Misiunea Bisericii Si Omul Contemporan
Cuprins
Introducere
Capitolul I
I.1. Misiunea Bisercii și omul contemporan
I.2. Tinerii și Misiunea Bisericii
I.3. Adicțiile sau dependențele, o provocare pentru Misiunea Bisercii
I.3.1. Dependența păcat sau boală?
I.4. Tinerii și dependența
Capitolul II
II.1. Dependența de alcool considerații generale
II.2. Beția în Sfânta Scriptură
II.3. Cauzele alcoolismului la tinerii
Capitolul III
III.1. Dependența de droguri, considerații generale
III.2. Cauzele consumului la tinerii
III.3. Profilul persoanelor dependente
Capitolul IV
IV.1. Dependența de sex, generalități
IV.2. Adicția și trauma
IV.3. Pornografia și masturbarea
Capitolul V
V.1. Consilierea și tratamentul persoanelor dependente
V.2. Relația Bisericii cu oameni care sunt victime adicției
V.3. Bazele principiilor bisericești pentru reabilitarea din adicție
V.4. Parohia și preotul, centru de prevenție și comuniune pentru tinerii
Concluzie
Anexe
Bibliografie
Introducere
„Ortodoxia afirma că viața este un dar, oferit liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, viața umană trebuie intâmpinată cu bucurie și mulțumire. Ea trebuie prețuită, conservată și protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui Dumnezeu, Care ne-a adus „de la neființă la ființă” nu doar pentru o existență biologică. El ne-a ales pentru Viață, a căreia finalitatea este participarea la slava veșnică a lui Hristos Cel Înviat, „la moștenirea sfinților, întru lumină”(Col. 1,12; Ef. 1,18)”(5) Voința omului este în robie, așa cum afirmă atât Luther, cât și psihologia modernă. Dar acestă robie e relativă și limitată – ne învață antropologia ortodoxă. și dacă viața trebuie proteztă în toate formele ei, o dimensiune foarte importantă pentru preotul misionar de azi și pentru Biserică în genral este Misiunea în rândul personelor dependente, dar mai ales a tinerilor. De ce a tinerilo? Fiindcă, ei sunt supuși cel mai ades riscului de a ajunge în capcana adicțiilor. Auzim astăzi foarte des despre dependența de alcool, de droguri, sex, jocuri, internet, pornografie și altele…dar care e rolul Bisericii în toate aceste dependențe? Oare dependenele est un studiu exclusiv sociologic sau psihologic? Ce tratamente sunt bune și pot și acceptate de biserică și de antropologia ortodoxă? Cum răspunde biserica la provocările acestea? Cum se manifestă dependențele și chiar sunt ele un pericol atât de mare pentru lume? Cum catalogăm dependența ca păcat, boală? Cum trebuie Biserica sa ajute tinerii care sunt prinși în capcana dadicțiilor? La aceste întrebări vreau să raspund pe parcursul studiului”misunea Bisericii față de tinerii dependenți”. Am să încerc să vorbesc la început despre provocările contemporane pentru Misiunea Bisericii, apoi să stabilesc legătura dintre dependențe și păcat sau boală. Chiar dacă există mai multe tipuri de dependență au am decis să tratez doar trei: dependența de alcool, fiincă ea este prezentă cea mai des în viața noastră, sunt oameni dependenți de alcool în jurul nostru și noi nici nu știm de acest lucru; dependența de droguri- după 1989 România a devenit o nouă piața de desfacere pentru traficanții de droguri, publicul cel mai prefecar fiind tinerii, căci ei sunt cei care se află mereu în căutarea a ceva nou, și acest noiu este oferit de droguri; și desigur dependența de sex – chiar dacă am auzit de ea totuși puțini își imaginează că pot suferi din prea mult sex, această dependență este foarte puțin studiată la noi și mai ales foarte puține persoane apelează pentru o consiliere în cazul adicției sexuale. În ultimul capitol mi-am prospus să vorbesc despre consiliere și tratament, cum se poate realiza consilierea și tratamentul în biserică și de către slujitorii și instituțiile bisericii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile Maicii Domnului, a părinților și a pretenilor, sper să înțeleg ce înseamnă dependențele și cum pot să ajut persoanele care sunt înrobite de acestă cumplită firaă să revină pe Calea Împărăției lui Dumnezeu.efortul meu să fie spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii lui Hristos.
Capitolul I
I.1 Misiunea Bisericii și omul contemporan.
Misiunea Bisericii, încă din perioada apostolică a fost una dificilă și cu multe provocării. Domnul spune: ”Mergând, învățați toate neamurile”(Matei 28:18). ”Biserica se îngrijește de sufletele individuale, dar are totodată în sarcină alcătuirile naționale. Ea își face auzită mărturia profetică de-a lungul formării culturilor și civilizațiilor. Realitatea ei euharistică întemeiază transcendentul, iat mesajul ei pascal îi conferă o veșnică actualitate, deasupra epocilor. Ea vestește adevărul că Hristos a venit pentru a-i transforma pe cei morți în adormiți și pentru a-i trezi pe cei vii”. În sensul acesta Părintele Profesor Valer Bel ne spune că:” Misiunea creștină este trimiterea Bisericii în lume în vederea universalizării evangheliei și a integrării oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu., întemeieată prin lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, inaugurate ca anticipare a ei în Biserică prin pogorârea Duhului Sfânt, Împărăție ce se va manifesta în plenitudinea ei la a doua venire a lui Hristos întru slavă. Realizarea misiunii are o triplă actualizare: liturghic-scaramentală, mistic-acetică și social–comunitară. Ea se indentifică cu comunicarea reală a vieții, sfințeniei, iubirii și unității existente și modelul prin excelență a vieții Bisericii. De la început, misiunea bisericii s-a angajat în aceste două mari direcții: misiunea ad extra, sau externă, propovăduirea Evangheliei în vederea convertirii popoarelor și misiunea ad intra, sau intrenă prin care Bisericas-a preocupat de cei botezați, organizând viața internă, liturgică și social a comunității creștine”
Deci Misiunea Bisericii este în lume și pentru lume căci ea nu se realizează pentru ” a se izola de lume, ci aceea de a descoperi în lume lucrurile lui Dumnezeu. Biserica și slujirea întregii creații sunt ogorul în care credința, nădejdea și iubirea creștină pot odrăsli prin harul divin, trupul faptelor bune care alcătuiesc însăși temelia mântuirii noastre și calea cea mai sigură spre fericirea creaturii.” Deci cea mai importantă lucrare a bisericii este lucrarea mântuitoare și aceea de a restabili relația omului cu Dumnezeu, care s-a rupt la căderea protopărinților noștri din Rai. De aceea Biserica trebuie să facă misiune printer toți oameni pentru ai aduce înapoi la legătura cu Sfânta Treime, după cum spune și Preafericitul Daniel: ” Misiunea Bisericii este, mai întâi de toate, de a împăca pe om cu dumnezeu și de a împăca, apoi în acelș timp, oamenii întraolaltă. Lucrarea Bisericii în societate nu este doar o lucrare de ameliorare a condițiilor unei societăți ci, în primul rând, este o lucrare mântuitoare. Mântuitorul Însuși ne spuene: “ce-i va folosi omului, dacă va câstiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va putea da omul în schimb pentru sufletul său?” De aceea spuneam că lucrarea misionară mântuitoare a Bisericii este de neînlocuit”.
În lumea contemporană, Biserica trebuie să răspundă unor noi provocări, pe plan extern extinderea curentelor nihiliste și ate, unde credința în Dumnezeu devine mai mult un moft de wkeend, decât o necesitate, o setea a sufletului care caută infinitul și acet lucru se întâmplă mai ales cu generația tânără căci: ” Societatea postmodernă îi solicită omului să se afirme cu orice preț, căutând să promoveze cât mai sus, pe scară ierarhică, la nivel economic, politic, cultural etc. Acesta presupune, în mod necesar, negarea identității primite la naștere, inclusiv în ceea ce privește apartenența religioasă. Tot mai mulți tineri se declară indiferenți față de aspectele tradiționale ale existenței și receptivi față de pseudo-culturi de import.Acestă goană nesăbuită după avansarea socială sau agonistă materială îl transformă de om în sclavul unei rutinei yilnice generatoare de stres și oboseală, privîndu-l de orice dorință de elevare spirituală, cu excepția unor distracții facile, aflate în trend. Omul-mașină este scavul jocurilor pe computer, a, imaginilor comerciale care-l impiedică să gândească liber , conștiința sa fiind amorțită complet de capriciile impude ale modei. Lectura, dezvoltarea imaginației, poezia, lirismul – sunt quasiinexistente. Se pune în valoare individul și se abandonează persoana. Forța interioară nu se bazează pe echilibru, pe cunoaștere a realităților vieții, pe abandonarea în voia lui Dumnezeu(dupa Matei 6,33 – Căutați mai întîi împărația lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă) . Dimpotrivă, forța omului postmodern rezidă tomai în dezechilibru său interior – acesta îl determină să se aboandoneze condișiei stresante ale viețiii, pentru a scăpa de marile chestiuni existențiale” . ”Omul modern și-a schimbat ceva în structura tipului său antropologic, atât prin magia exercitată de cei care au pe Hristos în ei, cât și prin licența „totul este permis”. De la construirea Turnului Babel până la noi, situația s-a agravat, iar „lumea e mai mult ca oricând plictisită de discursuri și sătulă de cuvinte care nu mai mișcă pe nimeni; nu mai avem de îndurat confuzia dintre limbi, ci haosul dindărătul limbilor. Oamenii nu mai înțeleg nimic. Comuniunea este frântă. Omul trâiește în izolare. Acest om este nefericit în adâncul sufletului său. Tristețea lui răsună adesea, în setea de libertate”. ” Pentru o singură clipă, el este capabil să renunțe la tot, doar doar Îl va vedea pe Hristos și va putea vorbi cu El o clipită. Dar pentru ca acest lucru să se întămple, va trebui ca misionarul creștin să nu mai molfăie lecțiile din Catehism, să fie adică un om care vorbește despre Dumnezeu, devenind cel în care Dumnezeu Se povestește pe Sine. Dacă Îl întâlnim pe Hristos în Evanghelie, faptul este explicabil, penru că că fiecare cuvânt de acolo este deja plin de prezența Lui. Vestitorul trebuie ori să se identifice cu Hristos prin rostire, ori să-și închidă gura pentru totdeauna.” Dumitru Stăniloae ne spune că: ” Creștinul de astăzi este considerat doar un om care adaugă la ansamblu cunoștințelor sale, postulatul existenței lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae vedea că „stăm la cea mai mare răscruce a istorie. Nu știm ce va fi mâine. Creștinismul însuși este pus în discuție. Numai un efort supraomenesc de misionarism, de jertfă, de luptă ideologică din partea reprezentaților Bisericii, ar putea să-i facă ideii creștine loc în vremurile care vin. Cu pasivitatea de acum, cu reeditarea comodă a unor formule care, oricât cuprind toate comorile de adevăr, dacă nu le știm deschide lumii de azi, nu-i spun mare lucru, nu vom putea da răspuns marilor examene care pot să vină. Biserica e chemată la marea ofensivă a culturii și a duhului misionar, se leagă in mod indisolobil”.” Nu devii peste noapte propovăduitor. A te apropia de om, de omul modern, este o artă.esențială este acea putere minunată de a te pune în pielea lui, de a privi lumea cu ochii lui și de a aduce încet la suprafață ceea ce dormitează în el: comuninunea. Esențial este să te estompezi, pentru a-L lăsa pe Hristos să vorbească”.
De aceea cel mai importatant este ca să devenim din nou o comunitate de creștini unde nu ne mai individualizăm și merge la biserică fără să știm de nevoile celor care se roagă împreună cu noi și alăturea de noi în Biserică. ”Preotul trebuie să fie părintele spiritual al tuturor membrilor parohiei în mod egal. Mirenii, tinerii, femeile, copii, bătrânii, toate aceste crecuri parohiale trebuie să fie nu numai recunoscute, ci și articulate în jurul unor proiecte generale. Trebuie găsite mijloace pentru antrenarea tuturor acestor cercuri în viața spiritual a parohiei. Alte diviziuni și scindări ale parohiei, de exemplu ignorarea săracilor și a bolnavilor, respingerea delicvenților, trebuie să fie subiecte foarte importate pe agenda parohiei. Problemele parohiei sunt ale tutuor crapte propovăduitor. A te apropia de om, de omul modern, este o artă.esențială este acea putere minunată de a te pune în pielea lui, de a privi lumea cu ochii lui și de a aduce încet la suprafață ceea ce dormitează în el: comuninunea. Esențial este să te estompezi, pentru a-L lăsa pe Hristos să vorbească”.
De aceea cel mai importatant este ca să devenim din nou o comunitate de creștini unde nu ne mai individualizăm și merge la biserică fără să știm de nevoile celor care se roagă împreună cu noi și alăturea de noi în Biserică. ”Preotul trebuie să fie părintele spiritual al tuturor membrilor parohiei în mod egal. Mirenii, tinerii, femeile, copii, bătrânii, toate aceste crecuri parohiale trebuie să fie nu numai recunoscute, ci și articulate în jurul unor proiecte generale. Trebuie găsite mijloace pentru antrenarea tuturor acestor cercuri în viața spiritual a parohiei. Alte diviziuni și scindări ale parohiei, de exemplu ignorarea săracilor și a bolnavilor, respingerea delicvenților, trebuie să fie subiecte foarte importate pe agenda parohiei. Problemele parohiei sunt ale tutuor credincioșilor din parohie, așa cum arată apostolul Pavel când spune: “când să nu fie dezbinare în trup ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă un mădular suferă toate mădularele suferă cu el și dacă un măular este slăvit toate mădularele se bucură cu el ”(1 Cor. 12, 25-26)”. ”Fiecare epocă creștină a avut luptele, biruințele și înfângerile ei. Armele de luptă, argumentele apologetice, metodele defensive și ofensive se deosebesc și s-au deosebit de la epocă la epocă, Biserica nu poate sta pasivă în mijlocul acestor transformări. Deși dogmele sunt aceleași, cultul este același, disciplina bisericească este aceeași, totuși viața bisericească e pe cale de înnnoire. Adevărul creștin este veșnic, dar el trebuie să satisfacă setea după o viață avansată a tuturor oamenilor,a credincioșilor din vremea noastră. Finnd veșnic, adevărul creștin e mereu nou, e mereu contemporan, niciodată rămasa în urmă, depășit. De aceea, cei ce reprezintă Biserica trebuie să fie pătrunși adânc de duhul lui Hristos – care e veșnic viu- și de spiritul înnoitor al vremii. Iisus Hristos ne cheamă să colaborăm cu El, să colaborâm cu oamenii de pretutindeni, pentru o viață nouă în dragoste, dreptate și pace”. ”Implicarea Bisericii astăzii cere trimiterea ei în lumea cu elementele unei așa-zise reforme, care să corespundă zilei răspunzându-i lumii în limbajul ei, elita viitoarei frământături, teologii de astăzi și cei de mâine au această grea responsabilitatea, de a da aceste răspunsuri”. Pentru împlinirea acestor datorii un rol esețial îl au tinerii prin integrarea în unitatea organică a trupului Bisericii și implicit în viața socială.
I.2. Tinerii și Misiunea Bisericii, provocările contemporane
”Vremea noastră e vremea tineretului. O lume veche se dărâmă, o lume nouă își caută formele de viață. Pulsul ei zvâcnește în venele tineretului. Plus iuțit de neliniște, întretăiat de nesiguranțe, biciuit de enigme. Între generația veche și generația nouă există, incotentestabil, un hiat. Neliniștea generației vechi se transformă în suspine după lumea care amurgește; sbuciumul generașiei noi este plin de nădejdi aruncate spre lumea care vine. De aceea, tineretul e azi preocuparea universală.”Și nu sunt puține problemele tinerilor de azi, de aceea Biserica trebuie să facă parte din viața tânărului, să vadă cu ce trăiește tânărul de azi nu numai cel care vine la Biserica, dar și cel care e prin cluburi de noapte, și se droghează. Și cel care se prostituiază trebuie să simtă că dacă vrea să opțină un ajutor pentru a rezolva mai ușor problemele cu care se confruntă, cea mai sigură soluție e în Brațele lui Hristos, care se realizează prin Biserică, și slujitori ei. Părintele Cristian Farcaș spune în acest sens că: ”Tinerii din ziua se confruntă cu numeroase și variate probleme. În acest context Biserica este chemată să se implice în realitățile cu care i se confruntă credincioșii și în mod special cei mai tineri dintre ei. Sugestive în caest sens sunt cuvintele Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae:”Străbatem o perioadă foarte complicată când asupra tinerilor se exercită cele mai variate și nocive influențe. Ferirea de rău nu înseamnă închiderea în niște granițe opace și izolarea de restul lumii. Problema care se pune este aceea de a ști să distingi ce este bun de ce este rău, de a ști să alegi binele și să respingi răul. În acest sesnbiserica, prin slujtorii ei va trebui să știe cum să formeze noile generații prin tot ceea ce face ”. Preafericitul Daniel într-un articol din Candela Moldovei, ne arătă cât de important este tânărul și tinerețea: „Cred că tineretul este deosebit de la țară la alta de la o credință la alta, pentru că există o educație deosebită, sunt valori spirtituale deosebite. În acelș timp, există și ceva comun, și anume: doar un tânăr în căutare este cu adevărat tânăr. Deci tinerețea nu este doar o problemă de vârtsă. Tânărul bogat L-a întrebat pe Iisus:” ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Evanghelia ne spune că Iisus l-a privit cu drag. Cu alte cuvinte, tânărul care caută valorile spirituale își arată tinerețea. Tinerețea este în lumea acesta simbolul vieții veșnice. De aceea, s-a spus că în Împărăția lui Dumnezeu toți vor fi cu vârtă ca tinerii, iar Biserrica însăși este o tânără mireasă. Cele trei minuni cu învieri pe care le-a săvârșit Hristos-Domnul au fost săvârșite asupra tinerilor. Fiul văduvei din Naina, fiica lui Iair și Lazăr, prietenul lui Iisus, toțți au fost tinerii, iar Hristos-Domnul i-a înviat tocmai pentru că tinerețea este simbolul vieții veșnice.” De aceea tânărul de azi are nevoie de modele și ” Modul suprem este Mântuitorul nostru Isusu Hristos. Poate nicicând în istorie n-a fost chemată Biserica la o acțiune de o asemenea amploare și profunzime. E chemarea lui Hristos la viața creștină, la verificarea ei în realitatea socială”. Și Biserica trebuie să realizeze acestă misiune în rândul tinerilor pentru căci ”pastorație tinerilor nu este un „adaos” sau un „compediu” la misiunea realizată de Biserică. Ca membri ai Bisericii, ei au nevoie specifice, care trebuie îndeplinite, una dintre acestea, prioritară, fiind nevoia de a stabili relații cu cei mai în vârstă, mai tineri și de aceeași vârstă cu ei. Prin urmare, tinerii simt nevoia de a fi împreună ca și creștini, de a se comporta ca creștini, indiferent dacă joacă fotbal, patinează, schiază sau urmăresc un film, atât timp cât încep și termină creștinește, prin rugăciune, și își umplu acest timp într-un mod folositor și ziditor de suflet, ca adevărați creștini”. Dar observăm în ultimul timp, chiar dacă nu mai trăim într-u stata ateo-comunist, tinerii se depărtează tot mai mult de Dumnezeu și Biserică, el este în bătaia curentelor ce vin atât din apusul Europei, cât și din sincretismul euroasiatic.
“Problema este că tinerii resping nu credința în Hristos, așa cum o mărturisește Biserica prin glasul sfinților săi, ci resping un surogat de credință care nu îi convinge…nu e de mirare că în secolul XX a cam lipsit misonarismul îndreptat spre tineret. S-a încercat sugrumarea oricărei tentative de misionarim ortodox, indiferent de categoria țintă. Călii comuniști s-au arătat mai crănceni decât prigonotorii din primele veacuri ale Bisericii. De ce nu sunt mai mulți tinerii ăn biserică? Și pentru că părinții lor nu au fost în biserică atunci când erau tineri. Securitatea comunistă interzise în mod special catehizarea tinerilor. Mulți preoți au fost aruncați în închisoare pentru că au îndraznit să calce acesta interdicție și să le vorbească tinerilor despre Dumnezeu…Tinerii nu sunt predestinați la iad, chiar dacă parcă Biserica nu reușește să bată la poarta inimilor lor destul de tare pentru a se face auzită. Da, le este greu tinerilor să se apropie de Biserică. Dar Hristos îi cheamă la El din ce în ce mai puternic. El vede frământările lor, vede căderile lor. Și le întinde mâna pentru a-i ridica.De ce nu vin tinerii la Biserică? Poate și pentru faptul nu aud chemarea Bisericii, poate și pentru că cei care poartă numele de creștini nu îi ajută să asculte acestă chemare.” Dar totuși setea de infinit se manifestă în tinerii cel mai puternic, și din cauza lispei de instrumente în ghidarea lor către Viața în Hristos , ei aleg o altă cale, aleg cultura morții, unde își satisfac stea prin alcool, sex sau droguri, ei caută ceva care să-i elibereze. ”Tineretul de astăzi a simțit necesitatea căutării de sine, omul de pe stradă caută cu pasiune omul timpului pe care trăiește, conducătorul, eliberatorul care ar putea ține în mână soarta lumii și ar putea răspunde la „ce” și „cum”-ul vieții omenești. Diversele forme de căutare a suportului spiritual în rândul tinerilor de astăzi ne apar ca o continuare a afirmației lui Pascal „nu l-ai căuta pe Dumnezeu dacă nu l-ai fi găsit”, dar rătăcesc din lipsa instrumetelor necesare unei căutări folositoare. În viața de toate zilele ne bucurăm de un anumit confort, exersăm o profesiune, întreținem relații de prietenie, însă avem și mai multă nevoie de ceva care să satisfacă dorințele noastre metafizice. Putem alege o Biserică, o religie, o tradiție spirituală, pentru a împlini această nevoie, dar vom face aceasta rămânând mereu în suficiență individuală, în cele din urmă egocentrică. Christos Yannaras afirmă că în perspectiva Bisericii, această atitudine reprezintă moartea, adică un mod de existență care ajunge oligatoriu la moarte”. ” Într-o lume egoistă care propovăduiește un materialism puritan și conformist, tânăra generație va merge oricât de departe spre a afla o alternativă. Tinerii de azi – indiferent că sunt tinerii ghetourilor sau ai străziii care încearcă să-și înalțe sufletul mai presus de duhoarea unei lumi a violenței, sărăciei și viitorului aparent lipsit de speranță, sau punk-erul care se refugiază din nebunia industrializată a lumii, sau elevul de liceu care evadează din viața plictisitoare a intelectualismului – nu întâmpină nici o dificultate pentru a găso drogul care le deschide ușa către o altă lume”.
Aceste probleme ale tinerilor trebuie abordate cu multă seriozitate și răbdare, atât de profesori și pedogogii creștini, și mai ales de preoți și slujitorii lui Hristos. Doar când vom cunoaște cu adevărat problemele și frământările tinerilor, vom putea să le ieșim întru întâmpinare. ” Pentru o mai bună înțelegere a problemelor tinerilor voi prezenta un sondaj de opinie realizat în lune februarie –martie a anului 2007, de membrii Asociației studenților Creștini Ortodocși București, departamentul de presă și comunicare, sondaj făcut cu scopul de a aafla problemele tinerilor de azi și caracterul lor.
