Controversa Euharistica Dintre Sfantul Chiril al Alexandriei Si Nestorie

Abstract:

The difference between Nestorius and Cyril consists in the fact that for Cyril the flesh is one being with the Logos to the point that it is life-giving: we receive the flesh and the Logos in the Eucharistic Communion, while Nestorius insists only on the human nature of the body of Christ. The debate was whether Christ's body and blood in the Eucharist are life-giving. Nestorius accepted the statement that the believer is eating the flesh of Christ. But he did not accept that this flesh would have a physical vitalising effect on us. The force of Nestorius' criticism depends upon his view that Cyril believed the body of Christ to be of one substance with the Logos.To him Cyril's doctrine implies that the humanity was transformed into divinity, the body ceasing to be body, so that Christ's humanity no longer has any solidarity with ours. This dispute between Cyril of Alexandria and Nestorius was on a Christological question. The Eucharist stood simply to explain something else. Perhaps the Eucharistic doctrine was another motivation for Cyril to insist more on his Christological perspective.

Keywords:

Eucharist, life-giving, body, Logos, blood

Disputa dintre Sfântul Chiril al Alexandriei și Nestorie nu a fost legată de doctrina euharistică, ci mai mult de Hristologie. Sensul doctrinei euharistice a fiecăruia, este legat mai puțin de chestiunea prezenței reale, care era presupusă deja ca urmare a identității trupului euharistic cu cel istoric, ci mai ales de starea trupului Mântuitorului în Euharistie și de efectele lui asupra credincioșilor.

Textele biblice care vorbesc despre Euharistie, au fost explicate de cătreNestorie în sensul teoriei sale hristologice.

Astfel, concepând firea umană ca persoană (prosôpon), Nestorie nu putea să accepte ca această fire să aibă o putere proprie, așa cum se afirmă despre trupul euharistic și să rămână în același timp fire.Considerând firea umană a Mântuitorului, pe care n-o înțelegea altfel decât ca persoană, deci independentă, Nestorie nu putea înțelege cum poate Trupul euharistic să fie dătător de viață. El nu putea să accepte faptul că această fire poate să aibă putere proprie, așa cum se afirmă despre Trupul euharistic, și să rămână în același timp fire.

Identitatea dintre Trupul euharistic și cel istoric însemna pentru Nestorie aceeași fire umană comună, nepătrunsă de Logos. De aceea el acuza pe Sfântul Chiril, prin prisma formulei ,, o singură fire întrupată a Logosului”, că vorbind despre firea umană ca fire dătătoare de viață, face din aceasta o emanație a Logosului.

Nestorie afirma, astfel, doctrina sa despre separarea naturilor în Hristos și sublinia aspectul simbolic al Euharistiei. Unirea morală pe care el o susținea, nu-i îngăduia să vadă legătura dintre cele două firi în Ipostasul Logosului înomenit.

El susținea, că atât în problema unirii firilor, cât și între Logosul divin și elementele euharistice există doar o unire morală. De aici rezultau două consecințe: ,,prima, că Trupul euharistic nefiind unit fizic cu Acela care este Viața în sine, nu posedă (Viața) ad intra (οἴκωθεν), ci fiindu-i dată din afară (ἔξωθεν), nu este dătător de viață și nu ne-ar putea împărtăși viața; a doua, că Sfânta Euharistie nu ne unește fizic și imediat Logosului; nu ne oferă decât trupul cu care este unit moral. Nu sântem hrăniți de Dumnezeu, nu mâncăm și nu bem Viața, mâncăm doar Trupul și Sângele sfințit de Logos, care rămân Logosului străine”.

