Manastirile din Obicinele Moldovei

INTRODUCERE

Pană acum doi ani singurul mod prin care călătoream, era prin răsfoirea cărților, a ghidurilor turistice și nu în ultimul rând, a internetului. Îmi plăcea ideea de a călători însă, între familie și serviciu, nu găseam niciodată timpul necesar explorărilor și descoperirilor unor noi meleaguri, obiceiuri și culturi. Odată cu înscrierea mea la facultatea de Geografie, s-a trezit și curiozitatea de cunoaștere, dorința de a vedea și a asimila cât mai mult din istoria și frumusețile României. Călătorind prin țară, întâmplător sau poate a fost destin, pașii m-au purtat și în Obcinele Bucovinei, zonă a Moldovei de-o frumusețe cum rar mi-a fost dat să văd. Având deja experiența călătoriei către aceste meleaguri mi-am exprimat dorința de a o avea ca temă, pentru a prezenta și a le trezi și altora curiozitatea de a vizita acea parte a României, zonă care pentru mulți este o necunoscută. Considerându-mă deja un turist în propria țară, am crezut de cuviință că sunt pregătit pentru a descrie, în cel mai mic detaliu, frumusețile care mi-au fost date să le întâlnesc în zona Obcinelor Bucovinei.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării, care este cea mai mare deltă europeană atât de bine păstrată. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt așezările rustice, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin de peste sute de ani tradițiile. În România există o abundență a arhitecturii religioase, a orașelor și castelelor medievale care ne îndeamnă să retrăim istorii vechi de sute de ani.

Întreg spațiul geografic al României, cu deosebire Carpații, oferă priveliști de neuitat și o ambianță reconfortantă plină de culoare și miresme. Dacă ar fi să aleg o regiune, aș opta pentru Bucovina, zonă a Romaniei care m-a impresionat cu populația harnică și înțeleaptă, plină de omenie și ospitaliate, păstrătoare nealterată a meșteșugurilor, datinilor și obiceiurilor stravechi, a idealurilor de libertate și independență națională. Deși nu aș vrea să mă rezum numai la o parte a Moldovei, pentru că toată este plină de repere naturale, arhitecturale, etnografice, folclorice și muzeistice, unele intrate în patrimoniul național și internațional UNESCO, dar aș vrea să evidențiez o anumita zonă, cea a Obcinelor Bucovinei.

Obcinele Bucovinei sunt situate în nord-estul Carpaților Orientali și reprezintă, prin specificul geografiei lor, o subunitate distinctă a acestora. Deși unele trăsături de asemănare le întâlnim și mai spre nord sau mai spre sud, consider că cea mai clară expresie a peisajului lor se realizează între Valea Sucevei și Valea Moldovei. Aici natura a zămislit un peisaj magnific și un climat generos, lipsit de contraste dăunătoare, în care aerul ozonat, înmiresmat de aroma rășinilor și parfumul florilor, îmbie deopotrivă la odihnă meditativă, cât și la drumeție pe potecile tăinuite ale codrilor adânci.

Această perfectă simbioză între om și natură se încadrează într-un echilibru ecologic cum rar poate fi intâlnit, în frescele mânăstirilor de rezonanță internațională, în toate producțiile artistice și culturale, în pitorescul fără egal al Obcinelor Bucovinei. Voi încerca să dezvălui treptat valorile turistice ale acestei regiuni, cu sentimentul neputinței de a reda pe această cale măiastra creație a naturii și a mâinii omului în decursul timpului, dar voi încerca să evidențiez, în această lucrare, cât mai mult din această zonă minunată.

ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

Cele mai vechi urme de locuire sunt datate din paleoliticul superior. Urmează apoi o densitate din ce în ce mai mare de așezări umane din neolitic (civilizațiile Starcevo-Criș, PreCucuteni, Cucuteni – caracterizată prin splendida ceramică pictată), epoca bronzului, prima și a doua epocă a fierului, civilizația carpilor, cultura Sântana de Mureș etc. (Drd. Constantin-Emil Ursul, Corina Ignat, pag. 8). Parte a provinciei istorice Moldova, teritoriul Obcinelor Bucovinei a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, fapt atestat prin descoperirile arheologice de vârstă paleolitică de la Nazlavcea și Ataci, mezolitică – de la Moldova Sulița, precum și de urmele culturii Tripolie (3000 î. Chr), descoperite la Boian (Rus, 1997). Centru emergent al evului mediu românesc, Moldova de sus a fost ceea ce fusese în istorie Ile-de–France pentru Franța capețiană, Wessex-ul pentru anglo – saxoni și Panonia pentru Ungaria arpadiană. Aici în ceea ce s-a numit „Bucovina”, nucleu statal medieval sub Mușatini, ducat austriac al Hasburgilor după 1849, ținut înfloritor, chiar și dacă înjumătățit, al României moderne și contemporane se regăsesc marile ctitorii ale domnilor moldoveni, de la „întemeierea” maramureșeanului Bogdan I, cel îngropat la Rădăuți, până la Movileștii de la Sucevița. Primele orașe ale principatului de la răsărit de Carpați, la Baia, a coloniștilor sași, la Siretul, primei capele princiale de la Sfânta Treime, dar și al dominicanilor ce și-au avut aici lăcaș sau al evreilor ce au unul dintre cele mai pitorești cimitire din Estul european le întâlnim în Obcinele Bucovinei. Aici, în vremea lui Ștefan al III-lea, zis și "cel Mare" s-a ridicat Putna unde voievodul odihnește, din 1504, sub admirabil cizelatul său sarcofag și unde se află muzeul cu cele mai extraordinare broderii liturghice ale întregului Orient ortodox, s-au ctitorit Voronețul paradigmă a esteticii arhitecturale și picturale românești; aici Petru Rareș a inaugurat, în sec. al XVI-lea, acel miracol mondial care este pictura murală exterioară de la Humor, Moldovița, explozie narativă în consens cu spiritul cronicilor monahale contemporane. Istoria deosebită a Bucovinei a început încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, perioadă în care regiunea a fost concomitent nucleul în jurul căruia s-a format statul medieval Moldova și locul unde s-a desfășurat o viață spirituală activă, concentrată mai ales în jurul unor mânăstiri celebre (Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor etc.). Dimitrie Cantemir amintea în Descriptio Moldaviae despre ținuturile Sucevei și Câmpulungului.

Câmpulung (,,republică”- asociații de obștii libere țărănești), în ținutul Sucevei, împresurat de piscurile unor munți foarte înalți. Acest ținut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile și judecățile lor deosebite. Uneori primesc și doi vornici trimiși de la domnie; însă de multe ori îi gonesc afară din ținut, la câmpie, când aceștia întărâtă cugetele locuitorilor și se bizuie pe întăriturile ce le-a dat lor firea. Nu se pricep la meșteșugul lucrării pământului cu sapa, fiindcă în munții lor nu au de fel țarini; toată munca lor este păstoritul oilor. ”(Iacobescu M. (1993), Din istoria Bucovinei)

Societatea moldovenească a fost orientată treptat spre modernitate, începând cu anii 1774-1775, când Imperiul Otoman a cedat câteva județe din partea de nord a Moldovei Imperiului Habsburgic (Austriac). Imperiul Austriac (Austro-Ungar din 1867) a stăpânit acest teritoriu până în anul 1918, perioadă în care în Obcinele Bucovinei s-au petrecut numeroase mutații care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice și culturale a provinciei, conferindu-i un statut singular în comparație cu regiunile învecinate.

Sfârșitul Primului Război Mondial a condus la destrămarea Austro-Ungariei, determinând participarea Bucovinei la reconfigurarea Regatului României. Perioadă interbelică a marcat o nouă etapă pe calea europenizării, chiar dacă s-au resimțit adeseori presiunile centraliste ale forțelor politice din Vechiul Regat. Demn de remarcat este faptul că în Bucovina istorică au trăit de-a lungul timpului 11 etnii ce au practicat 9 credințe religioase. Conform opiniei lui Emmanuel Turczynski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în provincie a existat un „consens ideologic” bazat pe „larg diseminată identificarea bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistem legal bine stabilit, toleranță și progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate față de propria comunitate etnică sau religioasă”.

În pofida vicisitudinilor vremurilor și schimbărilor repetate de administrații și regimuri politice, în toate timpurile bucovinenii au fost remarcații pentru toleranța lor și deschiderea spre nou și schimbare. Zonă a interferențelor culturale, cu un peisaj deosebit de atractiv, Obcinele Bucovinei este emblematică pentru ospitalitatea oamenilor care poartă un respect aparte – poate mai mult decât în orice altă parte a Europei – locului unde își duc traiul.

