Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda
Lucrare de Dizertație :
Biserica Ortodoxa Română din Irlanda
CUPRINS
Introducere
Capitolul I : Incadrarea istorico-geografica a Irlandei in spatiul European
Geografia Irlandei
Date generale
Numele tarii si drapelul national
Simbolurile nationale ; imnul si Ziua nationala
Coordonatele geografice si administrative. Vecinii Irlandei
Relieful, clima si date generale referitoare la geologia tarii
Populatia si limba
Specificul numelor irlandeze
Religia
Economia, infrastructura si turismul
Seviciile publice si civile
Sistemul educational si medical
Artele
Capitala tarii – Dublin
Istoria Irlandei
a. Istoria perioadei precrestine
b. Antichitatea si Evul mediu pana la Henric al VIII-lea
c. Irlanda dupa Henric al VIII-lea
d. Irlanda Libera
e. Politica irlandeza astazi
Mitologia irlandeza. Religia celtica
Mitologia irlandeza
Religia celtilor – druizii
“Druizii” de astazi
Capitolul II : Diaspora irlandeza. Contributia Irlandei la dezvoltarea
patrimoniului cultural mondial.
Relatiile Irlandei cu Romania
Diaspora irlandeza
Contributia Irlandei la dezvoltarea patrimoniului
cultural mondial. Personalitati
Parada de Saint Patrick’s Day
Relatiile Irlandei cu Romania
Capitolul III : Crestinismul in Irlanda
Increstinarea Irlandei – Sfantul Patrick
Monahismul irlandez si Viata bisericeasca (ortodoxa si catolica)
din Irlanda
Sfintii mai importanti ai Irlandei
Capitolul IV : Ortodoxia in Irlanda dupa 1900
Patrunderea ortodoxiei pe teritoriul irlandez
Comunitatea romanilor din Irlanda
Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda
Preotii ortodocsi din Irlanda
Capitolul V : Marturia mea despre Diaspora românească din Irlanda
Concluzii
Bibliografie
Anexe : Icoane ale sfintilor irlandezi, imagini si documente elocvente
despre Ortodoxia si Comunitatea romaneasca din Irlanda
Introducere (Argument)
Lucrarea aceasta am hotarat sa o intocmesc datorita faptului ca si eu am fost partas intr-o oarecare masura la experienta ce ar putea fi numita « exodul romanilor in Irlanda ». Constientizez faptul ca este o lucrare destul de laborioasa din cauza lipsei materialelor aparute pe aceasta tema, insa, consider de datoria mea sa incerc sa vorbesc despre viata romanilor cu adevarat inradacinati in cultura si spiritualitatea romaneasca, indiferent de locul in care au hotarat (nolens-volens) sa munceasca si sa locuiasca. Adica a romanilor plecati in strainatate, ce si-au pastrat identitatea nationala, amprenta bimilenara a poporului nostru : credinta ortodoxa.
In lucrarea de fata vreau sa abordez tema propusa intr-un mod subiectiv, nepartinitor, « negandirist », dar ganditor, fara a ridica in slavi un popor sau altul, o etnie sau alta, ci, pur si simplu, cum s-au consemnat faptele in istorie si in Traditie.
Consider ca pentru a putea vorbi despre Biserica Ortodoxa a romanilor din Irlanda, trebuie in prealabil sa cunoastem anumite lucruri si despre Irlanda, pentru a cunoaste putin macar, cultura, geografia, istoria, mitologia, limba si obiceiurile Insulei si ale poporului irlandez.
Increstinarea Irlandei s-a realizat de catre Sfantul Patrick (Patriciu in limba romana), recunoscut nu doar ca si protector onorific al tarii, ci si – mai ales – un protector real si activ, cu atat mai mult, cu cat irlandezii isi sarbatores drept zi nationala, ziua Sfantului Patrick. Fiind o tara occidentala, in urma desprinderii credintei si ritului catolic de cel ortodox, Irlanda cade sub influenta catolicismului, devenind o tara pur catolica, iar ulterior, datorita dominatiei britanice, a patruns pe teritoriul tarii si preotestantismul : anglicanismul (Biserica Anglicana, in engleza Church of England, care, de fapt, in Irlanda poarta numele de Church of Ireland – Biserica Irlandei).
Ortodoxia a intrat (din nou ) in spatiul insular prin intermediul est europenilor stabiliti aici – greci, romani, rusi, etc. Acestia, inmultindu-si numarul, s-au organizat in jurul Bisericii, care, de cele mai multe ori indeplinea si misiune sociala si pe cea sacerdotala. Era si Biserica-mama, si ambasada, dar si centru social pentru ajutorarea credinciosilor de a se integra in societatea irlandeza. Romanii ocupa un loc central in aceasta misiune, deoarece inainte de aderarea celor 10 state la U.E. (Polonia, Lituania, Letonia, etc.), reprezentau a doua comunitate de imigranti, dupa nigerieni, iar dintre ortodocsi, erau / eram cei mai numerosi. In acest context, si numarul parohiilor ortodoxe romanesti s-au inmultit, pentru a putea raspunde cerintelor credinciosilor, raspanditi pe toata suprafata tarii.
Daca poporul roman s-a nascut « cand ‘darzenia daca’ s-a ingemanat cu ‘vigoarea latina’ si aluatul care a dospit toata framantatura a fost crestinismul », voi incerca sa arat ca sproape la fel stau lucrurile si cu poporul irlandez, care a fost « cel mai ortodox neam din Apusul european.
In lucrarea de fata imi propun sa tratez istoric si geografic Irlanda ca si spatiu insular unic, fara a tine seama de faptul ca partea de nord si nord-est a acesteia este, de fapt, un teritoriu britanic (Irlanda de Nord), – pentru a intelege mai bine imaginea de ansamblu – insa, in ceea ce priveste Biserica Ortodoxa Romana de aici, ma voi referi doar la Republica Irlanda.
Capitolul I : Incadrarea istorico-geografica a Irlandei
in spatiul European
Geografia Irlandei
Date generale.
Numele official : Poblacht na h’Eireann / Republic of Ireland: abreviere : ROI
(Republica Irlanda) ;
Suprafata insulei: 84421 kmp ;
Suprafata Republicii : 70282 kmp ;
Suprafata Irlandei de Nord : 14139 kmp ;
Lungimea maxima a insulei : 486 km ;
Latimea maxima a insulei : 275 km ;
Lungimea totala a coastei / litoralului : 3172 km ;
Populatia (in 2011 ) : 4.581.269 loc – locul 119 in lume;
Capitala : Dublin (Baile Atha Cliath) ;
Numarul de locuitori ai capitalei (in 2011 ) : 1.273.069 loc ;
Produsul Intern Brut: 178,0 miliarde €, la sfârșitul lui 2010 ;
Limbi oficiale : irlandeza (gaelic) si engleza ;
Sarbatoarea nationala : 17 martie – Sfantul Patrick ;
Indicativul statului : Irl ;
PNB / loc. : 11740 $ ;
Moneda : Euro a inlocuit lira irlandeza (IR – irish pound) in 1 ianuarie 2002.
Intre extremele geografice, amintesc :
cel mai inalt munte : Macgillycuddy’s Reeks, Varful Carrauntoohil : 1.038m ;
cel mai inalt deal: Croaghaun, Insula Achill : 668m ;
cel mai mare lac : Neagh : 147 mile patrate ( 381 kmp) – in Irlanda de Nord ;
cel mai lung rau : Shannon : 259 km ;
cea mai mare cascada : Powerscourt : 106m.
Numele tarii si drapelul national
Printre numirile Irlandei de-a lungul timpului, cele mai cunoscute provin din graca si latina, si anume din grecescul « lerne », care pe harta lui Ptolemeu (cca.150 i.Hr.) capata numele « « Louernia » ; tradus in latina a devenit « luverna ». Ultima numire a Irlandei in limba latina (data de catre Iuluis Cezar) a fost « Hibernia », obtinuta din cuvantul « hibernus = iarna », care ar putea da numele insulei drept « Tara Iernii ».
Deoarece etimologia numelui “Eire” nu este una sigura, s-au emis diverse teorii. Cea mai acceptata ar fi aceea ca Eriu a fost una din divinitatile feminine supreme ale treimii mitologice galice, impreuna cu Bamba si Fodla. Numele oficial, in irlandeza, este Poblacht na h’Eireann, iar in engleza este Republic of Ireland (Republica Irlanda), care se abreviaza ROI. Acesta este si indicativul tarii. Numele de Irlanda (Ireland) vine din imbinarea cuvintului galic « Eire » cu cel germanic « land ».
Drapelul irlandez este un tricolor verde-alb-oranj, in forma rectangulara, in care culorile sunt dispuse vertical, verdele fiind dispus cel mai aproape de lance. Acest drapel a aparut pentru prima data in Irlanda la 15 aprilie 1848, ca un dar din partea poporului francez si a fost arborat in public la 7 mai in acelasi an, in Clonmel, Comitatul Tipperary.
Verdele reprezinta elementul galic si anglo-normand al populatiei, pe cand oranjul ii desemneaza pe suporterii reformati ai lui Wilhelm de Orange. Albul, dupa cum a spus si Thomas Francis Meagher, cel care a adus drapelul din Franta, reprezinta armistitiul dintre cele doua tabere. Abia in 1916 a devenit drapelul national al Irlandei, dupa cum mentioneaza si Constitutia tarii.
Simbolurile nationale ; imnul si Ziua nationala
Cel mai cunoscut simbol national irlandez este trifoiul (in engl. « shamrock »). Este utilizat ca un semn distinctiv din toate punctele de vedere, mai putin cele oficiale, de stat. Este simbolul national mai ales in sport si pe uniformele trupelor militare care lucreaza in afara tarii. Ca multe lucruri din Irlanda, si acesta are legatura cu Sfantul Patrick, dupa cum se va vedea in capitolul referitor la viata sfantului.
In mod oficial, insa, simbolul de Stat il constituie harpa aurie cu coarde argintii, pe un fundal azuriu. Presedintele Irlandei are arborat acest simbol pe un steag, atat la resedinta sa oficiala, numita Aras an Uachtarain (in Phoenix Park), cat si pe masinile folosite in mod oficial. Acest semn este utilizat in toate chestiunile oficiale – interne si externe – in ministere si mai ales pe euro-monedele emise in Irlanda. Acest simbol a devenit oficial in Irlanda inca din Evul Mediu, cea mai veche harpa descoperita pe teritoriul tarii fiind cea numita « harpa lui Brian Boru ».
Imnul irlandez se numeste Cantecul Soldatului ( The soldier’s Song / Amhran na bhFiann). A fost scris in 1907 de Peadar Kearney si publicat pentru prima oara in ziarul « Irish Freedom », in 1912. Refrenul s-a adoptat in mod official in 1926.
Ziua nationala a Irlandei este in data de 17 martie, cand este praznuit Sfantul increstinator al tarii – Patrick.
Monserat, o insula britanica din arhipelagul Caraibean, este singurul loc din lume, care desi nu este teritoriu irlandez, tine ca zi nationala Ziua Irlandei – Sfantul Patrick. Acest lucru este inexplicabil, deoarece micuta insula vulcanica nu a avut nici o legatura cunoscuta cu Irlanda de-a lungul timpului, ci doar o afinitate aparte.
Coordonatele geografice si administrative. Vecinii Irlandei.
Insula Irlandei este situata in extremitatea nord-vestica a Europei (impreuna cu Islanda), intre 51.5 si 55.5 grade latitudine nordica si 5.5 – 10.5 grade longitudine vestica.
Republica Irlanda are in componenta sa 26 de judete (in engleza counties – la singular, county) si patru provincii istorice, care au mai mult o valoare sentimentala, istorica, si nu administrativa, sau chiar daca o au, acebinarea cuvintului galic « Eire » cu cel germanic « land ».
Drapelul irlandez este un tricolor verde-alb-oranj, in forma rectangulara, in care culorile sunt dispuse vertical, verdele fiind dispus cel mai aproape de lance. Acest drapel a aparut pentru prima data in Irlanda la 15 aprilie 1848, ca un dar din partea poporului francez si a fost arborat in public la 7 mai in acelasi an, in Clonmel, Comitatul Tipperary.
Verdele reprezinta elementul galic si anglo-normand al populatiei, pe cand oranjul ii desemneaza pe suporterii reformati ai lui Wilhelm de Orange. Albul, dupa cum a spus si Thomas Francis Meagher, cel care a adus drapelul din Franta, reprezinta armistitiul dintre cele doua tabere. Abia in 1916 a devenit drapelul national al Irlandei, dupa cum mentioneaza si Constitutia tarii.
Simbolurile nationale ; imnul si Ziua nationala
Cel mai cunoscut simbol national irlandez este trifoiul (in engl. « shamrock »). Este utilizat ca un semn distinctiv din toate punctele de vedere, mai putin cele oficiale, de stat. Este simbolul national mai ales in sport si pe uniformele trupelor militare care lucreaza in afara tarii. Ca multe lucruri din Irlanda, si acesta are legatura cu Sfantul Patrick, dupa cum se va vedea in capitolul referitor la viata sfantului.
In mod oficial, insa, simbolul de Stat il constituie harpa aurie cu coarde argintii, pe un fundal azuriu. Presedintele Irlandei are arborat acest simbol pe un steag, atat la resedinta sa oficiala, numita Aras an Uachtarain (in Phoenix Park), cat si pe masinile folosite in mod oficial. Acest semn este utilizat in toate chestiunile oficiale – interne si externe – in ministere si mai ales pe euro-monedele emise in Irlanda. Acest simbol a devenit oficial in Irlanda inca din Evul Mediu, cea mai veche harpa descoperita pe teritoriul tarii fiind cea numita « harpa lui Brian Boru ».
Imnul irlandez se numeste Cantecul Soldatului ( The soldier’s Song / Amhran na bhFiann). A fost scris in 1907 de Peadar Kearney si publicat pentru prima oara in ziarul « Irish Freedom », in 1912. Refrenul s-a adoptat in mod official in 1926.
Ziua nationala a Irlandei este in data de 17 martie, cand este praznuit Sfantul increstinator al tarii – Patrick.
Monserat, o insula britanica din arhipelagul Caraibean, este singurul loc din lume, care desi nu este teritoriu irlandez, tine ca zi nationala Ziua Irlandei – Sfantul Patrick. Acest lucru este inexplicabil, deoarece micuta insula vulcanica nu a avut nici o legatura cunoscuta cu Irlanda de-a lungul timpului, ci doar o afinitate aparte.
Coordonatele geografice si administrative. Vecinii Irlandei.
Insula Irlandei este situata in extremitatea nord-vestica a Europei (impreuna cu Islanda), intre 51.5 si 55.5 grade latitudine nordica si 5.5 – 10.5 grade longitudine vestica.
Republica Irlanda are in componenta sa 26 de judete (in engleza counties – la singular, county) si patru provincii istorice, care au mai mult o valoare sentimentala, istorica, si nu administrativa, sau chiar daca o au, aceasta este cu un rol foarte redus : Munster (la Sud), Connaught (la Vest), Leinster (la Est) si Ulster (la Nord, insa cea mai mare parte a regiunii se alfa in Irlanda de Nord, in componenta Marii Britanii – in engleza United Kingdom, sau simplu, U.K.).
Fiind o tara insulara, in mod firesc, cei mai multi vecini ai Irlandei sunt apele :
la est si nord-est, Marea Irlandei, care o separa de Anglia, Scotia si Tara Galilor, are o latime de 17,6 – 192 km si o adancime maxima de circa 200 metri. La extremitatea ei nordica, Marea Irlandei are Canal de Nord (North Channel), iar in cea sudica, are Canalul Sfantului Gheorghe (St. George’s Channel) ;
la sud si sud-est, este Marea Celtica ;
la sud-vest, vest si nord-vest, Oceanul Atlantic.
la nord Marea Britanie – Irlanda de Nord.
Relieful, clima si date generale referitoare la geologia tarii.
Tarmul insulei este foarte sinuos, cu mute peninsule, insule si golfuri. Relieful este dominat de Campia Irlandei, cu o altitudine medie de 70-80 m., pe care sunt numeroase lacuri, mlastini si turbarii (locuri din care se extrage turba – uneori chiar de la 6m adancime). Aceasta campie calcaroasa este « strajuita » de dealuri inalte si de munti foarte vechi dispusi discontinuu, foarte aproape de tarm, cu o variatie geologica foarte mare. Cel mai inalt « lant » montan este situat in sud, munti de gresie rosie, despartiti de vaile calcaroase ale raurilor. La vest si nord-vest sunt munti de granit, ca si cei din nord (in Irlanda de Nord) si de pe coasta de est (in apropierea Dublinului).
De jur imprejur, exista numeroase golfuri, care creaza un peisaj mirific, indeosebi pe coasta de Vest a tarii, la Oceanul Atlantic. Dintre golfurile cele mai mari, amintesc : Dingle, Donegal, Galway, Dundalk, Sligo. Din cauza faptului ca muntii se termina de obicei prin abrupturi tocmai in tarm, putine zone sunt propice pe coasta Atlanticului pentru a instala porturi de mari dimensiuni si de aceea, Irlanda este singura tara « Atlantica » din Europa ce nu este considerata a fi una maritima.
Padurile ocupa o suprafata foatre mica, in timp ce pasunile si fanatele ocupa circa 2/3 din suprafata tarii.
Clima este temperat-oceanica, cu precipitatii frecvente, facand din Irlanda cea mai umeda tara europeana.
Flora si fauna este aproape identica celor din Marea Britanie, cu singura deosebire mai importanta, ca in Irlanda nu exista serpi in stare de libertate. Aceasta, conform Traditiei, se datoreaza rugaciunilor Sfantului Patrick.
Populatia si limba.
Irlanda a fost locuita din vremuri stravechi. Cei mai vechi locuitori au fost celtii. Mai tarziu, in diferite etape ale istoriei, s-au stabilit aici si vikingi, normanzi, englezi, etc. Dupa ce economia tarii a inceput sa infloreasca, imigranti din intreaga lume au largit « paleta » etnica a Irlandei, marind substantial numarul total al locuitorilor.
Populatia a fost pur si simplu decimata de Marea Foamete, scazand de la peste 6,5 milioane in 1841, la 5,1 milioane, la recensamantul din 1851. Intre cei care nu se regaseau in aceasta cifra, se numara si numerosi irlandezi care au emigrat in S.U.A., Australia, Anglia, etc. Pana in 1891, doar 14,5% mai erau vorbitori de limba irlandeza.
Populatia Irlandei a avut urmatoarea evolutie (conform recensamintelor) :
in 1961 : 2.800.000 locuitori ;
in 1982 : 3.480.000 locuitori ;
in 1991 : 3.519.000 locuitori ;
in 1999 : 3.744.700 locuitori ;
in 2011 : 4.581.269 locuitori ;
se estimeaza a in 2014 ar fi 4.677.000 locuitori.
Cele mai populate orase sunt : Dublin, Cork, Limerick, Galway, Waterford, Dundalk.
Densitatea era in anii 1990-2000 de circa 52 locuitori / kmp, aproape identica cu cea a mediei Europei de Nord, de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 din veacul trecut (51 loc /kmp). Cu cat se merge mai mult de la est spre vest, populatia scade ; exceptie facand marile orase din zona centrala si de vest. Din punct de vedere demografic, circa 41% din populatie este sub 25 ani, iar circa 24% este sub 15 ani.
Conforma recensamantului din 2011, mentionez urmatoarele date :
49,58 % sunt de sex masculin, iar 50,42 % sunt de sex feminin ;
45.223 s-au declarat ortodocsi, fata de doar 29.573 in 2006, ceea ce reprezinta o crestere de 117,4 % ;
29.573 sunt « travellers », adica nomazi – se mai numesc si gipsies, adica tigani, nume pe care nu il considera deloc peiorativ, ci se mandresc cu el ;
in sistemul de invatamant 1.774.437 de irlandezi vorbesc limba irlandeza, in timp ce in afara acestuia, doar 38.480 o mai vorbesc ;
din cei 17.995 de romani declarati in recensamant (numarul real este cu mult mai mare), 11.447 sunt ortodocsi, 2.114 romano-catolici si 1.884 penticostali ;
In mod estimativ, rata natalitatii in Irlanda este de 15,81 nasteri / 1000 loc., iar cea a mortalitatii este de 6,38 decese / 1000 loc. Speranta medie de viata la nastere este de 80,32 ani ; la barbati este de 78,07 ani, iar la femei de 82,69%.
Irlanda este „campioană” in Europa la creșterea populației pe cale naturală, cu 10,2%, devansand cu mult Ciprul (5,5%) și Franța (4,3%).
Limba nationala este irlandeza, iar ca limbi oficiale, sunt irlandeza si engleza, conform Articolului 8 al Constitutiei :
« 1. Limba irlandeza este limba nationala si prima limba oficiala ;
2. Limba engleza este recunoscuta ca a doua limba oficiala ».
Limba irlandeza este o limba celtica, din familia limbilor indo-europene. Daca in timpul ocupatiei romane era cunoscuta o singura familie de limbi celtice – galica – , ulterior au aparut doua grupuri :
gaelic (pronuntata « gheilic ») : irlandeza, scotiana si manx ;
britonic : galeza, bretona si cornica (disparuta).
Datorita ortografiei arhaice, au o pronuntie deloc asemanatoare cu scrierea si o structura fonetica foarte complexa, limbile celtice – la fel si irlandeza – sunt foarte complicate. Mai mult, limba si cultura erau singurii lianti ale populatiei, faramitata in multe regate mici. Forma de sciere in irlandeza veche se numeste « Ogam » si consta in reprezentari grafice in forma unor combinatii si succesiuni de linii adesea paralele (de la una la cinci), fie deasupra unei linii, fie pe aceasta, sau sub ea.
Literele erau reprezentate astfel :
vocalele : erau marcate prin linii drepte verticale, pe mijlocul liniei orizontale, in ordinea : a (o linie), o (doua linii), u (trei linii), e (patru linii) si i (cinci linii).
consoanele b, l, f, s, n se “scriau” cu una pana la cinci linii verticale sub cea orizontala, in ordinea prezentata. ;
deasupra liniei, tot cu liniute verticale, erau prezentate consoanele : h, d, t, c, qu.
Cu linii oblice, pe mijlocul liniei mediane, inclinate spre dreapta, erau literele m, g, ng, st, r ;
Litera p avea un statut privilegiat : singura reprezentata ca un fel de “X”.
Limba irlandeza este cea mai arhaica dintre toate limbile celtice, foarte apropiata de radacinile ei, si datorita faptului ca romanilor nu le-a placut insula, din cauza climei si ale vanturilor foarte puternice ; de aceea au numit insula si tara « Hibernia » .Cele mai vechi scrieri in limba irlandeza ce au fost descoperite pana acum seamana mult cu runele scandinave, iar pana in secolul al X-lea, numarul lor este foarte redus si de o mica importanta. In schimb, incepand cu secolul urmator (al XI-lea), in Irlanda a aparut una din cele mai infloritoare literaturi europene, putand rivaliza cu marile literaturi de pe continent, din mai toate domeniile beletristicii si stiintelor.
Acest avant a fost retezat odata cu ocuparea tarii de catre englezi, intre secolele XII – XX. Incepand cu aceasta perioada, ponderea scrierilor in irlandeza a scazut in detrimentul celor in engleza, astfel incat, talentul literar nativ al irlandezilor a fost transpus in opere monumentale, Dublinul fiind singurul oras din lume cu patru laureati Nobel pentru literatura.
Desi irlandeza este astazi studiata in scoli, ea nu castiga deloc teren in fata englezei. Limba nationala se mai vorbeste doar in cercuri restranse – conservatoare – si in anumite regiuni numite « gaelic area » / « zona gaelica » (celtica, irlandeza), unde locuitorii nu vorbesc engleza decat cu cei pe care ii vad a fi straini ; conationalilor ce nu stiu vorbi irlandeza, nu le vorbesc. Acestea sunt raspandite mai ales in zona centrala si de vest a tarii. Pentru a stimula populatia in vorbirea limbii nationale, exista un post radiofonic (Raidio na Gaeltachta) si unul de televiziune (TG4).
g. Specificul numelor irlandeze
Numele irlandeze continua traditia onomastica celtica, insa, prenumele incetatenit a fi clasic celtice (Mc, Mac, O’ – la irlandezi, sau Ap la galezi) s-au generalizat abia in secolul al XIX-lea. La irlandezi, exista prefixele Mac/Mc ce inseamna fiul lui… si O’ care inseamna descendentul lui…, dar si femininul Ni/Nic, ce inseamna fiica lui… .
Exemple : MacEntee , McDonald , O’Connell , Ni Dhuibhir, etc.
Un act din anul 1100, Corpus Genealogiarum Hiberniae, mentioneaza ca cele mai uzuale pentru baieti sunt Aed, Eochaid, Cormac si Domnall, iar la fete, Sadb, Cacht, Eithne, Mor, Gormlaith si Orlaith. Curios este faptul ca in zilele noastre aceste nume aproape ca au disparut. S-au imprumutat multe nume din engleza si franceza, iar altele traditionale, au fost « modernizate ».
h. Religia
Marea majoritate a irlandezilor sunt romano-catolici. La recensamantul din anul 1991, din punctul de vedere al religiei, populatia arata asa :
– 91.6% Romano catolici ;
– 2.5 % anglicani (Church of Ireland) ;
– 0.4 % prezbiterieni;
– 0.1 % metodisti;
– <0.1 % evrei ;
– restul populatiei intra in categoria alte religii si culte crestine, ca si cei fara nici o religie.
La sfarsitul decadei sus-amintite si la inceputul urmatoarei, statistica arata cam asa :
– Romano-catolici :88% ;
– Protestanti : 3% ;
– altii : 9%.
Dupa acest recensamant, numarul musulmanilor a crescut atat de mult in Irlanda, incat acum sunt peste 49.000 de adepti.
Biserica Romano-Catolica are patru arhiepiscopii in intreaga insula : Armagh (in Irlanda de Nord), Cashel, Dublin si Tuam, primatul fiind detinut de Armagh. Sunt 1329 de parohii, in care slujesc in jur de 4.000 de preoti ; exista circa 20.000 de calugari si calugarite servind in diferite ordine monahale. In 1998, existau si peste 3.000 de misionari in peste 90 de tari din intreaga lume.
Biserica Anglicana din Irlanda (Church of Ireland) cuprinde 12 dioceze, dintre care si doua arhiepiscopii : Armagh (detine primatul) si Dublin. Deciziile majore sunt luate de catre Sinodul General.
Biserica metodista are 228 de biserici grupate in 76 de « circuite », in care slujesc 131 de pastori ordinati. Din cei peste 55.000 de credinciosi, doar vreo 5.000 locuiesc in Republica, ceilalti fiind din Irlanda de Nord.
Biserica Prezbiteriana are 562 de congregatii grupate in 21 de « districte », in care slujesc pastori ordinati atat barbati, cat si femei, incepand cu anii 1950. Din cei aproximativ 300.000 de credinciosi, abia vreo 12.000 sunt din Republica.
Economia, infrastructura si turismul
Cresterea economică a ajuns între 1995 și 2000, la o medie de 10% pe an, din cauza « boom-ului » economic cunoscut sub numele de « Tigrul Celtic ». Aceasta a facut ca Irlanda sa fie una din cele mai puternice economii europene.
Porturile mari ale Irlandei sunt : Belfast si Larne (in Irlanda de Nord), Dublin, Dun Laoghaire, Rosslare si Ringaskiddy. Bacurile mari, ce transporta si masini (feriboturi) sunt : Belfast si Dublin(doar spre Marea Britanie), Dun Laoghaire, Ringaskiddy si Rosslare (atat spre Marea Britanie, cat si spre Europa – Cherbourg si Roscoff). La acestea se adauga zeci de alte porturi mici, locale, ce deservesc nevoile localnicilor, fie ca pasageri, fie – mai ales – ca pescari.
Aeroporturile mai importante sunt : Dublin, Cork, Knock, Shannon si Belfast : International si City (in Nord), la care mai putem adauga si cele cu zboruri interne : Donegal, Galway, Waterford, Kerry County si Londonderry, cel din urma fiind in Nord. Aeroportul din Dublin a fost cotat ca al 25-lea mare aeroport european, cu 19 milioane de pasageri in 2011.
Dupa cum bine se stie, in Irlanda (atat in Nord, cat si in Republica) se circaula dupa modelul britanic, adica masina – cu volanul pe partea dreapta – circula pe partea stanga a drumului. Desi unitatile imperiale de masura sunt inca utilizate de catre populatie (mila, acri, livre, etc), s-a trecut in mod oficial la marimile internationale, cele metrice fiind folosite in ceea ce priveste transporturile (mai putin cele maritime). Asa se face ca limitele de viteza nu mai sunt exprimate in mile, ci in kilometri.
Limitele de viteza pentru autovehicule sunt de : 120 km/ora pe autostrazi, 100 km/h pe drumurile principale, 80 km/h daca tracteaza remorci.
In Nord, drumurile nationale – mari – sunt abreviate cu litera « A », iar autostrazile cu « M » (in engleza = « motorway »), iar in Republica, cele nationale incep cu litera N, in timp ce autostrazile pastreaza litera M. Astfel, soselele cele mai importante sunt : N1 – spre Belfast ; N2 – spre Londonderry (fost Derry) ; N3 – spre Cavan ; N4 – spre Longford ; N7 – spre Limerick ; N11 – spre Waterford. Daca soselele principale sunt marcate cu verde, cele secundare sunt marcate –de obicei- cu portocaliu.
In ceea ce priveste siguranta la volan, ea ocupa un loc de frunte atat intre automobilisti, cat si intre politisti (Gardai – pronuntat « gardi », sau simplu, gardieni). Astfel, masinile fabricate incepand cu anul 1992, trebuie sa aiba centuri de siguranta montate si pentru locurile din spate, iar ocupantii acestora trebuie sa le puna cat timp sunt pasageri. La fel de respectat este si « scaunul pentru copii » (car-seat – pronuntat car-sit). Desi traficul auto este destul de aglomerat in Dublin, iar la orele de varf este chiar sufocant, exista o masura care fluidizeaza circulatia. Aceasta este «linia de autobuz» (« bus-lane »), pe care pot circula doar autobuzele si taxiurile, acestea din urma, doar daca au clienti in timpul folosirii liniei. Aceasta banda suplimentara este deosebit de utila, mai ales pentru echipajele de interventie. Accesul masinilor mici este permis, totusi, intre anumite ore.
Desi Irlanda este o tara destul de mica, atat ca suprafata, cat si ca populatie, economia ei este una destul de competitiva, desi criza ultimilor ani a afectat-o destul de serios. Cele mai rentabile activitati economice sunt : turismul si serviciile aferente lui, industria farmaceutica si industria calculatoarelor. În 2004, Irlanda a devenit principalul exportator mondial de software, depășind SUA.
In Irlanda sunt circa 600.000 ha de padure, ceea ce reprezinta 9% din suprafata tarii, datorita programului intensiv de impadurire, deoarece in urma cu mai putin de 100 de ani, aceasta era doar de 1%, in 1920. Agricultura reprezinta in jur de 10% din exporturi, avand angajati in proportie de 11,8% din totalul celor angajati. In tara sunt in jur de 143.900 de ferme, media lor fiind de 29,3 ha.
In industria piscicola activeaza circa 6.000 de angajati, care in 1999 au adus incasari din export de circa 288,2 milioane, iar 30% din valoarea produselor de pește provin din acvacultura. Tot legat de pești este si pescuitul sportiv si de recreere, care aduce in Irlanda zeci de mii de turisti. In 1999 au fost 129.000 de turisti straini, ceea ce reprezinta 1 din 49 de turisti, care au adus economiei tarii peste 64 milioane euro in 1999 .
Fiind vorba despre turism, desi tara nu ar parea a avea prea multe de oferit, daca tinem cont ca peisajul irlandez este dominat de piatra, iarba si marea ce loveste salbatic tarmul, aduce multe venituri, datorita modului in care irlandezii o prezinta si o promoveaza. Chiar faptul ca majoritatea constructiilor vechi sunt din piatra constituie marea atractie pentru milioanele de turisti ce vin aici, caci, asa cum spun irlandezii, « istoria Irlandei este scrisa in piatra » : bisericile vechi, castelele si conacele boieresti, gardurile si structurile megalitice. Desi Irlanda a investit serios in turism abia in ultimii 50 de ani, rezultatele s-au vazut aproape instant. Veniturile din turism sunt mari (peste doua miliarde si 100 de milioane de euro in 1999), venind de la aproape 6 milioane de turisti straini (in 1999), pentru care serviciile din sectorul acesta, ca si cele adiacente, au angajat in acelasi an unu din 12 muncitori ai tarii.
In Industrie, Irlanda exceleaza prin tehnologie si telecomunicatii, calculatoare, programe de operare pe calculator si industria farmaceutica. Importurile au adus tarii 66,7 miliarde de euro in anul 1999, in timp ce s-au importat bunuri in valoare de 44 de miliarde euro.
In mai 2000, Irlanda avea 1.670.000 de angajati, cu o rata a somajului de numai 4,2%, una din cele mai reduse din Europa. Acest lucru s-a schimbat odata cu « criza financiara », cand rata somajului a crescut ingrijorator. In luna martie a anului 2009, aceasta a ajuns la 11%, cota record din 1997 incoace, iar numarul celor care au cerut ajutor social a crescut cu 87,5% fata de martie 2008, adica peste 370.000 de someri.
Seviciile publice si civile
In Irlanda exista 15 Departamente guvernamentale, conduse de cate un ministru. Acestia sunt asistati de 17 ministri de stat. In sectorul serviciilor civile functioneaza circa 30.000 de angajati.
Departamentele (si Ministerele) din Irlanda sunt :
1. Departamentul an Taoiseach – al Primului-ministru. Acest departament are rolul de a
supraveghea buna desfasurare a economiei nationale si a sectorului social, Serviciile
de Informatii si Biroul Central de Statistica.
2. Departamentul Finantelor ;
3. Departamentul Agriculturii, Alimentatiei si Dezvoltarii rurale ;
4. Departamentul Artelor, Patrimoniului, Gaeltacht (Mostenirii Galice) si al Insulelor ;
5. Departamentul Apararii ;
6. Departamentul Educatiei si Stiintei ;
7. Departamentul Antreprizei, Comertului si al Muncii ;
8. Departamentul Mediului si Conducerii Locale (Local Government) ;
9. Departamentul Afacerilor Externe ;
10. Departamentul Sanatatii si Copiilor (Tineretului) ;
11. Departamentul Justitiei, Egalitatii si Reformei Legii ;
12. Departamentul Marinei si Resurselor Naturale ;
13. Departamentul Social, Comunitar si al Familiei (Family Affair) ;
14. Departamentul Turismului, Sportului si Recreării (Recreation) ;
15. Departamentul Întreprinderilor Publice, care activeaza in politicile domeniilor : aviatiei, transporturilor feroviare si terestre, energetic, postal, radioului si comunicatiei.
Cele mai cunoscute agentii nationale sunt : Bord Failte Eireann – turism, IDA Ireland – atragerea investitorilor straini, Enterprise Ireland – import-export si promovarea produselor irlandeze, Bord Bia – dezvotarea exporturilor de produse alimentare si de bauturi irlandeze, BIM – industria piscicola, etc.
In Irlanda functioneaza circa 120 de companii si organizatii sponsorizate de stat, care asigura servicii vitale. Intre acestea trebuie amintite : Electricity Supply Board – ESB, pentru energie electrica, An Post – Posta, Bord Gais / Irish Gas Board, pentru alimentarea cu gaz natural, RTE (Radio-Television Eireann), pentru serviciile radio-TV. La acestea se mai adauga si alte companii publice : Bord na Mona – resursele de carbuni, Coillte Teo – exploatare si servicii forestiere, Coras Iompair Eireann (CIE), un grup de companii ce asigura buna functionare in transporturi : Iarnrod Eireann / Irish Rail, in transporturi feroviare, incluzand reteaua tramvaielor moderne din capitala (DART : Dublin Area Rapid Transit) ; Bus Eireann / Irish Bus – transportul pasagerilor in intreaga tara ; Bus Atha Cliath / Dublin Bus , destinat doar transportului din Dublin, Aer Rianta, care asigura functionarea aeroporturilor internationale din tara (Dublin, Cork si Shannon) si Aer Lingus, compania irlandeza a liniilor aeriene.
In conducerea la nivel local, exista 114 autoritati locale, printre care si 29 de Consilii Judetene (County Concils), cu membri majori, alesi pe o perioada de 5 ani. Exista doua Zone de Structura regionala : Central – Vestica si Sud – Estica, incepand cu luna iulie a anului 1999.
Armata irlandeza se face pe baza de voluntariat, pe o perioada de 5 ani, urmata de alti 7 in Rezerva. Cadetii pot intra in corpul propriu-zis al armatei, in marina sau in aviatie. Personalul (activ) total al armatei este de vreo14.200 de oameni, ce deservesc cele trei brigazi nationale : Est, Sud si Vest. Sediul armatei este in Dublin, iar colegiul in Curragh.
La doar trei ani de la aderarea in Organizatia Natiunilor Unite (ONU), sau, cum se abreviaza in engleza UN (United Nations), in 1958, Irlanda intra deja in operatiuni de mentinere a pacii. In acel an, 50 de ofiteri au activat in Liban, iar de atunci, Irlanda a fost implicata in multe alte actiuni similare din Albania, Bosnia si Hertegovina, Kosovo, Honduras, Africa si America de Sud.
Politia irlandeza este numita « An Garda Siochana » (Gardienii Pacii) si a fost infiintata in 1922. Are circa 11.500 de angajati, in 25 de Divizii, iar sediul central este in Phoenix Park din Dublin. Colegiul de formare si instruire este in Templemore, Comitatul Tipperary. Membrii politiei irlandeze au participat la diferite operatiuni internationale de mentinere a pacii. Prima din ele a fost in Namibia (un contingent de 50 de gardieni, in 1989) si au urmat altele, in Cambodia, Mozambic, Angola, s.a.
Pe langa aceste resurse umane dispuse la apararea legii si a cetatenilor, se mai adauga 6.000 voluntari care activeaza in cele 32 de Autoritati Locale de Aparare Civila, care intervin in caz de accidente, incendii, salvarea persoanelor, calamitati si dezastre naturale, alaturi de serviciile de interventie.
Serviciile postale generale sunt asigurate de An Post. Aceasta a fost infiintata in 1984, luand locul Departamentului de Posta si Telegraf (din 1922). Companie de stat, An Post are 8.600 de angajati, care fac sa fie livrate in fiecare zi lucratoare circa 3 milioane de obiecte. Serviciul pentru livrari speciale si mai ales comerciale este asigurat de SDS : Special Distribution Services.
k. Sistemul educational si medical.
Scoala este obligatorie de la 6 la 15 ani. Scoala este – in general – organizata de congregatiile crestine mai mari. In Irlanda sunt 3.293 de scoli nationale, in care 21.500 de profesori cu norma intreaga invata aproape o jumatate de milion de elevi. In currciculumul de astazi, sunt incluse : matematica, engleza, irlandeza, istoria, geografia, artele, muzica, educatia fizica, studii sociale si despre mediu si artizanat.
Scolile secundare sunt in cea mai mare parte private. In anul scolar 1998/1999 erau peste 210.000 de elevi in 424 de scoli secundare, in care lucrau 13.223 de profesori. In acelasi an scolar, in cele 245 de scoli vocationale invatau aproape 98.000 de elevi.
In Irlanda exista sapte universitati, in care studiau in anul de referinta sus-mentionat 116.548 de studenti. Cel mai cunoscut colegiu universitar din Irlanda este Trinity College din cadrul Dublin University. Acest Colegiu a fost infiintat din ordinul Reginei Elisabeta in anul 1591, din dorinta de a forma o elita intelectuala protestanta in Irlanda, dupa doctrinele Bisericii Anglicane. Cea dintai universitate a fost infiintata in Irlanda in Dublin, in Catedrala Sfantului Patrick, prin incuviintarea Papei Clement V, in 1311.
Conform unui studiu international, Irlanda este lider in ceea ce priveste succesele ce rezulta din educatia post-liceala.
In Irlanda sunt 60 de spitale mari (generale), cu 12.000 de paturi, in care perioada medie de spitalizare este de 6,5 zile. Principalele fonduri pentru sistemul medical provin din taxele platite de contribuabili.
l. Artele
Arta irlandeza de dinaintea increstinarii era una destul de rudimentara, desi cele mai vechi urme ale acesteia dateaza de acum circa 5.000 de ani, prin sanctuarele de pe valea raului Boyne. Arta celtica a ajuns la apogeu datorita calugarilor si crestinilor eruditi, care au preluat modelele vechi, pre-crestine si le-au dat o intrebuintare in cultul si spiritualitatea crestina de atunci. Formele predominante in arta celtica sunt cele geometrice, spirale si cercuri. In perioada crestinismului antic si medieval au aparut carti frumos intocmite, cu un simt estetic ce rivalizeaza cu marile opere de acest fel din marile centre religios-culturale din lume. Acest elan creativ a fost intrerupt de incursiunile vikingilor de la mijlocul secolului al IX-lea. Cu toate acestea, activitatea religioasa si artistica nu a incetat, din aceasta perioada pastrandu-se mai multe artefacte, intre care la loc de cinste se afla crucile inalte de piatra pe care sunt sculptate scene din Evanghelii. Unele creatii au fost realizate si in metal.
Patronajul calugarilor asupra artelor a incetat odata cu invazia normanzilor si cu ocupatia britanica. Locul lor a fost luat de cei care promovau arta laica, artistii mai indrazneti (si mai instariti) infiintand de prin secolul XVII firme in care activau bijutieri, pictori, sculptori, tapiteri, sticlari, etc. In secolul al XVIII-lea s-au remarcat mai multi arhitecti, care au proiectat cladiri maiestuase, ce dainuie pana in zilele noastre.
Pasiunea pentru arte si pentru frumos a fost impartasita atat de barbati, cat si de femei, pe vremea cand pe batranul continent femeile erau aproape excluse din aceste cercuri elitiste. In anul 1800, intreaga putere politica s-a mutat din Dublin la Londra si odata cu ea, si multi artisti irlandezi. Situatia s-a mai remediat abia 23 mai tarziu, cand s-a infiintat Royal Hibernian Academy. Astazi exista mai multe galerii de arta, intre care amintim : Galeria Nationala, Galeria Municipala Hugh Lane, Academia Regala a Hiberniei, etc.
Dintre organizatiile care se ocupa cu promovarea artelor, trebuie amintite : Societatea Nationala de Teatru, Institutul Irlandez de Film (Irish Film Centre), Festivalul de Arta Galway. Centrul national al Filmului promoveaza atat valorile cinematografiei autohtone, cat si oportunitatile economice ale tarii, atragand regizori din intreaga lume, astfel incat foarte multe filme din cele mai cunoscute au fost turnate in Irlanda, integral sau partial.
m. Capitala tarii – Dublin
Dublin este capitala Irlandei. Asezat in provincial istorica Leinster, la varsarea raului Liffey, Dublinul are o suprafata de 114.99 kmp, iar aglomeratia urbana se intinde pe 318 kmp, metropola insumand in 2011 peste 1,8 milioane de locuitori. Ptolemeu a numit locul vechii asezari a orasului (in jurul anului140 e.n.) Eblana Civitas ; in limba irlandeza, orasul se numeste Baile Átha Cliath, iar englezii l-au numit dupa cuvantul Dubhlinn, sau Duibhlinn, ce inseamna "balta neagra". A fost fondat de vikingi in secolul al IX-lea si inca de atunci a devenit unul din cele mai importante orase irlandeze, si a fost al doilea oras, ca marime, din Imperiul britanic al secolului XVII.
Orasul este impartit de raul Liffey, in doua mari zone : de Nord si de Sud, iar administrativ este divizat in 24 de „sectoare”. Dublinul e orasul european cu cel mai mult spatiu verde / kmp, cu 2,96 hectare / 1000 locuitori si 255 de terenuri de sport. In cele peste 1500 ha, se planteaza anual circa 5.000 de copaci. Aici se afla unul din cele mai mari parcuri europene (se spune ca e chiar cel mai mare parc urban din Europa) – Phoenix Park, cu o arie de 707 hectare si are mai multe terenuri de sport, pista pentru ciclisti, sosea, locuri de picnic, lacuri cu rate si lebede, padure, o turma mare de caprioare, ce pot fi observate aproape in fiecare zi. Tot aici este si resedinta presedintelui tarii (construita in 1751) si cea a ambasadorului SUA in Irlanda. Tot aici sunt Gradina zoologica si castelul Ashtown. Numeroase evenimente sunt gazduite aici.
Al doilea parc din oras, Saint Stephen's Green, este adiacent celei mai counoscute „strazi de cumparaturi” – Grafton Street.
Orasul are drept motto: “Obedientia Civium Urbis Felicitas”, adica “ Supunerea cetatenilor face un oras fericit “ si este infratit cu : San Jose (SUA), Liverpool, Matsue (Japonia), Barcelona, Beijing, Rio de Janeiro si Guadalajara (Mexic).
2. Istoria Irlandei
a. Istoria perioadei precrestine.
Cele mai vechi urme de civilizatie pe teritoriul insulei dateaza de acum circa 9000 de ani, din perioada mezoliticului tarziu, a epocii de piatra mijlocii. Acesti locuitori – in cea mai mare parte vanatori – au patruns in tara din Britania. Colonistii Neoliticului au patruns aici in perioada anilor 3200-3000 i. Hr.. Acestia, in mare parte fermieri, au inceput sa creasca animale (ovine si bovine in special) si sa cultive terenul, astfel incat cei mai multi locuitori au insulei erau sedentari, cu un puternic cult al muncii si al proprietatii.
Asa se face ca reminiscente ale culturii si civilizatiei irlandeze din acea perioada, s-au descoperit la « Lough Gur », County – Comitatul (Judetul) Limerick (case, ceramica, etc.) si in apropierea orasului Drogheda, Judetul Meath, la Newgrange, (cel mai cunoscut monument religios – funerar), Knowth si Dowth. La Newgrange, monumentul funerar (circa 3.200 i.Hr.) consta intr-o movila de 11 metri inaltime si 85 metri in diametru, avand un pasaj de 19 metri. Aceasta constructie magnifica are un acoperis format din pietre turtite, dispuse in straturi suprapuse, pe un suport foarte puternic ; micul orificiu care era pe post de « fereastra » permitea ca lumina sa patrunda in camera mortuara doar in cea mai scurta zi a anului – 21 decembrie.
Artefactele metalice au o vechime de circa 4000 de ani, iar armele mai sofisticate si sistemele de aparare complexe au aparut prin anii 1200 i. Hr., intre care si locuintele din mijlocul lacurilor, asezate fie pe o insula naturala, fie pe una artificiala, numita crannog.
Daca arheologii dateaza aparitia omului in insula inainte de 6000 i. Hr., in Mitologia irlandeza (The Annals of the Four Masters) se consemneaza ca aceasta s-a facut in anul 2678 i. Hr, in Epoca Bronzului. La fel au calculat si scriitorii crestini Eusebiu din Palestina (secolul III) si Isidor din Sevilia (secolul VI) . Dupa alte surse istorice, mult discutate, celtii au debarcat in Irlanda in jurul anului 700 i.Hr., in Epoca Fierului.
Irlandezii sunt o ramura a familiei celtice si, ca urmare, trebuie sa amintesc unele lucruri generale referitoare la acestia. Grecii ii numeau « keltoi » si pot fi datati incepand cu secolul V i. Hr, iar numele lor pot fi de gali in Franta, galateni in Balcani si celtiberi in Spania . Celtii – formati din triburi diferite, dar unite de obiceiuri si limba –au fost raspanditi in aproape intreaga Europa si in Asia Mica (in Turcia de astazi). Unul din locurile in care aceasta cultura s-a dezvoltat foarte mult este Hallstatt din Austria, in jurul anului 800 i. Hr. Simbol al puterii era mistretul. Popor razboinic si puternic, celtii au cucerit multe teritorii si peste tot pe unde treceau – uneori multi se si stabileau – intemeiau sate si ferme mici. Casele erau construite din lemn sau din piatra (unii arheologi spun ca si din nuiele lipite cu lut), cel mai adesea fiind acoperita cu paie. Erau foarte buni mestesugari, mai ales in ceea ce priveste prelucrarea metalelor : fier (arme si diferite unelte), bronz, aur si argint. Desi adeseori se luptau intre ele, triburile celtilor erau de temut pentru toti, fiind razboinici care nu se temeau de moarte. Isi construiau fortificatii pe culmile dealurilor spre a-i apara pe cei care nu puteau lua parte la lupta – femei, copii, batrani si bolnavi. Dupa fiecare victorie, totul se dadea uitarii dupa o petrecere cu mult alcool si cu poeme alcatuite in cinstea vitejilor, alcatuite de poetii-muzicanti, numiti si barzi. Civilizatia celta a aparut in jurul anului 800 i. Hr. ; in circa 390 i.Hr. au distrus o parte a Romei ; la aproape un secol, in 287 i. Hr., ei jefuiesc templul din Delfi. Aceasta perioada a insemnat si apogeul puterii celte in Europa, caci, in timpul lui Iulius Caesar (pe cand era doar general), Galia a fost cucerita, iar celtii au putut supravietui numai datorita accesibilitatii reduse a romanilor in Irlanda, Scotia si Tara Galilor. Dupa anul 43 d. Hr., Britania a fost cucerita de romani si prin urmare, Irlanda a ramas un fel de « ultima reduta » a spiritului celtic pur.
Celtii au aparut in Irlanda, incepand cu secolul al VI-lea i.Hr si pana in perioada nasterii Mantuitorului. Toate aceste valuri nomade au facut ca populatia autogena sa fie asimilata de migratorii stabiliti aici. Celebra cultura celtica « La Tene » a patruns in Irlanda in secolul II i.Hr. Aceasta perioada este una mai mult de stagnare economica –si nu numai– din mai multe motive :
din punct de vedere politic, insula era impartita in circa 150 de mini-regate numite tuath ; mai multe regate erau sub influenta unuia dominant, numit tuatha ; la randul lor, acestia erau supusi unuia din cei cinci suverani regionali. Ulterior, Irlanda a fost alcatuita din doar patru provincii ;
oamenii nu erau grupati in sate si orase, deoarece locuiau in ferme mici, particulare ;
economia de atunci a tarii era una de tip agrar, foarte rudimentara ;
nu erau emise si nici puse in circulatie nici un fel de moneda, unitatea de schimb fiind vaca.
b. Antichitatea si Evul mediu pana la Henric al VIII-lea.
Singurul cod de legi in vigoare in Evul Mediu in insula era « Brehon laws » – « Legile Brehon », un derivat din irlandezul “breitheamh” care inseamna judecator, sau fauritor de legi. Era in fapt un cod de legi civile si militare care reglementau relatiile proprietar-chirias, parinti-copii, stapan-sclav, ca si atributiile si onorariile unor practicanti ai diferitelor meserii : doctori, profesori, judecatori, muzicieni, etc. De asemenea includea legi despre casatorie, divort, mori, ingradirea proprietatii s.a.
Un exemplu il constituie un fragment din « Cartea Ballymote » (Book of Ballymote), in care un « cruit » (cantaret la harpa – instrument muzical de mare pret la irlandezi, pe care l-au pastrat pana astazi ca pe unul din simbolurile nationale) era indreptatit sa ceara ca onorariu pana la patru vaci, in timp ce alti muzicieni (cantaretii la fluier, de exemplu) nu erau recunoscuti oficial.
Desi pedeapsa capitala exista, era mai putin aplicata, regii adeseori gratiind pe unii aflati in aceasta situatie. Puterea acestui set de legi nu a constat in pedepsirea unora, ci mai mult, in rasplatirea altora. Din aceste legi putem afla ca vechii irlandezi erau in majoritate monogami, insa, in cazuri deosebite, se accepta si o a doua sotie. Aceasta, daca « sotia principala » era bolnava, sau nu putea concepe copii. In acest caz, prima sotie primea o suma destul de frumoasa de la sot.
In ceea ce priveste treptele clerului, recunoscute mai tarziu official de acest cod civil, sunt amintite atat cele ale clerului superior, cat si ale celui inferior si sunt in numar de 7 : lector, usier, exorcist, sub-diacon (subdeochain), diacon (deochain), preot (sacart) si episcop (escop).
Desi erau legi facute intr-o lume pagana, acestea au fost rectificate spre a corespunde standardului moral crestin si au rezistat pana prin secolul XVII.
Increstinarea Irlandei s-a facut de catre « apostolul irlandezilor », Sfantul Patrick, in secolul V. Acest eveniment a schimbat mult cursul istoriei micului stat insular. Mai multe detalii despre el si increstinarea tarii, voi relata mai multe intr-un subcapitol dedicat lui.
Micile formatiuni si state feudale irlandeze au respins incercarea vikingilor de a se stabili definitiv in insula, intre secolele VIII – XI. Acestei perioade de griji ii urmeaza o alta si mai grea, a cuceririi si dominatiei britanice : in anul 1171, regele Henric I proclama suveranitatea statului englez asupra Irlandei. Aceasta situatie a continuat in mod oficial pana in anul 1937.