Majoritatea dintre respondenți(93%) au susșinut ideea că tinerii de azi se confruntă cu probleme majore, alții (4,75%) sunt de părerea că problemele sunt multe dar neimportante și doare 2,25% din cei chestionați practic nu au probleme. Vârsta devine un criteriu de bază în stabilirea originii problemelor. Prin urmare, tinerii de 16-18 anu au arătat că originea problemelor ce se iscă trebuie căutată în atenția insuficientă din partea celor maturi, cei cu vârsta cuprinsă între 19-21, parțial cei de 22 de ani găsesc izvorul problemelor în lipsa experienței de viață și cei de 22-24 de ani susșin că de vină este perioada de tranzacție care traversează societatea. Printre problemele cele mai strigente cu care se confruntă societatea în prezent și în special tinerii au fost numite insuficiența mijloacelor financiare (53%), lipsa locurilor de muncă (21,25%), alcoolismul, stupefiantele (22, 75%), neînțelegerea între tineri și maturi (3%). 47% din cei chestionați preferă ca odată apărute, problemele să le rezolve singuri, 24%(majoritatea de gen masculin) le rezolvă cu ajutorul prietenilor, 25, 5% nu pot să le soluționeze fără părinți și rude cu influență și numai 3,5% merg la biserică și caută răspunsul la duhovnic, la care să se mărturiseacă regulat, 28% nici nu știu ce înseamnă părinte duhovnicesc și doar 10 % au un părinte duhovnicesc”.
De aceea Misiune Bisericii este ca să arate tinerilor că ” Biserica există în lume și pentru lume, ca cetate spirituală unde pot afla îmbătare, putere și mângâiere toți tinerii care, nu de puține ori, se confruntp cu problemele amintite anterior. În a abordarea acestui subiect Înaltpreasfințitul Nicolae ne sfătuiește: „Folosind experianța Mântuitorului Hristos și a ucenicilor săi, Biserica trebuie să-i înțeleagă pe tineri și să-i ajute când trec prin momente de criză, deoarece știe ce potențial dețin și de câte sunt în stare, dacă sunt ajutați să-și pună în valoare capacitatea lor reală”. Prezența Bisericii trebuie să se facă simțită tot mai viu și mai adecvat în contextul gravelor deficiențe ce pot di remarcate în viața tinerilor de astăzi. Cuvântul adevărului dumnezeiesc, sfințirea și înnoirea tinerilor credincioși prin Sfintele Taine și călăuzirea lor pe calea cea dreaptă ân lumina lui hristos sunt la îndemâna preotului, și a tuturor slujitorilor Bisericii. Tineretul creștin are nevoie de tot ceea ce mântuitorul oferă celor ce se apropie de El cu iubire și credință. În firea omului există tendința de a se îndrepta spre lumină, spre adevăr, ca sens suprem al vieții”.„Îndemnul adresat tineretului și nu numai lui „Căutați Împărăția lui Dumnezeu”, conține la prima vedere un paradox să găsești ceea ce nu există în lumea palpabilă, să găsești veșnicia în interiorul timpului, să găsești absolutul în relativ” Către aceasta este chemat tineretul zilelor noastre, să zidească Biserica vremurilor de pe urmă, care să ofere celor ce le este foame din punct de vedere spiritual, nu „pietrele ideologice” ale sistemelor, ci pe lângă cele teologice și „pâinea îngerilor”.Trimisă în lume Biserica sacerdotală și profetică inaugurează dialogul cu toți oamenii, dialog care după expresia Sf. Grigore de Nazians șe împlinește în lumina „metastazei existenței și a cutremurului eshatologic ultim.În realitatea sa ultimă, Biserica este ca un „sinod convocat permanent”, iar mintea tuturor să stăruie cuvintele Sf. Apostol Petru „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” „(Ioan 6.68).
I.3. Adicțiile sau dependențele, o provocare pentru Misiunea Bisericii
Biserica de la începuturile ei a luptat cu patimile, care stăpânesc pe om, Părinții și scriitorii bisericești, au scris foarte mult despre lupta cu patimile, au explicat stările prin care trece omul care este stăpânit de o patimă sau de alta. În secolul nostru odată cu evoluția psihologiei și a psihoterapiei, a științelor neurologice, începem să încelegem mai bine ceea ce se produce în organismul uman când este captivul obișnuinșelor sale nesănătoase. Acuma putem să înșelegem mai bine cuvintele Sfântului Pavel spus în epistola câtre Romani ”Căci nu fac binele pe care îl voiec, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvărșesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, eu nu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine” (Rom.7,19-20). Deci acest fenomen al dependenților nu este limitat numai la perioda post-industrială. ”acesta este o descriere perfectă a dependenței: există o tendință spre păcat în personalitatea umană și nimic bun nu poate reyulta din aceasta”” Cu toate că dependența există de mii de ani, anumiți factori favorizează apariția ei mai des în lumea modernă decât în trecut. Ca și rasă, avem acum acces la informații și abilități la cre cei care trăiau în vremurile Biblice sau chiar în vremea Părinților bisericii puteau doar să viseze. Bombe nucleare, pilula contraceptivă, sistemul de menținere artificială a vieții, statutul bunăstării, bogăția și nelimitatul progres al tehnologiei ne-au dat, poate, o perspectivă deformată asupra propriei importanțe și puteri. Azi Îl provocăm pe Dumnezeu, la un nivel mult mai sofisticat decât o făceau strămoșii nostri și, chiar dacă „turnurile noatre Babel” le vor părea ridicole în viitor descendenților noștri, ele ni separ astăzi destul de semețe. E posibil ca responsabilitatea pentru afecțiunea pe care o numim adicție să revină tocmai dezichilibrului perspectivei asupra propriei persoane. E posibil ca sentimentul modern al puterii și siguranței să ne îndrume spre un fals semtiment de autoritate și auto-determinare care sălășluiește în inima bolii adicției” . Chiar dacă progresul științific face toto posibilul ca omul să trăiească cât mai bine, mai confortabil, tocmai amul de azi care are acces la informație apăsând o singură tastă, poate să ajungă în câteva ore dintr-o țară în alta, tocmai acest om este un om al stresului și al nerăbdării, omul care nu îi ajunge timp pentru sine și pentru autocunoaștere. ” Civilizația noastră se bazează și pe nerăbdare. Progresul tehnic face inutile tranzițiile și pregătirile. Avionul abolește spațiul. Este de ajuns un gest pentru a lumina o încăpere. Timpul se contractează între dorința, satisfacere și înnoita ei exasperare. Inițierile răbdătoare au pierit. Pe acest fond, drogul aduce cu sine iluzia de a avea totul dintr-o dată. El dizolvă „principiu realității” în acela „al plăcerii”. Nu știm dacă întrebuințarea droguriloe „slabe” nu are consecințe fiziologice. Se constată însă până la ce punct el oprește la adolescenți procesul de maturizare”. ” Plăcerea este legată cu durerea. Desfătarea relei plăceri, adică lucrarea împotriva naturii și mișcarea ei, a creat suferința și tristețea. Astfel există o legătură strânsă și dependentă a plăcerii și durerii, a voluptății și suferinței. Plăcerea aduce suferința și trăirea suferinței este respingerea plăcerii. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, așa cum nopțile succed zilelor și verile succed iernilor, tot așa se succed „deșertăciunea și plăcerea, tristețile și durerile. Fie în prezent, fie în viitor. Desfătarea plăcerii creează tristețe și durere, atât în prezent, cât și în viitor”. Și acestă problemă a dependențelor atinge din ce în ce mai mulți tinerii, care fiind înspăimâintați de durere de moarte găsesc refugiu în pseudo-realitatea drogului, alcoolului și sexului, care conferă, pe o perioadă scurtă cei drept, potolirea setei pe care o au, căci ei nu deosebesc extazul duhovnicesc de euforia oferită de droguri și altele. ” Stare după care tânjește sufletul uman este dată de acea aspirație mistică spre îndumnezeire sădită de Dumnezeu în om. Acestă stare însă poate fi ușor contrafăcută și confundată cu starea de euforie dată de consumul unor substanțe din lumea aceasta: drogurile. De accea, în unele religii primitive, substanțele psiho-active din droguri au jocat un rol de „stimul sacru” în atingerea unor stări de religioziate, crezute a fi intrare în sfera divinului. Astăzi neurobiologia ne explică cu precizie științifică mecanismul producerii de dopamină, care induce starea de euforie și eliberare, o eliberare care poate duce de la o singură experiență la „dependența de eliberare”. Acestă aster, conferită de „molecula plăcerii”, nu este de fapt decât o imitare palidă a acelei stării extatice, experiată pe cele mai înalte piscuri de spiritualitate, dar la care se ajunge numai prin asceză, cu discernământ duhovnicesc și rugăciune stăruitoare. Desigur, cei mai mulți preferă „scurtătura”, care-i duce în final la o „înfundătură”.
Omul fără de Dumnezeu este singur și acestă singurătate îl spăimântează îl face nefericit.” La limită, omul se droghează pentru a uita o spaimă devenită insuportabilă. Desigur, un adolescent este aproape întotdeauna urmărit de spaimă: în fața societății, în care trebuie să-și găsească locul, în fața sexualității și a morții care deopotrivă îl fascinează și îl înspăimântă. Dar spaima adolescentului nu devine insuportabilă decât atunci când întâlnește și este multiplicată de cea a civilizației. Lispa valorilor,a reperelor, a sensului și, la capătul tuturor, neantul. Atunci intervine drogul, uitarea morții, întoarcere în pântecele matern, exploarare prodigioasă a subteranelor sufletului și ale lumii; sunt descoperite alte stări ale conștiinței – însă e vorba toto de această lume închisă în moarte. „Adeseori, în anumite ore, – scria Dostoievski – paradisul iubirii sau viașa întreagă se simt uimitoare, minunate, ca un vis măreț și încântător. ” Însă adaugă: „Minutele căderi sunt oribile. Nefericitul nu le mai suportă și-și ia imediat otrava într-o doză mai mare”. ”Totul se rezolvă într-un frig extrem, acea impresie de gheață pe care a descris-o Baudelaire, și care l-a făcut să spună că drogul este o armă a sinuciderii”. Medicii, psihologi, biologi și consilieri creștini sunt de acord că o parte importantă din probleme noastre sunt cauzate de friciă. Frica poate să aibă diferite nume, ca de exemplu stres sau anixietate, dar în esență nu se schimbă. Frica este unică prin aceea că atinge toată ființa omului, partea fizică a lui, mentală, emoțională, socială și chiar și cea spirituală. Una din cele mai importante porunci din Sfânta Scriptură – „Nu te teme” , se întâlnește de 365 de ori. Medicii spun că mai mult de 80% din problemele noastre fizice sunt legate de stres. Consilierii duhovnicești și psihologii susțin că aproape 80% dintre cei care li se adresează suferă de o formă sau alta a fricii. Eu cred că frica este la baza comportamentului nostru distrugător. Toate formele de adicție, fie dependența de droguri sau alcoolismul, dependența de mâncare, muncă și chiar religie, au în comun capacitatea de a scoate din conștiința noastră pe o perioadă determinată de timp gândurile nedorite, sentimentele și amintirile” Jocurile de noroc, cumpărăturile, exercițiile fizce, munca, socializarea virtuală, pe lângă „clasicele” consumuri de substanțe, sex sau pornografie, deschid lista adicțiilor practic pentru orice comportament însuțit adaptiv pentru a face față anxietății, temerii sau suferinșelor produse de însingurare și mai-pușin-decât-împlinirea. Rapoartele internaționale confirmă situația: milioane de semeni ai noștri au de suferit sau mor anual din cauza consumului de substanțe și încă mulți alții se confruntă cu efectele cu atât mai adverse ale unor comportamente, cu cât acestea sunt mai repetate. Costurile sociale și economice ale adicției sunt uriașe și le suportăm cu toții”.”Tinerii suferă și parcă nimeni nu vrea să le ofere o mână de ajutor, profesorii nu știu cum să-i ajute pe tineri ca să nu cadă pradă acestor vicii. ”Nimenii nu spune că în jurul țigării se constituie o gașcă, că în gașcă se discută pornografii, se pipâie capetele cele mai tenebroase ale vieții. Nimeni nu pricepe că în jurul țigării se strânge toată dorința de defulare a copiilor. Nimeni nu pricepe că în jurul țigări se strânge toată dorința băiatului de a fi bărbat și a fetiței de a deveni femeie. Nu spun de ispita băutului, pentru că ei merg să bea o cinzeacă, merg să bea un cutare tip de băutură, dulce slăbuță, care oferă toto felul de reacții și de satisfacții… Or, de acolo și până la a începe să consumi drogurile, pasul nu este așa de mare cum pare, pentru că, așa cum cinzanul este soft pe lângă wisky, găsim si soft-uri între droguri”.” Un număr tot mai are de adolescenți consumă alcool sau alte substanțe toxice, cu toate că acest lucru este ilegal și periculos. Unii adolescenți încearcă doar ocazional, dar chiar și acest comportament poate fi considerat periculos, deoarece poate duce la dependență și la problemele secundare acestia (consecințe legale, performanțe școlare slabe, pierderea prietenilor din anturaj, izolarea socială și nu în ultimul rând, probleme familiale)”. Problema poate fi lărgită și trebuie să ne întrebăm dacă civilizația în care trăim nu e oare, una mai mult sau mai puțin o civilizație a drogurilor?
S-ar părea că un student de la teologie nu-i este necesar să astudieza problemele legate de adciție. Acest domeniu ar aparține mai mult științelor medicale, psihologice sau sociale. Dependența este o boală, așa cum a fost stabilit în 1956 de Organizația Mondială a Sănătăți, de ce acest domeniu trebuie să intre sub incidența studiilor teologice, și nu doar a celor medicale, psihologice sau sociale?
Răspunsul îl vom da în câteva afirmații:
Consumul de substanțe psihoactive afectează toate dimensiunile umane:
fizică, socială și duhovnicească. Interesul pentru lucrurile spirituale autentice, precum și relația cu Dumnezeu sunt grav afectate de dependențe. Dependența reprezintă o manifestare vizibilă a dregadării spiritului uman, o consecință inevitabilă și o formă a respingerii lui Dumnezeu, unde vulnerabilitatea față de atacurile demonice este extremă. De aceea, în baza mandatului încredințat de Mântuitorul Hristos de a fi „pescar de oameni” și „medic de suflete”, preotul trebuie să știe să aducă la „staulul oilor” oaia cea rătăcită, bolnavă și amenințată de moartea cea veșnică. Apoi, în străduința de a-i asista pe oameni în procesul mântuirii, preotul va trebui mai întâi să-i însănătoșească sufletește, pentru ca , în final, să le ofere supream vindecare: mântuirea”.” Adicția e ceva periculos și nu poate omul să scape de ea fără ajutorul lui Dumnezeu, adicția afectează viața în întregime, afectează toate facultățile sufletești și trupești ale omului și nu numai atât ea afectează și viața celor din jur, care la un moment dat devin codependenți. ” Adicția este deci o fromă de dependență covârșitoare care otrăvește viața. Atunci când subiectul pradă adicției știe că atitudinea lui este generatoare de pobleme și suferințe și încearcă astfel să se oprească, își dă seama că este incapabil să pună capăt acestei situații. Să actionezi prea mult poate deci constitui o maladie și aici se află oroginea unei suferințe nu numai individuale, ci în aceeași măsură și pentru cei din jur”.
Preotul este medic de suflete.
„Ortodoxia este în principal e etodă terapeutică și o educație terapeutică” iar „lucrarea preoților este în principal terapeutică. [Preotul] poate să facă și opera social și multe alte opera care sunt în Biserică, dar toate acestea trebuie să fie integrate în conduit terapeutică” un preot cu o reală vocație pastoral nu va putea fi mulțumit doare să-I înmormânteze pe cei care nu i.a putut ajuta. El nu va fi mulțumit doar să încurajeze pe cei suferinzi, ci va face tot posibilul să intervină în viața lor pentru a schimba ceva, cu mijloacele pastorale pe care le are la dipoziție. ” Prin urmare, va trebuie să vedem, din punct de vedere teologic, care sunt resorturile adânci ale ființei umane care împing la nevoia acesta irezistibilă de a consuma o anumită substanță, și la dependența fizică și psihică ce apare la un moment dat. avem convingerea că, undeva, în „starna” sufletului fiecăruia, există deja o intuiție legată de acest aspect. În primul rând, trebuie să spunem că în sufletul oricărui om există acea tendință spre o stare de bine, o năzuință nedefinită dar persistentă și influentă, care determină cele mai multe dintre deciziile, opțiunile și chiar gusturile noastre. Starea aceasta „paradisiacă” este preexistentă conștiinței noastre și nu se poate actualiza sau realiza deplin în lumea aceasta. Frâmânturile exintențiale sunt de neevitat în dimensiunea luptătoare a vieții, iar omul, prin liberul arbitru, le interpretează și le gestionează după cum dorește. Tragedia primordială se poate reitera cu fiecare om, ori de câte ori acesta ia decizii în viață. El alege fie să sacrifice stare viitoare pentru a resimți starea de bine în prezent, fie sacrfică prezentul fără să aibă certitudinea unei vieți mai bune în viitorul pământesc, dar cu nădejdea în răsplata din viața viitoare. Repetata alegere a satisfacerii imediate a plăcerii transformă cu timpul uzul în abuz, care devine rutină și automatism, intoxicare și obsesie, și se finalizază cu dependenșa fizică și psihică”
Consumul de alcool este doar un simptom al bolii alcoolismului, și nu boala însăși.
El reprezintă vărful icebergului, ceea ce nu se vede de către ochiul neavizat și/sau neatent, constituind cauza, și anume, serioase tulburări spirituale. Așa și în cazul drogurilor sau a dependenței de sex, aceste sunt doar manifestări ai problemelor care sau instaurat în om încă din copilăria lui, sunt probleme în ceea ce privește relația lui cu lumea și cei care îl încoanjoară. ” Din fericire, aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism este adevărat și pentru alte forme de comportamente disfuncționalle în general și pentru alte comportamente adictive în particular. Mulți oameni, într-un anume stadiu al vieții lor, încep să aibă probleme într-una dintre cele patru domenii majore de dificultăți: bani, mâncarea, drogurile și sexul, „timpul” și puterea personală sunt a cincea și a sașea dimensiune. Spus într-un mod care să ne fie de mai mare folos, mulți oamni tind să aibă probleme la un moment dat al vieții lor cu modul în care interacționează cu restul lumii, iar greșita folosire a timpului, a puterii, a mâncării, sexului, substanțelor adictive și a banilor sunt, în general, simptomele respectivelor dificultăți”.
”Tulburările legate de consumul de substanțe(TCS) pot fi considerate ca un fenomen cronic și cu (dese) recăderi, dar nu incurabil. Mai mult, cu cât este dedectată mai peecoce, cu atât mai bune este prognosticul unei astfel de afecțiuni. Numeroase studii demonstrează că tratamentul TCS poate avea succes, dacă oferanții de servicii de îngrijire, de ex. , medicii, au un anumit tip de atitutineși pun în aplicare anumite abilități și intervenții care să „pregătească pacientul pentru schimbare”.În majoritatea societăților europene, atitdinile negative față de presoanele care se confruntă cu probleme serioase legate de consumul de alcool și droguri sunt foarte adânc înradăcinate. „Drogații”, „Alcoolicii” nu cauyeayă o mulțime de probleme în viața lor privată și în public; ei mai sunt considerați a fi niște bolnavi incurabili, a fi slab de caracter, săraci, niște infractori, paria a societății. Așadar, în general, cei care abuzează de substanțe nu prea ne plac”.” Instalarea adicției ar cuprinde trei faze: a) antecedente îndepărtate, de ordin neurobiologic și psihosocial, care creeayă vulnerabilitate pentru patogeneză; b) faza premorbindă, în care, în contextul unor atecendente imediate favorabile – evenimente bio-psihosociale – , cineva este expus și se angajează într-un comportamnet repetitiv care produce o schimbare subiectivă dorită și consistentă; c) faza exprimării, a manifestărilor și a consecințelor adicției – instalată, acesta are expresii distincte ( de ex. consumul de droguri, alcoolismul, fumatul, jocul), fiecare dintre acestea având deopotrivă manifestări și consecințe unice (de ex. sepsis, în cazul consumului de droguri injectabile, carcion pulmonar, în cazul fumatului, ciroza hepatică, în cazul alcoolismului), dar și o serie de manifestări și consecințe comune, de ordin biologic (de ex.: modificări neuroanatomice), psihologic (psihopatologie, comorbiditate), social (comportamnet deviant, criminalitate). Problemele legate de dependență sunt destul de grave și înafară de problemele care sunt de natură fizică cele de natură psihologică sunt cu mult mai grave și mai greu de vindecat. Rapoartele arată că stările psihice: ca depresia, anxietatea, schizofrinia se pot repeta pe parcursul întregii vieți chiar dacă persoana nu mai consmuă substanțe pshihoactive. ” Cel mai frecvent este vorba de două substanțe, asocierea obișnuită fiind alcoolul. La bărbații urmează în ordinea descrescătoare a frecvenței tulburarea antisocială de personalitate, mania și distimia. La femei se întălnesc mania, depresia majoră, tulburarea antisocială de personalitate, după unele studii și distimia. Asocierea la adelescenți a unei tulburări anxioase primare sau a unei tulburări de comportament la adolescenți, sau a comportamentului antisocial la adulți induce o evoluție cronică a adicției. Un studiu arată că dependența de alcool se ascociază cu o tulburare depresivă în 30-40 % din cazuri, pe toată durata vieții, depresia fiind mai frecventă șa femei decât la bărbați, mai frecventă la cei cu consum mare de alcool și cu istoric familial de alcoolism. Există un risc semnificativ crescut pentru schizofrenie printre persoanele dependente de substanțe psiho-active, indiferent de sex” .
” Toate dependențele sunt periculoase și toate pot fi fatale. Ele reprezintă o tulburare profundă și de durată a personalității umane. Cei mai mulți dependenți își doresc să scape de adicția lor, dar se pare că nu le stă în putere să se elibereze singuri. În general alcoolici actividoresc să se însănătoșească și, cu siguranță, își doresc libertatea față de durerea și haosul din viețile lor. Din nefericire, ei nu doresc să facă nimic pentru a-și atinge acest scop și, deseori, cred că nu pot face nimic ce ar putea face pentru a se ajuta pe ei înșiși”. Dar ceea ce se pierde atunci când se instaleayă o dependență este autocontrolul , și pentru a vindeca o dependența acesta trebuie primul vindecat. ”O sinteză exhaustivă recentă a literaturii de specialitate identifică următoarele elemente definitorii ale comportamentului adictiv, fie că este vorba de consum de substanțe sau de alte activități : a) acțiunea în vederea unor efecte apetitive; b) preocuparea accentuată (corelată cu efectul de toleranță și simptomele de abstinență); c) sațietatea temporară; d) pierderea controlului și e) suportarea unor consecințe negative. Dintre acestea, trăsătura pe care denumirea însăși – fie de adicție, fie dependență – o singularizează drept cea mai semnificativă este perderea controlului, a auto-controlului, de fapt. Adicția apare astfel ca o patologie a voinței, a autodeterminării și, ca atare, intră în problematica moralității. Perspectiva nu este nouă, Aristotel, Sf. Pavel, Augustin, Toma de Aquino, întreaga tradiție creștină antică și medievală, Reforma și până la alcoolicii anonimi și dr. Jellinek au privit beția, de pildă, ca pe un eșec moral, ca o slăbire a voinței… Apariția conceptului de boală decupabilizează în mare măsură adicția, însă nu schimbă localizarea acestia. Dimpotrivă, considerat pierdut o dată pentru totdeauna în raport cu „obiectul ” dependenței, auto- controlul este, în primul rând, cel care trebuie restabilit, într-un fel sau altul ”. ” Dacă un alcoolic este băgat în închisoare sau dus în mijlocul Arabiei Saudite (oficial, o țară fără alcool), dacă ar avea mâinile legate la spate și i s-ar lua toți banii – tot va găsi o modalitate de a pune mâna pe drogul după care corpul tânjește. Chiar și pentru o minte îmbibată în alcool nu există limite pentru efortul pe care dependentul îl va depune pentru a-și obține drogul. La un moment dat, vionța transcede partea conștientă, iar în subconștient dependentul crede că are nevoie de alcool mai mult decât de orice altceva pe lume. Totuși devotamentul lui este disperat și puternic. El își iubește și își urăște drogul în egală măsură. Își iubește și își urăște propria persoană cu aceeași intensitate. Dacă dependența ar fi mai puțin vicleană nu ar mai fi dependență. Dependența nu este logică, astfel că nu reacționează șa rațiune. Este un proces circular, descendent care ne asigură că situația persoanei se va înrăutăți și nu se va îmbunătăți nicidecum. Dependența plasează „euforia” căutată acolo unde persoana nu o poate găsi, astfel încât e nevoie de mai multă implicare, de mai mult risc, de mai jult pericol, de mai multă rușine și de mai multă vinovăție. Ocazional, adicția poate fi pusă „la păstrare ” pentru mulți ani pentru ca, la momentul și locul potrivit, să preia din nou controlul. Toate tipurile de dependență sunt în esență o dilemă de nerezolvat. Este o situație când noi pierdem la fiecare pas, când ne dorim ceva foarte mult și în același timp ne este frică. De exemplu, dacă eu am să beau foarte mult, organismul meu se va imbolnăvi și aceasta o să strice legăturile mele cu alți oameni și cu Dumnezeu. Dar dacă eu am să mă las de băut, cum să rezolv problemele vieții? Eu am să ma aflu într-o situație pierdută, mă va cuprinde mânia, nemuțumirea, sentimentul deznădejdii, depresia, anexietatea și frica. Aceste emoții se îneacă cu un comportament adictiv. Eu cred că problema relațiilor este cea care stă la baza dependențelor noastre. Dumnezeu ne-a creat pentru a avea relații cu El Însuși și cu alți oameni. Această relație presupune puterea de a da sau a primi iubire fără nici o limită. Capcana în care cădem noi, oamenii, este aceea că fiind ființe sociale, avem nevoie de comunicare, în procesul căruia aproape de fiecare dată ne rănim unul pe altul.
