Rugaciunea Ca Fundament al Mantuirii Omului

CUPRINS

ARGUMENTARE

PARTEA I-ȘTIINȚIFICĂ.

A.rugăciunea ca fundament al mântuirii omului

1. Rugăciunea și postul din punct de vedere scripturistic și patristic

2. Tatăl nostru și Rugăciunea din Grădin Ghetsimani-modele hristologice de rugăciune

B.SFÂNTUL EFREM SIRUL-RUGĂTOR NEOBOSIT

1. Personalitate istoric

2.Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul-“un cod al buneicuviințe”

3.Pocăința în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

4. ,,Plânsurile” Sfântului Efrem Sirul

PARTEA A II A –PEDAGOGICĂ ȘI METODICĂ

A. RUGĂCIUNEA CA OBIECTIV AL EDUCAȚIEI RELIGIOASE

1.Finalitățile educației religioase în comportamentul elevului

2. Obiectivele formativ-educative în educația religioasă

B.METODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚAREA RUGĂCIUNI

1. Metode de cunoaștere a realității religioase

2. Metode fundamentate pe acțiune

C.ORGANIZAREA CERCETĂRII

D.MATERIALE DIDACTICE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENTARE

Motivația alegerii temeieste dată de pornirea naturală a omului de a seîndrepta spreCreatorul său,de a-L lăuda pentru puterea și înțelepciunea Sa, de a-I mulțumi pentrubinefacerile pe care Le coboară asupra creaturilor Sale și, nu în ultimul rând, de a-I cereajutorul în drumul spre mântuire.Am dorit să dau un răspuns preocupărilor arătate de elevii mei și de unii colegi profesori, referitoare la rolul rugăciunii în viața fiecărui om, la modul în care Îl putem cunoaște pe Dumnezu datorită rugăciunii și pentru a înțelege importanța acesteia în educația religios-morală a elevilor.

Scopul lucrării este dezvoltarea capacității de introspecție prin meditație, dinamizarea procesului de învățare la ora de religie, optimizarea actului de predare-învățare din perspectiva exigențelor unui învățământ formativ,formarea,cultivarea și consolidarea trăirii interioarea unei vieți religios-morale autentice,dar și exteriorizarea credinței prin practicarea virtuților atât în viața personală cât și față de semeni.

Obiectivele lucrării sunt următoarele: să realizeze o succintă prezentare a noțiunii de rugăciune,din punct de vedere creștin-ortodox; să consolideze comportamentul moral-religios

al elevilor prin completarea și sistematizarea cunoștințelor despre post,argumentândlegătura dintre post-rugăciune-milostenie și explicând importanța postului pentru creștini; să identifice părțile rugăciunii Sântului Efrem Sirul,evidențiind păcatele și virtuțile identificate în rugăciune; să argumenteze importanța pentru creștini a virtuților menționate în rugăciunea Sfântului Efrem; să explice folosul duhovnicesc al rugăciunii Sfântului Efrem.

De asemenea, în a doua parte a lucrării, obiectivele sunt: să sublinieze importanța formării deprinderilor de comportament religios-moral la elevi; săstimuleze interesul elevilor pentru ora de religie prin realizarea unui proces instructiv-educativcât mai dinamic, diversificat proiectat în planuri de lecții, șisă identifice modalitățide evaluare a cunoștințelor predate prin câteva exemple de teste și fișe de lucru.

Perioada de cercetare pedagogică s-a întins pe parcursul anului școlar 2014-2015, urmărindu-se valorificarea caracterului formativ al conținuturilorprin cunoaștereaprincipalelor învățături legate de tema lucrării și activitățile extrașcolare și extracurriculare.

Ipoteza de lucru de la care s-a pornit în cercetarea realizată este dezvoltarea capacității de introspecție prin meditație la“Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul” la elevii de clasa aVII-a,prin utilizarea metodelor moderne,activ-participative în predare-învățareși prin participareala activitați extrașcolare șiextrecurriculare,observabile prin creșterea eficienței activității didactice,dar mai ales prin aplecarea plină de dragoste spre nevoile semenilor aflați în suferință.

Locul de desfășurare a cercetării a fost Școala Gimnazială “Mihai Botez”,sector 3,

București și a avut ca grup experimental elevii clasei a VII-a A(26elevi) și ca grup decontrol elevii clasei a VII-a B(28elevi).

La sfârșitul lucrării,am prezentat organizarea acestei cercetări,cuprinzând testele de evaluare,analiza rezultatelor obținute și interpretarea lor,precum și concluziile care se desprind în urma cercetării.

PARTEA I

RUGĂCIUNEA CA FUNDAMENT AL MÂNTUIRII OMULUI

Rugăciunea și Postul

În Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție se arată mântuirea,ca motiv al întrupării Fiului lui Dumnezeu și ca scop al operei Sale cu privire la om.

Omul poate vorbi cu Creatorul său prin rugăciune,Îi slăvește atotputernicia,Îi cere atât ajutorul în necazuri,precum și cele necesare vieții pământești, dar și progresului spiritual,neuitând să-I mulțumească pentru darurile primite.Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre,iar sfaturile Sale le găsim în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție.Totdeauna răspunsul dat de El este cel mai bun pentru noi.

Putem spune, așadar, că rugăciunea este “convorbirea noastră plină de evlavie cu Dumnezeul cel viu, este legătura nemijlocită, față căte față, a duhului nostru nemuritor cu Creatorul Său.

Rugăciunile din Sfânta Scriptură, ca ,,Psalmii” sau ,,Rugăciunea Domnească”, sunt rostite de credincioși zilnic,folosindu-se și în cadrul cultului divin.

Psalmistul spune: ,,Dintru adâncuri am strigat către Tine,Doamne!”,arătând nevoia de a scoate rugăciunea din adâncul inimii ca pe o taină.

În ,,Predica de pe munte”Mântuitorul dă o serie de sfaturi necesare pentru înnoirea vieții spirituale.La loc de cinste se află rugăciunea,despre care aflăm că trebuie să fie stăruitoare pentru a se îndeplini.Mântuitorul arată unde și cum trebuie să ne rugăm: ,,Tu,însă,când te rogi,intră în cămara ta și,încuind ușa ta,roagă-te Tatălui tău întru ascuns”. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că odată ce închidem ușile camerei noastre trebuie să închidem și ușile inimii,aceasta fiind poarta de intrare a slavei deșarte.

Pentru a sublinia importanța rugăciunii, Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că ,,rugăciunea în viața duhovnicească a omului este exact ceea ce este respirația naturală în organismul nostru trupesc”.

Puterea rugăciunii o reprezintă ,,duhul umilit,inima frântă și smerită”,iar roadele rugăciunii se dobândesc prin înălțarea mințiiși a inimii către Dumnezeu.

Modul în care ne rugăm, rostirea rugăciunii ,,cu limba”,fără a conștientiza faptul că ne aflăm în fața Creatorului,fără ca inima noastră să fie însuflețită de vreun sentiment are ca rezultat o mecanică a gesturilor de închinare.

Cuvintele rugăciunii hrănesc sentimentele,lucru foarte important în rugăciune ,,rugați-vă fără cuvinte căzând la pământ înaintea Domnului în gând,în inimă”.

Toate detaliile sunt importante atunci când este vorba despre rugăciune: citirea rugăciunii,poziția la rugăciune și metaniile alcătuiesc numai starea de rugăciune,iar aceasta trebuie să vină din inimă. Poziția la rugăciune trebuie să fie ,,ca la judecată,îndreptând privirea spre gura lui Dumnezeu,din care este gata să iasă ultima sentință:veniți sau plecați”.

În vechime rugăciunea era făcută de cel mai în vârstă membru al familiei înainte de marile lucrări agricole sau a evenimentelor importante din viața familiei(plecarea în armată,plecarea logodnicei după mire) după un anumit ritual-se păstra un moment de tăcere,fiecare se așeza potrivit statutului său social,în dreapta candelei aprinse la sfânta icoană.Acest ritual avea ca scop rânduirea în suflet a stării de rugăciune.

Pentru rugător, primordială este necesitatea credinței în existența lui Dumnezeu,faptul că El este aproape,vede și aude totul și dorește mântuirea noastră.

Creștinul, practicant al rugăciunii, își va da seama că o condiție pentru izbânda rugăciunii este reprezentată de încălzirea inimii și adunarea minții, astfel încât aceasta să nu se împrăștie,purtată de valul grijilor zilnice. Gândurile trebuie să stea ,,în colivia inimii și să discute cu Domnul cel Prea-dulce”iar Duhul Sfânt care încălzește inima va deveni ,,pedagog spre Hristos”.

Sfinții Părinți ne sfătuiesc să ne folosim de cărțile de rugăciune până când în suflet se formează starea de rugăciune.Printre rugăciunile recomandate se află cele 24 de rugăciuni scurte ale Sfântului Ioan Gură de Aur,dar și scurte selecții din Psalmi,toate aceste având ca efect ținerea atenției concentrate.Rugăciunile pe care le întâlnim în cărțile de rugăciune s-au revărsat din inimile sfinților sub acțiunea unei contemplări,sau a unui eveniment din viață,iar cel ce le citește capătă aceleași sentimente care respiră prin cuvinte.

Marii rugători ne oferă un model de transformare a vieții noastre în rugăciune:un psalm, o ,,slavă”,până intrăm în duhul de rugăciune, apoi,prin ridicarea minții și a inimii la Dumnezeu în timp ce facem celelalte treburi,consacrarea acestora transformă lucrul în rugăciune,iar încheierea rugăciunii nu înseamnă sfârșitul acesteia.Pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu,lăsarea în voia Lui în timpul treburilor nu face decât să schimbe un fel al rugăciunii cu altul.

Pentru a educa în noi duhul rugăciunii trebuie ca rugăciunea deasă și sârguincioasă să fie făcută cu răbdare,urmarea firească fiind nașterea rugăciunii neîncetate.

Creștinul trebuie să fie atent deoarece nu tot ceea ce cerem trebuie să și primim,de aceea încheierea rugăciunii trebuie să reprezinte lăsarea creștinului în voia lui Dumnezeu.Numai procedând în acest fel vom primi ceea ce cerem când vom fi pregătiți ,,să facă în noi și cu noi ceea ce preferă voia Lui cea sfântă, numai să ne mântuiască”.

,,Semnul neîndoielnic al sincerității profunde și al zdrobirii inimii celui ce se roagă”sunt lacrimile la rugăciune.Lacrimile din biserică,însă, trebuie păstrate în inimă,fiind știute doar de Dumnezeu,ele arată zdrobirea inimii.

Vom știi că rugăciunea a fost bine făcută atunci când vom pleca de la rugăciune cu căință și plini de umilință.Rugăciunea ca suspin al inimii către Dumnezeu devine măsură a vieții noastre duhovnicești.

Alături de rugăciune,postul reprezintă pentru creștini o altă cale de dobândire a desăvârșirii morale și o modalitate de a fi plăcuți lui Dumnezeu.În definiția postului se subliniază faptul că renunțarea la anumite alimente trebuie făcută de bunăvoie,fără a se aștepta factori exteriori,ca boala,ori vreo neputință a omului, pentru a recurge la post ca remediu terapeutic.Sfinții Părinți atrag atenția că,nu doar la anuminte alimente trebuie să renunțăm, ci și la cantitatea acestora,pentru ca mintea și inima să se poată ridica la rugăciune.

Încă din vechime,poporul iudeu a primit de la Dumnezeu porunca de a posti,iar postul a fost mereu unit cu rugăciunea.Dacă ne gândim la post ca interdicție de a mânca anumite alimente,atunci, primii postitori au fost protopărinții noștri Adam și Eva.După cădere,urmașii lui Adam au încercat să refacă legătura cu Tatăl ceresc,iar modalitățile de bază au fost postul și rugăciunea.Înainte de primirea Tablelor Legii, Moise postește patruzeci de zile,Estera salvează de la exterminare poporul evreu în pustiu, Daniel și prietenii săi postesc în Babilon,dreptul Iov postește(Iov 31)și, de asemenea, este cunoscut postul Iuditei (Iudit.9).Profeți și chiar regi ai poporului iudeu postesc pentru spălarea unor nedreptăți comise,sau pentru refacerea legăturii dintre ei și Dumnezeu.În toate exemplele de practicare vechi-testamentara a postului vedem un argument puternic pentru postul creștin.

Respectând legile poporului în mijlocul căruia S-a născut,Mântuitorul devine pildă vie de supunere față de Lege prin respectarea postului și prin marea sa iubire de oameni.După ce a fost Botezat de către Ioan în râul Iordan,Iisus se retrage în pustiu,unde postește și se roagă timp de patruzeci de zile.Biserica noastră a luat ca temei pentru postul de dinaintea marilor sărbători creștine,postul Mântuitorului.

Părintele Arsenie Boca sublinia faptul că: ,,Postul e rânduit și de Biserică drept o perioadă de subțiere a minții ca să poată înțelege adevărurile fundamentale ale creștinismului”.Părintele așează postul și smerenia la baza trăirii creștinismului,astfel încât,urmând sfaturile Mântuitorului, să creștem de la chip la asemănare.

Postul reprezintă un mod prin care creștinul poate dobândi curățirea de patimi.În urcușul său duhovnicesc,creștinul are în vedere și renunțarea la vorbe,fapte și gânduri care întinează lucrarea harului sălășluit în el.

Sfântul Teofan Zăvorâtul sublinia că ,,postul ținut în zilele de miercuri și vineri este de ajuns”,însă îi încuraja pe fiii duhovnicești să își pună ordine în modul de gândire și în sentimente.

Mântuitorul Însuși recomandă rugăciunea,postul și milostenia ca modalități de slăvire a lui Dumnezeu și de dobândire a vieții veșnice.Însă acestea nu trebuie să rămână doar niște fapte exterioare,făcute spre slava lor,ci să devină lucrare interioară pentru dobândirea de bunuri nepieritoare: ,,…când postiți nu fiți ca fățarnicii triști,că își smolesc fețele lorca să arate oamenilor că postesc”.Pentru a-i întări pe cei care-I urmează sfaturile,dar și pentru a face deosebirea între aceștia și fățarnici,Mântuitorul le promite celor dintâi o ,,răsplată a ostenelii voastre”.Postind patruzeci de zile,departe de ochii lumii,Hristos devine modelul postitorului ideal,care săvârșește toate fără a aștepta slava deșartă.

Postul celor care urmează lui Hristos trebuie să se deosebească de cel al fariseilor prin motivația internă.Dacă unii postesc spre a fi lăudați de oameni,pentru creștini postul este modalitate de slăvire a lui Dumnezeu,lucrare spre dobândirea bunurilor nepieritoare.

Urmând învățăturii dată de Mântuitorul,pentru a arăta puterea postului,Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ,,postul alungă diavolii,schimbă hotărârea lui Dumnezeu,potolește nebunia patimilor, ne duce la libertate”,încurajându-i pe creștini să nu se teamă de post.

Sfântul Efrem Sirul ne sfătuiește să iubim postul, deoarece acesta ,,este bun păzitor al sufletului,întemeiere împreună-locuitoare a trupului”. Subliniind importanța postului, Sfântul Efrem îl recomandă ca benefic pentru sănătate,iar mai apoi enumeră beneficiile spirituale:izgonitor al ispitelor,invitație spre smerenie și, urmându-l, se zidește în ființa noastră înțelepciunea.

Potrivit învățăturii lui Hristos,atât rugăciunea stăruitoare cât și postul, însoțite de milostenie trebuieprivite într-o perspectivă mai largă:aceea că dragostea față de Dumnezeu trebuie vădită în dragostea față de aproapele.

,,Tatăl nostru” și Rugăciunea din Grădina Ghetsimani-modele hristologice de rugăciune

Întâlnită la Evanghelistul Matei în capitolul 6, versetul13, Rugăciunea Domnească sintetizează rugăciunile lungi,îndreptând atenția spre adâncul inimii și ajutând ,,să îndepărteze de pământ pe cel ce se roagă și să-l ridice la locurile cele înalte și la locașurile cele de sus” .

Importanța și locul special pe care îl ocupă rugăciunea Tatăl nostrureiese din faptul că ne-a fost lăsată de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos.Rugat de apostoli să îi învețe să se roage, ,,Doamne,învață-ne să ne rugăm,așa cum i-a învățat și Ioan pe ucenicii lui”,Iisus ne lasă moștenire această rugăciune,ce conține o mare bogăție de sensuri și învățături.Dacă rugăciunile Bisericii sunt scrise sub insuflarea Duhului Sfânt,rugăciunea Tatăl nostrua fost rostită chiar de gura Fiului lui Dumnezeu.

Sfinții Părinți ai Bisericii noastrearată importanța acestei rugăciuni ce este nelipsită din cultul divin și ne învață să rostim Rugăciunea Domnească ori de câte ori avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar mai ales dimineața, searași înainte de a mânca.

Sfântul Evanghelist Matei redă în capitolul 6, versetele 7-13 învățătura Mântuitorului despre rugăciune și ne îndeamnă să ne adresăm Tatălui Său,Căruia să-I încredințăm toate nevoile noastre.Pentru ca noi să îndrăznim a ne adresa Creatorului,Mântuitorul ne așează în cinstea de fii ai lui Dumnezeu, și vorbind despre Tatăl spune ,,știe Tatăl vostru de cele de care aveți trebuință”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atunci când Mântuitorul Îl numește pe Dumnezeu Tată și folosește pronumele posesiv ,,nostru”, ne așează în cinstea de frați ai Săi, subliniind, pe de o parte, egalitateadintre toți oamenii răscumpărați și sfințiți prin jertfa lui Hristos și punând, pe de altă parte, temlie pentru rugăciunea ,,de obște pentru toți frații”. Această egalitate ne obligă să uităm folosul nostru imediat, în interesul semenilor noștri,aducând dragostea între noi și sfințind relațiile interumane prin alungarea mândriei,invidiei și a dușmăniei.Creștinul,conștient de obârșia noastră de sus ,,trebuie să ducă o astfel de viață încât să nu se arate nevrednic de această noblețe și să se străduiască să fie egal cu darul primit”.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că atunci când Îl numim pe Dumnezeu Tatăl nostrune rugăm pentru toți semenii,pentru toate făpturile,iar Cel care ne-a dat această posibilitate este Hristos Însuși.

Întreaga viață a omului se află între cer și pământ-atunci când se află în necaz,omul ridică ochii spre cer și caută ajutor de la Dumnezeu,dar apoi,amintindu-și de păcate,omul coboară ochii spre pământ: ,,Cerul este departe,foarte departe,pentru omul al cărui duh și a cărui inimă sunt întoarse de la Tine”.Deși aflat în ceruri,Tatăl se apleacă spre noi, pentru a ne ridica spre slava Împărăției Sale.

Hristos ne învață că înainte de a-I cere lui Dumnezeu ceva, trebuie să-L slăvim, toate celelalte fiind urmarea slăvirii lui Dumnezeu.De mai multe ori Mântuitorul ne îndeamnă să ducem o viață curată spre întărirea semenilor: ,,Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,ca să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”.Sfințirea numelui lui Dumnezeu înseamnă nevoire spre desăvârșirea vieții noastre,îndepărtarea din suflet a sentimentului de ură, dar,mai mult decât aceasta,chiar iertarea celor care ne-au greșit.

Înalt PreaSfințitul Bartolomeu Anania,un ierarh iubit și respectat de neamul nostru, spunea: ,,A sfinți numele lui Dumnezeu este a-I rosti întotdeauna numele cu sentimentul că și noi participăm,prin iubire,la sfințenia Lui,că numele Lui se sfințește înlăuntrul nostru”.

Dezrădăcinat din Ierusalimul ceresc,dar dorind să sfințească numele lui Dumnezeu, omul cheamă în ajutor natura:folosește piatră și lemn pentru construirea de biserici,împodobește icoanele cu flori frumos mirositoare, ,,ia tămâie de la cedri,frații lor,și sprijină glasurile lor prin glasul clopotului”.

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că prin cererea Vie împărăția ta suntem asemenea copilului recunoscător, care “se grăbește către Tatăl și dorește cu înfocare pe cele viitoare”. Această recunoștință transformă inima noastră,care prin practicarea virtuților va scoate la lumină o viață curată,demnă de numele de copii ai lui Dumnezeu.

Călător pe acest pământ,Împărăția cerurilor trebuie să fie ținta supremă pentru fiecare creștin.Sunt Sfinți Părinți care susțin că noi suntem ținta,iar Împărăția cerurilor este cea care se mișcă spre noi.Despre acest lucru avertiza și Sfântul Ioan Botezătorul în predica sa:”Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”.

Prin cererea ,,Facă-se voia Ta,precum în cer și pe pământ”,Mântuitorul ne adresează îndemnul de a duce aici pe pământ o viață asemenea îngerilor,fapt pentru care trebuie să ne rugăm Tatălui să ne dea puterea de a împlini pe deplin voia și poruncile Sale,pe întrega întindere a pământului.

Hristos însuși se declară împlinitor al voiei Părinelui ceresc,când este întrebat de ucenici la fântâna lui Iacov dacă mâncase, El răspunde: ,,mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea”.

Aceeași punere de acord a propriei voințe cu voința Tatălui o vădește Mântuitorul și în timpul rugăciunii din Grădina Ghețimani,când solicită: ”Părintele Meu,de este cu putință,treacă de la Mine paharul acesta”,pentru ca mai apoi să adauge”dar nu cum voiesc Eu,ci cum voiești Tu”.

Cunoscând neputințele firii omenești,Mântuitorul ne îndeamnă să ceremPâinea cea de toate zilele,necesară întăririi trupului nostru slăbănogit de patimi.Acestă cerere,singura în care solicităm ceva material, este făcută pentru ziua de astăzi,subiniind încă o dată învățătura Mântuitorului:”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine”, prin care accentuează necesitatea încredințării întregii noastre vieți lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Velimirovici ne lămurește că Mântuitorul ne îndeamnă aici să cerem această pâinea nu doar pentru noi,ci și pentru frații noștri care flămânzesc în jurul nostru și ne învață că este mai de folos să flămânzim și noi,decât să cerem în mod egoist hrană doar pentru noi.

Dacă ne raportăm euharistic la pâine ca Trup al lui Hristos cel Înviat,atunci,prin această cerere solicităm Tatălui ceresc curățirea vieții noastre până a ajunge la vrednicia împărtășirii zilnice cu precurat trupul lui Hristos.

Prin cea de a cincea cerere a rugăciunii, mândria umană,orgoliul sunt puse în situația de a respecta clauza subînțeleasă în iertarea greșiților noștri ca și condiție a propriei noastre iertări.Trebuie să ne scuturăm de propriile resentimente pentru a putea urma învățăturii lui Hristos,nu numai să-i iertăm pe cei care ne-au făcut rău,ci să ajungem să-i iubim.

Urmând învățăturii lui Hristos,Sfântul Ioan Hrisostomsubliniază faptul că Domnul, în marea Sa iubire de oameni, ne oferă darul iertării de păcate și după baia celei de a doua nașteri. Sfântul susține că iertarea păcatelor trebuie să o ceară doar cel botezat, întrucât numai acesta Îl poate numi pe Dumnezeu “Tată”,iar pomenirea păcatelor trebuie să trezească în noi smerenia,îndepărtând dușmănia din sufletele noastre.În a doua parte a cererii ni se promite iertarea greșelilor noastre,condiționată de propria noastră iertare față de cei care ne greșesc.Sfântul antiohian subliniază locul central pe care iertarea dușmanilor îl ocupă în predica Mântuitorului,astfel că,la sfârșitul rugăciunii, Hristos ne spune: ,,de veți ierta oamenilor greșelile lor,vă va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc”.

Dumnezeu ne iartă mai mult decât putem noi ierta semenilor noștri,însă trebuie să fim atenți ca nu cumva fratele nostru să greșească din pricina noastră,căci suntem răspunzători unii pentru păcatele altora.

Ultima cerere a rugăciunii a ridicat oarecare nedumeriri,pornind de la înțelesul cuvântului ispită,în sens de păcat.Acest lucru a fost posibil deoarece s-a pierdut sensul principal al cuvântului,întâlnit în textul grecesc al Noului Testament.Acolo,cuvântul are sensul de “încercare,test,examen,cumpănă”. Folosit în contextul Am avut o ispită,se lămurește sensul cuvântului ca”încercare grea”.

Încercările pot veni de la diavol,care a primit de la Dumnezeu o oarecare libertate spre a supune pe om la diferite încercări,în urma cărora să se întărească credința.În Vechiul Testament exemplul lui Iov devine model al celui care primește fără cârtire atât cele bune cât și pe cele rele.Mântuitorul însuși este ispitit,ca om,de diavolul în pustie înainte de a-și începe activitatea de propovăduire,iar mai apoi de cărturari și farisei.

Acest cuvânt are, totuși, și sensul de înclinație spre rău,înclinție ce își are rădăcinile în firea noastră căzută,autorul ei fiind diavolul. El are, însă, de la Dumnezeu îngăduință să-l ispitească pe om.Sfântul Apostol Pavel ne încurajează astfel:”Ispită nu v-a cuprins decât la măsură omenească…Dumnezeu nu v-a îngădui să fiți ispitiți mai mult decât vă stă în putere.”

Știind slăbiciunile firii noaste și că putem cădea de la prima încercare,Îl rugăm pe Dumnezeu să fie alături de noi,pentru a nu ajunge în situația de a fi tentați și Îi mulțumim pentru puterea pe care ne-o dă în timpul încercărilor.

Omul trebuie să fie cu multă luare aminte, pentru că atunci când ispitele îi bat la ușa sufletului,el este tentat fie să dea vina pe Dumnezeu pentru ceea ce i se întâmplă,fie să Îl excludă pe Dumnezeu din viața lui.

În această ultimă cerere suntem îndemnați să schimbăm destinatarul sentimentului de ură,de la semenii noștri la diavol,pricina originară a tuturor relelor.Sfântul Ioan Hrisostom este de părere că prin cererea ne izbăvește de cel rău,Mântuitorul ne potolește mândria cear putea încolți în sufletele noastre făcându-ne să credem,eronat, că victoriile împotriva firii sau a celui rău ni se datoresc,arătând dependența noastră de Dumnezeu,adevăratul purtător al bătăliei.

Fără a avea ajutor de sus,de la Dumnezeu Tatăl nici un om nu va putea birui prin forțele sale puterea nevăzută a celui rău.De aceea mintea și inima omului trebuie să fie în permanență îndreptate spre Tatăl ceresc și El va vindeca răul care a cuprins întreaga zidire.

În finalul rugăciunii Mântuitorul ne încurajează și ne ridică cu gândul la Stăpânul tuturor,deoarece atunci când spune Că a ta este împărăția și puterea și slava arată atotputernicia lui Dumnezeu și îngăduința pe care El o are față de noi,dar și față de diavol, căci acesta”n-ar îndrăzni să atace pe vreun om dacă n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu”.

Nădăjduind a deveni cetățeni ai Împărăției cerești,ne arătăm supunerea față de Ziditorul tuturor Căruia Îi aducem slavă alături de cetele îngerești.

Puterea lui Dumnezeu este sfântă și trebuie să o folosim potrivit cu voia Sa,arătând astfel că suntem copii al Tatălui slăvit.

Dacă în Adam omul a căzut ispitit fiind de plăcere,într-o gradină,în Hristos,omul va fi mântuit prin acceptarea de bună voie a durerii,tot într-o grădină.Acest eveniment va avea loc la poalele Muntelui Măslinilor,în Valea Cedronului,în Grădina Ghetsimani.

Sfântul Chiril al Alexandriei vedeîn această grădină un simbol al Raiului,căci dacă în grădina de la începuturi s-a produs ruptura noastră față de Dumnezeu,în Grădina Ghetsimani se reface legătura cu Tatăl prin și în Domnul Hristos.

Relatarea episodului din Grădina Ghetsimani este întâlnită la evangheliștiiMatei, Marcu și Luca 26, 36-46 dar și în Epistola către Evrei.După Cina cea de Taină,Hristos a plecat împreună cu ucenicii în Grădina Ghetsimani pentru a se ruga,luând cu Sine și pe ucenici.Aici este locul în care Mântuitorul obișnuia să vină singur sau împreună cu apostolii.

Prin rugăciunea din Grădina Ghețsimani Mântuitorul ne învață,încă o dată,importanța rugăciunii făcută în liniște,cu sinceritate,având inima smerită și încredințând întreaga noastră viață purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Model al rugătorului însetat după Dumnezeu și pe deplin convins de purtarea de grijă a Tatălui în momentele de cumpănă,Hristosne învață:”să urmăm lui Dumnezeu,chiar când firea noastră ne trage în altă parte”.

Prin întrupare,Hristos și-a împropiat firea noastră căzută,pentru ca prin sfințirea și îndumnezeirea acesteia să vindece de păcat și stricăciune întreg neamul omenesc.

Luând cu Sine pe Petru, Ioan și Iacov,Mântuitorul le mărturisește:”întristat este sufletul Meu până la moarte”și îi sfătuiește:”Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine”. În Evanghelia după Luca îndemnul la priveghere este completat cu”Rugați-vă,ca să nu intrați în ispită”,Mântuitorul completând referirile la încercările prin care vor trece apostolii Săi,și despre care îi prevenise și în alte rânduri.Prin această tulburare se vădeștelupta ce se dăîn Hristos între natura umană ce se teme în fața iminenței morțiiși voința Sa de Fiu de a arăta supunere față de Tatăl.În fiecare dintre noi frica își face simțită prezența,în măsura în care suntem mai aproape sau mai departe de Dumnezeu,în funcție de modul în care reușimsă încredințăm viața noastră purtării de grijă a lui Dumnezeu.Această întistare arată libertatea,întâietatea pe care Mântuitorul o dă firii umane,pentru ca prin lupta pe care aceasta o dă,să iasă învingătoare din robia păcatului.

Ca Om,Mântuitorul are nevoie de susținerea ucenicilor,de aceea Se întristează când îi găsește pe aceștia dormind,deși cu puțin timp înainte Îi promiseseră,în frunte cu Petru,că își vor da viața pentru El.Îndemnul la veghere pe care Mântuitorul îl adresează ucenicilor este,de fapt,un îndemn adresat peste veacuri nouă,celor care promitem a veghea întoarcerea Mirelui.

Îndemnându-i pe ucenici să se roage împreună cu El,Hristos ne arată importanța rugăciunii de obște, întărindu-ne în credința că ”unde sunt doi-trei adunați în numele Meu sunt și Eu cu ei”.

Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că în Grădina Ghetsimani este potențată slujirea arhierească a Mântuitorului ce mijlocește pentru noi,aducându-Se ca jertfă supremă pentru păcatele tuturor.

Mântuitorul trăiește în Grădină cel mai greu moment al vieții Sale,chinurile Golgotei fiind doar consecința acestui moment al acceptării de bună voie .

În prima parte a rugăciunii Mântuitorul este surprins ca "Om al durerilor și cunoscător al suferinței".Rugăciunea de o mare intensitatesurprinde extraordinara frică de moarte,care Îl determină pe Iisus să ceară:”Părinte,dacă este cu putință,să treacă de la Mine paharul acesta”.Descriind momentul încercării, evangheliștii Matei și Marcu precizează că ”a căzut cu fața la pământ” (14, 35; 26, 39), iar Luca spune că "sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ” (22, 44), iar Pavel în Epistola către evrei precizează că ”a adus,cu strigăt și cu lacrimi,cereri și rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte”.

Mântuitorul își manifestă până la capăt solidaritatea față de neputințele firii umane,față de frică,pe care o stăpânește prin acceptarea voinței Tatălui:”…dar nu cum voiesc Eu,ci cum voiești Tu”, care,de altfel este și voia Sa.Intensitatea rugăciunii confirmă faptul că frica de patimile și de moartea care va urma este trăită de Iisusîn mod absolut omenesc.

După rostirea rugăciunii Mântuitorul merge la locul în care îi lăsase pe cei trei ucenici,dar îi găsește dormind.În ucenicii adormiți se vădește slăbiciunea firii umane,mai ales că aceștia fuseseră beneficiarii primei Împărtășanii cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului cu puțin timp în urmă. Solicitându-i pe ucenici să se roage împreună cu El, Mântuitorul a dorit, ca prin mijlocirea acestora,întreaga omenitate să se alăture Lui în rugăciune. Mântuirea devine,astfel,un dar făcut unei omeniri adormite,neputincioase,de către un Fiu ce rămâne ascultător Tatălui până la moarte.La această neputință a firii umane se referă Iisus atunci când,găsindu-i adormiți pe apostoli, îi avertizează:”duhul este osârduitor,dar trupul,neputincios”.

