Mantuitorul Iisus Hristos Modelul Viu al Educatorului Crestin

PARTEA I – științifică

CAPITOLUL I

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG ÎN CONTEXTUL TRADIȚIEI MONAHALE- MODEL ÎN EDUCAȚIE

Parte a II-a Pedagogia metodică

Predarea religiei între modern și tradițional Valențe formativ-educative ale metodelor active de predare

Capitolul 2

2.1 Metode tradiționale

2.1.1 Povestirea

2.1.2 Descrierea

2.1.3 Explicația

2.1.4 Conversația

2.1.5 Lectura

2.1.6 Exercițiul

2.1 7 Lucrul cu manualul

2.2 Metode activ-participative

2.2.1 Brainstormingul

2.2.2 Gândiți, lucrați în perechi, comunicați

2.2.3 Ciorchinele

2.2.4 Cubul

2.2.5 Philips 6-6

2.2.6 Metoda 6-3-5

2.2.7 Cvintetul

2.2.8 Turul galeriei

2.2.9 Metoda KWL

2.2.10 Mozaicul

2.2.11 Explozia stelară

2.2.12 SINELG

2.3 Avantajele utilizării instrumentelor TIC

Metode de predare specifice disciplinei religie puse în valoare prin utilizarea TIC

Mântuitorul Iisus Hristos- modelul viu al educatorului creștin

Sfânta Scriptură prezintă persoana și activitatea lui Iisus Hristos drept punctul culminant al unui șir de intervenții didactice și religioase ale lui Dumnezeu în viața omului. Mântuitorul Iisus Hristos S-a întrupat pentru a fi deodată învățător, împărat și arhiereu. Învățătura Sa a constituit o noutate absolută atât prin modalitatea de transmitere, fapt pentru care a fost numit Învățător și Domn:” Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt… V-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi”(Ioan 13, 13-15), cât și prin conținut. El este și izvorul înțelepciunii și Învățătorul suprem pentru că între Persoana Sa și propovăduirea Sa există o legătură profundă.

Lucrarea didactică a lui Iisus ne oferă o îndrumare înțeleaptă și un stimulent plin de viață pentru cucerirea minții, inimii și voinței ascultătorilor. În calitatea Sa de Fiu și Logos,

este purtătorul și transmițătorul deplin al harului și al adevărului prin care au fost instruiți primii misionari: apostolii și ucenicii. Prin unicitatea Sa nu trebuie înțeleasă câtuși de puțindorința de a fi singurul propovăduitor al învățăturii Sale, ci Statutul Său unic de descoperitor al întregului adevăr, transmis cu putere pentru a putea trezi și purifica spiritele, spre a le face părtașe Adevărului.

Pedagogia creștină modernă cere ca pedagogul să se identifice cu doctrina sa, să-și traiască învățătura, să fie exemplu pentru cele ce învață. Puțini sunt acei educatori care împlinesc în Biserică această condiție. Hristos Și-a trăit învățătura. El n-a teoretizat, n-a creat o teologie, o știință despre Dumnezeu-Tatal, ci a trăit în Dumnezeu, Tatăl Lui și Tatăl nostru; și ca Fiu al Părintelui Ceresc ne-a făcut și pe noi fii ai aceluiași Părinte.

În primele secole creștine, Clement Alexandrinul, a scris o lucrare, deopotrivă teologică și pedagogică, în care se arată motivul pentru care numai Hristos poate primi cu adevărat numirea de pedagog: “Pedagogul este Iisus. Uneori se numește pe El însuși Păstor, spunând: << Eu sunt Păstorul cel bun>> (Ioan 10, 11-14). Potrivit unei metafore, pornind de la păstorii care păstoresc oile, Iisus este Păstorul care are grijă de prunci; și, pentru că pruncii sunt nevinovați, sunt numiți în chip alegoric, oi. Deci Cuvântul este Pedagogul care ne duce pe noi, copiii, la mântuire. Cuvântul a grăit prin Osea foarte lămurit despre El, zicând:<< Eu sunt Învățătorul vostru>>( Osea 5, 2). Pedagogia este credință în Dumnezeu; este instruirea spre cunoaștere a adevărului; este viețuirea dreaptă, care duce la cer”. Autorul citat dorește să evidențieze faptul că Domnul Iisus Hristos este mai mult decât un simplu învățător, El este Pedagogul, este Cel care-I conduce pe toți oamenii la Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristosse dovedește modelul prin excelență de îndrumător, El este un model care transcende omul, dar îi oferă acestuia șansa și mijloacele de a se apropia de ideal. El a oferit un model de educație, iar apoi i-a trimis pe ucenici să-i învețe pe oameni, promițându-le că nu-i va părăsi chiar și atunci când nu va mai fi , în mod văzut, între ei:”Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la Sfârșitul veacului”( Matei 28, 20).

De aceea învățătura Lui se adresează inimii mai întâi, apoi minții. Cere trăire, nu speculație, golire de tot ce este trecător, în schimbul bogăției veșnice. În așa fel, încât să ajungem a mărturisi cu Sfântul Apostol Pavel: De acum “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal. 2, 20).

Epoca Sfântului Simeon Noul Teolog- imperiul și Biserica bizantină în secolele X-XI

Bizanțul, de mai multe secole reprezenta în Europa singura mare putere statală. Această realitate a făcut din el bastionul civilizației creștine pe de o parte împotriva popoarelor migratoare din nord, pe de altă parte împotriva forțelor necreștine ale Persiei sasanide, ale Islamului și turcilor selgiucizi. Se recunoaște faptul că Bizantul servea de adăpost Occidentului oprind noile invazii asiatice, dar întreaga operă de stăvilire a expansiunii forțelor necreștine întreprinsă de Bizanț în tot cursul existenței sale are aspectul unei perpetue „ cruciade”

Bizanțul a fost un pământmult dorit care avea să stârnească invidia și egoismul multor popoare din Europa și Asia. Un imperiu creștin prin excelență, Bizanțul a încurajat viața religioasă și în special viața creștinească.

Sfântul Simeon Noul Teolog a fost contemporan cu cel mai mai mare împărat din dinastia macedoneană, Vasile al II-lea (976-1025). În timpul domniei sale, Împeriul Bizantin a cunoscut o perioadă de renaștere a încrederii și de expansiune, lărgindu-si granița de est până în Armenia; a recucerit mare acetate a Antiohiei, iar în vest a adăugat Imperiul Bulgar, care fusese indeoendent de Imperiul Bizantin vreme de multe secole.

În epoca Sfântului Simeon fostele teritorii sudice și orientale ale Imperiului Bizantin se aflau de mult timp sub ocupație musulmană, în timp ce în Occident în cepeau să se pună în mișcare sub conducerea succesorilor saxoni ai lui Carol cel Mare, noile state car for forma apoi Europa Occidentală și se iveau primele licăriri slabe ale unei papalități revigirate. Aceste două mari puteri, latină în vest și musulmană la sud- est, aveau să conducă ulterior la căderea vechiului Imperiu.

Constantinopulul se bucura la sfârșitul secolului X și începutul secolului XI de un fel de revirament literar. Pacea instalată în Imperiu după anul 843 a făcut loc unei renașteri culturale. În timpul patriarhului Fotie începe o renaștere a culturii clasice, renaștere ce va continua în timpul Sfântului Simeon și va atinge apogeul în cariera lui Mihail Psellos, “primul umanist bizantin”, care a devenit un simbol al renașterii culturale a Bizanțului.

Biserica, la rândul ei, cunoscuse și ea un revirament în secolul anterior nașterii Sfântului Simeon. Avântul misionar va fi una din gloriile Bisericii grecești medievale care, în secolul X , câștigase pentru Ortoddoxie teritoriile actuale ale Bulgariei și Serbiei. Efortul va fi încununat în timpul vieții Sfântului simeon prin botezul rușilor kievieni, care anticipa încreștinarea vastelor teritorii ale Rusiei. Același mare patriarch, Fotie, fusese și patronul acestei mișcări misionare. Elevul și protejatul său, Constantin Filozoful ( Sfântul Chiril) și fratele acestuia, Sfântul Metodie, au așezat prin intermediul operei lor de traducere și, în cazul Sfântului Metodie, al eforturilor misionare, fundamentele intelectuale și spiritual pentru convertirea slavilor. Ei erau originari din Tesalonic, un oraș bilinv în secolul al IX-lea, limbile greacă și slavă fiind vorbite de populația orașului. Chiril, un bun lingvist, făurește alfabetul glagolitic într-un timp scurt, traducând, așa cum făcuseră latinii, texte creștine în limba slavonă. După o lucrare misionară bogată, ei au fost invitați de Papa Nicilae I la Roma. Sfântul Chiril a murit la 14 februarie în anul 869, la scurt timp după ce s-a călugărit. Metodiu activează încă 12 ani la slavi, punând bazele Bisericii slavone din Europa centrală. A revenit la Constantinopol fiind primit de impăratul Vasile I și de patriarhul Fotie, aceștia fiind interesați de extinderea misiunii la pooarele slave.

În sfera liturghiei, a poeziei liturgice și reformei monahale, mănăstirea Sfântul Ioan din cartierul Studion din Constantinopol, avându-l în frunte pe Sfântul Teodor Studitul și apoi o serie de succesori renumiți și-a pus amprenta atât asupra cultului public al Imperiului cât și asupra vieții sale monahale, îndeosebi asupra marelui centru al monahismului de la Muntele Athos, care tocmai se năștea în timpul vieții Sfântului Simeon. Intră aici o altă trăsătură a vieții Bisericii byzantine: rolul și influiența monahilor. Pentru credinciosul de rând, mănăstirea era locul spre care privea pentru soluția tuturor bolilor sale. După o înfrângere politică, în fața unui eșec public, în dificultățile finaciare, în căutarea celui mai bun duhovnic, în orice etapă a viții sale și în orice criză, el îi căuta pe monahi. Monahismul în Biserica Răsăriteană a eferit un șir nesfârșit de bărbați și femei sfinte.

Sfântul Simeon Noul Teolog a fost un model în epocă și exemplul lui am putea spune că ne mai vorbește și azi. Prin viața sa , el s-a dovedit a fi mai mult decât o personalitate istorică a vastului Imperiu Bizantin. El a dat un nou suflu de viață ortodoxiei și a Bisericii în general.

Prin viața sa, prin opera sa și prin ucenicii săi, Sfântul Simeon Noul Teolog inaugurează în secolul al XI-lea, o perioadă de reînoire duhovnicească și de redefinire a unor teme biblice dar și termeni patristici într-o lumină efervescentă menită să trezească spiritul epocii sale la trăirea vie a experienței și relației cu Dumnezeu.

Viața Sfântului Simeon Noul Teolog

La sfârșitul secolului a X-lea , pe bolta Bisericii Ortodoxe va lumina unul dintre cei mai mari trăitori ai vieții în Hristos și care a avut o mare influiență în dezvoltarea spiritualității ortodoxe, mai cu seama asupra monahismului. În această perioadă avea să se nască Sfântul Simeon Noul Teolog.

Viața Sfântului Simeon Noul Teolog a fost scrisă de ucenicul și biograful său, Nichita Stithatul. De la el aflam că Sfântul Simeon Noul Teolog s-a nascut în anul 949 în Galata din Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi se numeau Vasile și Teofana și erau membrii ai micii aristocrații paflagoniene. La o vârstă fragedă, cel mai probabil 10 ani, copilul este adus de părinți la Constantinopol, unde este primit cu mare bucurie de catre bunicii săi, care în acea perioadă aveau o mare trecere la curtea împărătescă. Este dat în grija unui profesor de gramatică, de la care va invăța noțiunile de bază. „ Fire așezată și gânditoare încă din copilărie, el s-a dedicat cu multă râvnă învățăturii; istețimea lui naturală îl făcea să prindă repede și datorită însușirilor lui și mai ales inteligenței, a tras folos din toate.”

În anul 960 , a fost trimis de părinți la un unchi din partea tatălui, pentru a-și continua studiile și a fi introdus la curtea imperială. Unchiul său Vasile, ocupa atunci un post important la curtea imperială. Acesta dorea să-l prezinte pe nepotul său împăratului, dar tânărul Simeon a refuzat această cinste.

După moartea unchiului său, în 963, Simeon încearcă, cu toate că era foarte tânăr, să intre în Mănăstirea Studion, unde are o primă întâlnire cu Simeon Evlaviosul care devine părintele lui duhovnicesc. Tânărul Simeon își găsește în el povățuitorul care-l va călăuzi de-a lungul întregii sale vieți. Astfel, el a fost impiedecat să intre la mănăstire la o vârstă fragedă și sfătuit să mai aștepte.

Sfântul Simeon Evlaviosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sfântului Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie), pe lângă alți scriitori duhovnicești. El a citit acele cărți cu atenție și încerca să pună în practică ceea ce citea.

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patrikie, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborît asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintîi, iar la capătul ei părea că se afla Sfântul Simeon Evlaviosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

Pentru următorii șase ani, el si-a continuat legătura cu Simeon Evlaviosul, își impusese un regim de viată foarte aspru , sporind timpul pentru rugăciune și lecturarea cartilor sfinte.

La vârta de 29 de ani , Sfântul Simeon intră în mănăstirea Studion, unde este admis inițial de egumenul Petru și dat în grija părintelui Simion Evlaviosul. La mai puțin de un an a fost silit să părăsească mănăstirea, dar părintele său duhovnicesc l-a condus la mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol, unde l-a recomandat egumenului de acolo, Antonie. Acesta îl hirotonește preot în anul 980. Puțin după aceea Antonie moare și Simeon este numit egumen al mănăstirii prin decretul patriarhului Nicolae Hrisoverghi. A rămas în fruntea mănăstirii timp de douăzeci și cinci de ani, din 980 până în 1005. Acum începe pentru Simeon o perioadă de viață duhovnicească intensă, închinată rugăciunii și desăvârșirii lăuntrice, dar și o activitate accentuată de ordin administrativ.

El reface zidurile pe jumătate ruinate ale mănăstirii, si impune anumite rânduieli pentru ucenicii săi. „ În catehezele sale, îi învăța arta artelor și stiința științelor, adică viața monahală.”

Începe să fie vestit în Constantinopol, este cunoscut pentru înțelepciunea și sfințenia sa, dar va fi și atacat și criticat. Rămâne sub îndrumarea părintelui său duhovnicesc până la moartea acestuia. Atât de mult și-a iubit și respectat duhovnicul, încât după moartea acestuia, Sfântul Simoen Noul Teolog întensifică cultul inchinat Sfântului Simeon Evlaviosul, și începe să prăznuiască în fiecare an ziua trecerii sale la Domnul, compunându-i imne liturgice care-l celebrau ca pe un sfânt.

În timpl patriarhului Sinesie (996-998) ,la mănăstirea Sântul Mamas, un grup de călugări se revoltă împotriva lui Simeon, dar patriarhul îi va exila. Își va incheia activitatea de egumen în anul 1005. Sfântul Simeon avea să fie exilat din cauza unei dispute teologice cu fostul mitropolit al Nicomidiei, sincelul Ștefan. Se crede că disputa a avut ca punct de plecare invidia sincelului la adresa renumelui de teolog de care se bucura Sfântul Simeon. Sincelul l-a provocat pe starețul de la Sfântul Mamas cu o întrebare cu caracter scolastic:(”…Lămureste-mi această problemăȘ spune-mi, cum desparți Fiul de Tatăl – printr-o deosebire rațională sau printr-una reală? Prin această îtrebare, plină de gânduri ascunse singhelul nădăjduia ca Simeon – oricare ar fi fost răspunsul pe care l-ar fid at dintre cele două posibile – să facă un pas greșit, deoarece, fiind lipsit de învățătură, s-ar fi făcut de râs, judecând greșit chiar de la prima lor întâlnire; lăudătorii lui ar fi recunoscut în sfârșit că este un ignorant”) căreia Noul Teolog i-a răspuns printr-o epistolă(păstrată ca Imnul 21), în care își dă măsura iscusinței teologice, a întemeierii în spiritul teologiei Părinților Bisericii, dublate de propria experiență spirituală. (“ El a reușit stfel să dezlege încâcitele noduri ale înțeleptului, descurcându-le unul câte unul prin puterea cuvântului și a duhului, ca și prin puterea cugetării sale.”)

Învins , sincelul Ștefan s-a răzbunat inițiind o anchetă la mănăstirea Sfântul Mamas, iar apoi contestând canonic validitatea cultului local pe care Sfântul Simeon il aducea părintelui său. Procesul s-a incheiat cu sentința patriarhală prin care se dispunea interzicerea cultului Cuviosului Simion Evlaviosul.

După un nou proces, incheiat in anul 1009, Sfântul Simeon avea să fie exilat pe malulul Bosforului, intr-o localitate , numita Palukiton. Sfântul Părinte se stabilește în paraclisul Sfintei Marina, inde avea să-și petreacă restul zilelor. Prin anii 1010 sau 1011, patriarhul îi reabilitează pe Sfântul Simeon, propunându-i, reparatoriu, hiritonia întru arhiereu. Sfântul Simeon il refuză insă, preferând viața de pustnic. Suferind de o boală a pântecelui, Sfântul Simeon își prevestește moartea și strămutarea moaștelor și își dă sufletul în timpul slujbei de prohodire căreia tot el îi dăduse binecuvântarea inițială la 12 martie în anul 1022.

Prin Sfântul Simeon Noul Teolog s-a pus în evidență directă despătțirea de planul adânc al spiritualității între Răsărit și Apus. În Răsărit spritualitatea a fost înțeleasă totdeauna ca un contact nemijlocit al sufletului cu puterile Duhului Sfânt, pe baza ascezei purificatoare a întrgului om, inclusiv a trupului, pe când în Occident „ spiritualitatea” a fost înțeleasă tot mai mult ca o subtilă speculație rațională, nepreocupată de această purificare a trupului.

Rolul mănăstirii Studion în activitatea spirituală a Sfântului Simeon

În formarea intelectuală a lui Simion un rol deosebit l-a jucat mânăstirea Studion, fondată la jumătatea secolului al V-lea, devenită cu adevărat un centru al monahismului abia în perioada iconoclastă. Așa cum observă Alfeyev: „Mănăstirea Studion a reprezentat un nou model de monahism urban, în comparație cu mănăstirile creștinismului primar, fie că erau cenobitice, fie eremitice” .

Un aspect relevant al vieții și activității Sfântului Simion reiese din fundamentarea studiului Sfintei Scripturi. Studiul Scripturii a devenit pentru el însăși expresia modului său de a înțelege, de a asimila și, nu în ultimul rând, de a transmite exegeza biblică într-o formă care împletește deopotrivă experiența monahală și liturgică a hermeneuticii cu cele două mari curente interpretative: alexandrin (de orientare alegorică) și antiohian (de factură mai literală). „Tradiția monahală în general, a avut o atitudine specială față de Sfânta Scriptură ca sursă de inspirație religioasă. Călugării nu doar citeau și interpretau Scriptura, ci o și învățau pe de rost. Tradiția monahală a adus încă o modalitate de a folosi Scriptura, și anume repetiția constantă a anumitor versete sau pasaje, așa-numita meditare, care era rostită fie cu voce tare, fie în șoaptă”

Alfeyev remarcă, pornind de la această îndeletnicire monastică, că monahii (printre care, desigur, Sfântul Simion), căutau sensul „ascuns” al Scripturii și, astfel, au încercat să stabilească o legătură directă între Biblie și viața duhovnicească: „Scopul era întotdeauna ca istoria vieții fiecăruia să devină otheoria a tainelor dumnezeiești, o nesfârșită revelație a lui Dumnezeu prin Sfânta Scriptură”.

Cultul divin ocupă un loc foarte important în viața unui monah, care petrece multe ore pe zi în biserică. Sfântul Simion, care a trăit tot timpul în mănăstiri cenobitice, trebuie să fi participat zilnic la slujbele religioase în timpul celor aproximativ cincizeci de ani de viață monahală. „O analiză a formării sale ar fi incompletă dacă nu s-ar sublinia rolul enorm pe care l-au avut slujbele în viața și spiritualitatea sa”.

În deplin acord cu sfântul Grigorie de Nyssa, sfântul Simion Noul Teolog afirmă că primirea Euharistiei presupune în primul rând o „manifestare” a Duhului: „Atât pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, cât și pentru sfântul Simion, primirea Tainei, fie a sfintei Euharistii, fie a Botezului, presupune ca Sfântul Duh să se manifeste în cel care s-a împărtășit de ea. Dacă această manifestare nu urmează Tainei, atunci aceasta a fost primită fără folos: apa a rămas apă, iar pâinea a rămas pâine” .

