Religie Si Religiozitate In Europa

CAPITOLUL III:

RELIGIE ȘI RELIGIOZITATE ÎN EUROPA

Cadrul metodologic al cercetării

Înțelegerea situației actuale a religiei în Europa depinde de concentrarea atenției pe „moștenirile trecutului, în particular rolul bisericilor istorice în modelarea culturii europene, conștientizarea faptului că aceste biserici încă mai au un loc la anumite momente din viața europenilor moderni, chiar dacă acestea nu mai sunt în măsură să disciplineze credințele și comportamentul marii majorități a populației, o schimbare observabilă în circumscripțiile celor de pe continent care merg la biserică, care operează tot mai mult pe un model de alegere, mai degrabă decât pe un model de obligație sau datorie”.

Viața religioasă a Europei nu trebuie înțeleasă drept o excepție de la orice regulă generală, dar fiind modelată de factorii culturali, politici și sociali de-a lungul dezvoltării ei istorice. De aceea, înțelegerea situației europene depinde de concentrarea atenției pe mai multe dimensiuni: „istoria relațiilor biserică-stat, tradițiile intelectuale predominante, rolul transportatorilor instituționali și al relației dintre religie și diferențele sociale (clasa socială, etnie, sex și vârstă)”.

Prin urmare, istoria relațiilor biserică-stat în Est a fost foarte diferită de cea din Vest, pentru că biserica tinde uneori spre extrema de a deveni un simplu instrument al politicii naționale, în timp ce biserica din Vest tinde spre extrema opusă, de a încerca să domine statul.

Un studiu efectuat de Comisia Europeană arată compoziția spirituală și natura diversă a Europei, menționând câteva tendințe principale: țările cu tradiție seculară puternică care se îndepărtează de religie în forma sa tradițională, țările cu convingeri religioase tradiționale în cele în care Biserica sau instituțiile religioase au fost dintotdeauna puternice și țările în care tendința este de dezvoltare a unui nou tip de religie, caracterizat prin convingerea că "există un fel de spirit sau forță de viață”.

Prin urmare, rezultatele cercetărilor indică un continent împărțit între o Europă laică, în care religia nu mai are un rol decisiv în construirea și legitimarea identității individuale și sociale, și o Europă dominată de o renaștere a religiozității. Astfel, se fac frecvent diferențe între țările nordice, puternic secularizate și cele sudice, puternic religioase, între țările protestante, dominate de indiferență religioasă și cele catolice, caracterizate de nivele ridicate de implicare religioasă; între Europa estică, strâns legată de religie și cea Vestică, laică, erodată de practicile și credințele religioase.

Cu toate acestea, câțiva cercetători subliniază înclinația oamenilor de știință de a-și concentra atenția, în special, pe direcția schimbărilor religioase și a cauzelor sociale care le-au determinat, și mai puțin pe schimbările propriu-zise din rata de declin sau creștere religioasă. Acest lucru sugerează că, în țările europene, apar noi tendințe de evoluție ale religiozității, fapt care conturează imaginea unui continent aflat în plină reînnoire și reorganizare religioasă. Această situație l-a determinat pe sociologul Yves Lambert să afirme că, în Europa, „Dumnezeu nu este nici la fel de mort, nici la fel de viu așa cum unii susțin acum”.

Prin urmare, acest capitol urmărește să răspundă la întrebări precum: Este dimensiunea religioasă încă relevantă în Europa? Ce determină diferențele în gradul de religiozitate al diferitelor popoare europene? Cât de omogenă sau heterogenă este religiozitatea în Europa? Cât de răspândit este procesul de secularizare pe continent? Este Europa de Vest complet seculară? Religiozitatea trece printr-o perioada de transformare în Europa Centrală și de Est? Va semăna Europa Centrală și de Est tot mai mult cu Europa de Vest? Va continua Europa traiectoria religioasă prezentă sau va urma modelele altor continente?

Scopul capitolului este de a prezenta situația religioasă actuală a Europei, prin compararea credințelor, atitudinilor și comportamentelor religioase între țări. Odată evidențiate similaritățile și diferențele religioase, se va putea stabili gradul de omogenitate al Europei din punct de vedere al religiozității.

De asemenea, capitolul urmărește să stabilească „excepționalitatea” Europei, în special a Europei de Vest, în comparație cu celelalte părți ale lumii, prin identificarea elementelor care stau la baza formării tendințelor seculare ale vieții religioase.

Sursele de informare folosite au fost variate și au urmărit să surpindă schimbarea religioasă și impactul acesteia asupra societăților din Europa. De aceea, s-au folosit informații empirice obținute din cercetările de teren realizate prin Studiul Valorilor Europene (European Values Survey) la nivel european. Prin prelucarea machetelor SPSS din perioada 1981-2010 au putut fi analizate dimensiunile frecvent explorate ale religiozității: religiozitatea organizațională, religiozitatea non-organizațională și religiozitatea subiectivă.

Religiozitatea organizațională se referă la participarea în instituții religioase formale, fiind determinată prin întrebări care vizează aparteneța la o organizație religioasă, frecventarea bisericii și a serviciilor religioase, precum și evaluarea sau percepția rolului acesteia în cadrul comunității.

Religiozitatea non-organizațională include comportamentul privat al indivizilor care nu are loc într-un cadru instituțional formal (rugăciunea privată). În schimb, religiozitatea subiectivă se referă la nivelul religios de implicare (cât de religioși sunt indivizii) și importanța religiei și a divinității în viața oamenilor. De asemenea, această dimensiune include și credințele tradiționale, specifice religiei creștine, cum ar fi credința în Dumnezeu, Iad, Rai, păcat, viața după moarte, îngeri, divoli etc..

Alte surse utilizate au fost datele statistice publicate de Divizia Statistică a Națiunilor Unite și Biroul de Statistică al Uniunii Europene, precum și rezultatele sondajelor de opinie realizate la nivel internațional de Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life întâlnite în rapoartele: The Global Religious Landscape. A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012; Global Christianity, A Report on the Size and Distribution of the World’s Christian Population, decembrie 2011; Rising Tide of Restrictions on Religion, septembrie 2012; The Future of the Global Muslim Population. Projections for 2010-2030, ianuarie 2011.

Distribuția religioasă a populației din Europa

La nivel mondial, în anul 2010, 84% din populație își declară afilierea religioasă, adică 5,8 miliarde de oameni se identifică cu un grup religios. În schimb, 1,1 miliarde de persoane, adică 16% din populația lumii de 6.9 miliarde în anul 2010, au declarat că nu se identifică cu nicio credință religioasă.

Prin urmare, la nivel mondial, în anul 2010, adepții religiilor sunt distribuiți astfel: „2,2 miliarde de creștinii (32%),1,6 miliarde de musulmani (23%), un miliard de hinduși(15%), aproape 500 de milioane de budiști (7%) și14 milioane de evrei (0,2%), în întreaga lume cadin 2010. În plus, mai mult de 400 de milioanede persoane (6%) practică diverse religii populare sau tradiționale, inclusiv religii tradiționale africane, religii populare chinezești, și religii australiane aborigene”. Se estimează că, mai puțin de 1% din populația globală adică aproximativ 58 de milioane de oameni, aparțin altor religii, inclusiv credința Baha'i, Șintoism, Tenrikyo, Jainism, Taoism, Sikhism, Wicca și Zoroastrism.

Majoritatea grupurilor religioase (hindușii -99%, budiștii -99%, adepții folk sau religiile tradiționale-90%, musulmanii- 62% și membrii altor religii ale lumii- 89%) sunt concentrați în regiunea Asia-Pacific. În timp ce creștinii sunt distribuiți aproximativ în mod egal pe glob, evreii se regăsesc în cel mai mare număr în America de Nord (6.040.000 persoane) și în zona Africii de Nord – Orientului Mijlociu (5.630.000 persoane).

Harta geografică a populației afililate religios

(la nivel mondial)

Notă: Procentele au fost preluate din raportul The Global Religious Landscape. A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012, pp.13-44

La nivel mondial, peste 70% din cele 5,8 miliarde de persoane afiliate religios (în acest caz hinduși, creștini și musulmani) se regăsesc în țări în care religia lor reprezintă majoritatea populației, în timp ce restul de 27% trăiesc ca minorități religioase (evreii, budiștii și membrii religilor tradiționale). La polul opus, în proporție de 71%, persoanele neafiliate religios trăiesc în țări în care acestea reprezintă grupul religios predominant, adică în China, Republica Cehă, Estonia, Japonia, Coreea de Nord și Regiunea administrativă Hong Kong.

Harta religioasă a lumii prezintă creștinismul în ipostaza celei mai răspândite credințe de pe pământ. Practic, nicio națiune nu a rămas neatinsă de religia creștină, chiar dacă în anumite țări creștinii constituie o mică parte din totalul populației. Prin urmare, se constată minorități creștine în țările din Asia și Africa și o puternică concentrație a creștinilor în Europa.

Astfel, pe continentu european, religia majoritară este creștinismul, peste 75% dintre persoane își declară apartenența religioasă la una dintre religile creștine (catolicism, protestantism, ortodoxism). Pe de altă parte, doar 3% din populația musulmană din lume (1,6 miliarde) este concentrată pe continent, iar mai puțin de unul din cinci europeni (18%) își declară apartenența la tradiția protestantă.

