Pelerinajul Atitudinea Presei Romanesti Fata DE Fenomenul Pelerinajelor

PELERINAJUL

ATITUDINEA PRESEI ROMÂNEȘTI FAȚĂ DE FENOMENUL PELERINAJELOR

Cuprins:

INDTRODUCERE

CAPITOLUL I-ISTORIA PELERINAJULUI

ÎNCEPUTURILE PELERINAJULUI

PELERINAJUL MEDIEVAL

CAPITOLUL II-PELERINAJUL RELIGIOS

2.1 PELERINAJUL ÎN CREȘTINISM

2.2 BISERICA ORTODOXĂ ȘI PELERINAJUL

2.3ROLUL PELERINAJULUI PENTRU SPIRITUALITATE OAMENILOR

2.4 ÎNTRE DIVINITATE ȘI RELIGIE

CAPITOLUL III-PELERINAJUL CA SCOP ECONOMIC ȘI TEMĂ PUBLICĂ

3.1 PELERINAJUL DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC

3.2 ATITUDINEA MASS-MEDIA FAȚĂ DE PELERINAJE

STUDIUL DE CAZ- ATITUDINEA PRESEI ROMÂNEȘTI FAȚĂ DE FENOMENUL PELERINAJELOR

4.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.2 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ȘI MASS-MEDIA

4.3 ANALIZA ARTICOLELOR DIN PRESA ROMÂNEASCĂ

4.3.1 „RELAȚIA DINTRE PELERINAJ ȘI MASS-MEDIA

4.3.2 „PELERINAJ LA ICOANA CARE PLÂNGE

4.3.3 „CEL MAI MARE PELERINAJ ORTODOX DIN ROMÂNIA A ÎNCEPUT LA IAȘI. CREDINCIOȘII, RUGAȚI SĂ NU MAI ATINGĂ SIPETUL CU LENJERIA

4.3.4 „PELERINAJUL LA MOAȘTELE SFÂNTULUI DUMITRU A AVUT ȘI IMPOSTORI: CĂLUGĂRI FALȘI ȘI MĂICUȚE AFACERISTE

4.3.5 „PELERINAJ CU 150.000 DE OAMENI LA ȘUMULEU CIUC”

4.3.6 „O ENIGMĂ DE SEZON: DE CE MERG POLITICENII LA PELERINAJE

4.3.7 „PELERINAJUL DE SF. PARASCHEVA DE LA IAȘI S-A ÎNCHEIAT. 250.000 DE PERSOANE S-AU ÎNCHINAT LA MOAȘTE

4.3.8 „A INTRAT DEGHIZAT PRINTRE PARTICIPANȚII LA UN PELERINAJ DIN ROMÂNIA. CE A DESCOPERIT ACOLO L-A ULUIT

4.3.9 „PELERINAJ DE VARĂ ÎN MOLDOVA, LA MĂNĂSTIREA CU HRAMUL SFÂNTULUI IOAN CEL NOU. NU POT SĂ STAU ACASĂ, MĂ CHEAMĂ SFÂNTUL

4.3.10 „PELERINAJ ÎN DEALUL MITROPOLIEI

4.3.11 „PELERINAJ CU SACRIFICIU, PE DEALUL MITROPOLIEI DIN BUCUREȘTI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Tema aleasă pentru realizarea tezei este pelerinajul, respectiv atitudinea presei românești față de fenomenul pelerinajelor. Am ales această temă deoarece în perioada contemporană pelerinajul este fie ignorat, fie luat în derâdere, fie puternic confundat cu turismul religios. Fără îndoială, credincioșii cred în puterea moaștelor divine, dar motivele acestora nu sunt de ignorat. Din cauza situațiilor precare, motivelor financiare, necazurile de sănătate, aceștia au ajuns la concluzia că Dumnezeu și Divinitatea sunt ultima speranță; cea care nu îi abandonează, care nu cer în schimb decât participarea la pelerinaj.

„Pelerinajele au fost o parte importantă a istoriei religioase de-a lungul anilor. Un pelerinaj este o călătorie ritualică cu un scop sfințit. Pelerinul știe că drumul va fi dificil și că provocările date de viață vor apărea. Un pelerinaj nu este o vacanță: este o călătorie de transformare în care schimbări semnificante au loc și sunt oferite perspective noi, iar înțelegerile profunde sunt alese. Locurile noi și vechi din inimă sunt vizite, iar binecuvântările obținute sunt cu totul deosebite. Această experiență nu se va compara niciodată cu o alta.”

Obiectivele lucrării știintifice sunt de a urmări o istorie a pelerinajului de la primele apariții până în viața cotidiană și transformările realizate pe parcurs. Pelerinajul va fi dezvăluit din perspectiva creștin ortodoxă, o nuanță familială și cunoscută pentru toți. De asemenea se va observa atent poziția Bisericii Ortodoxe Române față de pelerinaje, deoarece aceasta a fost acuzată nu doar o dată, de un puternic interes economic asupra fenomenului. În ciuda faptului că lucrarea se bazează pe ideologia creștină, trebuie menționat că pelerinajul nu este un act creștin. Aceasta este regăsit în toate religiile sub aceleși forme, cu ritualuri diferite. De multe ori pelerinajul este confundat cu religia propriu-zisă, dar mai degrabă acesta este înglobat în cadrul unei religii vechi, antice. „Religia este un concept dinamic vechi în care se omogeninează credințe și apariții ale unor mișscări religioase și cvasi-religioase (alternative seculare ale religie). Între cele două există element comune, dar conceptul de religie cuprinde deictice transcendente, ființe cerești, demoni și preziceri, elemente definitorii care caracterizează mișcările religioase distincte”

Locurile religioase, reprezintă spațiul unde devotamentul pentru un altar consituie un moment important de sosire și de angajament persoanal al idealului cu sacralitatea. Victor și Edith Turner consideră că „pelerinajul presupune călătoria la un loc sacru situat la o oarecare distanță de reședința pelerinului, necesită o renunțare temporară la rutinele de viață și la locurile obișnuite, punându-se accentul pe salvarea și eliberarea de relele și necazurile din lume care îmbogățesc pelerinul la întoarcerea acasă cu o primire călduroasă și admirație”. Pelerinajul a avut o evoluție deficitară deoarce s-a desacralizat puternic. Dacă în Evul Mediu acesta era menit doar pentru cei care ispășeasu pedepse mari, să meargă pe jos sute de kilometri, iar acest fapt le obținea iertarea, acum pelerinajul are loc în mare parte din pură curiozitate. Credincioșii merg doar pentru a-și astâmpâra curiozitatea și puțini sunt cei care încă mai cred în spiritualitatea locului și a raclei. Această atitudine este datorată în mare parte mass-mediei.În cazul în care pelerinii își declară credința sinceră, aceștia sunt ironizați atât de presă cât și de cei din jur, fiind considerați habotnici.

Capitolul I-Istoria pelerinaj

1.1 Începuturile pelerinajului

Originea cuvântul pelerinaj provine din latinul peregrinus care înseamnă străin, intrus, un individ într-o călătorie sau cu o ședere temporară. Morinis definește pelerinajul ca „ o călătorie realizată de o persoană care știe sau crede că un anumit loc emite anumite valori”. Poate reprezenta călătorul care face o mică drumeție către un loc sau cineva care se stabilește pe o perioadă fie mai lungă, fie mai scurtă într-o țară străină. A merge in pelerinaj este o trăsătură specifică tuturor religiilor. Tendința de a fi pelerin reprezintă o trăsătură a omului încă din primele momente de viață și este puternic sădită o dată cu trecerea timpului. Oamenii merg in pelerinaje pentru a-și căuta originea, pământul sfânt dar și pentru a fi mai aproape de divinitate. Nevoia de a crede, de a avea fie un zeu, fie un făcător de minuni a devenit mai puternică comparativ cu efemera condiție umană, făcând-o pe cea din urmă nesemnificativă în fața divinității.

Când vorbim de pelerinaj, se pune în discuție întreg pământul și nu doar o anumită zona geografică, sau religie, creștină, islamică etc. Întregul proces al pelerinajului este locul în care toate categoriile sociale se contopesc într-un întreg condus de aceeași dorință. Omul ajunge să își piardă individualitatea iar preț de ore, poate chiar și zile devine una cu aproapele său. Pelerinajul nu se definește prin individul care stă la rând ci prin comunitate care se înființează și care își împărtășește cunoștințele și experiențele. „Într-un cadru extins, pelerinajul este ilustrativ pentru întelegerea noțiunii de identitate în cadrul mai larg al globalizării”.

Printr-o simplă definiție, pelerinajul reprezintă „ o calătorie către un loc sacru în care atât destinația cât și drumul în sine au valori spirituale. Este un test, un drum al căutării unei experiențe care va schimba existența individului”

De asemenea, încă de la primele apariții ale pelerinajului acesta a fost într-o puternică legătură cu biserica, dar a avut și un scop antropologic pentru oamenii de știință. Mirel Bănică vede pelerinajul drept un „fapt religios. Faptul religios este deci un subiect al cunoașterii și un mijloc eficace de înțelegere aprofundată a societății, în ciuda” „neutralității sale compromițătoare”.

Încă de la începuturile lumii, pentru a parcurge aceste pelerinaje oamenii au fost motivați și totodată atrași de trei aspecte, care au angrenat determinatarea lor de a parcurge sute de kilometrii, de a sta în ploaie, de a suferi condițiilor precare ale mamei natură, doar pentru câteva secunde de purificare spirituală. „Primul lucru care i-a determinat este convingerea că există forțe mult mai puternice decât noi- zei, super-eroi, plăcile tectonice ale istoriei- forțe cu abilitatea de a ne influența viața. Al doilea lucru este că fiecare dintre noi are potențialul de a forma o legatură semnificativă cu aceste forțe. Iar cel de-al treilea aspect este că existe locuri, zone, unde puterea acestor forțe este destul de aproape pentru a fi atinsă”.

Pelerinajele sunt individuale prin creativitatea lor. Niciun pelerinaj nu va semăna cu altul și asta nu se întâmplă doar în lumea contemporană. Există o diversitate a pelerinajelor, fiecare având specificul lui și o tradiție care depășește condiția omului simplu. Acestea diferă de la religie la religie, de la secol la secol, apar obiceiuri noi și sunt profanate altele vechi, dar și mentalitatea popoluției este un factor de diferențiere. Locul sfânt este locul unde limitata dintre pământ și rai este atât de subțire încât cu greu se mai poate face diferența, iar prezența divină are un impact suprem asupra enoriașilor.

De-a lungul anilor pelerinajele au evoluat enorm. Nu știu însă dacă se poate vorbi despre o evoluție sau o desacralizare. În perioada contemporană, organizarea este extrem de strictă, fiind atent vigilată de ochii poliției, jandarmeriei iar liniștea naturală este substituită de autorități. Deși toți pelerinii pleacă cu același scop, el are efect diferit asupra lor. Pelerinii mai tineri sunt uimiți, sunt nerăbdători, pentru ei dorința de exploatare, curiozitatea primează, dar „ pentru pelerinii vârstnici, pelerinajul e mai dificil. La întoarcere însă ești altfel, mai întărit, mai sfințit, cu imagini unice care îți bucură ultimii ani din viață”.

În secolul VIII a apărut o abundență a pelerinajelor la Mecca. În 720 un grup, incluzându-l pe celebrul Teupald și pe fratele lui, a desemnat un preot în biserica San Silvestro, pentru a primi pelerinii și pentru a îi consulta pe cei săraci, văduve și orfani. În 721, Pertuald, tatăl unui viitor episcop, la întoarcerea lui din pelerinajul de la Roma, a primit numeroase cadouri pentru fundația San Michele. În 778 preotul care se ocupa de această fundație, avea obligația de a hrăni săptămânal un număr cât mai mare de pelerini. Există dovezi pentru acomodările și dispozițiile făcute pentru pelerinii de la Roma. „Bibliografiile colectate în librăria Pantificalis, au pus mare accent pe activitățile caritabile ale papilor în domenii precum înființarea xenodochiei, deși nu se poate ști exact câți dintre ei au fost pelerini în sensul cunoscut de noi și câți au fost indigeni bolnavi și săraci din Roma”. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Până în anul 816, Adrian I și Leo III au îmbunătățit accesul la Sfântul Petru deoarece drumul era îngust pe malul care ducea la moaștele din anul apostolului. De asemenea Leo III a restaurat treptele care conduc la basilică și a îmbunătățit locurile de dormit, inclusiv construind o casă și baie.

Pelerinajul ca penitență impusă de ecleziaști sau alte autorități și pelerinajele auto-impuse, întreprinse în mod voluntar sau ca un act pur de devotament au co-existat până în secolul XII. În secolul XI, un astfel de pelerinaj ar fi putut fi impus unui păcătos de rang înalt sau doar o persoană care ar fi putut să ia ostentativ povara asupra sa. În anul 1060, Peter Damian a supravegheat clerul din Milano. Tot atunci arhiepiscopul a anuțat că și-a trimis clerul la Roma sau Tours dar el personal va merge la Compostela. Nu se poate menționa cu certitudine în acest caz dacă un pelerinaj cu caracter de pocăință, a fost impus sau voluntar. Pelerinajele evidente ale unui păcătos precum Fulk Nerra, contele de Anjou sunt un exemplu în acest sens. Se pare că Fulk a mers de trei ori în pelerinajelele la Ierusalim, în 1003, în 1010 și ultima dată la sfârșitul vieții sale în 1038/1039.

„El ar fi mers prima dată din teama de iad, pentru că ar fi vărsat foarte mult sânge în bătălii. Acesta s-a întors în vervă și pentru scurt timp a redus din ferocitatea sa naturală, în plus fondând abația de Loches ca o măsură de precauție. În 1010, a mers la Ierusalim i exact câți dintre ei au fost pelerini în sensul cunoscut de noi și câți au fost indigeni bolnavi și săraci din Roma”. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Până în anul 816, Adrian I și Leo III au îmbunătățit accesul la Sfântul Petru deoarece drumul era îngust pe malul care ducea la moaștele din anul apostolului. De asemenea Leo III a restaurat treptele care conduc la basilică și a îmbunătățit locurile de dormit, inclusiv construind o casă și baie.

Pelerinajul ca penitență impusă de ecleziaști sau alte autorități și pelerinajele auto-impuse, întreprinse în mod voluntar sau ca un act pur de devotament au co-existat până în secolul XII. În secolul XI, un astfel de pelerinaj ar fi putut fi impus unui păcătos de rang înalt sau doar o persoană care ar fi putut să ia ostentativ povara asupra sa. În anul 1060, Peter Damian a supravegheat clerul din Milano. Tot atunci arhiepiscopul a anuțat că și-a trimis clerul la Roma sau Tours dar el personal va merge la Compostela. Nu se poate menționa cu certitudine în acest caz dacă un pelerinaj cu caracter de pocăință, a fost impus sau voluntar. Pelerinajele evidente ale unui păcătos precum Fulk Nerra, contele de Anjou sunt un exemplu în acest sens. Se pare că Fulk a mers de trei ori în pelerinajelele la Ierusalim, în 1003, în 1010 și ultima dată la sfârșitul vieții sale în 1038/1039.

„El ar fi mers prima dată din teama de iad, pentru că ar fi vărsat foarte mult sânge în bătălii. Acesta s-a întors în vervă și pentru scurt timp a redus din ferocitatea sa naturală, în plus fondând abația de Loches ca o măsură de precauție. În 1010, a mers la Ierusalim prin Roma, unde Papa Sergius IV, probabil bazându-se pe principiul îți trebuie un hoț ca să prinzi un alt hoț, i s-a confesat asupra ravagiilor făcute de baronul Crescentius asupra pelerinilor și comercianților care mergeau la Roma. În 1040 a murit la Metz, pe drumul de întoarcere de la ultimul său pelerinaj”. Dar Fulk Nerra nu a fost singurul conducător care a întreprins acest tip de pelerinaje. Un alt mare lord, Robert de Normandia, a mers desculț în 1035 la Ierusalim ca penitență pentru uciderea fratelui său. Acesta a murit la Niceea pe drumul lui la întoarcere. Și intelectualii foloseau pelerinajul ca o lepădare de greșeli. Contele Theodoric de Trier a pornit către Ierusalim cu remușcări pentru uciderea episcopului ales orașului.

Pelerinajele de lungi distanțe, voluntare sau penintențiale, nu erau o experiență de zi cu zi. Norma, pentru că se poate vorbi de realizarea unei norme, atât pentru aristrocrație cât și pentru plebei a reprezentat mai mult o regionalizare, se poate spune și o localizare a ritualelor de venerare plătite reclivelor deținute de mănăstirile locale și de alte biserici. Acestea puteau deveni un eveniment periodic în funcție de familie și de legăturile personale cu sfântul. Consiliile de pace care au început în secolul X, au încercat să mobilizeze respectul cu care populațiile locale vizitau reclivele, dar și pentru a induce elemente mai agresive în aristrocrația militară, cel puțin să acționeze ca și cum le-ar fi împărtășit.

Pelerinii au împărtășit drumurile și cu alte tipuri de călători. Aceștia, împreună cu negustorii, trimișii și clericii care călătoreau cu interese materiale, au căutat cele mai simple și mai sigure pasaje, deseori coresponzând cu drumurile antice sau romane. Un drum important, amintit până în zilele de astăzi a fost calea Via Francigena, sau complexul de rute care au condus călătorii din nord-estul Europei către Roma. „Se obișnuia să se folosească fie Mont Cenis sau pasajul Mont Joux. În capătul Mont Cenis, se aflaa marea mănăstire Novalesa, dedicată Sfântului Petru. Odată ajunși pe câmpia italiană, călătorii optau pentru Piacenza, vechiul drum roman Via Emilia, de asemeneau cunoscut ca Strata Claudia”. Pelerinajul a fost un exercițiu devoțional pe care un om luptător putea să îl desfășoare fară să își schimbe în întregime stilul lui de viață. Chiar și la începuturile pelerinajului au existat anumite diferențe între ceea ce doreau oamenii și ceea ce credea biserica.

Dintotdeauna a existat o tensiune ideologică între idealul monahal văzut ca singură cale de mântuire și nevoia observată de societate pentru bărbații care dețineau sabia

Pelerinajul Medieval

De-a lungul Evului Mediu creștinii au încercat să închidă distanța dintre ei și Dumnezeu prin angajarea în călătoria fizică cu scop spiritual. În această perioada au apărut pelerinajele bine cunoscute până în zilele de azi având același scop. Pelerinajul la Ierusalim făcut de Helena a avut urmări către întreaga evoluție a omului creștin „ odată ajunsă în Palestina, activitățile Helenei în Ierusalim au asigurat faptul că voiajul ei nu va fi doar o anomalie, ci va reprezenta o tradiție pentru călătoria creștină în special în rândul femeilor din clasa socială romană înaltă”. De asemenea și Constantinopulul a reprezentat un loc pentru pelerinaj chiar și pentru cultura românească. „Călătoria spre Orient însemăna pentru o categorie întreagă de călători și un pelerinaj la Sfintele locuri, la Sfântul Mormînt”.

De obicei când vorbim despre pelerinajul medieval accentul cade pe Santiago de Compostela și Lourdes. Aceste două locații sfinte sunt printre cele mai vechi locuri de pelerinaj, drumul către ele reprezintă o adevărată aventură iar încărcarea spirituală devine motivația nestăpânită.

Rutele drumului până la Santiago de Compostela sunt puternic legate de cultul altarului Sfântului Ion cel Mare la începutul secolului X. Așa cum este cunoscut încă din religie, Sfântul Ion cel Mare, unul dintre cei doisprezece Apostoli a fost primul misionar creștin în Iberia și odată întors la Ierusalim a fost martirizat. Din surse istorice se presupune că trupul său neînsuflețit a fost adus înapoi în Spania unde a stat neacoperit până în secolul VIII. Apoi, promovarea locației Santiago de Compostela ca centru de cult a trimis la o clasare alături de Roma și Ierusalim ca una dintre arile destinații de pelerinaje din Europa Medievală. Prin secolul XIII aproximativ 500,000 de pelerini călătoreau pe an la Compostela.

De asemenea sunt prezente surse istorice din ̓85 despre pelerinii pe drumul spre Compostela. Motivele principale sunt experimentarea lucrurilor importante din viață, dar și stările din următoarele patru luni de la pelerinaj. O mare parte a pelerinilor sunt motivați de o nevoie de clarificări. Motivele religioase și spirituale sunt în mare parte raportate de către persoanele de o religiozitate extremă. Nevoia de clarificare indică faptul că persoanele suferă de o criză de sens.

În cazul pelerinajului El camino de Santiago, acest pelerinaj religios nu se limitează doar la locul în sine- catedrala Santiago de Compostela ci cuprinde toată călătoria. Încă de la îmbarcare până la întoarcerea de la Compostela, pelerinii pot realiza un ritual personal și anume configurarea traseului unui simbol religios către ceea ce ei numesc sacru.

Un pelerinaj la Santiago de Compostela e o întreprindere foarte formalizată. Aceasta se caracterizează printr-o structură cu trei faze identificate prima dată de Van Gennes pentru riturile de trecere, dar mai târziu dovedindu-se destul de tipice. „În prima fază pelerinii se separă de viața de zi cu zi și de ei înșisi. Această detașare implică de multe ori o latură logistică de a organiza o lungă absența de la locul de muncă. Mai mult decât atât, pelerinii trebuie să se elibereze de majoritatea lucrurilor care le alcătuiesc rutina zilnică, dar și pentru a reduce greutate ce o vor purta în rucsac pe o distanța lungă. Persoana care începe călătoria este lipsită de rolurile sale sociale și profesionale și intră în cea de-a doua etapă, liminală, în rolul nou dobândit de pelerin simbolizat prin pașaport de pelerin (Vezi anexa 1) și o scoică Saint-Jacques atașată de rucsac. Cea de-a treia fază delimiteză sfârșitul ritualului și reintegrarea în viața de zi cu zi. Pelerinii se confruntă adesea cu dificultăți în această fază, revenind ca indivizi transformați la circumstanțe neschimbate. Cu mare greutate pot împărtăși experiența profundă avută în timpul pelerinajului.” Pelerinajul pe drumul spre Santiago de Compostela este înfloritor chiar și în vremuri de întârzieri moderne caracterizate prin detradiționalism, individualism și tradiționalism. Întotdeauna există un număr mare de pelerini fie religioși.

Pelerinii de la Santiago de Compostela sunt rugați să aleagă unul din cele trei motive invocate pentru pelerinajul lor religios: spiritual, religios sau cultural. Există desigur o gamă mult mai largă de motive. Pentru evaluarea lor, participianții au primit o listă de motive cele mai frecvent menționate în literatura de specialitate. Motivele alese au fost: religios, spiritual, cultural, sportiv, clarificare sau niciun motiv, doar pură curiozitate.

„Începând cu secolul XIX-începutul secolului XX, celebrelele locuri de pelerinaj au suferit profunde transformări, strâns legate de evoluția socială, economică și politică a Europei. Din pelerinajele cu trăsături medievale (Compostela) sau rurale (Lourdes), ele au ajuns, în scurt timp să se adapteze modernității și să răspundă nevoilor religioase și turistice ale unei populații emergente, încurajate de dezvoltarea infrastructurii de transport și influențate de apariția unei literaturi hibride”. De asemenea între Compostela și Lourdes există și anumite diferențe semnificative care valorizează fie călătoria în sine, fie destinația. „ la Lourdes: deplasarea în sine, indiferent de mijlocul de transport, nu contează față de timpul petrecut în sanctuar. La Compostela, călătoria este mai importantă decât vizitarea catedralei propriu-zise. La Lourdes, un rol esențial îl au organizarea locală, preoții, organizatorii de pelerinaje, ghizii turistici. La Compostela, marea majoritate a pelerinilor și turiștilor preferă să se deplaseze individual sau în grupuri mici, ce nu depășesc cinci-șase persoane, orientați de prorpiul fler sau de ghidurile de călătorie sau altă literatură spirituală”.

