Monografia Comunei Voineasa

ACTUALITATEA TEMEI SI MOTIVATIA ALEGERII EI

Comuna Voineasa, din județul Olt se înscrie în peisajul geografic românesc ca o entitate distinctă cu o serie de particularități chiar și față de așezările din imediata apropiere.

Am elaborat planul lucrării ținând cont de îndrumările specifice întocmirii unei monografii. În acest sens am cercetat în primul rând lucrările recomandate în „Bibliografia localităților și monumentelor din România (Țara Românească, vol. I) de N. Stoicescu, editată de Mitropolia Olteniei, 1970.

Am realizat această lucrare prin analiza literaturii de specialitate, a datelor obținute de la diverse instituții (Direcția de Statistica a Județului Olt, Primăria comunei Voineasa, Stația Meteorologică Craiova), precum și a observațiilor realizate pe teren.

Lucrarea de față rămâne deschisă, fiind un inel de legătura în hora vremurilor și reprezintă o caracterizare geografică a comunei și este materializată în precizări asupra poziției geografice și limitelor, istoricul zonei, studiul geologic, reliefului și proceselor geomorfologice actuale, caracteristicilor climatice, hidrologice, ale solurilor și biocenozelor ce populează teritoriul comunei. De asemenea, am abordat și probleme de geografie umană și economică, de etnografie și folclor. Pentru etnografie și folclor m-am folosit de informații culese de la bătrânii satului, cadrele didactice și diferiții locuitori ai satului.

În abordarea acestei teme, am utilizat și hărți grafice, fotografii, pentru a concretiza aspectele caracteristice ale comunei.

Am întâmpinat multe greutăți în culegerea informațiilor, deoarece la Primăria Voineasa, arhivele nu au fost păstrate, ele fiind predate la maculatură în cadrul planului pe care îl aveau de îndeplinit primăriile în acest domeniu în trecut.

OBIECTIVELE URMARITE IN LUCRARE

Documentarea și redactarea evoluției istorice a comunei;

Caracterizarea elementelor componente ale cadrului fizico-geografic din aria Comunei Voineasa;

Documentarea bibliografică și informativă de la organele administrației locale cu privire la datele cuprinse în lucrare pentru caracterizarea potențialului natural și socio-uman;

Descrierea potențialului uman din comuna;

5. Analiza potențialului economic pe baza resurselor naturale și umane.

2. CADRUL FIZICO – GEOGRAFIC

2.1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI DELIMITAREA SPAȚIULUI COMUNEI

Comuna Voineasa este situată în partea de Vest a județului Olt, la inflexiunea Piemontului Getic cu Câmpia Romana, în partea dreaptă a râului Olteț, afluent al Oltului.

Teritoriul comunei se învecinează la est cu teritoriul comunei Barza, la vest cu teritoriul comunei Popanzalesti, la nord cu teritoriul orașului Balș, iar la sud cu teritoriul satului Margăritești.

Distanța față de orașele cele mei apropiate este de: 40 km de orașul Slatina și de 15 km de orașul Balș. Comuna are o suprafață de 20 km2.

2.2. GEOLOGIA

3.1 EVOLUȚIA PALEOGEOGRAFICĂ A TERITORULUI

Spațiul ocupat de comuna Voineasa face parte din marea depresiune structurala care a apărut în mezozoicul superior între Carpați și Balcani odată cu înălțarea acestora.

Există două mari faze sau etape ale istoriei dezvoltării geologice ale acestei depresiuni, Depresiunea Getică.

Faza geologică precuaternară, care ca timp este foarte lungă începând de la formarea Depresiunii Getice, ca unitate structurală a reliefului țării noastre, până la sfârșitul Pliocenului. Aceasta e faza de subsidență marină și lacustră.

Faza geologică cuaternară, care ca timp este foarte scurtă în raport cu faza anterioară, dar care este mult mai importantă pentru morfologia Câmpiei Olteniei. Ea ține de la sfârșitul levantinului până astăzi, timp în care întreaga Depresiunea Getica devine uscat, inclusiv Câmpia Olteniei. Aceasta e faza continentală (5).

Geologia Câmpiei Olteniei este strâns legată de geologia întregii Depresiuni Getice, care constituie o unitate structurală de vorland, formată prin scufundarea fundamentului carpatic și balcanic la începutul senonianului. Această depresiune ocupă întreg teritoriul din interiorul arcului carpato-balcanic, fiind continuarea spre vest a marii depresiuni neogene pericarpatice Depresiunea Moldavă și Depresiunea Valahă.

Scufundarea fundamentului a avut ca urmare pătrunderea apelor marine în această regiune, în timpul senonianului. În senonianul superior, marea se retrage pentru scurtă vreme, pentru ca în eocen să revină și prin efectul scufundării treptate a fundamentului să rămână până la sfârșitul pliocenului.

Sub raport stratigrafic în depresiune se constată o continuitate clară de sedimentare, începând din senonianul inferior până la sfârșitul levantinului, afară numai de senonianul superior, când Depresiunea Getică se pare că a fost exondată. Câmpia Olteniei ocupa în sarmațian o poziție centrală față de țărmul nordic și sudic.

Situația paleogeografică a Câmpiei Olteniei in pliocen era aceea de zonă marginală a lacului care o acoperea. Studiul câmpiei interesează în mod special începând cu pliocenul când întreaga depresiune a devenit lac. Pe fundul mării care acoperea această vastă depresiune s-au depus în ultima parte a mezozoicului și în neozoic materiale cărate prin eroziune și transportate din zonele înălțate. În felul acesta, fundamentul cristalin al depresiunii a fost acoperit cu o cuvertură groasă de formațiuni sedimentare (calcare, gresii, marne, argile, nisipuri, pietrișuri) așezate orizontal sau monoclinal, având caracteristicile unei structuri de platformă.

Faza geologică precuaternară reprezintă o fază de sedimentare subsidență a Depresiunii Getice care a fost ocupată continuu cu apă de la formarea ei și până în timpul cuaternarului. Deci la începutul cuaternarului depresiunea era complet umplută de depozite și transformată în uscat. Din punct de vedere genetic, după retragerea lacului levantin, partea de sud a depresiunii devine o câmpie lacustră, care, în perioada cuaternară, intră sub acțiunea agenților externi.

Sub raport morfologic, faza precuaternară se caracterizează printr-o acțiune constructivă, rezultată din acumularea succesivă a depozitelor care au dus la umplerea acestei depresiuni pericarpatice.

Retragerea succesivă a apelor marine și lacustre din Depresiunea Getică s-au făcut în strânsă legătură cu mișcările de ridicare din Carpați și Balcani și cu acumularea subsidență din ea. Acest din urmă caracter s-a terminat la sfârșitul levantinului când întreaga depresiune a devenit uscat.

Depozitele cuaternare, formate din loess, pietrișuri și nisipuri, sunt separate de cele levantine, formate din nisipuri stratificate în alternanță cu pietrișuri printr-o suprafață de eroziune. În plus există o deosebire litologică clară între nisipurile și pietrișurile cuaternare, de o parte și cele levantine de altă parte, atât ca mod de așezare, cât mai ales sub raport granulometric. Cele levantine ating dimensiuni mari. Greutatea lor este uneori de zeci și chiar sute de kg, ceea ce nu se observă la cele cuaternare, la acestea structura torențială este dominantă, iar la cele levantine se observă clar așezarea în strate și caracterul lor în bună parte fluvio-lacustru.

Condițiile paleogeografice ale perioadei cuaternare, diferite de condițiile de astăzi au influențat în mod substanțial dezvoltarea reliefului. În faza cuaternară continentală ia naștere rețeaua hidrografică, care constituie agentul morfogenetic cel mai important, sub acțiunea căruia se formează relieful acumulativ de terase, iar sub acțiunea vânturilor, ajutată de procesele deluviale locale, pe întinsul câmpiei se așterne treptat mantaua de loess, de depozite loessoide și de dune.

Schimbările climatice din epocile glaciare și interglaciare s-au resimțit atât in activitatea râurilor-prin ritmul diferit de eroziune și acumulare, cât și în activitatea vânturilor dominante. Faza cuaternară prezintă cea mai mare importanță pentru formarea și evoluția reliefului Câmpiei Olteniei și implicit în spațiul ocupat de comuna Voineasa.

Câmpia Olteniei este o regiune cu caracter tectonic puțin pronunțat, fiind așezată pe latura vestică și sudică a depresiunii Getice. În cuprinsul ei nu se poate vorbii de linii tectonice pronunțate. Acest caracter reiese chiar din poziția ei la exteriorul arcului muntos Carpato-Balcanic.

Câmpia Olteniei nu corespunde cu axul Depresiunii Getice ea fiind departe de zona cutată de pe ramă, astfel că efectele tectonice s-au diminuat, spre interior, adică spre câmpie. În cuprinsul ei s-au resimțit mai ales efectele cutărilor pe direcția NS, deoarece câmpia este o zonă de interferență a mișcărilor din sud, vest și nord, după cum ea e și o zonă de interferență a cutremurelor venite din aceleași direcții.

În acest spațiu nu se pate vorbi de o tectonică propriu-zisă, ci numai de reflexe, de efecte îndepărtate ale mișcărilor orogenetice și epirogenetice care au avut loc în regiunile vecine și au afectat tot mai des formațiunile mai vechi, paleogene și miocene din fundamentul depresiunii Getice.

În general, oro-hidrografia din Câmpia Olteniei nu reflectă tectonica precuaternară. Ea trebuie considerată pasivă pentru relieful acesteia. Această tectonică pasivă condiționează în morfologie numai un relief structural asimetric de cueste, dezvoltat mai ales în partea centrală și de vest.

În schimb, mișcările tectonice cuaternare, chiar de intensitate slabă, au avut un efect hotărâtor asupra dispoziției generale a elementelor de relief, create de rețeaua hidrografică a câmpiei care s-a adaptat acestor deformări, concomitent cu evoluția cuaternară a ei.

În prezent din punct de vedere tectonic, câmpia se caracterizează printr-o stabilitate pronunțată.

3.2 STRUCTURA GEOLOGICĂ ȘI LITOLOGIE

Cunoașterea problemelor de geologie în cazul morfologiei câmpiilor este absolut necesară. Cunoașterea depozitelor trebuie să se facă atât sub raport genetic, stratigrafic și litologic, cât și al vârstei.

Aceste probleme se împletesc strâns cu acțiunea apelor curgătoare și a vânturilor, ca agenți morfogenetici principali și cu acțiunea proceselor deluviale, gravitaționale, proluviale, ca agenți morfogenetici secundari.

În cuprinsul acestei regiuni se disting următoarele tipuri genetice de depozite:

Depozite aluvionare

Depozite loessoide

Depozite eoliene

Depozite proluviale

Depozite gravitaționale

a) Depozitele aluvionare de terasă au o extindere mare, datorită activității bogate a rețelei hidrografice în decursul pleistocenului, precum și a mișcărilor care au transformat aluviunile de albie în depozite aluvionare de terasă.

Depozitele de nisipuri și pietrișuri de terase ocupă suprafețe foarte întinse în lungul văii Jiului.

În ce privește mărimea particulelor, aceasta variază de la nisipuri fine sau grosiere la pietrișuri mărunte sau mari.

Pietrișurile sunt formate din elemente petrografice care se întâlnesc în zonele străbătute de Jiu: șisturi cristaline, calcare cretacice și jurasice, conglomerate și șisturi negre liasice, conglomerate și tufuri porfirice, gresii, gabrouri, granite etc., sfărâmături din formațiunile geologice ale Carpaților Meridionali.

Nisipurile și pietrișurile de terase au grosimi variabile, chiar în cuprinsul aceleiași terase. Păstrarea depozitelor de terasă se datorează tendinței generale de adâncire și abatere laterală manifestată de Jiu.

Depozitele de terasă urmăresc valea și lipsesc pe câmp, în timp ce depozitele loessoide și eoliene sunt atât pe câmpuri cât și pe terase (Fig. 4).

b) Depozitele loessoide

Studierea acestor depozite este foarte mult îngreunată de învelișul nisipurilor de dune, care se întinde ca o manta destul de groasă.

Sub raport genetic, depozitele loessoide pot fi urmărite în două tipuri, și anume:

– loess eolian, cafeniu, poros, prăfos, care se desface în bucăți verticale, dezvoltat în special pe terase.

– loess deluvial, lut roșcat, cu mici resturi de pietrișuri și nisipuri, dezvoltat în special pe câmpul Leu Rotunda.

