Turism Balnear Statiunile Balneare
CAPITOLUL 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND STRATEGIILE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI
În evoluția economiei mondiale de la acest început de mileniu, turismul ocupă un loc important, atât în comerțul internațional, cât și în economia națională a majorității statelor lumii. Prin contribuția sa la realizarea produsului mondial brut și la ocuparea forței de muncă, turismul se situează printre cele mai de seamă componente ale economiei mondiale.
Datorită modului efcient de valorificare a resurselor și efectelor benefice pe plan economic, social și cultural, guvernele multor țări dau turismuluii atenția cuvenită atunci când stabilesc programele de dezvoltare la nivel macroeconomic.
Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror calitate depinde reușita acestei acțiuni, care se poate concretiza în creșterea cererii interne și internaționale pentru turism.
Ca și în alte domenii, conceptul de strategie este integrat conducerii previzionale a activității din turism, iar între strategiile la nivel macroeconomic, național și cele de la nivelul organizațiilor și al stațiunilor de turism există o strânsă interdependență.
Datorită potențialului turistic deosebit, țara noastră nu poate face excepție de la regulă și, încă din 1994, printr-un program Phare s-a realizat un „Plan strategic de dezvoltare a turismului în România", care acordă importanța cuvenită și turismului balnear, formă de turism cu un potențial de excepție și cu perspective, după părerea noastră, net superioare turismului clasic.
Din această perspectivă, după prezentarea tipologiei strategiilor, în subcapitolele următoare ne-am referit 1a turism ca prioritate în strategia generală a dezvoltării economice și apoi la turismul balnear.
Importanța strategiei în conducerea previzională.
Conceptul și tipologia strategiilor.
Termen specific domeniului militar încă din Grecia antică (în greaca veche stratos = armată, iar egos = conducător), strategia în sens modern însemna „arta de a conduce un război". Dicționarul explicativ al limbii române definește strategia ca fiind ,,o parte componentă a artei militare, care se ocupă de problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiunilor militare".
Evoluția societății a adus o serie de idei și concepte politico-militare care au format un corp coerent de principii strategice. Principiile de bază ale strategiei politico-militare le regăsim în dezvoltarea pe termen lung a marilor organizații contemporane, societăți comerciale sau alte tipuri de organizații (fundații, organizații religioase) combinate cu elemente introduse de tehnologia actuală și sistemul prezent de valori.
În prezent termenul strategie se utilizează cu semnificatii diferite în functie de domeniul în care se aplică.
Utilizarea acestui concept în domeniul economic, atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic, este reflectată de cercetările specialiștilor în management și marketing. Peter Drucker a fost printre primii care, în 1954, subliniind importanța strategiei pentru firme, arăta că aceasta trebuie să răspundă la două intrebări: în ce constă afacerea? și care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei? Cu abordări diferite, dar contribuții importante la dezvoltarea acestui concept s-au remarcat: Alfred Chandler (1962); Keneth Andrews (1965); Igor Ansoff (1965); G.M. Hofer și D. Sehendel (1978); Brian Quinn (1980); Henry Mintzberg (1990); Michael Porter (1990); Corneliu Russu (1993); Ovidiu Nicolescu (1996); Tiberiu Zorlentan (1996).
Prima abordare temeinică a acestui concept a aparținut lui Alfred Chandler, în lucrarea sa „Strategy and Structure", publicată în 1962, care definea strategia ca ,,determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea deciziei de alocare a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor".
Igor Ansoff definește strategia ca fiind ansamblul criteriilor de decizie care ghidează comportamentul unui agent economic.
Recunoscut ca unul dintre cei mai mari specialiști în management, Henry Mintzberg, în baza examinării a 1495 de lucrări consacrate strategiei, a identificat zece școli de gândire managerială în ceea ce privește strategia și prezintă cinci definiții ale strategiei:
strategia ca o percepție, prin care se desemnează un curs prestabilit de acțiune, pentru a soluționa o situație;
strategia ca o schiță sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depășirea unui concurent sau oponent;
strategia ca un model ce stabilește o structură de acțiuni consistente în plan comportarnental;
strategia ca o poziționare a firmei ce rezidă în mijloacele de identificare a locului pe care organizația îl are în mediul său, cel mai frecvent pe piață;
strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziții dar și o anumită percepere a realității ce se reflectă în acțiunile sale, vizând piața, tehnologia etc.
Contribuții majore la definirea strategiei a avut Michael Porter, considerat specialistul numărul unu în strategii în perioada actuală, accepțiunea sa asupra conceptului de strategie, pentru care folosește termenul de strategie generică, fiind că aceasta constă în „specificarea abordării fundamentale pentru obținerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acțiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcțional".
Ovidiu Nicolescu, prin strategie, desemnează: ansamblul obiectivelor majore ale organizației pe termen lung, principalele modalități de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizației.
Modalitățile diferite de abordare și aplicare a strategiei în economie reflectă evoluția acestui concept.
Astfel, strategia s-a impus ca domeniu distinct al managementului și se referă la obiectivele pe termen lung ale unei organizații, la mijloacele prin care aceasta intentionează să realizeze obiectivele.
Dezvoltarea economică și schimbările produse în mediile de afaceri au determinat reacții complexe de adaptare din partea firmelor, care s-au concretizat în sistemul managementului strategic, a cărui componentă esențială este conceptul de strategie. Scopul managementului strategic este de „a potrivi resursele întreprinderii cu amenințările și oportunitățile mediului, astfel încât să obțină o viabilitate pe termen lung a acesteia” și este definit ca fiind „procesul de analiză a situației prezente și viitoare, de formulare și de adoptare pe termen lung a obiectivelor întreprinderii, de implementare și de control al deciziilor concentrate pe realizarea acestor obiective în condițiile de mediu prezente și viitoare”. În definiția dată de Berkowitz managementul strategic reprezintă „etapele parcurse la nivelul general al întreprinderii și la nivelul unităților strategice de afaceri ale acesteia (divizional) în scopul dezvoltării strategiilor de lungă durată pentru supraviețuire și dezvoltare”. Mediul economic, politic și social dinamic obligă organizațiile să adopte o conducere previzională, performanțele realizate depinzând decisiv de strategiile alese.
Managementul strategic, ca formă de conducere previzională, este un sistem modern de conducere, definit ca un proces amplu și complex prin care conducerea de vârf a firmei stabilește, pe baza anticipării schimbărilor ce se vor produce în cadrul și în exteriorul acesteia, evoluția ei pe termen lung și performanțele pe care le va realiza, asigură formularea riguroasă, aplicarea corespunzătoare și evaluarea continuă a strategiei stabilite.
Din acest punct de vedere Corneliu Russu formulează următoarele definiții:
Strategia reprezintă un produs al procesului managementului strategic ce constă într-un plan cuprinzător, unitar și integrator de acțiune managerială stabilit în vederea îndeplinirii obiectivelor fixate, care precizează cum va fi condusă firma și cum va acționa, precum și ce acțiuni vor fi desfășurate pentru a asigura firmei îndeplinirea misiunii asumate.
Planul strategic materializează strategia aleasă și reprezintă un document cuprinzător care exprimă, într-o concepție unitară, misiunea strategică a firmei, obiectivele acesteia și strategia adoptată ca linie majoră de evoluție viitoare.
Formularea strategiei este procesul prin care managementul firmei definește misiunea ei strategică, deduce obiectivele strategice necesare realizării misiunii, alege strategia adecvată atingerii obiectivelor și precizează modalitățile punerii în operă a acesteia.
Același autor consideră următorii factori ca fiind determinanți pentru strategia firmei:
oportunitățile pietei și situația industriei de profil;
capabilitățile firmei;
amenințările potențiale;
viziunea strategică a managerilor, valorile personale și aspirațiile lor;
realizările economice, sociale, politice, legislative și etice ale mediului firmei;
cultura firmei.
De modul în care managementul de vârf reușește să aleagă strategiile, ce, tinând cont de incidenta acestor factori interni și externi, vor minimiza efectele negative și le vor maximiza pe cele benefice, depinde reușita organizației în atingerea misiunii sale. Toate acestea evidențiază importanța strategiei în conducerea previzională.
Din multitudinea de definiții date conceptului de strategie de către specialiști în domeniu, împărtășim opinia potrivit căreia strategia desemnează ansamblul obiectivelor majore ale unei organizații pe termen lung, principalele modalități de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit scopului stabilit de organizație. Strategia, după părerea noastră definește căile și mijloacele care permit unei organizații să-și asigure o bună poziție pe piață, să se dezvolte armonios în prezent și în viitor, în condițiile dure ale mediului concurențial intern și internațional.
Realizarea misiunii strategice și a obiectivelor presupune coordonarea acțiunilor desfășurate la diferitele niveluri ierarhice de conducere din cadrul firmei, pe baza unor planuri, rezultat al unor viziuni strategice, corespunzătoare fiecărui nivel ierarhic.
Structurarea se efectuează pe nivelurile firmei, unităților de afaceri strategice, domeniilor funcționale și operațiunilor, la aceste niveluri fiind stabilite și aplicate strategii cu sferă corespunzătoare de cuprindere, conform schemei din figura l.l.
Având în vedere obiectul analizei lucrării de față vom evidenția principalele orientări la nivelul strategiilor de firmă, care sincronizate cu o strategie economică națională, pot genera dezvoltarea turismului balnear românesc în perspectiva integrării europene.
Fig1.1. Nivelurile ierarhice in cadrul firmei, obiectivele si strategiile corespunzatoare acestora
Sursa:Corneliu Russu,Ed. All Back,Bucuresti, 2001
Strategia se situează astfel în prim planul managementului atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroeconomic. Realizarea obiectivelor economice și sociale la nivel național sau regional nu se poate face fără a avea o strategie coerentă, fundamentată științific, care să favorizeze elaborarea și implementarea de strategii competitive la nivelul organizațiilor.
De asemenea, ne propunem abordarea strategiilor ca părți ale unui sistem strategic, atât în sensul restrâns al conceptului – sisteme strategice în interiorul organizației, cât și în sens larg – când definește relațiile strategice stabilite cu alte entități juridice, necesare atingerii scopurilor strategice ale organizației.
Un sistem strategic se definește prin alegerea mai mult sau mai putin hotărâtă și explicită a unei anverguri de produse și a unei anverguri a piețelor.
Formularea strategiei se face în unzătoare fiecărui nivel ierarhic.
Structurarea se efectuează pe nivelurile firmei, unităților de afaceri strategice, domeniilor funcționale și operațiunilor, la aceste niveluri fiind stabilite și aplicate strategii cu sferă corespunzătoare de cuprindere, conform schemei din figura l.l.
Având în vedere obiectul analizei lucrării de față vom evidenția principalele orientări la nivelul strategiilor de firmă, care sincronizate cu o strategie economică națională, pot genera dezvoltarea turismului balnear românesc în perspectiva integrării europene.
Fig1.1. Nivelurile ierarhice in cadrul firmei, obiectivele si strategiile corespunzatoare acestora
Sursa:Corneliu Russu,Ed. All Back,Bucuresti, 2001
Strategia se situează astfel în prim planul managementului atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroeconomic. Realizarea obiectivelor economice și sociale la nivel național sau regional nu se poate face fără a avea o strategie coerentă, fundamentată științific, care să favorizeze elaborarea și implementarea de strategii competitive la nivelul organizațiilor.
De asemenea, ne propunem abordarea strategiilor ca părți ale unui sistem strategic, atât în sensul restrâns al conceptului – sisteme strategice în interiorul organizației, cât și în sens larg – când definește relațiile strategice stabilite cu alte entități juridice, necesare atingerii scopurilor strategice ale organizației.
Un sistem strategic se definește prin alegerea mai mult sau mai putin hotărâtă și explicită a unei anverguri de produse și a unei anverguri a piețelor.
Formularea strategiei se face în funcție de câteva elemente de referință. Unul dintre acestea este determinat de necesitatea tratării strategiei într-o viziune specifică de marketing. Potrivit evoluției conceptului de marketing și ideilor directoare ale managementului strategic, marketingul nu mai semnifică una din activitățile funcționale ale unei organizații economice, ci semnifică abordarea conducerii de ansamblu a acesteia cu o accentuată orientare spre piață. Adoptarea conceptului de marketing presupune utilizarea unui sistem adecvat de conducere, urmărindu-se sincronizarea și utilizarea eficientă a resurselor, în condițiile mediului extern al organizației. Aceasta va trebui să-și formuleze anumite strategii de dezvoltare care să asigure mobilizarea forțelor umane, materiale și financiare, în vederea atingerii cu succes a obiectivelor și scopurilor fixate.
În cazul turismului, deci și a turismului balnear, ca o consecință a procesului de specializare a marketingului a apărut marketingul turistic, ce poate fi definit ca politica promovată de o organizație de turism care, studiind constant cerințele de consum turistic, prezente și în evolutie, urmărește prin metode și tehnici specifice adaptarea permanentă a ofertei proprii la actualele cerințe, în vederea satisfacerii lor optime și a realizării unei activități economice rentabile în condițiile date ale pieței.
Întreaga politică de marketing are ca nucleu strategia de piață, strategie rezultată în urma unei evaluări realiste a dimensiunilor și caracteristicilor interne ale organizației, pe de o parte, și ale pieței, pe de altă parte. În ceea ce privește piața, la stabilirea strategiei se va ține cont de următoarele elementele semnificative: dinamica pieței, gradul de segmentare, ritmul schimbărilor, exigențele pieței, nivelul concurenței. Aceste elemente reprezintă tot atâtea criterii de clasificare a strategiilor de piață, care conform punctului de vedere al specialiștilor se structurează astfel:
În functie de poziția întreprinderii față de dinamica pieței:
strategia creșterii, a dezvoltării activității, posibilă într-o piață dinamică și având ca variante: strategia de penetrare a pieței, de dezvoltare a pieței, de îmbunătățire sau extindere a ofertei de produse/servicii, de diferențiere și segmentare a pieței, de diversificare (orizontală – produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe piețe actuale; concentrică – produse/servicii noi realizate prin tehnologii asemănătoare, pe piețe noi; laterală – produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe piețe noi );
strategia menținerii volumului activității, aplicabilă în condițiile unei piețe saturate sau ale limitării resurselor întreprinderii;
strategia restrângerii activității, sau a supraviețuirii, pe o piață aflată în regres sau ca o variantă aleasă de firmă în cazul reprofilării activității sale (în acest caz, strategia restrângerii pe o piață poate fi însoțită de o strategie a creșterii pe o altă piață).
În funcție de poziția firmei față de structurile pieței (respectiv segmentele de clienți):
strategia nediferențiată (insuficient diferențiată), adoptată de întreprindere în cazul în care se adresează pieței în mod global, fără a ține seama de segmentarea ei, utilizând același mix de marketing pentru toate piețele țintă;
strategia diferențiată, utilizată pentru țintirea mai multor segmente de piață și orientarea politicilor privind produsul, prețul, distribuția și promovarea către fiecare segment în parte;
strategia concentrată, folosită de firmele care își concentreză atenția asupra unui singur segment sau unui număr restrâns de segmente de piață, care le asigură valorificarea maximă a potențialului propriu.
În funcție de poziția întreprinderii față de schimbările pieței:
strategia activă, care presupune anticiparea modificărilor în perspectivă a mediului extern și intervenția pentru modelarea pieței, conform intereselor proprii;
strategia adaptivă, specifică firmelor care își propun să-și coreleze schimbările în activitatea sa cu modificările pieței, fără a încerca influențarea pieței;
strategia pasivă, caracteristică întreprinderilor cu posibilități reduse care își modifică activitățile ca urmare a schimbărilor intervenite în piață.
După poziția întreprinderii față de exigențele pieței:
strategia exigenței ridicate, presupune acordarea unei atenții deosebite calității produselor și serviciilor, pentru ca acestea să satisfacă în mod corespunzător cererea consumatorului;
strategia exigenței medii, caracteristică întreprinderilor cu potențial mediu, ce oferă consumatorilor produse diferențiate din punct de vedere al calității;
strategia exigenței reduse, acceptată, în viziunea marketingului, în cazul unor piețe mai sărace, cu un nivel scăzut al concurenței, cererea fiind mai mare decât oferta.
După poziția firmei față de nivelul competiției:
strategia ofensivă (de creștere sau dezvoltare), specifică întreprinderilor puternice sau celor care dețin un avantaj competitiv deosebit, adoptată în scopul creșterii cotei de piață; câteva variante ale acestei strategii pot fi: specializare, integrare orizontală, integrare verticală,diversificare etc.;
strategia defensivă, care vizează menținerea sau restrângerea cotei de piață utilizată de întreprinderi cu dificultăți financiare, în perioade de recesiune economică, în condițiile unei piețe cu o concurență puternică; dintre variantele acestei strategii enumerăm: retragerea strategică, deposedarea parțială de active, situatia de captiv, înregistrarea pentru faliment, lichidare etc.
Strategia firmei trebuie stabilită și prin prisma a două aspecte importante:
Strategia întreprinderii ca un ansamblu integrat de strategii de piață, întrepătrunse și ierarhizate după rolul și importanța fiecăreia.
Relația dinamică ce trebuie să se stabilească între diferitele strategii de piață și fazele evoluției pieței. Pe măsură ce piața evoluează, frmele existente pe piață sau cele nou intrate adoptă diferite strategii.
Ambele aspecte sunt surprinse sugestiv de autori în figura 1.2., care, pe lângă prezentarea strategiilor de piață, considerate de aceștia, generice sau tip, în succesiunea fazelor de evoluție a pieței, relevă tentativele permanente de repoziționare strategică a firmelor și eforturile susținute ale concurenților de a modifica conturul pieței și al segmentelor de piață.
Fig 1.2 Fazele de evolutie ale pietei si strategiile de piata
Sursa:Yvan Allaire,Fârșirotu Mihaela,Management strategic,Ed. Economică,București 1998
În finalul acestei prezentări a câtorva tipuri de strategii, aplicabile în turism, având în vedere și tema lucrării de față, amintim clasificarea strategiilor, făcută de Mintzberg, în funcție de vectorul de dezvoltare. Sunt delimitate strategii de penetrare, dezvoltare a pieței, dezvoltare a produsului și diversificare.
În contextul economic actual, al concurenței dure din economia de piață, considerăm că pe baza unei orientări profesioniste a managementului firmei în alegerea sistemului strategic corespunzător poziției organizației pe piață, diferitele tipuri de strategii, selectate mai sus, pot permite atingerea obiectivelor strategice, obținerea de avantaje competitive importante și a unei rentabilități superioare.
De asemenea, dezvoltarea turismului românesc, deci și a turismului balnear, în perspectiva integrării europene, depinde în mod hotărâtor de strategiile stabilite în planuri le de dezvoltare la nivel macroeconomic, care ar trebui să fie în consonanță cu strategiile adoptate de guvernele statelor membre ale UE.
O strategie națională bine fundamentată va determina elaborarea și punerea în practică,la nivel regional, local și al agenților economici, a unor strategii unitare, cu efecte benefice în realizarea obiectivelor economice și sociale atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic.
Turismul ca prioritate în strategia generală a dezvoltării economice.
Turismul a înregistrat în ultimele decenii ritmuri anuale de creștere foarte ridicate la sosiri și încasări turistice. Chiar dacă atentatul de 1a 11 septembrie 2001 și alte atentate, ca cele de la Madrid și Londra, războiul din Iraq, gripa aviară sau alte evenimente de acest fel au generat scăderea ritmului de creștere, iar în 2003, la nivel mondial s-a înregistrat chiar o scădere de 1,7 % față de 2002 la sosiri turiști și tot atât la încasări, turismul rămâne printre cele mai importante componente ale comerțului internațional. De asemenea, prin efectul multiplicator, turismul antrenează alte ramuri economice a căror evoluție depinde de această activitate (construcții, transporturi, industria alimentară, agricultura, industria prelucrării lemnului, serviciile, etc.).
În aceste condiții, poziția și contribuția pe care turismul, ca ramură a sectorului terțiar, o poate avea la produsul intern brut al unei țări, efectele sale benefice pe plan social, cultural și al mediului, impun integrarea sa între prioritățile pe care orice guvern le are când stabilește strategia generală a dezvoltării economice.
În consecință, am considerat necesară evidențierea în cadrul acestui subcapitol a relației turismului cu strategia generală de dezvoltare economico-socială, a modului de fundamentare a politicii și strategiei de dezvoltare a turismului și a rolului statului în dezvoltarea turismului.
1.2.1. Turismul parte integrantă a strategiei generale de dezvoltare economico-socială
Datorită evoluției sale la nivel mondial, turismul a devenit pentru multe țări un factor important de dezvoltare economico-socială. Amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte ramuri ale economiei naționale impun guvernelor armonizarea acestora cu ocazia elaborării strategiei generale de dezvoltare economico-socială.
Efectele turismului, la nivelul economiei unei țări sau regiuni, trebuie analizate plecând de la relația lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; „ se poate determina astfel contribuția turismului la creșterea economică, la stabilitatea prețurilor, la echilibrul balanței de plăți, la distribuția justă și echitabilă a venitului național și utilizarea deplină a forței de muncă.
Conform studiilor realizate de Organizația Mondială a Turismului efectele turismului se grupează în trei categorii:
efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei țări (zone) sau efecte globale;
efecte parțiale asupra economiei naționale, respectiv asupra agenților, sectoarelor, variabilelor și macrodimensiunilor fundamentale ale economiei;
efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic și cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte.
Tabelul nr. 1.1. Tipologia efectelor turismului asupra economiei
Sursa: adaptat după OMT, Etude sur les effets du tourisme dans l economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.
Toate acestea dovedesc rolul important pe care turismul îl are în viața economică și socială a statelor lumii prin acțiunea sa contribuind atât la stimularea creșterii economice și imbunătățirea condițiilor de viață, cât și la valorificarea superioară a potențialului turistic al fiecărei tări.
Evoluțiile turismului arată că acest sector are un deosebit impact economic reprezentând uneori o sursă principală de redresare a economiilor naționale pentru țările care dispun de resurse turistice importante. Turismul acționează astfel ca un factor stimulator al sistemului economic global.
Semnificativ, din acest punct de vedere, este aportul turismului la PIB, diferit de la un stat la altul în funcție de potențialul turistic, structura și nivelul de dezvoltare al economiei.
Prin specificul său – activitate de servicii, consum mare de muncă vie, de inteligență și creativitate – turismul are o contribuție importantă la realizarea valorii adăugate.
Datorită legăturilor complexe dintre industria turistică și ceIelalte ramuri ale economiei, turismul are și un important efect de antrenare , de stimulare a producției în alte domenii.
Pe lângă faptul că permite o valorificare superioară a resurselor naturale și antropice (forme de relief, peisaje, factori naturali de cură, monumente istorice, etc.), prin dezvoltarea și exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, turismul contribuie la dezvoltarea economiilor locale. Astfel devine o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale atât la nivel național cât și mondial.
Efectele economice ale turismului se manifestâ și prin contributia sa la asigurarea unei circulații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și
internațional.
Un alt rol deosebit, pe care turismul îl are în economiile naționale, este acela de a genera locuri de muncă și a contribui la scăderea șomajului.
Contribuția turismului pe plan socio-uman este la fel de importantă ca cea din plan economic. Acțiunea sa se răsfrânge atât asupra turiștilor cât și asupra populației zonelor vizitate cu efecte în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor dintre națiuni. În general efectele sale sunt pozitive, benefice, dar nu sunt excluse, datorită complexitării sale, nici incidențele negative.
Răspunzând unor cerinte de ordin social turismul are o importanlă deosebită în:
satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului;
utilizarea timpului liber, reprezentând una din cele mai complexe și benefice metode din acest punct de vedere;
exercitarea unei influențe pozitive și/sau negative asupra mediului, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane, ca materie primă a turismului;
intensificarea și diversificarea legăturilor dintre națiuni.
O bună parte din relația turismului cu strategia generală a dezvoltării economico-sociale, ale cărei linii definitorii au fost prezentate, sunt relevate și de strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2006 a României.