Adicția este ceva îngrozitor și misterios. Distruge vieți și, mai rău, distruge suflete. Distruge oamenii din interior spre exterior, devastează familii și, în general, oferă lumii un model de disfuncție cu trăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaște din propria experiență. Ceea ce se referă mai ales la tineri. Abuzul de alcool și substanțe toxice este o realitate în rândul adolescenților și trebuie privită cu seriozitate. Centrele de prevenție și control al consumului de toxice în rândul adolescenților oferă următoarele informații:
Aproximativ 10% dintre adolescenți fumează până la 15 țigarete pe zi, 20 de zile pe lună (și procentul este în continuare creștere). Tutunul are efecte nocive multiple pe termen lung și crează de asemenea dependență. Un adolescent care fumează de mai mult de 1 an, are o sanșă de 80 % să devină dependent;
Aproximativ 75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional. Dintre aceștia, 28%, relatează episoade cu consum exagerat de alcool(mai mult de 5 băuturi tari, într-un interval de câteva ore.) Una din cauzele principale de deces în rândul adolescenților, sunt accidentele auto cauzate de consumul excesiv de alcool;
Aproximativ 40% dintre adolescenți au încercat cel puțin o dată marijuana, în timp ce 22% dintre aceștia folosesc frecvent acest drog. Marijuana este o opțiune des întâlnită în rândul adolescenților și poate cauza pierderi de memorie, tulburări cognitive(de învățare) sau de atenție;
Aproximativ 9% dintre adolescenți au încercat cocaina, în timp ce ¤% folosesc acest drog frecvent (cel puțin o dată pe lună). Cocaina este un drog care creează dependență. Este foarte periculos, deoarece poate cauza aritmii cardiace(bătăi cardiace anormale) uneori fatale, infarct miocardic”.
Un lucru e sigur. Aceste „patologii ale excesului”, dacă nu vor înlocui, cel puțin vor intersecta depresia, maladie emblematică a secolului XX. În universul nostru de indivizi consumatori, percepuți ca „target” de producători, totul este regizat ca să tăim repede și să ajungem la plăcere fără întârziere. „Fărăr nici o frustrare!”, „La dumnevoastră, în seara asta, fărăr nici un ban!” sunt noile incantații ale sistemelor publicitare și comerciale care ne conduc viața și dorințele. A consuma și a avea plăcere sunt noile noatre cuvinte de ordine. Dar atunci când trăiește pe credit, prețul pe care îl plătești se dovedește foarte ridicat…
I.3.1 Dependența, păcat sau boală?
Întrebarea de mai susu este doar în aparențao dilemă. Dependența nu poate fi numit păcat pentru simplu fapt că păcatul este un act, un gest săvărșit într-un mod liber și conștient, pe când dependența se referă la o stare de dependența psiho-somatică, dobândită involuntar în urma cosnsumului excesiv. De ce involuntar? Așa cum nimeni nu mânâncă ciocolată ca să facă diabet, el mânăncă deorece se simte bine. Tot astfel s-a dovedit că nimeni nu bea ca să ajungă dependent, după cum nimeni nu renunța la libertate în favoarea detenției, chiar dacă dependența este realmente o ”detenție psihică”. Analizând diferența dintre faptele voluntare și involuntare Sf. Ioan Damaschin zice: „actul involuntar se săvărșește sau prin forță, sau prin neștiință. Prin forță, când pricipiul de terminator sau cauza este afară, adică atunci când suntem siliți de altcineva, fără să fim complet convinși, fără să contribuim din propriu nostru impuls, fără să colaborăm deplin la faptă și fără să facem prin noi înșine lucru la care suntem siliți. Aceasta, definind-o, spunem . act involuntar este acela al cărui principiu este extern, la care este silit și nu contribuie prin propirul său impuls. Principiu numim cauza eficientă. Act involuntar săvărșit prin neștiință este atunci când nu suntem noi cauza neșiinței, ci se întâmplă astfel. Spre exemplu: dacă cineva fiind beat ucide, a omrât din neștiință, dar nu involuntar, căci el a provocat cauza neșiinței, adică beția. Dar dacă cineva, trăgând cu arcul în loc obișnuit, a omorât pe tatăl său care trecea pe acolo, se zice că a făcut aceasta sin neștiință și involuntar.” Conluzionând, putem spune că involuntară este atât instalarea dependenței, generată fiind de neștiință, precum involuntară sunt și stările și recăderile ulterioare instalări dependenței. Din alt punct de vedere, folosirea substanțelor psihoactive și alte tipuri care crează adicție este un păcat conștient, îndreptat spre distrugerea naturi proprii creată de Dumnezeu (Facerea 1:27). Omul care a început să consume substanțe psihoactive într-o mare sau mică măsură este conștient că un consum excesiv de substanțe psihoactive poate avea pentru viața lui urmări tragice. În primul rând este difuncția organismului, iar apoi dezvolatarea bolii – adicție, perturbarea vieții sociale. Păcat este și aspirația de atingere cu ajutorul substanțelor psihoactive a „unei realități false”, iar apoi fuga de realitate pentru a ajunge la plăcere, „iluminarea” sau „rezolvarea” problemelor moral – spirituale. Dependența care se formează împinge omul la săvârșirea mai multor fapte păcatoase: vinderea substanțelor psihoactive, furtul, minciuna, prostituția sau omouciderea. Nu de multe ori cel dependent își sfârșește viața prin sinucid. Atât timp cât este sub influența substanțelor, omul poate săvârși fapte ilicite pe care dacă era în starea normală nu putea să le facă niciodată. Omul, care cumpără drogul pentru a-l folosi, întră în legătură cu stucturile criminale și rămâne un inel în lanțul acesta a afacerilor ilegale.
Dar termenul cel mai potrivit pentru adicței este cel de patimă și boală nu păcat. ”Spre deosbire de păcat, care are un caracter accidental, patima este păcatul generalizat, devenit obicei sau obișnuință. Patima nu este un singur păcat, izolat, ci „o activitate continuă și statornică prin care săvârșim răul”, „un păcat devenit cronic un lanț greu de păcate. Dorul infinit, nemărginit al patimii, e îndreptat spre o țintă falsă, care îi dă doar iluzia infinitului și nu infinitul însuși, este un dor întors nu spre Dumnezeu, ci spre lume și spre sinea sa egoistă, ca un centru exclusiv al lumiii, un dor care până la urmă îl îndepărtează pe pătimaș și de Dumnezeu și de lume și de ființa sa. Mirajul ei constă în faptul că „superficial ne atrage c ceea ce este mai profund, consistent și durabil. Atracția și setea de satisfacție a patimii este produsul amăgirii. Cu o sete infinită vrem „nimicul”, îl mărim, ne înflăcărăm de el, ne consumăm pentru el, ne mișcăm în zona lui, depărtându-ne de sursele pozitive ale existenței.” Tocmai acest lucru îl vizează și sfântul Maxim, definind patima ca „o mișcare a sufletului împtrva firii, fie spre o iubire nerațională, fie spre o ură fără judecată a vreunui lucru, sau din pricina vreunui lucru din cele supuse simțurilor”. ” Pentru noi, creștinii ortodocși, termenul religios de „patimă” este mai cuprinzător și mai bogat în înțelesuri, întru-cât revelează adevărata natură a bolii alcoolismului: „O „patimă” este mai mult decât o îmbolnăvire a sufletului, este căderea în robia unei puteri vrăjmașe, care ne stăpânelte cu silnicie, ne lptă neântrerupt, urmârindu-ne moartea veșnică. În dosul fiecărei patimi se ascunde puterea vrăjmașă a diavolului”. Așadar, dependența este o formă de respingere a lui Dumnezeu și de intrare în sfera atracșiei malefică a celui viclean. Iar patima este cu adevărat greu de tratat, după cum ne arată Sf. Vasile cel Mare: „Când patima se învechește în suflet și când cu timpul gândul cel păcătos se întărește, atunci este greu să-ți vindeci patima sau chiar să n-o poți vindeca deloc; căci, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, obiceiul se preface în natură. […] Cunosc pe unii care din tinerețe au alunecat spre patimile trupului și, din pricina obișnuinței cu păcatul, au rămas până la adânci bătrâneți. După cum porcii, care se tăvălesc în mocirlă, bătătoresc mereu pe ei noroiul, tot așa și aceștia se încarcă în fiecare zi de rușine din pricina plăcerii”. O simplă confruntrare a ultimei difiniției a adicției, date de American Society of Addiction Medicine (ASAM) în 2011 cu definirea patimii/viciului de către un clasic al teologiei patristice, Sf. Maxim Mărturisitorul (sec. VII), ne sugerează care ar fi orizontul cercetării sub acest aspect. „Adicția este boală cronică primară a gratificării, motivației, memoriei și circuitelor crebrale asociate. Disfuncțiile ale acestor circuite duc la manifestări biologice, psihologice, sociale și spirituale caracreristice. Acesta se reflectă într-o căutare individuală patologică a gratificării și/sau prin consumul de substanțe și alte comportamente. ”După Sf. Maxim, „patima este o mișcare a sufletului împotriva firii, fie spre o iubire nerațională, fie spre o ură fără judecată a vreunui lucru, sau din pricina vreunui lucru din cele supuse simțurilor… Sau iarăși, păcătoșenia este o judecată greșită cu privire la înțelesul lucrurilor, căreia îi urmează reua întrebuințare a lucrului”(II, 16-17).” Definiția ASAM nu se referă direct la iubire (sau ură), însă suportul ei central de cercetare îl constituie neurologia proceselor de gratificare și conexinile ei cu celelalte funcții cerebrale, legate filogenetic de strategiile de supravețuire și, în special, de cele care privesc atașamentul, în diversele forme ale iubiri, față de semenii cei mai semnificativi (părinții, soții, prietenii). La rândul său, considerând patimile în perspectiva iubirii, Sf. Maxim distinge între diversele forme ale acestia. De asemnea, regăsim corespondența între caracterul substitutiv al adicției în raport cu nevoia de atașament, pusă în lumină de neuropsihologia afectivității, și înțelegerea patimilor ca forme deturnate și degenerate de iubire”. Adicțile constituie totuși categoria grea a patimilor și nu este clar de ce acest lucru nu se regăsește abordat ca atare în teologia pastorală (incluzând aici dreptul canonic). Listele de păcate din îndreptarele de spovedanie și din rugăciunile de dezlegare le pomenesc (uneori evocând diverse „chipuri” în care se por săvârși), dar par depășite în importanță de păcate precum cele ale legării prin cuvânt(jurăminte, blesteme, descântece etc.). Când însă păcatele ajung fenomen de masă, discreția pastorală („rușine de a le grăi”, Ef 5, 12) riscă să devinăindulgență sau chiar complicitate.
În ceea ce privește termenul de boală, în ciuda aparențelor el nu presupune anularea responsabilități celui în cauză, ci doar o nunanțează. El se găsește în vocabularul de specialitate fiindcă astfel încât dependent poate fi deogniosticată și descrisă în termini medicali, subliindu-se necesitatea intervenției atât din partea specialiștilor(medic, preot, psiholog, consilier adicție), cât și a ne-specialiștilor(familie, prieteni, comunitate). Boala presupune dependent fizică și psihică sau adicția. Analiza etimologiei cuvântului ”adicției” ne arată proviniența sa englezească – ”addiction”, rădăcina primară fiind latinescu –”addictus”, care înseamnă ”sclav”, ”sclavie”. Aceste termen ilustreayă foarte bine situația dependentului care, consumând regulat drogul său, ajunge să fie stăpânit de dorința necontrolată de a repeta la nesfrârșit experința euforizantă a alcoolului. ” În exprimarea creștină, termenii de „boală – bolnav”, respectiv „doctorie – doctor” sunt foarte des întălniți. Mântuitorul Hristos S-a arătat ca un Doctor al sufletelor și al trupurilor, vindecând pe cei ce sufereau sufletește și/sau trupește. De fapt înșiși termenii grecești (soteria) și (sozo) folosiți în Noul Testament pentru „mântuire” și „a mîntui” au această conotație terapeutică, însemnând și „vindecare” (salvare) și „a vindeca” din această perspectivă, putem spune că eliberarea de patima alcoolismului, drogului și a sexului, șia oricărei dependețe este sinonimă cu vindecarea sufletului, dar și a trupului.
I.4. Tinerii și dependența.
Toți suntem dependenți de ceva, dar totși cei mai expuși riscului sunt tinerii, de aceea Biserica nu trebuie să uite ca în programele pastorale să-i includă și pe cei care suferă cu dependențele, pentru a nu se trezi singuri atunci când vor voi să fugă din lanțul cumplit al adicției.” S-a remarcat deja în ce măsură invizibilul de care vorbesc drogații e un deșert în care nimeni nu le stă pe față, în care nimeni nu vine către ei. În oglindă, sau de cealaltă parte, nu sunt în final decât ei înșiși și nimeni altcineva. De aici ei nu ies decât în stare de „lipsă”, pentru furt și prostituție”. Tineretul epocii moderne este o generașie înfometată care mănâncă orice i se dă.(34)”
Sunt două rapoarte: Primul este un raport de cercetare calitativă și cantitativă, elaborat de The Gallup Organization Romania, în urma unei anchete de teren realizată în perioada 27 mai – 11 iunie 2004, pe un eșantion de 1004 persoane între 18 și 35 de ani. Al doilea a fost realizat de Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor la crearea Autorității Naționale pentru Tineret pe un eșantion de 1107 persoane din grupa de vârstă 14- 29 ani, ancheta de teren fiind realizată în perioada 10-17 octombrie 2005. Tinerii din ziua de azi consumă cafea, fumează, se droghează încă de mici. Apropae jumătate din copiii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani au consumat cel puțin o dată alcool, se ararată într-o cercetare a organizației Salvații Copiii. Studiul arată că, de multe ori părinții sunt cei care le dau copiilor prima țigară sau primul pahar de băutură alcoolică. Fumează de la 12 ani, aproape 30% din adolescenții și tinerii cu vârste cuprinse între 11 și 22 de ani consumă regulat cafea. Încă de la 11 ani, tinerii consumă regulat cafea în proporție de 5%, iar 12,1 % din cei cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani beau cafea o dată pe zi. Cei mai mari consumatori de cafea sunt tinerii între 19 și 22 ani. Aproape 80 % din mame sunt declarate consmatoare de cafea, față e circa 62% tați, părinții considerând cafeaua drept răul cel mai mic pentru copii lor. 19 % din tineri fumează regulat. Vârsta medie la care copiii încearcă pentru prima dată tutunul este de peste 12 ani la băieți și de aproape 14 ani la fete. Fumatul este prezent la 8% din cei cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Mai mult de jumătate din tinerii consumă alcool. Aproape 80% din tinerii de peste 18 ani au consumat cel puțin o dată alcool. Consumă frecvent alcool 4% din tinerii de 11+14 ani, peste 12 % din cei de 15- 18 ani, și 18% din cei peste 18 ani. Vârsta medie la care copiii beau pentru prima dată este de peste 12 ani. Aproape 35% din mame consumă alcool, față de 70 % – tați. Circa 64% din repondenți preferă berea, 21% – vinul, 5% – șampania, iar 2%- țuica. Majoritatea repondenților primesc banii de la părinți (77%) sau îi au din alocație (37%), 18 % având venituri proprii. 70% din adolescenți pot cheltui cum vor banii primiți. Deși la cei mai muți tineri banii se duc pe haine (46%) sau pe mâncare (39%), nu sunt neglijate nici cheltuielile pentru ieșit în oraș – 29% din tineri, pentru țigări – 12% sau pentru alcool – 2,5%. Aproape jumătate din subiecții minori au fost trimiși de părinți să cumpere alcool în ultimul an și 89% din ei au cumpărat întotodeauna fără probleme. 45 din tineri au declarat că au consumat un dorg ilegal. Peste 20% din tineri cunosc persoane care au consumat droguri și 7% spun că le-au fost oferite droguri. Multe cifre seci însă înficoșător de reale, care definesc comportamentul tinerilor și preocupările de azi, preocupări care stau la originea multor probleme” . Fuga de acasă (copiii nu trăiesc lângă părinți, cel mai mult timp petrec singuri în fața televizorului. Spre exemplu, în S.U.A., la 50 de milioane de familii există 500.000 de copii care părăsesc familia), absența disciplinei familiale conduce la refuzul autoritățiii școlare, militare și sociale. Ruptura de societate adultă se exprimă prin haine, modul de viață, muzică, dans. De aici se ajunge la alcool, drog legal și mortal și la tutun alt drog legal și mortal, cu urmări în domeniul sănătății.(192)
… sănătatea tinerilor este amenințată (S.I.D.A.), piața de droguti cunoaște o desfacere fără precedent(canabisul, amfetaminele, opiul, cocaina, morfina, heroina), consumul lor a devenit o modă. În anul 1968, pe zidurile unei universități din Paris s-au scris următoarele cuvinte: „Este interzis să fie intrezis”. Această deviză reflectă foarte bine situația morală a societății actuale. Bucuria de a fi liber față de toate regulile, pentru a putea să-și satisfacă toate dorințele lor, indiferent de natura lor: morală sau imorală. De aceea în continuare vom vorbi de cele mai periculoase adicții la cre sunt supuși tinerii: Alcoolul, drogurile și sexul.
„Timp de mulți ani te-ai ascuns, ca nici tu să nu te poți vedea și ca nimeni să nu te găsească. Dar a fost în zadar, pentru că de multe ori te-ai recunoscut și de multe ori ceilalți nu s-au lăsta înselați de camuflajul tău… ” Heinz Korner din „Johannes”
Capitolul II
II.1. Dependeța de alcool, considerații genarale.
Alcoolul este una, sau dacă nu cea mai gravă problemă, deoarece ea este foarte veche, s-a băut încă din cele mai vechi timpuri. Alcoolul nu est rău în sine, căci și în Sfânta scriptură avem multe pasaje un de se vorbește despre alcool, numai că atunci cândse întrece măsura, el dintr-o băutură care face bine, la digestie, e bun ca relaxant, odată ce se bea în exces atunci se dezlănțuie o fiară groaznică. Am început cu alcoolul, căci toate dependențele își au rădăcina în el, s-au mai bine spus alcoolul este un punct de lansare pentru restul dependețelor. La droguri se ajunge numai după ce se trece prin expereința alcoolului, s-au se evoluiază ca drog mai slab la cele mai puternice, în ceeea ce privește dependența de sex, cele mai multe violențe sexuale ale minorilor se întămplă sub influența alcoolului.”Alcoolicii sunt băutori excesivi, a cărora dependență de alcool este considerată fie o tulburarea mintală, decebtabilă, fie manifestări ce afectează sănătatea lor fizică și mintală, relațiile lor cu alții și bunul lor comportament social și economic, fie prodromarea ale acestor gnuri de tulburări. Ei trebuie deci să fie supuși unui tratament ”.”Atunci când oamenii sunt asaltați de acestaă boală spirituală atât de dificilă și de periculoasă, nu pot sau refuză de cele mai multe ori să recunoascămodul în care alcoolismul i-a atins pe prieteni, pe unii membri ai familiei sau chiar pe ei înșiși. E ca și cum mândria le-ar spune că „nu, mie mi se poate întâmpla aasta niciodată!”. Cu toate acestea, statisticele arată că cca. 1 milion de persoane din România consumă în mos abuziv sau sunt deja dependenți de alcool , semn că multora li se întămplă totuși „asta”. Partenerii de căsnicie și copiii alcoolicilor sunt și ei vctime ale alcoolismului, adică încă 3-4 milioane. Ceea ce nu este puțin. Decăderea intelectuală și dezagregarea personalitășii sunt primele simptome ale dependentului de alcool. Pentru cel ajuns taxicoman traseul este aproape standar: angoasa, chemarea tiranică a drogului (oricum i-am spune) și , în final, demența toxică, autentică și înspăimâtătoare, care-l apropie de iad. „Alcoolismul” sau „dependența de alcool” este greu de definit în termeni simpli și sunt multe cărți scrise despre cum să diagnosticăm dacă o persoană a devenit „dependentă de alcool sau alte droguri”. La modul simplu, poate fi indentificat prin comportamentul de a cosnuma alcool și de a avea probleme din această cauză. Aceste probele vor fi urmate de eforturi eșuate de a controla cantitățile consumate fie prin moderare, fie prin abstinanță. Pentru alcoolic, eforturile – din ce în ce mai mari – de a înceta cosnumul de alcool, de a controla cantitatea consumată și efectele băutului sunt, de obicei, fără succes. Aceste încercări eșuate de control sau de moderare a consumului de alcool sunt caracteristica centrală a „alcoolismului” sau a „dependenței de alcool”. O definiție mai formală este următoarea: un „alcoolic” este o persoană care, în mod constant, nu reusește să aleagă dacă va bea sau nu și care, dacă bea, este incapabilă să decidă dacă se se va opri sau nu”.Și practic ne-am obișnuit cu alcoolul, chiar dacă nu ne pal oameni care beau și îi blamăm, totuși în lumea contemporană alcoolul, alături de televizor sunt cel mai obișnuit mod de a evita cercetarea conștiinței. Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia simțită în trup datorită alcoolului, și astfel el uită de acea pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine. ” Băutura, ca evadare și plăcere socială e un „ideal” care a fost mult lăudat și ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca despre propria lor identitate. Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracția favorită a omului pentru a evita cele mai serioase problme: Care e scopul vieții? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoare patimă a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a plăcerii în arena mass-media”.” Aât de variate sunt modurile de a bea, consecințele beției și formele pe care le pot lua adicțiile, încât tulburările regrupate sub numele de alcoolism au fost judecate în moduri total diferite în funcție de locuri și epoci. Chiar și în zilele noastre, modul în care abordăm alcoolismul rămâne foarte ambiguu. Moștenirea a unei întregi istorii a relațiilor bărbatului cu alcoolul, judecățile care au străbătut secolele durează încă și rămân ancorate înăuntru nostru, pregnant foarte active. La vederea unei persoane bete, majoritatea dintre noi manifestă o atitudine de dezebrobare evidentă, aflându-se în fața celui care nu știe să se oprească sau nu poate să se stăpânească. Putem repeta că alcoolismul este o boală, că pentru numeroși alcoolici doar moartea se află la capătul lungului drum al dependenței. Asta nu ne împedică să îi considerăm uneori ca slabi , vicioși și irecuperabili. În sens invers, numeroși dependenți de alcool se consideră în cel mai bun caz victime ale unei fatalități, un soi de pedepsire, iar în cel mai rău caz, vinovați” În ”Micul Prinț”de Antonie de Saint-Exupery, este un text sclipitor, care arăată că adoată instalată dependența, omul îi este greu să ia contatc cu lumea reală, care pentru el el este crudă și nedreaptă deoarece acolo a avut eșecuri și nesiguranță:”Pe următoarea planetă locuia un bețiv. Acestă vizită a fost scurtă, dra îi impresioana profund pe Micul Prinț.
