Arhitectura Religioasa de Secolele Xvii Xviii In Romania

Arhitectura religioasă de secolele XVII-XVIII în România

În ceea ce privește arta veche românească se poate vorbi de perioade importante de realizări ctitorești datorate inițiativei unor personalități politice și culturale, prin înfăptuirile sale extraordinare se poate arăta existența unei epoci cu trăsături stilistice diferite întinsă de-a lungul primelor trei sferturi ale secolului al-XVII-lea. Momentul culminant al acestei perioade a fost marcat de lunga domnie a lui Matei Basarab.

Arta și știința de a construi alături de alte genuri artistice s-au bucurat în timpul epocii lui Matei Basarab nu doar de o importantă activitate ctitorească, dar și de o îmbogățire a vocabularului structural și decorativ.

În sec.XVII, bisericile dar mai ales mănăstirile erau împânzite de greci, bunurile rezultate din exploatarea domeniilor acestora fiind transformate în bani și exportate în afara Principatelor.la început veniturile trimise de la Locurile Sfinte au fost acelea care prisoseau, câștigurie fiind destinate cheltuielilor de întreținere, opereor de binefacere dar apoi situația s+a schimbat egumenii greci dispunea apoi după placul lor de întregul venit.

Prin hrisovul din 1639 emis de cancelaria lui Matei Basarab, a oprit parțial abuzurile, prin care erau reluate de sub administrația grecească 21 de mănăstiri ;; care le-au închinat acei domni și vladici străini pentru mită și fără voia nimănui: Tismana, Cozia, Ageșul, Bistrița, Govora, Dealul, Glavaciocul, Snagovul, Cotmeana, Valea Râncăciovl, Mislea, Bolintinul, Câmpulung, Căldărușani, Sadova, Arnota, Gura Motrului, Polocul, Nucetul și Tingarul .

Epoca mateiana se caracterizează print-un pregnant tradiționalism. Ea a fost considerată ca o „perioadă de tranziție”, făcând legătura între vechiul stil muntenesc al secolului al XVI-lea și noul stil cum era numită –epoca brâncovenească.

Importanta fază care caracterizează arhitectura din Țara Românească în secolul.XVII și primul sfert al sec.XVIII începe în deceniul IV al sec.XVII. vremea frământărillor politice și a scurtelor domnii din primii 30 de ani ai secolulu, nu a constituit o etapă favorabilă dezvoltării arhitecturii.

În deceniul IV al secolului XVII, ramura arhitecturii care a beneficiat mai ales de pe urma înfloririi vieții politice și economice a fost aceea a clădirilor de caracter religios. Numărul bisericilor ridicate în aceasta perioadă este foarte mare, având la bază același sistem și cuprinzând același număr de încăperi: pronaos, naos, o absidă pentru altar, la care se adaugă în fața pronaosului un pridvor cu arcade și stâlpi de zidărie.

Atât arhitectura epocii lui cât și întreaga creație cultural-artistică a acestei perioade, se deosebește prin varietatea orientărilor, în concordanță cu schimbările mari care se produseseră în mentalitatea societății autohtone.

Numărul mare de monumente ridicate dar și problemele thenice și plastice cu care meșterii constructori au avut de-a face și pe care le-au rezolvat , fac din epoca lui Matei Basarab nu doar a desăvârșirii noului stil muntenesc ci ș epoca construirii unui stil propriu, cu trăsături distincte.

Școala bizantină constantinopolitană și-a menținut prestigiul până la mijlocul secolului al XVII-lea, când urmele ei dispar. Tipul bizantin se împreună cu cel sârbo-armenesc, aceste două tipuri inspiră arhitectura Munteniei și Olteniei până în secolul XVIII. La mijlocul secolului XVII apare un tip nou, acela al bisericilor cu un turn clopotniță ridicat deasupra pronaosului. Acest tip este utilizat mai rar la bisericile cu plan treflat și mai des la cele fără abside laterale(Golești), la cele cu turlă pe naos(Cornet) și la cele fără turlă pe naos(Strehaia); se mai găsește atât la bisericile fără pridvor, ca mai apoi la cele cu pridvor când acesta se răspândește mai mult.