Vikingii sunt cei care au pus bazele comertului si ale mestesugului in Irlanda. Mai mult, ei au si fondat cele mai mari orase ale tarii : Dublin, Cork, Limerick si Waterford. Cu toate acestea, traditia folclorica irlandeza ii aminteste doar ca jefuitori. Aceasta a ramas in memoria poporului irlandez si datorita faptului ca ei au distrus puternica viata monahala din insula prin raidurile lor nimicitoare de-a lungul secolelor.
In aceasta perioada s-a remarcat prin fapte de vitejie unul din cei mai indragiti eroi ai Irlandei, Brian Boru, in irlandeza Brian Boroimhe, care in 999 si 1002 i-a infrant pe vikingi si a castigat titlul de rege al intregii Irlande. In aceasta postura si-a permis sa adopte pozitia de atac, prin propaganda « Razboiul irlandezilor cu strainii », ce a culminat cu lupta de la Clontarf din Vinerea Mare a anului 1014, prin care i-a infrant definitiv pe vikingi, insa a murit ca un mare erou al tarii in urma ranilor primite in timpul luptei ; unii sustin ca a fost cel mai mare erou irlandez.
Perioada 1167-1169 coincide cu sosirea normanzilor in tara, la invitatia regelui Dairmait MacMurchada al Leinster-ului, pentru a deveni marele rege al Irlandei. Se pare ca numarul lor a fost destul de insemnat, din moment ce doar cativa ani mai tarziu, in 1171, Henry (Henric) II-lea era recunoscut drept suveran atat de irlandezi, cat si de normanzi. Astfel, de fapt, cucerirea Irlandei a fost nu atat de mult una britanica, ci, mai mult anglo-normanda, iar « pentru a impiedica, insa, configurarea vreunei domnii suverane din randurile celor implicati la inceput in cucerirea acestei insule, Henric al II-lea, dupa modelul cuceririi normande a Angliei, avea sa preia in scurta vreme controlul asupra campaniei de cucerire (1171) ». Aceasta cucerire s-a facut cu incredintarea fostului papa Adrian al IV-lea, ce a purtat numele de Nicholas Brakespear, singurul papa englez din istorie (1154-1159). Singurul lucru la care englezii nu s-au asteptat, a fost ca noii nobili anglo-normanzi stabiliti in Irlanda, in loc sa produca o « anglizare » a populatiei autohtone, s-au « irlandizat » ei insisi. Rolul regelui in Irlanda l-a avut viceregele, cel dintai fiind Hugh de Lacy.
Cel care a initiat reforma in Anglia a fost tocmai regele Henric al VIII-lea (1509-1547), pentru ca fiul sau Eduard al VI-lea sa o implementeze cat de mult cu putinta, ca in timpul reginei Elisabeta (1558-1602) sa se definitiveze. De fapt, Henric a fost un aparator al Catolicismului in fata lui Luther, primind de la suveranul pontif titlul de « Defensor fidei », insa totul a inceput atunci cand i s-a refuzat recunoasterea divortului sau de Caterina de Aragon, matusa puternicului imparat Carol Quintul. Cu aceasta a trait 18 ani si au avut o fiica, pe Maria Tudor, viitoarea regina a Angliei (1553-1558). Doarece nu i-a aprobat cererea sa de divortnefiind indeplinita nici o conditie pentru aceasta, totusi, regele a divortat si s-a casatorit cu o frumoasa domnisoara de onoare din suita reginei, de la care si astepta un succesor – irlandeza Ana Boleyn. Desi raspunsul papei a fost « non possumus », nunta a avut loc – in taina – la 25 ianuarie 1533 . Astfel, legitima sau nu, irlandezii aveau o regina in persoana Anei Boleyn. Aceasta, spre dezamagirea regelui, a nascut tot o fetita (Elisabeta, mult iubita de popor), ceea ce-i va aduce ulterior inlaturarea de la tron si moartea.
Dupa « inventarea » anglicanismului, englezii au incercat pe toate caile sa-si impuna noua religie in teritoriile cucerite. Astfel, in Scotia si in Tara Galilor au avut rezultatele asteptate, insa, in Irlanda, s-au lovit de refuzul acestora de a se dezlipi de legea catolica. Astfel, Irlanda a ramas pe mai departe o tara catolica. Daca au vazut ca limba irlandeza pierde incet-incet din popularitate in dauna celei engleza, in religie irlandezii si-au gasit un sprijin, un mod de a-si pastra identitatea nationala. In acest sens, remarc faptul ca irlandezii au avut fata de religia lor stramoseasca aceeasi dragoste si acelasi devotament ca si poporul roman, de-a lungul timpului.
c. Irlanda de dupa Henric al VIII-lea
Dupa cucerirea Irlandei, dinastia Tudorilor a inceput sa trimita trupe care sa lupte contra irlandezilor ce nu doreau sa accepte stapanirea englezeasca. Asa se face ca trupele irlandezo-normande (nobilii normanzi stabiliti aici anterior cuceririi) sunt infrante de trupele trimise se Elisabeta I la Kinsale, in 1601. In urma acestei victorii, britanicii au impus un guvern peste intreaga insula. Incepand cu secolul XVI, britanicii au inceput sa trimita multi colonisti protestanti in Irlanda, indeosebi presbiterieni scotieni, care nu au reusit sa inchege comunitati insemnate, decat in nordul tarii, in Ulster, fapt care va avea repercusiuni grave in istoria ulterioara a tarii. Intre anii 1641-1642 populatia catolica irlandeza s-a rasculat contra minoritarilor protestanti ce conduceau tara, insa rebeliunea a fost inabusita de trupele parlamentare ale lui Oliver Cromwell.
O briza de libertate religioasa a fost resimtita de irlandezi, cand a urcat pe tron regele catolic Iacov (James) II (1685-1688), insa, tocmai pentru ca le acorda o oarecare autonomie catolicilor, a scazut foarte mult in popularitate, iar in urma luptelor cu William de Orange s-a vazut infrant. Cea mai cunoscuta lupta dintre cei doi pretendenti la tron a fost cea din 1690, de pe raul Boyne, din Irlanda. Comandantul trupelor lui Iacov al II-lea a fost Patrick Sarsfield, care dupa infrangere a plecat pe continent, pentru a se inrola in trupele ce luptau contra britanicilor. Un fapt aparte a fost acela ca William era ginerele regelui, casatorit cu fiica sa Mary, care era protestanta.
In secolul al XVIII-lea, dinastia Tudorilor a realizat faptul ca Stuarzii (Stuart) incearca sa castige tronul si prin intermediul catolicilor si de aceea au intocmit o legislatie noua, ce inasprea viata acestora. Si prezbiterienii au avut de suferit, dar la o scara mult mai redusa. Puterea a trecut aproape in exclusivitate in mainile micii comunitati ereditar protestante. Abia prin 1778 au inceput sa fie abolite aceste legi restrictive si umilitoare. Razboiul de independenta din Statele Unite a creat valuri de framantari sociale si in micuta insula irlandeza. Astfel, guvernului irlandez aservit Londrei pana atunci, i se recunoaste independenta in anul 1782 . Asadar, Irlanda continua sa fie parte a Coroanei, dar ca si regat distinct ; in realitate tot exista o mare influenta londoneza, intrucat administratia era numita de rege/regina.
Proximitatea Irlandei cu Franta face ca si ecourile Revolutiei franceze sa se resimta din plin in tara. Cea mai insemnata masura luata de irlandezi in scopul inceperii unei reforme si chiar a luptei de independenta a fost crearea « Societatii Irlandezilor Uniti » (« The Society of the United Irishmen ») in 1791. Desi minoritari in tara, prezbiterienii din nord au fost majoritari in aceasta “Societate”. Cele mai cunoscute nume de militanti ale lor au fost Theobald Wolf Tone (un chei din Dublin poarta numele sau) si Sir Edward Fitzgerald. In 1798 s-a iscat Rebeliunea Irlandezilor Uniti, care, desi a primit sprijin din partea francezilor, a fost inabusita rapid de catre trupele imperiale. Consecinta cea mai grava a fost aceea ca proaspatul govern de la Dublin a fost desfiintat in 1800.
Desi catolicii agitau spiritele cat de mult puteau, britanicii nu au facut nici o concesiune in ce le priveste drepturile, iar reprezentantii irlandezi, chiar daca ar fi dorit sa faca ceva in acest sens, erau prezenti la Westminster intr-un numar infim raportat la al celorlalte tari. In aceasta perioada se remarca activitatea unuia dintre cei mai cunoscuti si ami iubiti patrioti ai tarii : Daniel O’Connell. Strada centrala, in care este Oficiul Postal General si « Kilometrul 0 », ii poarta numele (O’Connell Street). Avocat de meserie, el a infiintat in anul 1823 « Asociatia Catolicilor », care in foarte scurt timp a capatat, prin aderarea maselor, o puternica trasatura politica. Cea mai insemnata “victorie” a lui O’Connell a fost emiterea “Emanciparii Catolice” (“Catholic Emancipation”) in 1829, prin care masurile restrictive date contra catolicilor erau inlaturate. Dupa ce mitingul din 1843 din capitala a fost imprastiat de britanici, ideea insurectiei a stralucit in mintile multor irlandezi, desi aceasta a esuat si in 1848. Aceasta a fost dusa de nou infiintata miscare numita « Irlanda Tanara » (« The Young Ireland »).
Pe langa toate aceste framantari sociale, mai trebuie amintite si cele economice, pentru ca razboiul din Europa a indus si in Irlanda o criza economica. Ea a fost accentuata si de faptul ca principala cultura a tarii – cartoful – a fost trimis in cantitati uriase pentru hranirea armatei britanice. De asemenea, cel mai mare sector economic (agricultura) a suferit o modificare cu repercusiuni grave asupra angajarii si a fortei de munca : s-a trecut de la cultivarea pamanturilor, la pasunare. In plus, populatia a atins cifra de 8 milioane de locuitori in 1841, dintre care circa doua treimi depindeau de agricultura. Daca toate acestea nu pareau deajuns, intre anii 1845-1848, pamantul nu a mai produs aproape nimic. Aceasta a facut ca populatia sa fie redusa cu cel putin 2 milioane de oameni, pana in anul 1851, fie din cauza infometarii, fie a emigrarii in Nordul Americii (mai ales in S.U.A.), fie in Britania, sau in alte parti de pe glob.
Lupta pentru reforma agrara si independenta a fost preluata de o noua asociatie, numita « Irish Republican Brootherhood » (« Fratietatea Irlandezilor Republicani »), sau « The Fenians », ori simplu, « IRB », ce a fost fondata in 1858.
In perioada 1868-1879 s-a declansat o fobie impotriva catolicismului in spatiul britanic. Asa se face ca “papistasii” plecati in Anglia in timpul Marii Foamete au format adevarate ghetouri si erau vazuti mai mult ca si cetateni de mana a doua. Intre englezi se vehicula ideea ca irlandezii sunt incapabili de a se conduce singuri si au nevoie de mana ferma a anglo-saxonilor sa-i tina sub control. Prin urmare, rezultatele acestor opinii rasiste s-au resimtit si in Irlanda. Daca in 1932, dintr-un total de peste 7.500.000 de locuitori, doar 92.141 de irlandezi aveau drept de vot – adica putin peste 1% din populatie, aceste date s-au schimbat destul de incet, astfel incat, in 1867, electoratul irlandez s-a ridicat la 225.551 alegatori (circa 4,2%), ca abia in 1872, cei mai multi dintre irlandezi sa poata vota fara intimidare. Prim-ministrul britanic William E. Gladstone a promis irlandezilor in decembrie 1868 ca le va da justitie (“justice for Ireland”). Spunea ca « problema Irlandei » este una de proasta guvernare si, in consecinta, se impune o reforma , un Program pentru Irlanda. Decizia a fost luata tinand seama de doua considerente : observarea simtului nationalist din Europa si situatia politica fragila in care partidul premierului se afla. Asa, cauta sa-si atraga electoratul irlandez de partea lui. «Programul» avea trei puncte – intr-adevar, esentiale :
desfiintarea Bisericii Irlandei (anglicane) ca si Biserica nationala ;
infiintarea unei Universitati catolice ;
protejarea fermierilor arendasi.
Conform recensamantului din 1861, dintr-un total de 5.750.000 de locuitori, circa 4.500.000 erau romano-catolici. Aceasta inseamna ca in Irlanda erau atunci mai putin de 700.000 de anglicani, care nu puteau reprezenta Biserica nationala, ci, doar una straina. Astfel, vedem ca masura lui Gladstone era pe deplinjustificata. Daca prima masura a venit imediat, celelalte doua au luat ceva timp spre a fi intocmite si impuse.
In urma acestei masuri, pentru a castiga simpatia localnicilor, premierul britanic a dispus ca vocea poporului sa poata fi auzita prin doua organisme extreme de puternice : Ierarhia Catolica Irlandeza si Societatea Eliberatoare Britanica. Cu toate acestea, nu au lipsit si protestele din partea protestantilor, mai ales ale celor din Ordinul Portocaliu (Orange Order). In 1970, liderul irlandez Isaac Butt (1813-1879) a infiintat organizatia nationala « Home Rule » (Regula Casei), principala miscare de rezistenta a irlandezilor.
Acest pas reprezinta unul de cotitura in istoria moderna a Irlandei. Daca pana acum jocurile erau facute cu intimidari si presiuni, in aceste alegeri, rezultatele au fost pe masura asteptarii irlandezilor : desi avea doar doua luni de existenta, Home Rule League a castigat 59 de locuri, in timp ce liberalii au scazut de la 65 la 12 locuri, iar conservatorii, de la 40 de locuri au ajuns la doar 32. Desi ar parea ca totul ar fi fost in favoarea Irlandei, in urma alegerilor, s-a ales un nou premier la Londra, Benjamin Disraeli, un adept infocat al imperialismului si colonialismului britanic, ce a detinut aceasta functie pana in 1880. Acesta actiona impreuna cu colegii lui independent de grupul irlandezilor, astfel incat toata stradania acestora din urma parea a fi in zadar.
Intre 1870 si 1882 s-a consemnat si o alta «criza» : cea a pamantului (mai propriu spus ar fi al proprietatii). In 1970 s-a dat Legea Pamantului (Land Act), prin careintre proprietari si schiriasi s-au stabilit norme si reguli clare, fiecare cu clauze si drepturi bine stabilite. Desi principala tinta era siguranta chiriasului, s-a omis chiar impunerea unei/unor clauze in ceea ce priveste controlul chiriei. Dupa o perioada destul de promitatoare in agricultura, s-a ajuns la practicarea agriculturii de subzistenta, in care domina o mono-cultura : a cartofului. Daca in 1878 s-au estimat venituri de 32,7 milioane de lire, in anul urmator s-a ajuns la doar 22,7 milioane. Acestea s-au datorat mai cu seama datorita vremii nefavorabile. S-a ajuns in 1878 la 843 de parasiri de domiciliu, din cauza conditiilor vitrege si a foamei. Totusi, foarte putini au plecat in America, deoarece si acolo s-a resimtit o criza economica. O situatie similara a fost si in agricultura din Scotia si Anglia. De aceea, cei ce au ales sa plece, au facut-o fie in estul tarii, fie in nord. Cel mai afectat judet din tara a fost Mayo, in vestul tarii, pe coasta Atlanticului.
La toate miscarile politice, se adauga si cele sociale, indeosebi ale taranilor “agitatori”, care au ajutat liderii nationalisti irlandezi sa initieze miscarea numita « Noua Plecare » (New Departure). Scopul ultim al acestora era reforma agrara (land reform). Cei trei mari barbati aflati in spatele acestei miscari au fost Michael Davitt din miscarea Fenian, Charles Stewart Parnell (liderul Home Rule) si John Devoy (lider Clan-na-Gael si lider Fenian). Acestia au fost ajutati si de « Liga Femeilor », condusa de sora lui Parnell, Ana. Cel din urma, Devoy, fiind unul din cei mai influenti americani-irlandezi, a beneficiat de sprijinul a circa 10.000 de membri irlandezi din S.U.A., din toate paturile sociale – medici, avocati, muncitori, ziaristi, etc. Abia acum s-a ajuns la exprimarea libera a ideii ca taranul trebuie sa-si poata cumpara pamant, nu doar sa-l foloseasca in arenda, de la proprietar (in engleza « landlord » inseamna atat proprietar de pamant, cat si cel ce inchiriaza o proprietate). Rascoala poarta numele de “Razboiul Pamantului” si a avut loc in perioada 1879-1882. In manifestele scrise de femeile Ligii era descris si programul « Irlanda pentru irlandezi. Pamantul pentru popor ».
In august 1881, a intrat in vigoare Legea Agrara (Land Act), iar la 18 noiembrie a aceluiasi an, au fost arestati liderii Land League; rolul acestora a fost luat de femeile din liga, inspirand chiar si femeile americane in ce priveste sprijinul adus patriei. Dintre toti luptatorii acestei perioade, cel mai iubit de catre irlandezi, a fost Charles Parnell, ce a murit in Anglia la 6 octombrie 1891. Trupul sau a fost adus in Dublin si inmormantat in cel mai mare cimitir din tara – Glasnevin, iar pe mormantul sau apare gravat un singur cuvant : Parnell. Una din strazile centrale ii poarta si astazi numele.
In 1898 s-a reimplementat ideea separatismului in randul maselor populare si s-au infiintat doua partide politice puternice: Partidul Republican Socialist Irlandez (in 1896 de catre James Connoly) si Sinn Fein (in 1908 de catre A. Griffith). In context international, era momentul optim, intrucat razboiul « Boer », dus de britanici cu olandezii stabiliti in Africa de Sud asupra minelor de diamante descoperite acolo, au mai slabit atentia asupra micutei, dar hotaratei tari vecine. Arthur Griffith chiar a mers in Africa de Sud pe o perioada de doi ani, spre a ajuta Brigada Irlandeza condusa de maiorul John MacBride sa lupte contra englezilor. Reintors in tara, a publicat ziarul United Irishmen in care isi expune opiniile in legatura cu lupta contra imperiului.
In secolul XVII, circa 500 de familii de hughenoti – protestanti francezi – s-au mutat in nordul Irlandei, in jurul orasului Lisburn, aducand cu ei mestesugul tesutului. Intre 1830-1850 s-au introdus in tara o multime de masini cu motoare pe abur, care au marit puterea si viteza de procesare a lanii si celorlalte textile, incat, doar in Belfast erau angajati peste 40.000 de oameni numai in acest domeniu – cei mai multi, femei si copii. Copiii, incepand cu varsta de 8 ani, mergeau de la ora 6 dimineata la amiaza, iar apoi, cateva ore la scoala. Sindicatele au aparut abia prin anul 1911 si chiar si dupa aceea, conditiile de munca rau ingrozitoare, sindicatele fiind pe mai departe conduse de englezi. In Derry (judet aflat astazi in Nord), majoritatea caselor castigau bani doar prin femeile si fetele ce erau angajate in fabrici. Tot in Nord, la Belfast, s-a infiintat un centru de constructii navale, faimos in intreaga lume. Acest prestigiu s-a faurit in doar doua decade (1850-1871). Aici s-au construit nave de tot felul, cele mai notorii fiind transatlanticele White Star Line si Titanic (46.000 tone). Cel din urma s-a scufundat la 14 aprilie 1912, in care au pierit 1513 vieti. Angajatii erau atat de mandrii de al, incat declarau celor dragi ca « nici Dumnezeu nu ar putea scufunda aces vas ». Situatia economica era mult mai grea in restul tarii, mai ales in vest si in sud.
Pe langa saracia crunta, un alt flagel a atins populatia : alcoolismul. In 1905 erau pe teritoriul tarii peste 30.000 de localuri publice (numite « public house »), in care se serveau bauturi alcoolice (unul pentru fiecare 146 de locuitori). In Dublin erau nu mai putin de 1151 astfel de « case publice », iar intr-un sat cu 179 de locuitori din judetul Clare, erau 10 localuri. Se afirma ca 46.574 de femei si 27.999 de copii, dintre care 5.807 bebelusi in bratele mamelor lor intrau in aceste localuri. Cu exceptia cazului de evolutie economico-industriala din jurul Belfastului, in insula, progresul thnologic a fost aproape inexistent. Starea economica deplorabila a tarii reiese si din faptul ca circa 75% din locuitorii capitalei erau muncitori necalificati. Majoritatea « dublinerilor » locuiau in mahalale. Din totalul de 300.000 de locuitori, 30% din ei locuiau in conditii inumane, chiar si pentru acele vremuri : fara toaleta in casa, fara bai, iar incalzirea si iluminatul erau minime. Cea mai mare rata a mortalitatii, a cazurilor de tuberculoza si al mortalitatii infantile erau in Dublin. Copiii mureau atat din cauza lipsei medicamentelor si al conditiilor insalubre de viata, cat si din cea a subnutritiei.
In lumina acestor date, cei doi irlandezi care si-au dedicat viata pentru binele fratilor lor muncitori, apar ca si salvatori. Acestia sunt James Connolly si James Larkin. Ei au introdus in tara conceptul de sidicalism, prin care incercau sa dea gradual clasei muncitoare putere cat mai multa. Desi sindicatul numit « Irish Transport and General Workers Union » (ITGWU), infiintat in 1908-1909, a incercat din rasputeri sa imbunatateasca situatia muncitorilor, in perioada ianuarie-august 1913, numai in Dublin au avut loc peste 30 de greve. Acestea au facut ca la sfarsitul lunii august a aceluiasi an, multe firme sa ajunga la faliment, sau sa se inchida, survenind ceea ce se numeste in economia irlandeza (si britanica) Lockout-ul din 1913.
In opozitie cu Larkin, William Martin Murphy a infiintat in 1911 Dublin United Tramway Company (DUCT). Acesta era unul din cei mai bogati oameni din tara, care detinea cel mai mare magazin din tara (Clerys din Dublin, care mai exista si acum) si care controla ziarul Irish Independent. Acesta a chemat vreo 300 de angajatori pe care i-a pus sa semneze ca nu vor primi nici un muncitor care sa fie membru al sindicatului advers.
Ca raspuns la acest sabotaj, Larkin a anuntat ca va vorbi in public in ziua de duminica 31 august (1913). Desi era urmarit in tot centrul orasului, Larkin s-a deghizat – purtand barba – si a reusit sa intre chiar in hotelul detinut de opozantul sau. De la un balcon aflat la primul etaj al hotelului Imperial, s-a adresat multimii. Politia a dat buzna in multime, incercand sa-i disperseze si sa-l poata aresta si pe « idolul » norodului. In acea invalmaseala, au fost ucisi doi oameni si alte cateva sute au fost raniti. Aceasta zi poarta numele de Bloody Sunday, adica Duminica Sangeroasa.
In Dublin s-au organizat mese publice din grija unor oameni cu dare de mana si de suflet, cum a fost contesa Markiewicz, la care s-au adaugat chiar simpatizanti din Regat. Acestia au trimis grevistilor suma de 150.000 de lire si un vas – The Hare – cu provizii impachetate in cutii, in care era mancare ; fiecare cutie continea hrana pentru 5 persoane.
Larkin a fost trimis in detentie in Marea Britanie, de unde s-a intors in 1923. La mai putin de doua luni de la Duminica Sangeroasa, James Connolly a infiintat Armata Cetatenilor Irlandezi (Irish Citizen Army – ICA), pentru a se putea face fata brutalitatii politiei metropolitane. Ca o continuare fireasca a actiunilor, dupa ce in Nord s-a instituit Forta Voluntarilor din Ulster (Ianuarie 1913), la 25 noiembrie a aceluiasi an, s-a infiintat Trupa Voluntarilor Irlandezi, in urma articolului « The North Began » (Nordul a inceput), scris de Eoin MacNeill. In acea seara, la patinoarul Rotunda (actualmente spital maternal) s-au inrolat 3.000 de oameni. Sloganul lor era “aparare, nu sfidare” (“defence, not defiance”). Destinele acestei organizatii au fost calauzite de P.H. Pearse, care a facut lobby pentru miscarea sa chiar si in Statele Unite.
Principalul scop al Voluntarilor irlandezi era acela de a putea asigura siguranta respectarii drepturilor poporului irlandez, amenintat de actiunile incisive ale aliantei conservative-unioniste din nordul tarii – Ulster. Pe fondul acestor activitati paramilitare, evident ca au aparut slogane rasiste, de genul « irlandezii sunt inferiori si incapabili sa se autoguverneze », dar, pe de alta parte, si cele de genul « jucam doar jocuri irlandeze », « fumam doar tigari irlandeze », « ardem tot ce-i britanic, mai putin carbunii lor », sau « vorbim numai irlandeza ». De fapt, tocmai aceasta ultima afirmatie ii impiedica pe multi patrioti sa adere la aceste formatiuni de lupta pentru eliberere, pentru ca nu erau vorbitori de irlandeza, sau o faceau cu foarte mari dificultati. Marea problema a acestor trupe, in special a Voluntarilor, era lipsa a fondurilor, dar mai ales a armelor. Acestia aveau cateva pusti vechi, pe care cu mare greu le-au putut achizitiona, insa foarte putine gloante. Mai mult, in decembrie 1913 guvernul a interzis importul de arme. Norocul avea sa le surada de unde se asteptau mai putin, de la un fost membru al serviciilor diplomatice britanice – Sir Roger Casement, care impreuna cu Alice Stopford Green (sotia unui distins istoric britanic), cu Mary Sprin Rice, fiica Lordului Monteagle – Eskine Childers, fost ofiter in armata britanica si scriitor, Conor O’Brian, nepotul liderului din 1848 William Smith O’Brian si Darrell Figgs, ziarist si sciitor, adept al Sinn Fein. Acestia au cumparat si adus din Hamburg 1500 de pusti si 45.000 de gloante. Totusi, acestea au fost putinre comparativ cu ce au primit voluntarii protestanti in nord – 20.000 de pusti.
Anul 1916 readucea speranta in popor, totusi, intr-un moment nefericit din istoria universala, anume grelele pierderi ale aliatilor, in fata germanilor din timpul primei conflagratii mondiale. Britanicii au pierdut milioane de soldati pe frontul de Vest, iar irlandezii au decis sa actioneze acum, acesta fiind momentul ideal. Aceasta « ridicare » a irlandezilor a parut ca « o injunghiere in spate » pentru britanici. In decembrie 1915-ianuarie 1916 s-a decis data insurectiei : Pastile din 1916 (Easter 1916). In Vinerea Mare (21 aprilie) MacNeill a emis un ordin prin care toti voluntarii sa fie pregatiti pentru inceperea “actiunii”, insa, din motive bine intemeiate, aceasta s-a amanat.
Planul initial intocmit de Joseph Plunkett cu doua luni in urma presupunea un numar de 5000 de combatanti, insa acum nu aveau decat 1600 de oameni. Planul consta in inconjurarea Oficiului Postal General (GPO – General Post Office) cu un lant de soldati ; o linie statica de actiune, ce sa nu fie antrenat in luptele de strada, care sa-i destabilizeze. In continuarea planului, s-a trecut la capturarea altor obiective strategice din capitala. Centrul administrativ britanic din Dublin Castle nu a putut fi cucerit. Centrul orasului era, si este considerat si in zilele noastre a fi Oficiul Postal General (GPO), “Kilometrul zero” al Irlandei. Acesta a fost ocupat in doar cateva minute de catre Connolly, iar Pearse a proclamat Irlanda ca Republica. Desi luati prin surprindere, britanicii aveau in Dublin circa 2000 de soldati. Acestia nu puteau sa comunice cu Londra, tocmai din cauza faptului ca telegraful si telefonul erau comandate din GPO. Totusi, instiintarea s-a facut printr-un mesaj «fara fir» transmis dintr-un vas din portul Dun Laoghaire, la putin timp dupa trecerea amiezii de luni. Britanicii au trimis pe loc trupe care sa restabileasca ordinea si disciplina in Dublin. Viteza lor de reactie nu se datora chiar atat de mult fricii de a nu pierde capitala, ci, mai ales aceea de a nu primi, cumva vreun ajutor din partea germanilor. Pana joi, 27 aprilie, in oras au fost peste 12.000 de soldati britanici. GPO a fost incendiat si luptatorii irlandezi au teebuit sa se refugieze din « sediul » lor. Predarea lor a avut loc sambata 29 – duminica 30 aprilie.
Bilantul revoltei a fost sumbru : 450 de morti si 2500 raniti, din care 64 de morti si 120 de raniti din partea insurgentilor, iar aproape 300 de morti si 2000 de raniti, au fost civili. Dintre militarii si politistii britanici, au fost 132 de morti si 397 de raniti, iar daunele totale de circa 3.000.000 de lire, la cursul de atunci. Bilantul real a fost mult mai dureros decat aceasta simpla statistica, intrucat in urma « Ridicarii / Trezirii de Pasti », multi au ramas vaduvi si orfani, fara locuri de munca, iar cea mai afectata a fost patura de mijloc a orasului. Intre 3 si 12 mai au avut loc executiile eroilor irlandezi Pearse, Connolly, Plunkett, Clarke si altii, in total, 15 persoane, sub hotararea cutii martiale. Alti 75 au primit pedeapsa cu moartea, comutata apoi la inchisoare cu executare, intre 3 ani si sentinta pe viata. Intre cei din urma amintiti, au facut parte si contesa Markievicz si Eamon de Valera. Cea dintai, probabil pentru ca era femeie, iar de Valera, pentru ca a fost nascut in America si executia lui ar fi starnit alte revolte.
Deputatul englez John Dillon avertiza ca daca lucrurile se mai repeta, se poate ajunge la varsarea unui rau de sange, iar marele scriitor si filozof irlandez George Bernard Shaw amintea de « riscul de a produce martiri ». Executiile, printre care a fost si cea a lui Sir Roger Casement, pentru sprijinul acordat rebelilor, au starnit furie intre irlandezi, unele din ele fiind de-a dreptul grotesti. In loc sa fie demoralizata, multimea s-a solidarizat si mai mult. Desi aliatii ii rugau pe americani sa intervina in razboi, americanii de origine irlandeza au facut presiuni ca S.U.A. sa ia masuri impotriva atrocitatilor savarsite de britanici in Irlanda si, evident, spre a sprijini recunoasterea independentei acesteia. De aceea intarea Statelor Unite in Primul Razboi Mondial a fost intarziata.
In decembrie 1916 au avut loc alegeri generale, in urma carora fostul premier Asquith a fost schimbat cu Lloyd George. Acesta a decis, spre a-i atrage pe irlandezi de partea sa, sa elibereze 600 de prizonieri politici irlandezi detinuti in inchisorile din Marea Britanie, intre care si doi artizani ai eliberarii tarii –Michael Collins si Arthur Griffith. Se intorceau acasa ca niste eroi, primiti cu manifestatii deosebite. Pentru ajutorarea familiilor condamnatilor politic, s-au infiintat Societatea Nationala Irlandeza de Ajutor si Fondul Voluntarilor Nevoiasi Irlandezi. In Biserica Catolica s-au facut comemorari frecvente pentru liderii morti, prin mese – liturghii.
Contele Plunkett, tatal eroului Joseph Plunkett, a fost ales deputat in nordul judetului Roscommon, ajutat de cei doi mari lideri sus-mentionati, dar si de preotul Michael O’Flanagan, ce a declarat ca Anglia a fost« singurul dusman pe care Irlanda l-a avut in ultima mie de ani ». O situatie similara a fost si in Longford, unde, candidatul Joseph McGuiness a fost ales prin eforturile arhiepiscopului Walsh al Dublinului. La fel s-a intamplat si in estul judetului Clare, unde a castigat nimeni altul decat proaspatul eliberat, Eamon de Valera. Sloganul partidului Sinn Fein era acum « neaga dreptul oricarui parlament strain de a face legi pentru Irlanda »; de aceea alesii lor din au refuzat sa-si ocupe scaunele in Westminster.
La inceputul lui 1918, trupele de voluntari inregimentau 100.000 de oameni. Asa se face ca Voluntarii reprezentau forta militara a poporului irlandez, iar Sinn Fein pe cea politica. In octombrie 1917, de Valera a fost ales in unanimitate presedinte al partidului nationalist irlandez, calitate in care a aratat directia clara pe care viata politica si sociala irlandeza trebuie sa o urmeze : recunoasterea internationala a Republicii Irlandeze si cautarea unei forme de guvernare adecvata situatie de atunci a tarii.
Reactiile britanicilor nu au intarziat sa apara. In a doua jumatate a anului 1917 s-au interzis intrunirile publice, purtarea uniformelor si a armelor de catre civili. S-au facut arestari in randul voluntarilor, dintre care unul, Ashe a murit in grava foamei. La funerariile sale au participat peste 30.000 de oameni, printre care vreo 150 de clerici. S-au tras salbe de foc in aer pentru a-i soma sa se disperseze, iar Michael Collins a tinut un discurs foarte scurt, dar plin de imbarbatare.
La data de 14 decembrie 1918 au avut loc alegeri generale concomitent in Irlanda si Marea Britanie, castigate in mod detasat in Irlanda de Partidul nationalist Sinn Fein, recunoscandu-se primul Parlament Irlandez, numit de atunci – pana in zilele noastre – Dail Eireann. Deoarece liderii moderati ai invingatorilor erau in inchisoare si cei din opozitie au refizat sa participe la prima sedinta, extremistii, indeosebi Cathal Brugha, au emis, semnat si citit Proclamatia de Independenta in trei limbi : irlandeza, franceza si engleza. S-a mai semnat Programul Democratic, un document socio-economic si Mesajul catre Natiunile Libere ale Lumii (Message to the Free Nations of the World), in care se cerea ca statele independente sa recunosca independenta Irlandei. Datorita opiniei internationale extrem de rezervate (nici macar S.U.A. nu a luat vreo decizie), irlandezii au ajuns la o concluzie dureroasa : daca isi doresc acest lucru, acesta trebuie recunoscuta de guvernul de la Londra. Adica, Razboiul de Independenta era iminent.
Primele focuri ale acestui Razboi au fost trase in Soloheadbeg, in comitatul Tipperary, chiar in ziua primei sedinte a noului Parlament – 21 ianuarie 1919, intr-un atac neautorizat si riscant al Voluntarilor. Tocmai stapanirea de sine a Voluntarilor a inceput sa fie marea problema a Parlamentului din Dublin, mai ales dupa ce ei si-au schimbat numele in ceea ce astazi inca exista si constituie cea mai mare organizatie para-militara din lume, dupa declaratiile celor mai multi specialisti : IRA, adica Irish Republican Army (Armata Republicana Irlandeza). Aceasta s-a facut in august 1919 si de atunci, au actionat independent de formatiunile si structurile politice.
Un rol important in lupta de rezistenta l-a avut Michael Collins. Acesta este cunoscut in lume mai mult datorita filmului omonim, in care rolul sau a fost jucat tot de catre un irlandez, Liam Neeson. Collins era atat liderul miscarii de rezistenta, al IRA, dar si ministrul Finantelor , calitate ce-i permitea sa mai ajute trupele irlandeze. Mai detinea propria-i retea de spioni atat in Dublin Castle, cat si in celelalte structuri de conducere si de control britanice, dar si o echipa de asasini de elita, platiti, care ucideau la comanda fara retineri, numit ‘Squad’, sau ‘Detasament’. Stiind acestea, britanicii au pus o recompensa de 10.000 de lire pentru el – o suma imensa la acea vreme. Cu toate acestea, el mai tot timpul pedala linistit pe bicicleta in Dublin, in mod liber, fara a fi deghizat.
Din martie 1920 se agrava situatia. Nou infiintatele trupe de elita Black and Tans (1919) au inceput sa vina in Irlanda incepand cu martie 1920. Acestea si-au dobandit o reputatie de temut intr-un timp extrem de scurt. Lor li s-au adaugat Auxiliarii, formati din fosti ofiteri britanici. erau puternici si fara nici o frica. In Irlanda acestia actionau dupa bunul lor plac, fara a li se impune vreo regula. Asa, ei puteau lua un grup de cetateni drept opozanti ai sistemului britanic si sa deschida focul armelor asupra lor.
Pimarul orasului Cork, Tomas MacCurtain (ce era si comandantul Brigazii nr.1 al Voluntarilor din oras) a fost impuscat mortal in propria-i casa, in fata sotiei sale la 19 martie 1920. Aceasta executie a declansat un val de proteste si sentimente anti-britanice in sudul tarii. Mai mult, noul primar Terence MacSwiney a murit in inchisoare la 25 octombrie a aceluiasi an – 1920. In ziua inmormantarii acestuia – 1 noiembrie – un student la medicina (Kevin Barry) a fost spanzurat in Dublin. Primarul MacSwiney a fost declarat de irlandezi un martir, iar tanarul Barry a devenit un personaj iubit in folclorul irlandez, fiind subiectul multor balade.
Cu adevarat memorabila a fost Duminica Sangeroasa (Bloody Sunday) din 21 noiembrie 1920. Autoritatile militare au organizat blocade pe strazile vitale, perchezitii si arestari, dupa asasinarea a 11 spioni britanici. Pe stadionul din Croke Park se juca in acea dupa-amiaza un meci cu o audienta mare, in care, trupele Auxiliare sperau sa afle cat mai multi membri IRA. Au inceput sa traga in multime, ucigand 12 oameni si ranind alti 60. Acest acces de furie arata, de fapt, neputinta britanicilor de a-i captura pe cei cautati si denota tensiunea si incordarea fantastic de mare ce plana asupra lor.
In istoria Irlandei, pe langa Duminicile Sangeroase din 1913 si 1920, mai apare o « Bloody Sunday », in 1972, datorita evenimentelor din orasul nord-irlandez Derry.
Pe la sfarsitul lui 1920, IRA a infiintat noi unitati militare, numite « columnele zburatoare » (« flying columns »). Formate din 30-35 de luptatori foarte bine inarmati, aceste « columne » se deplasau extrem de rapid pe toata suprafata tarii, mai ales in sud si in vest, hartuind prin atacuri-fulger trupele fortelor Coroanei. Primeau mancare si sprijin de la localnici, atunci cand era nevoie. De aceea, guvernul a declarat legea matriala in 4 judete, fiind decretata pe 8 decembrie (1920) si a semnata de Lordul French pe 10 decembrie. Intreaga administratie a intrat pe mana armatei. Centrul orasului Cork a ars aproape in intregime pana la temelii. Desi anuntul oficial al responsabilului britanic (Sir Hamar Geenwood) a fost ca orasul a fost incendiat de catre proprii cetateni, guvernul, stiind situatia reala, a trimis drept compensatie orasului Cork 3 milioane de lire.
Incepand cu anul 1921 o alta cale de a solutiona problema (si mai ales razboiul) anglo-irlandeza s-a intrezarit : cea diplomatica. Eamon de Valera era convins ca la masa tratativelor il poate invinge pe prim-ministrul britanic Lloyd George. Eamon de Valera este un personaj politic atipic : nascut in S.U.A. in 1882, la New York, din tata spaniol si mama irlandeza, la numai 2 ani a ramas orfan de tata si a fost trimis la bunica ei din comitatul Cork, din sudul Irlandei. Aici i s-a insuflat sputernicul spirit patriotic de mai tarziu, prin preotul paroh.
In mai 1921 au avut alegeri generale. S-au facut doua alegeri generale diferite : una pentru cele 6 comitate din Nord si alta pentru cele 26 din Sud, ca britanicii sa-si fortifice pozitia in Nord, unde aveau mai mare trecere, din cauza protestantismului. Aceasta situatie persista de fapt si acum, cand Irlanda de Nord este parte a teritoriului britanic.
In Nord au castigat detasat Unionistii. Primul Prim-ministru al Irlandei de Nord a fost Sir James Craig. In Sud, Sinn Fein a obtinut 124 de locuri, in timp ce contracandidatii au castigat doar 4 locuri. In urma castigarii intr-o maniera zdrobitoare, s-a decis ca este momentrul optim de a refuza depunerea Juramantului de Credinta Coroanei Britanice (Oath of Allegiance to the Brittish Crown). Acest fapt a impartit tabara politica de la Londra in doua ; unii sustineau ca trebuie trimise si mai multe trupe in Irlanda, in timp ce altii cereau sa se semneze un armistitiu cu irlandezii. Pana sa se ia o decizie definitiva, in Dublin, Custom House – o cladire impozanta si emblematica pentru Irlanda de astazi – a fost arsa complet de catre IRA la 25 mai . Acesta a fost un fel de factor-declansator pentru premierul de la Londra, care, in aceeasi zi i-a scris lui de Valera ca e timpul de a se gasi o solutie pasnica, diplomatica, impreuna cu premierul Nord-irlandez.
Prim-ministrul irlandez a acceptat sa se prezinte la intrunire cu doua conditii :
la aceasta megociere sa nu participe si Sir James Craig ;
sa fie un armistitiu intre fortele militare si politienesti britanice si irlandeze.
Armistitiul a intrat in vigoare in 11 iulie 1921, la amiaza. Un bilant al pierderilor colaterale din perioada Razboiului de Independenta al Irlandei, din perioada 21 ianuarie 1919 – 16 iulie 1921, ar arata cam asa :
Britanicii au avut : – 405 politisti ucisi si 682 raniti;
– 150 de soldati ucisi si 345 raniti.
Irlandezii au avut : 650 de Voluntari ucisi, 866 raniti si circa 6000 de prizonieri.
In acest context, eliberarea celor detinuti nu putea fi o solutie viabila decat in urma Tratatului bilateral britanico-irlandez.
Inainte de a se semna Tratatul, au avut loc patru intrevederi intre premierii irlandez si britanic, in perioada iulie-octombrie 1921. Desi era clar ca trebuia sa participe la negocieri, de Valera a decis ca ramane in Dublin, trimitand o comisie de 6 membri la Londra. Decizia sa a trecut in fata multor irlandezi drept o masura de siguranta, stiind ca vor fi facute unele compromisuri, cum ar fi, de exemplu Irlanda de Nord, consolidandu-si, astfel, pozitia de lider in Irlanda.
Negocierile finale au avut loc intre 11 octombrie si 6 decembrie 1921, in 7 sesiuni plenare. La ele au luat parte : Arthur Griffith (seful delegatiei irlandeze), Michael Collins, Robert Barton, Eamon Duggan, George Gavan Duffy si Eskine Childers. Negocierile s-au intins astfel pe aproape doua luni, in mod voit de catre britanici, epuizandu-i psihic pe irlandezi. In chiar ultima sedinta s-a discutat problema Irlandei de Nord. Prim-ministrul britanic a recurs la un siretlic. A spus irlandezilor ca daca nu vor semna actul, in trei zile va reincepe razboiul. Acesta «cacialma» nu era nici pe departe solutia acceptata de politica si opinia publica brintanica, insa, din cauza stresului, delegatia irlandeza a cedat si cei sase au semnat actul prin care Irlanda de Nord (Ulster) ramanea in posesia Coroanei, la ora 2.10 dimineata zilei de 6 decembrie 1921.
Contitiile Tratatului erau urmatoarele :
Irlandei i se recunosc aceleasi drepturi in cadrul Commonwealth, ca si Canadei, Australiei, Noii Zeelande si Africii de Sud si va fi cunoscuta sub numele de Statul Liber Irlandez (Irish Free State) ;
reprezentantul Coroanei in Irlanda va fi ales in acelasi mod ca si in Canada si va puta titlul de Guvernator-General al Statului Liber Irlandez ;
toti membrii Parlamentului (the Dail) vor depune juramant de credinta regelui Angliei ;
Britania este cea care dispune in continuare ce cele trei porturi : Queenstown (Cobh), Barehaven si Lough Swilly ;
Britania se angajeaza sa apere coastele maritime ale Irlandei pentru urmatorii 5 ani ;
Comisia de Granita va stabili linia de demarcare dintre Nordul Irlandei de restul Irlandei ;
un Consiliu al Ielandei va fi ales, daca si cand Irlanda de Nord va decide sa intre in componenta Stalului Liber.
d. Irlanda Libera
Unii istorici pun dobandirea independentei unor tari catolice din acea perioada (Irlanda si Polonia) si pe seama stradaniilor papei Benedicat al XV-lea (1914-1922), ce a reconvocat reuniunile Societatii Natiunilor, dar si prin enciclicele sale. Cele mai insemnate au fost : « Ubi primum »- 1914, « Ad Beatissimi », cea din 1 august 1917 – o « nota pontificala asupra pacii » (in care afirma ca « pacea nu trebuie sa fie fiica violentei, ci a ratiunii ») si « Pacem, Dei munis », din 1920 .
Desi se dorea obtinerea unei Republici, nu s-a realizat acest lucru, insa, Irlanda a obtinut in principiu ce-si dorea : o viata libera si un viitor asa cum si-l va fauri.
Cu toate acestea, parlamentarii irlandezi s-au scindat in doua tabere : cei care propuneau Tratatul ca pe cel mai bun rezultat ce putea fi obtinut la acea ora si cei care se opuneau oricarui compromis. Intre acestia din urma erau Eamon de Valera, Cathal Brugha (dusmanul nr.1 al lui Collins) si Stack, ce propuneau respingerea Tratatului. S-a trecut la votarea pro sau contra Tratatului in 7 ianuarie (1922). 64 au votat in favoarea Tratatului si 57 contra lui. De aceea cei care s-au opus Tratatului, in frunte cu presedintele Eamon de Valera s-au retras de la guvernare, in semn de protest la 10 ianuarie 1922, ca pe 16 ianuarie sa intre la conducere noul guvern. Atunci s-au intamplat o serie de evenimente – proteste, restructurari, lipsuri materiale, declaratii si intrigi care, toate impreuna, au dus la Razboiul civil. Intrucat trupele militare si politienesti britanice plecau, era necesara inrolarea unor soldati si politisti irlandezi. Asa s-a creat politia irlandeza, ce si-a pastrat denumirea pana astazi : Garda Siochana (Garda Civica).
Protestatarii au intocmit un manifest intitulat « Capetele sus » (Heads Up), prin care populatia era instigata sa se revolte contra pierderii teritoriale suferite de tara. Ca sef al Cabinetului (si ministru al Finantelor), Collins s-a inalnit la Londra cu James Craig, premierul nord-irlandez, pentru a intocmi in act de buna vecinatate, numit Pactul Collins-Craig, semnat la 21 ianuarie.
Razboiul Civil a inceput in iunie 1922. In acesta au murit mari si legendare figuri ale luptei pentru eliberarea Irlandei, incluzandu-i pe Michael Collins, Griffith, Brugha, Boland si altii. Clerul catolic a fost in dubii in ceea ce priveste luarea unei hoatarari in ce priveste cele doua tabere, insa, prin scrisoarea oficiala publicata pe 10 octombrie 1922, au decis sa anunte credinciosii ca cei ce se opun tratatului nu duc decat “un razboi de distrugere, de crima si asasinari impotriva poporului si al guvernului poporului”. Abia in 24 mai 1923 s-a incheiat acest razboi fratricid.
In urma Razboiului Civil, bilantul a fost sumbru : circa 800 de soldati ai guvernului, intre 4000 si 5000 de partea republicanilor, iar in timpul acela, 30% din cheltuieli au fost dedicate luptelor.
Primul presedinte ales al noii Irlande libere a fost W.T. Cosgrave (1880-1965), ce l-a numit pe Kevin O’Higgins vice-presedinte si a hotarat votarea unei noi constitutii, in anul 1922. Statul Liber Irlandez a intrat efectiv in existenta la exact un an de la semnarea Tratatului anglo-irlandez, adica la 6 decembrie 1922. Parlamentul (Oireachtas) era bicameral : Dail Eireann si Seanad Eireann (Senatul).
Hotararile presedintelui Cosgrave au ramas ca pietre de hotar pentru faurirea noii Irlande, al noului stat european. S-au reglementat probleme diverse si stringente pentru tara, cum ar fi problemele pamantului si ale proprietatii, serviciile publice, politia, armata, pensiile si locurile de munca, justitia, moneda nationala, caile ferate si infrastructura, in general, pescuitul, economia, drepturile cetatenesti, etc. O decizie curajoasa si bine venita a fost aceea de a construi hidrocentrale pe cursul Raului Shannon, dar si de a se infiinta prima firma patronata doar pe jumatate de stat, care sa poata gestiona aceasta activitate si aprovizionare cu curent electric. S-a numit (si inca se mai numeste) « the Electricity Supply Board », sau simplu, ESB.
S-au implementat noi legi si acte oficiale, din care amintim doar cateva. Intrucat in perioada august 1923 – februarie 1924 s-au produs aproape 800 de cazuri de jaf armat si incendiere, s-a impus emiterea Actului (Legii) de Siguranta Publica. Ministrul Justitiei de atunci, Kevin O’Higgins si-a dobandit porecla de «Musolini irlandez», insa, masura a avut efectul scontat, restabilin ordinea si disciplina in tara. Intregul sistem de justitie a fost restructurat, astfel incat Legea emisa in 1924 (Courts of Justice Act) prevedea ca cele mai inalte foruri ale justitiei irlandeze sunt Inalta Curte, Curtea de Apel si Curtea Suprema, iar pregatirea tuturor celor implicati in acest sistem va fi facuta de catre Stat.
O alta problema urgenta a fost aceea ca, pe langa patima destul de notorie a irlandezilor – alcoolismul – , in timpul Razboiului Civil s-au agravat atat consumul acestuia ca atare, cat si modul lui de fabricare. De mentionat este faptul ca bautura alcoolica traditionala in Irlanda este « poteen » (in romana se pronunta « pucin »), o bautura spirtoasa, obtinuta din cartofi (cuvintul vine de la « potatoe » = cartof). In vremurile de restriste economica, se putea ajunge si la crima pentru o sticla de « poteen ». Datorita situatiei economice precare din timpul Razboiului Civil, acest poteen era fabricat in diverse moduri, care mai de care mai nociv. Asa s-a ajuns la intoxicarea unora si la dependenta multora de alcool. De aceea « Intoxicating Liquor Act » din 1924 interzice posesia ingredientelor, respectiv a instrumentelor de fabricare a bauturii in cauza. S-au dat peste 12.000 de amenzi in mai putin de un an.
In plan cultural, in 1929 s-a introdus Legea Cenzurii Publicatiilor (Censorship of Publication Act), prin care se incerca restrictionarea publicatiilor “ieftine” ale britanicilor si aparitia unor ziare si reviste de calitate, dar si stimularea activitatii literare a scriitorilor irlandezi, de care au beneficiat mari scriitori ai patrimoniului universal, insa, din cauza puritanismului de atunci, multi au fost si cenzurati, ca fiind « diabolici, corupti si imorali » cum a fost si cazul unor mari oameni de literatura, ca James Joyce, W.B. Yeats si Kate O’Brien. Primul post radiofonic (2RN) s-a infiintat in 1926 la Dublin si in anul urmator la Cork. Primul post national a fost Radio Eireann, in functiune si astazi, care transmite din Athlone din 1930. Acesta a fost cel mai lesne mod de a face anunturi publice in intreaga tara.
Politica externa a fost una, de asemenea, productiva, Irlanda intrand in Liga Natiunilor pe 10 septembrie 1923, desi Marea Britanie s-a opus si, mai mult chiar, a desemnat reprezentanti in alte tari – ambasadori – care sa faca un lobbby puternic pentru independenta totala a tarii si iesirea ei definitiva de sub obladuirea britanica, deoarece era inca o tara membra a Commonwealth. Irlanda a fost primul stat din « Dominion » (fostele colonii britanice aflate inca sub influenta acesteia, dar care sunt libere) care a trimis o reprezentanta diplomatica intr-o alta tara (T.A. Smiddy a fost primul, trimis in S.U.A.).
In 1926 a avut loc Conferinta Imperiala, la care au participat toate statele si teritoriile aflate sub conducerea/influenta britanica, la care delegatia irlandeza, formata din doi reprezentanti au luptat asiduu pentru recunoasterea suveranitatii statelor in cauza, indeosebi a Irlandei. Eforturile lor nu au fost in zadar. In decembrie 1931 a intrat in vigoare Statutul Westminster, prin care se stipula ca nici o lege a Marii Britanii nu este extinsa la aceste tari, decat daca se doreste de catre ele ; orice lege emisa la Londra poate fi scoasa din legislatie daca se doreste. Asadar, este un pas urias in calea deplinei libertati si iesiri de sub jugul secular al dominatiei britanice. Irlanda a facut un pas inainte, cerand ca ea sa poata emite singura propriul ei sigiliu, ca semn al suveranitatii. Acesta era Marele Sigiliu al Statului Liber Irlandez (Great Seal of the Irish Free State).
Comisia de Granita / The Boundary Commission si-a avut originile in articolul 12 al Tratatului anglo-irlandez din 1921. Desi in celelalte cazuri de dupa prima conflagratie mondiala disputele teritoriale s-au rezolvat, in cazul de fata, datorita Razboiului Civil, totul s-a amanat pana in 1924-1925. In timpul in care Republica se afla in plin razboi civil, Nordul si-a consolidat pozitia, adoptand politica “ceea ce avem, noi pastram”. Situatia in care Guvernul din Dublin se afla, facea foarte grea guvernarea celor 26 de comitate, astfel incat a mai primi inca 6 cu probleme religioase si entice, i-ar fi ingreunat peste masura sarcinile. In plus, o eroare din partea sa facea ca separarea sa fie aproape consfintita, deoarece s-au montat centre de trecere vamala cu Irlanda de Nord. Intrunirile celor doua comisii s-au facut intre 6 noiembrie 1924 si 7 noiembrie 1925. S-a tinut cont de ceea ce se stia mai dinainte si anume ca facorul principal care a facut aceasta delimitare a fost cel religios. Desi se dorea un schim teritorial si de populatie intre regiunile majoritar catolice din Nord cu cele protestante din Republica, s-au pastrat fostele limite stabilite la Londra in 1921. Ceea ce nu a reusit Comisia pe cale diplomatica, a incercat sa faca IRA cu forta. Inca mai persista frica si teroarea in Nord.