Împotriva acestor consecințe a protestat Sfântul Chiril. El a remarcat faptul că toată hristologia nestoriană compromite lucrarea de răscumpărare și îndumnezeire a noastră în Hristos. Plecând de la învățătura Mântuitorului despre trupul Său, ca trup dătător de viață, Sfântul Chiril al Alexandriei avea să sfarme conceptul nestorian de persoană (prosôpon), aplicat firii umane a Mântuitorului, care ducea la concluzii fanteziste în materie euharistică. El accentuează unirea dintre Logos și firea umană și condițiile speciale ale acestei uniri. Sfântul Chiril pleacă de la afirmația că trupul euharistic este dătător de viață, apelând la doctrina tradițională ca prezență reală a Logosului, pentru a identifica în cele din urmă trupul dătător de viață cu firea umană enipostaziată în Logos.

De fiecare dată când vorbește despre Euharistie, Sfântul Chiril o numește Evloghia mistică sau Evloghia dătătoare de viață. Trupul Mântuitorului, spune Sfântul Chiril, ,,s-a făcut de viață făcător, pentru că s-a unit cu Viața după fire, adică cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar atunci când noi îl mâncăm, avem viață în noi, fiind și noi uniți cu Cuvântul, precum este el unit cu Cuvântul sălășluit în el”.

Puterea de a da viață a Trupului euharistic este concluzia naturală a acestei uniri dintre Logos și trup, fără de care această unire nu și-ar avea sens. Trupul dătător de viață este o măsură evidentă a acestei uniri, care nu duce la amestecare. Hristos ne asigură, spune Chiril, că ,,oricine mănâncă din El va trăi și el. Noi de fapt, mâncăm, nu consumăm dumnezeirea Sa. Dumnezeu să ne păzească de astfel de impietate! Noi mâncăm doar acel trup care este propriu Cuvântului, devenit dătător de viață pentru că s-a făcut trupul Celui care trăiește prin Tatăl Său”.

Conform lui Chiril, Trupul lui Hristos, nu este cum pretinde Nestorie, un trup obișnuit, ci acela a unui om sfințit și îndumnezeit prin unirea sa, cu Cuvântul. Așadar, comuniunea euharistică, spune Chiril, nu este un un act de canibalism (ἀνθρωποφαγία), așa cum susținea Nestorie.

Sfântul Chiril atribuie această putere de viață pe care o primește Trupul Mântuitorului, nu prin asemănarea de fire, ci prin unirea indisolubilă cu Logosul. Respingând unirea substanțială și fizică a umanității cu Cuvântul, Nestorie nu poate să justifice eficacitatea Trupuluie euharistic.

Prin intermediul unor comparații, Sfântul Chiril caută să explice integrarea trupului ca parte în Logos:

,, Într-adevăr ar fi absurd, să se recunoască faptul că mierea amestecată cu lucrurile amare, comunică dulceața lor, și, în același timp, de a crede că Cuvântul dătător de viață poate să comunice viața sa trupului în care locuiește. Dacă focul nostru material este capabil să comunice proprietățile sale apei, care este rece prin natură, este incredibil ca Logosul lui Dumnezeu Tatăl, care este Viața prin natură, poate face dătător de viață trupul cu care S-a unit și l-a însușit?

De fapt, dacă înmoi o bucată de pâine în vin sau în untdelemn sau în orice lichid, o găsești îmbibată de calitatea aceluia. Dacă vei pune fier în foc, el se va umple de energia acestuia. Tot așa Cuvântul lui Dumnezeu, cel dătător de viață, unindu-se cu trupul, într-un mod în care numai el știe, l-a făcut pe acesta dătător de viață”.

În ciuda acestor comparații, Chiril nu are intenția de a face să dispară misterul care reprezintă pentru noi puterea sfințitoare a trupului lui Hristos:

,,Cum este Trupului lui Hristos dătător de viață, acesta este un mister pe care mintea omenească nu-l poate pătrunde, nici o limbă nu-l poate exprima, ci doar poate fi adorat prin tăcere și credință”.

