Motive Decorative In Pictura Murala de la Epoca Lui Matei Basarab la Epoca Fanariota

Motive decorative in pictura murala

de la epoca lui Matei Basarab la epoca fanariota

I. Introducere

II.Cuprinsul lucrarii

1. Motivele decorative ca formă de exprimare artistică

1.1 Motivele decorative, definirea și rolul acestora

1.2 Scurt istoric al evoluției motivelor decorative

1.2.1 Motive decorative în arta preistorică

1.2.2 Motive decorative în arta antică

1.2.3 Motive decorative în arta evului mediu

2. Ornamentică și motive decorative în arta bizantină.

3. Motive decorative în pictura murală a Bisericilor Ortodoxe din spațiul Țării Românești.

3.1 Motive decorative în pictura murală din epoca lui Matei Basarab.

Arnota, Plataresti,Plaviceni,Bajesti,Rebegesti, Roata-Catunu,Topolnita.

3.2 Motive decorative în arta brâncovenească.

Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Mamu, Mănăstirea Berca, Biserica Colțea,Doamnei,Govora…

3.3 Motive decorative în pictura murală postbrâncovenească – epoca fanariota.

Crasna, Balamuci

III.Concluzii

I.INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune sa analizeze din perspectivă istorică și artistică evoluția motivelor decorative folosite in pictura murala a bisericilor ortodoxe din spatiul Tarii Romanesti pe o perioada de aproximativ doua secole,de la epoca lui Matei Basarab la epoca domniilor fanariote.

Așa cum o denota chiar titlul, domeniul de studiu ce face obiectul acestei lucrari este unul destul de vast și de complex, și de aceea ținem să precizăm că această lucrare nu se vrea în nici-un caz a fi una exhaustivă. Prin direcțiile de cercetare urmate în elaborarea acestei lucrari încercăm să evidențiem rolul pe care îl au motivele ornamentale folosite în pictura murală a bisericilor ortodoxe ,cum reflectă ele specificul unei epoci și în ce masură dau seamă de evolutia și schimbările ce au avut loc în cultura diferitelor epoci.

Trebuie subliniat faptul că domeniul de studiu al lucrării de fața fiind pictura murală a bisericilor ortotoxe, vorbim de o artă a sacrului, de o teologie în imaginii și din această perspectivă sperăm să putem contura încărcatura simbolico-religioasă pe care o capată motivele decorative și rolul pe care îl au în cadrul teologiei în imaginii.

Sursele de informații folosite pentru elaborarea lucrării de față au fost dintre cele mai diverse: documente,imagini de arhiva,albume, bibliografie de specialitate,documentare de teren.

Cuprinsul lucrarii este structurat pe trei capitole, fiecare capitol prezentând detaliat anumite aspecte definitorii ale temei propuse,discursul teoretic fiind susținut de imagini considerate reprezentative.

Primul capitol încearcă să lamurească ce sunt motivele decorative,rolul lor în arta și evoluția lor în timp.Va fi evidențiat caracterul bivalent al motivelor ornamentale în artă, pentru că ele au atât valoare estetică, plastică dar si valoare simbolică. Pe parcursul acestui capitol vom face un scurt istoric al evoluției motivelor decorative în timp, cu exemplificări aparținând spațiului geografic și cultural european, ce vin să evidențieze rolul si importanța motivelor ornamentale ca manifestari artistice în cultura umana din cele mai vechi timpuri, ale preistoriei,trecând apoi prin perioada istoriei antice până în evul mediu.

Cel de-al doilea capitol își propune să analizeze ce au însemnat ornametica și motivele decorative în arta și cultura bizantină. Deasemenea prin exemple și ilustrări concrete se încearca a se evidenția modul în care arta și cultura bizantină, ca sinteză a culturii greco-romane și a orientului a preluat , a prelucrat și a îmbogățit repertoriul motivelor ornamentale ajungând la un rafinament ce se afirmă ca o trasatură specifică acesteia.

Cel de-al treilea capitol încearcă să contureze și să analizeze repertoriul motivelor ornamentale întâlnite in pictura murală a bisericilor ortodoxe din spațiul Țării Românești de la epoca lui Matei Basarab până în epoca fanariotă. În cadrul acestui capitol vom avea trei subcapitole ce vor trata fiecare separat cu exemple și ilustrații câte una dintre cele trei epoci abordate în această lucrare: epoca lui Matei Basarab, epoca brâncovenească și epoca fanariotă.

Pentru fiecare capitol în parte am încercat să selectam o serie de imagini cu exemple de motive ornamentale ce vin să ilustreze și să susțină din punct de vedere vizual demersul teoratic al lucrării.

Prin caracterul general și exemplele prezentate, lucrarea de față își propune să evidențieze aspecte interesante ale evoluției motivelor ornamentale în artă în general, dar mai ales în pictura murală a bisericilor ortodoxe din spațiul Țării Românești de-a lungul celor aproape doua secole în care s-au succedat trei epoci importante,fiecare dintre ele având un specific istoric și cultural: epoca lui Matei Basarab, epoca lui Constantin Brâncoveanu și epoca domniilor fanariote.

1. Motivele decorative ca formă de exprimare artistică

Cunoasterea artistica se adreseaza unor structuri profunde ale fiintei umane, de natura sensibilitatii, receptivitatii, intuitiei.

Motivele decorative, ornamentele sunt printre primele manifestari artistice pe care le-a încercat omul de lungul timpurilor, așa cum o dovedesc și descoperirile arheologice prin artefacte ce aparțin preistoriei.Dovedind însușirea de a trai emoții estetice, omul, încă din cele mai vechi timpuri a încercat să înfrumusețeze diferitele obiecte de care se folosea (unelte, arme, obiecte de vestimentație, obiecte de uz casnic) prin adăugarea unor decorațiuni sau ornamente formei inițiale, practice pe care acestea o aveau. Putem spune deci că motivele decorative sunt printre cele mai vechi forme de artă.

