Formarea Caracterului Duhovnicesc Moral al Tinerilor de Azi
LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT
Formarea caracterului duhovnicesc – moral al tinerilor de azi
CUPRINS
ARGUMENT
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: Lumea contemporană și tinerii
I.1. Tinerii în lume și provocările ei
I.2. Tinerii români contemporani
CAPITOLUL al II-lea: Formarea caracterului duhovnicesc – moral al tinerilor azi
II.1. Formarea duhovnicească a tinerilor în Biserică și familie
II.2. Formarea duhovnicească a tinerilor în școală
II.2.1. Ora de educație religioasă- necesitate în vederea formării caracterului
moral al tinerilor
II.2.2. Profilul profesorului de religie
II.3. Alte mijloace de formare a tinerilor
II.3.1.Cateheza
II.3.2.Conferințele religioase- dialogul cu duhovnici sau oameni de cultură
II.3.3. Rugăciunea
II.3.4. Excursia și pelerinajul
II.3.5. Proiectul „Hristos împărtășit copiilor”
CAPITOLUL al III-lea: Secularizarea – posibil obstacol în formarea duhovnicească a tinerilor
III.1. Redescoperirea valorii trupului din perspectiva ortodoxă – mijloc de rezistență a tânărului în fața fenomenului secularizării
III.2. Familia creștină, tinerii și provocările secularizării
I. Analiza programei școlare
II. Metode didactice utilizate la ora de religie în vederea formării caracterului moral al tinerilor
II.1. Metode expozitive
II.1.1. Povestirea didactică
II.1.2. Explicația
II.1.3. Argumentarea
II.1.4. Problematizarea
II.1.5. Descoperirea didactică
II.1.6. Prelegerea
II.2. Metode de cunoaștere a realității religioase
II.2.1. Observarea realității religioase
II.2.2. Studiul de caz
II.2.3. Metoda exemplului
II.2.4. Meditația religioasă
II.3. Metode fundamentate pe acțiune
II.3.1. Metoda îndrumării teoretice și practice
II.3.2. Dramatizarea
II.3.3. Serbările religioase
II.3.4. Cercul de religie
III. Mijloace didactice utilizate la ora de religie în vederea formării caracterului moral al tinerilor
III.1. Icoana
III.2. Textul biblic
III.3. Textul literar și patristic
III.4. Filmul
III.5. Emisiunile religioase televizate
III.6. Calculatorul
III.7. Softurile educaționale cu tematică religioasă
IV. PROIECTE DIDACTICE
V. ANALIZA CHESTIONARELOR
VI. ESEURI ALE ELEVILOR
VII.CONCLUZII
ANEXE
SIGLE
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
În vremurile vechi, un pustnic, vestit prin viața sa sfântă și cunoașterea sufletului omenesc, i-a poruncit ucenicului său: «Smulge copacul acela din rădăcini», și i-a arătat un curmal tânăr, dar cu rădăcini adânci. Îndeplinind fără șovăire voia părintelui, ucenicul a început lucrul. Dar oricât s-a străduit, nu l-a putut clinti. «Părinte, i-a spus el ucenicului, mi-ai cerut ceva cu neputință de împlinit!» Atunci bătrânul i-a arătat un copăcel foarte tânăr, pe care ucenicul l-a smuls imediat, cu tot cu rădăcini, fără un efort prea mare. Prin urmare, el nu a putut clinti copacul cu rădăcini adânci, puternice, dar l-a biruit lesne pe cel mai tânăr tânăr.
Acest citat ne poate oferi cheia posibilă prin care să deschidem argumentele abordării lucrării Formarea caracterului duhovnicesc-moral al tinerilor de azi. Responsabilitatea unei argumentări ce are în spate experiența de la catedră, actualitatea și prezența vie a acestor probleme în societatea contemporană sunt, sperăm, premisele unui bun început.
Un argument al acestei alegeri este în primul rând confruntarea zilnică, în calitate de profesor de religie, cu probleme spirituale și întrebări ale tinerilor, care în majoritatea cazurilor sunt dezorientați. Explicația cea mai comodă este să te lași dus de val, să te adaugi mulțimii de tineri și, în general, oamenilor care nu-și pun problema spiritualității și să zici, fără a-ți pune probleme de conștiință, că așa este normal. De aceea, caracterul moral în formarea spirituală a tinerilor, este important mai ales pentru a rodi cuvântul lui Dumnezeu în sufletul celor care pun bază pe formarea lor în școală și care așteaptă de la profesorul de religie nu numai un model, ci și o deschidere a sufletului. În adolescență, cugetul tânărului, mișcat, contradictoriu și revoltat, nu îi dă pace. Sufletul simte că se prăbușesc în jurul lui cele mai elementare valori ale moralei creștine. Copacul care are rădăcini adânci nu poate fi smuls de furtuni, iar cel fraged și gingaș, neclădit suficient pe „piatra credinței”, este smuls de vântul lumii secularizate.
Tema aleasă ne arată de ce copiii, și în general tinerii, trebuie obișnuiți din cea mai fragedă vârstă să facă binele. Înțelepciunea scripturistică spune: ,,Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale”(Ps. 118,9). Adică, dacă omul a pășit pe calea dreaptă de tânăr, dacă a îndrăgit de tânăr să facă binele, nu se va abate de la el la bătrânețe. Această idee o găsim dezvoltată în multe scrieri patristice și în Sfânta Scriptură. Memorabila este imaginea cu Tatăl ceresc, Care „șade pe pragul casei Sale, așteptându-ne cu răbdare și dor, cu inima gata să tresalte de bucuria reîntoarcerii noastre către El. Tot El este Cel ce vine în întâmpinarea noastră, nu pentru ca să ne osândească sau să ne reproșeze ceva, ci pentru a ne primi cu dragoste și cu bucurie, pentru a ne îmbrățișa și ierta. Pocăința este, la urma urmelor, acest elan încrezător către brațele deschise ale Domnului, este răspunsul nostru la dragostea lui Dumnezeu, Care ne cheamă fără încetare ”. Dacă ne temem de lupta cu păcatele, suntem lamentabili și demni de compasiune, căci în efortul nostru duhovnicesc stă Hristos, fără de Care nu putem face nimic (In.15,5), iar alături – ucenicii Săi, care, prin extensie, sunt duhovnicii. De aceea este capitală ascultarea de acești părinți spirituali, iar nu de voia noastră: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine” (Luca X, 10). Iubirea dintre pedagogul-părinte și fiii săi este întrupată în cuvintele Sfântului Pavel ale căror vorbe le auzim adresate Galatenilor: „O copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal.4, 19).
Fiind profesor de religie și nu duhovnic, arma de biruință o vom căuta în puterea cuvintelor și a exemplului, a îndrumării spre a găsi calea care duce la viața adevărată pentru tinerii dezorientați și dezamăgiți de caracterul adesea imoral și laicizat al vieții spirituale. Confuzia pe care o creează în sufletele tinerilor lumea de comportamente imorale este limpezită și întărită de argumentele întemeiate pe credința noastră ortodoxă, pe caracterul moral al vieților Sfinților și nu în ultimul rând, pe buna-cuviință. De aceea, acest demers va încerca să descifreze, să denumească și să ofere strategii de pedagogie creștină, menite, cu ajutorul lui Dumnezeu, să privească în totalitate omul ca personalitate, din punctul de vedere social și comunitar, dar, mai ales, să surprindă nuanțele și formele de întărire ale vieții duhovnicești a tinerilor de astăzi, prin prisma educației ca persoană creștină, comunională, în relație cu Dumnezeu.
INTRODUCERE
Termenul caracter provine din grecescul haractir, care însemna la început țăruș sau hotar ce se pune la limita dintre două terenuri. Termenul a însemnat apoi dalta sculptorului, care avea și ea rolul de despărțire. Termenul a primit apoi sens metaforic de trăsătură ce distinge o persoană de o altă persoană, adică de ceva ce are imprimat în sine o persoană, o trăsătură care o face distinctă, îi hotărăște unicitatea în raport cu ceilalți (în limba română remarcăm, verbul a hotărî provenit de la sunstantivul hotar, cu aceeași implicație de semnificație).
Caracterul moral e caracterul psihologic aplicat la valorile morale. Acesta nu se formează dintr-o dată, ci se bazează pe efortul necontenit al voinței. Când vorbim de formarea caracterului trebuie să avem în vedere trei coordonate: firea umană – întregul complex de forțe și tendințe psiho-fizice cu care se naște o persoană, mediul înconjurător în care își desfășoară omul activitatea și voința- care se supune educației și mai ales, autoeducației. Din punctul de vedere creștin omul nu se poate forma cu adevărat fără ajutorul harului divin, care constituie astfel al patrulea element ce contribuie la formarea caracterului moral.
Fiecare om are chemarea lui de la Dumnezeu pe care El l-a făcut om liber. Dumnezeu, ca icoană a iubirii, are noblețe și respectă libertatea omului, lăsând pe fiecare să urmeze calea care i se potrivește. Sfinții Părinți spun că în om este sădit un dar, iar acesta, descoperit și îndrumat de profesori și părinți, și mai apoi de duhovnic, care îi educă copilului voința și îi disciplinează viața, se poate transforma mai târziu, în vocația sa. Disciplina nu încalcă voia și libertatea noastră. În spațiul duhovnicesc și moral tinerii trebuie lăsați să aleagă singuri. Părinții, duhovnicii, dascălii trebuie să-i ajute pe tineri să-și aleagă viața pe care sunt în măsură să o urmeze, vizând chemarea lor duhovnicească adevărată, fără să le înăbușe predispozițiile. Noi, ca educatori, ne putem exprima opinia, datoria noastră fiind aceea de a-i ajuta sufletește să-și afle drumul lor propriu, înclinând balanța spre ceea ce este bine.
Trecerea sumară în revistă a motivului alegerii lucrării și a numeroaselor argumente care o fac actuală și chiar stringentă, având în vedere consecințele faptelor copiilor și ale tinerilor asupra întregii vieți, constituie o primă etapă a unui demers argumentativ ce va avea ca suport în primul rând Sfânta Scriptură, apoi scrierile Sfinților Părinți și operele actuale ale literaturii de specialitate, foarte numeroase, și nu în ultimul rând, demersul didactic aplicat la clasă pentru a da rezultate reale în sufletul copiilor.
Profesorul de religie trebuie să găsească metodele și căile cele mai potrivite pentru a se adresa sufletului copiilor și alături de părinții fizici și de cei duhovnicești (cei care îi au) el caută să îi aducă pe calea mântuirii. Părintele Iachint Unciuleac, marele duhovnic al Mănăstirii Putna pe care, cu multă bucurie l-am cunoscut îndeaproape, spunea: „Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, Tu să mă mântuiești”. Aceasta ar fi sintagma esențială a noastră, ca dascăli – să ducem mai departe ceea ce au sădit alții în noi și să insflăm credința vie care să îi determine pe tineri să lucreze binele.
Numeroși părinți fie sunt nepăsători față de educația religioasă și morală a propriilor copii, fie sunt atât de orbiți de iubirea lor irațională față de aceștia încât nu vor să vadă nimic rău în firea propriilor fii și rămân nepăsători la avertismentele binevoitorilor, la adevărul și sfaturile bune ale celorlalți. Când însă purtările rele ale copiilor devin insuportabile chiar și pentru părinții lor, abia atunci încep și aceștia să se gândească la îndreptarea băiețelului sau a fetiței lor și caută să-i corecteze comportamentul, dar este prea târziu.
Știm cu toții cât de repede încolțește în pământ o sămânță. Cauzele care îi înlesnesc evoluția încep să-și exercite de îndată influența. Căldura, umiditatea solului trezesc la viață mlădița încolțită, iar aceasta se arată la lumină. La fel se întâmplă și cu un copil, care este și el asemeni unui grăunte ce urmează să crească treptat. De asemenea, se cunoaște că natura umană nu se dezvoltă niciodată atât de repede precum la vârsta copilăriei; dar niciodată nu va avea mai multă nevoie de atenție și îngrijire ca în primii ani de viață. Trupul crește repede și se întărește, dar și mai rapidă este dezvoltarea sufletului. Copilul începe să vorbească, i se formează anumite noțiuni, învață să gândească; i se întărește voința și începe să lucreze. Îmbogățindu-și cunoașterea cu noțiuni despre obiectele care îl înconjoară, el își însușește noțiuni despre Dumnezeu, despre scopul vieții proprii, învață să deosebească binele de rău; în copil se trezește conștiința, apare sentimentul rușinii și al cinstei.
Pentru a da orientarea potrivită dezvoltării tuturor forțelor care înale trebuie să găsească metodele și căile cele mai potrivite pentru a se adresa sufletului copiilor și alături de părinții fizici și de cei duhovnicești (cei care îi au) el caută să îi aducă pe calea mântuirii. Părintele Iachint Unciuleac, marele duhovnic al Mănăstirii Putna pe care, cu multă bucurie l-am cunoscut îndeaproape, spunea: „Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, Tu să mă mântuiești”. Aceasta ar fi sintagma esențială a noastră, ca dascăli – să ducem mai departe ceea ce au sădit alții în noi și să insflăm credința vie care să îi determine pe tineri să lucreze binele.
Numeroși părinți fie sunt nepăsători față de educația religioasă și morală a propriilor copii, fie sunt atât de orbiți de iubirea lor irațională față de aceștia încât nu vor să vadă nimic rău în firea propriilor fii și rămân nepăsători la avertismentele binevoitorilor, la adevărul și sfaturile bune ale celorlalți. Când însă purtările rele ale copiilor devin insuportabile chiar și pentru părinții lor, abia atunci încep și aceștia să se gândească la îndreptarea băiețelului sau a fetiței lor și caută să-i corecteze comportamentul, dar este prea târziu.
Știm cu toții cât de repede încolțește în pământ o sămânță. Cauzele care îi înlesnesc evoluția încep să-și exercite de îndată influența. Căldura, umiditatea solului trezesc la viață mlădița încolțită, iar aceasta se arată la lumină. La fel se întâmplă și cu un copil, care este și el asemeni unui grăunte ce urmează să crească treptat. De asemenea, se cunoaște că natura umană nu se dezvoltă niciodată atât de repede precum la vârsta copilăriei; dar niciodată nu va avea mai multă nevoie de atenție și îngrijire ca în primii ani de viață. Trupul crește repede și se întărește, dar și mai rapidă este dezvoltarea sufletului. Copilul începe să vorbească, i se formează anumite noțiuni, învață să gândească; i se întărește voința și începe să lucreze. Îmbogățindu-și cunoașterea cu noțiuni despre obiectele care îl înconjoară, el își însușește noțiuni despre Dumnezeu, despre scopul vieții proprii, învață să deosebească binele de rău; în copil se trezește conștiința, apare sentimentul rușinii și al cinstei.
Pentru a da orientarea potrivită dezvoltării tuturor forțelor care înalță omul până la asemănarea sa cu Dumnezeu, părinții trebuie să urmărească atent evoluția morală a propriului copil. Deoarece educația are o dublă misiune, să cultive binele și să stârpească răul, ei trebuie să înceapă această educație la vârsta cea mai fragedă.
Unii părinți, mai ales cei foarte tineri, îl privesc multă vreme pe copil ca pe o jucărie. Ei îl hrănesc, îl culcă, îl mângâie, se joacă cu el, îl apără în fel și chip de răceală și alte boli, dar în rest îl lasă să alerge, să umble unde vrea, să facă ce vrea, numai să nu fie deranjați de plânsetele și țipetele sale. Multă vreme nu observă că „îngerașul” este de fapt un copil încăpățânat, mofturos, nestăpânit și egoist mai mult decât ar fi normal pentru vârsta sa. Din întâmplare, în realitate din Pronia lui Dumnezeu, părinților li se deschid ochii. Însă, uneori, este prea târziu; copăcelul a crescut și are rădăcini prea adânci.
Alți părinți greșesc la fel de mult pornind de la noțiuni eronate despre educație care au pătruns în societate. Aceste noțiuni greșite sunt cu atât mai greu de înlăturat cu cât servesc, pe de o parte, pentru a justifica și scuza lipsurile din educația copiilor.„Sunt doar niște copii, cum poți fi sever cu ei?” Desigur, sunt copii, dar ce fel de copii sunt și ce se va alege de ei? Și apoi, oare vârsta copilăriei și adolescenței dă dreptul de a face rău? Este oare înțelept să nu dăm atenție unei fapte rele, numai pentru că autorul este doar un copil care nu știe să se apere? Cu anii ,,o să le vină și mintea la cap”, spun alți părinți nu foarte atenți; „copilul va începe să gândească și va înțelege singur ce este bine și ce este rău!”. Conștiința, ca o sabie cu două tăișuri, poate fi orientată atât spre bine, cât și spre rău. Iar conștiința binelui nu este încă totul; trebuie să dorești binele și să capeți deprinderea de a-l face. Către această deprindere omul trebuie orientat din copilărie, pentru ca binele cunoscut cu ajutorul conștiinței să fie înfăptuit printr-un efort al voinței.
Uneori chiar o inteligență superioară, dacă nu a fost însoțită la timp de o bună educație nu aduce mare folos, fiindcă omul este îndemnat și spre rău, cum este înclinat și spre bine; depinde de cel care urmărește creșterea sa să încline balanța bine și mai ales, să o facă la timp. Justificând faptele rele ale copiilor și tinerilor, ca și eșecul propriu în educația lor, părinții iresponsabili pot obiecta: „Nu se pot cere și spera virtuți încă de la vârsta copilăriei!”. De ce nu? Oare la vârsta copilăriei și adolescenței Domnul nostru Iisus Hristos nu ne servește drept exemplu pe care să-l urmăm cu toții? Oare nu se spune în Evanghelie că în copilărie și adolescență El era pildă de înțelepciune și de iubire pentru Dumnezeu și oameni? (Luca 2, 40- 52).
Sunt destule relatări în viețile sfinților care arată că unii dintre ei au fost împodobiți încă din pruncie cu virtuți, ca: bunăvoință, cinste, ascultare, curăție. Mântuitorul spune despre copii: „Lăsați copiii să vină , căci a lor este împărăția Cerurilor” (Matei 19, 14) și: „Vai celui ce va sminti pe unul dintre aceștia mici”(Matei 18, 6) adică îl va amăgi spre păcat, rezultă de aici concluzia că este de mare valoare în planul lui Dumnezeu orice om, mai ales un copil. Credem că Mântuitorul vorbește astfel tocmai pentru a arăta că virtutea poate fi făptuită de la o vârstă fragedă, când de altfel lucrarea ei este și mai curată, mai sinceră.
Părinții nu trebuie să treacă cu vederea nici o manifestare a răului, chiar la cei mai mici dintre copii. Și un copil foarte mic își are lipsurile și patimile sale, moștenire tristă a păcatului strămoșesc – mai întâi manifestate inconștient, apoi exercitate cu bună știință. De pildă, dacă un copilaș observă și știe că prin strigăte și plânsete poate obține tot ce dorește, el va striga de fiecare dată până i se satisface dorința și, de la o zi la alta, va deveni tot mai mofturos și mai încăpățânat. La fel se întâmplă cu toate celelalte lipsuri și patimi care se manifestă în toată plinătatea lor odată cu înaintarea în vârstă. Dar germenii există încă din fragedă pruncie, deci educația trebuie începută la vârste foarte mici. Observăm înclinațiile copiilor și smulgem tot ce nu este bun, îndepărtând răul printr-o bună educație. Un grădinar retează la timp lăstarii nefolositori ai plantelor. La fel trebuie să facă un părinte cu copilul său. Inima unui copil o putem compara cu o livadă, iar părinții și profesorii sunt grădinarii numiți de Dumnezeu pentru a curăța din mugure grădina inimii copiilor de buruienile păcatelor și ale obișnuințelor vătămătoare. Dar dacă părinții vor aștepta până când inima copilului va fi încurcată în mreaja păcatelor, atunci nu vor mai putea birui buruiana răului: ,,Un tânăr, de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Acțiunea educației nu trebuie să constea doar în înlăturarea răului, ci și în obișnuirea copiilor încă de mici cu binele, pentru că vor avea mult folos, așa cum arată același Sfânt Părinte: ,,Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor și să-i facem gata de a primi sămânța. Să arătăm lumii pe tinerii noștri mai cuminți și mai înțelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cumințenia strălucește în viața tânărului! Dacă ești cuminte la bătrânețe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte. Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când ești în cuptor, să nu fii desfrânat când ești tânăr’’.
Odată, într-o seară, după o zi de trudă petrecută de Domnul Iisus Hristos în neîntrerupte predici și discuții cu oameni din popor, cu fariseii și cu ucenicii, au venit mame aducându-și copiii, pentru ca El să-i binecuvânteze. Ucenicii nu mai voiau să-L tulbure pe Mântuitorul și nu le-au lăsat să meargă cu copiii. Atunci Iisus Hristos a spus acele cuvinte care vor rămâne chemarea iubirii față de copii în veci: „Lăsați copiii să vină Mine…”(Matei 19, 14). În aceste cuvinte este exprimată esența îndatoririlor părinților creștini față de copiii lor, anume să-i aducă pe aceștia în fața Mântuitorului. Aceasta se împlinește atunci când părinții îi aduc pe copii la unirea cu Hristos, Mântuitorul nostru, prin credința în El, prin Tainele Bisericii, prin sădirea în sufletele lor a unei iubiri fierbinți față de El și prin ascultare față de învățătura Lui. Calea spre acestea este educația creștină a copiilor.
În vremurile de astăzi, profesorii se plâng că majoritatea copiilor, ca să nu mai vorbim de tineret, nu sunt bine educați, chiar părinții se plâng adeseori de aceasta. Educația nesănătoasă este o realitate neîndoielnică. Dar o boală nu trebuie lăsată să se învechească, ci urgent, să fie tratată. Iar atunci când se dorește tratarea unui bolnav, el trebuie întrebat, înainte de toate, ce îl doare și unde îl doare. Cei ce au ocazia să aibă de-a face cu copiii ne vor spune, dacă sunt sinceri, că primul lucru ce sare în ochi la tineri este neglijarea laturii religioase. Profesorii vor spune că în școli vin adesea copii pentru a căror formare religioasă nu s-a făcut nimic sau aproape nimic în familie; fie nu au frică de Dumnezeu, fie nu cunosc rânduielile religioase. Întrebi un copil: „Te rogi lui Dumnezeu?”, și el răspunde: „Acasă la noi nimeni nu se roagă!” Lecțiile profesorului de religie din școală nu își află sprijin în familie din partea părinților. Este aproape cu neputință să se pună în rânduială mersul la biserică, la slujbă, al copiilor. Se constată la aceștia chiar indiferență față de viața religioasă. Adesea putem auzi din gura copiilor mai mari care frecventează școala, vorbe necuviincioase despre obiectele de cult, blasfemii și înjurături, chiar cu referință la fețele bisericești, manifestări de necredință.
De asemenea, mai constatăm la copiii din vremea noastră absența calităților care trebuie să împodobească vârsta copilăriei. Citim despre Mântuitorul Iisus Hristos, aflat la vârsta de doisprezece ani că mergea cu părinții din Ierusalim, le da ascultare și ,,sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul și la oameni” (Luca 2, 52). Acesta este un model pentru toți copiii; Lui trebuie să-I urmeze cu toții.
Voi enumera doar câteva dintre defectele copiilor de astăzi, de care se plâng părinții. În primul rând, astăzi copiilor le lipsește modestia, sunt brutali, îndărătnici, obraznici, sălbatici. Privim cu atenție doar comportarea lipsită de respect a copiilor față de părinți, educatori, profesori, vârstnici. Ne plângem de nesupunerea și minciunile copiilor; recunoaștem că sunt superficiali și nu vor să se ocupe de nimic serios; mărturisim mai ales lipsa lor de atenție, de consecvență, chiar patima pentru plăceri, întinarea sufletului de copil; arătam că astăzi copiii cunosc ceea ce adulții curați la suflet pronunță stânjeniți, ceea ce după cuvântul Apostolului Pavel, nu trebuie să poarte nume la creștini. Dar cine este vinovat oare de toate acestea? Răspunsul ar putea fi: dacă un copil este rău educat, cea mai mare parte din vină o poartă părinții. Desigur, puțini părinți vor fi de acord cu acest răspuns. Cei mai mulți spun și cred în sinea lor că își îndeplinesc conștiincios îndatoririle. Suntem încredințați prin viața Sfinților că Dumnezeu a făcut totul ca să fie posibilă o bună creștere și educare a copiilor noștri. El a stabilit de la bun început căsătoria, unire pe care a făcut-o nezdruncinată, pentru ca tatăl și mama să-și îndrume copiii, prin iubirea lor unită, către bine. Domnul Iisus Hristos a înălțat căsătoria la rang de Sfântă Taină, dăruind părinților binecuvântarea care să-i ajute în îndeplinirea datoriei de a educa pe copii creștinește. El a dat fiecărui copil câte un Înger Păzitor; în Taina Botezului i-a spălat sufletul de păcatul originar, iar prin Taina Împărtășaniei i-a dat puteri binefăcătoare, încât fiecare sămânță bună să încolțească și să dea roade în sufletul copilului, cu singura condiție ca și părinții să contribuie la aceasta; prin Taina Împărtășaniei, copiii se unesc în modul cel mai strâns cu Hristos, își întăresc viața sufletească și primesc o arvună a vieții veșnice.
De multe ori, copiii aud și văd în casă lucruri care ar fi trebuit să rămână multă vreme necunoscute lor; multe nelegiuiri și păcate devin obișnuite de timpuriu pentru copii, aceștia devin supuși patimilor încă înainte de a afla ce este patima. Adesea, copiii care vin la școală și cu care urmează să lucreze profesorul de religie sunt viciați de acasă și aduc cu ei în școală deprinderi și obiceiuri rele, cum sunt, de pildă, minciuna, înșelăciunea, fățărnicia, obrăznicia în atitudine și comportament. Dar, cu multă răbdare și migală, profesorul împreună cu ceilalți factori implicați în educația copilului vor trebui să atragă atenția și mai ales să învețe copilul să fie atent cu cei din jur, să fie blând și să conștientizeze prezența lui Dumnezeu în inima sa și în tot ceea ce îl înconjoară.
Dintr-un copil putem face un locuitor al Cerului, iar, prin Providența divină chiar ereditatea poate fi depășită. Sufletul lui este precum ceara moale; în ea poate fi încrustat chipul lui Dumnezeu. Fiecare om devine ceea ce face din el educația. Adesea, părinții îi numesc îngeri pe copiii lor, dar printr-o educație greșită, neatentă, se întâmplă ca din ei să se formeze oameni pătimași. Aceasta se întâmplă de multe ori, ca urmare a păcatului originar: câte un copil apare pe lume cu o predispoziție către rău; un altul este de la natură certăreț, orgolios, supărăcios, leneș; dar toate acestea nu sunt decât înclinații și predispoziții. De aceea există educația și părinții, pentru a nu permite dezvoltarea acestor înclinații. Prin dresaj pot fi îmblânziți leii și hienele, care par să-și uite sălbăticia; cu atât mai mult, în cazul unei ființe raționale, pot fi înfrânate înclinațiile rele printr-o bună educație. Ele devin patimi doar dacă sunt lăsate să se dezvolte nestingherite, fără a fi înfrânate de o educație creștinească sănătoasă. Exemplul ar fi de acest fel: copilul meu este bine crescut, dar de la prieteni a luat obiceiurile rele și patimile pe care nu le-a avut înainte. Deci vina o poartă tentația din mediul în care aceștia se dezvoltă. Se constată că părinții care știu să controleze acest mediu și sunt atenți în disciplinarea programului copiilor lor, a timpului liber, a prietenilor, reușesc să asigure copiilor o temelie creștină.
Unii părinți dau vina pe spiritul vremurilor pentru educația greșită a copiilor lor, plângându-se că vremurile sunt azi mult mai rele decât înainte; în timpurile lor, era cu totul altfel: era mai multă frică de Dumnezeu, copiii îi ascultau pe părinți și îi respectau mai mult. Nu putem să negăm, este mult adevăr în aceste cuvinte. Din păcate, vremurile și spiritul dominant al epocii noastre sunt, într-adevăr, compromițătoare: astăzi, autoritatea nu mai este recunoscută, respectul față de biserică și stat, față de îndrumători și vârstnici nu mai constituie o îndatorire pentru foarte mulți oameni. Din nefericire, este un fapt incontestabil că duhul cel rău al vremurilor își exercită influența asupra copiilor, îndeosebi asupra tinerilor de vârstă școlară. La fel poate fi oprită pătrunderea spiritului rău al vremurilor în familie, printr-o educație creștinească și prin reguli proprii. Desigur, dacă părinții, îndeosebi tații, cedează în fața acestui spirit distrugător, credem că nu se poate naviga împotriva curentului, iar copiii nu se vor putea apăra de influența rea a acestuia. În general, dacă tatăl sau mama se numără printre cei nepăsători, dacă nu dă atenție îndatoririlor sale religioase, nu merge aproape deloc la biserică, se pronunță cu ironie și dispreț chiar în prezența copiilor, asupra religiei și a obiectelor de cult, nu trebuie să se aștepte la mai mult respect din partea copiilor săi față de propria persoană. Dacă părinții nu Îl cinstesc pe Dumnezeu și pe Sfânta Sa Biserică, nu recunosc nici o autoritate, copiii nu vor recunoaște autoritatea tatălui și a mamei. Sau dacă părinții râd în prezența copiilor de rânduielile și ritualurile bisericești și creștinești, este normal ca și copiii lor să-și piardă respectul față de toate, inclusiv față de autoritatea părintească. De aceea, pentru ca spiritul vătămător al vremurilor să nu-i molipsească pe copii, în primul rând nu trebuie să acceptam în preajma noastră asemenea manifestări și să urmăm cu tărie rânduiala lui Hristos și învățătura Bisericii Ortodoxe.
Cele spuse sunt întărite și de cuvântul Domnului, căci prin el vorbește Duhul Sfânt, Duhul adevărului. În cartea Tobie și Tobit, capitolul 4, sunt cuprinse sfaturi memorabile ale tatălui către fiul său, Tobie. Acesta, ascultându-și părintele, a fost răsplătit de Dumnezeu cu o viață binecuvântată. Deci, după felul de viață al copiilor, se cunosc părinții și modul în care aceștia i-au educat: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Proverbe 22, 6). Acest verset ne spune despre singura metodă eficientă de creștere a copiilor: exemplul personal. Și Sfântul Apostol Pavel atenționează pe părinți să-și educe copiii cu tact și blândețe: ,,Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului”(Efeseni VI, 4) .
Într-o livadă a crescut un pom sălbăticit, pe care oamenii care trec, îl observă, îi constată defectul, dar nimănui nu-i va trece prin minte să certe pomișorul, ci proprietarul livezii va fi cel vinovat de starea pomului respectiv. Responsabilitatea în fața lui Dumnezeu și a propriei conștiinte sociale aparține așadar gradinarului, fie el profesor, părinte sau duhovnic, iar anii de școală sunt anii întemeietori ai caracterului moral și duhovnicesc al tânărului.
PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL I
LUMEA CONTEMPORANĂ ȘI TINERII
Motto:
„Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmași, unul după altul. Iar vrăjmașii mântuirii sunt aceștia: lumea, trupul și diavolul”.
Părintele Arsenie Boca
I.1. Tinerii în lume și provocările ei
Trăim într-o lume relativă și amăgitoare, pe cât de superficială, pe atât de îmbietoare, în care este mai puțin important sau chiar indiferent dacă ești „un om de caracter”, după cum sintetic și limpede este exprimată calitatea umană în limba română, cât mai degrabă cum să te adaptezi pentru a trăi mai bine, mai comod și lipsit de griji. Este mult mai apreciat de către cei din jur să ai putere mercantilă și onoare pentru a fi important pe pământ, decât să practici ascultarea și simplitatea spre a dobândi smerenia care te face important înaintea lui Dumnezeu.
Însă abordarea aceasta este greșită, căci se insistă pe aspectul material al existenței umane, care naște conflicte și dezumanizează, adâncind diferențele dintre semeni, în loc să cultive elementul spiritual care evidențiază adevărata valoare a omului: „ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreaga, iar sufletul său îl va pierde?”(Matei 16, 26). La fel se pune și problema credinței, căci pentru mici avantaje suntem capabili de cele mai neașteptate compromisuri.
Dacă ar fi să facem calcule și analize, am spune că mijloacele prin care se desacralizează lumea sunt atât de diverse, încât am concluziona precum psalmistul, că n-a scăpat nimeni neafectat: „Stricatu-s-au oamenii și urâți s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul ”(Psalmi 13, 1). Cu amărăciune constată și Sfântul Ioan de Kronstadt că tineretul nu e preocupat de cele sfinte: ,,Tineretul, mai mult sau mai puțin studios, arareori dă pe la biserică și, în general, nu se arată preocupat de educația religioasă, considerând-o inutilă și lăsându-se atras de cele ale vieții. […] Este rezultatul trufiei și al unei imaturități spirituale. Ei consideră mersul la biserică și participarea la slujbele divine o problemă care privește poporul de rând și femeile” .
România, cu procentul ei dezarmant de membri ortodocși, după momentul 1989, a importat multe comportamente imorale. Exodul românilor în Occident pentru o viață mai ușoară a dus la distrugerea atâtor familii, a sensibilizat în mod exagerat copiii rămași în grija altora, a deschis apetitul avariției și al avidității. Visul frumos al Uniunii Europene ia tot mai frecvent chipul înfricoșător al coșmarului imoralității. Tineretul este decimat de excesele de narcotice (alcool, tutun, cafea, droguri); sexualitatea nu se mai ascunde sub perdeaua rușinii, ci se popularizează și se încurajează excerbat prin toată mass-media. Avortul e o practică frecventă, iar corupția și hoția sunt prezente în toate compartimentele; tribunalele nu mai fac față situațiilor acute sau tragicomice pe care trebuie să le soluționeze.
Acestea sunt cele mai evidente aspecte ale secularizării cu care societatea, dar mai ales Biserica se confruntă. S-ar părea că toți sunt foarte răi și nu urmăresc decât satisfacerea proprie. În acest context nefavorabil mesajul veșnic actual al Mântuitorului Hristos sună stingher : „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”(Matei 4, 17). Memorabilă este imaginea cu Tatăl ceresc, Care „stă pe pragul casei Sale, așteptându-ne cu răbdare și dor, cu inima gata să tresalte de bucuria reîntoarcerii noastre către El. Tot El este Cel ce vine în întâmpinarea noastră, nu pentru ca să ne osândească sau să ne reproșeze ceva, ci pentru a ne primi cu dragoste și cu bucurie, pentru a ne îmbrățișa și ierta. Pocăința este, la urma urmelor, acest elan încrezător către brațele deschise ale Domnului, este răspunsul nostru la dragostea lui Dumnezeu, Care ne cheamă fără încetare la El”. Dacă ne temem de lupta cu păcatele, suntem lamentabili și demni de compasiune, căci în efortul nostru duhovnicesc stă Hristos, fără de Care nu putem face nimic (Ioan 15, 5), iar alături – ucenicii Săi, care, prin extensie, sunt duhovnicii. De aceea este capitală ascultarea de acești părinți spirituali, iar nu de voia noastră: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine, iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16). Dar până să asculți de ei, trebuie să-i cauți. Și aici ne împotmolim din nou. Societatea românească duce mare lipsa de modele. Nu ne putem plânge nici ca Sfântul Ilie, când credea că a rămas singurul drept în fața Stăpânului, fiindcă nu ne putem compara cu faptele și virtuțile Sfântului, dar nici nu ne permitem verificarea duhovnicilor numai după rigorile personale, care uneori sunt destul de artificiale. Ne trebuie nădejde și rugăciune, unite cu voința de a spori duhovnicește, că Dumnezeu știe exact ce ni se potrivește stării noastre. Dar dorința Lui de a ne face părtași la veșnicele desfătări nu anulează libertatea noastră, ci o susține discret. De aceea și psalmistul confirma că în funcție de inimă ți se răsplătește: „Dea ție Domnul după inima ta…” (Psalmi 19, 4). Dacă dragostea de Dumnezeu este mare, El este în măsură să ne rânduiască duhovnicul potrivit, fiindcă are întreaga noastră viață în față. Iar acesta dăltuiește în persoana umană Chipul Ziditorului și schițează conturul asemănării cu El, urmând ca noi să completăm spațiile libere cu râvnă sfântă și cu multe osteneli, conștienți fiind că numai cei silitori pun mâna pe moștenire (Matei 11, 12). Sfântul Ioan Gura de Aur sintetizează această conlucrare: „A scăpa de putreziciunea păcatelor este lucrarea lui Hristos; dar a nu se mai întoarce iarăși la putreziciunea aceea este lucrarea sârguinței și nevoinței ucenicilor”. Am putea aminti acum și faptul că există, în masă, categoria celor superficiali sau comozi. Aceștia nici n-au nevoie de duhovnici mari și sunt și indiferenți față de modul în care sunt tratați la spovedanie. Se complac în starea decăzută în care se află și vin la doctorul sufletesc fără să dorească cu adevărat să schimbe ceva în viața lor. Mărturisirea lor e superficială și puerilă – fiindcă spun că le-au făcut pe toate, deoarece nu sunt conștienți că argumentele lor sunt copilărești: „ca tot omul am greșit”. E ca și cum ar merge la doctor cu dureri în tot corpul, iar medicul, fără alte consultații și analize, ar da un pumn de pilule ca tratament, dar, practic, fără nici un efect. Par mulțumiți de felul cum trăiesc și practică spovedania, fie din tradiție, din obișnuință sau superstiție. Se mint singuri că „e bine s-o faci și pe asta”. De la asemenea atitudini au luat ființă spovedaniile fără pregătire amănunțită și se perpetuează asemenea „ședințe” de durată foarte scurtă. Cum se pot remedia problemele în doar două, trei sau cinci minute? Mai gravă este nepăsarea în care trăiesc și iresponsabilitatea de care dau dovadă, știind că bagatelizarea lucrurilor sfinte este echivalentă cu călcarea poruncii a treia din Decalog, iar o asemenea practică adâncește întunericul din mințile oamenilor și îngheață inimile .
Stresul și condițiile sufocante de la locul de muncă unde, nu numai competiția și competența influențează dispozițiile psihice ale celor mai mulți, creează multe probleme. Din această cauză oamenii consultă psihologul, dar prin discuții amiabile, aceștia nu sunt obligați să renunțe la orgolii, pretenții și plăceri. În plus, preotul duhovnic arată oamenilor ceea ce este pozitiv în viața lor, îndrumând, dar, mai ales, oferind celui pe care îl ascultă, compătimire și iertare, și încredințându-l de purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Schizofrenia îi încercă pe tineri în momentul adolescenței. Atunci se adâncesc într-o lume lăuntrică imaginară. Toate maladiile noastre provin din faptul că nu primim realitatea […]. Marea realizare a vieții spirituale este acceptarea a ceea ce sunt: întreaga mea ereditate, întreaga mea educație cu tot caracterul meu, cu rănile mele cele mai umilitoare, inclusiv cele pe care nu voi ajunge niciodată să le cunosc în mod limpede pentru că sunt îngropate în inconștientul meu. Astfel, deși rănit, eu sunt iubit de Dumnezeu așa cum sunt”.
Astfel am putea înțelege un părinte contemporan care insistă ca atunci când fiul duhovnicesc vrea să se desăvârșească, acesta să facă ascultare indiferent de înălțimea duhovnicească a duhovnicului său. Iar pentru că sfaturi negative în scaunul de spovedanie nu există, procesul desăvârșirii avansează concomitent cu ieșirea lui Dumnezeu în întâmpinarea penitentului cu cele mai bune mijloace și posibilități. Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile de la Matei, face niște recomandări către ucenicii Săi, oameni duhovnicești: „Trebuie să fiți foarte pricepuți, pentru că în mâinile voastre stă mântuirea celorlalți. Trebuie să aveți atâta belșug de virtute, pentru ca folosul ei să împrăștie și la alții. Dacă nu veți fi așa, nu vă veți fi nici vouă îndestulători”.
Pentru cei de bună credință, discuțiile din scaunul spovedaniei sau dinafara lui sunt de mare utilitate. Se știe cu ce chin sufletesc trăiesc mulți creștini, iar ușurarea, mângâierea, încurajarea, soluția vin cel mai des după luminarea și întărirea cu harul pocăinței, căci „în aceasta stă mai cu seamă puterea lui Dumnezeu, că El găsește ieșire acolo unde noi nu găsim ieșire”. Prin gura duhovnicului vorbește Însuși Dumnezeu pentru cei ce solicită din toată inima ajutorul. Afară de faptul că Dumnezeu desăvârșește soluțiile, El nu anulează aportul duhovnicului cu experiența și dăruirea lui, căci astfel s-ar ajunge la atitudinea sectară că spovedania trebuie făcută nemijlocit înaintea Stăpânului ceresc. Așa însă, nu mai ai nicio garanție că ai primit și iertarea. Și noi cerem iertare zilnic în cadrul rugăciunilor și, cu siguranță, multe dintre mărunțișurile negative sunt iertate de Dumnezeu, dar numai după Mărturisire te simți cu adevărat liber, iar după Cuminecare – chiar împlinit .
Din experiențele multor părinți am înțeles că fiii duhovnicești seamănă mult cu duhovnicii lor, pentru că sunt formați în același stil, adeverindu-se și în cazul acesta cuvântul Mântuitorului Hristos, chiar dacă l-a zis pentru Sine: „Fiul nu poate să facă nimic de , dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai ” (Ioan 5, 19).
Mai mult decât oricând se simte nevoia discuțiilor cu reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ, mai ales pentru puterea și harul pe care îl au, de unde încrederea pe care oamenii le-o acordă. Se pune însă și problema timpului. În vreme ce Dumnezeu „iartă totul și imediat, de îndată ce păcătosul se pocăiește”, noi mai amânăm, ori ne mai întoarcem la aceleași păcate, arătând nehotărârea noastră și dorința pervertită după patria cerească .
Toată lumea se plânge de lipsa timpului, dar aproape toți au timp de pierdut. N-avem timp pentru rugăciune, pentru examinarea conștiinței, pentru căință, pentru ajutorarea semenilor, pentru lectura cărților de suflet ziditoare, pentru Biserică, chiar dacă tocmai pentru acestea Dumnezeu dilată limitele timpului, însă încadrăm în programele noastre cele mai ciudate desfătări .
Un lucru este clar: în Ortodoxie nimeni nu se mântuiește fără Spovedanie și Împărtășanie și depinde numai de noi unde ne va găsi sfârșitul.
* * *
Tinerețea este cea mai frumoasă și mai captivantă perioadă a vieții, mai ales din punctul de vedere al lumii contemporane care consideră că totul este permis la această vârstă, pentru că suntem tineri. De aceea, distingem două clase ale tinerilor contemporani, având în vedere criteriul spiritual – al credinței adevărate: cei împreună cu Hristos și cei care au rătăcit calea dreaptă, cei rătăciți.
Provocările lumii contemporane sunt diverse, și în niciun caz nu conduc sufletul tinerilor spre bine. Nu avem timp să admirăm, nu avem timp să ne rugăm; trecem într-o goană nebună peste tot și toate, fără a ne opri din viteza care ne duce în final la întuneric. De aceea vedem tot mai mulți sau tot mai puțini tineri în biserică. Folosim termenul ,,tot mai mulți” pentru a putea înțelege setea după cunoaștere și după Dumnezeu a celor care au reușit să simtă picătura harului divin și termenul ,,tot mai puțini” pentru cei care, din păcate văd raiul desfătării în toate plăcerile lumești. Apoi, știm că în zilele noastre, spunea Monahia Siluana Vlad, ,, «tatăl minciunii, ucigașul de oameni» (Ioan 8, 44) împreună cu legiunile lui și-a schimbat tactica de luptă. El nu-l mai ispitește pe om doar cu bunuri pământești, trupești sau sufletești, aruncându-i în ură și război fratricid, ci mai ales cu bunuri spirituale aduse de fel de fel de spirite. E ispita cea mai grea, aceea de a lua duhul întunericului drept duh de lumină! Or, astăzi, omului, și celui necredincios și, de multe ori și din păcate, și celui credincios, îi lipsește discernământul, capacitatea de a deosebi duhurile! Cine ne dă această competență? Dumnezeu Duhul Sfânt! Cum Îl dobândim? Împlinind poruncile lui Dumnezeu și luptând lupta cea bună, lupta cu patimile, cu duhurile răutății din văzduhul acestei lumi. Această luptă este asceza creștină, asceza ortodoxă!”
De aceea ei se îndreaptă cu mare sârguință spre încercări spirituale de eliberare sufletească fără a ține cont de Adevăr și Dreptate, umblând dezorientați, urmărind plăcerile lumii și promisiuni deșarte. Astfel, problemele lor își găsesc rezolvarea prin niște soluții extreme, total în afara Bisericii dreptmăritoare. Ei nu mai au timp să trăiască frumos, în sensul unei viețuiri armonioase și influențați cât mai puțin de factorii perturbatori ai lumii contemporane.
În slujba Canonului Mare Sfântul Andrei Criteanul scrie: ,,N-a fost păcat, nici faptă, nici răutate pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul, și cu știința și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară”. Dacă citim sau ascultăm orice slujbă a Bisericii noastre, vom înțelege că a fost alcătuită pentru vameși, desfrânate, tâlhari păcătoși, nu pentru virtuoși sau curați. Pe de altă parte, păcatul adevărat nu este numai comportarea exterioară, ci și starea și trăirea interioară. Desigur, sunt mulți bolnavi sufletește, dar nu simt sub nicio formă boala aceasta. Dacă nu ne mustră conștiința, acest lucru se datorează împietririi inimii și mulțimii păcatelor, iar la spovedanie începem să enumerăm binefacerile și virtuțile noastre, arătând că suntem buni. Dacă am fi sinceri cu noi, am vedea mulțimea păcatelor noastre. Pentru Dumnezeu este importantă starea inimii: ,,Căci din inimă ies: gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19).
Maica Magdalena, pe urmele unei „pedagogii a atenției” cu ecouri în metoda profesoarei Anastasia Popescu, cunoscută ca Mama Sica, consideră că o educație mai austeră este de preferat uneia libertină deoarece ține mintea trează și atentă, altfel ajungând-se la o societate deviată și dizolvată, deoarece în afara unei morale o societate nu poate exista: ,,Relaxarea moravurilor în zilele noastre e o mare ispită pentru adolescenți. Societatea noastră este mult prea permisivă și ușuratică”.
I.2. Tinerii români contemporani
Se spune foarte des în societate, aproape ca un reproș, că tinerii vremurilor de astăzi sunt foarte diferiți de cei din alte generații trecute, neținându-se cont de faptul că ei se potrivesc cu modul de a fi modern pe care tot societatea îl impune. De asemenea li se reproșează foarte des că ei sunt o generație care a primit totul de-a gata, lucru ce i-a transformat în marea lor majoritate în niște superficiali și leneși ai vieții. Dar nu este deloc corect să îi considerăm doar pe ei vinovați pentru ceea ce sunt, când ei sunt, mai ales, rezultate ale lumii și societății în care trăiesc. Ei nu au formate în ființa lor resorturile interioare pentru a înfrunta răul contemporan decât dacă au primit în familie o educație morală creștină care să-i ajute în astfel de demers. Altfel tinerii devin victime în fața valului occidentalizat al modernizării, deoarece le este foarte greu să facă o alegere care să-i situeze în afara lui.
Lumea contemporană a adus o mare transformare a mentalităților și a structurilor care influențează asupra valorilor moștenite. Trăind într-o societate în care domină o mentalitate consumistă sau una lipsită de principii morale, tinerii ajung chiar să se revolte împotriva unor valori tradiționale. Ca atare, părinții și profesorii întâmpină dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor lor de educare și formare a tinerei generații. Chiar este evidentă o anume incapacitate de a echilibra valorile tradiționale moștenite cu noile atitudini și concepții despre viață.
În mentalitatea tinerilor de astăzi se înscriu două teme fundamentale: independența și identitatea. Nu este în firea tinerilor să accepte de-a gata un stil de viață, o valoare, un comportament sau un limbaj fără ca acestea să fie analizate dacă ele se potrivesc cu ceea ce simt ei. În plus, tinerii simt nevoia să câștige o anume independență în raport cu părinții lor și cu societatea în care trăiesc și atunci contestă tiparele și își crează ei înșiși o nouă identitate, un mod de a fi prin care se simt liberi și altfel decât restul lumii. Dacă valorile propuse de înaintașii lor se potrivesc cu modul lor de a gândi și a simți viața și lumea actuală, acestea sunt acceptate și asumate; dacă nu se potrivesc, își caută altele în modernitatea care îi înconjoară, care, uneori și din nefericire, mai mult distrug decât construiesc.
Se știe că, în comparație cu adulții, tinerii sunt cei mai influențabili din toate punctele de vedere, în special din perspectiva imaginii incomplete pe care o au și care, de multe ori nu îi mulțumește. Acesta este motivul pentru care își caută „modele” de succes în lumea mondenă și încearcă să devină întocmai ca ele, copiindu-le imaginea. A devenit aproape un ideal ca să fii mereu în pas cu moda vremii. Astfel, tinerii țin foarte mult cont de aspectul fizic, se îngrijesc, își fac părul în diverse moduri, practică sporturi pentru condiția fizică și cheltuiesc din ce în ce mai mulți bani pentru haine. Mărcile de îmbrăcăminte capătă multe semnificații pentru ei, poate și aceea de a avea lucruri de valoare, care îi fac să se simtă puternici, (de fapt ei căutând în plan simbolic Valoarea absolută…) în timp ce valorile interne rămân în planul secundar. De foarte multe ori ei adoptă stiluri care nu li se potrivesc, dar nu contează atâta timp cât sunt „în trend” ca alții și nu „outsideri”. Este foarte important să te îmbraci cum se îmbracă alții, să asculți ceea ce ascultă alții, să îți schimbi personalitatea după cum sunt alții, să vorbești ca alții: „Niciodată societatea nu a fost mai uniformă și mai aplatizată decât azi. Și tocmai tinerii, care erau întotdeauna focar al noutății și al nonconformismului, au ajuns tagma cea mai conservatoare și plicticoasă. Din viața lor au dispărut imprevizibilul și aventura, au dispărut personalitatea și curajul. Toți poartă același fel de haine, ascultă același fel de muzică, poartă aceleași discuții și, ce e și mai dezgustător, au același vocabular, care se reduce pe zi ce trece. Tinerii au până și același mers și aceleași gesturi: țin într-un anume fel țigara și într-un anume fel sorb cafeaua, într-un anume fel își întorc capul când îi strigi, fie că ești în New York, în București sau viața lor este o imitație a unor staruri, actori sau muzicanți de duzină. Toată energia lor se cheltuiește în repetiții penibile a unor gesturi și replici care le-au plăcut. Ei sunt umbre care cad de pe ecranele televizoarelor”.
O trăsătură a adolescenței este existența unui limbaj propriu care exprimă foarte bine nevoia de a nu semăna cu cei maturi. De la termenii prescurtați utilizați cu referire la viața școlară (profa, diriga, mate, info) fie din comoditate, fie din nevoia de a trata cu familiaritate niște realități care sperie, la cuvinte preluate din limba engleză (ok, cool, trendy, look), de la superlative (super, foarte tare) la multe prescurtări și simboluri (după modelul Messenger-ului), limbajul tinerilor poate compromite în viitor limba română. Și acest lucru având ca motive, nu neapărat nevoia lor de a ieși în evidență și a părea teribili, cât și gradul lor de educație și lipsa de lectură. Iată ce spun, în acest sens, doi profesori de Limba și literatura română provenind din Deva și Botoșani: „Lipsa de lectură se observă din păcate la tinerii de azi în modul în care aceștia se exprimă. Folosesc greșit diferiți termeni, nu mai știu să formuleze o propoziție corectă. Scriu fără subiect ori fără predicat. Internetul care le acaparează tot timpul și televizorul sunt factorii esențiali ce le influențează modificarea limbajului. Am observat că un limbaj de periferie, cu înjurături și cuvinte licențioase este agreat foarte mult de adolescenți” sau: „Am observat că elevii au început să scrie și în caietele de școală exact așa cum scriu și pe messenger. Ba chiar am întâlnit în lucrări exprimări de genul acesta. Este grav pentru că nu reușesc să își impună limite și cel mai grav e că aceste exprimări au devenit atât de uzuale încât pentru ei țin de normalitate. Ba din contră, cei care încă mai vorbesc corect sunt considerați ca fiind ciudați. Spiritul de turmă acaparează aproape întreaga generație, iar cei care se opun sunt catalogați ca neadaptați”.
Grav este și faptul că limbajul unor adolescenți abundă în termeni atât de vulgari (îngrijorător este și faptul că aceiași termeni încep să fie auziți de la vârste mult mai mici) încât nu pot fi reproduși, și e tragic pentru că ei sunt folosiți atât de fete, cât și de băieți. Înjurăturile grosolane au devenit o formă de expresivitate și trebuie să recunoaștem că acest lucru se datorează mult și adulților din apropierea lor care nu sunt atenți la felul cum vorbesc, dar și unei adevărate „mode” de multe ori preluată inconștient și utilizată la fel de inconștient. Uneori nici nu realizează ce spun și aceasta este un lucru și mai grav.
Schimbările sociale și perspectiva consumistă a societății a adus limba română în situația de a face față și invaziei tehnologiei moderne, fiind obligată să absoarbă mecanic o terminologie nouă, preluată, în primul rând, de tinerii ancorați atât de profund în prezentul modern. Pericolul adus de limbajul tinerilor constă tocmai în obișnuința lor cu acest stil de a vorbi într-o așa măsură, încât să nu mai fie în stare să se exprime normal. Dispare progresiv responsabilitatea morală pentru limba română vorbită, limbajul devenind un instrument adaptabil la cerințele socio-culturale și științifice. În această ordine de idei se pune întrebarea: cum se vor încadra tinerii noștri pe linia neamului lor cu o limbă românească distrusă ?
Tinerilor nu le mai place să citească. Citesc obligați de școală și de temele pe care le au de făcut, dar recurg mult mai des decât la cărți și preferă să ia referatele sau eseurile gata făcute de pe site-urile specializate decât să gândească sau să imagineze ei singuri. Dacă sunt unii care se dedică lecturii de plăcere, aleg cărți de la periferia culturii, pline cu subiecte din zona agresivității, războiului, vulgarității, degradării. „Preferințele au devenit tot mai stranii și se pare că fisura este mult mai adâncă: s-au cam destrămat grilele de valori și principiile selecției!” iar economia de piață profită ca să promoveze cărți vandabile mergând până la un fel de manipulare a persoanelor vizate, oferindu-li-se o așa zisă „literatură de masă” cu nivel redus de cultură, dar căreia i se face o mare publicitate de best-seller. De asemenea adolescenții citesc revistele dedicate lor: Bravo, Bravo Girl, Popcorn, Cool Girl, cu subiecte („bârfe”) din lumea muzicii și a filmelor, nelipsita pagină cu sfaturi despre sexualitate (în care multe lucruri sunt prezentate ca fiind binevenite și firești pentru vârsta lor!?), pagina de psihologie cu răspunsuri la întrebări stereotipe și, bineînțeles, nelipsitul horoscop (care la un moment dat învăța cum să-ți alegi iubita/iubitul sau cariera în funcție de zodie!?).
O preocupare oarecum principală din viața lor este să stea ore în șir în fața calculatorului, pe Internet, pe Messenger, pe hi5, Twiter, Netlog și pe alte site-uri de socializare sau să aleagă ultimele noutăți în oferta de jocuri. Site-urile de socializare au devenit foarte populare pentru că tinerilor le place să iasă din anonimat, să se exprime, să prezinte o imagine mai interesantă a propriei persoane (uneori se ascund sub imagini false) și pentru că sunt curioși ce fac și ceilalți. Conform datelor companiei de cercetare online, Research Corp, „aproximativ 1,3 milioane de români care locuiesc în România utilizează rețeaua socială Facebook – de 10 ori mai mult comparativ cu anul trecut. În topul userilor români de Facebook tinerii de 20 de ani sunt aproximativ 81.000, urmați la egalitate de cei de 21 și 22 de ani cu aproximativ 76.000 de useri pe fiecare categorie de vârstă, și cei de 24 de ani, cu 68.000 de utilizatori. Acest lucru nu înseamnă însă că vârstele mai mici sau mai mari nu au cote semnificative, comparativ cu categoriile de tineri. Ca pondere, prezența celor cu vârste între 13 – 14 ani este foarte apropiată de a celor cu vârste cuprinse între 41 – 42 ani, în jur de 31.000 de utilizatori”. Compania respectivă prezintă aceste cifre cu entuziasm, dar realitatea este puțin plăcută deoarece acest lucru distruge tinerilor capacitatea de a relaționa în mod sincer și profund cu semenii lor și îi determină să-și creeze false personalități, punând accent pe lucruri superficiale și virtuale în defavoarea realității și a experienței.
Într-o țară în care viitorul tinerilor pare din ce în ce mai nesigur, fără a avea perspectivele unor șanse de angajare în țară, școala este privită în trei moduri: fie cu interes pentru perfecționarea individuală cu scopul de a mări șansele pentru o reușită profesională, fie cu obișnuință, pentru că trebuie făcută, și cu dezinteres (ca ceva plictisitor și fără sens), cu interes pentru a trăi viața de adolescent în distracții, în cluburi și cu prietenii. „Accesul masiv la informația vehiculată pe canale extrașcolare (TV, mass-media, Internet) conduce la scăderea interesului elevilor pentru școală și pentru autoritatea profesorului. Relațiile cu colegii și profesorii capătă dimensiunile democrației (cu tot ce cuprind aceasta) apărând, se pare, mugurii unui proces cu totul inedit în istoria școlii posibil de formulat astfel: de la tirania profesorului la tirania elevului. Fără să cunoască ținta spre care îl duce parcurgerea procesului de învățare, sau conștientizând una pesimistă, elevul simte tot mai mult inutilitatea actului la care participă”. Mulți dintre ei au mintea obosită de la calculator, nu mai pot să se concentreze, nu mai pot învăța, chiar dacă ar vrea. În plus, lumea de astăzi, este mult mai plină de tentații consumatoare de timp și resurse. Se aleargă mereu după combinația perfectă de util și plăcut, respingându-se spiritul de a face ceva „din datorie”.
Societatea a devenit atât de instabilă încât fiecare trebuie să învețe să lupte sau să se descurce pentru el singur. Simțind acest lucru și fiind cu personalitatea încă nedefinită, mulți dintre tineri aleg să-și formeze o imagine de om puternic și curajos. Și astfel devii cineva dacă ești spontan, ba chiar „cu tupeu”, dacă nu prea ții la politețe și ești și puțin agresiv, ajungându-se astfel la un alt reproș care li se face tinerilor și anume că sunt fără bun simț și respect.
Moralitatea este influențată de condiția socială și de concepția tinerilor despre lumea materială. Se poate ușor constata că în rândul tot mai multor tineri moralitatea este la un nivel foarte scăzut. La această situație s-a ajuns datorită „educației” părinților și a mass-mediei, filmelor și datorită stării sociale a multora dintre ei: unii obișnuiți cu bani mulți încă de mici, alții săraci dar dornici să iasă din această stare prin orice mijloace. Condiția socială contează mult pentru ei (ca și pentru toți românii), fiind un motiv pentru a lega „prietenii” interesate, pentru a deprecia pe cel din fața lor, dar, uneori, și pentru depresii.
Pe de altă parte, nu toți tinerii sunt așa cum au fost prezentați mai sus. Nu toți sunt dezinteresați de școală și de viitor. Mulți au întipărit de timpuriu în minte planul: liceu-facultate-job-specializare-carieră cu ideea de a-și depăși condiția și de a încerca să-și organizeze un trai mai bun. Nu toți se comportă necuviincios și nu toți resping valorile tradiționale. Dar de cele mai multe ori se pare că numărul lor este mult mai mic decât al celorlalți, fapt care duce la o îngrijorare tardivă a celor maturi. Vina le aparține în mare măsură. Părinții nu s-au ocupat de creșterea și educarea copiilor lor într-un mod normal și au fost aproape indiferenți la ceea ce fac ei. I-au lăsat să fie modelați de orice alt factor din exterior, fără să conștientizeze ce consecințe pot apărea atât în mediul lor familial, cât și în mediul social. Vina aparține și celor adulți (care reprezintă statul) ce nu tratează cu seriozitate problema viitorului țării promis tinerilor de astăzi, dar și adulților la fel de inconștienți care coordonează mass-media română, cei care se gândesc mai mult la audiență și la bani decât la ce consecințe poate avea modul în care selectează și prezintă informații și imagini din cotidian.
Tinerii sunt mereu văzuți „în negru”, dar nu se face nimic evident în favoarea lor. Se așteaptă că la un moment dat „le va veni mintea la cap”, fără să se realizeze faptul că ei rămân deja formați în detrimentul spiritului civic și național.
Într-o lume nouă este nevoie de principii și valori noi, de a vedea și de a face binele, iar nu răul, de a converti pe cei care se pot rătăci de la calea cea dreaptă, pentru că „mai există însă o rază de speranță. Nu toți tinerii sunt scăpați din mână, nu toți tinerii au căzut în libertinaj. Ce face un tânăr între tineri, o fată între fete, o femeie între femei, un preot între preoți, un bătrân între bătrâni, un intelectual între intelectuali, un țăran, un muncitor între ai lui, nu poate să facă nici cel mai mare predicator. Și atunci să fim cu luare aminte că fiecare avem rolul și rostul nostru”.