Așadar, pentru Sfântul Simion, realitatea Tainei nu depinde de Taina în sine, ci de starea duhovnicească a celui care o primește. Un alt aspect care trebuie semnalat este descrierea Euharistiei ca „lumină și foc”. Un asemenea punct de vedere aparține, prin tradiție, evlaviei Bisericii ortodoxe, moștenit în special de la contemporanul mai vârstnic al sfântului Simion, Simion Metafrastul: „Accentul este pus pe iluminarea mistică de către lumina dumnezeiască prin Sfânta Împărtășanie. Motivul focului care îi arde e păcătoși nu ocupă un loc atât de important ca în scrierile lui Simion Metafrastul, pentru care tema focului constituie un laitmotiv” .

Sfântul Simion a trăit într-o epocă în care cărțile erau rare și foarte scumpe. În ciuda acestui fapt, el a fost înconjurat de cărți pe tot parcursul vieții. Pe lângă ascultarea pasajelor scripturale, ascetice și hagiografice din biserică, el obișnuia să citească și în particular. Este greu de reconstituit ciclul probabil al cărților, în afara Sfintei Scripturi, pe care le-a asimilat Simion. El nu se referă constant la ceea ce a citit, iar rarele citate sau aluziile la Sfinții Părinți sunt foarte puțin relevante în ce privește evidențierea fondului său patristic.

Influența Sfântului Simion este în continuă creștere. Cu câțiva ani în urmă, arhiepiscopul Vasili Krivocheine, probabil cel mai competent editor al scrierilor Noului Teolog, regreta că niciodată, nici o biserică nu a fost închinată Sfântului Simion. Acum există deja, în Grecia, o mănăstire cu hramul său. Tradiția ortodoxă a încorporat în detaliu moștenirea literară a lui Simion. În lumea ortodoxă el este cinstit astăzi ca unul dintre cei mai importanți scriitori mistici, iar scrierile sale considerate un adevărat manual de viețuire creștină.

Personalitata lui Simeon Evlaviosul

Simeon Evlaviosul, părintele duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog a avut o mare influență în viața ucenicului său.Amănunte despre biografia lui cunoaștem foarte puține, doar din scrierile lui Simeon Noul Teolog și ale lui Nichita Stithatul, însă și acestea nu sunt foarte clare.

În Cateheza 16 a Sfântului Simeon Noul Teolog ni se ofera informații despre Simeon EvlaviosulȘ,,Fiind supus eu unui părinte cinstit și deopotrivă cu cei mai mari și mai înalți[…].S-a întâmplat să intrăm în cetatea în cetatea în care își avea locuința, ca să-i cerceteye pe fiii săi duhovnicești.Petrecând astfel cu aceștia toată ziua-fiindcă pe mulți îi folosea chiar și numai arătându-li-se – și ajungând seara în chilia lui însetați de multa osteneală si căldură – fiindcă nu avea nicidecum obiceiul de a ațipi, deși era ceas de vară și el însuși era bătrân,ajuns ca la șaiyeci de ani[…].’’

Știm că Sfântul Simeon Noul Teolog s-a călugărit la mănăstirea Studios la vârsta de 27 ani, pe când Simeon Evlaviosul avea 60 de ani, de unde reiese că acesta s-a născut în anul 917.Aflăm despre el că deși nu era preot, avea multi fii duhovncești, era respectat atât de ucenicii săi cât și de autoritațile din mănăstire.

Tot din scrierile lui Sfântul Simeon Noul Teolog aflăm despre metodele de îndrumare duhovnicească pe care le practica Simeon Evlaviosul.Într-o zi, întorcându-se în chilie, tânărul Simeon nu a dorit să mănânce gandindu-se că nu va mai reyista la rugăciune.Însă bătrânul i-a spus să mănânce fără stanjenealăȘ,,Deci am mâncat si am băut peste trebuință;fiindcă și el mânca împreună cu mine,urmându-și neputința.După care,ridicându-ne de la masă, a zis către mine:<<Cunoaște, copile, că nici postul,nici privegherea, nici osteneala trupească, nici orice altceva din faptele cele de-a dreapta nu-L bucură pe Dumnezeu si nu-L fac să Se arate cât sufletul și inima smerite,neiscoditoare(necurioase) și bune>>.’’

Minunat de cele auzite ucenicul său i-a cerut cu sfială rugăciunile bătrânului pentru seară. Simeon Evlaviosul i-a spus să citească doar Trisaghionul și apoi să se culce.dând ascultare a început să spună rugăciunea și-o iluminare mistică a avut loc în acel timp și văzu lumina divină și pe bătrânul lui în această lumină.

Simeon Evlaviosul nu era foarte strict în ce privește aspectele ascetic, el permitea ucenicilor să mănânce chiar ,,peste trebuință’’ și să spună p scurtă rugăciune, seara, înainte de culcare.Asta nu însemna însă că el însuși nu ar fi fost un ascet și un rugător, ci doar că el nu punea pe primul loc, în urcușul duhovnicesc, efortul trupesc ci punea mult accent pe smerenie și simplitate.

În Discursul Etice 5, Sfântul Simeon descrie discuția purtată cu părintele său duhovnicesc după prima vedere a luminii,ca pe un dialog dintre cineva care tocmai a avut parte de o experiență mistică și altul care o trăiește de mul timp:,,Dacă mai e cel care i-a explicat dinainte despre acestea,ca unul care a cunoscut mai înainte pe Dumnezeu, mergând la el, îi spune : <<Am văzut>>. Iar el zice: <<Ce ai văzut, copile?>> << O lumină dulce, dulce, părinte. Dar mintea mea nu e în stare să îți spună, părinte, cum anume e… Casa chiliei mele a pierit lumea a trecut… Am rămas numai eu singur cu lumina singură… Era în mine și este acum o bucurie negrăită, iubire și dor mult, încât râuri de lacrimi s-au pornit din ochii mei, precum vezi și acum>>. Răspunzând deci acela îi spune: << Acela e copile>>.

Este intru totul adevărat faptul, că nu poate deveni un bun duhovnic decât cel care a cunoscut și a văzut ce înseamnă adevărata duhovnicie, cel care a cunoscut nu numai din citit sau din istorisirile altora ce înseamnă arta conducerii sufletelor, spovedania și duhovnicia, ci a cunoscut și a crescut el însuși s-a format duhovnicește în ascultare față de astfel de oameni cerești.

O astfel de viață duhovnicescă mistică l-a atras pe Sfântul Simeon Noul Teolog către părintele său duhovnicesc, Simeon Evlaviosul. L- a iubit și respectat intru atăt de mult incât ajunsese să sărute pământul acolo unde călca părintele său , iar după moartea acestuia i-a alcătuit un cult special dedicat lui Simeon Evlaviosul.

Opera Sfântului Simeon Noul Teolog

Monahismul românesc a avut opera Sfântului Simeon în numeroase manuscrise, care datează în traduceri de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Un număr apreciabil de manuscrise se găsesc în Boblioteca Academiei și în diferite mănăstiri din Moldova. Un manuscris cuprinzând opera Sfântului Simeon, în două volume și datat de la 1804, se află în biblioteca Sfântului Sinod din București, sub cota nr.11.

Dacă elenismul și scriitorii necreștini nu au influiențat opers Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfinții părinți l-au influiențat într-un mod evident. El se referă de multe ori în operele sale la Sfinții părinți, în special la Sfântul Grigirie de Nazianz, care pare a fi scriitorul lui favorit, la Sfântul Ioan Gură de Aur și la Sfântul Vasile cel Mare. Au mai foest găsite și unele reminiscemânțe din operele sfinților: Grigorie de Nyssa, Maxim mărturisitorul, Dionisie Aeropagitul etc. Totuși nici unul din aceștia din urmă nu sunt citați de Sfântul Simeon în mod direct.

Scrierile Sfântului Simeon apar ca cele mai valoroase din domeniul misticii bizantine. În ele se ogindește concepția despre viața spirituală a omului care, prin rugăciune și puternică contemplație reușește să vadă cu ochiul sufletului lumina divină cunoscându-și în același timp nimicnicia sa, iar mai pe urmă , înconjurat și strălucind de măreția și splendoarea dumnezeiască, să dorească în mod arzător unirea cu Dumnezeu.

Scrisul Sfântului Simeon Noul Teolog, deși se încadrează în tradiția scrisului ascetic și duhovnicesc răsăritean, descriind urcușu duhovnicesc al omului, de la curătirea de patimi și dobândirea virtuților, la contemplarea rațiunilor duhovnicești și apoi la vederea lui Dumnezeu în lumină și la unirea cu El, aduce și o notă accentuată de simțire, fapt care i-a făcut pe unii teologi să-l numească un înnoitor în tradiția duhovnicească a ortodoxiei. Acest mare mistic a primit mai târziu, în mediul monahilor athoniți, cinstea care i se cuvenea.

Data alcătuirii acestor scrieri e greu de precizat. Catehezele au fost compuse în perioada petrecerii Sfântului Simeon Noul Teolog la Mănăstirea Studion și Sfântul Mamas. Tot acolo a sris imne, lucrări exegetice și scrisori care nu s-au păstrat. După demisia din funcția de egumen, a alcătuit capetele despre virtuți și despre patimile opuse lor. În timpul disputei cu Ștefan al Nicomidiei, a alcătuit mai ales scrierile oratorice. Din timpul retragerii sale, Nichita menționează numai compunerea de imne.

La început scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog nu au fost acceptate cu entuziasm de toată lumea. Epoca sa a însemnat o perioadă de reînnoire a vieții monahale bizantine, care a atras după sine și parțiala dezaprobare din partea unor mireni sau monahi care fie că nu înțelegeau pe deplin învățăturile lui, fie erau suspicioși la modul cum sfântul își impunea și prezenta ideile cel mai adesea prin invocarea exemplului personal.

Opera sa este foarte variată și bogată în învățături duhovnicești având nenumărate imne, cateheze, epistole dar și discursuri teologice. Ele pot fi grupate astfel:

Cateheze, în număr de 34

Cuvântări teologice, în număr de 3 și etice în număr de 15

225 Capete teologice și practice

Imnele dragostei dumnezeiești.

Cateheze , în număr de 34

Catehezele Sfântului Simeon care au cunoscut întrîo primă formă o anume circulație în mediile constantinopolitane încă din timpul vieții sale, cuprind cuvântări rostite în perioada anilor 980-1005,când a funcționat ca egumen la Mănăstirea Sfântul Mamas.

Ele sunt adresate fraților monahi pentru a-i ferii de vicii și de a le ușura calea spre mântuire. Putem spune ca sunt cateheze monahale, asemănătoare celor alcătuite la începutul secolului al IX-lea de Teodor Studitul. Sfântul Simeon folosește cu evlavie, abilitate izvoare de bază ale propovăduirii creștine, in special Sfânta Scriptură, apoi viața și scrierile Sfinților Părinți, amintind în câteva rânduri pe unii ca Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Vasile cel Mare. Catehezele, deși moralizatoare, prin ținta lor, cuprind și pagini de expunere a învățăturii dogmatice, pe care se fundamentează de altfel toate îndemnurile la conduita creștină.

Motivul care l-a determinat pe Sfântul Simeon să prezinte teme de ordin pnevmatologic( cateheza 24) și să le susțină cu pasine este legat de opziția vădită a unor monahi de sub ascultarea sa care nu concepeau să urmeze viața Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți , pe drumul unei vieți creștine fără compromisuri.

El considera că această răzvrătire e expresia unei noi erezii primejdioase și anume aceea de a susține că Biserica din vremea sa nu mai posedă aceeași plenititudine a darurilor din perioada apostolică. Ereticii noi susțineau imposibilitatea trăirii conștiente a prezentei Sfântului Duh. Sfântul Simeon îi combate cu puternică argumentare biblică, arătând astfel, că persoanei Duhului Sfânt i se atribuie lucrarea specifică de sfințire și îndumnezeire a făpturii. Pentru Sfântul Simeon, toți cei care au primit Taina Sffântului Botez, devenind creștini, sunt chemați la desăvârșirea care se dobândește prin harul Duhului Sfânt, a cărui prezență vie și lucrătoare în inimile lor îi face capabili de a cunoaște adevărurile dumnezeiești.

Este limpede că Sfântul Simeon Noul Teolog apără înțelegerea fundamentală a creștinismului ca o comuniune personală cu Dumnezeu și ca o vedere a Lui, atitudine pe care el o împărtășește cu isihasmul și cu întreaga tradiție patristică.

Cuvântările teologice ale Sfântuli Simeon Noul Teolog

Cea mai importantă operă a Sfântului Simeon , din punct de vedere teologic, o constituie vestitele sale Discursuri Teologice (1 – 3) și etice ( 1- 15), lucrare care îi va aduce și supranumeler de Noul Teolog.

Discursurile constituie un veritabil și pasionant manifest al teologiei autentice a Bisericii: eclesială, trinitară și existențială. Dacă cele trei Discursuri teologice apără de denaturarea lui scolastică adevăratul Concept de Treime, baza, centru și țelul teologiei Bisericii, Discursurile etice evidențiază caracterul eclezial-sacramental, existențial- experimental, ascetic și contemplativ al adevăratei teologhisiri creștine.

Credinciosul nu se întâlnește cu Dumnezeu decât numai atunci cand sufletul lui e mistuit de iubire, de dorința întregului său suflet, a tuturor puterilor sale de a se întâlni cu Dumnezeu.

Sunt dominante în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, problema cunoașterii duhovnicești și a contemplației, iar cea a simțirii prezenței și a lucrării harului se leagă de acestea.

După Sfântul Simeon, mântuirea stă în cunoaștera lui Dumnezeu la care nu poți să ajungi decât pornind de la simțirea negrăită și conștientă a Duhului în suflet și ajungând la vederea Lui..

Învățături dogmatice în operele Sfântului Simeon Noul Teolog

Teologia Sfântului Simeon Noul teolog are la bază învățăturile Sfinților Părinți și ale sriitorilor mistici ca: Doadoh al Foticeii8, Marcu Ascetul, Macarie Egipteanul. O importantă influiență asupra dezvoltării duhovnicești și teologice a Sfântului Simeon Noul Teolog la avut părintele său duhovnicesc , Sfântul Simeon Evlaviosul.

Scrierile Sfântului Simeon sunt pline de mărturii ale vederii luminii dumnezeiești. Pentru el, vederea luminii dumnezeiești este sinonimă cu vederea lui Dumnezeu. Citind scrierile Sfântului Simeon putem spune, că pentru acest sfânt, scopul vieții creștine este vederea lui Dumnezeu sau a luminii dumnezeiești. Mai mult Sfântul Simeon arată că pentru a vedea pe Dumnezeu, viața noastră întreagă trebuie să fie o căutare a Acestuia. Pocăința și lacrimile sunt primii pași pentru descoperirea lui Dumnezeu ca lumină, apoi sunt necesare și eforturile ascetice, care nu trebuie să fie despărțite de iubire , ascultare și smerenie.

De asemenea, Sfântul pune accent pe sinceritate și bunătate și arată că Dumnezeu se arată mai degrabă celor bânzi și smeriți cu inima decât celor care trăiesc o viață în asceză, dar fac din aceasta un scop și uită uită de fapt că asceza nu este decât o treaptă către Dumnezeu. Cei ce ajung să primească descoperirea luminii dumnezeiești încep să trăiască încă de pe pământ în Împărăția luio Dumnezeu, iar trecerea din viață nu este decât o treaptă către o vedere mai curată și desăvârțită a luio Dumnezeu. Prin lumina dumnezeiască se produce o transfigurare a omului, o transfigurare eshatologică.

Numai printr-o rugăciune neîncetată, printr-o dăruire totală de sine, putem face experiența prezenței lui Hristos. Vederea luiminii lui Hristos nu este o vedere materială, ci o “simțire a minții”, un contact spiritual cu realitatea spirituală a lui Hristos.

Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog Hristos este “ușa” prin care se intră în casa Cunoștinței Tatălui, iar “ dacă Iisus este lumina lumii (Ioan 8, 12) și ușa (Ioan 10,7-9 ), negreșit El este o ușă luminoasă și nu numai o simplă ușă, iar cine a ajuns în ea, a ajuns în lumina lumii. Dar El este Lumină a lumii nu ca unul văzut în mod sensibil, ci ca unul contemplat în mod inteligibil.”

Învățătura despre hristologie, în general, și întrupare, în special, a Sfântului Simeon Noul Teolog urmează învățătura Bisericii și a Sfinților Părinți. Astfel, pe baza hotărârilor sinodului IV ecumenic, Sfântul Simeon mărturisește că firile Mântuitorului Iisus Hristos s-au uni în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră și pentru ca noi să devenim dumnezei.

Sfântul Simeon subliniază adesea că cei care Il iubesc pe Hristos, aceia Îl și văd: “…ca să cunoști că Îl văd pe Hristos cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui, ascultă-L pe Domnul Însuși care zice :Cine are poruncile Mele acela este cel ce Mă iubește pe Mine, iar cine Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și eu îl voi iubi pe El și mă voi arăta lui(In.14, 21).”

El susține că Hristos este Dumnezeu adevărat și că El se arată în chip recunoscut celor ce Îl iubesc și celor care își arată iubirea față de El prin păzirea poruncilor. Hristos fiind Lumina lumii, este natural ca toți cei credincioși să- L vadă și astfel să-L poată cunoaște, căci a-L cunoaște pe Dumnezeu pornind numai de la Scripturi este, practice cu neputință. “ Cum socotești că slujești Lui, pe care nu L-ai văzut niciodată? Iar nevăzându-L, nici învrednicindu-te să auzi glasul Său, de unde ai învățat voia lui cea Sfântă?…”

Cunoașterea lui Dumnezeu , la Sfântul Simeon, are întotdeauna un caracter luminos și hristocentric în același timp, tocmai pentru că Hristos e Lumina lumii, iar cunoscându-L pe Hristos, Care “ Dumnezeu fiind în chip,” ne descoperă nouă chipul luminos al lui Dumnezeu, în Sine Însuși.

Cunoașterea lui Dumnezeu este o profundă viață interioară cu Hristos și prin Hristos, o relație intimă între eul propriu și Hristos prin Sfântul Duh. Chiar dacă nu viețuiește în temporalitatea noastră, vecină cu ea, aptă de a ușura și susține legătura dintre noi și El.

Hristos nu apare niciodată cu trăsături omenești , vizibile, ci ca lumină și foc în inima lui Simeon sau, mai degrabă, ca un “ chip fără de chip” sau ca o “ fantomă fără formă”. Cel ce Îl are pe Hristos format în el însuși cunoaște mișcările Sale, căci “ arătându-Se în lumină în chip subzistent și ființial într-o formă fără formă și într-un chip fără de chip este văzut îm chip nevăzut și înțeles înfulger în inimile noastre, ne face un mărgăritar luminos”.

Lumina iubirii divine poate pătrunde acum într-un suflet purificat de patimi, într-o inimă curată și o conștiință transparent, capabilă să vadă această lumină, să o simtă și să o înțeleagă, deoarece nici o patimă nu mai stă în calea “vederii” și cunoașterii lui Dumnezeu

Întrebat odată de către sincelul Ștefan , dacă cele Trei Persoane se disting numai teoretic sau și practic, Sfântul Simeon Noul Teolog, îi răspunde la intrebare printr-o lungă epistolă de 500 de versuri ( Imnul 21), denunțând caracterul scolastic al distincției în cauză.

Ne putem întreba ce l-a determinat pe Ștefan să-i pună o astfel de întrebare Sfântului Simeon. Intrebarea pusă de sincelul Ștefan , părea a fi compusă astfel încât orice ce răspuns ar fi dat Sfântul Simeon, ar fi putut sa-l acuze de erezie. Dacă Simeon răspundea că distincția este reală”, ar fi putut fi acuzat de arianism, sau cel puțin ar fi implicat într-o dificilă dispută teologică.

Dacă ar fi răspuns că distincția este” rațională”, ar fi putut fi acuzat de erezia lui Sabelie, care învăța că „există o singură Ființă, numită Tată și Fiu, nu unul provenind din celălalt, ci El Însuși din El Însuși, cu numele de Tată și Fiu, acestea putând fi schimbate între ele”.

