Turismul Litoral Si Dezvoltarea Acestuia

CAPITOLUL I

TURISMUL LITORAL SI DEZVOLTAREA ACESTUIA

Conceptual de turism litoral

Dintre toate tipurile de turism international ,cel mai important este turismul balnear maritim sau litoral,care concentreaza cca 80% din fluxurile anuale,indeosebi in Europa si America de Nord.El inregistreaza amplitudinea maxima in sezonul estival ,diferentiat dupa durata de insolatie de la 3 luni(zona Marii Baltice) pana la 6 luni(zona Marii Mediterane)In unele zone de pe Glob(California ,Florida ,Canare) turismul balnear maritime se practica tot timpul anului pentru cura climatica in timpul sezonului rece.

Printre regiunile turistice de pe Terra consecrate pentru acest tip de turism se pot mentiona:

Bazinul Marii Mediterane

Zona litoralului Marii Negre

Litoralul Oceanului Atlantic

Marea Nordului si Marea Balica

Coasta atlanica a Americii de Nord

Litoralul vestic American.

Relieful litoral,rezultat in urma actiunii apelor marine asupra uscatului tarmurilor,prezinta atractie pe de o parte prin formele specifice rezultate (golfuri ,estuare ,faleze ,plaje ,capuri, stramtori, peninsula si insule)pe de alta parte prin suportul oferit amenajarii de statiuni balneo-maritime,prezente pe intreaga planeta la latitudini tropicale si temperate,remarcandu-se adevarate lanturi de asemenea puncte de atractie .

1.2.Tendinte in evolutia turismului litoral

La nivel metodologic au avut loc o serie de peocese care au urmarit intelegerea si fundamentarea unor termini din turism.Au aparut o serie de criterii de clasificare,de factorii de influenta,de metode de evaluare a componentelor pietei turistice.

Turismul de litoral ,se include ,conform recomandarilor OMT ,in functie de obiectivul specific al calatoriei ,in grupa “loisir,recreere si vacante(odihna)”.

Ce inseamna de fapt “turismul de litoral”?In linii mari,este ansamblul activitatilor turistice care se desfasoara in spatial aflat in imediata apropiere a unei suprafete de apa dar si pe oglinda acesteia.Se inclu aici dezvoltarea turismului (statiuni ,hoteluri ,restaurante,catering,etc.) dar si infrastructura care suporta aceasta expansiune(activitati de comeert,drumuri spre plaja amenajate specia,facilitate legate de pescuit).De asemenea ,nu putem sa ignoram ecoturismul si sporturile acvatice(scufundari,inot,bird-watching). Uzual,turismul de litoral se leaga in principal de ape statatoare,mai exact de mari si de oceane,date fiind dimensiunile mai mari ale acestora.Apa,prin compozitia ei chimica(salinitatea),contrastul termic cu aerul,prezenta aerosolilor rezultati din spargerea valurilor,este resursa fundamentala fara de care turismul de litoral nu se poate manifesta.

Litoralul a constituit din cele mai vechi timpuri un spatiu de locuire propice..Prezenta apei ca element fundamental al vietii,climatul favorabil si posibilitatile de deplasare au facut ca de la an la an aceasta suprafata sa fie din ce in ce mai cautata.Aici au loc o serie de alte activitatii cum ar fi cele portuare ,de extractie de petrol,pescuit,comerciale.

Astfel,o prima caracteristica a turismul de litoral este operarea sa concomitent cu alte activitati economice.

O a doua caracteristica se leaga de suportul fizic al activitatii si anume fragilitatea mediului inconjurator.Aici avem in vedere puternica antropizare,eroziunea din ce in ce mai accentuata a solului,precum si calitatea apelor pasibile a fi infestate tot mai des din diferite motive.

Tot o consecinta a conditiilor naturale este si impletirea activitatii de turism litoral cu cea de turism balnear.O activitate care cunoaste din ce in ce mai multe aplicatii este talasoterapia,adica tratamentul cu apa de mare.Prezenta unor factorii de cura a determinat construirea unor spatii destinate tratamentelor si prevenirii diferitelor afectiuni.

Combinarea acestor forme de turism poate crea dificultati sub aspectul numarului de calatori,in special in zonele in care sezonul pentru cura helio-marina este limitat la 2-3 luni.Riscul aglomerarii plajelor si a statiunilor cu toate consecintele negative pe care la genereaza este o problema de mare actualitate.Adoptarea unor solutii care sa elimine aceste inconveniente se constituie ca un obiectiv in incercarea de atenuare a unei alte trasaturi a turismului de litoral si anume sezonalitatea.O alternativa ,cel putin pentru statiunile cu functie mixta ,ar fi incercarea de reorientare a fluxurilor turistice in perioadele de extrasezon.

In ultimii ani,un concept care ainceput sa castice teren este cel de dezvoltare durabila.Acesta vizeaza o crestere economica care constientizeaza faptul ca resursele sunt limitate si protejaza comunitatile umane din punct de vedere cultural.

Literatura de specialitate a consacrat 3 faze in evolutia amenajarilor de litoral:

faza de pionierat (timp de 2 secole avand ca punct terminal 1930)

Faza de urbanizare a litoralului(1930-1960)

Faza amnajarilor de litoral de mare amploare.

In ceea ce priveste motivele pentru prcaticrea turismul de litoral,putem aprecia ca de la an la an acestea sunt mai numeroase si uneori din ce in ce mai sophisticate.Daca in trecut se merge ape litoral pentru factorii naturali de cura,pentru odihna si recreere,astazi putem vorbi de cluburi pentru practicarea de sporturi nautice,de extinderea naturalismului,de cercetarii stiintifice sau pur si simplu de moda.

O privire de ansamblu asupra turismului de litoral ne conduce la identificarea anumitor tendinte:

Fragmentarea vacantelor-apare tot mai frecvent ca urmare a mai multor factorii:

Stresul de la locul de munca ce determina pause mai frecvent

Dezvoltarea transporturilor si a infrastructurii corespunzatoare care permite ajungerea la destinatie intr-un timp relativ scurt

Aparitia calatoriilor de tip “incentive travel”sau acordarea de premii sub forma unor week-end-uri pe litoral

2.Turistii sunt din ce in ce mai informati cu privire la locul pe care il viziteaza.

3.Consumatorii sunt din ce in ce mai pretentiosi fata de calitatea plajelor si fata de dotarile din statiuni

4.Datorita diversificarii ofertelor de sporturi nautice are loc o mutatie considerabila si o formare de fluxuri in acest sens.

5.Reactia cereri la propunerile ofertantilor este pozitiva

1.3.Tipurile de turism practicate

În activitatea turistică internă și internațională se practică o gamă largă de forme și aranjamente turistice, determinate de modalitățile de satisfacere a nevoii de turism, de condițiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularitățile organizării călătoriei. În multe locuri există oportunități pentru practicarea unor forme speciale de turism bazate pe atracții locale interesante sau neobișnuite.

Aceste forme de turism pot fi dezvoltate la scară mai mare decât formele de turism tradiționale și în regiuni diferite. Oricum pentru comercializarea acestor forme de turism sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar autoritățile locale trebuie să înțeleagă modalitatea lor de dezvoltare înainte de asumarea unor riscuri suplimentare și de implicare a comunității locale, a oamenilor de afaceri în dezvoltarea lor .

Formele de turism vor fi definite în funcție de diferite criterii sau factori ce își pun pecetea asupra individualizării și desfășurării fenomenului turistic la scara detaliilor sale. Astfel de criterii sunt: distanța, durata, proveniența turiștilor, numărul turiștilor, gradul de organizare, modul de desfășurare, mijloace de transport utilizate, vârsta turiștilor, aportul social, particularitățile regiunii de destinație.

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentație, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum și modalitatea de comercializare a acestuia.

În practica turistică există o serie de criterii și posibilități de grupare a formelor de turism:

în funcție de locul de proveniență sau originea turiștilor, se distinge:

turismul intern practicat de populația unei țări în interiorul granițelor naționale;

turismul internațional rezultat al deplasării persoanelor în afara granițelor țării lor de reședință. Turismul internațional se subdivide în turism emițător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se referă la plecările turiștilor autohtoni peste graniță și turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turiști din alte țări pentru petrecerea vacanței în țara primitoare.

după modalitatea de comercializare a vacanțelor, se disting următoarele forme de turism:

turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă și tratament) sau a altor tipuri de înțelegere convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri, companii aeriene).

turismul pe cont propriu, numit uneori și neoganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităților de agrement.

turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate.

în funcție de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:

turism itinerant sau de circulație, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru.

turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanței în aceeași localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:

turism de sejur scurt se mai numește și turism de weekend, presupune una sau două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reședință;

turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);

turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depășește, de regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiștii de vârsta a treia care efectuează cure și tratamente medicale sau de către turiștii cu venituri foarte ridicate.

din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii se distinge:

turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);

turism sezonier legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanță (ocazional);

turism de circumstanță are o durată relativ scurtă, de la câteva ore l câteva zile și se poate desfășura întreaga perioadă a anului. Motivațiile și formele pe care le îmbracă sunt extrem de variate. Între atracțiile la care această formă de turism este sensibilă se înscriu manifestările și evenimentele limitate ca durată (festivaluri artistice, expoziții, competiții sportive), dar pot fi și anumite construcții cu funcție turistică permanentă, unde vin în momentele de recreere persoane antrenate în alte activități.

după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

turismul pedestru antrenează din cele mai vechi timpuri numeroși turiști ce se deplasează în zona periurbană, dar și în regiunile muntoase. În cadrul acestei forme de turism trebuie incluse și turismul cinegetic, pescuitul și alpinismul. Turismul pedestru oferă cea mai strânsă conexiune între m și natură având un caracter eminamente recreativ;

turism rutier se practică de numeroși participanți, pe distanțe scurte (cicloturismul), lungi sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin utilizarea gradului său de independență crește substanțial. Este cea mai dinamică formă de turism actuală, datorită perfecționării căilor și mijloacelor de transport, precum și înmulsmul de vară, turismul de circumstanță (ocazional);

turism de circumstanță are o durată relativ scurtă, de la câteva ore l câteva zile și se poate desfășura întreaga perioadă a anului. Motivațiile și formele pe care le îmbracă sunt extrem de variate. Între atracțiile la care această formă de turism este sensibilă se înscriu manifestările și evenimentele limitate ca durată (festivaluri artistice, expoziții, competiții sportive), dar pot fi și anumite construcții cu funcție turistică permanentă, unde vin în momentele de recreere persoane antrenate în alte activități.

după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

turismul pedestru antrenează din cele mai vechi timpuri numeroși turiști ce se deplasează în zona periurbană, dar și în regiunile muntoase. În cadrul acestei forme de turism trebuie incluse și turismul cinegetic, pescuitul și alpinismul. Turismul pedestru oferă cea mai strânsă conexiune între m și natură având un caracter eminamente recreativ;

turism rutier se practică de numeroși participanți, pe distanțe scurte (cicloturismul), lungi sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin utilizarea gradului său de independență crește substanțial. Este cea mai dinamică formă de turism actuală, datorită perfecționării căilor și mijloacelor de transport, precum și înmulțirii posibilităților, de a avea un mijloc de transport propriu;

turism feroviar este facilitat de prezența unor mijloace de transport sigure, cu un confort sporit, optime pentru deplasări la distanțe mari. Este practicat sub forma călătoriilor în circuit, sau de către turiști ce se deplasează spre anumite localități alese ca loc de desfășurare a activității recreative sau curative;

turism naval utilizează numeroase mijloace de transport, cum ar fi plutele arhaice, ambarcațiunile cu vâsle, rame sau motor, nave de pasageri fluviale sau maritime. Frecvența maximă se înregistrează pe lacurile interioare, în anumite sectoare ale fluviilor și râurilor (cele ce traversează marile aglomerații urbane) și în zonele de litoral, unde se practică un adevărat cabotaj turistic. Ca variantă a turismului naval, foarte frecventă este croaziera în bazinul unor mări intercontinentale (Mediterana, Caraibe, Marea Japoniei);

turism aerian a luat mare avânt în a doua jumătate a secolului XX, prin dezvoltarea acestor mijloace rapide de transport. Este practicat de persoanele cu venituri mari, dornice de ași satisface necesitățile recreative la foarte mari distanțe. Deltaplanele și elicopterele, tot mai intens utilizate în acest scop, încearcă să diversifice opțiunile în acest domeniu.

în funcție de motivația deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulației turistice:

turismul de recreere și agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaște locuri noi, istoria și obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu așa-numitul turism cultural. Scopul fundamental al practicării sale este satisfacerea nevoilor recreative ale populației antrenată în munci solicitante, cu mare consum de energie fizică și psihică, sau locuind în habitate recunoscute prin stresul lor cotidian. Practicarea turismului de recreere nu este apanajul unei anumite categorii de populație, el este și la îndemâna celor proveniți din medii considerate mai puțin sau deloc stresante – în general locuitorii așezărilor rurale. Principalele trăsături ale turismului de recreere sunt:

antrenează cel mai bine un număr de persoane, majoritatea provenind din țările puternic dezvoltate și urbanizate;

ponderea decisivă a participanților se recrutează din rândul populației urbane, supusă unei îndepărtări accentuate față de natură, în vreme ce populația rurală participă cu procente mai reduse; acest tip de turism sete practicat de toate grupele de vârstă, dar mai ales de tineret și de populația matură;

în zonele temperate ale globului, unde se concentrează o populație numeroasă, turismul de recreere prezintă un caracter sezonier evident: vara și iarna, cele două anotimpuri extreme, constituie „vârfurile” cererii turistice. Ca urmare acest tip de turism generează supraîncărcări la nivelul infrastructurii, fie că este vorba de bazele de cazare, fie de căile de acces;

distanța de deplasare variază mult, în funcție de solicitările și posibilitățile materiale ale turiștilor.

durata actului recreativ este și ea variabilă. În general, predomină turismul de scurtă i medie durată, echivalent weekend-uli sau unei fracțiuni de concediu de odihnă. Durata lungă a recreării este specifică unei grupe restrânse proveniți în majoritate absolută dintre pensionari;

eficiența economică a turismului de recreere este una dintre cele mai ridicate. Aceasta deoarece turismul tine să-și satisfacă cerințele recreative prin utilizarea tuturor elementelor infrastructurii destinate acestui scop. Nu este mai puțin adevărat că există un mare număr de turiști cu venituri reduse, în special tineri, la care recreerea se realizează în urma unei minime solicitări a produsului turistic;

realizarea unei infrastructuri proprii, în care elementelor comune tuturor tipurilor de turism (baze de cazare și alimentație) li se asociază dotări specifice, menite să amplifice și să satisfacă polivalent cerințele de agrement (piscine, săli de jocuri diverse, terenuri de sport, discoteci).

Turismul de recreere valorifică, în primul rând, însușirile estetice ale fondului turistic aparținând cadrului natural. Pe de o parte, reconstruiește o punte între om și natură, oferindu-i acestuia posibilitatea ca, într-un cadru nou, să se elibereze de presiunea viții cotidiene. Din această cauză „schimbarea locului” reprezintă o condiție a recreerii și agrementului. În acest domeniu nu își au locul standardele și nici rețele unice; aici intervine profesionalismul agențiilor de voiaj de a lansa o ofertă cât mai variată pentru a putea răspunde la cât mai multe cerințe ale turiștilor.

turismul de tratament și cură balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinței de a preveni anumite îmbolnăviri, cât, mai ales, creșterii surmenajului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite stațiuni cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un climat de cruțare.

