Statutul Femeii In Islam

INTRODUCERE

Joachim Wach, un celebru sociolog german, a încercat să edifice o adevărată știință a religiilor (Religionswissenchaft) , văzută ca o sumă a tuturor interpretărilor posibile. Domeniile sale principale, “ în număr de trei, ar fi hermeneutica, experiența religioasă și, în sfârșit, sociologia religiilor”. Acestor domenii se adaugă și istoria religiilor de către Mircea Eliade. Cel care a realizat o distincție între filosofia și știința religiei este Max Scheler, conform căruia filosofia religiei ar fi o cercetare fenomenologică, iar știința religiei o cercetare pozitivă.

Toate religiile existente în lume sunt denumite fie după numele celui ce a creat religia, fie după numele poporului în cadrul căruia a luat naștere această religie. De exemplu, Creștinismul este denumit altfel după numele creatorului acestei religii și anume Cristos, Budismul după numele creatorului său, Buda, iudaismul după numele poporului pe care l-a creat. Islamismul este uneori impropriu denumit “mahomedanism” și musulmanii sunt greșit numiți “mahomedani”. Asta înseamnă că Islamismul reprezintă o excepție de la regulă, întrucât nu are legătură nici cu numele unui om, unui popor sau țări. De aceea, islamul este considerat o religie universală, având scopul de a forma și de a dezvolta însușirile și obligațiile oamenilor.

În realitate, islamul este o denumire ce are în vederea calitatea umană. Oricine deține calitățile cerute de această religie, fără nicio diferență de rasă, mediu social, țară, este musulman.

Religia islamică a luat naștere în secolul al VII –lea, în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite de către profetul Muhammad. După cum bine știm, aceasta se bazează pe textul religios numit Coran.

Islamul este o religie monoteistă, care înseamnă pace și supunere totală față de Allah Preaînaltul, Creatorul tuturor lucrurilor, supunerea numai față de El, Unicul. . " A fi credincios presupune să te dai în întregime lui Allah și să te supui comenzilor sale. Islamul este o religie unitară, pentru că se adresează direct omenirii ca întreg și nu doar unei anumite nații sau unor oameni în mod special. De asemenea, se spune că Islamul este religia completă și perfectă, întrucât completează toate celelalte revelații.

Universul nostru este o lume care se menține și se supune anumitor legi prestabilite și fiecare comportament al acestei lumi are un drum bine determinat .

Această lege puternică și atotcuprinzătoare, care guvernează asupra a tot ce intră în alcătuirea acestui univers, începând cu cele mai fine particule și terminând cu uriașele galaxii, este legea lui Allah, Creatorul și Suveranul acestui univers. Toate ființele se supun legii lui Allah și de aceea, toată lumea este legată de religia islamică. Pentru că Islamul nu semnifică altceva decât supunerea întregului Univers voinței lui Allah. În această accepțiune a sensului cuvântului “Islam”, și soarele, și luna, și toate celelalte corpuri cerești sunt “musulmani”. Aceeași situație este valabilă pentru aer, apă, temperatură, roci și animale.

Un rol deosebit în definirea modului de purificare a sufletului cât și în menținerea integrității și unității societății musulmane îl joacă faptul că Islamul cuprinde un număr specific de acte de adorare, dintre care unele sunt fizice, verbale, iar altele sunt interioare.

CAPITOLUL I : STÂLPII DE BAZĂ AI RELIGIEI ISLAMICE

La baza religiei musulmane stau cinci stâlpi : mărturisirea de credință ( Sheheda), rugăciunea ( As- Salat), dania obligatorie ( Az- Zakat), postul din Ramadan (As- Siyam) și pelerinajul de la Mecca (Hajj).

Mărturisirea de credință reprezintă modalitatea prin care o persoană devine musulmană și se referă la faptul că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că mesagerul lui Allah este Muhammad.

Muhammad făcea parte din tribul Quraish și s-a născut în anul 570, în Mecca, centrul comercial al Peninsulei Arabe, întrucât găzduia Sfânta Casă, Ka’bah. Chiar și înainte de primirea revelației divine, Muhammad era cunoscut drept “Cel demn de încredere” și “Cel sincer”. Acesta a primit revelația divină la 40 de ani, în timp ce se afla în peștera unde își petrecea timpul, moment în care i s-a arătat îngerul Gabriel. Deși începe să predice, Muhammad nu are credibilitate în fața oamenilor și devine o amenințare pentru conducătorii societății. El este nevoit să părăsească orașul natal și se retrage în Yatrib, unde a fost chemat de două triburi rivale, care au acceptat să-l recunoască drept conducător spiritual. Acest lucru reprezintă începutul anului Islamic. Totodată, numele orașului se schimbă în Medina, iar Muhammad devine conducătorul orașului, care, în scurt timp, va deveni capitala primului stat Islamic. Muhammad a murit la vârsta de 63 de ani, după ce Allah Preaînaltul a reușit să-i reveleze întregul Coran. Acum, legislația și religia erau complete, iar majoritatea națiunilor arabe au acceptat în cele din urmă islamul.

Cel de-al doilea stâlp al islamului este rugăciunea, modalitate prin care robul lui Allah menține strânsa legătură dintre el și Domnul său și prin care caută iertarea, ajutorul și ghidarea Sa. În fiecare zi trebuie efectuate cinci rugăciuni : Fajr = de la mijitul zorilor până cu puțin înainte de răsărit; Zuhr = de la ora 12 până după-amiază; ʼAsr = de după-amiaza târziu până cu puțin înainte de începerea apusului ; Maghrib = după apus, până se sfârșește ziua; ʼIshaʼ= noaptea până la miezul nopții.

Pentru a rosti rugăciunile, trebuie să fii curat și pur : “Allah îi iubește pe cei care se întorc spre el și își păzesc curățenia”( 2:222). Curățirea corpului și a hainelor se numește Taharah sau purificare. Poți să fii curat în exterior și totuși să nu fi pur ; este foarte important, în special, să îndepărtezi orice urmă de urină sau excremente de pe hainele folosite pentru rugăciune.

Aceste rugăciuni reprezintă legământul unui musulman față de Allah. În timpul Salat-ului, un musulman imploră de la Allah să-i lumineze calea, să-i ierte toate păcatele și să fie bun cu el. El recită câteva versete din Coran, își îndreaptă cu milă gândurile către profeți. Un om care săvârșește de cinci ori pe zi sălat-ul, fără îndoială că poate fi considerat un bun musulman, un om care în trecerea lui prin această lume a știut să fie un adevărat credincios.

De obicei, bărbații se roagă în moschee,adunându-se în rânduri,unii lângă alții,îndreptându-și toți,în același timp,privirea către Mecca. În acest mod, orice diferență de clasă, de rasă sau de altă natură dispare. De aceea, sălat-ul este considerat un simbol al egalității. Oamenii bogați și săraci, cei care conduc și cei conduși, cei evoluați și ignoranții, fără nicio diferență formează un singur șir și împreună se închină lui Allah. Binefacerile sălat-ului sunt multiple și numai un om care practică asta zilnic, poate ști ce binefacere imensă este pentru viața unui om.

Al treilea stâlp – Dania – reprezintă un procentaj din avere pe care musulmanii mai înstăriți o oferă rudelor cu o situație materială mai dificilă sau persoanelor aflate în nevoi. Pentru ca averea să fie administrată altor persoane, este nevoie de respectarea anumitor reguli : în primul rând cel care dă zakat-ul să nu aștepte vreun profit personal de pe urma acestui gest al său și în al doilea rând, să nu urmărească laude precum că este un mare filantrop.Menirea acestei obligații este de a dezvolta sprijinul reciproc și social printre musulmani și de a pune capăt sărăciei și situațiilor dificile ce rezultă din aceasta. << Însă, “urarea regulă a tuturor regulilor”, obligația majoră căreia i se subordonează toate celelalte , rămâne, în materie de danie gratuitatea gestului,faptul de a nu precupeți ceea ce dai, de a nu aștepta răsplată, și mai ales, a nu cere sub nici o formă “ dobândirea unui beneficiu” >>

Într-o comunitate islamică zakat-ul are o importanță deosebită,constituind o datorie sfântă pentru musulmanii mai înstăriți să-i ajute pe frații lor mai nevoiași. Un musulman nu trebuie să-și cheltuiască averea doar pentru confortul lui, fiindcă și alții au dreptul la averea lui.

Postul Ramadanului : Ramadanul este a noua lună din calendarul Islamic, ce durează 29 sau 30 de zile și este considerat luna pocăinței, a sacrificiului. « O,voi care credeți! Postul vă este prescris. Coranul a fost revelat în timpul lunii Ramadanului » ( II, 183 și 195). Este o noapte în luna e “ mai bună decât o mie de luni “ (97:3). Această noapte se numește Lailatul Qadar (noaptea puterii). Mai întâi, postul a fost introdus la Medina. Toți musulmanii adulți trebuie să postească din zori până la apusul soarelui în fiecare zi a Ramadanului,. Acest lucru înseamnă abstinență de la mâncare, băutură, fumat și relații conjugale în timpul orelor de post. Călătorii și bolnavii pot amâna postitul în timpul Ramadanului, urmând să-l facă ulterior.

Acest post dezvoltă autocontrolul și ne ajută să ne depășim lăcomia, egoismul, lenea și alte greșeli. Există un program de pregătire anual pentru a ne reîmprospătaîn vederea împlinirii datoriilor către Allah, Creatorul și Susținătorul. Chiar dacă dă senzația foamei și a setei, acesta dezvoltă sentimentul pentru oamenii săraci și înfometați.

Această lună a Ramadanului semnifică luna revelației, în care ziua se ține post, noaptea se sărbătorește. “ Mâncați și beți până puteți distinge firul alb de firul negru, apoi postiți până la căderea nopții” ( II, 187). În această perioadă, considerată a iertării și a compasiunii, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme., întrucât islamismul stabilește postul ca o modalitate de purificare, o dovadă de credință și un exercițiu de autocontrol. Se spune că în luna Ramadan se petrec cele mai deosebite lucruri, cum ar fi închiderea porților Iadului și deschiderea porților Raiului și înlănțuirea diavolilor. Toate acestea încep încă din prima noapte a Ramadanului și își continuă cursul până la sfârșitul lunii. Postirea nu este permisă în timpul ciclului femeilor, acestea fiind nevoite să facă zilele de post pierdute în această perioadă, ulterior.

Cel de-al cincilea stâlp al Islamului este pelerinajul la Mecca, moment în care musulmanii merg la Casa cea Sfântă a lui Allah ( Ka’ bah), pentru a săvârși anumite obiceiuri în locuri specifice. Al-Ka’Bah este o clădire cubică cu un etaj care a fost construită de Adam și reconstruită, mai târziu, de către Profetul Ibrahim și fiul său Isma’il. Este singura casă care s-a construit vreodată pentru scopul unic al adorației lui Allah. Allah a binecuvântat-o,iar musulmanii care își pot permite această călătorie, vin aici în fiecare an, din toata lumea.

Astăzi, Mecca se găsește în locul unei căsuțe pe care profetul Ibrahim a constituit-o pentru rugăciuni. Allah l-a însărcinat s-o transforme într-un lăcaș de cult al său și să lămurească oamenii că atunci când fac rugăciuni să fie îndreptați cu fața spre lăcaș. În timpul pelerinajului, “pelerinul va trebui să se abțină de la orice coabitare cu o femeie,de la libertinaje și de la certuri”(II, 197). Fiecare musulman are obligația să îndeplinească acest pelerinaj măcar o dată în viață și se realizează în perioada dintre al optulea și al treisprezecelea Dhu’l Hijjah, a douăsprezecea lună a calendarului Islamic. “Îndepliniți pentru Allah marele și micul pelerinaj” (II,196). Această vizită nu este pur și simplu o vizită de curtoazie,ci are rolul de a cultiva în sufletul omului credința și bunătatea.

Pelerinajul constituie cea mai important formă de manifestare a credinței în Allah. În această călătorie toată atenția unui musulman este concentrată doar asupra lui Allah. Acolo, în locurile sfinte, omul găsește o atmosferă de credință, de pace, de destindere totală. Hajj-ul este un eveniment de mare amploare, un simbol al unității și solidarității tuturor musulmanilor din lumea întreagă, care încurajează uniunea tuturor speranțelor acestora.

Fig.nr.1 : Kaaba (https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam#/media/File:Kaaba_at_night.jpg)

Prin Jihad se înțelege folosirea tuturor energiilor și resurselor pentru a stabili sistemul Islamic de viață , pentru a obține favoarea lui Allah. Jihad este un cuvânt arab, care înseamnă să-ți încerce propria limită. Este un process continuu, reprezentând baza tuturor străduințelor islamice. Toate îndatoririle islamice ne pregătesc pentru angajarea în Jihad. Jihadul este rezultatul final al eforturilor noastre din Salah, Zakah, Sawn și Hajj. Fără Jihad, islamul nu poate fi conceput.