Sfântul Simeon îi prezintă un răspuns teologic echilibrat, numind ambelele părți care iau parte la controversă. “ Ai plinit economia Ta și pe cel sricăcios l-ai făcut Dumnezeu asemenea Ție, Dumnezeule, Cel mai-înainte-fără-de-început, Care ești prin fire împreună cu Dumnezeu Fiul și Cuvântul Cel împreună-fără-de-început, Cel născut de Tine…Care nu e separat de Tine mental, ci e inseparabil de Tine în mod real. Chiar dacă e separat, dar nu prin fire, ci mai degrabă prin ipostază sau persoană, căci a spune că e separat în mod real e propriu celor lipsiți de cucernicie și fără Dumnezeu, iar a spune că e separat în mod mental e propriu celor cu totul întunecați”

Învățătura depre Sfânta Treime la Sfântul Simeon Noul Teolog nu este sistematizată într-o lucrare specială. Sfântul Simeon nu și-a propus să realizeze o scriere dogmatică în care să trateze despre Sfânta Treime. Tot ceea ce a scris a făcut-o cu scopul de a se apăra împotriva celor ce-l acuzau de învățături greșite și a scris pentru a îndemna pe credincioși să-i urmeze și să se facă părtași luminii dumnezeiești. În tratarea despre Sfânta Treime, el insistă pe unitatea Acesteia, fără a desființa cele trei Ipostase: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Sfântul Simeon mai arată și că scopul omului este vederea Sfintei Treimi încă din acestă viață ca arvună a vieții celei veșnice. Când vorbește despre Duhul Sfânt, nu vorbește despre Acesta ca fiind separat de Tatăl și de Fiul, ci de fiecare dată menționeză și celelalte două Persoane, arătând încă o dată că Persoanele Sfintei Treimi nu pot fi despărțite.

O învățătură preferată și pe care a dezvoltat-o ori de câte ori a avut ocazia, este aceea despre simțirea conștientă a harului Sfântului Duh, Insistă pe această simțire conștientă fiindcă numai astfel omul este sigur că împlinește voia luio dumnezeu, și lucrurile și eforturile sale sunt primite de Acesta ca jertfîă de bună- mireasmă.

Pentru Sfântul Simeon, Hristos e de față pretutindeni, de aceea el ne îndeamnă să ne grăbim să-L găsim încă fiind aici, ca să-L vedem și să-L contemplăm în lumina slavei Sale, pentru a-L cunoaște cu adevărat.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne arată că de fapt Hristos este cunoaștere, înțelepciune, cuvânt, lumină, strălucire, asemănare, vedere, recunoașterea Stăpânului și haina de nuntă.

Hristos va fi haina tuturor în măsura în care fiecare se va îmbrăca cu râvnă în El, încă de aici, fiindcă nimeni nu poate intra la nunta cea de taină ( a cunoașterii lui Dumnezeu) fără a purta această „haină neapropiată”.

Cel ce se îmbracă în Hristos se se îmbracă în haina luminoasă a cunăașterii lui Dumnezeu, prin întâlnirea și unirea cu El la nunta cea de taină a contemplației mistice. Însuși numele lui Hristos, pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, posedă deja toată slava Dumnezeirii, iar frumusețea Lui naște dorința de a-L vedea. De altfel, vederea Lui este rodul vieții creștine și ne dăruiește nemurirea și cunoașterea.

Cunoașterea prin experiență personală a lui Dumnezeu „nu se impotrivește înțelegerii esențial hristocentrice a Evanheliei, deoarece ea însăși este posibilă doar în hristos, adică prin părtășie la umanitatea indumnezeită a lui Iisus.” Legătura personală a omului cu Dumnezeu cel viu va avea mai curând drept obiect persoana lui hristos, care ne dezvăluie ființa dumnezeiască; astfel cugetarea și viața creștină devin hristocentrice.

În viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, Hristos însoțește sufletul începând din momentul purificării până la cel al desăvârșirii pe calea cunoașterii lui Dumnezeu.” El este temelia nesfărmată pentru cei începători, nădejde nemișcată pentru cei aflați la mijloc și iubire nesăturată și viață nesfârșită pentru cei desăvârșiți.” Sfântul Simeon socotește harul energiei necreate ve izvorăște din Hristos ca o taină a lui Hristos, în care e îmbrăcat sau ca pe Insuți Hristos.

Din viața si mai ales din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolg putem învăța foarte multe lucruri bune și folositoare sufletului, pentru mântuirea noastră. El ni se dezvăluie ca un părinte deplin al Bisericii în măsura în care ne apropiem prin experiență și simțire a harului, de experiența sa duhovnicească și de teologia sa mistică. Teologia sa nu are nici o articulare interioară fără comunicarea noastră reală cu Dumnezeu și nu putem genera decât păreri extremiste deplorabile cu adresă la teologia sa.

Despre lumina dumnezeiască

„Fericiți, cei care, primind pe Hristos Care vine ca lumină în întuneric, s-au făcut ei înșiși fi i ai luminii și ai zilei” .

Între diferitele viziuni și manifestări dumnezeiești de care Sfântul Simeon Noul Teolog s-a învrednicit, vederea Luminii celei necreate și împărtășirea de ea ocupă un loc important în gândirea și experiența mistică a acestui sfânt al Bisericii noastre. În mod constant și cu totul deosebit, Sfântul Simeon vorbește despre Lumină în multe din scrierile sale. Astfel, ea este înfățișată, fi e ca un fenomen mistic interior sau exterior, fi e ca un mod de manifestare a lui Dumnezeu, care Se face cunoscut omului prin revelarea Luminii celei dumnezeiești, izvorâte din însăși Ființa Sa.

În însemnările sale găsim numeroase referiri la vederea Luminii în care i S-a revelat Dumnezeu. În unele cazuri este foarte posibil să fi e vorba de vederile pe care le voi descrie în cele ce urmează; în altele însă, anumite amănunte tind să indice faptul că este vorba despre noi vederi, întrucât se pare că Sfântul s-a învrednicit de multe asemenea experiențe . Ele erau de scurtă durată și, desigur, de fiecare dată el trăia cu durere retragerea harului și părăsirea.

CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU PRIN VEDEREA LUMINII — EXPERIENȚE MISTICE

Una dintre numeroasele viziuni dumnezeiești de care s-a învrednicit Sfântul Simeon este relatată în Imnul al XXV-lea astfel: Șezând în lumina sfeșnicului ce strălucea și-mi lumina întunericul și negura nopții, mi se părea că sunt ocupat în lumină cu o citire, urmărind cuvinte și cercetând legăturile lor. Și în vreme ce mă afl am, Stăpâne, ocupat cu acestea, deodată mi Te-ai arătat de sus cu mult mai mare ca soarele șiai strălucit din ceruri până în inima mea. Toate celelalte le vedeam ca un întuneric adânc. Iar prin mijlocul lui trecea din ceruri până la mine, nevrednicul, un stâlp luminos, tăind tot văzduhul. Și îndată am uitat de lumina lămpii, am uitat de casa unde mă afl am, părându-mi-se că șed într-un văzduh întunecat. Am uitat cu totul și de trupul meu însuși. Și Îți spuneam Ție și-Ți spun și acum din adâncul inimii: „Miluiește-mă, Stăpâne, Tu singur, miluiește-mă, pe mine care nu Ți-am slujit niciodată în nici un fel, Mântuitorule, ci Te-am mâniat din vârsta tinereții…”

Cea dintâi împărtășire concretă de vederea Luminii dumnezeiești o trăiește în timpul unei privegheri și rugăciuni de noapte, în vremea când avea 20 de ani, fapt pe care îl descrie în mod admirabil în Cateheza 22, folosindu-se – din smerenie – după pilda Apostolului Pavel, de persoana a III-a: Stând el în picioare într-o zi și spunând mai mult cu mintea decât cu gura: „Dumnezeule, milostiveștemă pe mine, păcătosul!” (Lc. 18, 13), dintr-o dată o strălucire dumnezeiască l-a încununat de sus și a umplut tot locul. Iar atunci când s-a petrecut aceasta, tânărul nu mai știa și a uitat dacă era în casă sau sub un acoperiș. Fiindcă de pretutindeni venea numai lumină și nu știa dacă mai umbla pe pământ. Nu mai era în el nici teamă de a nu cădea, nici grija de lume, nimic din cele ce-i năpădesc pe oamenii ce poartă trup nu-i ataca gândul, ci fi ind cu totul împreună cu lumina nematerială și părându-i-se că s-a făcut el însuși lumină, și uitând toată lumea, a ajuns plin de lacrimi și de bucurie și de veselie negrăită. Apoi mintea lui s-a înălțat la cer și a văzut altă lumină mai limpede decât cea care era aproape de el. Și stând în apropierea acelei lumini i s-a arătat în chip uimitor bătrânul acela sfânt7 și deopotrivă cu îngerii, care îi dăduse porunca și cartea […]. Trecând vederea aceasta, și precum spunea, venindu-și din nou în sine însuși, tânărul a fost cuprins de bucurie și de uimire și a vărsat lacrimi din inimă, și lacrimilor le-a urmat dulceața. La sfârșit, a căzut pe pat și în ceasul acela a cântat cocoșul și a arătat că era miezul nopții.

În esență, această primă viziune este un dar pe care Dumnezeu îl face acestui tânăr neexperimentat, care nu era, nici un mare ascet și – după câte însuși mărturisește – nici un îndârjit nevoitor. În urma acestei experiențe Simeon va trece, însă, printr-o perioadă de criză „mondenă”11, timp în care el va uita aproape cu desăvârșire această viziune și bucuriile de care s-a împărtășit prin vederea Luminii.

Cu toate acestea, Dumnezeu i se arată din nou, dovedind limpede prin aceasta că numai pentru marea Sa milostivire dăruiește omului bunătățile Sale. Astfel, următoarea manifestare mistică a Luminii, de o intensitate mult mai redusă în comparație cu prima, pare să fi avut loc abia după opt ani (977), în vremea când Simeon se afla ca frate începător în obștea de la mănăstirea Studion, experiență dobândită acum printr-o nevoință ascetică mult mai aspră și datorită rugăciunilor părintelui său duhovnicesc.

Această nouă vedere de care Sfântul Simeon a fost învrednicit este confirmată, mai apoi, de către bătrânul său povățuitor, ca fiind arătarea reală a lui Hristos care a binevoit să ia chip și să se înfățișeze în Lumina cea neînserată și Care, Dumnezeu adevărat și Om adevărat fi ind, îl încredințează de aceasta pe tânărul nevoitor, grăind astfel către dânsul: „Da, Eu sunt, Dumnezeu Care M-am făcut pentru tine om; iată, Eu te-am făcut pe tine precum vezi, și tu te vei face dumnezeu!”.

Vederea Luminii capătă acum un caracter hristocentric, aspect al unei trăiri duhovnicești înalte care constituie în sine culmea sau apogeul vieții spirituale desăvârșite a omului, adică întâlnirea personală cu Hristos și comuniunea cu El, întrucât numai în momentul în care Hristos începe să vorbească în inimă prin Duhul Sfânt, se poate afirma că acel suflet a dobândit o cunoaștere personală a Luminii. Simpla ei vedere nu oferă o cunoaștere adevărată, ci dimpotrivă poate provoca o tristețe profundă, căci „bucură atunci când se arată și rănește atunci când se ascunde”.

Toate vederile minunate de care „Noul Teolog” a fost învrednicit prin mila lui Dumnezeu, fiecare dintre ele unică și autentică în felul ei, s-au produs fără ca Simeon să le caute în vreun anumit fel. Ele au fost darul lui Dumnezeu. De aceea, ele nu pot fi explicate printr-o asceză deosebit de aspră și, deci, nici printr-o stare psihologică specială creată de o astfel de asceză. De altfel, atunci când vorbește despre cea dintâi, Sfântul Simeon crede de cuviință să adauge că nu făcuse nimic deosebit pentru aceasta și nici măcar nu se gândise la așa ceva.

Lumina dumnezeiască în concepția Sfântului Simeon Noul Teolog

Cel mai adesea când Sfântul Simeon vorbește despre ceea ce numim vedere el se referă, pe de o parte, la „vederea luminii Preasfintei Treimi și nu la orice fel de lumină”, iar pe de altă parte, înțelege această vedere drept sălășluirea însăși a Treimii în noi, adică ενοίκησις. Această coborâre a luminii în ființa noastră este în același timp urcarea noastră spre ea, la Tatăl, în lumina lui Hristos, prin harul Sfântului Duh. În aceeași măsură, se vorbește despre vedere ca și contemplare mistică, act prin care sunt exprimate atât înțelegerea duhovnicească a Luminii cât și vederea realităților extatice: „Căci – zice Simeon – Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce văd trupeste, fi indcă este nevăzut; dar pentru cei ce înțeleg duhovnicește este pretutindeni, fi indcă e prezent”.

Contemplarea ca vedere produce, așadar, o cunoaștere duhovnicească în om. De aceea, atunci când Simeon vorbește despre Lumina dumnezeiască el o înțelege ca fiind acea „lumină gândită cu mintea”, în sensul că mintea înțelege lumina pe măsura luminării sale de către Dumnezeu și știe că lumina e a lui Dumnezeu, că e dumnezeiască și că ea este, în fapt, iubirea lui Dumnezeu față de sine. În istorisirea vederilor sale, Simeon insistă mult asupra luminii care-l covârșește într-atât încât mai înainte de a-L vedea pe Dumnezeu la început numai pe ea o vedea.

Deși se întreabă ce este această lumină, totuși înțelege destul de repede natura ei dumnezeiască și faptul că prin ea Dumnezeu Însuși Se face văzut. După cum însuși se exprima într-unul din discursurile sale etice, această lumină este „însăși Lumina simplă a Dumnezeirii”, a Preasfintei Treimi, căci după mărturia ucenicului iubit „Dumnezeu Însuși este lumină” (cf. I In 1, 5).

În același timp, el simte cum această Lumină îi răpește mintea și sufletul, aprinzându-i dorul de ea prin dulceața și frumusețea ei. Începe să verse râuri de lacrimi duhovnicești, sufletul fiindu-i cuprins de o mare iubire și de un dor nespus: „…Știu că e mare, dar cât de mare nu știu. […] Dar fi indcă nu pot afl a desăvârșirea luminii, doresc mai mult și pururea suspin că e puțin ce mi s-a dat – chiar dacă mi se pare mult – în raport cu ceea ce bănuiesc că e încă departe. Față de ceea ce doresc, ceea ce văd mi se pare că nu e nimic, nesimțind deloc bogăția a ceea ce mi s-a dat”.

Mai presus de toate, însă, simte cum Lumina aceasta negrăită îl preschimbă, îl înnoiește și făcându-l, astfel, asemenea lui Dumnezeu, îl unește cu El și-l îndumnezeiește. Într-o așa de mare măsură se revelează Dumnezeu în lumină încât toate vederile de care Simeon s-a împărtășit au un caracter extatic. Însă nu e vorba de un extaz impersonal, căci el este răpit din lume și iese din sine cu scopul de a fi ridicat, în Lumină, la întâlnirea și unirea personală cu Dumnezeu.

Primul extaz nu înseamnă de îndată îndumnezeirea, ci doar începutul procesului real și profund al curățirii de patimi și al recunoașterii, înaintea măreției dumnezeiești, a stării reale de păcătoșenie. Acestuia îi urmează, treptat, unirea cu Dumnezeu. Grăitoare în acest sens este rugăciunea a șaptea din canonul Sfintei Împărtășanii, alcătuită de Sfântul Simeon, în care, printre altele, citim și acestea: „Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar și aceasta știu, că mărimea greșelilor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă; ci, pe cei ce fi erbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curățești și îi luminezi și cu Lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale făcându-i fără pizmuire; și – lucru străin de gândurile îngerești și omenești – adeseori vorbești cu ei ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați…”.

Astfel că „simțirea” sau „vederea” lui Dumnezeu și unirea cu El în lumină se ivește în om pe măsura curățirii sale de păcate. Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind într-un studiu despre semnificația Luminii dumnezeiești în spiritualitatea ortodoxă și analizând gândirea Sfântului Grigorie Palama și a Sfântului Simeon Noul Teolog, spunea următoarele: Însuși faptul că vederea luminii dumnezeiești echivalează cu o unire cu Dumnezeu, iar unirea aceasta este o unire din iubire, de care sufl etul se umple tot mai mult prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, sau a voii Lui, arată că întâlnirea cu Dumnezeu în lumină este o unire sau o întâlnire între credincios și Dumnezeu în iubire, ca între persoană și Persoană, o unire sau o întâlnire în care persoanele sunt întregi și totuși nu se confundă.

Spre deosebire de majoritatea Părinților Bisericii noastre, Sfântul Simeon nu ezită să vorbească deschis despre propriile sale experiențe mistice, lucru pe care îl face într-un mod cât se poate de impresionant. În acest sens, într-una din catehezele sale oferă descrierea cea mai detaliată și concretă a vederii luminii și a fazelor ei succesive, zicând: Sălășluindu-Te Tu și strălucind prin lumina slavei dumnezeiești, […] de îndată am simțit o căldură dumnezeiască, mai apoi scânteind o mică strălucire, mai apoi un sufl u dumnezeiesc, mai apoi un foc în inimă și țâșnind prin lacrimi cu curgeri necontenite, mai apoi o rază ușoară străbătând în mintea mea mai repede decât fulgerul, după care mi s-a arătat ca o lumină în noapte și ca un mic nor în chip de fl acără șezând pe capul meu, pe când zăceam cu fața la pământ și-mi făceam rugăciunea; după care a zburat, și nu după mult timp mi s-a arătat în cer

Cu Sfântul Simeon, mistica întunericului face, așadar, loc misticii luminii. Norul văzut de Simeon nu este acel nor al lui Moise, ci însăși lumina Taborului.

Făcând astfel referire în Cateheza 35 la prima vedere a Luminii, Simeon adaugă, zicând: „Căci lumina Ta cea dumnezeiască luminând toate și pe mine, nenorocitul, și făcând noaptea ca o zi luminoasă, m-a învrednicit să-L văd în chip înfricoșător în însăși înălțimea Dumnezeirii Tale ca în cer pe Acela, stând în preajma slavei Tale celei dumnezeiești, nu împodobit de o cunună oarecare, nici de un veșmânt strălucitor, nici cu o vedere schimbată, ci așa cum a fost pe când petrecea împreună cu noi și a fost văzut în fi ecare zi pe pământ…”, și aceasta s-a făcut pentru deplina încredințare că Unul și Același este Hristos Domnul.

Cât privește învățătura despre Lumina divină în concepția Sfântului Simeon Noul Teolog, putem spune că el are multe idei comune cu Evagrie Ponticul, Macarie Egipteanul, Maxim Mărurisitorul și Isaac Sirul. Însă, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul și, mai târziu, Sfântul Ioan Damaschin vorbesc de vederea slavei dumnezeiești în context hristologic, punându-o în legătură cu umanitatea îndumnezeită a lui Hristos prin care ne împărtășim de luminarea dumnezeiască, Sfântul Simeon înfățișează aceeași realitate, dar de această dată în plan pnevmatologic. E vorba la el, înainte de toate, de „o revelație a Duhului Sfânt în noi, de viața trăită în har, care nu poate rămâne ascuns, ci se manifestă pe treptele superioare ale vieții spirituale ca lumină.

Învățătura fundamentală a Sfântului Simeon Noul Teolog se întemeiază, astfel, pe faptul că pentru a vedea lumina simplă și fără formă a Dumnezeului Celui în Treime, „omul însuși trebuie să devină lumină”. Cu alte cuvinte, vederea Luminii nu înseamnă pentru Sfântul Simeon decât începutul vieții duhovnicești autentice și conștiente, fapt pentru care în gândirea sa această vedere trebuie să se producă și să înceapă încă din această viață.

Nepătimire și iubire

Rolul ascezei și al căinței, al ascultării și rugăciunii, al curăției și al tuturor virtuților încununate de iubire, este nepătimirea sau „ aptheia”, căci „ dacă cugetul nostru nu se ridică la înălțimea nepătimirii într-aripat de pocăință și de lacrimi și de smerenia duhovnicească care se ivesc din acelea, n-am putea ajunge liberi de toate cele zise”, adică de orice patimă, fie ea cât de mică și de neînsemnată, sau de orice mișcare a gândului spre savârsirea faptei cele rele.

Nu există iubire fără jertfă , iar jertfa din iubire contribuie la desăvârșire. Prin iubire am putea spune că se elimină nu numai păcatele, dar cresc și virtuțile, iubirea aceasta integrală care te asimilează în Dumnezeu e însuși factorul desăvârșit, e forța după care tinzi să devii asemenea cu cel pe care-l iubești.

Iubirea nu e numai o unire cu Dumnezeu, ci și o asemănare cu El. Necesitatea năzuinței spre desăvârșire și cunoaștere se desprinde în principiul fundamental al creștinismului, care e iubirea, deoarece Însuși „Dumnezeu este iubire”, iar a-L cunoaște pe El ca Iubire nu se poate decât prin iubire. Altfel spus, Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin Dumnezeu.

Între stările duhovnicești despre care vorbește adesea Sfântul Simeon Noul Teolog și pe care le consideră ca aparținând unui grad foarte mare de desăvârșire, un loc principal îl ocupă „eliberarea de patimi”. Sfântul Simeon înțelege” eliberaraea de patimi”, ca pe o eliberare lăuntrică de imaginație și ca pe o conte,plare mai presus de simțire.

