Educarea Copilului Sfaturi ale Duhovnicilor Si Psihologilor Ortodocsi

Educarea copilului sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Sfatul Preotului 4

1.1 Tati , Mame, Copii. 4

1.2 Ce-I De Făcut Cu Copii Noștri 9

1.3 Educația Otodoxă Și Lumea Contemporană 10

1.4 Observații Despre Cea Mai Înaltă Dintre Arte 12

1.5 Copilul Trebuie Educat Cu Inima 14

2.1 De Ce E Agresiv Copilul 18

2.2 Pe Cine Educam? 21

Concluzie 24

Bibliografie 24

Introducere

Am ales această carte ,,Educarea copilului sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși,, deoarece copii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: Fie nu se împotrivesc lumii și acceptând valorile ei false, rămân în apartenență creștini, ândărătul unei ,,măști,, a bunei creștine, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într+un fel de ,,ghetou ortodox,, luând în poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară în general nestabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să+i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț și superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor.

În legea 272-2004 privind promovarea drepturilor copilului, în care fiecare copil are dreptul la educație, sănătate, timp liber, la toate drepturile prevăzute în lege, dar au și obligațiile față de el și de familia lui și de societatea noastră. Aceste atitudini sunt distructive, pentru că fiecare copil își ascultă părinți în felul de educare aferită de părinții lui. Trebuie să ne dăm seama că scopul educației creștine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Iisus Hristos Mântuitorul nostru , mădulare vii ale Bisericii.

Aici apar problema noastră cea mai dureroasă, deoarece trebuie arătat astfel cum să facem pe copii noștri, în așa fel încât să asculte de părinții lor și de duhovnicul lor, ieșind în societate pentru a rămâne creștini adevărați față de el și de Biserică. De aceea părinți, psihologii, profesorii și duhovnicul vin în ajutorarea copiilor celor care se în dificultate pentru a le da o educație bună și un stil de viață bună pentru copii și adolescenți.

Capitolul 1. Sfatul Preotului

Tati , Mame, Copii.

În acest subcapitol este povestea, unui preot în care își exprimă părearea lui despre copilăria lui, privind educarea copiilor față de părinți și de societate.

Un stareț minunat, pe nume părintele Pavel Troițkii, scria că nu este nimica complicat în asta, problema severității cu dragostea în procesul educației. De obicei, familia copilului constă din doi oameni, tată și mamă, în care există câmpul activității pedogogice, și activitatea pedagogică creștină trebuie să manifeste iubirea duhovnicească, să-i arate copilului pe Cel care este Dragostea Însuși. Adeseori îi urmărim e pe copii noștri și bănuim tot timpul la școală, la biserică, acasă, dacă au făcut ceva rău, ca niște polițai, dar ei nu fiecare făcea nimica rău, dar se așteptau deja să facă.

Definirea, la fapta copilului se limitează în execesul de emoții și să înlături total iritatea și mânia, fiind principiul fundamental al îmbinării dragostei cu securitatea în procesul educațional.

Deși copilul poate rămâne alături de noi destul mult timp și trebuie să citească pe părinții lui până la sfârșitul vieții părinții lui. Educația, totuși are limite, față de copii și sunt dați spre educare pentru răstimpul copilului și noi trebuie să-i pregătim pentru libertatea vârstei adulte. Sarcina principală este acea de a învăța pe copii să comunice în mod corect cu Dumnezeu cel viu, să le povestim despre jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Hristos, în așa fel încât ei să-și întipărească în inimile lor și nu numai în mintea lor, pentru a înțelege conceptul corect despre voința duhovnicească și cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, să sjutăm să se aurtoconștientizeze ca nădulare ale Bisericii Ortodoxă , prin intrarea în viața comunității parohiale.

De bineînțeles pentru a cunoaște aceste particularități procesului educațional trebuie în primul rând ca părinții să știe și astfel copilul învață de la el. Dacă părinți lui nu au credință sau nici minimul de cunoștințe sau educație, atunci copilul nu va învăța nimic și nu ânțelege nimic, doar prin terapia de psihologie pentru a fi educat și de-a ânțelege binele și răul în societate, iar duhovnicul să-i arate calea creștine prin rugăciunea și facerea de bine celor din jur și să meargă la biserică.

Deseori copii nu au educație deoarce este vina la aparține părinților ei , deoarce provin din mediul defavorizat în care nu sunt învățați acești copii au de suferit din punct de vedere educativ și material deoarce părinți nu au posibilitatea să-i trimită la școală pentru a învăța să citească , să scrie și să socotească, și rămân anafabeltiști.

De aceea pentru ca copilul trebuie să știe să se roage, trebuie ca viața lui să aibă schimburi relațiilor cu oameni, să fie educații și estetic, să îndrăgească frumusețea naturi și să o înțeleagă. Toate aceste sunt legate de rugăciune și trebuie tutuși să fie bazată pentru copilul să aibă credință ortodoxă, o viață adevărată, cu tendințele de tot felul al oamenilor din societatea plină de bucurie, plină de dragoste, o viață de osteneală și de voință, interesantă și auetntică față de părinții lor și vor fi apropiați de ei, și de comunitatea creștină.

Un exemplu cu privire la educarea copiilor este un exemplu din Dostoievskei: Alioșa Karamazov, care era un băiat minunat, a fost educat de mama sa, apoi de străini, și singura lui amintire din copilărie era cum se ruga mama lui înainte icoanei Maicii Domnului, cerând ca ea să-l ia sub acoperămândul său. Iată temelia, care afost pusă de către maă chiar de la începutul vieții conștiente a copilului.

Trebuie așa dar ca copii și părinții să-i familarizăm cu ritualurile și obiceiurile, să-i aducem la credință prin ele. De aceea părinți trebuie să facă și acasă, când se sfințește casa, când se sărbătorește ziua de nume , de Nașterea Domnului , de Botezul Domnului, să iei aghiasmă de la biserică să stropească copii, casa și să cânte solom troparul, de a se feri de cele rele.

Lând parte la aceste sfinte copilul împreună cu părinți lor vor înțelege credința și slujirea bisericească sunt frumoase și pline de bucurie. Atunci când Dumnezeu a muncit șase zile , iar a șaptea zi s-a odihnit , pentru și copilul îi vine foarte greu să se țină de Biserică, fiindcă atunci este încălcat ritmul de părinții , și așa li este slabă educația copiilor, deoatece părinții și duhovnici nu au experiență și lipsă de educație. De aceea viața familiei trebuie să se supună ritmului lăsat de Dumnezeu însuși și atunci pentru copil va fi ceva firesc să meargă la biserică duminică de duminică, pentru a fi deschiși cu ei însuși și față de Dumnezeu, iar dacă nu mertg la biserică, se va simți privat de ceva important, lipsa de credință și de neâncrederea în el și oameni din jurul lui și chiar de părinții lui.

