de plecările de turiști români în alte țări);

-gradul de mobilitate a turismului: turism de sejur (lung, de durată medie, scurt la sfârșit de săptămână); turism itinerant (cu valențe culturale, științifice, cognitive, tehnice, drumeție etc., turism de tranzit);

-perioada anului în care se realizează acțiunea turistică: turism continuu, turism sezonier (de vară, de iarnă) ocazional și la sfârși de săptămână;

-mijloacele de transport folosite: drumeție, turism rutier, feroviar, naval și aerian;

-momentul și modul de angajare a prestațiilor turistice:: turism organizat, neorganizat (pe cont propriu) și comercializant;

-vârsta și ocupația turiștilor: turism pentru tineret, turism pentru vârsta a treia, turism social etc.

DIRECȚII DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI TURISTIC AL ROM

Elementul hotărâtor, în plan științific și decizional, îl constituie definirea unei concepții ferme, realiste privind valorificarea patrimoniului și obiectivele dezvoltării durabile a turismului într-o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată.

În viziunea programului de reformă și ajustare structurală, etapa de tranziție spre economia de piață în țara noastră presupune creșterea rentabilității tuturor activităților prin valorificarea eficientă a posibilităților economice și implementarea unor tehnologii avansate care se practică, actualmente, pe plan mondial.

Alinierea turismului românesc la aceste cerințe este necesară atât datorită mobilității sale caracteristice, cât și importanței acestui sector în refacerea economică a României. Obiectivele generale ale dezvoltării turismului românesc, pentru trecerea la economia de piață, se pot contura astfel:

Creșterea competitivității ofertei turistice românești prin valorificarea potențialului turistic, modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului în concordanță cu standardele internaționale, folosind capitalul intern și străin. Aceasta se poate realiza prin: încurajarea, sprijinirea și stimularea investițiilor de capital străin în turism; finalizarea unor complexe hoteliere, preluate de la alți beneficiari, aflate în diverse stadii de execuție, în vederea punerii lor în funcțiune; elaborarea unor studii de fezabilitate și documentații tehnico-economice în vederea realizării de noi unități de cazare, alimentație publică, tratament, agrement etc. în principalele zone turistice ale țării, precum și introducerea în circuitul turistic a unor noi zone și localități; creșterea capacității de cazare prin introducerea în circuitul turistic internațional a pensiunilor, a satelor turistice, sprijinirea cetățenilor pentru a găzdui diferite categorii de turiști; mărirea capacității de primire a litoralului; modernizarea, dotarea și completarea parcului de mijloace de transport turistic a principalelor artere rutiere; modernizarea și extinderea posibilităților mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian; creșterea capacității instalațiilor de transport prin cablu în stațiuni montane consacrate și construirea de noi instalații în stațiuni recent intrate în circuitul turistic; modernizarea și dotarea cu aparatură medicală a bazelor de tratament din principalele stațiuni balneare și construirea de noi complexe de tratament balnear; diversificarea ofertei de agrement în unele destinații turistice; promovarea unor forme speciale de turism (echitație, vânătoare etc.); restaurarea și amenajarea unor monumente de arhitectură (castele, conacuri, locuințe particulare etc.) în vederea valorificării lor prin turism; crearea de lanțuri hoteliere românești și introducerea în rețele de lanțuri hoteliere internaționale a unora din hotelurile noastre; crearea unei rețele diversificate și moderne de unități de alimentație cu specific; elaborarea unui sistem optim de rezervare a locurilor de cazare pe teritoriul țării și integrarea acestuia în sistemele de rezervare internațională; realizarea și implementarea unui sistem informațional adecvat noilor cerințe ale activității de turism.

Perfecționarea cadrului organizatoric necesar dezvoltării unui turism competitiv. Căi de realizare: integrarea internațională, la nivelul organismelor centrale, cât și al unităților regionale, prin afilierea la diverse asociații și organisme de profil din străinătate, cooperarea și exploatarea în comun a unor unități turistice etc.; privatizarea treptată a întreprinderilor de turism și creșterea competențelor acestora în valorificarea resurselor locale, în promovarea și comercializarea ofertei proprii, în cooperare cu firme din țară și străinătate; folosirea largă a sistemului de licitații cu participare internațională și internă în modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului; diversificarea formelor de colaborare și cooperare cu firme străine în construirea și modernizarea drumurilor, a structurilor de primire, în realizarea de instalații de transport prin cablu, cazinouri, night-cluburi, parcuri de agrement și distracții etc.; crearea unor rezervații ale biosferei și parcuri naționale menite să conserve resurse turistice de o valoare inestimabilă și desfășurarea unui turism civilizat.

Diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice. Mai importante se consideră: diversificarea serviciilor cu plată sau fără plată; creșterea ponderii serviciilor suplimentare în totalul prestațiilor turistice; extinderea serviciilor în domeniul sistemului de rezervare automată a locurilor de cazare; urmărirea instaurării unui climat de ordine și disciplină în toate unitățile turistice, în vederea asigurării unor servicii de înaltă calitate.

Reconsiderarea acțiunii de comercializare a produselor turistice românești pe piața internațională prin: asigurarea unui sistem elastic de tarife și prețuri în funcție de sezon, condiții climatice, intensitate de trafic și grad de solicitare; extinderea competențelor agenților economici din teritoriu în domeniul contractării pe piața turistică externă și al fixării unor tarife și prețuri competitive; crearea unor agenții comerciale de turism pe principale piețe tradiționale și de reprezentanțe turistice pe alte piețe emitente; extinderea cooperării în domeniul comercializării unor produse turistice românești.

Asigurarea celor mai bune condiții în vederea petrecerii, prin turism, a sfârșitului de săptămână și a concediilor de odihnă, pentru categorii largi ale populației. Acest obiectiv se poate realiza prin: încurajarea și sprijinirea, prin credite, a construirii de case de odihnă sau pensiuni în zone turistice de către salariații diferitelor întreprinderi și asociații sau chiar întreprinzători particulari, utilizabile de către turiști; amenajarea zonelor turistice periurbane din jurul marilor orașe, ca destinații ale turismului cotidian și de week-end; extinderea programelor, acțiunilor și excursiilor spre principalele zone și obiective turistice din țară; creșterea numărului excursiilor efectuate de către români peste hotare.