CAPITOLUL I

INDIVIDUALITATEA GEOGRAFICĂ A ZONEI ANALIZATE

1.1 Așezarea geografică și limitele

Situate în nord-estul Carpaților Orientali românești, Obcinele Bucovinei reprezintă o subunitate distinctă a acestora. Valea Sucevei constituie limita lor nordică, începând de la izvoare și până la ieșirea din munte, la Vicovu de Sus. Limita sudică pornește din Valea Bistriței, la Iacobeni, și se continuă pe valea Mestecănișului, Pasul Mestecăniș, Valea Putnei și Valea Moldovei de la Pojorâta până la Păltinoasa, care separă Obcina Feredeului și Obcina Mare de Rarău și Munții Stănișoarei.

Fig. 1.1 Harta Obcinelor, așezare și limite (http://www.profudegeogra.eu/)

Limita estică este cea mai clară în peisaj, prin care Obcinele se pun direct în contact cu Podișul Sucevei, pe linia localitaților Vicovu de Sus – Marginea – Solca – Cacica – Păltinoasa. Limita vestică, în schimb, a suscitat opinii diferite, ajungând la concluzia că aceasta este dată de Valea Bistriței Aurii, între Iacobeni și Cârlibaba, de unde ea se continuă pe Valea Cârlibabei și Pasul Cârlibabei, prin care se face legatura cu bazinul Sucevei (la localitatea Izvoarele Sucevei). Între aceste limite, Obcinele Bucovinei are un teritoriu de cca 2200 km2, situat între 47035'25” (Pasul Mestecăniș) și 47053'30” (satul Ulma) latitudine nordică, și între 25007'40” (satul Cârlibaba) și 25057'25” (satul Păltinoasa) longitudine estică (fig.1.1). Administrativ, întreaga arie a Obcinelor Bucovinei se află pe teritoriul județului Suceava.

1.2 Aspecte generale ale reliefului

Prima caracteristică definitorie pentru Obcinele Bucovinei este înălțimea redusă a reliefului acestora. Altitudinea medie a culmilor principale scade de la V la E, fiind sub 1400 m (Obcina Mestecănișului), între 1300-1200 m (Obcina Feredeului) și în jur de 1100 m (Obcina Mare). Vârful Lucina (1588 m) din nordul Obcinei Mestecănișului, atinge altitudinea din Obcinele Bucovinei, iar altitudinea minimă o întâlnim la ieșirea Moldovei din munte, la Păltinoasa, de 460 m.

A doua trasatură generală a reliefului acestei regiuni o constituie paralelismul culmilor și văilor pe direcția NV-SE, direcție concordantă cu cea a componentelor structurale. În Obcinele Bucovinei, adaptarea reliefului major la direcționalitatea elementelor geologice este caracteristica cea mai bine evidențiată din întregul lanț muntos al Carpaților.

Alcătuite din trei masive: Obcina Mare, Obcina Feredeului și Obcina Mestecaniș cu altitudini ce nu depășesc 1600 m, desparțite între ele de ape Moldovița, respectiv Moldova (fig.1.2). Obcinele Bucovinei se remarcă prin culmi domoale împadurite, pajiști verzi, dar și chei săpate în calcare (Cheile Lucavei, Cheile Tătarcei, Cheile Pârâul Calului). În alcătuirea lor există trei categorii de formațiuni: metamorfice sau șisturi cristaline (de proterozoică superioară și paleozoică), magmatice și sedimentare (de vârstă mezozoică).

Fig. 1.2 Forme de relief Obcinele Bucovinei (www.oocites.org)

Obcina Mestecănișului se suprapune zonei cristalino-mezozoice, fiind alcătuită din formațiuni metamorfice, sedimentare și magmatice. Formațiunile sedimentare apar în latura estică a Obcinei Mestecănișului. Ele se așează trasgresiv și discordant peste șisturile cristaline, fiind reprezentate prin roci carbonatate și roci silicioase. Toate se impun în relief prin forme specific: dolomitele și calcarele triasice, care crează reliefuri cu abrupturi și chei – Lucava, Tatarca, Breaza; pe argilele cretatice, foarte expresiv în zona Pojorâta și pe pârâul Cailor. Formațiunile magmatice apar sub forma unor Klippe (blocuri) pe o suprafață mai mare, între Benea și Sadova, fiind reprezentate prin bazalte și peridotite și serpentine. Obcina Feredeului și Obcina Mare sunt modelate pe depozite de fliș, roci predominant detritice, sub forma de succesiuni ritmice, groase de sute și mii de metri. Obcina Feredeului conține depozite cretatice și paleocen-eocene, suprapunându-se pe pânza de Audia. Aceasta din urmă strat și cele cuarțoase, fiind roci dure, se înscriu pregnant în relief, conferind Obcinei Feredeului particularitățile sale morfologice. Obcina Mare se grefează pe pânzele de Tarcău și Vrancea, formate din roci cretacice superioare și, mai ales, paleocene și miocene inferioare. Structural, pânza de Tarcău este seriată puternic spre est, peste pânza Vrancea, pe care, la Soloneț și pe Valea Putnei, o acoperă complet. Datorită acestui fapt, pânza Vrancea apare în marginea flișului Obcinelor ca trei semisfere: Putna –Suceava, Sucevița și Humor.

1.3 Referințe climatice și hidrografice

Obcinele Bucovinei se încadrează în bioclimatul tonic stimulent de munți mijlocii și mici, ai formelor de relief negative, reprezentate de depresiunile intramontane, văile înguste sau mai mari din zona munților mici și mijlocii. Este influențat de condițiile de adăpost față de circulația generală, cu efecte diferențiate, mai ales în anotimpurile extreme. Aerul rece iarna sau noaptea, alunecă și stranează pe fundul depresiunilor și văilor, conducând la inversiuni termice, prin urmare iernile și nopțile fiind foarte friguroase. În schimb, vara și ziua, în condiții de circulație atmosferică redusă, se produce o încălzire puternică a substratului și, de aici, a atmosferei. Condițiile bioclimatice din depresiuni sunt, în general, tonice, stimulente cu caracter ușor relaxant, datorită adăpostului oferit de munții înconjurători. Se constată o încărcare a aerului cu ioni negativi-pozitivi, remarcabilă fiind prezența aerosolilor rășinoși, datorită faptului că inversiunile termice conduc și la o inversiune în etajele de vegetație forestieră.

Fig. 1.3 – Harta zonelor climatice din România (www.ici.ro/romania/ro/geografie/climate)

Principalele rețele hidrografice din Obcinele Bucovinei sunt: Moldova, Suceava și Bistrița Aurie și afluenții lor care formează o rețea cu o densitate apreciabilă și cu o dispoziție rectangulară specifică. Alimentarea predominant pluvională, susținută substanțial de cea subterană, asigură permanența scurgerii râurilor, cu variații de debit în funcție de anotimp.

Bistrița Aurie și cu afluentul său Cârlibaba, formează limita vestică a Obcinelor Bucovinei pe o lungime de 45 de Km, din care 22 de Km revin Cârlibabei. În sectorul Cîrlibabei – Iacobeni, Bistrița Aurie este o vale mai largă, cu o pantă medie, fiind însoțită de trasee. Ambele văi drenează flancul vestic al Obcinei Mestecănișului prin afluenți scurți și cu talveg accentuat înclinat, între care cei mai inportanți sunt Tătarca pentru Cârlibaba și Valea Stânii pentru Bistrița Aurie.

Moldova străbate Obcinele longitudinal în cursul său și le delimitează spre sud prin cursul său mijlociu. Pe tot acest traseu montan, cu o lungime de aproape 90 de Km, ea străbate o succesiune de mici depresiuni – izvoarele Moldovei, Breaza, Botus, Fundul Moldovei, Pojorâta, Câmpulung, Vama, Gura Humorului, – și cheile Brezei, Pojoratei, Strâmtura Roșie. Principali săi afluenți de pe dreapta, din Obcina Mestecanișului – 1096 m – completează limita sudică a Obcinelor. De pe stânga primește pe Sulița, Breaza, Pârul Negru, Sadova, Pârul Morii, Corlăteni, Deia Moldovița, Dobra, Beltagul, Humorul.

Moldovița, cel mai important afluent al Moldovei din spațiul Obcinelor Bucovinei, drenează longitudinal depresiunea cu același nume și separă Obcina Feredeului de Obcina Mare. Ea colectează paralele de pe versantul estic al Obcinei Feredeului, dintre care cele mai importante sunt Argel, Demacusa, Pârul Boului, Deia și de pe cel estic al Obcinei Mari, dintre care Dudăul, Putna, Clumama, Dragoșa, Frumosu, după care se unește cu Moldova la Vama.