Datele indică faptul că, în Europa, este concentrată cea mai mare pondere a populației creștine la nivel mondial (26%), fiind urmată apoi de America Latină și Caraibe (24%) și Africa Sub-Sahariană (24%), Asia și Pacific (13%), America de Nord (12%), Orientul Mijlociu și Africa de Nord (mai puțin de 1%).

Cel mai mare grup creștin din Europa sunt catolicii, reprezentând 46.3%, în timp ce peste o treime sunt ortodocșii (35.4%). Comunitățile protestantante cuprind 17.8% din creștinii de pe continent, iar diferența de 0.5% include alte grupuri creștine precum mormonii sau Martorii lui Iehova.

Raportată la întreaga populația catolică de la nivel mondial (1,1 miliarde), biserica catolică din Europa cuprinde 23.9% din numărul total de aderenți catolici. În schimb, adepții ortodocși sunt o majoritate copleșitoare pe continent, având 76.9% din întreaga populație ortodoxă de pe glob. Protestantismul cuprinde doar 12.6% din cei 801 milioane de membri protestanți din întreaga lume. Aproximativ 11% din creștinii de la nivel mondial, care își declară apartenența la alte tradiții creștine, sunt repartizați în Europa.

Distribuția religiilor creștine la nivel european

Notă: Informația a fost preluată de Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raport: Global Christianity, A Report on the Size and Distribution of the World’s Christian Population,

decembrie 2011, p. 48

Creștinii alcătuiesc o majoritate a populației în 40 de țări europene din cele 45 incluse în analiză: 20 sunt identificate drept catolice, 12 ortodoxe și 8 protestante.

În 11 țări europene, peste 90% din populație se identifică cu religia creștină. Conform rezultatelor European Values Survey, cele mai mari ponderi sunt în Rusia, România, urmată de Republica Moldova, Malta, Islanda, Polonia, Portugalia, Croația, Slovacia, Irlanda, Liechtenstein și Serbia. Cu toate acestea, majoritatea acestor țări preponderent creștine sunt relativ mici ca populație.

În timp ce creștinismul este, încă, religia dominantă în Europa, alte grupuri religioase non-creștine și-au mărit numărul de membri în ultimele decenii. Dacă Bosnia și Herțegovina, Albania și Kosovo sunt singurele țări cu majoritatea musulmană, Macedonia, Cipru, Bulgaria, Georgia și Andorra cuprind minorități musulmane în număr ridicat. În celălalte țări se găsesc procente sub 6%. Dintre acestea, Germania este țara cu cei mai mulți credincioși musulmani, adică peste 4.1 milioane de adepți.

Religia predominantă în țările din Europa

Notă: Numărul persoanelor neafiliate depășește 76% în Cehia și 59% în Estonia.

Prin urmare, aceste țări au fost încadrate în funcție de religia dominantă.

Dacă ne raportăm la numărul total al populației creștine, atunci constatăm că primele șase țări majoritar ortodoxe, sunt Rusia, Ucraina, România, Grecia, Serbia, Bulgaria. Pe ultimele locuri se află Bosnia și Herțegovina, Germania și Macedonia. De asemenea, se mai remarcă grupuri ortodoxe minoritare în Bosnia și Herțegovina și Germania.

În ceea ce privește populația catolică, cel mai mare număr de adepți se găsesc în Italia, urmată apoi de Franța, Polonia, Spania, Germania și Portugalia. În partea de jos a clasamentului se află Cehia, Lituania și Slovenia. Ca minorități religioase semnificative, catolicii sunt semnalați în Marea Britanie, Ucraina și România.

Populația majoritar protestantă se află în Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia, în timp ce valori reduse sunt semnalate în Letonia, Islanda și Estonia. Protestanții reprezintă minoritatea religioasă marcantă în Olanda, Elveția și Ungaria.

Religiile majoritare din Europa în procente

Notă: Se va consulta Anexa 5 pentru informații despre numărul total al populației pe națiuni

și numărul populației care aparține religiei majoritare

La nivel european, se estimează că există 930.000 de membrii ai „altor religii”, adică aproximativ 1.6% din populația mondială. Raportat la procentul de populație care aparține altor religii, continentul european ocupă locul patru, având 0.1% din totalul mondial de 0.8%.

Sursă: Informația a fost preluată de Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raport: The Global Religious Landscape, A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012, p. 39

Această categorie cuprinde religii care sunt măsurate, în special de sondaje și recensăminte, mai ales în țările din regiunea Asia-Pacific: hinduismul, budismul, iudaismul, religiile folk.

Sursa: Informația a fost preluată de Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raport: The Global Religious Landscape, A Report on the Size and Distribution of the World’s

Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012, pp. 45-50

Segmente mici ale europenilor nu se identifică cu cele patru religii predominante (catolicismul, ortodoxismul, protestantismul, islamul), media celor care își declară apartenența la alte religii fiind sub 1%.

Persoanele neafiliate religios însumează, conform statisticilor Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, 134.820.000 de oameni, reprezentând 18.2% din procentajul neafiliaților la nivel mondial. Astfel, una din șase persoane de pe continent se consideră fie ateu, fie agnostic, fie nu se identifică cu vreo religie în mod special.

Există două țări în care persoanele neafiliate religios alcătuiesc o majoritate a populației: Cehia și Estonia. Mai mult de șapte persoane din zece (76.4%) dintre cei neafiliați religios trăiesc în Cehia, de aceea, în prezent, este considerată una dintre cele mai seculare țări din lume.

Alte populații de neafiliați sunt concentrați masiv în Letonia (43.8%), Olanda (42.1%), Belgia (29.0%), Belarus (28.6%), Franța (28.0%), Suedia (27.0%) și Luxemburg (26.8%). Neafiliații religioși întrunesc cele mai mici procente în România (0.1%), Georgia (0.7%), Andorra (0.8%), Macedonia (1.4%), Moldova (1.4%) și Albania (1.6%).

Declinul religiei în Europa de Vest

Europa de Vest este împărțită de bariere lingvistice, culturale, religiose, politice, care transformă această parte a continentului într-o unitate neomogenă.

Ea este considerată un model general al unei societăți complet modernizate, prezentând o serie de caracteristici care sunt dobândite în timpul dezvoltării acestui proces:

crearea unei piețe libere a forței de muncă, diviziunea muncii prin specializarea funcțiilor;

creșterea productivității și dezvoltarea piețelor datorită industrializării;

dezvoltarea tehnologiei de producție și de distribuție a bunurilor;

organizarea instituțiilor moderne după reguli și reglementări care își derivă legitimitatea din descoperirile științifice;

creșterea nivelului de instrucție și dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă;

populațiile devin mai urbane și mobile social și geografic;

reorientarea valorică prin înlocuirea valorile tradiționale cu cele moderne (la nivel religios, valorile și credințele religioase au fost marginalizate).

În acest context, rezultatele cercetărilor indică o erodarea a practicilor religioase și o diminuare treptată a influenței instituțiilor de credință la nivel individual și social. Biserica a fost exclusă din aspectele politice, economice și sociale, fiindu-i limitată discursul „la o serie de probleme, care sunt periferice pentru dezvoltarea viitoare a societății, problemele majore de dezbatere, fiind în general determinate prin discurs rațional”.

De asemenea, garantarea libertății religioase la nivel european, adică a dreptului fiecărui individ de a-și alege singur religia și a-și construi propria sa viziune religioasă, a determinat o destabilizare a bisericii și o scădere a practicii religioase. Pe lângă criza de recrutare a membrilor cu care se confruntă organizațiile religioase, se constată și o diminuare a credințelor religioase și o înlocuire a normelor etice impuse de religie, cu o conștiință morală individuală.

Pe baza acestor observații, Peter Berger definește Europa de Vest ca singura zonă geo-culturală în care se poate aplica modelul tipic-ideal al secularizării, în contrast cu restul lumii (inclusiv Statele Unite ale Americii).

Modele de declin religios care cuprind participarea, credința și afilierea au mai fost semnalate de Norris și Inglehart (Sacred and secular. Religion and politics worldwide, 2004), Voas and Crockett, Andrew Greeley (folosind date din International Social Survey Programme, 2002), Grace Davie (Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging, 2002).

Ultimul val al Studiului Valorilor Europene (2008-2010) indică un declin al religiozității în Europa de Vest, orientările religioase principale fiind alcătuite din modele de necredință: comportament religios într-o formă slabă (practică publică și privată scăzută), neafiliere religioasă, spiritualități alternative, indiferența religioasă și ateism.

Cifrele din anul 2008 privind frecventarea bisericii semnalează un grad crescut de secularizare în rândul țărilor din Europa de Vest, cele protestante având procente puțin mai ridicate. Majoritatea persoanelor din țările protestante, în special cele din Scandinavia, intră în categoria „membrilor marginali”, care deși au apartenență religioasă, merg foarte rar la biserică.

Astfel, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, Germania, Marea Britanie înregistrează valori până la 59% în rândul persoanelor care susțin că merg odată pe an/mai rar/ niciodată la biserică, în timp ce țările catolice -Austria, Belgia, Elveția, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania- prezintă valori ridicate în rândul celor care merg cel puțin odată pe lună la biserică. Dintre țările incluse în analiză, ele mai mari procente ale frecventării lunare a bisericii se observă în patru țări catolice (Malta, Irlanda, Italia, Portugalia) și una ortodoxă (Grecia).

