Rolul Culturii Gastronomice In Dezvoltarea Turismului

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………..3

Scurt istoric……………………………………………………………………………..5

Capitolul I.1. :Definiții (Gastronomie)………………………………………9

Capitolul I.2. : Conținutul și impotanța serviciilor turistice de alimentație …………………………………………………………………………….11

Capitolul I.3. : Tendințe în dezvoltarea și perfecționarea serviciilor turistice de alimentație publică……………………………….18

Capitolul II.1. : Cultura gastronomică românească………………….20

Capitolul II.2. : Cultura gastronomică italiană………………………..24

Capitolul II.3. : Cultura gastronomică chinezească………………….27

Capitolul II.4. :Cultura gastronomică Spaniolă……………………….29

Capitolul II.5. : Cultura gasronomică turcească………………………33

Capitolul II.6.:Cultura gastronomică Greacă…………………………..38

Capitolul III: Restaurantul Nașional Moldovenesc “La Taifas”.41

Bibliografie………………………………………………………………………………………… 46

=== Cultura gastronomica in turism ===

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………..3

Scurt istoric……………………………………………………………………………..5

Capitolul I.1. :Definiții (Gastronomie)………………………………………9

Capitolul I.2. : Conținutul și impotanța serviciilor turistice de alimentație …………………………………………………………………………….11

Capitolul I.3. : Tendințe în dezvoltarea și perfecționarea serviciilor turistice de alimentație publică……………………………….18

Capitolul II.1. : Cultura gastronomică românească………………….20

Capitolul II.2. : Cultura gastronomică italiană………………………..24

Capitolul II.3. : Cultura gastronomică chinezească………………….27

Capitolul II.4. :Cultura gastronomică Spaniolă……………………….29

Capitolul II.5. : Cultura gasronomică turcească………………………33

Capitolul II.6.:Cultura gastronomică Greacă…………………………..38

Capitolul III: Restaurantul Nașional Moldovenesc “La Taifas”.41

Bibliografie………………………………………………………………………………………… 46

Introducere:

Prin specificul său, turismul aparține structural sferei sectorului terțiar. Diversitatea și eterogenitatea serviciilor turistice, trăsăturile comune cu celelalte activități ale terțiarului, tendințele în evoluția acestora, dinamica sub impulsul acelorași grupe de factori-cauză confirmă apartenența turismului la acest sector. Mai mult, prin dimensiunile atinse de dezvoltare a turismului în zilele noastre, a volumului de activitate și a numărului de personal angajat direct în industria turistică, acest sector economic de prestări de servicii rivalizează cu nivelul și proporțiile multor ramuri ale economiei naționale. În același timp, se poate aprecia că industria turistică constituie un model tipic al sectorului economic al serviciilor.

În urmatoarele rînduri voi descrie unul din serviciile turistice, adică serviciul de alimentație.

Alimentația publică constituie o componentă importantă a activității din domeniul turismului, încadrîndu-se structural în categoria serviciilor de bază.

Ca activitatea economică, alimentația publică este deosebit de complexă și nu se rezumă doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului turist.

Abordată prin prisma poziției sale, de componentă a produsului turistic, respectiv a serviciilor de bază, alimentația piblică determina calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențează conținutul și atractivitatea ofertei turistice ca majore implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice.

Îndeplinirea acestui rol presupune ca serviciile de alimentație publicăsă întrunească cîteva trăsături specifice:

Prezența lor în toate momentele-cheie ale consumatorului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement.

Existența unei diversități structurale a serviciilor de acest gen: asigurată prin prezența unei tipologii largi de unități de alimentație publică, aptă să satisfacă o paletă diversificată de trebuințe.

Particularizarea serviciului de alimentație publică: mai ales în cazul unor forme specifice de turism, prin care se poate contribui nemijlocit la satisfacerea motivației ce a determinat obțiunea pentru respectivul consum turistic.

Necesitatea de a corespunde în egală măsură exigențelor turiștilor autohtoni și străini: Mai precis, bunurile ce fac obiectul serviciilor de alimentație publică trebuie să fie reprezentate de preparatele din bucătăria națională și internațională, din cea specifică anumitor țări și yone.

Raportul dintre serviciile de alimentație publică și ansamblul ofertei turistice este complex, profund, de intercondiționare reciprocă, de dezvoltare sincronă.

Scurt Istoric

Preistorie

Înainte de apariția omului modern, strămoșii săi, asemenea numeroaselor animale, s-au folosit de niște funcții rudimentare în prepararea mâncării :

• curățarea în apa râurilor,

• prelevarea unei părți consumabile dintr-un cadavru sau fruct,

• deschiderea scoarței,

• zdrobirea cu mâna, cu ajutorul cuțitului (și nu numai cu dinții).

Descoperirea focului este o mare etapă în inventarea bucătăriei propriu-zise.

O ipoteză ar fi că bucătăria a apărut în urma unui ritual : devorarea colectivă a obiectului sacrificat, după îmbălsămarea parțială (asociată cu îmbălsămarea funerară). Această ipoteză evidențiază ritualul puternic și dimensiunea colectivă a practicilor culinare, lucru pe care o descoperire accidentală nu-l face.

Adăugarea produselor ce vor avea să schimbe substanțial gustul și conservarea alimentelor, chiar și într-o cantitate mică este o etapă importantă în evoluția alimentară și istoria bucătăriei.

Sarea, în special, va juca un rol primordial în conservarea alimentelor, produs care va fi folosit în acest scop până la apariția frigiderului, la începutul secolului XIX.

Antichitate

Inventarea și dezvoltarea agriculturii schimbă aptitudinile alimentare ale omului.

Vechii egipteni au lăsat în urma lor multe mărturii ale modului lor de alimentație. Alimentele de bază erau pâinea și berea, realizate din orz și amidon. Se găseau sute de sorturi de pâine în mai multe forme și cu compoziție diversă. Regimul alimentar egiptean era completat de pește, carne (de obicei de oaie, porc și de pasăre), fructe (curmale, smochine, rodii, pepeni și struguri) și de legume (usturoi, varză, castravete, alune, lăptuci, ceapă, praz și ridichi). În sfârșit, mierea, produsă în stupurile de pământ, intra în numeroase deserturi și alte meniuri.

În Grecia, alimentația și bucătăria ne sunt cunoscute prin mai multe texte : Peștii de Dorion, Arta bucătarului de Chrysippe de Tyane și Prăjituri de Iatroclés și de Mendés. Venind in contact cu popoarele asiatice, grecii au căpătat gustul luxului și interesul pentru o alimentație savantă și rafinată. Îmbogățiți prin navigație, comerț și cuceriri, grecii împrumută de la orientali numeroase obiceiuri și rețete. În vremea lui Pericle și Alexandru Macedon, bucătăria se afirmă la nivel de artă. Atena devine celebră pentru abundența ospețelor, în contrast cu Sparta, vestită pentru supa sa soldățească și greu comestibilă. Atenienii avuți erau aprovizionați din toate colțurile Mediteranei cu păsări, pește, animale domestice, vânat, stridii, legume, fructe (mere, migdale, curmale, gutui, smochine, măsline). Poporul consumă mult pește sărat sau afumat și sardele cu arpagic. În patiserie și bucătărie se utilizează ca ingrediente făină de orz, miere, lapte, undelemn, carne de iepure și de păsărele servite cu salată grecească.

La Roma, odata cu cucerirea Greciei, cetătenii au împrumutat de la greci nu numai mitologia ci și gastronomia care începe să se rafineze. La târgurile de sclavi, un bucătar era cotat mai sus decât un pedagog. În timpul ospețelor costisitoare, între feluri excentrice, aveau loc lupte de gladiatori. În vremurile regale, alimentația era brută, consistând din legume preparate fără rețetă sau dintr-o fiertură de grâu (numită puls -strămoașa mămăligii de astăzi).

În perioada sa cea mai fastă, civilizația romană a dezvoltat o serie de rețete și arta sa culinară a fost purtată la apogeu. Utilizarea meniurilor îmbogățite cu miere, aripi, fripturi, vin, numeroase legume, fructe, carne și mirodenii, venite din întreg Imperiul a contribuit la extinderea gamei de mâncăruri. S-a recurs chiar și la trimiterea curierilor în Apenini pentru a căuta zăpadă în vederea gătirii unor deserturi reci pentru Împărat. Această idee a luxului culinar se va regăsi la curtea lui Ludovic al XIV-lea, care cerea preparate înghețate… ne putem imagina viteza curierilor care reveneau din Alpi la Versailles. Totuși, poporul folosea in alimentație o fiertură de graunțe sfărâmate, naut, varză, și mai putină carne, cerealele și grâul fiind alimente de bază atât pentru romanii de rând cât și pentru armată. Bucătăria romană este cunoscută prin textele lui Apicius (Ars Magirica, Apicius Culinaris și mai ales De Re Coquinarie), prin câteva rețete ale lui Pliniu cel Bătrân citate de Cato cel Bătrân, în a lui Histoire naturelle, sau prin alți scriitori ca Varron și Columelle.

Câteva nume de familie romane au rămas în numele anumitor mâncăruri : Lactucinus de la lapte sau Lentulus de la linte.