CAPITOLUL II : CORANUL – CARTEA SACRĂ A ISLAMULUI

În afară de acești stâlpi, fiecare faptă care este împlinită cu gândul că îndeplinește voia lui Allah este considerată, de asemenea, un act de slăvire. Islamul poruncește credința în Unicitatea și Suveranitatea lui Allah, lucru care îl face pe om să-și dea seama de lipsa de însemnătate a universului și a locului pe care el însuși îl ocupă. Credința îl eliberează pe om de temeri și superstiții, făcându-l conștient de prezența Atotputernicului Allah și de îndatoririle pe care le are față de El. Însă, numai să fii credincios nu este de ajuns. Credința trebuie exprimată și încercată prin fapte, adică prin cei “cinci stâlpi ai Islamului”. Credința într-o singură divinitate, Allah, înseamnă că trebuie să socotim întreaga omenire ca fiind o singură familie sub Atotputernicia universală a lui Dumnezeu Creatorul și Hrănitorul tuturor. Islamul respinge idea unui popor ales, făcând din credința în Dumnezeu și fapte bune singurele căi de a ajunge în Grădina Raiului. În acest fel, este stabilită o legatură direct cu Dumnezeu, fără niciun mijlocitor.

Numele de “Islam” a fost ales de Coran precum titlu pentru religia aratată lui Muhammed și ca nume pentru supunerea absolută față de Allah . Coranul, cu retorica sa, cu expresia sa adâncă, cu elocvența sa, cu rigurozitatea în alegerea cuvântului, nu putea fi doar foarte exact când a ales această denumire ca titlu general pentru această religie, exprimând religia și adevărul ei. Din acest motiv, această alegere coranică a fost atât de exactă și de cuprinzătoare, încât a reușit să asigure legătura între programul legii revelate și între numele “Islam”.

Pentru a aduce pacea în lume, Islamismul îi îndeamnă pe toți musulmanii să lupte împreună pentru instaurarea binelui și departe de ispitele răului. Acest efort de a smulge rădăcinile răului și de a stabili adevărul se numește “Jihad”, adică a face tot posibilul ca adevărul să învingă și minciuna să dispară din societate. Scopul Jihadului este de a îl mulțumi pe Allah.

Coranul este cartea completă a călăuzirii omenirii. Este cartea sacră a musulmanilor și unica sursă de legi în Islam. Întregul conținut din Coran provine de la Allah, iar fiecare cuvânt al Său este un cuvânt relevat. Triumful ființelor umane pe pământ și în viața de după moarte depinde de ascultarea învățăturilor din Coran. Dacă nu urmăm Coranul nu ne putem îndeplini datoriile ca slujitori ai lui Allah.

Stilul impecabil al Coranului are un efect impresionant asupra cititorilor săi. Acesta schimbă total modul de viață al celor care cred și practică învățăturile sale,lăsând un efect liniștitor asupa minții cititorului,chiar dacă acesta nu percepe în totalitate sensul.

Coranul are treizeci de părți (Ajza’), 114 de capitole ( Sure) și 6236 de versuri (Ayath). De asemenea, capitolele relevate atunci când Profetul trăia în Makkah sunt cunoscute sub numele de Makki, iar capitolele relevate în Madinah sunt denumite Madani.

Fig.nr.2 : Coranul (https://www.google.ro/search?q=coranul&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=LzWQVZTZO4boUuvNr-gL&ved=0CAcQ_AUoAQ&biw=1366&bih=641#imgrc=3yuYk3f0ClI7HM%3A )

CAPITOLUL III – FAMILIA MUSULMANĂ

3.1 Viața de familie

Viața familială este baza societății islamice. Originea acesteia se află la începutul creării bărbatului și femeii : Adam și Eva, motiv pentru care este considerată o instituție fondată de voința lui Allah : « Oamenilor, fiți conștienți de datoria voastră către Stăpânul vostru care v-a creat dintr-un singur suflet și din el i-a creat perechea și din cei doi a creat mulți bărbați și femei» ( 4:1 ).

Mariajul este considerat ca fiind piatra de bază a familiei islamice. În cazul în care un bărbat și o femeie sunt legați printr-o relație temeinică, aceștia pot contribui la dezvoltarea unei societăți bune și omogene. Căsătoria dezvoltă dragostea, grija și cooperarea dintre parteneri,creând astfel o pace interioară și o atmosferă de protecție pentru evoluția rasei umane, care,în lipsa căsătoriei, ar cădea în impas.

Căsnicia este un contract social sacru dintre o mireasă și un mire,fiind necesară înainte ca un cuplu să decidă căsătoria. Pietatea ar trebui să conteze înainte de orice altceva : «Nu vă căsătoriți doar de dragul frumuseții, e posibil ca frumusețea să devină cauza deochiului moral. Nu vă căsătoriți nici de dragul averii ; averea ar putea deveni motivul neascultării; căsătoriți-vă , mai bine, pe baza devotamentului religios »

Se presupune că un musulman se va căsători cu o musulmană, deși în unele cazuri femeia este evreică sau creștină. În cazul femeii musulmane, acesteia îi este interzisă căsătoria cu un bărbat aparținând altei religii, în afara celei islamice. În Islam, căsătoria este privită precum o instituție religioasă și socială, nu ca o simplă relație sexuală.

De obicei, căsătoriile musulmane sunt fixate de către părinții celor doi parteneri, dar băiatul și fata au dreptul la un ultim cuvânt. Islamul nu acceptă sistemul de viață prieten / prietenă sau petrecerile de tip mixt și, cu atât mai puțin, sexul fără căsătorie.

Societatea islamică se bazează pe supunere și ascultare a voinței lui Allah. Soțul și soția, legați prin căsătorie, sunt slujitorii lui Allah și trimiși ai acestuia (Kalifah). Căsătoria nu trebuie să intre în conflict cu scopul vieții ( împlinirea plăcerii lui Allah), ci trebuie să conducă la realizarea acestui scop.

Islamul tinde să încurajeze potrivirea și fericirea, dar nici divorțul nu este interzis, cu toate că este cel mai puțin dorit dintre toate actele legale,fiind aplicat atunci când conviețuirea nu mai este posibilă.

3.2 Statutul femeilor în Islam

Femeile ocupă un loc foarte important în societatea islamică. Spre deosebire de alte religii, Islamul ține femeia la mare faimă. Importanța ei ca mamă și ca soție a fost arătată clar de profetul Muhammad : “ Paradisul se află sub picioarele mamelor noastre”.

Cu toate acestea, încă mai există bărbați, în special în vest, care mai au îndoieli în privința statutului femeilor în islam. Pentru aceștia, femeia musulmană este considerată aproape ca un prizonier între cei patru pereți ai casei, o non-persoană, ca cineva care nu are drepturi și trăiește sub dominația bărbatului. Aceste noțiuni sunt total greșite și se bazează mai mult pe ignoranță decât pe cunoașterea Islamului. Unul din ritualurile ținând de Hajj este o plimbare rapidă între As- Safa și As- Marmah , care este destinată rememorării întâmplării lui Hajirah, mama profetului Isma’il, care a alergat între aceste două dealuri pentru a găsi apă. Aceasta este o altă dovadă a importanței femeii de către Islam.

3.3 . Evoluția femeii musulmane

În perioada civilizației romane, femeia era considerată o sclavă. Grecii o priveau ca pe un bun care se putea cumpăra și vinde. Inițial, creștinii le catalogau pe femei ca pe niște ispite, răspunzătoare în mod direct de căderea lui Adam.

În opinia hindușilor, femeia era considerată mai rea ca moartea,șerpii, molimile sau însuși Iadul. Viața unei soții lua sfârșit odată cu viața soțului ei, în trecut, văduva era obligată să sară în flăcările rugului funerar al soțului răposat.

În statul arab preislamic, femeia reprezenta doar o cauză de durere și nefericire, iar copilele erau uneori îngropate de vii imediat după naștere.

În Franța în 587 CE, a avut loc o adunare menită să stabilească dacă femeia poate fi sau nu considerată cu adevărat o ființă umană.

În Anglia, Henri VIII a interzis tuturor femeilor să citească Biblia,iar în Evul Mediu, Biserica Catolică le trata pe femei ca făcând parte dintr- o clasă inferioară. Până în 1964, în Universitățile Cambridge și Oxford, studenții și studentele nu aveau aceleași drepturi..

Înainte de 1850, femeile nu erau private în calitate cetățeni în Anglia, iar englezoaicele nu beneficiau de niciun fel de drepturi până în 1882.

Dacă luam în calcul aceste imagini și privim poziția femeilor în Islam, putem concluziona că Islamul le-a eliberat, de fapt, pe femei de etapa întunecată a obscurității încă de acum 1400 de ani.

Islamul este o religie a bunului simț și se acordă cu ființa umană . El recunoaște realitățile vieții. Aceasta nu înseamnă că a recunoscut egalitatea femeii cu bărbatul în toate privințele. Mai degrabă, Islamul le-a definit femeilor îndatoririle legate de structura biologică diferită ( 2: 228). Allah nu i-a făcut pe bărbat și pe femeie identici, deci, ar fi împotriva naturii să existe o egalitate totală între ei. Aceasta ar distruge balanța socială. Societatea n-ar prospera, ci ar avea probleme nerezolvate precum căsnicii rupte, copii nelegitimi și distrugerea vieții de familie. Aceste probleme sunt deja răspândite în societățile vestice. Fete de școală însărcinate, creșterea avorturilor, divorț și multe alte probleme s-au acumulat datorită unei perspective prea tolerante și a așa numitei libertăți a femeilor.

3.4 Drepturile femeilor în Islam

Allah a creat fiecare ființă în perechi – mascul și femelă ( 51:49), inclusiv omenirea. Allah îi va răsplăti atât pe bărbați cât și pe femei în viața de după moarte. (3:1 95). În Islam, femeia are o identitate distinctă și separată. Islamul le-a dat femeilor dreptul la proprietatea personal, aceasta fiind proprietara propriilor bunuri. Nimeni (tată, soț sau frate) nu are niciun drept asupra lor așa cum dorește, în limitele Halal ( legal) și ale Haram ( nelegal). Islamul i-a dat dreptul la moștenire, aceasta având o parte din proprietatea tatălui, soțului sau fratelui fără copii ( 9:7, 32,176), în cazul aceștia mor.

Ea are dreptul de a-și alege soțul, nimeni nu poate trece peste decizia acesteia fără acordul ei. Ea poate să ceară separarea ( Khula) de soțul ei atunci când mariajul lor devine imposibil de suportat. Dacă un bărbat se îndoiește în mod fals de castitatea unei femei, acel bărbat este declarat incapabil de a demonstra aceasta. (24:4) Aceasta arată cum e păzită onoarea unei femei de false acuzații. Coranul le cere musulmanilor să le trateze cu blândețe pe femei ( 4:19) Tot acesta îi face pe soții musulmani răspunzători de întreținerea soției lor. Femeilor li se cere să rămână ascultătoare și caste. ( 4:34) .O femeie are dreptul de a-și dezvolta talentele și de a lucre în limitele Islamului. Islamul permite unei femei măritate non- musulmane să-și păstreze propria religie, iar soțul nu se poate amesteca în această libertate. Acest lucru este aplicabil femeilor creștine și evreice căsătorite cu soți musulmani .

CAPITOLUL IV: DATORIILE FEMEII ÎN ISLAM

Islamul reprezintă un sistem de viață cinstit și echilibrat. Alături de drepturile femeii, sunt menționate, de asemenea și îndatoririle sale.

4.1 Islamul și educația femeii

În Islam, instruirea este o datorie, atât pentru barbați, cbt și pentru femei. Religia islamică nu face deosebire între bărbați și femei în privința îndatoririlor religioase, a vieții spiritual și nu marchează nicio distincție în privința dreptului la instruire și cultură.

Profetul a spus : " Căutarea învățăturii este o datorie a fiecărui musulman și a fiecărei ființe musulmane ".

Încă din perioada preislamică, femeile s-au putut bucura de dreptul la instruire. Mai apoi, încă de la începutul perioadei islamice, viața intelectuală a musulmanilor a cunoscut o creștere progresivă. Astfel, femeile au început să primească drepturi sociale, de care nu beneficiaseră până atunci, iar instruirea, în ceea ce le privește, era din ce în ce mai răspândită.

Adevărul este că Islamul le-a recunoscut femeilor dreptul de a-și însuși știința până la limitele maxime, dacă există astfel de limite. Femeia urcă treptele instruirii cu success, de la învățământul primar la cel secundar, perseverând apoi în instruire, până la învățământul superior. Astfel, a reușit femeia musulmană să studieze Literele, religia, medicina. Ea a ocupat funcțiile de judecător și a luat parte la viața politică. Există numeroase femei – poete, oratoare, jurist, medici, judecători și politicieni . Multe dintre ele au ocupat funcții importante în domeniul științei.