Irlanda, datorita factorului istoric si al asezarii geografice, a fost izolata si din punct de vedere economic. Trebuia sa afle calea optima de a se autogospodari. Taxele erau mici din cauza lipsei locurilor de munca si al veniturilor mici (de multe ori inexistente), familiile tinere abia reuseau sa plateasca ratele sau chiria. S-au redus pensiile, iar emigratia a continuat, mai cu seama spre S.U.A.
In doar cinci ani (1926-1931) numarul celor angajati in industrie a crescut de la 103.000 la 110.000. Un ajutor mare l-a primit din partea bancilor care au acordat Irlandei un imprumut de 10 milioane de lire, din care s-au imprumuturi cei dornici. Asa au facut marii fermieri si cei care si-au deschis pravalii, magazine sau fabrici. Corporatia de Credit Agricol a acordat credite fermierilor care doreau sa fie competitivi intr-o lume in care competitia si standardele cereau ca agricultura sa se faca mecanizat si organizat.
In agricultura s-a incercat – si reusit – imbunatatirea procesului de fabricatie a produselor alimentare. S-au adoptat reguli stricte de igiena si controlul calitatii, incat Irlanda a devenit un exportator recunoscut pentru calitatea si seriozitatea produselor sale. Asa a ajuns cunoscuta prin produse alimentare ca : lactate, bauturi alcoolice, carne, ciocolata, biscuiti si altele. Cea mai mare piata externa a fost, evident, cea britanica.
Implementarea Legii Agrare (Land Act) in 1923, de catre cabinetul ministrului Patrick Hogan (1923-1932) a fost o necessitate, deoarece 2/3 din populatie traia in mediul rural si cele mai mari venituri erau din agricultura. S-a trecut la o crestere intensiva a animalelor, mai ales al bovinelor, al ovinelor si al pasarilor. Din 1928, cartoful (o resursa nestemata) a devenit obiectul multor inspectii si controale, pentru a se obtine soiuri cat mai rezistente, mai productive si mai rentabile. In orasul Carlow s-a infiintat o fabtica de zahar in 1926, iar din anii ’30 a devenit exportatoare de zahar.
Aproape de orasul Limerick, s-a construit o hidrocentrala pe Raul Shannon, ca parte a Proiectului Shannon (Shannon Scheme). Orase destul de mari, ca Sligo, Tralee, Athlone, Kilkenny erau neelectrificate pe la mijlocul anilor ’20, iar in capitala, doar una din trei case era iluminata electric in 1923. Pentru aceasta au fost chemati consultanti germani de la firma Siemens-Schuckert si au lucrat 4000 de muncitori care castigau maximum o lira pe saptamana. Desi planul de constructie a inceput prin 1924, abia in 1929 a inceput producerea de curent electric aici. Electrificarea a dat un imbold economiei irlandeze, aproape intreaga industrie tinzand sa fie dependenta de electricitate.
Eamon de Valera a ajuns din nou la conducere in anul 1932. Agenda noului presedinte a inclus intre punctele esentiale problemele legate de pamant si, in mod obsesiv, dar firesc, completa independenta politica fata de Coroana britanica.
Tensiunile dintre Dublin si Londra nu au fost in aceasta perioada de factura politica, ci economica, unii analisti numind schimburile de politici economice si de import-export dintre cele doua tari Trade War (Razboiul Schimburilor – de marfuri). In aceasta situatie, cea care a avut de pierdut cel mai mult a fost Iranda, exporturile ei fiind aproape in exclusivitate destinate Regatului Britanic. Veniturile au scazut de la 35,8 milioane in 1929, la 13,9 milioane in 1935, iar numarul somerilor a urcat de la 29.000 in 1931, la 138.000 in 1935. Acest impas economic s-a remediat prin Intelegerea Anglo-irlandeza (Anglo-Irish Agreement), semnat in 25 aprilie 1938. Irlandei i se inapoiau cele trei porturi ramase dupa semnarea tratatului in posesia britanicilor, insa, trebuia sa plateasca Londrei compensatii in valoare de 10 milioane de lire sterline, pentru daunele provocate.
In 1936 s-a intamplat un eveniment marcant pentru evolutia Irlandei. La 20 ianuarie, regele George al V-lea a murit. In semn de respect, toate drapelurile arborate pe cladirile publice din Irlanda au fost coborate pe jumatate, insa nici un reprezentant oficial al tarii nu a participat la ceremonia de incoronare a noului rege, Eduard (Edward) al VIII-lea. Acesta a abdicat in decembrie (acelasi an), pentru a se casatori cu o americanca divortata, Wallis Simpson, starnind indignarea Parlamentului, al Bisericii Anglicane, a poporului de rand si a Dominioanelor. Locul i-a a fost luat de fratele sau, George al VI-lea.
Profitand de evenimentele de peste mare, de Valera a emis o noua Constitutie (Bunreacht na hEireann), in 1937. Intre cele mai importante schimbari constitutionale, trebuie amintite urmatoarele :
numele oficial al tarii este Eire / Ireland ;
presedintele tarii (Uachtaran) este ales de popor prin vot liber pe o perioada de 7 ani si poate fi reales o singura data. Douglas Hyde a fost primul presedinte ales al Eire, intrand in biroul presidential la 25 iunie 1938 ;
prim-ministrul (Teaoiseach) este conducatorul guvernului ;
Al Doilea Razboi Mondial
Primul presedinte al noii Irlande, Douglas Hyde, un invatat protestant, a fost investit in aceasta functie cand tensiunile cu englezii s-au cam stins si tara incepea sa se redreseze economic. Totul avea sa se naruie cand Germania nazista invada Polonia, pe 1 septembrie 1939. Irlanda a ales sa fie neutra, alaturi de Elvetia, Norvegia, Danemarca, Belgia, Portugalia si Suedia. A fost singura tara din fostele Colonii ce a ales neutralitatea. Ca o masura de siguranta s-a infiintat Ministerul Aprovizionarii, pentru a se putea livra marfurile si mai ales alimentele in conditii dificile. S-a introdus rationalizarea, fiecare irlandez primind un carnetel cu cupoane pentru tot ce era rationalizat : combustibili, gaz, ulei, ceai, unt, faina, etc. Tara a inceput sa fie in lipsuri din ce in ce mai mari, mai ales ca in vara anului 1941 a izbucnit o epidemie a « vacii-nebune » (foot-and-mouth), in urma careia au murit zeci de mii de animale.
Au aparut Fortele de Aparare Temporara, pe baza de voluntariat, cu diferite unitati : Fortele de Aparare Locala (LDF – Local Defence Forces), Serviciul Maritim, Corpul de Cavalerie, Corpul de Aviatie. Aviatia dispunea de doar 6 avioane de lupta, vechi, luate in regim de urgenta, la « mana a doua ». Norocul irlandezilor a fost ca nu au fost atacati nici de nazisti si nici de britanici, pentru ca nu ar fi avut nici macar o sansa in fata lor.
Desi Winston Churchill a propus mai multe planuri de cooptare a Irlandei in lupta contra nazistilor, irlandezii au refuzat foarte diplomatic propunerile facute, pastrandu-si neutralitatea. 112 avioane britanice au cazut pe tritoriul Irlandei, iar supravietuitorii au fost trimisi inapoi in Regat. Peste 50.000 de irlandezi s-au inrolat in trupele britanice, castigand 780 de decoratii, intre care si 7 medalii de onoare « Crucea Victoriei ».
Germanii au trimis un reprezentant la Dublin pe durata razboiului, in persoana doctorului Edouard Hempel, care nu era membru al Partidului Nazist, insa primea instructiuni direct de la Furer. Rolul sau era de a se asigura de pastrarea neutralitatii Irlandei, care oferea o siguranta mai mare germanilor decat britanicilor.
Daca Irlanda de Nord era un adevarat teatru de razboi, in Sud nu s-au semnalat pierderi mari nici materiale si nici umane (doar doua victime). Duceau o viata mult mai apropiata de normalitate, tocmai ca un avantaj al cartii neutralitatii guvernului de Valera. In Nord, doar in raidul asupra Belfastului, au pierit 700 de persoane, majoritatea femei si copii.
Irlanda dupa al Doilea Razboi Mondial a avut o situatie economica grava, nu datorita razboiului in sine, ci a urmarilor lui. A crescut rata somajului, s-au facut scumpiri mari, a crescut rata emigratiei si s-a rationalizat si painea. Mai mult, era o criza nationala de ciment si lemn, ce facea contructiile de noi imobile, pur si simplu, imposibile. Cu toate acestea, dupa teminarea razboiului Irlanda a trimis tarilor Vest-Europene alimente si imbracaminte in valoare de 3 milioane de lire si acceptul de a primi eventuali refugiati care doreau sa se stabileasca aici.
Perioada de dupa razboi a fost si una de mari framantari sociale. Profesorii, sprijiniti de cler (Arhiepiscopul McQuaid) au fost in greva intre martie si octombrie 1946. Au fost ani cu recolte foarte slabe si pe deasupra, iarna ’46-’47 a fost una extrem de dificila. La aceasta s-a adaugat si criza de combustibil ce a paralizat transporturile si industria. Intre anii 1945-1948, au emigrat 125.000 de irlandezi, dintre care 67.000 erau femei, ca intre 1951-1956, numarul celor care au plecat din tara sa atinga cota de 200.000 de emigranti.
In 1948 Irlanda a devenit membu-fondator al Consiliului European si al Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OEEC), pentru ca in anul urmator, in noiembrie, premierul John A. Costello sa declare in Camera Deputatilor (Dail) tara sa dept Republica Irlanda (Republic of Ireland). Marea Britanie a trimis un mesaj de felicitare pentru noua republica si a cerut sa aiba un reprezentant diplomatic la Dublin, pentru a perfecta pe viitor in mod diplomatic orice probleme.
Irlanda este asezata in mod oficial pe harta politica internationala in 1955, cand devine membra a Natiunilor Unite (UN) ; a fost implicata ulterior in operatiuni de mentinere a pacii in Zair (Congo Belgian) si in Cipru. Trupele irlandeze nu s-au implicat in operatiuni militare-propriu zise, ci doar in cele umanitare si de mentinere a pacii. Armata irlandeza este una din cele mai apreciate in cadrul Natiunilor Unite pentru impartialitate si corectitudine, chiar si in zilele noastre.
In 1948 se puneau bazele Fondului Forestier – aproape inexistent – cu un plan de impadurire de circa 10.000 hectare pe an, fata de numai 2.000 cat era pana atunci, iar intre Irlanda si Marea Britanie s-a semnat o noua intelegere de import-export in ce priveste produsele agricole.
S-a intocmit Planul de Reabilitare a Pamanturilor, prin care 1,5 milioane de hectare nefolosite, sau foarte ineficient utilizate sa fie date catre productie, incluzand zonele mlastinoase, ce au fost date ciclului agricol productiv printr-un sistem de drenare bine pus la punct, dar si sa fie beneficiara a Programului European de Recuperare (ERP). Acest program, numit si Planul Marshall, era in fapt unul de ajutorare a tarilor europene, venit din partea Statelor Unite. Irlanda avea sa primeasca 47 milioane de lire sterline pe o perioada de trei ani.
Ministerul Finantelor a avut ca tinta principala aflarea unei solutii optime pentru stabilitatea financiara. S-au implementat planuri si activitati de curatenie in orasele si satele din tara, astfel incat turistii erau tot mai multumiti de frumusetea si ospitalitatea irlandezilor, atat de mult asemanatoare celei a romanilor. In 1952 s-a redactat legea intitulata Social Welfare Act (“Legea Bunastarii Sociale”), prin care se reglementau modurile de compensatie pentru someri si bolnavi, ca si pentru orfani si vaduvi/vaduve. Angajatorii erau obligati sa plateasca salariile saptamanal si la nivel national s-a introdus un sistem de asigurare nationala obligatorie.
Liniile aeriene irlandeze (Aer Lingus), infiintate in 1936 au colaborat cu Brittish European Airways pentru deschiderea unor rute intre cele doua tari. Aer Lingus a deschis tot mai multe linii aeriene internationale, atat pentru a-si spori veniturile din vanzarile de bilete, dar si – mai ales – pentru a-si atrage si aduce singuri proprii turisti in tara. Micutul aeroport Collinstown din Dublin avea sa devina marele Aeroport International Dublin.
In 1959 standardul irlandez de viata era cel mai redus, in timp ce rata emigratiei era cea mai mare din nordul Europei. La fel somajul era foarte ridicat, iar nivelul intelectual al masei de rand a populatiei infim. Motto-ul noului premier a si fost «sa lucram impreuna pentru a reconstrui Irlanda». Aceasta este perioada de modernizare a tarii, intre ’59-’64 Produsul National Brut crescand cu 25%, iar exporturile cu 40%.
Educatia a fost o provocare mare pentru Irlanda, intregul sistem educational ramanand la nivel de organizare si structurare in urma cu 30 de ani, ghidandu-se inca dupa un document din 1930, numit Actul Educatiei Vocationale. Educatia in ciclul secundar a devenit gratuit, iar copiii ce aveau de parcurs mai mult de 5 km pana la scoala primeau transport gratuit pana la cea mai apropiata scoala. Numarul elevilor a crescut foarte mult si scoli noi s-au infiintat in intraga tara, in timp ce scolile vechi au beneficiat de reabilitare si modernizare a echipamentelor.
Un eveniment marcant in istoria moderna a Irlandei l-a reprezentat vizita presedintelui american John F. Kennedy din anul 1963. Acest eveniment a fost urmarit de intreaga natiune datorita postului national de televiziune. De fapt vizita lui Kennedy a fost urmarita de o lume intreaga si datorita faptului ca acesta venea in Irlanda ca un urmas al unor imigranti irlandezi din America, iar el reprezenta o reteta vie a ceea ce insemna povestea de succes a irlandezilor. Si astazi locul de origine a familiei Kennedy mai exista, devenind, evident, un loc de atractie turistica.
In plan cultural, incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea, ni se prezinta o perioada de avant. Un scriitor de seama a fost Douglas Hyde, care, desi era fiul unui ministru protestant, declara ca ar trebui de-anglizata Irlanda, intrucat a fost dezbracata de « caramizile » nationalitatii. Acest avant s-a dezvoltat in toate sectoarele de activitate : literar, economic, social si sportiv, deopotriva. In pofida faptului ca foarte putini irlandezi isi mai vorbesc limba stramoseasca, pe langa religie, au mai gasit un mod de a-si exprima patriotismul : sportul. In acest sens, remarc faptul ca si acum, cele mai iubite sporturi nu sunt rugbyul, fotbalul, boxul sau atletismul – care au adus atatea victorii si saticfactii – ci sporturile traditionale : gaelic (fotbalul irlandez) si hurling (un sport in care o minge aproape identica cu cea de oina, este jucata cu crose de lemn). Cel din urma – hurlingul – ar fi cotat de comentatorii sportivi, drept « al doilea cel mai rapid sport din lume ». Pentru a perpetua acest spirit, in anul 1884 a luat fiinta GAA – Gaelic Athletic Association. Desi sporturile acestea sunt practicate cu entuziasm si in Nord, acestei infiintari de asociatie i s-a dat o conotatie pur catolica prin faptul ca arhiepiscopul Croke a primit titlul de “patron” al GAA. Cu cativa ani in urma, in Irlanda s-au construit doua din cele mai moderne stadioane din lume : unul destinat aproape in mod exclusivist acestor doua sporturi ( Croke Park), si al doilea, destinat mai mult fotbalului (Aviva Stadium). Primul presedinte al GAA a fost Maurice Devin, cel care in 1876 a doborat recordul mondial de aruncarea ciocanului pe Landsdowne Road – nume cu rezonanta si astazi in sportul irlandez (actualul stadion Aviva). Tot legat de sport este si Michael Cusack, care l-a impresionat atat de mult pe James Joyce prin vitalitatea si pasiunea acestuia, incat l-a imortalizat ca pe un personaj – Cetateanul din epopeea Ulise.
O alta Liga infiintata in aceasta perioada a fost cea Liga Galica (Gaelic League), fondata in 1893, de catre Douglas Hyde si Eoin MacNeill, pentru a pastra limba irlandeza si toate celelalte lucruri fundamentale ale culturii si spiritualitatii autentice irlandeze. Atunci s-au tiparit carti si reviste in irlandeza, printre care, un loc de cinste l-a ocupat Gaelic Journal (Irisleabhar na Gaeilge), editat de preotul Eugene O’Growney.
Aportul acestei Ligii a fost major in viata sociala a irlandezilor, trezind constiinta nationala. Dintre realizarile mai importante aminteste istoricul Mark Tierney :
in 1903 s-a infiintat primul colegiu de pregatire a dascalilor in limba irlandeza, numit Colaiste na Mumhan ; in 1915 erau 19 colegii de acest gen, cu 2000 de studenti ;
In 1909 limba irlandeza a devenit limba studiata la nou infiintata Universitate Nationala ;
in 1903 ziua Sfantului Patrick a devenit oficial ziua nationala a Irlandei;
din 1905 Posta Irandeza a acceptat si livrarea de scrisori adresate in limba irlandeza ;
Cu putin inainte de 1890 s-a initiat o miscare literara, ce a implicat, respectiv a dat mari valori literaturii universale : W.B. Yates, John Millington Synge, si altii. Un pas mare pentru cultura nationala l-a constituit si infiintarea Teatrului Literar Irlandez in 1989, de catre Yates impreuna cu alti doi colaboratori si al Abbey Theater in 1905.
e. Politica irlandeza astazi
Irlanda este un stat democratic, independent si suveran, lucru garantat si de constitutie. Aceasta este urmasa unor costitutii mai vechi (1919 si 1922) si a fost adoptata prin referendum in anul 1937. Ea prevede drepturile cetatenilor : pesonale, de familie si referitoare la educatie, religie si proprietatea privata. Constitutia mai prevede ca tara este condusa de Parlament (Oireachtas), care este format din : presedinte (an tUachtaran) si un cabinet bicameral : House of Reprezentative – Camera (House = Casa) Reprezentantilor, in irlandeza Dail Eireann si senatul (Senate / Seanad Eireann).
Presedintele este ales pe o perioada de 7 ani si poate fi reales doar inca o data. El/ea nu are functii executive, insa numeste primul-ministru (Taoiseach – pronuntat « tișoc »), la propunerea « Dail » si fara semnatura sa nu se fac numiri sau destituiri de membri ai guvernului si nici nu se poate dizolva acesta. Irlanda nu are vice-presedinte.
Dupa anul intrarii in vigoare a constitutiei actuale, presedintii Irlandei ai fost : Dr. Douglas Hyde (1937-1945), Sean T. O Ceallaigh (1945-1959), Eamon de Valera (1959-1973), Eskine Childers (1973-1974), Cearbhall O Dalaigh (1974-1976), Dr. Patrick Hillery (1976-1990), Mary Robinson (1990-1997), Mary McAleese ( 1997-2011), respetiv actualul presedinte, Michael Daniel Higgins, ales la varsta de 70 de ani, la 29 octombrie 2011, ocupandu-si functia la 11 noiembrie 2011.
Activitatea legislativa este exercitata de Parlamentul (Oireachtas) bicameral, in timp ce puterea executiva e exercitata de un cabinet, condus de liderul partidului majoritar in Camera Reprezentantilor. Echivalentul Camerei Deputatilor de la noi, Camera Reprezentantilor are un numar de 166 de membri numiti Dail deputy / Teachta Dala, sau simpul TD, alesi din cele 41 de circumscriptii electorale. Fiecare deputat reprezinta intre 20-30.000 de locuitori.
Senatul are 60 de membri, dintre care 11 sunt numiti in mod direct de catre premier. De remarcat este si faptul ca 6 senatori sunt alesi de catre cele doua mari univesitati din tara : National University of Ireland si university of Dublin.
La 4 noiembrie 2013 a avut loc un referendum pentru desfiintarea Senatului. Acesta a fost propus de guvernul de coalitie al lui Enda Kenny, insa a fost respins cu 51,7% in favoarea mentinerii Senatului.
Partidele politice majore sunt : Fianna Fail, Fine Gael, Labur Party (Partidul Laburist), The Progressive Democrats, Sinn Fein, The Green Party (Partidul Verde), Socialist Party (Partidul Socialist).
Irlanda a deținut Președinția Consiliului UE în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2013, care a coincis cu aniversarea a 40 de ani de la aderarea la CEE. In Consiliul European irlandezii au 7 voturi, in Parlamentul European 12 europarlamentari, in Comitetul Regiunilor au 9 reprezentanți, iar in Comitetul Economic și Social, 9 reprezentanți. Este stat membru al ONU, OSCE si OCDE, nu este membru al NATO.
3. Mitologia irlandeza. Religia celtica.
Mitologia irlandeza.
Fiind o zona geografica dominata de dealuri, acestea au primit in cultura celtica in general si in cea irlandeza, in special, o incarcatura mitologica. Astfel se face ca in urma cu vreo 8000 de ani, mortii se ingropau in niste incinte sapate in dealuri, iar localnicii vedeau in aceste ridicaturi de pamant casa spiritelor celor morti. Aceste dealuri, in limba irlandeza poarta numele de « side » , iar in engleza se traduc prin « mounds », care, in mod curios (cred ca influentate tocmai din acest motiv), se traduc prin « movila » si « cavou », deopotriva. O influenta si mai cunoscuta a mitologiei irlandeze in cultura si vocabularul din Occident, o prezinta ziua in care zeii si zeitele intalnesc spiritele pentru a bantui pamantul. Aceasta zi poarta numele de «Samain», care in engleza se numeste «Hallowe’en», prescurtare de la «All Hallows Night» sau «Noaptea tuturor sfintilor». Astfel, s-a ajuns sa se paganizeze o sarbatoare crestina, ce a devenit din ziua sfintilor, una a strigoilor si a monstrilor. Semain inseamna sfarsitul verii (samh = vara, iar fuin = sfarsit). In acea noapte, se credea ca supranaturalul intalneste lumea naturala si ca are proportii si manifestari infricosatoare.
Zeul suprem in mitologia irlandeza este Dagda, care detine ca simboluri ale puterii absolute, trei lucruri : o bata (sau o crosa), o harpa si un ceaun. Simbolistica ar fi urmatoarea : bata/crosa este un semn al autoritatii si al puterii ; harpa arata preocuparea zeului pentru arte – muzica si poezie, indeosebi – in timp ce cazanul/ceaunul prezinta « spiritul Celtic » – putere si vitalitate. Vechile povesti mitologice alcatuiesc o adevarata saga irlandeza, sunt grupate de specialisti in patru cicluri :
ciclul Mitologic ;
ciclul Ulster ;
ciclul Fenian / Ossianic ;
ciclul Istoric / al Regilor.
Un loc aparte il ocupa si regina-mama, adica mama tuturor zeilor : Morrigan. Aceasta este lidera zeitelor in descinderea lor de « Hallowe’en » pe pamant, pentru a teroriza pamantenii. Tot intr-o astfel de zi s-a intalnit si cu Dagda, pe malul raului Unius. Aceasta se spala la rau, iar in urma unei discutii, cei doi s-au imperechiat deasura apelor raului. Dealtfel, aceasta zeita formeaza impreuna cu surorile ei Badb si Macha o triada de vrajitoare ale razboiului si fertilitatii.
Mircea Eliade spune ca numele acestei zeite-mama ar fi Don in Tara Galilor si Danu in Irlanda. In plus, cel care voia sa devina rege putea revendica tronul abia dupa ce s-a casatorit cu zeita tutelara, care purta acelasi nume.
O alta mama a zeilor asociata cu fertilitatea este si Brigit, al carui simbol – focul (sageata arzatoare a lui Brigit) o punea in legatura cu soarele si care, ulterior, a fost un simbol pagan irlandez, increstinat, caci s-a transformat in « crucea lui Brigit ». Acest simbol precrestin este prezent in foarte multe locuri din lume. Ca si zeita-mama, ea era cea care veghe la nasterea copiilor.
Cezar a descris panteonul celtic aidoma celui roman si spunea ca cel mai iubit zeu la celti era Mercur, dupa care vin Apolo, Marte, Jupiter si Minerva. Celtii, insa, nu il venerau pe acesta, ci pe o zeitate asemenatoare, foarte probabil pe Lug, ce era cinstit si pe continent (dovada fiind numeroasele asezari omenesti ce contin si numele « Lug », exemplul cel mai concludent fiind Lugdunum, care este Lyonul de astazi), dar si in insulele nordice. Astfel, ne spune Mircea Eliade, in Irlanda era celebrata sarbatoarea sa. Acesta, in viziunea irlandezilor, era un aprig conducator de osti, ce folosea in lupta si magia. Era, totodata si un « maestru-poet si stramos mitic al unui trib de seama. Aceste trasaturi il apropie de Wodan-Odhin care, si el, a fost asimilat de catre Tacit cu Mercur … ca si Odhin-Wodan, el se caracterizeaza prin capacitatile sale magico-spirituale, fapt ce explica de ce a fost omologat cu Mercur-Hermes ».
In lucrarea sa « De Bello Gallico », Cezar mentioneaza de jertfele inchinate de celti (gali) lui Marte, iar Lucian din Samosata (sec. II d. Hr.) aminteste de Ogmios, ca nume celtic pentru Heracles, care la irlandezi poarta numele de Ogma – luptatorul prin excelenta.
Pe langa mitologia clasica, irlandezii inca mai pastreaza reminiscente ale acestuia, adaptate de folclor, incat din miturile pagane si folclorul popular, a rezultat un hibrid, destul de cunoscut in lume, datorita spiridusilor (« leprechauns » – pronuntat « lepărcons ») care, daca vor fi prinsi, vor aduce noroc. De fapt norocul este adesea invocat de irlandezi. De asemenea, cea mai temuta zana (« faerie », pronuntata « feiri », foarte asemanatoare ielelor noastre) se numeste Pooka si poate lua orice forma doreste, dar cea preferata de ea este a unui cal negru, cu ochi aurii, stralucitori. Zanele, in general, nu sunt prea indragite de irlandezi, pentru ca ele sunt asociate cu moartea omului, prevestind-o cu catva timp inainte, prin simpla ei aparitie.
b. Religia celtilor – druizii
Cultura religioasa in insula a fost in fapt una druida, adica, practicata sub influenta si invataturile unei clase sacerdotale din Galia si Britania (in care se include si Hibernia) cu influente mari in viata sociala, politica, juridica si – evident – religioasa ; foarte puternica inainte de cucerirea romana, si-a pierdut ulterior insemnatatea. Herodot mentioneaza ca ei erau un stravechi trib celtic ce a migrat din tinuturile danubiene spre Galia si Britania, avandu-si originile din Iafet, fiul lui Noe.
Erau foarte apreciati de oamenii ilustri ai vremii lor – Iulius Cezar, Cicero, Plinius cel Tanar, Strabon si altii, deoarece, pe langa preocuparile lor sacerdotale, erau si medici (vraci), astronomi, astrologi, profeti, matematicieni, etc. In cronicile antice apar si conotatii mai putin laudative la adresa lor, ca cele ale lui Platon si Aristotel : « Platon ii mentioneaza intr-o lista a natiunilor dedate betiei, iar Aristotel le mentioneaza indiferenta nepasatoare la pericole, chiar la cutremur si mari furioase ».
Poporul celtic era intr-o continua migratie de-a lungul Europei, in cautarea unui loc in care sa se poata aseza. Amprenta celtica a fost imprimata asupra Europei in doar doua veacuri : de la cucerirea nordului Italiei din secolul V i. Hr. si pana in jurul anului 279 i. Hr., cand a fost jefuit templul lui Appolo din Delfi. Prinsi ca intr-un cleste intre romani si germanici, ambii in plina ascensiune, celtii au inceput sa decada. In vremea imparatilor roani Tiberius si Claudius, s-a incercat eradicarea druizilor, care alimentau « nationalosmul » galic si lupta antiromana. Druizii au reusit sa supravietuiasca in teritoriile insulare mai mult decat pe continent, in Irlanda, de exemplu, dainuind pana in Evul Mediu.
Celtii locuiau in sate si practicau agricultura, prelucrau bronzul si celelale metale cunoscute atunci, iar in plan spiritual, se distingeau prin faptul ca practicau incinerarea mortilor, de unde a aparut, se pare, « cultura campurilor de urne », sau « Urnfield », intrucat cenusa era depusa in urne si abia apoi ingropata in cimitire. Desi impactul celtilor a fost unul destul de important in viata batranului continent, relatarile istoricilor sunt foarte putine si deloc amanuntite. Mai multa lumina s-a facut in acest sens datorita sapaturilor arheologice, datorita carora se cunosc cele mai multe date concrete referitoare la acest popor. Astfel, s-a descoperit ca celtii practicau diferite ritualuri sacre numai in spatii bine delimitate. Mircea Eliade aminteste ca “delimitarea spatiului sacru si simbolistica Centrului Lumii sunt consemnate de autorii antici si se regasesc in mitologia irlandeza”.
Mitologul Darragh Smyth mentioneaza anumite consemnari istorice referitoare la druizi, cum ar fi :
Iulius Caesar vorbea despre scolile druidice / druide in care cursantii memorau foarte multe versuri intr- un timp indelungat, ce putea dura chiar si 20 de ani. In acest rastimp, cursantii memorau si multe cunostinte despre morala, astronomie si filozofie, in forma unor maxime sau zicatori. Tot suveranul roman spunea ca la druizi, ziua incepea odata cu seara precedenta si ca aveau un calendar lunar, intocmit pe o perioada se 30 de ani. Mai mult, ei faceau jertfe animale si umane, insa nu se poate spune cu exactitate daca acestea din urma au fost facute si in Irlanda ;
Diodor Siculus arata o similaritate intre ideea de viata de dupa moarte a druizilor si metempsihoza scolii Pitagorice, cu deosebirea ca druizii nu acceptau ideea de pedeapsa si dreptate dupa moarte ;
Legendele irlandeze spun ca primul colonizator – Partholon – ar fi adus cu el elemente din cultura druida. Acesta a sosit din Grecia impreuna cu sotia sa si cu cei trei fii : Fios (Inteligenta), Eolus (Cunoastere) si Fochmarc (Cercetare / Intrebare), acostand in Golful Donegal ;
Tot legendele irlandeze spun ca primul foc druid a fost facut de catre Mide ; acest foc a ars 7 ani, iar din el s-au aprins toate focurile din Irlanda. Drept recompensa, el si urmasii sai erau indreptatiti sa ceara un sac de grane si un porc de la fiecare casa din tara ;
Vrajile druizilor par a fi fost, in anumite cazuri, foarte puternice ; asa se face ca daca un fir de fan sau de iarba asupra caruia s-au facut incantatiile necesare era aruncat in fata cuiva, aceasta persoana ar fi innebunit ;
Prevestirile (profetiile) erau interpretate din zborul si din plansetele pasarilor. Asa se face ca razboinicii asteptau sa intre in lupta numai cand druizii le spuneau ca este timpul optim sa o faca. Ei puteau prezice si vremea ;
John Toland ii descrie pe druizi ca avand parul scurt si barbi lungi ; purtau haine lungi, iar cand oficiau ceremonii religioase, aveau pe deasupra vesminte albe. Daca pana in ziua de Samain nu erau platite taxele catre druizi, un foc putea fi adus de acestia asupra proprietatii celui in cauza ;
Printre cei mai cunoscuti druizi irlandezi se numara Trosdan, care ar fi inventat un antidot impotriva sagetilor otravitoare ale englezilor, Lucad « cel Chel », care a fost ingropat la Tara in timpul Sfantului Patrick si doi druizi din judetul Roscommon – Ida si Ono, care si-au daruit casa lor Sfantului increstinator al irlandezilor, Patrick, ce a numit-o Elphin (Ailfinn insemnand « piatra alba ») ;
Referitor la pietre, mai exact la structurile megalitice, intre care se disting dolmenele (dolmen insemnand o structura de piatra formata dintr-o lespede de piatra dispusa orizontal pe doua blocuri masive asezate vertical) legendele irlandeze spun ca acestea sunt de fapt altare ale druizilor. Pietrele dispuse in cerc, ar reprezenta locul de sacrificii druidice. Acestea af fi fost facute mai ales in noaptea de Samain, cunoscuta drept o perioada de fertilitate si sacrificiu.
Druizii practicau sacrificiile animale si umane si credeau in medierea intre lumea naturala si cea supranaturala, pastrand totodata traditiile religioase si etno-culturale ale natiunii. Fara a fi un model religios sistematizat si redactat in scrieri de specialitate, informatiile vitale se transmiteau din generatie in generatie, prin viu grai ; nu constituiau o casta inchisa, cum ar fi cea a brahmanilor indieni, desi, in general, funtia aceasta se mostenea ; de asemenea, si femeile puteau fi alese ca druizi. Ca si organizare, aveau o ierarhie bine definita, alegandu-si un lider spiritual.
Societatea celta era stratificata in trei paturi sociale : druizii, care erau preoti si juristi, deopotriva, aristocrati militari (numiti « flaith », adica putere), si patura de jos, oamenii liberi (airig), dintre care cei mai insemnati erau cei care detineau vaci (numiti si bo).
In aceste regiuni cucerite de romani, cultul druid a fost interzis, pentru ca ca nu mai puteau fi stapaniti, din cauza ascultarii deosebite fata de druizi. De aceea, trecand in ilegitimitate, druizii au devenit in ochii localnicilor niste eroi care au pastrat vie constiinta nationala, indeosebi « spiritul celtic » ce inca mai este viu si astazi in Irlanda, Tara Galilor si Scotia. Din cauza caracterului ilicit, nemaiputand fi exprimat liber, informatiile spirituale (destul de greu de receptat si in mod liber) au fost adesea percepute gresit, dand nastere unor credinte si superstitii populare, care au format mai apoi, o mitologie destul de ampla si de variata.
Desi numele lor este asociat aproape in mod automat cu sacedotiul, etimologic, « druid » provine din vechea celta, in care, « druveid » insemna intelept sau mag. Unii cercetatori in domeniu au conchis ca radacina cuvantului ar fi « dru », care inseamna stejar, aducand in favoarea acestei teorii si faptul ca in zona, cultul stejarului era esential, vazandu-l ca pe un simbol al lui Jupiter (Pliniu cel Tanar). Tacit (Tacitus) zicea ca druizii nu permiteau constructia nici unui fel de edificiu religios, caci inchinarea sub un acoperis ar fi o profanare a cadrului divin al naturii. Astfel, preotul celt tăia cu o secera de aur, in noaptea de Anul Nou o crenguta de vâsc, pentru a aduce noroc in noul an. Vâscul (lat. viscum) este o planta semiparazita ce creste pe ramurile unor copaci, indeosebi ale stejarului. Curios este, insa, faptul ca si astazi se mai pastreaza aceasta practica nu doar in Occident, ci si la noi, de o scurta vreme incoace, astfel incat cred ca si ea este tot o reminiscenta a superstitiilor si culturii celtice care dainuie pana in vremurile noastre, ca si altele mentionate anterior.
Druizii credeau ca zeii lor traiesc in copaci, in stanci sau in ape si de aceea aruncau in ape obiecte pretioase, ca si ofrande pentru zei.
Intrucat druizii erau scutiti de plata taxelor si de efectuarea seviciului militar, multi doreau sa devina druizi, insa scoala dura chiar si 20 de ani, pentru ca trebuia sa memoreze numeroase versuri, pentru a nu fi transpuse in scris si, asa, se va pastra casta druizilor departe de masele de oameni obisnuiti. Erau foate curajosi si datorita credintei lor ca sufletul lor va trece dupa moarte in alte corpuri, fiind astfel nemuritori. Dealtfel, credinta in metempsihoza e prezenta si in literatura irlandeza. Fiind preoti, filozofi, dascali si savanti, deopotriva, ei erau foarte stimati in societate. Locul in care se adunau o data pe an pentru celebrarea unei jertfe speciale, dar si a comunica anumite informatii si stiri importante, era numit « Centrul Lumii ». De asemenea, aceste adunari anuale aveau si rolul de a dovedi unitatea lor de credinta, desi se inchinau, adeseori, la divinitati diferite. Era un fel de unitate in diversitate.
Desi multe locuri revendica « intaietatea » spirituala a paganatatii in Irlanda, totusi, un loc special il constituie o veche asezare, la circa 6 mile de orasul Navan din judetul Meath. Acel loc poarta si numele dealului pe care este situata : Tara. Era considerat centrul Irlandei vechi, din cele mai vechi timpuri, pana in secolul al VI-lea. Aici se adunau triburile pentru a-si comemora stamosii divinizati ce erau ingropati pe acea movila ; tot aici se era si sediul marelui rege unde se adunau regii si capeteniile in timpul marilor evenimente sau razboaie.
Tara este o prescurtare de la Temora, care inseamna « Casa Muzicii » (« thead » = coarda muzicala ; « mur » = casa) si a fost mentionata de Ptolemeu, care a numit-o « ilustra ». Astazi atrage multi vizitatori atat interni, cat si straini.
c. « Druizii » de astazi
In lumea occidentala si nu numai (chiar si in tarile battice si in lumea slava – inclusiv in Rusia se incearca reinvierea culturii si spiritualitatii pre-crestine, adica a paganismului. Aceasta miscare se autointituleaza „neopaganism”, si are trei mari grupe : neopaganismul druidic, sau neodruidismul, neo-samanismul si wicca (vrajitoria moderna). La acestea se mai adauga si cautarea disperata de adepti care sa adere la reactivarea idolatriei scandinave, roamne, grecesti, slave, vedice, persane si baltice, incurajandu-i sa fie activi nu doar intr-un plan intelectual, sau teoretic, ci si „spiritual”, prin inchinarea la acei idoli si practicarea magiei. Deoarece se doreste o miscare atat religios-culturala, cat si filozofico-mistica, ea imbina o serie de activitati moderne prin care sa introduca practicile acestea stravechi, printre care, adesea se remarca cele artistice, ecologice si holistice.
Acest termen a aparut in anii 1964-1965 in publicatiile Asociatiei de Cercetari a Vrajitorilor (Witchcraft Research Association) din Statele Unite si Marea Britanie, iar sensul actual al neopaganismului, de adept al idolatriei pagane, a fost introdus de Oberon Zell-Ravenheart, co-fondator al „Primei Biserici Neo-Pagane a Tuturor Lumilor” (All Worlds). Aceasta urmareste reinvierea tuturor aspectelor vietii ancestrale, mai cu seama reconstructia religiei politeiste.
Acestea sunt impartite in organizatii si asociatii, cea destinata neodruisismului purtand un nume irlandez : « Ár nDraíocht Féin: A Druid Fellowship », sau « Propriul nostru druidism / propria noastra magie ». din cauza pronuntie greoaie din irlandeza (se pronunta « riocht fein », miscarea este numita si "ADF". Liderul lor este numit « arhidruid » si este ales in functie ; este secondat de « vicearhidruid ». Curios este ca titlul sau oficial, cu care-si semneaza articolele este de « reverend », lucru care poate (voit) crea si confuzii in randul crestinilor. Au si o scoala pentru studii aprofundate, dar si una pentru viitori « magi ».
Desi numarul lor este de doar cateva mii de adepti in lume, sunt foarte activi atat in incercarea de a convinge oamenii de valorile ancestrale, cat si prin incercarile de a denigra crestinismul, incercand sa arate intr-un fel sau altul superioritatea ideilor lor. In acest fel, se denigreaza sfanta irlandeza Brigit, despre care se spune ca nu a fost un personaj real, istoric, ci doar unul mitologic, fiind in fapt o creatie pagana. Se invoca o mentionare a lui Ptolemeu, in care se spune ca Brigit era o zeitate din Britania si Irlanda, al carei nume s-ar traduce prin « Cea Mare, Cea Exaltata », foarte similara cu Minerva. Se mai aminteste si de cultul exagerat de odinioara a sfintei Brigit, despre care se spunea in vechime ca a fost moasa ce a ajutat la nasterea lui Iisus Hristos. Se mai aminteste si de o practica nascuta intr-adevar din superstitie. Foarte asemanatoare « Sanzaienelor » impletite din florile cu acelasi nume la praznicului « Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul » (24 iunie) si pastrate de catre fete, ori aruncate peste casa, la irlandezi, era un vechi obicei, de a impleti o cruce din paie, numita « Crucea Sfintei Brigit » (« Brigit Cross »), iar paiele ramase in plus, sau cazute in timpul impletirii, erau pastrate pentru uzul familial sau la utilizarea lor intr-o sarbatoare campeneasca, ce avea radacinile in timpuri pre-crestine. Cu toate acestea, desi numele Brigit exista si in cultul pagan, nu inseamna ca Sfanta Brigit nu a fost o persoana reala, vie atat intre credinciosii veacului al V-lea, cat si in constiinta atator milioane de crestini de-a lungul secolelor.
Pentru a stimula si mai mult tineretul, ADF a initiat un program de studii, ce implica activitati in artizanat, literatura (mai ales poezie), dans, magie, arta razboiului, natura, vindecari, cultul pagan si chiar fabricarea berii si uzul acesteia in cultul public.
Dupa ce interesul multora a fost starnit, ADF organizeaza si evenimente speciale atat in Sua si Canada, cat si in Marea Britanie si Irlanda. In Irlanda, evenimentele anului 2014 sunt : Éigse Spiriod Ceilteach (Comitatul Wicklow) – arte si discutii, Celebrarile Lunare (Co. Kilkenny) – ritualuri pentru luna noua si luna plina, Dark Moon Grove – ritual de protectie (desfasurat lunar in Co. Meath), Celebrarea Solstitiului de Vara (Co. Wexford, Co. Kilkenny si Tara – Co.Meath), Ord na Druí Sun Standing Celebration (Co.Roscommon), Pelerinajul la Templul Druid Celtic la Solstitiu (Co.Roscommon). Din prezentarea acestui program si locatiile evenimentelor, se observa ca e acoperita o arie destul de mare atat in activitati, cat si in suprafata tarii. Acestea sunt « intregite » si de scoala pagana, cat si de serviciile pe care asociatia le ofera : « binecuvantari celtice », initiere (si chiar « botez » – punerea numelui), majoratul, logodne, vindecari, consiliere, eliberarea spirituala (alungarea fantomelor) sau echilibrarea emotionala – de « geostres », adica a stresului de acasa si de la servici, deopotriva. Toate acestea nu sunt facute conform unor taxe, insa, la fiecare serviciu in parte, exista o lamurire in ceea ce priveste donatiile asteptate. Dupa cum si era de asteptat, aceasta miscare diabolica cere ajutor pe masura si in toate aceste « servicii » prestate de noii druizi sunt preluate alte practici mai mult sau mai putin « deochiate », ca : echilibrarea Chakrelor, Consiliere personala utilizand Reiki, Vortexhealing, rehidrare, etc.
In urma cu cativa ani, s-a propus constructia unei autostrazi, care sa faca legatura intre capitala si orasul Navan (in care locuiam in acea vreme), iar traseul era destul de aproape de vechiul centru din Tara, simbolic atat pentru istoria tarii, cat si pentru elementele pline de « spiritualitate pagana ». Cei mai multi opozanti ai acestui proiect au fost din randul neopaganilor, care au cerut ca sa fie gasita o ruta alternativa, spre a nu se distruge eventualele vestigii ce ar putea iesi la lumina prin excavatii. Desi proiectul a fost dus la bun sfarsit, a ramas ecoul activistilor vechii irlande. Simpatia cu acestia s-a mai temperat atunci cand s-a cerut ca religia pagana sa fie trecuta in legalitate in Irlanda.
Capitolul II : Diaspora irlandeza. Contributia Irlandei
la dezvoltarea patrimoniului cultural
mondial. Relatiile Irlandei cu Romania
Dupa cum aminteam in capitolul anterior, irlandezii au inceput sa emigreze in masa la inceputul anilor 1800. De atunci si pana acum au emigrat un numar mare (dar necunoscut in totalitate) de irlandezi, in intreaga lume, ducand cu ei spiritul luptator si nationalist, dorinta de libertate si, mai ales, credinta catolica adanc inradacinata in spiritualitatea lor.
Relatiile diplomatice sunt intretinute de acest stat cu peste 90 de tari, cele mai stranse si mai fructuase relatii fiind, evident, cu acele state in care exista o cumunitate mare de irlandezi : Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda si altele.
1. Diaspora irlandeza
Numarul exact al irlandezilor plecat in alte tari nu se poate spune cu precizie ; chiar si o aproximare se face cu mare greu,deoarece exista multe familii mixte. Se spune, de asemenea, ca in Statele Unite este aproape imposibil sa gasesti un american de cateva generatii in S.U.A., care sa nu aiba sange irlandez.
In mod evident, un mare numar de irlandezi locuiesc in Marea Britanie, atat datorita proximitatii de tara-mama, cat si pentru faptul ca acolo au multi prieteni sau rude, este aceeasi limba si mentalitate si chiar afla un salar mai bun. Se estimeaza ca 1 milion de irlandezi nascuti in Irlanda (inclusiv cei din Irlanda de Nord) ar locui in Regat. Pe langa acestia, se mai aduga si descendentii altor irlandezi stabiliti mai inainte. Cu toate acestea, un lucru imbucurator este ca ai nu-si uita radacinile si traditiile stramosilor.
In Europa, exista comunitati de irlandezi in majoritatea tarilor occidentale, si nu numai. Datorita conditiilor vitrege din tara, incepand cu anul 1578, Colegiul Irlandez (Irish College) s-a mutat in Paris, pentru a-i putea pregati pe viitorii preoti catolici. Scoli irlandeze au mai fost infiintate si la Roma, Salamanca, Lisabona sau Louvain. Multi soldati irlandezi au plecat pe batranul continent pentru a se inrola in puternicele armate ale spaniolilor, francezilor sau austriecilor. Mii de irlandezi s-au inrolat in razboaiele de pe continent, in timpul lui Napoleon. Fie ca unii au ramas acolo, fie ca si-au intemeiat familii, iar o parte din descendenti au ramas pe continent, numarul irlandezilor din afara tarii a sporit.
In primii ani ai prezentei lor masive in America, irlandezii au avut un statut ingrat, fiind marginalizati. Ar fi doua mari motive pentru aceasta. In primul rand, au plecat intr-un numar foarte mare si s-au stabilit cam in aceleasi locuri, pentru a forma un grup compact si puternic; in acest mod, forta de munca autohtona a avut mult de suferit. In plus, acceptau si salarii mai mici, pe o munca mai mare, fortati de foametea din tara. Al doilea motiv, ar fi acela ca multi dintre cei plecati la inceput au fost oameni simpli, multi fara nici o educatie – foarte bine claditi, puternici, dar si deprinsi cu bautura si scandalagii – incat au provocat valuri de indignare. In multe localuri publice – baruri – era interzis accesul lor.
Cu toate acestea, prin munca cinstita si perseverenta, au reusit in doar cateva decenii sa schimbe « la 180 de grade » perceptia americanilor in ceea ce ii priveste. Desi munca prestata era una grea, irlandezii munceau pentru 1 dolar pe zi, cat era salarul mediu pe o zi in agricultura, sau in constructii. Una din cele mai grele munci era sapatul santurilor, sau munca la asfaltare si constructia de cai ferate. Tot pentru un dolar. De atunci, in limba engleza, au ramas memorabile cuvintele : « another day, another dollar » : « inca o zi, inca un dolar ».
Stima americanilor pentru irlandezi a crescut exponential in timpul Razboiului de independenta, cand majoritatea lor s-au inrolat sa lupte contra britanicilor, ca o mica razbunare pentru situatia de acasa. Eroismul lor a ajuns sa-i inflacareze chiar pe americani. Patru din cei care au semnat Declaratia de independenta a Statelor Unite au fost nascuti in Irlanda, iar alti noua au fost descendenti irlandezi.
Cel mai mare numar de irlandezi a sosit in nordul Americii, insa, in perioada Marii foamete. Atunci, circa 5 milioane de irlandezi au emigrat in speranta unui trai mai bun. Influenta lor a fost una notorie in orase mari, ca New York (influenta ce a inspirat filmul de succes „Gangs(Găștile) of New York), Chicago, San Francisco sau Philadelphia. Aspiritul lor practic si de organizare a facut ca multi irlandezi sa detina functii inalte in administratie si politie. In numarul presedintilor americani ce descind din familii irlandeze, trebuie amintiti : Andrew Jackson (1829-1837), James Buchanan (1857-1861), Ulisses S. Grant (1869-1877), Woodrow Wilson (1913-1921), John F. Kennedy, Richard M. Nixon, sau Bill Clinton.
In circa 50 de ani, in perioada 1790 – mijlocul anilor 1840, un milion si jumatate de irlandezi au plecat in America.
Se estimeaza ca peste 40 milioane de americani spun ca au stramosi irlandezi, iar un sfert din acestia (peste 10 milioane – adica de vreo doua ori si jumatate numarul celor din tara) sunt descendenti doar ai irlandezilor. De aceea s-a ajuns la formula „irlandez-american”, ce desemneaza pe americanul de origine, sau descendenta irlandeza.
In Canada anului 1867, peste 20% din populatie era irlandeza. Unul din Prim-ministri canadei – Brian Mulroney – a avut radacini din Irlanda.
Pentru a suprima eventualele revolte, autoritatile britanice au deportat in Australia un numar destul de insemnat de patrioti irlandezi, la care se adauga apoi si cei care pleaca din motive financiare. Descendentii acestora insumeaza astazi 30% din totalul populatiei din Australia. Intre cei mai de seama sunt sase prim-ministri dintre anii 1929-1949 si altul – Paul Keating – ales in 1991. Desi este mai cunoscut datorita mediatizarii sale, fotbalul australian ( « Australian Rules » / « Aussie Rules » – adica « dupa Regulile Australiene ») isi are originile in fotbalul irlandez – galic. Datorita asemanarilor dintre cele doua sporturi, dar si a bunelor relatii dintre cele doua popoare, din anul 1984, reprezentantele acestora se intalnesc anual intr-un joc amical ce se disputa dupa reguli speciale.
In Noua Zeelanda numarul descendentilor irlandezi reprezinta »doar » 15% din locuitorii tarii. La fel ca si in tarile sus-amintite, si aici unii irlandezi au castigat funtii inalte : primul premier neozeelandez a fost John Edward Fitzgerald, nascut in Irlanda ; capitanul Hobson, care a semnat actul fondarii statului modern Noua Zeelanda (Tratatul de la Waitangi) a fost originar din Waterford.
Bariera lingvistica nu a fost un impediment prea mare pentru irlandezi, deoarece s-au integrat foarte bine si in tarile Americii Latine. Initial irlandezii – luptatori din fire – s-au inrolat in armatele acestor locuri, pentru ca luptau pentru eliberarea lor, lucru ce ii stimula foarte tare, gandindu-se la tara lor. Daca initial au luptat de partea americanior, impotriva britanicilor, ulterior au luptat si contra acestora, preferand sa lupte de partea unor straini de neamul lor, dar care impartaseau aceleasi idealuri si, chiar mai mult, aceeasi credinta : erau catolici, nu protestanti cum sunt atat americanii, cat si britanicii. Astfel, in capitala Mexicului – Mexico City – un monument aminteste de eroii irlandezi ai Batalionului Sfantului Patrick, care au murit in razboiul din 1847, cu americanii.
In vremurile de pace care au urmat, irlandezii s-au stabilit definitiv in acele locuri, infiintand ferme, ca in Argentina, sau alte mici afaceri.
Tot in Argentina s-a remarcat amiralul William Brown, originar din Comitatul Mayo, care a fondat Marina Argentiniana. Don Ambrosio Higgins (din Comitatul Offaly) a fost vicerege “spaniel” in Peru, iar fiul sau, capitanul Bernando O’Higgins a fost unul din cei mai de seama luptatori pentru dobandirea independentei statului Chile si primul sef al guvernului intre 1818-1823.
Numarul irlandezilor care au ajuns faimosi pe alte meleaguri este, cu siguranta mult mai mare, insa m-am limitat doar la cei mai de seama. Irlanda are cea mai mare rata a emigratiei in randul tarilor europene din ultimele doua secole. Pe langa efectele negative, emigratia a avut si efecte pozitive. Intre acestea, amintesc insasi imaginea frumoasa pe care au reusit sa si-o cladeasca in lume, spiritul de solidaritate si compasiune cu atatea si atatea tari in care au locuit si popoare cu care au intrat in contact si, de asemenea, unii dintre ei sau dintre descendentii lor s-au intors acasa mai instariti financiar si intelectual, deopotriva. Au reusit sa sustina intr-o oarecare masura si economia din tara prin banii trimisi rudelor si mai apoi prin investitiile si strategiile manageriale invatate in strainatate.