Dezvoltarea turismului pentru tineret ca formă de turism facilitară și cu profund caracter educativ prin: atragerea unui număr cât mai mare de tineri la acțiuni turistice cu profil cultural-educativ, sportiv etc.; intensificarea schimburilor între grupuri de tineri din diverse țări, în scopul cunoașterii reciproce; extinderea sistemului de facilități pentru anumite categorii de tineri (elevi, studenți); diversificarea ofertei de produse turistice.

Asigurarea forței de muncă corespunzătoare noilor programe, exigențe, tehnologii turistice prin: stabilirea unor criterii de recrutare, selecționare, formare și perfecționare a tuturor lucrătorilor din turism; derularea unor cursuri de formare și perfecționare managerială în turism; asigurarea unei colaborări contractuale cu organizații sau firme străine specializate, în vederea formării unor manageri în turism, prin organizarea unor cursuri de profil atât în străinătate, cât și în țară;

1.3. Evaluarea potențialului turistic al unui teritoriu

Turismul poate fi un mijloc de ridicare a dezvoltării locale într-un număr mare de zone. Sector în plin progres, el permite dinamizarea activităților economice tradiționale și poate pune în valoare particularitățile culturale locale.

O evaluare riguroasă trebuie să țină seama de ofertă, cerere, concurență și tendințele pieței, pentru a permite afirmarea unui teritoriu care posedă în mod cert potențial de dezvoltare turistică, putând justifica astfel investițiile făcute. Dincolo de posibilitățile de înzestrare turistică a unui teritoriu, această evaluare permite în același timp trecerea peste importante handicapuri și evitarea numeroaselor erori ce pot apărea, cum ar fi:

– o viziune eronată a potențialului local poate provoca o supradimensionare a proiectelor cu efecte negative pentru mediul înconjurător (poluare, degradarea peisajelor naturale etc.); cultură (pierderea folclorului sau a identității locale etc.); activitatea economică a teritoriului (dependență, creșterea costului vieții, contractarea de datorii comune etc.);

– o defavorabilă percepție a caracteristicilor și specificității unui teritoriu poate face rău în elaborarea unei oferte turistice locale originale fără a se diferenția de alte regiuni asemănătoare și concurente;

– necunoașterea caracteristicilor clienților și a tendințelor de piață împiedică elaborarea de produse turistice corespunzătoare pentru viitor.

Evaluarea unui potențial turistic corespunzător constituie un excelent mijloc de decizie pentru organismele de dezvoltare permițând acestora să minimalizeze riscurile și să crească investițiile. Evaluarea potențialului turistic local cuprinde 2 faze esențiale:

Analiza situației turistice existente în funcție de ofertă, cerere, concurență și tendințele pieței. Analiza se referă la: organizarea activității turistice, comercializarea turismului, formarea inițială și continuă în domeniul turismului, cooperarea existentă și potențialii parteneri, dispozitivele de susținere disponibile. Parametrii afacerii, reactualizați în fiecare an, furnizează în egală măsură responsabililor locali elemente esențiale pentru conducerea strategiei de dezvoltare a turismului. Aceste informații interne permit identificarea forțelor și slăbiciunilor unui teritoriu, fiind totodată necesare întocmirii unui tablou privind condițiile generale externe – operatorii turistici locali fiind în măsură să dispună de informații asupra caracteristicilor pieței în ansamblu, în particular asupra cererii și concurenței. Evoluția previzibilă pe termen mediu și scurt condiționează în egală măsură dezvoltarea turismului.

Diagnosticul care în comparație cu rezultatele analizei de situație va permite identificarea forțelor și slăbiciunilor teritoriului, determinarea oportunităților și riscurilor și în sfârșit decizia definitivă de dezvoltare sau nu a turismului în zonă.

ANALIZA OFERTEI

Analiza ofertei turistice locale, a activului și a pasivului, permite un inventar al elementelor următoare:

factori naturali: situația geografică și dimensiunea teritoriului; situația geologică și condițiile climaterice; rețeaua de ape (râuri, lacuri, mare etc.); peisajul, fauna și flora.

factori socio-economici: structura economică (ponderea diverselor sectoare de activitate etc.); structura socio-demografică (media de vârstă, salariul mediu, repartiția socio-profesională etc.); structura politică și administrativă.

infrastructura și servicii disponibile: echipamente (apă, gaz, electricitate etc.); transporturi (rețeaua rutieră, feroviară, transporturi colective etc.); servicii (comerț, sănătate etc.).

factori culturali: istoria; tradiții; configurația locală; monumente și curiozități; locuri de vizitat; distracții, manifestări culturale.

oferta sport și timp liber: sporturi de iarnă sau nautice după caz; echitație; drumeții pe jos, cu bicicleta; alte activități sportive și de ocupare a timpului liber.

oferta: sănătate și cure: cure termo-balneare, tratament, îngrijire medicală, reînsănătoșire; terapii diverse etc..

oferta de cazare: capacitate globală; repartizarea ofertei de paturi și stabilirea suprafeței de cazare; calitate și tarife; repartiția instituțiilor locale de cazare; camping.

oferta-restaurante: capacitate globală; repartiția locală a restaurantelor; calitate și preț.

posibilitatea organizării de conferințe și seminarii: centre de congres și expoziționale; hoteluri ce pot oferi săli pentru seminarii și echipament tehnic de comunicare.

Factori ce trebuie luați în considerare în vederea dezvoltării turismului local:

-populația locală: populația este sensibilă la turism?, cum poate contribui la dezvoltare?, cine sunt oamenii hotărâți să joace rolul de „locomotivă” pentru primele proiecte de activități turistice?

-organizațiile turistice locale: care sunt organizațiile turistice deja active pe plan local?, care sunt competențele lor?, care sunt posibilitățile de cooperare cu aceste organizații?

-comercializarea turistică: care este politica pe mai departe în materie de ofertă și preț?, care sunt canalele de distribuție utilizate?, care sunt mijloacele de comunicare utilizate?(publicitate, vânzare, relații cu publicul), care sunt calitățile și defectele lor?, care sunt strategiile specifice de comercializare?

-organizarea turismului: care este nivelul de calificare a persoanelor care lucrează în turism?, care este deficitul în materie de organizare?, care sunt posibilitățile de formare profesională?

-cooperarea între operatorii turistici locali: ce cooperare există deja?, care sunt potențialii parteneri cu care se poate coopera?

