Opus Dei. Istoric, Controverse, Actualitate
OPUS DEI
Istoric, controverse, actualitate
Cuprins
Introducere
1. Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer – fondatorul Opus Dei
1.1. Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer
1.1.1. Copilăria și educația
1.1.2. Opus Dei – începuturi
1.1.3. Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci
1.1.4. Josemaría și Franco
1.1.5. Josemaría și Hitler
1.1.6. Opus Dei și Conciliul II Vatican
1.1.7. Prelatura personală
1.1.8. Beatificarea. Canonizarea
1.1.9. Operele Sfântului Josemaría
1.2. Personalitatea lui Josemaría: în loc de concluzii
2. Principii și controverse
2.1. Principiile Opus Dei
2.1.1. Membrii
2.1.2. Sanctificarea muncii
2.1.3. Libertatea creștină
2.1.4. Rugăciunea în mijlocul cetății
2.1.5. Filiația divină
2.1.6. Familia
2.2. Controverse
3. Actualitate. Opus Dei în prezent
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Am ales această temă pentru că am fost atras în mod special de unul dintre principiile acestei organizații, acela al sanctificării muncii, noțiune deloc străină mentalității ortodoxe. Încercând să prezint această sintagmă – sanctificarea muncii – într-o formulă rezumativă, aș folosi expresia întâlnită într-una dintre discuțiile cu unul din membri Lucrării: „Să lucrezi ca și cum Hristos ar lucra în locul tău”.
O scurtă reflecție asupra acestei fraze responsabilizează. Ne ajută să trecem mai ușor peste dificultățile din cadrul unui loc de muncă, crește productivitatea și configurează relațiile colegiale ținând cont de valori precum respectul și comuniunea. Am spus că permanenta actualizare a acelei fraze amintite anterior crește productivitatea din următorul motiv: omul care are conștiința că lucrul său reprezintă o jertfă adusă lui Dumnezeu, mai mult decât atât, că Însuși Hristos este modelul pe care trebuie să-l urmeze, chiar și în cele mai mici detalii ale vieții, va duce la bun sfârșit orice lucru cu maximă determinare și implicare.
Aceasta este și ideea fundamentală a Opus Dei, aceea că oricine poate ajunge la Dumnezeu prin intermediul profesiei sale, indiferent care este aceasta, dacă acea persoană cultivă în mediul său de lucru adevăratul spirit creștin. Am putea spune că este o actualizare a principiului „ora et labora”.
În al doilea rând, subiectul este unul foarte puțin tratat în țara noastră, România fiind inclusă în programul de misiune al Opus Dei din 2009. Centrul pentru bărbați își are sediul pe Str. Ghiocei, Nr. 7A, purtând numele de „Asociația Muntele Alb”, iar cel pentru femei poartă numele de „Centrul Cultural Timona”, având sediul pe B-dul Regina Maria, Nr. 32.
Au început să fie traduse în limba română, ori sunt în curs de traducere, principalele opere ale fondatorului sau lucrări care ilustrează biografia acestuia. Deși foarte puțin cunoscută în sensul obiectiv în spațiul nostru, există mărturii concrete că această organizație este destul de prezentă, cel puțin în capitală.
Pe lângă centrele Opus Dei amintite, la 26 iunie 2013, Arhiepiscopul romano-catolic din București, IPS Ioan Robu, a binecuvântat o statuie a Sfântului Josemaría, aceasta fiind amplasată în curtea bisericii „Sfintei Tereza a Pruncului Isus” (anexa 4), avându-și sediul în proximitatea Colegiului Romano-Catolic „Sf. Iosif”. Misionarii din România se află sub autoritatea prelatului, iar vicarul regional Opus Dei pentru România, Ungaria și Austria este Pr. Ludwig Juza și își are reșendința la Viena.
În al treilea rând, am considerat că este necesară tratarea acestui subiect într-o manieră obiectivă, ca răspuns la propaganda denigratoare formulată împotriva Opus Dei, în special în lucrarea lui Dan Brown, „The Da Vinci Code”. În acest roman este prezentat un călugăr, reprezentant al acestei organizații, protector al secretului Sfântului Graal. Personajul se caracterizează prin violența de care dă dovadă în misiunea sa.
Există și voci din rândul foștilor membri Opus Dei care acuză organizația că ar avea un caracter secret și că ar submina liberatatea membrilor săi, profitând de pe urma acestora. Opuslibros.org, este un site web în limba spaniolă care critică această mișcare, având și un corespondend în limba engleză, Opus Dei Awareness Network, cu adresa www.odan.org.
Mulți condamnă procesul de mortificare la care unii membri Opus Dei se supun. Este cunoscut faptul că în tradiția Bisericii Catolice au existat persoane, chiar și sfinți, care foloseau autoflagelarea ca modalitate de disciplinare a trupului, fie prin folosirea unui bici, fie prin purtarea unor obiecte vestimentare cu spini, tocmai pentru a le aduce în permanență aminte de Patimile Mântuitorului și pentru a îmblânzi pornirile trupului către plăcere.
În realitate, numai o mică parte dintre cei afiliați Lucrării practică „mortificarea” corporală prin folosirea ciliciului, a disciplinei, prin controlul somnului, prin anumite abțineri din timpul mesei sau prin tăcerea pentru o anumită perioadă de timp.
Am amintit două noțiuni care necesită explicații suplimentare – ciliciul și disciplina. Ciliciul (Anexa 6) este un lanț cu țepi metalici care se poartă în partea superioară a coapsei timp de două ore pe zi, excepție făcând zilele care coincid cu sărbătorile bisericești, inclusiv duminica. Disciplina (Anexa 7) este un bici folosit pentru lovirea spatelui o dată pe săptămână, sau de mai multe ori, în cazul unor membri care solicită acest lucru. În timpul loviturilor se rostește o rugăciune scurtă, de obicei „Tatăl Nostru” sau „Ave Maria”.
Prezenta lucrare nu își propune să trateze exhaustiv tema, însă are ca obiectiv realizarea unei imagini cât mai complete și cât mai corecte din punct de vedere științific asupra a ceea ce a însemnat Opus Dei în istoria recentă, observând evoluția acesteia până în prezent, la nivel internațional, dar și pe teritoriul țării noastre. În tratarea temei se analizează obiectiv afirmațiile aduse împotriva organizației și se expun sistematic principiile care stau la baza vieții fiecărui membru.
Opus Dei, având echivalent în limba română în sintagma Lucrarea Domnului, este o organizație spirituală a cărei înființare este datată la 2 octombrie 1928. Această dată reprezintă momentul când un tânăr preot spaniol, Josemaría Escrivá de Balaguer (Anexa 1), în timpul unei reculegeri la Madrid, în casa călugărilor lazariști, primește prin viziune de la Dumnezeu porunca de a întemeia grupul ce mai târziu va deveni Opus Dei.
Până la acest moment, termenul definea rugăciunile cântate de preoți în cor dimineața și seara. Organizația se mai numește în general Lucrarea, denumire ce părea inițial provizorie. Există o teorie conform căreia fondatorul intenționase s-o numească Sociedad de Coorperatión Intelectual sau SOCOIN.
Inițial, în accepțiunea fondatorului ei, gruparea se adresa exclusiv bărbaților, însă la data de 14 februarie 1930, în timp ce slujea Sfânta Liturghie, Josemaría Escrivá înțelege prin insuflare divină că această organizație trebuie să fie compusă și din femei.
În decembrie 1933 se deschide primul centru al Lucrării, având sediul pe Strada Luchana din Madrid, nefiind altceva decât un mic apartament. Poartă numele de Academia DYA, prescurtare de la „Derecho y Arquitectura” – „Drept și Arhitectură”. Sediul este mutat un an mai târziu, în octombrie 1934, pe Strada Ferraz, fiind adăugate facilități pentru studenți. Urmează vremuri grele pentru cei implicați în acest proiect, aceasta fiind perioada când se desfășoară războiului civil spaniol. Planul fondatorului de a extinde mișcarea Opus Dei se suspendă.
Proiectul este reluat, iar la 19 martie 1941, Leopoldo Eijo y Garay, episcop de Madrid, acordă pentru prima dată o aprobare diecezană Lucrării Domnului.
În anul 1975, în ziua de 26 iunie, în jurul prânzului, Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer trecea la Domnul. Se întâmpla la Roma, iar câteva ore mai târziu, în capela „Sfintei Maria” aflată în sediul central al Opus Dei, Mons. Álvaro del Portillo, secretar general al Lucrării în acel moment, depune câțiva trandafiri roșii pe picioarele fondatorului, citând versetul 15 din capitolul 10 al Epistolei către Romani: „Cât sunt de frumoase picioarele celor ce vestesc Evanghelia păcii, ale celor ce vestesc lucrurile bune”.
Ceea ce ar putea părea un sfârșit, de fapt devine un început. Beatificarea și canonizarea sa sunt cerute de majoritatea credincioșilor catolici și de o mulțime covârșitoare de episcopi. Papa Ioan Paul al II-lea, un simpatizant al acestuia, l-a beatificat la 17 mai 1992. Ziua de 6 octombrie 2002 a intrat în istoria Romei. Este ziua în care papa Ioan Paul al II-lea, în fața unei mulțimi nesfârșite de oameni îl proclamă pe Josemaría Escrivá ca fiind sfânt.
La 28 noiembrie 1982, papa Ioan Paul al-II-lea ridică Opus Dei la rangul de prelatură personală, iar prelat devine Álvaro del Portillo. În prezent, episcopul Javier Echevarría Rodríguez (Anexa 3) deține această funcție, fiind secretarul fondatorului până în momentul morții acestuia.
Este singura mișcare din cadrul Bisericii Catolice care a fost înălțată la acest rang. Bine de știut este faptul că până la Conciliul II Vatican această noțiune nu exista în Biserica Romano-Catolică.
Mișcarea se adresează în special laicilor, în 2007, din totalul de 87 491 de membri, 83 641 erau laici, 1 850 fiind preoți, cifrele reprezentând doar 0, 008 procente din totalul catolicilor de pe glob. O știre recentă publicată pe site-ul oficial Opus Dei afirmă că din cei mai mult de 90 000 de membri, 98% sunt laici, majoritatea dintre ei fiind căsătoriți, iar în jur de 2 000 sunt preoți.
În viziunea Mons. Escrivá, Opus Dei nu trebuie să fie o întreprindere condusă de cler. Laicii pot avea aceeași vocație ca și preoții, pot fi pe picior de egalitate cu aceștia. A nu se înțelege din această formulare că fondatorul promova o scindare în cadrul Bisericii Catolice pe modelul protestantismului. Autoritatea clerului nu este negată, însă este recunoscută valoarea laicatului, în ascultare față de cler, având în centru Euharistia, adică pe Hristos.
Se vehiculează și o teorie conform căreia s-ar promova o formă catolică de calvinism, că noțiunea de sanctificare a muncii ar fi, de fapt, un cult al succesului, mai ales că majoritatea membrilor sunt persoane foarte bine pregătite, iar unele dintre ele, deosebit de influente și cu o putere financiară deosebită. Este acuzată că ar fi o formă de calvinism în catolicism, plecând de la premisa calvină conform căreia succesul în muncă și atingerea perfecțiunii reprezintă garantul predestinării.
Există teorii acuzatoare la adresa Opus Dei, majoritatea nefondate, precum cele din romanul lui Dan Brown. Corect din punct de vedere academic fiind ca eventualele concluzii să fie fundamentate pe o cercetare temeinică și obiectivă, ceea ce această lucrare își propune.
Cel mai potrivit ar fi să afirmăm că laicilor li se stimulează spiritul misionar, li se recunoaște sau li se reamintește, mai degrabă, misiunea pe care o au în societate. În spațiul secularizat s-a împământenit mentalitatea conform căreia Biserica este sinonimă numai cu ierarhia sacramentală, laicii fiind simpli spectatori.
Procesul a fost alimentat și de practica împărtășirii laicilor numai cu Trupul Domnului în Biserica Romano-Catolică, împărtășirea și din Sf. Potir cu Sângele Mântuitorului, fiind rezervată în exclusivitate membrilor clerului.
Există diferite categorii de membri, diferența între ei făcând-o gradul de pregătire pe care aceștia îl au în a susține activitățile din cadru Opus Dei. Tipuri de membri: supranumerarii, categorie care reprezintă aproximativ 70% total, numerarii și asociații. Există și o categorie aparte, cea a colaboratorilor, persoane care nu sunt membre ale Lucrării, sau mai mult decât atât, persoane care nici măcar nu apațin Bisericii Catolice. Aceștia își oferă sprijinul prin implicarea în diferite activități, prin rugăciuni sau prin contribuții de ordin financiar.
În prezent, Opus Dei suștine sau asigură formare doctinară și spirituală în cincisprezece universități, în care învață aproximativ 80 000 de studenți.ngele Mântuitorului, fiind rezervată în exclusivitate membrilor clerului.
Există diferite categorii de membri, diferența între ei făcând-o gradul de pregătire pe care aceștia îl au în a susține activitățile din cadru Opus Dei. Tipuri de membri: supranumerarii, categorie care reprezintă aproximativ 70% total, numerarii și asociații. Există și o categorie aparte, cea a colaboratorilor, persoane care nu sunt membre ale Lucrării, sau mai mult decât atât, persoane care nici măcar nu apațin Bisericii Catolice. Aceștia își oferă sprijinul prin implicarea în diferite activități, prin rugăciuni sau prin contribuții de ordin financiar.
În prezent, Opus Dei suștine sau asigură formare doctinară și spirituală în cincisprezece universități, în care învață aproximativ 80 000 de studenți. Cea mai mare este „Universidad de Navarra” din Pamplona, Spania.
Lucrarea asigură asistență spirituală în șapte spitale, dintre care unul în Congo și unul în Nigeria. Există unsprezece școli de afaceri, având 10 000 de studenți, treizeci și șase de scoli primare și secundare cu aproximativ 25 000 de elevi.
Mai sunt menționate o sută șaizeci și șase de campusuri universitare, nouăzeci și șapte de școli primare și secundare. Pe lângă acestea mai există o mulțime de școli, de clinici medicale, de diferite mărimi.
Teritoriul pe care Opus Dei își desfășoară activitatea are o intindere covârșitoare. Desfășoară activități de la locații precum „Instituto de Estudios Superiores de la Empresa” din Barcelona, la zone din Africa, China, Japonia, SUA, America Latină, până la București și Mogoșoaia, județul Ilfov.
Opus Dei este un răspuns la secularizarea excesivă, manifestată mai ales în spațiul occidental. Principii precum Împărtășirea zilnică, împlinirea datoriilor de serviciu cu maxim interes și responsabilitate, rugăciunea zilnică, în comuniune cu ceilalți, în spațiul privat, dar și în mijlocul societății reprezintă o revenire la modul de viețuire conform îndemnurilor Evangheliei.
Aceste noțiuni, pe lângă faptul că îl projează pe om de izolarea tot mai frecvent întâlnită, de epuizarea survenită în urma muncii, de dezinteresul față de tot ce-l înconjoară, îl ancorează pe om în spațiul eclezial, îi redă acestuia demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, apropiindu-l de Acesta, deschizându-i o nouă perspectivă, care părea foarte îndepărtată, aceea a sfințeniei.
1. Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer – fondatorul Opus Dei
1.1. Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer (1902-1975)
1.1.1. Copilăria și educația
Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer s-a născut în Barbastro, Spania, la 9 ianuarie 1902, numele său de botez fiind José María Julián Mariano. Barbastro era un oraș foarte cunoscut din întinsul podiș Somontano, aflat la poalele Pirineilor Aragonezi. Poziția geografică i-a conferit orașului un rol economic foarte important, fiind străbătut de principalele rute comerciale.
La anul 1100, este recucerit de către Pedro I de Aragon de sub dominația musulmană. În acest oraș se întemeiază și un centru episcopal, devenind din ce în ce mai înfloritor. În jurul anului 1900 aici locuiau aproximativ 7 000 de persoane, avea statut de capitală regională, având proprii judecători, notariat și propriul centru episcopal.
Tatăl său se numea José Escrivá y Corzán, fiind un comerciant din orașul Barbastro. Acesta se născuse la 15 octombrie 1867 în Fonz. Se căsătorește la 19 septembrie 1898 cu María de los Dolores Albás y Blanc, fiica unei familii foarte cunoscute din Barbastro. Familia a avut șase copii, pe Carmen (1899-1957), Josemaría, María Asunción (1905), María de los Dolores (1907), María del Rosario (1909) și Santiago (1919-1994). Cele trei surori mai mici ale fondatorului Opus Dei mor la o vârstă fragedă.
Josemaría este considerat mort de către medici, în urma unei boli pe care aceștia au socotit-o a fi meningită. Mama sa îl duce în biserica Fecioarei Maria din Torreciudad, o mică localitate din apropiere, revenindu-și miraculos după această întâmplare.
În cadrul acestei familii primește o educație religioasă aleasă, mama sa fiind cea care îi îndrumă primii pași pe calea credinței, însă în anul 1908 începe studiile la Colegiul Călugărilor Pioși din Barbastro, unde învățaseră alți 12 sfinți.
În anul 1912 primește pentru prima dată Sfânta Împărtășanie, în ziua de 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, profitând de reglementarea papei Pius X care scădea vârsta la care se putea administra pentru prima dată Euharistia unei persoane.
În acest loc primește o educație solidă, remarcându-se printre ceilalți elevi ai colegiului din punct de vedere intelectual, dar și prin viața sa pioasă pe care o ducea. În anul 1914, in iunie, Josemaría a abslovit, fiind elevul cu cele mai bune calificative. Sfântul Josemaría, deși trecuse printr-o perioadă foarte grea, reușește să-și finalizeze studiile. Această etapă coincide cu moartea celor trei surori mai mici ale sale.
În anul 1915 familia se mută în Logroño din cauza problemelor financiare. Mica afacere pe care o conduceau devine insolvabilă, ceea ce-i determină să părăsească Barbastro, părăsindu-și vechiul cămin, cu toate facilitățile sale.
Prima sa experiență duhovnicească apare în viața acestuia undeva între Crăciunul anului 1917 și sărbătoarea Epifaniei din anul următor. Însuși Josemaría a mărturisit la un moment dat cum a rămas profund impresionat de urmele unor pași în zăpadă, provenite de la un călugăr carmelit, cel mai probabil, un reprezentant al „carmeliților desculți”, ramură a acestui ordin monahal.
Experiența l-a umplut de entuziasm duhovnicesc, încât își propune să-L slujească pe Dumnezeu. Își alege, inițial, ca țel spiritual vocația de preot carmelit, începând să meargă zilnic la biserică și să se spovedească frecvent.