Trasarea unei limite precise între aceste două tipuri de depozite loessoide este foarte greu de executat, mai ales că trecerea se face uneori gradat și, în plus, aproape toată masa loessoidă este acoperită de nisipul dunelor.

Pe măsură ce se înaintează către sud, se întâlnește un lut din ce în ce mai puțin argilos, amestecat cu prafuri eoliene provenind din norii de grăunțe fine care constituiau spațiul de avangardă al nisipurilor care erau duse pentru a forma dunele.

M. Popvăț a întrevăzut originea deluvială a luturilor roșii ca depozite loessoide, de asemenea el precizează că lutul argilos roșiatic ar fi o veche terra rossa, pe care ulterior s-a dezvoltat solul brun roșcat.

Cantitatea mare de calcar în depozitele loessoide în această parte a Olteniei se poate explica prin poziția câmpiei, în jurul căreia se află numeroase regiuni calcaroase (podișul Mehedinți în partea de NV, podișul Miroci în vest și podișul Moesiei în sud).

Materialul calcaros rezultat prin procesele foarte intense de alterare în zonele periglaciare din decalcifierea calcarelor mezozoice a fost transportat fie pe cale aeriană, datorită vânturilor de vest, fie pe cale deluvială prin spălarea efectuată de apele rezultate din ploi și topirea zăpezilor.

Factorul principal în transportul prafului (pulberilor) care a format loessul este vântul și apoi procesele deluviale care s-au dezvoltat în strânsă legătură cu condițiile climatice locale.

Lutul loessoid roșcat sau loessul deluvial reprezintă tot un depozit eolian simultan cu loessul, dar depus într-un mediu mai umed, mai ploios de pădure, din același praf eolian comun.

Locul de depunere și diferențele climatice au determinat două direcții de dezvoltare în detrisul comun, iar ca rezultat final au apărut două tipuri de depozite loessoide: loessul și argila roșcată. Caracterul climatic mai bogat în precipitații explică deci geneza deluvială a argilei roșcate.

Formarea loessului primar se datorează materialului prăfos depus de vânt și fixat pe sol de apa ploilor și de vegetație. În cea mai mare parte nisipurile se amestecă puternic cu loessul. Grosimea loessului este totdeauna mai mare în părțile expuse vântului.

c) Depozitele eoliene (nisipurile eoliene) ocupă suprafețe foarte întinse, începând de jos din luncă, până sus pe câmp, acoperind în multe locuri depozitele loessoide.

Deflația este un proces geomorfologic extrem de activ în lunca Jiului dar mai ales pe câmpuri. Agentul de transport al nisipurilor și de formare a dunelor l-au constituit și îl constituie și în prezent vânturile de vest și nord-vest, iar sursa de alimentare a nisipurilor a fost și este lunca Jiului.

Materialul dunelor a rezultat din alterarea rocilor de eroziune, transport și acumulare a rocilor friabile care apar în regiunea munților dealurilor și chiar a câmpiei (terasele mai vechi). Sub raport mineralogic, nisipul dunelor este format în cea mai mare parte din cuarț, care este un material foarte rezistent. În afară de acesta mai cuprinde și fragmente de minerale care provin din roci foarte diferite (5).

Întregul complex pliocen, începând de la meoțian la levantin, conține intercalații de nisipuri, pietrișuri, gresii și marne nisipoase.

Întinsele terase ale Jiului, formate din nisipuri și pietrișuri, ca și aluviunile recente ale luncii contribuie într-o măsură mare la formarea bazei de alimentare a vânturilor cu nisipuri.

În general, se poate spune, după M. Ionescu-Balea, că aceleași elemente mineralogice, provenind din alterarea șisturilor cristaline, remaniate în mai multe etape în decursul pliocenului, au contribuit la formarea nisipurilor.

Mineralele nisipurilor din dune nu prezintă descompunere completă. Ele au de obicei o culoare brun–gălbuie sau galben–brună, tinzând către brun-roșcat, ca urmare a unui amestec de hidroxizi de fier și materii organice în descompunere.

Particulele de cuarț cele mai frecvente, sunt puțin rotunjite și cu colțuri neregulate. Ele au fost mai întâi rulate de apele râurilor, apoi transportate și puțin uzate de vânt.

Se poate spune că formarea nisipurilor de dune este strâns legată de prezența vânturilor dominante de vest și nord-vest și de activitatea rețelei hidrografice în terenuri bogate în faciesuri nisipoase.

Nisipurile eoliene provin în cea mai mare parte din nisipurile aluvionare, așadar rezultă clar că ele provin în special din faciesurile nisipoase ale pliocenului, în urma erodării și redepunerii lor de către rețeaua hidrografică. Ele se deosebesc de nisipurile aluvionare prin faptul că sunt mai bine rulate, rotunjite și chiar lustruite. Nisipurile aluvionare sunt mai bine sortate, conțin mâluri și argile, ca și treceri treptate la argile nisipoase, iar nisipurile eoliene sunt mai bine sortate.

Gradul de prelucrare eoliană este extrem de variat și depinde nu numai de factorul activ, intensitatea de redepunere și regimul vânturilor, ci și de durata acțiunii vântului, de întregul complex de condiții fizico-geografice și de vegetație.

Culoarea nisipurilor eoliene actuale este de obicei cenușie deschis sau de un cenușiu–cafenie. Pe suprafața nisipurilor zburătoare (actuale) se constată de obicei mici încrețituri un fel de ripple-marks.

Transportul nisipurilor sub influența vânturilor nu se face peste tot în același mod. Intensitatea de transport depinde, nu numai de intensitatea vântului, de temperatura aerului, de mărimea particulelor, ci și de forma și greutatea lor specifică, de prezența substanțelor de cimentare, de umiditatea și gradul de rugozitate sau lustruire a particulelor de nisip, precum și de caracterul complexului nisipos supus spulberării și de relieful lui.

Regimul vânturilor joacă cel mai important rol în mișcarea de transport a nisipurilor, ca și în depunerea și formarea dunelor. La aceasta contribuie și condițiile aerodinamice locale, compoziția mecanică și chimică a nisipurilor, condițiile litologice, stratigrafice și hidro-pedologice, ca și caracterul fito-geografic al regiunii studiate.

d) Depozitele proluviale sunt slab reprezentate, sub formă de mici conuri de dejecție, la trecerea pâraielor în lunca Jiului sau la trecerea din zona câmpului la cea a teraselor.

Depozitele proluviale sunt formate din nisipuri, mâluri și pietrișuri.

La trecerea din zona câmpului, la podul teraselor, se disting conuri de dejecție vechi, fixate, în câmpul Leu-Rotunda.

Depozitele proluviale apar sub formă de petice mici, care acoperă pe cele aluvionare și chiar pe cele loessoide.

e) Depozite gravitaționale

Dintre procesele gravitaționale, alunecarea îmbinată cu surparea se întâlnesc în cuprinsul câmpiei, în raport strâns de proprietățile fizice ale depozitelor loessoide și a celor argilo-nisipoase.

Nisipurile acoperă fruntea teraselor și a câmpului, micșorând astfel diferențele de nivel și slăbind deci acțiunea gravității.

Din punct de vedere geologic, unitățile geomorfologice de pe teritoriul comunei au vârste diferite:

– zona platourilor, inclusiv versanții sunt de vârsta pliocenă (levantinul inferior);

– terasa Oltețului este de vârsta cuaternară (deluviu);

Lunca Oltețului este de vârsta cuaternară recentă (aluviu).

În cadrul acestui teritoriu se întâlnesc următoarele roci mamă:

zona platourilor cuprinde luturi grele, luturi argiloase la suprafață, având ca roci subiacente stratificații de nisipuri și materiale argilo – nisipoase;

în zona versanților, foarte rar, apare la zi materialul argilo – nisipos;

în lunci se întâlnesc materiale deluviale cu diferite texturi: nisipoase, nisipo – lutoase, lutoase și luto – mâloase.

In forajul din Valea Oslenilor apare un orizont de pietrisuri si nisipuri, care pare a indica prezenta terasei Voineasa Mica si mai la Sud.

Profilul geologic de la Voineasa Mica – HARTA

Dupa cum se vede, depozitele levantine stau la baza. Peste ele se gasesc pietrisurile si nisipurile fluviatile in cantitate mica, iar peste acestea depozitele de lut loessoid deluvial roscat. Schimbari de nuante in depozitele de lut rosu nu se observa in acest punct cercetat.

Varsta terasei Voineasa Mica o apreciem dupa altitudinea la care se gaseste ca fiind Mindel.

2.3. RELIEFUL

În cadrul comunei, se individualizează următoarele unități geomorfologice:

Câmpul înalt piemontan cu caracter de platou, slab ondulat, fragmentat de vai adânci de scurgere cu versanți cu diferite înclinări;

Terasa Oltețului;

Lunca Oltețului.

Câmpul înalt piemontan are caracter de platou cu înălțime medie de 150 – 175 m, cu un relief slab ondulat fiind străbătut de văi adânci de scurgere. Versanții au înclinări variabile: de la slabe (2-3%) la partea superioară, la foarte puternică în unele sectoare din partea centrală (20%).

Sunt afectate de procese de eroziune, de intensitate variabilă de la slabă până la excesivă, fiind străbătuți de numeroase ogașe, ravene, prezentând slabe diferențieri de microrelief care au o influență vizibilă asupra drenajului natural.

Terasa Voineasa Mica este cea mai intinsa si cea mai înaltă terasa a Oltetului din cuprinsul campiei. Ea apartine numai malului drept. Altitudinea relativa ajunge la 40-50 m, iar cea absoluta la 130-145 m. Se desfasoara sub forma de evantai incepand de la Nord de Margaritesti. Podul terasei Voineasa Mica este fragmentat de o serie de vai adanci, care formeaza aici o generatie distincta: Valea Rosu cu vaile ei afluente, Valea Mica, Valea Mare, Valea Fagului, Valea Bobului si Valea Potopinului.

Voineasa Mica este o „terasa cu relief” cum spune C. Bratescu, adica fragmentata mult. Fragmentele ei poarta numiri de dealuri, de exemplu Dealul Blajului. Fruntea terasei este erodata de apa Oltetului, care reteaza depozitele cuaternare si levantine, in regiunea Voineasa Mica, pe o adancime de 40 m, lasand sa apara foarte bine profilul geologic. In partea de Sud Valea Tesluiului o fragmenteaza mai mult, iar la Sud de aceasta dispare pierzandu-se pe nesimtite in campul Diostilor.

Lunca Oltețului este în general înaltă și foarte rar inundabilă, dar cuprinde și zone mai joase, vecine cursului de apă frecvent inundabile (Al. Roșu, „Relieful României”). Aceasta atinge in medie o latime de 3-4 km si coteste spre Sud-Vest. Panta luncii este de circa 1,25 m la km. Ea face ca apele Oltetului sa depuna materiale transportate (nisipuri, maluri, si pietrisuri marunte), sa formeze meandre foarte largi, sa-si schimbe cursul si sa inunde lunca primavara cand isi varsa apele.

4.3 PROCESELE ACTUALE

Procesele geomorfologice actuale sunt lipsite de mare amploare. Între procesele actuale se înscriu procesele moderatoare cauzate de vânt, deflația și acumularea eoliană, eroziunea areolară, coroziunea, înmlăștinirile și tasările.

Vânturile joacă un rol important în modelarea reliefului actual, datorită regimului stepic cu precipitații reduse, direcției constante a lor, lipsei de vegetație și într-o măsură mai mică, chiar datorită lucrărilor de prelucrare a pământului.

Deflația este un proces geomorfologic extrem de activ, participând la modelarea reliefului teraselor de versant și câmpului înalt de pe stânga Jiului. Lunca Jiului, fiind alcătuită din depozite aluvionare foarte bogate în nisip, ea reprezintă marele rezervor al acțiunii eoliene pe stânga Jiului. În funcție de tăria, direcția și durata vânturilor, precum și de dimensiunile nisipurilor din luncă, acestea pot fi transportate până departe pe câmpul înalt.

Pentru diminuarea și stăvilirea procesului de spulberare și invadare a terenurilor, s-a trecut la plantarea câmpurilor de dune, cu salcâmi. Aceste perdele de protecție sunt orientate N-S la o distanță de 280 m una de cealălaltă, lățimea perdelei fiind de 6,5-7 m.

Înclinarea generală a reliefului, NNV-SSE și relieful dunar ce dă aspectul ondulat al terenului, determină canalizarea și scurgerea apelor pe linia de cea mai mare pantă. Aceste ape transportă cu ele cele mai fertile particule de sol. Din cauza coeziunii slabe a nisipurilor, procesul de spălare are loc pe terenurile cu pante mai mari de 1º.

