Reflectarea Vietii Bisericesti In Legislatia Civila

CUPRINS

ARGUMENT.

INTRODUCERE.

CAPITOLUL I:TERMINOLOGIA.

1Ce este Biserica?

2.Ce este Statul?

CAPITOLUL II:RAPORTUL BISERICA-STAT DIN PERSPECTIVA CANONICA.

CAPITOLUL III:ANALIZA COMPARATIVA A CONSTITUTIILOR ROMANIEI.

CAPITOLUL IV:PRINCIPIUL AUTONOMIEI FATA DE STAT.

CAPITOLUL V:LIBERTATEA RELIGIOASA.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

DECLARATIE

INTRODUCERE

În mod tradional, relatiile dintre Biserica si Stat în tarile majoritar ortodoxe au urmat principiul bizantin al simfoniei, adica al armoniei, al sincronizarii,, al întelegerii si cooperarii dintre doua institutii deosebite si distincte: una spirituala si cealalta politica, pe care le unea însa, viata sociala comuna a credinciosilor Bisericii si a cetatenilor Statului. Totusi, în Tarile Române simfonia din Imperiul Bizantin a fost adaptata la realitatile Principatelor si apoi ale Statului Român modern, influentat fiind de spiritual occidental secularizat. Biserica se ruga permanent pentru Stat, asa cum o face pâna astazi, dar adesea ea se si ruga de Stat, ca sa o ajute. Statul, la rândul sau, sprijinea Biserica, dar era tentat adesea sa aserveasca institutia ecleziala. “Oricum, în viata poporului român, Biserica ortodoxa n-a fost niciodata un rival, un adversar sau un concurent real al Statului, ci spatiul în care lumea trecatoare a pamântului se întâlneste cu Împaratia vesnica a cerului, arcul dintre “arsita” zilei de acum si speranta zilei de apoi. În acest sens, în toata istoria ei, simfonia dintre Biserica si Stat a fost marcata detensiunea dintre ideal si insuficienta, dintre traditia continuitatii si tendinta înnoirii”Oprindu-ma aici, cu partea de introducere pentru a reusi sa ajung la partea de actualitate a problemei, voi sustine faptul ca atât Constitutia României din anul 2003, cât si cea din anul 1991, defineste relatia Stat – Biserica sau mai exact relatia Stat – Culte (art. 29), folosind termenii urmatori: “Cultele religioase sunt libere sa se organizeze potrivit statutelor proprii, în conditiile legii; Cultele religioase sunt autonome fata de Stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile si în orfelinate” (art. 29, alin. 5).

Autonomia Bisericii fata de Stat si sprijinul din partea acestuia sintetizeaza, de fapt, traditia coexistentei Statului si a Bisericii înca de la începutul primelor state românesti medievale din secolul al XIV – lea. Bineînteles, atât forma autonomiei Bisericii fata de Stat, cât si intensitatea sau dinamica sprijinului acordat de catre Stat Bisericii au variat de la un principe – domnitor la altul si de la o epoca la alta, astfel încât existau mari diferente între modul de abordare si de tratare a Bisericii de catre domnitorul Stefan cel Mare si Sfânt (sec. XV) de pilda, care a înmultit averile manastirilor, în comparatie cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat sau etatizat averile manastiresti (sec. XIX), asigurând totusi salarizarea clerului.Traditia autonomiei Bisericii fata de Stat si a sprijinului Statului fata de Biserica a fost mentinuta într-o forma foarte redusa, minimala chiar si în timpul regimului comunist, deoarece Constitutia Republicii Populare Române sau a Republicii Socialiste România nu prevedea expres o separatie între Stat si Biserica, iar Statul acorda un sprijin financiar minimal pentru salariile preotilor.

Desigur, autonomia cultelor în regimul communist era foarte limitata, iar controlul Statului asupra lor era foarte sever, opresiv, fiindca ateismul era o ideologie oficiala de Stat. Studii recente arata ca Biserica n-a fost niciodata deplin autonoma fata de Stat si nu a dispus de o situatie materiala suficient de consistenta si stabila pentru a nu avea nevoie de sprijinul Statului Român. Aceasta situatie o mai întâlnim si astazi, mai cu seama din cauza crizei economice si materiale a tarii. Astfel, sprijinul Statului fata de cultele religioase, stipulat în cele doua constitutii ale României de dupa anul 1989, nu se datoreaza numai traditiei, ci si realitatilor actuale, concrete. Totusi, ponderea traditiei conteaza mai mult decât situatia economica. În acest sens, exista tari europene occidentale cu o economie consolidata cum ar fi Italia, Germania, Belgia dar cu toate acestea sprijinul Statului fata de Biserica sau fata de unele culte religioase traditionale în tarile respective se practica în baza traditiei multiseculare!… Însa traditia aceasta de sustinere a Bisericii de catre Stat însemneaza si o recunoastere constanta de catre Autoritatea statala a rolului pe care Institutia ecleziala l-a jucat de-a lungul timpului înviata acestui popor, în promovarea limbii, culturii si identitatii nationale, în viata spirituala si sociala a acestei tari.

CAPITOLUL I :TERMINOLOGIA

1: Ce este Biserica?

RAPORTUL BISERICA-STAT DIN PERSPECTIVA CANONICA.