Trăsăturile acestei forme de turism sunt următoarele:

numărul participanților este mai redus decât în cazul precedent, implicând doar populația suferindă, sau cea dornică de a preveni anumite afecțiuni;

majoritatea turiștilor se recrutează din regiunile urbane, unde rezistența organismului uman cedează mai devreme, crește ponderea populației rurale (anumite boli nefiind induse de condițiile mediului de viață, ci de alte cauze);

spre deosebire de turismul de recreere și de agrement, cel curativ se desfășoară cu oscilații nesemnificative, pe întreaga durată a anului, ceea ce limitează mult apariția „vârfurilor” la nivelul fluxurilor și asaltarea ofertei peste limitele ei. Din această cauză, el are un caracter regulat și poate fi optim organizat;

distanța la care se practică depinde de natura afecțiunii și de poziția geografică, în raport cu domiciliul turistului, a resurselor atractive; distanțele lungi fiind așadar impuse de acești doi factori, independent de voința turistului;

durata actului recreativ este și ea dictată de natura afecțiunii și eficacitatea tratamentului curativ, perioadele în care se desfășoară acest tip de turism, de obicei medii și lungi, având un singur factor limitativ, pentru afecțiunile mai puțin grave, mărimea concediului de odihnă;

eficiența economică a turismului curativ este nare datorită faptului că practicanții sunt nevoiți să utilizeze o infrastructură de profil și să consulte un personal de înaltă calificare, ceea ce ridică mult costul serviciilor;

în cadrul dotărilor destinate bunei desfășurări a activităților de refacere și îngrijire a sănătății sunt incluse elemente specifice (saune, băi de plante și nămol, proceduri de terapie intensivă, săli de gimnastică recuperatorie).

turismul sportiv constituie o altă formă a circulației foarte agreată de anumite categorii ale populației. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;

turismul științific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere științific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peșteri, rezervații naturale, monumente ale naturii;

turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localități (țări) în vederea achiziționării unor produse în condiții mai avantajoase decât cele oferite pe plan local (național) sau a unor produse pe care nu le oferă piața locală.

după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:

turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de regulă, dispun de o a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare. Aceste persoane și atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace proprii de transport și recurg la servicii deosebite și forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;

turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate. Acești turiști solicită forme ieftine de cazare și mijloace de transport în comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În aceeași categorie se încadrează și cei care solicită bilete prin sindicat;

turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populației. Această formă de turism apelează la tabere de creație, cantonamente, vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;

turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni. Turismul de afaceri deține, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaționale și aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o țară la alta, în funcție de dotarea turistică și nivelul de dezvoltare economică.

Din punct de vedere al conținutului, formele turismului de afaceri se structurează în:

turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucrează, pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obișnuit (reprezentanți vânzări, ziariști);

turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferințelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor și este considerat una dintre cele mai obișnuite forme ale călătoriilor de afaceri;

târgurile și expozițiile se definesc prin prezentări de produse și servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanți și vizitatori;

călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanțe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajați și, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe distracție, relaxare, ca recompensă pentru performanțele deosebite obținute în activitatea profesională.

după categoria de vârstă și ocupația turiștilor, formele de turism pot fi:

turism pentru tineret practicat de către elevi și studenți cu tentă recreativă și culturală;

turism pentru populația activă (turism polivalent);

turism pentru pensionari preponderent curativ.

după caracteristicile prestației turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:

turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă și recreere, tratament balnear;

turism de sejur în stațiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanțe și week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob, patinaj, snowbord);

turismul în stațiunile balneo-climaterice reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice românești, datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut că aproape o treime din apele termale și minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor;

turismul cu caracter special: vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe.

Turismul cultural. Numit adesea și turism de vizitare, deoarece practicarea sa presupune, invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupare de obiective sau resurse atractive. Menirea acestui tip de turism este complexă: în primul rând este instruirea prin îmbogățirea cunoașterii, în al doilea rând este recrearea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri și cunoașterea unor noi fenomene. Primordială rămâne însă în sfera condiționărilor nevoia de cunoaștere și numai ca derivat al ei, recrearea.

Turismul rural. Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorința de expansiune și petrecere a timpului liber și a vacanțelor la țară constituind preocupări vechi mai ales ale împătimiților de natură. Ceea ce prezintă ca noutate este modul în care a evoluat această formă de turism atât cantitativ cât și calitativ în ultimele decenii, el tinzând să devină un fenomen de masă.

1.4. Segmentele tinta ale pietei turismului

Piata turistica poate fi abordata, la fel ca orice alta piata, sub trei aspecte: global, individualizat si pe segmente.

Abordarea globala este specifica operatorilor turistici care ofera servicii nediferentiate pentru toate categoriile de clientela. Studiile de piata sunt in acest caz usor de realizat, costurile implicate fiind deci mai scazute. De asemenea, costurile de “fabricare” a produselor sunt in general mai reduse.

Abordarea (cvasi)globala este inca foarte des utilizata de turoperatori. Multi dintre ei au in oferta produse de tip “circuit in autocar”, adresate tuturor categoriilor de clientela. Dealtfel, pana la inceputul anilor ‘70 acesta era practic singurul tip de produs turistic forfetar existent pe piata. Foarte multi turisti nu agreeaza insa acest tip de circuite, deoarece pe de o parte simt ca independenta si individualitatea lor este afectata, iar pe de alta parte ceea ce li se ofera nu satisface intotdeauna pe deplin dorintele si exigentele lor. Drept urmare, organizatorii de voiaje propun in prezent produse cu un grad de personalizare mai ridicat, dupa cum vom vedea intr-unul din capitolele urmatoare.

Abordarea individualizata este cealalta forma extrema de abordare, fiind concretizata prin faptul ca cererea este analizata la nivelul fiecarui client sau grup restrans de clienti, produsul fiind adaptat necesitatilor acestuia. Aceasta varianta de abordare este intalnita in turism (desigur, cu unele limite) in cateva situatii particulare. Un prim exemplu ar fi agroturismul (turismul rural), unde gazda poate trata fiecare client intr-un mod diferentiat, in functie de dorintele acestuia. Un alt exemplu este cel al prestatarilor de lux (un hotel de patru sau cinci stele) care ofera clientilor servicii personalizate. In sfarsit, se poate da exemplul unor turoperatori care permit clientilor sa “confectioneze” ei insisi sejurul sau voiajul, alegand itinerariile, mijloacele de transport, locurile de cazare si de servire a mesei, modalitatile de agrement etc. Detalii cu privire la acest tip de produse turistice forfetare (denumite produse personalizate) vor fi date in capitolul al zecelea.

Abordarea pe segmente consta din impartirea pietei in subpiete omogene din punct de vedere al unor caracteristici relevante pentru oamenii de marketing. Ideea care sta la baza segmentarii este aceea ca persoanele asemanatoare din punctul de vedere al unor caracteristici precum varsta, educatie, venit, personalitate, stil de viata etc. vor avea nevoi si dorinte asemanatoare. Odata realizata segmentarea, pot fi alese unul sau mai multe segmente-tinta, pe care vor fi concentrate eforturile de marketing.

Daca segmentele de piata au fost definite si descrise in mod corespunzator, segmentarea va oferi informatii pertinente cu privire la:

motivatia pentru care un anumit grup de oameni cumpara un produs turistic sau viziteaza o destinatie;

cat de mare este acest grup;

cat cheltuiesc membrii acestui grup;

loialitatea lor fata de un nume de marca sau fata de o destinatie ;

sensibilitatea lor la schimbarile de pret;

cum raspund ei la diversele strategii de marketing-mix;

cum trebuie elaborat un produs sau o campanie publicitara pentru a genera vanzari in cadrul acestui segment de piata.

Sarcina marketerilor este de a identifica, pentru fiecare segment-tinta, produsele si serviciile care satisfac dorintele si nevoile clientilor din acel segment. In practica exista adesea un conflict intre viziunea marketerilor si cea a managerilor operationali in ceea ce priveste conceperea produsului turistic. Din punctul de vedere al managementului operational, este mult mai simplu si mai eficient sa oferi tuturor clientilor un produs serviciu standardizat (un pat de hotel, un loc intr-un avion, un meniu la un restaurant etc.) decat sa adaptezi oferta pentru fiecare grup de clienti in parte. Cu toate acestea, in conditiile in care pe piata turistica multe firme isi disputa aceleasi portiuni de piata si isi adreseaza produsele mai multor categorii de turisti potentiali, crearea unor produse diferentiate, adaptate fiecarei categorii de clienti, devine foarte importanta.

Rolul si importanta segmentarii difera de la un sector la altul al industriei turistice. Astfel, in sectoarele „cazare” si „transport” segmentarea este un pas esential in procesul de creare a produsului turistic; segmentarea si formularea produsului sunt aici doua fete ale aceleiasi monede. Totusi, chiar si organizatiile din aceste sectoare se pot confrunta cu dificultati atunci cand este vorba sa satisfaca nevoi diferite cu aceleasi facilitati si resurse. (Sa ne gandim de exemplu la cazul unui hotel in al carui restaurant se intalnesc oameni de afaceri doritori de liniste si intimitate cu grupuri galagioase de turisti tineri aflati in excursie cu autocarul.) Segmentarea este de asemenea o etapa indispensabila in procesul de concepere a produselor unui organizator de voiaje sau de sejururi.

In ceea ce priveste sectorul „atractii”, aici importanta segmentarii se vadeste a fi importanta nu atat pentru formularea produsului, cat mai ales elaborarea strategiei promotionale si de distributie pentru fiecare segment in parte. Un muzeu, un castel sau o gradina botanica vor oferi practic acelasi “produs” tuturor vizitatorilor, indiferent de caracteristicile acestora, dar isi va adapta campania promotionala in functie de varsta vizitatorilor sau de aria lor de provenienta, de exemplu.

Pentru ca segmentarea sa fie eficienta, este necesar ca fiecare segment sa fie utilizabil sau operational. Aceasta inseamna ca un segment de piata trebuie sa fie:

discret, in sensul ca membrii sai sunt usor identificabili sub aspectul scopului in care calatoresc, al motivatiilor, ariei de provenienta, venitului etc.;

masurabil, ceea ce inseamna ca dimensiunea segmentului fie este cunoscuta din studiile de piata anterioare, fie poate fi masurata cu cheltuieli rezonabile. Unii marketeri spun ca daca un segment nu este masurabil, el practic nu exista;

substantial, astfel incat sa poata asigura profitabilitatea firmei. Uneori, un segment de piata redus, neluat in considerare de firmele mari, se poate dovedi foarte profitabil pentru o firma mica;

viabil, in sensul ca veniturile asigurate de acest segment trebuie sa fie mai mare decat cheltuielile de marketing necesare pentru cucerirea consumatorilor din segment;

compatibil cu imaginea sau cu pozitia pe piata vizate sau detinute de firma. Asa cum aparitia pe piata a unei masini economice cu marca Rolls Royce ar fi greu de inteles, in acelasi mod cazarea unui autocar cu turisti de conditie medie la hotelul Ritz din Paris sau Crowne Plaza din Londra ar dauna imaginii acestor firme, recunoscute pentru serviciile de lux pe care le practica, la preturile corespunzatoare acestui standard.

Metode de segmentare a pietei turistice

In aceasta sectiune vom prezenta o metodologie de segmentare a pietei turismului si calatoriilor dupa sase criterii, propusa de Victor Middleton. Aceste sase criterii sunt:

Scopul calatoriei

Nevoile, motivatiile si beneficiile (avantajele) cautate de turisti

Comportamentul clientilor (turistilor)

Caracteristicile demografice, economice si geografice ale clientilor

Caracteristicile psihografice ale turistilor

Sensibilitatea la pret

Ordinea aceasta nu este tocmai intamplatoare; ea corespunde cu aproximatie gradului de importanta a fiecaruia din criterii.

Scopul calatoriei

Pentru orice operator turistic, segmentarea pietei ar trebui sa inceapa cu o analiza atenta a scopului pentru care clientii sai calatoresc si sa creeze produse in functie de acest scop. Scopul calatoriei poate fi identificat raspunzand la urmatoarele doua intrebari: “unde vor sa mearga oamenii in vacanta?” si “ce vor sa faca acolo, care sunt activitatile lor preferate?”.

Raspunsul la intrebarea prima intrebare poate fi in principal: la mare, la munte, la tara (turism rural si ecologic), intr-un oras (turism urban), in strainatate. In ceea ce priveste a doua intrebare, aici raspunsurile posibile sunt mai multe: plaja, sport, pescuit, drumetie, joaca, vizitarea de muzee si expozitii, vizitarea de orase si centre istorice, tratament balnear, cumparaturi, degustare de vinuri si multe altele. Turoperatorul isi va concepe oferta in functie de toate acestea. Astfel, de exemplu, va propune diverse formule de sejur la mare si la munte (in tara si in strainatate), sejururi la pensiuni private din zona rurala, voiaje cu autocarul incluzand vizitarea principalelor atractii din orasele de pe traseu, circuite culturale, voiaje tematice (cum ar fi o excursie la Cotnari avand drept activitati centrale vizitarea podgoriilor si degustarea de vinuri, sau o excursie la Bucuresti pentru vizitarea Muzeului Satului), voiaje in strainatate, cu avionul sau autocarul. Fiecare din aceste produse este prezentat de regula intr-un pliant separat.

Dupa cum se poate observa, fiecare dintre produsele turistice oferite corespunde unui segment de piata definit dupa criteriul “scopul calatoriei”. Putem repeta aici afirmatia pe care am facut-o intr-unul din paragrafele anterioare: pentru un operator turistic, segmentarea pietei si formularea produsului sunt de fapt doua fete ale aceleiasi monede.

Nevoile si avantajele cautate

Dintre turistii care merg pe litoral, pentru unii este cel mai important lucru sunt baile de soare si de mare – acestia vor alege probabil statiunile mai linistite; altii, desi nu ocolesc plaja, sunt deosebit de interesati si de posibilitatile de distractie ce li se ofera – acestia vor prefera in genere statiunile cat mai “animate”. Un turist poate alege o excursie cu autocarul datorita oportunitatii de a intalni alti oameni, altul datorita posibilitatii de a calatori fara stres, altii datorita pretului mai redus. Si pe piata turismului de afaceri putem intalni segmente diferite: unii oameni de afaceri pot avea pretentia sa calatoreasca in conditii luxoase, beneficiind de servicii personalizate pe tot parcursul calatoriei, pentru altii rapiditatea este cea mai importanta, iar pentru altii, economia la costuri.

Principalele avantaje utile pentru segmentarea pietei turistice sunt:

relaxarea;

sanatatea;

distractia;

libertatea;

aventura si riscul;

educatia;

soarele;

descoperirea;

compania altor persoane, construirea de relatii.

Segmentarea dupa avantaje cautate „rafineaza” segmentarea dupa scopul calatoriei, permitand o formulare si adaptare mai precisa a produsului. Ea pare a fi cea mai potrivita pentru filosofia de marketing, care spune: „vindeti clientului avantaje, nu caracteristici”. Promovarea avantajelor oferite de produs este scopul logic al oricarui material publicitar.

Ca exemplu concret, prezentam aici o segmentare dupa avantaje cautate a turistilor care viziteaza Grecia, asa cum a rezultat ea in urma unui studiu realizat in anul 1994:

iubitorii de cultura, care sunt interesati atat de patrimoniul cultural si de istoria Greciei, cat si de frumusetile sale naturale. Este vorba in general de familii sau de turistii mai in varsta;

visatorii, atrasi de preturile mici, de soare, de plaja si de viata de noapte. Ziua fac plaja si inoata, iar noptile le petrec in baruri si cluburi. Acest segment este format in majoritate din barbati tineri;

heliolatrii sunt turisti indragostiti de soare, acesta fiind principalul motiv pentru care vin in vacanta aici. Plaja si restaurantele in aer liber sunt elementele care descriu sejurul lor in Grecia;

“lordul Byron”. Este vorba de clienti care vin mereu in aceeasi statiune, stau la acelasi hotel, iau masa la aceleasi restaurante. Principalul avantaj pentru ei este acela de a beneficia din plin de ospitalitatea greceasca. Sunt considerati mai curand musafiri decat turisti.