Humorul, de 26 de km lungime, își colectează apele din Obcina Mare, pe care o străbate longitudinal, și debușează în Moldova la Gura Humorului. Suceava formează limita nordică a Obcinelor românești. După un curs de 60 de km și după ce străbate câteva bazine depresionare –izvoarele Sucevei, Nisipitu, Brodina, Putna, părăsește muntele la localitatea Straja. Apele stătătoare aproape că lipsesc în Obcinele Bucovinei, exceptând mlaștinile locale din bazinul Lucinei și din unele sectoare ale șesurilor principalelor văi. Amintim micul și unicul lac de aici, Iezerul, unul dintre puținele lacuri de baraj natural din țară, situat pe valea Sadovei, în amonte de satul cu același nume.

În imediata vecinătate a Pietrei Pinului, lângă Gura Humorului, forări recente de cercetare au dus la descoperirea unor rezerve de apă minerală termală, slab sulfuroasă, oligo-minerală – apă care se găsește și în două izvoare din apropierea mânăstirii de la Voroneț. Aceste descoperiri, folosite până în prezent doar parțial, de către localnici, sunt păstrate ca fond balnear de rezervă.

Nămolurile terapeutice cu diferite consistențe și grade definite, acționează asupra organismului prin intermediul propietaților lor fizice, chimice și biologice. Există și rezerve de nămol în zona Obcinelor, cu eficacitate terapeutică, însă acestea sunt mai puțin cunoscute de către turiști.

1.4 Aspecte privind biodiversitatea

Covorul vegetal are o semnificație definitorie pentru conturarea personalității peisajului Obcinelor Bucovinei. La compoziția pădurilor de aici, molidul participă cu aproape 70%, fagul și bradul cu peste 25%, iar celelalte esențe cu doar 5%. Aceste procente se modifică în funcție de etaje. Astfel, zona fagului apare pe zona estică a Obcinei Mari, unde domină fagul și bradul, urmate de molid. Zona de amestec molid – brad – fag corespunde părții centrale a Obcinelor, adică versantul vestic al Obcinei Mari, depresiunea Moldoviței, versantul estic al Obcinei Feredeului și Obcinile Bradinei. Aceste trei esențe de bază formează frecvent arborete mixte.

Zona molidului are o largă dezvoltare în partea vestică a Obcinelor, respective pe culmea și versantul vestic al Obcinei Feredeului, în culoarul depresionar Moldova – Sadova și în toată aria Obcinei Mestecanișului. Limita superioară a fagului și bradului, care pe flancul estic al Obcinei Mari se găsește la 800-1000 m, coboară constant spre vest, încât, la vest de creasta Feredeului, ele rămân cu totul sporadice în masa generalizată a molidișurilor. Limita inferioară a molidului, care în Obcina Mestecănișului și vestul Feredeului se găsește pe fundul văilor, spre est urcă treptat până în partea superioară a Obcinei Mari. Suprafața mare a pădurilor și râurilor repezi de munte fac ca atât fondul de vânătoare, cât și cel piscicol să fie deosebit de bogate: 27 fonduri de vânătoare, de un deosebit interes cinegetic: cerb, căprior, urs, mistreț, râs, cocoș de mesteacan. 41 de fonduri de pescuit: lostriță, păstrăv, știucă, crap, clean etc. Peștii apelor se încadrează în zona păstrăvului, în paralele mici, și în zona lipanului și mrenei, pe râurile mari Moldova, Moldovița, Suceava, Bistrița Aurie. Râurile de munte adapostesc specii rare de pești – lostrița, păstrăvul curcubeu, lipanul etc.

Fauna este bogată și prețioasă și include numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată: ursul și cerbul carpatin. Păsările de talie mică sunt în număr mare și bine adaptate la condițiile de mediu de aici, altele sunt sezoniere sau în peiasaj. Păsările mai mari au ca principal reprezentanți cocoșul de mesteacăn și ernuca. Dintre păsările răpitoare amintim; uliul găinilor, uliul păsărar, șorecarul, cucveaua, acvila țipatoare, eretele, șoimul.

Fig. 1.6 Cerb Carpatin (arhivă proprie)

CAPITOLUL II

POTENȚIALUL TURISTIC CULTURAL ISTORIC

2.1. Monumente și ansambluri de arhitectură

Programele arhitecturii populare bucovinene pot fi grupate în câteva categorii de bază: locuințe, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice țărănești. Dintre toate aceste categorii ale arhitecturii populare atenția ne este atrasă în primul rând de locuința tradițională, tip categorial ce are cea mai veche origine și care de-a lungul timpului a cunoscut o permanentă preocupare din partea omului. în Bucovina, într-o margine a spațiului românesc, într-un ținut cu o puternică unitate etnoculturală și lingvistică, întâlnim, alături de inegalabilele monumente de artă medievală, și exemplare de locuințe de o valoare aparte. Realitatea geografică a zonei, puternic împădurită odinioară, a dus la răspândirea copleșitoare, în primul rând, a construcțiilor din lemn. În ceea ce privește plastica arhitectonică, teritoriul bucovinean a conservat forme arhaice cum ar fi casa din lemn cu acoperiș de sindrila de brad sau din paie, în patru ape, apariție unică în teritoriul european, dar nu și în cel românesc.

Fig 2.7 Casă bucovineană cu prispa (www.cedratour.ro)

În vechime, pentru construcția casei se foloseau de obicei bârne rotunde de lemn, foarte lungi – adesea o bârnă avea lungimea unui perete întreg. Alte aspecte de interes țin de modul de îmbinare a bârnelor – și aici, ca și în alte părți, bârnele se încheiau în îmbinări crestate. Temelia casei consta, în cazul caselor celor mai vechi, dintr-un strat de piatră de râu.

Prispa caselor bucovinene, prezentă mai ales în arhitectura caselor din zonele de deal și podiș de aici, inconjoară în mod obișnuit trei laturi ale casei – fațada și cei doi pereți laterali. Adăpostită de streașina foarte largă, ea era în vechime neîngrădită cu balustrade și realizată din pământ bătut, amestecat uneori cu piatră. Pentru decorarea pereților existau mai multe variante – bârnele din lemn puteau fi lăsate aparente, puteau fi lipite cu pământ și apoi muruite cu un tip special de lut sau date cu var sau, în unele cazuri, puteau fi văruite într-un mod aparte – suprafața acoperită cu var alcătuia un chenar în jurul ferestrelor, varul folosit fiind alb sau albastru. De asemenea, un alt element tipic pentru casele bucovinene este prezența pereților ce aveau zugrăvită în partea de jos un brâu de culoare neagră.

Cele mai reprezentative dintre aceste creații populare pot fi văzute în muzeul etnografic din Gura Humorului și cu deosebire, în muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unic în țară cu acest specific.

Fig. 2.8 Casă din Bucovină (arhivă proprie)

2.2. Monumentele de factură religioasă

Regiunea istorică din sudul Bucovinei, localizată în nordul României, este invadată de o colecție impresionantă de mânăstiri din secolul al 15-lea, multe dintre ele având pereții pictați, și în exterior și în interior – plasându-se printre cele mai fascinante monumente artistice din Europa.

Numărul impresionant al bisericilor din Bucovina, România, cu interesantele fresce interioare și exterioare, a fost păstrat încă din timpurile medievale. Datorită unicității și valorii lor artistice, acestea au fost adăugate la Lista cu Moșteniri Culturale Internaționale a UNESCO, în 1993. Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o așa de înaltă calitate a frescelor exterioare.

În majoritatea cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deși urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri ușor diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voroneț (fig. 2.9) sau Roșul de Humor (fig. 2.10), pictorii (majoritatea necunoscuți) au descris poveștile biblice ale pământului și ale raiului, scene din viața Sfintei Fecioare și a lui Iisus Hristos, povestiri despre începuturile omenirii și viața după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe pereții interiori, apoi extinse către pereții exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât religioase, cât și didactice: pentru a promova ortodoxismul și pentru a educa oamenii de rând.

Fiind un duhovnic renumit, ieromonahul David de la Manastirea "Sf. Lavrentie" era asaltat de o mulțime de credincioși care-i cereau ajutorul în diverse probleme. Dorind să se roage în liniște, el a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de schimonah de Daniil. El s-a retras ca pustnic (sihastru) într-o zonă impădurită ascunsă și greu accesibilă, înspre munte, în apropierea vărsării pâraului Vitău în răul Putna.

După cum spune tradiția, el a săpat cu dalta într-o stâncă înălțată deasupra văii Vităului un paraclis, iar dedesubt se afla un alt loc scobit în piatră, care îi slujea drept chilie (Chilia lui Daniil Sihastrul) (fig. 2.11).

Fig. 2.11 Chilia lui Daniil Sihastrul (www.creștinortodox.ro)

Paraclisul are trei desparțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9,25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugravită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. Într-o scobitură mică din peretele altarului era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove care datează din anul 1499. Încăperea aflată sub paraclis era folosită de sihastru drept chilie, aici nevoindu-se zi de zi în post aspru, tăcere și rugăciuni neîncetate.

