Sfintii Chipuri Umane, Restaurate In Iisus Hristos, Modele Pentru Tinerii de Azi

LUCRARE METODICO-STIINTIFICA PENTRU OBTINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Sfintii chipuri umane,restaurate in Iisus Hristos ,modele pentru tinerii de azi

Introducere

Importanta temei si actualitatea ei din perpectiva

educatiei religios morale

Motto, Să alergăm la mijlocirea sfinților, dar să nu ne mărginim la aceasta,

ci să lucrăm și noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei. ”

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

Tinerii au o acuta nevoie de libertate, Tot din aceasta dorinta de libera exprimare si neingradire a entuziasmului lor ,,s-au nascut,, si cei ce au primit moarte martirica in temnitele de la Aiud ,Pitesti,etc sau pe baricadele revolutiei din 1989 . In zilele noastre cand modele adevarate sunt inlocuite cu modele din mass-media si libertatea cu posibilitatea de a experimenta actiuni ce pot deveni distrugatoare de caractere si chiar pierzatoare de vieti (consumul de droguri, alcool , pornografia etc.) este cu atat mai important sa le constientizam tinerilor si sa le dezvoltam iubirea catre cei ce urmand pe Hristos s-au invrednicit sa devina camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu .

Sfintii sint intr-adevar modele demne de urmat .In loc de sclavi supusi, sfintii au murit in martiriu, murind pentru ceea ce credeau.
Sfintii ca model de razboinici ai spiritului trebuie sa ne fie model intr-adevar.

Ei sunt facliile harului si s-au invrednicit a fi folositori pentru ca ei din dragoste de Dumnezeu si de oameni au luptat impotriva pacatului si au promovat dreptatea, fratia si sfintenia.Ei sunt exemple vii pentru credinciosi carora le dau putere si nadejde in mantuirea sufletelor si viata vesnica.Purtandu-le numele ei devin pentru noi modele si ocrotitori in lupta noastra cu ispitele si pentru mantuirea sufletelor.

Cel mai mare Pedagog este Hristos Dumnezeu, chiar daca a fost pe pamant acum doua mii de ani. Cei care L-au avut drept model sunt cei mai buni profesori, parinti, familisti…
Printr acestia putem enumera: Sfantul si Profesorul Nectarie, Sfantul Nicolae Velimirovici , profesorul cu 4 doctorate , iar un sfant cu o contributie deosebita in educarea copiilor , este Sf. Vladimir care a suferit moarte martirica in 1918

Ideea de ,,imitare “ a alui Hristos se refera la transformarea interioara dupa chipul moral al lui Hristos: sa te umpli de smerenia, sfintenia si mai ales de iubirea Sa. Prin modul de a-ti petrece viata si de a-ti duce crucea sa se reflecte duhul lui Hristos. In viata tuturor sfintilor se reflecta chipul Mantuitorului, in toti fiind lucrator Duhul Sfant .

Desavarsirea morala inseamna precticarea virtutilor crestina cu o putere din ce in ce mai mare ,dar si cu grija de veghea ca o data cu cresterea arborelui virtutilor sa creasca si rodul lor ,sfintenia.

,,Sfintenia este corolarul vietii religioase si constituie intruparea in actu a cumulului de trairi si sentimente ,respectiv interiorizatea acestora si convertirea lor in acte de viata”

Sfintenia izvoraste de la Dumnezeu .Fiind facut de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa omul este chemat la cunoastere, autocunoastere,sfintire,indumnezeire .Cazand in pacat din pricina neascultarii omul a cazut din sfintenie in moarte .

Cu totii suntem chemati la sfintenie la indumnezeire cu indemnul ,,Fiti deci voi desavarsiti precum si Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este “ (Matei 5,48 )

Strans legata de sfintenie sta slujirea crestina, sfintii fiind impreuna ,,lucratori “ si ,,slujitori “ai semenilor .Aceasta implicare voluntara in viata crestina da fiintei umane caracterul sau comunitar .

Nu ne mantuim de unii singuri ,nu prin fuga de oameni putem depasi ispitele ci prin rabdarea tuturor necazurilor le putem depasi .

Capitolul I

Temeiuri biblice si patristice privind cinstirea sfintilor

Toti credinciosii care au trecut din aceasta viata si s-au impus comunitatii de credinta printr-o traire cu adevarat crestina, sunt considerate ca formeaza biserica triumfatoare.Credinciosii care-si traiesc viata pamanteasca sunt socotiti ca formeaza biserica luptatoare.Intre cei care formeaza biserica luptatoare si cei care formeaza biserica triumfatoare exista legaturi spiritual, asa cum trebuie sa existe legaturi spiritual, asa cum trebuie sa existe intre membrii unei imparatii a lui Hristos.Cei de pe pamant si cu cei din ceruri se bucura si se intristeaza atunci cand biserica lui Hristos patimeste sau triumfa in lupta cu raul: ” Deci de patimeste un membru, patimesc toate impreuna, iar de e slavit unul, se bucura impreuna toate”(I Cor. 12,26). Bucuria membrilor bisericii de pe pamant, fata de cei ce au triumfat asupra vietii pamantesti, iar acum cinstiti cu vederea fetei lui Dumnezeu, se manifesta prin veneratie, prin cinstirea faptelor si urmarea pildei lor de viata crestina.

Cinstirea celor ce au facut voia lui Dumnezeu pe pamant, o arata Hristos cand spune : “Iisus rosti catre ei: Adevar graiesc voua, ca voi ce M-ati urmat pe Mine, la nasterea din nou a lumii, cand Fiul Omului va sedea in jetul maririi Sale, veti sedea si voi in douasprezece jeturi, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israil” (Matei 19, 28). De altfel, intreaga activitate a sfintilor pe pamant s-a dus pe temeiul incredintarii data de Hristos, de a-l reprezenta cu puteri deplineL “Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine primeste pe cel ce M-a trimis pe Mine” (Matei 10, 40).

Despre cinstirea pe care trebuie sa le-o dam sfintilor, vorbeste Apostolul Pavel: “ Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea” (I Cor. 6,2), iar Efesenilor le scrie :”Drept aceea si eu auzind de credinta voastra in Domnul Iisus si de dragostea cea catre toti sfintii, nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele. Ca Dumnezeului Nostru Iisus Hristos, Ttal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii spre cunostinta Lui” (Ef. 1, 15).

Venerareasfintilor se face pentru ca ei au facut binele in aceasta viata pamanteasca si de aceea “ Slava, cine cinste si pace ( se cuvine) oricui face binele” (Rom. 2, 10). Sfintii, socotiti de asemenea ca cei ce ne indruma prin pilda vietii lor, trebuie cinstiti cu sarbatorirea: “Aduceti-va aminte de mai marii vostri-spune Ap. Pavel-care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu, ca privind la savarsirea vietii lor, sa le urmati credinta” (Evrei 13, 7), deci aducandu-ne aminte prin sarbatorire si veneratie le vom urma credinta. Venerandu-i pentru sederea lor in preajma Judecatorului celui drept, noi ii rugam pe sfinti nu sa ne mantuiasca, ci sa se roage si ei lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor si intarirea noastra in a savarsi binele, precum si ei l-au savarsit.

Temeiuri biblice privind cinstirea sfintilor

Cinstirea sfintilor este porunca divina, asa cum constatam in Scriptura Vechiului Testament, cat si a Noului Testament.

In Vechiul Testament cinstirea celor drepti este placuta inaintea lui Dumnezeu,astfel sfintii sunt prietenii lui Dumnezeu (Ps. CXXXVIII, 17), ei rugandu-se neincetat pentru oameni (Exod XXXII, 31; Zaharia I, 12; Eremia XV, 1, 5), aud rugaciunile noastre (Daniil X, 11), fac minuni 9Exod XI, 29-35) si ajuta credinciosilor (Tavit XII, 12).De aceea sfintii trebuie invocati in rugaciunile noastre (Geneza XX, 7; Iov XLII,7) sa-I veneram (II Imparati XIX, 4; III Imparati I, 23) si sa le urmam credinta (Romani IV,12; Filipeni III, 17).In Psalmul LXXXVIII, 8, vedem ca Dumnezeu se preamareste in “sfatul sfintilor”.

Insusi Sfantul Duh ne indeamna sa-l laudam pe Dumnezeu prin sfintii Lui, zicand:”Laudati-L pe Domnul intru sfintii Lui” (Ps. CL, 1), pentru ca “minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui” (Ps. LXVII, 37) si scumpa este inaintea lui Dumnezeu moartea cuviosilor Lui (Ps. Cxv, 6).

Avraam implinind porunca lui Dumnezeu a fost numit prietenul lui Dumnezeu (Iacob II, 23).Mai mult, sfintii inca in viata fiind se rugau lui Dumnezeu pentru oameni.Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Facere XX, 7) , iar Iov se ruga neincetat pentru popor (Iov XLII, 8).

Din cele aratate se poate constata ca dreptii prin harul lui Dumnezeu au posibilitatea sa mijloceasca la Dumnezeu pentru mijlocirea noastra, cat si faptul ca ei, atat in viata cat si dupa obstescul sfarsit se roaga in cer pentru cei de pe pamant, mijlocind pentru ei spre folos. “Pentru aceea ne rugam pururea pentru voi ca Dunezeul vostru sa va faca vrednici de chemarea Sa” (II, Tes I, 2), sau cum citim in Vechiul Testament “Acesta este iubitorul de frati, proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, care mult se roaga pentru popor si pentru cetate”, pentru ca inca de pe pamant fiind sfinti aveau darul proorociei(11 Regi XIV, 1-17).

Trimisul lui Ohozia, cu cei cincizeci de oameni ai lui “a ingenunchiat in fata lui Ilie si s-a rugat Lui…Omule al lui Dumnezeu, cauta cu ochi milostivi la sufletul meu si la sufletele robilor tai si a celor cincizeci”(IV Regi I, 13).Inainte lui Elisei feciorii proorocilor din Ierihon s-au inchinat pana la pamant (IV Regi II, 15); Imparatul Nabucodonosor a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat lui Daniil (Daniil II, 46).

Dumnezeu prin mana lui Moise afacut multe minuni in Egipt (Iesire VII, IX, X). Iosua a oprit apele Iordanului (Iosua III, 11-17).De asemenea, Dumnezeu prin Sfantul Ilie Tesviteanul a inmultit faina si untdelemnul vaduvei (III Regixvii, 17-23), si a pogorat foc din cer peste jertfa (111 Regi XVIII, 36-38).

Sfintii sunt “iubitii lui Dumnezeu” (Daniil X, 19), asa cum ne evidentiaza Revelatia dumnezeiasca si ca toti care cinstim pe Hristos ne umplem de desavarsire si de viata netrecatoare a dragostei aflate in Maintuitorul Iisus Hristos.

Dar descoperirea Vechiului Testament nu a fost desavarsita, ci pregatitoare pentru revelatia cea deplina, facuta la primirea vremii, prin Mantuitorul Iisus Hristos.Sfantul Apostol Pavel o numeste “calauza catre Hristos” (Gal. III, 24) pentru ca a avut menire profetica.Vechiul Testament a pregatit omenirea pentru primirea Fiului lui Dumnezeu care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si S-a facut om.

Sfintii prin viata lor curate, datorita jertfei lor bine placuta inaintea lui Dumnezeu si a semenilor s-au bucurat inca in viata fiind de o deosebita cinste.Ei au urmat cuvantul Scripturii:”Cel cde voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze” (Marcu VIII, 34) si “Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru cel ceresc desavarsit este” (Matei V, 48) si prin aceasta au devenit prietenii (Luca XII, 4) si casnicii lui Dumnezeu (Ef. II, 19), consimtind la sfintenie (Petru I, 15).Sfintii cu timp si fara timp (II Tim. IV,2) au mers pe calea cea dreapta a desavarsirii morale si a sfinteniei si pentru aceasta au primit cele ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit, nici la inima omului n-a suit (I Cor. II 9).