Astfel, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului rezultă din următoarele aspecte:
resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul din sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;
exploatarea și valorificarea complexă a resurselor turistice însoțite de o promovare eficientă pe piața externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului, contribuind la echilibrarea balanței de plăți externe;
turismul reprezintă o piață sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei disponibilizate din sectoarele economiei puternic restructurate;
prin efectul său multiplicator, turismul acționează ca un element dinamizant al sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri și servicii care antrenează o creștere în sfera producției acestora, contribuind în acest fel la diversificarea structurii sectoarelor economiei naționale;
dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creșterea economică și socială și la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind o importantă sursă de sporire a veniturilor populației;
turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice și crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiționale, ameliorând condițiile de viață și sporind veniturile populației locale;
in condițiile respectării și promovării pricipiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare și valorificare a potentialului istoric, cultural și folcloric al țării;
prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă și impunerea unor măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existentei umane (apă, aer,
floră, faună, a ecosistemelor vulnerabile, etc.) turismul are în același timp și o vocație ecologică;
pe plan social turismul se manifestă ca mijloc activ de educare și ridicare a nivelului de instruire și civilizație a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației.
Impactul economic pe care turismul, ca factor stimulator al sistemului economic global, îl poate avea în relansarea economiei naționale a unei țări, impune implicarea hotărâtă, a factorilor de decizie de la nivel național din România, în adoptarea unor politici și strategii de dezvoltare a turismului care să ne permită, prin calitatea ofertei, să concurăm de pe poziții egale cu celelalte state ale Uniunii Europene.
1.2.2. Fundamentarea politicii și strategiei de dezvoltare a turismului
Politica de dezvoltare turistică la nivel național presupune stabilirea unor obiective și utilizarea eficientă a pârghiilor macroeconomice, specifice acestui domeniu.
Obiectivele politicii turistice pot fi:
obiective extraeconomice, legate de valorificarea potențialului natural și antropic al unei lări, de aplicarea în practică a drepturilor fundamentale ale oamenilor, cum ar fi libertatea de circulație și de comunicare;
obiective economice, cum sunt creșterea producției (în turism și în ramurile antrenate de acesta), sporirea veniturilor, ocuparea forței de muncă, dezvoltarea economică a unor regiuni sărace în alte tipuri de resurse (decât cele turistice) etc.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, politica turistică beneficiază de o serie de pârghii sau instrumente economice care decurg fie din politica economică globală, fie din specificul sectorului turistic.
Pârghiile politicii economice globale care pot favoriza dezvoltarea activității de
turism sunt:
a) instrumentele financiare și fiscale, care se referă la ansamblul politicilor de credit, a ratei dobânzilor și a impunerilor fiscale; ele contribuie la crearea unui cadru favorabil acumulărilor, investițiilor turistice și creări de noi activități turistice;
b) politica bugetară și monetară, ale cărei efecte se reflectă asupra evoluției prețurilor interne și asupra ratei de schimb valutar; de exemplu, devalorizarea propriei monede poate stimula exportul de turism (recepția turistică);
c) măsurile în plan social, cum ar fi cele legate de durata timpului de muncă, de durata vacanțelor, de formarea profesională etc.
Cele mai uzuale instrumente de politică economică specifice sectorului turistic se referă la următoarele: finanțarea de către bugetul de stat a unor investiții turistice, acordarea unor credite cu dobânzi mici pentru investiții în echipamente turistice, suportarea de către bugetul de stat a unei părți a cheltuielilor turistice pentru anumite categorii sociale (tineri, pensionari) sau măsuri de ordin fiscal – exonerări, reduceri sau amânări de plată a impozitelor, taxe hoteliere (sau de sejur), taxe aplicate pentru diverse servicii turistice, taxe asupra valorii adăugate în turism, etc.
Strategiile de dezvoltare a turismului la nivel național se vor înscrie în coordonatele trasate de politica turistică adoptată și susținută prin intermediul acestor instrumente. La rândul lor strategiile la nivel de firmă, stațiune sau regiune se vor corela cu cele macroeconomice.
Toate statele cu un bun potențial turistic depun eforturi de implementare a unor strategii de dezvoltare a turismului pentru buna valorificare a acestuia. Reușita sau eșecul acestei încercări este influențată de concurența puternică ce caracterizează turismul la nivel planetar. Stabilirea politicii turistice va avea în vedere elementele ce pot influenta decizia turistului în alegerea destinației sale. Măsurile luate la nivel central pot ameliora poziția concurențială a propriei destinații sau pot să-i aducă prejudicii.
Punctul de plecare în stabilirea strategiei pentru ameliorarea poziției concurențiale a destinației îl constituie elementele determinante ale competitivității, care sunt date în
principal de:
1. Condițiile factoriale, respectiv:
resursele naturale și culturale ( peisaj, climat, izvoare cu apă minerală și alți factori naturali de cură balneară, cursuri de apă, lacuri, plaje, situație geografică, populație, monumente, orașe istorice, opere de artă, patrimoniu cultural, colecții de artă ș.a.);
resursele de capital și infrastructura; turismul are nevoie de infrastructură dezvoltată, mijloace de transport moderne, condiții corespunzătoare de cazare, alimentație și agrement, amenajări locale și regionale; nivelul investițiilor din turism depinde de sursele financiare pe care capitalul autohton sau internațional le alocă dezvoltării acestui sector;
resursele umane.
Combinarea celor trei grupe de factori formează baza poziției concurenliale a unei destinații.
2. Un alt element de bază îl constituie calitatea și structura ofertanților care reprezintă destinația ;
Poziția concurențială a unei destinații este determinată în mare măsură de gradul său de specializare și de calitatea ofertanților. Calitatea produselor turistice este dată la rândul ei de calitatea naturală (condițiile mediului), calitatea materială (echipamente hoteliere, de servire a mesei, dotarea bazei de tratament, mijloce de transport, evenimente culturale și sportive, spectacole, ș.a.) și calitatea imaterială (serviciile, sistemul de informare a clienților, managementul firmei, ș.a.).
3. Structura pietei și structura organizatorică, circuitele de distribuție, în calitatea lor de determinare ale poziției concurențiale a destinației, sunt puternic influențate de dimensiunea întreprinderii. Față în față cu concurența mondială, numeroasele întreprinderi mici și mijlocii au dificultăți în constituirea unei destinații unice și în distribuirea produselor lor în lumea întreagă. Situația este general valabilă pentru întregul continent european. Pe de altă parte, acestea au costuri de producție și comercializare de nivel mediu și dovedesc în general dificultăți în a realiza economii interne, necesare dezvoltării. Având în vedere aceste dificultăți, în contextul companiilor de talie mondială, pătrunderea și rezistența acestora pe piața concurenței va deveni din ce în ce mai dependentă de gradul în care aceștia vor fi deschiși la cooperare și vor fi capabili să renunțe la o parte din autonomia lor antreprenorială în scopul asigurării supraviețuirii lor economice în sectorul turistic.
4. Condițfile de manifestare a cererii și de adaptare a ofertei, elemente de bază ale competitivității, determinate de dimensiunea și structura pieței ( ponderea pieței turistice specifice, nivelul veniturilor și nivelul social, gradul de saturație ș.a.), de experiența călătorilor față de noile produse și noile norme. Turiștii și consumatorii evoluați sunt un factor important pentru avantajul concurențial al unei destinații; turiștii care dau prioritate calității servesc drept control permanent al calității și pot contribui substanțial la avantajul concurențial. Pentru a adapta oferta la necesitățile consumatorilor trebuie reperate fără întârziere noile tendințe și noile posibilități de realizare a produsului turistic.
Măsura în care aceste determinante pot contribui la poziția concurențială depind de tipul destinației, respectiv de nivelul de dezvoltare socio-economică, particularitățile topografice, climat, cultură, regim politic, factori speciali ș.a.
Politica turistică durabilă trebuie să aibă în vedere și să rezolve pe termen lung probleme principale date de slăbirea pieței și de necesitatea eliminării distorsiunilor acesteia, care , în sectorul turistic, cel mai des se manifestă în domeniile:
Învâțamănt și cercetare ;
Absența mecanismelor moderne și competitive de creare a factorilor de producție reprezintă adesea slăbiciunea determinantă a unei destinații. Prin urmare, punerea în funcțiune a mecanismelor de creare a factorilor – educație și cercetare, program de investiții în aceste domenii ș.a. este instrumentul cel mai important în obținerea de avantaje concurențiale durabile.
În domeniul învățământului se manifestă o necesitate crescândă de a se dezvolta mijloace educaționale adecvate pentru a furniza turismului personal cu spirit de întreprinzător, „savoir-faire" în materie de organizare , capacitatea de a rezolva probleme și conflicte, competență socială și cunoașterea limbilor străine, sau noi profiluri de post în materie, precum gestiunea destinațiilor sau organizarea loisir-ului, fără însă a neglija pregătirea de bază în domeniul prestării serviciilor turistice. Utilizarea și noua valorificare a capitalului uman poate fi o strategie pentru trecerea de la concurența prețurilor la concurenta calității.
Crearea unui organism care să poată studia sistematic și complet evoluțiile și inovatiile în sectorul „ loisir-ului " și al turismului ar putea fi un mijloc eficient de reducere a deficiențelor actuale ale cercetării. Rezultatele acestor studii ar facilita detectarea la timp a noilor tendințe sau schimbărilor de tendințe, ceea ce ar contribui la scăderea costurilor de adaptare la schimbare.
Modernizarea infrastructurii;
Avantajele naturale ale unui loc (frumusețea și diversitatea peisajului, factorii climatici, aerul ș.a.) nu sunt suficiente pentru atragerea vizitatorilor. O infrastructură adaptată și eficientă este în egală măsură necesară. Nu este vorba numai de aeroporturi, drumuri, căi ferate și servicii publice; centrele turistice au nevoie și de alte tipuri de infrastructură, în special în domeniul culturii, sporturilor și spectacolelor. Construcția unor asemenea echipamente este costisitoare. În măsura în care o asemenea infrastructură îmbracă un caracter public, subvențiile statului sunt de dorit și necesare.
Organizarea și finanțarea activităților de comunicație;
În multe cazuri o destinație se compune din ofertanți diferiți. Realizarea cooperării între aceștia și/sau a alianțelor strategice sunt un rnijloc puternic de a face față concurenței marilor întreprinderi turistice cu sucursale sau activități în toată lumea. Sectorul public ar trebui să furnizeze cadrul organizatoric care să permită crearea și buna funcționare a unui organism pentru comercializarea unei destinații în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a comercializa regiunea sau țara ca o destinație turistică și de a-i ameliora global imaginea.
Cum campaniile publicitare și de creare a imaginii pentru o întreagă țară sau pentru o destinație mai mare au efecte externe și se pot repercuta asupra economiei regiunii sau țării respective, activitatea organismelor implicate îmbracă un caracter public și au nevoie de o finanțare publică.
Un exemplu de efect extern datorat unei campanii de imagine este ameliorarea condițiilor structurale și a imaginii unei destinații determinate, ceea ce poate atrage industrii și servicii importante, care își vor stabili aici unități comerciale și/sau sedii. Ulterior necesitățile clientelei și ale oamenilor de afaceri vor obliga întreprinderile locale să-și diversifice oferta și să îmbogățească calitatea.
Același lucru nu este valabil însă și pentru Centrele de rezervare care trebuie să funcționeze, dar care, după o coordonare și o susținere publică la început, ar trebui să funcționeze ca și unităti private.
Politici promoționale în industria turistică;
Încurajarea îmbunătățirii competitivității destinației trebuie să fie unul din obiectivele majore ale politicii turistice. Este necesar sprijinul financiar pentru dezvoltarea software-ului turistic, stimularea cooperării și a alianțelor strategice. Îmbunătățirea condițiilor economice generale pe care le antrenează reforma legislației fiscale și sociale și eliminarea obstacolelor birocratice întăresc, de asemenea, poziția concurențială a industriei turistice pe piața internațională.
Protecția și valorificarea resurselor;
Mai multe regiuni turistice riscă să atingă limitele creșterii cantitative iar starea mediului riscă să se degradeze. Această situație este datorată în general supradezvoltării ofertei de-a lungul timpului în anumite regiuni, precum și puternicei concentrări spațio-temporale a turismului. Se pot adopta măsuri de reglementare a turismului în zonele protejate, mai ales în zonele turistice supraaglomerate, unde este necesar să se fixeze limite de capacitate pentru protejarea naturii împotiva dezvoltării turistice. Această gestionare a capacității se poate pune în practică într-o manieră suplă: limitarea numărului de locuri de cazare și restaurante construite, a amplasamentelor pentru staționări, limitarea fluxurilor turistice la anumite obiective, ș.a.
Distorsiunile pieței cele mai importante sunt date de situația financiară a industriei turistice care este departe de a fi optimală. Ea se caracterizează printr-o dotare insuficientă cu fonduri proprii si printr-o structură de datorii care, în numeroase cazuri este expusă fluctuațiilor sau presiunilor dobânzilor bancare. O îmbunătățire a condițiilor financiare cu care este confruntat sectorul turistic ( capital – risc, dobânzi fixe ș.a.) va ajuta la crearea unui climat propice cheltuielilor de investifii și inovatie.
Din acest punct de vedere politica și strategia de dezvoltare a turismului trebuie să stabilească principiile și condițiile necesare îmbunătățirii poziției concurențiale, prin prisma:
dezvoltării produsului turistic astfel încât să asigure o valorificare superioară a condițiilor factoriale existente și ridicarea calității acestuia;
stimulării creării de structuri instituționale, organizatorice și economice a ofertanților ( realizatorii și valorificatorii de produse turistice ) capabile să pătrundă pe piața concurențială și să reziste în cadrul acestuia;
stimulării cererii, în condițiile dezvoltării și adaptării ofertei turistice în cadrul unui program de dezvoltare și promovare a produsului turistic;
dezvoltării învățământului și cercetării turistice necesare asigurării calității și diversității ofertei turistice și depistării din timp a tendințelor pieței in scopul reglării din mers a pieței interne;
modernizării și dezvoltării infrastructurii, ca o condiție de bază a existenței pietei interne și a pătrunderii acesteia pe piața concurenței;
asigurării comunicației cu piața și disiparea informației referitoare la oferta turistică și condițiile acesteia;
îmbunătățirii climatului economic general;
organizării și dezvoltării spațiale, prin urmărirea valorificării și conservării elementelor de mediu ca și componente de bază ale ofertei prezente și de viitor;
îmbunătățirii cadrului general de funcționare a sectorului într-o economie de piață concurențială.
Aceste măsuri pot ajuta la crearea unui mediu favorabil acestui sector și să determine o strategie de dezvoltare, care să sprijine strategiile de la nivelul firmei și de la nivel operațional în orientarea realizării unor produse turistice competitive, în promovarea și vânzarea acestora.
1.2.3. Rolul statului în dezvoltarea turismului
Datorită importanței turismului pentru economia națională a oricărei țări, statul este interesat în dezvoltarea acestui sector. Statul, în calitatea sa de coordonator la nivel macroeconomic al întregii activități, stabilește strategia economico-socială și modul de alocare a resurselor.
Ca proprietar sau coproprietar al resurselor turistice, statul participă direct la producția turistică, ceea ce justifică necesitatea intervenției acestuia în domeniul turismului.
Datorită complexității activității turistice și multitudinii interdependențelor sale pe plan economic și social, rolul statului se concretizează în:
stimularea dezvoltării turismului;
coordonarea, controlul și supravegherea activității firmelor specializate;
producerea de servicii sau vacanțe turistice;
promovarea turistică.
Măsurile luate de stat, la nivel central, trebuie să ajute la crearea unui mediu favorabil dezvoltării și promovării turismului, deci și a turismului balnear. Aceste măsuri se pot implementa prin:
politica financiară și de încurajare a investițiilor;
legislația contra poluării mediului;
politica veniturilor;
legislația concurenței;
structura și obiectivele organismelor naționale, regionale și locale pentru turism;
politica privind piața forței de muncă;
politica în materie de formare și cercetare.
În acest context sarcinile esențiale ce revin statului în domeniul politicii privind dezvoltarea și promovarea turismului sunt, în principal:
definirea și elaborarea principiilor fundamentale ale politicii turistice, respectiv determinarea bazei deciziilor de luat (statistici, studii ale serviciilor de specialitate) și a strategiei (concept și program);
antrenarea participării serviciilor statului pentru crearea unui mediu favorabil turismului, posibilă a se realiza numai printr-o activitate strânsă de coordonare și colaborare între acestea;
catalizator al promovării turistice; este incontestabil faptul că activitatea de comunicare necesară comercializării unei destinații naționale are nevoie de o susținere publică centralizată, crearea și protejarea unei „ imagini de marcă" pentru o țară turistică fiind un bun public;
Cu cât comercializarea destinației trebuie să fie orientată și formulată spre piață, cu atât devine esențial de a putea conta pe cooperarea și sprijinul financiar al sectorului privat;
dezvoltarea ofertei în domeniul formării profesionale, considerată de asemenea o sarcină a statului; evident, în acest context, trebuie aplicat principiul subsidiarității, pentru că este vorba în cea mai mare parte de obligații către societate, ce revin fie guvernului, fie autorităților regionale și locale de care depind;
statul are în mod special datoria de a susține întreprinderile mici și mijlocii implicate în activitatea turistică. Susținerea înterprinderilor individuale de către stat este în contradicție cu principiile unei politici axate pe regulile de piață; adesea însă, acest sector cheie nu este în măsură să finanțeze investițiile necesare recurgând la piața de capital. Este necesară intervenția statului care să ajute aceste firme să-și acopere lipsa de finanțare.
Schițarea sarcinilor esențiale ale statului în domeniul politicii turistice ajută la definirea misiunii organului administrației centrale în turism, respectiv Autoritatea Națională pentru Turism. Față în față cu schimbările situației de concurență, Autoritatea Națională pentru Turism trebuie să fie în măsură să acționeze rapid, la nivelul conceptelor și al instrumentelor. Rolul său prezent și de viitor, va fi acela de a stabili principiile de bază, planiftcarea strategică devenind cu timpul, mult mai importantâ decât competentele administrative.
În turism ponderea cea mai mare a investitiilor aparține sectorului privat. Dezvoltarea acestui domeniu al economiei naționale depinde în mare măsură de atenția pe care statul i-o acordă și de abilitatea acestuia de a utiliza ca elemente de susținere mecanismele și pârghiile specifice economiei de piață.
Turismul este influențat de modul în care statul își îndeplinește rolul său major în asigurarea stabilității macroeconomice, în crearea unui cadru legislativ stimulativ, în asigurarea unei infrastructuri generale și turistice moderne, în protectia turiștilor, în conservarea și protejarea mediului.
Prin armonizarea politicilor economice sectoriale, statul poate contribui în mod substanțial la consolidarea poziției turismului în cadrul economic general al țării.
Intervenția statului în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și a serviciilor prin intermediul investițiilor finanțate de stat, susține indirect și dezvoltarea turismului balnear.
Prin realizarea la standarde europene a unor aeroporturi, rețele feroviare și de drumuri, rețele de distribuție, servicii fundamentale cum ar fi cele privind serviciile de sânătate și formare profesională, asigurarea liniștii, ordinii și securității, statul se angajează și în dezvoltarea turismului.
Promovarea turistică este încredințată unor organisme guvernamentale specializate și constă în antrenarea statului financiar sau administrativ în actiuni cu caracter promoțional. Statul se poate constitui într-un catalizator al promovării turistice, activitatea de comunicare necesară comerciaiizării unei destinații naționale având nevoie de o susținere publică centralizată, crearea și protejarea unei „imagini de marcă" pentru o țară turistică fiind un bun public.
Luând în considerare avantajele turismului ca mobilizator al ofertei de muncă, cea mai importantă contribuție pe care statul o poate aduce pentru încurajarea creșterii numărutui de locuri de muncă în turism este aceea de a creea un mediu favorabil creșterii sectorului turistic pe piețele pe care acesta poate opera efectiv, cu o puternică focalizare pe liberalizare, pe reglementare și privatizare și pe posibilitatea industriei de a investi și a inova.
Acest fapt presupune:
introducerea turismului în programele principale de creare și formare a forței
de muncă;
asigurarea datelor statistice și a analizelor necesare identificării legăturilor dintre turism și forta de muncă din economie, în scopul luării deciziilor;
încurajarea cercetării și a politicilor de sporire a productivității în cadrul structurilor organizatorice, a produsului, a marketingului și tehnologiei informației;
investirea în programe de infrastructură, care să asigure o creștere durabilă și o bună ocupare a forței de muncă;
eliminarea taxelor excesive pentru încurajarea creșterii pieței specifice și a investițiilor ;
recunoaștera valorii întregii game de meserii / locuri de muncă care derivă din cererea turistică, inclusiv contribuția cu locuri de muncă sezoniere, part-time sau ocazionale în special pentru tineri, studenti, femei sau minorități și locuri de muncă în regiuni,centre urbane sau rurale aflate în schimbări structurale;
programe de educatie și formare profesională pentru îmbunătățirea aptitudinilor, productivității și calității serviciilor;
consolidarea relatiiior de parteneriat între sectorul public și privat pentru îmbunătățirea standardelor, structurilor și sistemelor în bază cărora forța de muncă își poate dezvolta aptitudinile și pregătirea și poate urma drumul în industria turistică.
România, datorită potențialului turistic foarte valoros pe care îl are, poate face din turism, prin acțiunea susținută a statului și implicarea sa în dezvoltarea și promovarea acestuia, o sursă principală de redresare a economiei.
În "Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2006", Autoritatea Națională pentru Turism prezenta faptul că s-a declanșat reforma în turism, acționându-se pe trei coordonate de bază:
instituțională;
legislativă;
economică.
În această ordine sunt prezentate ca principale obiective următoarele:
coordonata instituțională
evaluarea și redefinirea, într-o primă etapă, a rolului și locului Ministerului Turismului ca organ de specialitate a administrației publice centrale, în elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicii naționale în domeniul turismului;
identificarea activităților care pot fi transferate către sectorul privat sau semi-privat, în conformitate cu practica internațională: marketing și promovare, licențiere, brevetare, clasificare în turism;
descentralizarea acestor activități și înfiintarea unor structuri zonale;
crearea parteneriatului dintre sectorul privat, în consolidare, și sectorul public, în redefinirea rolului și locului său;
coordonata legislativă
revizuirea legislației specifice sectorului prin prisma aquis-ului comunitar;
elaborarea și promovarea unui pachet coerent de acte normative în concordanță cu legislația Uniunii Europene în domeniu;
amendarea, în scopul armonizării, a altor prevederi legale inițiate anterior sau în domenii conexe, cu influență directă sau indirectă asupra turismului;
promovarea unor acte normative care să genereze un mediu economic stimulativ dezvoltării turismului prin crearea de facilități specifice;
aderarea la asociatii internationale de profil;
coordonata economică
retragerea statului de la administrarea și gestionarea întreprinderilor de turism prin intermediul Ministerului Turismului, locul său fiind luat de reprezentantii FPS și FPP (ulterior SIF);
retragerea administrativă a statului de la stabilirea tarifelor de cazare și liberalizarea acestora;
acordarea de facilități investitorilor în turism;
tratarea turismului internațional ca activitate specifică de export indirect și stabilirea cotei "0" de TVA pentru serviciile a căror contravaloare se încasează în valută ca urmare a sosirilor de turiști străini în țara noastră;
crearea fondului special pentru promovarea și dezvoltarea turismului prin colectarea unui procent de 3% din veniturile realizate de societățile comerciale de turism și utilizarea acestui fond pentru derularea programelor anuale de promovare și dezvoltarea turismului aprobate prin hotărâre de guvern.
O bună parte din obiectivele stabilite la coordonatele instituțională și economică au fost atinse, dar la coordonata legislativă mai sunt multe de făcut, în special pe linia elaborării și promovării de acte normative în concordanță cu legislația Uniunii Europene în domeniu.
Schimbarea imaginii pe care România o are în străinătate, poate fi îmbunătățită substanțial prin intermediul turismului. În acest fel turismul românesc în ansamblu va deveni mai puternic reprezentat și mai bine articulat la turismul internațional.
Pentru crearea unei noi imagini, sarcinile ce revin statului în domeniul îmbunătățirii și dezvoltării activității de marketing și promovare sunt:
perfecționarea mecanismelor și instrumentelor necesare ridicării nivelului de performanță în activitatea de marketing și promovarea prin utilizarea pe scară largă a tehnologiei informației și a sistemelor create pe baza acesteia (sistemul computerizat de rezervări, sistemul computerizat de alegere a destinației);
trecerea efectivă la derularea programelor de marketing și promovare pe baza studiilor de piață;
îmbunătățirea sistemului de finanțare a activității de marketing și promovare;
implicarea sistemului privat în promovarea și comercializarea programelor turistice într-un mod coerent și eficient.