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

Participarea constantă, înțeleasă ca frecventare săptămânală a bisericii, a înregistrat o scădere în cinsprezece țări, declin ce s-a dovedit statistic important în șapte dintre acestea. Excepții au fost Grecia, singura țară care a avut un trend ascendent, dar și Islanda care și-a păstrat același procentaj în decursul anilor. În Finlanda, frecventarea bisericii săptămânal a crescut între anii 1990-1999, ajungând în cele din urmă să înregistreze un procent de 4.3% la ultimul val de cercetare 2008-2010.

Țările predominant catolice au avut cea mai mare scădere
în rândul populației care merge la biserică, mai ales în rândul națiunilor cu cele mai ridicate niveluri de religiozitate, precum Spania, Belgia și Irlanda.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 1981–2008

În țările din Europa de Vest, instituția religioasă nu mai este văzută ca o forță morală, individul devenind singura autoritate morală. Rolul bisericii este redus la calitatea de „sfătuitor” în anumite probleme morale, fără să îi mai fie acceptată autoritatea. Asta nu înseamnă însă că, „bisericile și-au pierdut în totalitate semnificația lor de markeri de identitate religioasă, doar că acestea pot opera indirect sau prin delegat (vicariously religion)”.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 1981–2008

Toate țările vest-europene ne indică tendințe de dereglementare instituțională a religiei, deoarece organizațiile alternative au preluat funcțile principalelor domenii ale societății: educativ, medical, social (de exemplu, îngrijirea persoanelor, școlarizarea copiilor, acordarea de servicii medicale, securitate etc.). Prin urmare, rolul instituțiilor religioase a slăbit, serviciile oferite de acestea fiind treptat înlocuite de cele publice, ale sectorului de stat.

Percepția publică a diferitelor funcții și competențe ale autorităților religioase a fost testată prin întrebări care vizau capacitatea bisericii de a oferi răspunsuri adecvate nevoilor spirituale, problemelor sociale și cele legate de viața de familie a respondenților.

Între 1981-2010, în șapte țări din Europa de Vest datele Studiului Valorilor Europene sugerează un declin constant pe toate cele trei direcții de cercetare: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Malta, Norvegia și Spania. Deși mai persistă un rol spiritual al bisericii, instituțiile religioase și-au diminuat dramatic rolul social și de consiliere familială în viața oamenilor. În treisprezece țări, biserica și-a diminuat rolul de a oferi soluții problemelor ce vizează viața de familie, în timp ce în unsprezece națiuni și-a pierdut autoritatea de a rezolva problemele sociale (se va consulta Anexa 6- Tabel 2).

Alte forme individuale de participare sunt adesea considerate ca fiind la fel sau chiar mai importante decât cele colective, cum ar fi de exemplu momentele de rugăciune sau meditație. În ansamblu, peste jumătate din națiuni declară că au avut „momente de rugăciune sau meditație”. Țările catolice și ortodoxe, datorită atașamentului ridicat față de dogmele și ritualurile religioase tradiționale, s-au angajat în acest gen de practică religioasă într-un procent mai ridicat decât cele protestante.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

Mulți vest-europeni au încetat să se mai roage, nivelul general de dezangajare în practica privată a avansat cel mai mult în Franța, Suedia, Germania, Danemarca, Marea Britanie, Belgia, Norvegia. În aceste țări, peste 45% din respondenți, susțin că nu se roagă „niciodată”, în timp ce procente ridicate (peste 20%) afirmă că se roagă „de câteva ori pe an” sau „mai rar” (se va consulta Anexa 6- Tabel 1).

Numărul celor care se roagă zilnic s-a schimbat în perioada 1999-2010, observându-se un dezinteres accentuat al populației față de rugăciune. Declinul este mai abrupt în Belgia, Islanda și Austria, în timp ce șapte societăți trăiesc eroziuni modeste: Italia, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg și Olanda. În timpul acestei perioade, doar patru societăți au înregistrat o inversare a declinului: Franța, Grecia, Malta și Marea Britanie.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 1981–2008

Convingerile și valorile religioase tradiționale ilustrează, în ultimele trei decenii, mai degrabă o imagine mixtă decât un declin constant. Statisticile de la nivelul Europei de Vest prezintă țări în care toate credințele au scăzut, în altele au rămas relativ neschimbate, pe când în anumite țări doar unele au scăzut și altele au crescut.

În perioada 2008-2010, religiozitatea variază notabil de la o țară la alta, procentele indicând o scădere în majoritatea țărilor vestice. Cu toate aceste, cele mai ridicate valori au fost înregistrate la credințele de bază ale religiei și anume, credința în Dumnezeu, păcat și viața după moarte. De exemplu, nouă din zece oameni își exprimă credința în Dumnezeu, cele mai înalte niveluri se găsesc în Malta, Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia. Pe de altă parte, declinul s-a dovedit mai clar în Germania, Suedia, Franța și Norvegia. În schimb, majoritatea acestor societăți s-au dovedit sceptice cu privire la alte doctrine metafizice, inclusiv credința în reîncarnare, Rai și Iad, existența unui suflet.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 1981–2008

Importanța religiei a avut un trend descendent în majoritatea țărilor vest-europene, singura excepție notabilă fiind Grecia. Valorile religioase au înregistrat cele mai mici valori în țările protestante, precum Germania, Suedia și Danemarca, în timp ce, în cele catolice, s-au observat procente mai ridicate de persoane care privesc religia ca „foarte importantă” (se va consulta Anexa 6-Tabel 3).

Rezultatele European Value Survey subliniază diferențe profunde între societățile vest-europene cu privire la identificarea ca persoane religioase. În proporție majoritară, în 14 țări din 19, populația afirmă că este religiosă, în timp ce restul națiunilor înregistrează procente sub 49% la aceeași întrebare.

Cu un procent de 87.6%, Grecia deține cel mai mare număr de persoane religioase, fiind urmată de două țări predominat catolice Italia (85.1%) și Portugalia (83.1%). Țările protestante reprezintă excepția, majoritatea dintre acestea prezintă procentele cele mai mici.

În general, în perioada 1990-2010, autoidentificarea ca persoană religioasă s-a schimbat, doar patru țări (Grecia, Italia, Olanda și Portugalia) au avut un trend ascendent, restul aflându-se în scădere. Totuși, numărul țărilor care au răspuns cu „da” la întrebarea „sunteți o persoană religioasă?” aproape s-a dublat până în anul 2001, urmând apoi un trend descendent.

Cel mai mare număr de atei convinși se găsesc în Franța, urmată la o distanță mică de Germania și apoi Suedia. În schimb, Malta, Grecia și Irlanda au bifat cele mai mici valori, ele regăsindu-se printre țările cu o majoritate a populație care continuă să se perceapă ca fiind religioasă.

Grecia și Italia dețin cel mai mic număr de indivizi care nu se declară persoane religioase, în timp ce Suedia, Germania și Norvegia prezintă cele mai ridicate nivele de neutralitate religioasă (se va consulta Anexa 6-Tabel4).

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

De asemenea, respondenții au percepții diferite atunci când vine vorba de rolul religiei în viața de zi cu zi. Pornind de la o marjă largă – 93.3% la 32.8% – țările majoritar catolice declară religia ca o sursă de putere și confort. Cela mai mari valori se observă în Malta, Portugalia, Irlanda, Italia, în timp ce Franța, Luxemburg și Olanda înregistrează cele mai scăzute procentaje.

Cu o marjă asemănătoare, țările protestante prezintă valori cuprinse între 71.7% în Islanda până la 31.7% în Suedia. Pe de altă parte, în celelalte națiuni predominant protestante (Marea Britanie, Danemarca, Germania și Norvegia) procentul populației care a răspuns afirmativ la întrebarea „obțineți mângâiere și putere din religie?” nu depășește 42%, ceea ce le poziționează în partea de jos a clasamentului.

Grecia, singura țară majoritar ortodoxă din Europa de Vest, își confirmă statutul de țară puternic religioasă, cu un procent de aproximativ 83% din respondenți care își găsesc aliniare și tărie în religie (se va consulta Anexa 6-Tabel 5).

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

Regresia acestor credințe și valori își poate avea explicația în revigorarea practicilor spirituale alternative (meditația, astrologia, practicile medicale aflate în afara medicinii convenționale), apariția acestora fiind determinată de un nivel ridicat de dezvoltare socio-economică. În țările bogate, cetățenii își pot îndreapta atenția spre îndeplinirea și a altor nevoi spirituale, în afară de cele de bază, care vizează supraviețuirea individului. În schimb, susțin Norris și Inglehart, cererea sau nevoia de religie este puternică în țările în care există nivele ridicate de insecuritate existențială: „nevoia de sens devine mai evidentă la un nivel ridicat de securitate existențială, astfel încât, chiar și în țările bogate, cu toate că frecventarea bisericii este în scădere, preocupările spirituale în sens mai larg nu dispar. În același timp, este clar că aceste publicuri nu continuă să sprijine autoritățile religioase tradiționale, formele de religie instituționalizată și ierarhică sau a practicilor religioase stabile”.

