Cercetare Privind Angajamentul Religios al Practicantilor Ortodocsi
CAPITOLUL VII:
CERCETARE PRIVIND ANGAJAMENTUL RELIGIOS AL PRACTICANȚILOR ORTODOCȘI
Argument pentru alegerea temei de cercetare
Stabilirea nivelului de angajament sau implicare religioasă reprezintă un subiect de interes în literatura de specialitate. Deoarece nu există o regulă prestabilită de cuantificare a acestuia, sociologii au investit timp și resurse considerabile pentru conceptualizarea și măsurarea angajamentului religios.
Cercetările privind acest concept indică faptul că religiozitatea este tratată ca un construct multi-dimensional, dimensiunile de bază includ credința, cunoștințele și practica. Din cauza naturii experienței religioase sunt identificate variații esențiale în conținutul și numărul de dimensiuni raportate. Deși anumite dimensiuni pot fi omise, ele constituie o modalitate eficentă de a recunoaște tiparele comune.
Clayton și Gladden (1974) au susținut că “religiozitatea este în primul rând, un angajament față de o ideologie iar, alte așa-numitele dimensiuni sunt doar expresii ale puterii angajamentului de bază”.
Termenul de anagajament religios este folosit alternativ cu cel de “religiozitate” sau “implicare religioasă”.
Goffman definește angajamentul religios axându-se pe motivația extrinsecă a individului și mai puțin pe factorii interiori care îl motivează: "o continuă luare a deciziilor pentru a salva aparențele persoanei el/ea sau alții, care ajută la menținerea echilibrului social sau ritualic”.
În schimb, Leland Asa evidențiază aspectul intrinsec al angajamentului religios, fiind înțeles ca "acordarea avizului intelectual, emoțional și spiritual la un set de credințe și comportamente”.
Himmelfarb (1975) definește implicarea religioasă drept “gradul în care religia unei persoane îi ocupă interesele, credințele sau activitățile.”
De-a lungul timpului, angajamentul religios a fost operaționalizat și măsurat în mai multe moduri:
afilierea sau nonafilierea religioasă;
gradul de participare la diverse activități religioase (cum ar fi frecvența la biserică);
atitudinile religioase;
importanța experienței religioase;
credința și aderarea la doctrinele religioase tradiționale.
Cadrul conceptual al cercetării
În argumentarea cercetării a fost luată în calcul importante documente cu privire la dimensiunile și măsurarea religiozității. Astfel, au fost evidențiate o serie de domenii de cercetare care sunt relevante pentru studiul angajamentului religios:
Literatura de specialitate privind metodele de măsurare ale religiozității;
Literatura de specialitate care se preocupă de studiul dimensiunilor conceptului religiozității;
Scări de măsurare ale implicării sau angajamentului religios: Scala de orientare religioasă (ROS) a lui Allport și Ross, Unitate de măsură a caracterului religios a lui Sethi și Seligman, Religious commitment inventory-10: (RCI-10) a lui Worthington și colaboratorii, Scala religioasă de implicare a lui Pleifer și Waelty pentru identificarea practicilor comportamentale și experiențelor afective, Accentuarea pe scala angajamentului religios a lui Roof and Perkings pentru autoevaluarea angajamentului religios și stabilirea rolului religiei în viața cotidiană, Inventarul de implicare religioasă a lui Hilty și Morgan;
Scări de măsurare a factorilor care contribuie la formarea angajamentului religios: Scala accentului religios (RES) a lui Altemeyer, Scălile suplimentare „End Dimension” a lui Batson;
Cercetări de teren efectuate la nivel național de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie cu privire la comportamentul religios al românilor: “Barometrul Încrederii Românilor”- martie 2010; “Paștele la români” în perioada 12-13 aprilie 2012, “Obiceiuri de Crăciun la români” între 13-15 decembrie 2010; “Percepții și atitudini ale enoriașilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului privind trecerea Arhiepiscopiei Albei Iuliei și a Episcopiei Oradiei la Mitropolia Ardealului”- februarie 2012;
Raportul “Religie și comportament religios”, relizat de Fundația SOROS în iunie 2011, care analizează fenomenul religios la nivel național, din perspectiva valorilor și comportamentelor religioase;
„Raportul Internațional privind libertatea religioasă din România” (2006) al Departamentului de Stat din Statele Unite ale Americii, Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă;
Publicațiile periodice ale The Faith Communities Today (FACT), o colaborare a comunităților religioase americane (CCSP): “Facts on Worship: 2010”, “Facts on Growth:2010”, “Attracting and Keeping Congregational Members”, “Insights into Attracting and Keeping Congregational Members”. “Insights into Financial Giving”, “Meet Your Neighbors Interfaith Fact’s”, “Faith Communities Today 2008”;
Articolele din reviste de specialitate de la nivel local sau național care abordează teme specifice ortodoxismului: Revista "Mitropolia Olteniei", Revista Ortodoxă on-line a Mitropoliei Oltenia, Revista “Familia ortodoxă”, Revista „Biserica Ortodoxă Română”, Revista ”Ortodoxia”, Revista “Vestitorul Ortodoxiei”;
Datele statistice emise de Institutul de Cercetare a Calității Vieții privind calitatea vieții în familia românească (valori, percepții și schimbări în sfera familiei);
Date emise de Institutul Național de Statistică, în legătură cu numărul și repartizarea populației ortodoxe;
Datele statistice emise de Patriarhia Română cu privire la aspectele ce vizează Biserica Ortodoxă și dogmele religioase;
Informații cu privire la comportamentul și credințele credincioșilor ortodocși emise de instituții internaționale precum: ARDA- Arhive de date statistice pe religie, The Pew Forum on religion and Public Life, MIDSS -Baza de date a Instrumentului de Măsurare pentru Științe Sociale (Measurement Instrument Database for the Social Sciences);
Site-uri religiose internaționale care oferă informații cu privire la comunitățile religioase de pe glob: www.adherents.com, www.hirr.hartsem.edu (Hartford Institute for Religion), www.religionlink.com, www.faithcommunitiestoday.org, religion-online.org; wwrn.org.
În cercetarea anagajamentului religios m-am axat pe analiza teoretică a conceptului, încercând să identific dimensiunile activității religioase care alcătuiesc cadrul de viață al grupurilor religioase. Astfel, am avut în vedere cele 5 dimensiuni ale lui Glock, și cele revizuite ulterior de Glock și Stark. De asemenea, am continuat analiza cu studierea dimensiunilor propuse de King și Hunt, cei care și-au concentrat studiul exact pe viața credincioșilor din congregațiile locale.
Dintre dimensiunile de bază prezentate de autori, am ales să cercetez pe cele mai relevante:
Dimensiunea ideologică sau dimensiunea credinței va surpinde acceptarea principiilor fundamentale ale religiei de către credincios. Un “bun” ortodox este înzestrat cu o concepție teologică, care îl va ajuta să găsească adevărul religios.
Dimensiunea practicii va surprinde actele de venerare sau devoțiune ale practicanților credincioși. Ca și indicatori ai integrării individului în comunitatea religioasă voi folosi:
participarea religioasă – care include următoarele comportamente: participarea la slujbele, contribuția financiară la biserică și implicarea în diverse activități organizate de instituția religioasă;
ritualul – va măsura acțiunile religioase formale pe care credincioșii sunt așteptați să le execute. De exemplu, se va face referire la spovedanie, împărtășanie, miriut, botez etc.;
devoțiune – va analiza partea mai puțin formală și publică a participării religioase deoarece are loc în spațiul privat, de obicei în casă, ceea ce face acest comportament mai dificil de monitorizat. Patru elemente au fost folosite pentru a măsura nivelul de devoțiune: frecvența rugăciunii (personale, cât și în familie), frecvența citirii textelor religioase, frecvența discuțiilor religioase în familie și frecvența vizionării emisiunilor religioase la televizor sau ascultarea lor la radio.
Dimensiunea experienței – face referire la cunoașterea directă a realității supranaturale sau trăirea unor emoții religioase puternice sub formă de exaltare, frică, umilință, bucurie și pace. Din partea unui ”adevărat credincios”, se așteaptă obținerea unei cunoașteri subiective și directe a realității transcedentale.
Dimensiunea cunoștințelor sau intelectuală – se referă la persoanele credincioase care sunt așteptate să dețină un set de informații minime despre principiile, ritualurile și tradițiile religioase de bază ale religiei. Prin urmare, măsurarea acestei dimensiuni va cuprinde câteva întrebări de cunoștințe generale despre principiile fundamentale ale credinței lor. Vom avea în vedere întrebările religioase ale lui Glock și Stark care fac referire la cele Zece Porunci, Scriptură, și profețiile Vechiului Testament.
Am continuat cu analiza celor două dimensiuni fundamentale ale religiozității stabilite de Allport și Ross: dimensiunea extrinsecă și cea intrinsecă. Aceștia au interpretat religiozitatea extrinsecă ca o concepție utilitaristă și instrumentală a religiei, în conformitate cu convențiile sociale, în timp ce religiozitatea intrinsecă oferă un cadru înzestrat cu sens în care momentele din viața individului sunt înțelese.
Perspectiva lui Allport și Ross este subliniată și de Rodney Stark prin cele trei dimensiuni de bază ale devotamentului religios. În construirea acestora, autorul pleacă de la ideea că, organizațiile religioase au capacitatea de a oferi compensații, participând în același timp și ca surse de răsplată:
dimensiunea “churchlike” (asemănător bisericii): cuprinde toate acele aspecte care sunt privite ca surse de recompense directe,
dimensiunea “sectlike” (asemănător sectelor): cuprinde aspectele care suplinesc eșecul de a obține recompense,
dimensiunea “universală”: cuprinde aspectele care își găsesc sursa în condițiile de existență ale omenirii.
Prin urmare, dimensiunea “sectlike” se identifică cu cea extrinsecă prin modul în care credincioșii se folosesc de religie în asigurarea propriului confort și a unui sentiment de protecție/siguranță. În schimb, dimensiunea intrinsecă se identifică mai ales cu cea “churchlike” și într-o măsură mai mare cu cea “universală” din punctul de vedere al credinciosului care nu se lasă condus de interesele și sentimentele personale.
Prin urmare, cum poate fi descris comportamentul credincioșilor ortodocși? Putem numi o persoană ca fiind religioasă dacă participă constant la slujbe religioase, fără a cunoaște învățăturile sfinte și a se manifesta în conformitate cu acestea ? De asemenea, putem spune că un individ este religios dacă participă la activitățile religioase organizate, fără a respecta pe cele ce aparțin de comportamentul privat? Dar un individ care nu frecventează biserica cu regularitate, dar crede în Dumnezeu și adoptă o practică privată riguroasă? Ce putem spune de persoanele motivate să ofere timp și bani religiei organizate, dar nu aderă puternic la preceptele religioase? Acestea sunt câteva întrebări la care va trebui să le găsim răspuns prin cercetarea aplicată.
Partea teoretică se continuă cu procesul de transmitere a religiozității, având în vedere cercetările asupra socializării religioase a individului. Am pornit de la teoria lui Inglerhart care asociează orientările valorice ale omului cu experiențele socializatoare trăite în perioada formativă.
De asemenea, am analizat teoriile lui Azzi și Ehrenberg cu privire la relația dintre religiozitate și timp. Modelul lor implică faptul că timpul dedicat serviciilor religioase formale și private va fi mai mare la persoanele cu o valoare scăzută de timp, cum ar fi pensionarii și femeile neangajate pe piața forței de muncă. În plus, persoanele înaintate în vârstă vor dedica mai mult timp religiei, mai ales atunci când mântuirea depinde de implicarea religioasă a individului de-a lungul vieții sale.