B.Comportamentul clientilor

Comportamentul consumatorului de turism va fi studiat in detaliu in capitolul al optulea. Toate variabilele comportamentale prezentate acolo pot servi foarte bine si ca variabile de segmentare a pietei turistice. Aici vom arata doar cateva dintre criteriile de comportament relevante, grupate pe patru categorii, in functie de faza din procesul de cumparare in care se afla turistul. Astfel, vom avea de-a face cu criterii care definesc comportamentul clientilor:

inainte de rezervare;

in timpul rezervarii;

pe parcursul voiajului (sejurului);

dupa intoarcerea din calatorie.

Posibilele criterii de segmentare a clientelei turistice inainte de momentul rezervarii sunt:

experienta anterioara a turistilor (cei care au mai vizitat respectiva destinatie si cei care merg acolo pentru prima oara);

frecventa utilizarii serviciilor. Pentru o companie aeriana, de exemplu, utilizatorii frecventi pot reprezenta numeric doar 10% din clientii companiei, dar pot contribui in proportie de peste 80% la formarea cifrei de afaceri a acesteia. Este evident ca segmentul utilizatorilor frecventi este unul caruia operatorul trebuie sa-i acorde o atentie speciala;

sursele de informatii utilizate (mass-media, brosuri si pliante, prieteni care au vizitat deja destinatia, agenti de turism etc.)

Daca avem in vedere momentul rezervarii, turistii pot fi impartiti in segmente dupa unul din urmatoarele criterii:

turisti care solicita voiaje “tout compris” (inclusive tours), pentru care toate prestatiile sunt aranjate dinainte, sau turisti independenti, care cumpara numai biletele de transport, preferand sa-si faca singuri programul de la destinatie, dupa propriile dorinte;

turisti care platesc totul dintr-o data si turisti care solicita credit;

turisti care fac rezervarea prin agentie si turisti care prefera sa se adreseze direct prestatarului.

In timpul voiajului (sejurului) turistii pot fi clasificati dupa urmatoarele criterii:

preferinta pentru una sau alta din facilitatile de la destinatie – de exemplu, turisti care se cazeaza la hotel, motel, pensiune, casa particulara etc.;

preferinta pentru una sau alta din atractiile de la destinatie – naturale, culturale, sportive etc.

nivelul cheltuielilor – turisti care cheltuiesc mult si turisti care cheltuiesc cat mai putin posibil;

durata sederii la destinatie;

loialitatea fata de o destinatie sau prestatar. Unii turisti prefera sa viziteze in fiecare an aceeasi destinatie, sa stea la acelasi hotel, sa plece prin aceeasi agentie de turism etc.;

modalitatea de transport: cu trenul, autocarul, masina personala, avionul etc.;

compozitia si marimea grupurilor de turisti: cupluri, familii cu copii, grupuri de prieteni, clase de elevi de scoala etc.

In ceea ce priveste comportamentul turistilor dupa intoarcerea din voiaj, avem in vedere aici modul in care ei comunica impresiile de calatorie (pozitive sau negative) catre rude, prieteni si cunostinte.

C.Caracteristici demografice, sociale, economice si geografice

Segmentarea economica si geodemografica (numita si segmentare descriptiva) ne ajuta la definirea unui profil al segmentelor descrise anterior, cu ajutorul celorlalte criterii de segmentare. Segmentarea descriptiva este cel mai usor de realizat, datele putand fi adesea obtinute fara efort din anuarele statistice si alte publicatii de profil, sau de la institutele de cercetare contra unui mic cost.

Desi segmentarea descriptiva isi are utilitatea ei in deciziile cu privire la alegerea mijloacelor publicitare si selectarea canalelor de distributie, in cele mai multe cazuri profilul demografic al clientilor nu poate constitui el singur o baza adecvata pentru conducerea unei campanii de marketing eficiente. Aceasta deoarece persoane avand caracteristici economice si demografice apropiate sunt adesea foarte diferite din punctul de vedere al motivatiilor, dorintelor, comportamentului, al scopurilor pentru care fac turism si asa mai departe.

De exemplu, variabila demografica “varsta”, luata izolat, nu ne spune aproape nimic despre un potential turist. Sa consideram cazul ipotetic a doua persoane, ambele in varsta de 50 de ani si avand aproximativ aceeasi situatie economica; unul dintre ei este inginer chimist, iar celalalt artist plastic. Este desigur de asteptat ca gusturile si preferintele lor in materie de turism sa fie sensibil diferite. De asemenea, vor exista diferente importante intre o persoana in varsta de 40 de ani care este necasatorita, o alta tot de 40 de ani care este casatorita si are copii mici, si o alta de aceeasi varsta care are deja copii de facultate.

Principalele criterii demografice si economico-sociale principale utilizate in segmentarea pietei turistice sunt varsta, ciclul de viata al familiei, venitul, nivelul de educatie, nationalitatea, religia.

Pentru primele doua criterii enumerate mai sus (varsta si ciclul de viata al familiei) vom prezenta aici o segmentare a pietei turistice finlandeze, realizata un anul 1994 de institutul Gallup-Media din Finlanda. Segmentele de piata descrise in urma studiului au fost:

“generatia jocurilor video”, cu varsta intre 12 si 14 ani; este vorba de copii care influenteaza puternic alegerile parintilor in ceea ce priveste destinatiile si activitatile de vacanta;

“generatia consumului”, cu varsta intre 15 si 24 de ani; este un segment format din adolescenti si tineri in majoritate necasatoriti;

“generatia prosperitatii”, cu varsta de 25-34 de ani, unii dintre ei casatoriti, dar fara copii sau cu cel mult un copil, de regula in varsta de pana la 7 ani;

“generatia suburbana”, cu varsta de 35-44 ani, formata in genere din cupluri cu copii intre 7 si 15 ani;

“generatia schimbarii sociale”, cu varsta intre 45 si 54 de ani, segment format din cupluri fara copii sau ai caror copii au plecat deja din casa parintilor;

“generatia razboiului si lipsurilor”, formata din persoane cu varsta intre 55 si 64 de ani, fie cupluri de pensionari, fie pensionari singuri;

“seniorii”, adica segmentul celor in varsta de peste 55 de ani.

Dupa cum arata profesorul Toader Gherasim, segmentele de varsta interesante pentru marketingul turistic din punctul de vedere al comportamentului sunt: copilaria (cand accentul se pune pe jocuri de agrement si pe miscare), adolescenta (cand sunt agreate excursiile ieftine, fara conditii de confort deosebite, drumetiile, jocurile educative si oferta de turism cultural), prima tinerete (cand preferintele se indreapta spre acele oferte care asigura implinirea personalitatii), a doua tinerete (cand se accentueaza inclinatia spre sedentarism si odihna), si batranetea (cand apare adesea cererea de produse si servicii care tin de turismul medical).

In functie de venituri putem vorbi de urmatoarele segmente de piata:

turisti saraci, al caror venit depaseste cu putin limita subzistentei si care apeleaza rar la serviciile turistice. Ei sunt interesati nu atat de confort si de calitatea serviciilor, ci de pretul lor;

turisti de conditie medie, care formeaza majoritatea clientelei, mai pretentiosi in raport cu conditiile de confort, mai dispusi sa cheltuiasca banii pe servicii diverse si mai deschisi la nou;

turisti de lux, cu venituri mari si foarte mari, foarte exigenti in ceea ce priveste calitatea serviciilor, dar si dispusi sa plateasca pe masura.

Nivelul de educatie este un criteriu important in special pentru unele categorii de turism, cum ar fi turismul cultural. Persoanele cu studii elementare sau medii fac turism motivati in special de dorinta de a se odihni si de a se distra, in timp ce persoanele cu un nivel de educatie superior au adesea (si) motivatii legate de statut, prestigiu sau auto-implinire (pentru mai multe detalii se poate vedea capitolul privitor la comportamentul turistilor).

Nationalitatea este importanta pentru segmentarea pietei turistice internationale. Iata cateva exemple in care este folosit acest criteriu de segmentare: unii prestatari din industria turistica – in special restaurantele – sunt profilati pe elemente specific nationale; atractiile turistice isi elaboreaza documentele informative in mai multe limbi, in functie de nationalitatea turistilor care le viziteaza cel mai des; in Insula Mallorca (Spania) unele statiuni de pe litoral sunt orientate catre segmentul turistilor germani, iar altele catre segmentul turistilor britanici.

Religia are importanta ca criteriu de segmentare pentru operatorii care realizeaza o parte insemnata a cifrei lor de afaceri pe seama pelerinajelor.

D.Caracteristicile psihografice si stilul de viata

Spre deosebire segmentarea demografica, unde se folosesc criterii fizice, masurabile sau identificabile, segmentarea psihografica se refera la caracteristici precum mentalitati, atitudini, credinte, perceptii s.a.m.d. Realizarea unei segmentari de acest tip necesita de multe ori folosirea unor tehnici de cercetare sofisticate, cu instrumente imprumutate din arsenalul psihologiei. Motivul pentru care se utilizeaza segmentarea psihografica este credinta ca valorile comune impartasite de un anumit grup de consumatori determina comportamentul lor de cumparare.

O variabila psihografica importanta pentru marketingul turistic este atitudinea fata de risc si inclinatia spre aventura, in functie de care distingem:

alocentristii, increzatori in propriile forte, impulsivi, adora aventura. Ei vor fi clientii parcurilor care propun distractii extreme, vor practica alpinismul, intrecerile sportive (curse de cai, de automobile etc.), sporturile periculoase;

psihocentristii, cei care pretuiesc siguranta, fiind nelinistiti si inhibati. Ei prefera sa-si petreaca vacanta in statiuni linistite, pe care eventual le cunosc bine dinainte, unde lipseste orice risc si orice amenintare.

Segmentarea dupa stilul de viata duce la identificarea urmatoarelor categorii de turisti (dupa Farnsworth si Riche):

implinitii. Este vorba de persoane educate, cu principii solide, care au o buna intelegere a societatii in care traiesc si sunt receptivi la nou. Sunt dispusi sa cheltuiasca, dar vor sa li se ofere lucruri de valoare reala in schimbul banilor lor;

increzatorii. Sunt tot persoane cu educatie si principii, dar mai putin bogati decat “implinitii”. Sunt mai rigizi in obiceiurile lor de cumparare;

realizatorii. Sunt persoane pentru care munca joaca un rol foarte important in viata. Prin produsele pe care le cumpara vor sa demonstreze altora faptul ca statutul lor social are o tendinta mereu ascendenta;

muncitorii. Prezinta caracteristici asemanatoare cu realizatorii, dar nu au aceeasi pregatire si aceleasi venituri. Tinta lor este aceea de a-i ajunge pe cei care au mai mult decat ei;

experimentatorii. Sunt in general persoane tinere carora le place foarte mult sa incerce noi produse si servicii si sa influenteze intr-un fel sau un altul lumea inconjuratoare. Prefera activitatile sociale si exercitiile fizice, sunt foarte interesati de moda;

creatorii. Sunt de asemenea persoane carora le place sa influenteze mediul inconjurator, dar sunt mai putin interesati de moda si mai mult de produsele utile, functionale. Sunt orientati deopotriva spre familie, munca si comunitatea in care traiesc;

exploratorii. Este vorba de persoane cu venituri mari si foarte mari, carora le place libertatea de a descoperi lucruri noi, de a explora mereu noi dimensiuni ale vietii;

luptatorii. Ei sunt opusul exploratorilor: beneficiaza de resurse reduse si nu le place prea mult noutatea, preferand produsele si marcile deja cunoscute si testate.

Segmentarea dupa stilul de viata este poate cea mai complexa, reflectand o intelegere completa a nevoilor, motivatiilor si aspiratiilor indivizilor. Ea necesita eforturi de cercetare considerabile si este de regula folosita in cadrul segmentarii dupa scopul calatoriei descrisa la punctul 1.

E.Sensibilitatea la pret

Multi turoperatori considera sensibilitatea la pret ca fiind o variabila-cheie in segmentarea pietei turistice, din cauza faptului ca o mare parte din consumatorii de turism reactioneaza foarte mult la schimbarile de la pret, renuntand usor la serviciile care se scumpesc prea mult. Prin aceasta segmentare se vor identifica si localiza grupurile de clienti care raspund favorabil la diferite nivele de pret. In acest scop se realizeaza studii menite sa releve gradul de acceptabilitate a preturilor de catre potentialii turisti, tinand seama ca aceste preturi trebuie sa fie indeajuns de mari pentru a acoperi costurile fixe ridicate aferente produselor turistice si asigura un profit satisfacator. In ordinea importantei, ca variabila de segmentare, sensibilitatea la pret ar putea fi plasata chiar pe locul al patrulea, dupa scopul calatoriei, avantajele cautate si comportamentul turistului. Exista dealtfel o stransa legatura intre aceste variabile.

Desi focusul acestei lucrari este reprezentat in principal de turismul de agrement, vom spune la finalul acestui capitol cateva lucruri referitoare la segmentarea pietei turismului de afaceri.Daca ne referim la turistii de afaceri individuali, atunci aceasta piata poate fi segmentata dupa cele sase criterii prezentate anterior. Daca avem in vedere calatoriile ocazionate de evenimentele organizate de intreprinderi si asociatii, atunci putem distinge urmatoarele activitati:

congrese si conferinte;

reuniuni ale managerilor superiori;

seminarii si cursuri de formare;

targuri si expozitii;

reuniuni ale fortelor de vanzare sau ale distribuitorilor;

Principala caracteristica a acestor tipuri de evenimente este faptul ca, pentru organizatorul de voiaje sau pentru prestatar, turistul si clientul nu sunt una si aceeasi persoana: voiajele nu sunt platite de catre participanti, ci de catre firmele organizatoare. Tot aceste firme iau si decizia de a alege un prestatar sau altul, o destinatie sau alta. Criteriile de decizie cele mai importante sunt (dupa un studiu realizat in anul 1996):

perioada din an in care are loc evenimentul;

accesibilitatea destinatiei;

prezenta facilitatilor necesare pentru organizarea evenimentului (audio, video, computere, sisteme de traducere simultana etc.);

atractiile destinatiei;

imaginea destinatiei;

calitatea serviciilor de cazare;

serviciile de alimentatie;

parcarile;

alte facilitati (telefon, taxi etc.)

posibilitatea de a organiza expozitii;

serviciu de rezervare rapid, simplu si eficient;

prioritate la utilizarea facilitatilor;

personal eficient si politicos;

siguranta;

facilitatile la plata acordate pentru grupuri.

Este bine de mentionat ca exista o zona de suprapunere insemnata a pietei turismului de agrement si a celui de afaceri, deoarece prezenta la evenimentele profesionale sau de afaceri este adesea pentru participanti o ocazie de a vizita atractiile turistice de la destinatia unde are loc evenimentul.

CAPITOLUL II

TENDINTELE TURISMULUI LITORAL DIN ROMANIA

2.1 Istoric si dezvoltare in contextual economic si politic al secolului XX

Turismul de masă care se practică în prezent își are originile în anii imediat următori sfârșitului celui de-al doilea razboi mondial. Creșterea standardului de viata, a timpului liber și dezvoltarea transporturilor au dus la o creștere accentuată a cererii turistice, mai ales pentru turismul internațional. Destinațiile turisthice au răspuns acestei cereri prin dezvoltarea unei game largi de servicii și facilități oferite turiștilor. Originile turismului le regăsim însă cu mult timp în urmă, în timpurile egiptenilor, atunci când se putea vorbi de călătoriile făcute cu prilejul unor festivaluri și celebrari religioase.

Grecii au fost primii care au evidențiat beneficiile menținerii unui raport echilibrat între muncă și destindere (aici incluzând călătoria), atât pentru individ, cât și pentru societate.

Romanii foloseau timpul pentru destindere în scopuri practice, spre deosebire de greci. Inginerii romani au construit facilități publice pentru populație, pentru practicarea exercițiilor fizice pentru destindere și ca pregătire de război. Rețeua extinsă de drumuri construită de romani a permis realizarea unor calătorii mai rapide de afaceri sau pentru odihnă. Romanii obișnuiau să facă vizite prietenilor și rudelor și apreciau efectele binefacatoare ale apelor minerale.