Evul Mediu

Rețetele de gătit medievale ne sunt cunoscute nouă datorită scrierilor le Mesnagier de Paris și le Viandier de Taillevent.

Odată cu cruciadele, Occidentul cunoaște o primă revoluție alimentară prin introducerea fructelor și legumelor orientale : șalota, caisele.

La sfârșitul evului mediu, occidentul era din plin aprovizionat cu carne, cu pește oceanic sau de apa dulce. Era vremea in care carnea de balenă se consuma curent in Franța, dar necesita, ce e drept o fierbere indelungată. Regii si principii aveau in castelele lor bucătării gigantice mobilate abundent si cu un personal de specialitate numeros. In renumita carte despre Pantagruel, scriitorul Rabelais enumera 385 feluri de mâncare si citează 78 feluri de dulceuri. Legumele erau disprețuite, fiind folosite doar in ciorbele de post. În timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea bucătăria devine mai metodică si mai simplă. Începe servirea bucatelor într-o ordine logică si igienică: supe, antreuri, fripturi, salate, dulciuri, deserturi. Se generalizează folosirea furculiței, lingurii si șervetului, dar și schimbarea tacâmurilor si farfuriilor după fiecare fel. Sub Burboni bucătăria regală franceză devine celebră in toată Europa. Sub Ludovic al XV-lea se îndepartează felurile indigeste, sosurile violente, amestecurile nearmonice. Epoca gurmanzilor va reveni sub Napoleon care va reintroduce obișnuința dineurilor și a serbărilor bine aprovizionate. Bucătăria italiană se dezvoltă la curțile caselor de Medici, de Este și papei Leon al X-lea. Deși italienii aveau o bucătărie mai simplă și mai sobră, totuși la ospețele date de Caterina de Medici sunt prezente lebedele si turturelele, frigăruile de cocos, anghinarea, dar lipsește carnea de măcelarie, iar legumele ocupă un loc minor. Evul Mediu, la fel ca Roma, nu a cunoscut zahărul ci se utiliza mierea.

Epoca modernă

Epoca Modernă este marcată printr-o a doua revoluție alimentară, introducerea în Europa a alimentelor de pe continentul american : curcanul, porumbul ciocolată, roșia, ardeiul și cartoful. Episodul introducerii cartofului în regimul alimentar de către Antoine Parmentier în 1788 a dat dovadă de o mai bună știință a mâncării.

Epoca contemporană

În zilele noastre, asistăm la tot felul de încercări de amestecare a tuturor bucătăriilor lumii. Nu doar mâncăm din restaurante cu specialități culinare străine și mai mult sau mai puțin exotice, dar am ajuns să imităm respectivele sortimente de mâncare și acasă. Mondializarea comerțului alimentelor este responsabilul principal în această privință. Niciodată nu a fost mai ușor accesul la asemenea varietate de mâncăruri.

Epoca se caracterizează de asemenea printr-o tendință de a reduce din ce în ce mai mult timpul necesar preparării alimentelor, fenomen care se explică în parte prin cerințele vieții profesionale, în parte prin societatea timpului liber și chiar și prin piața preparatelor gătite industrial. Fenomenul recent al lanțurilor de restaurante fast-food are de profitat cel mai mult din extinderea acestei evoluții în întreaga lume în câțiva ani.

Capitolul I.1. : Definiții (Gastronomie)

Gastronomia – este studiul relației dintre cultură și alimentație. Deseori se greșește considerând că termenul gastronomie se referă exclusiv la arta de a găti (vezi Arte culinare), dar aceasta este doar o mică parte a acestei științe. Nu se poate spune că un bucătar este întotdeauna și un gurmet, adică un rafinat al gustului.

Gastronomia studiază diverse componente culturale ce au alimentația și mâncarea, în general, ca element de bază. Astfel, ea este relaționată cu Artele frumoase și Științele sociale în termeni de cultură, și cu Științele naturale referitor la sistemul nutrițional al corpului uman.

Principalele activități ale unui gurmet includ descoperirea, gustarea, experimentarea, cercetarea, înțelegerea și documentarea în scris a alimentelor și mâncărurilor. Gastronomia este, prin urmare, o activitate destul de complexă. Urmărind cu atenție, oricine va descoperi că în jurul mâncărurilor există dans, teatru, pictură, sculptură, literatură, arhitectură și muzică – în alte cuvinte, Artele frumoase. Mai mult, există fizică, matematică, chimie, biologie, geologie, agronomie, precum și antropologie, istorie, filosofie, psihologie și sociologie.

Primul studiu de bază al gastronomiei este probabil eseul numit "Fiziologia gustului" (la {Physiologie du gout) de Anthelme Brillat-Savarin (apărut în 1825). Spre deosebire de tradiționalele cărți de bucate, gastronomia se ocupă de relația dintre simțuri și mâncare, tratând delectarea de la masă ca pe o știință.

Gastronomie – s.f. Arta de a prepara mâncăruri alese sau însușirea de a le aprecia calitatea, gustul.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "gastronomie" este derivat din

• Greaca antică, "gastros" semnificând stomac și "nomos" – cunoaștere sau lege.

• Franceză – "gastronomie".

„De la focul de tabără la bucătăria adevărată”

Bucătăria nu este dintotdeauna un spațiu anume în habitatul uman. Totuși, odată cu apariția focului, se observă crearea în jurul acestuia a unui loc colectiv destinat savurării alimentelor gătite. Odată cu creșterea complexității gătitului, apare necesitatea creării unui spațiu distinct pentru gătit. Acest spațiu avea să stea la dispoziția tuturor membrilor unei societăți tribale, din cauza tradiției împărțirii recoltei, vânatului, care domnea în majoritatea acestor societăți.

Cum grupul uman s-a împărțit în celule din ce în ce mai mici (în final în celule familiale), bucătăria a început să se individualizeze și să apară în fiecare locuință. În unele cazuri însă, chiar dacă s-a dezvoltat o societate individualistă (omul dispune de o anumită intimitate proprie), gătitul alimentelor a rămas o treabă comunitară. Un astfel de exemplu ar fi civilizația romană, ce dispunea de un servicu veritabil de alimentație publică la cerere (restaurante) în marile orașe.

Artă și tehnici culinare

Persoana care se ocupă de gătit se numește bucătar. Acest termen desemnează atât persoana care prepară mâncarea acasă, cât și o profesie. Există și câteva denominări specifice domeniului de activitate

• Patiserul gătește o serie de aluaturi făcute din făină, unt și ouă.

• Brutarul fabrică pâinea și produsele din pâine.

• Cofetarul fabrică prăjiturile și produsele de cofetărie, fursecuri, bomboane, fructe confiate, înghețate.

• În majoritatea restaurantelor există o ierarhie a bucătarilor, care este câteodată foarte precisă.

• Marile restaurante au de obicei un pivnicer și un maestru de sosuri.

Capitolul I.2. : Conținutul și importanța serviciilor turistice de alimentație

Alimentația publică constituie o componență importantă a activității din domeniul turismului, încadrîndu-se structural în categoria serviciilor de bază.

Ca activitate economică, alimentația publică este deosebit de complexă și nu se rezumă doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului turist.

Abordată prin prisma poziției sale, de componentă a produsului turistic, respectiv a serviciilor de bază, alimentația publica determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențează conținutul ți atractivitatea ofertei turistice cu majore implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice.

Îndeplinirea acestui rol presupune ca serviciile de alimentație publică să întrunească cîteva trăsături specifice:

Prezența lor în toate momentele-cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement.

Existența unei diversități structurale a serviciilor de acest gen, asigurată prin prezența unei tipologii mari de unități de alimentație publică, aptă să satisfacă o paletă diversificată de trebuințe.

Particularizarea serviciului de alimentație publică, mai ales în cazul unor forme specifice de turism, prin care se poate contribui nemijlocit la satisfacerea motivației ce a determinat obțiunea pentru respectivul consum turistic.

Necesitatea de a corespunde în egală măsură exigențelor turiștilor autohtoni și străini. Mai precis, bunurile ce fac obiectul serviciilor de alimentație publică trebuie să fie prezentate de preparatele din bucătăria națională și internațională, din cea specifică anumitor țări și zone.

Raportul dintre serviciile de alimentație publică și ansamblul ofertei turistice este complex, profund, de intercondiționare reciprocă, de dezvoltare sincronă.

Prin unitate de servire se înțelege localul format din una sau mai multe încăperi, dotate cu utilaje, mobilier și obiecte de inventar corespunzătore profilului și gradului (categoriei) în care se încadrează unitatea, în conformitate cu care se stabilește și regimul de prețuri, după cum urmează:

unități cu grad de confort și regim de prețuri de lux;

unități cu grad de confort și regim de prețuri de categoria I;

unități cu grad de confort și regim de prețuri de categoria a II-a;

unități cu grad de confort și regim de prețuri de categoria a III-a;

unități cu grad de confort și regim special de frecventare „camtina –restaurant”

Încadrarea unităților pe tipuri, profile și categorii de funcționare se face, potrivit reglementărilor în vigoare, ținîndu-se seama de anumite criterii referitoare la: amplasarea unității, gradul de confort, forma de servire, posibilitatea de distracție a consumatorilor, gradul de dotare a unității, nivelul de pregătire și ținuta personalului. Astfel în conformitate cu normele aprobate pot funcșiona următoarele tipuri de unități de alimentație pentru turism:

restaurant – categoria lux, I, a II-a și a III-a;

bar – categoria lux, I, a II-a și a III-a;

unități de fast-food – categoria lux, I, a II-a și a III-a;

cofetărie – categoria lux, I, a II-a și a III-a;

patiserie,plăcintărie,simigerie,covrigărie-categoria lux,I,aII-a și aIII-a;

1.Restaurantul este local public care îmbină activitatea de producție cu cea de servire, punînd la dispoyiția clienților o gamă diversificată de preparate culinare, preparatele de cofetărie-patiserie, băuturi și unele produse pentru fumători. El funcționează în mai multe profile, respectiv: clasic, specializat (pescăresc, vînătoresc, dietetic și lacto-vegetarian, rotiserie-zahana, familial-pensiune), cu specific național sau local, baserie și grădină de vară.