„Dezvoltarea ulterioară a traseelor de pelerinaj medievale către Santiago De Compostela au format o rețea complexă de conexiuni terestre și maritime care au devenit folosite de toată Europa, inclusiv în Irlanda, la nord-vestul Spaniei, în care accentul cădea pe principalele patru puncte de colectare tradiționale, la Paris, Vezelay, Le Puy și Arles pentru care pelerinii au venit din interiorul Franței dar și din alte țări”. De-a lungul timpului, o infrastructură compelxă de orașe, poduri, biserici, spitale și trasee marcate a fost creată pentru a servi comerțului de pelerinaj medieval. Aceste elemente formează complexul de patrimoniu asociat cu Camino de Santiago contemporan, al cărui itinerariu cel mai proeminent este o rută de 800 kilometri între Saint Jean Pied de Port în sud-vestul Franței și Santiago de Compostela care trece prin orașele cu caracter istorico-turistice Pamplona, burgos și Leon (Vezi anexa 2).

Astăzi pelerinii, datorită acestui complex vast al infrastructurii pot merge cu bicicleta, călare, sau pietoni. De asemenea, majoritatea pelerinilor sunt pietoni. Există o dualitate de participare între cei cu o motivație spirituală și cei care caută conștientizare.

„Acest control oficial de recompense validează statutul de pelerin. Călătorii pietoni sau pe bicicletă la Santiago de Compostela sunt invitați să folosească un pașaport special pentru a colecta timbrele obținute de la biserici, hanuri și cafenele, ce reprezintă un record personal de călătorie. Pelerinul trebuie să demonstreze că a mers cel puțin 100 de kilometri pe jos sau cu bicicleta, pentru ca autoritățile de la catedrală să emită un document cunoscut sub numele de Compostela prin care aceștia obțin iertarea papală”.

În ultimii ani aceste cerințe au fost revizuite de autoritățile catedralei. Pașapoartele de pelerin trebuie să fie emise de biserică sau de agenții autorizație, deoarece de-a lungul timpului au existat prea multe ștampile puse în baruri sau cafenele ce nu au fost acceptate.

Capitolul II-Pelerinajul religios

2.1 Pelerinajul în creștinism

Tradiția creștină de pelerin își are originea în primii ani ai bisericii. Creștinii au fost dornici de a fi în locurile unde a fost Iisus, precum Ierusalim și Betleem. Biserica timpurie a avut o mulțime de martiri care au fost considerați sfinți. A fost o percepție necontenită că martirii au plecat direct la cer și acolo au putut să se roage în fața lui Dumenezeu. De aceea este important pentru creștini să vină la mormintele sfinților. Acest pas le-a oferit apropierea de un sfânt și o posibilitate mai bună de a cere mijlocire celor din urmă. Odată cu trecerea timpului, biserica a avut martiri și sfinți în multe locuri, așadar pelerinajele au devenit extrem de frecvente în lumea creștină.

O dată exactă a începerii pelerinajului creștin nu există, dar oamenii de știință au supoziții legate de secolul IV cu migrarea pelerinilor din părțile mai vestice către Palestina. „Conceptul de pământ sfânt este foarte important în creștinism și a reprezentat un aspect în care creștinii au crezut încă din prima zi a bisericii. Religia în sine a avut tendința de a face omenirea sa creadă că unele locuri sunt mai sacre decât altele, sau că au devenit astfel prin anumite ritualuri sau mituri”. Creștinii întotdeauna au fost diferiți de alți pelerini. Aceștia întruchipau tiparul standard al pelerinului, erau străini, diferiți și de asemenea conștientizau diferența între nașterea fizică și cea spirituală.

Cei mai vechi pelerini creștini au dorit să vadă locurile sfinte unde au trăit Iisus și apostolii. Acest lucru a însemnat o călătorie în Țara Sfântă, un fapt relativ ușor în secolul al-IV-lea, când Imperiul Roman încă unifica lumea mediteraneană. Principalii teologi ai perioadei considerau această călătorie, drept o retragere din preocupările lumești. În acest sens, ei au asimilat pelerinajul cu modul de viață monahală, pe care uneri pelerinii au îmbrățișat-o după finalizarea călătoriilor lor.

Istoria ne amintește despre primul împărat roman Constantin care în anii 320-330 a îmbrățișat creștinismul, construind clădiri somptuase pe mai multe locații care au devenit deja destinații populare pentru pelerini. În Ierusalim, Constantin a construit o bazilică la locul unde Hristos a fost răstignit și o rotundă în jurul mormântului sfânt. În Betleem, Constantin a comandat o altă biserică deasupra peșterii venerată precum „locul de naștere a lui Iisus”. Caracteristicile distinctive ale acestor clădiri au fost pe larg copiate în biserici, morminte și baptiserii din întreaga Europa, uneori cu referiri specifice la Țara Sfântă. Sticlele octogonale făcute drept suveniruri pentru pelerini, reproduc de asemenea formele unei clădiri a lui Constantin în Țara Sfântă, ce doresc să demonstreze pe piață credința creștină.

Un moment important în istoria pelerinajului creștin îl reprezintă, înțelegerea de la Milan (313), prin care se recunoaște libertatea de cult a creștinilor și se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii. După ce fusese numită „augusta” și după construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama împăratului Constantin, întreprinde între lunile ianuarie – martie 326 o călătorie la locurile Sfinte. Dorind să vadă locurile Noului Testament, ea a aflat că pe dealul Golgota se află, sub ruinele Capitolului construit de către Împăratul Adrian și distrus de către Constantin după biruința sa asupra lui Liciniu, Crucea Mântuitorului.

Creștinii au îmbrățișat ideea de pelerinaj precum o căutare esențială pentru stabilitatea în fața vieții efemere. Această practică poate fi vazută în relație cu un principiu central și anume întruparea lui Hristos, într-un Dumnezeu trinitar. Din moment ce natura umană a lui Hristos a murit și a înviat din moarte, credincioșii vor vedea mereu o promisiune de înviere a morților pentru toți urmașii săi. „Pelerinul anonim din Bordeuz a scris în jurul anului 333 când a ajuns în Ierusalim că fundația bazilicii și a bisericii Sfântului Mormânt erau încă în proces. Acești pelerini timpurii își doreau cu tot dinadinsul să se întoarcă cu un suvenir tangibil acasă. Reclivele pentru pelerin erau o piatră, o ruina a locului unde Hristos a mers, totul era conectat cu El”. Oamenii căutau moaștele pentu confort, vindecare și nu în ultimul rând vindecarea păcatelor. Devine evident aspectul că biserica a instruit oamenii să meargă în pelerinaj să facă penitență pentru păcatele lor.

„Ori de câte ori creștinismul a existat în lumea romană, trebuia să fi fost potențiali martiri, deși în Marea Britanie numai memoria Sfântului Alban a fost păstrată cu claritate. Atât timp cât doar sfinții bisericii au fost martiri, netulburați în locurile lor inițiale de înmormântare, domeniul de aplicare pentru pelerinaj a fost limitat”.

Pelerinii creștini, după ce inițial au vizitat locurile sfinte de tradiție biblică și, în mod special, cele consacrate de viața, patimile, moartea și Învierea Domnului, încep să se îndrepte spre mormintele martirilor și spre locurile unde locuiau personajele care se bucurau de mare stimă și prestigiu în comunități, la început mai ales monahii; astfel, unele locuri cenobitice sau eremitice deveneau centre de pelerinaj datorită sfințeniei vieții celor care le locuiau sau le locuiseră. Începând cu anul 370, pelerinajul devine din ce în ce mai mult monastic, fie prin faptul că asemenea călătorii erau concluzionate cu vizita la unii călugări pe care vox populi îi declarară sfinți, fie prin faptul că pelerinii erau ei înșiși călugări.

Pelerinajul către Ierusalim, de la sfârșitul secolului al IV-lea devenise o emblemă pentru Sfânta Scriptură, de exemplifica prin credință. Rugăciuni, dar și diverse practici cultice și ritualice. La pelerinaje nu participau doar creștinii din înalta societate, ci și oameni de rând, meseriași, muncitori simpli, chiar și sclavi.

O altă etapă importantă a pelerinajului în Țara Sfântă, este reprezentat de Betleem, locul în care rusticitatea predomină, unde Hirstos este primordial și perștera și ieslea în care a fost găsit de păstori poate fi vizitată; în apropiere de Betleem mai există ale locuri legate de pelerinaj precum Nazaret, Betania, Cana, muntele Topor, Valea Iordanului, Galileea, Nainul, Sinai, Capernaumul.

2.2 Biserica ortodoxă și pelerinajul

„Prin pelerinaj se înțelege o călătorie ce are ca destinație un loc sfânt, iar la finalul acesteia, venerarea acordată acestui “centru” spiritual. Sensul termenului exprimă sacralizarea spațiului și viața unui timp sacru, o ritualizare necesară și împlinirea unei lucrări duble și unice de muncă asupra propriei persoane și de acces la transcendența sfințitoare. A pleca, a merge, a descoperi orizonturi noi, a trăi într-o colectivitate și mai ales a trăi o schimbare interioară a cărui scop este a merge pe urmele lui Hristos, sunt acțiuni ce pot defini pelerinajul. Numai „mersul rătăcitor nu aparține condiției pelerin”.

Pentru creștinii ortodocși un pelerinaj este o călătorie de mare importanță morală a credinței ortodoxe și a speranței. Scopul oricărui pelerinaj special poate varia foarte mult, de la pelerinaje de mare semnificație pentru toți creștinii ortodocși până la cei dintr-o zonă locală. În timp ce pelerinajele sunt comune printre cele mai multe secte religioase uneori și grupări de cult, pelerinajele pentru creștini, au fost comune de la începutul Bisericii lui Hristos. Majoritatea creștinilor în Țara Sfântă aparțin unei biserici ortodoxe. Aceste biserici au istorii și tradiții care se întind înapoi la primele zile ale creștinismului profund. Biserica creștin ortodoxă a început să impună pelerinaje pentru săvârșirea păcatelor încă din secolul al VII-lea. Scolasticii din secolul XIII au formulat distincția între penitența publică și privată.

Prima, care de obicei însemna un pelerinaj obligatoriu era impusă pentru păcate publice grave, mai ales asasinate. Presiunea opiniei publice era atât de puternică încât cei vinovați, fie ei chiar conți sau regi, trebuiau să se supună penitențelor impuse. A doua, rămânea ca act de pietate personală; era întreprins voluntar și foarte frecvent practicat începând din jurul anului 1000. Pelerinajul judiciar, o pedeapsă infinit mai grea decât ne putem imagina astăzi, și în conținutul căreia elementul religios era aproape inexistent, echivala cu exilul pentru un număr determinat de ani și era aplicată mai ales celor considerați a fi agitatori periculoși pentru ordinea publică a orașului. A da foc unei case, delictul cel mai grav pe care îl putea comite locuitorul unui oraș medieval, era un fapt sancționat cu obligația unui pelerinaj la Ierusalim sau măcar la Santiago de Compostela.

Un element special al pelerinajelor de-a lungul timpului, este comerțul, prosperitatea și comunicarea între siturile arheologice de pelerinaj, în special cele importante. Pelerinajele ortodoxe s-au făcut în primul rând pe siturile legate de nașterea, viața, răstignirea și învierea lui Iisus. Descrierile arheologice, precum cele de la pelerinul din Egeria, pelerinajele creștine din Țara Sfântă ce datează din secolul al IV-lea denotă faptul că pelerinajul a fost încurajat de părinții bisericii, precum Sfântul Jerome. Pelerinajele au început să se facă la Roma și alte situri asociate cu apostolii, diverși sfinți, martiri creștini toate având legătură cu biserica. Printre cele mai importante situri de pelerinaj ortodox sunt: Ierusalim, situl de răstignire și înviere a lui Iisus, Constantinopol (astăzi Istanbul), fosta capitală a imperiului roman bizantin de răsărit și locul uneia dintre cele cinci patriarhii ortodoxe antice.

În noua realitate a lumii post-creștine, în cazul în care populația creștină se află într-o minoritate tot mai are, oamenilor cărora le pasă cu adevărat despre bunăstarea și însăși existența bisericii sunt obligați să ia un fel de măsuri pentru a încerca schimbarea situație, de aceea pelerinajele sunt extrem de importante în religia ortodoxă. Pentru mulți enoriași, participarea la viața bisericii devine o corvoadă, nu este o bucurie ci un sacrificiu. În timp ce tehnologia a devenit tot mai dezvoltată și se poate accesa diverse litaraturi teologice și ortodoxe prin cărți pe internet, majoritatea enoriașilor încearcă să se alăture altor biserici protestante. Sub aceste circumstanțe, pelerinajele și diversele excursii religioase pot servi pentru apropierea omului de divinitate. Pelerinajele religioase oferă oamenilor oportunități de a călători în locuri de o mare importanță istorică și religioasă, și să se roage sanctuarelor ortodoxe. Un lucru este evident, în ciuda situației financiare precare, mulți creștini fac aceste pelerinaje.

Pelerinajele religioase și istorice care sunt efectuate de un ghid bine pregătit și includ posibila prezență a clerului ortodox, pot oferi persoanelor nu numai posibilitatea de a interacționa cu credincioșii locali, dar se asemenea și să se roage în propria limbă. Aspectul educațional al unui pelerinaj poate fi chiar mai larg. Astfel pelerinajele pot avea o temă diferită în cazul în care destinația este definită și numărul de locuri de vizitat este limitat. În acel moment, accentul ar cădea pe un eveniment, o sărbătoare precisă și o activitate educativă specifică. Zilele pelerinajlor pot servi ca o oportunitate pentru un adevărat angajament ecumenic și mărturii. După cum este bine cunoscut există anumite grupuri care sunt interesate de biserica primară și spiritualitatea ortodoxă. Există oameni care caută o mai bună înțelegere a bogăției patrimoniului ortodox, mai ales având în vedere încercarea lor personală pentru a găsi și pentru a redefini locul în viața bisericii.În biserica ortodoxă pentru a realiza un bun pelerinaj, este nevoie să urmărești anumite etape. De la pregătirea merindelor, până la drum, la rând, la moaște, toate au o semnficație anume care te trasnformă într-un adevărat pelerin.

Prima etapă este drumul. Acesta reprezintă elementul esențial al oricărui pelerinaj. Pentru pelerin este „cu bucuriile lui și necazurile lui, primul orizont în căutarea sa”. Omul se simte neînsemnat, amenințat, supus la încercări diferite, dar în același timp conștientizează faptul că mersul său simbolizează victoria omului asupra obstacolelor care nu pot decât să încetinească căutarea, dar nu o vor anula. Drumul pelerinului este „un dar al puterii noastre și al timpului nostru, pe scurt o jertfă”. Chiar dacă vine cu trenul sau cu mașina, pelerinul străbate ultima parte a drumului pe jos, în semn de umilință și recunoaștere a puterii mântuitoare a lui Hristos. Așa cum am menționat că ultima parte va fi străbătută pe jos, voi face trimitere la următoarea etapă, și anume rândul de așteptare (Vezi anexa 3).

„Pelerinajul contemporan este definit de rândul de așteptare… un amestec de religiozitate populară, înghesuială veselă sau încrâncenată, bătălie simbolică pentru distrubuția de alimente (sarmale, de pildă), așteptarea ca probă fizică și psihologică, lacrimi de iubire sau suferință.”. Un important aspect este acela ca rândul să nu fie confundat cu așa numita „coadă”. În pelerinaj rândul are cu totul alte atribuții și transformă pelerinul într-o entitate, acesta devenind una cu alăturatul său. „Prin masivitatea sa rândul mărturisește; prin continuitate, rândul creează sens. Individul se pierde, se topește în mulțime și devine massă. Văzut de departe sau la televizor, rândul pare comic. Din interior este dramatic. Un miracol omenesc, dar cât se poate de real, care confirmă dimensiunea supranaturală, sacrală a locului în sine. O intensifică și o reînnoiește.”. De asemenea în pelerinajul religios, statul în rând, sau la rând nu desemnează o pierdere a timpului ci îl sacralizează. Timpul simplu, cel profan trăit în viața de zi cu zi este anulat, iar printre indivizii din cadrul rândului se instraurează un timp necesar construcției de pelerin. „Pelerinajul religios este însă unul special: timpul de așteptare nu constituie handicap, ci o resursă teologică, ingredientul esențial pentru a câștiga „statutul” de pelerin. Sau, mai bine spus, calitatea, starea de pelerin. În pelerinajele de tip „rând de așteptare” nu există o persoană sau o instituție oficială care să ateste timpul petrecut în pelerinaj, așa cum se întâmplă la Compostela, de pildă. Faimosul Compostela, certificatul de pelerin, se obține de la autorități după parcurgerea a minimum 100 km pe jos sau, mai nou, 200 km cu bicicleta. Timpul necesar parcurgerii celor 100 km la picior este condensat în cazul nostru în cele 10-15-20 de ore de stat în picioare la rând.”.

O altă etapă ce trebuie îndeplinită este ritualul făcut în timpul drumului, a rândului și la sfârșitul acestuia. Viața pelerinului este ritmată de anumite practici, bine înrădăcinate în tradiția pelerină, transmise din generație în generație și respectate de cei ce sunt călători în căutarea lui Hristos. „La locurile de pelerinaj, călătorul găsește o structură liturgică menită să-l ajute în rugăciune, căci pelerinul este omul rugăciunii, fiecare pas al său purtând ănsemnul dragostei lui pentru Dumnezeu. Însăși liturghia oficială pe pământ este un pelerinaj mistic în căutarea Împărăției, iar credinciosul este pelerinul.”. Gesturile exterioare ale credinței pelerinului, a dorinței sale de a se apropia de divinitate sunt semne ale încrederii în puterea rugăciunii. Dorința de a fi curățat de păcatele sufletești și de a fi însuflețit de harul divin este aceeași cu cea manifestată în scripturi. Procesul este un fel de prelungire a mersului, care duce la punctul final al pelerinajului. Nu există pelerinaj fără această „rugăciune în picioare și plină de lumina lumânărilor, când are loc noaptea”.

O altă practică este încercarea de transformare lăuntrică pentru a corespunde cerințelor acceptării omului către divinitate. Drumul și rândul sunt locurile de transfigurare a celor mai umile și obișnuite experiențe omenești, producându-se o convertire penru a se reîntoarce spre divinitate. Pe acest drum se produce o nouă naștere. Într-o scrisoare adresată unui prieten în 1912 după primul pelerinaj la Chartes, Charles Peguy scria printre altele „ Se zărește clopotnița din Chartes…De cum am vazut-o, a fost ca un extaz, nu mai simțeam nimic, nici oboseală, nici picioarele. Toate necurătățile mele au dispărut dintr-o dată. Eram alt om. M-am rugat o oră sâmbătă seara în catedrală. M-am rugat o oră duminică dimineața, înaintea Litughiei…M-am rugat cum n-o mai făcusem niciodată. M-am rugat pentru dușmanii mei; aceasta nu mi se mai întâmplase vreodată.”

Ultima etapă este cea a sărbătoarei unui timp sacru care consacră orice manifestare pelerină. Intreaga ființă a pelerinului este expresia căutării lui Dumnezeu. Răspuns la această căutare este celebrarea euharistică la locul sfânt, momentul central al pelerinajului. Este timpul adunării credincioșilor pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și a primi, spre sfințenie și viața veșnică, împărtășirea cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

„Toți acești pelerini, la care trebuie desigur adăugați turiștii culturali adesea organizați de Biserici și/sau comunități etnico-religioase, mult mai numeroși, trec unii oe lângă alții, de regulă ignorându-se (pur și simplu sau în mod voluntar), nu rareori privindu-se ostil, din inerția unor tradiții de suspiciune, dispreț, antipatie, rivalitate și chiar conflict. În mod ideal, pelerinii, oricât de fermă le-ar fi credința particulară și oricât de habotnic ghidul sau însoțitorul, ar merita să știe că străbat spații hibride și fluide, palimpsestice, marcate de precedente multiple și eterogene, eventual de experiențe heterodoxe care lasă uneori urme persistente, conștientizate și recuperate sau nu, în tradiții ulterioare”.

Așa cum a fost menționat în capitolul anterior, pelerinii au au anumit scop atunci când pornesc într-o astfel de călătorie. Alan Morinis, a creat o tipologie a motivelor pentru care pelerinii aleg destinațiile: „unii pelerini pornesc la drum în scopuri devoționale, pentru a venera o divinitate, un spațiu sacru sau un simbol; altți pelerini pleacă urmărind o agendă proprie, dorind să se însănătoșească, să obțină împlinirea anumitor lucruri concrete, lumești. Există pelerinaje întreprinse în scopuri normative, acestea fiind întotdeaua asociate cu riturile de trecere și schimbările calanderistice. În alte cazuri, pelerinajele pot fi impuse de autoritatea religioasă sau laică, în scopul ispășirii unei penitențe. Uneori, pelerinii nu au scop precis atunci când pornesc în călătorie, ci întreprind traseul în speranța unei revelații sau a răspunsului așteptat”

2.3 Rolul pelerinajului pentru spiritualitatea oamenilor

Etimologic, termenul „spirit”, „spiritualitate” înseamnă principiu vital în om și animale. Acesta este derivat din franceza veche „espirit”, la rândul lui provenit din cuvântul latin „spiritus” cu semnificația sufletului, curaj, vigoare, respirație, legat de „spirare” ce înseamna a respira. Termenul „spiritual” este derivat din vechiul cuvânt francez „spirituel” cu sensul de spirit. De asemenea termenul „spiritualitate” provine din orientul francez, din latinescul „spiritualitem”.

Nu există nicio definiție de comun acord a spiritualității. În conformitate cu Waaijman, sensul tradițional al spiritualității este un proces de reformare care are drept scop recuperarea formei originale a omului și chipul lui Dumnezeu. Pentru a realiza acest lucru, reformarea este orientată la o matriță: în iudaism la Tora, în creștinism la Hristos, în budism la Buddha, în Islam la Mohamed. Același autor subliniază faptul că „spiritualitatea” este doar un singur termen cu o serie de cuvinte care denotă praxisul de spiriatualitate. Misticile creștine se referă la dezvoltarea unor practici mistice și teoretice în creștinism. Acestea au fost de multe ori legate de teologia mistică, în special în tradițiile catolice și ortodoxe de est. Atributele și mijloacele prin care misticismul este studiat și practicat sunt variate de la viziuni extatice de uniune mistică a sufletului cu divinitatea la simpla contemplare a rugăciunii Cărții Sfinte. Creștinismul prograseiv este o mișcare contemporană care urmărește să elimine pretențiile supranaturale ale credinței și să le înlocuiască cu o înțelegere post-critică de spiritualitate biblică bazată pe cercetare istorică și științifică. Aceasta se concentrează pe experiența trăită de spiritualitate față de creanțele istorice dogmatice accenptând credința adevărată precum o contrucție umană, reală, psihologică și utilă.

În ceea ce privește spiritualitatea în pelerinajul creștin, aceasta este unul din motivele principale pentru care oamenii pleacă la acest drum. Nu doar o dată, apar cazuri de enoriași vindecați, femei exorcitate, oameni ale căror necazuri au dispărut. Credința oamenilor ajunge să aibe alte cote față de cele naturale. Multe locuri sfinte și-au aflat renumele tocmai datoriă minunilor împlinite acolo în vindecarea bolnavilor. . La mormântul Sfântului Ioan Botezatorul erau duși demonizații (Fericitul Ieronim Epistola 108, 13). Grigorie de Tours povestește despre leproșii duși la fântâna lui Moise pentru a se vindeca. În zilele noastre, atât în lumea catolică, cât și în cea ortodoxă credincioșii merg în pelerinaj la locuri sfinte pentru a obține binecuvântare și vindecare, sufletească și trupească. Să amintim pelerinajele în insula Tinos (Grecia), la Ars și Lourdes (Franța) sau în țara noastră la Iași, Bucuresti, Curtea de Argeș. Minunile erau trecute în cărți speciale și erau aduse la cunoștința pelerinilor și nu numai.

