Temeiuri Scripturistice Si Patristice cu Referire la Post

Postul in conceptia Sf. Vasile cel Mare este cea mai veche poruncă dată de catre Dumnezeu omului. In talcuirea sa la cartea Facerii acesta ne marturiseste: „Cucerește-te și sfIesirete-te, omule, de bătrânețea și vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit (Fac. 2, 16–17)”.

Astfel prin cuvântul “post” înțelegem o înfrânare de la anumite mâncăruri iar în caz de boală, numai de la unele dintre acestea, postul este infranare și de la toate băuturile, dar si de la toate cele lumești, pentru ca să poată creștinul face rugăciunea sa mai cu ușurință și împacarea cu Dumnezeu, ca să omoare poftele trupești și astfel să câștige harul cel viu al lui Dumnezeu. Postul nu este doar o faptă de virtute, ci cu lucrarea de înfrânare a poftelor trupului și întărire a voinței, postul este o formă de pocăință, un mijloc de mântuire al celui care-l tine.

Postul dupa cum spuneam si mai inainte este și un act de cult in Biserica, adică o faptă de continua cinstire a lui Dumnezeu, este o jertfă benevola, o renunțare de bună voie la ceva care nu ne este îngăduit, o jertfa izvorâtă din iubirea față de Dumnezeu. Postul este un mijloc de desăvârșire duhovniceasca, de omorâre a vointei trupului, un act văzut al râvnei și al dorintei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu dar si cu îngerii Săi, acestia neavand nevoie de hrană de orice fel. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană”.

Scopul postului este folosul atat trupului cat și al sufletului, acesta întărește trupul și curățește sufletul de patimi, postul de asemenea păstrează sănătatea trupului și inalta sufletul catre Dumnezeu. De aceea și in Legea Veche postul este recomandat si impus de foarte multe ori (Iesire. 34, 28; Deuteronom. 9, 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). In carea lui Isus Sirah ni se marturiseste: “Nu fi nesățios întru toată deșertăciunea și nu te aplecă la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere, iar nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț mulți au pierit; iar cel înfrânat își va spori viața…” (37, 32–34).

Si Mântuitorul a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, înainte de a începe propovăduirea invataturilor lui Dumnezeu (Matei 4, 2; Luca 4, 2), tot Mântuitorul ne învață si cum să tinem post (Matei 6, 16–18). Ne spune că diavolul poate fi izgonit decât prin post și prin rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Au tinut post Sfinții Apostoli și ucenicii acestora (Faptele Apostolilor 13, 2–3; II Corinteni 6, 5), acestia rânduind postul pentru creștini. Moise a postit de asemenea patruzeci de zile și 40 de nopți pentru a primi Tablele Legii (Iesire. 34, 28; Deuteronom. 9, 9–18), Sfantul Prooroc Ilie a postit patruzeci de zile si 40 de nopti (III Regi 19, 8), proorocul Daniel, de asemenea a tinut post (Daniel 9, 3; 10, 3).

In Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie tinut postul pentru a fi bineprimit de catre Dumnezeu si pentru a avea rol de inaltare duhovniceasca (Isaia 58, 6–8; Matei 6, 16–18), de asemenea aflăm că postul este de folos si în vremea judecăților lui Dumnezeu pentru poporul Sau (Ioil 1, 14; 2, 11–12; Iona 3, 4–7), sau în vreme de nenorociri și primejdii, molime etc. (II Regi 1, 12; Estera 4, 3). Postul este bun în vederea evitarii de primejdii care vas a vie (I Ezdra 8, 21–23; Estera 4, 3–16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4–5). Postirea este buna si în vremea suferințelor Bisericii de catre prigonitori (Matei 9, 15; Luca 5, 33–35). Postul crestin trebuie însoțit de rugăciune sincera (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neemia 1, 4; Ioil 2, 15–17; Daniel 9, 3; Luca 2, 37; I Corinteni7, 5), de o mărturisire sincera a păcatelor savarsite (I Regi 7, 6; Neemia 9, 1–2; Daniel 9, 3–6).

