Despre Scsiptoriu

Egumenul Paisie a continuat întru toate și a desăvârșit opera duhovnicească a înaintașului său. Sub egumenia lui s-a menținut în obște aceeași înaltă trăire evanghelică în Hristos, în dragoste și ascultare. De asemenea, s-au dezvoltat aici, în chip deosebit, școlile de caligrafi, de grămătici și de muzică bisericească, făcând din Mănăstirea Putna una din cele mai vestite lăcașuri mănăstirești de laudă lui Dumnezeu și de cultură teologică din Moldova, alături de Neamț, Bistrița și Moldovița. Aici se copiau și se împodobeau, de mâna smeriților călugări, numeroase cărți de slujbă și de învățătură patristică, cum a fost Tetraevanghelul scris de ieromonahul Nicodim (1473), Tetraevanghelul scris de monahul Paladie (1489), Mineiele copiate „cu mâna păcătosului Casian" monahul (1467), Scara Sfântului Ioan Scărarul, de monahul Vasile (1471-1472), Predicile Sfântului Ioan Gură de Aur, scrise de monahul Chiriac (1470) și multe altele care s-au pierdut și înstrăinat.

Aci a cântat și a compus marele protopsalt Eustatie monahul acele frumoase manuscrise de muzică psaltică, sub îndrumarea egumenului Paisie. În școala de grămătici, care funcționa aici, s-au scris de călugări, la porunca lui Ștefan cel Mare, Cronica și Analele Putnene. Tot în această școală învățau, de la dascălii mănăstirii, candidații de preoți din toate satele Moldovei de Nord, deprinzând, pe lângă cunoștințele teologice și cântarea bisericească, și o aleasă formare duhovnicească necesară unor buni păstori de suflete.

 Acum se aflau la Putna, pe lângă dascăli de teologie, caligrafi și protopsalți, și renumiți duhovnici, care învățau poporul dreapta credință și frica de Dumnezeu. La duhovnicii Mănăstirii Putna se spovedeau, atât episcopii, preoții și credincioșii de la sate, cât și dregătorii din sfatul țării și însuși marele domn Ștefan „cel Bun și Sfânt". Negreșit, arhimandritul Paisie, egumenul Putnei, i-a fost multă vreme duhovnic și sfetnic de taină, alături de Cuviosul Daniil Sihastrul de la Voroneț. Pe lângă acestea, slujbele de la Putna, cu sobor de zeci de preoți și cu neîntrecuți protopsalți, unde asistau adesea domnul țării cu sfetnicii săi, făceau din această mănăstire un mic Bizanț în Moldova de Nord.

Cuviosul Paisie, egumenul, s-a dovedit și un vrednic înnoitor al ctitoriei lui Ștefan cel Mare. Că, arzând mănăstirea „de istov", în anul 1484, arhimandritul Paisie, ajutat de însuși domnul Moldovei, a reînnoit acoperișul bisericii, a zidit noi chilii și a adăugat și alte îmbunătățiri, devenind astfel un adevărat ctitor al acestui sfânt lăcaș

Similar Posts

  • Fundamentalismul Religios In Era Globalizarii

    LUCRARE DE LICENȚĂ Fundamentalismul religios în era globalizării Cuprins Introducere Capitolul I: Definirea conceptului de fundamentalism și formele sale Capitolul II: Etape ale fundamentalismului religios II.1: Evoluția fundamentalismului. Contextul cruciadelor II.2: Ordinele religioase II.3: Căderea Constantinopolelui.Nașterea Istanbulului Capitolul III: Forme de manifestare ale fundamentalismului III.1: Terorismul III.2: Terorismul justificat de religie Capitolul IV: Fundamentalismul islamic…

  • Taina Nuntii Biserica de Acasa

    CUPRINS Introducere CAP. 1 Explicarea și rânduiala Tainei Nunții 1.1 Sfintele Taine și scopul lor 1.2 Despre Taina Căsătoriei 1.3 Instituirea și caracterul de Taină al Căsătoriei 1.4. Explicarea rânduielii Logodnei 1.5. Explicarea rânduielii Cununiei 1.5.1 Rugăciunile premergătoare încununării 1.5.2 Încununarea 1.5.3 Cununiile 1.5.4 Lecturile Biblice 1.5.5 Troparele din timpul „dansului liturgic” 1.5.6 Ridicarea Cununilor…

  • Constantin Cel Mare

    Constantin cel Mare, cel întocmai cu Apostolii, este primul împărat creștin al Imperiului Roman, cel ce construit Constantinopolul și l-a inaugurat la data de 11 mai 330 și cel ce a fondat Imperiului Bizantin. El a fost un bun strateg militar, un conducător eficient și, prin viața sa și atitudinea față de creștini, primul împărat…

  • Bisericile din Comuna X

    CUPRINS Cuprins–––––––––––––––––––––––-p.1 Capitolul I: Județul Vlașca–––––––––––––––––––-p. 3 Capitolul II: Comuna Gratia din Jdețul Teleorman––––––––––p. 9 Capitolul III: Biserica din Comuna Gratia, județul Teleorman–––––p. 19 Capitolul IV: Biserica din cătunul Grăghinești, Comuna Gratia , Județul Teleorman––––––––––––––––––––-p. 38 Capitolul V: Biserica din Cătunul Fărcășana, Comuna Gratia, județul Teleorman––––––––––––––––––––-p. 43 Capitolul VI: Încheiere–––––––––––––––––––––p. 47 Bibiliografie–––––––––––––––––––––––––p. 52 === Bisericile…

  • Solidaritatea Sociala Crestina Catolica Ca Raspuns LA Criza Lumii Contemporane

    Introducere Societatea complexă se dezvăluie, dintr-o latură totdeauna fărâmițată în mii de segmente, dar cu timpul tinde să dezvolte, fie în micro ca și în macro univers, relațiile sociale și atunci interconexiunile. Ea este potențial o societate a solidarității dacă interconexiunea este acceptată și recunoscută ca expresie a unei unități nedreptățite între oameni, între aceștia…