CAPITOLUL al II-lea
FORMAREA CARACTERULUI DUHOVNICESC – MORAL
AL TINERILOR DE AZI
Motto:
„Și, iată, venind un tânăr , I-a zis: Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește po- runcile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter să nu furi, să nu mărturisești strâmb. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește?
Iisus i-a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săra- cilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Și, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții”.
(Matei 9, 16-22)
II.1. Formarea duhovnicească a tinerilor în Biserică și familie
Duhovnicia este, cu adevărat, un dar dat de Dumnezeu slujitorilor Săi, pe care să-l pună în valoare pentru mântuirea tuturor celor încredințați lor. De aceea, în relația cu ucenicii, duhovnicii trebuie să fie înțelepți ca să folosească cele mai potrivite metode duhovnicești, pentru câștigarea sufletelor lor și a ucenicilor. Nu se poate aplica un șablon, pentru că fiecare e unic – ca o minune a Creatorului; de aceea și terapia duhovnicească, pentru a aduce roade, trebuie personalizată. Astfel, se povestește în Pateric despre Sfântul Macarie Egipteanul că a conștientizat un ucenic mai neglijent în cele duhovnicești nu printr-o mustrare, ci printr-o pildă. I-a deschis ușa chiliei și l-a întrebat cum o duce, cum se nevoiește duhovnicește. Tânărul ucenic i-a răspuns că totul e bine, cu rugăciunile lui. Atunci Sfântul Macarie, vrând să-l folosească duhovnicește, i-a spus că el însuși se lenevește la rugăciune, e luptat de desfrânare, de lăcomia pântecelui, se odihnește mai mult decât este permis, iar oamenii îl cinstesc pe nedrept. Tânărul, auzind neputințele Avvei, considerat un model, a recunoscut că și pe el, îndoit, îl luptă aceste patimi și a mărturisit bucuria că un așa Părinte este om ca și el, luptat de patimi.
De fapt, rolul pedagogic al întâmplării l-a constituit conștientizarea ucenicului de starea lui nepăsătoare printr-o metodă blândă, dar foarte eficientă și credem că a avut impact asupra lui. Aceeași idee o exprimă și Maica Magdalena: ,,Când încercăm să îndreptăm pe cineva trebuie să încercăm să venim în miezul problemei; și atunci când înfruntăm problemele de ordin moral ce îi privesc pe adolescenți, trebuie să avem grijă să păstrăm ordinea priorităților. Avem nevoie de mult tact și discernământ când îi vedem experimentând idei noi, și nu trebuie să creăm probleme mai mari numai pentru că, de teamă, pierdem din vedere esențialul”. Un sfat înțelept în acest sens îl dă și venerabilul părinte Arsenie Papacioc: când cineva este salvat din adânc de ape, să nu fie certat de ce este ud. De multe ori auzim spunându-se, mai ales în biserică, despre tineri că sunt destrăbălați, neascultători, fără frică de Dumnezeu, compătimindu-i că nu au avut o educație adecvată deoarece părinții lor nu au fost modele pentru ei. Reproșurile aduse tinerilor sunt uneori inutile și trebuie făcute cu mare responsabilitate. Ei pot spune că sunt foarte puțini cei care le vorbesc despre Hristos și morala creștină, iar dacă o fac, îi mustră pentru faptele lor în loc să le arate cu dragoste unde și cum greșesc. Mai sensibili la astfel de observații sunt cei care au avut o viață compromisă până la un timp, apoi revin în sânul Bisericii și sunt luați în vizor de creștini ,,zeloși”, care îi critică pentru ce au fost până atunci.
De fapt tinerii nu resping credința în Hristos, ci morala ei, datorită principiilor lumii de azi. În acest sens, vedem cum tinerii crescuți într-o familie creștină cu adevărat, se poartă cu totul diferit decât alții care au părinții necredincioși sau susțin că au credință dar nu merg la biserică. Teribilismul tinerilor manifestat prin violență, sex, droguri și alte forme de degradare a demnității umane este un semnal de alarmă tras de ei, prin care vor să atragă atenția celor din jur că au un mare gol sufletesc, chiar dacă nu-l conștientizează. Aceste extreme îl aduc pe tânăr într-o stare de disperare, care poate culmina chiar cu suicidul. Cei mai fericiți tineri care au trecut prin iadul patimilor și au continuat să caute sensul existenței lor, sunt cei ce la capătul căutării s-au întâlnit cu Cel Care este Calea, Adevărul și Viața. Din fericire, există multe exemple de acest gen în societatea contemporană, pentru că ,,Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu” (Ezechiel 18, 23).
Putem spune așadar, că prima condiție a formării caracterului unui tânăr este modelul familial. Această idee este prezentată mai întâi de Sfânta Scriptură. Înțeleptul Sirah învăța: ,,Ai feciori? Învață-i pe ei și înconvoaie din pruncie grumazul lor. Ai fete? Veghează la curăția lor și să le arăți o față serioasă” (Eclesiasticul 7, 24-25). Memorabile sunt cuvintele Mântuitorului, care, deși le-a adresat atunci ucenicilor, sunt la fel de valabile și pentru toți părinții; datori sunt ca prin viața lor să-și conducă copiii spre Dumnezeu: ,,Lăsați copiii și nu-i opriți să vină , că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor!" (Matei 19, 14). Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, își învăța creștinii tineri și vârstnici, pe care i-a renăscut la noua viață în Hristos: ,,Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate! […] Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului." (Efeseni 6,1-4) sau: ,,Părinților, nu ațâțați la mânie pe copiii voștri, ca să nu se deznădăjduiască!" (Coloseni 3, 21) Înțelegem din aceste exemple că atât părinții, cât și copiii, au drepturi și îndatoriri, care, îndeplinite, au scopul final de a-i conduce la mântuire. Copiii au dreptul la educație iar părinții au datoria de a o face. Dar, ,,în procesul educației lucrul cel mai important este ca ei să-și vadă părinții trăind cu adevărat o viață duhovnicească”. Educația copiilor și a tinerilor este o adevărată artă, așa cum afirma și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Și doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un pictor și decât un sculptor”.
În formarea sa duhovnicească, tânărul în devenire va trebui să simtă că dincolo de familia lui biologică are și o familie bisericească. În familia biologică există părinți și frați pe care îi leagă sângele comun, pe când în familia bisericească există părinți și frați duhovnicești pe care îi unește Trupul și Sângele lui Hristos. E nevoie de amândouă aceste familii în formarea copiilor. Iar când există probleme în familia biologică, tânărul poate să le depășească și să le rezolve în familia duhovnicească.
Dintotdeauna au existat elemente pozitive și negative în educarea copiilor. Uneori se întâmplă chiar, ca anumiți părinți, care sunt ei înșiși foarte buni, să aibă copii cu un caracter rău, absolut diferit de al lor. Una dintre cauzele de bază ale acestui fenomen, trebuie căutată în însăși educația pe care o oferă. Se întâmplă, așadar, ca aceștia să nu se îngrijească îndeajuns de educația religios-morală a copiilor lor, sau să fie atât de orbiți de o exagerată iubire părintească, încât să nu dorească să vadă și să recunoască în aceștia nimic condamnabil. Refuză să ia aminte la observațiile bine intenționate ale celor din jur, nu iau în seamă sfaturile lor și contestă adevărul celor constatate. Și abia când problemele copiilor lor devin insuportabile, încep să se gândească la modul de îndreptare al fiicei sau al fiului lor și fac apel la educație. De multe ori însă, se întâmplă să fie deja prea târziu.
În familiile în care educației i se acordă toată atenția, copiii sunt îndrumați de mici să renunțe la anumite capricii, egoism, mândrie și multe alte simptome ale unei vieți bolnave sufletește. Acest fapt nu se finalizează fără efort din partea părinților și supunere din partea copiilor. De aceea este absolut necesar un dialog sincer, serios și oportun al părinților cu copiii despre toate aspectele vieții. Până la consolidarea personalității lor, părinții sunt datori să supravegheze toate activitățile copiilor, nu într-un mod polițienesc, ci într-o manieră prietenească. Când copilul sau tânărul vede în părinții săi un model în ce privește corectitudinea, evlavia, cultura și în general virtutea, nu va mai putea fi smuls de nicio influiență negativă. Părintele Serafim Rose, în scrierile sale remarca: ,,nu trebuie neapărat să vedem lumea din jurul nostru în întregime rea. De fapt, pentru supraviețuirea noastră ca ortodocși trebuie să fim destul de înțelepți pentru a folosi tot ceea ce este bun în lume spre propriul nostru beneficiu”.
Referitor la selectarea valorilor de către tineri din tot ce oferă lumea, cu șaisprezece secole în urmă Sfântul Vasile cel Mare le adresează un cuvânt părintesc acestora prin care îi îndemna să citească din toate scrierile antice doar pe cele care cultivă virtutea: ,,Trebuie, deci și voi să citiți scrierile autorilor profani, așa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înțelepți, să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-1 lăsăm”.
Este constatat faptul că nu școala pune temelia unei educații morale, mai ales religioase a tinerilor, ci familia. Părintele Serafim Rose sublinia acest aspect: ,,Modul fundamental de raportare al unui copil la literatură, muzică, istorie, artă, filozofie, chiar la știință și, bineînțeles, la viață și la religie – nu trebuie să vină, mai înainte de toate, de la școală, pentru că școala le oferă prin prisma filosofiei moderne; el trebuie să vină în primul rând din familie și din Biserică”.
Dacă tânărul nu provine dintr-o familie de intelectuali, dar a primit la timp educație moral-religioasă, va ști să-și împodobească sufletul și cu o cultură laică ce nu-i va știrbi demnitatea de creștin. În cazul în care părinții sunt intelectuali, preocupați de cultivarea adevăratelor valori, copiii sunt influențați de preferințele părinților: ,,Copilul care a trăit într-un mediu unde se ascultă muzică clasică de bună calitate și a crescut astfel nu va fi nici pe departe tentat de ritmul infernal și de mesajul rock-ului și al celorlalte forme de pseudomuzică contemporane, spre deosebire de un copil care a crescut fără o educație muzicală. O astfel de educație muzicală, după cum au spus și câțiva stareți de , rafinează sufletul și îl pregătește pentru primirea lucrurilor duhovnicești. […] Copilul care a fost învățat cu o literatură bună, cu dramă și poezie, și le-a simțit înrâurirea în suflet, adică s-a bucurat de ele, nu va deveni cu ușurință un dependent de filmele contemporane, de programele de televiziune și de romanele ieftine care distrug sufletul și îl îndepărtează de la calea creștină. Copilul care a învățat să vadă frumusețea în picturile și sculpturile clasice nu va fi atras ușor în perversitatea artei contemporane și nici nu va fi atras de producțiile țipătoare ale publicității și pornografiei moderne. […] Cultura de cea mai bună calitate a lumii însușită corect, rafinează și dezvoltă sufletul; cultura de consum azi dogește și deformează sufletul și îl împiedică să primească normal și deplin mesajul Ortodoxiei”.
Până la urmă, cea mai mare greutate în șlefuirea sufletului nu provine de la mediu, ci de la sinele nostru, înclinat spre satisfacerea patimilor și a plăcerii. Dar, Sfânta Scriptură spune că unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul (Romani 5, 20).
În societatea contemporană se constată și fenomenul invers, adică copiii pot fi misionarii părinților. Unii tineri descoperind pe Hristos în afara mediului familial, din dorința de a împărtăși și celorlalți bucuria comuniunii cu El, se adresează mai întâi familiei și prietenilor. Ei fac astfel, misiune răspândind Cuvântul lui Dumnezeu nu în spiritul sectar, ci din propria trăire. Și nu de puține ori au de înfruntat opoziția familiei! Prin răbdarea și înțelepciunea lor, îi câștigă de partea lor treptat. Și acest fapt este de o mare importanță în fața lui Dumnezeu.
Se observă, de asemenea, că în unele biserici sunt foarte puțini tineri la slujbe, dar pe de altă parte, în unele mănăstiri sunt foarte mulți. Credem că aceasta se datorează și preoților, care sunt făclie pentru viețile lor. Cu bucurie se constată și faptul că în mediul monahal sunt mulți tineri, unii dintre aceștia au fost rânduiți duhovnici. Părintele Serafim Rose spunea că ,,misiunea pe care o face Hristos, Capul Bisericii, în mijlocul tinerilor este puternică. Vedem din Sfânta Scriptură că unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul. Hristos îi cheamă pe tineri. El vede frământările lor, vede căderile lor și le întinde mâna pentru a-i ridica”.
Tinerii sunt deschiși la tot ce este frumos cu adevărat și curat, luptând pentru apărarea dreptei credințe în mediul social și familial. Misiunea lor depinde și de organizarea riguroasă a vieții lor, de puterea de comunicare. Schimbul de activități care se realizează între unele eparhii și la nivelul școlilor dau posibilitatea tinerilor ortodocși activi de a se manifesta. Astfel, putem concluziona că promovarea dialogului duhovnicesc ca mijloc care să-i ajute pe tineri să trăiască în Hristos și în Biserică, conștientizarea tinerilor asupra importanței păstrării credinței dreptmăritoare, promovarea virtuților creștine, sunt doar câteva repere pentru a sublinia rolul tinerilor în misiunea Bisericii.
II.2. Formarea duhovnicească a tinerilor în școală
II.2.1. Ora de educatie religioasă – necesitate în vederea formării caracterului moral al tinerilor
Educația religioasă constituie un aspect important al spectrului misiunii Bisericii în lume. Activitatea învățătorească a Bisericii a fost rânduită de Însuși Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui și să o împlinească. Prin demersul educațional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul societății în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înțelegerea și întrajutorarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinței creștine. Alături de multe alte transformări economice, politice și sociale, anul adus cu sine și posibilitatea unor reforme și transformări în plan religios. Una dintre noile realități religioase o constituie și reintroducerea Religiei în școlile laice. Este, mai întâi de toate, o reparație de ordin moral, o ieșire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund religios. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în ansamblul ei și totodată ale politicii educaționale. În cadrul ariei curriculare Om și societate, Religia ierarhizează și structurează conținuturile educaționale din perspectiva valorilor și a moralei creștine. De aceea, această disciplină ,,constituie o latură aparte a educației, ce presupune o mare responsabilitate, întrucât se lucrează cu sufletele copiilor. La această operă de restructurare spirituală este chemat nu numai clerul, ci și mirenii”.
Este îmbucurător faptul că în zilele noastre s-a creat o sinteză și o sinergie între misiunea Bisericii și misiunea școlii. Dacă misiunea Bisericii are ca finalitate pregătirea omului pentru Împărăția Cerurilor, în egală măsură îl pregătește și pentru viața de aici, adică pentru o viață mai echilibrată, mai frumoasă, mai apropiată de sensul adevărat.
Predarea religiei în școală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată are conotații educaționale profunde. Ultimii ani au dovedit că prezența religiei în școală este necesară nu numai pentru Biserică, ci și pentru societatea românească în ansamblul ei, care a câștigat prin acest act de dreptate atât accesul la propria-i spiritualitate, cât și un instrument esențial în procesul de educare al tinerei generații. Pentru spațiul românesc, credința creștină a acționat ca un factor de coagulare și de perpetuare a neamului. A fi inițiat religios, însemnă și a fi educat, a avea capacitatea de a spori și continua tradițiile și identitatea națională.
În zilele noastre se crează diferite forme de educație permanentă. Pedagogia creștină este un model în acest sens, deoarece experiența religioasă nu este o formă de stagnare sau de monotonie, ci o formă de cunoaștere și aprofundare perpetuă, având drept scop desăvârșirea în și prin Hristos.
Reintroducerea Religiei ca disciplină de învățământ a impus necesitatea întocmirii unor programe școlare, a elaborării unor manuale, a unor lucrări de didactică și psihologia religiei, a mijloacelor de învățământ adecvate predării religiei, a ghidurilor de evaluare, etc., care să răspundă cerințelor învățământului românesc actual și în egală măsură să integreze această disciplină într-o formă coerentă și adecvată în Curriculum-ul național.
Apreciem că se impune o orientare eclesiologică a predării religiei în școală. Din aceste considerente, susținem că prezența religiei în școală este un act misionar crucial pentru Biserică și societate. Lipsa unei vieți religioase în mediul familial și școlar, medii dominate de lupta pentru supraviețuire și infectate de doctrina comunist-atee, a făcut ca tinerele generații care au trecut prin școala românească înainte de 1989 să nu beneficieze de componenta religioasă a educației în școală. Lipsa educației religioase a dus, de asemenea, la diminuarea simțului comunitar și al responsabilității, societatea românească tinzând să devină o colectivitate eterogenă de indivizi. Din perspectivă creștină faptul acesta constituie un mare dezavantaj, care se regăsește în incapacitatea de recunoaștere a adevăratelor valori morale și spirituale. De aceea, societatea contemporană românească a căzut pradă atât de ușor tentațiilor imorale aduse de Occidentul secularizat sau diferitelor curente filozofice orientale.
Din cauze multiple, și parohia a suferit modificări importante, pornind de la prozelitismul masiv de toate nuanțele și până la lipsa de dialog social în interiorul comunității. Dacă mai adăugăm la acestea și faptul că în zilele noastre sunt puține programele și activitățile de realizare a educației religioase sub o formă constantă în cadrul parohiei, observăm o dată în plus că prezența profesorului de religie este bine venită atât pentru școală cât și pentru Biserică.
Educația religioasă reprezintă și un mijloc de cunoaștere a trecutului istoric și a valorilor culturale produse de creștinism vreme de două milenii, pe care le promovează. Învățământul liceal trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză valorile promovate de educația religioasă, în urma prezentării corespunzătoare a acestora în cadrul școlar. Pornind de la faptul că în perioada liceului elevii studiază diferite discipline de învățământ din cadrul trunchiului comun, între care Biologia, Geografia, Istoria sau Filosofia, teorii științifice și concepții privind originea și evoluția vieții și a omului, iar acest lucru este considerat firesc, chiar dacă unele dintre acestea sunt reformulate periodic în urma dezvoltării științei, prin ora de Religie elevii sunt informați și ghidați spre o formare din perspective multiple (inclusiv din punct de vedere religios), pe baza eticii educaționale.
Faptul că educația religioasă întregește cultura elevului (tânărului), este sugerat și de Sfântul Vasile cel Mare, care recomandă tinerilor din vremea sa să se apropie de cultura greacă, citind cu precădere scrierile în care se face apologia virtuții, precum cele ale lui Homer, Hesiod, Solon, Platon, Diogene. Asimilarea culturii clasice pregătește capacitatea tinerilor de a înțelege învățătura divină – ținta căutărilor sufletului: ,,După cum boiangiii pregătesc mai întâi cu oarecare operații obiectul care are să primească vopseaua, iar în urmă îl colorează, purpuriu sau altfel, tot așa și noi, dacă voim ca slava binelui să rămână tot timpul nedespărțită de noi, să ascultăm învățăturile sfinte și de taină după ce am fost inițiați mai întâi în literatura profană”. În același timp, cultura laică este podoabă a sufletului însetat de adevăr, precum pentru un pom frumusețea este frunza, apoi rodul: ,,După cum însușirea proprie a unui pom este de a face un fruct bun și frumos, dar și frunzele, care se mișcă pe ramuri, dau pomului oarecare podoabă, tot așa și cu sufletul: fructul lui este mai cu seamă adevărul, – dar nu-i lipsit de frumusețe dacă-i împodobit cu înțelepciunea profană, așa precum frunzele oferă fructului înveliș și înfățișare frumoasă”.
Este constatat faptul că baza formării morale a tânărului se pune în familie și se poate continua în școală, dar e posibil ca și familia să redescopere valorile moralei și ale credinței creștine prin copiii ei, instruiți la ora de religie. La rândul lor, unii părinții așteaptă din partea școlii o ofertă educațională care să includă educația religioasă ca mijloc de apropiere față de adevăratele valori și tradiții religioase și culturale, de echilibru față de asaltul non-valorilor morale din societatea noastră și față de promovarea tot mai agresivă a violenței și imoralității prin mass-media. Reprezintă deja o realitate pentru societate probleme precum itineranța cazurilor de suicid la elevi, creșterea toxicomaniei și a infectării cu HIV/SIDA în rândul tinerilor, înmulțirea alarmantă a cazurilor de violență în care sunt implicați tineri, în școală și în afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei, fără o înțelegere a efectelor complexe ale sexualității asupra întregii personalități. În aceste condiții considerăm că o educație religioasă în licee poate să ofere tinerilor o înțelegere superioară a vieții și a valorii acesteia, precum și un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme. În acest sens, considerăm că interesul constant al ultimilor ani pentru domeniul educației religioase, atât în plan internațional, materializat prin derularea de proiecte europene de mare anvergură centrate pe studiul domeniului, precum și în plan național, concretizat prin apariția, în ultima perioadă, a multor lucrări privind educația religioasă, didactica Religiei, precum și de lucrări privind cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase, elaborate de către cadre didactice universitare din domeniile pedagogiei și teologiei, este de natură să contribuie nu numai la fundamentarea educației religioase, ci la dezvoltarea sistemului educațional românesc, în ansamblul său.
Însă, ora de religie își atinge plenitudinea și finalitatea atunci când subiecții (elevii) devin și practicanți, atunci când ei conștientizează apartenența lor mistic al lui Hristos care este Biserica. În eforturile noastre de dascăli, ne confruntăm și cu unele greutăți: indiferentism religios, rețineri din partea unora, aroganță și afront din partea altora. Departe de a ne descuraja, aceste lucruri pot fi un imbold pentru noi. Biserica lucrează asupra lumii, transfigurând-o. Această transfigurare este opera harului divin, dar sunt necesare și eforturile noastre. Istoria Bisericii ne arată limpede ce muncă uriașă și ce suferințe imense au fost necesare pentru crearea și susținerea culturii creștine- fundamentul moralitații autentice.
II.2.2. Profilul profesorului de religie
Întrucât educația în general, iar cea religioasă în special, constă în ,,formarea caracterului și a personalității desăvârșite”, este obligatoriu ca educatorii ,,să-și actualizeze și să-și valorifice elementele spirituale din suflet și să vină în fața clasei cu ce au mai bun”, ,,să fie toți ființe care purifică prin simpla lor prezență, care întăresc sufletele și le înalță”.
Realitățile religioase ale României de azi ne arată că rolul profesorului de religie este unul foarte important. Dată fiind supradimensionarea parohiilor de la oraș, profesorul suplinește, în fapt, ceea ce preotul nu mai poate realiza: educarea religioasă a tinerilor sub o formă constantă. Această funcție quasi-sacerdotală a profesorului de religie impune exigențe în formarea profesorului însuși, în modul în care el se autoevaluează și se perfecționează permanent. Pedagogul Constantin Cucoș afirmă că la catedră ,,laicul nu este cu nimic mai prejos decât preotul în educarea creștinilor, dacă este bine pregătit în teologie și are intențiile cele mai bune. Clericul, oricât de pregătit ar fi, trebuie să-l accepte și pe laic în explicitarea și perpetuarea adevărurilor de credință”.
Profesorul de religie își desfășoară activitatea cu binecuvântarea episcopului locului, legislația în vigoare prevede acest fapt. Preotul, ca reprezentant al episcopului în parohie, are dreptul și obligația de a sprijini, consilia și evalua profesorul de religie. Acest fapt ar determina profesorul de religie să fie mai răspunzător, să se implice mai mult în activitățile cu caracter misionar ale parohiei. Considerăm că și preotul paroh ar avea de câștigat de pe urma unei bune colaborări cu profesorul de religie, fiind mai bine informat în ceea ce privește realizările, preocupările, problemele și mentalitățile tinerilor din parohie. Profesorul de religie are posibilitatea de a face o diagnoză pertinentă a stării sufletești a elevilor săi. În diferite medii se vorbește de o subțiere a simțului responsabilității și moralității adolescenților. Dacă lucrurile stau așa nu trebuie uitat faptul că elevii reprezintă, ca și componentă a spectrului social, o reflectare a moralității și a responsabilității părinților, a comunității parohiale, și în final, a societății din care provin.
Profesorul de religie trebuie să cunoască foarte bine trăsăturile psihologice ale perioadei adolescentine și să conștientizeze condițiile de viață actuale, tendințele spre materialism și secularizare a lumii, „lupta” religiei cu știința, tendința tinerilor de a fi înghițiți de social și faptul că religia nu mai este importantă pentru unii dintre ei.
Trebuie să dovedească mult tact pedagogic și finețe oratorică, să poarte un dialog deschis, sincer și argumentat, fără ironii și critică; să nu impună idei, ci să trezească interesul și curiozitatea, adeseori direcționate greșit. Pentru a se convinge personal, tânărul este obligat să se dezvolte mai întâi singur, să afle, să însușească cunoștințele, să le măsoare, să le încerce/verifice personal. Nimeni nu pretinde o credință oarbă. Trebuie să ai încredere în cel ce te învață până când vei fi în stare să demonstrezi și singur acele adevăruri care ți se sugerează. Credința o prețuiești pe măsură ce înaintezi în trăirea ei prin fapte. Te întărești în credință dacă faci ce-ți cere (rugăciune, post, participare la slujbe, fapte de milostenie) . Profesorul de religie trebuie să propună modele de credință, fie luate din Sfânta Scriptură (Avraam, sutașul roman, femeia cananeiancă, orbul din naștere, Maria și Marta), fie luate din contemporaneitate.
Se impune ca profesorul să trăiască învățătura sfintei Biserici, conștient că nimic nu este mai ziditor ca exemplul personal, nu doar să transmită niște idei pur teoretice. Sfântul Apostol Pavel îndemna credincioșii săi ca să-l ia de exemplu: ,,Deci, vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos”(I Corinteni 4, 16). El a fost un exemplu constant toată viața pentru credincioșii din toate timpurile. De aceea, orice învățător al moralității, pentru a fi credibil, trebuie să fie văzut că respectă el mai întâi principiile pe care le propovăduiește.
Profesorul de religie devotat misiunii Bisericii și școlii are permanent în fața conștiinței sale faptul că trebuie să-și facă slujba deplin (cf. II Timotei 4, 5), pentru că va da seama în fața Judecătorului Suprem de toți talanții încredințați lui spre a fi înmulțiți. Marele Dascăl creștin, Sfântul Vasile, observa acest aspect: ,,dacă ucenicul devine rău din cauza îndrumării lui, rușinea dascălului, la festivitatea universală a judecății, va fi jalnică; și acesta nu numai că va fi rușinat înaintea tuturor puterilor cerești, ci va fi și pedepsit.[…] Căci, dacă dascălul este stăpânit de răutate și perversitate, către acest scop va îndruma și pe ucenicii pe care îi învață; iar dacă, dimpotrivă, este dascăl de virtute și dragoste, nu cred că el va dori ca ucenicul lui să ajungă la un rezultat opus străduințelor lui”.
Să nu uităm că orice Sfântă Liturghie este și o oră de religie, o lecție de inițiere creștină, iar orice oră de religie trebuie să îndemne elevii spre participarea Mereu trebuie să căutăm și să cerem de ,,înțelepciune și meșteșug în stare să ne ajute să găsim multe ieșiri acolo unde nu-i ieșire” și să îndreptăm sufletele elevilor încredințați nouă. Fericit este profesorul care-și învață elevii să înțeleagă și să se bucure că Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe pământ, să aprofundeze și să trăiască adevărurile de credință mărturisite de Biserică.
II.3. Alte mijloace de formare a tinerilor
La misiunea de formare a caracterelor tinerilor se împletește, după cum am constatat din cele spuse până acum, efortul familiei, al Bisericii și al școlii. Acești ,,piloni” dacă sunt construiți la timp și consistent, vor putea susține omul în devenire pentru întreaga viață. Tânărul va avea de înfruntat diferite mentalități ale anturajului în care trăiește (dacă alege să fie mai departe geografic de părinți) și diverse ispite din partea mass-mediei, care e o provocare pentru toți, mai ales pentru cei ce nu știu să ,,aleagă grâul de neghină”. În slujba promovării adevăratelor valori, ,,sentimentul religios este o forță moralizatoare în formarea caracterului”, afirma un dascăl român în perioada interbelică.
În vederea menținerii și consolidării caracterului moral al tinerilor, persoanele abilitate acestei misiuni se folosesc și de alte mijloace (care pot fi considerate și metode), cum ar fi: cateheza, conferințele religioase, rugăciunea, pelerinajul și, mai nou, proiectul național ,,Hristos împărtășit copiilor”.
II.3.1. Cateheza
Biserica primelor veacuri a înțeles acest termen ca fiind activitatea de inițiere a celor ce doreau să devină creștini. Este știut faptul că în țara noastră școala s-a desfășurat în ,,tinda bisericii”, unde preoții au educat poporul în limba română atât prin predică, cât și prin învățământul catehetic. Erau prezentate anumite teme, făcând referire la învățătura sapiențială din Sfânta Scriptură sau din alte surse. Acest mijloc de formare duhovnicească este valabil și azi. Spre deosebire de ora de Religie la care participă elevii claselor I-XII, la aceste cateheze pot participa toți credincioșii, mai ales tinerii, care sunt grupul-țintă al studiului de față. Moderatorul acestor activități este preotul, care va convinge pe credincioșii săi să participe la astfel de acțiuni și le va prezenta și folosul acestora, iar spațiul cel mai recomandat pentru desfășurarea lor este biserica. Dar, pentru a fi o reușită, catehezele trebuie să abordeze temele pe care preotul consideră că sunt un răspuns la anumite frământări sufletești ale catehumenilor săi. Preotul trebuie să aibă o comunicare permanentă și eficientă cu credincioșii săi, pentru a le cunoaște nivelul duhovnicesc și a le oferi ceea ce li se potrivește la timp. Taina Spovedaniei reprezintă cel mai eficient mijloc de catehizare individuală, fiind Taina prin care omul se reînnoiește, prin ea refăcându-se, practic, legătura harică a omului cu Dumnezeu. Catehezele pot avea o tematică biblică, dar și din Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică, Patristică, etc., în funcție de așteptările și trebuințele credincioșilor. E necesar ca aceste expuneri să fie coerente, ilustrate cu exemple din viețile sfinților sau din viața cotidiană, să fie clare și nu prea lungi, pentru a nu-i obosi pe credincioși, în special pe copii. La aceste activități, considerăm că se poate viziona și discuta un film cu conținut moral-religios pentru exemplificarea formării unor deprinderi morale, preotul contribuind și la sporirea culturii credincioșilor săi.
II.3.2. Conferințele religioase – dialogul cu duhovnici sau oameni de cultură
Spre deosebire de cateheze, aceste activități se desfășoară de regulă în alte locații decât biserica. Aceste activități se organizează de obicei în Postul Mare sau al Crăciunului, fiind prilejuri de reflecție asupra vieții duhovnicești, dar și de îmbogățire a cunoștințelor religioase și culturale, precum și de aflare a unor răspunsuri la anumite frământări sufletești. Duhovnicii, mai ales cei în general cunoscuți, sunt repere morale și spirituale în viața unei societăți. Ei pot oferi atât cunoștințe teologice-duhovnicești, cât și referințe culturale. Tinerii care au înțeles rostul acestor activități au mult de câștigat pe plan duhovnicesc și cultural prin frecventarea acestor manifestări. Nu în ultimul rând, au avantajul că după prelegerea invitatului, auditoriul poate intra în dialog cu invitatul fie direct, fie prin întrebări adresate pe bilețele, cu caracter anonim. În felul acesta, se pot dezbate și se poate răspunde la cele mai sensibile sau intime probleme care vizează viața moral-duhovnicească a celor cărora li se adresează. Conferințele s-au bucurat de un mare succes în rândul comunității, contribuind totodată la ridicarea nivelului duhovnicesc.