În credința ortodoxă un important loc de pelerinaj cu conotații supranaturale, spirituale este cel de la Medugorje. Medugorje este o localitate aflată în Bosnia Herțegovina unde creștinii spun că apare Fecioara Maria (Vezi anexa 4). „Din 1981 până astăzi, se estimează că 40 de milioane de persoane au vizitat localitatea Medugorje, un mic sat de circa 2.000 de locuitori, croați catolici risipiți în mozaicul confesional din Bosnia-Herțegovina, acolo unde se spune că în 24, apoi 25 iunie Fecioara Maria s-a adresat în limba croată unui grup de „vizionari”, doi băieți și patru fete cu vârste între 9 și 16 ani”. Așadar în această localitate apropierea de divinitate este nu numai simțită, dar și văzută. De aceea foarte mulți oameni din meleagurile apropiate merg fie cu motivație religioasă, fie pentru a vizita, fie stârniți de curiozitate.

„Contextul local este unul complicat din punct de vedere geopolitic. Urmele războiului nu s-au șters complet, Medugorje (localitatea) este situată într-o enclavă etnică croată din teritoriul bosniac; pelerinajul de la Medugorje creează și menține ethnic borders nu doar fizice, ci și mentale și spirituale între diverse grupuri etnice și religioase din zonă. Relațiile dintre clerul local și ordinul religios al franciscanilor, implementați în zonă de secole, nu sunt unele dintre cele mai cordiale, fiind departe de o antantă amiabilă. Controversele existente între ei au contribuit mai degrabă la mediatizarea locului, la creșterea în putere a fenomenului în sine.”

„Pelerinii de la Medugorje nu constituie un bloc compact, fiind deci extrem de diversificați, cu opțiuni și pariuri diverse. Poziția Bisericii Catolice față de „fenomenul Medugorje” este una complexă, plină de nuanțe. Pe de o parte, Biserica a luat act de dorința fierbinte de miracol, de pietate și de supranatural a pelerinilor. La urma urmelor, mulți oameni care ajung acolo mărturisesesc o imensă stare de bine, de redescoperire a sinelui religios, fără a mai vorbi de cazurile de convertire religioasă. Pe de altă parte, tradiția istorică a ortodoxiei vaticane a arătat că Biserica Catolică este extrem de codificată, pentrua nu spune de-a dreptul reticentă în anumite cazuri, față de utilizarea charismatică a aparițiilor, vindecărilor miraculoare, reclivelor”.

2.3 Între divinitate și religie

„Pelerinajul este un puternic instrument pastoral ce reușește să motiveze credincioșii, având puterea să capaciteze atenția și să transmită mesajele creștine. Pelerinajele sunt capabile să adune și să genereze în jurul lor o acțiune complexă de revigorare religioasă, oferind locului de pelerinaj o identitate unică. În inimile credincioșilor, pelerinajele ocupă un loc deosebit., iar acest fapt nu este o noutate. Pele rinajul de la începutul Bisericii Creștine a fost folosit ca instrument pastoral, iar în ultimile secole, Biserica s-a folosut de forța pelerinajului ca să contrabalanseze presiunilor detractorilor, manifestate prin tendințele seculariste, discursurile iluministe, raționaliste sau modul de gândire ateist.”

Religia a avut și are în cadrul sistemului public de învățământ, un rol important în procesul de formare a competențelor și atitudinilor moral – sociale. Așa cum geografia oferă cunoașterea configurației spațiale a pământului, esențială pentru cunoașterea patriei și planetei, iar Istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și popoare.

Emile Durkheim definește religia ca „un sistem unitar de credințe și practici relative la lucruri sacre, adică separate, interzise, credințe și practici care unesc într-o aceeași comunitate morală, numită biserică, pe toți care aderă la ea. Biserica este inseparabilă de ideea religiei, iar religia este un lucru eminamemte colectiv. Biserica este cea care îl ănvață pe om cum să venereze zeii, care este rolul lor și cum să intre în comuniune cu aceștia.”

Perioada postdecembristă, în care cu greu s-a realizat reintroducerea lui Hristos în școală, iar ora de religie și-a găsit locul în trunchiul comun al disciplinelor predate, a constituit și o perioadă de evaluare a integrării valorilor și cunoștințelor religioase în structura propriilor atitudini și comportamente ale elevilor. „Creștinii cred într-un Dumnezeu al dragostei, care S-a descoperit oamenilor și care poate fi cunoscut în viața aceasta. În credința în Iisuus Hristos, omul nu se concentrează asupra unor ritualuri religioase sau asupra faptelor sale bune, ci asupra relației sale cu Dumnezeu, care îi aduce bucurie și îl ajută să-L cunoască pe Dumnezeu”.

În termeni religioși, divinitatea sau Dumnezeirea este starea prin care lucrurile vin de la o putere supranaturală sau o zeitate, cum ar fi o ființă supramă, Dumnezeu, Creatorul sau spirite, fiind considerate sacre și sfinte. Astfel de lucruri sunt considerate „divine” datorită originii lor transcedentale și pentru că atributele lor sunt raportate superioare la ceea ce se întâmplă pe pământ sau în viața de zi cu zi. Lucrurile divine sunt consideerate eterne și se bazează pe adevăr, în timp ce lucrurile materiale sunt considerate ca fiind efemere și se bazează pe iluzie. Astfel de aspecte care se pot califica drept „divine” pot fi: apariții, viziuni, profeții, miracole, învierea, numurirea, harul și mântuirea. Ceea ce nu este divin poate fi definit drept vag, așa cum este utilizat de către diferite sisteme de credință. Rădăcina cuvântului „divin” provine din literatura latină evlavioasă, dar utilizarea variază semnificativ în funcție de care divinitate se discută.

Religia constă într-o colecție organizată de convingeri, sisteme culturale, sisteme culturale și opiniile lumii care referă omenirea la un ordin de existentă. Multe religii au narațiuni, simboluri și istorii sacre cu scopul de a explica sensul vieții, originea vieții sau universul. Oamenii pot obține influențe în moralitate, etică, sau un stil de viață preferat în funcție de convingerile lor despre cosmos și natura umană. Multe religii pot avea comportamente organizate, clerice, o definiție a ceea ce constituie aderarea de membru, locuri sfinte precum pelerinajele și scripturi. Practica unei religii poate include ritualuri, predici, comemorări sau venerări, sacrificii, festivaluri, sărbători, servicii funerare, matrimoniale, sau alte aspecte ale culturii umane.

Conform cu Mirel Bănică, „la o primă vedere, ortodoxia întreagă le apare observatorilor externi ca fiind o formă de religiozitate „populară” impregnată de elemente magice și folclor. Iar pelerinajul, un agregat de oameni foarte diferiți ca vârstă, clasă socială, preocupări, adaugă un plus de dificultate interpretării. Mulțimea caută în ea însăși noi și noi forme de a intra în contact direct cu sacrul, unele în relație directă cu exigențele concrete ale existenței cotidiene)…Așadar religia populară este un fenomem de compensație, născut spontan din creativitatea colectivă a maselor, răspunzând unor nevoie afective pe care religia „oficială”, mai riguroasă și rațională, nu le poate satisface pe deplin. Omul dorește să lege cu divinitatea relații mai simple, mai directe, nesofisticate”.

Relația omului cu divinitatea depășește relația acestuia cu religia, prin credința în miracole, în reușite profesionale, în vindecări, motive pentru care pelerinii se întorc ani de-a rândul la locurile sfinte. După Meslin Michael, „religia populară este și o formă de reacție contra „blocajelor religioase” de tot felul, un reflex al unor grupuri de oameni extrem de diferiți de a se integra într-o societate pe care o denunță și nu o pot accepta în integralitatea sa…Uneori, mentalitatea religioasă populară conține fermenți politici explozivi, răspuns la ineficiența elitelor naționale care au abandonat națiunea sau chiar a ierarhiei religioase proprii, incapabilă să identifice nevoile reale ale practicanților”.

Această credință a oamenilor în lucrurile supranaturale intră într-o puternică contradicție cu doctrina religioasă, un caz asemănător fiind de la Medugorje în Bosnia și Herțegovina, sau chiar la noi în România la Prislop în cazul Părintelui Arsenie Boca. Cel din urmă a fost o importantă personalitate bisericeasă ce a influențat ortodoxismul românesc. Acesta este cunoscut pentru profețiile făcute și pentru vindecări, existând nenumărate testimoniale ale unor preoți, dar și credincioși. El a devenit un adevărat cult, iar anual la mormântul lui se adună mii se enoriași. „Există și se manifestă cu putere dorința fierbinte a pelerinilor de a se atașa de un „regim devoțional” mai intens, mai plin de emoție, de a figura unei personalități pe care o pot înțelege. Ea intră în coliziune cu ortodoxia Bisericii, care acceptă charisma, dar numai după ce ea este supusă unei gramatici interne de funcționare…La fel ca și la Medugorje, apariția unor politici autonome de autorecunoaștere a miracolelor, de promovare cu orice preț a sfințeniei în afara cadrului Bisericii va continua să ridice mari probleme pe viitor, atât teologice, cât și de sociologia religiilor.”

Tot în cazul divinității și diferenței despre divinitate și religia se vorbește despre ideea miracolului. Miracolul este ceea ce stârnește curiozitatea omului și îi întărește credința față de Dumnezeu, respectiv divinitate. Despre miracole, se vorbește cu o atitudine gravă, plină de suspiciuni, dar și de dorințe, deoarece oamenii au ajuns în postura în care au nevoie să creadă în orice pentru a-și continua existența. „Tonul în general fatalist al relatărilor despre miracole poate fi pus în legătură cu traiul într-un sistem politic bazat pe principii de dominația brutală, cel dominat nemaifiind capabil să dețină controlul simbolic al propriei existențe.”. În cazul pelerinajelor, miracolul este mult mai aprofundat și cu multe conotații sacre, „supranaturalul countinuă să fie unul dintre aspectele predominante al acestuia”. Miracolele au diferite forme și joacă roluri diferite în cadrul fiecărei religii.

„Spațiul sacru, venerat de pelerini este strâns legat de relevarea divinității în fața oamenilor și, implicit, a apropierii oamenilor de divinitate. Existența pelerinajelor este susținută de prezența constantă a miracolelor. Pelerinii vin la temple să se roage, plini de speranță, cerând divinității: sănătate, bogăție, noroc în dragoste, fertilitate și multe altele, iar împlinirea acestor dorințe reprezintă semnul clar că divinitatea din acel loc sacru le-a ascultat gândurile. Schimbul de daruri dintre divinitate și oameni este propice în acel loc.

Continuând discuția despre miracol, trebuie precizat că acesta este văzut din perspective diferite în Orient și în Occident. În opinia lui Mirel Bănică, „în ortodoxie miracolul este o formă de prezență continuă a omului în lume, un răspuns direct, dar discret la rugăciunile credincioșilor. Tot în ortodoxie există o familiaritate deliberată cu supranaturalul, cu lumea de dincolo, un tărâm pe care mintea umană încearcă să-l cuprindă cu multă spaimă, alteori cu speranță.”. Se pare că în cultura orientală, existența supranaturalului este extrem de importantă în ceea ce constau pelerinajele, dar și credința efectivă. În special pelerinajele se află la limita dintre religia riguroasă și sacralitatea oamenilor, deși uneori și religia conține elemente de sacru precum icoanele făcătoare de minuni. „Situația se prezintă diferit în Occidentul catolic. Aici, miracolul este acceptat, dar nu încurajat în mod deschis, fiind vorba mai degrabă de o excepție tolerată, davada ultimă și cu nepuțintă de tăgăduit a supranaturalului. Exemplul clasic în acest sens este faimoasa „comisie medicală” (denumită oficial Bureau des constatations medicales) de la Lourdes, structură a Bisericii Catolice, care a recunoscut drept miraculoase doar 69 de cazuri medicale , din 1858 și până în 2013, după un proces foarte atent și codificat.” .

Religiile Occidentului au multe lucruri în comun cu un mare impact asupra modului de a vizualiza minunile. Ele constau fie în cărți sfinte sau în texte sacre și pun o mare importanță asupra evenimentelor care au avut loc în istorie. Bazându-se pe existenta miracolelor. Evenimentele la care sunt raportate au avut loc în timpul lui Moise, fiind esențiale pentru acceptarea ideii unui Dumnezeu unic pentru popoarele din Israel și toți cei care urmează după ei. „Minunile au servit ca fundament pentru dovada istorică a existenței lui Dumnezeu în religiile occidentale. Conducerea religiilor occidentale nu dorește minune de dimensiuni relativ reduse și nici false miracole. Aceste religii vor fi primele care vor investiga evenimentele miraculoase pentru a le respinge. Preocuparea constă, dacă oamenii acceptă cecerea unui miracol și mai târziu se dovedește infirmată, aceștia vor ajunge nu doar să respingă credința în minunea respectivă, dar întreaga credință a religiei.

Așadar raportul dintre divinitate și religie, dar și cel dintre divinitate și om, religie și om, diferă nu numai de la cultură la cultură, dar și geografic. Ce au în comun este aspectul pentru care relația dintre om și divinitate nu mai are nevoie de un intermediar, se contopește prin popor, prin așa numitele miracole, este una dpbândită din generație în generație. Religia, este una calculată, măsurată în cuvinte, precisă în ceea ce trebuie să afirme, sa nege și mai ales să arate creștinilor. Nu se va putea alege niciodată divinitatea în defavoarea religiei sau viceversa, dar diferența între clasele sociale va avea un impact deoarece, cei din mediul urban sunt mai înclinați sa nu creadă în miracole.

Capitolul III-Pelerinajul ca scop economic și temă publică

3.1 Pelerinajul din punct de vedere economic

Pelerinajul este un spațiu ce capătă diverse conotații, atât ritualice, dar și profane. În mod normal oamenii vin pentru motivele menționate de-a lungul tezei, dar există și anumite caractere economice care îi aduc la locurile sfinte. Economia este adesea trecută cu vederea ca element esențial pentru sistemul complex de pelerinaj. Schimbul de bunuri și informații joacă un rol fundamental în integrarea în structura de ansamblu. Pelerinii trebuie hrăniți și găzduiți pe timpul pelerinajului și aceștia se întorc acasă cu suveniruri sau obiecte ritualice. Stabilirea economică este apoi perpetuată de revenirea pelerinilor în fiecare an.

Un teolog apusean descrie participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj în aceste cuvinte: „Locurile de pelerinaj atrag turistul și pelerinul, tânărul și bătrânul, omul sănătos și bolnavul, familiile și indivizii, evlaviosul și furiosul, cel ce face milosteni și hoțul de buzunare, cel ce caută de suflet și negustorul. Natura însăși a pelerinajului face ca diferențele sociale obișnuite să dispară, deoarece pelerinii, în marea lor diversitate, trăiesc experiența unui loc comun, bazat pe experiența unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuși reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu săvârșind pelerinajul vieții, ci încă mai mult, realitatea umanității însăși, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanității se poate vedea și trăi oarecum în pelerinaj”.

Dar pe lângă această dimensiune, există și una strict comercială, în care racla și evenimentul în sine devin motive pentru a obține bunuri financiare. Acești „vânzători” fac parte fie din comercianți de produse alimentare bio, haine pentru a le da pe la raclă sau măicuțe cu diverse obiecte religioase sfințite (Vezi anexa 6). În lucrarea sa despre pelerinajele în România, Mirel Bănică menționează „chiar de la început, trebuie subliniată precaritatea acestui tip de comerț legat de pelerinaje. În general este vorba de tarabe improvizate din câteva scaune și mese, foi de cort, sfoară, folie de plastic etc. Multe dintre obiectele de aici se regăsesc și ăn alte părți, în magazinele oficiale ale Bisericii sau la pangarele mănăstirilor. Dar clienții (pelerinii) cumpără cu mare plăcere de la aceste târguri improvizate pentru că obiectele de aici sunt învestite cu mai multe atribute-religioase, protectoare, memoriale”.

Majoritatea elementelor puse spre vânzare sunt de natură religioasă, încărcate cu o puternică semnificație simbolică. Așa cum mergea în excursii și cumpăram suveniruri de la mănăstiri, așa cumpără creștinii iconițe, miri, mătănii, cărți religioase, de la pelerinaje. Fără doar și poate unele sunt contrafăcute, alte nu sunt sfințite sau nu provin din zonele menționate, dar pentru pelerin acest aspect nu are importanță. Ceea ce contează este faptul că l-a procurat pe timpul pelerinajului, că e de la „sfânta/sfântul”.

David Freedberg, menționa într-o lucrarea referitoare la pelerinaj că „pelerinii sunt foarte doritori de astfel de obiecte, doarece elemediază între supranatural și ei înșiși, fixând în mintea lor o adevărată colecție de experiențe. Pelerinii obișnuiesc să ia aceste imagini cumpărate direct de la locurile de pelerinaj și dintr-o nevoie de identificare cu locul de pelerinaj sau cu sfântul celebrat, pentru a păstra flacăra respectului și închinării la distanță..

În aceeași lucrare a sa, Mirel Bănică, un pasionat al pelerinajelor, le cataloghează în funcție de modul de proveniență. „Am putut considera prin observație directă că produsele și obiectele vândute în locurile de pelerinaj încearcă să răspundă în general unor anumite impedimente practice și decorative în același timp, ansamblul tarabelor și punctelor de vânzare neffind altceva decât un mare supermarket religios. An de an, există produse-vedetă, ce se disting prin gradul lor de noutate, dovadă a dinamismului și concurenței depe această piață a bunurilor de sonsum religios. Astfel am repertoriat sticle de plastic pentru agheasmă sub formă de amforă, icoane trase în rașină și bătute cu pietricele colorate, kitsch-uri sacre (icoane, mir veșmânt sau vată) aduse de la locuri renumite și în general mai greu accesibile (Ierusalim, Rusia, Ucraina), reproduceri fotografice (Părintele Arsenie Boca) sau autori de succes (Dan Puric).” (Vezi anexa 7)

Economia pelerinajului nu susține doar locația repectivă, mănăstirea, ci întreaga zonă sau oraș. Acesta contribuie la economia orașului, la sfârșitul zilei devenin o afacere reigioasă pentru organizatori și un supermarket pentru pelerini. Dacă în pelerinajele occidentale se pot procura milioane din urma unui eveniment, cele de pe meleagurile românești constau în sume mult mai mici.

Hammoudi Abdellah a ilustrat faptul că „o altă funcțiune importantă a obiectelor cumpărate din locurile de pelerinaj este apropiată de cea a fetișului: alungarea răului. Suvenirurile religioase asumă puterea vindecătoare a fetișurilor. Nu se vinde marfă, se vinde sens, în numele gesturilor anterioare ale darului și datoriei față de divinitate”.

În ceea ce privește economia și comerțul în cadrul pelerinajelor, aceasta este privită atât din punct de vedere al vânzătorilor ambulanți, cât și a mănăstirilor și măicuțelor. Comerțul pe care acestea îl propun este diferit, ceva mai organizat față de cel al așa numitelor „supermarketuri”. Deși interesul este același, apropierea dogmatică față de Biserică, este mai puternică prin prisma identițății măicuțelor față de Dumnezeu.

„Standurile aparținând mănăstirilor sunt, de departe, cele mai remarcabile aparițiiîn cadrul pelerinajului. Mă refer la dimensiunea lor, la varietatea obiectelor prezentate spre vânzare, la prestigiul de care se bucură în ochii pelerinilor, la locul (vadul comercial) pe care-l ocupă în fluxul de pelerini. Pe lângă obiectele de serie care pot fi găsite oriunde altundeva, standurile de mănăstire propun și produse insolite: miere și derivate apicole, pkante medicinale, conserve de fructe și legume, produse textile (covoare, veștminte preoțești, costume populate). Toate sunt comercializate sub semnul autenticității, calității și etichetei bio.” (Vezi anexa 8)

Același Mirel Bănică, în lucrarea „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană” descire aspectul exterior cât și interior al mănăstirilor, dar și relația dintre călugăr și pelerin. „Numele mănăstirii este mereu scos mereu în evidență, spațiul interior al cortului pare a fi o capelă în miniatură, iar la toate acestea se adaugă prezența atrăgătoare și securizantă a călugărilor. Deseori, am avut impresia că discuțiile purtate între pelerini (turiști după caz) și călugării-vânzători sunt o formă pastorală de transmitere a unui mesaj religios între două lumi diferite, care nu se întâlnesc totuși atât de des pe cât s-ar crede la prima vedere…Se deschide astfel un spațiu discursiv între pelerini și călugări care prelungește dimensiunea religioasă intrinsecă a obiectelor, deschizând noi perspective relaționale.”

Prin urmare, se pare că economia este un element definitoriu, fără de care peleinajul nu ar putea exista. Cu toate că profanizează conceptul sacru al evenimentului, este și cel care îi oferă continuitate pentru următorii ani. Comerțul devine parte din pelerinaj, fie că provine din rândul vânzătorilor, de obicei de etnie rromă, fie din partea mănăstirilor. „În modernitate, mănăstirile reprezintă simbolul unei economii a calității, a lucrului făcut făcut fără grabă și cu migală, cu un consum de timp de care noi nu dispunem astăzi.”

3.2 Atitudinea mass-media față de pelerinaj

„Una dintre cele mai spinoase și dezbătute probleme din cadrul sociologiei mass-media este efectul televiziunii asupra publicului, modul în care consumul de imagine influențează comportamentul și atitudinile de consum. În ceea ce constă publicul de televiziune, prea adesea avem tendința de a-l percepe ca pe o masă amorfă, când de fapt acesta este un ansamblu bine structurat, ghidat de diverse opinii și diverse tipuri de relații specifice fiecărui mediu social din care acesta provine.”

Fără îndoială, mass-media a evoluat semnificativ în timp. Astăzi suntem extrem de obișnuiți cu internetul, în mare parte social-media, dar înainte de a exista, forma cea mai comună și reprezentativa a mass-mediei a fost ziarul. Ziarul a reprezentat platforma originală pentru mas-media. Pentru o lungă perioadă de timp, publicul s-a bazat pe scriitori și jurnaliști pentru ziarele locale pentru a le oferi cele mai recente știri din evenimentele curente. Prin mass-media, masele de știri au avut o influență majoră asupra publicului larg cu privire la anumite teme. În multe cazuri, aceasta este singura sursă de știri pentru public. De asemenea aceasta joacă un rol important în educarea publicului, existând multe posturi TV educaționale de la care pot fi preluate informații prețioase. Și pentru vorbim despre mass-media, nu poate fi omis internetul. Acesta joacă un rol esențial în educarea publicului larf. Cu informațiile online, s-ar putea învăța lucruri simple precum felul de a lega nodul unei cravatei până la construirea unui calculator.

„Universul mass-media, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, este o oglindă a diverselor contexte socio-economice, un amplificator de resurse identitare, mai ales în domeniul religios. Recenta apariție a noilor tehnologii de informare și comunicare (cunoscute generic sub numele de new media) a avut ca rezultat o regândire radicală a metodelor și judecăților de valoare asupra noțiunilor de identitate, comunitate virtuală, interacțiune socială, solidaritate.”

Ceea ce mass-media prezintă despre pelerinaje nu este extrem de variat sau spectaculos, ci se axează în mare parte pe conceptul de pelerin. Media devine uimită și încearcă să acapereze motivația lor, determinarea, habotnicismul dar mai ales numărul mare în care merg la pelerinaje. Totodată, aceasta încurajează oamenii să participe la pelerinaje prin relatarea despre ritualuri și evenimente. De asemenea, pe lângă motivație și determinare, într-un mod exclusiv profan și grotesc, este prezentată și sărăcia oamenilor, condițiile precare a mâncărurilor, îmbulzeazla de la împărțirea sarmalelor, stările de rău din cauza rândurilor de așteptare și aglomerație. Așa cum suntem obișnuiți cu posturile de televiziune, acestea pun accentul pe ceea ce era mohorât și nu pe esența în sine a pelerinajului.