Așa cum copii care se fală în afelinante, slujbele se săvârșesc cu participarea copiilor, ei stau în strană, se uită ân cărți, cântă, pentru ei este interesant și vor veni cu drag la biserică. În general este mai ușor pentru copii când se adună la biserică sau al activități recreative oferite de duhovnic și de cei care sunt în grija lor pentru că ei să-și dezvolte amabilitatea și creativitatea și personalitatea lor.

Pentru copii care se află instituționalizați trebuie făcute slujbe speciale pentru ei, deseori cei catolici fac ,,Liturghia pentru copii,, pentru că este una și aceeași întotdeauna. Liturghia este o mare taină și nu se poate aplica nici alt termen, nu poate să fie alta decât este.

Părerea mea este faptul că părinți trebuie să le povestească neapărat, la copii lor viața Sființilor și praznicile de peste an. Totuși ca aceste poveste să fie prezente în educașia lor, fiindcă ele se acumulează și rămân în conștința copilului ca în anul următor să-i povestim despre același lucru, atât doar că la un nivel mai profund deoarece se vede că copilul are cunoașterea și ținerea deminte spuse de data trecută. În general, toată educația trebuie să fie conștientă în așa fel încât copilul să vrea să ia parte la slujbe, să vrea să se roage, să citească și să asculte povești despre Biserică, despre viața duhovnicească.

Din sarcina de a-i învăța pe copii credința, comunicarea cu Dumnezeu decurge sarcina următoare. Așa cum spune Sfântul apostol Ioan Teologul că dacă cineva nu-și iubește aproapele, ci pe fratele său îl urăște, dar zice ,,Îl iubesc pe Dumnezeu,, este un mincinos (Ion 4,20). De aceea nu poate să-l învățau pe copii credința în Dumnezeu fără să-l învățăm dragostea de aproapele său.

Dacă părinți se ceartă, sau poate se bat, și astfel se pun bazele relațiilor lui cu ceilalți. Pentru a putea fi mai bun copii trebuie să iubească pe apropale său și pe fratele șui, atunci întâmpină dificultăți în lispa educației din vina părinților. Atitudinea mamă față de tată și a tatălui față de mamă își pun amprenta asupra copilului. Până la urmă, el proiecteayă asupra sa atitudinea noastră față de proprii părinții, față de bunicii lor:,,Păi mama, zice să te respect, dar tu vorbește cu bunica!

Lucru principal pe care și-l însoțește copilul este viața. Un preot, prieten de al meu , mi-a povestit despre factorii care l-au format în copilărie. În casa părinților lui veneau o mulțime de oameni buni interesanți, iar el asculta tot timpul de discuțiile dintre ei, deoarece locuiau într-o singură cameră dintr-un apartament comun, așa âncît el se afla întotdeanua alături de adulți.

Copilul dă multă atenție comunicării dintre adulți. De aceea trebuie să ne gândim la atitudinea pe care o avem față de aproapele nostru. Într-o familie pe care o cunosc a crescut un copil nu prea reușit, și cred că pricina este mama , căreia îi plăcea grozav să-i bârfească pe cei apropiați, pe cunoscuți, școala și pedagogii. Ori copilul aude tot, și sufletul lui este cu mult mai receptiv decât al nostru.

Dacă vorbim despre pedagosgia ortodoxă, primul lucru pe care trebuie să-l învețe copilul în ce privește atitudinea față de duhovnic și de aproapele său. Duhovnicul este pentru copil chiar mai mult decât tatăl și mama sa: este o autoritate indiscutabilă, este omul prin care copilul află voia lui Dumnezeu. Dacă părinții nu au față de duhovnic o asemenea atitudine, nu o vor avea nici copii. Dacă copilul merge la spovedanie, iar părinții zic: ,,Lasă nu-i nimic, n-o să-i spunem părintelui,, ori spun lucruri urâte despre duhovnic, sau pur și simplu în familie nu există evlavie față de acesta, copilul pierde mult.

Pentru copil preotul este ceva aparte, îl percepe altfel, simte mai fin. Și în familiile ortodoxe evlacie față de preot nu trebuie să fie ostentativă, nu trebuie atârnat potretului lui toți pereții- dar în familiile unde există evlavie profundă față de duhovnic asta ajută la educarea copiilor. Atunci când copilul merge la școală, învațătoarea are uneori mai multă autoritate decât mama lui. Schimbul autorităților va avea loc la copil în mod necesar, și dacă nu va avea duhovnic, cu el se pot petrece lucruri grave, îngrozitoare.

Din păcate, la noi este cu totul degenerată insituașia nașilor. Acestea ar trebui să-i ajute pe părinți în educația duhovnicească ortodoxă. Nașii pot duce o povară foarte importantă. În cele din urmă, copilul cede neajunsurile părinților, fiindcă trăiește cu ei. Atâta timp cât este mic, mama este cea mai frumoasă, ceam grozavă, însă atunci când crește vede că mama nu este Venus din Milo și nici tata nu e Apollo.

Pentru a trece de la etică la estetică, la necesitatea educării estetice a copilului. Aceasta este o sferă foarte importantă, și trebuie neapărat să-i arătăm copilului frumusețea lumii lui Dumnezeu, care se vede în natură, care este prezentată în sfintele slujbe, în arta religioasă, în arta laică- să-i insuflăm gustul pentru frumusețea adevărată.

Copilul trebuie învățat, trebuie dezvoltat în el gustul pentru literatură. Trebuie să îi citim împreună cărți bune, să le ascultăm împreună cu el muzică, să discutăm, să-l familiarizăm cu cultura. Astfel copilul va fi supus unot tentații cumplite, fiindcă în vremea noastră oamenii nu mai au nevoie să lucreze atât de mult, au mult timp liber, și cultura de masă pune stăpânire pe ei tot mai mult, îi invadează sufletul în mod tot mai obraznic și grosolan.

Bineînțeles, trebuie să-l învățăm pe copil să fie harnic, să aibă atitudinea corectă față de lucruri, să fie ordonat în viața de zi cu zi. Și aceasta este o parte integrală a educației.

Încă o temă importantă: educația comunitară a copilului. Ea este deoasebit de imporatantă acum, când familiile se destramă; acum, cînd nu mai sunt familii ortodoxe adevărate, când cei mai mulți dintre noi suntem niște neofiți care nu-și amintesc de copilărie- mai bine zis, nu știu cum percepe copilul diferitele fenomene ale vieții duhovnicești. Tocmai de aceea, cu toate neajunsurile noastre comune, avem acum neapărat nevoie de câmpul energetic al dragostei, în care trebuie să ne unim, rezolvând problemele care stau înaintea nostră.

Fiecare dintre părinți este dator să conștietizeze deplin întrega dimensiune a cerințelor pe care i le pune înintea viața, să privească în față aceste probleme înfricoșătoare, dificile, nerezolvabile, pe care el trebuie totuși să le rezolve dacă vrea să-și educe copilul și să nu-și decline responsabilitatea pentru el.