Pentru început, familia nu-l susține în acest demers al său. Era singurul băiat, cel care trebuia să asigure spijinul financiar al părinților, însă, în momentul nașterii lui Santiago, în 1919, acest aspect nu mai reprezintă un impediment pentru fondatorul Opus Dei în a-și urma visul.
În 1920 se transferă la Universitatea pontificală din Zaragoza, loc unde impresionează prin capacitațile sale, impunându-se din toate punctele de vedere. Universitatea se afla în piața catedralei, lângă palatul arhiepiscopal.
Spre sfârșitul anului 1920, Sfântul Josemaría Escrivá a intrat în Seminarul „Sfântul Francisc de Paula”. Seminariștii se remarcau prin tunica neagră, fără mâneci, pe care o purtau. Aveam și o mantie roșie, prinsă cu o insignă metalică. Aici, în balconul clădirii Seminarului „San Carlos”, unde se afla și seminarul în care se înscrisese tânărul Josemaría, acestea petrece momente îndelungate rugându-se, privind către tabernacolul catedralei care se întrezărea, adorând Sfântul Sacrament din intimitatea acelui spațiu.
Se transferă la Zaragoza urmând un sfat al tatălui său, care îl îndemnase să studieze și dreptul, pe lângă orele de educație religioasă, aici având prilejul să se înscrie la cursurile dorite. Tatăl său urmărea stabilitatea financiară prin această decizie, însă Josemaría vedea în acest lucru oportunitatea de a sluji mai bine lui Dumnezeu prin temeinica sa pregătire în plan uman.
Aici locuiau mai multe persoane apropiate familiei sale, între care rude și prieteni. Printre ei se remarcă un unchi de-al său, don Carlos, superiorul arhidiecezan al catedralei, dar care nu se afla în relații prea bune cu nepotul său, din cauza tatălui acestuia.
La 20 decembrie 1924 este numit diacon, iar pe 28 martie 1925 este hirotonit preot de către don Miguel de los Santos Díaz Gómara, în biserica Seminarului „San Carlos”, la un an după își pierduse tatăl, la 27 noiembrie 1924. Săvârșește prima Liturghie în capela Fecioarei din Pilar, două zile mai târziu după hirotonie.
Între anii 1925-1926 frecventează cursurile Facultății de Drept, preot fiind. În anul 1927 devine licențiat în Drept, cerând transferul la Madrid pentru a-și începe studiile doctorale, dar și pentru a-și exercita misiunea preoțească.
1.1.2. Opus Dei – începuturi
În timp ce se afla în Madrid, fondatorul Opus Dei a acționat ca un neobosit apostol al lui Hristos, devenind capelanul unui grup de femei numit „Damas Apostólicas”, adică „Femeile apostolice”. Majoritatea timpului și-l dedică misiunii în cadrul spitalelor și în locurile mărginașe ale Madridului. Se remarcă prin austeritatea de care dădea dovadă, ducând o viață simplă, dezinteresată material.
Este momentul când Opus Dei se naște. Pe data de 2 octombrie 1928, în timp ce clopotele băteau pentru sărbătoarea Îngerilor Păzitori, Josemaría se afla retras într-o mănăstire din Madrid. Acesta are o revelație divină asupra lumii, văzând o modalitate de a fi transfigurată în spirit creștin. Așa cum va mărturisi ulterior, nu a avut intenția să fondeze ceva, însă își promova viziunea prin scrisori spirituale pe care le adresa puținilor membri pe care organizația îi avea la început.
Primul membru laic a fost Isidoro Zorzano, aderând la organizație în luna august a anului 1930, iar la 14 februarie 1930, în timpul Liturghiei, fondatorul are o revelație conform căreia Lucrarea Domnului nu se adresează exclusiv bărbaților, astfel sunt deschise porțile organizației și pentru femeile care doreau să se implice.
Misiunea Opus Dei este marcată de izbucnirea războiului civil din Spania. Atitudinea sa a fost asemănătoare celei pe care cei mai mulți spanioli au manifestat-o. Bineînțeles că și el a fost profund afectat de legile cu un profund caracter anticlericalist care au fost adoptate în acea perioadă.
În 1931, au început să fie incendiate biserici, ceea ce l-a determinat la să scrie:
„A început persecuția. Luni, 11 mai, însoțit de Manuel Romeo, după ce m-am îmbrăcat cu costum civil, am primit împărtășania din potir și am părăsit Fundația (Sfânta Isabela unde Pr. Josemaría era confesor din 1931 și care cuprindea două comunități de călugărițe) printr-o ușă secretă, ca niște hoți, cu un vas plin de ostii sfințite, învelit într-o reverendă și niște hârtii.”
Pe 13 mai, de teamă că revoluționarii ar putea incendia sediul fundației, Pr. Josemaría s-a mutat împreună cu familia sa într-o nouă locuință, situată în proximitate, pe str. Viriato nr. 22, având un confort aproape inexistent. În acest context social plin de conflicte, sfântul se remarcă printr-o atitudine pozitivă și senină, îndemnând în permanență la rugăciune, dar și la iertare.
În 1933 se înființează primul centru Opus Dei, o reședință pentru studenți pe care Josemaría a numit-o „DYA”, adică „Derecho y Arquitectura – Drept și Arhitectură”.
La 18 iulie 1936 izbucnește războiul civil din Spania. În primele luni ale acestui conflict, Josemaría rămâne în Madrid, fiind în mare pericol. Se refugiază în diferite locuințe, schimbându-și locul foarte des din cauza combatanților anticlericaliști. Reușește să se ascundă într-un spital de psihiatrie, ajutat de un prieten de-al său, medic.
În martie 1937, Josemaría Escrivá se mută la ambasada Hondurasului, unde beneficiază de protecție prin intermediul imunității diplomatice. Aici îi este eliberat un document care îi asigură trecerea liberă pe tot spațiul țării. Împreună cu alți câțiva adepți ai tinerei organizații se hotărăsc să părăsească zona, îndreptându-se dincolo de Pirinei, unde religia nu era persecutată. Ajung să rătăcească prin Andorra, apoi în Franța, ca la final să se întoarcă în Spania, la 12 decembrie.
În anul imediat următor îl găsim pe Mons. Escrivá în Burgos, acolo unde își desfășoară activitatea misionară întreruptă de război. Părintele Josemaría avea adepți în ambele tabere ale luptătorilor în război, pe toți îi întărea în credință prin intermediul bogatei corespondențe purtate.
În 1939 se întoarce la Madrid, unde își obține diploma de doctor în Drept la Universitatea Centrală.
Este momentul în care Opus Dei începe să se dezvolte. Între anii 1939 și 1946, principiile sale devin cunoscute și sunt îmbrățisate în întreaga Spanie.
Cu anul 1940 Josemaría devine cunoscut de către majoritatea episcopilor, unii dintre ei rugându-l să acorde îndrumare spirituală preoților și seminariștilor, atât de încercați în timpul războiului civil.
Un an mai târziu, la 22 aprilie 1941, moare mama sa, Dolores Escrivá, în timp ce părintele Josemaría se afla în Lerida, unde avea loc o reculegere la care participau preoții din dioceză.
1.1.3. Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci
Credincioșii din Opus Dei se înmulțeau, apărând problema asistenței religioase de care aceștia aveau nevoie, iar cea mai bună soluție era ca viitorii preoți să fie recrutați din rândul laicilor care aparțineau organizației.
Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci este o organizație formată din preoți. Aceștia pot fi membri Opus Dei, dar și preoți din diferite structuri administrative și teritoriale care vor să participe la un program de formare doctrinară și spirituală, permițând oricărui preot din orice dioceze să adere la orice asociație spirituală.
La 25 iunie 1944 sunt hirotoniți primii trei credincioși Opus Dei de către episcopul Madridului. Este vorba despre Álvaro del Portillo, José María Hernández de Garnica și José Luis Múzquiz, cei care vor ocupa funcții importante în organizație și a căror influență se va face simtiță în întreaga existență a acesteia.
Motivul pentru care ia naștere această societate internă este acela de a revigora viața spirituală a preoților, dar și de a întări relația acestora cu episcopii de care aparțineau. Mișcarea nu este destinată exclusiv preoților, ca treaptă ierarhică, fiind cunoscute și numele câtorva episcopi care aderă la aceasta.
Noțiunea de sanctificare a muncii pe care Lucrarea o promovează se traduce în viețile preoților prin exercitarea cu sfințenie a vocației și obligațiilor acestora.
În 1946 Sfântul Josemaría se stabilește la Roma. După ce în anul 1940 inițiase mișcarea în Portugalia, între 1949 și 1950 continuă expansiunea Opus Dei, după cum urmează: 1946 – Italia, Marea Britanie, 1947 – Franța, Irlanda, 1949 – Mexic, Statele Unite ale Americii, 1950 – Chile, Argentina, 1951 – Columbia, Venezuela, 1952 – Germania, 1953 – Guatemala, Peru, 1954 – Ecuador, 1956 – Uruguay, Elveția, 1957 – Brazilia, Austria, Canada, 1958 – Japonia, Kenya, El Salvador, 1959 – Olanda, Costa Rica, 1962 – Paraguay, 1963 – Australia, 1964 – Filipine, 1965 – Belgia, Nigeria, 1969 – Puerto Rico.
Papa Pius al XII-lea recunoaște oficial organizația în 1950, iar din acest an sunt datate controversatele Constituții ale Opus Dei. Acest an este deosebit de important pentru istoria organizației pentru că din acest moment toți preoții, inclusiv cei care nu făceau parte din Lucrare, i se pot alătura. Sunt recunoscuți colaboratorii, permițând chiar și celor de alte religii să sprijine organizația.
În 1952 a fost fondată Universidad de Navarra din Pamplona, Spania, care a devenit un important centru univeristar, renumită pentru calitatea studenților pe care îi pregătește. A călătorit mult în ultimii ani ai vieții sale, ținând conferințe, cateheze și promovând spiritul Opus Dei în toată lumea. La 12 decembrie 1953, Josemaría inaugurează Colegiul Catolic „Sfânta Maria”, unde membrele Opus Dei puteau să primească o educație specifică spiritului organizației, luând parte la cursuri de teologie și filosofie.
1.1.4. Josemaría și Franco
Între aceste două personaje istorice au existat anumite conexiuni. În primul rând, perioada de maximă expansiune a Opus Dei corespunde dictaturii lui Franco.
Aceasta începe la finalul războiului civil (1939) și scade în intensitate în anul 1975, an în care Josemaría, dar și Francisco Franco părăsesc această viață. Există numeroase voci care îl acuză pe Escrivá că ar fi manifestat sentimente de simpatie pentru dictator, susținându-i regimul politic, acuzând gruparea că ar promova principiile fasciste. Cu toate acestea, nu există dovezi că între cei doi ar fi existat o relație de prietenie.
Sunt cunoscut numai trei situații când aceștia se întâlnesc personal. Prima dată, în anul 1946, atunci când lui Escrivá i se încredințează de către Conferința episcopilor spanioli să predice pentru Franco și soția sa cu prilejul retragerii anuale pentru meditație și rugăciune.
A doua oară, atunci când Escrivá cere o audiență în fața generalului pentru a-l apăra pe Rafael Calvo Serer, membru Opus Dei. Împotriva acestuia fusese lansată o campanie calomniatoare prin intermediul presei din cauza militărilor sale antifasciste.
Se întâlnesc pentru a treia oară în 1962, cu prilejul negocierilor guvernului spaniol ce aveau ca temă recunoșterea diplomelor emise de „Universidad de Navarra” din Pamplona, aflată sub patronatul Opus Dei.
Cu toate acestea, Opus Dei niciodată nu a sprijnit regimul generalului Francisco Franco, iar prelatura n-a fost implicată niciodată în politică, nici în Spania sau în altă parte a lumii. Eventualele acuzații de simpatie pe care anumiți membri ai Lucrării le nutresc sau le-au manifestat spre un anumit regim politic țin de orientarea fiecăruia. Nimeni nu poate interzice nimănui, indiferent de religie sau zonă geografică să simpatizeze o anumită persoană politică sau un anumit regim de guvernare.
Facem referire la principiu creștin de bază, acela al libertății. Bineînțeles, apartenența unei persoane la un anumit regim politic în sensul de susținere interioară a acestuia, nu se poate confunda cu poziția oficială a grupării din care face parte. Documentele dovedesc acest lucru. Dintre cei 116 de miniștri care au existat în cele 11 cabinete diferite numite între 1939 și 1975, în timpul regimului generalului Franco, numai 8 dintre aceștia aparțineau Opus Dei. Nu au existat persoane afiliate Lucrării în guvernul spaniol până în 1957, iar dintre cei 8 care au aparținut acestei instituții, unul a murit la 3 luni după investirea în funcție, iar 4 au fost în funcție numai pentru un mandat.
Mitul conform căruia Opus Dei a dominat regimul Franco nu are temei, atât timp cât proporția celor care au aparținut în același timp și Lucrării, dar și guvernului, este una infimă.
Au existat și numeroși membri ai Lucării care au fost antifranchiști declarați. Spre exemplu, Rafael Calvo Serer, numerariu și editor al ziarului „Madrid”. A fost trimis în exil, iar publicația a fost închisă. De asemenea, Antonio Fontan a fost un jurnalist persecutat pentru opiniile sale pro-democratice, însă după moartea lui Franco, acesta ajunge președintele Senatului în 1977 și sprijină campania de elaborare a unei Constituții spaniole democratice.
Mons. Escrivá a respectat întotdeauna liberatea membrilor, pe care a considerat-o întotdeauna o condiție esențială a existenței. Atitudinea fondatorului față de regimul franchist se poate rezuma cel mai bine într-o scrisoare pe care acesta o adresează papei Paul al VI-lea în 1962. Acesta scria că-i avertizase pe episcopii spanioli de faptul că:
„Dacă va fi să izbucnească revoluția, adică o puternică răscoală împotriva regimului Franco, aceasta va fi aproape imposibil de oprit, de aceea – citând din Sfânta Scriptură – «Să nu credeți că un singur țap ispășitor, adică Opus Dei, va fi îndeajuns. Toți veți fi țapi ispășitori». Mulți episcopi au elogiat public, uneori în exces, regimul Franco, un lucru dovedit, dar nimeni nu poate să mă acuze pe mine de așa ceva, deși îl consider pe Franco un bun creștin.”
Ca soluție pentru aceasta, Escrivá propune înființarea mai multor partide politice creștine în Spania. Părerea generală este aceea că Josemaría a militat pentru menținerea unei neutralități, manifestând respect față de regimul dictatorial al lui Franco, iar pentru acesta manifesta o oarecare simpatie provenită din încercarea generalului de a fi un bun creștin.
Fondatorul Opus Dei nu a fost nici pe departe un franchist, iar dacă a respectat regimul politic de la acea vreme, a făcut-o la modul moderat, cunoscuți fiind alți catolici care au fost susținători în adevăratul sens al cuvântului ai lui Franco.
Există consemnată mărturia fiului unui președinte provincial al Frontului Popular, Pedro Casciaro, care spune despre Josemaría că nu aducea niciodată în discuție subiecte politice, nu a discutat niciodată despre aceasta, în schimb, promova pacea pentru care se ruga. De asemenea, îi cerea lui Dumnezeu să le ofere tuturor libertatea de conștiință, ca toți să se întoarcă către El.
El a militat pentru stabilitate, opunându-se înființării mișcărilor extremiste, evitând astfel crearea unor situații asemănătoare cu cele din timpul războilui civil. Nu a impus nicio soluție politică membrilor Lucrării, mai mult decât atât, așa cum am mențioant anterior, au existat numeroși membri Opus Dei persecutați pentru opiniilor lor antifranchiste, iar cei care au avut putere de decizie la nivel înalt, prin ocuparea funcțiilor de conducere în guvernul spaniol, au fost minoritari.
Aceste argumente vin să demonteze teoriile conform cărora Mons. Escrivá a pactizat cu generalul Franco, mai mult decât atât, este limpede faptul că regimul dictatorial al acestuia nu a fost acceptat de foarte mulți dintre adepții Lucrării.
1.1.5. Josemaría și Hitler
La fel de neverosimile sunt și acuzațiile conform căruia acesta ar fi fost pro-Hitler și un antisemit convins.
Josemaría se opunea tuturor sistemelor totalitare, deci se opunea fascismului, dar și nazismului. Părintele Alvaro del Portillo (Anexa 2) precizează că Mons. Escrivá făcea o distincție clară între nazism și poporul german, popor pe care îl aprecia foarte mult. S-a pronunțat de multe ori împotriva regimului hitlerist pentru a-i pune la adăpost pe adepții Lucrării de opiniile greșite ale unor persoane publice spaniole.
Redau aici câteva dintre afirmațiile Mons. Josemaría Escrivá în legătură cu Hitler:
„Detest toate totalitarismele”. „Nazismul este o erezie mai mult decât o aberație politică”. „M-am bucurat foarte mult când Biserica l-a condamnat: toți catolicii trebuie să știe acest lucru”. „Orice rasism se opune legii lui Dumnezeu și dreptului natural”. „Știu că victimele nazismului au fost foarte multe și le deplâng. Mi-ar fi fost de ajuns una singură ca să condamn acest sistem, din motive de credință și din iubire pentru poporul german”. „Hitler mi s-a părut dintotdeauna un obsedat, un tip jalnic, un tiran”.
1.1.6. Opus Dei și Conciliul II Vatican
Conciliul II Vatican (1962-1965) a creat pentru Opus Dei premisele dezvoltării, introducând în Dreptul Bisericesc noțiunea de prelatură personală, termen necunoscut până la acel moment Bisericii Catolice. Decretul conciliului Presbyterorum Ordinis, la numărul 10 menționează clar formarea unei noi realități în Dreptul eclezial: prelaturile personale.
Opus Dei rămâne singura „prelatură personală” din cadrul Bisericii Catolice. Pentru a înțelege noțiunea de „prelatură personală” o putem compara cu o dioceză de mărime sporită care se întinde pe tot spațiul unde există membri ai Lucrării Domnului. Aceștia aparțin în același timp de dioceza locală, dar sunt și sub conducerea prelatului Opus Dei. Clerul prelaturii este alcătuit din persoane care aparțin comunităților locale. Niciun cleric nu este sustras din dioceza sa prin apartenența la acest organism.
În ceea ce privește organizarea, această prelatură este una internațională. Organismele centrale ale sale își au sediul la Roma. Prelatul nu are putere supremă peste cei pe care îi conduce, din contră, el colaborează cu episcopii diecezani sub autoritatea cărora se află credincioșii Opus Dei. Prelatul se ocupă de buna organizare a centrelor pe care le conduce, dar și de formarea spirituală și doctrinară a preoților și a laicilor din subordine.