În prezent, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ca organ al administrației centrale în turism, continuă strategiile instituțiilor anterioare (Ministerul Turismului, Autoritatea Națională pentru Turism) și rolul său precumpănitor, în viitor, va fi axat pe planificarea strategică. Implicarea statului în dezvoltarea turismului se realizează și prin politica socială, ca ansamblu de acțiuni prin care puterea publică distribuie venituri și alocă resurse publice, în perspectiva umanistă a dreptății sociale.
Dintre obiectivele politicii sociale a statului, următoarele două au importanță deosebită pentru turismul balnear:
activități și programe de dezvoltare și promovare pentru: infrastructură, urbanistică, apărare, securitate, sănătate, educație, cultură, știință;
protecția socială a segmentelor de populație , aflate în dificultate, prin sistemul asigurărilor sociale.
Atingerea acestor obiective va permite ca această formă de turism să fie accesibilă celui mai mare segment de turiști potențiali, cei cu venituri modeste. Statul român își îndeplinește rolul social prin programe ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale ce suportă, parțial sau integral, costul unor bilete de tratament, sau acțiuni, ale Ministerului Turismului, de promovare a unor stațiuni balneare, în extrasezon, prin pachete de servicii săptămânale – cazare, pensiune completă, tratament – la prețuri accesibile.
Astfel, atât pensionarii sau cei cu probleme de sănătate, cât și celelalte categorii de populație, interesate de refacerea capacității de muncă, ale căror venituri nu le permit petrecerea concediului într-o stațiune balneară, grație inițiativelor prezentate pot deveni clienții acestor stațiuni.
Importanța programelor cu larg impact social este cu atât mai mare, cu cât evoluția economică, pe plan mondial și european, arată o scădere generală a puterii de cumpărare a populației, o creștere a șomajului, o reducere a timpului liber alocat concediilor și vacanțelor, în favoarea unor activități aducătoare de venituri suplimentare, fragmentarea vacanțelor. Ele au meritul de a contribui la creșterea calitătii vieții, la o mai bună integrare personală și socială a anumitor segmente ale populației.
Există și câteva elemente negative ce pot influența cererea:
obstacol psihologic când clienții potențiali refuză să-și facă concediul în extrasezon;
obstacol familial determinat de faptul că un procent important dintre turiști sunt familiști, având copii de vârstă școlară și care nu-și pot lua concedii decât în perioada de vară;
obstacol tehnic legat de marile întreprinderi care în perioada de sezon ar trebui să-și închidă porțile pentru salariații care doresc să-și petreacă concediile în aceeași perioadă cu vacanțele.
Aceste aspecte pot fi remediate prin îmbunătățirea ofertei turistice din perioada de extrasezon, realizarea unui acord între patronate și sindicate pentru închiderea temporară a întreprinderilor în perioada concediilor și vacanțelor, fracționarea vacanțelor pe toată durata anului, pentru a realiza o concordanță între anul social și anul școlar.
Realizarea rolului social al statului, în afara măsurilor luate la nivel macroeconomic, este condiționată și de colaborarea activă între societățile de turism, instituțiile statului de la nivel central și local și sistemul asigurărilor de sănătate și de pensionare.
„Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2006", a acordat importanță dezvoltării și promovării turismului, dar în practică, atât pârghiile politicii economice globale, instrumentele financiare și fiscale în special, cât și cele de politică economică specifice sectorului turistic, nu și-au adus contribuția cuvenită la atingerea obiectivelor politicii turistice. Din acest punct de vedere, după părerea noastră, trebuia făcut mult mai mult pentru valorificarea potențialului turistic atât de valoros pe care îl are România, pentru dezvoltarea și promovarea turismului, pentru alinierea la standardele și legislația Uniunii Europene.
Implicarea hotărâtă a statului este însă justificată de importanța pe care turismul o are în dezvoltarea globală a fiecărei economii naționale și datorită faptului că experiența internațională a dovedit că țările care nu au o politică turistică și nu depun eforturi pentru dezvoltarea și promovarea turismului își pierd cu timpul poziția pe piața internațională, în profitul concurenței internaționale, iar soluțiile ulterioare, în materie de politică turistică, necesare recâștigării pieței sunt greu de găsit.
CAPITOLUL 2
FACTORII DETERMINANȚI AI DEZVOLTĂRII
TURISMULUI
Turismul ca fenomen social se desfășoară în funcție de acțiunea mai multor factori, specifici unei anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acționează izolat, ci simultan în strânsă interdependență. Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii demografici, economici, politici, sociali, psihologici etc. Rolul unuia dintre acești factori poate deveni primordial într-o anumită perioadă pentru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a importanței rolului lor pentru același teritoriu în funcție de alte criterii (de exemplu: de modă, căci putem vorbi de o „modă” și în turism). În cele maim lute cazuri acești factori acționează în strânsă interdependență asociindu-se în atragerea turiștilor potențiali.
2.1. Calitatea mediului înconjurător
Mediul înconjurător (totalitatea componentelor naturale și antropice) oferă resursele de bază, cu cea mai mare importanță pentru turism. Factorii de mediu pot să fie favorabili sau restrictivi pentru dezvoltarea activităților turistice. Mediile înconjurătoare echilibrate, bine păstrate, impulsionează activitatea turostică. Mediul natural constituie principala materie primă utilizată în industria turismului. Relieful, calitatea aerului și apelor, a vegetației, peisajele frumoase și echilibrate reprezintă factorii de mediu ce determină precticarea tipurilor de turism: de odihnă, de tratament, de recreere, de vânătoare și pescuit etc.
Degradarea reliefului și a solurilor prin exploatări miniere (în special cariere), prin poluarea aerului și a apei, prin distrugerea învelișului vegetal duc la eliminarea regională sau locală a turismului. Între turism și mediul înconjurător există relații de interdependență:
Prin turism se valorifică și se conservă medii înconjurătoare puțin favorabile altor activități antropice. Exemplu: stâncării, chei, peșteri, mlaștini de turbă etc.
Turismul duce la deteriorarea propriei sale substanțe de existență prin: poluarea solului, a aerului și a apei, prin circulația turistică mecanizată, poluarea pădurilor, distrugerea elementeloe rare, suprasolicitarea unor locuri (culegerea florilor, tăierea brazilor, focurile etc.). Adeseori turismul este considerat „barometru al calităților mediului”.
Definiția lui Koln, de „funcție a mediului” se exprimă prin faptul că E, calitatea mediului, este o funcție descrescătoare în raport de produsul social sau național (Y), și descrescătoare în raport cu bugetul (B).
E = E (Y, B)
N.N. Constantinescu (1976):
E = E (Y, B, S, P)
S = structura producției
P = progresul tehnico-științific.
Se admite că turismul este o funcție a mediului, adică T = T (E), puternic influențat ca mărime de venitul mediu sau nivelul de trai (K) și de numărul populației (N). În aceste condiții:
T = T (E, K, N)
Turismul este prin natura sa o activitate atrasă demediile înconjurătoare naturale și sociale, dar mai ales de cele ce au calitatea de a fi unice și fragile. Discutând relația dintre acestea se observă că în cele mai multe cazuri, se calculează consecințele sale asupra mediului și societății.
Între mediul înconjurător, ca factor, și turism, ca activitate, există influențe positive și negative. Se arată adesea impactul turismului asupra mediului, în special latura negativă, generată de o activitate intensă și greșit dirijată. Dar trebuie să vedem în ce fel, starea mediului înconjurător, la un moment dat, se reflectă în activitatea turistică. Acest fenomen se resimte mai ales în dezvoltarea locală și regională a turismului. Valoarea calitativă și cantitativă a resurselor naturale și antropice este determinantă asupra turismului. Exploatarea irațională la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependentă.
Mediul înconjurător, prin calitatea lui, poate trece pe primul loc între factorii actuali determinanți ai fenomenului turistic.
2.2. Factorii demografici
Turismul este o creație umană, rezultată din nevoia de recreere. Deci, preutindeni și în toate timpurile, omul a reprezentat principalul element al apariției și dezvoltării turismului. Creșterea numărului de locuitori ai planetei a determinat sporirea treptată a numărului de turiști; astfel turismul s-a generalizat treptat ca fenomen social. De la 1,8 mld. loc. În 1920 numărul locuitorilor globului a depășit 6 mld. la sfârșitul anului 2000. După al doilea război mondial, ca urmare a industrializării și urbanizării a crescut nivelul de trai al populației și s-a produs explozia demografică. Aceasta a fost mai accentuată în țările în curs de dezvoltare.
Creșterea numerică a populației, în special a populației urbane, a dus la creșterea numărului de turiști. În 1950 ponderea populației urbane pe glob era de 29%, ajungând în 2000 la 50%. În țările în curs de dezvoltare, proporția populației urbane a crescut de la 17 la 39%, iar în țările dezvoltate de la 54 la peste 76%. Ariile cele mai urbanizate, în 2000, sunt Europa (75%), America de Nord (75%) și America de Sud (73%). Aceasta arată că procesul de urbanizare este în plină dezvoltare în toate țările de pe glob, ceea ce contribuie la creșterea rezervei de turiști. În funcție de mărimea așezărilor urbane crește și numărul turiștilor care se deplasează pe distanțe mici. În anul 2000, numărul orașelor milionare a trecut de 300, ele fiind emițători importanți de turiști (și receptori de asemenea).
Structura populației pe grupe de vârstă influențează volumul fluxurilor turistice, alegerea locului de destinație, a perioadei deplasării, a mijloacelor de transport utilizate și a tipului de turism. Statisticile arată că în ultimii ani a crescut ponderea grupei de vârstă cuprinsă între 15 și 24 de ani. De asemenea, după al doilea râzboi mondial, crește substanțial participarea grupei de vârstă de peste 65 ani. Aceasta se explică prin creșterea speranței medii de viață în toate țările emițătoare de turiști (în Europa de Vest, peste 80 de ani), existența timpului liber, creșterii veniturilor, îmbnătățirea condițiilolr de sănătate, în final creșterea nivelului de trai.
Structura pe grupe de vârstă influențează balanța timpului de ocupare a bazelor turistice. Grupa vârstnică asigură ocuparea bazelor de tratament și cură balneară în perioadele extrasezonale, când și prețurile sunt mai mici. Adulții și tineretul (elevi și studenți) participă la activitățile turistice în timpul concediilor de odihnă și în perioada vacanțelor, când sunt solicitate bazele de cazare din regiunile litorale și montane. Ținând cont de gradul de mobilitate al populației tinere și de dorința de cunoaștere, este necesară crearea unor condiții optime de practicare a turismului, de vizitare atât a obiectivelor naturale, cât și a celor culturale și istorice. În același sens, trebuie adaptate bazele de cazare oferite, apelându-se la moteluri, hanuri, cabane, campinguri, tabere pentru tineret etc. Turismul practicat de grupa vârstnică este orientat către activitățile de recreere și îngrijire a sănătății și mai puțin de vizitare.
Organizarea transportului se face diferențiat pe grupe de vârstă. O atenție deosebită se acordă transportului și serviciilor oferite grupei vârstnice, dornică de mai mult confort. Tot mai mulți turiști, în special din țările dezvoltate, preferă transportul cu autoturisme (pe care la închiriază) sau cu microbuze (10-20 locuri).
Structura profesională a turiștilor constituie un factor semnificativ pentru tipurile de turism practicat:
se obesrvă o participare mai mare a celor cu studii superioare (profesori, medici, ingineri etc.) și cu studii medii, decât a celor ce prestează o muncă fizică (muncitori necalificați, agricultori)
dorința spre călătorie este în raport cu veniturile obținute de familie;
călătoria depinde de locul și rolul ocupat în ramurile de activitate, de durata concediilor și de repartiția acestora în timpul unui an calendaristic.
În circulația turistică apar două extreme: dorința spre călătorie ajunge la nivel maxim la liberii profesioniști și intelectuali (75-80%), și cote minime la populația agricolă (5-10%).
Structura profesională a populației influențează adaptarea fizionomiei unei așezări turistice la cerințele ei specifice, și invers, anumite tipuri de dotări atrag anumite grupe profesionale și sociale de turiști.
2.3. Factorii economici
Transformarea necesității de practicare a turismului în realitate depinde de resursele financiare ale populației, în condițiile existenței timpului liber. Astfel, factorul economic se impune în geneza turismului prin veniturile reale și creșterea duratei concediilor plătite. Partea din veniturile personale (familiale) rămasă la dispoziția fiecărui membru al societății după achitarea cheltuielilor curente (locuință, hrană, îmbrăcăminte, taxe și impozite, transport etc) poate fi luată în seamă pentru practicarea turismului pe măsura puterii lor de cumpărare (în funcție de crize, inflație etc)
Perioada postbelică se remarcă prin creșterea veniturilor populației țărilor dezvoltate, în modificarea structurii consumurilor și cheltuielilor. Se constată o creștere a cheltuielilor pentru activități culturale, îngrijirea sănătății și turism.
Participarea persoanelor la acitvitatea turistică se diferențiază după venitul pe locuitor din fiecare țară și după categoria socială din care fac parte. Astfel în Italia, intelectualii și funcționarii participă cu peste 50% la circulația turistică, muncitorii cu 20%; în SUA, persoanele cu venituri sub 3000 USD/lună, practică turismul în proporție de 25%.
Tipul și formele de turism depind de mărimea venitului. Persoanele cu venituri mari practică turismul de lungă durată și la distanțe mari, cu mijloace de transport rapide și confortabile. Persoanele cu venituri mici participă la turism de scurtă durată, la distanță scurtă și pe cât posibil la utilizarea unor baze de cazare și servicii ieftine, eventual în extrasezon.
După estimările ONU și UIOOT, venitul mediu pe locuitor la nivel mondial a atins în anul 2000, 1700 USD, dublu față de 1975 (853USD). Cele mai mari venituri medii pe locuitor sunt în America de Nord și Europa vestică (5000-6000 USD), Australia și Noua Zeelandă (4300 USD), urmate la mare distanță de țările din America de Sud (695 USD), Asia (575 USD), Africca (277 USD).
Venitul național influențează fenomenul turistic, prin furnizarea mijloacelor necesare populației pentru practicarea lui, prin stimularea investițiilor, prin dezvoltarea unei baze tehnico-materiale proprii.
2.4. Factorii socio-culturali
Aceștia au o importanță decisivă în dezvoltarea turismului. Din factorii sociali decurge raportul dintre timpul productiv și neproductiv al omului. Creșterea timpului neproductiv oferă șanse practicării turismului. Timpul neproductiv poate fi constrâns și util.
Timpul neproductiv constrâns se consumă cu activități cotidiene: circulație, activități casnice, cumpărături etc.
Timpul neproducitv util se consumă pentru: pregătire profesională (cursuri, biblioteci, pregătire individuală etc.); ridicarea nivelului de cultură generală (citit literatură, ascultat muzică, vizitarea unei expoziții); activități sportive (alergări, gimnastică, tenis etc.); activități destinate manifestărilor sociale (întruniri), culturale (teatru, cinema).
Din punct de vedere social, timpul liber este supus cerințelor și condițiilor unei perioade istorice. Repartiția timpului liber în cursul unui an este importantă pentru delimitarea tipurilor de turism și a modului de amenajare al teritoriului.
Timpul liber apare în următoarele perioade:
în timpul săptămânii (după orele de muncă);
la sfârșitul săptămânii (week-end);
în sărbătorile legale;
în perioada concediilor anuale și a vacanțelor.
Un rol important în dezvoltarea turismului revine concediilor plătite. Acestea se acordă în majoritatea țărilor în mod diferențiat (în totalitate sau fracționat). Existența concediilor plătite a contribuit la transformarea turismului într-un fenomen de masă și la intensificarea turismului internațional.
În funcție de durata timpului liber utilizat pentru turism, apar trei categorii principale:
*Turismul ocazional, din timpul săptămânii, după orele de muncă. Se practică la distanță mică sau la imediata apropiere.
*Turismul de recreere se practică la sfârșitul săptămânii (fiind numit și turism de week-end), cu durată de până la 2 1/ 2 zile. În funcție de mijloacele de transport folosite, se desfășoară la distanțe diferite de locul de reședință (de preferință până la 150 km). Perfecționarea mijloacelor de transport și a rutelor atrag tot mai mulți turiști, cu posibilități financiare la distanțe mai mari.
*Turismul de recreere și îngrijirea sănătății se desfășoară în perioada concediilor și a vacanțelor anuale, cu o durată mai mare și la orice distanță. În această categorie se practică turismul intern și internațional.
Analiza evoluției timpului în țările dezvoltate arată schimbări în următoarele direcții:
micșorarea timpului productiv (4-5 zile de muncă pe săptămână; ziua de muncă de 6-8 ore);
creșterea timpului liber la sfârșit de săptămână (2 1/ 2-3 zile);
creșterea duratei concediilor anuale (de la 2 la 4 săptămâni; se prevede să crească la 10 săptămâni în viitor);
fracționarea concediilor anuale (2-4 pe an), este motivată de faptul că un singur concediu pe an determină o perioadă îndelungată de uzură a forței de muncă, dar și de necesitatea corelării cu vacanțele elevilor și studenților;
lărgirea posibilităților de opțiune în alegerea perioadei de afectuare a concediilor.
Cunoașterea acestor aspecte reprezintă o condiție determinată pentru dezvoltarea turismului. Creșterea timpului liber va duce la conservarea sănătății populației, la sporirea gradului de cultură și de educație.
2.5. Factorii politici
Aceștia trebuie judecați prim prisma ideoligiilor și practicilor politice, dar și prin situații conjuncturale favorabile (pace și înțelegere între popoare) sau nefavorabile (războaie, conflicte armate, tensiuni internaționale).
Politica economică a statelor influențează turismul în mod direct prin: liberalizarea circulației persoanelor și simplificarea formalităților de trecere a frontierelor de stat, prin formalitățile de eliberare a vizelor turistice, prin facilități bancare (unificarea monedelor) și vamale.
Situațiile de instabilitaete politică, recesiunile economice, crizele (energetice, alimentare, de apă) determină restrângerea ariei activităților turistice și intensitatea fenomenului turistic. Turismul contribuie la colaborarea și la dezvoltarea economică a statelor.
Stabilitatea politică este foarte importantă, ca și măsurile de securitate. Cel mai căutat circuit turistic al europenilor și japonezilor în SUA (San Diego Zoo – Grand Canyon – Disneyland – Florida – San Francisco) a fost afectat prin fragmentarea lui după 11 septembrie 2001.
2.6. Factorii psihologici
Aceștia se manifestă ca urmare a conștientizării rolului omului în natură și în societate. Pe măsura dezvoltării societății, omul își manifestă tot mai mult dorințele de utilizare a timpului liber. Dorința de a pleca în alte locuri decât cele cunoscute zi de zi, curiozitatea de a vedea alte peisaje (de aici și expresia des întâlnită de exprimă dorința de a „schimba peisajul”), nevoia de deconectare și de eliberare de mediul în care muncește, stau la baza mișcării turistice.
Există și alte cauze care determină mișcarea turistică: „prestigiul social”, moda de a vizita anumite locuri, imitarea altor persoane cu anumite posibilități materiale, considerente religioase, manifestări sportive etc. Există și factori inhibatori ai mișcării turistice: starea sănătății, relațiile tensionate din familie, sedentarismul, vârsta îniantată, starea vremii și nu în ultimul rând, costurile etc.
Motivațiile pentru turism sunt diferite:
motivații sociale, dorința de evadare din peisajul obișnuit, de cunoaștere a altor oameni și grupuri sociale, nevoia de a se convinge singur de ceea ce aude sau citește, nevoia de a imita pe alții, aspirația la cultură etc.
motivații familiale: nevoia membrilor familiei de a fi împreună în alte peisaje decât cele cotidiene, nevoia de a participa la educarea copiilor, relaxarea de rigorile vieții familiale zilnice care devine uneori constrictivă;
motivații personale:nevoia de a ieși din automatismul cotidian, de a practica alte activități, recreative (plimbări, sport), de restabilire a echilibrului nervos. Există, de aesmenea, nevoia de a scăpa de presiuni (familiale sau colective), de cunoaștere și aspirație spre realizarea personală.
Factorii psihologici sunt influențați de nivelul veniturilor, de creșterea prețurilor, dar și de calitatea serviciilor turistice.
Așa cum am menționat, factorii care condiționează activitățile turistice se combină diferit în timp și spațiu, astfel încât unul dintre ei devine determinant pentru o anumită perioadă. Pentru același spațiu, se manifestă rolul determinant al unui factor în funcție de dezvoltarea celorlalți. Factorul politic devine donminant doar în situații de crize, conflicte politice (atacuri teroriste, atacuri armate, instaurarea unor dictaturi).
CAPITOLUL 3.
TURISMUL ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
Religia, sănătatea, comerțul, aventura, goana după avere și politică – toate au reprezentat motive pentru călătorii cu mult înainte de începerea erei noastre și contiună să fie și în prezent scopuri principale ale deplasării oamenilor.
3.1.Etape ale dezvoltarii turismului
Formele precedente ale călătoriilor pentru recreere și de plăcere merg până la popoarele antice – greci, fenicieni, chinezi și egipteni – ale căror clase privilegiate au înțeles rolul călătoriilor în viața oamenilor. Astfel, era Imperiului Roman de la anul 27 î.e.n. până în 395 e.n. era relativ pașnică în care comercianții au prosperat ca rezultat al extinderii schimbului și comerțului în interiorul imperiului și cu alte țări. Romanii aveau o monedă universală care era acceptată în tot imperiul precum și o rețea de drumuri bine dezvoltată pentru perioada respectivă. În același timp romanii înstăriți aveau suficient timp liber pentru practicarea activităților recreative (de plăcere) și implicit pentru călătorii.
Situația din Imperiul Roman este similară condițiilor generale care se aplică și în prezent în creșterea călătoriilor și anume: stabilitatea politică și de pace, prosperitatea economică, menținerea cursului (monedei), sistem eficient de transport și timp liber. Toate aceste condiții facilitează călătoriile.
De-a lungul perioadelor în care stabilitatea politică sau alte condiții necesare au lipsit, tendințele călătoriilor s-au limitat la alte motive decât recreerea și plăcerea. De exemplu, Evul Mediu (care a durat din 400 e.n. până în 1400) a fost o perioadă în care călătoriile au fost împiedicate de războaiele feudale, instabilitatea politică, lipsa extinderii schimbului și comerțului, transport desfășurat în condiții lipsite de siguranță și timp liber puțin. Călătoria era ca atare periculoasă și dificilă. Evul Mediu a fost reprezentativ pentru acea latură a călătoriei numită “travaiol” având legătură cu munca propriu-zis. Abia după începutul Revoluției Industriale la începutul sec. XIX (mai întâi în Marea Britanie, apoi 50 de ani mai târziu în Statele Unite) călătoria a început să se transforme încet într-un fenomen accesibil maselor, dintr-un fenomen specific până la acea dată claselor superioare.
Revoluția Industrială a adus nu numai schimbări tehnologice, dar și schimbări sociale substanțiale, ceea ce a încurajat turismul de plăcere, ca efect al dezvoltării clasei de mijloc în centrele urbane unde fabricile și locurile de muncă erau mai numeroase.
Condițiile de muncă și de viață în orașele supraaglomerate au făcut ca numeroase persoane să părăsească orașul și să călătorească în vacanță pentru recreere și odihnă.
Ca fenomen de masă modern, călătoria are o istorie destul de scurtă, strâns legată de dezvoltarea sistemelor de transport în comun – căi ferate, nave cu aburi, autocare și avioane moderne. Formele diferite de unități de cazare s-au dezvoltat și ele odată cu sistemele de transport începând cu hanurile și continuând cu hotelurile, motelurile, stațiunile de vară și de iarnă și altele.
Deși schimbările tehnlogice, prosperitatea economică și alte condiții joacă un rol indispensabil în industria călătoriilor, schimbările sociale sunt în prezent cei mai importanți factori care influențează comportamentul de călătorie al oamenilor.