Ce faci tu aici? Îl întreabă el pe bețiv care ședea mut în fața unui rând de sticle goale și al unuia cu sticle pline.
Beau, îi răsounde bețivul posomorât.
De ce bei? – îl întreabă Micul Prinț.
Pentru ca să uit, răspunde bețivul.
Pentru ca să uiți ce? Se interesă Micul Prinț, care începuse deja să-l compătimească.
Pentru ca să uit că mi-e rușine, recunoscu bețivul, lăsând capul în jos.
De ce ți-e rușine? – întreabă Micul Prinț, cu dorința sinceră de a-l ajuta.
Pentru că beau – sfârși bețivul și se închise din nou în muțenia lui!”.
Când te simți singur, alcoolul îți dă curaj, dacă vrei să uiți de griji, o poți face cu ajutorul lui. E important să înțelegem următoarele: Inițial, dependentul de alcoool bea din cauza problemelor sale, fapt de care nu-și da imediat seama. Crede că motivul pentru care bea este altul. Cu toate acestea nu renunță la băutură, deoarece presupune că se va simți repede mai bine cu ajutorul ei. Acestă perioadă sau, mai bine zis, acestă fază de observare că alcoolul poate ajuta se numește „faza prealcoolică”. Cu acestă fază debutează, de obicei, dependența, deoarece individul a găsit, în sfârșit , un mijloc prin care poate trăi la fel ca ceilalți și poate să concureze cu ei. De aceea, consumul de băuturi alcoolice pentru înlăturarea tulburărilor psihice devine, tot mai mult, o obișnuință. Cu timpul, toleranța la alcool crește, deci, când efectul nu mai etse ca la început, doza trebuie mărită. În curând , vor apărea primele lacune de memorie. Dar lucru esențial este că viitorul dependent de alcool își dă seama că bea pentru a-și ascunde o slăbiciune și că felul său de a bea iese din comun. De aceea apare, sentimentu rușinii și dependentul ocolește orice discuție pe tema alcoolului. Dacă o persoană are probleme fizice, sociale, psihologice sau spirituale care sunt legate de consumul de alcool excesi, aceste situații nu se vor îmbunătății atâta timp cât persoana în cauză va continua să bea”.Evoluția alcoolui schema I ”Simptomele bolii spirituale a alcoolismului ne înconjoară pretutindeni în viața noastră de zi cu zi. Abuzul de alcool și alcoolismul se intersectează cu cele mai multe dintre evenimentele sociale normale (nunți botezuri, aniversări, hramuri, înmormântări), dar și cu majoritatea problemelor sociale (divorțuri, violență domestică, neglijarea și abandonarea copiilor, sărăcie, infracțiuni etc.). În ceea ce privește sănătatea fizică a unei persoane , abuzul de alcool „răpește” în jur de 15 ani din durata medie de viața a băutorului”.
Nimeni nu va recunoaște că este alcoolic, negarea este cea mai importantă armă de apărare a unui alcoolic, odată cel el recunoște că este alcoolic, el distruge toto ceeea ce a creat datorită alcoolului, renunță la atenția care i-a fost acordată până acum la lumea lui și trebuie că să trăiască în lumea reală. E mai bine ca să-și găsească scuze pentru a bea decât să accepte că este bolnav, căci devine salb în fața celorllalți. ”Privirea celolalți este prima explicație a ceea ce numim adesea „negarea” alcoolismului. Mai mult decât în privița celorlalte adicții, este vorba într-adevăr de probleme care sunt vreme îndelungată mascate, ascunse, nemărturisite. Medicii sunt uimiți să descopere, întâmplătot s-ar zice, o ciroză a ficatului, căriea i-au trebuit mulți ani să se dezvolte sub efectul impregnării alcoolice cronice, în vreme ce pacinetul pretinde că nu bea deloc și, în orice caz, refuză categoric eticheta de alcoolic”. De aici el intră în comepetiție cu alcoolul, și această competiție devine una din situațiile agravante ale abuzului. ” Fiindcă dependența de alcool este cauzată și alimentată de o mulțime de sentimente de infioritate, de lipsă de importanță și de luare în seamă, rolul central pe care-l joacă alcoolicul este bineînțeles foare important pentru el. Nu este important dacă tinde intenționat spre acest rol. Sau, ceea ce este mai plauzibil, dacă ajunge să-l joace neintenționat. În orice caz, își dă seama cândva de acestaă poziție și de atunci încolo se agață strâns de ea. Ușurarea pe care i-o aduce aconsumul de alcool în greutățile sale multiple se asociază cu un rol (care este ca un cadou nesperat) în care el este în centru atenției. Asta îi dă, cu toată slăbiciunea, un sentiment de putere la cre nu vrea să mai renunțe așa, pur și simplu. Acest lucru se manifestă și prin faptul că dependetul de alcool se împotrivește cu toată firța să se supună unui tratament. Căci inconștient simte că, atunci, trebuie să renunțe la acestă poziție din centrul atenției și că va pirede tot ce l-a ajutat până acum”. „Spunem că alcoolicul activ este în „negare” pentru că nu poate vedea reailtatea situației lui. El „neagă” durerea pe care consumul de alcool o cauzează lui și altora, neagă legătura dintre consecințele băutului și consumul de alcool. De axemplu, dacă are probelme maritale pentru căse îmbată și se ceartă cu soția , va spune că soția este neînțelegătoare și sâcâitoare. Uneori, chiar va da vina pe acesta pentru modul său de a bea. Dacă nu trece de stadiul de negare, există probabilitatea unei morți timpurii șicertitudinea unei vieți care cauzează durerea familiei și celor dragi ”.
II.2. Beția în Sfânta Scriptură
După cum am spus despre alcool sau/și beție se vorbește atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Și Sifnii Părinții ai Bisericii vorbesc despre o beție bună și o beție rea. Beția bună este atunci când omul fără de vin prin post și rugăciune ajunge la stare de extaz duhovnicesc, după cum spune Sfântul Antioh: Și iată omul beat fără de vin. ”Nu vă îmbătați cu vin, în care este desfrănare, ci umpleți-vă de Duhul” (Efeseni 5,18). Acesta este beția cea bună. Îmbată-ți sufletul tău cu Duhul, ca să nu-l îmbeți cu beția. Umple-ți dinainte mintea și gândurile talecu Duhul, ca să nu găsească loc acea patimă nerușinată. Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar este și bețiea rea, care are un rol nefast pentru societate, pentru rapăorturile dintre oameni și pentru progresul obștesc. ”Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare și oricine se lasă ademenit de ea nu este înțelept” (Pilde 20, 1). Beția duce la o viața ușuratică de trândăvie, iar nu de muncă: ”Veniți, zicei, vom aduce vin, bea-vom băuturi îmbătătoare. Și mâine va fi ca astăzi zi mare, zi de veselie„(Isaia56,12). Dar folosirea moderată, strict supusă controlului minții sănătoase, nu este oprită, având în vedere folosul organismului. Acestă practică este moștenită din Vechiul Testament unde beția este incriminată, dar nu și folosirea moderată a vinului. Pentru creștini este hotărâtoare practica Mântuitorului și a Sfinților Apostoli: Hristos a băut vin, fiind acuzat pentru acesta de iudeii neînțelegători: ”Iată un om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vamișilor și al păcătoșilor”(Luca7,34). În baza libertății sale, creștinului îi sunt ”toate îngăduite” dar trebuie să judece ce este de folos și mai ales, ”toate îmi sunt îngăduite dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”(I Cor. 6, 12). Beția este asupru osândită în echiul Testament: fii lacomi trebuiau uciși cu pietre (Deut. 21, 20); bețivii vor fi nimiciți ca paile uscate (Naum 1,10). ”Vai de cei ce dis-de dimineață alergă după băuturi îmbătătoare; vai de cei viteji la băut vin„ (Isaia 5, 11-12). ”Desteptați-vă, bețivilor și plângeți ” îi cheamă Ioil(1,5). Mântuitorul ne avertizează:”să nu se îngreuneye inimile voastre de mâncare și băutură”(Luca21,34) și să nu uităm de răspunderea e vom da la Judecată ”începând a bea și a ne îmbăta”(Luca 12, 45-46).Cretinul nu trebuie să umble va păgăni în beții, în ospețe fără măsură, în petreceri cu vin mult(I Petru 4,3), știind că bețivii robiți de acestă patimă a trupului nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu: ”Nici furii, nici lacomii, nici bețivii… nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu”(I Cor. 6,10; Gal. 5,19-21). Beția este pierzare pentru suflet(Efes5,18), este părăsirea lui Dumnezeu și ”închinare la idoli”- dumnezeul bețivului fiind pântecele(Colos. 3,5;Filipeni3,19). Batjocoritor este vinul, și de ocară beția și tot cel stricat de el nu va fi înțelepțit.
II.3. Cauzele alcoolismului la tinerii
Am vazut cât de periculos este alcoolul și beția și din puct de vedere a Sfintei scripturi, dar și din punct de vedere medical și psihologic. Pentru a putea să moștenești împărăția lui Dumnezeu este nevoie să nu devii dependent de el, sau dacă ai devenit să ne vindeci, ca să u uiți de ziua Judecăți. Și cauzele alcoolismul se încep din tinerețe și atunci el este cel mai periculos, căci cu cât un tânăr a gustat din experiențele beției mai devre cu atât șanșele să devină alcoolic sunt mai mari. Și vindecare din acestă robie este mai grea. Dacă până acuma a tratat cum se manifestă și cât de periculos este alcoolul, mai departe vom vorbi despre cauzele alcoolismului la tineri. ”Înainte de toate, trebuie spus că diagnosticul de alcoolism nu spune nimic despre felul, cauza și gradul afecțiunuii de bază. Cerceările recente au evidențiat faptul că în cazul dependenței de alcool nu este vorba de o boală uniformă ci de o maladie fizico-psihică-compleă. Oamenii din toate păturile sociale și cu diferite meserii sunt dependenți de alcool. Evoluția dependenței de alcoo, este strâns legată de structura caracterului său, adică de trăirile și comportamentul său în societate. Responsabilitatea pentru ceea ce a devenit în mod caracteristic trebuie să o aibă el însușu, chiar dacă anturajul a contribuit considerabil la apariția bolii sale. Dacă va continua să nu preia răspunderea pentru ceea ce a ajuns și pentru producerea dependenței sale și insistă asupăra faptului că este victima oamenilor și a împrejurărilor, atunci ajunge într-o situație fără scăpare”
Cauze ereditare
„O influență nefastă are consumul de bături alcoolice asupra generației viitoare, asupra copiilor. Copiii din familiiile băutorilor frecvenți se nasc deseori cu malformații congenitale, se dezvoltă greu, au serioase deficiențe intelectuale. Înțelepciunea populară exprimă această situație reală prin adaugiul : „Copii tâmpiți din părinți bețivi”. Cercetările recent e au stabilit că vina pentru aceste urmări asupra copiilor nevinovați și a generațiilor viitoare nu o are numai mama, ci și tatăl și că reținerea de la băuturi alcoolice trebuie observată chiar înainte de sarcina prezumtivă, deci în toate failiile tinere care se pregătesc la vârsta respectivă”. Plus la probleme de sănătate care apr în urma consumul de alcool, sunt și probleme legate de însuși consum. ” În sens direct alcoolismul nu este ereditar, dar toți care știu că a eistat o problemă de alcoolism în familia lor, ar trebuie să abordeze alcoolul cu aceeași vigilențăă pe care o are un diabetic ereditar față de zahăr. Conform unui studui american , copii din familiule de alcoolici au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenți de alcool. Se pare că unii reacționează diferit față de alcool în comparație cu alții și că acestă sensibilitatea poate fi transmisă ereditar așa cum au arătat unele studii făcute pe gemeni, studii extinse asupra mai multor rase. „
Cauze educative
Copii sunt ca niște bureți care absorb orice informație, și repetă modul de a fi a celor din jur în cea mai mare parte a părinților. Și acest lucru se întămplă și în cazul familiilor alcoolicilor. ” Factorii de învățare. S-a raportat că la copii există tendița imitării modului dea abea al părințillor, precum și tendința ca ca de la o vârstă timpurie băieții să fie încurajați să bea mai mult ca fetele. Cu toate acestea, persoanele absitente, ai căroro părinți au băut excesiv nu reprezintă un fapt neobișnuit. S-a sugerat ca procesel de învățare ar putea contribui într-un mos specific la dezvoltarea dependenței de alcool, prin eperința repetată a simptomelor de întreruere. Conform acestei terorii, remiterea simptomelor după ingestia de alcool ar putea juca rolul unei reîntălniri a comportamentului legat de băutură.”” Părinții care nu au avut nici un rol sau doar unul neînsemnat în evoluția dependenței de alcool a copilului lor sunt chinuiți de îndoieli și de sentimente de vinovăție. Unii cred că l-au răsșățat prea mult, că au sufocat copilul cu prea multă dragoste și căldură sufletească, alții cred că au fost prea severi, prea reci, că i-au ingăduit prea puțină libertate și lau respins prea tare. Dăunătoare este și educația în care copilul este supraîngrijit și nu este lăsat să devină independent.” Munca de educare nu trebuiesă se concentreze numai asupra băutorilor recunoscuți, ea trebuie să aibă și un caracter preventiv. De aceea este necesar ca încă din familie, școală, părinții și profesorii, în activitatea de educație pe care o desfășoară. Să nu neglijeze nici unul din aspectele ce le preyintă pericolul deprinderii de a consuma alcool. Subliniem necesitatea aportului pe care trebuie să și-l aducă familia și școala, întrucât unii dintre tineri tind să arate că sunt maturi și prin imitarea obiceiurilor celor mari, din păcate și a multor dintre cele rele. Aceste deprinderi sunt adesea generate de interdicția categorică pe care de foarte multe ori părinții și profesorii nu o dublează cu explicarea convingătoare, științifică, pe înțelesul tinerilor, a preceselor nocive care însoțesc aceste practici. „să nu dea vin doicilor și gravidelor. El nu poate fi tolerat nici de tinerii sub 18 ani; numai de la acestă vârstă este permis, însă cu măsură”(Aristotel).
Cauze psihice
În acesată privință nu există trăsături universal valabile pentru persoanel care urmează să devină dependente. Anumite caracteristici însă sunt mai des întălnite la persoanele dependente: tendița de a evita problemele, nesigurața de sine, inhibiție, dependența de ceilalți, capacitatea redusă de a se tsăpâni,, de a suporta neplăceri sau de a aștepta o recompensă. De aceste trăsături cel mai mult suferă adolecenții. ” Există însă mai ales în adolescență conflicte pe care tânărul nu le poate nici rezolva, nici ocoli. Aici se numără cerințe școlare pe care cel în cauză efectiv nu le poate îndeplini , cerința de a manifesta un anume comportament care din cauza temperamentului nu poate fi menținut tot timpul, învinovățirea de către adulți – de a cărei incorectudine adolescenții nu.și pot da seama în momentul respectiv. Un conflict greu de biruit pentru tânăr este abuzul sexual comis de o rudă. Incestul are loc mult mai des decât s-ar crede. Este mult mai răspândit în familii de alcoolici, iar la cei de care s-a abuzat se instalează dependența, prostituția sau bulimia.„
Cauze sociale
Consumul experimental
Cei mai mulți dintre tineri încep să experimenteze alcoolul din cauza de a afla ce stare aduce acesta. ” Tinerii experimentează alcoolul. Ei își dau seama de schimbările de atsre care au loc când beau alcool. Câteodată se simt bine, dar de cele mai multe ori le iese prost. După o experinență negativă unii tinerii decid să nu mai bea niciodată. Cu toate acestea un număr mare de tineri au ajuns să experinemnteze efecte plăcute asociate cu alcoolul. Aceste efecte le întorc dorința de a bea, iar dintre tinerii care continuă să bea ajung în curând în faza următoare consumul regulat”
Consumul regulat
Aititudinea față de alcool și implicit față de alcoolic este echivocă. În timp ce alcoolicul este disprețuit ca fiind ”bețiv”, sunt admirații toți cei care la un chef reușesc să bea cât mai mult. Prin aceasta largă aceptanță față de alcool, opini publică srijină consumul de alcool și promovează astfel, involuntar pericolul aparișiei dependenței. ” Pentru unii băieții, inițierea în consumul de alcoolpresupune, ideea de competiție: „să ții la băutură” reprezintă dovada reușitei atât în fața celorlalți băutori, cât și în proprii ochi. Din contră, „să nu ții la băutură” indică o slăbiciune, o lipsă de virilitate. Trebuie să recunoaștem că în mediu nostru cultural actual, să nu știi, să nu poți sau să nu vrei să abuzezi sunt adesea acțiuni prost percepute. Acest soi de opoziție întreținută între voința și iluzia stăpânirii de sine și a pierderii controlului se află în centru a numeroase, dacă nu a tuturoor conduitelor adictive. Cum să dovedești că ești „cel mai puternic” fără să cochetezi cu riscul de a-ți pierde controlul prin repetarea, adică supralicitarea bețiilor? ”. Adolescenți și tineri, aceștia beau la anumite ocaziiși, de regulă, cantității excesive: a te îmbăta face parte, de cele mai multe ori, din noțiunea de petrecere (e suficeint să urmăriți în ce stare sunt unii noctambului prin parcările cluburilor de noapte, la ore târziu). Astfel, a te distra devine sinonim cu a consuma alcool și , de multe ori, hașiș, dacă nu cumva cele două substanțe merg chiar împreună. La ora actuală, tinerii beau ceva mai mult decât vârstnicii, dar ei au și mai mult tendința de a dori să se îmbete. Toate studiile realizate în acest domeniu scot în evidența o creștere a consumului de alcoool în rând populației cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani.
Consumul devenit preocupare
”În primele două faze tinerii experimentează alcoolul și vor să se simtă bine. În faza a treia ei încep să consume alcool pentru a diminua sau elimina niște sentimente neplăcute. Adolesceți încep să-și piradă constrolul. Unii dezvoltă o toleranță fizică la efectele alcoolului, din cauza căreia organismul începe să simtă nevoia de mai mult alcool pentru a obține efecte dorite. Aceaste este semnalul cel mai important de avertizare că încep să aibă o problemă cauzată de alcool, poate chiar alcoolism”.„La vîrstă tânără, mai cu seamă în perioada adolescenței, când se petrece o adevărată „criză de oroginalitate” sau „criza juvenilă”, au loc multiple conflicte interne și eterne, acte impulsive și conduite deviante, naifestate adesea prin respingerea modelelor culturale și a normelor morale propuse de adult și afirmarea unor modele contestatare de conduită. Imaturitatea, nonconformismul, indisciplina, ostilitatea față de sancțiuni sunt câteva conduite specifice vârstei. Sânt cunoscute motivațiile hedoniste ale comportamentului de evaziune ale adolescentului, gustus pentru risc, care-l dirijează spre aventură, fumatul sau consumul de alcool la acestă vârstă îi conferă adolescentului conștiința autonomiei și sentimentul independenței față de adult”. Cel mai des aceste băuturi se consumă între colegi și prietnei (67%), în ospeție (35%), în baruri (17%), la discotecă(14%), acasă (21%). Consumul crește semnificativ mai ales în cazul tinerilor cu vârsta de la 15 ani în sus cu precădere în cazul băieților. O altă problemă a cauzei sociele este și publicitatea, influena reclamei la băuturile alcoolice are efect mai ales asupra adolescenților și a tinerilor și mai puțin asupra consumatorilor și alcoolicilor deja formați. Reclama care se adresează direct tierilor și le promite maturitate, aplomb, haz și să fie „în ton cu moda” este iresponsabilă.
Capitolul III
III.1. Dependența de droguri considerații generale.
Problema drogurilor, este una foarte dificilă, mai ale pentru societatea noastră, dacă alcoolul este primul drog, care descoperă tânărului un al tărâm, unul de refugiu din lumea crudă în care trăiește, atunci drgoul este substanța care îl menține pe acest tărâm cât mai mult timp și îl duce și mai departe spre golirea totală de sine, dar să nu uităm că sunt tineri care pot consuma droguri fără să aibă probleme sau conflicte, ci consumă doar la nivel ocazional. În continuare vom vorbi despre ce înseamnă drogurile pentru adolescenți, care sunt profilurile unor oameni care consumă diverse tipuri de droguri, ce pericole presupune consumul de droguri. Majoritatea adolescenților încearcă inițial droguri ca nicotina și alcoolul, acestea reprezentând „partea de intrare” pentru drogurile ilicite și politoxicomanii. Termenul de „abuz de droguri ” a aparut în anii 1950. În sensul cel mai larg, abuzul de droguri se referă la consumul, de obicei prin auto-administrare, a oricărui drog, într-o manieră neaprobată medical sau cosnform unui pattern social în cadrul unei anumite culturi sau subculturi. Din punct de vedere al controlului internațional al drogurilor, abuzul de droguri se referă la utilizarea oricărei substanțe în afara indicațiilor terapeutice, în doze excesive sau peste o anumită perioadă de timp, nejustificată. În prezent, Organizașia Mondială a Sănătații (OMS) a renunțat la termenul abuz de droguri, înlocuindu-l cu alți doi termeni: 1) consumul dăunător, reprezentând pattern-ul de consum al unei substanțe psihoactive, care dăunează sănătății fizice sau psihice și 2)consumul riscant, reperezentând pattern-ul de consum al unei substanțe psihoactive care crește riscul apariției unor consecințe dăunătoare pentru consumatori. „Încă din anii 1980, abzul de droguri devenise o problema în întreaga lume. Găsirea unei soluții pe termen lung este dificilă, deoarece oferta și cererea de droguri ilegale este legata de probleme sociale și economice. Abuzul de toxice implică consumul ilegal de droguri(cu excepția scopurilor medicale), mai ales dacă devine un mod de viață, obicei sau dependență reprezintă o activitate de mare risc. Unele droguri au fost acceptate de mult timp de către societate. Alcoolul, nicotina din tutun, cofeina din cafea și ceai sunt droguri care pot provoca un anumit grad de dependență celor ce le consumă. Utilizarea drogurilor a devenit tot mai frecventă în ultimi ani în țara noastră. Acest lucru face ca problemele de sănătate, de ordin social și familial legate de acest comportament , să fie și ele des întâlnite. În Romănia, statisticele dublarea ratei de utilizare a drogurilor printre adolescenți, după anii 90. Odată cu deschiderea granițelor, țara noastră a devenit atât punct de tranzit al drogurilor dispre orient spre occident, dar și o nouă piață de desfacere” „Drogul – acea armă a sinuciderii – cum l-a descris Baudelaire, constituie pentru societatea modernă o armă cu efect întîrziat, cu repercusiuni adesea dezastruoase asupra celor tineri și fără o educație serioasă în acest sens. Pentru cel prins în ghearele „morții albe”, drogul devine, pentru un timp, mijlocul ce-l face să uite o spaimă devenită insuportabilă. „Adolescentul, cel mai vizat de pericolul drogurilor, este urmărit aproape întotdeauna de spaimă: în fața societății în care să-și găsească locul și nu și-l află; în fața sexualității și a morți care, deopotrivă, îl fascinează și-l inspăimîntă” în lipsa valorilor, a înțelegerii sensului vieții și fără repere concrete în viață, adolescentul se abandonează adeseori în drog, căutând prin stările ce i le oferă euforia de câteva clipe descoperiri noi în subteranele sufletului și ale lumii. Cei care se droghează încearcă să vorbească de vederea în starea lor eufoică „a indivizibilului” care, în fapt, nu este decât o iluzie, un deșert în care nimeni nu le stă în față și nici nu vine către ei. Într-un târziu, nu se trezesc decât a fi ei și mai singuri decât înainte; nu sunt în final decât ei înșiși și nimeni altcineva. Drogurile nu le oferă decât o stare iluzorie, stare ce le distruge implacabil ființa umană, atît fizic, dar și psihic. Și odată ajuns în capcana lui, a drogului, el începe sa/ți schime viața, devii robului lui, și aceasta o mărturisesc tinerii care au fost dependenți de droguri: „E clar că drogul îți schimbă precepția asupra viații. Adică, tu nu mai ai plăcerile pe care le aveai înainte. Nu te mai bucuri de un răsărit de soare, nu te mai bucuri de zâmbetul copilului tău, plăcerea de a citi o carte – nu le mai ai pe astea! Pe astea le ai început, până ajungi să fiidependent, să te gândești încontinuuu la heroină. Le ai o perioadă, maxim un an, dar după aiai, sincer îți zic, toți drogații, de cum se scoală până se culcă, se gândesc încontinuu numai la heroină și cum să facă bani, ca să-și mai cumpere din nou o doză. Pentru că niciodată nu e de ajuns, întoteauna vrei mai mult și mai mult. Și chiar dacă tu ești drogat, ești varză în ziua respectivă. Te gândești cum să faci bani pentru următoarea și tot așa. Și ești prins într-un lanț din care nu mai poți să ieși”. Nicolae Steinhardt, asemănă pe drogați cu cei care se roagă, care au acces la euforie, numai că drogați după starea de euforie se simt obosiți și goi: La fel ca cei care se roagă, și drogul are acces la euforie. Dar cum totul se plătește, artificiul la care trebuie să recurgă îi condiționează obținerea stării de încântare și redescoperire de produse materiale și de concursul altor oamenii ce-i compromit liniștea și fericirea în tot restul vremii; dialectica nu iartă, iar pacea sufletească la drogați e funcție de agitație și obsesie, coloane susținătoare ale iadului .