-sprijin, ajutor, concurs: care sunt posibilitățile de sprijin pentru lucrătorii din turism?, există concurență care poate interesa pe orice participant?

ANALIZA CERERII

Analiza cererii permite răspunsul la întrebările cantitative existente: câți clienți?, ce produs turistic doresc?, unde îl vor efectua?, cât va dura sejurul și în ce sezon?, dar și calitative: ce tipuri de clienți vor veni?, de unde?, care sunt atracțiile lor, motivațiile?, ce particularități au?.

Analiza cantitativă: deosebirea turiștilor (sejururi mai mari de o zi) și excursioniștilor (vizitatori de o zi); dacă ne raportăm la primii și contabilizând numărul (sosirile) putem ști numărul înnoptărilor, iar prin raportul – număr înnoptări / număr sosiri, obținem durata medie a sejurului.

Cunoscând repartiția înnoptărilor și sosirilor în cursul unui an, ne permit să determinăm înălțimile și coborârile sezonului (perioadele de vârf și cele scăzute) și să știm în ce moment este necesară ameliorarea ofertei și a comercializării în scopul de a utiliza pentru o perioadă cât mai lung posibilă în timpul anului a broșurilor de cazare și a echipamentelor turistice.

Este recomandat să se compare cifrele pe o perioadă cât mai lung posibilă pentru a observa cu ușurință evoluția turismului în zonă. Identificarea repartiției geografice a cererii în zonă constituie de asemenea un ajutor și o informație asupra locurilor cele mai frecventate și asupra celor vizitate de un număr redus de persoane. Se poate determina în paralel repartiția înnoptărilor și a sosirilor între diferite locuri de cazare (hoteluri, cabane, pensiuni etc.).

Analiza calitativă: sigur, o anchetă directă asupra clienților permite obținerea unor informații calitative cât mai certe. Un chestionar bine alcătuit poate să ajute la obținerea acestor informații, și el poate conține astfel de întrebări:

momentul (perioada) voiajului

durata sejurului

obiectivele de vizitat

tipul voiajului (însoțiți sau nu)

mijloc de transport folosit

modul de cazare

ocupațiile pe timpul vacanței

care sunt așteptările, motivațiile, satisfacțiile

renumele localității

cheltuielile pe timpul vacanței

frecvența vacanțelor în trecut și intenția pentru vacanțele următoare

date statistice (vârstă, sex, nivel de școlarizare, profesie, loc de rezidență, venit etc.)

Studierea acestor informații ușurează elaborarea de oferte turistice care să răspundă așteptărilor diferitelor categorii de turiști. Aceste date sunt necesare și pentru lansarea unor campanii de promovare eficiente (obiectivul strategiei, locul suporturilor de mediere etc.).

ANALIZA CONCURENȚEI

Constă în strângerea și analizarea a cât mai multor informații posibile asupra teritoriilor concurente existente și potențiale. Acest demers, care presupune, bineînțeles o cunoaștere precisă a propriilor oferte (servicii) turistice, trebuie să răspundă următoarelor întrebări: care sunt principalele teritorii concurente?, ce produse oferă ele pe piață?, care sunt punctele lor slabe și cele puternice?, cum exploatează informațiile strânse despre concurență?. Este dificil de definit concurenții, dată fiind diversitatea și complexitatea produselor oferite dar în teorie toate „destinațiile de vacanță” pot fi considerate ca și concurente.

Analiza concurenței se poate realiza aplicând următoarele strategii:

Strategia nr.1 – Imitarea concurenței : un produs, o prestație sau un concept al concurenței este reprodus integral. Această strategie oferă posibilitatea de a evita (de a reduce) costul inovațiilor și de a diminua riscul unui eșec. Dar ea nu ne permite să ne diferențiem de alte teritorii de unde rezultă că nu avem nici-un avantaj în raport cu concurența.

Strategia nr.2 – Inspirarea de la concurenți: un produs, o prestație, un concept sau o idee de-a concurenței este imitată dar reprodusă sub o altă formă. Strategia constituie un compromis de funcționare cu avantaje și dezavantaje față de cei din jur.

Strategia nr.3 – Întrecerea concurenței: privilegiul unui produs, o prestare, un concept sau o idee pe care concurența nu a dezvoltat-o. Această strategie oferă reale avantaje asupra pieței. Ea creează un caracter de exclusivitate și dă în același timp un semnal de apariție a unui nou produs pe piață. Dar este evident că această acțiune implică costuri ridicate și riscuri de eșec mai mari.

Analiza concurenței nu trebuie să ducă la crearea de rivalități ci din contră să permită creșterea și mărirea prestigiului pe piață. Punerea în evidență a forțelor și slăbiciunilor teritoriilor concurente permite evaluarea riscurilor și a potențialului propriului teritoriu. Demersul poate eventual debuta cu o „cooperare între concurenți”, în scopul de a ocupa un loc cât mai ridicat pe piață.

ANALIZA TENDINȚELOR

Evaluarea potențialului turistic al unui teritoriu trebuie să țină seama de evoluția condițiilor generale exterioare, printre altele de tendințele ce influențează comportamentul consumatorilor, neliniștea, consecință a anticipării oportunității și riscurilor în primul rând la noile așteptări ale diverșilor clienți în scopul de a putea elabora noi produse turistice adaptate acestei noi evoluții. Pentru fiecare tendință nouă identificată, este necesar să ne punem următoarele întrebări: ce tendințe se manifestă în teritoriu?, cum afectează ele concurenții?, cererea evoluează în sensul creșterii ofertei turistice locale?, cum se poate ține pasul cu această evoluție?.

Este foarte dificil de prevăzut modelul precis al tendințelor viitoare, mai ales în contextul întrepătrunderilor culturale care sunt în creștere și de mondializarea pieței. Trecând peste toate acestea se pot menționa câteva tendințe generale care, luate împreună, pot ușura luarea unor decizii importante. În materie de turism, fiecare țară europeană cunoaște tendințele care le sunt proprii. Se pot identifica consultând diferitele studii de piață realizate la scară națională. Există cu toate acestea un context comun pentru toate țările:

liberalizarea transporturilor aeriene, care a antrenat o scădere sensibilă a tarifelor, provocând un argument mai puternic pentru deplasări și prin care se pot identifica ușor preferințele și destinațiile precise;

anumite efecte sau evenimente cu caracter geopolitic pot avea un impact foarte important în frecvența turiștilor într-un anumit loc sau în altul;

într-un context de internaționalizare a concurenței și a expansiunii sectorului turistic (apariția de noi operatori pe piață) asistăm la o multiplicare a produselor turistice;

anularea totală a controalelor la frontierele din interiorul Uniunii Europene și introducerea unei monede unice, sunt factori care vor ușura călătoriile.