Foto. Alunecare de teren reactivată

În zona văilor au loc procese de înmlăștinire din cauza adunării apelor din precipitații sau ridicării nivelului hidrostatic al apei freatice până la suprafața solului, dar și din cauza irigațiilor în zona cu ape subterane la mică adâncime.

Pe terenurile unde predomină depozitele loessoide au loc procese de tasare datorită apei freatice la mică adâncime, creându-se mici depresiuni, asemănătoare crovurilor, cu dimensiuni mici (cu diametrul mai mic de 100m), altele însă depășesc 100m.

Procesele geomorfologice modelatoare pot fi cauzate, de asemenea, de activitatea omului (Foto 2). Acesta nu are intenția de a produce un proces geomorfologic numai pentru a participa la evoluția reliefului. Dimpotrivă, prin preocupările de dezvoltare economico-socială, adeseori cauzează indirect declanșarea sau încetinirea, chiar sporirea unor procese, care pot avea într-adevăr consecințe asupra evoluției ulterioare a reliefului.

2.4. CLIMA

Teritoriul comunei Voineasa este situat la o distanță de circa 40 km de orașul Craiova.

Pentru caracterizarea condițiilor de climă s-au utilizat datele Stației Meteorologice Craiova. Pentru omogenitate am utilizat datele, atât pentru temperaturi cât și pentru precipitații din perioada 1991-2001.

De asemenea am folosit o serie de date preluate din literatura de specialitate, iar pentru o interpretare cât mai corectă a elementelor climatice am folosit câteva date precedente perioadei 1991-2001.

Factorii climatici

Situarea comunei Voineasa în partea de sud-vest a țării, ceea ce înseamnă în vestul marii depresiuni din interiorul arcului carpato-balcanic, arată că teritoriul acesteia se află mai mult în calea maselor de aer maritim mediteranean și umed oceanic și mai departe de influența maselor de aer estice, calde și uscate, puternic continentalizate.

Factorii care determină dezvoltarea și diferențierea proceselor climatologice în această zonă sunt:

radiația solară globală, care înregistrează aici valori din cele mai ridicate din țară: 125-128 kcal/cmp

circulația generală a atmosferei care are ca elemente caracteristice în această zonă advecțiile frecvente de aer temperat oceanic din vest, pătrunderile relativ frecvente ale aerului tropical din sud și sud-est dar și cele de aer temperat-continentale din est.

condițiile sinoptice generale determinate de centrii barici de acțiune estică (anticiclonul asiatic) și cel vestic (anticiclonul azoric);

condițiile geografice locale: relief jos, șters, larg deschis;

Analiza principalelor elemente climatice

Temperatura aerului

În plină zonă de câmpie, temperaturile anuale se prezintă omogen, temperatura medie anuală (pe perioada luată în calcul) având valori de 11,2°C, cu valorii medii anuale de 11,20C la Craiova (Fig. 6). Se poate observa că valorile temperaturii medii anuale de la cele trei stații sunt apropiate datorită uniformității reliefului. Aceste temperaturi ne încadrează în zona subumedă cu tranziție spre zona secetoasă.

Pe perioada luată în calcul s-au înregistrat deosebiri de la un an la altul, înregistrându-se temperaturi medii anuale mai mari de 120C în anii 1994 și 2000 cu următoarele valorii: în 1994 se înregistrau 12,40C ,iar în anul 2000 temperaturile medii anuale au fost de 12,50 atât la Stația Meteorologică Craiova.

Cea mai rece lună a anului este luna ianuarie, cu o medie de -0,80C, valorile medii lunare înregistrate ale lunii ianuarie fiind de: -0,80C la Craiova. Luna cea mai caldă este luna iulie cu o medie lunară a temperaturii de 23,20C, valorile fiind de: 22,90C la Craiova.

În ceea ce privește temperaturile extreme, extremele maxime, pe perioada luată în calcul au fost de 40,50C la Craiova (4.VIII.2000). La stațiile de la Craiova minimele absolute au fost de -22,60C (19.XII.1997).

În anii precedenți perioadei analizate mai sus (1991-2001) minimele absolute au ajuns și chiar au depășit -300C (Craiova -30,50C în anul 1942), frecvența acestor minime foarte coborâte fiind mai redusă decât în alte zone, ceea ce, alături de media temperaturii lunii celei mai reci, reprezintă dovezi pentru nuanța mai blândă a iernilor din această parte a țării.

Spre deosebire de media generală, s-au consemnat cazurile unor ierni foarte reci, ca urmare a localizării maselor de aer puternic răcite în interiorul arcului carpato-balcanic și ale manifestării unor inversiuni termice puternice. De exemplu, în ianuarie 1942 media temperaturilor pe cea mai mare parte a teritoriului județului Dolj a fost sub -110C, adică mai coborâtă decât în întreaga parte sud-estică a țării. În schimb, au fost și ierni când media temperaturilor lunii ianuarie s-a menținut chiar peste 40C (ca în 1948), indicând o situație mai apropiată de cea a lunii martie.

Ca urmare a diminuării pătrunderilor de aer rece dinspre est și a influenței tot mai mari a invaziilor de aer cald dinspre sud-vest, primăvara este mai timpurie în aceste locuri, marcată de creșterea rapidă a temperaturilor în medie cu aproximativ 50C între februarie și martie și cu 6,5-70C între martie și aprilie.

Contrastele mari dintre temperaturile lunilor de iarnă și de vară cu amplitudini medii în jur de 240C și cu amplitudini extreme de 720C indică gradul de continentalism al climei, care nu este totuși cel mai accentuat din întreaga jumătate sudică a țării.

Regimul precipitațiilor atmosferice.

Alături de temperatură, precipitațiile reprezintă elemente climatice cu influență directă asupra mediului înconjurător și a omului.

Cantitatea medie anuală de precipitații este de 544 mm la Craiova (Fig. 7) urmărind tendința generală de creștere a cantității de precipitații de la sud la nord.

În anii 1992, 1993 și respectiv 2000 cantitatea medie de precipitații căzută pe mp a avut valori destul de scăzute datorită faptului că masele de aer tropicale ce au staționat timp îndelungat pe sud-estul continentului european, au fost în general sărace sau lipsite de precipitații. Această caracteristică, îmbinată cu temperaturile foarte ridicate ce s-au înregistrat în acești ani au favorizat evapotranspirația, cauzând scăderea treptată a rezervei de apă în sol, ajungându-se la deficite de umiditate care au generat secete severe și prelungite (21). Valorile medii anuale înregistrate în acești ani au fost următoarele: la Craiova în anul 1992-293 mm, în 1993-403 mm, iar în 2000-339 mm.

Fig. Regimul precipitațiilor atmosferice la stația Craiova

Cantitățile maxime lunare se înregistrează de obicei din aprilie până în iunie. În luna iulie, odată cu reducerea frecvenței ploilor, are loc o însemnată reducere a cantităților lunare, astfel că în această lună se înregistrează cu aproximativ 30% mai puțin decât în iunie. Aversele din august aduc cantități de apă apropiate de cele ale lunii iulie, dar în septembrie se înregistrează cele mai reduse cantități din sezonul cald, variind între 30-40 mm. În octombrie, precipitațiile sporesc simțitor, marcând începutul celui de-al doilea maximum de precipitații-cel de toamnă, mai clar exprimat în noiembrie, ca urmare a influenței circulației dinspre vest și sud-vest marcată printr-o diminuare în anotimpul de toamnă a continentalismului. În lunile octombrie, noiembrie, decembrie precipitațiile medii totalizează 120-125 mm. Luna februarie este cea mai secetoasă, cu numai 28 mm/lunar.

Regimul vânturilor.

Vanturile dominante sunt cele de est și vest, crivățul aducând valuri de zăpadă și frig iarna, iar vara se comportă ca un vânt umed.

Vântul de vest (austrul) se resimte mai ales în lunile calde din timpul verii și este un vânt secetos.

Băltărețul este un vânt mai puțin frecvent și bate din Sud, Sud – Est, comportându-se ca un vânt umed.

Văile și luncile resimt mai puțin secetele decât zonele înalte, deoarece în timpul nopții temperaturile sunt mai scăzute, iar roua se formează mai intens din aceleași motive, însă brumele sunt mai puternice în lunci, văi ca și la baza versanților.

Predomină vânturile din est și din vest cu 21,4%, respectiv 22,1% (pentru perioada 1968-2003) din numărul total de cazuri. De asemenea, calmul atmosferic deține o pondere ridicată – 24,6%. Viteza medie anuală este de circa 3,7 m/s, iar viteza maximă poate atinge și valori de 28-29 m/s.

Tabelul nr. ….

Frecvența și viteza medie a vântului la Stația Meteorologică Craiova

Fenomene meteorologice deosebite.

Chiar dacă scăderea temperaturii sub 0°C se produce episodic primăvara și toamna, s-au înregistrat pagube la culturile agricole. Data medie a primului îngheț este 25 octombrie, iar a ultimului 5 mai, intervalul de zile fără îngheț fiind în medie de 203. Au existat însă cazuri când primul îngheț s-a produs în septembrie (8), iar ultimul în iunie (6) deteriorând sau distrugând astfel culturile.

Bruma este de asemenea un fenomen extrem de dăunător în agricultură. Numărul mediu anual al zilelor cu brumă (1974-2003) este de 44,9. Aceasta se poate produce de la sfârșitul lunii septembrie până la începutul lunii mai, frecvența sa crescând până în decembrie (9,6 zile), luna cu cel mai mare număr de zile cu brumă din an.

Ploile torențiale, asociate în cele mai multe cazuri cu grindină și descărcări electrice, sunt și ele foarte periculoase pentru agricultură putând duce la compromiterea parțială sau totală a culturilor. Vulnerabilitatea la intensitatea ploilor de vară este intermediară, intensitatea medie fiind de 0,03-0,04 mm/min., iar cea maximă medie de 0,20-0,30 mm/min (Octavia Bogdan, p. 242). Vulnerabilitatea la grindină a zonei analizate este intermediară spre mare, numărul mediu anual de zile cu grindină fiind de 1-2, iar cel maxim de 4-5 (Octavia Bogdan, p. 243).

Ceața poate perturba buna desfășurare a transporturilor în orice anotimp. La Craiova, ceața de advecție este mai frecventă iarna, când pe suprafața rece a solului sau a stratului de zăpadă pătrunde aer cald și umed. Ceața de radiație se poate forma în orice anotimp, în condițiile răcirii radiative nocturne a suprafeței active. Numărul mediu anual al zilelor cu ceață este de circa 50, frecvența cea mai mare înregistrându-se în lunile decembrie și ianuarie (10-14 zile/lună). Chiar dacă frecvența ceții este foarte mică (cca. 1 zi/lună), aceasta poate apărea și în lunile aprilie, mai, iunie, septembrie.

Poleiul este un fenomen tipic de iarnă, extrem de periculos pentru transportul rutier. În medie, la nivelul anului, se înregistrează 2-4 zile cu polei, dar durata acestuia este relativ redusă, de numai câteva ore.

Viscolul reprezintă cel mai violent fenomen din timpul iernii, împiedicând buna desfășurare a transportului atât prin troienirea zăpezii pe carosabil, cât și prin reducerea vizibilității. Se produc în medie 3-4 viscole pe an, cu intensități diferite (un caz extrem s-a înregistrat în ianuarie 1968 provocând dezrădăcinarea copacilor, smulgerea acoperișurilor caselor, întreruperea alimentării cu energie electrică).

2.5. HIDROGRAFIA

Campia Sudica este caracterizata prin lipsa retelei hidrografice permanente si prin marea patura de dune care acopera jumatate din intinderea ei. Fragmentarea reliefului este mult mai redusa, vaile in cea mai mare parte seci, pastreaza un paralelism uimitor in directia NV-SE si sunt randuite in mai multe generatii, dupa varsta suprafetei de teren pe care curg (terase sau camp). Vaile scad insa ca adancime de la V la E. Cele mai multe dintre ele se termina la iesirea din zona campului cu conuri de dejectie si cu o serie de balti insirate ca o salba indoita spre S-V. Acestea sunt probabil vechile limanuri fluviatile ale Oltului din timpul cand curgea pe sub muchea campului. Astazi ele formeaza centre de adunare a apelor, care se scurg din regiunea campului si rezervoare pentru pt cele care pornesc mai departe spre actuala vale a Oltului. Prezenta lor pe aceasta rama a campului se explica prin aparitia in baza a argilelor levantine, care formeaza o patura impermeabila. Limanele fluviatile din Campia Sudica reprezinta, din punct de vedere morfologic un stadiu mai inapoiat in evolutia retelei hidrografice afluente a Oltului. Incepand de la N la S vaile sunt din ce in ce mai putin evoluate. Astfel cea mai evoluata dintre ele este cea mai nordica, Valea Oltetului cu lunca si terase bine dezvoltate.