Sfântul Chiril găsește argumente pentru a demonstra legătura strânsă care există între Trupul lui Hristos din Euharistie și Întruparea Cuvântului, fondată pe unirea strânsă și enipostatică dintre firea umană și Logosul divin. El subliniază această legătură, contra lui Nestorie, care făcea din firea umană o fire proprie Logosului, enipostaziată în El, susținând că lucrarea Logosului și a firii umane este aceeași, și că trupul este unul cu Logosul, prin unire. Dar, Sfântul Chiril, recurge la această unire, mai ales pentru a justifica puterea de a da viață a trupului lui Hristos. Preocuparea sa este să arate contra lui Nestorie că trupul euharistic, ca și trupul istoric nu este un trup comun, ci un trup care are putere de a da viață.

Astfel, efectele Trupului euharistic constituie unicul punct de vedere pe care se bazează Sfântul Chiril atunci când ia apărare doctrinei euharistice împotriva lui Nestorie. Bazându-se pe concepția sa hristologică despre realismul euharistic, pe care Sfântul Chiril o construiește contra lui Nestorie, el arată faptul că efectele euharistice sânt o consecință a unirii inefabile dintre Logosul divin și firea umană, dar ele constituie în același timp și o dovadă a unirii dintre Dumnezeu și om. Unirea este de altfel și măsura integrării trupului euharistic în Logos, prin prefacere. Însă, Sfântul Chiril nu insistă în doctrina despre Euharistie asupra învățăturii despre prefacere, după cum nici asupra modului întrupării Logosului, ci numai asupra consecințelor unirii ipostatice, adică asupra faptului că trupul lui Hristos este dătător de viață.

Anatematisma a XI-a proclamă în mod solemn acest lucru, când afirmă:

,,Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este făcător de viață și propriu Cuvântului lui Dumnezeu-Tatăl, ci zice că este al altcuiva deosebit de El, cu care este unit după demnitate, adică având acest trup numai ca sălaș dumnezeiesc și că nu este făcător de viață, precum am zis, fiindcă s-a făcut trupul propriu al Logosului, Care toate le poate însufleți, să fie anatema”.

Anatematisma Sfântului Chiril vizează unirea nestoriană, aceea numai de locuire a Logosului în firea umană nu și de integrare a ei în Logos. Prin aceasta Sfântul Chiril dezvăluie și sensul unirii celor două naturi pe care el o numește inefabilă, în sensul că firea umană a fost cuprinsă de Logos în sine și apoi a locuit sau a fost pătrunsă în întregime de firea divină.

Totuși, Sfântul Chiril observă că Cuvântul nu se întrupează în noi în Euharistie, așa cum se întrupează din pântecele Mariei:

,,Inefabilă și de neconceput, în întregime și cunoscută numai de Cuvântul este modul acestei uniri a Cuvântului cu trupul în Întrupare. Tot astfel, prin sfântul Său Trup și scump Sângele Său, Cuvântul se unește cu trupurile noastre, iar acest [Trup și Sânge] noi îl primim prin în evloghia dătătoare de viață, ca pâine și vin. Căci, de frică ca noi să nu încremenim, văzând carne și sânge pe sfânta masă din biserici, Dumnezeu, ținând seama de slăbiciunea noastră, ne oferă o putere de viață și transformă în energie propriul Său Trup, astfel că prin acestea (elementele euharistice) noi avem participare la Viață, și trupul de viață se află în noi ca o sămânță de viață făcătoare. Nu mă îndoiesc că acesta este adevărul, Hristos însuși, a spus, «Acesta este Trupul Meu, și Acesta este Sângele Meu» .

Deosebirile esențiale dintre Nestorie și Sfântul Chiril apar cu privire la modul în care aceștia privesc instituirea Sfintei Euharistii de către Mântuitorul. Pentru a susține că trupul Domnului este comun, Nestorie credea că află un argument privind unilateral modul de instituire a Euharistiei, când scrie:

,, Dacă cele două naturi sânt amestecate în una, pentru ce Scriptura atribuie Mântuitorului faptul că El a spus când învață pe ucenicii Săi puterea tainei: « În noaptea când a fost trădat, luând pâine și mulțumind, a dat ucenicilor Săi zicând: Luați mâncați toți, căci acesta este trupul Meu». De ce nu zice: «Aceasta este Dumnezeirea Mea care se frânge pentru voi?» Și iarăși, atunci când oferă potirul mistic, El nu zice: «Aceasta este Dumnezeirea Mea care se varsă pentru voi», ci «acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor»”.