Scara care duce la clopotniță este la început așezată în interiorul zidului dinspre nord sau est al pronaosului, iar mai târziu într-un turnuleț poligonal alipit în exterior la perete dinspre Nord.

Forma turlei clopotelor este la început de proporții mari, în constrast cu turla pantocratorului care este mai înaltă și mai subțire. Forma clopotniței are diferite forme: pătrată-la Jitianu, dreptunghiulară la Strehaia, cu colțurile teșite ca la Cornet sau octogonală cu laturile egale la Bărbulești și Vlădești.

Ansamblurile mănăstirești din Țara Românească au în interior o înfățișare deosebită atât datorită calității arhitecturii clădirilor componente cât și mobilării adecvate a curții. Astfel în mijlocul incintei se află biserica, apoi adosate zidurilor înconjurătoare ce determină incinta sunt dispuse celelalte clădirii mănăstirești dintre care amintim: casa egumenică ridicată pe beciuri spațioase, apoi chiliile unde locuiau viețuitorii mănăstirii; bucătăria(cuhnia) și brutăria, precum și paraclisu. În incinta mănăstirilor era nelipsită fântâna.

În secolul XVIII ferestrele clopotniței devin mai înalte și înguste la fel ca cele ale turlelor de pe naos. La unele biserici clopotnița este așezată pe pridvorul din fața bisericii și are forma unui foișor poligonal pe stâlpi.

Pridvorul –deschis, cu arcade pe stâlpi, era așezat înaintea bisercii. Din secolul XVII arcadele pridvoarelor au formă de semicer, de proporții înalte și înguste, iar stâlpii pe care se sprijină sunt octogonali și zidiție din cărămidă,iar în secolul XVIII arcadele sunt mai largi fie în formă de trilob, fie acoladă sau festoane.

În timpul domniei lui Matei Basarab, zidul care despărțea naosul de pronaos este înlocuit de trei deschiseri de arcade sprijinte pe stâlpi.

Din secolul XVII se păstrează unele clădiri mănăstirești cu clopotnițe de dimensiuni colosale , de exemplu: cea de la Brâncoveni, Câmpulung, Brebu sau Strehaia.

Materiale și procedee de construcție

Materialul principal este cărămida, aceata este de mai multe calități: fie de bună calitate, presată, cu fața lustruită, cu muchii regulate fiind lăsată aparentă, cu rosturile frumos lucrate; fie de calitate slabă și rău lucrată, în acest caz fiind acoperită cu o tencuială groasă de mortar de var.

Piatra este folosită rar în prima parte a secolului, doar la chenarele ferestrelor și ale ușilor, fără sculptură.

În timpul domniei lui Matei Basarab se folosește piatra de talie, cu puțină sculptură, de asemenea se folosește olăria, teracota smălțuită colorată ăm formă de butoni, discuri, plăci sau alte forme.

În vremea lui Șerban Cantacuzino apar primele pridvoare pe stâlpi de piatră dintr-o singură bucată, cu capitele și baze profilate și console mici atât în formă de stalactite cât și forme geometrice rectiliniare de origine arabă.

Bisericile de plan dreptunghiular alungit, încheiate spre răsărit cu o absidă și încoronate cu un turn clopotniță ridicat deasupra pronaosului

Acest tip are două variante în ceea ce privește rezolvarea problemei accesului la turnu-clopotniță.

Prima variantă-scara care duce la turn este dreaptă, tăiată și ascunsă în grosimea zidurilor pronaosului; iar cea de a doua- accesul la turn este posibil cu ajutorul unei scări construită sub formă de melc într-un turnuleț special alipit uneia din fațadele laterale.

Acest tip structural a fost folosit la biserica din orașul Gherghița zidită în 1641. Naosul-de formă dreptunghiulară era acoperit cu o cupolă, dar astăzi este căzută, care se sprijinea pe patru pandantivi pe patru arce semicilindrice.

Pronaosul era prevăzut în colțuri cu patru pinteni masivi de zidărie pe care se sprijină patru arce formând sistemul de susținere și al cupolei și a turnului-clopotniță care se ca o turlă. Scara de acces la turn era săpată în grosimea zidului dinspre miazănoapte.