Tradiția spune că sihastrul Daniil a viețuit în aceste locuri timp de 20 de ani. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspândit repede, iar Daniil a început sa fie căutat de o mulțime de credincioși cărora le citea rugăciuni pentru izbăvirea de boli și suferințe, precum și de monahi ori pustnici din întreaga Moldovă care-i cereau îndemnuri și sfaturi duhovnicești.

Despre Daniil Sihastrul a auzit și tânărul Ștefan, fiul fostului voievod Bogdan al II-lea. El a venit aici în jurul anului 1451, după uciderea tatălui său la Reușeni, iar pustnicul Daniil i-a prezis că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457. Ajuns domnitor, Ștefan cel Mare a construit Mânăstirea Putna în anul 1466, în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul.

După sfințirea bisericii Mânăstirii Putna, în 1470, sihastrul Daniil s-a retras în pădurea de pe malul raului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde și-a continuat viața monahala.

Chilia lui Daniil Sihastrul, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.

2.3. Monumentele de factură civilă (muzeele)

Muzeele, ca principale tezaure etnografic-folcloristice și culturale, vin să completeze cunoștințele și educația patriotică a turiștilor din zonă și din afara ei. Pe primul plan se situează Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, înființat în 1936 și reorganizat în 1974, deținator al cifrei impresionante de aproape 15 000 de exponate din lemn, ingenios concepute și artistic executate, orânduite tematic, cronologic în 20 de săli, care ne introduc în universul vechilor ocupații ale locuitorilor din zonă.

Fig. 2.11 Exponate Muzeul Arta Lemnului (www.bucovinacazare.ro)

O altă perlă a Bucovinei o reprezintă Muzeul Etnografic din Gura Humorului, înzestrat cu o varietate numeroasă de piese care atestă îndeletnicirile și vocația artistică a locuitorilor din împrejurimi. Muzeul a fost organizat în 1958 în 16 săli cu piesele expuse tematic. Colecția etnografică deține circa 3400 de piese (port, obiceiuri, meșteșuguri, ocupații etc.) cele mai multe fiind din a două jumătate de secol XIX (fig. 2.12). Muzeul mai deține și lucrări de literatură umoristică, epigrame și piese și monede de secol XX, precum și o colecție de piese cu caracter istoric.

Fig. 2.12 Exponate Muzeul Etnografic Gura Humorului (www.bucovinacazare.ro)

Mergând spre mânăstirea Humor, regăsim un alt monument reprezentativ al culturii, civilizației și tradiției populare bucovinene, acesta este Casa Muzeu din Soloca. Casa este de tip cameră – tindă – cameră, cu foișor și prispă lutuită. Bucataria are un cuptor tradițional cu vatr și plită, reconstituit după tipologia mijloacelor de incălzit din zonă.

Fig. 2.13 Casa Muzeu din Soloca (www.wikimedia.org)

Mergând spre mânăstirea Humor regăsim un alt monument reprezentativ al culturii, civilizației și tradiției populare bucovinene, acesta este Casa Muzeu din Soloca. Casa este de tip cameră – tindă – cameră, cu foișor și prispă lutuită. Bucataria are un cuptor tradițional cu vatră și plită, reconstituit după tipologia mijloacelor de incălzit din zonă.

Casa cea mai mare este organizată după specificul tradițional cu patul de zestre, culmea pentru haine, laite de- a lungul pereților și soba de incălzit. Muzeul a rămas unul dintre puținele monumente care mai redau arhitectura tradițională și civilizația populară din Bucovina secolului al XIX- lea.

2.4. Monumentele de valoare comemorativă (statui)

Mihai Eminescu, cel care a avut și are un rol important în deslușirea identității naționale a românilor, a fost cinstit prin ridicarea unui bust în curtea mânăstirii Putna. Prezența lui Mihai Eminescu este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mânăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a românilor de pretutindeni, ocazie a căreia a avut loc și primul congres al studenților români de pretutindeni. Bustul a fost ridicat la Putna la inițiatitiva Societății Arboroasa în 1926. Pe soclul bustului se află scrisă o strofă din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Romanie”.

Fig. 2.14 Bustul lui Mihai Eminescu, Putna (arhivă proprie)

Monumentul statuar "Dragoș Vodă și Zimbrul"

Fig. 2.15 Monumentul “Dragoș Vodă și Zimbrul” (www.en.wikipedia.org )

Este un monument care îl înfățișează pe domnitorul Dragoș Vodă, călare pe un cal, mânuind un buzdugan, în scopul de a lovi un zimbru ce îl atacă. Amplasat pe un soclu de beton, placat cu travertine, pe care este inscripționat numele scuptorului (Ion Jalea). Dezvelit în anul 1978, monumentul este situat în Piața Centrală, lângă noua clădire a casei de cultură a municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Statuia Papei Ioan Paul al II –lea

Fig. 2.16 Statuia Papei Ioan Paul al II-lea (www.suceava.ro)

Monumentul dedicat Papei Ioan Paul al II – lea, a fost dezvelit la 15 august 2010 cu prilejul împlinirii a 10 de când Biserica de la Cacica a fost ridicată la rang de Basilica Minor. Statuia a fost realizată de o artistă poloneză și donată comunității din Cacica, de comunitatea din Rybnick cu care comuna este înfrațită. Aceasta este realizată din bronz, are o înălțime de 2.2 metri și o greutate de 800 kg. Pe spatele soclului se afla o placă de bronz cu o inscripție în limba poloneză, traducerea în limba română fiind urmatoarea „ Locuitorilor comunei Cacica în semn de prietenie din partea regiunii Rybnick”

.

CAPITOLUL III.

POTENȚIALUL ETNOFOLCLORIC AL ZONEI.

3.1. Așezările cu funcție turistică

Cadrul natural este ideal pentru turism activ și pentru relaxare în aer liber – Gura Humorului, Sucevița, Câmpulung Moldovenesc, Cacica, Vama etc.. Acestea sunt câteva din localitățile cu infrastructură specifică turismului și alte tipuri de mișcare. Traseele identificate sunt o invitație de a părăsi sala de fitness și a vă muta activitățile în locul ideal pentru sport, distracție și destindere.

Gura Humorului se află în partea estică a Obcinelor Bucovinei, la o altitudine de 470 de metri, și are o ofertă de agrement demnă de luat în seamă, unde poți profita de tihna din jur și te poți bucura de pacea acestei așezări, parcă ruptă din rai.

Aerul curat și verdele al pădurilor de foioase te îmbie la plimbare și drumeție. Relaxarea din natură se completează cu vizitarea obiectivelor culturale. Renumita Mânăstire Voroneț situată la 4 km de centrul orașului, iar în partea de nord, la 5 km se află Mânăstirea Humor, ce oferă o lecție valoroasă de cultură și istorie a acestor locuri. Tot aici găsim și rezervația naturală Piatra Pinului unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucovina, pârtia de schi Șoimul cu o lungime de 1478 de metri, și un grad de dificultate mediu-dificil, cu telescaun și instalație de iluminat.

Fig. 3.17 Stațiunea Gura Humorului (www.infopensiuni.ro)

Sucevița este un sat de munte situat la poalele Obcinei Mari, unde relaxarea în aerul curat poate fi îmbinată cu plimbări cu trăsura sau cu sania, cu drumeții sau plimbări cu bicicleta.

Fig.3.18 Sucevița – panoramă (www.creștinortodox.ro)

Drumurile forestiere duc către Putna, către Poiana Micului, iar cu îndrumarea ghizilor locali se pot parcurge trasee pitorești pentru descifrarea tainelor pădurilor. Pentru cei ce preferă relaxarea pasivă și renunțarea la stresul cotidian vă puteți destinde în plimbări prin pădure sau puteți beneficia de oferta de wellness la hotelurile din zonă.

Elementul principal de atracție îl reprezintă Mânăstirea Sucevița ce se distinge prin pictura murală în care predomină “verdele de Sucevița”, armonios integrată în peisajul verde al pădurilor și luncilor care înconjoară mânăstirea. Pornind de la moștenirea culturală locală, locuitorii harnici și gospodari au valorificat tradițiile locale, organizând evenimente și festivaluri cum ar fi: Zilele Culturii Sucevițene, Târgul de Turism, Balul Pensiunilor, Festivalul Fructelor de Pădure, Festivalul de Toacă, Balul Gospodarilor, Festivalul Obiceiurilor de Iarnă. La școala din sat puteți admira colecția etnografică, iar în Marginea (la 9 km), puteți vizita atelierul de fierărie unde se potcovesc caii, precum și “Centrul de Ceramica Neagră”, unde o mână de oameni continuă să învârtă roata și să ardă vasele de lut.