Am avut în vedere și modul în care efectul de cohortă și efectul de perioadă participă la construirea angajamentului religios. Astfel, am urmărit cum atât condițiile de viață care au dominat copilăria individului, cât și evenimentele sociale însemnate au participat la diferențele de implicare religioasă. Astfel, persoanele crescute într-un mediu ostil religiei, se orientează spre ateism, în timp ce principiile și normele religioase sunt larg împărtășite de persoanele socializate într-o perioadă în care acestea dominau. De asemenea, indivizii socializați într-o perioadă dominată de restricții religioase, așa cum este cazul României fost-comuniste, pot manifesta dezinteres față de religie, pe când cei care s-au format într-un mediu dominat de libertate religioasă se manifestă religios.
Pe de altă parte, în cercetare, am avut în vedere și efectul vârstei, care pleacă de la premisa că persoanele vârstnice dispun de mai mult timp liber pentru a merge la biserică sau a participa la diverse activități religioase. De asemenea, odată cu trecerea anilor omul este mai predispus să devină conservator, atașat de tradiție, ceea ce îl îndeamnă spre o practică religioasă mai intensă.
În final, plecând de la teoria socializării religioase, vom pune accent pe modul în care religia este transferată la generația următoare. Descrierea „omului ca ființă socială este posibilă ca urmare a desfășurării procesului de socializare prin care individual uman odată cu primele contacte conștiente cu celălalte ființe umane identifică, cunoaște, învață, adoptă și exteriorizează tipuri de acțiuni, norme, obiceiuri, tradiții, modele comportamentale specifice socieății în care pătrunde1”.
O mare parte din literatura de specialitate examinează influența familiei, bisericii și a prietenilor în tipurile de implicare religioasă. În general, părinții sunt considerați factorii primari de socializare religioasă, fiind cei care transmit afilierea, convingerile și activitățile religioase copiiilor. Lenski consideră instituțiile religioase ca fiind foarte dependente de subcomunitățile de persoane care socializează efectiv și îndoctrinează membrii grupului respectiv. În acest caz, familia devine nucleul de subcomunitate al cărui rol este esențial în a susține angajamentul religios în societate.
De aceea, dintre agenții de socializare religioasă vom analiza doar familia, și rolul ei în construirea unei identități religioase, precum și impactul asupra religiozității adulților.
Myers (1996) a subliniat contribuția a trei factori la transferul religiozității în familie: religiozitatea parentală, calitatea relației de familie și structura familiei tradiționale.
Prin examinarea angajării în rugăciune a familiei (rugăciunea la masă, meditație), în discuții despre religie sau citirea de texte sacre, atitudinea părinților față de religie, pelerinaje cu familia la locuri sacre, prezența de artefacte religioase în locuință se poate sublinia nivelul de implicare religioasă a membrilor familiei și relația dintre religiozitatea părinților și a copiilor.
Ipotezele de lucru
Ipoteza este ”legătura afirmată, dar nedemonstrată încă, între două variabile” (variabila independentă și dependentă) între care se poate stabili gradul de corelație.
Plecând de la cele enunțate anterior, vom formula ipotezele de lucru și apoi vom identifica obiectivele cercetării:
Având la bază ideea că o persoană, puternic implicată religios, va integra religia în mare parte în viața sa, putem formula prima ipoteză:
Dacă persoanele sunt puternic dedicate religiei atunci se vor supune regulilor de conduită ale credinței religioase și își vor internaliza doctrina și învățăturile sale.
Astfel, obiectivul principal al lucrării este analiza angajamentului și implicării religioase a credincioșilor ortodocși.
Activitățile religioase se referă la apartenența sau identificarea cu o religie sau un cult specific, cât și asocierea cu anumite practici religioase. În afară de ceremoniile sau ritualurile desfășurate în biserica ortodoxă, activitățile religioase cuprind și alte modalități de angajare religioasă precum: activități de voluntariat (implicarea în activități administrative, filantropice, de construcții și de întreținere a bisericii, strângerea de fonduri pentru instituție, a cânta în cor etc.), participări la discuții de grup, conferințe, seminarii, pelerinaje și alte ceremonii cu caracter religios.
Niveluri mai ridicate de angajament religios sunt asociate cu niveluri mai mari de implicare în activitățile religioase organizate de biserică.
Prin urmare, unul dintre obiective este identificarea nivelurilor de implicare religioasă printre credincioșii ortodocși
Dacă avem în vedere faptul că, la nivel individual și social, religia reprezintă una dintre instituțiile sociale cu o influență semnificativă asupra atitudinilor, valorilor și comportamentelor oamenilor, atunci putem formula o a treia ipoteză:
Credincioșii, angajați religios, evaluează societatea în funcție de dimensiunile religioase bazate pe valorile lor religioase.
Astfel, un alt obiectiv important al cercetării este identificarea modului în care practicanții ortodocși se raportează la aspectele din viața de zi cu zi
Coroborând ipoteza socializării a lui Inglerhart cu modelul lui Azzi și Ehrenberg, cu efectul de cohortă și efectul de perioadă, am identificat a patra ipoteză:
Este de așteptat ca un nivel ridicat de implicare religioasă să depindă de vârsta înaintată, slaba implicare pe piața muncii și socializarea religioasă în copilărie.
Deci, încă unul dintre obiectivele noastre este de a identifica factorii care contribuie la creșterea nivelului de angajament religios.
Una dintre trăsăturile religiei ar fi aceea că ea este transmisă în primul rând prin educația formală, de la părinte la copil. Acest lucru este mult mai probabil atunci când relația părinte-copil este apropiată și se bazează pe comunicare și activități religioase comune. Astfel, am emis o a cincea ipoteză:
Activitățile religioase din cadrul familie exercită o influență puternică asupra dezvoltării religioase a indivizilor și implicit în construirea angajamentului religios al acestora.
Un alt obiectiv al cercetării noastre este acela de a identifica modul în care practicile religioase, atât formale cât și informale, dezvoltate în contextul familiei, determină implicarea religioasă a credinciosului ortodox.
De obicei, copiii sunt socializați în credințele și practicile religioase ale părinților. Prin urmare, evaluarea implicării religioase a părinților ar trebui să reprezinte indicatorii utili de socializare religioasă. Deci, am stabilit o a șasea ipoteză:
Există o strânsă corelație între implicarea religioasă a părinților și a copiilor
Prin urmare, unul dintre obiectivele cercetării noastre este de a stabili influența familiei în procesul de socializare religioasă a copiilor.
Metodologia cercetării
Pentru a contura o imagine de ansamblu asupra implicării religioase a practicanților ortodocși din Muncipiul Craiova, am optat pentru realizarea unei cercetări cantitative, care permite “examinarea faptelor sociale prin prisma trăsăturilor lor exprimate numeric, cu sprijinul mijloacelor matematice și al prelucrării datelor pe calculator”.
În acest scop, am folosit metoda anchetei de opinie, iar ca tehnică de investigare chestionarul administrat. Sondajul de opinie a urmărit principalele etape ale elaborării: “definirea temei care face obiectul cercetării, precizarea publicului, elaborarea chestionarului, pilotarea chestionarului în vederea precizării validității și fidelității sale, culegerea datelor de teren prin intervievarea populației din eșantion, prelucrarea datelor“.
Chestionarul a cuprins 36 de întrebări cu răspunsuri libere și preformulate. Astfel, avem 22 întrebări închise, deschise și mixte, 8 întrebări martice și 6 întrebări care vizează aspectele socio-demografice. Întrebările cu același set de răspunsuri (întrebări matrice) sunt: întrebarea 4 care testează 4 itemi, întrebarea 8 cu 3 variante, întrebarea 18 cu 5 itemi, întrebările 20 și 25 care analizează 7 aspecte și întrebările 17, 23 și 24 fiecare cu câte 9 itemi (se va consulta ANEXA 8).
Cele patru dimensiuni analizate cuprind următoarele întrebări: dimensiunea practicii include întrebările 1-17, dimensiunea experienței este surprinsă prin întrebările 18-20, dimensiunea ideologică cuprinde întrebările 21-25, iar dimensiunea cunoștințelor se regăsește în întrebările 26-30.
În alcătuirea chestionarului am consultat sursele de specialitate din domeniu, construind un chestionar care să se adapteze credinței ortodoxe. De asemenea, având în vedere relevanța studiilor de specialitate, am optat pentru introducerea în chestionar a câtorva întrebări din două instrumente fundamentale de măsurare a implicării religioase: Chestionar de măsurare a religiozității a lui Glock și Stark și Inventarul angajamentului religios-10 (RCI-10) elaborate de Worthington și colaboratorii săi.
Eșantionul și colectarea datelor
La nivelul orașului Craiova nu există o statistică cu privire la numărul de credincioși ortodocși repartizați pe fiecare biserică în parte. Singurele aprecieri de acest gen sunt subiective, preoții având o evidență aproximativă cu numărul de familii incluse în fiecare parohie. În ansamblu, întreaga populație a orașului este repartizată pe biserici, fără a se cunoaște procentul celor care frecventează lăcașul de cult ortodox.
Eșantionul
Eșantionul a cuprins 252 de respondenți, cu vârsta peste 18 ani, din rândul persoanelor care obișnuiesc să frecventeze bisericile ortodoxe din Municipiul Craiova.
Bisericile la care s-au aplicat chestionarele sunt următoarele:
Sfântul Gheorghe Nou;
Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru;
Cuvioasa Parascheva;
Mântuleasa;
Madona Dudu;
Grigorie Decapolitul;
Sfinții Împărați Constantin și Elena;
Ioan Valahul;
Sfântul Nicodim;
Ungureni;
Harșu;
Sfinții Trei Ierarhi;
Sfântul Nicolae Amaradia;
Sfântul Ilie;
Sfântul Calinic;
Acoperământul Maicii Domnului.
Plecând de la premisa că indivizii care frecventează bisercile ortodoxe sunt practicanți cu un nivel mai ridicat de implicare religioasă, am optat ca aplicarea chestionarelor să se realizeze la bisericile ortodoxe din Craiova, în rândul persoanelor care se aflau la slujbele religioase de duminică sau din timpul săptămânii.
Colectarea datelor
Datele au fost colectate în perioada 20 iunie- 20 iulie 2013, etapă urmată de perioada de descărcare și cea de prelucrare statistică în programul SPSS a informațiilor colecate.
Rezultate
Biserica Ortodoxă așteaptă de la membrii săi să frecventeze biserica în fiecare duminică și la sărbătorile importante de peste an. Conform rezultatelor, 51% dintre respondenți declară că merg săptămânal la slujbele religioase de duminica, în timp ce 13.5% susțin că participă aproape în fiecare săptămână, iar 15.1% cel puțin odată pe lună.
Pe de altă parte, aproximaiv 10% dintre persoane frecventează lăcașul de cult numai la sărbătorile creștine importante, același procentaj semnalându-se în rândul celor care afirmă că acest comportament este specific ”cel puțin odată pe an”, ”mai rar” și ”niciodată”.
Cu toate că, participarea la serviciile religiose de duminică este cea mai frecventă formă de venerare religiosă, 10.3% afirmă că merg în fiecare zi a săptămânii la slujbele religioase, iar 9% participă doar la cele din zilele de miercuri și vineri. La întrebarea ”În afară de slujbele religioase de duminică, obișnuiți să participați și la cele din timpul săptămânii”, peste 56% dintre respondenți participă câteodată, pe când 23% au răspuns negativ.
Rezultatele cecetării ”Religie și comportament religios”, realizată la nivel național de Fundația Soros în anul 2010, indică o prezență peste 50% a românilor la biserică cel puțin odată pe lună și aproximativ o treime în cazul celor care frecventează biserica cel puțin o dată pe lună.