Responsabilitatea pot fi însă distribuite: de exemplu, cineva poate alcătui catalogul cărților pe care le recomandăm copiilor de o anumită vârstă; altcineva va poate să se ocupe de creearea unei biblioteci, altcineva poate să facă serviciu la trapeză, să aibă grijă ca cei mici să se poarte bine; altcineva să facă de serviciu la biserică, așa încât copii să simtă și o anumită severitate; altcineva să ajute în excursiile și pelerinajele cu copiii, să organizeze tabere. Tabară de copii fără bărbații este imposibilă; responsabilitatea acesta nu poate fi pusă doar asupra femeilor. Trebuie neapărat ca bărbații să ia parte la educarea copiilor, mai ales la băieților. Alții pot organiza filmoteci sau pune la dispoziție spațiu pentru organizarea unor activității cu copii. Pe scurt trebuie să facem totul pentru ca odrasele noastre să nu piară duhovnicește.

Desigur, principalul este catoți să păstrăm pacea duhului, să ne rugăm cu lacrimi la Liturghie pentru noi înșine și pentru copii noștri și să ne străduim împreună să-i educăm, conștientinzând caractrul unitar al scopului de care am vorbit.

Ce-I De Făcut Cu Copii Noștri

De multă vreme sa observat în istoria veacurilor al XX-lea și al XIX-lea, sau a vremurilor mai vechi, copii dificili au fost dintotdeauna, dar în vremurilor acelea oamenilor nu se târguia faptul că cum ar trebui să treacă de dificultate în care se află cu copiii lor.

În acest subcapitol ne vorbește despre faptul că în ultimii 50 de anii și 100 de anii, când era plini de țăranii în care se hrănesc din cultivarea grânelor, legumelor, de creșterea animalelor, iar majoritatea țăranilor trăiesc din roadele munci lor.

În tradiția țăranului, sau familiei rurale trebuie ca copii de la vîrsta de 5 ani să îndeplinească anumite lucruri simple, de plidă, să adape vitele la apă , sau să întoarcă fânul alături de părinți lui în treburile gospodărești. Pe măsură ce copilul crește, devine tot mai ocupat de activitatea lui, devenea tot mai complexă și treptat, din mediul care l-a educat, atunci când există momentul de separare de familia luila adolescență, el începe să-și clădească o casă, o familie și de creșterea animalelor fiind foarte educat din mediul familial al lui, devenind țăranul tradițional, să constituie și să se ocupe de agricultură fără să treacă prin vreun fel de instituție de învățământ special.

Atunci când se naște omul contemporan i se face fișa medicală, iar civilizația contemporană merge pe două căi:

una fiind faptul că pe dezvoltarea medicinei, ca omul să aibă o viață cât mai lungă și mai lipsită de suferință;

iar cea de a doua este mișcarea populației, iar în acest scop este introdusă planificarea familială, și anume cel de a nu permite zămislirea, iar acela le omoară pruncul în mod cât mai frecvent, lipsit de duerere și de repercursiuni aupra sănătăți mamei.

Unii copii întâmpină dificultății în mod de exprimare, iar părinți lor au impresia faptul că nu se pot exprima corect fiind judecați, atunci copilul se închide în el și are repercusiuni în modul de dezvoltare intelectuală și de educație. De aceea trebuie ca copilul care întâmpină dificultăți în mod de exprimare, de socializare, de eduacție și de modul mintal, vizual, senzorial și de limbaj, trebuie susținut și să participe în programe de consiliere psihologică, logopedică și educațională. Așadar, copii sunt inteligenți, chiar dacă nu se pricepe să formuleze, să înțeleagă, simpte foarte bine ce i se propune la cerc, și ce i se propune la secția de suport, școala și mediul familial în casă.

Nu toți copii acceptă să fie surogate în calitate de viață adevărată deoarece văd în mod singur diferența dintre familia de bine sau de rău sau normală.

De asemenea un lucru de crezut trebuie să devină ceea ce se numește, într-un mod greoi, slujirea socială a Bisericii, deoarece de când a fost zidit de către Domnul nostru Iisus Hristos, Biserica a considerat că una dintre lucrurile sale importante e îngrijirea văduvelor, orfanilor, bolnavilor, bătrânilor nepunticioși.

Educația Otodoxă Și Lumea Contemporană

Epoca contemporană, care este numită tot mai des de poscreștină, a sâvârșit o răsturnare pe care mulți n+o conștientizează încă, datorită faptul că este din lipsa de educație din partea părinților către copii și duhovnicul către creștini. De aceea există neînțelegerea și răutate din cauza comunicării și lipsa de iresponsabilitatea din partea părinților și al duhovnicului, psihologilor.

Noțiunea de dragoste, libertate, toleranță, filantropie și așa mai departe au fost dintotdeauna pline de conținut creștin, iar acuma sunt pline de conținut absolut neoliberal. Este sufiecient să unim două cuvinte libertatea și dragostea ca să obținem o combinație pe care creștinii o vor intrepreta drept curvie, iar lumea contemporană drept una din realitățile democratice.

Libertatea noastră a fost răscumpărată cu prețul morșii pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, și+a dat numele ei concept satanie )în sensul cel mai propriu și exact al cuvântului= potrivit căreia totul este ângătuit, ce nu are nimeni în comun cu necesitățile reale ale omului, este din punct de vedere creștin o profanare, iar din punct de vedere al bunului simș obișnuit o abservitate. Trebuie să ne dăm seama că scopul educației creștin e nu poate fi decât unul singur: este cel de a pregăti pentru Hristos, mădulare vii ale Biserici.

Iisus Hristos spune că sarea trebuie să rămână sare, iar lumina trebuie să lumineze tuturor indiferent de slăbiciunile și patimile săvârșite de oameni pe pământul românesc. Aici apare principala noastră problemă dureroasă; cum să facem în așa fel âncăt copii noștri, ieșind în această lume, să rămână creștini adevărații. Adeseori suntem nedumeriți , nepricepând motivele pentru care copii și adolescenți din familii creștine, care sunt învățați din copilărie să se roage, care se împărtășesc des , sunt aproape total lipsiți de imunitate duhovnicească, imediat din momentele păcatului, sunt slabi în fața influențelor dăunătoare.

Da, fiindcă aceasta este aerul pe care îl respirăm noi părinți, duhovnicul îi învață pe copii să se roage, îi ducem la biserică, îi creștem în Legea lui Dumnezeu este o lume nevoinței, o lume a efortului duhovnicului, o lume a răstignirii împreună cu Hristos, de aceea permanent este reclamă, agresivitate pe stradă, de la televizor, din mijloacele de trasport în comun, care este construită pe princiipile de hipnozie, de aceea copii sau adolecenți urmează pe căi greșite deoarece în societate este rău, este permanent vulgaritate care se vede peste tot, de la gampuri până la apartamente de alături, din revistele porno ce se găsesc la chioșcurile de ziare.

Noi, creștini, părinții și pedagogi, rostim mereu același vorbe; pace, libertate, dragoste, bine și dreptate, însă concepțiile creștine se înlocuiează cu greutate, pe când concepțiile, noi cresc de la sine. Copii și adoscenții din ziua de astăzi care sunt născuți deja într-o altă lume sau în familie creștină dar lipsite de orice rădăcini și tradiții, care au rupt-o , cu o societate în care s-au născut și s-au separat de cea în care copii sunt gata să intre să vadă familiile cu experiența întoarcerii, la Hristos însă nu pot să o înțeleagă, deoarece le lipsecsc o educație creștină, în care părinți nu au primit.