4.1 Femeia musulmană și Allah

O trăsătură de bază a femeii musulmane este reprezentată de adânca ei credință în Allah Preaînaltul și convingerea că tot ce se întâmplă în această lume, se întâmplă numai și numai cu voia lui Allah.

Un caz elocvent care arată cât de mare este credința unei femei în Allah este povestea lui Hajar ( soția profetului Ibrahim) . Ibrahim o lăsase pe Hajar la Ka’Aba, în Mecca, loc în care, la acea vreme, nu se găseau nici oameni, nici apă. Aceasta nu era singură, îl avea alături pe micuțul Ismail. Situația a fost foarte dificilă. Ibrahim și-a lăsat soția si copilul într-un loc atât de pustiu și a plecat în ținutul îndepărtat al Palestinei. În afara unei traiste de curmale și a unui burduf de apă, Hajar nu avea nimic. Fără credința ei nemărginită în Allah, aceasta n-ar fi putut să supraviețuiască. Din acest motiv, numele acestei femei este mereu amintit în Casa lui Allah în timpul pelerinajului celui mare (Hajj) și pelerinajului celui mic ( Umra) atunci când credincioșii beau apa limpede a Zamzam-ului și aleargă între colinele Marua și Safa, exact cum a făcut Hajar în acea zi istovitoare.

Această credință nemărginită față de Allah a avut un rol foarte important în viața musulmanilor, întrucât le-a readus aminte că Allah îi însoțește mereu, că este alături de ei,indiferent de situație.

Credința unei adevărate musulmane este curată, fără nicio urmă de ignoranță, de superstiție și are rolul de a întări caracterul unei femei musulmane în forță, înțelegere și mai ales, în maturitate.

O femeie musulmană știe că are obligația să respecte toate legile impuse de Allah, motiv pentru care aceasta îl slăvește cu entuziasm pe Domnul ei și își duce la îndeplinire toate îndatoririle islamice,fără să caute scuze sau pretexte. Femeia împlinește cele cinci rugăciuni zilnice și nu lasă pe nimeni s-o împiedice să facă acest lucru. Rugăciunea este stâlpul religiei – cel ce împlinește rugăciunea împlinește credința și cel ce neglijează rugăciunea distruge credința.

Islamul le-a scăpat pe femei de obligația participării la rugăciunea în grup ( Jama’a) în moschee, dar cu toate acestea, femeile au voie să iasă din casă pentru a putea participa, asta numai în cazul în care sunt îmbrăcate adecvat. Din acest lucru reiese faptul că Allah a arătat mare îndurare femeilor, întrucât le-a protejat de povara acestor rugăciuni, pe care nici măcar bărbații nu le reușesc să le efectueze cu regularitate. Pentru o femeie cu atâtea activități domestice de făcut și mai ales, care are în grijă o familie, este imposibil să iasă din casă de cinci ore pe zi pentru a putea face rugăciunea.

Dacă vreodată o femeie îi cere soțului ei să meargă la moschee, acesta nu trebuie să-i interzică acest lucru : “ Nu le interziceți femeilor să meargă la moschee,deși locuințele lor sunt mai bune pentru ele”.

Pe vremea Profetului, o femeie musulmană cunoștea multe informații despre religia ei și își dorea să afle cât mai multe și să înțeleagă toate lucrurile care îi priveau pe musulmani în viața aceasta,dar și în viața de după moarte.

Este permis ca femeile să ia parte la anumite întâlniri organizate în moschee, cu singura condiție să nu folosească parfum sau machiaj. Dacă acestea participă la întâlnirile comunității musulmane în moschee vor avea multe de câștigat.

În ceea ce privește actele obligatorii de slăvire, islamul a acordat o mare importanță femeii și i-a dat aceleași drepturi cu bărbatul. Profetul și-a dat osteneala ca femeile să învețe și să aibă parte de îndrumare, putând asttfel să joace un rol important în dezvoltarea societății musulmane, motiv pentru care o bună parte din predica era ținută pentru ele.

În afara celor cinci rugăciuni zilnice, femeile musulmane împlinesc și acele rugăciuni sunna ,pe care obișnuia să le facă și Profetul și multe alte rugăciuni opționale. Prin intermediul acestor rugăciuni opționale, omul este mai aproape de Allah, îi câștigă mulțumirea și iubirea Sa.

Profetul i-a încurajat pe musulmani să realizeze fapte în plus, dar să nu iubească exagerarea. El și-a dorit ca un musulman să fie echilibrat, pentru ca slăvirea pe care o aduce să fie consecventă.

Femeia musulmană trebuie să plătească dania din averea ei, în cazul în care este suficient de înstărită să o poată plăti. Anual, aceasta își calculează cât deține și cât trebuie să plătească. Nicio o femeie nu poate fi scutită de acest lucru numai pentru că este femeie. Orice lege islamică trebuie să fie respectată indiferent de situație. Nicio femeie nu trebuie să uite de îndatoririle religioase pe care Allah i le-a poruncit.

Conform spuselor unor învățați, femeia musulmană nu are voie să stea singură în preajma unui bărbat străin (ajnabi- bărbat cu care nu este rudă apropiată). Căsnicia unei femei cu un " mahram" (de exemplu : tatăl, unchiul, fratele) va fi veșnic interzisă unei femei. Femeia musulmană are obligația de a-și menține tot timpul castitatea,fiindu-i strict interzise relațiile extra-maritale. Conform nevoilor Islamului, datoria femeii este să-și crească copiii, să-și îngrijească familia, aceasta având control absolut asupra activităților casnice, deși familia este condusă de consultație și colaborare reciprocă. Ea este văzută ca regina familiei, veghind asupra vieții gospodărești.

În ceea ce privește vestimentația femeii musulmane, aceasta trebuie să poarte Hijab –ul în momentul în care iese din casă sau atunci când se poate întâlni cu bărbați adulți printre rudele ei apropiate. « O, Profetule! Spune soațelor tale și copilelor tale și femeilor dreptcredincioșilor să se învelească în Jilbaburile lor, căci astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute și să nu li se pricinuiască necazuri! Allah este Iertător, Îndurător [ Ghafur, Rahim]. » [ Coran, 33:59]. Acest verset explică motivul pentru care femeile musulmane au obligația să-și acopere trupul, pentru a se putea distinge și a putea fi identificate ca fiind musulmane respectabile, dar și pentru a evita privirile trecătoare și fixe ale bărbaților, întrucât hainele provocatoare îi îndeamnă pe bărbați să facă avansuri. De asemenea, vălul este esențial pentru sobrietate, intenția acestuia fiind de a proteja reputația femeilor de acei bărbați care îndrăznesc să le denigreze.

Un alt lucru important este faptul că femeia nu are voie să dea mâna cu nimeni care nu îi este "mahram" și nici nu are voie să călătoarească în lipsa unui " mahram", întrucât orice călătorie este plină de pericol și orice femeie are nevoie de ajutor. " O femeie nu trebuie să călătorească vreme de trei zile,decât însoțită de un mahram".

Unul dintre cele mai mari semne de credință, supunere pentru o persoană este faptul că o femeie musulmană acceptă voia și hotărârea lui Allah. Aceasta acceptă orice i se întâmplă în viață , fie acela un lucru bun sau rău, pentru că toate se întâmplă numai și numai cu voia lui Allah.

O femeie musulmană are și alte responsabilități pentru familia ei. Aceasta nu trebuie să păstreze tăcerea atunci când e vorba de slăbiciune sau nepăsare în casa ei și tinde să îndrepte orice greșeală pe care o observă în comportamentul membrilor familiei sale.

Femeia musulmană este ajutorul soțului ei. “ O soție credincioasă este asemeni unui acoperământ, izvor de pace, fericire și mulțumire pentru soțul ei”. ( 30.21, 2: 187)

În cazul în care acesteia i se cere să meargă împotriva poruncilor lui Allah, ea are dreptul să înfrunte chiar și pe soțul, fratele sau tatăl ei.

4.2 Femeia musulmană și propria identitate

Islamul tinde să încurajeze oamenii să se diferențieze unii de alții prin îmbrăcăminte, comportament și înfățișare, astfel încât ei să reprezinte un exemplu demn de urmat. În particular, islamul încurajează femeia musulmană să se distingă de celelalte femei mai ales prin înfățișare, pentru că asta se reflectă bine nu numai asupra ei, ci și a soțului, a familiei. Indiferent cât de ocupată ar fi cu treburile gospodărești, o femeie musulmană nu uită niciodată să se îngrijească, fiind dornică să arate cât mai bine. Un suflet nobil și pur nu poate fi mai bine reflectat decât cu ajutorul aspectului exterior plăcut, iar când aceste două aspecte sunt îmbinate, caracterul unei adevărate femei musulmane este dezvăluit.

Femeia musulmană are mare grijă de corpul ei, mănâncă fără a întrece măsura, este mereu activă , își menține energia printr-o alimentație sănătoasă și bine aleasă. Femeia musulmană stă departe de droguri și stimulente și evită orele târzii,pierzând timpul degeaba. Ea merge devreme la culcare și se trezește la fel de devreme pentru a începe treburile domestice.

De asemenea, femeia musulmană își menține condiția fizică prin exerciții și urmând practici sănătoase, pe care islamul le recomandă. Aceste exerciții conferă corpului frumusețe, sănătate și putere.

Orice femeie musulmană își menține trupul și mai ales vestimentația curate. Conform învățăturilor Profetului, femeia se îmbăiază, mai ales vinerea : " Îmbăiați-vă vinerea și spălați-vă pe cap, chiar dacă nu vă aflați în starea de janaba(necurățenie, adică după relații conjugale) sau sunteți parfumați.” Unul din lucrurile esențiale care li se cer oamenilor este să fie curați, iar în cazul femeilor, acest lucru este și mai important, pentru că o femeie cu cât este mai curată, cu atât este mai bine văzută.

O femeie musulmană nu uită și de îngrijirea părului. Pentru ca părul acesteia să arate cât mai bine, ea trebuie să-l spele, să-l pieptene, să-l aranjeze într-un mod cât mai plăcut. Această preocupare a femeii musulmane nu trebuie să depășească limitele, astfel încât aceasta să nu pice în păcatul de a-și etala frumusețea în fața altor persoane.

Așa cum femeia musulmană are grijă de trupul ei, așa își îngrijește și mintea, prin acumularea de informații necesare. Femeile nu au ezitat niciodată să pună întrebări atunci când aveau nevoie de lămuriri pentru a înțelege religia. Cuvintele Profetului : " Căutarea științei este o datorie pentru fiecare musulman " arată importanța pe care o au cunoașterea și efectele pozitive asupra propriei personalități, cât și asupra familiei.

Primul lucru pe care o femeie trebuie, mai întâi de toate, să-l îndeplinească este să citească în mod corect Coranul, cu regulile de intonație specifice și să înțeleagă sensul versetelor. Apoi, aceasta trebuie să învețe din biografia Profetului, din știința desprinsă din hadis-uri și din jurisprudența islamică.

Apoi, ea trebuie să-și îndrepte toată atenția către îngrijirea casei, a familiei, a soțului, pentru că ea are de mamă și ea trebuie să ofere pace și armonie în căminul ei. Educația unei femei nu trebuie să fie aceeași cu cea a unui bărbat. Există pe lume lucruri care le privesc numai și numai pe femei și altele care care îi privesc pe bărbați. Când femeia musulmană vrea să se specializeze într-un anumit domeniu, aceasta trebuie să cunoască îndeaproape învățăturile islamice cu privire la structura ei psihologică și intelectuală. În acest fel, ea va deveni un membru de valoare al familiei, al societății în care trăiește, fără a intra în competiție cu bărbații.

Femeia musulmană care este foarte bine informată evită pe cât posibil toate superstițiile care încearcă să pătrundă în mintea celor ignorante și lipsite de educație. Femeile care înțeleg învățăturile religiei consideră că unul din păcatele majore care duc la anularea faptelor bune ale credincioșilor este reprezentat de consultarea ghicitorilor, a magicienilor.

Setea de cunoaștere a unei femei musulmane nu poate fi împiedicată de treburile casnice sau cele de mamă, întrucât aceasta consideră că lectura este singura modalitate prin care își poate hrăni mintea cu înțelepciunea necesară pentru a supraviețui.

O femeie care înțelege că și căutarea cunoașterii reprezintă tot o datorie cerută de religie este conștientă că nicicând nu poate înceta să-și îngrijească mintea cu știință, oricât de solicitată ar fi. Ea simte uneori nevoia să-și lărgească orizonturile de cunoaștere, citind fie o carte bună, fie o revistă interesantă, din care poate învăța lucruri noi și cu ajutorul cărota își poate îmbogăți capacitățile intelectuale.

Femeia musulmană își modelează sufletul prin slavă, având acces la înțelesurile spirituale ce pătrund în ființa ei. Ea încearcă să se concentreze cât mai mult în slăvirea lui Allah și să se îndepărteze de treburile zgomotoase ale vieții. Adevărata femeie musulmană îndeplinește orice lucru ce îl mulțumește pe Allah și evită orice lucru care îl nemulțumește.