Sfinții Părinți laudă și recomandă postul in foarte multe din scrierile lor. Astfel Sfântul Ioan Gură de Aur marturiseste: „Postul potolește zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesățioase, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și-l ușurează”.

Postul în Vechiul Testament

Postul e vechi de cand lumea si începe o dată cu omul. Teologia postului se afla în prima poruncă data de Dumnezeu oamenilor: “ “Din toți pomii din rai poți să mănânci, Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri…” (Facere. 2, 16-17). Postul impreuna cu rugaciunea sunt două mijloace prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post.

Iisus a postit patruzeci de zile, punând postul ca începătură a vestirii împărăției lui Dumnezeu, deși Lui nu-I trebuia pentru ca Fiul lui Dumenezu este fără de patimă și fără de păcat. Dar la Luca spune despre copilul Iisus care “creștea și se întărea cu duhul” (Luca 2, 40). După cum vom vedea mai târziu, firea dumnezeiască a lui Iisus nu avea nevoie de post, nu avea nevoie de nimic din cele lumești, dar Iisus fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat, firea Sa umană avea nevoie de hrană și chiar de post pentru că crește și a ajunge la desăvârșirea pe care părinții noștri Adam și Eva au disprețuit-o prin mâncarea din pomul interzis. Adâncul ființei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minții sau în altarul inimii, după expresia Părinților, se sălășluIesirete Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simțiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie și să prindă voința din nou în mrejele sale. Bolile sufletului sunt tratate prin Tainele Bisericii, iar bolile trupului sunt tratate prin post. “De aceea el trebuie uscat, încet și cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde”. Mai bine de jumătate din numărul patimilor pe care Sfintii Parinti le enumera sunt ale minții. Este de mirare, spune Sfântul Ioan Scărarul, cum mintea fiind netrupească, se spurcă și se întunecă de la trup. Ochii văd lucrurile, iar mintea vede gândurile. Postirea curățește ochiul, iar rugăciunea curățește gandurile. Aici nu vorbim de rugăciuni pentru diferite trebuinte, nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea minții (Doamne Iisuse Hristoase). La intrarea în monahism, rugăciunea vameșului ce se pocaieste e rostita deodată cu metăniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea inimii este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul si ma curateste”. Cu numele Mantuitorului rostit întâi cu gura, apoi cu mintea, se pătrunde din afară spre înlăuntrul nostru către unirea cu Dumnezeu, Care la rugăciunea noastră se lupta cu potrivnicul din gânduri și ne curateste de asupririle patimilor. Rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit noua de Insuși Mantuitorul, că „fără Mine nu puteți face nimic” pentru izbăvirea de patimi sau în privința mântuirii sufletului.

Mai toate religiile acordă o foarte mare importanță postului, avand diferite practici sub diferite forme și din diferite motive. Egiptenii și babilonienii il practicau socotindu-l un mijloc pentru expierea sau ispășirea păcatelor savarsite. Greco-romanii practicau postul dându-I un caracter atât igienic cât și religios-moral. Spre exemplu, în cultul zeiței Demeter, postul era socotit ca o modalitate de câștigare a unor puteri spirituale, acesta se practică în ritul de pregătire sau de inițiere în misterele cultului (ca în cultul lui Mitra). Anumitor caste li se prescriau diferite zile de post înainte de jocurile din coloseu, de întrecerile si de luptele din circuri. Hipocrate, celebrul medic al antichității grecesti, ajuns la adânci bătrâneți, a atribuit longevitatea sa postului, acesta zicand că niciodată nu s-a ridicat de la masă sătul. Asemenea, filosoful Pitagora invata pe adepții săi asceză, unde postul și abstinența aveau un rol capital.

Pentru budiștii de azi postul este o regulă de viață fara de care nu se poate atinge desavarsirea. Mahomedanii au și ei Ramadanul (Ramazan), în timpul căruia nu mănâncă sau bea absolut nimic, de la răsăritul soarelui până la apus.

În Vechiul Testament, postul a fost practicat de evrei si era prescris prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise și mai apoi prin profeți, acestea fiind reglementate si prin dispoziții precise din Lege, privitoare mai ales la timpurile de post dar si la cum acesta trebuie tinut. Dumnezeu Insuși orânduieste, postul din ziua Curățirii sau Ispășirii, care era in ziua a zecea din luna a șaptea: Levitic 16, 29, 23, 32.