În materie de orientare generală a politicii de dezvoltare turistică ne putem aștepta peste tot la acțiuni care vizează următoarele:

ameliorarea protecției mediului înconjurător,

profesionalizarea sau în orice caz creșterea calitativă a formării operatorilor turistici,

promovarea unor noi forme de sejur,

desăvârșirea metodelor de studiu a pieței și a marketingului turistic,

creșterea protecției consumatorilor (proveniența produsului, clasificarea diferitelor produse, controlul prețurilor etc.),

generalizarea utilizării de sisteme telematice de rezervă.

La fel, intervențiile locale în sectorul care elaborează produsele turistice, ######3 avantajele din teritoriul lor cu tendințele prezente sau previzibile ale cererii:

-în cursul următorilor 30 de ani numărul persoanelor în vârstă de peste 60 de ani va crește cu 50% în timp ce numărul celor cu vârsta mai mică de 20 de ani se va diminua cu 11%. Îmbătrânirea populației europene sporește în mod sensibil piața turiștilor în vârstă,

– interesul înregistrat la întrebările legate de mediul înconjurător și de sănătate necesită să fie înțelese,

– se observă o tendință a consumatorilor de a părăsi turismul de masă și de a prefera produse mai diferențiate. Aceasta dovedește noile preferințe și trebuie acționat rapid pentru a întâmpina cererea și de a realiza primele succese,

– un consumator „mediu” definit ca urmare a caracteristicilor socio-demografice bine stabilite nu mai există,

– noul consumator exprimă așteptările și opțiunile privind formele de voiaj contradictorii (avânt nou, croaziere de lux). Aceste particularități sunt dorite mai ales de celibatari și tineret,

– clientela din mediul urban tinde să participe la plecări de scurtă durată și mai dese cu avantajul ca destinațiile să nu fie prea îndepărtate și să aibă căi de acces cât mai ușoare,

– petrecerea timpului liber și mobilitatea deplasărilor provoacă fără, îndoială o creștere a traficului rutier care va genera o împotrivire din partea turiștilor,

– numărul vilegiaturiștilor, calmul căutat într-un mediu înconjurător bine protejat este în creștere.

DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI TURISTIC AL UNUI TERITORIU

Cea de-a doua fază a evaluării potențialului turistic al unui teritoriu – diagnosticul – constă în primul rând în confruntarea analizelor de oferte, cereri, concurență și tendințe, obiectiv necesar pentru cunoașterea forțelor și slăbiciunilor unui teritoriu astfel ca oportunitățile și riscurile pieței să poată fi suportate. Din ultima confruntare a acestor două elemente (forțe și slăbiciuni/oportunități și riscuri) putem determina o poziție strategică de succes pentru teritoriu.

Diagnosticul forțelor și slăbiciunilor

Înainte de toate trebuie realizată o imagine riguroasă și obiectivă, un profil al forțelor și slăbiciunilor din sectorul turistic local. Informațiile provenite din analiza ofertei sunt evaluate și comparate cu analiza concurenței. Forțele și slăbiciunile sunt analizate și clasate după importanța lor. În acest context, nu trebuie să ne eschivă de întrebările legate de slăbiciunile ofertei turistice locale, la fel de importante pentru dezvoltarea turismului ca și cunoașterea punctelor forte. Diagnosticul forțelor și slăbiciunilor poate fi realizat din diferite imagini și anumite puncte de vedere:

Diagnosticul în optica clientului. Este esențial, înainte de toate să cunoaștem cum percep clienții oferta turistică locală. Pentru aceasta putem realiza o anchetă reprezentativă care să le permită vizitatorilor să-și exprime în mod liber punctul de vedere.

Instalarea unei „cutii a ideilor” în diferite locuri de cazare, oficii de turism sau în toate locurile turistice poate să furnizeze un ajutor prețios – formula aceasta de anonimat permite clienților să-și exprime în mod deschis și în scris criticile și sugestiile.

Mesele rotunde organizate pentru informarea turiștilor ținute de o persoană experimentată constituie un alt mijloc de confruntare și percepere a ofertei, cererii, concurenței și tendințelor.

Diagnosticul în optica populației. Organizarea de grupuri de reflexie, pe mai multe discipline și preferințe, sau de forumuri deschise despre turism, oferă asociațiilor locale și cetățenilor interesați posibilitatea de a participa la evaluarea forțelor și slăbiciunilor din regiunea lor. Când activitatea se bazează pe o largă participare, acest demers permite înțelegerea așteptărilor populației și luarea imediată a măsurilor ce se impun.

Întocmirea într-un cadru colectiv a listei de forțe și slăbiciuni din teritoriu este o activitate care ușurează adeziunea populației la proiect și crearea condițiilor favorabile pentru ameliorarea situației turistice locale.

Diagnosticul în optica experților. Experții locali, dar și cei din exterior pot participa la diagnosticul primelor noțiuni de cunoaștere a teritoriului și pot fi în măsură să compare indicatorii locali dintr-un an sau altul. Consultanții externi au avantajul de a nu da înapoi și de a spune lucrurilor pe nume – cunoștințele lor despre piața turismului le permit identificarea celor mai optime obiective, forțele și slăbiciunile acestora. În plus, ei beneficiază, ca urmare a unui plus de credibilitate, având și influență asupra publicului și asupra eventualilor finanțatori și a factorilor locali care tind să ia în calcul evaluările lor de specialitate.

Diagnosticul oportunităților și riscurilor

Evaluarea oportunităților și a riscurilor este necesară pentru a lua în calcul analizele deja realizate asupra concurenței, cererii și tendințelor. În acest caz, poate fi necesar de a recurge la serviciile unui consultant exterior care a realizat un prim profil al oportunităților și riscurilor. Fără îndoială, întregul proces trebuie efectuat în colaborare cu populația și responsabilii locali.