Femeia musulmană caută să lege prietenii doar cu oameni cinstiți, care îi vor da sfaturi utile și care nu o vor trăda niciodată. În numeroase cazuri, un prieten bun reflectă comportamentul cuiva : " Nu întreba de un om, întreabă de prietenii lui, căci fiecare prieten își urmează prietenii ".

Orice femeie musulmană își dorește să participe la diverse activități unde subiectele principale sunt religia, învățăturile religioase care privesc omul, familia și societatea. Așadar, omul este responsabil pentru purificarea sufletului său și pentru asta, el trebuie să încerce din răsputeri să atingă un nivel mai înalt : " Și pe suflet și pe ceea ce l-a plăsmuit / Și i-a insuflat lui nelegiuirea sa și evlavia sa! Izbândește cel care-l curățește / Și pierdut este cel care-l strică !" [ Coran 91:7 – 10 ]

4.3 Femeia musulmană și părinții ei

O caracteristică de bază a femeii musulmane este faptul că aceasta își tratează părinții cu respect și blândețe, așa cum este îndemnată de Islam în Coran și Sunna. Citind Coranul, o femeie trebuie să înțeleagă faptul că părinții au fost ridicați la un rang înalt, necunoscut înainte de apariția islamului. Islamul a reușit să așeze respectul pentru părinți cu doar o treaptă mai jos de credința în Allah, lucru menționat și în Coran : "Adorați-l pe Allah și nu-i asociați Lui nimic! Purtați-vă bine cu părinții…" [Coran 4:36]

Chiar dacă își întemeiază propria familie și duce o viață independentă, o femeie musulmană nu uită niciodată să-și arate respectul și mulțumirea față de părinți și va încerca din răsputeri să facă tot ce-i stă în putință să-i mulțumească . Această datorie a fost implementată rapid în conștiința musulmanilor, care s-au grăbit să-și arate respectul față de părinți. Femeia musulmană va face tot posibilul să nu iasă din cuvântul părinților săi, întrucât neascultarea este o nelegiuire, considerată unul dintre păcatele majore.

O femeie care a luat la cunoștință valorile islamului, știe cum să se comporte cu părinții ei, cum să le vorbească, cum să-i protejeze. Indiferent de situație, o femeie musulmană nu se va plânge părinților și va înfrunta totul cu voia lui Allah. Chiar dacă aceștia nu se mai află în viață, o femeie musulmană se roagă pentru părinții ei, oferind ajutor în numele acestora.

4.4 Femeia musulmană și soțul ei

În religia islamică, căsnicia este privită ca un acord binecuvântat între doi oameni, un bărbat și o femeie, care decid să-și clădească împreună o viață plină de armonie, dragoste și înțelegere, în care fiecare se simte fericit și liniștit lângă celălalt . Prin intermediul căsătoriei, Allah creează o legătură indestructibilă între cei doi parteneri , bazată pe respect, iubire și sfat reciproc.

Familia musulmană constituie elemental esențial al unei societăți musulmane, atunci când membrii ei se completează unii pe alții, se încurajează să fie mai buni, mai toleranți și se ajută reciproc pentru un trai mai bun. Stâlpul familiei musulmane este femeia drept-credincioasă, care este văzută ca fiind cea mai mare fericire a unui bărbat , cea mai mare binecuvântare primită de la Allah .

Islamul îi dă femeii dreptul de a-și alege singură bărbatul, nimeni nu o poate obliga să se căsătorească cu un om pe care nu-l place. Chiar dacă își cunoaște acest drept, femeia musulmană nu refuză sfatul dat de părinții ei în alegerea soțului. Islamul nu le forțează pe femei să se mărite cu bărbați pe care nu și-i doresc, întrucât orice căsătorie trebuie să fie încununată de succes și trebuie să fie bazată pe compatibilitatea între parteneri. Dacă o femeie consideră că nu poate ajunge să-și iubească soțul sau să nu-i dea ascultare, aceasta poate cere divorțul.

În alegerea soțului, femeia musulmană nu se preocupă doar de înfătișare , de trai, ci și de atitudinea lui, de comportamentul acestuia, întrucât o căsnicie fericită nu se rezumă nici la avere, nici la frumusețe. Un bărbat având toate aceste calități este bărbatul pe care o femeie musulmană nu trebuie să-l refuze niciodată în cazul în care este cerută în căsătorie : "Dacă vine la voi unul de care sunteți mulțumiți în ceea ce privește religia și comportamentul, atunci oferiți-vă lui fiica, căci, dacă nu faceți asta,ispita și nenorocirea se vor răspândi pe pământ"

O femeie trebuie să-și aleagă un soț, care să-i fie pe plac din toate punctele de vedere, un om care știe cum să-i câștige iubirea, admirația și respectul. Înfățișarea exterioară nu trebuie să fie neglijată în favoarea celei interioare, ambele aspecte trebuie să fie în strânsă concordanță.

Un soț este văzut ca un protector, un om fără de care o femeie nu și-ar mai putea continua drumul în viață. Pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea dată de Allah, un cuplu trebuie să pășească împreună pe drumul vieții, să-și clădească o familie în care să predomine armonia, iubirea, înțelegerea și să creeze un loc propice pentru creșterea unor copii iubitori. Întotdeauna o femeie trebuie să-și respecte, să-și mulțumească soțul, să-l facă fericit .

O femeie musulmană trebuie să-și dedice timpul pentru îngrijirea casei și a soțului. O modalitate prin care o femeie poate să arate că-l ascultă este prin respectarea dorințelor acestuia privind plăcerile permise în viață, cum ar fi : mâncarea, vizitele, vestimentația. Ea nu uită că supunerea ei față de soț o va conduce spre Paradis, așa cum a spus și Profetul : " Dacă o femeie împlinește cele cinci rugăciuni zilnice, postește luna Ramadan, se supune soțului ei și își păzește castitatea, atunci i se va spune :« Intră în Paradis prin oricare poartă dorești» "

În Islam, căsătoria trebuie să ocrotească în aceeași măsură castitatea bărbaților și a femeilor și de aceea, femeia este cea care trebuie să îndeplinească orice cerere a soțului legată de relațiile conjugale, ea nu trebuie să încerce să se eschiveze. Din acest motiv, este necesar ca femeia să răspundă tuturor nevoilor soțului, indiferent de situație.

Un alt lucru foarte important este ca femeia să încerce să protejeze castitatea bărbatului și să-l îndepărteze de anumite tentații, întrucât islamul își propune ca femeile și bărbații să trăiască în măsură egală într-un mediu propice, ferit de plăceri interzise.

Printre obligațiile unei soții se numără și faptul că aceasta nu are voie să postească în altă perioadă în afară de Ramadan, fără a cere aprobarea soțului ei, nu are voie să primească pe nimeni în casă fără aprobarea soțului ei, să nu risipească averea fără știrea și acordul lui.

Pentru ca niciunul dintre cei doi soți să nu cadă în anumite greșeli ce le pot tulbura căsnicia este necesar ca între ei să fie o relație de armonie și înțelegere reciprocă. În cazul în care soțul este avar și nu dorește să cheltuiască foarte mulți bani pentru prosperitatea soției și a copiilor lui, aceasta are dreptul să cheltuiască atât cât are nevoie, fără știrea acestuia.

Islamul a așezat pe umerii femeii o mare responsabilitate : îngrijirea casei soțului ei și a copiilor , fapt pentru care femeia luptă pentru o mai bună protecție a bărbatului ales și mai ales, a copiilor săi. O femeie care se arată iubitoare față de copiii ei și atentă față de soțul ei întruchipează exact imaginea adevărate femei musulmane . Caracteristicile definitorii ale acestei comunități sunt reprezentate de respectarea și cinstirea soțului. Încă de mici, fetele sunt învățate de către mame să-și respecte viitorul bărbat, întrucât el este protectorul acestora.

În cazul în care o femeie are o situație mai înstărită, aceasta nu trebuie să lase averea să-i umbrească importanța respectării tuturor drepturilor pe care un bărbat le are asupra ei. Indiferent cât de bogată ar fi, aceasta trebuie să-și îngrijească soțul și să-l respecte. În cazul în care soțul este sărac și soția îi oferă cu generozitate din averea sa, aceasta va fi răsplătită de două ori : o dată pentru îngrijirea unuia din membrii familiei și încă o dată pentru milostenie.

Dacă o femeie duce o viață ușoară , ea nu trebuie să uite nicicând de recunoștința față de binefacerile lui Allah și nu trebuie să-și piardă niciodată echilibrul dacă se confruntă cu greutăți. Femeia musulmană nu uită de avertismentul dat de către Profet atunci când acesta a spus că majoritatea locuitorilor din Iad vor fi femei și de aceea, încearcă să-și găsească loc lângă Allah.

Un alt mijloc prin care o femeie își manifestă respectul față de soțul ei este prin cinstirea mamei acestuia. Soția este conștientă de importanța pe care o are o mamă în viața bărbatului ei și de aceea, îl ajută pe acesta să-și respecte mama, respectând-o și ea la rândul ei. Acest lucru o va face pe femeie să crească în ochii soțului său, întrucât nimic nu poate să-l bucure mai mult decât o strânsă legătură de dragoste între soție și familia lui.

Femeia musulmană nu trebuie să creadă că numai ea are îndatoriri față de soțul ei. La rândul lui, și soțul trebuie să-i apere demnitatea de orice încercare de umilință. O altă îndatorire a soțului este aceea de a-și îndeplini statutul de protector și de întreținător. Singurul bărbat care poate duce la bun sfârșit aceasta îndatorire este cel înzestrat cu o serie de calități. Acel bărbat este un om îngăduitor, generos, modest, își respectă soția, făcând-o să simtă că împreună, pot împărți responsabilitățile din casă sau cele privind creșterea copiilor.

O adevărată femeie musulmană își dorește să-i câștige iubirea și mulțumirea soțului prin vorbe plăcute, prin gesturi tandre, prin satisfacerea tuturor dorințelor și plăcerilor acestuia. Chiar dacă pot apărea lucruri care să perturbe liniștea familială, o femeie puternică se grăbește să rezolve situația prin iubirea ei pură și nu apelează numaidecât la divorț.

O altă calitate a femeii musulmane este faptul că aceasta nu dezvăluie tainele familiei sale, considerând asta o pierdere de timp și mai ales, un gest vulgar. Păstrarea unui secret între parteneri reprezintă un exemplu demn de urmat, în timp ce dezvăluirea acestuia este un lucru urât.

O altă lege hotărâtă de Allah este ca bărbații și femeile să muncească împreună pentru a cultiva pământul, întrucât un bărbat nu poate face față realității vieții fără ajutorul unei femei și nici femeia nu se poate descurca fără un bărbat alături de ea. Datoria bărbatului este să-și ajute, pe cât posibil soția și datoria femeii este să-l ajute pe soțul ei să se ocupe de activitățile lumești.

Surse din trecutul istoric ne relatează că femeile musulmane au fost de mare ajutor bărbaților în timpul războaielor, au avut grijă de cei răniți, le-au adus apă celor însetați, și uneori, au participat chiar la luptă.

Fig.nr.3 : Femeia musulmană în război (https://www.google.ro/search?q=femeia+musulmana+in+razboi&biw=1366&bih=641&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=FjaQVZzQEIKqUaS6pcAH&ved=0CAYQ_AUoAQ#imgrc=JLEqGI0aSbvLCM%3A)

CAPITOLUL V : PRINCIPIILE ISLAMULUI ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE PERMIS (HALAL) ȘI CU CEEA CE ESTE INTERZIS (HARAM)

Printre chestiunile în legătură cu care musulmanii din perioada preislamică s-au aflat în mare încurcătură și ezitare s-a numărat și chestiunea cu privire la ceea ce este permis (halal) și ceea ce este interzis ( haram) .

Această mare încurcătură a fost exprimată prin atitudini opuse:pe de o parte,devierea și extremismul spre dreapta,iar pe de altă parte,devierea și extremismul spre stânga.

În cadrul extremei drepte se aflau brahmanismul hindus aspru, mohamismul creștin foarte sever și alte doctrine care erau întemeiate pe interzicerea plăcerilor, tortura corpului.Apogeul cruzimii a fost atins de mohamismul creștin încă din Evul Mediu. Interzicerea lucrurilor bune a atins punctul culminant în cadrul acelor monahi care considerau spălarea picioarelor un păcat și îmbăierea un lucru ce atrage după sine căință.

Doctrina lui Mazdak apărută în Persia, se afla la extrema stângă și considera că oamenii sunt liberi de a lua orice, de a socoti orice permis inclusiv onoarea și relațiile dintre oameni.