După captivitatea din Babilon a evreilor s-au adăugat noi posturi pe lângă cele vechi din luna a 7-a, și anume posturile din lunile a 4-a, a 5-a, a 6-a și a 10-a (Zah 7, 5; 8, 9; Estera 9, 31). Cele mai multe din acestea tineau doar o singura zi.

În vremea Mântuitorului Iisus, evreii tineau post în fiecare lună câte o zi sau mai multe in functie de semintia din care faceau parte. Fariseii, care erau cei mai zelosi, posteau regulat câte 2 zile pe săptămâna – luni și joi: „Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.” (Lc 18, 12). Se mai instituiau posturi generale speciale în împrejurări triste din viața publică a evreilor (că moartea regelui) sau pentru înlăturarea unor mari nenorociri, socotite pedepse dumnezeIesireti.

Moise a postit patruzeci de zile pe muntele Sinai înainte de a primi tablele Legii: „Moise a stat acolo la Domnul 40 de zile și patruzeci de nopți; și nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Și a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci.” (Ies 34, 28); Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne și vin n-am pus în gura mea și cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile” (Daniel. 10, 2-3); regele David postea adesea cu pocăința (Psalmi. 34, 13 si 58, 24).

Evreii mai însoțeau postul alimentar cu rugăciuni de căința sau cu pocaita pentru păcatele săvârșite, de cele mai multe ori aceasta era manifestată prin anumite semne exterioare: presărarea de cenușa pe cap, plânsul, smolirea fetei, îmbrăcarea în sac sau sfâșierea veșmintelor (Mt. 6, 16-17).

Profeții Vechiului Testament caută să spiritualizeze postul, prin renunțarea la mâncare și băutura care trebuie însoțită prin acte de virtute și de dreptate (smerenie, pocăința sinceră, înlăturarea asupririlor și a nedreptăților).

Ca abținere totală sau parțială de la mâncare si bautura, pe o anumita perioadă postul este o practică foarte veche in istoria evreilor. Postul este prima poruncă divină pe care o găsim chiar de la începutul lumii când Dumnezeu se adresează lui Adam (Fc. 2, 16-17). Sfântul Vasile cel Mare afirma că “postul este de aceeași vârstă cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat în Paradis”. Legea veche, pe care Moise a primit-o în urma unui post de 40 de zile, reglementează dispozițiile privitoare la post în Testamentul cel Vechi. Este cunoscut postul din ziua curățirii din ziua a zecea a lunii a șaptea, când sufletele trebuie smerite prin post si rugaciune: „Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiți și nici o muncă să nu faceți, nici băștinașul, nici străinul care s-a așezat la voi, Căci în ziua aceasta vi se face curățire, ca să fiți curați de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, și curați veți fi.” (Levitic 16, 29-30; 23, 33).

Vechiul Testament mai amintește și de posturi generale speciale, practicate și în diverse împrejurări triste din viața poporului evreu sau pentru înlăturarea unor pedepse divine (Judecători 20, 26; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Ioil 2, 12;). De asemenea, în Vechiul Testament se practică și postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de patruzeci de zile (Iesireire 24, 28), al lui Daniil în Babilon, de trei săptămâni (Daniel 10, 2-3), al regelui David (Psalmi 34, 13 și 18, 24), al proorocului Ilie (III Regi 19, 8) și al proorocitei Ana (Lc 2, 36-37). Atât posturile generale cât și cele particulare erau însoțite de acte de pocăință, postul urmărind smerenia în fața lui Dumnezeu și diminuarea poftelor trupești.