Aceast plan și structura caracteristice tipului Gherghița se întâlnesc și la alte biserici printre care amintim: capela de la curtea Goleștilor în regiunea Argeș-zidită în 1646, biserica din Coeni-Mironești din jurul Bucureștiului din 1671 și biserica Doamnei din București-zidită în anul 1683.

Atât biserica Gherghița cât și toate celelalte amintite mai sus au rămas în timp fără turnul-clopotniță care le încorona pronaosul.

Varianta cu scară construită într-un turn special se regăsește la următoarele: biserica fostei mănăstiri Strehaia ctitorită în anul 1645, biserica Sfinții Împărați din Târgoviște-1650, bisericile din satele Vlădești- Muscel și Bărbuleț-Pucioasa –ambele din a doua jumătate a secolului XVII, capela palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia construită în 168 și biserica brâncovenești Sf. Niculae din orașul Făgăra zidită în 1698 și Nașterea Maicii Domnului din Doicești care a fost începută în 1704 și terminată în 1707.

Din punct de vedere al plasticii decorative la zidul exterior al bisericilor amintite mai sus se folosete principiul împărțirii fațadelor în două registre separate printr-un brâu median. Acest principiu datează din a doua jumătate a secolului XVI care se extinde ca regulă generală la toate tipurile de monumente religioase întinzându-se până în a doua jumătate a secolului XIX.

Uneori cele două registre sunt lăsate netede, dar alteori fața zidului esteritmată cu succesiuni de panouri dreptunghiulare sau cu partea superioară arcuită, polilobată sau chiar fasonată, mărginite fie de pilaștri de secțiue dreptunghiulară, puțin ieșiți din linia zidului, fie de ciubuce semicirculare. Ramele de uși și ferestre sunt realizate aproape peste tot din piatră.

Biserici de plan trilobat

Biserici de plan trilobat cu una sau două turle

Meșterii secolului XVII au utilizat acest tip având la bază imaginea plastică consacrată de biserica mănăstirii Cozia: naosul în formă de trilobat cu turlă deasupra, iar pronaosul dreptunghiular sau pătrat cu bolțile- o cupolă, două cupole sau un siplusemicilindru-ascunse sub acoperiș.

Alte exemple care au naosul structurat după modelul de la Cozia sunt: bisericile mănăstirilor Arnota construită în anul 1637, Flămânda Argeș-prima jumătate a seolului XVII, Jitianu lângă Craiova probabil ctitorie a lui Constantin Șerban Vodă(1654-1658) și biserica schitului Clocociov lângă Slatina zidită în 1645.

Majoritatea bisericilor de plan trilobat care aparțin acestei variante au turla noasului care nu depășește dimensiunea de 4.00m și se sprijină direct pe zidurile încăperii cu ajutorul a patru pandantivi și patru arce semicilindrice.

Mai amintim și bisericile mănăstirilor: Plătărești în regiunea București construită în 1646, Plumbuita lângă București zidită în anul 1647; Dintr-un lemn în Oltenia, datată din prima jumătate a secolului XVII dar restaurată în 1715- atunci i s-au adăugat pridvorul cu stâlpi de piatră și posibil și turla de pe pronaos; Sf. Ion din Râmnicu Sărat, construită între 1691-1697 și Govora-în anul 1711.

Cea de a doua variantă a acestui tip constă în existența deasupra pronaosului a unei sau a două turle care înfrumusețează edificiul. Cel ma bun exemplu de acest gen îl constituie biserica Stelea din Târgoviște ridicată pe locul unui așezământ religios mai vechi,ctitorie a unui spătar Stelea, noua clădire și-a păstrat numele cel vechi ,dar a fost zidită în 1645 din ordinul domnitorului Vasile Lupu-ca simbol al împăcări între el și Matei Basarab.

Biserici de plan trilobat cu trei turle: biserica Brebu și Gura Motrului.

Biserici de plan trilobat cu pronaosul supralărgit și fragmentat, cu puncte de sprijin izolate pentru susținerea bolților