În ultimele decenii, pe măsură ce societățile s-au dezvoltat și viața a devenit mai sigură, în țările din partea de vest a continentulul european s-au trasat tendințe generale clare ale religiozității: frecventare scăzută a bisericii, eroziunea practicii private regulate, indiferență accentuată la valorile și credințele religioase tradiționale, slabă implicare în instituțiile religioase. Cu toate acestea, se constată nivele ridicate ale identităților religioase formale, precum participarea la ceremoniile simbolice care marchează momentele importante ale vieții: naștere, căsătorie, moarte (se va consulta Anexa 6-Tabel 6).

În țările protestante se observă o eroziune mai puternică a religiei decât în cele catolice. Acest lucru reflectă, susțin Norris și Inglerhart, moștenirea secolelor trecute și adaptarea culturilor religioase la evoluția contemporană a atitudinilor,comportamentului și convingerilor morale larg răspândite în rândul populației.

Astfel, protestantismul, prin promovarea unui sistem de valori materialiste, a încurajat securitatea economică prin acumularea de bunuri și a contribuit la dezvoltarea capitalismului și a industrializării. De aceea, individul din societățile protestante s-a distanțat treptat de ideile promovate de biserica creștină și a optat pentru o trăire religioasă, lipsită de intensitatea și încrederea dată de convingerea adevărată.

Prin urmare, nivelul ridicat de dezvoltare economică și tehnologică, precum și schimbările culturale se consideră că au impus societăților din Europa de Vest valori postmaterialiste, acordând prioritate mai mare calității vieții (petrecerea timpului liber, relaxare și auto-împlinire în afara locului de muncă) decât creșterii economice .

De aceea, declinul religios implică mai degrabă o schimbare a atenției de la practicile colective spre cele private, adică de la cele tradiționale exercitate prin intermediul instituțiilor religioase tradiționale spre cele individuale, reprezentate sub forma unei spiritualități personale.

Schimbarea religioasă în Europa Centrală și de Est

Studiile de specialitate oferă o imagine contradictorie a statutului religiei și religiozității în Europa Centrală și de Est: se semnalează atât o revitalizare a religiei, adică o creștere notabilă a diverselor aspecte asociate religiozității, cât și un început al procesului de secularizare, care probabil va urma trendul celui din Europa de Vest.

Comunismul a avut un rol special în configurarea vieții religioase din Europa Centrală și de Est. Recâștigarea libertății religioase a impus o luptă acerbă împotriva opresiunii și ateismul oficial impus de stat. De la țară la țară, în grade diferite, persecuțiile au fost îndreptate împotriva bisericii și implicit a religiei pentru că încurajau convingeri, dar și limitau rolul și autoritatea statului.

În Cehoslovacia, persecuțile împotriva bisericii și a credincioșilor au fost printre cele mai puternice din întregul bloc comunist. Biserica, prin capacitatea de a mobiliza comunitatea locală, precum și prin încrederea puternică a populației în liderii bisericii locale, a fost percepută ca un potențial adversar al regimului comunist. Pentru a slăbi influența instituțiilor religioase, au fost desființate școlile teologice și mânăstirile, s-a oprit producția materialelor cu caracter religios și s-a forțat un decret de excomunicare din partea bisericii catolice pentru cei care deveneau membri ai partidelor comuniste. Preoții puteau să-și continue munca pastorală doar cu acordul statului, mulți dintre aceștia au fost arestați și obligați să se angajeze ca muncitori necalificați. De asemenea, la sfârșitul anului 1949, statul a înființat un departament special care să organizeze și să supravegheze activitatea bisericii.

În Bulgaria, comunismul a slăbit structura bisericii, în special pe cea ortodoxă, prin împiedicarea populației de a vizita bisericile, de a celebra sărbătorile creștine tradiționale și interzicerea preoților și a familiilor acestora de a obține diverse funcții de conducere.

În Ungaria, partidul socialist a promovat o ideologie ateistă, nonreligioasă care a subminat autoritatea spirituală a bisericii. Cu toate că libertatea religioasă a fost garantată prin Constituție, încă din anul 1950 bisericile s-au confruntat cu o atitudine constantă de hărțuire și discriminare din partea regimului. În primii ani de guvernare comunistă, o mare parte din personalul clerical a fost deportat, inclusiv angajații ziarelor și revistelor religioase. În urma acordului încheiat de către stat cu Vaticanul, în 1964, relațiile dintre biserică și stat s-au îmbunătățit, biserica căpătând un rol activ în viața socială.

În perioada de după 1940, cele trei țări baltice Lituania, Letonia și Estonia au fost acuzate de conspirație împotriva Uniunii Sovietice, ceea ce a determinat invadarea acestora de trupele sovietice. Aflându-se într-o stare de izolare internațională și depășiți numeric de armata inamică, statele respective nu au depus rezistență și au fost ocupate de forțele sovietice.

Lituania s-a confruntat în perioada comunistă cu arestări, torturi, execuții, deportări în masă în Siberia, distrugerea structurii organizatorice și administrative a bisericii prin închiderea lăcașurilor de cult, persecutarea celor care mergeau la biserică, interzicerea instruirii religioase a copiilor și înscrierea acestora în organizațiile de atei ale tinerilor din școli. De asemenea, preoților li s-a impus să semneze un jurământ de loialitate prin care își luau angajamentul de a denunța la poliție orice persoană sau activitate suspectă. În ochii partidului comunist, preoții „au fost considerați reacționari incorigibili și dușmani de moarte ai ordinii sovietice, având cea mai mare responsabilitate pentru eșecul propagandei ateiste în a-și atinge obiectele dorite”.

Ocupația sovietică în Letonia urmărea să elibereze populația de „prejudecățile religioase” și influența nefastă a bisericii. Prin urmare, în perioadele 1949-1953 și 1959-1964 toate bisericile au fost puternic atacate prin activități anti-religioase (deportarea clericilor, bunurile bisericii au fost naționalizate și în mare parte confiscate, multe biserici au fost vandalizate și închise, orice activitate a organizațiilor religioase a fost supusă reglementărilor partidului, învățământul a fost separat de biserică etc.). Cu toate acestea, religiile acceptate de stat au fost afectate în măsuri diferite, deoarece unele au dat dovadă de servilism și flexibilitate, cooperând frecvent cu autoritățile comuniste (de exemplu biserica luterană și cea catolică).

În Estonia, statul a încercat să distrugă orice urmă de forță spirituală și economică a bisericilor. Puterea comunistă a urmărit să diminueze rolul bisericii în societate estoniană prin limitarea accesului cetățenilor, în special al copiilor, la activitățile religioase, prin impunerea ateismului în sistemele oficiale de socializare (școli, mass-media). O mare parte din mișcările religioase au fost interzise (mișcarea penticostală și martorii lui Iehova), în timp ce altele (baptismul, adventismul, metodismul) au fost forțate să renunțe la propria identitate și să adere, conform modelului rusesc, la Uniunea Creștinilor și Baptiștilor Evanghelici.

În cadrul regimul comunist iugoslav, biserica (în special cea catolică) a fost considerată obstacolul principal în dezvoltarea statului socialist și de aceea i s-a limitat accesul la viața publică în societate. Țările din fosta Yugoslavie (Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia) s-au aflat sub controlul strict al statului, în pofida principiului separării între biserică și stat. Comunitățile religioase au primit interdicție de a lua parte la activități cu semnificație generală (educaționale, sociale). Proprietatea bisericilor a fost preluată de către stat, acestea desfășurându-și activitatea numai în lăcașurile de cult aprobate de autorități.

În Polonia, religia a urmat un drum diferit decât celelalte țări din blocul comunist. „Politicile de guvernare oscilau între o alegere dogmatică, bazate pe o ideologie strictă și una realistă, sensibilă la date concrete, și mai presus de toate, la religiozitatea majorității populației”. Biserica catolică și-a asumat rolul de protector al intereselor societății și drepturilor credincioșilor, devenind totodată un mediator între stat și popor. Începând cu anii 1970, religiozitatea a început să crească, ceea ce a dus într-un final la adoptarea legilor cultelor religioase din 17 mai 1989.

În perioada comunistă, în România au coexistat ideile religioase și cele seculare impuse de stat. Aflându-se în contradicție cu ideologia ateistă promovată de conducerea țării, s-a impus o atitudine ostilă împotriva religiei: limitarea educației religioase, demolarea lăcașurilor de cult, închiderea școlilor teologice, persecutarea liderilor cultelor religioase. Cu toate acestea, practicile și credințele religioase au supraviețuit prin considerarea religiei un simbol al identității naționale.

Atacurile autorităților comuniste asupra religiei în Rusia și Ucraina au fost printre cele mai dure.

În Ucraina, autoritățile au interzis funcționarea bisericii. Preoții, călugării și episcopii au fost arestați, în timp ce credincioșii au fost deportați. Pentru a submina credibilitatea religiei, au fost luate o serie de măsuri: disciplinele școlare au promovat în mod sistematic ateismul, persoanele care participau la slujbele religioase erau persecutate.

Încă din anul 1917, în Rusia s-au folosit metode agresive de subjugare a Bisericii față de stat: pedepsirea adepților unui cult religios, închiderea mânăstirilor și a bisericilor, arestarea clericilor și distribuirea acestora în lagăre de muncă, interzicerea procesiunilor și întâlnirilor religioase, citirea cărților sfinte sau efectuarea altor acțiuni cu caracter religios, în afară de cele din ritualul săptămânal. Activitățile instituțiilor religioase au fost reglementate de către Oficiul de Stat pentru Afacerile Bisericii, cel care supraveghea numirile bisericii și evalua activitatea ei din perspectiva contribuțiilor aduse la politicile statului sovietic.