Un raport intre Bserica si Stat s-a produs sub diferite imprejurari, timpuri si state.Luand in privire Biserica Ortodoxa se pot costata mai ales doua nuante in raporturile dintre biserica si stat dupa cum membrii bisericii ortodoxe formeaza o minoritate a populatiei statului. Cand membrii bisericii ortodoxe formeaza numai o minoritate din populatia statului,cum era cazul cu credinciosii ortodoxi din Austro-Ungaria statul a tolerat aceasta minoritate confesionala (in timpurile inainte de 1848) sau in timpurile moderne in baza principiului recunoscut in toata lumea privitor la libertatea absoluta a costiintei, a trebuit sa le dea la toti cetatenii drepturile cetatenesti si politice. Insa cu toate acestea statul Austria –Ungaria a trebuit sa tie seama de confesiunea majoritatii populatiei sale si i-a dat oarecare precaderi inaintea celorlalte confesiuni, bineinteles intrucat aceste precaderi nu alterau prea mult principiul general despre egalitatea inaintea legilor tuturor confesiunilor recunoscute de stat.

Cand membrii biserici ortodoxi formeaza populatia din stat ,(precum in Romania veche si cea noua,Serbia veche si cea noua,Grecia ,Rusia,Bulgaria) atunci ni se arata un raport concret dintre stat si biserica, inca din timpul imperiului Bizantin s-a fixat in baza unei evolutii istorică însuși Iisus Hristos prin cuvintele:”Dați împaratului cele ce sunt ale împaratului ,iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu’’(Matei22:21), arata ca Biserica si Statul iși au un “teren propriu’’ de activitate ,independent unul de altul. Însă deoarece in acele timpuri membrii bisericii erau totodată si membrii statului evident ca biserica avea legături cu statul in care trăia. Și de aceia si Sfântul Apostol Pavel in Epistola catre Romani XIII.1-7, fără indoiala ca toată suflarea să se supuie autoritătilor statului,dându I pe langă respectul cuvenit si contribuțiile materiale pentru susținerea lui.Aceleași învățaturi le-a profesat si Sfântul Apostol Petru in Epistolele sale. In timpul persecuților celor mai grozave din partea imperiului roman păgân, biserica orientului și-a pastrat sâmțământul respectului față de ordinea de stat in statCând cu Constantin cel Mare ,Imperiul roman a primit creștinismul infrațindu-se cu el ,biserica nu numai ca a respectat si mai mult ordinea de stat,ci chiar in recunoștiința-i mare a intrat în legături stânse si trinice cu el, cedandu I o mare influența in administrarea chestiunilor de natura bisericescă. Împaratii de la Constantin cel Mare incepând ,au recunoscut ca Biserica este baza consolidării si unitații statului, pe când biserica a vazut in stat un ocrotitor credincios al ei si un colaborator conștiincios spre binele poporului.

Acest raport dintre biserică si stat, bazat pe o reciprocitate de armonie si bună ințelegere ,fixat in imperiul roman bizantin, a prins atat de tari radăcini in teritoriile precizate a căror populatie este ortodoxă incât si până in ziua de astăzi acest raport de armonie reciprocă s-a păstrat in toate aceste state, sub aripile ortodoxiei principatele romane. Au trecut prin vremuri grele fiind incurajate in zile de glorie si mangâiate in zile de durere. Nici când Biserica Ortodoxă nu le-a pricinuit principatelor romane vreo supărare nici n-a urmarit o subminare a autorităților lor in ochii poporului precum a făcut-o Biserica romano-catolică in unele state din Vestul Europei.Biserica și-a castigat multe merite prin faptul ca ea intotdeauna și-a conservat limba si naționalitatea popoarelor. În această calitate Biserica Ortodoxă a fost, este si va fi intotdeauna un razim puternic al statului ortodox. De aceea statele ortodoxe au știut sa țina întotdeauna sus steagul ortodoxiei. De aceea toate statele ortodoxe in Constituțiile lor au dat expresie precisa stimei si recunoștinței lor față de biserica lor tradițională privind biserica ortodoxă de cea națională felul ei de a fi si de a trăi față de națiune și a statului național.

De aceea și Constituția Regatului Roman a accentuat ca”religiunea ortodoxă a rasăritului este religiunea dominantă a Statului roman”.Termenul de “dominantă” nu este a se lua in ințelesul intrebuințat in evul mediu de catre biserica romano-catolică caci pe de altă parte biserica ortodoxă nici cand in evul mediu nu a dorit o dominațiune la fel cu pretențile bisericii romano-catolice asupra celorlalte confesiuni si asupra puterilor civile iar pe de altă parte in Constituția română din secolul XIX, cuvântul “dominant” cu atâta mai puțin poate fi luat in ințelesul medieval occidental când imediat lângă acest cuvant se accentuiază ca libertatea conștiinței este absolută si ca toți supușii statului fără deosebire de confesiuni se bucură de aceleeași drepturi cetățenești si politice. Pătruzând adanc in intreaga viață a poporului roman biserica ortodoxă s-a contopit cu poporul in asa masura, incât poartă chiar sigilul geniului poporului roman. Din această cauza biserica romana nu poate să piardă nimic in ochii poporului din insemnătatea ei de veacuri ca religie oficială a statului roman mai ales când in fața faptului fericit al intregirii poporului roman biserica sa stramoșească, cu atâta mai puțin se poate injosi intru ceva. Sărbătorile naționale ale statului cat si cele legale (bisericesti) nici nu se pot sărbători in mod mai corespunzător finite și sufletului poporului român,decât cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe. Casa regală fiind o parte integrantă a poporului român nu poate sa fie botezată dupa alt rit,decât dupa legea stramoșescă a poporului român.Statul român nu poate fi altfel decât un stat ce poartă un caracter confesional de rit ortodox, bine ințeles fără de a atinge egalitatea inaintea legilor civile a celorlalte rituri recunoscute de stat. Cuprinzând toate acestea și devotând statul român, articolele Constituției noi ar trebui sa cuprindă deci următoarele principii:

1: Să garanteze pentru fiecare membru al statului libertatea deplină a credinței si cunoștinței. 2:Să garanteze pentru fiecare membru al statului egalitatea drepturilor cetățenești si politice, insă nu se admite ca din motive confesionale să ne neglijeze îndatoriile cetățenești,precun: serviciul militar ,purtarea armelor, jurământul, serviciul statului, controlul statului. 3:Biserica ortodoxă este Biserica dominantă a statului român. 4:Fiecare Biserică si comunitate religioasa recunoscută de lege are dreptul sa-și exercite religiunea in public, regulamentează și administrază indepedența afacerile ei interne, ramâne in posesiunea instituțiilor,fundațiunilor si fondurilor sale destinate cultului,este insă supusă ca orice alta societate, legilor generale ale Statului.5:Căsătoria bisericească este obligatorie in afara de cazurile prevăzute de legi speciale.

Emergența statelor-națiune constituționale si democratice a fost insoțită de un conflict cultural între conceptele rigide ale catolicismului si forțele anti-clericale intrasigente ale secolului al XIX-lea, incluzând un amplu plus de mobilarizare a maselor si implicând toate sferele vieții sociale: școli, universități, presă, familie (chestiunea căsătoriilor mixte), simbolurile naționale.Pe parcursul secolului al XIX-lea, principiul modern al sepărarii bisericii de stat nu a cunoscut in Romania forme agresive. De astfel libertatea si toleranța religioasă au constituit “ușile” constituirii Bisericii Ortodoxe ca o instituție de stat,considerate a fi “sufletul națiunii”. De-a lungul istorie poporului român, Biserica Ortodoxă Română a păstrat tradițiile religioase, organizatoare a vieții morale a națiunii române si a patrimoniului denumită in dese randuri Biserica națională .Doctrina Bisericii Ortodoxe privitoare la relația sa cu statul a motivat un conflict provocat de Biserica. De fapt noi in evoluția Bisericii Ortodoxe nu regăsim conflicte majore care să fi fost provocate din cauza Bisericii deoarece relațiile sale cu statul sunt circumscrise situației din Imperiul Bizantin,adica BISERICA DE STAT .Biserica Ortodoxă a fost un factor constitutiv si integrant al vieții noastre de stat:”Biserica noastra are alte tradițiuni. Biserica răsăritului din momentul ce societatea antică a trecut la creștinism, s-a confundat cu statul, In statele ortodoxe a fost din totdeauna un amestec al Statului Civil”

Situația actuală din Romania, marcată de o intârziere legislativă,este tipică pentru puterea ei slabă in stat intervenită odata cu regimul comunist intre memoria istorică si sistemul juridic.Așa se explică de ce legislația in domeniul religios a fost printre primele vizate de innoire imediat dupa 1990. Este de aceea cu atat mai de neințeles cum exact la acest capitol suntem printre ultimele țări din fosta Europa comunistă cu toate ca suntem printre primele țări in ceea ce privește procentul celor ce se declară avand o credință religioasă.

In lumea contemporană relația stat-biserică avea diferite forme in functție de tradițiile fiecărei țări. Constituția Statelor Unite ale Americii conține prevederi menite care interzic Congresului elaborarea de legi menite fie a oficializa o religie, fie a declara practicarea liberă a unei religii. Uniunea Europeană recunoaște prevalența dreptului intern in chestiunea privitoare la interacțiunea statelor membre cu entitătțile religioase, atâta timp cât se respectă convențile si tratatele internaționale. Articolul I-52 al tratatului constituțional al Uniunii Europene ca acesta respectă si nu prejudiciază statutul de care benificiază bisericile si asociațiile sau comunitațile religioase in statele member in virtutea dreptului național.Pe lângă prevederile Constituționale ce au in vedere libertatea religiei sau recunoaștea in anumite țări,prin legea fundamentală, a unei Biserici de Stat(Malta), cam toate țările care aparțin Uniunii Europene practică recunoașterea prin legi speciale a denominațiunilor religioase.

.

CAPITOLUL III:ANALIZĂ COMPARATIVĂ A CONSTITUȚIILOR ROMÂNIE.