El consideră că omul nu se poate elibera de patimile sale oricât ar lupta împotriva lor, dacă nu ar primi această putere. Gândurile rele, dat fiind puterea lor de influiență, numai prin prezența lui Dumnezeu în om , pot sa să nu mai dureze în om.

Numai cel ce nu gândește răul poate dobândi o inimă curată și numai în lumina curată vede în chip curat și cunoaște pe Dumnezeu în mod negrăit.

“ Nepătimirea spuncă constă nu numai în a fi în afară de lucrarea patimilor, ci și în înstrăinarea de amintirea lor. Și nici numai în aceasta, ci și în a ne goli mintea noastră de închipuirea lor în așa fel, ca atunci când voim să ne ridicăm mai presus de ceruri, ajungând în afară de toate cele văzute și supuse simțurilor.”

După cum putem observa, Sfântul Simeon insist asupra acestei laturi positive a nepătimirii: ea este nu numai o lepădare, ci și o înălțare. Însă ea nu este absența „gândurilor” ci și o putere lăuntrică capabilă să reziste patimilor, este veșmântul cu care se îmbracă fiul risipitor , întors pe calea pocăinței la Tatăl sau cel iubitor.

Sufletul nepătimitor, “ ajuns ușor prin virtuți și prin aripile iubirii lui Dumnezeu, se odihnește împreună cu toși drepții de ostenelile lui și ajunge într-o lumină nesfârșită și dumnezeiască “. Nepătimirea este, așadar, o stare de sensibilitate accentuată a minții și a sufletului, față de realitățile dumnezeiești în care trăiește și pe care le cunoaște.

Prin faptă omul trebuie să ajungă în cele din urmă la o stare de nepătimire, la independența firii sale care nu mai este supusă patimilor, căci sufletul în sine e nepătimitor, dar părăsindu-șispiritualitatea lăuntrică, exteriorizându-se, ajunge supus patimilor. Mintea care își recapătă integritatea nu mai este afectată de nimic, ea nu mai “pătimește”, ci se află în starea ei normal de “trezvie” . Trezvia, atenția inumii, puterea de discernământ și de judecată a celor duhovnicești caracterizează ființa umană în starea ei de integritate. Prin nepătimire sufletul devine impasibil față de tot ce este omenesc și pământesc. Nu mai e el care trăiește , ci Hristos trăiește acum în el, printr-o prezență continuă și puternică.

Am putea spune că, de fapt este vorba de o nepătimire care atrage prin sine o “vedere” curată a lucrurilor dumnezeiești și o cunoaștere a rațiunilor divine.

Așadar, în sens negativ, nepătimirea este eliberată de patimi, însă, în sens pozitiv este liniștea, pacea sau tăcerea sufletului , iubirea care îl copleșește, deoarece între nepătimire și iubire există o legătură strânsă.

CAPITOLUL II

PREDAREA RELIGIEI ÎNTRE MODERN ȘI TRADIȚIONAL

2.1 METODE TRADIȚIONALE

2.1.1 Povestirea

Povestirea este expunerea orală de către profesor a unor întâmplări, fapte, evenimente reale petrecute într-un anumit timp și spațiu, cu scopul însușirii noilor cunoștințe, dezvoltării unor sentimente și formării unor atitudini pozitive la elevi.

Întrucât unul dintre scopurile predării religiei este formarea caracterelor religios-morale, povestirea urmărește, în același timp, să-i conducă pe elevi la însușirea unor valori care să influențeze pozitiv comportamentul lor.

Rolul povestirii în formarea atmosferei este dintre cele mai mari. E adevărat că uneori, foarte rar însă, povestirea s-ar putea înlocui cu o lectură frumoasă. Și e tot atât de adevărat că sunt chiar lecții de religie ce nu se pretează la povestire sau n-o cer în chip absolut, cum ar fi predarea unei rugăciuni, a unei „fericiri”, a unei reguli.

Pentru a avea asupra elevilor efectul dorit, trebuie respectate anumite cerințe legate de conținutul povestirii și modul prezentării ei:

-să fie alese fapte, întâmplări, evenimente cu o profundă semnificație pentru susținerea ideii religioase;

– să se asigure un climat emoțional, prin folosirea de către profesor a intonației, mimicii și gesturilor din care să rezulte clar atitudinea pe care o ia fața de eroii povestirii

– în decursul povestirii să fie prezentate, la modul potrivit, materiale ilustrative menite să impresioneze mai profund pe elevi. Profesorul poate întrerupe firul povestirii pentru a introduce o explicație, pentru a prezenta un personaj, pentru a răspunde la întrebările elevilor sau pentru a-și exprima părerile proprii însă cu foarte mult tact.

Întrucât arta povestirii nu este înnăscută, profesorul trebuie să depună mult efort pentru ca povestirea să dobândească aceste caracteristici.

Domnul Iisus Hristos a vorbit de nenumărate ori despre fățărnicia fariseilor. Aceștia se remarcau prin faptul că pentru toate faptele bune pe care le făceau, urmăreau să fie apreciați și lăudați de cei din jur; trâmbițau faptele lor de milostenie și se rugau stând în picioare în sinagogi și pe străzi, își smoleau fețele și erau triști ca să demonstreze că postesc „Deci, când faci milostenie, nu trâmbța înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă; și-au luat plata lor’(Mt. 6,2), „ Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.” (Mt. 6,5), „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei iși smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.” ( Mt.6,16), țineau toate datinile lăsând la o parte esențialul, se credeau drepți și îi disprețuiau pe ceilalți. Pentru fariseii tuturor timpurilor, Mântuitorul a rostit pilda vameșului și a fariseului: ”Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca acest vameș, postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”(Lc. 8, 10-14).

2.1.2 Descrierea

Descrierea este metoda expozitivă care prezintă caracteristici exterioare tipice ale obietelor, proceselor, fenomenelor, locurilor etc. urmărind, în special, aspectele fizice ale acestora. Descrierea se realizează pe baza observației, motiv pentru care trebuie să îndeplinească anumite cerințe legate de dirijarea de către profesor a observării:

– să se bazeze pe intuiție;

– să țină cont de nivelul de pregătire al elevilor;

– să nu evidențieze detaliile nesemnificative ale obiectelor și fenomenelor; – să dezvolte la elevi spiritul de observație. În descriere pot fi folosite mijloace de învățământ (hărți, vederi, fotografii, diapozitive, filme, albume etc) care prezintă obiectele sau fenomenele pe care se studiază.

Exemplu

În paginile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, găsim nenumărate descrieri. În Sfânta Evanghelie după Matei, Sfântul Ioan Botezătorul este descris astfel: „Și Ioan era îmbrăcat în haine de păr de cămilă și avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică” (Mc. 1,6). Această descriere poate fi utilizată în lecțiile despre Botezul Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, despre post sau pentru pictarea icoanei Sfântului.

2.1.3 Explicația

Explicația este metoda expozitivă prin care se lămurește o noțiune (un nume propriu, un termen necunoscut, o idee sau un concept), un fapt (o noțiune, o parabolă, o figură de stil, un verset din Sfănta Scriptură, o poruncă dumneziască, o normă morală).

Explicația poate avea deci caracter teleologic, scopul ei fiind îmbunătățirea vieții religios-morale a elevilor. Înțelegerea poruncilor dumnezeiești și a legilor morale reprezintă fundamentul respectării și aplicării acestora în practică. În acest caz, explicația are două funcții care trebuie să se manifeste împreună: una cognitivă sau informativă și alta formativă. Elevii trebuie informați despre rolul și cerințele poruncilor/ normelor morale și despre consecințele respectării sau nerespectării acestora, pentru a fi stimulați spre respectarea și aplicarea lor. Fără funcția formativă, educația morală nu se poate realiza.

Explicația trebuie să îndeplinească anumite condiții: – să țină cont de pregătirea religioasă și laică a elevilor și de natura temei; – să fie corectă și din punct de vedere doctrinar;

-să fie completă și sigură, fără a omite vreun element care ar determina neînțelegerea temei, dar și fără a intra în detalii obositoare, care îndepărtează elevul de la scopul lecției respective;

– să fie clară, pentru a nu crea confuzii în mintea elevilor; – să fie convingătoare, argumentată și întregită prin fapte concrete;

– să fie făcută cu căldură, nu ca o simplă informație, de aceea și forma pe care o poate lua este descrierea literară sau narațiunea.

Exemplu

Adeseori Mântuitorul a explicat unele pilde pe care ucenicii Lui nu le înțelegeau. Pilda semănătorului este explicată astfel: „ De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămănța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”(Matei 13, 19-23)

Exemplu

La clasa a IV-a în cadrul lectiei „Decalogul” se vor explica pe înțelesul copiilor cele zece porunci date de Dumnezeu poporului evreu, prin Moise, pe muntele Sinai. Se pot folosi imagini cu Muntele Sinai, cu Tablele Legii etc. Porunca a II-a: Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor nici să le slujești.

Prin această poruncă este întărită cinstirea Dumnezeului cel adevărat. Este oprită închinarea la idoli. În vechime, unii oameni care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu se închinau la soare, la lună, la stele sau la animale. Altii își închipuiau dumnezei cărora le ridicau statui pe care le cinsteau. Credeau că aceste statui sunt cu adevărat dumnezeii lor salvatori. Astăzi, puțini oameni mai cred în idolii din trecut, căci au apărut idoli noi: banul, moda, alcoolul, violența etc. Creștinii își arată cinstea și dragostea lor față de Dumnezeu și prin cinstirea icoanelor. Dar icoanele nu sunt idoli, pentru că nu reprezintă imagini false, ci persoane sfinte care au trăit pe pământ alături de oameni. Prin urmare, creștinii nu cinstesc lemnul icoanei, ci persoanele sfinte înfățișate pe acestea.

Se poate sublinia faptul că „rolul pedagogic, educativ al poruncilor este confirmat și de cercetările din domeniul științelor educației, care au ajuns la concluzia unanimă că educația nu poate crea, ci doar perfecționa, șlefui, pune în valoare ceva preexistent.”

Pe situl didactic.ro, pe pagina utilizatorului barcea, sunt postate trei materiale pptx cu tema: “Decalogul- generalități”, „Decalogul- datoriile față de Dumnezeu”, “Decalogul- datoriile față de aproapele”, realizate special pentru orele de la clasa a IV-a.

2.1.4 Conversația

Conversația este metoda care valorifică dialogul sau interogația și este cel mai des utilizată în procesul de învătământ. Prin intermediul dialogului realizat între profesor și elevi se transmit cunoștințe și se oferă posibilitatea atingerii unui nivel moral înalt. Conversația este folosită în toate tipurile de lecții alături de alte metode, dar se poate desfășura și în afara orelor de religie, sub forma conversației individuale- de la om la om, atunci când elevul sau profesorul o solicită.

Conversația este generată de conținutul lecțiilor de religie, de întâmplări din viața elevilor, a clasei, a școlii, a societății, de unele articole din ziare, de unele emisiuni. Pentru a putea fi folosită eficient, această metodă necesită din partea profesorului o adevărată artă în a formula întrebările și a conduce discuția pe o cale numai de el știută (este singurul dezavantaj al metodei), în vederea realizării obiectivelor propuse. Se cunosc mai multe tipuri de întrebări în funcție de modul de adresare și de obiectivul vizat:

Profesorul va ține cont în formularea întrebărilor de caracteristicile legate de conținutul și forma pe care acestea trebuie să le aibă, și anume:

– să fie formulate precis;

– să fie concise ca formă și exprimate cu claritate;

– să nu cuprindă termeni neînțeleși de elevi;

– să fie accesibile și variate;

– să conțină un singur enunț;

– să se refere la materia predată;

– să stimuleze gândirea tuturor elevilor;

– să fie formulate într-o ordine logică;

– să nu fie duble (două întrebări la aceeași problemă, formulate diferit și succesiv și care necesită două răspunsuri diferite);

– să fie însoțite de întrebări ajutătoare, numai atunci când este nevoie; Ținând cont că în evaluare se vor urmări conținutul, organizarea și prezentarea răspunsurilor, profesorul va urmări ca elevii, să-și formuleze deprinderea de a alcătui răspunsuri corect formulate, care să îndeplinească următoarele cerințe:

– să fie complete, clare și precise;

– să aibă o formă îngrijită, folosind un vocabular ales;

– să fie date individual, după un anumit timp de gândire;

– să fie conștiente, iar la nevoie, însoțite de explicații. În timpul dialogului, profesorul trebuie să adopte o ținută corespunzătoare care să-l ajute pe elev în găsirea și formularea răspunsurilor.

Astfel, profesorul:

– nu va pune întrebări „cursă”;

– nu va întrerupe elevii în timp ce aceștia dau răspunsul;

– va adopta o mimică adecvată, spre a nu-i intimida sau deruta;

– nu va jigni pe elevii care dau răspunsuri eronate;

– nu va ameninta cu măsuri represive pe elevi.

Conversația are mai multe forme: conversația catehetică, conversația euristică și dezbaterea sau discuția colectivă.

Metoda în cauză este o metoda de învățare prin descoperire, elevii bine conduși pot descoperi singuri cunoștințe noi sau structuri noi pentru cunoștințe mai vechi.

Conversația catehetică

Conversația catehetică este metoda de instruire și educare a elevilor prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, cu scopul de a reproduce cele observate, descoperite și asimilate de ei, sub conducerea profesorului.

Conversația catehetică se folosește, de obicei, în verificarea cunoștințelor (conversația de verificare) și în fixarea cunoștințelor (conversația de fixare).

Exemplu

– Cine a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul țării noastre? – Pe teritoriul țării noastre a propovăduit Evanghelia Domnului Sfântul Apostol Andrei.

– În ce provincie a propovăduit mai exact Sfântul Apostol Andrei?

– Sfântul Andrei a propovăduit în Scythia Minor (Dobrogea de azi).

– Care a fost activitatea lui în această zonă a țării noastre?

– Sfântul Andrei a răspândit învățătura Mântuitorului, a botezat, a întemeiat biserici, a hirotonit episcopi, preoți și diaconi.

– Care sunt mărturiile ce întăresc prezența Sfântului Andrei pe teritoriul țării noastre?

– În afara numelor păstrate în tradiție: pârâiașul Sfântului Andrei, peștera Sfântului Andrei, mai există colinde și creații folclorice dobrogene.

– Unde a fost martirizat sfântul Andrei?

– Sfantul Andrei a fost martirizat în orașul Patras din Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.

Conversația euristică

Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe învățarea conștientă, și se folosește atunci când noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, unor evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv.

Se folosește în verificarea cunoștintelor (conversația de verificare), în actualizarea cunoștințelor și introducerea în tema nouă a lecției (conversația de reactualizare), în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și în asociere.

2.1.6 Exercițiul

Metoda exercițiului face parte din „învătarea prin actiune”, care solicita din partea elevilor căutări, determinări, alternative experiențe personale. Pe lângă transmiterea de noi cunoștințe, prin exercițiu se urmărește și formarea unor priceperi și deprinderi. Exercițiul înseamnă că, atunci când elevul dorește să deprindă o acțiune, el să încerce să facă și să refacă, să repete până când intră în posesia modelului acțiunii, până când acțiunea se automatizează și se interiorizează, devenind o deprindere, o obișnuință. Acesta este exercițiul sau exersarea (din lat. exercere=efort, acțiune repetată de mai multe ori). Exercițiul are mai multe funcții (scopuri): – formarea deprinderilor; – adâncirea înțelegerii noțiunilor, regulilor, principiilor învățate, prin aplicarea lor la situații relativ noi și cât mai variate; – consolidarea cunoștințelor și deprinderilor însușite, ceea ce duce la o probabilitate mai mare de păstrare în memorie a celor învățate; – sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor; – prevenirea uitării și evitarea confuziilor; – dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice, a unor calități morale și trăsături de voință și de caracter, în cursul procesului de învățare. Exercițiul nu este întotdeauna și neaparat reproductiv, ci poate fi și productiv. El poate contribui la stimularea și dezvoltarea capacității creative a elevilor. Întreaga activitate școlară este un întreg exercițiu, care urmărește atât formarea unor capacități și deprinderi specifice, căt și a unor deprinderi, obișnuințe și capacități generate de munca serioasă, eficientă și ordonată, care să-i ajute pe elevi pe calea autoperfecționării, în tot cursul vieții lor ulterioare. Ca să putem folosi exercițiul cu succes, acesta trebuie să îndeplinească unele condiții:

– profesorul să știe care sunt posibilitățile, dar și limitele exercițiului; – elevul să manifeste în timpul exercițiului o atitudine conștientă și interes. El trebuie să înțeleagă clar scopul pentru care efectuează exercițiul, necesitatea și însemnătatea lui; – exercițiile să fie gradate, să se succeadă progresiv, funcție de complexitatea și dificultățile lor; – exercițiile să fie variate, efectuate relativ rapid și repartizate în timp; – exercițiile vor trebui verificate, controlate, autocontrolate; – este necesar ca exercițiile mentale să lase loc și celor manuale (motorii). În cadrul orei de Religie, exercițiul duce la apariția și întărirea unor deprinderi necesare formării unui bun creștin. a) închinarea corectă (săvârșirea corectă a semnului Sfintei Cruci), b) rostirea rugăciunii în colectiv- în clasă, la biserică- sau în particular- rugăciunea de dimineață, rugăciunea înainte și după masă, rugăciunea de seară,

c) îngenuncherea (în timpul rugăciunii acasă sau la biserică), metania mică sau mare (la biserică) și încrucișarea mâinilor pe piept, ce arată ridicarea inimii, prin rugăciune, la Dumnezeu. d) participarea la săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor slujbe religioase, e) rânduiala închinării în sfânta biserică, în fața sfintelor icoane, f) citirea din Sfânta Scriptură, din Mica Biblie, din Catehism sau din alte cărți de învățătură creștin-ortodoxă, g) însușirea corectă a cântărilor religioase (ale Sfintei Liturghii, colindelor, Prohodului Domnului etc), h) rezolvarea unor rebusuri și integrame cu conținut religios, a unor teste cu conținut religios, cu răspuns la alegere s.a, i) pregătirea, prin exerciții, a elevilor pentru participarea la concursuri pe teme religioase sau pentru participarea la Olimpiadă. În cadrul orei de Religie, exercițiul constă în executarea sistematica și organizată a unor fapte și acțiuni, în scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, a trăsăturilor de voință și caracter implicate în atitudinea și conduita morală a elevului, în scopul formării convingerilor religios-morale. Exercițiul la învățătură dezvoltă gândirea. Exercițiul la biserică înseamnă o participare activă a elevilor la slujbele religioase, care se desfăsoară după anumită rânduială. Deci, ei vor cunoaște în mod direct învățăturile dogmatice- esența lor- desprinse din cuprinsul slujbelor și din textele cântărilor religioase. Exercițiul în afara școlii înseamnă însușirea regulilor de comportament în societate și formarea personalității religios-moral-civice a elevilor.

1.4 VALENȚE FORMATIV-EDUCATIVE ALE METODELOR ACTIVE DE PREDARE -ÎNVAȚARE

În literatura pedagogică modernă se vorbește din ce în ce mai mult despre activizarea elevilor în vederea obținerii unor performanțe maxime în procesul de învățământ. Activizarea presupune angajarea tuturor forțelor psihice și de creație ale elevilor, ea realizându-se prin:

„stimularea și cultivarea interesului elevilor pentru cunoaștere;

valorificarea inteligenței elevilor și a celorlalte funcții psihice ale acestora prin efortul pe care ei îl depun;

formarea și exersarea la elevi a capacității de însușire a cunoștințelor;

formarea și exersarea la elevi a abilităților de orientare autonomă în probleme practice;

cultivarea spiritului investigativ, a căutărilor personale și a atitudinii epistemice prin antrenarea elevilor în organizarea, conducerea, desfășurarea și evaluarea activității didactice școlare și extrașcolare”.

Alături de activizarea elevilor, în procesul instructiv-educativ sunt la fel de necesare și activitățile de grup, având în vedere că școala îi pregătește pe elevi pentru societate. Totodată activitățile didactice de grup sunt specific creștine, sporind comuniunea între elevi și o mai bună cunoaștere a lor. Profesorul Ion Albulescu sintetizează astfel contribuția activităților de grup la dezvoltarea personalității elevilor, sub aspect moral și social:

„favorizează formarea trăsăturilor pozitive de caracter și personalitate: inițiativă, principialitate, cooperare, spirit critic și autocritic, respect reciproc;

elevii au ocazia să-și cunoască mai bine aptitudinile, calitățile intelectuale și morale, de voință și caracter;

permit manifestarea și consolidarea calităților morale: colegialitate, sinceritate, onestitate, modestie, altruism;

formează trăsături morale ale comportamentului elevilor: solidaritate, perseverență, responsabilitate;

îmbogățesc experiența socială a elevilor, obișnuindu-i să gândească prin reciprocitate, să țină seama de opiniile celorlalți”.