În secolul al XVII-lea, atitudinea vis-a-vis de recreere și călătorii s-a schimbat, inregistrându-se doua tendințe dominante:

– dezvoltarea “Marelui Tur” – tinerii aristrocrați erau trimiși pentru desăvârșirea educației în marile centre culturale ale Europei : Paris, Veneția, Roma, Florența.

– dezvoltarea stațiunilor balneare – deși recunoscut încă de pe vremea romanilor, efectul benefic pentru sănătate al apelor minerale nu a fost exploatat decât începând cu secolul al XVI-lea.

Secolul al XVIII-lea și al XIX-lea au adus noi schimbări în dezvoltarea turismului. Introducerea tehnicilor producției de masă în industrie a dus la o rapidă urbanizare și la migrarea populației din zonele rurale spre cele urbane. Tot acum se dezvoltă și stațiunile de litoral, acestea fiind însă frecventate doar de nobilime.

Secolul al XX-lea a adus noi schimbări; în primul rând folosirea mai redusă a trenurilor ca mijloc de transport utilizat pentru turism. În al doilea rând, introducerea produselor turistice forfetare. Turismul de masă existent astăzi este un fenomen al societății post- industriale al celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Turismul a devenit parte integrantă a economiei unei țări. Cei mai importanți factori care au dus la creșterea cererii de produse turistice au fost: creșterea nivelului vieții, creșterea mobilității populatiei, standardele de educație și creșterea timpului liber. Organizațiile publice și private s-au adaptat rapid acestei cereri în creștere, oferind produse turistice tot mai complexe și de calitate.

Analizând istoria trecută și prezentă a turismului, se pot evidenția urmatoarele aspecte:

Efectele mobilității sociale – de la începutul activității turistice, cei care au beneficiat de activitățile turistice și de noile destinații au aparținut anumitor categorii sociale, mai înstărite. Cu timpul, s-a dezvoltat turismul de masă, iar cei ce practică "turismul elitist" au trebuit să găsească destinații exclusiviste. Aceasta tendintă se mai manifestă și în prezent, existând stațiuni exclusiviste;

Importanța transportului – de la construirea primelor drumuri de către romani, la introducerea căilor ferate în secolul al XIX-lea și a altor forme de transport mult mai sofisticate, dezvoltarea turismului a depins în mare parte de dezvoltarea transportului;

Creșterea ritmului dezvoltării – ritmul de dezvoltare a turismului a fost accelerat în ultima jumătate a secolului al XX-lea, având efecte pozitive și negative asupra economiei, culturii și mediului.

Pe baza datelor evidențiate se pot trage concluzii asupra dezvoltării viitoare a turismului. Un lucru este evident: dacă turismul se va dezvolta în același ritm și în următorii 50 de ani, ritmul îregistrat de la cel de-al doilea razboi pană în prezent, această industrie va juca un rol economic și politic de importanță globală.

2.2.Potențialul turistic litoral antropic al României

Potențialul antropic al unei zone, regiuni, țări este identic cu oferta turistică potențială a respectivului spațiu geografic. Încercând o subdiviziune a potențialului antropic se constată că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei și din obiective economice care prezintă interes turistic.

Potențialul turistic antropic al României se compune din valori cultural istorice (vestigii arheologice, monumente istorice și de artă, instituții și evenimente cultural – artistice, arta și tradiția populară), obiective economice de interes turistic, baza materială turistică și potențialul socio-demografic (forța de muncă).

Vestigiile arheologice existente pe teritoriul țării noastre sunt numeroase ș de mare valoare atât pentru istoria, cultura și civilizația poporului nostru dar și pentru cel universal.

Între vestigiile arheologice existente pe teritoriul României se pot aminti:

cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre construite în sec. VII-VI înainte de Hristos, cum ar fi Tomis (Constanța), Calatis (Manglia), prin intermediul cărora populația geto-dacă a venit în contact cu marile civilizații ale antichității elennistică, persană, romană;

cetățile dacice și romano-bizantine – cercetările arheologice au scos la lumină unele vestigii dacice răspândite în toate zonele țării cum sunt: Petrodova (Piatra-Neamț), Sucidava lângă Caracal, Drobeta-Turnu_Severin la Dunăre, Potissa (Turda). În Munții Orăștiei se află cetățile și așezările dacice construite în perioada lui Burebista și Decebal aproximativ 82 înainte de Hristos – 106; cetățile de la Costești, Blidaru și cea mai mare considerată capitala statului dac distrusă și apoi refăcută după 106 de romani Sarmizegetusa, cetate situată în depresiunea Hațeg;

Cetățile sau castrele romane – construite ca puncte de rezistență în expansiunea romană în Dacia construite în: Dobrogea unde se găsesc și ruinele podului lui Traian construit de Apollodor din Damasc, Tibiscum (Caransebeș), Potaissa (Turda). Alături de acestea pot fi amintite și ruinele centrelor urbane ridicate la rang de municipii sau colonie, cum sunt: Drobeta, Apulum (Alba Iulia), Napoca, Tomis și capitala Daciei romane Sarmizegetusa;

Cetățile medievale, între cele mai vechi incluzând: cetatea Dăbâca din județul Cluj, Vicoria din județul Bihor, Cetatea Severinului din județul Mehedinți, cetatea Curtea de Argeș. În epoca modernă se remarcă cetățile feudale sau orașele întărite cu cetăți, mai bine păstrate fiind cele de la Sighișoara, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Mediaș, Cluj-Napoca, Bran în mare parte restaurate.

De mare atracție turistică sunt și cetățile de scaun din Moldova la Suceava, Neamț, ca și ruinele curților domnești de la Piatra Neamț, Bacău și Iași.

În Țara Românească se păstrează încă vestigiile fortificațiilor și ansamblurilor voievodale din vechile capitale cum sunt: Curtea de Argeș, Câmpu Lung, Târgoviște și ansamblul feudal Curtea Veche din București.

Pentru perioada feudală remarcabile sunt și cetățile țărănești săsești din Transilvania sau din județul Bistrița-Năsăud ridicate de populația săsească în fața invaziilor tătărăști, unele propuse a fi incluse pe lista patrimoniului universal.

Monumentele istorice și de artă medievală, destul de numeroase, variate și de o valoare culturală recunoscută, datează din perioade istorice diferite și reflectă evoluția culturii și civilizației românești dar și influențele altei culturi ale lumii. Cele mai reprezentante sunt:

mănăstirile din Nordul Bucovinei (Voroneț, Sucevița, Moldovița, Arbore) construite în sec. XV – XVI în stil arhitectonic moldovenesc;

bisericile din lemn din Maramureș (Botiza, Surdești, Eud, Călinești) construite în sec. XVII în stil arhitecturii populare maramureșene;

castelele și palatele Bran, Mogoșoaia, Peleș, Cotroceni, Ghica, edificii laice reprezentative;

edificii religioase, monumente și stațiuni reprezentative pentru cultura românească : Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia, Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași, Biserica Neagră din Brașov, Mănăstirea Curtea de Argeș, Arcul de Triumf, Mausoleul Eroilor din Mărășești, Palatul Știubei de la Buftea, Palatul Regal din București.

Alte componente al potențialului turistic antropic:

instituțiile și evenimentele cultural artistice aflate sau care se desfășoară în principalele centre urbane ale țării: Ateneul Român, Operele din București, Timișoara, Cluj, Palatul Culturii din Iași, muzee și case memoriale sau evenimente culturale cum sunt: festivalurile muzicale George Enescu, Cerbul de Aur, festivaluri ale filmului, festivaluri de teatru, expoziții;

elemente de artă și tradiție populară localizate în zone de mare importanță turistică cum sunt Maramureșul, zona Dornelor, Oaș, Câmpulung Muscel, renumite centre de ceramicăcum sunt Marginea (Suceava), Horezu (Vâlcea), zone tradiționale pentru sărbători populare de iarnă.

Obiective economice – atracții turistice. Nu în puține cazuri, în derularea unui program turistic unele dintre atracții reprezintă materializări ale activității economice din zona respectivă (baraje și acumulări de apă, hidrocentrale, canale navigabile, poduri, instalații tehnice ale afacerilor mici și mijlocii). Este normal să fie așa întrucât turiștii sunt dornici de a avea confirmarea orizontului cultural sau informațional pe care-l posedă și în perioadele lor de vacanță; mai mult în cadrul produselor turistice culturale aceste atracții fac chiar obiectul călătoriei.

Țara noastră are și astfel de resurse turistice. Vom aminti aici : barajul de la Porțile de Fier, podurile de peste Dunăre (Fetești – Cernavodă, Giurgiu – Ruse, Giurgeni- Vadu Oii, ruinele podului lui Apolodor de la Drobeta Turnu Severin); lucrările hidroenergetice de la Bistrița, Lotru, Argeș, Olt, Someș, Prut, Siret, Buzău; drumurile trasmontane (Transfăgărășanu).

Baza materială turistică cuprinde ansamblul mijloacelor tehnice de producție utilizate în sectorul turistic, destinate obținerii de bunuri și servicii specifice consumului turistic.

Baza materială se împarte în :

baza materială specific turistică;

baza materială generală (infrastructura).

Baza materială specific turistică se referă la resursele materiale ce formează suportul activității turistice fiind destinată exclusiv turiștilor, iar baza materiala generală cuprinde dotările cu statut independent de activitate turistică dar utilizate și pentru satisfacerea nevoilor acesteia (echipamente destinate în egală măsură rezidenților și turiștilor).

Din grupa dotărilor specifice activităților turistice fac parte: rețeaua unităților de cazare (de găzduire), o parte din unitățile de alimentație, mijloace de transport turistic (rutiere și mijloace de transport pe cablu în principal), instalații de agrement, cele specifice turismului balneo-medical, satele turistice, satele de vacanță, infrastructura cuprinde căile de comunicații, mijloace de transport în comun urban și interurban, rețeaua de telecomunicații, unități comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamente tehnico edilitare.

Componenta principală a bazei materiale specifice turismului o constituie unitățile de cazare, întrucât acestea corespund unei necesități de bază în activitatea turistică și anume odihna, fără de care nu se poate realiza consumul turistic, prin urmare se poate spune că de modul în care este dimensionată capacitatea de cazare, este distribuită și este repartizată teritorial depind toate celelalte caracteristici ale bazei materiale turistice, inclusiv amploarea și orientarea fluxurilor turistice.

Potențialul socio-demografic. În turism potențialul socio-demografic cuprinde două elemente importante, populația și așezările umane.

Populația interesează activitatea turistică sub mai multe aspecte:

ca rezervor pentru cererea turistică de servicii, creșterea numărului populației, creșterea gradului de urbanizare, modificările produse în structura socio-profesională, nivelul de cultură și educație al populației, creșterea speranței de viață, reprezintă factori importanți care determină și stimulează activitatea turistică;

ca forță de munca în activitatea turistică, cu rol de modelare a „materiei prime” (oferta turistică potențială), în diferite produse turistice prin munca vie înglobată în prestațiile de servicii specifice pentru fiecare produs turistic;

ca element dinamic, în creșterea calității serviciile turistice prin pregătirea profesională, etică, prin atitudini, prin calități psiho-sociale.

Un alt element ce trebuie analizat în contextul potențialului socio-demografic îl reprezintă așezările umane urbane și rurale.

Localitățile urbane prin numărul mare de locuitori, prin veniturile mai ridicate, prin gradul mai accentuat de poluare, reprezintă principalele centre emițătoare de turiști care doresc să evadeze din tumultul vieții citadine într-un mediu natural nepoluat. Totodată așezările urbane prin faptul că permit concentrarea celui mai mare număr de obiective turistice se constituie și în importante centre receptoare de turiști.

Localitățile rurale sunt centre receptoare importante în special cele situate în zone cu potențial turistic ridicat dar centre emițătoare mai modeste.

2.3. Forme de turism

Nivelul de dezvoltare și civilizație al unei țări este dat în mare măsura de nivelul de dezvoltare a sferei serviciilor oferite populației, dintre care remarcăm serviciile de turism ca o parte cu pondere semnificativă în PIB-ul țărilor dezvoltate. Pornind de la aceasta, se impune să observăm modul în care a evoluat în România activitatea de prestări turistice si hoteliere în ultimii ani.

În anul 1990 exista o bază materială creată în turism, care, pentru a fi valorificată eficient, se impunea să fie îmbunătățită calitativ, mai ales prin privatizare, din punctul de vedere al conceptului de produs turistic și al managementului din ramura turism-servicii. Doar prin privatizare, investiții și creșterea calității serviciilor prestate turiștilor se putea să se creeze premisele asigurării de servicii calitative, adaptate nevoilor reale ale populației.

Realizarea unui sistem de turism privatizat 100%, cu susținerea prin măsuri adecvate a tendinței de diversificare și îmbunătățire a calității, ar fi trebuit să constituie o preocupare permanentă a programelor și strategiilor naționale de dezvoltare a turismului românesc, având în vedere faptul că acest sector deținea deja o bază materială semnificativă, concretizată mai ales în hoteluri, vile, cabane, deci nu impunea un efort investițional sau de capital deosebit.

Sub acest aspect, este important de analizat modul în care aceste servicii au fost prestate și prin prisma raportării la nivelul veniturilor reale de care dispune populația la un moment dat. Literatura de specialitate relevă numeroase încercări de tipizare a activităților turistice. În cele ce urmează, sunt prezentate principalele formele de turism practicate în România.

Turismul pe litoral. Deși activitatea turistică din această zonă se caracterizează printr-o sezonalitate puternică, turismul de litoral este considerat cea mai importantă formă de turism din România. Litoralul oferă, pe lângă resursele naturale: plaja, apele mării și resurse balneare (ape termominerale, nămoluri sapropelice). Pe litoralul românesc al Marii Negre (244 km) sunt amenajate 12 stațiuni turistice (Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn), cu o capacitate de cazare de 126.900 locuri , reprezentând 43,3 % din spațiile de cazare, locuri situate în peste 260 hoteluri de diferite categorii.

Turismul montan. Acest tip de turism are tradiție în România. Primele cabane au fost construite la sfârșitul secolului XIX în Munții Făgărași (Bucegi, Cindrel). Turismul de munte s-a dezvoltat mult, fiind amenajată o bază materială deosebită, unități de cazare (hoteluri, vile, campinguri, cabane etc.), unități de alimentație, baze de agrement, pârtii de schi (aproximativ 80 km), mijloace de transport prin cablu (aproximativ 60 km de telecabine, telescaune, teleschiuri).

Principalele obiective turistice din Carpații Orientali sunt: Poiana Brașov, Lacul Roșu (lac de baraj natural), Lacul Sf. Ana (în crater vulcanic), Durău, Izvorul Mureșului; din Carpații Meridionali sunt mai importante stațiunile din Masivul Bucegi (Sinaia, Bușteni, Pârâul Rece, Predeal), iar în Carpații Occidentali: Semenic, în Munții Banat, Scărișoara.

Turismul balnear. Primii care au valorificat proprietățile terapeutice ale apelor minerale Geoagiu-Băi și Herculane au fost dacii și romanii. În prezent, există peste 160 stațiuni și localități cu factorii naturali care au proprietăți curative.

Potențialul terapeutic este dat de proprietățile apelor minerale și carbogazoase, ale apelor minerale termale, ale lacurilor cu ape sărate, ale nămolurilor sapropelice, ale salinelor. Principalele stațiuni balneare sunt situate în Munții Carpați.    În Carpații Orientali, stațiunile importante datorită proprietarilor terapeutice și dotărilor materiale sunt: Sângeorz – Bai, Vatra Dornei, Borsec, Slănic Moldova și Băile Tușnad. În Carpații Meridionali întâlnim stațiunile: Moneasa, Călimănești, Olănești, Geoagiu – Bai. Pe lângă aceste stațiuni tradiționale, care îmbină turismul montan cu cel curativ, trebuie adăugate și următoarele stațiunile balneare: Băile Felix (ape geotermale), Govora (ape minerale), Lacul Sărat, Lacul Amara (cu ape sărate și nămoluri sapropelice).