Evolutia Romaniei moderne a avut loc pe parcursul a doua secole ,incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea .odat cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ,fiind marcata de doua etape imprtante si anume: -prima etapa marcheaza tranzitia Principatelor Romane de la traditia bizantin-ortodoxa de sorginte sud-est europeana la dinamismul inovator de sorginte vestica;-cea de –a doua etapa marcheaza formarea Romaniei moderne. Momentul de separatie al celor doua perioade este anul 1866 o data cu adoptarea Constitutiei ce va servi ca lege fundamentala noului stat si afirmarea dinastiei Sigmaringen, ramura a Hohnzollern-ilor. O noua si definitiva oranduire va capata Biserica Ortodoxa Romana in tinpul domniei Carol I, iar raporturile dintre Patriarhia Ecumenica din Principate se vor se vor inbunatati o data cu vizita pe care Carol I o va face la Constantinopol(octombrie 1866).La intoarcerea in tara(21octombrie/2noiembrie 1866), Carol I se adreseaza celor ce l-au primit la Palat, afirmand:”in calatoria Mea la Constantinopol am mers la Biserica Mama ce providenta mi-a impus’’.Consultarea “Bisericii celei Mari’’ cu privire la noua lege de organizare si corespondenta permanenta intre Guvernul tarii,patriarhia ecumenica si celelalte Biserici Ortodoxe”au intrezarit zorile unei bune intelegeri’’ necesara pentru clarificarea si reluuarea relatiilor intrerupte inainte cu o parte a ierarhilor romani. Constitutia din 1866 a reluat “din dorintele adunarilor ad-hoc autoceflia, sinodul, unul singur, central si rezerva chestia numirii sau alegerii de espiscopi, viitorului’’ .Articolul 21 al Constitutiei promulgata si votata in anul 1866, a stability principiile fundamentale pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane. garantarea libertatii de constiinta si a libertatii tuturor cultelor; – afirmarea pozitiei dominante a Bisericii Ortodoxe Romane; – “neatarnarea’’Bisericii Romane,insa cu pastrarea unitatii dogmatice cu Biserica Ecumenica a Rasaritului, o autoritate sinodala centrala,al carei statut urmeaza sa fie reglementat de o lege speciala.Redau textul integral al articolului 21 din Constitutia din 1866:”Libertatea constiintii este absoluta.Libertatea tuturor cultelor este garantata,intru cat insa celebratiunea lor nu aduce o atingere ordinei publice sau bunelor moravuri.Religiunea ortodoxa a Rasaritului este religiunea dominanta a Statului Roman.Biserica Ortodoxa ramane este si ramane neatarnat de orice chriarhiei a Rasaritului,in privinta dogmelor.Afacerile spirituale,canonice si disciplinare ale Bisericii ortodoxe romane se vor regula de o singura autoritate centrala conform unei legi speciale.Mitropolitii si episcopii eparhioti ai Bisericii ortodoxe romane sunt alesi dupa modul ce se determina prin o lege speciala”.

Cea dintai norma consacrata de Constitutia din 1866 este o norma comuna atat pentru cultul ortodox cat si pentru celelalte culte este garantarea libertatii de constiinta.Prin aceasta lege Statul garanteaza tuturor libertate atat timp cat exercitarea acestora nu adue atingere ordinii publice si bunelor moravuri.Constitutia stabilea si modalitati de reglementare:o lege speciala pentru autoritatea sinodala centrala si pentru alegerea Mitropolitilor si Episcopilor. Garantand neatarnarea fata “de orice chriarhie straina, pastrandu-si insa unitatea cu Biserica ecumenicala a Rasaritului, in privinta dogmelor”, Constitutia asigura principiile de organizare ale Bisericii Ortodoxe Romane, prin inlaturarea oricarui element strain de scopurile spirituale visericesti. Totodata, Constitutia din 1866 garanta deplina armonizare a colaborarii cu Biserica Ortodoxa a Rasaritului.

Dispozitiile legale ale articolului 21 din Constitutia din 1866 au fost completate de dispozitiile articolelor 43 si 44 din Tratatul de la Berlin(13 iunie 1878). Redam integral textul articoolului 44:

“In Romania deosebirea credintelor si a confesiunilor nu va putea fi opusa nimanui ca un motiv de excludere sau de incapacitate in ceea ce priveste bucurarea de drepturi civile si politice ,admiterea in sarcini publice,functiuni si onoruri,sau exercitarea diferitelor profesiuni si industrii,in orice localitate ar fi.Libertatea si practica exterioara a oricarui cult vor fi asigurate tuturor supusilor pamanteni si statului Roman precum si strainilor, si nu se va pune nici un fel de piedica, atat organizatiilor ierarchice a diferitelor comunitati religioase, cat si a raporturilor acestora cu capiii lor spirituali.Nationalii tuturor Puterilor,comerciantii sau altii,vor fi tratati in Romania,fara deosebire de religiune, pe piciorul unei desavarsite egalitati”

CAPITOLUL IV:PRINCIPIUL AUTONOMIEI FAȚĂ DE STAT

CAPITOLUL V:LIBERTATEA RELIGIOASĂ

Poporul român s-a născut creștin , sămânța evanghelică fiind aruncată de Sfântul Apostol Andrei încă din a doua jumatate a secolului I.A fost un creștinism popular, răspândit mai intâi in păturile sărace ale orașelor și așezărilor mari,apoi manifestat viguros pe întreg teritoriul actual al României.Biserica a jucat un rol important în istoria poporului român. După Revoluția din decembrie 1989 cadrul legal în care-și desfășoară activitatea cultelor religioase a fost modificat radical de Constituția din 1991 care prevede egalitatea cetățenilor fără deosebire de credința religioasă. Totodată, este stipulată libertatea religiosă și formele ei de manifestare concretă.