Prin artă oamenii își exprimă sentimentele, trăirile, viziunea asupra lumii, asupra unor realități cotidiene dar și asupra unor realități transcendente. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată o formă de cunoaștere.Însă arta mai poate fi privită și ca o formă de comunicare, a creatorului cu privitorul, a trecutului cu prezentul . Lumea formei și a culorii, alcătuită dintr-o diversitate imensă de configurații, reprezintă un mijloc de comunicare, o punte între oameni care, prin universalitatea limbajului simbolic figurativ, devine o modalitate de transmitere și receptare de emoții si mesaje.

1.1 Motivele decorative, definirea și rolul acestora

Motivele decorative ar putea fi definite prin doua caracteristici principale: diversitatea formelor plastice, artistice ce deriva, prin stilizare din forme naturale,reaIe sau imaginare si caracterul simbolic, adeseori mascat de aparentul lor decorativism. Motivul decorativ reprezinta o modalitate de exprimare artistica prin care artistul alcatuiește o forma plastică, sintetică, simbolică pe care o investește cu puterea de a transmite o anumită senzație, trăire, idee sau mesaj putând astfel să trimită privitorul spre o realitate transcendentală.

Despre motivele decorative putem spune ca sunt o reproducere artistică, de obicei simplificată prin stilizare, a realității înconjurătoare (materială, socială, spirituală). Realizarea motivelor decorative presupune imbinarea elementelor de limbaj plastic (punctul, linia, forma, culoarea) intr-un tot armonios. Inglobarea fireasca, unitara si armonioasa a elementelor de limbaj plastic in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe baza unor principii compozitionale decorative, in scopul obtinerii unor expresivitati plastice. Printre aceste principii putem enumera: repetitia, alternanta, simetria etc.

Pentru obtinerea unor motive decorative, structurile naturale pot fi transformate in structuri artistice plastice prin stilizare.Stilizarea consta in reducerea unui obiect, a unei structuri naturale la trasaturile sale esentiale, dandu-i un aspect decorativ.Structura naturala poate deveni astfel motiv decorativ.Pentru a stiliza, artistul are nevoie sa isi puna la lucru, sa isi valorifice imaginatia si fantezia.

Culorile folosite in creatia de motive decorative au și ele valoare simbolică, combinarea acestora,alternanta,contrastul si acordul cromatic avand deasemenea un rol important. Contrastul poate fi considerat ca una dintre legile fundamentale ale artei in general și a creației coloristice in special. Acesta poate fi pus in valoare prin contur sau prin el insuși. Astfel, distingem mai multe tipuri de contrast: contrastul culorilor calde și reci, contrastul culorilor complementare, contrastul simultan, contrastul de saturație, contrastul cantitativ,etc. Folosirea contrastului ca mijloc de expresie plastica vine să sublinieze unele caracteristici, simboluri, ornamente sau motive.

Între forma semnului și semnificația acestuia există o legătură de ordin estetic și simbolic-funcțională. Forma și semnificația semnului sunt legate, semnificația neputand apărea fără o anumită formă.

Ornamentul exprimă si o latură a specificului cultural, a modului de a concepe și produce valori estetice. Ornamentica, prin conținutul și formele motivelor, cat și prin evoluția acestora, relevă caracterul intertemporal și universal, național și zonal, constant și variabil al ornamentului. Asociațiile de motive și ornamente exprimă viziunea individului asupra lumii, precum și un mod de comunicare.Marea majoritate a motivelor ornamentale din vechime nu sunt deci numai forme decorative, ci ele transmit o simbolistică proprie, pe care astăzi poate ca nu o mai receptam in totalitate si ne este tot mai greu de a o interpreta.

În limba greacă symbolon („semn de recunoaștere”), în latină symbolum, engleză symbol, această noțiune fundamentală este frecvent utilizată în studiile de arheologie, antropologie, istoria religiilor,istoria artei,etnologie etc. în literatura de specialitate română și internațională, în legătură cu ornamentele existente pe artefacte, în special cele din lut ars, fie că este vorba de recipiente ceramice, figurine antropomorfe sau zoomorfe sau alte tipuri de obiecte.Ceea ce în cursul secolelor trecute era considerat poate simplu „element de decor” și tratat ca atare, în anumite cazuri este considerat in zilele noastre simbol.

Paul Petrescu, în Motive decorative celebre – 1971, evidențiază că “nu este vorba niciodată în ornamentica populară de copierea mecanică a naturii, ci de redarea ei într-un fel specific, uneori de transcriere a ei într-un cod de semne”, aceste ornamente fiind stilizate de-a lungul timpului. Sublinierea valențelor mitico-magice ale acestor motive ornamentale și variațiile de reprezentare sunt descrise in mod elaborat, bine detaliat în această lucrare.

Nicolae Dunăre in cartea lui Ornamentica traditionala comparata-1979 consideră că rostul magic, religios al ornamentelor “se situează la începutul artei, al atitudinii estetice, dând cu vremea naștere unei anumite structuri decorative îndătinate, tipice, prin trecerea progresivă de la necaracteristic la caracteristic, de la pre-estetic la estetic, prin felurite forme de trecere”. În această scriere se realizează o completă clasificare a ornamentelor: din punct de vedere morfologic, motivele sunt geometrice, liber desenate sau mixte. Din perspectivă structurală, sunt omogene sau heterogene; unilaterale, bilaterale sau alternate; dense ori dispersate; simetrice, asimetrice sau acentrice; centrale, periferice,complementare. Din punct de vedere semantic, ornamentele sunt abstracte (geometrice), concrete (fiziomorfe, skeomorfe, sociale) și simbolice (mitologice, folclorice, religioase,emblematice). În funcție de criteriul istoric, motivele sunt tradiționale, de tranziție sau contemporane. Un alt criteriu este cel geografic, decorurile clasându-se în: autohtone și alogene (împrumutate).

Unele dintre motivele ornamentale sînt comune ornamenticii multor popoare. Dintre acestea menționăm: motivul care simbolizează soarele, arborele vieții, apa, coarnele berbecului,etc.  