Din anul 1989, odată cu căderea regimului comunist, religia a reapărut în viața publică din Europa Centrală și de Est. Deși era de așteptat ca moștenirea comunistă să fi consolidat atitudinea anti-religioasă a populației, dovezile în acest sens sunt inconsecvente și contradictorii.

De aceea, în scopul de a construi explicații cu privire la peisajul religios din țările centrale și est europene diverși autori au avut în vedere două dimensiuni ale religiozității, care oferă o imagine a vitalității sau secularizării regiunii: participarea și credințele religioase. Analiza acestora oferă informații importante despre eterogenitatea regiunii, pe de o parte, și despre asemănările și deosebirile dintre acestea, pe de altă parte.

Anumite cercetări sociologice de teren arată că, în medie, aproximativ 25% din populație se roagă zilnic, iar 16% merg cel puțin odată pe săptămână la biserică. Națiunile predominant ortodoxe au înregistrat cele mai mari procente în rândul populației care se roagă zilnic (în special în România, Moldova), iar cele majoritar catolice (Polonia și Slovacia) au avut valori mari la populația care frecventează biserica odată pe săptămână.

Religiozitatea publică rămâne relativ ridicată, după cum sugerează și Johnston, în țările în care biserica a fost implicată activ în rezistența împotriva regimului sovietic și lupta pentru independență. De exemplu, în Polonia, peste jumătate din persoane afirmă că participă săptămânal la slujbele religioase. Aici, Biserica Catolică a devenit principalul inamic al partidului comunist, fiind asociată cu libertatea, naționalismul și democrația.

În contrast, în Estonia, statul a avut un rol important în diminuarea importanței organizațiilor religioase și a impus o secularizare forțată. În prezent, legislația estoniană reglementează domeniul religios mai puțin decât sistemele juridice din alte țări baltice, devenind țara cu cea mai scăzută rată de afiliere religioasă dintre acestea.

În primii ani de după desființarea regimurilor comuniste, mulți oameni s-au întors către biserică. În ciuda acestor tendințe evidente de acceptare a creștinismului, țările rămân limitate la rate moderate de creștere a practicii religioase, unele având un declin parțial din 1999 până în 2010 (se va consulta Anexa 7-Tabel 1+ Tabel 4).

Printre țările care declară că au momente de rugăciune sau meditație România, Polonia și Albania au cel puțin opt din zece persoane care suțin această practică privată. De asemenea, trebuie subliniat faptul că Cehia, Bulgaria, Estonia și Rusia au înregistrat, în mare parte, răspunsuri negative, peste cinci din zece respondenți neagă orice fel de formă personală de venerare a divinității (se va consulta Anexa 7-Tabel 2).

În general, aproximativ cinci din zece polonezi (52.5%) spun că participă la slujbe religioase cel puțin odată pe săptămână. Participarea la serviciile de închinare este mai frecventă în rândul populației din Bosnia și Herțegovina, Slovacia și România. Țările cu cei mai puțini participanți săptămânali la slujbele religioase sunt Estonia, Bulgaria, Letonia și Muntenegru.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 2008-2010

Religia este mult mai importantă în viața de zi cu zi a oamenilor din țările ortodoxe, în comparație cu țările din domeniul cultic catolic, musulman sau protestant. Prin urmare, în Georgia, peste 9 din 10 persoane înțeleg religia ca un factor important în viața lor de zi cu zi. De asemenea, procente ce depășesc 75% din populație, indică un grad mare de relevanță a religiei în România, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Muntenegru și Polonia. Cehia (19.6%), urmată de Estonia (24.4%) și apoi Letonia (31.8%) afișează cele mai mici rate ale persoanelor care consideră religia o parte importantă din viața lor.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, 1990–2010

Devotamentul pentru divinitate este evident în 18 țări din Europa Centrală și de Est, unde peste 50% din respondenți se definesc ca persoane religioase. La valul de cercetare 2008-2010, Bosnia și Herțegovina, Albania și Serbia sunt țările cu cele mai mare număr de persoane care cred cu tărie în religie și respectă învățăturile sale, în timp ce Belarus, Cehia, Georgia și Estonia, cu procente sub 45% se poziționează în ultima parte a clasamentului.

Religia este importantă chiar și în rândul celorlalte țări, înregistrând o rată mare a răspunsurilor afirmative, cuprinse între 61% în Bulgaria și aproximativ 89% în Polonia.

În țările cu procente mici la întrebarea “ești o persoană religioasă?”, se constată valori ridicate la varianta de răspuns „nu sunt o persoană religioasă”(de exemplu 68% în Belarus, 49.7% în Cehia, 49.4% în Estonia, 42.7% în Ungaria și 39.6% în Georgia).

Persoanele care nu cred în divinitate se declară “ateiști convinși”, singurele țări cu rezultate mai mari la această variantă fiind Cehia și Georgia. Acest lucru demonstrează o indiferență crescută a națiunilor față de valorile religioase tradiționale și o înclinare spre un alt tip de spiritualitate (se va consulta Anexa 7-Tabel 5).

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

Peste 90% din respondenți sunt foarte convinși de rolul benefic al religiei în viața lor personală. În unsprezece țări, peste 70% din populație afirmă că religia îi ajută să facă față cerințelor cotidiene. Rezultate semnificative se întâlnesc și în restul țărilor, cu excepția Estoniei și Cehiei, unde mai puțin de 40% recunosc importanța sistemelor de credință în a le oferi mângâiere și putere (se va consulta Anexa 7-Tabel 6).

Biserica nu și-a pierdut influența în aspectele familiale, spirituale și sociale ale țărilor din Europa Centrală și de Est. În toate națiunile, peste 50% din populație a semnalat rolul esențial al instituției religioase în rezolvarea nevoilor spirituale. Astfel, procente ce depășesc 90% s-au întâlnit în Georgia și Lituania, fiind urmate, cu valori cuprinse între 85%-89%, de România, Moldova și Ucraina.

Cu toate că, în perioada 1990-2010, principala tendință este de creștere a impactului bisericii în viața spirituală a indivizilor, s-au observat și descreșteri semnificative de 30% în Ungaria și Cehia și de aproximativ 14% în Letonia, Polonia și Slovenia.

Pe de altă parte, și problemele vieții de familie sunt soluționate cu ajutorul bisericii, în Georgia, Lituania și Moldova peste 72% din respondenți susțin că apelează la aceasta în găsirea unor răspunsuri adecvate la dificultățile întâlnite în viața de familie.

Cu toate că, procentele indică o mai mare reticență a populație de a angaja biserica în clarificarea problemelor familiale decât în cele spirituale, rezultatele indică valori peste 50% în opt țări incluse în studiu și trenduri ascendete pentru perioada 1999-2010 în Belarus, Estonia și Ucraina. În ansamblu, raportat la intervalul 1990-2010, și în România se subliniază o creștere de 10%, dar vizând strict rezultatele din al doilea val de cercetare 1999-2001, se observă o descreștere cu 16% în ultimul deceniu. Și în acest caz, cele mai mici valori sunt observate în Cehia și Bulgaria, cu procente care nu depășesc 27%.

În schimb, problemele sociale își găsesc rezolvarea într-o mică proporție în biserică. În Bulgaria, Albania, Estonia, Ungaria și Cehia oamenii preferă să apeleze într-o mică măsură, la biserică pentru o mai bună înțelegere a mediul social complex. Lituania și Georgia sunt singurele țări în care majoritatea populație indică o implicare a bisericii în modelarea percepției generale asupra condițiilor care amenință sau chiar modifică funcționarea normală a societății (se va consulta Anexa 7-Tabel 7).

Din punct de vedere religios, țările central-est europene sunt adesea caracterizate ca fiind mai conservatoare decât restul națiunilor de pe continent. Acest lucru este adevărat în unele aspecte specifice, precum importanța serviciilor religioase la naștere, căsătorie și moarte. Astfel, aproximativ 90% din țările incluse în studiu susțin că respectă ritualurile religioase de trecere, înregistrând ponderi mai mari decât cele observate în rândul celorlate țări de pe continent.

Singura țară care a înregistrat valori sub 50% pe toate cele trei variante de răspuns este Cehia, în timp ce doar 42.9% din respondenții albanezi susțin necesitatea serviciilor religioase la naștere (se va consulta Anexa 7-Tabel 8 ).

Convingerile creștine sunt destul de răspândite în țările incluse în analiză. Credința în Dumnezeu este cea mai puternică și variază de la 99% în Georgia la 37% în Cehia. Țările cu ateism scăzut și credință puternică tind să fie societățile majoritar ortodoxe, precum Georgia, Moldova, România, Macedonia, Serbia, Ucraina.

Procente peste 90% se regăsesc și în țările catolice (Polonia și Croația), dar și în țările predominant musulmane incluse în studiu și anume Albania și Bosnia și Herțegovina. În afară de Cehia, care s-a clasat pe ultimul loc privind credința în Dumnezeu, celelalte țări au avut valori peste 50%.