SfântulChiril, bazându-se pe revelație, arată faptul că Trupul euharistic nu e un trup comun, deoarece Acela care Se oferă nu este un om obișnuit, ci este Logosul care-Și dă trupul propriu, dătător de viață. Ca urmare, cuvintele Domnului: ,, Acesta este trupul Meu” cuprind în sine întregul sens euharistic. În acest posesiv ,, al Meu”, stă tot sensul atât al Sfintei Taine a Euharistiei cât și al Întrupării. Deci, Domnul acceptă elementele nu numai ca o nouă formă de continuare a trupului Său, ci și ca o afirmare a apartenenței acestui trup la Sine. Euharistic, acest trup se integrează în Logos printr-o prefacere adevărată.

Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, spune Sfântul Chiril, ne învață prin exemplul Său, că ar trebui să aducem mulțumiri înainte de a frânge pâinea:

,,Acesta este motivul pentru care, punând cele menționate mai sus [elementele], înaintea lui Dumnezeu, ne rugăm cu insistență ca să fie schimbate pentru noi în evloghia spirituală, astfel că, primindu-le, să fim sfințiți trupește și sufletește. Apoi a spus El, arătând spre [elementele]: «Acesta este trupul Meu» și «Acesta este sângele Meu», ca să nu-ți imaginezi că ceea ce apare este o figură, ci să știi bine că printr-un lucru inefabil al lui Dumnezeu cel atotputernic, elementele sânt schimbate într-adevăr în Trupul și Sângele lui Hristos, iar noi împărtășindu-ne cu ele primim puterea sfințitoare și de viață făcătoare a lui Hristos. Căci trebuia ca Hristos prin Sfântul Duh, să fie în noi într-un mod demn de Dumnezeu și să se unească cu trupurile noastre prin sfântul Său Trup și scump Sângele Său, pe care îl avem în evloghia dătătoare de viață la fel ca și în pâine și vin”.

Această doctrină este foarte fermă, ceea ce apare (τὰ φαινόμενα), pâinea și vinul în timp ce se vede, și apare ca pâine și vin, însă apariția lor nu constituie doar un simbol (τύπος), ci este o acțiune inefabilă, de neînțeles, pentru că pâinea și vinul sunt transformate în Trupul și Sângele lui Hristos.

Sfântul Chiril nu insistă asupra prefacerii elementelor euharistice, pentru că nu se punea atunci problema aceasta, ci voia să sublineze faptul că prin prefacere elementele sânt trupul adevărat al Domnului și nu o figură, că forma în care Îl primim este același trup care acum ni se dă spre consumare și că noi trebuie să primim ca adevărate cuvintele Mântuitorului de instituire a Euharistiei.

De aceea nu se poate susține că Sfântul Chiril ar fi exprimat într-un mod direct doctrina transsubstanțierii când vorbește despre prefacere, cum susține P.Batiffol. Sfântul Chiril arată că trupul lui Hristos este prezent ca pâine și vin, așa cum arată într-o omilie a sa:

,,De față este autorul mărinimiei, darurile dumnezeiești sânt puse înainte, masa cea de taină este gata, vasul cel dătător de viață este pregătit. Împăratul slavei cheamă, Fiul lui Dumnezeu primește, Dumnezeu Logosul întrupat îndeamnă, Înțelepciunea enipostatică a lui Dumnezeu-Tatăl, cea care și-a zidit sieși casă nefăcută de mână, își dă trupul Său ca pâine și sângele Său dătător de viață îl oferă ca vin. O, taină înfricoșătoare! O, iconomie nespusă, o, condescență de necuprins! O, bunătate neveștejită! Creatorul se aduce creaturii ca hrană, Viața însăși se dăruiește celor muritori ca mâncare și băutură”.