1.2 Scurt istoric al evoluției motivelor decorative

Consideram ca observarea atenta a evolutiei artei ca produs constient exclusiv uman, de-a lungul timpului, ne ajuta sa obținem o cât mai bună viziune generala asupra evoluției omenirii.Apariția artei este legata de actul observarii atente de catre om a mediului inconjurator, a animalelor pe care le vâna, a grupului in care traia, a fenomenelor care îi condiționau existența.

In primele forme de arta plastica realizate de omul preistoric a existat fara indoiala si un impuls artistic insa arta avea se pare o functie preponderent magica, nu era un act etetic pur, ci o operatie avand o finalitate magica.

Credem deasemenea ca este demn de subliniat faptul ca aparitia artei este considerata de multi specalisti ca fiind simultana cu aparitia formelor incipiente de gandire religioasa. În măsura în care arta a constituit și în preistorie o modalitate de reflectare a vieții reale a omului, a obiceiurilor și a deprinderilor sale era firesc să oglindească și ritualurile magice sau religioase, neinsmnand însă ca arta să fi apărut exclusiv din motive religioase sau ca a avut un rol exclusiv religios.

Odată cu coagularea și dezvoltarea micilor comunitati in care traia omul preistoric se dezvolta și arta, capatând un important rol social. „Arta apare odata cu viata sociala si nu o mai paraseste niciodata”(T. Vianu)

Printre primele forme de arta pe care le-a cunoscut de-a lungul istoriei sale omenirea sunt sculptura si arta murala .

1.2.1 Motive decorative în arta preistorică

Preistoria este acea perioada istorica, foarte indelungata din care nu avem nici o urma scrisa si pe care o cunoastem numai dupa obiectele, uneltele, armele, podoabele etc. ramase de la oamenii acelor vremuri.

Din perioada paleoliticului dateaza primele forme de arta incercate de om asa cum o releva descoperirile arheologice. Spre sfarsitul epocii paleoltice aproximativ intre anii 40 000 si 10 000 i.Hr. apar cam in acelasi timp, primele manifestari religioase, artele plastice, dansul si muzica.Prin aparitia si dezvoltarea artelor plastice paleoliticul superior se distinge net de culturile preistorice anterioare.Printre primele incercari artistice sunt simple crestaturi (regulate, simetrice, denotand o clara intentie ornamentala) pe lemn,piatra sau oase. Ansamblurile parietale descoperite in pesteri, apartinand ultimei perioade paleolitice, alaturi de statuetele infatisand zeite ale fertilitatii (epoca neoliticului) marcheaza in acelasi timp manifestarea ca entitate istorica si artistica a fiintei umane.

Unele din cele mai frumoase picturi de pestera s-au gasit in Franta si Spania, dar ele sunt prezente si in alte zone geografice, cum ar fi nordul Africii, Australia etc. Epoca magdaleniana(aproximativ 18 000 – 10 000 ani î.H.) este considerata ca fiind perioada de apogeu al artelor rupeste, deoarece de atunci dateaza cele mai reusite exemple. De o vigoare considerabila, arta murala preistorica face dovada unei simplitati tehnice remarcabile, culorile folosite fiind intr-un numar oarecum restrans, avand insa profunde semnificatii magico-simbolice. Paralel cu arta figurativa, ornamentica se va dezvolta pe tot parcursul epocii magdaleniene aparand astfel o varietate de motive decorative preponderent geometrice.

Odata cu intrarea in epoca neolitica (aproximativ 7000-3000 de ani i.H.) se produce o schimbare de proportii, prin aparitia tesaturilor si mestesugului olaritului (artele ceramice), prin practicarea unor ornamente deosebite ca solutie plastica si originalitate, caracterizate prin abstractizarea formelor, folosirea spiralei si formelor geometrice elaborate, a nuantelor de brun si oranj, siena, ca si a rosului si negrului.Arta neoliticului a inceput sa fie o arta caracterizata de dinamism,o arta a vivacitatii, de observatie a miscarii, a gestului, o arta cu largi implicatii in viata cotidiana.Este o arta ce dovedeste renutarea la redarea asemanarii exterioare exacte in beneficiul ideii abstracte, intens si sugestiv comunicata prin procedeul stilizarii.Arta neoliticului este bogat reprezentata și pe teritoriul tarii noastre prin culturile Boian,Gumelnita, Cucuteni.

Cultura Cucuteni-Tripolie(aproximativ 4800 – 3000 î.H.) prezenta si pe teritoriul Romaniei, reprezinta una din cele mai fecunde si interesante arte din perioada neolitica, ca si exemplele de arta apartinand altor culturi neolitice din arealul geografic al Mediteranei, al celor din Asia Mica, Scandinavia, etc.

Artefactele apartinand culturii Cucuteni, descoperite de arheologi, dovedesc cu prisosinta interesul acordat ornamentelor si sensibilitatea si rafinamentul cu care oamenii acelor timpuri au creat motive decorative ce facineaza si astazi.

Fie ca motivele decorative sunt adânci,fie ca sunt realizate la suprafață ele au o simbolistică evidentă fiind grupate în anumite porțiuni anatomice ale corpului și parând a urma un tipar extrem de clar, probabil un cod artistic și cultic bine stabilit. Uneori incizia este dublată de incrustație cu pastă albă.

Linia, foarte des întâlnită în decorul figurinelor antropomorfe de lut, nu este doar un contur, adică o limitare intelectual gândită, este mai degraba rezultatul expresiei unui joc interior de forțe.De regulă este legata de simbolizarea lucrurilor pământești,concrete, cercului revenindu-i sfera celestă,perfectiunea.Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații.