De-a lungul activității mele ca profesor de religie, am inițiat mai multe astfel de întâlniri cu tinerii. Spre exemplu, la nivelul școlii am organizat conferințele: ,,Pelerin spre Bethleem" în decembrie 1994 susținută de pr. prof. Aristarh Cojocaru; ,,Patimile Domnului", invitat fiind pr. prof. Achindin Gabriel, în aprilie 1995.
Un alt exemplu de acest fel de activitate a tinerilor îl constituie inițierea unui proiect la nivel de școală care a avut ca obiectiv invitarea unor părinți duhovnicești de la mănăstirea Sihăstria Putnei care au susținut conferințe pe anumite teme în fața elevilor din liceu. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul Postului Mare a anului 2010. Invitații i-au învățat pe elevi că Dumnezeu lucrează în sufletul fiecăruia, dar și în întreaga comunitate; iubirea semenilor și rugăciunea pot da roade în sufletele celor ce împlinesc poruncile Domnului cu smerenie. S-a evidențiat faptul că e importantă străduința de bunăvoie și dragostea pentru săvârșirea faptelor bune.
O conferință care a avut răsunet în sufletul elevilor de liceu din localitate a avut loc în 1996 de Cultură Rădăuți, la care a fost invitat Î.P.S. Ioan Sălăjeanul, care a prezentat în preajma sărbătorii Paștilor o temă despre ,,Drumul Crucii”. Înalt Prea Sfinția Sa a vorbit din experința lui ca superior de , și întrucât ne aflam în perioada Postului Mare, au fost aduse spre dezbatere teme care au vizat atracțiile lumii contemporane, adresându-se în special tinerilor. Al doilea subiect al conferinței a tratat ,,Satanismul și muzica rock”, prin care s-a atenția tuturor asupra pericolelor acestui gen de muzică și necesitatea discernământului în alegerile de viață. La finalul conferinței, s-a închegat un dialog viu, tinerii adresând întrebări legate de diverse frământări personale, la care au primit răspuns și binecuvântare.
* * *
Cuvintele Î.P.S. Iustinian Chira, Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului, cu privire la importanța întâlnirilor Sfinției Sale cu tinerii pot fi citate ca îndemn spre folosului unor astfel de activități: ,,Întâlnirile cu tinerii sunt foarte importante. După părerea mea, cu tânărul trebuie să vorbești și să-l privești cu foarte multă evlavie! În vremurile noastre, societatea nu privește tineretul în adevarata lui lumină. Îl vede numai în aspectele negative. Dar nu părțile negative reprezintă tineretul. Tânărul nu este ceea ce apare: zburdalnic, păcatos, neascultător, răzvrătit. Nu acesta este el. În spatele acestor manifestări tinerești există omul de mâine, marele om de mâine, personalitatea de mâine. Acestea trec, așa cum trec vânturile de primavară […]. Aceste manifestari trec și rămâne aurul curat din tânăr. În tinerețe este aur curat, este cea mai frumoasă perioadă din viața omului. Tânărul trebuie să fie conștientizat despre ce înseamnă tinerețea, cât este de frumoasă tinerețea, cât este de sfântă tinerețea, cât este de sfânt trupul tânărului […]. În același timp, tineretul are nevoie de prietenie. Cel mai frumos dar pe care dorești să-l cucerești este să ai prieteni. Nimic nu ne este așa de plăcut ca prietenia adevărată. Prietenia este împlinirea. Apoi, fiecare tânăr are nevoie să fie ocrotit de cineva. Tânărul simte foarte puternic această dorință. Toată societatea trebuie să-l ocrotească pe tânăr. Aceasta este datoria ceasului de față, acesta este secretul dacă nu vrem ca infernul să ne înghită întreaga societate. Și să nu uităm că tânărul este bărbatul de mâine”.
II.3.3. Rugăciunea
Acest exercițiu duhovnicesc se învață, de regulă, mai întâi în familie și Biserică, se continuă în școală și în viață. Astfel, rugăciunea este individuală și trebuie completată cu cu cea colectivă (cultul divin public). Prin rugăciune credinciosul, în cazul de față – tânărul, își formează un stil de viață prin care promovează virtuțile morale. ,,Rugăciunea cimentează relații de bunăvoință, de înțelegere și de iubire creștină între cel ce o face și cei ce sunt cuprinși în sfera ei. Ea cultivă dragostea credinciosului față de Dumnezeu și de aproapele, contribuind astfel la formarea unei atitudini nobile și la întărirea caracterului creștin”. Dumnezeu dă putere de a trece peste rău celui ce se roagă. Ca urmare, ,,religia își are punctul său culminant în rugăciune, care își va avea valoarea
sa educativă după cum este sinceră sau nu”.
II.3.4. Excursia și pelerinajul
În vacanțe sau la sfârșitul săptamânii, dirigintele clasei, profesorul de religie sau preotul din parohie poate organiza excursii la biserici, mănăstiri și alte obiective culturale oferind elevilor sau credincioșilor posibilitatea dobândirii sau aprofundării cunoștințelor religioase și revigorarea evlaviei.
Pelerinajul, spre deosebire de excursie, vizează doar obiectivele religioase: biserici, mănăstiri, locuri sfinte biblice, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni, mormintele martirilor sau locuri unde trăiesc duhovnici renumiți. Această manifestare a vieții duhovnicești poate contribui la formarea caracterului moral al tuturor celor ce participă, inspirând mireasma duhovnicească a locurilor parcurse. În special, în prejma unor sărbători, credincioșii obișnuiesc, potrivit tradiției unor locuri, să meargă chiar pe jos la unele mănăstiri. În urma experienței spirituale a pelerinajului, ,,cei care au credința mai slabă au prilejul să o întărească văzând credința mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puțină se întăresc văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puțin și mai superficial se îmbogățesc și se înnoiesc din rugaciunea fierbinte a altora, a tuturor. […] În pelerinaj Duhul Sfânt trezește în om o dorință mai mare de sfințenie, de înnoire a vietii. Cand pelerinajul este însoțit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtășire euharistică, de convorbiri duhovnicești cu alti pelerini, el este un izvor de bucurie și pace interioară, un prilej de îmbogățire spirituală”.
II.3.5. Proiectul ,,Hristos împărtășit copiilor” este extins în multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și Statele Unite. În țara noastră, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a inițiat acest proiect prin parteneriatul cu World Vision și Editura Golia și el se dezvoltă la nivelul Patriarhiei prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 4508 din 16 /17 ianuarie 2006. Inițiatorul și coordonatorul acestui proiect este Pr. Constantin Naclad, Consilier mitropolitan, profesor la catedra de omiletică-catehetică a Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna”din Sibiu.
Scopul acestui program este catehizarea copiilor având vârstee între 3 și 17 ani. Părintele Constantin Naclad a mai afirmat că proiectul a apărut ,,ca o alternativă la secularizarea masivă a lumii și ca un răspuns necesar tinerilor care doresc să cunoască adevărul de credință”.
Ca o continuare a proiectului ,,Hristos împărtășit copiilor”, Patriarhia Română și Fundația World Vision România au inițiat, în anul 2009, proiectul ,,Alege Școala!”, cu scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar și a delincvenței juvenile prin dezvoltarea unor soluții educaționale alternative, de tipul școlii de duminică, pentru copiii din mediul rural și urban, cu vîrste cuprinse între 5 și 16 ani. În toamna anului 2010, proiectul a fost extins la nivel național, în cinci regiuni de dezvoltare ale României.
S-au editat și publicat unele Ghiduri de Cateheză Biblică pentru copiii cu vârste cuprinse între 6-17 ani, însoțite de Ghidurile catehetului, care să fie apoi distribuite și puse în aplicare la nivelul fiecărei parohii din B.O.R.. Ghidurile catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite în școli, nu le înlocuiesc, ci reprezintă instrumente complementare de lucru. Lecțiile aduc Cuvântul lui Dumnezeu la nivel personal, asociindu-l întotdeauna cu experiențele de viață personale ale copilului, extinzându-l și la nivelul familiei. Cateheza susținută pe baza ghidurilor catehetice se va desfășura în biserică, pentru a spori șansele fiecărui copil de a deveni un creștin practicant.
CAPITOLUL al III- lea
SECULARIZAREA – POSIBIL OBSTACOL ÎN
FORMAREA DUHOVNICEASCĂ A TINERILOR
Motto:
,,Confruntându-ne acum cu cel de-al treilea mileniu, putem su- blinia că predomină două curente majore. Primul este puterea umană, bazată atât pe partea rațională, cât și pe cea senzuală a sufletului. Este caracterizat de viața seculară, de preocuparea de chestiuni lumești, de o respingere a lucrurilor ultime și de satisfacerea plăcerilor senzuale și a durerii.
Al doilea este cel mucenicesc – isihast, care se manifestă fie la persoanele care au o mare sete de Dumnezeu, fie la cele care sunt dezamăgite de o viață banală și caută ceva mai profund, existențial și ontologic”.
(Mitropolitul Hierotheos Vlachos)
Noțiunea de secularizare desemnează un fenomen prin care, la nivelul mentalităților se produce o schimbare majoră în spiritul vremii, pentru care „pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții” (I Ioan 2, 16) au devenit valori și idealuri supreme. Acest fenomen e prezent într-o lume aflată în opoziție de fond cu Biserica; o lume în care economicul triumfă asupra spiritualității, tehnica asupra culturii, politicul asupra moralei, trupul asupra sufletului, după „un model de viață în care aspectele de bază ale existenței umane – familia, educația, știința, profesia, arta, etc – nu numai că nu sunt înrădăcinate sau legate de credința religioasă, dar în care adevărata necesitate sau posibilitate a unei astfel de legături este negată”.
În mediile sociale actuale, „religia este privatizată. Într-o societate de consum, ea devine un bun de consum printre altele, o comoditate ce aparține timpului liber și care nu afectează câtuși de puțin centrele puterii sau derularea sistemului, precum nici raporturile sociale sau organizarea emoțiilor și a motivațiilor. Religia a devenit o chestiune de opțiune, însă o religie pentru care se optează nu mai are nici o consecință asupra funcționării sistemului social”.
Lumea secularizată devine „prada polidemonismului de care o eliberase creștinismul. Decreștinarea a dus la dezumanizare, care, la rândul ei, a dezlănțuit demența, căci a alterat însuși chipul omului, devenit accesibil tuturor forțelor demonice și invadat de toate forțele cosmice scăpate din frâu. Dezumanizarea îl plasează pe om sub semnul demenței”.
Când omul își asumă libertatea lui Hristos, secularizarea înseamnă “secularizarea” lumii; când libertatea este asumată în afara lui Hristos, secularizarea devine “secularism”, adică o realitate negativă care presupune “secularizarea credinței” și ”decreștinarea” lumii.
În primul caz, tânărul trăiește o responsabilitate “filială“ față de lume înaintea lui Dumnezeu; în al doilea caz omul este responsabil față de lume, însă numai în fața propriei sale conștiințe. Căutarea sacrului este un element definitoriu al condiției umane, iar atunci când Euharistia a fost abandonată sau uitată, această căutare poate lua forme din cele mai nocive. Pierzând valorile spirituale, omul secularizat se refugiază în pseudo-religie. Astfel, la nivelul actual al conștiinței europene pot fi sesizate două tendințe de căutare a religiozității: „Iisus fără Biserică“ și „Religie fără Biserică“. Deși postmodernitatea vorbește tot mai intens de o redescoperire a sacrului, acest sacru nu mai poartă amprenta liturgică a creștinismului. Astfel societatea găsește că „nu se mai simte nici o nevoie de Dumnezeu ca ipoteză de lucru, fie în morală, fie în politică sau știință”. Religia este limitată la un set de concepte ori simboluri și separată în mod artificial de viață, iar libertățile umane instaurează în lume un climat absurd, golit de Sens și de frumusețe, în care proliferează germenii autodistrugerii. „Religia secularizată nu mai e cadrul globalizator al societății, nici sensul ultim al ordinii sale. Ea anunță un inevitabil declin al religiei, […] echivalent cu o decreștinare care nu încetează să lovească Bisericile”.
Ultima etapă a eliminării Liturghiei este aceea în care Dumnezeu devine o valoare între altele; când Hristos nu este cunoscut pe baza unei experiențe personale și liturgice, experiență care face posibilă împărtășirea energiilor Sale, El este redus la statutul de simplu produs al rațiunii.
Egocentrismul sau individualismul devine un mod de viață pentru tineri, sursă de alienare și dezumanizare, principiu destructiv pentru elementele esențiale ce definesc și susțin condiția umană. Boala tânărului modern constă în faptul că i s-a atrofiat capacitatea de a simți prezența iubitoare a lui Dumnezeu în propria sa viață, în aceea a semenilor săi și în lume; de unde și neputința sau ne-voința de a participa la viața liturgică a Bisericii. Primele comunități creștine au depășit criza societății păgâne tocmai pentru că au avut calitatea de comunități euharistice, pentru că au fost agape, adică centre ale iubirii jertfelnice.
După învățătura de credință creștină, păcatul este „călcarea cu deplină știință și voință liberă a voii lui Dumnezeu”. Deci nu este o simplă imperfecțiune sau ignoranță, ci o formă de nebunie spirituală (Psalm 14, 1), prin care omul percepe realitatea deformat, prin prisma păcatului sau patimii ce-l stăpânește.
Aceste elemente intră și în definiția patimii, cu deosebirea că la acestea se adaugă o stare sufletească de împietrire a inimii în fapte rele, o voință păcătoasă persistentă, caracterizată de o „sete spirituală fără margini care își caută astâmpărarea și nu și-o poate găsi”, întrucât a pierdut legătura cu Dumnezeu cel personal, izvorul adevărat al vieții și al existenței personale. Patima reprezintă „dorul nemărginit“ al omului după infinit îndreptat spre o falsă țintă, care îi dă numai iluzia infinitului și nu infinitul însuși; este ,,năzuința sufletului de a răzbuna sfințenia înăbușită și umilită sau de a o impune și afirma începuturile ei, fie și într-un mod nebunesc și pervers“. Setea infinită ce se manifestă prin patimi este un argument potrivit căruia ființa umană în adâncurile ei este legată de Dumnezeu prin har și orientată ontologic spre El: „Ne-ai făcut pentru Tine și neliniștită este inima noastră până se va odihni întru Tine“. Autonomizându-se de Dumnezeu, omul, după expresia lui Protagoras, se instituie unitatea de măsură a tuturor lucrurilor, transformându-se în centru al lumii și reducând totul la sine, chiar și pe semenii săi. Prin aceasta, realitatea creației lui Dumnezeu, ca și ordinea spirituală transcendentă sunt reduse la realitatea simplă a existenței, adică la absolutizarea lui ,,a fi” în lume.
Când tânărul este supus propriilor patimi, starea păcătoasă „îi zăpăcește mintea și o sălbăticește, îi face inima aspră și o întunecă, îi pricinuiește frică și mândrie, îi înăsprește ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară trupul, îi scoate mintea din frâu și o îndrăcește. El nu cunoaște deloc smerenia, nici plânsul și lacrima adevărată, ci totdeauna se laudă cu bunătățile lui, e plin de slavă deșartă și fără înfrânare și temere de Dumnezeu și totodată e stăpânit de patimi”.
Într-o lucrare de referință, „Cetatea seculară“, teologul american Harvey Cox dă următoarea definiție secularizării: „Lumea a devenit datoria primordială a omului și a responsabilității sale. Omul contemporan a devenit cosmopolit. Lumea a devenit cetatea sa și cetatea a luat dimensiunile lumii. Progresul prin care s-a realizat acest lucru se numește secularizare”.Urbanizarea reprezintă pentru Cox una din cheile de interpretare a secularizări: „Dezvoltarea civilizației urbane și distrugerea valorilor tradiționale ale religiei sunt cele două fenomene marcante ale epocii noastre și ele sunt strâns legate unul de altul. Lumea are din ce în ce mai puțină nevoie de normele religioase pentru a susține moralitatea sa. Pentru unii, religia este o preocupare în timpul concediilor, pentru alții este semnul apartenenței naționale sau etnice, iar pentru alții e o satisfacție estetică. Există și persoane care afirmă că epoca modernă are religiile sale seculare, sfinții săi politici și templele sale profane”.
Din punctul de vedere al teologiei ortodoxe, secularizarea este un proces specific lumii moderne, care poate conduce la ateism practic sau ideologic, dar poate să nu conducă neapărat la ateism, ci la o transformare radicală a modului în care sunt receptate și trăite valorile religioase. Omul cu o mentalitate secularizată se prezintă de multe ori ca fiind un om „religios“, scrupulos în actele și obligațiile sale religioase. Însă înțelegerea și motivarea acestor datorii nu se întemeiază pe criterii de ordin teologic, ci pe propria viziune secularizată despre lume. Acest lucru este sesizat de teologul ortodox, Părintele Alexander Schmemann: „Secularizarea acceptă religia dar în condițiile impuse de ea; ea atribuie religiei o funcție, iar dacă religia acceptă și împlinește această funcție este răsplătită cu bogăție, cinstire și prestigiu”.
Însăși societatea secularizată s-a născut și se menține prin împărtășirea fără vrednicie cu Sfintele Taine. Urmează o cunoaștere superficială a lui Hristos, omul continuă să se considere creștin, continuă chiar să caute Adevărul, însă după măsura proprie, o măsură a patimii și a morții. Păcatul se dezvoltă, prinde rădăcini și mai adânci chiar după cuminecare, căci Adevărul este cel care acceptă și scoate la iveală păcatul și starea de decadență ființială în care ne-am apropiat de El.
Este absolut logic ca păcatul cel mare al împărtășirii cu nevrednicie să nască, să atragă după sine alte păcate; este o continuitate prin îndepărtare de Izvorul virtuții.
Ar fi necesară o ieșire din sânul acestei societăți, o ieșire spirituală pentru a descoperi învierea noastră; ieșirea se face exact printr-o cuminecare vrednică. Aceasta presupune asceza, ca moarte a patimilor trupești sau spirituale, unită cu chemarea Bisericii cea de toate zilele. Procesul restaurării interioare este posibil în temeiul faptului că nu răul, ci binele reprezintă esența ultimă a existenței umane. Omul, în fapt, face mereu o alegere între propriul trup, spre moarte și între Trupul lui Hristos, spre viață veșnică în Biserica Lui și a semenilor cu care s-a mântuit.
III.1. Redescoperirea valorii trupului din perspectiva ortodoxă – mijloc de rezistență a tânărului în fața fenomenului secularizării
Darurile Duhul Sfânt primite în suflet prin Botez și Mirungere se sălășluiesc și în trup. Sufletul nostru devine pnevmatic, se întărește în ceea ce are superior naturii și astfel poate pnevmatiza și trupul. Și aceasta se întâmplă pentru că devine tot mai mare unirea sufletului cu trupul prin Hristos în Sfânta Împărtășanie: „Trup al lui Hristos ni se zice că suntem, după cuvântul: «Iar noi suntem trupul lui Hristos și mădulare în parte» (I Corinteni 12, 27), nu fiindcă ne-am lipsi de trupurile noastre și ne-am face trupul Lui, nici fiindcă Acela S-ar preschimba în noi după ipostas sau s-ar tăia în mădulare, ci fiindcă lepădăm stricăciunea păcatului, după asemănarea trupului Domnului. Căci precum Hristos era după fire om fără de păcat, având trup și suflet, așa și noi, cei ce-am crezut în El și ne-am îmbrăcat în El în Duh, putem fi prin voia liberă fără de păcat în El.”
Societatea secularizată este formată din acei oameni care, fie nu au intrat în sânul Bisericii, fie că s-au autoexclus din acest Trup prin patimi, societate ce se vede cu o formă extrem de diferită: de la indiferență și până la păcatul strigător la cer al sinuciderii.
De fapt, însăși oprirea de în mod voit aduce după sine nașterea și dezvoltarea secularismului. Acesta este timpul și spațiul de dinafara Bisericii, este acea antecameră a iadului înțeles nu ca loc de cazne, ci ca „loc“ în care nu s-a săvârșit nici măcar o Sfântă Liturghie, deci nu s-a jertfit iubirea.
Refuzarea acestor realități presupune o moarte a sufletului pe măsura lepădării de dar. Ne-simțirea este non-evlavie, adică moartea sufletului încă din trup, tăgăduire păcătoasă a lui Hristos dăruit nouă euharistic. Deci ferirea de „toată întinăciunea trupului și a sufletului” este obligatorie în actul păstrării iubirii față de Dumnezeu și de aproapele: ,,Nu știți oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua deci mădularele lui Hristos ca să fac din ele mădularele unei desfrânate? Să nu fie! …Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Cel ce este întru voi, Cel pe Care de Îl aveți și că voi nu sunteți ai voștri?“(I Corinteni 6, 15,19).
Luând în considerare la modul serios învățăturile pauline, tânărul va trebui să înțelegă că trupul are o valoare mare în planul divin. Drumul anevois al făptuirii virtuții este necesar de parcurs pentru a umple de Duhul Sfânt acest ,,templu” în care se sălășluiește sufletul – comoara de neprețuit a omului, chipul lui Dumnezeu din el. De aceea și Mântuitorul spune că sufletul este mai scump decât toată lumea: ,,Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată și-și va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Marcu 8, 36-37). Dar, sfințirea sufletului nu se realizează separat de trup, ci în conlucrare cu acesta. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel povățuiește: „Să umblăm cuviincios, nu în ospețe și beții, nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și invidie; ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija pentru trup să nu o faceți spre pofte” (Romani 13, 13-14). Ca o continuare a învățăturii Sfântului Apostol Pavel, Marele Ierarh capadocian, Sfântul Vasile cel Mare, sfătuia pe tineri: ,,Trebuie, dar, să slujim trupului numai în cele necesare; sufletului, însă, să-i dăm ce-i mai bun, spre a-1 slobozi, cu ajutorul filosofiei, ca dintr-o închisoare, de legătura cu patimile trupului, ca să facem în același timp și trupul stăpân peste patimi. Stomacului să-i slujim numai în cele de trebuință, să nu-i dăm mâncările cele mai plăcute […]. Este oare vreo deosebire pentru un om cu minte sănătoasă dacă îmbracă o haină scumpă sau una ieftină, atâta vreme cât și una și alta îl apără iarna de frig și vara de căldură? Tot așa și în toate celelalte nu trebuie să ne îngrijim mai mult decât e necesar și nici să purtăm grijă de trup mai mult decât e bine pentru suflet […]. Este oare vreo deosebire între cei care se îngrijesc de trup ca să-i fie cât mai bine, dar disprețuiesc, ca ceva fără valoare, sufletul, a cărui unealtă este trupul, de cei care au grijă de uneltele meseriei lor, dar neglijează meseria care se folosește de aceste unelte? Se cuvine să facem cu totul dimpotrivă: să stăpânim și să înfrânăm trupul, cum înfrânăm pornirile furioase ale unui animal, iar turburările pricinuite în suflet de trup să le domolim, atingându-le cu rațiunea ca și cu un bici”.
Marele dar dat de Dumnezeu omului – libertatea, poate fi valorificat de către oricine, în orice prilej. Adevărata libertate o câștigă tânărul atunci când nu este constrâns de vreo patimă. Pentru aceasta, e nevoie de un efort susținut de o voință tare și continuă de a merge ,,împotriva curentului” lumii în care trăiește, dar se salvează din iureșul care înghite lumea secularizată. Societatea, ca ansamblu uman, trebuie să se dăruiască Bisericii prin persoanele care o formează. Trebuie să fie parte a Bisericii sau, mai bine zis, să fie însuși Trupul tainic al Acesteia prin primirea lui Hristos.
Printr-o pregătire conștiincioasă și constantă pentru Euharistie a credinciosului – și în special a tânărului, pentru că este supus unui asalt puternic în fața ispitelor lumii, sufletul acestuia ajunge la unirea cu Dumnezeu și va da în parte și trupului puterea să copleșească procesele naturale încă din lumea aceasta și va putea să învieze la sfârșitul lumii, la o viață nesupusă în veci descompunerii. În mod deplin, pnevmatizarea trupului se dovedește încă din lumea aceasta în Sfintele Moaște, care mijlocesc lucrările Duhului Sfânt prin minunile făcute prin ele.
III.2. Familia creștină, tinerii și provocările secularizării
Familia este cea mai mică celulă a societății, devenind astfel temelia ei, ea fiind cea care dă membri noi societății și prima școală care pregătește pe copil pentru viața socială. „Toate instituțiile servesc nevoile omului, doar familia este cea care asigură existența neamului omenesc. În puterea ei stă binele particular și public, de familie atârnă ruinarea sau prosperitatea națiunilor”. Familia este primul loc unde începe educația individului, fiind mediul cel mai favorabil pentru dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane. Familia – inseparabilă de căsătorie, mai precis de căsătoria ca taină, este cel dintâi laborator al formării personalității umane, loc în care se naște pentru prima dată ideea de aproapele.
Familia și Biserica sunt cele două instituții nu numai voite, dar și realizate printr-o deosebită grijă din partea lui Dumnezeu. Aceste instituții sunt sacre tocmai pentru că în cadrul lor Dumnezeu este prezent cu totul special și pentru că ele s-au constituit și se constituie într-un mod special. Familia s-a constituit încă de la creație. Astfel, după crearea lui Adam, Dumnezeu, văzând că este singur, i-a făcut „ajutor” potrivit pentru el și a zis: ,,Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el […] din coasta luată din Adam a făcut Dumnezeu femeie și a dus-o lui Adam (Facere 2, 18-22). La vederea Evei, Adam a zis: ,,Iată, aceasta-i os din oasele mele și carnea din carnea mea, ea se va numi femeie pentru că e luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 23-24). Prima familie, întemeiată în Rai, a avut ca preot și martor pe Însuși Dumnezeu, Care a dat binecuvântarea: ,,Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” (Facere 1, 28).
Biserica s-a constituit , în calitate de comunitate umană unde membrii ei se găsesc în comuniune unii cu alții, pe de o parte, iar pe de altă parte, în comuniune cu Dumnezeu, atât la nivel individual, cât și colectiv, prin lucrarea Duhului Sfânt. Constituită deodată în spațiu liturgic, dar și în comunitatea eclesială, prin căsătoria dintre bărbat și femeie, familia nu va mai fi un simplu cuplu conjugal, ci și spațiul în care soțul își va privi și va prețui soția, precum Hristos privește Biserica, iar soția va recunoaște în soț pe cel care are menirea să dea sens familiei datorită grijii pe care o va arăta față de soția sa și, respectiv, copiii săi, după modelul lui Hristos față de Biserică. În sens mistic, membrii familiei sunt părți ale Trupului Său prin credința în El, Botez și Euharistie. ,,Dacă tinerii care vor să-și constituie o familie în Biserică vor avea conștiința că sunt organe vii în marele organism al Bisericii, după ce își vor fi constituit familia, vor percepe că aceasta este un alt tip de unitate funcțională în același Trup mistic al lui Hristos. Dacă în interiorul familiei soții se vor privi unul pe altul cu ochii cu care Hristos privește mădularele Trupului Său mistic, familia va fi realmente locul, spațiul și instituția de bază în care se vor pune în lucrare darurile Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea cea mai potrivită dintre soți, buna sfătuire, puterea de a rezista ispitelor pe care nu le-ar putea birui de unii singuri, cumpătarea, bunătatea și altele asemenea lor. În acest fel se va asigura împlinirea celor trei condiții în vederea bunei funcționări a familiei: monogamia, fidelitatea și indisolubilitatea”.
Ruperea unității familiale este permisă numai pentru motive de desfrânare. Mântuitorul spune: ,,Iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, săvârșește adulter, și cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârșește adulter” (Matei 19, 9). În ceea ce privește problema divorțului, Sfântul Apostol Pavel este categoric: ,,Femeia să nu se despartă de bărbat […] tot așa, bărbatul să nu-și lase femeia”(I Corinteni 7, 10-11). Cei care s-au despărțit au două posibilități, ori să rămână așa, ori să se împace. Legătura căsătoriei dintre cei doi soți rămâne validă pe tot parcursul vieții celor despărțiți, numai moartea dezlegând această legătură.
De asemenea, nașterea de prunci era socotită în Vechiul Testament ca o binecuvântare divină, iar în Noul Testament este considerată ca fiind mijloc de mântuire: ,,femeia se va mântui prin naștere de prunci, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie”(I Timotei 2, 15). Cu toate acestea, nașterea de prunci nu e singura modalitate de dobândire a mântuirii; dacă unele familii nu pot avea copii, asta nu înseamnă că pentru ele nu există mântuire. După afirmația Sfântului Apostol Pavel, chiar și cei care au copii sunt în situația de a-și pierde mântuirea dacă nu-i cresc în credință, în iubire și în sfințenie. Nașterea de prunci presupune și responsabilitatea creșterii lor întru înțelepciune și învățarea poruncilor lui Dumnezeu (Cf. Efeseni 6, 1-4). După cum spune Sfântul Paisie Aghioritul, „părinții care nasc copii și le dăruiesc trupul, trebuie să contribuie, pe cât pot, și la renașterea lor duhovnicească”, iar Sfântul Vladimir al Kievului îl completează afirmând că „ei sunt cei mai vinovați dacă odraslele lor sunt rău educate” , mulți fiind părinții care cred că educația începe doar din clipa când copiii încep să meargă la școală. În realitate, educația începe încă înainte de naștere și în timpul sarcinii, deoarece s-a demonstrat științific percepția anumitor lucruri încă de atunci a copilului. Părintele Arsenie Boca vorbește de faptul că „se moștenește atât înclinarea de a crede în Dumnezeu precum se moștenește și înclinarea de a nu crede. Tot ce e sănătos în părinți înclină spre Dumnezeu, iar tot ce e păcătos sau bolnav înclină spre începătorul răutății, iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice”, iar în alt loc spune că „toate stările trupești și sufletești ale celor doi părinți, iar mai cu deosebire ale mamei, în cele nouă luni, se întipăresc în copil, cu tendințe sau predispoziții, pe care copilul le va avea pentru toată viața”.
Părinții trebuie să acorde copiilor lor multă atenție și multă afecțiune, încercând să taie orice tendință a lor spre rău de la vârste foarte mici, deoarece și ele sunt mici și se pot corecta ușor. De asemenea, după cum am mai spus, trebuie să le fie mereu exemple de gândire și comportament, preocuparea lor îndreptându-se, în primul rând, asupra propriei lor atitudini, aceasta implicând autoeducație și autoperfecționare continuă.