Profeții caută să spiritualizeze postul, accentuând că renunțarea la mâncare și băutură trebuie asociată cu acte de virtute și de dreptate socială, smerenie, pocăință sinceră, milostenie, înlăturarea asupririlor și a nedreptăților: „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeți de treburile voastre și asupriți pe toți lucrătorii voștri.” (Îs. 58, 3) și în altă parte: „De vor posti, nu voi auzi strigarea lor; de vor aduce arderi de tot și prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete și cu molimă îi voi pierde.” (Ier. 14, 12), iar Tobit spune: „Mai mult prețuIesirete rugăciunea cu post și cu milostenie și cu dreptate, decât bogăție cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, Căci milostenia izbăvește de la moarte și curăță orice păcat. Cei ce fac milostenie și dreptate vor trăi mult.” Tobit 12, 8-9).

Postul în Noul Testament

Mântuitorul Iisus Hristos a postit și El înainte de începutul activității Sale publice. După postul Său de patruzeci de zile, în pustiu, El a început propovăduirea, arătând strânsa corelație în procesul de desăvârșire morală (Matei 4, 1-21). El a învățat și pe ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească corespunzătoare acestui act care nu trebuie făcut de formă: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, Ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” (Matei 6, 16-18). De asemenea, El a arătat ca postul trebuie însoțit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor diavolului: „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.” (Matei 17, 21; Marcu 9, 20). De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de îndreptare, de elevație spirituală și de pocăință (Faptele Apostolilor, 2, 9; 13, 2; 14, 23;).

După exemplul Mântuitorului, postul a fost practicat și de Sfinții Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei. Și au postit și au învățat și pe ucenicii și urmașii lor să practice postul unit cu rugăciunea: „Și hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră.” (Faptele Apostolilor 13, 13; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 6,5).

Din punct de vedere etimologic, postul este o perioadă de pregatire spirituala care precede o sărbătoare de o importanta aparte. Acest termen face referinta la înfrânarea totală sau partiala de la mâncare și băutură pentru o anumita perioadă de timp, acesta fiind practicat de mai multe religii ale lumii. „Chiar de la început, făcând Dumnezeu pe om l-a dat și 1-a predat în mâinile postului și ca unei mame iubitoare și ca unui dascăl iscusit i-a încredințat mântuirea lui”.

Postul este abtinerea de la toate sau anumite mâncăruri sau la caz de boală numai de unele, de asemenea și de toate cele lumești, fiind spre folos pentru a ucide poftele trupului si pornirile acestuia și a primi harul spre desavarsire al lui Dumnezeu.

În legea veche întâlnim adevaratul post desavarsitor la Isaia, care lepădând postul iudeilor ne arată adevăratul post pe care Dumnezeu il doreste de la oameni. De cele mai multe ori oamenii se gândesc cu tristețe la perioadele de post ce se apropie, dar „cel trist nu primește cunună, iar cel care suspină nu biruie”. Postirea este singura metoda de a omorî păcatul din adâncul nostru. Sfântul Vasile ne îndeamnă să mergem cu bucurie la darul postului, unul mereu în floare.

Moise prin post a reusit sa ajunga la Dumnezeu pe muntele desavarsirii, chiar dacă jos, poporul evreu, la poalele muntelui era innebunit de lăcomia la mâncare si care i-a facut să se închine la idoli: „poporul, spune Scriptura, s-a așezat să mănânce și să bea și s-a sculat să joace”.

Prin post am primit cele 10 porunci pe tablite, iar postul a dat naștere profeților, i-a întărit pe acestia si i-a facut puternici, postul este un bun “talisman al sufletului”, tovarăș credincios al trupului pe drumul spre desavarsire, loc de exercițiu spre manturirea sufletului pentru “atleții credinței”. Chipul în care au trăit oamenii în paradis inainte de cadere este o imagine a postului cel adevarat, ducând o viață îngerească, plina de curatie, ajungand prin cumpătare la asemănarea cu îngerii cei fara de trup, acestea și pentru că nu inca erau cunoscute toate cele născocite mai târziu de om”.

Prin “post” noi înțelegem o înfrânare de la mâncăruri, dar și de la toate dorințele rele, pentru ca creștinul să-și poată face rugăciunea cu ușurința și să împace pe Dumnezeu, să-și omoare poftele și să câștige harul lui Dumnezeu.

Postirea este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci un mijloc de mântuire.