Turismul rural.    Popularitatea turismului rural a crescut în ultimii ani. De la inițiative cu caracter individual s-a ajuns la o adevărată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul dezvoltării turismului în mediul rural este conștientizarea, de către micii agricultori, a necesității diversificării activității atât în cadrul fermei agricole, cât și în afara acesteia, prin angrenarea în silvicultură, turism sau apelând la anumite activități pe timp determinat, în interiorul economiei locale. Conform opiniei specialiștilor „prosperitatea nu este de partea agricultorului pur, ci a agricultorului muncitor, artizan, forestier, în finalitatea pluralității de venituri, în condițiile unor combinații de activități complexe.  

Turismul cultural.  România are un patrimoniu cultural-istoric și etnofolcloric de mare valoare și atractivitate turistică. Există peste 680 valori de patrimoniu cultural de interes național și internațional, între care se remarcă: biserici și ansambluri mănăstirești, monumente și ansambluri de arhitectură și de artă, ansambluri arhitecturale urbane, centre istorice și situri arheologice, din care o parte s-au constituit ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile fortificate, bisericile cu fresce exterioare, cetățile dacice, cetatea Sighișoara).

Tezaurul etnografic și folcloric românesc este de asemenea de mare originalitate, fiind reprezentat prin: arhitectura specifică satelor din provinciile istorice românești; bisericile de lemn din Maramureș și Sălaj; prelucrarea lemnului; portul popular; arta decorării; manifestări etnoculturale și religioase tradiționale; târguri și expoziții muzeale etnografice în aer liber sau pavilioane expoziționale.

Această formă de turism este susținută de o capacitate de cazare care reprezintă 12,9% din totalul locurilor existente la nivelul întregii țări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a acesteia, ca urmare a schimbării destinațiilor unor unități de cazare. Numărul turiștilor străini în turismul cultural religios a crescut cu 28,5%

Aspectele problematice cu care se confruntă acest tip de turism sunt legate de infrastructura de acces la siturile arheologice, monumentele de arhitectura învechită și

insuficientă, lipsa spațiilor de parcare dotate cu puncte de informare și promovare a obiectivului cultural, lipsa punctelor de belvedere pentru fortificații, cetăți medievale, biserici, monumente istorice și mănăstiri, lipsa spațiilor speciale de campare pentru turismul de pelerinaj.

Ecoturismul. România deține în prezent 12 parcuri naționale cu o suprafață totală de 306,989 ha, 14 parcuri naturale cu o suprafață de 772,128 ha. Suprafața totală a parcurilor naționale, parcurilor naturale și rezervațiilor biosferei este de 1.655.333 ha (121.779 ha – suprafță maritimă), ceea ce reprezintă 6,43 % din suprafața terestră a țării. Acestea sunt grupate astfel: 12 parcuri naționale (306,989 ha), 14 parcuri naturale ( 772,128 ha), rezervația Biosfera Delta Dunării ( 576,216 ha). În afara parcurilor naționale, parcurilor naturale și rezervațiilor biosferei există circa 800 de rezervații științifice, monumente ale naturii și rezervații naturale a căror suprafață totală nu a fost încă determinată însă este estimată la aproximativ 169.000 hectare. Prin urmare suprafața terestră a ariilor naturale protejate acoperă 7,14% din suprafața terestră a țării la finele anului 2004.

Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Din rețeaua națională de arii naturale protejate Delta Dunării se distinge, atât ca suprafață, cât și ca nivel al diversității biologice, având triplu statut internațional: Rezervație a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural. În anul 2000, datorită stării favorabile de conservare în care se află sistemele ecologice și speciile din Delta Dunării, Consiliului Europei a acordat Diploma Europeană acestei rezervații.

La nivelul anului 2004, capacitatea de cazare din Delta Dunării reprezintă sub 1,2% din totalul locurilor existente la nivelul întregii țări. În ultimii 2 ani, numărul locurilor de cazare a cunoscut o creștere continuă în unitățile de cazare din Deltă, astfel în 2004 numărul locurilor fiind cu 40,8 % mai mare față de anul 2002. În aceeași perioadă numărul unităților de cazare a cunoscut o creștere cu 64,4 %. Cu toate că ponderea hotelurilor în locurile de cazare a scăzut de la 34,9 %, cât era în anul 2002 la 32,6% în 2004, se constată o creștere a ponderii locurilor de cazare in structurile de categorie superioară (4 – 3 stele) de la 17,3% la 36,2% pentru aceeasi perioadă.

Turismul religios. Turismul religios constă în pelerinajele credincioșilor la lăcașurile de cult, considerate sfinte de diferite religii. În aceeași măsură, marile sărbători de cult, hramurile mânăstirilor și bisericilor atrag, în perioada sărbătorilor religioase tradiționale, un număr considerabil de pelerini.

Potențialul turistic pentru această formă de turism în România este reprezentat de:

• monumentele de cult care adăpostesc rămășițe pământești ale unor sfinți (mormântul Sfintei Paraschiva la Iași) sau martiri ( osemintele primilor patru martiri creștini români de la mânăstirea Cocoș din nordul Dobrogei);

• sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacica din Munții Orăștiei;

• bunuri cultural – religioase, cum ar fi mânăstirile din Bucovina cu biserici ai căror pereți sunt pictați la exterior, mânăstirile din Oltenia sau Moldova, bisericile fortificate din Transilvania, catedralele catolice ( Șumuleu, Ditrău, Cluj Napoca, Brașov);

• destinațiile religioase unde au loc manifestări religioase, cum ar fi: sărbătorile legate de Crăciun și sfârșitul anului în zona Maramureș, cu dansurile populare, Bucovina.

În continuare vor fi analizate în capitole distincte principalele forme de turism din România și anume: turismul pe litoral.

CAPITOLUL III

FACTORII CARE INFLUENTEAZA CEREREA SI OFERTA TURISTICA LITORALA

3.1.Potentialul turistic al Litoralului Românesc

Factorii naturali

Aflat în partea de sud -est a României, județul Constanța ocupa jumătatea sudică a Dobrogei, limita de sud fiind dată de granița de stat cu Bulgaria.

Județul Constanța are o suprafață de 7071 kmp, iar populația este de 746.000 locuitori (1997-1998).Relieful este format dintr-un podiș tabular ce aparține Podișului Dobrogei de Sud și Podișului Casimcei, care nu depășește decât pe alocuri altitudinea de 200 m.

De-a lungul Văii Carasu, pe o lungime de 64,2 km, se află partea cea mai joasă, unde a fost construit canalul navigabil Dunăre – Marea Neagră, densitatea rețelei hidrografice având, de altfel, cea mai redusă valoare de pe întreg teritoriul țării.

Principalul factor de atracție al turiștilor în această zonă rămâne, însă, marea.

Avându-și originea în vechea Mare Sarmatică, mult mai întinsă, Marea Neagră are o suprafață de 411.540 kmp, cu o adâncime maximă de 2245 m și o platformă continentală întinsă, care coboară până la 400+500 m.Este o mare de tip continental, legându-se prin strâmtorile Bosfor și Dardanele cu Marea Mediterană, iar de acolo cu întreg Oceanul Planetar.

Apa mării este bogată în clorură de sodiu și magneziu, sulfat de calciu, de potasiu, la fel ca și lacurile Razim, Sinoie și Techirghiol – lacuri bogate în săruri, cu nămol sapropelic bogat în substanțe minerale și cu o valoare terapeutică deosebită, recunoscute și pe plan mondial.

Marea Neagră este a treia mare europeană ca întindere și a doua ca adâncime. Apa are o salinitate redusă: 17-18% la țărm și o temperatură de +20-25 grade C în timpul verii, iar în timpul iernii de +9 grade C.

Marea Neagră este lipsită de flux și reflux, în schimb, uneori, valurile pot atinge 1–3 metri, favorizând thalasoterapia. O caracteristica aparte mai este și panta de imersiune lină, ce înaintează 50-100 m de la țărm în larg, fiind deosebit de apreciată de copii și de neinițiații în tainele înotului. Acesta este unul din motivele, dar nu singurul, pentru care unele stațiuni sunt destinate cu precădere copiilor.

Litoralul românesc al Mării Negre începe de la frontiera Republicii Moldova – punct de vărsare al brațului Chilia în mare. Spre sud, se întinde pe o suprafață de 40 km țărmul maritim, marcat de linia estică a Deltei Dunării. În continuare, de la brațul Sf. Gheorghe, spre sud, până la Capul Midia, pe o porțiune de 100 km, se întinde zona nisipurilor joase (Razim – Sinoe). Prin poziția sa, această porțiune este deosebit de pitorească, având multe așezări pescărești, însă un număr redus de obiective turistice. De la Capul Midia spre sud, pe o întindere de aproximativ 100 km, se află o înșiruire de stațiuni balneo-maritime și de odihnă.

Climatul litoralului românesc este rezultatul climatului maritim și al celui de stepă: climă blândă și uscată, cu veri calde. Durata de strălucire a soarelui în luna iulie este de 10-12 ore pe zi, iar temperatura medie este de 24 grade C.

În sezonul cald temperatura la suprafața plajei urcă pană la 45 grade C, însă brizele marine, bogate în aerosoli, atenuează arșița zilelor toride. Precipitațiile în timpul verii scad sub 100 mm/m în zona litoralului.

Aerul este nepoluat, lipsit de praf, fum sau microbi, ca și apa mării. În picăturile extrem de fine care plutesc în aer, aerosolii proveniți din sfărâmarea valurilor, conțin substanțe care intră în componența apei de mare. Inhalarea aerosolilor este recomandată majorității oamenilor, acționând ca un fortifiant asupra organismului, cu excepționale rezultate pentru copii, persoane demineralizate sau predispuse la tuberculoză. De asemenea, ozonul existent stimulează nutriția, având și o mare putere antiseptică, de aici rezultând valențele medico-terapeutice, recunoscute și peste hotare, a litoralului romanesc.

Marile întinderi de plajă sunt pavate cu nisip auriu, de o finețe deosebită, rezultat din scoicile măcinate. Peste tot, plajele sunt orientate spre răsărit, cu expunere la plajă până după amiază.

Între Mamaia și Mangalia se întinde parcă un singur oraș, o imensă stațiune. De-a lungul coastei, un spațiu mirific etalează o salbă de stațiuni care răspund tuturor vârstelor și gusturilor: Năvodari, Mamaia, Constanța (stațiuni destinate odihnei), Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche (destinate odihnei și curei balneare)

Dar, factorul principal care contribuie la dezvoltarea funcțiunii balneo-climaterice și turistice a stațiunilor este, în primul rând, marea.

1.2 Statiunile turistice

Stațiunea Năvodari este situată la nord de orașul Constanța, pe malul sudic al lacului Tașaul și la țărmul Marii Negre (tabere de copii). Tot la Năvodari există și un camping modern cu o capacitate de 11.000 locuri,

Stațiunea Mamaia este situată la 3 km nord de Constanța. Este cea mai mare stațiune turistica din România (situată la 6-8 m altitudine), ea mai fiind denumită și Perla Mării Negre.

Stațiunea este așezată pe o fâșie de nisip scăldată la răsărit de valurile mării, iar la apus de apa dulce a lacului Sintghiol.

Eforie Nord a fost înființată în 1894, când Eforia Spitalelor Civile din București a construit aici un sanatoriu balneo-climateric. Aceasta este a doua stațiune ca mărime și este situată la 14 km de Constanța. În partea de sud-vest se află lacul Techirghiol cunoscut pentru proprietățile curative ale nămolului, astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear. Stațiunea are o largă deschidere spre mare și o faleză de peste 30 m înălțime. Plaja de peste 3 km lungime are și porțiuni ce ating 100 m în lățime. Un aer de prospețime este dat de cele peste 30 ha de spații împădurite din stațiune.

Stațiunea Eforie Sud este o stațiune estivală integrată orașului Eforie (9.461 locuitori la 1 iulie 1991), aflată în extremitatea sud-estica a României, în Județul Constanța, pe fâșia de litoral cuprinsă între Marea Neagra și Lacul Techirghiol, 6-20 m peste nivelul mării, la 5 km distanță de Eforie Nord și la 19 km distanță de Constanța.

Stațiunea Techirghiol este amplasată în partea de nord-vest a lacului cu același nume, în jurul unui mic golf al acestuia, la o distanță de 3-4 km de litoral și la circa 18 km sud de Constanța.

Această stațiune este cunoscută pentru băile reci și calde cu nămol. De asemenea, lacul Techirghiol este cel mai bogat lac cu nămol terapeutic și cel mai întins lac salin din România (11,7 kmp).Stațiunea dispune de 5 baze de tratament, în cadrul cărora există numeroase instalații. (pentru băi calde la vane sau bazine cu apă sărată concentrată provenită din lac, pentru băi și împachetări cu nămol, pentru aerosoli, hidroterapie etc.)Se știe, de asemenea, că apa lacului Techirghiol este de cinci ori mai sărată decât cea a Mării Negre.

Stațiunea Costinești este o stațiune balneoclimaterica estivală situată la 31 km sud de Constanța, în apropierea satelor Costinești și Schitu, pe țărmul Mării Negre, 10 m deasupra nivelului mării.

Clima marină cu veri fierbinți (temperatura medie în iulie depășește 22°C) și ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este în jur de 0°C).

Stațiunea Olimp este înființată în anul 1972 și este una din cele mai moderne din zona sudică a litoralului românesc, clădirile având un stil arhitectonic aparte.

Este o stațiune estivală mondenă (apăruta în deceniul al 7-lea), aflată în extremitatea sud-estica a României, pe țărmul Mării Negre, la 5-20 m deasupra nivelului mării, într-o zona relativ verde (păduri cu specii de arbori meridionali). Olimp se găsește la 6 km nord de orașul Mangalia (căruia îi aparține din punct de vedere administrativ) și la 38 km sud de Municipiul Constanța (reședința județului Constanța). Clima marină cu veri foarte fierbinți (temperatura medie în luna iulie depășește 22°C), când soarele strălucește 10-12 ore pe zi, și ierni blânde, cu ninsori slabe (temperatura medie în luna ianuarie este de 0°C).

Stațiunea Neptun este o stațiune estivală mondenă (apărută în deceniul al 7-lea) aflată în extremitatea sud-estica a României, pe țărmul Mării Negre, la 5-20 m deasupra nivelului mării, într-o zona relativ verde (păduri cu specii de arbori meridionali). Stațiunea Neptun se găsește la 6 km nord de orașul Mangalia (căruia îi aparține din punct de vedere administrativ) și la 38 km sud de Municipiul Constanța (reședința județului Constanta). Clima marină excitantă cu veri foarte fierbinți (temperatura medie în luna iulie depășește 22°C), când soarele strălucește 10-12 ore pe zi, și ierni blânde cu ninsori slabe (temperatura medie în luna ianuarie este de 0°C). Temperatura medie anuală este de 11,2°C.

Stațiunea Jupiter se află în imediata apropiere a Neptunului, având o plajă ce se întinde pe o distanță de 1 km, într-un golf pitoresc. Este situată, ca și stațiunile Neptun și Olimp, între pădurea Comorova și țărmul mării. Turiștii dispun de o gamă diversă de servicii de bază și suplimentare, de cea mai înaltă calitate.

Stațiunea Jupiter este o stațiune estivală aflată în extremitatea sud-estica a României, pe țărmul Mării Negre, la 5 km nord de orașul Mangalia (Județul Constanța), căruia îi este integrată din punct de vedere administrativ. Stațiune relativ nouă (a fost inaugurată în iulie 1968), aceasta dispune de numeroase hoteluri moderne, de restaurante, baruri și cluburi de noapte, camping, cinematograf, terenuri de tenis și minigolf, bazine de înot, popicărie etc. În lunile de vară cerul rămâne în mare parte senin, iar soarele strălucește în medie 10-12 ore pe zi. Temperatura medie anuală este de 11°C (temperatura medie în luna iulie depășește 22°C, iar cea medie din luna ianuarie este de 0°C).