După această încercare de a-i conștientiza pe ucenici,Iisus îi lasă singuri și Se reîntoarce la rugăciune,subliniind prin aceasta importanța stăruinței în rugăciune și a încredințării vieții noastre purtării de grijă a lui Dumnezeu, prin cuvintele: “Părintele Meu,dacă nu este cu putință să trecă acest pahar,ca să nu-l beau,facă-se voia Ta”.Nici Tatăl nu rămâne indiferent la zbuciumul Fiului și îi trimite un înger spre a-L întări.Deși Mântuitorul nu este sprijinit de apostoli,Tatăl Îi trimite sprijinul cetelor îngerești,pentru a duce la bunsfârșit această ultimă parte a misiunii Sale.

Iisus se întoarce a doua oară la ucenici,dar îi găsește dormind,căci “ochii lor erau îngreunați”.Acum Hristos nu îi mai trezește pe apostoli,ci se întoarce la rugăciune pentru a treia oară.Dacă prima dată Mântuitorul se roagă Tatălui să îndepărtăze paharul suferințelor,în următoarele două se arată Fiu supus Care primește voia Tatălui ceresc.

Când Mântuitorul se apropie pentru a treia oară de apostoli nu îi mai trezește,căci”…s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor”.Zbuciumul trăit de Hristos peste noapte a fost învins, biruită fiind prin aceasta însăși moartea. Deși în acea noapte nu a privegheat alături de Iisus niciun om.El este alături de toți oamenii aflați în suferință și care caută și cer ajutorul Său.

Suferința lui Iisus din această noapte reprezintă o încercare a celui rău de a strecura îndoiala în sufletul Mântuitorului.Dacă la începutul activității Sale Hristos este ademenit pe muntele Carantaniei cu bogățiile acestei lumi,pentru a arăta nesupunere față de misiunea încredințată de Tatăl,acum ispititorul îi înfățișează o lume ca eșec a Ziditorului,o lume ce dorește desprinderea de Creatorul său, afundată fără ieșire în păcat.Cele două extreme,mândria și deznădejdea,s-au întâlni de-a lungul timpului în sufletul omenesc,strecurate de “tatăl minciunii”,în încercările sale de a-l îndepărta pe om de Creatorul său.

În Grădina Ghetsimani Mântuitorul se roagă pentru ca Tatăl să-Lproslăvescă și ca om, se roagă pentru ucenicii Săi, pentru ca aceștia să rămână și după plecarea Sa uniți cu El și între ei, după modelul iubirii Sfintei Treimi,dar se roagă pentru toți cei care, crezând în El prin predica apostolilor, vor forma Biserica.Sfântul Chiril al Alexandriei spunea că în rugăciunea din Grădina Ghetsimani Mântuitorul se înfățișează ca arhiereu ce mijlocește pentru în fața Ziditorului pentru credincioșii din toate timpurile.

Prin modelul de rugăciune pe care ni-l oferă,Mântuitorulne învață că trebuie să urmăm lui Dumnezeu chiar și atunci când firea noastră ne îndeamnă să mergem în altă parte.În rugăciunea din Grădina Ghetsimani Hristos a unit cuvintele cu fapta pentru ca toți oamenii să creadă că a fost și om adevărat, arătând, totodată,că doar atunci când Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor putem ieși învingători din suferințe.

Toți cei patru evangheliști relatează mai multe episoade în care Mântuitorul este surprins în rugăciuneîn locuri retrase,dar și în mijlocul mulțimilor:se roagă Tatălui înainte de alegerea celor doisprezece, se roagă înainte de a face o minune,se roagă,de asemenea,pentru cei care L-au răstignit,iar ucenicii urmând exemplul Învățătorului se roagă,dar ne îndeamnă și pe noi spre rugăciunea neîncetată.

Rugăciunea Domnească,alături de Rugăciunea din Grădina Ghetsimani devin modele de rugăciune pentru creștinul însetat de Dumnezeu.În prima rugăciune Iisus ne învață să ne rugăm Tatălui ceresc pentru cele necesare vieții noastre trupești și sufletești,iar în a doua Se roagă El Însuși pentru ca firea umană să fie ridicată de către Tatăl din neputințele ei.Însă în amândouă rugăciunile Mântuitorul ne învață că încredințarea vieții noastre în mâinile Creatorului este singura șansă de izbândă a firii noastre asupra ispitorului.

B.SFÂNTUL EFREM SIRUL-RUGĂTOR NEOBOSIT

Personalitate istorică

Sfântul Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306 în localitatea Nisibe,din nordul Mesopotamiei –Turcia,aproape de granița cu Siria și este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 28 ianuarie.

Despre viața cuviosului există mai multe opinii; unele, cuprinse chiar în opera sa sugerează că părinții săi erau creștini,făcând parte din comunitatea de creștini a orașului,iar cuviosul a fost botezat încă din copilărie.Potrivit altor surse,sfântul Efrem a fost alungat de acasă în tinerețe de către tatăl său, care era preot păgân,primind botezul abia în jurul vârstei de 20 de ani.Mai târziu l-a avut ca îndrumător pe Sfâtul Iacob,episcopul localității Nisibe,de la care învață iubirea de Dumnezeu. Studiind Scriptura,Sfântul Efrem și-a dorit desprinderea de deșertăciunile și grijile lumești,înălțându-se cu sufletul spre frumusețea veșnică.Luptând cu foamea și cu patimile,ducând o viață de rugăciune necontenită pentru sine și pentru aproapele,cuviosul dobândește darul smereniei,al inimii zdrobite și al lacrimilor de pocăință. Din dor după Dumnezeu, Sfântul Efrem fuge de lume puțin după împlinirea vârstei de 20 de ani, ducând o viață ascetică,respectând cu consecvență canoanele acestui stil de viață și punându-se în slujba celor ce aveau nevoie de ajutorul său.Auzind despre virtuțile Sfântului Vasile cel Mare și văzând într-o revelația importanța acestuia pentru creștinătate,cuviosul pleacă spre Cezareea Capadociei pentru a-l cunoaște pe marele învățător.Hirotonit diacon de către Sfântul Vasile, Efrem refuză, din modestie, preoția. Cuviosul primește ca ascultare scrierea de imne teologice și omilii biblice.

Rugător neobosit pentru frații săi întru Hristos,cuviosul Efrem își duce viața de monah în mijlocul creștinilor din cetatea Nisibe ,pe care îi sprijină și îi întărește prin cuvintele de învățătură, prin scrieri,dar și prin activitățile sale duhovnicești. Printre acestea se numără înființarea primei școali teologice la Nisibe. Tot datorită sfântului Efrem,femeile primesc permisiunea să cânte în Biserică.Potrivit unor tradiții Sfântul Efrem a călătorit în Egipt unde

s-a nevoit timp de opt ani în deșertul egiptean alături de mari anahoreți,luptând împotriva învățăturilor greșite răspândite de arieni.

După moartea împăratului Constantin cel Mare(337) perșii atacă de mai multe ori cetatea Nisibe,iar sub împăratul Iovian cetatea este cedată perșilor,aceștia permițând creștinilor să plece liberi din oraș.Împreună cu un grup de creștini în fruntea cărora se afla episcopul Avraam,cuviosul Efrem se mută la Edessa.Înființează și aici o școală,numită”Școala perșilor”,unde îi învață pe păgâni Sfintele Scripturi.În orașul Edessa sfântul Efrem redactează cea mai mare parte a operei sale,pentru apărarea credinței creștine și pentru a face față învățăturilor greșite răspândite de numeroasele religii păgâne adunate în oraș.Cuviosul Efrem scrie mai multe imne și apologii împotriva ereticilor acelei vremi.

În opera Cuviosului se simte influența a trei mari tradiții cultural: vechea tradiție mesopotamiană, cea iudaică și pe cea grecească. Tradiția mesopotamiană folosită în scrierile sale și vechile ei simboluri, au primit înțelesuri noi sub pana inspirată a cuviosului. În opera sa, cuviosul a folosit și prelucrat traducerile aramaice ale Bibliei, dar a cunoscut și curente filosofice grecești, dar și scriitori creștini.

Bogăția literară lăsată de cuviosul nu a fost tradusă în întregime,iar uniicercetători afirmă că sfântul Efrem a scris peste trei milioana de versuri în limba siriană,dintre acestea păstrându-se peste patru sute de imne.Cea mai important parte a operei o reprezintă imnurile lirice închinate Fecioarei Maria, Raiului, minunilor Mântuitorului,sau marilor sărbători de peste an. Opera sa cuprinde și scrieri în proză ca:omlii la cărțile Sfintei Scripturi,scrieri împotriva ereziilor acelei vremi,întreaga operă a sfântului Efrem fiind scrisă în limba siriană.Personalitatea cuviosului era cunoscută dincolo de hotarele orașelor Nisibe și Edessa, încă din timpul vieții,astfel că opera sfântului Efrem a fost tradusă în greacă,latină, etiopiană,arabă și alte limbi de circulție la acea vreme.

Cea mai mare parte a imnurilor compuse de cuviosul Efrem au intrat în Cărțile Liturgice ale Bisericii de limbă siriană. În operele sale scrise în proză, sfântul vorbește despre asceză,căință sau virtuțile călugăriei.Pentru frumusețea și senibilitatea de care a dat dovadă în scrierile sale,cuviosul este cunoscut sub mai multe denumiri: ”Diaconul din Edessa”,”Soarele sirienilor”, sau”Harpa Duhului”. Explicația acestui supranume se află propriile cuvinte din Imnul 2: “Trimis spre laudă la cetele îngerești, menit spre izbăvire în timpul slăvit, cruțat spre bucurie în ziua cea binecuvântată, și eu am fost făcut părtaș la iubire și am izbucnit în cântări. În imne curate Îl voi lăuda și în melodii sfinte Îl voi cânta; voi slăvii Pruncul Care ne-a mântuit”.

Datorită învățăturii sale cuprinzătoare și profunde, Sfântul Efrem a fost comparat cu Sfântul Vasile cel Mare,iar pentru priceperea de a vorbi despre tainele dumnezeiești,a fost asemănat Sfântului Ioan Gură de Aur,cuviosul fiind contemporan cu cei doi mari dascăli ai creștinătății și întregind rândurile marilor și înțelepților oratori.

Între lucrările considerate că au fost scrise în mod sigur de Sfântul Efrem se numără: Opera exegetică, cuprinzând comentarii la Cărțile Sfintei Scripturi, Opera dogmatic și polemic, aici intrând discursurile împotriva ereziilor, cuvântări despre Sfânta Treime, despre Fecioara Maria, precum și diverse cuvântări, Opera cu caracter moral-ascetic, în care ne vorbește despre feciorie, despre pocăință, fiind incluse aici rugăciuni pentru diferite ocazii, Omilii exegetice și parenetice, cuprinzând predici și discursuri, Discursuri asupra Mântuitorului Iisus Hristos, Discursuri sau imne funebre, Opera lirică,în lucrările cuprinse aici, cuviosul a îmbinat istoria cu imaginația poetică, îndemnând la viață morală și perseverență în credință.În tratatele și discursurile sale, Sfântul Efrem urmează învățătura Părinților capadocieni, combătând învățătura ereticilor .

În anul 373,la 9 iunie, sfântul Efrem își încredințează sufletul în mâinile lui Dumnezeu, lăsând moștenire Bisericii modelul viețuirii sale sfințite, învățăturile din scrierile sale, cântările pline de evlavie și rugăciunile de adâncă smerenie.Înainte de a se muta în lăcașurile cerești, Sfântul Efrem i-a întărit pe cei de lângă el pentru a nu se clătina în credința lor în Dumnezeu, sfătuindu-i să păzească poruncile divine și să-și împlinescă menirea pe acest pământ.

Fiind înconjurat de un mare număr de ucenici veniți special din mănăstirile lor pentru acest moment, cuviosul le cere în testamentul tuturor celor care îl iubesc să nu îl considere sfânt, socotindu-se neînsemnat,păcătos și lipsit de înțelepciune.Sfântul Efrem își exprima dorința de a fi înmormântat în rasa călugărească,fără cântări și laude, însoțit doar de rugăciunile celor apropiați și de a fi înmormântat fără fast,în cimitirul săracilor.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul-“un cod al bunei cuviințe”

Cea mai cunoscută dintre scrierile sfântului este cea care îi poartă numele,cunoscută ca “Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”- "Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei,al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie; iar duhul curăției,al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii Tale! Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.".

Aceasta face parte din Slujbele Postului Mare,fiind rostită la toate cele șapte laude ale Bisericii, în fiecare zi a săptămânii,mai puțin sâmbăta și duminica. Rostirea rugăciunii de nouă ori în timpul zilei,sau de opt ori,atunci când se săvârșește Liturghia darurilor mai înainte sfințite,a fost pusă în legătură cu cele nouă cete îngerești,sau cu viața veacului ce va să vină,subliniind faptul că doar prin pocăință putem dobândi viața cea fericită,alături de îngeri.

Rugăciunea reprezintă ,,un model clasic de deschidere smerită a sufletului înainteaDomnului și de înțeleaptă vădire a celor mai importante lucruri,pentru care creștinul ortodox trebuie să se roage întotdeauna”.

Dacă înVechiul Testament credinciosul primește porunci,aflând ce nu trebuie să facă pentru a se afla în permanență în legătură cu Dumnezeu, în Noul Testament, în Fericiri,creștinul descoperăo scară,care urcată treaptă cu treaptă,ne ajută să câștigăm Împărăția cerurilor.În Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul creștiniidescifrează un cod al bunei cuviințe.

Cuviosulne invită prin această rugăciune să pătrundem în adâncul sufletului nostru și prin cuvinte simple să cerem blândețea,smerenia, iar prin aplecarea genunchilor,prin metaniile ce însoțesc fiecare cerere,să ne aplecăm mai mult în inima noastră pentru a-L

descoperi pe Dumnezeu.

În structura Rugăciunii Sfântului Efrem se pot identifica trei părți :

-I.Ferirea de patimi(păcate),

-II.Dăruirea virtuților,

-III.Dăruirea cunoașterii de sine și ferirea de judecarea aproapelui.

Pentru ca nu cumva omul să creadă că binefacerile din propria viață sunt obținute prin puterile sale,încă de la începutul rugăciunii Sfântul Efrem ni-L arată pe Acela,Care în marea Sa iubire de oameni ne-a zidit și Care are grijă ca întreaga creație să-și urmeze drumul până la împlinirea scopului pentru care a fost creată –mântuirea.Prin cuvintele “Doamne și Stăpânul vieții mele”,Dumnezeu este recunoscut ca Domn și Stăpân al vieții,”Domnul de viață făcătorul”,Cel din Simbolul credinței.De cealaltă parte se află omul în postura de penitent,care își recunoaște starea de păcătoșenie,și care știe că fără ajutorul Creatorului său nu poate învinge piedicile,duhurile care stau în calea mântuirii sale.

Sfântul Efrem Sirul realizează prin această rugăciune un cod al bunei cuviințe,prin care fiecare rugător vine în fața lui Dumnezeu mai întâi ca penitent,ca om ce își recunoaște păcatele, neputințele,cerând de la Domnul izbăvirea de diferite “duhuri”, pentru ca o dată izbăvit de acestea să solicitea întărire sufletească prin dobândirea unor virtuți fundamentale vieții de creștin.

Izbăvirea de ,,duhul trândăviei” reprezintă primul pas pentru curățirea de patimi.Sfântul Efrem consideră acest păcat foarte periculos ,atât din punct de vedere duhovnicesc,cât și lumesc,din trândăvie născându-se și mai multe patimi.Omenii trândavi, leneși,zac în visare,gândurile lor hoinăresc adeseori fără nici o țintă. ,,Nu gândesc la nimic serios“,ei devenind o plagă a societății.Din pricina comodității lor, a trândăviei,acești oameni vor trăi în sărăcie,iar pentru a scăpa din această stare ei vor recurge la fapte rele, minciuni,hoție.Trândăvia din viața duhovnicească este și mai periculoasă,afectând chiar capacitățile sufletului nostru, care în final se vor pierde,căci“sufletul lipsit de exercițiu devine ca un ogor nelucrat”. Trândăvia duhovnicească, lipsa de exersare în fapte bune, duce la pierderea sufletului,la năpădirea acestuia de diferite buruieni ale păcatului.Un om leneș este și un om mândru,care plin de încredere în forțele sale se va folosi de aproapele său,îl va exploata pe acesta pentru a-și împlini propriul confort.

Lipsa mândriei și a îngâmfării este apreciată de Însuși Mântuitorul,Care în Predica de pe Munte, îi fericește pe cei care reușesc să se lepede de acest păcat,și care,conștienți de neputințele lor se străduiesc în fiecare zi să-și curețe sufletul.Prima virtute ce îi este necesară creștinului pentru dobândirea Împărățieie Cerurilor este “sărăcia cu duhul”.Creștinii săraci cu duhul vor lucra pentru dobândirea desăvârșirii morale fără să precupețească nici un efort, trândăvia,lenea nu vor face parte din viața acestor oameni.Acești oameni sunt conștienți că nu pot dobândia mântuirea fără ajutorul lui Dumnezeu și de aceea își golesc mintea de învățăturile deșarte ale lumii acesteia pentru a face loc în inima lor învățăturii celei dumnezeiești.Acești creștini nu se consideră niciodată desăvârșiți și se străduiesc mereu să urce pe scara desăvârșirii.Smerenia este, așadar,prima virtute ce îi este necesară creștinului în lupta cu patimile.Fără smerenie creștinul nu va dobândi vederea propriilor păcate și nu își va dori în viața sa binecuvântările harului divin.

Model de smerenie desăvârșită,Sfâtul Efrem Sirul cere, de la Stăpânul vieții, duhul curăției.Asemeni tuturor sfinților și cuviosul Efrem cere de la Dumnezeu curăție trupească și sufletească,deși prin felul de viețuire ales cuviosul devine model pentru fiecare dintre noi.

Începutul acestei curății se află în respectarea poruncilor divine,care vor avea ca urmare curățirea de patimi,dar și întărirea puterilor duhovnicești.Sfântul Apostol Pavel ne învață că trupurile noastre sunt temple a Duhului Sfânt,iar “voia lui Dumnezeu aceasta este,sfințirea voastră -și să vă feriți de desfrânare…,căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție,ci la sfințire”.

Pentru fiecare creștin pocăința este începutul mântuirii,iar dacă e urmată de smerenie și însoțită de lucrarea personală a rugăciunii putem obține duhul curăției.Spovedania reprezintă calea de curățire duhovnicească și obținând iertarea la scaunul de spovadă devenim părtași ai Cinei celei de Taină.

O mare piedicăîn calea urcușului spiritual o reprezintă “duhul grijii de multe”, care,dus la extrem, alienează omul,îmbolnăvindu-l de boala lumii moderne-depresia.Având la bază nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și cuvintele Mântuitorului:“…nu duceți grijă,spunând:Ce vom mânca, ori:Ce vom bea?, ori:Cu ce ne vom îmbrăca ?…știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele”,dar cunoscând slăbiciunile firii noastre,Sfântul Efrem cere pentru noi toți curățirea de acest duh atât de dăunător .

Creștinul conștient de păcatele sale, întristat că nu poate fi așa cum dorește Dumnezeu se purifică prin lacrimide pocăință și urcă în acest fel încă o treaptă pe scara vituților.De aceea Mântuitorul îi fericește pe “cei ce plâng,că aceea se vor mângâia”.Răsplata pe care o vor primi creștinii, în această lume, este starea de pocăință,ce se concretizează în plânsul pentru păcate,iar în Împărăția cerurilor-mângâierea.

“Gândurile creștinului sunt concentrate asupra celor veșnice,asupra Împărăției lui Dumnezeu,asupra întoarcerii către Domnul Iisus Hristos”, cu toate acestea,creștinii aflați pe drumul spre Hristos,chiar și cei care au atins starea de sfințenie, ispitiți de cel rău, cad în deprimare.Cea mai mare capcană întinsă de duhul grijii de multe o reprezintă înfiriparea în sufletul crștinului a gândului că este părăsit de Dumezeu,că nu mai poate să îndure viața aceasta .

Cuviosul Efrem,alăturându-se tuturor sfinților,ce consideră depresia pierzătoare de suflete,își concentrează puterile duhovnicești în cererea rugăciunii ce îi poartă numele,pentru a atenționa asupra duhului ce pustiește sufletul nevoitorului.Sfântul Luca al Crimeii avertizează că acest duh îi ispitește pe creștinii avansați duhovnicește,iar “Domnul face asta pentru a-i aminti nevoitorului că nu prin propriile puteri,ci prin harul lui Dumnezeu merge pe calea lui Hristos”.Duhul grijii de multe este alimentat și de duhul trândăviei, căci trăind în lene,omul devine nemulțumitor de viața sa,pierde din vedere micile bucurii ale vieții,uitând că viața este un dar de la Dumnezeu și că în fiecare zi trebuie să lucrăm pentru marele moment al întâlnirii cu Dreptul Judecător .

Dacă a doua treptă din scara Fericirilor o reprezintă pocăința,soluția dată de codul Sfântului Efrem pentru duhul grijii de multe,este reprezentată de “duhul gândului smerit”.Urmare a pocăinței inimii,smerenia devine starea natural a inimii,confirmare a faptului că “Dumnezeu celor mândrii le stă împotrivă,iar celor smeriți le dă har”.Omul smerit are mereu înaintea ochilor duhovnicești pe Hristos cel Înviat,Ce a fost model de smerenie în întreaga Sa viață pământească.Cei ce dobândesc duhul gândului smerit desțelenesc ogorul inimii lor de duhul grijii de multe și lucrând rugăciunea lui Hristos dobândesc duhul curăției.Dacă mândria accentuează în om îndrăzneala de a-și judeca aproapele,smerenia aduce modestie și liniște în sufletul credinciosului.Smerenia este o virtute pe care nu o putem dobândi prin puterile proprii,ea este un dar de la Dumnezeu și trebuie cerută cu lacrimi de pocăință.

Dorința de a fi mai mare decât semenii,de a stăpâni asupra acestora a fost cea din pricina căreia arhangelul Lucifer și cei care l-au asculultat au căzut din înaltul slavei lui Dumnezeu.

Trândăvia, descurajarea, grija exagerată pentru lucrurile trecătoare nasc în noi dorința de stăpânire. Poate tocmai de aceea Sfântul Efrem cere mai întâi ferirea de trândăvie și descurajare ,știind că ele sunt rădăcina dorinței de dominare asupra semenilor noștri.Atunci când viața omului nu mai este îndreptată spre Dumnezeu,când Dumnezeu nu mai este “Domnul și Stăpânul vieții mele”,uitând de valorile eterne,omul va trăi în mod egoist, se va considera centrul propriului univers,ceilați vor deveni instrumente pentru satisfacerea propriilor dorințe.

În cuvântarea împotriva cărturarilor și a fariseilor,Mântuitorulosândea dorința de stăpânire asupra semenilor și prin cuvântul de învățătură către ucenici ne transmite peste timp: “Cine vrea să fie cel dintâi,să fie tuturor slugă”.Modelul ideal de blândețe ne este oferit de Însuși Hristos: “Învățați de la Mine,că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”.În cuvântarea de pe munte Domnul nostru Iisus Hristos așează blândețea ca atitudine de bază în relațiile sociale, dar și ca virtute necesară pentru dobândirea viețiiveșnice.

Cei care dobândesc această virtute au ca beneficiu în lumea aceasta trecerea cu ușurință peste nedreptățile sociale și o viață armonioasă alături de semeni,iar în viața viitoare vor avea ca răsplată moștenirea pământului nou,a Ierusalimului ceresc.

Răutăților și egoismului pe care le manifestăm între noi,Cuviosul Efrem le opune în rugăciunea sa “duhul răbdării”.Răbdarea este o virtute necesară creștinului pe drumul vieții pentru ca înfruntând încercările și ispitele să ajungem învingători împotriva patimilor în Împărăția lui Dumnezeu.

Creștinii care cer cu smerenie și pocăință duhul răbdării,Domnul le va dărui această virtute, așa după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel:”Credincios este Dumnezeu,El nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți,ci odată cu ispita va aduce și ușurare,ca să puteți răbda”.

Urmând Profetului David care cere într-un psalm: ”Pune, Doamne,pază gurii mele și ușă de îngrădireîmprejurul buzelor mele”,Sfântul Efrem Sirul mai așează o cerere în codul său: “Doamne și stăpânul vieții mele!Duhul grăirii în deșert nu mi-lda mie”.

Așezându-l pe om deasupra tuturor ființelor create Dumnezeu i-a dăruit doar acestuia cuvântul.Prin acest dar,omul se aseamănă Creatorului său,Care prin cuvânt a creat întreaga lume.Cuvintele trăiesc peste veacuri,astfel învățăturile profeților, ale Apostolilor,ale marilor nevoitori întru Hristos au străbătut veacurile pentru a ajunge până la noi,spre folosul nostru. Însă cuvântul poate fi o sabie cu două tăișuri – printr-un cuvânt putem salva o viață,prin cuvintele rugăciunii putem salva propriul nostru suflet,dar există și cuvinte care ucid,care strecoară teama sau îndoiala în sufletele noastre,cuvintele dezbină popoare sau le adună la un loc în timul marilor frământări, pentru a fi mai puternice.

Înțelegând greutatea pe care o are cuvântul rostit, Cuviosul Efrem cere de la Dumnezeu izbăvirea de grăirea în deșert: “Sfântul Efrem…se temea de cădere,se temea ca nu cumva să-l piardă limba sa…”.Această vorbire fără noimă aduce cu sine împrăștierea gândurilor,care rătăcind nu mai au răgazul de a medita asupra lucrurilor esențiale, iar în final sentimentele, dorințele încărcate de deșetăciune flămânzesc după Adevăr.

Năzuința firească a sufletului este de a tinde mereu spre Creatorul său. Hristos îi fericește pe: “ cei ce flămânzesc și însetează de dreptate”,din această categoria de flămânzi fac parte mucenicii,martirii primelor veacuri creștine, sfinții,dar și adevărații creștini care doresc împinirea în viața lor a dreptății și a binelui.Acest tip de “sete” și de” foame” aduce un dublu beneficiu nevoitorului- în viața de aici va dori înfăptuirea dreptății și a binelui,iar în viața viitoare va primi ca răsplată promisă de Mântuitorul dobândirea desăvârșirii și a vieții veșnice.

Sfinții Părinți propun ca remediu al grăirii în deșert evitarea persoanelor clevetitoare,îndreptarea atenției spre învățătura cea de folos pe care o găsim citind Sfintele Scripturi, Evanghelia, Scrierile Sfinților Părinți.Mântuitorul Însuși ne avertizează: “De orice cuvânt deșert ieșit din gura voastră veți da socoteală în ziua judecății”.

“Duhul dragostei”,cerut de Cuviosul Efrem la sfârșitul rugăciunii sale,reprezintă încununarea tuturor virtuților,dar și modalitatea prin care ne putem opune păcatelor față de aproapele,de noi înșine sau față de Creator.

Dragostea stă la baza mântuirii noastre: “Căci Dumnezeuașa a iubit lumea,încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat,ca oricine crede în El să nu piară,ci să aibă viață veșnică”,ea devenind criteriu de recunoaștere a celor aleși de Domnul: “Întru aceasta vor recunoaște toți că sunteți ucenicii Mei,dacă veți avea dragoste unii față de alții”.

Dată fiind importanța ei,dragostea trebuie cerută stăruitor, solicitarea ei la fiecare rugăciune reprezentând o modalitate de a ne apropia de Dumnezeu.Sfinții au cultivat din plin acest sentiment în întreaga lor viață,devenind modele de viețuire pentru cei ce vor să-Iurmeze lui Hristos.

Mila față de cei ce ne fac rău,ne păgubesc, este un început al dragostei,pentru ca în final, cultivată cu răbdare și cerută cu smerenie în rugăciune va face ca: “Pe nebăgate de seamă…dragostea lui Hristos să pătrundă în inima omului care se străduiește să facă pe placul lui Dumnezeu, care se roagă întotdeauna,care-și smerește trupul prin post,care se străduie să-i ajute pe cei din jur ”.

Dragostea reprezintă un început bun al vieții noastre duhovnicești,este o încoronare a virtuțile –în momentul în care se dobândește,toate celelalte virtuți se adaugă omului.Având dragoste față de aproapele nostru,vom avea răbdare cu scăderile sale,însă fără a ne considera mai mari decât acela.Dragostea devine și curățitoare de patimi – iubindu-l pe cel de lângă noi nu vom putea să-l vorbim de rău,vom uita de grijile pentru noi și ne vom ruga pentru binele lui,iar prin aplecarea asupra nevoilor aproapeluivom fi beneficiarii curățirii de “duhul trândăviei”.

Cererile enumerate de Sfântul Efrem Sirul în primele două părți ale rugăciunii sunt rezumate în încheierea rugăciunii: “Dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu”.

Prin judecarea aproapelui ne osândim pe noi înșine,căcidesconsiderându-i pe ei și îndreptățindu-ne pe noi refuzăm să ne vedem greșelile noastre,refuzăm să ne vedem așa cum suntem,nevrând să recunoștem că păcatul nostru este mai mare decât al fratelui nostru. Judecarea aproapelui duce la necurăția inimii,dar vederea propriilor greșeli duce la pocăință și curățire de păcate.

Mântuitorul ne arată în exemplul femeii prinsă în preacurvie că trebuie să ne gândim mai întâi la propriile noastre păcate,să le recunoaștem și să ne gândim la judecatanoastră fără a gândi la păcatele fraților noștri.Iar atunci când vedem un om păcătuind suntem datori să ne rugăm pentru el,lăsând judecata în seama iubirii și a milei divine. Procedând astfel, “demonul osândirii va fugi îndată,căci dracii fug de rugăciune”.

Duhul osândirii vine din mândria de a ne considera deasupra celorlați,din invidierea calităților sau a bunurilor pe care la vedem la aceștia.Osândirea vine din răutate și împuținează dragostea din inimile noastre, ne face să întoarcem capul,să nu-l vedem pe fratele nostru aflat în suferință.Însă prin fiecare om pe care îl osândim ne osândim pe noi înșine,de aceea Sfântul Efrem nu încheie rugăciunea fără a cere de la Dumnezeu izbăvirea de acest duh atât de dăunător.

În predica de munte Mântuitorul îi fericește pe cei care prin nevoință obțin diferite virtuți,îmbogățindu-și asfel viața duhovnicească, pentru ca în final să le spună: “Bucurați-vă și vă veseliți,că plata voastră multă este în ceruri”.

Sfântul Efrem Sirul își încheie rugăciunea în simetrie cu introducerea.Dacă la început cuviosul invoca pe Dumnezeu,arătând dependența noastră de ființe create în raport cu Ziditorul tuturor,în final se înalță o rugăciune de laudă, de slăvire a lui Dumnezeu: “…binecuvântat ești în veci”,prin aceasta arătând bucuria noastră de fii în fața unui Tată iubitor,dar și supunerea noastră în fața voinței divine.

Putem spune, așadar,că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul se constituie într-o mărturisire de credință,într-un cod al bunei cuviințe duhovnicești,pe care urmându-l, creștinul poate obține virtuțile cuprinse în rugăciune.

Pocăința în Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Mulți oameni înțeleg prin pocăință întoarcerea de la păcat,părerea de rău pentru săvârșirea acestuia. În Sfânta Scriptură,prin “pocăință” se înțelege “schimbarea minții”,iar rezultatele acestei schimbări se vădesc în faptele omului: “Și am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, și la Neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor.” 

La Sfinții Părinți,pocăința este o lucrare personală a omului atras de harul divin spremântuire.Cuviosul Pimen consideră pocăința ca părăsire a păcatului,Sfântul Ioan Gură de Aur vede în pocăință topirea păcatului în sufletul credinciosului,iar Sfântul Vasile cel Mare are ca unitate de definire a pocăinței cuvântul psalmistului: “Nedreptatea o urăsc și o disprețuiesc,iar legea Ta o iubesc”.