Credința în Dumnezeu a cunoscut modificări notabile, tendința fiind de a se mări în timp. Anexa 7-Tabel 9 indică, în doisprezece țări din douăzeci și unu, o creștere a procentului celor care cred în divinitate, Polonia fiind singura națiune care a consemnat o ușoară scădere. În celelate opt țări nu au existat date de comparație.

Certitudinea că există un „Dumnezeu personal” variază de la 95.8% în Georgia la 9.4% în Letonia, în timp ce credința într-un “spirit sau forță de viață” se ridică de la 2.9% în Georgia la 60% în Serbia. În Cehia se înregistrează cel mai mare număr de persoane care afirmă că nu există „niciun spirit, Dumnezeu sau forță de viață” (se va consulta Anexa 7-Tabel 10).

În timp ce există o modestă depărtare de la credința într-un „Dumnezeu personal” la un „spirit sau forță de viață”, se observă și o variație semnificativă la nivelul celorlalte credințe. Țările ortodoxe prezintă printre cele mai ridicate valori la credințele specifice religiei creștine (viață după moarte, Iad, Rai, păcat) peste 70% din populația din România, Moldova și Georgia își afirmă credința în acestea. În țările catolice, încrederea populației a fost oarecum mai slabă, Polonia fiind singura națiune care a arătat o mișcare coerentă în vederea unei credințe mai mari.

După credința în Dumnezeu, credința în păcat a înregistrat cele mai mari procente, șase țări din primele zece fiind ortodoxe (România, Moldova, Georgia, Ucraina, Rusia, Bosnia și Herțegovina), trei catolice (Polonia, Lituania, Slovacia) și una protestantă (Letonia). De asemenea, credințele în Iad și Rai sunt cele mai răspândite în țările ortodoxe, țările protestante și musulmane având printre cele mai mici valori. Dintre națiunile catolice, Cehia și Slovenia s-au aflat, în ambele cazuri, în lista ultimelor trei din clasament.

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

După cum indică Anexa 7-Tabelul 9, majoritatea țărilor au avut un model mixt, cu unele credințe în creștere și altele în descreștere. Ucraina a fost singura țară care a arătat creștere cu privire la toate credințele religioase. În cazul țărilor cu declin al credințelor religioase se observă un trend asemănător: procentul acestora a crescut în perioada 1990-2001 și avut un declin în perioada imediat următoare (2001-2010).

Credința în păcat a înregistrat cea mai mare scădere, cinci țări (Cehia, Estonia, Lituania, Polonia și Slovenia) din cele treisprezece care oferă informații privind evoluția credinței în păcat, prezintă un declin mediu de 4,7 puncte procentuale.

Credința în Iad și Rai rămâne ridicată, dar s-a erodat încet din anii 1990 în Ungaria (credința în Iad și Rai) și în Lituania (credința în Rai).

Deși credințele asociate religiei creștine au crescut în decursul a peste 20 de ani, șase țări au arătat un declin consecvent în credințele din afara bisericii creștine. Astfel, în Belarus, Letonia, Litunaia, Polonia, România și Slovacia din ce în ce mai puține persoane privesc „reîncarnarea” ca o opțiune.

Căderea comunismului a influențat imaginea religiozității din Europa Centrală și de Est: s-au constat schimbări radicale în angajamentul față de Biserică, în nivelul de practică religiosă și a dinamicii credințelor religioase. În majoritatea țărilor, se remarcă o renaștere religioasă în primul deceniu, fiind urmată apoi de o perioadă caracterizată printr-un ritm redus de schimbare.

Perioada 1990-2001 surprinde asemănări, dar și diferențieri între țările aflate în analiză. Practica religioasă înregistrează o scădere în Polonia, Ungaria, Slovenia, în timp ce credințele religioase cresc în toate cele opt țări. Cu toate că se consată o înlocuire a angajamentul public față de instituțile religioase, națiunile își mențin un atașament crescut față de valorile religioase tradiționale.

Schimbarea religioasă din perioada 1990-2001

Sursa: European Value Survey, valul 1990-1999

Notă: Pentru stabilirea nivelului practicii religioase și a nivelului mediu al credințelor religioase au fost luat în considerare procentele din valul 1999-2001, iar pentru schimbări în practica și credințele religioase s-a luat în calcul întreaga perioada 1990-2001.

Privind nivelele de schimbare din perioada 1999-2010, România și Polonia, urmate de Slovacia, Lituania, Belarus, Letonia, Rusia, Ucraina, Cehia sunt semnalate ca cele mai religioase țări. Modificările arată semne de creștere ale practicii și credințelor religioase în România, Belarus, Rusia, Cehia și Ucraina. Singurele țări care ocupă aceași poziție în ambele tabele sunt Polonia și Cehia, în timp ce restul se află în căsuțe diferite. Deși Polonia prezintă nivele foarte ridicate pe ambele dimensiuni, se observă o tendință de descreștere constantă a acestora.

Schimbarea religioasă din perioada 1999-2010

Sursa: European Value Survey, valul 1999-2001 și 2008-2010

Notă: Pentru stabilirea nivelului practicii religioase și a nivelului mediu al credințelor religioase au fost luat în considerare procentele din valul 2008-2010, iar pentru schimbări în practica și credințele religioase s-a luat în calcul întreaga perioada 1999-2010.

În ansamblu, se observă cum regimul comunist a avut un impact mai puternic asupra instituțiilor religioase decât asupra religiozității personale. Acestă situație se explică, fie din cauza comunismului care „ar fi contribuit la păstrarea unor credințe religioase tradiționale și ar fi împiedicat procesul de privatizare religioasă și liberalizare a valorilor sociale, fie din cauza societăților post-comuniste care nu au ajuns la un nivel de modernizare unde procesul de privatizare a religiei devine mai răspândit, așa cum s-a întâmplat mult mai bine în societățile occidentale”.

În concluzie, putem susține că regimul comunist pare să fi avut efecte contradictorii asupra societăților din Europa Centrală și de Est: în unele țări se observă o creștere a religiozității, evidentă într-o oarecare măsură și în perioada comunistă, în timp ce altele sunt definite de nivele scăzute ale religiozității, trend care îl continuă pe cel din perioada comunistă.

Abordări teoretice în explicarea transformărilor religiozității în țările europene

În sociologia religiei au fost propuse diverse abordări care servesc pentru a descrie și a oferi explicații cu privire la schimbarea religioasă a țărilor din Europa: teoria secularizării, teoria individualizării, modelul de viață religios. În timp ce primele două teorii vorbesc despre regresul religiei, ultima promovează idei privind evoluția acesteia.

Teoria secularizării

Studiile asupra secularizării societăților europene, indică suficiente dovezi în favoarea pierderii relevanței sociale a religiei atât în ​​Europa de Vest cât și în țările post-comuniste din Europa Centrală și de Est.

Teoria secularizării subliniază faptul că religia are un rol din ce în ce mai scăzut în dezvoltarea societății. Promotorii teoriei susțin că, odată cu răspândirea modernizării, instituțiile religioase vor dispărea, iar religia va fi eliminată din sfera publică.

Peter Berger susține că lumea contemporană, cu unele excepții, este la fel de religioasă cum a fost, chiar mai mult decât oricând în anumite locuri. Una dintre aceste excepții o reprezintă Europa de Vest unde, odată cu creșterea modernizării, s-a înregistrat și o creștere a indicatorilor cheie ai secularizării, atât la nivelul credințelor exprimate, cât și la nivelul comportamentului religios al individului (participarea la serviciile religioase, aderarea la codurile morale impuse de biserică, modalități de recrutare a clerului).

Într-adevăr, majoritatea adepților teoriei secularizarii iau în considerare Europa de Vest ca fiind puternic seculară, în timp ce în Europa de Est observă un trend timpuriu de dezvoltare a unui proces de secularizare. Prin urmare, statele est-europene vor urma în cele din urmă, același tendințe seculare ale celor din Vest (Bruce, Pollack Müller).

În analiza schimbării religioase din Europa de Est este important de luat în considerare corelația între nivelul economic de dezvoltare și un proces de secularizare continu.

Religiozitatea variază în țările din Europa, în concepția lui Norris și Inglehart, datorită procesului de dezvoltare umană: condițiile de viață din națiunile bogate și cele sărace influențează semnificativ „cererea” religioasă. Deoarece societățile agrare sunt dominate de incertitudini și riscuri, supraviețuirea oamenilor depinde în mare măsură de fenomenele naturale. Cum cauzele lor nu au putut fi pe deplin explicate, indivizii tind să-și caute explicații în forțele supranaturale. Tocmai această credință în divinitate poate reduce stresul, să ajute oamenii să îndepărteze anxietatea și să încerce să găsească soluții la problemele de zi cu zi. Un astfel de sistem de credință, a impus un nivel ridicat al practicilor și valorilor religioase.

În schimb, societățile postindustriale dominate de o mai mare securitate existențială, tind să reducă importanța valorilor religioase. În condiții de siguranță (protecție, venituri ridicate etc) se diminuează nevoia de a adera la reguli absolute, ceea ce contribuie la declinul practicii și normelor religioase tradiționale.