Contributia Irlandei la dezvoltarea
patrimoniului cultural mondial. Personalitati
Pe langa implicarile tarii in plan diplomatic si militar amintite anterior, mai trebuie amintit si faptul ca Irlanda a fost implicata si in organizatii internationale financiar-economice si de dezvoltare, cum sunt : Organizatia Natiunilor Unite pentru Industria alimentara si Agricultura (FAO), Banca Mondiala / Banca Mondiala pentru Reconstructie si Dezvoltare (IBRD), Organizatia Internationala de Aviatie Civila (ICAO), Asociatia de Dezvoltare Internationala (IDA), Corporatia Financiara Internationala (IFC), Organizatia Mondiala de Schimb de Marfuri – World Trade Organization (WTO), Organizatia Educationala, Stiintifica si Culturala a Natiunilor Unite (UNESCO), si altele.
Irlanda, desi este o tara mica, incearca sa ajute la dezvoltarea mai multor tari sarace din Africa, Caraibe si din Oceania, atat prin Fondul European de Dezvoltare (EDF), cat si prin propriile-i resurse, incluzand aici si ajutoarele umanitare facute de diferite institutii, intre care la loc de cinste sunt cele bisericesti, prin colectarea de haine, incaltaminte, mancare si bani pentru cei aflati in nevoi si saracie. La aceste organizatii non-guvernamentale se adauga si Organizatii misionare irlandeze, care, pe langa aceste ajutoare materiale, mai trimit si personal calificat in educatie, sanatate, constructii civile, etc.
Intre realizarile Programului de Asistenta Oficiala (ODA) al Irlandei, prin statul a cheltuit in anul 2000, de exemplu, circa 266 milioane euro (circa 210 milioane IR – lire irlandeze), amintim :
acordarea de ajutor umanitar si asistenta in domeniile de baza ale societatii : educatie, sanatate, agricultura proprie, asigurarea apei curate si potabile, protectia mediului, etc ;
acordarea de ajutoare tarilor sarace pentru a-si putea crea un plan de propriu de dezvoltare, mai ales in agricultura ;
acordarea atentiei indeosebi femeilor africane ce constituie circa 90% din forta de munca in agricultura africana ;
ajutorarea sistemelor de sanatate din tarile in cauza ;
Cu unele dintre aceste tari (mai ales din Africa) s-au incheiat Tratate bilaterale de ajutor si asistenta. Agentii nationale de dezvoltare ajuta multe suflete in necazuri si nevoi : Trocaire, GOAL, Concern si Gorta.
Irlandezii, recunoscuti pentru spiritul patriotic si nationalist, impun respect si in alte domenii ale vietii cotidiene. Astfel, la Targul International de la New York din 1939, arhitectul Michael Scott a proiectat Pavilionul irlandez in forma unei cruci celtice. Tot in arhitectura, un irlandez – James Hoban a fost « designerul » Casei Albe din Washington.
Dintre cei mai de seama irlandezi, mai amintim :
In domeniul stiintelor si al tehnologiei, cei mai cunoscuti irlandezi sunt : Robert Adrian (cunoscut pentru descoperirile sale din matematica), Robert Boyle (considerat a fi fondatorul chimiei moderne, dand numele sau unei legi :Legea lui Boyle si care a «descoperit» hidrogenul, fara a-l si numi asa), Sir Francis Beaufort (hidrograful care a creat Scala Beaufort pentru indicarea fortei vanturilor), George Boole – personalitate marcanta in algebra (intemeietorul « algebrei booleane » in 1854, din care au derivat calculele binare – stramosul computerelor de astazi), in teoria probabilitatilor, in logica matematica – logica simbolica – si in ecuatiile diferentiale, care in ultimii 15 ani a fost profesor in sudul Irlandei, la Cork, unde este si ingropat, Louis Brennan (a inventat trenul « mono-sina », adica cel cu o singura sina si a adus ideea torpilei teleghidate), Joycelyn Bell Burnell (a descoperit existenta pulsarului), Nicholas Callan – inventatorul bobinei de inductie si ideei dinamului), Frank Pantridge (a inventat defibrilatorul mobil), George Johnstone Stoney, care a introdus termenul de electron si i-a masurat incarcatura.
In literatura amintesc pe : Lady Augusta Gregory (fondatoarea Teatrului Abbey), James Joyce, George Bernard Shaw, Bram Stoker (autorul romanului « Dracula », care a facut Transilvania in special, si Romania, in general foarte cunoscute in intreaga lume – un fel de publicitate gratuita), Jonathan Swift (care era vicarul Catedralei Sfantului Patrick din Dublin), Oscar Wilde, William Butler Yeats, C.S.Lewis – prolific scriitor laic si de teologie, deopotriva si altii.
Cel din urma amintit in enumerarea de mai sus, Clive Staples Lewis s-a nascut la Belfast si a fost profesor la Magdalen College – Oxford aproape 30 de ani, iar mai apoi profesor de literatură medievală și renascentistă la Universitatea din Cambridge. Desi este cunoscut mai cu seama pentru seria de 7 romane fantazie pentru copii « Cronicile din Narnia», are multe scrieri teologice si morale, sau cu un bogat continut moral. Intre acestea amintesc : The Great Divorce – Marea Ruptură, care este un scurt roman despre un dialog imaginar purtat în Rai între cei mântuiți și cei osândiți ; The Screwtape Letters (tradus în română ca « Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr »), ce cuprinde scrisorile unui diavol bătrân, către nepotul său in care îl învață cele mai « bune » metode pentru a cuceri pentru iad sufletul omului pe care îl are în „grijă” ; Mere Christianity (Creștinism, pur și simplu), The Abolition of Man (Desfiintarea Omului), The Problem of Pain (Problema suferinței) și Miracles (Despre minuni).
Deoarece nu a fost crestin de mic, abia dupa convertirea la crestinism (anglican) a inceput sa fie apologetul renumit, mai ales prin si Apostolul scepticilor.
Unii sustin ca C.S. Lewis si G.K. Chesterton sunt autorii englezi care au influențat în mod semnificativ gândirea lui Nicolae Steinhardt, acesta a citind in mod sigur The Screwtape Letters, „Cartea despre draci” a lui Lewis, dupa cum o si numește în Jurnalul fericirii, și probabil și alte lucrări pe care a reușit să le procure și pentru biblioteca mănăstirii Rohia. Găsim ecouri clare ale lui Lewis încă din Jurnalul fericirii, dar și în alte scrieri și predici ale lui Steinhardt, cum ar fi si „figura dracului contabil”.
C.S. Lewis a fost un autor foarte iubit de mulți ortodocși creștini, atrasi de viziunea sa teologică despre pocăință și soteriologie, de modul în care înțelege raiul și iadul, cu atat mai mult cu cat în acea perioada Biserica Ortodoxă și cea Anglicană purtau un dialog teologic intens, sperând la unirea între cele două Biserici. Lewis este descris de Kallistos Ware, episcop de Diokleia ca un „Ortodox anonim”, cand in revista Sobornost (revistă ecumenică anglican-ortodoxă) a publicat un articol intitulat: "C.S. Lewis: an 'Anonymous Orthodox' ?", in care sustine că Lewis avea tendința să " ne idealizeze pe noi ortodocșii".
In „Scrisori către Malcolm”, Lewis spunea : « Ce m-a încântat cel mai mult la o Liturghie ortodoxă la care am asistat cândva a fost faptul că nu părea să existe o regulă de comportare universal valabilă pentru întreaga congregație. Cineva stătea în picioare, altul îngenunchea, altul ședea, altul mergea; cineva se târa pe pământ ca o omidă. Și ce era cel mai frumos e ca nimeni nu părea să bage de seamă ce făceau ceilalți. Mi-aș dori ca noi anglicanii să urmăm exemplul lor. La noi (anglicani) întâlnești oameni care sunt tulburați de faptul că cel din fața ta se închină sau nu se închină. Nici n-ar fi trebuit să-l vadă, darămite să-l judece‚”Who art thou that judgest Another’s Servant?” (Cine esti tu sa judeci sluga Altuia?) » – Romani 14, 4.
Unii filologi sunt de parere ca si unele opere majore ale marilor scriitori europeni ar fi la origini legende irlandeze. Asa ar fi si cazul povestii de dragoste dintre Tristan si Isolda, ce copiaza pe cale vechi irlandeze (dintre Grainne si Diarmaid), dar si calatoriile fantastice, care au la baza vechi povesti irlandeze, dintre care cea mai cunoscuta a fost una tradusa in latina : « Navigatio Brendani » , sau « Calatoria lui Brendan », adica a Sfantului Brendan.
In muzica sunt renumite trupele de muzica traditionala, care canta muzica specifica pentru atatia turisti cre viziteaza tara, sau achiar pentru publicul din intreaga lume. Dansurile irlandeze – si ele la mare cinste – sunt cunoscute mai ales dansatorului irlandez-american Michael Flatley si trupa sa « Lord of the Dance ». Unul din cei mai cunoscuti pianisti ai secolelor XVIII-XIX a fost John Field, care – spun criticii – i-a influentat pe Chopin si Glinka.
In afara de acestia, sunt cunoscuti artisti si formatii, precum : U2, The Cranberies, Westlife, Boyzone, Sinead O’Connor, Enya, Joe Dolan, Susan McKeown (premiul Grammy), Garry Moore, Christie Moore, Van Morrison, Chris de Burgh (nascut in Argentina, din tata britanic – diplomat britanic si mama secretara irlandeza, s-a stabilit in Irlanda), Jonny Logan, si multi, multi altii. Jonny Logan este singurul artist european care de la debutul Eurovision din 1956 a castigat competitia de mai multe ori ca interpret, in anii 1980 si 1987 (cu cunoscuta melodie « Hold me now »), dar si in calitate de compozitor, in 1897 (cantautor) si 1992. asadar, de patru ori castigator in aceasta competitie, in care Irlanda este lider, cu 7 castigatori.
In lista celebritatilor cu care irlandezii se mandresc figureaza si Rosanna Davison, castigatoarea titlului Miss Univers in 2003. Tatal ei este celebrul cantaret Chris de Burg.
Din lista aproape interminabila de actori irlandezi, trebuie amintiti urmatorii : Pearse Brosnan (James Bond – 1994, 2005), Sir Kenneth Branagh ( un Emmy, 3 Bafta), Gabriel Byrne, Daniel Day-Lewis (britanic la origine, castigatorul unui Oscar), Colin Farrell, Brenda Fricker (Oscar), Brendan Gleeson (Emmy in 2009), Colm Meaney, Jonathan Rhys Meyers, Liam Neeson, Maureen O’Hara, Peter O’Toole (Oscar).
Firi combatante, irlandezii au si numte titluri si madalii in palmaresul lor sportiv :
in fotbal : George Best, Roy Keane, Robbie Keane, Denis Irwin, Shay Given, etc ;
in tennis : John Pius Bolland – 2 medalii olimpice ;
in box : Michael Carruth – aur olimpic, Wayne McCullough – fost campion mondial si medaliat cu argint la Jocurile Olimpice, Barry McGuinon – fost campion mondial;
in rugby : Gordon D’Arcy, Brian O’Driscoll (asmatic, fost capitan al nationalei), Ronan O’Gara, etc. Irlanda este una din echipele puternice ale lumii, participand si la Turneul celor Sase Natiuni;
in atletism : Roy Delany (medaliat la Olimpiada), Pat O’Callaghan (aur olimpic in 1928 si 1932), Sonia O’Sullivan (argint la Olimpiada), Bob Tisdall (aur olimpic), John Treacy (argint olimpic la marathon) ;
in snooker si billiard :Ken Doherty – fost campion mondial la snooker ;
in curse de Formula 1 : Eddie Jordan (fost pilot si proprietar al echipei Jordan) ;
in golf : Paul McGinley ;
in cursele de cai : Vincent O’Brien – numit de cea mai cunoscuta publicatie de gen din lume (Racing Post) drept cel mai bun antrenor de cai din lume. De asemenea, Shergar (proprietatea printului Aga Khan) a fost – se pare – cel mai bun cal de curse din istorie, in « cariera » sa, a pierdut doar doua curse. A « disparut » misterios, in urma unui jaf armat.
In lumea afacerilor amintesc pe : James Gamble (cofondatorul Procter&Gamble), Arthur Guiness (a infiintat celebra bere neagra ce-I poarta numele in 1759), Pat McDonagh (fondatorul lantului de restaurante fast-food Supermac’s), Niall FitzGerald (director executiv al companiei Unilever), David J. O’Reilly (CEO al cunoscutei si controversatei firme Chevron), Peter Sutherland – Directorul « BP Pllc. », adica British Petroleum, prezenta in peste 80 de tari, s.a.
Cea mai mare companie de transfer de bani din lume – Western Union – functioneaza in Europa printr-o firma proprie, specializata cu transferurile de monetar de pe batranul Continent, numita Western Union Payment Services Ireland Limited (sau WUPSIL), cu sediul in Dublin.
Un rol deosebit in descoperirile din lumea tehnologiei l-a avut infiintarea uneia din primele scoli ale stiintelor (1731), servind ca model pentru multe altele ce au fost infiintate ulterior in lume. Numele ei era initial Dublin Society, care mai tarziu s-a transformat in Royal Dublin Society (RDS), cum se numeste pana in astazi. Activitatea stiintifica a captat atentia multora si prin infiintarea in 1785 a Academiei Regale Irlandeze. Aici cu s-au format si/sau au activat inventatori de seama, ca Lord Kelvin, cunoscut pentru munca sa in cablurile transatlantice, Agnes Mary Clerke – « sefa scriitorilor astronomi vorbitori de limba engleza », al carui nume il poarta un crater de pe luna, Williams Parson, care a construit primul mare telescop, verisoara primara a acestuia – Mary Ward – care a popularizat microscopul in lume, s.a.
Pentru ca tot am amintit de femei irlandeze cunoscute in lume, trebuie spus ca acestea au fost mai emancipate decat femeile din majoritatea tarilor, nefiind atat de ingradite de societatea in care dominau barbatii.
Unul din cele mai cunoscute nume de familie din Irlanda este Guiness. Acesta este legat atat de bogata familie de origine engleza, care s-a stabilit in Irlanda, cat si de faimoasa bere neagra fabricata in Dublin. De asemenea, numele acesta ne aduce aminte si de celebra carte Guiness Book of records, ce s-a tiparit cu acest nume din 1955 pana in 2000, la initiativa directorului firmei, Sir Hugh Beaver, pentru ca din 2000 sa-si schimbe numele in Guiness World Records.
3. Parada de Saint Patrick’s Day
Parada de „Patrick’s Day” este o tradiție atât în Irlanda, cât și în Diaspora irlandeza. După marea foamete din secolul al XIX-lea, parada de Saint Patrick’s Day (St.Pat’s Day , sau Paddy’s Day) a devenit una din putinele moduri ale emigranților de a-și manifesta identitatea. Irlandezii, dupa evlavia pe care o au pentru Patrick, msi sunt numiti si „Paddy’s”, sau simplu, „Paddy”, un diminutiv de la numele sfantului. Pornind de la tradiție, au început să se organizeze peste tot în lume parade, care au ajuns să îi includă pe toți cei care îi simpatizeaza. Inițial, culoarea asociată Sf. Patrick era albastru, ca mai tarziu să se foloseacă mai mult verdele, culoarea reprezentativa a Irlandei. Obiceiul de a purta insigne, funde verzi și trifoi pentru sărbătorirea zilei de 17 martie datează încă din secolul al XVII-lea. Desi sărbătoarea Sfântului Patrick era celebrată de irlandezi ca o zi națională încă din secolele IX-X, dar sarbatoarea religioasa a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului XVII. Aceasta zi a devenit sărbătoare națională în Irlanda în 1903, iar prin anii ’90 a apărut și Festivalul Sf. Patrick. Sărbătoarea creștină deschide cele mai spectaculoase parade și petreceri pe străzile din Dublin, New York, Chicago, Londra, Sydney și, mai nou, chiar si la București.
17 martie este considerată ziua primăverii, indiferent de vremea de afara, pentru ca Sfantul Patrick a promis să îmblânzească vremea începând cu această dată. De aceea, în această perioadă, fermierii din Irlanda începeau să cultive cartofii. În vechea tradiție, imediat după Lliturghie (ulterior dupa Mesa), femeile și copiii se grăbeau acasă să pregătească cina, iar bărbații mergeau la cârciumă să bea tradiționalul ‘pota Padraig’, după care se întorceau acasă, unde întreaga familie lua masa. Apoi petreceau seara cântând, dansând și spunând povești.
In aceasta zi sunt patru cuvinte de baza : Patrick, irlandez, bautura, si verde. De zeci de ani, orașul Chicago își manifestă spiritul de sărbătoare prin transformarea râului Chicago în verde cu ajutorul unei vopsele vegetale. În Irlanda, chiar si cand această sărbătoare cade în Postul Pastelui, Biserica Catolică face o „dezlegare” la carne.
4. Relatiile Irlandei cu Romania
In ceea ce priveste relatiile dintre Irlanda si Romania, trebuie sa amintim ca datorita situarii geografice si a conditiilor de viata diferita, legaturile dintre cele doua popoare au fost sporadice, uneori intampalatoare, sau din interese economice. Aceste relatii s-au intetit la cativa ani dupa « Revolutia din 1989 », cand romanii au plecat in Occident pentru dobandirea unei situatii materiale mai bune. Intre locurile preferate de romani, s-a numarat si Irlanda. S-au semnat tratate bilaterale si internationale pe diferite planuri – economic, social, cultural, etc.
Una din cele mai vii amintiri ce leaga pe romani de irlandezi, este cu siguranta meciul de fotbal de la Campionatul Mondial din Italia din 1990, cand, dupa o egalitate perfecta (reflectata atat in scor, cat si in calitatea jocului), irlandezii au castigat la penaltiuri.
O alta amintire – tot sportiva – este cea a bistritencei Gabriela Szabo, care in mai multe randuri a castigat curse importante si medalii de aur la atletism, lasand-o pe locul doi pe irlandeza Sonia O’Sullivan.
Este cunoscut faptul ca Romania ii atrage pe multi occidentali prin farmecul ei natural, prin natura, oamenii si peisajele sale. Unul dintre acestia este si irlandezul Peter Hurley, un bun cunoscator al Maramuresului istoric. El a avut cateva initiative si proiecte (finalizate), prin care sa faca aceasta zona cunoscuta in lume. Promoveaza turismul rural de aici, atat pentru popularizarea regiunii, cat si pentru a imbunatati resursele financiare ale locuitorilr acesteia ; a initiat din fonduri proprii un festival numit « Drumul cel Lung / Drumul cel Mare spre Cimitirul Vesel» (« The Long Road to the Merry Cemetery ») ; a initiat si un traseu turistic inedit pentru turistii straini, care pleaca din Cimitirul Vesel si se opreste la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti. La capatul celor 650 km, ei vor descoperi atat modul idilic si rudimentar de viata al stramosilor nostri, cat si colectii de carti, icoane, cruci, si alte obiecte vechi. Acest « Drum al Crucii » a fost strabatut de el in 26 de zile ; a oprit la fiecare cruce intalnita de el la marginea drumului, pastrand un moment de reculegere la fiecare, pentru cei care au pierit in accidente de masina. Acest gest este impresionant nu doar pentru efortul fizic depus, ci si pentru initiativa de care Peter a dat dovada, ca si de atasamentul sau de suflet fata de tara noastra. Dupe ce un irlandez (Bram Stoker) a facut Transilvania faimoasa in lumea intreaga, iata ca in zilele noastre un alt irlandez face Maramuresul cunoscut in lume, ca un adevarat ambasador al culturii populare romanesti, desi este strain de el.
Irlandezii, dupa cum am mai mentionat, sunt foarte solidari cu cei aflati in necazuri si nevointe. Si in tara noastra ei au fost printre primii care au trimis ajutoare umanitare copiilor orfani si saraci, mai cu seama celor din judetele Moldovei. Chiar am intalnit irlandezi care au lucrat ca voluntari la un orfelinat din judetul Bacau. Mai recent, Asociatiile Heifer(”Juncă”) International si Bothar Ireland au trimis in anul 2012, din Irlanda, 66 de vaci, dintre care 45 au fost date unor familii sarace din Rasca, judetul Cluj, cu ocazia zilei de 8 martie, impreuna cu o cantitate de furaj. Acest gest umanitar e parte a proiectului « Lapte pentru orfani ».
Fosta președinta a Republicii Irlanda, Mary Patricia McAleese, este primul șef de stat care a vizitat Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, in septembrie 2008. nu a fost doar o simpla vizita de curtuazie, ci s-a datorat primirii titlului de „Doctor Honoris Causa”, într-o ceremonie tinuta in Amfiteatrul „Mihai Eminescu“ al Facultății de Litere. Prin discursul ei (care este si profesor universitar), a depasit „barierele podurilor diplomatice, creand un pod afectiv între oameni”. Președintele a evidențiat faptul că „România este un loc al evenimentelor culturale de mare ținută, de la teatru, producții cinematografice, literatură și până la traduceri. Președinta Irlandei s-a întâlnit cu studenți și absolvenți ai masterului în studii irlandeze, instituit în 1999, în parteneriat cu Trinity College și University College din Dublin, The Queen’s University din Belfast și University of Ulster Coleraine, și pe care îl conduce, la Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Liviu Cotrău”.
La Bucuresti se organizeaza in fiecare an « Zilele Filmului Irlandez », organizat de Ambasada Irlandei la București în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Institutul Irlandez de Film. In anul 2010, la sectiunea lungmetraj, a fost prezentat si fimlul Five Minutes of Heaven, realizat cu un an inainte, premiat pentru cea mai bună regie de film internațional, Premiul pentru scenariu si film din secțiunea internațională, la Festivalul International Sundance. De remarcat este faptul ca din distributie fac parte doi actori renumiti si o actrita romanca, Anamaria Marinca.
Relațiile diplomatice dintre România și Irlanda au fost stabilite la nivel de ambasadă la 18 aprilie 1990. Ambasada României din Dublin a fost înființată la 20 mai 1994.
Ambasada Irlandei la București a fost înființată la 15 august 2005 . Ambasadorul Irlandei in Romania este Gerard Corr, iar Ambasador al țării noastre la Dublin este doamna Manuela Breazu.
Intre Irlanda si Romania exista un dialogul economic bilateral destul de fructuos, in 2012 nivelul schimburilor a ajungand la 495 milioane euro.
In Irlanda s-au facut cateva activitati culturale, la cere au participat si irlandezi. Asa este de Ziua nationala a Romaniei, sau cu ocazia unor spectacole organizate de Asociatiile Comunitatii romanesti.
Capitolul III : Crestinismul in Irlanda
1. Increstinarea Irlandei – Sfantul Patrick
Istoria crestinismului irlandez aproape ca se confunda cu cea aghiografica, deoarece aceasta s-a concentrat mai mult asupra vietii sfintilor si calugarilor mai invatati.
Desi in mod unanim se accepta ca Patrick este Apostolul irlandezilor, se stie ca el nu a fost primul misionar din Insula de Smarald, ci Palladius. Chiar si inaintea lui au mai fost misionari crestini in insula, probabil in jurul anului 431, dar care nu au avut rezultatele scontate, iar aici nu se putea vorbi de o biserica vrednica de a fi consemnata in analele vremii.
Dupa ce Niall ajunge mare rege peste intreaga Irlanda in anul 378, Palladius propovaduieste Evanghelia lui Hristos, increstinand un numar oarecare de irlandezi, prin 430 / 431. Doi ani mai tarziu – 432, Sfantul Patrick soseste in Irlanda. Se pare ca aceasta istorisire nu lasa prea multe speculatii despre originile crestinismului din Irlanda, insa aici, in « Extremul Occident European », s-a dezvoltat un soi de crestinism profund bizantin, sau mai bine zis ortodox, incat specialistii acestui femomen il numesc « crestinism celtic ». Unii sustin ca acesta este doar o manifestare locala a Catolicismului, insa, cei mai multi sunt de acord ca este mai degraba un exponent al Ortodoxiei in spatiul apusean, datorita asemanarilor izbitoare dintre ele. Asa se face ca unii istorici si chiar biblisti afirma ca originile crestinismului irlandez ar putea proveni din Galatia biblica. Fostul profesor de New Testament al Seminarului Theologic din Chicago, Graydon F. Snyder sustine acest lucru, pe baza faptului ca atat galatenii, cat si celtii aveau convingerea (initiala) ca natura umana nu este sticata si afirma bunatatea umanitatii. Acesti celti, probabil ca au migrat spre vest, ajungand in Irlanda, sau poate ca Patrick a avut contact cu acestia, preluand invatatura crestina de la ei. Si aceasta ii apropia de Ortodoxie, inca de la inceput.
Pentru ca perioada de increstinare a poporului irlandez, faptic aproape coincide cu viata Sfantului Patrick, aceasta trebuie prezentata aici.
Sfantul Patrick (Patrichie sau Patriciu)
Patrick (in irlandeza Padraig sau Patraig) vine din latinescul «Patricius» si contrar asteptarilor, numele acesta, desi este al apostolilor irlandezilor, nu este uzual decat in ultimele trei veacuri. Numele sau de botez era (sustin unii) Maewyn Succat, iar numele Patrick si l-a luat cand s-a hirotonit intru episcop.
El l-a increstinat pe regele Laoghaire la curtea sa regala din Tara. A intemeiat multe biserici pe tot cuprinsul tarii ; in peste 60 dintre ele a asezat episcopi, majoritatea lor fiind hirotoniti din randul localnicilor. A savarsit numeroase minuni, multe din ele in perioada de 40 de zile de post din Croagh Patrick, in urma convorbirii cu Ingerul Domnului, care i-a si adus vestea ca rugaciunea i-a fost ascultata si barbarii ce amenintau atunci tara nu o vor cuceri.
Atat anul nasterii, cat si al trecerii sale la cele vesnice, nu ne sunt cunoscute cu exactitate. S-a nascut in jurul anului 373 ( sau 383, 385, si alte date, sunt de asemenea, vehiculate) in Britania si a fost luat prizonier de tanar, de catre niste pirati irlandezi si a fost pus ca sclav sa pastoreasca turma de oi a lui Milchu, mare preot păgân. Lucru curios este ca el marturiseste ca tocmai in acea perioada el uitase cu desavarsire de Dumnezeu. de accea, spunea : „Am fost vrednici de această soartă pentru că ne îndepărtasem de Dumnezeu. Nici nu țineam poruncile Lui, nici nu-i ascultam pe păstorii noștri, care ne vorbeau despre mântuire“. Toți slujitorii familiei au fost omorâți sub privirea îngrozită a tânărului, care a fost prins și dus în Irlanda.
Experienta dura pe care a trait-o in Irlanda, l-a adus din nou la credinta : „Din ce în ce, dragostea mea pentru Dumnezeu și cinstirea mea pentru El creșteau. Credința mea s-a întărit și râvna mea a ajuns atât de mare încât, în timpul unei singure zile, ziceam câte o sută de rugăciuni și aproape tot atâtea și noaptea. Stăteam prin păduri și prin munți, și chiar și când era zăpadă, sau îngheț, sau ploaie, mă trezeam înainte de răsărit pentru a mă ruga. Iar în aceasta nu m-am simțit niciodată bolnav sau leneș, pentru că, după cum îmi dau acum seama, eram plin de înflăcărare“.
Dupa 6 ani de singuratate, a avut doua viziuni, in care I s-a aratat ca va merge acasa si cu ce vapor va trebui sa faca aceasta. Plecand din casa stapanului sau, ajunge la vasul cu care trebuia sa plece de pe insula. Corăbierii i-au cerut ca înainte de plecare să facă cu ei un legământ păgânesc, iar el le-a spus că este creștin și că nu poate să le împlinească dorința. Aprinsi de manie, aceia au vrut să-l alunge de pe vas si si-au schimbat atitudinea doar în momentul în care oaspetele lor a săvârșit o minune. După o călătorie de trei zile, Patrick a coborât într-un mic port din Galia, prilej cu care a călătorit prin mănăstirile ținutului. În Mănăstirea Lerins, Sfântul Ioan Casian a așezat rânduiala monahala a părinților din pustiul Egiptului. Mai apoi a ajuns la mănăstirea din orașul Auxerre, unde l-a întâlnit pe Sfântul Gherman (Germanos), al carui ucenic a devenit.
In Galia – in Franta de azi –, a devenit preot si mai apoi episcope peste intreaga Irlanda si, dupa o serie de viziuni, i-a increstinat pe localnici si a alungat serpii de pe insula. Altii spun ca a trait cu aproximatie intre 389 si 461. El a emis si cateva legi, prin care schimba unele percepte pagane in legi crestine. Aproape intreaga Irlanda era increstinata la moartea sa.
Scepticii si ateii sustin ca multe din cele afirmate despre Sfantul Patrick sunt simple speculatii. De exemplu, BBC afirma ca Sfantul nu a facut nici o rugaciune pentru a scapa insula de serpi, pentru ca acestia nu au existat aici in libertate, niciodata.
Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, conform « Vietii Sfintilor », si a fost fiul unui decurion (colector de taxe roman), care era diacon si se numea Calpurnius. Bunicul său Potitus, a fost preot. A trăit în satul Bannavem Taberniae, la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ținutul a fost atacat de pirați irlandezi și el a fost unul din captivi. In Irlanda a fost vândut ca sclav și pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un muntele Slemish din Comitatul Antrim (actualmente, in Irlanda de Nord). În perioada cât a fost sclav Patrick a învățat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.
Sfantul Germanus, care l-a hirotonit episcop (probabil in Auxerre) peste Irlanda, dupa ce Patrick a avut un vis in care irlandezii il chemau din nou la ei. A plecat in Britania, pentru a obtine un sprijin de la episcopii de un neam cu el, insa fara nici un rezultat. A ajuns in Irlanda, probabil in anul 432. Desi erau mai multi misionari crestini in tara (inclusiv Sfantul Paladie – Paladius), Patrick a avut cei mai multi convertiti, dobandindu-si numele de "Iluminătorul Irlandei". A debarcat Irlanda la Saball, aproape de Wicklow si a intemeiat o comunitate crestina langa lacul Strangford, unde in Sambata de Pasti a anului 433 a aprins un foc pascal, obicei care se pare ca imbina si elemente pre-crestine celtice, si care s-a transmis cu sfintenie posterioritatii.
Sfantul stia ca vine la o misiune deosebit de dificila. Spunea in Memoriile sale : „Am venit la păgânii irlandezi pentru a propovădui Vestea cea Bună și pentru a îndura ocări de la necredincioși. Am auzit batjocorită chemarea mea și am răbdat multe prigoane, chiar până la lanțuri“. Înainte de a-și începe activitatea propriu-zisă, a hotărât să meargă la fostul său stăpân, Milchu, pentru a-i plăti acestuia preț de răscumpărare pentru fuga de la el. În drumul sau, una dintre căpeteniile irlandeze (Dichu) a vrut să îl omoare, dar mâna i-a rămas înțepenită. Sfantul Patrick l-a certat cu blândețe și rugandu-se pentru el, bolnavul s-a tamaduit. Uimit de minune, Dichu s-a increstinat si i-a dăruit lui sfantului un adăpost mare, în care a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Irlanda. Pe locul acestei clădiri a fost zidită, mai târziu, marea Mănăstirea Saul, unde Sfântul venea adesea pentru a se liniști. In zona condusa de capetenia nou increstinata, sfantul Patrick a convertit pe multi la crestinism.
Traditia irlandeza spune ca Sfantul a mers tocmai in inima tarii, la marele rege Laoghaire, cand acesta ii astepta pe toti inteleptii la curtea regala din Tara. Sfantul a avut indrazneala de a-si marturisi credinta in Domnul Iisus Hristos tocmai inaintea regelui, inconjurat de « o mare » de druizi, care-l si consiliau pe diferite teme. Initial regele a ordonat ca sfantul si insotitorii lui sa fie asasinati pentru ca inceasrca sa schimbe obiceiuri si chiar religia poporului, dupa ce au aprins focul pascal din noaptea de Inviere. Dupa ce garzile i-au spus ca o putere nevazuta ii protejeaza, a poruncit druizilor sa foloseasca vrajile lor puternice pentru a-i omori. Dupa ce au ajuns nevatamati la curtea regelui, acesta a fost profund miscat de noua invatatura pe care o auzea, insa nu a putut intelege un singur lucru : deofiintialitatea celor Trei Persoane dumnezeiesti. I-a spus atunci sfantului Patrick sa se gandeasca o zi la un raspuns pe intelesul lor si se vor converti, altfel, il vor omora pe el. Dupa ce s-au invoit, sfantul si-a petrecut ziua pe campul din jurul cetatii regale. Era macinat de gandul ca nu avea inca nici un raspuns atat de « logic » incat sa-i convinga pe rege si suita lui. Dupa o zi petrecuta in rugaciune, pentru a fi luminat, spre seara cand trebuia sa se infatiseze inaintea regelui, a vazut un trifoi (in engl. « shamrock »), care este si unul din simbolurile nationale ale tarii. Fiind la loc de cinste, trifoiul a servit drept « suport didactic » pentru ceea ce avea sa fie poarta spre increstinarea intregii tari. I l-a aratat regelui si l-a intrebat ce are in mana. Raspunsul, logic, a fost : un trifoi. Patrick i-a spus ca totusi, el vede trei frunze. Dupa un scurt dialog intre ei, sfantul Patrick a conchis : precum acest trifoi are trei frunze pe o singura tulpina, tot asa si Dumnezeu este o singura Fiinta, intreit in Persoane. Dupa promisiunea facuta, regele a dat un decret ca toti supusii lui sa se increstineze. Printre primii botezati de la curtea regala, s-a numarat si Conall, fratele regelui.
Dupa 7 ani de misiune asidua, si-a petrecut intreaga perioada a Postului Mare in muntii din Comitatul Mayo, cunoscuti de atunci inainte ca Croagh Patrick.
Desi in cartea « Confessio » arata activitatea sa vasta pe aproape intreg teritoriul tarii si mentioneaza ca botezuri, « confirmari si ordinari » s-au facut si de catre altii, nu da explicit nici un nume. In aceasta « Marturisire » a lui, sfantul descrie greutatile, neimplinirile si bucuriile traite in activitatea sa. Misiunea nu i-a fost deloc usoara, fiind chiar amenintat cu moartea, uneori. Adesea I se amintea ca este doar un strain, care a fost si sclav in tara lor. Oricum, in Cofesiile sale, aminteste ca atunci cand a muncit ca sclav in Irlanda, a trait alaturi de crestini. Cu alte cuvinte, si el aminteste ca mai inainte de el cineva a raspandit cuvantul lui Hristos in insula.
Sfantului Patrick i se mai atribuie si alte lucrari scrise, printre care “Epistola către Coroticus“, in aceasta denunță atacul soldatilor regelui Coroticus asupra uneia din parohiile intemeiate de el si “Lorica” (Platosa). Lorica este de fapt o rugaciune expusa sub forma unui poem, dar, care, din cauza diferentelor lingvistice, in engleza, ca si in romana, nu mai au nici un fel de rima. Oricum, dupa cum spuneam, este o rugaciune, iar in rugaciune nu este rima atat de importanta, ci continutul textului ei. Aceasta « Platosa » ii apara pe cei care calatoresc prin tara de dusmanii care vor sa-i raneasca, sau sa-i omoare. Rugaciunea mai este numita si « Plansul caprioarei », pentru ca dusmanii crestinilor nu-i mai vad pe acestia ca pe niste oameni, ci ca pe caprioare. Desi nu se stie cu exactitate daca ea a fost scrisa intr-adevar de Patrick, ii este atribuita lui, datorita continutului teologic profund si a invataturii inalte referitoare la Sfanta Treime. Rugaciunea incepe chiar cu cuvintele (traducerea imi apartine) : « Ma nasc astazi printr-o forta mare, invocarea Trinitatii, datorita credintei in Treime, prin marturisirea Unuia, a Creatorului creatiei ».
Din scrierile sale reiese profunda lui smerenie, considerandu-se "un păcătos, cel mai neștiutor dintre toți, și cel mai disprețuit dintre toți", multumind pentru toate lui Dumnezeu : "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâția oameni s-au născut din nou întru El".
In anul 444 a înființat Scaunul Episcopal în Armargh, fiind ajutat si de alti episcopi, preoți și diaconi locali, pe toti încurajându-i sa contribuie la dezvoltarea monahismului.
« Sfantul propovaduia peste tot Evanghelia Domnului, botezand pe oricine credea, iar mai apoi le zidea o bisericuta si, dupa ce hirotonea dintre ei un preot, pleca mai departe. Petrecea intotdeauna in post, desi era mereu pe drumuri si priveghea adesea. Pentru somn folosea podeaua tare de piatra si niciodata patul. De multe ori era incarcat cu daruri pretioase din partea regilor irlandezi, care vroiau sa-i multumeasca pentru binefacerile sale, insa Patrick nu primea nimic din ce i se dadea. Fie ca suferea de frig sau de foamete, fie ca n-avea nici macar un loc unde sa-si plece capul, fie ca era batut sau jefuit sau prigonit, sfantul le rabda pe toate cu mare bucurie pentru dragostea Domnului sau, stiind ca anume prin aceste patimiri urma sa nasca poporul irlandez la credinta crestina ».
In iconografie, Sfantul Patrick este deseori înfățișat ținând în mână un trifoi, sau cu șerpi care fug de la el.
Din pricina bunatatii sale se spune ca, in timpul cat a propovaduit in Irlanda, aproape nici un crestin nu a fost omorat de catre necredinciosi. Despre sfarsitul lui, se spune ca mai inainte i s-a descoperit in vedenie tot viitorul insulei. „Patrick a vazut o lumina stralucitoare umpland intreaga tara care apoi, cu trecerea veacurilor, a inceput incet-incet sa se stinga, pana ce a ajuns la o slaba palpaire ascunsa in cele mai ascunse si mai retrase vai. In timp ce se ruga, a vazut lumina aprinzandu-se din nou cu putere si un inger l-a mangaiat, spunandu-i ca lumina adevarului va straluci din nou in Irlanda”.
Sfantul Patrick a plecat la Domnul în 17 martie 461 (sau 492), dupa ce s-a impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Trecerea sa la vesnicie nu a fost consemnata cu exactitate, si de aceea este imbracata intr-o multime de legende. Muirchu spune că nu se știe locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sfantul Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradițional al mormântului său din Downpatrick în 1899 .
Monahismul irlandez si viata bisericeasca
(ortodoxa si catolica) din Irlanda
Intemeietorul vietii monahale in Irlanda a fost, conform Traditiei, Finnian din Clonard, in anul 548, care a venit din Tara Galilor. Manastirile erau construite pe locurile donate de familii bogate, iar staretii erau de obicei numiti de familiile conducatoare din zona si cu timpul au ajuns sa fie nu numai cunoascute in intreaga tara – si nu numai – ci si foarte influente in societatea irlandeza. Manastirile erau de obicei de maici sau de calugari, exceptie facand manastirea Sfanta Brigit din Kildare, care era manastire mixta (double monastery), condusa de o stareta. In multe manastiri se acceptau si persoane casatorite si chiar familii, ceea ce arata (iarasi) intr-un fel apropierea mai mult de Ortodoxie decat de Catolicism, intrucat numai in Ortodoxie preotii pot sa-si intemeieze familii.
Manastirile irlandeze au pastrat aceeasi rigoare si spiritualitate ca si in pustiurile Palestinei sau Sinaiului, continuand ceea ce sfantul Ioan Casian a inceput in Apus. Rugaciunea era impletita cu postul, milostenia, propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu si meditatia. Multi calugari, desi faceau parte dintr-o manastire, traiau cea mai mare parte a saptamanii retrasi, departe de lume, dupa modelul marilor sfinti ai pustiei. Inca de la inceput respectau si tineau cele trei voturi ale calugariei : fecioria, saracia si deplina ascultare. Multi dintre cei intrati in monahism aici nu cunosteau limba latina, oficiala in Biserica. De aceea, ei au invatat latina, si au perseverat, foarte multi invatand si greaca, ebraica, gramatica, retorica, poezii, imne, aritmetica, cronologie, Sfintele Scripturi si exegeza, omiletica, stiintele naturale si istorie. Cu un asemenea curriculum, nu este de mirare ca scolile monahale irlandeze atrageau multi invatacei din intregul Apus. Printre acestia erau multi nobili, dintre care, unii chiar printi si regi : Oswald si Aldfrid, regi ai Northumbriei si Dagobert II., regele Frantei. De asemenea, unii din monahii pustiului egiptean au plecat in Irlanda in timpul prigoanelor ; se mentioneaza cel putin 7 astfel de calugari ce au fost inmormantati intr-un anumit loc din Irlanda.
In Irlanda au existat doua tipuri de scoli : bisericesti si laice. Cele bisericesti, dupa cum am amintit, erau cele in care predau calugari eruditi, iar in cele laice, druizii, iar dupa disparitia lor, profesorii laici. Ele au existat in paralel, din secolul al V-le, pana in secolul XIX.
Anul 500 este considerat ca inceputul Erei de Aur a crestinismului irlandez. Astfel, in primii 250 de ani Irlanda a dat lumii circa 500 de sfinti recunoscuti de Biserica. Nici unul dintre ei nu a fost martirizat in Irlanda, ci numai pe continent, ceea ce arata – spune Vladimir de Beer – ca intre crestinism si credinta precrestina a celtilor era o mare afinitate. Mai mult, spune acelasi teolog, marea diferenta dintre crestinismul din Irlanda si cel din restul Apusului consta in faptul ca Irlanda nu a trait in « Epoca Intunecata » (Dark Ages), ci doar in Evul Mediu, tocmai prin faptul ca a fost singurul crestinism occidental care nu a renuntat la Ortodoxie. In celelalte tari, Evul Mediu s-a transformat intr-o Epoca Intunecata, prin indepartarea de fundatia ortodoxa a credintei si prin ignoranta si acceptarea superstitiilor. Pozitia Romei fata de Biserica din Irlanda a fost una destul de dura, datorita refuzului acesteia de a accepta noile obiceiuri din Apus, dar mai cu seama a nerecunoasterii autoritatii juridice a Sfantului Parinte, desi i se recunostea marea sa demnitate arhiereasca. Cu alte cuvinte, clerul irlandez refuza sa-i accepte papei statutul de “primul intre egali”, sau “ primus inter pares”.
Preocuparile crestinilor irlandezi de atunci erau atat profunde, cat si foarte variate : s-au intrunit sinoade pentru discutarea diferitelor aspecte ale vietii in Hristos, ca si apararea dreptei credinte in fata ereziilor vremii.
Intre diferentele de invatatura dintre celti (incluzand aici si pe scotieni si galezi) se remarca data serbarii Pastilor. Irlandezii utilizau un calendar lunar, dar care avea un ciclu de 84 de ani, dar Pastile puteu cadea si in aceeasi zi cu pastile evreilor. Pentru prima data in spatiul anglo-irlandez, s-a dezbatut in sudul Irlandei (626-628), in Northumbria – din Britania (664), convertita prin activitatea unor misionari irlandezi, pentru ca imediat dupa aceea – cronologic vorbind – sa se ia o hotarare in acest sens si in nordul Irlandei (692) ; in insula Iona s-a convocat sinodul abia in 716-718 . Situatia a fost remediata abia in 664, prin Sinodul de la Whitby, cand modul universal de calcuare a Pastilor crestine s-a impus si aici.
La fel ca in manastirile ortodoxe, si in cele irlandeze, viata s-a desfasurat pe doua planuri, la fel de importante : viata contemplativa (vita contemplativa) si viata activa (vita activa). Contemplarea si meditatia sunt impletite cu citirea si cunoasterea Cartilor Sfinte, iar vita activa se refera atat la munca fizica depusa, cat si la toate indatoririle crestinesti cotidiene. Potrivit unei scrieri din secolul VIII – Omiliile Cambriei – calugarii irlandezi se inscriu in trei categorii de martirii :
matiriul alb, prin care acestia se curatesc de patimi si pacate prin post, rugaciune si indurarea tuturor vicisitudinilor;
martiriul verde, potrivit caruia curatirea se muta in suflet, prin abtinerea de la orice dorinta sau pacat din trecut ;
martiriul rosu, prin care misionarii irlandezi sunt gata sa indure orice necaz si suferinta, orice prigoana si chiar moartea, daca ar fi necesar.
Setea de meditatie si iluminare fac din cateva locuri din Irlanda (si Scotia) cele mai potrivite pentru retragerea din lume si trairea in su cu Hristos. Un astfel de exemplu il constituie Skellig Michael (Stanca lui Mihail), manastirea inchianata arhanghelului Mihail de pe coasta de vest a tarii. Locul este accesibil numai cu barca, in doar cateva zile din vara si de aceea, cei plecati acolo se bucurau de „pustiul” lor, pana la invaziile vikingilor.
Setea de cunoastere le era „stamparata” de cartile aduse mai ales din Antiohia si Alexandria. Si in Irlanda s-a scris mult, anumite incaperi ale manastirii, numite scriptoria, fiind destinate scrisului. Cele mai multe si mai importante carti din „perioada calugarilor” au fost scrise in manastirile din Inishmore (intemeiata de sfantul Enda), Bangor (intemeiata de sfantul Comgall), Clonard (intemeiata de sfantul Finian), Clonmacnoise (intemeiata de sfantul Ciaran) si Kells (fondata de vietuitorii din Iona, care s-au retras de acolo, din cauza incursiunilor vikinge din anul 802). In aceste manastiri se invatau nu numai Sripturile, ci si greaca, ebraica, latina si toate celelalte materii de studiu de atunci. Pe langa preocuparile ascetico-mistice, calugarii din Eire erau foarte preocupati cu deprinderea Sfintelor Scripturi, mult mai intens decat era in Apusul european de atunci.
Desi pare un subiect minor de discutie – si mai ales de polemica – tunsoarea calugarilor a constituit una din cele mai aprinse controverse dintre Irlanda si Roma. In societatea veche celtica sclavii erau rasi in cap, iar cei cu un statut social superior purtau plete. Dupa increstinare, clericii si calugarii purtau tunsori speciale, pentru a se distinge mai usor, nu doar prin imbracaminte, de mireni. Deoarece irlandezii si vecinii lor celti aveau mai multe divergente cu romanii in ce priveste credinta crestina, si tunsoarea calugarilor era subiect de controversa. Calugarii occidentali erau tunsi forte scurt, sau chiar rasi in crestetul capului, creand astfel imaginea unei aureole, dar si a « Coroanei de Spini » a lui Iisus Hristos – « corona ». Calugarii irlandezi nu au adoptat aceasta tunsoare (desi nu se stie exact cum arata, ci doar ca erau tunsi intr-un fel anume, de la o ureche la alta) si au fost criticati dur : "Britones toti mundo contrarii, moribus Romanis inimici, non solum in missa sed in tonsura etiam" ("Britonii sunt contrari intregii lumi, dusmani ai obiceiurilor Romei, nu doar in Misa dar, de asemenea, in ceea ce priveste tunsoarea").
Relatiile irlandezilor cu Ortodoxia au continuat si prin intermediul clericilor de pe continent. Un astfel de exemplu il constituie si episcopul Ilarie (Hilary 🙂 de Poitiers (315-367). Acesta, pentru ca era mare aparator al Ortodoxiei, a fost exilat pe o perioada de 4 ani in Frigia (356-360), tocmai de Imparatul Constantin, inainte de a fi increstinat, deoarece, pe atunci, ii simpatiza pe arieni. Numit de unii contemporani « Atanasie al Apusului » si de Fericitii Ieronim si Augustin « gloriosul invatator al Bisericilor », Ilarie s-a reintors in tara sa natala, Galia, unde scrie mai multe tratate contra arienilor. Desi a fost un mare aparator al invataturii ortodoxe, papa Pius al IX-lea l-a numit in 1851 pe Sfantul Hilary « Doctor al Bisericii ». Una din scrierile sale este dedicata « episcopilor irlandezi », iar relatiile dintre centrul monahal din Poitiers si calugarii irlandezi au continuat si ulterior, intrucat in secolul VI, cativa calugari irlandezi au intemeiat acolo o manastire.
Ca urmare a formarii lor spirituale si intelectuale, s-au redactat in acea perioada si carti importante, atat pur teologice, cat si de interes general. Astfel, sunt mai importante „Regulile Monahale” scrise in zece capitole de Sfantul Columbanus (432-500), ce cuprinde canoanele de penitenta pentru calugari. De asemenea, el a mai scris 17 predici scurte, o alta carte despre canoanele spovedaniei, o explicare a celor mai mari 8 vicii, un numar insemnat de versuri in latina si 5 epistole : doua adresate papei Bonifaciu IV, una lui Grigorie cel Mare, o alta membrilor « Sinodului Galican » (pe tema datei serbarii Pastilor), si, in cele din urma, una adresata calugarilor manastirii din Luxeuil.
Alte manuscrise din acea perioada sunt :
A patra carte despre « Viata Sfantului Patrick », vietile sfintilor Brigit si Fechin si o carte despre interpretarea mistica despre stramosii Mantuitorului, au fost scrise de Aileran (+ 664), profesor la scoala din Clonard. Cea din urma apare in editia benedictina a Sfintilor Parinti ;
Viata Sfintei Brigit – de Cogitosus (sec. VI) ;
Despre serbarea Sfintelor Pasti si imne religioase (in anul 657), intocmite de staretul Commenius din Iona. El citeaza din Fericitii Ieronim si Augustine, Origen si sfintii Chiril, Ciprian, Grigorie, si altii. De asemenea, adesea amintea de sfintele canoane ale Bisericii, impunand cat mai multa disciplina in randul vietii bisericesti ;
Tratate teologice si critice, scrise de Sedulius (secolul al VIII-lea), despre care se spune ca era unul din cei mai invatati oameni ai vremii sale ;
Scrieri si invataturi despre matematica, astronomie si geografie a avut Virgilius (sec. VIII), care a fost primul ce invata despre antipozii pamantului ;
– Dicuil din Clonmacnoise – secolul IX – a lasat scrieri ce au parvenit pana in zilele noastre, in care descrie diferite date despre masuratori ale Pamantului si Fluviul Nil. De asemenea, Dungal din Bangor ii explica (in scris) lui Charlemagne in anul 810 despre „dubla eclipsa a soarelui”, care acum se numesc „idei Copernicane”, pentru ca l-au inspirat pe Copernic in studiile sale.
Mai amintim :
Chivotul de Argint (« Silver Shrine / The Domnach Airgid») – o copie a evangheliilor pe pergament, pastrata astazi in Muzeul National din Dublin ;
Book of Kells – capodopera artei ecclesiale irlandeze, intocmita prin anul 800, este pastrata la Trinity College ;
Cartea-Bataliilor familiei O’Donnell – o Psaltire frumos intocmita si ferecata, ce era purtata de familia respective in toate luptele purtate, pentru a le asigura victoria ;
Cartea lui Dimma si Cartea Sfantului Moling, ambele din veacul VIII ;
Cartea din Armagh, in prezent in Colegiul Treimii (Trinity College) din capitala. A fost terminata in anul 807 si incepe cu descrierea vietii Sfantului Patrick. Continua cu vietile altor sfinti si cu Noul Testament, integral ;
Martirologiile sau « Festilogiile » (in irlandeza « Feilire », pronuntat feilira) ;
Cartea Imnelor contin imne crestine in latina si irlandeza ;
Antifonarul (Antiphonary) din Bangor, sau Cartea Imnelor Sfantului Comgall, scrisa in manastirea Bangor (actualmente in Irlanda de Nord), prin anul 680. Din acest manuscris reiese si faptul ca in spatiul acesta au axistat si liturghii “pre-romane”, sau liturghii stravechi, adica cele ortodoxe. Antifoanele si cantarile bisericesti se imbinau cu mizica instrumentala, mai ales cu harpa, instrumentul muzical preferat de irlandezi. S-au trecut unele cantari si in scris, atat pe hartie, cat si pe piatra ;
Cartea din Ballymote (secolul XIV), ne prezinta, pe langa istoria sfanta, cu unele imagini facute in creion si cerneala, mai cu seama din Vechiul Testament.
Desi erau foarte deprinsi cu citirea si exegeza Sfintei Scripturi, traducerea acesteia in limba irlandeza s-a facut destul de tarziu : Noul Testament in 1586, Vechiul Testament in 1602, iar intreaga Scriptura a fost tiparita in irlandeza cu aprobarea Bisericii (An Bíobla Naofa) doar in 1981, la Maynooth. Acest lucru s-a putut realiza abia dupa Conciliul II Vatican din 1962, cand Bisericilor catolice nationale li s-a dat dreptul de a folosi limba nationala, nu numai Latina, atat in publicarea Bibliei, cat si in Mesa.
Marturii despre eruditia calugarilor irlandezi avem de la istoricii si invatatii vremurilor respective, intre care amintesc pe Alcuin (cunoscut ca cel mai venerabil intelectual din Occidentul de atunci), Mosheim, venerabilul Beda si altii. Venerabilul Beda spunea ca multi englezi – nobili se de rang inferior – au parasit tara natala, plecand in Irlanda, pentru a se cultiva si a castiga o viata mai curata.