Scopul venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ este eliberarea omului din robia păcatului și refacerea chipului dumnezeiesc din om. Prin vindecarea trupului Hristos prefigurează puterea Sa de tămăduitor al sufletelor.Slăbănogeala trupului a dus la neputințele sufletului,însă Sfinții Părinți arată că primul pas spre tămăduire îl reprezintă pocăința – “Pocăința este atotputernică,fiind așezământ al atotputernicului Dumnezeu. Nu e păcat care să țină piept pocăinței ”.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată reprezentativă pentru perioada Postului Mare, iar importanța ei pentru viața creștinului reiese și din faptul că este citită de două ori la sfârșitul fiecărei slujbe. Deși scurtă,rugăciunea “recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive și negative ale pocăinței și constituie o verificare pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului”. Aceste osteneli au ca scop eliberarea noastră de câteva boli duhovnicești esențiale fără a căror înlăturare nu putem nădăjdui la spor duhovnicesc. “Sfânta Biserică ne cheamă în timpul Postului Mare să intrăm în bolnița duhovnicească…ca să ieșim din ea…întăriți duhovnicește și lecuiți sufletește”.Perioada postului este prielnică pentru a pune început bun curățirii de păcate mari și mici,spre sporul duhovnicesc al credinciosului.Cântările bisericești au menirea de a trezi sufletul din amorțeala păcatului,îndemnându-l spre pocăință și însuflețindu-l spre o viață plăcută lui Dumnezeu.Toate aceste bunuri se obțin cu ajutorul harului dumnezeiesc prin rugăciunea plină de pocăință a credinciosului.

Pocăința,în viziunea Sfântului Efrem Sirul,urmărește anumite“Obiectivele negative”,ce se află enumerate în prima parte a Rugăciunii Cuviosului sub formă de cereri de izbăvire din patru păcate fundamentale,rădăcină a altor scăderi din viața noastră.

Pentru a sublinia starea de părere de rău pentru păcatele noastre, pentru a interioriza și asuma starea de pocăință,în timpul rostirii rugăciunii credinciosul face câte o metanie pentru fiecare cerere,apoi se fac douăsprezece închinăciuni, spunând: “Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul!”.Rugăciunea se repetă,iar la sfârșit se face o singură metanie.

Cuviosul își începe rugăciunea îndreptând atenția noastră spre păcatele mici,ca rădăcină a tuturor păcatelor mari, căci “din trândăvie se naște rătăcirea fără niciun rost. Din aceasta-căutarea distracțiilor, iar de aici beția, iar din beție-desfrâul și violența, iar violența conduce către bătaie…Grija de multe naște iritarea…deprimarea…indiferența față de credință”.De modul în care abordăm păcatele mărunte depinde comportamentul nostru în lumea aceasta,dar și locul pe care îl vom ocupă în veșnicie.Prin repetarea micilor păcate ele devin mai puternice,se permanentizează în viața noastră,iar în final vor duce atât la moartea trupească, cât și la cea sufletească.Tocmai de aceea fiecare creștin este dator ca în această viață,cât mai are vreme de pocăință să se căiască de toate păcatele sale,pentru a-și agonisi bunătățile vieții viitoare.

Boala fundamentală a omului modern este lenea, comoditatea,din pricina căreia nu numai că stăm pe loc,dar suntem și impinși în jos,încercând să ne convingă asupra imposibilității de a ne schimba și chiar a inutilității acestei dorințe.Poate tocmai de aceea Sfântul Efrem Sirul cere încă de la începutul rugăciunii sale izbăvirea de “duhul trândăviei”.Însăși pocăința noastră nu este posibilă dacă acest duh este înrădăcinat în inima noastră,căci mișcarea înspre înlăutrul nostru presupune acțiunea voluntară a credinciosului, iar schimbarea duhovnicească întârzie să apară,spre risipirea noastră duhovnicească. Acest duh al trândăviei stă la originea tuturor păcatelor deoarece el atacă puterea duhovnicească a omului.

Prima urmare a trândăviei este grija de multe,ce degenerează în pesimism pentru ca mai apoi să îmbrace forma ei cea mai de jos –deznădejdea.Considerată de Sfinții Părinți cea mai periculoasă boală pentru suflet,deznădejdea reprezintă imposibilitatea omului de a mai vedea ceva bun în viața sa,este arma prin care diavolul îl face pe om să uite că Dumnezeu îl așteaptă,asemenea unui tată iubitor și iertător.,,Duhul grijii de multe”este ucigător de suflete,aflându-și originea la tatăl minciunii,care încearcă să ne umple sufletul de întunericul deznădejdii pentru a nu mai vedea lumina iubirii de oameni pe care Dumnezeu o întinde asupra lumii Sale.

Fin cunoscător al sufletului uman și experimentat în ale duhovniciei,Cuviosul Efrem solicită în al doilea rând izbăvirea de acest duh,pentru că știe că aici va fi omul omul atacat încercând să urce prin pocăință treptele desăvârșirii.

Purificat prin post,rugăciune și lacrimi de pocăință,omul trebuie să ceară de la Dumnezeu marea binecuvântare a vederii propriilor greșelilor,căci pe măsură ce urcăm pe treptele înduhovnicirii ispitele devin mai subtile.Cunoscând acestea,Sfântul Efrem cere izbăvirea de duhul “iubirii de stăpânire”,pentru că acest păcat se așează în sufletul omului ca urmare a celorlalte două duhuri –al trândăviei și al grijii de multe.Această atitudine Îl scoate pe Dumnezeu din centrul vieții noastre, iar pustiul ce rămâne în urmă va fi umplut cu egoism,cu indiferență și lipsă de respect față de semeni,iar în final va rămâne pustiire și moarte duhovnicească. Iubirea de stăpânire este cu atât mai subtilă cu cât urmările ei au o dublă orientare –față de propria persoană,dar și față de aproapele.Față de propria persoană, acest duh duce la sinucidere duhovnicească prin întunecarea rațiunilor sufletului,iar prin exemplul dat îl poate îndemna pe aproapele meu la smintire, sau chiar moarte duhovnicească.

Pocăința trebuie să devină starea firească a fiecărui creștin,iar instalarea în sufletul credinciosului a acestei stări este semn al iubirii și purtării de grijă a lui Dumnezeu față de om.Vorbind cu Tatăl ceresc prin rugăciune, sau conversând cu aproapele,credinciosul trebuie să fie atent la puterea cuvântului, deoarece:”Cuvântul mântuie și cuvântul ucide, cuvântul inspiră și cuvântul otrăvește.Cuvântul este modul de exprimare al Adevărului,dar și al înșelării demonice”.Cuvântul devine deșărtăciune atunci când este îndepărtat de obârșia sa,când este folosit spre smintirea aproapelui.În urcușul duhovnicesc trebuie să urmăm Sfântului Efrem Sirul și cerând izbăvirea de duhul “grăirii în deșert”,să fim conștienți de darul suprempe care Creatorul l-a făcut omului –cuvântul și să folosim acest dar spre zidirea și întărirea vieții noastre spirituale.Cuvântul deșertat de conținut și folosit pentru grăirea în deșert ne poate conduce înapoi spre duhurile pentru care am cerut izbăvire la începutul rugăciunii:trândăvia,deznădejdea și iubirea de stăpânire,care ne pot transforma viața în iad.

În prima parte a rugăciunii Cuviosul Efrem ne arată piedicile ce stau în calea pocăinței și deplânge neputințele oamnenilor. Prin cererea : “Doamne și Stăpânul vieții mele”,sfântul ne arată pe Cel Care ne poate izbăvii de patimile ucigătoare .

În a doua parte a rugăciunii atenția credinciosului se îndreaptă spre țelurile pozitive ale pocăinței.Înnoit prin lacrimile rugăciunii,creștinul cere “duhul curăției”,care este corespondentul pozitiv al trândăvie.Dacă prin trândăvie omul își risipește energia,devenind incapabil de a mai vedea întregul,prin curăție Sfântul Efrem solicită refacerea plinătății vieții noastre în Duhul. Prin curăție,omul va reconsidera prioritățile vieții sale, iar pocăința manifestată va reorganiza întreaga viață,ce va avea ca sprijin pentru scara de valori crucea lui Hristos.

Prin dobândirea curăției creștinul devine conștient de manifestarea bunătății și iubirii divine în tot ceea ce ne înconjoară.Rodul curăției este în viața noastră este smerenia,acea calitate ce-l face pe om capabil să primească lucrurile așa cum sunt,văzând în toate manifestarea proniei divine.

Primele două rezultate pozitive ale pocăinței sunt urmate în mod firesc de răbdare.Văzând în tot și în toate purtarea de grijă a lui Dumnezeu,omul va deveni mai răbdător față de semenii săi,aplecându-se cu iubire asupra nevoilor acestora. Prin răbdare, creștinul se apropie de Dumnezeu reflectând la respectul pe care îl datorează tuturor ființelor.Ochii minții lui nu mai sunt ațintiți înspre el,ci spre ceilalți și astfel credinciosul este izbăvit de duhul egoismului.

O virtute odată dobândită continuă să lucreze în sufletul credinciosului,atrăgând după sine alte bunătăți spirituale. Încoronarea tuturor ostenelilor duhovnicești este dragostea.Valoarea ei este subliniată de Sfântul Apostol Pavel: “De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am,făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător…”.Prin dragoste noi ne asemănăm cu Tatăl ceresc,poate tocmai de aceea această virtute are atât de multe atribute, ea “îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă,nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie,nu gândește răul.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”

Smerenia Sfântului Efrem Sirul se vădește și în ultima cerere a rugăciunii: “Așa, Doamne, Împărate,dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu”,ce rezumă ostenelile credinciosului. Însă pocăința nevoitorului nu este deplină fără eliminarea mândriei din sufletul nostru. Rădăcină a tuturor relelor, mândria își face simțită prezența chiar și după dobândirea virtuților esențiale și este capcana în care poate cădea omul în urcușul duhovnicesc. Vederea greșalelor, ca virtute autentică,ce nu se confundă cu pseudo-smerenia și neosândirea aproapelui se primesc ca dar de la Dumnezeu atunci când în sufletul credinciosului se contopesc curăția, smerenia, răbdărea și dragostea.

În lungul drum al însănătoșirii duhovnicești,Biserica îl consideră pe om în întregul său –trup și suflet.Ruptura produsă de păcat între trupul și sufletul omului constă în biruința carnalului asupra duhovnicescului.În refacerea legăturii trebuieimplicate ambii parteneri-trupul, ca templu al duhului, reeducat prin post și rugăciune va câștiga sufletului virtuțile.Metaniile ce însoțesc Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul reprezintă semnele văzute ale pocăinței și smereniei sufletului ce se roagă în trup și cu ajutorul acestuia pentru mântuirea sa.

Smerenia nu contravine libertății omului,iar la o analiză mai atentă observăm că ele exprimă aceeași realitate a vieții noastre duhovnicești.Omul zilelor noastre este chemat spre libertate de emisiuni tv, reclame sau diferite ONG-uri.Acești oameni detestă smerenia crezând ca îi împiedică în a fi liberi.Ceea ce ei scapă din vedere este faptul că toți oamenii suntem chemați la libertate,iarceea ceoferă mass-media este un simulacru al adevăratei libertăți.A ne smeri înseamnă a cunoaște și a recunoaște cine suntem noi.Suntem muritori din pricina neascultării protopărinților noștri, dar în Hristos și prin El suntem chemați la a fi asemenea cu Dumnezeu.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este pentru oamenii care încă nu sunt liberi de patimi, dar trăită,rugăciunea aduce eliberarea de păcate. Plin de smerenie,Cuviosul nu Îl poate numi pe Dumnezeu “Tată”,ca în “Rugăciunea Domnească”,ci I se adresează ca supus “Doamne și Stăpânul vieții mele”.Rugăciunea Sfântului are valoare de spovedanie,de aceea și în noi crește starea de pocăință atunci când cerem,cu genunchii plecați și cu fața la pământ eliberarea de patimile vătămătoare.Recunoscând că suntem stăpâniți de aceste duhuri, arătăm pocăința noastră,precum și credința că Dumnezeu le poate lua de la noi,dăruindu-ne binecuvântarea virtuților.Toate aceste virtuți sunt daruri ale Duhului Sfânt,mai ales vederea propriilor greșeli,fără de care nu este posibilă nici iertarea greșelilor fratelui nostru.Smerenia Sfântului Efrem se vădește în aceea că nu îndrăznește să se considere fiu al lui Dumnezeu și să Îl cheme cu apelativul de “Tată“.Rugăciunea Cuviosului este o varintă a rugăciunii “Tatăl nostru” pentru cei ce se consideră nevrednici a fi numiți fii ai lui Dumnezeu,dar care plini de pocăință își doresc înfierea.

Starea de pocăință aduce în sufletul credinciosului, pe de o parte, regretul,apăsarea pentru păcatele săvârșite,conștientizarea stării de păcătoșenie ,iar pe de altă parte,nădejdea în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.Trăind starea de pocăință ne asemănăm vameșului,ce nu îndrăznea să-și ridice ochii la cer,conștient de păcatele sale și fiului risipitor , ce se întoarce plin de nădejde la Tatăl.

Rugăciunea Cuviosului este o rugăciune a pocăintei de la un capăt la altul. Cele patru duhuri rele de care cerem izbăvirea sunt “duhurile răutății din văzduh"care ne luptă necontenit,iar patimile sunt semnul căderii omului în robia acestora. Cerând izbăvirea de aceste duhuri arătăm că ne dezicem de acestea,ne pocăim de trândăvia noastră duhovnicească ce a făcut posibilă cuibărirea acestor păcate în sufletul nostru și manifestarea lor în viața noastră și în relațiile cu semenii noștri.Între cele patru patimi există o strânsă legătură,ele se atrag și se presupun unele pe altele,atrăgându-l pe om în capcana pierzaniei sufletești. Astfel,din trândăvie și neglijență față de propria mântuire,omul cade în înșelăciunea grijii de multe,pentru ca mai apoi duhul iubirii de stăpânire să deterioreze relațiile cu semenii,ducând la disprețuirea acestora,pentru a ajunge la pieirea proprie prin duhul grăirii în deșert. Sfinții Părinți arată că leacul prin care putem ieși învingători din lupta cu patimile este păzireaconștiințeiproprii,iar pocăința reprezintă începutul sporirii noastre duhovnicești. Paza conștiinței trebuie să aibă în vedere refacerea relației noastre cu Dumnezeu, prin păzirea Poruncilor Lui, relația cu aproapele,care nu trebuie să fie afectat de nici o acțiune potrivnică dragostei față de semeni, față de lucruri,prin folosirea acestora potrivit cu rostul pentru care au fost create și relația cu sinele propriu,prin folosirea chibzuită a darurilor primate de la Dumnezeu.

Pentru înnoirea chipului nostru duhovnicesc,cerem apoi ca ajutor patru daruri ale Duhului Sfânt.Dacă prin patimi suntem trași în râpa cea mai adâncă a păcatului,cu ajutorul virtuților urcăm pe scara desăvârșirii,de la curăție până la însănătoșirea sufletului nostru. Prin curăție este vindecată grăirea în deșert,smerenia reface legăturile cu aproapele,răbdarea ne scapă de patima posedării de bunuri material,iar iubirea vindecă indiferența față de aproapele.

Dobândind conștiența stării de păcătoșenie și manifestând părerea de rău pentru modul de viețuire,creștinul înaintează spre curățirea vieții sale.

Metaniile ce însoțesc rugăciunea îl ajută pe credincios să interiorizeze starea de pocăință,fiind o mărturisire a stării de păcătoșenie –prin aplecarea cu fruntea la pământ mărturisim strea decăzută în care ne aflăm ,iar prin ridicare arătăm voința de a ne izbăvii de bolile sufletești,de a ieși din această stare ce ne îndepărtează de Tatăl ceresc. Etimologic,cuvântul “metanie” (meta-noia) înseamnă și înnoire a minții, schimbare,lucrare de prefacere a omului de păcat în omul cel nou, înduhovnicit,care se săvârșește prin pocăință”.Este aici o împreună lucrare – ceea ce mărturisim cu gura, manifestăm cu trupul,întreaga noastră ființă recunoaște starea depăcat în care ne aflăm. Plini de pocăință, de smerenie, ne aplecăm spre pământ,dar ridicându-ne ne arătăm dorința grabnică de îndreptare și nădejdea că vom fi ajutați de Dumnezeu.Această manifestare este lucrarea pocăinței în omul ce se îndreaptă spre înnoire,este o prefacere ce cuprinde omul ca întreg –trup și suflet,căci prin “implorarea lui Dumnezeu cu smerenie,căință adâncă și credință neîndoielnică,omul de păcat se preface înom duhovnicesc”.

La începutul Rugăciunii Sfântului Efrem se creionează portretul omului căzut sub greutatea păcatului,a cărui stare este denaturată de patimi, dar care, nelăsându-se răpus de greutatea acestora,își recunoaște neputința și strigă după ajutor cu lacrimi de pocăință.De cealaltă parte este imaginea omului înnoit prin virtuți,îndelung răbdător și iubitor de Dumnezeu.

Partea a treia a Rugăciunii recapitulează,rezumă bunătățile duhovnicești cerute în partea a doua.Spălarea păcatelor prin lacrimile pocăinței limpezește vederea,astfel credinciosul primește de la Dumnezeu ca semn al smereniei,vederea propriilor greșeli.Cel smerit va fi plin de îngăduință față de aproapele,spre nevoile căruia se va apleca plin de îngăduință și dragoste.

Lucrarea pocăinței este necesară creștinilor în fiecare zi a vieții,însă perioada postului adâncește în om conștiența stării sale decăzute și necesitatea îndreptării eforturilor sale pentru îndreptarea și întărirea puterilor sale duhovnicești.

Prin așezarea Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul în timpul Postului Mare,Biserica arată grija pe care o are pentru vindecarea și mântuirea mădularelor sale,căci acum este momentul cel mai prielnic pentru a ne aduce aminte de scăderile noastre și prin rugăciune și lacrimi să cerem scăpare de la Creatorul și Dumnezeul nostru.

Cel dintâi lucrător al pocăinței este monahul,care, chemat să rostească zilnic Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, alături de Rugăciunea lui Iisus,cere prin cea dintâi întărirea voturilor pe care le-a dat la când a fost tuns în monahism. Astfel,în duhul curăției se recunoaște votul fecioriei,în duhul smereniei –ascultarea pe care trebuie să o facă un monah,duhul răbdării arată sărăcia asumată debunăvoie de călugăr,iar pe duhul dragostei se sprijină întreagă viața de obște a unei mănăstir .

Rugăciunea Sfântului Efrem deschide larg porțile pocăinței pentru fiecare creștin. Chemați fiind la sfințenie “Fiți sfinți,că Eu Sfânt sunt”,pocăința este calea prin care putem începe curățirea sufletelor noastre.Omul este dator să gândească mereu la mântuirea sa, iar lucrarea rugăciunii începută de gură și percepută de ureche va găsi ecou în inima smerită și se va transforma în pocăință curățitoare pentru suflet. Astfel,de roadele rugăciunii se vor bucura toate mădularele trupului, căci “întristarea care este după Dumnezeu pocăință spre mântuire fără părere de rău lucrează ”.

Prin pocăință omul se împacă cu Ziditorul aducându-I slavă pentru izbânda asupra păcatelor și pentru dragostea ce există între oameni.Întorcându-ne plini de căință spre Dumnezeu vom înceta a mai fi trândavi șiîncredințând toată grija cea lumească purtării de grijă a lui Dumnezeu ne vom întoarce plini de dragoste spre nevoile semenilor noștri.

Fiind prin excelență o rugăciune de pocăință, Rugăciunea Cuviosului Efrem trebuie rostită după cum prevede tipicul,cu ochii și mâinile îndreptate în sus, având ochii minții înălțați către Dumnezeu, plini de umilință,cu lacrimi și însoțind rugăciunea cu metanii și închinăciuni.În această stare de profundă interiorizare, credinciosul își coboară mintea în inimă,pentru ca împreună să le ridice la “Domnul și Stăpânul vieții”,într-o stare de profundă recunoștință pentru primirea în dar a timpului necesar pentru pocăință și mulțumind pentru binefacerile duhovnicești.

Metaniile care se fac la sfârșitul Rugăciunii arată conștientizareastării de păcătoșenie în care ne aflăm, părerea de rău a credinciosului. Cele patru stihuri rânduite de Biserică a fi rostite la final subliniază nădejdea noastră în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi.Însoțite de douăsprezece închinăciuni,stihurile se rostesc de trei ori:“Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul/Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul/Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă/Fără de număr am greșit, Doamne iartă-mă!”

În primul stih recunoaștem rugăciunea plină de smerenie și căință a vameșului,care nu îndrăznește să ridice ochii spre cer,dar tocmai această atitudine îl înalță deasupra fariseului mândru de el.

În al doilea stih recunoaștem starea de necurăție,de lepră a păcatului, în care ne aflăm din pricina neascultării și a călcării poruncilor divine și alergăm spre Doctorul a toată neputința cerând vindecarea.Văzând smerenia rugătorului ce își recunoaște păcătoșenia,Domnul întinde spre noi mila Sa nemăsurată, spre a noastră tămăduire.

Al treilea stih amintește de pocăința regelui David, care cerea plin de pocăință: “mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit… al Tău sunt eu, mântuiește-mă”și urmându-i exemplul întindem și noi mâinile spre Creatorul nostru mărturisim nădejdea în purtarea Sa de grijă ce ne va conduce spre mântuire.

Ultimul stih surprinde o realitate a vieții noastre duhovnicești și anume aceea a greșelilor noastre nenumărate și persistarea în făptuirea acestora. Conștient de faptul că prin propriile puteri nu se poate ridica,rugătorul smerit își ridică ochii spre cer și plin de pocăință recunoaște scăderile sale, cerând iertare.

Prin repetarea stihurile de trei ori arătăm credința noastră în Sfânta Treime –în Dumnezeu Tatăl Care ne-a zidit, în Fiul Care ne-a adus iertarea prin moartea pe cruce și în Duhul Sfânt,Cel care ne curățește de toată întinăciunea. Închinarea de trei ori de la sfârșitul rugăciunii arată implicarea conștientă a rugătorului cu toate puterile sale sufletești pe calea pocăinței. Interiorizând și particularizând căința și dorința de îndreptare,credincioșii vor rosti în taină aceste ultimi cereri,rugându-L pe Dumnezeu să ne izbăbească de patimi.

Aceste stihuri surprind mustrarea conștiinței rugătorului pentru păcatele săvârșite, pocăința omului căzut, dar și nădejdea omului ce a simțit în întreaga sa viață iubirea de oameni a lui Dumnezeu .În această încheiere a rugăciunii se întâlnesc teama și nădejdea,care lucrând împreună trebuie să îl întărească pe creștin în rugăciune și lucrarea faptelor bune. Conștient de mulțimea greșalelor,rugătorul este apăsat de conștiința decăderii sale,dar îmbinând teama cu nădejdea cere ajutor de la Ziditorul tuturor pentru a spori de calea înduhovnicirii. Smerindu-ne pentru păcatele, neputințele și căderile noastre cerem cu mare nădejde ajutor de la Dumnezeu,aducând ca martori ai îndrăznelii noastre lacrimile de pocăință.”Este aici mai mult decat rugăciune, este însăși lucrarea pocăinței care preface si înnoiește pe om. Este o prefacere reală, care ne duce cu mintea la prefacerea euharistică de pe Sfântul Jertfelnic. Este Euharistia de pocăință a omului.”.

Implorând pe Dumnezeu plini de smerenie și credință, regretând păcatele săvârșite,omul supus păcatului se transformă într-un om nou, devenind noul Adam. Înnoit prin pocăință,credinciosul se aseamănă vameșului ce suspina după mila divină, pe care a și primit-o,nădăjduind să audă asemenea tâlharului de pe cruce „Azi, vei fi cu Mine in Rai” .Pocăința este răspunsul omului la chemarea plină de iubire a lui Dumnezeu,Care primind întoarcerea păcătosului curățește degrabă inima rugătorului „De vor fi păcatele voastre ca negreala, Eu le voi face albe ca lâna”.

Dumnezeu îngăduie ca în urcușul său duhovnicesc, credinciosul să aibă parte de suferințe și ispitiri, spre desăvârșirea și întărirea sa, căci “ispitele trimise de la Dumnezeu sunt mult folositoare sufletelor păcătoase însetând după mântuire ”. Răbdând ispitele în numele lui Dumnezeu, creștinul înmulțește rugăciunea sporind în credință, nădejde și dragoste. Răbdarea ca virtute creștină are ca model răbdarea Domnului nostru Iisus Hristos care toate le-a răbdat pentru a noastră mântuire.

Rugăciunea Sfântului Efrem devine definiție a ascezei văzută ca post al trupului, dar și al sufletului. Postirea de folos trupului reprezintă abținerea de la anumite mâncăruri,dar și abținerea de la anumite imagini, sunete,provocări care slăbesc voința omului și stârnesc patimile în sufletul acestuia.Prin rugăciune și pocăință omul devine stăpân peste aceste patimi,dobândind libertate pentru sufletul său.

Rugăciunea de pocăință a Sfântului Efrem recapitulează drumul pe care trebuie să-l parcurgă creștinul spre mântuire.Prin cele patru patimi de care cerem izbăvire la începutul rugăciunii se recapitulează chipul omului căzut în robia păcatului. Adresarea către Stăpânul vieții,de la începutul rugăciunii arată momentul de trezire a credinciosului,de conștientizare a stării lui decăzute.Prin cererea celor patru virtuți se reînnoiește chipul omului și se subliniează necesitatea dobândirii acestor virtuți pentru sporirea duhovnicească. Stăruind în rugăciunea tăcută,ne smerim pentru neputințele și păcatele noastre și mărturisim nădejdea în ajutorul divin.

Cuviosul Efrem ne îndeamnă ca lăsând lenevia să ne îndreptăm spre Hristos, păstrând în sufletul nostru rugăciunea,smerenia și pocăința după exemplul lui Zaheu vameșul și al desfrânatei,care și-a spălat păcatele prin lacrimile de pocăință vărsate la piciorele lui Hristos.Pentru trezvia credincioșilor Cuviosul amintește de pocăința ninivienilor,pe care văzându-i Dumnezeu în saci și în cenușă cerând iertare cu lacrimi, S-a milostivit de ei, cruțându-le cetatea.

La începutul Rugăciunii credinciosul cere curățirea de patimile cele vătămătoare,pentru ca mai apoi să se înnoiască prin pocăință.Însă cuviosul Efrem nu se oprește doar la a obține iertarea, ci merge mai departe,cerând desăvârșirea duhovnicească până la măsura bărbatului desăvârșit în Iisus Hristos,pe care doar virtutea dragostei o poate aduce. Doar astfel,imbrăcați în haina iubirii divine putem păși pe drumul îndumnezeirii.

Sfinții Părinți ne învață că rădăcina a pocăinței este frica de Dumnezeu,care va duce pe viitor la evitarea păcatelor,prin înfrânarea voinței păcătoase. Temelia lucrării de purificare a fost pusă prin Taina Botezului și este permanent actualizată prin taina pocăinței:”Harul Botezului e germenele omului nou. Pe măsură ce crește,acesta face să slăbească urmele vieții celei vechi,absorbind puterile ei și folosindu-le pentru sine.” Prin pocăință,omul primește puteri noi și le întărește pe cele vechi primite prin Botez.

În lucrările marilor învățători ai creștinătății întâlnim forme mai subtile ale pocăinței-pocăința ca Taină și pocăința sub formă de lucrare permanentă,ce are loc în sufletul credinciosului. Sfântul Isaac Sirul argumentează necesitatea pocăinței prin însăși starea de păcătoșenie ce s-a permanentizat în noi.El consideră că pocăința este virtutea cea mai înaltă a creștinului,lucrarea ei trebuind să fie continuă în sufletele noastre,deoarece nimeni nu este desăvârșit în fața lui Dumnezeu.Pocăința trebuie să urmeze după fiecare faptă și gând, după fiecare cuvânt al nostru,conducând spre cea mai înaltă virture-dragostea.Mântuitorul ne aduce înaintea ochilor sufletești exemplu de fapte bune care nu au fost răsplătite din pricina mândriei și exemplu de gând smerit, ce a dus pe om la mântuire, deși faptele bune lipseau.Acest model prin care învățăm valoarea smereniei și a pocăinței ne este oferit de pilda vameșului și a fariseului.Datorită gândului smerit și căinței din inima pentru multele sale păcate, vameșul a primit mântuirea de la Dumnezeu. Fariseul, care avea multe fapte bune, a pierdut mântuirea din pricina mândriei și pentru că, fiind fără de iubire față de fratele său, l-a condamnat pe acesta.Aici se vădește importanța faptelor bune pentru mântuire, căci: “Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârșite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți”.Cei care fac fapte rele în mod voit își slăbesc și îmbolnăvesc organismul duhovnicesc,însă nici aceștia nu trebuie să-și piardă nădejdea,căci în momentul în care este conștientizat,păcatul poate fi curățit prin pocăință.Pentru a avea valoare și a putea fi scrise în cartea vieții,faptele bune trebuiesc făcute fără părere de rău,îndreptând un gând bun spre omul de lângă noi și înălțând o rugăciune către Domnul pentru fratele nostru aflat în nevoi.

Faptele bune nu se opresc doar la a da câțiva bănuți celor aflați în nevoi,ci se prelungesc în fapte ale milei trupești și ale milei sufletești.Despre valoarea faptelorbune pentru mântuire ne vorbește Însuși Hristos: “Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui-veniți binecuvântații Tatălui Meu,moșteniți Împărăția cea pregătită vouă.Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc,însetat am fost și Mi-ați dat să beau,străin am fost și M-ați primit, Gol am fost și m-ați îmbrăcat,bolnav am fost și M-ați cercetat,în temniță am fost și ați venit la Mine.Atunci drepții vor răspunde, zicând: Doamne când Te-am văzut flămând …sau însetat…străin…sau gol…când Te-am văzut bolnav sau în temniță? Iar Împăratul va zice către ei: Adevărat zic vouă Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei Mie Mi-ați făcut.”

Prin definiție, căință este nemulțumire față de ceea ce am realizat, dar tocmai această nemulțumire aduce în sufletul omului dorința de autodepășire,ea fiind agregatul ce pune în mișcare celelalte virtuți.Prin oglinda părerilor de rău omul se judecă pe sine din perspective așteptărilor pe care le are Dumnezeu de la noi.

La Sfinții Părinți găsim o strânsă legărură între căință și lacrimi,ele apărând de la întoarcerea credinciosului la Tatăl și se intensifică pe măsură ce urcăm pe scara pocăinței.Chiar dacă nu am ajuns la desăvârșire, la scaunul de spovedanie lacrimile arată părerea de rău a penitentului pentru faptele sale din trecut și deschiderea sufletului în fața iubirii lui Dumnezeu .

Imediat după primul păcat,protopărinții noștri sunt invitați de Dumnezeu la pocăință prin mărturisirea neascultării în mod personal,a detalierii de către fiecare a modului în care a păcătuit și l-a atras pe celălalt spre păcat. Tatăl iubitor dă ocazia fiecăruia de a se pocăi: “Pentru ce ai făcut aceasta?”. Deși știa ce i-a îndemnat pe cei doi spre păcat,Dumnezeu le oferă posibilitatea de a medita asupra slăbiciunilor personale și a motivelor ce i-a condus spre păcat,pentru ca altă dată să poată recunoaște și evita păcatul.Pedeapsa lor vine nu ca urmare a păcatului,ne spun Sfinții părinți,ci în urma refuzului de a se mărturisi,deoarece pocăința nu a înmuiat inima lor pentru ca aceasta să-și dorească restaurarea relației lor cu Creatorul.

În Vechiul Testament este des întâlnită mărturisirea personală și colectivă a păcatelor,iar pocăința este manifestarea comună a părerii de rău pentru răul făcut.Porunca mărturisirii personale a păcatelor a fost dată de Dumnezeu prin Moise: “dacă el a căzut în păcat prin vreunul din aceste chipuri,atunci să mărturisească păcatul săvârșit”, iar regale David ne spune peste timp: “Fărădelegea mea am făcut-o cunoscută și păcatul meu nu l-am acoperit.Am spus-mărturisi-voi împotriva mea nedreptatea mea și tu ai iertat impietatea inimii mele”.

În Noul Testament,Sfântul Ioan Botezătorul este cel care vestind apropierea Împărăției cerurilor,îndeamnă pe oameni la pocăință. Botezul lui Ioan fiind în parte,în parte era și pocăința oamenilor.Abia prin sfinții Apostoli și urmașii acestora, preoții și episcopii și pe baza puterii dată lor de Hristos,pocăința a fost ridicată la rang de Taină prin care sunt iertate păcatele mărturisite cu smerenie și părere de rău.