Atât activizarea elevilor, cât și activitățile de grup se realizează prin metodele active de predare-învățare, acestea având următoarele contribuții din punctul de vedere al formării educative a discipolilor:

stimulează implicarea activă în actul educațional a elevilor, aceștia devenind conștienți de importanța acestuia;

exersează capacitățile de analiză și decizie la momentul potrivit, implicănd toți elevii;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și deprinderilor în diverse situații;

asigură o mai bună asimilare a cunoștințelor dobândite;

unele dintre ele conferă o perspectivă de ansamblu a activității elevului, pe o perioadă mai lungă de timp, ajutând la formarea competențelor de sintetizare a informației;

descurajează practicile de speculare și învățare numai pentru notă;

contribuie la o corectă evaluare a activității elevilor;

oferă un caracter interactiv actului de predare-învățare-evaluare;

contribuie la formarea spiritului de echipă.

Din cele prezentate, rezultă utilitatea folosirii metodelor active în actul de predare-învățare, cu atât mai mult în studiul religiei. Creștinismul presupune comuniune între oameni, gândire critică, onestitate, iubire etc., calități pe care le putem dezvolta copiilor încă din școală prin aceste tehnici.

PROIECTAREA LECȚIILOR DE RELIGIE CU AJUTORUL METODELOR ACTIVE

La sfârșitul secolului trecut, o dată cu fundamentarea teoretică a metodologiei bazate pe gândire critică și creativă, J. L. Meredith și K. S Steele au configurat un model de organizare a activităților pentru o situație de învățare sau pentru o întreagă lecție în perspectiva dezvoltarii găndirii critice și a integrării creative a informațiilor și conceptelor: modelul „Evocare- Realizarea sensului- Reflectie” (ERR).

Cele trei etape, care reprezintă de fapt o suită cognitivă, sunt alcătuite dintr-o serie de secvențe proiectate astfel încât să conducă la îmbunătățirea procesului de predare-învățare a conținutului. Fiecare dintre cele trei etape vizează atingerea de obiective în plan cognitiv, afectiv si volitional.

Evocarea. Constă în demersuri de actualizare analitică și de sistematizare a experiențelor și cunoștințelor anterioare pe care le au elevii în legătură cu tema care va fi abordată în lecție, prin:

-amintirea cunoștințelor anterioare. Cunoștințele, experiențele, convingerile proprii ale elevilor legate de o anumită temă/ subiect constituie fundamentul pe care se vor construi noile informații.

-analizarea și sistematizarea activă a cunoștințelor anterioare. Elevii formulează în mod conștient oral/ în scris idei și/ sau scheme, apoi le compară cu cele ale colegilor. În urma analizei calitative și cantitative a cunoștințelor deja existente, elevii au posibilitatea de a-și conștientiza erorile/neînțelegerile/ confuziile/ lacunele în cunoaștere. Cunoștințele anterioare pot fi sintetizate într-o formă nouă, prin activităti individuale sau de grup, prin intermediul unor organizatori grafici.

-stabilirea interesului și scopului pentru explorarea subiectului. Interesul pentru un anumit subiect poate fi generat prin adresarea de întrebari- problema, prin utilizarea unor strategii de identificare a ideilor contradictorii, a diferențelor.

Realizarea sensului. Constă din confruntarea elevilor cu noile informații în vederea înțelegerii și construirii sensului acestora. Invățarea noilor cunoștințe se realizează prin diferite activități individuale sau de grup, care implică realizarea unor sarcini didactice complexe, ce conduc la învățare și comunicarea primelor rezultate ale învățării.

-confruntarea cu noile informații sau experiențe. Se realizează prin diferite activități: lecturarea unui text (ales de către profesor din manual sau din literatura de specialitate), observarea unor imagini (dinamice sau statice), audierea unei expuneri/ prelegeri, discutii de grup etc.

-implicarea cognitivă și menținerea interesului. Implicarea cognitivă presupune din partea elevilor formulare de întrebări (pentru sine și pentru colegi), răspunsul la întrebări, rezolvarea de situații –problemă, realizarea de analize, sinteze, comparații etc. se realizează prin precizarea exactă a sarcinii de lucru, a resurselor materiale și temporale aflate la dispoziție pentru rezolvarea acesteia, a formelor de organizare, a formelor, criteriilor și instrumentelor de evaluare etc.

– înțelegerea informațiilor. Înțelegerea este o activitate fundamentală și perma-nentă a gândirii, care contribuie la continua sistematizare și resistematizare a informațiilor, la producerea de salturi calitative în procesul cunoașterii.

– monitorizarea propriei înțelegeri. Înțelegerea noilor cunoștințe presupune acțiuni de monitorizare, prin corelarea în mod deliberat a acestora cu cele cunoscute, pentru a ajunge la o nouă înțelegere și pentru introducerea lor în schemele de cunoaștere deja existente. Aici intervine rolul profesorului de a contribui la înțelegerea noilor cunoștințe prin prezentarea semnificațiilor acestora, prin modul în care dirijează înțelegerea acestora în baza de cunoștințe a fiecărui elev, prin realizarea de conexiuni adecvate cu noțiunile deja cunoscute.

Reflecția. Adeseori neglizată în activitățile didactice, reflecția critică asupra cunoștințelor își propune consolidarea cunoștințelor elevilor, reconsiderarea a ceea ce aceștia știau sau credeau că știau despre un anumit subiect și restructurarea acestora în scheme care includ informațiile noi.

-reformularea cunoștințelor. Înțelegerea unui anumit lucru este aprofundată și durabilă dacă omul formulează cu propriile cuvinte informațiile primite. Prin restructurarea schemelor mintale cu includerea informațiilor noi, elevul își diminuează lacunele, își corectează erorile, își consolidează anumite cunoștințe. Modalitățile didactice cel mai des utilizate pentru reformularea cunoștințelor sunt discuțiile de grup. Acestea generează schimburi de idei între elevi, care, astfel, se confruntă cu o varietate mai mare de moduri de gândire. Reformularea cunoștințelor atrage dupa sine dezvoltarea capacității de exprimare, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității de analiză și sinteză.

-verificarea cunoștințelor. Are în vedere evaluarea capacității de exprimare a noilor conținuturi prin cuvinte proprii, a gradului de însușire a limbajului specific, a modului în care s-a realizat înțelegerea noilor cunoștințe.

Avantaje ale modelului ERR

accentuează deopotrivă produsul învățării și procesul învățării;

procesul învățării reprezintă o dinamica în spirală: reflecția generată de evocare și învățare determină, la rândul ei, o alta evocare și alte posibilități de ințelegere a semnificației unei informații;

permite utilizarea unei diversități de metode specifice etapelor modelului;

etapele ERR pot fi urmărite pe parcursul lecției luată ca întreg sau pentru atingerea fiecărui obiectiv operațional, în funcție de situația didactică proiectată;

contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă la elevi, a capacității de a accepta opiniile colegilor, de a fi cooperant.

Dificultăți si limite ale modelului ERR

în cazul rezolvării pe grupe a sarcinilor didactice, pot să apară dificultăti în înțelegerea noțiunilor aprofundate de celelalte grupe;

presupune existența unor condiții prealabile, în special deprinderea elevilor de a lucra în grup și de a utiliza strategii interactive;

activitățile realizate individual sau pe grupe pot conduce la dificultăți în luarea în mod sistematic a notițelor de către elevi;

se poate utiliza doar în abordarea conținuturilor cu grad scăzut de dificultate, care nu necesită o intervenție majoră din partea profesorului;

utilizarea modelului ERR nu este favorizată de actualul sistem de învățământ românesc, hipercognitivizat, situatie care nu favorizează formarea abilității elevilor pentru lucrul pe grupe sau în perechi.

2.2 METODE ACTIV-PARTICIPATIVE FOLOSITE ÎN DIFERITE MOMENTE ALE LECȚIEI

2.2.1 Brainstorming

Brainstormingul sau „furtuna de creiere” sau „evaluarea amânată” este o metodă interactivă care vizeată dezvoltarea de idei noi în urma discuțiilor între participanți. La sfârșit se alege cea mai bună soluție pentru rezolvarea temei propusă de moderator. Metoda „cascadei de idei” sau „asaltului de idei” urmărește emiterea cât mai multor idei în ceea ce privește rezolvarea unei probleme sau a unei situații. Aceste idei-soluție se obțin într-o atmosferă lipsită de critică, fiecare putând da ce soluție consideră. Ceilalți participanți nu au voie să contrazică nicio idee. Astfel se creează premiza obținerii unor soluții originale, iar fiecare cuvânt pronunțat poate constitui premisa dezvoltării altor opinii constructive.

Ca metodă de creație, brainstormingul a fost sistematizat în 1948 de către profesorul Alexander Osborn de la Universitatea Buffalo din S.U.A., care, în 1961 în lucrarea Applied imagination, a publicat rezultatele experimentelor sale.

Brainstormingul se desfășoară într-un grup de elevi nu foarte mare, de preferință elevii aceleiași clase sau elevi interesați de subiectul propus, sub conducerea unui moderator care poate fi profesorul clasei.

Regulile de desfășurare pentru brainstorming sunt următoarele:

„cunoașterea problemei puse în discuție și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise a moderatorului discuției;

selecționarea cu atenție a participanților, pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;

asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătușării ideilor;

admiterea și chiar încurajarea formulării de idei oricât de neobișnuite, îndrăznețe, lăsând frâu liberei imaginații a participanților, spontaneității și creativității;

în prima fază accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns și cât mai diverse;

neadmiterea niciunui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăți din partea participanților sau a coordonatorului, aupra ideilor pronunțate oricât de neașteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba spontaneitatea și a forma un blocaj intelectual;

construcția de „idei pe idei”, în sensul că un răspuns poate provoca asocieri și combinații pentru emiterea unui nou discurs cognitiv-inovativ;

programarea sesiunii de brainstorming când participanții sunt odihniți și dispuși să lucreze;

înregistrarea discretă, exactă și concretă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol sau pe bandă, fără a stânjeni participanții sau derularea discuției;

evaluarea este suspendată și se va realiza mai târziu de către coordonator cu sau fără ajutorul participanților;

valorificarea ideilor ce provin după „perioada de incubație”, participanții putându-se reîntâlni”.

Profesorul Constantin Cucoș consideră că brainstormingul nu este o metodă didactică, „ci o metodă de stimulare a creativității ce se poate insinua în discuții, dezbateri și, în general, atunci când se urmărește formarea la elevi a unor calități imaginative, creative și chiar trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranță)”.

Avantajele utilizării metodei sunt multiple, dintre acestea enumerăm:

obținerea rapidă și ușoară a unor soluții pentru rezolvarea unei probleme;

nu necesită materiale didactice deosebite;

dezvoltă creativitatea, personalitatea, gândirea critică;

dezvoltă abilitatea lucrului în echipă; Dezavantajele utilizării metodei:

apariția unor idei contrare învățăturii de credință;

lipsa interesului pentru cercetarea clasică;

oferă soluții posibile, dar nu rezolvă problema;

depinde de calitățile cadrului didactic ca moderator al metodei;

presupune existența unui grup de elevi omogen.

Aplicații la disciplina religie:

Profesorul poate utiliza brainstormingul în cadrul orei de religie la clasele gimnaziale, în cazul în care lecția permite.

La clasa a V-a:

Tema „ Natura- darul lui Dumnezeu pentru oameni”:

Cum se pot implica tinerii în protejarea naturii, ca dar a lui Dumnezeu pentru om?

îngrijirea plantelor aruncare selectivă a deșeurilor

Protejăm natura

îngrijirea animalelor prin: folosirea îngrășământului natural

ecologizarea spațiilor verzi păstrarea apelor curate

Brainstormingul poate fi folosit cu succes în orele de religie pentru identificarea unor soluții în ceea ce privește problemele pe care le au de înfruntat elevii în societatea contemporană. Metoda necesită o deosebită atenție atunci când apar idei sau soluții care contravin învățăturii de credință ortodoxa.

2.2.2 Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați

Metoda Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați este o strategie care presupune reflecția asupra unei sarcini de lucru, munca în echipă, iar apoi comunicarea rezultatelor întregii clase sau doar membrilor grupei. Profesorul împarte clasa pe mai multe grupe de elevi și dă fiecărui elev aceeași activitate de făcut. Fiecare elev rezolvă întâi individual, apoi în echipă sarcina de lucru, apoi prezintă întregii clase soluția găsită. Dacă tema presupune mai multe sarcini de lucru, ele se pot împărți, astfel încât fiecare echipă să primească o sarcină de rezolvat.

,,Gândiți –Lucrați în prechi –Comunicați ” este o modalitate simplă și rapidă de a învăța prin cooperare, care poate fi utilizată în timpul unei prelegeri sau al unei lecturi pentru a dezbate o problemă interesantă, sau pentru a reflecta la textul respectiv cu ajutorul unui coleg .

Este o tehnică ușor de utilizat, nu necesită mult timp și poate fi folosită cu succes în timpul unei lecții .

Această tehnică presupune următoarele etape :

Profesorul va formula o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile, iar elevii vor formula un răspuns scurt individual pe care îl vor comunica unui partener ales de el sau desemnat .

După prezentarea răspunsurilor reciproce, elevii vor elabora un răspuns comun, integrând răspunsurile individuale .

Profesorul cere câtorva perechi să rezume în maximum treizeci de secunde discuțiile pe care le-au purtat și concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord .

Avantajele utilizării metodei:

nu necesită o pregătire specială sau material didactic;

stimulează munca individuală, dar și în echipă;

utilizează noțiunile deținute de elevi și face astfel fixarea mult mai atractivă;

contribuie la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și de identificare a celor mai bune soluții pentru acestea.

Dezavantajele utilizării metodei:

reușita depinde de alegerea celor mai interesante sarcini de lucru, dar și de cunoștințele anterioare ale elevilor;

pot apărea greșeli în ceea ce privește învățătura de credință ortodoxa.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Creștinul acasă și în biserică”.

Profesorul vorbește cu elevii despre importanța comportamentului potrivit locului în care ne aflăm, precum și despre sfințenia Bisericii ca loc al prezenței lui Dumnezeu. Clasa fiind împărțită în două grupe de elevi, solicit fiecărui elev al primei grupe să identifice exemple de comportament neadecvat în Casa lui Dumnezeu. Apoi fiecare elev va discuta cu colegii de grupă și vor prezenta aceste comportamente negative în fața clasei. Fiecare elev al celei de a doua grupe va avea de identificat exemple de comportament potrivit în locașul de rugăciune. Le va discuta cu ceilalți colegi din grupă și vor fi apoi prezentate întregii clase. Eventual ele pot fi scrise pe o coală de hârtie și afișate în clasă.

Considerăm metoda Gândiți/Lucrați în perechi/Comunicați ca fiind deosebit de folositoare în cadrul lecțiilor de religie deoarece stimulează gândirea atât individual, cât și în echipă, folosind totodată meditației religioase, precum și unei mai bune înțelegeri a textului scripturistic sau patristic de către elevi.

2.2.3 Ciorchinele

Este o metodă de predare-învățare care poate fi folosită individual sau în grup, ce urmărește stimularea gândirii libere, relizarea conexiunilor între idei, pe baza găsirii altor sensuri sau conotații ale acestora.

Etape în utilizarea metodei:

– scrierea unui cuvânt sau a unei propoziții-nucleu;

– găsirea unui cuvânt sau a unei sintagme în legătură cu un cuvânt-nucleu;

– trasarea unor linii de la cuvântul-nucleu către celelalte cuvinte noi;

– completarea schemei până la expirarea timpului.

Activitatea poate fi organizată individual și fiecare elev va adăuga un nou cuvânt, având grijă să nu fi fost scris de către alt coleg, sau pe grupe, fiecare grupă realizând un ciorchine pe care îl prezintă moderatorul celorlalte grupe de elevi. Profesorul poate aduce anumite informații prin care să-i ghideze pe elevi, în cazul acesta ei realizând un ciorchine semidirijat.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltarea gândirii prin stabilirea conexiunilor între idei;

cunoașterea celorlalți colegi prin observarea cuvintelor pe care le adaugă sau prin legăturile pe care le stabilesc între cuvinte;

activitatea creează un mediu antrenant, competitiv ceea ce o face foarte plăcută elevilor;

prin ea, profesorul poate ajunge să-și cunoască foarte bine elevii, cel puțin din punctul de vedere al gândirii asupra unor probleme-cheie.

Dezavantajele utilizării metodei:

scrierea unor cuvinte fără legătură, sau apariția unor cuvinte nepotrivite ceea ce poate atrage dezaprobarea din partea colegilor de clasă;

uneori pot apărea conexiuni între idei ce pot isca dezbateri, ceea ce depășește limita de timp acordată;

idei care contravin învățăturii de credință ortodoxă.

Aplcații la disciplina religie:

La clasa a III-a:

Tema: „Sărbătorile religioase”

Se poate realiza un ciorchine al sărbătorilor creștine, lipind pe fișă icoana care ilustrează evenimentul sau persoana sărbătorită.

Duminica

În cinstea Persoanelor

Sfintei Treimi În cinstea

Sărbătorile sfinților

creștine

Praznice

Împărătești

În cinstea

îngerilor

În cinstea

Maicii Domnului În cinstea

Sfintei Cruci

La clasa a V-a:

Tema „Praznicele Împărătești”.

Se poate realiza un ciorchine, printr-o activiate frontală. Profesorul va scrie pe tablă „Praznicele împărătești”. Elevii vor scrie numele sărbătorilor și vor realiza conexiuni între Praznicele ce au dată fixă de prăznuire și între cele cu dată schimbătoare.

Considerăm că metoda ciorchinelui folosește atât profesorului de religie, pentru o mai bună cunoaștere a capacității elevilor săi de a stabili conexiuni între diferite cuvinte, cât și elevilor, contribuind la dezvoltarea gândirii și a cunoașterii prin descoperirea de noi sensuri a conceptelor pe care ei le știu. De asemenea, prin specificul ei, metoda creează o atmosferă plăcută prin ideile noi care se descoperă, ceea ce o face antrenantă și pentru elevi.

2.2.4 Cubul

Cubul este o strategie didactică ce ajută la studierea unei teme din mai multe perspective. Prin utilizarea acestei metode „se oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare explorării și abordării unui subiect sau a unei situații, prin abordări complexe și integratoare”.

Se folosește un cub pe fețele căruia se notează: Descrie, Compară, Analizează, Asociază, Aplică, Argumentează . Clasa este împărțită în grupe formate din mai mulți elevi, fiecare grupă urmând să rezolve sarcina de lucru în funcție de cele șase instrucțiuni. Dacă tema este foarte vastă, se poate împărți clasa în șase grupe, fiecare grupă rezolvând câte una din cele șase cerințe, eventual prin tragere la sorți. Prin colaborare între membrii grupei se rezolvă cerința, iar la sfârșit rezultatele se prezintă celorlalți. Ele pot fi scrise în caiete sau la sfârșit pe tablă într-un tabel cu șase coloane.

Este preferabil să se respecte ordinea prezentată pentru că aceasta îi conduce pe elevi în mod treptat spre o gândire complexă.

Etapele acestei metode corespund celor 6 fețe ale unui cub:

Descrie! – explică/definește o noțiune un concept

Compară! – stabilește asemănări și deosebiri

Asociază! – la ce te face să te gândești?

Aplică! – ce aplicabilitate practică poate avea?

Analizează! – analizează conceptual din diferite puncte de vedere

Argumentează pro sau contra! – este bine/rău, util/nefolositor?

Fiecare instrucțiune/cerință de pe fațeta cubului presupune sarcini de lucru.

La clasele mai mici sunt necesare explicații ale celor șase sarcini de lucru: Descrie (cum arată), Compară (cu ce putem asemăna), Analizează (ce caracteristici are), Asociază (cu ce poate fi pus în legătură) Aplică (la ce ne poate folosi), Argumentează (de ce este bine sau rău).

În echipele constituite pentru atingerea unui obiectiv, care nu au un caracter permanent, membrii au roluri diferite în funcție de înclinațiile lor personale și de nevoile echipei.

Profilul unui membru al echipei, rolul care i se potrivește cel mai bine, poate fi stabilit pe baza următoarelor caracteristici:

• relaționarea cu ceilalți membri;

• modul în care participă la luarea deciziilor;

• căile prin care obține informațiile și utilizarea lor;

• metoda preferată în organizarea activității

Fig. II.1 Sarcinile de lucru ale metodei cubului

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de analiză din mai multe puncte de vedere;

creează premisele necesare aplicării în viața de zi cu zi;

stimulează gândirea și creativitatea.