Stațiunea Cap Aurora este cea mai tânără stațiune a litoralului romanesc. Ea atrage nenumărați turiști prin frumusețea peisajului, prin stilul arhitectonic impunător al clădirilor, prin frumusețea hotelurilor sale cu nume de pietre prețioase: Safir, Topaz etc.

Ambarcațiunile de pe lacul Tismana, terenurile de sport, piscinele, discotecile contribuie la realizarea unei vacanțe de neuitat.

Stațiunea Venus, este situată între Saturn și Cap Aurora și are o capacitate de cazare de peste 10000 de locuri în hoteluri de 1-5 stele . Hotelurile au un stil arhitectural original și ocupă în totalitate o acoladă largă a golfului Aurora pe care îl închid în partea sudică. Stațiunea dispune de baze de tratament ( bazine cu apă mezotermală sulfuroasă, băi de nămol, săli de masaj ), terenuri de sport, lacul Razlem pentru practicarea canotajului. Stațiunea Venus oferă turiștilor săi un cadru perfect pentru petrecerea vacanțelor de vară în spații de cazare confortabile, cu dotări moderne. 

Stațiunea Saturn a apărut în nomenclatorul stațiunilor în anul 1971-1972 și este o stațiune climaterică estivală, situată la 3-10 m altitudine.

Diversele posibilități de cazare se adaugă restaurantelor si barurilor, teatrului in aer liber, terenurilor de sport, posibilităților de pescuit si echitație etc. Stațiunea mai are și 2 sate de vacanță: Dunărea și Delta.

Orașul Mangalia este situat la 7 km nord de Vama Veche (în apropierea graniței de stat cu Bulgaria) și la 44 km sud de orașul Constanța. Este o stațiune balneo-climaterică permanentă, aflată la aceeași latitudine cu stațiunile Mediteraneene Monaco, San Remo si Nisa.

Este o așezare de aceeași vârstă cu Tomis, colonia antică purtând numele de Callatis, întemeiată de greci în secolul al VI-lea î. Hr. În sec XIII – XIV, a fost revitalizată de genovezi și a purtat numele de Pangalia.

Mangalia este singurul loc din țara noastră unde iarna temperatura rămâne peste 0 grade C. Are o climă dulce, ceea ce face ca primăvara să sosească mai devreme, iar toamna să întârzie aici mai mult.

Este de asemenea singura stațiune maritimă, care deține izvoare minerale (sulfuroase, mezatermale și radioactive). Baza de tratament include secții de recuperare medicală, instalații pentru băi calde cu apă sulfuroasă și cu apă de mare, cu nămol, kinetoterapie, hidroterapie, saună, săli pentru gimnastică medicală, cabinete de geriatrie.

1.3.Infrastructura turistica a litoralului

Valorificarea patrimoniului turistic implică asigurarea unor condiții pentru deplasare, sejur și petrecere plăcută a timpului liber.

Prin infrastructura turismului înțelegem totalitatea mijloacelor materiale, mobile și imobile care participă la crearea și oferirea produsului turistic, la prestarea serviciilor turistice. Deci oferta turistică efectivă reprezintă echilibrul dintre oferta turistică potențială și infrastructură.

Parametrii hotărâtori în clasificarea și dimensionarea unităților cu activitate turistică de odihnă și tratament sunt: capacitatea de cazare, alimentație publică și tratament.

Dacă în 1970 numărul locurilor de cazare era de 770490, în prezent se află 2.340.431 locuri de cazare. Din acestea, circa 2/3 sunt amplasate în hoteluri și vile, iar 1/3 sunt amplasate sub forme complementare: căsuțe, corturi și camping-uri.

Cele 1.966.218 locuri de cazare în hoteluri sunt amplasate în toate stațiunile turistice a litoralului Mării Negre, majoritatea dintre ele în imediata apropiere a plajei, ce le face să fie foarte accesibile celor a căror motivație pentru petrecerea vacanței de pe litoralul românesc a constituit-o marea și plaja. Din totalul camerelor, circa 95% sunt cu 2 paturi, diferența de 5% fiind reprezentată de camere cu 3 paturi, un pat și apartamente.

Din totalul locurilor în hoteluri, majoritatea sunt locuri încălzite, iar 50% din aceste spații încălzite sunt spații pe lângă bazele de tratament (Eforie Nord, Neptun, Mangalia). Astfel, din acest punct de vedere, litoralul poate satisface cererea unor anumite segmente de piață, interesate în vindecarea unor afecțiuni reumatologice.

Construirea de hoteluri de capacitate medie și mare, în dauna vilelor de capacitate mică, a devenit posibilă datorită activității agențiilor de voiaj capabile să asigure trimiterea de turiști în masă. De asemenea, o caracteristică proprie infrastructurii litoralului, referindu-se tot la spațiile de cazare, o reprezintă satele de vacanță și hotelurile de tip club, precum și minihotelurile și vilele particulare. Aceste forme de cazare au fost create ca urmare a cererii unor parteneri (agenții de voiaj), în special de pe piața franceză, care nu se limitează numai la trimiterea de turiști, ci se ocupă în continuare de aceștia și în perioada petrecerii sejurului, organizând diferite programe proprii, deosebite față de cele pe care prestatorul le face de obicei pentru ceilalți turiști.

Decontarea acestor servicii în hoteluri tip club, sau sate de vacanță se face la un preț global pentru întreaga capacitate pusă la dispoziția partenerului, la un anumit coeficient de exploatare, indiferent de numărul de turiști (sistem charter), spre deosebire de formele clasice, când plata se face în funcție de numărul de turiști și de serviciile prestate.

Capacităților de cazare existente le sunt afiliate unități de alimentație publică. În ultimii ani, s-a realizat raportul optim de 1/1 (loc cazare/loc de masă), eliminându-se în felul acesta situațiile de acum 4-5 ani, când era necesară utilizarea sistemului seriei la masă.

Pe lângă unitățile de alimentație publică principale (restaurante), rețeaua este completată și de alte unități, cum sunt: restaurante cu specific, baruri, cofetării, bufete etc.

Se poate spune că infrastructura turismului de pe litoral este în general satisfăcătoare. Este necesară însă inițierea unor acțiuni pentru modernizarea, ridicarea gradului de confort, îmbunătățirea funcționalităților, pentru crearea condițiilor satisfacerii depline a exigențelor turismului, în special a celui internațional.

Se poate observa din statistici că infrastructura turismului a litoralului reprezintă mai mult de jumătate din întreaga infrastructură a turismului românesc, ceea ce face ca veniturile realizate să fie preponderente de activitatea turistică internațională.

O caracteristică deosebită a litoralului este faptul că infrastructura turismului litoralului românesc deține un număr redus de unități de cazare încălzite. Majoritatea acestor unități de cazare încălzite sunt folosite pentru cazarea turiștilor veniți la tratament, ele fiind amplasate în incintele complexelor sanatoriale sau în apropierea lor. Un alt aspect întâlnit pe litoral, legat de activitatea turistică, este numărul mare de unități de alimentație publică, concentrate într-un teritoriu relativ mic.

Astfel litoralul concentrează peste 630 unități de alimentație publică, dintre care 142 restaurante, 19 unități cu specific, 17 restaurante cu autoservire, 22 de berării și braserii, 39 cofetării și plăcintării, 140 baruri de zi, 4 baruri de noapte, 13 discoteci.

Un fapt negativ în activitatea turistică a litoralului îl reprezintă caracterul sezonier al acestuia, întreruperea temporară a activității fiind de 7-8 luni pe an. Această exploatare discontinuă creează probleme nu numai de ordin economic, ci și din punct de vedere tehnic, de întreținere și funcționalitate a instalaților și utilajelor.

Cu toate aceste inconveniente litoralul deține un loc important în activitatea turistică a țării, fapt care face să i se acorde în continuare o deosebită atenție.

Fără îndoială că litoralul, așa cum se prezintă astăzi, cu stațiunile sale bine dotate, plajele sale, cu peisajele și tezaurul monumentelor arheologice, trebuie să fie valorificat în mod strălucit, reprezentând o importantă bogăție naturală.

La baza dezvoltării infrastructurii litoralului stă și acțiunea de sistematizare, care împletește în mod fericit dezvoltarea activității turistice cu dezvoltarea economico-socială a întregii zone.

Pentru perfecționarea condițiilor în stațiuni a fost și este necesară realizarea unor importante lucrări de completare și modernizare a rețelei de drumuri, a căilor ferate (electrificate), asanarea unor bălți, consolidarea și amenajarea falezelor, amenajarea unor lacuri, a noi rețele de alimentarea cu apă și canalizare, plantații etc.

Toate acestea dovedesc faptul ca infrastructura litoralului românesc ocupă un loc deosebit de important în turismul românesc.

Organizarea și amenajarea plajelor

O componentă de prim rang a spațiului litoralului este plaja, favorabilă helioterapiei și psamoterapiei, de lungime și lățime variabilă, cu expunere spre est și nisip de o calitate deosebită. Mărimea stațiunilor se stabilește în funcție de capacitatea plajelor care, la rândul ei, depinde de suprafața amenajabilă, de simultaneitatea prezenței pe plajă a vizitatorilor potențiali etc.

Capacitatea plajelor, în funcție de care se stabilește mărimea stațiunii, este determinată de următorii parametri: suprafața exploatabilă sau amenajabilă, numărul de vizitatori pe metru liniar sau metru pătrat de țărm și simultaneitatea prezenței pe plajă a vizitatorilor potențiali.

Suprafața exploatabilă a plajelor este determinată de condițiile concrete ale configurației și ale cadrului natural de ansamblu. În acest sens, pe litoralul românesc al Mării Negre se disting următoarele situații: țărm cu plajă nelimitată în interior de elemente naturale, țărm cu plaja delimitată și țărm fără plaje.

Din experiența internațională se constată că o exploatare efectivă a plajei se poate face pe o lățime de circa 50 m, terenurile situate mai în adâncime fiind, în general, ocupate cu alte amenajări ca: jocuri de plajă, umbrele, vestiare și plantații. Plajele cu lățimi de peste 100 m contribuie la sporirea gradului de confort, asigurând menținerea gradului natural, fără a spori însă gradul de utilizare a țărmului, întrucât cura heliomarină pierde din eficiență la peste 50 m distanță de la apă.

Numărul de vizitatori care sosesc pe plajă este un indicator determinant, atât pentru stabilirea capacităților plajei, cât și pentru fixarea nivelului de confort în zona de plajă, a categoriei de utilizare. Se admite că gradul de ocupare a plajei este condiționat de întinderea acesteia, dar și de norma de spațiu afectat unui vizitator.

1.4.Oferta turistică a staTiunilor de pe litoral

1.4.1.Oferta turistică de cazare

Realizarea unei oferte turistice mereu crescânde, ridicarea nivelului calitativ al activității și eficiența circulației turistice sunt în mare măsură condiționate de oferta turistică de cazare.

Adaptarea operativă a forței turistice de cazare la condițiile vieții, impune dezvoltarea în avans a acesteia față de creșterea circulației turistice. Acest fapt se poate realiza cu atât mai mult într-o economie de piață în care fondurile de investiție și de dezvoltare economico-socială fac obiectul fiecărei societăți comerciale în parte.

În cadrul stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, ponderea cea mai mare în rețeaua de cazare o deține hotelul, unitate formată dintr-o clădire sau un ansamblu de clădiri, care asigură cazarea în camere special amenajate și corespunzător dotate. Hotelul oferă, de asemenea, posibilitatea de servire a mesei, posibilități de distracție și pune la dispoziția turiștilor o gamă largă sau mai restrânsă de servicii.

Al doilea loc ca pondere (15,7%) îl ocupă campingul, care prezintă avantaje economice atât pentru organizatori, cât și pentru turist. Dintre acestea: investiții reduse, amplasare simplă, tarife avantajoase, varietate mare. Datorită acestor avantaje, campingul este tot mai mult solicitat în special de turiștii automobiliști.

Campingul de pe litoralul Mării Negre sunt amenajate corespunzător exigențelor, atât a turiștilor români, cât și a celor străini. Astfel, ele au grupuri sanitare comune și individuale, apă caldă menajeră în tot cursul zilei, unități de alimentație publică și ale comerțului de stat.

În perimetrul fiecărui camping se află și câte o discotecă, tip grădină de vară.

Căsuțele, bungalourile și vilele sunt construcții care oferă locuri pentru cazarea turiștilor, fie izolate, fie grupate în cadrul unor ansambluri complexe.

Unitățile hoteliere de pe litoral sunt constituite din construcții arhitectonice moderne, amplasate cât mai aproape de plajă, având în majoritate șase nivele. Există, de asemenea, într-o proporție mai mică, ansambluri hoteliere cu 15 nivele.

Indiferent de numărul nivelelor, unitățile hoteliere dețin în majoritate, circa 600-650 locuri, amplasate în camere cu două paturi și mai rar cu trei paturi.

La parter, unitățile de șase nivele sunt dotate cu două unități de alimentație publică, iar la fiecare cap de hotel, un bar de zi și un bar-bufet. Alături de hotel se află restaurantul, dotat în general cu un număr de locuri de mese, egal sau mai mare cu numărul de locuri al hotelului.

În unele unități hoteliere sunt amplasate de asemenea, puncte de schimb valutar.

De asemenea, hotelul reprezintă forma de cazare cu ponderea cea mai mare, urmată de camping. Acest lucru se explică prin faptul ca stațiunile au luat ființă în perioada marilor investiții ce s-au făcut pe litoralul românesc al Mării Negre (1971-1972), avându-se în vedere activitatea agențiilor de voiaj, care s-au axat pe trimiteri masive de turiști, răspunzând astfel cererii din ce în ce mai mari pe piața internă si externă.

Următoarea formă de cazare, ca pondere, este constituită din campinguri și sate de vacanță. Acestea au fost înființate și s-au dezvoltat ca urmare a avântului ce l-a luat turismul neorganizat și cel semiorganizat. Ca formă de cazare complementară a reușit să satisfacă în bună măsură cererile individuale sau de grup ale turiștilor posesori de autovehicule, adepți a unui contact cât mai direct cu natura și a unui program cât mai puțin rigid.

Vilele și căsuțele, cu o pondere de 15,5% din totalul locurilor de cazare, constituie o formă complementară, mai puțin utilizată pe litoral.Acestea sunt amplasate izolat sau grupate sub forma satului de vacanță, constituind o formă intermediară, din punct de vedere al confortului, între hotel și camping.

Unul dintre avantajele economice ale formei de cazare principale, hotelul, este coeficientul de utilizare a capacității.Unitățile hoteliere de pe litoral se caracterizează prin faptul că ele funcționează, sau pot funcționa întreaga perioadă a sezonului estival, dar numai cel mult patru luni dintr-un an calendaristic. Din cauza acestui fapt, ele suferă o uzură exagerată, ceea ce conduce la cheltuieli suplimentare pentru întreținere, la menținerea unui personal insuficient utilizat, la degradarea prematură a construcției și instalațiilor aferente.

Cu toate acestea, hotelul rămâne singura unitate capabilă să preia un număr masiv de turiști, mai ales în vârful sezonului, când afluența turistică este maximă. Căsuțele și vilele sunt folosite aproximativ în aceeași perioadă ca și hotelurile, dar au un coeficient de utilizare mai mic. Față de forma principală de cazare, ele se deosebesc și prin tarifele mai mici practicate.

1.4.2.Oferta turisticA de alimentatie publica.

Alimentația publica este o componentă de bază a servirii turistice, încadrându-se în grupa serviciilor de bază.

După cazare, hrana reprezintă prima necesitate a turistului. Dinamica alimentației publice este din ce în ce mai mult pusă în legătură cu evoluția dimensiunilor circulației turistice.

Dezvoltarea turismului intern și internațional, perspectivele ce se conturează în această privință au impus sporirea preocupărilor menite să asigure alinierea dinamicii serviciilor de hrană la aceea a volumului și exigențelor cererii.