Sfântul Efrem subliniază importanța rugăciunii făcută prin plecarea genunchilor,sau în gând, în fiecare clipă a vieții noastre,importanța lacrimilor aducătoare de fericire, deoarece prin ea suntem așezați:”întocmai cinstire cu îngerii”. Cuviosul Efrem devine pentru noi model al rugătorului smerit,care,cerând izbăvirea de patimi,primește de la Dumnezeu darul semereniei și al lacrimilor de pocăință.

”Plânsurile”Sfântului Efrem Sirul

Sfinții Părinți au dezvoltat, prin învățăturile și scrierile lor, o teologie a lacrimilor. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că pierderea mântuirii trebuie plânsă cel puțin la fel de mult cât îi plângem pe cei plecați dintre noi, asemenea Sfântul Grigorie Teologul ne îndeamnă să avem mereu în suflet lacrimi pentru a plânge înaintea Ziditorului faptele noastre.

Sfântul Efrem Sirul ne sfătuiește să plângem și să strigăm pentru sufletul nostru copleșit de păcat, deoarece Dumnezeu S-a întristat pentru noi. Cuviosul compară suferința lui Dumnezeu pentru pierderea unui suflet cu suferința unei mame ce și-a pirdut copilul în ghiarele morții.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul par o prelungire și lămurire a rugăciunii ce îi poartă numele.Acestea sunt rugăciuni folositoare pentru credincioșii ce-și doresc desăvârșirea și apropierea de Dumnezeu.La fel ca și Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul,aceste Plânsuri se rostesc în timpul Postului Mare,fiind curățitoare de patimi și aducătoare de pace sufletească.

În aceste rugăciuni,rânduite a fi rostite în fiecare zi a săpătămânii,se regăsesc atât plânsul păcătoasei,ce a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimile sale de pocăință,cât și plânsul de recunoștință și bucurie a fiului risipitor,ce a fost primit de Tatăl cu brațele deschise.

Din toate Plânsurile Sfântului Efrem răzbate nădejdea rătăcitului,a bolnavului care cere lecul pentru patimile sale,pentru voința lui pervertită de patimi,cere tămăduiurea neputinței,dar și iertare din partea Iubitorului de oameni,Dumnezeu.

Toate aceste rugăciuni-plânsuri sunt de un real ajutor credincioșilor,aceștia descoperind caracterul concret și aplicabilitatea rugăciunii în viața de zi cu zi, spre folosul ”celor care vor să-și schimbe voia lor cea plecată spre patimi și dezmierdări”. Prin aceste rugăciuni Sfântul Efrem îndrumă pe credincioși spre conștientizarea scăderile din viața duhovnicească și îi întărește în recunoașterea neputințelor,spre iertarea păcatelor.

La fel ca Rugăciunea ce poartă numele Sfântului Efrem Sirul și Plânsurile încep cu o adresare către Stăpânitorul tuturor.Starea jalnică în care a ajuns omul din pricina păcatului este pusă în opoziție cu bunătatea și măreția Creatorului.Prin cuvintele rugăciunii se recunoaște faptul că omul a ajuns în această stare de plâns din princina faptului că s-a plasat pe sine ca centru al vieții,uitând să prețuiască pe adevăratul Stăpân și darurile pe care El le-a făcut omului.Această smerită recunoaștere este urmată de plânsul celui ce-și dorește refacerea legăturii cu Tatăl,ce recunoaște că viața sa nu se află încredințată Stăpânului a toate.Stăpân al iertării,dar și al iubirii de oameni,în fața Căruia păcătosul îndrăznește să vorbească, Dumnezeu înțelege neputința noastră de a ne ridica fără ajutorul Său și răspunde plin de bunătate lacrimilor noastre.

Lacrimile reprezintă condiția intrării noastre în Împărăția lui Dumnezeu,arătând voința noastră liberă de a părăsi nelegiuirea și păcatul și de a ne întoarce la Stăpânul. Întelegând că prin bunătatea,mila și iertarea lui Dumnezeu vin toate,deci și intrarea în Împărăția cerurilor,credinciosul își va îndrepta ruga sa către Izvorul vieții,părăsind viața sa cea plină de păcat.

Cei care vor intra în Împărăție sunt aceia care reușesc să facă lucrătoare în viața lor Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.Cei care vor veni înaintea Stăpânului având inima necârtitoare,plină de iubire față de frați și gândul curat, aceia se vor curăți, prin lacrimi de pocăință, de duhul trândăviei, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert,primind de la Dumnezeu darul de a vedea paiul din ochiul său.

Fiecare cuvânt al rugăciunii este însoțit de lacrimi,ce izvorăsc din dorința sinceră de întoarcere la starea primordială,de mărturisirea sinceră a păcatului și de cererea neîncetată a credinciosului de dobândire a harului Duhului Sfânt.Aceste “plânsuri” reprezintă cuvintele robului îndreptate către Stăpânul său,cuvintele supusului către Domnul său, Dumnezeul nostru cel blând, Domn al milei și al iubirii,Creator al cerului și al pământului: ”Curățește-mă,Doamne, de tot păcatul, mai înainte de sfârșit. Și dăruiește-mi, iubitorule de oameni, în toată viața aceasta care mi-a mai rămas, să izvorăsc lacrimi din inimă spre curățirea întinăciunii mele celei sufletești, ca să pot șterge de aici, din datoriile mele cele multe…”.

Recunoscând starea sa decăzută și neputința de a se ridica spre cele înalte, rugătorul apelează cu lacrimi la ajutorul sfinților, pentru a dobândi mila lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor. Prin viața curată pe care au dus-o, prin nevoințele lor, sfinții au devenit”casnicii” lui Dumnezeu, câștigându-și un loc în Împărăția cerurilor. Datorită vieții lor curate și drepte în fața Judecătorului suprem, rugăciunile înfățișate de sfinți sunt ascultate de Tatăl ceresc. Cei care cer iertare Părintelui ceresc plini de căință, și își îndreptează viața lor, neîntorcându-se la viața de dinainte plină de păcat, devin cetățeni și moștenitori ai Împărăției cerurilor, petrecând alături de sfinți și de îngeri:”Plângeți-mă, lucrători înfrânați, pe mine,care sunt îndărătnic îndrăcit cu păcatele și iubitor de dezmierdări! Plângeți-mă, cei miluiți, pe mine, cel care L-am amărât pe Cel care m-a miluit! Plângeți-mă, cei ce ați iubit cele bune și ați urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele și am urât cele bune.”

Cuvintele rugăciunii, plânsurile Sfântului Efrem,arată nădejdea pe care rugătorul o are înaintea Stăpânului tuturor, în fața Căruia își mărturisește scăderile plin de nădejde în mila și iertarea Lui. Cutezanța credinciosului este dată de generozitatea Împăratului, Care se coboară de pe tronul slavei Sale pentru fiecare credincios în parte. El dăruiește mângâiere, iertare, întărire fiecărui credincios în mod individual, iar la Sfânta Liturghie se dăruiește fiecăruia,așteptând doar conlucrarea omului pentru a-l face pe acesta moștenitor al Împărăției cerurilor.

Plânsurile, rugăciunile Sfântului Efrem Sirul sunt în concordanță cu Sfânta Scriptură, dar din ele răzbate și experiența proprie a cunoașterii lui Dumnezeu și conștiența pierderii darului Acestuia.Plânsul este expresia dorului după Dumnezeu, a nostalgiei după ceva avut, trăit, simțit și piedut. Plânsul vine și din nesiguranța intrării în Împărăția cerurilor, nesiguranță dată de lenevirea proprie, din schimbarea centrului de sprijin de la Dumnezeu la om.

Poet al pocăinței,Sfântul Efrem ne vorbește despre zdrobirea inimii,pe care trebuie să o experimenteze toți credincioșii, dar și despre Judecata de Apoi în așa fel încât nicio inimă nu poate rămâne împietrită și nesensibilizată,rostind alături de Profetul David:”Spăla-voi în toate nopțile patul meu cu lacrimile mele,așternutul meu voi uda”.

Viața curată dusă de Sfântul Efrem este oglindită în cuvintele:”În toată viața mea,nu L-am defăimat nicidecum pe Domnul și cuvânt nebunesc prin buzele mele nu a trecut. În toată viața mea, nu am blestemat pe nimeni și nu m-am luptat cu vreun credincios nicidecum”. Cu toate acestea, Plânsurile dau mărturiedespre smerenia Sfâtului și despre faptul că harul lui Dumnezeu se revărsa cu prisosință în inima acestuia, arătând încă o dată faptul că apropiindu-se de Dumnezeu, Creatorul și Izvorul a toată bunătatea, omul își vede păcatele și cere cu lacrimi curățirea de acestea.

Actualitatea și valoarea operei Sfântului Efrem Sirul este dată de permanența Duhului Sfânt Care a inspirit-o și Care lucrează neîncetat în sufletele celor care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu.Prin scrierile sale Cuviosul amintește lumii contemporane mesajul evanghelic, mai actual astăzi ca oricând: “Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”.Prin însăși viața sa,cuviosul devine mărturisitor al dreptei credințe,devenind model de urmat pentru toți cei care suspină după Hristos:”Harul ce izvorăște din gura ta cuvioase a umplut de apele vieții Biserica și lumii a izbucnit răniri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței. Ci, îmbătându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre!”

PARTEA A II A

A.RUGĂCIUNEA CA OBIECTIV AL EDUCAȚIEI RELIGIOASE

Finalitățile educației religioase în comportamentul elevului

Educația este un proces evolutiv și complex,desfășurat pe parcursul mai multor etape și vizând în esență o anume finalitate,care are în vedere formarea și dezvoltarea însușirilor intelectuale,morale și fizice ale copiilor și ale tineretului,ale oamenilor și ale societății.Finalitățile generale ale procesului educativ sunt desemnate de scopurile educației și determină obiectivele acesteia pe termen scurt și lung.

Educația presupune o relație personală de interdependență, aparținând în exclusivitate omului, iar puterea ei este dată de faptul că se adresează sufletului și capacităților sale de a fi modelat: "Educația exprimă o funcție exclusiv umană și de natură pur spirituală. Ca acțiune, educația pornește de la o persoană, se îndreaptă spre alta și spre multe altele sau mai exact spre formarea altei persoane. Puterea ei se întemeiază numai pe latura spirituală din om, care constituie, de fapt, proprietatea exclusivă a omului și premiza demnității acestuia”.În plan personal, urmările educației se realizeză atunci când, prin modelarea facultăților intelectuale și spirituale, chipul omului ajunge să reflecte frumusețea divină.

"Religia reprezintă legătura liberă, conștientă și personală a omului cu Dumnezeu. În cadrul sistemului de învățământ este disciplina care se bazează pe revelația divină și are drept scop conducerea elevilor spre cunoașterea Lui".

Educația religioasă, ca dat originar, începe odată cu omul:”A fi sau mai degrabă a deveni om inseamnă a deveni religios”. Acest fapt este ilustrat și în Sfânta Scriptură prin cuvintele”Să facem om după chipul și asemanarea Noastră”(Facere 1,26) sau:”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și îl supuneți”(Facere 1,28);ceea ce arată că,odată cu crearea omului, Dumnezeu îi dă acestuia și Legea, normele de viață după care să se călăuzească. O educație religioasă este posibilă la toate vârstele,dar,pentu realizarea ei, este necesară conlucrarea dintre harul divin si efortul celor educați:”Iată, stau la usă și bat, de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa,voi intra la el”.

Pentru că religia s-a născut o dată cu apariția omului, educația religioasă este o componentă fundamentală a procesului de învățământ. În consecință, în cadrul procesului de învățământ, religia trebuie să ocupe un rol important alături de celelalte discipline.

În educația religioasă sunt implicați mai mulți factori:familia, Biserica, școala,societatea,mass-media,profesorul de religie,elevul, conținutul specific,etc.

Scopul predării religiei vizează un dublu aspect: unul informativ, de transmitere de cunoștințe, și unul formativ, ce are în vedere caracterul religios-moral al elevului. Ora de religie este o interacțiune continuă între profesor și elev, se realizează prin participarea activă a celor doi factori, trecând dincolo de spațiul didactic și căpătând o dimensiune inițiatică.

Etimologic,cuvântul"educație" provine din latinescu"educo,educare" și înseamnă a conduce pe om cu metode adecvate spre o țintă, aici fiind cuprinsă îngrijirea, instruirea și conducerea celor educați."A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui."

Se știe că în cadrul procesului instructiv-educativ cei mai importanți dintre factorii implicați, aflați într-o permanentă interacțiune sunt profesorul si elevul, fiecare având atribuții și îndatoriri specifice. Pentru eficiența întregului proces al învățământului, între cei doi poli trebuie să existe o colaborare si o transmitere reciprocă de informații, o cooperare ce își va atinge scopul numai atunci când profesorul se bucură de autoritatea necesară pentru a-și exercita rolul său conducător.

Educația religioasă alături de educația intelectuală, educația estetică, educația fizică, educația civică etc., reprezintă fațete ale educației unei persoane de-a lungul vieții.Idealul suprem al fiecărui om trebuie să fie desăvârșirea, de aceea educația religioasă este o necesitate în viața omului, deoarece numai Religia este în măsură să răspundă la întrebările ultime ale existenței umane.

Finalitățile educației trebuie să păstreze un echilibru între ideal și real, deoarece "nivelul ideatic al finalităților educative trebuie să fie destul de înalt, pentru a reprezenta cu adevărat un model funcțional, dinamic și în continuă evoluție către noi orizonturi de perfecțiune, cu putere de atracție pentru individ. În același timp finalitățile trebuie să se adreseze unor oameni concreți, să potențeze maximal forțele lor latente."

Idealul educativ este finalitatea cea mai generală a educației și exprimă orientările strategice ale unui sistem educativ într-o anumită etapă istorică a dezvoltării economico-sociale, științifice și culturale a unei țări. ,,Este modelul de personalitate care polarizează aspirațiile unei societăți la un moment dat.”

Pedagogul ceh Jan Amos Comenius,primul gânditor modern care a teoretizat principiile didactice, consideră că finalitățile educației religioase pot fi atinse doar prin raportarea la modelul oferit de Hristos: “Creștinii trebuie să fie formați după exemplul Lui, luminați în spirit, sfinți în sârguința conștiinței și puternici în fapte (fiecare după vocația sa)”.

Finalitatea educației religioase este îmbogățirea sufletească a omului, astfel încât acesta să devină religios:“Omul religios e obsedat în chip permanent de un ideal, cu care caută să-și potrivească pașii.[…] Ideea transcendentului religios prilejuiește o minunată scară metrică, ce dă mereu omului religios conștiința că întâmplările din lumea aceasta sunt numai niște realități reduse și că trebuie înmulțite și sublimate cu o câtime foarte mare, pentru a putea sugera măcar splendoarea adevărurilor și existențelor din lumea de dincolo, unde tronează idealul pur, în toată maiestatea lui”. Acest idealul al religiei creștine este atins atuncicând fiecare membru al ei ajunge la desăvârșirea personală, împlinindu-se astfel idealul și în plan individual.

Înălțimea și complexitatea idealului asumat de educația religioasă sunt date de înălțimea modelului oferit de Mântuitorul, model ce trece dincolo de om, dar îi oferă acestuia posibilitatea,mijloacele și oportunitatea de a se apropia de ideal.

Acțiune specific umană, educația religioasă se desfășoară în mod conștient de către un educator, având la bază anumite principii și folosindu-se de metode și mijloace specifice.Acest tip de educație are la bază iubirea, încrederea și libertatea, iar scopul ei este realizarea caracterului religios-moral al elevului, având ca finalitate desăvârșirea creștină.

Profesorul de religie are misiunea de a iniția în tainele credinței pe elevii săi, astfel încât aceștia să devină ucenici ai lui Hristos.Pentru profesorul de religie, modelul suprem este Mântuitorul Iisus Hristos, Care, ca un pedagog desăvârșit, coboară până la nivelul de înțelegere al interlocutorului,pentru a-l ridica pe acesta la cele dumnezeiești.Profilulprofesorului trebuie să se compuna dintr-o serie de calități și de însușiri,care, poate mai mult ca oricui, i se cer profesorului de religie. Aceasta datorită responsabilității pe care o are-aceea de a deschide sufletele elevilor săi spre Dumnezeu și de a forma caractere religios-morale.De aceea trebuie să se țină cont de faptul că profesorul de religie nu este un simplu transmițător de cunoștințe,sau un simplu organizator al procesului de învațare a elvilor. El este un exemplu viu de trăire a învățăturilor transmise și pentru aceasta comportarea lui implică o moralitate deosebită, care trebuie să-l determine pe elev să vadă în profesorul de religie un model demn de urmat in viață. Prin catehizarea elevilor profesorul le insuflă acestora un nou stil de viață, astfel încât credința mărturisită, ajunge să fie trăită și asumată în plan personal și social de fiecare.Elevii vor învăța că exprimarea credinței se face sub forma adorării lui Dumnezeu,a mulțumirii pe care I-o aducem pentru binefacerile primite, dar și sub forma bucuriei de a fi copiii lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie reprezintă mediul cuprinzător de manifestare a bucuriei, a speranței și a credinței.

Fiecare oră de religie începe și se termină cu o rugăciune, momente în care, profesor și elevi dau o mărturie de credință publică, sărbătorind împreună bucuria de a fi întru Hristos"Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor".

Ora de religie își atinge finalitățile, potențialul maxim, atunci când elevii devin interesți de noțiunile transmise, le înțeleg, le integrează în structura lor interioară și devin practicanți prin conștientizarea apartenenței lor la Trupul mistic al lui Hristos-Biserica.Această oră îi îndeamnă pe elevi să devină angajați, responsabili de fiecare acțiune, de propria educație, dar și față de aproapele, urmând cuvintelor Mântuitorului: "voi sunteți lumina lumii…,așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri".

Lipsa sau insuficiența mijloacelor didactice la disciplina religie, insuficiența materialului bibliografic adecvat particularităților de vârstă ale elevilor, resimțite ca neajunsuri, pot fi înlăturate prin folosirea sistematică la ora de religie a Sfintei Scripturi. Indiferent de conținuturile sau temele abordate, citirea și comentarea unui pasaj din Vechiul sau Noul Testament va susține ideea prezentată de profesor, va reprezenta o diversificare a modului didactic de abordare a lecției și va conduce la dezvoltarea dimensiunii educative și misionare a acesteia.Din pricina lipsei manualelor profesorul de religie are drept ghid pentru organizarea procesului educativ programa școlară, iar liniile directoare în coordonarea activității sunt date de obiectivele cadru și de referință.Se observă cu ușurință faptul că munca educatorului se extinde dincolo de spațiul școlii, unde se desfășoară un sfert din activitatea profesorului, partea cea mai vastă, de cercetare, având loc acasă, în biblioteci și concretizându-se în proiectarea activității.

Profesorul de religie va încerca să dezvolte creativitatea elevilor, alungând astfel monotonia și evitând șablonizarea orelor de religie. "Progresul omenirii nu este disponibil fără activitatea creatoare, teoretică și practică a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești". Pentru aceasta, profesorul va îmbina metodele de predare tradiționale cu cele activ-participative (brainstorming-ul, metoda "ciorchinelui", tehnica" cvintetului", etc.) pentru a-i oferi elevului posibilitatea dezvoltării creativității.

În predarea religiei deosebim o latură subiectivă, ce cuprinde trăirea religioasă ca fapt sufletesc, și o latură obiectivă, reprezentată de conținuturile educației religioase.Trăirea religioasă poate fi învățată numai prin crearea unor situații concrete de viață, prin cuvânt și faptă.Profesorul de religie poate educa viața afectivă a elevilor în sensul sentimentelor religioase superioare(automatizarea practicilor religioase observate și exersate nu duce la trăire religioasă).

Conținutul educației religioase cuprinde totalitatea cunoștințelor religioase selectate pentru a fi predate elevilor, ce urmărește prezentarea adevărului revelat și sistematizat în: domeniul studiilor istorice, domeniul sistematic și domeniul liturgic.

Ca orice disciplină de studiu religia urmărește un anume scop,ce"desemnează finalitățile generale ale acțiunii educative și determină obiectivele concrete ale acesteia".Spre deosebire de celelalte discipline religia vizează un scop întreit ce are în vedere mijlocirea adevărurilor de credință și de morală, pe temeiul cărora omul își câștigă mântuirea(scopul material);dezvoltarea funcțiilor sufletești și mai ales a predispoziției religioase(scopul final) și desăvârșirea creștină, drumul parcurs până la asemănarea cu Dumnezeu( scopul educativ).

Profesorul de religie trebuie să caute și să ceară de la Dumnezeu înțelepciune, îndreptând sufletele elevilor spre a înțelege, a aprofunda și a trăi adevărurile de credință mărturisite de Biserică.

Educația religioasă trebuie să înceapă încă din copilărie,deoarece deprinderile bune, formate în această perioadă rămân,de multe ori, pentru toată viața. În multe locuri Sfânta Scriptură mărturisește despre responsabilitatea părinților față de copii. În Vechiul Testament preotul Eli a fost pedepsit din cauză că a știut”că fiii lui fac nelegiuiri, dar nu i-a oprit”(I Regi 3,13), iar dreptul Iov aducea jertfă pentru copii săi în fiecare seară, ca nu cumva aceștia să fi păcătuit și se ruga mult pentru ei. În Noul Testament Apostolul Pavel pune în prim plan relațiile de familie, subliniind că părinții trebuie să se îngrijească de copii atât material, cât și duhovnicește(II Cor.12,14). Înțelepciunea poporului nostru a surprins această idee în proverbe precum: ”A avea/a nu avea cei șapte ani de acasă”. Idealul părinților creștini ar trebui să fie creșterea copiilor în credința statornică, spre a fi mădulare vii ale Bisericii, ca“Hristos să ia chip în sufletele lor”(Gal.4,19), iar scopul să fie”dobândirea Duhului Sfânt”.

Dacă părinții vor respecta toate acestea, celelalte-talentul,sănătatea-se vor adăuga, după cum spune Însuși Mântuitorul”Căutați mai întâi Împărația lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga voua”(Mt.6,33).Așadar, în periada micii copilării familia deține rolul hotărâtor în educația religioasă a copilului.La această vârstă copilul are capacitatea de a memora mecanic, ei putând fi învățați diferite rugăciuni, poezii, povestioare cu caracter moral.

Copilul este capabil de trăiri religioase, care vor fi cultivate și dezvoltate prin educația religioasă. Pentru aceasta profesorul trebuie să țină cont de etapele dezvoltării psiho-fizice ale educabililor.

În clasele primare, elevii încep să asimileze cunostințe religioase, în special din domeniul istoriei biblice, și să pună în practică în mod conștient norme de comportament religios-moral.

Participarea la slujbele Bisericii și la anumite evenimente religioase din viața familiei (colindatul, cununii, botezuri, înmormântări,ș.a.) și a comunității pot constitui momente prielnice, care trebuie valorificate în educația religioasă a copiilor. Observând și înregistrând actele religioase și morale copilul va imita cu fidelitate și încredere gesturi, atitudini, cuvinte.Tocmai pentru că fondul sufletesc al copilului este unul pur, de bună credință, adulții au datoria de a deveni modele de comportament pentru copii și de a nu sminti pe niciunul din ei.

Perioada preadolescenței este foarte importantă pentru creșterea spirituală.Acum,copiii sunt foarte vulnerabili și de aceea rolul părinților,al profesorilor, rudelor și al altor adulți este foarte important. De la această vârstă, tinerii iși fac modele din valorile și comportamentul adulților. Aceste modele trebuie săfie suficient de puternice pentru ca urmându-le, tânarul să reziste influențelor si valorilor total diferite de cele creștine.

În perioada adolescenței tânărul este supus unor puternice influențe asupra educației religioase. Acum se formează convingeri religios-morale sau se cade sub influențe și tentații cu urmări negative asupra personalității. Simțul critic începe să se manifeste, educația nu se mai reduce doar la asimilare de cunoștințe, ci acestea sunt prelucrate și aprofundate.Viața religioasă a tânărului trece acum printr-o criză, apare conflictul dintre real și ideal,dintre credință și teorii științifice. Tânărul are nevoie acum de modele de viață, el își conturează un ideal, de aceea profesorul va da dovadă de mult tact pedagogic, va utiliza în mod special metoda argumentării pentru a contracara consecințele criticismului specific vârstei.

Pelerinajele la mănăstiri și alte locuri de spiritualitate, taberele creștine conduse de preoți și profesori cu experiență pedagogică, antrenarea în diverse activități educative pot fi pentrucopii ocazii minunate pentru conturarea personalității prin descoperirea lui Dumnezeu si a altora care împărtășesc aceeași credință și trăiesc virtuțile creștine in viața lor.

Calitatea vieții familiale, participarea regulată a părinților împreună cu copiii la viața Bisericii și practicarea unor valori creștine fundamentale,vor avea un impact semnificativ asupra preadolescenților și îi vor ajuta în noua etapă a vieții lor.

Provocările lumii contemporane, evoluția societății secolului XXI, determină schimbări și la nivel de politici educaționale, de care educația religioasă realizată în școală și în afara ei trebuie sățină cont.Transmiterea prin limbajul credinței a învățăturii revelate atrage dupa sine și valorizarea elevului. Orice activitate didactică religioasă are sens în măsura în care-l ajută pe elev să-și valorifice propriile capacități întelese în lumina învățăturii creștine drept talanți deveniți virtuți.Un mediu marcat de religiozitate va favoriza dezvoltarea spirituală a elevilor, dar există și situații când tinerii vor întâmpina dificultăți în devenirea lor spirituală dacă sunt privați de șansa educație religioase realizate în școală.În acest context, profesorul va da lecției de religie o dimensiune reconciliatorie, ora se va desfășura ca un dialog în care părerile fiecărui participant sunt importante, însă cuvintele folosite sunt inspirate de cuvintele Sfintei Scripturi. Profesorul va urma în activitatea sa modelul oferit de Mântuitorul în rugăciunea dinaintea Patimilor sale: "Nu numai pentru ei mă rog, ci și pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine".

O soluție viabilă, un posibil răspuns la întrebările lumii acesteia, ar fi conlucrarea reala și susținută dintre cei trei factori educativi principali:familia, Școala și Biserica. Aceste entități educative se afla uneori în contradicție, fapt ce duce la transmiterea către copii și tineri de mesaje care cu greu pot fi aduse la un numitor comun.Fiecare dintre acestea tind adesea să delege alteia responsabilitatea pentru educația copiilor. Familia consideră că școala este specializată îneducarea copiilor și principala sau chiar singura responsabilă în acest sens; școala tinde săreducă rolul ei la unul strict informativ; iar parohia întâmpină dificultăți în dialogul cu tinerii.Profesorul de religie poate constitui un liant între cele trei instituții educative, deoarece prin intermediul școlii tânărul poate intra mai usor în centrul vieții parohiale, prin implicarea în activități religioase, alături de părinți.Însă un pedagog înțelept va mărturisi plin de smerenie că nu el este factorul decisiv în procesul educativ, ci Dumnezeu, căci"De n-ar zidi Domnul casa(sufletului), în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc".

Putem spune,așadar, că educația religioasă tinde să-și atingă finalitățile aduci când talanții dăruiți de profesor elevilor vor începe să aducă roade, ce vor lua diferite forme: postirea din proprie inițiativă miercurea, vinerea și în cele patru posturi mari, prezența rugăciunii în viața de zi cu zi, participarea la Sfânta Liturghie duminica și în zilele de sărbătoare, participarea la viața comunității prin ajutorarea persoanelor aflate în nevoi, ș.a. S-a observat că elevii care merg la biserică duminică de duminică sunt mai cuminți, învață mai bine, nu crează probleme. În situațiile în care elvii întâmpină probleme de sănătate sau de adaptare la viața școlară rezolvarea o reprezintă mersul la biserică a părinții elevilor, spovedirea întregii familii și viețuirea acestora în Hristos.

"În creșterea copiilor, pentru a-i putea forma în viața cea adevărată în Hristos, cunoașterea psihologiei copilului …nu e de ajuns, dacă nu chemăm neîncetat harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Trebuie să ne rugăm atât dimineața, cât și seara, în orice moment atunci când avem nevoie să cunoaștem voia Domnului…Prin practica rugăciunii realizăm țelul cel mai înalt: acela de a fi în comuniune cu Dumnezeu pentru a ne mântui și a-i ajuta pe copiii noștri să dobândească viața veșnică."

Obiectivele formativ-educative în educația religioasă

Idealul educației creștine este desăvârșirea omului, prin trezirea și dezvoltarea tuturor posibilităților sufletești latente în el, ținându-se cont de mediul din care provine, de educația primită, de factorii ereditari ai educabilului, el având datoria înmulțirii talanților.Profesorul va face apel la valorile centrale ale religiei creștine: libertatea, dragostea față de celălalt, dreptatea și adevărul, pe care le va explica elevilor, ilustrându-le cu exemple din viețile sfinților, dar și din viața de zi cu zi.

Finalitățile educației creștine sunt desemnate de scopurile educației și determină obiectivele concrete ale acesteia "Idealul educativ este o instanță valorică din care iradiază norme, principii, strategii, scopuri și obiective determinate, care direcționează procesul de formare a tinerei generații."

Fixând scopul profesorul anticipează la modul ideal finalitatea activității sale.Scopurile ocupă locul central în raport cu ceilalți factori ai acțiunii pedagogice( subiect, obiect, metodă, mijloc), datorită lor activitatea educațională capătă un caracter activ și conștient, organizat și planificat.

Prin fixarea obiectivelor educațioanale profesorul are în vedere tipul de schimbări pe care procesul de învățământ le va produce.Obiectivele educaționale urmăresc"deprinderea, interiorizarea și stăpânirea capacităților cognitive, afective și voliționale în activitățile educative prin care se realizează scopurile educației."

Obiectivele educaționale au în vedere achizițiile urmărite de-a lungul perioadei de școlarizare, ce vor fi redate prin comportamente concrete, ce vor putea fi observate, măsurate și valorizate. Obiectivele reies din scopurile educației, ambele tinzând către idealul educațional, urmărind o mai mare deschidere față de valori autentice și diverse, având ca scop dinamizarea procesului instructiv- educativ.

Obiectivele sunt acțiuni potențiale pentru a căror traducere în fapte sunt necesare metodele.

Finalitățile educației au suferit de-a lungul timpului schimbări ale centrului de interes-în educația tradițională, obiectivul central era asimilarea de cunoștințe; astăzi, educația are ca obiectiv primordial formarea unor atitudini și capacități spirituale, pe al doilea loc dobândirea de priceperi și deprinderi și abia apoi asimilarea de cunoștințe.

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, obiectivele educației creștine trebuie să fie:

♦Frica de Dumnezeu să-i fie mai presus de orice frică,

♦ Să nu se îndurereze atunci când suferă rele,

♦ Să nu grăiască lucruri rușinoase,

♦ Să disprețuiască bogăția și celelalte asemenea ei,

♦ Să suporte când sunt nedreptățiți, dar să acționeze cu curaj și înțelepciune pentru apărarea celui pe care îl vede suferind o nedreptate,

♦ Să învețe să-și stăpânească pretutindeni suferința,

♦ Să să fie îngăduitor,

♦ Să aibă o singură lege: să nu se apere niciodată când e ocărât sau suferă cele rele și să nu rabde nicicând văzând pe un altul suferind aceasta,

♦ Să fie treaz și veghetor, să privegheze în rugăciuni și peste tot ceea ce spune și face să pună pecetea [semnul crucii],

♦ Să filosofeze și să fie înțelept,

♦ Să fie bun, nemânios, nepomenitor de rău,

♦ Să fie făcător de bine, iubitor de oameni, să fie învățat ca nimic să socotească pe cele de aici,

♦ Fetele să fie evlavioase, cucernice, să defaime banii, să petreacă neîmpodobite,

♦ Să dea dovadă de blândețe, de sfială,

♦ Să se învețe să stăpânească pântecele,

♦ Să se depărteze de la multă cheltuială, să fie economicoși, iubitori de dragoste, să se învețe să fie supuși stăpânirii,

♦ Așa să fie de cinstiți, cât de la cucernicie și de la înfrânare și de la curăție mai mult să se cunoască, ca și de la oameni.

În cadrul politicilor educației moderne au apărut două concepte noi: obiective cadru și obiective de referință.

Obiectivele cadru au un grad ridicat de generalitate și complexitate și urmăresc formarea unor capacități și atitudini specifice unei discipline, iar împlinirea lor este urmărită pe parcursul mai multor ani de studiu.