1.1 Restaurantul clasic este local public cu profil gastronomic în care se servește un larg sortiment de preparate culinare (gustări calde și reci, preparate lichide și calde, mîncăruri, minuturi, salate, dulciuri de bucătărie), produse de cofetărie, patiserie, îngheșată, fructe, băuturi nealcoolice și alcoolice, produse de tutun etc.

Aceste unități, pe lîngă asigurarea diversificată a meniurilor la consumatori, pot asigura și confortul recreativ prin formații orchestrale, programe artistice, soliști vocali, instrumentiști sau prin stații de amplificare cu aparatură muzicală și emisiuni TV cu circuit intern.

1.2 Restaurantul specializat servește un sortiment specific de preparare culinare și băuturi care se află permanent în lista de meniu, în condițiile unor amenajări și dotări clasice sau adecvate structurii sortimentale (pescăresc, vînătoresc, rotiserie, zahana, dietetic, lacto-vegetarian, familial, pensiune etc.) care formează obiectul specializării.

1.2.1. Restaurantul pescăresc este o unitate gastronomică ce se caracterizează prin desfacerea, în principal, a unui sortiment variat de preparate culinare din pește proaspăt și congelat de toate speciile. Ca sortimente de băuturi se încadrează: vinurile-pai (soiuri pure), bere, ape minerale, rachiuri, băuturi răcoritoare etc.

1.2.2. Restaurantul vînătoresc este o unitate gastronomică specializată în producerea și servirea de preparate culinare de vînat (iepure, căprioară, porc mistreț,urs, gîște și rațe sălbatice, lișițe, prepelițe, sitari etc.), pregătite în baza rețetelor speciale în acest sens. Sortimentul de băuturi trebuie să asigure specialitățile de rachiuri, vinuri roșii, băuturi răcoritoare etc.

1.2.3. Rotiseria este un restaurant de mică capacitate (20-50 de locuri la mese), în care consumatorii sunt serviți cu produse din carne la frigare-rotisoe (pui, mușchi de vită și porc, specialități din carne etc.), chebab cu garnituri, unele gustări reci (pe bază de brînză, ouă, legume etc.)salate, sortimente de ciorbe din organe de pui, deserturi, precum și băuturi răcoritoare, cafea, vin (în special vin roșu servit în carafe), un sortiment redus de băuturi alcoolice fine.

1.2.4. Restaurant-zahana este unitate gastronomică în care se servesc, la comandă, în tot timpul zilei, produse (specialități din carne de porc, vită, batal, mile) și produse din carne neporționată (ficat, rinichi, inimă, splină, momițe, măduvioare etc.), mici, cîrnați etc., pregătite la grătar și alese de consumatori din vitrinele de expunere sau platourile prezentate de ospătari la masă.

1.2.5. Restaurant dietetic este o unitate gastronomică în care se oferă consumatorilor sortimente de preparate culinare dietetice (pregătite sub îndrumarea unui cadru medical dietetician) și băuturi nealcoolice.

1.2.6. Restaurant lacto-vegetarian este o unitate gastronomică în care se desfac în exclusivitate sortimente de preparate culinare pe bază de lapte și produse lactate, ouă, paste făinoase, orez, salate din legume, precum și dulciuri de bucătărie, lactate proaspete, produse de patiserie, înghețată, și băuturi nealcoolice calde și reci.

1.2.7. Restaurantul familial sau de pensiune este unitate cu profil gastronomic care oferă meniuri complete la preț accesibil. Preparatele ți specialitățile solicitate în afara meniurilor se servesc conform prețurilor stabilite în listele de meniu. Băuturile sunt limitate la sortimente de răcoritoare și ape minerale. Pot funcșiona și pe bază de abonament.

1.3. Restaurantul cu specific este o unitate de alimentașie pentru recreere și divertisment, care, prin dotare, profil, ținuta lucrătorilor, momente recreative și structură sortimentală, trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naționale, tradișionale și specifice diferitelor zone.

1.3.1. Crama, un profil concret al acestui tip de unitate de alimentație destinată servirii turiștilor, desface o gamă largă de vinuri. Acestea se pot servi atît îmbuteliate, cît și neîmbuteliate. Prestațiile organizate în cadrul ei vizează o gamă specifică de preparate culinare: tochitură, preparate din carne la grătar sau trase la tigaie. Vinurile se servesc din carafe sau căni din ceramică.

1.3.2 Restaurantul cu specific local pune în valoare bucătăria specifică unor zone geografice din țară sau a unor tipuri tradiționale de unități (crame, colibe, șuri etc.). Efectul original al acestor unități este realizat prin îmbinarea cadrului natural cu cel arhitectural al sistemului construit, al finisajelor inspirate după modelul popular, al elementelor de decorație, al mobilierului și obiectelor de inventar de concepție deosebită, de gama sortimentală a mîncărurilor pregătite și prezentarea personalului. Specialitățile de preparare culinare trebuie să preinte obiceiurile de alimentație locală, adoptîndu-se tehnologii moderne de preparare. Băuturile recomandate, în sortimentul minimal sunt rachiuri și vinuri din zonele locale.

1.3.3. Restaurantul cu specific național pune în valoare tradițiile culinare ale unor națiuni (chinezesc, grecesc, arăbesc, indian, mexican, italian etc.), servind o gamă diversificată de preparate culinare, băuturi alcoolice și nealcoolice specifice. Ambianța interioară și exterioară a saloanelor, programul muyical, uniformele personalului de servire și celelalte sunt specifice țării respective.

1.4. Braseria asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor, în principalcu preparate reci, minuturi, un sortiment restrîns de mîncăruri, specialități de cofetărie-patiserie, băuturi nealcoolice calde și reci, băuturi alcoolice de calitate superioară, un bogat sortiment de bere.

1.5. Berărie este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe sortimente, în recipienți specifici (țap, halbă, cană) de diferite capacități și a unor produse și preparate care se asociază în consum cu aceasta (crenvuști cu hrean, mititei, cîrnați, debreșini, chifteluțe, foetaje, covrigi, migdale, alune etc.), precum și brînzeturi, gustări calde și reci, minuturi (pe bază de ouă și legume), specialități de zahana(1-2 preparate), precum și băuturi alcoolice (coniac, rom, sortiment restîns de vinuri și băuturi nealcoolice).

1.6. Grădina de vară este o unitate amenajată în aer liber, dotată cu mobilier specific „de grădină” și decorată în mod adecvat. Servește un sortiment diversificat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie și cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri selecționate de regiune, îmbuteliate sau neîmbuteliate, băuturi spirtoase etc.) și nealcoolice, cafea, fructe, produse din tutun.

2. Barul este o unitate de alimentație cu program de zi sau de noapte, în care se servește un sortiment diversificat de băuturi alcoolice și nealcoolice și o gamă restrînsă de produse culinare.

2.1. Barul de zi – unitate care funcționează, de regulă, în cadrul hotelurilor și restaurantelor sau ca unitate independentă. Organizatorii lui oferă consumatorilor o gamă variată de servicii avînd ca obiect băuturi alcoolice și nealcoolice (simple sau în amestec) și gustări în sortiment restrîns, tartine, foetaje, specialități de cofetărie și înghețată, produse din tutun -țigări- și posibilități de distrcție (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrăns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective.

2.2. Barul de noapte este o unitate încadrată cu uin grad de confort special, practicînd prețuri cu cote de speciale de adaos, în funcție de amplasare, construcșie, dotare, programe artistice etc. Funcționează cu orar de noapte, în cadrul căruia se prezintă un program variat de divertisment de music-hall și dans pentru consumatori și oferă o gamă variată de băuturi alcoolice, specialități de cofetărie și înghețată asortate, roast-beef, fripturi reci etc., fructe și salate de fructe (proaspete și din compoturi), cafea, jardiniere cu delicatese.

2.3. Cafe-bar-cafenea este unitatea care îmbină serviciul de desfacere a cafelei cu un anumit gen de practică recreativă; oferă consumatorilor și gustări calde și reci, minuturi, produse de cofetărie-patiserie, înghețată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, șvarț, cafea cu lapte, ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine (lichioruri, coniac, vermut ș.a.)

2.4. Disco-bar (Discotecă-vidiotecă)-unitate cu profil de divertisment pentru tineret, activitatea comercială fiind axată pe desfacera de gustări, produse de cofetărie-patiserie, înghețată și, în special, amestecuri de băuturi alcoolice și nealcoolice. Divertismentul este susținut prin intermediul muzicii de audiție și de dans. Videoteca este special amenajată cu instalații electronice de redare și vizionare în care se prezintăvideoprograme și filme.