Sectorului de alimentație publică îi revine sarcina de a asigura ansamblul condițiilor necesare pentru ca turistul să își poată procura hrana necesară pe tot parcursul călătoriei, sau numai a sejurului.

El are menirea să organizeze producția proprie din preparate culinare și să asigure servirea consumatorilor în cele mai bune condiții.

Complexurile de hoteluri și restaurante, structuri organizatorice frecvent întâlnite pe litoral, confirmă tendința de asociere a activității de hrană cu aceea de cazare și implicit de turism.

Dezvoltarea rețelei de unități modernizarea și diversificarea acesteia, creșterea ponderei producției proprii, sporirea structurii sortimentale, ridicarea nivelului calitativ al servirii sunt câteva din coordonatele ce caracterizează dinamica alimentației publice.

Rețeaua de alimentație publică pe litoral este organizată asemănător întreprinderilor comerciale cu amănuntul. Astfel, ea are în componență unități operative, cum sunt: unități de producție de produse și desfacere (restaurante), unități de producție (laboratoare), unități de desfacere (bufete, cofetării), depozite (alimentare, frigorifice), unități auxiliare cu caracter gospodăresc (ateliere de întreținere, reparații).

În funcție de obiectul activității, unitățile de alimentație publică de pe litoral pot fi clasificate în:

* unități culinare, concepute ca unități prin excelență producătoare de preparate culinare și de desfacere a acestora în scopul satisfacerii necesităților zilnice de hrană ale consumatorilor;

* unități cu caracter recreativ, care au drept scop principal asigurarea unor condiții de agrement pentru consumatori prin organizarea de programe distractive;

* unități de tipul cofetării, patiserii, braserii, berării, care se caracterizează în principal prin profilul produselor desfăcute.

O altă caracteristică a unităților de alimentație publică de pe litoral constă în regimul de prețuri aplicate. Astfel, majoritatea unităților aplică la desfacerea produselor sale prețuri cu regim special, cote de adaos speciale și prețuri categoria I.

Diferențierea prețurilor se face plin aplicarea unor cote de adaos diferite pentru fiecare tip de unitate și grupe de produs.

Pentru aceasta se iau în considerație o serie de factori, cum sunt: gradul de confort (mobilier, decorații interioare), condiții de servire (varietatea și calitatea preparatelor, băuturilor), calificarea personalului (pregătire profesională, ținută vestimentară), mijloace de agrement (programe artistice, muzicale).

Restaurantele au în dotarea interioară un salon mare pentru servirea turiștilor (pe bază de bonuri), o terasă și mai rar, o grădină anexă unde se servesc preparate la comandă.

Aceste unități de alimentație publică au bucătărie spațioasă, cu mașini de gătit electrice, marmide cu abur pentru prepararea ciorbelor, ceainice încălzite cu abur, mese calde, pentru păstrarea veselei la temperatura preparatelor culinare, mașini electrice pentru curățat zarzavat, cartofi. În dotare intră, de obicei, barul, bufetul, camere frigorifice, magaziile anexe.

În perioada de iarnă rămân în funcțiune câteva restaurante, dintre care unele pentru asigurarea necesităților de hrană a turiștilor veniți la tratament balnear, iar altele pentru deservirea populației din orașul Mangalia și a turiștilor în tranzit.

Restaurantele cu specific, amplasate în stațiuni servesc preparate culinare specifice: vânat, pescărie, specialități gastronomice locale. Dotarea interioară a acestora este astfel realizată încât subliniază specificul profilului respectiv. Aceste unități de alimentație publică sunt foarte solicitate atât de turiștii români, cat și de cei străini, dar sunt insuficiente față de cerere.

Barurile de zi, barurile de noapte și discotecile sunt amplasate, de obicei, în cadrul complexelor hoteliere, ele oferind turistului un program muzical și distractiv în tot cursul zilei.

Rețeaua de alimentație publică se completează cu o categorie numită comerț stradal. Ele au avantajul că sunt mobile, ușoare și se pot amplasa pe aleile de circulație a turiștilor în drumul lor spre plajă sau hotel.

Lipsesc din dotarea rețelei automatele care ar fi necesare, având în vedere rapiditatea servirii, economia de timp, de spațiu și de personal.

1.4.3. Oferta turisticade servicii

Serviciile turistice reprezintă elementul esențial al bunei desfășurări a întregii activități de turism. Ele prezintă anumite particularități care le deosebesc de restul serviciilor: necesitatea satisfacerii cerințelor tuturor categoriilor de turiști, capacitatea de a înlocui rapid un serviciu cu altul (pentru a răspunde dorințelor turiștilor), echilibrarea volumului serviciilor turistice în raport cu sezonalitatea, serviciile turistice trebuie să concure la ocuparea capacităților receptive ale întregii infrastructuri turistice, calitatea și volumul serviciilor trebuie să sprijine oferta turistică.

Serviciile turistice prezintă o structură variată, care cuprinde: serviciile legate de călătorie și altele legate de sejur.

Serviciile legate de organizarea deplasării se află în strânsă corelație cu modul de efectuare a călătoriei. Acesta trebuie sa permită o deplasare rapidă, sigură, regulată, confortabilă a turiștilor de la locul de reședință la punctul de destinație, ceea ce constituie motivația călătoriei turistice.

Serviciile pentru sejur se compun dintr-un complex de servicii dificil de definit. Ele au caracter eterogen și cuprind prestații care nu sunt caracteristice numai turismului.

O a doua împărțire a serviciilor turistice are la bază clasificarea acestora în raport cu structura produselor turistice oferite: servicii turistice specifice și servicii turistice nespecifice.

Prima categorie cuprinde, la rândul ei, alte diviziuni: servicii pentru pregătirea consumului turistic, servicii de bază (de care depinde atragerea clientelei), servicii suplimentare (agrement, divertisment), servicii cu un conținut aparte (tratamentul balneo-climatic).

În categoria serviciilor nespecifice, intră toate genurile de servicii asigurate populației, dar la care apelează și turiștii.

O a treia secțiune se referă la momentul în care se manifestă cererea de servicii turistice, precum și la momentul când are loc consumul propriu-zis. Aici întâlnim: servicii solicitate ferm de către turiști înainte de efectuarea călătoriei (servicii de bază, servicii auxiliare), servicii solicitate spontan de către turiști (caracteristice turismului neorganizat – individual).

O alta clasificare are la bază structura cererii turistice în funcție de proveniența turiștilor și cuprinde: servicii pentru turismul internațional și servicii pentru turismul intern.

Gama serviciilor este foarte mare și complexă, astfel mai putem menționa: servicii de primire (transfer de la aeroport și invers), servicii destinate copiilor turiștilor (amenajări speciale pe plajă, grădiniță), aranjamente de programe turistice speciale (degustări de vinuri, programe folclorice), servicii de transmitere a unor mesaje (telex, telefon), echipamente salvamar ș.a.

Referindu-ne la stațiunile de pe litoralul Mării Negre, constatăm că serviciile de bază sunt prestate în condiții bune.

Serviciile suplimentare sunt prestate într-o gamă relativ variată. Ghizii, interpret și dispecer însoțesc turiștii străini de la aeroport până la hotel și pe toată durata sejurului.

Din categoria serviciilor suplimentare fac parte și excursiile. Pentru aceasta sunt amplasate birouri care se ocupă cu programarea și efectuarea acestora. Astfel se efectuează excursii în Delta Dunării sau pe canal, la Cetatea Histria, Adamclisi, Murfatlar, București precum și în Bulgaria, Turcia, Grecia.

Infrastructura agrementului a cunoscut în ultima perioadă o dezvoltare substanțială, dar nu suficientă. S-au luat măsuri pentru realizarea de prestații suplimentare pentru diversificarea și dezvoltarea infrastructurii, ceea ce a condus, în prezent, la mărirea gradului de atractivitate a stațiunilor.

1.5. Cererea turistica a statiunilor turistice

1.5.1.Caracteristici ale cererii turistice

Este cunoscut faptul că unul dintre motivele care îi determină pe turiști să se orienteze spre stațiunile turistice cu o activitate pronunțat sezonieră este dorința acestora de a-și petrece vacanța în condiții favorabile de ambianță climaterică și meteorologică.

Este evident, așadar, că acestea sunt elementele determinante în specificul sezonier al activității turistice de pe litoral.

Activitatea turistică în extrasezon este mai redusă, funcționând o mică parte din capacitatea de cazare, majoritatea unităților fiind închise și conservate până la redeschiderea sezonului următor.

Ceea ce trebuie evidențiat , este faptul că turiștii veniți în această perioadă să efectueze un anumit tratament, sau chiar pentru recreere nu au posibilități de distracție și de agrement, fiind nevoiți să își petreacă timpul liber într-un mod destul de monoton, ceea ce influențează în bună măsură starea lor psihică.

Trebuie menționat faptul că există un fenomen de inerție la începutul sezonului, chiar în luna mai, în ceea ce privește darea în folosință după perioada de extrasezon a unităților de alimentație publică și agrement.

Toate acestea duc evident la scăderea gradului de atractivitate a stațiunii, la o eficiență economică mai redusă. Nu se poate vorbi, deci, de atragerea turiștilor în extrasezon, cu scopul de a-și petrece vacanța, fără a beneficia de tratament balnear.

Pe lângă aspectele caracteristice ale dispersării în spațiu a fluxurilor turistice, în sezon și extrasezon, se remarcă frecvent și o repartizare inegală în timp a cererii de servicii turistice, care în diferite zone de interes turistic se soldează cu o concentrare pronunțată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade ale anului și respectiv diminuarea sau chiar sistarea afluenței turistice în alte perioade.

Aceste variații sezoniere, cu serioase implicații economico-organizatorice, sunt caracteristice și specifice activității turistice de pe litoral.Variațiile sezoniere constituie de fapt una dintre caracteristicile principale ale turismului modern.

Se poate constata că întreaga activitate turistică a litoralului românesc al Mării Negre este concentrată într-un singur sezon limitat ca durată la perioada iunie-septembrie.Această concentrare a activității turistice este strict specifică litoralului.

Specificul sezonier al activității turistice de pe litoral are mare implicații atât din punct de vedere al organizării, dar mai ales din punct de vedere economic.

Este semnificativ în acest sens faptul că durata de recuperare a investițiilor pe litoral este mult mai mare decât a restul investițiilor turistice din țară. Acest efect economic negativ este evident, având în vedere faptul că perioada de funcționare a infrastructurii este foarte scurtă, de circa 4 luni pe an. În plus, plafonul cheltuielilor pentru reparațiile anuale atinge un nivel destul de ridicat din cauza unei uzuri avansate ca efect al exploatării intense și de scurtă durată, sau a factorilor naturali (mediul umed și sărat).

Un alt aspect al influenței de ordin economic se referă la personalul angajat, reprezentând forța de muncă necesară desfășurării activității turistice. Este vorba despre permanentizarea personalului, care, în cazul litoralului, ridica mari greutăți. Astfel, în afară de volumul de muncă mare la deschiderea și închiderea stațiunilor, se adaugă și cheltuielile ocazionate de contractarea lucrărilor de reparații (zugrăveli, izolații etc.) cu terții.

Echipele de meseriași angajați permanent nu pot face față volumului de lucrări necesare în perioada de extrasezon, cu toate că numărul lor ar fi suficient în cadrul unei activități desfășurate continuu, în tot cursul anului, prin eșalonarea lucrărilor în timp și pe obiective.

Tot legat de efectivul de personal angajat, nu s-au găsit încă soluții eficiente pentru folosirea acestui personal permanent în perioada de extrasezon. Astfel, personalul administrativ, cât și managerii de hotel , șefii de unități de alimentație publică sunt redistribuiți cu salariu tarifar de încadrare în toată această perioadă, fără să aducă nici un aport economic societății.

Rezultă, deci, că pentru realizarea beneficiilor anuale, pentru amortizarea beneficiilor făcute, este necesar să se compenseze toate aceste cheltuieli în timpul sezonului estival și așa foarte scurt.

Ar fi suficient ca în extrasezon să fie recuperate aceste cheltuieli, fără realizarea unor beneficii, pentru a se putea conta în sezon pe realizările efective.

Din cele arătate mai sus, se poate trage concluzia că prelungirea sezonului estival are o mare importanță economică pentru unitățile hoteliere și de alimentație publică de pe litoralul Mării Negre.

În ceea ce privește importanța socială a prelungirii sezonului, ne putem referi la majoritatea unităților hoteliere și în general la întreaga infrastructură care stă nefolosită, care ar putea fi pusă la dispoziția oamenilor pentru tratament și chiar pentru odihnă și destindere.

Prin lărgirea bazei de tratament, având în vedere posibilitățile oferite de sursele naturale de nămol, săruri, aerosoli de mare, și prin crearea unor spații de cazare încălzite noi, a unor baze de agrement moderne, o mare parte din turiștii potențiali ar opta pentru litoralul Mării Negre.

De asemenea, prin crearea de spații încălzite sub forma unor săli polivalente, piscine acoperite și amenajate cu solarii, săli de sport sau gimnastică medicală, ar fi atrasă și populația din localitățile apropiate pentru a petrece sfârșitul de săptămână având în vedere reducerea săptămânii de lucru.

Cu un efort mai eficient s-ar putea organiza chiar manifestări culturale sau științifice cu participări din țară sau din străinătate.

1.5.2.Metode de atenuare a vârfurilor sezoniere

O cale importantă pentru creșterea eficienței economice a activității turistice pe litoral o constituie mărirea perioadei de sezon, astfel ca aceasta să depășească granița celor 120 de zile, precum și exploatarea corespunzătoare a spațiilor încălzite în perioada extrasezonului.

Prin mărirea perioadei de sezon ne referim la lunile mai, septembrie și octombrie, luni în care coeficientul de ocupare a spațiilor de cazare este scăzut.

Pentru folosirea eficientă a spațiilor de cazare în aceste perioade, s-ar putea realiza două variante. Prima variantă e utilizarea capacității tuturor stațiunilor, deschizând și închizând treptat unitățile pe măsura sosirii (respectiv plecării) turiștilor. A doua variantă este utilizarea la încărcătura maximă a anumitor stațiuni, în mod eșalonat, în primul rând cele care au spații încălzite.

Prima variantă prezintă unele dezavantaje în sensul ca oferă posibilități limitate de agrement, ceea ce influențează buna dispoziție a turiștilor, mai ales cu timpul nefavorabil. Are însă avantajul că personalul poate fi ocupat chiar la un volum redus de activitate.

A doua variantă este mai avantajoasă și din punct de vedere economic, dar numai pentru acele stațiuni care sunt deschise, ea oferind posibilitatea de a se utiliza integral mijloacele de agrement.

Necesitatea pregătirii sezonului este determinată de considerentele economice impuse de foarfeca tarife-cheltuieli. Astfel apare necesitatea reducerii pe cât posibil a cheltuielilor convențional-constante pe fiecare unitate.

Analizând factorii care influențează prelungirea sezonului turistic, se pot clasifica în două categorii distincte. Prima categorie cuprinde factorii exogeni: venitul național și individual, structura consumului populației, structura socio-profesională a populației, gradul de urbanizare, volumul de timp liber, structura și calitatea ofertei turistice primare. A doua categorie sunt factorii endogeni: măsuri economico-organizatorice, politica de prețuri și tarife, politica comercială, publicitate și informare turistică.

Factorii exogeni au o acțiune generală asupra prelungirii sezonului turistic pe litoral și nu pot fi influențați prin măsuri luate de către conducătorii hotelurilor și restaurantelor din Eforie Nord și Sud.

Dorința omului de a cunoaște din ce în ce mai mult se extinde și în sfera turismului, determinând populația să apeleze tot mai mult la serviciile acestuia.

În condițiile unei civilizații din ce în ce mai avansate, gradul de urbanizare va fi mai ridicat, multe localități rurale se vor transforma în orașe, fapt ce va influența negativ liniștea, aerul curat, gradul de aglomerare, și desfășurarea activității oamenilor în bune condiții.