Mons. Escrivá nu a luat parte la acest conciliu, dar a acordat acestui subiect o atenție deosebită. Atunci când a fost invitat să ia parte la ședințele acestuia, a refuzat participarea pentru că nu a vrut să fie prezent în calitate de conducător al unei instituții seculare, căci în acel timp se căutau soluții de definire din punct de vedere juridic al statutului Opus Dei.
Au fost păreri critice care l-au acuzat pe Josemaría că ar fi fost împotriva hotărârilor Conciliului II Vatican. El s-ar fi opus cel doi papi implicați în acest conciliu, papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963) și papa Ioan al VI-lea (1963-1978), dar și deschiderii pe care Biserica Romano-Catolică ar fi arătat-o către lume.
Vladimir Felzmann, fost membru Opus Dei, afirmă că Josemaría ar fi fost atât de contrariat față de deciziile Conciliului II Vatican încât și-ar fi propus să mute Lucrarea în Biserica Ortodoxă, dar nu a reușit acest lucru pentru că aceasta nu-i putea asigura structura necesară activității, bisericile și unitățile de administrative ortodoxe fiind prea mici.
Această teorie contravine noțiunii de „chemare universală către sfințenie” pe care Opus Dei o promovează. Este impropriu să ne gândim că o persoană care și-a dedicat viața pentru a-i sluji pe ceilalți, promovând ideea de sfințenie în rândul tuturor oamenilor, toți fiind chemați la sfințire prin activitățile lor mărunte, să nu fie de acord tocmai cu una dintre deciziile care îi ofereau un spațiu tot mai bogat de desfășurare a activității.
Doi dintre clericii Opus Dei, Alvaro del Portillo și Julian Herranz, au făcut parte dintr-o comisie a acestui conciliu, făcând parte dintr-o comisie a acestuia. Este vorba tocmai de acea comisie care a lucrat la redactarea decretului Presbyterorum Ordinis, mai exact, Comisia de Disciplină a Clerului. Portillo era și secretar al Comisiei Preparatorii pentru laicism, fiind și consultant în alte comisii care s-au înființat pe parcursul desfășurării conciliului.
1.1.7. Prelatura personală
Numirea Opus Dei ca fiind o prelatură personală, unica recunoscută până în prezent, proces facilitat de prevederile Conciliului II Vatican, prin deschiderea Bisericii Catolice către lume prin actul Lumen Gentium, ne conduce către ideea că nu organizația a fost concepută pentru cadrul juridic, ci acesta a fost creat pentru a se adapta cerințelor Lucrării. Dacă Opus Dei n-ar fi existat, probabil că în Biserica Romano-Catolică n-ar fi apărut noțiunea de „prelatură personală”. Constituția Ut sit de la 1982 redă succint câteva elemente fundamentale ale misiunii, istoriei și specificului Lucrării lui Dumnezeu. Este interesant de observat cum se dorește încă de la început să se facă referire la natura Opus Dei și la poziția sa în Biserică, menționându-se misiunea organizației. Al doilea paragraf al Ut sit afirmă:
„Încă de la începuturile sale, această instituție s-a străduit într-adevăr nu numai să clarifice, dar și să ducă la realizare misiunea laicilor în Biserică și în societatea umană, ca și să exprime în fapte învățătura chemării universale la sfințenie, și să promoveze în sânul tuturor claselor sociale sfințenia prin muncă și prin activitatea profesională. Prin intermediul Societății sacerdotale a Sfintei Cruci, ea a căutat să facă același lucru pentru preoții diocezani în exercitarea slujirii lor.”
Potrivit acestui document, patru sunt motivele pentru care Opus Dei militează: să ilumineze misiunea laicilor în Biserică și în societate, să pună noțiunile teoretice misionare în practică, în maniera specifică Lucrării, de asemenea, să promoveze activ chemarea universală către sfințenie și să practice sanctificarea muncii.
Aceste aspecte corespund principiilor pe care Biserica Romano-Catolică le-a promovat prin documentele sinodale, potrivit misiunii pe care i-a încredințat-o Hristos. Putem regăsi anumite aspecte ale doctrinei chemării universale la credință în Lumen Gentium, sfințirea în mijlocul lumii și prin muncă în Gaudium et spes și detalii despre apostolatul laicilor în Apostolicam actuositatem.
Noutatea misiunii Opus Dei nu o reprezenta atât de mult mesajul pe care îl promova, ci aceasta era conținută în faptul că organizația lupta să pună în practică strategiile misionare ale Bisericii, reprezentând un bloc unitar pun în slujba acesteia.
Pentru a înțelege de ce Lucrarea este o prelatură personală, nu trebuie să ne referim neapărat la ce reprezintă această noțiune, ci la ceea ce reprezintă Opus Dei în realitate ca prelatură. Până la anul 1982 organizația nu a fost o prelatură pesonală, putând afirma că există o istorie a grupării de dinainte de Constituția Ut Sit și o istorie de după aceasta.
Recunoașterea oficială din partea papei nu a fost un simplu act juridic, ci a reconfigurat modul de raportare al credincioșilor din Lucrarea lui Dumnezeu în raport cu ierarhia bisericească. Aceștia au început să fie supuși prelatului Opus Dei, ceea ce a dus la crearea unei comuniuni a tuturor membrilor sub autoritatea prelatului, dar și la formarea unei relații speciale între comunități și acesta.
Pentru a se înțelege mai bine această noțiune, voi recurge la o comparație mai apropiată de spiritualitatea și modul de administrare din Biserica Ortodoxă Română. Luăm spre exemplu situația românilor ortodocși din diaspora. Ei locuiesc într-o anumită zonă geografică, se supun autorităților locale, participă la slujbele Bisericilor Ortodoxe prezente în localitățile respective, dar sunt în comuniune cu toți românii ortodocși de pretutindeni, sub autoritatea și păstorirea unui singur Patriarh al Bisericii Autocefale și Naționale a românilor. Bineînțeles, comparația nu poate exprima în totalitate adevărul, dat fiind faptul că din punct de vedere juridic și canonic, cele două Biserici, cea Ortodoxă și cea Catolică se diferențiază în ceea ce privește organizarea.
Nu trebuie să se înțeleagă de aici organizația din momentul înființării diferă major de cea de după 1982, aceasta rămânând fidelă viziunii fondatorului. Ceea ce se întâmplă prin ridicarea sa la gradul de prelatură personală reprezintă o evoluție în vederea unei mai bune organizări, fiind și votul de încredere pe care Biserica i-l oferă prin intermediul papei Ioan Paul al-II-lea, trecut și el în rândul sfinților catolici în 2014, alături de un alt papă a cărui activitate se confundă cu evoluția Lucrării Domnului, papa Ioan al-XXIII-lea.
1.1.8. Beatificarea. Canonizarea
Pe 28 martie 1975 a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de la hirotonirea sa. Era Vinerea Mare. Cu cu o zi înainte, parcă simțind că sfârșitul se apropie, rostește aceste cuvinte:
„La împlinirea a 50 de ani de preoție, sunt ca un copil care se bâlbâie: încep, reîncep, e lupta mea interioară din fiecare zi. Și așa, până la sfârșitul zilelor care mi-au rămas: reîncepând mereu… O privire în urmă… O panoramă imensă: atâtea dureri, atâtea bucurii. Și acum, doar bucurii, doar bucurii… Doamne, mulțumesc pentru tot! Mulțumesc mult!”
La 26 iunie 1975, în jurul orei 12, moare în locul în care lucra. Vestea morții sale face rapid înconjurul lumii. Este îmbrăcat în veșmintele sacerdotale, iar la numeroase persoane, între care episcopi și preoți vin pentru a-i aduce un ultim omagiu, dar și să-i ceară mijlocirea în fața lui Dumnezeu, convinși de sfințenia vieții sale. Era o prevestire a ceea ce urma: beatificarea și canonizarea sa. Mulțimea care îi veghea trupul adormit era o dovadă a vieții alese pe care a dus-o acesta. Nu a trecut foarte mult timp până ce așteptările lor au prins contur. La moartea fondatorului, în 1975, mișcarea număra aproximativ 60 000 de membri, având 80 de naționalități diferite.
Un articol din revista „Ecclesia” anunța că la data de 6 iulie Sfântul Scaun a făcut cunoscute, prin intermediul Biroului de Presă, o serie de decerete ale Congregației pentru Cauzele Sfinților. Se menționa o minune care ar fi avut loc cu mijlocirea fondatorului Opus Dei. Nu se anunța data exactă la care va avea loc ceremonia de beatificare, dar se precizează că ar putea avea loc în 1992, de preferat în perioada primăverii, aceasta fiind propice mobilizării în masă pentru această sărbătoare.
Slujba a avut loc la 17 mai 1992. Au fost beatificați în acea zi Sfântul Josemaría și o sclavă sudaneză, pe numele ei, Josefina Bakhita. Ceremonia a concentrat un număr impresionant de credincioși, estimându-se că au participat aproximativ 150 000 de persoane, o cifră căreia foarte greu i se găsea un precedent în istoria Vaticanului. Italia a fost reprezentată la ceremonie de președintele interimar, aflându-se într-o criză politică. Au fost prezenți și foști președinți ai Venezuelei și Columbiei. Interesant că Josefina Bakhita, o călugăriță sudaneză vândută ca sclavă, a fost canonizată înaintea Sfântului Josemaría, deși fuseseră beatificați simultan.
Procesul de beatificare a fost unul deosebit de anevoios, existând numeroase voci care s-au opus acestui demers, chiar membri ai comisiei care studiau propunerea de beatificare ar fi manifestat anumite îndoieli, propunând o amânare a deciziei. Misa de dinainte de ceremonia de beatificare a fost săvârșită de papa Ioan Paul al – II- lea, fiind inconjurat de o mulțime de episcopi. Acesta rostește o omilie în care se elogiază personalitatea fericitului Josemaría. O coincidență face ca a doua zi, pe 18 mai, papa să împlinească 72 de ani.
Zece ani mai târziu, la 6 octombrie 2002, papa Ioan Paul al-II-lea decreta în bula de canonizare ca Fericitul Josemaría Escrivá de Balaguer să fie trecut în sinaxarul Bisericii Catolice. La eveniment au participat persoane din 94 de țări, fiind unul grandios (Anexa 5). Au asistat aproximativ 50 de cardinali și 500 de episcopi. Papa îl numește pe Josemaría Escrivá ca fiind sfântul oamenilor de rând. Evenimentul a fost deosebit de mediatizat la nivel internațional. În Italia, în prima săptămână a lunii octombrie, mass-media a dedicat o atenție deosebită pregătirile pentru festivitatea de canonizare. Ceremonia a fost transmisă pe mai bine de 40 de canale de televiziune naționale și internaționale, din Italia, până în Spania și Africa.
1.1.9. Operele Sfântului Josemaría
Sfântul Rozariu este prima pe care fondatorul Opus Dei o scrie în anul 1931.
Drum, publicată în 1939. Conține 999 de puncte de meditație cu privire la toate aspectele vieții unui creștin. S-au vândut aproximativ 4.500.000 de exemplare, fiind tradus în 44 de limbi, între care și limba română.
Brazdă apare în 1986 și conține gânduri de meditație ce au ca temă centrală lucrarea harului lui Dumnezeu care lucrează asupra întregii naturi.
Forja vede lumina tiparului în 1987 și completează trilogia cărților spirituale. Cele 1055 de pasaje sunt împărțite în 30 de capitole, vizând drumul către găsirea lui Hristos în interiorul fiecăruia.
Conversații cu Monseniorul Escrivá, șapte interviuri culese din diverse cotidiane ale vremii, având ca dată de apariție anul 1968.
Este Isus care trece – 18 omilii care parcurg marile sărbători creștine, publicate în 1973.
Prietenii lui Dumnezeu – 1977, 18 omilii despre marile teme ale spiritualității creștine.
Biserica Noastră Mamă, trei omilii ecleziologice rostite între 1972 și 1973.
Calea Crucii a fost publicată post-mortem, la anul 1981.
1.2. Personalitatea lui Josemaría: în loc de concluzii
Diferitele păreri formulate cu privire la persoana părintelui Josemaría sunt marcate de ceea ce oamenii cunosc sau nu cunosc despre Opus Dei. Cei care rezumă cunoștințele lor la ceea ce au aflat din propaganda negativă condusă împotriva organizației sau cei care sunt foarte subiectivi în ceea ce privește realitățile Bisericii Catolice se îndepărtează simțitor de adevăr.
Piatra funerară care îi stă la căpătâi conține numai cuvintele „El Padre – Părintele”. A fost părintele a multor fii și fiice pe care i-a născut în credință și pentru credință, iar aceștia nu l-au uitat. La mormântul său există mereu flori proaspete pe care aceștia i le aduc. Adepții săi se întâlnesc aici pentru rugăciune, mai mult decât atât, este singurul loc în care bărbaților și femeilor din Lucrare le este permis să se întâlnească.
Mutarea sa din capela Opus Dei într-o biserică publică a fost privită ca o dovadă clară a intenției de a se crea un cult de venerare în jurul fondatorului. Mutarea trupului său neînsuflețit într-o biserică publică a fost una dintre ultimile dorințe ale Mons. Escrivá. Deși se pot face multe speculații pe această temă, Josemaría a avut întotdeauna o părere smerită despre sine.
În scrisorile pe care i le trimitea duhovnicului său în primii ani petrecuți la Madrid se semna folosind prescurtarea „b.s.” care provine de la „burrito sarnoso”, adică „măgărușul râios”. De asemenea, folosea des acest apelativ când se definea, în special la începului activității sale, uneori chiar și în cadrul predicilor sale. Colecționa figurine reprezentând măgăruși, dăruindu-i chiar la un moment dat unui admirator care îi solicitase un protret, o astfel de figurină, dorindu-și întotdeauna să fie un „măgăruș al lui Dumnezeu”, să fie un vehicul prin care să se transmită voia Acestuia în lume.
Există trei direcții de raportare la acesta. În primul rând, sunt criticii înverșunați, cei care dramatizează până și cel mai mic aspect al vieții sfântului, rezumând adevărul la viziunea lor subiectivă asupra acestuia. Aceștia acuză mișcarea că promovează noțiunea de libertate individuală, deși controlează minuțios fiecare aspect al vieții membrilor săi. O altă acuzație ar fi aceea că imaginea Opus Dei este asociată întotdeauna cu cea a elitelor bogate și puternice, din rândul cărora își alege cu precădere susținătorii.
Sunt și cei care ajung să confunde Opus Dei cu fondatorul, cu „Tatăl” acesteia. Aceștia sunt susținătorii înfocați ai Mons. Escrivá, cei care îl consideră cel mai însemnat dintre sfinți și care îi idealizează existența lumească. Aceștia fac uneori mai mult rău decât bine, stârnind nenumărate controverse.
Cea de-a treia viziune asupra personalității și activității Mons. Escrivá de Balaguer o reprezintă analiza obiectivă a tuturor evenimentelor istorice. Pornind de la premisa că toți oamenii greșesc, nu-l putem învinui fără să judecăm just evenimentele, nici nu putem să-l considerăm providențial fără o analiză a consecințelor faptelor sale.
Privind din atâtea perspective, ajungem la concluzia că Josemaría era un om complex. Impresiona prin figura sa luminoasă, plină de iubire, însă devenea foarte serios când erau tratate probleme de spiritualitate. Avea uneori predispoziția de a-și critica adversarii, uneori chiar și pe cei din ierarhia superioară. Nu a fost perfect, așa cum niciun om nu este perfect, însă un lucru este cert: a fost un om dedicat principiilor sale, iar prin aceasta a schimbat viața multor persoane.
A adus în actualitate noțiuni precum familia, libertatea creștină, munca făcută cu responsabilitate, egalitatea între femei și bărbați, a acordat un rol foarte important în viața Bisericii laicilor, loc binemeritat, dar pierdut de-a lungul secolelor, iar acest lucru i-a responsabilizat. L-a repus în centru vieții coditiene pe Hristos prin împărtășirea zilnică a membrilor Opus Dei, ceea ce conferă o altă viziune asupra vieții. Un om care are conștiința permanentă că mâine sau poimâine se va împărtăși va duce o viață creștină în lume.
Nu este primul om care acordă o atenție deosebită laicilor din Biserică, împărtășind viziunea sfinților Francisc de Sales, Alphonus Liguori și Francisc de Assisi. Toți aceștia au avut credința că și laicii pot ajunge la sfințenie, formând comunități care să-i cuprindă pe toți, nu numai pe clerici.
Totul se rezumă cel mai bine în concluzia pe care însuși Josemaría o formulează:
„Să nu ne păcălim singuri: în viață vom avea momente de forță, când vom fi victorioși, dar și momente de cădere, când vom fi învinși. Este un adevăr dintotdeauna, de când există creștinii pe pământ, și este valabil chiar și pentru cei pe care îi venerăm deja. Petru, Augustin sau Francisc? Nu mi-au plăcut niciodaă biografiile sfinților care, în cel mai naiv mod cu putință, le prezintă faptele ca și cum ar fi avut harul sfânt din naștere. Nu. Poveștile adevărate ale eroilor creștini seamănă cu experiențele noastre: luptă și câștigă, altădată luptă și pierd. Și într-un caz și în celălalt, se vor întoarce pentru o nouă luptă.”
2. Principii și controverse
2.1. Principiile Opus Dei
2.1.1. Membrii
Deoarece Opus Dei nu este un ordin religios, membrii nu trebuie să respecte anumite jurăminte solemne, așa cum se întâmplă, spre exemplu, la intrarea în monahism. Statutul lor față de Biserică nu se schimbă, aderarea la organizație făcându-se printr-un contract în care se angajează să trăiască în spiritul propovăduit de mișcare și să sprijine activitățile apostolice întreprinse de aceasta. În cele ce urmează voi reda conținutul unui astfel de document:
„Subsemnatul, de bună voie și nesilit de nimeni, declar cu fermitate că sunt gata să urmez calea sfințeniei și să mă dedic practicării apostolatului cu toată energia mea, în conformitate cu spiritul și metoda Opus Dei. Din acest moment și până pe 19 martie care urmează, mă angajez:
În primul rând, să rămân sub jurisdicția prelatului și a celorlalte autorități competente ale prelaturii, să mă dedic cu credință acțiunilor menite să ajute scopurilor prelaturii.
În al doilea rând, să duc la bun sfârșit toate îndatoririle ce-mi revin în calitate de membru Opus Dei; să respect toate normele după care este administrată prelatura, dar și ordinele primite de la prelat sau de la o altă persoană competentă din cadrul prelaturii, în ceea ce privește conducerea, spiritul și apostolatul”.
În contract este precizată data de 19 martie pentru că aceasta este ziua în care se sărbătorește Sfântul Iosif, protectorul muncitorilor și unul dintre sfinții importanți pentru Lucrarea lui Dumnezeu. În fiecare an pe 19 martie, membrul Opus Dei trebuie să-și înnoiească angajamentul față de organizație. Dacă la această dată angajamentul nu este reînnoit, acea persoană este exclusă din cadrul Lucrării.