Activitatea calugarilor si a „invatatilor” irlandezi nu s-a redus numai la trairea autentic crestina si la redactarea de manuscrise, ci au contribuit si la dezvoltarea agriculturii, artelor si stiintelor; de asemenea, au construit aziluri, spitale si refugii.
Programul calugarilor cuprindea (ca si acum) trei momente : rugaciune, studiu si munca. Si regimul alimentar era foarte strict, dupa cum mentioneaza W.O’Halloran :
miercurile, vinerile si in zilele de post nu se manca nimic, ci se ajuna. Exceptie faceau miercurile si vinerile de la Pasti la Rusalii;
in celelalte zile se manca o data pe zi, pe la ora 3 dupa amiaza, in afara de duminicile si sarbatorile mai mari cand se facea pogoramant ;
nu se consuma carne, decat in praznicele mari. Erau, se pare, acceptate painea de orz, laptele, pestele si ouale in zilele in care nu era post.
Desi in Occident se impunea aproape exclusiv regulile monahale ale Sfantului Benedict, Irlanda facea exceptie, aplican regulile Sfantului Columba (Columbanus), care erau mult mai stricte, cu post mult mai aspru si cu pedepse corporale mai severe. Acest lucru avea sa se schimbe abia prin secolele VIII-IX, cand, influentati si de stransele relatii cu calugarii din insulele britanice, au trecut la modelul benedictin.
In anul in care Biserica Siriana necalcedoniana se desprindea de cea Ortodoxa – 544 – Sfantul Ciaran intemeia mănăstirea din Clonmacnoise, în Irlanda. Doi ani mai tarziu Sfânta Columba fondează mănăstirea din Derry în Irlanda, pentru ca tot ea sa mai infiinteze si mănăstirea din Durrow, in 556. Cand s-a resfintit Aghia Sophia din Constantinopol (563), aceeasi neobosita sfanta Columba ajunge la Iona și înființează acolo mănăstirea, ce va fi renumita in intreaga Europa de Nord si de Vest, începându-și astfel, misiunea printre picți. La 27 de ani dupa intemeierea asezamantului monahal din „pustiul scotian”, din Insula Iona, in 590 Sfântul irlandez Columban fondează mănăstiri în Franța (la Luxeuil, în Burgundia). Ca un fapt comparativ, la Sfantul Munte au inceput sa se stabileasca primii calugari abia prin 685, la peste un secol de la infiintarea manastirii din Iona .
Primul act oficial emis de papa in ce priveste autonomia unei manastiri, adica iesirea de sun supravegherea unei episcopii, a fost semnat de papa Honoriu I (625-638), asigurand acest lucru manastirii Bobbio, ce facea parte din „intitutiile columbane”.
Cu timpul, institutiile monahale devin tot mai secularizate, ajungand chiar sa lupte una impotriva alteia, din cauza sustinerii a doua tabere diferite. Asa a fost lupta din 764 cand circa 200 de vietuitori ai manastirii Durrow au fost ucisi de cei din manastirea (abetia) Clonmacnoise.
La sfarsitul veacului VII, prin 697, are loc Sinodul de la Birr, în care nordul Irlandei acceptă Pascalia romană. Tot aici s-a emis "Legea nevinovatilor" (Cáin Adomáin, sau Legea lui Adomnan), care aduce o serie de reglementari si norme morale si sociale, de conduita si buna-vietuire cu semenii. Acest Lex Innocentium, promulgat de Adomnan, al noualea staret din Iona, prevedea sanctiuni drastice impotriva criminalilor, mai ales contra celor care ucid copii, clerici, taranii aflati pe pamanturile Bisericii, teologii din scolile monahale, dar si impotriva celorlalte patimi trupesti.
Daca pana la jumatatea secolului al VIII-lea in manastirile irlandeze vietuiau si oameni casatoriti, care asigurau munca fizica mai grea (daca erau de acord sa aplice abstinenta pe perioada posturilor), din cea de-a doua jumatate a veacului VIII, s-a renuntat la aceasta practica, reusindu-se o inviorare spirituala, mai ales prin miscarea cunoscuta sub numele de « robii lui Dumnezeu ».
Din Irlanda, cativa calugari au plecat in Scotia, Anglia, Italia si fosta Galie. Cel mai puternic centru monahal infiintat de calugarii irlandezi a fost cel din insula scotiana Iona (sau Insula lui Iona), care a fost, la fel ca Sfantul Munte Athos, o insula de calugari si un adevarat centru de spiritualitate monahala. Sfintii Colman, Modestus si Virgilius au ajuns pana in Austria ; sfintii Kilian si Firmin au fost apostoli in Franconia ; sfintii Columba, Gall si Fridolin au fost cei dintai propovaduitori ai Vestii celei Bune in Burgundia, Alsace, Helvetia si Suevia. Sfantul Virgilius a fost apostolul intregii Bavarii ; Sfantul Aidan, a intemeiat manastirea din Lindisfarne si a propovaduit pe Domnulcelor din Northumbria ; Sfantul Fridolin, a intemeiat, de asemenea, manastiri in Franta si Germania, iar Sfantul Fursey in estul Angliei and Galia ; Sfantul Columba a propovaduit Evanghelia pictilor si celor din nordul Angliei. Acestora li se adauga si altii, care au activate in ogorul credintei si in alte zone din Elvetia, Saxonia si nordul Germaniei de astazi. Istoricii au ajuns la concluzia ca influente ale crestinismului irlandez s-au resimtit pana in Islanda, Insulele Faeroe si chiar in tarile Scandinave, care, probabil, ar fi putut fi influentate in decizia lor de a se increstina si de misiunea irlandezilor.
De asemenea, Luminătorul olandezilor, și Apostolul frisianilor, Clement (Arhiepiscop de Utrecht), cu numele de botez Willibrord, a stat o perioada de timp in Irlanda, dupa care a plecat in Frisia Olandei, prin 690 .
Venerabilul istoric englez Beda spunea ca misiunea irlandezilor a fost mai eficienta in nordul Angliei decat cea initiata de Roma insasi in anul 597, care s-a desfasurat in sudul tarii, incepand de la Canterbury.
In ceea ce priveste artele, contributiile calugarilor sunt foarte mari. Printre manuscrisele primelor secole crestine din Irlanda, mai cunoscute sunt : Psaltirea in versuri (Saltair na Rann), in care cei 150 de Psalmi versificati au fost intocmiti, probabil, de Airbertach Mac Cosse Dobrain, in 988, Cartea din Durrow, o copie a Sfintei Evanghelii, in care se incearca unele creionari de ornamentein rosu, verde si galben, Cartea lui Dimna, ce continua aceste ornamentari cu mai multa indrasnela si – mai ales – Cartea din Kells (Book of Kells), capodopera de acest gen din Irlanda, in care motivele prezentate anterior nu mai sunt dispuse in chenare simple, ci sunt impletite in Jurul Omului – Iisus Hristos, cu o gama si mai variata de culori (sase), dar nu sunt folosite nici aurul si nici argintul. Numele ai vine de la manastirea din Kells, unde s-a pastrat, între secolele XI și XVII. Este o Evanghelie foarte frumoasa, bine intocmita, in limba latina, ce astazi se pastreaza in 4 volume. Cartea conține textele integrale ale Evangheliilor sinoptice, iar Evanghelia după Ioan se oprește la Ioan 17,13, probabil din cauza faptului ca s-ar fi pierdut în secolul al XI-lea. Textul nu este despărțit pe capitole, urmând practica primelor secole creștine. Desi are si unele greseli de scriere, acestea nu au fost remediate, pentru a nu se altera aspectul artistic. Istoricii si clericii conchid ca acest Evangheliar a fost destinat doar uzului liturgic.
Este foarte important de mentionat si faptul ca cei patru Evanghelisti sunt reprezentati alaturi de simbolurile cu care sunt reprezentate in Biserica Ortodoxa : Matei – de un inger, Marcu de un leu, Luca de un taur si Ioan, de un vultur.
De asemenea, s-au mai pastrat si un potir faimos in Irlanda (din Ardagh), Cartea din Mulling (sfarsitul secolului al V-lea), o cristelnita (in Clonard), cel mai vechi clopot din Irlanda – al Sfantului Patrick, ce dateaza chiar de pe vremea sa (astazi se pastreaza in Muzeul National din Dublin), si altele.
Dupa increstinare, irlandezii au inaltat cruci mari in intreaga tara, cele mai multe fiind de piatra, care este principala materie prima in insula. Desi in lume exista zeci de tipuri de cruce, crucea celtica este aparte – atat ca „simbolistica”, dar si ca reprezentare artistica. Crucea celtilor este frumos sculptata, amintind de simtul artistic al artistilor populari din tara noastra. Diferenta ar fi ca, in timp ce mesterii romani fac mai mult cruci din lemn, cei irlandezi fac cruci din piatra. Adica unii sunt tamplari, iar altii sunt pietrari. Pe langa modelele traditionale celtice, aceasta insumeaza si un cerc, ce uneste cele patru brate ale crucii, aproape de baza lor, adica de centrul crucii. Traditia spune ca acest cerc simbolizeaza soarele, un puternic element mistic-religios la irlandezilor precrestini. Sfantul Patrick a facut aceasta „simbioza” ca pe un element „didactic”, aratand ca vechea lor lege si Cea noua – a lui Hristos – nu se exclud in totalitate, ci crestinismul, doar desavarseste invataturile de dinainte. Mai mult, simbolismul este si mai evident daca ne gandim, asa cum a facut-o si Patrick al Irlandei, ca locul soarelui-zeu pagan a fost luat de Soarele-Dumnezeu crestin – Hristos. In acest fel, Patrick da soarelui „un simbolism de viata-facator”.
Desi Irlanda si Romania sunt destul de indepartate geografic, crucea celtica o regasim in multe reprezentari grafice, sau chiar fotografii elocvente ale crestinismului ortodox romanesc. Poate ca tocmai crucea celtica (irlandeza) a fost singurua reminiscenta din Ortodoxia vechilor irlandezi, si de aceea a fost acceptata fara rezerve si de cartre ortodocsii romani.
Se poate observa si ca “Crestinismul celtic” era diferit de cel occidental, prin cateva lucruri: negau primatul papal, sau chiar daca nu o faceau in mod oficial, rolul Papei era unul mult diminuat fata de celelalte tari, nu era atat de autoritar ca Biserica Catolica, fiind «mai spiritual si mai prietenos cu femeile, more spiritual, mai conectat cu natura si care coopera mai bine cu religia celtica veche», pentru ca aceeasi autoare – Caitlin Corning – sa afirme ca mai tarziu aceasta toleranta fata de femei si apropiere fata de natura au disparut atat in randul irlandezilor, cat si in cel al britanicilor .
Primul loc din Occident, în care a fost adoptat monahismul în afara celor legate de Roma a fost Irlanda. Aici, monahismul a luat o formă specifică, strâns legată de structura socială tradițională a clanurilor, într-o formă care s-a răspândit mai apoi si în alte părti ale Europei (mai ales în Franta).
Desi pare greu de crezut, mai ales din cauza faptului ca nu se cunosc prea multe despre acest subiect, Irlanda veacului al V-lea a fost unul dintre cele mai puternice centre culturale, spirituale si educationale din lume, datorita calugarilor eruditi stabiliti aici. De aceea, Irlanda s-a mai numit si « Tara Sfintilor si a Invatatilor » (« Land of Saints and Scholars »). Mai mult, scoala irlandeza si-a trimis discipoli si in alte locuri : Sfantul Columba a fondat una din cele mai cunoscute manastiri din Nordul Europei – pe insula lui Iona din Scotia, iar Sfantul Columbanus a intemeiat manastiri in Franta, Germania si Italia.dupa caderea Imperiului Roman, in Occident pozitia fruntasa a scolii irlandeze a fost cu atat mai mult intarita. La fel ca in mai toata lumea, scolile au fost infiintate de Biserica. Mai mult, chiar, in Irlanda si studiile universitare au avut acelasi curs : prima Universitate din tara a fost infiintata la Dublin in 1311, din incredintarea Papei Clement V, iar cel mai faimos colegiu – Trinity College – anglican, in anul 1592.
Manastirile din Irlanda au intrat intr-o prima perioada de declin, odata cu raidurile vikingilor, care initial nu cautau sa le desfiinteze, ci numai sa le jefuiasca ; le era cunoscut faptul ca acele manastiri nu erau deloc sarace. Cu toate acestea, calugarii nu se asteptau la atacuri de acest gen, si ca urmare, cateva manastiri au fost desfiintate. De aceea, dupa primele razii ale acestora, manastirilor li s-a mai construit si un turn rotund, de observare si aparare (era si clopotnita). Totusi, cel de-al doilea val de declin al vietii monahale irlandeze, a fost si cumpanitor, pentru ca ceea ce n-au reusit migratorii scandinavi au reusit englezii, care, pana in secolul al XVII-lea, au daramat efectiv manastirile, alungand sau omorand monahii. Cel mai concludent exemplu in acest sens il constituie manastirea Glendalough din Comitatul Wicklow, intemeiata de Sfantul Kevin in secolul VI, ce a fost distrusa de trupele imperiale in 1398 si este in ruine chiar si in zilele noastre. Cu toate acestea, este unul din cele mai indragite si vizitate locuri din tara.
Importanta increstinarii Irlandei are multe repercusiuni asupra irlandezilor, printre care si inceputul istoriei scrise a poporului.
Dupa o perioada de glorie in Irlanda, Ortodoxia incepe sa decada, incepand cu primele valuri ale invaziilor vikinge din anul 795. In anii 830 si urmatorii, invadatorii norvegieni si danezi au ajuns sa detina controlul in zona intr-un asemenea stadiu, incat manastirile din Irlanda au fost aproape in totalitate distruse si calugarii, intr-un numar foarte mare omorati, iar manastirea cea mare din Insula lui Iona, a fost parasita. Cei mai multi au plecat pe continent, mai ales in Franta, care era aproape si, mai mult, erau atrasi la curtea carolingiana, care a pus bazele unei clase intelectuale de marca a vremii aceleia. Din acea perioada cativa calugari irlandezi au devenit faimosi acolo : Martin Hiberniensis (“Irlandezul”), Sedulius Scotus si John Scottus Eriugena (+870). Deoarece spiritualitatea irlandeza era atat de apropiata de cea ortodoxa, acesta din urma, John Scottus Eriugena (cel nascut in Irlanda – Erie) a introdus in secolul al IX-lea in Apus elementele ortodoxe ale misticii sfintilor Grigorie de Nyssa, Dionisie Pseudo-Areopagitul si Maxim Marturisitorul.
Principalele scrieri ale lui Eriugena sunt On Divine Predestination (Despre predestinarea divina) si Periphyseon (Despre natura), in care el explica faptul ca totul din acest Univers participa la o miscare dubla : o mergere de la Dumnezeu – care le creaza – si o intoarcere la Dumnezeu, generand, astfel, o miscare continua intre Necreat si creat. Ideile sale, pline de seva ortodoxa, au fost interzise in Vest, din secolul al XIII-lea, pana in cel de-al XX-lea. Curios este faptul ca in acelasi spatiu (si cultura), astazi este considerat „cel mai mari folozof occidental al Evului Mediu si cea mai importanta veriga dintre crestinismul Rasaritean si cel Apusean medieval”.
Din perioada de inceput a crestinismului irlandez nu s-a mai pastrat nici o biserica de lemn, desi urme ale acestora s-au aflat in Comitatul Kerry, unde s-au infiintat asezaminte monahale rudimentare. O biserica de piatra ce s-a mai pastrat pana azi este Oratoriul Gallarus, care denota stilul arhaic de arhitectura bisericeasca din acele vremuri. Cladirea construita in totalitate din piatra, zidita una peste alta, in forma unui « stup » ; vazuta din profil are o forma dreptunghiulara, iar din fata, respectiv spate, pare a fi o piramida. Nu are nici un fel de ornament si are o singura intrare, dar nici o fereastra.
Intre secolele X – XII, in Irlanda s-au construit multe turnuri inalte de piatra, unele ajungand pana la 30 metri. Acestea erau inaltate mai ales pe langa manastiri, sau chiar in mijlocul acestora, avan un rol dublu : de aparare si de clopotnita. Si dintre acestea, nu toate au scapat pradatorilor vremii – vikingii si britanicii.
Desi in general bisericile ramaneau aproape la fel de mici, infloritoarea arta bisericeasca face ca lacasurile de cult sa fie cu totul chimbate pe dinauntru. Abia odata cu venirea ordinelor calugaresti catolice, bisericile au crescut in dimensiuni. Ele erau tot mai mari. S-au introdus in acea perioada si bisericile cu planul in forma de cruce, iar interiorul era presarat de arcade. Manastirile nu erau doar centre spirituale, deoarece casele se cladeau in jurul lor. Erau, asadar, si centre sociale si culturale. Stilul arhitectural bisericesc a fost aproape complet schimbat odata cu invazia normanzilor si a britanicilor, care construiesc acele imense catedrale, care si in zilele noastre au o scara foarte mare, printre care si cea mai cunoscuta catedrala din tara – a Sfantului Patrick din Dublin.
Situatia bisericeasca din Irlanda s-a tot agravat, mai ales datorita cresterii puterii si influentei englezilor. In plina ascensiune politica si militara, au primit si sprijinul singurului papa englez – Adrian al IV-lea – care in anul 1154 a emis o bula prin care permitea conationalilor sai si normanzilor sa atace Irlanda, pentru ca « adevarata credinta sa fie plantata aici ». Totul s-a schimbat, atunci cand Irlanda a devenit in mod « oficial » catolica : in anul 1072, arhiepiscopul Italian Lafranc de Canterbury (impus de normanzi) a pretins extinderea autoritatii sale peste intreaga Irlanda, iar in secolul al XII-lea, s-au infiinta arhiepiscopiile catolice de Cashel in in sudul tarii, respectiv Armagh in nord. Aceasta din urma, la scurt timp a fost ridicata la rangul de mitropolie.
In secolele XI – XII cultura si viata religioasa au prosperat la cote nemaintalnite in insula si s-au remarcat eforturile de a aduce Biserica pe linia Ortodoxiei. Intre cei care au incercat o reforma, o miscare de reinvigorare a vietii bisericesti si o aducere spre ortodoxie, s-au remarcat sfintii Malachy din Armagh (+1148) si Laurence O’Toole din Dublin (+1180).
În timpul Reformei Engleze (1536-1541), peste 800 de locașuri religioase, mai ales mănăstiri, sunt desființate în Irlanda Anglia, și Țara Galilor.
Unii istorici si oameni de cultura concluzioneaza, ca totusi, ura englezilor fata de irlandezi nu era una fondata religios, ci era etnica. Aceasta, deoarece primii regi care au atacat Irlanda au fost catolici. Un astfel de exemplu il constituie si regina Maria I (1553-1558), supranumita si « bloody Mary – Maria cea Sangeroasa », care era o catolica devotata. Desi tatal sau a fost Henric al VIII-lea, ea a ramas in credinta catolica, la fel ca mama ei, Ecaterina de Aragon. Desi era catolica, in Irlanda a ars sediul episcopal catolic din Armagh si trei biserici, iar bastinasii s-au retras incepand cu acea zi, care cum au putut, prin munti. Nu e de mirare, astfel, ca locul ramas liber a putut fi ocupat de multi britanici, care in scurt timp au imbratisat protestantismul anglican. Desi pare paradoxal, cele mai mari prigoane impotriva catolicilor irlandezi le-au facut nu regii protestanti, ci cei catolici.
Irlandezilor li s-a interzis sa acceada in Biserica, atat in randul clerului, cat si in cel al mirenilor. O persecutie absurda ce s-a instalat mai ales intre 1171 si 1549. In acea perioada au fost 23 de episcopi in Dublin, din care nici unul nu a fost irlandez.
Statutul din Kilkenny decreta ca nici o “casa religioasa” sa nu primeasca vreun irlandez, altminteri va cadea sub incidenta legii, pierzandu-si drepturile, iar proprietatile le vor fi confiscate. Cu toate acestea, perioada de maxima ascensiune protestanta in Irlanda a fost intre anii 1691–1801. In anul 1695 s-au introdus legi penale impotriva catolicilor.
In secolul XVII, unul dintre cei mai apreciati poeti a fost preotul dominican Padraigin Haicead (1600-1654), care a militat atat pentru drepturile politice, sociale si religioase ale conationalilor, dar si pentru pastrarea statutului traditional al poetilor irlandezi.
Influenta catolicismului asupra irlandezilor era cu atat mai adanc impregnata, cu cat educatia a peste 90% din populatie era asigurata de de acesta, incepand cu anii 1830. cei mai mari aparatori ai catolicismului si independentei tarii au fost, din randul clerului, episcopul James Doyle, Cardinalul Cullen si Arhiepiscopul MacHale. Rolul lor a fost si mai important dupa inlaturarea autoritatii Bisericii anglicane a Irlandei intre anii 1869-1871. ei au dorit un guvern democrat si neviolent. Ultima fata bisericeasca ce a jucat un rol important in viata sociala si politica a fost Arhiepiscopul McQuaid, ce s-a pensionat in anul 1972.
Unul din cei mai mari patrioti irlandezi, Eamon de Valera – care a ocupat sacunul prezidential pe perioada maxima admisa : 14 ani – a venit in Irlanda, din Statele Unite pe cand avea doar 2 ani si mergand cu bunca sa la biserica, a intrat in contact cu preotul paroh din micutul satuc din sudul tarii, cel care l-a si inflacarat pe micutul Eamon cu focul dorului de libertate.
In Irlanda, ca si in Romania, incinerarea, desi este admisa de lege, este foarte putin practicata, din cauza ca nu este o practica tocmai crestina. Irlanda este una din putinele tari europene in care avortul este interzis.
In Dublin s-a desfasurat al 31-lea Congres International Euharistic intre 22 si 26 iunie 1932, unul cu cele mai mari participari de acest gen. S-a ales Irlanda pentru a comemora 1500 de ani de la debarcarea in tara a Sfantului Patrick. La mesa din Parcul Phoenix, ce a incheiat Congresul, a participat aproape un sfert din populatia tarii. Tema Congresului a fost « Transmiterea Sfintei Euharistii prin misionarii irlandezi ».
Unul din cele mai importane momente pentru catolicii irlandezi, l-a constituit, fara indoiala, vizita Papei Ioan Paul II, din 29-31 septembrie 1979. din cauza multimii de credinciosi, nici o catedrala nu era suficient de incapatoare. Singura solutie a fost Parcul Phoenix, in care, la mesa de deschidere a vizitei oficiale, au participat 1.250.000 de credinciosi, ceea ce reprezenta o treime din populatia insulei (incluzand Irlanda de Nord) si un sfert din cea a Republicii. La mesa de dupa-amiaza din orasul Drogheda, au participat peste un sfert de milion de oameni, iar la intoarcerea in capitala, Papa a trecut printr-un sir de cateva sute de mii de masini, din aeroport, pana la resedinta Presedintelui, din parcul in care s-a slujit de dimineata, ceea ce inseamna peste 10 km.
In ziua urmatoare – 30 septembrie – Ioan Paul II a tinut mese la Galway, Knok, si langa ruinele manastirii Clonmacnois. In cea din urma zi, Papa a vizitat Seminarul National din Maynooth si a tinut mesa pe stadionul de curse de cai Greenpark din Limerick, in sudul tarii.
Situatia vietii religioase din Irlanda este intr-o permanenta schimbare, osciland intre diferite valuri de credinte si idei religioase. Oricum, numarul credinciosilor este in scadere. In anul 2012 s-a publicat raportul unui sondaj WIN-Gallup, numit „Religion and Atheism Index”, ce a fost efectuat in 57 de tari ale lumii. Potrivit acestuia, țara creștină care renunță cel mai rapid la religie este Irlanda, iar incluzand si tarile necrestine, este pe nedoritul loc doi, dupa Vietnamul budist. Sondajul face o paralela intre situatia din 2005 si cea din 2012. astfel, in doar 7 ani, Irlanda a scazut de la 69% de populație credincioasă in 2005, la 47% in 2012, adica, o scadere de 22 de procente. Un alt rezultat al studiului spune ca populatia, cu cat este mai araca, cu atat e si mai credincioasa, numarul ateilor fiind mai mare in tarile instarite.
Romanii sunt, dupa acest sondaj, pe locul sase, cu 89%, iar „la polul opus se află țările cu cel mai mare procent al ateilor : China (47%), Japonia (31%), Republica Cehă (30%), Franța (29%), Coreea de Sud (15%), Germania (15%), Olanda (14%), Austria, Islanda, Australia și Irlanda (10%). În România, procentul ateilor a rămas constant: 1%”
Statutului juridic al cultelor nu este recunoscut in Irlanda, la fel ca in Franța si Olanda. Aceasta nerecunoaștere a cultelor nu înseamnă neaparat indiferență religioasă din partea Statului, fiind o nerecunoaștere de drept dar nu și de fapt.
Irlanda asociază absența unui Statut juridic pentru culte cu menționarea Sfintei Treimi în chiar incputul preambulului Constituției : „In the name of the Most Holy Trinity, from Whom is all authority and to Whom, as our final end, all actions both of men and States must be referred, We, the people of Eire, Humbly acknowledging all our obligations to our Divine Lord, Jesus Christ, Who sustained our fathers through centuries of trial …” , adica (in traducere proprie) „In numele Preasfintei Treimi, de la Care este toata puterea (autoritatea) si Careia, ca si scop ultim, toate intreprinderile oamenilor si a Statului – deopotriva – trebuie sa se indrepte. Noi, poporul Irlandei, cu umilinta intelegang toate obligatiile noastre catre Dumnezeiescul Domn, Iisus Hristos, Care a I-a sprijinit pe parintii nostri in necazuri, de-a lungul secolelor … „ .
Cultele se organizează în cadrul dreptului comun în respectul principiului autonomiei garantat prin articolul 44 din Constituție (Religia – Religion / Creideamh). Desi Constituția Republicii Irlanda nu folosește cuvântul autonomie, articolul 44 prezintă garanții pentru autonomia cultelor. Scolile primare și secundare în majoritate catolice, au în programele analitice religia ca disciplină distinctă. Personalul clerical este supus regulilor dreptului muncii, dar în cazul în care nu există un contract de muncă, din cauza misiunii specifice exersate de persoanele respective, statul recunoaște această excepție.
Tot referitor la Constitutie, Articolul 40, sectiunea 6, litera i, prevede ca publicarea sau declaratiile in care se aduc blasfemii, sunt sedentioase, sau indecente, este interzisa prin Lege si pasibila de pedepsele acesteia in vigoare. „The Defamation Act” (Legea Defaimarii) din 2009 stabileste o amenda maxima de €25,000. Ateii din Irlanda, au intreprins o campanie prin care Guvernul sa renunte la aceasta lege, considerand-o injusta, deoarece nu li s-ar recunoaste si lor dreptul la libera exprimare.
Sfintii mai importanti ai Irlandei
Irlanda a dat lumii o multime de sfinti si sfinte. Doar simpla lor enumerare ar umple cateva pagini. Evident ca ne vom opri doar la cativa, mai insemnati. Dealtfel, istoria bisericeasca irlandeza a fost scrisa sub forma Vietii sfintilor. Este asadar, o istorie hagiografica.
Din multimea de nume ale sfintilor irlandezi, numesc aici cateva, in afara celor tratate in continuare : Declan, Malachy, Celsus, Plunket, Gall, Congall, Cristian, Fintan, Finbar, Adoman, Dermot, Valentin, Murtagh, Bernard, Loman si multi, multi altii.
Foarte pe scurt, astern in scris doar cateva biografii de sfinti irlandezi mai insemnati, pe langa Sfantul Increstinator al tarii – Patrick : Brigita, Columba, Paladie, Enda, Fridolin, Finian din Clonard, Brendan Navigatorul, Ciaran, Ita, Kenneth, Kevin, Columban, Aidan, Finian din Lindisfare, Colman, Edana, Monnena si Syra.
Sfanta Brigita (Briget, Brigid, Brigida, Birgitta, Birgida, Birgid)
Patroană a Irlandei alături de Sfântii Patrick și Columban, Sfânta Brigita (brigh = puternic, -a), praznuita în fiecare an la 1 februarie de către ortodocși, catolici și anglicani, a întemeiat prima mănăstire de maici de pe teritoriul Irlandei, fiind ocrotitoarea Ordinului surorilor brigitine. Viata ei este invaluita de mister, din lipsa informațiilor istorice. Viata ei a fost descrisa de călugărul Cogitosus din Kildare în anul 655, din care aflam ca sfanta s-a născut în jurul anului 453 (sau 450) în apropiere de Kildare, dintr-o familie nobiliară. Dupa alții, ar fi provenit din relația unui nobil cu o sclavă. De asemenea, mai stim cu siguranta ca fecioara Brigita a fost botezată chiar de către Sfântul Patrick.
Desi nu este o informatie sigura, se spune că ea era de o frumusețe deosebită, fiind pețita de multi tineri si ca părinții ar fi vrut s-o căsătorească chiar cu regele de Ulster. Pentru ca isi dorea o viață închinata numai Mirelui Hristos, Brigita s-a rugat să-și piardă frumusețea pentru a nu fi împiedicată să și-o petreacă în rugăciune și contemplație. În scurt timp și-a pierdut un ochi, fiind astfel îndepărtat obstacolul. Datorita fecioriei si a virtutilor ei, a fost supranumita si “Maria Irlandezilor”.
Ce știm cu siguranta, este faptul că Brigita s-a retras în jurul vârstei de 14 ani aproape de orasul Kildare și și-a construit o chilie la câteva mile depărtare de Dublin. Chilia sa a primit numele de "Killdira", sau "chilia de lângă stejar". Mai târziu (490) i s-au adăugat alte câteva fecioare, luând astfel ființă prima mănăstire de maici de pe teritoriul Irlandei. Dacă Sfântul Patrick, cel care a botezat-o pe Brigita, a întemeiat mai multe mănăstiri de călugări, Sf. Brigita a întemeiat prima mănăstire de maici din Irlanda.
Brigita a săvârșit și câteva minuni, vindecând chiar și demonizați, trezind astfel în oameni dragostea pentru Dumnezeu. Cel mai vechi imn în limba irlandeză a fost compus în secolul al VII-lea în cinstea Sfintei Brigita. Aceasta a trecut la cele veșnice pe 1 februarie 524. În Kildare, unde Sfânta Brigita a fost înmormântată, a fost păstrat mereu un foc aprins în cinstea ei, până în anul 1220, când episcopul locului a interzis acest foc din cauza superstițiilor poporului. Mănăstirea înființată de Sfânta Brigita în Kildare a existat până în anul 1540, când a fost desființată de către regele Henric al VIII-lea (1491-1547), alături de toate celelalte mănăstiri ale Ordinului brigitinelor. Maicile mănăstirii înființate de Sfânta Brigita au trăit după regulile augustiniene până la desființarea ei. Ordinul a fost reînființat de episcopul Daniel Delany de Kildare 1 februarie 1807, cu șase măicuțe, ce li s-a încredințat în special educarea fetelor și a femeilor. Surorile brigitine au facut misiune în Mexic și Africa, dar și în America de Sud, Islanda, China și Australia.
Conform tradiției, în anul 878, relicvele Sf. Brigita au fost duse la Downpatrick pentru a fi în siguranță și așezate alături de moaștele Sfinților Patrick și Columban. Astfel, au ajuns să fie împreună cei trei patroni ai Irlandei. Cinstirea sfintei s-a răspândit imediat după moartea sa în Anglia, Scoția și Tara Galilor, Germania, tarile Scandinave, Franța, Italia și Portugalia. Kildare este si astăzi un loc de pelerinaj în cinstea Sfintei Brigita.
Pe lângă Irlanda, Sfânta Brigita s-a bucurat și se bucură de o mare cinstire și in Germania si Austria : e considerata patroană a vitelor (cailor, vaci și porci) ; la casele credincioșilor se sfințeau și se sfințesc și astăzi pâine neagră și apă în cinstea sfintei. Multe locuri din Europa Centrală amintesc astăzi de numele sfintei: Birgiter Alm în Tirol, Biserica Sfintei Brigita din Viena, orașul Bregenz – capitala administrativă a landului Vorarlberg (toate în Austria), provincia Burgund din Franța ; în Australia există un colegiu catolic care o are ca patroană pe Sfânta Brigita și se numește "Kildare College".
Oameni din intreaga tara alergau la Manastirea Kildare pentru a lua binecuvantarea cuvioasei, avand mare evlavie catre ea, pentru dragostea ei fata de saraci si nenumaratele minuni pe care le savarsea. Dupa ce a murit, la moastele sale veneau si inca mai vin rauri de credinciosi, care doresc mijlocirea sfintei. As putea spune ca este la fel ca si Cuvioasa Parascheva de la Iasi.
Sfantul Columba din Iona
Sfantul Columba din Iona, nascut pe 7 decembrie 521, in Comitatul Donegal si a reintrodus Creștinismul în Scoția și Nordul Angliei, fiind socotit Luminătorul Scoției. In irlandeza, numele sau este Columcille (Colum-cille înseamnă "Porumbelul Bisericii"), dup ace din botez s-a numit Colum. Principalul sau biograf a fost Sfântul Adomnan din Iona, care a scris „Viața Sfântului Columba”, la aproape un secol dupa moartea lui.
Descendent dintr-un neam de vita regala – stranepot al unui rege din secolul al IV-lea – Columba a fost implicat într-o dispută cu Sfântul Finnian de Moville, privind drepturile de a copia o psaltire fara stirea acestuia din urma, în jurul anului 560, desi acesta din urma a fost unul din dascalii sai si staretul manastirii. Disputa a culminat cu Bătălia de la Cul Dremhe din anul 561, în timpul căreia au fost uciși numeroși oameni. De aceea, uneori mai este numit si „Columba a Psaltirii”. Traditia spune ca pentru a ispăși pedeapsa pentru aceste ucideri, Columba a primit canon să facă tot atâtea convertiri câte persoane a ucis, să plece din Irlanda și să se mute undeva de unde nu-și va putea vedea țara natală. S-a mutat în Scoția, dar fiind că de acolo își putea încă zări țara natală, s-a mutat spre nord până pe coasta vestică a Scoției, unde in 563, a fondat mănăstirea de pe insula Iona, care a devenit centrul misiunii sale de evanghelizare a Scoției si unul din cele mai puternice centre de cultura si spiritualitate din Apus. Temperamentul sau energic si impulsiv il face asemenea Sfantului Apostol Petru si, tot ca si el, s-a potolit treptat, odata cu trecerea timpului.
Tocmai Psaltirea aceasta este un document foarte important astazi pentru poporul irlandez, deoarece « este cel mai vechi document conservat de scriere irlandeza in majuscule » si este pastrat la Academia Irlandeza.
Din timpul lui Columba avem prima relatare mentionata in scris despre monstrul din Loch Ness, în care se zice ca in anul 565 el a venit la un grup de picți care înmormântau un om ucis de monstru și l-a înviat. Într-o altă versiune, se spune că a salvat omul în timp ce era atacat, alungând monstrul cu semnul crucii.
Traditia ne spune ca Sfantul Columba a ridicat 300 de biserici si manastiri, incepand cu cea din Derry (cand avea doar 25 de ani), iar cea mai insemnata este cea din Durrow, construita in jurul anului 555.
Columba a zidit cateva chilii si o biserica, apoi s-a retras in afara manastirii, unde ducea o viata de aspra nevointa. Se spune ca nu avea pat, iar drept perna folosea o piatra. Sfantul ii ajuta pe cei ce se aflau in calatorii pe mare, care deseori se aflau in multe primejdii si necazuri, avea darul proorociei, descoperind oamenilor pacatele lor sau lucruri care se intamplau la mare departare sau care aveau sa se intample in viitor, si savardea numeroase minuni si vindecari.
Una din povestirile despre faptele sale, spune ca odata, in timp ce calatorea pe mare impreuna cu cativa dintre ucenicii lui, sfantul a avut o descoperire dumnezeiasca : a vazut ingeri coborand din cer pentru a lua sufletul unui pagan batran, care toata viata se straduise sa faca fapte bune, ajutandu-i pe cai in nevoi. Ingerii asteptau venirea lui pentru a-l boteza pe batran, ca apoi sa-i poata duce sufletul in Imparatia cerurilor, lucru care s-a si intamplat.
Asezamantul monahal din Iona pe care el l-a intemeiat, respecta absolut toate regulile asezarilor calugaresti din Tara Sfanta si Sinai. Viata in comun si compasiunea fata de semeni, au fost intregite si de compasiunea fata de natura si de animale, in deplina concordanta cu dragostea irlandezilor fata de Creatia intreaga. Poate ca unii ar crede ca sfantul, acolo, a introdus doar o idee din viata sociala a vechilor irlandezi, insa ea are un puternic substrat teologic, urmand firul ideei Ortodoxe care strabate existenta-i bimilenara, ca intreaga Creatie trebuie respectata, fiind in intregime a lui Dumnezeu. Asa invatau Sfintii Parinti, dintre care, cei mai multi, erau contemporani cu acesti sfinti din Eire. Aceasta demonstreaza inca o data, ca intreaga lor teologie era una pur ortodoxa. Mai mult, desi Sfantul Simeon Noul Teolog se nastea abia in 949, Columba era invaluit de ceea ce mai tarziu se numea “lumina necreata, sau dumnezeiasca”, atat de dezbatuta de isihastii de mai tarziu. Cand se ruga, intreaga biserica era luminata puternic cu o lumina cereasca, sau ingerii erau vazuti plutind deasupra lui. Un fel de “semi-isihasm” a trait si Columba, preferand sa se retraga singur, cat mai mult timp posibil.
A jucat si un puternic rol de mediator intre diferitele tabere ale vremii din Irlanda si mai ales din Scotia, unde, se pare, a avut si un rol important in apararea Scotiei.
Ucenicii sai spuneau ca si in ultima zi a continuat sa scrie din Sfanta Scriptura si ca ultimele cuvinte pe care le-a scris au fost cele din Psalmul 33: "Iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele". A trecut in vesnicie la 9 iunie 597, fiind inmormantat, astazi, în Downpatrick , impreuna cu ceilalti doi sfinti ocrotitori ai Irlandei : Sfântul Patrick al Irlandei (17 martie) și cu Sfânta Brigid de Kildaire (1 februarie). Columba nu trebuie confundat cu ucenicul său, Sfântul Columban.
Sfantul Paladie (Paladius) (+ 457 / 461), prăznuit la 7 iulie. Ajunge in Irlanda prin anul 430. Prosper din Aquitania mentioneaza ca in anul 431 Paladius a fost trimis in Eire de catre episcopul Celestin, pantru a fi intaiul episcop al irlandezilor. Se pare ca la un an dupa ce a ajuns episcop al irlandezilor, a parasit tara, din cauza cruzimii bastinasilor, plecand, probabil in Scotia, unde, mentioneaza cronicarii, a si murit. Desi este primul episcope ce a propovaduit Evanghelia Domnului in Irlanda, nu se mai cunosc multe informatii despre el.
Sfantul Enda a fost un irlandez educat in Scotia. A intemeiat mai multe manastiri, mai ales pe valea Boyne si incepand cu anul 484 s-a mutat in vestul tarii. Cea mai cunoscuta manastire infiintata de el este Inishmore din Insulele Aran. Are marele merit de a fi dascalul mai multor sfinti, printre care pe Cieran si Brendan. A murit la 21 March 530.
Luminatorul Rinului de Sus, din Germania, Sfantul Fridolin (Fridolt), este unul din cei dintai mari monahi irlandezi (in jurul anului 500). Este praznuit pe 6 martie.
Sfantul Finian (nascut la finele secolului al V-lea) a intrat in monahism in Tara Galilor, iar cand se intoarce in Irlanda, intemeiaza trei manastiri, dintre care Clonard (520) era foarte cunoscuta, atat ca centru spiritual, cat si ca centru scolar extrem de bun. L-a influentat in gandire pe Sfantul Columban. A trecut la Domnul pe 12 decembrie 549.
Un alt mare intemeietor de centre monahale a fost Sfantul Brendan Navigatorul (489 – 575). Cea mai cunoscuta manastire a sa este cea din Clonfert (559). Dupa sfaturile sfintilor Ita si Enda, a plecat in largul Atlanticului cu o barca, insotit de mai multi tovarasi de drum. Unii istorici sustin ca el ar fi putut atinge si teritoriile Nord Americane si Caraibiene. Este praznuit pe 16 mai.
Sfantul Ciaran (Kieran), nascut in vestul provinciei of Connaught a devenit calugar si si-a insusit cunostintele sale in centrul monahal din Clonard. Dupa aceea a plecat la manastirea Inishmore unde a fost hirotonit diacon si a stat 7 ani, dupa care pleaca langa Lacul Ree si intemeiaza o manastire pe insula a acelui lac. Dupa alti 7 ani, este intemeietorul renumitei manastiri in intreaga tara, din Clonmacnoise, pe malul Raului Shannon, in anul 548, desi avea numai 32 de ani. Doar un an mai tarziu a murit, pe 9 septembrie, in timpul unei mari epidemii, care, de asemenea, a luat si viata Sfantului Finian.
Sfanta Brigida, cea mai populara sfanta irlandeza Sfanta Ita, cu vreo 50 de ani mai tanara decat ea. A infiinta o manastire de maici langa Limerick, locul formarii duhovnicesti a multor alti sfinti si sfinte din Irlanda, dintre care cel mai cunoscut este Brendan Calatorul. Sfanta Ita invata pe toti ca Dumnezeu iubeste trei lucruri : o inima curata, o viata simpla si o „milostenie generoasa”. A plecat la Domnul in 570, la 15 ianuarie. Intr-o poezie irlandeza dedicata sfintilor si sfintelor, Alcuin o descrie pe Sfanta Ita ca „maica ce a crescut toti sfintii Irlandei” („the foster mother of all the saints of Ireland”).
Sfantul Kenneth (Canice), fiul unui cantaret din Derry, s-a nascut in jurul anului 525 si a fost prieten cu sfintii Finnian si Columba. Cu cel din urma, a avut cateva experiente duhovnicesti, care acum s-ar numi „telepatice”. A infiintat manastirea scotiana cunoscuta acum ca Inch Kenneth (562) si, mai tarziu una in Irlanda, la Aghaboe (care acum se numeste Kilkenny, care inseamna ‘Biserica lui Kenneth’ in limba irlandeza). A fost si un intelectual respectat, scriind comentarii la cele patru Evanghelii, sub numele de Chain of Canice (Lantul lui Canice).
Datorita modului inflacarat si efficient in care predica, Columba spunea despre el ca aceasta se datoreaza “iluminarii divine”. Se mai spune ca a alungat soarecii pentru ca i-au ros incaltamintea si a certat pasarile sa faca liniste duminica.
A murit probabil in jurul anului 600, fiind praznuit la 11 octombrie.
Sfantul Kevin a fost un nobil din puternica familie Leinster, exclusa de la domnie, educat de mic copil de calugari. S-a stabilit ca pustnic in frumoasa si pitoreasca regiune a lacului Glendalough ( in irlandeza, „Valea Lacului”), unde, spune Traditia, era insotit de un inger. Locuia intr-o pestera („Culcusul Sfantului Kevin”) si mai tarziu a infiintat manastirea ce primea tot mai multi calugari si frati de manastire, pe luna ce trecea. In iconografie, este adesea reprezentat cu o mierla , potrivit legendei ce spune ca odata, dupa ce a inceput sa se roage cu mainile intinse, o mierla a depus in palma sa un ou si rugaciunea lui s-a terminat abia cand a iesit puiul din ou. Este praznuit la 3 iunie. A murit la varsta de120 de ani, in 618.
Provenind dintr-o familie de nobili, Sfantul Columban (Columbanus), nascut in 543, a primit o educatie aleasa. Desi mama lui s-a opus cu vehementa, tanarul Columban s-a calugarit si a urmat o serie de ani in care a incercat sa se aseze intr-un loc „al lui”. A plecat cu alti 12 tovarasi de drum in Scotia, in ceea ce ei numeau „exilul voluntar in numele lui Hristos”. Cunostea si vorbea fluent latina, putina greaca si probabil si putina ebraica. A infiintat mai multe manastiri, dintre care cele mai cunoscute sunt in Franta – Luxeuil, Bobbio si Fontaine, cea dintai fiind facuta pe ruinele unui fost templu al zeitei Diana. La Bobbio era cunoscuta biblioteca impresionanta, iar cea din Luxeuil pentru rigoarea vietii monahale, aidoma celei din tara natala, fara nici o concesiune. Acest lucru a atras invidia si neintelegerea aplicarii acestor reguli (din Regulamentul lui Columbanus), mai ales a pedepselor corporale, asupra carora el insista mult. Nu a facut concesii nici in ce-i privea pe regii vremii sale, intrucat a refuzat sa-i binecuvinteze pe fiii ilegitimi ai lui Theoderic II, ceea ce i-a adus si deportarea, in zona Rinului si apoi in Lombardia. Desi era arian, regele Agilulf din Mediolan l-a primit foarte bucuros pe Columban in 613. Pentru activitatea si perseverenta sa este considerat cel mai important „apostol” irlandez de pe continentul european.
A murit la 23 noiembrie 615, data la care e praznuit in Irlanda, iar in restul Europei, pe data de 21 noiembrie.
Sfantul Aidan a intemeiat manastirea din insula Lindisfarne, una din cele mai importante din Anglia. Despre viata sa dinainte de a sosi in Anglia nu se stie nimic. Venerabilul calugar Beda (673-735) mentioneaza doar ca acesta a sosit in Anglia in anul 635 „cand Oswald,, care devenise crestin in exilul la Iona, si-a redobandit tronul Northumbriei”. A ctitorit mai multe biserici si manastiri si a fost ptimul episcop din Lindisfarne. Era foarte smerit si modest, indemnand pe toti sa traiasca in buna-intelegere. Se spune ca succesorul regelui Orwald, pe nume Oswin, i-a daruit un cal, pe careacesta l-a dat mai departe in dar unui om foarte sarac.
In fiecare Post al Pastilor, se retragea pe Insula Inner Farne, locul preferat de post, rugaciune si penitenta. De aici, se spune ca a vazut cum invadatorii mercieni incendiaza in anul 651 orasul Bamburg (in care a si murit) si s-a rugat ca Dumnezeu sa schimbe directia vantului, ceea ce s-a si intamplat.
A murit la 31 august 651.
Printre miile de invatati si rugatori si printre zecile, sau chiar sutele de sfinti ai manastirii din Iona, care au intarit Ortodoxia din insulele britanice si irlandeze trebuie aminti si sfintii Finian si Colman.
Finian a fost trimis in 651 la Lindisfarne, pentru a ocupa locul de staret, lasat de conationalul sau, Aidan. Aici, a avut relatii fructuase cu regii englezi, in special cu Oswy si cu cei doi regii englezi pe care i-a botezat : Penda de Mercia si Essex si pe Sigbert. Dupa ce a murit pe 17 februarie 661, locul sau a fost luat tot de un calugar irlandez, Colman.
Colman a fost principalul reprezentant al Bisericii Celtice Church at thlae Sinodul din Whitby – 664, despre care am mai amintit. Desi, spuneam, relatiile sale cu regele erau foarte bune, acesta a otarat ca Pastile sa fie serbate dupa hotararile Romei, nu dupa cele irlandeze. Suparat, Colman a plecat din nou la Iona, impreuna cu 30 de claugari si o parte din moastele sfantului Aidan. A murit intr-o zi de 18 februarie, dar anul nu este cunoscut cu exactitate : 672, 674 sau 675.
Sub titlul „Viețile Sfinților pentru copii: Sfintele Edana, Monenna și Syra din Irlanda ”, vietile celor trei sfinte irlandeze ne sunt prezentate in ziarul Lumina din 25 aprilie 2009 .
Sfânta Edana, cunoscută și ca Sfânta Edna sau Eidyn, a trăit în Irlanda, în secolul al VI-lea. A fost influențată de învățăturile Sfântului Patrick, de la care a primit binecuvântare înainte de a se călugări. Traditia spune că Sfânta Edana a călătorit în Scoția, unde a întemeiat o mănăstire. Orașul Edinburgh din Scoția se pare că a fost numit după numele Sfintei – „Důn Édana“, care înseamnă „castelul / fortăreața Edanei“. Numele Edana este de origine galeză și înseamnă „foc“. Sfânta Edana este sărbătorită în calendarul creștin pe data de 5 iulie.
Sfânta Monenna s-a născut în secolul al V-lea, fiind si ea apropiată de învățăturile Sfântului Patrick. A întemeiat mănăstirea Sliabh Cuillin, in care vietuiau opt călugărițe în sărăcie, dedicându-și viața în intregime Mantuitorului. Încă din timpul vieții, Sfintei Monenna i s-au atribuit multe minuni ; a murit în anul 518. Numele Monenna este derivat din limba franceză, termenul Manon își are rădăcina în cuvântul Maria. Sfânta Monenna este sărbătorită în calendarul creștin pe data de 6 iulie.
Sfânta Syra s-a născut în Irlanda secolului al VII-lea. Numele Syra este o variantă a numelui persan Siria, care înseamnă „strălucire“. A fost sora Sfântului Fiaker, pe care l-a urmat în Franța, unde a căutat protecția episcopului Faro din Meaux. Este cinstită atât în Franța, cât și în Irlanda pe data de 8 iunie.
Capitolul IV : Ortodoxia in Irlanda dupa 1900
Patrunderea ortodoxiei pe teritoriul irlandez
Conform recensamantului din anul 2011, in Irlanda erau peste 45.000 de ortodocsi (declarati oficial, evident) pe teritoriul Republicii Irlanda. Conform studiilor, numarul lor s-a dublat fata de cel din 2006 si s-a marit de 4 ori fata de cel din 2002. Cu alte cuvinte, in ultimii ani, numarul ortodocsilor din tara s-a dublat la un rastimp de doar 4-5 ani. Aceasta face ca ortodoxia sa fie religia cu cea mai mare crestere numerica din Irlanda, iar numarul ortodocsilor romani ar reprezenta, conform aceleiasi surse, peste un sfert din total (26%), fiind urmati de irlandezi (20%) si letoni (12,5%). Evident ca raportat la celelalte religii, Ortodoxia reprezinta o minoritate religioasa in Irlanda (sub 1%), situandu-se dupa Romano-Catolicism (84,2%), Protestantism (circa 3%) si islamici (peste 1%). Desi numarul pare insignifiant, data fiind rata cresterii numerice a ortodocsilor, se poate spune ca el va fi cu mult mai mare in viitor, cunoscand si faptul ca romanilor plecati acolo, li se adauga si cei nascuti si/sau crescuti de mici in Irlanda, care raman pe mai departe ortodocsi si isi intemeiaza familii, dar si pe acela ca sunt si cazuri de irlandezi care au imbratisat religia ortodoxa, dintr-o convingere puternica, vazand lucrarea Duhului Sfant intre cei plecati de acasa, la care coeziunea si spiritul de solidaritate sunt mai evidente. Un loc aparte il constituie si conduita si bunul nume pe care atat credinciosii, cat si preotii le arata.
Referitor la trecerea unor irlandezi la Ortodoxie, ca si la vechimea acesteia in Irlanda, preotul rus Michael Nasonov – reprezentantul oficial al Patriarhiei Ruse in Dublin spunea ca “Ortodoxia nu este ceva strain de Irlanda; dintotdeauna ea a existat aici. Este foarte cunoscut ca Crestinismul irlandez de dinaintea secolului al XI-lea era foarte similar cu al nostru. Dar dupa ce Irlanda a fost cucerita de britanici aceasta denominatie a fost intentionat inlaturata de catre Papa. Probabil ca de aceea irlandezii percep Ortodoxia ca pe ceva special si scump“.
Declaratia de mai sus nu este una deloc fortata, iar acest lucru il reflecta atat istoria si arheologia, cat si lucrarile unor specialisti in bizantinologie si istorie a Bisericii Universale, cum este si Preotul Gregory Telepneff, care spune ca pentru ortodocsii rasariteni, crestinismul celtic are o rezonanta aparte, nu pentru « exotismul » sau, ci pentru ca credinta vechilor celti era atat de asemanatoare cu Ortodoxia, incat intuitiv se poate spune ca cele doua se asemanau « calitativ » pana la identificare. De aceea, in credinta lor, locuitorii desertului egiptean si ai mlastinilor irlandeze, erau la fel. Similaritatile celor doua nu constau numai in viata monahala, ci si in celelalte aspecte ale viatii bisericesti, ceea ce exclude din capul locului coincidenta. De aceea, spunea parintele Gregory Telepneff , Hibernia, desi politic nu era parte a Imperiului Roman, dupa increstinare, a ramas in sfera de influenta culturala a Imperiului Bizantin.
Influentele ortodoxe s-au manifestat in crestinismul irlandez timpuriu atat prin forme interne (spiritualitatea monahala), cat si prin cele externe (liturgice si arta crestina), iar daca influenta bizantina s-a resimtit atat de puternic in Occident, aceasta s-a putut face numai prin intermediul galilor, cu atat mai mult cu cat Sfantul increstinator al irlandezilor –Patrick- a primit, probabil, pregatirea calugareasca tot in Galia, iar intemeietorul monahismului occidental – « Sfantul Ioan Casian Romanul » (circa 360-435) a trait ultimii sai ani in sudul Galiei. Iata cum se face inca o punte de legatura intre Romania si Irlanda, prin unii din cei mai cunoscuti sfinti ai celor doua popoare.