Sfântul Chiril nu vorbește nicăieri despre dispariția elementelor euharistice. Aluzia pe care el o face cu privire la prefacere, indică faptul că există o prefacere adevărată în care vorbește despre pâine și vin ca despre trupul propriu al Logosului. El nu insistă foarte mult asupra prefacerii elementelor euharistice, deoarece nu erau puse în discuție aceste aspecte. Sfântul Chiril se referă mai mult asupra deosebirii dintre trupul euharistic comun, despre care vorbea Nestorie, și trupul dătător de viață pe care trebuia să-l arate prin efectele sale. Realismul efectelor Sfintei Euharistii nu putea fi dovedit decât prin realitatea pâinii și a vinului, ca realitate cuprinsă în Logos și vivificată.

Nestorie, însă, din grija de a nu amesteca naturile, în cazul de față natura trupului și a pâinii, l-a împins până la negarea prefacerii elementelor euharistice și la admiterea prezenței prin impanațiune.

El afirmă faptul că ,, trupul propriu al Mântuitorului este în pâine și cei ce văd pâinea, văd și trupul Său”, dar la întrebarea: Este pâinea trupul lui Hristos, printr-o schimbare de esență?, Nestorie răspunde într-un mod negativ. Când zice Hristos: ,, Acesta este trupul Meu, El nu zice că pâinea nu este pâine și că trupul Său nu este trup. Pâinea este trupul Său numai prin credință, nu prin natură”.

Sfântul Chiril nu l-a urmărit pe Nestorie în toate aceste consecințe eretice. El s-a oprit numai la afirmația fundamentală a acestuia cu privire la Euharistie, conform căreia noi ne împărtășim cu trupul și sângele omului unit cu Logosul, iar nu cu trupul și sângele Logosului însuși.

De aceea, Sfântul Chiril i-a reproșat lui Nestorie faptul că trupul și sângele unei persoane umane nu poate fi dătător de viață, ci Cuvântul este Cel care dă viață. Dacă trupul și sângele, ca elemente euharistice, nu sunt trupul și sângelelui Dumnezeu Cuvântul, ele nu pot fi dătătoare de viață. Iar dacă trupul nu este dătător de viață, atunci toată puterea Sfintei Taine a Euharistiei este nimicită.

Sfântul Chiril a insistat mai mult asupra efectelor pe care le produce Euharistia asupra credincioșilor. Lucrul acesta se vede și din faptul că Chiril îi îndeamnă pe toți creștinii, chiar și pe cei mai puțin fervenți, să se apropie de Sfânta Euharistie:

,, Dacă avem o dorință aprinsă pentru viața veșnică, dacă vrem să avem în noi înșine pe Acela care ne dăruiește nemurirea, să nu imităm neglijența acelor oameni care refuză să primească Euharistia. Să nu ne lăsăm înșelați de pretexte înșelătoare de pietate, căci diavolul este inteligent să inventeze orice pentru pierderea noastră. Dar este scris «cel care mănâncă din pâinea aceasta și bea din paharul acesta cu nevrednicie, judecată sieși mănâncă și bea» (I Cor.11,29). Când mă cercetez pe mine însumi, văd că sunt nevrednic. Și atunci când vei socoti că ești vrednic spunând aceasta, vei auzi de la noi: Când vei socoti că ești vrednic să te prezinți înaintea lui Hristos ? Dacă căderile voastre vă împiedică să vă apropiați , nu veți înceta niciodată să opriți căderea. Astfel te socotești cu desăvârșire lipsit în veci de sfințenia care mântuiește. Veniți, luați o hotărâre de a trăi o viață mai bună și a participa la Euharistie, fiind încrezători că veți găsi nu numai un leac împotriva morții, dar, de asemenea și împotriva bolilor voastre”.