Așadar, trebuie în primul rând explica copiilor diferența duhovnicească dintre diferențele sensuri de cuvintelor, să-i învățăm să se roage și să fie aproape de Dumnezeu, pentru a putea fi cu adevărați creștini ortodocși. Libertatea este lucru care se mișcă la maximă în sufletul adolescentul, aceasta caută să-și manifeste prin găștile, petrecerile, muzica contemporană aspectul exterior șocant.

Libertatea și fericirea sufletului sunt alcătuite din curățirea adevărată și din disprețuirea celor vremelnice. Dimpotrivă, în ele omul se ascunde de lume, pe care nu poate să o accepte, dar în inima adolescentului simte minciuna acestei lume, și ca atare tineretului își crează grupuri care se opun acestel lumi.

Așadar scopul educării adolescenților noștri este educarea voienței, adică libertatea creștină. În lumea contemporană poate să-și păstreze credința doar omul liber, iar omul careintră în această lume cu o percepție nevici atât asupra ei, care se conștientizează pe sine însușica pe o persoană liberă în Hristos.

De aceea Sfântul Apostol Pavel nu vorbește că libertatea suntem chemați să cultivăm în copii noștri și să creștem din copii noștri oameni liberi, ei intrând în lume, nui vor fi frânți de ea, ci o vor transfigura. Trebuie așadar, neapărat să-i imunizăm duhonicește pe copii noștri prin introducerea în educația ortodoxă a bazelor ascetici, aluptei cu păactul, a scoaterii la iveală și minciunii tuturor ideologemelor perseveritate ale lumii contemporane.

Așadar suntem datori să-i învățăm să privească ogorul sufletului lor prin spovedanie și prin atenția la mișcărilor sufletului lor, așa ne învăță Biserica noastră și Sfinții noștrii, dar se înfăptuiește prin efortul duhovnicesc autentic al tuturor: al părinților, al pedagogilor și al copiilor.

Observații Despre Cea Mai Înaltă Dintre Arte

,,Nu este artă mai înaltă decât arte educației. Educatorul înțelept făurește un chip viu , la care priviind se bucură și Dumnezeu, și oameni,, ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ce este eduația ortodoxă;

Când vorbim despre educația ortodoxă, depsre sisteme, aplemă, bineînțeles, șa experiența Bisericii noastre. Hristos-Capul Bisericii spune despre Sine: Unul este Învățătorul vostru Hristos… – Unul e Tatăl vostru- Cel din ceruri…. Unul este îndrumătorul vostru- Hristos (Matei 23, 8-10).

Așadar, avem 3 poziții:

cea familială (paternitatea);

cea învățătorească

cea îndrumătoare. Acestora le corespunde celor trei aspecte ale educației: cl familia, acel școlar, cel de îndrumare.

Hristos le-a arătat în Sine, adică S-a făcut pe Sine însuși singurul criteriu al familiei și al școlii și înțelegem că pentru noi Biserica este familia și școala.

Pe dinafară pare că este foarte bine că încă din fragedă pruncie copilul să înceapă să se gândească la viața sa duhovnicească. Dar iată, copilul crește, începe să se spovedească în mod conștiet, înecepe să-și pună probleme duhovnicești; noi părinți ne temem de aceste probleme și ne străduim să le evităm. În primul rând, asta fiind că noi părinții, înșine suntem responsabili pentru copilul nostru iar în doilea rând ne creăm astfel singuri o mare problemă, de aceea copilul începe să aibă mai mult înceredere în duhovnic decât în părinți, iar apoi apar conflict fiindcă duhovnicul îi spune copilului una iar păriniților alta.

Așadar , atunci când părinții încearcă să-și educe copii prin duhovnic, ei riscă să piardă încrederea copilului lor, folosindu-se spovedania pentru rezolvarea problemelor personale. Părinții de aceea trebuie să știe să se străduiască să-și rezolve singuri aceste probleme. De aceea toată familia trebie să aibă același duhovnic, aceste cunoscând relațiile, dificultățiile problemelor din familie și va ajuta întreaga familie, iar copilul în fara unor situți excepționale, nu trebuie să aibă duhovnicul său aparte.

Întotdeauna vor fi probleme în educație, aceste probleme voi fi dureroase întotdeauna, foarte multe lucruri n-o să ne iasă, însă atunci când vom încerca să-l educăm copilul îndragoste vom avea succes, atunci el însuși râvnească de a copilări pentru Dumnezeu, va alege măsura rugăciunii și a postirii, a citirii și a mersului la slujbe iar noi vom putea să adaugăm treptat câte ceva la măsura aceasta , adaptându-se la el, sfătuindu-ne cu el, observând cum asimilează el cert ,,lăptic,, duhovnicesc.

Minunatele forme ale ortodoxiei cu toată frumusețea dumnezeieștilor slujbe, a Tradiției sunt desigur o manifestare a dragostei dar atunci când ne străduim să oferim di toată plinătatea Tradiției numai ceea ce ne ajută, chipurile să ne elaborăm o ideologie ortodoxă proprie, un sistem propriu riscăm să rămânem și fără tradiție , și fără ortodoxie.

Copilul Trebuie Educat Cu Inima

În acest subcapitol este un interviu cu preotul Gheorghe Romaneneke în care este parohul bisericii din satul Bocisova, regiunea Moscovei. Pe lângă asta, părintele Gheorghe este un medic cunoscut, specialist în psihiatria pediatrică , unde sunt 15 întrebării.

Părinte, sunteți preot de mulți ani, dar continuați activitatea medicală. Aveți mulți bolnavi?

-am , dar eu nu tratez, ci doar dau sfaturi și consultații medico+sociale. În desenul animat ,,Cărțile junglei,, ursul Baloo arunca maimuțele în dreapta și în stânga. Și eu fac la fel: pe unii îi trimit la doctori, pe alții-la spital, pe alții – la locuri sfinte.

Cât de răspândite sunt acuma bolile psihice la copii?

-dacă e să includem în statistică și stările borderline (de graniță), avem mulți copii bolnavi. Procentul celor care suferă de boli grave, cum e schizofrenia, nu se modifică, dar numărul nevrozelor crește an de an. La vârsta adolescenței, 90% dintre copii au deja tulburări psihice mai mult sau mai puține grave.

Care sunt cauzele?

În primul rând, ereditatea, stare sănătății părinților: genofrondul nostru este deja alterate. În al doilea rând, educația primită de copii. În al treilea rând , mediul accentuează tulburările psihice: filme murdare, desene animate sinistre, discoteci etc.

Ce boli sunt mai frecvente și mai dificile?

-nu se poate pune așa problema: toate sunt dificile. Un copil are ficil, altul are ticuri, altul are tulburări de comportament. Mașina s-a stricat, și n-are importanță dacă sunt cu probleme la motor sau cauciucurile s-au spart: mașina nu mai merge. La vârsta pubertății boala se accentuează, și omul este deja copt pentru a da naștere unor odrasele care vor fi bolnave la fel ca el sau chiar mai rău.