Teritoriul comunei face parte din bazinul hidrografic al Oltului, prin intermediul Oltețului de care este străbătută. Acesta curge la periferia comunei pe o lungime de 3 km.

Valea Oltetului

Principalul afluent al Oltului si colector al celor mai importante artere din piemont este Oltetul care taie axial aceasta unitate. Este al 2-lea ca marime din bazinul hidrografic al Oltului. Desi nu reprezinta o reeditare a vaii Oltului, Oltetul si-a sapat o vale care pe alocuri reia la scara redusa unele particularitati specifice intregii retele piemontane: directia de curgere, devieri locale, dezvoltarea fragmentara a teraselor.

Desi nu reprezinta o reeditare a vaii Oltului, Oltetul si-a sapat o vale care pe alocuri reia la scara redusa unele particularitati specifice intregii retele piemontane: directia de curgere, devieri locale, dezvoltarea fragmentara a teraselor.

Râul Olteț are un debit mic, în general, dar permanent, asigurând în anii normali o cantitate de apă suficientă pentru irigarea culturilor de legume. Regimul lui hidrografic este în funcție de cantitatea anuală de precipitații. În timpul ploilor repezi și importante cantitativ, la începutul verii, iese din albie provocând inundarea unei părți din localitate. Așa s-a întâmplat în vara anului 1991, când după o ploaie de 2 zile a provocat însemnate pagube culturilor agricole.

Apa freatica se afla la adâncimea de 20 m pe platourile înalte; 3-5 m în zona teraselor, 2-3 m în luncă, la baza versanților apărând și izvoare de pantă.

Raul Voineasa Mare este un curs de apa, afluent al raului Oltet.

2.6 PRINCIPALELE CARACTERISTICI BIOGEOGRAFICE

2.6.1 Vegetația

Teritoriul comunei este situat în zona de vegetație naturală a pădurilor de quercinee. Pe platouri se întâlnesc păduri constituite din cer (Quercus ceris) sau

gârniță (Quercus feainelto). Subarboretul este format din porumbar (Prunus spinosa) și păducelul (Crataegus spinosa).

Pe versanți, se întâlnesc exemplare rare de Quercus robus (stejar). Vegetația azonală de luncă și cea acvatică apare pe fundalul văii Oltețului și este special adaptată la inundații și exces de umiditate. Cuprinde fie specii de salcie (Salix spec), răchite (Salix alba, Salix fragilia) și plopi (Populus alba, Populus nigra), fie din specii ierboase, precum rogozul (Carex gracilis), stânjenelul de balta (Iris pseudocorus), limbarița (Aliana plantago) etc.

Foto. Salcia de nisip (Salix rosmarinifolia)

Vegetația erbacee este de stepă fiind reprezentată de păiuș (Festuca valesiaca), pir gras (Cynodon dactylon), fragi (Fraguria vesca), trifoi (Trifolium nichelianum) la care se adaugă specii de negară (Stipa capillate), pir crestat (Agropiron cristatum) și altele.

Vegetația acvatică este prezentă în cadrul bălților cu regim hidrologic constant, în care se întâlnesc specii de mal (în special stuf), specii plutitoare (nufăr) și uneori broscăriță.

Pășunile de pe versanți sunt de calitate inferioară și dau producții mai mici ca cele de pe luncă, fiind compuse din asociații de pir, păiuș, iar în culturi se găsesc buruieni ca: mohorul, pălămida, pirul, măzărichea, volbura, știrul, loboda și bozul.

Zona studiată are importanță deosebită sub aspectul valorificării economice. De-a lungul timpului, pădurea a atras populația, oferindu-i adăpost, lemn pentru construcții, lemn folosit drept combustibil.

Astăzi, pădurea aduce populației foloase multiple: lemnul necesar construcțiile pe plan local, combustibil pentru încălzirea locuințelor și, în același timp, protejează solul împotriva eroziunilor.

Pajiștile naturale, restrânse ca arie, au permis dezvoltarea sectorului zootehnic, ramură importantă a agriculturii locale.

Foto. Poiană cu plopi (Plopus Nigra)

2.6.2 Fauna

Varietatea reliefului și a vegetației a determinat existența unor însemnate specii de animale și păsări. Dintre ele amintim: cerbul lopătar (Cervus dama), căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), lupul (Cani lupus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europeens), hârciogul (Cricetus), șoarecele de câmp (Muscela cversonam), pisica sălbatică (Felix silvestus), viezurele (Meles meles) și altele (Monografia județului Olt, Slatina, 1974, p.16-17).

Alături de aceste animale, o mare varietate de păsări încântă ochiul și auzul călătorului. Dintre cele mai frecvente semnalăm: vrabia de casă, ciocârlia de câmpie, rândunica, privighetoarea, sticletele, turtureaua, cucul, fazanul, potârnichea, porumbelul gulerat, gaițe, cioara neagră și cioara de semănătura.

În apa Oltețului, se găsesc numeroase specii de pești, dintre care amintim pe cei cu o mai mare arie de răspândire: crapul, carasul, bibanul, mreana, cleanul.

2.7. SOLURILE

Combinarea specifică a acțiunii climei cu cea a vegetației asupra depozitelor de suprafață ale scoarței terestre, în condițiile unui relief predominant plan, a determinat formarea unui înveliș de sol variat.

Geneza și evoluția solurilor de pe acest teritoriu au avut loc sub influența acțiunii factorilor pedogenetici în timp.

Deși procesul de solificare a avut același sens pe întreg teritoriul, intensitatea lui se manifestă diferit, în funcție de natura rocii mamă, de formele de relief și, în parte, de vârsta unității geomorfologice astfel:

platourile și câmpiile piemontane, care au avut ca rocă mamă luturile grele, argiloase, au evoluat spre soluri brune de pădure cu diferite grade de podzolire și uneori pseudogleizare;

pe pante, au avut loc procese de eroziune cu diferite grade de intensitate urmate de procese de înțelenire și humificare;

pe terasa Oltețului, datorită vârstei mai tinere a acestei unități geomorfologice, deși solul a evoluat în linii mari ca și pe platou, el se prezintă într-un stadiu mai puțin avansat și anume ca sol brun de terasă cu diferite grade de podzolire;

în lunca Oltețului, pe materialul aluvial de diferite texturi s-au format soluri mai tinere, prin humificarea aluviunilor. Gradele de humificare variază de la slab până la puternic, în funcție de vechimea depunerii și de bogăția vegetației ce s-a instalat. Aluviunile cele mai frecvent inundabile nu sunt humificate sau se află într-un stadiu incipient de humificare.

Aluviunile foarte puternic humificate au intrat în tipul solurilor brune de luncă datorită diferențierii atât ca profil cât și ca grad de humificare.

În zonele mai joase ale luncii cu un drenaj defectuos a avut loc procesul de gleizare și pseudogleizare a profilului de sol, iar în locurile unde apa a stagnat la suprafață un timp mai îndelungat, au loc procese de ușoară lacoviștire (Memorialul agro – pedologic privind cartarea generală, Craiova, 1993 p.3).

Solul brun-roșcat de pădure apare pe teritoriul comunei Mîrșani, comuna făcând parte din aliniamentul sudic al limitei acestui tip de sol. Solul apare în forma sa tipică în această parte a țării fiindcă aici se realizează condițiile acelei nuanțe a climatului temperat care, în special prin regimul precipitațiilor și al temperaturilor, arată o anumită asemănare cu trăsăturile climatului submediteraneean.

Prin cantitatea de substanțe nutritive pe care le conține, solul brun-roșcat de pădure este considerat ca având o fertilitate ridicată și poate fi folosit pentru culturile agricole. Nuanța roșcată este o consecință a acumulării oxizilor ferici. Condițiile generale de formare sunt specifice pădurii de cer și gârniță.

Foto. Arătură de toamnă în cernoziom levigat

Cernoziomurile s-au format sub o vegetație ierboasă stepică, mezo-xerofilică, relieful este în general plan iar depozitele sunt constituite din loessuri și depozite loessoide, dar sunt și cernoziomuri formate pe nisipuri. Alterarea și levigarea sunt ceva mai pronunțate decât la solul bălan. Levigarea a dus la îndepărtarea completă a sărurilor solubile și a carbonaților de la suprafață și la o ușoară debazificare a complexului absortiv. Cantitatea de resturi organice care rămâne în sol, sub acțiunea bacteriilor și a râmelor, este transformată în humus de tip mul.

În profilul cernoziomurilor levigate (Foto 10) apar trei orizonturi bine diferențiate: orizontul A (de acumulare a humusului), de culoare brun-negricioasă, orizontul B brun, cu nuanță castanie-roșcată și structura nuciformă până la prismatică (întrucâtva asemănătoare cu cea întâlnită la solul brun-roșcat de pădure) și orizontul C de acumulare a carbonaților, cu eflorescențe, pseudomicelii și concrețiuni (11).

Imediat la sud de zona solului brun-roșcat de pădure, pe câmpul din stânga Jiului, apar câteva petice de cernoziom puternic levigat.

Cernoziomurile levigate au un grad ridicat al fertilității naturale. Problema cea mai importantă care se ridică în legătură cu creșterea randamentului culturilor de tot felul ce se practică aici este cea a asigurării necesarului de apă.

Din cauza extinderii nisipurilor, cernoziomurile mediu și slab levigate apar în numai câteva fâșii intercalate solurilor nisipoase, indiferent dacă acestea sunt cernoziomuri levigate nisipoase sau soluri argilo-iluviale nisipoase.

Solurile nisipoase și nisipurile constituie o caracteristică principală a învelișului de sol și ridică probleme deosebite în legătură cu ameliorarea productivității fondului pedologic.

Psamosolurile în această zonă s-au format pe depozite eoliene formate din dune și interdune. Procesele pedogenetice sunt influențate de roca foarte permeabilă și capacitatea extrem de redusă de reținere a apei și a substanțelor nutritive. În aceste condiții dezvoltarea vegetației și acumularea humusului este foarte redusă.

Psamosolurile au fertilitate scăzută și sunt slab productive datorită însușirilor lor fizice și chimice puțin favorabile (porozitate de aerație foarte mare, capacitate mică de reținere a apei, capacitate mică de schimb cationic, rezerve mici de substanțe nutritive) dezvoltării plantelor.

Prin ameliorare, în principal, încorporarea de îngrășăminte organice și irigare, se obțin recolte bune. Se cultivă viță de vie, plante tehnice. Terenurile cu psamosoluri sunt frecvent afectate de eroziunea eoliană. Pentru stăvilirea acestui fenomen au fost realizate parțial lucrări de fixare a dunelor prin plantații forestiere de salcâm.

Lăcoviștile s-au format în microdepresiuni, cu stratul acvifer la mică adâncime. Depozitele de solificare sunt variate, loessuri, depozite loessoide, nisipuri. Pentru reducerea suprafețelor cu astfel de soluri ce practic nu puteau fi folosite, s-au luat măsuri construindu-se canale de desecare care au dus la scăderea nivelului apei freatice.

3.3. ELEMENTE CULTURALE SI ETNOGRAFICE SPECIFICE

Viața culturală

In contextul istoriei și culturii universale, poporul român și-a adus o contribuție specifică, cu totul excepțională, dând o expresie originală în cultura sa, pe planul imaginarului, experienței și înțelepciunii sale milenare, cultului sau pentru frumos și unei concepții profund umaniste.

Cântecul, basmul popular, poezia populară sunt expresia unei mari iubiri de viată, a unei atitudini, concepții și viziuni dinamice fată de universul exterior, a idealurilor și aspirațiilor sale, a dorului și jalei, a dragostei de dreptate și libertate a poporului român.

Un rol primordial în supraviețuirea și dezvoltarea neîntreruptă a poporului nostru pe multiple planuri au avut conservarea și îmbogățirea limbii, precum și creația artistică populară care a cizelat continuu graiul strămoșesc, a cultivat virtuțiile poporului, tradițiile înaintate și obiceiurile sale, i-au lărgit permanent orizontul de cultură.