Tinerii consmuă, pentru vor să se simtă liber, să se distreze și să încerce ceva nou, care să le schimbe lumea. Există trei etape în acestă încătușare: distracția, amăgirea și moartea. Atunci când Timothy Leary a început să facă experiențe la harvard cu L.S.D., propovâduind mesajul mișcării anticulturală a vremii: „deschide-te, armonizează-te și abandoneaz-o”, mase întregi de tineri s-au gândit nu numai să evadeze, prin intermediul drogurilor, din lanțurile unei societăți agresive, dar în același timp să se și „armonizeze” cu tărâmul spiritual. Leary propovăduia ideea că prin folosirea L.S.D. –ului mintea se eliberează din procesul ei natural de cunoaștere și capătă un nou mod de a gândi, care dă naștere unei conștiințe mult mai sensibile. El spunea că, prin acest proces, cel care consumă drogul va „transcende” vechiul său „eu” format într-o societate coruptă și așa se va forma o nouă ființă „evoluată”. Iluzia folosirii drogului psihedelic începe cu primul stadiu: distracția. Lumea mundană în care trăiește îi apare experimentatorului cu totul magnifică. Acum el uită de corupția lumii și e foarte încântat că a experimentat ceva nou în viață. Amăgirea survine atunci când consumatorul începe să creadă că drogul e cheia schimbării sale. De acum spirala descendentă a dependenței a început: el cade treptat într-o stare dpresivă, până când ajunge la dependență. În acest moment, consumatorul a devenit robul obișnuinșei și al dependenței trupești. El este apoi tiranizat continuu de drog până când întreagă ființă i se vlăguiește sau până la moarte. „Media de vârtsă a consumatorilor de droguri este în continuă scădere( de le 18 – 22 de ani în 1997 la 15 – 18 ani în prezent). Consumatorii provin din toate mediile sociale. Caracteristica esențială este aceea a provinienței lor din medii familiale problematice: familii în care stările tesnsionate sau conflictuale sunt dismiluate, ascunse (dar ele sunt receptate, intuite, totuși, de către adolescenți), familii în care aceste stări sunt evidente, violente chiar, familii destrămate, familii în care cosnumul de alcool, tutun, medicamente este unul normal. În fiecare dintre aceste „medii”, tânărul nu regăsește repere securizante, echilibrate, coerente, atât de necesare pentru o bună dezvoltare a personalității sale”
„Clasificarea drogurilor
O bună cunoaștere a principalelor droguri fabricate și consumate în lumea necesiă clasarea într-un repertoriu pentru a le cunoaște mai bine. Clasificarea adoptată de către O.N.U. și de către O.I.P.C. este cea mai utilizată astăzi. Drogurile se clasează în trei grupe, în funcție de efectele lor:
Depresive – substanțe care încetinesc activitatea sistemului nervos centarl, au efect sedativ, analgezi(opiu, morfina, heroina)
Stimulente – substanțe care accelerează activitatea sistemului nervos central (cocaina)
Perturbatoriii- substanțe care perturbă activitatea sistemului nervos central și provoacă alterări ale precepției vizuale, teporale și spațiale ale consumatorului(canabis mescalină).”
III.2. Cauzele consumului la tinerii(Factorii care duc la consumul de substanțe)
Factorii geneticii: Ca și la alcoolism copii ai căroro părinții sunt dependenți droguri, au un risc sporit de a deveni dependenți și ei.
Factorii de personalitate și temperament. Adolescenții cu un comportament rebel, rezistent la autoritatea parentală, care prezintă sentimente de vinovăție sau eșec, au o predispoziție aparte pentru consumul de toxice. ” Adolescența este o perioadă de schimbări, de exprimări și de căutări: o perioadă în care totul este în mișcare, în care nimic nu s-a cristalizat încă. Consumul de droguri în adolescență poate îndeplini mai multe funcții: călăuzirea plăcerii, controlul emotivității, imitarea altora, apoziția față de autoritate. În acest sens, este foarte dificil să prevezi cu certitudine dezvoltarea unei taxicomanii la vârsta adultă. Se observă în schimb o constanță la majoritatea consumatorilor adulți de droguri: toți au început să consume în adolescență„
Tentația. Cauzele care împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul de droguri sunt multe. Cei mai mulți încep să consume droguri din pura curiozitate de a cunoaște efectele pe care le au asupra lor sau din dorința de a avea noi senzații, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare fizică și psihică de bine, de exaltare și de destindere. Un alt motiv poate fi terebilismul. Consumul de droguripoate fi incitatnt sau provocator. Unii sunt tentați să înfrunte riscurile fără a fi opriți de cuvinte ca : „PERICOL” sau „MOARTE”. Dorința de afirmare în fața grupului precum și teama că vor fi izolați de către grup dacă refuză propunerile așa-zișilor „inițiați”, îi fac pe aceștia să nu ia în considerare riscurile la cre se expun.
Consumul de droguri este srâns legat de probelemle de viața, de întrebările, de căutările adolescentului și ale tânărului. Vârsta lor este propice unor tensiuni interioare majore. Tânărul consumator prezintă o structură psihică fragilă , marcatăă de lispsă de încredere în sine, puternice și repetate accente depresive, prezență stresantă a sentimentului de insecuritate, absenșa unui sistem de valori care să îl ghideze , absența a unui „scop în viața” pentru care să merite să se lupte, lipsa de vitalitate, „plictiseală”, dorință, uneori exprimată violent, de a-i fi confirmată și respectată propria personalitate, impulsivitate, intoleranța la valorile celor mai mari ca el, ori celui care, de –o vârstă cu el fiiind, nu e din „Gașca ” lui.
O altă cauză este presiunea grupului; în funcție de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viață, de raporturile cu familia, de rezultatele școlare , de imaginea pe care o au despre sine și pe care vor s-o creeze celorlalți, adolescenții au capacității diferite de rezistență la presiunea pe care anturajul lor o exercită. Problemele în familie, la școală, cu prietenii, precum și izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăși probeleme zilnice pe care le au și aici putem menționa: divorțul părinților, abuzul sau indiferența părinților sau a școlii.” Adolescența este om perioadă de desprindere și de autonomie: este momentul în care vrei să fiii mare, responsabil și, mai ales, să nu depinzi de mama și de tata. Dar părinții sunt mereu prezenți, mereu acolo și de aceea trebuie să învețe să nu mai controleze totul și să accepte noua realitate, deși de multe ori ru tendința de a-și spori controlul și de a fi părtași la toate momentele importante și la toate deciziile copilului lor.
Vârsta mică la prima utilizare. Utilizarea tutunului și a alcoolului la vârtse mici crește considereabil riscul apariției abuzului și dependenței. Un studiu a arătat faptul că adolecenții care consumă pentru prima dată alcool la vârsta de 14 ani, au un risc de 4-5 ori mai mare se dezvolte dependența de alcool, față de cei care consumî alcool pentru prima oară la 19 ani. ”
Tipurile de consumatori în cazul tinerilor.
Non-consumatorul sau abstinentul
Este vorba despte tânărul care nu a consumat niciodată sau despre cel care a consumat dar nu mai consumă. Unii tineri cred că sunt no-consumatori.. de la ultima lor experiență de vinerea trecută!
Exploratorul
Deoarece tânărul este curios și vrea să știe totul, își poate dori să experimenteze consumul unor substanțe diferite, precum și variate moduri de a le consuma. Dorește de fapt să le cunoasă gustul și efectul. Această etapă de axplorare este prezentă la începutul adolescenței (între 12 și 14 ani).
Consumatorul social sau ocazional
Deoarece drogurile și alcoolul sunt recunoscuți „lubrifiați sociali” este normal să fie prezente acolo unde oamenii petrec și se întâlnesc. Odată petrecerea terminată, el își reia activitățile obișnuite fără consecinșe negative și fără probleme. Adolescentul poate să consume droguri la modul recreativ și social, în același fel în care sunt și adulți care consmuă droguri cu moderație. Dacă cunoaște riscurile consumului, dacă este funcțional în mediul în care trăiește, dacă grupul lui de prietenei este de asemenea funcțional, iar el are i bună comunicare cu cei din grupul lui, atunci este posibil să fie un consumator social de droguri fără ca acest lucru să aibă consecințe majore. Să amintim totuși că exită intotdeauna posibilitatea ca un consum chiar minim de droguri sau de alcool să aibă repercursiuni importante(supradiză, psihiză toxică, accident rutier….
Consumatorul permanent
Micul consumator permanent
Este vorba despre adolescentul care consumă o dată sau de două ori pe săptămână, de obicei în wwk-end
Marele consumator permanent
Pentru acest gen de persoane ,, consumul ocupă un loc din ce în ce mai mare. Este vorba despre adolescenți care consumă de trei până la patru ori pe săptămână, la acest nivel, consumul se întinde pe parcursul întregii săptămâni.
Supra consumatorul
Este vorba despre adolescentul a cărui viață se învârtie în jurul consumului. El merge la școală pentru a consuma droguri cu amicii lui sau pentru a vinde droguri. Cercul lui de prieteni este constituit exclusiv din alți tineri care consumă droguri la fel ca el. ajunge în punctul în care nu-și mai concepe viașa altfel decât intoxcat.
Abuzivul
De data asta nu este vorba de frecvența consumului, ci de cantitatea de substanță consumată. Consumatori abuziv este cel care consumă mari cantități de substanțe sau le amestecă u ușurință. Esxită și supraconsumatori abuzivi. Acesta consumă zilnic mari cantități de substanțe. A vând o toleranța mare la dorg. (53-55)
Drogul consumat
În funcție de drogul principal consumat, eșantionul studiat se repartizează astfel: 52,5% au declarat consum de canabis, 20,5% sunt consumatari de heroină, 13,5% au raportat consum de substanțe noi cu proprietăți psihoactive (SNPP). 7,5% sunt consumatrori de cocaină, în timp ce 2% au declarat consum de ecstasy, 1,5% consum de hașiș, 1,3% consum de metadonă, 1% consum de ketamină, iar 0,3% consum de solvenți volativiii. Conform Observatorului Eropean de Droguri și Taxicomanii în Europa: Consumul de canabis este concetrat în cea mai mare parte în rândul tinerilor (15-34 de ani), cele mai ridicate niveluri de consum în ultimul an fiind raportate în general în rândul persoanelor cu vârste între 15 și 24 de ani . Datele de anchetă la nivelul populației sugerează că, în medie, 32,5% din tinerii adulți europeni(15-34 de ani) au consumat o dată canabis, în timp ce 12,4% au consumat drogul în ultimul an și 6, 6 % l-au consumat în ultima lună. Se estimează că proporții chiar mai ridicate de europeni din grupa de vârtsă 15-24 de ani au consmuta canabis în ultimul an (15,4%) sau în ultima lună(7,8%).Consumul de canabis este în general mai mare la bărbați decât la femei, de exemplu, raportul dintre bărbați și femei în rândul tinerilor adulți care raportează consumul de canabis în ultimul.
În România conform raportului pe anul 2013 se observă următoarea situație: Dintre cei 400 consumatori de droguri incluși în cercetare, 45,5% au raportat, lângă drogul principal, și consumul de droguri secundare. Asfel, deși sunt slab reprezentații în eșantion(doar 2% pondere) consumatori de ectasy sunt cei care au delarat în cea mai mare proporție consum secundar de alte droguri – 75% dintre ei consumă pe lângă ectasy și canabis, cocaină și SNPP. Totodată, consumatorii de cocaină, îmbină în proporție de 66,7% cocaina cu alte droguri secundare, cum ar fi canabis, ectasy și medicamente, în timp ce consumatorii de SNPP înregistrează în proporție de 63% consum secundar, din care cea mai mare parte o reprezintă consumul de heroină(91% dintre consumatoriide SNPP consumă și heroină). În Europa, se estimează că aproximativ 8 miloane de adulți tineri (15-34) sau în medie 6,3% au consumat cocaină cel puțin o dată în viață.
Vârtsa de debut în consmu
Referitor la vârsta de debut în consum, cea mai mare pondere a persoanelor incluse în eșantion au început consumul de droguri la 20 de ani(13,5%). Vârsta de debut este de 21 de ani, în timp ce , cea mai mică vârstă de debut înregistrată este de 12 ani, iar cea mai mare este de 41 ani. În funcție de primul drog consmuat și vârsta la care s-a petrecut debutul în conumul de droguri, se observă că majoritatea celor care au debutat la vârste fragede în consumul de droguri au început consumul de droguri cu heroina(75% dintre cei cu vârsta de debut sub 15 ani), în timp ce , cei care au debutat într-un astfel de consum după vârsta de 15 ani și până la vârsta de 34 de ani, au inițiat în cea mai mare parte consumul de canabis – 63,1% dintre cei cu vârsta de debut cuprinsă între 15 și 24 de ani, respectiv 52,2% dintre cei cu vârsta de debut cuprinsă între 25 și 34 de ani. După împlinirea vârstei de 34 ani, cei care au debutat în consum, au început în proporții egale (33,3%) cu cocaină, heroină și SNPP.
III.3. Profilul persoanelor dependente
Profilul consumatorului de heroină – pentru perioada de referință nu sunt modificări ale profilului. Astfel că, acesta are următoarele caracteristici: bărbat, cu vârsta între 30 și 39 de ani, cu nivel scăzut de școlarizare, solicită asistența cel mai des din proprie inițiativă, marea majoritate au locuință stabilă și locuiește cu părinții sau familia din care provine și, în general, nu are venituri (șomer/fără loc de muncă); a debutat în consum între 15-19 ani, prezintă o perioadă mare de consum (cel puțin 6 ani) și a mai solicitat tratament pentru consumul de substanțe psihoactive.
Profilul consumatorului de SNPP (substanțe noi cu proprietăți psihoactive comercializate sub denumirea de „etnobotanice”) – bărbat, cu vârsta cuprinsă mai mică de 40 de ani, un nivel de școlarizare scăzut, cei mai mulți solocită asistența prin referire de către servicile de urgență, majoritatea locuiesc cu părinții/familia de proviniență, în locuințe stabile, cei mai mulți sunt persoane fără venit sau elevi/studenți; aproximativ unul din trei a debutat în consum la vârste mai mici de 19 ani, puțin mai mult de jumătate sunt cazuri noi, consumă de mai mult de 2 ani.
Profilul consumatorului de canabis _ pentru perioda de referință nu sunt modificări ale profilului: bărbat, cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, nivel mediu de educație, cei mai mulți solicită asistență prin referire de către serviciul de probațiune sau serviciile de urgență sau la solicitarea familiei/prietenilor, marea majoritate au locuință stabilă și locuiescc cu familia de aparteneță și sunt fie persoane fără venituri, fie elevi/studenți. Majoritatea sunt cazuri noi, au debutat în consum înainte de 20 de ani și solicită asistențadupă o perioadă de 2-5 ani de consum.
Există și alte substanțe care sunt folosite de adolescenți. Dintre acestea amintim:
Substanțe toxice cu administrare pe cale inhalatorie(sprazuri, substanțe pe bază de benzen, uleiuri, vopsele și substanțe adezive). Aceste tipuri de substanțe toxice sunt cel mai frecvent folosite de adolescenții tineri, deoarece sunt ușor de procurat și sunt de asemenea relativ ieftine. Cu toate acestea, sunt extrem de toxice, deoarece conțin substanțe toxice, precum toluenul, care poate cauza leziuni cerebrale, tumori(utilizare cronică) și în unele cazuri chiare decesul utilizatorului;
Droguri folosite cel mai adesea în cluburi, precum: Ecstasz și Rohzpnol, numite și drogurile dragostei, deseori folosite de băieții adolescenți pentru coruperea sexuală a fetelor( actul sexual care se consumă după intoxicația cu astfel de substațe, este considerat viol) . utilizarea cronică a acestui drog, determină leziuni hepatice și probleme de concentare și memorie;
Metamfetamina(deseori regăsită sub diferite denumiri generice, precum, speed, crack sau met). acest drog crează dependență și poate cauză manifestări grave, precum crize pseudoepileptice, accidente vasculareischemice, probleme mentale grave(paranoia, halucinații, crize de depersonalizare) și alte probleme de sănătate pe termen lung;
Apiacee, ca heroina, morfina și codeina. Utilizarea apiaceelor conduce la depedența fizică și psihică. Adolescenți care folosesc droguri sunt predispuși la diferite infracțiuni, în special furtul diferitelor bunuri din casa familiei și uneori se pretează chiar și la prostituție și toate acestea pentru a procura bani pentru droguri.(155-156).
Sevrajul de droguri
Sevrajul este întreruperea foloirii unei substanțe în mod brusc sau treptat, urmată de anumite simptome. După cum există două tipuri de dependența, există și două tipuri de servaj.Sevrajul fizic, în cazul căruia se impune un examen medical, reprezintă dezechilibru biologic dintre substanțele pe care corpul le primea și pe care nu le mai primește la un moment dat. acest tip de sevraj necesită asistență medicală și trebuie uneori chiar susținut de o anume medicație. Sevrajul psihologic, pe de altă parte face apel la capacitățile psihice ale individului: capacitatea de a traversa doliul ulterior încetării consumului, cpacitatea de a accepta o perioadă de disconfort tempoar(deprimarea, oboseala, lipsa de interes, nervzitatea), capacitatea de a accepta schimbări în deprinderile cotidiene. sunt drogați care dacă nu se droghează înainte să se ducă la muncă sau la acțiunea pe care o au de făcut în ziua respectivă nu pot să facă nimic. Sunt drogați care se duc cu răul la furat. Adică cu răul pe ei, trebuie să se ducă să fure, ca să-și ia heroină. Cu răul pe ei, adică cu sevrajul acela. E foarte nasol. Ce înseamnă rău?are mai multe stadii. În momentul în care ești dependent de o lună, răul este că atunci când ți se duce heroina din corp, începi să ai un sevraj mic. Cum se manifestă sevrajul? Ai trasnpirațiii și când ți-e cald . când ți-e frig. Ba îți vine să dai toate jos de pe tine, ba ți se face frig. Aste asunt. Îți curg puțin ochii și nasul. Și merge până la a avea dureri de oase foarte mari, să nu te poți ridica din pat; ți se încleștează toate încheieturile, n poți să mergi de durere; dar e și un rău pshic, e și depresiea, e foarte complicat.
După cum am vazut, problema drogurilor este una foarte gravă, tinerii încep să consume droguri de la vârste foarte fragede, problemele se amplifică din ce în ce mai mult. Acuma ca niciodată, cred ca biserica trebuie să formeze atât programe bine organizate de consiliere și vindecare, cât și programe de prevenție în rândul tinerilor, a părinților.
”Îngăduiți-mi să grăiec și ceva necurat, cum s-ar zice, și să fiu fără de rușine și să nu roșesc. Chiar dacă vorbele par că sunt necuviincioase, însă scopul nu e necuviincios, ci foarte potrivit. Căci și doctorul, vrând să scoată puroiul, mai întâi vâră degetele în rană. Și dacă nu-și murdărește mai întăi mâinele sănătoase, nu va putea să tămăduiască”.
Capitolul IV
IV.1.Dependența de sex, generalității
Cred că cea mai maire provocare a secolui nostru este sexul și adicția sexuală. Dacă în America și țările occidentale se vorbește despre adicție în sex cu 20 de ani în urmă, la noi abia acuma se începe a crea contur în diagnosticarea și consilierea personelor dependente de sex. O altă problemă în rândul tinerilor, de rezolvarea căreia depinde echilibru și integritate persoanei pe parcursul întregii vieți, o reprezintă sexualitatea. Cele mai comode atitudini din partea adulților, referitor la un astfel de subiect, sunt fie evitarea unei abordări explicite, fie recurgerea la interdicții sau sfaturi deloc agreate de tineri, deci sortite din start eșecului. Potrivit unor studii tinerii de azi își încep viața sexuală la vărste fragede(în jur de 15 ani), acest fapt având consecințe dezastruoase asupra dezvoltării lor ulterioare. Pentru a ne face o idee despre „problemele” pe care spun tinerii că le au în această direcție este suficient să răsfoim câteva din revistele dedicate tinerilor(gen Bravo sau Popcorn), în care își spun „problemele”: astfel, tinere de 15-16 ani se întreabă dacă nu cumva au sânii prea mici sau dacă să-și înceapă sau nu viața sexuală cu actualul prieten sau iubit – iată deci care sunt preocupările tinerei generații în acest domeniu. Specialiștii sunt de părerea ca în ultimii 10 ani tineretul a fost „bombardat” cu mesaje cu influență sexuală mare, trupele de muzică au în componeță fete care au început să poarte costumații din ce în ce mai provocatoare, exemplu lor fiind urmat și de tinerele fete care încearcă cât mai mult să le imite. După o lungă perioadă de timp în care preocupările de sex erau catalogate (în cel mai fericit caz) drept neserioase și imorale, mijloacele de comunicare în masă au fost invadate de subiecte „fierbinți””. Trăim într-o lume a sexului, fiecare este preocupat de relațiile lui sexuale. ” După anii 20 a apărut o schimbare spectaculoasă: un eveniment survenit aproape într-o singură noapte a răsturnat vechea paradigmă a societății occidentale. Credințșa că opusul reprimării atracției fizice, reperezentată de educația sexuală și care presupune libertatea de a simți deplin îndrăgostirea, de a dicuta despre ea și de a o exprima, ar avea rezultate sănătoase a devennit o dogmă agresivă, constituind, în mod evident, singura poziție acceptată pentru orice om ”luminta” din cercurile ”progresiste” ale vremii. După primul război mondial, într-o perioadă de timp uimitor scurtă, de la o atitudine de indiferență față de dragoste(eros), s-a ajuns ca ea să ni se impună ca o idee obsesivă. După civilizația vechii Rome, am pus un accent mai mare pe dragostea trupească autonimizată decât a făcut-o oricare altă societate; unii specialiști sunt încredințați că ne ocupăm de aceasta mai mutl decât oricare altă civilizație din istorie. În vremurile noastre, aflate în opoziție cu alte epoci caracterizate de absența mențiuni asupra dragostei trupești, dacă ar sosi un vizitator de pe planeta Marte, i-am da impresia că dragostea trupească autonomizată este aproape singurul subiect care ne preocupă„.” Într-o lume lipsită de dragoste și milă, societate noastră insensibilă vinde puritatea feciorelnică a fiicelor ei pentru nesfârșita-i poftă de bani și de putre. Dacă privim zilnic zecile de panouri publicitare de pe autostrăzi sau privim oricare dintre serialele te leviziunilor comerciale sau doar aruncâm o privire în rafturile unui supermarket, înțelegem limpede care e produsul numărul unu al lumii moderne: sexul. Sexul nu se vinde însă singur, ci cu orice altceva, de la țigări și alcool până la mâncare pentru câini. Și cine e obiectul vizat de această prostituare? Mamele, surorile și fiicele noastre. Lumea modernă a desfigurat imaginea femeiii, asemănând-o cu o desfrânată. Așa stând lucrurile, bărbații au devenit niște desfrânați și întreaga moralitate a rasei umane s-a afundat în abisul unei subumanități. Fecioaria era consideratăcândva o virtute, însă astăzi, când toate sunt cu susul în jos, ea este socotită o slăbciune. De ce așa? De ce a căzut omenirea într-o asemnea stare de depravare? Cu siguranță acesta se datorează aboliriii chipului divinității. În locul divinului, omul a început să venereze trupul și, datorită acestei deteriorări, sensul iubirii s-a prevertit. Adevărata iubire își regăsește sensul în iubirea revelată de Dumnezeu, care este desăvărșită. Când Dumnezeu e înlăturat din mitea și inima omului, adevărată iubire se pierde. Ceea ce rămâne e doar un veșmânt sub care omul își ascunde poftele sale trupești”.