Rugatori catre parintele ceresc si pilde sigure in eforturile noastre duhovnicesti ii avem pe alesiilui Dumnezeu sfintii, care, oameni asemenea noua fiind, viata imbunatatita au trait, ispitele le-au biruit, pe Hristos cu cuget neprihanit l-au purtat, cu cununa nepieritoare au fost incuunati si in lumina cea neapropiata si pururea fiitoare au fost asezati.Sfintii, ca ingerii pe pamant viata si-au savarsit, in post si rugaciune ziua si noaptea petrecand, ei fiind modele de urmat pentru crestini (Evrei, XIII, 7).

Sfantul Apostol Pavel se ruga lui Dumnezeu si Tatal “ca sa va faca vrednici de chemarea sa (II Tes. L, 2).Sau in alt loc zice :”nu incetez…pomenindu-va in rugaciunile mele, ca Dumnezeu sa va dea voua duhul intelepciunii” (Ef. I, 16-17).Lui Timotei ii spune ca il pomeneste “neincetat, zi si noapte in rugaciunile mele” (II Tim. I, 3) pentru “desavarsirea noastra” (II Cor. XIII, 19).In acelasi timp Apostolul neamurilor roaga pe credinciosi sa se roage pentru el si pentru insotitorii sai zicand :”Fratyilor, rugati-va pentru noi” ( I, Tes. V, 25; Rom. XV, 30-31).Sfintii se roaga neincetat pentru noi, asa cum marturiseste Sfanta Scriptura:Dumnezeu a cinstit pe drepti si pe sfinti.

Luminati de Duhul Sfant, sfintii au aprofundat invatatura dumnezeiasca incat prin fapte si cuvant au marturisit adevaratul crez crestin, au urcat piscuri de perfectiune catre desavarsire, urcand carari de lumina catre mantuire,De aceea, cine primeste pe sfinti, primeste pe Hristos (Matei X, 40-41), ei ducand rugaciunile noastre impreuna cu rugaciunile lor, la Dumnezeu cel in Treime slavit (Fapte IX, 32-42), pentru ca Insusi Hrisos i-a imbracat pe ei cu slava Sa :”slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem” (Ioan XVII,22), daca faceti cele ce va poruncesc” (Ioan XV, 14).

Domnul Hristos se roaga neincetat pentru noi (Romani VIII, 34), precum se roaga si Duhul (Rom. VIII, 26-27). Sfintii la randul lor aduc jertfa necontenita lui Dumnezeu (Apocalipsa IV, 10-11), rugandu-se pentru noi si sunt ascultati ( II Petru I, 13).De aici fericita comuniune cu sfintii (Ps. 15, 3 ; Rom. 15, 32).

Pentru noi, sfintii sunt ca niste faruri ce ne lumineaza si orienteaza viata noastra spre a birui furtuna ispitelor, au devenit “templu” viu in care locuieste Hristos si modele de urmat pentru credinciosi.

Temeiuri patristice privind cinstirea sfintilor

In epistola 164 adresata catre Asholiu ,episcopul Tesalonicului la anul 374 , Sfantul Vasile cel Mare subliniaza taria credintei si barbatia crestinilor care

,,Cu cat erau mai apasati crestinii , cu atat mai mult crestea si numarul lor si sangele martirilor ii hranea din belsug pe atletii tot mai numerosi ai dreptei credinte,pentru ca cei care urmau pilda inaintasilor intrau in lupta intariti de pilda celor dintai .

Totodata, in aceeasi scrisoare Sfantul Vasile cel Mare mentioneaza faptul ca a primit sfintele moaste ale Sfantului Sava Gotul si isi exprima bucuria ca meleagurile de dincolo de Istru rodesc asemenea mucenici a caror inima a ramas ,,netulburata ,, in ciuda torturilor si schingiurilor de tot felul :,,…sufletele noastre au revenit la fericirea de alta data din clipa in care ne-a venit o scrisoare dintr-o tara indepartata ,inflorita de frumusetea dragostei ,ba ne-a sosit si martirul insusi,din tinutul barbarilor de dincolo de Istru , vestind el insusi cat de curate este credinta care domneste acolo . ,,

1. Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea 787) a hotărât: Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostolești și proorocești, prin care am învățat să cinstim și să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngerești, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriți, pe sfinții purtători de Dumnezeu, și pe toți bărbații cei sfinți și să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuți lui Dumnezeu, împăratul tuturor.

2. Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa: Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu… Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de stăpânul obștesc.

”Sfantul nu este un om comun, zice Tertulian, ci in el lucreaza Mantuitorul Iisus Hristos”

Pentru Sf Ciprian cuvantul martir dat cuiva care a murit pentru Hristos este suficient ca sa arate ca merita cinste.

Formele de manifestare ale cinstirii sfintilor

Prin canonizare se intelege actul solemn prin care Biserica recunoaste declara si aseaza pe eroii dreptei credinte adormiti in Domnul, in randul sfintilorpe care ea ii venereaza

a) Pastrarea ramasitelor pamantesti ale martirilor;

b) Consemnarea vietii lor in acte martirice care se citeau la slujbele divine si instituirea de sarbatori la ziua mortii lor martirice, una din cele mai importante forme de manifestare a cultului public al Sfintilor, in aceste sarbatori, care erau tinute de catre toti crestinii, la Sfanta Liturghie se facea pomenirea martirului respectiv, citindu-i-se viata si patimirea spre intarirea credinciosilor adunati;

c) Pelerinaje si construirea de biserici cu numele sfintilor, ridicate pe mormintele lor, de unde a ramas pana astazi obiceiul de a se aseza particele din moaste de sfinti la piciorul Sfintei Mese si in antimise (can.7 al Sinodului VII ecumenic). Uneori zilele sfintirii bisericilor deveneau ele insele sarbatori; alteori se inchinau Sfintilor si biserici mai vechi;

d)Cultul sfintelor moaste, mai ales incepand cu a doua jumatate a sec. IV. Zilele aflarii, dezgroparii, stramutarii sau asezarii intr-un anumit loc a sfintelor moaste, au devenit cu timpul sarbatori pe langa cele ale datei mortii Sfintilor;

e) Invocarea Sfintilor in rugaciuni si la Sfanta Liturghie, mai ales din sec. IV inainte, la care s-au adaugat mai tarziu slujbe speciale pentru lauda si invocarea lor, cum sunt Acatistele si Paraclisele de rugaciune;

f) Alcatuirea, la zilele pomenirii sfintilor, de panegirice sau cuvantari solemne, cunoscute inca din sec. IV

g) Zugravirea chipurilor si faptelor Sfintilor in icoane si in pictura murala a bisericilor, obicei pastrat pana astazi in iconografia ortodoxa,

h) Adoptarea numelor de Sfinti ca patroni ai unor bresle;

i) Adoptarea numelor lor ca nume de botez. Astfel

,,Odinioara la nasterea sau la botezul copiilor proveniti din familii instarite, acestora li se lua masura , pentru ca apoi sa li se faca o icoana ce urma sa-i insoteasca toata viata. Pe icoana erau reprezentati sfantul sau sfanta , de la care copilul primise numele.”

Scopul cinstirii sfintilor

Cantarea Liturgica :”Ce va vom numi pe voi sfintilor?Heruvimi, ca intru voi S-a odihnit Hristos, Serafimi, ca neincetat L-ati preaslavit pe El…multe sunt numirile voastre,dar mai multe darurile.Rugati-va sa se mantuiasca sufletele noastre”

Cap II

Restaurarea omului cazut prin Iisus Hristos

Consecintele caderii in Pacat

Omul coroana a creatiei a fost ridicat de Dumnezeu deasupra fapturilor omenesti.Menirea sa ,in raport cu dumnezeu este sa cunoasca si sa iubeasca si sa preamareasca pe Dumnezeu , prin aceasta putand ajunge la adevarata fericire, la apropierea de Dumnezeu , adevarul , binele si frumosul absolut , prin care se realizeaza personalitate umana in forma ei cea mai deplina :,,Preamariti pe dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru “(Corinteni 6,20 ). Toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti “ (Corinteni 10,31) .In raport cu sine insasi , menirea omului consta in neincetata perfectionare proprie , prin trairea virtutilor , pana la asemanarea cu Dumnezeu ,, Sfintiti-va si veti fi sfinti , ca Eu ,Domnul Dumnezeul vostru , sfant sunt “

Omul , folosind in mod rau libertatea primita , a calcat porunca lui Dumnezeu data lui spre pazire (Facere 2,16-17 ;3.3) .Prin pacatul stramosesc s-a ajuns la ,, alterarea naturii umane , adica stricarea integritatii si perfectiunii originare a puterilor sufletesti ale omului si ,odata cu acestea , nimicirea armoniei dintre trup si suflet , aparand intre acestea lupta si potrivnicia , in care izbanda este adesea de partea patimilor .“

Dupa invatatura Revelatiei, pacatul stramosilor a introdus stricaciunea nu numai in natura lor ci, prin actiunile sale distructive ,el a trebuit sa patrunda si in realitate a si patruns in toti urmasii lor,din cauza ca acestia au mostenit de la cei dintai nu numai natura dar impreuna cu ea si stricaciunea .

Evenimentul care a intervenit in creatie ca o cosecinta a a caderii omului in pacat este moartea ,Ea loveste de nonsens si deci de nonvaloare toata rationalitatea existenta in lume si insasi lumea.Ea poate fi depasita prin relatia comuniunii eterne cu Izvorul vietii absolute ,care ofera tuturor persoanelor umane implinirea sensului lor ,acordandu-le in acelasi timp,posibilitatea unei vesnice si perfecte comuniuni intre ele insele .

Caderea l-a dezbracat de toate darurile necreate de odinioara.Omul cazut e lipsit de ,,dar “, de viata dumnezeiasca, de ,,frumusetea cea dintai “,In raport cu natura externa , menirea omului este de a stapani lumea materiala (Facere 1,24 ) ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant si ca mijlocitor intre Creator si fapturile nerationale, ca profet vestitor al voii lui Dumnezeu si ca preot aducator de jertfa, de preamarire si de multumire Parintelui ceresc in numele fapturilor necuvantatoare, in vederea realizarii celor de Dumnezeu randuite pentru toti :lume si om

Actul neascultarii duce la alterarea comuniunii cu Dumnezeu ,,Dupa cadere, istoria umana este un lung naufragiu in asteptarea salvarii ; insa portul de salvare nu este limanul, ci doar posibilitatea pentru cei naufragiati de a-si continu calatoria , a carei singura tinta este unirea cu Dumnezeu .”

II.2Neputinta omului cazut de a se ridica la starea cea dintai

Cea dintai urmare a pacatului a fost ,, departarea “ de Dumnezeu .,,Cel ce pacatuieste nu tine seama de Dumnezeu , nu ia aminte la Dumnezeu , nu I da dreptate lui Dumnezeu, ci isi da dreptate lui insusi.El se formeaza cumva intr-o deviere de la bine si se alcatuieste prin devierea de la bine “

Pacatul modifica in asa fel pesoana umana incat produce ,,mutatii “ in felu de a gandi,simti si lucra.

In scrisorile pauline , fata de Dumnezeu omul apare ca ,,supus pacatului “ (Romani 3.4 ), ,,supus greselii “ (Romani 6,19 :Galateni 1,1 ) , supus mortii “(Romani 3,4) , ,,neputincios '' ( Romani 4,21 )

Omul nu-si poate fi masura siesi, el nu -si ajunge siesi. Posibilitatile sale sunt apreciate prin comparatie cu ceea ce este Dumnezeu El trebuie sa tinda catre idealul cu care-l ispiteste Dumnezeu`.