Baladele, doinele, cântecele haiducești, poezia și basmul, arta ceramica, sculptura în lemn și piatra, țesăturile și portul național alcătuiesc un inestimabil patrimoniu spiritual care oglindește în modul cel mai elocvent forța creatoare și geniul poporului nostru, dragostea de frumos, setea lui de adevăr și dreptate.

Participantă la toate marile evenimente din istoria neamului nostru, comuna Voineasa a adunat vestigii ale unei culturi materiale și spirituale care dovedesc că locuitorii acestor meleaguri au stat în calea furtunilor și nu s-au depărtat niciodată de glia natală, au iubit-o, au aparat-o, au împodobit-o cu frumuseți ce dăinuiesc peste veacuri.

Elemente etnografice.

1. Tradiții, obiceiuri, datini.

Cultul femeii, proprii lumii antice romane este regăsit în toată zona Olteniei romanizate. Cu diferite ocazii se întâlnesc obiceiuri care se cer consemnate:

La naștere:

femeia gravidă să nu fure nimic că iese copilul cu pete;

dacă vede o dihanie să se gândească la copil;

să poarte în păr talaj pentru a avea copilul cu părul creț;

la naștere moașa de buric taie buricul pe o așchie de lemn, pe care pune bani de argint și-l leagă cu ață;

buzele și obrajii sunt mânjiți cu sânge pentru a fi roșii;

mama își săruta copilul mai întâi cu țeava de trestie pentru a face gropițe în obraji;

dacă pruncul are vreun defect, mama îl alăptează în fiecare sâmbătă (șase săptămâni) pe pragul casei, gândindu-se la cele văzute în timpul sarcinii;

a treia zi după naștere, până la asfințit se face din făină (cernuta de un flăcău și o fata) o pâine nedospită coapta în spuza. Această pâine cu vin, sare, busuioc, daruri primite de la moașe se așează pe o masa în camera lăuzei, în așteptarea ursitoarelor, unde doarme și moașa. A doua zi moașa povestește ce a visat, interpretând visul.

La botez:

Moașa duce copilul la biserică de unde este luat de nașa, iar la întoarcere moașa trece pruncul prin oborul oilor (ca sa aibă parte de vite), apoi îl așează în casă pe o pâine (sa fie bun ca pâinea). Este credința că timp de trei zile să nu spună numele copilului. Dacă îi iese un dinte în partea de sus e credința că e rău de moarte.

La nunta:

În ajunul nunții la ginere vin lăutarii, iar pe seară vin oamenii de la mireasă, să meargă apoi cu muzica la mireasă unde are loc masa.

Dimineața ginerele se rade, merge la nași, ii pune floarea, apoi merge la mireasă împreuna cu flăcăi și fete.

Duminica dimineața se face apa, se merge cu vadra spre răsărit până la a treia fântână. Băiatul de mână scoate apa cu mâna dreaptă, apoi mireasa varsă cu piciorul drept în patru colțuri, oprind puțina apă. Când vine ginerele cu nuntașii, mireasa se uită la ei prin inel cu credința că va face copiii frumoși. Nașa gătește mireasa în cântecul lăutarilor:

Foaie verde matostat

Fetită de om bogat

Te pripiși la măritat

Ca floarea la scuturat

Floarea mai înfloare o data

Dar tu nu te mai vezi fata

Căci mila de la părinți

Niciodată sa n-o uiți

Iar mila de la bărbat

Ca frunza de par uscat

Tot cu pumnii după cap.

Taci mireasa nu mai plânge

Căci la maica-ta te-oi duce

Când o face plopul pere

Și răchita micșunele.

Înainte de a pleca la biserică se așterne în camera un covor pe care stau în genunchii mireasa și ginerele în fața părinților miresei, cerându-si iertare de trei ori:

Iertați-ne cinstiți părinți

care răspund:

Iertați să fiți și blagosloviți.

apoi se merge cu trăsura cu nașul și nașa la biserică.

La cununie:

Mireasa trebuie să aibă la ea un cuțit, păpusă, oglinda și un măr pe care le va folosi la descântece mai târziu, precum și grăunți de usturoi să procreeze băieți. Apoi se joaca hora miresei mergând acasă unde este primită de soacră cu pâine și sare.

La înmormântare:

Se aprind lumânări. Daca se spală mortul de cei ai casei se vor găsi pe lumea cealaltă. E păzit să nu treacă pisica pentru a nu se face strigoi. Dacă se întâmplă să treacă, se înfige o undrea în inima. La degetul mic se leagă un ban de argint cu fir roșu pentru plata vămii. Dacă mortul a fost născut în aceeași zi sau luna cu unul din frați se leagă fiecare astfel: se leagă mortul de un picior și celalalt frate de un picior cu un lanț și apoi se încuie capetele lanțului de câte un băiat cu părinții în viată; de trei ori se încuie și se descuie, întrebând pe cel viu:

Te lepezi de fratele tău mort?

Îmi ești frate (sau sora) pana la moarte?

iar celalalt răspunde:

Mă lepăd de fratele meu mort

Și-ți sunt frate până la moarte.

După înmormântare apa din vadră se aruncă (se zice ca moartea și-a tăiat sabia în ea). Nu se matură trei zile, iar gunoiul se duce la o măgură sau hotar ca moartea să se hotărască să nu mai vină.

La pomenirea mortilor:

La trei zile se fac măscioare (un șervețel, castron cu mâncare, lingura și pahar cu apă). Se face pomana la 3 și 9 zile când se împarte îmbrăcămintea veche a mortului, de asemenea se face pomana și la trei săptămâni, la 40 de zile când se împarte îmbrăcămintea, masa, scaun, vas cu apă. Se mai face pomana la 9 săptămâni, o jumătate de an, un an, 7 ani. Se sloboade apa mortului la 40 de zile, apa mica 44 de vedre și apa mare 88 de vedre. Semnate pe o nuia de alun, fata care a cărat apa împreuna cu ruda mortului merg la o fântână sau la pârâu, ducând cu ele nuiaua, oala, un colac, o basma, bani, 2 lumânări și o așchie de lemn. Pun lumânările cruciș și sta una la o parte a pârâului sau lângă jgheabul fântânii pe care curge apa și alta la cealaltă parte. Aprind lumânările de pe așchie, iar ruda mortului dă drumul la așchie cu lumânările aprinse pe apă, întrebând fata: „ești martoră cu luna și cu soarele că ai adus apa mortului cutare?”, iar fata răspunde: „sunt martoră cu luna și cu soarele că am adus apa mortului cutare”. Se repetă de trei ori, se dă drumul așchiei, se curătă nuiaua de însemnări pe apă, apoi se dă pomana fetei tot ce s-a adus.

2. Credinte si superstitii

De Craciun:

În ajunul Crăciunului cel care merge în casa vecinului, ia paie sub braț, le pune pe foc urându-le boi, cai, gâște și altele.

În ajunul Crăciunului se prind vrăbii pe care le vor mânca întâi copiii în ziua de Crăciun pentru a fi mai ușori.

Se tine post de ajun (copiii) pentru a găsii cuiburile de păsări vara.

Dacă în casă vine un bărbat întâi, animalele vor face prăsila de sex masculin.

Se pun în spuza focului semințe de dovleac, porumb și cânepa, iar când plesnesc se iau și se păstrează pentru diferite dureri de cap, ochi sau urechi.

De la Crăciun la Anul Nou, copii merg cu steaua.

De Anul Nou se merge cu sorcova. Se practică vrăjitul. Se merge cu plocon la moașa de buric, care dă copiii la grindă să se facă mari și cuminți, să ajungă oameni învățați și să le trăiască părinții.

La Bobotează se pune fir de busuioc sub pernă și la streașina casei, lucrurile se stropesc cu aghiasmă, de asemenea pomii, animalele pentru a fi ferite de duhurile rele.

De Paste:

În ziua de Paști se pune brazdă verde în pragul casei pentru a trece peste ea când vin de la biserică.

Săptămâna de după lăsata secului este săptămâna sărbătorilor:

lunea ciorilor;

marțea viermilor;

miercurea strâmbă;

joia iepelor;

12 vineri;

sâmbăta e rău de lovituri.

Sâmbăta după înălțarea Domnului este Nedeea, e rău de lovituri și de piatră. Daca se îmbolnăvește cineva de Nedee, rămâne cu următoarele cuvinte pe care le repetă:

„La un colțuleț de lunca

Nedeea m-arunca.”

La 21 mai de Sfântul Constantin se mai zice „ Constantine puiule ” si se dă un pui de pomană pe fereastră unui copil, ca să nu-ți moara găinile de ciumă.

La 9 martie se afumă cu cârpa aprinsă prin casă ca să fugă șerpii și se presară zăpadă cu credința să nu se mai facă greieri, purici și alte gânganii.

La 24 iunie sunt Sânzienele, nu se mănâncă dulce că te usuci ca Sânzienele. Se adună flori galbene și albe care vor fi bune pentru afumat cu tămâie pentru multe boli. Foile mari de ceapă cu semințe (duduloaiele) sunt oprite pentru cei bolnavi de umflătură, să bea apa cu ele pentru vindecare.

Filipii – dacă lucrează cineva în această săptămâna e credință că-i mănâncă lupul oile.

Pentru cunoasterea timpului:

La Anul Nou se pun 12 foi de ceapă la rând una pentru fiecare lună a anului și în ele se presară sare. Care foaie are apă mai multă a doua zi, acea luna va fi mai ploioasă sau invers.

Dacă la Bobotează e chiciură multă pe firul de busuioc pus la streașina casei înseamnă că e un an roditor.

Când porcul ia paie în gură și-și face culcușul, e semn că se strică vremea.

Dacă pisica se spală cu laba stângă se strică vremea.

Pentru alungarea secetei:

Se arunca în fântână un țest furat de la cineva care l-a lucrat la 3 zile după Paște.

Copiii se fac fierari umblând noaptea cu clopote din care sună și cu vase cu apă stropind pe oricine întâlnesc în drum zicând: „plouă, Doamne, plouă”.

Paparude nu se fac decât țigani din altă parte.

Pentru oprirea ploilor:

se pune toporul cu tăiușul în jos, în fata casei, cu sare pe muchie;

când tună sau fulgeră se aprinde în casă o lumânare de la vinerea patimilor și tămâie de la Bobotează.

3. Alte superstitii si credinte

dacă dăm cu un măr în sus bate grindina cât mărul;

dacă cântă cocoșul în prag vin musafirii;

dacă va cânta o găină cocoșește e semn că moare cineva sau se întâmplă ceva;

cloștile se pun în zi de post, dacă vrei să ai cocoși;

când scot mai multe cloști în aceeași luna, puii se dau prin ciur să nu moara;

să nu calci pe piele de pipotă sau unde s-a tăvălit calul ca să nu faci bătături la picioare;

copiii să nu mănânce splină de porc;

copiii să nu mănânce căpățână de pasăre că se fac încăpățânați;

dacă verși ceașca cu țuica înseamnă că te cerți cu cineva, se pune sare ca să treacă necazul;

când uită cineva mămăliga nesărată, îl uită relele;

când un om se cunună a doua oară, o fată aruncă apă pe mormântul primei soții ca să nu ardă aceasta în foc pe lumea cealaltă.

4. Folclorul

Frumusețea și bogăția folclorului romanesc este și pe meleagurile comunei Voineasa, emoțional reliefată de generozitatea, sinceritatea și omenia permanentă a poporului care l-a creat.

În această comună, ca și în toate cele din Oltenia, se întâlnesc toate cele trei genuri ale poeziei populare: poezia obiceiurilor tradiționale, poezia epică, poezia lirică și satirică, precum și toate speciile prozei ca: basme, povești, legende, snoave, povestiri, descrieri de obiceiuri etc.

Astfel din poezia obiceiurilor tradiționale, mai întâi prezentăm poezia calendaristică:

repertoriul de iarnă: colindele, sorcova, plugușorul, capra, florile dalbe, steaua, buhaiul;

repertoriul de primăvară-vară: strigarea peste sat a fetelor, calușul, paparudele etc.;

repertoriul de nuntă: orații, strigături la nuntă, cântece lirice;

repertoriul funebru: bocete versificate și neversificate. Tot la poezia obiceiurilor am inclus și descântecele și farmecele.

Poezia epica (cântecul bătrânesc și balada nuvelistică) este reprezentată în această lucrare prin:

balade vitejești;

balade păstorești;

balade despre curtea feudală;

balade familiale (nuvelistice).