Poziția strategică de succes. Confruntarea forțelor și slăbiciunilor din teritoriu, a oportunităților și riscurilor de piață din sectorul turistic ne permite să definim o „poziție strategică de succes”, punând în valoare principalii factori și atuurile susceptibile de a obține pe termen lung o superioritate în raport cu ceilalți concurenți.

În materie de turism, această poziție strategică de succes decurge mai ales din timpul și de condițiile de care dispunem (și nu de cele create). Ele corespund în mod general ofertei turistice existente, caracterizată prin factorii asupra cărora am primit informații și nu se poate interveni cu rapiditate.

Pentru a ajunge la o poziție strategică de succes se pot viza cu siguranță anumite segmente (de exemplu segmentul „vacanțelor în circuit”) și elaborarea și comercializarea unei oferte turistice sub formă de „produs combinat”. În mod concret, totuși, nu se poate lansa pe piața turistică un slogan de tipul „circuitul țării” dar acest lucru se poate concretiza printr-un ansamblu diversificat de prestații complementare:

drumuri în circuit, itinerarii acompaniate,

suportul informativ,

servicii de transport a bagajelor,

locuri de cazare și refacere,

îndrumători, comentatori, vizitarea curiozităților turistice,

oferte combinate de transport public,

bilet în circuit,

activități sportive și pentru petrecerea timpului liber etc.

Elaborarea unor astfel de produse poate, în mod evident, să asigure teritoriului respectiv un argument de vânzare excepțional, un avantaj comparativ absolut pentru o clientelă particulară.

1.4. Promovarea în turism

Necesitatea elaborării unei strategii promoționale în turism se impune în condițiile unei piețe turistice internaționale cu o multitudine de destinații turistice atrăgătoare și ale existenței unor campanii de promovare foarte afirmative desfășurate de marile societăți turistice. Expansiunea turismului, importanța sa crescândă pentru economie au ca rezultat formarea și aplicarea unei noi viziuni de marketing și în domeniul promovării.

Promovarea sub toate formele sale are ca scop influențarea unor categorii de turiști din țări diferite și nu numai, cu variabilele socio-economice și psihologice diferite. Pentru acest motiv, succesul în promovarea turismului depinde de cunoașterea gusturilor, preferințelor și nevoilor clientelei, de talentul promotorilor acestei activități în a crea mesaje capabile de a influența turiștii potențiali.

Una din sarcinile cele mai importante asumate de marketingul mix este aceea de a furniza clientelei toate genurile de informații, sfaturi și îndemnuri prin intermediul cărora aceasta să fie atenționată de existența unei anumite oferte, să i se trezească interesul în legătură cu utilitatea acesteia, să fie atrasă spre ea, să i se creeze convingerea că ea este în măsură să o satisfacă mai bine decât altele și să o determine să ia decizia de cumpărare.

Acțiunile promoționale în domeniul turismului, la fel ca în toate celelalte sectoare, vizează atât atragerea de noi clienți, cât și păstrarea celor vechi, adresându-se, direct sau prin rețele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienți țintă. În timp ce producția și comercializarea se realizează mai cu seamă la nivel local (prin firmele sau grupurile de firme turistice), promovarea poate favoriza firmele turistice de la toate nivelurile (local, zonal, național și chiar internațional).

Activitatea de promovare, în accepțiunea de marketing, reprezintă transmiterea pe diferite canale, de către întreprinderea turistică, de mesaje menite să-l informeze pe consumator asupra produsului turistic și să-i dezvolte o atitudine pozitivă față de ofertă. Pusă în situația de a acționa între un produs cu caracteristici atât de complexe și în permanentă evoluție – cum este produsul turistic și un utilizator cu o motivație atât de labilă și o elasticitate a cererii atât de mare – cum este cererea turistică, în condițiile unei piețe aflate într-un proces de continuă transformare, promovarea turistică ocupă un loc esențial în cadrul mix-ului de marketing și parcurge ea însăși un proces de perfecționare, în sensul adaptării tehnicilor și metodelor la cerințele consumatorului turistic potențial.

Produsul turistic nu poate fi „vizionat”, „încercat”, eventual verificat înainte de a fi cumpărat, așa cum stau lucrurile în cazul celorlalte produse. Din această cauză, activitatea de promovare turistică trebuie să urmărească crearea unor imagini pe deplin veridice, să furnizeze o descriere clară și exactă a produsului oferit, a prețului său, precum și în ceea ce privește condițiile și datele de sejur. Ea trebuie să fie convingătoare și atrăgătoare, să determine clientela turistică să ia decizii de cumpărare. În aceste condiții, instrumentarul promovării produsului turistic se cere diversificat, iar calitatea mesajelor, mult îmbunătățită. În principiu, promovarea turistică trebuie realizată în așa fel încât să inspire și să obțină încrederea publicului consumator.

În desfășurarea activității de promovare turistică, între factorii implicați (beneficiarul – unitatea în favoarea căreia se realizează promovarea și adresantul, adică consumatorul de produse turistice), se realizează o serie de relații care, în esența lor, se circumscriu scopurilor urmărite de fiecare, și anume: impulsionarea activității de producție și comercializare a produselor turistice pentru beneficiar, informarea consumatorilor în mod obiectiv și corect asupra tuturor elementelor care-i pot interesa cu privire la produsele și serviciile turistice.

Promovarea este implicată direct în organizarea plăcută și eficientă a timpului liber al oamenilor, asupra posibilităților concrete de petrecere a acestuia, contribuind la o mai bună recuperare a forței de muncă sau îndeplinind o funcție cultural-educativă și estetică, cetățenească.

Obiectivele promovării

Punctul de plecare în definirea obiectivelor promovării turistice îl constituie definirea obiectivelor de marketing ale firmei, primele derivând din celelalte. De exemplu, dacă o agenție turistică își fixează ca obiectiv general creșterea numărului de clienți, ea trebuie să aibă în vedere, mai întâi, cel puțin trei niveluri ale clientelei (cea aparținând ei, cea aparținând concurenței și cea care încă nu s-a hotărât să facă turism), putându-și formula apoi câteva strategii de marketing:

întărirea fidelității clienților proprii prin mărirea numărului de ocazii în care clienții ei fideli o pot solicita pentru satisfacerea nevoilor de turism;

atragerea clienților firmelor turistice concurente;

transformarea nonconsumatorilor de produse turistice în consumatori (mai întâi potențiali, iar apoi efectivi).