Cei mai dedicați credincioși sunt neoprotestanții ”aproape 90% declară că merg la biserică cel puțin o dată pe săptămână, urmați de greco și romano catolici (peste trei sferturi merg la biserică cel puțin o dată pe lună). Ortodocșii au și în acest caz ponderea cea mai scăzută: puțin peste jumătate merg cel puțin o dată pe lună la biserică și aproape 40% numai la sărbătorile importante”.
În activitățile organizate de biserică sunt implicați doar 12.4% dintre respondenți, diferența de 87.6% fiind completată de cei care nu participă la nicio astfel de activitate.
Dintre persoanele care au răspuns afirmativ, cei mai mulți sunt implicați în acțiunile de binefacere (2.7%), fiind urmați de cei care participă la pelerinaje religioase (2.4%) și activități de întreținere a bisericii (2.4%).
Valori mai mici au înregistrat alte răspunsuri precum: participări la discuții de grup/seminarii/conferințe cu caracter religios, strângere de fonduri pentru biserică, implicare în consiliul comitetului parohial al bisericii.
Valori semnificative au și alte practici religioase precum: miruitul, spoveditul, împărtășitul și acatistul sau pomelnicul.
În religia ortodoxă, miruitul este considerat o bincuvântare finală și are loc la sfârșitul slujbelor oficiate în biserică. Se face de către preot în forma crucii, cu undelemnt sfințit pe fruntea credinciosului, care rostește cuvintele ”Ajutorul de la Domunul, cel care a făcut Cerul și Pământul”.
Astfel, peste jumătate dintre respondenți declară că se miruiesc săptămânal, 14.7% lunar, iar un procent asemănător afirmă că respectă această practică de câteva ori pe an. În jur de 5% dintre cei chestionați declară că se miruiesc „mai rar” sau „numai de sărbători”.
Spovedania și Împărtășania sunt considerate unele dintre cele mai importante taine ale Bisericii Ortodoxe. Spovedania este văzută ca întâiul mod prin care ”omul Îl poate mărturisi pe Hristos, prin faptul că își mărturisește păcatele”. În timp ce comunicarea prin Taina Spovedaniei implică o convingere profundă și o conștientizare reală a ceea ce mărturisește, comunicarea prin Taina Împărtășaniei realizează cea mai intimă legătură între credincios și divinitate.
Taina spovedaniei, numită și taina pocăinței, este reprezentativă întrucât prin ea creștinul își mărturisește păcatele în fața preotului duhovnic. În final, prin rugăciunea preotului către Dumnezeu, creștinul primește dezlegare de păcatele săvârșite, pe care le-a mărturisit, potrivit cuvintelor lui Iisus adresate Apostolilor ” oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer”. Absolvirea de păcate a omului simbolizează de fapt o iertare acordată de Însuși Iisus Hristos, Cel dintâi care a acordat iertare persoanelor și a înmânat această putere și preoților săi.
Deoarece după spovedanie omul este considerat curat sufletește și trupește prin înlăturarea pedeapsei impusă de păcat, aproximativ 20% dintre respondenți se spovedesc săptămânal, 37.8% de câteva ori pe an și 11.8% susțin că se spovedesc mai rar. La popul opus se află 7.6% dintre practicații care mărturisesc că nu se spovedesc și 4.4% care nu pot aprecia.
În schimb, Taina Împărtășaniei are loc numai după ce credinciosul s-a spovedit și a primit aprobarea din partea preotului de a se împărtăși cu ”Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”. Săvârșirea acestei taine este o necesitate pentru credinciosul ortodox, deoarece doar astfel omul se poate curăța de patimi și păcate, lucru ce reiese din cuvintele lui Iisus Hristos „cine nu mănâncă și nu bea Trupul Meu și Sângele Meu nu este vrednic de Mine”.
Dintre credincioși intervievați, 15% au declarat că că se împărtășesc lunar, spre deosebire de 37% care fac acest lucru de câteva ori pe an sau mai rar (14.7%).
Întrebați cat de des au obișnuit să se împărtășească în ultimul an, 10% dintre respondenți răspund că deloc, iar 4.8% nu pot să aprecieze.
Biserica Ortodoxă recomandă spovedania și împărtășania, de cel puțin de 4 ori pe ani, mai ales în perioada celor 4 mari posturi: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților Petru și Pavel și postul Sfintei Maria. Prin urmare, 18.7% dintre practicanți se spovedesc numai de sărbători, în timp ce un procent similar (18.3%) de credincioși se împărtășesc numai în această perioadă.
Pe de altă parte, acatistul și pomelnicul reprezintă o rugăciune a preotului în numele familiei respective, acatistul pentru cei vii, iar pomelnicul atât pentru cei vii, cât și morți. Ele reprezintă o modalitate de a cere ajutor lui Dumnezeu, de a trimite binecuvântarea sa către persoanele menționate, dându-le iertare pentru păcatele săvârșite. Peste 34% dintre cei chestionați obișnuiesc să dea acatist sau pomelnic cel puțin odată pe lună, iar 48% dintre ei de câteva ori pe an sau mai rar. Procentul celor care dau acatist/pomelnic numai de sărbătorile religioase importante este mai mic decât în cazul celorlate activități religioase (4%), pe când numărul celor care nu obișnuiesc să facă această activitate este asemănător (8.7%).
În ortodoxism, rugăciunea este înțeleasă ca o stare de spirit constantă care modelează întreaga ființă umană și stabilește calea prin care individul ajunge la desăvârșire. Cele patru tipuri de rugăciune – de mărturisire, de pocăință, de mulțumire, de mijlocire sau devoțională- ilustrează o acțiune clară a omului față de Dumnezeu și o încercare de a stabili o relație personală cu divinitatea.
Pentru practicanții ortodocși, rugăciunea reprezintă o parte esențială din viața de zi cu zi. Peste 73% dintre respondenți obișnuiesc să se roage zilnic, pe când doar 15% se roagă cel puțin odată pe lună. Ponderea celor care nu se roagă (0.8%) este cea mai mică.
Comparația cu rezultatele naționale, dezvăluie aceeași ierarhie a frecvenței rugăciunii: pentru 61% dintre respondenți, rugăciunea sau meditația religioasă reprezintă o practică zilnică importantă. De remarcat că, dintre toate confesiunile, ponderea ortodocșilor (59%) care obișnuiesc să se roage cu regularitate este printre cele mai scăzute, pe când 93% dintre neoprotestanți și 70% dintre catolici confirmă practica rugăciunii de zi cu zi.
Sursă: Raluca Popescu, Comportament religios – românii sunt practicanți religioși neimplicați, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011, p. 1
În creștinism, rugăciunea este înțeleasă ca o modalitate de a-L sluji și a-L asculta pe Dumnezeu. Pentru situațiile în care nu se cunoaște “voia” lui Dumnezeu, ea este o modalitate de a o descoperi și înțelege. În funcție de context, rugăciunea devine mijloc de obținere a unor soluții, a depăși anumite probleme cotidiene sau de consolidare spirituală. În schimb, lipsa rugăciunii demonstrează lipsa de credință, dar mai ales o lipsă de încredere în divinitate.
Biserica Orodoxă suține că, așa cum organismul necesită nevoi fizice, cum ar fi hrană și apă, la rândul său sufletul are nevoi spirituale, alimentate de anumite acte de cult, precum rugăciunea. În concepția sa, mântuirea omului se înfăptuiește prin iertarea păcatelor mărturisite și pentru care, individual, se căiește, ceea ce duce la unirea sa cu Hristos. De aceea, indicatorul care vizează iertarea păcatelor a avut cele mai mari valori, fiind ales de 23.5% dintre respondenți.
Variabilele „să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul dat” și „ Îl rog pe Dumnezeu să-i ocroteasca pe cei apropiați” și „Îl rog pe dumnezeu sa-mi dea sănătate” (11.5%) sunt, de asemenea, plasate în prim plan de către 20.5% și respectiv 13.9% dintre cei chestionați. Pe ultimele locuri în rugăciunile oamenilor se află variabilele „să-mi întăresc credința” (2.9%), „să înțeleg voia lui Dumnezeu” (2.4%) și „simt că este o îndatorire creștină” (1.2%).
Răspunsurile legate de rugăciunea de dinainte sau de după masă continuă linia de analiză. Aproape jumătate dintre cei intervievați susțin că se roagă cel puțin la o masă pe zi: 24.2% din cei intervievați se roagă la fiecare masă, același procentaj de persoane afirmând că obișnuiesc să se roage înainte de masă, cel puțin o dată pe zi.
În schimb, un procent de 20% se roagă numai la ocazii speciale, la o diferență în minus de 5.5 puncte procentuale de către cei care nu se roagă niciodată. Se evidențiază peste 14% dintre respondeți care susțin că nu se roagă niciodată înainte de masă
Pentru creștinul ortodox, rugăciunea înainte și după masă subliniază momentul când omul îi multumește lui Dumnezeu pentru hrană și Îi primește binecuvântarea. Aceasta simbolizează rodul muncii sale și o oferă divinității ca pe o jertfă, căutând să se împlinească și prin hrana trupească, pe lângă cea sufletească.
Rolul parental „se evidențiază mai consistent, concomitent cu îngrijirea și educarea copiilor. În multe discuții este pusă problema modului în care părinții își manifestă rolul educațional în familie, sau care ar fi direcțiile pe care le vor avea în vedere acești părinți, atunci când rolul parental depășește îngrijirea în scopul creșterii copilului, ajungând la educare în scopul socializării acestuia”.
În cadrul familiei, individul își crează propria sa viziune religioasă asupra lumii. La baza acestei viziuni se află mediul familial și cu cât acesta este mai religios orientat, cu atât religia va ocupa un rol central în construcția realității personale a copilului.
Deși există numeroși factori care influențează transmiterea de credințe și practici religioase la copii, familia este înțeleasă ca un agent fundamental de socializare religioasă (socializarea copilului face referire la toată perioadă petrecută de copil în cadrul familiei, până la atingerea vârstei adulte).
Transferul religiozității la nivelul familiei este impulsionat, în concepția lui Myers, de trei factori: religiozitatea părinților, calitatea relației de familie și structura familiei tradiționale. Dintre acești factori, religiozitatea părinților a fost cel mai mare factor determinant al religiozității copiilor.
Întelegerea religiozității familiei, precum și dezvoltarea religioasă individuală se centrează, în mare măsură, pe afilierea religioasă a părinților. Peste 98% dintre respondenți declară ca apartenență religioasă a părinților în adolescența lor, religia ortodoxă, iar restul de 1.6% indică catolicismul ca religie practicată de părinți (romano-catolici 1.2%, iar greco-catolici 0.4%).
Himmelfarb susține că părinții își socializeze copii prin canalizarea lor în alte grupuri sau experiențe (cum ar fi școli și căsătorie), care va consolida ceea ce copii au învățat în familie și implicit îi vor canaliza mai mult în activități asemănătoare adulților. În urma rezultatelor studiul său aplicat pe un eșantion aleatoriu de evrei din Chicago, a ajuns la concluzia că, în timp ce religiozitatea parentală nu a fost cel mai bun predictor al oricare dintre tipurile de implicare religioasă a adulților din modelul propus, efectul său indirect, prin alți agenți de socializare religioasă, a fost foarte semnificativ. Astfel, s-a constata o influență pozitivă directă a respectării ritualului de către părinți pe pe: orele de școlarizare, participarea organizatorică și respectarea de către mire a ritualului la căsătorie.
Din perspectiva comportamentului religios, peste 38% dintre practicanți menționează frecventarea lunară a lăcașului de cult de către părinți, în perioada adolescenței lor. Cele mai ridicate valori sunt la variabilele „de câteva ori pe an” (23.4%) și „mai rar” (25%). Peste 9% menționează un comportament religios public inexistent al părinților, în perioada lor de adolescență.