2.5. Bufetul-bar-unitate ce oferă un sortiment restrîns de preparate calde și reci (gustări, sandviciuri, minuturi, mîncăruri, produse de patiserie) pregătite în bucătăria priprie sau aduse din afară, băuturi nealcoolice calde și reci, băuturi alcoolice (aperitive), bere, vinuri, la pahar.

3. Unități tip fast-food, care asigură o servire rapidă și la prețuri avantajoase, cunosc un dinamism deosebit ăn țările cu turism avansat și ființează sub mai multe forme.

3.1. Restaurant-autoservire este o unitate de desfacere rapidă în care consumatorii ăși aleg și se servesc singuri cu preparatele culinare calde și reci (gustări, produse lactate, băuturi calde nealcoolice, supe-ciorbe-creme, preparate din pește, antreuri, preparate de bază, salate deserturi, fructe) și băuturi alcoolice (bere) și nealcoolice, la sticlă, ațezate în linii de autoservire cu flux dirijat și cu plata după alegerea produselor.

3.2. Bufet tip expres este unitatea cu desfacere rapidă, în care fluxul consumatorilor nu este dirijat, servirea se face de către vînzător, iar plata se face anticipat.

3.3. Pizzerie este o unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza. Se mai pot desface gustări, minuturi, salate, produse de patiserie, răcoritoare, bere, vin la pahar sau băuturi slab alcoolizate.

3.4. Snack-bar este unitatea caracterizată prin existența unei tejghele-bar, cu un front de servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori, serviți direct cu sortimente pregătite total sau parțial ăn fața lor. Oferă tot timpul zilei o gamă diversificată de preparate culinare (crenvuști, pui fripți, sandviciuri, cîrnăciori, unele preparate cu specific), precum și băuturi nealcoolice, calde și reci și băuturi alcoolice ăn sortiment redus.

4. Cofetăria reprezintă o altă componentă a structurii unităților de alimentație destinate servirii turiștilor, specializată pentru desfacerea unui sortiment larg de: prăjituri, torturi, fursecuri, cozonac, înghețată, bomvoane, patiserie fină, băuturi nealcoolice calde și reci și unele bauturi alcoolice fine (coniac, licioruri).

5. Patiserie constituie o unitatespecializată în desfacerea pentru consum pe loc sau la domiciliu a producșiei proprii specializate, în stare caldă (plăcintă, ștrudele, merdenele, pateuri, covrigi, brînzoaice, gogoși, cornuri etc.). Sortimentul de băuturi include bere la sticlă, băuturi nealcoolice, calde, răcoritoare, vin la pahar, diferite sortimente de produse lactate (iaurt, chefir, lapte bătut etc.). Se poate organiza și cu profil de „plăcintărie”, „simigerie”, „covrigărie”, „gogoșerie” sau „patibar”.

În afara unităților cu grad de confort și regim de prețuri clasificate prin normele în vigoare în patru grupe dinstincte (lux, I, a II-a și a III-a categorie), trebuie să adăugăm și unitățile cu grad de confort și regim special de frecventare „cantină restaurant”. Aceste unități sunt înființate în incinta fabricilor, uzinelor, a instituțiilor, școlilor etc., pentru asigurarea servirii mesei la colectivități de consumatori, în cadrul cărora se încadrează temporar (într-un procent mai mare sau mai mic) și indivizi motivați turistic. Cantina restaurant poate dispune și de secții de producție, pentru prepararea și servirea, pe lîngă meniurile în sala de servire propriu-zisă, și a unor preparate culinare pentru bufete de incintă, unități gospodina, ori pentru consum la domiciliu. Se asigură un sortiment bogat de preparate culinare prin meniuri la alegere cu baremuri fixe.

Capitolul I.3. : Tendințe în dezvoltarea și perfecționarea serviciilor turistice de alimentație publică

Întreprinzătorii din domeniul de alimentație publică, căutînd să răspundă atît nevoilor populației rezidente cît și nevoilor de hrană ale turiștilor, sunt permanent preocupați de dezvoltarea cantitativ-calitativă a acestuia. Dintr-o asemenea perspectivă, dezvoltarea și perfecționarea activității de alimentație publică constituie una dintre coordonatele esențiale ale prezentului și viitorului, conturîndu-se într-o preocupare permanentă a agenților economici din sfera comerțului și turismului de pretutindeni, a instituțiilor ce veghează asupra acestui sector de activitate.

În domeniul producției se manifestă o accentuată preocupare pentru concentrarea șiindustrializarea procesului de pregătire a preparatelor culinare, unitățile de producție constituind o componentă structurală a activității de profil din alimentația publică. Folosirea rațională a resurselor materiale și umane, sporirea eficienței activității, satisfacerea cererii în continuă creștere sunt condiționate de modelul de organizare a producției culinare, de nivelul industrializării acesteia.

Practic, în funcție de activitatea desfășurată și profilul producției culinare, unitățile pot funcționa fie ca secții combinate cu activitatea de servire în cadrul unei unități, fie ca independente.

Dezvoltarea și perfecționarea activității de alimentație publică vizează, totodată, componenta sa comercială. În aceastp direcție se înregistrează modernizarea rețelei comerciale din punct de vedere structural și al distribuirii în teritoriu, precum și diversificarea formelor de servire. Astfel, prioritar la structura rețelei, se remarcă temdinșa de realizare a unor unități cu funcții complexe care să răspundă unor cerințe variate (în stațiunile turistice, de exemplu, să satiafacă nevoia de hrană și agrement). De asemenea, apar noi tipuri de unități: cafeteria, snack-barul, bistro-ul, drugstore, restoroute etc., mai bine adaptate particularităților diferitelor segmente de clientelă.

Capitolul II.1. : Cultura gastronomică românească

Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor și obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă, cuprinde nenumărate obiceiuri și tradiții culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiții ale altor popoare, cu care poporul român a intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât și preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creștin încă de la începuturile formării sale, Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcție de anotimpul și sărbătoarea pomenită. Bucatele românești sunt alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât și din carne și subproduse din carne. Un loc aparte în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulcețurile.

Scurt istoric

Ocupațiile de bază ale locuitoriilor României au fost încă din cele mai vechi timpuri agricultura, creșterea animalelor și vânătoarea. Relieful României fiind bogat reprezentat atât de zone de luncă, câmpie, de zone deluroase și intracolinare precum și de numeroase înălțimi montane, dezvoltarea culturilor agricole și pomicultura au oferit posibilitatea dezvoltării unei bogate tradiții culinare, bazate pe prelucrarea cerealelor, legumelor și fructelor. Bogăția fânețelor răspândite pe coamele dealurilor și poalele munților a oferit posibilități mari de creștere a animalelor. Astfel bucătăria românească se bucură de o gamă variată de produse de carne, lapte, lactate, produse din lapte, specifice prin gustul, aromele folosite precum și prin tehnicile de elaborare. Bogăția vânatului răspândit în pădurile românești a adus după sine știința preparării vânatului în diverse mâncăruri și preparate.

Prin intersectarea culturilor, Bucătăria românească a fost influențată de bucătăria balcanică, de germană, sârbească, italiană, și maghiară, dar nu numai, știut fiind faptul că diversitatea gusturilor și rafinamentul preparatelor din toate țările lumii sunt apreciate de marii cunoscători ai tradițiilor popoarelor.

O farfurie de sarmale cu mămăligă

Prin formarea sa daco-romană cultura gastronomică a poporului român a moștenit numeroase obiceiuri culinare: de la romani vine plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul inițial al termenului latin placenta, turcii au adus ciorba de perișoare, grecii musaca, de la bulgari există o largă varietate de mâncăruri cu legume, cum ar fi zacusca, iar șnițelul vine de la austrieci.

Unul dintre feluri de mâncare tipic românești este mămăliga. Aceasta este o fiertură de făină de porumb, cu sare și uneori poate avea adaosuri ca zer, unt, brânză în funcție de preparatul final obținut. Ea era folosită foarte des în alimentația țăranilor agricultori și a crescătorilor de animale și înlocuia pâinea care în perioada istorică pre-industrială era obținută în gospodărie prin prelucrarea manuală. Foarte des în bucătăria românească se folosește carnea de porc, dar se consumă și carnea de vită, pui, oaie sau miel precum și carne de vânat.