În prima fază numită Cucuteni A întâlnim ceramică cu decoruri pictate în culorile alb, roșu, negru, ceramică ornamentată cu decoruri incizate, dar și o îmbinare între cele două tehnici de decorare, la care se adaugă, mai rar, ornamentul în relief. Motivul decorativ are legătură cu forma vasului, de aceea, fiecare parte componentă a fost desenată cu alt motiv geometrico-meandric, creându-se un ritm pe orizontală și uneori, pe verticală. Între motivele decorative folosite și formele vaselor există un echilibru. Un factor important în decorul celei de-a doua fază Cucuteni A-B, este culoarea neagră, folosită foarte mult în accentuarea și desenarea motivelor, sau chiar în desemnarea unor spații largi din care se decupează modelul. Spre deosebire de prima fază, unde vasul era decorat în totalitate, în această perioadă, decorul ocupă numai anumite zone.Plecând tot de la spirală, acești uimitori creatori descoperă o multitudine de variante pe care le folosesc în ornamentarea ceramicii: meandrele, spiralele unghiulare, liniile paralele, formele ovoidale. Unul dintre motivele caracteristice acestei faze este reprezentarea stilizata a figurii umane.

În faza Cucuteni B  vasele erau decorate cu picturi pe fond crem sau alb. Decorurile erau așezate fie pe vertical, fie pe orizontal. Se păstrează motivul figurii umane, dar apar incluse printre ornamentele geometrice și siluete de animale, păsări și șerpi, motive ce au fost considerate de unii cercetători ca fiind derivate din decorul de bază –spirala – dar care de fapt au semnificații magico-religioase, pentru că nu trebuie uitat faptul că acești purtători ai culturii Cucuteni au fost cultivatori de cereale și crescători de animale și au avut propriul sistem religios.Spre deosebire de faza Cucuteni A unde toată suprafața vasului era împărțită în mai multe registre, faza Cucuteni B, era dominată de vase ceramice decorate cu motivele mai sus amintite, la care se adaugă și spiralele, tangentele la cerc, semicercuri, linii paralele, linii în cruce, zig-zag-uri, dar a căror suprafață era împărțită în două maxim trei registre. În ceea ce privește modelele decorative de tip ove, semiove, capete de spirală, volute etc.,motivele și compozițiile ornamentale rezultate din asocierea acestora reprezintă componente importante ale geometriei pre- și protoistorice, semne vizuale și plastice, care au fost asociate în simboluri cu o semantică antropomorfă, reflectând polivalența arhetipului Marii Zeițe Mamă, exprimat prin statutul și rolul biologic,social și spiritual al fiecărui personaj feminin în parte. Arhetipul Marii Mame, cu toate atributele acestuia,divine, telurice și umane, se regăsește redat, sub diferite forme, și în cazul vaselor antropomorfe și antropomorfizate cucuteniene.

1.2.2 Motive decorative în arta antichității

Cand vorbim de arta antichitatii nu putem sa nu ne referim la arta Greciei antice, arta ce a impus un set de valori si standarde care au marcat intreg spatiul european si care este vazuta ca un reper important in istoria artei universale. Caracterizată prin naturalism, utilizarea măsurilor și a proporțiilor și o estetică inspirată din natură, arta Greciei antice constituie punctul de plecare pentru întreaga artă europeană de mai târziu. Debutul îl constituie cultura cretana-minoică(aproximativ 2000-1450 î.H.) și cultura miceniană(aproximativ 1600-1100 î.H.) ce au premers marii culturi a Greciei antice. Perioada de apogeu a artei cretane corespunde secolelor XX î. H. – XVI î. H.,cunoscută și sub numele de perioada minoică, după numele legendarului rege Minos. Arta cretană a adus in prim plan observația atentă a naturii dovedind rafinament si sensibilitate estetica in temele artistice inspirate de aceasta. Un dezvoltat simț decorativ înobilează creația cretană-minoică. La inceput predominau motivele decorative simple, geometrice pictate cu alb si rosu, ca in cele din urma sa se ajunga la o vasta paleta coloristica si tematica.

Ca ornamente apar frecvent motivul spiralei sau cele de inspiratie marina (alge, polipi) aceste aspecte dand inca o nota de dinamism ceramicii. Ornamentale, inspirate de natura, sunt stilizate folosite astfel incat sa sugereze un spațiu imaginar ce urmeaza și valorifica forma vasului.

Artiștii cretani erau dotați cu un excepțional simț al liniei și al culorii, abordand un stil degajat, liber de norme stilistice impuse.Ei preferau linia condusa liber, linia curba, ondulată, sinuoasă, care accentuează mai bine senzația de mișcare, de viață.Aceeași vivacitate se regasește și în compoziția și coloritul frescelor minoice.

Picturile murale impodobeau nu numai palatele si vilele regale dar si casele elitelor, cele mai cunoscute fiind cele din Knossos.Tehnica frescei era cunoscuta inainte de 1600.i.H..Repertoriul motivelor decorative intalnite in pictura murala este destul de variat de la cele de inspiratie marina pana la motive geometrice sau motive vegetale si florale stilizate cu un rafinament ce se regaseste si alegerea paletei coloristice, copusa din culorii vii, luminoase.

Arta miceniană ( aproximativ 1600- 1100 î.H.) mai putin rafinată decât arta minoică, a fost creată de un popor războinic,aheii, înzestrat cu forță și rezistență legendară, calități ce au inspirat poemele homerice.Cetățile lor impunătoare, Tirint și Micene depun marturie și astăzi despre despre însemnatatea culturii miceniene.Frescele(mai bogate la Tirint) se caracterizeaza prin rigiditate si un anume conventionalism al formelor. In schimb frizele ornamentale  cu spirale, flori de lotus si scuturi, ca motiv de ornament al podelelor, se prezinta a fi cele mai clare si mai solide din punct de vedere decorativ. Ceramica, este domeniul artistic unde schimbarile pot fi cel mai usor de remarcat: daca in sec XV î.H.pictura vaselor este somptuasa, in cel urmator stilul se schimba devenind mult mai sobru in special prin "diluarea" formelor naturale si a caracterelor vegetale ale decoratiei.Stilul ornamental devine mai rigid, se geometrizeaza nemaifiind atât de spontan si inventiv ca cel cretan.Însă se introduce in artă un sprit de ordine, de masură, de claritate, un simț al proporțiilor și al echilibrului.Aceste caractere, arta miceniana le va transmite mai departe artei grecesti.

