Reforma Catolica Si Contrareforma

Semnificatia termenului de antireforma, denota o perioada a inovarii catolicismului, de la pontificarea Papei Pius IV, in 1560 pana la incheierea Razboiului de Treizeci de ani-1648. Aceasta miscare este considerata ca fiind consecinta directa a protestantismului, dar defapt a inceput in Biserica Catolica odata cu Luther inainte ca acesta sa devina protestant. Devenind un reformator protestant, prin actiunea sa, Martin Luther a subminat autoritatea pontificala a Bisericii Catolice insa nu a reusit sa stopeze coruptia pe care a contestat-o in Biserica Romei. Contrareforma a inceput in secolul XVI, avand la baza motive: religioase, politice, economico-sociale , dar si intelectuale, insa aceasta nu a cunoscut finalitate nici pana in ziua de azi. Reformele lui Luther au prins avant spre Sudul Europei si au inceput sa se raspandeasca chiar si spre Orient, incercand astfel ca principiile sale sa cunoasca un teritoriu cat mai amplu. Abuzurile precum si implicarea bisericii in problemele statului, dar si casatoriile in randul clericilor, dorind a fi chimbate. Printre pionierii catolici adepti ai reformei se aflau si Sf. Ignatie si Sf. Vicentiu, carora li s-au parut juste si corecte propunerile lui Martin Luther.

Roma incepea sa isi piarda puterea politica nemaiavand dreptul de a se implica in ordinea si nici in delimitarea sau stabilirea claselor sociale, astfel reformatorii, reusind sa inlature o mare parte dintre pretentiile considerate de acestia mult prea extravagante pe care Papalitatea le manifesta un exemplu concret regasindu-l in politica Papei Bonificiu al VIII lea 1294-1303.In timpul Suveranului Pontif, Biserica Romei avand numeroase privilegii si manifesta de asemenea o puternica influenta in randul statului. In fapt, intre state si Biserica sau papalitate nu exista o relatie de cooperare, nici macar una de interdependenta exista o reala relatie de subordonare a Bisericii in raport cu statele pe cateva sectoare importante, unul dintre acestea fiind economia, statele incepand cu secolul XIII nu aveau voie sa bata monezi fara acordul Scaunului Pontifical. Iarasi, un alt element care a adus la un nou conflict a fost in 1517 cand Papa Leon X vinde indulgene in scopul strangerii de fonduri pentru ridicarea Bazilicii San Piedro.

Inca de la sfarsitul sec. XV se cerea reforma Bisericii Catolice, insa acesta a fost afectata de un refuz categoric al papalitatii, parand a manifesta mai degraba un interes in dezbateri teologice decat in propovaduirea cuvantului Lui Dumnezeu. Luther a ridicat o problema importanta:”Cum ajung la un Dumnezeu milostiv?”, iar in teza sa “Captivitatea babiloniana a Bisericii”-1520, Luther critica intreaga traditie crestina a oamenilor spunand ca este doar o inventive a bisericii. Subiectul central al criticilor sale nu a fost viata crestina ci doctrina bisericii, nu coruptia preotilor ci interpretarea gresita a Evangheliei, cultul Fecioarei Maria si al Sfiilor, diminua in opinia lui, relatia dintre om si Dumnezeu, astfel incat ei nu pot fi considerati mijlocitori ci obstacole. Asadar, in acceptiunea lui, Papa devine un antichrist, fiindca el impunea substituirea religiei in care, adevarata biserica -Mireasa lui Dumnezeu- este inlocuita de o institutie ce detinea putere financiara in stat. In repetate randuri, Luther a fost somat sa inceteze cu astfel de acuze,insa punctual culminant al activitatii lui Luther vine in octombrie 1517 cand Luther a afisat pe usa principal a bisericii din Wittenberg cele 95 de teze care condamnau “comertul” de indulgente.Din ordinal papei, are loc o intalnire la Ausburg intre Martin Luther si cardnialul Thomas Cajetan, cerandui-se retractarea tezelor, refuzul lui Luther fiind motivat prin aceea ca retractarea tezelor poate sa vina numai in urma unei explicatii cutemei biblic, explicatie care sa releve faptul ca tezele constituie o eroare, nefiiind in concordanta cu Biblia, cel pe care el o considera singura care este in masura sa granituiasca si nu o institutie.