Obiectivele de referință definesc rezultatele învățării, prin raportarea obiectivelor cadru la conținutul disciplinei de învățământ, pentru fiecare an de studiu și raportat la nivelul conținutului învățării (în conformitate cu programa școlară).

Obiectivele cadru ale religiei sunt:

•cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului,

•cunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase,

•cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi, a tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii,

•formarea virtuților creștine și consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral,

•educarea atitudinilor de acceptare, înțelegere și respect față de cei de alte credințe și convingeri.

Aceste obiective vor fi formulate ca acțiuni sau manifestări observabile cu ajutorul obiectivelor de referință și al obiectivelor operaționale.

Obiectivele operaționale sunt enunțuri ce urmăresc finalitatea activității didactice, sunt stabilite de profesor pentru fiecare activitate în parte și se fixează în funcție de tipul de lecție, nivelul de cunoștințe ale elevilor, particularitățile de vârstă și intelectuale ale acestora.

Teoreticienii educației au delimitat și clasificat obiectivele în mai multe grupe, cu scopul de a le face funcționale, iar în funcție de domeniul la care se referă,întâlnim:

a) obiective cognitive-cuprind cunoștințele specifice de ordin dogmatic, teologic, de istoria credințelor religioase transmise și asimilate într-o lecție. Precizarea obiectivelor se va face prin utilizarea unuia dintre verbele din sfera domeniul cognitiv: a clasifica, a defini, a preciza, a enumera, a identifica, a explica, a argumenta, a demonstra, a găsi, a corela, a ilustra, a localiza,etc;

b) obiective afective-urmăresc formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor de iubire și evlavie și sunt precizate cu ajutorul unuia dintre verbele: a aplica, a fi de acord, a avea curiozitatea, a compara, etc.;

c) obiective voliționale-având în centru formarea unor conduite specifice în biserică și în afara ei: închinarea cu respectarea anumitor reguli, manipularea unor obiecte religioase, iar precizarea acestor obiective se face prin utilizarea unuia dintre verbele: a intenționa, a dori etc.

Pentru elaborarea și formularea obiectivelor operaționale, trebuiesc parcurse mai multe etape:

1. precizarea sarcinii de învățare,

2. precizarea condiției de realizare a sarcinii de învățare,

3. precizarea performanței minim acceptabile, a criteriului de succes sau a modului de evaluare.

Pentru a putea identifica o sarcină educativă și a o explica în mod corespunzător, obiectivele trebuie să respecte anumite condiții :

– să se refere la activitatea elevului și nu a profesorului,

– să fie realizabile, respectând particularitățile de vârstă și experiențele anterioare ale elevului,

-obiectivul să descrie comportamente observabile,

-să stabilească un rezultat imediat al instruirii,

-în obiectiv se vor preciza atât condițiile de realizarea a sarcinii, în contextul căreia elevii vor realiza acțiuni, cât și criteriul performanței, al realizării acestora,

-în formularea obiectivului se vor preciza facilitățile sau restricții ("folosind…", "având la dispoziție…", "fără a…."),

-obiectivele vor conține criteriile de evaluare și nivele diferite de performanță.

Unele comportamente dobândite la școală, în special procesele afective, sunt dificil de surprins în obiectivele operaționale și cu atât mai puțin măsurabile. Valori precum iubirea, credința, smerenia, caritatea, rugăciunea nu se manifestă întotdeauna în fapte exterioare ce pot fi cuantificate, ele se sedimentează în timp și uneori e nevoie de mai multe secvențe de instruire pentru a se așeza și a prinde contur în sufletul elevului.

Ca fii ai Tatălui ceresc, ca pedagogi responsabili trebuie "să ne străduim să le dăm copiilor noștri educație creștină, cu încredințarea că, atunci când vor avea evlavie și iubire de Dumnezeu, se vor deosebi și în viața pământească prin virtuțile lor…Cei care sunt nepăsători față de buna educare a copiilor lor vor fi pedepsiți de Dumnezeu".

Importanța obiectivelor operaționale este dată de faptul că prin fixarea lor se evită uniformizarea, șablonizarea lecțiilor, deoarece obiectivele reprezintă axul în jurul căruia trebuie să se așeze întreaga lecție. Obiectivele determină alegerea metodelor, a procedeelor, a materialului didactic, datorită lor se evidențiază o anumită parte a lecției ce merită o atenție deosebită. Prin stabilirea corectă și atentă a obiectivelor operaționale, profesorul urmărește realizarea obiectivelor generale.

Obiectivele operaționale în predarea religiei urmăresc înțelegerea și redarea de către elevi a conținutului religios, posibilitatea elevilor de a realiza conexiuni între cunoștințele vechi și cele nou dobândite, înțelegerea corectă a tuturor semnificațiilor și simbolurilor religioase, dar mai ales aplicarea cunoștințelor învățate în comportament și în viață. "Dacă un copil crește cinstind pe Hristos și pe Maica Domnului, ca pe niște ființe preaiubite, această dragoste îi va așeza inima întru Domnul, și chiar dacă mai târziu va fi bântuit de îndoieli sau, mai rău, va părăsi Biserica, cel puțin nu va fi împotriva lui Hristos în inima sa, ceea ce i-ar putea fi de ajuns mântuirii sale".

În predarea religiei un rol foarte important îl au obiectivele formativ-educative, ce privesc în mod deosebit latura afectivă și volițională a personalității elevilor. Ele se precizează în legătură cu conținutul fiecărei lecții, dar se urmăresc pe parcursul mai multor ani de studiu.Obiectivul didactic este stabilit de profesor pentru fiecare lecție, determinând tipul de lecție ce urmează a fi relizată. În funcție de obiectivele lecției,sarcina didactică centrală poate fi: transmiterea și însușirea de cunoștințe, formarea priceperilor și deprinderilor, recapitularea și sistematizarea cunoștințelor și verificarea acestora.

Obiectivele formativ-educative se întâlnesc în lecțiile în care profesorul transmite elevilor săi cunoștințe noi ce vor conduce la formarea de atitudini și abilități.Elementele de conținutale lecției, alături de obiective, metode și mijloace didactice, particularitățile individuale și de grup ale elevilor și personalitatea profesorului formează în lecție un tot unitar ce trebuie avut în vedere când se proiectează activitatea didactică.Pentru atingerea finalităților actului didactic, toate aceste componente sunt puse în legătură într-un cadru organizatoric, ce reprezintă formele de organizare a procesului de învățământ.

Principala formă de realizare a procesului de învățământ o reprezintă lecția. Aceasta reprezintă"unsistem de acțiuni structurate în raport cu obiectivele generale și specifice ale instruirii, operaționalizate la nivelul clasei, într-o atmosferă de lucru congruentă asigurată pe baza corelației funcționale dintre profesor și elev, realizată într-un context pedagogic deschis".

De-a lungul timpului, în procesul de învățământ au fost utilizate mai multe moduri și forme de organizare dintre care cel mai eficient s-a dovedit a fi modul de organizare pe clase și lecții. Acest mod a fost fundamentat de Ian Amos Comenius și perfectionat în timp în conformitate cu evoluția psihologiei învățării și pedagogiei. Acest tip de organizare prezintă mai multe avantaje:

– procesul didactic antrenează un numar mare de elevi, grupați după criteriul vârstei, după nivelul de dezvoltare psihică și după nivelul de pregătire;

– conținutul învățământului este organizat pe obiecte de învătamânt eșalonate, prin planul de învațământ, pe ani școlari;

– conținutul fiecărui obiect de învățământ este stabilit pentru fiecare an de studiu printr- o programă școlară, structurat pe teme, capitole și prezentat elevului prin manual;

– trecerea elevilor de la un an de studiu la altul se face pe baza competențelor formate;

– programul școlar este organizat pe ani școlari, semestre, săptămâni școlare, zile școlare, ore școlare.

Lecția cuprinde mai multe componente, aflate în raport de interdependență, de complementaritate. Prin organizarea lor pe trei coordonate, se evidențiază variabilele procesului de învățământ: cea funcțională, cea structurală și cea operațională.

Coordonata funcțională se referă la obiectivele generale ca rezultate școlare și implică scopurile procesului educativ. Scopurile și obiectivele regăsite în sarcinile lecției pot fi informative sau formative (de natură cognitivă, afectivă, psihomotorie). În funcție de ele se elaborează strategia didactică, se realizează situația de învățare, se aleg metodele și procedeele didactice, mijloacele de învățământ, sunt organizați elevii.

Coordonata structurală vizează resursele angajate în procesul educativ, de ordin material (mijloace de învățământ, spațiul și timpul didactic), informațional și uman (calitățile pedagogice ale profesorului, capacitățile elevilor).

Coordonata operațională vizează acțiunea de operaționalizare a obiectivelor și este realizată de profesor în funcție de condițiile concrete ale clasei de elevi (ritm de lucru, calitatea memoriei și a atenției, deprinderile de muncă intelectuală, aspirații). Caracteristicile clasei de elevi reprezintă un factor important în elaborarea strategiei didactice.

La nivel instituțional, principala formă de organizare a educației religioase o reprezintă lecția de religie. Aceasta se poate desfășura în mod tradițional în clasă, dar spațiul de învățare poate fi extins și înafara școlii, ora de religie putând să se desfășoare în biserică, în aer liber, în ateliere de creație, sau laboratoare pentru alte discipline. Diversificarea spațiului deînvățare va determina la elevi captarea atenției acestora, implicarea fizică și emoțională, dar și înțelegerea faptului că Dumnezeu este pretutindeni, necircumscris vreunui spațiu.

Mijloacele de învățământ sunt instrumente didactice auxiliare, care asigură transmiterea, înțelegerea, asimilarea conținutului, formarea deprinderilor, capacităților, aptitudinilor, evaluarea rezultatelor școlare, utilizarea eficientă a timpului de învățare. Alegerea mijloacelor depinde de natura obiectivelor și a conținuturilor, metodele utilizate, timul avut la dispoziție, posibilitățile reale ale școlii.

Mijloacele de învățământ îl ajută pe profesor în predare, iar pe elev în învățare, ele nu se substiuie activităților de predare.Importanța pe care o au este dată de funcțiile pe care le îndeplinesc:

1. funcția informativă- de transmitere de informație multiplă, în același interval de timp,

2.funcția formativă- crește gradul de organizare a informației transmise crescând capacitățile cognitive ale elevilor,

3.funcția de evaluare- înregistrează performanțele elevilor,

4.funcția ergonomică- raționalizează efortului depus de elevi și profesori în procesul de predare- învățare.

După natura și funcționalitatea lor, la ora de religie sunt utilizate mai multe tipuri de mijloace de învățământ:

a). mijloace informativ- demonstrative, transmit un mesaj informațional (Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, obiecte de cult, machete de biserici, fotografii, icoane, planșe, cărți, reviste de specialitate, discuri, casete audio,file, etc.),

b). mijloace de exersare și formare- elevii își pot testa cunoștințele folosind joculețe interactive și își pot forma deprinderi noi prin descoperirea elementelor noi pornind de la cunoștințele dobândite până în prezent cu ajutorul calculatorului,

c). mijloace de evaluare a cunoștințelor cu ajutorul testelor și a chestionarelor.

Toate aceste instrumente devin mijloace de învățământ numai în momentul în care răspund unei finalități pedagogice și sunt gândite și folosite de profesor într-un cadru organizat-lecția.

În cadrul lecției sunt stabilite mai multe sarcini de realizat, dintre acestea, cea dominantă reprezintă obiectivul ei principal, tipul de lecție"modul de organizare și desfășurare a activității de predare-învățare-evaluare, posibil și necesar în vederea realizării sarcinii didactice fundamentale”. Sarcini de învățare în procesul instructiv educativ pot fi: transmiterea- asimilarea de cunoștinte, formarea, consolidarea, perfecționarea de deprinderi, formarea, dezvoltarea capacităților si atitudinilor cognitive, consolidarea, sistematizarea achizițiilor învățării, identificarea și eliminarea lacunelor, dificultăților, extinderea și aprofundarea cunoaștințelor,evaluarea achizițiilor învățării.

Potrivit didacticii tradiționale există mai multe tipuri de lecții:

-lecția de transmitere și asimilare de cunoștințe,

-lecția de formare, consolidare, perfectionare a deprinderilor si priceperilor intelectuale și practice,

– lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor,

-lecție de verificare și evaluare,

– varianta mixtă, sau combinată, cea mai răspândită variantă în învățământul preuniversitar, în care predomină strategia explicativ-reproductivă.

Potrivit fiecărui tip de lecție pot exista structuri numeroase și variate, în funcție de conținut, obiective, particularitățile clasei de elevi.

Eficiența lecției va depinde nu numai de modul de interacțiune a componentelor ei, ci și de felul în care este ea integrată în procesul de învățământ, ca sistem și funcționalitate, pentru că în lecție se obiectivează elementele acestuia – obiective, resurse, conținut, strategii și evaluare a rezultatelor.

B. METODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚARE RUGĂCIUNII

Metodologia didactică e un ansamblu de metode, procedee, tehnici și mijloace de învățământ ce urmăresc realizarea obiectivelor propuse.

Etimologic, cuvântul"metodă" provine din limba greacă, însemnând "drumul spre", "calea spre" și desemnează un mod de acțiune, o suită de operații, cu ajutorul cărora profesorul împreună cu elevii realizează obiectivele propuse.

Metodele didactice la care profesorul apelează sunt alese în funție de sarcina dominantă a lecției, de obiectivele operaționale, de obiectivele formativ-educative, de personalitatea, competența și creativitatea profesorului.

Metodele îndeplinesc trei funcții importante:

a) cognitivă- reprezentând calea de cunoaștere a adevărurilor științifice,

b) normativă- fiecare metodă conține un sistem de norme ce indică modul de acțiune pentru a ajunge la rezultate optime,

c) operațională- indicând modul de lucru al profesorului cu elevii, în vederea obținerii rezultatelor.

Eficiențalecțieiva depinde nu numai de modul de interacțiune complexă a componentelor ei, ci și de felul în care este ea integrată în procesul de învățământ, ca sistem și funcționalitate, pentru că în lecție se obiectivează elementele acestuia – obiective, resurse, conținut, strategii și evaluare a rezultatelor.

Metodele de învățământ se pot clasifica după mai multe criterii: istoric, al sarcinii didactice, al organizării învățării, demersul logic specific, izvorul principal al învățării.

După demersul logic specific care duce la învățare, metodele de învățământ sunt: metoda inductivă, metoda deductivă, metoda analitică, metoda sintetică și metoda genetică.

După izvorul principal al învățării metodele utilizate la ora de religie se clasifică în trei categorii:

1.Metode de comunicare și asimilare a cunoștințelor:

a)Metode de comunicare orală

b)Metode de comunicare scrisă

2.Metode de cunoaștere a realității religioase,

3.Metode fundamentate pe acțiune.

Metodele de comunicare și asimilare a cunoștințelor sunt utilizate frecvent în educația religioasă, deoarece contribuie la însușirea corectă și completă a adevărului revelat, cu ajutorul lor cunoștințele religioase sunt aplicate cu ușurință în viață.Profesorul comunică noile cunoștințe prin viu grai, de aceea la loc de cinste între metodele expozitive se numără povestirea, explicația, descrierea, argumentarea, prelegerea, expunerea cu oponent.Metodele interogative au la bază dialogul dintre profesor și elev. Din categoria metodelor interogative fac parte: conversația catehetică, conversația euristică, problematizarea sau dezbaterea. Aceste metode pot fi identificate în activitatea Învățătorului nostru Iisus Hristos.

Comunicarea cunoștințelor, a sfaturilor, a trăirilor sufletești se face și pe calea scisului, prin intermediul cărților. Alături de Sfânta Scriptură, la ora de religie se mai pot folosi: texte religioase, dicționare, cărți de rugăciuni din care se vor lectura pasaje ilustrative pentru tema studiată și se va recurge la interpretarea textului biblic sub oblăduirea interpretărilor făcute de sfinții părinți.Metode de comunicare scrisă sunt: lectura (lectura explicativă, luarea notițelor, studiul individual, efectuarea activității suplimentare), lectura și interpretarea textului biblic,referatul și eseul.

Metodele de cunoaștere a realității religioase urmăresc cunoașterea lui Dumnezeu, a iubirii Lui, ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului.Obiectivul acestei cunoașteri se realizează prin metoda observării directe a realității religioase, studiul și interpretarea simbolurilor, analiza documentelor, deprinderile morale, prin studiul de caz, prin exemplu, prin rugăciune, prin meditația religioasă, prin cultul divin(cele șapte Laude bisericești, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, cântarea religioasă).

Metodele fundamentate pe acțiune sunt utilizate atunci când profesorul are în vedere pregătirea elevilor pentru desfășurarea unei activități intelectuale sau practice.Prin folosirea acestor metode profesorul foloseștedisponibilitatea spre joc a elevilor, pentru atingerea obiectivelor propuse.Între aceste metode se numără jocul didactic, dramatizarea, exercițiul moral.

Orice activitate practică este precedată sau însoțită de metoda îndrumării teoretice și practice, care va ajuta la stabilirea comportamentului așteptat de la elevi în anumite condiții și la fixarea unor reguli. Explicarea practicii liturgice, a ritualurilor religioase, a scopului pentru care face îndrumarea, dar și demonstrarea acestora prin exemplu personal sunt modalități prin care profesorul poate cultiva predispoziția religioasă a elevilor.

Pentru realizarea sarcinilor didactice legate de conținutul activității de predare-învățare, profesorul de religie folosește diferite metode în funcție de specificul temelor predate.

"În vederea realizării obiectivelor propuse, cât și pentru racordarea la noile cerințe curriculare",profesorul de religie poate folosi în activitatea de predare-învățare și metode activ-participative moderne alături de cele tradiționale.

Printre metodele active utilizate în studiul religiei, conform modelului ERR se numără:

1.Metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare: brainstorming-ul, scrierea liberă, gândiți/lucrați în perechi/comunicați,masa rotundă simultană, stabilirea succesiunii evenimentelor, ciorchinele, termenii-cheie inițiali,

2.Metode active utilizate în realizarea sensului:SINELG; unul stă, trei circulă; cubul; metodaphotolangage; controversa academică; studiul de caz; Phillips 6-6; metoda 6-3-5; cadranele; analiza SWOT; organizatorul grafic,

3.Metode active utilizate în reflecție: Linia vieții; cvintetul; întrebările; turul galeriei; același nume, altă persoană/semnificație; jocul de rol,

4.Metode active complexe: KWL; mozaicul; explorarea interdisciplinară.

Brainstorming-ul sau metoda asaltului de idei, "Nu este practic o metodă didactică, ci o metodă de stimulare a creativității ce se poate institui în discuții, dezbateri și- în general- atunci când se urmărește formarea la elevi a unor calități imaginative, creative și chiar trăsături de personalitate( spontaneitate, toleranță)".Prin această metoda se separă momentulproducerii ideilor de momentul valorificării acestora. În momentul producerii ideilor sunt acceptate toate, fără să se critice sau să se dea vreo judecată de valoare asupra ei. Selectarea propriu-zisă se face după un anumit timp, când toate ideile se compară și sunt alese cele mai bune.

Această metodă se poate aplica la lecția "Virtuțile-roade ale Duhului Sfânt" (profesorul poate lansa întrebarea "Ce ar trebui să facă omul în această viață pentru a atinge desăvârșirea?") sau pentru lecția "Legea cea nouă-Fericirile", profesorul poate solicita elevii să caute antonime pentru cuvintele smerenie, pocăință, blândețe,trândăvie). La aceste solicitări elevii vor veni cu idei ce vor fi notate pe flipchart sau pe tablă, iar la final vor fi selectate cele mai bune răspunsuri. Această acțiune nu trebuie să dureze foarte mult, maxim 10 minute.

Utilizarea acestei metode cere mult tact pedagogic din partea profesorului "astfel încât asaltul de idei să nu conducă la promovarea unor enunțuri contrare învățăturii de credință, care pot să producă confuzii sau incertitudini în sufletele elevilor".

Utilizând brainstorming-ul folosim conversația euristică drept metodă dialogată, de incitare a elevilor și de aflare a adevărului prin întrebări cu ajutorul cărora se realizează conexiuni în universul de cunoștințe a acestora. Această metodă solicită elevilor inteligența productivă, spontaneitatea și curiozitatea, cultivând creativitatea acestora.

Scrierea liberă este o metodă modernă pe care profesorul de religie o poate utiliza la ora de religie "în vederea formării capacității elevilor de a reflecta și de a învăța prin exprimarea în scris a gândurilor/ideilor pe care le au despre o anumită temă". Prin folosirea acestei metode, scriereadevine un mijloc de dezvoltare a gândirii, de formulare de raționamente, de reflecție și creație. Spre exemplu, pentru lecția "Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume", elevii vor scrie timp de două minute tot ce știu despre acest subiect. Apoi vor citi în fața colegilor ideile notate, cu condiția ca acestea să nu fi fost prezentate anterior("Dumnezeu a creat lumea din nimic, prin puterea cuvântului Său", "Lumea a fost creată în șase zile", "Lumea a fost creată din iubire față de om", "Motivul creării lumii a fost iubirea și dorința lui Dumnezeu de a împărtășii creaturii bunătatea Sa").

1. Metode de cunoaștere a realității religioase

Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu reprezintă fundamentul mântuirii și desăvârșirii omului, de aceea este unul dintre obiectivele- cadru ale educației religioase.

Cunoașterea realității religioase reprezintă modalitatea prin care se împlinește năzuința omului de a-L cunoaște pe Creator, căci"Dumnezeu odinioară a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul".

a) Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și una dintre modalitățile prin care creștinul ajunge să-L cunoască. "Rugăciunea este un lucru foarte bun atunci când se face cu gând curat, adică atunci când Îi mulțumim lui Dumnezeu nu numai pentru că ne dă, dar și pentru că nu ne dă ceea ce Îi cerem, pentru că și binele și răul sunt spre folosul nostru".

Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a rugat de nenumărate ori, atât pentru Sine, cât și pentru noi. El Însuși ne-a învățat rugăciunea pe care să o rostim zilnic (Mt. 6,9-13), cum să ne rugăm (Mt.6,5-8), ne-a dat exemple de rugăciune stăruitoare (Mt.7,7), de rugăciune de pocăință (rugăciune vameșului Lc.18,9-14), dar și de rugăciune ce s-a transformat în păcat(rugăciunea fariseului).

Rugăciunea particulară trebuie completată cu rugăciunea liturgică, ce-i învață pe elevi să se roage pentru toată lumea, pentru că mântuirea e posibilă numai în comuniune. Profesorul de religie are misiunea, ca prin toate metodele și mijloacele de care dispune și folosindu-și creativitatea, să-i ajuta pe elevi să-și formeze deprinderea de a se ruga.

Folosirea rugăciunii ca metodă de cunoaștere a realității religioase presupune respectarea de către elevi a anumitor cerințe:

– să învețe cât mai multe rugăciuni și să înțeleagă textul acestora,

– să rostească rugăciunile zilnice și pe cele pentru anumite trebuințe,

– să se roage pentru ei,dar și pentru alții( chiar și pentru cei ce le fac rău),

– să-și formeze deprinderea de a rosti zilnic, împreună, rugăciunea la intrarea în clasă și la ieșirea din clasă, nu doar la începutul și sfârșitul orei de religie.

"Profesorul de religie, pe de altă parte, trebuie să explice elevilor textul rugăciunii, să îi învețe pe elevi diferite tipuri de rugăciuni, să rostească împreună cu aceștia rugăciuni pentru diferite împrejurări ".

Din punct de vedere didactic, rugăciunea este cea mai importantă metodă de cunoaștere a realității religioase, iar realizarea ei începe încă din copilărie, prin intermediul familiei. Dacă la început rugăciunea este o deprindere, în timp, practicarea ei trebuie să devină o obișnuință și o necesitate interioară.

Rugăciunea de la începutul orei are rol de a capta atenția elevilor, făcându-i mai receptivi față de cunoștințele ce urmează a fi predate. Pornind de la cuvântul Mântuitorului "unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor", profesorul va urmărisădirea în sufletul elevilor a dorinței de a vorbi cu Dumnezeu , de a-I cere ajutorul la începutul unei activități, de a se ruga pentru semeni și împreună cu aceștia.

Realizarea rugăciunii ca metodă de educație folosită la orele de religie necesită efort spiritual, atenție, reculegere, autocontrol și concentrare. Pentru interiorizarea acestei metode de către elevi este necesară crearea unei atmosferei de rugăciune. Pentru crearea unei atmosfere de religiozitate, profesorul va putea folosi mijloacele de învățământ audio, care sunt la îndemâna elevilor, aceștia fiind familiarizați cu tehnologia.

Această metodă poate fi folosită la lecția"Omul este cea mai importantă ființă de pe pământ". La începutul orei profesorul va prezenta elevilor o planșă ce înfățișează doi copii îngenunchiați în fața icoanei, apoi se va audia rugăciunea "Tatăl nostru". Pornind de la cunoștințele anterioare ale elevilor, profesorul discută cu elevii despre rugăciune, pe baza următoarelor întrebări: Ce făcea Adam în rai? Ce credeți că simțea Adam când vorbea cu Dumnezeu? Ce fac cei doi copii în fața icoanei? Voi vă rugați? Ce îi spuneți lui Dumnezeu prin rugăciune? Profesorul îi învață rugăciunea " Toți, cu inima curată", pe care copiii o pot rosti împreună la sfârșitul fiecărei ore de religie și, în particular, atunci când se roagă acasă sau la biserică. În urma acestei activități elevii vor dobândi cunoștințe despre rugăciune și își vor forma deprinderea de a se ruga pentru ei și pentru semeni, acasă sau la biserică.

Pentru predarea acestei teme se poate utiliza metoda activă "Masa rotundă simultană". Aceasta este "o metodă de învățare prin colaborare, în care fiecare elev este solicitat să-și prezinte un punct de vedere asupra unei probleme/ teme aflată în discuție". Activitatea se va desfășura frontal, profesorul va asculta fiecare punct de vedere, având grijă ca fiecare elev să aibă un feed-back. Anumite aspecte vor fi completate de profesor, greșelile corectate, iar elevii îndrumați cu ajutorul întrebărilor ajutătoare: "Cu cine vorbim când spunem o rugăciune? Ce spunem noi lui Dumnezeu când ne rugăm? Când trebuie să se roage un bun creștin? ".

Rugăciunea de la sfârșitul orei va consolida în comportamentul elevului deprinderea de a se închina corect, va fixa în mintea și în sufletul lui valorile religioase învățate la oră, toate acestea ducând în timp la formarea virtuților creștine și la consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral.

Rugăciunea este un reper fundamental al vieții creștine și o cale a dialogului neîntrerupt cu Dumnezeu și cu semenii. Ca metodă didactică, rugăciunea nu încetează să fie un mediu al descoperirii lui Dumnezeu și al trăirii noastre în El, o permanentă comuniune liturgică. Astfel, modelul de educație creștin nu se impune din afară și nu îngrădește libertatea morală sau spirituală a elevilor, ci își are temei în iubirea lui Dumnezeu și în libertatea pe care El o oferă fiecăruia dintre noi.

b) Meditația religioasă, este o metodă didactică de cunoaștere a realității religioase utilizată mai ales în Postul Mare sau în preajma marilor evenimente din viața și activitatea Mântuitorului. Meditația este o lucrare sufletească prin care creștinul reflectează profund asupra unei probleme religioase, cu speranța de a-și întări viața religioasă, de a dobândi liniște și pace lăuntrică.

Utilizarea la clasă a acestei metode presupune respectarea anumitor condiții:

– să fie pregătită minuțios de către profesor,

– să se facă în conformitate cu nivelul de cunoștințe religioase ale elevilor,

– să fie raportată la persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la persoanele sfinților,

– să se facă plecând de la anumite texte din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți,

– să formeze la elevi deprinderea de a medita asupra problemelor religioase de-a lungul vieții.

Această metodă poate fi folosită cu succes la lecția "Schimbarea la față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos". Pornind de la icoana Schimbarea la Față și pe baza textului scripturistic ce înfățișeză minunea(Mt. 17,1-9; Mc. 9,2-10; Lc. 9,28-36), profesorul v-a preciza că aceasta a avut loc într-un loc tainic, neumblat, iar Mântuitorul i-a avut alături pe trei dintre apostoli: Petru, Iacov și Ioan. Cu ajutorul întrebărilor elevii vor formula ideile principale: "Vederea slevei lui Dumnezeu/ Prezențe lui Moise și Ilie alături de Hristos/ Arătarea Sfintei Treimi/ Păstrarea în taină a minunii", precizând condițiile necesare transfigurării spirituale a fiecăruia dintre noi: "Curățirea de păcate prin spovedanie și dobândirea virtuților".Se cere elevilor să mediteze și să precizeze ce aspecte ar dori fiecare să schimbe în viața personală (obiceiuri rele, relațiile cu alte persoane, comportamentul față de părinți, frați, colegi, stări interioare). Meditația religioasă poate fi extinsă și ca temă pentru acasă, elevii vor primi ca temă să continue meditația începută în clasă, sciind apoi pe două coloane:" În clipa asta sunt/ În viitor vreau să fiu- arătând și mijloacele de schimbare în bine".

În timpul Postului Mare, meditația religioasă poate fi folosită cu succes la lecția "Să petrecem perioada Postului Mare împreună cu Sfântul Efrem Sirul", cu scopul de a fi identificate în viața fiecăruia situațiile când au fost săvârșite păcate, când au fost manifestate virtuțile enumerate în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, dar și pentru a înțelege importanța pentru un creștin a virtuților menționate în rugăciunea Sfântului Efrem.

Pentru predarea acestei teme profesorul poate folosi metoda activă"Phillips 6-6", care "este o metodă utilizată pentru rezolvarea unei sarcini didactice în grupuri de câte șase elevi, timp de șase minute".Profesorul va împărți clasa în trei grupe. Pornind de la textul rugăciunii Sfântului Efrem, fiecare grupă va primi câte o sarcină pe care va trebui să o rezolve în șase minute: Grupa I- să identifice și să noteze părțile rugăciunii; Grupa a II a- să identifice cererile rugăciunii; Grupa a III a- să identifice păcatele și virtuțile enumerate în rugăciune .

După expirarea celor șase minute, lideul fiecărei grupe va prezenta rezolvarea cerinței, iar un alt membru al grupei va nota la tablă concluziile.Profesorul îi va îndruma pe elevi să mediteze asupra cererilor din rugăciune Sfântului Efrem, gândindu-se la situațiile în care au săvârșit păcate sau și-au manifestat virtuțile enumerate în rugăciune.

Prin folosirea acestei metode elevii își vor dezvolta capacitatea de introspecție, conștientizând transformările morale personale ce au loc în același timp cu acumularea de cunoștințe religioase .

2.Metode fundamentate pe acțiune

Metodele fundamentate pe acțiune sunt folosite de către profesor pentru a-i pregăti pe elevi în vederea desfășurării unei activități intelectuale și/sau practice. Această metodă stă "sub semnul învățării euristice, când elevul însuși ajunge să proiecteze exerciții inedite".Învățarea prin descoperire este o strategie complexă de predare-învățare care oferă elevilor posibilitatea de a dobândi cunoștințe prin efort personal. Datorită acestei metode elevul explorează, își dezvoltă abilitățile, devine mai receptiv față de procesul de învățare, se transformă din subiect al educației în propriul său educator.Metoda descoperirii asigură dezvoltarea capacitătilor intelectuale și profesionale, îndeosebi imaginația și gândirea creatoare, accentuând caracterul activ-participativ, formativ-aplicativ și creativ al învățării.

a) Jocul didactic e metoda bazată pe acțiune prin care profesorul folosește în scop didactic disponibilitatea elevilor pentru joc, urmărind realizarea unor obiective religios-morale prin antrenarea elevilor într-o activitate în care se exersează un conținut conform cu obiectivele propuse.

La ora de religie există mai multe tipuri de joc didactic ce pot fi propuse:

– jocul de decizie (elevii sunt puși în situația de a lua decizii sau de a da pe loc un răspuns corect la întrebările și situațiile pe care le ridică profesorul sau alți elevi),

– jocul de arbitraj (un elev desemnat de profesor souționează anumite situații conflictuale reale sau imaginare),

– jocul de competiție (urmărește stimularea obținerii unor performațe. Se poate organiza în echipe sau individual).

"Întrucât jocul este una dintre acțiunile carecteristice copilului, prin jocul didactic li se poate dezvolta capacitatea de a se adapta la situațiile noi și de a acționa independent pe parcursul întregii acțiuni".