Cumplit tablou. Așadar, pe generație ce trece situația devine tot mai proastă? Dar oameni bolnavi psihic nu se pot naște copii sănătoși?

-ei se pot naște sănătoși din punct de vedere fizic, dar pragul lor de excitabilitate este scăzut, le este tot mai greu să facă față asaltului factorilor excitanți, și scăderile psihice au loc tot mai rapid.

Din statistici rezultă că majoritatea copiilor sunt bolnavi, însă cel mai frecvent părinți nici nu bănuiesc asta deoarece, după spusele dumneavoastră, bolile evoluează uneori într-o formă ascunsă. Spuneși-ne, cum să distingem semnele bolii? La ce să fim atenți?

-frica, hiperactivitatea, neatenția, comportamentul plângerilor sau capricios, irescibilitatea exagerată, sadismul, ciudățeniile (de exemplu, atunci când copilul iubește cu patimă o singură jucărie sau desenează tot timpul același lucru): toate acestea trebuie să ne pună pe gânduri. Iată un exemplu. La început un băiețel a chinuit un cățel, p pisică, pe urmă a hotărât să se răzbune pe prietenii lui, care îi necăjiseră. A luat un băț, a bătut în el niște cuie și a început să le scoată ochii. Ce este de făcut? Să decizi că este o poznă copilărească și să uiți de asta, ori să te îngrijorezi totuși și să încerci să te lămurești cum poți să eviți pe viitor asemenea incidente?

Trebuie să dăm atenție chiar și obișnuite neascultări constante. Poate că intrați în contact cu copilul în mod greșit, sau nu poate că el suferă de hiertensiune intracraniană crescută din cauza unei traume suferite la naștere. Dacă aceți probleme în educarea lui, în comunicarea cu el , mai întâi adresați-vă psihologului, iar după aceea, dacă psihologul o recomandă, mergeți la psihiatru sau la psihoneurologul de copii. Acesta vă prescrie medicația potrivită, vă va recomandă regimul cel mai potrivit pentru copii.

Ce trebuie să facem pentru a prevenii îmbolnăvirile psihice la copil?

-singurul mijloc este educarea corectă în familie.

Să zicem că un adolescent a devenit capricios, agresiv, neascultător, întâmpină cu revoltă tot ce îi spui, comunicarea cu el este deterioarată, iar părințiilor toți cei din jur le spun că nu-i nimica, că o să treacă și că nu trebuie dat atenție, că așa sunt adolescenții, că și noi am fost așa la vîrsta lor…. putem avea încredere în aceste afaturi?

-nu, noi nu am fost așa. Pe generațile ce trece, stare psihică a oamenilor- nclusiv, bineînțeles, a adolescenților- se deterriorează. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că această vârstă e cea mai dificilă: nimeni nu poate spune cum va ieși copilul din vârsta adolescenței, ce fel de om va deveni- bun sau rău. Numai Dumnezeu știe asta. Trebuie să ne amintim că nu este bine să-i întărâtăm pe copii când sunt la această vârstă, dar nici să ne lăsăm conduși de ei.

Există o regulă de aur: să educăm cu strictețe, dar să cu dragoste. Controlul total e inadmisibil, deoarece copilul, este o persoană liberă, iubită de Dumnezeu; trebuie să știm să ne smerim, să răbdăm, să îndurăm cu dragoste dificultățile apărute în comunicarea cu el, dar dacă purtarea lui întrece limitele bunei cuviințe, trebuie pedepsit, și încă foarte aspru.

Ce trebuie so evităm în educarea copiilor?

-extremele. Vă voi da un exemplu. Mergemam pe stradă, și deoadată aud o femeie țipând. Am crezut că încearcă cineva săo omoare. Am fugit repede s-o ajut: când colo, pur și simplu o tânără mamă țipa la fiul ei, în vârstă de 2 ani, care intrase într-o baltă. Îi compătimesc pe copiii ce au parte de mame care țipă la ei zile întregi: ,,Nu e voie, nu pune mâna, nu te du acolo, nu fă cutare lucru!,,

Copilul nu aparține părinților ei, el aparține lui Dumnezeu. El este o personalitate aparte, unică și irepetabilă, și trebuie educat în mod corespunzător, în duhul libertății și al dragostei. Educând copilul, trebuie să ținem minte întotdeauna că înaintea noastră se află chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Atât când îl pedepsim, cât și când îl lăudăm, trebuie să ținem minte lucru acesta, și să nu-l înjosim, să nu-l jignim, să nu-l provocăm, să nu ne batem joc de el, ci să avem dragoste, răbdare, blândețe, smerenie, tandrețe.

Așadar, este dăunător pentru copii să-i protejăm execesic?

-bineînțeles, căci orice exces e dăunotor. Trebuie să existe o limită. Este important să nu-l suprasolicităm pe copil, ca să nu devină narcoman, dar nici să nu-l lăsăm să ni se suie în cap. Cum să determinăm momentele când trebuie pedepsit de momentele când e mai bine să nu facem asta? Dragi frați și surori! Singura limită este dregoastea voastră pentru copilul vostru. În educați în măsura în care îl iubiți. Cu inima voastră iubitoare trebuie să simțiți când e mai bine să-l pedepsiți și când este cazul să-l iertați.

Oprinților le trebuie deosebit de multă răbdare atunci când copii lor sunt la vârsta adolescenței. Dacă îl țineți pe adolescent sub călcâi toto timpul, să știți dragi frați și surori, că 90% dintre căsătoriile premature și din fugile de acasă sunt rezultatul constrângerilor venite din partea părinților+ cel mai frecvent din partea maemei copiii ținuți sub călcâi ajung oameni slabi, cu probleme, nu simt libertatea, nu-L simt pe Dumnezeu, cresc ca niște animale opropsite.

Noi, în Ortodoxie, avem condiții mai bune pentru educarea copilului, căci Îl avem pe Dumnezeu, avem absolutul, avem adevărul. Un copil poate fi educat normal numai într+o familie credincioasă sau care cel puțin tinde către credință, fiindcă nici psihologii, nici medicii, nici pedagogii plini de diplome nu pot să educe în copil duhul bunității, al iubirii, al curăției, al smereniei, al milostiviri. Cele mai înalte calități sunt educarea doar de către Biserică.

11. Păi, ele merg la școală, au succes la învățătură…

Învățătura nu este totul. Iată un exemplu din practica mea medicală, când eram doctor pe ambulanță. Ne-am dus la o familie unde tocmai murise un bătrânel. Alături erau fiul și fiica lui, amândoi cu studii superioare- de altfel, din felul cum arăta casa se vedea că trăiesc în ea oameni cu carte. Ei bine, cei doi ne-au zis: ‚Luați cadavrul acesta ducețișl de aici’. Le-am răsputinește. N-avem nevoie de el aici că ambulanța nu este obligată să ridice cadavre: ‚Doar era tatăl lor’. Spălați-l și îngropați-l creștinește. N-avem nevoie de el, au răspuns ne este silă. Cum adică, vă este silă de tatăl vostru? Atunci au întrebat: Dar ambulanța de unde este obligată să ridice cadravele? Noi , naivi am răspuns: Numai din locurile publice, din uzine, fabrici… dar blocului este public.