Mirel Bănică consideră că „mass-media este incapabilă să surprindă aspectele violente ale procedurilor rituale ale pelerinajelor. Așa că se produce un fenomen interesant de deturnare media a violenței în stigmat; inaptă deci că intre în logica de o extremă finețe a ritualului, dar intens atrasă de ea, mass-media îngroasșă trăsăturile violente, utlizând cadre și imagini-cheie culese de pe teren: îmbrânceală, sudoare, expresii verbale tari, epuizare fizică, în antiteză cu ceea ce Biserica declară unilaterel a fi sfințenia locului”

„Pelerinajele, mari agregate umane de zeci de mii de oameni, nu mai aparțind doar religiei. Eles-au transformat în evenimente televizate, legând într ei alte mii de spectatori și internauți, o perfectă ilustrare a „hiperrealității”. Realul s-a virtualizat în epoca comunicării cu orice preț și a consumului de informație. Trăim într-o lume dominantă de experiențe și sentimente simulate, având consecință o pierdere de sens pentru subiectul real.” Așa cum mass-media influențează viața și informțiile pe care le primim zilnic, la fel are un efect și asupra pelerinilor. Trebuie menționat aspectul în care atunci când pelerinii se simt filmați, sau sunt intervievați, atitudinea acestora se schimbă drastic; doamnele își aranjază basmaua, domnii căciula iar toată lumea adoptă o atitudine evlavioasă.

După Mirel Bănică, „ceea ce frapează la o minină analiză a imaginilor luate de la locul de pelerinaj și transmise apoi în cadrul buletinelor de știri (jurnale de seară) este atenția acordată detaliului. Chipurile pelerinilor, gesturile lor, raclele sfinților, sau crucea părintelui Arsenie Boca sunt filmate în cadre apropiate, o întânire brutală între obiectivul camerei de filmat și experiența pelerinajului. Lipsesc în schimb cadrele lungi, priveliștile degajate, aspectele intermediare, cum ar fi de pildă, pregătirile pe care pelerinii le fac înainte de pelcare.”

De asemenea și Biserica are un punct de vedere legat de corelația mass-mediei cu pelerinajul. Preotul Petru Sidoreac consideră că mass-media și implicarea presei ajută foarte mult la mediatizarea evenimentului, dar și la creșterea numărului credincioșilor ce participă în anii următori la pelerinaj. Dar mass-media surprinde, doar ceea ce este superficial la pelerinaje, „pelerinajul a ajuns să fie prezent drept „pelerinaj” doar pentru că el există și s-a înrădăcinat în conștiința colectivă; dincolo de aceasta, mass-media este incapabilă să redea (nici nu va reuși să o facă vreodată, și nu doar în cazul românesc) semnul-pelerinaj, totalitatea profundă a acestuia.”

„Media devine ea însăși producătoare de mesaje religioase, capabilă să influențeze decizii individuale. Prin interpretările simbolice, foarte diverse, pe care le oferă pelerinajul (identitate, sănătate, înghesuială, bigotism, iraționalitate etc.), ea influențează în mod direct participarea la pelerinaje… . Sigur este faptul că pelerinajul și mass-media interacționează constant și se construiesc mutual, într-o dublă dinamică de spiritualizare și de secularizare, prin uzura permanentă la care este supus înțelesul transcendent al pelerinajului-semn și a simbolurilor în jurul cărora acesta este construit (moaște, icoane miraculoase).”

Când se redau evenimentele religioase pe canalele de știri, media delimitează foarte tranșant pelerinul între pelerinul bun și pelerinul rău, comportament corespunzător, comportament necorespunzător, dar și pelerin și turist. În ultimii ani a apărut o mare abundență a pelerinilor ca turiști religioși și a dispărut esența idealului. Nu doar evenimentul în sine are o problemă în delimitarea acestor două concepte, dar și discursul media, care constant menționează diferențele și încearcă să găsească etichete pentru fiecare tip. Una dintre aceste diferențe încadrate de media este cea că pelerinul este mai apropiat de divinitate decât turistul religios. Diferențe apar și la nivel vestimentar, deoarece imaginea antică a pelerinului în straie modeste, specifice bisericii este într-o totală neconcordanță cu hainele turistului religios (șapcă, adidași, trenning), iar multe persoane cu vârste înainte consideră acest fapt o lipsă de respect.

Trebuie menționat că pe măsură ce societatea evoluează, se grăbește, se desacralizează, ideea pelerinului antic, așa cum este el menționat în literatură va dispărea, iar orice pelerin contemporan va fi catalogat drept turist curios, fără apropiere de divinitate, fără credința reală în puterea sfintei/sfântului, doar respectând un obicei vechi, nici măcar un ritual.

Studiul de caz. Atitudinea presei românești față de fenomenul pelerinajelor

4.1 Obiectivele cercetării

Dacă în subiectul anterior, pelerinajul a fost privit din perspectiva mass-mediei într-un mod general, în studiul de caz se va analiza perspectiva presei române asupra pelerinajelor. Modul în care presa relatează în jurnalele de știri sau în presa scrisă despre evenimentul în sine este unul profan și oarecum satiric, departe de realul trăit de credincioși.

Așa cum a fost demonstrat în capitolele anterioare „ pelerinajul nu este o călătorie obișnuită, el are un scop precis și un traseu bine determinat către locul sacru. Această călătorie presupune părăsirea realității cotidiene spre o realitate necunoscută. Structura pelerinajelor este compusă din elemente care sunt prezente în toate pelerinajele: componenta dinamică – călătoria; caracterul de masă – pelerinii; existența unui centru -locul sacrul; ritul practicat în locul sacru; mutația spirituală; întoarcerea în spațiul laic”. Jurnaliștii nu captează această teorie, ci lucrurile grotești precum îmbulzeala pentru mâncare, starea de spleen a pelerinilor, ironizând credința.

În România, abordarea pelerinajelor și a religiei în general a început să fie mult mai frecventă după caderea comunismului. Cum vechiul regim nu mai impunea limite, pelerinii și-au dat frâu liber dorințelor, nu s-au mai ascuns, au mers în masă la pelerinaje și acest aspect a putut fi mediatizat. Cele mai importante locuri de pelerinaj de pe meleagurile pitorești, dar si cele mai frecvente pe canalele de televiziune sunt: Sfânta Parascheva la Iași, Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, Parintele Arsenie Boca la Mânăstirea Prislop. „Dintre toate ritualurile religioase, pelerinajul depășește bariera rigidă între biserică și credincios și o face într-un mod direct fără implicarea mijlocitoare a sacerdoților. Pelerinul pornește singur într-un dialog nemediat cu divinitatea și ajunge la capătul călătoriei un om transfigurat. Datorită acestei calități unice pelerinajul reușește să motiveze milioane de credincioși să pornească în această călătorie inițiatică. Pelerinajul este un fenomem complex greu de surprins care dinamizează largi grupuri de persoane cu o prezență efemeră și fără o delimitare spațială precisă. Jurnaliștii care trebuie să relateze despre pelerinaje sunt puși îmtr-o situație delicată. Textura pelerinajului este variată ea îmbinând credințe religioase, figuri și narațiuni mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar de carnaval), reminiscentțe și constructe de literatură populară și cultă.”

Obiectivul lucrării este de a cerceta atitudinea mass-mediei din perspectiva presei române, atât în zonele de media scrisă, cât și online și televizate. Vor fi abordate știri video, articole, comentarii ale jurnaliștitlor și atitudinea generală a marilor trusturi. Jurnaliștii au tendința de a indetifica pelerinul real cu cel din spațiul literar. Așa cum se întâmplă în orice domeniu, imaginea pelerinului din cărți nu coincide cu cel real, de accea jurnalistul încearcă să corecteze pelerinul și să îi identifice greșelile din timpul procesului. Această competiție nu își are rostul și nedreptățeste pelerinul din viața reală. Un alt obiectiv al lucrării este de a indentifica această teorie în eșantioanele media analizate.

„Jurnaliștii în general, se feresc de subiectele religioase pentru că ating problemel pe care nu știu cum să le abordeze. Cadrarea subiectelor religioase cere din partea jurnaliștilor cunoștințe teologice pe care foarte puțini dintre aceștia le au. Acesta este un detaliu caracteristic spațiului media, iar trusturile media nu finanțează departamente specializate pe probleme religioase, când aceste evenimente se produc sunt relatate de jurnaliști fără studii teologice. Pe lângă aceste probleme, discursul mass-media are tendința de a crea anumite cadre tip prin care analizează peisajul religios.

Jurnaliștii se folosesc de aceste cadre atunci când relatează despre subiecte religioase construind o imagine mentală despre eveniment iar această imagine trebuie înțeleasă de către receptori. Aceste imagini sunt mai curând niște modele mentale a unor scenarii posibile în situații noi, o bilbiotecă mentașă a unor întâmplări trecute. Alegerea unei strategii în detrimentul alteia se bazează pe interesele și scopurile personale, de asemenea alegerea este influențată de cultură și propria logică.” De aici apar și discrepanțele între ceea ce simte pelerinul în cadrul evenimentul și felul în care acesta este relatat.

4.2 Biserica Ortodoxă România și mass-media

„Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii și mănăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, slujbe liturgice și rânduieli canonice.”

Prezența Bisercii Ortodoxe Române în mass-media diferă în funcție de canalele folosite și mediile online, televiziune, radio. În canalele media controlate de stat, frecvențele posturilor religioase sunt mai reduse, dar sunt și licitate. Persoanele care doresc să dețină în confortul de acasă aceste posturi trebuie să aibă anumite posibilități financiare, să le cumpere dar să le și întrețină.

În ceea ce privește televiziunea, frecvențele sunt limitate având arii multiple de acoperire. Fără îndoială, postul cel mai puternic este TrinitasTV, iar acesta aparține Patriarhiei Române. Într-o ordine descrescătoare urmează postul CredoTV. Cel din urmă este unul interconfesional și sunt necesare resurse financiare relativ medii pentru obținerea lui. Biserica Ortodoxă Română controlează un singur post de televiziune, același pe care îl și susține financiar, dar este prezentă și pe canalele naționale TVR1, TVR2, TVR Cultural, TVR Internațional prin emisiunile cu specific religios, finanțate din bani publici. În România, fiind un spațiu post-comunism, religia și sărbătorile religioase se bucură de o mare amploare. Marile evenimente, precum pelerinajele, sărbătorile creștine, Paștele, Crăciunul sunt difuzate în cadrul beletinelor de sțiri la toate televiziunile. Așadar, biserica se bucură de o puternică mediatizare în zona televiziunii.

În ceea ce privește zona radio, Biserica Ortodoxă Română are 7 posturi de radio, 6 posturi locale și 1 post cu acoperire națională. Cel mai important aspect este acela că toate sunt difuzate în mediul online facilitând transmisia. De asemenea în mediul online-radio există numeroase frecvențe unde sunt difuzate știri bisericești chiar și slujbe, atât din zona națională, cât și din cea ortodoxă internațională.

Așa cum este de așteptat, mediul online este zona cea mai amplă unde pot fi localizate instrumente legate de Biserica Ortodoxă Română. Aceasta este prezentă pe conturile de socializare precum Facebook, dar și sub forma de platforme online precum www.patriarhia.ro. Cele din urmă abundă în informații despre sărbători, evenimente speciale, sfinții zilei, decrete religioase, pelerinaje, programe ale pelerinajelor și nu în ultimul rând strangeri de fonduri.

„Presa bisericească pendulează între rolul strict informativ (se publică de pildă programul manifestărilor, o formulă în limba de lemn) și tentativelor de prezentare spiritualizată a evenimentelor. Nu lipsesc nici abordările în cheie teologică a comunității efemere ce se formează între pelerini, voluntariatul depus pentru organizarea evenimentelor, inclusiv sub forma pregătirii celebrelor sarmale.”

Într-un interviu oferit ziarului „Cațavencii”, Mirel Bănică a declarat că „nu Biserica organizează pelerinajele, ea doar le legitimează și le disciplinează canonic. O afirmație valabilă și pentru spațiul catolic. În esența lor, pelerinajele sunt un fenomen re religizitate populară, caldă, exuberantă, spontană. Ele se nasc și mor după legi necunoscute. Cine ar fi bănuit, acum 15 ani, că Prislop va fi unul dintre cele mai importante puncte de pe harta României? Biserica trebuie să pară puternică, să strălucească (la propriu și la figurat) în timpul ritualului pelerinajului pentru a impresiona masele, a contrabalansa energia populară. Numai că fastul bizantin al acesteia, amplificat cu difuzoarele și ecranele uriașe LED-uri, dă adesea impresia de kitsch și nu mai vedeam pădurea de copaci. Pariul este însă unul riscant pentru Biserica Ortodoxă.”

În lucrarea sa „Nevoia de un miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, Mirel Bănică menționează de o inițiativă foarte importante a Bisercii Ortodoxe, „vrea să facă un catalog al moaștelor, solicitând instituțiilor din subordine informații sistematice privind existența, apectul proveniența și autenticitatea tuturor obiectelor care intră…în această categorie. Proiectul este ambițios dincolo de orice discuție teologică sau de jurisdicție canonică, fiindcă reușita lui depinde în primul rând de competențe, capacități și instrumente ale cercetării științifice profane-care la noi sunt chiar mai problematice decât credința. Proiectul ar trebui întregit cu un catalog al locurilor de pelerinaj creștin-ortodoxe din România, pentru a coborî pe harta țării, din vâzduhul nebulos al unei tradiții prea legate de oralitate.”

4.3 Analiza articolelor extrase din presa românească

Așa cum a fost menționat anterior, vor fi analizate cinci articole din presa românească de actualitate, din zona TV pentru a se descoperi mai multe perspective ale mass-mediei asupra ideii de pelerinaj. Presa românească abundă în acest gen de publicații, în special în perioada pelerinajelor, iar jurnaliștii încearcă să transmită mesaje cât mai senzaționale cu putință. Vor fi analizate articole din presa de specialitate bisericeasă, dar și din trusturile comerciale precum Kanal D! și ProTV.

Un factor care va fi regăsit de-a lungul articolelor este informarea greșită a publicului din partea presei. În reportajele făcute de jurnaliști, redactori nu este regăsită experiența spirituală prin care pelerinul este transformat prin statul la rând, atingerea moaștelor, rugăciune. Acesta se întoarce acasă plin de amintiri pe care cu greu le poate împărtăși, dar obține și un oarcare respect din partea comunității din care face parte.

Înainte de a trece la analiza efectivă a articolelor, trebuie menționate anumite elemente pe care le-am observat în general în toate video-urile de pe canalele de știri. Un prim element este insistența asupra mâncărilor, mai ales al sarmalelor. Jurnaliștii și cameramanii, pun foarte mult accent pe acest moment. Jurnaliștii au o atitudine critică față de pelerini, îi blamează și îi critică pentru că uită de regulile creștine și se desprind de modelul pe care încercă să îl urmeze. De asemenea, aceștia pun o mare importanță și pe situația economică de la pelerinaje și pe felul în care comercianții și primăria încearcă să profite financiar de pe urma evenimentului. Fără îndoială media relevă aspectele negative ale pelerinajelor, lucrurile profane care desacralizează și care elimină toate motivele pentru care credincioșii vin la moaște. În puține articole sunt prezente motivele reale ale pelerinilor, dorințele acestora, pregătirea emoțională. Aceste lucruri sunt ignorate, nu sunt prezentate publicului și se deteriorează calitatea pelerinajului.

În aproximativ fiecare reportaj, mass-media privește pelerinajul și pelerinii raportate la mai multe dimensiuni, din mai multe puncte de vedere. Din perspectiva bisericii, sunt observate, dar și criticate modalitățile prin care aceasta îi hrănește, îi adăpostește și nu în ultimul rând îi protejează pe pelerini.

Din punct de vedere administrativ și al organizației, sunt identificate autoritățile, jandarmeria, poliția, Crucea Roșie și toți voluntarii care participă la buna desfășurare și la orânduiala în cadrul evenimentului. Prezența jardarmeriei și a celorlalți voluntari este una inactivă. Cu toate că participă la pelerinaje, aceștia nu pot fi numiți pelerini.

De asemenea, reportajele ating și partea economică și puternic dezbătută a pelerinajelor. Nu doar o dată s-a subliniat raportul nefiresc dintre religie și profit. Jurnaliștii comentează peiorativ ideea profitului, prețul instrumentelor bisericești, a acatistelor, a lumânărilor, în mare parte a tot ceea ce este vândut de biserică. Nu în ultimul rând, este redactat felul prin care în spatele evenimentelor culturale în sine, există o ideologie economică care stă la baza funcționării pelerinajului și perpetuării acestuia. Văzute din punct de vedere profanic, aceste redări sunt perfect normale și necesare oricărui tip de eveniment. Ideea contradictorie este aceea că mass-media le prezintă în comparație cu lumea sacră și ideologică, de aceea apare o discrepanță în fața credincioșilor.

Mirel Bănică consideră că „un motiv al atracției exercitate de pelerinaje asupra mass-mediei este violența rituală intrisecă oricărui act religios. Dintotdeauna, religia a întreținut relații concrete cu violența fizică în cadrul ritualurilor, o violență care, cel puțin în cadrul confesiunii ortodoxe, a fost până acum trecută sub tăcere sau înlocuită cu căteva abstracțiuni. Cu toate acestea pelerinajele cuprind și scene delicate, cum ar fi scoaterea raclei Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană, „raliul” cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile din Suceava sau manifestările brutale ale demonizaților sau a celor cu tulburări psihice întrați în zona de sacru a raclei.”

În mare parte tot ceea ce este descris în media este realizat în opoziție. Pelerinii sunt încadrați întrei cei care participă activ la rând și rezistă cu stoicism și cei care sunt înspăimântați și devin simpli observatori. De asemenea sunt amintiți și cei care datorită veștmintelor purtate au liberă trecere la moaște fără a fi necesar să stea la rând. Dintr-o perspectivă fie negativă fie pozitivă, cel mai mult se va pune accentul pe numărul de pelerini. Imensitatea masei participanților este cea care va determina numărul celor care vor veni în anii viitori, fie mânați de curiozitate, de supranatural, fie conduși de boli, necazuri și greutăți ale vieții.

De mai multe ori pe parcursul tezei m-am referit la cercetătorul în domeniul pelerinajelor, Mirel Bănică. Acesta, în lucrarea sa „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană” își expune rezultatele cercetării cu privire la atitudinea presei mass-mediei asupra pelerinajelor din România. „Presa locală accentuează dimensiunea locală a acestui eveniment, perturbarea ritmului cotidian de viață (cum este cazul la Iași)…Presa centrală acordă mai multă importanță „faptului divers” și senzaționalului, precum și, în extenso rolului Bisericii în ansamblul societății românești contemporane. Sunt vehiculate diverse imagini și stereotipuri ale „poporului credincios”: ignorant, superstițios, care își caută alinarea suferințelor trupești și spirituale prin închinarea la moaște și nu făcând apel la medicina modernă…Un subiect extrm de sensibil, deoarece dincolo de abordările ironice sau derizorii, se ascund de fapt probleme fundamentale pentru societatea noastră: sărăcia cronică a mediului rural, sistemul medical deficitar, coeziunea socială, migrația și efectele sale demografice.

4.3.1 „Relația dintre pelerinaj și mass-media”

Primul articol, aparținând publicației „Agenția de știri Basilica” (Vezi anexa 9), este intitulat „Relația dintre pelerinaj și mass-media”. Trebuie menționat aspectul că publicația Basilica este una cu specific religios. În prezentarea articolului nu există urmă de ironie, sarcasm sau alte aluzii aduse creștinilor, iar divinitatea și Dumnezeu sunt aspecte luate cu adevărat în considerare. În prima parte a articolului este prezentată tema și anume „dezbaterea interdisciplinară mass-media și pelerinajul religios”. Fiind un eveniment știintific, în a doua parte sunt introduși participanții la dezbatere, sociologi, cercetători în domeniu, directori TVR. În articole se pune accent pe importanța mass-mediei în opinia publică, dar și prin felul cum aceasta deformează informația.

Acest articol este unul cu caracter știinfic, se scot în evidență aspectele esențiale ale pelerinajului. Acesta nu întruchipează evenimentul în sine, nu relatează vreun pelrinaj anume și evidențiază perspectiva mass-mediei asupra pelerinajului și efectele produse de aceasta pentru viziunea credincioșilor. De asemenea, faptul că au participat persoane importante și calificate în domeniul religiei și a pelerinajelor, oferă evenimentul în sine o importanță mult mai mare. Se conturează o anume aură de seriozitate, care prin ochii presei dispare. Ceea ce încearcă personajele participante să facă este să schimbe ideea pelerinajului, greșit înțeleasă de public și să găsească modalități prin care această schimbare poate avea loc.

Un alt aspect care este puternic dezbătut în articol constă în diferențele de redare între posturile cu specific religios și posturile locale și lucrurile pe care aceste încearcă să le evidențieze. Spre exemplu, un post precum Radio Trinitas relatează despre „nevoința lor, gândurile, rugăciunile pe care le fac așteptând la închinare și experiența personală legată de ajutorul sfinților în diferite contexte ale vieții lor”, pe când un radio laic vorbește despre lucrurile negative „cerșetorii, comercianții, sarmalele împărțite, prezența numărului jandarmilor etc”. Sociologii au arătat importanța participiării la pelerinaj, nu doar observarea lui. Prin mass-media nu poate fi transmisă starea sufletească, atmosfera, iar de multe ori evenimentele sunt denaturate. Filtrul de trecere al presei, schimbă percepția credincioșilor care nu particioă la pelerinaje despre acestea.

De asemenea ceea ce lectorii au încercat să demonstreze a fost implicarea presei în percepția publicului despre pelerinaj. Aceștia sunt de părere că presa încearcă să scoată în evidența în mare parte aspectele șocante ale pelerinajului, dar și faptul că persoanele încep să vină la moaște pentru că așa au fost obișnuiți din familie și nu din cauza unei credințe exterioare puternice. Un alt factor disturbător este faptul că publicul țintă vede doar ceea ce este transmis la televizor și își creează o opinie doar prin informațiile negative care sunt prezentate în mare parte. Astfel esența reală a pelerinajului se pierde, se creează o impresie greșită și total eronată.

Susținând această afirmație, redactorul de la Radio România a menționat că „nu seamănă cu nimic din ceea ce vedea la televizor”. Fiind un articol de specialitate, s-a realizat și o încadrare a pelerinajului, încercând să se contureze o oarecare definiție a acestuia. Așa cum a fost menționat anterior, pelerinajul este încadrat ca o reacție la biserica creștină tradițională, înfățisând „o formă dinamică de religiozitate care este în atenția societății moderne datorită manifestării lui publice”.

4.3.2 „Pelerinaj la icoana care plânge”

Cel de-al doilea articol, „Pelerinaj la icoana care plânge” (Vezi anexa 10) este extras de la postul TV Kanal D. Dacă în articolul anterior, se vorbea despre pelerinajul ca un lucru important, în acesta ironia se simte încă de la început din titlul articolului. Metafora „icoana care plânge” și prin atribuirea unui obiect atribute omenești ar trebui să transmită emoție credincioșilor, iar jurnalistul ia în derâdere fenomenul. În acest articol sunt prezente elemente negative din cadrul evenimentul și sunt minimalizate semnificațiile. Introducerea articolului se realizează asemenea unui basm, subliniind neîncrederea, absurditatea oamenilor văzută din partea presei. De asemenea în primul paragraf sunt prezente și motivele pelerinilor, dar acestea sunt văzute dintr-un unghi negativ, evidențiind sărăcia și necazurile poporului român; subtil se face referirea la economia precară și la faptul că divinitatea este singura speranță a credinciosului de condiție medie din România.