Contribuția jocului didactic în procesul instructiv educativ este însemnată, această metodă antrenând toate disponibilitățile fizice, intelectuale și afective ale elevului. Eficiența acestei metode depinde ingeniozitatea profesorului, de modul în care acesta organizează activitatea făcând-o atractivă pentru elevi.

Pentru a evita oboseala și plictiseala ce pot interveni în timpul desfășurării jocului didactic, în spacial la clasele primare, trebuie să fie respectate anumite cerințe:

– elevii trebuie să fie conștienți că se află într-o situație de învățare și trebuie să se comporte ca atare,

-jocul trebuie ales în funcție de particularitățile de vârstă, de aptitudinile elevilor, dar și de specificul lecției,

– regulile jocului să fie bine înțelese și învățate de către toți elevii participanți,

– durata de desfășurare a jocului să nu se prelungească peste puterile elevilor, depășind capacitatea de efort a acestora,

– prin rotație toți elevii trebuie să participe la activitate.

Pentru punerea în aplicare a acestei metode profesorul poate alege tipurile de joc în funcție de:

1. resursele folosite – jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fișe individuale,

2.forma de exprimare-jocuri simbolice, jocuri de sensibilizare, jocuri ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate,

3. conținutul instruirii-jocuri de cunoștințe religioase, jocuri muzicale,

4. procesele psihice stimulate-jocuri de observație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de limbaj, jocuri de creație.

"La clasele mici profesorul poate folosi jocul didactic pentru ca elevii să descopere anumite propoziții înlocuind cifrele dintr-o combinație dată de profesor cu literele corespunzătoare din legenda dată. În final un elev va citi propoziția sau expresia care va fi scrisă pe tablă, respectiv în caiete. După ce elevii se vor familiariza cu acest tip de joc el poate fi folosit și ca activitate independentă".

Jocul de rol își propune să identifice aspecteprivitoare la domeniul religios și moral și poate avea diferite teme ("Ce ai face dacă…", "Cum se comportă un creștin la biserică, pe stradă, la școală").

Pentru lecția "Ce înseamnă să fiu creștin", profesorul va folosi metoda jocului, valorificând cunoștințele despre cruce dobânditeîn familie și în biserică. Fiecare elev va primi câte două bețișoare și o bucată de plastilină și sub îndrumarea profesorului va realiza o cruce pe care o va fixa în plastilină, apoi își va prezenta creația. La finalul activității profesorul va prezenta elevilor planșe ilustrative pentru locul în care se poate întâlni crucea, semnul spiritual al creștinilor.

Această metodă sprijină elevul în descoperirea și exprimarea propriilor gânduri, emoții năzuințe, dar și în încercarea de a-și verifica posibilitățile și limitele impuse de o activitate instructiv-educativă.

b) Exercițiul moral este metoda ce "constă în executarea în mod repetatși conștient a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, sub îndrumarea profesorului, cu scopul formării unor deprinderi de practică liturgică și de comportament moral."

Aplicarea în practică a acestei metode presupune două momente importante:

1. formularea cerinței, moment ce vizează antrenarea elevilor și pregătirea lor pentru activitatea ce urmează să se desfășoare. Cerința poate fi formulată ca rugăminte, îndemn sau sugestie, entuziasmare, interdicție;

2. exersarea propriu-zisă, ce e însoțită de conducerea de către profesor a acțiunii.

Prin utilizarea exercițiului moral ca metodă didactică se evită automatizarea practicilor religioase, se aprofundează și consolidează deprinderile de comportament religios-moral la elevi, se dezvoltă capacități și structuri psihice, sunt formate și consolidate aptitudini.Deprinderile și abilitățile dezvoltate prin această metoda exercițiului sunt urmărite pe parcursul unui an școlar, sau pe parcursul unui ciclu de școlarizare.

Automatizarea practicilor religioase, formalismul milosteniei, sau rostirea rugăciunii doar cu buzele, nu îl vor conduce pe om la mântuire, fapt subliniat de Mântuitorul în Sfintele Scripturi:"Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri" (Mt. 7,21).

Pentru formarea deprinderii de a se închina la icoana de pe tetrapodul din biserică, profesorul va crea cadrul necesar în care elevii să exerseze în mod repetat și conștient gesturile de închinare, fără însă ca acest exercițiu să ducă la plictiseală sau oboseală.

Metoda exercițilui moral se poate folosi pentru lecția" Tatăl nostru- model de rugăciune pentru toți creștinii", în vederea formării la elevi a deprinderii de a se ruga. Profesorul va solicita elevii care știu deja să rostească rugăciunea, încercând să descopere împreună cu ceilalți elevi numărul cererilor rugăciunii Tatăl nostru, în vederea memorării corecte a acesteia. La tablă va ieși un elev care va însemna cu câte o liniuță numărul cererilor din rugăciune, în timp ce restul clasei rostește rugăciunea împreună cu profesorul. Folosind metoda exercițiului, profesorul va rosti prima cerere singur, apoi o rostește împreună cu elevii, apoi solicită elevii să rostească singuri cererea. Se procedează la fel cu celelalte cereri, până se rostește corect și expresiv întreaga rugăciune.

Prin exercițiu, elevii vor deprinde metoda activă "Cvintetul", utilizat în reflecție, cu ajutorul căruia vor rezuma și sintetiza cunoștințele desprinse dintr-un text sau dintr-o dezbatere, pentru ca apoi acestea să fie prezentate sub forma unei poezii cu cinci versuri.Primul vers este format dintr-un cuvânt sau sintagmă cheie a conținutului, fiind de obicei un substantiv, versul al doilea, va fi alcătuit din două cuvinte ce vor descrie cuvântul cheie, de abicei adjective, versul al treilea, alcătuit din trei cuvinte desemnând acțiuni, exprimate prin verbe, versul al patrulea va conține patru cuvinte exprimând sentimentele, atitudinile elevului față de tema dată, iar ultimul vers va fi alcătuit dintr-un singur cuvânt ce va surprinde esența problemei. Citirea cvintetului se poate face în ordinea (1, 2, 3, 4, 5), sau (5, 1, 2, 3, 4).

Cvintetul este utilizat atunci când se urmărește realizarea unei reflecții rapide și eficiente asupra unui text sau conținut, fiind un instrument de evaluare a nivelului de înțelegere a problematicii aflate în discuție.

Metoda cvintetul se poate folosi pentru recapitularea temei "Faptele bune/ Faptele rele", cu scopul de a se consolida comportamentul moral-religios al elevilor și a fixa importanța dobândirii virtuților pentru viața creștinului.

c)Metoda îndrumării teoretice și practicefolosită la ora de religie își găsește temeiul în modelul predicii Mântuitorului, Pedagogul desăvârșit. În Predica de pe munte Mântuitorul nostru Iisus Hristos dă îndrumări teoretice și practice despre milostenie, post și rugăciune (Mt.6, 1-8, 16-18).

Metoda îndrumării teoretice și practice e metoda didactică ce "precede sau însoțește desfășurarea unei activități practice, ajutând la precizarea modului de comportare a elevilor în anumite condiții și la deprinderea unor regului de comportament".

Această metodă este necesară în predarea-învățarea religiei deoarece cu ajutorul ei se cultivă predispoziția religioasă a elevilor, care se exteriorizează prin sentimentul religios și se concretizează printr-o serie de acte și atitudini morale, rituri, ceremonii și practici religioase.

Profesorul de religie trebiue să explice elevilormotivul activității, scopul pentru care face îndrumarea, precum și regulile, dând indicațiile necesare realizării activității respective.

Metoda îndrumării este specifică învățământului religios și este folosită pentru explicarea practicii liturgice, pentru demonstrarea tipului de comportament cerut într-un anumit moment al ritualului religios.

La ora de religie această metodă va fi folosită pentru:

– explicarea și demonstrarea unor acte de cult: închinarea, îngenuncherea, metania mare și mică, plecarea capetelor,

– explicarea și demonstrarea modului de comportare în vederea primirii Sfintelor Taine și săvârșirea Botezului de necesitate,

– explicarea și demonstrarea modului de întrebuințare a Sfintei Scripturi (găsirea unui capitol sau verset), a cărților de cult, a calendarului creștin.

Această metodă se utilizează mai ales în lecțiile de formare a deprinderilor, în etapa efectuării activităților intelectuale și/sau practice, prin folosirea metodei îndrumării teoretice și practice evitându-se automatizarea practicii religioase, ce răpește credinciosului atingerea trăirii religioase autentice.

Explicația este metoda expozitivăce însoțește metoda îndrumării teoretice și practice, fiind folosită în procesul didactic cu scopul de a ajuta la formularea corectă a unui enunț, a unei idei, a unui concept, dar și pentru stabilirea de conexiuni între acestea. Este o metodă cu caracter teologic, scopul ei fiind îmbunătățirea vieții religios-morale a elevilor, înțelegerea poruncilor dumnezeiești și a legilor morale reprezentând fundamentul respectării și aplicării acestora în practică.

Înainte de a primi Taina Spovedaniei, elevii vor fi îndrumați teoretic și practic:

a) îndrumarea teoretică va cuprinde referiri la Taina Spovedaniei, la etapele ce trebuiesc parcurse conștient de creștin, la comportamentul pe care trebuie să îl aibă după primirea tainei,

b) îndrumarea practică va cuprinde explicații referitor la anumite reguli privind ținuta vestimentară, modul de comportare în biserică, închinarea la intrarea în biserică, închinarea la icoane, așezarea în genunchi pentru citirea molitvei, modul în care trebuie făcută mărturisirea, însemnarea cu semnul sfintei cruci, sărutarea epitrahilului.

În timpul îndrumării făcută la școală și apoi în biserică, în timpul primirii Sfintei Taine, profesorul va urmări modul în care elevii respectă îndrumările date, revenind și insistând acolo unde este cazul, în vederea formării deprinderilor de practică liturgică și de comportament moral.

Pentru lecția "Cum mă comport în biserică", profesorul îi va îndruma teoretic pe elevi în timpul orei, explicându-le modul de închinare la intrarea în biserică și la sfintele icoane, prezentând modul în care trebuie întocmit pomelnicul personal și dus la ușa sfântului altar, descriind locul pe care fiecare creștin îl ocupă în biserică și modul în care trebuie să ne comportăm în sfântul locaș.

Îndrumarea practică va fi făcută cu ocazia participării clasei la sfintele slujbe cu ocazia sărbătorii unui sfânt sau cu ocazia participării clasei la proiectul "Hristos împărtășit copiilor". Cu aceste prilejuri profesorul va urmări modul în care au fost asimilate cunoștințele teoretice, felul în care acestea sunt puse în practică și va corecta deprinderile însușite greșit de către elevi.

La orele de religie, explicația este esențială pentru înțelegerea conținutului specific acestui domeniu. Prin explicație, elevii își vor însuși progresiv termenii religioși, pe care îi vor putea utiliza apoi în enunțuri orale și scrise. Aceștia se pot constitui în achiziții pe termen lung.

Deoarece activitate didactică este un proces compex, profesorul poate aluneca ușor pe panta improvizației și a unei desfășurări spontane, neroditoare. Pentru a evita ca lecția să devină un scenariu de moment, fără finalitate în procesul didactic, la baza normativității activității didactice se află principiul didactic. În evoluția Pedagogiei ca știință a educației, conceptul de principiu didactic și-a mai modificat înțelesul, însă schimbarea nu a fost niciodată fundamentală, ci doar formală, principiile didactice rămânând întotdeauna aceleași, fiind doar îmbunătățite și primind alte denumiri.

Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter director, care pot imprima procesului educativ un sens funțional, asigurând prin aceasta, o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse.

Primul gânditor modern care a formulat și a teoretizat principiile didactice este pedagogul ceh Comenius, care a redat principiile didactice ce stau la baza principiilor actuale ale învățământului.

Ca funcții, principiile didactice pot orienta traseul educativ spre obiectivele propuse, normează practica educativă prin obligativitatea de a fi respectate anumite reguli, prescrie tratamente și moduri de relaționare specifice și reglează activitatea didactică pentru obținerea de rezultate mai bune și performanțe.

Principiile cu caracter general sunt principiul integrării organice a teoriei cu practica și principiul luării în considerație a particularităților de vârstă și individuale. Principiile ce se impun asupra conținutului învățământului sunt pricipiul accesibilității cunoștințelor și deprinderilor și principiul sistematizării și continuității în învățare, iar din ultima categorie a principiilor fac parte principiul corelației dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract sau principiul intuiției, principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor și principiul însușirii temeinice a cunoștințelor și abilităților.

Principiile didactice care se desprin din predicile și omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur nu sunt diferite de principiile recomandate de marii pedagogi de astăzi, însă Sfântul Ioan aduce ca noutate în formarea copiilor importanța educației religioase creștine pentru atingerea scopului ultim al existenței umane: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Acest accent pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl pune pe creșterea copiilor cu integritate fizică, mentală dar și spirituală printr-o bună educare religioasă, ne aduce în atenție câteva principii didactice specifice educației religioase, pe care Sfântul Ioan le folosește în operele sale: principiul hristocentric, principiul pnevmatologic și principiul ecleziocentric.

Principiul practicității, sau a îmbinării teoriei cu practica este recomandat pentru educația religioasă, unde se urmărește formarea de deprinderi și punerea acestora în practică. Acest principiu cere ca atunci când sunt transmise cunoștințele, acestea să fie expuse în așa fel încât să poată fi aplicate în viața de zi cu zi.

În aplicarea principiului practicității o mare importanță o are utilizarea exemplelor practice. Însuși exemplul personal al educatorului are un caracter formativ- educativ.

Sfântul Ioan Gură de Aur este marele pedagog al epocii patristice, care nu scrie doar tratate despre educație, omilii și învățături în care încearcă să îl facă pe om să acceadă mai ușor la desăvârșire, ci e primul care pune în practică această teorie a mântuirii. De multe ori exemplele pe care le dă în predicile sale sunt luate din viața de zi cu zi, căci el slujea, predica, medita, catehiza, făcea vizite pastorale, cerceta așezămintele Bisericii, făcea administrație, citea și scria.

Urmând exemplului dat de Sfântul Ioan, învățătura Bisericii noastre nu trebuie să rămână la nivel de teorie, ci trebuie să se regăsească în comportamentul copiilor și elevilor noștri, căci "de am filosofa oricât de mult cu vorbe iar în purtare noi nu ne arătăm mai bine decât păgânii, noi nu vom câștiga nimic".

Principiul îmbinării teoriei cu practica se regăsește în metoda îndrumării teoretice și practice, care alături de celelalte metode și principii didactice, urmăresc componenta acțională, cu valențe formative ce au ca finalitate interiorizarea valorilor religioase, formarea atitudinilor și a deprinderilor de comportament religios-moral, stimularea inițiativei, a gândirii critice și a creativității, pregătindu-i pe elevi cu succes pentru o inserție socială activă și responsabilă.

Mântuirea sufletelor tinerilor nu este apanajul educației religioase, profesorul de religie fiind aproape neputincios în fața neajunsurilor din mediul familial și social, dar trebuie să fim conștienți că, odată absolvenți, elevii nu iau cu ei noțiuni, definiții și alte date teoretice, ci impresii, convingeri, sentimente și aptitudini. Să încercăm să nu facem, prin pretențiile noastre exagerate, mai mult rău decât bine sufletului elevului.

C. ORGANIZAREA CERCETĂRII

La începutul anului școlar, pentru a determina nivelul de pregătire al elevilor implicați în cercetarea pedagogică, s-a aplicat un test de evaluare, ambele clase având un nivel de pregătire aproximativ egal, în raport cu anumite variabile (număr de elevi, sex, vârstă), după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Obiectivele testului de evaluare inițială:

O1- să-și dezvolte vocabularul, utilizând corect cuvintele și expresiile noi din temele studiate;

O2- să integreze expresiile noi în contexte diverse;

O3- să înțeleagă că prin practicarea virtuților se ajunge la mântuire;

O4- să conâtientizeze faptul că păcatul reprezintă încălcarea voii lui Dumnezeu;

O5- să conștientizeze valorile morale și creștine și importanța acestora pentru viața de zi cu zi.

TEST DE EVALUARE

(predictiv)

Partea I (40 de puncte)

A. Asociază corect schema de mai jos :20 puncte

A B

1. Cununia a. ,,Sfânta Taină pe care o primesc doar preoții’’.

2. Preoția b. ,,Sfânta Taină prin care se întemeiază familia creștină’’.

3. Maslul c. ,,Sfânta Taină prin care devenim creștini’’.

4. Botezul d. ,,Sfânta Taină prin care creștinii primesc iertarea păcatelor, alinarea

suferințelor,vindecarea de boli sufletești și trupești”

B. Completează schema de mai jos cu informațiile corecte: 20 de puncte

Partea a II-a ( 50 de puncte)

Argumentează în 5-6 rânduri importanța rugăciunii Tatăl nostru pentru creștini.

20 puncte

…………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alcătuiește o compunere de max. 6–8 rânduri (60 – 80 de cuvinte), în care să prezinți pe Maica Domnului și ocrotirea acesteia față de toți credincioșii. Fixează un titlu potrivit.

30 puncte

BAREM DE NOTARE:

I. A • câte 5pct. pt fiecare răspuns corect (4x 5= 20 puncte)

B• câte 2 pct. pt identificarea pildei

• câte 3 pct. pt formularea completă a învățăturii (4x 5= 20puncte)

II. A- 20 puncte astfel:

•prezentarea nuanțată a răspunsului 18 puncte

•încadrarea în nr. de rânduri indicate 2 puncte

B-30 pcte astfel:

respectarea tematicii date 6 puncte

încadrarea în nr. de rânduri indicate 2 puncte

fixarea unui titlu sugestiv2 puncte

indicarea a cel puțin două argumente teologice pentru cinstirea Maicii Domnului

7 puncte

indicarea a cel puțin două modalități de cinstire a Fecioarei Maria 7 puncte

utilizarea corectă a termenilor religioși 6 puncte

Din oficiu 10puncte Total: 100puncte

După corectarea celor 52 de teste ale elevilor, s-a ajuns la următoarele rezultate, după notele obținute:

Diagrama de structură (areolară), după notele obținute de elevi:

Clasa experimentală

Clasa de control

Diagrama de comparație:

Se constată că nivelul de cunoștințe al elevilor implicați este foarte asemănător, predominând notele între 7 și 8.99, ceea ce evidențiază faptul că obiectivele propuse au fost realizate parțial sau integral de către toți elevii celor două clase.

Aplicarea acestui test de evaluare predictivă a avut ca scop identificarea nivelului de cunoștințe de la care s-a pornit și constatarea deficiențelor și neclarităților la elevi.

De-a lungul anului școlar 2014-2015, la clasa experimentală, conținuturile unităților de învățare din programa clasei a VII-a au fost predate cu ajutorul metodelor activ-participative îmbinate cu diverse activități practice în care elevii au fost implicați, introducând astfel variabila independentă.

La clasa de control aceleași conținuturi au fost predate cu metode tradiționale.

La sfârșitul anului școlar s-a aplicat un alt test de evaluare la cele două clase monitorizate, prin care s-au urmărit obiectivele:

O1-să recunoască cele trei aspecte ale Pronieie divine,

O2- să demonstreze înțelegerea și însușirea corectă a Fericirilor,

O3- să explice minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos și studiate pe parcursul anului școlar în curs,

O4- să precizeze cunoștințele însușite despre sărbătorile în cinstea Maicii Domnului, Sfinților îngeri, Sfintei Cruci,

O5- să explice necesitatea și importanța postului în viața creștinului,

O6- să argumenteze participarea Domnului Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii,

O7- să precizeze corect sensul unor noțiuni din sfera limbajului religios,

O8- să construiască scurte texte cu conținut moral-religios.

Itemii prin care s-au atins obiectivele de mai sus sunt în următorul test de evaluare sumativă:

TEST DE EVALUARE

(sumativ)

I. Încercuiește răspunsul corect din următoarele afirmații:

1. Providența sau pronia dumnezeiască este:

a) purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent față de întreaga creație;

b) purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent față de întreaga creație și în special față de om;

c)purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent față de om;

2. Vorbim despre Dumnezeu ca Proniator,atunci când:

a) ne poartă de grijă;

b) ne ocrotește;

c) ne poartă de grijă, ne ocrotește și ne îndrumă pașii în viață;

3. În purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de întreaga creație și față de om, Dumnezeu:

a) conservă creația;

b) conlucrează cu creația;

c) conservă, conlucrează și conduce creația;

4. Scopul pentru care Iisus a dat Fericirile este:

a) pentru a înfățișa oamenilor căi prin care pot ajunge la fericirea veșnică, la desăvârșire;

b) pentru ca oamenii să uite ceke zece porunci;

c) pentru ca oamenii să știe cele nouă virtuți prin carepot dobândi fericirea;

5. Fericiți cei ceplâng, căci:

a) a acelora e Împărăția cerurilor;

b) aceia se vor mângâia;

c) aceia vor moștenii pământul;

6. "Cei curați cu inima" sunt:

a) cei care se leapădă de păcatul mândriei și îngâmfării;

b) cei care urmăresc întreaga viață înfăptuirea dreptății și a binelui;

c) cei nevinovați și lipsiți devicleșug, iertători, buni și răbdători;

7. Prima minune înfăptuită de Iisus a fost:

a) transformarea apei în vin la nunta din Cana Galileii;

b) pescuirea minunată;

c) înmulțirea pâinii și a peștilor;

8. În minunea Transformării apei în vin, Mântuitorul:

a) binecuvintează și ajută familia;

b) își arată puterile ca Dumnezeu;

c) îi răsplătește pe nuntași;

9. Iisus a participat la nunta din Cana Galileii:

a) pentru a binecuvânta căsătoria;

b) pentru a fi alături de ei într-un moment important al vieții lor;

c) din întâmplare;

10. Mama Sa a spus slujitorilor " Faceți orice vă va spune", deoarece știa că:

a) va face o minune dumnezeiască;

b) orice va face Fiul Domnului este bine;

c) omul trebuie să asculte de Fiul său;

11. Mântuitorul a transformat apa în vin:

a) pentru a- și arăta puterea de Dumnezeu;

b) pentru a săvârși prima minune;

c) pentru a-i ajuta pe cei doi tineri săraci;

12. Maica Domnului este:

a) " mai cinstită decât heruvimii….";

b) "… mai mărită fără de asemănare decât serafimii";

c) "mai cinstită decât heruvimiiși mai mărită fără de asemănare decât serafimii";

13. Maica Domnului este precinstită prin:

a) faptul că ne gândim la ea;

b) troparele, stihurile din cadrul slujbelor bisericești;

c) rugăciuni, acatiste și paraclise;

14. Biserica i-a închinat;

a) două praznice împărtătești;

b) trei praznice împărătești;

c) patru praznice împărătești;

15. Despre Bunavestire se vorbește în:

a) Sfânta Scriptură;

b) Sfânta Tradiție;

c) Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

16. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică la:

a) 8 septembrie,

b) 21 noiembrie,

c) 15 august,

17. Menirea îngerilor este aceea de:

a) a-L sluji pe dumnezeu;

b) a-L preamării;

c) a-L sluji pe Dumnezeu, a-L preamării neîncetat și a-I îndeplini toate poruncile;

18. Sfinții îngeri sunt cinstiți de credincioși prin:

a) ridicarea de biserici cu hramul lor;

b) pictarea chipurilor pe pereții bisericilor și pe icoane;

c) faptul că segândesc zilnic la ei;

19. Ziua de 8 noiembrie este închinată:

a) Sfântului Arhanghel Mihail;

b) Sfântului Arhanghel Gavril;

c) Sfinților Arhangeli Mihail și Gavril;

20. Sfânta Cruce semnifică:

a) biruința aspura morții si a răului;

b) lemnul pe care S-a răstignit Iisus pentru răscumpărarea păcatelor noastre ;

c) un idol;

21.Înălțarea Sfintei Cruci se sărbatorește la:

a) 14 septembrie;

b)14 octombrie;

c)14 noiembrie;

22.Postul este:

a) renunțarea de bunăvoie la anumite alimente;

b) renunțartea de bunăvoie la gânduri si fapte rele;

c) renunțarea de bunăvoie la anumite alimente și renunțartea de bunăvoie la gânduri si fapte rele;

23. Postul este ținut în vederea :

a) curățirii de păcate;

b) înnoiri vieții și trăirii după voia Domnului;

c) eliminării toxinelor din corp;

24. Postul a fost ținut de Însuși Mântuitoriul, când a postit 40 de zile:

a) în Munții Carantaniei;

b) pe Muntele Fericiriilor;

c) pe Muntele Sina;i

25. În cursul săptămânii, postul de o singură zi este :

a) miercurea;

b)vinerea;

c) miercurea si vinerea;

26. Pentru a ajunge l-a desăvârsire morală prin post, acesta trebuie să fie însoțit de:

a) rugăciune;

b) milostenie;

c) rugăciune, pocăință, milostenie și mărturisirea păcatelor.

II. Citiți cu atenție textul următor:

" Și a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus și uncenicii Săai la nunta… Acest început al minuniilor L-a făcut Iisus șn Cana Galileii și Si-a arătat slava Sa, și ucenicii Săi au crezut în El" (Ioan 2,1-11)

Pornind de la acest text, răspundeți în cel mullt 25-30 de rânduri la următoarele cerințe:

a) definiți noțiune de " minune";

b) precizati doua motive pentru care Iisus a participat la nuntă;

c) explicați de ce Iisus îi spune mamei Sale "…Încă n-a venit ceasul Meu";

d) motivați de ce mama Sa a spus slugiilor " Faceți orice vă va spune…";

e) arată ce condiții trebuie respectate în întemeierea unei familii.

BAREM DE NOTARE :

I.60 de pcte astfel:

a) – de la 1. până la 20- câte 2,50 pcte pentru fiecare răspuns corect ( 20x 2,50= 50 pcte)

b)- 21, 22, 24 și 26- câte 2 pcte pentru fiecare răspuns corect ( 4 x 2= 8 pcte )

c)-23 și 25- câte 1 pct pentru fiecare răspuns corect ( 2 x 1 = 2pcte)

II.30 de pcte astfel:

1. respectarea părților specifice unei compuneri 3 pcte

2. definirea corectă a minunilor 5 pcte

3. precizarea motivelor 5 pcte

4. explicarea afirmației lui Iisus 5 pcte

5. motivarea afirmației Maicii Domnului 5 pcte

6. condiții 5 pcte

7. utilizarea corectă a limbajului teologic 1 pct

8. încadrarea în nr. de rânduri indicate 1 pct

Din oficiu 10puncte Total: 100puncte

După corectarea și analizarea testelor de evaluare finală a elevilor, s-au obținut următoarele note:

Diagrama de structură(areolară), după notele obținute de elevi:

Clasa experimentală

Clasa de control

Diagrama de comparație a rezultatelor obținute la testul final la cele două clase:

Interpretarea rezultatelor arată că, deși cele două clase au pornit de la același nivel, s-a observat eficiența pe care au avut-o metodele activ-participative folosite în lecții, creșterea nivelului de cunoștințe fiind vizibilă la clasa experimentală, în timp ce la clasa de control se înregistrează un ușor regres.

În urma cercetării pedagogice s-a ajuns la următoarele concluzii:

• Utilizarea metodelor activ-participative conduce la creșterea nivelului de cunoștințe și interesului elevilor față de ora de religie cu conținut moral,

• Lecturile biblice și patristice îmbogățesc caracterul informativ-formativ al conținuturilor,

• Elevii clasei experimentale au devenit mai uniți și toleranți unii cu alții, participarea elevilor și desfășurarea lecțiilor fiind mai intense,

• Activitățile exteșcolare conduc la dezvoltarea interesului pentru disciplina Religie,

• Vizitele la biserici, mănăstiri, orfelinate cresc eficiența învățării conținuturilor din domeniul dogmaticii, moralei și misiunii creștine,

• S-au format numeroase deprinderi religios-morale, printre care: participarea la sfintele slujbe, memorarea unor pasje biblice și rugăciuni, găsirea cu ușurință a textelor biblice din Sfânta Scriptură,

• A crescut respectul și toleranța față de ceilalți elevi,

• S-a întărit legătura profesor de religie-elevi.

MATERIAL DIDACTIC

(PROIECTE DIDACTICE, FIȘE DE LUCRU ȘI TESTE)

PROIECT DIDACTIC

Clasa : a VII – a

Disciplina : Religie ortodoxă

Subiectul lecției: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul din Postul Mare

Tipul lecției: consolidare și sistematizare

Scopul lecției: dezvoltarea capacității de introspecție prin meditație la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Obiective operaționale

La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

01 – să identifice părțile rugăciunii Sfântului Efrem Sirul;

02 – să identifice păcatele și virtuțile enumerate în rugăciune;

03 – să prezinte situații din viața lor când au săvârșit păcate/ și-au manifestat virtuțile enumerate în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul;

04 – să argumenteze importanța pentru un creștin a virtuților menționate în această rugăciune;

05 – să explice folosul duhovnicesc al rugăciunii Sfântului Efrem.

Obiective formativ-educative:

– să-și formeze deprinderea de-a rosti această rugăciune în perioada Postului Mare;

– să-și dorească în cele patru posturi mari să-și mărturisească păcatele.

Strategia didactică

1. Metode și procedee: exercițiul, explicația, meditația religioasă, lectura, problematizarea, povestirea, conversația,.

2. Mijloace de învățământ: fișa de lucru.

3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și individuală.

Resurse bibliografice:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura, Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române", București, 1982.

2. Plămădeală, Antonie, Tâlcuri noi la texte vechi, Editura Mitropoliei Ardealului, Sibiu,1989.

3. Schmemann, Alexander, Postul Mare, Iași, 1997.

4. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura „ Polirom", Iași, 1998.

5. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „ Polirom", Iași, 1999.

6. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei. Editura „Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.

7.Opiș Dorin; Opriș Monica, Metode active de predare-învățare. Modele și aplicații la religie, Editura Sf. Mina, Iași, 2006.

Desfășurarea lecției

I. Moment organizatoric

– Rugăciunea " Împărate ceresc",

– prezența

II. Anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse

• Se notează pe tablă/ în caiete titlul lecției noi " Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul din Postul Mare "

Se prezintă conținutul, obiectivele și planul de recapitulare.

Planul de recapitulare:

1. Definiția postului.

2. Clasificarea postului.

3. Slujbe speciale săvârșite în Postul Mare.

4. Un cod al bunei cuviințe – rugăciunea Sf. Efrem Sirul.

III. Recapitularea conținutului pe baza planului stabilit

Elevii vor primi spre rezolvare o fișă de lucru; se discută oral rezolvarea acestora.

Precizare:

În perioada Postului Mare, la sfârșitul fiecărei slujbe săvârșite în biserică, se adaugă o rugăciune specială. Există o excepție: zilele de sâmbătă și duminică. La rugăciunile noastre zilnice e bine s-o adăugăm și pe aceasta. Este compusă de Sfântul Efrem Sirul.

Apoi, se vor prezenta câteva date despre Sf. Efrem Sirul.

S-a născut în orașul Nisibe din nordul Mesopotamiei la începutul secolului al IV-lea (astăzi la granița dintre Turcia și Siria) și a murit în anul 373 la Edessa (în Turcia de azi), unde s-a stabilit din cauza invaziei persane. Aici a petrecut multă vreme, învățându-i pe păgâni Sfintele Scripturi și scriind chiar comentarii la Cărțile Vechiului și Noului Testament. A compus multe poezii și imnuri. Sfântul Efrem e cunoscut mai ales pentru imnurile și rugăciunile sale de pocăință (îndreptare).

Elevii vor primi fișe cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Se va rosti rugăciunea în cor, împreună cu profesorul, și individual, trebuind să identifice părțile ei.

Observație:

Se identifică și se notează părțile rugăciunii, după cum urmează:

1. Ferirea de patimi (păcate).

2. Dăruirea virtuților

3. Dăruirea cunoașterii de sine și ferirea de judecarea aproapelui.

– Elevii scriu în caiete structura rugăciunii.

Apoi, se discută cererile din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul și se meditează asupra fiecăreia.

Se vor adresa următoarele întrebări:

„ – Cum începe rugăciunea Sf. Efrem Sirul?”

– „Doamne și Stăpânul vieții mele”

„ – Ce recunoaștem prin aceste cuvinte ?”

– … „ că Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul vieții mele, nu eu sunt propriul meu domn și stăpân”.