Dezavantajele utilizării metodei:

necesită tratarea unor teme interesante pentru clasa respectivă;

presupune deținerea unor informații minime despre subiectul tratat.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VII-a

Tema „Minunile Mântuitorului”. Se împarte clasa în șase grupe de elevi. Fiecare grupă are de rezolvat următoarea sarcină:

Grupa I: Descrie Minunea vindecării slăbănogului și Minunea vindecării orbului;

Grupa a II-a: Compară cele două minuni;

Grupa a III-a: Analizează cele două minuni, identificând pricina pentru care Mântuitorul le săvârșește;

Grupa a IV-a: Asociază fiecare din cele două minuni cu o alta din cele cunoscute;

Grupa a V-a: Cum putem să ne arătăm prietenia?

Grupa a VI-a: Argumentează necesitatea prieteniei.

La clasa a IV-a

Tema „Biserica-parți componente”

Descrie biserica pe care o observi în imagine.

Prin ce se deosebește biserica de celelalte clădiri care apar în ilustrație?

Cu ce poate fi pusă în legătură prin forma pe care o are?

Ce fac creștinii la biserică?

Care sunt parțile componente ale bisericii?

De ce credeți că este important ca oamenii să aibă biserică?

Metoda cubului se poate folosi cu succes și în orele de religie mai ales că ea are drept componentă aplicarea învățăturii în viața de zi cu zi, dar și descrierea și analizarea învățăturii de credință, contribuind la formarea și dezvoltarea sentimentului religios-moral la elevi.

2.2.5 Philips 6-6

Metoda a fost concepută de către profesorul de literatură J. Donald Philips de la Universitatea din Michigan, care a și testat-o. Este similară brainstormingului și tehnicii 6-3-5 însă se deosebește prin limitarea discuției celor 6 participanți la 6 minute.

Se formează grupe de câte 6 elevi, fiecare grupă având 4 membri, 1 secretar și un conducător. Secretarul este cel care notează ideile colegilor. Liderul coordonează discuțiile în cadrul grupei și prezintă ideile colegilor.

Fiecare grupă primește tema sau problema pe care o are de dezbătut. Timp de șase minute în cadrul grupei se va trata respectiva sarcină de lucru. Discuțiile sunt libere și sunt notate ideile tuturor.

Liderul fiecărei grupe prezintă ideile la care a ajuns gupa respectivă sau le poate înmâna în scris profesorului.

Urmează o discuție colectivă în care sunt prezentate toate soluțiile și identificate cele mai bune dintre ele.

Încheierea activității se face de către profesor prin evaluarea tuturor ideilor, dar și a eficienței discuțiilor.

Avantajele utilizării metodei:

facilitează comunicarea între elevi;

creează legături între elevii care împărtășesc aceleași idei și nu numai;

dezvoltă creativitatea și intensifică simțul responsabilității elevilor;

conduce la descoperirea mai multor idei/soluții pentru rezolvarea problemelor.

Dezavantajele utilizării metodei:

nu poate fi aplicată acolo unde numărul elevilor nu este divizibil cu șase;

apariția unor idei greșite;

imposibilitate încadrării în limita de șase minute.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Creștinul în școală și în societate”: Pornind de la următorul text identifică argumente care să susțină necesitatea de a fi un bun creștin în societate: „O parabolă spune că în Împărăția Cerurilor nu se intră singur. Se zice că un tânăr urcase o scară lungă de la pământ la cer și când a ajuns acolo, a bătut la ușa Raiului. Cine e acolo?, a întrebat o voce dulce de dincolo. Eu, răspunse tânărul cu voce tare, încrezător în sine și în performanța sa. Cu cine ești?, l-a întrebat din nou vocea dinăuntru. Cu nimeni. Sunt singur. Deschideți-mi, vă rog. Îmi pare rău, răspunse îngerul care păzea ușa, căci el era interlocutorul dinăuntru. Nu-ți pot deschide, pentru că avem poruncă să nu deschidem celor ce vin aici singuri, fără să aducă pe cineva cu ei, cărora le-au salvat sufletele. Și tânărul a trebuit să coboare din nou pe pământ”.

Putem afirma că metoda Philips 6/6 se poate utiliza și în cadrul orelor de religie, ea contribuind la dezvoltarea gândirii elevilor în ceea ce privește identificarea unor soluții, însă cu mare grijă din partea profesorului de religie acolo unde apar idei contrare învățăturii de credință și moralei creștine.

2.2.6 Metoda 6-3-5

Metoda 6-3-5 este „utilizată pentru dezvoltarea creativității elevilor, care sunt antrenați să lucreze în grup pentru a propune idei, soluții pentru rezolvarea problemei/temei aflate în discuție”. Metoda este asemănătoare brainstormingului. Ideile noi se scriu pe foi de hârtie care circulă între participanți, de aceea se mai numește și brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 deoarece:

– grupele sunt formate din șase elevi;

– sunt scrise câte trei idei;

– timpul de lucru este de cinci minute.

Clasa este împărțită în grupe a câte șase membri. Este anunțată tema și modalitatea de lucru. Fiecare grupă primește o foaie de hârtie pe care se află un tabel cu trei coloane (fig. II.3) în care vor nota ideile.

Foile migrează de la stânga la dreapta până ajung la elevul inițial. Cel care a primit foaia colegului citește ideile deja menționate și încearcă să le îmbunătățească, să le reformuleze sau să identifice altele noi.

Se centralizează rezultatele și se vor evidenția cele mai bune idei pentru tema aflată în discuție.

Fig. II.3 Foaia de lucru

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de a formula, reformula și evalua idei;

susține aprecierea ideilor celorlalți;

dă informații despre omogenitatea/neomogenitatea grupului în ceea ce privește modul de gândire.

Dezavantajele utilizării metodei:

defavorizează elevii care se exprimă mai bine oral;

influențează opiniile proprii prin citirea ideilor celorlalți;

constrângerea încadrării în limita de timp.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni”: Identificați datoriile pe care le avem noi ca buni creștini față de natura înconjurătoare, precum și modalitățile prin care le putem împlini.

Tema „Creștinul acasă și în Biserică”. Precizați modalitățile prin care arătăm apartenența noastră la parohia din care facem parte.

Metoda despre care am vorbit conferă un mare ajutor profesorului de religie în ceea ce privește cunoașterea ideilor elevilor săi. Totodată, prin colaborarea pe care o propune între elevi, îi ajută pe aceștia să se cunoască și să-și poată împărtăși ideile pe care le au referitoare la tema propusă. Drept urmare, considerăm că ea poate fi folosită cu succes în orele de religie, alături de metodele tradiționale pentru obținerea rezultatelor celor mai bune.

2.2.7 Cvintetul

,,Cvintetul ” este o poezie de cinci versuri cu ajutorul căreia se sintetizează și condensează informațiile incluzându-se și reflecții ale elevilor care pot lucra individual, în perechi sau în grup. Alcătuirea unui ,, cvintet ” favorizează reflecția personală și colectivă rapidă, esențializarea cunoștințelor înțelegerea lor profundă, manifestarea creativității, etc. El are următoarea structură algoritmică :

1. Primul vers este un singur cuvânt – cheie , de obicei un substantiv (subiectul poeziei ) care va fi explicitat în versurile următoare.

2. Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective, care descriu subiectul poeziei

3. Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu, care exprimă acțiuni

4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimentele autorului / autorilor față de subiectul abordat.

5. Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt , care exprimă esența subiectului, o metafora (un substantiv sau o sintagmă substantivală).

Cvintetul este un instrument de reflecție rapidă și eficientă prin care se rezumă și se sintetizează informațiile și cunoștințele despre o temă, un subiect; un instrument de evaluare a înțelegerii și de exprimare a creativiății elevilor.

Avantajele utilizării metodei:

contribuie la realizarea unei reflecții rapide asupra unui subiect;

realizează evaluarea nivelului de înțelegere a problemei discutate;

stimulează dezvoltarea talentului poetic.

Dezavantajele utilizării metodei:

nu poate fi utilizată la clasele mici;

presupune existența unei înclinații către poezie;

este necesară cunoașterea subiectului tratat.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VI-a:

Tema „ Împăratul Constantin și mama sa Elena”: Alcătuiți cvintete folosind cuvântul cheie „ Constantin”.

Constantin

Mare, învingător

stăpânind eliberând sprijinind

A dat libertate creștinilor.

Împăratul

La clasa a VII-a:

Tema „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”: Alcătuiți cvintete folosind cuvântul cheie „Gheorghe”.

Gheorghe

curajos viteaz

iubind conducând biruind

Este robul lui Hristos.

Sfântul

La nivelul unităților școlare se pot organiza concursuri, având ca temă alcătuirea de cvintete, prin colaborare cu profesorii de limba și literatura română.

Disciplina religie a lucrat totdeauna cu metodele didactice specifice limbii și literaturii române. Astfel, și metoda cvintetului vine în ajutorul profesorului de religie pentru a putea sintetiza și evalua înțelegerea conținuturilor predate. Și aceasta într-un stil poetic, sensibil pentru sufletul omenesc așa cum sunt și temele predate la religie.

2.2.8 Turul galeriei

Turul galeriei este „o metodă de învățare prin colaborare, în care activitatea propusă și concluziile se definitivează numai după observarea și analizarea lucrărilor realizate de colegi și a observațiilor prezentate de aceștia”.

Este o activitate care se desfășoară de către elevi pe grupe. Rezultatul ei se concretizează sub forma unui afiș ce poate reprezenta: o schemă, un desen simbolic, un colaj etc. Lucrările realizate sunt expuse înaintea celorlalți. Autorii lor vor da explicații colegilor referitoare la simbolismul lucrărilor sau vor răspunde tuturor întrebărilor pe care le vor primi. Fiecare lucrare poate avea atașate explicații referitoare la subiect. Privitorii vor dialoga cu cei ce au afișat rezultatele, apoi revin în grupurile lor și vor compara propriile lucrări cu cele observate. La sfârșit se face evaluarea activității împreună cu profesorul.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă spiritul critic al elevilor;

stimulează capacitatea de a reprezenta ceea ce gândesc printr-un simbol;

dezvoltă creativitatea și spiritul de echipă;

Dezavantajele utilizării metodei:

dacă reprezentările sunt făcute prin desen, nu toți elevii au talent, de aceea este de preferat ca grupele să fie formate în funcție de aptitudinile elevilor;

nu oferă foarte multe informații despre subiect în sine;

nu se poate folosi la toate temele din programa școlară.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a III-a

Tema „Iubirea aproapelui”

Elevii vor fi anunțați dinainte să aducă la școală articole din ziar despre persoane aflate în dificultate care au nevoie de ajutorul nostru. Fiecare grupă va realiza o lucrare de tipul următor: pe o coală A3 vor lipi articolele pe care le-au găsit, iar dedesubt vor propune soluții pentru sprijinirea acelor oameni. Lucrările se vor afișa în clasă și vor fi discutate de toate celelalte grupe. După discuții, fiecare grupă își poate îmbunătăți lucrarea cu ceea ce au aflat din lucrările colegilor. Evaluarea activității va viza nu numai aspectul lucrării, ci și soluțiile găsite de elevi pentru ajutorarea persoanelor aflate în suferință.

La clasa I:

Tema „Copiii Îl iubesc pe Dumnezeu”: Clasa este împărțită în mai multe grupe. Fiecare membru al grupei va realiza un desen prin care să arate că ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Desenele fiecărei grupe vor fi aplicate pe coli A3 care vor fi afișate pe rând în sala de clasă. Lucrarea fiecărei grupe va fi vizualizată și discutată de celelalte grupe. La sfârșitul activității toate lucrările se vor afișa în sala de clasă.

La clasa a V-a:

Tema „Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni”: Se solicită elevilor ca, folosind metoda turul galeriei să realizeze desene prin care să arate grija lor față de natura înconjurătoare. La alegere, pot prezenta și aspecte negative privitoare la fapte care încalcă datoria noastră de a ne îngriji de natură. La sfârșitul activității li se cere propunerea unui plan de măsuri prin care să arate și celorlalți că natura este darul lui Dumnezeu pentru noi.

La clasa a V-a:

Tema ” Sfintele Taine- consolidare”. Clasa impartita in patru grupe va prezenta cate o Sfanta Taina din cele invatate:

Taina Sfantului Botez

Taina Mirungerii

Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Impartasanii

Cele consemnate de fiecare grupa vor fi aplicate pe coli A3 care vor fi afișate pe rând în sala de clasă. Lucrarea fiecărei grupe va fi vizualizată, discutată, completata si apreciata de celelalte grupe. La sfârșitul activității toate lucrările se vor afișa în sala de clasă.

Învățarea prin colaborare este o necesitate în procesul învățării. De aceea, metoda Turul galeriei care propune acest lucru, dar și realizarea unor lucrări ale elevilor care să evidențieze colaborarea lor, se dovedește a fi foarte utilă profesorilor de religie, în mod special la clasele primare și gimnaziale și, folosind anumite tehnici active, și la cele liceale.

2.2.9 Metoda KWL

Metoda KWL (Know-Want to know-Learned) a fost creată de Donna Ogle, în 1086 iar specificul ei constă în „modul în care înscrie conținuturile care urmează a fi studiate: le înscrie în sfera cunoștințelor pe care elevul le are deja asupra subiectului, în sfera așteptărilor sale legate de problemă și, apoi, în sfera unor noi întrebări și așteptări”.

Metoda presupune cinci etape, corespunzătoare următorului tabel:

Fig. II.18 Etapele metodei KWL

1. Prima etapă corespunde întrebării: „Ce știu despre subiect ?” Profesorul anunță tema lecției și oraganizează o discuție cu elevii privitoare la ceea ce știu ei despre subiect. Sunt acceptate orice tipuri de informație, iar acestea sunt notate într-un tabel de forma prezentată mai sus. Pot apărea analogii inedite, cunoștințe variate referitoare la tema lecției în funcție de care profesorul poate organiza învățarea noilor cunoștințe.

2. A doua etapă este centrată pe întrebarea: „Ce aș dori să știu”? și presupune notarea de către elevi pe fișe, iar apoi în tabel, a informațiilor pe care ar dori să le afle despre subiect. Această etapă urmărește încadrarea conținuturilor temei de predat în sfera dorințelor de cunoaștere ale elevilor.

3. Etapa următoare se referă la predarea noilor cunoștințe ținând seama de ideile exprimate în etapele anterioare.

4. Secvența care urmează corespunde oarecum fixării cunoștințelor. Urmărește recapitularea noțiunilor predate de profesor, noțiuni care vor fi notate în coloana corespunzătoare din tabel.

5. Ultima parte a metodei caută să facă o analiză a noțiunilor învățate în raport cu ceea ce știau. Rezultatul analizei se concretizează în notarea în rubrica din tabel a ceea ce ar dori să mai afle elevii despre subiect, având în vedere ce știau, ce doreau să știe și ce au învățat.

Avantajele utilizării metodei:

înscrie activitatea de învățare în sfera cunoștințelor anterioare și viitoare ale elevilor;

oferă posibilitatea elevilor de a exprima liber propriile dorințe în ceea ce privește conținutul informației ce urmează a fi predată;

prezintă profesorului situația reală a nivelului de cunoștințe, în funcție de care el va organiza atât lecția respectivă cât și pe cele următoare.

Dezavantajele utilizării metodei:

necesită resurse mari de timp pentru ca fiecare elev să-și poată spune părerea;

presupune existența unor informații anterioare despre subiectul tratat;

pot apărea idei greșite din punct de vedere al învățăturii de credință.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Duminica-sărbătoarea săptămânală a creștinilor”: Profesorul propune elevilor tema pentru discuție. Printr-o activitate frontală va completa rubrica tabelului referitoare la cunoștințele pe care ei le au despre subiect. În a doua etapă, împreună cu elevii acesta va stabili informația pe care ei doresc să o afle. În funcție de ideile elevilor, va preda noile cunoștințe căutând să acopere toate aspectele subiectului. La finalul activității va completa rubrica referitoare la ceea ce mai doresc ei să afle despre subiect.

Fig. II.19 Exemplu de tabel în metoda KWL

După modelul prezentat se pot preda lecții și la celelalte clase, atât la temele de istorie cât și de doctrină, morală sau spiritualitate. Metoda KWL poate avea în cadrul lectiei numai trei coloane.

Aplicarea modelului Știu/ Vreau să știu/ Am învățat presupune parcurgerea a trei pași accesarea a ceea ce știm, determinarea a ceea ce dorim să învățăm și reactualizarea a aceea ce am învățat în urma lecturii. Primii doi se pot realiza oral, pe bază de conversație, iar cel de-al treilea se realizează în scris, fie în timp ce se lecturează textul, fie imediat ce textul a fost parcurs integral.

Autoarea a construit o fișă de lucru, pe care elevii o completează prin activități de grup sau individual.

Etapa Știu implică două nivele ale accesării cunoștințelor anterioare: un brainstorming cu rol de anticipare și o activitate de categorizare. Brainstormingul se realizează în jurul unui concept cheie (de exemplu „țestoasă de mare” și nu „Ce știți despre animalele care trăiesc în mare?”) din conținutul textului ce urmează a fi parcurs. Întrebări generale de felul „Ce știți despre…” se recomandă atunci când elevii dețin un nivel scăzut de informații despre conceptul în cauză. Pe baza informațiilor obținute în urma brainstormingului se efectuează operații de generalizare și categorizare. Elevilor li se cere să analizeze ceea ce știu deja și să observe pe cele care au puncte comune și pot fi incluse într-o categorie mai generală. A ne gândi la ceea ce știm ne ajută să ne îndreptăm atenția asupra a ceea ce nu știm.

Etapa Vreau să știu presupune formularea unor întrebări, care apar prin evidențierea punctelor de vedere diferite apărute ca rezultat al brainstormingului sau categorizărilor. Rolul acestor întrebări este de a orienta și personaliza actul lecturii.

Etapa Am învățat se realizează în scris, de către fiecare elev în parte, după ce textul a fost citit. Dacă textul este mai lung, completarea acestei rubrici se poate face după fiecare fragment semnificativ. Elevilor li se cere să bifeze întrebările la care au găsit răspuns, iar pentru cele rămase cu răspuns parțial sau fără se sugerează lecturi suplimentare. Aplicând acest model în predare se obțin: o lectură activă, rată crescută a retenției informației, creșterea capacității de a realiza categorizări, interes pentru lectură și învățare.

Metoda KWL oferă informații prețioase profesorului de religie asupra cunoștințelor elevilor săi, dar constituie și un ajutor pentru el, deoarece în funcție de ceea ce știu elevii își poate organiza procesul de predare. Cu atât mai mult în ceea ce privește disciplina noastră, întrucât de multe ori avem surpriza să descoperim că elevii nu cunosc anumite informații, iar altele sunt incomplete sau greșit înțelese, însă folosind această tehnică le putem corecta.

2.2.10 Mozaicul

Mozaicul este „o metodă de predare-învățare prin colaborare, realizată prin activitatea elevilor în cadrul mai multor grupe de lucru, aflate sub coordonarea profesorului”. Fiecare elev va avea de rezolvat o sarcină de lucru în care trebuie să devină „expert” și va transmite și celorlalți colegi informația dobândită.

Profesorul anunță tema pe care o vor avea de dezbătut și o va împărți în 4 sau 5 sub-teme în funcție de numărul elevilor clasei, respectiv de numărul elevilor dintr-o grupă. Eventual, se poate stabili pentru fiecare sub-temă anumite puncte care trebuie atinse.

Clasa este împărțită în echipe de câte 4 sau 5 elevi, fiecare elev primește un număr de la 1 la 4 și va avea de rezolvat sub-tema specifică numărului pe care îl are. El trebuie să devină „expert” în ceea ce are de rezolvat. Etapa aceasta se poate organiza în timpul orei de curs sau se poate constitui ca temă anterioară pentru acasă, în vederea încadrării în limita de timp.

După ce fiecare a tratat sub-tema în mod independent, experții care au același număr și implicit aceeași temă vor forma noi grupe pentru a dezbate și rezolva împreună problema.

Grupurile de experți lucrează împreună, folosindu-se de rezultatele pe care le-au obținut independent și vor adăuga elemente noi, stabilind totodată modalitatea prin care noile cunoștințe vor fi prezentate membrilor din echipa inițială.

Experții se întorc în grupele inițiale și fiecare va prezenta colegilor sub-tema pe care a avut-o de rezolvat și concluziile la care a ajuns. Membrii grupei participă prin întrebări, opinii etc.

La sfârșitul activității, elevii demonstrează ceea ce au învățat. Evaluarea se va face prin întrebări adresate de profesor, un raport, un eseu, sau altă modalitate în funcție de specificul temei.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de a asculta, a coopera, a reflecta, a gândi critic;

stimulează argumentarea propriilor idei și convingeri;

ajută la formarea sentimentului responsabilității.