Prima parohie ortodoxa a fost infiintata in Irlanda in anul 1969. In urma emigrarii unui grup de rusi, la scurt timp dupa Revolutia din 1917, s-a simtit nevoia infiintarii unei parohii ortodoxe. Chiar printre cei care au emigrat atunci, se numara si viitorul preot ortodox – primul din Irlanda – Nicholas Couris, aristocrat si fost ofiter in armata imperiala. Cateva sute de greci si greci-ciprioti au emigrat mai tarziu, pe la inceputul anilor ’50. Abia in 1969, ROCOR – Biserica Ruseasca din Strainatate l-a hirotonit pe Nicholas Couriss preot. Acesta a reusit sa atraga si cativa irlandezi la credinta ortodoxa. Printre ei a fost si lectorul Michael Beaumont de la Colegiul Universitar din Dublin, care a fost si preot slujitor intre anii 1971-1973. odata cu moartea parintelui Nicholas (1977), se pare ca si parohia ortodoxa si-a incetat activitatea. De fapt, slujbele se tineau intr-o casa ce servea drept capela.
Daca numarul rusilor nu s-a modificat substantial, cel al grecilor a crescut mereu. De aceea ei s-au constituit intr-o parohie in 1981, pe Mary Street, Dublin, ce a functionat intr-o fosta biserica anglicana, ridicata pe 24 mai a aceluiasi an, la rangul de catedrala, de catre Arhiepiscopul grec al Marii Britanii si Irlandei. Cinci ani mai tarziu, cladirea a fost declarata nesigura. De atunci si pana in 1994 a fost o perioada de cereri repetate si insistente pe la toate cultele si bisericile din oras sa li se permita sa savarseasca sfintele slujbe. Abia in acel an si-au aflat un lacas de cult al lor, in zona Arbour Hill.
Preotul Irineu Crăciun a fost numit in functia de paroh al nou-înființatei parohii ortodoxe, de catre Arhiepiscopul Methodios al Thyateirei, fiind astfel, singurul preot ortodox în Irlanda timp de aproape 20 de ani.
Ortodoxia a inceput sa fie cunoscuta în lumea academică irlandeza, mai intai, prin atragerea mai multor intelectuali irlandezi, ceea ce a condus la susținerea unor conferințe si seminarii în colegii irlandeze pe diferite teme de teologie si morala ortodoxă. Incet, dar sigur, prezența ortodoxiei a fost tot mai simtita atât în viața religioasă irlandeză, cât și în cea interconfesională și socială : participarea reprezentanților parohiei la înscăunarea de primat al Bisericilor oficiale sau președinte al țării, participarea la Ziua Națională de Comemorare etc.
Prima biserica ortodoxa din Irlanda a fost sfințita la 6 noiembrie 1994. La ctitorirea ei au fost implicate oficialități de stat si locale, ambasadele țărilor ortodoxe si, mai ales, comunitatea greacă, bine-inchegata, unita si bogata. Sfințirea a fost săvârșită de către Arhiepiscopul Grigorie al Thyatirei, parohia fiind sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice.
Una din slujbele memorabile a fost si cea din 16 ianuarie 2000, cand la Sfanta Liturghie a participat președintele Irlandei Mary McAleese, alături de ambasadorii Greciei, României și Ciprului, la care se adauga, evident, cea a Vecerniei din 31 ianuarie 2005 savarsita de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care a fost urmata de un cuvânt de învățătură.
Unul din cei mai cunoscuti ortodocsi din spatiul britanico-irlandez a fost in vremurile noastre, fara indoiala, Mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj. Nascut in Lausanne (Elvetia) in 1914, a fost Episcop, mai tarziu Mitropolit de Suroj – Eparhia Ortodoxa Rusa din Marea Britanie și Irlanda. Provenit dintr-o familie de aristocrati rusi ce a trebuit sa aleaga calea strainatatii din cauza prigoanei comuniste, viitorul ierarh a absolvit studii de fizică, chimie și biologie, ce au culminat cu doctoratul în medicină luat la Universitatea din Paris.
A fost hirotonit preot in 1949, cand a fost trimis in Anglia, respectiv episcop, in 1957. A fost ridicat la rangul de Arhiepiscop in 1962, un an mai tarziu a fost numit exarh al Patriarhiei Moscovei pentru Europa Occidentală si a fost ridicat la rangul de Mitropolit in 1966. Scrierile sale Rugăciunea vie, Meditații pe o temă, Scoala rugaciunii, Taina iubirii, Dumnezeu și Omul au atras atentia lumii asupra profunzimii ideilor sale si a Ortodoxiei pe care o propovaduia chiar din inima Angliei si Irlandei.
A trecut la cele vesnice pe 4 august 2003.
Sfarsitul anilor ’90 a adus o crestere insemnata a numarului de credinciosi ortodocsi in Irlanda. Astfel, in 1999, Biserica Rusa (Patriarhatul Moscovei) si-a reinceput slujbele – o data pe luna – la biserica din Arbour Hill, iar mai apoi, in propria lor biserica (proprietate anglicana), in Harold’s Cross din Dublin, in anul 2002, paroh fiind Mikhail Nasunov.
In septembrie 2010, Patriarhul Chiril al Moscovei si intregii Rusii a facut o vizita presedintei de atunci a Irlandei, Mary McAlleese, prin care cerea ca Bisericii Ortodoxe Ruse sa I se schimbe statutul din “organizatie caritabila” in Biserica recunoscuta oficial, primind un statut juridic egal cu cel Romano-Catolic. Intr-adevar, intr-o lista oficiala a Religiilor si Cultelor care oficiaza casatorii recunoscute official de catre Statul irlandez, Biserica Ortodoxa Rusa nu este enumerate, ci, din randul Bisericilor-Surori, sunt mentionate urmatoarele, in ordine alfabetica : Armeana, Greaca si Romana.
Pe langa ortodocsii romani, rusi, greci si ciprioti, mai trebuie amintiti si antiohienii, care au doua parohii din 2004 : in Belfast – Irlanda de Nord (preot – Paul Totten, pastorin circa 50 de credinciosi) si Dublin – pr. John Hickey, ce serveste si filia din Tralee, in ultima duminica a fiecarei luni. Un al treilea preot, Mathew Quay, savarseste Sfanta Liturghie in prima duminica a fiecarei luni in orasul Cork. David Lonergan este preotul Bisericii Georgiene “Sfantul Maxim Marturisitorul” din Dublin.
Biserica Ortodoxa Siriana are o crestere numerica insemnata procentual si are un centru bisericesc in Waterford, la sud de Dublin. Si Biserica Copta, de asemenea, incearca sa-si intemeieze o parohie, fiind indrumati spiritual de Prea Fericitul Antony, Episcop al Sfintei Eparhii de Irlanda, Scoția și Nord-estul Angliei, Regatul Unit, înființată în 1995 .
2. Comunitatea romanilor din Irlanda
Aproape trei sferturi dintre romanii aflati in Irlanda locuiesc in Dublin, sau in suburbiile acestuia.
Ambasada si Sectia Consulara a Romaniei in Irlanda sunt in Dublin (26 Waterloo Road, Ballsbridge, Dublin 4, cu Site Web: http://dublin.mae.ro/). Ballsbridge este unul dintre cele mai selecte cartiere din Irlanda, astfel incat Romania are o locatie foarte buna si frumoasa in ceea ce priveste ambasada.
Comunitatea romaneasca insumeaza cateva asociatii, dintre care cele mai importante sunt:
Comunitatea românească in Irlanda (Romanian Community in Ireland :
http://www.romaniancommunity.net/);
Asociatia Culturala si de Afaceri Romano-Irlandeza din Limerick (Irish Romanian Cultural and Business Association Limerick: http://www.ircba.ie/) ;
Asociatia Romano-Irlandeza din Cork (Romanian – Irish Cork Association : http://www.parohiacork.org sau http://www.facebook.com/RICBCA).
Unele din aceste asociatii sunt prezente si la evenimentele Diasporei romanesti desfasurate in Romania, cum a fost The Workshop of the Diaspora( Lucrarile Forumului Romanilor de Pretutindeni ) din 2011, la care a participat si ICRBA. Actiunile lor implica intreaga comunitatea romaneasca, dar si pe cei care doresc sa afle mai multe despre romani si Romania : activitati culturale, religioase, sportive, artistice, fie in zile deosebite (Ziua Romaniei, Ziua Femeii, etc.), fie la evenimente multinationale. In acest sens, s-a organizat in orasul Limerick un Festival special, la care au participat aproape 100 de etnii, numit « Festivalul Gratarelor – BBQ Festival on George’s Quay », pe 3 mai 2008, ocazie de a cunoaste oameni si obiceiuri noi. Cu aceasta ocazie, ICRBA a impresionat pana si cu specificul miros si gust de mititei traditionali romanesti, care, daca tot au fost pomeniti, se fac si in Irlanda, de catre macelari romani priceputi.
Si Ambasada României din Dublin se implica (uneori) in activitati de promovare a valorilor si traditiilor romanesti. In acest sens, a organizat o expoziție de icoane pe sticlă, in perioada 27 martie – 7 aprilie 2013 .
In promovarea imaginii Romaniei si a romanilor in Irlanda, Ambasada Romaniei de la Dublin a organizat pe parcursul anului 2010 mai multe evenimente, printre care și „Zilele României” în orașul Cork, incepand cu luna mai. In deschiderea programului, s-au organizat evenimente bine-venite, ca : expozitia de tapiserie a Celei Neamtu, vernisajul expozitiei pictorului Ciprian Hopîrtan, concertul de muzica clasica al grupului de muzicieni romani din Cork si o receptie la care au participat ambasadorul roman de atunci, Iulian Buga, personalitati din mediul politic, cultural si economic si reprezentanti ai comunitatii romanesti din Irlanda. Prin aceasta s-a incercat si inchegarea unor viitoare parteneriate economice si comerciale dintre cele doua tari.
Inca de prin anii `90, cativa romani au inceput sa lucreze in serele de capsuni de pe langa aeroportul din Dublin, ca o exceptie de la « regula » ca cei mai multi romani muncesc in constructii, in restaurante si « la curatenie », adica fie menajul in casele celor instariti (destul de profitabila financiar), fie in hoteluri, incredibil de istovitoare, datorita standardelor inalte de curatenie si igiena. Astfel, saltelele de pe paturi trebuie nu doar aspirate si curatate, ci si intoarse, iar patul sa fie aranjat impecabil. Daca ceva nu e exact cum ar trebui, camera respectiva nu se calculeaza la salar.
Tot ca o « exceptie » sunt cei cativa, care lucreaza fie cu, fie fara contract permanent, cu firmele care asigura serviciile de furnizarea hranei si bauturilor – catering –, a transportului si mutarii rechizitei pentru turnarea unor filme, Irlanda fiind una din locatiile cele mai des folosite pentru multe din filmele « hollywood-iene ». Astfel, daca un roman ar spune ca a intalnit vreun mare actor, sau regizor, nu ar trebui sa mire pe nimeni. Fratele meu, care a muncit la o astfel de firma, imi spunea ca, spre mirarea romanilor de acolo, intr-o zi s-au « trezit » in Ploiesti. Adica s-a turnat o scena ce prezenta cateva secvente din Ploiestiul de odinioara si nu numai ca in film nu este distinsa nici o diferenta cu realitatea, dar nici ei n-ar fi spus ca ar fi in indepartata Irlanda.
Cea mai mare parte a romanilor lucreaza in constructii (barbatii) si la curatenie (femeile), insa adesea se inalnesc romani angajati ca soferi, agenti de paza, muncitori in agricultura, serviciile hoteliere, restaurante, in fabrici si ateliere mecanice. Unii lucreaza chiar si in domenii care presupun in prealabil o pregatire serioasa : avocati, asistenti medicali, ingineri, iar o parte dintre ei si-au deschis propria lor afacere. Directorul Autoritatii Nationale pentru Dreptul Muncii in Irlanda, Ger Deerind, estima ca in vara lui 2009, in Irlanda munceau ilegal – fara drept de munca – circa 5.000 de romani si bulgari.
Cele mai cunoscute sunt « Alimetarele » romanesti, care aduc cea mai mare parte a marfii din Romania. Aici se pun in vanzare si bilete ale diferitelor activitati ale romanilor (artistice, sportive, etc), dar si informatii importante. De fapt, datorita afluxului zilnic de romani de aici, Alimentara este, dupa Biserica si Ambasada, un loc deosebit de important pentru romanii din Irlanda. Apoi, ar mai fi cofetarii, saloane de cosmetica si coafor, ateliere auto, firme de constructii, de decoratiuni si chiar de avocatura.
In ultimii ani s-au facut demersuri pentru un program radio si unul TV prentru romanii de acolo. Inca in faza de pionierat, totusi, trebuie remarcat faptul ca in fiecare zi de marti, intre orele 20.00-20.30 se emite o emisiune la un post radio local si, de asemenea, Actualitatea irl emite cateva ore pe saptamana, in fiecare zi de miercuri, vineri, sambata si duminica.
Bisericile pe care Ambasada Romaniei la Dublin le afiseaza pe adresa oficiala de internet, sunt :
Biserici Ortodoxe :
Biserica Ortodoxă „Înălțarea Sfintei Cruci” – Dublin
Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” și „Duminica Sfinților Români” – Dublin
Biserica Ortodoxă "Sf. Ierarh Calinic de la Cernica și Sf. Patrick, Apostolul Irlandei" – Cork
Parohia Ortodoxă Dublin West „Sfântul Columba” – Dublin
Biserici Catolice :
Biserica Romano – Catolică „Our Lady of Lourdes” – Dublin
Biserica Greco – Catolică „Sf. Michael” – „St. Michan's” – Dublin
Biserici Penticostale :
Biserica Penticostală „Betel” – Dublin
Biserica Penticostală „Muntele Sionului” – Dublin
Biserica Penticostală „Emanuel” – Dublin
Biserica Penticostală „Betezda” – Dublin
Biserica Penticostală „Betania” – Dublin
Biserica Penticostală “Metanoia” – Dublin
Biserici Baptiste :
Biserica Baptistă „Grace” – Dublin
Biserica Baptistă „Sfânta Treime” – Dublin
Biserici Adventiste : Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Dublin
Deoarece datele oficiale ale Ambasadei nu au prea fost actualizate in ultimii ani, trebuie sa mai adaug faptul ca in Irlanda s-au mai deschis cateva biserici ortodoxe romane, si anume o parohie si cateva misiuni :
Parohia Sfântul Nicolae și Sfânta Brighita de la Kildare – Galway ;
Centrul misionar cultural Sfantul Ioan Botezatorul – Dublin ;
Misiunile oraselor : Gorey, Kildare, Kilkenny, Mullingar, Portlaoise, Sligo, Waterford, ca misiuni ale parohiei Inaltarea Sfintei Cruci si Limerick, ca misiune a Parohiei Galway.
La acestea se mai adauga si alte Case de rugaciune neoprotestante.
Romano-Catolici romani sunt foarte putini in Irlanda, iar Greco-Catolici sunt cateva sute, din care la Liturghiile de duminica sunt in jur a o suta de credinciosi.
Din randul neoprotestantilor, cei mai numerosi sunt penticostalii, care se bucura de o marire considerabila a numarului adeptilor lor prin convertirea a marii majoritati a celor de etnie rroma, dintre care cei mai cunoscuti ar fi comunitatea rroma din orasul Dundalk, din nord-estul tarii.
Deoarece fiecare comunitate are verigi mai slabe, si in randul comunitatii romanesti din Irlanda exista aspecte mai putin placute, sau de-a dreptul negative. Intre acestea mentionez doar doua, care au fost mediatizate in Irlanda ultimilor ani.
Primul este cel al unei retele de prostitutie din orasul Limerick, prezentat in ziarul national Sunday Independent, iar cel de-al doilea, al unor tigani (autointitulati « rromi ») care si-au amplasat tabara lor cu corturi improvizate din saci, folii, etc, tocmai intr-un sens giratoriu imens, de la marginea autostrazii M50, in iulie 2007. Deoarece persoanele care tranzitau acea zona au sunat atat la politie, cat si la radio, autoritatile irlandeze au luat pe loc masuri si i-au expulzat in Romania, dupa cum aminteste si agentia ERCC (Centrul European al Drepturilor «Roma»). Asadar, nu s-a facut aceeasi greseala ca si in alte state din Vestul Europei, unde permisivismul autoritatilor au dus la situatii tensionate intre cetatenii acestei etnii si localnici. In Irlanda, dealtfel, cersitoria este interzisa prin lege, iar nerespectarea ei atrage sanctiuni, mai ales daca sunt implicati si minori.
In luna mai a acestui an (2014), s-a organizat un concert extraordinar, cu ocazia sarbatoririi a 70 de ani de la infiintarea celui mai vechi ansamblu folcloric profesionist din Romania – "Cindrelul – Junii Sibiului". Au participat 50 de artiști, instrumentiști, dansatori și soliști, printre care si Nicolae Furdui Iancu. La spectacolul acesta, prezentator a fost prezentatoarea tv Iuliana Tudor si au participat « peste o mie de români, irlandezi, spanioli și lituanieni, Excelența Sa, Emanuela Breazu, Ambasadoarea României în Irlanda, Excelența Sa, Constantina Zagorianou-Prifti, Ambasadoarea Greciei în Irlanda ».
O autosesizare a Ministrului pentru Probleme Sociale (Social Affairs) Seamus Brennan din 28.01.2007 garanteaza ca acesta, impreuna cu cabinetul sau vor lua masuri impotriva unor acte ilegale savarsite de « indivizi fara scrupule » prin care mai multi romani sunt exploatati (nu se mentioneaza, dar, mai mult ca sigur ca si cei incriminati erau tot romani), prin faptul ca percepeau o « taxa » pentru a le rezolva un « Numar de Serviciu Public Personal » (PPS number), fara de care nu se poate munci in Irlanda.
Irlanda cheltuiește anual 150 de milioane de euro pentru programul social destinat imigranților ce vin din 161 de state diferite, dupa cum declara ziarul „The Irish Independent“. Numărul imigranților care beneficiază de acest program include 3.000 de nigerieni, 3.000 de britanici, dar și 1.130 de români.
3 . Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda.
La începutul anilor 1980, trei preoți români au pus bazele primei parohii ortodoxe din Irlanda, recunoscută ca fiind prima "ctitorie românească de suflet" : Irineu Ilie, ce mai tarziu a fost staret al manastirii Secu (†1986), Teofil Panait (†1992), de asemenea, vietuitor al manastirii Secu, și Irineu (Ioan) Crăciun, care au plecat in Irlanda la studii, la Universitatea Pontificală din Maynooth. Parohia a devenit "acasă" pentru toți credincioșii ortodocși români din Irlanda.
Dintre cei trei, amintesc aici doar cateva note biografice din viata lui Teofil Panait. Arhimandritul Teofil Panait s-a născut la 4 aprilie 1953 în Sirna, județul Prahova. A absolvit Seminarul Teologic si Institutul Teologic Ortodox din București. A fost diacon la Catedrala mitropolitană din Iași din septembrie 1978 pana în februarie 1979, cand este trimis cu o bursă de studii în Irlanda, unde urmează cursurile de doctorat. Întors acasă, în februarie 1982 și-a reluat activitatea la Catedrala mitropolitană din Iași. Este hirotonit ieromonah la 14 martie 1982, la 1 aprilie 1982, îi este încredințată funcția de superior al Așezămintelor românești din Țara Sfântă, unde a rămas până în primăvara anului 1986, când a venit la București ca stareț al Mănăstirii Cernica până în anul 1990, dupa care a fost preot slujitor la Mănăstirea Ciorogârla, din Ilfov și director al Asociației Bisericilor Creștine din România, până la moartea sa din 13 februarie 1996.
Era un bun cântăreț și compozitor de muzică bisericească de tradiție bizantină. A compus alături de părintele arhidiacon Sebastian Barbu Bucur numeroase cântări, printre cele mai cunoscute fiind „Și ne auzi“, (glas 8, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru slujba cu arhiereu). Este lesne de inteles ca un astfel de om, inzestrat cu atatea daruri, a adus o alinare mare celor plecati in Irlanda, impreuna cu ceilalti doi parinti ce studiau si slujeau, mai apoi acolo.
Inca din 14 septembrie 1991 au inceput sa participe la Sfanta Liturghie si români care plecaseră din țară după „Revolutia” din decembrie 1989. in acea „Zi a Crucii”, cei care-si luasera „crucea strainatatii” s-au alipit Bisericii stramosesti, gasindu-si aici si alinare sufleteasca, dar si indrumare in viata de acolo, inclusiv sfaturi vitale in ceea ce priveste obiceiurile locului si chiar in aflarea unui loc de munca. Slujbele in limba romana se sevarseau in ultima sâmbătă a fiecărei luni.
Pentru a li se face vocea auzita si in mod oficial, romanii din Irlanda ce participau in mod regulat la sfintele slujbe au decis sa se organizeze într-o asociație care să fie înregistrată potrivit normelor legislative irlandeze. De aceea, la 14 octombrie 1998, au fost convocați toți românii din Irlanda, mai cu seama cele 87 de familii înregistrate la această dată, la prima Adunare Generală a Parohiei si Asociatiei, deopotriva. Aceasta a avut loc la 1 noiembrie și s-a ținut în biserică, unde s-a constituit comunitatea din Irlanda, pe baza Constituției Comunității Grecești, tradusă de preotul Irineu Crăciun.
Biserica Ortodoxa Romana este sub jurisdictia Patriarhiei Romane, avandu-l ca ierarh pe Înaltpresfințitul Iosif Pop, Arhiepiscop si Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale. Nascut la Vișeul de Jos, județul Maramureș, a obtinut doctoratul in Teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă "Sfântul Serghie" din Paris (1994-1998). La 15 martie 1998 a fost hirotonit Arhiepiscop în catedrala greacă Sfântul Ștefan din Paris, pentru ca la 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia sa fost ridicată la rang de Mitropolie, devenind astfel, Mitropolit.
În jurisdicția Arhiepiscopiei se află parohiile și comunitățile române din Franța, Elveția, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii; în prezent, sunt organizate peste 130 de parohii și comunități., Înaltpreasfinția Sa dobândind titlul de Mitropolit. Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța. În misiunea sa, este ajutat de Preasfințitul Marc (Alric) Nemțeanul (din 7 mai 2005), Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. În perioada 2001-2002, a fost locțiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii și Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei. Din anul 2002, este numit de către Sfântul Sinod Director al Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene (Bruxelles).
Episcop vicar este Alric Nemteanul, francez de origine, nascut la 11 mai 1958, la Paris. Absolvent al Institutului de Urbanism din Paris – Universitatea Paris VIII (1980) si al Facultatii de Arhitectură din Paris (1981), pleaca in Romania, unde intra în Mănăstirea Sihăstria din Moldova, unde a fost tuns în monahsim la 6 septembrie 1992. Hirotonit diacon in acelasi an si preot doi ani mai tarziu de actualul Patriarh Daniel, Marc Alric devine absolvent si al facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi, in 1995.
A fost ales ca Episcop vicar al Mitropoliei de catre Sfântul Sinod la 3 martie 2005. Este membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța.
In Irlanda de astazi, sunt 14 lacasuri de cult romanesti, ortodoxe : 5 Parohii si 9 Filii, la care se adauga si un Centru Misionar Cultural, dupa cum urmeaza :
I. Parohia Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Patrick (11 aprilie și 17 martie) din Cork
Biserica: Presentation Sister Chapel, South Douglas Street, Cork
Preot paroh : Viorel Hurjui
site: cork.mitropolia.eu; www.parohiacork.org
II. Parohia Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) din Dublin
biserica: Christ Church, Leeson Park, Ballsbridge, Dublin 6
Preot paroh : Călin Florea
Preot slujitor : Constantin Uncu
Diacon : Romeo Gămulescu
Centrul Misionar Cultural Sf. Ioan Botezătorul
Drimnagh Castle, Long Mile Road, Drimnagh, Dublin 12. Responsabil : Pr. Calin Florea.
Filii :
1. GOREY Misiune – Pr. Călin Florea
2. KILDARE Misiune – Pr. Călin Florea
3. KILKENNY Misiune- Pr. Călin Florea
4. MULLINGAR Misiune – Pr. Călin Florea
5. PORTLAOISE Misiune – Pr. Călin Florea
6. SLIGO Misiune – Pr. Călin Florea
7. WATERFORD Misiune – Pr. Constantin Uncu
biserica: Cork Road, Stradbally, Comitatul Laoise (pronuntat Liș)
III. Parohia Sfântul Columba (8 iunie) din Dublin
biserica:Hartstown Comunity Centre ( langa biserica Catolica Sf. Ciran din Hartstown)
Preot paroh : Gheorghe Raul Simion
Preot slujitor : Godfrey O’Donnell
Diacon : Dragos Mihai Blanaru
atelier de iconografie: prezbitera Georgeta Mihaela
site: www.bisericaortodoxadublin.com
IV. Parohia Buna Vestire și Duminica Sfinților Români (25 martie și duminica a doua după Rusalii) din Dublin
Biserica : Porter's Road, Coolmine Industrial Estate, Dublin 15
Preot paroh : Ioan Irineu Crăciun
Preot slujitor : Petru Ioan Vlaic
site: dublin3.mitropolia.eu; http://www.bisericasfintiiromani.com
Filie : CARLOW Misiune – Pr. Petru Ioan Vlaic
V. Parohia Sfântul Nicolae și Sfânta Brighita de la Kildare (6 decembrie și 1 februarie) din Galway
biserica: Saint Nicholas Collegiate Church Lombard Street, Galway
Preot paroh : Tudor Ghiță
Filie : LIMERICK Misiune – Pr. Tudor Ghiță
biserica: Sisters of Mercy, Westbourne Convent, Courtbrack Avenue, Limerick
Prima parohie Ortodoxa Romana a fost infiintata in anul 2000. Acest lucru a declansat o „reactie in lant” si in randul celorlalte comunitati etnice ortodoxe, deoarece anul urmator – 2001 – a început procesul de înființare a mai multe parohii rusești, georgiene, sârbesti si antiohiene, depinzând canonic de Bisericile naționale, și nu de Patriarhia Ecumenică, așa cum a fost cazul singurei parohii din Dublin între anii 1981 și 2001.
IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale a hotarat infiintarea Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, la 28 octombrie 2000, preotul clujean Călin Popovici fiind numit ca paroh. Biserica nou-infiintata se afla sub jurisdicția Bisericii-mamă, a Bisericii Ortodoxe Romane. Până la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul – 7 ianuarie 2001, parintele a slujit in biserica deja existentă, amenajată după rânduiala ortodoxă, pentru ca, de atunci, sa se mute la capela colegiului iezuit de la Belvedere, prin stradaniile parintelui paroh, dar si – mai ales – ale parintelui Godfrey. Situata la doar o strada distanta de Kilometrul zero al tarii, locatia noii biserici era ideala. Majoritatea rutelor de transport public ducea spre acel loc – O’Connell Street – si, in plus, acolo era un loc perfect pentru a te intalni cu cei cunoscuti. Multe intalniri importante (aflarea unui serviciu, sau alte informatii deosebite) se dadeau aici, fie ca era „in Centru”, fie ca aici, in multime, te puteai „pierde”. Aceasta „pierdere” era cautata pentru ca majoritatea romanilor erau pe atunci cu un statut ilegal, sau indecis, astfel incat, daca erau identificati de organele legii, trebuia sa fie deportati.
În aceste conditii, Sfânta Liturghie a început a fi săvârșită săptămânal în limba română. Activitatea parintelui paroh nu s-a limitat doar la slujbele slujite în românește, ci si la promovarea vietii cu adevarat romanesti, a culturii si limbii romane. De asemenea, prin devotamentul sau fata de Biserica si de turma cuvantatoare, parintele Calin Popovici s-a facut pe sine un exemplu viu de bunatate si daruire, de impacare cu toti si slujire. Biserica a devenit atat un centru spiritual, cat si cultural si social. Problemele de serviciu si toate celelalte care puteau fi discutate si impartasite cu ceilalti erau expuse dupa slujbe, afara, in fata Bisericii, asa cum se obisnuia si de catre mosii si stramosii nostri.
Pentru a intari cele spuse mai sus, trebuie sa amintesc faptul ca Biserica, prin parintele paroh si consiliul parohial (pe care parintele il stimula sa fie cat mai activ) a organizat scoala romaneasca „de week-end”, in care copiii romanilor sa nu uite limba parinteasca. De asemenea, Zilele Naționale ale României erau fie organizate (aproape in intregime), fie invitate cu un statut de institutie indispensabila acestei manifestari, „impalntand” si mai adanc spiritul patriotic in cei care duceau un dor greu – tocmai cel de tara. Din 1990, Ziua de 1 Decembrie a fost (si este) sarbatorita în Biserică. S-au incropit si formatii de muzica si de dansuri populare, apreciate chiar de mari artisti din tara (Ionela Prodan, Sofia Vicoveanca).
Biserica nu i-a uitat nici pe copiii români adoptați de familii irlandeze îndată după 1989, mulți fiind nelipsiți de la evenimentele organizate de parohie. Pentru ei a fost organizat la începutul anilor `90 un curs de limba și cultura română, mai ales ca unii copii nu prea mai vorbeau limba romana, iar cei mai micuti, nu mai stiau deloc. Parintii irlandezi ii aduceau pe copii chiar de la 200 km distanta, doar pentru a nu-i priva de bucuria de a vedea biserica si Biserica, adica atat lacasul de cult, cat si pe cei care participau la evenimentele si slujbele lui. S-a infiintat chiar o asociatie parintilor irlandezi si a copiilor romani adoptati acolo.
In iunie 2005, Biserica Irlandei a dat impozantul lacas de cult neo-gotic„Christ Church” (Biserica lui Hristos) din Leeson Park – Dublin, sa fie libera pentru inchiriere.
Romanii si rusii ortodocsi au cerut sa li se dea in folosinta lacasul de cult, iar anglicanii au hotarat ca romanii sa avem castig de cauza. De atunci, Parohia Ortodoxa Romana din Dublin, in frunte cu parintele Calin Popovici s-a mutat in zona linistita a capitalei, in imediata proximitate a zonei ambasadelor SUA, Marii Britanii, etc. Circa 1.500 de credinciosi erau arondati acesteia, pentru ca vreo 120 sa apartina de cele doua parohii nou-infiintate.
La luminatul praznic al Învierii, indiferent de an, perimetrul bisericii si al curtii este neincapator, desi biserica este una din cele mai mari din tara, iar curtea insumeaza o parcare de vreo 25-30 de locuri si un parculet frumos si incapator. Slujba de Înviere și Utrenia sunt săvârșite afară, iar apoi în biserică set oficiază Sfânta Liturghie, într-o atmosferă de mare sărbătoare, cu o incarcatura spirituala deosebita. Alaturi de colindul de Craciun, slujba Invierii, cred, este unul din putinele momente in care uiti ca esti la peste o mie de kilometri distanta de cei dragi si te simti, sufleteste, chiar acasa. Lumina lui Hristos, intr-adevar, lumineaza tuturor ! Aceasta, cu atat mai mult cu cat la Sfanta liturghie sunt prezenti si pomeniti membri ortodocsi ai altor tari – Moldova, Irlanda, Lituania, Japonia, etc – unii fiind casatoriti cu cetateni romani, iar altii, cum este cazul unei japoneze, pur si simplu s-a indragostit de atmosfera duhovniceasca de la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, invatand si limba romana, doar pentru a putea canta in corul bisericii.
Din motive personale, parintele Calin Popovici a trebuit sa se intoarca in tara, actualmente fiind paroh in Cluj-Napoca, la Biserica “Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan”. Locul sau a fost luat de Pr. Calin Florea, originar din Jidvei, Judetul Alba. Mama sfintiei sale este din Alba, iar tatal din Tarlisua, Judetul Bistrita-Nasaud, satul in care a vazut lumina zilei si Liviu Rebreanu. A absolvit Facultatea de Mecanica din Cluj-Napoca, dupa care, intre 1995-1999 a urmat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din acelasi oras. La fel ca si preotul dinaintea sa, noul paroh este un proet erudite, care isi indeplineste indatoririle sale cat de bine se poate. De aceeea, in anul 2008, IPS Iosif l-a numit protopop al Irlandei, cu sediul la Dublin. Sediul Protoieriei este in incinta Centrului Misionar Cultural “Sf. Ioan Botezătorul”, de pe Long Mile Road. Constructia a inceput in urma cu vreo 2-3 ani si a costat pana acum aproximativ 600.000 de euro. Inca se lucreaza la finalizarea Centrului, care este absolut necesar, si bine-venit, pentru nevoile spirituale si culturale ale diasporenilor romani de acolo. Centrul are peste 20 de camere si o capela, care se doreste sa fie sfintita cu ocazia hramului din acest an al Bisericii parohiale (Inaltarea Sfintei Cruci – 14 septembrie).
Preot slujitor este Constantin Uncu si diaconi sunt Romeo Gamulescu, reprezentant de seama a Comunitatii romanesti din Irlanda, si unul din primii ei organizatori si Iuliu Muresan, originar din Nasaud.
In anul 2005, s-a infiintat Parohia « Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Patrick » (11 aprilie și 17 martie) din Cork, al doilea mare oras al Republicii Irlandeze, situat la circa 220 Km de capitala, in sudul tarii. Preot paroh a fost numit in 2006 Viorel Hurjui, originar din judetul Suceava, tinutul Vicovului, la fel ca si doamna preoteasa Lenuta. Au un copil, Emanuel. Parintele este singurul preot ortodox din oras. Parohia este compusa atat din ortodocsi romani, cat si moldoveni, greci si irlandezi. Serviciile liturgice sunt savarsite atat in romana, cat si in engleza in cele doua lacasuri de cult – Capela Presentation Sisters si cateodata in Capela Honan a UCC – Universitaty of Cork City, pentru nevoile spirituale ale studentilor, asa cum ne informeaza site-ul Diocezei Catolice din Cork si Ross.
Cea de-a doua comunitate parohiala infiintata in Dublin este Dublin II – Blanchardstown, infiintata cu Binecuvantarea Inalt Preasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Iosif, cu ocazia sedintei de lucru din Februrie – 2009 cu preotii din Irlanda. Cartierul Blanchardstown, impreuna cu zonele aflata in imediata vecinatate, gazduieste o mare parte a comunitatii romaneasti din tara. Marea provocare a fost alfarea unui spatiu propriu desfasurarii sfintelor slujbe bisericesti. Prin bunavointa Bisericii Catolice din zona, s-a primit spre folosinta o sala mare a Bisericii "St. Ciaran" – Hartstown, in care se desfasoara diverse activitati culturale si spirituale.
Preotii, impreuna cu Consiliul parohial si credinciosii, isi doresc sa construiasca o biserica de lemn, asemenea celor din Maramures, dupa cum aflam din site-ul Parohiei, care sa atraga si pe irlandezi, dar si pe romanii «arsi de dorul de casa ». Ca acest vis sa devina realitate, cei implicati in acest proiect au deschis un cont la Banca Irlandei, unde cei doritori pot intra in randul ctitorilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la unitatea diasporei, a avut o sedinta pe 11 februarie 2010, prin care a refacut unitatea ortodocsilor romani din Irlanda.
De aceea, pe baza Articolului 54 din Statutul de organizare si functionare al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, IPS Iosif, a decis infiintarea Parohiei « Bunavestire si Sfintii Romani » – Dublin III, incepand cu data de 5 mai 2010. In baza Articolului 39, litera f al aceluiasi Statut, s-a numit ca preot paroh al nou infiintatei Parohii, parintele Irineu Ioan Craciun.
„Deși a trecut puțin timp de la întemeierea parohiei, cu ajutorul lui Dumnezeu a fost prăznuit pentru prima dată hramul parohiei, Duminica Sfinților Români, pe 5 iunie 2010 credincioșii avându-l în mijlocul lor pe IPS Mitropolit Iosif Pop. Cu această ocazie, diaconul Petru Ioan Vlaic a fost hirotonit preot pe seama parohiei. Sărbătoarea a avut o profundă încărcătură spirituală, fiind prima Liturghie arhierească în românește în biserica din Arbour Hill, marcând și refacerea unității românești la Dublin, după mai mulți ani de ruptură jurisdicțională”. Dupa separarea de greci, comunitatea românească a facut o înțelegere proprietarii greci, ca până ce se va găsi alt loc de închinare, parohia sa funcționeze în continuare acolo.
La sărbătoarea primului hram principal al parohiei (la 5 mai 2010) a participat si Inalt Preasfintitul Mitropolit Iosif, care a slujit Sfânta Liturghie în duminica următoare praznicului. S-a adunat un număr mare de credincioși și credincioase, însotiti de foarte mulți copii. Unii au imbracat chiar frumosul port popular românesc. Din soborul slujitor au făcut parte și preoții parohi ai celorlalte parohii din capitala Irlandei.
După desprinderea de sub jurisdicția grecească, s-au reluat și orele de religie pentru copiii din biserică, întrerupte pentru o perioadă de timp. Lecțiile sunt predate în limba română copiilor intre 5 si 12 ani, de preoteasa Ioana Vlaic si de doamna Margareta Gozun, sâmbăta, între orele 12:00 și 14:00.
In luna mai a anului 2013, Parohia Ortodoxa Romana “Inaltarea Sfintei Cruci” din Dublin a prezentat o expozitie de icoane alepictoritei Teodora Roca. Aceste icoane au fost expuse la Centrul Imu – Irish Missionary Union, care descria evenimentul a fi “munca de arta unica si inspiratoare, cu siguranta o expozitie ce nu trebuie ratata”.
Biserica Ortodoxa Romana este membra a Consiliului Irlandez al Bisericilor, alaturi de Bisericile : Antiohiana, Anglicana (Church of Ireland), Copta, Ortodoxa Greceasca din Britania si Irlanda, Luterana, Metodista, Moraviana, Prezbiteriana, Ortodoxa Rusa, Armata Salvarii (Salvation Army – Irish Division), Reteaua de Biserici LifeLink, Prezbiteriana Nesubscrisa (Non-Subsribing) din Irlanda, Societatea Religioasa a Prietenilor si “Rock of Ages Cherubim and Seraphim Church in Ireland”. Acest Consiliu a fost fondat in anul 1922, pentru a promova valorile crestine in randul credinciosilor, indifferent de nationalitatea, respectiv apartenenta lor religioasa. Acest Consiliu, fiind membru al Consiliului Mondial al Bisericilor, este implicat si in activitati ecumenice. Astfel, atitudinea generala in cadrul membrilor Consiliului, este aceea ca diferentele dintre confesiunile crestine nu sunt doar de ordin doctrinar, ci constau si in atitudinea acestora cu privire la minoritati (entice, sexuale, sociale, etc).
Diaspora ortodoxa romana din Irlanda a avut privilegiul de a se bucura si de alte vizite pastorale, Liturghii si slujbe arhieresti din partea episcopilor romani. I.P.S. Iosif a facut o vizita pastorala comunitatii ortodoxe din Irlanda – atat din Nord, cat si din Sud. În perioada 14-17 martie 2009, I.P.S. Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale a vizitat turma duhovniceasca din Irlanda, dupa cum informează Agenția de Știri Basilica. Sâmbătă, 14 martie 2009, a săvârșit prima Liturghie arhierească la Ballymena (Irlanda de Nord), iar seara a săvârșit prima Vecernie arhieresacă în parohia de la Belfast. Duminica, 15 martie, a săvârșit dumnezeiasca Liturghie in parohia „Înălțarea Sfintei Cruci“ din Dublin, iar după-amiază a participat la adunarea anuală a Asociației „Nepsis“ din Irlanda. In cea de a treia zi, Întâistătătorul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale s-a întâlnit cu preoții și diaconii din Irlanda la sediul din Dublin a protopopiatului Irlandei, iar seara a fost mijlocul credincioșilor din parohia din Cork. Pe 17 martie, de praznicul Sfântului Patrick, ocrotitorul Irlandei, Înalt Preasfinția Sa a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în parohia din Cork, care și-a sărbătorit hramul.
In Irlanda a facut o vizita pastorala si P.S. Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, la sfarsitul anului 2011 si inceputul anului 2012, la mai putin de doua saptamani de la numirea sa ca arhiereu, fiind “primul arhiereu ortodox român care a slujit de Crăciun și Anul Nou în Irlanda în ultimii 30 de ani”. In “Tara Sfintilor si a Invatatilor”, Preasfintia sa a savarsit ceasurile imparatesti in vinerea dinaintea Nasterii Domnului, in Biserica “Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, rostind și un cuvânt de învățătură în care îi îndemna pe credincioșii prezenți într-un număr neașteptat de mare, să insiste mai mult pe pregatirea noastra interioara. După slujbă, Preasfințitul Ignatie s-a alăturat grupului de colindători, mergând spre casele credincioșilor români din Dublin. În Ajunul Crăciunului, Preasfințitul a poposit la Parohia Dublin III, cu hramurile "Buna Vestire și Duminica Sfinților Români", păstorită de pr. Ioan Irineu Crăciun și de pr. Petru Vlaic si care se află (temporar) într-o hală industrială. După slujba Vecerniei, au urmat colindele și recitările de versuri ale celor peste 100 de copii, care au primit daruri de la Moș Crăciun și iconițe înmânate personal de Preasfinția Sa.
La Sfanta Liturghie din ziua de Craciun au participat peste 500 de credinciosi, în biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Dublin si au slujit PS Ignatie, parintele paroh (și protopopul Irlandei) Călin Florea și diaconul Romeo Cătălin Gămulescu. Episcopul-vicar a mai savarsit în seara de 31 decembrie, in aceeasi biserica, slujba Vecerniei cu Litie, citind rugăciunile de mulțumire pentru încheierea anului și pentru trecerea cu bine în noul an.
Pe 27 decembrie – Sfantul Arhidiacon Stefan – Preasfințitul Ignatie Mureșanul a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in Parohia "Sfântul Nicolae și Sfânta Brigitte de Kildare" din orasul Galway, alaturi de parohul Ghiță Tudor.
Vineri, 30 decembrie 2011, Preasfințitul Ignatie a savarsit Liturghia arhiereasca in parohia "Sfântul Columba" – Dublin II, într-un spațiu destinat activităților multiculturale ale bisericii romano-catolice din cartierul Blanchardstown. Au participat și parintele protopop Călin Florea, pr. paroh Raul Gheorghe Simion, pr. Godfrey ODonnell și pr. Constantin Uncu.
Credincioșii Parohiei Dublin III s-au bucurat de prezenta arhiereului la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, in praznicul Tăierii împrejur a Domnului. « După slujbă, un mare număr de copii l-au sorcovit, după datina străbună, pe Preasfințitul Ignatie, fiind urmați de tineri îmbrăcați în straie populare și care au venit cu Plugușorul, însoțit de strigăte, buhai și zurgălăi ».
Până in 2009, românii din Galway, aveau parohie încă din anul 2005, dar se rugau împreună o dată la trei săptămâni sau chiar la o luna – sau doua, atunci când preotul rânduit să facă slujbă reușea să ajungă acolo. Locul de slujire era paraclisul Universității Naționale din Galway, sâmbăta, uneori doar la slujba de seară. Parohia a fost înființata de părintele Călin Popovici, cel care, deservea mai multe parohii românești din Irlanda, motiv pentru care ajungea la o lună sau chiar două. Aici a mai slujit si cel care a luat locul parintelui Popovici, actualul protopop Irlanda, Călin Florea, absolvent al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca. Începând cu 2006, aici venea din trei in trei săptămâni părintele Viorel Hurjui, mai mult seara, pentru ca dimineata trebuia sa savarseasca Liturghia în parohie – in orasul Cork. Dupa o vreme, din Dublin veneau preotii Raul Simion și Constantin Uncu, insa naveta era greu de facut si de suportat, atat financiar, cat si din cauza oboselii (ambele peste200 Km din Dublin). De aceea s-a pus problema infiintarii unui preot in acest oraș. Parohul este Tudor Ghiță, absolvent al Facultatii de Teologie la Alba Iulia, ce a plecat la munca in Irlanda in anul 2006. Prin mijlocirea părintelui Călin Florea către Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, tânărul Tudor Ghiță a fost hirotonit diacon în biserica din Dublin, la hramul acesteia, Înălțarea Sfintei Cruci, în anul 2008. Timp de un an de zile a slujit ca diacon pentru românii din Dublin, adesea venind la Galway împreuna cu părintele Raul Simion, care slujea aici o dată pe lună. Dupa exact un an (14 septembrie2009), Tudor Ghita a fost hirotonit preot de Preasfințitul Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, pe seama parohiei Parohiei « Sfantul Nicolae » din Galway. Preotul Tudor Ghita este originar din Campulung Moldovenesc. Biserica in care se oficiaza slujbele bisericesti este cea mai mare biserica medievala in care se mai slujeste si in zilele noastre.
Lacasul de cult actual din Galway este biserica anglicană "St. Nicholas Collegiate Church", iar în Limerik, o mănăstire de maici, cu acordul episcopului catolic. O perioadă, părintele i-a deservit și pe românii din orașul Nenah. "Pentru a pregăti totul pentru o slujbă durează cam 30 de minute, timp în care aranjez singur masa pentru Altar, pentru Proscomidiar, icoanele ce compun un așa-zis iconostas, locul unde să fie aprinse lumânări și strana, … spune preotul Tudor Ghiță". La slujbele oficiate de acesta sunt prezenți, pe lângă români, irlandezi, georgieni, sârbi și uneori ruși. Sfânta Liturghie este săvârșită (pana la ora 10.45, deoarece la ora 11 incepe slujba anglicanilor) în limbile română și engleză, iar câteodată preotul român folosește și unele formule în georgiană. De multe ori, predica se ține și în limba engleză.
Datorită activitatilor parohiale, imaginea celorlalti referitoare la români s-a înbunatatit, mai ales că preotul bucovinean a prezentat și materiale despre România, în special din Bucovina. Un lucru deosebit este acela ca deseori slujbele se fac seara, pentru a putea merge credinciosii la serviciu, multi din ei lucrand ziua.
Parintele protopop Calin Florea a avut o intrevedere cu reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe a Indiei in noiembrie 2009. Acesta i-a primit frateste pe ortodocsii indieni : Dr. Zachariah Mar Theophilos (Episcopia Malabarului) si Dr. Mathews Mar Timothios (Episcopia Europei).
Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda este implicata si in activitati intreconfesionale, participand la dialogul religios cu celelalte culte crestine, sau chiar gazduind evenimente ecumenice. Astfel, in luna iunie a anului curent (2014), a avut loc alegerea si instalarea reverendului Peter D Murray in functia de Presedinte al Bisericii Metodiste din Irlanda. Ceremonia s-a desfasurat chiar in Biserica Ortodoxa « Inaltarea Sfintei Cruci » din Dublin, in imaginile date publicitatii, aparand si frumosul iconostas al bisericii. La ceremonie au participat si trei Episcopi anglicani : Arhiepiscopul Primat al Irlandei Richard Clarke, Arhiepiscopul Dublinului Michael Jackson si Episcopul Harold Miller din Dromore. De asemenea, au mai fost prezenti un reprezentant al Presedintelui tarii, unul din partea Arhiepiscopului catolic din Armagh si secretarul general al Prezbiterieni
lor.
Tot prin stradaniile parintelui Florea, cu binecuvantarea chiriarhului, s-a organizat o tabara de spiritualitate pentru copii, « Prin altii spre sine »in perioada 6-14 iulie 2012, la Stradbally, in Irlanda. Tabara a avut trei ateliere : iconografie ; comunicare si evitarea conflictelor ; descoperirea aptitudinilor muzicale. Copiii si adolescentii au respectat un program de rugaciune – dimineata si seara – fiind indrumati in activitatile prezentate de preotul organizator (Calin Florea), maica Sofronia Radulescu, maica Elisabeta Ionescu (de la Centrul de formare si consiliere « Sfintii Mihai si Gavriil » din Iasi), profesor Cornelia Savulescu, in calitate de iconograf, si Preasfintitul Ignatie Muresanul, ce a asistat in toate acele zile la atelierele propuse, dar a si savarsit Sfanta Liturghie, la care s-au impartasit cu Trupul si Sangele Domnului toti participantii.
Pe langa toate aceste putine activitati ale preotilor si credinciosilor ortodocsi din Irlanda pe care le-am amintit, sunt dublate stresul si oboseala cumulate in timpul zilei si a saptamanii, deoarece aproape toti muncesc, iar copiii sunt la scoala. Deci, fiecare cu « lucrul » sau si cu rutina sa. Unii se invoiesc de la lucru, sau fac schimb cu un coleg de munca, sa poata merge la Biserica, iar altii vin la slujbe de la lucru, sau merg de acolo, direct la servici. Unii si unele vin la Biserica pentru a ajuta la curatenie, sau la ce mai este nevoie, dupa o zi lunga si grea pe santier, sau merg sa faca prescurile pentru Sfanta Liturghie.
Satisfactia preotului din Irlanda – ca a oricarui preot din Diaspora – este aceea de a vedea (si auzi) cum « necredinciosii » din Romania, uneori dezradacinati si de traditiile populare, redevin romani-ortodocsi. Frecfenteaza slujbele Sfantei Biserici in mod regulat, impreuna cu familia, se spovedesc si impartasesc, desi, marturisesc multi, acasa nu o « prea faceau », sau daca se spovedeau, totusi, era o data la cativa ani. Participa si la evenimentele culturale ale romanilor, capatand « radacini » romanesti, tocmai acolo, departe de Romania, iar cand se intorc acasa, sunt mai puternici, mai romani, mai crestin-ortodocsi.
Nici preotul nu are o viata mai usoara. De fapt, preotul are o viata mult mai agitata decat in tara, pentru ca, adesea, o spovedanie, sau o rugaciune spusa la capataiul cuiva poate insemna un drum de 100-200Km dus-intors. Aceasta, fara a mentiona si faptul ca preotul este la randul lui, un angajat al unei institutii sau firme, nu din nevoia de imbogatire, ci pentru supravietuire. Chiriile pentru spatiul alocat bisericii si a casei parohiale sunt de ordinul catorva mii de euro, lunar. Exceptie face (Doamne, dă să fie tot asa si de acum inainte!) parohia din Centru – Dublin I, « Inaltarea Sfintei Cruci » – care plateste pentru inchirierea lacasului de cult o suma considerata a fi modica, pentru suprafata si zona respectiva – 500-600 sute de euro.
La toate acestea, se mai aduga inca un lucru, uneori omis de multi : daca intr-o parohie din tara se muta noi credinciosi, care nu cunosc diferitele obiceiuri ale zonei, sau satului/orasului, acestia se conformeaza si intra in ritmul impus de cei mai « inradacinati ». In Diaspora insa, nu se intampla asa, credinciosii nefiind acolo pentru a prinde aceste « radacini ». De aceea, dupa Sfanta Liturghie, parintele a avut anuntat un parastas, insa a mai venit o familie cu un alt parastas. Stupoarea ambelor familii era evidenta. S-a produs o tulburare intre ei : unii se intrebau ce cauta in biserica un colac pentru nunta, iar ceilalti, ce fac acestia, aici, cu un tort ? Parintele Calin (Popovici) a explicat ca in Ardeal si in « Regat », sunt doua obiceiuri diferite, ale aceleiasi slujbe. Ambele sunt acceptate de Biserica, pentru si unul, si celalalt parastas, este facut din grau, si a continuat foarte frumos explicatia si simbolistica pe care graul il are, insa, sceptici, fiecare a luat sa manance « de sufletele » celor pomeniti, doar dintr-al lor. Intr-adevar, greu mai este sa lucrezi cu oamenii.
In aceeasi biserica impozanta (de pe Leeson Street), a incantat auzul si sufletele credinciosilor si preotilor regretata artista de muzica populara Valeria Peter Predescu, in Postul Craciunului anului 2007, la invitatia preotilor si a intregii obsti crestin-ortodoxe din Irlanda.
Daca aminteam de satisfactiile sufletesti ale preotului din Diaspora irlandeza, nu trebuie uitati nici ghimpii ce inspina sufletele lor. Printre cele mai grele incercari sunt actiunile prozeliriste ale neoprotestantilor, care, la fel ca si in tara isi fac adepti mai ales prin promisiuni materiale. Diferenta este aceea ca de multe ori un loc de munca bun iti poate fi asigurat de un neoptrotestant, cel mai probabil, un penticostal. De fapt, acest lucru mi s-a intamplat si mie. In aceste conditii, unii care au plecat in Irlanda pentru a-si plati datoriile din tara si a-si intretine familia de acasa cad pana si din credinta, pentru a nu pleca acasa cu datorii si mai mari.
Din fericire, dimensiunea sociala a Bisericii este mult mai bine vazuta si aplicata in Irlanda decat este – de multe ori – in tara, preotul fiind nu numai cel care boteaza, spovedeste si predica, ci si cel care teebuie sa cunoasca o solutie la problemele personale si trebuie sa stie si pe altii care au aceleasi necazuri si nevoi, sau pe cineva care sa ajute.