În societățile avansate din punct de vedere economic, călătoria pentru turism și în alte scopuri este de cele mai multe ori percepută ca un „titlu al unei vieți de calitate” și este posibilă datorită unui număr de factori, cum ar fi: creșterea productivității muncii, a perioadei alocate vacanțelor anuale și a reducerii orelor lucrătoare pe săptămână (lucru posibil datorită organizării muncii și protecției sociale).
Atingerea unui nivel înalt de educație și cultură, comunicațiile moderne au stimulat deasemenea , creșterea consumului turistic de către membrii societății. Întradevăr, corelația dintre nivelul educației și dorința de a călătorii este foarte mare. Totodată,în timp ce s-a redus ziua și săptămâna de muncă în favoarea activităților din timpul liber, schimbările în structura familiei moderne și creșterea numărului gospodăriilor în care membrii sunt angajați, au creat programe în contra-timp, ceea ce afectează în general comportamentul de călătorie.
Călătoria pentru afaceri, pe de altă parte, diferă de cea pentru plăcere și este reglementată de factorii economici, mai nou manifestându-se și tendința de globalizare a economiilor care provoacă la rândul său modificări în industria turismului.
Astăzi, companiile mari tind să se transforme în companii transnaționale sau multinaționale, solicitând călătorii în scop de afaceri aproape peste tot în lume. Deși descoperirile din telecomunicații compensează parțial nevoia pentru călătoriile de afaceri, multe tranzacții comerciale însă necesită deplasarea la partener și întâlnirile față în față. De asemenea, descoperirile din telecomunicații asistate de sateliți aduc noi oportunități pentru unele sectoare ale industriei călătoriei.
3.2. Mediul de acțiune al turismului
Dezvoltarea turismului ca fenomen de masă și implicit ca domeniu de sine stătător cu aspecte specifice, definiții, principii, instrumente, a generat preocupări numeroase în rândul tuturor celor implicați direct sau indirect în tot ceea ce reprezintă așa numita actualmente „industrie a călătoriilor”. În prezent, turismul, cu toate semnificațiile sale de-a lungul existenței societății omenești, este surprins în literatura de specialitate de către reputați specialiști atât pe plan internațional cât și intern.
Sintetic, poate fi spus că:„turismul este cea mai complexă industrie din lume, în derularea sa fiind implicată întreaga societate. În același timp, turismul reflectă întreaga societate, poate fi considerat un adevărat barometru al acesteia”.
În prezent, sub aspect economic este evident faptul că turismul joacă un rol din ce în ce mai important în toate țările lumii și implicit în politica economică internațională. Acest aspect este relevant în special de către înregistrările statistice, ca de exemplu: sosirile internaționale de turiști, care se constituie într-o valoare mai mare în totalul exporturilor internaționale decât toate celelalte sectoare de activități (excepție făcând industria petrolieră și cea a construcțiilor de mașini).
Rolul economic al turismului trebuie analizat din următoarele puncte de vedere: ca variantă de dezvoltare a comerțului exterior, fiind o ramură aducătoare de valută ce contribuie la echilibrarea balanței de plăți; activitate ce poate contribui la dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naționale prin interdependența acestuia cu diverse domenii de activitate; domeniu ce contribuie la crearea PIB, în unele țări fiind chiar principala activitate din cadrul econimiei; generator de locuri de muncă în special în zone cu industrii slab dezvoltate și acolo unde șomajul este ridicat etc.
Deși interesul s-a concentrat în special asupra importanței economice și beneficiilor aduse de activitatea turistică, în ultima vreme s-a urmărit cu multă atenție și impactul cultural și fizic al turismului (supra-utilizarea resurselor turistice, turbulențele sociale generate de fluxurile masive de turiști, deprecierea tradițiilor și valorilor culturale,etc.). Din aceste considerente, toate politicile actuale de dezvoltare a turismului și în general a economiilor naționale, pun accent pe respectarea principiilor durabilității în orice acțiune umană, în cazul nostru atât de către agenții de turism cât și de către turiști, deoarece nimic nu poate exista pe termen lung decât dacă respectul față de natură este prioritar.
De-a lungul timpului, amploarea fenomenului turistic atât din punct de vedere economic cât și social a determinat apariția a zeci de definiții ale turismului, fiecare cercetător încercând să identifice și să explice noi laturi a ceea ce devenise treptat un domeniu distinct și important. Astfel, punctele de vedere asupra fenomenului „turism” s-au formulat o dată cu evoluția sa, variind în funcție de pregătirea profesională a celor ce au studiat și și-au exprimat opiniile, ca de exemplu:
un economist va afirma că fenomenul este de natură pur economică;
un geograf va susține că turismul este în primul rând o activitate legată de exploatarea reliefului, climei, faunei, apelor;
sociologul va explica turismul prin implicațiile uneori negative ale vieții cotidiene asupra oamenilor;
psihologul va defini fenomenul de masă – turism, prin independența și senzația de bună dispoziție a oamenilor în timpul vacanțelor;
un ecologist va privi turismul sub aspectul impactului pozitiv și negativ al acestuia asupra mediului;
un specialist în urbanism și amenajare a teritoriului va trata fenomenul din punct de vedere al implicațiilor acestuia în transformarea peisajului prin crearea de localități și stațiuni turistice, uneori chiar introducerea in circuitul turistic a unor noi zone etc.
Se observă în cele precizate mai sus diversitatea modului de abordare a turismului, însă, nu trebuie omis în acest context că, multitudinea ideilor și conceptelor au venit în special în sprijinul practicienilor, care au putut analiza mediul de acțiune sub diferite aspecte.
Concepte actuale utilizate pe plan internațional
1. Turismul- „activitățile desfășurate de persoane pe durata călătoriilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an, în scop de loisir, afaceri sau alte motive”.
În rândul motivelor ce determină deplasarea persoanelor în alte scopuri decât cele lucrative s-au stabilit: loisir, recreere și vacanță, vizite la rude și prieteni, afaceri și motive profesionale, tratament medical, religie, pelerinaje, motive diverse (echipajele aeronavelor și vaselor destinate transportului public, tranzit etc.)
2. Turismul intern/domestic se referă la rezidenții unei țări care călătoresc în interiorul acesteia. La acesta se alătură și conceptele de:
turism interior = turism intern și turism receptor
turism național = turism intern și turism emițător
3. Turism receptor/inbound turism vizează non-rezidenții care călătoresc într-o anumită țară.
4. Turism emițător/outbound turism vizează rezidenții dintr-o țară care călătoresc în alte țări.
* turism internațional = turism emițător și turism receptor
Figura 3.1 Forme de turism
5. Turistul este definit prin „orice persoană care se deplasează spre alt loc situat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat”.
6. Vizitatorii pot fi: – internaționali (turiști și excursioniști)
– interni (turiști și excursioniști)
7. Vacanționerii sunt toți cei ce realizează o călătorie de cel puțin 4 zile, de aici rezultând diferența între turismul de week-end (1-3 zile) și turismul de vacanță.
8. Industria turistică = sector al economiei alcătuit din activități sau mai multe ramuri al căror obiectiv este satisfacerea nevoilor turiștilor. Din industria turismului fac parte următoarele activități:
locuință și alimentație („hoteluri și restaurante” – conform clasificărilor pe activități ale economiei naționale), de exemplu, hoteluri, moteluri, case de oaspeți, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăți time-share, reședințe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-fooduri), baruri, cafenele;
transport: sector comercial (linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, etc.) și necomerciale (automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi, etc.);
organizatorii de voiaje;
atracții-agrement (elemente naturale și antropice);
administratorii destinațiilor: oficii de turism naționale, regionale, locale.
9. Potențialul turistic/ oferta turistică efectivă = elemente naturale, elemente antropice, baza tehnico-materială turistică, infrastructura generală, forța de muncă angajată în turism, bunurile comercializate turiștilor.
10. Produsul turistic = ansamblu de bunuri și servicii oferite de către diferiți agenți economici turiștilor pentru petrecerea agreabilă a timpului liber.
În final se poate afirma că, deși preocupările în domeniu sunt numeroase și abordează probleme complexe ale fenomenului turistic, există încă aspecte neelucidate datorită mutațiilor care intervin permanent pe piața turistică, vizând motivația de consum a produsului turistic, fapte ce justifică apariția a noi puncte de vedere.
Turismul, indiferent de locul unde se desfășoară, pe plan intern sau internațional, acționează sub influența unor factori care grupați, necesită abordări complexe, menite să genereze căi/sugestii în ceea ce privește acțiunea filmelor cu profil turistic și nu numai (luăm în considerare și alți agenți economici). Astfel, managerii de succes și organizațiile eficiente vor căuta întotdeauna și informații din mediul în care acționează, care să le permită luarea unei decizii corecte.
Firmele de turism vor găsi astfel mecanisme prin care să acumuleze date despre mediul de acțiune care în principal se referă la:
date geografice: ce tipuri de comunități sunt reprezentate; din ce părți ale țării sau ale lumii provin clienții; pe ce distanțe călătoresc aceștia;
date demografice: vârsta, sexul, ocupația, originea etnică, familia, educația;
date psihologice și sociale: imaginea de sine a clientului, clasa socială, stilul de viață,, caracteristicile personale;
date privind psihologia comportamentului: alegerea destinației de vacanță – obișnuită sau o destinație inedită; ce așteptări are clientul în ceea ce privește calitatea, serviciul prestat, prețul; aspectele statutului de utilizare (non-utilizator, potențial utilizator, utilizator frecvent, utilizator pentru prima dată al serviciului respectiv); loialitatea față de marcă (inexistentă, medie, puternică, absolută) etc.
În multe părți ale lumii, turismul reprezintă unul dintre cele mai dezvoltate și dinamice segmente ale economiilor naționale respective. Din păcate, datorită naturii sale fragmentate, industriei turismului nu i-a fost acordată atenția cuvenită o mare perioadă de timp. În prezent, însă, pe măsură ce călătoriile devin un element din ce în ce mai important în viața oamenilor, contribuția industriei turistice în cadrul economiei mondiale este tot mai evidentă, iar preocupările specialiștilor numeroase.
Pentru a pune în evidență influența factorilor de acțiune asupra turismului la nivel macroeconomic, microeconomic, sunt prezentate în cele ce urmează aspecte cu privire la relațiile acestuia cu diferite medii de acțiune.
Figura 3.2. Mediul de acțiune al organizațiilor (firmelor) de turism
Mediul economic
În desfășurarea acțiunilor turistice, aspectele economice au o importanță deosebită, fiind reprezentate de o serie de elemente ca: balanța de plăți, veniturile, populația ocupată, multiplicatorul turistic, prețurile și tarifele, rata inflației, rata șomajului etc. Trebuie precizat că elementele de mai sus trebuie privite și din prisma raportului cauză-efect, deoarece pot reprezenta atât premiza dezvoltării turismului într-un anumit teritoriu cât și efectul desfășurării eficiente a activităților specifice domeniului.
Balanța de plăți turistică/ postul „călătorii” este reprezentată de veniturile obținute de la turiștii străini și cheltuielile realizate de rezidenți în afara granițelor. În funcție de fluxurile turistice, numărul turiștilor, volumul încasărilor, aceasta variază de la o țară la alta, de la o regiune la alta. Influența turismului asupra soldului total al balanței de plăți poate fi sintetizată în felul următor: sporește soldul activ al balanței de plăți, acoperă uneori chiar cu excedent soldul pasiv al balanței, reduce soldul activ al balanței de plăți, compensează în ponderi diferite soldul balanței de plăți.
În consecință, creșterea încasărilor din turismul internațional poate conduce la o echilibrare a balanțelor de plăți ale diverselor țări. Balanța de plăți poate fi:pozitivă, negativă, echilibrată (situație inexistentă în practică). De reținut este și faptul că, toate informațiile cu privire la venituri și cheltuieli sunt deosebit de importante în analiza activității turistice a unei țări dar și în realizarea previziunilor sau determinarea tendințelor. Culegerea datelor este însă o problemă pentru majoritatea specialiștilor, deoarece, între metodele cunoscute există diferențe de ordin cantitativ și calitativ care pot provoca erori în clasificarea balanțelor de plăți, ele fiind în majoritatea cazurilor aproximative.
Luând în considerare balanța turistică pe principalele regiuni ale lumii (America de Nord și Sud, Europa, Asia de Est și Pavific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu, Africa) este necesar să se prezinte și următoarele:
cele două Americi, au cea mai favorabilă balanță (Caraibele și America de Nord, reprezintă principalele atracții),
a doua regiune cu balanță favorabilă este Europa, aici existând și anumite diferențe: Europa de Sud cu balanță puternic pozitivă, Europa de Nord și Vest cu balanțe negative, Europa de Est și Centrală are marea majoritate a țărilor cu balanțe pozitive,
Africa de Nord are o balanță pozitivă (datorită țărilor cu litoral la Marea Mediterană), Africa de Est are balanță pozitivă (Kenya cea mai solicitată destinație), iar restul regiunilor africane au solduri negative în balanța de plăți,
Asia de Sud-Est și Pacific – balanță pozitivă, iar Asia de Nord – sold negativ,
Orientul Mijlociu are balanță pozitivă,
Asia de Sud, balanță negativă.
Importanța economică a turismului poate fi sintetizată în următoarele:
creșterea încasărilor din recepția de turiști duce la sporirea influenței turismului în cadrul balanțelor de plăți externe;
modul de proveniență a devizelor străine este același ca și în cazul sumelor provenite din exporturile de mărfuri;
pentru o serie de țări, turismul a devenit una din principalele industrii de export;
avantajul economic pe care îl reprezintă turismul internațional a determinat multe țări în curs de dezvoltare să-și sporească eforturile pentru dezvoltarea industriei turistice;
creșterea volumului exporturilor și diversificarea lor este o altă latură de natură economică importantă, deoarece varietatea de produse și servicii puse la dispoziția turiștilor determină creșterea încasărilor valutare și implicit echilibrarea balanței de plăți;
turismul deține în medie pe plan mondial ~ 8 % în exportul de bunuri și peste 30 % în comerțul cu servicii. În România, turismul deține ~ 6 % în exportul de mărfuri și ~ 33 % în cel de servicii.
„Turismul stimulează dezvoltarea producției”, este o afirmație demontată prin specificul domeniului în sine, deoarece există un consum de mărfuri și servicii specifice care pot fi realizate direct de industria turismului sau pot fi rezultatul altor ramuri cu care acesta intră în contact (telecomunicații, comerț, transport, construcții, agricultură etc.). Altfel spus „turismul este un factor stimulator al sistemului economic global”.
Dezvoltarea producției unei țări poate fi pusă în evidență prin nivelul PIB. Astfel, aportul turismului la PIB este diferit de la o țară la alta, în funcție de nivelul de dezvoltare al turismului dar și al celorlalte ramuri de activitate. La nivel mondial, contribuția turismului la PMB este de aproximativ 12 %.
Angajările din turism
Turismul este unul dintre domeniile cele mai importante generatoare de locuri de muncă. Ponderea populației ocupate în turism înregistrează niveluri diferite pe zone și țări în funcție de nivelul de dezvoltare a turismului și de condițiile economice specifice fiecărei țări. La nivel mondial ponderea lucrătorilor din turism este de aproximativ 8 %, adică, 1 din 12 lucrători activează în turism. Pentru 2005 se prevede o creștere de aproximativ două ori a numărului lucrătorilor, de la 192 mil. Angajați în 1999 la 338 mil. persoane. Pe grupe de țări situația se prezintă astfel: țări cu turism dezvoltat ~ 15 %, țări mai puțin dezvoltate – ex. România cu ~ 10 %. Pentru delimitarea celor care activează direct în turism, OMT propune următoarea clasificare a personalului și care se referă la cei care acționează în: hoteluri și restaurante, agenții de turism, administrații naționale de turism, vagoane de dormit și restaurante, unități turistice pentru tineret, autoangajările din pensiunile turistice.
Alte aspecte ale angajărilor din turism:
turismul este o cale de atenuare a șomajului ( de exemplu 100 locuri de muncă create în turism, generează apariția a 60 – 80 locuri în industria constructoare și agricultură);
lucrătorii din turism au un nivel ridicat de instruire, educație, sunt buni psihologi, cunoscători de limbi străine;
costul unui loc de muncă este ridicat, comparabil cu cel din industriile de tehnicitate;
în turism este o muncă fizică, manuală grea;
personalizarea serviciilor apare ca efect al contactului direct lucrător–client;
în turism apar și o serie de efecte negative ca de exemplu:
*fluctuații în ocuparea personalului (35-40 % din totalul lucrătorilor sunt angajați temporar);
* exigența redusă la angajarea sezonierilor;
* insatisfacția lucrătorilor în anumite situații.
Multiplicatorul turismului este reprezentat de impactul cheltuielilor turistice asupra întregii economii. Astfel, într-o zonă, cheltuielile turistice cu cazarea, masa, transportul, investițiile legate de turism, comercializarea unor bunuri generează venit. Acest venit este repartizat în economie sub forma impozitelor, taxelor, rezervelor financiare, iar ceea ce rămâne este cheltuit în economie, generând alte venituri. Impactul cheltuielilor turistice poate fi: direct, indirect, indus. Astfel spus, din punct de vedere economic, turismul se rezumă la o cerere specifică de bunuri și servicii, aspect ce stimulează dezvoltarea altor sectoare de activitate (agricultură, industrie, telecomunicații, transporturi etc.)
Detaliind aspecte anterioare se poate spune că turismul contribuie la:
creșterea produsului intern brut ca urmare a impulsului generat de sporirea cu o unitate bănească a veniturilor obținute din activitatea turistică;
sporirea volumului vânzărilor rezultate din tranzacțiile economice (cu excepția stocurilor);
multiplicarea veniturilor ca urmare a unei unități adiționale de cheltuială turistică;
crearea de noi locuri de muncă în aproape toate ramurile economiei naționale cu care turistul se află în legătură directă sau indirectă;
mărirea veniturilor bugetului de stat prin posibilitatea impozitării unor activități economice prospere de pe urma dezvoltării turismului;
dezvoltarea comerțului exterior, îndeosebi a celui invizibil.
Mediul socio-cultural
Călătoriile de plăcere sunt un subiect permanent de dezbatere, în special atunci când se tratează problema fluctuațiilor tarifelor și prețurilor, la care se alătură instabilitatea specifică domeniului, cu perioade de creștere rapidă, de staționare și decline, aspecte ce pot determina la rândul lor instabilitate/ criză economică la nivel de țară sau regiune.
Catastrofele naturale (de exemplu: erupțiile vulcanice din Filipine, uraganele din zona Caraibe, inundațile), atacurile teroriste (de exemplu: atacul din 11 septembrie 2001 – N.Y), pot distruge comunități și descuraja călătoriile în zonele afectate, expunând astfel economia țărilor gazdă la risc. Ca o consecință a celor precizate mai sus, implicațiile sociale ale turismului sunt complexe și nu sunt în întregime înțelese nici chiar de profesioniștii din domeniul turismului. Acest aspect este evidențiat prin imposibilitatea măsurării efectelor socio-culturale ale turismului, deși modificările în stilul de viață și ordinea socială sunt evidente.
Important de precizat este și faptul că fiecare cercetător a ajuns la concluzii diferite în ceea ce privește efectul turismului în mediul socio-cultural atât din punct de vedere al țărilor emitente de turiști cât și din punctul de vedere al celor receptoare.
Studiile realizate de-a lungul timpului asupra turismului, cu implicațiile sale în multiple planuri, au demonstrat că efectele sociale, culturale și economice se manifestă în mod etapizat, într-o primă etapă fiind „imitația”, iar cea de-a doua etapă constând în „încorporare/absorbție”, când turismul devine obiect de industrie și comerț ca orice activitate.
Independent de aspectul pozitiv sau negativ al circulației turistice, efectele acesteia se pot referi în principal la sistemul social și cultural (alături de aspectul economic), care poate fi abordat din două puncte de vedere:
al zonelor/țărilor receptoare;
al zonelor/țărilor emițătoare.
Efectele sociale și culturale ale turismului
Din tabelul de mai sus se pot evidenția principalele implicații socio-culturale ale turismului. Sintetic acestea se reduce la:
efecte pozitive: turismul internațional poate promova o mai bună ințelegere intre oameni de diferite culture și naționalități; în multe cazuri obiceiurile și cultura locală au fost revigorate de comunități ca rezultat al interesului prezentat de vizitatorii străini; creșterea nivelului de instruire al celor implicați în industria turismului etc.
efectele negative: nemulțumiri ale localnicilor în ceea ce privește propriul standard de viață și sistem de valori, aspect ce poate influența relațiile interumane, tradițiile comunității locale etc.; un număr important de turiști orientați către unele țări slab dezvoltate economic (de exemplu, țările din Africa) poate fi privit ca o formă de „neocolonialism” de către rezidenți, fapt accentuat de rolul de „semi-servitori” al angajaților din industria turistică locală; „diluarea și desconsiderarea artei” și deprinderilor tradiționale (spectacole de moment, obiecte artizanale realizate în serie mare).
C.Mediul politic
Influența administrației centrale și locale asupra mediului care-și desfășoară activitatea o organizație este importantă și deloc de neglijat în studierea unui anumit domeniu de activitate. Astfel, administrația/guvernul are rolul de a crea cadrul legislativ și fiscal dintr-o economie, fiind în același timp și consumator de bunuri și servicii.
Măsura în care guvernul se implică în activitatea turistică a unei țări depinde de filozofia, politica partidului care este la conducere, de istoria țării, condițiile socio-economice, nivelul de dezvoltare, ca și de oferta turistică existentă. Acțiunile guvernamentale pot să sprijine sau să controleze piața turistică și pot fi orientate în principal spre oferta și cererea turistică. Astfel, guvernul poate juca un rol important în facilitarea turismului prin: îmbunătățirea infrastructurii, educarea și instruirea personalului din turism, furnizarea de stimulente investiționale, încurajarea investițiilor străine, legislația poate proteja o serie de atracții turistice, impunerea unor norme/reglementări în ceea ce privește clasificarea unităților de cazare, acordarea de licențe pentru firmele de turism, transport, touroperatori, agenții de turism (obiectul acestor reglementări fiind protecția consumatorilor) etc.
Guvernele sun implicate totodată în stimularea cererii turistice interne și externe, prin promovare. Astfel, metodele cele mai utilizate în acest sens sunt cele de subvenționare a unor vacanțe (turism social) precum și cele de simplificare a formalităților la frontieră, a facilităților pentru obținerea vizei etc.
Toate cele de mai sus se regăsesc într-o serie de legi și hotărâri guvernamentale.
3.3.Turismul internațional
Analiza datelor statistice a evidențiat faptul că circulația turistică a avut de-a lungul anilor un ritm ascendent, fapt ce a determinat dezvoltarea industriei specifice și peocuparea specialiștilor de a găsi factorii care influențează evoluția acesteia.
Sectorul terțiar al economiei (sector post-industrial) se bazează pe servicii și pe utilitatea acestora, apărând ca o consecință a dezvoltării societății. Strâns legat de acest aspect, turismul poate fi considerat o consecință a dezvoltării economiei, aducând un plus de servicii care tind să „satisfacă” ceea ce numim frecvent „timp liber”.
Mulți teoreticieni și practicieni au încercat de-a lungul timpului să clarifice probleme de genul: conceptul de produs turistic, industria turismului, factorii creșterii circulației turismului, identificarea a noi nevoi și produse turistice etc.
În încercarea de a răspunde la întrebarea „de ce se deplasează oamenii și implicit de ce consumă anumite produse turistice?” specialistul Lovelock, afirmă că „toate serviciile aduc utilități”, iar în turism acestea se pot limita la: utilitatea formei (elementele fizice: cameră, alimente, saună), utilitatea locului (unde este amplasată oferta), utilitatea momentului (să ofere posibilitatea consumului în orice moment), utilitatea psihică (nevoia de relaxare, contact cu frumosul etc.), utilitatea monetară (valoarea produselor cumpărate).
Într-o anumită măsură, circulația turistică are drept cauză dorința oamenilor de a se relaxa, de a petrece timpul liber. Timpul liber, poate avea o multitudine de „întrebuințări”: acasă, în jurul casei, activități sociale, activități culturale, sportive, excursii, vacanțe etc., iar factorii care au contribuit la creșterea acestuia pot fi: reducerea săptămânii și zilei de lucru, concedii plătite mai lungi, creșterea nivelului de educație și instruire ș.a.