Prin urmare, cei doi autori au evidențiat cel mai puternic declin în participarea religioasă în țările dezvoltate economic, în cazul în care importanța religiei s-a redus, iar în societățile sărace agrare, caracterizate de puternice valorile religioase, oamenii sunt mai activi în închinare și rugăciune. „În ansamblu aproape jumătate (44%) dintre persoanele din societățile agrare participă la un serviciu religios cel puțin săptămânal, în comparație cu un sfert dintre cei care locuiesc în societățile industriale și doar o cincime dintre cei din societățile postindustriale. Înclinația pentru angajamentul în rugăciunea zilnică a arătat diferențe similare: mai mult de jumătate din populația societăților agrare se roagă regulat, în comparație cu o treime din cei care trăiesc în țările industriale, și doar un sfert dintre cei din țările postindustriale”.

Participarea religioasă a fost de două ori mai puternică în societățile mai sărace decât în ​​cele bogate. Statele cele mai seculare includ societăți postindustriale bogate, atât din Europa de Vest (Franța, Danemarca, Islanda, Finlanda, Norvegia, Suedia), cât și din țările central-est europene (Rusia, Republica Cehă și Estonia). Pe de altă parte, cel mai mare grad de religiozitate se întâlnește în națiunile din Europa Centrală și de Est, fie că vorbim de societăți industriale (România, Polonia), fie de cele agrare (Moldova, Albania și Armenia). Printre cele mai religioase țări sunt incluse Irlanda și Italia, care fac parte din grupul celor postindustriale.

Sursă: Pippa Norris, Ronald Inglehart, Sacred and Secular. Religion and politics worldwide, Editura Cambridge, New York, 2004, p. 60

Majoritatea adepților tezei secularizării au avut tendința să fie de acord cu faptul că, regimul comunist a jucat un rol deosebit de important în renașterea religiei în Europa Centrală și de Est. Pe de altă parte, alții susțin ideea procesului de secularizare care va cuprinde estul Europei, în aceeași măsură în care a cuprins și vestul.

Gert Pickel afirmă că statele post-comuniste din Europa de Est sunt supuse unor procese de revitalizare religioasă care urmăresc să restabilească echilibrul vieții religioase. Sub influența modernizării, acestea pot renunța la „recâștigarea” religiei și apoi sunt supuse trend-ului secularizării deja existent în țările din Europa de Vest.

Pe de altă parte, Borowik afirmă că imaginea religiozității în țările socialiste care au trăit experiența unui regim ateist, se apropie de cea din Europa de Vest, dominată de un declin puternic al religiei. În „Rusia, Belarus și Ucraina, numărul celor care și-au declarat credința în Dumnezeu și aderarea lor la tradiția ortodoxă a crescut pe termen scurt, imediat după căderea comunismului, dar studiul a constatat că angajamentul față de Biserică, și nivelul de practică religioasă, sunt la fel de mici astăzi, ca și în cele mai secularizate societăți din Europa de Vest”.

Explicații mai elaborate pentru evoluțiile diverselor forme ale vitalității religioase sau secularizării din Europa post-comunistă au fost dezvoltate de către David Martin, Alar Kilp și José Casanova.

Abordarea multidimensională a lui David Martin cu privire la diferitele evoluții ale religiei au fost inițial prezentate din perspectiva proceselor economice și tehnologice, ulterior adăugându-se și dimensiunea culturală. Autorul poate explica modelele religioase din Europa, cât și cele din America plecând de la premisa teoretică că un puternic monopol religios-instituțional este însoțit de un puternic proces de secularizare culturală, în timp ce pluralismul religios-instituțional se asociează cu o slabă secularizare culturală. În acest sens ortodoxismul este prezentat ca o religie ce se opune vizibil secularizării prin faptul că este adânc înrădăcinat în cultură, pelerinaje și în diversele obiecte de realizare a ritualului religios.

La polul opus, națiunile protestante (majoritare în Europa de Vest) sunt vulnerabile la acest proces de laicizare a societății deoarece elementele fundamentale ale acestuia (natura interioară și subiectivitatea) facilitează transformarea seculară a societății.

Pe de altă parte, țările catolice, caracterizate printr-o puternică abnegație, sunt mai puțin expuse la secularizare, dar mai mult la individualizare din cauza modului de organizare rațional al cultului și al dogmei.

Pentru autor, relația dintre naționalism și religie are un rol deosebit de important în formarea rezistenței la secularizare. Țările din Europa Centrală și de Est, care împărtășesc o istorie comună de luptă a bisericii împotriva dominației comuniste, se caracterizează prin formarea unei identități naționale ca parte a rezistenței împotriva dominației socialiste. Prin urmare, în aceste state, persecuția poate să revitalizeze biserica și să devină un pion fundamental în recâștigarea drepturilor religioase. De aceea, în funcție de rolul Bisericii, se observă o renaștere religioasă în Croația, Slovacia, Serbia, Bulgaria, dar cu precădere în Polonia, Lituania, România și Moldova. În schimb, nivele ridicate de indiferență religioasă se regăsesc în Cehia, Estonia și Germania de Est.

În ceea ce privește religiozitatea, Alar Klip menționează o puternică polarizare între societățile post-comuniste din Europa Centrală și de Vest, precum si modele contrastante între societățile post-comuniste și cele din Vest. Pentru acesta, impactul regimurilor comuniste a fost mai puternic pentru instituțiile religioase, decât pentru religiozitatea personală sau subiectivă. Contrazice teza socio-economică a secularizării prin afirmația că, societățile post-comuniste mai puțin avansate din punct de vedere economic au un grad mai redus de religiozitate decât societățile mai avansate din punct de vedere economic din Vest.

Astfel, în urma cercetărilor sale, Alar Klip subliniază că, nivelul mediu de afiliere religioasă este de 79.6% în Vest în comparație cu 60.6% în Europa Centrală și de Est. Deși există o valoare medie aproape similară între statele vestice și cele c entral-est europene în privința persoanelor care se consideră religioase (66.8% în Vest și 65.5% în Europa Centrală și de Est), media regională pentru indicatorul “religia este importantă” este mai mare în Europa Vestică (51.3%) decât în cea Central Estică (43.7%). În ceea ce privește participarea medie la serviciile religioase (cel puțin o dată pe săptămână) aceasta este de 19.9% în statele din Europa Centrală și de Est și de 24.5% în cea Vestică. O diferență asemenătoare se observă și în rândul celor care “iau câteva momente de rugăciune și meditație sau contemplație”, nivelul mediu de persoane fiind mai mare în Europa Vestică (64.3%) decât în cea Central-Estică (56.8%).

Pentru autor, relația dintre bisericile tradiționale și identitatea națională oferă cea mai bună explicație pentru gradele diferite de secularizare între societățile post-comuniste, precum și motivele pentru care comunismul a reușit să se manifeste mai bine în anumite țări decât în altele. Astfel, „bisericile care au colaborat cu regimurile care au căzut din punct de vedere politic – fasciste anti-naționale și comuniste – ar fi trebuit să împărtășească soarta negativă a acestor regimuri. Totodată, în cazul în care biserica a intrat în confruntare cu regimurile și guvernele respective, ar fi consolidat imaginea și legitimitatea pentru perioadele ulterioare”.

În analiza evoluției religiozității în Europa sunt luate în considerare și alte procese precum legătura dintre religie și politică sau stat și religie. Pentru José Casanova, variațiile interne din Europa, “pot fi explicate mai bine în ceea ce privește modelele istorice ale relațiilor biserică-stat și biserică-națiune, precum și în ceea ce privește căile de secularizare ale diferitelor ramuri ale creștinismului”. Studiile sale privind Polonia și Ucraina indică revitalizarea religiei catolice și ortodoxe ca o reacție a monopolului impus de statul comunist, un efect imediat al procesului de dezvoltare religioasă aflat în strânsă legătură cu construirea națiunii.

Steve Bruce a elaborat ideea de "apărare culturală", care se referă la identificarea proceselor definitorii și constructive de la nivel național. Acesta se folosește de termen pentru a descrie situația bisericii care a luat parte la lupta națională și s-a opus instaurării unui regim străin. Nivelurile de religiozitate sunt semnificativ ridicate în toate țările în care a existat o puternică interdependență între biserică și naționalism.

De exemplu, în Cehia, Estonia, Slovenia și Germania de Est s-a manifestat o slabă legătură între religiile tradiționale și identitățile naționale. Secularizarea acestor societăți poate fi atribuită presiunii exercitate de regimul comunist.

Individualizarea religioasă

Teza individualizării religioase se concentrează pe diferența dintre religiozitatea individuală și cea publică a persoanei. În timp ce nivelul personal de credință este înțeles ca făcând parte din natura individului, deoarece credințele religioase ale omului sunt moștenite, manifestarea religiozității publice, în calitate de aspect specific al religiei, se poate pierde, în funcție de context și relevanța sa socială.

Deși abordează într-o anumită măsură o poziție similară teoriei secularizării, ea este considerată de cercetători superioară, pentru că nu se limitează la conceptele regăsite în religia creștină și reflectă în mod obiectiv realitatea socială. Astfel, în comparație cu teza secularizării care este în foarte mare măsură preocupată cu religiozitate orientată spre biserica, teza individualizării își îndreaptă atenția în mod echitabil și spre partea privată.

Pe de altă parte, teza individualizării religiozității face referire la un act de liberalizare a pieței religioase, cu puține mișcări religioase sociale și fără a se întoarce către instituțiile religioase.