Rolul informării în promovarea turismului

Activitatea de promovare este înainte de toate o activitate comunicațională, informarea clientelei în legătură cu produsul și firma care-l furnizează fiind unul din obiectivele ei de primă importanță. Aceasta se poate realiza pe căi și cu mijloace multiple, sub formă verbală sau scrisă, vizuală sau auditivă, directă sau indirectă etc.

Firmele, organizațiile și instituțiile interesate în promovarea pe scară largă a turismului își organizează, aproape fără excepție, centre de informare (puncte, birouri sau oficii), având caracter permanent sau ocazional.

Centrele permanente de informare sunt organizate pe principiul teritorial, pe cheltuiala firmelor, oficiilor de turism sau a statului, fiind amplasate în localitățile, zonele și țările în care clientela turistică este cea mai numeroasă, ele îmbrăcând, de cele mai multe ori, forma birourilor sau oficiilor de informare. Rolul lor este acela de a oferi (gratuit, de regulă), pe toate căile (față în față, telefonic, prin pliante și broșuri) informații (dintre cele mai bogate și diverse) utile clientelei turistice, atât în localitățile emitente, cât și în cele receptive, antrenând în sistemul de distribuire a acestora agențiile de voiaj, transportatorii auto, maritimi, feroviari etc., unele organisme naționale ( OPT- Oficiul pentru Promovarea Turismului, camere de comerț, uniuni patronale), asociațiile de consumatori, sindicatele, automobil-cluburile etc.

Punctele ocazionale de informare se prezintă sub forma saloanelor și standurilor. Saloanele (denumite și foier-uri sau expoziții) de vacanță sunt puncte de informare de primă importanță la acre firmele turistice au posibilitatea să contacteze direct o bună parte din clientela potențială și intermediarii interesați în distribuirea produselor turistice. Ele se organizează mai cu seamă înaintea vacanțelor ori marilor sărbători, fiind manifestări de cea mai înaltă eficiență sub aspect comunicațional.

Standurile se organizează, de regulă, la nivel național, multiregional sau regional, cu participarea firmelor, grupurilor de firme și organismelor naționale de turism, scopul lor fiind de a asigura (în condiții mai economice decât prin saloane) distribuirea documentelor promoționale (pliante, broșuri) către intermediari sau clientela finală. Orice stand turistic trebuie să-și propună cel puțin trei obiective:

acroșajul, adică atragerea atenției vizitatorilor prin mijloace adecvate (specifice regiunii turistice pe care o promovează);

animația, care se poate realiza prin spectacole (folclorice, de pildă), prin jocuri (vizând identificarea unor elemente inedite ale zonei turistice pe care o reprezintă standul), prin prezența unor artizani care să demonstreze existența anumitor elemente de atracție turistică;

cumpărarea, respectiv facilitarea procurării, la fața locului, fie a unui sejur, fie a unei călătorii în zona turistică reprezentată, ceea ce presupune existența în apropiere a unei agenții turistice.

Formele promovării

Comunicarea între firmele turistice și piață se realizează pe căile obișnuite, care se află la dispoziția oricărui întreprinzător. Varietatea acestora fiind foarte mare, s-a impus necesitatea sistematizării lor în așa fel încât, plecându-se de la strategiile generale de marketing și de la obiectivele specifice strategiilor promoționale, să se creeze posibilitatea selectării celor mai adecvate forme de promovare. Așa s-a ajuns la gruparea lor astfel:

publicitate

promovarea vânzărilor

relațiile publice

forța de vânzare

marketingul direct

promovarea prin marcă

sponsorizarea

saloanele profesionale

Pentru a-și atinge obiectivele, promovarea turistică trebuie realizată combinând cât mai multe din aceste forme, nefiind excluse nici cazurile în care firmele le folosesc pe toate.

Publicitatea turistică : reprezintă principala modalitate de promovare a produselor și serviciilor turistice, urmărind: familiarizarea turiștilor cu întreprinderea sau cu o destinație, în vederea atragerii lor; prelungirea perioadei de sezon a activității turistice; pătrunderea pe o nouă piață turistică; introducerea, lansarea unui nou produs; promovarea unei imagini favorabile a ofertei turistice; anunțarea reducerilor de preț; promovarea evenimentelor (sportive, culturale, religioase) generatoare de turism; fidelizarea clientelei etc.

Publicitatea este o formă impersonală de comunicare în masă cu piața turistică, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, având ca scop crearea și păstrarea clientelei prin informarea, sfătuirea și convingerea ei asupra necesității cumpărării serviciilor turistice ale firmei care o susține, apelându-se la profesioniști plătiți și la mijloace materiale specifice.

Mesajele transmise către clientelă se caracterizează prin faptul că sunt:

Simultane, adresându-se unui număr mare de persoane, printr-o mare diversitate de căi (publicații, radio, tv etc.);

Impersonale, nefiind adresate unei anumite persoane 8ci publicului, în general);

Indirecte, cazurile în care transmițătorul se află în contact nemijlocit cu receptorii mesajelor fiind cu totul excepționale;

În sens unic, mesajele parcurgând drumul emițător – receptor (nu și invers);

Pentru a face publicitate unui produs sau serviciu turistic profesionistul publicității va trata cu maximum de atenție clientul, considerându-l un partener bine instruit, priceput, exigent, sensibil, care nu trebuie amăgit cu promisiuni fără acoperire deplină, sinceritatea fiind poate cea mai importantă condiție pe care trebuie să o îndeplinească publicitatea. Profesionistul trebuie:

să definească precis tema (subiectul) publicității, decizând ce urmează sa fie anunțat;

să aleagă destinația mesajului, decizând cui îi este el adresat;

să precizeze locul (localitatea, zona sau țara), decizând deci unde va fi distribuit mesajul;

să hotărască momentul sau perioada, respectiv să decidă când va avea loc campania publicitară;

să selecteze mijlocul prin care vor fi transmise informațiile, răspunzând la întrebarea „cum se va transmite mesajul?”;

să evalueze efortul economic, hotărând cât se va cheltui pentru realizarea publicității;

să estimeze efectele (creșterea vânzărilor, a profitului etc.) care vor fi obținute pe seama campaniei publicitare.

Principalele etape ale unei campanii publicitare sunt:

stabilirea rolului ei în cadrul strategiilor de marketing ale firmei;

fixarea bugetului publicitar;

selectarea piețelor țintă;

alegerea agențiilor și a mijloacelor publicitare;

evaluarea eficienței.