Constituțiile Opus Dei precizează care este modalitatea de admitere a membrilor. Există trei etape care trebuie parcurse pentru a deveni membru deplin. O cerere de admitere, făcută de vicarul local, numită și „fluierat”. Acest termen provine de la sunetul pe care îl scoate apa dintr-un ceainic atunci când atinge punctul de fierbere. Se consideră că aspirantul la acest moment se aseamănă cu acea apă încălzită, fiind insuflat de credință și înflăcărat de aceasta, gata fiind să-și înceapă activitatea. Există „oblațiunea” sau calitatea de membru temporar. Ea trebuie reînnoită din 5 în 5 ani, apoi urmează „fidelitatea”, reprezentând agajamentul definitiv. Acesta nu mai trebuie reactualizat.
În cadrul acestei organizații, există mai multe categorii de membri, ale căror denumiri sunt împrumutate din cadrul ierarhiei învățământului universitar. Aceștia sunt: supranumerarii, numerarii și asociații.
Supranumerarii reprezintă majoritatea membrilor Opus Dei. Ei pot fi căsătoriți, locuind în propria lor casă, alături de familie. Sunt și cei mai puțin solicitați pentru activitățile misionare. Ei primesc îndrumare duhovnicească de la un numerariu și se spovedesc unui preot membru al Lucrării. Ei sustin organizația din punct de vedere financiar, prin donațiile pe care le efectuează cu regularitate.
În cadrul unei activități la care am participat și pe care cei de la Opus Dei o numesc „reculegere”, am fost martorul unei situații foarte relevante pentru a ne face o imagine cât mai completă asupra a ceea ce înseamnă susținerea organizației. În cadrul acestei reculegeri, există un moment în care fiecare își realizează un examen de conștiință, folosind un chestionar-tip, asemănător îndrumarului de spovedanie ortodox. La un moment dat, între întrebările la care trebuia să se mediteze se făcea referire la susținerea Opus Dei din punct financiar. De aici reiese faptul că pentru un membru al Lucării, este imperios necesar să susțină activitățile Bisericii Catolice, în special pe cele ale organizației din care face parte, contrariul acestui fapt fiind socotit o încălcare a normelor de conștiință, inclusiv poate fi un păcat prin omitere.
Numerarii reprezintă aproximativ 20 de procente din totalul membrilor. Persoanele care fac parte din această categorie sunt celibatare, punând spiritul Opus Dei mai presus de orice interes personal. Ei se aseamănă monahilor prin angajamentele pe care și le iau față de organizație, promovând celibatul, sărăcia și supunerea față de superiorii ierarhici. Ei locuiesc în centre care aparțin Lucării, dar continuă să profeseze în domeniile în care s-au format. Surplusul generat din venituri este donat în mod automat către Opus Dei, în majoritatea cazurilor, numerarii fiind remunerați peste media țărilor unde lucrează, fiind persoane care ocupă funcții importante în majoritatea firmelor unde își desfășoară activitatea.
Aceștia sunt persoane care studiază științele teologice, majoritatea fiind absolvenți ai ciclurilor universitare superioare. Ei se ocupă de formarea spirituală și doctrinară a celorlalte persoane, mai ales a supranumerarilor. Folosesc ciliciul, practică autoflagelarea, lovindu-se cu un bici mic din fâșii de piele, toate acestea se regăsesc alături de alte înfrânări de la anumite lucruri cărora trebuie să se supună.
Există și o subcategorie alăturată acesteia, aceea a asistentelor numerariilor, care se ocupă în mod exclusiv de activitățile gospodărești și administrative din cadrul reședințelor Opus Dei, dar și a altor locații, acolo unde organizația desfășoară activități. Ele redau acestor centre atmosfera familială din cadrul căminelor personale, fiind asimilate noțiunii de „mame-gospodine”. Sunt remunerate pentru slujbele prestate, purtând uniformă în timpul în care își desfășoară activitațile zilnice.
Trebuie notat faptul că spiritul Opus Dei este marcat de o înclinație admirabilă către ordine, curățenie și atenție la detalii. În cadrul unui centru aparținând acestei grupări, dar mai ales în capelele și bisericile unde aceștia slujesc și se roagă, există o ordine exemplară. Ei pleacă de la premisa că în acel loc de rugăciune este sau va fi prezent Hristos, iar acest lucru îi determină să fie atenți la cele mai mici detalii, ca unii care nu-și doresc să-l întâmpine și să-l primească pe Dumnezeu într-un loc unde lucrurile sunt făcute pe jumătate. De notat faptul că acest principiu este demn de urmat de către toți creștinii.
Asociații sunt acele persoane din cadrul Lucrării care au jurat să păstreze celibatul, dar care locuiesc în continuare alături de propriile familii, urmându-și, de obicei, locul de muncă, acolo unde acest lucru se impune. Ei se aseamănă foarte mult cu cei menționați mai înainte, cu numerarii, singura diferență fiind aceea a căminului.
Preoții se află direct sub autoritatea prelatului Opus Dei, care-și are sediul la Roma. Ei asigură totalitatea serviciilor religioase pentru ceilalți membri ai organizației.
Colaboratorii sunt acei prieteni ai organizației, dar care nu sunt membri ai acesteia. Mai mult decât atât, în această categorie pot fi incluse chiar și persoane de altă confesiune sau de altă religie.
Pe lângă împlinirea datoriilor familiale și civile zilnice, membrii trebuie să respecte un program zilnic, având drept scop sfințirea personală. Acest program include:
Dimineața, imediat după momentul trezire, fiecare membru Opus Dei se dedică lui Dumnezeu prin rostirea formulei Serviam!, adică „Voi sluji!”.
Participarea zilnică la Liturghie, incluzând Împărtășirea.
Rugăciunea zilnică a Sf. Rozariu.
Meditație interioară, o jumătate de oră dimineața, o jumătate de oră seara.
Rugăciune de prânz.
Examen zilnic de conștiință.
Meditație asupra unei lecturi spirituale, aproximativ zece minute.
Lectură zilnică din Noul Testament
Adorarea zilnică a Sfântului Sacrament. În capela din reședința Opus Dei se păstrează Sfântul Sacrament, adică Sfântul Trup al Mântuitorului. În Biserica Romano-Catolică există practica meditării în fața tabernacolului unde se află acesta, având conștiința că acolo se află Însuși Hristos. Constă în îngenuncherea în fața acestuia, însoțită de rostirea unor rugăciuni. Există noțiunea de împărtășire spirituală, diferită de cea Împărtășirea Euharistică, fiind un act de unire între Hristos și credincios.
O serie de rugăciuni către Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfântul Iosif, Îngerii păzitori și Sfântul Josemaría.
Rostirea rugăciunii Ave Maria înainte de culcare.
Rostirea unor scurte rugăciuni în diferitele momente ale zilei.
Numai anumite categorii de membri practică și mortificările corporale prin utilizarea ciliciului și a biciului din curele de piele.
2.1.2. Sanctificarea muncii
Printre primele fraze dintr-un manual de Educație Antreprenorială, dedicat clasei a X-a se numără următoarea expresie: „Munca este ceea ce-l definește cel mai bine pe om”. La un prim nivel de lectură afirmația pare a fi întru totul valabilă. Aprofundând, realizăm că această expresie își pierde din valoare atunci când definim omul în raport cu Dumnezeu, nu cu mediul înconjurător. Ceea ce-l definește cel mai bine pe om este să crească în asemănarea cu Dumnezeu, împletind credința și faptele bune cu harul divin.
Revenind la acea afirmație care păstrează o nuanță a dictonurilor propagandistice din regimurile totalitare și supunând-o analizei din punct de vedere biblic și patristic, ajungem inevitabil la concluzia că este foarte îndreptățită. După ce Adam a fost alungat din Gradina Raiului pentru neascultarea sa, munca pare a fi canonul pe care acesta îl primește pentru păcatul săvârșit, atunci când Dumnezeu îi spune că „în sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea” (Fac 3, 19). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel afirmă cu titlul de lege următoarele: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”. (2 Tes 3, 10). Mergând pe același fir logic, observăm că întreaga literatură pastristică prezintă îndemnuri și exemple ale părinților cu viață sfântă care promovau lucrul manual în vederea obținerii hranei zilnice, fiind adesea întâlnit sub numele de „rucodelie”.
Viziunea fondatorului Opus Dei a fost aceea ca prin munca zilnică, un mijloc atât de la îndemână tuturor oamenilor, să se ajungă la starea de sfințenie. Pe această cale, orice persoană, indiferent de rasă, profesie, stare socială sau altă variabilă, are deschis drumul către Împărăția Cerurilor. Sf. Josemaría Escrivá spune într-una din scrierile sale că
„…pentru creștin, apostolatul este un fapt natural cu condiția sa; nu este ceva adăugat, suprapus, exterior activității sale zilnice, muncii sale profesionale. Am repetat neîncetat, de când Domnul a voit să se nască Opus Dei: este necesar să sfințim munca obișnuită, să ne sanctificăm în ea și să sfințim pe alții prin exercitarea profesiunii proprii, trăind fiecare în starea sa proprie”.
Într-o altă scriere a sa precizează că „ suntem obligați să muncim, și să lucram conștiincios, cu simț de responsabilitate, dragoste și perseverență… pentru că munca este o poruncă de la Dumnezeu”.
Prin prisma scrierilor Mons. Escrivá munca devine o misiune, nu mai este privită ca o povară, ea devine „biletul” de acces către sfințenie, prin ea putem conștientiza care este rolul nostru în această lume. Fiind angrenați într-o societate față de care depindem în anumite moduri, realizăm că ea devine locul sfințirii noastre. Nu este nevoie neapărată să ne retragem în mănăstire, să devenim pustnici sau altceva de această natură, ci mântuirea se poate obține prin viața trăită în comunitate și pentru comunitate.
Munca, deși trebuie practicată cu deplină dăruire, oricât de grea ar fi, nu trebuie să devină un scop în sine. Ea rămâne doar o modalitate de acces la sfințenie. Aceasta trebuie împletită întotdeauna cu rugăciunea de la locul de muncă și din timpul lucrului. Rugăciunea este cea care, la rândul ei, ajută munca să devină o jertfă, o rugăciune adresată Creatorului.
De aceea, un sfânt foarte cinstit de persoanele care fac parte din această organizație este Sf. Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Pe lângă faptul că este ocrotitorul muncitorilor, el este cel care L-a învățat pe Mântuitorul Iisus Hristos în primii Săi ani de viață să lucreze, dulgher fiind. Din acest motiv, membrii trebuie să-și reînnoiască în fiecare an contractul de fidelitate cu Lucrarea pe data de 19 martie, ziua cinstirii Sf. Iosif.
După părerea Mons. Escrivá, până în momentul începerii activității sale predicatoriale, Mântuitorul Iisus Hristos și-a petrecut treizeci de ani lucrând alături de Sf. Iosif. Deși încă nu învăța în mod public, El deja începuse să transforme lumea. Adepții Opus Dei trebuie să urmeze modelul lui Dumnezeu-Fiul care S-a făcut Om și a muncit în viața sa pământească. Acest model reprezintă premisa mântuirii tuturor adepților Lucrării.
Micile pierderi petrecute în cadrul muncii zilnice reprezintă mijloace de dobândire a smereniei. Se recomandă sobrietatea în cazul succesului și bucuria în cazul eșecului, aceste căi fiind privite ca mijloace de dobândire a harului lui Dumnezeu. Munca este, la rândul ei, un prilej de evanghelizare.
Un creștin care își va desfășura activitatea conștiincios va fi privit întotdeauna cu admirație de către colegii de muncă, va fi un model pentru aceștia. Pe lângă faptul că va reprezenta un exemplu viu a ceea ce presupune creștinismul, membrul Lucrării Domnului are datoria de a-i invita pe aceștia de a descoperi adevărul, fie printr-o scurtă vizită la o biserică, fie prin includerea celui interesat în activitățile organizației. Misiunea în rândul colegilor de serviciu este o obligație pe care fiecare membru Opus Dei și-o asumă.
O caracteristică a spiritului Lucrării este perfecțiunea. Ea trebuie cultivată în toate domeniile, mai ales în viața spirituală, însă nu trebuie neglijată nici pe plan profesional. Mulți dintre cei afiliați Opus Dei reprezintă adevărate modele în comunitățile unde lucrează, iar o parte dintre aceștia dețin funcții de conducere în anumite firme. Ca un detaliu suplimentar, menționez că unul dintre colaboratorii Opus Dei este chiar fostul antrenor al echipei de fotbal a Italiei, Giovanni Trappatoni.
În viziunea lui Escrivá, un bun creștin, dar care nu este un profesionist în meseria sa, este un om nedeplin. El nu va putea niciodată să-i jertfească lui Dumnezeu munca sa. Sanctificarea muncii implică îndeplinirea sarcinilor de serviciu așa cum se cuvine, dar și intenția sinceră de a-I sluji lui Dumnezeu și semenilor printr-o anumită activitate.
Organizația nu este scutită de suspiciuni, la fel și membrii acesteia, de aceea, majoritatea preferă să fie apreciați pentru munca lor în calitate de specialiști, nu neapărat prin statutul lor de aparținători ai Opus Dei. Mulți preferă să-și păstreze preferințele religioase ascunse, de teama eventualelor discuții iscate în jurul organizației. Multe dintre aceste controverse au fost generate de foste persoane care au aparținut Lucrării, dar care au decis să se retragă. Pentru o parte dintre aceștia, motivul care a stat la baza abandonului a fost imposibilitatea de a se achita corespunzător de sarcinile pe care le aveau de îndeplinit. Mulți dintre ei acuză că multe dintre standardele impuse erau prea ridicate, însă analizând obiectiv această situație, conștientizăm că lucrând spre obținerea sfințeniei, acest lucru nu va fi unul facil, ba din contră.
Revenind la viziunea fondatorului, tot acesta este cel care afirmă că „sfințirea propriei activități nu este o himeră, ci o misiune a oricărui creștin…: a ta și a mea”. Observăm că îndeplinirea sarcinilor pe care le avem în nădejdea că ele sunt o jerfă adusă lui Dumnezeu reprezintă premisa sfințeniei, de asemenea, aceasta se adresează tuturor, fiind o misiune universală. Acest lucru necesită determinare, fiind considerat un act de eroism: „sfințenia este alcătuită din fapte de eroism. Așadar, la muncă ni se cere eroismul de a «termina» cu bine sarcinile ce ne revin, zi de zi”.
Muncind deplin conștienți că Dumnezeu ne însoțește în toate activitățile noastre, că ne vede în fiecare moment în care noi ne desfășurăm activitățile, devenim mult mai responsabili. Lucrând având în minte motto-ul care spune: „Lucrează cum ar fi lucrat Hristos”, suntem feriți de lenevia care apare în timpul programului, de tentațiile de a încheia unele activități fără să fie cu adevărat duse la bun sfârșit.
Același Josemaría afirmă că „sfințenia pe care ți-o cere Domnul Nostru Isus Cristos se obține îndeplinind cu iubire de Dumnezeu, munca, obligațiile zilnice, care aproape întotdeauna sunt alcătuite din realități mărunte”.
Păstrându-ne credința ortodoxă, fără a se considera că împrumutăm irațional concepte din afara spațiului nostru eclesial, merită să acordăm o atenție acestui concept de „sfințire a muncii”. Nu-l vom înțelege ca fiind singura cale de dobândire a sfințeniei, nici nu vom recurge la această noțiune, făcând referire ad litteram la ceea ce a promovat Mons. Escrivá de Balaguer și încă promovează Opus Dei, dar merită să reflectăm la acel motto marcant: „Lucrează ca și cum Hristos ar fi lucrat în locul tău”. Orice meserie capătă astfel caracteristicile slujirii preoțești, devine un mijloc de slujire al lui Dumnezeu, dar nu la Altar, ci la locul de muncă.
Cu siguranță relațiile inter-colegiale ar căpăta valențe creștinești, stresul cauzat de muncă ar fi diminuat, munca n-ar fi un scop în sine, agonisirea câștigului n-ar fi singurul ei beneficiu, ci am căpăta o nouă perspectivă, una duhovnicească. A munci cu demnitate reprezintă o parte esențială din viața oricărei persoane, indiferent de profesia sa. Avantajele n-ar întârzia să-și facă simțită prezența, atât în plan spiritual, cât și în plan economic.
2.1.3. Libertatea creștină
Omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu numersoase calitități, însă una dintre ele pare a fi dintre cele mai importante: libertatea. Îi este respectat omului atât de mult statutul de om liber încât nici Însuși Creatorul nu-l privează pe om de puterea de a decide singur în privința faptelor sale, acesta actionează potrivit voii sale, fără să fie constrâns de o forță exterioară.
Libertatea a căpătat primit multe definiții în decursul istoriei, a fost un subiect dezbătut de majoritatea filosofilor, teologilor, psihologilor, etc. A căpătat și valențe negative, fiind confundată cu libertinajul. Libertatea, din punct de vedere creștin, nu este un scop în sine. Nu este capacitatea omului de a reacționa spontan la o serie de stimuli, ci este vehicolul de acces către Împărăția Cerurilor. Cu alte cuvinte, în sensul cel mai profund, omul liber cu adevărat nu alege între rău și bine. Omul statornic în săvârșirea faptelor bune alege între bine și mai bine.
În acest sens, Escrivá se exprimă în felul următor:
„Nu vă dați seama? Libertatea își găsește adevărata menire atunci când este pusă în slujba adevărului izbăvitor, când este folosită pentru a căuta nemărginita dragoste a Domnului, care ne eliberează din orice robie. Pe zi ce trece, mă mistuie cu tot mai multă putere dorința de a da de știre, în cele patru vânturi, despre nesecata comoară care aparține creștinătății: «biruitoare libertate a copiilor Domnului!» Aceasta reprezintă, mai presus de toate, ceea ce se înțelege prin «buna voință», care ne învață să urmăm calea binelui, după ce l-am deosebit de rău. Dar există oameni care nu înțeleg. Aceștia se ridică împotriva Creatorului, într-o răzmeriță întristătoare, neînsemnată și fără de putere, repetând fără noimă jelania zadarnică pomenită în Psalmi: «Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor». Se dau în lături de la truda ducerii la bun sfârșit, cu simplitate și într-o eroică tăcere, fără să se fălească și fără să se plângă, a îndatoririlor lor zilnice. Nu au înțeles că, până și atunci când voia Domnului pare să îndurereze și să rănească, ea coincide întrutotul cu libertatea noastră, care nu poate fi găsită decât întru Dumnezeu și în planurile sale”.