Din cele de mai sus reiese și faptul că a avea timp liber este echivalent cu a practica turism, aspect care nu este important în studierea „fenomenului turism” decât într-o anumită măsură, deoarece, așa cum s-a mai arătat, implicațiile acestuia sunt mult mai profunde și complexe.
În practică, numărul factorilor care influențează călătoriile turistice este mare, existând o serie de abordări atât a criteriilor de delimitare cât și a tipologiei acestora, ele diferențiindu-se de la un cercetător la altul în funcție de scopul urmărit, ca de exemplu: studiul atracțiilor dintr-o zonă (mărime, natură, atractivitate); dezvoltarea pieței (extindere, restrângere, menținere); cercetarea clienților și a motivațiilor (de ce cumpără, comportament, preferințe); studii economice (situații financiare, previziuni ale veniturilor și încasărilor, analize de preț); studii de fezabilitate (cererea pentru anumite hoteluri, zone turistice, implicațiile financiare ale investițiilor în turism) etc.
Cererea de turism a crescut în special de-a lungul anilor 1970, 1980 și la începutul anilor 1990, odată cu creșterea numărului de turiști la scară națională, de la 166 mil. în 1970, până la 500 mil. în 1990, 652,2 mil. în 1998 și 650,4 mil. în 1999. Creșterea circulației turistice nu a fost constatată, înregistrându-se descreșteri la începutul anilor 1980 și 1990, însă trebuie remarcat că aceasta s-a adaptat presiunilor economice (creșterea prețului la benzină, lipsa de oferte turistice etc.) înregistrând în continuare creșteri importante, datorate în special rolului industriei turismului în rândul societății.
Caracteristici ale circulației turistice internaționale:
1. Europa domină turismul internațional, deținând ~ 60% din totalul sosirilor și încasărilor. America se situează pe locul doi cu ~ 20%, urmată de Asia de Est și Pacific cu ~14%, Africa cu ~4%, Orientul Mijlociu ~2% și Aisa de Sud ~1%;
2. deși Europa atrage un număr mare de turiști, piața sa de acțiune a scăzut în anii ’80 și ’90, în detrimentul țărilor în curs de dezvoltare, în special a celor din regiunea Asia de Est și Pacific. Dintre factorii care au contribuit la creșterea acțiunilor de piață a acestei din urmă regiuni (Asia de Est și Pacific) se pot enumera: înființarea a noi rute aeriene, organizarea unor circuite (tururi) relativ ieftine, precum și masiva creștere a numărului de turiști din Japonia (ca urmare a creșterii economice din această țară);
3. turismul internațional este în mare parte intraregional, se realizează între țările ce aparțin aceleiași regiuni, însă acest aspect poate varia în funcție de regiunea destinatară (de exemplu: ~80% din numărul de turiști din Europa și America de Nord efectuează călătorii intraregionale, această cifră se reduce la ~25% în Africa); aceasta explică în parte de ce Europa și America de Nord dețin un loc important pe piața turistică; în același timp, nivelul ridicat al veniturilor facilitează turismul internațional;
4. mărimea țării și calea de acces spre alte țări, afectează de asemenea numărul turiștilor internaționali, iar din aceste considerente, o parte substanțială a discrepanței dintre acțiunile pe piață ale Europei și Americii de Nord are la bază următoarele:
în Europa există câteva țări relativ mici;
o mare parte din turismul intraregional de pe teritoriul Europei are loc între țările vecine situate la distanțe mici una de alta;
în opoziție cu Europa, SUA este o țară imensă, cu mari variații de climă, relief etc., ca atare, o excursie poate echivala cu o excursie internațională în Europa;
mărimea teritoriului Americii și natura sa variază, comparată cu țările europene are ca rezultat echivalarea turismului intern din SUA cu turismul internațional din Europa.
Forme de turism
În definirea termenului „turist” sunt vizați călătorii care au o serie de scopuri, iar în funcșie de acestea se pot identifica în principal următoarele categorii: vacanțe (loisir, ~68% din totalul călătoriilor); călătorii de afaceri (~20%); vizite la rude și prieteni și diverse alte scopuri (12%).
Vacanțele reprezintă în ansamblu cea mai importantă „afacere” din industria turismului. Acestea se caracterizează prin: libertatea de alegere a destinației de către fiecare turist, modul de călătorie (organizat, neorganizat, semiorganizat), concurența strânsă între diferite segmente ale industriei turismului (firme turistice care își fixează același segment de clienți pe o anumită piață), turistul poate selecta dintr-o gamă largă de destinații, prețul fiind foarte important în decizia de cumpărare.
Turiștii care efectuează călătorii în scop de „loisir” pot fi clasificați în două principale categorii: conservatori, care tind să efectueze același tip de călătorie an de an, revenind deseori în aceeași țară/localitate turistică, odată ce au descoperit-o pe cea care le place cel mai mult; cei care iau în considerare riscul și doresc să încerce o experiență nouă în materie de climă, cultură, relief etc.
Pe piața turistică internațională s-au conturat de-a lungul timpului diverse tipuri de vacanțe. De exemplu, țările cu litoral la Mediterană oferă vacanțe de „Soare, Mare, Nisip”, în timp ce Austria, Elveția, oferă ca principale puncte de atracție „Morile și Munții”, existând de altfel atracția reliefului vara și cea a pârtiilor de schi, iarna.
În prezent s-au dezvoltat și integrat în circuitul turstic multe zone exotice în America de Sud și Asia de Sud-Est, unde se pune accent deosebit pe experimentarea unor momente diferite, inedite. Există, de asemenea, numeroase vacanțe cu scopuri speciale de genul: agroturismul și turismul rural, ciclismul, plimbări cu yahtul, croaziere pe diverse fluvii și canale pentru a observa fauna și flora din zonă etc.
Nu trebuie omise în acest context nici călătoriile cu scop religios, care au devenit din ce în ce mai solicitate în opțiunile de vacanță ale turiștilor.
Călătoria de afaceri a devenit în zilele noastre un sector din ce în ce mai important, în special pentru anumite zone ale lumii, chiar dacă dețin numai un procent de 20% din totalul călătoriilor internaționale și ¼ din încasări (se alătură și călătoriile oamenilor de afaceri de mai multe ori pe an).
Aceste călătorii devin din ce în ce mai importante pentru industria turismului și din punct de vedere al încasărilor care sunt în cele mai multe cazuri cu mult mai mari decât cele din timpul unei vacanțe, aducând importante beneficii tuturor agenților implicați în prestarea serviciilor speciale pentru această categorie. Mai mult decât atât, în ceea ce privește transportul, oamenii de afaceri călăroresc în marea majoritate a situațiilor cu avionul, fiind în același timp și clienții de bază ai hotelurilor de patru și cinci stele (acestea sunt ocupate în proporție de ~60% de către oameni de afaceri).
O formă specială a turismului de afaceri este călătoria efectuată pentru conferințe, congrese, acestea având în multe situații loc chiar în cadrul hotelurilor. Specialistul american Frial (1989) identifică o serie de criterii care sunt considerate a fi necesare pentru a asigura succesul unei conferințe: hotelul să aibă condiții variate pentru întâlniri; să existe condiții de cazare de foarte bună calitate; locul întâlnirii să fie atrăgător pentru participanți; trebuie să existe loialitate și responsabilitate față de participanți; să existe coordonare în serviciile puse la dispoziția participanților la conferință.
Vizitele la rude, prieteni sau cu alte scopuri. Statisticile demonstrează că turiștii care merg în vizite la rude sau prieteni, tind să cheltuiască mai mult decât cei care apelează la organizatorii de vacanțe, doearece chiar dacă nu apelează la serviciile unui hotel, vor cheltui pentru servicii de genul: transport, restaurant, agrement etc.
Călătoriile cu „alte scopuri”, din punct de vedere al motivațiilor cuprinde: recuperarea capacității fizice și intelectuale, cumpărăturile, participarea la evenimente sportive, studiul etc.
Alături de formele de turism prezentate mai sus, o importanță din ce în ce mai mare se acordă turismului rural. Turismul rural este o consecință a dezvoltării turismului ecologic/ecoturism/turism verde/turism blând/turism durabil. Nu este o formă total nouă de turism, el afirmându-se începând cu anii 1970, fiind generat de dorința de reîntoarcere la natură, obiceiuri tradiționale. În prezent turismul rural capătă o serie de avantaje printre care se află: costuri mai mici comparative cu alte forme de vacanță, sezonalitate redusă, ineditul, originalitatea călătoriilor, absența aglomerației, stimularea economiilor zonelor rurale, crearea de noi locuri de muncă, obținerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole, protejarea mediului și conservarea tradițiilor.
Statistic, dezvoltarea acestei forme de turism este demonstrată de faptul că în 1985 din totalul călătoriilor, 3% erau pentru turismul rural, iar în prezent se înregistrează valoarea de 15%, cu tendeință de creștere.
În concluzie, se poate afirma că turismul a evoluat sub influența unui complex de factori care au determinat totodată o varietate de forme de turism. În multe cazuri, chiar ofertanții de produse turistice au generat nevoi, creând noi forme de turism, acest aspect fiind de altfel o consecință a dezvoltării industriei turismului la scară planetară.
3.4.Piața turistică
Turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor abstracte/invizibile, a căror definire cantitativă și calitativă nu poate fi făcută decât parțial și indirect. Din considerentele anterioare abordarea conceptului de „piață turistică” a fost asimilată conceptului de piață în general, fiind definită ca: „sfera economică/spațiul de interferență a ofertei turistice, materializată prin producție turistică și cererea turistică materializată prin consum; în acest spațiu are loc o confruntare permanentă a ofertei cu cererea, în final încheindu-se acte de vânzare cumpărre a produselor turistice”.
Așa cum se poate observa, piața reprezintă în esență, existența unor schimburi libere între diferiți agenți economici și consumatori/cumpărători, fără să fie impuse anumite reglementări administrative; important de precizat este și faptul că prețurile se formează liber, ca o consecință a negocierilor dintre părțile implicate în procesul de schimb.
Actualmente, piața este privită ca o instituție de bază a oricărei societăți, însă aceasta nu a fost prezentă încă de la început în forma actuală, ci s-a format de-a lungul secolelor, ca rezultat al dezvoltării și diviziunii muncii.
Pe parcursul maturizării sale, piața și-a identificat câteva funcții specifice:
de determinare a prețului, deoarece, prin confruntarea cererii și ofertei bunurilor se stabilește prețul acestora;
de coordonare, întrucât unitățile economice se orientează pe piață potrivit datelor referitoare la cerere și ofertă;
de organizare socio-economică a unităților, pentru că prin piață se realizează legătura dintre ofertanți și cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comunitate economică;
de raționalitate economică, deoarece piața îi obligă pe cei ce participă la schimb să realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putând rezista pe piață.
În ceea ce privește activitatea turistică, se poate spune că în prezent aceasta s-a dezvoltat creându-și propria piață de acțiune, care, datorită caracteristicilor de „invizibilitate” a produselor specifice, comportă anumite caracteristici în raport cu piața altor bunuri și servicii.
După majoritatea specialiștilor în domeniu, piața turistică poate fi caracterizată după cum urmează:
locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare al cererii;
oferta turistică este percepută de către cerere sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informațiilor primate direct sau indirect de către fiecare turist potențial, altfel spus, piața turistică este opacă;
cererea și oferta se manifestă diferit:
cererea este foarte elastică sub influența unor factori economici sociali, politici etc.
oferta turistică este rigidă, nu poate fi stocată și transformată;
complexitatea pieței turistice, datorită conținutului său complex de bunuri și servicii diferite;
diversitatea pieței datorită faptului că se combină în maniere diferite de bunuri și servicii turistice, rezultând produse diferite;
piața turistică este fragmentată/peticită, acest espect rezultând din diversitatea produselor, nevoilor, dorințelor, care determină la rândul lor apariția unor forme diferite de turism și implicit mai multe segmente/„subpiețe” (piața turismului montan, piața turismului balnear, piața națională, piața internațională ș.a.);
concentrarea pieței turistice (exemplu: Europa deține 60% din circulația turistică, 50% din încasări);
sezonalitatea activității turistice determină modificări în modul de organizare și funcționare a agenților economici implicați;
este o piață cu un risc mult mai accentuat decât pe alte piețe, datorită incertitudinii cu care se confruntă ofertanții de produse turistice;
este o piață cu o finalitate deosebită, doarece cumpărătorul urmărește procurarea unor satisfacții deosebite, inedite, față de piețele altor bunuri unde se urmărește achiziționarea și consumarea/utilizarea unor bunuri.
Din cele de mai sus se deduce faptul că piața turistică este extrem de complexă, acest ultim aspect fiind determinat totodată și de multitudinea elementelor constitutive:
oferta de produse turistice este de o mare diversitate – transportul, alimentația, agrementul, cazarea, toate alcătuind de fapt „produsul turistic”;
cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni (reali), fie externi (din afara localității, inclusiv turiști străini);
legislația în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul de circulație turistică, durata concediului de odihnă, condițiile de mișcare în teritoriu;
canalele de distribuție a produselor turistice;
mijloacele de comunicare și informare necesare „sensibilizării” și trimiterii la consumator a produselor turistice;
mijloacele de transport;
concurența reprezentată de totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural și chiar politic în care își desfășoară activitatea agenții turistici.
Interesant este și faptul că, o dată cu creșterea experienței turiștilor, a sporirii volumului ofertei și diversificării acesteia, asistăm la transformarea pieței turistice într-o piață a cumpărătorului. Astfel spus, cumpărătorul este cel ce ia decizia de cumpărare, iar agenții de turism vor trebui să se adapteze cerințelor acestuia.
Nevoia de relaxare, creșterea timpului liber, sporirea dorinței de a cunoaște destinații noi, obiceiuri, tradiții, sunt numai câteva cauze ale existenței turismului și implicit ale cererii de turism, care comportă la rândul său anumite definiții formulate de o serie de specialiști ce au încercat să identifice motivații și căi de stimulare a călătoriilor oamenilor.
Conceptul de cerere turistică include și definirea consumului turistic (așa cum am mai menționat, consumul reprezintă o materializare a cererii).
Cererea turistică reprezintă „ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație”. Formarea cererii turistice se realizează la locul de reședință al turistului determinând „bazinul cererii turistice”, caracterizat printr-o serie de particularități de natură economică, socială, politică etc.
Consumul turistic se referă la „totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică”. Consumul turistic se realizează în „bazinul ofertei”.
Datorită faptului că deplasarea persoanelor este influențată de o serie factori, comparativ cu alte domenii de activitate cererea pentru turism comportă anumite caracteristici:
cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate cu consumul turistic;
cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al aceluiași produs oferit la aceeași destinație a călătorilor;
cererea turistică are un grad mai ridicat de spontaneitate generat în special de tendința de creștere a turismului individual, pe cont propriu;
cererea turistică este mult mai sensibilă la modificarea veniturilor populației și a tarifelor pentru serviciile turistice;
uneori cererea turistică manifestă o puternică tendință de concentrare în spațiu, la nivelul destinațiilor turistice (anumite țări, stațiuni), ceea ce, în funcție și de sezonalitate, antrenează utilizarea intensivă, dacă nu chiar saturarea sapțiului turistic;
motivația turistică (înclinațiile, preferințele, prejudecățile) care stă la baza cererii turistice este întotdeauna profound personală.
În studierea cererii și consumului din turism, teoreticienii și cercetătorii au făcut referiri la mai multe domenii implicate și anume: psihologie (nevoi, motivații, învățare, personalitate), sociologie (influențe de grup, comunicare interpersonală),psihologie socială (economie, comportamentul cumpărătorului, sensibilitate la preț) etc.
Comportamentul consumatorului reprezintă o componentă esențială a conduitei turiștilor, care trebuie supus analizei, deoarece include în fapt: acte, atitudini, decizii, privind utilizarea veniturilor în scopul cumpărării de produse și servicii turistice. În ceea ce privește decizia de cumpărare, M. Pop și N. Pană (1997) identifică cinci etape successive pe care le traversează orice consumator și anume:
Figura 3.3. Mecanismul procesului deciziei de cumpărare
Sursa: Fîrsirotu Mihaela, Resurse umane în turism, București 2003.
În practică însă, parcurgerea celor cinci etape depinde de natura produsului turistic sau de gradul de implicare al consumatorului, acesta putând renunța la anumite faze.
Totodată, în luarea deciziei de cumpărare pot interveni o serie de factori, care pot schimba decizia de cumpărare, ca de exemplu: intensitatea atitudinii terților (persoane din anturaj) și voința consumatorului, factori situaționali/neprevăzuți, riscul perceput de consumator în momentul achiziției unui produs turistic etc.
Un studiu realizat pe piața turistică internațională arată că:
în luarea deciziei de cumpărare a produselor turistice există mai multe criterii în selectarea unui hotel, iar indivizii decid în mod conștient sau nu ce atribute să îndeplinească oferta hotelieră din punct de vedere al ambianței, așezării, siguranței, mâncării, tipurilor de agrement etc.; acestea se pot schimba în funcție de scopul călătoriei (pentru oamenii de afaceri importantă este amplasarea, iar pentru cei ce călătoresc de plăcere prețul poate influența decizia de cumpărare);
agențile de turism folosesc o serie de criterii în alegerea unui hotel: reputația, prezența facilităților de rezervare directă și politica de comisioane a hotelului;
criteriile utilizate în alegerea unui restaurant variază în funcție de momentul zilei (la prânz, important este tipul de mâncare servit, atmosfera și prețul, în timp ce seara mai puțin important este prețul, accentul fiind pus pe ambianță, tipul de băutură servit etc.).
În concluzie, o persoană este influențată de o multitudine de factori în alegerea unui anumit tip de ofertă; deosebit de important după luarea deciziei de cumpărare este comportamentul consumatorului, care diferă foarte mult de la persoană la persoană, în funcție de o serie de elemente, ca de exemplu: tipicul uman (ușor sau greu influențabil), experiență, categorie socială, nivel al veniturilor etc
Concentrarea în timp a cererii turistice (sezonalitatea)
Sezonalitatea este determinată de dependența activității turistice de condițiile naturale, de caracterul rigid și nestocabil al produsului turistic.
Deși întâlnit și în alte domenii de activitate, fenomenul de sezonalitate din turism este mai amplu și are efecte multiple și asupra altor sectoare ale economiei naționale.
Pentru turism, sezonalitatea înseamnă prezența unor mase importante de turiști în anumite zone într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Sezonalitatea are efecte negative asupra:
activităților economice specific turistice – încasări într-o perioadă scurtă de timp, de exemplu: litoralul este exploatat 90-100 zile/an și aceasta nu la capacitate maximă, de aici rezultând condiția ca încasările să acopere cheltuielile de funcționare pentru întreg anul calendaristic al unităților de cazare și nu numai;
forței de muncă – în turism predomină angajările sezoniere, iar ca rezultat, forța de muncă se găsește din ce în ce mai greu, exigența la angajare nu poate fi foarte ridicată și în consecință calitatea personalului nu poate fi sporită;
altor ramuri economice – de exemplu: turismul generează o cerere ridicată de la industria alimentară în perioada de sezon, eliberarea lucrătorilor în extrasezon determină suprasolicitarea altor sectoare de activitate etc;
suprasolicitarea mijloacelor și căilor de transport, o mai mare încărcare a activităților culturale și artistice;
turiștilor, prin aglomerația din anumite destinații turistice, supraîncărcarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare și alimentație, precum și asupra stării de spirit a acestora (oamenii doresc ca în vacanță să nu se confrunte cu aceleași probleme cotidiene din timpul anului: cozi, aglomerație, poluare etc.).
Rezultatele negative ale sezonalității turismului determină preocuparea permanentă a specialiștilor în găsirea unor soluții de atenuare a acestui fenomen. Pentru soluționarea aspectelor de mai sus s-au identificat principalele cauze generatoare de sezonalitate, identificându-se astfel următoarele: cauze economice-organizatorice (regimul concediilor de odihnă, sistemul educațional și localizarea vacanțelor școlare, creșterea timpului liber al populației și distribuirea lui, obiceiurile de consum ale oamenilor de a-și petrece vacanța în sezonul cald, manifestările culturale, artistice sau de altă ramură, care influențează la rândul lor distribuția cererii turistice) și cauze extra-economice, care au cea mai mare importanță asupra determinării sezonalității, iar asupra lor se poate interveni cel mai puțin; printre aceste cauze se pot enumera: condițiile naturale (oferta turistică din unele zone se află la maximul parametrilor săi numai într-o anumită perioadă a anului), condițiile de climă, poziția geografică a țării/zonelor, varietatea elementelor de atracție.
În concluzie, pentru a evidenția măsurile cu influență asupra cererii turistice în sensul restrângerii sau creșterii este prezentată în cele ce urmează următoarea teorie: „cea mai simplă modalitate de abordare a cererii este de a lăsa cererea să se manifeste total liber; deseori clienții învață singuri în ce zi a săptămânii sau lunii este mai liber și pot beneficia cu mai multă ușurință de un anumit serviciu; problema este că tot atât de ușor clientul poate învăța că există un competitor care să-i satisfacă nevoia atunci când dorește” (Lovelock și Wright).
Ca atare, se poate spune că există posibilități de dirijare a cererii în anumite situații, însă acest lucru arată că se poate utiliza și metoda de segmentare a cererii în grupuri cât mai mici, cu caracteristici clar definite, putându-se astfel evidenția mult mai ușor nevoile acestora și implicit se poate preîntâmpina cererea cu oferte stimulative. Astfel spus, abordarea cu mai multă flexibilitate a ofertei de produse turistice poate contribui la echilibrarea pieție turistice și implicit la eliminarea efectelor negative ale concentrării în spațiu și timp a cererii.
Oferta și producția turistică
Pentru a defini „oferta turistică” este esențială departajarea sa concepută de „producția turistică”, necesitate determinată de specificul industriei turistice. Cadrul și potențialul natural și antropic, echipamentul de „producție” a serviciilor turistice, masa de bunuri materiale (alimentare, industriale) destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activități specifice, infrastructura turistică și condițiile de comercializare (preț, facilități etc.) formează oferta turistică. Ansamblul de servicii care mobilizează forța de muncă, echipamentul de producție și bunuri materiale, care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianțe specifice, reprezintă producția turistică.
Oferta turistică are o serie de caracteristici care rezultă în principal din natura activităților desfășurate în acest sector al economiei naționale, precum și datorită faptului că, la realizarea produsului turistic participă o serie de agenți econimici de naturi diferite care interacționează permanent pentru a satisface dorințele exprimate sau nu ale turiștilor.
Caracteristicile principale ale ofertei turistice:
rigiditatea mare – pentru a putea consuma produsul turistic, clientul trebuie să se deplaseze la locul ofertei, rezultând de aici și imposibilitatea stocării ofertei;
substituirea ofertei de un anumit tip cu altul;
oferta turistică are un character ferm, existând atâta timp cât există consumul (oferta turistică nevalorificată într-o perioadă echivalează cu o pierdere definitivă ca urmare a reducerii gradului de ocupare a bazei materiale);
imposibilitatea standardizării ofertei turistice (diversitatea serviciilor, eterogenitatea lor, individualizarea lor la nivelul fiecărui turist, oferta se poate diversifica nelimitat datorită diversificării permanente a trebuințelor clienților);
interdependența dintre serviciile turistice și ansamblul serviciilor (exemplu: serviciile de transport necorespunzătoare determină insatisfacția clienților);
oferta turistică are un character artizanal datorită existenței unui număr mare de întreprinderi mici și mijlocii ce acordă importanță deosebită muncii vii;
serviciile turistice trebuie să fie ireproșabile.
În ceea ce privește rolul bazei tehnico-materiale – componentă a ofertei, trebuie specificat că acesta rezultă din „facilitățile” pe care le oferă călătorilor, în sens larg acestea fiind determinate de diferite servicii care satisfac necesitățile și preferințele turiștilor. Ele pot fi limitate în principal la facilități de bază (cazare, alimentație etc.) și complementare (închirieri autoturisme, tratament etc.). Această grupare are un caracter convențional, deoarece în funcție de formele de turism practicate unele facilități turistice complementare (de exemplu, tratamentul) pot deveni facilități de bază și invers. Ogrupare detaliată va cuprinde următoarele facilități: de transport și comunicații, de cazare și alimentație, sportive ți de agrement, comerciale, balneo-medicale inclusiv SALVAMAR și SALVAMONT, cultural–artistice, de telecomunicații, de servicii cu caracter general (frizerie, reparații și întreținere etc.), de organizare a odihnei, speciale (de exemplu: control vamal), de gospodărie comunală.