,,Miscarea de cadere persista facand asteptarea mai amara si dand nastere in acelasi timp acelor mii de feluri de a uita (sau de a incerca sa uitam) de moarte ,adica de separarea de Dumnezeu , sau acelei vointe luciferice, prin care sa gasim singuri mantuirea si sa ne auto-indumnezeim. Insa angelismul si babelismul vor esua , iar oamenii nu vor inceta sa astepte pe cineva care sa vina pentru a-i mantui “.

Necesitatea intruparii Fiului lui Dumnezeu

Citim in sfintele Evanghelii ca Domnul Iisus Hristos a venit sa ridice pacatele lumii .Ioan Botezatorul vazandu-l pe Iisus cu emotie le-a spus celor din jurul sau ,,Iata mielul lui Dumnezeu , cel ce ridica pacatul lumii (Ioan 1.29 )

Mantuirea adusa de Iisus Hristos sau vindecarea celor bolnave

In starea primordiala sufletul si trupul omului aveau sanatate deplina. Ele erau patrunse de energiile divine . Boala este înțeleasă in Sfânta Scriptură ca un dezechilibru ca o alterare a sănătății, ce cuprinde atat suferinte trupesti cat si sufletesti .Plini de speranta strigam catre Dumnezeu : "Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele" (Psalm 6, 2), sa nu treca cu vederea suferintele in care ne aflam "Că s-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au făcut" (Psalm 101, 4). Credinta il indreapta pe om catre Dumnezeu cerandu-i vindecarea de boală, și de moarte: "Cuprinsu-m-au durerile morții, primejdiile iadului m-au găsit; necaz și durere am aflat, și numele Domnului am chemat: "O, Doamne, izbăvește sufletul meu!"" (Psalm 114, 3-4). 

Prin cadere omul nu a pierdut chipul lui Dumnezeu in el , desi e intunecat , ingropat in nenumarate patimi. ,,Omenirea intreaga bolea de nedumnezeire “

Spre el se indreapta Rascumpararea sa-l imbogateasca , sa-l innoiasca.Prin jerfa sa mantuitoare Iisus inlatura obstacolele radicale care il separa pe om de Dumnezeu, in special pacatul care supune omenirea demonilor si permite stapanirea ingerilor cazuti asupra cosmosului terestru . Aceasta eliberare a fapturii robite este insotita apoi de restaurarea naturii sale , adusa in starea de aprimi harul si de a ajunge , din slava in slava , pana la acea asemanare care ia in sine natura divina si ii permite sa transfigureze cosmosul “

Promisiunea inca din Vechiul Testament de la Isaia ca va lua durerile si suferintele oamenilor asupra Lui :,,Dar El a luat asupra-si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat” (Is.53,4)se implineste in Noul Testament ,Iisus este prezentat in Evanghelii ca doctor : “Nu cei sănătosi au trebuință de doctori, ci cei bolnavi.“ “ Acesta neputințele noastre a luat si bolile noastre le-a purtat“.Matei 8,17 .

Pacatul are un aspect ontologic , odata savarsit el il ,,se adauga “ la cel ce pacatuieste , ii rapeste din sfintenie ,il intoarce spre teluric ,persistand in pacat acesta devine patima .

Invierea lui Hristos trebuie inteleasa ca temelie a spiritualitatii crestine ,fiindca ea insemneaza intr-adevar ca moartea a incetat sa mai fie elementul ce controleaza existenta omului si ca deci omul este eliberat din robia pacatului si a mortii .,,

Predica lui Hristos era vie, cuvantul sau lucrator care atingea strafundurile fiintei umane:

"Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor" (Matei 9, 35)

Cele patru evanghelii ne infatiseaza pe tot parcursul vindecari minunate , Hristos vindeca un lepros (cf. Matei 8, 2-4; Marcu 1, 40-45 și Luca 5, 12-15); slugă sutășului în Capernaum (cf. Matei 8, 5-13); soacră lui Petru (cf. Matei 8, 14-15 și Marcu 1, 29-31); cei doi demonizăți din ținutul Gadarei (cf. Matei 8, 28-34; 9,1); slăbănogul din Capernaum (cf. Matei 9, 1-8); doi orbi și un mut din Capernaum (cf. Matei 9, 27-35); un lunatic (cf. Matei 17, 14-23); fiica femeii cananeence (Matei 15, 21-28); orbul din Betsaida (cf. Marcu 8, 22-26); o femeie care de doisprezece ani avea curgere de sânge (cf. Luca 7, 11-16); femeia gârbovă (cf. Luca 13, 10-17); cei zece leproși, (cf. Luca 17, 12-19); orbul din Ierihon (cf. Luca 18, 35-43); slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda (cf. Ioan 5, 1-15); orbul din naștere (cf. Ioan 9, 1-38). De asemenea, Mântuitorul Hristos săvârșește și trei minuni de înviere din morți, și anume, înviază pe: fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), fiica lui Iair (cf. Luca 8, 41-56) și pe Lazăr, prietenul Său (cf. Ioan 11, 1-44).

In Evanghelii , diferitele vindecari savarsite de Domnul Iisus Hristos sunt insotite de iertari de pacate sau in primul rand iertarea pacatelor atrage dupa sine vindecarea Matei 9.2.6.,Marcu 2.5

Din versetele "mulțimile, aflând, au mers după El și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși",Matei (4, 23; 9, 35; 11, 4-5) și Luca (9, 11) înțelegem că vindecările savarsite de Mântuitorul le săvârșește sunt prefigurarea Împărăției lui Dumnezeu în lume, prevestesc vindecărea finala, care se va realiza într-un cer nou și un pământ nou, în care nu va mai fi lacrimă și moarte (cf. Apocalipsă 21, 1, 4),

Posibilitatea tuturor oamenilor sa se mantuiasca in Iisus Hristos

,,Omul nu se mantuieste prin univers, ci universul este mantuit prin om, caci omul este ipostasul intregului cosmos care participa la natura sa, iar pamantul isi descopera sensul personal ipostatic in om.Omul este pentru univers ,speranta de a primi harul si de a se uni cu Dumnezeu ,dar si primejdia esecului si a caderii .

Rascumpararea a restaurat in lume pacea cu Dumnezeu ,unirea oamenilor intre ei si nevinovatia de la inceput, desfiintand pacatul care le ruinase ,Ea a innoit in lume nemurirea si nepatimirea de la inceput ,desfiintand pacatul care le ruinase .Ea a innoit in lume nemurirea si nepatimirea de la inceput , desfiind moartea si suferinta .

,, Ca o incoronare a tuturor bunurilor de mai sus , Rascumpararea a restaurat in omenire splendoarea frumusetii , asemanarea cu dumnezeu , indumnezeirea de la inceput , desfiintand din lume intunericuk adanc a nedumnezeirii “

In epistolele pauline, omul este vazut totdeauna in raport cu Dumnezeu .Iisus Hristos care este prin intrupare ,,Chipul vazut al celui nevazut “,a fost nascut mai inainte decat toata faptura :,,dintr-insul au fost facute toate, in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute …Toate sunt create de din Dumnezeu prin Hristos si pentru Hristos .” (Coloseni 1,16-17 ) Dumnezeu nu- I numai Facatorul a toate, ci mai mult :,,in el avem viata, in El ne miscam si suntem “(Faptele Apostolilor17,28 )

Prin evanghelie ,adica prin Hristos , faptura este ridicata din pacat si facuta faptura noua (2 Corinteni 5,17 ) .Prin Hristos am fost rascumparati din robia pacatului si a mortii , impacati cu Dumnezeu si innoiti in fiinta noastra si tot prin Hristos are loc insusirea personala si dinamica a roadelor rascumpararii.

Euharistia : pregustarea bunătăților împărăției

Împărtășania este “mâncare duhovnicească”, pâinea noastră cea spre ființă pe care o cerem în rugăciunea “Tatăl nostru”.

Poporul evreu aștepta venirea lui Hristos, pe care n-au reușit să-l vadă sub vălul gros al smereniei. Această așteptare este descrisă la I Corinteni 10, 3 dar acum prefigurează adevărata mană care este Hristos “pâine cereasca”. “Dumnezeu l-a rânduit pe Fiul jertfă de ispășire prin credință în sângele lui ca să-Și arate dreptatea Sa în iertarea păcatelor celor mai înainte făcute” (Rom. 3,25).

Euharistia se dă pentru viața de veci, deci pentru ridicarea deasupra vieții pământești.

În Euharistie omul renăscut în Hristos și întărit prin Duhul Sfânt se unește cu Hristos care moare la sfârșitul activității Sale, pentru a învia la viața eternă. Ea nu este atât pentru viața reînnoită de pe pământ după asemănarea vieții de pe pământ a lui Hristos, ci mai ales pentru viața de veci.

Euharista este fermentul sau aluatul care preface viața noastră pământească treptat în viața de veci. Viața cea nouă pe pământ n-ar avea nici un rost și nici o putere fără perspectiva și arvuna învierii. Viața fără de moarte crește în noi. Noi comunicăm intim cu Hristos, noi trăim stările, simțirile și lucrările lui Hristos și el trăiește pe ale noastre penetrate de ale lui. “ De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Prin cuminecătură nu-l facem pe Hristos asemenea nouă – aceasta ar însemna profanarea Lui, ci el ne face asemenea Lui, ceea ce însemnează transfigurarea sau îndumnezeirea noastră.

Sfințirea ce se dobândește prin unirea cu Hristos justifică și numele de sfinți ce o dăm primilor creștini. Sfântul Apostol Pavel numește sfinți pe cei ce ne împărtășesc din Trupul și Sângele lui Hristos.

Cât timp suntem uniți și păstrăm legătura strânsă cu El trăim o viață sfântă, trăgându-ne sfințenia din El, capul Bisericii, prin Sfintele Taine.

După ce însă ne-am despărțit de Hristos și am ieșit din unitate cu acel prea Sfânt Trup, în zadar vom gusta Sfintele Taine, căci viața nu se transmite în mădularele moarte sau tăiate.

Euharistia este o aducere aminte a întregii opere mântuitoare a lui Hristos : Întrupare, Răstignire și Învierea Fiului lui Dumnezeu, nu ca o realitate repetată, ci prelungită pe plan nevăzut și în noi. Sfântul Apostol Pavel redă porunca Domnului : “Aceasta să o faceți întru pomenirea mea” (Luca 22,19) mai insistent : “Căci de câte ori veți mânca păinea aceasta și veți bea paharul acesta moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni 10,26).

Sfântul Apostol arată că vestirea aceasta este înțeleasă ca trăire în continuare de către noi a morții și Învierii Domnului, prin faptul că această trăire de către noi a morții și Învierii Domnului în noi e tema centrală a propovăduirii sale și epistolelor lui.

Botezul sfințește trupul, îl face capabil să contribuie la mântuirea personală, iar Sfânta Euharistie îl hrănește mereu cu viață din viața lui Hristos : “ Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos ? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos ? Că o pâine, un trup suntem cei mulți căci toți ne împărtășim dintr-o pâine pe toți credincioșii la cină.” (I Corinteni 10,16-17).

Euharistia ne adună cum pâinea adună toate boabele de grâu de pe dealuri și câmpii, ne înfrățește, ne sfințește, ne înalță, jertfă curată in fața Tatălui Ceresc : “Ale tale dintru ale tale ție îți aducem de toate și pentru toate.”

Euharistia e centrul și izvorul vieții spirituale în Hristos. Unirea cu Hristos e întreagă și deplină. Omul e transfigurat și hristificat în toate dimensiunile lui, cu toate simțurile și funcțiile lui psihosomatice unite cu Hristos printr-o unire profundă.

Omul devine în mod real mădular al lui Hristos, funcțiile omului sunt transformate în funcții ale lui Hristos :

“Avem mintea lui Hristos” (II Corinteni 2,16) ;

“Cereți o dovadă că Hristos vorbește în mine” (II Corinteni 13,3) ;

“Vă iubesc în măruntaiele lui Iisus Hristos” (I Corinteni 7,40) ;

“Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2,20).

Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui, una cu voia noastră, trupul și sângele Lui, una cu trupul și sângele nostru. Astfel și Sfântul Apostol Pavel ne spune că în noi nu mai râmăne nici cuget nici voință de a noastră (II Corinteni 2,16), ci Hristos ține loc la toate acestea “doar nu avem noi Duhului Hristos?” (II Corinteni 13,3), și iarăși: “Eu socot că și eu am întru mine Duhul lui Dumnezeu” (I Corinteni 7,20), “și pe voi vă doresc cu toată duioșia lui Iisus Hristos” (Filipeni 1,8), ceea ce înseamnă că avem aceeași voie cu Domnul, căci “de acum nu mai viez eu, ci Hristos viază pentru mine” (Galateni 2,20).

“Unirea cu Domnulîn Euharistie e o unire deplină tocmai pentru că El nu mai este lucrător în noi numai prin energia adusă în noi de Duhul Său, ci cu trupul și cu sângele Lui, imprimate în trupul și în sângele nostru. Iar unde e trupul și sângele Său e prezent și lucrător în mod deplin însuși subiectul lor. Deci însuși subiectul lui Hristos ca subiect al trupului și al sângelui Său se face prin Euharistie subiect direct al trupului și sângelui nostru. Noi ne aflăm împreună subiect cu Hristos al trupului nostru și devenit și trupul Lui sau al trupului Lui devenit și trupul nostru”.

În fond viața cea fără de moarte crește în noi din intimitatea concretă și supremă în care am intrat rămânem și creștem prin Euharistie cu Persoana Dumnezeiască a Cuvântului. Prin intimitatea și comunicarea desăvârșită cu El putem afirma asemenea Sfântului Apostol Pavel : “De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 3,20).

Indreptarea prin Mirungere

Prin Mirungere incepe epifania sau aratarea lui Hristos in comportarea omului botezatsau aluminii Duhului lui Hristos asupra fiintei lui ,aratandul ca un chip activ al lui Hristos si ca un locas viu al Lui ,intrucat il ajuta sa actualizeze chipul Lui imprimat virtual in el.

Peste “pamantul cel bun “ al treupului care a imbracat pe Hristos prin Botez se revarsa ploaia cereasca a darurilor Duhului Sfant, asa cum aratase SF.petru la cincizecime .”Pocaiti-va si fiecare din voi sa se boteze in numele Domnului Iisus hristosspre iertarea pacatelor voastre si ve-ti primi darul DuhuluiSfant”(Fapte3,28).

Acelasi Duh Sfant pe care l-a primit Hristos la Botez se impartasestye celui botezat ca o “cincizecime personala “ ca imbracare “cu putere de sus (Fapte 1,8) .

Harul primit prin Taina Sfantului Mir este necesar cresterii si desavarsirii moral spirituale a celui renascut prin botez incat abia dupa primirea Sfantului Mir , noul botezat e vrednic sa poarte numele de crestin.

Noul botezat e uns cu Sfant Mir la frunte pentru ca acesta sa cunoasca si sa cugete cele bune ,sa lupte impotriva gandurilor rele si sa patrunda tainele iubirii lui Dumnezeu .E uns la ochi , petru a privi ca in oglinda, cu fata descoperita, slava lui Dumnezeu (II Corinteni 3,18).Duhul e intiparit in urechi pentru a auzi sau sesiza intelesurile adanci ale cuvintelor, a “evita” auzul cuvintelor urate.

Cel botezat e uns la nari sa nu se deschida mirosurilor ispititoare, il unge si la gura pentru a fi pecetluita si sa nu mai graiasca desertaciuni,ci sa primeasca pe Dumnezeu,petrecand in cantari de laude si cantari duhovnicesti(Efeseni5,15), infranand limba de la orice rau. La piept il unge pentru a imbraca “ platosa dreptatii ”in lupta impotriva uneltirilor diavolului si pentru ca inima sa fie curata , iubitoare de Dumnezeu ,plina de bucurie, straina de tristete, de pizma ,de dusmanie (Efeseni 6,12-14).

Ungerea la maini are menirea de a le face sa caute si sa lucrewze lucrurile Domnului ,spre mantuire. Este uns la picioare penru a alerga la ajutorarea celor ce au nevoie de ajutor si pentru

a merge in caile Domnului (Evrei 12,13). Dar intiparirea se face si asupra omului interior,omul se intareste prin induhovnicirea sa,ca o persoana cu o fermitate in cele bune cu greu de schimbat .

Prin ungerea cu sfantul mir am fost imbracati cu toate ale sfantului duh pentru a ne impotrivi puterii potrivnice si a o birui zicand “toate le pot in Hristos ,care ma intareste”(Filipeni 4,3)

Sfanta Scriptura arata ca aceasta taina se savarsea la inceput in doua feluri:

-prin ungere

Dovezi avem in cuvantul SF Pavel care spune “Iar Cel ce ne intareste

Pe noi impreuna cu voi , in Isus Hristos si cel ce ne-a uns pe noi Dumnezeu este , care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inmile noastre.”( 2 Corinteni 1,21), (Efeseni 4,30)

-prin punerea mainilor

In Faptele Apostolilor se spune ca apostolii Petru si Ioan trimisi de toti apostolii din Ierusalim si-au pus mainile peste cei botezati de diaconul Filip “si au luat Duh Sfant” (8,15-17).

Preotul unge pe cel botezat cu Sfant Mir spunund “Pecetea darului Duhului Sfant”, cel botezat e intarit in unitatea sa cu Hristos primind aceasta “Pecete” a Duhului Sfant, adica darurile prin care paticipa la misiunea Bisericii.

Ungerea cu mir este “sensul consacrarii celui botezat, ridicarea lui la starea de sfintenie in Hristos. Crestinul devine astfel altar si slujitor, in stare sa ofere si sa se ofere, adica sa savarseasca aici si acum faptele ce apartin lumii viitoare”.1 Darurile acestea sunt daruite in vederea zidirii Bisericii (1 Corinteni 14,14).

Darurile mirungerii sunt cele sapte daruri ale Sfantului Duh, cum sunt mentionate in Isaia 11, 2-3; duhul intelepciunii , al intelegerii, al sfatului, al tariei, al cunostintei, al bunei-credinte, al temerii de Dumnezeu, care, daca sunt puse in lucrare, nu intarzie sa-si arate roadele folositoare sufletului. Prin aceste daruri omul participa la intarirea Bisericii ca trup unitar, ele se impart de Duhul Sfant dupa cum voieste fiecaruia (1 Corinteni 12, 11).

“Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh” (1 Corinteni 12,4). “Si fiecaruia i se da aratarea Duhului spre folos (1 Corinteni 12,7).

Unuia i se da “cuvant de intelepciune”, altora “cuvantul cunostintei, proorocie, daruri vindecatoare, talmacirea limbilor” (1 Corinteni 12,9,11). Aceasta deosebire de daruri nu trebuie intrebuintata in sens rau “…pe cat de mult au nevoie altii de darul meu pe atat de mult am eu nevoie de darurile celorlalti. Deosebirea de daruri trebuie sa fie temeiul pentru o pretuire si iubire reciproca intre credinciosi, pentru silinta fiecaruia de a cunoaste ce are unic fiecare din ceilalti pentru raspunderea sa fata de ceilalti. 2

Taina Sfintului Mir isi aduce roadele sale in toti cei ce-l primesc, dar nu toti simt darurile ce se pogoara peste ei daca nu se staduiesc sa lucreze cu el. Sfantul Pavel sfatuieste in acest sens: “Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine” (1 Timotei 4,14).

Despre pemanenta lucrarii Sfantului Duh in crestini Sfantul Apostol Pavel spune: “multumita fie adusa deci lui Dumnezeu (Duhului Sfant, Celui ce ne face pururea biruitori in Hristod intre cei ce pier; Unora, adica, mireasma a mortii spre moarte, iar altore mireasma a vietii spre viata. Si pentru acestea, cine e destoinic?” (2 Corinteni 2,14-15)

Acel duh nu este unul al robiei ca in Lege, ci al infierii: “Pentru ca

n-ati primit un Duh al robiei ca din nou sa va temeti, ci Duhul infierii

L-ati primit, prin care strigam: Avva! Parinte” ( Romani 8,15) pentru ca Hristos Dumnezeu aratandu-se in trup s-a indreptat in Duhul (1 Timotei 13,16).

Duhul ne invata cum sa ne rugam cum sa ne rugam, El insusi rugandu-se pentru noi cu suspine de negrait (Romani 8,26). Duhul trimis trimis inimilor noastre trimis la Tatal ceresc ( “si pentru ca sunteti fii a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre care striga: Avva, Parinte!” Ne inpulsioneaza in lucrarea faptelor bune: ”Cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii lui Dumnezeu” (Romani 8,16).

Si iarasi ne indeamna Sfantul Pavel “Duhul sa nu-l stingeti” (1 Tesaloniceni 5, 19).

Duhul Sfant car eplineste toate este o taina a inimii, a mangaierii in Hristos. In El Duhul este revarsare de har peste har (Ioan 1,17), caci Dumnezeu nu mai da ca in lege Duhul cu masura (Efeseni 4,7). Aceasta plinatate o descrie Sfantul Pavel prin indemnul ca”Hristos sa se salasuiasca prin credinta in inimile noaste, inradacinati si intemeiati fiind in iubire, ca sa puteti intelege impreuna cu toti sfinti care este largimea si lungimea si inaltimea si adancimea , si sa cunoaste-ti iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunostinta, ca sa va umpleti de toata plinatatea lui Dumnezeu (Efeseni 17,19).

Duhul se daruieste prin credinta in Hristos si se tine numai prin El, astfel nasterea in Hristos dupa asemanarea in moarte prin botez si dupa pecetuirea cu darurile Duhului Sfant se desavarseste prin Taina Sfintei Euharistii.3

Taina Mirungerii, aceasta “continua Cincizecime in umanitate”, umanitate rascumparata de Hristos prin Crucea si Invierea Sa”, ca Taina a implinirii, a mantuirii si desavarsirii orarui crestin, este di trebuie sa fie o permanenta conlucrare a omului cu harul Domnului si cu darurile Duhului Sfant ce le primim prin Mirungere.

Orice spor al crestinului in credinta si in fapte bune, in drumul spre desavarsire, nu este decat o conlucrare dintre harul si darurile Mirungerii, ce dau energii eforturilor noastre in acest urcus duhovnicesc.

Depinde si de noi sa nu cedam in fata ispitei, sa ne pazim de greseli si sa nu indepartam de la noi Duhul cel Dumnezeiesc “intru care am fost pecetluiti pentru ziua rescumpararii” (Efeseni 4,30)45

Impartasindu-ne cu Dumnezeu primim taria , puterea de a trai ceea ce cerem la Sfanta Liturghie ,,Ziua intreaga , desavarsita sfanta ,fara de pacat…” intro spirala perpetua, de a trai ,,liturghia dupa liturghie”

Ceea ce ramane sufletului dornic de desavarsire este modelul Mantuitorului , generator al unei divine nostalgii dupa fericirea suprema . Indumnezeirea omului este data virtual de insasi Indumnezeirea firii umane din Iisus Hristos .