De asemenea, poezia lirica și satirica este poate cea mai reprezentată, de toate speciile sale deosebit de numeroase, de doine, cântece și strigături, cântece de leagăn, doine de dragoste și dor, doine de jale, doine de natură și păstorie, doine de înstrăinare, cântece de cătănie, cântece haiducești, cântece de lume și satirice, cântece de sărăcie și revoltă, blestem, strigături, ghicitori, cântece și jocuri de copii.

Din ciclul folclorului, obiceiurilor cele mai frumoase poezii sunt colindele, obiceiurile sărbătorilor de iarnă, când în general băieții și bărbații colindă ulițele satelor urând la gospodari un nou an roditor.

Cântecele tradiționale din cadrul desfășurării ceremonialului nuntii – cântecul miresei, al mirelui, nuneasca, pot fi auzite cu regularitate.

5. Meșteșugurile

Situat în partea de vest a județului Olt, comuna Voineasa este strâns legată de această zona etnografică deosebit de frumoasă și bogată.

Unele meșteșuguri care s-au moștenit din vechime sunt practicate și astăzi cu deosebită artă de bărbații și femeile comunei, oglindind marea îndemânare, fantezia și forța lor creatoare.

Torsul, cusutul, tesutul

Meșteșugul torsului, al țesutului și al cusutului s-au născut și s-au dezvoltat în condițiile unei tradiții ancestrale în cursul multor secole.

Materiile prime folosite la tors și țesut –meșteșuguri casnice – au fost: cânepa, inul, lâna, bumbacul și borangicul mai puțin.

Cânepa și lâna au constituit principalele materii prime prelucrate în gospodărie, acestea se torceau din furcă, obținându-se fire de grosimi diferite în funcție de destinația pe care o aveau.

Pentru țesut s-a folosit războiul orizontal ale cărei părți componente sunt denumite în termeni locali: brâdle, ițe, sul, tindeche, spata, speteaza, întorcător, suveică.

Aici este zona renumitului covor oltenesc care este considerat a fi cel mai valoros tip de scoarța românească.

Chilimurile cu care se înveșmântă casa, căpătâiele sunt țesute în astfel de războaie și fac adevărate poeme policrome făcute de mana meșteră a femeilor care, fără excepție știu să țese.

Din valorificarea deșeurilor textile se obțin lavetele. Deșeurile textile sunt aduse de la Scornicești, Caracal, Slatina și de la atelierele de croitorie din județ. Dintr-un kilogram de cârpe se obțin 14 lavete (bucăți de țesături cu dimensiuni 10-15 cm).

Țesutul acestora se realizează iarna, când oamenii stau mai mult în casă. Aceste produse se vând zonelor carbonifere din județul Vâlcea, la S.M.R.-S.A. Balș fosta I.O.B. etc. Această îndeletnicire este practicată de 38 de persoane mai ales din rândul pensionarilor C.A.P.

Cusutul a fost și este un meșteșug casnic foarte răspândit în această comună, legat nemijlocit de împodobirea pieselor de îmbrăcăminte și a țesăturilor din interior.

Cele mai des răspândite modele executate pe țesături sunt: cusătura „la fir” care se lucrează linie după linie la distantă de un fir, de la stânga la dreapta și cusătura în cruce sau „musca”, care se folosește la toate tipurile de cămăși și la decorarea ștergarelor fetelor de masă, cearșafurilor.

Prelucrarea lemnului

În sprijinul sistemelor de irigație în cadrul atelierului de tâmplărie, unde lucrează trei persoane se produc juguri pentru transportat țevi – produs solicitat de I.M.A.I.A – S.A. Balș, tocărie și lațuri de gard pentru necesitățile locuitorilor comunei și a așezărilor învecinate.

Incondeiatul oualor

Printre îndeletnicirile practicate de locuitorii comunei Voineasa se numără și încondeiatul ouălor.

Încondeierea se face cu un bețișor subțire înfășurat cu o cârpă. Bețișorul se introduce într-un vas cu ceară topită, apoi cu el se desenează diferite modele pe oul cald și bine uscat.

Modelele caracteristice zonei sunt: linii drepte, șerpuite, cârlige, buline, cărarea rătăcită, crenguța de brad, pomul vieții etc.

După încondeiere, ouăle se introduc într-o soluție colorata (galbene, preparată din foi de ceapa), roșie, albastră, verde folosindu-se în prezent vopselele chimice.

Prin fierberea fondului se colorează în nuanța dorita în timp ce porțiunile trasate cu ceara rămân albe.

Ornamente fine, bogate, realizate cu măiestrie artistică sunt făcute de cetățeanul Popescu Ilie.

6. Portul popular

Costumul popular din zonă este un document al continuității de viața.

Portul popular era compus din:

bărbații purtau vara cămăși albe din bumbac, cu sabace pe piept, cu broderii împletite cu inglița la guler și la mâneci, poale lungi încrețite pe o betelie de sfoară, iar jos aveau spițuri mari făcute cu inglița. Mai purtau izmene largi peste ciorapi, care erau lucrate jos ca și la poalele cămășii. De asemenea o vestă de postav sau din dimie albă împodobită cu găitane. Pe cap aveau pălărie albă, iar în picioare opinci, mai târziu ghete și cizme.

Iarna purtau căciuli de oaie cu moț sau fund. Nădragii albi din dimie erau împodobiți cu găitane, sumanul, pieptarele sau cojoacele erau cusute cu diferite culori pe piept,pe spate și la buzunare. Șuba lunga este din dimie albă.

femeile purtau vălnic cutat sau zpvelci încrețite, cu multe alesături, beteală, fluture, mărgele, cusături naționale.

Cămașa este compusă din ciupag și poale, ambele lucrate cu fir din bumbac sau din borangic, iar tinerele fisiuri și carpe din borangic și atica. Mai aveau pieptare, scurteici îmblănite cu piei de oi, iar la gât piei de vulpe. În picioare purtau opinci, iar mai târziu cizme și ghete. În timpul verii umblau desculțe.

4. ORGANIZAREA SI AMENAJAREA TERITORIULUI

STRUCTURA, FORMA SI AMENAJAREA TERITORIULUI

În privința așezărilor se găsesc case formate din două camere și o prispa, cei mai bogați aveau și trei încăperi. Casele în majoritate, aveau scheletul din lemn și lipit cu lut, acoperișul era format din șindrila și era în doua ape.

Se întâlnesc pătule și magazii făcute din brad pentru depozitarea cerealelor, coșarea pentru adăpostirea animalelor, cotețe făcute din nuiele și lut pentru păsări, precum și șoproane.

Între cele doua grupe de construcții rămâne curtea din care se separă printr-un gard „oborul” pentru oi. În continuarea curții se întinde grădina unde se cultivă legume, iar iarna se păstrează furajele pentru animale.

Grădina este la rândul său compartimentată după nevoile gospodăriei: o parcelă pentru legume, o mică livadă de pomi fructiferi, o suprafață cu vița de vie etc.

ZESTREA EDILITARA A COMUNEI VOINEASA

Mobilierul era alcătuit dintr-un pat acoperit cu rogojină sau cu velința de lână, fără saltea. Se dormea pe căpătâie de lână țesute, umplute cu paie sau cu pănusi de porumb. Se acopereau cu o cerga lucrata în trei foi. Înstăriții aveau și plapumă și cearșafuri , nu lipsea masa mare și scaunele, lada de zestre și o polița.

La foc, la vatră se găseau: o lăviță, vadra cu apă, tuciul de mămăligă, masa rotundă cu trei picioare, corlata unde se găseau așezate străchinile.

Pâinea se făcea în cuptor sau țest, folosindu-se de vatră și lanțul coșului.

În camere se mai găseau expuse: fotografii ale familiei, tablouri, prosoape, perdele, icoane iar la fereastră sacsii cu flori.

BAZA MATERIALA

Adevăratele centre ale vieții spirituale la nivelul comunei Voineasa sunt: un cămin cultural, două cinematografe și două biblioteci construite prin contribuție bănească și în muncă a locuitorilor comunei.

Cartea și cinematograful au devenit în decursul anilor prietenii statornici ai locuitorilor satelor. Cele două biblioteci comunale posedă un număr de peste 4500 volume și sute de cititori pasionați. Aici, în aceste centre ale vieții spirituale, tineri sau vârstnici, bărbați sau femei, iubitori ai științei, tehnicii, ai cântecului sau ai dansului găsesc condiții bune pentru petrecerea timpului liber în mod plăcut.

Aceste lăcașuri de cultură sunt dotate cu televizoare, aparate de radio, magnetofoane, aparate de fotografiat, instrumente muzicale și costume naționale.

Având în vedere faptul că schimbările din comuna sunt rapide și profunde, în aceste condiții, cunoașterea, păstrarea și valorificarea tradițiilor sunt de o mare importanța deoarece va veni curândul mâine, când totul va fi atât de înnoit, încât și această lucrare, alături de altele va deveni un adevărat document.

CAPITOLUL 10

ORGANIZAREA ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI

10.1 DATE GENERALE DESPRE TERITORIU

Așezarea în teritoriu, în zona de câmpie, fără diferențe mari de nivel, cu climă și solul specific, sunt condiții naturale deosebit de favorabile pentru dezvoltarea comunei și a economiei bazată în special pe agricultură, pentru consumul propriu.

Comuna Voineasa detine o suprafață locuibila de 23.359 mp.

Tabel nr. Situația locativă a comunei Voineasa –județul Olt

Din analiza indicatorilor prezentați rezultă:

a) suprafața locuibilă medie/locuință este de 40,42 mp, reflectând faptul că locuințele cuprind în general trei-patru camere de locuit de dimensiuni medii;

b) suprafața locuibilă/locuitor are o medie de 14,52 mp, ceea ce arată un indice de locuibilitate mediu pe comună;

c) numărul mediu de persoane raportate la o locuință are valoarea de 2,78 persoane, reflectând valorii sub media pe județ;

d) numărul mediu de camere pe persoană de 1,18 camere este apropiat valorii pe județ de 1,1 camere/persoană;

e) numărul de camere ce revin unei gospodării este de 3,79 camere, peste media pe județ de 2,8 camere /gospodărie;

f) numărul de gospodării raportat la numărul de locuințe ne arată că există locuințe părăsite la nivelul localității ca urmare a exodului populației în zonele urbane;

Din analiza gradului de dezvoltare social-culturală rezultă că întreaga gamă de dotări este la un nivel mediu privind dotarea locuințelor cu instalații și dependințe.

10.2 ZONE FUNCȚIONALE

Organizarea zonelor funcționale în cadrul teritoriilor localităților, organizarea relațiilor dintre acestea în funcție de folosința principală și natura activităților dominante constituie obiective de bază în studierea teritoriului intravilanului localității, care prezintă următoarea structură.

Aspecte caracteristice ale principalelor zone funcționale

Zona centrală și alte funcțiuni complexe de interes public

Această zonă include în principal dotările importante din cadrul localității, amplasate cu precădere în centul acesteia, accesibilă din toate direcțiile.

Organizarea zonei centrale va avea în vedere ansamblul reprezentativ al dotărilor de interes public și al locuințelor, în funcție de dezvoltarea acestei localități (Fig. 17).

Zona de locuit și funcțiuni complementare

Ca suprafețe în intravilan ponderea o deține zona de locuințe. Un aspect disfuncțional al acestui mod de dimensionare a intravilanului îl constituie faptul că vor fi supuse impozitării ca terenuri în intravilan importante suprafețe de teren care vor avea, în continuare, folosință de terenuri agricole.

Un alt aspect disfuncțional al zonei de locuit este reprezentat de faptul că rețeaua stradală este compusă din străzi nemodernizate, fond construit învechit, lipsa unui echipament edilitar.

Zona activităților economice

Sectorul particular este determinant în desfășurarea activităților agricole. Astfel, au fost costituite asociații familiale cu profil agricol, acestea neavând personalitate juridică.

Dezafectare fostelor sectoare zootehnice ale C.A.P-urilor a condus la scăderea efectivelor de animale, mare parte din fondul animalelor al acestor sectoare fiind achiziționat de către locuitorii comunei.

Zona spațiilor verzi

Numărul spațiilor verzi include în prezent terenul de sport cu o suprafață de 0,72 ha, și alte cinci spații verzi.

Foto 15. Parc amenajat în partea centrală a comunei

Părculețul din fața Primăriei are o suprafață de 0,30 ha și a fost amenajat din buget local (Foto 15). Au fost plantați trandafiri, gazon, arbuști ornamentali, iar în partea sa centrală a fost amenajată o fântână arteziana.