Prin expresiile „satul care până mai ieri, nimeni nu știa că există pe harta Romaniei” se capturează nesemnificativitatea, lipsa de dezinteres, creeând un contrat între topos și întâmplarea în sine. Zona este comparată în mod constant cu grantitudinea oamenilor care au venit în pelerinaj, jurnalistul afirmând „numărul pelerinilor aproape că l-a depășit pe cel al localnicilor”. Jurnalistul scrie din perspectiva unui observator critic și scpetic, un posibil ateu. Prin alegerea cuvintelor, acesta nu pare a crede în ideea pelerinajului și totodată, aceasta este impresia și viziunea pe care o transmite cititorilor. Articolul prin succinditatea sa, pune la îndoială foarte ușor credința oamenilor, iar folosirea unui limbaj popular corelat cu sătenii din Pușcași evidențiază derâderea jurnalistului.

Acesta este tipul de atitudine care, din nefericire, schimbă părerea privitorilor despre pelerinaj. Ideea pelerinajului pare nesemficiativă, inutilă, nenecesară, iar oamenii par controlați de biserică prin concepte precum „icoana care plânge”. Nici motivele pentru care vin nu excelează, nu doar o dată fiind menționată curiozitatea ca motiv principal. Această scriere dezinformează publicul, nu în totalitate, conține date reale, dar mesajul transmis este fără doar și poate unul subiectiv, al omului modern, mult prea ocupat pentru aspectele sacre ale vieții.

4.3.3 „Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a început la Iași. Credincioșii, rugați să nu mai atingă sipetul cu lenjeria”

Articolul „Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a început la Iași. Credincioșii, rugați să nu mai atingă sipeul cu lenjeria” (Vezi anexa 11) este extras de la postul tv PROTV. Titlul acestuia este reprezentat de două segmente. Primul segment este sugestiv pentru tipul de pelerinaj și rolul acestuia (Sfânta Parascheva), dar ceea ce stârnește cu adevărat curiozitatea este cel de-al doilea segment. Fără îndoială este grotesc, duce în derizoriu ideea pelerinajului și accentuează disperarea oamenilor, dezumanizându-i.

Prima parte a articolului este realizată într-un mod profesional, având o perspectivă neutră. Aici sunt prezentate date oficiale precum locul, data, sfânta pentru care se realizează pelerinajul. De asemenea sunt prezente motivele pentru care pelerinii au venit: „să le ierte păcatele”, „să treacă mai ușor peste greutățile vieții”. Jurnaliștii exprimă efortul pe care pelerinii îl fac pentru a ajunge la moaște, atât cel fizic, financiar, cât și cel spiritual. Cifrele exacte conferă o anumită veridicitate evenimentului, dar nu pot depăși pragul de suprafață limitându-se la numărul de autocare, de pelerini, de mașini.

Spre deosebire de celelalte două articole, ceea ce îl diferențiază pe acesta este prezența declarației unui reprezentant al bisericii, a Arhimadritului Dosoftei Scheiul. Prezența acestuia atestă cuvintele jurnalistului. Așa cum am menționat anterior, sunt atinse doar aspectele de suprafață. Dacă până în acest paragraf atitudinea a fost una neimplicată dar potrivită, jurnalistul nu omite să relateze o întâmplare cu un jandarm. Jandarmul a devenit o prezență tipică pelerinajelor contemporane. Cu scopul de a exprima disperarea oamenilor și credința habotnică, acesta le sugerează pelerinilor să nu mai atingă lenjeria intimă de moaște. Această sintagmă exprimă lipsa de orice spreanță a credincioșilor, exceptând-o pe cea divină.

Articolul continuă într-o manieră obiectivă, cu scopul de a întări motivele pentru care pelerinii vin la moaște. Aceste sunt prezentate într-un mod sentimental, precum o poveste tristă, făcându-se totodată și apel la umanitate. Cazurile au fost alese cele mai grave, tocmai pentru a sensibiliza publicul. Jurnalistul prezintă povestea mamei cu un baiețel care nu poate să meargă, a voluntarei care deși are copil de câteva luni, nu a renunțat la această poziție, dar și a celor care au venit la Sfânta Parascheva pentru că și-au creat un obicei. Așadat sunt expuse trei situații, trei puncte de vedere, unul al obișnuinței, altul al plăcerii și a stării de bine pe care o provoacă pelerinajul și cel al nevoii, al căutării ajutorului divin. Ca o ultimă speranță „ne rugăm la Dumnezeu, pentru că în România nu prea se întâmplă nimic în sistemul medical.”

În ultimul paragraf sunt prezente eforturile fizice duse la extrem și sacrifiiciile făcute de credincioși precum leșin, preinfarct. Acest articol întruprează o atitudine neimplicată a jurnalistului, oarecum obiectivă, doar pe alocuri „scapă” anumite detalii pentru a capta publicul, care din nefericire nu este educat în domeniul pelerinajului și are nevoie de efecte profane derizorii pentru a îi fi curiozitatea stârnită.

4.3.4 „Pelerinajul la moaștele Sfântului Dumintru a avut și impostori: călugări falși și măicuțe afaceriste”

Articolul „Pelerinajul la moaștele Sfântului Dumitru a avut și impostori: călugări falși și măicuțe deghizate afaceriste” (Vezi anexa 12) a fost extras din cadrul trustului PROTV. Acesta se conturează în jurul aspectelor negative ale pelerinajului, care sunt puternic corelate cu situația actuală a țării. Titlul „Pelerinajul la moaștele Sfântului Dumitru a avut și impostori: călugări falși și măicuțe afaceriste” exprimă un fapt dezamăgitor. Acesta relevă faptul că nici măcar frica de Dumnezeu nu mai poate opri ființa umană atunci când are nevoie de resurse financiare.

Articolul debutează cu o zicală din popor raportată la situația prezentă. Asemenea articolului ironic abordat mai sus și acesta începe la fel ca un basm. Ironia își face simțită prezența încă din primele cuvinte. În întreg articolul se pune accentul pe situația negativă, furt, cerșetorie, agresiune, motivele reale ale pelerinajului fiind total ignorate. Biserica este blamată, deoarece două persoanje au încercat să treacă drept instanțe ale religiei. Prin acest aspect este evidențiată lipsa de interes și respect față de tot ceea ce înseamnă divinitate.

De-a lungul paragrafelor se face apel la comerț, la vinderea obiectelor bisericești contrafăcute și la conflictul dintre poliție și așa presupusele „măicuțe”. Această atitudine dezbină încrederea credincioșilor în biserică, dar totodată sporește și teama de a merge la pelerinaje. Spre finalul articolului se face referire clară la sfântul serbar, Sfântul Dumitru, Izvorătorul de Mir și la efortul fizic depus de oameni pentru a sta la rând. Acesta este umbrit de aspectele anterioare dezamăgitoare, menționate de jurnalist. Pentru a sublinia situația precară, este transpusă declarația unui pelerin „merg înainte, nu mă las, lupt, pentru că viața este o luptă”. Aceasta are scopul de a sensibiliza publicul, de a îl emoțina, dar se adâncește atmosfera încordată transmisă de jurnalist.

Pelerinii sunt aspru citicați de jurnaliști din cauza comportamentului pe care îl au în fața moaștelor și din cauza că nu au o atitudine de suficientă smerenie în fața moaștelor. Involuntar, sau cu o subtilă inteția presa a ajuns să compare viața sfinților cu cea a omului de rând. Cu toae că nu exista date despre activitățile zilnice ale sfinților, aceasta nu reprezintă o scuză pentru mass-media. Trebuie menționat că se pune un puternic accent pe povestea tipică de roman și viața biologică se dă uitării.

Atitudinea transpusă prin acest articol este una dezamăgitoare. Pelerinul este fie criticat, fie ignorat, iar accentul este pus asupra aspectelor negative, șarlatani și furt. Deghizarea oamenilor în trimiși ai bisericii devine un act de o gravitate morală puternică și creează prin presă o impresie total eronată în fața credincioșilor. Ironia și dezgustul primează în cazul acestui articol.

4.3.5 „Pelerinaj cu 150.000 de oameni la Șumuleu Ciuc”

Articolul „Pelerinaj cu 150.000 de oameni la Șumuleu Ciuc” (Vezi anexa 13) aparține trustului media Digi24. Titlul este succind, oferă indicații despre topos și numărul pelerinilor. Acesta fiind ultimul articol analizat, terbuie menționat faptul că numărul pelerinilor este extrem de important. În mare parte, acesta determină importanța semnificativă a locului și are rolul de a stârni curiozitatea și ardoarea viitorilor pelerini din anii următori. Articolul estre structurat în trei paragrafe, clasic, având un conținut total imparțial.

În primul paragraf este introdusă locația și grandoarea locului, fiind încadrat la nivel european. Locul de pelerinaj este absorbit de pelerin de pe tot globul. În același prim paragraf, se punctează un detaliu tipic redat de presă și anume leșinul. Pentru un impact cât mai puternic, este prezentat și numărul pelerinilor care au leșinat.

În cel de-al doilea paragraf apare un aspect atipic celorlalte articole, precum semnficația pelerinajului. Sunt oferite detalii asupra motivului organizării pelerinajului. În ultimul paragraf este reluată localizarea geografică, pe care a fost pus foarte mult accent de-a lungul articolului. De asemenea apare un element ce oferă îndoială la adresa puterii supranaturale a statuei Maicii Domnului.

Dacă celelalte articole transmiteau un mesaj în majoritatea timpului negativ, acesta este rece. În scriere apar cuvine fără nicio emoție. Jurnalistul nu este doar imparțial ci și total dezinteresat. Acesta nu este impresionat, nu se simte afectat, starea de nepăsare fiind totală. Pelerinajul este un domeniu necunoscut pentru el, transmite o informație fără sens, își repeă cuvintele și nu îndrăznește să aprobe sau să condamne.

4.3.6 „O enigmă de sezon: de ce merg politicienii la pelerinaje?”

Articolul „O enigmă de sezon: de ce merg politicienii la pelerinaje” (Vezi anexa 14) aparține publicației „Cațavencii”. Ziarul „Cațavencii” este recunoscut pentru ironia și satira societății românești, iar politica și religia reprezintă un clișeu în special în perioada campaniilor electorale. Titlul este satiric, desemnând superficialitatea și interesul specific al claselor conducătoare.

Pe tot parcursul articolului, jurnalistul compară politicienii în mod ironic, cu o derâdere subtilă fie cu studenții, fie cu voievozii. Aceștia sunt văzuâi într-o puternică antiteză cu oamenii care așteaptă la rând. Într-un prim paragraf, jurnalistul prezintă atitudinea și motivele pentru care politicienii ar putea veni la pelerinaj. În mare parte aceștia evident au un interes comun, acela de a fi aleși la alegeri, deși cele declarate sunt de curățare sufletească. Cu toate că încearcă să se apropie de popor, atitudinea lor este extrem de sfidătoare, iar acțiunile îi diferențiază teribil de pelerinii propriu ziși. În niciun moment, un politician nu va sta la rând, ci îl va depăși, va avea prioritate în fața rândului, va poza în automobilele scumpe, pentru a săruta racla. Iar simpatia pentru biserică se dezvoltă în plina campanie electorală, pentru că biserica este un mare factor de influență a poporului.

În continuarea articolului sunt amintiți foști conducători de stat, precum Constantinescu, care tot în inițiativa de a deveni președinte, a renovat biserici și mănăstiri. Constantinescu nu s-a oprit doar în a urma modelul urmașilor precum Cuza Vodă și Ștefan cel Mare; pentru el a căpătat o nouă amploarea în a convinge publicul și consilierul său din perioada campaniei a fost Călugărul Vasile.

Ironia Cațavencilor nu îl ocolesc pe Traian Băsescu, sau „bădița Traian” așa cum el intitulat de publicație. Acesta este amintit în episodul în care a mers în pelerinaj însoțit de susținătorii partidului, asortați vestimentar în nuanțele violet și purpurii, dar și în momentul în care a lovit copilul în indicentul de la Ploiești. Cu un umor negru, jurnalistul îl poziționează pe fostul președinte în statului de legiutor. Cu multă satiră abordată fiind situația, palma l-a făcut pe copilul ce adusese injurii să se îndrepte spre partidul corespunzător.

Articolul ajunge și la ultima campanie electorală, extrem de mult mediatizată. Pentru o mai bună susținere, cadidații au fost în pelerinaj la Sfânta Parascheva. Se pară că Victor Ponta a adoptat modelul american, spunându-și rugăciunile exoteric, deranjând publicul, iar Iohannis „cu o umanitate dezarmantă, și-a declarat public ghinionul.” Politicienii nu vor fi pelerini atât timp cât nu adoptă o atitudine corespunzătoare și nu parcurg întregul rând. Aceștia profită de biserică pentru a-și promova campaniile politice, ideologiile, pentru a câștiga simpatiia unui popor mânat de sărăcie, griji și multe deficituri. Costumele negre scumpe, automobilele luxoase, stânjenesc pelerinii, îi mânie, și le creează un dispreț mai profund.

4.3.7 „Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași s-a încheiat. 250.000 de persoane s-au închinat la moaște”

Articolul „Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iși s-a încheiat. 250.000 de persoane s-au închinat la moaște” (Vezi anexa 15) aparține publicației online Mediafax. Articolul este redactat din perspectiva jurnalistului care nu are cunoștințe în materie de pelerinaje, nu le condamnă, nu le aprobă, le redactează fara a trasnmite vreun sentiment. Primul paragraf debutează cu o introducere administrativă în cadrul evenimentului, sunt prezente date despre locație, numărul de credincioși, un aspect extrem de important în redactarea articolelor despre pelerinaj. Cu cât numărul credincioșilor este mai mare cu atât pelerinajul are o importanță mai puternică.

De asemenea sunt marcare detalii legate de rând, lungimea acestuia, timpul de așteptare făcute într-o manieră cât se poate de obiectivă. În ciuda atitudinii, reci, simpliste și neinteresate, există mențiuni legate de elemente negative, precum amenzile, îngrijirile medicale, felul în care pelerinii au dormit, sub cerul liber, au întins pături pe jos, ceea ce demonstrează o puternică formă de dispreț din partea jurnalistului. Acesta aduce un reproș elitelor organizatorice și subliniază chinul oamenilor.

Perspectiva din care este descrisă situația, nu subliniază faptul că aceste ritualuri sunt menite pentru a smeri credincioșii, și o transpune într-o lumină negativă. Articolul pune accentul pe modul chinuit în care oamenii participă la pelerinaj și obstacolele pe care aceștia trebuie să le îndure pentru a ajunge la raclă. Într-un ultim paragraf este atins subiectul politicienilor. La acest pelerinaj au participat evaziv și politicieni, iar numele acestora sunt înșiruite și răsună puternic, dar nu sunt aduce niciun fel de alte comentarii asupra prezenței lor. Paragraful pare oarecum neterminat dat faptul că nu este prezentă nicio opinie subiectivă asupra evenimentului.

Acest tip de articol este unul realizat într-un mod superficial, atitudinea mass-media evidențiată prin el, fiind de puternic dezinteres. Jurnalistul pare că a scris doar pentru a umple rubrica și nu pentru a transmite întradevăr o emoție. Ideile sunt neterminate, cuvintele sunt aruncate în propoziții lipsite de sens, iar nepăsarea este puternic sesizabilă. Sunt prezente date despre pelerinaj ușor nesimficative, dar elementele negative sunt puternic conturate și dezvoltate. Nu există ironia așa cum se observă în celelalte articole, pelerinajul nu este luat în derâdere, ci este total ignorat. Evenimentul care strânge în același loc sute de mii de oameni din toate colțurile tării este trecut cu vederea și total blamat.

4.3.8 „A intrat deghizat printre participanții la un pelerinaj din România. Ce a descoperit acolo l-a ului”

De multe ori pe parcursul tezei l-am citat pe „doctorul în științe politice”, Mirel Bănică. Lucrarea acestuia „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană este reprezentativă pentru noțiunea de pelerinaj în ceea ce privește cultura românească. Acesta a studiat fenomenul timp de trei ani, iar observațiile acestuia sunt neprețuite pentru literatura de specialitate și pentru istorie. Articolul extras din cadrul trustului Protv „A intrat deghizat printre participanții la un pelerinaj din România. Ce a descoperit acolo l-a uluit” (Vezi anexa 16) întrupează poziția expertului în cadrul pelerinajelor.

Articolul concentrează locurile unde au avut loc pelerinajele și pe cele notate de Mirel Bănică și expune o opinie a acestuia cu privire la fenomenul în sine. Fiind deja o cunoscătoare a operei sale, având o lectură în întregime a cărții „Nevoia de un miracol”, știam că baza acesteia nu s-a fondat pe ideea de „selfie”. Presa în schimb a propulsat ipostaza de pelerin turist la cea de fotograf.

În publicație sunt prezente fețele negative ale pelerinajelor, precum interesul oamenilor pentru forografii mai mult decât pentru smerenie, economia pelerinajului și comerțul ce a căpătat o puternicp amploare dar în special accentul cade pe așa numitele „lucruri care nu se văd la televizor”. Aceste redactări creează confuzii în mentalul colectiv și în perspectiva acestora asupra pelerinajelor. Publicul larg este o masă ușor de controlat prin media, iar afirmații precum cea menționată mai sus, nu au nevoie de continuare sau confimări, deoarece pentru restul credincioșilor apar deja îndoieli.

Articolul denaturează pelerinajul, deși face apel la un personaj important pentru acest fenomen în România. Raporturile aduse cu tema „selfie” și „caracatița afacerilor” denigrează fenomenul în sine. Spiritualitatea dispare, de fapt nu a fost prezentă în niciun moment pe parcursul articolului. Aspectele profane și criticile subtile se regăsesc la nivelul fiecărei propoziții.

4.3.9 „Pelerinaj de vară în Moldova, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. Nu pot să stau acasă, mă cheamă Sfântul”

La fel ca și articolul anterior, și acesta aparține trustului ProTV. De asemenea merită menționt că de-a lungul cercetării trustul de presă colectează multe articole asupra pelerinajului, dar punctul de vedere nu este schimbat. Acesta îți păstrează aceeași subiectivitate în articole, o ușoară ironie, dar foarte bine conturată și detaliată.

Articolul „Pelerinaj de vară în Moldova, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. Nu pot să stau acasă, mă cheamă Sfântul” (Vezi anexa 17) este realizat într-un ton ironic, dar apropiat de cititor. Încă de la titlu, prin declarația „Nu pot să stau acasă, mă cheamă Sfântul”, jurnalistul încearcă să capteze habotnicismul unor pelerini, ceea ce nu reprezintă un adevăr general valabil pentru toți credincioții. Așadar exagerarea primează încă de la început.

Debutul este realizat într-un mod profesional, sunt prezente date despre pelerinaj, locație, zilele de pelerinaj, informații necesare pentru cititori. Ceea ce schimbă registrul sunt declarațiile atent alese de jurnalist. Acesta le-a cules pe cele mai excentrice, care au rolul de a frapa. Declarația enoriașei prezentă în titlu este dezvoltată de-a lungul articolului, dându-se oarecum detalii legate de ipostaza ei „vin cam de 30 de ani(…) nici nu pot să stau acasă când vine ziua asta, nu pot să stau acasă că mă cheamă Sfâtul Ioan.” Pentru a găsi o scuză a credinței puternice, sau mai bine precizat o motivație este prezent numărul anilor, mai exact trei decenii.

Așa cum am menționat anterior, articolele extrase din cadrul trustului ProTV, au un rol informațional putenic, așa că spre finalul acestuia se oferă data despre viața Sfântului Ioan. Pentru a spori latura critică, jurnalistul a reintrodus alte două observații ale declarațiilor menite să ironizeze credința pelerinilor, precum opozițiile „am fost foarte rău și mă simt extraordinar de bine”.

Articolul menține maniera ironică constant pe parcursul textului, dar în ciuda micilor derâderi, acesta își asumă scopul informativ, aceasta fiind principala funcție a mass-mediei.

4.3.10 „Pelerinaj în Dealul Mitropoliei”

Articolul ce urmează a fi prezentat (Vezi anexa 18) este unul succind, aparținând publicației România Liberă. Maniera în care este realizat este una tipică pentru jurnalistul care face documentări rapide asupra pelerinajului. Titlul este unul scurt și concentrat. „Pelerinaj în Dealul Mitropoliei” înglobează locul și motivul realizării evenimentului. Ironia nu își face simțită prezență, în schimb exte transmisă o atmosferă glacială.

Acesta debutează cu un mic fragment în care sunt prezentați pelerinii care în mod evident „îndură vântul și frigul pentru a ajunge la moaștele Sfântului pe Dealul Mitropoliei”. Atitudinea față de pelerini este constantă în majoritate publicațiilor. Aceștia sunt compătimiți sau criticați pentru orele pe care le petrec la rând pentru a săruta moaștele, iar credința lor este întotdeauna pusă la îndoială. Dacă până acum, în articolele prezentate accentul a fost pus pe numărul impresionant al credincioșilor ce participă la pelerinaj, în acesta accentul cade pe numărul călugărilor și preoțilot, 800, ceea ce evidențiază implicarea bisericii în fenomen. De asemenea apare un element de noutate prin prezența „Patriarhului Ierusalimului venit în România”. Jurnalistul oferă articolului dar și pelerinajului o unicitate aparte. Păstrndu-și funcția informativă, jurnalistul oferă informații despre Sfântul Dimitrie cel Nou și despre viața acestuia, o scurtă prezentare până în momentul în care ajunge să fie sărbătorit.

Articolul este realizat într-un mod profesional, ironia nu este prezentă, ci mai degrabă o compătimire a pelerinilor. Jurnalistul a oferit informații clare despre eveniment despre participanții la pelerinaj, și autoritățile îndreptățite. Un punct negativ este acela că jurnalistul nu se apropie de cititor, prezintă informația dintr-un punct de vedere bine studiat, dar extrem de obiectiv. Acesta nu încearcă să influențeze în niciun fel, fie pozitiv, fie negativ opinia cititorului asupra pelerinajului.

4.3.11 „Pelerinaj cu sacrificiu, pe Dealul Mitropoliei din București”

Articolul extras din publicația online Ziare.com (Vezi anexa 19). Acesta prezintă masa de pelerini la Dealul Mitropoliei ptr „a venera moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou”. Ironia și critica se simt prezente încă de la nivelul titlului prin termenul „sacrificiu”, ideea de compătimire a pelerinilor fiind puternic accentuată. Acesta debutează cu un paragrad introductiv pentru datele esențiale precum zi, locație, Sfântul sărbătorit, dar ceea ce frapează este redactat în cel de-al doilea paragraf.

Modalitatea în care jurnalistul prezintă ritualul credincioșilor este un grotească. Scene brutale oferă pelerinajului o aură de chin, o etichetă care rămâne constant în mentalul colectiv. Descriere prezeintă două instanțe pelerinii și jandarmii, credincioșii apărând inferiori jandarmilor „pelerinii se roagă sau citesc cărți de rugăciuni , iar jandarmii sunt de neînduplecat și îi întorc din drum pe cei mai puțin răbdători”.

Relatarea evenimentelor se face asemenea unui basm, gradat, cu o conduită ca într-o povestire. Jurnalistul explică cum pelerinii după ce stau la rând, sărută smeriți moaștele, „apoi fac metanii pe trotuar, cu capul de ciment”. Această descriere subliniază habotnicismul și disperarea credincioșilor. Oamenii par a se dezumaniza în preajma raclei, ar face orice pentru speranță și pentru ajutor. Pelerinii sunt pozați ca pioni ai bisericii, ai religiei, ca marionete, fâcând gesturi extreme.

De asemenea în final este menționat numărul pelerinilor, 4000, cu același scop de a impresiona prin grandoarea evenimentului. Articolul este unul menit să ironizeze , să critice într-un mod neplăcut credința oamenilor în Dumnezeu și Divinitatea. Acesta pune pelerinajul într-o lumină negativă pentru societate și ia în derâdere ritualurile vechi de atâția ani.