Mesajul publicitar este sistemul comunicațional prin care se realizează publicitatea turistică, încorporând în structura sa cele patru elemente arhicunoscute: emițătorul, mesajul, receptorul și feed-back-ul.

Emițătorul mesajului publicitar este fie firma turistică interesată în promovarea serviciilor sale (dacă ea dispune de un personal specializat în comunicarea de masă), fie o firmă specializată în astfel de activități. El trebuie să fie un bun cunoscător al clientelei turistice și al obiectivelor urmărite prin campania publicitară.

Receptorul este constituit fie din clientela turistică (probabilă) propriu-zisă, fie din intermediarii care realizează distribuția produselor și serviciilor turistice spre beneficiarii finali, care urmează a fi influențați de mesajul transmis. Pentru ca publicitatea să fie eficientă, receptorii trebuie să fie în măsură să perceapă, să înțeleagă, să interpreteze și să reacționeze în conformitate cu scopurile emițătorilor.

Modul în care receptorul reacționează la mesajul transmis se constată prin intermediul feed-back-ului. Dacă acesta semnalează insensibilitatea receptorilor la mesajele transmise, specialistul în publicitate trebuie să facă o analiză atentă a cauzelor care au condus la așa ceva. Acestea sunt numeroase, ținând atât de receptori (inerție, încetineală, pasivitate, lipsă de interes, neîncredere, insatisfacție), cât și de concurenți (care se pot dovedi mai eficienți în comunicarea de masă) sau chiar de emițător (frecvență mică de transmitere, suporți neadecvați, stil confuz).

Conceperea mesajului publicitar se face în deplină concordanță cu obiectivele campaniei publicitare, respectându-se toate regulile valabile în materie de comunicare, el trebuind să fie:

imaginativ, fiind rodul unui act de creație;

strategic, ținând de o strategie anume de marketing;

ușor inteligibil, pentru nu a crea dificultăți clientelei;

original în raport cu ceea ce oferă concurența;

durabil (ușor de memorat).

Mesajul publicitar trebuie să transmită maximum de informații cu minimum de cuvinte și să fie clar, precis, atractiv și sugestiv. Lipsa acestor calități poate determina turistul potențial să nu parcurgă în totalitate mesajul, să-i creeze o imagine negativă sau să dea naștere unor neînțelegeri, care se pot repercuta negativ asupra unității emitente. Un text relativ lung poate respinge turistul, în special dacă grafica îngreunează parcurgerea textului și receptarea cu ușurință a temei. Este de preferat ca mesajul să fie personalizat prin modul de adresare și cuvintele folosite. Se recomandă ca limbajul folosit să fie ușor de receptat, să se folosească cuvinte sugestive, formule simple și să fie evitate clișeele convenționale. În strânsă legătură cu evidențierea unor caracteristici ale produsului turistic (elementele cheie de atracție turistică, prețurile, facilitățile oferite, indicarea locului de unde se pot obține informații suplimentare etc.), în textul mesajului trebuie să se folosească expresii care să evoce și sentimente deosebit de plăcute pentru cititor, care să creeze în jurul produsului o atmosferă plăcută, familiară chiar, o anumită afectivitate care să-l diferențieze de altele.

Estetica publicității turistice. Un simplu text, chiar bine conceput, nu este, întotdeauna, suficient pentru a reține atenția receptorului, apărând astfel necesitatea completării textului cu o ilustrație, concretizată în fotografii, desene, muzică sau filme. Imaginea artistică (mesajul estetic) este receptat mai întâi și apoi textul (mesajul semantic), iar din acest punct de vedere, potențialul turistic al României oferă șanse deosebite pentru publicitatea vizuală.

Formele publicității: publicitatea se prezintă sub următoarele forme principale:

a) mass-media (presa scrisă, radio, televiziune și cinematograful)

Presa scrisă, fiind cel mai vechi tip de mass-media, este folosită de firmele turistice ca mijloc de transmitere către clientelă a mesajelor publicitare datorită unor avantaje ca: operativitate, prin presă mesajele putând fi transmise foarte rapid; cost cel mai redus pe unitate de efect scontat; flexibilitate, mesajele putând fi schimbate ușor de la o apariție la alta; stocabilitate, mesajele publicate putându-se păstra cât timp se dovedesc utile; selectivitate ridicată, acest avantaj manifestându-se mai cu seamă în cazul presei de specialitate, adresate anumitor segmente de cititori; regularitatea apariției etc.

Radioul prezintă avantaje, cum ar fi: operativitate foarte ridicată de transmitere a mesajului (mai ridicată decât prin ziare sau reviste), acesta putând fi dat pe post imediat ce a fost adus; arie largă de răspândire; cost scăzut (comparabil cu cel din presa scrisă); posibilitatea utilizării unui fond sonor atrăgător; flexibilitate deosebită, mesajele putându-se modifica ușor și rapid; grad înalt de selectivitate, asigurat de specializarea diverselor emisiuni pe ore ale zilei etc., iar ca dezavantaje, ar fi: caracterul efemer al emisiei-recepției mesajului, acesta putându-se asculta doar în momentul transmiterii lui; probabilitatea redusă de recepție a mesajului, ascultătorii fiind arareori concentrați asupra acestuia; imposibilitatea stocării(de cei interesați) a mesajelor transmise.

Televiziunea , fiind mijlocul publicitar cel mai costisitor, nu se recomandă decât pentru promovarea turismului în masă. Avantaje: posibilitatea asocierii celor mai importante elemente (textul, sunetul și imaginea); audiență largă; aportul specialiștilor etc. iar ca dezavantaje: durata foarte scurtă pe care trebuie să o aibă mesajele; probabilitatea mică de receptare; dificultate în individualizarea mesajelor firmei de turism, acestea fiind transmise, de cele mei multe ori, împreună cu cele aparținând altor firme etc.