În ceea ce privește importanța/rolul bazei tehnico-materiale, pot fi precizate și următoarele:
atragerea turișilor depinde de existența unor dotări adecvate, care să ofere condiții pentru petrecerea agreabilă a vacanței;
atracțiile naturale se constituie în factorul decisiv, iar infrastructura în factorul permisiv;
o zonă turistică nu se poate constitui în ofertă dacă nu există dotări necesare primirii călătorilor;
odată cu creșterea exigențelor turiștilor apar modificări în selectarea destinațiilor de vacanță, crescând rolul dotărilor;
valorificarea unei zone presupune dezvoltarea/modernizarea echipamentelor.
Observație: este evidentă necesitatea existenței unui echilibru între evoluția circulației turistice și dezvoltarea bazei tehnico-materiale din turism, dar și a infrastructurii generale, deoarece ignorarea acestei cerințe provoacă greutăți în satisfacerea cererii, frânând valorificarea întregului potențial turistic al zonei/țării respective.
Cazarea
cea mai importantă componentă a bazei tehnico-materiale specifice turismului este care este tot atât de veche ca și omenirea. Practic, ea a apărut odată cu primele legături sociale ale oamenilor. Ospitalitatea se referă la oferirea unui adăpost temporar oamenilor, iar în prezent reprezintă baza actualei industrii hoteliere, dar într-o formă mult mai modernă și diversă. În prezent, cazarea turistică este o funcție de bază a industriei turistice, constând într-o serie de servicii care răspund cerințelor complexe ale clienților.
Alimentația
termenul „alimentație” tinde să înlocuiască ceea ce încă prea multă lume numește „alimentație publică”. Atributul de „publică” are în Dicționarul explicativ al limbii române înțelesurile de „care privește pe toți, la care participă toți” sau „care are loc în prezența unui număr mare de oameni”. De aceea, termenul poate fi perceput cu un sens peiorativ, întrucât nu poate fi vorba de o „participare” a tuturor – măcar din motive legate de insolvabilitate a cererii, într-un restaurant de lux, de exemplu, și nici nu se dorește ca derularea serviciului să aibă loc în „prezența” cuiva.
Deoarece cel mai reprezentativ tip de unitate este restaurantul (termenul provine de la a reface, a restaura vigoarea organismului), mulți specialiști folosesc termenul de „restaurație” pentru a numi o unitate de alimentație și „restaurator”= pentru proprietarul/managerul unui restaurant.
Delimitările semantice au o importanță mare, datorită expansiunii rolului pe care serviciile de alimentație le au în prezent, aceasta deoarece la nivel mondial se remarcă tendința de schimbare a modalităților de satisfacere a nevoilor de hrănire; s-a demonstrat statistic că astăzi, în lume, a treia masă se ia în afara domiciliului.
Ca o concluzie se mai poate spune că unitățile de alimentație servesc atât nevoilor populației rezidente cât și turiștilor.
Importanța „sectorului alimentație” în turism este pusă în evidență și de ponderea acestora în totalul încasărilor unităților hoteliere, indiferent de categoria de încadrare.
Mijloacele de transport turistic și infrastructura
transportul pentru turism reprezintă nu numai posibilitatea de acces la consumul turistic, ci și o componentă importantă a acestuia. Din totalul prețului produsului turistic, transportul deține de la ¼ până la 1.2 acesta variind în funcție de forma de turism, modalitatea de transport, distanța între locul de proveniență a turistului și cel de destinație, sezon, conjunctura de pe piața mondială a combustibilului etc. În calitate de componentă a consumului, deci și a producției turistice, serviciile de transport sunt totodată un element dinamizator al circulației turistice interne, dar mai ales internaționale, existând între transporturi și turism o legătură dublă de cauză – efect. Transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, fiind singura componentă de care nu se poate dispensa turistul în acțiunea sa de deplasare spre destinația turistică.
În prezent, se constată că pe măsură ce o țară este mai implicată în fluxurile turistice internaționale, cu atât mai mult își va dezvolta infrastructura de transport, parcul de mijloace de transport, precum și serviciile aferente care aduc la rândul lor un spor în încasările valutate.
În structura echipamentelor specifice turismului la fel de importante ca și cele prezentate mai sus sunt: mijloacele (instalațiile) de transport pe cablu, mijloacele de agrement, satele de vacanță și satele turistice.
Dezvoltarea turismului presupune realizarea de investiții specifice care necesită în multe situații un sprijin real din partea guvernelor și organismelor implicate.
În ceea ce privește investițiile din România în domeniul turismului, se poate aprecia că în present există preocupări în acest sens, datorită oportunităților specifice, aspect evidențiat și de ofertele de finanțare existente, care pun accent pe programele care oferă și o componentă nerambursabilă,și anume: programul „Turism inter-regional” și programele Phare, SAPARD și Life. Programul „Turism inter-regional” va oferi fonduri de 307 miliarde lei pe o perioadă de trei ani începând din 2002, în scopul dezvoltării turismului. În ceea ce privește programul Phare, se poate menționa că o parte importantă a fondurilor este alocată pregătirii profesionale a lucrărilor din domeniul turismului (aproximativ trei milioane euro), iar pentru perioada 2003-2004 se vor aloca aproximativ un million euro din fondurile Ministerului Turismului pentru proiectele de dezvoltare a serviciilor turistice.
3.5 Tendințe in dezvoltarea turismului
Turismul mai mult ca oricare domeniu este total dependent de natura/mediul înconjurător („material primă”), deoarece relația turism-natură este o condiție de maximă importanță, un mediu degradat, lipsit de atractivitate peisagistică va determina reducerea cererii și scăderea veniturilor.
3.5.1.Turismul și dezvoltarea durabilă
La începutul mileniului teri, lumea se confruntă cu numeroase probleme urgente și extrem de contradictorii legate de dezvoltarea durabilă (dezvoltarea umană), justă și solidă a societății.
Așa cum practica a demonstrat de-a lungul timpului, turismul a contribuit la dezvoltarea durabilă prin lupta împotriva sărăciei, prin protecția și apărarea mediului natural, cultural și social. În același timp turismul poate fi și cauza deficitului și riscurilor imense, dacă creșterea sa nu este controlată și nu se respectă mediul înconjurător natural și socio-cultural. Turismul trebuie să fie durabil, deoarece activitățile turistice care prejudiciază mediul și care au un impact negativ asupra societății, distrug chiar baza pe care este construit acest sector.
Cercetările din domeniu au arătat că turismul durabil trebuie să se bazeze pe:
planificarea rațională a circulației turistice;
principiul durabilității care să stea la baza tuturor politicilor de dezvoltare;
cooperarea permanentă a puterilor publice și sectoarelor private;
participarea societății civile și comunităților locale la acțiunile de protejare a mediului.
În dezvoltarea durabilă a societății, rolul statului este hotărâtor, deoarece numai printr-o legislație adecvată, prin verificarea aplicării și respectării ei se poate asigura existența pe termen lung a resurselor și activităților de orice natură. Implicarea statului în dezvoltarea durabilă a turismului poate să se refere la:
crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă;
un plan director care să delimiteze zonele cu prioritate în opțiunile turiștilor și să precizeze pentru acestea posibilitățile de refacere;
o reglementare clară și rațională a amenajării turistice a teritoriului;
o politică de investiții și de atragere a investitorilor care respectă durabilitatea;
valorificarea resurselor umane într-un mod eficient;
realizarea unor norme pentru menținerea calității mediului înconjurător.
Sectorul privat poate și trebuie să contribuie la asigurarea durabilității turismului, integrând criteriile ecologice, sociale și culturale în toate deciziile ce privesc investițiile, gestionarea, marketingul și resursele umane.
În același timp, Organizația Mondială a Turismului (OMT) poate ajuta sectoarele publice și private la trecerea la turismul durabil prin următoarele măsuri: organizarea de conferințe, seminarii, stagii privind turismuldurabil; înființarea de unități la nivel regional pentru aplicarea și adaptarea indicatorilor turismului durabil în situații particulare și pe tipuri diferite de produse turistice; seminarii de evaluare privind analiza progreselor realizate de națiuni în executarea „Programului de acțiune XXI pentru industria de călătorii și turism”; seminarii de formare privind dezvoltarea și gestiunea eco-turismului și altor forme de turism; acordarea de asistență privind aplicarea recomandărilor de dezvoltare a turismului durabil; elaborarea și transmiterea către întreprinderile turistice și a turiștilor a unei etici care încorporează conceptul de durabilitate.
3.5.2. Premize ale dezvoltării turismului
Turismul este un câmp complex de activități care este determinat de o multitudine de factori. Un studiu realizat de OMT intitulat „Previziuni cu privire la turismul pentru anul 2006 și mai târziu”, specialiștii grupează factori în două categorii:
factori exogeni care sunt indirect legați de turism și a căror influență, dimensiune și structură este necesară în turism;
forțele pieței, reprezentate de necesitatea existenței ofertei și distribuției de produse și servicii turistice.
Din cadrul factorilor exogeni s-au analizat:
Factori economici și financiari, precizându-se că:
volumul consumului depinde de venituri și prețuri;
limitarea resurselor turistice determină opțiunea pentru o singură vacanță, aproape de casă;
în perioadele de creștere economică există o tendință opusă celei anterioare;
principala monedă care influențează turismul este dolarul American;
cel mai mare impact în costurile călătoriilor în străinătate îl are nivelul/fluctuația taxelor de diferite feluri.
Factori sociali – demografici, ajungându-se la următoarele concluzii:
Creșterea grupei de vârstă a potențialilor turiști cu vârste între 36-54 de ani, grup cu un standard de venit ridicat;
Segmentul de piață reprezentat de pensionari este în creștere; îmbunătățirea mijloacelor de comunicație a contribuit la o mai bună informare a populației, rezultând astfel o piață cu cerințe pentru cât mai multe și variate produse și servicii turistice.
Tehnologia: utilizarea pe scară largă a informaticii în industria turismului și călătoriilor a generat o serie de schimbări în relația producător – consumator, clienții având acum posibilitatea de a obține informații despre variante și condiții de călătorie; o altă tehnologie în curs de dezvoltare care va avea un impact puternic în turism este realitatea virtuală, înregistrându-se opinii pro și contra în ceea ce privește această tehnică modernă (potențialul consumator poate exprima „pe viu” ceea ce se întâmplă într-o călătorie; totodată există și riscul de a se reduce interesul pentru călătorii).
Mediul natural este un factor exogen care trebuie privit ca o prioritate a dezvoltării durabile; în prezent s-au elaborat „coduri” ale comportamentului în natură al turiștilor, acestea fiind o formă superioară de acumulare a cunoștințelor cu privire la natură (mediul natural), la siguranța și securitatea călătoriei și constituie elemente obligatorii ale calității în turism.
Forțele pieței se referă la:
schimbările în consumul turistic (va crește cererea pentru: produse „nonconvenționale” cu 10%/an, ecoturism cu 25-30%/an, turismul cultural cu 10-15%/an);
dezvoltarea și diversificarea produselor turistice într-un ritm foarte ridicat;
globalizarea – ca trăsătură a actualei evoluții a economiei – în turism va fi reprezentată de integrarea pe verticală a sectorului privat pentru formarea unor grupuri de companii cu interese comune (linii aeriene, lanțuri hoteliere);
dezvoltarea resurselor umane – este un fapt confirmat că pregătirea profesională la toate nivelele are un impact puternic în dezvoltarea industriei turismului.
Aspecte ale industriei turismului din România
Analiștii din țara noastră și din străinătate consideră că o dată cu trecerea la noul secol și început de mileniu, industria turismului și călătoriilor va trebui să se adapteze noilor cerințe ale pieței, datorită ritmurilor accelerate de dezvoltare și implicare a informaticii în toate sectoarele de activitate.
Aspectele de mai sus se reflectă într-un mod evident în activitatea firmelor de turism internațional. În principal acestea se concretizează în: dezvoltarea băncilor de date ce cuprind informații statistice despre piețele turistice; crearea de sisteme de gestiune a cererii, care favorizează planificarea riguroasă a activității societăților hoteliere; cooperarea cu alte state pe diferite domenii: marketing, standarde de calitate, pregătire profesională, dezvoltarea resurselor umane; dezvoltarea unor sisteme specializate de stocare a informațiilor cu privire la forța de muncă și furnizarea de personal specializat în conformitate cu cerințele acestora; promovarea unei activități de marketing concentrată pe identificarea unor „grupuri țintă” și complex ce satisface concomitent protejarea mediului și a consumatorilor, conservarea tradițiilor și culturii la nivelul fiecărei țări, păstrarea într-un mod nealterat a mediului socio-cultural etc.
Conform tendințelor și schimbărilor înregistrate la nivel mondial, industria turismului din România va trebui să se adapteze acestora, continuând în paralel și procesul de reorganizare (privatizare) a acestui sector început în 1990.
Procesul de privatizare, accentuat în ultima perioadă, va determina înlăturarea anumitor imperfecțiuni care au făcut ca în decursul ultimilor ani să se înregistreze pierderi (este cunoscut faptul că potențialul actual al României este insuficient pus în valoare). Avantajele privatizării sectorului turistic din România pot fi sintetizate în:
crearea și dezvoltarea unui număr mare de firme de dimensiuni mici și medii care vor putea beneficia de flexibilitate în adaptarea la schimbări, implementarea unui management competitiv; în acest context putem aminti că un document al EUROSTAT din 2000, arată că 96% din hotelurile din Uniunea Europeană sunt companii mici care se adaptează bine la schimbare;
dezvoltarea unui spirit managerial modern (în opinia specialiștilor din străinătate, aceasta este considerată bariera principală în dezvoltarea turismului din România);
crearea unui mediu competitiv la nivel local, prin atragerea unui număr mare de agenți economici;
regruparea pe baze economice a agenților economici, care va genera lanțuri hoteliere locale sau companii ce pot oferi facilități de cazare în mai multe zone turistice (munte, litoral, Deltă, orașe);
practicarea unui evantai larg de prețuri și tarife pentru diferiți consumatori;
realizarea de previziuni ale cererii care trebuie să se bazeze pe vânzările precedente și luarea în considerare a programelor de evenimente care urmează să se desfășoare, aplicându-se astfel principiul conform căruia „un manager eficient poate anticipa cu acuratețe și raționalitate dimensiunea variatelor segmente de piață precum și prețurile pe care fiecare segment le va accepta”;
perfecționarea sistemelor de rezervare;
utilizarea pe scară largă a managementului calității;
implementarea principiilor de protejare a mediului ambient în toate activitățile turistice; dezvoltarea unui turism ecologic;
respectul pentru lege, pentru clienți și mediu, trebuie să reprezinte cheia succesului turismului în România
În concluzie, se poate afirma că România dispune de suficiente resurse pentru a fi implicată în desfășurarea turismului intern și internațional într-o manieră mai intensă, deoarece multiplele avantaje ale acestui domeniu de activitate sunt evidente în realitatea țărilor cu turism dezvoltat sau dezvoltate din punct de vedere economic.
3.6.Geneza și evoluția turismului
Viața locuitorilor planetei noastre se desfășoară în condițiile tot mai exigente lae activităților contemporane, marcate de superdezvoltarea tehnologiei, de explozia informațională și a comunicațiilor. Utilizarea noilor descoperiri ale științei și tehnicii necesită un consum mare de energie nervoasă, un grad înalt de uzură a capacității de muncă în timp scurt. Continuarea unei munci intense, pe o durată cât mai îndelungată, necesită refacerea din timp în timp a resurselor de energie ale organismului uman. Acesta este motivul principal pentru care civilizația actuală, participantă la procesul de superdezvoltare ce are loc pe planetă și în spațiul cosmic, este generatoarea celei mai mari activități (mișcări) turistice din câte au existat vreodată.
Oricât de departe a ajuns dezvoltarea turismului în prezent, pentru o înțelegere a evoluției lui ca fenomen social, trebuie să ne întoarcem măcar cu câteva secole în urmă, pentru că, turismul nu este o investiție recentă.
Petrecerea timpului liber (liosir în franceză; leisure în engleză) într-un mod plăcut se practica din vechime, chiar din timpul civilizațiilor preindustriale. Se considera totuși că fenomenul turistic, în forme ceva mai diferite decât cele actuale, este totuși specific „civilizației născute din revoluția industrială” (Dumazedier, 1974).
Explozia demografică, genrată de creșterea bunăstării, o dată cu dezvoltarea industrială rapidă de după al doilea război mondial, a declanșat și așa-numita explozie turistică.
În dezvoltarea turismului se definesc trei etape:
a turismului incipient (preindustrială);
a turismului modern (industrială);
a turismului contemporan (postindustrială).
Evoluția diferitelor forme de turism îmbracă aspecte diferite de la o etapă la alta și chiar în cadrul aceleiași etape de la o societate la alta. Denumirea și delimitarea etapelor este relativă și variază în anumite limite de la o țară la alta.
De asemenea, trebuie formați profesioniști care să lucreze efectiv în administrația locală pentru asigurarea în practică a managementului corespunzător al ariilor protejate. Din exploatarea acestora pentru turism trebuie să se obțină venituri care să fie dirijate pentru protecție, dar și pentru dezvoltarea comunității din imediata apropiere care o supraveghează. Managementul ariei protejate nu înseamnă interzicerea vizitării ei, ci conceperea unui management adecvat al vizitatorilor.
CAPITOLUL 4
ANALIZA CIRCULATIEI TURISTICE IN STATIUNILE BALNEARE DIN ROMANIA SI PREVIZINEA CERERII PENTRU PERIOADA 2007 – 2010
Turismul constă în trei componente georgafice principale: aria generatoare de turiști, aria receptoare de turiști, rutele de tranzit. Studiul fluxurilor turistice în cadrul acestui sistem reprezintă o prioritate pentru geografia turismului.
În timp ce ariile generatoare și ariile receptoare sunt considerate elementele statice ale activității turistice, fluxurile turistice arată mișcarea persoanelor devenite turiști între aceste două arii. Dacă resursele turistice dintr-o arie atrag turiști este necesară prezența turiștilor care să declanșeze procesul de valorificare prin utilizarea infrastructurii și a serviciilor. Intensificarea, ritmul, direcția de orientare și modificările acestora în timp, chiar pe același teritoriu, caracterizează activitatea turistică.
4.1. Fluxuri turistice
Cercetarea fluxurilor turistice dintre regiuni este o temă fundamentală pe care o analizează geografia turismului, permițând componentelor turismului să fie văzute mai mult ca un sistem total decât ca o serie de elemente disparate (Leiper, 1979).
Fluxurile turistice constituie o formă de interacțiune spațială între două arii dintre care aria de destinație are un plus de comodități (de exemplu atracții turistice), iar aria generatoare are un deficit (sau are alte comodități). Fluxurile turistice urmează anumite reguli și sunt influențate de factorii de atracție și de respingere.
Factorii de respingere (push factors) sunt dependenți de stadiul dezvoltării economice a ariei generatoare și include factori ca nivel de prosperitate, gradul de mobilitate și dreptul persoanelor la concediu.
Un stadiu înalt al dezvoltării economice oferă populației un grad mai mare de angajare în activitățile turistice, dar presiunea celorlalte componente ale vieții va genera factorii de respingere.
Factorii de atracție (pull factors) includ gradul de accesibilitate, atracție și facilități ale ariei de destinație. De asemenea, sunt foarte importante costul relativ al vizitei, gradul de promovare (reclama) și marketingul ariei de primire.
Explicația fluxului turistic
Fluxurile sau interacțiile dintre locuri sunt foarte complexe și sunt influențate de o mulțime de variabile interdependente. În literatura de specialitate există suficient de multe încercări de a explica factorii care afectează fluxul turistic și care generează reguli ce determină mărimea fluxurilor între regiuni.
Williams și Zelinsky (1970) au selectat 14 țări cu flux turistic relativ continuu pe o perioadă de câțiva ani și cu aport semnificativ în turismul mondial. Din studiul lor au identificat o serie de factori care explică aceste fluxuri:
distanțele dintre țări (cu cât distanța este mai mare cu atât volumul este mai mic);
conexiunile internaționale (legăturile comerciale și culturale);
gradul de atractivitate al țării pentru străini.
Fluxul turistic a fost explicat și prin intermediul modelului gravitației (fig. 4.1.). Acesta se bazează pe două categorii de factori:
factorii de atracție și de respingere care generează fluxuri (cu cât mai multe atracții cu atât mai mari fluxuri);
factorul distanță – dintre locul de origine și cel de destinație al fluxului. Efectul timpului și al costurilor călătoriei acționează prin reducerea volumului fluxurilor pe măsura creșterii distanței. Acest fenomen este cunoscut în literatura de specialitate ca impactul negativ al distanței.
O serie de alte modele mult mai complexe încearcă să explice evoluția fluxurilor turistice (Witt, citat de Boniface, 1994).
Fig. 4.1. Modelul gravitațional
Sursa: Boniface,Cooper,1994
Măsurarea fluxurilor turistice
Pe măsura creșterii fluxurilor turistice, organizațiile internaționale de turism și guvernele au început să utilizeze măsurători ale fluxurilor interne și internaționale. Burkart și Medlik (1981) au identificat trei motive principale pentru care măsurătorile statistice ale fluxului turistic sunt importante pentru cunoașterea activității turistice:
pentru evaluarea mărimii fluxurilor turistice și monitorizarea oricărei schimbări; aceasta permite o prognoză a fluxurilor și o descifrare a tendinței pieței;
permit planificarea activităților viitoare de turism;
sunt utilizate deopotrivă pentru sectoarele privat și particular ca bază a activităților de marketing.
Măsurătorile de fluxuri turistice se referă la:
statistica volumului, care arată numărul de turiști care pleacă dintr-o arie sau vizitează o destinație într-o perioadă dată și aduc beneficii importante în volumul traficului turistic; include și durata sejurului vizitatorilor într-o destinație (reprezintă măsurători cantitative);
caracteristicile turiștilor, care măsoară calitatea fluxului turistic și include informații despre tipurile de turiști (vârstă, sex, nivelul social-economic, etc.) și despre obiceiurile lor (structura excursiei, comportamentul la destinație etc.)
Statisticile referitoare la volum și cele asupra caracteristicilor turiștilor se pot colecta împreună. Statistica cheltuielilor arată importanța economică a acestor deplasări de populație (pentru aria generatoare, pentru aria de destinație și pentru activitățile de transport). Turismul este și un flux de bani câștigați într-un loc și cheltuiți în alt loc.
Pentru măsurarea fluxului turistic se utilizează în mod frecvent o serie de metode care nu dau totdeauna rezultate convingătoare.
Dificultatea selectării datelor constă în faptul că deși există înțelegeri internaționale care definesc turiștii și activitatea turistică, ele nu sunt aplicate peste tot la fel (uneori, turistul nu poate fi diferențiat de alți călători). Nu a existat un interes susținut pentru coordonarea activității internaționale de urmărire a statisticilor. Metodele s-au schimbat de la an la an, chiar în aceeași țară, astfel că pe termen lung datele pot fi cu greu folosite și comparate. Simplificarea controlului la graniță, mai ales în interiorul unor țări legate prin acorduri (de exemplu, țările din UE) ridică unele probleme de înregistrare statistică corectă.
Capacitatea de primire a fluxurilor turistice
Fiecare destinație turistică are o anumită capacitate de primire a turiștilor. De aceea, una dintre problemele de bază ale turismului este dimensionarea fluxurilor pe măsura capacității ariei de destinație. Când presiunea cererii pentru o anumită destinație devine prea mare, atunci calitatea ofertei începe să scadă.
Indicele funcției turistice a lui Defert compară numărul paturilor turistice disponibile la destinație cu numărul total al rezidenților sau posibilelor gazed dintr-o regiune.
Unde:
N- este numărul de paturi pentru turiști dintr-o regiune;
P- este numărul total al rezidenților locali din regiune.
Capacitatea de suport a unei arii turistice poate fi definită ca „numărul maxim de persoane care pot să utilize o destinație fără a altera intolerabil mediul fizic și fără un intolerabli declin al calității numărului de vizitatori” (Matheison, Wall, 1982).