“Străveche vatră românească de datini și virtuți, orașul de sub muntele Rarău are o personalitate specifică, atât prin așezarea geografică, prin trecutul istoric…” (Gratian Jucan – „Campulungul Moldovenesc”)

Fig.3.19 Panoramă Câmpulung Moldovenesc (www.trilulilu.ro)

Așezat într-un cadru natural deosebit de pitoresc, înconjurat de pădurile veșnic verzi de molid ce încântă ochiul oricărui drumeț și străjuit spre sud de "turnurile gotice" ale legendarului Rarău, municipiul Câmpulung Moldovenesc, poate fi o destinație turistică pentru toate anotimpurile și exigențele iubitorilor de călătorie.

Principalele atracții naturale ale zonei în care este încadrat municipiul sunt: 

– aspectele peisagistice create de formele de relief și vegetație, care înconjoară depresiunea; 

– traseele marcate ale potecilor turistice, deosebit de pitorești care urcă spre culmile muntoase înconjurătoare, ale masivului Rararau-Giumalău și Obcini.

– forme de relief calcaroase (create de structura geologică a Rarăului), stâncile ruiniforme denumite "Pietrele Doamnei", cu altitudinea maximă de 1634 m, vizibile de la mare distanță, declarate și monumente ale naturii; De aici încep legendele și tot aici fiecare pas făcut în aerul curat cu miresme de păduri de brad înseamnă sănătate și prelungirea vieții.

Câmpulungul Moldovenesc este un tărâm binecuvântat, de o frumusețe aparte în toate anotimpurile.

Iar din cele din urmă, dar nu ultima, pentru că în aceasta zonă mirifică, presarată de obiective turistice, găsești ceva de admirat la tot pasul, avem localitatea Cacica, renumita fiind pentru mina de sare cu o salină diferită de cea cu care probabil ne-am familiarizat la Slanic Prahova.

Aerul puternic ozonat, puritatea și frumusetea naturii, fac o destinatie de vis, în orice anotimp fie pentru odihna sau agrement, fie pentru tratamentul bolilor respiratorii.

Intrarea în ocnă se face pe trepte de brad vechi de peste 200 de ani, mineralizate, de saramura ce a pătruns în lemn. Intrând în galeriile suficient luminate ale minei, putem vizita, capela ortodoxă, lacul sărat, sala de dans, terenul de sport, fântâna de saramură etc. Mina Cacica este unicat în țară, fiind singura cu sare gri.

Fig. 3.20 Capela ortodoxă, Salina Cacica (www.romaniamama.ro)

Daca timpul ne permite, alte obiective care merita văzute ar mai fi: Biserica Romano-Catolică, construită în anul 1904, de către comunitatea poloneză din satul Cacica. în anul 2000 recunoscând importanța pelerinajelor mariane de la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea, a acordat acestei biserici titlul de Basilica Minor („Adormirea Maicii Domnului ”).

Fig. 3.21 „Basilica Minor” (fotografia.blogspot.com)

3.2. Ocupații tradiționale, meșteșuguri specifice

Satele apărute din timpuri străvechi, care au păstrat și mai păstrează încă aspectul și manifestările tradiționale, datini și obiceiuri străbune, elemente valoroase de etnofolclor etc, în care se desfășoară activități specific turismului rural și turismului ecologic. Conservarea elementelor vechi de civilizație rurală și transpunerea lor în viața de zi cu zi. Meșteșugurile, arta țesutului și cusutului, noblețea vestimentației populare, transpunerea sensibilității și a dragostei de frumos în adevarate capodopere realizate din lemn, metal, os, piei, lut etc: Arhitectura caselor și agrementarea specifică a interioarelor.

Tradițiile populare, obiceiurile, meșteșugurile reprezintă un alt obiectiv de maximă importanță în patrimoniul zonei. Regiunea prezintă o însemnătate de valoare etnografică mai ales datorită obiceiurilor strămoșești care s-au păstrat nealterate de secole și a portului popular românesc. Nu în ultimul rând, mai este celebră și pentru prelucrarea artizanală a lemnului. Arhitectura populară este absolut unică și originală, adevarate broderii în lemn oferă cerdacurile, ușile și ramele ferestrelor, fântânile, porțile și gardurile. La acestea se adaugă decorațiunile exterioare cu motive geometrice sau florale stilizate sau frumos colorate, cu precădere în satele de pe valea Bistriței Aurii, cel mai cunoscut Ciocănești.

Ouăle încondeiate simbolizează sosirea primăverii și renașterea naturii. În tradiția populară românească, ouăle de Paște sunt considerate un simbol al regenerării și al purificării, ce protejază animalele din gospodarie.

Înpistruitul ouălelor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În prezent sunt folosite mai multe culori la încondeierea ouălor, fiecare din ele având un anume simbol și anume: albul este simbol al purității, roșul semnifică viața (culoarea sângelui), albastrul este culoarea cerului și a apei, iar negrul reprezintă fertilitatea, galbenul reprezintă soarele și aurul, însă liniile pictate pe ouă simbolizează eternitatea.

În Săptămâna Mare, începând cu ziua de marți până vineri, pe lângă simpla vopsire, se practică încondeierea cu pensula, fie folosindu-se ceară, fie culori naturale. Cele mai frumoase ouă de Paște sunt ouăle închistrite, numite impropriu ouă incondeiate. Tehnica utilizată este aceea a păstrării culorii de fond și constă în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topite, și scufundarea succesivă în băi de culoare (galbenă, roșie și neagră).

Unealta folosită se numește chișiță și este un betișor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecționată din alamă, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfarșit, după scriere și îmbaiere, oul se încalzește puțin și, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea ușor incălzită, se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidență desenul.

Cu timpul, tehnica încondeierii ouălelor a ajuns la nivel de artă.

Fig. 3.22 Ouă încondeiate (arhiva proprie)

Un alt meșteșug bine definit în zona Obcinelor este arta țesăturilor. Atât cergile și scoarțele de pe pereți și pat, cât și sumanele, cămașile, ițarii sau catrințele pe care țăranii le îmbrăcau erau confecționate în casă. Arta țesăturilor și cusăturilor, uzuale și decorative, pentru interioare și îmbrăcăminte, a ajuns la o meritată recunoaștere națională și internațională.

Dulgheria și tâmplaria sunt alte ocupații înrudite tradiționale, ca pretutindeni în satul românesc. Din lemn erau și sunt în continuare realizate de la obiecte de uz casnic – făcălețe, linguri, pive, scaune, teascuri, scrâncioabe (leagăne de copii ) – până la case întregi, porți și ferestre sau lăzi de zestre.

Fig. 3.25 Obiecte tradiționale de uz casnic (arhiva propie)

Olăritul este și el printre cele mai vechi îndeletniciri, după cum o dovedesc și vasele din neolitic descoperite de arheologi. Lutul folosit are o mare importanță, meșteșugarii știind de unde să îl aleagă pe cel mai bun. Ceramica de Marginea este deja o marcă bine cunoscută în intreaga lume. În Marginea, începutul olăritului este stabilit de către istorici în jurul anului 1500. Pentru iubitorul de istorie și de frumos, urmărirea acestui meșteșug în timp și spațiu poate fi o preocupare extraordinar de plăcută. Ceramica de culoare neagră este mărturie a originii dacice. Ea se mai întâlnește astăzi numai în atelierele de olărit de la Marginea.

Fig. 3.26 Ceramica (www.wikipedia.org)

3.3. Portul popular, elemente de folclor

Portul popular pune în evidență o milenară cultură materială, realizată cu talent, pasiune și sensibilitate pentru frumos. Straiele tradiționale reflectă cum nu se poate mai bine priceperea și rafinamentul femeilor în confecționarea pieselor de îmbrăcăminte. O piesă de bază a costumului femeiesc este cămașa (ia) cu poale (sorocica), țesută din fir de in. Compoziția cromatică este dominată de roșu, galben și portocaliu, în timp ce la cămășile românești predomină albul și negrul. Peste cămașă se îmbracă fota, cu fir auriu, care se poartă în zile de sărbătoare și catrința, pentru zilele de lucru. Fota are câte o bată lată în talie și la poale. La aceste două piese, se adaugă brâul lat. Iarna, costumul femeiesc este completat de suman din lână. În picioare, femeile purtau opinci, care se legau în jurul gleznei cu nojițe de lână sau piele, și pe cap, basmale. Basmalele se confecționau din cașmir, mătase sau lână.

Costumul bărbătesc cuprindea: cămașă, scurtă și ițarul, simplu și drept. Pentru zilele de lucru se purtau cămăși din cânepă groasă, iar pentru zilele de sărbătoare, din in. Cămașa are ornamente în jurul gâtului și este mai scurtă decât cea românească. La începutul secolului al XX-lea, sumanul, de culoare roșie, cu șnur verde, era obligatoriu în costumul mirilor. Sumanul era ornamentat pe piept și în jurul gâtului cu motive florale. La mijloc, bărbații se încingeau cu chimire late, din piele, cu ornamentații, și curele. În picioare, ca și femeile, purtau opinci legate cu nojițe din piele sau lână. În zilele de sărbătoare purtau cizme. La costumul bărbătesc se mai adaugă traista de vânătoare, cornurile pentru praf de pușcă, cu curele care au aplicații de ornamente metalice. Plosca din lemn completează inventarul bărbătesc. Baltagul, un semn distinctiv, era purtat la ocazii festive și la nunți. Dreptul de a purta baltag îl aveau doar cei care dovedeau acte de vitejie.