Sfintii implinitorii poruncilor divine

Maintuitorul Iisus Hristos a intemeiat Biserica Sa, pe care nici portile iadului nu o vor birui, pentru ca nimeni din cei care vor crede in adevarurile relevate sa nu ramana in afara de harul mantuitor, impartyasit credinciosilor prin sfintele taine si fiind factorul care dinamizeaza si fructifica stradaniile de formare a omului nou pana la “starea barbatului desavarsit” (Efeseni,IV,13). Catre masura desavarsirii in Iisus Hristos indeamna si Sfantul Iacob, cand zice “fiti desavarsiti” (Iacob I, 4).La aceasta stare se ajunge prin implinirea voii lui Dumnezeu “caci voia lui Dumnezeu este sfintenia voastra” (I Tes. IV, 3). Implinind poruncile dumnezeiesti, Sfintii Apostoli, martirii, marsturisitorii si toti sfintii au putut zice:”nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste intru mine” (Galateni II, 20)

,,Împlinirea poruncilor ascunde o adâncă taină dumnezeiască. Dumnezeu a dat putere celor ce cred în numele Său să se facă fii ai lui Dumnezeu (loan l, 22). De aceea Sfinții Părinți zic că Dumnezeu este ascuns în porunci sau că Dumnezeu este ființa virtuților.Pe măsură ce omul împlinește dumnezeieștile porunci, puterea dumnezeiască dintr-însul se face tot mai vădită; cu orice faptă bună ce o face omul, iese tot mai mult la iveală chipul dumnezeiesc ce se află în el, devine tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, se face fiu al lui Dumnezeu și moștenitor al vieții veșnice. Dumnezeu nu silește pe om și cu atât mai mult nu-i poruncește să-L iubească; dar prin iubirea – împlinire a poruncilor – omul se face moștean al vieții de veci. Și fiindcă Dumnezeu pentru om a gătit împărăția Sa de la întemeierea lumii și voiește ca toți să o dobândească, de aceea poruncește: Fiți desăvârșiți, Fiți sfinți, Fiți milostivi, asemenea Tatălui Celui ceresc, ca să fiți de-a pururi împreună cu El, împlinirea poruncilor deci, nu este un lucru datorat lui Dumnezeu, cum se întâmplă cu poruncile omenești, ci este datorie față de noi înșine, interesul cel mai de temelie al vieții noastre,,

Sfintii au umblat in legea Domnului (Ps. CXVIII, 1), ducandu-si viata in temere de Dumnezeu, in evlavie, aratandu-se implinitori ai poruncilor dumnezeiesti prin rugaciuni, post si pocainta. Sfintii alcatuiesc Biserica triumfatoare ca unii ce lupta cea buna s-au invrednicit si s-au luptat si s-au invrednicit de cununile nestricaciunii.

Incercand sa respecte si sa implineasca poruncile lui Hristos si mai ales Marea porunca a Iubirii ,sfintii s-au invrednicit de dobandirea Sfantului Duh .Implinind voia lui Hristos au implinit voia Tatalui .Martirii au mers pana la jertfa pentru a implini voia lui Dumnezeu .

Capitolul III

EDUCAȚIA este un sistem de actiuni exercitate in mod constient , organizat si sistematic asupra unor persoane sau grupuri de persoane ,in vederea transfoemrii lor (potrivit unor finalitati ),in persone active si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva,cat si particularitatile lor individuale . Personalitatea activă și creatoare a omului, formată prin educație trebuie să fie armonioasă, capabilă să exercite rolurile cu care societatea o investește, să se dezvolte liber și integral.

Unii pedagogi consideră că personalitatea aceasta activă, armonioasă și creatoare, care se dezvoltă liber și integral, trebuie să fie AUTONOMĂ .Ce înseamnă aceasta?

Filozoful Kant, întemeietorul apriorismului, fundamentând morala pe principii apriorice (existente în rațiune înainte de orice experiență), consideră că legea morală (adică dispoziția sau prescripția care în mod direct sau indirect, este expresia voinței lui Dumnezeu în vederea realizării BINELUI) ca fiind aprioric obiect necesar și general al națiunii practice sau al voinței.

În morala creștin-ortodoxă, omul nu este creatorul propriei sale ființe(căci Dumnezeu este creatorul omului) și nici al rațiunii existenței sale, deci nu poate fi propriul său judecator și nici creatorul orânduirii morale în cadrul căreia el își desfășoară activitatea. Din punct de vedere creștin-ortodox, legea morală este HETERONOMĂ aceasta fiind de fapt o TEONOMIE, deoarece Dumnezeu este, în ultimă analiză izvorul tuturor legilor morale.

Iată deci de ce acei pedagogi amintiți mai sus, doresc să sublinieze marea “prăpastie” între “Educația morală” și ”Educația religios-morală”. Ei văd în termenul de ”religios-morală” o incompatibilitate absolută cu termenul “morală”. Pe ce se bazează?

În primul rând se consideră că educația morală “nonreligioasă”este ”completă” iar cea “religioasă” este în funcție de religie, cult și confesiune(deci incompletă). Este adevărat, dar noi vorbim aici despre morala creștin-ortodoxă ,si cine ar putea spune că morala “nereligioasă” este superioară celei “religioase”. Valorile și standardele morale laice ale vieții depind de starea istorică a societății și starea ei culturală; însă istoria societății și culturii românești rămâne una profund creștină. În al doilea rând, se spune că morala “religioasă” nu respectă dreptul la libertatea gândurilor și al acțiunii omului. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și legea sa morală constrâng pe om, îl abuzează din punct de vedere moral și îl conduce la fanatismul religios. Lăsând la o parte faptul că cei care spun așa ceva despre morala creștin-ortodoxă, demonstrează că nu o cunosc câtuși de puțin, ajungem să ne întrebăm: de ce atâta inverșunare împotriva educației “religios-morale”? Trebuie lămurite câteva aspecte:

-morala creștin-ortodoxă respectă libertatea de găndire și de acțiune a fiecărui om;. Biserica Ortodoxă Română nu a făcut PROZELITISM, nu a PERSECUTAT pe nimeni și nu a avut cazuri de FANATISM RELIGIOS(care să ducă la conflicte interetnice, sau acte de terorism), nu a CONSTRANS și nu A ABUZAT MORAL de anumite situații, fapte, evenimente, oameni -omul alege LIBER să respecte legile lui Dumnezeu prin propria sa voință; și nu prin constrângere. La școală, elevului i se prezintă învățătura creștin-ortodoxă depre Dumnezeu și despre legile sale morale, însă el nu este CONSTR^NS să le și accepte ! Elevul va hotărâ dacă va accepta, la sfârșitul acțiunii actului educativ (educațional), învățătura de credință despre Dumnezeu și Legile Sale Morale; numai el va hotărâ dacă va trăi și se va comporta din punct de vedere moral ”religios” sau “nereligios”. De aceea elevul, omul, trebuie să fie educat “moral” și “religios-moral”: pentru a-și putea manifesta dreptul de alegere. Cunoscând, elevul poate alege: modul de comportament moral, modul de interpretare a lumii și a vieții, în care poate trăi ca om pe această lume, între BINE și RĂU.

Pentru că poțI trăi și educat moral într-un sens religios, dar poți trăi educat moral și în sens nereligios, trebuie să cunoști “realitatea” morală a ambelor sensuri, pentru a putea alege. Deci nu considerăm că “prăpastia” dintre cele două sensuri ale educației morale (religioase sau nereligioase) este chiar atât de mare, căci în final ele încearcă să cultive în om (împreună) un sistem de norme și valori cum ar fi: libertatea morală, binele, datoria, înțelepciunea, iubirea desemeni, etc.

In ceea ce priveste morala religioasă , aceasta se raportează la Dumnezeu și la Fiul Său Mântuitorul Iisus-Hristos: model desăvârșit al moralei creștine, și în același timp la modul moral rațional de viață al omului în relația lui cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine însuși. În al treilea rând, se reproșează educației religios-morale faptul că “provoacă” în om: “false interpretări ale drepturilor omului”; “folosirea acestora pentru pretenții teritoriale”; “prejudecăți morale”; “fetișizări ale unor însușiri și deprinderi de acțiune ”; etc. Este adevărat că pot apărea asemenea probleme, dar ele apar și în/la oameni educați “nonreligios”.

Ne putem asuma răspunderea să-I educăm pe copiii noștri “numai” nonreligios? Avem dreptul să-i privăm de dreptul lor de a alege și de a-și manifesta singuri liberul arbitru? I-am educat pe copiii români timp de 50 de ani nereligios (numai!). Oare nu cumva acum se văd rezultatele? Nu cumva starea de decadență și sărăcie culturală și morală la care asistăm acum, este rezultatul și al faptului că atâtea generații de oameni na-u avut dreptul de a decide dacă cred sau nu în Dumnezeu și în Legile Lui morale?

Nu pledăm pentru o educație (strictă și constângătoare) obligatoriu religios-morală, ci pentru înțelegerea necesității și posibilități ca prin aceasta să încercăm să-i facem pe copii mai buni,mai înțelepți, mai drepți, ș.a.m.d. Morala creștin-ortodoxă susține că valoarea și autoritatea legii divine nu se impun ca fiind ceva ce vine din exterior credinciosului, fiindcă Dumnezeu nu este o Ființă distantă față de om, ci este izvorul și sprijinul vieții umane. ”Dumnezeu este iubire ”, Temeiul comportamentului moral-religios este respectarea Legi morale a Lui Dumnezeu-“Decalogul”, “Fericirile”, și “Legea iubirii”, iar cel care crede în Dumnezeu, îl iubește pe Dumnezeu și respectă poruncile sale ca un îndreptar pentru viață, în iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu față de om. Abia după ce,prin cunoașterea învățături despre Dumnezeu,și a Legii Sale morale,omul,prin propria sa voință și din iubire pentru Dumnezeu, acceptă respectarea poruncilor lui Dumnezeu și le integrează în propriul comportament, aplicându-le în relațiile cu semeni, abia atunci putem spune că omul se unește tainic; mistic; după har cu Dumnezeu. La contemplația lui Dumnezeu se ajunge prin respectarea Legilor Morale ale lui Dumnezeu și nu invers. Foarte des creștinii ortodocsi sunt acuzați că sunt prea “contemplativi”, “rupți de realitatea socială”,dar in realitate pentru autenticii creștini contează atât trăirea mistică cât și cea socială, pur pământească. Un adevărat creștin, pune în practică, în comportamentul său și în relațiile cu cei din jur, învățătura despre Dumnezeu ,iar Legea Sa Morală creștin-ortodoxă este aplicarea în practica vieții individuale și sociale a învățăturii de credință despre Dumnezeul creștin, care este IUBIRE și cere de la oameni tot IUBIRE de Dumnezeu, de semeni, de aproapele. Omul,dacă vrea, poate săvârși BINELE, din IUBIRE, căci are în el, prin actul creației, ”chipul lui Dumnezeu” –rațiune, voință și sentiment, adică suflet.Apoi,dacă “un comportament moral religios nu reprezintă o echivalență cu întregul comportament individual sau social dintr-o societate umană”, este valabilă și reciproca: adică “un comportament moral nereligios nu reprezintă o echivalență cu întregul comportament individual sau social dintr-o comunitate umană”.

Sf

,,Educatia religioasa are drept obiectiv cultivarea si dezvoltarea religiozitatii la individul copil sau adult,Esenta religiei consta in fenomenul de credinta Religiozitatea este o stare psihica derivata din credinta intr-un principiu suprem si imuabil “.

Religia trebuie gandita ca un sistem de formare in functie de anumite valori fundamentale care privesc omul ca pe o realitate cu responsabilitati vesnice si cu o vocatie eterna .

Participarea la Sfintele slujbe face sa rasara in sufletele copiilor si tinerilor dorinta de a sluji adevarurile de credinta si totodata sa inteleaga si sa traiasca in spiritul traditiei ortodoxe pentru ,,Formarea unei constiinte deschise apartenentei ecleziale si sacramentale”

3.2.Metodologia cercetării

Progresul pedagogiei ca știință este determinat pe de o parte de generalizarea experienței educative practice dintr-o etapă dată a dezvoltării societății ,de inițierea și organizarea unor cercetăti experimentale ,pe de altă parte.