În jur de 36% dintre respondenți se identifică cu convingerile religioase ale părinților, în timp ce aproximativ 10% susțin că sunt foarte diferite. Cel mai ridicat procent se observă la varianta „oarecum asemănătoare” (38.9%), pe când cel mai scăzut este la varianata „NS/Nu pot aprecia” (6%).
Odată cu construirea propriei viziuni religioase asupra lumii, individul trebuie să învețe normele și așteptările grupului religios. Parametrii exacți ai acestor așteptări (de exemplu rugăciunea zilnică, donațiile către biserică și citirea textelor religioase), sunt definiți de grupul religios de care aparține, din conversațile colegilor sau altor adulți, precum și de părinții și alte persoane a căror comportament religios propriu oferă copilului informații suplimentare cu privire la punerea în practică a normelor religioase și contextele în care acestea sunt cele mai adecvate.
Chestionați cu privire la activitățile religioase desfășurate împreună cu familia, discuțiile pe teme religioase sunt semnalate de 18.7% ca fiind cele mai frecvente, sunt urmate de activități precum cititul Bibliei sau alte materiale cu caracter religios (15.9%) și vizionarea de emisiuni religioase la televizor sau ascultarea lor la radio (13.1%).
Potrivit răspunsurilor furnizate, 15.9% dintre respondenți citesc Biblia sau alte materiale cu caracter religios zilnic sau aproape zilnic, aproximativ 12% de 2-3 ori pe săptămână, iar 12.7% odată la 2-3 săptămâni. Cel mai mare număr de respondenți (35.7%) efectuează aceste activități mai rar, fiind urmați de cei care nu au nicio activitate de acest gen în familie.
Când sunt aduse în atenție discuțiile pe teme religioase, 18.7% dintre cei chestionați au mărturisit că înteprind aceste activități în fiecare zi sau aproape zilnic, pe când 17% susțin că doar de 2-3 ori pe săptămână. Cei mai dezinteresați de discuțiile religioase în familie constituie 33% dintre respondenți, cei care declară că se roagă mult mai rar. Față de celelalte două variabile aduse în discuție, varianta “deloc” a cunoscut o ușoară scădere, doar 12.7% fiind cei care au discuții religioase cu membrii familiei.
Peste 13% dintre practicanții investigați au mărturisit că privesc emisiuni religioase la televizor sau le ascultă la radio zilnic sau aproape zilnic, iar 18.3% de câteva ori pe săptămână. Urmând același trend ca la întrebarea anterioară, cele mai înalte valori le întâlnim în rândul respondenților care au ales varianta „mai rar” (32.5%) și „deloc” (20.6%).
Sărbătorirea celor mai importante etape și evenimente din timpul vieții precum nașterea (botezul), căsătoria, moartea (înmormântare) reprezintă un act religios, familial și social. Din punct de vedere religios se consolidează credințele, valorile și comportamentul religios, având au un efect pozitiv asupra gradului de religiozitate.
Conform învățăturii ortodoxe, botezul, numit și poarta de intrare în creștinism, reprezintă prima dintre cele șapte taine ale bisericii, pe care o primește omul. La botez se primește iertare de păcatul strămoșesc sau de toate păcatele făcute de o persoană până la momentul acela. Se face în numele Sfintei Treimi, prin scufundarea de trei ori în apă a copilului. Ieșirea din apă semnifică o renaștere duhovnicească, adică începerea unei noi vieți și renunțarea la cea veche marcată de păcatul strămoșesc. De asemenea, prin coborârea Duhului Sfânt asupra celui nou botezat, acesta devine oficial un membru al bisericii.
O altă taină, cea a căsătoriei sau a nunții, constă în unirea în fața lui Dumnezeu a unui bărbat cu o femeie. A fost instituită de Iisus Hristos prin participarea la nunta din Calea Galileii, prilej cu care Iisus a făcut și prima minune, respectiv prefacerea apei în vin. Chiar dacă există și o cununie civilă, din punct de vedere creștin, adevărata familie există numai după ce cei doi tineri primesc Taina Sfintei Cununii în biserică.
În schimb, înmormântarea nu este o taină a bisericii, ci o slujbă ce face parte din cadrul celor cunoscute sub numele de “ierurgii”. Ea constă în mai multe rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui mort.
Întrebați dacă li se pare important sa aibă o ceremonie religioasă la naștere, căsătorie și înmormântare, peste 96% dintre respondenți au spus că este important. Procentul celor care susțin neimportanța acestor ceremonii este foarte mic, în toate cele trei cazuri fiind sub 2.5%.
Prin botez, odată ce individul intră în comuniune cu divinitatea, el devine totodată și membru al unui grup social, adică o comunitate a oamenilor cu credință în Dumnezeu. Prin scufundarea de trei ori în apă a copilului. Ceremonia în sine și alegerea nașilor vor stabili relații clare, umane și sociale pentru întreaga viață a celui recent botezat. Astfel, 93% din cei intervievați consideră foarte importantă ceremonia religioasă la naștere, 4% destul de importantă, în timp ce 2.4% o apreciează ca fiind puțin sau deloc importantă.
Căsătoria constituie un devotament al unei persoane față de cealaltă, care implică fidelitate, respect, întrajutorare și constituirea unei familii (prin creșterea copiilor). Pentru creștinii, care “experimentează relația cu Dumnezeu într-o comuniate, căsătoria este o intrare publică într-o alianță, care este atestată prin prezența comunității de credincioși”, mai precis a preoților, nașilor, domnișoarei de onoare și cumnatului de mână, membrilor din familie și a celorlați invitați.
Dintotdeauna, ca și în prezent, în toate societățile, moartea, implică diferite ritualuri și ceremonii care sunt efectuate în conformitate cu înțelegerea, explicația și validarea perspectivei individului asupra lumii.
Rezultatele cercetărilor indică o predispoziție mai accentuată a oamenilor religioși față de cei laici, de a dona bani atât pentru cauze religioase, cât și pentru cele non-religioase (în general caritabile). De asemenea, este semnalată tendința membrilor unei comunități religioase de a contribui financiar la biserica de care aparțin.
Fie din recunoștință față de Dumnezeu, fie din obligație religioasă peste 65% dintre respondeți recunosc importanța contribuției financiare la vitalitatea bisericii de care aparțin și susțin că obișnuiesc să participe financiar pentru buna desfășurare a activităților acesteia. Peste 18% nu obișuiesc să doneze bani bisericii, în timp ce diferența de 16.3% afirmă că nu știu dacă fac acest lucru.
Cu toate că susțin implicarea economică în comunitatea religioasă de care aparțin, 76.6% dintre cei investigați nu au putut să aprecieze media contribuției anuale a propriei familii la biserica de care aparțin. Acestă situație se reflectă în variațiile comportamentului religios al membrilor unei comunități religioase. De exemplu, în Statele Unite ale Americii evanghelicii sunt mai generoși decât protestanții, care la rândul lor dau mai mult decât romano-catolicii.
Conform Publicației “Insights into Financial Giving” a periodicului The Faith Communities Today (FACT), unul dintre cele mai generoase grupuri religioase din Statele Unite ale Americii este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Aceasta este una dintre grupurile religioase conservatoare care pun accent pe contribuția financiară sistematică a membrilor săi (a zecea parte din venitul lunar al familiei).
De asemenea, principiul contribuției proporționale este larg răspândit în rândul anglicanilor, prezbiterienilor, metodiștilor și a grupurilor religioase similare. Dăruirea proporțională cere membrilor să aloce un procent din venitul lor congregației din care fac parte și să ia în considerare creșterea acestui procent în fiecare an. Funcționarea sinagogilor se bazează de obicei pe cotizații de membru, de multe ori fiind în concordanță cu veniturile.
Raportată la celelalte biserici, cea ortodoxă nu are prestabilit nivelul de implicare financiară a membrilor săi. Aceștia au o contribuție anuală benevolă către biserică și contribuie ori de câte ori doresc, cu suma pe care o doresc. Pe lângă acestea, veniturile bisericii se alcătuiesc și dintr-un sprijin financiar din partea statului, sponsorizări, venituri din vânzarea de produse religioase (lumânări, cruciulițe, tămâie, cărți etc) și contribuții ocazionale ca urmare a oficierii anumitor servicii religioase.
Sumele precizate de respondenți variază între 50 și 600 de lei, în jur de 15% recunoscând că au o contribuție anuală sumă cuprinsă între 50 și 100 lei. Sumele menționate cresc invers proporțional cu numărul de persoane care le dau, astfel ajungându-se la 0.4% în cazul celor care participă cu o sumă între 500 și 600 de lei.
Aproape în totalitate (98.4%) dintre practicanții ortodocși susțin că au acasă obiecte cu caracter religios, spre deosebire de cei 0.8% care neagă existența vreunui însemn religios în propria casă.
Potrivit respondenților, cele mai frecvente obiecte cu caracter religios sunt icoanele (12.4%), cartea de rugăciuni (11.5%), Biblia (10.3%) și tămâia (10%). Acestea fac parte din obiectele fundamentale ale cultului, pe care se construiește întreaga învățătură și ritualul religios în sine.
Dintre cele mai puțin uilizate putem numi: mătăniile (6.6%), candelele (8.4%) și bijuteriile cu însemne religioase precum cruciulițe sau medalioane (9%). Deși numărul celor care susțin că dețin obiecte cu caracter religios în casă este foarte mare, peste 22.5% nu au putut menționa care sunt acestea.
Rezultatele subliniază și câteva practici religioase vizibile respectate de respondenți în totalitate: 71% se închină când trec prin fața bisericii, 56% nu muncesc în zilele de duminică sau de sărbătoare, 56% aprind lumânări în biserică, 53.6% nu fac treburi în casă când este cruce roșie în calendar, 53.6% iau anafură sau beau apă sfințită, 43.7% nu mănâncă de dulce în zilele obișnuite de post, iar 38.1% își sfințesc obiectele de uz îndelungat.
Din perspectiva comportamentelor religioase se observă o implicare mai mare în cazul celor 89% de respondenți care menționează că primesc întotdeauna preotul cu icoana de Crăciun și Bobotează, și mai redusă din perspective celor 38% care susțin că apelează de fiecare dată la preot când au un necaz.
Închinatul în fața bisericii este văzută ca având cel mai mare procentaj din rândul practicilor religioase, aproximativ 90% afirmă că își fac semnul crucii întodeauna sau adesea când trec prin fața lăcașului de cult. Mai puțin de 9% se închină câteodată sau niciodată.
În jur de 85% dintre practicanți susțin că respectă de cele mai multe ori zilele de duminica și alte sărbători religioase prin faptul că obișnuiesc să nu muncească, ceea ce include și treburile din gospodărie. Numărul persoanelor care nu obișnuiesc să se abțină de la muncă în zilele considerate sfinte sau de odihnă atinge 0.8%, la o diferență de 11.5% față de respondenții care au ales varianta “câteodată” .
Venirea preotului cu icoana de Crăciun si de Bobotează îi pregătește spiritual pe oameni pentru evenimentul ce va urma, fiind totodată o modalitate de a-L recunoaște și accepta pe Dumnezeu în viața lor. Aceste vizite devin o modalitate de cunoaștere a enoriașilor din parohie prin stabilirea unei legături sufletești între preot și individ.
De aceea, 96% dintre respondenți recunosc că aproape de fiecare dată deschid ușa preotului când vine cu icoana înainte de Crăciun și Bobotează, pe când doar 2% răspund ferm că niciodată.
Postul este înțeles drept o modalitate de eliberare de păcate, îndepărtare de patimi prin renunțarea la anumite lucruri și înlocuirea lor cu altele. Cuvântul provine de la tsom în ebraică care înseamnă “să nu mănânce” și nesteia în limba greacă, a cărei traducere este “fără mâncare”.