5. Zona gospodăria comunală-salubritatea

Activitatea de gospodărie comunală nu este organizată și aceasta se resimte atât în aspectul edilitar-gospodăresc, cât, mai ales în colectarea, depozitarea și reciclarea resturilor menajere. Gunoaiele provenite din gospodări se depozitează și se ard individual la nivelul fiecărei gospodării sau se depozitează la marginea satului.

10.3 DOTĂRI EDILITARE ȘI SOCIAL –FUNCȚIONALE

Principalele instituții publice existente în comună sunt următoarele:

a)Dotări administrative

► Sediul primăriei (Foto 16);

– clădire parter, stare foarte bună, modernizată recent din bugetul local;

– proprietate a Consilului Local;

Foto 16. Primăria comunei Voineasa

– 15 salariați;

– dotări: 4 calculatoare și un xerox;

– orientare politică a primarilor după 1989: P.N.Ț.C.D, P.S.D, P.R.M;

b) Dotări în învățământ

In comuna Voineasa se numara 5 unitati de invatamant din care:

► 2 gradinite cu un numar de 76 copii inscrisi si un personal didactic alcatuit din 4 membrii;

► 3 scoli din invatamantul primar si gimnazial cu un numar de 199 elevi din care 94 in invatamantul primar, iar diferenta de 105 in invatamantul gimnazial. Personalul angajat in activități de învățământ este alcatuit din 19 cadre didactice: 8 in invatamantul primar si 11 in cel gimnazial. Acestea au in componenta lor un numar de 14 sali de clasa si cabinete scolare,fiecare scoala fiind dotata cu cate o biblioteca.

Total personal în activități de învățământ: 43 de salariați.

Fig. Scoala generala Maragaritesti

c) Sănătate

– numărul total al personalului salariat in sanatate si asistenta sociala este de 3 salariați:

1 – medici – sector public;

2 – personal mediu sanitar –sector public.

d) Cultură și culte

► Biserica

Foto 17. Biserica Voineasa

► Biblioteci

Biblioteci publice: 1

Biblioteci Școlare: 3

e) Spații verzi

– zona verde din fața bisericii

– teren de sport

Fig. Teren de sport (stadion)

g)Unități de gospodărie comunală

► Cimitire:

h) Alte unități din rețeaua de servicii a localității

Radio și TV

– abonații radio cu un număr de 156;

– abonați la televiziunea prin cablu 230;

Echiparea edilitară

Alimentarea cu apă potabilă este în prezent asigurată prin fântâni având drept sursă apa freatică.

Alimentarea cu energie electrică a localității se face din sistemul energetic național prin intermediul rețelei de medie tensiune de 20KV, a posturilor de transformare și a rețelei de joasă tensiune (situație apreciată drept corespunzătoare).

Rețelele de distribuție de joasă tensiune sunt executate pe stâlpi din beton armat precomprimat.

ECONOMIA

11.1 MODUL DE UTILIZARE A TERENURILOR

Comuna Voineasa, situată în Vestul județului Olt, în Câmpia estică, subunitate a câmpiei Olteniei, caracterizată printr-un relief format din terasele si luncile Oltetului, cu un climat temperat-continental și solurile specifice (predominând cele nisipoase și aluvionare ), se încadrează în zona de producție agricolă pentru culturi mari, în special culturile tehnice, legumicole dar și creșterea animalelor atât pentru consumul propriu cât și pentru aprovizionarea cu produse agro-alimentare.

Gradul actual de valorificare a potențialului natural, economic, și factorii de producție excelenți au determinat în teritoriul studiat ca funcțiunea economică de bază să fie agricultura.

Din analiza bilanțului fondului funciar al teritoriului comunei la 1 ianuarie 2000 (Tab. nr.) rezultă că din totalul de 3345 ha, teren arabil era de 2729 ha (73,09 %) iar restul de 616 ha (26,91 %) reprezinta pasunile, livezile si viile. Și pentru etapa de perspectivă se preconizează o menținere a actualului bilanț al fondului funciar.

Tabel nr.10

Suprafața teritoriului administrativ al comunei Mîrșani pe categorii de folosință

Fig.18 – Suprafața teritoriului administrativ al comunei Mîrșani defalcată pe categorii de folosință. REFACERE GRAFIC

La 1 ianuarie 2001 (Tab. nr.) rezultă că din acelasi totalul de 3345 ha, teren arabil era de 2792 ha (73,09 %) iar diferenta de 553 ha (26,91 %) reprezentau pasunile, livezile si viile.

Tabel nr.10

Suprafața teritoriului administrativ al comunei Mîrșani pe categorii de folosință

GRAFIC

In comparatie cu anul 2000 se observa o crestere a valorii terenului arabil, suprafata pasunilor creste cu pana la 28 ha, inregistrandu-se o scadere brusca si destul de insemnata a suprafetelor cultivate cu vita de vie si pomi fructiferi.

11.2 AGRICULTURA COMUNEI VOINEASA

Agricultura reprezintă una din ramurile economice cu implicații deosebite deoarece furnizează produse de importanță fundamentală în aprovizionarea populației, asigură materii prime pentru industrie precum și cantități excedentare consumului propriu al gospodăriilor care sunt comercializate și aducătoare de venituri suplimentare locuitorilor comunei.

De ea depinde populația comunei și nu numai prin resursele alimentare, ci și prin faptul că în această ramură economică activează cea mai mare parte din forța de muncă.

În structura generală a economiei, agricultura face parte din sectorul primar, care include și alte ramuri complementare de o pondere mai mică: silvicultură, vânat, pescuit.

Poziția structurală derivă din evoluția social-economică, ea fiind prima ramură care s-a dezvoltat încă din Neolitic și a deținut cel mai important rol până la prima revoluție industrială, rolul primordial revenindu-i în ultimii ani, ca urmare a dezechilibrelor intervenite în celelalte ramuri ale economiei.

În decursul etapelor istorice, agricultura de pe teritoriul comunei Voineasa, ca de altfel de pe întreg teritoriul României, a cunoscut mai multe faze și etape de transformare, însoțite de creșterea suprafețelor cultivate, de diversificarea plantelor de cultură, a speciilor de animale și de participarea ei într-o măsură crescândă la schimburile comerciale.

Agricultura depinde de un ansamblu de factori și de condiții ce influențează producția totală și productivitatea atât în sectorul vegetal cât și cel zootehnic.

Potențialul economic al comunei este determinat de situarea în teritoriu, condițiile pedoclimatice, lucrările hidro-ameliorative existente ca și de principalele activității economice ce se desfășoară pe teritoriul administrativ al comunei. În principal acești factori se grupează în categorii distincte:

a)Factori naturali: solurile, relieful, clima, resursele de apă, vegetația și fauna spontană asigură condițiile ecologice necesare în dezvoltarea plantelor și animalelor.

Totodată, vegetația și fauna spontană reprezintă mediul din care provin numeroși dăunători ai agriculturii.

Cea mai mare importanță în practicarea agriculturii o au solurile, suportul material indispensabil acestei ramuri, principalul mijloc de producție în agricultură.

Studiul condițiilor naturale din teritoriul comunei a relevat prezența unei serii de factori limitativi: panta, eroziunea, alunecările de teren, excesul de umiditate stagnant și freatic, inundabilitatea.

În clasa factorilor naturali cu rol în practicarea agriculturii, în structura culturilor agricole și a efectivelor de animale se încadrează și poziția altitudinală în zona temperată, care asigură condiții favorabile atât pentru plantele cultivate provenind din ținuturi mai reci-cartoful, secara, sfecla de zahăr cât și din zonele mediteraneene: vița de vie, porumbul, unele plante legumicole, tutunul ș.a.

b)Factori social-economici: depind de gradul de dezvoltare a societății umane, de evoluția istorică, structura din cadrul comunităților umane, care condiționează în mare măsură valorificarea fondului funciar și structura agricolă în general.

Dintre factorii social economici se rețin cei de ordin tehnico-material și cu caracter demografic.

Factorii tehnico-economici contribuie la înzestrarea tehnico-materială a agriculturii, ușurând astfel valorificarea resurselor funciare și influențând toate subraurile producției agricole.

Gradul de înzestrare tehnică a agriculturii e dat de dotarea cu mașini și utilaje, cu substanțe chimice fertilizante dar și antidăunători, amenajarea fondului funciar prin efectuarea de lucrări ce măresc potențialul productiv.

Principalul indicator sub aspect tehnico-economic este reprezentat de gradul de mecanizare.

Condițiile demografice au un deosebit rol în practicarea agriculturii. Există un raport invers proporțional între gradul de dotare tehnică și ponderea forței de muncă din acest sector.

Se înregistrează o tendință continuă de agrarizare a forței de muncă, o creștere generală a ponderii acesteia, în timp ce în alte state procesul este contrar.

Specificul economiei comunei Voineasa a imprimat așezării caracteristici corespunzătoare. Funcțional, specificului cerealier i se alătură și cel al culturii plantelor tehnice dar și legumicol.

Economia agricolă cuprinde două sectoare de activitate: sectorul particular și cel de stat.

Sectorul particular a devenit determinant în desfășurarea activităților agricole, ca urmare a împropietăririi locuitorilor comunei.

După structura producției agricole deosebim două sectoare: vegetal (cultura plantelor ) și zootehnic (creșterea animalelor).

Funcția agricolă se caracterizează în exclusivitate prin activitate agricolă primară, care este reprezentată de producția vegetală și animală, lipsind în totalitate activitatea secundară (prelucrarea și industrializarea unor părți din produsele obținute ) ca și activitatea agricolă terțiară (care îmbracă toate aspectele de prelucrare, depozitare, valorificare atât a produselor agricole brute cât și a celor industrializate sau prelucrate).

Practicarea agriculturii este rolul cel mai important în existența populației din acest spațiu, fapt datorat caracterului sedentar al acesteia, spre deosebire de migratori, unde economia era bazată pe creșterea animalelor.

11.2.1 CULTURA PLANTELOR

Sectorul vegetal are o structură complexă, ca urmare a condițiilor ecologice favorabile pentru cultivarea unor plante de origine diferită.

Cerealele ocupau cele mai întinse terenuri din suprafața cultivată, România fiind prin tradiție un important grânar chiar din antichitate. Extinderea culturii de cereale în decursul timpului, precum și împropietărirea țăranilor din 1864 au contribuit la dezvoltarea satelor de pe podul teraselor.

Caracteristic acestui tip de sate este faptul că pe podul teraselor vatra lor s-a putut extinde în suprafață mult mai ușor decât în cazul altor tipuri.

După importanța alimentară, cele mai extinse suprafețe sunt cu cereale panificabile: grâul și secara, în general cu o suprafață medie de 770 ha si o productie totala de 1170 tone in anul 2000, iar in 2001 creste pana la valoarea de 1296 ha cu o productie totala de 4347 tone, urmate de porumb,cartofi, floarea-soarelui.

Grâul se cultivă în România de peste 4000 de ani, comuna Voineasa făcând parte din principalele zone de cultură.

Începând cu anul 1991, s-a înregistrat o creștere importantă mai ales la grâu și porumb datorită în special producătorilor particulari care preferă aceste culturi din mai multe motive: sunt mai puțin pretențioase, mai ieftin de întreținut, satisfac necesități curente și contribuie la realizarea unui profit imediat. Această situație se menține și în prezent.

Porumbul a fost introdus în agricultura românească abia în a doua jumătate a secolului XVII (1639) în interiorul Carpaților extinzându-se apoi și în afara lor. Este folosit în alimentație și hrana animalelor în comuna Voineasa.

Suprafața medie cultivată cu porumb boabe este de 1340 ha in anul 2000, însă această suprafață a fost mai mare în anul 2001 ajungând la 4693 ha.

Cultura cartofului s-a impus greu în agricultura românească, acesta cultivându-se abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Transilvania de Nord, extinzându-se mai târziu și în celelalte regiuni ale țării.

În anul 2000 suprafața cultivată cu cartofi în comuna Voineasa a fost de 15 ha, cu o producție totală de 30 tone, iar in anul 2001 productia totala de cartofi atinge valoarea de 225 tone.

În prezent se cultivă soiurile timpurii: Ostara, Impala și Agata, cu o producție de 12-15 tone/ha, dar și soiurile de vară: Sante, Condor și Dezire, cu o producție de 20-25 tone/ha.

Soiurile timpurii se plantează în martie, cantitatea fiind de 3 tone la ha, recoltându-se la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Soiurile de vară se cultivă la sfârșitul lunii martie, începutul lui aprilie, recolta făcându-se în august.