Pregătită de arta cretană și miceniană, arta Greciei antice se dezvoltă între secolele XII – I î.H. , marcînd un punct esențial, de referință în istoria artei lumii și, în special, în istoria artei europene.

Din punct de vedere cronologic putem spune ca arta Greciei antice evoluează de-a lungul a patru perioade principale: homerica (aproximativ sec XII- VIII î.H.), arahaica (aproximativ sec. VIII- V î.H.),clasica (aproximativ sec. V-IV î.H.), elenistica (aproximativ sec. IV- I î. H.).

Ceramica Greciei antice a cunoscut o dosebita dezvoltare, numeroasele obiecte ceramice ce au ajuns pana in zilele noastre dovedind maiestria, simtul estetic cu care au fost lucrate dar avand relevanta si pentru cunoasterea picturii si totodata pentru insusi studiul civilizatiei si al culturii grecesti.

Ornamentele vaselor ceramice sunt lucrate cu simt artistic, dovedind capacitate de stilizare si abstractizare ce au dus in timp la crearea unor motive decorative originale, specific grecesti.În privința cronologiei ceramicii grecești, datorate picturii, s-a ajuns la următoarea clasificare generală a stilurilor: stilul geometric (sfârșitul sec. XI – mijlocul sec.VIII î. Chr.); stilul orientalizant (mijlocul sec. VIII – sfârșitul sec.VII î. Chr.); stilul figurilor negre și stilul figurilor roșii, care au evoluat în paralel în arhaicul târziu.

Vasele erau împodobite cu ornamente geometrice măsurate cu precizie și, ulterior, cu meandre și cu reprezentări statice de figuri umane și animale. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie. Vasele ceramice ating o perfectă armonie între formă și decorul pictat.  

Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative. În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat.

Frescele din mormintele de la Paestum dateaza din secolele V – IV î.H. Se pare ca Paestum a fost fondat sub numele de Poseidonia, undeva prin secolul al VII-alea i.Hr., de catre colonistii din Sybaris, colonie greceasca situata in sudul Italiei. Cucerit de lucani (400 î. Hr.) a primit numele de Paiston și a intrat în stăpânirea Romei (273 î. Hr.) cu numele Paestum. Picturile in fresca din cele peste 200 de morminte sunt cu atat mai importante cu cat sunt singurele exemple bine conservate de pictura murala apartinand epocii clasicismului grec. 

Motivele decorative, specific grecesti, sunt prezente peste tot în aceste fresce încadrând diversele scene reprezentate.Rolul lor este evident acela de a înfrumuseța întregul ansamblu pictural, dar totodata induc și senzația de ordine în desfasurarea scenelor, ordine ce reprezintă o valoare centrală a Greciei antice. Întâlnim motive decorative geometrice si vegetale specific grecești pictate într-o gama cromatică retrânsă, preponderent în roșu și negru.Motivele decorative sunt atent elaborate și pictate dovedind prin asta faptul ca li se acorda o importanță deosebita în cadrul întregii compoziții.

Deasemena decorația sculpturală a templelor aparținand perioadei clasice marchează , prin extraordinara claritate, logică și suplețe formală, punctul maxim al idealului estetic grecesc ce urmărea atingerea perfectei armonii.

1.2.3 Motive decorative în arta evului mediu

Arta Evului Mediu se întinde aproximativ de-a lungul unui mileniu de istorie a artei , incluzând importante curente artistice și perioade, genuri, arte naționale și regionale.Între principalele miscarii artistice ale Evului Mediu întâlnim arta bizantină, arta celtică, arta carolingiană, arta ottoniană, arta romanică, arta gotică.Arta medievală europeană s-a dezvoltat pe baza moștenirii artistice a Imperiului Roman și a influenței Bisericii creștine timpurii. De arta bizantină ne vom ocupa într-un capitol separat.În acest capitol vom încerca sa ilustrăm prin câteva exemple felul cum a evoluat registrul motivelor decorative în arta occidentului. Cunoscând potențialul de impact vizual al motivelor decorative artiștii Evului Mediu le-au folosit cu prisosință atât în sculptură cât și în pictura murală și miniaturi.

Arta romanică se dezvoltă între secolele XI-XIII în statele feudale ale Europei occidentale.Sculptura și pictura sunt subordonate arhitecturii, avand un rol mai mult decorativ.

Pictura romanică se manifestă pe doua directii principale: miniatura și pictura monumentală în tehnica numită frescă. Temele sunt cele religioase, tratate într-o manieră sintetică, narativă, puternic aplatizată prin grafia liniară și prin conturarea accentuată a figurilor. Lipsa perspectivei și a clarobscurului este compensată de o foarte bogată plasticizare a suprafeței, ceea ce conferă un dinamism aparte întregului câmp pictural. Arta miniaturii cunoaste o dezvoltare considerabila in epoca romanica, reliefandu-se prin rafinamentul executiei, bogatia imaginilor, virtoazitatea stilului. Un rol esențial îl joacă limbajul simbolic.

În opozitie cu pictura bizantină desfașurată concomitent în Răsărit, ce promova hieratismul, pictura romanică degajă vitalitate și se detasează prin tratarea plastică a decorului (contraste de culori, efecte obținute prin suprafețe lasate albe).

Motivele decorative sunt folosite din abundență în arta romanică, predominând formele geometrice și cele vegetale, iar paleta cromatică a acestora este restrânsă în general la roșu, negru și alb.Considerăm că nu întâmplător sunt folosite aceste culori, simbolurile consacrate ale acestora fiind: roșu – viața, negru – moartea și alb – pacea,curăția.Scenele religioase pe care le încadrează și le ordonează aceste motive decorative sunt ele însele despre viață, despre moarte și despre pacea veșnică.