Este foarte importantă atmosfera familială în care se dezvoltă copilul, tânărul de mai târziu, influențele pozitive sau negative având un mare impact asupra lui. Părinții trebuie să fie amândoi de acord cu deciziile luate în educația copiilor; dacă doar unul dintre ei se orientează după valorile creștine, poate apărea confuzie în percepția copiilor, dar, dacă de cele mai multe ori în această situație se află mama, nu mai vorbim de confuzie deoarece, în copilărie, după cum se știe, ea este cea care influențează mai mult pe copil. Când în familie este cultivat în consens sentimentul religios, iar sentimentul de iubire dintre membrii ei se adâncește, apare astfel pacea și armonia.
Realizarea unei educații religioase corecte depinde considerabil atât de caracterul părinților cât și de nivelul lor duhovnicesc. Ei trebuie să vadă în copil ființa care are sădit în ea chipul lui Dumnezeu și omul de mâine care atinge nivelul asemănării cu El. Una din garanțiile educației religioase este participarea activă a copiilor la viața duhovnicească a părinților; li se povestește despre Dumnezeu, Hristos, Fecioara Maria și sfinți, rugăciunea se învață și se rostește împreună cu ei, li se explică cuvintele care se spun, iar frecventarea slujbelor la biserică (în mod special a Sfintei Liturghii) se face tot împreună. În acest mod se evită ajungerea la un moment al vârstei adolescenței când poate apărea o desconsiderare, chiar o revoltă împotriva practicilor religioase deoarece se poate percepe în ele doar niște forme.
În raport cu credința în Dumnezeu, trebuie insuflat sentimentul datoriei și al responsabilității pentru ceea ce fac, precum și dragostea de dreptate și de adevăr. Nu se pot accepta egoismul și invidia, nici orice fel de capricii. Trebuie învățați să-și învingă voia și să se deprindă cu lipsurile, în felul acesta dobândind cumpătarea, dar și smerenia. Tendința spre comoditate și lene se înlocuiește de exemplu cu activități făcute tot împreună în cadrul familiei, conducând pe copil la plăcerea pentru muncă și hărnicie. Nu în ultimul rând trebuie amintită necesitatea absolută a controlului părinților asupra copiilor și a ascultării lor, care nu se impune, ci se câștigă prin superioritatea lor morală, prin corectitudine, prin severitate și prin iubirea lor față de copii.
Astfel, părinții au datoria să dea o educație bazată pe credința și iubirea de Dumnezeu, pe respectarea voii Lui și pe respectul și iubirea pentru aproapele lor. Un semnal de alarmă cu privire la scăderea religiozității tinerilor s-a tras de la începutul secolului trecut: „Este adevărat că molima nepăsării de cele religioase se întinde azi cu o iuțeală mai mare ca oricând, mai ales în rândul tineretului. Acest fapt nu se datorează decât slăbirii sentimentului religios, de care suferă atât părinții, cât și educatorii acestui tineret”.
Copiii trebuie pregătiți pentru evitarea răului acestei lumi, a ispitirilor și a patimilor ei, dar nicidecum să se izoleze de ea; trebuie să li se insufle capacitatea de a înfrunta această lume și de a păstra credința în mijlocul necredinței, curăția în mijlocul murdăriei și al păcatului.
Educația nu se rezumă la bani așa cum se practică în vremurile de acum, ci la ceva care este mult mai important: la deschiderea sufletească. Atunci se va instaura perioada în care copiii vor deveni prietenii părinților, iar în familie se va încuraja schimbul de experiență duhovnicească între membrii ei.
După 1990, transformările politice din Europa, altădată comunistă, și trecerea la o democrație și la o economie privatizată, au permis întoarcerea la o viață religioasă normală (adică la o liberă manifestare) în majoritatea țărilor din Est. ,,Această situație socio-politică si economică este nouă și, în consecință, deschiderea noilor state către mondializare și globalizare dă naștere la schimbări și la nivelul sentimentului religios și creează, în consecință premizele accelerării procesului de secularizare a societății”. După cum se cunoaște din istorie, acest proces a fost plămădit din timpul Iluminismului, dar s-a accentuat în perioada contemporană: „Dezorganizarea familiei se produce treptat, urmând drumul decăderii religioase în societatea contemporană. Revoluția franceză a început prin a seculariza căsătoria, considerată de aici înainte ca un simplu contract în afară de orice caracter religios și sacramental, declarând indisolubilitatea ei contrară naturii și rațiunii. Revoluția franceză a proclamat libertatea divorțului, iar autoritatea părinților a fost desființată. Mirabeau și Danton au spus că copilul aparține mai întâi Republicii, înainte deci de a fi al părinților. Orice ierarhie în familie a fost privită ca un soi de tiranie. Urmarea: decăderea completă a moravurilor familiale, odată cu nimicirea tuturor resorturilor tradiționale”.
Familia și toate structurile sunt afectate de secularizarea lumii contemporane. Diminuarea rolului Bisericii în viața cotidiană și scăderea încrederii în Dumnezeu au ca urmare degradarea relațiilor dintre oameni, nerespectarea principiilor morale, sporirea infracționalității, un libertinaj excesiv, etc. Asemenea manifestări antisociale nu sunt cauzate prioritar de secularizare, dar sunt în mare parte efecte ale secularizării. „În momentul în care omul modern a desacralizat familia, a secularizat Biserica și invers: din momentul în care a secularizat Biserica, a pierdut simțul familial, responsabilitatea față de familie și șansa modelării și creșterii omului natural spre a se împlini într-un registru și nivel superior naturii telurice, nivel creat prin harul lui Dumnezeu. În familia constituită fără harul lui Dumnezeu, soții nu devin una, sunt cel mult parteneri ai unui contract, dar, de cele mai multe ori, sunt concurenți sau adversari pe aceeași pistă sau pe piste diferite, dar… necesari unul altuia”.
Din nefericire, și în societatea românească se constată că nu se mai respectă valorile familiei tradiționale și ale moralitații tinerilor. Acest fenomen s-a accentuat după contactul multor tineri cu societatea occidentală, prilejuit de căutarea unui loc de muncă, a unui trai mai bun sau din prestarea unor munci sezoniere. Chiar și pentru o perioada mai scurtă de timp, migrația la muncă în străinătate a contribuit într-o oarecare măsură la schimbarea unor mentalitați.
Familia nu mai este un refugiu protejat, ci locul unde refulează neîmplinirile din viata publică: scăderea nivelului de trai, nesiguranța serviciului, marginalizarea socială, etc. Este un loc din ce în ce mai puțin sigur; zilnic aflăm de orori comise contra copiilor, mamelor, soțiilor, părinților. ,,Familia suferă în prezent și un alt gen de atac pe care l-am putea numi ideologic. O întreagă propagandă în mass-media încearcă să ne inoculeze ideea că familia este o instituție depășită, iar bunul familist este anacronic”. Prin mijloacele TV, internet, revistele de modă sau cu conținut obscen se promovează un stil de viață libertin, ce rupe barierele moralei tradiționale: amorul liber – fecioria până la căsătorie este desconsiderată de cei mai mulți dintre tineri, căsătoria de probă fiind o alternativă la ,,siguranța” alegerii perechii perfecte; de aici și înmulțirea avorturilor sau apelarea la cabinetele de ,,planificarea familiei”. Din păcate, „starea avorționistă”, indiferent prin ce metode, reprezintă plaga vremii noastre nu numai în rândul tinerelor necăsătorite, ci mai ales în mediul familial, unde rodul dragostei soților ar trebui cel mai mult prețuit.
Întâlnirile de altădată ale tinerilor la horă s-au transformat în discoteci sau, în mediul urban și în cluburi de noapte, unde nu lipsesc violența, limbajul trivial, dansurile vulgare, ținuta obscenă și nu în ultimul rând, drogurile și perversiunile sexuale. Civilizația ,,afrodisiacă” pare că a cuprins întreaga societate, care sprijină aceste tendințe prin multe mijloace. De aceea se promovează tot mai ușor ,,cultul goliciunii” ținutei vestimentare, care zăpăcește mintea celor ce nu au formate deprinderile înfrânării simțurilor. De asemenea, goana după plăcerea culinară și indiferența față de rânduielile sfinte, fac pe mulți tineri de azi să considere postul o practică depășită, fără semnificație sau chiar o cură de dezintoxicare. Pentru mulți tineri relația cu biserica se rezumă la participarea la slujba de la Înviere – săvârșită afară, fără măcar a ști că urmează o Liturghie solemnă -, la botezul sau înmormântarea cuiva, sau pentru a da un pomelnic ,,pentru sănătate, spor în afaceri, sau găsirea unui loc de muncă”, iar în cel mai fericit caz, spovedania și împărtășirea cu Sfintele Taine o dată pe an, în Postul Mare, ca să fie siguri că și-au îndeplinit datoria față Dumnezeu. Taina Cununiei se amână invocând motive materiale, iar dacă starea materiala este bună, nu sunt capabili să-și asume responsabilitatea unei vieți conjugale, care se bazează pe jertfă reciprocă. Ca o umplere a unui gol spiritual pe care îl simt adesea tinerii, ei sunt preocupați de unele filozofii și practici asiatice, sau de fenomene oculte, toate străine de duhul creștin, sau aderă la secte.
Ca o concluzie a celor relatate în acest capitol, se poate spune că familia contemporană are tendința de a nu mai fi percepută în normalitatea de dinainte, Biserica se vrea dispărută în fața individualismului religios (propovăduit de protestantism), iar sentimentul apartenenței la neam moare în fața globalizării și uniformizării adusă de deschiderea granițelor. Occidentul a amenințat și amenință în continuare (și chiar a și reușit de cele mai multe ori) să tragă întreaga lume după el în vârtejul tendințelor sale de a ieși din tradiții și de a se îndrepta mereu spre „o altă modernitate”, spre un viitor rupt de Dumnezeu și de viață spirituală, un viitor orientat spre declin și distrugere. Astfel că, în lumea de astăzi secularismul a pătruns în toate sferele de activitate; întregul glob s-a transformat într-o uriașă piață de bunuri materiale în care omul valorează mai ales cât are în conturile din bănci. Nu se mai iau în considerare valorile culturale, tradiționale, naționale care au format nenumărate generații de până acum. Maladia secularizării a modificat mentalitățile și tradițiile popoarelor europene, legislația, modul de a înțelege persoana umană, familia, iubirea, sexualitatea, dar, mai ales, raportarea , moarte și eternitate.
Totodată, nu putem contesta faptul că secularizarea lumii a avut și consecințe benefice, eliberând un mare potențial cultural al conștiinței europene și punându-l în slujba înțelegerii științifice și a transformării lumii. Din păcate, în același timp, a fost degajat și un important potențial destructiv pentru ființa umană.
PARTEA METODICĂ
Motto:
„Profesorii buni stăpânesc metodologia, profesorii fas- cinanți au sensibilitate. Profesorii buni vorbesc cu gla- sul, profesorii fascinanți vorbesc cu ochii. Profesorii buni sunt didactici, profesorii fascinanți trec dincolo de asta. Ei dispun de sensibilitatea de a vorbi inimii elevi- lor lor”.
(Augusto Cury)
I. ANALIZA PROGRAMEI ȘCOLARE
În predarea Religiei se împletește latura subiectivă, trăirea religioasă, cu latura obiectivă, conținutul educației religioase. Conținutul activității instructiv-educative religioase este selectat în funcție de specificul, trăsăturile religiei de referință, de specificul cultural al comunității. Referindu-ne la educația religioasă, prin conținut al învățământului se înțelege ,,totalitatea cunoștințelor religioase selecționate și al intențiilor și valorilor comportamentale desfășurate, după anumite criterii, pentru a forma profilul moral-religios al copilului sau tânărului”. Conținutul educației religioase se referă la ,,o serie de elemente de ordin istoric, biblic, dogmatic, moral, hermeneutic, liturgic, cu efect direct asupra formării personalității religioase. Nu pot fi excluse cunoștințe de istoria religiilor, chiar dacă acestea au mai mult un caracter laic”.
Conceptul de Curriculum a revenit învățământul românesc după 1990, odată cu transformările datorate revoluției din Decembrie 1989. Se renunță, încet-încet la limbajul specific „epocii de aur” a comunismului și se adoptă unul modern, în compatibilitate cu celelalte sisteme de învățământ europene și mondiale. Curriculum (în latină înseamnă ,,cursă”, ,,alergare”) în sens larg, definește ,,sistemul de procese decizionale, manageriale și de monitorizare care preced, însoțesc și urmează proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea și revizuirea permanentă a setului de experiențe de învățare oferite de școală”. În sens restrâns, noțiunea de curriculum definește ,, sistemul documentelor de tip reglator sau de altă natură, în cadrul cărora se consemnează experiențele de învățare recomandate prin școală, elevilor”.
Componentele Curriculumului Național sunt reprezentate de planul cadru, de programele școlare și manualele școlare.
Planul-cadru de învățământ reprezintă un document reglator esențial care prevede alocarea timpului școlar pe două direcții fundamentale: trunchi comun și curriculum la decizia școlii.
Planurile-cadru sunt organizate pe arii curriculare, astfel:
Limbă și comunicare;
Matematica și Științe ale naturii;
Om și societate;
Arte;
Educație fizică și sport;
Tehnologii;
Consiliere și Orientare.
Curriculum nucleu reprezintă expresia curriculară a trunchiului comun și constituie unicul sistem de referință pentru toate tipurile de evaluare externă școlii și care va fi consemnat la nivelul standardelor de performanță. Curriculum nucleu este asociat cu numărul minim de ore pentru fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul-cadru.
Curriculum la decizia școlii derivă din libertatea dată de planurile-cadru de învățământ de a decide asupra unui segment al Curriculumului Național, ceea ce are drept urmare stabilirea unor trasee particulare de învățare ale elevilor.
Curriculumul la decizia școlii include:
Curriculum aprofundat, care urmărește aprofundarea obiectivelor de referință ale curriculumului nucleu;
Curriculum extins, care urmărește extinderea obiectivelor și a conținuturilor din curriculumul nucleu prin noi obiective de referință și unități de conținut, în numărul maxim de ore prevăzut de plaja orară a unei discipline;
Opționale:
la nivelul disciplinei;
la nivelul ariei curriculare;
la nivelul mai multor arii curriculare;
Programa școlară este o componentă a Curriculumului național, iar elaborarea sa are la bază, în primul rând, principiul centrării pe elev, prin rolul reglator asociat obiectivelor, respectiv competențelor. Aceasta descrie oferta educațională a unei discipline de învățământ pe parcursul unui an școlar determinat.
Întrucât, din punct de vedere metodic, studiul de față își găsește aplicabilitatea pedagogică pe segmentul claselor IX-XII, am considerat necesară o trecere în revistă a unităților de conținut specifice nivelului liceal, pentru a vedea în ce mod programa școlară în vigoare răspunde provocărilor lumii contemporane.
Astfel, Programa școlară pentru disciplina Religie – confesiunea ortodoxă, are următoarele unități de conținut:
CLASA a IX-a:
I. Învățătura de credință
1. Relația omului cu Dumnezeu;
2. Adorarea lui Dumnezeu;
3. Preacinstirea Maicii Domnului;
4. Cinstirea sfinților.
II. Trăirea învățăturii creștine
1. Responsabilitatea creștină;
2. Datorii față de Dumnezeu;
3. Datorii față de sine;
4. Datorii față de aproapele.
III. Exprimarea învățăturii creștine
1. Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe.
IV. Spiritualitate și viață creștină
1. Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu;
2. Eu și duhovnicul meu;
3. Bucurie și responsabilitate în relațiile dintre tineri;
4. Monahismul – formă a spiritualității creștine.
V. Religiile lumii
1. Religii în antichitate: în Mesopotamia și în Egipt;
2. Religii în antichitate: în Grecia și la Roma.
VI. Ortodoxie și cultură națională
1. Viața religioasă oglindită în creații populare, în datini și în obiceiuri;
2. Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și dezvoltarea învățământului românesc
(Veniamin Costachi, Andrei Șaguna).
VII. Creștinismul și provocările lumii contemporane
1. Muzica în viața tinerilor;
2. Pericolul drogurilor;
3. Tineretul și mass-media;
4. Tinerii și viața intimă.
CLASA a X-a:
I. Învățătura de credință
1. Relația omului cu Dumnezeu;
2. Cinstirea sfintelor moaște;
3. Cinstirea sfintelor icoane;
4. Cinstirea sfintei cruci;
5. Respectul față de cele sfinte.
II. Trăirea învățăturii creștine
1. Responsabilitatea creștină;
– Legea morală a Vechiului Testament (Decalogul);
– Legea morală a Noului Testament (Predica de pe munte).
2. Libertate și opțiune
– Virtute și păcat;
– Conștiința morală – glasul lui Dumnezeu în om.
III. Exprimarea învățăturii creștine
1. Locașurile de cult ale creștinilor – apariție și dezvoltare în contextul culturii universale;
2. Stiluri arhitecturale reprezentative (în lume și în țară).
IV. Spiritualitate și viață creștină
1. Iubire și dreptate;
2. Rugăciune și reconciliere.
V. Religiile lumii
1. Religii orientale (hinduismul, budismul, confucianismul).
VI. Ortodoxie și cultură națională
1.Contribuția mitropoliților români la dezvoltarea culturii naționale (Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul). .
VII. Creștinismul și provocările lumii contemporane
1. Superstiția;
2. Magia;
3. Astrologia. Numerologia.
CLASA a XI-a:
I. Învățătura de credință
1. Descoperirea lui Dumnezeu;
2. Iisus Hristos – Mântuitorul lumii;
– Întruparea Fiului lui Dumnezeu;
– Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos;
– Adeverirea morții și realitatea Învierii Mântuitorului;
3. Lucrarea Sfântului Duh în lume.
II. Trăirea învățăturii creștine
1. Familia creștină azi;
2. Rolul creștinilor în promovarea valorilor religioase;
3. Forme de denaturare a persoanei (corupția, minciuna, înșelătoria).
III. Exprimarea învățăturii creștine
1. Elemente de iconografie;
2. Semnificația așezării sfintelor icoane în biserică.
IV. Spiritualitate și viață creștină
1. Jertfa euharistică și iubirea jertfelnică;
2. Respectul față de lumea creată (ecologie creștină).
V. Religiile lumii
1. Iudaismul;
2. Creștinismul;
– Neînțelegerile din 1054;
– Reforma;
– Uniația. Școala Ardeleană.
3. Islamul.
VI. Ortodoxie și cultură națională
1. Contribuția voievozilor români la formarea și dezvoltarea culturii naționale (Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab).
VII. Creștinismul și provocările lumii contemporane
Minuni și false minuni, fenomene normale și paranormale.
CLASA a XII-a :
I. Învățătura de credință
1. Credința în înviere și viața veșnică;
2. Rugăciunile pentru cei adormiți în Domnul.
II. Trăirea învățăturii creștine
1. Rolul tinerilor în apărarea vieții (combaterea violenței, a suicidului, a eutanasiei și a degradării demnității umane).
III. Exprimarea învățăturii creștine
Monumente reprezentative de artă religioasă din Europa și din România.
IV. Spiritualitate și viață creștină
1. Asceza creștină (post, rugăciune, milostenie);
2. Rolul dialogului ecumenic și inter-religios.
V. Confesiuni creștine în România
1. Ortodoxia;
2. Catolicismul;
3. Protestantismul și Neoprotestantismul.
VI. Ortodoxie și cultură națională
Oameni de cultură români – promotori ai credinței creștine (Nicolae Iorga,
Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Nicolae Steinhardt, Petre Țuțea, Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși etc.).
VII. Creștinismul și provocările lumii contemporane
1. Dialogul între credință și știință;
2. Rolul creștinismului în dezvoltarea culturii și civilizației europene;
Pornind de la aceste unități de conținut, planificarea calendaristică și pe unități de învățare vizează realizarea următoarelor competențe generale;
* definirea specificului propriei credințe, în raport cu alte credințe și convingeri;
* utilizarea adecvată a conceptelor specifice religiei, în diferite contexte de comunicare;
* integrarea valorilor și a cunoștințelor religioase în structura propriilor atitudini și comportamente;
* aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității;
*corelarea cunoștințelor religioase cu cele dobândite la alte discipline de învățământ.
Învățământul religios are specificul său, deoarece educația religioasă implică o trăire intensă, pe tot parcursul vieții, iar direcțiile fixate în anii copilăriei și ai școlarității, în general, sunt definitorii pentru manifestarea religioasă a individului de-a lungul existenței sale. În contextul amintit, lecțiile din capitolul Creștinismul și provocările lumii contemporane sunt deosebit de importante. Ele au în vedere, ca și competențe specifice, definitivarea unui comportament moral, religios și social corect, vertical, în deplină concordanță cu Legea Veșnică a lui Dumnezeu, urmând ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu și oamenilor.
Tematica obligatorie oferită de programa școlară pentru acest capitol acoperă o paletă suficient de largă și de atractivă pentru a veni în întâmpinarea majorității întrebărilor cu care se confruntă tinerii aflați la vârsta căutărilor și a primelor experiențe ontologice.
O parte dintre aceste domenii le continuă pe cele abordate la nivelul claselor I-VIII, propunând teme de sinteză și oferind oportunități de valorificare a cunoștințelor asimilate în anii anteriori: dogmatică, morală creștină, liturgică, spiritualitate și misiune.
Profesorul de religie subliniază, prin raportarea temelor accesate la nivelul de interes general al clasei sau la nivelul particular de interes al fiecărui elev în parte, următoarele principii: accentuarea caracterului pragmatic al conținuturilor, prin centrarea pe dezvoltarea de atitudini și de comportamente; referirea la aspecte actuale din viața personală a adolescenților, din viața comunității, din istoria religiilor și din istoria Bisericii; corelarea cunoștințelor specifice religiei cu cele dobândite la alte discipline de învățământ, mai ales la nivelul ariei curriculare ”Om și societate” (Istorie, Geografie, Biologie, Psihologie).
Ora de religie trebuie să aibă caracter formativ, cu scopul de a-l învăța pe elev să se autoevalueze în acord cu valorile creștine, să se autocenzureze și să se spăpânească pe sine însuși, astfel încât să nu încline spre lucrarea răului ci a binelui, a dreptății și a virtuții creștine și civice.
Prin întreg actul de predare-învățare-evaluare, valorizarea efortului de învățare al elevului și analiza progresului acestuia în învățare trebuie completate cu motivarea sa pentru aplicarea în practică a învățăturilor de credință. În actul evaluării nu punem atât accent deosebit pe acumularea mecanică și formală a unor cunoștințe, fie ele și de specialitate, ci se are în vedere latura formativă a actului educațional. Un bun creștin nu este acela ce doar declară și poate eventual cunoaște o parte mai mare sau mai mică din învățătura de credință a Bisericii , ci, mai ales, o pune în practică prin tot ceea ce face, în toate zilele vieții sale. Formele clasice ale scenariului didactic au, pentru educația religioasă, limite mai accentuate decât în cazul altor discipline de studiu, și de aceea se și recomandă utilizarea unor modalități complementare: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, observarea sistematică a comportamentului elevilor în spațiul școlii și în afara acestuia.
Educația creștină urmărește realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce presupune din partea omului o permanentă purificare de patimi și o creștere în virtute. Pentru aceasta un elev nu trebuie doar să cunoască și să înțeleagă, ci să simtă dragoste față de Dumnezeu și Biserică. Acest mod de abordare a Religiei ca obiect nu trebuie să ducă la minimalizarea factorului informativ, dar reprezintă un argument împotiva exagerării erudiției teologice, când se acordă o mai mare importanță memorizării diferitelor date, citate, nume în detrimentul formării adevăratului sentiment duhovnicesc. Înclinarea spre informare în cadrul orei de religie face mai mult rău decât bine, deoarece elevul, care este agasat de abundența informațională specifică altor obiecte, își va pierde total interesul, și ce este mai grav nu e faptul că un astfel de elev va începe să lipsească la orele de religie, ci e lipsa de la rugăciunea comunitară săvârșită în biserică. Rolul educației morale este acela de a-l apropia pe elev de spațiul eclezial, dar un astfel de stil de predare nu va face decât să-l îndepărteze și mai mult. Aspectul practic se vădește în comportamentul general, în școală sau în afara ei, în societate. În plus există o permanentă interdisciplinaritate cu celelalte obiecte din aria curriculară și nu numai. Ne raportăm istoric la evenimente, ne plasăm în timp și spațiu, călătorim imaginar în zone geografice diverse. Creștinismul, încă de la începuturile sale a valorificat la maxim gândirea filosofică a antichității, gânditorii fiind numiți pe bună dreptate «creștini înainte de Hristos ». Doctrina, morala, administrația și disciplina Bisericii creștine valorifică superior schemele logice dând o explicație coerentă, argumentată astăzi științific pentru foarte multe din obiectivele sale.
În concluzie, putem afirma că programa școlară actuală, prin includerea tematicii raportate la lumea contemporană, este de un real folos profesorului și elevului de liceu, în încercarea ambilor de edificare a unei personalități morale sănătoase.
II. METODE DIDACTICE UTILIZATE RELIGIE ÎN VEDEREA FORMĂRII CARACTERULUI MORAL AL TINERILOR
Metodele didactice sau de învățământ reprezintă un ansamblu de procedee și căi menite să sprijine realizarea obiectivelor pedagogice. Etimologic, cuvântul "metodă", provenit din limba greacă, înseamnă spre/către, cale. Taxonomia metodicii predării-învățării ține seama, în principal, de două criterii:
a. Demersul logic care țintește asimilarea (cu metodele: inductivă, deductivă, analitică, sintetică, genetică);
b. Izvorul principal al învățării (metode de comunicare orală: expozitive și interogative; metode de comunicare scrisă; metode de cunoaștere a realității religioase; metode fundamentate pe acțiune).
Educația religioasă presupune adaptarea metodelor la obiectivele și conținuturile acestei laturi deosebite a educației, care are ca finalitate transmiterea corectă a învațăturilor de credință dar, mai ales, ca acestea să fie înțelese conform vârstei și acceptate. Educația religioasă nu se confundă cu catehizarea și în nici un caz cu îndoctrinarea. Elevul are libertatea de a gândi ceea ce primește ideatic la școală. Ora de religie prezintă, bineînțeles, un sens informativ, care presupune asimilarea unei culturi religioase, a unui sistem de norme și principii. Însă aceeași oră regăsește adevărate valori formative: se exprimă prin implicarea tuturor proceselor psihice în descifrarea și trăirea sensurilor adânci ale existenței și prin valorificarea substratului moral intrinsec al valorilor religioase, fiind de fapt educație morală. Educatorul religios, profesorul sau preotul, are nu numai misiunea de a cunoaște sufletul omenesc, ci și metodele și strategiile de formare și îndreptare a acestuia spre o viață autentică. Dar, mai are obligația ca ,,nu numai să cunoască teoria metodologică, ci s-o și folosească în mod adecvat”.
În cele ce urmează, voi prezenta principalele metode didactice utilizate la ora de religie care au ca scop formarea comportamentului moral la tineri. Trebuie precizat faptul că obiectivul principal al educației religioase este tocmai acesta, care se realizează prin informare mai întâi, apoi prin modelarea comportamentului.
II. 1. METODE EXPOZITIVE
Metoda expunerii constă în prezentarea de către profesor (catehet) a unor cunoștințe noi, pe cale orală, bine structurate, într-un timp determinat. În funcție de particularitățile auditoriului, de cerințele specifice, expunerea poate avea forme variate de realizare, cum ar fi: povestirea didactică, explicația, argumentarea, problematizarea și prelegerea.
II.1.1 Povestirea didactică este metoda cea mai larg folosită la ora de religie. Este aplicată atunci când profesorul expune învățătura de credință făcând referire la textul biblic sau patristic, când evocă anumite evenimente din istoria creștinismului, viețile unor sfinți sau a unor personalități care au contribuit la dezvoltarea culturii și spiritualității române, fiind modele pentru tineri. Povestirea este interesantă la gimnaziu și liceu. Dar pentru a fi eficiente, ,,ideile povestirii trebuie să fie simple, exprimate clar și să asigure însușirea unui fond de reprezentări și imagini vii despre realitatea religios-morală, să incite elevii la analize și comparații, la desprinderea esențialului, să ducă pe elevi la tragerea unor învățăminte sau concluzii folositoare în viață”.
II.1.2. Explicația se folosește mai ales la elevii din ciclul primar, dar este oportună și la nivel liceal. Explicația poate avea și un caracter teologic, atunci când se explică elevilor poruncile dumnezeiești și legile morale, cu scopul de a le conștientiza valoarea, respecta și aplica în practică. Deci, această metodă are două funcții, care trebuie să se manifeste împreună: cognitivă sau informativă și formativă. Din perspectivă cognitivă, prin această metodă se lămurește o noțiune (un nume propriu, un concept, o idee, un termen necunoscut), un verset din Sfânta Scriptură, un fapt (narațiune, parabolă), o figură de stil, o poruncă sau o normă morală. Pentru realizarea funcției formative, elevii trebuie informați despre rolul și necesitatea respectării normelor și poruncilor morale, precum și a consecințelor nerespectării acestora. Spre exemplu, la clasa a IX-a, în predarea unității de învățare Creștinismul și provocările lumii contemporane, profesorul poate folosi cu succes această metodă didactică asociată cu problematizarea și argumentarea, conștientizând elevii asupra impactului muzicii și a mass-mediei asupra formării personalității lor sau pentru a trage un semnal de alarmă despre pericolul drogurilor sau al vieții dezordonate.
La clasa a X-a programa școlară propune lecții ce expun învățătura morală a Vechiului și Noului Testament, care au rol informativ și formativ. Pentru clasa XI-a, metoda explicației aduce roade în cazul predării lecțiilor: Familia creștină azi și prezentarea „rănilor” ei, Rolul creștinilor în promovarea valorilor religioase sau Forme de denaturare a persoanei (corupția, minciuna, înșelătoria). Pentru nivelul clasei a XII-a, metoda explicației este eficientă în predarea temelor referitoare la: rolul tinerilor în apărarea vieții (combaterea violenței, a suicidului, a eutanasiei și a degradării demnității umane) sau în prezentarea învățăturii creștine cu privire la asceza creștină (post, rugăciune și milostenie).
II.1.3. Argumentarea este metoda prin care ,,se formează și se întăresc convingerile despre adevărurile religioase și se înlătură convingerile greșite”. Profesorul trebuie să stăpânească arta de a aduce argumente și de a convinge în funcție de conținutul lecției, de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor. Această metodă se pretează cu precădere la lecțiile care prezintă învățătura de credință dar și la câteva care urmăresc tema noastră de cercetare. Câteva exemple: explicarea și argumentarea necesității unui duhovnic în viață la lecția Eu și duhovnicul meu, prezentarea și argumentarea unor situații concrete de viață în care tinerii își pot manifesta bucuria fără compromisuri cu păcatul în lecția Bucurie și responsabilitate în relațiile dintre tineri sau în căutarea unui sens înalt al vieții prezentată în lecția Monahismul – formă a spiritualității creștine. Aceste teme sunt cuprinse în programa clasei a IX-a. Pentru a forma convingeri despre adevărul de credință, această metodă didactică este utilizată și la lecția Dialogul între credință și știință, de la clasa a XII-a.