Comunitatea arabă din perioada preislamică a dat un exemplu clar de confuzie privind criteriile referitoare la faptele permise și interzise.Pentru membrii acestei comunități consumul de vin, camăta multiplicată și interzicerea de a se căsători a femeilor erau permise. Ba mai mult, diavolii din rândul oamenilor i-au convins pe mulți dintre ei să-și omoare proprii copii. Coranul a redactat rătăcirea în care se aflau cei care au permis ceea ce trebuia sa fie oprit și au interzis ceea ce trebuia să fie îngăduit :" Au pierdut aceia care și-au omorât copii,din neghiobie și neștiință, și care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai , născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire și nu au fost bine călăuziți."(Al-‘An’am:140)

Primul lucru pe care islamul l-a făcut pentru a corecta această abatere a fost să elaboreze o serie de principii juridice, pe care se bazează conceptele halal si haram, readucerea lucrurilor la normal și stabilirea unor criterii juste. Aceste principii au dus la restabilirea dreptății și echilibrului cu privire la ceea ce este permis și ceea ce este interzis. În acest fel, comunitatea musulmană a devenit o comunitate de mijloc între cei rătăciți și cei abătuți la dreapta și la stânga.

5.1 Lucrurile sunt permise prin natura lor

Primul principiu elaborat de islam a fost: toate lucrurile create de Allah sunt permise prin natura lor, cu excepția celor despre care a fost relatat un hadis autentic și clar ca fiind interzise. În cazul în care hadisul nu este autentic sau nu afirmă în mod clar că un lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui.

Teologii musulmani au avut drept dovadă faptul că natura lucrurilor și a binefacerilor este de a fi permise prin versetul din Coran: " Și El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri și care se afla pre pământ "(Al-Djathiya:13).

Conform legislației islamice,sfera lucrurilor interzise este foarte restrânsă în timp ce sfera celor permise este foarte largă,deoarece versetele coranice care interzic anumite lucruri sunt foarte puține, în timp ce lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi permise sau interzise, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor îngăduite : "Ceea ce Allah a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare ,grație și așa primiți de la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!"

De precizat este că norma privind ceea ce este permis nu este limitată numai la lucrurile concrete, ci cuprinde și atitudinile și faptele, incluse în "obiceiuri și relații ". Asta semnifică faptul că nicio faptă nu este interzisă decât cea socotită de Legiuitorul Suprem : " El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit " (Al-ʼAnʼam : 119 ).

Acest principiu de tolerare a faptelor și a lucrurilor nu se pune în aplicare la faptele care fac parte din actele de devoțiune ( Ibadat) , acestea transmițându-se doar prin revelație. Adevărata religie are la bază două principii esențiale și anume : să nu fie adorat decât Allah și să nu fie venerat decât așa cum El a hotărât. Oricine inventează un act de cult cu voință trebuie să știe că acest lucru conduce la rătăcire și respingere, deoarece doar Legiuitorul Suprem deține dreptul în ceea ce privește elaborarea actelor de devoțiune.

Obiceiurile și relațiile au fost întemeiate de oameni , iar Legiuitorul Suprem nu a făcut decât să le îndrepte , să le perfecționeze și să le confirme în cazurile în care nu există prejudiciu sau stricăciune.

Norma în ceea ce privește obiceiurile este că ele sunt îngăduite și nu sunt interzise decât acelea pe care Allah le-a oprit, căci astfel, intrăm sub incidența vorbelor lui Allah Preaînaltul : « Spune : " Vedeți ce v-a pogorât Allah drept mijloace de viețuire?! Iar voi ați oprit o parte dintre ele și ați îngăduit [o altă parte ] » (Yunus : 59) .

Norma este considerată folositoare și totodată, minunată și de aici, afirmându-se că toate cele de zi cu zi – chiria, mâncarea, îmbrăcămintea sunt reglementate de religie prin bunele obiceiuri.

Al doilea principiu este acela că Islamul a decis că autoritatea are dreptul să stabilească ce este permis sau ce este interzis, aceasta responsabilitate fiind luată de pe umerii oamenilor. Nici măcar oameni cu funcții înalte precum monahii, regii sau sultanii nu au puterea de a interzice un anumit lucru pentru totdeauna supușilor lui Allah., iar cel care îndrăznește să facă acest lucru s-ar ridica împotriva dreptului lui Allah de a stabili măsuri pentru oameni.

Allah este Creatorul oamenilor și doar El are dreptul să le permită sau să le interzică orice dorește și să le impună ritualuri , iar aceștia nu au dreptul să se opună sau să se împotrivească.

Un lucru cert este că Allah Preaînaltul a interzis unele lucruri bune comunității iudeilor, făcând asta pentru a-i pedepsi că au încălcat lucrurile sacre : " Iar acelora care s-au iudaizat le-am oprit Noi lor grăsimile, în afară de ceea ce poartă pe spatele lor sau este în măruntaie sau se amestecă între oase. Astfel i-am pedepsit Noi pentru fărădelegea lor și Noi spunem numai Adevărul . " ( Al- Anʼam : 146) .

Allah a orânduit ca penitență (takfir) a păcatelor în Islam alte lucruri decât oprirea bunătăților : a orânduit căința ( tawba) sinceră, care curăță păcatele, așa cum apa curăță murdăria, a orânduit faptele bune care anulează faptele rele, a orânduit milosteniile care sting păcatele, așa cum apa stinge focul, și pe lângă acestea mai sunt și încercările și nenorocirile care lovesc musulmanul și cu care păcatele se risipesc, așa cum se risipesc frunzele uscate ale pomilor în anotimpul toamnei.

De exemplu, Allah a interzis consumarea cărnii de porc, iar dreptcredinciosul musulman a considerat că singurul motiv pentru care le-a fost interzis consumul de carne de porc este faptul că porcul este un animal murdar.

Un avantaj al Islamului este acela că Allah nu interzice nimic musulmanilor fără să le ofere în schimb ceva mai bun. De exemplu, le-a interzis jocurile de noroc și le-a permis câștigurile provenite de pe urma întrecerilor cu cai sau cămile, le-a interzis mătasea, dar le-a oferit mai multe veșminte din lână, bumbac și altele, le-a interzis băuturile alcoolice și le-a dat în schimb băuturi dulci și aromate.

Islamul interzice recurgerea la vicleșuguri pentru a săvârși ceea ce este interzis. Allah le-a interzis evreilor să pescuiască sâmbăta, dar ei au recurs la vicleșuguri și au săpat șanțuri vinerea pentru ca peștii să cadă în ele sâmbăta și să-i prindă duminica.

CAPITOLUL VI: PERMIS ȘI INTERZIS ÎN LEGĂTURĂ CU CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA

Allah a creat omul cu scopul de a-l lăsa urmaș pe pământ și pentru a-l popula și l-a înzestrat cu anumite instincte prin care se numără și instinctul căutării hranei,datorită căruia reușește să supraviețuiască, instinctul sexual ,datorită căruia perpetuează specia.

6.1 Atitudinea omului față de instinctul sexual

Omul poate să-și manifeste acest instinct fără niciun fel de restricție care să-l descurajeze sau să-l împiedic,caz existent în doctrinele libertine care nu cred în religie. Astfel, omul poate ajunge la o decădere totală, putând fi comparat cu un animal.

O altă situție este cea în care omul opune rezistență , reprimând acest instinct, caz existent în doctrinele ascetismului, privațiunii și sceptismului. Acest comportament înseamnă îngroparea instinctului și neutralizarea lui.

Cea din urmă situație este aceea în care omul își pune niște limite în interiorul cărora poate să acționeze , caz existent în religiile divine care au interzis concubinajul și au încurajat și susținut căsătoria și în Islam.

6.2 Să nu vă apropiați de preacurvie!

Islamul a interzis cu desăvârșire preacurvia și a prevenit apropierea de ea, fiindcă aceasta are cauze nu tocmai pozitive și anume : aceasta poate duce la amestecul între rude, destrămarea unei familii, răspândirea unor boli venerice și mai ales, la descompunerea morală. Adevăr a grăit Allah atunci când a spus : " Și nu vă apropiați de preacurvie, căci ea este o josnicie! Și rău drum este ea! " ( Al-ʼIsraʼ : 32) . Islamul interzice tot ceea ce ar putea duce la dezlănțuirea instinctelor latente, la ispitirea bărbatului sau a femeii la fapta nerușinată .

6.3 Rămânerea doar cu o femeie străină este interzisă

Islamul a interzis rămânerea unui bărbat cu o femeie străină, care nu îi este nici soție și nici rudă cu care i se interzice căsătoria. Acest lucru reprezintă o garanție suplimentară ce asigură înlăturarea acestora de ispite și de gândurile rele, pe care le-ar putea provoca întâlnirea masculinității bărbătului cu feminitatea femeii în momentul în care nu ar mai fi prezentă și o a treia persoană. " Acela care crede în Allah și în Ziua de Apoi să nu rămână singur cu o muiere fără să fie prezentă una din rudele ei apropiate [mahram], căci Șeitan va fi al treilea [ alături de ei doi ] ! "

6.4 Privirea pofticioasă la sexul opus

Islamul a interzis ca bărbatul să privească insistent o femeie și invers, deoarece ochiul este considerat cheia inimii, iar privirea este poșta preacurviei. Când cineva privește o altă persoană de sex opus, acesta nu trebuie să lase privirea să pună stăpânire în locurile atrăgătoare . De asemenea, privirea trebuie ferită de la goliciune, indiferent dacă este vorba de femei între ele sau bărbați între ei.

Goliciunea femeii pentru un bărbat străin de ea constă în întregul ei trup, exceptând fața și palmele, iar goliciunea bărbatului se întinde de la brâu până la genunchi. Privirea nevinovată la alte părți ale trupului unui bărbat sau unei femei, cu excepția goliciunilor, este permisă cu condiția ca ea să nu fie insistent și să nu se mai repete.

6.5 Podoabele femeii care pot fi arătate și cele care nu pot fi arătate

Gătelile unei femei reprezintă totalitatea lucrurilor ce o împonterzice femeilor să-și expună podoabele, singura excepție fiind "ceea ce este pe dinafară " ( Andobesc, fie că sunt podoabe ce țin de înfățișare, fie că sunt podoabe adăugate. Allah le i – Nur : 31) .

Orice intenție de a atrage privirile unui bărbat prin recurgerea la diverse podoabe este interzisă în Islam. Datoria femeii musulmane este să-și acopere capul , gâtul și pieptul în întregime cu văl, pentru a evita privirile curioșilor : " Și să-și coboare vălurile peste piepturile lor! " ( An-Nur : 31) . De asemenea, femeile trebuie să-și ascundă podoabele de la urechi, din păr, de la gât, de la piept și de la picioare în fața unor bărbați străini : " Și să nu-și arate frumusețea decât înaintea soților sau părinților lor " ( An-Nur : 31)

6.6 Intrarea femeilor în băile publice

Allah le-a prevenit pe femei să nu intre în băile publice și să nu se dezbrace în fața femeilor cărora le place să facă un subiect de bârfă din descrierea calităților fizice. De asemenea, Allah i-a prevenit și pe bărbați să nu intre în băile publice decât dacă poartă un șorț care să-i apere de ochii celorlalți. Singura excepție este femeia care trebuie să intre în baie pentru a trata anumite boli sau femeia lăuză. Dacă o femeie intră în baie fără a avea un motiv întemeiat sau fără o nevoie, atunci ea săvârșește un păcat.

6.7 Etalarea ostentativă a frumuseții este interzisă

O femeie musulmană știe să se deosebească de o femeie necredincioasă prin virtuozitate, sfială, decență. Az-Zamakhșari explică termenul "tabarruj" astfel : efortul de a arăta ceea ce trebuie ținut ascuns, adică arătarea de către femeie a podoabelor ei și a farmecelor ei. Az-Zamakhșari adaugă la sensul acestui cuvânt un element nou : silința și premeditarea în etalarea podoabelor care ar trebui să fie ținute ascunse. Acest lucru care ar trebui să fie ascuns poate fi o parte a corpului, mișcarea unui membru al lui, modul de a vorbi sau de a merge, o bihuterie cu care se împodobesc femeile etc. Etalarea frumuseții are menifestări pe care oamenii le cunosc, atât în vechime, cât și în timpurile moderne. Comentatorii au menționat câteva dintre ele atunci când au explicat cuvintele lui Allah Preaînaltul adresate femeilor din familia Profetului, zicând : " Ședeți în casele voastre și nu vă arătați [nurii], așa cum se arătau în vremea Jahiliyyei " (Al-ʼAhzab : 33 )

Femeia musulmană iese din limitele etalării ostentative a frumuseții sale și se va caracteriza prin buna-cuviință proprie Islamului respectând următoarele recomandări :

Să-și plece privirea, întrucât cea mai de preț podoabă a femeii este sfiala, iar cea mai elocventă dovadă a sfielii este plecarea privirii.

Să nu se amestece cu bărbații astfel încât să se atingă de ei, asa cum se întâmplă în vremea noastră în cinematografe, în amfiteatrele universităților, în sălile de conferințe, în mijloacele de transport.