De asemenea, Constituția prevede obligația statului de a asigura libertatea învățământului religios,potrivit cerințelor specifice ale fiecarui cult. Contituția menționează și posibilitatea ca cetățenii care din motive religioase,, refuză să indeplinească serviciul militar sub arme, sa execute serviciul utilitar alternativ.

Mare importanță pentru libertate religioasă este articolul 20 al Constituției in care se afimă:”1)Dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu{Declarația universală a drepturilor omului}, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte; 2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratalele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne,au prioritate reglementările internaționale”.În prezent în România sunt 15 culte religioase recunoscute dintre care cea mai importantă atât din punct de vedere al numărului de credincioși,cât și a contribuție aduse la menținerea ființei naționale a poporului român, este Biserica Ortodoxă Română care numără circa 20 de milioane de credincioși, respectiv86,8% din totalul credincioșilor. Biserica Ortodoxa este autocefală din 1885 iar din 1925 a fost ridicată la rangul de patriarhie.Dupa numarul credincioșilor este a doua din lume după cea rusă.

O prezență tot mai remarcată in viață religoasă a României o au cultele evanghelice sau neoprotestante: baptist, penticostal, adventist de ziua a șaptea și creștin după evanghelie.Potrivit Constituției cultele religioase sunt autonome față de stat: își aleg in mod liber organele de conducere și își numesc deservenții fără nici un amestec din partea statului.De asemenea,cultele religioase pot inființa noi unități locale de cult fără a avea nevoie de aprobarea statului și pot să-și construiască locașuri de cult fără a avea nevoie de aprobarea statului.

Libertatea religioasă este asigurată din punct de vedere material. Statul le sprijină activitatea sub aspect financiar, acordând o contribuție lunară la salarizarea personalului de cult, alocând anual fonduri pentru construirea unor locașuri noi, ca și pentru conservarea si restaurarea bunurilor de patrimoniu aflate in proprietatea cultelor.

După revoluția din decembrie 1989,guvernele,parlamentele,toate instituțiile democratice ale sistemului politic românesc in curs de constituire au acționat pentru instituirea cadrului juridic necesar garantării libertații religioase,pentru crearea premiselor instituționale necesare fiecarui cetățean, pentru a-și putea practica,in public sau in privat,credințele si practicile religioase pe care le impărtășește. Constituția prevede că cetățenii României se bucură de aceleași drepturi si libertăți, indiferent de credința religioasă pe care o împărtășesc.În acest sens, sunt semnificative următoarele prevederi:”România este patria comună….a tuturor cetățenilo săi…fără deosebire de…religie”(art.4);”Cetățenii sunt egali in fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”,articolul,16.Mai asigură drepturile și libertățile religioase pentru toți cetățenii, indiferent de religia pe care o practică, și pentru toate cultele și asociațile religioase.Tot pe această linie,Proiectul Legii Cultelor are următoarele prevederi: Cultele religioase sunt egale în raporturile dintre ele, în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În acest scop se prevede că “libertatea gândirii și a opinilor, precum și libertatea credințelor religioase, nu pot fi îngrădite sub nici o formă.Cultele religioasesunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii”.(art.29).

Astfel, în practica credincioșilor, clericilor, cultelor și asociaților religioase le sunt acordate următoarele libertăți:

Libertatea de a inființa culte sau asociații religiose cărora li se recunoaște statutul de personalități juridice.Astfel ,după decembrie 1989,a fost legalizată Biserica Română Unită cu Roma. Astfel Secretariatul de Stat pentru Culte a avizat constituirea 150 de asociații religioase.

Libertatea de a practica un cult, de a ține întruniri ce țin de religie și de a construi și intreține lăcașuri destinate acestor scopuri.Cultele și asociațiile religioase sunt libere să organizeze toate întrunirile pe care le consideră necesare, inclusiv cele de misiune, evanghelizare sau de propagandă religioasă.

Libertatea de a întemeia și intreține instituții de caritate și umanitare. Asistența socială și ajutarea bolnavilor sau a săracilor nu mai este un monolog al statului.

Libertatea de a confecționa, de a achiziționa și de a utiliza obiectele și materialele cerute de riturile sau practicile unei religii. În această privință cultele și asociațiile religioase acționează conform propriei lor voințe, neexistând nici un impediment din partea statului

Libertatea de a scrie, de a tipări și de a răspândi publicații cu subiecte religioase.Ministerul Culturii acordă aprobare pentru toate cultele și asociațiile religioase care doresc să aibă tipografii, edituri, ziare ,și reviste proprii, in care publică materiale care nu sunt supuse la nici un fel de cenzură.

Libertatea de a invăța o religie în locuri corespunzătoare acestui scop.În această privință Constituția României are următoarele prevederi: libertatea invățământului religios, în școlile de stat, învățămantul religios este organizat și garantat de lege , Părinții au dreptul de a asigura , potrivit propriilor convingeri educația copiilor, se realizează educația moral-religioasă în învățământul public.