Concluzii

„Pelerinajul este un fenomen străvechi și uixuu, abundent atestat de monumentele și documentele istoriei, precum și sugerat de urmele, oricât de enigmatice și vagi ale istoriei. Tocmai de aceea este considerat de mulți o constantă a condiției umane…pelerinajele sunt drumuri prin excelență, numai că spațialitatea lor nu e topologică, ci simbolică, teritorialitatea lor nu e cantitativă, ci calitativă, direcția și sensul lor nu se articulează în plan orizontal, ci caută verticala locului, azimutul, zenitul, Nordul, transcendentul, iar măsura reușitei lor nu e exterioară și colectivă ci interioară și individuală.(…) Tema pelerinajelor devenite imposibile din cauza vicisitudinilor istorice e fără îndoială și a altor comunitărți, dar la Bezidul Nou nu numai locul de pelerinaj s-a pierdut, ci și majoritatea absolută a potențialilor pelerini. Multe grupuri, chiar ieșite complet din atenția și memoria majorității românești creștin-ortodoxe, au in România de astăzi un Ierusalim, o Meccă, un cimitir, un mormânt, sau orice alt tip de lieu de memoire, material sau imaterial. Toți acești pelerini la care trebuie desigur adăugați turiștii religioși adesea organizați de biserică și/sau comunități etnic-religioase mult mai numeroși, trec unii pe lângă alții de regulă ignorându-se (pur și simplu ori voluntar), nu rareori privindu-se ostil, din inerția unor tradiții de suspiciune, dispreț, antipatie, rivalitate și chiar conflict. În mod ideal, pelerinii, oricât de fermă le-ar fi credința particulară și oricât de habotnic ghidul ori însoțitorul, ar merita să știe că străbat spații hibride și fluide, palimpsestice, marcate de precedente multiple și eterogene, eventual de experiențe heterodoxe care lasă uneori urme persistente conștientizate și recuperate sau nu în tradiții ulterioare.(…) Toate pelerinajele au avut loc în istorie. Nici locurile de pelerinaj ori moaștele/reclivele nu scapă din această logică istorică, putându-și schimba definiția canonică a peregrinului ideal/bine-venit odată cu definiția propriei substanțe.”

Pe parcursul tezei am surprins pelerinajul înca de la început acestuia, de la romani, Santiago de Compostella până în prezent. Pelerinajul în România a fost puternic observat prin prisma presei românești, care este extrem de reticentă la fenomen. Atitudinea presei diferă în funcție de publicație și de tipul de știri pe care îl promovează. Publicațiile cu specific religios, au o atitudine evlavioasă, pun pelerinajul pe un piedestal, pe cand publicațiile mondene i-au în derâdere fenomenul. Presa influențează într-un mod negativ mentalul colectiv, nu oferă informații clare sau dacă le oferă aceste au o nuanță de critică.

Presa fie ironizează și satirizează pelerinajul, fie îl ignoră adoptând o atitudine rece, un ton somptous și profesional, care nu lasă publicul să strabată zidul. Așadar, poate fi menționat că mass-media se află între două opoziții și nu prevăd o cale mijlocitoare. Credincioșii care nu participă la pelerinaje și nu au un obicei format din aceste ritualuri sunt confuzi în ceea ce privește fenomenul în sine, îl blamează și nu îl înțeleg. În momentul în care mass-media, prezintă cazurile de exorcizare, împărțirea sarmalelelor, leșinurile și necesitățile medicale, cerșetoria, economia pelerinajelor și pierde esența evenimentului, apare o denigrare a fenomenului care o dată cu trecerea timpului va fi mult mai accentuată. Pelerinii au această credință fie reală, fie autosugestionată deoarece, speranța divină în perspectiva lor este cea care nu îi abadonează niciodată.

Bibliografie

Baudrillard, Jean. Simulacred et simulations. Paris: Galilee, 1981.

Bănică, Mirel. Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană.

București: Editura Polirom, 2014.

Benoist, Maisse Raymon. Convocations therapeutiquesc du sacre. Paris: Khala, 2002.

Cazanuve, Jean. La television en sept proces. Paris: Buchet Chastel, 1992.

Cogat-Droulez, Sandrine. „Religion, science et miracles; le cas de Loudas”. Socio-

Anthropologie, 2001: 76-86.

Coleman, Simone & Eade, John. Reframing pilgrimage: Culture in motion. London:

Routledge, 2009.

Coman, Mihai. Introducere în antropologia culturală. Iași: Editura Polirom, 2008.

Davidson, Linda Key & David, Glitz. Pilgrimage: From Gances to Graceland. An

Encyclopedia. Santa Barbara, California: ABC-Clio, 2002.

Dinuță, Marin. Pelerinaj în Egipt. București: Editura Printech, 2009.

Elizondo, Virgil & Duquoc, Christian. Concilium no. 226, 1996: 8.

Durkheim, Emile. The elementary forms of the religious life. London: Society for the

Scientific Study of Religion, 1995.

Eade, John & Sallnow, Michael. Contesting the sacred. The anthropology of Christian

pilgrimage. : Routledge, 1991.

Faifer, Florin. Semnele lui Hermes. București: Editura Minerva, 1993.

Fairhurst, Gait T. The power of framing. Creating the language of leadership. New York:

Jossey-Bass, 2011.

Freedberg, David. The power of images studies in the history and theory of response.

Chicago: University of Chicago.

Gosch, Stephen S. & Steams, Peter N. Premodern travel in the world history. :

Routledge, 2008.

Hammoudi, Abdellah. Une saison a la Meque. Recit de pelerinage. Paris: Seuil, 2005.

Jonveaux, isabelle. Le monastere au travail: Le Royaume de Dieu au defi de l’econome.

: Bayard, 2011.

Magry, Peter Jan. Shrines and pilgrimage in the modern world. New itineraries into the

sacred. : Pres, 2008.

Melin, Michael. Pour une science des religions. : Seuil, 1973.

Morinis, Alan. Sacred journey; the anthropology of pilgrimage. : Pressport,

1992.

Murray, Mitchell. The cultural heritage of pilgrimage itineraries: The Camino de

. : Queen’s University, 2009.

Pequy, Charles. Partit en pelerinage. , 1992.

Raj, Razaq & Morpeth, Nigel, D. Religious Tourism and Pilgrimage Management:

An international perspective. : Cabi Publishing, 2007

Regis, Debray. L’enseignement du fait religiuex dans l’ecole latque. : Odile, 2002.

Stavrou, Michael. „Approche Theologique du pelerinage.” Contacts, 1999:128.

Turner, Victor and Edith. Image and pilgrimage in Christian culture. :

Press, 1978.

Wiederkehr, Macrina. Behold your life: a pilgrimage through your memories. :

Ave Maria Press, 2011

Webb, Diana. Medieval European Pilgrimage c. 700- c. 1500. : Palgrave

Mcmillan, 2002.

Webb, Diana. Pilgrims and pilgrimage in the Medieval West. : L.B.Taurus,

2001.

Zander, Leon. Le pelerinage in 1054-1954. Chevetgone: L’ Eglise et les Eglise, 1954

Anexe

Anexa 1.

Pașaportul pelerinului către Santiago de Compostela

Anexa 2.

Itinerariu El Camino de Santiago

Anexa 3.

Rândul de așteptar-Pelerinaj Sfânta Parascheva, Iași, România

Anexa 4.

Poziționarea geografică a localității Medugorje

Anexa 5.

Pelerini la statuia Fecioarei Maria la Medugorje

Anexa 6.

Lucrurile sfințite de la pelerinaj

Anexa 7.

Comerț în cadrul pelerinajelor la Sfânta Parascheva

Anexa 8.

Comerț și pelerinaj

Anexa 9.

Agenția de știri Basilica

„Relația dintre pelerinaj și mass-media

Marile pelerinaje religioase atrag an de an, pe lângă un impresionant număr de credincioși, și atenția presei românești. În ce măsură mass-media influențează opinia publică despre aceste manifestări și care este rolul pelerinajului în contextul societății moderne secularizate sunt doar două dintre întrebările la care sociologi, cercetători și jurnaliști au încercat să răspundă în cadrul dezbaterii interdisciplinare „Mass-media și pelerinajul religios” desfășurată marți, 29 octombrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Dezbaterea, organizată de Centrul de studii și documentare „Societate, Drept, Religie” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a fost moderată de lect. Dr. Laurențiu Tănase și s-a bucurat de prezența următorilor invitați: pr. Nicolae Dima, director Trinitas TV, Ciprian Olinici, director general Radio Trinitas; dr. Mirel Bănică, cercetator în cadrul Academiei Române; Vale Valentin Beloiu, sociolog și cercetător în domeniul pelerinajelor religioase; Cristian Curte, redactor emisiuni religioase Radio România; Răzvan Bucuroiu, director TVR 3. În cadrul discuțiilor s-a avut în vedere faptul că pelerinajul religios, cu toate elementele lui de manifestare, reprezintă un răspuns al Bisericilor creștine tradiționale la provocările secularizante contemporane și înfățișează o formă dinamică de religiozitate care este în atenția societății moderne datorită manifestării lui publice. Prin urmare, în conturarea unor opinii legate de pelerinaj, precum și în conturarea unui profil al pelerinului religios, mijloacele moderne de comunicare joacă un rol foarte important. "Am încercat să vedem care ar fi conexiunile dintre aceste două entități, pelerinajul și mass-media, plecând de la o realitate care de multe ori este deranjantă. Din lipsă de informare sau poate dintr-o lipsă de formare profesională, mass-media laică, de multe ori, deformează și denaturează sensul pelerinajului religios atunci când dorește să evidențieze sau să exagereze evenimente care nu au legătură directă cu acesta. Se scot în evidență elemente exotice, care nu fac decât să arunce o lumină negativă față de amploarea și valoarea duhovnicească și spirituală a pelerinajului", a spus lect. dr. Laurențiu Tănase.

Privitorul este chemat să ia cu discernământ ceea ce mass-media îi furnizează

Atitudinea mass-mediei laice față de pelerini este una care urmărește să scoată în evidență singularitățile șocante și marginale în detrimentul majorității care se înscrie în ethosul și rânduiala unui pelerinaj religios. Cristian Curte de la Radio România a arătat trei tipologii de pelerini pe care i-a întâlnit personal: tinerii, care vin, dar nu dintr-o motivație exterioară foarte bine întemeiată și argumentată, ci dintr-o credință moștenită de la părinți sau dezvoltată în mediul social (școală, Biserică); bătrânii, care trăiesc pelerinajul ca o manifestare a parohiei și vin împreună cu preotul în cadrul unui grup compact de credincioși; și pelerinii urbani, care vin singuri, neînsoțiți de cele mai multe ori sau în grupuri foarte mici împreună cu membri ai familiei sau prieteni. Dintre aceste trei categorii de pelerini care trăiesc pelerinajul, nici una nu este vizată de televiziunile comerciale, spune Cristian Curte, ci sunt vizate numai acele persoane care sunt prezente în mod accidental la pelerinaj sau care se remarcă printr-o atitudine ieșită din cadrul pelerinajului. Redactorul de la Radio România a mai arătat că de vină pentru această atitudine a mass-mediei laice sunt privitorii și cei care își formulează o părere despre pelerinaj numai pe baza a ceea ce arată presa, și a dat exemplul unei persoane care, după ce a participat la un pelerinaj, a spus că acesta "nu seamănă cu nimic din ceea ce vedea la televizor".

"Cel mai bine este să fii la pelerinaj, să fii acolo prezent concret cu sufletul și cu trupul"

Diferența dintre un reportaj despre pelerinaj realizat de Radio Trinitas și un reportaj despre același subiect realizat de un radio laic a fost ilustrată de Ciprian Olinici, director general Radio Trinitas. Tabloul pelerinajului pentru radioul laic a inclus și elemente care, deși sunt prezente în cadrul acestei manifestări, nu caracterizează atitudinea generală a participanților: cerșetorii, comercianții, sarmalele împărțite, prezența numărului jandarmilor etc. Reportajul realizat de Radio Trinitas a evidențiat însă, prin contrast, ethosul pelerinilor: nevoința lor, gândurile, rugăciunile pe care le fac așteptând la închinare și experiența personală legată de ajutorul sfinților în diferite contexte ale vieții lor. Răzvan Bucuroiu de la TVR 3 a arătat că, deși televiziunile sunt prezente întotdeauna la un pelerinaj, ele nu pot să prezinte în mod plenar un pelerinaj religios și nici nu trebuie să se aștepte acest lucru de la acestea. "Televiziunile, în afară de faptul că produc emoție înaintea marelui eveniment, nu pot să transmită întru totul atmosfera care se derulează în cadrul unui asemenea eveniment. Cel mai bine este să fii la pelerinaj, să fii acolo prezent concret cu sufletul și cu trupul la racla cu moaștele sfântului pe care tu îl cinstești. Televiziunile pot să încălzească momentul, pot să îl pregătească, pot să creeze acea emoție și acea așteptare, dar pelerinajul în sine este la fața locului", a spus Răzvan Bucuroiu.

Cercetătorul Mirel Bănică a spus că pelerinajul este atrăgător pentru mass-media din următoarele motive: omul modern are nevoia de consum spiritual, chiar dacă acesta se transmite prin mijloace de comunicare moderne; societatea are nevoie de spectacol și de emoție; pelerinajul furnizează un sentiment de bine chiar și celor care nu participă în mod direct, dar află despre acesta de la televiziuni. În cadrul dezbaterii, pr. Nicolae Dima, director Trinitas TV, a vorbit despre pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie din perspectiva televiziunii Patriarhiei Române, iar Valentin Beloiu a oferit o prezentare teoretică a pelerinajului în contextul societății moderne. La eveniment au mai fost prezenți pr. dr. Nicolae Dascălu, directorul publicațiilor "Lumina" și coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, profesori din cadrul facultății și numeroși studenți.”

Anexa 10

Kanal D!

„Pelerinajul la icoana care plânge

Încet-încet, pelerinajul de la mormantul părintelui Arsenie Boca se mută la Vaslui

În satul de care, până săptămâna trecută, nu știa nimeni, s-au adunat, ieri, mii de oameni. Bolnavi, necăjiți și veniti de departe, cu toții se roagă la icoana sfântului care plânge. Icoana părintelui Arsenie Boca, din comuna Pușcași, a devenit principala atracție pentru crendincioșii din toată țară. Mânați de boli și de necazuri, oamenii vin de la sute de kilometri distanță ca să vadă cu ochii lor minunea și să se roage.

De când au auzit că icoana lăcrimează, sunt tot mai mulți cei care trec pragul troiței din satul care până mai ieri, nimeni nu știa că există pe harta Romaniei. Cozile de mașini s-au întins pe kilometri întregi, iar numărul pelerinilor aproape că l-a depășit pe cel al localnicilor.

Cu toții cred într-o minune, ating icoana cu hainele lor sau a celor bolnavi și speră ca sfântul să le asculte rugăciunile.
Localnicii din Pușcași sunt uimiți, n-au văzut la ei în sat atâtea suflete de când sunt. Totuși, se întreabă în fiecare zi de ce tocmai la ei în ograda a apărut minunea?

Icoana a fost adusă de un localnic de la manastirea Prislop și a depus-o la troița de lângă casă, în ziua de Sfântul Gheorghe.”

Anexa 11.

ProTV

„ Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a început la Iași. Credincioșii, rugați să nu mai atingă sipetul cu lenjeria

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România – organizat în cinstea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a început încă de la primele ore ale dimineții de vineri, la Iași.

Marea sărbătoare este marți, 14 octombrie, dar pelerinii au început deja să apară că să se roage la moaștele Sfintei. 25 de mii de oameni au trecut pe la racla și i-au cerut ajutorul Cuvioasei ca să treacă mai ușor peste greutățile vieții.

Cu zecile de mii, oamenii s-au așezat la coadă, toți cu același gând, să o implore pe Sfânta Parascheva să le ierte păcatele.

Racla Sfintei Parascheva a fost scoasă vineri, încă de la patru dimineața, pentru ca peste 5 mii de credincioși din Voluntari, județul Ilfov, să se poată ruga la moaște.

Spre Iași au pornit însa de joi seara, cu autocarele, și peste 5.000 de oameni din Voluntari, județul Ilfov. Ca să nu blocheze traficul, cele 108 autocare au plecat în mai multe serii, la intervale de aproximativ 30 de minute.

Arhimandrit Dosoftei Scheiul, exarhul Catedralei Mitropolitane: "Le-am scos în procesiune pentru că cei 5-6.000 de credincioși care au venit în dimineața aceasta să se poata închina aici, afară, pentru că în biserică este foarte greu pentru un pelerinaj de asemenea anvergură."

Jandarmii i-au rugat pe credincioși să nu mai atingă de sipetul cu moaște o gramadă de obiecte aduse special de acasă- inclusiv lenjerie sau covoare.

"Haideți, nu mai scoateți obiectele din bagaj. O singură atingere este suficientă", le spune un jandarm pelerinilor.

Rândul de credincioși se întindea vineri amiazaă pe 2 kilometri. Printre cei care așteaptau să se închine am gasit două familii cu copii. Dacă un parinte a venit să mulțumească pentru darurile primite de-a lungul anilor de rugaciune, o mamă și-a pus speranța în puterea Cuvioasei. L-a adus cu ea pe baiațelul în vârstă de șase ani care din cauza unei boli cu care s-a născut nu poate să meargă.

"M-am mai dus la maănăstiri, nu e prima oară și să sperăm, ne rugăm la Dumnezeu , că în Romania nu se prea întâmplă nimic în sistemul medical ", a pus femeia care și-a pus toate speranțele într-o minune.

Alții au făcut din acest pelerinaj un obicei. "Cam de vreo cinci șase ani ani tot venim, am venit înainte să rămână soția însărcinataă cu cel mare și de atunci tot venim".

Dar zilele acestea, la Iași, nu doar pelerinii au povești de viață, ci și cei care se pun în slujba lor. Georgiana, o tânără de 28 de ani, voluntar la Crucea Rosie, a venit cu un bebeluș de câteva luni și nimic nu a împiedicat-o să stea departe.

"Sunt mai mult pe timpul nopții voluntar atunci va ramane cu taticul, pe timpul zilei am să îmi rog colegii să mă ajute. Voi face lucrul acesta până când voi ajunge să îmi ia ea mie locul”, a povestit Georgiana.

După oboseala de pe drum și postul ținut, mai mulți credincioși au leșinat și au avut nevoie de ajutor. Unii și-au înfruntat propriile boli ca să ajungă să se închine la moaște, printre aceștia și o femeie care a venit de la 500 de kilometri distanță, deși a suferit recent un preinfarct.

Anul acesta, lângă sipetul din argint al Cuvioasei Parascheva, au fost așezate și moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, plus câteva rămășițe atribuite Sfinților Apostoli și un fragment din Brâul Maicii Domnului.”

Anexa 12

ProTV

„Pelerinajul la moaștele Sfântului Dumintru a avut și impostori: călugări falși și măicuțe „afaceriste”

Mare e grădina Domnului și în ea își fac loc, pe lângă oamenii buni, și cei cu gânduri necurate. Profitând de pelerinajul la moaște, de Sfântul Dumitru, organizat pe Dealul Mitropoliei din București, printre credincioși s-au strecurat și impostorii.

Este vorba despre falși călugări, maicuțe gata să sară la bătaie sau cerșetori hotărâți să-i păcălească pe cei neatenți, ca să le ia banii sau lucrurile de valoare. Unii escroci au îmbrăcat haine bisericești, crezând că vor fi mai convingatori. Dar polițiștii i-au recunoscut în mulțime.

Numeroase rugăciuni s-au înălțat sâmbătă pe Dealul Mitropoliei. De Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, slujbă a fost oficiată de preoți români și greci, în frunte cu Înalt Preasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.

Mii de pelerini au stat ore în șir la coadă pentru a atinge moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Artemie și Împărăteasa Elena, dar și icoană Sfântului Împărat Constantin.

În mulțime s-au strecurat și șarlatani, care au inventat tot soiul de metode că să păcălească oamenii de bună credința. Poliția locală a Bucureștiului a găsit un fals călugăr care cerșea, dar și câteva așa zise măicuțe care vindeau obiecte bisericești susținând că proveneau de la mănăstirile din țară.

O doamnă a pretins că este "măicuță Zenobia" și nici măicuță Rozalia nu a arătat prea multă pioșenie. Dotată cu telefon de ultima generație, îi filmă pe polistiști și chiar le oprește cameră.

Răzvan Popă, Poliția Locală: "A fost prinsă vânzând niște produse în numele unei asociații ortodoxe europene, distinsă doamnă a încercat să agreseze un polițist. A recurs la strategică armă de a blestemă de morți, de familie și așa mai departe."

Preot Ionel Durlea, inspector eparhial: "Chiar dacă s-au îmbrăcat în haine monahale, pe lângă faptul că vor dea socoteală în față legii, vor da seamă și în față Lui Dumnezeu."

Alți cerșetori s-au folosit de copii că să strângă mai mulți bani. Polițiștii au găsit 23 de copii obligați să cerșească și i-au amendat pe cei care îi exploatau.

Sâmbătă a fost o zi cu totul specială pentru peste 300.000 de români care, și-au serbat onomastică de Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir.

În pragul acestei sărbători, mii de pelerini au urcat și vineri noapte Dealul Mitropoliei că să se roage la moaștele celor 3 sfinți – Dimitrie cel Nou, Sfântul Mucenic Artemie și Sfântă Împărăteasa Elena. Pelerinii n-au fost descurajați de coadă care se întindea pe 2 kilometri. Au răbdat cu stoicism că să ajungă la sfintele moaște și să se roage cu smerenie.

Durerea și oboseală orelor de așteptare n-au contat. Fiecare pelerin și-a asumat suferința că preț pentru pacea sufletească și mântuire.

"Nu îmi mai simt picioarele dar am stat la rând pentru că am zis să fac canonul. M-am rugat și eu pentru sănătate, pentru boală, pentru că uite cum sunt. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și Maica Domnului merg înainte, nu mă las, lupt, pentru că viață este o luptă", declară un enoriaș.

Sfântul Dumitru a fost cinstit printr-o slujbă oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei Patriarhale. Iar duminică, sărbătoarea continuă cu praznicul Sfântului Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureștilor.”

Anexa 13.

Digi24

„Pelerinaj cu 150.000 de oameni la Șumuleu Ciuc

Pelerinaj impresionant în Harghita, unde peste 150.000 de catolici au participat, la Șumuleu Ciuc, la una dintre cele mai mari procesiuni din Europa Centrală și de Est, o tradiție veche de cinci secole. Azi este sărbătoare mare pentru catolici, Rusaliile, și oamenii au venit de pe tot continentul și chiar din Noua Zeelandă. Din cauza căldurii și a oboselii, peste 50 de pelerini au avut nevoie de medici.

O mare de credincioși s-a adunat pe dealul de la Șumuleu Ciuc.

150.000 de catolici, români, maghiari, străini, au participat la cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală și de Est. La pelerinaj au venit și credincioși ortodocși. Procesiunea religioasă are o semnificație aparte: anul acesta se împlinesc 500 de ani de la aducerea statuii Fecioarei Maria în biserica franciscană de la Șumuleu.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc este cea mai mare procesiune catolică din Europa Centrală și de Est. În fiecare an, de cinci secole vin aici zeci de mii de oameni ca să se roage la statuia Maicii Domnului, despre care se spune că face minuni.”

Anexa 14.

www.catavencii.ro

„O enigmă de sezon: de ce merg politicienii la pelerinaje?”

Clișeele telejurnalistice ne bruiază și de data asta. Ei bine, nu, spre deosebire de ce tot îndrugă știriștii, candidații nu merg la moaștele Sfintei Parascheva sau ale Sfîntului Dumitru Nou pentru a racola alegători ori pentru a se îmbăia în mulțimi. De fapt, pelerinajele nu priesc campaniei electorale. Pelerinii cu multe ore de stat la rînd resimt intromisiunea politicienilor ca pe o probă anevoioasă, din cîte constată Mirel Bănică. În ultima sa carte, Nevoia de miracol(Polirom, 2014), antropologul distinge între, pe de o parte, reacția pelerinilor de la Catedrala Iașiului (resemnați și smeriți, cu credința că venirea politicienilor este un dat al sorții, o „încercare” printre altele) și, pe de cealaltă parte, reacția codacilor de la Mitropolia bucureșteană (nervoși, bombănitori, critici față de politicieni, dar resemnîndu-se în cele din urmă, după un tropăit pe loc). Pe scurt, la nici un hagealîc, notabilitățile și mărimile, fie ele și clericale, nu sînt bine văzute atunci cînd se bagă prin față și amînă contactul credincioșilor cu Divinul.