Dezavantajele utilizării metodei:

pot apărea inadvertențe în ceea ce privește cooperarea între membri grupei;

necesită o bună organizare și exercițiu astfel încât elevii să deprindă metoda;

presupune însușirea anterioară a unui minim de cunoștințe pentru a putea trata tema sub mai multe aspecte.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V -a:

Tema „Taina Sfintei Mirungeri”: Profesorul solicită elevilor să dezbată tema prin metoda mozaicului, având în vedere următoarele puncte:

1. Definiția Sfintei Taine;

2. Întemeierea Sfintei Taine;

3. Săvârșirea Sfintei Taine;

4. Părțile trupului unse cu Sfântul și Marele Mir.

La clasa a IV-a:

Tema „Decalogul”: În a doua oră rezervată acestei teme, după ce în prima ora s-au prezentat noțiuni generale despre Decalog, când tratăm despre primele patru porunci, datoriile față de Dumnezeu, elevii au de explicat urmatoarele porunci:

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”

„Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor nici să le slujești!”

Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert

„Adu-ți aminte de ziua odihnei ca să o sfințești!”

Metoda „Mozaicul” urmărește dezvoltarea gândirii critice și logice a elevilor, precum și colaborarea lor în vederea rezolvării unor sarcini de lucru. Chiar dacă este o metodă complexă, iar reușita ei depinde de mai mulți factori (capacitatea organizatorică, specificul clasei, cunoștințele dobândite), ea se dovedește a fi o metodă utilă procesului de învățare prin aptitudinile pe care le dezvoltă.

2.2.11 Starbursting (Explozia stelara)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Modul de procedure este simplu.se scrie problema a cărei soluție trebuie “descoperită” pe o foaie, apoi se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul ce?, când?, cum?, de ce? – unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.

Cum?

Când? tema De ce?

Unde? Cine?

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VI -a: Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena;

Cum a sprijinit și ocrotit pe creștini Împăratul Constantin?

De ce sunt importante faptele politicii religioase ale Împăratului Constantin?

Cine a găsit crucea Mântuitorului, pe dealul Golgotei?

Unde a fost alcătuit actul (din anul 313) care dădea creștinilor dreptul de a se închina în libertate?

Când a fost generalizată duminica, ca zi de odihnă, in tot imperiul?

2.2.12 SINELG

Prin metoda SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii) „se urmărește dezvoltarea capacității elevilor de identificare și înțelegere a conținutului de idei al unui text, pentru o învățare eficientă”.

Profesorul îi va anunța pe elevi tema pe care o au de discutat, iar ei vor nota tot ceea ce știu referitor la subiect. Apoi vor primi o coală de hârtie cu un text pe care îl vor avea de citit. Pe marginea textului vor face anumite notări referitoare la conținut și la cunoștințele pe care le au:

– „√”, dacă știau ceea ce au citit sau cred că știu deja;

– „+”, acolo unde întâlnesc informații noi pentru ei;

– „-”, dacă informația contrazice sau diferă de ceea ce știu sau credeau că știu;

– „?”, atunci când informația pare confuză sau doresc să știe mai multe despre subiect.

Nu este nevoie să se însemneze fiecare idee sau fiecare paragraf, ci să fie relevante pentru reacția lor la ceea ce citesc. Pentru un paragraf s-ar putea să fie nevoie de mai multe semne sau de mai puține.

După terminarea lecturii, elevii se vor întoarce la ceea ce au scris la început referitor la ce știau despre subiect și vor reflecta la însemnările pe care le-au făcut. Eventual activitatea poate fi desfășurată pe grupe și vor discuta împreună cu colegii de grupă referitor la ceea au descoperit sau nu, prin lectură.

Se poate completa un tabel realizat pe tablă, referitor la activitatea desfășurată, cu rolul de a sistematiza cunoștințele, după modelul prezentat în tabelul II.1:

Tabel II.1. Tabel utilizat în metoda SINELG

La sfârșit se discută cu elevii referitor la cunoștințele noi pe care le-au dobândit prin lectură și se clarifică aspectele pe care elevii nu le-au înțeles sau despre care vor să afle mai mult, evidențiindu-se activitatea elevilor.

Avantajele utilizării metodei:

îi stimulează pe elevi să-și monitorizeze propria înțelegere;

contribuie la formarea stilului de lectură activ, în detrimentul celui pasiv în care citesc un text fără să îl înțeleagă și nu mai revin asupra lui;

duce la crearea de noi idei, prin corelarea tuturor informațiilor (ce știam, ce am aflat, ce nu știu);

realizează schimburi de idei între elevi.

Dezavantajele utilizării metodei:

presupune cunoașterea unor informații privitoare la tema discutată;

necesită un grup omogen de elevi;

poate necesita resurse mari de timp;

la clasele mici se pot utiliza numai două semne în funcție de particularitățile de vârstă.

Exemple la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Rugăciunea curată”

Pilda vameșului și a fariseului: cu ajutorul următorului text arătăm aspectele referitoare la rugăciune prin metoda SINELG: „Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul stând, așa se ruga în sine: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig». Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!» Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța!”(Luca 18, 14).

Model de completare a tabelului în metoda SINELG

CAPITOLUL 3

MICROCERCETAREA

3.1 IPOTEZA CERCETĂRII

Metodele activ-participative folosite în predarea conținuturilor la religie determină, la elevii claselor a V-a, creșterea motivației pentru studiul acestei discipline, manifestată prin progresul în achizitii școlare și prin acordarea unei atenții sporite activităților religioase, în școală și în afara acesteia.

Pe lângă această ipoteză de bază putem formula și câteva ipoteze secundare:

cunoașterea de către elevi a esenței și a cerințelor fiecărei metode de predare, pentru contextul didactic în care acestea sunt utilizate, conduce la sporirea capacității lor de întelegere al noțiunilor predate;

prin utilizarea metodelor activ-participative la religie, elevii au posibilitatea de a participa direct în achiziționarea noilor cunoștințe;

3.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele cercetării de față sunt următoarele :

identificarea celor mai eficiente metode activ-participative folosite în cadrul orei de religie;

cunoașterea și îmbinarea metodelor de predeare-învatare, între traditional și modern pentru ajungerea la cele mai eficiente rezultate;

urmărirea progreselor înregistrate de elevi în urma aplicarii la clasă a metodelor moderne de predare-învatare;

Acest demers educativ urmărește în esență cunoașterea realității educaționale prin identificare, explicare, interpretare și generalizare a datelor, îmbogățindu-mi astfel baza conceptual -teoretică și practic- metodologică în domeniul educației.

3.3 ALEGEREA ESANTONULUI DE ELEVI

Cercetarea educațională de față se constituie într-un proces complex, organizat și sistematic, cu implicații directe asupra optimizării activităților de predare-învătare și de stimulare a participării active a elevilor în cadrul orelor de religie.

Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală deoarece prin introducerea unui program de antrenament creativ se declanșează acțiuni educaționale noi, originale ale căror rezultate sunt înregistrate și prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au. Caracteristic pentru clasa experiment este faptul că asupra ei s-a acționat cu ajutorul factorului experimental în conformitate cu cele presupuse în ipoteza cercetarii în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.

Cercetarea se realizează pe o clasă experiment formată din 21 elevi din clasa a-VIA-a și o clasă de control alcătuită din 21 elevi de clasa a VI-aB de la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” . Nivelul de pregătire al colectivului a fost omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiții necesare desfășurării actului învățării.

Cercetarea experimentală s-a desfășurat în anul școlar 2014- 2015

3.4 METODE UTILIZATE ÎN CERCETARE

S-a adoptat o forma de cercetare- actiune, un tip de metodologie investigatoare prin care s-a implementat cercetarea în activitatea pedagogică concretă din clasă, urmărind nu numai recoltarea de date, ci implicit și optimizarea activității instructiv educative, prin intervenții modelatoare. S-a considerat că acest tip de cercetare serveste direct și în mai mare masură obiectivul principal al cercetarii și finalitatea ei, optimizarea activității de instruire și educare al elevilor, sporirea eficienței actului pedagogic concret.

Sistemul metodologic al acestei cercetări cuprinde:

metode nonexperimentale de colectare a datelor:

testele

metoda analizei produselor activității școlare

chestionarul

metoda anchetei

observația

convorbirea

metode acționale sau de intervenție:

experimentul pedagogic

metode de prelucrare, interperetare și prezentare a datelor cercetării:

tabelul de rezultate

reprezentări grafice: histograma;

Testele ocupă primul loc în psiho-diagnoza cercetării. Aplicarea lor, fie sub formă standardizată, fie sub formă adaptată, în diferite faze ale cercetării mi-au permis să identific, să măsor nivelul de înțelegere al noțiunilor predate. Indicatorii supuși măsurării au fost:

fluiditatea verbală și asociativă;

flexibilitatea spontană și adaptativă;

originalitatea în rezolvarea sarcinilor de lucru;

capacitatea de analiză și sinteză;

Înainte de administrarea fiecărui test s-a făcut un instructaj necesar pentru precizarea unor reguli și cerințe privitoare la administrarea testului etalon și felul în care se face evaluarea. S-a elaborat o scară considerată ca etalon, la care s-au raportat rezultatele individuale și în funcție de care s-a făcut măsurarea și evaluarea acestora. S-a avut în vedere ca testele elaborate să îndeplinească anumite calități cum ar fi: fidelitatea, validitatea și sensibilitatea.

Testele m-au ajutat să cunosc și să pot delimita mai în amănunt unele aspecte legate de factorii ce influențează procesul instructiv-educativ, să obțin date concrete și să surprind destul de obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare individ în parte.

Corelat cu metoda testelor, am aplicat observarea elevilor în contextul educațional în care s-au manifestat. Am propus ca subiect al observației comportamentele elevilor reflectate prin capacitatea de concentrare și de valorificare a experienței cognitive acumulate în școală și în afara acesteia, prin curiozitate și originalitate, prin capacitatea de asociere și dorința de a explora, prin modul de implicare și rezolvare a noi sarcini de lucru. Observația a utilizat un demers inductiv (de la particular la general) care a reflectat realitatea educațională în condiții naturale, obișnuite. Ca instrument de colectare a informațiilor, am folosit grila de observație în care am consemnat orice manifestări (reacții) concrete ale elevilor constituite în comportamentele observabile enunțate mai sus.

S-a elaborat în prealabil un plan de observație precizându-se și obiectivele urmărite. Datele observației au fost consemnate imediat, fără ca cei observați să-și dea seama de acest lucru; în acest sens s-a folosit fișa de observație. Observațiile au fost făcute în condiții și împrejurări variate pentru a avea posibilitatea confruntării datelor obținute. Important a fost ca elevii să nu-și dea seama că sunt observați.

Observația a însoțit, de obicei, toate celelalte metode de cercetare și a oferit informații suplimentare asupra fenomenului investigat. Consemnările din grila de observații corelate cu analiza produselor concretizate în eseuri, portofolii, replici, fișe de lucru, materiale confecționate, soluții originale la probleme date etc., m-au ajutat să desprind unele aprecieri asupra individualității elevului, al comportamentului său, preocupărilor și înclinațiilor sale. Important în analiza produselor este faptul că oferă informații despre factorii intelectuali ai creativității lor: flexibilitate, fluiditate, originalitate.

Pe parcursul studierii elevilor mai slab pregătiți și a celor foarte pregătiti m-am folosit și de metoda chestionarului administrată elevilor. Am utilizat și metoda convorbirii prin care am cules informații despre personalitatea și preferințele fiecărui copil în parte, despre cunoștințele și deprinderile de care dispune la un moment dat.

Fiind o cercetare de tip experimental, experimentul reprezentând metoda fundamentală de investigație, am declanșat acțiuni educaționale noi, originale prin abordări creative ale conținuturilor învățării, ale metodelor și tehnicilor de lucru, în vederea obținerii unei îmbunătățiri a potențialului educativ al elevilor.

În aplicarea acestei metode s-a trecut prin trei faze:

a) faza prealabilă intervenției factorului experimental, când s-au selectat eșantioanele, s-au aplicat probele predictive, s-au înregistrat datele privitoare la variabilele implicate și s-a stabilit strategia desfășurării experimentului;

b) faza administrării factorului experimental, când eșantionul experimental a fost supus unei acțiuni diferite de ceea ce s-a petrecut în eșantionul de control (temporal, a fost faza cea mai lungă);

c) faza înregistrării rezultatelor după intervenția factorului experimental. Pe această bază s-au stabilit diferențele dintre cele două eșantioane, după ce, în prealabil, s-au stabilit diferențele în cadrul fiecărui lot, între cele înregistrate în faza inițială și cele înregistrate după intervenția factorului experimental;

Compararea rezultatelor obținute de elevii celor două clase în cele două faze ale experimentului – de start și finală – mi-au oferit suficiente date pentru veridicitatea ipotezei formulate înainte de derularea experimentului.

Metode de prelucrare, interpretare și prezentare a datelor cercetării.

Multitudinea fenomenelor care apar în derularea propriu-zisă a acțiunii educaționale sunt prin excelență de natură calitativă. Diversitatea interacțiunilor dintre variabilele psihologice și cele pedagogice implicate în acțiunea educațională se lasă greu supuse unei evaluări cantitative.

S-au folosit următoarele forme de măsurare:

numărarea (înregistrare), clasificarea sau ordonarea;

compararea (raportarea);

3.5 EȘANTIONUL DE CONȚINUT

Analiza programei școlare de religie la clasa a VI-a a permis selectarea eșantionului de conținut. Acesta cuprinde conținuturile din unitățile de învățare Credința creștină, Sfințirea timpului și Spiritualitate și viață creștină

3. 6 EȘANTIONUL DE SUBIECTI

Cercetarea experimentală s-a desfăsurat în anul școlar 2014-2015, la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu”, Schela. Caracteristic pentru clasa experiment este faptul că asupra ei se actionează cu ajutorul factorului experiment în conformitate cu cele presupuse în ipoteza cercetarii în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale. Clasa experiment este alcătuita din 21 de elevi, 13 fete și 8 băieți.

Clasa de control este alcătuită din 21 de elevi, 10 fete și 11 băieți. Lotul de control este folosit ca martor pentru ca la încheierea cercetării să comparăm rezultatele obținute de către ambele clase și să conchidem pe această baza că diferențele se datorează intervenției factorului experimental.

În vederea constituirii eșantionului de subiecți a fost administrat un test pedagogic de cunoștințe (pretest), identic, la cele doua clase de a VI-a.

3. 7 CERCETAREA PROPRIU-ZISĂ

În activitatea mea de cercetare am parcurs următoarele etape :

· În urma analizei curriculum-ului, al manualelor (caietelor speciale) am realizat planificarea școlară și proiectarea unităților de învățare ;

· Am întocmit probe de evaluare;

· Am evaluat impactul afectiv al metodelor activ- participative de predare învatare la nivelul elevilor;

Descoperirea și dezvoltarea potențialului religios al copilului reprezintă responsabilități ale familiei, școlii și Bisericii. Toate sunt interesate să asigure un cadru prielnic dezvoltării intectuale și o pot face prin trăirile afective pe care le declanșează, prin forma de motivație pe care o utilizează, prin atenția, căldura afectivă, interesul, empatia pe care le dovedesc, prin încurajările și aprecierile manifestate față de conduita activă a copilului.

La începutul anului școlar 2014 – 2015, am aplicat elevilor din clasele a VI- a A și a VI-a B de la un test de evaluare, în scopul cunoașterii potențialului de înțelegere și învățare al acestora. Sarcinile nu au fost dificile, dar solicitau în rezolvare o gândire flexibilă, fluentă, operațională și originală. Redau în continuare competențele vizate, tipurile de exerciții și baremul de corectare al testului .

3.7.1 TEST INIȚIAL

Data: 27 septembrie 2014

Clasele : a VI – a A și B

Obiectul: Religie Ortodoxa

Subiectul: Să ne amintim…

Scopul: cunoașterea potențialului de înțelegere și învățare al elevilor

Tipul instrumentului de evaluare: probă scrisă

Competențe:

C1 –

C2 – completarea unui text lacunar cu informațiile corecte;

C3 – unirea afirmației date cu informația corectă care o completează;

C4 –

C5 – alcătuirea de enunțuri cu cinci dintre virtuțile identificate la exercitiul anterior;

C6 – realizarea unui scurt text în care să prezinte cum își îndeplinesc misiunea de creștin la biserică,la școală, când mergi la joacă alături de prietenii tăi etc.

Durata de lucru: 50′

Resurse materiale: fișe de evaluare;

Conținutul probei:

Completeaza spatiile libere cu informatia corecta: 20 p

a. Sfintele Taine sunt……………….……….ale Bisericii, savarsite de ……………….…….prin care Domnul ne daruieste……………………Sau , spre intarirea …………………….. si ………………………

b. Minunea este un act …………………..,savarsit de………….……….. prin care se arata………………………. si…………………….Lui fata de lume.

Test de evaluare

Citește cu atenți afirmațiile următoare. Notează cu (A) dacă afirmația este adevarată și cu (F) dacă afirmația este falsă.

6×3=18 p.

Rugăciunea Domnească este rugăciunea Tatăl nostru. A/F

Rugăciunea Domnească are 8 cereri. A/F

Biserica Ortodoxă are 7 Taine. A/F

Preoția poate fi primită de mai multe ori. A/F

Cununia trebuie săvârșită de 7 preoți. A/F

Preoția poate fi săvârșită doar de către episcop .A/F

Alege răspunsul corect:

Rugăciunea Domnească are:

2 părți

3 părți

4 părți

„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, este:

A 3-a cerere

A 6-a cerere

A 4-a cerere.

Cuvântul „Amin” înseamnă:

Slavă

Asa să fie

Este

Cununia este Taina prin care:

Devenim creștini

Primim sănătate și iertare de păcate

Se formează o nouă familie primind binecuvântarea lui Dumnezeu.

La Cununie un rol important îl au:

Părinții

Nuntașii

Nașii

Treptele preoției sunt:

Călugăr, diacon, preot

Diacon, preot, mitropolit

Episcop, preot, diacon.

Materia sfințită la Sfântul Maslu este:

Făina

Untdelemnul

Vinul și apa.

Maslul poate fi săvârșit:

La biserică și acasă

La spital și acasă

La biserică, acasă și la spital.

8×3=24 p.

Completați enunțurile de mai jos cu informațiile corecte:

Preoția este Taina prin care un ……………………………….prin punerea mâinilor …………………………. pe capul său și prin rostirea rugăciunii de sfințire devine preot.

Nașii au rolul de a-i …………………….., a-i ……………………….și de a-i ……………………….

pe miri.

La Sfânta Taină a Maslului prin rugăciunile…………………………………și prin ungerea cu ……………………………..sfințit se împărtășește credincioșilor bolnavi harul………………..

necesar pentru vindecarea bolilor trupești și……………………………………precum și pentru iertarea……………………………………. .

3×10=30 p.

Scrieți și comentați 3 cereri din Rugăciunea Domnească.

3×6=18 p.

10 p oficiu

1.Citește cu atenție afirmațiile următoare, în cazul în care apreciezi că afirmația este corectă încercuiește litera A, dacă apreciezi că afirmația este greșită încercuiește litera F.

A / F Merg la biserică doar când am un necaz.

A / F La biserică îmi fac semnul Sfintei Cruci.

A / F La biserică mă rog pentru mine și pentru alți oameni. (1p.x3=3p.)

2.Asociază fiecărei litere din coloana (A) cifra corespunzătoare din coloana (B)

(B)

familia creștină a) Taina Botezului

ascultarea de părinți b) educația primită în sânul familiei

începutul vieții creștine c) biserica de acasă

începutul familiei creștine d) Taina Cununiei

cei șapte ani de acasă e) locul întâlnirii cu Dumnezeu

Biserica f) ascultarea de Dumnezeu (0,5p.x6=3p.)

3.Completează enunțurile de mai jos cu informația corectă:

a) Părinții au datoria de a-i ajuta pe copii să-L cunoască pe ………………………, să devină ………………………………… ai Bisericii, să fie …………, milostivi, etc.

b) Copiii au datoria de a ……………………… de părinți, de a-i ………………, de a se …………….. pentru ei. (0,5p.x6=3p.)

numai la joacă. Il iubesc pe

Dumnezeu când mă mândresc cu faptele mele.

spun adevărul.

vorbesc urât. merg la biserica.

îi mulțumesc prin îl ajut.

ajutor.

îi fac rău. Il iubesc pe îi cer scuze că

aproapele când am greșit.

vorbesc urât vorbesc urât cu el

despre el.