Libertatea de a solicita și de a primi contribuții voluntare, financiare și altele, de la particulari și instituții. Cultele și a sociațiile religioase sunt libere să solicite prijin financiar de la credincioși sau de la persoane juridice

Libertatea de a forma, de a uni , de a alege și de a desemna, prin succesiune, conducătorii corespunzători, în conformitate cu trebuințele și normele fiecărui cult sau asociație religioasă.Cultele religoase sunt libere să creeze noi parohii, noi protopopiate, noi unități administrative bisericești intermediare, noi eparhii, fără aprobarea statului.

Libertatea de a respecta zilele de repaus și de a celebra sărbătorile și ceremoniile religioasea ale celor mai însemnate culte și denominațiuni religioase.Până acum principalele sărbători au fost declarate zile de repaus.

Libertatea de a stabili și de a întreține contacte cu persoane și cominități în domeniul religiei, la nivel național și la nivel internațional.Clericii bisericii sunt liberi să corespondeze și să mențină orice fel de contacte cu superiorii și subordonații lor, cu credincioșii și cu clericii altor culte și asociații religioase din strainătate fără a fi nevoia de aprobarea statului.

Au existat voci in mijloacele de informare românești și straine care au afirmat că, după 1989, nu s-au făcut progrese pe linia asigurării libertății religioase în România, că unele biserici ar fi dezavantajate față de altele, că nu s-ar acorda minorităților religioase drepturile necesare pentru a-și profesa propria religie.Unii au spus ca libertatea religioasă sa redus numai la un element al său care au definit-o în mod unilateral sau care au afirmat că statul nu are dreptul să ceară celor care se bucură de drepturile și libertățile religioase să aibă și anumite obligații față de comunitate, față de drepturile și libertățile altuia.

Regimul general al cultelor religioase privit prin decretul nr.177/1948 reglementează regimul general al cultelor din România.Prin Legea nr. 178/2002 a fost abrogat articolul 71 din actul normativ susmenționat.

Acest act normativ a fost modificat expres prin Decretul nr.322/1948, Decretul nr.67/1956,, Decretul nr.410/1956, și Decretul nr.150/1974.

Ca majoritatea actelor adoptate in regimul socialist, și în acest decret regăsim reglementări cu caracter declarativ, dogmatic, contradictoriu, unele corecte pe conținut dar imposibil de respectat și aplicat în practică, datorită specificului realităților politico-juridice ale acelor vremuri.

Chiar dacă era anunțată de la început garantarea “libertății conștiinței și religiei”, prin articolul 1, acesta era strict limitată de o prevedere ambiguă, conform căreia practicarea religiei trebuie să fie in concordanță cu Constituția, securitatea internă, ordinea publică și morala.

În perioada de după intrarea în vigoare a Decretului nr. 177/1948 și până la 22 decembrie 1989, au fost recunoscute și au funcționat în România următoarele culte religioase: Biserica Ortodoxă Română, Statutul acesteia fiind aprobat prin Decretul nr. 233/1949; Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Prisbiterială; Cultul mozaic; Cultul musulman; Biserica Reformată; Biserica Unitariană; Biserica Armeano-Gregoriană; Cultul evanghelic /luteran C.A; Cultul creștin de tip vechi (lipovenesc);Cultul creștin baptist; Cultul creștin adventist de ziua a șaptea; Cultul creștin după evanghelie;

Cultul crestin Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu;Federația reprezentativă a cultelor evanghelice (recunoscute care reunea cele patru culte neoprotestante religioase).

Celor 14 culte religioase se mai adaugă Biserica Romano-Catolică, acesta funționnând în toată acestă perioadă fără să dispună de un Statut aprobat de autoritățile publice prevăzute de Decretul nr 177/1948.

Revenind la caracterul demagogic al Decretului nr 177/1948, este sufucient să invocăm aricolul 1 al Decretului , care proclamă că “statutul garantează libertatea conștiiței și libertatea reigioasă pe tot cuprinsul Republicii Populre Române” sau articolul 6 care prevedea libertatea cultelor, în contextul în care în articolele 12, 14, 23, 28, se face vorbire despre „cultele recunoscute de stat”. Practic Libertatea religioasă era recunoscută numi adepților cultelor recunoscute de stat ,pentru ceilalți ea nu exista.Aceasta din punct de vedere teoretic.Pentru că în realitate, odată ce regimul s-a consolidat, religia a ajuns numai fomal liberă, pentru că indiferent de credința pe care o împărtășeai, practicarea fățișă a ritualilor specifice ei atrăgea cnosecințe negative, cu precădere pentru membrii de partid, activiștii fostului partid comunist sau anumite categorii profesionale.

Deși Decretul nr.177/1948 nu a fost forml abrogat printr-o lege, prin conținutul său, prin caracterul vădit neconstituțional al concepției și dispoyițiilor sale, considerăm că acest act normtiv, ca multe altele, nu mai poate fi considerat în vigoare , în integralitatea sa. Soluția este conformă articolului 150 alin 1. din Costituție.

Un alt argument pentru care nu mai putem considera că Decretul 177/1948 reprezintă integral drept pozitiv, îl reprezintă, neconcordanța acestuia cu Declarația Universală a drepturilor omului, cu celelalte pacte și tratate fatificate de România ,ceea ce a atras transformarea lor în drept intern.