Praznicele rânduite de Biserică au adus un aport deosebit în cultura gastronomică românească aducând o gamă foarte bogată de bucate de sărbătoare. Specifice praznicelor sunt mâncăruri precum: cârnați, caltaboși, piftia, cozonacul, sarmale. Mesele principale sunt micul dejun, prânzul și cina. Micul dejun poate fi alcătuit din produse lactate: lapte, brânză, iaurturi, brânzeturi proaspete sau fermentate, cereale sau pâine; produse din carne: salam, suncă, slănină; ouă preparate fierte, omletă, ochiuri sau în diverse combinații cu legume și carne, fructe proaspete sau preparate sub formă de gemuri sau dulcețuri. Pentru persoanele care lucrează până târziu după ora 17 micul dejun este necesar să fie mai consistent, renunțânduse deseori la masa de părânz care se poate înlocui cu o gustare. Prânzul obișnuit este alcătuit din trei feluri de mâncare: ciorbă sau supă, din carne și legume, sau numai din legume mai ales pentru zilele de post, sau salate de legume, carne; felul doi mâncare alcătuit din legume, sau legume și carne în diferite moduri de preparare, soteuri, mâncăruri, fripturi, etc.; felul trei, desertul, alcătuit din prăjituri, plăcinte, fructe, tarte sau preparate din aluaturi și fructe. Pentru zilele de sărbătoare, diminica și praznicele creștine, se adaugă la masa de prînz aperitive cum ar fi salate de legume sau carne însoțite de diverse sosuri, mezeluri, pateuri de carne, brânzeturi sau preparate cu brânză, plăcinte, merdenele, pateuri, și se adaugă un desert mai bogat, cozonaci, prăjituri, torturi, brânzeturi cu fructe. Pentru copii în perioada de creștere (1-10 ani), adolescenți (14-17 ani) și persoanele în vârstă (60-100 plus) conținutul meselor de peste zi se suplimentează cu o gustare la ora 10 dimineața constând dintr-un pahar cu lapte, un iaurt mic, un pahar de suc de fructe, un fruct sau o felie de pâine cu carne sau brâză, și se adaugă încă o gustare la ora 17 alcătuită dintr-un ceai sau un pahar cu lapte, 1-2 felii de pâine cu unt, gem, cu preparate ușoare din aluaturi, lapte, carne sau fructe. Pentru creștinii care respectă posturile rânduite de Sfânta Biserică o atenție deosebită trebuie acordată aportului zilnic de calorii și vitamine, raportat la munca prestată și atenție deosebită pentru a înainta în răbdare și înfrânare însoțiți de sfaturile părintele duhovnic, preotului. Bucătăria românească oferă o gamă bogată și variată de mâncăruri și produse de post.

Băuturi

Bogăția dealurilor și colinelor românești aduce după sine recolte bogate de struguri, și fructe precum: merele, prunele, cireșele, caisele, piersicile, corcodușele, vișinele, în România existând instituții numeroase specializate în obținerea Vinurilor naturale și a băuturilor din fructe. Acestea însoțesc adeseori bogăția meselor, mai ales în zilele de sărbătoare. Una dintre cele mai importante băutură este vinul, țara noastră având o bogată tradiție în prepararea lui. România este al nouălea mare producător mondial de vinuri, iar recent piața de export a început să crească. Se produc o mare gamă de soiuri locale (Fetească, Grasă, Tamâioasă) dar și universale (Riesling, Merlot, Sauvignon blanc, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Muscat Ottonel). Berea este și ea consumată cu plăcere de către români, însoțind adeseori alimente din bucătăria tradițională germană sau românească. O altă băutură preferată de români este țuica (rachiul de prune, pălinca, obținute prin distilare), România fiind al doilea mare producător mondial de prune.

Capitolul II.2. : Cultura gastronomică chinezească

Introducere

Bucătăria chinezească este caracterizată printr-o aspariție spre perfecțiune și echilibru între cele patru elemente ale fiecărui fel de mîncare: culoare, aromă, gust și prezentare. Culorile trebuie să fie plăcute și să evidențieze ingredientele proaspete și fragede, aromele să fie apetisante și gustul deosebit, și în final, întregul fel de mancare trebuie să fie frumos aranjat și prezentat. Gătitul de calitate se distinge și prin tăierea meticuloasă a ingredientelor, îmbinarea atentă a condimentelor și atenția la controlul temperaturii.

Selectarea ingredientelor

Bucătăria chinezeasca folosește o gamă largă de ingrediente: carne și produse din carne, pește, fructe de mare, pui, ouă, legume, produse din fasole, plante sălbatice, vînat și multe tipuri de condimente. Cele mai multe dintre acestea se găsesc atît proaspete cît și uscate, dar în general cele mai importante calități pe care trebuie să le căutați sunt prospețimea și calitatea.Carnea se judeca în funcție de locul de origine, anotimpul de producție și multe alte criterii cum ar fi: vîrsta animalului (tînăr sau bătrîn), genul (mascul sau femelă), iar aceste trăsături pot fi specificate în rețetă. Felul în care arată, culoarea, greutatea, conținutul de apă și mirosul sunt de asemenea importante.În funcție de felul de mîncare, carnea se taie în diverse moduri, deoarece textura este diferită pentru fiecare proces de gătire. Același tip de carne poate fi mai tare sau mai fragedă, mai aspră sau mai fină.

Prepararea

Procesul gatitului include curățarea și spălarea legumelor, tăierea și condimentarea puilor ăi ratelor vii, curățarea de măruntaie a peștilor vii și reconstrucția ingredientelor uscate.Cînd pregatiți legumele, mai întîi îndepărtați și aruncați părțile exterioare ofilite sau tari. Apoi spălați. Legumele nu trebuiesc tăiate înainte de spălare, deoarece se pierd vitaminele ți mineralele. Același lucru se întamplă și dacă legumele și alte ingrediente sunt tăiate dinainte și expuse la aer. Felurile de mîncare cele mai bogate în nutrienți sunt pregătite și gătite imediat.Bucătarii chinezi preferă să cumpere pui și pești vii și să-i taie personal cînd este posibil, deoarece cred că aceștia au o aroma subtilă specială.Datorită procesului de uscare, fructele de mare și legumele devin tari și fibroase. Pentru a reconstitui ingredientele uscate, mai întîi cufundați-le în apă rece pînă se înmoaie, apoi puneți-le în apă caldă pînă se umflă și-și recapătă textura și flexibilitatea originală.

Echilibrarea ingredientelor

Buătăria chinezească acorda o mare importanță echilibrării ingredientelor în felurile de mîncare. Acest pas important trebuie să rezulte într-o îmbinare armonioasă de texturi, culori, arome, forme și calitați nutriționale. Pentru a avea reușite în domeniu, trebuie să întelegeți în profunzime metodele de gătire ale felurilor de mîncare, caracteristicile diverselor ingrediente și modul în care acestea se îmbină.

Echilibrarea cantităților

Ingredientul principal trebuie să se găsească în proporția cea mai mare. Dacă, spre exemplu, preparați felii de carne prajită, masa totală a celorlalte ingrediente nu trebuie s-o depășească pe cea de carne. În cazul în care există două sau mai multe ingrediente principale, este indicat să folosiți aproximativ cantități egale din fiecare.

Echilibrarea gustului

Toate ingredientele dintr-un fel de mîncare trebuie să mărească și să potenteze savoarea ingredientului principal. Spre exemplu, asparagusul sau ramurelele de bambus sunt deseori preparate împreuna cu pui, rață sau pește, deoarece aceste legume mai seci sporesc caracterul ușor și delicat al cărnii.Trebuie să luați de asemenea în considerație factorul sezonier și preferințele personale. Vara se consumă mîncăruri ușoare și zemoase, în timp ce mîncărurile mai grele, cu sosuri groase se potrivesc mai bine vremii reci. Cînd alcătuiți un meniu, este de dorit sa echilibrați mîncăruri dulci cu cele sărate, amare și fierbinți, astfel încît să corespundă gusturilor voastre și ale familiei.Chinezii servesc felurile de mîncare în aceasta ordine: mîncărurile sărate înaintea celor dulci, în timp ce mîncărurile grele și ușoare alternează.

Echilibrarea texturilor
In ceea ce privește textura alimentelor, ingredientele pot fi fragede, pufoase, crocante sau dure. În general, ingredientele cu texturi similare se gătesc împreună, dar uneori se combină cele crocante cu cele pufoase. În acest caz, este necesară o atenție sporită la temperatura de gătit astfel încît diferența de textură să se păstreze.

Echilibrarea formelor
Bucătarii chinezi taie de obicei ingredientele unui fel de mîncare in forme similare. De exemplu, cuburile de carne și de legume au cam aceeași mărime. Acest procedeu ușurează gătirea uniformă a tuturor ingredientelor și dă felului final o infatisare placută.

Echilibrarea culorilor

Tendința generală este de a alege ingrediente de aceeași culoare sau de a folosi multe ingrediente contrastante pentru a da culoare unui fel de mîncare.

Capitolul II.3. : Cultura gastronomică italiană

Care sunt componentele unei mese italiene tradiționale

Bucataria italiană este caracterizată prin flexibilitate, o gamă largă de ingrediente și o bogată varietate regională a rețetelor. Felurile de mîncare reprezintă un element important al stilului de viață italian și reflectă în principal cultura și istoria acestui popor.Din punct de vedere culinar, Italia este o țară a incredibilei diversități. Felurile de mîncare, ingredientele, timpul de preparare și mirodeniile se schimbă radical de la o regiune la alta. Elementul constant este filozofia de bază. Mesele sunt văzute ca o ocazie pentru familie și prieteni de a se relaxa înainte de a se întoarce la viața agitată a secolului XX.