În același timp, postul, este și un act de cult rit al celui ce tanjeste dupa Dumnezeu, adică o faptă de cinstire a Creatorului, este o jertfă, o renunțare benevola de la ceva care ne este îngăduit. Postul este și o modalitate de desăvârșire, de omorâre a voi trupului, un semn văzut al dorintei de mantuire și al sârguinței noastre spre asemănarea cu Mantuitorul și cu îngerii Săi, ce nu au nevoie de mancare. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrana”.

Rostul postirii este folosul atat al trupului cat și al sufletului, pentru că întărește și curățește atat trupul cat si sufletul, păstrează sănătatea amandorura si inalta sufletul catre Dumnezeu. De aceea și Legea Veche îl recomandă și îl impune in foarte multe locuri (Iesire 34, 28; Deuteronom. 9, 18; Judecatori, 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Și Iisus, fiul lui Sirah, zice: “Nu fi nesățios intru toată deșertăciunea și nu te aplecă la mâncări multe. Ca în mâncările cele multe va fi durere, iar nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț, mulți au pierit; iar cel înfrânat își va spori viața” (37, 32-34).

Făcând comparație între postul Vechiului Testament, cel propovăduit de prooroci și postul pe care Mântuitorul îl instituie prin poruncile sale, putem observa că este o foarte mare asemănare. La fel cum proorocii îndemnau rugăciunea și Faptele Apostolilorle bune să însoțească postul, așa și Mântuitorul și Sfinții Apostoli mai târziu. Diferența aceasta dintre praxis și theoria a rămas chiar și astăzi în Biserică, mulți dintre creștinii care postesc, postesc doar trupește făcând abstinenta doar de la anumite mâncăruri și băuturi, uitând de Faptele Apostolilorle de milostenie și smerenie, astfel după cum și Pr. Arsenie Boca spune că de foarte multe ori omul care postește doar trupește devine mai rău decât cel care nu postește deloc, pentru ca diavolul văzându-l pe acesta mai slab vine la el și îl ispitește și îl face să se considere mai sus decât ceilalți și mai bun decât aceștia, pentru ca nimeni dintre aceștia nu se ridica acolo unde el stă.

Postul este bun în vremea suferințelor Bisericii: “Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau. Iar Iisus a zis către ei: Puteți, oare, să faceți pe fiii nunții să postească, cât timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile.” (Matei 9, 15; Luca 5, 33-35), în vremea suferințelor altora (Ps. 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoțit de rugăciune: “Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni.” (II Regi 12, 16; Dan. 9, 3; Luca 2, 37; I Corinteni5, 7), de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Dan. 9, 3-6) și de smerenie (Deuteronom. 9, 18). Postul este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu: “Nu știți voi postul care Îmi place? – Zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor.” (Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca și în vremea de întristare (Jud. 20, 26; II Regi 1, 12; Ps. 34, 12-13; Dan. 10, 2-3).

După exemplul Mântuitorului, postul a fost practicat și de Sfinții Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei. Și au postit și au învățat și pe ucenicii și urmașii lor să practice postul unit cu rugăciunea: “În bătăi, în temniță, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi;” (Faptele Apostolilor 13, 13; 14, 23; I Corinteni7, 5; II Corinteniinteni. 6,5).

Postul se săvârșește prin abstinenta de la anumite mâncăruri și băuturi nu din cauză că acestea ar fi necurate, pentru că nimic din creație nu este necurat (II Tim. 4, 4), ci pentru ca abstinenta este un semn al libertății și al biruinței voinței, al dorinței de a nu fi niciodată satul, ci flămând și însetat: “Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.” (Matei. 5, 6). Postul înseamnă înainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfă, dispoziția de împarți cu semenul prisosul, ca să fie astfel dreptate și egalitate pentu toți.

După Apostolul Pavel, creștinul este liber să postească potrivit propriei sale voințe pentru că “nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor. 8, 8; 1 Tim. 1, 8-9).

Sfinții părinți ai Bisericii lui Hristos laudă și recomandă postul cu multă stăruință. Iată ce spune sfântul Ioan Gură de Aur: “Postul potolește zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesățioase, curățește și înaripează sufletul, îl înălța și-l ușurează”