Vom mai analiza cateva dintre prevederile Decretului 177/1948 al căror caracter profund neconstituțional susține legitimitatea considerării lui ca fiind abrogat în parte expres indirect sub incidoența articolului 150 alin. 1 din Constituția României:

a)Pentru ca un cult să se poată organiya și funcționa, , articolul 13 alin 1 din actul normativ susmenționat, obligă la o recunoaștere prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale , dat la propunerea Guvernului, in urma recomandării ministrului cultelor.Acesta reprezintă, în opinia noastră, una din cele mai mari carențe ale acestui act normativ, concepția pe care o promovează, faptul că așează la bazele exercitării libertății religioase o recunoaștere din partea statului.Orice act are ca scop RECUNOAȘTEREA din partea statului, a autorității publice, implică aptitudinea unei aprecieri discreționare din partea acestora în a aceepta sau nu respectiva recunoașterea.De aici pot decurge abuzuri din partea autorității.Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul că un stat în care exercițiul libertății religioase este supus unor autoriyări speciale nu poate fi considerat că garantează această libertate.

b) O a doua gravă carență a Decretului nr.177/1948 o reprezintă faptul că prin el se consacră inegalitatea între culte, se acordă privilegii unora și sunt discriminate altele. Astfel Biserica Ortodoxă are un statut priveligiat față de alte culte, dedus din existența unor articole speciale care privesc statutul acesteia sau din norme prin care i se acordă drepturi suplimentare în raport cu celelalte culte. Astfel în articolul 49 se reglementează dreptul unor culte de a avea instituite teologice de grad universitar pentru pregătirea clerului. Biserica Ortodoxă are dreptul de a avea doua astfel de institute iar cultul catolic și cultele protestante dreptul de a avea câte un singur institut teologic , cu secțiile speciale necesare.

În România, noua Lege, nr. 489/2006, privind Libertatea religioasa si regimul general al Cultelor pleacă de la premisa de bază a recunoașterii de către Stat a rolului pozitiv al cultelor în viața societății românești contemporane: “Statul Român recunoaștea cultelor rolul spiritual, educațional, social – caritativ, cultural si de parteneri sociali, precum si statutul acestora de factori ai pacii sociale” (art. 7, alin. 1). Statul roman recunoaste rolul important al Bisericii Ortodoxe si al celorlalte Biserici si Culte recunoscute, în istoria națională a României si în viața societații românesti (art. 7, alin. 2). Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează si funcționează în baza prevederilor constituționale si ale prezenței legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute (art. 8, alin. 1). Ca urmare a acestei atitudini, o nota deosebiă în noua Lege a Cultelor se concretizează prin aceea ca există posibilitatea parteneriatelor sociale de interes comun încheiate între Stat si Biserică sau Culte (art. 9, alin. 5). În acest sens, se trece de la simplă respectare a libertații religioase si a autonomiei cultelor la cooperarea – parteneriat social dintre Stat si Biserica în viața societații românești. Tot în această privință se menționează si faptul că Statul sprijină activitatea cultelor ca furnizori de servicii sociale (art. 10, alin. 6).

Aceste relatări noi privind cooperarea dintre Stat si Biserică în domeniul vieții sociale se explică nu numai prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile populației României, românii fiind unul dintre popoarele cele mai religioase ale Europei, ci și prin nevoia de a face față multor probleme de ordin social: sărăcia, sănătatea precară a populației, migrația, șomajul, ajutorarea bătrânilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate sau a celor cu dizabilități. Cu siguranță,, toate aceste probleme ale societății românești nu sunt numai probleme sociale ale Statului ci si probleme pastorale ale Bisericii sau ale cultelor religioase. Cu alte cuvinte, libertatea – autonomia si egalitatea cultelor religioase față de Stat nu exclude coresponsabilitatea si cooperarea lor cu Statul, în rezolvarea problemelor majore si urgente ale societății românești actuale. În acest sens, tradiția trebuie înțeleasă ca fiind un proces dinamic al fidelitații creatoare față de principiul de bază, iar nu simpla copiere a unor modele din trecut.

Pluralismul social si religios cere un efort sporit pentru o conviețuire pașnică între culte si chiar o cooperare a lor în acțiuni de interes comun. Daca în Constituția României se precizează ca “în relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă,(articolul 29 aliniatul 4), in noua lege a Cultelor același principiu este completat cu formularea:”Raporturile dintre culte se desfașoară pe baza ințelegerii și a respectului reciproc,(articolul 13,aliniatu1).