Vedeți ce înseamnă învățătura fără suflet? Este păcat, este o greșeală îngrizitoare să îi permiteți orice copilului, deoarece calitățile cum ar fi compansiunea, bunătatea, milostivirea nu se formează de la sine. Copilul are nevoie să i se insulfe simțăminte și gânduri înalte. El va crește iubitor de libertatea, dar fără Dumnezeu în suflet. Copilul trebuie să știe ce înseamnă interdicția, trebuie să știe că sunt lucruri care i se refuză.

12. Cum poate fi educat un copil într-o familie inconpletă?

Într-o familie incompletă copilul se dezvoltă incomplet. Femeia nu poate să-l educe pe copil în mod corect singură, mai ales dacă este vorba de un băiat.

Cel mai des oameni de despart din cauza unor certuri mărunte, unor prostii, unor nimicuri, care pot fi apanate. Împăcați-vă, de dragul copiilor voștri, și Dumenzeu vă va răsplăti. Dacă soțul a plecat din proprie inițiativă, dacă și-a întemeiat o altă familie, iar de tine nici nu vrea să audă, trebuie să-ți găsești un soț. Dacă n-ai posibilitatea să-ți găsești un soț, trebuie să îl aproprii mai mult copil de bunicul său. Trebuie să faci totul pentru ca în casa ta să existe înrâurirea unui bărbat: Domnul a zis așa, nu am inventat asta noi, psihologii și psihiatrii.

Partea A Doua Sfatul Psihologului

2.1 De Ce e Agresiv Copilul

Cauzele agresivități la copil: de la deficitul de atenție la setea de putere

Uneori, educatorii pot considera agresiv un copil care este pur si simplu activ si incearca sa devibna lider intr-un joc. De fapt, agresiunea este activitatea al carei scop este diatructiv.

Cel mai frecvent, copilul este agresiv din cauza unor probleme psihologice carora nu poate sa le faca fata. In spatele comportamentului agresiv se pot afla diferite cause>

Oboseala. La copii din famiilile cu probleme procesele nervoase sunt in mod frecvent dezechilibrate> cand copii obosesc, ei devin tot mai excitati. Din aceasta cauza obosesc si mai mult, cercul vicios incheindu-se printr-o criza nervoasa.

Sfat: daca ciopilul are tendinta spre hiperxcitabilitate, incetati toate jocurile active cu doua ore inainte de somn. Sunt utile dusurile calde si somnul in timpul zileui (mai ales vara).

Perceptia de sine negative:, Sunt rau, ma port rau,. Acesti copii reactioneaza insa extrem de bolnavicios chiar si la o critica blanda. Pentru ei, aceasta suna la modul:, Esti rau,.

Sfat: un mijloc eficace este mesajul la persoana intai. Trebuie sa spunem nu: ma omori cand faci asa, ci mi-e foarte rau cand faci asa. Adica sa reactioneze nu la persoana, ci la gestul concret, sis a-l ajutam pe copil sa inteleaga asta.

Frica (cand avem de-a face cu asa-numita agrtesivitate defensive). Daca copilul are o experienta negative a relatiilor cu oamenii, el poate sa se apre anticipat, straduindu-se sa previna situatiile care ii amintesc cumva de lucrurile neplacute ce I s-au intamplat. De pilda, uneori suntem nevoiti sa dam in plasament la femei singure orfanele care au fost abuzate de barbate, deoarece cu barbate ele pot sa se comporte agresiv ori pur si simplu sa-I tina la distanta.

Reactia la opretatiile puse de adulti., la limitarea libertatii personale, la situtiile cand copilul nu primeste ce-I trebuie.

Dorinta de a atrage atentia. Copilul caruia nu i se da atentie, care nu simte sufficient dragoste din partea parintilor (asta se intampla si in famiile apparent fara probleme), da de inteles prin comportamentul sau urmatoarele: “Aha, nu ma bagi in seama? Lasa ca-ti arat eu uiti de mine!”. Pentru copii de orice semn de atentie e important, chiar daca este negative.

Nevoie de limite, atuinci cand agresiunea e un semnal pentru adulti: “Nu pot sa ma controlez, priti-ma!”. Copilul nu poate inca sa faca ordine in complexitatea sentimentelor sale, in puterniculsau conflict interior, insa are nevoie sa-si “verse” caste contradictii launtrice. In adancul sufletului, el intelege ca se poarta rau si de fapt cauta sa fie oprit vrea ca cineva sa faca asta in locul lui.

Inraurirea sociala. (exemplu adultilor, al eroilor de cinema etc.). Copilul care a fost tratat cu cruzime poate reproduce acest model comportamental:” Cum s-au purtat altii cu mine, asa o sa ma port si eu cu altii.” Daca copilul a trait intr-o familie unde adultii se incaierau tot timpul, tipau unul la altul, va face acelasi lucru sic and se va afla intr-un alt mediu. Daca copilul vizioneaza frecvent filme violente, isi insuseste exemplul “supermanului atotbiruitor”, pentru care exista nici un fel de legi.

Setae de putere. Copii cu probleme afecrtive, care s-au invatat sa supravetuieasca atacandu-I pe toti si incalcand toate regulile, inteleg deoadata care este foarte placut

Copii se bat. Ce e de facut?

In primul rand, trebuie intrerupta bataia, trebuie limitat comportamentul agresiv. Foarte important este ca masurili luate san u-l vatame fizic pe bataus. Il putem apuca, il putem opri, dar este admisibil sa-l batem. Chiar daca sunteti suparati, maniosi, trebuie sa va controlati.

Cand copilul face scandal, un mijloc correct si eficace este cel de a-l duce in lata camera, zicandu-i:” Stai aici, si iesi cand te linistesti.” Copilul hiperexercitat nu se poate linisti singur, dar cand sta singur se infurie cat se infurie, dupa care se linisteste din lipsa de spectactori. Acest mijloc este potrivit atat pentru batai, cat si pentru crizele de isterie.

In primul rand, va ramane controlul asupra situatiei, iar in al doilea rand nu va pierdeti in explicatii sin u dati copilului posibilitatea sa va confrunte in mod direct si in prezenta celorlalti copii.

Inca Ceva Despre Pedeapsa

Pedepsitu-l pe copil, straduiti-va sa va pune intrebarea:” Ce vreau de fapt, sa imi vars nervii ori sa schim, b comportamntul copilului?”.

Copilul trebuie sa inteleaga intotdeauna pentru ce este pedepsit. Cerintele nu trebuie sa fie foarte multe, trebuie sa fie la nivelul puterilor copilului, sa fie foarte exact sis a fie intotdeuana valabile. Cand adulti se poarta inconsecvent, copilul decide ca pedeapsa este un gest samavolnic al adultilor, care au uzuerpat puterea deoarece sunt mai tari si isi pot permite ce vor.