Fig.3.27 Port popular tradițional (www.arcanul.ro)

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ – MÂNĂSTIRILE DIN OBCINELE BUCOVINEI.

În partea de nord–est a țării, la granița cu Ucraina se întinde Țara de Sus a Moldovei, regiunea istorico–geografica, numită Bucovina sau „Tara fagilor” – meleaguri molcom unduite în obcine păduroase, cu ape repezi și câmpii roditoare de cănd se știu pământurile acestea omenite. în vremuri tulburi macinate de controverse interne, inclusiv religioase, primii voivozi, ale acestor meleaguri, au fost nevoiți să ridice fortificații dar și lăcașe de cult ortodoxe, importante centre de cultură, de susținere spirituală a populației. Din punctul acesta de vedere, strălucitoare s-a dovedit epoca domnitorilor Petru I Mușat, Ștefan cel Mare și Sfant, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, urmați de Movilești, adică intre anii 1360 – 1600, când Bucovina a fost împodobită cu biserici și mânăstiri fortificate; construcții ale veacului al XV–lea și altele din secolul al XVI–lea, care au primit după 1530 un impresionant veșmânt de frescă exterioară la inițiativa voivodului Petru Rareș, a mitropolitului Grigorie Roșca și a mai multor boieri. Pictura parietală de mare originalitate a temelor, puritatea desenului, precizie a detaliilor multe de influența locala, rafinament cromatic, ansamblu imagistic de o valoare excepțională. Prin aceste lăcașe de cult, rămane în continuare vie opera creatorilor adesea necunoscuți, suma credinței, virtuților, curajului și modestiei lor care le configurează geniul.

De aceste opere de artă am să mă ocup în continuare, alegând să le expun în ordine, pe cele ce au fost declarate monumente istorice, de arhitectură și de artă.

4.1. Mănăstirea Putna

Fig. 4.28 Harta Mânăstirea Putna (www.romanianmonasteries.org)

Prima ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare, sorocită ca loc de odihnă veșnică, lăcașul Putnei a fost înălțat între anii 1466-1469, lucrare încheiată la 1481. De-a lungul veacurilor, Mânăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări: incendii, cutremure, jafuri și năvăliri stăine, care i-au schimbat chipul cel dintâi.

Mânăstirea reconstruită de voievozii Gheorghe Ștefan și Eustație Dabija (1653-1662), ansamblu refăcut de mitropolitul Iacov Putneanul (1760), se înscie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu-torsadă, ocnițe în arcaturi, pilaștri, ferestre gotice; pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt în gropniță, sub un baldachin de marmură albă, vârf de creație a genului, este acoperit cu o piatră tombală pa care frunza de stejar dăltuită amintește de copilăria voievodului la Borzești. Acoperământul de mormânt al doamnei lui Ștefan cel Mare este o piesă rară în galeria fascinantă a Evului Mediu moldovenesc. Broderia cusută cu fir de mătase, argint șă argint aurit, păstrează până astăzi mărturia puternică a trecutului imperiului bizantin, din care familia Doamnei face parte. Această broderie este singura piesă cunoscută până în zilele noastre și adună la un loc toate insemnele de putere ale ultimilor împărați bizantini și exprimă concepția medievală despre eterninatea instituției monarhice.

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltil al unui turn comspus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei, pe fațada vestică apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Turnul a fost zidit în anul 1757, în vremea domnitorului Constantit Racoviță.

Fig. 4.29 Intrare Mânăstirea Putna (arhivă proprie)

Între 14-16 august 1871, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu și-au înscris numele în Cartea de Aur a mânăstirii prin Marea Serbare ce a avut loc aici, la împlinirea a 400 de ani de la sfințirea Mânăstirii Putna.

În dreapta intrării, se găsește turnul clopotniță, zidit în anul 1882 cu cheltuiala Fondului Bisericesc de arhimandritul Dezideriu Cozub, starețul mănăstirii. În stânga intrării, lângă Turnul Eminescu, sunt temeliile Casei Domnești originale, zidite în secolul al XV-lea.

Prima obște a Putnei a fost formată în anul 1466 din călugări aduși de la Mănăstirea Neamț, povățuiți de arhimandritul Ioasaf, cel dintâi stareț al Putnei, de atunci și până în prezent viața monahală s-a a desfășurat fără întrerupere, în pofida vremurilor vitrege și a stăpânirilor străine de neam și de credință.

Fig. 4.30 Mânăstirea Putna (arhivă proprie)

În partea de vest a incintei, alături de Paraclis, se află sediul actual al muzeului mânăstirii, aici se păstrează o parte din tezaurul artistic și istoric al mănăstirii, constând din: broderii (epitafuri, veșminte preoțești, valuri de tâmplă), manuscrise (cărți de învățătură și de muzică plsaltică), tipărituri, argintărie (cruci ferecate, icoane, cădelnițe, candele), obiecte din ceramică și altele.

Viața profund creștină a Sfântului Ștefan se oglindește în legăturile pe care le-a avut cu duhovnicii timpului său, dintre toți aceștia Sfântul Daniil Sihastrul a rămas în conștiința urmașilor drept povățuitorul duhovnicesc al marelui domn. Printre odoarele de mare preț ale Mănăstirii Putna se află și Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă, după tradiție, de către Maria de Mangop. Craniul Sântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, a fost dăruit mănăstirii la 1 mai 1488, cu o cunună de argint aurit de Ștefan cel Mare. În mănăstire, pe lângă acestea, se mai găsesc părticele din moaștele altor sfinți: Sfânta Ana, Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, etc.

Cel ce se aproprie de Putna deslușeste în ea o întâlnire între istorie, cultură, credință, slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, frumusețe și sfințenie, acestea sunt un dar de la Dumnezeu și un semn al bunăvoinței Lui față de noi. Toți cei care vin cu inima deschisă către Sfântul Ștefan și mormântul său se simt schimbați sufletește. În cartea de oaspeți cineva a scris „Prin Putna spiritul românesc dăinuie, se purifică și se înalță. Aici simțirea de neam ajunge la expresia ei definită.”

Fig. 4.31 Curtea interioara, Mânăstirea Putna (arhivă proprie)

4.2. Mănăstirea Sihăstria Putnei

Fig. 4.32 Mânăstirea Sihâstria Putnei (www.crestinortodox.ro)

La 4 kilometri de Mănăstirea Putna, se află Mănăstirea Sihăstria Putnei, situată într-o poaiană largă și frumosă, prinsă la mijloc din toate părțile de o horă de munți. Documentele istorice ne spun că Sihăstria Putnei a fost întemeiată de unii monarhi în timpul domniei Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Prima atestare documentară este în jurul anului 1466.

Sihăstria Putnei are o istorie veche și nouă, de o potrivă. O istorie veche, întrucât de începuturile Sihăstriei de la Putna ne despart aproape 600 de ani, nimic spectaculos totuși: un tătar botezat și mai apoi călugărit în obștea Putnei sub numele de Atanasie se retrage în munți pentru a-și primeni cu bună cuviință haina sufletului. L-au urmat și alți monahi care au construit chilii, o bisericuță din lemn, apoi o biserică mai mare de piatră cu hramul „Buna Vestire”. Între istoria mai veche și cea nouă există o istorie dureroasă, după câteve secole de existență liniștită, ultimii ani ai veacului al XVIII-lea aduce încetarea vremelnică a lucrării rugăciunii în aceste locuri, stăpânirea habsburgică de curând instalată în Nordul Moldovei închizând acest așezământ, în urmă rămânând doar pustiul și ruinele. Dar tot din acest veac plin de necazuri ne parvin și trei chipuri de lumină, este vorba despre trei egumeni și duhovnici ai schitului, Sfinții Sila, Paisie și Natan, ale căror sfinte moaște se află depuse în pridvorul acesteia. Sihăstria Putnei cunoaște o înflorire deosebită, în timpul egumenului Sila, care ridică o nouă biserică, din piatră, sființită în 1758, de episcopul Rădăuților, Dosoftei Herescu care o îmbodobește cu toate cele necesare cultului.

Mulți credincioși care s-au rugat în fața ei mărturisesc despre puterea harică deosebită a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni aflată în partea stângă a naosului bisericii, în partea dreaptă a naosului se mai află o icoană a Maicii Domnului, având pe verso chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Astăzi în cadrul mănăstririi funcționează ateliere de croitorie, tâmplărie, sculptură, pictură, înrămat și aplicat icoane pe lemn, unde monahii își desfășară rucodelia lor zilnică, împletind astfel rugăciunea cu munca.