5.Realizează un scurt text, de maxim 10 rânduri, cu titlul « Sunt un bun creștin ! », în care să vorbești despre cum îti îndeplinești misiunea de creștin la școală, la biserică, când mergi la joacă alături de prietenii tăi etc.

Barem de corectare

Notă: Se acordă 1p. din oficiu.

5. Scrie într-o manieră originală textul dat, respectând toate normele implicate în procesul scrierii (așezare corectă în pagină, scriere caligrafică, ortografică și ortoepică) 3 puncte. Scrie textul respectând frecvent normele implicate, cu mici abateri 2 puncte. Scrie textul relativ lizibil și îngrijit, aplicând parțial ortografia și punctuația, cu abateri repetate 1 punct. Lipsa textului 0 puncte.

În urma aplicării testului inițial celor două clase, am obținut următoarele rezultate:

Rezultate pretest la clasa a VI-a A, clasa de experiment:

Rezultate pretest la clasa a VI-a B, clasa de control:

Tabel cu proba inițială la clasa de experiment (a V-a A) și clasa de control (a V-a B)

Așa cum se observă,din rezultatele înregistrate în tabel, cele două clase pornesc cu șanse egale, ambele avand aceeași medie de pornire (7,88) în derularea acestui experiment.

După aplicarea testelor predictive la ambele clase, am ales să întocmesc pentru elevii clasei a VI– a A,clasa experiment, un program de predare-învățare bazat, în general, pe metodele activ- participative, pentru a putea cerceta mai bine impactul și asimilarea cunoștințelor elevilor. Am folosit și jocul didactic ca mijloc de învățare pentru a-i face pe elevi să se simtă bine, să fie nerăbdători și bucuroși să învețe. Jocurile le trezesc curiozitatea și creează în clasă o atmosferă în care învățarea poate deveni productivă și plăcută.

Programul propus constituie o provocare la schimbare prin îmbinarea metodelor moderne cu cele tradiționale, ponderea avându-o metodele activ-participative.

Prin sarcinile pe care le-am formulat, elevii sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute de ei până în acel moment, potrivit capacităților individuale, accentul căzând astfel și pe rezultatul final dar mai ales pe modul de obținere al lui, pe posibilitățile de stimulare a capacităților individuale și afectiv-motivaționale implicate în desfășurarea acestora. Concepând activitățile sub această formă, elevul își va angaja în soluționare întreaga personalitate, prin valorificarea deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, prin realizarea transferurilor între acestea, prin dobândirea, prin mijloace proprii, de noi cunoștințe.

Programul de predare-învățare are următoarele obiective:

Stimularea fluidității și flexibilității verbale în comunicarea orală și scrisă;

Exersarea operativității gândirii în explorarea textelor moral-religioase;

Încurajarea independenței în exprimarea orală și scrisă;

Inițierea elevilor în utilizarea unor metode și tehnici de muncă intelectuală;

Acestea pot deveni finalități în măsura în care va fi valorificat întreg conținutul informațional și atitudinal dobândit până în momentul derulării programului. Voi prezenta în continuare tipuri de exerciții pe care le-am folosit în cadrul lecțiilor de religie:

Exerciții de comunicare orală și scrisă ( conversații, jocuri de rol, povestiri, compuneri, etc. );

Exerciții de nuanțare a vocabularului ( alcătuirea de enunțuri, sesizarea / introducerea în propoziții a expresiilor moral-religioase întâlnite în textele studiate etc.);

Exerciții de analiză a unui text studiat (lectura explicativă – formularea de întrebări și răspunsuri, povestirea / repovestirea textului, formularea mesajului / a învățăturii textului);

Prin programul propus am urmărit să valorific la maximum posibilitățile fiecărui elev în parte, iar prin strategii didactice activ-participative să-i determin să se implice în procesul învățării cu cât mai multă responsabilitate .

Utilizarea materialului didactic, exercițiile care le încearcă imaginația și originalitatea, sunt activități care-i mobilizează pe elevi, determinându-i să opereze cu cuvintele, să le caute sensul, să le întrebuințeze în diverse accepțiuni, în contexte noi, accesibile, să valorifice potențele expresive ale limbajului religios. Eșalonarea acestor activități în diferite secvențe ale unei lecției se face în funcție de natura textului studiat, de dificultățile problemelor de vocabular existente, de performanțele vizate și nivelurile la care își propune profesorul să pună în funcțiune intelectul elevului.

3.7.2. PROGRAMUL DE PREDARE-INVATATE

În cadrul lecțiilor mai sus menționate am folosit și metode tradiționale în funcție de specificul fiecărei lecții. Propunându-mi să activez și să dezvolt potențialul de învățare de care dispune fiecare elev, printr-o învățare activă, centrată pe descoperire, prin valorificarea conținuturilor disciplinei de învățământ și prin elaborarea și aplicarea unui program de predare- învățare bazat în proporție de 70% pe metode active, a fost necesar ca în acest demers să pornesc de la cunoșterea nivelului de dezvoltare a potențialităților individuale.

Dându-le elevilor mai multă libertate, am putut să-i cunosc în ipostaze variate, în cadrul activităților școlare și extraașcolare. Ascultând-i, le-am înțeles mai bine unele comportamente și am încercat să-i observ și din alte unghiuri, să-i încurajez în inițiativele proprii pe care le aveau, să-i sprijin atunci când au nevoie. Psihologul Claparede nota în acest sens: ,,Sunt atâtea observații pe care un educator le-ar putea culege în contactul zilnic cu copiii! Aceste însemnări clasate metodic ar constitui în câțiva ani o sursă foarte bogată și un ajutor sigur în îndeplinirea sarcinii sale și ar reprezenta un material prețios pentru cercetător”.

La clasa experimentală au fost utilizate, în mod frecvent metodele moderne, iar la clasa de control s-a lucrat în mod obișnuit.

Întrucât cercetarea s-a extins pe parcursul a trei unități de învățare, s-a administrat pe parcurs un chestionar, pentru a se observa modul în care introducerea metodelor activ-participative are efect asupra achizitiilor de cunoștințe.

În urma aplicării mai multor metode activ-participative prin care am urmărit dezvoltarea gandirii, a învățării active, în ritm propriu și capacității de analiză și sinteză a elevilor clasei experiment am observat următoarele :

Metodele active-participative au antrenat elevii în descoperirea noilor informații;

Grupați în perechi, elevii s-au eliberat de egocentrism și au găsit cu ușurință răspunsurile la cerințele date;

Lucrul în perechi i-a ajutat pe elevi în comunicare;

Metodele tradiționale pot fi folosite doar în proporție 20% în cadrul unei ore;

Elevii au fost mai activi si s-au implicat în rezolvarea cerințelor date;

Pe parcursul predării prin metode activ-partcipative am observat o mai mare disponibilitate a elevilor de a se angaja în rezolvarea sarcinilor față de momentul inițial;

elevii au demonstrat că pot fi capabili de un efort susținut mai ridicat, grație unei motivații interioare mai puternice;

CHESTIONAR

Prin exprimarea opiniilor dumneavoastră, în urma completării unui chestionar, veți contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ la Religie.

Data:………………

Clasa:………………

Numele și prenumele……………………………………..

Îți plac lecțiile de religie predate prin metode activ- participative?

foarte mult

mult

puțin

deloc

Alege dintre metodele de mai jos, metoda preferată de tine.

Știu/Vreau să știu/Am învățat

Povestirea

Mozaicul

Problematizarea

Gândiți/ Lucrați în perechi/ Comunicați

Care este forma de organizare a elevilor preferată de tine la orele de Religie?

Individual

În perechi

Pe grupe

Ai obținut rezultate mai bune la învățătură (la Religie) când au fost folosite în cadrul lecției;

metode tradiționale

metode moderne

Vă mulțumesc pentru colaborare!

Din aplicarea chestionarului se poate observa modul de primire al metodelor activ-participative de către elevii clasei experiment.

La sfârșitul experimentului psihopedagogic, a fost aplicat un test pedagogic de cunoștințe, identic la cele două clase, urmând ca rezultatele obținute să fie comparate cu cele de la pretest.

La finele programului de predare-învătare activă și a parcurgerii materiei la disciplina Religie ortodoxă, am realizat o evaluare a capacităților de învățare și de asimilare a cunoștințelor ale elevilor, pentru a înregistra progresul elevilor din clasa experiment. Aceasta a constat în administrarea unei probe de evaluare. Redau în continuare obiectivele vizate, itemii testului și baremul de corectare.

3.7.3. TEST FINAL

Data: 27 martie 2015

Clasele: a VI- a A și B

Obiectul: Religie ortodoxa

Subiectul: Evaluare

Scopul: Cunoașterea modului de însușire a cunoștințelor predate în clasa a VI-a

Tipul instrumentului de evaluare: probă scrisă

Competențele evaluării :

C1: realizarea corespondenței între Sfânta Taină și expresia corespunzatoare ;

C2: completarea spațiilor libere cu informațiile potrivite din paranteză;

C3: realizarea corespondenței între sărbătorile domnesti din coloana A cu data calendaristică corectă din coloana B;

C4: realizarea corespondenței între sărbătorile domnesti din coloana A cu denumirea populară din coloana B;

C5: completarea tabelului dat cu semnificația simbolurilor din Pilda celor zece fecioare;

C6: alegerea valorii de adevăr din afirmațiile date, scriind afirmatia corecta in cazul afirmațiilor false;

C7: alcătuirea unui text de maxim 10 rânduri prezentând modalitățile de celebrare a unei sărbători creștine;

Durata de lucru : 50 minute

Resurse materiale : fișe de evaluare

Conținutul probei :

Unește Sfânta Taină din coloana A cu expresia potrivită din coloana B: 1p

A B Botezul -Trupul și Sângele lui Hristos

Mirungerea -împăcarea, curăția și unirea cu Dumnezeu, “spălarea sufletului

Spovedania – nașterea spre viața veșnica, din apă și din Duh

Sf. Împărtășanie – întărește în credință creștină prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir

Completează spațiile libere cu informațiile potrivite din paranteză: 1,5p

( comemorează, domnești, popasuri, persoane sfinte, fixă, schimbătoare)

Sărbătorile creștine sunt acele zile din an în care Biserica………………………………

evenimente din istoria mântuirii sau……………………………Sărbatorile dedicate Domnului nostru Iisus Hristos se mai numesc sărbători…………………… . În funcție de data stabilită în calendar, ele se pot grupa astfel: sărbători domnesti cu dată ………………. și sărbători domnesti cu dată……………. . Sărbătoarea săptămânală a creștinilor este………………………………. . Aceste zile sunt pentru creștini………………………. duhovnicesti.

a) Realizează corespondența între sărbătorile domnesti din coloana A și datele lor calendaristice, din coloana B: 1p

A B

Nașterea Domnului 6 ianuarie

Botezul Domnului 2 februarie

Întâmpinarea Domnului 6 august

Schimbarea la Față 14 septembrie

Înălșarea Sfintei Cruci 25 decembrie

b)Realizează corespondența între sărbătorile domnesti din coloana A și denumirile populare din coloana B: 1,5p

A B

Nașterea Domnului Ispas

Botezul Domnului Paște

Intrarea Domnului în Ierusalim Crăciun

Învierea Domnului Rusalii

Pogorarea Duhului Sfânt Epifanie

Înălțarea Domnului la cer Florii

Completează tabelul de mai jos cu informația corectă: 1,5p

Alege valoarea de adevăr din afirmațiile de mai jos, iar în cazul afirmatiilor false, scrie ceea ce este corect: 1p

Creștinul nu trebuie să se îngrijească decât de orfani și de văduve. A/ F

………………………………………………………………………….

Adevărata milostenie se face cu dragoste și discreție. A/ F

…………………………………………………………………………

Cel care primețte milostenia noastră este Dumnezeu.

………………………………………………………………………….

Dacă iubim pe Dumnezeu nu trebuie să iubim și pe semenul nostru. A/ F

Alcătuiește un text de maximum 10 rânduri în care să prezinți modalitățile de celebrare a unei sărbători creștine, specifică zonei în care locuiesti. Gasește un titlu potrivit. 1,5p

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Barem de corectare:

Fiecare răspuns corect este notat cu 0,25 puncte. (0,25×4)

Fiecare spațiu liber completat corespunzător, cu informatia corectă 0,25 p. (0,25×6)

a. Realizarea corespondenței corecte 0,20 (0,20 x5)

b. Realizarea corespondenței corecte 0,25 (0,25x 6)

4. Completarea tabelului 1,5 puncte. Fiecare răspuns corect are 0,25p (0,25x 6)

5. Rezolvarea corectă a cerinței 0,25p fiecare răspuns.( 0,25×4)

6. Scrie corect textul dat, respectând toate normele implicate în procesul scrierii (așezare corectă în pagină, scriere caligrafica, ortografică și ortoepică,originalitate-1,5 puncte;

Scrie textul respectând frecvent normele implicate, cu mici abateri-1punct.

Scrie textul relativ lizibil și îngrijit, aplicând parțial ortografia și punctuația, cu abateri repetate- 0,5 puncte. Lipsa textului 0 puncte,

Eficacitatea predării prin metode moderne introdusă la clasa experiment se poate deduce mai bine din următorul studiu comparativ privind rezultatele obținute la proba finală:

Situația rezultatelor evaluării  finale la clasa a VI-a A

Situația rezultatelor evaluării  finale la clasa a VI-a B

In urma prelucrării statistice a datelor și a analizelor calitative, s-a constatat că, la proba finală la colectivul de experimentare a crescut numărul elevilor care au obținut nota 10 mărindu-se procentul de la 28% la 52% și s-a înregistrat o scădere a procentului pentru nota 5 de la 12% la 4%. La clasa de control nu s-a înregistrat o creștere însemnată.

Rezultatele acestei probe finale confirmă progresul elevilor cărora li s-a predate prin metode activ-participative în cadrul orelor de religie.

Notele de 10 si 9 s-au înregistrat la elevii care de-a lungul anului școlar s-au implicat activ în rezolvarea sarcinilor de lucru, dând dovadă de energie, independență, încredere în forțele proprii si concentrare. În mare parte, aceștia provin din familii preocupate de situația la învățătură a copiilor lor. Rezultatele mai slabe au fost obținute de elevi care au , în general, rezultate scăzute la învățătură și la alte obiecte de studiu. Cauzele generatoare acestei situații ar fi pe de o parte legate de mediul familial (absența părinților, lipsa preocupării acestora, condițiile precare de trai etc.), iar pe de altă parte legate de anumite caracteristici individuale (slaba rezistență la efort, puterea scăzută de concentrare, inteligența redusă, timiditatea etc.).

Pe parcursul anului școlar am urmărit cu rigurozitate progresul elevilor. Pentru înregistrarea acestuia, am folosit atât metodele tradiționale de evaluare (probele orale, scrise sau practice) cât și cele complementare (observația sistematică a activității și a comportamentului elevilor, portofoliul, autoevaluarea, coevaluarea).

3.8 CONCLUZIILE CERCETĂRII

Motto: ”Este imposibil ca elevii să învețe ceva cât timp gândurile lor sunt robite și tulburate de vreo patimă. Intrețineți-i deci într-o stare de spirit plăcută, dacă vreți să vă primească învățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremură, pe cât este de greu sa tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se miscă.”

(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”)

Prin intermediul acestui proiect de cercetare am investigat modul în care elevii se implică în descoperirea noilor informații prin forțe proprii și prin intermediul metodelor activ participative. Pe parcursul derulării probelor am încurajat, am laudat permanent participarea și implicarea elevilor în descoperirea noilor cunoștințe. Pe baza unor principii, cu ajutorul metodelor bine alese și cu ajutorul mijloacelor specifice, am desfășurat activitățile de cercetare susținându-le totodată și de iubire, incredere și libertate. Pe lângă cele urmărite am căutat mai ales formarea caracterului elevului și conducerea lui la desăvârșire morală.

Din această experiență am observat că elevii se implică în procesul instructiv educativ atunci când sunt solicitați și sunt deschiși la tot ce este nou. Prin diferite tipuri de activități, prin instaurarea unui climat neautoritar, prin declanșarea unei motivații pozitive față de muncă, prin utilizarea celor mai active metode și procedee didactice, prin folosirea unui material didactic bogat și atractiv, programul de predare prin metode active elaborat și aplicat, a dovedit eficiența metodelor moderne față de metodele tradiționale de predare. În contrast cu metodele pasive, cele active au avut în vedere, în mod preponderent, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea unor operații științifice (capacitățile de a explica diferitele cauze, de a corela, de a prevedea rezultatele); a capacității de a sintetiza, organiza, asocia și comunica informatii etc.

Fiecare metodă a oferit nenumarate posibilități de angajare a elevilor în procesul de învățare. Totuși, gradul de activizare și participare a variat de la metodă la metodă. A contat foarte mult cum a fost înțeleasă și utilizată o metoda sau alta, cum s-au îmbinat elementele de dirijare ale învățării cu cele de muncă independentă, cum a fost concepută dirijarea. Am ajuns la concluzia că o îndrumare, pas cu pas, care impune de-a gata, noile cunoștințe, fără să lase elevilor timp și loc de gândire, să formuleze întrebări, să aprecieze, nu ar face decât să stânjenească afirmarea spontaneității, a gândirii, a imaginației, a creativității; în schimb dirijarea care incită la căutări, care sugerează are alte urmări. Lectura independentă, dialogul euristic, învățarea prin explorare și descoperire, discuțiile colective etc., au implicat elevii în învățare mai mult decât o explicație, o expunere sau o demonstrație.

Învățarea activă a însemnat pentru mine, în cadrul acestui experiment, procesul de învățare calibrat pe interesele /nivelul de înțelegere /nivelul de dezvoltare al participanților la proces. În cadrul învățării active, s-au pun bazele unor comportamente, de altfel observabile:

-comportamente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activități);

-gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretări);

-învățarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învatare într-o anumită instanță de învățare);

-construirea cunoștintelor (în loc să fie pasiv, elevul îndeplinește sarcini care îl vor conduce la înțelegere). Printre metodele care au activizat predarea-învățarea au fost și cele prin care elevii au lucrat productiv unii cu altii, dezvoltându-și abilități de colaborare și ajutor reciproc. Ele au avut un impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor usor de reținut, caracterului ludic și oferirea de alternative de învățare cu “priza” la elevi.

Datele înregistrate atât la probele inițiale cât și la probele finale , ne permit să afirmăm că în urma desfășurării acestui experiment se confirmă ipoteza cercetării.

BIBLIOGRAFIE

Albulescu, Ion, Progmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate, Editura Paralela 45, Pitești, 2008

Bălan Bogdan, Psihopedagogie pentru exemenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, 1998

Băncila, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Galați, 1996

Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, Curs de pedagogie, Teoria instruirii, curriculum-ului și evaluării, Ed. Logos, Galati, 2001

Bogoș, Mușata, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Cercetarea în domeniul educației religioase și al educatiei morale- Modele și aplicații, Ed. Sf. Mina, Iași. 2006

Călugăr, Preot Prof. Dumitru, Catehetică, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2002

Cerghit, I ,Vlăsceanu, L (coord) , Curs de pedagogie, T.U.B., București 1998

Cerghit I., Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980

Cucoș, Constantin, Educația religioasă- conținut și forme de organizare, Bucuresti, 1996

Compayre, Gabriel, Curs de pedagogie (trad. de Matei Radulescu), Bucuresti,

Competențe cheie TIC în curriculumul școlar (curs de formare)

Cerghit,I. Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Cucoș, Constantin, Educația religioasă- Repere teoretice și metodice, Ed. Polirom, Iași 2009

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1999

Cerghit, I ,Vlasceanu, L (coord) , Curs de pedagogie, Ed. T.U.B., Bucuresti, 1998

Călugăr, Dumitru, Catehetica, București, 1984,

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale ortodoxiei, Ed. Trinitas, Iași, 2007

Dancsuly, A, Ionescu, M, Radu, I., Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București,1979

Danciu, Ana, Metodica predării religiei în școlile primare, gimnaziale și licee, Ed. Anastasia, Bucuresti 1999

Gordon, Pr., lect, dr, Vasile, Ortodoxia, Revista Patriarhiei Romane, Anul LI, Nr. 3-4, iulie-decembrie, Bucuresti, 2000.

Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, Ed. Sofia, București 2012

***, Ghid metodic. Învățarea activă, MEC, Consiliul Național pentru pregătirea profesorilor, 2001

Ionescu, M., Demersuri creative în predare și învățare, Editura Presa Universității Clujeană, Cluj, 2000

Joița, Prof., dr., Elena, Didactica aplicata, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994.

Kiones, Dr. J., Die neuzeitlichen Anscharngsmittel und ihrdidakticher Wert fur den Religiondunterkit, München, 1931, citat după Pr. N. Techilă,