Chiar dacă vedem că sexul și imitările sexuale, inundă atât casa noastră cât și viața copiilor noștri, se vorbește foarte puțin, și mai ales se cunoaște foarte puțin despre dependența de sex,”iar persoanele care cer un consult din acest motiv sunt foarte puține…, căci aporape toată lumea pare să creadă că nu este posibil să suferi de „prea mult” sex… Câmpul relațiilor sexuale rămâne pentru mulți domeniul particular al vieții noastre unde patologia nu poate cel mai adesea să se exprime decât „în lipsă”. Numai cel sau cea care nu are, ori are foarte puține, relații sexuale și cel sau cea care nu află plăcere în sex ies din normalitate și sunt considerați bolnavi”. ” Provocarea cu care se putea confrunta în trecut o femeie din partea bărbatului era simplă și directă. Accepta sau nu să aibă relație trupească cu el. Acum însă bărbatul nu-și mai întreabă posibila parteneră dacă vrea să se culce cu el, ci dacă e capabilă de o relație trupească cum scrie la carte, satisfăcătoare din punct de vedere sexual. Provocarea s-a mutat de la actul în sine , luat în simplitatea lui, la putința de a avea legendarul orgasm, care ar trebui să semene cu un cutremur sieismic impresionant. Omul contemporan este stăpânit în mod teribil de temeri chinuitoare în legătură cu capacitățile și cunoștințele lui erotice practice. Mult promovata libertate erotică din epoca noastră a evoluat în cele din urmă spre o nouă formă de puritanism. Puritanismul se caracterizează prin tendința de a desconsidera trupul și de a-l folosi doar ca un instrument, de a pune sentimntul în opoziție față de rațiune. În puritanism era păcat să-ți manifești erotismul; în neopuritarismul zilelor noastre este păcat să nu dai expresie deplină la orice dorință erotică. Pentru neopuritanismul epocii noastre este imoral să nu-ți satisfaci toate dorințele erotice. ”sunt foarte puține imagini triste”, scria cineva în Times Literary Supplement , apărut în Londra anilor 65, ”decât cea a unui intelectual cu vederi întinate, hotărât să ajungă în pat cu cineva doar din sentimentul unei obligații morale(…). nu există în lume un suflet puritan mai nobil, decât partizanul modern al izbăvirii de nefericire printr-o bine direcționare a patosului”. Noțiune de adicție sexuală i se datorează psihologului Patrik carnes care, în anii 1970, a găsit unele asemănări între adicția sexuală și dependența de jocurile de noroc: cei dependenți nu își pot controla comportamentul, în ciuda concesincelor negative, și petrec excesiv de mult timp în căutarea obiectului dependenței lor. ”nu e vorba de hormoni. Este vorba despre folosirea excitației și satisfacției sexuale pentru a obține starea de jubilitate pe care orice dependent o caută” spune Reoberts Weiss, seful programului de adicție sexuală de la Healing Center din Santa Fe” . Noțiunea de adicție față de sex ar trebuie deci să fie a priori mai puțin uimitoare decât aceea de dependență afectivă: într-adevăr, concepem cu usurință că a căuta plăcerea poate să conducă la o frenezie sexuală și că comportamentul subiectului poate fi comparat cu cel al unui taxicoman sau al unui alcoolic. Ca și drogurile, alcoolul, chiar și mâncarea, sexualitatea este sursă de plăcere intensă și poate deveni punctul central al existenței. Sexualitatea are, de altfel, în comun cu celelalte câmpuri de comportamente adictive faptul că ea reiese atât din, dacă nu mai ales din, morală, cât și din medicină sau psihologie. Totul indică deci că sexualitatea poate conduce la adicție și am văzut deja căteva indicii. „Eperineța umană nu cunoaște putere mai mare ca cea a iubirii sexuale. De fapt, sexul este probabil unica exepriență care afectează în mod profund toate cele trei niveluri ale plăcerii neurochimiei umane(excitație, sațietate și fantasmare). El are potențialul de a deveni piesa de rezistență a experietnțelor vieții. Nu este deci de mirare că sexul poate deveni drogul de predilecție al unei persoane adictive. Portivit autorului și specialistului în adicție sexuală Mark Laaser, o iubire sexuală normălă deformată, refulată sau interzisă prin constrângeri religioase sau familiale, poate duce la adicție sexuală, definită drept ”o boală implicând orice tip de activitate sexuală necontrolată, cu urmări negative”. Netratat, comportamentul sexual obsesiv-compulsiv cauzează suferiță și disperare atât individului care îl manifestă, cât și familiei și partenerului acestuia. Cultura în care trăim promovează sexul drept drogul de referință. Este de ajuns să urmărim modul în care imaginille sau situațiile cu conotație sexuală invadează emisiunile de televiziune, revistele și filmele. Cât de des este sexul asociat cu intimitatea emoțională și spirituală profundă, în care trupul, inima și sufletul se contopesc? Faorte rar. Cultura noastră neagă, în mod uimitor, aspectul patologic al comportamentului sexual scăpat de sub control, manifestări pe care, dimpotrivă, le încurajează. Iar această negare culturală îl ajută pe cel dependent de sex să deformeze realitatea, ignorându-și problema și dând vina pe alții. Patrik Carnes, pioner în domeniul cercetării adicției sexuale, subliniază că în niciun context moral, social sau psihologic sexul nu poate fi considerat ”bun” sau ”rău”. Mai degrabă comportamentele asociate sexului sunt cele care indică prezența unei adicții. Potrivit lui Carnes, comportamentele sexuale care implică exploatare – relații nereciproce, exclusiv carnale, nesatisfăcătoare, bazate pe rușine și teamă – sunt indicii ale adicției sexuale. Studiile lui Carnes au scos la iveală aspecte aproape macabre privind originile adicției sexuale. Dintre dependenți de sex chestionați, 97% suferiseră în copilărie abuzuri emoionale, 81% abuzuri sexuale și 72% abuzuri fizice. Astfel de traume la vârste fragede generează credințe profnde care devin, la dependentul de sex ajuns la maturitate, principi de organizare a relațiilor umane. Aceste credințe profunde sunt următoarele: ”sunt în esența un om rău sau bun de nimic”; ”Nimeni nu mă iubește așa cum sunt”;”Nevoile emle nu vor fi niciodată satisfăcute dacă depind de alții”; ”Sexul este cea mai importantă nevoie a mea”; ”și ”Fiecare se descurcă cum poate”. Dependentul de sex trebuie mai întăi să-și vindece rănile și să-și recapete ăncreere în oameni pentru a putea trăi experinața iubirii și sexualității sănătoase. ”
IV.2. Adicția și trauma
”Majoritatea terapeuților din ziua de azi cred ca trauma se află la rădăcina celor mai multe adicții. Există două traume: Prima este trauma de dezvoltare, atunci când dezvoltarea crucială nu merge pe drumul care trebuie. Un adolescent fată sau băiat este neglijat și ignorat în legăturile cu zbaterile sale sexuale și romantice. Acesta se întâmplă când părinții sunt prea represivi, prea critici sau prea încurajatori în legătură cu sexualitatea, astefl nu are loc o dezvoltare sănătoasă ci total nesănătoasă”.” Mult înainte ca atracția erotică să apară ca un interes pentru trupul celuilalt, copiii învață că simțămintele difuze care îi îndeamnă la o exploarare reciprocă a celuilalt sunt rele. Copiii preiua de la maturi ideea că trupul uman este spurcat, goliciunea trebuind evitată cu orice preț, cu mult mai primejdios este să îmbrățisezi sau să fii îmbrățisat de cineva. Părinții sunt de cele mai multe ori un exemplu negativ pentru felul în care poate fi evitată îmbrățisarea, plecând chiar de la relația lor. Nu-și ating unul celuilalt nici măcar mâna, ca să nu mai vorbim de faptil că rar ajung să se mai simtă în largul lor atunci când își îmbrațisează proprii copii. Nimeni nu a calculat consecinșele limitării acestei stimulări prin atingere la copilul de vârstă preșcolară, dar presupune, că, prin acesat, are loc deja o anumită prevertire deloc neglijabilă a unor tendințe curate, dorinței lui de a îmbrățișa pe altul asociindu-se pe viitor sentimente de rușine și de vinovăție. Pe măsură ce copii cresc, elanul de a îmbrățișa se preface într-o tendință către ironie și încăierare, spre dispute și ciocniri, care vor da adolescenților măcar acum, ocazia de a avea o anumită atingere trupească. Îmbrațiseara ca mod spontan de exprimare a tandreței și a camaraderiei, limitată în mod dramatic la vremea ei, încetează să mai fie altceva decât provocare sexulală și mijloc pentru atingerea abiectivelor concrete atât de specifice masculinitățiii exacerbate. Când există deja între doi îndăgostiți o relație trupească, îmbrațisatul ca mijloc de comunicare non-verbală ajunge să fie limitat, dacă nu chiar disființat cu totul, deoarece conform logicii masculinității sexualizate îmbrațisatul constituie doar o etapă premergătoare , inevitabilă, care deschide calea atacului ce va sfârși în pat. Este important să constinetizăm că îmbrațișarea, ca și vedrea, gustul și auzul, reprezintă pentru făptura umană nevoi și activități organice indispensabile. Îmbrațisarea prmilor creștini, Iisus Hristos.
”Al doile atip de traumă este evenimentul-traumă sau șocul traumatic, cum ar fi abuzul sexual. Acest tip de traumă poate cauza multe probleme-precum o dezvoltare nesănătoasă. De aceea adicția poate intra în joc – pentru că persoana încearcă să folosească adicția pentru a-și ”trata” controla starea de șoc traumatic pentru a se descurca mai bine cu problemele vieții”. Copilul de azi e bajocorit și părăsit. Indiferent că e hărțuit sexual, molestat sau doat lipsit de dragoste, copilul epocii moderne crește cu aceste răni. În lupta lui pentru supraviețure rănile se cicatrezează și cu timpul învăță să se adapteze societății lipsite de dragoste. Și fără dragoste sexul devine violență. În cazul de traumă șoc de dezvoltă două tipuri de dependență sexuală: primul este tipul perosnei care retrăiește încă abuzul sexual, de fiecare dată când este implicat în actul sexual, ea trece încă odată prin stările în care a trecut când a fost abuzată. Unt alt timp este persoana care repetă stările abuzului pe care le-a avut în copilărie, de obicei aceste persoane sunt cela abuzate de părinții(fetele de către tată), ele așa asociază dragostea, căci așa au primit-o de la părinții așa au învățat-o. Și acuma petată cele învățate căci nu au trecut prin altă experinață, așla se dezvoltă o relație nesănătoasă. ” În cazul traumei de dezvolatre chiar dacă este diferită de trauma-șoc, șa fel se poate conduce la adicție. Din cauza că dezvoltarea lui nu a mers în partea sănătoasă ci în partea nesănătoasă. Adicția în acest caz este de a împlini nevoi sănătoase dar prin manieră nespnătoasă, pentru un simplu motiv că dezvoltarea a vut loc într-o manieră nesănătoasă. Persoane dependentă de masturbare cu vizionare de pornografie”.
Ciclul adicției sexuale
”Acest ciclu descrie ceea ce se întâmplî în interiorul cuiva care este bolnav de o adicție sexuală.
În stadiu I este daclansată o durere, o suferință. Poate fi orice fel de disconfort emoțional, durere fizică, teamă, rușine, mânie, poate fi un conflict nerezolvat, poate fi stresul sau nevoia de conectare afectivă cu altcineva.
Dacă o persoană nu abordează cauza suferinței într-o formă sănătoasă, aceasta se poate muta în cel de –al doilea stadiu al ciclului – disocierea. În acest stadiu, începem să ne disociem, adică să ne îndepărtăm de noi înșine și de ceea ce șimțim; o separarea începe să se producă între minte și sinele emoțional.
Dacă nu facem nimic în caest stadiu pentru a ne reconecta cu sinele nostru, ne mutăm în cel de-al treilea stadiu, numit starea alterată. În acest stadiu devenim foarte deconectați de noi înșine și de emoțiile noastre, astfel încât activitatea sexuală începe să ne apară ca dizerabilă. Realitatea se estompează treptat.
Din acestă stare alterată, ne deplasăm către următorul stadiu – utmărirea relizării dorinței. În acest stadiu începem să acționăm înspre a realiza condițiile actului sexual – un telefon la linie firbinte, pornografie, căutarea unei prostituate etc.
Următorul stadiu este comportamentul în sine, actul sexual- care variază în funcție de persoană și situație.
După ultimul stadiu, urmaeză o anumită perioadă de timp, care nu reperzintă altceva decât segmentul temporar care se scurge până la reluarea inevitabilă a ciclului”.
IV.3. Pornografia și mastrurbarea
Dependența sexuală se poate dezvolta și pe partea de pornografie și mastrubare, și aici se creează un cerc vicios, cel mai adesea perosnle devin dependente sau din cauza dezvoltării nesănătoase sau din cauza problemelor de personalitate, când băieții sau fetele sunt complexate de diferite probleme în aspectul fizic, sau au o problemă un conflict psihologic. Copii și tinerii văd imitări ai actului sexual atât la TV, cât și prin publicități.”Două studii realizate între anii 1983-1987 pun în evidență faptul că ”televiziunea oferă adolescenților lecțiile de bază sau scenariile comportamentelor sexuale pe care aceștia trebuie să le însușească și în afara cărora aceștia devin incapabili să mai vadă altceva. Cei mai mulți cercetători consideră că telenovelele reprezintă cel mai sensational, cel mai inexact(fals) și generator de dependent de program, pri referințele lui la sexualitate. Relațiile sexuale în afară căcătoriei sunt portretizate a fi de 8 ori mai obișnuite decât cele înre soți. 94% din întămplările erotice înfățisate în telenovela se desfoșoară între personae care nu sunt căsătorite”. Fără doar și poate pornografia dă dependență pentru că simțirile trupului lesne strecoară în suflet cele ale lor și pe cât de ușor se strecoară, pe atât de greu vor ieși. S-a vorbit îndelung de mitul femeii-obiect. Consider că acei consumatori de pronografie nu vor aprecia femeia. La adevătata ei valoare, ci o vor vedea ca pe simplu obiect sexual. Mulți tineri cresc într-o astfel de abianță. De mentalitate, gâsind normal cosnsumul de pornografie. ”în prim fază, consumatorii de pornografie sunt ”captați” de materialele pornografice. Odată interesați, acești oaeni simt nevoia să se întoarcă iarași și iarași la ele, dorind să vadă din ce în ce mai multe astfel de materiale. Odată ajunși dependeți, acești oameni nu se mai pot devarasa singuri de dependența lor, în ciuda multor consecințe negative apărute„ ” Strâns legată de problema pornografiei este practica masturbării. În ultimii ani, părerile s-au împărțit referitor la acestă problemă, trecând de la o extremă la alta. În primul rând, mastrubarea este de obicei însoțotă de imagini care sunt în esență pornografice. Fie că aceste imagini sunt interne sau externe, ele implică exploatarea și devalorizarea altor persoane. Până la urmă mastrubarea este caricatura unei relațiii conjucale adecvate. Ea se concentrează exlclusiv asupra propriei persoane și a satisfacției personale”. ”Masturbarea (autosatisfacția sexuală) este încă un subect tabu pentru foarte multe cărți orotdoxe care încearcă să abordeze problemele tineretului. Revistele ce au ca target tinerii(Bravo, Popcorn, Cospopolitan, FHM etc,), emisiunile radiofonice sau Tv, ziarele prin rubricile despre sexualitate, vorbesc despre firescul mastrubării, despre dreptul la plăcere, fiiind văzută de cele mai multe ori ca o nevinovată forma de explorare a sinelui. Patima este, se pare, greu de vindecat. Creează dependență, irascibilitate care devinbe semn al deznădejdii. Este necesar ca tânărul să se îndepărteze de pricinile ce-i tulbură mintea si-l îndemnau spre păcat și sa nu mai dea fâru liber gândurilor de desfrânare, ci să le respingă chemând pe Hristos în ajutor, prin rugăciune. ”căci nu se poate ca cineva să se excite sexual vixionând pronografie fără a suferi transformările organice corespunzătoare iminenței unui act sexual; acesta înseamnă că nici nu va putea evita prea mult descărcarea orgasmică pe care o cer nivelele crescute de hormoni sexuali” ”Există câteva mecanisme psihologice și fiziologice prin care se explică cum parae dependența de pornografie. Unul dintre cele mai răspândite mecanisme este acela că satisfacția sexuală este un factor puternic de amplificare, persoana apelează în mod repatat la toto mai mult material pronografic deoarece acesta îi furnizează ”un puternic stimulent sexual sau efect afrodisiac urmat de o descărcare sexuală, cel mai des prin masturbare”. Zillmann și Bryant (1998) au adus o iportantă contribuție experimantală la ipoteza dependenței, arâtând că expunerea prelungită la pornografie duce, pentru unele persoane, la scăderea nivelului de satisfacere sexuală cu partenerii sexuali. Zillimann (1994) a lansat chiar ipoteza că în multe cazuri ”nasatisfacerea sexuală inițială conduce la expunerea la pornografie”, și de aici un cerc vicios. Prin consumul de pornografie , nemulțumirea crește și conduce persoana la consum și mai mare. Pentru Zillmann, consumul de pornografie generează comparații care adâncesc nemulțumirea: ”consumatorii compară ce au, din punct de vedere a intimității sexuale, cu ceea ce pronografia le spune că ar putea și trebuie să aibă.” Au fost studiate și merită amintite și late afecte ale pornografiei, în afafă de dependență și modelare. Weaver (1994) a revăzut dovezile care arată că pronografia sporește ”comportamentul sexual dur” cu femeile. Aceatsă duritate include o agresivitate crescută asupra femeilor, dar și o desensibilizare la rănile provocate de violnața și agresiunile sexuale”. Facem o disticție între pronografia totală(hard-core) și cea ușoară(soft-core). Prima, incluzând imagini sadomasochiste și pedofile, duce la exploatarea și la abuzul cel mai grav. Datorită urmărilor destructive, părințiii, educatrii și întreaga societate ar trebui să facă eforturi oricât de mari pentru a lupta împotriva acestora”.
Deci vedem că dependența sexuală este un pericol iminet pentru societate noastră, și mai ales pentru tinerii noștri care pe de o parte nu au parte de o educație sănătoasă, pe de altă parte sunt abuzați sexual și plus la toate aceste bombardați cu mesaje sexuale în fiacre zi, în fiecare loc: la eminsiunile TV, publicitate. Orice produs se vinde cu tentă sexulă. ”Prețul spiritual și psihologic al acestei situații este incalculabil. Tinerii adolescenți experimentează sexul de multe ori împotriva dorinței personale și fără o judecată prealabilă, ci doar pentru a fi la modă, pentru a fi priviți de câtre prieteni cu alți ochi. Dacă ne gândim la filmele care descriu cupluri diverse ce ajung în dormitor de la prima întâlnire, dacă ne uităm la aluziile făcute la organile genitale și la sexul oral. În expierența noastră , sexualitatea nu este o opțiune. Ea este un ”instinct” fundamental, care exprimă o nevoie elementară a fiecărui om : nevoia de afecțiune, înțelegere, compasiune, tandrețe și dragoste. Sexualitatea înseamnă mult mai mult decât simpla activitate genitală. Ea privește întreaga noastră persoană umană: minte, trup și suflet. Dăruită de către Dumnezeu ca notă definitorie a umanității noastre, distincția sexelor și expresia sexuală ne oferă posibilitatea de a experimenta cele mai adânci și intime relații pe care le putem cunoaște.
”Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel tânăr s-a dus într-o țară îndepartată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrănări. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Și ducându-se, s-a alipit de unul dintre locuitorii aceli țări, iar acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea” (Luca 15, 13-16)
Capitolul V
V.1. Consiliere și tratamet ul persoanelpr dependente
În urma studiului efectuat, pot să spun că dependențele sunt o problemă reală și care necesită o implicare cât mai urgentă din partea Bisericii. Facutățile de Teologie și instituțiile specializate în pregătirea viitorilor teologi, trebuie să-și creeze sisteme de învățământ prin care să formeze specialiști buni în domeniul consilierii și vindecării de adicții. Căci este un lucru clar, că adevărata vindecare vine numai de la Dumnezeu, și numai oemnii care știu Calea spre mântuire pot să îndrume și pe alții, și ceștia nu sunt altcineva decât preoții și slujitorii Sfântului Altar. În urma dezvoltării cercetărilor despre adicții și metodelor de consiliere a venit rândul Bisericii să creeze, oameni binepregătiți pentru a putea ajuta persoanele dependente. Chiar dacă pentru un preot, acest lucru este o adevărată provocare, totuși el este dator să ajute , să vindece pe persoanele care să află în suferință, și să știe să ofere servicii de calitate în materie adicțiilor. Trebuie să fim constienți că doar în Biserică și prin tainele Bisericii se poate vindeca omului, devenind un adevărat fiu a lui Dumnezeu. Printr-o simplă comparație, între S.U.A. și România refitor la consiliere și apelarea persoanelor dependente la cineva pentru ajutor putem observa următoarele: ”că îngrijire adecvată a alcoolismului, populația apreciză, în primul rând, metode non-medicale, precum discuția cu familia și prietenii (84 %), apelul la psiholog și asistentul social (74 %); urmează, în al doilea rând, consultarea unui psihiatru (70%), consultarea medicului de familie (67 %) și, imediat, apelul la preot și biserică (65%); mai puțin apreciate sunt recursul la administrarea de medicamente (54%) și internarea în spital psihiatric (42%). Prin comparație, conform unei cercetări similare, în SUA apelul la preot/biserică atinge 90%, la egalitate cu apelul la psiholog/asistent social, puțin în urma familiei/prietenilor și mult deasupra mijloacelor medicale (70% respectiv 30%) (147)„. Trebuie să facem ceva mai mult decât până acuma, pentru ca persoanele care suferă de o dependență să știe că dacă apeleză la slijitorii lui Dumnezeu, vor primi un ajutor eficient, și Hristos le va da Viața Veșnică. În fața problemelor cu care se confruntă tinerii astăzi, biserica are datpria să exprime programe coerente, consistente și aplicabile, care să valorifice sub aspect practic bogata tradiție a sirituațității ortodoxe. O bună organizare a misiunii creștine(interne) și implicit a pastorațeie tinerilor presupune depășirea unor obstacole sau, mai degrabă, îndeplinirea unor exigențe specifice. Redescoperirea conștiinței apartenenței la comunitatea creștină în care pulsează viața Bisericii – trupul lui hristos . reprezintă, așadar, una dintre prioritățile esențiale pentru revitalizarea credinșei și trăirii religioase a creștinilor, dar și o condiție absolut necesară pentru ca activitățile patoral-misionare adresate tinerilor să fie încununate cu succes”.