Sihăstria Putnei reprezintă astăzi un liman de liniște, pace și binecuvântare, ce izvorăsc dintr-un trecut multisecular de sfințenie și nevoință.

4.3. Mănăstirea Voroneț

Fig. 4.33 Harta Mânăstirea Voroneț (www.romanianmonasteries.org)

În urmă cu mai bine de cinci veacuri, în apropierea orașului Gura Humorului, s-a ridicat una dintre cele mai frumoase mânăstiri, cu frescele care decorează interiorul și exteriorul, originalitatea picturilor și nu în ultimul rând culoare albastră, „atât de albastră” este genialitatea artiștilor moldoveni, care cu simț artistic au făcut din Voroneț simbolul Moldovei.

A fost construită în 1488 în numai trei luni și trei săptămâni (26 mai-14 septembrie), și pictată în interior în 1496. Mănăstirea Voroneț poartă hramul Sfântulul Mare Mucenic Gheorghe, iar arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc. Vărul Domnitorului Rareș, Mitropolitul Grigore Roșca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioară de la Voroneț, armoniile tonale, nuanțele și culorile sunt în realitate cele care cu sensibilitate artistică, artiștii zugravi le-au filtrat din mediul narural.

Legenda „originii” Bisericii unește pe vecie două mari personalități: ctitorul Mănăstirii, slăvitul voievod Ștefan cel Mare, și cuviosul Părinte Daniel, primul Stareț al Mănăstirii, unul din cei mai mari Sfinți pe care i-a avut pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit. La început era mănăstire de călugări, dar viața monahală a fost întreruptă după 1785. Reînființată din 1991, viața monahală a fost reluată cu obește de maici

Biserica este construită din piatră, are plan treflat și se compune din altar, naos, pronaos și pridvor. Naosul are absidele puțin pronunțate și este delimitat de pronaos printr-un zid cu grosimea de un metru. Turla este situată pe naos, are 16 laturi și este luminată de 4 ferestre. Pronaosul este separat de pridvorul închis printtr-un zid gros, cu o deschidere mai largă și mai înaltă decât cea dinspre naos. Turnul clopotniță a fost construit din piatră, cu gang de intrare, și adăpostește două clopote dăruite de Ștefan cel Mare.

Fig. 4.34 Mânăstirea Voroneț (www.creștinortodox.ro)

Arhitectural, biserica Voroneț, posterioară Putnei, este o spectaculoasă izbândă a constructorilor moldoveni, o armonioasă și originală sinteză a elementelor bizantine și gotice (arcurile frante ale ușilor și ferestrelor, contraforturile exterioare). Edificiul va primi o mare notă de originalitate prin decorație. Pe pereții exteriori ai bisericii Sfântului Ștefan cel Mare, iconografia urmează liniile tradiționale. Pe pereții absidei Altarului și pe absidele laterale. Procesiunea tuturor Sfinților din Vechiul și Noul Testament se îndreaptă spre Răsărit către Mântuitorul Iisus Hristos.

Expresia artistică a dreptei noastre credințe, a rafinamentului și gustului pentru frumos ale neamului nostru, Sfânta Mânăstire Voroneț îndeamnă la reculegere, încântă inima și mintea privitorului ce ajunge din toate colțurile lumii.

4.4. Mănăstirea Humor

Fig 4.34 Harta Mânăstirea Humor (www.romanianmonasteries.org)

Mânăstirea Humorului are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită din piatră și are plan triconic alungit, cu pridvorul deschis, fără turlă. A fost ctitorită de către marele logofăt Toader Bubuiog și soția sa Anastasia și terminată la 15 august 1530, iar pictura a fost realizată în 1535 de o echipă de 4 zugravi.

Este compartimentată în altar, naos, gropniță și pronaos. Deasupra gropniței se află tainița, destinată adăpostirii în caz de primejdie a tezaurului și a podoabelor mănăstirii. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, noutate în epoca determinată atât de tradiția constructivă locală (prispe, foișoare), cât și de influențele renașcentiste din exterior. Fațadele prezintă cunoscutul joc de arcaturi și ocnițe, ancadramentele de piatră sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite.

Fig. 4.36 Mânăstirea Humor (www.creștinrotodox.ro)

Pictura impresionează prin ritmica grațioasă a desenului, prin echilibru, armonie și îmbinarea elementelor iconografice. Sunt remarcabile portretele ctitorilor (firidele gropniței), icoanele de factură bizantină (sec. XIV) și pietrele de mormânt. Unică prin valoare în pictura noastră veche este imaginea „Maica Domnului cu pruncul” din timpul portalului.

Fig. 4.37 Pictura interioară, Mânăstirea Humor (arhivă proprie)

Ceea ce atrage admirația și impresionează în mod deosebit la biserica Mănăstirii Humor sunt frescele exterioare, care îi dau celebritatea de monument istoric, înscriind Humorul pe lista monumentelor artistice de interes internațional, beneficiind de programe de restaurare a picturii (1972-1974) sub egida UNESCO. Un alt punct de atracție îl reprezintă rezervația naturală „Piatra Pinului și Piatra Șoimului” (1,5 ha).

4.5. Mănăstirea Sucevița

Fig. 4.38 Harta Mânăstirea Sucevița (www.romanianmonasteries.org)

Prima ctitorie a familiei Movileștilor, care a precedat actualul complex mânăstiresc, a fost o biserică mai modestă, datând din 1581. În timpul domniei lui Petru Șchiopul (1582-1591), frații Movilă, ajungând sfetnicii voievodului și având o situație economică prosperă, încep construirea unei mănăstiri de amploare. Prima clădire a ansamblului este ridicată între anii 1542-1584. După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Irimia Movilă adaugă bisericii două pridvorașe, și pictează biserica în interior și exterior.

Biserica este construită în stilul arhitecturii moldovenești și poartă hramul „Învierea Domnului”. Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția din prima jumătate al secolului al XVI-lea. Pictura se păstrează în formă originală și în prezent. Pictura murală de la Sucevița, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry „testamentul artei moldovenești”.

Fig. 4.39 Mânăstirea Sucevița (arhivă proprie)

Mânăstirea Sucevița posedă o colecție de obiecte de certă valoare artistică și culturală, cele mai importante piese sunt portretele lui Irimia și Simion Movilă și un epitaf cu perle tetraevangheliarele ferecate în argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movilă.

Vizitatorul dornic de a cunoște arta medievală a secolelor XV-XVI, întâlnește la Mănăstirea Sucevița sculptura în lemn și piatră, broderii, manuscrise miniate și arginterie. Datorită valorii sale complexe și îndeosebi a rolului educativ religios cultural, faima Mănăstirii Sucevița a trecut de mult hotarele țării, această superbă perlă a ortodexiei românești înscriindu-se în rândul operelor de cultură universală.

4.6. Mănăstirea Moldovița

Fig 4.40 Mânăstirea Moldovița (www.romanianmonasteries.org)

Unul din cele mai importante monumente din epoca lui Petru Rareș, a fost Mânăsttirea Moldovița, a fost ctitorită în 1532 și pictată în 1537.

Aceasta pare o fortăreață, ansamblul mănăstiresc este alcătuit din Biserica cu hramul „Buna Vestire”, zidul de incintă înalt de 6 metri și gros de 1,2 metri, prevăzut cu trei turnuri masive pe latura estică, clisarniță și stăreție, ultima ridicată mai târziu în secolul XVIII-XIX.

Biserica are un plan treflat și se compune din altar, naos, gropniță, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis. Absida alatarului are șapte laturi cu nișe în zid, naosul are două abside poligonale, fiecare cu câte o fereastră, turla octogonală la exterior are patru ferestre. Gropnița este prevăzută cu o fereastră cu chenar dreptunghiular, pridvorul deschis este pictat și susținut de patru stâlpi de piatră, groși la exterior, și doi lângă zid. Are contraforturi în zona absidelor și a altarului. În pronaos se găsesc cinci morminte ale unor demnitari moldoveni, iar în gropniță se află înmormântat Episcopul Efrem al Rădăuților. Turnul clopotniță de la intrare este construit din piatră și este prevăzut cu o ușă masivă din lemn, întărită metalic.