Citeam candva ca la noi, la crestinii romani, dupa savarsirea Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, mosii si stramosii nostri ieseau in fata bisericii si discutau diferitele lor probleme, unii cu altii si cu preotul, de asemenea. In tara se mai uita aceasta „dimensiune sociala” a Bisericii, si anume ca aceasta este nu numai un loc de rugaciune, ci si locul in care, cu totii ne intalnim, impacati unii cu altii. Acest lucru este din plin „exploatat” de diasporeni, care profita de faptul ca toti sunt prezenti si ca daca fratii nu ne pot ajuta, atunci vom spune necazurile parintelui, chiar daca acestea nu sunt intotdeauna de factura pur religioasa, sau spirituala. Dupa Liturghie se afla cate ceva „de lucru”, dupa Liturghie se afla cine mai merge ACASA si cine ne poate trimite sau aduce cate ceva de acolo, sau intr-acolo, sau sa aflam pe cineva care poate sta cu copilul / copiii o zi, sau macar cateva ceasuri. Doar dupa Liturghie. Inainte de ea se calatoreste spre Biserica, iar in timpul ei, se pastreaza tacerea, cu toata evlavia si respectul cuvenit lui Dumnezeu, in Casa Caruia ne aflam, si Romaniei, in care, pentru doua ore, ne simteam.
4. Preoti ortodocsi romani din Irlanda
Preotii Parohiei Dublin Vest "Sf. Columba"
Parohul Gheorghe Raul Simion s-a nascut pe 19 iunie 1979 in Aiud, judetul Alba. A absolvit Facultatea de Teologie sectia Pastorala din Alba Iulia in anul 2004, iar intre anii 2005-2007 a urmat cursurile de Masterat in Consiliere Psiho-Pastorala in cadrul Universitatii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
La data de 19 mai 2004 a fost hirotonit diacon de catre Inalt Preasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Andrei ( pe atunci Arhiepiscopul Alba Iuliei), iar cu doua zile mai tarziu a urmat hirotonia in treapta preotiei pe seama parohiei Cicau, Jud. Alba. Din februarie 2008, in urma examenului organizat de catre Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale a fost trimis de catre Inalt Preasintitul Arhiepiscop si Mitropolit Iosif in Dublin, Irlanda. Pana pe 6 iunie 2010 a fost preot la parohia Inaltarea Sfintei Cruci din Dublin, facand misiune si in alte orase din Irlanda. Din incredintarea Inalt Preasfintitului Mitropolit Iosif la data de 20 februarie 2009 a fost desemnat ca preot paroh pentru a intemeia cea de-a doua parohie din Dublin.
Datorita dificultatii de a gasi un loc de slujire in partea de Vest a Dublinului, aceasta parohie s-a deschis in anul urmator la data de 6 iunie 2010.
Preotul slujitor Godfrey O’Donnell s-a nascut in orasul Derry din Irlanda de Nord pe 9 noiembrie 1939 intr-o familie romano-catolica si a intrat in Ordinul iezuit in 1957. Cu diplome in limbi straine, filozofie, o licenta in teologie sacra si un master in istoria spiritualitatii din Statele Unite, a fost numit de o echipa de directori spirituali pentru a ghida oamenii in rugaciune contemplativa in singuratate.
Dupa 28 de ani de activitate, a demisionat pentru a se casatori si a continua sa urmeze lui Dumnezeu pe calea Dreptei Credinte. A fost primit in Ortodoxie, impreuna cu viitoarea sa sotie Ruth, in Biserica Ortodoxa Greaca, din biserica St Mary's din Mary Street Dublin in 1985, si s-au casatorit in februarie 1986. Din 1988 pana in 2000 s-a aflat in cadrul Serviciului Psihiatric al Comunitatii unde a studiat si a lucrat ca psihoterapeut intr-o clinica de nordul capitalei. A facut studii in psihoterapie, obtinand si un Master in Studii freudiene in 1994.
La conferinta ortodoxa din Paray Le Monial (din Franta), de la sfarsitul lui octombrie 1999, Ruth si Parintele Godfrey au intalnit pe IPS Mitropolitul Iosif, prilej cu care le-a cerut sa-l ajute pe Parintele Calin Popovici in vederea infiintarii primei Parohii Ortodoxe Romane oficiale. Viza de student, necesara pe atunci pentru romani, a obtinut-o pentru Parintele Calin la Institutul Milltown, intre 1999 si 2001. Parintele Calin a infiintat prima Parohie Ortodoxa Romana in luna octombrie 1999.
Parintele Godfrey si Ruth s-au numarat printre putinii membrii fondatori ai Bisericii Ortodoxe Romane din Irlanda, incluzandu-l si pe viitorul diacon Romeo Gamulescu, reprezentant al Comunitatii romanilor din Irlanda.
In Februarie 2004 Godfrey O’Donnell a fost hirotonit preot. Mitropolitul Iosif a dat Parintelui Godfrey binecuvantarea sa pentru a-l ajuta pe Parintele Raul Simion la infiintarea unei noi parohii "Sfantul Columba" in Hartstown, Blanchardstown si sa fie reprezentantul romanilor ortodocsi la Consiliului Irlandez al Bisericilor (un organism ecumenic al bisericilor ortodoxe si protestante pentru partea de nord si sud a Irlandei). Nu numai ca devine un membru al acestui Consiliu, ci ajunge chiar presedintele CIB, in 29 martie 2012, functie ocupata pentru prima data de un preot ortodox. Din acest Consiliu mai fac parte Bisericile Anglicana, Prezbiteriana, Metodista, Luterana, Quakerilor, Armata Salvarii (Salvation Army), Presbiterienilor Ne-Subscrisi si Moraviana. Membrii sai se intrunesc anual pentru a discuta diferite teme de interes general. Tema din anul 2013, de exemplu, este una foarte serioasa in Occident, in general, si in Irlanda, in special – rata foarte mare a sinuciderilor. Aceasta a fost tratata impreuna cu Conferinta Episcopala Irlandeza. Intre Bisericile participante se numara si cea Ortodoxa Romana. In toate aceste Comisii si Conferinte, dintre Bisericile romanesti, numai cea Ortodoxa participa.
In legatura cu acest subiect, Asociatia umanitara Bernardos, implicata in multe proiecte pentru ajutorarea copiilor, a publicat un studiu propriu despre sinucidere pentru minoritatile etnice mai insemnate in parte, in care se descrie la romani foarte frumos invatatura Bisericii Ortodoxe despre acest pacat de neiertat, ca nu s-au semnalat cazuri de suicid in randul romanilor din Irlanda si nici tentative de acest gen si ca preotii ortodocsi consiliaza pe orice credincios daca este contactat pentru aceasta.
In acelasi timp parintele Godfrey este si membru al Consiliului Bisericilor din Dublin, iar in perioada 2005-2008 a fost presedintele acestei organizatii. Mai este, de asemenea, membru al reuniunii Inter-Biserici, cu Biserica Romano-Catolica din Irlanda.
A fost solicitat de catre alti reprezentanti ortodocsi din Irlanda de a initia reuniunile pan-ortodoxe in Irlanda, care au inceput in 2009, cu intalniri de doua ori pe an.
Secretarul parohiei este Adrian Cristea, care a fost invitat de Arhiepiscopul catolic de Dublin Diarmuid Martin, sa devina membru al nou formatului grup inter-credinta in capitala irlandeza.
Diaconul Mihai-Dragos Blanaru este de loc din Buhusi, Judetul Bacau. Nascut in 1985, este sudent al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Alba-Iulia. A fost hirotonit diacon la 9 iunie 2013, de catre P.S. Ignatie Muresanul.
Preotii Parohiei Buna Vestire și Duminica Sfinților Români (25 martie și duminica a doua după Rusalii) din Dublin
Preotul Paroh Ioan Irineu Craciun s-a nascut de Buna Vestire 1953 in Codlea, Jud. Brasov. Seminarul teologic l-a absolvit la Cluj-Napoca (1974), iar Institutul Teologic la Sibiu, in 1979, cu teza de licenta „Instituirea Monahismului in primele veacuri crestine”, Sibiu.
Studiile post universitare le face la Colegiul Saint Patrick al Universitatii Pontificale din Maynooth, Irlanda : Masterat (1982 – 1984, cu dizertatia : „Theotokos in Roman Catholic and Greek Orthodox Theology”) si Doctorat (1984 – 1987), cu teza „ Theotokos in relation to the Tri-Une God).
A fost hirotonit diacon si preot de catre IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului la 16 octombrie, respectiv 21 noiembrie 1979. Intre 1979 – 1981 a fost eclesiarh, secretar si muzeograf al Manastirii Nicula. In urma plecarii la studiile post-universitare din Irlanda, intre anii 1981 si 2010 a slujit ca preot paroh al Bisericii Grecesti din Dublin aflata sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, singura biserica ortodoxa din tara. Incepand cu 5 mai 2010, este parohul acestei parohii romanesti.
Preotul slujitor Petru Ioan Vlaic, nascut la 17 August 1978 in Cluj-Napoca, a terminat Seminarul teologic ortodox din orasul natal (1992 -1997) si Facultatea de teologie ortodoxa din aceeasi localitate (1997 – 2001). În perioada 1992 – 2001seminarului si a studentiei a fost cântaret bisericesc.
A fost hirotonit diacon pe 6 august 2001 de IPS Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, la Mãnãstirea Almas Putna, jud. Caras Severin, functie in care a slujit la Biserica greceascã „Buna Vestire” din Dublin din 2004 pana in 2008. IPS Iosif, Arhiepiscop si Mitropolit al Europei Occidentale si Meridionale il hirotoneste preot pe 5 iunie 2010, ca slujitor la aceeasi biserica.
Capitolul V : Marturia mea despre
Diaspora românească din Irlanda
În vara anului 1999 am absolvit cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa “Andrei Șaguna” din Sibiu, luandu-mi licenta tot atunci. Pentru ca am urmat si cursurile pentru obtinerea « modulului pedagogic », in anul scolar 1999-2000, am lucrat ca suplinitor calificat la Scoala Generala din Sîngeorz Bai, aflata la circa 25 de kilometri de localitatea mea de bastina – Rebrisoara. Facand naveta cu masina, banii nu imi ajungeau nici pentru benzina. In septembrie 2000, m-am casatorit cu tanara Daniela Natalia Irina din Nasaud, iar doua zile mai tarziu am inceput din nou sa lucrez ca suplinitor calificat, urmand acelasi drum, spre aceeasi scoala. Situatia financiara nu era cu nimic mai imbucuratoare, cu atat mai mult, cu cat, peste cateva luni sotia urma sa nasca pe primul nostru copil. Atunci, ne-am gandit mai bine ce solutii avem in plan teoretic, pentru a putea alege, practic, cea mai buna cale in viata noastra. Preotia nu era pe atunci o solutie viabila, din considerente strict personale – nu frica de implicarea totala in slujirea lui Hristos, ci problema vredniciei mele, ma tinea departe de preotie ; nici macar in mod teoretic nu o vedeam posibila in cazul meu. Sotia m-a inteles si ne-am hotarat ca ar fi mai bine sa plecam in strainatate, desi parintii mei staruiau sa ramanem acasa. Acest pas ne era atat de inlesnit de exodul de romani din anii anteriori.
Fiind stabilita iesirea noastra din tara, trebuia sa ne hotaram in ce tara sa ne indreptam. Puteam sa plecam oriunde : in Spania si in Irlanda erau plecati foarte multi rebrisoreni ; cunostinte mai aveam si in Italia ; preotul din satul natal a plecat cu putin timp in urma in Canada si ne-a trimis un formular pentru plecarea acolo, urmand ca eu sa lucrez ca si cantaret bisericesc – lucru ce inlesnea foarte tare acceptarea actelor. Nu in ultimul rand, mama sotiei mele locuieste in Statele Unite ale Americii, unde ne-a si indrumat sa ne indreptam. Balanta a inclinat catre Irlanda, din mai multe motive subiective si obiective, deopotriva :
fratele meu (si multi verisori, vecini si cunostinte) locuia acolo ;
era mai aproape de casa decat America de Nord, in speta si biletul de avion urma sa fie mai ieftin, pentru a putea sa revenim acasa – in vizita ;
Irlanda era intr-un progres economic fara precedent (acesta boom economic s-a numit «celtic tiger» – tigrul celtic), economia de acolo rivalizand cu economiile scandinave, cunoscute pentru eficienta lor ;
Irlanda acorda copilului nascut pe teritoriul ei in mod automat cetatenia si pasaportul irlandez, iar pentru parinti, rezidenta, la scurt timp. In SUA si Canada, doar statutul copilului era acelasi, in mod cert.
Pentru a ajunge in Insula de Smarald, am hotarat sa mergem cu avionul, fiind mai rapid si – totusi – putin mai sigur decat cu vaporul. Cand spun sigur, ma refer la usurinta de a trece dincolo de punctul vamal. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns cu bine amandoi, sau, mai bine zis toti trei – eu, sotia si copilul inca nenascut.
Am ajuns la sfarsitul lunii ianuarie (2001). De acum, evident, au inceput si primele neajunsuri si framantari. Viata in strainatate pare foarte tentanta si frumoasa, insa doar inainte de a o trai. Dupa aceea, isi arata «coltii», simtindu-te ca un mic pion pe o imensa tabla de sah, incercand sa-ti pastrezi identitatea pe calapodul pe care ti-ai croit-o in tara de origine.
Printre problemele pe care le intampina romanul plecat in Irlanda (dupa parerea mea), consider ca cele mai grave sunt :
limba vorbita in tara gazda ;
adaptarea la conditiile si cerintele din noua tara – fizice si comportamentale;
dorul de casa si de cei dragi ramasi acasa;
lipsa (chiar si temporara) unui serviciu stabil, iar la polul celalalt, lipsa timpului liber, datorat muncii excesive ;
lipsa prietenilor si a cunostintelor ; lipsa rutinei ;
preturile foarte mari ;
stilul de viata libertin occidental ;
nationalitatea romana si statulul incert sau chiar ilegal de emigrant.
1. Bariera lingvistica nu a constituit o problema prea mare, ci numai adaptarea la dialectul local – mai ales cel din capitala – Dublin. Acolo am descoperit ca de fapt, noi, in Romania doar credem ca vorbim limba engleza, cand, in realitate vorbim o engleza « americana ».
2. Clima irlandeza este foarte diferita de cea din tara noastra si de aceea, trebuie luata in considerare, caci, in general vremea acolo este cam «ploaie-nori-ceata-ploaie», insa cel putin eu, nu m-am plans de aceasta. Adaptarea a presupus si schimbarea radicala a alimentatiei, pentru ca aidoma britanicilor, irlandezii au un stil aparte de a face orice, chiar si de a gati. De aceea, in magazine nu aflam produse ca in Europa centrala si de Est, decat intr-unul singur, al unui musulman muntenegrean ; mai tarziu au aparut Aldi, Lidl, cu mancaruri nemtesti, iar mai apoi o puzderie de magazine rusesti, romanesti, baltice, poloneze si multe altele, in functie de numarul doritorilor si consumatorilor de asemenea bunatati. Astfel, mezelurile au fost produse rare acolo prin 2001-2002.
Cerintele in ceea ce priveste lucrul acolo, sunt foarte mari : seriozitate, profesionalism, loialitate, respectarea normelor de protectia muncii, cunoasterea limbii engleze si, de cele mai multe ori, din cauza distantelor mari in afara Dublinului, asigurarea propriului transport. Cu alte cuvinte, sa posezi o masina – ceea ce reprezinta in mod clar o cheltuiala si o responsabilitare ridicata.
Pentru ca romanul merge in strainatate sa stranga bani, incearca, in mod clar, sa reduca din cheltuieli, cea mai insemnata dintre ele fiind chiria. De aceea, in majoritatea cazurilor, mai multe familii, sau mai multi oameni stau intr-o casa, de cele mai multe ori, peste limita confortabila de a numi cladirea drept «casa». Adeseori cei aflati in subchirie, vin si pleaca dupa cum li se pare lor mai avantajos. Intr-un astfel de mediu instabil, apar neintelegeri, certuri mai mici sau mai mari. Slabeste legatura puternica a sangelui romanesc dintre unii membri ai societatii romanilor din strainatate.
Dorul de cei ramasi acasa, produce o ruptura suplimentara in sulflet si de cele mai multe ori o autoizolare, sau, in anumite cazuri nevoia unor refulari nedorite. Am intalnit familii care si-au lasat copiii in tara cand acestia aveau 3- 4 ani, iar acum ei sunt la facultate. Traumele psihologice ale acestor copii si ale acestor familii sunt bine cunoscute. Mirajul banilor alunga tihna din sanul familiei. Este adevarat ca nici lipsa lor nu aduce mult mai multa liniste. Trebuie avuta in vedere, insa, constitutia dihotomica a omului. In multe cazuri, lipsa celor dragi, s-a incercat a fi umpluta cu multe pachete sau bani trimisi in tara ; in alte cazuri, cu alcool, jocuri de noroc, concubinaj ; abia in cele din urma, unii au apelat si la « terapia in grup a Euharistiei », la Bisrica stramoseasca.
Astfel, am observat ca unii au venit ca niste mielusei blanzi si smeriti, insa in cativa ani au devenit « lupi rapitori » (in primul rand de sine-insisi), iar altii au venit ca niste pagani si sau reincrestinat acolo, departe, in Diaspora insulara. Intr-o oarecare masura, acelasi efect l-a avut si asupra mea.
Dorul de casa ni se manifesta si prin cunoscutele gratare, petreceri, revelioane, Ziua Romaniei, hramul bisericii, Sfintele Pasti, Craciunul, Rusaliile, etc.
4. Lipsa unui loc de munca i-a facut pe unii sa adere la fractiuni / secte asa-zis crestine. Am observat ca neglijarea vietii duhovnicesti, sau macar reducerea activitatii acesteia, a fost, totusi, un act de o mare amploare, atat pentru cei “bisericosi”, cat si pentru cei “nebisericosi”, atat pentru ortodocsi, cat si pentru neortodocsi.
Fiind plecat pentru a strange o anumita suma de bani – nestiuta de nimeni, nici la plecare, nici la sosire – ajungi intr-o perioada de mari tulburari emotionale, cand ramai « somer fara somaj », de cele mai multe ori. Dupa dobandirea rezidentei, existenta ajutorului social mai indulcea putin acesta stare.
Cazul total opus , al celor « norocosi », care aveau de lucru, inca prea mult, se manifesta prin ruperea de societate, de lume, extenuare, imbolnavire, caci unii lucreaza chiar si 18-19 ore pe zi. Unii cadeau victime ale faptului ca nu aveau drept de lucru si erau obligati sa lucreze si duminica. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost pus intr-o asemenea postura.
Lipsa prietenilor si a cunostintelor face ca integrarea in societatea irlandeza sa fie si mai grea. Un sfat sincer conteaza foarte mult oriunde. Cu atat mai mult printre straini. Ca si exemplu personal, daca nu ar fi fost rudele mele acolo, foarte probabil ca nu am mai fi stat atat de multi ani acolo ; cred ca am fi fost trimisi inapoi acasa. Ca o explicatie suplimentara, in acei ani, desi Romania era de 11 ani o tara democrata, romanii puteau ramane in Republica numai daca cereau azil politic. La fel am procedat si eu cu sotia, la cateva zile dupa sosire, caci altfel, in lipsa documentelor legale, am fi fost repatriati. Astfel, ne-am «predat» autoritatilor, cerand azil – « asylum ». am observat ca lipsa rutinei face sa pierzi minute, ore, zile, sau chiar luni si ani din viata, pana deprinzi noi cunostinte si aptitudini. In acest sens, imi amintesc faptul ca in primele doua-trei saptamani, ajungeam de obicei acasa cu intarziere, pentru ca luam autobuzul de pe cealalta parte a drumului, mergand, de fapt, in aceeasi directie de unde am sosit in centrul orasului. Nefiind metrou sau tramvaie in Dublinul anilor 2001-2004, in lipsa propriei masini, singura cale de deplasare rapida si ieftina, era autobuzul. Majoritatea lor isi aveau ca destinatie centrul orasului, sau macar treceau pe acolo. Acolo, asteptam unul din autobuzele de pe ruta mea. Parca si acum le vad : galbene, cu numarul rutei – 120, 121 sau 122. Doar ca voind a cunoaste centrul cat mai bine si mai repede, mai invatam numele magazinelor si al strazilor, uitand astfel ca circulatia rutiera se desfasoara ca in Marea Britanie – pe partea stanga a drumului. Un alt exemplu il constituie traversarea drumului, caci trebuie sa privesti mai intai in partea stanga. De asemenea, si cumpararea creditului de telefon cere ceva indemanare si obisnuinta in limba engleza.
Aminteam mai sus de dorul de acasa. Il purtam chiar si cand mergeam la cumparaturi. Poate pare putin ridicol, dar romanii, in general, eram obsedati de transformarea preturilor de acolo cu cele din tara-mama. Eram experti ai tablei inmultirii cu patruzeci si ceva de mii (de lei, evident), in functie de cursul euro-leu. Preturile erau si inca mai sunt foarte mari in Irlanda. Mai ales asigurarile, masinile noi, casele si chiriile.
Un apartament cu doua dormitoare putea sa coste in Dublin intre 1050-1400 euro/luna. O casa avea un cost ridicol de mare, in raport cu cheltuielile necesare constructiei. De aceea foarte multi dintre irlandezi preferau sa fie chiriasi o viata. Masinile noi sunt cu cateva mii de euro mai scumpe ca in alte tari europene. Cele la mana a doua, sunt,
intr-adevar acceptabile, pentru ca se devalorizau foarte repede. Am ramas placut surprins de numerele de inmatriculare : cuprind anul fabricatiei, judetul si numarul de inmatriculare – cu cat mai mic (mai ales cele din 1-2, maximum 3 cifre), cu atat erai mai « cool ». Doar ca tocmai aici statea cheia devalorizarii rapide a masinii : toata lumea cunostea cat de veche este ea. S-a ajuns in unele cazuri, ca, pentru a-si dovedi statutul privilegiat in societate, unii isi schimba masinile din doi in doi ani. In acesta himera au cazut si unii conationali, care lucreaza cateva luni pe an pentru a-si plati ratele la masina sau la te miri ce plasma ultimul-tip. Asigurarea auto, insa, este marea problema. Astfel, o masina care costa 4000 euro, era cotata la o asigurare anuala – pentru mine, la 24-25 de ani – de 3000 euro. Desi pare incredibil de mult, esti nevoit sa-ti iei, totusi, masina ta, pentru ca in perimetrul urban nu prea se mai afla de lucru in constructii, iar cu transportul in comun nu poti ajunge in toate locatiile si, oricum, nu la timp.
Adaptarea la conditiile si modul de viata occidental schimba radical si alimentatia, intrucat « fast – food-ul » capata acum un alt inteles decat cel din tara : nu mai este ceva rar, un fel de trufanda din care te infrupti atunci cand consideri ca ‘nu mai poti de pofta’, ci devine un rau necesar, intrucat esti nevoit sa-l traiesti, uneori de 2-4 ori pe zi. Devine asadar, un mod de viata, caci hrana sanatoasa este fie in restaurantul exorbitant, fie acasa, unde, de multe ori nu era nimeni, caci toti trebuiau sa lucreze.
Stilul de viata occidental este in mare parte libertin. Am fost si inca mai sunt uluit de numarul mare de divorturi, de homosexuali si de lesbiene, de alcoolisti si dependenti de droguri, din Republica Irlandeza. In cele mai multe cazuri, salariile se primesc saptamanal, de obicei joi sau vineri. Pub-urile (barurile irlandeze) deveneau neincapatoare la sfarsit de saptamana, iar luni nu mai aveau bani decat de benzina si de « paine ». Spiritul bahico-hedonist i-a cuprins si pe multi emigranti. Astfel, multe familii se despart in strainatate, desi, in multe cazuri au copii, sau chiar nepoti. Exista un complex de patimi si de vicii puse inainte, incat trebuie sa ai un fundament sanatos, o educatie morala si religioasa solida pentru a-ti pastra verticalitatea si chiar demnitatea umana, dar nu in ultimul rand si identitatea nationala.
Statulul incert sau ilegal de emigrant, il face pe cel plecat in cautarea linistii din viitorul sau sa fie mereu nelinistit, suspicios, nemultumit si irascibil. Intr-o zi, venind de la munca, am intalnit pe autobuz un consatean, la cateva statii de casa. L-am salutat, iar el mi-a intors spatele si s-a prefacut ca nu ma intelege. Jumatate din cei impreuna-calatori cu noi au ras, iar cealalta jumatate, au ramas constrariati de situatie. Cand l-am reintalnit, m-a rugat sa nu-i mai vorbesc in public in romaneste, pana nu isi primeste actele. La inceput nu l-am inteles, insa eu eram in postura de « cetatean aproape liber », pe cand el, era intr-o asteptare stresanta. Cu toate acestea, nu am putut vorbi in engleza cu un roman, pentru a ne preface ca nu suntem romani. Mi se pare o anormalitate, o tradare fata de limba stramosilor si a urmasilor mei. Se mai auzeau prin magazine si prin parcuri cate vreo expresie tragi-comica de genul « nu-i zice carnati, ci ‘sausage’ – carnatul pute, asta nu miroase asa de tare» ; « ia-mi un sandvis cu salata, branza si tomatoes » ; iar ca nu cumva sa se urzice, tatal striga catre copil : « don’t touch it, because that’s … a… stingy » ( in engleza ‘stingy’ = carpanos, saracacios ; ‘stinging-nettle’ = urzica ; evident că ă – ul este pur, inconfundabil si simplu, romanesc ).
Imi amintesc, de multe ori, impreuna cu sotia mea, o anume propozitie pe care am auzit-o intr-o zi, cand ne intorceam din oras, acasa, si din cauza unei averse de ploaie, ne-am adapostit langa o usa, pe trotuar. La cateva secunde, a aparut un tanar irlandez, care ne-a lansat o invitatie deosebita : sa-L descoperim pe Domnul. L-am intrebat pe care Domn (Lord). Mi-a raspuns ca este adeptul unui cult crestin, dar nu stie prea multe despre acesta, decat ca ii apune Cultul Penticostal si ca acolo, ei « cred in Iisus si ‘chestii’ din astea » ; cuvintele lui au fost : « we believe in Jesus and stuff like that ». inflacararea cu care a inceput sa vorbeasca s-a stins, dupa ce am incercat sa-l intreb in ce anume crede el. Zicea ca ii place acolo, dar ca nu prea intelege mare lucru, decat ca este o atmosfera superba.
La biserica din oras venea o mama cu fiul ei, care nu puteau dialoga decat in engleza, pentru ca el nu a fost invatat nici macar un cuvant in limba romana. Ea era foarte mandra de faptul ca al ei fiu este un irlandez adevarat. Se pare ca cei care stiau si alte limbi staine, nu erau la fel de ‘adevarati’. Problema grava este aceea in care acest gen de familii se vad obligati, dintr-un motiv sau altul, sa plece din nou acasa, iar copiii se vor simti din nou « straini ».Acestea si multe, multe altele, te cam fac sa te intrebi ce mutatii au avut loc in viata romanilor de peste granita.
Un caz si mai dureros a fost, pentru mine, acela al romanilor care nici macar nu recunosteau ca sunt romani, dandu-se drept spanioli, italieni, sau orice alta nationalitate bine-vazuta acolo. Chiar imi spunea cineva – sot si sotie – ca au fost intrebati de o batranica de unde sunt, iar ei, mandri, spre a nu le fi rusine de statutul lor, au zis ca sunt spanioli. Rusinea aceasta ar fi fost aceea ca romanii, in marea lor majoritate, beneficiam de ajutorul de somaj – “social welfare”. Asa eram catalogati : “social welfare”. Literal vorbind, aceasta s-ar traduce ca « prosperitate sociala ». Erau indignati pentru faptul ca luam bani de la stat, fara a lucra si a da ceva inapoi la buget. Problema era aceea ca guvernul nu ne permitea emigrantilor sa muncim legal ; astfel, eram incurajati sa muncim ilegal, « la negru », desi acest lucru era notoriu si, pana la urma pe deplin acceptat si chiar incurajat in anumite situatii. Abia mai tarziu, cand au realizat ca multi romani incearca sa se integreze cu adevarat in societatea irlandeza, lucrand legal, platind taxele, cumparandu-si masini, case, etc, folosind sistemul bancar la fel ca si ei, au realizat ca ar fi mai profitabil sa dea drumul acelui « work-permit » (autorizatie / permisiune de lucru) atat de ravnit.
Revenind la subiectul initial, unii romani, o spun cu regret, luau banii de « social » cu mare bucurie, insa nu doreau ca lumea sa ii stie pe ei, ca beneficiari ai acestui drept. Recunosc faptul ca si noi – eu si familia mea – am beneficiat de acest serviciu, pentru ca fara el, nu puteam sa ne achitam chiria si mai mult, fara acesti bani trebuia sa justificam suma pe care o dadeam ca si chirie, ori acest lucru nu era posibil ,deoarece nu aveam dreptul legal la munca. Ne izbeam de un paradox : acela ca, pe de o parte, era mare nevoie de forta de munca, iar pe de alta parte, eram respinsi. Un functionar public chiar mi-a spus ca daca nu-mi convine acest somaj, sa renunt la el si sa plec acasa, ceea ce incalca si normele de etica a muncii. Ma vedeam pus in fata unei dileme morale : Apostolul Pavel spune « De este cineva intre voi care nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance » , insa eram sistematic lasati la o parte, in negura ilicitului. De ce? Pentru ca unii aveau de castigat din aceasta, desi eram nevoiti sa muncim pe niste nume straine, fictive, dar occidentale ! Inainte de 2002-2003, eram mereu in alerta, ca nu cumva sa ne « parasca » cineva ca suntem in aceasta situatie ingrata. Dupa aceea, un val de nepasare s-a asternut, incat, la angajarea in serviciu, am declarat managerului ca sunt roman, iar el mi-a zis ca nu primeste romani si m-a rugat sa parasesc proprietatea. M-a insotit pana la poarta firmei, iar eu m-am si intors catre el – deci au trecut cateva secunde, doar – si l-am rugat din nou sa imi spuna daca are locuri vacante si daca ma poate angaja. Mi-a zambit usor, asa, mascat, si m-a intrebat de unde sunt. Evident, ca acum eram din Portugalia, iar el mi-a spus ca trebuie sa mergem sus, in birou, pentru a semna contractul de munca. Dupa aceea, mi-a prezentat locatia, indatoririle mele si mi-a aratat un grup de portughezi, spanioli si greci, care, in mod « miraculos », vorbim aceeasi limba. Mi-a zis ca nu-l intereseaza de unde venim, ci cum muncim, insa, trebuie sa intelegem ca acestea sunt conditiile la care sunt supusi si ei, angajatorii. Cu alte cuvinte, eram tolerati, dar nu acceptati in mod deplin, ca, in cazul in care ar fi dorit sa ne trimita acasa, sa fim mai usor expulzabili, neavand un statut legal.
O alta intrebare pe care cineva neavizat si-ar putea-o pune, ar fi : de ce mai era nevoie sa muncesti, daca luai bani de la statul irlandez ? Pur si simplu, pentru ca acestia nu acopereau integral nici macar chiria ; erau multi, aproape destui, dar nu suficienti pentru a supravietui. Cu atat mai mult, cu cat, in situatia mea se alfau cei mai multi conationali plecati in occident : aveam si copii. Utilitatile, cheltuielile de transport, avocatii, mancarea si alte cheltuieli neprevazute uneori (pierderea actelor, de exemplu), ramaneau descoperite.
In casa in care am locuit la inceput, stateam 8-9 oameni intr-o casa cu 3 dormitoare. Pentru unii, locul patului era luat de saltele. In acea casa, am “primit” vizita “Immigrationului” (Serviciului Irlandez de Imigratie). Dupa cateva luni abia, ne-am dat seama de unele – deloc putine – abuzuri pe care le-au facut in timpul descinderii noastre : amenintari, neretrocedarea unor lucruri confiscate ca « probe esentiale », lovirea unora, si altele. Oricum, asta conteaza mai putin acum ; ceea ce conteaza, este faptul ca de teama, nu am mai mers la locul de munca pe care-l aveam atunci si care, incepea sa fie promitator, intrucat am fost rugati – eu si fratele meu – de catre un sef de echipa sa mergem in continuare la ei, ca nu ni se poate intampla nimic. Acum, ii dau crezare, insa, atunci eram speriat sa nu fim trimisi acasa – era cu circa 2 luni inainte de a naste sotia pe primul nostru copil.
In urma valului de aderare a celor 10 state la Uniunea Europeana, Irlanda s-a umplut cu polonezi si alte nationalitati, iar dupa aderarea Romaniei si a Bulgariei la aceeasi uniune, cetatenilor acestor doua tari nu li s-a permis sa mearga sa munceasca acolo, pentru a opri eventualul val de emigranti. Cel putin pe mine m-a desgustat aceasta politica britanico-irlandeza discriminatorie si injositoare. Doar Polonia singura, are mai multi locuitori decat Romania si a Bulgaria laolalta. Mi se pare fara nici o logica.
Nu numai de aceea afirm ca nationalitatea romana (si cea bulgara) este privita ca una « de mana a doua », devenind un fel de cetateni « second-hand » ai Europei in care am fost tarati nolens – volens. O spun si pentru ca am trait aceasta realitate, aceasta marginalizare mai mult sau mai putin fatisa. Vina este, trebuie sa recunoastem, si a noastra, a romanilor, pentru ca nu stim sa luam atitudine ferma in propria noastra aparare, nici noi, cei « de jos », si nici politicienii care ar trebui sa se autosesizeze, sau macar sa ia in calcul cererile celor ce i-au investit in functie.
Cam acesta era mediul in care am plecat, cu tensiunile si cu neplacerile acestea exterioare, de care depindeam. Cu toate acestea, realist fiind, rebuie sa remarc si « aportul » romanilor la proasta imagine pe care ne-am facut-o acolo. Printre primii romani stabiliti in Irlanda in modul descris anterior – cu rezidenta obtinuta in urma nasterii acolo a unui copil – au fost si cativa care mi-au descris faptul ca imediat dupa revolutia din 1989, cei plecati in insula, au fost intampinati cu multa consideratie si respect pentru drama traita atatia ani, au fost bine tratati si li se oferea cate ceva de lucru. Toate acestea au tinut pana cand anumiti indivizi au inceput sa faca tot felul de prostii, de inselaciuni, de furturi, pentru ca, mai apoi, cand au venit tot mai multi, sa se reduca respectul fata de etnia noastra in mod direct proportional cu neroziile facute de noi acolo.
Conduita morala precara a unor frati romani a format o opinie publica generala nefavorabila noua, stigmatizandu-i si pe cai care isi vedeau de treburile si de viata lor. Astfel, in prea multe cazuri, pentru a fi angajat, s-a ajuns ca unii confrati sa plateasca altora faptul ca «ii ducea la lucru» (ca si cum i-ar fi angajat ei insisi), uneori 1-2 salarii, fara ca el sa fi avut vreun alt aport decat acela de a spune cand, unde si pe cine sa intrebe de un loc de munca. In alte cazuri, se « sapau » unii pe altii, pentru a-si aduce in locul lor frati, verisori, rude sau prieteni. Ii denigrau spunand ca nu lucreaza atat de bine, nu cunosc limba, sunt cam impertinenti sau castiga prea mult pe ora in raport cu munca prestata.
In cazuri si mai grave, ii « turnau » pe altii la « Immigration », din invidie, din rautate innascuta sau dobandita. Daca acestea nu par a fi indeajuns, mai adaug inca o «moarte sufleteasca» : desi recunosteau ca sunt romani, patau imaginea tarii, incercand sa fie si ei interesanti, cu ceva conret de spus, zicand altora ca Romania nu merita sa fie vizitata, pentru ca e o tara saraca, plina de praf, hoti si oameni inapoiati. Uneori erai chiar jignit daca incercai sa-i contrazici. Doar ca de foarte multe ori nu prea se gaseau doritori care sa-si marturiseasca dragostea de tara si de neam. Din pacate. Din fericire, insa, am intalnit chiar irlandezi care sa apere imaginea Romaniei, spunand ca e o tara extrem de frumoasa, iar inapoiati sunt cei care-si vorbesc tara de rau.
Toate acestea, descrise mai sus, si multe altele, au facut ca «roman» sa fie sinonim cu dubios, suspect si indoielnic. In unele cartiere s-au spart ferestrele in care stateau romani, nu pentru a li se fura ceva, ci doar pentru a li se da o lectie si astfel sa se mute din cartierul respectiv si chiar sa plece inapoi in tara lor. Privirile uracioase, rasismul sub diferitele sale forme, inclusiv injuriile au lasat urme adanci in sufletele celor in cauza. Apelativele de « social welfare » ( ajutor social) , imigrant , cersetor, bastard si altele nu au facut decat sa adanceasca si mai mult problemele dintre bastinasi si alogeni.
Daca pana aici am prezentat problemele si neajunsurile mai insemnate. Asta nu inseamna ca nu au fost si experiente pozitive, constructive pentru mine, in special si pentru romanii plecati acolo, in general.
Comunitatea romanilor din Irlanda este un a foarte importanta acolo, deoarece numrul acestora este destul de insemnat. In perioada 2000-2004, aceasta comunitate era a doua, dupa cea a nigerienilor. Deloc de neglijat. Tocmai de aceea, romanii s-au adunat in jurul centrelor de gravitatie pentru ei : ambasada, Biserica si dupa ceva timp, restaurantele si magazinele cu specific romanesc. Sincer, ambasada nu a excelat in nimic pentru a inlesni viata romanilor din tara de adoptie. Ce e drept, nici nu i-a incurcat – cei de aici s-au purtat bine cu romanii care au solicitat sprijinul ambasadei, insa numai dupa ce si-au rezolvat problemele de la inceputul sederii lor pe cont propriu. Adica dobandirea statutului de rezident, ceea ce era mai dificil. Cu toate acestea, nu a reusit sa devina un adevarat nucleu al romanilor, un focar al romanismului de acolo. La serbarile romanesti, cum ar fi Ziua Romaniei, ambasada nu prea era cu statut de organizator, ci doar de invitat.
Datorita lipsei de coeziune, desi reprezentau o comunitate mare, romanii s-au instituit ca si comunitate reprezentata legal destul de tarziu, doar cand au observat ca numai asa glasul romanilor poate fi luat in considerare. Era vremea cand «mamele straine cu copii irlandezi» au iesit la protest in fata cladirii parlamentului. Atunci s-a pus in discutie stoparea actelor de rezidenta permanenta in tara a parintilor acestor copii. In aceasta situatie ne aflam si noi. Actele se eliberau mult mai greu decat pana atunci, iar nelinistea si nesiguranta ne-au cam dat tarcoale. Pana la urma s-a respins acea propunere si totul a revenit la « normalul » de dinainte.
In Dublin – pentru ca cea mai mare parte a perioadei de sedere si rezidenta a noastra acolo a fost in Dublin – noi, romanii, ne intalneam fie la Biserica, fie in centru, pe O’Connell Street, langa O’Connell Bridge (pod), in fata la Posta, la « Fantana » (fantana arteziana) sau, mai tarziu, in locul ei, la « Tepusa », asa cum spuneam noi unei realizari artistice controversate, ce reprezinta un stalp metalic, vertical, simplu, cu aspect de inox, fara nici un model, care are o inaltime de peste 121m. Raul Liffey imparte capitala in doua : nordul (fostul oras al muncitorilor) si sudul (a fost in trecut al celor instariti) si prin urmare, mai multe poduri leaga cele doua zone intre ele. Cel mai cunoscut dintre toate podurile Dublinului, este, fara indoiala, O’Connell Bridge, care este – spun irlandezii cu mandrie – singurul opd rutier din Europa care are latimea (50m) mai mare decat lungimea (45m).
Majoritatea romanilor plecati in « Tara Iernii » ( stramosii nostri romani au numit Irlanda drept « Hibernia ») sunt ortodocsi. In perioada 2001-2008, cat am locuit acolo, in tara erau doua biserici ortodoxe, ambele in capitala, iar mai tarziu, prin 2006-2007, s-a infiintat o alta parohie, destinata romanilor ortodocsi din sudul tarii (Cork) si din vestul ei (filia Galway), pentru care a fost numit preotul Viorel Hurjui. In centru, era o biserica ortodoxa greaca, la care slujea un preot roman – parintele Craciun. Acesta savarsea sfanta Liturghie atat in limba greaca ( numai pentru greci) , cat si in romana (pentru romani si nu numai).
Cealalta biserica era de fapt nucleul adevaratei comunitati romanesti, la care a fost trimis spre pastorire parintele Calin Popovici din Cluj-Napoca. Acesta era ajutat de parintele Godfrey O’Donnell, fost preot catolic, convertit la Ortodoxie. Prin intermediul acestuia, comunitatea ortodoxa romana a primit cu chirie capela colegiului catolic « Belvedere ». Mentionez faptul ca multe din scolile si colegiile din Irlanda sunt confesionale – catolice – sau macar poarta numele unui sfant. Aceasta « reminiscenta » a deceniilor trecute incearca sa pastreze vie constiinta crestinismului in Irlanda, odata una din cele mai ‘catolice’ tari. Acum cei mai multi irlandezi se declara « catolici nepracticanti », adica sunt botezati, se declara catolici, dar nu merg niciodata la biserica, desi intreaga lor misa duminicala nu dura mai mult de 45 de minute. Parintele Popovici a reusit ca in cateva luni sa-i faca pe fiii duhovnicesti sa frecventeze Sfanta Biserica. Astfel, capela ce la-nceput era cam goala, s-a dovedit a fi neincapatoare. De aceea, s-au inceput negocierile inchirierii celei de a doua biserici ca marime din Dublin, cea mai mare, Saint Patrick’s Cathedral fiind muzeu. Desi rusii ortodocsi doreau si ei sa inchirieze aceasta biserica anglicana din Leeson Park ( una din zonele cele mai frumoase, mai bogate si mai linistite din Irlanda) a fost inchiriata noua, romanilor. Desi temperamentul nostru latin-balcanic impune sa vorbim putin mai tare decat celtii, prin rugamintile parintilor si ale celor din consiliul parohial, nu s-a inregistrat nici o plangere oficiala sau neoficiala, din cauza zgomotului si a tulburarii linistii publice, ceea ce la inceput a constituit in zona respectiva un motiv de ingrijorare. Aceasta « realizare » a romanilor din Dublin, eu o consider una de frunte, cu care ma mandresc, pentru ca asa am putut schimba imaginea noastra, nu in bine, ci in foarte bine, cu atat mai mult, cu cat ambasadele marilor puteri mondiale sunt in imediata proximitate (ex : S.U.A., Marea Britanie).
Spiritul acesta de solidaritate implementat de parintele sus-mentionat, nu era unidirectional, doar a romanilor pentru romani, ci se dorea a fi unul pur crestinesc, « universalizat ». Astfel, pentru ca la Sfanta si dumnezeiasca Liturghie participau si « prozeliti » vorbitori de limba engleza, Crezul, Tatal nostru si uneori predica erau rostite si in engleza. La pomenirea poporului, se aminteau « tarile noastre : Romania, Irlanda, Moldova, Lituania si Japonia ». O fi avut, poate, si tactul pastoral un anume rol aici. La Liturghie participau si multi frati moldoveni de dincolo de « podul de flori » ; unul din romani era casatorit cu o lituanianca, iar o japoneza, care impresionata de cantarile ortodoxe, a invatat raspunsurile si cantarile date de cor, in romana. Pare un lucru foarte greu de facut, dar, daca l-am intalnit, inseamna ca nu este si imposibil. Chiar si intemeierea corului a fost o realizare frumoasa a bisericii romanilor.
Am participat la una din Zilele Romaniei, la care au fost invitati artisti de marca ai cantecului romanesc, intre care amintesc pe Ionela Prodan si Sofia Vicoveanca, la care au participat si oficialitati irlandeze. Cu totii au foat impresionati de atmosfera frumoasa ce s-a creat acolo si, mai ales de modul civilizat in care s-a desfasurat intreaga seara.
Revenind la experienta personala avuta acolo, imi amintesc de faptul ca dupa sosirea in Irlanda, am fost foarte dezamagiti de vremea aceea, pentru ca timp de peste trei luni, nu am vazut pe cer nici soarele, nici luna si nici macar o stea ; erau doar imperturbabilele ploaie si vant. Acest factor climateric ne facea sa ne gandim la reintoarcertea acasa. Am ramas sa ne recuperam macar cheltuielile de pe drum. Dupa aceea, am ramas sa strangem bani pentru o masina, mai apoi pentru o garsoniera, am transformat-o intr-un apartament, pe care l-am vandut pentru a ne face o casa. Acest « itinerar diasporic » l-au urmat majoritatea covarsitoare a celor plecati peste hotare. Incet-incet, eram absorbiti in « « curentul integrarii europene », chiar la ea acasa.
Fiind un copil de la tara, eram – si marturisesc, inca mai sunt – reticent fata de bancile comerciale. Cu toate acestea, am fost fortati de imprejurari sa facem tranzactii si operatiuni prin banca, plata utilitatilor, acesta fiind un criteriu de referinta pentru cumpararea unei proprietati in tara respectiva. Acest lucru l-am facut, cumparand o casa la circa 65 km de Dublin. Am optat pentru acea locatie pentru ca in anii de dinainte (vreo 2-3 ani) eram trimisi la lucru aproape exclusiv in zona respectiva. Cam la 5-6 luni, santierul s-a terminat, iar de lucru s-a ivit cel mai mult din nou in capitala. Astfel, ma vedeam din nou navetist. La mutarea in « casa noastra » am simtit o abordare formala, « prudenta » din partea vecinilor nostri la inceput. Dupa vreun an, eram tratati ca « de ai locului ».
Asadar, in Irlanda,nu prea am avut probleme pe motive rasiale. Acum spun ca ne-a purtat Dumnezeu pe palmele Sale, depatre de aceste necazuri, pe care multi confrati le-au trait.
Nu m-am simtit deloc jignit de « munca de jos » pe care o faceam, intrucat imi castigam existenta mie si familiei mele, intr-un mod cinstit. Unii spuneau ca daca ar fi terminat o facultate, nu s-ar mai fi injosit in fata unor « analfabeti ». Eu nu am vazut lucrurile tocmai asa. Nu ma simteam deloc umilit, ci, eventual, obosit, din cand in cand. Am intalnit acolo doctori (romani, georgieni, etc), avocati, ingineri, … care munceau cot la cot cu ceilalti. Drama unora era ca, desi am fi vrut sa muncim ceva mai aproape de formarea profesionala castigata in tara, nu puteam face prea mare lucru in acest sens, pentru ca nu erau recunoscute studiile noastre acolo. Un exemplu concludent il constituie un medic din Bucuresti, care nu a fost acceptat nici macar ca asistent medical. Intr-adevar, in majoritatea cazurilor, sistemul de munca si de valori era mult diferit de cel est-european si cerea o calificare in Irlanda, Regatul Unit, Statele Unite, etc.
In continuarea ideii de mai sus, sotia mea a urmat cursurile colegiului pentru formarea cadrelor didactice din ciclul prescolar, primar si gimnazial, din sistemul de educatie alternativa Montessori. Dupa absolvire, a lucrat ca educatoare in Navan, orasul in care ne-am stabilit. Desi acest curs este recunoscut intr-o tara europeana, in tara la noi, nu i s-a permis sa lucreze, pe cosiderentul ca, de fapt « college » inseamna colegiu, adica liceu, pe cand, de fapt, colegiu inseamna si facultate, asa cum si reiese de pe diploma. Aceasta bresa interpretativa de translatare a facut ca ea sa mai faca o data cursul pentru institutori-invatatori si in Romania. Pana la urma are doua cursuri terminate, si, sincer, nici nu mai stiu care a fost mai ieftin si care mai costisitor. Pe semne ca si noi am ajuns, in sfarsit, europeni !
Eu as fi dorit sa urmez cursuri fie pentru agenti in turism fie pentru agenti imobiliari. Costurile m-au facut sa ma razgandesc imediat. O alta idee, era aceea de a munci ca taximetrist, insa, pentru romani si nigerieni, era una din cele mai periculoase meserii, intrucat s-au produs multe atacuri asupra acestora. Pentru ca am enumerat atatea meserii dorite, le enumar acum pe cele detinute : salahor, agent de paza (security) – cea mai plictisitoare si mai urata dintre toate, angajat la o firma de reciclari, muncitor – necalificat si apoi calificat – la schele metalice, muncitor la turnari de betoane (fundatii si sape) si sofer. Din toate acestea, am invatat in mod practic teoria irlandeza ca « nici o meserie nu este rusinoasa, daca din ea poti trai si daca platesti taxele la stat ». Acest citat este dat de fapt de mai multi oameni, din diferite medii si cu diferite statute sociale.
Dupa mutarea noastra in afara Dublinului, mergeam -impreuna cu familia- la biserica din centrul capitalei. Desi aveam doi copii – Denis si Andrei Marius – nimeni nu se simtea « distras » de la rugaciune, cum se mai aude cateodata pe la noi prin tara. Aceasta, fie pentru ca erau foarte multi copii, fie pentru ca lumea mergea la Biserica pentru a-si descarca sufletul de toate cele mai putin placute si pentru a-l incarca duhovniceste, fie pentru ca copiii mai plini de energie erau dusi intr-o salita din spatele bisericii, destinata anume acestui lucru, unde erau supravegheati de cateva mamici. Poate pentru toate acestea, la un loc, insa familiile mergeau impreuna la Biserica.
In continuarea ideii de mai sus, la doi ani dupa intoarcerea in tara, Dumnezeu ne-a daruit si o fetita – Maria Angela – pe care o duceam de prunca la biserica, insa auzeam cateodata, ca ar fi mai bine sa o lasam acasa, sa mai creasca. Sa nu o mai chinuim. Aceasta diferenta de mentalitate trebuie sa ne dea mai mult de gandit, noua, romanilor. Tocmai la mentalitatea noastra ar trebui sa «lucram», pentru ca, in rest, suntem harnici, credinciosi si buni la suflet.
De asemenea, mi se pare foarte interesant faptul ca romanul, in strainatate, poate sa munceasca fara a fi dezorganizat, ca, daca este intr-o masina, nu lasa o « urma » de resturi aruncate pe carosabil de la mancarea si bautura consumata, ci stie sa fie mai curat, mai ingrijit. Nu arunca nici sticle, nici alte resturi pe langa tomberon, sau pe malul râului. Ei, daca aceasta se datoreaza amenzilor de la care nu te poti sustrage, atunci aceasta ar fi si solutia perfecta pentru o Romanie mai curata. Peste tot, acolo se intalneau afise pe care se citeste mesajul : « Pastrati Irlanda curata » (« Keep Ireland tidy »). Daca respectam tara altora de teama sau din rusine, sa o respectam si pe a noastra, din dragoste.
Dupa Slujba Invierii si Sfanta Liturghie de dupa ea, mergeam acasa pentru a ne odihni, iar apoi, romanii, ne dadeam intalnire « la cascada », intr-un parc imens, numit « Powerscourt Gardens », la circa 30 de minute de condus din « centru ». Centrul Dublinului e considerat de catre irlandezi centrul tarii. Oficiul postal din centru (General Post Office) a fost punctul de plecare si centrul de referinta al rezistentei irlandezilor in fata ocupantilor britanici pentru dobandirea independentei. Acela este kilometrul zero. De acolo se masoara distantele oficiale. Asa procedam si noi, de multe ori. Era un fel de loc de pelerinaj pentru romani. Eram invidiati pentru spiritul de unitate dintre noi, de rasetele noastre, de meciurile de fotbal si, bineinteles de mirosurile inconfundabile de gratar autentic romanesc. Eram invidiati macar o zi pe an.
Marturisesc acum ca inca imi mai este dor de plimbarile pe care le faceam cu masina si pe jos in Dublin si in Irlanda, in general. Am vizitat mai multe locuri din tara, sate pescaresti de pe coasta de vest a tarii, castele si parcuri, unele mai frumoase decat altele. In Dublin exista cel mai mare parc urban din Europa – « Phoenix Park » , pe zeci de hectare, in care era imposibil sa nu recunosti pe cineva – roman sau strain – atat de multi erau acolo, aproape in orice zi si vreme.
Aminteam de toate experientele de viata avute acolo. Aminteam si de faptul ca mergeam si la biserica, alaturi de familie. Aveam insa un gol in suflet, pe care nu l-am putut umple decat la intoarcerea definitiva in tara., Simteam ca-mi lipseste ceva – trairea sufleteasca ortodoxa. Nu stiu exact ce mai impiedica : traiul bun de acolo, stresul, ispitele neo-moderniste (televizorul, internetul, etc) , dorul de tara sau orele multe pe care le petreceam la munca si prea putinele ceasuri petrecute cu familia.