Deși accentul se pune pe capacitatea de suport a ariei de destinație, astfel de probleme pot apare și în celelalte două arii componente ale turismului. În aria generatoare de turiști problemele pot apare, în legătură cu perioadele în care cererea este redusă sau alternează, conducând la concentrarea cererii într-o anumită perioadă de timp. În sistemul de transport pot apare întreruperi și întârzieri din cauza aglomerației, iar în aria receptoare resursele turistice sunt supuse unui grad ridicat de risc.
Capacitatea se suport reprezintă relațiile dintre aria de destinație și turiști și este influențată de caracteristicile fiecăruia .Capacitatea fizică de suport se referă la posibilitățile, limitate, oferite de locul de destinație, în legătură cu suprafața de teren disponibilă pentru găzduire, utilități turistice (spații de parcare, locuri la restaurante, în locurile de distracție etc.) și servicii (drumuri, alimentarea cu apă, energie, etc.) Cunoașterea capacității fizice de suport trebuie să stea la baza planurilor de amenajare a stațiunilor și a tuturor ariilor de destinație turistică .
Capacitatea de suport a mediului înconjurător este un indicator foarte des utilizat, dar este considerat un parametru dificil de măsurat. Componentele mediului natural, așa cum am menționat și la capitolul resurse turistice, se apreciază mai mult calitativ (subiectiv) datorită dificultății introducerii unor indici sau formule de calcul în care să intre toate. Cele mai multe destinații turistice suferă diferite forme de degradare ale mediului, fie prin bătătorirea ierbii și a solului în locurile de picnic, prin deranjarea animalelor sălbatice, prin eroziunea fizică a unor monumente de către pașii vizitatorilor care calcă pe ele etc. Se constată că în unele arii de destinație capacitatea de suport a mediului a fost depășită, fără a se putea preciza momentul când s-a întâmplat acest lucru. Cei ce se ocupă de managementul ariilor de destinație sunt răspunzători de capacitatea lor de suport, astfel că unele arii de destinație pot fi forțate artificial să absoarbă mai mulți vizitatori, în timp ce altele (ariile protejate) sun diferite de o utilizare prea insistentă.
În al doilea rând, capacitatea de suport este influențată de capacitatea psihologică sau perceptivă a ariei de destinație. Aceasta depinde de atitudinea vizitatorilor, de numărul și comportamentul altor utilizatori și de toleranța degradării fizice sau a poluării la locul de destinație. Capacitatea psihologică este influențată, de asemenea, de către managementul ariei. Vegetația poate fi folosită ca mjloc pentru a reduce sentimentul de aglomerație sau pentru a separa activități conflictuale (sport, picnic).
Se vorbește și despre capacitatea socială de suport a ariei de destinație. Acesta este un concept greu de măsurat și organizatorii ariilor turistice sunt încă la începutul studiului. Care este nivelul de dezvoltare a turismului și de vizitare acceptat de către o comunitate locală? Studiile arată că în general există o dorință a comunităților locale pentru promovarea turismului, înțelegând prin aceasta o sursă importantă de venituri. Dar s-au înregistrat și multe cazuri în care populația locală se simte deranjată de prea mulți turiști și de comportamentul lor, și atunci își manifestă ostilitatea (sau indiferența).
Modele mondiale ale fluxurilor turistice
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat nu numai începutul unei perioade de avânt economic în toate domeniile, ci și începutul unei perioade remarcabile de dezvoltare a turismului internațional. Între 1950 și 1990, rata medie anuală de creștere a numărului de turiști internaționali sosiți a fost de 7,1%. Până în anul 1990, peste 25,3 milioane (în 1960, era deja de 69,3 milioane), în decursul deceniilor următoare a crescut până la 455 milioane în 1990. În toată această perioadă, turismul internațional a fost extrem de rezistent în fața unor factori care în mod normal ar fi trebuit să-i împiedice creșterea: recesiunea economică, variațiile survenite în ratele de schimb valutar, instabilitatea prețului petrolului, evenimente politice mondiale și unele stări conflictuale.
Dorința oamenilor de a călători a depășit acești factori care nu au condus decât la o stagnare temporară a creșterii turismului.
Turismul a devenit foarte repede o industrie internațională, cu funcții „standardizate”. Acest aspect, combinat cu lărgirea segmentelor populației care aveau dorința, timpul și venitul necesare pentru a călătorii, a dus la o creștere rapidă a turismului internațional. Călătoriile de afaceri au contribuit la rândul lor la această creștere și au apărut ca un sector important al pieței după anul 1960.
4.3. Factori ce influențează dinamica turismului în general și a turismului balnear in special
Evoluția turismului din țara noastră în general si a turismului balnear in special , reflectă atât dezvoltarea extensivă, bază Tehnico materială înregistrând, mai ales după 1970, o evoluție permanent ascendentă, ce s-a racordat prin dimensiuni și structură la dinamica cerințelor consumatorilor,cât si descreșterea ce a urmat schimbărilor economice și sociale care au avut loc în România după 1989.
Realizarea stabilității macroeconomice, începută în anul 2000 concretizată în anul 2005 printr-un bun ritm mediu anual de creștere economică reprezintă o premisă favorabilă pentru revigorarea cererii turistice de produse turistice și a investițiilor în acest sector, iar o dinamică bună a sosirilor și încasărilor turistice va avea efect creșterea aportului turismului la produsul național brut, crearea de noi locuri de muncă și accentuarea efectului multiplicator prin antrenarea ramurilor economice a căror activitate depinde de fenomenul turistic.
Prin rezultate eficiente obținute în menținerea și consolidarea sanătății și a refacerii potențialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziție pe piața turistică internă și internațională este în continuă creștere. Dinamica turismului balnear se află sub influența unei multitudini de factori, iar în analiza acesteia se vor folosi indicatorii statistici de la nivel macroeconomic ce sintetizează evoluția în timp a acestei forme de turism.
Turismul evoluează sub incidența a numeroși factori, diferiți ca natură și rol, cu acțiune globală sau particulariztă asupra unei forme ori componente a activității turistice.
Datorită particularităților sale, turismul balnear este influențat nu numai de multitudinea factorilor ce acționează asupra turismului în ansamblu său dar și de o serie de factorii specifici dezvoltării turismului balneo-medical.
În sens general, creșterea economică, însoțită de pătrunderea progresului științific în toate domeniile vieții economice și sociale, este condiția esențială a prosperității, care generează creșterea disponibilităților bănești, a timpului liber și implicit manifestarea cererii turistice.
Diversitatea factorilor cu acțiune asupra turismului și necesitatea cuantificării lor, impun structura acestora în categorii relativ omogene, iar din numeroasele modalității de clasificare ne vom referi la una din cele mai importante și cuprinzătoare cea care are drept criteriu conținutul și natura acestora :
factori economici- veniturile populației și modificările acestora, oferta turistică și tarifele produselor turistice;
factori tehnici – performanțele mijloacelor de transport, dotările tehnice ale unitaților hoteliere și de alimentație sau agențiilor;
factorii sociali- urbanizarea, timpul liber, moda;
factorii demografici- evoluția cantitativă și numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe vârste, pe categorii socio-profesionale;
factorii psihologici, educativi și de civilizație- nivelul de instruire, setea de cultură, dorința de cunoaștere,temperamentul, caracterul individual;
factori naturali – așezarea geografică,poziția față de principalele căi de comunicație, relief, climă;
factori organizatorici și politici- formalitațtii la frontiere, regimul vizelor, facilității sau priorități în turismul organizat, diversitatea tipologică a aranjamentelor, conflicte sociale, etnice,religioase.
Factorii determinanți ai turismului pot fi structurați și în raport cu orientarea influenței lor asupra celor două lanțuri corelative ale pieței in factori ai cererii turistice-venituri, urbanizare, timp liber, factori ai ofertei- diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, condițiile naturale, baza materială și factori ai confruntării cerere-ofertă-distribuția agențiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, circulația monetară, sistemul legislativ
Această enumerare a unor grupări de factori, din multele existente, ilustrează numărul mare al variabilelor fenomenului turistic, influența unei bune părți a acestora fiind dificil de separat și cuantificat.
Pentru factorii reprezentativi există însă o metodologie bine pusă la punct, de măsurare a intesității și efectul acțiunii lor asupra turismului și turismul balnear.
Astfel, veniturile populației sunt în opinia majorității specialiștilor principala condiție pentru manifestarea cererii turistice și deci suportul material obiectiv al dezvoltării turismului. Creșterea veniturilor determină chiar deplasări absolute de la o grupă la alta de produse, sau de la un sort la altul.
Veniturile populației exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică a unei țări și, indirect, posibilitatea de a aloca mai mulți sau mai puțini bani pentru turism.
Unul din indicatorii ce caracterizează elocvent nivelul de dezvoltare economică este produsul național brut pe locuitor.
Veniturile reprezintă un factor cu acțiune complexă ce influențează cantitav circulația turistică, prin modificarea numărului turiștilor dar și calitativ infuențând durata deplasării, distanța pe care se efectuează călătoria, intensitatea plecărilor în vacanță, caracterul organizat sau particular al prestaței , realizarea calătoriei în interiorul sau în afara țării,opțiunea pentru un anumit mijlc de transport.
Prețurile și tarifele reprezintă un factor important în decizia consumatorului de a face turism balnear . Cererea reprezintă, de fapt, relația între diferitele prețuri posibile ale unui produs și cantitățile care vor fi cumpărate la fiecare din prețurile oferite * lor poate viza intregul produs turistic sau cu cea internațională, produce mutații cantitative și/sau calitative.
O bună politică a prețurilor care să reflecte calitatea prestațiilor, însoțită de un sistem de facilități, pot asigura stabilitatea fluxurilor turistice, o bună utilizare a capacității și eficienței activității.
Cuantificarea influenței prețurilor se face tot cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care are valori negative datorită reacției de obicei contrare a celor două fenomene ( creștera prețurilor generează reducerea cererii) .
Specialiști consideră că prețurile și veniturile trebuie să intre ca element formativ al strategiilor care ar urma să asigure crearea și determinarea unui nivel de cerere efectivă.
Oferta turistică- constituită din atracții echipamente și forță de muncă, cunoscute și sub denumirea de dotări factoriale-acționează direct asupra consumului turistic și fenomenului în ansamblul său.
Progresul tehnic este un factor care infuențează continuu dezvoltarea turismului, fie direct, prin creșterea gradului tehnic al dotărilor hoteliere, de alimentație,tratament și agrement , fie indirect, prin acțiunea sa asupra urbanizării , industrializării, perfecționării căilor și mijloacelor de transport, calității mediului.
Pe de altă parte progresul tehnic, industrializarea, urbanizarea, condițiile actuale de viață ale omului modern,aduc, pe langă aspectele pozitive, unele aspecte negative cum ar fi: intensificarea stresului, dezechilibre alimentare calitative și cantitative, intensificarea acțiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman datorită poluării fiyice și chimice care au impact negativ asupra starii de sănătate a populaței . Pentru diminuarea impactului acestor efecte negative, tot mai mulți turiști aleg ca destinație de vacanță stațiunile balneare.
Un alt factor general ce infuențează dinamica turismului și a turismului balnear este evoluția demografică, respectiv dinamica populației și mutațiile acesteia pe vârste, profesiuni,medii. Etc.Acest factor are o semificație deosebită pentru turismul balnear deoarece segmentul persoanelor de vârsta a treia este în creștere și reprezintă o importantă sursă pentru creșterea pieței acestei forme de turism.Creșterea duratei medii da vieții și un sistem de facilității din partea statului, alături de nevoia de ingrijire și refacere a stării de sanatate, transformă o bună parte din persoanele incluse în această categorie de vârsta, care beneficiază și de un alt factor determinant pentru turism , timp liber, in clienți ai stațiunilor balneare.
Procesul de urbanizare prin efectele sale negative asupra mediului și prin creșterea solicitării nervoase determină creșterea numărului celor care simt nevoia refacerii intr-o stațiune de odihnă sau de tratament balnear.
Acțiunea acestor factorii cu caracter general este completă de cea a factorilor specifici dezvoltării turismului balnear, dintre care am menționa:
tendința actuală pe plan mondial de a se înlocui, în unele afecțiuni cronice, tratamentul medicamentos prin tratamente cu factori naturali de cură , mai adecvați organismului suprasolicitat de ritmul vieții mondene;
îmbinarea turismului propriu-zis cu turismul balnear care asigură turistului posibilitatea ca în timpul concediului de odihnă să-și îngrijească și sănătatea și să se reconforteze vizitând totodata și o localitate, respectiv o țtară străină;
dezvoltarea balneologiei sociale, care face ca numărul celor care beneficiază de cure balneare total sau parțial plătite de casele de asigurări sociale să fie mereu în creștere;
calitatea și eficiența instalațiilor și sotărilor, de care dispun stațiunile, au rolimportant în alegerea acestora ca destinație de cură balneară și pot fi un factor de atracție pentru revenirea turiștilor în stațiunile respective;
dezvoltarea tehnicilor medicale, aferente procedurilor medicale pentru cura externă, realizate în stațiunile balneoclimaterice ( hidro-termo-terapie,balneo-terapie);
valoarea deosebită din punct de vedere terapeutic a factorilor naturali de cură din stațiunile balneare climaterice din România și multitudinea afecțiunilor ce pot fi tratate.
Influența acestor factori specifici face din turismul balnear forma de turism cu cele mai individualizate preferințe și cereri, multitudinea afecțiunilor presupunând tratamente balneo-medicale diversificate și realizarea unei oferte corespunzătoare.
4.4. Indicatorii statistici ce caracterizează activitatea de turism
Analiza dinamică a circulației turistice atestă evoluția ei se înregistrează atât modificări calitative materializate în orientarea turiștilor spre servicii de confort ridicat, spre produse turistice speciale, cât și modificări cantitative rezultate din dimensiunile acesteia exprimate prin diferiți indicatori.
Indicatori statistici reprezintă expresia numerică a unei determinări calitative obiective, obținută în urma unei cercetări statistice raportată la condiții specifice de timp, spațiu și organizatoriceși se regăsesc cu regularitate în statistică oficială și în publicațiile de specialitate.
În procesul de cercetare indicatorii îndeplinesc funcțiile de măsurare, comparare, analiyă, sinteză, estimare, verificare a ipotezelor si de testare a semificației unor indicatori statistici determinanți pe baza unui model de calcul.
Aceste funcții le îndeplinesc și indicatorii din turism utilizații în analizele din această lucrare. Se vor folosi indicatori primari ce se obțin în cadrul prelucării primare a datelor statistice, oferiți de Autoritatea Națională de Turism, Centrul de calcul al Ministerului Sănatății, Institutul Național de Statistică, Anuarele statistice si alte surse.
În urma prelucrării statistice a acestor mărimi absolute, prin aplicarea metodelor și procedeelor de calcul statistic, se vor obține indicatori derivați.
Frecvent se vor obține indicatori statistici calculați sub formă de mărimi relative, și anume, mărimi relative de structură, de coordonare, ale dinamicii, programării sau chiar de intensitate.
Având în vedere marea diversitate a serviciilor, diferitele forme de turism , categoriilede prețuri și tarife diferențiate pe grade de confort și caracterul sezonier al turismului, activitatea din această ramură este caracterizată printr-un sistem de indicatori, cu un conținut complex.
Turismul, în evoluția sa, este analizat și urmărit prin indicatori fundamentați printr-o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial.
Indicatorii turismului, în corelație cu factorii determinanți ce influențează cele două laturi corelative ale pieței, trebuie să furnizeze informații cu privire la:
cererea turistică – prin măsurarea circulației turistice interne și internaționale în cadrul teritoriului național;
oferta turistică sau potențialul economic din punct de vedere al bazei materiale și personalului
rezultatele valorice ale activității turistice, prin cheltuieli, încasări și eficiență economică
calitatea activității turistice
Toți indicatorii ce caracterizează activitatea de turism se pot determina sub formă de: indicatori absoluți, medii, de intensitate, de structură, de dinamică. Pentru a avea aplicabilitate și eficiență, sistemul de indicatorii ai turismului poate fi grupat în două mari categorii:
indicatori la nivel macroeconomic
indicatori la nivel microeconomic
În analiza de față vom utiliza în special indicatori la nivel macroeconomic.
Din această categorie, cei privind capacitatea de cazare turistică sunt indicatori care furnizează informații cu privire la oferta turistică. Indicatorii macroeconomici care comensureză și caracterizează circulația turisticăsun indicatori ce furnizeză informații cu privire la cererea turistică.
În anliza următoare, privind fluxurile turistice, s-au utilizat indicatori sub formă de mărimi absolute- număr turiști, înoptări, număr zile turist și indicatori sub formă de mărimi relative ale dinamicii.
Pentru pregătirea datelor în vederea previziunii s-au utilizat în algoritmul de calcul indicatorii absoluți, relativi și medii: sporul cu bază fixă, sporul cu bază în lanț, media seriei , sporul mediu de evoluție, indicelemediu de evoluție, ritmul mediu de evoluție.
În vederea previziunii s-au utilizat următoarele procedee de ajustare a sosirilor cronologice: metoda sporului mediu, metoda indicelui mediu de dinamică, metoda trendului liniar.Pentru aceasta s-au calculat indicatorii sintetici ai variației – abatere medie pătratică ca medie pătratică a abaterilor tuturor variantelor seriei de la media lor aritmetică și coeficientul de variație ca raport între abaterea medie pătratică și nivelul mediu al seriei.
4.5. Cererea potențială și cererea afectivă
Cererea, ca parte componentă a pieței, este …’’dorința pentru un anumit produs dublată de posibilitatea și decizia de a-l cumpăra’’ , iar cererea de servicii reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale reale de servicii care se manifestă pe piață.
Pentru turismul balnear, cererea , ca manifestare a unei nevoi sociale, este în principal, expresia unei nevoi specifice și anume nevoia de sănătate.
Cererea turistică specifică acestei forme de turism prezintă particularități generate de faptul că manifestarea și dinamica acesteia sunt determinate de o serie de factori demografici, psihologici, organizatorici, care joacă un rol în modul cum diferite segmente ale populației își exprimă nevoile absolute de consum pentru serviciile turistice și pentru tratamentul balnear, nevoi infuențate la rândul lor de o serie de factoriobiectivi.
Cererea potențială de turism balnear este în special reyultatul acțiunii a patru factori principali: starea de sănatate a populației, factorul demografic, industrializarea și urbanizarea.
Starea de sănătate a populației .Realizările deosebite ale medicinei și farmaco-terapiei au permis eradicarea unor boli altădată netratabile, sau ameliorarea altora, însă , firesc, nu puteau rezolva în mod absolut problema.De multe ori rezultatele spectaculoase au venit de acolo de unde se spera mai puțin, de la tratamentul balnear.Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că o cură balneară poate rezolva problemele chirurgiei,însă afecțiuni digestive,ale aparatului respirator, dermatologice,ale aparatului locomotor, ginecologice, cardiace, ale sistemului nervos și alte afecțiuni sunt de multe ori ameliorate în sațiunile balneare.Dorința de însănătoșire fade din bolnav un cumpărător potențial.
Factorul demografic. Datorită progresului științei, a medicinei în special , asistăm la modificări și din punct de vedere demorafic.Asistăm la o creștere a ponderii vârstei a tria, căreia i-a crescut și speranța de viață.Aceste modificări de structură vor avea influență asupra cererii potențiale de turism balnear.
Industializarea și urbanizarea .contribuie la creșterea acțiunii patogene a mediului ambint asupra organismului uman prin efectele negative ale poluării fizice și chimice, sedentarismul, stresul psihic, dezechilibrul alimentar cantitativ și calitativ, reducerii contactului permanent dintre om și mediul său natural, pe care le generează, sunt factorii principali ai creșterii morbidității și măriri factirilor de risc.Aceștia sunt factorii a căroer evoluție în ultimele decenii a determinat și apariția conceptului potrivit căruia sănătatea tebuie privită ca o stare de bunăstare. Chiar dacă nu au o boală sau o infirmitate, ritmul nou de viață afectează calitatea vieții oamenilor, tonalitatea pozitivă, care pot fi recăpătate printr-o cură de refacere a echilibrului psiho-fizic intr-o stațiune balneară.
Transformarea cererii potențiale în cerere efectivă se află sub influența altei grupe de factori. Totalul produselor turistice ” cura balneo-medicală” , “cura de sănătate”, vândute , deci cerere efectivă depinde de gradul de solvabilitate , durata timpului liber , oferta și nivelul de informare.
Gradul de solvabilitate.Turismul balnear nu are, în majoritatea cazurilor, caracterul unui act de plăcare, fiind mai pretențios și mai scump.Folosirea lui alături de tratamentul medicamentos este ideală.Sărăcirea populației după 1990, a facut ca între cererea potențială și cererea efectivă să fie o diferență din ce în ce mai mare. Veniturile clasei medii, în formare în România , sunt încă mici comparativ cu cele ale țarilor dezvoltate, iar prețurile, mult prea mari, față de aceste venituri.Situația dificilă și pentru persoanele de vârsta a treia , pensionari, ale căror pensii, în mare majoritate, abia acoperă consumul zilnic.Uajutor important, pentru ca totuși această categorie să aibă acces la bilete în stațiuni, este cel acordat de guvern prin sistemul de asigurări sociale.
Durata timpului liber. Este un factor important în cazul celor care trebuie să repete tratamentul din șase în șase luni, pensionarii fiind avantajați din acest punct de vedere. Pentru cei ce efecuează tratamentul balnear o singură dată pe an, în sejur de lungă durată, se găsesc soluții cu angajatorul.
Tabelul 5.1.Bilete pentru tratament balnear acordate prin asigurările sociale
Sursa – Anuarele statistice ale României 1998-2005.
– Institutul Național de Statistică, date pentru 2005.
Oferta are rol determinant în transformarea cererii potențiale în cerere efectivă, calitatea resurselor terapeutice naturale și dotarea tehnico-materială pentru tratament, infuențând alegerea .În funcție de aceste elemente, recomandarea medicului va fi un element cheie in decizia de cumpărare a unui anume produs turistic balnear, pentru o anumită afecțiune a pacientului.În cazul afecțiunilor ce pot fi tratate în mai multe stațiuni, celelalte elemente ale ofertei, vor determina alegerea stațunii balneare.
Nivelul de informare este important în luarea deciziei de cumpărare a unui produs balnear, datorită tendinței de întinerire a cererii și de accentuare a laturii preventive a tratamentului balnear și în funcție de modul în care fiecare stațiune își promovează produsul turistic. Reorientarea ofertei spre tratament profilactic, căruia specialiști îi acordă mare atenție pe viitor, printr-o reclamă corespunzătoare, va determina reorientarea turiștilor spre stațiunile balneare.
Atât factorii de influențează formarea cererii potențiale, cât și cei care determină decizia de cumpărare a produsului turistic cura balneo-medicală, sunt dependenți de creșterea economică a țării.
Indicatorii ce caracterizează elocvent nivelul de dezvoltare economică, sunt produsul național brut și produsul național brut pe locuitor (tabelul 5.2) care începând cu anul 2000 au înregistrat ritmuri mari de creștere anuală.
Tabelul 5.2. Dinamica PIB și PIB/locuitor în perioada 1994-2005
Sursa –Anuarele Statistice ale României 1995-2005
-Institutul Național de statistică, date pentru 2005
Evoluția veniturilor populației, principala condiție pentru ca manifestarea cererii turistice, explică descreșterea înregistrată de principalii indicatori ce caracterizează circulația turistică în perioada analizată.
Având în vedere aceste elemente, se constată că etapa actuală, cererea pentru turismul balnear a căpătat noi dimensiuni.
Stațiunile balneare vin, de regulă, cei cu venituri medii și mici, iar curanții,în bună parte persoane de vârsta a III-a, se caracterizează printr-o fidelitate, dispun de timp liber și au o durată a sejurului prelungită.
Scăderea puterii de cumpărare a populației a avut ca efect și scăderea cererii de turism, deci și de tratament din stațiunile balneare. Diminuarea cererii manifestate de segmentul de piață căruia îi este destinată oferta balneară, segment constituit în principal din persoane aflate la vârsta a treia, are legatură directă cu reorientarea veniturilor acestei categorii, de cele mai multe ori insuficiente, spre satisfacerea nevoilor de consum zilnic.