Sfântul Chiril, încearcă să explice prin intermediul unor comparații, faptul că pentru a avea beneficia de efectele Trupului euharistic, noi trebuie să ne atingem de El, printr-o participare fizică:

,,Dacă unim laolaltă două bucăți de ceară, acestea apar intim amestecate una cu cealaltă. În mod similar, în opinia mea, oricine primește trupul lui Hristos, Mântuitorul nostru și bea sângele Său scump, nu face decât una cu El, așa cum spune El însuși; El este oarecum adunat și amestecat cu el prin împărtășire, în așa fel încât el este în Hristos și Hristos este în el. Aceasta este ceea ce ne învață Domnul în Evanghelia după Matei, când spune: « Împărăția cerurilor este asemenea cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a amestecat cu trei măsuri de făină, până când a dospit totul» […]. Un pic de aluat dospește toată frământătura, spune Sfântul Apostol Pavel. Tot astfel, cea mai mică parte de evloghie pune stăpânire pe tot trupul nostru și-l umple cu propria sa energie, și în acest fel Hristos este în noi și noi în El”.

Prin aceste comparații, Sfântul Chiril, a încercat să ne facă să înțelegem care este unirea care se realizează între credincioși și Hristos, prin Euharistie. Aceasta este, afirmă el, mai mult decât o simplă unire morală prin iubire, ci o participare fizică (μέθεξις φυσική). Hristos a spus că va fi în noi nu numai printr-o relație de dragoste, ci și printr-o participare fizică.

Astfel există o deosebire clară între unirea ipostatică substanțială care se realizează între Logosul divin și firea umană și participarea noastră fizică la Trupul euharistic:

,,Să nu vină un necredincios și să ne spună: Dar dacă Logosul care este viața prin natură locuiește în noi, trupul fiecăruia dintre noi devine deci el însuși făcător de viață? Nu, căci altceva este participarea relativă prin care Fiul vine în noi și altceva este unirea prin care El și-a făcut Sieși trupul luat din Sfânta Fecioară. Venind în noi, Logosul nu se face iarăși om, pentru că El nu S-a întrupat decât o singură dată, când S-a înomenit, fără a înceta de a fi Dumnezeu; deci trupul Logosului cel luat din Sfânta Fecioară și unit cu El a devenit al Său propriu”.

Din moment ce noi primim real și fizic trupul lui Hristos, unirea euharistică, care se realizează între Hristos și credincioși, poate fi numită unire relativă (μέθεξις σχετική), nu substanțială, prin comparație cu unirea ipostatică. Se remarcă, de asemenea, că vorbind despre Întrupare, Chiril insistă să vorbească despre o unire fizică (ἕνωσις κατὰ σάρκα sau ἕνωσις φυσική), în timp ce în unirea euharistică, afirmă el, nu mai este vorba de o συνάφεια κατά σάρκα, ci de o participare fizică sau relativă (μέθεξις φυσική).

Chiril indică și unitatea fizică ce se produce între credincioși (φυσικὴν ἑνότητα), în ciuda distincției dintre trupurile și persoanele lor. Oferind trupul spre mâncare, în Evloghia mistică (Euharistie), Hristos îi face pe cei care cred în El, concorporali (σύσσωμοι) cu El și între ei.

Prin urmare, Trupul euharistic constituie aceeași prezență divino-umană ca și trupul istoric al Mântuitorului. Prelungirea trupului istoric în cel euharistic are ca scop să ne transmită întreaga viață în trupurile noastre:

,, Dacă prin simpla atingere a trupului Său, Hristos a dat viață la ceea ce era corupt, cum nu vom avea parte de o binecuvântare mai bogată când îl și gustăm?”.

Unirea credincioșilor cu Hristos, afirmă Chiril, este dublă: spirituală și fizică, ,,pnevmatică” (πνευματικώς) și ,,somatică” (σωματικώς). Prima este unirea cu Hristos ca Dumnezeu, participarea la divinitatea lui Hristos; a doua este unirea cu Hristos ca om, participarea la trupul dătător de viață a lui Hristos.