Primo

De asemenea, mesele festive pot începe cu aperitive (antipasta).Aceasta etapă a mesei se numește assaggio di primi, o gustare a primelor (feluri), antreuri.Tipuri de supe: minestrone (supe groase din zarzavaturi proaspete, pasta, orez sau fasole, care poate conține carne), supe de pește, supe limpezi, supe de legume cu paste Antipasta:  bruschetta (pîine păjită unsă cu usturoi și ulei de măsline), antipasti cu pește, cu carne, vegetariene, antipasti prăjite, gustări

Secondo

După primul fel, se servește felul al doilea, secondo, felul principal bazat pe carne, pește, ouă sau legume cu o garnitură aleasă astfel încît să-l complimenteze. De exemplu, puteți încerca scottiglia, o tocană specifică regiunii Toscana, împreună cu spanac fiert deshidradat (squeezed dry) condimentat (sauteed) cu ulei de măsline și usturoi. Porțiile sunt de asemenea mici, în jur de 150 de grame, și în plus garnitura și pîinea. Se pot servi mai multe secondo la restaurant sau la mesele festive.

Deserturi

Masa de pranz se incheie de obicei cu fructe proaspete și cu o ceșcuță de espresso. O masă festivă va avea un desert mai elaborat, conținînd brînzeturi, budincă, produse de patiserie sau prăjituri cum ar fi faimosul tiramisu.Per total, această masă este extrem de echilibrată, conținînd carbohidrați (primul fel și pîinea), proteine (primul și al doilea fel), vitamine și minerale din zarzavaturi, legume și fructe.În toate cazurile se va servi vin. La o masă festivă, vor fi mai multe vinuri, alese astfel încat să complimenteze respectivele feluri de mîncare, și de obicei va fi o sticlă de vin spumos la desert.

Capitolul II.4. :Cultura gastronomică Spaniolă

Bucătăria spaniolă este una dintre cele mai diversificate din Europa, îmbinare perfectă între cultură și gusturi. Istoria bogată a Spaniei, și influențele culturale au dus la nașterea unei bucătării unice cu mii de rețete și arome. Rădăcinile ei sunt mediteraneene iar peștele și fructele de mare sunt ingrediente de baza.

Bucătăria spaniolă este alcatuită dintr-o mare varietate de feluri de mîncare, varietate datorată diferențelor de geografie, cultură și climă dintre regiunile acestei țări.
Gustul ei de neuitat provine de la popoarele care au locuit în trecut pe teritoriul Peninsulei Iberice. Nemaipomenita ei "ofertă" gastronomică a fost influențată de fenicieni, greci, romani, cartaginezi și arabi.

Influențe prin istorie
Primele influențe culinare au fost date de bucătăria romană, compozit de feluri de mîncare aduse din toate colțurile imperiului. Există documente care menționează aducerea a mii de amfore cu ulei din Spania la Roma. Se cultivau legume care constituiau baza pentru hrana soldaților, de genul linte, fasole favă, varză, ciupercile.
În Spania Romană, șunca din Pomeipolis (Pamplona) avea un prestigiu deosebit. Pe lîng grîu, exportul de produse de porc a pus bazele unei economii locale puternice.
Spaniolii stăpîneau arta altoirii pomilor fructiferi, iar grecii au fost cei ce au răspîndit viticultura în regiunea mediteraneană, vinurile iberice erau cele mai populare din imperiu.
O parte semnificativă a bucătăriei spaniole deriva din cea evreiască și cea maură. Maurii au fost o influența puternică în Spania pentru multe secole și multe din mîncărurile lor se consumă încă.
Carnea de porc este foarte populară și pentru multe sute de ani, a mînca carne de porc echivală cu o declarație de naționalitate despre puritatea sîngelui, acest aliment nefiind consumat de evrei sau musulmani.
Bucătăria spaniolă folosește de asemenea ingrediente aduse din America, cum ar fi cartofii, roșiile, piperul sau fasolea. Din Spania, aceste alimente au fost mai apoi răspîndite în Europa.
Bucătăria spaniolă se aseamană cu cea mediteraneană prin folosirea cu preponderență a legumelor și fructelor, a cărnii slabe și a peștelui.

Ingrediente principale și obiceiuri culinare
Ingredientul esential este uleiul de măsline, iar 50% din producția mondială de măsline vine din Spania.
Mesele zilnice încă se mai prepară tradițional din ingrediente proaspete cumpărate zilnic din piața locala. Acesta practică este mai comuna în ariile rurale decat în orașele, unde supermarketurile au început să înlocuiască piețele în aer liber.
Gătitul tradițional spaniol gravitează deseori în jurul grătarului în aer liber, într-un cuptor de cărămizi sau lut.
Simplitatea mîncărurilor spaniole se datoreaza mirodeniilor precum ofranul, cu gustul său rafinat. Pentru condimentarea supelor și salatelor se foloseste uleiul de măsline care este, potrivit dieteticienilor, cea mai sănătoasă grăsime alimentară.
Cel mai adesea se prepară mîncăruri din pește, fructe de mare, pastaioase și orez. Compozițiile sunt completate de roșii, ardei, cartofi, ouă, usturoi, ceapă, măsline, migdale și vin.

Provincii culinare

Modul de servire a mesei și fusul orar nu sunt foarte diferite de-a lungul Spaniei, dar obiceiurile culinare și dialectele difera de la o regiune la alta:

– Zona Nordică, Galia "moștenește" obiceiurile antice ale celtilor. În această regiune se mănîncă o varietate de plăcinte cu carne și pește.

– De-a lungul coastei, spre est primează mîncărurile de fasole boabe, brînza albastră și cidrul tare.

– O altă regiune a Spaniei, Țara Bascilor, are ca fel principal peștele.

– Catalonia este considerată a fii cea mai distinctivă și mai interesantă regiune culinară a Spaniei. În această zonă a Spaniei creativitatea în domeniul culinar nu cunoaste limite. Peștele și fructele de mare sunt combinate într-o infinitate de variante cu fructe și diferite arome extraordinare.

– Valencia este o altă regiune celebră a Spaniei în care orezul se prepară în sute de feluri. Aici se prepară și faimoasa mîncare paella.

– Andaluzia este o zonă aridă în care primează culturile de arbori de măsline și podgoriile.

Bucătăriile regionale spaniole, deși diferă mult între ele, au totuși caracteristici comune cum ar fi:

Folosirea uleiului de măsline la gătit;

Folosirea sofrito (sos de roșii cu usturoi, ceapă și ulei de măsline) ca bază pentru multe feluri de mîncare;

Usturoiul și ceapa sunt condimentele cele mai importante;

Obiceiul de a bea vin în timpul mesei;

Pîinea acompaniază cea mai mare majoritate a meselor;

Consumul de salate, în special vara;

Consumul de fructe sau produse lactate drept desert.

Feluri de mancare tradiționale
Printre multele rețete care compun bucătăria variată a Spaniei, unele dintre ele sunt comuse pe întreg teritoriul:

-tortilla de patata, omletă de cartofi;

– gazpacho, supa rece de roșii;

– paella, orez cu sofran;

– stufatul și tocana, fabada asturiană, adică tocana de fasole;

– migas, pîine veche de o zi cu usturoi și pimenton, adică paprika afumată și ulei de măsline;

– cîrnați, cum ar fi embutidos adică cîrnaț de porc, chorizo, adică cîrnaț de porc cu paprika, and morcilla, adică carnaț de sînge;

mariscos (fructe de mare)

lechazo asado (miel de lapte prăjit)

jamon serrano (șuncă sărată uscată)

și branzeturi.

Se mănîncă și multe feluri de mîncare bazate pe legume boabe (linte, boabe verzi, naut), supe și pâine, cu numeroase varietăți regionale.

Deserturile spaniole diferă puțin de la regiune la regiune. Sunt preferate crema din ouă și lapte, tartele cu fructe, budincă de orez, torrijas (pîine prăjită franțuzească), turron (un desert de Crăciun cu migdale și miere) și bineînțeles churros.

Capitolul II.5. : Cultura gasronomică turcească

Introducere

Bazele bucătăriei turcești au fost puse încă din perioada nomadă. Graul a fost cultivat încă din această perioadă și tot de atunci datează și practica gătirii cărnii pe frigărui (kebaburi) și folosirea intensiva a produselor lactate. Datorită accesului la mare și climatului diferit pe suprafața țării, Turcia a avut întotdeauna o abundentă de produse proaspete, pește și fructe de mare, ceea ce a dus la o dietă foarte variată. Alimentele de bază sunt orezul și grîul, iar cărnurile de bază sunt mielul și puiul, porcul fiind foarte puțin consumat.Turcia are zone temperate și zone extreme de căldură și frig ceea ce facilitează cultivarea unei game foarte variate de produse alimentare, de la ceai în nordul rece pînă la ardei chili în sud. Aceste diferențe climaterice influențează de asemenea și bucătăriile regionale. În sud-est, unde este un climat deșertic, mîncarea tinde să fie mai condimentată și bogată în carne cum ar fi kebabul. În zonele fertile temperate, în vest, se consumă în special uleiul de măsline și peștele. În est, unde sunt ierni lungi și reci, sunt populare produsele lactate, mierea, cerealele și carnea.Datorită localizării geografice a Turciei, teritoriul a fost străbătut de comerciale și migratorii care au influențat bucătăria. De exemplu, obiceiul turcesc de a folosi condimente dulci, fructe și nuci în felurile de mîncare din carne este asemanator cu bucătăria nord-africană.