Lucrările de întreținere implică: erbicidare, rebilonare, tratamente contra gândacului din Colorado, de asemenea și îngrășăminte chimice, complexe-500 kg/ha, azotat 150-200 kg/ha, și îngrășăminte naturale, precum și irigarea culturii de 5-6 ori cu o cantitate de 300-400 m3/ha cartoful fiind mare iubitor de apă.

Floarea-soarelui. Suprafața totală cultivată cu floarea-soarelui în anul 2000 a fost de 170 ha, iar in 2001 a fost de 63 ha cu o producție totală de 115 tone.

Terenul unde urmează să fie semănată floarea-soarelui i se aplică o cantitate de 150 kg/ha sare potasică înainte de vegetație iar în timpul vegetației azotat de amoniu în aceeași cantitate.

Foto 22. Cultură de floarea-soarelui

Legumele (roșii, varza, ardeiul, varza, rădăcinoasele comestibile ș.a) au avut o producție totală de 940 tone pe o suprafață de 100 ha in anul 2000, pe cand in 2001 productia creste pana la 1410 tone.

În țara noastră viticultura este o ocupație cu vechi tradiții. Vița de vie este menționată încă din antichitate, în epoca feudală fiind prezentă în toate provinciile istorice românești.

Tradiția milenară a culturii viței de vie în România a dus la creșterea continuă a suprafeței cultivate cât și a producției.

Condițiile de cultură a viței de vie de pe teritoriul comunei studiate sunt reprezentate de solurile nisipoase. In anul 2000 productia totala de struguri este de 100 tone, iar in 2001 creste pana la 165 tone.

Pomicultura, ca și viticultura are o veche tradiție în economia agrară a României, prezentând o serie de similitudini cu cele ale viticulturii. Valorificarea economică a fructelor a fost atestată documentar încă din secolul al XIV-lea. Productia totala de fructe este de 90 tone in 2000, suferind in anul 2001 o scadere de pana la 30 tone.

11.2.2 CREȘTEREA ANIMALELOR

Creșterea animalelor se sprijină în mare parte pe pășunile și fânețele naturale, la care se adaugă plantele furajere.

Pășunile și fânețele naturale sunt reprezentate prin izlazurile comunale din preajma satului. Plantele furajere au o mare răspândire în această zonă de câmpie, deoarece pășunile și fânețele naturale au ponderi reduse. Dintre nutrețurile cultivate se numără: lucerna, porumbul pentru însilozare și rădăcinoasele pentru nutreț cărora li se adaugă nutrețurile concentrate: boabe de porumb, ovăz, orz, secară, etc.

Sectoarele zootehnice ale fostului C.A.P au fost desfințate din punct de vedere fizic și material. Prin desfințarea acestuia au fost dezafectate și sectoarele zootehnice ale lui, efectivele de animale fiind cumpărate de către locuitorii comunei.

În perioada când sectoarele zootehnice ale fostului C.A.P funcționau, numărul efectivelor de animale era mult mai mare decât cel din prezent, deoarece după desfințarea acestora populația comunei s-a axat mai mult pe cultivarea plantelor decât pe creșterea animalelor.

Astfel în anul 2000 efectivul total de bovine a însumat 425 capete, cu o producție de 9310 litri pe cap de vacă furajată, producția de carne fiind de 744 tone. În schimb la nivelul anului 2001 numărul acestora însuma 441 de capete, productia fiind de 12250 litri pe cap de vaca furajata, iar productia de carne de 265 tone.

Despre sectorul avicol, acesta însuma în anul 2000, 24500 de pasari, iar in 2001 scade sub aceasta valoare pana la 20315 pasari.

Porcinele, fiind legate de cultura porumbului și cartofului, înregistreaza oscilații de la un an la altul, astfel în anul 2000 numărul acestora a fost de 719, in 2001 scazand la 624 capete; iar ovinele fiind condiționate de pășunile și fânețele naturale s-au menținut în ultimi ani jurul valorii de 924 capete.

Multitudinea problemelor ce stau în fața agriculturii, experiența statelor dezvoltate ne îndeamnă și ne impune, cel puțin în această fază de tranziție să proclamăm rolul regulator economico-financiar indispensabil al statului. Este o condiție prioritară pentru redresare, relansare și dezvoltare rapidă a agriculturii prin prisma cerințelor unei economii moderne, a dezvoltării durabile, în principal.

11.4 TRANSPORTURILE

Comuna Voineasa se află la limita vestica a județului Olt. Distanța față de orașele cele mei apropiate este de: 40 km de orașul Slatina și de 15 km de orașul Balș. Organizarea circulației locale are în vedere atât ierarhizarea arterelor de circulație cât și modernizarea suprafețelor carosabile.

Rețeaua stradală în intravilanul localității este compusă din drumuri comunale de tip stradă sau uliță, cu suprafețe carosabile în general neamenajate, realizate din pământ bătut Fig ().

Fig. Vedere din comuna

Drumul comunal ca și o parte din străzile rurale nemodernizate (o parte sunt pietruite iar cea mai mare fiind de pământ) nu asigură o suprafață de rulare corespunzătoare.

Comuna Voineasa prin asezarea sa constitue una dintre cele mai izolate comune din judet. Lipsa de fonduri adanceste aceasta izolare prin faptul ca se reduce posibilitatea pastrarii in stare buna a drumurilor ce fac legatura cu alte comune sau orase.

Pe raza comunei Voineasa nu exista mijloace de transport in comun, locuitorii comunei fiind obligati sa parcurga zilnic o distanta de 7-8 km cu bicicleta.

Transportul de călători se efectuează pe raza satelor componente comunei Voineasa cu un număr de 2 microbuze aflate în proprietatea primariei orasului Bals. Periodicitatea acestor microbuze este de o jumătate de oră.

11.5 COMERȚUL

Comuna Voineasa are o economie bazată în special pe agricultură. Produsele obținute sunt folosite atât pentru consumul propriu al locuitorilor dar și pentru aprovizionarea populației.

CAPITOLUL 12

PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A COMUNEI

Cadrul natural, condițiile geografice și pedoclimatice, ca și situarea în teritoriu sunt premise de dezvoltare în perspectivă a comunei, în baza economiei cu caracter agricol.

Încadrarea în rețeaua de localități a județului Olt, asigurarea legăturilor cu localitățile acestuia prin intermediul căilor de comunicație rutieră existentă, constituie premise ale dezvoltării comunei cu perspectiva relațiilor intercomunale și implicit interjudețene.

Gradul de dezvoltare cu obiective publice de interes periodic și ocazional al comunei îi conferă acesteia posibilitatea dezvoltării.

Un obiectiv important este analiza domeniilor socio-economice cu impact asupra ocupării, utilizării și gestionării solului, ca suport al activităților de orice fel, precum și a tuturor factorilor care pot contribui la o dezvoltare echilibrată a comunei.

Agricultura va necesita un complex de măsuri pentru a deveni cu adevărat o activitate economică ce va permite dezvoltarea comunei în următorii 10-15 ani.

Printre principalele propuneri care vizează dezvoltarea agriculturii în perspectivă se numără: formarea unor structuri de producție corespunzătoare condițiilor pedo-climatice și nevoilor de consum ale populației; măsuri de protecție a terenurilor agricole valoroase și de sporire a calității solurilor degradate prin lucrări de îmbunătățire funciare și pedo-ameliorative; formarea profesională a producătorilor agricoli; stopare declinului efectivelor de animale;

Dezvoltarea asociațiilor agricole particulare va asigura posibilitatea exploatării terenului agricol pe suprafețe mari, prin utilizarea interioară a mijloacelor mecanizate de producție.

Desfacerea produselor agricole se va realiza în sistemul pieței libere.

Se estimează faptul că refacerea efectivelor de animale și reînființarea unor ferme zootehnice, dar cu capital privat, va asigura valorificarea superioară a producției de carne, lapte etc. Aceste ferme vor putea fi înființate pe terenurile fostelor sectoare zootehnice dezafectate prin concesionarea suprafețelor necesare către producătorii particulari.

Pe baza producției agricole, în scopul valorificării superioare a produselor, pot apărea la nivel de comună unități ale industriei mici inițiate cu precădere de întreprinzători particulari, în acest sens existând disponibilități de teren în principal în zonele economice.

Economia forestieră va constitui și în viitor un element important în economia comunei având în vedere faptul că pădurea constituie un ecosistem complex, bine structurat de mari dimensiuni și cu caracter permanent care asigură ameliorarea condițiilor climatice, frânează scurgerile de apă, eroziunea solului și alunecările de teren, diminuează poluarea, înfrumusețează peisajul fiind în același timp un cadru favorabil pentru recreerea populației..

Organizarea circulației locale se referă atât la ierarhizarea circulației cât și la modernizarea suprafețelor carosabile.

În ultimii ani, în cadrul comunei s-au realizat mai multe îmbunătățiri printre care: unele școli și grădinițe au fost renovate; din bugetul local Primăria a fost amenajată.

CONCLUZII

Comuna Voineasa este așezată în partea de vest a județului Olt, la 15 Km sud de Bals si 40 de municipiul Slatina.

După aspectul general al reliefului, comuna Voineasa este așezată în câmpia de est a Oltenie. Altitudinea teraselor este mărită de nisipurile dunelor care le acoperă. Pe formele de relief (terase și câmp) au luat naștere dunele de nisip care in zona comunei sunt formațiuni evoluate, bătrâne, fixate prin plantații de salcâm.

Clima este temperat-continentală, cuprinzând și unele elemente ale climatului submediteranean și umed-oceanic, ce caracterizează sud-vestul țării. Astfel, comuna Voineasa se caracterizează prin ierni mai blânde și primăveri timpurii, prin veri fierbinți, adesea secetoase și toamne mult prelungite către iarnă.

Temperatura medie anuală se menține în jurul valorii de 11ºC , iar valorile lunare ale lunii celei mai reci (ianuarie) și celei mai calde (iunie) s-au menținut în jurul valorilor de -1ºC, respectiv 23ºC, cu diferențe de la un an la altul. Precipitațiile s-au menținut între 400-500 mm, de asemenea cu variații de la un an la celălalt. Regimul eolian se află sub influența invaziilor de aer din vest dar și a deplasărilor din est și nord est.

Hidrografia este reprezenată de raul Oltet afluent al Oltului, care taie axial teritoriul comunei si de alti afluenti ai acestuia.

Din punct de vedere biogeografic, comuna Voineasa aparține domeniului stepei (antropică) și silvostepei, zonei forestiere a stejarului, dar și a pădurilor de salcâm. Despădurirea completă a câmpiei și introducerea în circuitul agricol a tuturor terenurilor, a dus la reactivarea procesului de deflație și formarea de dune de nisip, care au fost fixate cu plantații de salcâm și viță de vie.

În condițiile pedogenetice locale, au evoluat cernoziomurile levigate și cernoziomuri, care au fost acoperite în cea mai mare parte de nisipuri, de asemenea și soluri aluviale de pădure, comuna fâcând parte din limita sudică a acestui tip de sol. Psamosolurile, carcteristice în această zonă s-au format pe depozite eoliene formate din dune și interdune.

Evoluția numerică a populației comunei Voineasa a suferit modificări în timp, datorită diverșilor factori care au influențat-o. În ultimi anii din cauza declinului economic, a profundelor modificări social-economice, s-a înregistrat scăderea continuă a populației. Ca urmare a scăderii natalității și creșterii mortalității, s-a înregistrat un sold natural negativ.

Majoritatea gospodăriilor din comună sunt amenajate în stil tradițional, locuitorii comunei mai păstrează încă obiceiurile legate de sărbători. Comuna dispune de trei școli, 2 gradinite, o biblioteca publica, de același număr de biserici, dar și de alte dotări edilitare și social-funcționale.

Caracteristicile reliefului, climei, hidrografiei, solurilor, încadrează comuna cu profil predominant agricol, producția fiind destinată consumului propriu.

Culturile agricole au cea mai mare răspândire sunt reprezentate prin: grâu, porumb, cartof, viță de vie, floarea soarelui, legume. Creșterea animalelor are o intensitate mai redusă decât cultura plantelor, acestea fiind crescute mai mult pentru consumul propriu și mai puțin pentru comercializare.

Încadrarea în rețeaua de localități a județului Olt, asigurarea legăturilor cu celelalte localități ale acestuia prin intermediul căilor de comunicație rutieră existente, constituie premise ale dezvoltării comunei în perspectiva relațiilor intercomunale și implicit interjudețene.