II.1.4. Problematizarea este metoda prin care se creează în mintea elevilor o întrebare sau o situație problemă, cu scopul de a stimula efortul personal în stabilirea unor relații între cunoștințele dobândite anterior și noile cunoștințe, care, sub îndrumarea profesorului, să conducă la elaborarea soluțiilor. Întrebările-problemă sau situațiile-problemă vor fi create ținând cont de pregătirea elevilor, iar soluția desprinsă trebuie să fie clară și în conformitate cu adevărul de credință și cu posibilitatea lor de înțelegere. Trebuie subliniat faptul că ,,la orele de religie, problematizarea nu se folosește când se predă un adevăr revelat”.
Având în vedere că în formarea personalității morale a elevilor e nevoie de mult tact, pregătire de specialitate și mai ales o ținută morală exemplară a profesorului, acesta la predare va crea în mintea elevilor diverse probleme care să răscolească conștiința lor. Această metodă se poate aplica la toate lecțiile care au ca scop formarea duhovnicesc-morală a elevilor.
II.1.5. Descoperirea didactică constituie ,,o modalitate de lucru prin care elevii sunt puși în situația de a descoperi prin predarea religiei adevărul de credință, reconstituind drumul elaborării cunoștințelor printr-o activitate proprie”. Această metodă este strâns legată de problematizare, de aceea am considerat că e necesar să fie amintită. O particularitate a acestei metode o constituie și faptul că elevul nu rămâne doar cu noi cunoștințe și cu metodele folosite pentru descoperirea lor, dar ,,în condițiile efortului propriu, se realizează educarea trăsăturilor morale, se stimulează interesul pentru învățare și cercetare, se asigură trăinicia cunoștințelor”.
II.1.6. Prelegerea
Această metodă se folosește cu precădere la clasele de liceu. În cadrul acestei metode își aduc aportul și elevii. Profesorul anunță dinainte elevii cu privire la tema pe care o vor dezbate timp de câteva ore, sau o stabilesc de comun acord, le sugerează o anumită bibliografie pe care trebuie să o consulte. Profesorul rostește o alocuțiune în care înfățișează principalele idei al temei creând ,,o bază de dezbateri imediate, cu scopul de a problematiza conținutul de idei, de a interpreta și, eventual, de a aplica cele expuse în prelegere”. Această metodă dă posibilitatea elevilor să dobândească noi cunoștințe, dar, mai ales, oferă soluții cum să le pună în practică.
II. 2. METODE DE CUNOAȘTERE A REALITĂȚII RELIGIOASE
Educația creștină, prin preceptele ei, conduce la formarea morală a celor ce le acceptă și înfăptuiesc. Cunoașterea realității religioase se poate realiza nu numai în spațiul eclezial, ci și în cel al școlii, prin orele de religie sau prin alte activități.
II.2.1. Observarea realității religioase
Dumnezeu Se descoperă omului și prin frumusețea și armonia lumii create. Observarea realității religioase este ,,metoda prin care profesorul de religie urmărește să-i conducă pe elevi spre cunoașterea lui Dumnezeu prin contemplarea creației […] și să stăruie spre o viață religios-morală în care să pună pe primul plan căutarea Împărăției lui Dumnezeu”. Tinerii, cum e și normal, își pun o mulțime de întrebări cu privire la anumite întâmplări din viața lor sau din realitatea contemporană, la care nu le găsesc sensul. O ancorare puternică în Providența Divină le poate da într-o măsură răspunsul la aceste frământări. La ora de religie se pot lămuri o parte dintre aceste probleme prin această metodă, făcând referire la anumite situații din Sfânta Scriptură sau prin mijloace intuitive (ex. icoana). Cea mai eficientă metodă de cunoaștere intuitiv-simbolică este Sfânta Liturghie.
Această metodă poate fi folosită la lecțiile: Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe, clasa a IX-a și Revelația dumnezeiască, clasa a XI-a.
II.2.2. Studiul de caz este metoda care constă în analiza unui caz real. Fiind complexă, se folosește cu predilecție la liceu pentru ,,anumite teme sau situații care vizează formarea unor atitudini, deprinderi și comportamente practice”. Această metodă are numeroase avantaje, solicitând elevii în adunarea informațiilor, analiza, elaborarea și argumentarea deciziilor precum și în desprinderea unor concluzii. Metoda aceasta poate fi aplicată la numeroase teme din programa școlară. Exemple:
– la clasa a IX-a: Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe, Datorii față de sine, Datorii față de aproapele, Monahismul – formă a spiritualității creștine – studiu de caz pe baza experienței concrete a elevilor, oferită prin vizitele la mănăstiri; Muzica în viața tinerilor – se poate studia impactul anumitor genuri de muzică asupra comportamentului elevilor; Pericolul drogurilor – elevii pot dezbate în clasă un caz cunoscut sau analizează efectele negative ale acestor substanțe nocive; Tineretul și mass-media – se poate analiza impactul unor emisiuni asupra stilului de viață al elevilor; Tinerii și viața intimă – se pot prezenta situații de încălcare a bunei conduite în această privință și consecințele acestora;
– la clasa a X-a: Virtute și păcat și Conștiința morală – glasul lui Dumnezeu în om. La aceste teme se pot analiza diverse situații de înfăptuire a virtuților sau păcatelor și a consecințelor lor prin raportarea la conștiința morală;
– la clasa a XI-a: Forme de denaturare a persoanei (corupția, minciuna, înșelătoria), Minuni și false minuni, fenomene normale și paranormale – studierea unor cazuri de deviere de la adevăr și analiza comparativă a situațiilor, pentru clarificare;
– la clasa a XII-a: Rolul tinerilor în apărarea vieții (combaterea violenței, a suicidului, a eutanasiei și a degradării demnității umane; la această temă fiecare dintre aspectele enumerate pot fi analizate concret în vederea formării unor atitudini și deprinderi morale.
II.2.3. Metoda exemplului
Tendința de imitare este mai dezvoltată la elevii din ciclul primar și gimnazial, dar se manifestă și la liceeni. Ei caută să-și găsească și în anturajul lor modele după care să-și conducă viața morală (părinții, colegii, prietenii, chiar și profesorii). Mântuitorul este modelul prin excelență: ,,Învățați de , că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”(Matei 11,29). Sfântul Apostol Pavel prezintă câteva indicii pentru modelul creștin: ,,Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”(Evrei 13,7). Un rol deosebit îi revine profesorului de religie în formarea tinerilor, prin ținuta sa morală și profesională, cum s-a arătat în capitolul anterior. La oră, poate folosi exemple din Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, filme, articole cu conținut religios-moral. Pentru a fi eficientă această metodă didactică, profesorul va avea în vedere ,,să folosească modele opuse (pozitive și negative), doar dacă are certitudinea că aceste antinomii îi vor ajuta și determina pe elevi să le adopte pe cele pozitive”. Formarea deprinderilor morale continuă pe tot parcursul vieții.
Această metodă se poate aplica la câteva dintre lecțiile propuse de programa școlară în vigoare pentru liceu:
la clasa a X-a: Contribuția mitropoliților români la dezvoltarea culturii naționale (Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul); exemple din Viețile Sfinților sau Sfânta Scriptură pentru tema: Virtute și păcat;
– la clasa a XI-a: Contribuția voievozilor români la formarea și dezvoltarea culturii naționale
(Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab);
la clasa a XII-a: Oameni de cultură români – promotori ai credinței creștine (Nicolae Iorga,
Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Nicolae Steinhardt, Petre Țuțea, Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși etc.).
Mitropoliții, voievozii și oamenii de cultură evocați în aceste lecții pot constitui modele de viață exemplară pentru tineri.
II.2.4. Meditația religioasă este ,,o lucrare sufletească prin care creștinul reflectează profund asupra unei probleme religioase, cu speranța de a-și întări viața religioasă, de a dobândi liniște și pace sufletească”. Profesorul va face apel la elevi ca să-și dezvolte deprinderea de a se raporta la conștiința morală, lăsată de Creator ca un glas tainic în om, pentru a-și analiza valoarea faptelor, vorbelor și gândurilor lor. Această metodă poate fi utilizată la toate lecțiile care dezbat aspecte morale, dar mai ales în perioada Postului Mare, când elevii sunt chemați să mediteze
II.3. METODE FUNDAMENTATE PE ACȚIUNE
Aceste metode sunt folosite de către profesor pentru pregătirea elevilor în vederea desfășurării unei acțiuni practice sau intelectuale. Referitor la tema studiului de față, adică formarea caracterului moral la tineri, pentru ciclul liceal se pretează câteva metode din această categorie: metoda îndrumării teoretice și practice, dramatizarea, serbările religioase și cercul de religie.
II.3.1. Metoda îndrumării teoretice și practice este ,,metoda care precede sau însoțește desfășurarea unei activități practice, ajutând la precizarea modului de comportare a elevilor în anumite condiții și la deprinderea unor reguli de comportament”. Această metodă se pretează mai ales la lecțiile de religie din domeniul liturgic în:
– explicația și demonstrația unor acte de cult ce însoțesc rugăciunile și cântările (metaniile, închinăciunile, plecarea capetelor, etc.);
– explicarea și demonstrarea comportamentului în biserică în vederea primirii Sfintelor Taine;
– explicarea și demonstrarea modului de întrebuințare a Sfintei Scripturi (în unele cazuri e necesară prezentarea modului cum se caută un anumit verset sau fragment), a cărților de cult și a calendarului creștin.
Profesorul trebuie să explice elevilor motivul acțiunii și să ofere indicațiile necesare realizării activității respective.
Această metodă se poate aplica la următoarele lecții propuse de programa școlară:
– la clasa a IX-a: Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe;
– la clasa a X-a: Cinstirea sfintelor moaște, Cinstirea sfintelor icoane, Cinstirea sfintei cruci, prin specificarea modului cum creștinii ortodocși arată respect față de cele sfinte;
– la clasa a XI-a: Elemente de iconografie și Semnificația așezării sfintelor icoane în biserică;
II.3.2. Dramatizarea
Deși această metodă de învățare este folosită mai des la clasele primare și gimnaziale, își poate găsi rostul și la clasele de liceu. Este o metodă atractivă, care ,,are în primul rând un rol educativ, deoarece, cu ajutorul expresiilor tensionate elevii retrăiesc în plan simbolic evenimente petrecute în timpuri trecute”. De această metodă se leagă strâns și deprinderea lor cu cântarea religioasă. ,,Piesele de teatru” sau scenetele pot fi pregătite în preajma marilor sărbători creștine, dar și cu alte ocazii. Punându-se în postura de actori în rolurile din piesă, elevii pot înțelege și trăi emoții artistice și-și dezvoltă creativitatea. Prin această metodă, ei memorează și înțeleg mai ușor decât atunci când cunoștințele sunt predate pe cale discursivă și își ,,pot forma exemple și modele demne de urmat în viață”.
II.3.3. Serbările religioase implică elevii nu numai la nivel cognitiv, ci și emoțional. În funcție de performanța pregătirii și de amplitudinea mesajului transmis prin actul artistic, elevii pot fi antrenați în diverse concursuri sau festivaluri, orientându-le atenția asupra laturii formative a personalității lor, dezvoltând simțul răspunderii și al punctualității. În afară de aceste coordonate, elevii pot să-și dezvolte capacitățile creatoare și să pună în valoare talentul artistic. Spre exemplu, pot fi evocate activitățile cu temă pascală pe care le-am organizat periodic, în anii anteriori. Elevii din ciclul gimnazial și liceal, cu ramuri de salcie în mâini, îmbrăcați în frumoasele costume naționale, au prezentat un program de muzică și poezie religioasă cuprinzând colinde, Colind de Florii, scenete: Legenda ouălor roșii, Simbolurile oului de Paști, poezii și cântări, Pe cruce de Vasile Voiculescu, Cămara Ta, Mântuitorule, De Paști și alte momente. Toți copiii care au participat la festivitate au primit în dar o carte despre Sfinții Mărturisitori ai Aiudului și câte un ou încondeiat. S-a creat o atmosferă înălțătoare, misterul credinței fiind deslușit cu bucuria și firescul ochilor de copil. La fel, în preajma Crăciunului am pregătit cu elevii un mic recital de colinde și scenetele Irozii și Nașterea pruncului Iisus, care au fost prezentate colectivului de profesori, dar și elevilor din școală.
II.3.4. Cercul de religie
Deoarece tematica acestei discipline este vastă, apare necesitatea desfășurării unor activități suplimentare pentru cei interesați. Activitățile de la cerc au la bază lecțiile parcurse la clasă, îmbunătățind sau dezvoltând conținuturile acestora. În cadrul cercului de religie ,,se dezvoltă spiritul comunitar prin antrenarea tuturor participanților în pregătirea și desfășurarea activităților propuse”.
Tematica este aleasă de către elevi, dar unele teme pot fi sugerate de către profesor. Rezultatele activităților pot fi valorificate în mai multe moduri, în funcție de tematica parcursă: articole, referate, albume (daca activitatea s-a concretizat prin pelerinaj la biserici și mănăstiri), spectacole religioase, organizarea unor expoziții proprii (pictură, sculptură, ouă încondeiate, etc.), creații proprii (poezii, eseuri, rebusuri).
O activitate pe care am organizat anul acesta, în cadrul cercului de religie, a fost o expoziție de desene prin care elevii și-au exprimat sentimentele religioase într-un mod plăcut. Fiind adevărați „mici iconari”, copiii claselor V-VII, îndrumați de mine ca profesor de religie, dar și de profesorul de desen, au organizat o expoziție intitulată „Urcuș spre Înviere” în care au expus compoziții reprezentând subiecte pascale, expoziție de desene, colaje, serigrafii precum și tradiționalele ouă încondeiate, într-un decor plin de culoare și frumusețe. La deschiderea expoziției au participat elevi, cadre didactice, conducerea școlii, reprezentanți ai comitetului de părinți, Părintele Ilie Sfârnaciuc, Părintele Tiberiu Fedoreanu, dar și mass-media locală.
III. MIJLOACE DIDACTICE UTILIZATE RELIGIE
ÎN VEDEREA FORMĂRII CARACTERULUI MORAL AL TINERILOR
Mijloacele didactice reprezintă instrumentarul auxiliar care facilitează transmiterea și asimilarea cunoștințelor, deodată cu înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute. Pentru a urmări scopul propus în această cercetare, consider că la ora de religie se pot utiliza următoarele mijloace didactice: icoana, textul biblic, literatura religios-morală, suportul audio (casete, CD-uri, DVD-uri), filmul cu temă religios-morală, emisiunile religioase, calculatorul, și mai nou, software-urile educaționale cu tematică religioasă. Unele dintre aceste mijloace pot fi indicate la oră de profesor pentru a fi consultate acasă de către elevi.
III.1. Icoana
În literatura teologică icoana mai este numită Biblia în imagini și simboluri. De-a lungul istoriei creștinismului, iconografia a avut și un rol pedagogic, ajutându-i pe cei ce nu știau carte să învețe din pictura bisericească viața și activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a Sfinților. Icoana comunică puterea nevăzută a lui Dumnezeu prin mijlocirea celui reprezentat pe ea și are în același timp și o funcție educativ-religioasă, fiind ,,un mijloc de trezire, întreținere și trăire a vieții religioase, iar vederea ei îndeamnă la fapte bune, la practicarea virtuților creștine”. Pentru a înțelege mesajul duhovnicesc al icoanei, este obligatoriu ca la ore profesorul să-l explice, nu să prezinte icoana doar ca pe un tablou. În demersul didactic, icoanele sunt auxiliare ale diferitor metode, ca exemplu: povestirea (când se relatează viața unui sfânt, prezența icoanei intensifică sentimentul religios), explicația – prin intermediul căreia elevii înțeleg mai ușor viața spirituală sau anumite învățături ale credinței privind materialul intuitiv iconografic (spre exemplu icoana Pogorârii la iad, a Nașterii Domnului sau a unor evenimente din viața Mântuitorului), meditația religioasă (când elevii își focalizează atenția spre icoanele ce înfățișează Patimile Domnului sau Judecata de apoi, unii dintre ei conștientizând propriile greșeli). Profesorul va utiliza în timpul orei icoane în concordanță cu subiectul lecției.
III.2. Textul biblic
Sfânta Scriptură e ,,Biblioteca prin excelență, singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni și prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărți”. Textul biblic este folosit ca mijloc de învățământ pentru înțelegerea și argumentarea unor învățături de credință propuse spre studiu de programa școlară, precum și ca suport pentru dezbaterea unor teme ce privesc formarea unor deprinderi morale. Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Învățătura lui Iisus Sirah din Vechiul Testament și Parabolele Mântuitorului, Predica de pe Munte, Faptele Sfinților Apostoli și Epistolele Sfinților Apostoli din Noul Testament sunt evocatoare în acest sens.
III.3. Textul literar și patristic
Alături de Biblie, textul literar cu valoare moral-religioasă contribuie la formarea caracterului, sensibilizând sufletul și orientându-l pe calea binelui. Această idee o exprimă și Sfântul Vasile cel Mare sfătuindu-i pe tinerii din vremea sa, dar e valabilă pentru totdeauna: ,,Și pentru că trebuie să ne rânduim prin virtute viața noastră și pentru că virtutea este mult lăudată de poeți, mult lăudată de scriitori, dar mai mult încă de filosofi, trebuie să dăm mai cu seamă atenție scrierilor unor oameni ca aceștia. Nu mic este folosul sădirii în sufletele tinerilor o oarecare înrudire și obișnuință cu virtutea, pentru că din pricina frăgezimii vârstei, învățăturile unor astfel de oameni se înfig adânc și rămân pentru totdeauna”.
Profesorul are datoria să indice elevilor săi o bibliografie din care ei să selecteze ceea ce-i atrage mai mult sau textele ce urmează a fi dezbătute la ore. Îndrumarea elevilor în alegerea textelor literare este sugerată de același Sfânt Părinte: ,,Trebuie, deci și voi să citiți scrierile autorilor profani, așa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere”.
Cu mult mai ziditoare sufletește este literatura patristică; dintotdeauna Sfinții Părinți au avut în vedere creșterea lor duhovnicească, apoi a celor încredințați lor spre păstorire. Între aceștia excelează prin învățăturile lor Sfinții Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Clement Alexandrinul, Sfinții amintiți în Pateric și Filocalie.
III.4. Filmul
Filmul este un mijloc care dinamizează activitatea didactică. Pentru ca să-și atingă scopul, profesorul trebuie să-i cunoască bine conținutul și mesajele pe care le transmite, dar și calitatea tehnică a proiecției. Secvența aleasă, sau materialul integral, trebuie să fie în concordanță cu tema prezentată la lecție, iar profesorul trebuie să pregătească aperceptiv elevii pentru vizionarea filmului. De asemenea, profesorul trebuie să aibă în vedere ca materialul ales să fie în concordanță cu învățătura de credință și morală și să nu urmărească doar latura informațională, ci și pe cea formativă.
În activitatea didactică la clasă, în funcție de tema lecției, au fost proiectate și discutate cu elevii câteva materiale cu subiect creștin (Ostrov, Binecuvântată fii închisoare, Viața lui Iisus), documentare (Roma, Catacombele San Sebastiano), prezentare de muzee importante pentru istoria creștinismului (Vatican, Capela Sixtină). Mesajele desprinse din aceste materiale au avut un impact puternic asupra elevilor, sensibilizându-le trăirile spirituale.
III.5. Emisiunile religioase televizate
Datorită diversificării canalelor de televiziune, au fost create și posturi TV cu specific religios, cum ar fi bine-cunoscutul ,,Trinitas”, care are acoperire națională. Profesorul poate sugera cu încredere ca elevii să urmărească anumite emisiuni pe acest canal, pentru documentare sau ca alternativă a petrecerii timpului liber într-un mod folositor. Dar e indicat ca, dacă se recomandă anumite emisiuni, la oră să se discute mesajele desprinse din materialul urmărit. Desigur, sunt emisiuni care urmăresc formarea morală a tuturor telespectatorilor, în special cele în care sunt invitate anumite personalități culturale și eclesiastice.
În afară de acest post de televiziune, profesorul are obligația să recomande și altele, dar care au un specific educativ și să discute apoi aspectele pozitive și negative surprinse. În funcție de dotarea școlii, profesorul poate folosi la ore și înregistrarea unor emisiuni, ca să poată fi vizionate de toți elevii, apoi discutate.
III.6. Calculatorul
Datorită progresului tehnologiei moderne, calculatorul a devenit unul dintre mijloacele didactice des folosite, oferind elevilor condițiile unei participări active la procesul de învățământ, dar și a unei învățări active. Acest mijloc didactic poate fi folosit cu succes și în procesul de evaluare a cunoștințelor, prin rețeaua AEL a unității școlare sau prin unele materiale pregătite și prezentate de către elevi. Tot în cadrul orelor, pot fi prezentate pe suport CD sau DVD anumite filme sau materiale cu conținut moral și discutate împreună cu profesorul. Acest mijloc are avantajul că oferă posibilitatea de a expune materiale audio și video concomitent, transmițând un volum mare de informații și fiind deosebit de atractiv pentru elevi.
III.7. Softurile educaționale cu tematică religioasă
Sub denumirea de software didactic/educațional se înțelege ,,o gamă largă de materiale electronice (pe suport digital/multimedia) care sunt dezvoltate pentru a simplifica procesul de educație: hărți, dicționare, enciclopedii, filme didactice, prezentări în diverse formate, cărți, teste, […]”. Acest mijloc complex de informare, legat în mod obligatoriu de calculator poate oferi elevilor multe informații într-un mod plăcut, iar profesorului chiar și posibilitatea de testare a cunoștințelor. Sunt concepute și softuri sub forma unor jocuri, pentru clasele primare și gimnaziale, cu ajutorul cărora, prin aplicarea unui set de reguli, elevul este implicat în rezolvarea unor probleme sau situații.
Un vast mijloc de informare al tinerilor îl constituie și Internetul, care are numeroase pagini dedicate religiei. Acest tip de învățare poate fi considerat ca ,,o alternativă educațională atractivă care reduce restricțiile de ordin temporal, spațial, social”. Problema cea mai stringentă în folosirea acestui mijloc de documentare în vederea formării personalității morale a tinerilor o constituie formarea unui discernământ cu privire la selectarea informațiilor. Există adesea tentația la tineri de a căuta pe internet informații care sunt împotriva moralei creștine și chiar a bunului simț. De aceea, este absolut necesară îndrumarea corespunzătoare a profesorului cu privire la accesarea adreselor de internet. În continuare exemplific câteva pagini web dedicate religiei, care pot fi sugerate elevilor:
www.ortodoxmedia.com
www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/jocuri/
www.adevaruldespreavort.ro
www.sfaturiortodoxe.ro
www.credo.ro;
http://www.sfintiiarhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde;
www.ortodoxiatinerilor.ro
http://vestitorul.blogspot.com
www.calauzaortodoxa.ro
www.nistea.com.
IV. PROIECTE DIDACTICE
PROIECT DIDACTIC Nr. 1
Propunător: Crăciun Domnica
Disciplina: Religie ortodoxă
Clasa: a X-a
Unitatea de învățare: Spiritualitate și misiune
Subiectul lecției: Iubire și dreptate în viața creștină
Tipul lecției: comunicare/însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: înțelegerea raportului dintre iubire și dreptate pentru cultivarea sentimentului de iubire creștină și pentru aplicarea iubirii în toate aspectele vieții
Competențe derivate: la sfârșitul lecției copii vor fi capabili
C1 – Să definească virtuțile creștine: iubirea și dreptatea ;
C2 – Să precizeze care este raportul între dreptate și iubire;
C3 – Să enumere mijloace concrete prin care creștinul își poate arăta dragostea de aproapele său în viața socială;
C4 – Să formuleze învățături morale;
Resurse:
1. Oficiale: – Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a X-a;
-Planificarea calendaristică orientativă, clasa a X-a;
– Proiectarea unității de învățare.
2. Temporale: – număr de lecții: 1;
– durată: .
3. Bibliografice:-Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.
– Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1990.
– Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice,
Editura Polirom, Iași, 1998.
– Mladin N. Morală creștină, pentru Institutele Teologice, vol.II: Morală specială, 1980.
– Muha, Corneliu, Religie, clasa a X-a, Auxiliar didactic pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
– Șebu, Sebastian, Pr.Prof.Univ.Dr.; Opriș, Dorin; Opriș, M., Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000.
Strategia didactică:
1. Metode și procedee: conversația, exercițiul, explicația, lectura.
2. Mijloace de învățământ: fișa de lucru, Sfânta Scriptură, auxiliarul didactic pentru clasa a X-a;
3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și activitate individuală
Scenariul didactic
Fișa de lucru
Extrageți învățăturile morale ce se desprind din următorul text:
„Un ocnaș, care scăpase din închisoare după douăzeci de ani de osândă, a venit într-o seară și a cerut găzduire unui episcop, însă l-a zguduit adânc chipul senin și plin de blândețe al episcopului adormit. A furat niște argintărie și a plecat.
– Doamne, Dumnezeule, începe să se vaiete a doua zi îngrijitoarea, ne-a furat argintăria!
Episcopul zise cu blândeșe:
– Dar argintăria era a noastră? Ea era a săracilor. Pe nedrept am ținut-o atâta la noi. Putem mânca și cu mâinile.
Cum stătea episcopul în odaie, deodată vin niște jandarmi ți aduc legat pe omul pe care-l primise seara episcopul. Cum îl văzu, și-a închipuit de ce îl aduc jandarmii și zise repede:
– A, dumneata! Îmi pare bine să te văd. Dar îți dădusem și sfeșnicele care sunt tot de argint și de pe urma cărora puteai să capeți două sute de franci. De ce nu le-ai luat o dată cu tacâmurile?
Și le spune jandarmilor că pot să-i dea drumul.
– Prietene, reluă episcopul, înainte de a te duce, uite și sfeșnicile. Ia-le. Și îi dădu sfeșnicele.
– Acum du-te cu bine. Când mai vii, să nu treci prin grădină; vino pe ușa de la stradă, care e mereu deschisă și noaptea.
Apoi adăugă:
– Jean Valjean, frate al meu, tu nu mai aparții răului ci binelui. Eu am cumpărat sufletul tău. Îl smulg gândurilor negre și pierzaniei și îl dau lui Dumnezeu.”
(Prescurtare după Victor Hugo, Mizerabilii, p.143, Parabole și învățături).
PROIECT DIDACTIC Nr. 2
Propunător: Crăciun Domnica
Disciplina: Religie
Clasa a X-a
Unitatea de învățare: Morala creștină
Subiectul lecției: Libertate și opțiune. Despre virtuți și păcate
Tipul lecției: mixtă
Scopul lecției: Dobândirea de noi cunoștințe despre dimensiunile și importanța libertății bine folosite; cultivarea dorinței de a spori duhovnicește
Competențe: La sfârșitul lecției, elevii vor dovedi următoarele competențe:
C1 – argumentarea importanței voinței libere pentru viața noastră;
C2 – definirea noțiunii de ,,virtute”, prezentarea modului cum se însușesc și se consolidează virtuțile morale;
C3 – definirea noțiunii de ,,păcat”;
C4 – efectuarea unor studii de caz; argumentarea importanței modelului moral.
Resurse:
Oficiale: – programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a X-a;
– Planificarea calendaristică orientativă, clasa a X-a;
– Planificarea unității de învățare.
Temporale: 50’x 2.
Bibliografice: 1.***Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
2.***Credința Ortodoxă, Editura Trinitas, Iași, 1999.
3.Bălan, Arhim, Ioanichie, Viața și nevoințele arhimandritului Cleopa Ilie – Editura Mitropoliei Bucovinei, Iași, 1999.
4. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004
5. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000.
6. Muha, Corneliu, Religie, clasa a X-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Strategii didactice
Metode și procedee: conversația, explicația, lectura, prelegerea, exercițiul, munca independentă;
Mijloace de învățământ: manualul, fișa de lucru, Sfânta Scriptură;
Forme de organizare: activitate frontală și activitate individuală.
SCENARIUL DIDACTIC
FIȘA DE LUCRU
LIBERTATE ȘI OPȚIUNE. DESPRE PĂCAT ȘI VIRTUȚI
A: Ideile principale ale lecției:
1. Voința liberă – Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu voință liberă. Aceasta stă la temelia vieții morale. Fără voință liberă, omul nu ar putea fi răsplătit pentru binele săvârșit, dar nici nu ar fi responsabil dacă ar face răul.
2. Virtutea reprezintă împlinirea statornică cu ajutorul harului divin, a poruncilor dumnezeiești. Virtuțile se câștigă prin: lupta stăruitoare împotriva păcatelor și repetarea faptelor bune, până când acestea devin o a doua natură a omului. Se păstrează prin continua săvârșire a binelui.
3. Păcatul este călcarea voii lui Dumnezeu. Când păcătuim, ne îndepărtăm de El. Dacă orice faptă bună o facem cu ajutorul lui Dumnezeu, în păcat cădem singuri, datorită diverselor ispite venite de la lume, de la diavol sau de la propriile noastre dorințe egoiste. Împotriva păcatului putem lupta prin: rugăciune, pocăință și exersarea voinței de a nu mai păcătui, împlinind poruncile.
B: Să ne amintim:
a) ,,Conștiința nu-i mai judecă pe cei care au ajuns în culmea virtuții sau în culmea viciului." (Sfântul Talasie Libianul)
b) ,,Odată, un frate de mănăstire cu Părintele Cleopa, după ce îl ascultase de mai multe ori, l-a întrebat:
– Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?
– Fă ce știi că trebuie să faci și ai să te mântuiești, i-a răspuns.
Atunci el, cercetându-se pe sine, și-a dat seama că nu cunoașterea îi lipsește, ci trăirea duhovnicească.” (Arhim. loanichie Bălan, Viața și nevoințele arhimandritului Cleopa Ilie)
Citiți cu atenție textele de la punctele C și D. Identificați virtuțile și păcatele:
C. Lectură biblică:
„Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de , că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt., 11, 29).
b) ,,Drept aceea, omorâți mădularele voastre, cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. [… ] Acum deci lepădați și voi toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui. Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora. [ … ] Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvărșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați, ca să fiți un singur trup, să stăpănească în inimile voastre; și fiți rnulțurnltori.” (Coloseni 3, 5- 15).