Veșmintele să acopere întregul corp cu excepția a “ ceea ce este pe dinafară’’ ,expresie prin care sunt avute în vedere, fața și palmele și să nu fie transparente sau să contureze trăsăturile corpului și să nu pună în evidență farmecele lui.

6.8 Servirea de către femeie a oaspeților soțului ei

Femeia musulmană are voie să-i servească pe musafirii soțului său, doar în prezența acestuia și cu condiția ca ea să se poarte conform bunelor maniere. “Când a aranjat petrecerea de nuntã, Abu ‘Usayd as-Sa’idi i-a invitat pe Profet și pe tovarășii săi. Și nu le-a pregătit lor mâncare și nu le-a servit-o decât muierea lui, Umm ‘Usayd. A muiat curmale într-un vas de piatră de cu seară și când a terminat Profetul de mâncat, le-a stors cu mâna ei și i-a dat să bea din [siropul astfel fãcut]”.

6.9 Homosexualitatea – unul dintre marile păcate săvârșite prin încălcarea celor oprite

Homosexualitatea reprezintă o abatere de la starea firească și o alterare a genului masculin, o crimă împotriva dreptului feminității. Expansiunea acestui mare păcat într-o comunitate de oameni nu face altceva decât să le strice viețile, să-i facă să uite de principiile morale, de obiceiuri.

Una din cele mai ciudate atitudini ale acestui neam , în care a apărut devierea de la starea firească , pierderea judecății, decăderea morală și stricarea bunului gust a fost aceea față de oaspeții lui Lot – îngerii trimiși de Allah cu înfățișare de oameni, pentru a încerca neamul acela și pentru a înregistra această faptă a lor .

« Și când trimișii Noștri au venit la Lot, s-a simțit stingherit, neștiind ce să facă. Și a zis el : " Aceasta este o zi cumplită" / Și s-a grăbit neamul său către el după ce până atunci săvârșiseră fapte rele. Și le-a zis el : O,neam al meu! Acestea sunt fiicele mele și ele sunt mai curate pentru voi! Fiți cu frică de Allah și nu mă faceți de ocară față de oaspeții mei! Oare nu este printre voi un bărbat chibzuit? / Dar ei au zis : "Tu știi că nu avem nevoie de fiicele tale și tu știi ceea ce voim noi “ / A zis el : “ O, de-aș avea eu putere asupra voastră sau de-aș găsi un sprijin temut !" Au zis : "O, Lot! Noi suntem trimișii Domnului Tău, ei nu vor putea niciodată să ajungă la tine! "» ( Hud : 77 – 81) .

6.10 Căsătoria

Islamul a interzis tendința reprimării instictului sexual și a încurajat căsătoria. Niciun musulman nu este îndreptățit să evite căsătoria, atâta timp cât este capabil de aceasta, având ca pretext dedicarea lui Allah și izolarea de această lume.

Profetul – Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! – a observat la unii dintre companionii săi o oarecare înclinație către viața monahală și a proclamat că aceasta este o abatere de la calea Islamului și îndepărtare de la Sunna stabilită de Profet și a îndepărtat aceste idei creștine de mediul Islamic. S-a transmis că Abu Qaulaba a zis : unii dintre tovarășii Trimisului lui Allah au vrut să renunțe la [plăcerile ] acestei vieți, să le părăsească pe muieri și să trăiască în schimnicie, dar Trimisul lui Allah le-a zis cu asprime : " Au pierit aceia care au fost neînduplecați mai înainte de voi. Au fost neînduplecați față de ei înșiși, iar Allah a fost neînduplecat cu ei. Ceeea ce a mai rămas din ei se află în mănăstiri și chilii. Adorați-L pe Allah și nu-I faceți Lui niciun fel de semeni, mergeți în Pelerinajul mare ( Hajj) și în Pelerinajul mic (ʼumra) și urmați apoi calea cea dreaptă pentru ca să fie (și alții) drepți! " ( Al-Maʼida : 87).

În timp ce unii învățați au considerat că a te căsători este doar o obligație pentru musulmanul căruia nu-i este permis să nu o facă, alții au socotit că este o obligație doar pentru cei care își doresc asta cu înfocare, de teamă sufletelor acestora.

Este imposibil ca un musulman să evite căsătoria doar pentru că îi este teamă că resursele sale nu-l vor ajuta să ducă o viață decentă sau pentru că se teme de responsabilitățile pe care le presupune o căsătorie. Aceasta trebuie să facă eforturi și să aștepte ajutorul făgăduit de Allah pentru cei care se căsătoresc : " Căsătoriți-i pe cei care sunt singuri dintre voi , precum și pe cei virtuoșidintre robii și roabele voastre! Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogați prin mare mila Sa ". ( An-Nur : 32).

Dacă un musulman decide să se căsătorească cu o femeie și își dorește să-i ceară mâna, acesta are voie să se uite la logodnica lui, pentru a nu începe un drum nou legat la ochi. Astfel, el poate să se ferească de o posibilă încurcătură. Este posibil ca privind-o în ochi, să se deschidă calea spre întâlnirea inimilor și însoțirea sufletelor, căci ochii sunt solul inimii.

Unii erudiți au exagerat cu privire la măsura în care bărbaților le este permis să vadă o femeie , iar alții au exagerat cu privire la restricțiile impuse. Cercetătorii afirmă că cel care vrea să o ceară pe fată în căsătorie o poate vedea în hainele cu care apare în fața tatălui ei, a fratelui sau a celorlalți cu care nu-i este permisă căsătoria. Un cercetător a afirmat : " Ba el, în conformitate cu Sunna, are voie să o însoțească împreuna cu tatăl ei sau cu un alt bărbat dintre aceia cărora nu le este îngăduită căsătoria cu ea, îmbrăcată în veșmintele ei legale, în vizitele ei obișnuite sau în locurile îngăduite, pentru o observa mintea ei, gustul ei, trăsăturile personalității ei, căci aceasta se încadrează în afirmația că "dacă poate să vadă la ea ceva care să-l îndemne la căsătoria cu ea, atunci poate s-o facă ".

Așadar, cu consimțământul ei și al familiei, bărbatul poate s-o privească sau mai are încă o variantă : s-o privească fără ca ea să știe acest lucru. Tatăl fetei nu are voie să-l împiedice pe cel care are intenția de a se căsători cu fata lui de a o vedea, având ca pretext Sunna,întrucât este nevoie ca tradițiile să fie subordonate legii revelate. În același timp, niciunul dintre cei doi bărbați – tatăl fetei și viitorul soț – nu are voie să se folosească de pretextul logodnei pentru a merge în parcuri, locuri de distracție, fără a fi însoțiți de cineva dintre cei cu care căsătoria le este interzisă.

Există și situații în care unui bărbat nu îi este permisă cererea în căsătorie. Astfel, în perioada de așteptare, musulmanul nu are voie să ceară în căsătorie o femeie divorțată sau o femeie văduvă, întrucât această perioadă este încă legată de căsătoria precedentă și nu poate fi încălcată. Dar, acesta poate să-i dea de înțeles că vrea s-o ceară de soție, fără a-i expune deschis intențiile : " Nu păcătuiți, dacă [ în timpul acesta] le arătați [indirect] femeilor intenția de a vă căsători cu ele " ( Al-Baqara : 235).

Bărbatului, îi este, de asemenea, interzis să ceară în căsătorie o fată care a mai fost cerută de un alt bărbat înaintea lui, dacă acesta a ajuns la o înțelegere cu familia. În cazul în care primul bărbat renunță la intenția lui de a se căsători cu fata și îi permite celui de-al doilea s-o ceară de soție, atunci nu mai reprezintă niciun păcat.

Un alt fapt ce trebuie amintit este că fata are voie la o părere și nu poate fi constrânsă nici de tatăl, nici de tutorele ei : " Femeia care a avut soț este mai îndreptățită [să hotărască ] în privința ei decât tutorele ei, iar fecioarei i se cere părere în privința ei, iar încuviințarea ei este tăcerea ".

De asemenea,în cazul în care un bărbat potrivit, cu calități deosebite, îi cere mâna fiicei lui, tatălui nu îi este permis să amâne căsătoria : " Trei sunt cele care nu se amână : Rugăciunea, dacă i-a venit timpul, conducerea la graopă, dacă i-a sosit vremea, și văduva daca și-a găsit un [bărbat] potrivit".

În religia islamică, bărbatului îi este interzis să se însoare cu soția tatălui său, chiar dacă acesta a divorțat de ea sau a decedat. În perioada preislamică, această căsătorie era permisă, dar Islamul a suprimat-o, întrucât soția tatălui joacă rolul de mamă pentru fiul lui . De asemenea, îi este interzisă căsătoria cu mama sau bunica, cu fiica sau nepoata sa, cu sora, indiferent dacă este soră numai de mamă sau numai de tată, cu mătușa din partea tatălui, cu fiicele fratele sau surorii.

Aceste rude sunt denumite în Islam "cele cu care căsătoria este oprită" (maharim), pentru că ele nu au voie să se căsătorească cu un musulman niciodată, la fel cum bărbatul cu care femeilor le este oprit să se căsătorească se numește mahram.

Explicațiile pentru care aceste căsătorii sunt interzise sunt foarte clare. În primul rând, firea bărbatului găsește pofta sexual pentru mama sa, sora sa, fiica sa ca fiind respingătoare, iar sentimentele pe care le are față de o mătușă, se apropie de sentimentele sale față de mama lui. În al doilea rând, dacă legea divină nu le-ar fi împiedicat pofta pentru ele, ar fi apărut pericolul întreținerii legăturilor între aceștia.

Sentimentele pentru aceste femei nu pot fi decât sentimente de respect, simpatie și nicidecum de dragoste. De aceea, un musulman trebuie să-și îndrepte iubirea către o femeie străină de el. Un alt motiv ar fi faptul că este posibil ca descendenții proveniți de la aceste rude să aibă anumite afecțiuni grave asupra fizicului sau a intelectului.

Musulmanului îi este interzis să o ceară de soție pe cea care l-a alăptat atunci când era mic, pentru că, astfel, această femeia a devenit precum mama sa. Există și o condiție impusă și anume: alăptarea să se facă înainte ca pruncul să împlinească doi ani și ca acesta să fie alăptat de cel puțin cinci ori până ajunge la sațietate.

În perioada preislamică, era practicată căsătoria cu două surori, lucru care în zilele noastre, nu mai este acceptat. Coranul interzice căsătoria cu două surori : " Nu este permisă căsătoria cu o femeie și cu mătușa ei din partea tatălui, nici cu o femeie și cu mătușa ei din partea mamea. Dacă ați făcut aceasta, ați rupt legăturile voastre de sânge ".

De asemenea, un alt caz în care este interzisă căsătoria este acela cu o femeie măritată, atâta timp cât aceasta se află încă sub tutela acestuia. Pentru ca un bărbat să se poată căsători cu această femeie, trebuie îndeplinite două condiții : să expire perioada de așteptare, care a rezultat din căsnicia precedentă. În cazul femeilor gravide, perioada de așteptare durează până când aceasta naște, pentru femeia divorțată este de trei cicluri, iar pentru femeia văduvă este de patru luni și zece zile. De la această regulă, fac excepție minorele și femeile care au ajuns la menopauză. " Muierile divorțate trebuie să aștepte trei menstruații și nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah și în Ziua de Apoi " ( Al-Baqara : 228).

Căsătoria cu o femeie politeistă este, de asemenea, nepermisă., întrucât musulmanii cheamă la Paradis și cred în Allah și Viața de Apoi, iar politeiștii cheamă la Infern și contestă profeția lui Allah.

Coranul a îngăduit căsătoria cu o femeie aparținând "neamului Cărții " , adică creștine sau evreice, conform atitudinii sale generale față de " neamul cărții " și a tratamentului particular pe care li-l acordă. La fel cum musulmanului i-a fost permis să mănânce din mâncarea acestora, tot așa a îngăduit și înrudirea cu ele prin căsătorie. " Mâncarea celor cărora li s-a dăruit Scriptura vă este îngăduită și vouă, iar mâncarea voastră le este îngăduită și lor . [ Vă sunt îngăduite] femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar și femeile virtuoase ale acelora cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră, dacă le dați zestrea, cu contracte de căsătorie, fără să preacurviți și fără să le luați de țiitoare " (Al-Maʼida: 5).

Aceasta reprezintă o manifestare a toleranței Islamului, care nu are corespondent în alte religii. Cu toate că Islamul îi acuză pe aceștia de necredință și rătăcire, el le permite musulmanilor să se căsătoarească cu o femeie din neamul lor, cu condiția ca aceasta să aparțină în continuare religiei ei.

Dar există și o serie de restricții de care un musulman trebuie să țină cont. Chiar dacă Islamul a permis căsătoria cu o femeie din "neamul Cărții", acesta nu permite căsătoria cu una ce aparține unor religii respinse de Islam, cum ar fi bahaismul, credința druzilor . Chiar dacă aceasta face parte din neamul creștinilor sau iudeilor, căsătoria cu o astfel de femeie este strict interzisă.