Prin urmare, un prim sens biblic al postului este abținerea voluntară de la anumite alimente și băuturi pentru o perioadă de timp. De exemplu, la ortodocși alimentele ce nu pot fi consumate în post sunt: carnea, peștele (se poate consuma ocazional, numai în zilele în care se dă “dezlegare” din partea bisericii), produsele lactate, alcoolul. În al doilea rând, postul înseamnă purificarea sufletului prin rugăciune și o viață cumpătată, de reținere de la anumite pofte, gânduri și fapte.
Aproximativ șase din zece respondenți țin post în majoritatea zilelor în care nu se mânâncă de dulce, altele decat cele dinaintea marilor sărbători. Nu toți respondenții obișnuiesc să postească, 10% dintre aceștia nu s-au abținut de la mâncare în zilele “rânduite” de biserică ca fiind de post. Pe lângă această categorie, se observă și cea a persoanelor care postesc ocazional, reprezentând 25% din cei intervievați.
Într-o comunitate ortodoxă rolul preotului este important, fiind perceput ca un lider de opinie, mesager al speranței și un ghid spiritual. Descris ca un “instrument al lui Dumnezeu” rolul său este de a-i “hrăni” spiritual pe oameni ajutându-i să-și dezvolte spiritualitatea, să depășească anumite moment dificile sau să-i învețe căile lui Dumnezeu și să le ghideze pașii și deciziile importante pe aceste căi.
Aproximativ 30% dintre practicanți apelează câteodată la preot când viața lor este întunecată cu tristețe și dificultate. În aceste clipe de necaz, 14.3% îi cheamă adesea pe preoți, pe când 13% preferă să-și rezolve problemele fără ajutorul vreunui membru al clerului.
Binecuvântarea obiectelor pe care omul le folosește frecvent se face de către preot, printr-un ritual alcătuit din rugăciuni de invocare a ajutorului și protecției lui Dumnezeu. În jur de 23% cheamă adesea preotul pentru a-și “sfinți” lucrurile personale utilizate, același procent se observă și la varianta “câteodată”. Peste 12% dintre practicanții ortodocși nu obișnuiesc să respecte această practică.
În ortodoxism, zilele de odihnă sunt considerate sfinte și prin urmare omul nu trebuie să muncească, doar să meargă la biserică, să se roage și să se odihnească. De aceea, duminica și în zilele de sărbătoare marcate cu cruce roșie în calendar, biserica îi sfătuiește pe oameni să se dedice sufletului, să “petreacă” o zi cu Dumnezeu, în care să-L cunoască și să înțeleagă misterul existenței sale pe pământ. Prin aceasta, recunoaște biserica, omul merge pe urmele lui Dumnezeu, care după facerea lumii S-a odihnit, după cum se spune în Biblie că, “în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2,2).
Odihna este înțeleasă ca o poruncă, a cărei nerespectare atrage dezechilibru în existeța omului, peste 75% dintre respondenți respectă în mare și foarte mare măsură zilele cu cruce roșie în calendar. Dacă 14.3% susțin frecvența scăzută a odihnei, 7.5% afirmă că întotdeauna fac treabă în casă în aceste zile.
Respondenții, de asemenea, au fost întrebați despre frecvența cu care iau anafură/beau apă sfințită și aprind lumânări la biserică.
A lua anafură sau a bea apă sfințită sunt considerate măsuri de întreținere a vieții religioase. Prin consumarea lor individul este convins că primește binecuvântarea divină care îl ajută să facă față cerințelor din viața zilnică. Scopul lor este recunoscut de 78.6% dintre respondenți care le iau aproape întotdeauna, spre deosebire de cei 2.4% care nu le recunosc importanța și prin urmare nu le introduc în uzul comun. De asemenea, rezultate relevante au înregistrat variantele “adesea” cu un procent de 25% și “câteodată” care a cuprins 17.1% din cei investigați.
Lumânarea este o parte integrantă a desfășurării ceremonialului religios ortodox, căci nu lipsește de la nicio slujbă sau ritual religios desfășurat în biserică (botez, cununie, înmormântare). Pe creștin, lumânarea îl însoțește atunci când se întâlnește cu Dumnezeu, prin rugăciunea din biserică sau de acasă, când se împărtășește, când dă pomelnic sau când dorește să vorbească cu Dumnezeu.
Aprinderea lumânărilor la biserică reprezintă una din obligațiile unui bun creștin, o jertfă adusă lui Dumnezeu. De obicei, se aprind la biserică, în spații special amenajate, atât pentru propia persoană și cei apropiați (familie, prieteni), cât și pentru persoanele dragi, care au murit.
În jur de 95% din cei intervievați obișnuiesc să aprindă lumânări la biserică, deși la interval de timp diferite: 18.3% câteodată, 20.6% adesea și 56% întotdeauna. Dintre practicanții ortodocși, 3.6% au mărturisit că nu aprind niciodată, iar 1.6% nu au putut să dea un răspuns la această întrebare.
În general, conform Enciclopediei Stanford de Filosofie online, experiențele religioase pot fi caracterizate, drept experiențe ce par persoanei care le trăiește să fie de o realitate obiectivă și să aibă unele importuri religioase.
Experiența religioasă se găsește întotdeauna în legătură cu o problemă personală și căutarea de sine, orientată spre puterea care face viața sfântă și oferă un scop întregii existențe. O multitudine de experiențe religioase individuale sunt implicate, cum ar fi sentimentul de venerație și mister în prezența sacrului, sentimentul de adorație față de o putere divină de care depinde valoarea întregii existențe, sentimentul de vină și anxietate care însoțește credința într-o divinitate care iubește, dar și judecă umanitatea, sentimentul de pace rezultat din încrederea în ajutorul și iertarea divină.
Discuția asupra sentimentului de se fi aflat în prezența lui Dumnezeu a implicat pentru 54.8% dintre respondenți un răspuns pozitiv, spre deosebire de cei 5.2% care au negat existența unui astfel de sentiment. Se remarcă un procent de 26.2% care cred că au avut o astfel de trăire și unul de aproximativ 14% care nu pot da un răspuns la întrebare.
Conform răspunsurilor primite, Dumnezeu este mai degrabă perceput ca o Ființă bună, care oferă speranță sub formă de ajutor. O proporție ridicată dintre practicanții intervievați (81%) susțin că au fost ajutați de Dumnezeu, în timp ce 12.7% cred că au primit ajutorul divinității. O mică parte din respondenți (1.6%) afirmă cu nu au avut niciun astfel de sentiment, pe când aproximativ 5% se află în imposibilitatea de a da un răspuns.
În ceea ce privește răspunsurile la întrebarea „ați avut vreun sentiment că ați fost pedepsit de Dumnezeu pentru ceva ce ați făcut”, doar 29.4% au fost siguri, față de 31% care cred că au avut. În timp ce 18% din totalul respondenților consideră că nu au avut un astfel de sentiment, în jur de 22% au evitat sau nu au putut să ofere un răspuns
Peste 34% dintre persoane afirmă că au experimentat un sentiment de adorație sau de trăire spirituală deosebită, cu 11 puncte procentuale mai mare decât cei care răspund pozitiv, dar fără a avea o certitudine fermă.
Pentru o parte dintre respondenți, sentimentele spirituale deosebite nu există sau nu sunt foarte clare: 13.5% dintre respondenți răspund „nu”, iar 28.6% „nu știu/nu pot aprecia.
Sentimentul ca au fost tentați de diavol este semnalat de aproximativ 36% din cei investigați, în timp ce 29% cred că au trăit acest sentiment de când sunt adulți, fără a a-și exprima însă cu tăria convingerea. Doar aproximativ 15% dintre respondenți susțin că nu au fost tentați de diavol, în timp ce 21% răspund că „nu știu”.
Autoevaluarea ca persoane credincioase sau necredincioasă indică diferențe considerabile: procentul celor ce răspund „da” este de 72.2%, iar 13.5% răspund “nu”. De remarcat că, peste 14% nu răspund sau nu pot formula o opinie.
Este important să amintim că, rezultatele cercetărilor internaționale poziționează România pe primele locuri la nivel european în ceea ce privește gradul de religiozitate și implicit a numărului persoanelor ce se identifică ca fiind credincioase.
Rezultatele ne arată faptul că peste 29% își petrec timpul încercând să înțeleagă tainele credinței ortodoxe, pe când un procent asemănător susține că este oarecum adevărat. Aproximativ un sfert din cei chestionați cred că afirmația este în cea mai mare parte adevărată și doar 7% răspund că nu este adevărat.
La întrebarea cât de adevarată este pentru dvs. afirmația că religia este deosebit de importantă pentru mine, răspunde la multe întrebări despre sensul vieții”, cele mai mari scoruri s-au înregistrat la varianta „total adevărat” (54.8%). Doar 4.8% nu au fost de acord cu aceasta, pe când aproximativ 20% cred în cea mai mare parte, iar 13.5% o consideră oarecum adevărată.
În totalitate, convingerile religioase influențează relațiile interpersonale a peste 33% dintre respondenți. De asemenea, 20% dintre aceștia au recunoscut că apelează în cea mai mare parte la credințele religioase în realizarea raporturilor sociale, în timp ce aproximativ un sfert susțin că îi influențează, dar într-o oarecare măsură, atunci când interacționează cu cei din jur. Această afirmație este respinsă de aproape 12% dintre respondenți, iar peste 10% nu pot alege una dintre variantele de răspuns.
Afirmația “este important pentru mine să petrec perioade de timp în gândire și reflecție religioasă privată”, este susținută de aproximativ 79% dintre persoane, dar în măsuri diferite: 33% consideră că este total adevărată, 23.4% o privesc în cea mai mare parte ca fiind adevărată, iar 22.6% o percep oarecum adevărată.
Afirmația este respinsă de peste 8%, care astfel confirmă că, în spațiul privat, nu simt nevoia să petreacă timp în momente de cugetare religioasă.
Dintre practicanții investigați, 43% preferă să-și petreacă timpul cu persoane de aceeași afiliere religioasă. O parte dintre respondenți susțin că afirmația este în cea mai mare parte adevărată (17.9%) și oarecum adevărată (21.8%). Peste 6% nu țin cont de aparteneța religioasă a persoanelor pe lângă care își petrec momentele libere.
Analiza statistică a datelor ne arată că aproximativ un sfert dintre indivizi se mențin oarecum informați cu privire la activitățile grupului religios din care fac parte. Putem observa că 20.6% din cei investigați se consideră foarte bine documentați, pe când o proporție similară nu știu sau mai degrabă nu pot aprecia răspunsul.
Un procent de 16% a răspuns afirmativ, dar fără a fi siguri în totalitate de afirmație (15.9%), fiind întrecut cu 2 puncte procentuale de cei care nu au niciun interes în activitățile desfășurate de comunitatea religioasă de care aparține.
La nivel național, există un nivel foarte ridicat al credinței în Dumnezeu, peste 94% dintre români, adică patru din cinci persoane, își recunosc credința în divinitate. Deși în rezultatele studiului Religie și Comportament Religios aproximativ 60% dintre români indică importanța lui Dumnezeu în viața lor, 49% dintre respondenți îl descriu ca “un spirit sau o forță a vieții”, în comparație cu cei 42% care susțin că “există un Dumnezeu întrupat într-o ființă”.
Sursă: Ovidiu Voicu, Dumnezeu nu înseamnă același lucru pentru toți românii, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011, p. 1
Datele cercetării noastre susțin datele naționale privind credința în Dumnezeu, aproximativ 90% dintre respondenți știu că Acesta există cu adevărat și nu au nicio îndoială despre asta. Deși au dubii, în jur de 5%, simt că ei cred în Dumnezeu.