Apare deci necesitatea de a evada din acest mediu, fie pentru destindere și odihnă, fie pentru refacerea sănătății. Acest lucru va fi posibil cu atât mai mult cu cât s-a trecut la reducerea săptămânii de lucru la cinci zile, deci la creșterea volumului de timp liber. Oamenii au posibilitatea, chiar în afara concediului de odihnă anual, să-și rezerve două zile pe săptămână pentru destindere, efectuând excursii în zonele preferate , în funcție de posibilitățile bugetare proprii.

Spre deosebire de ceilalți, singurul factor lipsit de o structură dinamică, este oferta turistică primară. În cazul litoralului, aceasta se referă la mare, plajă, nămol, aerosoli.

Dacă ne referim la perioada de extrasezon nu putem vorbi de mare și plajă, în schimb se poate vorbi de valorificarea în condiții optime a nămolului, apelor minerale, aerosolilor marini, într-un cuvânt, a posibilităților de tratament balnear.

Ținând seama de influența generală a tuturor factorilor analizați mai sus, se poate arăta cum societățile de turism de pe litoral pot influența, prin forțe proprii, opțiunile potențialilor turiști.

Astfel, prin măsuri economico-organizatorice luate de Ministerul Turismului, ce poate întări și dezvolta infrastructura, poate spori gradul de atractivitate a obiectivelor turistice, se pot diversifica serviciile, venind astfel în întâmpinarea gusturilor și preferințelor diferitelor segmente de turiști.

De asemenea, printr-o politică comercială adecvată, se pot diferenția tarifele, dând posibilitatea tuturor categoriilor de oameni, și în special a celor cu un venit sub medie, să beneficieze de odihnă și tratament în condiții asemănătoare celor din timpul sezonului estival. Diferențierea tarifelor nu trebuie să presupună însă condiții inferioare de cazare și masă, ci lipsa condițiilor naturale din timpul verii. Mai mult, această lipsă a condițiilor naturale trebuie compensată de îmbunătățirea confortului, a sejurului în general.

Toate aceste măsuri luate de Ministerul Turismului și de stațiunile de pe litoralul Mării Negre trebuie popularizate, printr-o informare largă a oamenilor, prin toate mijloacele posibile, astfel încât să trezească dorința de a vizita și a beneficia de condițiile create în cadrul zonelor turistice preferate.

1.5.3.Acțiuni de publicitate turistică privind perioada de extrasezon

După 1999 turiștii zilelor noastre, ale economiei de piață, au devenit clienți mai bine informați, mai bine pregătiți profesional, mai exigenți, cu o bogată cultură generală, cu experiență în aprecierea serviciilor, neimpresionați de vorbe amiabile spuse la întâmplare, fără un real suport calitativ.

Personalul din societatea turistică ce vine în contact cu turiștii trebuie să descopere la fiecare client în funcție de caracteristicile de manifestare ale acestuia.

Serviciile calitative, civilizate și eficiente, se pot realiza numai cu angajați capabili, subtili, buni psihologi, care știu să-și pună în valoare măiestria profesională prin adaptarea comportamentului lor la situațiile particulare create de diferitele tipuri de clienți. În prezent se impune mai mult ca oricând, ca toți lucrătorii din sfera serviciilor turistice să-și ridice necontenit calificarea profesională, să învețe și iar să învețe, dacă vor să aibă satisfacția deplinei afirmări, atât pentru societatea comercială, precum și pentru sine.

Societățile comerciale de prestări servicii turistice trebuie în permanență să-și facă publicitate prin diferite forme, despre buna calitate a serviciilor prestate și în funcție de parametrii redactați mai sus, să contribuie la realizarea unor filme documentare cu privire la modul de servire, oferta de cazare, patrimoniul cultural din zonă, care poate fi vizitat de către turiști, publicitate privind datele organizării de târguri, seminarii etc.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA TURISMULUI LITORAL IN STATIUNILE EFORIE NORD SI EFORIE SUD

PREZENTAREA GENERALA A STATIUNILOR

Eforie sud

Componenta sudica integrata orasului Eforie, Eforie Sud se invecineaza in nord cu Eforie Nord iar in sud cu statiunea Tuzla, in vest fiind marginita de Lacul Techirghiol.
Este situata la aproximativ 20 km de Constanta. Principala sa destinatie este cea de statiune balneoclimaterica.

Atractii turistice Asemenea statiunii invecinate, Eforie Sud se bucura de beneficiile curative ale Lacului Techirghiol,pozitionarea excelenta intre mare si lac recomandand-o atat pentru curele heliomarine cat si pentru cele cu namol.

Eforie Sud este recomandata pentru tratamentul afectiunilor reumatice, dermatologice si ale sistemului osos. Exista un sanatoriu pentru copiii cu afectiuni reumatologice, cu regim permanent, care trateaza indeosebi slabiciunea fizica si rahitismul.

Cunoscutul centru de sanatate Baile Reci, situat in apropierea lacului Techirghiol, asigura tratamente cu apa sarata din lac si tratament romanesc Gerovital.

Plaja din Eforie Sud este ingusta, lunga de 2 kilometri, marginita de cea mai inalta faleza din toate statiunile litoralului romanesc, atingand pe alocuri chiar si 35 m inaltime. Plaja este acoperita cu nisip fin, iar intrarea in mare este lina.

Statiunea are peste 2.500 locuri de cazare in hoteluri si vile de categorii de 1 sau 2 stele. Posibilitatile de relaxare si distractie din statiune includ numeroase restaurante cu specific traditional sau international, baruri, piscine, terase, cluburi de noapte, baze de agrement (terenuri de sport, accesorii pentru activitati nautice).

Eforie Nord

Astfel, Eforie-Nord este situată la 14 km sud de Constanța și la 40 km de aeroportul Mihail Kogălniceanu, fiind o stațiune balneoclimaterică permanentă, situată din punct de vedere geografic în extremitatea nord – estică a acului Techirghiol, între aceasta și Marea Neagră. Distanța dintre Eforie Nord și București este de 239 km,. Altitudinea este cuprinsă între 0 și 20 de metri.

Ea dispune de o plajă lungă de 4 km și lată de 25-100m, dominată de o faleză înaltă de 15-20m.

La 4km sud de Eforie Nord este situată stațiunea Eforie Sud care, din punct de vedere teritorial, împreună cu Eforie Nord formează o singură unitate administrativă – orașul Eforie.

Căile de acces

Căile de acces sunt multiple, dintre care amintim:

feroviare: calea ferată București- Constanța- Mangalia (239 km de la București și 29 km de la Mangalia);

rutiere: E95(D.N.39). Curse auto: Constanța- Mangalia cu parcurgerea stațiunilor Eforie Sud, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus și Saturn;

aeriene: București- Constanța(curse interne)

Clima

Climatul este unul intermediar între cel de stepă și cel marin.Temperatura medie anuală este de 11,5 C . Nebulozitatea este redusă. Temperatura medie a lunilor de vară este de 21,1 C. Iernile sunt blânde, cu zăpadă puțină. Durata de strălucire a soarelui este în medie de 10-12 ore pe zi și anual de 2400de ore. Presiunea atmosferică variază între 758mm în timpul verii și 766mm în timpul iernii.

Factorii terapeutici

Factorii naturali de cură sunt următorii: apa lacului Techirghiol (80g săruri/kg), nămolul sapropelic extras din lacul Techirghiol, nisipul plajei, climatul maritim existent caracterizat rin bogăția de aerosoli terapeutici(sodiu, clor, magneziu, brom, calciu, iod etc.) și intensitatea energiei radiate de soare și mai ales a radiațiilor infraroșii și ultraviolete.

Indicații terapeutice

Aceste indicații terapeutice sunt următoarele: afecțiuni ale aparatului locomotor; reumatisme cronice; afecțiuni ortopedice; stări postoperatorii pe sistemul osos, muscular și articular; afecțiuni ale sistemului nervos periferic; afecțiuni ginecologice, afecțiuni respiratorii(ca boli asociate); afecțiuni dermatologice etc.

Instalațiile și procedurile de tratament

Dintre aceasta amintim: instalații pentru băi saline, concentrate, calde cu apă adusă din lacul Techirghiol; instalații pentru împachetări cu nămol și băi cu apă calde cu nămol; aerosoli; gimnastică medicală etc.

Afecțiunile ce pot fi tratate, ca și instalațiile utilizate pentru acesta, reflectă sfera largă de implicare a stațiunii în ceea ce privește tratamentele, precum și segmentul foarte larg de adresare.

BAZA TEHNICO – MATERIALĂ ÎN CIRCULAȚIA TURISTICĂ A STATIUNILOR

4.2.1. Posibilitățile de cazare și alimentație

Eforie – Nord si Eforie Sud au în componența sa un număr de aproximativ 50 de spații de cazare hotelieră cu o capacitate foarte mare. Astfel hotelurile Azur, Diana, Union, Neptun, Minerva și Venus formează un grup în partea de nord a stațiunii, pe faleză în apropiere de plajă, iar hotelurile Felix, Belvedere, Jupiter, și Apollo formează un alt grup în partea de sud a stațiunii.

Posibilitățile de agrement existente în stațiunile Eforie sunt numeroase: peste 35 de restaurante, discoteci, piscine cu apă de mare, complex comercial, teatru, cinema în aer liber, o serie de programe artistice, excursii cu autocarul (turul stațiunilor Mării Negre, la Constanța unde se poate vizita Muzeul de Artă, Muzeul de Arheologie, Muzeul Marinei, Acvariu, la Cetatea Histria și Monumentul de la Adamclisi, la Tulcea, în Delta Dunării, la podgoria și crama de la Murfatlar, în Turcia, Bulgaria etc.).

Se remarcă două hoteluri cu specific tradițional și anume: zahanaua „Berbec ” – restaurant – grădină, ambianță intimă, specialități culinare dobrogene, muzică și „Nunta Zamfirei” – restaurant cu arhitectură românească și program folcloric din toate zonele țării.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva posibilități de cazare și alimentație.

Hotelurile și motelurile sunt în număr de 10 și anume (în anul 1998):

Jupiter – hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 392 de locuri și cu următoarele dotări: salon restaurant, braserie, bar de zi, bar de noapte, sală polivalentă, garderobă, parcare, radio-Tv etc;

Diana – hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 242 de locuri având următoarele dotări: salon restaurant, braserie, bar-zi, săli de recepție, conferințe, parcare, garderobă, radio-Tv, etc;

Union – hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 480 de locuri și cu dotările următoare: salon restaurant, braserie, pensiune, bar de zi, discotecă, piscină, magazin, garderobă, parcare, radio-Tv, etc;

Neptun – hotel de 2 stele, o capacitate de cazare 353 de locuri, dotări: salon restaurant, braserie, bar de zi, cramă cu program folcloric zilnic, piscină, sală de jocuri mecanice, cofetărie, garderobă, parcare, radio –Tv, etc;

Minerva – hotel de 2 stele, o capacitate de 350, având următoarele dotări: salon restaurant, salon reuniuni – banchete, pensiune, bar de zi, parcare, garderobă, bază proprie de tratament: electroterapie, fizioterapie, sală de gimnastică, recuperare, întreținere etc;

Venus – hotel de 2 stele, are o capacitate de 261 de locuri. Dotările de care dispune sunt următoarele: salon restaurant, orchestră, săli recepție, conferințe, tratative, radio-Tv etc;

Felix – hotel de 3 stele, cu o capacitate de cazare de 275 de locuri și cu următoarele dotări: salon restaurant cu orchestră, barde zi, parcare, săli de conferințe, tratative, radio-Tv etc;

Belvedere – hotel de 3 stele, cu o capacitate de cazare de 375 de locuri în camere single, apartamente beneficiind de toate dotările specifice acestui confort și anume: locuri în restaurant și pe terasă, parcare, săli de jocuri, piscină cofetărie, salon de frizerie, cosmetică, garderobă, radio –TV, etc;

Azzur are o capacitate de cazare de 120 de locuri + 60 de locuri la căsuțe și următoarele dotări: restaurant, terasă, parcare, etc;

Apollo – are o capacitate de cazare de 120 locuri și dispune de următoarele dotări: restaurant, terasă, parcare, sală de jocuri mecanice, sală de comferințe, garderobă, piscină radio – Tv, etc.

Tabloul TECDEV de apreciere a potențialului stațiunii Eforie – Nord si Eforie Sud

Comentarea abaterilor.

Se observă că statiunile Eforie are un indice de atractivitate superior celui al etalonului, și anume 538,5 față de 356,5, acest lucru arătând faptul că statiuile alese spre lansare pe piața turistică este atractivă din punct de vedere turistic, pretându-se în acest fel la un astfel de program de marketing.

Analiza justificării punctajelor superioare acordate stațiunii reale în comparație cu cea de bază (cea a minimului necesar) nu va face apel la cifre, ci la factori de natură calitativă, de referință în această privință.

Astfel, mediul natural este alcătuit dintr-o sumă de resurse ce vin în sprijinul practicării unui turism atât de organizat, cât și neorganizat. Au fost subliniate în acest sens natura deosebit de avantajoasă a elementelor de structură specifice acestui mediu.

Am considerat că puritatea apelor nu este la nivelul celor prescrise, stare ce caracterizează și definește aproape toate stațiunile din România.

Structurile materiale de cazare sunt susținute de gama largă de spații de cazare hotelieră prezentate la începutul acestei lucrări. Toate aceste unități de primire au o capacitate e cazare foarte mare – justificarea rezidând în scopurile pentru care au fost ele ridicate – și la nivelul de două stele, adică pentru sprijinirea sănătății oamenilor muncii, prin intermediul sindicatelor. Problema care ne interesează pe noi este aceea de a reinvesti aceste baze cu cererea din acea perioadă, în ciuda greutăților specifice perioadei de tranziție.

Acest lucru este deosebit de pretențios, activitatea de promovare fiind imperios necesar a fi elaborată de specialiști în domeniu și la un standard internațional, în concordanță cu bugetul aferent disponibil. Probleme ridică și regimul societăților din care fac parte aceste hoteluri. Marea majoritate a acestora face parte din diferite societăți comerciale reorganizate conform legilor nr.15/1990 și 31/1990. Existența unei legislații ca creează o stare de confuzie și ambiguitate reduce aportul capitalului privat autohton sau străin, condiții grele de privatizare, interese de stat și private obscure, favorizarea locației de gestiune, toate aceste motive determinând necesitatea creării și promovării unor programe de revitalizare a turismului românesc.

Structura materială a alimentației este diversificată, specificul îmbinându-se în mod armonios cu elemente ale timpului prezent, fapt ce justifică punctajele acordate.Transporturile sunt bine organizate, însă ele nu sunt în concordanță cu normele de protecție a mediului înconjurător.

Celelalte componente ale analizei TECDEV – și anume infrastructura, suprastructura, mediul socio-economic și cel cultural – au fost apreciate la nivel mediu, fapt ce necesită o serie de îmbunătățiri ce vor fi menționate în cadrul politicii de promovare.

Politica prețurilor este largă iar în cele ce urmează vom puncta o mișcare în termeni reali a acesteia.

1. Indicatorul capacității de cazare

I = Li / L0 · 100

I08 / I7 · 100 = 5.531 / 4.890 · 100 = 113.1%

Așadar capacitatea totală de cazare a crescut în 2007 cu 13.1% față de 2006.

I2008 / I2007 · 100 = 5.954 / 5.531 · 100 = 107.6%

Și în anul 2008 s-a înregistrat o creștere a capacității de cazare cu 7.6% față de 2007.

4.3.Circulația turistică pentru stațiunea Eforie Nord si Eforie Sud

1. Indicele cererii turistice

ICE08-07 = 100.540 / 100.025 · 100 = 100.5%

Cererea turistică a crescut în 1998 față de 2006 cu 0.5%.

ICE07-06 = 100.986 / 100.540 · 100 = 100.4%

Cererea turistică a crescut în 2008 cu 0.4% față de anul 2007

2. Indicatorul duratei medii de sejur

Smediu = numărul de înnoptări / numărul de turiști = Zt / T

marca de produs ar putea fi: RONEF .