Un alt caz nepermis este acela în care femeia își dăruiește trupul oricărui bărbat, căci Islamul îngăduiește căsătoria numai cu femeile virtuoase.

Este interzisă și căsătoria cu o femeie, al cărui popor luptă împotriva legilor Islamului,întrucât aceasta poate deveni oricând un ajutor al acestuia împotriva musulmanilor.

Este de preferat ca un musulman să se căsătorească cu o musulmană devotată religiei sale, întrucât aceasta a moștenit Islamul de la părinții săi.

Dacă numărul de musulmani dintr-o țară este scăzut, musulmanul ar trebui oprit de a lua în căsătorie o femeie nemusulmană, în condițiile în care unei femei musulmane nu îi este permisă decât căsătoria cu un musulman, asta însemnând condamnarea acelor fete musulmane să rămână necăsătorite. Un astfel de pericol ar putea fi evitat doar prin suspendarea pentru un timp a permisiunii de a se căsători cu femei de altă religie.

În ceea ce privește femeile musulmane, acestora le este total interzis să se căsătoarească cu un bărbat nemusulman, chiar dacă acesta aparține " neamului Cărții". Allah Preaînaltul a spus: " Și nu dați de soți [fete credincioase ] politeiștilor" ( Al-Baqara : 221).

Islamul permite musulmanilor căsătoria cu o femeie creștină sau iudaică, dar femeilor musulmane le interzice să se mărite cu un om din aceste două comunități, pentru că bărbatul este stâlpul familiei și este răspunzător pentru soția sa.

Islamul i-a asigurat femeii provenind din "neamul Cărții", care are un soț musulman,să-și pastreze religia sa, apărându-i prin rânduielile și recomandările sale, drepturile sale. Nicio altă religie – nici creștinismul, nici iudaismul – nu i-au garantat nicio libertate soției care aparține unei alte religii și nu i-au apărat drepturile.

Musulmanul consideră iudaismul și creștinismul două religii divine, el crede în Moise și în Iisus, în Tora și în Evanghelie, deci, o femeie din acest neam se poate considera o norocoasă, întrucât musulmanul îi va respecta întotdeauna religia, ca o garanție a unei conviețuiri bune.

6.11 Căsătoria temporară ( zawaj al-mut’a)

În Islam, căsătoria este un contract fundamental,ce se bazează pe intenția conviețuirii pentru totdeauna în armonie și bună înțelegere, astfel încât să se instaleze o atmosferă de liniște, de iubire. " Și Allah v-a făcut soațe din voi înșivă și v-a dat El vouă de la muierile voastre fii și nepoți" ( An-Nahl : 72).

Căsătoria temporară este o relație stabilită de comun acord între un bărbat și o femeie pe o anumită durată de timp, în schimbul unei sume de bani. Chiar dacă această căsătorie a fost permisă cândva, acum este interzisă cu desăvârșire. Acceptarea acestei căsătorii a fost o autorizare privind rezolvarea chestiunii pentru cei slabi, cât și pentru cei puternici, reprezentând un pas înainte pentru orânduirea unei vieți conjugale depline.

Așa cum multe au fost interzise,treptat, de către Coran, printre care vinul, camăta, căsătoria de plăcere sau preacurvia, asa a fost interzis și acest tip de căsătorie.

6.12 Căsătoria cu mai multe femei

Islamul este una dintre religiile care a îngăduit adepților săi să se căsătorească cu mai multe femei, sub semnul anumitor condiții și restricții. În primul rând, un bărbat musulmanu nu poate avea mai mult de patru femei.

Dar și această căsătorie este condiționată de faptul că musulmanul trebuie să-și trateze soțiile în mod egal în ceea ce privește locuința, alimentația, vestimentația și cheltuielile. Dacă un musulman nu are siguranța că va putea asigura aceleași drepturi acestor femei, atunci îi este interzis să ia în căsătorie mai mult de o femeie : " Dar dacă vă temeți că nu veți fi drepți [cu ele], atunci [luați ] una singură " (An-Nisa : 3).

Situațiile în care Islamul permite poligamia sunt atunci când soția este stearpă și soțul vrea copii, când prima soție este foarte bolnavă și nu-și poate îndeplini datoriile casnice și atunci când poligamia poate fi o soluție pentru problemele unor societăți unde se află mai multe femei decât bărbați.

6.13 Relațiile dintre soți

Coranul a evidențiat țelurile spirituale ale căsătoriei, făcând din ele temelia pe care se ridică edificiul vieții conjugale. Aceastea constau în asigurarea liniștei sufletului agitat din pricina instinctului sexual, grație iubirii dintre soți, extinderea sferei prieteniei și afecțiunii între cele două clanuri ca urmare a înrudirii prin alianță, desăvârșirea sentimentului de dragoste și îndurare și extinderea lui de la părinți la copii.

"Și printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi înșivă soațe, pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ele. Și El a pus între voi dragoste și indurare și întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc" (Ar-Rum : 21).

Coranul nu a neglijat nici legătura trupească dintre soți și i-a îndrumat către căile cele mai drepte ale dreptului naturii și instinctului.

S-a relatat că evreii și zoroastrienii exagerau în îndepărtarea de femei când ele aveau menstruație, în vreme ce creștinii se culcau cu ele, fără să le pese de menstruație, că păgânii din al-Jahiliyya nu mâncau, nu beau și nu stăteau pe același pat cu femeile care aveau menstruație și nici nu mai stăteau cu ele sub același acoperiș. De aceea, unii musulmani l-au întrebat pe Profet despre ceea ce este îngăduit și ceea ce le este oprit atunci când femeia are menstruație și a fost revelat următorul verset : « Te întreabă despre [împreunarea ] cu femeile în timpul menstruației. Spune : " Acesta este un rău. Așadar, stați departe de femei în timpul menstruației și nu vă apropiați de ele până nu se vor curăți ! Iar dacă sunt curate ,pueți veni la ele , așa cum v-a poruncit Allah, căci Allah îî iubește pe cei care se căiesc și îi iubește pe cei care se curățesc" » ( Al-Baqara : 222).

6.14 Limitarea natalității

Supraviețuirea speciei este realizată prin intermediul reproducerii permanente, iar Islamul este una din religiile care îndeamnă la creșterea natalității ,dar totodată este cel care a îngăduit musulmanului să regleze natalitatea, în cazul în care existau motive temeinice sau nevoi grave.

Motivele pentru care se adoptau astfel de măsuri sunt teama pentru viața mamei sau sănătatea acesteia din cauza sarcinii, teama de o posibilă suferință materială , care să împingă omul la păcate în legătură cu religia sa, teama de a nu se crea probleme de sănătate copiilor sau probleme de educație, teama pentru pruncul alăptat din cauza unei sarcini noi , pe care Allah a numit-o "moarte ascunsă".

Islamul interzice avortul, chiar dacă sarcina provine dintr-o relație nelegitimă, pentru că se consideră că după ce embrionul a prins suflet, asta înseamnă o crimă. De aceea, musulmanilor le este interzis să facă acest lucru ce semnifică săvârșirea unui păcat. În cazul în care păstrarea unui copil ar însemna moartea mamei, atunci avortul este permis,căci mama nu se poate sacrifica

pentru salvarea acestuia.

6.15 Divorțul

Căsătoria reprezintă legământul prin care Allah pune sub semnul uniunii un bărbat și o femeie. Fiecare dintre soți are anumite îndatoriri ce trebuie respectate, dar și anumite drepturi : " Ele au drepturi egale cu obligațiile lor, după cuviință. Dar bărbații au o treaptă peste ele " (Al-Baqara : 228).

Un soț nu are voie să-și insulte soția, să-i adreseze jigniri sau s-o lovească violent, căci asta înseamnă o desconsiderare a demnității umane. Dimpotrivă, musulmanul trebuie să dea dovadă de răbdare, chiar dacă observă ceva ciudat în comportamentul soției sale. Mai mult, acesta trebuie să fie îngăduitor și față de lucrurile ce nu-i plac la soția sa.

Ținând cont de faptul că bărbatul este stâlpul casei, femeia nu trebuie să iasă din ascultarea acestuia sau să se revolte împotriva sa, pentru a nu strica echilibrul și armonia acestei familii. În cazul în care soția nu se mai supune sau se comport arogant, soțul trebuie să-i îndrume pașii către calea cea bună, să-i dea sfaturi, să-i vorbească frumos. În cazul în care aceste metode nu dau roade, atunci acesta poate părăsi patul soției sale, încercând astfel declanșarea instinctului de femeie.

Dacă niciuna dintre aceste metode nu funcționează, aceasta o poate pedepsi, lovind-o cu mâna, evitând violența și loviturile peste față. Dacă nu se ajunge la niciun rezultat pozitiv, atunci vor interveni un arbitru din familia fetei și un arbitru din familia bărbatului, care vor încerca să-I împace. După eșecul tuturor variantelor, soțul are voie să ceară divorțul , soluția pentru rezolvarea tuturor problemelor .

Islamul a permis recurgerea la această metodă cu mare reținere, fără să o recomande. Dimpotrivă, Profetul a zis : " Cel mai neplăcut pentru Allah dintre lucrurile îngăduite este divorțul" și "Allah nu a îngăduit niciun alt lucru care să-i fie mai neplăcut decât divorțul!"

Islamul nu este religia care a inventat divorțul. Înainte de apariția islamului, divorțul era foarte răspândit în lumea întreagă, exceptând una sau două comunități. Dacă bărbatul era deranjat de soția lui, acesta putea să o alunge, fără ca femeia să i se poată opune.

De-a lungul timpului, Islamul a creat numeroase restricții privind divorțul, atfel încât acesta să fie cât se poate de limitat. De aceea, religia islamică interzice divorțul înainte ca toate mijloacele să fie epuizate.

Dacă un musulman dorește să divorțeze, acesta trebuie să aleagă un moment potrivit, asta însemnând atunci când femeia este curată, nu este lăuză și nu are menstruație, cu condiția ca acesta să nu mai întrețină relatii intime cu aceasta.

Unui musulman nu îi este permis să jure că va divorța în cazul în care soția sa nu face ceea ce el vrea, căci, în Islam, jurământul are o formulă specific și nu este acceptat să se jure pe altceva : " Acela care jură pe altcineva în afară de Allah înseamnă că îi face Lui semeni "!

Legea Islamului impune , ca în perioada de așteptare, femeia repudiată să rămână în casa conjugală, fiindu-i nepermisă părăsirea casei, după cum soțului îi este interzis să o alunge pe nedrept. Soțul are dreptul în această perioadă să o cheme și să o aducă înapoi, considerând că, apropierea de ea, îl va face să-și schimbe părerea.

Islamul i-a dat musulmanului dreptul de a rosti de trei ori dorința de a divorța, cu condiția să divorțeze de fiecare dată de soție atunci când aceasta este curată, apoi să o lase până expiră perioada de așteptare. Dacă se hotărăște să rămână cu ea în perioada de așteptare, o poate ține, iar dacă nu o cheamă înapoi înainte de expirarea perioadei de așteptare, o poate lua înapoi cu un alt contract. Dacă o readuce sub protecția sa după prima rostire a divorțului și între ei se produc din nou neînțelegeri, atunci el are dreptul să o repudieze pentru a doua oară. Dacă revine și o repudiază pentru a treia oară, aceasta este o dovadă clară a faptului că întelegerea între ei nu mai este cu putință. De aceea, după a treia repudiere, nu-i mai este îngăduit să o aducă înapoi.

În cazul în care perioada de așteptare pentru o femeie divorțată a expirat, atunci nimeni și nimic nu o poate împiedica să se căsătorească cu cine dorește. De asemenea, o femeie care nu mai suportă conviețuirea cu soțul său, poate să-și răscumpere libertatea, restituindu-i zestrea și toate cadourile oferite de el. " Iar dacă vă temeți că nu veți putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu mai este niciun păcat ca ea să se răscumpere" ( Al-Baqara : 229).

Atâta timp cât o soție nu a săvârșit o faptă cumplită, soțului nu-i este permis să provoace vătămarea acesteia pentru a o constrânge să se răscumpere prin înapoierea zestrei : " Și nici să nu le opriți să se căsătorească din nou cu alții, ca să le luați o parte din ce le-ați dat [ ca zestre], decât dacă ele au săvârșit un păcat învederat" ( An- Nisaʼ : 19) .

Unul din cele mai minunate lucruri prin care femeia este protejată în Islam este faptul că soțul nu are voie să se mânieze pe soția sa și să părăsească patul ei pentru o perioadă îndelungată. Dacă soțul jură că nu se va mai apropia de soția lui, are la dispoziție patru luni pentru a-și pune ordine în gânduri. Dacă în acest timp, își revine și își reia relația normal, atunci el va fi iertat de Allah. Dar dacă perioada expiră și el nu se răzgândește, atunci soția poate cere divorțul.