Un exemplu de bogație ornamentală și exuberanță a motivelor decorative poate fi considerat plafonul bisericii St. Martin in Zillis, Elveția unde in cadrul celor 153 de panouri de lemn pictate cu reprezentări de figuri mitice și scene biblice intâlnim o gama diversă de motive ornamentale ce sunt armonios îmbinate.Jocul de linii frânte, ondulate și spirale,alternanța de culori și de motive geometrice și vegetale crează un puternic impact vizual pe care probabil că a mizat în mod deliberat și artistul.Odata ce privirea îți este atrasă de aceste chenare bogat ornamentate, nu ai cum să nu cauți să afli și înțelesul scenenelor pe care acestea le încadrează.

Arta gotică defineste activitatea artistică a unei mari părti din Europa, din secolul al XII-lea până în secolul al XV-lea.Stilul, care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, se consideră că începe odată cu reconstrucția bazilicii Saint Denis din apropierea Parisului.Manastirea Saint-Denis, reconstruita la initiativa abatelui Suger, propune o arhitectura complet noua; pentru prima data, cu adevarat, arhitectura gotica isi face simtita prezenta in pronaos (sfintit in 1140), si, mai ales, in jurul corului, in deambulatoriul dublu (sfintit in 1144), unde bolta in cruce pe ogive este sistematic legata de folosirea arcului frant. Spre deosebire de arta romanică, creată și dezvoltată în mediul monastic, arta gotică va fi preeminent urbană si va avea un impact social din ce in ce mai evident.

Arta vitraliului cunoaste un mare avânt (odată cu marirea suprafetei ferestrelor inalte, rozetelor, etc), in detrimentul frescei.Miniatura se detașează treptat de stilul romanic, ea inspirându-se din arta vitraliului, imitandu-i atat siluetele delicate cat si efectele grafice.Pictura va detine însă un loc important in arta gotică italiana. Arta frescelor ramine esentiala in decoratia interioara a edificiilor religioase, deoarece zidurile nu pot fi strapunse de deschideri foarte mari care sa fie acoperite cu vitralii

Dupa cum se poate observa în exemplul de mai sus, pictura în frescă de secol XIII ,din cripta San Magno a catedralei Santa Maria din Anagni Italia, vadește clare influențe bizantine, iar bogatul repertoriul de motive decorative deasemena.

În plus, tradiția bizantină, foarte prezentă în secolul XIII, face să devină curenta practica picturii pe panouri de lemn. Mozaicul este o altă tehnică de lucru perfecționată de bizantini, ce a fost folosită și în Europa occidentală în perioada goticului cum este exemplul Baptistierului din Florența.Plafonul Baptistierului este decorat cu deosebite motive vegetale și geometrice ce se succed într-o armonioasă compoziție bine evidențiată de fondul auriu.

La sfârșitul secolului XIII, pictori precum Cimabue la Florenta, sau Duccio di Buoninsegna la Siena, introduc primele accente naturaliste în rigoarea si frontalitatea picturii bizantine. Dar cel care se va detașa în mod evident de stilul bizantin este Giotto. 

Tot în perioada goticului întâlnim în catedrale din Danemarca și Suedia interesante picturi în frescă, cu un specific aparte,realizate în stilul ilustrațiilor Bibliei pentru saraci, cu o deosebită bogăție de motive ornamentale.În perioada Reformei picturile au fost acoperite cu un strat de humă, fapt ce a contribuit se pare la o bună conservare a lor.Pictura, de factură rustic-populară realizată în culori in tonuri deschise pe fond alb, abundă în motive decorative geometrice și vegetale stilizate și interpretate în numeroase variante.

2. Ornamentică și motive decorative în arta bizantină

Arta bizantină a prins contur și s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin cunoscând în decursul timpului diverse faze și etape de dezvoltare.Istoria Imperiului Bizantin, continuator al Imperiului Roman de Răsarit, se întinde pe o durată de zece secole, din 395 d.H. până în 1453. Numele de Imperiul Bizantin este un termen istoriografic modern, care era necunoscut celor care au trăit în vremurile de glorie ale imperiului (adică Imperiul Roman de Răsărit). Numele original al imperiului în limba greaca  era Ρωμανία (Romagna) sau Βασιλεία Pωμαίων ( Basileia Romaion), o traducere din limba latină  a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolelui, de către istoricul german Hieronymus Wolf. Imperiul Bizantin poate fi definit ca un stat, inițial, roman pe un substrat multietnic și multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior, ca un imperiu creștin, elenistic și și-a încheiat istoria ca un stat grec-ortodox.

Începuturile artei bizantine – pregatită de arta paleocreștină – și afirmarea ei ca stil bine conturat se situează în sec. VI, în timpul domniei lui Iustinian I, când are loc și o răspandire a ei în toate provinciile Imperiului Bizantin. Arta bizantină nu este o artă a rațiunii și a realității, ci a transcendenței și a fastului, o artă care trebuie sa captiveze și să insufle respect și smerenie supușilor, credincioșilor și popoarelor învecinate. Arta Bizanțului este o artă mistică și simbolică și este esențialmente impersonală și tradițională, operele de artă fiind, cu rare excepții, anonime.Arta bizantină nu este nicidecum un elogiu al individualitații artistului ea este un imn al lui Dumnezeu.

În toate epocile istoriei artei bizantine, fresca a fost folosită alături de mozaic în decorația bisericilor si amândouă aceste tehnici au avut același repertoriu de teme iconografice. Temele iconografice bizantine și modalitatea de reprezentare a lor au suferit o influență orientală evidentă .Tot de influență orientală sunt și o gamă largă de motive decorative ce au fost preluate, prelucrate și folosite cu prisosință în arta bizantină.Sculptura nu a mai fost încurajata în arta bizantină, decât la nivel de basorelief.În suprafețele decorate în basorelief cu motive ornametale vegetale, acestea vor căpata în Bizanț sensurile unui simbolism creștin cum este cazul frunzei de viță de vie sau al frunzei de acant.Pe lânga motivul frunzei de acant și al viței de vie, luate din regnul vegetal, apar si motive geometrice frecvente în Orient.