V.2. Relația Bisericii cu oameni care sunt victime adicției.
”Consumul de substanțe, adicția este un păcat, însă trebuie conștientizat că omul dependent este un om bolnav, care se află într-un necaz. El trebuie să nădăjduiască la milosteniea lui Dumnezeu nu mai puțin ca ceilalți oameni, căci El este Cel „Care vrea, ca toți oameni să se mântuiască și la cunostința adevărului să vină (1 Tim. 2:4 ). „Astfel nu este vrerea înaintea Tatălui Vostru, cel din ceruri, ca să piară vreunul dintre-acestia mici.”(Mt. 18:14). Orice om poate să-și schimbe viața păcătoasă și să revină pe calea mântuirii. Slujitorii Bisericii pot și trebuie să acorde ajutor celui care a decis să înceteze consumul de substanțe, participând la procesul de reabilitare în calitate de împreunăslujitor a lui Dumnezeu. Dar pentru a apela la ajutor o persoană dependent trebuie mai întâi se ajungă la iad, și asta este realitatea, până perosna dependent nu va constientiza că dacă nu schimbă ceva în viața lui va trăi iadul de aici de pe pământ sau în cel mai rău caz nu va trăi deloc.”Odată ce o persoană dă față – în – față cu moartea (la modul real sau imaginar) perspectiva lui se va schimba atât de mult încât va începe să facă schimbări la care nu se gândea sau nu putea să se gândească înainte… „ajungerea la fundul sacului”. Este în același timp cea mai utilă , dar și cel mai dureroasă dintre condițiile umane. După ce a atins fundul sacului, individul îți dă seama că dacă nu va face ceva drastic, va avea un viitor trist sau nici unul. Alcoolicii ajung la „fundul sacului” atunci când viitorul nu le mai promite nimic în afară de moarte, de amenințarea cu închisoarea sau cu închiderea în ospiciu. Nici pentru cei cu alte dependențe viitorul nu e mai luminos, deși detaliile viitorului lipsit de speranță pot să difere. Jucătorul de noroc care a cheltuit viitorul copilului sau dependentul de sex care și-a infectat partenerul de viașă cu Virusul SIDA cunosc nivele de tristețe care, din fericire, nu este cunoscut de restul lumii. Totuși profunda tragedie a evenimentelor de acest gen se dovedește a fi un bun început pentru recuperare. Ei „se redau propriei persoane” (așa cum s-a întâmplat cu fiul risipitor) și permit procesului de recuperare și căinței să înceapă”. Deci ”ca orice luptă cu păcatul acesta se începe cu intenția omului, așa este și în cazul luptei împotriva adicției, este nevoie de voința omului dependent pentru a dori vindecarea. Dorința voluntară a celui dependent să înceteze acestă dependență și acordul pentru reabilitare sunt condiții obligatorii pentru sucesul acestui proces. Nu contează cât timp a fost el dependent. Dumnezeu puterilor va vindeca pe cel care suferă de acestă boală doar cu o mică voință din partea omului. Omul dependent trebuie să fie activ și conștient la ceea ce se întâmplă în procesul de reabilitare, gata să depună eforturile și să ducă lupta pentru a depăși adicția”. ”Unele dintre cele mai frecvente și mai eficiente forme de control asupra drogurilor sun cele axate pe tratament, educație și prevenție. La baza celor mai multe programe de tratament stau mai multe modele teoretice care au fost aplicate cu succes și în alte domenii. Dintre aceste modele pot fi menționate următoarele:
Modelul cognitiv-behaviorist- care, este bazat pe teoria învățării sociale, consideră că abuzul de droguri este o conduită învățată în cadrul unui mediu socializator. De aceea, tratamentul trebuie să plece de la premisa că această consduită trebuie înlocuită de alte modele de comportament care pot fi învățate în cursul terapiei aplicate în cadrul comportamentului
Modelul întraajutărării sau al ajutorului reciproc- care vizează stimularea capacității de întraajutotrare mutuală a indivizilor care fac parte din același grup terapeutic și care se confruntă cu aceeași problemă, cea a abuzului de droguri. Aici subiecții care și-au rezolvat problema , au rol de co-animatori.
Modelul psiho-edicațional- după cum îi indică și numele, modelul psiho-educațional combină consilierii pshohologice cu strategiile educaționale”.
Amintindu-ne de avertizarea sfântului Apostol Pavel „Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, mici bețivii…. Nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.”(I Cortinteni 6:9-10), trebuie să înțelegem că aici se referă și la cei dependenți, care consumă substanțe. Biserica nu aprobă tereapia alternativă (folosirea de metadonă sau alte preparate asemănătoare). Terapia alternativă este una din variantele care scade pericolul social legat de dependența de droguri, dar din punctul de vedere al Bisericii, scopul omului este vindecarea, schimbarea (transformarea) sufletului pentru viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Biserica nu esste de acord nici cu legalizarea oricarui preparat care nu are scopuri medicale, de exemplu cu drogurile „ușoare”. Biserica consideră prioritară dezvoltarea sistemului bisericesc pentru reabilitare, incluzând programe originale îndreptate spre prevenția adicției. Toate metodele de reabilitare create de biserică trebuie să fie în acord cu atropologia ortodoxă, bazată pe tradiția ascetică a Bisericii Ortodoxe”. Căci „odată recunoscută ca suferință, adicția solicită compasiune și intervenția celor apți de a contribui la alinarea sau înlăturarea ei….Nici „războiul ” împotriva drogurilor prin criminalizare, nici abstinența nu par a fi acceptabile pentru contemporani, iar abordarea harm reduction și consumismul nu fac decât să normalizeze adicțiile, în primul rând, iar în al doilea rând să le escaladeze”.
V.3. Bazele principiilor bisericești pentru reabilitarea din adicție
Prin reabilitare sau procesul de reabilitare din dependență se înțelege un sistem medico-social îndreptat spre recuperarea sănătății fizice, psihice și spirituale a persoanelor adictive, recuperarea personalități și statutului social. Pentru realizarea acestui lucru se folosește un complex de tehnologii și metode medicale, psihologice, psihoterapeutice și sociale.
Biserica nu neagă tehnologiile și metodele de reabilitare ale dependenților, create de o comunitate profesională, dar la rândul său pune accent pe procesul de reabilitare spirituală. Începerea unei remisii stabile de către cei dependenți pentru recuperarea statutului social nu este privită de Biserică în calitate de scop unic. Țelul final pentru Biserică este pregătirea oamenilor pentru viața veșnică, la care Dumnezeu i-a chemat pe toți. Pentru omul care a căzut în robia adicției și care a răspuns chemării Mântuitorului, depășirea dependenței este un pas necesar pe calea mântuirii. În așa fel, reabilitarea bisericească este reîntoarcerea pe calea mântuirii, care duce la viața veșnică pe oamenii care au căzut în dependența de diferite feluri. Reabilitarea bisericească începe cu depășirea dependenței, cu recuperarea experiențelor sociale și cu includerea celui reabilitat în viața comunitară a bisericii. Succesul reabilitării în Biserică împreună cu o remisie stabilă este formarea motivației creștine în viața cotidiană.
Pot fi găsite 3 principii de bază în reabilitarea bisericească.
Principiu 1. Reabilitarea bisericească este în primul rând rezultatul lucrării Harului lui Dumnezeu, arătat prin Tainele Bisericești.
Domnul, Doctorul bolilor sufletești și trupești, cu puterea Sa, eliberează pe robul dependențelor și răspunde la puterile și dorința sa, ca o confirmare la împreună-lucrarea cu El a slujitorilor Lui, ajutând cu milostivire pe cel bolnav. În reabilitarea bisericească misiunea specială este pusă asupra preotului, ca cel ce săvârșește Tainele, păstorul, duhovnicul și cel care se roagă. Etapa cea mai importantă este bazarea pe un preot. El, ca cel care răspunde pentru tot ce se întâmplă în comunitate, are o opinie importantă în formarea colectivului de specialist”. Importanța duhovnicului în vindecare este una covârșitoare mai ales în ceea ce privește tinerii ” acest fapt este sugerat șe de Prea Fericitul Părinte Daniel, într-un articol dedicat tinerilor, subliniază importanța legăturii lor cu biserica, prin duhovnici, amintește că: „duhovnicii sunt cei care manifestă o familiaritate cu Dumnezeu, creatoare de pace, putere, viață plină de har. Este important pentru tineri să păstreze legătura cu duhovnicul cel mai apropiat; doar astfel pot redescoperi dimensiunea spirituală a vieții lor și-L pot regăsi pe hristos în inimile lor, astfel putând trăi o viață autentic creștină. Pe de altă parte, ei trebuie să consulte și duhovnici experimentați, gata să-și ofera sfatul și rugăciunea lor pentru permanenta înviere a sufletelor tinere”. Hristos-Doctorul lasă însă duhovnicului, medic spiritual, prin viața și activitatea Sa, dar și prin Biserica Sa, întreg instrumentul de care acesta are nevoie pentru ca atât , ”investigațiile, diagnosticul, cât și tratamentul să aibă eficineță”.
Și grupa care trece prin reabilitare trebuie să recunoască preotul ca având un rol important în reabilitare.
Princiul 2. Includerea celui reabilitat în viața comunitară a bisericii.
O etapă principală în reabilitare realizată de comunitățile monahale și parohiale, dar și de cele patronate de Biserică este aceasta. În reabilitarea bisericească o valoare importantă se acordă vieții celui care parcurge procesul în mijlocul comunității bisericești. Mântuitorul a spus celor ce-L urmau: „ Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă.”(Ioan 10:10). Un semn vădit care deosebește noua viața haristamică, este dragostea și grija unuia față de altul urmând Domnului: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”(Ioan 13:35). Cel care urmează procesul de reabilitare, intrând în viața bisericească și fiind membru care încearcă să trăiască după legile iubirii, cade într-un mediu benefic pentru vindecarea sufletului. Poate fi regăsită de cei suferinzi de boli mintale sau adicți o relație vie cu Dumnezeu în absența unei comuniuni de viața și destin profunde cu semenii ori, mai rău, în pofida unei convețuiri, ea însăși patologică? Explozia dependenței de televiziune, internet, rețele virtuale de socializare și , mai general, fenomenul co-dependenței sunt indicii ca acest lucru nu este posibil. Este o ironie amară, dar poate fi vndecătoare, faptul că mișcarea AA și emulațiile sale, iar nu viața bisericeasă ortodoxă este cea care a redescoperit în secolul trecut forșa terapeutică a comuniunii, expresie a caracterului ontologic relațional al vieții și credunței. În ultimul timp, câteva mănăstiri ortodoxe au început să dezvolte în preajma lor comunități terapeutice pentru persoanele suferind de adicții („Grigoriu” din Sf. Munte, „Danilov” din Moscova, „Kivilij” din Serbia, „Macharia” din Cipru, „Gouvernetou” din Creta), iar un proiect precum cel al comunității „Old World” de lângă Moscova a fost creat anume pentru a putea fi replicat și răspândit mai ușor”Parohia este trupul special și pentru a face față multiplelor probleme se cere o organizare cât mai bună. Harul dumnezeiesc vine în ajutorul și sprijinul omului atunci când acesta apuizează toate posibilitățile materiale și spirituale pe care i le-a dăruit Dumnezeu. Duhul sfânt stabilește, prin gura sfântului apostol Pavel, ca ”Toate să se facă în bună cuviință și după rânduială”(1Corinteni 14,40). Așa cum corpul uman reacționează în întregime la suferința unui organ al său, oricât de mic, și marea familie creștină, împărțită în comunități – parohii- , care chemarea de a reacționa , ca un tot unitar, atunci când o persoană , sau o comunitate este în suferință. Reabilitarea bisericească oferă nu o intrare mecanică în Biserică, ci o trecere treptată cunoscând noțiunile de bază ale vieții duhovnicești și o transformare prin participarea la Tainele Bisericii. Gradul și timpul îmbisericirii și introducerii în viața comunității se decide de fiecare om în parte în funcție de dorința și de vindecare.
Principiul 3. Membrii din comunitatea bisericească compentenți în reabilitare.
Competență înseamnă înțelegerea naturii fizice și spirituale a dependențelor, cunoștințe și competențe necesare, deținerea de informații și metode folosite în centrele de reabilitare aprobate de stat. În procesul de reabilitare cel care ajută trebuie să înarmeze pe cei care sunt în acest proces cu toate informațiile necesare despre dependeță și căile de vindecare. Este de dorit a atrage în procesul de reabilitare și pe alți specialiști: narcologi, medici, psihologi, lucrători sociali. Profesioniști se pot permite în procesul de reabilitare organizat în instituțiile bisericești cu condiția ca ei să fie oameni ai bisericii, sau măcar să primească sitemul de valori al creștinismului.
Organizarea procesului de reabilitare.
Procesul de reabilitare în Biserică include:
Cosultanța primară care se desfășoară în cabinete de consultanță primară sau prin telefonul de încredere.
Dezintoxicarea, deșfășurată în spațiile medicale, căci dacă se petrece numai dezintoxicarea atunci nu ai câstigat mare lucru. Dezintoxicarea este ușoară, dar ea nu înseamnă nimic. Trebuie mai apoi ca pacientul sa fie primit, ocrotiti, călăuzit. Ființele descompuse, mai mult sau mai puțin larvare – dar care dau mărturia unei așteptări, a unei exigențe, au schițat o depășire, trebuie încadrate și ajutate să crească. Pe termen lung, singurul răspuns autentic e acela de a regăsi căile unei spirituațități autentice. Isihasmul, de pildă, refuză experiențele extraordinare, viziunile insolite de genul celor pe care le poate oferi drogul. Existența în întregime este cea care, puțin câte puțin, devine conștinetă de faptul că se desfășoară „în taină”. Dacă lumina învierii poate îmbrățișa inima și chiar tranfigura trupul, ea nu poate fi primită decât în credință, în smerenie, în slujirea răbdătoare a celorlalți. O clipă de tă cere cu Dunezeu, și inima tresaltă de duioșie, asemni ierbii ce freamătă de vânt, inima pulsează în ritmul celebrării universale; uneori o față adevărată percepută sub măști și cicatrice, iar „cel ce vede pe fratele l-a văzut pe Dumnezeu”, plângem cu cel aflat în suferința și ne bucurâm cu cel ce se bucură.
Perioada de motivare, petrecută în centrele de motivare.
Perioada de bază în reabilitarea bisericească care se deșfășoară în centrele parohiale sau monahale, în comunitățile bisericești, de dorit în afara orașelor mari.
Resocializarea care se desfășoară în centre stabilite într-un din orașele mari, în cadrul căreia se oferă gratuit sau după posibilități, loc de trai, ajutor la vreme de nevoie, consultanța unui specialist și lucru pastoral al preotului.
La toate aceste etape, trebuie să existe niste pași care să ajute perosna dependent să iasă din robia lui, atât psihologii cât și grupurile de consiliere propun: Cei 12 pașii ai Alcoolicilor Anonimi(AA) care au format mai tărziu, Narcomanii Anonimii, și cei dependent de sex. O altă cale este: Cele zece etape ale procesului de însănătoșire la cre mă voi orpi pe scurt.
Cele zece etape ale procesuluide însănătoșire
Introspecția și desoperire.
Îți vei investiga trecutul și prezentul pentru a descoperi adevărul.
Istoria/ inventarul relațiilor.
Vei analiza și poate vei stabili din nou propriile limite.
Controlul dependenței.
Vei începe să preiei controlul asupra depedențelor sau absesiilor tale și vei face primii pași spre stăpânirea lor.
Despărțirea de casă
Vei lăsa în urmă acele lucruri care împedică vindecarea. S-ar puea să crezi că ai făcut-o cu ani în urmă, dar poate nu este chiar așa.
Manifestarea dureri pentru pierdirile suferite
Acesată etapă este plasată în zona cea mai jos a curbei graficului, reprezentând atât abisurile emoționale și sentimentele tale, cât și începutul ascensiunii. Ai aceeași senzație ca atunci când îl vezi pe stomatology că pune jos freza. Știi că n-a terminat încă, totuși, ce-I mai rău s-a sfârșit.
O nouă perceptive de sine
Vei avea noi perspective asupra propriei personae și vei lua noi decizii. Cât de binevenită este acestă etapă.
Noi experinețe
Vei construe o fundație din noile experinețe care să suțină deciziile laute recent
Întoarcerea acasă
În această etapă vei reconstrui trecutul într-un anumit sens, dar și prezentul și viitorul
Înțelegerea relațiilor
Cu ajutorul den exterior, vei sesiza și vei evalua noile relații perosnale
Consecvență
Te ve înscrie într-un program de susținere care te va ajuta să-ți păstrezi drumul drept tot restul vieții.
Cei 12 pași ai transformării.
Am admis că eram neputincios în fața lui Dumnezeu – că nu mai eram stăpân pe viața
Am ajuns la credința că Dumnezeu nouă înșine ne-ar putea reda sănătatea
Am hotărât să ne lăsăm voința și viața în grija lui Dumnezeu
Am făcut fără teamă, un inventor moral amănunțit al propriei personae.
Am mărturist lui Dumnezeu, nouă înșine și unei alte ființe umane, natura axactă a greșelilor noastre
Ne-am pregătit pe deplin ca dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de character
Cu umilință, I-am cerut să ne îndrepte slăbiciunile
Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri și am consimțit să reparăm aceste rele
Ne-ma reparat greșelile direct față de acele personae, acolo unde a fost cu putință, dar nu și atunci când le-am fi pututu facre vreun rău lor sau altora
Ne-am continuat inventarul personal și ne-am recunoscut greșelile, de îndată ce ne-am dat seam de ele
Am căutat, prin rugăciune și meditație, să ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu, cerându-I doar să ne arate voia Lui în ce ne privește și să ne dea puterea s-o împlinim
După ce am trait o trezire spiritual ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj altora și să punem în aplicare aceste principia în toate domeniile vieții noastre
Lucru cu familia, rudele celui dependent, ajutor în ieșirea din codependență.
Începând cu perioada motivațională, reabilitarea bisericii începe prin practicarea Sfintelor Taine, rugăciunea la Biserică și acasă, post, ascultări la muncă pentru creșterea duhovnicească. Procesul de reabilitare trebuie să se ocupe și de dezvolatrea culturală. În lucru cu rudele celui dependent trebuie consultanța individuală, lucru în grup și convorbirea cu duhovnicii.