6.16 Relațiile dintre părinți și copii

Copilul este rodul iubirii a două suflete. Pentru un tată, copilul este cel care îi moștenește trăsăturile, el reprezintă ființa care îi alină sufletul de-a lungul vieții,iar după moartea sa, acesta este prelungirea existenței sale.

Ca să protejeze copiii, Allah a interzis concubinajul și a încurajat căsătoria. Căsătoria o consacră pe femeie exclusiv soțului său, iar el îi interzice să-l înșele. În felul acesta, toti copiii procreați în patul conjugal sunt fiii soțului ei, fără ca aceasta să necesite o recunoaștere sau o declarație din partea lui, nici vreo pretenție din partea mamei.

Din acest motiv, soțul nu are voie să-l tăgăduiască pe copilul pe care soția sa l-a născut în patul conjugal, în urma unei bănuieli trecătoare. Eventuala tăgăduială creează daune și dezonoare atât soției, cât și fiului. Însă, dacă se adună dovezi clare care să ateste vinovăția soției, legea islamică îi interzice soțului să crească un copil care nu este sânge din sângele său.

De asemenea, Islamul interzice adopția, considerând-o o înșelătorie ce transformă o persoană străină în membru al familiei cu drepturi depline. Acest presupus fiu are dreptul la moștenire¸ în timp ce rudele apropiate sunt private de acest drept, motiv pentru care acesta ajunge să fie pizmuit. De aceea, Allah Preaînaltul a zis : "Și nu i-a făcut pe copiii voștri înfiați să fie asemenea fiilor voștri. Acestea sunt cuvinte ce ies din gurile voastre, însă Allah spune adevărul și El călăuzește [ pe om] pe drumul cel drept. / Chemați-i după părinții lor, căci astfel este mai cu dreptate față de Allah! Iar dacă nu-i cunoașteți pe părinții lor, atunci socotiți-i frați ai voștri întru credință și aliați ai voștri!" (Al- Ahzab : 4-5).

Abrogarea adopțiunii nu reprezintă un lucru ușor pentru oameni, având în vedere faptul că aceasta constituia o rânduială socială cunoscută în lumea arabă. Dar înțelepciunea lui Allah a vrut să nu se limiteze doar la vorbe pentru a o distruge, ci a recurs la acțiuni.

Această misiune a fost îndeplinită chiar de Trimisul lui Allah. El trebuia să pună capăt îndoielilor existente în sufletele credincioșilor cu privire la îngăduirea căsniciei cu femei divorțate de fiii lor adoptivi.

Islamul a abrogat adopțiunea copiilor , care le oferea încadrarea în familiile care-i adoptă și traându-i la fel ca pe proprii copii în privința intrării în contact cu femeile din familie, a interdicției căsătoriei și a drepturilor la moștenire. Dar în afară de acest gen de adopțiune pe care Islamul l-a interzis, există și un alt tip de relație pe care oamenii o socotesc adopțiune. Aceasta constă în luarea sub ocrotire a unui orfan sau a unui copil abandonat, arătându-i o afecțiune identică aceleia manifestate față de propriul copil, aceeași grijă și aceeași educație. El este crescut, hrănit, îmbrăcat și tratat ca pe proprii fii, fără însă a primi numele familiei și a beneficia de drepturile decurgând din relația familială. Acesta este un tratament demn de laudă, propriu religiei lui Allah, pentru care acela care îl acordă va avea parte de răsplata Raiului.

Un alt lucru interzis de Islam este fecundarea artificială, în cazul în care aceasta se realizează cu lichid seminal de la un bărbat străin, întrucât asta ar însemna un mare păcat, o crimă mai mare decât adopțiunea.

Așa cum tatălui i-a fost interzis să conteste originea fiului său, această interdicție este valabilă și pentru fiu. O asemenea faptă atrage după sine blestemul din partea lui Allah : " Acela care pretinde pe altcineva ca fiind tatăl lui sau că ar aparține prin legământ unui alt neam decât cel al său va avea parte de blestemul lui Allah, al îngerilor și al tuturor oamenilor, iar Allah nu va primi de la el, în Ziua Învierii nici căință, nici răscumpărare".

În virtutea legăturii paternale dintre tată și fiu, Islamul le impune anumite datorii atât fiului, cât și tatălui și le interzice amândurora o serie de lucruri cerute de apărarea drepturilor date. În timp ce fiul are dreptul la viață, părinților acestuia le este interzis să atenteze la viața lui, fie prin ucidere, fie prin îngroparea de viu. "Și nu vă omorâți copiii voștri de frica sărăciei ! Noi le vom asigura cele de trebuință ca și vouă. Omorârea lor este un păcat mare ! " ( Al- ʼIsra : 31) .

Tot Allah a grăit : " Și când fetița îngropată de vie va fi întrebată / Pentru ce păcat a fost omorâtă " (Al- Takwir : 8-9). Această faptă săvârșită de către un musulman, oricare ar fi motivul, fie el economic, fie el social, este considerată o ucidere, o nedreptate față de un suflet slab. De aceea, Allah le-a cerut atât femeilor, cât și bărbaților să pună capăt acestei crime : " Dacă vin la tine muieri credincioase și îți fac jurământ de credință, făgăduind că nu vor pune nimic în rând cu Allah, nu vor fura, nu vor curvi, nu-i vor omorî pe copiii lor, nu vor săvârși nicio ticăloșie cu mâinile lor și cu picioarele lor, și nu ți se vor arăta cu nesupunere față de ceea ce se cuvine, atunci primește jurământul lor de credință și roagă-L pe Allah de iertare pentru ele, căci Allah este Iertător și Îndurător! " ( Al- Mumtahana : 12) .

De asemenea, una din datoriile tatălui față de fiul său este să-i dea acestuia un nume frumos, demn de respect și nu un nume ce va atrage batjocura pe viitor. Tot tatăl trebuie să îl îngrijească, să-l educe și să-i asigure toate cele necesare : " Este de ajuns păcat pentru om dacă îl lasă să se piardă pe cel pe care îl hrănește ".

Atunci când părinții au doi fii, aceștia nu au voie să facă niciun fel de diferență între ei, ei trebuie să-i trateze în mod egal, pentru a nu stârni invidia în sufletele lor. Profetul Muhammed i-a îndemnat pe părinți : " Fiți drepți cu copiii voștri ! Fiți drepți cu copiii voștri ! "

Tatăl nu are dreptul de a-i priva pe copiii săi de la moștenire, fie ei fete sau băieți. De asemenea, nici rudele nu au voie să facă acest lucru unei alte rude , folosindu-se de un vicleșug.

Allah a stabilit rânduiala moștenirii grație științei, imparțialității și înțelepciunii Sale, dându-i fiecăruia dintre cei îndreptățiți dreptul său, și le-a poruncit oamenilor să respecte întocmai cu rânduiala Lui. Acela care încalcă orânduiala Lui înseamnă că îl acuză pe Domnul său.

Așa cum am spus, atât părinții cât și copiii au îndatoriri unul față de celălalt. Copiii trebuie să-și respecte părinții, să-i asculte și să-i cinstească. Toate acestea sunt impuse de devoțiunea și recunoștința față de aceștia, mai ales în cazul mamei, care a îndurat chinurile nașterii, alăptării și creșterii.

" Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinților săi. Mama sa l-a purtat cu dureri și l-a născut cu dureri. Purtarea lui și [ până la ] înțărcarea lui sunt treizeci de luni ". ( Al- Ahqaf : 15).

Lipsa de respect față de părinți este considerată unul dintre cele mai mari păcate, fiind plasată după facerea de asociați lui Allah Preaînaltul . De asemenea, Allah poruncește îndurarea față de părinți, mai ales la bătrânețe, moment în care au nevoie de mai multă grijă și atenție. Și Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții voștri, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceți lor " Of! " și nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. / Și din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei și îndurării și spune : " Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [ când am fost ] mic "! ( Al- Israʼ : 23- 24).

Mai mult decât atât, Trimisul lui Allah nu a considerat pricinuirea de către fiu a blestemării părinților săi numai dintre lucrurile oprite, ci chiar dintre marile păcate. Acesta a zis : " Unul dintre cele mai păcate este ca omul să-i blesteme pe părinții săi" . oamenii s-au mirat și s-au întrebat cum ar fi cu putință ca un om rațional și credincios să-i blesteme pe părinții săi. Și el le-a răspuns : " Îl ocărăște pe tatăl altcuiva și-l ocărăște și acesta pe tatăl lui. O ocărăște pe mama altuia și o ocărăște și aceasta pe mama lui ".

Pentru ca părinții să fie mulțumiți, Islamul a interzis fiilor să se înroleze precum voluntari pentru lupta sfântă (jihad) fără acordul părinților, deși jihad-ul are o importanță ce nu poate fi egalată nici măcar de statul treaz noaptea (împlinind Rugăciunea), nici de postul din timpul zilei.

Unul dintre cele mai minunate lucruri cu care a venit Islamul în privința modului cum trebuie tratați părinții este acela ca el a oprit de la nesupunearea fată de ei, chiar dacă ei sunt politeiști sau necredincioși, ba chiar dacă exagerează în politeismul lor și cheamă la el, străduindu-se să-l îndepărteze pe fiul lor musulman de la religia lui. Allah Preaînaltul a grăit în legătura cu aceasta :

" Adu mulțumire Mie și părinților tăi, căci la Mine este întoarcerea! / Dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoștință , atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelora care se întorc către mine, căci apoi la Mine este întoarcerea și eu vă voi vesti ceea ce ați făcut! " ( Luqman : 14-15).

Credinciosului musulman i se poruncește în aceste două versete să nu le dea ascultare în ce-i poruncesc ei să facă, fiindcă nu trebuie să dea ascultare unei făpturi care îndeamnă la nesupunere față de Creator – și ce nesupunere este mai mare decât facerea de asociați lui Allah ?! Dar i se poruncește să rămână în bune relații cu ei în această lume, în semn de recunoștință, fără a se lăsa influențat de atitudinea lor față de credința lui, ci urmând calea credincioșilor evlavioși care se întorc către Allah, lăsând ca Cel mai Înțelept dintre înțelepți să judece între ei într-o zi în care nu va fi pedepsit niciun părinte pentru fiul său, după cum nu va fi pedepsit niciun fiu pentru părintele său, iar aceasta este culmea toleranței la care nu a ajuns nicio altă religie.

Concluzie :

În urma studiului efectuat, am ajuns la următoarele concluzii :

În primul rând, am depășit granițele necunoscutului și toate miturile care făceau referire la ceea ce este permis și ceea ce este interzis în Islam, abordând pe îndelete acest subiect și ajungând să dau crezare spuselor lui Allah, cât și ale înțelepților.

În al doilea rând, am reușit să dezleg, în mare parte, tainele ascunse ale vieții de familie în Islam, unde locul femeii este unul central, în jurul ei concetrându-se întreaga familie, femeia fiind punctul de echilibru atât pentru soț, cât și pentru copii.

În concluzie, în baza a ceea ce am dezbătut în prezenta lucrare, pot afirma cu încredere că Islamul este veșnic pentru întreaga omenire, puțin importante fiind bogăția sau sărăcia, puterea sau slăbiciunea.

Bibliografie :

Giovanni Filoramo, Istoria religiilor, Ed. Polirom, Iași, 2009, vol 3

Frithjof Schoun , Să înțelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, Ed. Humanitas, București, 1994

Nicu Gavriluță, Mama proștilor e mereu gravidă, Institutul European, Iași, 2010

Joachim Wach, Sociologia religiei, Ed. Polirom, Iași, 1997

Jeannine Siat, Marile religii monoteiste, Institutul European, Iași.

Centrul Cultural Islamic, București România, 1998 – Educația în Islam

Dr. Abdur Rahman Ash Sheha – Femeile în Islam, 2013

Fundatia Taiba, România, Femeia în Islam, Ed. Selam

Fundatia Taiba, Drepturile omului în Islam

Fundatia Taiba, România – Ghid pentru o mai bună înțelegere a Islamului, Ed. Selam

Ghulam Sarwar, Islam.Credință și învățături

Mustafa Sebaii, Minuni ale civilizației islamice, Fundația Taiba, România

Toleranța Islamului, Fundația Taiba

Meududi, Introducere în Islam

Prof. Dr. Yusuf Al- Qaradawi, Permis și interzis în Islam, Editura Islam, Ediția a II a, 2003

https://www.google.ro/search?q=femeia+musulmana+in+razboi&biw=1366&bih=641&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=FjaQVZzQEIKqUaS6pcAH&ved=0CAYQ_AUoAQ#imgrc=JLEqGI0aSbvLCM%3A

https://www.google.ro/search?q=coranul&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=LzWQVZTZO4boUuvNr-gL&ved=0CAcQ_AUoAQ&biw=1366&bih=641#imgrc=3yuYk3f0ClI7HM%3A

https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam#/media/File:Kaaba_at_night.jpg

http://islamromania.ro/art-272/femeia_musulmana.html