D. Literatură patristică ( din operele Sfinților Părinți ai Bisericii) .
VIRTUȚI – (texte din Sfântul Vasile cel Mare, Omilii, Cuvânt către tineri)
a) – ,,…. a filosofat despre virtute și viciu și sofistul Prodicos din Chios . Trebuie să-i dăm și lui ascultare, că nu-i bărbat de disprețuit. Cuvintele lui sunt cam acestea (…): Pe când Heracle era tânăr și avea aproape aceeași vârstă ca și voi, și se gândea pe care cale să apuce, pe aceea care prin osteneli, duce la virtute sau pe cea ușoară, s-au apropiat de el două femei; erau virtutea și viciul. Cu toate că tăceau, s-a văzut îndată, din înfățișarea lor, deosebirea dintre ele. Una era împodobită cu tot felul de podoabe, ca să arate că trăiește în lux și că în jurul ei este un întreg roi de plăceri; i-a arătat, dar, lui Heracle acestea și-i făgăduia mai multe ca acestea, încercând să și-1 atragă. Cealaltă femeie, istovită și slabă, cu privirea aspră, i-a spus alte cuvinte; nu i-a făgăduit ceva ușor sau plăcut, ci nenumărate sudori, osteneli și primejdii pe toată întinderea uscatului și mării; iar ca răsplată a tuturor acestor osteneli, după spusele lui Prodicos, i-a făgăduit îndumnezeirea. Heracle, în cele din urmă, i-a urmat acesteia.”
– „drumul care duce la virtute este la început anevoios, greu de străbătut, plin de multă sudoare și durere și cu urcuș. Din pricina asta nu poate oricine pune piciorul pe el, pentru că merge drept în sus, și nici să ajungă cu ușurință în vârf cel care a pus piciorul pe el. Dar cel ajuns sus poate să vadă că drumul este neted și frumos, că este ușor și lesnicios de mers pe el și mai plăcut decât celălalt drum, care duce la viciu, pe care fiecare îl poate lua îndată, că-i este la îndemână’’
b) – ,,Un om din piață insultă pe Pericle; acesta nu l-a luat în seamă; și asta a ținut toată ziua; unul îl ocăra fără cruțare, iar celălalt nu se sinchisea deloc; apoi, când s-a făcut seară și s-a întunecat și acela nu voia să plece, Pericle l-a întovărășit cu felinarul până acasă ca să nu piardă prilejul de a se exercita în înțelepciune. Și iarăși, un altul s-a mâniat pe Euclide din Megara; l-a amenințat cu moartea și s-a jurat. Euclide s-a jurat și el că are să-1 potolească și că are să facă să-i înceteze mânia . Merită să amintești niște pilde ca acest unui om stăpânit de mânie! Că nu trebuie să dăm crezare celor ce sânt spuse cu nesocotință în tragedie: «Mânia înarmează mâna împotriva dușmanilor», și mai cu seamă să nu dăm deloc prilej mâniei să se nască; iar dacă e greu, atunci, cu ajutorul rațiunii, să punem frâu mâniei, să nu meargă mai departe.”
– ,, Cineva, năpustindu-se asupra lui Socrate al lui Sofronisc îl lovea peste obraz fără milă. Socrate nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe cel beat de furie să-și descarce mânia; fața i se umflase de nu i se mai vedea din pricina rănilor. Când acela a încetat cu loviturile, se zice că Socrate n-a făcut altceva decât ca a scris pe fruntea lui, ca pe o statuie, numele făptașului: «Cutare a făcut-o». Aceasta i-a fost răzbunarea.”
– ,,….Alexandru care, luând roabe pe fiicele lui Darius, vestite pentru frumusețea lor, nici n-a vrut să le vadă măcar, că a socotit că este o rușine ca cel care a biruit pe bărbați să fie biruit de femei . Fapta lui Alexandru se aseamănă cu această poruncă evanghelică: ,,Cel care privește cu poftă la o femeie, chiar dacă n-a săvârșit cu fapta adulterul, nu-i iertat de păcat, pentru că a primit pofta în sufletul său.”
– ,, Acest lucru este, însă, celor care n-au sufletul curățit, mai cu neputință decât celui bolnav de ochi să privească soarele; iar curăția sufletului, ca să spun pe scurt și potrivit puterii voastre de înțelegere, se face prin disprețuirea plăcerilor simțurilor: ochii să nu se desfete cu spectacolele prostești ale scamatorilor sau cu privirea trupurilor, prin care intră în suflet ghimpele plăcerii, iar urechile să nu primească în suflet cântece de rușine.[…] noi însă trebuie să urmărim alte cântece, care sunt mai bune și ne fac mai buni; de acestea folosindu-se și David, poetul sfintelor cântări, a slobozit pe împăratul Saul de duhul cel rău”.
PĂCATE
c) ,,Deci Adam, prin depărtarea sa de Dumnezeu, și-a pricinuit moartea […] Astfel, nu Dumnezeu a creat moartea, ci noi, prin voința rea am atras-o asupra noastră. Pentru pricinile de mai sus, Dumnezeu a îngăduit desfacerea trupului ca să nu se păstreze pentru noi nemuritoare boala.
– Dar pentru ce n-am fost creați cu capacitatea de a nu mai păcătui…?
– Dar și tu socotești bune slugile tale, când vezi că își îndeplinesc îndatoririle lor de bunăvoie, nu când le ai sub lanțuri! Așadar, și lui Dumnezeu nu-I este dragă fapta săvârșită prin constrângere, ci aceea săvârșită prin virtute; iar virtutea se îndeplinește prin libera alegere și nu prin constrângere; iar alegerea depinde de noi, și ceea ce depinde de noi este tocmai liberul arbitru.”
d) ,,- De unde diavolul, dacă relele nu vin de ? Ce le vom răspunde?
– Același răspuns dat despre răutatea oamenilor este îndestulător și pentru această întrebare.
– Din ce pricină este rău omul?
– Din propria sa voință liberă.
– Din ce pricină a ajuns diavolul rău?
– Din aceeași pricină, pentru că și el avea libertatea voinței și era în puterea lui sau să rămână lângă Dumnezeu, sau să se înstrăineze de bine.”
(Sfântul Vasile cel Mare – Omilia ,,Dumnezeu nu e autorul răului”)
e) – ,, Cine ar putea descrie chipul în care mânioșii dau drumul mâniei din pricini cu totul întâmplătoare? Țipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca și animalele veninoase […]; mâniosul nu se deosebește întru nimic de demonizat, nici în privința manifestărilor exterioare, nici în privința stării sufletești.”
( Sfântul Vasile cel Mare – Omilia ,,Împotriva celor ce se mânie”)
– ,,Invidioșii se cunosc oarecum după față. Privirea le este uscată și lipsită de strălucire, obrazul posomorât, sprâncenele încruntate, sufletul tulburat de patimă, fără putință de a judeca adevărat lucrurile. Pentru ei fapta virtuoasă nu este vrednică de laudă,…. pentru ei nimic nu este vrednic de urmat și de slăvit. […] Invidioșii sunt destoinici în a batjocori faptele vrednice de laudă prin răstălmăcirea dată lor [….] Și grozăvia bolii stă în aceea că nu poate să și-o mărturisească; dimpotrivă privește pe sub sprâncene, e trist, abătut, plângăreț, mistuit de răutate. Dacă-l întreabă cineva de ce suferă, îi e rușine să mărturisească tot chinul sufletului […]. Nici nu caută leac pentru boala lui, dar nici nu poate să descopere un leac vindecător, deși Scripturile sunt pline de astfel de leacuri. Așteaptă o singură ușurare a bolii lui: să vadă căderea unuia dintre cei invidiați. Ura i se termina numai atunci când vede pe cel invidiat nefericit din fericit cum era.”
( Sfântul Vasile cel Mare – Omilia ,,Despre invidie”).
PROIECT DIDACTIC Nr. 3
Profesor: Crăciun Domnica
Disciplina: Religie
Clasa: a XII – a
Unitatea de învățare: Trăirea învățăturii creștine
Subiectul lecției: Rolul tinerilor în apărarea vieții
Tipul lecției: transmitere și însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: conștientizarea necesității prețuirii și apărării vieții
Competențe derivate:
C1- precizarea cauzelor de apariție a amenințărilor la adresa vieții;
C2- conștientizarea vieții ca dar al lui Dumnezeu;
C3- argumentarea condamnării de către Biserică a practicilor contrare vieții ;
C4- înțelegerea rolului suferinței în mântuirea creștinului.
Resurse:
1. Oficiale: – Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a XII– a
– Planificarea calendaristică orientativă, clasa a XII – a
– Proiectarea unității de învățare
2. Temporale: – număr de lecții: 1
– durata:
3. Bibliografice :
– Șebu, Pr. prof. univ. dr. Sebastian, Opriș, Prof. Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
– Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982
– Călugăr, Dumitru, Hristos în școală , Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman, 1990.
– *** Credința ortodoxă, Editura „Trinitas", lași, 1996.
– Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", lași, 1999
– Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura „Polirom", lași, 1998.
– Muha, Corneliu, Religie, clasa a XII-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Strategia didactică:
1. Metode și procedee: conversația, dezbaterea, explicația
2. Mijloace de învățământ: manualul, textul biblic, fișă de lucru, filmul didactic „Strigătul mut”;
3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, individuală
SCENARIUL DIDACTIC
FIȘĂ DE LUCRU
ROLUL TINERILOR ÎN APĂRAREA VIEȚII
1. Asistați la o situație de violență fizică extremă într-un spațiu public. Cum reacționați ?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
2. Care dintre situații crezi că te caracterizează?
Mă supăr zilnic pe cei din jur, dar îmi trece repede.
La mânie, spun vorbe urâte.
De nervi, aș pleca de acasă.
După o ceartă cu prietenii, ne împăcăm la o sticlă de băutură.
Viața asta e prea grea, criza ne dă peste cap, nu avem scăpare de ea.
Nu te uita așa urât la mine, că îți arăt eu !!!
3. Ce nu ai face niciodată, pentru nimic în lume, celor dragi?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
PROIECT DE LECȚIE Nr. 4
Profesor: Crăciun Domnica
Disciplina: Religie
Clasa: a IX – a
Unitatea de învățare: Tinerii și preocupările lor
Subiectul lecțiilor: Muzica în viața tinerilor
Pericolul drogurilor
Tipul lecției: transmitere și însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: conștientizarea folosirii libertății în Dumnezeu
Competențe derivate:
C1 – identificarea preocupărilor specifice vârstei
C2 – conștientizarea datoriilor față de sine
C3 – înțelegerea efectelor negative ale unor preocupări actuale
C4 – tinderea spre Bine, Adevăr și Frumos
Resurse:
1. Oficiale: – Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX– a
– Planificarea calendaristică orientativă, clasa a IX – a
– Proiectarea unității de învățare
2. Temporale: – număr de lecții: 2
– durata: 2 x
3. Bibliografice :
– *** , Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994
Șebu, Pr. prof. univ. dr. Sebastian, Opriș, Prof. Dorin, Metodica predării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
Muha, Corneliu, Religie, clasa a IX-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Strategia didactică:
1. Metode și procedee: conversația, dezbaterea, explicația, studiul de caz , problematizarea
2. Mijloace de învățământ: manualul de religie (auxiliarul), textul biblic, fișă de lucru, video proiectorul, laptop, prezentare power point
3. Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, individuală
SCENARIUL DIDACTIC
FIȘĂ DE LUCRU – DROGURILE
Completează enunțurile următoare :
Fiecare om are datoria de a se îngriji de ……………………….………lui.
Drogurile sunt substanțe………………………….. care provoacă ………..
Persoanele dependente reușesc foarte greu să………………………………
Alcoolul și tutunul sunt………………………………………………………………………..
Grupează substanțele următoare în droguri și alte substanțe :
Clorură de sodiu, benzen, hașiș, heroină, paracetamol, xanax, clorură de potasiu, superglue, marijuana, aurolac, opiu, apă distilată, alcool sanitary
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Descrie în câteva cuvinte profilul psihologic posibil al unui dependent de droguri.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Propune trei soluții pentru diminuarea impactului substanțelor care dau dependență.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
V. ANALIZA CHESTIONARELOR
În partea de cercetare a lucrării de față am conceput două chestionare cu câte șase, respectiv cinci întrebări prin care am urmărit opinia elevilor cu privire la moralitate – temelia caracterului moral, factorii ce o determină și percepția acesteia în rândul tinerilor de azi. La aceste întrebări au răspuns aproximativ 250 de elevi din ciclul liceal.
Chestionarul nr. 1
La prima întrebare: Ce înseamnă a fi moral din punctul de vedere al tinerilor de azi?, elevii identifică moralitatea cu: bunul simț, decența, respectul față sine, față de părinți și de cei mari (profesori, mentori), dreptatea, corectitudinea, bunăvoința față de cei din jur. De asemenea, moralitatea reprezintă pentru mulți dintre cei chestionați respectarea unui cod al eticii sociale și al Bisericii, păstrarea conștiinței curate, a măsurii, în orice circumstanțe, precum și tăria de a nu se lăsa influențați de ceea ce este rău. Deși la modul teoretic tinerii au percepția corectă asupra moralității, mulți își exprimă tristețea că această coordonată a vieții nu este luată în considerare suficient sau aprope deloc.
La a doua întrebare: Există modele de moralitate pentru tineri, astăzi?, răspunsurile au fost pozitive la toți. Totuși, unii au exprimat regret că tinerii iau ca repere morale vedetele TV sau că modelele sunt foarte puține și greu de observat. O mică parte au afirmat că sigurele modele credibile sunt Iisus Hristos, Maica Domnului, sfinții, descoperiți prin lecturarea vieților lor. Majoritatea covârșitoare a respondenților au ca model părinții, mai ales mama și bunica; preotul duhovnic, profesorii, prietenii. O opinie a unui elev de clasa a XI-a mi-a atras atenția: ,,Putem cunoaște și admira diverși oameni, dar, fiecare are propriile defecte; în plus, nu putem copia o anumită persoană pentru că ne place caracterul ei moral. Trebuie să punem propria noastră amprentă asupra principiilor pe care le preluăm din familie, din cercul de prieteni, în ideea de a fi unici.”
Următoarea întrebare vizează factorii care influențează formarea caracterului moral al tinerilor de azi: Ce factori considerați că influențează formarea caracterului moral al tânărului în societatea contemporană? Marea majoritate a tinerilor consideră că primul factor îl constituie educația primită în familie, care diferă de la caz la caz, și voința de a fi moral. Alți factori prezentați în studiul de față sunt: anturajul, școala, mass-media, Biserica – despre care o elevă din clasa a XII-a afirmă: ,,O persoană care a avut contact cu Biserica se poate menține drept în fața ispitelor vieții. În schimb, cei care nu au niciun reper în viață sunt ușor influențați de tendințele societății zilelor noastre. Cel mai adesea cădem în această capcană datorită dorinței noastre de a fi pe placul celorlalți și a fi în pas cu moda; ținem la aparențe și uităm ce este cu adevărat important: sufletul.” Se observă, deci, că tinerii realizează care sunt principalele surse de formare a personalității lor.
A patra întrebare din chestionar este: Ce impedimente considerați că intervin în alegerea unei atitudini morale la tineri? La aceasta elevii au considerat ca prime impedimente educația deficitară din familie și imoralitatea ei (certuri, adulter, divorț, beție) urmată de un anturaj rău ales. Se mai adaugă și alte impedimente, cum ar fi: goana după avere, mass-media, curiozitatea de a căuta unele materiale pornografice pe internet, dorința de a fi liber ori rebel, sau chiar teama de a fi marginalizat de grupul de prieteni, care, firește, nu sunt adepții unei bune conduite .
Pentru a descoperi dacă tinerii de azi sesizează și aspectele pozitive din jurul lor, care i-ar putea ajuta să-și îmbogățească comportamentul, am solicitat elevii să răspundă la următoarea cerință: Exemplificați câteva aspecte din lumea contemporană care sunt benefice pentru tineri, în formarea caracterului moral. Unii elevi au opinat că se poate învăța și din greșelile văzute la alții sau experimentate de ei. Marea majoritate consideră că modelul familial este pe primul loc; dacă părinții sunt educați și discută deschis cu copiii toate frământările lor, riscul de a alege o cale greșită e redus. Pentru unii, este benefică ora de religie combinată cu acțiuni de voluntariat sau activități ce au ca scop dezvoltarea personală. Printre soluțiile propuse formării personalității morale a tinerilor, se numără și participarea la slujbele bisericești, urmate de o scurtă cateheză, din care pot să afle unele răspunsuri la întrebările lor; emisiunile de pe postul de televiziune „Trinitas” unde ,,sunt luate în discuție multe probleme cu care ne confruntăm în societate și de unde putem deduce ce este mai bine pentru noi, ce putem face fără a acționa greșit în fața lui Dumnezeu” – e opinia unei eleve din clasa a XII-a. Alte căi de susținere a moralității în societatea de azi sunt și: lectura de calitate, frecventarea unor cercuri culturale, autodisciplina.
Ultima întrebare din acest set este: E dificil să fii moral în contextul lumii de azi?
La aceasta, răspunsurile sunt grupate în trei categorii. Pentru unii, nu e foarte greu să fie morali, de vreme ce au stabilit niște principii după care își coordonează viața. Aceștia sunt hotărâți să-și asume unele sacrificii pentru păstrarea moralității, indiferent de părerea prietenilor din anturaj sau de anumite constrângeri din partea societății sau a familiei. Alți elevi au afirmat că nu e greu să fie morali, dar nici ușor; au nevoie de discernământ și voință tare în evitarea ispitelor.
Pentru alții, e foarte dificil să fie morali, invocând tentațiile mediului social și cultural. Exemplu de răspunsuri: ,,e destul de dificil să fii moral, având în vedere faptul că moralitatea e destul de subapreciată în zilele noastre; ierarhizarea valorilor este într-o continuă schimbare”sau ,,E dificil să fii moral pentru că nu ești susținut!” Aceasta e o reflecție a unui elev puțin pesimist. ,,Dacă alegi să fii moral, poți fi socotit uneori învechit, inadaptabil cerințelor societății. De aceea, uneori poți fi marginalizat.” sau ,,Da, e dificil să fii moral. Însă dacă moralitatea reprezintă un scop bine definit în viața ta, atunci aceasta începe să facă parte din tine.”
În concluzie, toate acțiunile noastre depind de libertatea cu care am fost înzestrați de Dumnezeu în momentul creației, dar și de darul atenției și discernământului în toate aspectele vieții.
Chestionarul nr. 2
Pentru a vedea care este percepția tinerilor asupra termenului ,,caracter” și dacă acest cuvânt este asociat cu moralitatea, am formulat prima întrebare: Ce înțelegeți prin expresia ,,om de caracter”?
Majoritatea răspunsurilor au corelat noțiunea de ,,caracter” cu capacitatea de a nu se lăsa influențați de tentațiile imorale, de a se conduce după principii morale, identificându-se cu ele. În opinia elevilor chestionați, ,,omul de caracter” poate fi și un model pentru cei din jur, trece orice decizie prin filtrul gândirii, face diferența între bine și rău, se lasă învățat și își acceptă greșelile învățând din ele, prezintă încredere, ,,se respectă pe el însuși, pe cei din jur și pe Dumnezeu, organizând timpul astfel încât să aibă în orarul lui săptămânal câteva ore dedicate bisericii”(elev anonim, clasa a XI-a). Puține răspunsuri au corelat noțiunea de ,,caracter” cu cea de religiozitate.
Întrebarea a doua: Credeți că a fi un om moral presupune să renunți la propria libertate? a vrut să surprindă opinia elevilor cu privire la relația dintre moralitate și liberul arbitru. Toți elevii chestionați și-au exprimat părerea că nu trebuie să renunțe la propria libertate pentru a fi morali. Redau câteva comentarii la această întrebare: ,,Fiecare om este liber să ia deciziile dorite, inclusiv decizia de a fi moral”; ,,A fi moral înseamnă a fi liber față de influența celor din jur”; ,,Nu înseamnă să renunți la libertate, ci la orgoliu și la pornirile greșite”; ,,A fi moral înseamnă să ai conștiința împăcată și implicit, să fii un om liber.”
La următoarea întrebare: Poate fi un om moral în afara Legii divine?, părerile sunt împărțite. Mai mult de jumătate dintre elevi au răspuns că nu poți fi moral dacă nu respecți Legea divină. Iată câteva explicații: ,,Cred că moralitatea e o condiție a păstrării comuniunii cu Dumnezeu. Frica de Dumnezeu se află în strânsă legătură cu moralitatea unui om.” sau ,,Nu există om moral în afara Legii divine, deoarece aceasta reprezintă fundamentul moralității umane.”
Alții sunt de părere că moralitatea nu este condiționată de Legea divină, argumentând că unele popoare păgâne sau unii care se declară necredincioși au capacitatea de a face bine. Se justifică în acest caz cuvântul Sf. Apostol Pavel ,,păgânii, care nu au Lege, din fire fac cele ale Legii”(Romani 2, 14). Relatez câteva comentarii ale elevilor pe această temă: ,,Am întâlnit mulți oameni morali, dar care nu prea aveau tangență cu Dumnezeu”; ,,Civilizațiile izolate, care nu sunt conștiente de existența Divinității, au oameni care sunt modele de moralitate”; ,,Da. Dacă luăm în considerare persoanele care se declară nereligioase, dar respectă un cod de legi în concordanță cu cele divine, chiar dacă neagă acest fapt”.
La întrebarea dacă există vreo legătură între caracterul moral și iubire, aproape un sfert dintre cei chestionați au declarat că nu sau nu știu. Restul, au afirmat că între moralitate și iubire este o strânsă interdependență, argumentând cu porunca iubirii aproapelui. ,,Iubirea este o latură care-ți dă puterea de a crede și a înțelege legile sfinte”; ,,Probabil că uneori o iubire sinceră implică și un caracter moral”; ,,Ești un om cu valoare morală dacă îți iubești aproapele, indiferent dacă el te iubește!”
Ultima întrebare din chestionar a solicitat elevii să dea soluții cu privire la modul cum pot influența un prieten să aleagă o viață morală. Doar trei dintre respondenți au declarat că nu e posibilă influențarea cuiva spre alegerea virtuților, pentru că fiecare face ce vrea. Cei mai mulți au ales ca soluție sfatul prietenos de a analiza efectele vieții vicioase asupra lor și a celor din jur, de a lua legătura cu un duhovnic, de a-i prezenta modele de moralitate sau/și modelul personal. Alte soluții oferite ca pentru prieteni sunt: ,,ajutându-l să-și dezvolte încrederea în sine și să-l privăm de anturajele rău famate”; ,,să-i arătăm ce greșește, pentru că un adevărat prieten este acela care mustră, însă cu iubire, nu cu răutate”; ,,printr-o companie bună, lipsită de libertinaj, prin discuții repetate. Dorința de a alege o viață morală trebuie să îi aparțină prietenului, deoarece oamenii pot fi ajutați doar când și-o doresc cu adevărat”; ,,E dificil să influențezi pe cineva să aleagă o viață morală, mai ales dacă nu are o educație bună primită în familie, dar nu este imposibil. Mi-aș îndemna prietenul să meargă la biserică mai des, l-aș sfătui ca atunci când face un lucru să se gândească mai întâi dacă este bine, dacă fapta lui nu Îl supără pe Dumnezeu.”
Aceste răspunsuri ne conturează o imagine despre interesul adulților în formare pentru probleme reale de viață, pentru evoluția spirituală care îi va defini în viitor, sugerând o grilă de apreciere a relației stabilite cu ei înșiși, cu Dumnezeu și cu aproapele.
VI. ESEURI ALE ELEVILOR
Tinerii și modelele societății contemporane
Livia, clasa a X-a
Tânărul reprezintă persoana care, ca și vârstă se află între copilărie și maturitate. Pentru adulți, tinerii (adolescenții) au constituit întotdeauna o problemă deoarece sunt cei care experimentează nenumărate lucruri fiind ușor de influențat. În general factorii care contribuie la modificarea comportamentului sunt: nesiguranța-cea care oferă îndoieli, și neîncrederea în forțele proprii, cea care întărește starea de singurătate și dezorientare, manifestându-se la majoritatea persoanelor, deoarece se observă cu ușurintă modificări în comportament. Comportamentul este un aspect important în viața oricui, deoarce el este cel care creează o imagine față de ceilalți. După cum mărturisea jurnalistul Stelian Turlea, ,,Tinerii de azi trebuie să știe ce s-a petrecut cu generațiile de dinaintea lor, există o experiență fără de care toate faptele minunate pe care ei le fac ar fi cumva lipsite de aură”, astfel modelele, cel mai adesea, alese de tineret sunt părinții sau prietenii cei mai apropiați. ,, Eu cred foarte mult în puterea modelelor pe care le am, mai ales în părinții mei, cel mai bun model pentru mine. Ei sunt cei care mă motivează să fac mereu lucruri bune, în special să am rezultate bune la școală. Nu pot spune că nu sunt afectată de stările celor din jur, ale oamenilor pe care îi văd zilnic. Și cum să mă motiveze niște persoane care sunt atât de dezorientate sau lipsite de viață, așa cum sunt foarte mulți dintre cei pe care nu ai cum să îi eviți: colegi, prieteni, chiar unii dintre profesori?”- este ceea ce mărturisește o colegă.
Deseori mulți se refugiază în droguri, țigări, alcool, cluburi și altele pentru că nu există în primul rând informare, pentru că nu se aduc argumente, cazuri concrete și pentru că nu există credință. De ce tinerii din ziua de azi se îndoiesc din ce în ce mai mult de existența lui Dumnezeu? Pentru că au ca exemplu pe cei din jurul lor; dacă părinții sau prietenii nu merg la biserică ei de ce ar merge? Foarte puține familii le oferă copiilor o educație spirituală, iar datorită lipsei de informare tinerii ajung să-L nege pe Dumnezeu și mai ales existența Lui. Credința și dragostea față de Dumnezeu nu pot fi impuse cu forța, ele trebuie învățate și cultivate în sufletul tinerilor. Aceasta se învață în timp, încă din primii ani de viață, când mici fiind, copiii sunt duși de către părinți sau bunici duminica la biserică pentru a lua Sfânta Împărtășanie, iar odată cu creșterea lor ei încep să înțeleagă și să asculte cu atenție slujba și pildele spuse cu atâta blandețe de către preot. Astfel se crează o anumită apropiere și încredere față de biserică, de preot și mai ales de Dumnezeu, iar tinerii vor găsi de fiecare dată un refugiu și totodată un sprijin ori de câte ori vor simți nevoia.
De cele mai multe ori, pentru un tânăr, este nevoie de un sfat sau pur și simplu de un loc unde să poată reflecta la tentațiile existente în viață și să realizeze că nu e calea pe care ar trebui să o urmeze, iar biserica ar trebui să vină în întâmpinarea acestor probleme ale tinerilor cu argumente solide, deoarece generația noastră este una destul de suspicioasă și e mult mai ușor ca ei să urmeze ,,calea greșită” doar pentru simplu fapt că așa fac prietenii, colegii, decât să caute răspunsurile
Ceea ce mass-media nu promovează nu devine un exemplu pentru tineret. Un model foarte ușor de urmat sunt ,,vedetele TV” și anume: pentru fete anumite asistente de emisiuni mai mult sau mai puțin decente, iar pentru băieții cântăreții de diverse genuri muzicale. Aceste ,,modele” nu sunt întotdeauna și cele mai indicate deoarece au o influență negativă asupra tinerilor, contribuind la un dezechilibru.
Având în vedere situația tinerilor din prezent, putem afirma faptul că tinerii moderni nu-L cunosc pe Dumnezeu, iar cei ce pretind că Îl cunosc nu L-au descoperit în adevăratul sens al cuvântului.
Tinerii azi
Hladie Florin, clasa a IX-a
Majoritatea tinerilor de azi sunt precum sămânța căzută între spini: ei aud și primesc învățăturile lui Dumnezeu, dar acestea nu rodesc în sufletele lor din cauza grijilor prea multe, a plăcerilor lumești și a diferitor preocupări. Tehnologia de astăzi, atracțiile mult prea tentante, îi îndepărtează pe tineri de Biserică, fapt care a și dus la tragediile întâlnite adesea fie în mod direct de către noi, fie prin intermediul mass-mediei sau internetului: violență, furturi, stil de viață destrăbălat, etc.
Biserica Ortodoxă rămâne singura punte dintre Dimnezeu și om pe care trebuie să pășim și noi cu încredere. Tinerii se cufundă tot mai mult în marea păcatelor și nu reușesc să ajungă la liman și din această cauză, astăzi zace ura, invidia și răutatea printre oamenii de pretutindeni. Nu mai există dragoste în rândul tinerilor, ci doar plăcerea trupească, cea care pune stăpânire pe suflete. Sfânta Scriptură spune: ,,Să nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi.” Deci noi trebuie să ne ferim dinadins de cele ce nu se cuvin vieții acesteia, ci mai cu seamă trebuie să le înfruntăm fără teamă.
Un fel de neîncredere în viitor, de inacțiune și de derută spirituală s-au cuibărit în sufletele mai multor tineri. În acest adânc tot mai înfricoșător al crizei este așteptată mai insistent vocea Bisericii. Această voce trebuie să fie blândă și clară, să indice soluții și mijloace de depășire a stărilor negative din societate. ,,Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă. Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, supărare, mânie, izbucnire și defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia. Precum și Dumnezeu v-a iertat vouă în Hristos.”(Efeseni 4, 29-32)
Ortodoxia românească nu trebuie să arate că nu înțelege lumea în care trăiește, că îi este indiferentă ,,turma cea cuvântătoare” pe care e chemată să o călăuzească pe calea mântuirii. Dimpotrivă, ea trebuie să arate și să demonstreze că este pentru acești tineri ,,sarea pământului” și ,,lumina lumii”. Astăzi, cu atât mai mult, Biserica este chemată să desfășoare o activitate misionară, în primul rând pentru a reîncreștina tinerii ei membri deveniți doar creștini nominali, adică doar cu numele.
Dumnezeu – ghidul tinerilor în jungla societății
Manciu Georgiana, clasa a IX-a
Lumea e bună prin scop, frumoasă ca facere, complexă prin viețuire, materială și spirituală ca alcătuire. Ea este ancorată în ghearele mult prea imense ale celui rău care ,,a devenit stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31). ,,El împiedică planurile bune ale omului” ( I Tes. 2, 18). Tinerii din ziua de azi se află în drumul descoperirii rădăcinilor religioase ale prezenței omului în lume, dar și pe cel presărat cu diverse tentații care nu le fac cinste. Viața este pentru tineri precum o cascadă ce curge necontenit cu oferte indecente, scoase la licitație de mentalitatea societății aflată în derivă morală. ,,Cei care au o boală ușoară merg singuri la doctor; cei surprinși de boli mai mari cheamă pe doctori la ei; dar cei care au o boală care, cu niciun chip, nu se vindecă, nu primesc pe doctori, chiar dacă vin la ei. Să dea Dumnezeu ca voi să nu fiți niciodată cuprinși de această boală ca să fugiți de oamenii cu gânduri bune”. Fragmentul anterior, sustras din opera Sfântului Vasile cel Mare, creionează o posibilitate foarte frecventă ce pecetluiește viitorul multor tineri. Aceștia uită de virtuți, de faptele bune, înhămându-se la un păcat ușor de înfăptuit, dar de care nu se mai pot debarasa cu aceeași ușurință și mai ales fără ajutorul lui Dumnezeu. Un exemplu des întâlnit este fumatul.