Dumnezeu, Cel care l-a creat pe om liber este infinit, de aceea și libertatae Sa este infinită, însă omul, creatura, este limitată, de aceea liberatea pe care o posedă este limitată, urmând a se împărtăși de libertate deplină numai în comuniune cu Dumnezeu, Cel Care este Libertatea prin excelență.
Acest principiu, al libertății, este propriu creștinismului, religia iubirii, a eliberării de păcat, dar și a eliberării de orice constrângeri venite din exteriorul pesoanei. Era inevitabil ca o mișcare care promova libertatea de credință, oferind acces laicilor către sfințenie, să fie străină de aceste valori creștine. Cu toate acestea, în jurul Opus Dei au existat contradicții în ceea ce privește atitudinea de îngrădire a libertății membrilor săi de către organizație.
Lucrarea lui Dumnezeu respectă libertatea tuturor membrilor săi. Ei sunt liberi să opteze pentru ce partid politic doresc, să pactizeze cu oricine, să-și continue viața de dinainte de intrarea în organizație.
Mons. Josemaría Escrivá a promovat întodeauna ideea conform căreia fără libertate nu-l putem iubi de Dumnezeu. Termenul de „libertate” este în permanență unit cu cel de „responsabilitate”, fără de care s-ar pierde în sensuri străine de spiritualitatea creștină. Creștinul este om liber prin definiție, căci el este fiu al lui Dumnezeu în Duhul, iar „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Cor 3, 17).
Libertatea este dreptul pe care îl are orice om, dar responsabilitatea este tocmai acel aspect care dă sens libertății. Mons. Escrivá menționează că suntem responsabili în fața lui Dumnezeu pentru toate acțiunile pe care le realizăm în calitate de oameni liberi.
Atenția Opus Dei se concentrează pe intimitatea și libertatea fiecărui membru, de aceea, eventualele acuzații conform cărora membrii sunt în permanență monitorizați devin nefondate. Am întâlnit opinii care afirmă că membrilor li se restricționează accesul la numeroase facilități sau căi de informare. De exemplu, acestora nu le-ar fi permis să citească decât acele cărți pentru care au aprobare de la superiorii lor. În ceea ce privește situația membrilor celibatari care locuiesc în centrele Lucrării, condițiile sunt mai restrictive, dar nu exagerate. Voi recurge la un exemplu ilustrativ, referindu-mă la modul în care acestora li se permite accesul la internet. Există o cameră comună unde fiecare își poate conecta laptopul la rețeaua de internet. Accestul este restricționat, dar în același timp beneficiază de libertate. Un paradox, în opinia multora. Modelul este preluat din mănăstirile catolice care au înțeles provocarea lumii moderne și s-au conformat.
Fiecare dintre cei care locuiesc în centrul Opus Dei are nevoie să navigheze pe internet în diverse scopuri: corespondență, de serviciu, studiu, etc., însă fac acest lucru în comuniune cu ceilalți, fiind păziți astfel de ispita de a se rătăci în oceanul virtual.
Libertatea absolută a membrilor este stipulată în însăși decretul de ridicare a organizației la rangul de prelatură din anul 1982:
„Credincioșii laici ce aparțin prelaturii se bucură – în limitele credinței și moralei catolice și a disciplinei Bisericii – de aceeași libertate ca și ceilalți catolici, concetățeni ai lor, prin urmare prelatura nu-și asumă activitățile profesionale, sociale, politice, economice, etc., ale niciunuia dintre membrii săi.”
Libertatea membrilor săi este cea care a oferit omogenitate Lucrării, este cea care a menținut-o vie și activă. Tocmai pentru faptul că fiecare persoană are puterea de a decide pentru sine a ajutat Opus Dei să nu devină o mișcare cu specific dictatorial. Acest lucru a ferit Lucrarea de a deveni un instrument de control politic. În interiorul ei se întâlnesc păreri cât mai diverse. În ceea ce privește sarcinile de serviciu, membrii nu sunt responsabili decât în fața superiorilor din cadrul instituției unde își desfășoară activitatea. Ei nu sunt obligați să prezinte un raport celor din cadrul organizației pentru problemele care țin de specificul profesional. Pentru aspectele doctrinare și duhovnicești se adresează îndrumătorilor din Lucrarea Domnului, dar nu și pentru cele care se definesc în mod exclusiv planul profesional.
Prin extensie, observăm că nu există distincții majore între viziunea Mons. Josemaría Escrivá păstrată până în prezent în cadrul Opus Dei și perspectiva ortodoxă.
Niciun duhovnic ortodox nu cere lămuriri de ordin profesional. Menirea lui este să mântuiască sufletul, preocupându-l exclusiv aspectul duhovnicesc. Logica cere să fie tratate în comun numai atunci când cele două planuri se intersectează. Mai mult decât atât, acesta nu poate decât să dea sfaturi și îndemnuri, însă nu poate să intervină în mod direct în acțiunile nimănui, respectând libertatea fiecăruia.
Cei din Opus Dei sunt liberi să se confeseze oricărui preot, dar fondatorul îi îndeamnă în mod expres să se mărturisească exclusiv preoților din cadrul organizației, pe ceilalți considerându-i a fi de rang secund.
Această poate fi interpretată în sensul interzicerii confesării unui preot care nu este membru al Lucrării, anulând libertatea deplină a membrilor. S-a format astfel un curent prin care preoții care nu aparțineau organizației au fost desconsiderați de către unii membri. Crearea unui elite preoțești ar fi stat și la baza formării Societății Sacerdotale a Sfintei Cruci, în paralelă cu incapacitatea celorlalți preoți de a-și împlini sarcinile conform așteptărilor fondatorului.
S-a păstrat o mărturie a sa, prin persoana unei foste membre, María del Tapia care și-l amintește pe Mons. Escrivá spunând că ar prefera să moară neîmpărtășit, decât să primească această taină din mâna unui preot iezuit.
Dat fiind faptul că Opus Dei este privit ca un bloc indivizibil care acționează unitar în toate aspectele vieții, ideea de libertate poate fi destul de greu de înțeles în acest context. Libertatea, așa cum menționam anterior, este limitată, fiind orientată în săvârșirea binelui. Mergând pe acest fir logic, membri Lucrării nu înțeleg prin libertate posibilitatea de a realiza fapte care contravin normelor morale, nu vor contrazice hotărârile dogmatice ale Bisericii, nici nu vor susține opinii care contravin adevărului revelat.
De aici a luat ființă o întreagă polemică în jurul fundamentalismului anumitor persoane din cadrul organizației. Prin fidelitatea exacerbată față de papă și de Biserică în general au fost catalogați ca fiind îndoctrinați, manipulați, iar Opus Dei a fost definit ca fiind o „fabrică de fundamentalism”.
2.1.4. Rugăciunea în mijlocul cetății
Cunoscut este faptul că rugăciunea nu este limitată de timp și spațiu. Există rugăciuni specifice cultului public, cele realizate în comunitatea eclesială, dar există și rugăciunile particulare care pot fi săvârșite în orice moment al zilei și în orice loc, urmând îndemnului Sf. Apostol Pavel: „Rugati-vă neîncetat!” (1 Tes 5, 17).
Spiritualitatea răsăriteană a răspuns acestui îndemn apostolic prin tradiția serviciului liturgic continuu, dar și prin tradiția rugăciunii inimii. Opus Dei promovează o altă viziune, adaptată spațiului despiritualizat și secularizat în care majoritatea membrilor își desfășoară activitatea. Ei susțin principiul rugăciunii în societate, la muncă, în mașină sau în oricare alt loc. Existența unor anumite momente din timpul zilei destinate rugăciunii, indiferent de spațiul în care te aflii ne conduce cu gândul la practica musulmană a celor 5 rugăciuni de peste zi, dar conceptul de rugăciune în mijlocul societății are implicații mult mai profunde.
In viziunea Lucrării, viața omului este o rugăciune continuă. Nu se pot diferenția anumite momente când omul devine religios, prin rugăciune, separat de acele momente când el este exclusiv „laic”. Concepția Opus Dei este aceea că ritualurile religioase în forma întâlnită în cadrul cultului nu sunt absolut necesare pentru a se ajunge la aceeași finalitate, aceea a rugăciunii. Nu se neagă cultul public, din contră, persoanele afiliate Opus Dei se împărtășesc cu regularitate, însă se încearcă o prelungire a rugăciunii din cadrul Liturghiei în cadrul activităților zilnice. Prin extenesie, biroul, atelierul, masa de lucru a fiecăruia devine un mic spațiu liturgic.
Prin acest raționament se ajunge la conștientizarea unității vieții. Omul nu mai este scindat între omul-religios și cel laic, nu mai există distincție între persoana prezentă în biserică și cea prezentă la serviciu, realizându-se așa-numita „unitate a vieții”. Conștientizarea acestei dimensiuni presupune tratarea cu seriozitate a tuturor îndatoririlor, indiferent de gradul lor de dificultate sau de importanța pe care o au. Prin aceasta nu se înțelege că Opus Dei este altcătuită din persoane reprogramate neuronal sau din roboți, ei rămân în continuare persoane libere, dar care se străduiesc să-și ducă la bun sfârșit activitățile încununându-le cu rugăciuni.
Criticii lor susțin că între principiile promovate și realitate ar exista o discrepanță, în sensul că ei promovează rugăciunea în mijlocul societății, dar cei mai mulți dintre membri trăiesc în comunități izolate.
Aceste acuzații sunt nefondate. Niciunul dintre ei nu s-a rupt definitiv de lume prin retragerea în mănăstire, însă afinitate emoțională de a se depărta de plăcerile mundane reprezintă acel sincer dor de liniștea paradisiacă pierdută.
Provocarea acestui princiu se materializează în două direcții. În primul rând, este foarte dificil să ai un program bine stabilit de rugăciune chiar și în izolare, mai mult decât atât, să „democratizezi rugăciunea” prin aducerea ei pe străzi, în piețe, în birouri, acolo unde îi este de fapt locul, pare o utopie în societatea actuală.
2.1.5. Filiația divină
În spiritul tuturor membrilor Opus Dei, mai mult decât atât, în viziunea fondatorului, fiecare om este un fiu al lui Dumnezeu. Escrivá deseori se li se adresa acestora folosind apelative precum „fiilor” sau „copiilor”, referire făcând la calitatea lor de fii ai Tatălui prin har.
Termenul de filiație divină reprezintă descrierea sentimentului pe care Josemaría Escrivá l-a avut în timpul unei revelații. S-a întâmplat în 1931 la Madrid. Mons. Escrivá călătorea cu tramvaiul, fiind cuprins de o copleșitoare descoperire, nu s-a mai putut stăpâni și a început să exclame cu voce tare: „Avva, Tată, Tată!”.
Învățătura lui Josemaría se poate rezuma succint la următoarele cuvinte: Dumnezeu, în înțelepciunea și iubirea sa față de oameni, ne-a chemat să-i devenim fii, răscumpărați de către Unul-Născut Fiul Său care S-a făcut Om, a suferit și a murit pentru mântuirea noastră. El ne-a dat nouă darul filiației divine prin Duhul Sfânt. Pentru că toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu, ei sunt și copiii Fecioarei Maria, ai Sfântului Iosif, dar și ai Bisericii și ai Suveranului Pontif.
Ca fii ai aceluiași Tată, toți oamenii împărtășesc condiția de fraternității, responsabili cu sarcina sacrificiului personal prin muncă și prin circumstanțele vieții obișnuite. Centrul a tot ceea ce Josemaría a făcut și a promovat a fost descoperirea adevărului filiației divine, mereu revelând noi aspecte ale acestei problematici. Un pasaj semnificativ declară: „O mare îndrăzneală a credinței creștine este să proclame valoarea și deminitatea naturii umane și să afirme faptul că am fost creați să atingem demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, prin harul care ne ridică la un nivel supranatural.”
Din perspectiva acestuia, singurul motiv pentru care existăm este acela că Dumnezeu nu ne-a făcut numai creaturi speciale, purtând chipul Său, ci ne-a făcut copiii Lui, constituenți ai familiei divine.
Dumnezeu-Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său pentru a restabili pacea. De aceea, după ce l-a mântuit pe om din păcat, acesta poate „dobândi înfierea”(Gal 4:5), existând posibilitatea să împărtășirii de apropierea de Sfânta Treime. Suntem fiii Lui pentru că în cadrul Botezului Dumnezeu-Tatăl a luat în posesie viețile noastre, ne-am împărtășit de viața în Hristos și am primit pe Sfântul Duh. Prin Botez, în sensul literal, am fost îndumnezeiți și am primit responsabilitatea viețuirii după poruncile Lui.
Faptul că suntem fii ai lui Dumnezeu reprezintă pentru noi în același timp o binecuvântare, dar și o mare responsabilitate. Suntem datori să ne identificăm cu Hristos, Fiul Cel Unul-Născut și în același timp să ducem mai departe misiunea Sa divină.
Filiația divină se traduce prin menirea fiecărui om să devină un alt Hristos – alter Christus – nu Hristos Însuși, adică ipse Christus. Cuvintele psalmistului „Tu ești fiul Meu” (Ps. 2, 7), în contextul original, se adresează lui Hristos, dar, în viziunea lui Josemaría, aceste cuvinte sunt adresate „către tine și către mine dacă decidem să devenim alt Hristos”.
Această experiență este o experiență a gratuității, a darului, este experiența bunătății și generozității lui Dumnezeu.
Calitatea de copil are consecințe și în plan moral. Dacă orice creștin devine un alt Hristos, acesta este obligat să ducă o viață în acord cu cea a prototipului. Conștientizarea faptului că suntem fiul sau fiica lui Dumnezeu stabilește anumite limite între care se poate trăi, astfel anumite practici, precum clonarea, eutanasia, etc, devin inaccepabile.
Din aceeași recunoaștere în fiecare și de către fiecare a condiției de fiu al Tatălui Ceresc, se naște apostolatul, adică dorința de a-L împărtăși tuturor pe Creator. De aici se naște bucuria de a trăi, viața nu mai este un calvar, este plăcerea de a viețui sub privirea iubitoare a Părintelui.
Ceea ce promovează Mons. Escriv nu reprezintă o simplă acomodare la nivel mental cu principiul de filiație divină. Nu reprezintă însușirea unei informații de tip rațional, ci aceasta trebuie trecută în plan practic. Adevărata dovadă a înțelegerii acestei caracteristici fundamentale a omului se manifestă în împlinirea faptelor celor bune. Adevărul nu se învață, adevărul se experiază. Însuși denumirea organizației Opus Dei – Lucrarea lui Dumnezeu atestă faptul că cei cu adevărat fii fac lucrarea lui Dumnezeu, nu în sensul că Acesta n-ar putea să ducă Singur la îndeplinire anumite acțiuni, înțelegându-se de aici că Dumnezeu lucrează în lume prin oameni.
2.1.6. Familia
Deși ar putea părea că promovează cu preponderență celibatul, prin numeroasele centre destinate numerariilor din întreaga lume, Opus Dei ocrotește căsătoria, mai mult decât atât, reactualizează ideea de fidelitate și iubire desăvârșită în cadrul familiei, într-o societate măcinată de infidelitate și cu o rată a divorțului în creștere.
Modelul preluat de către Josemaría Escrivá este cel al familiei sale, care s-a distins prin dăruirea de a-și crește fiii în cele mai bune condiții, chiar și atunci când acest lucru nu era posibil.
Mons. Escrivá descrie într-o manieră plastică, cu o formă de romantism, calea către rai. El afirmă că drumul către rai are un nume: cel al soțului sau al soției. Această exprimare ne ajută să privim căsătoria ca o cale spre sfințenie. Sarcinile din cadrul familiei nu sunt mai puțin importante decât cele spirituale.
Familia reprezintă modelul pământesc al iubirii divine. Iubirea jertfelnică a soților unul față de celălalt și amândoi față de copii reprezintă premisa unei depline înțelegeri a iubirii față de Dumnezeu și de cei din jur. Privind în acest mod, familia nu rămâne un simplu organism social, ea devine un spațiu al deprinderii și exersării iubirii în vederea descoperirii lui Dumnezeu.
Nu de puține ori creștinismul a fost acuzat de misoginism și de faptul că ar promova inferioritatea femeii. Josemaría vine cu o viziune inovativă, considerând femeia superioară bărbatului în anumite privințe. Bineînțeles, nu se ajunge de la o extremă la cealaltă, nu se promovează superioritatea unuia dintre parteneri, ei sunt complementari unul altuia, însă se afirmă capacitatea femeii de a fi psihologul într-un cuplu. Acest privilegiu vine însoțit de responsabilitatea eșecurilor din familie.
Îi este recunoscută femeii capacitatea de a judeca anumite amănunte ale vieții mult mai rațional decât bărbatul. Cu toate acestea, ambii sunt datori să-și iubească partenerii cu toate defectele pe care aceștia le au.
Se promovează ideea de „pater familias”. Familiile din Opus Dei sunt tradiționale, având mulți copii, soțul fiind stâlpul acesteia. El are datoria să-și îngrijească soția și fiii, aceasta fiind responsabilitatea lui. Aici se vede adevărata iubire jertfelnică a soțului. El nu se simte asuprit, nu refulează prin anumite metode condamnabile, ci-și asumă cu bucuria statutul de conducător al familiei, o viziunea foarte sănătoasă, mai ales în societatea actuală. Femeilor „de carieră” li se prezintă o nouă cale, care este fapt, calea tradițională reactualizată. Ele sunt prețuite pentru grija pe care o manifestă față de copii și iubirea față de soț. Nu-i este refuzat accesul acesteia către o carieră în domeniul profesional, însă pentru ea, adevărata împlinire este în sânul familiei.
Unirea soților prin căsătorie se realizează pentru totdeauna. Mons. Escrivá împărtășește viziunea Bisericii despre indisolubilitatea căsătoriei, soții având datoria să rămân fideli unul altuia, nefiind permis divorțul. În acest aspect constă greutatea căsătoriei, în acceptarea celuilalt în situații limită. Cel căsătorit face experiența bucuriei cerești încă din această viață, prin micilie bucurii pe care le trăiește în cadrul familiei.
Soții împărtășesc viziunea conform căreaia căsătoria nu reprezintă numai acordul lor, deși existența acestuia este absolut necesară, fără liberul consimțământ al ambilor parteneri nu există căsătorie valabilă. Ei au și conștiința că în actul căsătoriei există o lucrare teandrică, Dumnezeu fiind prezent în viața lor, act confrimat prin binecuvântarea primită în cadrul ritualului nunții.
2.2. Controverse
Opus Dei rămâne una dintre cele mai controversate organizații catolice. A fost numită Mafia sfântă, Masoneria albă sau Caracatița Domnului. În special, multe dintre aceste afirmații se dovedesc a fi nefondate, fiind rezultatul unei cunoașteri superficiale a Lucrării. Nu negăm faptul că unele pot fi dovedite ca adevărate, de aceea în această parte a prezentei lucrări mi-am propus să tratez în mod obiectiv o parte din acuzațiile care planează în jurul Opus Dei, încercând să prezint, în măsura resurselor, argumente provenite din partea ambelor tabere, atât din partea acuzatorilor, cât și din partea apărării.