Cererea turistică internă a fost, deci, influențată negativ după 1990, de creșterea exagerată a prețurilor, raportat la venituri. La aceasta se adaugă insuficiența diversificare și calitatea în multe cazuri necorespunzătoare a serviciilor turistice oferite.
4.6. Evoluția principalilor indicatori ce caracterizează circulația turistică
Indicatorii cei mai expresivi utilizați pentru caracterizarea dinamicii circulației turistice în stațiunile balneare sunt: număr turiști, număr înoptări și durata medie a sejurului. Numărul turiștilor ca cel mai reprezentativindicator fizic, cantitativ, a avut in perioada 2000-2005 evoluția prezentată în tabelul 5.3.
Tabelul 5.3. Evoluția numărului de turiști cazați în stațiunile balneare din România, în perioada 2000-2005
Sursa –Anuarele Statistice ale României 1990-2005
-Institutul Național de Statistică,Frecvența structurilor de primire turistică cu funcțiuni
de cazare turistică, in anul 2005, București, martie 2006 –prezentare date
Începând din1990 numărul turiștilor sosiți în stațiunile balneare a scăzut, ajungând în 2005 să reprezinte 61,6 din valorile înregistrate în 1990 (tabelul 5.3.). Un factor important ce a determinat această evoluție este reprezentat de scăderea puterii de cumpărare a populației României, datorită creșterii mici a veniturilor în raport cu saltul prețurilor.
În aceste condiții numărul turiștilor români care au sosit în stațiunile balneare ( fig. 5.1), cu o pondere în total turiști 90-93, a fost în scădere și firesc a dat conturul evoluției numărului total de turiști cazați în această perioadă.
Fig. 5.1. Evoluția sosirilor de turiști în spațiile de cazare din stațiunile balneare
Astfel, dacă scăderea medie anuală la totalul turiști sosiți în stațiunile balneare a fost intr-un ritm de 3,07 , pentru turiști români înregistrați în 2005, care au reprezentat 61,2 din cei sosiți în 1990, ritmul mediu anual de scădere a fost de 3,22. După o evoluție sinusoidală și un minim înregistrat în anul 2000, sosirile turiștilor străiniîn stațiunile balneare au revenit, nivelul în 2005 situânduse la 90,2 față de 1990.
În ceea ce privește preferințele turiștilor sosiți în stațiunile balneare acestea înregistrau în 2005 distribuția prezentată în tabelul 5.4.
După cum se poate observa din tabelul și din figura 5.2., unitațile preferate de cei mai mulți turiști sunt hotelurile, care ocupă în preferințele turiștilor peste 81,2 din totalul sosirilor. Preferința mare a turiștilor pentru hoteluri poate fi pusă pe seama obișnuinței turistului cu acest tip de unitate, care conferă în concepția lui siguranță și confort. Pe de altă parte, se explică prin faptul că unitățile de tratament sunt incluse în incinta hotelurilor și nu a celorlalte tipuri de unități ceea ce face ca turistul să prefere această formă de cazare.
Tabelul 5.4. Preferințele turiștilor sosiți în stațiunile balneare pe tipuri de unități de primire în 2005
Sursa – Institutul Național de Statistică, Frecvența structurilor de primire turistică cu funcțiuni de
cazare, în anul 2005, București, martie 2006
-Prezentare date.
Următoarele unități preferate de turiști sunt vilele turistice care ocupă aproape 8,99 din totalul sosirilor. Preferința pentru vilele turistice poate fi pusă pe seama costurilor maci de cazare, pe de o parte, iar pe de altă parte, vilele conferă intimitate și bineînțeles liniște.
Fig.5.2. Preferințele turiștilor pentru spațiile de cazare din stațiunile balneare în 2005
În privința categoriei de confort tabelul 5.5 preferința turiștilor s-a îndreptat către categoria de două stele, care a atras aproape ¾ din sosiri.
Tabelul 5.5. Preferințele turiștilor sosiți în stațiunile balneare pentru categoria de confort, în anul 2005
Sursa –Institutul Național de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni
de cazare, în anul 2005, București, martie 2006
– Prezentare si prelucrare date
Turiști sosiți în spațiile de cazare și-au manifestat preferința pentru categoria de două steleaproape 74, această categorie reprezentând un echilibruîntre preț și confort. Următoarea categorie solicitată este cea de o stea, aceastăcategoria atrăgând aproape 14,17 din turiști români, în concordanță cu puterea de cumpărare.
Turiști străini sosiți în stațiunile balneare au preferat, ca și românii, categoria două stele67,82 dar peste 20,42 au ales categoria 3 stele în detrimentul celor de o stea.
Evoluția numărului de înoptări în stațiunile balneare a înregistrat la rândul său o reducere accentuatătabelul 5.3 și figura 5.3..
Ritmul de scădere a înoptărilor a înregistrat o medie anuală de 3,04 , foarte apropiat de ritmul de scădere înregistrat de numărul de turiști și are ca principală explicație perioada dificilă suferită de economia națională în această trecere la economia de piață , cu o scădere accentuată a indicatorilor macroeconomici și implicit a puterii de cumpărare a populației, ce a generat o reducere majoră a sumelor alocate turismului balnear în favoarea celor destinate necesarului de consum zilnic.
Acest ritm este imprimat de evoluția înoptărilor de turiști români, care reprezenta în 2005 după o scădere aproape continuă, doar 62,1față de 1990. În schimb înoptările turiștilor străini au avut o evoluție interesantă.După o creștere cu 41,7 în 1991, față de 1990, a urmat o scădere, apoi vârf,înregistrat în 1994 cu 44 mai mult decât în 1990 și o involuție în anii următori.
Tabelul 5.6. Evoluția numărului de înoptări în stațiunile balneare din România în perioada 1990-2005
Sursa – Institutul Național de Statistică și Studii economice-date 2001-2003
-Institutul Național de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în anul 2005, București martie 2006-Prezentare și prelucrare date.
Fig.5.3. Evoluția numărului de înoptări în stațiunile balneare din România
Durata medie a sejurului tabelul 5.7. a înregistrat o evoluție sensibil apropiată pentru total turiști români. După o scădere, în 1995 se depășește nivelul din 1990103,3,urmează un minim în 1996, când se înregistrază 87,9 comparativ cu 1990, pentru a se reveni la 8,2 zile în 2005.
Tabelul 5.7. Evoluția duratei medii a sejurului în stațiunile balneare în perioada 1990-2005
Sursa – Anuarele Statistice ale României 1990-2001
-Institutul Național de Statistică si Studii Economice-date 2001-2003
-Institutul Național de Statistică, Frecventarea strucurilor de primire turistică cu funcțiuni
de cazare, în anul 2005, București, martie 2006.
-Prelucrare si prezentate date
Explicația acestei situații este legată de faptul că atât înoptările cât și numărul de turiști au scăzut în perioada analizată cu aproape 40 , iar indicele de dinamică a avut valori sensibil apropiate pentru cei doi indicatori, motiv pentru caredurata medie a sejurului în 2005 este aproape aceeași ca în 1990.Cu totul alta este situația în ceea ce privește durata medie a sejurului pentru turiști străini care înregistreză un vârf în 1995, fiind cu 62,67 mai mare, iar în 2005 mai mică cu 9 decât în 1990.
Cu toate acestea, datorită ponderii foarte mici a înnoptărilor și numărului de turiști străini în totalul indicatorilor, această excepție nu aafectat sejurul mediu global.
În stațiunile balneare durata medie a sejurului cea mai ridicată în 2005 tabelul 5.8 a fost înregistrată în hoteluri,aici turistul petrecând în medie de 9,2 zile.Alte unitații ce au înregistrat durată medie a sejurului ridicată sunt zilele turistice, cu 4,8 zile/turist.
Turiștii români au petrecut cel mai mult timp în hoteluri9,5 zile/turist, următoarea unitate preferată fiind, deasemenea, vilă turistică, cu o durată medie de ședere/turist de 4,9 zile.Turiști străini au preferat sa își petreacă cel mai mult timp în hoteluri și pensiuni4,3 zile/turist.
Tabel 5.8 Durata medie a sejurului în stațiunile balneare pe tipuri de unități de primire, în anul 2005
Sursa: – Institutul Național de Statistică,Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în anul 2005, București martie 2006
-Prezentare și prelucrare date
Evoluția indicatorilor utilizați pentru caracterizarea dinamicii circulației turistice în stațiunile balneare în perioada 1990-2005 este îngrijorătoare.Cu excepția duratei medii a sejurului, care a suferit mici variații, numărul de turiști și numărul de înoptări au scăzut într-un ritm mediu annual de 3,07 respectiv 3,04 .
Circulația turistică balneară a cunoscut scăderi semnificative atât la numărul de turiști sosiți cât și la numărul de înoptări. Turiștii români au înregistrat cele mai semnificative scăderi la cei doi indicatori, ca urmare a situației economice și a slabelor servicii.În cea ce privește structurile alese pentru sejur, se poate spune că unitățile preferate de turiști români și străini au fost hotelurile,urmate de vilele turistice, iar ca nivel de confort românii au preferat unitățile de o stea și de două stele, pe când turiști străini pe cele de două și trei stele.
4.7. Previziunea cererii pentru turismul balnear în perioada 2007-2010
Dezvoltarea continuă a fenomenelor economice și sociale, a căror dinamică este infuențată de un număr mare de factori, face dificilă determinarea nivelului unui fenomen într-o etapă următoare.Din acest motiv elaborarea calculelor privind nivelul de dezvoltare a fenomenelor trebuie să aibă în vedere modificările cantitative , calitative și gradul de interacțiune între factori.
Un rol deosebit în interpretarea tendinței de dezvoltare a fenomenelor îl are reprezentarea grafică care constituie unul din criteriile obiective în funcție de care se va alege procedeul de extrapolare.
Deoarece în calculele statistice de previziune a indicatorilor se utilizează frecvent extrapolarea pe baza metodelor sporului mediu, a indicelui mediu de dinamică și a trendului liniar, pentru previziunea numărului de turiști am ales dintre acestea metoda cu cel mai mic coeficient de variație.
În caracterizarea cererii balneoturistice este foarte importantă cunoașterea stării de sănătate a populației.Iată de ce în acest subcapitol, am efectuat în primul rând o estimare a evoluției cererii de turism balnear plecând de la evoluția morbidității, după care am previzionat numărul de turiști pentru stațiuni balneare în perioada 2007-2010.
Previziunea evoluției numărului de turiști pentru turismul balnear
În vederea efectuării previziunii, pentru fiecare indicator serie de date se vor folosi cel puțin două metode de previziune și se va alege cea pentru care coeficientul de variație este mai mic decât 5 %.
Pentru previziunea numărului de turiști am folosit trei metode: a sporului mediu, a indicelui mediu de dinamică și a tredului liniar.
Deoarece metoda de previziune cu cel mai mic coeficient de variațiev3,2% este metoda trendului liniar am efectuat extrapolarea datelor cu această metodă.
Previziunea numărului total de turiști în stațiunile balneare din România, în perioada 2007-2010, ar avea următoarea evoluție:
Tabelul 5.9. Previziunea numărului total de turiști în stațiunile balneare
În urma previziunii rezultă o evoluție favorabilă, dar aprecierea noastră este că nu exprimă situația viitoare a cererii efective din turismul balnear românesc, care va înregistra valori mai mari.
Influența factorilor eterogeni ca acționează asupra cererii pentru turism balnear, unii greu cuantificabili, dar, în principal, reluarea creșterii economice cu îmbunătățirea nivelului veniturilor populației, considerăm că vor determina o evoluție pozitivă a acestor indicatori.
În ultimii ani, dezvoltarea economică din România a înregistrat ritmuri înalte de creștere, evoluția PIBtabelul 5.10. ilustând acest fapt.
Tabelul 5.10. Evoluția PIB în perioada 1995-2005
Sursa: -Anuarele Statistice ale României 1995-2005
Menținerea ratelor anuale de creștere, la nivelul celor din anii 2001-2005, se poate determina, pe lângă reducerea decalajului dintre România și celelalte țări ale UE,o situație economico-financiară mai bună pentru fiecare cetățean și implicit o creștere a cererii interne pentru turism și turism balnear. La rândul său, statul va putea majora sumele alocate pentru bilete de tratament balnear și odihnă subvenționate din bugetul asigurărilor sociale.
Considerăm că și cererea internațională pentru turismul balnear românesc va înregistra o creștere, determinând ca numărul total de turiști, în stațiunile balneare din România, să fie, în următorii ani, mai mare decât cel rezultat din previziune. Includem aici nu numai turiști străini ce ar veni în România pentru tratament balnear, ci mai ales pe aceia e ne vor prefera pentru curele de sănătate.
Cu toate acestea, apreciem că estimarea făcută de specialiști ICT, pentru 2007, prezentată în tabelul 5.11. și figura 5.3, precum și ritmurile medii anuale de creștere, sunt prea optimiste.
Tabelul 5.11.Evoluția estimată a circulației turistice în stațiunile balneare-mii
Figura 5.3. Evoluția estimată a numărului de turiști pentru stațiunile balneare
Din punctul nostru de vedere, nivelul de aproape un milion de turiști pentru stațiunile balneare va fi atins abia în anul 2010.
Un nivel ridicat al morbidității și menținerea ritmului creșterii economice ce se realizează începând cu anul 2001 în România, care va avea efecte pozitive și asupra veniturilor populației, vor face ca cererea efecivă pentru turism balnear să fie în creștere așa cum rezultă și din aplicarea metodelor statistice de previziune.
4.8. Direcții de dezvoltare a turismului balnear românesc
Dezvoltarea turismului în România trebuie să fie un obiectiv și un mijloc al dezvoltării economico-sociale de ansamblu,în contextul politicii naționale de dezvoltare și de integrare în structurile europene.
Directiile de dezvoltare a turismului balnear românesc sunt determinate de dezvoltarea macroeconomică a României, de mai buna reglementare, din punct de vedere legislativ, a problemelor acestei forme de turism și de implicarea Guvernului României în susținerea turismului și turismului balnear românesc.
În toate aceste planuri evoluția este încurajatoare. În primul rând România a înregistrat în 2002 și 2004 unele din cele mai bune ritmuri de creștere economică din țările Europei de Est.
În al doilea râand, Planul de acțiune al Programuluide guvernare pe perioada 2001-2004, aprobat prin H.G.R. 495/2000, cuprindea obiective precise, termene scurte și modalitățile concrete de punere în aplicare în domeniul turismului,guvernul consderând turismul domeniul prioritar economiei naționale.
Astfel, unul din obiective- accelerarea procesului de privatizare, a fost favorizat de hotărârea de guvern prin care Ministerul Turismului prelua competențele privind efectuarea privatizării, în defavoarea fostului Fond al Proprietății de Stat, cu intenția declarată de a debirocratiza și simplifica procedurile de privatizare în turism.
Un alt obiectiv, încă valabil, este efectuarea integrală a procesuluide privatizare.
Privatizaea s-a desfășurat într-un ritm susținut și prin finalizarea ei,forța schimbării cum am denumi proprietatea privată, va putea acțion, va crește calitatea și competitivitatea ofertei de turism și turism balnear și va înregistra, din nou, un trend pozitiv în evoluția indicatorilor ce caracterizează această activitate.
Tabelul 5.12. prezintă capacitatea și activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate, în anul 2005 și relevă poziția dominantă a proprietății majoritar private,care a atins în jur de 80 % la structuri de primire și capacitate în funcțiune și aproape 75 % la capacitate existentă.
Marea majoritate a structurilor intrate în proprietate privată au intat deja în planuri mai mari sau mai mici de modernizare,ceea ce reflectă interesul investițiilor de a schimba amaginea structuriolr de cazare, alimentație, tratament sau agrement ai căror proprietari au devenit.
În măsura în care vor realiza o nouă ofertă și o mai bună calitate a serviciilor vor înregistra rezultate pe măsura efortului investițional.
Tabelul 5.12. Capacitatea și activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate, în anul 2005
Sursa:- Institutul Național de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni
de cazare în anul 2005, București,martie 2006
– Prezentare și prelucrare date
Un rol important în dezvoltarea turismului balnear românesc îl are politica socială a guvernului, care, pentru a veni în spijinul pensionarilor, suportă annual de la buget, în limita unor cheltuieli efectuate prin sistemul de sigurări sociale în jur de 70 % din valoarea biletului de tratament, facilitând accesul persoanelor de vârsta a III-a în stațiunile cu factori de cură, asigurând astfel și o bună utilizare a ofertei balneoturistice.
Alte obiective din programul de guvernare sunt:
armonizarea la legislația Uniunii Europene;
reglementarea cuprinzătoare a principiilor de dezvoltare a turismului și strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung;
dezvoltarea și modernizarea bazei turistice cu două acțiuni care vizează direct turismul balnear;
crearea zonelor turistice speciale, ce include și stațiunile balneo-climaterice;
acordarea de facilității fiscale și relansarea potențialului de tratament geriatric al Institutului Ana Aslan- Otopeni
promovarea potențialului turistic
dezvoltarea relațiilor cu organizațiile de turism
Materialele de informare și promovare turisticș tipărite sau destinate informării prin majloace audiovizuale, acțiune de reclamă, publicitate și promovare a ofertei turistice, participarea la târguri internaționale, au dat deja roade, turoperatori de renume, revenind de anul trecut pe piața turistică a României cu perspecive foarte bune în privința creșterii numărului de turiști în anii următori.
O bună promovare însoțită de schimbarea în bine, din punct de vedere calitativ și competitiv, a ofertei românești de turism balnear, cu factori naturali de cură atât de valoroși , pot face din țara noastră o destinație din ce în ce mai solicitată de turiștii străini mai ales că prețul sejurului balnear este accesibil pentru aceștia.
Anul 2003 a fost anul turismului balnear și împreună cu programul național de lansare a turismului balnear românesc, arată preocuparea dosebită a Autorității Naționale pentru Turism și a Guvernului României pentru această formă de turism.
Principalele direcții de dezvoltare au în vedere și următoarele acțiuni:
Îmbunătățirea ambianței generale a stațiunilor;
Folosirea cât mai largă a resurselor naturale disponibile;
Diversificarea activității de tratament;
Creșterea competitivității activităților de primire;
Dezvoltarea și îmbunătățirea calității serviciilor din unitățile de alimentație;
Diversificarea dotărilor de agrement și a acțiunilor specifice.
În ceea ce privește investițiile, datorită faptului că turismul este, prin excelență, un domeniu al sectorului privat, din acest sector va proveni și ponderea cea mai mare a investițiilor. Statului îi revine, însă, rolul de coordonare prin utilizarea macanismelor și pârghiilor specifice economiei de piață pentru stimularea investițiilor.
Rolul statului este major în asigurarea infrastructurii generale de calitate prin realizarea de investiții în scopul modernizării acesteia,în crearea cadrului legislativ stimulativ, asigurarea stabilității macroeconomice și a unui mediu sănătos de afaceri.
Toate aceste acțiuni ce îsi propun integrarea în standardele europene a calității produsului balnear, în condițiile în care cererea internațională pentru turism balnear este în creștere, vor da posibilitatea exploatării potențialului balnear al României în folosul unui cât mai mare număr de turiști români și străini.
CONCLUZII
În Europa ultimilor 20 de ani avut loc, după cum apreciază specialiști în domeniu, o revenire fără precedent a termalismului iar secolul XXI a început cu o imagine incomparabil mai bună pentr această formă de turism, datorită dezvoltării susținute a turismului de bunăstare alături de cel tradițional.
În cazul nostrum, schimbarea de sistem politic, economic și social produsă în 1989 și revenirea țarii noastre în eșalonul democrațiilor europene a însemnat pentru turismul balnear intrarea într-o perioadă de criză. Perioada prelungită de tranziție, căderea economiei, scăderea puterii de cumpărare, managementul defectuos, lipsa investițiilor, a cadrului legislativ, au generat degradarea bazei materiale din stațiuni, atât din punct de vedere al achipamentelor învechite și depășite moral din hoteluri, restaurante și baze de tratament, cât și al dotării edilitate, amenajărilor publice (parcuri,pavilioane de cură internă, captări de izvoare) și protecției factorilor naturali de cură,care s-au degradat considerabil.
Din acest motiv, până în anul 2000, în loc să diminuăm diferențele dintre oferta noastră în domeniu și cea a statelor cu tradiție, discrepanțele s-au accentuat.
Creșterea economică înregistrată de țara noastră după anul 2000 s-a reflectat și într-un reviriment al ofertei din turismul balnear românasc, o tendință de modernizare a structurilor hoteliere și de tratament, de diversificarea ofertei, ceea ce reflectă convingerea societăților ce-și desfășoară activitatea în domeniu că această formă de turism va înregistra o creștere continuă a cereri.
Așa cum am arătat în capitolul 5, împărtășind convingerea că turismul balnear va avea un ritm de creștere mai mare decât alte forme de turism.În aceste condiții, presupune acțiuni energice pentru modernizare și dezvoltare din partea factorilor de decizie de la nivel macroeconomic și din partea celor de la nivel regional și local, prin planuri naționale și regionale. Pe de altă parte, strategiile societăților comerciale și ale investitorilor din stațiuni vor avea succes în măsura în care se vor încadra în programele stabilite la nivel național.
Premisele sunt create și de Planul național de dezvoltare, 2004-2006, care își propune reducerea progresivă a discrepanțelor. Între turismul românesc și cel European vor fi reduse conform celei de a treia direcții de acțiune, prin promovarea unei dezvoltării regionale echilibrate și atenuarea discrepanțelor sociale, care se va realiza prin implementarea următoarei priorități: Dezvoltarea regională și locală, va sprijini o gamă largă de inițiative regionale sau locale, pentru a căror implementare autoritățile locale vor deține principala responsabilitate. La acestea, se vor adăuga acțiuni specifice în domeniul dezvoltării afacerilor și promovării turismului, unde este necesară completatea acțiunilor de anvergură națională cu acțiuni care vizează în mod special soluționarea nevoilor locale.
Strategiile societăților cu activitate de turism balnear, cu sprijinul autorităților regionale și locale, vor defini însă adevărata față a viitoarelor stațiuni balneare românești.
Acestea vor trebui să răspundă noilor cerințe ale clienților și noului concept,"turismul de sănătate, cu oferte complexe, diversificate, de înaltă calitate, atât la structurile de primire și alimentație, cât și la tratament, variatele tipuri de cură și agreement."
Stațiunile balneare ale viitorului din România vor avea succes dacă vor reuși transformarea cu ajutorul strategiilor propuse în centre moderne de sănătate și bunăstare care să valorifice extraordinarul potențial al factorilor naturali de cură.
Pentru a putea răspunde cerințelor manifestate pe piața turistică balneară este necesară crearea unor stațiuni polivalente prin lărgirea și diversificarea profilului de bază al stațiunii, paralel cu apariția unor stațiuni cu profiluri noi: înlăturarea stresului, repunerea în formă, înfrumusețarea, talasoterapie, profilaxie.
Stațiunile balneare moderne, care vor avea produse cu un conținut complex, vor oferi cure balneare terapeutice și de recuperare dar și cure pentru turismul de bunăstare, de sănătate, cu accent pe calitatea vieții strâns împletită cu apărarea sănătății sunt soluția învingătoare pentru turismul balnear. Aceste stațiuni pot deveni centre de referință pentru satisfacerea nevoilor de bunăstare ale oamenilor.
Dintre problemele generale obligatorii pentru edificarea stațiunilor balneoturistice moderne am enumera:
analizele temeinice pentru stabilirea registrului de factori naturali de cură, reyervele de subsanțe minerale utile și nivelul de utilizare a acestora;
stabilirea profilului și specializărilor optime ale stațiunii ca elemente de bază privind amploarea și structura modernizărilor bazei materiale și/sau crearea centrelor de bunăstare;
conturarea celor mai bune soluții pentru zonarea funcțională și elementele de infrastructură generală și specifică;
O valorificare strategică a potențialului turismului balnear românesc va permite repoziționarea acestuia pe piața internă și internațională. Reușita acestei acțiuni depinde de implicarea hotărâtă a factorilor de decizie de la nivel macro și microeconomic, iar efectele economice și sociale vor fi inseminate pentru România.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turism Balnear Statiunile Balneare (ID: 168124)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.