El arată o preferință specială pentru expresia din 2 Petru 1,4 ,, părtași dumnezeieștii firi”, pe care o leagă frecvent de noțiunile de ,,sfințire” și de ,,participare” dublă: în Duhul prin botez și la trupul lui Hristos prin Euharistie. Trupul lui Hristos, afirmă Chiril, se amestecată cu trupurile noastre, și insuflă viața în ele. Noi devenim ,, părtași dumnezeietii firi” prin puterea (δίναμις) și energia (ἐνέργεια) Logosului cu care a fost unit trupul.

În sine,Trupul euharistic, este dotat cu calitățile, sau, mai degrabă energiile Logosului, prin care toate lucrurile sânt aduse la viață.

Ezra Gebremedhin subliniază faptul că modul somatic al prezenței lui Hristos în Euharistie reprezintă un corolar al doctrinei despre Întrupare a lui Chiril: ,, Faptul că trupul Cuvântului întrupat joacă un rol central în teologia euharistică a lui Chiril nu poate fi negat. Este doar logic să presupunem că modul somatic al însuflețirii omului prin Euharistie -un corolar al teologiei despre Întrupare a lui Chiril- joacă un rol important în teologia euharistică a lui Chiril”.

Sfântul Chiril folosește foarte frecvent, pentru unirea care se realizează între Hristos și credincioși, expresia de ,, participare” (μετάληψις). Hristos sădește viața Sa proprie în credincioșii care participă la trupul Său. Participarea noastră la Euharistie este participare la viața lui Hristos. Aceasta este numită de Chiril ,,participarea sfântă (εις ἀγίαν μετάληψιν) la (în) Hristos”.

Pentru Chiril, Euharistia oferă forma cea mai intimă care este posibilă, de unire a noastră cu Hristos. Aceasta este o participare la Viața Cuvântului întrupat, nu numai la nivel spiritual, ci și la nivel fizic.

Pentru Sfântul Chiril, efectele pe care le produce Sfânta Euharistie sânt pe măsura prezenței Logosului în noi așa cum învață Biserica. Sfântul Chiril a fost determinat să se plaseze în același punct de vedere ca și Sfântul Grigorie de Nyssa, arătând că primul efect al comuniunii credincioșilor cu trupul euharistic, este nemurirea și învierea.

Evloghia mistică, așa cum numește Sfântul Chiril Euharistia, este sămânța de viață, care dăruiește trupului puterea de a învia în ziua cea de apoi. ,,Cine mănâncă trupul Meușibea sângele Meu are viață veșnică și Eu Îl voi învia în ziua cea de apoi”, a zis Domnul nostru. Chiril a comentat astfel cuvintele Mântuitorului:

,, Eu îl voi învia în ziua de apoi”. În loc de a spune că trupul îl va învia acela, adică pe cel ce mănâncă trupul Meu, El a spus , «Eu îl voi învia», pentru a arăta că El este una cu Trupul Lui […] Eu de aceea, spune El, care sunt în acela (prin trupul Meu), Îl voi învia în ziua de apoi. Este imposibil într-adevăr ca Acela să nu triumfeze asupra stricăciunii și să nu distrugă moartea, care este viața prin natură. Prin urmare, deși moartea […] condamnă trupurile umane la corupție, cu toate acestea, pentru că Hristos este în noi prin trupul Său, noi vom învia în mod sigur. O scânteie ascunsă într-o grămadă de paie, păstrează sămânța focului; astfel și Domnul nostru Iisus Hristos prin trupul Său, ascunde în noi viața și o păstrează ca pe o sămânță a nemuririi”.

Așadar, Logosul care se sădește în noi (καθ’ἕνωσιν ἀδιάσπαστον) ne face nemuritori și incoruptibili. Primirea acestui trup dătător de viață în Euharistie, este garanție pentru învierea trupurilor noastre.

Acțiunea sfințitoare pe care o produce Sfânta Euharistie asupra naturii omenești, este descrisă de Sfântul Chiril în modul următor:

,,Ea nu îndepărtează numai moartea; ea vindecă bolile sufletului, desființează legea trupului, stârnește evlavia față de Dumnezeu, mortifică patimile, reface pe cel zdrobit, înalță pe cel căzut, izbăvește de atacurile tiranice ale diavolului”.