„Sălbatică e tinerețea și de aceea are nevoie de mulți învățători, supraveghetor, pedagogi, însoțitori și dădace. Totuși, e plăcut s-o îmblânzești. Tinerețea seamănă cu un cal sau cu o sălbăticiune nedomesticită. Dacă însă îi dăm unui copil de la cea mai fragedă vârstă reguli, mai târziu n-o să ne ostenim, pentru că obiceiul a devenit deja lege. Nu trebuie nici să le dâm tot ce li se pare plăcut, dar nici să le facem rău, lipsindu-i de cele necesare, sau să le facem hatârul doar pentru că sunt copii ”
V.4. Parohia și preotul, centru de prevenție și comuniune pentru tinerii
Biserica sau parohia, trebuie să fie locul unde tânărul să învețe și să descopere pe Dumnezeu, pe lângă familie și școală, pretul trebuie să creeze în parohia sa un centru de dezvolatre a tineriilor, pentru ai pregăti să meragă în viață și să fie moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Cât privește dependențele și tineriii care suferă de dependență, biserica trebuie să creze programe de prevenție și trebuia ajutați să treacă peste problemele lor. Preotul trebuie să fie la curent cu problemele tinerilor cu spune Mitropolitul Plămădeală: ”Perotul trebuie să fie contemporan cu tot ce se întâmplă în jurul lui. Preotul nu poate să se sustragă vieți sociale, fiindcă ar însemna să fie doar un profitor. Dumnezeu nu e present numai în Biserică, sau numai în Tainele și ierurgiile pe care le săvârșim, ci e preent permanent , peste toto, în istorie și în toate problemele vieții”. „Ne-am tot obișnuit ca preotul să fie socotit ca unul care întotdeauna intră pe ușă din față. Or fața preotului care este fața lui Hristos, trebuie să se arate în spatele blocurilor, la acea cultrură, sau dacă vrei subcultură, under-ground-ul din spatele blocului, la acei care din când în când cad pradă dealerilor de droguri, către cei care desfac sticlele de băutură să-și aghezmuiaască nemotivația și lipsa de lucru și, nu în ultimul rând către cei care se prostituează, din foarte multe puncte de vedere, chiar trupește, acolo, în boscheții din spatele blocului. Acum, spațiu în sine… nu necesită mijloace pastorale, speciale, ci doar specifice. Biserica să păstorească parohiile sau cartierele nu din viteza vreunei mașini ultrasofisticate și ultramoderne, să nu se rezume doar la simpla prezență de Bobotează sau la Nașterea Mântuitorului, cu prilejuri, așa-dar, în care preotul pătrunde așa, punctual, din când în când, printre credincioși.(10-12) Al doilea punct pe care cred că ar trebui să-l întărească preotul în misiunea lui în aceste zone de cartier, pentru îndumnezeirea maidanului, este acest contact direct cu cei care el din start îi socotește ca fiind oameni aflați pe buza prăpastiei. Sigur că pare nebunie. Sigur că simți uneori că nu poți să le duci pe toate, dar ești obligat să încerci, și dacă tu nu reușești, trebuie să creezi în jurul tău un grup de sprijin care să lucreze în favoare vestirii lui Hristos în astfel de zone. Mă refer acum la capacitatea oricărui preot de oraș de a strânge în jurul lui măcar vreo șase-șapte tineri care, de la un moment dat, să poată facă misiune. Nu în locul lui – pentru nimeni nu-l poate înlocui pe preot – , dar cot la cot cu el, prelungirea mâinii lui, pentru că nici el nu le poate face pe toate și, împrăștiat în prea multe, nu le poate face bine”. Deci pentru a realiza misiunea în rândul tinerilor trebuie făcută impreună cu tinerii: „Pastorația tinerilor trebuie realizată împreună cu tinerii, întrucât aceștia au împreună cu adulții o responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiunea Bisericii. Când tinerii au ocazia de a-și exercita responsabilitatea împreună cu adulții, se oferă o recunoaștere contribuției pe care aceștia o pot aduce la viața parohiei, familiei și comunității în general. Pastorația realizată împreună cu tinerii înseamnă a le da acestora oportunitatea de a participa într-un fel la viața comunității. Pastorația tinerilor trebuie realizată de către tineri atunci când ssunt implicați ei înșiși în activități dedicate slujirii celorlalți, în cazul de față a altor tineri. Participarea la programe de consiliere împotriva consumului de droguri și a alcoolismului, implicarea îna activități pastorale inițiate de Biserică constituie exemple de pastorașie a tinerilor realizată chiar de tinerii. Ei se pot implica și atrăgând atenția consiliilor parohiale sau eparhiale pentru inișierea de programe cu tinerii, precum conferințe, grupuri de discuții, pelerinaje și tabere la mănăstiri(ca oportunități de redescoperire a tezaurului de credință și viașă creștină), implicarea tinerilor în activități sociale. „Capcanele cu care se confruntă tineretul de astăzi: acoolul, drogul, SIDA. Prevenirea este necesară, însă ea nu va folosi la nimic dacă nu va merge mână în mână cu conștinetizarea de către tineri a responsabilității lor. Treuie să li se trasmită, mai ales prin exemplu, această exigență a respectului față de celălalt și față de sine. Responsabilitatea fașă de cunoscuți, de părinți, de societate și dacă, trăiesc într-un mediu creștin, față de Biserică; dar, mai cu seamă , responsabilitatea față de ei înșiși. Atunci riscul de a cădea în aceste capcane va scădea, nu pentru că societatea sau Biserica ar pune interdicții, ci pentru că, din respect față de ei înșiși, din fidelitate față de ei înșiși, tinerii și le-ar interzice ei înșiși. Important nu e să li se impună reguli, ci ca ei să fie convinși de vocația lor de ființe personale, capabile nu să-și risipească viața ci s-o iubească cu adevărat prin prietenie, iubire, creativitate. Dacă Biserica nu spune și nu face nimic în acest sens, stricăciunile riscă să fie încă și mai grave. În loc să acuze și să condamne, ea trebuie să-i asculte , să-i sfătuiască, să-i primească în comunități adevărate, trebuie ca ea însăși să devină și să redevină neîncetat ceea ce este: un spațiu al renașterii.” Pentru a nu ajunge un tânăr în această stare în care nu se mai poate face prea mult, este de datoria societății și a Bisericii ca, prin mijloace specifice, prin școli, prin Biserică, prin presă, să conștientizeze pe tinerii de „capcanele” cu care se confruntp ei astăzi: alcoolul, drogul, SIDA, pentru că este mai ușor a preveni decât a vindeca. Și aceasta când încă nu este prea târziu. Biserica, deși nu are capacitatea și nici mijloacele prin care ar putea să interzică consumul de droguri de orice fel, are totuși posibilitatea și obligația de a trezi în cei tineri „vocația lor”. “Tinerii își aleg prost modelul de urmat în viață și, de aceea, Biserica vine cu exemplu sfiților sau al preotului, dar în primul rând modelul lui Hristos pentru a răspunde necesitățiii, Sfântul Vasile cel Mare recomandă tinerilor atunci, ca și acum, cercetarea cu atenție a înțelepciunii omenești și discernământ în ceea ce priveșe alegerea ce este folositoare, edicarea superioară a sufeltului prin conferirea capacității de înțelegere și pătrundere a sensurilor lucrurilor pentru a depăși prin asceză instinctele trupești: “într-un cuvânt, ce care nu vrea să se îngroape în plăcerile lui ca într-o mocirlă, trebuie să disprețuiască trupul și să se îngrijească de el atât cât este necesar ca să potă, după cum spune pLton, sliji înțelepciunii. Cuvintele lui Platon se aseamană cu cele spuse de apostolul Pavel, care ne îndeamnă să nu ne îngrijim de trup, ca să nu-I dăm prilej să aibă pofte ”. Copiii, elevii și tinerii trebuie inițiați în credință și morala creștină ortodoxă și antrenați în viața parohială prin intermeiul Liturghiei și a altor programe religioase pentru tineret și în participarea la societatea civilă pentru a da mărturie creștină ortodoxă. Scoși din anonimat șimonotonie, tinerii trebuie să stăpânească idealul creștin orthodox, adică modul de a trăi creștinește, prin rugăciune, asceză, ascultare de Dumnezeu și iubire totală. Tineretul , nu se poate desăvăși istoric, nu poate să-și descopere ținta reală decât pregătind întoarcerea lui Hristos, singura perspectivă în care se poate înscrie evanghelizarea. Toate forțele noastre, trebuiesă se concentreze pentru a ridica o întreagă generație la bucuria nespusă a eliberării, bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără printre prietenii Mirelui, o generație a mărturisitorilor care să recupereze creștinismul primar și să regăsească în viața lor acel Maran Atha, Vino Doamne al începutului, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă care asigură actualitatea tuturor timpurilor și prin ea pe cea a mesajului creștin. ”Alte stări de spirit , gânduri și sentimente presupun mediii precum stadionul și discoteca, și altele – biserica și școala. Primele conduc, în general, la excitarea simțurilor,a emoțiilor și la o diminuare a reflexiei rationale, în timp ce biserica și școala organizează procesul gândirii și puterile sufletești, favorizând controlul emoțiilor și al sentimentelor. Prin urmare, fiecare mediu constituie o lacolă care te învață să trăiești consform cu valorile care-l definesc și care-l exprimă. Această școală nu este una formală, vizibilă, declarată, ci dimpotrivă, fără să ne dăm seama ne transformă încetul cu încetul în sensul în care ne conduce mediul respective. De aici rezultă că rolul cel mai important în educația și formarea oamenilor îl au mediiile în care aceștia trăiesc sau cele cu care vin în contact. Având în vedere aceasta părinții care vor să fie încununată de success educația lor pe care o acordă copiilor trebuie să facă tot posibilul să le controleze mediile cu care vin în contact și încă din primii ani de viață să încerce să le dirijeze preferințele sau mediile e activitate către direcții care nu sunt nocive”. Tinerii trebuie învățati abstineța, atât din puct de vedere sexual, căci și din puct de vedere al alcoolului altor substance nocive. ”Duhovnicii, dacă ar putea vorbi, ți-ar putea arăta o mulțime de tineri care duc o luptă susținută și biruie. Chiar medicii, dacă sunt cinstiți, îți vor spune că abstința nu-I dăunătoare, ci dimpotrivă. Doctorul Meyer scira că: ”pretextul fatalității pasiunii este o enormă minciună, ale cărei consecințe teribile strică omenirea… înfrânarea e posibilă. Mii de oameni au dovedit-o, au afirmat aceasta oameni care se bucură de cea mai mare autoritate și pe care nu-I putem acuza de exagerări. Nu lipsește putința, ci vionța”.
Concluzie
Am trecut printr-o perioadă grea și frumoasă, sper totuși ca munca depusă la studio dat să fie spre folos tuturor, în special mie. După o perioadă de documentare și aprofundare a temei date, știu cât de iportantă este să ajuți pe personele dependente, care chiar dacă și cu voința lor au ajuns să treacă prin calvarul morți, totuși în ei există, ca și în fiecare păcătos, licărire de lumină, și sunt chip a lui Hristos. Dacă nu sunt încă în stare să consiliez o persona dependent, totuși știu stările și trăirile prin care trece. Lucrând la studiul dat, m-am umplut de compătimire pentru toate personele care au cazut în robia adicțiilor, unele din neștiința altele din cauza unei educații greșite, și altele fiincă nu au fost auzite. Trebuie să luam aminte și să privim cu grija la oamenii care nu mai sunt stăpâni pe voia lor, și fac lucruri pe care nici ei nu le voiesc. Eu cred ca ceea ce m-am propus când am ales tema data, și m-ai ales când am început să lucrez s-a îndeplinit în cea mai mare măsură. Dumnezeu vrea ca noi să fim sănătoși cât fizic atât și duhovnicește, căci el nu vrea suferința omului,acuma depinde de noi, cât și cum ne dorim aceasta, și dacă suntem gata să vedem în toți Chipul lui Hristos. Dacă o să stăm și o să medităm puțin la viața noastră, o să vedem că suntem și noi dependent de ceve, că avem și noi trauma care trebuie vindicate, dar să fim consțtiinți că dumnezeu ne ajută, numai dacă sunte sinceri în relație cu El. Problema dependențelor este o problemă nouă pentru Biserică, în ceea ce privește noile cercetări asupra manifestărilor, dar este o problemă cu care se luptă încă de la Instituire, problema revenirii omului pe Cale, și salvarea lui din ghearele morții. Cea mai în măsură să răspundă cu cele mai mari forte este Biserica lui Hristos, căci numai aici se produce adevărata vindecare. Nci una din metodele de consiliere și tămăduire nu poate să ofere garanția vindecării definitive, această o primim numai de la Hristos. Și am vazut chiar dacă tinerii sunt expuși acesot mari riscuri, exită soluții de scăpare, și biserica trebuie să le dea, este obligată să le pună în față tinerilor, care sunt însetați după nemurire. Viitorul lumii, viitorul bisercii sunt tinerii, și de aceea ei trebuie pregătiți ca să devină buni ostași ai lui Hristos, moștenitori ai Împărăței lui Dumnezeu, dar pentru aste biserica este obligată să-I scoată din ghearele fiere cumplite a alcoolulu, sexului și droguriloe, care nu fac atceva decât să ofere o pseudoeuforie, nu extazul adevărat al întălirii cu Dumnezeu, să-I scoată și să-I pună în barțele Dumnezeului Veșnic. Biserica este spitalul prin excelența și numai venid la Doctorul-Hristos, putem să ne face liberi de orice boală, Dumnezeu este cel mai bun Camarad, aceste cuvinte trebuie aduse în inimile fiecărui tânăr care se află în căutare, care se află în conflict și problem, cuvintele : ”Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt bland și smerit cu inima și veți găsi adihna sufletelor voastre. Căci jugul meu e bun și povara Mea este ușoară„(Matei 11, 28-30).
Anexe Schema I
Bibliografie:
Izvoare:
Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București 2007.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed, Scripta, București, 1993.
Sf. Ioan Hrisostom, Despre beție, traducere pr. D. Fecioru, EIBMBOR, București, 1942.
Sf. Maxim Mărturisitorul, „Capetele despre dragoste”, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, Sibiu, 1947.
Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexameron, EIBMBOR, București, 1986.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la epistola a II-a către Tesaloniceni, Editura Apologet, 2009.
Cărți.
Abuzul și dependență de substanțe psihoactive, Manual pentru studenții în medicină și medicii rezidenți psihiatri, București, editura InfoMedica, 2000.
Andreicuț, Andrei, Dragoste, libertate și sex responsabil, Editura Renașterea Cluj-Napoca, 2011.
Albulescu, Dinu, Modalități de consiiere a elevilor cu privire la evitarea consumului de alcool, Editura Dalami, Caransebeș, 2008.
Bel, Pr. Prof. Dr. Valer, Misiune, parohie, pastorație. Coordonate pentru o strategie misionară, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2002.
Schaffer, Brenda, Dragoste sau dependență? Traducere din engleză de Carmen Ion, Editura Trei, București 2009.
Clement, Oliver, Adăvăr și libertate, Ortodoxia în contemporanietate, traducere Mihai Maci, editura Deisis, Sibiu 1997.
Corneanu, Mitropolit Nicolae, Pe baricadele presei bisericești, vol. 1, Editura Învierea, Timișoara, 2000.
Cimaș, Pr. Iacob. Preotul-Misionar în contextul lumii contemporane, Editura Renașterea, Cluj-Napoca 2010.
Danion, Vasile, Drumul spre acasă, după droguri, desfrîu, yoga și alte rătăciri, Editura Egumenița, Editura Cartea ortodoxă, 2009.
Idem, Luptând cu dependența de droguri, Editura Areopag, București 2012.
Idem, Păcate noi, păcate vechi, Editura Edumenița.
Dinu, Serenella, Probelemele secolului XXI: drogurile, traficul de persoane, violența în școală, Editura Teocora, Buzău, 2010.
Evdokimov, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Editura Sophia, București 2013.
Franz, Floyd, Cum tratăm alcoolismul, manual pentru uzul preoților și a medicilor. Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.
Gaudet, Etienne, Drogurile și adolescența, Editura Minerva, 2006.
Grosu, Pr. Dr.Neculai, Beția și fumatre două robii de care putem scăpa, Galați 1998.
Gheorghe, Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, Fudația Tradiția Românească, 2005.
Idem, Pornografia maladia secolului XXI, Editura Prodromos, București, 2011.
John Breck, Darul Sacru al Vieții, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.
Klein, Hans, Dependența de alcool, consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999.
Iosu, Pr. Lect. Univ. Dr.Mihai, Duhovnicul. Vocație, fromație,misiune, Editura Universității Lucian Blaga –Sibiu, 2000.
Hamflet, Dr. Robert Labirintul codependenței, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2001.
Laurențiu Dumitru, Hristos și tineri, Editura Egumenița.
Marler, Monahul Jhon, Monahul andrew Wemuth, Tinerii vremurilor de pe urmă, Traducere din limba engleză de Felix Trușcă, Sophia, București, 2002.
Mihoc, Pr. Vasile Meditații la Evanghelia Duminicilor trodului și Penticostarului, Ed. Teofania, Sibiu, 2003, p. 140
Moțoc, Prof. preot. Alexandru, Biserica și tinerii, editura Macarie, Târgoviște 1997, p. 50.
Neamțu, Mihail, Gramatica Ortodoxiei, Tradiția după modernitate, Editura Polirom , Iași, 2007.
Necula, Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, 2006.
Negru,Pr. Iulian Negru, Pastorația persoanelor dependente de alcool, Editura Basilica, București, 2012.
Palazzolo, Jerome, Ajuta-ți pe cei dragi să-ți învingă dependeța de alcool, Editura Hause of Guides, București 2007.
Pastorație și misiunea în Biserica Ortodoxă, Tematica pentru cursurile pastorale și de îndrumare misionară a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/1998. Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001.
Părintele Filothei Faros, Manual de iubire, Firea dragostei, Editura Egumenița.
Pestroiu, Pr. Lector dr. David, Misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate, Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța (2 iulie 2008).
Pop, Octavian, Drogurile un flagel al lumii contemporane, editura Miron, Timișoara, 2002.
Plămădeală, Dr. Antonie, Mitropolitul Ardealului, Vocație și misiune creștină în vremea noastră. Sibiu, 1984.
Raportul anual 2012, Situația drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri și Taxicomanie, 2012.
Raportul Național privind situația drogurilor 2013, România, Agenția Naționala Antidrog, Serviciul Observatorul Român de Droguri și Taxicomanii.
Roman, Florin T., Idoli vremurilor noastre, Editura Evanghelismos, Bacău 2010.
Saint-Exupery, Antonie de, Micul Prinț, Editura RAO, 2011.
Schneider Ralf, Ingrid Lux, Holger Lux, Alcoolul și medicamentele – droguri?, Editura Hora, Sibiu, 1999.
Șipoș, Roxana, Copii și drogurile, ghid informativ pentru părinții, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2007.
Tănase, Protos. Petroniu, Ușile pocăinței, Ed. Trinitas, Iași, 1994, p. 43.
Teșu, Preot, Ioan C., Din iadul patimilor spre raiul virtuților, Editura Christiana, București, 2000 p. 75
Țăran, Lector dr. Constantin, Reclamele la alcool și comportamentul de consum al elevilor și studenților¸ în revista Psihologia, nr 2/2001, p. 13-30.
Valleur, Marc, Patologia excesului, Editura Nemira, 2008.
Vlachos,Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă, continuare și dezbateri, editura Sophia, București.
Voicu, Ana Maria, Tinerii și Alcoilismul, lucrare de specialitate, Editura Studies, 2010, p. 65.
Webber, Preot Meletios, Pașii Transformării, Editura Kolos, Iași 2008.
Rădulescu, Sorin M.,Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura LuminaLex, București 2006.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia.
studii și articole
Extras din “Health Promotion in the Workplace: alchol and drug abuse” –(Seria de rapoarte tehnice ale OMS,Geneva 1993) în revista Psihologia, nr 2/2001, p. 9-15.
Farcaș, Preot Cristian, Problemele tinerilor și implicarea Biserici în rezolvarea lor, în „Altarul Banatului” nr. 1-3,anul XXI(LX) 2010, p.149-160.
Popa, Ionuț, Problema familiei astăzi. Pastorația copiilor, a tinerilor și a bătrânilor, în Ortodoxia, nr 4, 2007, p. 120-140.
Î.P. Î.P.S, Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Ianuarie 1999. pp. 4-10.
Idem, Tinerii – viitorul spirtitual al României, în Candela Moldovei, nr. 3-4/Mar. – Apr. 1999, pp.40-50.
Moldovan, Conf. Dr. Sebastian, Pastorație, filantropie, servicii sociale? Biserica și provocările adicțiilor, în RT, 95(2013), nr.1, p. 139-170.
Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, – Telegraful Român nr.29/1942 – ”Caracterul poporal și cultural al Bisericii” în Suplimentul “Alfa și Omega” – 17 martie 1995 pp. 6-30.
surese net:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/ciclul-adictiei-sexuale
Mark Robinett, Adicția și trauma, traducere de Călin Drăgan, http://www.sfintiiarhangheli.ro/
Melinda Beck, in the ”the Wall street Journal”, Cristiana Alexandra levițchi. Dependența de sex o boală sau o scuză în http://www.despresuflet.ro/forum/dependenta-f20/este-dependenta-de-sex-o-boala-sau-o-scuza-t165.html
Майкл Дай, Наркотическая зависимость (аддикции): роль церкви в процессе исцеления, http://reshma.nov.ru/texts/dai_narkotich_zavisimost.htm accesat la data de 20 februarie 2014, ora 12:00.
Проект документа «О деятельности Русской Православной Церкви по реабилитации наркозависимых» http://www.patriarchia.ru/db/text/2255420.html, accesat la data de 23 februarie 2014, ora 15.00
http://www.ana.gov.ro/
http://asam.org/for-the-public/definition-of-addiction.
Robert Kubey, Dependența de pornografie, http://www.odaiadesus.ro/dependenta.html
Mark Robinett, Ciclul adicției sexuale, traducere de Călin Drăgan, http://www.sfintiiarhangheli.ro/
Bibliografie:
Izvoare:
Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București 2007.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed, Scripta, București, 1993.
Sf. Ioan Hrisostom, Despre beție, traducere pr. D. Fecioru, EIBMBOR, București, 1942.
Sf. Maxim Mărturisitorul, „Capetele despre dragoste”, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, Sibiu, 1947.
Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexameron, EIBMBOR, București, 1986.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la epistola a II-a către Tesaloniceni, Editura Apologet, 2009.
Cărți.
Abuzul și dependență de substanțe psihoactive, Manual pentru studenții în medicină și medicii rezidenți psihiatri, București, editura InfoMedica, 2000.
Andreicuț, Andrei, Dragoste, libertate și sex responsabil, Editura Renașterea Cluj-Napoca, 2011.
Albulescu, Dinu, Modalități de consiiere a elevilor cu privire la evitarea consumului de alcool, Editura Dalami, Caransebeș, 2008.
Bel, Pr. Prof. Dr. Valer, Misiune, parohie, pastorație. Coordonate pentru o strategie misionară, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2002.
Schaffer, Brenda, Dragoste sau dependență? Traducere din engleză de Carmen Ion, Editura Trei, București 2009.
Clement, Oliver, Adăvăr și libertate, Ortodoxia în contemporanietate, traducere Mihai Maci, editura Deisis, Sibiu 1997.
Corneanu, Mitropolit Nicolae, Pe baricadele presei bisericești, vol. 1, Editura Învierea, Timișoara, 2000.
Cimaș, Pr. Iacob. Preotul-Misionar în contextul lumii contemporane, Editura Renașterea, Cluj-Napoca 2010.
Danion, Vasile, Drumul spre acasă, după droguri, desfrîu, yoga și alte rătăciri, Editura Egumenița, Editura Cartea ortodoxă, 2009.
Idem, Luptând cu dependența de droguri, Editura Areopag, București 2012.
Idem, Păcate noi, păcate vechi, Editura Edumenița.
Dinu, Serenella, Probelemele secolului XXI: drogurile, traficul de persoane, violența în școală, Editura Teocora, Buzău, 2010.
Evdokimov, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Editura Sophia, București 2013.
Franz, Floyd, Cum tratăm alcoolismul, manual pentru uzul preoților și a medicilor. Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.
Gaudet, Etienne, Drogurile și adolescența, Editura Minerva, 2006.
Grosu, Pr. Dr.Neculai, Beția și fumatre două robii de care putem scăpa, Galați 1998.
Gheorghe, Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, Fudația Tradiția Românească, 2005.
Idem, Pornografia maladia secolului XXI, Editura Prodromos, București, 2011.
John Breck, Darul Sacru al Vieții, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.
Klein, Hans, Dependența de alcool, consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999.
Iosu, Pr. Lect. Univ. Dr.Mihai, Duhovnicul. Vocație, fromație,misiune, Editura Universității Lucian Blaga –Sibiu, 2000.
Hamflet, Dr. Robert Labirintul codependenței, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2001.
Laurențiu Dumitru, Hristos și tineri, Editura Egumenița.
Marler, Monahul Jhon, Monahul andrew Wemuth, Tinerii vremurilor de pe urmă, Traducere din limba engleză de Felix Trușcă, Sophia, București, 2002.
Mihoc, Pr. Vasile Meditații la Evanghelia Duminicilor trodului și Penticostarului, Ed. Teofania, Sibiu, 2003, p. 140
Moțoc, Prof. preot. Alexandru, Biserica și tinerii, editura Macarie, Târgoviște 1997, p. 50.
Neamțu, Mihail, Gramatica Ortodoxiei, Tradiția după modernitate, Editura Polirom , Iași, 2007.
Necula, Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, 2006.
Negru,Pr. Iulian Negru, Pastorația persoanelor dependente de alcool, Editura Basilica, București, 2012.
Palazzolo, Jerome, Ajuta-ți pe cei dragi să-ți învingă dependeța de alcool, Editura Hause of Guides, București 2007.
Pastorație și misiunea în Biserica Ortodoxă, Tematica pentru cursurile pastorale și de îndrumare misionară a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/1998. Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001.
Părintele Filothei Faros, Manual de iubire, Firea dragostei, Editura Egumenița.
Pestroiu, Pr. Lector dr. David, Misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate, Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța (2 iulie 2008).
Pop, Octavian, Drogurile un flagel al lumii contemporane, editura Miron, Timișoara, 2002.
Plămădeală, Dr. Antonie, Mitropolitul Ardealului, Vocație și misiune creștină în vremea noastră. Sibiu, 1984.
Raportul anual 2012, Situația drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri și Taxicomanie, 2012.
Raportul Național privind situația drogurilor 2013, România, Agenția Naționala Antidrog, Serviciul Observatorul Român de Droguri și Taxicomanii.
Roman, Florin T., Idoli vremurilor noastre, Editura Evanghelismos, Bacău 2010.
Saint-Exupery, Antonie de, Micul Prinț, Editura RAO, 2011.
Schneider Ralf, Ingrid Lux, Holger Lux, Alcoolul și medicamentele – droguri?, Editura Hora, Sibiu, 1999.
Șipoș, Roxana, Copii și drogurile, ghid informativ pentru părinții, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2007.
Tănase, Protos. Petroniu, Ușile pocăinței, Ed. Trinitas, Iași, 1994, p. 43.
Teșu, Preot, Ioan C., Din iadul patimilor spre raiul virtuților, Editura Christiana, București, 2000 p. 75
Țăran, Lector dr. Constantin, Reclamele la alcool și comportamentul de consum al elevilor și studenților¸ în revista Psihologia, nr 2/2001, p. 13-30.
Valleur, Marc, Patologia excesului, Editura Nemira, 2008.
Vlachos,Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă, continuare și dezbateri, editura Sophia, București.
Voicu, Ana Maria, Tinerii și Alcoilismul, lucrare de specialitate, Editura Studies, 2010, p. 65.
Webber, Preot Meletios, Pașii Transformării, Editura Kolos, Iași 2008.
Rădulescu, Sorin M.,Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura LuminaLex, București 2006.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia.
studii și articole
Extras din “Health Promotion in the Workplace: alchol and drug abuse” –(Seria de rapoarte tehnice ale OMS,Geneva 1993) în revista Psihologia, nr 2/2001, p. 9-15.
Farcaș, Preot Cristian, Problemele tinerilor și implicarea Biserici în rezolvarea lor, în „Altarul Banatului” nr. 1-3,anul XXI(LX) 2010, p.149-160.
Popa, Ionuț, Problema familiei astăzi. Pastorația copiilor, a tinerilor și a bătrânilor, în Ortodoxia, nr 4, 2007, p. 120-140.
Î.P. Î.P.S, Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Ianuarie 1999. pp. 4-10.
Idem, Tinerii – viitorul spirtitual al României, în Candela Moldovei, nr. 3-4/Mar. – Apr. 1999, pp.40-50.
Moldovan, Conf. Dr. Sebastian, Pastorație, filantropie, servicii sociale? Biserica și provocările adicțiilor, în RT, 95(2013), nr.1, p. 139-170.
Anexe Schema I
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Misiunea Bisericii Si Omul Contemporan (ID: 167730)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.