Precizare:

Se poate spune că rugăciunea Sântului Efrem Șirul este o mărturisire de credință, pentru că Dumnezeu e recunoscut ca Domn și Stăpân al vieții, „Domnul de viață făcătorul”, Cel din Simbolul credinței și din Tatăl nostru, Tatăl fiind autorul vieții, Creatorul.

În rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu noi, oamenii, suntem în ipostaza de fii, ca în rugăciunea Tatăl nostru sau de penitenți, ca în rugăciunile de pocăință.

„ – În ce ipostază ne prezentăm în fața lui Dumnezeu prin rugăciunea Sfântului Efrem?”

– „ … în ipostaza de penitent, de om care se știe și se recunoaște supus păcatelor.”

„ – Care sunt păcatele pe care le recunoaștem prin această rugăciune ?”

– „ … trândăvia (lenea), grija de multe, iubirea de stăpânire, grăirea în deșert.”

„ – Ce este trândăvia sau lenevia ?”

– „ … lipsa dorinței (voinței) de a munci.”

„ – Voi ați fost vreodată copleșiți de lenevie ?”

– ……………………

„ – Ați încercat să scăpați de lenevie ? Cum?”

– ……………………

„ – Ce consecințe a avut lenevia?”

– „ … exploatarea muncii altora, furtul, descurajarea … ”

„ – Care e următoarea cerere din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul?”

– „ … ferirea de grija de multe”

„ – Ce înțelegeți prin grija de multe?”

– ………………………

Precizare:

Prin grija de multe, aici trebuie să înțelegem acordarea unei atenții mai mari lucrurilor din această lume mai puțin importante, în defavoarea lucrurilor duhovnicești.

– Elevii ascultă cu atenție.

„ – Dați exemple de situații în care ați fost copleșiți de grija de multe.”

– ……………………….

„ – De care păcat vrem să fim feriți de Dumnezeu?”

– „ … de iubirea de stăpânire.”

„ – Ce înțelegeți voi prin iubirea de stăpânire?”

– „ … dorința de dominare, de a-mi face supuși, de a mă crede mai bun decât alții.”

„ – Care credeți că este izvorul iubirii de stăpânire?”

Precizare:

Oricât de ciudat ar părea, cele care nasc în noi dorința de stăpânire sunt trândăvia și descurajarea. Dacă viața mea nu este orientată spre Dumnezeu, nu are în vedere valorile eterne, în mod inevitabil ea va deveni egoistă și centrată spre mine însumi, ceea ce înseamnă că toate celelalte ființe vor deveni mijloace în slujirea propriei mele satisfacții. Dacă Dumnezeu nu este Domnul și Stăpânul vieții mele, atunci eu devin propriul meu domn și stăpân și încep să evaluez totul în funcție de nevoile mele, ideile, dorințele și judecățile mele. În acest fel spiritul de dominare pervertește relațiile mele cu alții; eu caut să-mi fac slugi (supuși).

„ – Pentru ce-I mai cerem ajutorul lui Dumnezeu?”

– „ … pentru a ne feri de „ duhul grăirii în deșert” …

„ – Ce înțelegeți prin grăirea în deșert?”

– ……………………………..

Precizare:

Dintre toate ființele create, numai omul a primit darul cuvântului. Acest dar poate fi și un pericol, în funcție de cum este folosit. Cuvântul salvează și cuvântul ucide; cuvântul este instrument al adevărului, dar și instrument al minciunii.

– Elevii ascultă cu atenție.

Mântuitorul ne spune că: „ De orice cuvânt deșert ieșit clin gura voastră veți da socoteală în ziua judecății.” (Matei 12,36).

„ – Oare aceste cuvinte ale Mântuitorului ne interzic să vorbim?”

– „ nu, ci să fim mai atenți la modul cum vorbim”

„ – Voi sunteți atenți la felul cum vorbiți cu semenii ?”

– …………………………….

„ – Vi s-a întâmplat să-i supărați pe semenii voștri prin unele cuvinte? Povestiți.”

– …………………………….

„ – Care sunt virtuțile ce se cer prin rugăciunea Sf. Efrem Sirul?”

– „ … curăția, smerenia, răbdarea, dragostea.”

Precizare:

În fața lui Dumnezeu contează în primul rând curăția inimii.

Elevii sunt solicitați să mediteze, ajutându-se de următoarele întrebări:

„ – Îmi feresc eu sufletul de păcate?”

– ……………………….

„ – Ce ar trebui să fac pentru a-mi curați sufletul, dacă greșesc?”

– …………………………

Elevii sunt rugați să citească următoarea cerere din rugăciunea Sfântului Efrem și să explice ce înțeleg ei prin smerenie?

Se cere elevilor să prezinte o situație prin care să ilustreze cum gândește un om smerit, apoi cum gândește un om mândru, în aceeași situație.

– elevii răspund solicitării profesorului;

Se citește o istorioară (*) care evidențiază valoarea smereniei și apoi o istorioară care ilustrează consecințele mândriei, opusul smereniei. (**).

Se cere elevilor să identifice virtutea din următoarea cerere din rugăciunea Sfântului

Efrem, să explice importanța ei în viața creștinului.

– Elevii identifică cererea și explică importanța răbdării în viața creștinului.

Elevii sunt solicitați să dea exemple de persoane care au devenit modele de răbdare, pentru noi și să prezinte situații din viața lor când și-au manifestat (ne)răbdarea.

– Elevii răspund: „ … Mântuitorul, Sfinții Mucenici … ”

Elevii identifică virtutea din următoarea cerere din rugăciunea Sfântului Efrem.

– ………………………….

Se cere elevilor să argumenteze importanța virtuților menționate în această rugăciune.

– …………………………..

Elevii vor fi solicitați să prezinte situații din viața lor când și-au manifestat dragostea (ura) față de aproapele și față de Dumnezeu.

– …………………………..

Se citește povestirea Dragostea de mamă (***) pentru a ilustra puterea dragostei.

– …………………………..

Precizare:

Toate cererile enumerate în primele două părți ale rugăciunii Sfântului Efrem sunt rezumate și adunate în cererile care încheie rugăciunea.

Se adresează elevilor următoarele întrebări:

„ – Care sunt cererile care încheie rugăciunea ?”

– „Dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu”

„ – Astfel spus, ce dorim de la Dumnezeu? ”

– „ … cunoașterea de sine și nejudecarea aproapelui.”

Precizare:

Judecându-i pe ceilalți, ne osândim în definitiv pe noi înșine, refuzând să ne vedem așa cum suntem și nevrând să recunoaștem că păcatulnostru e mai grav decât cel pe care îl vedem la aproapele.

Se adresează elevilor următoarele întrebări:

„ – La ce ne ajută această rugăciune?”

– „ … să ne cunoaștem și să ne analizăm tainele sufletului nostru.”

Precizare:

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul este un cod al bunei cuviințe care ne învață să ne examinăm sufletul prin cuvintele cele mai simple, dar și cele mai adânci. Sunt cuvinte în stare să ne înmoaie inimile, să ne dăruiască blândețe, să ne smerească mințile, și să ne arunce în genunchi – căci rugăciunea se rostește cu metanii – într-o supremă prosternare, care înseamnă în același timp micimea și mărimea noastră, căderea și înălțarea noastră, intrarea în adâncul din noi, în care se sălășluiește Dumnezeu, „ Cel binecuvântat în vecii vecilor”, precum și termină Sf. Efrem, sublima lui rugăciune.

IV. Aprecierea activității elevilor

La finalul lecției, se vor face aprecieri generale și individuale privind pregătirea elevilor pentru lecție și implicarea lor în predarea noilor cunoștințe. Se vor nota cei care au participat la lecție.

V. Precizarea și explicarea temei pentru acasă

Se anunță tema pentru acasă :

Elevii vor fi solicitați să mediteze la Rugăciunea Sfântului Efrem, la patimile ce trebuiesc curățite și, vorbind și altora despre această rugăciune, să aibă ca motto pentru periada postului, și nu numai, cuvintele: „ – Să petrecem perioada postului mare în ritmul cuvintelor rugăciunii Sfântului Efrem Sirul.”

VI. Încheierea activității

Profesorul rostește rugăciunea" Cuvine-se cu adevărat" împreună cu elevii, salută și iese din sală;

OGLINDA TABLEI (CAIETULUI)

1. Ferirea de patimi Doamne și Stăpânul vieții mele,

duhul trândăviei,

al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire și

al grăirii în desert nu mi-l da mie;

2. Dăruirea virtuților iar duhul curăției,

al gândului smerit,

al răbdării și al dragostei,

dăruiește-l mie, slugii Tale.

3. Dăruirea cunoașteii de sine și Așa, Doamne, Împărate,

ferirea de judecarea aproapelui dăruiește-mi ca să văd păcatele mele

și să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat ești în vecii vecilor.

Amin

* Se va citi elevilor povestirea:"De la sfântul Eufrosin bucătarul" ( După Proloage la 11 septembrie)

Eufrosin era un călugăr din vechime ( sec. IX după Hristos), care nu știa prea multă carte. De aceea el se ocupa cu prepararea hranei pentru ceilalți călugări, iar aceștia râdeau de el în fiecare zi. Eufrosin însă îi ierta și nu se supăra de vorbele lor, văzându-și mai departe de treabă.

În acea mănăstire era și un preot care se ruga în taină să-i arate Dumnezeu bunătățile pregătite celor care Îl ascultă și fac poruncile Lui. Într-o noapte, preotul a visat că se afla într-o grădină plină de multe bunătăți, și-l vedea pe Eufrosin în mijlocul acelor bunătăți.

– A cui este grădina aceasta? a întrebat preotul pe Eufrosin.

– Grădina aceasta este locuința celor ce iubesc pe Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a dat voie să vin aici, a răspuns Eufrosin smeritul.

– Și ce faci în această grădină? l-a mai întrebat preotul uimit.

– Eu stăpânesc toate câte vezi și mă bucur de ele, a răspuns iarăși Eufrosin. Poți să iei și tu din aceste bunătăți dacă voiești. Atunci preotul i-a arătat lui Eufrosin că vrea niște mere. Și Eufrosin i le-a cules și i le-a dat. Chiar atunci a bătut clopotul mănăstirii, și preotul s-a sculat să se ducă la slujbă. Și credea că ceea ce a văzut a fost doar un vis. Dar lângă el se aflau merele date de Eufrosin. Ele aveau o mireasmă atât de frumoasă, încât preotul a stat mai mult timp nemișcat de uimire. După aceea, preotul s-a dus la biserică și l-a rugat pe Eufrosin să îi explice unde a fost el aseară.

Eufrosin nu a vrut să-i spună la început, dar mai apoi i-a zis:

– Acolo am fost azi-noapte, părinte, în grădina aceea preafrumoasă, unde sunt bunătățile pe care le vor moșteni iubitorii de Dumnezeu, și pe care și tu ai vrut să le cunoști. Că voind Dumnezeu să- ți descopere ce e pregătit pentru drepți, a lucrat prin mine, smeritul, această minune. Și, părinte, iartă-mă, eu sunt vierme și nu om.

Atunci preotul a povestit la toți frații vedenia ce a văzut și i-a îndemnat să facă fapte bune, pentru a moșteni și ei acele bunătăți. Iar fericitul Eufrosin a fugit de las mănăstire ca să nu îl laude oamenii și a rămas necunoscut.

Iar din merele acelea mâncând, mulți bolșnavi s-au vindecat. Slavă Dumnezeului nostru în veci !

** Se va citi elevilor povestirea:

Leneș sau mândru

Un tânăr era leneș și mândru și dorea să scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit îndelung și apoi și-a exprimat dorința aceasta arzătoare, de a renunța la una din două: ori la lene ori la mândrie.
Părintele cumpăni un pic și zise:
– Fiule, află că leneșul îl cunoști după lucrarea sa, fiindcă nu țipă niciodată "Sunt leneș! Ajutați-mă să fac cutare lucru sau cutare!”. El pur și simplu nu face! La fel și pe omul mândru n-ai să-l auzi cum spune: "Iertați-mă, știți, sunt cam mândru!”. El pur și simplu face lucrările mândriei."
Și mai zise părintele: 
– A recunoaște lenea din tine, este ca și cum ai făcut primii pași spre hărnicie, după cum a recunoaște mândria din tine este primul pas spre a înfia smerenia. Cel mai bine este să te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel să te cureți și de o patimă și de alta. Iar o patimă, să știi, că niciodată nu lucrează singură. Din prea multă lene se naște și mândria, căci lipsindu-ne de lucrările lui Dumnezeu, se așează în noi mândria…Și la fel, din prea multă mândrie se naște lenea, căci ai impresia despre tine că ești ceva sau cineva și te lenevești în ascultări și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.Dacă vrei să alegi una din două, alege rugaciunea!
Auzind acestea copilul plecă spre casa lui mai îndreptat.

(Povestire inclusă în cartea NESTEMATE DUHOVNICEȘTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010)

*** Se va citi elevilor povestirea:

" Dragostea de mamă "

A intrat în lumea cea mai decăzută a orașului. La început totul părea atât de fascinant… Mai târziu a înteles că nu e decât o mizerie.

Se agăța cu disperare de prieteni și prietene, dar in adâncul inimii ei se ascundea dorul unei fiice rătacite.

În toată aceasta vreme, mama își astepta copilul.Ar fi vrut să se ducă să aibă grijă de ea, sau măcar să o vadă. Dar unde? Totuși dragostea trebuie să găsească o cale. Are să-i scrie o srisoare. Au trecut ani, dar nici chiar polotia n-a putut s-o găsească. Și totuși…Mama a găsit o cale: și-a facut multe fotografii, având fața copleșită de durere. Le-a lipit pe foi de hârtie si a scris dedesubt: " Vino acasă! Mama te așteapta!". A cerut permisiunea să lipeasca foiile în toate baruriile deocheate de la periferia orașului.

Oare va primi vreo veste?

Afară plouă si e frig. Într-un bar, orchestra cântă leneșă. O tânără, femeie cu sufletul gol si viața ruinata, stă la o masa în acest loc plin de păcat. Deodata ochii ei rămân ațintiți spre perete. Acolo este… poza unei femei bătrâne… Un oftat dureros din adâncul inimii și un strigăt disperat: MAMA!

Câteva ore mai târziu era in siguranță, acasă

Imaginea mamei și cinci cuvinte au fost de ajuns.

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a VIII

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul lecției: Iubirea față de Dumnezeu și aproapele-legea desăvârșită a Noului Testament

TIPUL DE LECȚIE: mixtă

SCOPUL LECȚIEI: – înțelegerea faptului că iubirea este cea mai mare virtute

-sensibilizarea elevilor față de cei aflați în suferință.

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

O1 : să precizeze modalitățile concrete de iubire față de Dumnezeu și față de semeni;

O2 : să definească iubirea creștină;

O3: să recunoască caracteristicile iubirii creștine adevărate;

O4: să explice relației om-Dumnezeu și relația dintre semeni, fundamentate pe valorile moralei creștine;

O5: să explice importanța dobândirii virtuții dragostei pentru urcușul spiritual și mântuirea personală.

Obiective formativ- educative:

– să înțeleagă faptul că rugăciunea cea bine primită de Dumezeu e însoțită în primul rând de recunoașterea păcatelor și în al doilea rând, de faptele bune ale vieții creștine,

– să își formeze deprinderea de a se ruga pentru ei, dar și pentru semenii lor.

Strategia didactică:

1. Metode și procedee: conversația, exercițiul, jocul didactic, explicația, lectura, expunerea,interpretare de text;

2. Mijloace de învățământ: Biblia, , fișa pe care sunt scrise faptele milei trupești și sufletești, fișa cu versetul biblic,

3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, individuală.

Resurse:

1.Oficiale: • Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a VIII-a;

• Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VIII-a;

• Proiectarea unității de învățare: Sfânta Scriptură-izvor de înțelepciune și iubire

2.Temporale: • număr de lecții: 1

• durata:

3. Bibliografice:

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

2. Cucoș, Constantin:Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Iași, 1998

3. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", lași, 1999.

4. Muha, Camelia, Caiet de religie creștin-ortodox pentru clasa a VIII-a, Editura „Sf. Mina", Iași, 2009.

5. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea", Alba lulia, 2000.

Desfășurarea lecției

I. Moment organizatoric

– salutul, rugăciunea, prezența

II. Verificarea cunoștințelor

Se citește Imnul Dragostei Creștine:

Se identifică sub îndrumarea profesorului caracteristicile iubirii creștine din I Corinteni 13.

Se numește un elev să citească din Sfânta Scriptură I Corinteni 13, a Sf. Ap. Pavel;

Se enumerăvirtuțile recunoscute:

… dragostea, credința, nădejdea, și spune Sfântul Apostol Pavel că dragostea este cea mai mare dintre ele.

– Care sunt caracteristicile iubirii prezentată de către Sf. Apostol Pavel?

… îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință.

III. Pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoștințe

Se citește din Biblie (Luca 10, 25-37) "Pilda samariteanului milostiv "

În urma discuțiilor se subliniază importanța iubirii față de toți oamenii

Elevii răspund întrebărilor adresate.

– Cine este aproapele nostru?

… deoarece toți oamenii au sunt creați după chipul lui Dumnezeu, înseamnă că oeice om este aproapele nostru

– Cum trebuie să se manifeste această iubire?

… iubirea noastră față de Dumnezeu se manifestă atunci când ducem o viață curată, plăcută Lui

….față de aproapele ne arătăm iubirea prin ajutorul pe cate i-l dăm și rugăciunea pe care o facem pentru toți oamenii

– Avem un modelul de iubire supremă?

… Mântuitorul Hristos, este modelul nostru de iubire față de toți oamenii

IV. Anunțarea titlului și a obiectivelor lecției

Se notează pe tablă/ în caiete titlul lecției noi: Iubirea față de Dumnezeu și iubirea de aproapele- Legea desăvârșită a Noului Testament

– Se precizează obiectivele lecției:

V.Comunicarea noilor cunoștințe

– Iubirea este calitatea de bază a creștinismului, prin intermediul căreia creștinul intră în

comuniune cu Tatăl ceresc. Iubirea este motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea și tot din iubire pentru oameni, Tatăl Și-a trimis Fiul ca să mântuiască această lume.

– Pentu că toți suntem copiii Părintelui ceresc, Tatăl ne așteaptă pe toți în Împărăția cerurilor.

– Venind în lume ,Fiul lui Dumnezeu a adus o Lege nouă, aceea a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele: ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 2, 31).

Iubirea creștină se dovedește prin fapte, îndreptate spre ajutorarea semenilor noștri așa cum spunea Mântuitorul Hristos: ,,Nu tot cel ce-Mi spune Doamne, Doamne, va intra în împărăția Tatălui Meu care este în cer” .Tot Mântuitorul spune la Matei 5, 40: ,,Întrucât ați făcut un bine unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”.

– Cum trebuie să ne arătăm iubirea față de Dumnezeu și față de semeni?

… față de Dumnezeu: prin credința din inimile noastre, prin iubirea față de Sfânta și față de Treime,sfinți, prin post, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, prin iertarea

aproapelui.

… față de semeni, ne arătăm iubirea atunci când suntem alături de ei în situații dificile

Prin manifestarea iubirii față de aproapele, noi ne arătăm iubirea de Dumnezeu.

Dragostea este un sentiment înălțător, așezat în sufletul fiecărui om chiar de către Creator.

Iubirea autentică este dezinteresată, ne îndreaptă mintea și inima către Dumnezeu, și către semenii noștri.

Dragostea este cea mai importantă virtute creștină, datorită ei putem ajunge la desăvârșire, putem intra în comuniune cu Dumnezeu. Iubirea creștină este o rampă de lansare către Dumnezeu, datorită ei devenim mai buni, mai generoși, mai înțelegători și mai sensibili la suferințele celor din jurul nostru.

VI. Fixarea și sistematizarea noilor cunoștințe

Se realizează cu ajutorul întrebărilor.

-Enumerați moduri în care ne arătăm iubirea față de Dumnezeu și față de semeni?

Ne arătăm iubirea față de Dumnezeu: prin credința din inimile noastre, prin iubirea față de Sfânta și față de Treime,sfinți, prin post, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, prin iertareaaproapelui, iar față de semeni, ne arătăm iubirea atunci când suntem alături de ei în situații dificile

-Ce este iubirea creștină?

– … este cea mai importantă virtute creștină, datorită ei putem ajunge la desăvârșire,

Cine este aproapele nostru?

-… toți oamenii de pe pământ pentru că toți am fost creați după chipul lui Dumnezeu

Care este porunca Mântuitorului?

-… să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele ca pe noi înșine

De ce este important să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?

-….Ajutându-l pe aproapele nostru devenim oameni mai buni și ne păstrăm sufletul curat

Se distribuie elevilor fișe cu sarcină:

Sunteți reporteri pentru o zi-Intervievați colegul de bancă și realizați un articol despre

sentimentele trezite de această lecție, subliniind ideile mai importanteși arătând ce ar schimba în comportament după aflarea informațiilor din lecție (două, trei lucruri )

-elevii lucrează, iar cei solicitați de profesor răspund

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

Se citește și se explică versetul biblic: ,,Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”. (Matei 5, 44).

Precizare:

În întreaga Sa activitate Mântuitorul ne-a dat exemplu de iubire a vrăjmașilor, ier prin rugăciunea pe care a făcut-o pe cruce pentru cei ce-L răstigneau, ne-a dat exemplu de iubire necondiționată.

Se fac aprecieri generale și individuale , privind pregărirea elevilor pentru lecție , cât și implicarea lor în predarea noilor cunoștințe . Se notează elevii care au participat la lecție

VIII. Precizarea și explicarea temei pentru acasă

Se anunță tema:

Să medită, să dezbatem:

•dorim pentru aproapele nostru același lucru pe care îl dorim și pentru noi?

•am făcut în toate împrejurările binele pe care aș fi putut să-l fac?

•ce gândește oare un om aflat în suferință atunci când : a) este ajutat?/ b) este singur?

•cum putem fi buni și drepți în același timp? Argumentați.

•cum putem ajuta un coleg aflatîn dificultate?

•ce stare sufletească cerdeți că are o persoană atunci când oferă dragoste creștină celor din jur? Ați trăitși voi acest sentiment? Când? În ce împrejurare?

IX. Încheierea activității

– rugăciunea, salutul

OGLINDA TABLEI (CAIETULUI)

• Dragostea este un sentiment înălțător, așezat în sufletul fiecărui om chiar de către Creator.

• Iubirea autentică este dezinteresată, ne îndreaptă mintea și inima către Dumnezeu, și către semenii noștri

Proiect didactic

" Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecției):Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu

Tipul lecției: mixtă

Durata lecției: 50 min.

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să:

O1: să definească noțiunea de „păcat";

O2: să enumere felurile păcatului după diferite criterii;

O3: să prezinte semnificația celor șapte păcate capitale;

O4: să indice urmările păcatului (vremelnice și veșnice);

O5: să motiveze necesitatea luptei creștinului cu păcatul și modalități pentru această luptă.

Obiective formativ-educative:

– să înțeleagă că faptele rele și păcatele, în general, ne despart de Dumnezeu.

Strategia didactică:

mijloacele de învățământ folosite la lecție: carte de rugăciuni.

metodele de învățământ folosite la lecție: conversația, explicația, lectura biblică și patristică, argumentarea, problematizarea.

formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

Sfânta Scriptură; Pr. Ioan Mircea, „Dicționar al Noului Testament";

Desfășurarea lecției:

I. Moment organizatoric

– salutul, rugăciunea, prezența.

II. Verificarea cunoștințelor

– Se face oral, prin întrebări adesate frontal, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecția nouă

– Care este opusul virtuții?

IV. Anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse

– Se notează pe tablă / în caiete titlul lecției noi: „Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu". Vom învăța astăzi despre semnificația păcatului în raport cu Dumnezeu, cu aproapele și cu sufletele noastre.

V. Comunicarea noilor cunoștințe

"Ferește-te de rău și fă binele" (Psalm 33, 13)

– Păcatul înseamnă călcarea poruncii lui Dumnezeu. Iar poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: unele interzic răul („Să nu furi"), altele ne cer să facem binele („Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți"). Amândouă felurile de porunci sunt la fel de importante. Nu e de ajuns să te

ferești de rău ca să nu păcătuiești; dacă te ferești să faci binele te afli tot în păcat.

Primul păcat a fost făcut de îngerii conduși de Lucifer, care astfel s-au transformat în diavoli: mândria. Primii oameni, ascultând de diavol, au călcat singura poruncă a lui Dumnezeu, săvârșind păcatul strămoșesc, cu care ne naștem toți, și care se șterge prin Botez. Numai Hristos S-a născut ca Om fără acest păcat și S-a jertfit pe Cruce pentru a ne scoate din robia păcatului, a diavolului și a morții. Dar oamenii au păcătuit și înainte, și după venirea lui Hristos. De aceea Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei, pentru ștergerea păcatelor creștinilor care regretă ce au făcut, care vor să se lase de păcat și să se apropie de Dumnezeu.

– Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre au pus despărțire între voi și Dumnezeul vostru" ne spune profetul Isaia (59, 2). Iar nelegiuire sau fărădelege înseamnă tot „păcat", întrucât este ceva făcut împotriva legii lui Dumnezeu, fie ea legea lui Moise, fie legea dragostei adusă de Hristos. Cu cât păcătuiește omul mai mult, cu atât se îndepărtează de Dumnezeu mai mult, și cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât se întunecă mai mult, căci Dumnezeu este lumină. E vorba de întunecarea sufletului și de îmbolnăvirea lui, în primul rând. Stând omul mai mult timp în păcat, sufletul poate chiar muri, încât omul respectiv să fie cu trup viu și cu suflet mort. Iar dacă moartea trupului îl prinde și în această moarte sufletească, atunci acela e pierdut și nu îl așteaptă decât o veșnicie de păreri de rău și chinuri.

– Există mai multe feluri de păcate, unele fiind mai grave și altele mai mici, dar toate despărțindu-ne de Izvorul Vieții: de Dumnezeu. Astfel, există păcate trupești (ca îmbuibarea) și sufletești (ca invidia); păcate contra aproapelui (ca furtul) și păcate contra propriei persoane (ca beția); păcate făcute la vedere și păcate făcute în ascuns (ca mândria). De asemenea, există păcate împotriva Duhului Sfânt (ca necredința, ura împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii, lepădarea de credința ortodoxă, deznădejdea etc.), păcate strigătoare la cer (ca uciderea, oprirea plății lucrătorilor, homosexualitatea, asuprirea văduvelor și a orfanilor, batjocorirea și lovirea părinților) și păcate de căpetenie.

– Păcatele de căpetenie sunt rădăcina multor alte păcate mai mici. Ele sunt în număr de șapte, și anume:

1. Mândria – prețuirea prea mare de sine și disprețuirea celorlaltor oameni.

2. Iubirea de argint – pofta neînfrânată după bunurile pământești.

3. Desfrânarea – lăsarea în voia poftelor trupului.

4. Invidia – părerea de rău pentru binele altuia și bucurie pentru suferința lui.

5. Lăcomia – pofta nestăpânită de a mânca și a bea peste măsură.

6. Mânia – supărarea cu ușurință pentru orice lucru și pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au greșit.

7. Lenea – nepăsarea față de împlinirea datoriilor și dezgustul față de munca manuală sau de cea intelectuală.

– Omul a fost făcut de Dumnezeu foarte bun; așa era și diavolul înainte de cădere. Dar păcătuind, omul și-a stricat singur firea cea bună, cunoscând și binele, și răul. Noi ne naștem cu o stricăciune în firea noastră, care ne este curățată prin Botez, dar pe care o stârnim iarăși prin păcatele făcute după Botez. Păcatul îl facem pentru că ne vine îndemnul la păcat sau ispita. Această ispită poate fi dinăuntrul nostru (prin pofta trupului – de exemplu, îmbuibarea; a ochilor – de exemplu, iubirea de arginți; sau a inimii – de exemplu, mândria) sau din afara noastră: de la diavol (prin gânduri mincinoase) sau de la lume (prin cuvinte sau prin fapte rele).

Orice ispită poate fi biruită prin rugăciune, prin lupta plină de curaj împotriva poftelor și prin atenție continuă asupra gândurilor noastre.

– Urmările păcatelor sunt grave. Păcatul l-a scos pe Adam din Rai; pentru păcatele noastre Hristos a fost răstignit. Păcatul ne otrăvește sufletul și ne poate îmbolnăvi chiar și trupul; păcatul distruge buna înțelegere dintre oameni. Sunt mai multe pedepse pentru păcat. Unele sunt în lumea aceasta, ca mustrarea conștiinței și suferințele de tot felul, iar altele sunt după moartea trupului, dacă nu ne-am întors de la viața de păcat, și anume: muncile veșnice.

– Există și fapte care par bune, dar care au un scop rău (ca milostenia făcută pentru a fi lăudat de ceilalți). O faptă e bună dacă izvorăște dintr-o inimă bună și dacă are un scop bun: adică să fie făcută spre slava lui Dumnezeu și folosul aproapelui. Altfel este tot păcat. Deci fapta cea rea este doar una din formele păcatului, care începe mai întâi în gândul nostru. Întâi acceptăm săvârșirea răului în mintea noastră, și abia mai apoi îl punem în practică, prin faptă (dacă între timp nu ne răzgândim, nu ne oprim). De aceea, să fim mai atenți la gândurile pe care le primim în minte, aceasta însemnând trezvia, atenția permanentă la sine. Ea se dobândește în timp, prin experiență și stăruință, și cu ajutorul lui Dumnezeu, invocat prin rugăciune.

– Acestea știind, să nu ne facem robi păcatului, și prin păcat, diavolului, ci să fim fii ai lui Dumnezeu, râvnind apropierea de El și amintindu-ne cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate vă sunt îngăduite, dar nu toate vă sunt de folos".

VI. Fixarea noilor cunoștințe

–  Întrebări și discuții:

Ce înseamnă „păcat"? Ce alte denumiri putem da „păcatului"?

De câte feluri este păcatul?

Cum ajung oamenii să păcătuiască?

Care sunt urmările păcatului?

Enumerați păcatele capitale și definiți-le.

Cine ne-a salvat din robia păcatului?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

– Lectură biblică:

„Și a zis șarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către șarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți!»

Atunci șarpele a zis către femeie: «Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat și bărbatului său și a mâncat și el." (Facere III, 1 – 6)

Urmăriți cum vine ispita și cum face ca omul să creadă ceva rău drept bun și atrăgător.

Ajutoare în lupta împotriva păcatului:

1. Buna creștere din copilărie și tinerețe.

2. Îndepărtarea de oamenii răi: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune" (I Corinteni 15, 33); „Oamenii răi vatămă mai rău decât șerpii veninoși, căci aceia otrăvesc pe față, iar cei dintâi otrăvesc în fiecare zi, în chip tainic și pe nesimțite". (Sfântul Ioan Gură de Aur)

3. Citirea Sfintei Scripturi și a altor cărți folositoare de suflet (cărți de rugăciuni, Acatistiere, Paterice, Viețile Sfinților etc.).

4. Acceptarea sfaturilor și a mustrărilor celor mai înțelepți decât noi.

5. Să ne amintim că la Botez ne-am lepădat (prin naș) cu jurământ de Satana și de lucrurile lui.

6. Amintirea de moarte, de judecată, de iad și de împărăția cerurilor. „Adu-ți aminte de sfârșitul tău și nu vei păcătui niciodată". (Înțelepciunea lui Isus Sirah VII, 38)

7. Să ne gândim că e scurtă dulceața păcatului și că îi urmează amărăciune veșnică.

8. Să ne gândim că păcatul e sămânța și roada diavolului.

9. Să ne gândim ce nobil e să fii fiul lui Dumnezeu.

10. Să ne gândim că Hristos a suferit pe Cruce pentru a ne scoate din mocirla păcatului.

11. Să citim viețile sfinților, care au învins păcatul, și să le urmăm.

12. Să gonim de la noi, ca pe niște muște, de la bun început, gândurile rele care ne atrag la faptele rele. Dacă vom tăia gândurile, vom tăia și fapta care se naște din ele.

13. Să ne gândim mereu la Dumnezeu, ca la Cel ce e pretutindeni și cunoaște toate, de Care nimic nu e ascuns, și ca la Cel drept, care răsplătește sau pedepsește.

14. Să ne ferim de prilejurile la păcat: flecărelile și petrecerile fără rânduială.

15. Să nu ne intereseze ce fac ceilalți oameni; chiar dacă toți în jurul nostru ar trăi în păcat, noi să fim fii ai Luminii.