Diferența procentuală până la 100% s-a împărțit între restul variantelor care au înregistrat valori foarte mici, sub 2%. Astfel, variabilele “cred în Dumnezeu în cea mai mare parte din timp, dar nu de multe ori”, “nu cred într-un Dumnezeu personal, dar cred într-o putere mai mare de un anumit tip” și “nu știu/nu pot aprecia” au înregistrat același procentaj, de 1.6%. Un număr nesemnificativ dintre cei investigați se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și de existența vreunei modalități de a afla acest lucru.
Se constată aceleași valori ridicate și la credința în Iisus Hristos, care este descrisă de majoritatea respondenților conform învățăturilor biblice. Astfel, în jur de 92% dintre persoane au răspuns că nu au nicio îndoială că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
Este interesant faptul că, divinitatea lui Iisus este pusă la îndoială și contestată de anumiți practicanți, cu toate că în procente mici. Deși au unele indoieli, 4% dintre persoane susțin că Iisus este de origine divină, 1.2% cred că Iisus a fost un om măreț și foarte sfânt, dar nu cred că este Fiul lui Dumnezeu mai mult decat fiecare în parte, iar 0.4% nu au convingerea că a existat un om ca Iisus.
În credința Bisericii Ortodoxe, trupul este muritor, iar sufletul nemuritor. După moarte, trupul se întoarce în pământul din care a fost luat și sufletul se întoarce la Dumnezeu, cel care i l-a dat. Acolo este supus unei judecăți, numită și judecată particulară, când potrivit faptelor pe pământ va merge fie în Rai, fie în Iad.
Până la judecata finală sau obșteasă, adică a doua venire a lui Iisus Hristos, starea sufletelor nu este definitivă și poate fi îmbunătățită prin rugăciunile celor ce încă trăiesc și prin faptele de milostenie ale acestora (să dai de pomană).
Aproximativ 80% dintre respondenți își exprimă puternic credința într-o altă viață după moarte, în timp ce puțin peste 3% îi confirmă existența, dar într-o mică și foarte mică măsură. Doar 2.8% îi neagă existența, în timp ce 14.7% nu au putut să spună dacă cred într-o existență care urmează vieții terestre.
Sondajul a întrebat respondenții dacă cred în a doua venire a lui Iisus Hristos, fiind în general relaționată cu sfârșitul lumii și cu “judecata tuturor oamenilor, vii și adormiți, când cei drepți vor sta lângă Dumnezeu, iar cei răi își vor primi pedeapsa potrivit faptelor lor”.
Reflectând importanța deosebită a acestei învățături, în tradiția creștin ortodoxă, peste 80% din cei investigați, cred că Iisus Hristos se va întoarce într-o zi pe pământ. Un număr redus de practicanți cred în mică și foarte mică măsură în această afirmație (2.4%), în timp ce mai puțini (1.6%) își exprimă neîncrederea totală în această afirmație.
Potrivit învățăturii ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea în șase zile din nimic, iar în cea de-a șasea zi a creat bărbatul și femeia (Cartea Facerii, Cap. I). Între respondenți există un consens cu privire la originea lumii și a omului: 90% spun că Dumnezeu a creat lumea și toate ființele așa cum sunt ele astăzi. În jur de 2.5% sunt de acord în mică și în foarte mică măsură, pe când 1.6% au alte explicații privind apariția lumii și a ființelor.
Pentru ortodocși, orice copil vine pe lume însoțit de păcatul lui Adam și Eva. Prin venirea lui Iisus pe pământ s-a facut această împăcarea dintre divinitate și om. În acest sens, aproximativ trei treimi din persoane susțin acestă afirmație în mare măsură, respectiv în foarte mare măsură. Pe de altă parte, aproximativ 2.5% dintre cei anchetați susțin afirmația în mică și foarte mică măsură, în timp ce 1.6% nu cred că păcatul strămoșesc este transmis copilului la naștere. Aceste puncte de vedere nu sunt împărtășite de 5.6% dintre indivizi anchetați, care nu au putut să-și exprime părerea.
Una din învățăturile de bază ale Bisericii Ortodoxe este aceea că Iisus Hristos a fost născut din fecioară, “prin întruparea de la Duhul Sfânt”, ea rămânând fecioară și după naștere. Prin urmare, Fecioara Maria primește cea mai mare cinstire dintre toți sfinții, de fapt fiind mai presus de fiecare dintre ei.
O majoritate a respondenților sunt de acord cu această afirmație, peste 77% consideră că, mama lui Iisus, a fost o fecioară. Se observă procente mici la variantele de răspuns “în mică măsură”, “în foarte mică măsură” și “deloc”, pe când varianta “nu știu/nu pot aprecia” a depășit 11%.
Cei mai mulți dintre respondenți (90%) sunt convinși de veridicitatea evenimentelor relatate în Sfânta Scriptură. Față de răspunsurile primite de la ceilalți respondenți, există diferențe destul de mari: aproximativ 8% nu pot aprecia, 0.8% cred în mică și foarte mică măsură, în timp ce tot 0.8% nu susțin deloc această afirmație.
Pe baza eșantionului total, 72.2% susțin ortodoxismul ca fiind “dreapta credință”, adică unica credință adevărată, cea care a păstrat autenticitatea învățăturilor. Spre deosebire de aceștia, 3.2% dintre respondenți recunosc că ortodoxismul deține doar frânturi de adevăr, celelalte culte religioase prezentând și ele adevărul. În schimb, 6% neagă veridicitatea credințelor religiei ortodoxe în comparație cu alte religii, în timp ce aproximativ 19% nu știu să dea un răspuns.
Prin exemplu lor de viață și curățenie spirituală, sfinții sunt considerați “rugători și mijlocitori” ai oamenilor înaintea lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este necunoscut numărul sfinților, în calendar fiind trecuți un anumit număr limitat de sfinți. De aceea, în duminică după Rusalii, biserica a instituit o zi, în care sărbătorește toți sfinții, cei cunoscuți și necunoscuți.
Cei mai mulți dintre respondenți cred că sfinții au un rol fundamental în a media legătura dintre oameni și Dumnezeu: 72.2% susțin în foarte mare măsură, pe când 13.5% cred în mare măsură. Aproximativ 2.8% sunt mai puțin pozitivi și recunosc adevărul afirmației într-o mică și foarte mică măsură. O părere nefavorabilă este împărtășită de 2% din cei anchetați, care nu au încredere în rolul sfinților de mijlocitori sau rugători pentru oameni în fața divinității. În jur de 10% au optat pentru varianta “nu știu/nu pot aprecia”.
O majoritate covârșitoare a celor intervievați (79.4%) sunt convinși că spovedania și împărtășania reprezintă singura cale corectă spre mântuire. Pentru 2.4% dintre practicanți afirmația este adevărată în mică și foarte mică măsură. Doar 4% afirmă că totuși omul își poate răscumpăra greșelile și fără cele două taine. Un procent de peste 14% nu și-au exprimat opinia în legătură cu afirmația că fără Spovedanie și Împărtășanie este imposibil să fii mântuit.
Suicidul, prostituția și adulterul sunt primele trei comportamente considerate total neadecvate și respinse de peste 80% dintre respondenți. O atitudine mai degajată a respondenților este observată la întrebările ce vizează donarea de organe, divorțul și concubinajul.
Practicanții ortodocșii manifestă o toleranță redusă față de homexualitate, în jur de 5% dintre aceștia susțin că pot să accepte un astfel de comportament. Aceeași atitudine extremă este și față de prostituție, unde doar 4.4% din cei chestionați susțin că sunt de acord cu aceasta.
Atitudinile respondenților pot fi înțelese plecând de la poziția bisericii față de cele două tipuri de comportament. Homosexualitatea este considerată un păcat, condamnat și pedespit pe măsură de Dumnezeu. În Vechiul Testament se vorbește de căderea cetăților Sodoma și Gomora, distruse pentru faptul că trăiau “în desfrânare”, în special pentru homosexualitate.
Religia ortodoxă descrie familia ca fiind alcătuită din femei și bărbat, al cărei scop principal este nașterea de copii. De aceea, procentul celor care resping homosexualitatea depășește 85%, în timp ce în jur de 9% nu pot lua o atitudine privind acest subiect.
De asemenea, prostituția este respinsă masiv de peste 88% dintre respondenți. Pe de o parte este considerată un comportament ilegal, care de cele mai multe ori produce victime, iar pe de altă parte biserica o cataloghează drept păcat și o condamnă pentru imoralitate. Dintre practicanții ortodocși, 7% au avut rețineri în a-și exprima liber opinia.
Aceste date confirmă trendul național, homosexualitatea și prostituția sunt dezaprobate de peste 80% dintre români și justificate de aproximativ 5% dintre aceștia.
Sursă: Claudiu Tufiș, Românii resping în mai mare măsură prostituția și homosexualitatea decât pedeapsa cu moartea, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011, p. 1
Două aspecte controversate sunt cele relaționate cu sinuciderea și avortul. Plecând de la dogma ortodoxă care susține că nimeni nu are voie să ia viața cuiva, nici măcar propria viață, pentru că viața o dă numai Dumezeu și numai el o poate lua, o majoritate covârșitoare a practicanților ortodocși sunt împotriva acestor tipuri de comportamente. Astfel, 92.5% consideră sinuciderea de nejustificat, o atitudine asemănătoare au 84.6% dintre persoane în cazul avortului.
În jur de 1.2% dintre persoanele anchetate cred că sinuciderea nu contravine normelor acceptate de societate și puțin peste 6% au răspuns cu “nu știu/nu pot aprecia”.
Practicații ortodocși, în proporție de 6.4% au răspuns că sunt total și mai degrabă de acord cu avortul și o proporție de 9% au evitat să ofere un răspuns.
Și rezultatele cercetărilor naționale subliniază nemulțumirea românilor față de sinucidere și avort, 92% din cei intervievați nu sunt de accord cu încetarea propriei vieți, pe când 52% resping cu înverșunare avortul.
Sursă: Claudiu Tufiș, Românii resping în mai mare măsură prostituția și homosexualitatea decât pedeapsa cu moartea, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011, p. 1
Comportamentele din cadrul familiei și a vieții de cuplu, divorțul, concubinajul și adulterul au fost printre cele mai acceptate de către respondenți.
Astfel, cel mai ridicat procent de acceptare s-a observat la variabila „divorț”, unde aproximativ 20% dintre persoane nu sunt împotriva anulării căsătoriei. Același nivel de acceptabilitate a divorțului este constatat și la nivel național, 18% dintre români consideră justificat acest comportament (a se vedea raportul Religie și comportament religios, realizat de Fundația SOROS, iunie 2011).
Deoarece canoanele bisericești nu acceptă ruperea căsătoriei, “întrucât ceea ce Dumnezeu a legat omul să nu despartă”, peste 73% dintre practicanți se declară împotriva divorțului. La polus opus se află respondenții care nu doresc să răspundă și aleg varianta “nu știu/nu pot aprecia”.
Din aceste trei tipuri de comportament, concubinajul ocupă locul doi ca și comportament tolerat de respondenți. Deși religia ortodoxă nu îl acceptă deoarece partenerii de viață nu au primit încă binecuvântarea divinității, 12.7% dintre practicanți își declară acceptul față de acesta.
În contrast, se află răspunsurile a 76.2% dintre persoane, care se declară intoleranți față de concubinaj. Ei pleacă de la premisa că orice legătură fizică între un bărbat și o femeie, în afara căsătoriei, este considerată un păcat. În concepția Bisericii Ortodoxe, dacă un bărbat și o femeie s-au căsătorit civil și nu s-au căsătorit religios, ei nu pot fi considerați o familie creștină.