Prima mare opera in stil bizantin, ce dăinuiește și în zilele noastre, este bazilica Sfânta Sofia din Constantinopol(azi Istanbul) construită între 532-537 în timpul împaratului Justinian I.Prin imensitatea dimensiunilor interioare, prin impresia copleșitoare de grandoare , de maiestuozitate creată de decorația fastuoasă, Sf. Sofia era o imagine a cosmosului, cupola simbolizând bolta cerului, iar nava centrală simbolizând spațiul terestru.

La Ravenna în Italia, fosta capitala a Imperiului Roman de Apus și apoi capitală a Exarhatului bizantin de Ravenna, se gasesc o serie de monumente unde arta bizantină este bine reprezentată, cum ar fi bazilica San Vitale, bazilica San Apollinare Nuovo, bazilica San Apollinare in Classe,mausoleul Gallei Placidia, baptisteriul Neonian.

Mozaicurile din interiorul mausoleului Gallei Placidia,datând din anul 430, sunt lucrate în stil bizantin, cu ornamentație deosebit de bogată, cu motive decorative lucrate cu migală și într-o paletă coloristică ce urmarește contrastul cald-rece.Bolta oratoriului înfațișeaza un cer înstelat. Stelele, peste 800 la numar, sunt așezate în cercuri concentrice, în mijlocul lor fiind așezata o cruce latina aurie, având în cele patru extremitați simbolurile celor patru Evanghelisti. Arcele nișelor laterale sunt decorate cu motive ornamentale aurii pe fundal albastru închis, ordonate într-o succesiune de motive geometrice,vegetale si animaliere ce însuflețesc întrega compoziție și-l învaluie pe privitor introducându-l într-o atmosferă fabuloasă.

Celebre sunt și mozaicurile din bazilica San Vitale din Ravenna, din secolul VI, cu un colorit pretios, bogat și stralucitor, cu reprezentari de interioare de palate, peisaje, păsari. Bazilica are o importanță deosebită în arta bizantină, deoarece este singura cea mai mare biserică din timpul împăratului Iustinian I, care să se fi păstrat realmente intactă până în ziua de azi. Jocul variat al maselor și al liniilor structurii se îngemănează cu placările de marmură, capitelurile ajurate, cuzineții și mozaicurile superbe ce înconjoară total absida. Totul prinde viață datorită policromiei fermecate, într-o simfonie a culorilor și a motivelor decorative.Din acest ansamblu fac parte portretele împaratului Iustinian si ale împaratesei Teodora, cu suitele lor, de o deosebită valoare artistică si documentară. Siluetele personajelor au un aer de solemnitate iar figurile, cu ochii mari si fețe ovale, amintesc portretele egiptene de la Fayum dar si icoanele creștine. Decorația masivă din prezbiteriul și din absida de la San Vitale prezintă un ritm fascinant, într-o apoteoză desăvârșită a culorilor.

Prin structură și prin decorația interioară biserica San Vitale din Ravenna este un emblematic monument al artei și spiritului bizantin.

Baptisteriul lui Neon sau Baptistierul ortodox este unul din cele mai vechi monumente creștine din Ravenna (inceputul sec. V ) si contine unele dintre cele mai impresionante mozaicuri bizantine pastrate în acest oraș. Edificiul a fost finalizat de catre Episcopul Neon (cca. 451 – 473) care i-a adaugat cupola din caramidă, a redecorat interiorul baptisteriului, și a realizat mozaicurile impresionante care se pastreaza până în prezent. Majoritatea mozaicurilor aflate în cupolă s-au pastrat în forma originală.Se poate observa gustul tipic bizantin pentru o ornamentică foarte bogată, în care găsim o serie de motive decorative geometrice și vegetale stilizate si interpretate în manieră bizantină.

Arcurile pe care se sprijină cupola sunt decorate cu mozaicuri datând din aceeași perioada ca și mozaicurile din cupolă, și sunt ornamentate cu frunze aurii de acant pe fundal albastru precum și cu imagini ale prorocilor și scene biblice.Întâlnim deasemenea motive decorative geometrice și vegetale stilizate, într-o gama cromatică atent aleasă ce alterneaza culori calde și reci mizând pe un accentuat impact vizual ce nu poate lasa impasibil pe privitor.

Mozaicul lucrat desemena în stil bizantin,de la San Apollinare in Classe din Ravenna reprezinta peisaje, figura sfantului patron si alte personaje sacre.Și aici există o gamă variată de motivele decorative tipic bizantine ce, organizate în benzi decorative delimitează elementele spațiului arhitectural interior dar si scenele copmoziționale.

În istoria artei bizantine, iconoclasmul, a dus la distrugerea într-o măsură aproape completă a operelor create pâna la acea dată având un rol evident nefast, însă ca o consecință pozitivă a acestuia este dezvoltarea unei arte bogat ornamentale cu evidente trimiteri simbolice. Iconoclasmul interzicea reprezentarea sfinților, a lui Hristos, a Fecioarei și în primul rând a lui Dumnezeu sub formă umană.Mozaicurile figurative și icoanele au fost distruse, iar în locul lor, împărații iconoclaști au promovat arta laică pe care au introdus-o atât în palate cât și în biserici.Locul subiectelor sacre fost luat de o artă ornamentală cu o bogată paletă de motive decorative, singurul motiv religios-simbolic rămânând crucea.

După sfârșitul acestei perioade s-a produs o puternică reacție spiritualistă ce a dus către o noua fază a artei bizantine,faza de apogeu a mozaicului bizantin din secolele X – XII.Din această perioada dateaza multe dintre mozaicurile aflate în bazilica Sfanta Sofia din Constantinopol.

În timpul domniilor împăraților Paleologi, arta bizantină capătă amprenta umanismului renașterii intelectuale specifice acestei perioade.Mozaicurile surprind prin rafinament,prin extraordinara frumusețe a culorilor.Gama cromatică bogată în nuanțe este sărbătorescă, cu jocuri rafinate de culori în tonuri sclipitoare ce au în vedere o armonie generală. Unul din monumentele importante de artă bizantină din Constantinopolelui este biserica Chora (azi Muzeul Kariye Djamie, Istanbul) unde se pot vedea mozaicuri datand din secolul XIV.