În viața tinerilor se intersectează mii de drumuri, ale căror capete sunt de cele mai multe ori păcatele și răul. Despre originea răului ne spune Sfântul Apostol Ioan când scrie: ,,Pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții nu sunt de , ci sunt din lume”.
Argumentele aduse mai sus ne conduc spre un singur numitor comun, și anume Dumnezeu. Doar El poate ghida tinerii în jungla societății actuale.
Tinerii din ziua de azi
Dalia, clasa a IX-a
Toată lumea aude aceste cuvinte: viciu și virtute. Dar ce înseamnă? Virtutea este o însușire morală pozitivă, iar viciu înseamnă un defect.
În lumea de azi toți spun că tinerii au vicii. Dar ne întrebăm din ce cauză….O mare parte a tinerilor spun: sunt tânăr și vreau să-mi trăiesc viața. Dar viața nu trebuie trăită în păcat. O poți trăi și atunci când alegi să placi lui Dumnezeu.
Problema imoralității adolescenților are mai multe cauze. Nu comunică cu părinții, fie că aceștia nu au timp pentru copiii lor, fie că nu mai pot fi controlați de părinți. Există unii părinți care, din goana de a face un trai bun copiilor, uită total că aceștia nu au nevoie numai de bani, ci mai ales de afecțiune, de iubire. Din această cauză ei vor să le atragă atenția și se apucă de fumat, droguri, se tatuează, își pun piercinguri și li se pare că toată lumea se învârte în jurul lor. Alți tineri fac aceste lucruri pentru că nu li s-a spus că nu este bine, sau mai grav, că nu există Dumnezeu.
O parte dintre adolescenți nu duc lipsă de afecțiune sau de comunicare în familie, dar fac lucruri groaznice pentru că se simt bine, euforici, dar această stare de bună dispoziție nu ține mult, iar ei ajung să devină dependenți fără să dorească. Uneori nu doar tentația este de vină, ci și faptul că drogurile, etnobotanicele nu sunt interzise în țară, iar oamenii gândesc că cei de la putere nu pot permite deliberat comercializarea lor.
Pentru a reuși, noi, tinerii, ca să nu fim tentați de aceste lucruri ar trebui ca în primul rând să ne formăm voința. Ea ne îndrumă mereu pașii și ne spune că un anumit lucru nu este bun. Această voință se dobândește și educă cu ajutorul lui Dumnezeu.
Lumea în care trăim
Corina, clasa a XI-a
Cu siguranță ne dorim cu toții o schimbare în această lume, în care imposibilul poate deveni posibil, dar nimic nu se face de la sine. Noi, oamenii, trebuie să contribuim pentru a face posibilă transformarea în bine a societății în care trăim. Lumea suntem noi, și doar cu ajutorul nostru, al fiecăruia, se poate schimba.
Societatea contemporană este în criză, nu doar financiară, ci, mai ales, comportamentală. A intervenit o indolență, un egoism fără margini, care marchează oamenii și care îi face să fie într-o permanentă competiție, pentru bani, bunuri materiale, mai puțin pentru cele spirituale. Aproape că a dispărut din unii oameni empatia, bunul simț, dorința de a face ceva pentru cei din jurul lor, chiar dacă aceștia sunt oameni dintre cei apropiați lor.
Schimbarea lumii trebuie să debuteze cu înțelegerea priorităților care ar trebui să ne preocupe. Dacă noi suntem mai buni, mai înțelepți și lumea în care trăim va fi mai bună.
Daca stăm și așteptăm, nimic nu se va rezolva, educația trebuie să înceapă în familie, să continue la școală și apoi, prin forță proprie, fiecare să fie propriul lui educator. Miracole nu putem aștepta, pentru că, oamenii cu acest har, nu sunt prea mulți în prezent, și dacă ei pot face un bine cuiva, acest bine nu se poate răsfrânge asupra universului, pentru că nu au atâta forță.
Trebuie să devenim responsabili pentru acțiunile noastre care influențează mediul înconjurător, sistemul care guvernează viețile și viitorul nostru.
Putem schimba lumea în bine făcând pentru cineva în fiecare zi câte un mic lucru bun. Să dai un “Bună ziua” mai cald, să lași un șofer grăbit să treacă înaintea ta, să-ți faci timp pentru un prieten care trece printr-o perioadă grea sau este bolnav și are nevoie de sprijinul tău, adică să facem acele lucruri mici care atunci când sunt adunate devin un lucru mare și bun care schimbă la rândul lui, mai departe, alți oameni în bine.
Să facem în așa fel încât oamenii care ne ies în cale să zâmbească datorită nouă.Vom ajunge să zâmbim făcând asta.
Să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului!
Eu și lumea în care trăiesc
Ichim Georgiana, clasa a XI-a
Sunt de părere că lumea contemporană este din ce în ce mai degradată atât social, cât și moral. Cred că democrația greșit înțeleasă a făcut ca societatea să decadă.
Există mulți factori care influențează această degradare. Tinerii se lasă mult prea influențați de mass-media, Internet, mijloace cărora le acordă o importanță exagerată. Văd în jurul meu adolescenți care nu mai citesc, nu se mai plimbă pe aleea parcului ca să adulmece liniștea și frumusețea naturii. Pur și simplu, inclusiv adulții se lasă pradă altor preocupări cum ar fi serviciul, treburile gospodărești, patima avuției. Uităm de Dumnezeu și ceea ce înseamna El (iertare, dragoste, frecvență la biserică, participarea , milostenia, smerenia). Ne amintim că El există doar când suntem în necaz, atunci cădem la picioarele Lui, iar când ieșim din impas vine din nou acea perioadă de „amnezie”.
Societatea de azi este una bazată pe vicii. Tinerii cad pradă patimii alcoolului și a tutunului, de la vârsta de 14 ani frecventează cluburi și intră în anturaje care promovează drogurile, manelele, muzica rock excesivă, curentul „emo” etc. De asemenea, fetele devin femei de la o vârstă prea fragedă, căci au prima experiență sexuală chiar la prima relație cu un băiat, „se protejează” folosind contraceptive și de aici nașterea altor păcate. Totul se datorează libertății prea mari ce le-o acordă părinții. Aici lipsește Dumnezeu.
În exemplele de mai sus am oferit o imagine negativă a societății. Trebuie să conștientizăm că dominanta ei este păcatul în toate formele sale și contează ca noi să realizăm asta. Trebuie să lăsam deoparte stresul de a găsi fericirea în lucruri inutile. Există potențial în noi să facem ca lumea să devină mai bună. Să-L ascultăm pe Dumnezeu!
CONCLUZII
Educația este cea mai nobilă artă a omenirii, pentru că formează deprinderi și comportamente de care sunt influențați toți membrii unei societăți. Mai mult, anumite concepții despre viață și moralitate se transmit generații la rând. Așa cum un olar dă formă unui vas prin modelarea lutului, un grădinar curăță pomii de crengile neroditoare și-i altoiește ca să dea rod bogat, la fel educatorul intervine în modelarea personalității copilului și/sau adultului, cu scopul formării caracterului moral al acestuia. Finalitatea ideală a efortului educației este sfințirea firii umane, dobândirea ,,asemănării cu Dumnezeu”, iar aceasta nu se poate atinge fără prezența conștiinței dumnezeirii în noi și în afara noastră
În acest sens, în lucrarea de față am abordat o parte din frământările tinerilor din ziua de astăzi, frământări pe care le-am cunoscut nemijlocit în urma anilor de experiență la catedră. Ea se vrea în același timp și un semnal de alarmă pentru ca factorii educaționali de bază – familia, Școala și Biserica – să-și dea mâna pentru a realiza idealul educațional creștin – omul îndumnezeit, omul adus la asemănarea cu Dumnezeu.
Studiul este structurat în două părți -teoretică și metodică, insistând asupra modalităților convenționale și non-convenționale, folosite de educator pentru a apropia și face personală relația cu Dumnezeu, aceasta fiind temelia formării caracterului moral și duhovnicesc al tânărului.
Partea teoretică cuprinde trei capitole. În primul capitol, Lumea contemporană și tinerii, am încercat să surprindem unele aspecte ale vieții tinerilor din societatea contemporană, făcând referire și la mutațiile socio-culturale din societatea românească ce au avut un important impact asupra moralității tinerilor: înclinațiile exagerate către sexualitate, teriblilism, nesupunerea față de părinți și de regulile morale, limbajul și preocupările lor cotidiene, constituie de cele mai multe ori sunt refugii compensatorii din realitate, sau chiar strigăte de alarmă pentru a atrage atenția asupra lor.
În al doilea capitol, Formarea caracterului duhovnicesc-moral al tinerilor de azi, am continuat investigația prin abordarea manierelor de modelare a caracterului tinerilor, educație începută în familie și completată de Biserică și școală prin ora de religie sau prin alte forme, între care enumerăm: cateheza, dialogul cu mari duhovnici, rugăciunea, pelerinajul, etc.
Secularizarea- posibil obstacol în formarea duhovnicească a tinerilor, este al treilea capitol ce a analizat impactul acestui fenomen asupra societății în mijlocul căreia tinerii trebuie să facă față unor provocări, pentru a rămâne verticali din punct de vedere moral.
Întrucât activitatea de profesor de religie presupune nu numai transmiterea de cunoștințe, ci și formarea unor deprinderi morale și duhovnicești, în partea metodică a lucrării de față am prezentat mai întâi o analiză a programei de Educație Religioasă pentru nivelul liceal, cu accentul pe temele dezvoltate în partea teoretică. În continuare am prezentat o serie de metode didactice folosite la ora de religie care urmăresc o modelare a personalității elevului, precum: explicația, argumentarea, descoperirea didactică, studiul de caz, metoda exemplului, meditația religioasă, etc., făcând referire la lecțiile cuprinse în programa analitică, la care se pot aplica acestea în vederea formării caracterului moral. Am analizat și metodele bazate pe acțiune, cum ar fi: dramatizarea, serbările religioase, cercul de religie, etc., care urmăresc același scop. Cum orice activitate didactică presupune metode și mijloace, dintre acestea din urmă am identificat: icoana, literatura biblică, patristică și morală, filmul cu tematică morală, calculatorul și internetul.
Partea metodică a lucrării mai cuprinde, pe lângă cele patru proiecte didactice ale lecțiilor cu caracter formativ, eseuri ale elevilor în care ei și-au exprimat gândurile asupra modului cum percep lumea contemporană, și două chestionare, în care elevii de nivel liceal au expus o parte din factorii care influențează formarea caracterului moral al tânărului în societatea contemporană, impedimentele înâlnite în asumarea unui comportament moral, modelele oferite de societatea în care trăiesc și argumentarea opiniei cu privire la dificultatea de a-și menține integritatea morală.
În concluzie, în urma demersului teoretic și practic al acestui studiu, putem afirma că formarea unei personalități frumoase conduce la un comportament moral în societate, indiferent de vârsta și statutul pe care aceasta îl are, numai dacă se raportează la dimensiunea spirituală a existenței umane. Dumnezeu, ca Singurul Legiuitor suprem, ne-a lăsat tuturor libertatea de a alege între bine și rău, păcat sau virtute, iubire sau neiubire.
ANEXE
Chestionar nr. 1
Ce înseamnă a fi moral din punctul de vedere al tinerilor de azi?
Există modele de moralitate pentru tineri, astăzi?
Ce factori considerați că influențează formarea caracterului moral al tânărului în societatea contemporană?
Ce impedimente considerați că intervin în alegerea unei atitudini morale la tineri?
Exemplificați câteva aspecte din lumea contemporană care sunt benefice pentru tineri, în formarea caracterului moral.
6. E dificil să fii moral în contextul lumii de azi?
Chestionar nr. 2
Ce înțelegeți prin expresia ,,om de caracter” ?
Credeți că a fi un om moral presupune să renunți la propria libertate?
Poate fi un om moral în afara Legii divine?
Există vreo legătură între caracterul moral și iubire?
Cum puteți influența un prieten să aleagă o viață morală?
SIGLE
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii = Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii , traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
2. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I = Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, Omilii , Omilii , Omilii și cuvântări, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești»,vol. 17, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
3. Constantin Cucoș, Educația religioasă… = Constantin Cucoș, Educația religioasă-repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999.
4. Pr. prof. dr. Sebastian Șebu, Metodica… = Pr. prof. dr. Sebastian Șebu, prof. Monica Opriș, prof. Dorin Opriș, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
BIBLIOGRAFIE
I. SURSE PRINCIPALE:
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2006.
Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.
***Catehismul creștin ortodox, Tipărit cu binecuvântarea P.F.Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 1958.
***Credința Ortodoxă, Editura Trinitas, Iași, 1999.
Filocalia, vol. II, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, suta a doua, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ediție electronică, Editura Apologeticum, 2005.
Filocalia, vol. VIII, Din învățăturile Cuviosului Maxim Cavsocalivitul, traducere, introducere și note de Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.
Fericitul Augustin, Confessiones, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii , traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre marginita putere a diavolului, despre căință, despre necazuri și biruirea tristeții, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2002.
Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
Sfântul Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, ediție digitală, publicată în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», vol.18, editat de Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,București, 1989, traducere, introducere, indici și note de Prof. Iorgu D. Ivan, tehnoredactare de Alina P., Editura Apologeticum, 2004.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere din limba rusă de Boris Buzilă, Editura Sofia, București, 2005.
Patericul egiptean, tipărit cu binecuvântarea IPS Andrei, arhiepiscop de Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 1997.
Triod, tipărit cu binecuvântarea P.F. Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.
II. LITERATURĂ DE SPECIALITATE
II.1. Lucrări de Teologie:
Baștovoi, Savatie, Între Freud și Hristos, Editura Marineasa, Timișoara, 2002.
Bălan, Arhim., Ioanichie, Viața și nevoințele arhimandritului Cleopa Ilie, Editura Mitropoliei Bucovinei, Iași, 1999.
Bizău, Ioan, Viața în Hristos, Editura Sofia, Bucuresti, 1998.
Bonhoeffer, Dietrich, Letters and Papers from prison, Fontana Books, Londra, 1968.
Boca, Arsenie, Tinerii, familia și copiii născuți din lanțuri, Editura Credința strămoșească, 2003.
Boca, Arsenie, Ridicarea căsătoriei la înălțime de Taină, Editura Agaton, Făgăraș, 2003.
Călugăr, Dumitru, Catehetica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.
Cârciuleanu, Pr. Ion, Adevăruri creștine, Editura Pim, Iași, 2003.
Cox, Harvey, La cite secullere, Essai sur la secularisation de l`urbanisation, Castermann, Paris, Tournai, 1968.
Damaschin, Ieromonah, Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, traducere de pr. Constantin Făgețean și pr. Constantin Jinga, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2005.
Egger, Maxime, Să ne rugam 15 zile cu Sfântul Siluan, Editura Sophia, București, 2004.
Evdokimov, Paul, Vârstele vieții spirituale, Editura Sophia, București, 1998.
Ferenț, Iosif, Curs de Teologie Morală, anul II, semestrul I, Universitatea Oradea, Facultatea de Teologie, Oradea, 2008.
Forster, Dr., Fr. W., Îndrumarea vieții, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou –Suceava, Suceava, 2008.
Gheorghe, Virgiliu; Criveanu, Nicoleta; Drăgulinescu, Andrei, Efectele micului ecran asupra minții copilului, Editura Prodromos, București, 2007.
Hallier, Părintele Amédée; Megglé, Dr. Dominique, Monahul și psihiatrul. Convorbiri despre fericire, traducere de Sora Eugenia Vlad, prefața de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Asociația Christiana, București, 1997.
Gracev, Alexei, Preot, Cartea băieților, Editura Credința Strămoșească, Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Petru-Vodă, 2007.
Gordon, Preot Prof. Dr., Vasile, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2004.
Hierotheos Vlachos, Mitropolitul, Secularismul, un cal troian în Biserică, Editura Biserica Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004.
Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă, învățături pentru copii și tineri, traducere în românește de Diana Potlog, Editura Sophia, București, 2007.
Kaleda, Pr.prof., Gleb, Biserica din casă, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006.
Kraiopoulos, Simeon, Arhim., Părinți și copii. Despre educația copiilor, traducere de pr. prof. dr. Constantin Coman & Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, 2005.
Kilifis, Timotei, Părintele, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2007.
Mantzaridis, Georgios, Morala creștină, vol.II, traducere de Diacon Drd. Cornel Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2006.
Mladin N., Morală creștină, pentru Institutele Teologice, vol.II: Morală specială, 1980.
Magdalena, Maica, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, ediția a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2006.
Monahii John Marler & Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima și adevărata răzvrătire, ediția a doua, traducere din limba engleză de Felix Trușcă, Editura Sofia, București, 2008.
Moldovan, Pr. Prof. Dr., Ilie, Darul sfânt al vieții, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2008.
*** Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 2, ediție îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1997.
Necula, Pr. Lect. Univ. Dr., Constantin, Împreună spre întâia Spovedanie, Editura Agnos, Sibiu, 2006.
Paisie Aghioritul, Cuviosul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003.
Părăian, Teofil, Punctele cardinale ale ortodoxiei, Editura Lumea credinței, București, 2005.
Pestov, N. E., Cum să ne creștem copiii, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea P.S. Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2005.
Rose, Serafim, Scrieri, tipărita cu binecuvântarea PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Sophia, București, 2002.
Siluana Vlad, Monahia, Împreună dumiriri pe cale, vol. II, Editura Mitropoliei Olteniei, tipărită cu binecuvântarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, Craiova, 2007.
Schmemann, Alexander, Postul cel Mare, traducere de Andreea Stroe si Laurențiu Constantin, Editura Univers Enciclopedic, București, 1995.
Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Teologie Dogmatica Ortodoxă, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 1987.
Tănase, Nicolae, Preot, Hristos sau idolii secolului XXI? Tinerii la răscruce, Editura Agaton, Făgăraș, 2006, p. 115.
Wilson, Bryan, Contemporary transformations of Religion, Oxford Universitiy Press 1967.
Vladimir, Sfântul, mitropolitul Kievului, Despre educație, Editura Sofia, București, 2003.
Zorin, K. V., De ce suferă copiii, traducere dun limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006.
II.2. Lucrări de Pedagogie și de Didactică a Religiei:
Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Editura Anastasia, București, 1996.
Bota, G., Rugăciune și educație, în «Foaia Școlară», Revistă pedagogică-culturală, Organ oficial al Revizoratului școlar de Bihor, nr. 4, anul V, Oradea, aprilie, 1929.
Cucoș, Constantin, Educația religioasă-repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999.
Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1998.
Colectiv de autori, Didactica aplicată a disciplinei Religie, Editura Arves, Craiova, 2006.
Cury, Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, traducere de Georgiana Bărbulescu, Editura For You, București, 2005.
Danciu, Ana, prof., Metodica predării Religei, Editura Anastasia, București, 1999.
Hostiuc, Gheorghe; Alexandru, Gheorghe; Cârțu, Alexandru; Cârțu, Claudia; Drăgușin, Ioan, Didactica aplicată în învățământul religios – Activitatea didactică a profesorului de religie în afara orelor de clasă, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2001.
Muha, Corneliu, Religie, clasa a IX-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009
Muha, Corneliu, Religie, clasa a X-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Muha, Corneliu, Religie, clasa a XII-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Iordăchescu, Nicolae (coord.), Medodica predării religiei în învățământul preuniversitar, Editura ,,Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2000.
Popescu, Anastasia (Mama Sica), Cum să-i învățăm pe copii religia, îndrepatar realizat împreună cu Răzvan Bucuroiu, Editura Anastasia, București, 1995
Popovici, Dumitru, Didactica. Soluții noi la probleme controversate, Editura Aramis, București, 2000.
Șebu, Sebastian, Opriș, Monica, Opriș, Dorin, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
III. ARTICOLE ȘI STUDII
Câmpan, Diana, Cuvintele și cărțile care ne primenesc viața în Paradoxul creștin și cartea tinereții, volum coordonat de pr. Ilie Trif, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.
Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Călătorind cu Dumnezeu – înțelesul și folosul pelerinajului, broșură, Editura Trinitas, Iași, 2000.
Delacruce, Radu, Familia creștină între tradiție și secularizare, http://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate.html.
Găiculescu, Pr. C. N., Creștinismul, doctrină utopică în «Cultura Românească», București, 1930.
Răducă, Pr. prof., Vasile, Familia creștină și riscul secularizării, ziarul «Lumina de Duminică», 6 Februarie 2011.
Semen, Pr. Prof. Dr., Petre, Atitudinea Bisericii față de pruncucidere, divorț, abandonul de copii, droguri și homosexualitate-justificată de Sfânta Scriptură, în «Teologie și Viață», LXXV nr. 7/1999.
Sava, Pr. Drd., Viorel, Preotul duhovnic și Taina Spovedaniei, în «Teologie și Viață», anul III (LXIX), serie nouă, nr. 1-3, 1993.
Tănase, Laurențiu D., Familia și societatea într-o lume secularizată, Conferință susținută în cadrul Congresului internațional ,,Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin”, București, Palatul Patriarhiei, 25-27 septembrie 2001.
Tănase, Lect. Univ., Laurențiu D., Secularizarea și mutațiile religiosului în modernitatea târzie, în «Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă București», 2002.
IV. SURSE DE INTERNET:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate.html
http://hunedoreanul.gandul.info/reportaj/vocabularul-de-messenger-al-tinerilor-internauti-2366841
http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=28545
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/dvd-sfintenia-tineretii-ips-iustinian-chira/
http://www.hristosimpartasitcopiilor.com/index_ro.html
BIBLIOGRAFIE
I. SURSE PRINCIPALE:
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2006.
Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.
***Catehismul creștin ortodox, Tipărit cu binecuvântarea P.F.Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 1958.
***Credința Ortodoxă, Editura Trinitas, Iași, 1999.
Filocalia, vol. II, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, suta a doua, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ediție electronică, Editura Apologeticum, 2005.
Filocalia, vol. VIII, Din învățăturile Cuviosului Maxim Cavsocalivitul, traducere, introducere și note de Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.
Fericitul Augustin, Confessiones, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii , traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre marginita putere a diavolului, despre căință, despre necazuri și biruirea tristeții, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2002.
Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
Sfântul Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, ediție digitală, publicată în colecția «Părinți și Scriitori Bisericești», vol.18, editat de Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,București, 1989, traducere, introducere, indici și note de Prof. Iorgu D. Ivan, tehnoredactare de Alina P., Editura Apologeticum, 2004.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere din limba rusă de Boris Buzilă, Editura Sofia, București, 2005.
Patericul egiptean, tipărit cu binecuvântarea IPS Andrei, arhiepiscop de Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 1997.
Triod, tipărit cu binecuvântarea P.F. Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.
II. LITERATURĂ DE SPECIALITATE
II.1. Lucrări de Teologie:
Baștovoi, Savatie, Între Freud și Hristos, Editura Marineasa, Timișoara, 2002.
Bălan, Arhim., Ioanichie, Viața și nevoințele arhimandritului Cleopa Ilie, Editura Mitropoliei Bucovinei, Iași, 1999.
Bizău, Ioan, Viața în Hristos, Editura Sofia, Bucuresti, 1998.
Bonhoeffer, Dietrich, Letters and Papers from prison, Fontana Books, Londra, 1968.
Boca, Arsenie, Tinerii, familia și copiii născuți din lanțuri, Editura Credința strămoșească, 2003.
Boca, Arsenie, Ridicarea căsătoriei la înălțime de Taină, Editura Agaton, Făgăraș, 2003.
Călugăr, Dumitru, Catehetica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.
Cârciuleanu, Pr. Ion, Adevăruri creștine, Editura Pim, Iași, 2003.
Cox, Harvey, La cite secullere, Essai sur la secularisation de l`urbanisation, Castermann, Paris, Tournai, 1968.
Damaschin, Ieromonah, Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, traducere de pr. Constantin Făgețean și pr. Constantin Jinga, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2005.
Egger, Maxime, Să ne rugam 15 zile cu Sfântul Siluan, Editura Sophia, București, 2004.
Evdokimov, Paul, Vârstele vieții spirituale, Editura Sophia, București, 1998.
Ferenț, Iosif, Curs de Teologie Morală, anul II, semestrul I, Universitatea Oradea, Facultatea de Teologie, Oradea, 2008.
Forster, Dr., Fr. W., Îndrumarea vieții, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou –Suceava, Suceava, 2008.
Gheorghe, Virgiliu; Criveanu, Nicoleta; Drăgulinescu, Andrei, Efectele micului ecran asupra minții copilului, Editura Prodromos, București, 2007.
Hallier, Părintele Amédée; Megglé, Dr. Dominique, Monahul și psihiatrul. Convorbiri despre fericire, traducere de Sora Eugenia Vlad, prefața de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Asociația Christiana, București, 1997.
Gracev, Alexei, Preot, Cartea băieților, Editura Credința Strămoșească, Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Petru-Vodă, 2007.
Gordon, Preot Prof. Dr., Vasile, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2004.
Hierotheos Vlachos, Mitropolitul, Secularismul, un cal troian în Biserică, Editura Biserica Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004.
Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă, învățături pentru copii și tineri, traducere în românește de Diana Potlog, Editura Sophia, București, 2007.
Kaleda, Pr.prof., Gleb, Biserica din casă, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006.
Kraiopoulos, Simeon, Arhim., Părinți și copii. Despre educația copiilor, traducere de pr. prof. dr. Constantin Coman & Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, 2005.
Kilifis, Timotei, Părintele, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2007.
Mantzaridis, Georgios, Morala creștină, vol.II, traducere de Diacon Drd. Cornel Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2006.
Mladin N., Morală creștină, pentru Institutele Teologice, vol.II: Morală specială, 1980.
Magdalena, Maica, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, ediția a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2006.
Monahii John Marler & Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima și adevărata răzvrătire, ediția a doua, traducere din limba engleză de Felix Trușcă, Editura Sofia, București, 2008.
Moldovan, Pr. Prof. Dr., Ilie, Darul sfânt al vieții, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2008.
*** Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 2, ediție îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1997.
Necula, Pr. Lect. Univ. Dr., Constantin, Împreună spre întâia Spovedanie, Editura Agnos, Sibiu, 2006.
Paisie Aghioritul, Cuviosul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003.
Părăian, Teofil, Punctele cardinale ale ortodoxiei, Editura Lumea credinței, București, 2005.
Pestov, N. E., Cum să ne creștem copiii, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea P.S. Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2005.
Rose, Serafim, Scrieri, tipărita cu binecuvântarea PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Sophia, București, 2002.
Siluana Vlad, Monahia, Împreună dumiriri pe cale, vol. II, Editura Mitropoliei Olteniei, tipărită cu binecuvântarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, Craiova, 2007.
Schmemann, Alexander, Postul cel Mare, traducere de Andreea Stroe si Laurențiu Constantin, Editura Univers Enciclopedic, București, 1995.
Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Teologie Dogmatica Ortodoxă, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 1987.
Tănase, Nicolae, Preot, Hristos sau idolii secolului XXI? Tinerii la răscruce, Editura Agaton, Făgăraș, 2006, p. 115.
Wilson, Bryan, Contemporary transformations of Religion, Oxford Universitiy Press 1967.
Vladimir, Sfântul, mitropolitul Kievului, Despre educație, Editura Sofia, București, 2003.
Zorin, K. V., De ce suferă copiii, traducere dun limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006.
II.2. Lucrări de Pedagogie și de Didactică a Religiei:
Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Editura Anastasia, București, 1996.
Bota, G., Rugăciune și educație, în «Foaia Școlară», Revistă pedagogică-culturală, Organ oficial al Revizoratului școlar de Bihor, nr. 4, anul V, Oradea, aprilie, 1929.
Cucoș, Constantin, Educația religioasă-repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999.
Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1998.
Colectiv de autori, Didactica aplicată a disciplinei Religie, Editura Arves, Craiova, 2006.
Cury, Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, traducere de Georgiana Bărbulescu, Editura For You, București, 2005.
Danciu, Ana, prof., Metodica predării Religei, Editura Anastasia, București, 1999.
Hostiuc, Gheorghe; Alexandru, Gheorghe; Cârțu, Alexandru; Cârțu, Claudia; Drăgușin, Ioan, Didactica aplicată în învățământul religios – Activitatea didactică a profesorului de religie în afara orelor de clasă, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2001.
Muha, Corneliu, Religie, clasa a IX-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009
Muha, Corneliu, Religie, clasa a X-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Muha, Corneliu, Religie, clasa a XII-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iași, 2009.
Iordăchescu, Nicolae (coord.), Medodica predării religiei în învățământul preuniversitar, Editura ,,Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2000.
Popescu, Anastasia (Mama Sica), Cum să-i învățăm pe copii religia, îndrepatar realizat împreună cu Răzvan Bucuroiu, Editura Anastasia, București, 1995
Popovici, Dumitru, Didactica. Soluții noi la probleme controversate, Editura Aramis, București, 2000.
Șebu, Sebastian, Opriș, Monica, Opriș, Dorin, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
III. ARTICOLE ȘI STUDII
Câmpan, Diana, Cuvintele și cărțile care ne primenesc viața în Paradoxul creștin și cartea tinereții, volum coordonat de pr. Ilie Trif, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.
Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Călătorind cu Dumnezeu – înțelesul și folosul pelerinajului, broșură, Editura Trinitas, Iași, 2000.
Delacruce, Radu, Familia creștină între tradiție și secularizare, http://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate.html.
Găiculescu, Pr. C. N., Creștinismul, doctrină utopică în «Cultura Românească», București, 1930.
Răducă, Pr. prof., Vasile, Familia creștină și riscul secularizării, ziarul «Lumina de Duminică», 6 Februarie 2011.
Semen, Pr. Prof. Dr., Petre, Atitudinea Bisericii față de pruncucidere, divorț, abandonul de copii, droguri și homosexualitate-justificată de Sfânta Scriptură, în «Teologie și Viață», LXXV nr. 7/1999.
Sava, Pr. Drd., Viorel, Preotul duhovnic și Taina Spovedaniei, în «Teologie și Viață», anul III (LXIX), serie nouă, nr. 1-3, 1993.
Tănase, Laurențiu D., Familia și societatea într-o lume secularizată, Conferință susținută în cadrul Congresului internațional ,,Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin”, București, Palatul Patriarhiei, 25-27 septembrie 2001.
Tănase, Lect. Univ., Laurențiu D., Secularizarea și mutațiile religiosului în modernitatea târzie, în «Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă București», 2002.
IV. SURSE DE INTERNET:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate.html
http://hunedoreanul.gandul.info/reportaj/vocabularul-de-messenger-al-tinerilor-internauti-2366841
http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=28545
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/dvd-sfintenia-tineretii-ips-iustinian-chira/
http://www.hristosimpartasitcopiilor.com/index_ro.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Formarea Caracterului Duhovnicesc Moral al Tinerilor de Azi (ID: 167595)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.