Dacă până la sfirșitul secolului al XIX-lea imbogătirea teoriei pedagogice se infăptuia pe baza generalizării experienței practice ,la această modalitate s-a adăugat alta cea a desfășurării unor cercetări pedagogice propriu-zise ,concepute pe baza unor metodologii moderne.

Experimentarea presupune pe de o parte experienta ,aceasta la rândul său imbogățindu-se pe baza experimantării,iar pe de altă parte ,nu toate faptele pedagogice pot fi supuse unei experimentări riguroase .

In cercetarea fenomenelor pedagogice să nu ne limităm numai la generalizarea experienței ,ci pornind de la ea să intreprindem cât mai multe experimente,care,prin particularitățile lor,concretizate în rigurozitate și obiectivitate știintifică ,oferă solutii optime infinitelor probleme pe care le ridică viata școlii și educatia în general.

Cercetarea pedagogică poate fi considerată o strategie desfășurată in vederea surprinderii unor relații noi intre componentele actiunii educationale și a eleborării de bază a unor soluții optime pe care le ridică procesul educațional ,in conformitate cu exigentele sociale și cu logica internă a desfășurării lor.Cercetarea pedagogică este o strategie care urmărește surprinderea relatiilor cât mai multe variabile pe care le incubă procesul real de educație (46)

Orice cercetare pedagogică parcurge citeva etape,fiecare din acestea avind obiective precise și folosind metode specifice.

Prima etapă a oricărei cercetări pedagogice constă in stabilirea și formularea problemei.Stabilirea problemei presupune evidentierea unei dificultăti intâlnite in practică ce nu poate fi depășită pe baza a ceea ce se cunoaște in practica existentă sau in literature de specialitate elaborată până in momentul respective.Concomitent cu formarea problemei se conturează ipoteza,care este in esentăun enunt a cărei valoare de adevăr sau fals este probabilă,potențială și urmează a fi dovedită prin verificarea in practică(47).

Cercetarea pedagogică se realizează cu ajutorul unor metode,procedee și tehnici adecvate.Metoda include un ansamblu de strategii prin care se poate ajunge la obținerea unor rezultate noi,care să asigure perfecționarea și optimizarea acțiunii educationale.Metodele se definesc in raport de natura obiectivelor urmărite și conținutului dat(48)

Fiind folosită ca subiect,metoda devine un instrument in slujba acestuia,cu ajutorul căruia se adresează realitătii pentru a o recunoaște.De aceea in cadrul oricărei metode se realizează o imbinare intre cunoasterea realitatii și orientarea subiectului in vederea realizării acestei cunoașteri.

Latura operatională a metodei este importantă prin aceea ce ne indică in mod concret cum trebuie să procedăm ,ne indică logica internă a operatiilor pe care le implică cercetarea.

Metoda trebuie să fie subordonată cunoașterii,criteriul ei de apreciere fiind rezultatele noi obținute,iar verificarea acestora prin intermediul practicii fiind implicit și o verificare a metodelor folosite pentru descoperirea lor.

Metodele folosite in cercetarea pedagogică sunt:observația,instrumental pedagogic,convorbirea și ancheta,metoda analizei produselor activității și cercetării documentelor,metoda testelor,metoda statistică.Experimentul pedagogic presupune crearea unei situatii noi prin introducerea unor modificări in desfășurarea acțiunii educationale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.

Deci experimantul presupune interventie și modificare in desfășurarea fenomenului pentru că pe baza rezultatelor inregistrate și a măsurii effectuate,să se aprecieze validitatea interventiilor ce s-au aplicat.

In cadrul oricărui experiment avem de-a face cu trei categorii de variabile ;

-variabilele independente sau modificările ce s-au introdus și care vor influenta desfășurarea experimentului.Acestea sunt variabile necontoriate constituite din anumiti factori care pot influenta desfășurarea experimentului ;

-variabile dependente sunt formate din totalitatea modificărilor ce s-au produs și care urmează a fi măsurate și explicate ;

-variabile intermediare sau exploratorii sunt acelea care mijlocesc relatiile dintre variabilele independente și dependente constituite din factorii sociali și psihici.

Metoda experimentală constă in primul rând in introducerea sau suprimarea unuia sau a mai multor factori bine determinați intr-o situatie cunoscută in vederea modificării rezultatului acestei intervenții.

Funcțiile experimentului :

-funcția gnoseologică sau de cunoaștere a unor relații și aspecte noi privitoare la actiunea educatională ;

-funcția praxiologică ce constă in modificarea acțiunii educationale in perfecționarea practicii educative nemijlocite.

Experimentul pedagogic trece prin trei faze;

a)faza prealabilă intervenției factorului experimental când se selectează eșantioanele ,se testează situația și trăsăturile de fapt ,astfel spus,se inregistrează date privitoare la variabilele implicate inaintea experimentării ,se precizează factorul experimental și se stabilește strategia desfășurării experimentului.

b)faza administrării factorului experimental .Acum eșantionul experimental este supus unei acțiuni diferite de ceea ce se petrece in eșantionul de control .

c)faza inregistrării rezultatelor sau a testării variabilelor dependente după interventia factorului experimental.

Pe această bază se stabilesc diferentele dintre cele două eșantioane ,după ce in prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul fiecarui esantion intre cele inregistrate după interventia factorului experimental.Experimental se utilizează sub două forme principale :experimentul de laborator și experimentul natural.

Experimentul de laborator se efectuează intr-un laborator special amenajat,unde influența unor factori intâmplători , este inlăturată aproape total.

Experimentul natural se desfășoară intr-o ambiantă naturală de viață și activitate ,sub forma care se pretează cel mai bine la intervenția fenomenelor educaționale .Pentru acest motiv i se spune experiment pedagogic Ambianța este in primul rând școala cu tot anturajul ei și problemele ei.

Prin faptul că experimentul pedagogic este și practica nemijlocită ,el nu se rezumă numai la argumentarea teoretică a unor inovații ce se duc ,ci oferă și modalitățile practice de organizare și desfășurare a acțiunii educaționale,cât și de extindere și generalizare a rezultatelor obținute.

Metode de observație-constă in urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele in condiții obișnuite .Observația constă in inregistrarea datelor și constatărilor asa cum se prezintă ,cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde .Se folosește in toate etapele cercetării și insoțește de obiceitoate celelalte metode ,oferind date suplimentare in legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.

Metoda convorbirii și anchetei(chestionarului)-constă intr-un dialog dintre cercetătorii și subiectiisupuși investigației in vederea cumulării unor date,opinii,in legătură cu anumite fenomene și manifestări.Atunci când se desfășoară in scris pe baza unui chestionar imbracă forma anchetei.Convorbirea se desfăsoară pe baza unui plan și a unor intrebări dinainte eleborate ,ceea ce nu inseamnă că pe parcurs cercetătorul nu se abate de la intrebările fixate in funcție de situatiile neprevăzute ce pot apărea .Dialogul trebuie să fie cât mai natural ,cercetătorul să manifeste multă elesticitate ,evitându-se intrebările care angajează in mod nemijlocit personalitatea interlocutorului,dar apelând la intrebările colaterale menite a-l stimula pe acesta in a-și expune gândurile și opiniile.Când se folosește chestionarul o atenție deosebită trebuie acordată intocmirii acestuia.Astfel intrebările trebuie să fie cat mai clar formulate ,să fie adecvate situatiei și sa se refere la un aspect concret ,fără insă ca obiectivul general al anchetei sa fie formulat in mod explicit ,acesta trebuie sa rezulte din toate intrebările la un loc .

Această metodă mi-a oferit informații privitoare la modul in care elevii cunosc anumite noțiuni despre traditii ,ritualuri,credinte ale poporului nostru din familie.

Metoda analizei produselor elevilor și a cercetării documentelor-constă in analiza diferitelor produse ale activităților elevilor și a documentelor școlare cu scopul relevării unor trăsături ale personalității elevilor prin prisma obiectării ei in produsele muncii ,lucrări scrise ,desene,obiecte confecționate cât și unele aspecte ale procesului de educație așa cum se oglindesc ele in diferite documente cum ar fi :catalogul școlar,planurile și programele de invătământ,planificările calendaristice,proiectele de lecții etc.

Această metodă oferă indirect cercetătorului diferite date privitoare la acțiunea educațională ,indeosebi asupra rezultatelor ei .Produsele activității mi-au oferit posibilitatea efectuării unor previziuni in legătură cu dezvoltarea personalității elevilor și a depistării cauzelor unor manifestări comportamentale ale lor.

Metoda testelor- Testul este un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate in vederea inregistrării prezenței(absenței)unui termen psihic ,a unui comportament sau reacții la un stimul dat.Pentru ca aceste probe să corespundă cerințelor unui test trebuiesc standardizate și etalonate.Standardizarea constă in precizarea unor reguli și cerințe privitoare la administrarea ,inregistrarea și evaluarea rezultatelor lui cum ar fi instructajul necesar inainte de administrarea ,stabilirea modalitătilor de răspuns și a felului in care se va face evaluarea rezultatelor.Etalonarea constă in elaborarea unei scări considerată etalon ,la care vor fi apoi raportate rezultatele individuale și in functie de care se va face măsurarea și evaluarea acestora .

Metoda statistică –grafică

Această metodă constă in ordonarea ,sistematizarea și colectarea datelor empirice cu scopul de a fundamenta o decizie privind semnificațiile statistice ale acestor date.In urma experimentului efectuat și a observațiilor sistematice ,am obtinut o corelatie de date care nu pot fi cuprinse și examinate printr-o simplă ,,inspecție’’vizuală.De aceea a fost necesară o operație de clasificare sau ordonare a datelor adunate.Datele odată grupate ,le-am centralizat in anumite tabele sau le-am prezentat sub forma grafică-folosită in evaluare

Lectura științifică –se efectuează de cele mai multe ori lecturarea pe orizontală ,dar și pe verticală ,urmărind ideile cheie.Se citește mai intâi intregul text , se localizează și se selectează esențialului ,urmează observatiile critice,intrebări flexibile și se incheie cu o citire de aprofundare,prin completări sau formulări de idei noi.

Rezumatul-poate fi simplu sau informative și cuprinde ideile principale dintr-un text intr-o ordine logică.

Conspectul-este mai complex decât rezumatul ,evidențiază pe lângă ideile esentiale ,și anumite explicații ,argumente ,observatii critice,exemple,citate.

Aceste metode de cercetare m-au ajutat să-mi formez o viziune de ansamblu asupra interferențelor educationale pe care le pot avea temele de predare a modelelor din Vietile Sfintilor .

Metode moderne de invatare activa

Invatarea activa inseamna,conform dictionarului, procesul de invatare centrat pe interesele/ nivelul de intelegere/ nivelul de dezvoltare al participantilor la proces.

Metodele de invatare active fac lectiile nteresante, ajuta elevii sa realizeze judecati de substanta si fundamentate, sprijina elevii in intelegerea continuturilor pee carev sa fie capabili sa le aplice in viata reala.

n vederea dezvoltarii gandirii critice la elevi, trebuie sa utilizam, cu precadere unele strategii active-participative, creative. Acestea nu trebuie rupte de cele traditionale, ele marcand un nivel superior in spirala modernizarii strategiilor didactice.

Metode cu valente creatoare:

Brainstormingul;

Metoda “ciorchinelui”;

Turul galeriei;

Metoda Philips, 6/6 sau 6-3-6;

Dezbaterea panel;

“Debate”;

Jocul de rol.

Metode cu valente activizatoare:

Metoda cadranelor;

Stiu/ vreau sa stiu/ am invatat;

Mozaicul;

Discutia;

Reteaua de discutii;

Cubul;

Organizatorii grafici;

Problematizarea;

Studiu de caz.

Metoda cubului

Este o metoda folosita in cazul in care se doreste exploatarea unui subiect, a unei situatii din mai multe perspective.