Rezultatele finale poziționează adulterul printre cele mai respinse tipuri de comportament. În procent, ce depășește 80%, respondenții se declară împotriva relațiilor extraconjugale. Conform raportului Religie și comportament religios, românii, în proporție de 70%, nu se manifestă îngăduitori față de adulter, pe când 8% îl pot justifica.
În cazul cercetării noastre, doar 2% dintre persoane se declară tolerante, în timp ce 8.7% susțin că nu și-au format un punct de vedere.
Legile românești, cât și Biserica Ortodoxă nu acceptă eutanasierea, chiar dacă acest lucru este solicitat de o persoană cu o boală incurabilă sau de membrii familiei.
Peste 86% dintre practicanți cred că viața are dreptul să o ia numai Dumnezeu, de aceea eutanasia devine de neconceput. În schimb, 5.2% privesc provocarea unei morți pentru a-l scuti pe bolnav de suferință, drept o practică acceptată. În jur de 9% nu și-au expus părerea în legătură cu această metodă medicală.
În ansamblu, donarea de organe are conotații pozitive în rândul practicanților ortodocși, 63.3% o descriu ca un comportament acceptat. Cei care se declară împotrivă alcătuiesc aproximativ 26% din totalul respondenților, în timp ce 10% se abțin de la formularea unui răspuns.
Pentru 64% dintre respondenți valorile religioase le ghidează capacitatea de a lua decizii, fiind decisive în luarea unei hotărâri finale. Pe de altă parte, 12.7% preferă să ia deciziile fără a ține cont de propriile credințe religioase. În jur de 16% se bazează pe credințe într-o mică măsură când sunt nevoiți să ia hotărâri decisive.
Alimentația omului este condiționată de credințele religioase, în special prin post. Acesta impune un set de reguli, cu privire la harna omului, care să înfrâneze poftele trupești și să-l aducă pe om pe calea pocăinței și a mântuirii.
Cu toate acestea, majoritatea respondenților declară o slabă influență (31.3%) sau nicio influență (20.6%) a credințelor religioase asupra modului cum se hrănesc. Se remarcă și răspunsuri cu conotație pozitivă, în jur de 18% mărturisesc o influență decisivă a valorilor religioase, iar 23.4% intră în categoria celor care respectă într-o mare măsură indicațiile alimentare ale bisericii.
În ceea ce privește vestimentația, un procentaj ridicat de respondenți (27.8%) afirmă că nu țin cont de credințele religioase, iar 28.6% își modelează comportamentul vestimentar doar într-o mică măsură. Relația dintre convingerile religioase și vestimentație este foarte puternică pentru 15.1%, în timp ce aproximativ 22% își aleg într-o mare măsură hainele în conformitate cu valorile religioase.
Pentru marea majoritate a practicanților ortodocși, activitățile desfășurate în timpul liber sunt puțin sau deloc influențate de convingerile spirituale. În alegerea modului cum să-și petreacă timpul liber, în jur de 24% țin cont în mare măsură de propriile credințe religioase. La acest procentaj, se adaugă și cei 18.7% din cei anchetați, care își organizează în totalitate timpul rămas după ce s-au achitat de obligațiile familiale, sociale și profesionale, în funcție de credințele religioase.
La întrebarea “cât de mult vă influențează credințele religioase anturajul (cercul de prieteni)” se constată un echilibru între variantele de răspuns pozitive și cele negative. Astfel, 45.6% dintre respondenți indică o influență mare și foarte mare, pe când același procentaj indică puțină sau nicio influență a convingerilor religioase asupra propiului mediu social.
Prin învățăturile sale, Biserica Ortodoxă susține, sub diferite forme, implicarea individului în mediul social. Cu toate acestea, pentru aproape un sfert dintre respondenți, activitățile sociale inteprinse nu depind de propriile credințe religioase, iar pentru 29.4% acestea depind doar într-o mică măsură de valorile religioase.
Pe de altă parte, aproximativ 16% își exprimă acordul puternic față de acestă afirmație, iar 22.6% susțin că se bazează pe credințele religioase în momentul când se implică într-o activitate socială.
Pentru 53.4% dintre practicanții care au răspuns la chestionar, alegerea unei profesii depinde într-o măsură mică sau chiar inexistentă de credințele religioase. Acestea devin un punct de reper fundamental pentru 36.9% dintre respondenți, care preferă să-și organizeze viața profesională în funcție de convingerile religioase.
Doar 46% dintre respondenți susțin că pot spune cele 10 porunci, dar nu cu cuvintele exacte. De asemenea, un procent de aproximativ 44% pretinde a crede în cele zece porunci, dar nu pot fi siguri că și le-ar aduce aminte pe toate cele zece. Doar 9% dintre practicanți recunosc că ar putea relata cele 10 porunci, cuvânt cu cuvânt.
Din rezultate, putem observa că aproximativ 47% dintre respondenți au indicat corect locul de naștere al lui Iisus Hristos, restul fiind împărțiți între cei care au formulat un alt răspuns și persoanele care nu știu sau au preferat să nu răspundă.
Pentru 85.7% din cei investigați, Sfânta Treime este alcătuită din Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și doar un procent nesemnificativ (2%) au găsit un alt răspuns. Deși Sfânta Treime este unul din elementele centrale ale învățăturii ortodoxe, peste 12% dintre practicanți au spus că nu pot furniza un răspuns.
Din întrebarea “care este prima carte a Bibliei” aflăm că aproximaiv 74% au oferit un răspuns corect, menționând Cartea Facerii. Un sfert au indicat răspunsul greșit, iar un procentaj semnificativ, adică 28.6% din cei investigați, au ales varianta “nu știu/ nu pot aprecia”.
Proporțiile sunt mai ridicate în rândul respondenților care au indicat răspunsul corect, de 81.7%, pentru cei care susțin că pâinea și vinul devin de fapt, Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În contrast, 15.5% aleg o altă variantă și susțin că pâinea și vinul sunt simboluri ale Trupului și Sângelui lui Iisus Hristos, iar un procent de 2.8% nu pot aprecia.
DATE SOCIO-DEMOGRAFICE:
Peste 63% dintre respondenți aparțin genului feminin, în timp ce restul sunt de genul masculin. Se confirmă rezultatele cercetărilor din domeniu care susțin diferențele de gen în gradul de religiozitate: femeile sunt mai religioase decât bărbații și prin urmare frecventează mai des biserica decât aceștia.
Specialiștii susțin că femeile se implică religios mai mult decât bărbații din diverse motive:
femeile nu sunt la fel de prolifere ca bărbații pe piața forței de muncă
femeile sunt mai nerăbdătoare decât bărbații și astfel apelează la religie pentru a căuta confort sau ajutor
în cazul femeilor care nu sunt implicate pe piața forței de muncă,
motivele au în vedere timpul liber și dorința de compensație
Cele mai ridicate procente s-au întâlnit la grupele de vârstă 26-35 de ani (24.2%) și 18-25 de ani (22.6%). Teoriile participării religioase susțin că atât tinerii, cât și vârstnicii dispun de mai mult timp liber și prin urmare au un comportament religios activ. În rândul persoanelor vârstnice au fost încadrate peste 13% dintre respondenți, ceea ce ar reprezenta al patrulea procent, în ordine descrescătoare. Cele mai mici valori se observă la variabilele “46-55”(13.5%) și “56-65” (7.5%).
Majoritatea respondenților sunt căsătoriți (48.4%), pe când cei necăsătoriți au un procent de 37.7%. De remarcat că, 3.2% dintre practicanți trăiesc în concubinaj, iar în jur de 5% sunt divorțați. Cei care la starea civilă au ales variant “văduv/ă” întrunesc 6% din totalul respondenților.
Cea mai mare parte a respondenților sunt alcătuiți din persoanele care declară că au absolvit o formă superioară de învățământ: facultate (37.7%), master (18.7%) și doctorat (0.8%). Cei care au terminat liceul întrunesc aproximativ 20%, restul variabilelor înregistrând valori reduse. Procentele cele mai mici sunt la persoanele care declară că au absolvit școala de ucenici (0.4%).
Înainte de a se converti la creștinism, un număr nesemnificativ de persoane declară că au avut o altă religie. Ei întrunesc 0.8% din total, adică două persoane din cei 152 de intervievați.
Rugați să menționeze religia pe care au practicat-o înainte de a deveni ortodocși, persoanele în cauză au menționat islamismul și baptismul.
Cei mai mulți respondenți se declară pensionari sau aflați în incapacitate de muncă (21.0%). Peste 16% se declară elevi sau studenți, iar 12.7% intră în categoria „funcționar, gestionar, tehnician.” Celelate categorii profesionale au înregistrat valori mult mai scăzute.
Concluzii
În rândul credincioșilor ortodocși se observă un puternic angajament religios în ceea ce privește trei dimensiuni ale analizei: dimensiunea practicii, dimensiunea experienței și dimensiunea ideologică. Într-o măsură mult mai mică este luată în considerare și dimensiunea cunoștințelor.
Rezultatele indică o practică religioasă publică puternică în rândul respondenților, cu valori ridicate la întrebările care vizează comportamentul religios, ritualul și formele de devoțiune. Astfel, aproximativ 80% dintre credincioși indică o participare lunară constantă la serviciile religioase: 51 % merg săptămânal la biserică, 13% aproape în fiecare săptămână și 15% cel puțin odată pe lună. Peste jumătate dintre respondenți susțin că participă ocazional și la slujbele religioase din timpul săpătămânii, 9% participă doar la cele din zilele de miercuri și vineri, în timp ce 10% participă zilnic la slujbele religioase.
De asemenea, comportamentul economic al practicanților este scăzut: din cei 65% care declară că donează bani bisericii, doar 23.5% au putut să aprecieze suma. Așadar, 15% precizează o sumă anuală între 50-100 de lei, restul menționând sume ce depășesc 100 de lei. Deși cercetările arată că nivelul de implicare religioasă a unei persoane în comunitatea religioasă locală este unul dintre determinanții primari ai comportamentului lor financiar, aceasta nu capătă validitate în cazul religiei ortodoxe. Față de celălalte religii care acordă o mare importanță contribuției financiare constantă a adepților pornind de la principiul contribuției proporționale, ortodoxismul nu solicită membrilor alocarea unei sume de bani către biserică. Nivelul de implicare financiară a fiecărui credincios depinde de inițiativa personală, contibuind ficare cu suma de bani pe care o dorește.
Practicile religioase din sfera privată înregistrează la rândul lor, valori ridicate. Cea mai semnificativă este rugăciunea personală, în jur de 74% dintre credincioși afirmă că se roagă zilnic, iar jumătate susțin că spun rugăciuni cel puțin odată pe zi, înainte de servirea mesei.
Frecventarea bisericii și rugăciunea constantă coincid. În schimb, găsim persoane care rareori merg la biserică, dar se roagă intens sau în sens invers, frecventează deseori lăcașul de cult, dar se roagă puțin în afara serviciilor religioase.
Ritual religios a fost în general văzut ca fiind indispensabil în aprofundarea înțelegerii spirituale. Pe de altă parte, ritualul exprimă și pune accent pe lucrurile care leagă o comunitate de credință. Prin intermediul său atât indivizii, cât și comunitățile, fac vizibile nevoile lor religioase cele mai de bază, valorile și aspirațiile.
În aprofundarea vieții spirituale, respondenții recunosc importanța efectuării unor acte ceremoniale prescrise de biserică. Repetarea de ritualuri precum miruitul, spovedania, împărtășania, acatistul sau pomelnicul insuflă valori și atitudini în viața credincioșilor.