Susținătorii tezei consideră situația din Europa de Est punctul ideal pentru dezvoltarea unui bricolaj religios. Termenul folosit pentru prima dată de către Thomas Luckmann, face referire la individualizarea religiei prin contopirea unor elemente diferite într-un sistem religios personal. Oamenii au posibilitatea să-și “aleagă” credința religioasă, învățăturile de bază, să-și selecteze practicile religioase preferate și să-și stabilească opțiunile etice.

În opera sa de referință, The Invisible Religion, Thomas Luckmann se arată preocupat de locul individului în societatea modernă, argumentând că, problema existenței sale este în esență religioasă. Totodată, critică noua sociologie a religiei care a ignorat cu desăvârșire schimbările din baza socială a religiei.

Luckmann definește religia în primul rând ca orice sistem care, în judecata sa, este de semnificație sau reprezintă un univers simbolic pentru individ sau societate. Astfel, aceste universuri simbolice relaționează experiențele vieții cotidiene, realității transcedentale. În schimb, alte sisteme de sens nu pot face referire la ceea ce se întâmplă dincolo de lumea de zi cu zi, adică nu conțin o trimitere la “transcendent”. Prin urmare, religia este înțeleasă ca un proces antropologic, actul de creație realizat de individ (orice tip de construcție) fiind cel care îl ajută să-și depășească natura biologică. În viziunea autorului, tot ce este “uman” devine echivalent cu “a fi religios”.

În societatea modernă, procesul de secularizare impune apariția unei “religii invizibile”, adică dezvoltarea unei religii în afara instituțiilor religioase tradiționale. Prin urmare, individul este îndemnat să-și construiască atât o nouă identitate, cât și propriul sistem de credințe religioase. Religia invizibilă a omului modern poate fi reprezentată de familism, carierism, mobilitate.

În opinia sa, religiozitatea individuală poate fi analizată din punctul de vedere al unei realității istorice și instituționale, prin ritual și credință. Prin urmare, autorul recunoaște că, textele sacre care codifică doctrina unei credințe religioase, sunt transmise către reprezentanții bisericii pentru a fi interpretate populației. Acest model religios, care își păstrează semnificația pentru om prin legitimarea regulilor care domină existența cotidiană a acestuia, se transformă în cunoștințe de specialitate sub formă de doctrină, liturghie și etică socială.

În Europa, în special cea de Vest, Gracie Davie constată o regularitate de a crede fără să aparțină, „sentimentele, experiențele, aspecte ale credinței religioase sunt persistente, pe când cele ce măsoară ortodoxia religioasă, participarea la ritual și atașament instituțional indică un grad de secularizare de necontestat”.

Conceptul “believing without belonging” (a crede fără să aparțină) a fost dezvoltat de Grace Davie în cartea Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging (1994). Bazându-se pe datele furnizate de Studiul Valorilor Europene, autorul evidențiază variațiile în participarea și credința religioasă între țările din Europa de Vest, care denotă o regularitate de "crede fără să aparțină". În prima sa carte, a subliniat o scădere a rolului bisericii în Marea Britanie, ce a implicat o schimbare în modul în care a fost exprimată credința, mai degrabă decât un declin al acesteia.

De exemplu, țările scandinave plătesc taxele bisericii, dar foarte puțini merg constant la biserică sau se abonează la afirmațiile convenționale de credință. Acestea își păstrează mai degrabă o loialitate nominală decât activă față de biserică și ceea ce reprezintă (din cauza istoriei lor ecleziastice), aparteneța la biserica formând un aspect important al identității nordice.

Cu toate că Europa se schimbă, țările oscilează între menținerea sau creșterea relevanței sociale a religiei și modificarea sau diminurea importanței acesteia. În acest context, în anumite țări din Europa, comportamentul religios public a scăzut cu desăvârșire. Cu toate acestea, autoarea încă susține rolul lor ca reper de identitate religioasă, formulând o explicație plecând de la termenul de vicarious religion: „mă refer la noțiunea de religie efectuată de către o minoritate activă, dar în numele unui număr mult mai mare, care (implicit cel puțin) nu înțelege numai, dar, destul de clar, este de acord cu ceea ce minoritatea face”. De exemplu, bisericile și conducătorii acesteia relizează ritualuri în numele altor persoane, liderii bisericii și enoriașii cred în numele altora, liderii bisericii și biserica întruchipează coduri morale în numele altora, bisericile, în cele din urmă, pot oferi spațiu pentru dezbatere indirectă asupra problemelor nerezolvate în societățile moderne.

Oamenii de știință care studiază religia au adus și argumente împotriva validității și utilizării tezei individualizării:

teza tinde să treacă cu vederea faptul că religiozitatea individuală este adesea transmisă prin interacțiuni sociale. Religiozitatea individuală trebuie înțelesă în funcție de contextul ei social;

teza are tendința să ascundă varietatea modurilor în care religia este exprimată în păturile și grupurile din societate;

teza nu reușește să recepționeze faptul că universul religios al individului se află într-un permanent dialog cu tradițiile religioase;

teza ignoră faptul că grupuri mari de oameni continuă să fie foarte implicați în comunitățile religioase din societate.

3. Modelul de piață religios

Modelul de piață religios subliniază rolul concurenței între producătorii de bunuri religioase. În principal, abordarea are în vedere partea ofertei (furnizorii de servicii religioase), deoarece partea cererii (solicitanții și cererea de produse religioase) rămâne constantă. Competiția între furnizorii de servicii religiose, impune un mai mare efort din partea acestora atât în a-și păstra membrii, cât și în a-și atrage noi adepți. De aceea, rezultă un mai mare interes din partea acestora în satisfacerea nevoilor.

Statele Unite ale Americii este un exemplu de țară cu o piață religioasă liberă și o mare varietate de oferte religioase. În acest cadru pluralist, concurența generează produse religioase de calitate, care se conformează preferințelor specifice ale populației. De aceea, participarea la serviciile religioase formale (chiar și gradul de convingeri religioase) înregistrează valori ridicate.

O consecință directă a concurenței între producătorii bunurilor religioase este vitalitatea religioasă, care crește direct proporțional cu gradul de separare a bisericii de stat, gradul de libertate religioasă și gradul de pluralism al furnizorilor religioși.

În schimb, un monopol religios ar avea un efect negativ asupra vitalității religioase din cauza faptului că ”oficialii devin indiferenți și leneși în munca lor și își pierd capacitatea lor de a fi receptivi social. Pentru ei, a se strădui nu mai este necesar”. Un monopol religios nu va putea să satisfacă nevoile religioase ale membrilor unei societăți, rezultând un nivel mic de religiozitate. Pe de altă parte, o societate cu o piață religioasă liberă va prezenta un nivel ridicat de vitalitate religioasă.

Astfel, în concepția cercetătorilor Stark și Iannaccone, monopolul religios scade calitatea produsului religios, ceea ce implică rate mai mici de participare la biserică (deși nu neapărat o diminuare a convingerilor religioase). Ei susțin că un mai mare pluralism religios-măsurat, de exemplu, printr-un indice de diversitate a cultelor religioase care există într-o țară sau regiune- tinde să promoveze servicii mai bune și, astfel, să încurajeze participarea religioasă.

Acest punct de vedere este contrazis de Alar Klip care relaționează pluralismul religios cu nivele scăzute de religiozitate. În societățile mono-confesionale din estul, cât și din vestul Europei (unde peste 70% din populație își declară apartenența la o singură credință religioasă), autorul indică grade ridicate de religiozitate, demonstrând că religia publică se păstrează mai bine în țările omogene din punct de vedere religios. De aceea, națiuni mono-confesionale precum Polonia și Lituania au fost mai greu de dominat, în timp ce altele multi-confesionale, precum Estonia sau Ungaria, au fost ușor de supus și controlat.

Prin separarea bisericii de stat, mai precis lipsa de intervenție a statului, se generează o concurență religioasă liberă și loială și implicit o piață deschisă, unde furnizorii religioși au o discuție rațională cu privire la propriile convingeri.

Regelemetările impuse de stat și opresiunea unui regim totalitar, reduc eficiența furnizorilor de religie, calitatea și varietatea serviciilor și impun un grad scăzut de religiozitate. Roger Finke susține că aceste reglementări au tendința de a limita concurența prin schimbarea atât a opțiunilor consumatorilor religioși (credincioșii), cât și prin modificarea stimulentelor și oportunităților producătorilor religioși (instituțiile religioase, clericii etc.).

De aceea, căderea comunismului în Europa de Est, susțin promotorii tezei, a creat premisele pentru stabilirea unei piețe religioase libere, în afara reglementărilor impuse de bisericile tradiționale. Cu toate că revitalizarea religioasă, apare valabilă în mai multe țări din Europa de Est, în altele apartenența, comportamentul și convingerile religioase se află în scădere.

Valabilitatea teoriei de piață a fost contestată, fiind puțini cei care au luat-o în considerare drept un model adecvat în a lămuri vitalitatea religioasă din Europa. Deși modelul de piață nu poate fi declarat în totalitate incapabil în a explica realitatea religioasă din Europa, evoluțiile religioase diferite ale țărilor est-europene, precum și explicațiile puțin convingătoare în argumentarea revenirii indivizilor la credințele religioase tradiționale, au creat premisele pentru marginalizarea teoriei. De asemenea, aceasta nu oferă o explicație convingătoare pentru reînnoirea tendințelor secularizării în țările occidentale post-comuniste.