Etape: Se realizeaza un cub pe ale carui fete se noteaza: descrie, compara, analizeaza, asociaza, aplica, argumenteaza.

Se anunta tema/subiectul pus in discutie;

Se imparte grupul in sase subgrupuri, fiecare subgroup rezolvand una dintre cerintele inscrise pe fetele cubului; se comunica forma finala a inscrierii, intregului grup ( se pot afisa/ nota pe caiet).

”Mozaicul”

Este o metoda de invatare prin colaborare si are la baza impartirea grupului in mai multe grupe de lucru.

Etapele metodei: Efectivul se imparte in grupe de 4 elevi. Se numara pana la 4 astfel incat fiecare membru al grupei sa aiba un numar de la 1 la 4.

Toti cei care au nr. 1 se aduna intr-un grup, cei care au nr. 2, in alt grup etc.

Profesorul le explica elevilor ca vor avea sarcina de a realize ceea cde vad in imagine ape care o vor primi, sa discute intre ei sis a retina propozitiile formulate. Fiecare grup trebuie sa aiba un lider care va “preda” celorlalti materialul. Dupa ce grupele si-au incheiat lucrul, liderul fiecarei echipe prezinta celorlalti continutul pregatit.

Motivatia- element definitoriu al invatarii, este principal cauza a ramanerii in urma a invataturii a unor elevi.

Rolul nostru, al profesorilor, este de a stimuli elevii, de a trezi interesul pentru invatare prin metode si procedee care instaureaza o relatie de incredere, de respect reciproc, stimuland elevii si invatandu-I sa se autostimuleze.

Aplicatii cu diferite metode si tehnici pot fi:

Tehnica florii de nufar

Tehnica florii de nufar presupune stabilirea unor legaturi intre concept, idei, pornind de la o tema central. Tema central genereaza opt idei secundare care se construiesc in jurul cele principale, asemenea petalelor unei flori de nufar.

Etape:

Se enunta tema centrala;

Elevii au timp de gandire cateva minute, dupa care se va complete oral- pe baza discutiei frontale elevi-profesor cele opt idei secunndare ale temei central.Treceti ideile secundre in diagrama .

Se impart elevii in opt grupe/ perechi, in functie de numarul elevilor din clasa.

Ideile secundare devin temele central nou-constituite. Se stabileste timpul de lucru.

Fiecare grupa/ perehe prezinta in fata clasei rezultatele muncii. Se fac eventualele clarificari si corectari, apoi se completeaza diagram pe baza ideilor prezentate de fiecare grupa/ pereche.

Explozia stelara

Este o metoda care stimuleaza creativitatea elevilor, genereaza noi idei, contribuie la dezvoltarea exprimarii orale a elevilor.

Starbursting-explozia stelara-se aseamana cu brainstormingul:

Le propunem elevilor o problema (de exemplu pornind de la un fapt divers, de la un eveniment din viata cotidiana);

Impartim clasa in grupe;

Grupele formuleaza cat mai multe intrebari de tipul: “Cine?”; “Ce?”; “Cand?”; “Cum?”; “De ce?”.

Intrebarile formulate initial pot genera alte intrebari mai complexe;

Dupa terminarea timpului acordat, fieare grupa prezinta lista de intrebari pe care a intocmit-o;

Sunt evidentiate intrebarile ma interesante, se pot formula chiar si raspunsuri;

Se apreciaza activitatea desfasurata de fiecare grupa.

Pentru diversificarea metodologiei de lucru folosite la clasa se poate utilize frecvent in instruirea asociata cu categoriile de inteligenta o activitate de autoevaluare ce cuprinde o lista de metode, tehnici si procedee.

Exemplu:

Acivitati de vizualizare;

Prelegeri interactive;

Folosirea de organizatori grafici;

Dezbaterea;

Jocuri de cuvinte;

Excursii tematice in teren;

Mima;

Invatarea pe perechi;

Asaltul de idei ( brainstormingul );

Tinerea unui personal;

Povestire;

Joc de rol;

Studiu de caz;

Scrierea unui eseu

ALTE FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DIDACTIC CE POT FI ABORDATE IN CADRUL DISCIPLINEI RELIGIE

Excursiile și vizitele didactice

Se organizează în natură sau la biserici și mănăstiri, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative legate de anumite teme prevăzute în programele de învățământ. Ele oferă elevilor prilejul de a efectua observații asupra creației divine, asupra monumentelor de artă creștină, a obiectelor de artă bisericească, asupra unor momente legate de trecutul nostru religios, de viața și activitatea unor personalități de seamă ale vieții religioase și de implicarea lor în viața socială, culturală, atât la nivel național cât și universal, asupra relațiilor dintre oameni.

Excursiile și vizitele au menirea de astimula activitatea de învățare, de a întregi și desăvârși ceea ce elevii au acumulat în cadrul lecțiilor.

În funcție de sarcina didactică fundamentală se pot delimita următoarele tipuri de excursii și vizite:

Vizitele și excursiile introductive

Au rolul de a-i pregăti pe elevi pentru înțelegerea și asimilarea cunoștințelor ce se vor preda. Ei vor fi orientați în sensul urmăririi diferitelor aspecte concrete, să culeagă informații, să colecționeze material didactic etc. Vor fi prezentate aspecte legate de istoricul obiectivelor vizate, de viața personalităților religioase care au trăit sau trăiesc în locurile vizitate. Profesorul va urmări și modul în care elevii pun în practică deprinderile formate în timpul orelor.

Vizitele și excursiile organizate în vederea comunicării de cunoștințe

Se realizeaza în vederea unor cunoștințe referitoare la lacașul de cult, la viața unor sfinți sau a unor personalitățăi bisericești. Din varietatea de informații, profesorul trebuie să valorifice și să evidențieze aspectele cele mai importante pentru obiectivele propuse.

c) Vizitele și excursiile de consolidare și fixare a cunoștințelor

Se organizează la sfârșitul unui capitol sau al unei teme, atunci când elevii au acumulat deja mai multe informații, știu să urmarească aspectele cele mai importante și pot să afle mai multe amănunte, scopul fundamental urmărit fiind acela de concretizare a cunoștințelor predate, de sistematizare și fixare a lor.

d) Taberele religioase

Se organizează în vacanță, la sfîrșit de an școlar, pe baza unui program stabilit în funcție de categoriile de vîrstă ale elevilor și de cunoștintele dobîndite în anii de studiu.

B) Activitățile extradidactice

Se include în această categorie toate acele activități care se desfășoară sub ăndrumarea profesorului, dar nu sunt prevazute în documentele școlare (plan de învățământ și programă). Au un rol complementar față de activitățile didactice. Participarea elveilor este facultativă, profesorul poate interveni însă, prin dirijarea sugestivă pentru antrenarea elevilor la unele din aceste activități. Conținutul se fixează în funcție de preferințele și dorințele elevilor, de condițiile și posibilitățile de realizare. Formele de organizare sunt mai elastice, ingenioase și cu caracter recreativ. Evaluarea rezultatelor se face prin alte modalități predominand forma aprobării prin laudă.

Cercul de religie sau clubul biblic

Se organizează în vederea aprofundării pregătirii elevilor în domeniul religios, al dezvoltării aptitudinilor și exprimării creativității. Se poate constitui la nivelul clasei sau pe grupe de clase. Tematica abordată și lucrerile relizate trebuie să contribuie la intărirea credinței elevilor și să le dezvolte interesul și dragostea pentru religie.

Frecventarea clubului biblic fiind facultativă, tematica se stabilește la începutul anului școlar pe baza opțiunilor, intereselor și aptitudinilor elevilor .Un rol important în cadrul cercului de religie îl deține dezvoltarea spiritului comunitar prin antrenarea participanților în pregătirea și desfășurarea activităților propuse, activități ce pot fi în colaborare cu O.N.G.-uri sau factori comunitari.

O importanță deosebită o prezintă valorificarea rezultatelor care, la clasele mici, se realizează prin albume, expoziții, spectacole religioase, întocmirea de rebusuri cu definiții religioase, poezii proprii etc.

La clasele mari, se realizează prin expoziții de icoane, participari la concursuri, organizarea de sesiuni de comunicări și referate, dezbateri pe anumite teme și cu invitați din diferite domenii, publicații, vizite de binefacere etc.

Tot în cadrul clubului biblic se pot desfășura și activități cu caracter interdisciplinar (seara de muzică și poezie etc.).

Consultațiile și meditațiile

Aceste forme de organizare a activității didactice se întâlnesc și la disciplina religie deoarece, orice situație care poate conduce la diminuarea vieții religioase trebuie rezolvată. În cadrul consultațiilor, profesorul lămurește și acordă îndrumări suplimenatre asupra unor probleme ridicate de elevi, întrebări, nelamuriri și îndoieli pe care le au în legatură cu cele transmise în cadrul lecției. Se organizează ori de câte ori este nevoie.

Meditațiile se organizează în vederea sprijinirii elevilor care întampină greutăți în activitatea de învățare.

Manifestările cultural-religioase

Aceste activități antrenează un număr mai mare de elevi și ele se pot desfășura atât în școală cât și în afara acesteia. Asemenea activități ar fi: serbările școlare, concursurile, vizionările de filme sau spectacole cu subiect religios, întâlniri cu mari duhovnici, expoziții de icoane etc.

Participarea la slujbele religioase

Elevii vor participa la slujbe în biserică, fie în grup însoțiți de profesorul de religie, fie în mod individual.

ETAPE ÎN DESFAȘURAREA ACTIVITĂȚILOR LA CERCUL DE RELIGIE

Sunt în funcție de tematica propusă:

pentru susținerea unui rezumat dintr-o poveste, carte religioasă:

întocmirea rezumatului de către 3-4 elevi pe baza indicațiilor profesorului;

citirea rezumatului de către unul dintre ei;

discutarea rezumatului și reținerea ideilor pertinenete, în vederea unei eventuale îmbunătățiri a acestuia;

aprecierea modului în care s-a desfățurat activitatea de cerc;

publicarea celor mai reușite rezumate sau prezentarea acestora la concursuri pe teme religioase.

pentru interpretarea unor scenete religioase:

alegerea scenetei și prezentarea în fața elevilor;

împărțirea rolurilor ținând cont de opțiunile și talentul elevilor;

învățarea textelor (acasă) și a cântecelor (la cerc);

repetarea scenetei;

realizarea decorului și prezentarea scenetei în serbarea școlara sau cu alte prilejuri.

pentru organizarea unor expoziții cu lucrările elevilor:

prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului elevilor spre arta religioasă;

dezvoltarea convingerii că, pentru a realiza lucruri de artă religioasă, elevii trebuie să ducă o viață religioasă autentică;

prezentarea etapelor executării lucrării;

distribuirea materialelor necesare executării lucrărilor;

executarea lucrării sub îndrumarea profesorului,

analiza lucrărilor și expunerea lor.

pentru subiecte de creație (rebusuri, poezii, fișe de lucru etc.)

prezentarea lucrărilor concepute anterior, ca exemple;

elaboararea unor lucrări asemănătoare sub îndrumarea profesorului;

analiza fiecărei lucrări;

rezolvarea prin muncă independentă a lucrărilor care necesită aceasta;

publicarea unor lucrări.

Fisa Virtutea Iubirii

Cea fără de umbră

Vasile Voiculescu

Se măsurau virtuțile… -ntr-o joacă,
Ca umbrele ce aruncau sub soare:
Aceea-i cea mai sfântă și mai mare
Care mai lungă umbră o să facă.

Era o dulce luptă făr' de preget,
Dădeau cu pasul larg peste nisip…
Una striga că le-a-ntrcut cu-n deget
Și-o-ncununară în anume chip.

Iubirea sta deoparte și privea
Hârjoana lor cuminte de-a regina…
Și cât de tare bătea lumina,
Ea niciun fel de umbră nu făcea.