Pictura interioară și exterioară, executată în 1537, impresionează prin frumusețe. Pictura interioară nu se abate de la tradiție, însă Răstignirea (naos) este socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile din Nordul Moldovei; se fac asemănări în mod curent cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din secolul al XV-lea. Pictura exterioară (1537), mai mult decât cea interioară, prezintă asemănări cu fresca de la Humor, este complexă imagistic și bogată cromatic. În general, este remarcabilă sinteza elementelor bizantine și locale, respectiv interpretarea românească a unor teme tradițional bizantine. În întreaga pictură scenele și figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporțiile armonioase ale Bisericii. Verdele, care constituie în această pictură linia pământului și albastrul fondului leagă construcția de iarba paziștei din jur și de cerul pe care se proectează siluaeta ei, dând pridvorului impresia că biserica a crescut pe locul în care se găsește, refectând natura înconjurătoare. Coloritul proaspăt amintiind culorile vegetale, bogăția și varietatea motivelor decorative, mai ales florale și mai puțin geometrice, care împodobesc biserica leagă pictura Moldoviței nu numai de frumusețea cadrului natural în care a fost creată, dar și de costumele și țesăturile Moldovei de Nord, înfruntând veacurile până astăzi. Pentru valoarea artistică, culturală și istorică a celor cinci mănăstiri cu pictură exterioră din Nordul Moldovei, Federația Internațională de Turism sub patronajul UNESCO, în anul 1975 a acordat premiul internațional „Mărul de Aur”, trofeu care se păstrează în Muzeul Mănăstirii Moldovița.

Fig. 4.41 Mânăstirea Moldovița (arhivă proprie)

În muzeul mânăstirii care este amenajat în clisarniță, se păstrează două broderii din secolul al XV-lea, jilțui lui Petru Rareș cea mai valoroasă piesă de acest fel din Moldova, manuscrise din secolul al XVII-lea, precum și obiecte de cult și o colecție de icoane vechi.

CAPITOLUL V.

VALOAREA MÂNĂSTIRILOR DIN OBCINELE BUCOVINEI

PENTRU TURISMUL ROMÂNESC ȘI INTERNAȚIONAL.

5.1. Locul și rolul mânăstirilor din Obcinele Bucovinei în turismul cultural istoric românesc

Obcinele Bucovinei este una din cele mai bogate teritorii în monumente istorice și culturale de primă mână pe care România le are. Această regiune a reușit să-și păstreze cel mai bine valorile folclorice și culturale, mănăstirile și bisericile de o valoare mondială, case memoriale, muzee, parcuri și grădini.

Având o valoare deosebit de importantă în ceea ce privește activitățile umane sociale, culturale, dar și economice, mănăstirile beneficiază de un loc important în cadrul turismului cultural-religios din țara noastră.
De-a lungul timpului acestea au oferit lumii loc de închinăciune și refugiu, iar mai nou, mănăstirile iși deschid porțile în fața celor care doresc să le viziteze în calitate de turiști, dezvoltându-se astfel tot mai mult turismul religios.
Zona Obcinelor Bucovinei, cuprinde cel mai mare amalgam de mânăstiri ridicate în decursul a sute de ani, de către domnitorii care au condus aceste meleaguri sau de către ctitori cu dorința de a lăsa moștenire, cunoștințele și dragostea acestora pentru artă și frumos, completându-se astfel bogatul potențial turistic antropic.

Se spune că geografia te aruncă în spațiu, iar istoria te aruncă în timp. Omul a căutat și va căuta să se transpună în spațiu și timp, din dorința de a se cunoaște, de a se completa și regăsi, de aceea turismul cultural către acea bucată de Românie pe care noi o numim Obcinele Bucovinei, abundă de istorie și frumos, ceea ce o face una dintre cele mai vizate zone turistice ale României.

5.2. Importanța și valoarea mănăstirilor cu obiective de atractivitate turistică pentru turiștii din afara țării

Unde am fi putut găsi oamenii care să adune laolaltă bunătatea, ospitalitatea, vrednicia și credința, dacă nu într-o zonă turistică, precum Obcinele Bucovinei, cu salba ei renumită de mânăstiri, recunoscute ca inedite popasuri duhovnicești. Este știut că, peste tot în țară, există astfel de locuri minunate, în care sălășuiește un spirit cu totul aparte, căreia i se adaugă un plus de valoare prin zestrea istorică și culturală moștenită în timp, însă Obcinele Bucovinei se înscrie în capul listei cu zonele reprezentative care contribuie în mod considerabil la alcătuirea propriei cărți de vizită peste tot în lume. Unele dintre mânăstirile din zona Obcinelor Bucovinei au câștigat un renume internațional, fiind cunoscute și în afara granițelor țării și incluse în patrimonial mondial UNESCO. Mânăstirile înscrise în UNESCO sunt Humor, Moldovița, Sucevița și Voroneț, fiind și premiate cu “Mărul de Aur” în 1975 de către Uninea Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism. Cea mai căutată de către turiștii străini rămâne Voronețul supranumită “Capela Sixtină a Estului”, stârnindu-le curiozitatea nu numai frescele unicat în lume dar și faptul că, acest lăcaș de cult, de o frumusețe și măreție inegalabilă, a fost construit în 3 luni și 3 săptămâni. La fel de spectaculoasă este și mânăstirea Putna, fiind supranumită “Ierusalimul Neamului Românesc”.

În această zonă, deschisă circuitului turistic, indiferent de momentul anului sau de anotimp, turiștii vin în număr foarte mare. Dacă pentru mulți dintre ei excursia în România este văzută ca o experiență exotică, inedită chiar, la plecare, străinii sunt nevoiți să ne recunoască meritele în materie de ospitalitate, istorie, bogăție a spațiului geografic și cultural. Lucru îmbucurător este că transmit mai departe impresiile pozitive pe care aceștia le-au cules drumețind pe ale noastre meleaguri.

CONCLUZII

Până să plec în vacanță către acea zonă a României, care până acum 2 ani imi era cunoscută numai de la televizor, un prieten (care din întâmplare mi-a fost și ghid) mi-a spus: Pregatește-te să vizitezi “arhipelagul mănăstiresc” din Obcinele Bucovinei! Îndemnat de aceste cuvinte, mi-am incărcat bateriile aparatului de fotografiat, mi-am luat familia și am plecat la drum. Un drum foarte lung și pe alocuri neplăcut, însă nu am regretat nici o secundă faptul că am mers acolo. Mă simt mândru că am reușit să-mi duc familia către acea zonă minunată și sper ca pe viitor să am posibilitatea să-mi duc și nepoții, pentru că m-aș intoarce acolo fără nici un fel de ezitare.

În speranța că am reușit să descriu în cuvinte, trăirile și simțirile pe care le-am avut la vederea frumuseților acelei zone, concluzionez: Mânăstirile din Obcinele Bucovinei, reprezintă cea mai importantă concentrare de așezăminte religioase medievale din Europa, dupa Muntele Athos. Din acest motiv, lăcașurile de cult constituie unule din cele mai importante și mai interesante obiective turistice de pe teritoriul țării noastre.

Majoritatea turiștilor sunt impresionați de frumusețea zonei și a monumentelor, de starea rustică a locurilor și de ospitalitatea localnicilor. Nemulțumirile turiștilor sunt în legătură cu starea proastă a drumurilor, existența grupurilor sanitare neigienice, lipsa informării turistice și calitatea serviciilor. Toate aceste nemulțumiri pot fi trecute ca sugestii pentru a fi transformate în viitorul apropiat din deficiențe în atuuri. La acestea se adaugă unele sugestii furnizate chiar de turiști cum sunt: crearea unor restaurante cu temă folclorică, crearea de parcuri de distracții, marcarea unor poteci de drumeție, etc

Creșterea numărului de turiști care să viziteze aceste obiective se poate realiza prin modernizarea căilor rutiere și prin sporirea capacităților de cazare din zonele respective.

BIBLIOGFRAFIE

Sihăstria Putnei 2012.

Mânăstirea Moldovița, Terra design.

Mânăstirea Sucevița, 2007 editura TIPO DEC’95.

BUCOVINA… „arhipelagul mănăstiresc”, 2007 editura TIPO DEC’95.

Sfânta Mânăstire Putna, editura Mitropolit Iacov Putneanul, 2011.

Mănăstirea Humor, Terra design.

Ghid turistic Județul Suceava, editura Bucovina Istorică, Suceava/ 2003.

Cianga N (2007) România GeograficaTurismului, Editura Universitară Clujeană, Clu jNapoca

Nicolae Barbu, Liviu Ionescu, Obcinele Bucovinei, Editura Sport Turism, București 1987

BIBLIOGFRAFIE

Sihăstria Putnei 2012.

Mânăstirea Moldovița, Terra design.

Mânăstirea Sucevița, 2007 editura TIPO DEC’95.

BUCOVINA… „arhipelagul mănăstiresc”, 2007 editura TIPO DEC’95.

Sfânta Mânăstire Putna, editura Mitropolit Iacov Putneanul, 2011.

Mănăstirea Humor, Terra design.

Ghid turistic Județul Suceava, editura Bucovina Istorică, Suceava/ 2003.

Cianga N (2007) România GeograficaTurismului, Editura Universitară Clujeană, Clu jNapoca

Nicolae Barbu, Liviu Ionescu, Obcinele Bucovinei, Editura Sport Turism, București 1987