Sfânta Euharistie, afirmă Chiril, pătrunde în noi, vindecând toate slăbiciunile și bolile sufletelor noastre:

,,Argintul dacă se amestecă cu plumbul, este complet purificat; căci plumbul cuprinde toate petele metalului topit. În același fel, Hristos se comportă în noi. În timp ce noi sântem necurați, El se amestecă cu trupurile și sufletele noastre, și astfel el face să dispară petele care erau în noi. El îndepărtează păcatele noastre, astfel încât prin El și din cauzaLui, noi suntem puri și strălucitori”.

Nu numai sufletul nostru are parte de influența binefăcătoarea Trupului lui Hristos, ci și trupul, de asemenea, este însuflețit și sfințit:

,,Nu numai sufletul a fost reînnoit la viața cea nouă de Duhul Sfânt, dar și acest trup grosier și pământesc a fost sfințit printr-o comuniune corporală conform naturii lui, și a primit nestricăciunea”.

Astfel doctrina euharistică a Sfântului Chiril atât despre trupul dătător de viață cu care trebuie să ne împărtășim, cât și despre efectele acestei împărtășiri, se opune concepției nestoriene despre trupul comun, atât euharistic cât și istoric. Trupul euharistic constituie aceeași prezență divino-umană ca și trupul istoric al Mântuirorului. Prelungirea trupului istoric în cel euharistic are ca scop să transmită întreaga viață în trupurile noastre. Deci, trupul dătător de viață care i-a slujit Domnului nostru Iisus Hristos pentru săvârșirea minunilor Sale, este același cu cel care este prezent în Euharistie:

,,Dacă prin singura atingere a trupului Său, El a adus la viață ceea ce era corupt, cum nu vom avea parte de o binecuvântare mai bogată a Evloghiei când o și gustăm?”.

Astfel, punctul principal cu privire la Euharistie, pe care-l stabilește Sfântul Chiril contra lui Nestorie este acela de continuare și desăvârșire a lucrării mântuirii noastre prin Hristos. Sfântul Chiril trebuia să dezvăluie lui Nestorie modul real de continuare al acestei lucrări, acela de participare la Hristos prin trupul Său. Puțini Sfinți Părinți au vorbit cu atâta realism și precizie despre trupul euharistic ca Sfântul Chiril, care-l vedea prin prisma celui istoric. De aceea și punctul principal al doctrinei sale euharistice este participarea fizică la Trupul lui Hristos care ni se oferă ca trup euharistic.

Concluzii

Datorită controversei pe care Sfântului Chiril al Alexandriei a avut-o cu Nestorie, doctrina euharistică este aprofundată pe larg în opera sa teologică. Sfântul Chiril mărturisește fără îndoială, prezența reală a trupului istoric al lui Hristos în Euharistie, însă, este demn de remarcat faptul, că realismul euharistic, nu a constituit, de cele mai multe ori, pentru părintele alexandrin, obiectul preocupărilor sale. El a crezut în primul rând în efectele Euharistiei asupra credincioșilor. Realismul euharistic este doar o concluzie sau mai degrabă a apărut ca o premisă a acestora. Trupul lui Hristos, afirmă Sfântul Chiril, a devenit dătător de viață prin unirea sa cu puterea Logosului. Acesta se amestecă în Euharistie, cu trupurile noastre muritoare, pentru a ne comunica propria Sa viață și astfel, să pună în noi sămânța nemuririi. Acest Trup a lui Hristos, pe care ni-l dăruiește Euharistia nu este cum pretinde Nestorie, un trup obișnuit, ci acela a unui om sfințit și îndumnezeit prin unirea sa cu Logosul. Astfel, doctrina euharistică trebuie înțeleasă în contextul învățăturii hristologice, fiind strâns legată de consecințele unirii ipostatice, pe care Sfântul Chiril le opune concepției nestoriene despre această unire.