Organizația atrage, dar și respinge oamenii în același timp, fiind numită „Biserică fără de Biserică”, promovându-se ideea că la nivel episcopal există conflicte între episcopii diocezani și prelatul Opus Dei. Lucrarea este acuzată că reprezintă o forță financiar, ascunzând în spatele principiilor religiose interese de ordin economic. Sunt aduse acuze la adresa caracterului său secret.
Una dintre practicile cele mai controversate din cadrul organizației este practica mortificării. Nu este specifică spațiului ortodox în felul în care o înțeleg catolicii, de aceea sunt necesare câteva precizări.
Mortificarea, in latinescul mortificatio, presupune acceptarea morții încă din timpul vieții. Această viziune corespunde principiului evanghelic care afirmă că oricine vrea să trăiască, trebuie mai întâi să moară. Înțelegem de aici o moarte a „omului celui vechi”, o moarte pentru păcat, dar și moartea naturală, aceasta fiind privită ca o treaptă către accederea la adevărata viață, cea veșnică.
Pentru un creștin, moartea reprezintă o realitate acceptată încă din timpul vieții biologice, aceasta fiind privită prin prisma Patimilor, Morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Urmând exemplului Mântuitorului, creștinul trebuie să moară, pentru a învia, potrivit îndemnului Sf. Ap. Pavel din imnul baptismal:
„Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. Așa și voi, socotiți-vă morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneți poftelor lui.” (Rom 6, 8-12).
În sensul larg, mortificarea reprezintă viața trăită conform principiilor evanghelice, însă există un sens restrâns, cel care face referire la diverse practici de supunere a trupului la acte de penitență. Literatura ascetică de tradiție creștină tratează acest principiu urmărind două direcții, existând o mortificare pasivă și una activă. Ambele presupun, la rândul lor, două aspecte – interior și exterior, deși nu putem vorbi exclusiv făcând referire la un singur aspect, căci tot ceea ce afectează trupul, include și sufletul, fiind valabilă și viceversa, pentru că omul este unitate, alcătuit inseparabil din trup și suflet.
Mortificările pasive exterioare sunt greutățile, obstacolele, necazurile, accidentele, neplăcerile, s.a.m.d. Cele de tip interior sunt rezultatul jignirilor, calomnierilor, disprețului și al ingratitudinii. Ele sfârșesc în sufletul omului prin stări de insatisfacție, depresii, stări de anxietate, toate fiind un chin interior. Pentru acestea omul nu are nicio vină, iar sfatul lui Josemaría pentru a scăpa de toate acestea îl reprezintă abandonarea voii personale în voia lui Dumnezeu: „Pași: Abandonarea în voia Domnului: Conformarea cu voia Domnului: Cererea voii Domnului: Iubirea voii lui Dumnezeu”.
În sens activ, aceasta mai poate fi întâlnită și sub numele de auto-flagelare, fiind o practică individuală sau de grup care are în vederea pocăința de păcatele săvârșite. Este un termen religios, practica fiind întâlnită în mai multe culte, însă ea se regăsește preponderent în practica Bisericii Catolice.
În sens larg, aceasta se poate practica prin post, mersul desculț, îngenuncheri, însă sunt cunoscute și anumite ordine religioase care se îmbrăcau în haine aspre, ajungând până la a se lăsa biciuiți pentru a imita Patimile lui Hristos.
Între sfinții catolici recunoscuți pentru practicile lor de mortificare enumerăm pe: Sf. Dominic Loricatus, Sf. Francisc de Assisi, cel recunoscut pentru că a primit stigmatele, Sf. Thomas More, cel care a ocupat echivalentul funcției de prim-ministru în Anglia medievală, care purta o cămașă de păr și folosea „disciplina”, acel bici din curele subțiri. Sf. Josemaría, fondatorul Opus Dei folosea ciliciul, echivalentul modern al cămășii de păr aspru. Asemenea lui, Maica Tereza, fondatoarea ordinului „Surorile carității”, folosea ciliciul și disciplina pentru a face penitență.
În legătură cu Maica Tereza, se păstrează o mențiune de-a sa în această privință. Ea afirmă: „Dacă mi-e rău, îmi dau cinci lovituri cu disciplina. Simt că am nevoie de ea pentru a împărtăși patimile lui Hristos și chinurile săracilor noștri. Firește că, atunci când vezi oameni în suferință, înaintea ochilor trebuie să-ți apară imaginea lui Iisus”.
Mons. Escrivá menționează câțiva dintre aceștia într-una din cuvântările sale, dându-i exemple: „Pentru a-și apăra puritatea, Sf. Francisc de Assisi s-a rostogolit în zăpadă, Sf. Benedict s-a aruncat într-un tufiș, Sf. Bernard a plonjat într-un lac înghețat. Tu…ce ai făcut?”.
În spiritul autentic ortodox aceste practici pot fi condamnate. În Ortodoxie nu există o antiteză între trup și suflet, astfel încât trupul nu este privit ca un dușman sau un rob al sufletului, din contră, acesta este „templul Duhului Sfânt” (I Cor 6, 19). Trupul este o extensie a sufletului în spațiul material, deși majoritatea păcatelor țin de latura trupească, toate acestea izvorăsc din sufletul pătimaș, de aceea este incorectă practica pedepsirii corporale.
Sfinții Părinți au înțeles acest lucru pe deplin. Ei și-au supus trupul prin asceză, dar nu l-au ignorat. Pornirile concupiscente se țin în frâu de la interior, pornind de la a rezista ispitei, nu invers, prin a impune de la exterior către interior anumite practici.
Omului modern, avid de senzațional, această practică i-a stârnit imediat interesul, însă într-un mod cât se poate de irațional. Deși suntem ancorați în tradiția ortodoxă, putem înțelege simțămintele din spatele practicilor de mortificare corporală, deși nu le promovăm, găsindu-le străine de mentalitatea patristică răsăriteană.
Acest lucru nu s-a întâmplat și cu renumitul scriitor Dan Brown, autorul cărții numite, în traducere corectă, „Codul DaVinci”. Mai mult decât atât, fiind un formator de opinie, multe persoane și-au însușit viziunea lui despre multe aspecte ale creștinismului, inclusiv despre Opus Dei.
Ceea ce ne este cunoscut, afirmat pe baza tratării științifice oneste, este faptul că toată acțiunea romanului este pură ficțiune. În cele ce urmează vom încerca să vedem care este argumentarea romancierului în ceea ce privește caracterul secret al Lucrării, viziune ce a stat la baza celei mai mare controverse din istoria organizației. Pentru a înțelege cât mai bine această chestiune, mă voi ajuta de relatarea unui episod reprezentativ din cartea amintită anterior.
„Individul albinos pe nume Silas trecu de poarta luxoasei clădiri de pe Rue La Bruyè șchiopătând. Ciliciul, pe care îl purta în jurul coapsei îi intra în carne, și totuși sufletul lui era luminat de bucuria de a-L sluji pe Dumnezeu… Toți adevărații urmași ai Căii purtau acest adevărat instrument de tortură, un brâu dintr-o țesătură bătută cu spini metalici ascuțiți, care pătrundeau în carne, ca un memento continuu al suferințelor îndurate de Iisus. În plus, durerea provocată de ciliciu potolea poftele cărnii.
Deși purtase brâul mai mult decât cele două ore impuse zilnic, Silas știa că astăzi nu era o zi obișnuită, așa că mai strânse catarama cu încă o gaură, schimonosindu-se atunci când gearele metalice îi mușcă mai adânc din carne. Răsuflă adânc și savură ritualul purificator. «Durerea este un lucru bun», șopti, repetând mantra sacră a părintelui Josemaría Escrivá, Învățătorul tuturor Învățătorilor… Silas își îndeaptă apoi atenția asupra unei frânghii groase, cu noduri, care aștepta încolăcită lângă el. Disciplina… Apoi înșfăcă un capăt al frânghiei, închise ochii și se izbi cu ea peste umăr… Castigo corpus meum”.
Chiar de la o primă lectură, putem observa că fiecare propoziție conține un neadevăr. În primul rând, nu toți cei din organizație folosesc ciliciul, numai celibatarii îl utilizează. Niciodată fondatorul Josemaría nu a fost numit „Învățătorul”, apelativul specific acestuia fiind acela de „Tată”. Atât ciliciul, cât și biciul, disciplina, au proporții și proprietăți exagerate. Ciliciul nu este un obiect de tortură, nu produce răni traumatizante, iar biciul nu este alcătuit din frânghii groase, cu noduri, fiind alcătuit din fâșii de subțiri de piele sau alt material. Cu toate acestea, cartea și-a atins scopul. Adversitatea față de Opus Dei trezindu-se în majoritatea cititorilor acestui roman.
Nu există nicio mantră specifică organizației, există diferite afirmații ale fondatorului în ceea ce privește suferința purificatoare. Printre acestea, enumerăm: „Binecuvântată fie durerea. Iubită fie durerea… Mărită fie durerea!”.
În urma apariției variantei ecranizate a romanului, Opus Dei s-a mobilizat pentru a demonstra că faptele prezentate în film sunt neadevărate. În primul rând, au somat firma care se afla în spatele acestui proiect să renunțe la toate aspectele din film care făceau referire la organizație. Pentru că nu au reușit acest lucru, au lansat contraofensiva. Au fost publicate cărți, au apărut documentare, au fost înființate site-uri web, oficiali din cadrul Lucrării au acordat interviuri care au fost publicate în numeroase ziare și reviste. A fost prezentat publicului chiar și un membru pe nume Silas, o persoană de origine nigeriană, tocmai pentru a demonta afirmațiile că acel Silas din roman ar fi un calugăr „albinos”. Acest Silas era căsătorit și nici pe departe nu avea trăsături caucaziene.
În altă parte, Lucrarea este amintită alături de o grupare secretă, intitulată „Prioria Sionului”, din care au făcut parte personalități ca Isaac Newton, pictorul Botticelli, Victor Hugo și Leonardo Davinci. Menirea Lucrării era aceea de a spăla creierele adepților și de a aplica metode coergitive în vederea păstrării secretului – acela că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, potrivit tradiției iudaice care nu permitea celibatul. Nu există nicio dovadă care să susțină această afirmație.
Senzaționalul promovat de astfel de lecturi nu-și găsește corespondent în realitate. De fapt, nu toți membri Opus Dei practică aceste mortificări, deși ele sunt prezente în programul zilnic. Supranumerarii, care în mare parte sunt căsătoriți, duc o viață obișnuită, cu tot ceea ce implică aceasta: serviciu, familie, școală, etc. Singurii care se supun întru totul programului zilnic sunt celibatarii, sau numerarii, dar nu în modul în care sunt prezentați anterior.
Ele sunt menționate în paragraful 260 al Constituției Opus Dei din 1950:
„Cutuma religioasă de pedepsire a trupului și de a-l pune la respect prin purtarea unei brățări căptușite cu ținte timp de cel puțin două ore zilnic, prin biciuirea cel puțin săptămânală și prin dormitul pe jos va fi respectată cu sfințenie, avându-se în vedere doar considerente de sănătate”.
Formele de mortificare sunt următoarele:
Purtarea ciliciului, care este un lanț cu țepi ce se poartă în jurul coapsei timp de două ore pe zi, cu excepția sărbătorilor bisericești, a duminicilor și a câtorva perioade anuale. Poate provoca răni superficiale.
Disciplina este un bici subțire. Se folosește pentru lovirea spatelui o dată pe săptămână, în timp ce se rostește o rugăciune scurtă.
Somnul – femeile numerarii preferă să doarmă fără pernă o dată pe săptămână sau pe niște scânduri subțiri, în timp ce bărbații dorm pe podea sau nu folosesc perna cel puțin o dată pe săptămână.
În ceea ce privește mesele, aceștia preferă să se abțină de la anumite produse, cum ar fi zahărul din cafea sau renunânțând la desert. Pe lângă posturile bisericești, sunt îndemnați să ceară binecuvântare să postească suplimentar.
În fiecare noapte fiecare membru își face un examen de conștiință, iar celibatarii sunt îndemnați să păstreze tăcerea până la finalul Liturghiei din ziua următoare.
Unul din principalele mijloace de propagandă anti-Lucrarea Domnului îl reprezintă site-ul Opus Dei Awareness Network, prescurtat ODAN. Aici sunt postate mărturiile persoanelor care au părăsit organizația. Site-ul reprezintă un reper pentru numeroase studii pe care le-am cercetat în legătură cu polemicile pe tema Opus Dei.
Pe lângă metodele de mortificare amintite anterior, pe acest site se mai găsesc câteva mențiuni:
Dușurile reci – majoritatea numerariilor preferă să facă zilnic duș cu apă rece. Alvaro del Portillo specifică faptul că nu există o asemenea cerință în cadrul organizației, dar nici nu interzice aceasată practică, lăsând ca fiecare membru să hotărască ce modalitate alege referitor la această perspectivă.
„Minutul eroic” – Numerarii sunt încurajați să sară în fiecare dimineață din pat, imediat după trezire, să sărute pământul și să rostească „Serviam!”, adică „Voi servi!”.
Potrivit mărturiilor acelorași foști membri ai Opus Dei, femeile și bărbații sunt tratați în mod diferit, femeile având nevoie de mai multă disciplină din cauza patimilor lor care necesită mai multă atenție. Ele nu au voie să intre în bar sau să fumeze, pe câtă vreme, bărbaților le este permis să fumeze și să meargă în baruri cu recruții, în vederea atragerii lor către organizație.
Cu toate că aceasta este o practică răspândită în cadrul Lucării Domnului, membrii acesteia nu sunt singurii care folosesc practici de mortificare corporală. Printre ordinele monahale catolice care folosesc obiectele necesare în procesul de mortificare corporală se numără Carmelitele Desculțe, acestea aflându-se printre cei care le și fabrică și călugării și călugărițele franciscane din ordinul Imaculatei Concepții.
Anumite controverse se concentrează în jurul Constituției Opus Dei din 1950, document considerat a fi secret, în prezent fiind disponibil atât în originalul latin, cât și în traducere, însă greu accesibil. Într-adevăr, în capitolul III, paragraful 193 al Constituției se afirmă: „fără permisiunea Tatălui, aceste documente care sunt scrise în limba latină nu pot fi traduse în limbile locale”.
Prin acest document se ridica la nivelul de instituție seculară organizația, fiind înlocuit cu Statutul din 1982, cel prin care Lucrarea devenea prelatură personală. Acesta interzice manifestările înconjurate de mister, înlocuind secretul care plana în jurul membrilor cu starea firească prin care fiecare persoană trebuie să-și desfășoare activitatea, evitând astfel să existe vreo suspiciune în privința lor.
Organizația a fost acuzată întotdeauna de faptul că păstrează în secret multe informații, pe unele ascunzându-le sub masca smereniei. Acesta este și motivul pentru care nu există foarte multe scrieri provenite din interior despre Opus Dei, majoritatea fiind scrise de observatori din afara grupului, iar cele care sunt redactate de persoane interne, au un caracter laudativ la adresa fondatorului, sunt simple biografii ale acestuia, ori date istorice și principii tratate dintr-o singură perspectivă.
Constituția din 1950, prin articolul 232 mentionează că „esența vocației noastre nu trebuie discutată cu persoane din exterior”, iar în articolul 190 este specificat faptul că „numărul membrilor este ținut secret față de persoanele externe; și într-adevăr, oamenii noștri nu discută aceste lucruri cu cei dn exterior”. Acest aspect nu mai este valabil în prezent, numărul aproximativ al membrilor fiind prezentat pe însuși site-ul oficial al Opus Dei.
Membrii Opus Dei nu au voie nici măcar să citească o anumită carte fără aprobarea directorului de care aparține, mai mult decât atât, chiar și atunci când intentionează să-și achiziționeze articole vestimentare, acesta cere permisiunea directorului, fiind însoțit la cumpărături de el. În acest sens, este disponibilă o listă a cărților interzise membrilor, făcută public pe filiera celor care au renunțat la Opus Dei.
Este o vorba de o listă „neoficială” pentru că organizația nu o recunoaște, care cuprinde aproximativ 60 000 de titluri, intitulată „Ghidul bibliografic 2003”, iar cărțile din această listă sunt catalogate după următoarele criterii:
a) Cărți care pot fi citite de către toți, inclusiv de către copii.
b) Cărți a căror lectură merită o formare minimală, la care au acces toți membrii.
c) Cărți care pot fi citite numai de către cei care au o pregătire în domeniu. Pentru acestea este necesară aprobarea directorului spriritual.
d) Cărți care pot fi parcurse numai de cei care au pregătirea necesară, trebuind să existe și necesitatea citirii acestora. Se cere aprobarea directorului spiritual.
e) Cărțile interzise. Pentru a fi citite, însuși prelatul Opus Dei trebuie să-și dea acordul. Se estimează că în aceaastă categorie sunt cuprinse aproximativ 7 000 de titluri, iar printre autorii interziși cu desăvârșire putem enumera pe Adolph Hitler, Carl Jung, Stephen King, Karl Marx, Nietzsche, Marcel Proust, Voltaire.
Există și publicații interne ale Lucrării care nu sunt destinate publicului larg. Între acestea amintim „Catehismul” Opus Dei, sub titlul de „Vademecum” care conține reflecțiile conducătorilor organizației în ceea ce privește implementarea anumitor proiecte. Apar și două reviste în limba spaniolă, „Crónica”, adresată bărbaților și „Noticias”, pentru femei, adresate exclusiv membrilor. Organizația a este considerată un cult al „spălării creierelor”, membrii fiind obligați să facă donații financiare, tocmai de aceea Opus Dei a devenit și o importantă forță din punct de vedere economic, vizibilă la nivel mondial.
3. Actualitate. Opus Dei în prezent
Opus Dei reprezintă un paradox. Pe de-o parte, este una dintre cele mai puternice, cele mai active și cele mai bine structurate organizații din Biserica Romano-Catolică. Pe de altă parte, este foarte puțin vizibilă, în sensul că nu conduce o campanie de prozelitism agresivă. Se remarcă, pe de altă parte, prin diverse activități misionare pe care le desfășoară pe întreg cuprinsul Terrei, dar niciodată făcând din acest lucru un titlu de glorie. Înșiși membrilor nu le este permis să-și aloce vreun merit din aceste activități, ci toate se contabilizează în numele organizației.