Istoria bucătăriei turcești

Bucătăria turcească s-a dezvoltat foarte mult în timpul perioadei otomane. În secolul 17, palatul sultanului avea o bucătărie cu în jur de 1300 de servitori și sute de bucătari. Acești bucătari au fost cei care au rafinat și au perfecționat bucătăria turcească, pentru a satisface pretențiile palatului regal. Au fost create literalmente sute de feluri culinare în această perioadă.Bucătăria turcească a fost puternic influențată de perioada otomană, cînd au fost combinate tradițiile locale cu influențe din Grecia și Orientul mijlociu, ca și din Asia Centrală. Bucătăria turcească  și obiceiurile alimentare ale poporului turc au trecut prin schimbări dramatice în secolul 20, datorită influenței vestice.

Bazele bucătăriei turcești

Felurile de mîncare de bază sunt relativ neschimbate din perioada otomană: orezul, produsele din grîu, feluri culinare comune cu Grecia cum ar fi meze (aperitive) si baklavaua, pilafurile, sis și doner kebab, salatele cu iaurt, pește în ulei de măsline, legume umplute și frunze de viță umplute (dolma).Cele mai aromate brînzeturi albe și iaurt sunt preparate din laptele de oaie. Deși orezul, numit pilav (pilaf) reprezintă un pilon al bucătăriei turcești, bulgurul (burghul) preparat din grîu poate fi folosit pentru același scop. Pîinea este preparată din grîu, orz și porumb. Cîteva tipuri de pîine turcească sunt pide, o pîine de grîu plată, rotundă și lată, tandýr ekmeði (pîine coapta pe pereții interiori ai unui cuptor rotund de lut numit tandir), simit sau gevrek, o pîine în forma de inel acoperită cu semințe de susan, mîncată fie simplă fie cu brînză sau gem.O caracteristică importantă a meselor turcești este faptul că hrana se servește în cantități mici și se mănîncă foarte multă pîine. Pînă și alte feluri de bază cum ar fi orezul și bulgurul se mănîncă cu pîine.La micul dejun se consumă brînză, măsline, pîine, ouă și gem, iar în unele regiuni se adaugă cîrnații, roșiile și castraveții. Masa de prînz nu este de obicei masă principală a zilei, și de aceea de obicei turcii mănîncă supe sau salate cu desert, iar felurile de mîncare cu carne, care iau mult timp de preparare, sunt lăsate pentru cină. Cina consistă de obicei din supă, felul principal, salată și desert.Ingredientele cele mai folosite sunt vinetele, piperul verde, ceapa, lintea, fasolea, roșiile, usturoiul și castraveții. Fructe și nuci: strugurii, caisele, cireșele, pepenele galben și verde, smochinele, lamîile, fisticul, nucile, migdalele și alunele. Condimentele și verdețurile preferate sunt patrunjelul, chimionul, piperul, paprika, menta și cimbrul.

Felul de mîncare principal

Pilaful (pilavul) este bastionul bucătăriei turcești. Este preparat de obicei din orez, dar poate fi facut și din bulgur (grîu pisat), și uneori din sehriye (vermicelli – taitei subțiri și transparenți din orez).Tradițional, pilaful se servea drept fel principal, de obicei însoțit de carne, pui sau pește. În ziua de azi, pilaful se servește drept garnitură la feluri de mîncare din carne sau pui. Pilaful poate fi preparat mai ușor, mai putin sațios înlocuind carnea cu mazăre, fasole, patlagele vinete sau naut.Variațiunile de pilaf sunt fără număr, dar au o caracteristică în comun: orezul nu trebuie să fie lipicios. Spre deosebire de orezul italian, trebuie să se poată separa în boabe individuale.

Carnea

Carnea, în special sis kebabul, se pregateste marinata și friptă la foc deschis. Turcii, în majoritate musulmani, consumă numai carne halaal (animalele din care provine sunt sacrificate după o modalitate tradițională). Tipul de carne favorit este mielul de lapte.Döner kebabul consta din miel sau pui feliat fript încet pe o frigăruie rotativă verticală. Sis kebabul este o frigăruie din lemn sau metal cu cuburi mici de carne de orice tip, pasăre sau pește, cu sau fără legume, friptă pe grătar. Legumele folosite de obicei sunt vinetele, roșiile, ceapa, ciupercile și gogoșarii.Döner kebabul se servește sub formă de sandwich din pita sau pîine normală cu salată, roșii, sos de smîntînă și ulei, eventual cartofi prăjiți.O delicatesă specifică este pastrama de vită pastirma. Cîrnații tradiționali, serviți la micul dejun se numesc sucuk.Carnea a fost dintotdeauna un aliment de lux pentru turci, în principal deoarece mieii de lapte nu sunt o sursă foarte abundentă. Carnea era de obicei consumată numai la nunți și în timpul sărbătorii Eid ul-Adha (Sărbătoarea sacrificiului), sub formă de etli pilav (pilaf cu carne), nu kebab. Odată cu apariția lanțurilor de fast-food și introducerea producției industriale de carne, acest aliment a devenit parte integrantă din dieta zilnică a majorității turcilor sub formă, mai ales, de döner kebab. Însă chiar în ziua de azi principala modalitate de pregătire a cărnii este de a adăuga carnea tocată (kýyma) în cantități mici la feluri de mîncare din legume, ce poartă nume cum ar fi fasole cu carne tocată (kýymalý fasulye).

Meze

Meze este o selecție de mîncăruri servite drept aperitiv cu sau fără băuturi, uneori drept fel principal. Aceste mîncăruri pot fi: măsline, brînză kashar sau brînză albă, murături, cacýk (tzatziki), köfte (chiftele de carne), pilaki din fasole, usturoi și ulei de măsline, dolma (frunze de vița de vie, ardei verzi sau vinete umplute cu orez sau carne), börek (foi de aluat foarte subțiri umplute cu brînză, carne sau legume), hummus (din susan, naut, usturoi, ulei de măsline și suc de lămîie), pește și fructe de mare.

Deserturi

Cel mai bine cunoscut desert turcesc este baklavaua (foietaj cu miere și nuci tocate). Alte deserturi sunt budincile de orez și amidon (muhallebi, sütlaç), halvaua (halvah), cataiful (kataifi), și revani (făcut din amidon și gris).Se bea kaymak (smîntînă închegată) pentru a contracara dulceața deserturilor turcești. Ceaiul și cafeaua turcească, cu sau fără zahăr, se servesc de obicei după cină sau mai rar odată cu deserturile.

Cafeaua turcească

Un proverb turcesc descrie cafeaua astfel: "Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea și dulce ca dragostea."Cafeaua turceasca este de fapt o modalitate specifică de preparare a cafelei, nu o varietate separată. Se folosește echipamentul specific, un ibric (ibrik), o linguriță și un aparat de încălzit. Ingredientele sunt: cafea macinată foarte fin, apă rece și zahăr după gust (zahărul se adaugă în apă înainte de preparare). Se poate adăuga nucșoară pentru aromă.

Cafeaua turcească trebuie să fie macinată pudra. Este cea mai fina varianta de măcinare. Este de preferat o variantă de cafea neagră, cu boabe prăjite proaspăt. Pentru fiecare ceașcă, se folosesc una sau două lingurițe cu varf. Se adaugă cafeaua și zahărul în apă și se amestecă bine pînă la dizolvarea zahărului și scufundarea cafelei. Cafeaua nu se mai amestecă după ce se pune pe foc, pentru a nu se dizolva spuma. Spuma cafelei turcești trebuie să fie groasă și omogenă, fără particule observabile.Cînd începe să fiarbă, se înlătură ibricul de pe foc și se toarnă în cești. Se servește în cești mici.Toată cafeaua din ibric se toarnă în cești, dar nu se bea toată, se lasă zațul gros. Mai apoi, ceașca se pune pe farfuriuța răsturnată pentru a se răci, iar modelele din zaț se folosesc la ghicit.Cafeaua se bea încet alături de un pahar de apă, sau lichior de mentă după cină. Nu se adaugă niciodată frișcă sau lapte.

Alte bauturi

În Turcia, fiind o națiune majoritar islamică, nu consumă alcool în vremurile de demult. În ziua de azi alcoolul se gasește și se consumă mult mai frecvent. Există cîteva varietăți locale de bere și vinuri. La mese se poate servi raký, o băutură alcoolică aromată cu anason. Ayranul este o băutură foarte populară, făcută dintr-un amestec de iaurt și apă. Iaurtul folosit este gras, preparat din lapte de oaie, cu un gust sațios. Se adaugă de obicei sare pentru aromă, și uneori piper negru. Se servește rece, alături de döner kebab, banitsa sau diverse foietaje.