Reactia trebuie sa fie intotdeauna orientate nu asupra persoanei, ci asupra faptei, fiindca atunci cand ii spuneti copilului nu:” Esti rau”, ci:” Te porti rau” ii amintiti astfel ca nu este “facut tot din purtare rea”, ca in personalitatea lui exista si alte insusiri, pe care in felul acesta le activati.

Foarte frecvent, copii cu comportament protestatar se revolta si resping insusi faptul pedepsei. Aici este nevoie de multa forta morala, consecventa si de lispa agresivitatii din partea adultilor. Pedeapsa trebuie sa fie pe masura vinovatiei, iar daca conflictul a fost aplanat este preferabil ca ea san u fie de durata. Pedeapsa buna este cea care-l ajuta pe copil sa creasca.

Victima

Atunci cand un copil ii sicaneaza mereu pe altul, scopul nostrum este cel de a invata “victima” sa opuna rezistenta. Dupa batai, dupa conflict, primul lucru ce trebuie facut este sa-l linistim sis a-l consolam intrucatva pe copil, sa-I dam apa etc. Nu trebuie sa discutam nimic cu el in acel moment, caci va incepe sa povesteasca ce s-a intamplat, va retrai totul si va izbucni iar in plans.

Urmatorul lucru pe care trebuie sa-l explicam partii vatamate:” Trebuie sa pricepi ca el nu este mai grozav si mai puternic decat tine.” Trebuie sa-l imbarbatam pe copil, sa remarcam atunci cand el face fata cu success situatiei. Nu trebuie sa-l condamnam si sa-l ponegrim pe cel care l-a necajit; mai bine este sa explicam ca acela este mai slab, de vreme ce, in loc sa-si manifeste forta facand ceva pozitiv, ii chinuie pe altii.

Agresorul

Daca pentru dumneavoastra nu este importanta doar aparenta unui cionmportament bun, ca purtarea lui sa se schimbe din interior, dupa de pedeapsa a trecut si micutul s-a linistit trebuie sa facem ceva cu agresivitatea lui. Este foarte important sa I se ofere copilului modele de comportament in situatii conflictuale:” Iata ce poti sa faci ca sa-ti exprimi nemultumirea: nu trebuie sa tipi, dar poti sa spui linistit ce anume nu-ti place!”

Partea principala a mincii de lamurire cu copilul poate fi exprimata in felul urmator:” Trebuie sa-ti dai seam ace vrei de fapt si trebuie sa cauti alte cai pentru a obtine ceea ce vrei. “Invatati-l pe copil sa compare rezultatul actiunilor sale cu scopul dorit, pentru ca el sa inteleaga in cele din urma ca, purtandu-se agresiv, nu capata nimic bun. Copilului inclinat spre un comportament agresiv trebuie sa-I dati posibilitatea de a primi respectful celor din jur, implicandu-l in activitati semnificative din punct de vedere social si familial. El trebuie sa simta satistactie de pe urma lucrurilor pe care le face (sapa straturile in gradina, mestereste ceva, ajuta la organizarea activitatilor cu alti copii etc.). Pentru ai intari sentimental ca este capabil de cava in viata trebuie sa vedem care sunt punctele tari sis a dezvoltam aceste puncte, sa-I stimulam dezvoltarea, sa-l incurajam, adica sa-l ajutam sa obtina pe cale pasnica rezultatul dorit.

Totusi, daca actiunile copilului creaza un real pericol pentru viata si sanatatea altor copii, daca reprezinta un fenomen constant si raman refractare la corectia prin mijloacele pedagogice chiar si dupa in interval mare de timp, este necesar consultatul de specialitate.

2.2 Pe Cine Educam?

În ultimi anii, părinții acordă o atenție sporită dezvoltării intelectuale a copiilor mici: îi învățăm de timpuriu să citească și să socotească, de la vârsta de 4-5 ani îi dau la tot felul de cursuri pregătitoare pentru școală, plătesc uneori o mulțime de bani pentru ca micuțul să învețe o limbă străină, pe când dezvoltarea emoțională-morală ajunge deseori într-o fundătură: nici familia, nici instituțiile pedagogice pentru copii nu se ocupă acum aproape deloc de asta. Să elucidăm această problemă ne va ajuta Psihologul Irina Karpenko, specialist în dezvoltarea timpurie a copilului, psiholog practicant, cercetător științific principal în cadrul Institutului pentru inovații în pedagogie.

Care sunt lucrurile de care vi se plâng cel mai frecvent părinți preșcolari?

Cele mai frecvente probleme pentru care mi se adresează aceștia sunt întârzierea dezvoltării vorbirii, dezinhibița, autocontrolul insuficient, grosolănia, agresivitatea, fricile care alternează cu stări de exercitat nervoasă ori, dimpotrivă, depresie. Pe părinții îi mai neliniștește la preșcolari puternica tendință de a căuta poziția de lider pe fondul fricilor, al incapacității de a comunica și al timidității crescute. Lucrând cu asemenea copii noi, psihologii, ne străduim, bineînțeles, să scoatem la lumină cauzele deviațiilor comportamentale, iar acest scop analizăm situația familială și felul în care este educat copilul.

Și ce descoperiții?

Eu i-aș împărțit pe părinți în două grupe. Unul este alcătuit din oameni care se străduie să nu iasă din albia culturii tradiționale, pe când ceilalți profesează idealurile *noilor ruși*

Ca la nivel de bogăției, cei din grupa a doua rareori ajung la adevărații new russians, dar viziunea lor asupra vieții seamănă foarte mult cu a acestora. Ei sunt orientați pe modelul european sau american contemporan de viață, înțeles într-un mod foarte aparte. Copilul are de obicei camera sa, unde este învățat de mic să doarmă separat.

Adeseori, chiar atunci când mama este casnică, de copil se ocupă bona, adică el este separat de mamă aproape din fașă. Acesta este modelul tradițional nu rusesc, ci european de educație, în care se obișnuiește să fie separat copilul de mamă devreme, rezervându-i o cameră separată. Deși nici în familia tradițională europeană lucrurile n-au stat din întotdeauna așa.

Copilul lipsit de comunicarea omenească normală cu cei din jur, deoarece familia duce o viață destul de izolată, adeseori nici măcar nu-și cunoaște vecinii. El poate să se joace cu alții copii numai atunci când părinți vin musafiri cu copii lor, iar asemenea posibilitatea apare, evident, destul de rar. Așadar copilul petrece mult timp singur cu jucăriile și *jocurile educative*. Aparent, totul e minunat, copilul este confundat într-un mediu educativ- însă problema este fără adulți acest mediu nu poate fi în realitate educativ!

Baza dezvoltării copilului este, de la cea mai fragedă vârstă, contactul cu un altul apropiat. Până la vârsta de un an, acesta este o condiție indispensabilă.