De la moartea fondatorului, în 1975, Lucrarea s-a dezvoltat considerabil. În timpul vieții Josemaría Escrivá a făcut o declarație cu puternic caracter profetic, el afirmând că
„Nu numai că Lucrarea nu va pieri niciodată, ci ea nu va îmbătrâni deloc… Dumnezeu și-a adus la zi Lucrarea o dată pentru totdeauna dându-i caracteristicile laice, seculare. El nu va avea niciodată nevoie să se adapteze la lume, căci noi suntem parte din lume. Nici nu va trebui să mergem în urma progresului uman, căci voi sunteți fiii mei – cei care, laolaltă cu ceilați oameni care trăiesc în lume, dați naștere acesui progres prin munca voastră de zi cu zi”.
Acest lucru este vizibil în activitățile pe care Lucrarea Domnului a început să le întreprindă după moartea sa. În 1978 Opus Dei ajunge în Bolivia, în 1980 încep primele proiecte în Congo, Honduras și Coasta de Fildeș, un an mai târziu ajungând și în Hong Kong. La 1982 îi găsim prezenți în Singapore și Trinidad Tobago.
În 1984 Lucrarea își trimite primii misionari în Suedia, în 1985 în Taiwan, în Finlanda în 1987, iar la 1988 aceștia ajung în Camerun și Republica Dominicană. 1989 este anul în care aceștia își încep activitatea în Noua Zeelandă și Polonia, în 1990 în Ungaria și Cehia, 1992 în Nicaragua, 1993 în India și Israel, în 1994 ei ajung în Lituania. 1996 – Estonia, Slovacia, Liban, Panama, Unganda, 1997 – Kazakhstan, 1998 – Africa de Sud, 2003 – Croația, Slovenia, 2004 – Letonia, 2007 – Rusia.
În anul 2009 sunt trimiși primii misionari în România, Indonezia și Coreea de Sud. Ultima țară în care Opus Dei a început să desfășoare activități este Sri Lanka, din 2011.
În prezent, prelat al Opus Dei este Mons. Javier Echevarría. Ocupă această funcție din data de 21 aprilie 1994, fiind al doilea succesor al Mons. Escrivá, urmând la conducerea organizației Mons. Àlvaro del Portillo, inițial fiind secretarul acestuia.
Mons. Echevarría s-a născut la Madrid, pe 14 iunie 1932. Intră în legătură cu Lucrarea pentru prima dată prin intermediul unui articol dintr-o revistă care anunța, la 1944, hirotonirea primilor trei preoți din cadrul organizației.
Influența Opus Dei se manifestă foarte puternic în cadrul Universității din Navarra. Aceasta a fost fondată în 1952 de către Josemaría Escrivá. Aceasta s-a clădit pe temelia fostei instituții Studium Generale din Navarra. În 1954 a fost inaugurată Facultatea din Cadrul acesteia, iar în 1960 a fost recunocută ca Univeristate, beneficiind de un spital universitar din 1961.
Universitatea este deservită de 4 campusuri, unul în Pamplona, unul în San Sebastián, celelate două fiind în Barcelona și Madrid. Aici predau aproximativ 1 9000 de profesori, la cursuri participând un număr de studenți evaluat la 14 000 de persoane crescute în spiritul Opus Dei.
Atenția este atrasă de IESE, Institutul de Studii Superioare ale Întreprinderii. Acesta s-a remarcat a fi o importantă școală de afaceri, numeroși oameni influenți din spațiul economoc spaniol și nu numai, fiind licențiați aici.
Misiunea Lucrării nu se rezumă la hotarele Spaniei. Numeroase activități sunt desfășurate în țările lumii a treia. Unul dintre cele mai mari centre în care Opus Dei își desfășoară activitatea în afara spațiului spaniol este Colegiul „Kianda” din Kenya. Acest colegiu a luat ființă la insistențele femeilor din această țară care nu-și puteau continua studiile primare, deși își doreau acest lucru.
A fost deschisă în 1977 și se adresează în exclusivitatea fetelor. Totul a început cu 40 de eleve, în prezent fiind înscrise aproximativ 900 de cursante. Materiile predate se împletesc cu ore de educație religioasă și activități sportive.
Sprijinul pe care Opus Dei îl acordă femeilor din Africa este imens. Trebuie să gândim această frază în spiritul mentalității localnicilor, acolo unde femeile nu beneficiază de drepturi depline, iar noțiunea de educație reprezintă o utopie. Mai mult decât atât, Lucrarea le acordă fetelor o șansă la o viață mai bună, calificându-le pentru o anumită profesie, ele se pot angaja, câștigându-și astfel existența.
Acest proces a condus la emanciparea femeilor din Kenya în special, și a celor din întreaga lume a treia, în general. Ele nu mai depind în totalitate de bărbatul autoritar, putând să se întrețină pe cont propriu, astfel nu mai sunt nevoite să suporte tratamentele inumane la care sunt supuse femeile în spațiile în care nu li se acordă întreaga prețuire.
Tot de numele părintelui Josemaría se leagă revitalizarea vocației preoțești în Peru. După ce recunoscuse situația gravă în care se află țara din punct de vedere al slujirii preoțești, de la vizita sa din 1974 și până prezent, au fost hirotoniți mai mult de 200 de preoți pentru a deservi comunitățile locale.
În România, Opus Dei este reprezentată prin intermediul Asociației „Muntele Alb”, pentru latura bărbătească a organizației și de către „Centrul Cultural Timona”, pentru femeile din Lucrare.
Interesant este faptul că în prezenarea Asociației „Muntele Alb” nu se exprimă clar faptul că ar fi o structură a Opus Dei, folosindu-se o formulă de exprimare neutră: „Orientarea doctrinară și religioasă a tuturor activităților este încredințată Prelaturii Opus Dei”.
Scopul principal al acestei asociații este promovarea valorilor educației creștine, adresându-se persoanelor de orice vârstă, aș putea adăuga fără să spun vreun neadevăr, și de orice religie. Bineînțeles că această atitudine are drept scop atragerea de noi adepți, dar nu în sensul de a-i îndoctrina, ci de a-i apropia de Biserică. Membrilor li se recomandă să-și invite familia, colegii de serviciu să se roage împreună, dar fără să folosească metode agresive.
Între activitățile desfășurate de aceștia în țara noastră enumerăm:
Centrul „Stejarul” de dezvoltare culturală și socială prin intermediul căruia se organizează activități de orientare familială și promovare a principiilor creștine prin conferințe, cursuri, activități sportive, ajutor social și activități recreative.
Clubul de tineri „Linx” reprezintă alternativa creștină la activitățile de tip „after-school”. Tinerii își petrec timpul liber implicați în activități specifice vârstei, dar ancorați în tradiția creștină.
Forumul „Leadership Virtuos” își propune să promoveze permormanța în afaceri bazată pe îmbunătățirea vieții spirituale a individului.
„Stejarul College 2015” este un proiect al celor de la Opus Dei prin care își propun să construiască un cămin universitar unde să se promoveze valorile creștine. Remarcăm atenția deosebită pe care organizația o acordă tinerilor din cadrul Universităților, prin sprijinirea dezvoltării campusurilor universitare.
Activități de formare profesională
Reculegeri periodice desfășurate după un program înainte stabilit în cadrul centrului din București, dar și la sediul din Mogoșoaia.
„Centrul Cultural Timona” își propune să educe femeile în spirit creștin pentru a face față provocărilor profesionale, sociale și familiale. Acestea practică aceleași reculegeri lunare, dar oganizează și întâlniri pe teme de interes, conferințe cu tematică din mediul cultural sau creștin și workshopuri privind anumite aspecte actuale ale societății.
Concluzii
Opus Dei este una dintre cele mai active organizații din cadrul Bisericii Catolice, poate în anumite cazuri întrecând prin activitatea sa misionară grupuri religioase recunoscute prin prozelitismul pe care îl fac pe tot cuprinsul Pământului.
Prozelitismul nu este unul agresiv, de tipul celui din ușă-n ușă pe care îl practică anumite secte neoprotestante. Nu se manifestă prin activități spectaculoase, nu ies în evidență prin discursuri purtate în spații aglomerate. Membrii ei nu se disting între ceilalți oameni dintr-un grup prin anumite însemne, printr-o vestimentație de tip uniformă. Nu duc lupte de propagandă în spațiul virtual.
Opus Dei e un paradox. Deși este una dintre cele mai mari organizații din Biserica Romano-Catolică, însumând aproximativ 90 000 de membri oficiali, plus alte câteva zeci de mii de colaboratori, ea rămâne destul de necunoscută. Tot ce știu majoritatea persoanelor din afara grupării se rezumă la câteva date preluate din mass-media, în mare parte lipsite de adevăr sau exagerate.
Nu neg că ar exista implicații la nivel înalt, că ar fi multe aspecte care nu sunt vizibile, că există numeroase jocuri de culise. Prezenta lucrare nu a încercat să facă o apologie a Opus Dei, însă ceea ce am încercat să realizez a fost să tratez cât mai obiectiv anumite aspecte din istoria și prezentul Lucrării.
Diferențele dogmatice, culturale și de altă natură se întâlnesc de obicei la nivel ideologic, la nivelul superior al structurilor oganizatorice. Istoria contrazice toate diferențele de gândire. Lumea modernă este un mozaic cultural, cu excepția fanaticilor, nimeni nu renunță o conversație cu o persoană de altă rasă, religie, existând numeroase exemple de prietenii inter-culturale și inter-religioase, exemplul cel mai elocvent în acest sens fiind Ierusalimul, aici conviețuind evrei, creștini, musulmani.
În momentul în care două persoane discută civilizat, toate diferențele dispar, dar nu se transferă de la o persoană la celaltă. Tema acestei lucrări, deși o reprezintă un subiect din tradiția Bisericii Catolice, nu anulează caracterul ortodox al spiritului în care a fost tratată, dar cu siguranță, există lucruri folositoare pe care le putem culege precum albinele din „Omilia către tineri” a Sfântului Vasile cel Mare, din toate culturile acestei lumi.
M-a atras în mod special noțiunea de „sanctificare a muncii” pe care fondatorul Josemaría Escrivá a reușit s-o transmită adepților Opus Dei. Principiul nu trebuie preluat ca atare, însă privit din interiorul spațiului ortodox, poate deveni un modus vivendi.
Cu siguranță s-ar schimba modul în care ne raportăm la fiecare aspect al vieții dacă ne-am împropria acest principiu, mai ales în spațiul românesc, unde mai mult avem nevoie de o revitalizare a spiritului românesc autentic, dar mai ales de relansarea țării de la nivelul individului.
Cred cu tărie că în alt mod ne-am raporta la situația socială, politică, economică sau religioasă dacă s-ar produce o revoluție la nivelul individului, acea persoană care ar încerca să-și ducă la bun sfârșit responsabilitățile, în conștiința că tot ce ar face ar reprezenta o jertfă pe care o aduce lui Dumnezeu. Am reveni la tradiția autentică a strămoșilor noștri pentru care nu exista lucru început fără însemnarea cu Sfânta Cruce, nu exista activitate sfârșită fără să mulțumească lui Dumnezeu, care se raportau în fiecare moment al vieții la Creator.
Judecând așa, vedem că Mons. Escrivá nu aduce nimic nou în realitatea religioasă, cel puțin pentru creștinii ortodocși. Însă el reînvie în societatea actuală secularizată un spirit de viață autentic. Îi repune pe laici acolo unde le este locul: în Biserica lucrătoare. Reușește să treacă de barierele reducționiste care rezumă Biserica la ierarhia de instituire divină, mentalitate care s-a înrădăcinat și în modul de gândire al poporului nostru în urma trecerii prin focul cathartic al perioadei comuniste.
Privind din acest punct de vedere, observăm că principiile promovate de Opus Dei devin transfrontaliere, ele adresându-se în special creștinilor romano-catolici, dar fiind extrem de actuale și în spiritualitatea răsăriteană.
Laicii sunt parte constituentă a Bisericii. Această instituție divino-umană nu se rezumă la cler, la ierarhie, ea este formată în egală măsură și din mireni, un cuvânt mult mai apropiat de realitate și mult mai potrivit pentru a-i descrie pe aceștia. Preoții sunt implicați în activitățile misionare ale Bisericii, însă ei reprezintă o mică parte din totalitatea celor boteazați. Implicarea cât mai multor mireni în diversele activități inițiate de Biserică reprezintă un progres, o creștere semnificativă a șanselor de reușită a acestor proiecte.
Mai mult decât atât, ideea conform căreia sfințenia n-ar fi destinată exclusiv monahilor nu este deloc străină de spiritualitatea răsăriteană. Sunt cunoscute numeroase exemple de sfinți care și-au trăit viața în mijlocul cetății, fără să fie nevoiți să se retragă în pustie pentru a duce o viață conformă cu Evanghelia.
În ceea ce privește persoana fondatorului, acuzațiile aduse împotriva Sfântului Josemaría Escrivá sunt de multe ori nefondate. Greșesc cei care îi critică prea mult anumite trăsături ale personalității. Aceștia uită faptul că sfinții au fost oameni, supuși defectelor. Josemaría n-a fost un om perfect, dar dacă ar fi să judecăm conform acestui principiu, probabil ar trebui să excludem din sinaxar mai mulți sfinți pentru anumite trăsături ale lor.
Principiile formulate de acesta sunt demne de admirație. Problema nu se ridică împotriva acestora, ci a faptului că fondatorul a fost ridicat pe un piedestal, i s-a conturat un cult al personalității impresionant.
Interesantă este și raportarea membrilor Opus Dei la persoana sfântului. În capelele organizației vor exista întotdeauna două icoane: cea a Maicii Domnului și cea a lui Josemaría Escrivá. În rugăciunile acestora există o constantă, fiind invocat întotdeauna fondatorul, alături de îngerul păzitor, Sf. Iosif și Maica Domnului.
Toate acuzațiile conform cărora organizația ar avea un caracter secret sunt depășite. Aceștia întrețin site-uri pe care se comunică în permanență știri despre activitățile Opus Dei, mai mult decât atât, sunt foarte amabili în a răspunde tuturor cererilor, în orice moment. M-a surprins disponibilitatea lor. Reprezentantul Opus Dei în România care m-a sprijinit în elaborarea prezentei lucrări, José Ignacio Mir, doctor în teologie la Roma surprinde prin simplitate și prin amabilitatea de care a dat dovadă în timpul în care am colaborat.
În ceea ce privește practicile de mortificare corporală, deși surprinzătoare pentru majoritatea persoanelor, nu sunt practicate exclusiv de către numerarii Opus Dei. Aceasta reprezintă o tradiție veche în Biserica Apuseană, fiind recunoscute și autentificate prin viețile anumitor sfinți. Bineînțeles, exagerările au stârnit imaginația publicului, formându-se un sentiment de repulsie în raport cu Lucrarea.
Femeile nu sunt nici pe departe tratate cu inferioritate în cadrul organizației. Beneficiază de centre distincte, văzând că de multe ori Opus Dei a luptat pentru emanciparea femeii prin educație și muncă. Femeia din cadrul Lucrării este prototipul oricărei mame creștine. Contradicțiile apar atunci când aceste principii considerate a fi „tradiționaliste” întâlnesc viziunea modernă, cea care promovează modelul femeii independente.
Organizația tinde să aibă un caracter elitist. În istorie, Josemaría s-a adresat în special intelectualilor și celor cu putere de decizie. Așa se întâmplă și în prezent, chiar și în România. Se încearcă atragerea cât mai multor oameni de afaceri care să sprijine activitățile Lucrării Domnului. La fel de adevărat este faptul că toți numerarii din cadul organizației au studii superioare, fiind persoane foarte bine pregătite din punct de vedere intelectual. Aceștia sunt cei mai vizibili, fiind în atenția tuturor, dar acest lucru nu exclude prezența în Opus Dei a oamenilor din diferite clase sociale.
În concluzie, după ce am analizat acest subiect atât din interior, cât și din exterior, pot să afirm că Opus Dei este departe de toate afirmațiile negative, dar nu se identifică nici cu cele laudative. Adevăratul spirit Opus Dei este undeva la mijlocul dintre argumentele împotriva organizației și cele care o susțin. Spiritul acestui mare grup, deși nu poate fi pe deplin înțeles decât în cadrul Bisericii Catolice, are un profund caracter ortodox.
Bibliografie
1. Surse:
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008.
***, L`elezione di Mons. Javier Echevarría a Prelato dell`Opus Dei, în „Romana”, vol. X (1994), nr. 18.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Es Cristo que pasa, Rialp, Madrid, 2010.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Forja, Rialp, Madrid, 1987.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Surco, Rialp, Madrid, 1986.
PABLO II, Juan, Bula de canonización, în „Romana”, vol. XVIII, nr. 35 (2002).
2. Literatură secundară:
2.1 Lucrări în volum
ALLEN, John L., Jr., Opus Dei: O privire obiectivă asupra miturilor și adevărurilor celei mai controversate forțe din Biserica Catolică, Editura RAO, București, 2007.
BERNAL, Salvador, Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013.
BERNAL, Salvador, Memoria del Beato Josemaría Escrivá, Rialp, Madrid, 2000.
MESSORI, Vittori, Opus Dei – Un`Indagine, Editura Oscarmondadori, Milano, 1994.
MESSORI, Vittorio, Opus Dei: leadership and vision in today`s Catholic Church, Regnery Publishing, Washington, 1997.
VASQUEZ DE PRADA, Andres, El fundator del Opus Dei, Rialp, Madrid, 1997.
WALSH, Michael, Opus Dei – Societăți secrete din cadrul Bisericii Catolice, Nemira, București, 2010.
BOCK, Darrell L., Breaking the Da Vinci Code: Answers to the Questions Everyone`s asking, Thomas Nelson Inc, Nashville, 2004.
BROWN, Dan, Codul lui Da Vinci, RAO, București, 2007.
CEJAS, José Miguel, Vida del Beato Josemaria, Rialp, Madrid, 41993.
GOLDWAG, Arthur, Cults, Conspiracies, and secret Societies, Vintage Books, New York, 2009.
GÓMEZ PÉREZ, Rafael, El Opus Dei: una explicación, Rialp, Madrid, 1992.
SCHMEMANN, Alexander, Postul Mare – Pași spre Înviere, Sophia, București, 2013.
URBANO, Pilar, The man of the Villa Tevere, Scepter Publisher, New York, 2011.
2.2. Studii și articole
BALAGUER, Constantino Ánchel, Fuentes para la historia de la Academia y de la Residencia DYA, în „Studia et Documenta”, vol. IV (2010), nr. 4.
BAURA DE LA PEÑA, Eduardo, Estudios sobre la Prelatura del Opus Dei: a los veinticinco años de la Constitución apostólica „Ut sit”, Eunsa, Pamplona, 2009.
BURKE, Cormac, Il Beato Josemaría Escrivá e il matrimonio: cammino umano e vocazione soprannaturale, în „Romana”, vol. X (1994), nr. 19.