Dumnezeu a facut ca prin intermediul finilor nostri Viorel si Lenuta Hurjui (preotul si doamna preoteasa din Cork) fosti colegi de facultate la Sibiu, sa il cunosc pe cumnatul lor, Petru Stelian – Dumnezeu sa-l odihneasca. L-am cunoscut ca un infocat si neobosit sustinator al ortodoxiei printre cei cu care venea in contact. Contrastul dintre el (si unii din prietenii sai) si ceilalti, m-au facut sa ma intreb daca nu cumva, ca absolvent de teologie, aceasta atributie nu ar trebui sa mi-o însușesc si eu mai tare. Mai mult, de fiecare data cand ne intalneam, imi povestea ca doreste sa se inscrie la Teologie, pentru a se hirotoni si ma tot incuraja sa devin preot odata, ce mai tot astept. Imi spunea ca in cativa ani, putini, ma va vedea preot. Nu mi-as fi inchipuit atunci ca aceste cuvinte ale lui se vor adeveri partial. Am devenit preot, dar el nu a apucat sa mai vada aceasta, pentru ca Dumnezeu a hotarat sa-l cheme la Dânsul.
Dupa o serie de imprejurari mai putin placute si foarte dureroase, cum ar fi dislocarea mainii din cot, accidentarea la locul de munca, chiar de doua ori – situatii in care, consider ca am supravietuit doar datorita Proniei dumnezeiesti – am hotarat de comun acord cu familia – care exulta – ca ne vom reintoarce acasa, in tara.
Aminteam ca in decursul sederii in Diaspora, cativa factori interni si externi influenta viata noastra de acolo. Le-as asemana cu o « stare de asediu », ca intr-un razboi mai mult sau mai putin vazut. Cert este ca urmari exista si la reintoarcerea in tara. Astfel, cei care au plecat de tineri si au stat mai multi ani, asa cum e si cazul meu si al sotiei, am cam fost sa zic asa, « dezradacinati », intrucat am pierdut contactul cu viata de zi cu zi de aici, ne-am departat de cunostintele si prietenii pe care ii aveam si ne-am trezit ca la 30 de ani (si peste), nu avem nici vechime si nici experienta de lucru aici. Practic o luam de la inceput.
Dupa cateva luni de sedere in tara, dorul de cele sfinte m-a cuprins, cand i-am reintalnit pe unii din prietenii si colegii de la Teologie (atat de la Sibiu, cat si de la Cluj), si acestia m-au facut sa imi doresc sa il slujesc pe Hristos ca preot. In aceasta postura, de preot, vad acum « experienta Irlandeza » ca pe ceva benefic – o lectie de viata ce m-a calit si m-a « reincrestinat » , desi este, totusi, impropriu spus asa. In valtoarea stresanta a vietii occidentale, incepeam sa-mi pierd treptat identitatea spirituala. Insa, cu timpul, incepeam sa ma indrept din nou spre ceea ce-mi doream sa fiu.
Imi pare rau ca multi dintre romanii nostri plecati peste hotare nu vad prea multe lucruri bune la cei in mijlocul carora pleaca sa le slujeasca. In cazul Irlandei, de exemplu, cultul muncii, dragostea de tara natala (chiar daca in mare parte aceasta inseamna iarba si piatra), spatii verzi mai multe decat in tari cu o suprafata aproape dubla fata de a ei (cu este si cazul tarii noastre, eficienta si pragmatismul lor economic, si multe altele, sunt trecute cu vederea. In schimb, sunt sesizate defectele. Cred ca problema multor romani este aceea ca, in unele situatii, incercam sa « suplimentam » un complex de inferioritate cu un altul de superioritate. Adica, incercam sa parem ceea ce nu suntem, de fapt. Incercam sa ne mascam defectele, neacceptand ideea ca de multe ori gresim sau suntem neproductivi in ceea ce facem sau gandim. Intotdeauna avem scuze – factorii geografici, politici, istorici, etc. De putine ori mi-a fost dat sa aud acolo : « itr-adevar, am gresit » , sau « nu stiu sa fac cutare lucru » , ca si cum am fi fost obligati sa fim « multilateral dezvoltati ».
In timpul sederii mele in Irlanda, s-a implementat in Marea Britanie un regulament impotriva huliganismelor adolescentilor, ce tulburau linistea publica si terorizau strazi si cartiere intregi. Asa s-a ajuns la aplicarea ASBO (Anti Social Behaviour Order – Ordinul Comportamentului Anti Social). Mai contrariant decat acest ordin in sine, a fost raspunsul unor oameni „maturi” (cel putin ca varsta) ce au catalogat acest efort disperat de a-i mai potoli pe tineri drept injust. Cea mai importanta masura pe care acest regulament o lua, era acela de a nu mai bea in fata locuintei nimanui. Iata, cum libertatea de miscare si libertinajul pot fi confundate, pretutindeni. M-am gandit cum, in Romania noastra pitoreasca – dar tacita in a-si exprima nemultumirile si impotrivirea, aceasta „lege” ar putea avea aceeasi soarta contestata.
Simt ca este de datoria noastra, ca si crestini, de a apara credinta stramoseasca si de a da marturie de crestinismul nostru. In timpul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, crasmele sunt deschise pentru a-si servi clientii fideli. In Irlanda, desi, reamintesc, foarte multi se declara catolici doar cu numele si nu merg la biserica, totusi, un fapt inbucurator si minunat mi s-a parut acela ca in intraga tara, duminica, de la miezul noptii si pana la amiaza, toate pub-urile si barurile sunt inchise. Ba chiar mai mult, in toate magazinele este interzisa comercializarea bauturilor acloolice. De aceea, toate aceste bauturi, sunt grupate in acelasi loc, pentru a fi mai lesne inchiderea si deschiderea lor, la nevoie. O fi si aceasta o masura mai mult formala, insa, cred ca, intr-adevar, politicienii lor – si lumea in general – au, din acest punct de vedere, constiinta mai curata decata ai nostri, ca in timpul Liturghiei, nici un confrate nu cade sub masa de beat. Poate ca multi dintre dreptmaritorii crestini au o viata duhovniceasca si o traire superioare altora, dar, eu cred ca de multe ori, ne lipseste si putin „formalism” din acesta. Daca minoritatea se supune majoritatii, iar majoritatea romanilor suntem crestini, cred ca nu am leza drepturile omului, daca am introduce legi mai crestine in viata noastra cotidiana. In fapt, acest lucru l-a realizat Sfantul Imparat Constantin cel Mare, in perioada de apogeu al persecutiilor impotriva crestinismului.
Am intalnit in strainatate oameni minunati, care, desi cunosteau faptul ca suntem niste straini (si mai rau, romani), ne-au ajutat neconditionat. Poate parea un fapt neinsemnat, insa, acolo, departe, un gest cat de mic este o uriasa incurajare. Cand la casa de marcat realizezi ca iti mai trebuie vreo patru euro si ceva sa iei acasa tot ce ti-ai propus, cei cinci euro dati vanzatoarei de catre un necunoscut, pare o minune cereasca. Cu atat mai mult, cu cat, te-ai impotrivi sa-i accepti, iar acea persoana binefacatoare sa-ti spuna ca ar fi bine sa lasi incapatanarea si orgoliul deoparte si sa accepti micul ajutor acordat de un necunoscut, care, odata, la randul lui a fost un irlandez printre englezi, dar, care la fel de neasteptat, a primit un asemenea ajutor. Cand, dupa o zi de priviri piezișe si de vorbe nu tocmai „de duh” primesti o vorba buna sau esti rugat sa le descrii mediul din care ai venit si tara de origine, cand primesti un simplu „multumesc” pentru ceva anume, cand esti sfatuit de cineva avizat sa nu iti cumperi anumita masina sau casa, pentru a nu regreta ulterior si esti indrumat ce pasi sa urmezi pentru aceasta, cand esti, de asemenea invatat cum sa te aperi singur, uiti de cele mai putin placute si incepi sa vezi din nou soarele, desi, poate, afara este încă înnourat.
Plecarea in strainatate nu mi-a diminuat cu absolut nimic patriotismul, romanismul din mine, ci, mi l-a intarit si l-a mărit mult. Consider ca de multe ori, „patriotismul de la distanta” poate fi mai fierbinte decat cel de acasa. Sfintele Sarbatori ( mai ales cele de iarna) le-am trait la o intensitate ata de mare, incat, parca eram din nou in anii copilariei, cand toti se bucurau impreuna. Mai mult se colinda in strainatate decat in tara. Incepem sa fim mai occidentali decat occidentalii in cele de care nu avem nevoie.
Îi multumesc bunului Dumnezeu ca mi-a ingaduit sa stau in strainatate cei 7 ani si jumatate, dar, mai ales, ii multumesc pentru faptul ca m-a ajutat sa ma intorc din nou ACASĂ.
Concluzii
In lucrarea de fata am incercat sa surprind doua aspecte diferite : bogatia vietii ortodoxe irlandeze din secolele V – IX, dar si pasii mici, dar siguri pe care ii face Ortodoxia din nou in Eire – numele tarii in irlandeza.
Poate parea surprinzator, dar viata monahala din Tara de Smarald era identica pana la cele mai mici detalii cu cea din pustiurile Palestinei sau ale Sinaiului. Cu mult inainte de asezarea primilor monahi pe Sfantul Munte, in Irlanda si Scotia (ca si in Franta, Germania, Anglia, etc.) calugarii irlandezi au intemeiat adevarate fortarete ale spiritualitatii ortodoxe, intr-unul din cele mai indepartate colturi ale Apusului. In cateva insule, au reusit sa faca adevarate “Athosuri” dinainte de Athos. Oriunde au mers calugarii misionari irlandezi, au dus cu ei flacara credintei ortodoxe nestirbita. Acest lucru a atras, de multe ori, invidia, ca si furia celorlalti.
Sfantul increstinator al irlandezilor – Patrick – este parintele spiritual al tuturor irlandezilor, chiar daca nu sunt credinciosi. Aminteam, de asemenea, ca irlandezii mai sunt numiti de alti vorbitori de limba engleza Paddy (nume derivat de la cel al sfantului). In Dublin, exista chiar si o echipa de forbal care se numeste « St. Patrick’s Athletics F.C. », adica un fel de « F.C. Sportiv Sf. Patrick ».
Intre crestinismul romanesc si cel irlandez se pot trasa cateva trasaturi comune.
Daca numele irlandeze incep, de obicei cu Mc, Mac, O’, Ni’, Nic’, la noi, doar in Moldova si Bucovina mai intalnim acest tip de nume, prin introducerea prefixului „A-„ in componenta numelui originar. Exemplu : Apetrei, Aioanei, etc.
In creștinismul dacic, iar mai apoi in cel românesc, apare menționarea unei forme unice de episcopie, opusă celei citadine : horepiscopatul care prezinta o categorie unica de ierarhi in lume : „episcopii satelor”. Această trăsătură straveche a crestinismului romanesc poate fi comparată doar cu aceea a episcopilor-călugări din Irlanda, care erau și vicari pentru manastirile sătești.
Daca despre poporul roman se spune ca s-a nascut crestin, cu siguranta ca acelasi lucru il pot afirma si irlandezii, intr-o oarecare masura, cel putin, intrucat ulterior increstinarii lor, elementului alogen i s-a mai adaugat cate un strat de elemente vikinge, respectiv anglo-normande.
Dupa cum aminteam si in lucrare, in ambele tari incinerarea, desi este admisa de lege, este foarte putin practicata, din cauza ca nu este o practica tocmai crestina.
De asemenea, evlavia irlandezilor fata de sfintii lor este la fel de mare ca si a romanilor. De asemenea, calugarii au jucat un rol major in dezvoltarea spirituala, dar si culturala a poporului, atat in Irlanda cat si in Romania, unde limba si literatura nationala au crescut mai mult in manastiri, decat in afara lor.
Dupa increstinare, irlandezii au inaltat cruci mari, mai ales de piatra (materie prima aflata din belsug) in intreaga tara. Desi exista zeci de tipuri de cruce, crucea celtica este aparte si, cu toate ca Irlanda si Romania sunt situate aproape la extremitati opuse ale Europei, o regasim in multe reprezentari grafice, sau chiar fotografii elocvente ale crestinismului ortodox romanesc. Poate ca tocmai crucea celtica (irlandeza) a fost singurua reminiscenta din Ortodoxia vechilor irlandezi, si de aceea a fost acceptata fara rezerve si de cartre ortodocsii romani.
O alta similitudine dintre Irlanda si Romania este, in opinia mea, aceea ca ambele popoare reprezinta doua „insule” : Romania o insula de latinitate intr-o mare slavona, iar Irlanda una de Ortodoxie intr-o mare Catolico-Protestanta. Atat romanii, cat si irlandezii au un puternic simt patriotic. Aceasta se datoreaza credintei in Biserica Ortodoxa. Dupa ce samburele Adevarului a fost sadit in sufletele irlandezilor, acesta a inflorit atat de puternic, incat mireasma sa inca mai persista, desi nu mai sunt ortodocsi de un mileniu.
În Irlanda Ortodoxia, ca si marturisire a dreptei credinte, este în mod paradoxal, atat veche, cat si noua, în acelasi timp. Este veche, întrucât invatatura primita de la increstinatorii ei sunt în esenta ortodoxe, dar este si noua deoarece abia de prin anii 1970 a aparut dorinta de "re-bransare spirituala la trecutul celtic ortodox".
La cumpana dintre cel de-al doilea, respectiv al treilea mileniu, Ortodoxia se intoarce acasa tot mai evident, prin emigrantii Europei de Est – romani, rusi, greci, georgieni, etc.
In Irlanda anilor 1980-90, a existat o singura Biserica Ortodoxa, multinationala, in care se savarseau slujbe in mai multe limbi, dupa nevoile fiecarei etnii in parte (greci, ciprioți, romani, ruși, irlandezi, englezi, francezi, scoțieni, americani, palestinieni, libanezi, sârbi, si altii). Astfel, Biserica Ortodoxa din Irlanda a aratat in chip deplin ca este, intr-adevar, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.
Prima parohie Ortodoxa Romana a fost infiintata in anul 2000, prin numirea in functia de preot paroh a parintelui clujean Calin Popovici, de catre IPS Iosif al Parisului. Acest lucru a trezit si in randul celorlalte comunitati etnice ortodoxe dorinta de a infiinta Parohii proprii. Astazi, Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda insumeaza in intreg Protopopiatul 5 Parohii cu 9 Filii un Centru Misionar Cultural. Biserica joaca un rol fundamental in viata romanilor-irlandezi, cred eu, chiar mai mare decat pentru cei din tara-mama. In Diaspora – cel putin in cea Irlandeza – Biserica este nu numai loc de linistire sufleteasca, de meditatie, rugaciune si sfintire, ci este si locul in care unii afla solutii la problemele celorlalti, adica un asezamant spiritual, cultural si social, deopotriva.
Spuneam ca inainte de trecerea la Domnul, Patrick a vazut viitorul Irlandei in chipul unei lumini, cere mai intai era foarte stralucitoare si umplea intreaga tara, pentru ca mai apoi, cu trecerea secolelor, era mai sa se stinga, fiind vizibila doar in cele mai ascunse vai, insa, pentru rugaciunile sale, aceasta palpaire s-a transformat iarasi intr-o lumina la fel ca cea dintai ; un inger l-a mangaiat si i-a spus ca lumina adevarului iarasi va straluci in Irlanda. Daca ne gandim putin, Patrick a fost un sfant ortodox, iar credinta irlandezilor a fost una curat ortodoxa, pana prin secolele XI-XII, si prin urmare, lumina din viziunea sfantului Patrick era cea a credintei ortodoxe, care a inceput sa se stinga, treptat-treptat, insa se va amplifica mai tarziu. Eu cred ca vremea aceea a si sosit, Ortodoxia ajungand din nou in casa ei de la Apus, in care a stralucit prin manastirile de odinioara. Poate ca ar fi si vremea potrivita pentru deschiderea unei manastiri ortodoxe, care sa reaprinda dorul irlandezilor de Adevar.
Sfantul Arsenie de Paros (†1877) spunea ca "Biserica din Insulele Britanice vor incepe sa creasca numai cand va incepe din nou sa-si venereze proprii-i sfinti". Este evident faptul ca Irlanda este, cel putin geografic, parte a Arhipelagului Britanic. Daca se arunca o privire de ansamblu asupra credintei irlandezilor de astazi, se observa ca numai cativa dintre sfintii mari ai lor mai sunt la loc de cinste. Poate ca un pas mai semnificativ decat ar parea poate fi si inchinarea unor biserici ortodoxe din Irlanda unor sfinti ortodocsi irlandezi, asa cum este si cazul parohiei din Cork, inchinata unui sfant roman si a unuia irlandez : "Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfantul Patrick, Apostolul Irlandei".
BIBLIOGRAFIE
Documente
Bunreacht na hEireann/Constitution of Ireland, Brunswick Press Ltd., Dublin, 1999.
Central Statistic Office, "Census of Population 2011", Profile 1 – Town and Country. Central Statistics Office, (26 April 2012); textul descarcat de la adresa http://www.cso.ie/en/ sectiunea Census 2011 Reports, din care am descarcat site-ul : http://www.cso.ie/en/media/csoie/census/documents/census2011vol1andprofile1/Profile1_Town_and_Country_Entire_doc.pdf.
Dictionare, atlasuri, enciclopedii, sinteze si compilatii
Aristita Avramescu (redactor), Anuar Enciclopedic 1983 (Evenimentele anului 1982), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983.
Andrei Bantas, Dictionar englez-roman , roman-englez, Editura Teora, Bucuresti, 1999.
Burleigh James Bartlett, Women of England, Stationers' Hall, London, 1907-1908.
Ian Bradley, Celtic Christianity: Making Myths and Chasing Dreams, Edinburgh University Press, 2005.
Vasile Breban, Dictionar General al Limbii Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.
Thomas Cahill, How the Irish Saved Civilization: The Untold Story of Ireland's Heroic Role From the Fall of Rome to the Rise of Medieval Europe (The Hinges of History), Doubleday, New York, 1995.
Jay P. Dolan, The Irish Americans: A History Paperback,Bloomsbury Press, New York, 2008.
David Hugh Farmer, Oxford Dictionar al sfintilor, traducere de Mihai C. Udma si Elena Burlacu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999.
Government of Ireland (www.irlgov.ie/iveagh), Published by Information Section, Department of Foreign Affairs, Facts about Ireland, Editura Nicholson&Bass, Dublin, f.a.
A. W. Haddan and W. Stubbs (ed.), Councils and Ecclesiastical Documents Relating to Great Britain and Ireland, 3 vol. (Oxford, 1869–78), Vol.I, 1869.
O'Halloran, W., Early Irish History and Antiquities and the History of West Cork, 1916.
Andrew Heritage (editor-in-chief / editor-sef), Reference Atlas of the World, (editura) Dorling Kingsley (DK), 2001.
Patrick Hanks, Flavia Hodges, A Dictionary of First Names, Oxford University Press, New York, 1996.
Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor stiintifice, Traducere de Diana Constantinescu, Editura Orizonturi / Lider, Bucuresti, f.a.
Vintila Horia, Dictionarul papilor, traducere de Ana Vadeanu, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1999.
Kathleen Hughes, Ann Hamlin, Celtic Monasticism (Seabury, New York, 1982).
Butler, Jenny, "Irish neo-paganism", in Olivia Cosgrove et al. (eds), Ireland's new religious movements. Cambridge Scholars, 2011.
Eric John, “The Social and Political Problems of the Early English Church”, in Anglo-Saxon History: Basic Readings, (editor) David A. E. Pelteret (New York & London, Editura Garland Publishing, 2000).
Marius Lungu, Statele lumii – Antologie, Editura Steaua Nordului, Constanta, 2004.
Daniel McCarthy, On the shape of the insular tonsure, in format PDF : http://www.dias.ie/images/stories/celtics/pubs/celtica/c24/c24-140-167.pdf.
John Paul McCarthy, Tomás O’Riordan, "The 31st International Eucharistic Congress, Dublin, 1932" – from the UCC "Multitext Project in History", in “The Reformed Presbitery”, in http://www.gutenberg.org/files/13200/13200.txt.
Popa D. Marcel, Matei C. Horia, Mica enciclopedie de istorie universala – Statele lumii contemporane, Editura Iri, Bucuresti, 1993.
John O'Rourke, The History of the Great Irish Famine of 1847 With Notices Of Earlier Irish Famines, 3rd edition, James Duffy and Co. Ltd., Dublin, 1902.
Jeremiah O'Sullivan, "Old Ireland and Her Monasticism," in Robert McNally (editor), Old Ireland (Fordham University Press, New York, 1965).
Road Atlas Ireland, Scotprint, Haddington, Scotland, 2004.
Ioan Stancu, Dictionar de Istoria religiilor A-Z, Editura Universitatii, Pitesti, 2002.
Graydon F. Snyder, Irish Jesus, Roman Jesus : the Formation of Early Irish Christianity, Trinity Press International, Dublin, 2002.
The official driver theory test, Prometric Ireland Ltd, Second edition, Dublin, 2006.
Volume, articole si studii
Andrei Andeicut, Arhiepiscopul Alba Iuliei, “Legea romaneasca”, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane de Alba Iulia, 1994.
Jane Chisholm, Enciclopedie de Istorie a lumii, trad. Dacian Velimirovici, Editura Aquila’93, 2004.
Eric R. Delderfield (editor), Kings and Queens of England and Great Britain, David & Charles Publishers plc., London, 1986.
Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol I, Editura “Universitas”, Chisinau, 1994.
Mircea Eliade, Istoria credintelorsi ideilor religioase, vol II, Editura “Universitas”, Chisinau, 1994.
Laurence Flanaghan, Favourite Irish names for children, Gill and MacMillan, Dublin, 1993.
Imanuel Geiss, Istoria lumii : Din preistorie pana astazi, traducere de Dragos Dinulescu, Matei Iagher, Editia a treia, revizuita, Editura All Educational, Bucuresti, 2012.
Pr. drd. Alexandru Nan, „Sfânta Brigita de Kildare, patroana Irlandei”, in ziarul Lumina, de vineri, 10 februarie 2012, in sectiunea Vietile sfintilor, preluat de pe site-ul : http://ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/sfanta-brigita-de-kildare-patroana-irlandei.
Gheorghe-Cristian Popa, in «Sărbători sub protie arhierească în Irlanda », in ziarul Lumina de duminica, sectiunea Diaspora romaneasca, 15 ianuarie 2012.
Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Istoria Bisericeasca Universala-Manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1992.
Mark Tierney, Ireland since 1870, CJ Fallon, Dublin, 2000.
Loreto Todd, Celtic names for children, The O’Brian Press Dublin, Dublin, f.a.
John T. McNeill, The Celtic Churches, The University of Chicago Press, Chicago, 1974.
Michaels Myers Shoemaker, Wanderings in Ireland, G. P. Putnam's Sons, New York and London, The Knickerbocker Press, 1908.
Daragh Smyth, A guide to irish mythology, tiparita pentru Irish Academic Press, Editura ColourBooks Ltd, Dublin, 1996.
Emanuel Pavel Tăvală, “Ortodoxia românească în Țara Sfinților și a Învățaților”, in ziarul Lumina de Duminică 15 mai 2011, din sectiunea Diaspora românească, preluat de pe site-ul :
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/ortodoxia-romaneasca-tara-sfintilor-si-invatatilor.
Gregory Telepneff, The Egiptian desert in the Irish bogs – The Byzantine Character of Early Celtic Monasticism, Center for Traditionalist Ortohodox Studies, second edition, Etna, California, 2001.
Vladimir Trebici, Populatia Terrei, Demografie mondiala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991.
Pr. Dr. Patriciu Vlaicu , „Locul cultelor in sistemele de drept european”; textul descarcat de la adresa http://www.orthodoxero.eu/pages/acasa.php, sectiunea Viata religioasa in Europa, din care am descarcat site-ul : http://www.orthodoxero.eu/pages/acasa/viata-religioasa-in-europa/locul-cultelor-in-sistemele-de-drept-european.php.
Lucia Wald, Elena Slave, Ce limbi se vorbesc pe glob, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968.
Site-uri
http://clericalwhispers.blogspot.ro/2010/09/patriarch-kirill-asks-irish-president.html.
http://dublin.mae.ro/node/221.
http://dublin.mae.ro/node/484.
http://dublin.mae.ro/node/797.
http://en.wikipedia.org/wiki/Brehon_Laws.
http://en.wikipedia.org/wiki/C%C3%A1in_Adomn%C3%A1in.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-39.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-Corning1-11.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-Corning18-2.
http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_monasticism.
http://en.wikipedia.org/wiki/Dublin.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eastern_Orthodoxy_in_the_Republic_of_Ireland.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eucharistic_Congress_of_Dublin_(1932).
http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Roman_Catholicism_in_Ireland.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Eurovision_Song_Contest_winners.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Irish_people.
http://en.wikipedia.org/wiki/Neopaganism.
http://irlandaafaceriromane.worldpress.com/.
http://multitext.ucc.ie/d/The_31st_International_Eucharistic_Congress_Dublin_1932.
http://orthodoxengland.org.uk/oeireland.htm.
http://orthodoxwiki.org/Patrick_of_Ireland.
http://politicall.ro/irlanda/.
http://ro.orthodoxwiki.org/Antonie_(Bloom)_de_Suroj.
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Ortodox%C4%83_Copt%C4%83_%C3%AEn_Regatul_Unit.
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83.
http://ro.orthodoxwiki.org/C._S._Lewis.
http://ro.orthodoxwiki.org/Cartea_din_Kells.
http://ro.orthodoxwiki.org/Iosif_(Pop)_al_Europei_Occidentale_%C5%9Fi_Meridionale.
http://ro.orthodoxwiki.org/Istoria_Bisericii_%E2%80%93_Perioada_bizantin%C4%83_(451-843)_(cronologie).
http://ro.orthodoxwiki.org/Istoria_Bisericii_%E2%80%93_perioada_post-imperial%C4%83_(1453-1821)_(cronologie).
http://ro.orthodoxwiki.org/Willibrord.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Guiness_World_Records.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Irlanda.
http://theorthodoxchurch.info/blog/news/2009/11/indian-orthodox-and-romanian-orthodox-delegates-meet-in-ireland/.
http://www.actualitateairl.com/.
http://web.archive.org/web/20030728112349/www.orthodoxireland.com/history/frnicholascouris/view.
http://web.dfa.ie/home/index.aspx?id=34512.
https://www.adf.org/about/basics/npd-today.html.
https://www.adf.org/about/basics/npd-today.html.
https://www.adf.org/articles/gods-and-spirits/celtic/brigit-behind-the-veil.html.
https://www.adf.org/groups/guilds/index.html.
https://www.adf.org/rituals/celtic/imbolc/imbolc-traditions.html.
http://www.amazon.com/Irish-Jesus-Roman-Formation-Christianity/dp/1563383853.
http://www.antiochian-orthodox.co.uk/Parishes/parishes.htm.
http://www.atheist.ie/campaigns/blasphemy-law/.
http://www.barnardos.ie/assets/files/publications/free/childlinks_body26.pdf.
http://www.bbc.co.uk/religion/religions/christianity/saints/patrick_1.shtml.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/galerie.html.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/sfinti.html.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/slujitori.html.
http://www.bisericasfintiiromani.com/info.htm.
http://www.bisericasfintiiromani.com/ortodoxia.htm.
http://www.bisericasfintiiromani.com/scoala.htm.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm.
http://www.catholicireland.net/a-history-of-the-irish-church-400-700-ad-2/.
http://www.catholicireland.net/irish-churches-churches-peace-project-hold-suicide-seminar/.
http://www.corkandross.org/html/socialservices/immigration.jsp.
http://www.cso.ie/media/csoie/census/document/census2011pdr/Pdf,8,Tables.pdf .
http://www.druidschool.com/site/1030100/page/3784676.
http://www.druidschool.com/site/1030100/page/470503.
http://www.educationinireland.com/en/why-study-in-ireland-/ireland-s-strengths/long-tradition-in-education-excellence.html.
http://www.errc.org/article/romanian-roma-camping-on-an-irish-motorway-deported-after-several-months-standoff/2891.
http://www.evz.ro/zilele-romaniei-in-irlanda-893090.html.
http://www.gutenberg.org/files/31553/31553.txt.
http://www.heifer.org/join-the-conversation/blog/2012/March/irish-heifers-given-to-romanian-women-on-international-womens-day.html.
http://www.icr.ro/zilele_film_irlandez_2.
http://www.imd.org/news/IMD-announces-the-2011-World-competitiveness-Rankings-and-the-results-of-the-Government-Efficiency-Gap.cfm.
http://impressivemagazine.com/2014/02/28/road-cross-irish-romanian-romance/.
http://www.imu.ie/activities-in-christ-church-cathedral/.
http://www.independent.ie/irish-news/romanians-behind-city-vice-racket-29525709.html.
http://www.ircba.ie/activities.
http://ireland.anglican.org/news/4021.
http://www.irishchurches.org/.
http://www.irishchurches.org/members/romanian-orthodox-church.
http://www.irishdruidnetwork.org/.
http://www.irishtimes.com/news/social-affairs/religion/religion-and-beliefs/ecumenical-history-made-in-dublin-1.l828853.
http://www.irishtimes.com/news/social-affairs/religion-and-beliefs/differences-now-not-just-between-churches-but-internally-in-attitudes-to-minorities-1.1622202.
http://istoriesicultura.ro/sf-patrick.html.
http://journeytoorthodoxy.com/2013/07/10/number-of-orthodox-christians-in-ireland-doubles-in-five-years/.
http://worldpopulationreview.com/countries/ireland-population/.
http://www.libraryireland.com/SocialHistoryAncientIreland/II-VI-1.php.
http://www.libraryireland.com/WestCorkHistory/Monasteries.php.
http://www.mitropolia.eu/ro/site/66/.
http://www.mitropolia.eu/ro/site/174/.
http://www.nlb.si/wu-terms-and-conditions.
http://www.oikoumene.org/en/member-churches/europe/ireland/icc.
http://www.oodegr.com/english/brit_celt_orthodoxy/brit_celt_orthodoxy.htm.
http://www.orthodoxchristianity.net/forum/index.php/topic,329.5/wap2.html.
http://www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/tara-crestina-care-renunta-cel-mai-rapid-la-religie.html.
http://www.romaniancommunity.net/articles/41452-expoziå£ie-de-icoane-pe-sticläƒ-27-martie-7-aprilie-2013.
http://www.spiritualitytoday.org/spir2day/853735woods.html#3.
http://www.turnulsfatului.ro/25633/junii-sibiului-in-irlanda:-1-000-de-spectatori-le-au-cantat–quot-la-multi-ani-quot-%7C-foto.html.
http://www.viata-libera.ro/diaspora-viata-libera/52112-galati-viata-libera-cotidian-diaspora-interviu-cu-ambasadorul-romaniei-in-irlanda-excelenta-sa-manuela-breazu-lectia-de-succes-a-insulei-de-smarald.
http://www.welfare.ie/en/pressoffice/pdf/bodiesauthorisedtosolemisemarriage.pdf
http://www.welfare.ie/en/pressoffice/pdf/pr280107.pdf.
http://www.yourirish.com/folklore/.
http://www.yourirish.com/folklore/banshees/.
http://www.yourirish.com/history/.
http://www.yourirish.com/monasteries-in-ireland.
http://www.yourirish.com/traditions-of-an-irish-funeral.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/biografii-luminoase-chipuri-de-viata-imbunatatita-din-istoria-manastirii-secu.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mitropolitul-iosif-se-afla-vizita-pastorala-irlanda.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/tabara-prin-altii-spre-sine-stradbally-irlanda.
http://ziarullumina.ro/agenda-crestinului/vietile-sfintilor-pentru-copii-sfintele-edana-monenna-si-syra-din-irlanda.
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/100-de-kilometri-pentru-sfanta-liturghie.
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/ortodoxia-romaneasca-tara-sfintilor-si-invatatilor.
http://ziarullumina.ro/documentar/sfantul-patrick-crestinatorul-irlandezilor.
http://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/presedintele-republicii-irlanda-doctor-honoris-causa-la-cluj.
http://ziarullumina.ro/lumea-care-traim/irlanda-somerii-reprezinta-11-din-intreaga-populatie.
http://ziarullumina.ro/revista-presei-internationale/imigrarea-favorizeaza-dinamismul-demografic.
http://ziarullumina.ro/romania-ue/pe-scurt-61.
ANEXE : Icoane ale sfintilor irlandezi si imagini referitoare la crestinismul ortodox, la Comunitatea romanesca si la Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda
1. Icoane ale Sfantului Patrick
2. Icoane de sfinti irlandezi
Sfantul Aidan din Lindisfarne Sfântul Columba din Iona
Sfantul Columba din Iona Sfanta Brigid (Brigita) din Kildare Crucea Sfintei Brigita
Vestigii ale monahismului si crestinismului ortodox irlandez
Brosa antica – cruce celtica Reprezentare grafica a unei Pagina din Book of Keels
cruci celtice de piatra
Biserica Manastirii din Glendalough. Ruinele Manastirii Sfanta Cruce.
Cimitirul si Turnul rotund al fostei Manastiri din Clonmacnoise.
Rock of Cashel.
“Spira” din Dublin (121,2 m). Ceremonie la Congresul Euharistic (1932),
pe O’Connell Bridge.
P.S. Ignatie Muresanul in Parohia "Buna Vestire și Duminica Sfinților Români"-Dublin III.
Preotii Irineu Craciun si Petru Vlaic, impreuna cu credinciosii parohiei Dublin III.
In fotografia de mai sus este imaginea tipica a unui orasel irlandez de odinioara .
Biserica Ortodoxa Romana „Inaltarea Sfintei Cruci” – Dublin-1, Leeson Park.
Parintele Irineu Craciun Parintele Godfrey O’Donnell
I.P.S. Iosif in Parohia Dublin III.
Corul Parohiei Dublin, inainte de 2008, cu Parintele Calin Florea.
Slujba Invierii in Parohia «Sfantul Columba» – Preotii Godfrey O’Donnell si Gh. Simion.
Biserica “Sfantul Nicolae” din Galway.
Vizita d-lui Valeriu Zgonea impreuna cu alti politicieni romani, la Centrul misionar cultural Sfantul Ioan Botezatorul. In centru sunt : Pr. Irineu Craciun, Valeriu Zgonea, Pr. Calin Florea si D-na ambasador al Romaniei la Dublin, Excelența Sa, Emanuela Breazu.
Doamna cantecului bistritean, regretata Valeria Peter Predescu, incadrata de etnologul Emilia Bumb Ometita si de dirijorul de atunci al corului Bisericii din Dublin, Lazar Ometita.
Actul de infiintare a Parohiei “Buna Vestire si a Sfintilor Romani”
din Dublin, semnat de I.P.S. Iosif
Decizia de numire in functia de Paroh a Parintelui Irineu Craciun, semnata de I.P.S. Iosif
Cruce Celtica in care se remarca trei elemente, parca autentic romanesti :
motivele traditionale si bisericesti de un inalt simt artistic,
prezenta vulturului bicefal si « Alfa si Omega », de sub vultur.
BIBLIOGRAFIE
Documente
Bunreacht na hEireann/Constitution of Ireland, Brunswick Press Ltd., Dublin, 1999.
Central Statistic Office, "Census of Population 2011", Profile 1 – Town and Country. Central Statistics Office, (26 April 2012); textul descarcat de la adresa http://www.cso.ie/en/ sectiunea Census 2011 Reports, din care am descarcat site-ul : http://www.cso.ie/en/media/csoie/census/documents/census2011vol1andprofile1/Profile1_Town_and_Country_Entire_doc.pdf.
Dictionare, atlasuri, enciclopedii, sinteze si compilatii
Aristita Avramescu (redactor), Anuar Enciclopedic 1983 (Evenimentele anului 1982), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983.
Andrei Bantas, Dictionar englez-roman , roman-englez, Editura Teora, Bucuresti, 1999.
Burleigh James Bartlett, Women of England, Stationers' Hall, London, 1907-1908.
Ian Bradley, Celtic Christianity: Making Myths and Chasing Dreams, Edinburgh University Press, 2005.
Vasile Breban, Dictionar General al Limbii Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.
Thomas Cahill, How the Irish Saved Civilization: The Untold Story of Ireland's Heroic Role From the Fall of Rome to the Rise of Medieval Europe (The Hinges of History), Doubleday, New York, 1995.
Jay P. Dolan, The Irish Americans: A History Paperback,Bloomsbury Press, New York, 2008.
David Hugh Farmer, Oxford Dictionar al sfintilor, traducere de Mihai C. Udma si Elena Burlacu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999.
Government of Ireland (www.irlgov.ie/iveagh), Published by Information Section, Department of Foreign Affairs, Facts about Ireland, Editura Nicholson&Bass, Dublin, f.a.
A. W. Haddan and W. Stubbs (ed.), Councils and Ecclesiastical Documents Relating to Great Britain and Ireland, 3 vol. (Oxford, 1869–78), Vol.I, 1869.
O'Halloran, W., Early Irish History and Antiquities and the History of West Cork, 1916.
Andrew Heritage (editor-in-chief / editor-sef), Reference Atlas of the World, (editura) Dorling Kingsley (DK), 2001.
Patrick Hanks, Flavia Hodges, A Dictionary of First Names, Oxford University Press, New York, 1996.
Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor stiintifice, Traducere de Diana Constantinescu, Editura Orizonturi / Lider, Bucuresti, f.a.
Vintila Horia, Dictionarul papilor, traducere de Ana Vadeanu, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1999.
Kathleen Hughes, Ann Hamlin, Celtic Monasticism (Seabury, New York, 1982).
Butler, Jenny, "Irish neo-paganism", in Olivia Cosgrove et al. (eds), Ireland's new religious movements. Cambridge Scholars, 2011.
Eric John, “The Social and Political Problems of the Early English Church”, in Anglo-Saxon History: Basic Readings, (editor) David A. E. Pelteret (New York & London, Editura Garland Publishing, 2000).
Marius Lungu, Statele lumii – Antologie, Editura Steaua Nordului, Constanta, 2004.
Daniel McCarthy, On the shape of the insular tonsure, in format PDF : http://www.dias.ie/images/stories/celtics/pubs/celtica/c24/c24-140-167.pdf.
John Paul McCarthy, Tomás O’Riordan, "The 31st International Eucharistic Congress, Dublin, 1932" – from the UCC "Multitext Project in History", in “The Reformed Presbitery”, in http://www.gutenberg.org/files/13200/13200.txt.
Popa D. Marcel, Matei C. Horia, Mica enciclopedie de istorie universala – Statele lumii contemporane, Editura Iri, Bucuresti, 1993.
John O'Rourke, The History of the Great Irish Famine of 1847 With Notices Of Earlier Irish Famines, 3rd edition, James Duffy and Co. Ltd., Dublin, 1902.
Jeremiah O'Sullivan, "Old Ireland and Her Monasticism," in Robert McNally (editor), Old Ireland (Fordham University Press, New York, 1965).
Road Atlas Ireland, Scotprint, Haddington, Scotland, 2004.
Ioan Stancu, Dictionar de Istoria religiilor A-Z, Editura Universitatii, Pitesti, 2002.
Graydon F. Snyder, Irish Jesus, Roman Jesus : the Formation of Early Irish Christianity, Trinity Press International, Dublin, 2002.
The official driver theory test, Prometric Ireland Ltd, Second edition, Dublin, 2006.
Volume, articole si studii
Andrei Andeicut, Arhiepiscopul Alba Iuliei, “Legea romaneasca”, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane de Alba Iulia, 1994.
Jane Chisholm, Enciclopedie de Istorie a lumii, trad. Dacian Velimirovici, Editura Aquila’93, 2004.
Eric R. Delderfield (editor), Kings and Queens of England and Great Britain, David & Charles Publishers plc., London, 1986.
Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol I, Editura “Universitas”, Chisinau, 1994.
Mircea Eliade, Istoria credintelorsi ideilor religioase, vol II, Editura “Universitas”, Chisinau, 1994.
Laurence Flanaghan, Favourite Irish names for children, Gill and MacMillan, Dublin, 1993.
Imanuel Geiss, Istoria lumii : Din preistorie pana astazi, traducere de Dragos Dinulescu, Matei Iagher, Editia a treia, revizuita, Editura All Educational, Bucuresti, 2012.
Pr. drd. Alexandru Nan, „Sfânta Brigita de Kildare, patroana Irlandei”, in ziarul Lumina, de vineri, 10 februarie 2012, in sectiunea Vietile sfintilor, preluat de pe site-ul : http://ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/sfanta-brigita-de-kildare-patroana-irlandei.
Gheorghe-Cristian Popa, in «Sărbători sub protie arhierească în Irlanda », in ziarul Lumina de duminica, sectiunea Diaspora romaneasca, 15 ianuarie 2012.
Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Istoria Bisericeasca Universala-Manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1992.
Mark Tierney, Ireland since 1870, CJ Fallon, Dublin, 2000.
Loreto Todd, Celtic names for children, The O’Brian Press Dublin, Dublin, f.a.
John T. McNeill, The Celtic Churches, The University of Chicago Press, Chicago, 1974.
Michaels Myers Shoemaker, Wanderings in Ireland, G. P. Putnam's Sons, New York and London, The Knickerbocker Press, 1908.
Daragh Smyth, A guide to irish mythology, tiparita pentru Irish Academic Press, Editura ColourBooks Ltd, Dublin, 1996.
Emanuel Pavel Tăvală, “Ortodoxia românească în Țara Sfinților și a Învățaților”, in ziarul Lumina de Duminică 15 mai 2011, din sectiunea Diaspora românească, preluat de pe site-ul :
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/ortodoxia-romaneasca-tara-sfintilor-si-invatatilor.
Gregory Telepneff, The Egiptian desert in the Irish bogs – The Byzantine Character of Early Celtic Monasticism, Center for Traditionalist Ortohodox Studies, second edition, Etna, California, 2001.
Vladimir Trebici, Populatia Terrei, Demografie mondiala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991.
Pr. Dr. Patriciu Vlaicu , „Locul cultelor in sistemele de drept european”; textul descarcat de la adresa http://www.orthodoxero.eu/pages/acasa.php, sectiunea Viata religioasa in Europa, din care am descarcat site-ul : http://www.orthodoxero.eu/pages/acasa/viata-religioasa-in-europa/locul-cultelor-in-sistemele-de-drept-european.php.
Lucia Wald, Elena Slave, Ce limbi se vorbesc pe glob, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968.
Site-uri
http://clericalwhispers.blogspot.ro/2010/09/patriarch-kirill-asks-irish-president.html.
http://dublin.mae.ro/node/221.
http://dublin.mae.ro/node/484.
http://dublin.mae.ro/node/797.
http://en.wikipedia.org/wiki/Brehon_Laws.
http://en.wikipedia.org/wiki/C%C3%A1in_Adomn%C3%A1in.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-39.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-Corning1-11.
http://en.wikipedia.org/wiki/Celtic_Christianity#cite_note-Corning18-2.
http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_monasticism.
http://en.wikipedia.org/wiki/Dublin.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eastern_Orthodoxy_in_the_Republic_of_Ireland.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eucharistic_Congress_of_Dublin_(1932).
http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Roman_Catholicism_in_Ireland.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Eurovision_Song_Contest_winners.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Irish_people.
http://en.wikipedia.org/wiki/Neopaganism.
http://irlandaafaceriromane.worldpress.com/.
http://multitext.ucc.ie/d/The_31st_International_Eucharistic_Congress_Dublin_1932.
http://orthodoxengland.org.uk/oeireland.htm.
http://orthodoxwiki.org/Patrick_of_Ireland.
http://politicall.ro/irlanda/.
http://ro.orthodoxwiki.org/Antonie_(Bloom)_de_Suroj.
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Ortodox%C4%83_Copt%C4%83_%C3%AEn_Regatul_Unit.
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83.
http://ro.orthodoxwiki.org/C._S._Lewis.
http://ro.orthodoxwiki.org/Cartea_din_Kells.
http://ro.orthodoxwiki.org/Iosif_(Pop)_al_Europei_Occidentale_%C5%9Fi_Meridionale.
http://ro.orthodoxwiki.org/Istoria_Bisericii_%E2%80%93_Perioada_bizantin%C4%83_(451-843)_(cronologie).
http://ro.orthodoxwiki.org/Istoria_Bisericii_%E2%80%93_perioada_post-imperial%C4%83_(1453-1821)_(cronologie).
http://ro.orthodoxwiki.org/Willibrord.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Guiness_World_Records.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Irlanda.
http://theorthodoxchurch.info/blog/news/2009/11/indian-orthodox-and-romanian-orthodox-delegates-meet-in-ireland/.
http://www.actualitateairl.com/.
http://web.archive.org/web/20030728112349/www.orthodoxireland.com/history/frnicholascouris/view.
http://web.dfa.ie/home/index.aspx?id=34512.
https://www.adf.org/about/basics/npd-today.html.
https://www.adf.org/about/basics/npd-today.html.
https://www.adf.org/articles/gods-and-spirits/celtic/brigit-behind-the-veil.html.
https://www.adf.org/groups/guilds/index.html.
https://www.adf.org/rituals/celtic/imbolc/imbolc-traditions.html.
http://www.amazon.com/Irish-Jesus-Roman-Formation-Christianity/dp/1563383853.
http://www.antiochian-orthodox.co.uk/Parishes/parishes.htm.
http://www.atheist.ie/campaigns/blasphemy-law/.
http://www.barnardos.ie/assets/files/publications/free/childlinks_body26.pdf.
http://www.bbc.co.uk/religion/religions/christianity/saints/patrick_1.shtml.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/galerie.html.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/sfinti.html.
http://www.bisericaortodoxadublin.com/pages/slujitori.html.
http://www.bisericasfintiiromani.com/info.htm.
http://www.bisericasfintiiromani.com/ortodoxia.htm.
http://www.bisericasfintiiromani.com/scoala.htm.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm.
http://www.catholicireland.net/a-history-of-the-irish-church-400-700-ad-2/.
http://www.catholicireland.net/irish-churches-churches-peace-project-hold-suicide-seminar/.
http://www.corkandross.org/html/socialservices/immigration.jsp.
http://www.cso.ie/media/csoie/census/document/census2011pdr/Pdf,8,Tables.pdf .
http://www.druidschool.com/site/1030100/page/3784676.
http://www.druidschool.com/site/1030100/page/470503.
http://www.educationinireland.com/en/why-study-in-ireland-/ireland-s-strengths/long-tradition-in-education-excellence.html.
http://www.errc.org/article/romanian-roma-camping-on-an-irish-motorway-deported-after-several-months-standoff/2891.
http://www.evz.ro/zilele-romaniei-in-irlanda-893090.html.
http://www.gutenberg.org/files/31553/31553.txt.
http://www.heifer.org/join-the-conversation/blog/2012/March/irish-heifers-given-to-romanian-women-on-international-womens-day.html.
http://www.icr.ro/zilele_film_irlandez_2.
http://www.imd.org/news/IMD-announces-the-2011-World-competitiveness-Rankings-and-the-results-of-the-Government-Efficiency-Gap.cfm.
http://impressivemagazine.com/2014/02/28/road-cross-irish-romanian-romance/.
http://www.imu.ie/activities-in-christ-church-cathedral/.
http://www.independent.ie/irish-news/romanians-behind-city-vice-racket-29525709.html.
http://www.ircba.ie/activities.
http://ireland.anglican.org/news/4021.
http://www.irishchurches.org/.
http://www.irishchurches.org/members/romanian-orthodox-church.
http://www.irishdruidnetwork.org/.
http://www.irishtimes.com/news/social-affairs/religion/religion-and-beliefs/ecumenical-history-made-in-dublin-1.l828853.
http://www.irishtimes.com/news/social-affairs/religion-and-beliefs/differences-now-not-just-between-churches-but-internally-in-attitudes-to-minorities-1.1622202.
http://istoriesicultura.ro/sf-patrick.html.
http://journeytoorthodoxy.com/2013/07/10/number-of-orthodox-christians-in-ireland-doubles-in-five-years/.
http://worldpopulationreview.com/countries/ireland-population/.
http://www.libraryireland.com/SocialHistoryAncientIreland/II-VI-1.php.
http://www.libraryireland.com/WestCorkHistory/Monasteries.php.
http://www.mitropolia.eu/ro/site/66/.
http://www.mitropolia.eu/ro/site/174/.
http://www.nlb.si/wu-terms-and-conditions.
http://www.oikoumene.org/en/member-churches/europe/ireland/icc.
http://www.oodegr.com/english/brit_celt_orthodoxy/brit_celt_orthodoxy.htm.
http://www.orthodoxchristianity.net/forum/index.php/topic,329.5/wap2.html.
http://www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/tara-crestina-care-renunta-cel-mai-rapid-la-religie.html.
http://www.romaniancommunity.net/articles/41452-expoziå£ie-de-icoane-pe-sticläƒ-27-martie-7-aprilie-2013.
http://www.spiritualitytoday.org/spir2day/853735woods.html#3.
http://www.turnulsfatului.ro/25633/junii-sibiului-in-irlanda:-1-000-de-spectatori-le-au-cantat–quot-la-multi-ani-quot-%7C-foto.html.
http://www.viata-libera.ro/diaspora-viata-libera/52112-galati-viata-libera-cotidian-diaspora-interviu-cu-ambasadorul-romaniei-in-irlanda-excelenta-sa-manuela-breazu-lectia-de-succes-a-insulei-de-smarald.
http://www.welfare.ie/en/pressoffice/pdf/bodiesauthorisedtosolemisemarriage.pdf
http://www.welfare.ie/en/pressoffice/pdf/pr280107.pdf.
http://www.yourirish.com/folklore/.
http://www.yourirish.com/folklore/banshees/.
http://www.yourirish.com/history/.
http://www.yourirish.com/monasteries-in-ireland.
http://www.yourirish.com/traditions-of-an-irish-funeral.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/biografii-luminoase-chipuri-de-viata-imbunatatita-din-istoria-manastirii-secu.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mitropolitul-iosif-se-afla-vizita-pastorala-irlanda.
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/tabara-prin-altii-spre-sine-stradbally-irlanda.
http://ziarullumina.ro/agenda-crestinului/vietile-sfintilor-pentru-copii-sfintele-edana-monenna-si-syra-din-irlanda.
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/100-de-kilometri-pentru-sfanta-liturghie.
http://ziarullumina.ro/diaspora-romaneasca/ortodoxia-romaneasca-tara-sfintilor-si-invatatilor.
http://ziarullumina.ro/documentar/sfantul-patrick-crestinatorul-irlandezilor.
http://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/presedintele-republicii-irlanda-doctor-honoris-causa-la-cluj.
http://ziarullumina.ro/lumea-care-traim/irlanda-somerii-reprezinta-11-din-intreaga-populatie.
http://ziarullumina.ro/revista-presei-internationale/imigrarea-favorizeaza-dinamismul-demografic.
http://ziarullumina.ro/romania-ue/pe-scurt-61.
ANEXE : Icoane ale sfintilor irlandezi si imagini referitoare la crestinismul ortodox, la Comunitatea romanesca si la Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda
1. Icoane ale Sfantului Patrick
2. Icoane de sfinti irlandezi
Sfantul Aidan din Lindisfarne Sfântul Columba din Iona
Sfantul Columba din Iona Sfanta Brigid (Brigita) din Kildare Crucea Sfintei Brigita
Vestigii ale monahismului si crestinismului ortodox irlandez
Brosa antica – cruce celtica Reprezentare grafica a unei Pagina din Book of Keels
cruci celtice de piatra
Biserica Manastirii din Glendalough. Ruinele Manastirii Sfanta Cruce.
Cimitirul si Turnul rotund al fostei Manastiri din Clonmacnoise.
Rock of Cashel.
“Spira” din Dublin (121,2 m). Ceremonie la Congresul Euharistic (1932),
pe O’Connell Bridge.
P.S. Ignatie Muresanul in Parohia "Buna Vestire și Duminica Sfinților Români"-Dublin III.
Preotii Irineu Craciun si Petru Vlaic, impreuna cu credinciosii parohiei Dublin III.
In fotografia de mai sus este imaginea tipica a unui orasel irlandez de odinioara .
Biserica Ortodoxa Romana „Inaltarea Sfintei Cruci” – Dublin-1, Leeson Park.
Parintele Irineu Craciun Parintele Godfrey O’Donnell
I.P.S. Iosif in Parohia Dublin III.
Corul Parohiei Dublin, inainte de 2008, cu Parintele Calin Florea.
Slujba Invierii in Parohia «Sfantul Columba» – Preotii Godfrey O’Donnell si Gh. Simion.
Biserica “Sfantul Nicolae” din Galway.
Vizita d-lui Valeriu Zgonea impreuna cu alti politicieni romani, la Centrul misionar cultural Sfantul Ioan Botezatorul. In centru sunt : Pr. Irineu Craciun, Valeriu Zgonea, Pr. Calin Florea si D-na ambasador al Romaniei la Dublin, Excelența Sa, Emanuela Breazu.
Doamna cantecului bistritean, regretata Valeria Peter Predescu, incadrata de etnologul Emilia Bumb Ometita si de dirijorul de atunci al corului Bisericii din Dublin, Lazar Ometita.
Actul de infiintare a Parohiei “Buna Vestire si a Sfintilor Romani”
din Dublin, semnat de I.P.S. Iosif
Decizia de numire in functia de Paroh a Parintelui Irineu Craciun, semnata de I.P.S. Iosif
Cruce Celtica in care se remarca trei elemente, parca autentic romanesti :
motivele traditionale si bisericesti de un inalt simt artistic,
prezenta vulturului bicefal si « Alfa si Omega », de sub vultur.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Biserica Ortodoxa Romana din Irlanda (ID: 167437)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.