16. Ispitele intră în casa inimii prin ferestrele ochilor și urechilor: deci să păzim aceste ferestre; ochii să fie păziți de imagini deșarte, iar urechile de clevetiri.

17. Rugăciune neîncetată, pentru că în fiecare clipă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

– De la Sfântul Ioan din Kronștadt:

„Dă, Doamne" – rugăciunea aceasta ne arată că nimic nu ne aparține, de fapt, decât mulțimea păcatelor, și că toate le primim în dar de la Dumnezeu prin mila Lui. De aceea trebuie să-I cerem cu smerenie tot ce avem nevoie, și să-I mulțumim după ce am primit.

VIII. Evaluarea

– Comentați următoarea istorioară din Pateric:

Batista pocăinței

În secolul VI d.Hr. trăia în zona Traciei o vestită căpetenie de hoți. Mulți soldați de-ai împăratului Mauriciu încercaseră să-l prindă, dar în zadar. Datorită mulțimii reclamațiilor de la oamenii jefuiți, împăratul a hotărât să trimită garda lui personală, pentru a-l prinde pe hoț.

Acesta a aflat și, prin mila lui Dumnezeu, a început să se căiască de păcatele făcute. S-a predat singur împăratului, cu regret sincer pentru viața pe care o dusese. La puțin timp, s-a îmbolnăvit grav și a fost internat în spital. Pe patul morții, a plâns cu amar pentru toate păcatele lui, umplând o batistă de lacrimi, în auzul tuturor celorlaltor bolnavi. În plânset încă fiind, și-a dat sufletul.

În același timp, doctorul spitalului, care dormea acasă la el, a văzut în vis mulți diavoli care se apropiau de patul hoțului cu listele păcatelor lui. Odată cu ei au venit și doi bărbați luminoși. Diavolii au adus un cântar și pe un taler au pus listele cu păcate. Cei doi îngeri nu aveau ce să pună pe celălalt taler, pentru că hoțul făcuse numai rele. Ei au găsit totuși batista hoțului, udă de lacrimi, pe patul de spital, și au pus-o pe aceasta la cântar. Imediat, talerul cu batista a atârnat mai greu decât cel cu păcatele, încât îngerii au luat sufletul hoțului și l-au ridicat la cer, iar diavolii au plecat rușinați.

Sculându-se din somn, doctorul a alergat la spital. Acolo a găsit pe hoț mort, cu batista udă de lacrimi pusă pe față. El a povestit tuturor, chiar și împăratului, visul său și a arătat că nu numai tâlharul de pe Cruce a fost iertat, ci și acest hoț înrăit, care s-a căit pentru păcate.

IX. Activitatea suplimentară

Prezentați în scris legătura dintre lecția despre faptele rele și pilda Fiului risipitor.

X. Încheierea

– rugăciunea, salutul. "

Proiect didactic

Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie ortodoxă

Subiectul lecției: Fericirile

Tipul lecției: comunicare/însușire de noi cunoștințe;

Durata lecției: 50 de minute

Scopul lecției: formarea conduitei religios-morale conforme cu învățăturile date de Mântuitorul în Predica de pe munte

Competențe Specifice:

La sfârșitul lecției, toți elevii vor fi capabili:

O1 – să descrie împrejurările rostirii Fericirilor decătre Mântuitorul Iisus Hristos, folosind harta Palestina Noului Testament,

O2 – să identifice virtuțile creștine și făgăduințele pentru dobândirea acestora, prezentate în cele nouă Fericiri;

O3 – să definească Fericirile;

O4 – să precizeze care este răsplata pentru dobândirea virtuților;

O5 – să identifice virtuțile creștine, precizate în Fericiri, în viața unor personalități biblice și creștine;

O6 – să recunoască printre virtuțile menționate în Fericiri pe cele care sunt deja prezente în viața lor.

Strategia didactică

1. Metode și procedee: execițiul, expunerea, lectura explicativă, conversația, explicația, meditația religioasă, exercițiul, audiția muzicală, lectura.

2. Mijloace de învățământ: planșa Fericirile, harta Palestina Noului Testament, caseta audio cu Fericirile, fișa de lucru.

3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, activitate individuală.

Resurse bibliografice:

1.*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.

2. Plămădeală, Mitrop. Ardealului Antonie, Tâlcuri noi la texte vechi, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu , 1989

3. Răducă, Pr. Vasile, Ghidul creștinului ortodox, Editura „Humanitas", București 1998.

4. Bută, Pr. loan, Istorioare morale pentru toate vârstele, Editura „Anastasia", București 2000.

Desfășurarea lecției

I. Moment organizatoric

-rugăciunea " Împărate ceresc"

– prezența

II. Pregătirea elevilor pentrureceptarea noilor cunoștințe

Pentru a putea preciza starea de fericire a unei persoane, le cer elevilor să citească istorioara morală Cămașa fericitului; aceasta este o parafrazare după Tolstoi.

– Un elev citește istorioara morală, iar ceilalți ascultă cu atenție.

Se vor formula întrebări pe baza lecturii:

„- Care sunt condițiile de trai ale ciobanului ?"

„- Avea vreun motiv pentru a fi fericit ?"

„- Care era sursa fericirii sale ? "

Concluzie:

Dobândirea de bunuri materiale nu dă certitudinea fericirii omului. Fericirea vine din inima omului.

Se cer elevilor sinonime pentru cuvântul fericire.

– Elevii găsesc sinonimele și le scriu în caiete

Precizare:

Fericire a fost mereu dorită de om și căutată de acesta. În Predica de pe munte, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat nouă modalități de a ajunge la fericirea veșnică. Aceste moduri se concretizează în virtuți ale sufletului omenesc, ce pot fi dobândite prin efort personal, dar și ajutorul lui Dumnezeu

III.Anunțarea titlului lecțieiși aobiectivelorlecției

Se va anunța și scrie pe tablă data și titlul lecției: „Fericirile". Astăzi vom vorbi despre împrejurările în care au fost rostite Fericirile, le vom defini …

– Elevii scriu data și titlul lecției în caiete și ascultă explicațiile date.

IV.Comunicarea/ însușirea noilor cunoștințe

Se prezintă elevilor împrejurările în care au fost rostite Fericirile.

Precizare:

Mântuitorul nu a rostit Fericirile doar pentru Apostolii, ci pentru toți oamenii care-și doresc să dobândească fericirea veșnică. Apostolii au fost primii beneficiari ai fericirilor, deoarece Mântuitorul i-a pregătit pentru misiunea pe care o aveau.

Se cere elevilor, ca lucrând în perechi, să sublinieze virtuțile indicate în Fericiri și răsplata de la Dumnezeu pentru acestea

Precizare:

Putem spune că cele nouă fericiri trepte ale unei scări. Urcând treaptă cu treaptă,

de la smereni, până la răbdare, cu gândul la Hristos, devenim , cu ajutorul credinței și a harului divin.

Se recapitulează Fericirile, elevii citeasc prima Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata precizată.

– Un elev citește „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor" și numește virtutea (smerenia) și răsplata (împărăția Cerurilor).

Observație:

Se explică expresia „sărac cu duhul". Elevii sunt atenționați asupra sensului depreciativ pe care această expresie îl are în limbajul uzual: „Sărac cu duhul" desemnează un om modest, plin de respect și bun simț, sărac în mândrie și egoism. Omul modest consideră că faptele sale bune sunt un mod firesc de a te comporta și își dorește mereu să vină în ajutorul semenilor, spre slava lui Dumnezeu.

Se scrie la tablă , pe două coloane, virtutea și răsplata din prima Fericire .

Elevii sunt solicitați să citească a doua Fericire și să prezinte oral virtutea și răsplata prezentată.

– Un elev citește:"Fericițicei ce plâng, că aceia se vor mângâia" și prezintă virtutea (pocăința) și răsplata (mângâierea divină); apoi le notează în caiete .

Observație:

Se notează la tablă virtutea și răsplata.

Se explică expresia „cei ce plâng…" . Plânsul creștinului, ca părere de rău pentru păcatele săvârșite, ste cel care atrage după sine fericrirea, nu plânsul după bunurile lumii acesteia.

Elevii citeasc a treia Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata prezentată.

– Un elev citește: „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul", prezentând ca virtute -blândețea, iar ca răsplată -bunătățile acestei lumi , dar mai ales ale Împărăției cerurilor); apoi notează în caietele lor.

Se cere elevilor să explice cuvântul „blând"și să dea sinonime

– Elevii dau variante de răspuns, „..îngăduitor, pașnic, cumsecade, prietenos, blajin etc."

Precizare:

Omul blând reușește să exteriorizeze iubirea din inima sa, biruind păcate ca mânia, răutatea, invidia. Prin blândețea sa, acest tip de om răspândește în jur pace și armonie.

– Un elev citește a patra fericire : „Fericiți cei flămânzi si însetați de dreptate, că aceia se vor sătura" și prezintă virtutea (dreptatea) și răsplata (desăvârșirea

Precizare:

Oamenii își doresc împlinirea dreptății în viața de zi cu zi . Mântuitorul Iisus Hristos folosește metafora „flămânzesc și însetează de dreptate", pentru a sublinia rolul acesteia în viața fiecăruia. Foamea și setea sunt realitățile ale vieții omenești: a mânca și a bea,fără de care nu se poate trăi. În plan spiritual, fiecare credincios trebuie să flămânzească și să înseteze după Cuvântul lui Dumnezeu pentru a moșteni Îmărăția cea veșnică.

Elevii citeasc a cincea Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata din această Fericire.

– Un elev citește: "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui" și prezintă ca virtute (milostenia) și răsplata (milostivirea divină); apoi notează în caiete.

Precizare:

În fiecare faptă de milostenie făcută îl întâlnim pe Hristos însuși „întrucât ați făcut unuia dintre foarte acești mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut"(Matei 25.40). Milostenia devine criteriu fundamentale al judecății viitoare. Mila față de aproapele se concretizează în fapte ale milei trupești (a îmbrăca pe cei goi, a ajua pe cei aflați în dificultate) și fapte ale milei sufletești (a încuraja pe cel deznădăjduit, a întoarce pe cel păcătos de pe drupul cel rău). Toate acestea își au izvorul în dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Se cere elevilor să enumere faptele de milostenie.

– „…să dai de mâncare celor flămânzi, să oferi apă celui însetat, să îmbraci pe cel gol, să vizitezi pe bătrâni, bolnavi și pe cei aflați în suferință, să întorci pe cei păcătoși, să ierți pe cei ce ți-au greșit, să îmbărbătezi pe cei descurajați, să întorci răului cu bine, să te rogi pentru aproapele tău, etc."

Precizare:

Faptele de milostenie vor fi răsplătite de mila lui Dumnezeu.

Elevii citeasc a șasea Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata din această Fericire; apoi scriu pe tablă virtutea și răsplata din această Fericire.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" și prezintă virtutea (curăția inimii) și răsplata (bucuria vederii lui Dumnezeu); notează în caiete.

Precizare:

O inimă curată de orice gând rău, de orice patimă se transformă inima într-un loc în

care credinciosul poate simți prezența lui Dumnezeu.

Elevii citeasc a șaptea Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata din această Fericire. Scriu pe tablă virtutea și răsplata din această Fericirii.

– „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" -virtutea (împăcarea semenilor) și răsplata (demnitatea de fiu a lui Dumnezeu). Elevii notează în caiete.

Precizare:

„Făcătorii de pace" sunt creștinii care doresc înlăturarea oricărei neînțelegeri, și

dezbinări dintre oameni. Ei îndrumă pe cei certați la împăcare și caută prin faptele lor,să trăiască în pace și armonie cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu semenii. Acești oameni sunt considerați fii ai lui Dumnezeu.

Elevii citeasc a opta Fericire și prezintă oral virtutea și răsplata din această Fericire. Se scrie pe tablă virtutea și răsplata.

– „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor” – virtutea (dreptatea) și răsplata (moștenirea împărăției Cerurilor).

Precizare:

Un om curat cu inima crede în Dreptatea lui Dumnezeu. Acești oameni nu se încred în forțele proprii, ci își închină viața purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cei care dau au răbdare în timpul prigoanelor și îndură suferințe pentru credință în Dumnezeu, vor fi răsplătiți de Acesta.

Elevii sunt solicitați să citească a noua Fericire și să prezinte oral virtutea și răsplata din această Fericire. Scriu pe tablă virtutea și răsplata.

– „Fericiți veți fi, când vă vor ocări și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea" și prezintă virtutea (statornicia în credință) și răsplata (fericirea veșnică). Elevii notează în caiete.

Precizare:

Această fericire se adresează în mod deosebit Apostolilor, care aveau să-L mărturisească pe Hristos, chiar cu prețul vieții. Nu orice fel de prigonire duce la câștigarea Împărăției Cerurilor, ci prigoana suferită pentru Hristos

Concluzie:

Mântuitorul ne cheamă la desăvârșire, iar în urcușul nostru duhovnicesc, El este alături de noi prin harul Duhului Său sfânt. Ca ajutor avem cele nouă Fericiri, ca normă morală, pe care urmând-o creștinul poate ajunge la desăvârșire.

V. Fixarea și sistematizarea cunoștințelor

Profesorul subliniază faptul că importanța „Fericirilor" pentru viața oamenilor este atât de mare, încât acestea au fost introduse de Biserică spre a fi cântate la Sfânta Liturghie și la slujba înmormântării ;

Elevii vor audia „Fericirile".

Se soliciăt elevii să descrie împrejurările în care au fost rostite „Fericirile".

Se cere elevilor să redea regulile morale prezentate în Decalog.

– Elevii enumera regulile de comportament precizate de Dumnezeu în Decalog.

Precizare:

În Decalog accentul cade pe ce nu trebuie să facă un credincios, în Fericiri se subliniază modul de comportare a unui creștin pentru dobândirea fericiririi veșnice în Împărăția cerurilor.

Se cer elevilor să prezinte oral regulile de comportament prezentate de Mântuitorul în Fericiri.

– Elevii dau variante de răspunsuri:

„Să fim smeriți!"

„Să avem dragoste și milă față de semenii noștri !"

„Să avem o inimă curată !"

„Să facem ceea ce e bine și drept

„Să fim concilianți!"

„Să acceptăm suferința pentru adevăr și dreptate!”

Elevilor vor da diferite definiții pentru Fericiri și le vor scrie pe tablă.

– „ … sunt mod de viață pentru cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos."

– „…Fericirile sunt o recapitulare a virtuților ce trebuiesc dobândite de orice creștin

Se cere elevilor să precizeze care este răsplata pentru împlinirea regulilor de comportament prezentate în „Fericiri."

– Elevii dau variante de răspuns:

-„ … împărăția Cerurilor, mângâierea divină, desăvârșirea, bucuria vederii lui Dumnezeu, fericirea veșnică, moștenirea împărăției lui Dumnezeu …"

Se cer elevilor să prezinte nume de personalități biblice și creștine care au dobândit în viața lor virtuțile amintite în Fericiri.

– Elevii dau variante de răspunsuri:

1. smerenia: modelul desăvârșit este Mântuitorul Iisus Hristos „care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră";

2. pocăința: Zaheu, vameșul, tâlharul de pe cruce;

3. blândețea: Mântuitorul Iisus Hristos care ne spune – „învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre"; toți sfinții;

4. dreptatea: Avraam, dreptul Simeon (Luca 2.25), Fecioara, Sfântul Ioan Botezătorul (Luca 1. 6), dreptul losif (Matei 1.9);

5. milostenia: samarineanul milostiv din Pilda cu același nume; Mântuitorul Iisus Hristos , care din milă a vindecat pe mulți oameni și care fiind pe cruce , se ruga -„Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac";

6. curăția inimii: drepții Vechiului Testament, Maica Domnului este modelul curăției inimii;

7. pacea: Mântuitorul Iisus Hristos este cel mai mare făcător de pace, cei care vor urmata învățătura Sa vor primii darul păcii în inima lor;

8. prigonirea pentru dreptate: începând cu Mântuitorul Iisus Hristos și continuând cu Sfinții Apostoli, și martirii toți au fost prigoniți pentru dreptate

9. credința puternică: Sfinții Apostoli, martirii.

Observație:

Pentru a putea fi reliefate virtuțile corespunzătoare adresez elevilor întrebări ajutătoare.

Precizare:

Virtuțile enumerate le întâlnim la mulți sfinți studiați de noi: Sfântul Gherasim era atât de blând , încât blândețea lui a atras un leu, care a rămas alături de sfânt până la mutarea la cele veșnice.

Mântuitorul Iisus Hristos ne-a demonstrat El Însuși acest comportament .

Se soliciăt elevilor să mediteze și să răspundă la următoarele întrebări de pe fișa de lucru:

Elevii lucrează ceea ce le-am cerut; meditează și răspund în scris.

Se cere elevilor să prezinte oral răspunsurile.

– Elevii prezintă răspunsurile oral.

Concluzie:

Prin urmarea învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos și punerea lor în practică vom fi binecuvântați veșnic de Dumnezeu.

VI. Apreciereaactivitățiielevilor

Se vor face aprecieri generale și individuale, privind implicarea elevilor în predarea noilor cunoștințe.

VII. Precizarea șiexplicareatemei pentru acasă

Se va anunța și explica tema pentru acasă .

a) Rețineți cele nouă Fericiri și semnificația lor.

b) Consideri că stilul modern de viață te împiedică să pui în practică virtuțile precizate în Fericiri ?

VIII. Încheierea activității

Se rostește rugăciunea împreună cu elevii, salutul

OGLINDA TABLEI (CAIETULUI)

(*) LECTURĂ:

Cămașa fericitului

Un împărat era bolnav de o boală grea . Doctorii nu-i găseau medicamente, babele nu aveau leacuri din ierburi ca să-l poată ajuta. Atunci a adunat la sfat toți înțelepții din împărăție să găsească posibilitatea de însănătoșire a împăratului, care zicea în făgăduința lui:

– Dau jumătate din împărăția mea aceluia, care mă va face sănătos ! făgăduială ce va avea împlinire…

-Înțelepciunea noastră nu ne arată leacul! Nu știm așa ceva…

– Măria-Ta – rosti altul – dacă am găsi un om fericit și i-am lua cămașa, ca să te îmbraci cu ea , te vei face sănătos !

– Trimiteți căutători în toată împărăția mea! Dacă vor găsi un om fericit să-i ia cămașa și să mi-o aducă.

– Așa vom face, măria ta!

Solii merseseră să caute fericitul. Vreme mai îndelungată au întrebat pe cei ce erau considerați că au fericire. Unul era bogat dar bolea mereu, altul era sănătos dar sărac. Fiecare se plângea de ceva, nici unul nu s-a recunoscut fericit. Într-o zi doi soli au aflat într-o poiană dintre păduri un cioban, care – cu ochii la oi – cânta cu fluierul melodii vesele. Solii împăratului l-au întrebat:

– Ce faci, ciobanule ?

– Păzesc oile și cânt cu fluierul!

– Ce zici ? Ești fericit ? Așa pari…

– Da, sunt fericit! Eu nu sunt cioban stăpân de oi; eu sunt cioban slugă ! în fiecare dimineață îmi pune baciul un bulz de mămăligă cu brânză înfășurată întru-un brustur în glugă și plec cu oile la păscut.

– Bani ai; haine mai bune ai?

– N-am bani! Când mă plătește , o dată pe lună duc toți banii acasă și-i dau mamei. Haine mai bune am tot acasă. Le țin să merg cu ele la biserică!

– Să te întrebăm ceva: Zici că ești fericit ?

– Da ! Sunt fericit. Sunt foarte fericit. Nu-mi lipsește nimic. Am totul. Mulțumesc Domnului pentru bucuria de a trăi. Ce mi-aș mai putea dori altceva? Pot să vă fi de folos cu ceva? întrebă el.

– Nu vrei să-ți dăm bani și cu ei să cumpărăm de la tine cămașa fericitului? Plătim bine… Ciobanul și-a descheiat haina și a zis:

– Eu nu am cămașă ! Mă îmbrac cu jerseul acesta de lână peste pielea goală și cu haina peste jerseu ! Atâta tot… Solii s-au dus la împăratul bolnav și i-au spus:

– Măria ta, n-am găsit nici un fericit! Un cioban slugă la stăpân de oi , ne-a spus că este fericit. Dar când am vorbit despre cămașă, ciobanul s-a dezbrăcat și ne-a arătat, că el n-avea cămașă !

– Și ce mai facem ? Ce ziceți!

– Măria ta, în lumea celor bogați cu întinderi de pământuri nu-i nici un fericit. în lumea celor cu solduri de bani la bănci nu este nici un fericit. între cei puși deasupra oamenilor nu-i nici un fericit. Singurul fericit este ciobanul – slugă, care nici el n-avea cămașă. (Pr. I. Bută)

FIȘĂ DE LUCRU

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume

I. Alege varianta corectă:

1.Revelația divină este:

a)Descoperirea dumnezeiască;

b) Creația lumii;

c) Respectarea poruncilor divine;

2.Pronia dumnezeiască este:

a)Cinstirea sfintelor moaște;

b) Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume;

c) Hotărârea Sfântului Sinod;

3.Creația lumii s-a făcut:

a)Timp de 7 zile;

b) În timp și odată cu timpul;

c) Din nimic;

4.Sfânta Scriptură cuprinde:

a)Cuvântul lui Dumnezeu;

b) Două părți principale și trei capitole

c) Vechiul Testament, Noul Testament, Faptele Apostolilor, Apocalipsa;

5.Din Sfânta Tradiție fac parte:

a)Vechiul Testament și Noul Testament;

b) Hotărârile Sinoadelor Ecumenice;

II.Transcrie textul și completează spațiile lacunare:

„Cununa creației este ……………… . Dumnezeu l-a binecuvântat pe om să stăpânească …………..…………, să se bucure și să se folosească de toate cele create pentru el. El a fost creat printr-o lucrare directă și o grijă deosebită după Chipul lui ………………………….. Ca și Dumnezeu, omul are rațiune, ………………….. liberă și sentimente, adică este persoană. Chipul este un dar oferit prin creație; la asemănarea cu Dumnezeu, omul ajunge prin ………………………. voii Acestuia.

FIȘĂ DE LUCRU

Liturghia și Biserica

I. Încercuiți răspunsul corect:

1. Sfânta Liturghie este:

a) o rugăciune,

b) o slujbă ținută de preot în biserică pentru a ne apropia de Dumnezeu,

2. Sfânta Liturghie nu poate fi ținută de către:

a) diacon,

b) preot,

c) cantor,

3. O biserică poate avea forma de :

a) cruce,

b) dreptunghiulară,

c) paralelogram,

II. Completați spațiile libere cu informația corectă:

1. Biserica este un lăcaș… în care oamenii vorbesc cu… prin rugăciune.

2. Biserica are…părți. Prima parte este…, a doua este…, iar a treia este…

III. Notați cu (A), dacă afirmațiile de mai jos sunt adevărate, și cu (F) dacă sunt false:

a. Prima parte a bisericii este altarul.

b. Sfânta Liturghie poate fi ținută și de către diacon.

c. Paștele este o sărbătoare cu dată fixă.

TEST

Completează spațiile punctuate, din tabelul următor cu informatiile corecte: 4.5p

Fericirile alcătuiesc o adevarată scară a desăvârșirii. Care sunt virtuțile care alcătuiesc

această scară?

1,5p

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

De ce trebuie să fim milostivi? 1p

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Explică o fericire la alegere. 2p

Se acorda un punct din ofici

TEST

1.Rugăciunea Tatăl nostru este alcătuită din trei părți. Care sunt acestea?

_______________,

_______________,

_______________, ( 3x 10pcte) 30 puncte

2.Realizează corespondența în mod corect

Postul Nașterii Domnului 1-15 august

Postul Paștelui 15 noiembrie-25 decembrie

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel Cu 40 de zile înainte de Sfintele Paști

Postul Adormirii Maicii Domnului cu dată schimbătoare

(4 x5 pcte) 20 de puncte

3.Completează spațiile libere folosindu-te de următoarele cuvinte: Maslului, Cununiei, iubire, diaconilor

Taina la care a participat Mântuitorul și a prefăcut apa în vin este Taina …………………….

Inelul de la Taina Cununiei reprezintă ………………. fără sfârșit.

Alături de treapta Episcopilor și a Preoților mai există treapta ……………..

Taina prin care primim vindecare de boli sufletești se numește Taina …………………………

(4 x 5pcte) 20puncte

4.Apreciază răspunsul cu „adevărat” sau „fals”.

a)____ Răspândirea învățăturii creștine a întâmpinat la început unele piedici.

b)____Primul împărat persecutor a fost Traian.

c)___Încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor este cunoscută sub numele de Edictul de la Milan din anul 313.

d)___Împăratul care a pus capăt persecuțiilor a fost Constantin cel Mare.

( 4 x 5 pcte) 20 puncte

Se acordă 10 puncte din oficiu. . Total: 100 puncte = nota 10.

TEST

1.Apreciază enunțurile cu „Adevărat” sau „Fals”.

Sufletul se murdărește atunci când păcătuim ….

La Spovedanie nu trebuie să mergem îmbrăcați decent ….

Prin Spovedanie nu ni se iartă păcatele ….

După ce ne Spovedim nu avem sufletul curat ….

La Spovedanie putem da vina pe alți semeni pentru faptele noastre ….

(5X6pcte)30puncte

2.Aranjează corect cuvintele în așa fel încât să porunca să fie corectă apoi completează în căsuță numărul corespunzător fiecărei porunci:

Adu-ți odihnei aminte să o sfințești ca de ziua

ucizi nu Să.

aproapele dorești Să are tău câte din nu nimic.

Numele Dumnezeului în deșert Domnului nu iei Să tău.

furi Să nu.

Nu să minți

Eu Domnul Dumnezeul sunt să ai alți de Mine dumnezei nu afară tău în.

Mama tatăl pe tău și pe ta Cinstește.

fii desfrânat nu Să.

chip nu-ți cioplit Să faci

(10x5pcte) 50 puncte

3.Completează enunțurile.

Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un …………………… A fost vândut pe o sumă de …………………… A murit răstignit pe o ………………….. A Înviat………………………..

(4×2,5pcte) 10 puncte

Se acordă 10 puncte din oficiu.

CONCLUZII

Educația reprezintă activitatea metodică și practică prin care ne adresăm sufletelor școlarilor și capacității lor de a asimila cunoștințe. În același timp suntem preocupați de cum trebuie să fie transmise cunoștințele, ca prin ele să le dezvoltăm rațiunea, voința și sentimentul.

Educația e posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesară conlucrarea dintre harul divin și strădaniile pentru desăvârșire a celor educați: "Iată, stau la ușă și bat, de va auzi cineva glasul Meu și va deschide, voi intra la el" (Apocalipsa 3,20).

Concluzia la care se ajunge e că în învățământul religios, utilizare metodelor informative și descriptive trebuie limitată în favoarea utilizării unor metode cu un pronunțat caracter formativ, a celor care contribuie în cea mai mare măsură la atingerea unei eficiențe maxime a procesului instructiv- educativ.

Mântuitorul Iisus Hristos rămâne chipul desăvârșit al pedagogului creștin. Activitatea Sa învățătorească perpetuează acțiunea pentru creșterea duhovnicească a omului, spre împlinirea scopului ultim, prin lucrarea pururi mântuitoare a Bisericii.

BIBLIOGRAFIE:

A. ȘTIINȚIFICĂ

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988

2. Alexiev, Serafim, Arhimandrit, Izbăvirea de păcate, Ed Sophia, București, 2003

3.Idem, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Ed. Predania, București, 2010

4.Badea, Gheorghe, Flori alese din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, ED.Sf. Mina, Iași, 2008

5.Bianchi, Enzo, Cuvânt și rugăciune, Ed.Deisis, Sibiu, 1996

6. Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1966

7. Constantinescu, Ioan, Studiul Noului Testament, Ed, Credința noasră, București, 1997

8. Călugăr, Pr, Dumitru, Chatetica, Manual pentru Institutele Teologice, Bucuresti, 1996

9. Idem, Principii fundamentale ale învățământuui religios, în M.A., nr. 9-10/1975

10.Cleopa, Arhim. Ilie, Ne vorbește Părintele Cleopa, vol 11, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2003

11. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed.Universitas, Chișinău, 1992

12. Evdokimov, Paul, Vârstele vieții spirituale, Ed. Christiana, Bucuresti, 2002

13.Idem, Cunoasterea lui Dumnezeu în Tradiția răsăriteana, Asociația filantropica medicală creștină Christiana, București, 1995

14. Frossard, Andre, Întrebări despre Dumnezeu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993

15.Galeriu, Pr. Prof. Constantin, Viu este Dumnezeu, Catheism pentru familie, Ed Harsima, București, 2000

16. Ghid de formare religioasă a copilului de vârsta preșcolară, Institutul Ecumenic "Sf. Nicolaie" , Iași, 1999

17. Lazăr, Arhimandritul, Despre bolile tainice ale sufletului, Ed.Sophia, București, 2001

18.Plămădeală, Antonie Mitropolit, Dascăli de cuget și simțire românească, București, 1981

19.Popa. O. Ioasaf, Ieromonah, Viața monahală la Sfântul Vasile cel Mare, Ed.Anastasia,2000

20.Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și Învățături, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996

21.Idem, Cuvinte către monahi, Ed. Anastasia, 1996

22. Sfântul Ioan Gra de Aur, Scrieri (III) Omilii la Evanghelia după Sfântul Matei, (col. PSB nr23), Editura Ibmbor, București 1994

23. Idem, Cuvântări despre viața de familie, Ed. Învirea, București 2008

24.Idem, Problemele vieții, Editura Egumenița,

25.Idem,Despre feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor, Editura IBMBOR, București, 2001

26.Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri și răbdare, Ed.Evanghelismos, București, 2012

27.Sfântul Luca al Crimeii, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Ed.Sophfia, București, 2012

28.Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007

29.Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Ed.Cartea Ortodoxă,

30.Todoran, Pr., Prof.,Isidor, et. al., Teologie Dogmatică, Manual pentruseminariile teologice, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991

B. PEDAGOGICĂ-METODICĂ

31. Bunescu V. ,Cerghit, I., (coord.), Didactica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982

32.Comenius, Jan Amos, Didactica magna; trad., note, comentarii și studiu de Iosuf Antochi, Ed. Didactica si Pedagogica, București 1970

33. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, Ed. Polirom, Iași 1996

34. Cucoș Constantin, Educația religioasă- repere teoretice si metodice, Ed. Polirom, Iași 2999

35.Idem, Pedagogie (ediția a doua, revizuită și îmbunătațită), Ed Polirom, Iași 2002

36.Cristea Sorin, et. al, Psihologie și pedagogie școlară, Ovidius University Press, Constanța, 2003,

37. Danciu, Ana, Metodica predării Religiei în școlile primare, gimnazii și licee, Ed. Anastasia, București, 1999

38. Maica Mgdalena, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă, Ed, Desis, după ediția de la Mănastirea Sf. Ioan Botezătorul, Essex 2001

39.Nicola Ioan, Pedagogie, Ed. Didactică si Pedagogică, București, 1994

40.Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metode active de predare- îmvățare. Modele si aplicatii la relige, Ed. Sf Mina, Iasi 2006

41.Idem, Cercetarea pedagogică in domeniul educației religioase, Ed. Reântregirea, Alba Iulia, 2004

42.Idem, Cercetarea în domeniul educației religioase s al educației morale. Modele și aplicații, Ed. Sf Mina, Iași 2006

43. Pestalozzi, J. H., Texte alese, studiu introd., trad., note și comentarii de Iosif Antochi, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucurști 1995

44 Piaget, Jean, Inhelder, Barbel, Psihologia copilului, trad de Liviu Papuc, Carter, Chișniau 2005

45.Radu Dumitru, Idealul educației creștine, în “Îndrumări metodologice și didactice pentru predarea religiei în școală”, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1990

46.Roșca, Alexadru, Creativitarea, Ed. Enciclopedică, București, 1972

47. Stamate, PR. Lector, dr. Marin, Educația creștină în opera Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Episdopia Dunarii de Jos, Galați 2004

48.Șebu, Pr. Sebastian, Opriș, Monica și Dorin, Metodica predării religiei, Ed. Reântregirea, Alba Iula 2000

C. RESURSE INTERNET

49. www. creștinortodox.ro

50. www.cuvântul-ortodox.ro

51. www. nistea.com

52. basilica.ro

53. mirelasova.over-blog.com