Eu, unul, nu am avut de-a face atît cu mireni în pelerinaj, cît cu politicieni în campanie; și, de aceea, mă încumet să ipotetizez motivele pentru care aceștia trag la moaște cu atîta sîrg: în principal, ca să le meargă bine, respectiv, ca „să se aleagă” la vot. Așa cum studentul se roagă să treacă examenul, fata nemăritată – să-și găsească soț, soțul cu disfuncții – să i se ridice (hm…) problema, tot așa și candidatul care înglobează și transcende aceste probleme, cu o intensitate însutită, poate chiar înmiită, își pune în „acțiunea la biserică” toată nădejdea, tot sufletul său de copil neprihănit care a învățat “Îngerașul”. Ei bine, da: politicianul care depășește rîndul de pelerini plouați, în alaiul auto al protopopimii, își dorește cam același lucru ca oricare dintre ei: să se reculeagă, să se închine și să pupe racla. Numai că el simte (de cele mai multe ori) că poartă asupra lui toate acele sute sau mii de destine care dîrdîie dincolo de grilajul jandarmilor. În preajma alegerilor, cei mai mulți dintre acești sforari pragmatici și neînduplecați devin dintr-o dată fragili și trimbulinzi ca nuielușa de alun. Atunci li se ascute, ca prin minune, sensibilitatea față de pneuma nației, față de rînduiala pămîntului, față de rîu, ram, țărișoară și popor. Și atunci, pac: dă-i cu credința, șefu’!

Despre Constantinescu se reține replica prin care l-a învins pe Iliescu în ‘96: „Domnule președinte, dumneavoastră credeți în Dumnezeu?”. Se omite îndeobște faptul că, pentru a acumula tăria și determinarea unei atari lovituri de capă, „domnu’ Emil” a tot băgat acțiuni inițiatice la mînăstiri, a refăcut itinerariul mitic al lui Cuza (prototipul său imagologic) și, asemeni marilor voievozi pomeniți de posteritate, a avut drept consultant primordial un sihastru… Remember? Călugărul Vasile!

În ce-l privește pe Băsescu, acțiunile și reacțiunile împlinesc pași tactici rafinați, care, dacă vor fi vreodată desecretizați, ne vor uimi prin dantelăria simbolistică a coregrafiei. Înaintea alegerilor din 2009, președintele, aflat la finele celui dintîi mandat, primește (e învestit cu) comandamentul social al candidaturii într-o vizită la Sînnicolau Mare. Acolo, un bătrîn sfătos „din popor” îi dăruiește o icoană a Sfîntului Ierarh Nicolae (patronul de hram al localității). Băse-Vodă se învoiește și intră în alegerile prezidențiale, programate în ziua de Sfîntul Nicolae, cu „protecție energetică” de blindaj. Remember apoi nuanțele violet și purpurii din vestimentația sa și a anturajului? Remember frecventarea tenebrosului Aliodor Manolea? Mai mult poate decît oricare alt politician, bădița Traian a accesat – se pare – majoritatea portalurilor magice și apotropaice posibile. Cu toate rezervele de rigoare, redau zvonul, primit la mîna a doua, cum că palma dată copilului la Ploiești în 2004 a fost „nu din răutate”, ci din rațiuni de deochi: copilul care, din greșeală, strigase o lozincă pro-Iliescu trebuia să-și retragă tabuistic invocația. Dosul de palmă a închis karma cea rea, restabilind-o pe cea bună. Și apoi toate blestemele, urările întoarse – Drăgoteasca, Patriciu, mai nou Pora (scăpată, ce-i drept, cu un avertisment)…

Campania electorală de față e plată, dezvrăjită, întrucît nici unul dintre marii competitori nu se adecvează rolului voievodal pe care i-l prescriu soboarele de sfetnici în costume negre și în veșminte aurii. Sfînta Parascheva i-a convocat la Iași în zile diferite, în atitudini deopotrivă stînjenite. Ponta își relata rugăciunile deschis, exoteric, ca președinții americani; iar Iohannis, cu o umanitate dezarmantă, și-a declarat public „ghinionul”.

Ce așteaptă de la noi partenerii UE, dacă tot ne dăm modernizați statal și societal, e poate ca, la nivel de reprezentare politică, să renunțăm la magi, zodiace și alte numerologii. În ce privește trăirea religioasă intimă, nu li se pot impune politicienilor reguli și acquis-uri. În momentul în care un politician se va alătura alegătorilor simpli din pronaos sau se va așeza la rînd ca un simplu pelerin, de partea strîmtă a gardului jandarmeresc, ei bine, în acel moment, să ne așteptăm să auzim îngerii cîntînd.

Anexa 15

Mediafax.ro

„Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași s-a încheiat. 250.000 de persoane s-au închinat la moaște

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost reintrodusă, miercuri seară, în interiorul Catedralei Mitropolitane din Iași, în cele șase zile de pelerinaj închinându-se la sfintele moaște aproximativ 250.000 de credincioși din întreaga țară.

Introducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva în catedrală a fost amânată miercuri câteva ore, după ce Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, a decis în cursul dimineții ca pelerinajul să continue, întrucât la rând mai așteptau aproximativ 2.000 de persoane.

Pe parcursul după-amiezii, afluența de pelerini a scăzut, iar în cursul serii racla a fost reintrodusă în lăcașul de cult.

Racla cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, adusă la Iași de la Biserica ”Sfântul Gheorghe Nou” din București, a fost de asemenea introdusă în Catedrala Mitropolitană din Iași, urmând ca joi dimineață să fie dusă la o biserică din cartierul ieșean Cantemir, unde credincioșii se vor putea închina timp de câteva ore.

Potrivit autorităților ieșene, în cele șase zile de pelerinaj de la Catedrala Mitropolitană din Iași aproximativ 250.000 de credincioși din întreaga țară s-au închinat la sfintele moaște. Rândul de pelerini a măsurat pe tot parcursul pelerinajului între câteva sute de metri și doi kilometri, timpul de așteptare ajungând și la cinci-șase ore.

Un număr de 600 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar 40 de credincioși au fost transportați la spital.

În total, au fost date 80 de amenzi pentru tulburarea liniștii publice, în valoare totală de 12.000 de lei.

Aproximativ 6.000 de persoane au asistat, marți, la slujba de Sfânta Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași, mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, îndemându-i pe oameni să plece acasă îmbogățiți și să fie luptători, în același timp el spunând că s-a simțit jenat că o parte din pelerini nu au avut cazare.

Slujba de Sfânta Parascheva a fost oficiată de zeci de preoți, în frunte cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, și a durat aproximativ trei ore și jumătate.

La ceremonia religioasă au luat parte și o serie de politicieni, între care premierul Victor Ponta, care a venit cu soția sa, Daciana, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ministrul Muncii, Rovana Plumb, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita, primar al Iașiului, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, vicepreședintele PNL Varujan Vosganian, precum și parlamentari de Iași.

O parte din pelerinii veniți la Iași din toată țara au fost cazați în locuințe ale enoriașilor, în urma unui apel lansat de Mitropolia Moldovei, însă mulți au stat sub cerul liber, pe străzile din zona Catedralei Mitropolitane, unde au întins pături pe jos, în timp ce alții au stat pe băncile din parcuri. Câteva persoane care aveau probleme de sănătate au fost găzduite peste noapte în interiorul catedralei.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.”

Anexa 16

ProTV

„A intrat deghizat printre participanții la un pelerinaj din România. Ce a descoperit acolo l-a uluit

La „Omul care aduce cartea”, Dan C. Mihailescu prezintă cartea unui cercetător român care s-a „infiltrat” printre pelerini pentru a descoperi ce stă în spatele acestui fenomen.

Cartea adusă azi de Dan C. Mihăilescu, „Nevoia de miracol”, este rezultatul cercetătorilor care au durat patru ani ale lui Mirel Bănică, doctor în științe politice în Elveția. Dându-se drept un credincios obișnuit, acesta a mers din 2011 până în 2014 la toate marile pelerinaje din țara noastră- la Iași, București, Prislop, Curtea de Argeș, Nicula, Suceava- pentru a studia acest fenomen.

Pelerinaj cuprins de nebunia „selfie”. Oamenii sunt mai interesați de poze decât de curățenia sufletească.

Ce a descoperit acolo? „O Românie în mic, care vrea să evadeze undeva”, spune Dan C. Mihăilescu, dar și o adevărată caracatiță a afacerilor care înfloresc în jurul pelerinajelor, modul în care acestea sunt monitorizate de cultele neoprotestante- și multe alte lucruri fascinante, care nu se văd la televizor.”

Anexa 17

ProTV

„Pelerinaj de vară în Moldova, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. „Nu pot să stau acasă, mă cheamă Sfântul

Cel mai important pelerinaj din Moldova a început luni dimineața la Suceava, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. Ca în fiecare an, mii de credincioși au venit să se închine la racla cu moaștele considerate făcătoare de minuni.

Osemintele au fost scoase din biserică luni dimineața și depuse pe un baldachin din curtea bisericii, pentru ca toți pelerinii să se poată închina. Marți va fi apogeul pelerinajului, de Sânziene, iar racla va fi purtată într-o procesiune impresionantă prin Suceava. La Liturghia de luni au asistat sute de credincioși, și mulți alții veniți din toată țara.

Mulți dintre credincioși spun că vin aici de zeci de ani, convinși de minunile pe care Sfântul le poate aduce în viața lor. De fiecare dată au rostit cu o rugăciune lângă raclă și spun că la plecare au simțit că au fost ascultați, apoi și-au văzut dorința împlinită.

„Vin cam de 30 de ani. An de an, și foarte bine mă simt. Nici nu pot să stau acasă când vine ziua asta, nu pot să stau acasă că mă cheamă Sfântul Ioan”, spune o enoriasă. În cele trei zile cât durează pelerinajul, oamenii așteaptă zeci de ore pănă să ajungă la raclă, însă nimic nu îi descurajează.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost, în secolul al XIV-lea, negustor în Trapezunt, în Turcia de astăzi. Și-a dat viața pentru credința în Dumnezeu și a fost torturat de tătari, la Cetatea Albă. Osemintele sale au fost aduse apoi la Suceava, de domnitorul Alexandru Cel Bun, în 1402.

„Am fost foarte rău și mă simt extraordinar de bine. Tare mi-a ajutat Sfântul Ioan”, mărturisește o altă credincioasă.

„E foarte bine cine poate să vină aici. E un loc foarte plăcut și Dumnezeu ajută la toți care vin aici. Vin de atâția ani de zile”, spune o alta.

Marți de Sânziene, se cinstește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și în noaptea magică dinaintea praznicului se spune că se deschid cerurile. Credincioșii vor aștepta zorii în rugăciune și cântări, odihnindu-se sub cerul liber. Apoi se vor închina la moaștele Sfâtului Ioan cel Nou, purtând cu ei buchete de flori de sânziene sfințite la mănăstire”

Anexa 18

România Liberă

„Pelerinaj în Dealul Mitropoliei

A început pelerinajul dedicat ocrotitorului Bucureștiului, Sfântul Dimitrie Basaraboc. Mii se credincioși îndură vântul și frigul pentru a ajunge la moaștele Sfântului pe Dealul Mitropoliei.

Pelerinajul a început cu o procesiune la care au participat 800 de preoți și călugări care au purtat moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Pentru prima oară, Patriarhul Ierusalimului a venit în România, alături de o delegație din Țara Sfântă și a adus o icoană care conține un fragment din Crucea Mântuitorului, cea descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în secolul al XII-lea (după alte surse, în sec XV-lea, iar după sinaxarele Bisericii bulgare, în secolul al XVII-lea) în satul Basarabov din Bulgaria. Se crede că inițial a fost păstor, pentru ca mai tărziu să îmbrace haina monahală la o mănăstire situată nu departe de satul natal. Moaștele Sfântului au fost depuse la biserica din Dealul Mitropoliei din București în secolul XVIII-lea. Biserica ortodoxă îl sărbătorește pe 27 octombrie.”

Anexa 19

Ziare.com

„Pelerinaj cu sacrificiu, pe Dealul Mitropoliei din București

Mii se credincioși s-au adunat, miercuri, la Dealul Mitropoliei din București, pentru a venera moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii catedralei patriarhale.

De asemenea, moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, cunoscut și ca „Vindecătorul de boli”, au fost aduse în Capitală de o delegație a Bisericii Greciei.

Călugări, bătrâni, copii, adolescenți ori femei cu nou-născuți în brațe au venit, din toate colțurile țării să venereze raclele sfintei, așezate în baldachinul cu flori. Ultimii ajunși s-au așezat, smeriți, la capătul șirului care ajunge pănâ la șosea. Pelerinii se roagă sau citesc cărți cu rugăciuni, iar jandarmii sunt de neînduplecat și îi întorc din drum pe cei mai puțini răbdători, care încearcă să sară garduri metalice ce împrejmuiesc rândul.

După ce ajunge, în cele din urmă, să sărute moaștele, credincioșii se închină cu energie când ies de sub baldachinul împodobit cu flori, apoi fac metanii pe trotuar, cu capul pe ciment. Autoritățile au esmitat, pentru Ziare.com, că la coada de pelerini de pe Dealul Mitropoliei se aflau, miercuri după amiaza, peste 4.000 de persoane.

Este prima oară când moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt aduse la București cu ocazia pelerinajului de Sfântul Cuvios Dimintrie cel Nou.”

Bibliografie

Baudrillard, Jean. Simulacred et simulations. Paris: Galilee, 1981.

Bănică, Mirel. Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană.

București: Editura Polirom, 2014.

Benoist, Maisse Raymon. Convocations therapeutiquesc du sacre. Paris: Khala, 2002.

Cazanuve, Jean. La television en sept proces. Paris: Buchet Chastel, 1992.

Cogat-Droulez, Sandrine. „Religion, science et miracles; le cas de Loudas”. Socio-

Anthropologie, 2001: 76-86.

Coleman, Simone & Eade, John. Reframing pilgrimage: Culture in motion. London:

Routledge, 2009.

Coman, Mihai. Introducere în antropologia culturală. Iași: Editura Polirom, 2008.

Davidson, Linda Key & David, Glitz. Pilgrimage: From Gances to Graceland. An

Encyclopedia. Santa Barbara, California: ABC-Clio, 2002.

Dinuță, Marin. Pelerinaj în Egipt. București: Editura Printech, 2009.

Elizondo, Virgil & Duquoc, Christian. Concilium no. 226, 1996: 8.

Durkheim, Emile. The elementary forms of the religious life. London: Society for the

Scientific Study of Religion, 1995.

Eade, John & Sallnow, Michael. Contesting the sacred. The anthropology of Christian

pilgrimage. : Routledge, 1991.

Faifer, Florin. Semnele lui Hermes. București: Editura Minerva, 1993.

Fairhurst, Gait T. The power of framing. Creating the language of leadership. New York:

Jossey-Bass, 2011.

Freedberg, David. The power of images studies in the history and theory of response.

Chicago: University of Chicago.

Gosch, Stephen S. & Steams, Peter N. Premodern travel in the world history. :

Routledge, 2008.

Hammoudi, Abdellah. Une saison a la Meque. Recit de pelerinage. Paris: Seuil, 2005.

Jonveaux, isabelle. Le monastere au travail: Le Royaume de Dieu au defi de l’econome.

: Bayard, 2011.

Magry, Peter Jan. Shrines and pilgrimage in the modern world. New itineraries into the

sacred. : Pres, 2008.

Melin, Michael. Pour une science des religions. : Seuil, 1973.

Morinis, Alan. Sacred journey; the anthropology of pilgrimage. : Pressport,

1992.

Murray, Mitchell. The cultural heritage of pilgrimage itineraries: The Camino de

. : Queen’s University, 2009.

Pequy, Charles. Partit en pelerinage. , 1992.

Raj, Razaq & Morpeth, Nigel, D. Religious Tourism and Pilgrimage Management:

An international perspective. : Cabi Publishing, 2007

Regis, Debray. L’enseignement du fait religiuex dans l’ecole latque. : Odile, 2002.

Stavrou, Michael. „Approche Theologique du pelerinage.” Contacts, 1999:128.

Turner, Victor and Edith. Image and pilgrimage in Christian culture. :

Press, 1978.

Wiederkehr, Macrina. Behold your life: a pilgrimage through your memories. :

Ave Maria Press, 2011

Webb, Diana. Medieval European Pilgrimage c. 700- c. 1500. : Palgrave

Mcmillan, 2002.

Webb, Diana. Pilgrims and pilgrimage in the Medieval West. : L.B.Taurus,

2001.

Zander, Leon. Le pelerinage in 1054-1954. Chevetgone: L’ Eglise et les Eglise, 1954

Anexe

Anexa 1.

Pașaportul pelerinului către Santiago de Compostela

Anexa 2.

Itinerariu El Camino de Santiago

Anexa 3.

Rândul de așteptar-Pelerinaj Sfânta Parascheva, Iași, România

Anexa 4.

Poziționarea geografică a localității Medugorje

Anexa 5.

Pelerini la statuia Fecioarei Maria la Medugorje

Anexa 6.

Lucrurile sfințite de la pelerinaj

Anexa 7.

Comerț în cadrul pelerinajelor la Sfânta Parascheva

Anexa 8.

Comerț și pelerinaj

Anexa 9.

Agenția de știri Basilica

„Relația dintre pelerinaj și mass-media

Marile pelerinaje religioase atrag an de an, pe lângă un impresionant număr de credincioși, și atenția presei românești. În ce măsură mass-media influențează opinia publică despre aceste manifestări și care este rolul pelerinajului în contextul societății moderne secularizate sunt doar două dintre întrebările la care sociologi, cercetători și jurnaliști au încercat să răspundă în cadrul dezbaterii interdisciplinare „Mass-media și pelerinajul religios” desfășurată marți, 29 octombrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Dezbaterea, organizată de Centrul de studii și documentare „Societate, Drept, Religie” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a fost moderată de lect. Dr. Laurențiu Tănase și s-a bucurat de prezența următorilor invitați: pr. Nicolae Dima, director Trinitas TV, Ciprian Olinici, director general Radio Trinitas; dr. Mirel Bănică, cercetator în cadrul Academiei Române; Vale Valentin Beloiu, sociolog și cercetător în domeniul pelerinajelor religioase; Cristian Curte, redactor emisiuni religioase Radio România; Răzvan Bucuroiu, director TVR 3. În cadrul discuțiilor s-a avut în vedere faptul că pelerinajul religios, cu toate elementele lui de manifestare, reprezintă un răspuns al Bisericilor creștine tradiționale la provocările secularizante contemporane și înfățișează o formă dinamică de religiozitate care este în atenția societății moderne datorită manifestării lui publice. Prin urmare, în conturarea unor opinii legate de pelerinaj, precum și în conturarea unui profil al pelerinului religios, mijloacele moderne de comunicare joacă un rol foarte important. "Am încercat să vedem care ar fi conexiunile dintre aceste două entități, pelerinajul și mass-media, plecând de la o realitate care de multe ori este deranjantă. Din lipsă de informare sau poate dintr-o lipsă de formare profesională, mass-media laică, de multe ori, deformează și denaturează sensul pelerinajului religios atunci când dorește să evidențieze sau să exagereze evenimente care nu au legătură directă cu acesta. Se scot în evidență elemente exotice, care nu fac decât să arunce o lumină negativă față de amploarea și valoarea duhovnicească și spirituală a pelerinajului", a spus lect. dr. Laurențiu Tănase.

Privitorul este chemat să ia cu discernământ ceea ce mass-media îi furnizează

Atitudinea mass-mediei laice față de pelerini este una care urmărește să scoată în evidență singularitățile șocante și marginale în detrimentul majorității care se înscrie în ethosul și rânduiala unui pelerinaj religios. Cristian Curte de la Radio România a arătat trei tipologii de pelerini pe care i-a întâlnit personal: tinerii, care vin, dar nu dintr-o motivație exterioară foarte bine întemeiată și argumentată, ci dintr-o credință moștenită de la părinți sau dezvoltată în mediul social (școală, Biserică); bătrânii, care trăiesc pelerinajul ca o manifestare a parohiei și vin împreună cu preotul în cadrul unui grup compact de credincioși; și pelerinii urbani, care vin singuri, neînsoțiți de cele mai multe ori sau în grupuri foarte mici împreună cu membri ai familiei sau prieteni. Dintre aceste trei categorii de pelerini care trăiesc pelerinajul, nici una nu este vizată de televiziunile comerciale, spune Cristian Curte, ci sunt vizate numai acele persoane care sunt prezente în mod accidental la pelerinaj sau care se remarcă printr-o atitudine ieșită din cadrul pelerinajului. Redactorul de la Radio România a mai arătat că de vină pentru această atitudine a mass-mediei laice sunt privitorii și cei care își formulează o părere despre pelerinaj numai pe baza a ceea ce arată presa, și a dat exemplul unei persoane care, după ce a participat la un pelerinaj, a spus că acesta "nu seamănă cu nimic din ceea ce vedea la televizor".

"Cel mai bine este să fii la pelerinaj, să fii acolo prezent concret cu sufletul și cu trupul"

Diferența dintre un reportaj despre pelerinaj realizat de Radio Trinitas și un reportaj despre același subiect realizat de un radio laic a fost ilustrată de Ciprian Olinici, director general Radio Trinitas. Tabloul pelerinajului pentru radioul laic a inclus și elemente care, deși sunt prezente în cadrul acestei manifestări, nu caracterizează atitudinea generală a participanților: cerșetorii, comercianții, sarmalele împărțite, prezența numărului jandarmilor etc. Reportajul realizat de Radio Trinitas a evidențiat însă, prin contrast, ethosul pelerinilor: nevoința lor, gândurile, rugăciunile pe care le fac așteptând la închinare și experiența personală legată de ajutorul sfinților în diferite contexte ale vieții lor. Răzvan Bucuroiu de la TVR 3 a arătat că, deși televiziunile sunt prezente întotdeauna la un pelerinaj, ele nu pot să prezinte în mod plenar un pelerinaj religios și nici nu trebuie să se aștepte acest lucru de la acestea. "Televiziunile, în afară de faptul că produc emoție înaintea marelui eveniment, nu pot să transmită întru totul atmosfera care se derulează în cadrul unui asemenea eveniment. Cel mai bine este să fii la pelerinaj, să fii acolo prezent concret cu sufletul și cu trupul la racla cu moaștele sfântului pe care tu îl cinstești. Televiziunile pot să încălzească momentul, pot să îl pregătească, pot să creeze acea emoție și acea așteptare, dar pelerinajul în sine este la fața locului", a spus Răzvan Bucuroiu.

Cercetătorul Mirel Bănică a spus că pelerinajul este atrăgător pentru mass-media din următoarele motive: omul modern are nevoia de consum spiritual, chiar dacă acesta se transmite prin mijloace de comunicare moderne; societatea are nevoie de spectacol și de emoție; pelerinajul furnizează un sentiment de bine chiar și celor care nu participă în mod direct, dar află despre acesta de la televiziuni. În cadrul dezbaterii, pr. Nicolae Dima, director Trinitas TV, a vorbit despre pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie din perspectiva televiziunii Patriarhiei Române, iar Valentin Beloiu a oferit o prezentare teoretică a pelerinajului în contextul societății moderne. La eveniment au mai fost prezenți pr. dr. Nicolae Dascălu, directorul publicațiilor "Lumina" și coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, profesori din cadrul facultății și numeroși studenți.”

Anexa 10

Kanal D!