Cinematograful, presupunând folosirea unor spații și echipamente speciale, este cel mai costisitor mijloc publicitar. Filmele prezentate pot fi filme publicitare propriu-zise (cu o durată de până la 5 minute), sau filme documentare (cu caracter comercial, cu o durată de până la 30 de minute), putând fi transmise fie independent, fie înaintea celor artistice.

b) publicitatea exterioară (outdoor) se poate realiza prin panouri publicitare, amplasate în zone aglomerate pentru a fi văzute de cât mai multe persoane, publicitatea pe vehicule aparținând firmelor de transport în comun și pe cele ale firmelor de turism. Dintre avantajele publicității prin afișaj menționăm: dimensiunea panourilor; durata expunerii; conținutul și calitatea imaginii; locul expunerii și poziția față de alte panouri sau inscripții; modul de iluminare etc.

c) publicitatea directă se realizează fie prin contacte nemijlocite cu clientela (prin centrele de informare, standuri, saloane, și târguri), fie prin legături stabilite prin poștă (pliante, broșuri, prospecte, tipărituri de protocol – calendare, agende), telefon, fax și terminale de calculator, utilizând liste de adrese, întocmite în prealabil ale clienților potențiali de luat în seamă (cum ar fi proprietarii de autoturisme și cei înregistrați la organele fiscale cu venituri ridicate). Specificul acestui gen de publicitate constă în aceea că mesajul este particularizat pentru fiecare client (sau categorie de clienți) în parte și permite comunicarea în dublu sens, de multe ori fiind însoțită de vânzarea produsului turistic.

d) publicitatea gratuită se realizează cu diverse ocazii: o dată cu acordarea de interviuri de către managerii sau personalul firmei de turism, când clientelei i se furnizează, subtil, toate informațiile care altfel ar trebui să facă obiectul mesajelor publicitare propriu-zise; prin scrierea și publicarea unor articole sau reportaje cu privire la potențialul turistic al unei zone, evenimente culturale, sportive, religioase, politice etc.; cu prilejul unor talk-show-uri realizate de posturi de radio sau televiziune pe teme turistice; cu ocazia decernării unor premii sau distincții firmelor de turism.

Promovarea vânzărilor după AMA (American Marketing Association) urmărește „aspectele de marketing, altele decât vânzările personale sau publicitatea, care incită consumatorii la cumpărare și care stimulează eficacitatea distribuitorilor sau vânzătorilor”. Principalii factori care au determinat dezvoltarea tehnicilor de promovare a vânzărilor au fost: intensificarea concurenței; creșterea și diversificarea rolului agențiilor de voiaj, prin intermediul acestora realizându-se cele mai mare volum de vânzări pe piața turistică; adâncirea crizei economice, care provoacă modificări ale veniturilor consumatorilor și sensibilitatea lor față de reducerile de preț sau alte tehnici promoționale; necesitatea de a nu limita rolul personalului la unul pur tehnic, acordându-i posibilitatea și responsabilitatea de a stimula material clientela potențială. Dintre mijloacele de promovare, cele mai frecvent utilizate sunt: reducerile de tarife, urmărind atragerea de noi clienți, mărirea frecvenței cumpărării, sporirea numărului de zile; jocurile și concursurile; seminariile, conferințele și workshop-urile sunt destinate în special marelui public, bazându-se pe prezentări audiovizuale; voiajele de stimulare sunt organizate pentru agenții de vânzări în scopul de ai familiariza cu destinațiile turistice propuse, asigurând informarea lor și posibilitatea testării produselor turistice oferite spre vânzare; publicitatea la locul vânzării se realizează (prin intermediul panourilor, autocolantelor, banderolelor, filmelor video) în incinta spațiilor firmelor de turism; cadourile promoționale sunt costisitoare, presupunând oferirea gratuită de pliante, broșuri, ghiduri, reviste turistice, agende, calendare, tricouri, șepci cu însemnele firmei.

Relațiile publice au în vedere ansamblul contactelor directe realizate, în mod sistematic, de firma de turism cu clientela, cu managerii altor firme, cu liderii de opinie, cu reprezentanții puterii publice, cu mass-media etc., în urma cărora se creează încredere și o atitudine favorabilă față de ea și produsele sale. Spre deosebire de publicitate, al cărei obiectiv principal îl constituie sporirea volumului de vânzări, scopul relațiilor publice reprezintă întărirea încrederii reciproce (a publicului în firmă și a firmei în publicul ei), de asemenea relațiile publice sunt orientate pe termen lung în timp ce publicitatea este o acțiune promoțională pe termen scurt. Relațiile publice se realizează prin: convorbiri directe cu diverși parteneri; conferințe de presă; interviuri; manifestări culturale, artistice, științifice și sportive; editarea unor publicații etc.

Forțele de vânzare forța de muncă însărcinată cu realizarea vânzărilor de produse turistice este cunoscută sub denumirea de forță de vânzare, care are ca sarcini: identificarea și analiza piețelor turistice potențiale; participarea la saloane și târguri de turism; stabilirea de contacte cu clienții potențiali în scopul cunoașterii lor; negocierea și încheierea contractelor cu organismele furnizoare de clientelă turistică (sindicate, unități școlare, asociații patronale etc.); vânzarea propriu-zisă a serviciilor turistice; asigurarea de asistență de specialitate pe timpul consumării acestora ( prin ghizi); rezolvarea litigiilor cu clientela, supravegherea concurenței etc.

Sponsorizarea presupune un sistem de susținere financiară a unor acțiuni (culturale, sportive, artistice) de către firmele turistice, în scopul câștigării unei notorietăți și a unei imagini cât mai favorabile în ochii publicului.

BIBLIOGRAFIE:

„ Turismul în România” – Vasile Glăvan, Ed. Economică, București 2000

„ Economia turismului” – Rodica Minciu, ediția a II-a revăzută, Ed.Uranus, București 2001

„ Economia turismului și mediul înconjurător” – Florina Bran, Dinu Marin, Tamara Simon, Ed. Economică 1998

„ Potențialul turistic al României” – George Erdeli, Ioan Istrate, Ed. Universității București 1996

„ Piața turistică a României” – Ilie Niță, C-tin Niță, Ed. Ecran Magazin, Brașov 2000

„ Turismul și dezvoltarea durabilă” – Nicolae Neacșu, Ed. Expert, București 1999

„ Căi de valorificare a patrimoniului turistic al zonei Munților Apuseni” – teză de doctorat – Stremțan Filimon, București 1997

Revista franceză „Leader II”

„ Marketing turistic” – Toader Gherasim, Daniel Gherasim, Ed. Economică 1999

„ Strategia promoțională în turism” – Iulian Berbecaru, Ed. Sport-Turism 1976