Se observă și în mozaicurile bisericii Chora bogația de motive decorative din ce în ce mai stilizate, mai rafinate ce ornamentează arcadele si alte diverse elemente arhitectonice și delimitează scenele compoziționale.Motivele decorative vegetale în special devin din ce în ce mai elaborate, mai complicate.Ele crează un puternic efect decorativ, ornamental dar au totodată și o încărcătură simbolică legată de bogația vieții, de ordine și armonie lumii create de Dumnezeu.

Biserica Pammakaristos este deasemena una dintre cele mai frumoase si renumite biserici bizantine din Constantinopol, unde s-au mai pastrat și în zilele noastre o parte din mozaicurile originale de secol XIV.

După secolul al XIII-lea mozaicul este mai puțin folosit în arta bizantină, locul lui fiind luat acum de frescă, o tehnică ce a avut o largă raspândire și datorită faptului că presupune resurse financiare ceva mai modeste și care va reînvia stilul narativ și pitorescul.

Bizanțul a împrumutat din Orientul Apropiat gustul fastului strălucitor, al culorilor vii, al luxului îmbracamintei și al podoabelor, dar societatea bizantină era europeană prin tradițiile, limba și cultura elenică, valori pe care le-a păstrat, cultivat și prelucrat și care au fost difuzate catre Occident.

Raspândirea și influența artei bizantine s-a manifestat în primul rând în țările limitrofe Imperiului și la popoarele cu care bizantinii au avut contacte directe și de lungă durată.astfel în zona Balcanilor, arta religioasă bizantină fost repede receptată si a ramas dominantă chiar si dupa sec. XV, continuand până în zilele noastre.

În Țările Române, influența bizantină a patruns și prin intermediul meșterilor și a zugravilor sârbi(de ex. La biserica Mănăstirii Cozia,1387).După înființarea mitropoliei din Țara Românească în anul 1359, domnitorii români au adus meșteri din Bizanț, a căror artă se poate vedea în arhitectura și frescele Bisericii Domnești din Curtea de Argeș(sec. XIV).Deasemenea în Moldova avem faimoasele fresce exterioare ale bisericilor din secolele XV – XVI, în care tradiția bizantină a căpătat o amprentă pitorească,originală.Se poate remarca, deasemnea frecvența unor teme iconografice privind istoria Bizanțului cum ar fi secenele din viața lui Constantin cel Mare(pictate la biserica Arbore,biserica mânastirii Hurezi,biserica Patrauți) sau asediul Constantinopolului reprezentat în biserica Sf. Maria Orlea(Hațeg) sau la Moldovița și Humor.

3. Motive decorative în pictura murală a Bisericilor Ortodoxe din spațiul Țării Românești

Pentru țările din spațiul balcanic, comun era faptul că, după căderea Constantinopolului pictura murală bisericească era pusă în slujba păstrării identitații spirituale și culturale a popoarelor aflate sub dominație otomană, fiind totodată un manifest al credinței creștin-ortodoxe.În Țara Românescă și Moldova care, după căderea Constantinopolului, au beneficiat de o relativă libertate în schimbul grelelor biruri plătite Porții, evoluția artistică este destul de evidentă.În domeniul picturii murale zugravii vor păstra timp de secole tradiția bizntină, dar în funcție de diferitele perioade istorice ea va purta într-o anumită masură și amprenta specificului național.Motivele decorative ce apar în pictura murala a lăcașelor de cult de pe teritoriul Țării Românești au și ele o evoluție a lor în funcție de loc și de perioade istorice însă este evidentă integrarea lor în filonul bizantin.

3.1 Motive decorative în pictura murală din epoca lui Matei Basarab

În evoluția artei vechi românești putem remarca existența unei epoci cu cu trăsături stilistice bine conturate, distincte ce se întinde de-a lungul primelor trei sferturi ale secolului al XVII-lea.Apogeul acestei epoci a fost marcat de domnia lui Matei Basarab, importantă personalitate istorică cu deosebite realizări politice și culturale.Cele peste două decenii de domnie ale lui Matei Basarab(1632 – 1654) au constituit o perioada de relativă liniște și stabilitate, tulburată mai serios de cele câteva conflicte armate provocate de ambițiosul domn al Moldovei, Vasile Lupu. Realțiile cu turcii au fost oscilante însă domnitorul a știut să facă față intrigilor politice specifice vremii. Prin sume consistente a îndepărtat pericolele ce-l pășteau de la Constantinopol.Credem ca este ilustrativ ce scria cronicarul Constantin Filipescu "Căpitanul" despre Matei Basarab în cronica sa… "țara iubea pre domn și domnul pre țară, pentru că era liniște în domnia lui".Așa cum s-a afirmat de către istorici, dupa domnul Moldovei Ștefan cel Mare, cel mai important ctitor de biserici din țările române a fost Matei Basarab.Dacă tradiția îi atribuie justificat 40 de biserici și mănăstiri ditre cele aproape o sută de de construcții de acest gen din câte sunt cunoscute ca fiind ridicate în anii săi de domnie, aproape jumătate au fost înalțate din inițiativa ctitoricescă a lui Matei Basarab sau cu participarea sa directă.

Numeroasele biserici ridicate și multitudinea problemelor tehnice și plastice cu care meșterii epocii s-au confruntat și pe care le-au rezolvat în mod strălucit, fac din epoca lui Matei Basarab nu numai pe aceea a desăvârșirii „vechiului stil muntenesc”, ci și epoca constituirii unui stil propriu, cu trăsături distincte, bine conturate.În general, epoca lui Matei Basarab a fost privită ca o epocă de tranziție ce făcea legătura între așa-numitul „vechi stil muntenesc” al secolului al XVI-lea și „noul stil”, cum era denumită epoca brâncovenească.

În lucrarea sa „Pictura românescă în imagini”, Vasile Draguț subliniază câteva trăsăturile esențiale ce formeză „prologul noului stil muntenesc” și anume: „atmosfera generală echilibrată, lipsa tensiunii dramatice, paleta cloristică restrânsă și luminoasă”.

În paginile dedicate