Ritualurile de mântuirea care se concentreză pe experiența religioasă a unui individ, în special spovedania și împărtășania, sunt realizate de majoritatea respondenților, mai ales în perioadele considerate “obligatorii” de către Biserica Ortodoxă. Astfel, în jur de 58% se spovedesc constant: peste 20% dintre credincioși se spovedesc săptămânal, în timp ce 37.8% de câteva ori pe an. În ceea ce privește împărtășitul, în jur de 70% dintre respondenți declară că obișnuiesc să respcte această practică: 14% susțin că se împărtășesc lunar, 18% de credincioși se împărtășesc numai de sărbători, în timp ce 40% doar de câteva ori pe an.
Fața de celălalte două ritualuri, miruitul și acțiunea de a da acatist sunt mai puțin frecvente în rândul respondenților. În general, cele două activități implică timp redus și accesibilitate. De exemplu, o persoană se poate mirui după fiecare slujbă religioasă, în timp ce acatistul sau pomelnicul se poate da de fiecare dată când un individ vine la biserică. De aceea, 17% susțin că se miruiesc săptămânal, 18% lunar, iar 30% de câteva ori pe an.
Sărbătorirea momentelor importante din viața individului se bazează pe prezența comunității, întăresc noi relații în cadrul acesteia cu repetarea fiecărui eveniment. Respondenții recunosc importanța marcării prin ritual a celor mai importante evenimente din ciclul de viață: nașterea, căsătoria și moartea. De aceea, peste 92% dintre respondenți suțin necesitatea efecturăii unei ceremonii religioase care să marcheze fiecare moment.
În totalitate, respondenții recunosc că dețin acasă obiecte cu caracter religios, variantele de răspuns menționate având procente asemănătoare. Prin urmare, icoanele, cartea de rugăciuni, Biblia și tămâia sunt printe cele mai frecvente simboluri religioase care se găsesc în casele respondenților.
Pe de altă parte, respectarea unor practici religioase devine fundamentală pentru respondenți: 71% își fac semnul crucii când trec prin fața bisericii, 56% nu muncesc în zilele de duminică sau de sărbătoare, 56% aprind lumânări în biserică, 54% nu fac treburi în casă când este cruce roșie în calendar, 54% iau anafură sau beau apă sfințită, 44% nu mănâncă de dulce în zilele obișnuite de post, iar 38% își sfințesc obiectele de uz îndelungat.
Rezultatele de la întrebările care surprind dimensiunea experienței religioase a respondenților conturează imaginea unor credincioși devotați, care prin intermediul unor emoții religioase puternice își construiesc o cunoașterea directă a divinității. În jur de 55% dintre respondenți au indicat sentimentul de se fi aflat vreodată în prezența lui Dumnezeu, 81% susțin că au fost ajutați de Dumnezeu, peste 60% afirmă că au experimentat un sentiment de adorație sau de trăire spirituală deosebită, iar 58% afirmă că au fost tentați de diavol.
În ansamblu, practicanții ortodocși se identifică drept persoane credincioase, alcătuind un procent ce depășește 72% din totalul celor chestionați. Totuși, se evidențiază 13% dintre intervievați care nu au o credință sau un sentiment religios adevărat, dar totuși merg la biserică. În acest caz motivele pot fi diverse: din dorința de a menține aparențele, să obțină un anumit statut, să nu-și dezamăgească familia/ prietenii sau să obțină alte beneficii.
Rezultatele subliniază existența unor experiențe subiective în rândul celor chestionați, modalități de a intra în contact cu o realitate transcendentă, adică o cunoaștere sau unificare cu divinitate. Aproximativ 80% susțin necesitatea de a petrece perioade de timp în gândire și reflecție religioasă privată, în timp ce peste 50% își petrec timpul dorind să înțeleagă tainele credinței ortodoxe.
Din perspectiva dimensiunii ideologice sunt surprinse valori ridicate. Aderarea respondenților la credințele principale ale religiei este valabilă pentru 90% dintre persoanele implicate în studiu, care susțin fără nicio îndoială existența lui Dumnzeu, dar și 92% care își declară credința în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
În ceea ce privește adevărurile biblice, mai mult de jumătate dintre practicanții ortodocși cred cu tărie în acestea, ceea ce denotă un nivel spiritual ridicat al individului. Cele mai apreciate adevăruri, în care respondenții cred în foarte mare măsură sunt cele care privesc:
natura umană a lui Iisus: Iisus Hristos s-a născut dintr-o fecioară (78.2%);
originea lumii și a omului: Dumnezeu a creat lumea și toate ființele așa cum sunt ele astăzi (74.6%);
rolul sfinților în viața oamenilor: sfinții sunt mijlocitori/rugători pentru oameni înaintea lui Dumnezeu (72.2%).
Pe lângă acestea, este evidențiată credința respondenților în afirmații care ilustrează adevărurile ce stau la baza religiei ortodoxe, precum: “un copil vine pe lume însoțit de păctul strămoșesc”, “există viață după moarte” “evenimentele relatate în Sfânta Scriptură sunt adevărate” “ortodoxismul este singura credință adevărată” “fără Spovedanie și Împărtășanie omul nu se poate mântui”.
Practicanții ortodocși ilustrează un conservatorism extrem cu privire la comportamentele considerate total neadecvate și respinse de către Biserica Ortodoxă, precum: homosexualitatea, avortul, divorțul, sinuciderea, prostituția, concubinajul, adulterul și eutanasia. Religiozitatea puternică este evidentă în procentele ridicate ale persoanelor care se declară total împotriva acestor comportamente, valori ridicate fiind observate, în special, în cazul sinuciderii, prostituției și adulterului. Permisivitatea respondenților este notabilă la variantele de răspuns ce vizează donarea de organe, divorțul și concubinajul.
Cercetătorii au descoperit că mulți membri ai bisericii pot fi destul de ignoranți cu privire la conținutul Bibliei și a învățăturilor oficiale ale bisericii lor. Glock și Stark subliniază că uneori, oamenii cred în doctrinele pe care nu le înțeleg. Această explicație se aplică și în cazul cercetării de față, unde un procent substanțial din cei care pretind a crede în cele zece porunci nu le pot relata cu cuvintele exacte (46%) sau nu și le pot aduce aminte pe toate (43.7%). De asemenea, aproape jumătate din respondenți au indicat corect locul de naștere al lui Iisus Hristos.
O explicație în acest sens este furnizată de Elen Badone care afirmă că, credincioșii ortodocși, au tendința de a se concentra pe practica ritualului sau pe ”practica sacramentelor” decât pe înțelesul ritualului. Accentul căzut pe realizarea ritualului a lăsat spațiu pentru o pluralitate de interpretări și un interes mai scăzut față de doctrina religioasă.
În schimb, valori semnificative la dimensiunea cunoștințelor s-au observat la întrebările ce vizau Sfânta Treime, prima carte a Bibliei și învățătura ortodoxă despre pâinea și vinul folosit la Împărtășanie. Astfel, în jur de 86% dintre credincioși au putut menționa alcătuirea Sfintei Treimi, 75% au indicat Cartea Facerii ca prima carte a Bibliei, pe când 82% susțin că pâinea și vinul simbolizezază trupul și sângele lui Iisus Hristos. O posibilă explicație este că acestea reprezintă elementele centrale ale ortodxismului, respondenții având o interacțiune frecventă cu ele în viața cotidiană.
În ceea ce vizează comportamentul religios se conturează o puternică implicare în practicile religioase instituite oficial de biserică și una mică în cazul experienței religioase care se află dincolo de limitele practicii de rutină și presupune o mai mare implicare emoțională.
Prin urmare, rezultă un slab angajament al credincioșilor ortodocși în diversele activități organizate de biserică. Din cei 12% care au răspuns afirmativ, cei mai mulți au indicat acțiuni de binefacere, participări la pelerinaje religioase și activități de întreținere a bisericii.
În aceste activități sunt implicate de două ori mai multe femei decât bărbați (63.1% femei și 36.9% bărbați). Majoritar masculine sunt activitățile bisericii care presupun implicarea preponderentă a bărbaților, adică corul bisericii și consiliul comitetului parohial al bisericii. Restul activităților sunt dominate de femei, în special cele ce vizează acțiunile de binefacere și pelerinajele religioase.
Prin urmare, cei 12% dintre respondenții care sunt implicați și în alte activități, pot fi considerați ca fiind mult mai puternic angajați religioși decât cei care nu îndeplinesc nicio activitate de acest gen.
Rugând respondenții să precizeze cât de mult le influențează credințele religioase anumite aspecte din viață, am putut creea o imagine despre nivelul de asumare și respectare a dogmelor bisericii.
Pe primele locuri, cu un nivel de influență ridicat, practicanții ortodocși au ales variabilele: „deciziile importante în viață (64%)”, “activitățile sociale” (49%), „anturajul (46%)”. Prin urmare, oamenii fac apel în mare și foarte mare măsură la învățăturile bisericii în momentele cheie din viața fiecăruia ori când au de luat hotârâri care le pot influența decisiv existența.
În schimb, pe ultimele locuri, în ordine descrescătoare se află variantele care ilustrează aspecte din viața personală, cu un impact mai mic asupra propriei existențe. Așadar în această categorie intră alimentația (31 %), vestimentația (37%) și alegerile profesionale (37%).
În plus, în scopul de a avea o imagine completă despre practicile individuale, este esențial să se știe în ce măsură activitățile și comportamentele implică membrii familiei. Unii cercetători au descoperit că, părinții transmit copiiilor afilierea, convingerile și activitățile religioase, acest lucru fiind mult mai probabil să se întâmple atunci când relațiile părinte-copil sunt calde, iar comunicare părinților cu privire la subiectele religioase este clară.
Așadar, în rândul credincioșilor se remarcă practici spirituale sau religioase specifice: aproximativ 28% citesc Biblia sau alte materiale informative de câteva ori pe săptămână, peste 31% vizionează sau ascultă emisiuni religioase la radio, iar în jur de 36% discută pe teme cu caracter religios.
Mary Eberstadt în cartea “How the West Really Lost God” a argumentat că religiozitatea, este asociată pozitiv cu căsătoria și numărul de copii. În concepția autoarei, familiile mai mari și mai puternice îi fac pe oameni mai religioși. Teza propusă în această carte este că o slăbire a vieții de familie, contribuie în mod direct la declinul religios. A avea copii, susține Mary Eberstadt, îi determină pe părinți să meargă la biserică din necesitatea de a găsi o comunitate care se bazează pe educație. Pe de altă parte, sentimentele profunde care leagă un cuplu oferă oamenilor un stimulent în plus pentru a putea contempla eternitatea.
Aproape în totalitate (98% dintre respondenți) susțin că, în adolescența lor, părinții au apaținut religiei ortodoxe, restul de 1.6% au menționat catolicismul ca religie practicată de părinți.
De asemenea, 38% dintre respondenți au declarat că, în perioada adolescenței lor, părinții frecventau lunar lăcașul de cult. În schimb, anumiți credincioși au menționat participarea rară a părinților (25%) sau faptul că mergeau de câteva ori pe an (23.4%).
Părinții influențează dezvoltarea unei identități religioase prin transmiterea către copii a unei referințe simbolice pentru înțelegerea și interpretarea vieții religioase, prin modelarea comportamentului religios la nivel personal și instituțional, precum și prin încurajarea integrării copiilor în rețelele de relații cu alte persoane care împărtășesc aceleași credințe și aceeași identitate de grup.
Peste un sfert dintre credincioși (36%) se identifică cu convingerile religioase ale părinților, iar doar 10% susțin că sunt foarte diferite. Cei mai mulți susțin că sunt oarecum asemănătoare (39%), în timp ce cei mai puțini au ales varianta „NS/Nu pot aprecia” (6%).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetare Privind Angajamentul Religios al Practicantilor Ortodocsi (ID: 167462)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.