„Pelerinajul la icoana care plânge

Încet-încet, pelerinajul de la mormantul părintelui Arsenie Boca se mută la Vaslui

În satul de care, până săptămâna trecută, nu știa nimeni, s-au adunat, ieri, mii de oameni. Bolnavi, necăjiți și veniti de departe, cu toții se roagă la icoana sfântului care plânge. Icoana părintelui Arsenie Boca, din comuna Pușcași, a devenit principala atracție pentru crendincioșii din toată țară. Mânați de boli și de necazuri, oamenii vin de la sute de kilometri distanță ca să vadă cu ochii lor minunea și să se roage.

De când au auzit că icoana lăcrimează, sunt tot mai mulți cei care trec pragul troiței din satul care până mai ieri, nimeni nu știa că există pe harta Romaniei. Cozile de mașini s-au întins pe kilometri întregi, iar numărul pelerinilor aproape că l-a depășit pe cel al localnicilor.

Cu toții cred într-o minune, ating icoana cu hainele lor sau a celor bolnavi și speră ca sfântul să le asculte rugăciunile.
Localnicii din Pușcași sunt uimiți, n-au văzut la ei în sat atâtea suflete de când sunt. Totuși, se întreabă în fiecare zi de ce tocmai la ei în ograda a apărut minunea?

Icoana a fost adusă de un localnic de la manastirea Prislop și a depus-o la troița de lângă casă, în ziua de Sfântul Gheorghe.”

Anexa 11.

ProTV

„ Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a început la Iași. Credincioșii, rugați să nu mai atingă sipetul cu lenjeria

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România – organizat în cinstea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a început încă de la primele ore ale dimineții de vineri, la Iași.

Marea sărbătoare este marți, 14 octombrie, dar pelerinii au început deja să apară că să se roage la moaștele Sfintei. 25 de mii de oameni au trecut pe la racla și i-au cerut ajutorul Cuvioasei ca să treacă mai ușor peste greutățile vieții.

Cu zecile de mii, oamenii s-au așezat la coadă, toți cu același gând, să o implore pe Sfânta Parascheva să le ierte păcatele.

Racla Sfintei Parascheva a fost scoasă vineri, încă de la patru dimineața, pentru ca peste 5 mii de credincioși din Voluntari, județul Ilfov, să se poată ruga la moaște.

Spre Iași au pornit însa de joi seara, cu autocarele, și peste 5.000 de oameni din Voluntari, județul Ilfov. Ca să nu blocheze traficul, cele 108 autocare au plecat în mai multe serii, la intervale de aproximativ 30 de minute.

Arhimandrit Dosoftei Scheiul, exarhul Catedralei Mitropolitane: "Le-am scos în procesiune pentru că cei 5-6.000 de credincioși care au venit în dimineața aceasta să se poata închina aici, afară, pentru că în biserică este foarte greu pentru un pelerinaj de asemenea anvergură."

Jandarmii i-au rugat pe credincioși să nu mai atingă de sipetul cu moaște o gramadă de obiecte aduse special de acasă- inclusiv lenjerie sau covoare.

"Haideți, nu mai scoateți obiectele din bagaj. O singură atingere este suficientă", le spune un jandarm pelerinilor.

Rândul de credincioși se întindea vineri amiazaă pe 2 kilometri. Printre cei care așteaptau să se închine am gasit două familii cu copii. Dacă un parinte a venit să mulțumească pentru darurile primite de-a lungul anilor de rugaciune, o mamă și-a pus speranța în puterea Cuvioasei. L-a adus cu ea pe baiațelul în vârstă de șase ani care din cauza unei boli cu care s-a născut nu poate să meargă.

"M-am mai dus la maănăstiri, nu e prima oară și să sperăm, ne rugăm la Dumnezeu , că în Romania nu se prea întâmplă nimic în sistemul medical ", a pus femeia care și-a pus toate speranțele într-o minune.

Alții au făcut din acest pelerinaj un obicei. "Cam de vreo cinci șase ani ani tot venim, am venit înainte să rămână soția însărcinataă cu cel mare și de atunci tot venim".

Dar zilele acestea, la Iași, nu doar pelerinii au povești de viață, ci și cei care se pun în slujba lor. Georgiana, o tânără de 28 de ani, voluntar la Crucea Rosie, a venit cu un bebeluș de câteva luni și nimic nu a împiedicat-o să stea departe.

"Sunt mai mult pe timpul nopții voluntar atunci va ramane cu taticul, pe timpul zilei am să îmi rog colegii să mă ajute. Voi face lucrul acesta până când voi ajunge să îmi ia ea mie locul”, a povestit Georgiana.

După oboseala de pe drum și postul ținut, mai mulți credincioși au leșinat și au avut nevoie de ajutor. Unii și-au înfruntat propriile boli ca să ajungă să se închine la moaște, printre aceștia și o femeie care a venit de la 500 de kilometri distanță, deși a suferit recent un preinfarct.

Anul acesta, lângă sipetul din argint al Cuvioasei Parascheva, au fost așezate și moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, plus câteva rămășițe atribuite Sfinților Apostoli și un fragment din Brâul Maicii Domnului.”

Anexa 12

ProTV

„Pelerinajul la moaștele Sfântului Dumintru a avut și impostori: călugări falși și măicuțe „afaceriste”

Mare e grădina Domnului și în ea își fac loc, pe lângă oamenii buni, și cei cu gânduri necurate. Profitând de pelerinajul la moaște, de Sfântul Dumitru, organizat pe Dealul Mitropoliei din București, printre credincioși s-au strecurat și impostorii.

Este vorba despre falși călugări, maicuțe gata să sară la bătaie sau cerșetori hotărâți să-i păcălească pe cei neatenți, ca să le ia banii sau lucrurile de valoare. Unii escroci au îmbrăcat haine bisericești, crezând că vor fi mai convingatori. Dar polițiștii i-au recunoscut în mulțime.

Numeroase rugăciuni s-au înălțat sâmbătă pe Dealul Mitropoliei. De Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, slujbă a fost oficiată de preoți români și greci, în frunte cu Înalt Preasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.

Mii de pelerini au stat ore în șir la coadă pentru a atinge moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Artemie și Împărăteasa Elena, dar și icoană Sfântului Împărat Constantin.

În mulțime s-au strecurat și șarlatani, care au inventat tot soiul de metode că să păcălească oamenii de bună credința. Poliția locală a Bucureștiului a găsit un fals călugăr care cerșea, dar și câteva așa zise măicuțe care vindeau obiecte bisericești susținând că proveneau de la mănăstirile din țară.

O doamnă a pretins că este "măicuță Zenobia" și nici măicuță Rozalia nu a arătat prea multă pioșenie. Dotată cu telefon de ultima generație, îi filmă pe polistiști și chiar le oprește cameră.

Răzvan Popă, Poliția Locală: "A fost prinsă vânzând niște produse în numele unei asociații ortodoxe europene, distinsă doamnă a încercat să agreseze un polițist. A recurs la strategică armă de a blestemă de morți, de familie și așa mai departe."

Preot Ionel Durlea, inspector eparhial: "Chiar dacă s-au îmbrăcat în haine monahale, pe lângă faptul că vor dea socoteală în față legii, vor da seamă și în față Lui Dumnezeu."

Alți cerșetori s-au folosit de copii că să strângă mai mulți bani. Polițiștii au găsit 23 de copii obligați să cerșească și i-au amendat pe cei care îi exploatau.

Sâmbătă a fost o zi cu totul specială pentru peste 300.000 de români care, și-au serbat onomastică de Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir.

În pragul acestei sărbători, mii de pelerini au urcat și vineri noapte Dealul Mitropoliei că să se roage la moaștele celor 3 sfinți – Dimitrie cel Nou, Sfântul Mucenic Artemie și Sfântă Împărăteasa Elena. Pelerinii n-au fost descurajați de coadă care se întindea pe 2 kilometri. Au răbdat cu stoicism că să ajungă la sfintele moaște și să se roage cu smerenie.

Durerea și oboseală orelor de așteptare n-au contat. Fiecare pelerin și-a asumat suferința că preț pentru pacea sufletească și mântuire.

"Nu îmi mai simt picioarele dar am stat la rând pentru că am zis să fac canonul. M-am rugat și eu pentru sănătate, pentru boală, pentru că uite cum sunt. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și Maica Domnului merg înainte, nu mă las, lupt, pentru că viață este o luptă", declară un enoriaș.

Sfântul Dumitru a fost cinstit printr-o slujbă oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei Patriarhale. Iar duminică, sărbătoarea continuă cu praznicul Sfântului Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureștilor.”

Anexa 13.

Digi24

„Pelerinaj cu 150.000 de oameni la Șumuleu Ciuc

Pelerinaj impresionant în Harghita, unde peste 150.000 de catolici au participat, la Șumuleu Ciuc, la una dintre cele mai mari procesiuni din Europa Centrală și de Est, o tradiție veche de cinci secole. Azi este sărbătoare mare pentru catolici, Rusaliile, și oamenii au venit de pe tot continentul și chiar din Noua Zeelandă. Din cauza căldurii și a oboselii, peste 50 de pelerini au avut nevoie de medici.

O mare de credincioși s-a adunat pe dealul de la Șumuleu Ciuc.

150.000 de catolici, români, maghiari, străini, au participat la cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală și de Est. La pelerinaj au venit și credincioși ortodocși. Procesiunea religioasă are o semnificație aparte: anul acesta se împlinesc 500 de ani de la aducerea statuii Fecioarei Maria în biserica franciscană de la Șumuleu.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc este cea mai mare procesiune catolică din Europa Centrală și de Est. În fiecare an, de cinci secole vin aici zeci de mii de oameni ca să se roage la statuia Maicii Domnului, despre care se spune că face minuni.”

Anexa 14.

www.catavencii.ro

„O enigmă de sezon: de ce merg politicienii la pelerinaje?”

Clișeele telejurnalistice ne bruiază și de data asta. Ei bine, nu, spre deosebire de ce tot îndrugă știriștii, candidații nu merg la moaștele Sfintei Parascheva sau ale Sfîntului Dumitru Nou pentru a racola alegători ori pentru a se îmbăia în mulțimi. De fapt, pelerinajele nu priesc campaniei electorale. Pelerinii cu multe ore de stat la rînd resimt intromisiunea politicienilor ca pe o probă anevoioasă, din cîte constată Mirel Bănică. În ultima sa carte, Nevoia de miracol(Polirom, 2014), antropologul distinge între, pe de o parte, reacția pelerinilor de la Catedrala Iașiului (resemnați și smeriți, cu credința că venirea politicienilor este un dat al sorții, o „încercare” printre altele) și, pe de cealaltă parte, reacția codacilor de la Mitropolia bucureșteană (nervoși, bombănitori, critici față de politicieni, dar resemnîndu-se în cele din urmă, după un tropăit pe loc). Pe scurt, la nici un hagealîc, notabilitățile și mărimile, fie ele și clericale, nu sînt bine văzute atunci cînd se bagă prin față și amînă contactul credincioșilor cu Divinul.

Eu, unul, nu am avut de-a face atît cu mireni în pelerinaj, cît cu politicieni în campanie; și, de aceea, mă încumet să ipotetizez motivele pentru care aceștia trag la moaște cu atîta sîrg: în principal, ca să le meargă bine, respectiv, ca „să se aleagă” la vot. Așa cum studentul se roagă să treacă examenul, fata nemăritată – să-și găsească soț, soțul cu disfuncții – să i se ridice (hm…) problema, tot așa și candidatul care înglobează și transcende aceste probleme, cu o intensitate însutită, poate chiar înmiită, își pune în „acțiunea la biserică” toată nădejdea, tot sufletul său de copil neprihănit care a învățat “Îngerașul”. Ei bine, da: politicianul care depășește rîndul de pelerini plouați, în alaiul auto al protopopimii, își dorește cam același lucru ca oricare dintre ei: să se reculeagă, să se închine și să pupe racla. Numai că el simte (de cele mai multe ori) că poartă asupra lui toate acele sute sau mii de destine care dîrdîie dincolo de grilajul jandarmilor. În preajma alegerilor, cei mai mulți dintre acești sforari pragmatici și neînduplecați devin dintr-o dată fragili și trimbulinzi ca nuielușa de alun. Atunci li se ascute, ca prin minune, sensibilitatea față de pneuma nației, față de rînduiala pămîntului, față de rîu, ram, țărișoară și popor. Și atunci, pac: dă-i cu credința, șefu’!

Despre Constantinescu se reține replica prin care l-a învins pe Iliescu în ‘96: „Domnule președinte, dumneavoastră credeți în Dumnezeu?”. Se omite îndeobște faptul că, pentru a acumula tăria și determinarea unei atari lovituri de capă, „domnu’ Emil” a tot băgat acțiuni inițiatice la mînăstiri, a refăcut itinerariul mitic al lui Cuza (prototipul său imagologic) și, asemeni marilor voievozi pomeniți de posteritate, a avut drept consultant primordial un sihastru… Remember? Călugărul Vasile!

În ce-l privește pe Băsescu, acțiunile și reacțiunile împlinesc pași tactici rafinați, care, dacă vor fi vreodată desecretizați, ne vor uimi prin dantelăria simbolistică a coregrafiei. Înaintea alegerilor din 2009, președintele, aflat la finele celui dintîi mandat, primește (e învestit cu) comandamentul social al candidaturii într-o vizită la Sînnicolau Mare. Acolo, un bătrîn sfătos „din popor” îi dăruiește o icoană a Sfîntului Ierarh Nicolae (patronul de hram al localității). Băse-Vodă se învoiește și intră în alegerile prezidențiale, programate în ziua de Sfîntul Nicolae, cu „protecție energetică” de blindaj. Remember apoi nuanțele violet și purpurii din vestimentația sa și a anturajului? Remember frecventarea tenebrosului Aliodor Manolea? Mai mult poate decît oricare alt politician, bădița Traian a accesat – se pare – majoritatea portalurilor magice și apotropaice posibile. Cu toate rezervele de rigoare, redau zvonul, primit la mîna a doua, cum că palma dată copilului la Ploiești în 2004 a fost „nu din răutate”, ci din rațiuni de deochi: copilul care, din greșeală, strigase o lozincă pro-Iliescu trebuia să-și retragă tabuistic invocația. Dosul de palmă a închis karma cea rea, restabilind-o pe cea bună. Și apoi toate blestemele, urările întoarse – Drăgoteasca, Patriciu, mai nou Pora (scăpată, ce-i drept, cu un avertisment)…

Campania electorală de față e plată, dezvrăjită, întrucît nici unul dintre marii competitori nu se adecvează rolului voievodal pe care i-l prescriu soboarele de sfetnici în costume negre și în veșminte aurii. Sfînta Parascheva i-a convocat la Iași în zile diferite, în atitudini deopotrivă stînjenite. Ponta își relata rugăciunile deschis, exoteric, ca președinții americani; iar Iohannis, cu o umanitate dezarmantă, și-a declarat public „ghinionul”.

Ce așteaptă de la noi partenerii UE, dacă tot ne dăm modernizați statal și societal, e poate ca, la nivel de reprezentare politică, să renunțăm la magi, zodiace și alte numerologii. În ce privește trăirea religioasă intimă, nu li se pot impune politicienilor reguli și acquis-uri. În momentul în care un politician se va alătura alegătorilor simpli din pronaos sau se va așeza la rînd ca un simplu pelerin, de partea strîmtă a gardului jandarmeresc, ei bine, în acel moment, să ne așteptăm să auzim îngerii cîntînd.

Anexa 15

Mediafax.ro

„Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași s-a încheiat. 250.000 de persoane s-au închinat la moaște

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost reintrodusă, miercuri seară, în interiorul Catedralei Mitropolitane din Iași, în cele șase zile de pelerinaj închinându-se la sfintele moaște aproximativ 250.000 de credincioși din întreaga țară.

Introducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva în catedrală a fost amânată miercuri câteva ore, după ce Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, a decis în cursul dimineții ca pelerinajul să continue, întrucât la rând mai așteptau aproximativ 2.000 de persoane.

Pe parcursul după-amiezii, afluența de pelerini a scăzut, iar în cursul serii racla a fost reintrodusă în lăcașul de cult.

Racla cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, adusă la Iași de la Biserica ”Sfântul Gheorghe Nou” din București, a fost de asemenea introdusă în Catedrala Mitropolitană din Iași, urmând ca joi dimineață să fie dusă la o biserică din cartierul ieșean Cantemir, unde credincioșii se vor putea închina timp de câteva ore.

Potrivit autorităților ieșene, în cele șase zile de pelerinaj de la Catedrala Mitropolitană din Iași aproximativ 250.000 de credincioși din întreaga țară s-au închinat la sfintele moaște. Rândul de pelerini a măsurat pe tot parcursul pelerinajului între câteva sute de metri și doi kilometri, timpul de așteptare ajungând și la cinci-șase ore.

Un număr de 600 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar 40 de credincioși au fost transportați la spital.

În total, au fost date 80 de amenzi pentru tulburarea liniștii publice, în valoare totală de 12.000 de lei.

Aproximativ 6.000 de persoane au asistat, marți, la slujba de Sfânta Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași, mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, îndemându-i pe oameni să plece acasă îmbogățiți și să fie luptători, în același timp el spunând că s-a simțit jenat că o parte din pelerini nu au avut cazare.

Slujba de Sfânta Parascheva a fost oficiată de zeci de preoți, în frunte cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, și a durat aproximativ trei ore și jumătate.

La ceremonia religioasă au luat parte și o serie de politicieni, între care premierul Victor Ponta, care a venit cu soția sa, Daciana, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ministrul Muncii, Rovana Plumb, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita, primar al Iașiului, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, vicepreședintele PNL Varujan Vosganian, precum și parlamentari de Iași.

O parte din pelerinii veniți la Iași din toată țara au fost cazați în locuințe ale enoriașilor, în urma unui apel lansat de Mitropolia Moldovei, însă mulți au stat sub cerul liber, pe străzile din zona Catedralei Mitropolitane, unde au întins pături pe jos, în timp ce alții au stat pe băncile din parcuri. Câteva persoane care aveau probleme de sănătate au fost găzduite peste noapte în interiorul catedralei.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.”

Anexa 16

ProTV

„A intrat deghizat printre participanții la un pelerinaj din România. Ce a descoperit acolo l-a uluit

La „Omul care aduce cartea”, Dan C. Mihailescu prezintă cartea unui cercetător român care s-a „infiltrat” printre pelerini pentru a descoperi ce stă în spatele acestui fenomen.

Cartea adusă azi de Dan C. Mihăilescu, „Nevoia de miracol”, este rezultatul cercetătorilor care au durat patru ani ale lui Mirel Bănică, doctor în științe politice în Elveția. Dându-se drept un credincios obișnuit, acesta a mers din 2011 până în 2014 la toate marile pelerinaje din țara noastră- la Iași, București, Prislop, Curtea de Argeș, Nicula, Suceava- pentru a studia acest fenomen.

Pelerinaj cuprins de nebunia „selfie”. Oamenii sunt mai interesați de poze decât de curățenia sufletească.

Ce a descoperit acolo? „O Românie în mic, care vrea să evadeze undeva”, spune Dan C. Mihăilescu, dar și o adevărată caracatiță a afacerilor care înfloresc în jurul pelerinajelor, modul în care acestea sunt monitorizate de cultele neoprotestante- și multe alte lucruri fascinante, care nu se văd la televizor.”

Anexa 17

ProTV

„Pelerinaj de vară în Moldova, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. „Nu pot să stau acasă, mă cheamă Sfântul

Cel mai important pelerinaj din Moldova a început luni dimineața la Suceava, la mănăstirea cu hramul Sfântului Ioan cel Nou. Ca în fiecare an, mii de credincioși au venit să se închine la racla cu moaștele considerate făcătoare de minuni.

Osemintele au fost scoase din biserică luni dimineața și depuse pe un baldachin din curtea bisericii, pentru ca toți pelerinii să se poată închina. Marți va fi apogeul pelerinajului, de Sânziene, iar racla va fi purtată într-o procesiune impresionantă prin Suceava. La Liturghia de luni au asistat sute de credincioși, și mulți alții veniți din toată țara.

Mulți dintre credincioși spun că vin aici de zeci de ani, convinși de minunile pe care Sfântul le poate aduce în viața lor. De fiecare dată au rostit cu o rugăciune lângă raclă și spun că la plecare au simțit că au fost ascultați, apoi și-au văzut dorința împlinită.

„Vin cam de 30 de ani. An de an, și foarte bine mă simt. Nici nu pot să stau acasă când vine ziua asta, nu pot să stau acasă că mă cheamă Sfântul Ioan”, spune o enoriasă. În cele trei zile cât durează pelerinajul, oamenii așteaptă zeci de ore pănă să ajungă la raclă, însă nimic nu îi descurajează.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost, în secolul al XIV-lea, negustor în Trapezunt, în Turcia de astăzi. Și-a dat viața pentru credința în Dumnezeu și a fost torturat de tătari, la Cetatea Albă. Osemintele sale au fost aduse apoi la Suceava, de domnitorul Alexandru Cel Bun, în 1402.

„Am fost foarte rău și mă simt extraordinar de bine. Tare mi-a ajutat Sfântul Ioan”, mărturisește o altă credincioasă.

„E foarte bine cine poate să vină aici. E un loc foarte plăcut și Dumnezeu ajută la toți care vin aici. Vin de atâția ani de zile”, spune o alta.

Marți de Sânziene, se cinstește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și în noaptea magică dinaintea praznicului se spune că se deschid cerurile. Credincioșii vor aștepta zorii în rugăciune și cântări, odihnindu-se sub cerul liber. Apoi se vor închina la moaștele Sfâtului Ioan cel Nou, purtând cu ei buchete de flori de sânziene sfințite la mănăstire”

Anexa 18

România Liberă

„Pelerinaj în Dealul Mitropoliei

A început pelerinajul dedicat ocrotitorului Bucureștiului, Sfântul Dimitrie Basaraboc. Mii se credincioși îndură vântul și frigul pentru a ajunge la moaștele Sfântului pe Dealul Mitropoliei.

Pelerinajul a început cu o procesiune la care au participat 800 de preoți și călugări care au purtat moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Pentru prima oară, Patriarhul Ierusalimului a venit în România, alături de o delegație din Țara Sfântă și a adus o icoană care conține un fragment din Crucea Mântuitorului, cea descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în secolul al XII-lea (după alte surse, în sec XV-lea, iar după sinaxarele Bisericii bulgare, în secolul al XVII-lea) în satul Basarabov din Bulgaria. Se crede că inițial a fost păstor, pentru ca mai tărziu să îmbrace haina monahală la o mănăstire situată nu departe de satul natal. Moaștele Sfântului au fost depuse la biserica din Dealul Mitropoliei din București în secolul XVIII-lea. Biserica ortodoxă îl sărbătorește pe 27 octombrie.”

Anexa 19

Ziare.com

„Pelerinaj cu sacrificiu, pe Dealul Mitropoliei din București

Mii se credincioși s-au adunat, miercuri, la Dealul Mitropoliei din București, pentru a venera moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii catedralei patriarhale.

De asemenea, moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, cunoscut și ca „Vindecătorul de boli”, au fost aduse în Capitală de o delegație a Bisericii Greciei.

Călugări, bătrâni, copii, adolescenți ori femei cu nou-născuți în brațe au venit, din toate colțurile țării să venereze raclele sfintei, așezate în baldachinul cu flori. Ultimii ajunși s-au așezat, smeriți, la capătul șirului care ajunge pănâ la șosea. Pelerinii se roagă sau citesc cărți cu rugăciuni, iar jandarmii sunt de neînduplecat și îi întorc din drum pe cei mai puțini răbdători, care încearcă să sară garduri metalice ce împrejmuiesc rândul.

După ce ajunge, în cele din urmă, să sărute moaștele, credincioșii se închină cu energie când ies de sub baldachinul împodobit cu flori, apoi fac metanii pe trotuar, cu capul pe ciment. Autoritățile au esmitat, pentru Ziare.com, că la coada de pelerini de pe Dealul Mitropoliei se aflau, miercuri după amiaza, peste 4.000 de persoane.

Este prima oară când moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt aduse la București cu ocazia pelerinajului de Sfântul Cuvios Dimintrie cel Nou.”