Legea numarul 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor este a treia lege ce reprezinta cultele din Romania urmand celor din anii 1928 si 1948 .Dupa 1989 relatia dintre Statul roman si confesiunile religoase a continuat sa fie reglementata de Decretul numarul177/1949 pentru regimul cultural al cultelor religoase,prind intermediul caruia statul isi mentinea controlul catre sfera religioasa.Noua Lege a Cultelor a fost promulgate pe 27 decembrie 2006 dupa ce fusese anterior votata de Parlament cu aproximativ 220 de voturi.Dupa doi ani de dezbateri publice a fost adoptata in contextual integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si a necesitatii crearii unui cadru legal al acestui domeniu. Legea numarul 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor reglementeaza o serie de principii definite in conventiile internationale privind drepturile omului la care Romania este parte semnatara..Astfel este garantata libertatea religoasa la nivel colectiv si individual, instituindu-se cadrul necesar afirmarii acesteia.Legea garanteaza egalitatea cultelor in fata legii si autoritatilor publice.Legea afirma neutralitatea statului roman cu cele 18 culte religioase recunoscute, oferind garantii in ceea ce priveste autonomia lor fata de stat.Se mai recunoaste rolul si ca parteneri sociali ai Statului si ca furnizori de servicii sociale.Statul roman si-a rezervat dreptul, in contextual pluralismului European la o optiune legislative care sa tina seama de specificul social si istoric al Romaniei.Astfel daca exista standarde internationale cu privire la exercitarea colectica a libertatii religoase, nu exista nici un standard international cu privire la formele alese la nivel national in cadrul careia se exercita libertatea religioasa . Legea garanteaza dreptul de asociere in materie religioasa.Calitatea de cult recunoscut de Stat se dobandeste prin hotarare de Guvern la propunerea Ministerului Culturii si Cultelor, de catre asociatiile religioase care indeplinesc criterii de durabilitate, stabilitate si interes public.Potrivit legii asociatiile religioase beneficiaza de facilitati fiscale potrivit Codului Fiscal.Insa in conformitate cu Legea numarul 571/2003 privind Codul Fiscal , facilitatile fiscale sunt acordate numai cultelor recunoscute nu si asociatilor religioase. Statul de utilizare publica a cultelor implica si un regim de finantare al acestora de catre stat.Astfel statul sprijina financiar ,la cerere,in raport cu numarul credinciosilor cetateni romani si cu “nevoile reale”, salarizarea personalului clerical si neclerical apartinand cultelor. Cultele recunoscute mai pot beneficia, la cerere, de sprijinul material din partea statului pentru constructii noi si reparatii in raport cu numarul credinciosilor conform ultimului recensamant si cu nevoile reale. O problema foarte importanta si care a fost reglementata de lege a fost acea cu cimitirile. Astfel in locatiile unde nu exista cimitire publice si unde nu exista cimitir propriu unui cult,persoanele decedata care apartin acelui cult pot fi inhumate potrivit cultului propriu.Aceste prevederi nu se aplica cimitirilor care apartin cultelor mosaic si musulman. Asfel legea contine prevederi privind invatamantul religios public,privat si confessional,Astfel personalul didactic care preda religia in scoli de stat se numeste cu acordul cultului pe care il reprezinta.Cultele recunoscute au dreptul de a infiinta si administra forme de invatamant confesional, autonome din punct de vedere organizatoric si functional, statul roman agajandu-se sa sprijine financiar acest invatamant.Orice tip de cult este liber sa-si stabileasca forma, nivelul si planul de scolarizare pentru institutiile proprii de invatamant.

Noua lege a cultelor instituie un principiu important: limitarea puterii statului de a legifera discretionar in domeniul religios.Orice modificare sau completare a legii cultelor poate fi facuta doar cu consultarea prealabila a cultelor religioase. Prin adoptarea Legii 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor Romania a adoptat modelul cooperarii intre Stat si Culte. Statul roman recunoaste religia ca parte a vietii publice. Prin lege aceasta doreste teoretic sa promoveze principiul enuntat de articolul 29 aliniatul 5 al Constitutiei,conform careia cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia’’.

4:RUGACIUNI PENTRU AUTORITATI IN CULTUL BISERICII ORTODOXE

Sfanta Liturghie este partea cea mai sublima siinsusi mijlocul cultului pentru ca ea reproduce tainic jertfa Fiului lui Dumnezeu.Dupa o expresie foarte convingatoare, dar ea corespunde unei realitati crude a lui Lefebvre, Liturghia este:”crucea lui Hristos pusa la dispozitia sufletelor din toate tarile si de-a lungul tuturor veacurilor”.Caracterul universal al jertfei de pe Golgota,ca si al celei euharistice, asigura principal, legimitatea rugaciunilor pentru autoritati in cuprinsul liturghiei. In Cultul Bisericii Ortodoxe se savarsesc trei mari Sfinte Liturghii ,dupa ritul bizantin, sub numele celor trei mari sfinti:Sfantul Ioan Gura de Aur,Sfantul Vasile cel Mare,Sfantul Grigorie Dialogul.Vom lua in Principal Liturghia sfantului Ioan Gura de Aur , in cursul careia voi face mentiunile cuvenite despre deosebirile pe care le au rugaciunile pentru autoritati in liturghia Sfantului Vasile cel Mare.In Sfanta Liturghie Ortodoxa din zilele noastre, proscomidia,liturghia catehumenilor si litughia credinciosilor – cea dintai pomenire a autoritatilor statului o intalnim la proscomidie,desi, precum vom vedea, nu aceasta este cea mai veche. Dupa marturiile Constitutiilor Apostolice, a Sfantului Chiril al Ierusalimului ,precum si dupa indicatiile Sfantului Ioan Gura de Aur putea zice ca locul consacrat pentru pomenirea pomelnicilor(de vii si de morti) se facea in cuprinsul anaforalei euharistice si nu intr-o randuiala deosebita la inceputul Sfintei Liturghii ca in prezent. De asemenea cele dintai marturii liturgice care cuprind rugaciuni pentru autoritati, cum e in epistola I catre Corinteni a lui Clement Romanul si Constitutiile Apostolice, privite comparative,prezinta o izbitoare identitate cu rugaciunea pentru capeteniile statului din anaforaua liturghiei Sfantului Vasile.