Capitolul II.6.:Cultura gastronomică Greacă

Introducere

Grecia are o bucătărie cu tradiție înrădăcinată în istorie și influențată timp de secole de culturile vecine din Turcia, Orientul Mijlociu și Balcani. Preferința grecilor pentru o viață îmbelșugată și dragostea pentru mîncăruri simple, bine condimentate, sunt reflectate în modul de preparare a bucatelor. Savoarea lor deosebită este dată de bogația și calitatea ingredientelor. Tărîmurile grecești, cu ceruri albastre și ape strălucitoare, oferă o varietate generoasă de ingrediente. Măslinii dau un ulei inmiresmat care adaugă savoare celorlalte mîncăruri. Plantațiile de viță de vie îmbracă dealurile ondulate, iar din struguri se fac vinuri excelente, unele cu aromă de rasină. Lămîii parfumați produc fructe aurite a căror aromă e ușor de recunosut în gastronomia grecească. Mările oferă o mare varietate de pești și de scoici pe care restaurantele de la malul mării le servesc preparate fie pe grătar cu usturoi și suc de lămîie, fie în cuptor, cu iaurt și mirodenii, prăjite sau gătite în sos de roșii. Nu arareori scoicile sunt servite întregi, cu cochiliile intacte.

Feluri tradiționale de mîncare

> Aperitive

Mezedes este o gustare pentru cină, asemănătoare tapas-urilor (aperitive spaniole). Tradiția mezedelor a evoluat în Grecia pentru că mesele de dimineață și de prînz sunt ușoare, iar cina e adesea servită seară tîrziu.Bucătăria grecească e bogată în tipuri de mezedes, ce includ gustări din măsline, sosuri, ardei iute copt, vinete preparate la grătar, brînzeturi, salate, preparate din fructe de mare. Brînza grecească proaspată, fie că e Romano sau Kasseri, e folosită cu generozitate pentru a însoți pîinea de casă facută din semințe întregi, dar și pentru a o rade peste preparatele din legume și pe deasupra pastelor. Fila pita, este făcută dintr-un foietaj foarte subțire și garnisită cu pui și ciuperci, spanac și brînză grecească, sau miel și prîz.

>Feluri principale

Carnea de miel este principalul tip de carne folosit de către greci. Pregătirea mesei cu ocazia unei sărbători tradiționale presupune prepararea în curte, la protap, a mielului întreg. Pentru mesele obișnuite, carnea de miel este înabușită în vase înalte împreuna cu legume asortate, este crestata și apoi friptă la grătar. Carnea de porc, de vită, de pasăre sau de vînat se prepară marinată, pe grătar sau la cuptor. Puiul se gătește fript sau înăbușit. Există nenumărate combinații de carne gustoasă cu legume, adesea îmbogațite cu sos galben de lămîie -avgolemono-  sau cu sos de tomate condimentat cu scortișoară.Moussakaua, garnisită cu straturi de vinete sau zucchini, însoțită de un sos de carne, aromat cu usturoi, și dreasă cu ou pe deasupra, e felul de mîncare întîlnit aproape pretutindeni.

>Garnituri

Din bucătăria grecească nu lipsesc pilafurile, asezonate cu condimente și alune. Orezul este preparat și la cuptor, cu carne, și servit apoi cu legume înăbușite. De asemenea, se poate găti în frunze de viță de vie- așa-numitele dolmades (frunze de viță umplute cu orez, carne, linte și condimente).

>Salate

O abundență de legume proaspete inspiră salate și preparate din legume marinate și gătite la cuptor, ades condimentate cu plante care cresc în munți : usturoi, oregano, mentă, cimbru, busuioc și pătrunjel.

Deserturi și băuturi

>Fructe și dulciuri

Fructele proaspete- în general smochine, portocale, mere și pepene- încheie de obicei cina într-o seara tîrzie. Alături de ele sunt foietajele, mai des întîlnite cu ocazii festive.

Fără îndoială cel mai cunoscut preparat de patiserie este baklavaua, făcută din mai multe foi, cu sirop de miere pe deasupra și decorată cu nuci. Prăjiturile cu unt și miere sunt un deliciu pentru după-amiezele tîrzii cînd sunt însoțite de o cafea grecească tare.

>Băuturi

Grecia e faimoasă pentru vinul ei, consumat mai ales dupa gustări și cu moderație. Ouzo (cu aroma de anason) și berea sunt deasemenea băuturi alcoolice populare. Cafeaua neagră se consumă chiar la mesele obișnuite.Bucătăria grecească nu este apreciată doar pentru diversitatea preparării felurilor de mîncare, ci și pentru calitățile ei nutritive. Este un prilej de a aduna la masa familia și prietenii, atît acasă cît și în restaurante.

Capitolul III: Restaurantul Nașional Moldovenesc “La Taifas”

La Taifas

Interior

Restaurant

Căsuța

Restaurant 

Faceți cunoștință cu bucătăria moldovenească și tradițiile naționale în restoranul“La Taifas”. Moldovenii din timpuri sunt vestiți cu ospitalitatea și binevoința, deaceea vizitarea “La Taifas” vi se va intipări în minte pe o perioada lungă. Restoranul vă va cuceri prin ambianța plăcută: interiorul stilizat sub forma casei țaranului, care întotdeauna este bucuros oaspeților.
Restoranul “La Taifas” are trei săli.Sala principală este menită celor ce doresc să savureze de toate: bucătăria, ambianța unei case țărănești din lemn,plăcerea comunicării cu prietenii. Atmosferei de confort contribuie și o sobă, în care se va coace pîine în prezența D-tră. Cea de a doua sală este amenajată pentru banchetari într-un cerc restrîns, unde veți petrece în tradițiile moldovenești, zgomotos și vesel. Cea de a treia sală atrage prin atmosfera sa romantică și de seară misterioasă. Aici puteți cina cu persoana dragă într-o ambianța intimă.

Discuția sufletească la un pahar de vin…
Aceasta este posibila doar la “La Taifas”!

Tradițiile 

În pragul restoranului “La Taifas” Veți fi întîlniți de badea Nicolaie, care Vă va oferi un pahar cu vin alb. Primul păhar se obișnuiește a îmbuca cu miez de nuca. Dupa ce Vă veți acomoda cu ambianța va veni timpul să faceți cunoștință cu meniul. În timpul studiului meniului chelnerul Vă va oferi un cadou “La Taifas”. Tradiția aceasta dă dovadă că moldovenii nu petrec oaspeții acasă cu mîinele goale.

După o cină pe săturate Vă așteaptă surpriza: la plecare Vi se va oferi un pahar de vin . Tradiția dată se numește “La botul calului” și are ca scop atribuirea particolei de căldură a ospitalității și binevoinței “La Taifas”.
Grație restoranului “La Taifas”,tradițiile poporului moldav vor rămîne în amintirea D-tră și, posibil,vor găsi utilizare în practica D-tră.

Bucătăria 

În restoranul “La Taifas” Veți descoperi lumea bucătăriei naționale moldave, care a cuprins multitudinea tradițiilor de gătit. Moldovenii se mîndresc cu tezaurul rețetelor irepetabile, moștenite din strămoși. Vi se va oferi o alegere mare de bucate, pregătite în sobă sau pe grătar, bucate fierbinți, aperative și deserturi originale…
Dacă Veți dori să gustați miracolele bucătăriei europene sau bucate exotice– “La Taifas” nu Vă va dezamăgi. În cazul în care în meniu nu va fi specificată felul dorit, bucătarul-șef va găti bucată la cerere specială.

Căsuța Bătrînească

În caz că vizitați Moldova, să nu uitați să vă notați care restaurant sunteți pur și simplu obligați să-l vizitați:

Restaurantul în care puteți să gustați bucatele moldovenești originale

Restaurantul în care Vi se va oferi vin natural moldovenesc

Restaurantul în care plăcintele, mămăliga, cîrnațeii, tocana din miel vor fi preparate în fața Dvs de fete frumoase

Restaurantul în care ve-ți putea cunoaște cele mai frumoase și memorabile tradiții ale neamului nostru

Un mic indiciu – să atingeți și să savurați o particică din sufletul moldav puteți în… restaurantul "La Taifas", într-un loc special prevăzut Căsuța Bătrîneasă.

Restaurantul colaborează cu 12 agenții de turism, de aceea există probabilitatea că ve-ți ajunge aici cu un grup în excursie.

Contacte 

În restoranul "La Taifas" Vă va face cunoștință cu bucătăria moldovenească și cu cele mai bătrîne și frumoase obiceiuri și tradiții ale poporului nostru ospitalier. Unde în alte parte a-ți putea gusta din ciorba moldovenească, mămăliga, cîrnațeii rumeniți și tocănița din cîrlan? Dar vinul! Vinul natural din poamă, care a proslăvit Moldova…
Dacă planificați să vizitați Moldova, stiți că, sunteți așteptați la restoranul "La Taifas"pe adresa:

Chișinău, str.București, 67.

Telefoanele de contact: (+ 373 22) 22-76-92, 22-76-93.

"LA TAIFAS – o comunicare sufletească
la un pahar de vin …"

Bibliografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Buc%C4%83t%C4%83ria_rom%C3%A2neasc%C4%83

http://www.gustos.ro/articole/newsletter-gustos-ro/bucataria-chinezeasca.html

http://www.gustos.ro/articole/newsletter-gustos-ro/bucataria-italiana.html

http://gastronomie.ele.ro/Bucataria_spaniola_varietate_si_gust_prin_simplitate_–a476.html

http://www.gustos.ro/articole/newsletter-gustos-ro/bucataria-turceasca.html

http://gastronomie.ele.ro/Bucataria_greceasca_savoare_si_aroma_cu_multa_dragoste_–a196.html

http://www.allmoldova.com/index.php?action=viewfirm&id=21&lng=rom

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gastronomie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Buc%C4%83t%C4%83rie