În sinaxarul zilei de astăzi se face pomenirea Sfintei Mucenițe Alexandra împărăteasa. Aceasta era soția împăratului Dioclețian, personaj istoric foarte cunoscut pentru declanșarea celei mai mari persecuții împotriva creștinilor din istoria Imperiului Roman. Atunci când a văzut suferința mucenicească a Sfântului Gheorghe și faptul că acesta rămâne viu și sănătos, în ciuda tuturor chinurilor, a mers la soțul său, care în acel moment aducea jertfă idolilor și i-a spus acestuia că este crestina.

Împăratul s-a mâniat și a poruncit imediat ca împărăteasa să fie închisă, apoi a dat o hotărâre prin care spunea să fie tăiat capul ei și al Sfântului Gheorghe. Aflând împărăteasa despre aceasta, s-a temut de slăbiciunea ei și rugându-se și-a dat sufletul. Văzând moartea ei mucenicească, trei dintre slugile sale, Apolo, Isachie si Codrat, au crezut și l-au mărturisit pe Hristos primind moarte muceniceasca

  Viața Sfintei Mucenice Alexandra împărăteasa este un model de mărturisire, curaj și demnitate pentru persoanele care trăiesc în medii neortodoxe, pentru cei care au presiuni în această privință din partea familiei, a prietenilor, a școlii și a societății în general, dar mai

ales pentru fete .

Intru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre îndelunga răbdare.

Fericit, cu adevărat, este omul care a câștigat îndelunga-răbdare.

Că, pe unul ca acesta, îl laudă Sfânta Scriptură, zicând: „Bărbatul

îndelung-răbdător are multă pricepere.” Și ce este mai mult decât aceasta.

Că cel îndelung-răbdător este totdeauna cu bucurie, totdeauna cu voie

bună, că nădăjduiește spre Domnul, Cel îndelung-răbdător este fără de

mânie, că toate le rabdă. Cel îndelung-răbdător nu se aprinde degrabă

spre mânie, nu se abate spre ocară. La cuvinte deșarte, nu se pornește cu

ușurinŃă. NedreptăŃit fiind, nu se întristează. Celor îndărătnici, nu le stă

împotrivă. Este întâiul la toată fapta. Nu este lesne prins de amăgiri. Nu

este ușuratic la întărâtare. În necazuri se bucură. Trăiește împreună cu tot

lucrul bun. Este cu dragoste către toŃi cei ce-l pizmuiesc. Când i se

poruncește, nu grăiește împotrivă. Când este mustrat, nu se întristează.

Se mângâie pe sine totdeauna cu îndelungă-răbdare. Că cel ce nu este

îndelung-răbdător ușor se schimbă, gata fiind spre mânie. Se aprinde

degrabă spre ceartă, și, dacă este ocărât, răspunde ocărând. Când este

nedreptăŃit, se răzbună. Se ceartă, pentru orice lucru de nimic. Faptele lui

se clatină ca niște frunze în vânt. Cel ce nu are îndelungă răbdare este

fără de întărire, că repede se schimbă. ÎnŃelepciune nu câștigă. Cu cel rău

se adună, stă împreună cu cel ce defaimă. Ajută pe cel ce nedreptăŃește,

Taina n-o Ńine, este gata să descopere cuvântul tăinuit. Și, ce poate fi mai

ticălos, decât aceasta? Dumnezeului nostru, slavă!

Intampinandu-L pe Hristos de Florii

Bibliografie

Învățătura de credință ortodoxă, EIBMO, București, 2000.

Pr. prof. dr. Isidor Todoran și arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Arhidiecezană Cluj, 1997.

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Librăriei Teologice, 1938.

Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992.

Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, EIBMO, București, 2006.

1. Belu, Pr. Prof. D. I., Cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an XLVI (1970), nr. 1-2, p. 24-36.

2. Braniste, Pr. Prof. Ene, Despre cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 46-67.

3. Idem, Liturgica Generala, Edit Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993.

4. Burlusanu Pr. Gr., Învatatura Bisericii Ortodoxe despre sfinti, în ,,Glasul Bisericii", an XIII (1954), nr. 4-5, p. 209-215.

5. Buzescu Pr. Prof. Nicolae C. , Sfintenia ilustrata prin sfinti în imnologia mineielor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 82-94.

6. Codrescu, Razvan, Sfinti români, în ,,Lumea Credintei”, ianuarie 2005, p. 54-55.

7. Cornitescu, Diac. Asist. Emilian, Cinstirea sfintilor dupa Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr. 3-5, p. 380-388.

8. Damsa Diac. Prof. Teodor V., Sfintii-mijlocitori catre Dumnezeu, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXV (1985), nr. 11-12, p. 742-752.

9. Diaconescu Pr, Dr. Mihail, Canonizarea unor sfinti români, în ,,B.O.R.”, an CIV (1991), p. 110-123.

10. Dumitru Dr. Pintea, Temeiuri dogmatice pentru cinstirea sfintilor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980) nr. 1, p. 137-158.

11. Galeriu Pr. Prof. Constantin, Cinstirea sfintelor moaste, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXI (1980), nr. 10-12, p. 635-651.

12. Gheorghescu Arhim. Chesarie, Cultul Sfintilor în Biserica, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr 6-9, p. 506-509.

 13. Ilie Arhim. Cleopa, Despre credinta ortodoxa, Bucuresti, 1981.

14. Ioanichie Ieromonah Balan, Pateric Românesc, Bucuresti, 1980.

15. Învatatura de credinta crestin ortodoxa, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2000.

15Pr Lect.Dr Leontin Popescu,Pastoratia copiilor si a tinerilor in noul context socialin Teologie si educatie la dunarea de Jos, Galati,2003 p 259

16. Martiriul Sfântului Policarp, în ,,Acte Martirice”, trad. De Pr. Prof. I. Ramureanu, în colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. 11, Bucuresti, 1982, p. 18-35.

17. Mircea Pr. Dr. Ioan, De ce îi veneram pe sfinti, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1. p. 68-81.
 

18. Moise Pr. Victor, Cultul sfintilor, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an L (1974), nr. 7-8, p. 591-605.

19. Nestor, Mitropolitul Olteniei, Sfinti români canonizati în 1992, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 23-28.

20. Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Sfintii în viata morala ortodoxa, în ,,Studii de Teologie Morala”, Sibiu , 1969, p. 312-338.

21. Popescu, Prof. Teodor M., Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, în ,,Studii Teologice", an III (1951), nr. 5-6, p. 292-320.

22. Radu Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfânt si sfintenie la români, în ,,Biserica Ortodoxa Româna”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 29-48.

23. Remete Pr. Lect. Gheorghe, Dogmatica Ortodoxa, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba- Iulia, 1997.

24. Semen Pr. Prof. Petre, Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor în Vechiul si Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 1-3, p. 46-57.

25. Idem, Învatatura despre sfânt si sfintenie în cartile Vechiului Testament, Teza de doctorat, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 4-7, p. 13-247.

26. Stan Pr. Prof. Liviu, Despre canonizarea sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia" an II (1950), nr. 2, p. 260-278.

27. Sfinti români si aparatori ai legii stramosesti, volum tiparit cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Edit. Instit.Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987.

28. Staniloae, Pr. Prof. D., Sfintenia în ortodoxie, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 33-43.

 29. +Teoctist, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Sfinti în Biserica Ortodoxa, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 18-22.

30.Teologia Dogmatica si Simbolica, Manual pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1958.

31 .Teologia Dogmatica, Manual pentru Seminariile Teologice, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1991.

32. Vizitiu Pr. Lector Mihai, Sfânt si sfintenie dupa Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 11-12, p. 42-52.

Bibliografie

Învățătura de credință ortodoxă, EIBMO, București, 2000.

Pr. prof. dr. Isidor Todoran și arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Arhidiecezană Cluj, 1997.

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Librăriei Teologice, 1938.

Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992.

Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, EIBMO, București, 2006.

1. Belu, Pr. Prof. D. I., Cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an XLVI (1970), nr. 1-2, p. 24-36.

2. Braniste, Pr. Prof. Ene, Despre cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 46-67.

3. Idem, Liturgica Generala, Edit Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993.

4. Burlusanu Pr. Gr., Învatatura Bisericii Ortodoxe despre sfinti, în ,,Glasul Bisericii", an XIII (1954), nr. 4-5, p. 209-215.

5. Buzescu Pr. Prof. Nicolae C. , Sfintenia ilustrata prin sfinti în imnologia mineielor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 82-94.

6. Codrescu, Razvan, Sfinti români, în ,,Lumea Credintei”, ianuarie 2005, p. 54-55.

7. Cornitescu, Diac. Asist. Emilian, Cinstirea sfintilor dupa Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr. 3-5, p. 380-388.

8. Damsa Diac. Prof. Teodor V., Sfintii-mijlocitori catre Dumnezeu, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXV (1985), nr. 11-12, p. 742-752.

9. Diaconescu Pr, Dr. Mihail, Canonizarea unor sfinti români, în ,,B.O.R.”, an CIV (1991), p. 110-123.

10. Dumitru Dr. Pintea, Temeiuri dogmatice pentru cinstirea sfintilor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980) nr. 1, p. 137-158.

11. Galeriu Pr. Prof. Constantin, Cinstirea sfintelor moaste, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXI (1980), nr. 10-12, p. 635-651.

12. Gheorghescu Arhim. Chesarie, Cultul Sfintilor în Biserica, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr 6-9, p. 506-509.

 13. Ilie Arhim. Cleopa, Despre credinta ortodoxa, Bucuresti, 1981.

14. Ioanichie Ieromonah Balan, Pateric Românesc, Bucuresti, 1980.

15. Învatatura de credinta crestin ortodoxa, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2000.

15Pr Lect.Dr Leontin Popescu,Pastoratia copiilor si a tinerilor in noul context socialin Teologie si educatie la dunarea de Jos, Galati,2003 p 259

16. Martiriul Sfântului Policarp, în ,,Acte Martirice”, trad. De Pr. Prof. I. Ramureanu, în colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. 11, Bucuresti, 1982, p. 18-35.

17. Mircea Pr. Dr. Ioan, De ce îi veneram pe sfinti, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1. p. 68-81.
 

18. Moise Pr. Victor, Cultul sfintilor, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an L (1974), nr. 7-8, p. 591-605.

19. Nestor, Mitropolitul Olteniei, Sfinti români canonizati în 1992, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 23-28.

20. Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Sfintii în viata morala ortodoxa, în ,,Studii de Teologie Morala”, Sibiu , 1969, p. 312-338.

21. Popescu, Prof. Teodor M., Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, în ,,Studii Teologice", an III (1951), nr. 5-6, p. 292-320.

22. Radu Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfânt si sfintenie la români, în ,,Biserica Ortodoxa Româna”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 29-48.

23. Remete Pr. Lect. Gheorghe, Dogmatica Ortodoxa, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba- Iulia, 1997.

24. Semen Pr. Prof. Petre, Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor în Vechiul si Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 1-3, p. 46-57.

25. Idem, Învatatura despre sfânt si sfintenie în cartile Vechiului Testament, Teza de doctorat, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 4-7, p. 13-247.

26. Stan Pr. Prof. Liviu, Despre canonizarea sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia" an II (1950), nr. 2, p. 260-278.

27. Sfinti români si aparatori ai legii stramosesti, volum tiparit cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Edit. Instit.Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987.

28. Staniloae, Pr. Prof. D., Sfintenia în ortodoxie, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 33-43.

 29. +Teoctist, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Sfinti în Biserica Ortodoxa, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 18-22.

30.Teologia Dogmatica si Simbolica, Manual pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1958.

31 .Teologia Dogmatica, Manual pentru Seminariile Teologice, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1991.

32. Vizitiu Pr. Lector Mihai, Sfânt si sfintenie dupa Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 11-12, p. 42-52.