BENLLOCH, Martin Ibarra, Josemaría Escrivá de Balaguer y el colegio de las Escuelas Pías de Barbastro (1908-1915), în „Studia et Documenta”, vol. VII (2013), nr. 7.
BRANCATISANO MANZI, Marta, PERIS, Rosario, Familia y culturas de vida, vol. I, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
CAPPUCI, Flavio, Cronología rezonada de la cauza de canonización de San Josemaría Escrivá de Balaguer, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. XII (2003), nr. 12.
CARDONA, Jaume Aurell, La formación de un relato sobre el Opus Dei, în „Studia et Documenta”, vol. VI (2012), nr. 6.
CASCIARO, Paolo, Soñad y os quedaréis cortos. Testimonio sobre el fundador de uno de los miembros más antiguos del Opus Dei. Rialp, Madrid, 1994.
CASTELLS I PUIG, Francesc, Los estudios de Teología de san Josemaría Escrivá, în „Annales Theologici”, vol. XXVI (2010), nr. 24/2.
CRESPO, Ricardo, El concepto de liberdad en Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, în „Un mensaje siempre actual: Actas del Congreso Universitario del Cono Sur «Hacia el Centenario del nacimiento del Beato Josemaría Escrivá», Universidad Austral, Buenos Aires, 2002.
DE LOMAS, Juan Manuel Mora García, Eco de la canonización en la opinión pública internacional, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. XII (2003), nr. 1.
DEL PORTILLO, Álvaro, Entrevista sobre el Fundador del Opus Dei, Rialp, Madrid 1993.
DORRONSORO, Rafael Díaz, La naturaleza vocacional del matrimonio cristiano en las enseñanzas del Beato Josemaría, în DE ANDRÉS, Fernando, „Figli di Dio nella Chiesa. Riflessioni sul messaggio di San Josemaría Escrivá. Aspetti culturali ed ecclesiastici”, vol. II, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2004.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, John Paul II and Opus Dei, by Michele Dolz, în „Romana”, vol. XXVII (2011), nr. 52.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, The Saint of Ordinary Life: St. Josemaría Escrivá in the Church`s Magisterium, în „Romana”, vol. XXI (2005), nr. 40.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, Interview with the Father in «La Croix», în „Romana”, vol. XXII, nr. 42, 2006.
ERRÁAZURIZ MACKENNA, Carlos José, Why is Opus Dei a prelature, în „Studies of the Prelature of Opus Dei”, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
FARO, Giorgio, Lavoro e vita quotidiana, vol. IV, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
FUMAGALLI CARULLI, Ombretta, Las prelaturas personales en el Concilio Vaticano II, în „Ius Canonicum”, vol. XXVIII (1988), nr. 56.
GALLEGO, Ana Sastre, Tiempo de caminar: semblanza de Monseñor Josemaría Escrivá de Balaguer, Madrid, Rialp, 1989.
GICHURE, Christine, The beginnings of Kibondeni College, Nairobi. A historical an sociological overview, în „Studia et Documenta”, vol. V (2011), nr. 5.
GONZÁLES – SIMANCAS LACASA, Julio, San Josemaria entre los enfermos de Madrid (1927-1931), în „Studia et Documenta”, vol. II (2008), nr. 2.
GONZÁLEZ-AYESTA, Cruz, Work as „a Mass”: Reflections on the Laity`s Participation in the Munus Sacerdotale in the writings of the Founder of Opus Dei, în “Romana”, vol. XXVI (2010), nr. 50.
HAYWARD, Paul, Studies of the Prelature of Opus Dei, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
LOMEÑA, Antonio Aranda, El Beato Josemaría Escrivá de Balaguer ante su propia misión, în „Un mensaje siempre actual: Actas del Congreso Universitario del Cono Sur «Hacia el Centenario del nacimiento del Beato Josemaría Escrivá», Buenos Aires, Universidad Austral, 2002.
O`CALLAGHAN, Paul, The Mission of the Prelature of Opus Dei, în „Studies of the RODRÍGUEZ, Pedro, La personalidad del beato Josemaría Escrivá de Balaguer, Eunsa, Pamplona, 1994.
O`CALLAGHAN, Paul, Figli di Dio nella Chiesa, vol. V, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2004.
OCHOA DE CHINCHETRU, Arrieta, IGNACIO, Juan, Il sistema dell`organizzazione ecclesiastica: norme e documenti, Universitá della Santa Croce, Roma, 2006.
OLIVIER, Paul, La filiation divine: vocation et liberté, în MALO PÉ, Antonio, „La dignità della persona umana”, vol. III, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003
PABLO II, Juan, El trabajo como instrumento del sandidad y apostolado, în „Crónica de la beatificación, Josemaría Escrivá de Balaguer”, Rialp, Madrid, 1992.
PAZOS, Vicente, San Josemaría Escrivá y el renacer de vocaciones sacerdotales en el Perú, în „Mercurio Peruano: revista de Humanidades”, nr. 515 (2002).
PELAYO, Antonio, Hacia la beatificación del fundator del Opus Dei, în „Ecclesia”, vol. LI, nr. 2 538 (1991)
PELAYO, Antonio, Más de 150 000 personas en la beatificación de Escrivá de Balaguer y Bakhita, în „Ecclesia”, vol. LII (1992), nr.. 2 581.
PIEDRAFITA, Francisco Ponz, Principios fundacionales de la Universidad de Navarra, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. X (2001), nr. 1.
PIOPPI, Carlo, Alcuni incontri di san Josemaría Escrivá con personalità ecclesiastiche durante gli anni del Concilio Vaticano II, în „Studia et Documenta”, vol. V (2011), nr. 5.
QUIROGA, Francisca, Trabajo y Educación, vol. VI, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
SCHOUPPE, Jean-Pierre, Études sur la prélature de l’Opus Dei: à l’occasion du vingt-cinquième anniversaire de la constitution apostolique Ut sit: Université pontificale de la Sainte-Croix, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
TOLDRÁ PARÉS, Jaime, Fuentes para una bigrafia del beato Josemaría Escrivá, Fundador del Opus Dei: etapa de Logroño (1915-1920), în „Excerpta e Dissertationibus in Sacra Theologia”, vol. XXXIV (1998), nr. 34.
TORANZO FERNÁNDEZ, Gloria, Los comienzos des apostolado del Opus Dei entre mujeres (1930-1939), în „Studia et Documenta”, vol. VII (2013), nr. 7.
URBANO, Pilar, Intervista con il prelato dell’Opus Dei. Mons. Javier Echevarría si presenta, în „Studi cattolici: mensile di studi e attualità”, vol. XXXVIII (1994), nr. 400.
2.3. Articole on-line:
Corporal Mortification in Opus Dei, http://www.odan.org/corporal_mortification.htm, (20 mai 2014).
Cronologie, http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/cronologie/, (22 mai 2014).
Index of forbidden books, http://www.odan.org/index_forbidden_books_new.htm, (20 mai 2014).
Opus Dei 1950 Constitutions: Spirit, https://sites.google.com/a/realcatholiconline.org/the-opus-dei-guidebook/statutes-1/1950-constitutions/1950-spirit-of-opus-dei, (20 mai 2014).
Opus Dei în România, http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/opus-dei-in-romania/ (28 aprilie 2014).
http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/membri-opus-dei/ (28 aprilie 2014).
http://centrul-timona.ro/ro, (3 mai 2014).
http://www.muntelealb.ro/, (3 mai 2014).
http://opuslibros.org/nuevaweb/index.php, (29 aprilie 2014).
http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/statuia-sf-josemaria-in-bucuresti/,(28 aprilie 2014).
Anexe
(Anexa 1)
Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer
(Anexa 2)
Mons. Àlvaro del Portillo
(Anexa 3)
Mons. Javier Echevarría
(Anexa 4)
Statuia Sf. Josemaría Escrivá din București
(Anexa 5)
Canonizarea Sf. Josemaría Escrivá
(Anexa 6)
Ciliciul
(Anexa 7)
Disciplina
Bibliografie
1. Surse:
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008.
***, L`elezione di Mons. Javier Echevarría a Prelato dell`Opus Dei, în „Romana”, vol. X (1994), nr. 18.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Es Cristo que pasa, Rialp, Madrid, 2010.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Forja, Rialp, Madrid, 1987.
ESCRIVÁ DE BALAGUER, Josemaría, Surco, Rialp, Madrid, 1986.
PABLO II, Juan, Bula de canonización, în „Romana”, vol. XVIII, nr. 35 (2002).
2. Literatură secundară:
2.1 Lucrări în volum
ALLEN, John L., Jr., Opus Dei: O privire obiectivă asupra miturilor și adevărurilor celei mai controversate forțe din Biserica Catolică, Editura RAO, București, 2007.
BERNAL, Salvador, Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013.
BERNAL, Salvador, Memoria del Beato Josemaría Escrivá, Rialp, Madrid, 2000.
MESSORI, Vittori, Opus Dei – Un`Indagine, Editura Oscarmondadori, Milano, 1994.
MESSORI, Vittorio, Opus Dei: leadership and vision in today`s Catholic Church, Regnery Publishing, Washington, 1997.
VASQUEZ DE PRADA, Andres, El fundator del Opus Dei, Rialp, Madrid, 1997.
WALSH, Michael, Opus Dei – Societăți secrete din cadrul Bisericii Catolice, Nemira, București, 2010.
BOCK, Darrell L., Breaking the Da Vinci Code: Answers to the Questions Everyone`s asking, Thomas Nelson Inc, Nashville, 2004.
BROWN, Dan, Codul lui Da Vinci, RAO, București, 2007.
CEJAS, José Miguel, Vida del Beato Josemaria, Rialp, Madrid, 41993.
GOLDWAG, Arthur, Cults, Conspiracies, and secret Societies, Vintage Books, New York, 2009.
GÓMEZ PÉREZ, Rafael, El Opus Dei: una explicación, Rialp, Madrid, 1992.
SCHMEMANN, Alexander, Postul Mare – Pași spre Înviere, Sophia, București, 2013.
URBANO, Pilar, The man of the Villa Tevere, Scepter Publisher, New York, 2011.
2.2. Studii și articole
BALAGUER, Constantino Ánchel, Fuentes para la historia de la Academia y de la Residencia DYA, în „Studia et Documenta”, vol. IV (2010), nr. 4.
BAURA DE LA PEÑA, Eduardo, Estudios sobre la Prelatura del Opus Dei: a los veinticinco años de la Constitución apostólica „Ut sit”, Eunsa, Pamplona, 2009.
BURKE, Cormac, Il Beato Josemaría Escrivá e il matrimonio: cammino umano e vocazione soprannaturale, în „Romana”, vol. X (1994), nr. 19.
BENLLOCH, Martin Ibarra, Josemaría Escrivá de Balaguer y el colegio de las Escuelas Pías de Barbastro (1908-1915), în „Studia et Documenta”, vol. VII (2013), nr. 7.
BRANCATISANO MANZI, Marta, PERIS, Rosario, Familia y culturas de vida, vol. I, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
CAPPUCI, Flavio, Cronología rezonada de la cauza de canonización de San Josemaría Escrivá de Balaguer, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. XII (2003), nr. 12.
CARDONA, Jaume Aurell, La formación de un relato sobre el Opus Dei, în „Studia et Documenta”, vol. VI (2012), nr. 6.
CASCIARO, Paolo, Soñad y os quedaréis cortos. Testimonio sobre el fundador de uno de los miembros más antiguos del Opus Dei. Rialp, Madrid, 1994.
CASTELLS I PUIG, Francesc, Los estudios de Teología de san Josemaría Escrivá, în „Annales Theologici”, vol. XXVI (2010), nr. 24/2.
CRESPO, Ricardo, El concepto de liberdad en Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, în „Un mensaje siempre actual: Actas del Congreso Universitario del Cono Sur «Hacia el Centenario del nacimiento del Beato Josemaría Escrivá», Universidad Austral, Buenos Aires, 2002.
DE LOMAS, Juan Manuel Mora García, Eco de la canonización en la opinión pública internacional, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. XII (2003), nr. 1.
DEL PORTILLO, Álvaro, Entrevista sobre el Fundador del Opus Dei, Rialp, Madrid 1993.
DORRONSORO, Rafael Díaz, La naturaleza vocacional del matrimonio cristiano en las enseñanzas del Beato Josemaría, în DE ANDRÉS, Fernando, „Figli di Dio nella Chiesa. Riflessioni sul messaggio di San Josemaría Escrivá. Aspetti culturali ed ecclesiastici”, vol. II, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2004.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, John Paul II and Opus Dei, by Michele Dolz, în „Romana”, vol. XXVII (2011), nr. 52.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, The Saint of Ordinary Life: St. Josemaría Escrivá in the Church`s Magisterium, în „Romana”, vol. XXI (2005), nr. 40.
ECHEVARRÍA, Javier Rodríguez, Interview with the Father in «La Croix», în „Romana”, vol. XXII, nr. 42, 2006.
ERRÁAZURIZ MACKENNA, Carlos José, Why is Opus Dei a prelature, în „Studies of the Prelature of Opus Dei”, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
FARO, Giorgio, Lavoro e vita quotidiana, vol. IV, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
FUMAGALLI CARULLI, Ombretta, Las prelaturas personales en el Concilio Vaticano II, în „Ius Canonicum”, vol. XXVIII (1988), nr. 56.
GALLEGO, Ana Sastre, Tiempo de caminar: semblanza de Monseñor Josemaría Escrivá de Balaguer, Madrid, Rialp, 1989.
GICHURE, Christine, The beginnings of Kibondeni College, Nairobi. A historical an sociological overview, în „Studia et Documenta”, vol. V (2011), nr. 5.
GONZÁLES – SIMANCAS LACASA, Julio, San Josemaria entre los enfermos de Madrid (1927-1931), în „Studia et Documenta”, vol. II (2008), nr. 2.
GONZÁLEZ-AYESTA, Cruz, Work as „a Mass”: Reflections on the Laity`s Participation in the Munus Sacerdotale in the writings of the Founder of Opus Dei, în “Romana”, vol. XXVI (2010), nr. 50.
HAYWARD, Paul, Studies of the Prelature of Opus Dei, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
LOMEÑA, Antonio Aranda, El Beato Josemaría Escrivá de Balaguer ante su propia misión, în „Un mensaje siempre actual: Actas del Congreso Universitario del Cono Sur «Hacia el Centenario del nacimiento del Beato Josemaría Escrivá», Buenos Aires, Universidad Austral, 2002.
O`CALLAGHAN, Paul, The Mission of the Prelature of Opus Dei, în „Studies of the RODRÍGUEZ, Pedro, La personalidad del beato Josemaría Escrivá de Balaguer, Eunsa, Pamplona, 1994.
O`CALLAGHAN, Paul, Figli di Dio nella Chiesa, vol. V, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2004.
OCHOA DE CHINCHETRU, Arrieta, IGNACIO, Juan, Il sistema dell`organizzazione ecclesiastica: norme e documenti, Universitá della Santa Croce, Roma, 2006.
OLIVIER, Paul, La filiation divine: vocation et liberté, în MALO PÉ, Antonio, „La dignità della persona umana”, vol. III, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003
PABLO II, Juan, El trabajo como instrumento del sandidad y apostolado, în „Crónica de la beatificación, Josemaría Escrivá de Balaguer”, Rialp, Madrid, 1992.
PAZOS, Vicente, San Josemaría Escrivá y el renacer de vocaciones sacerdotales en el Perú, în „Mercurio Peruano: revista de Humanidades”, nr. 515 (2002).
PELAYO, Antonio, Hacia la beatificación del fundator del Opus Dei, în „Ecclesia”, vol. LI, nr. 2 538 (1991)
PELAYO, Antonio, Más de 150 000 personas en la beatificación de Escrivá de Balaguer y Bakhita, în „Ecclesia”, vol. LII (1992), nr.. 2 581.
PIEDRAFITA, Francisco Ponz, Principios fundacionales de la Universidad de Navarra, în „Anuario de Historia de la Iglesia”, vol. X (2001), nr. 1.
PIOPPI, Carlo, Alcuni incontri di san Josemaría Escrivá con personalità ecclesiastiche durante gli anni del Concilio Vaticano II, în „Studia et Documenta”, vol. V (2011), nr. 5.
QUIROGA, Francisca, Trabajo y Educación, vol. VI, Edizioni Università della Santa Croce, Roma, 2003.
SCHOUPPE, Jean-Pierre, Études sur la prélature de l’Opus Dei: à l’occasion du vingt-cinquième anniversaire de la constitution apostolique Ut sit: Université pontificale de la Sainte-Croix, Wilson & Lafleur Ltée, Montréal, 2008.
TOLDRÁ PARÉS, Jaime, Fuentes para una bigrafia del beato Josemaría Escrivá, Fundador del Opus Dei: etapa de Logroño (1915-1920), în „Excerpta e Dissertationibus in Sacra Theologia”, vol. XXXIV (1998), nr. 34.
TORANZO FERNÁNDEZ, Gloria, Los comienzos des apostolado del Opus Dei entre mujeres (1930-1939), în „Studia et Documenta”, vol. VII (2013), nr. 7.
URBANO, Pilar, Intervista con il prelato dell’Opus Dei. Mons. Javier Echevarría si presenta, în „Studi cattolici: mensile di studi e attualità”, vol. XXXVIII (1994), nr. 400.
2.3. Articole on-line:
Corporal Mortification in Opus Dei, http://www.odan.org/corporal_mortification.htm, (20 mai 2014).
Cronologie, http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/cronologie/, (22 mai 2014).
Index of forbidden books, http://www.odan.org/index_forbidden_books_new.htm, (20 mai 2014).
Opus Dei 1950 Constitutions: Spirit, https://sites.google.com/a/realcatholiconline.org/the-opus-dei-guidebook/statutes-1/1950-constitutions/1950-spirit-of-opus-dei, (20 mai 2014).
Opus Dei în România, http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/opus-dei-in-romania/ (28 aprilie 2014).
http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/membri-opus-dei/ (28 aprilie 2014).
http://centrul-timona.ro/ro, (3 mai 2014).
http://www.muntelealb.ro/, (3 mai 2014).
http://opuslibros.org/nuevaweb/index.php, (29 aprilie 2014).
http://www.opusdei.ro/ro-ro/article/statuia-sf-josemaria-in-bucuresti/,(28 aprilie 2014).
Anexe
(Anexa 1)
Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer
(Anexa 2)
Mons. Àlvaro del Portillo
(Anexa 3)
Mons. Javier Echevarría
(Anexa 4)
Statuia Sf. Josemaría Escrivá din București
(Anexa 5)
Canonizarea Sf. Josemaría Escrivá
(Anexa 6)
Ciliciul
(Anexa 7)
Disciplina
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Opus Dei. Istoric, Controverse, Actualitate (ID: 167775)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.