Mama, orientată pe carieră, se grăbește să-l paseze pe copil bunicilor, dădacelor, bonelor, educatoarelor. În decurs de câțiva ani, el poate să treacă prin mâniile câtorva bone, așa că nu va apuca să se desprindă și să se lege afectiv de nici una. Copilul ori nu este hrănit deloc la sân, ori este înțărcat devreme, drept care este perturbat primul contact fizic cu mama- iar în timpul primului an de viață acest contact este extrem de important, pierderea lui este ireparabil. Aceste senzații fizice primare, mirosurile, sunt chezășia dezvoltării normale a copilului. Dacă ele nu există, are de suferit ceea ce psihologii numesc baza încrederii în lume, iar subminarea acestei baze duce la formarea unei constituții nevrotice crescută la traume sufletești.

Ce altceva se mai petrece în primul an de viață al copilului?

Mama nu comunică destul cu copilul. Pentru ea, acesta este doar un obiect de îngrijire, căruia îi pune pampers, ce poate fi ținut vreme îndelungată fără a fi schimbat, pe care îl înfașă și îl transportă la coafor, la bazin, la centrul de fitness, la supermarket. Copilul are în fața ochilor o zornăitoare, este supravegheat, dacă este nevoie e legănat, dar e tratat mai degrabă ca un lucru dat în păstrare decât ca un om. Acești copii trebuie să petreacă foarte mult timp în brațele mamei. Aceasta este una dintre recomandările principale ale pedagogilor corective: a-l ține pe copil cât mai mult timp în brațe. Iar în ultimi ani chiar și mulți copii sănătoși suferă din cauza insuficientului contact fizic și emoțional cu mama.

Înaintea copiilor mici li se vorbea mult. Bunicile noastre știau că lucru acesta este absolut necesar, chiar dacă aparent copilul nu înțelege nimic.

Da, sugarilor li se vorbea întotdeauna, pe când acum mama îi îngrijește pe copil în tăcere, iar dacă acesta e liniștit și poate să fie lăsat singur pentru mult timp în pătuțul lui, mama, satisfăcută, se va ocupa de treburile casnice sau de propria persoană. Nici măcar prin gând nu-i trece să-l deranjeze pe copil cu flecăreala sa. Rezultatul este că asemenea copii vorbesc puțin la vârsta de un an. Uneori, ei încep să meargă de timpuriu și se târăsc puțin, lucru care tot mai bun, căci este o urmare- spun psihologii- întârzierilor de dezvoltare parțiale în mozaic.

Mulți părinți se sperie: Dar ce facem? Să-i interzicem? Ni s-a băgat deja în cap că interdicția e ceva groaznic.

În primul rând, fără interdicții nu există nici cultură, nici societate, fiindcă ele sunt niște factori de coeziune fără de care totul o ia razna. În al doilea rând, copilul poate fi deja dirijat în mod eficace pe calea comutării atenției și a aprecierii pozitive. De altfel, metoda aprecierii pozitive acționează excelent asupra copilului și la vârste mai mari.

În familie care au adoptat modelul european sau american de comportament copii fac cunoștință de timpuriu cu computerul. Ce le va aduce asta în viitor?

În ultimi anii, în America se preocupă interes de nivelul pregătirii copiilor pentru școală. Această problemă s-a discutat chiar în Congres. Mulți tineri americani încep să meargă la școală de la 5-6 ani, practic fără să fie capabil să se exprime coerent. După un timp, micuțul începe deja să se uite la ecran cu atenție, să se intereseze de imagine și să se distreze singur cu ele. Tinerele mame sunt mulțumite: pot să se ocupe de treburile lor, copilul nu le încurcă. Urmările acestei educației sunt însă deplorabile. La copii care s-au împătimit de la o vârstă fragedă de aceste console de jocuri nu sunt dezvoltați lobii frontali ai creierului. Dacă aceștia nu sunt aduși la nivelul normal de dezvoltare până la vârsta de 5-6 ani, timpul pierdut nu se mai poate recupera. Astfel are loc formarea unor oameni cu funcții psihice superioare insuficiente dezvoltate.

Care sunt consecințele?

Aceștia sunt cu totul astfel oameni, cu alte caracteristici intelectuale, emoționale-volitive, ale personalității decât noi. Toate funcțiile psihice sunt legate în mod direct de controlul volitiv și etic al omului. Iar asemenea oameni sunt mai înclinații spre comportamente deviante, incapabil de relații profunde, stabile, raționale cu ceilalți oameni. Ei nu sunt în stare să calculeze consecințele faptelor, lor sunt mai frecvente supuși stresurilor, ajung în situații critice.

Ce sfat le puteți da părinților care vor ca dezvoltarea psihologică, emoțională, a copiilor lor să decurgă normal?

În primul rând, să nu vă limitați la un singur copil. Pentru o dezvoltare emoțională normală, în familie trebuie să fie câțiva copiii. În al doilea rând, trebuie să întrețineți legături mai strânse cu rudele și prietenii, trebuie ca aceștia să fie invitați să vă viziteze nu numai de sărbătorile mari. În al treilea rând, trebuie să-l luați mai des pe copil în brațe, să-i vorbiți mai mult, să jucați cu el jocuri tradiționale, să nu utilizați premergătoare. Dacă copilul nu vrea să meargă, n-are decât să se târască mai multă vreme: pentru el e un lucru bun.

Dar ce neajuns au premergătoarele?

Perioada târâtului este foarte importantă pentru dezvoltarea structurilor subcorticale ale creierului. Disfuncțiile cerebrale minime, care acum sunt diagnosticate la foarte mulți copii cauza nașterilor prin cezariană, a nașterilor stimulate, a nașterilor grele, duc la hiper activitate combinată cu un deficit de atenție, care se compensează parțial tocmai în perioada târâtului.

Dezvoltarea psihologică a acestora copii este deformată, adeseori în mod ireversibil. Deoarece copiii în ziua de astăzi nu se mai joacă? Deoarece copilul mic nu poate să se joace singur, iar adulții au încetat să se mai ocupe de copii în sensul acesta. Renunțând la organizarea comunicării copiilor, părinții le răpesc acestora posibilitatea de a străbate la timp etapele indispensabile ale dezvoltării psihologice. Copiii care nu au căpătat experiența jocurilor pe roluri au concepții simplificate despre acestei experiențe apare apoi incapacitatea de a avea relații normale în școală.

Concluzie

În concluzie cartea prezentată -Educarea copilului, sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși-, este ca un rezumat al unirii binecuvântare dintre experiența duhovnicilor ortodocși și știința psihologică și pedagogică modernă, ce oferă explicații și răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educației, din care copii suferă din cauza părinților, deoarece nu a primit educație sau poate nu sunt lăsați să meargă la școală pentru a învăța. În această carte pe care am prezentat-o sunt tratate, accesibile și limpede, puncte neurologice, cum ar fi:

integrarea copiilor în lumea secularizată

formarea autenticei religiozități,

agresivitatea copiilor

relația lor cu duhovnicul

problema pedepsei

controlul parental

dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viață.

Bibliografie

Adrian Tănăsescu- Vlas. – Trad. Din limba rusă, Educarea Copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor, Editura Sophia, București, anul 2013.