A fost excomunicat de Papa Leon X in 1521, pana a fi excomunicat, Luther s-a declarant a fi un Romano-Catolic loial cerand doar Papei informatii cu privire la semnificatia autentica a respectarii Cuvantului lui Dumnezeu.

In ceea ce priveste antireforma, Papa Paul al III lea 1534-1549 este considerat a fi primul papa al antireformei si, totodata initiatorul Conciliului de la Trento 1545-1563. Papa dorea sa resolve problema Episcopilor si Preotilor corupti, a indulgentelor, dar si a abuzurilor financiare. Se dorea deci o revitalizare a sistemului sacramental, a ordinii religioase precum si a doctrinei. A respins orice propunere a protestantilor, ramanand la conceptia de baza a credintei catolicilor; mantuirea sufletului se obtine prin fpte nu numai prin crednita, sustinand idea Sf. Ap. Iacov : “Credinta fara fapte moarta este!”, in speta protestantii sustinand ideea mantuirii numai prin credinta. Cele sapte sacramente catolice nu au suferit nici o modificare, acestea fiind reafirmate, si chiar consolidate, cultul Sfintei Fecioarei Maria, pelerinajele, venerarea Sfintilor si a Moastelor precum si arta Sacra au fost puternic sustinute ca si practici catolice.Daca inainte, impartasania era o experienta sociala, acum devine o experienta personala, de la spovedania publica se trece astfel la cea particulara, orice om are acest drept, de a pastra secretul pacatelor sale, acesta nemaitrebuind sa se impace cu biserica, ci direct cu dumnezeu. Astfel, sinceritatea si increderea in biserica a oamenilor este incurajata.

In ceea ce priveste arta in Biserica, Conciliul de la Trento, accepta stilul baroc de secol XVI ca fiind cel utilizabil in biserica, datorita faptului ca prin intermediul acestuia mesajul e transmite mult mai bine. Orice pictura sau sculptura ce ar putea trezi placerile carnale au fost interzise, cm au fost de ilda si lucrarile lui Michelangelo, din pricina nuditatii lor, in timp ce scene din “Agonia lui Isus” erau sustinute sa apara. In timp ce protestanti distrugeau imaginile sfintilor, catolicii, incurajau cultul acestora si al Fecioarei Maria prin expunerea si incurajarea producerii a cat mai multe picturi si opere de arta crestine ce simbolizau sacrificiul. Pentru ca mesajul transmis de biserica sa fie unul adecvat s-a apelat si la metoda expunerii cantata a mesajului, nu numai prin iconografie; Astfel incat, canonul 8 al Conciliului, stabileste normele cantecelor religioase, acestea trebuind a fi catntate pe un ton cat mai grav si linear, fara nici o tenta senzuala marcata de vreo voce feminina, toate acestea identficandu-se cu stitul lui Vicenzo Ruffo-1508-1587.

Conciliul a acceptat de asemenea traduerea latina a Bibliei. Tot in cadrul concliului se convine la trecerea ispre iuire a preotilo care au fost acuzati ca fiind slabi pregatiti, in special cei din zonele rurale, dar si dezvoltarea invatamantului teologic.Pentru rspandirea si consolidarea crestinismului, se dispune infiintarea de noi ordine calugaresti, peum Ordinul Iezuitilor, dar si constituirea unui Tribunal care sa judece crimele Inchizitiei.Una dintre masurile cele care s-au indeptat imppotriva reformatorilor a fost aceea a insituirii unui codex general si universal-valabil pentru toti credinciosii ce sa cuprinda o serie de carti interzise in biserica. Astfel, printr-un pachet de masuri care au fost catalogate de multi istorici drept un raspuns la problemele ridicate de Luther, Papalitatea reusetse in urmatoarele secole sa isi recastige increderea in randul laicilor.

BIBLIOGRAFIE

E. H. Erikson, Psihanaliză și istorie: tânărul Luther, București, Ed. Trei, 2001 (traducere de D. M. Străinu); pg.: 29-45

Keith Randell, Reforma catolica si Contrareforma editura All, Bucuresti, 2001 pg. 112-126

Earle E.Cairs, Crestinismul de-a lungul secolelor, Chisinau 1992 pg. 12-16